Sunteți pe pagina 1din 6

UMIDITATEA ŞI EFECTELE NOCIVE ASUPRA PATRIMONIULUI CULTURAL

Pentru bunurile culturale, umiditatea este unul dintre cei mai dăunători factori ai
mediului ambiant. Deosebita sa nocivitate este determinată de implicarea sa în toate clasele de
procese chimice, fizice şi biologice ca urmare a interacţiunii dintre bunurile culturale - în
special cele de natură organică - şi acest factor.
Când ne referim la umiditatea ambientală trebuie să înţelegem întotdeauna vaporii de
apă pe care aerul îi conţine, în formă invizibilă (în stare moleculară). Vaporii de apă vin în
contact cu obiectele, odată cu curenţii de convecţie care baleiază suprafaţa obiectelor
higroscopice, prilej cu care anumite molecule de apă sunt fixate pe suprafaţa acestora prin
legături slabe sau sunt eliberate de aceasta prin desorbţie.
Umiditatea este de două feluri: absolută şi relativă.
Umiditatea absolută este un factor natural şi ea reprezintă totalitatea vaporilor de apă pe
care îi poate conţine un volum de aer şi se exprimă în g/m3.
Pentru a înţelege în ce măsură umiditatea mediului ambiant poate influenţa starea de
conservare a obiectelor este necesar să se cunoască următoarele:
-aerul conţine întotdeauna o anumită cantitate de apă în stare de gaz;
-umiditatea este un factor omniprezent şi foarte variabil;
-capacitatea aerului de a conţine vapori de apă este limitată şi este în funcţie de
temperatura sa;
-se consideră saturat acel aer care nu mai poate absorbi nici o cantitate de vapori de apă;
-aerul umed este mai uşor decât aerul uscat;
-umiditatea aerului poate fi măsurată, însă este foarte dificil acest lucru.
Pentru a evalua corect calitatea mediului ambiant din punct de vedere al umidităţii este
necesară cunoaşterea umidităţii relative, care este un raport între cantitatea de vapori de apă
dintr-un spaţiu dat şi cantitatea maximă de vapori de apă pe care acelaşi volum de aer l-ar
putea conţine, în formă invizibilă, la temperatura respectivă. Cunoaşterea exactă a raporturilor
dintre umiditatea absolută, umiditatea relativă şi temperatură, ca şi relaţiile dintre aceşti
factori şi obiectele cultural artistice stă la baza climatologiei muzeale. Toate materialele de
natură organică au un conţinut de umiditate.
Apa în materiale poate apărea în trei forme: apa de constituţie - legată chimic (0-6% din
greutatea corpului respectiv), apa legată fizic sau umiditatea higroscopică şi apa liberă
(lichidă) din spaţiile libere ale obiectelor. Din punct de vedere al conservării are importanţă
apa absorbită a cărei sursă este umiditatea aerului.
Materialele de natură organică sunt higroscopice: absrob din umiditatea mediului
ambiant sau cedează acestuia din umiditatea astfel absorbită. Cantitatea de umiditate absorbită
de un material sau altul este diferită, această proprietate specifică a materialelor depinzând de
structura şi compoziţia lor.
Specialiştii au arătat că nu orice valoare a umidităţii este nocivă. Însă umiditatea
relativăcrescută într-un spaţiu în care se află bunuri culturale organice sau anorganice este
implicată în procese chimice, fizice şi biologice cu efecte multiple şi grave asupra stării de
sănătate a obiectelor.
Umiditatea şi procesele chimice
-umiditatea accelerează procesele chimice şi fotochimice care au ca efect modificarea
culorii, fragilizarea materialelor, scăderea rezistenţei mecanice etc. Umezeala este catalizator
în procesele complexe fotochimice prin care lumina transformă celuloza în oxiceluloză, un
produs ce se fragilizează foarte repede.
-umiditatea este implicată în dezvoltarea unor procese de autooxidare care se pot detecta
prin aşa-zisul efect Russell (detectarea pe cale fotografică a proceselor de autooxidare a unor
materiale organice, procese care conduc la formarea unor peroxizi de hidrogen, care sunt cu
atât mai intense cu cât umiditatea este mai mare).
-umiditatea relativă crescută are un efect important şi în degradarea fotochimică şi
hidrolitică a pielii. Umiditatea mare, în prezenţa aerului poluat, poate să cauzeze acumulări
acide şi să expună pielea unor valori de aciditate mai mici de 3 cunoscând că pielea este
stabilă din punct de vedere chimic la un pH situat între 3 şi 6, ceea ce va determina degradarea
hidrolitică a colagenului.
-creşterea umidităţii relative este de asemenea răspunzătoarea şi de intensificarea
coroziunii metalelor. Teoria coroziunii electrochimice a materialelor consideră umiditatea ca
principalul factor care favorizează apariţia unui asemenea proces.

Efectele fizice ale creşterii valorilor umidităţii relative


Modificarea umidităţii relative dintr-o încăpere determină creşterea sau scăderea
conţinutului de umiditate higroscopică dintr-un bun cultural. Creşterea conţinutului umidităţii
higroscopice provoacă însă umflarea acestuia. Scăderea conţinutului aduce după sine o
contractare dimensională corespunzătoare.
La pergament umeeala crescută provoacă încreţituri, cutări şi putrezitre.
Dacă materialele poroase au absorbit săruri (lemnul, osul, fildeşul, ceramica, piatra
chiar), acestea vor migra la suprafaţă dând naştere în perioadele seci unei eflorescenţe apoi, în
timp, unei crusete. Când creşte umiditatea relativă are loc un proces de solubilizare a sărurilor.
Umiditatea mare înmoaie adezivii naturali care sunt mai higroscopici decât cei sintetici.
Majoritatea adezivilor naturali sunt higroscopici şi-şi păstrează proprietăţile atât timp cât
umezeala aerului se menţine în limitele normale 50-70%.

Dezvoltarea degradării biologice


Umiditatea favorizează degradarea biologică. Valorile crescute ale umidităţii relative a
aerului (peste 70%) determină apariţia mucegaiurilor. Materialele vor reacţiona la prezenţa
sporilor de mucegai diferit, în funcţie de higroscopicitatea lor. Astfel, în condiţiile unei
umidităţi relative ce depăşeşte valoarea de 70%, unele materiale au un conţinut de apă
suficient de mare pentru a favoriza germinarea sporilor de mucegai. Şi în acest caz apar
diferenţieri între materiale. Astfel dacă pentru piele, pergamen, hârtie chiar, apariţia
mucegaiului este favorizată de umiditatea de suport care se realizează în condiţiile unei
umidităţi relative de 70% pentru bumbac, spre exemplu, umiditatea de suport necesară
apariţiei mucegaiului se realizează doar în condiţiile unei umidităţi relative de 90%.
De aceea, într-o încăpere în care valorile umidităţii relative se situează peste parametrii
generali acceptaţi (65%) şi în care avem obiecte diferite, acestea nu vor fi atacate în aceeaşi
măsură.
Ca şi alte materiale higroscopice, hârtia este un potenţial nutrient pentru ciuperci ai
căror spori se află peste tot şi au nevoie doar de un anumit grad de umiditate relativă pentru a
se dezvolta şi a deveni activi. Rezultă inevitabil pătarea ei, eroziunea fibrelor, dacă sunt
prezenţi fungi celulozici şi, mai important, scăderea rezistenţei sale mecanice şi creşterea
porozităţii, ceea ce măreşte fragilizarea deosebită a hârtiei.
Eflorescenţele izolate produse de ciuperci degradează local hârta creând pete de diferite
culori. Acestea se extind în zona înconjurătoare printr-o migraţie incipientă a umezelii în
hârtie spre zona cu cea mai mare capacitate de absorbţie, adică zona care a fost atacată de
ciuperci.

Valorile scăzute ale umidităţii relative


Umiditatea relativă scăzută dintr-un spaţiu de păstrare a bunurilor culturale afectează
starea de sănătate a tuturor obiectelor de natură organică: mobilă şi alte obiecte din lemn,
carte, piele, pergament, textile etc. O primă consecinţă şi cea mai importantă a scăderii
umidităţii relative sub 50%, dar mai ales sub 40%, este dezhidratarea materialelor - a tuturor
materialelor de natură organică, şi scăderea rezistenţei lor mecanice.
Dezhidratarea are drept consecinţă pierderea elasticităţii naturale a acestor materiale.
Acestea devin, evident, mai rigide şi deci mai dificil de manipulat. Pentru un material aflat în
stare bună de conservare această rigiditate nu are efecte negative deosebite dacă materialul
este mânuit cu atenţie. Dar în cazul celor mai multe materiale din colecţiile muzeale
fragilizate - unele în faze avansate - ca urmare a proceselor pe care le-au suferit de-a lungul
timpului, cea mai uşoară manipulare prezintă un risc de desprindere, fărâmiţare chiar.
Toate materialele organice sunt afectate într-o oarecare măsură de deficitul de umiditate.
O altă consecinţă importantă a acestui deficit o reprezintă casarea adezivilor folosiţi în destul
de numeroase cazuri la realizarea structurilor a numeroase categorii de obiecte - carte,
mobilier etc. Prin uscare aceştia devin sfărâmicioşi şi nu-şi mai pot îndeplini funcţia pentru
care au fost folosiţi.
Uscarea lemnului va determina apariţia fisurilor radiale, crevaselor, deformărilor,
plesniturilor, strâmbăturilor iar la pictura pe lemn depărtarea părţilor de îmbinare a panourilor.
Un efect deosebit de nociv va avea pierderea conţinutului de umiditate al materialelor
arheologice în perioada imediat următoare descoperirii.
Cel mai dăunător proces, care are loc chiar din momentul decopertării, este pierderea
conţinutului de umiditate al obiectelor. Indiferent ce conţinut de umiditate au, obiectele
saturate cu apă sau obiectele care un un conţinut ceva mai mic de umiditate, procesul este
dăunător. Acesta este, de fapt, cel mai important dintre procesele care dau un caracter critic
momentului decopertării. Păstrarea conţinutului de umiditate a textilelor, lemnului şi a altor
obiecte organice decopertate este esenţială pentru conservarea lor, oricât de relativă ar fi
această stare.
Factorii care determină pierderea conţinutului de apă sunt radiaţiile incidente şi curenţii
de convecţie. Acţiunea fiecăruia şi a tuturor determină eliminarea bruscă a apei din obiectele
care se extrag din pământ.
Între efectele mai importante ale acestui proces se numără:
1. dezhidratarea obiectelor organice cu efectele ei binecunoscute: accentuarea rigidităţii
şi uşoara lor degradare mecanică în timpul manipulării, ambalării şi transportului;
2. exfolieri, clivări;
3. crăpări, aşchieri şi deformări pronunţate ale lemnului, ceea ce determină pierderea
substanţei şi modificarea formei obiectului;
4. prăbuşirea structurii celulare a lemnului, fapt care antrenează pierderea formei
obiectului şi degradarea lui iremediabilă.
Trebuie menţionat că umiditatea relativă insuficientă nu creează probleme materialelor
de natură anorganică - metale, piatră etc. - deoarece acestea nu sunt higroscopice. Pentru
metale, spre exemplu, aerul uscat reprezintă mediul ideal de păstrare cunoscând că umiditatea
este implicată în mod direct în procesele de coroziune. În consecinţă, în absenţa umidităţii,
aceste procese nu mai pot avea loc.
În evaluarea gradului de nocivitate, creat de valorile scăzute ale umidităţii relative,
trebuie manifestată o abordare mai nuanţată. În acest sense, credem că nu pot fi puse pe
acelaşi plan degradările cauzate de valorile mari ale umidităţii relative (procesele chimice mai
ales) şi cele provocate de umiditatea relativă mai mică de 50% (efectele fizice) şi acestea
reversibile. Ca atare se pot coborî valorile umidităţii relative chiar - în anumite cazuri - până
la 30% fără să ne temem de efecte de degradare ireversibile, pentru că efectele benefice vor fi
deosebite (scăderea accentuată a ratei proceselor chimice), în timp ce efectele secundare vor fi
minore, fiind reversibile. Materialele flexibile care se rigidizează - chiar rigidizarea este
relativă - îşi vor recăpăta supleţea atunci când îşi vor reface conţinutul de umiditate.
UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI
FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE
SPECIALIZAREA ISTORIE
ANUL II

UMIDITATEA ŞI EFECTELE NOCIVE ASUPRA


PATRIMONIULUI CULTURAL

-REFERAT-
-RESTAURAREA ŞI CONSERVAREA PATRIMONIULUI CULTURAL-

STUDENT: COCIUG LAURA IOANA