Sunteți pe pagina 1din 3

Teorii in Asistena Social

Urmandu-si cursul firesc, domeniu stiintific al asistentei sociale traieste dupa propria
metodologie, aceea de domeniul de reflectie preocupat de manierele de actiune, de principiile
si procedeele utilizate in practica asistentiala. Pentru a intelege si mai bine lucrurile,
metodologia in asistenta sociala este definita din perspectiva americana mai putin sub forma
de teorii si principii care guverneaza modalitatile de interventie, si mai mult ca o serie de
instrumente de metode si tehnici al caror scop final este practica.
In calitatea ei de "demnitate stiintifica in arealul disciplinelor socio-umane" obiectivul
fundamental al practicii de asistenta sociala este schimbarea. Individul uman este elementul
cheie si tot el trebuie sa ramana in centrul preocuparilor acestui domeniu acel "raison detre
al actiunii noastre" (Coulshed).
Teoriile in asistenta sociala ridica pe de alta parte intrebari metodologice precum: care
este abordarea pe care trebuie sa o aleaga, cum vor face aceasta alegere, care este metoda
adecvata pentru fiecare caz in parte ?
Exista in orice caz cateva criterii cu nuanta orientativa care faciliteaza realizarea acestei
alegeri, si care ii apartin autoarei pe care au citat-o mai sus, in Practica asistentei sociale. In
orice caz, trebuie alese metode care:
sa fie in concordanta cu scopurile fixate de asistentul social sau/ si clienti

sa fie o prelungire a nevoilor clientului (spre exemplu, cresterea stimei de sine, sau de
imbunatatire a relatiei cu mediul social)

sa isi fi demonstrat eficienta in cazuri similare

sa fie in concordanta cu resursele clientului, ale asistentului social si ale agentiei care
ofera serviciile sociale in cauza

este fezabila tinand cont de resursele de timp si celelalte tipuri de resurse care se pot
utiliza in cazul respectiv

sa ia in considerare permanent influenta celorlalte sisteme din reteaua sociala a


clientului

De asemenea exista cateva recomandari cu privire la ceea ce trebuie evitat:

1
lipsa oricarei metode, anume existenta situatiei in care doar "facem asistenta
sociala", ca si cum acest demers nu ar fi implicit bazat pe cunoasterea valorilor
umane, a modului de comportament, actiune al indivizilor umani

existenta unei stari de nehotarare cu privire la alegerea abordarii, reflectata in


pendularea la intamplare intre diverse metode si tehnici

tamponarea si aplicarea exclusiva doar a unui singur model de gandire

blocarea si demotivarea in a trece la o alta abordare atunci cand cea aleasa se


dovedeste a nu fi productiva
O alta teorie in asistenta sociala este si "Efectul de ricoseu"(de ambiguitate) care se
regaseste in literatura de specialitate si se traduce "atunci cand se actioneaza intr-un sistem,
schimbarea afecteaza mai multe componente decat cele vizate, iar sensul si dimensiunea
schimbarilor nu pot fi intotdeauna evaluate cu rigoare" (Neamtu, G.(coord), 2003, Tratat de
asistenta sociala). Pe intelesul nostru, autorul vrea sa spun ca un asistent social nu poate fi
niciodata sigur de efectul actiunilor sale.
Pe parcurs s-au dezvoltat si teorii in asistenta sociala care sa reziste confruntarii cu practica
muncii de asistenta sociala. Pe la inceputul anilor 1970, o astfel de abordare cu tenta
functionalista, pune accentul pe analiza mecanismelor sociale determinante in aparitia
comportamentelor deviante, nefunctionale, care vor constitui tocmai obiectul interventiei in
activitatea asistentiala.
Pentru a minimiza sau chiar elimina efectele pe care astfel de comportamente le-ar putea
genera, se incearca potentarea si utilizarea maximala a resurselor sociale (materiale si umane).
O extensie a acestei teorii este teoria sistemelor sociale, teorie care reprezinta un punct de
puternica sustinere in plan practic pentru cei care desfasoara munca de asistenta sociala. De ce
spunem acest lucru?
Deoarece acest model ilustreaza raportul in care se afla individul fata de mediul sau; astfel,
indivizii sunt partiale unui sistem, sistem care se identifica in fapt cu mediul social; intre
individ si mediu exista o relatie de interdependenta, functionarea deficitara a uneia dintre parti
conducand implicit la perturbarea functionarii celeilalte.
In acest fel, ajungem si la o definitie simpla a rolului asistentului social, acela de a
interveni in scopul recrearii echilibrului, sa "repare" acele aspecte care au produs
disfunctionalitatea.

2
Analiza sistemica poate fi folosita de exemplu, ca metoda de lucru in asistenta
sociala parcurge urmatorii pasi:

evaluarea problemelor subiectului


stabilirea scopului si a obiectivelor intermediare
selectarea strategiei de interventie
fixarea si aplicarea unei tehnici de baza, cea fezabila
evaluarea rezultatelor
In fata acestor repere stabile, practicianul in asistenta sociala este pus in continuare in
fata dilemei legate de alegerea unuia sau altuia dintre modelele teoretice existente.
Teoria numita si "paradigma gladiator" evidentiaza ca exista o pozitie concurentiala intre
realitatea sociala si ansamblul de metode teoretice: ca "teoriile asistentei sociale se concureaza
intre ele, si nu pot fi integrate, deoarece ofera interpretari opuse realitatii sociale".
(Coulshed,1993, p.9).
In concluzie, practicienii in asistenta sociala au la dispozitie o gama larga si diversa de
instrumente de evaluare si actiune, pentru a depasi propriile limite si de a reusi proiectarea
unui model de interventie in concordanta cu nota individuala si cu nevoile specifice ale
fiecarui client in parte.