Sunteți pe pagina 1din 2

Metoda Q-sort, după V.

Stefansson este pentru diagnoza principalelor tendinţe de comportament în


cadrul unui grup şi a părerii de sine.
Subiectului i se oferă un set de cartonaşe care conţin afirmaţii sau denumirea unor calităţi de
personalitate. Ele trebuiesc ierarhizate pe grupe începând cu cele care îl caracterizează cel mai mult pe
individ şi terminând cu cele care îl caracterizează mai puţin. Instrucţiunea se stabileşte în dependenţă de
scopurile de diagnosticare. Avantajul metodei constă în faptul că subiectul îşi poate dezvălui identitatea sa,
„Eul real”, dar nu corespunderea – necorespunderea cu anumite norme statistice sau cu rezultatul obţinut de
alţi oameni. E posibilă şi o re-sortare a aceluiaşi set de cartonaşe, dar în alte privinţe:
 „Eul social” - Cum mă văd alţii
 „Eul ideal” - Cum aş dori să fiu
 „Eul actual” - Cum sunt în diferite situaţii
 „Importanţa altor persoane” - Cum îmi văd partenerul
 „Partenerul ideal” - Cum aş dori să fie partenerul
Metoda permite să fie determinate şase tendinţe centrale ale comportamentului uman într-un grup
real: dependenţă, independenţă, sociabilitate, insociabilitate, acceptarea „luptei”, evitarea „luptei”. Tendinţa
către dependenţă desemnează dorinţa internă a individului de a accepta şi prelua standardele şi valorile
sociale, moral-etice ale unui grup. Tendinţa către sociabilitate indică existenţa unei conexiuni, dorinţa de a
crea o legătură emoţională atât în cadrul grupului, cât şi în afara acestuia. Tendinţa spre „luptă” – dorinţă
activă a persoanei de a participa la viaţa grupului, obţinerea unui statut înalt în sistemul de relaţii
interpersonale; opusul acestei tendinţe şi anume evitarea „luptei” implică încercarea de a nu interacţiona cu
alte persoane, de a păstra neutralitatea în cazul conflictelor în grup, de a tinde spre compromis. Fiecare din
aceste tendinţe posedă o caracteristică internă şi una externă, altfel zis: dependenţa, sociabilitatea şi
acceptarea „luptei” pot fi nişte caracteristici interne, reale, sau pot fi externe, sub forma unei „măşti” ce
ascunde faţa reală a persoanei. Dacă numărul de răspunsuri pozitive în fiecare pereche (dependenţă –
independenţă, sociabilitate – insociabilitate, acceptarea „luptei” – evitarea „luptei”) se apropie de 20, putem
vorbi de persistenţa reală a unei tendinţe caracteristică individului şi prezenţa acesteia nu doar în cadrul
grupului, ci şi în afara lui.
Studiul se efectuează în felul următor: subiectului i se oferă un cartonaş cu o anumită afirmaţie la care
el trebuie să răspundă cu „da” dacă aceasta corespunde viziunii sale cu privire la sine ca membru a unui grup
concret, sau „nu” dacă aceasta nu corespunde, şi doar în cazuri excepţionale se permite să răspundă „nu ştiu”,
în acest caz cartonaşele vor fi categorizate în trei grupe de răspunsuri. Răspunsurile se suprapun unei chei şi
se calculează tendinţa predominantă a fiecărui grup. Astfel încât negarea unei calităţi, reprezintă
recunoaşterea calităţii opuse, numărul de răspunsuri „da” se însumează cu cele negative a tendinţei opuse.
Ca urmare fiecare tendinţă va avea un anumit scor. Pentru a putea repartiza rezultatul între limita de
+1 şi -1, scorul se împarte la 10. Se presupune că răspunsul „da” are semn pozitiv, iar răspunsul „nu” posedă
semnul negativ. Trei-patru răspunsuri „nu ştiu” la anumită tendinţă, desemnează o stare de indecizie, evitare,
însă în alte cazuri pot indica o anumită selectivitate şi flexibilitatea în comportament.
Aceste calităţi pot fi verificate, printr-o analiză în combinaţie cu alte caracteristici personale. E posibil
şi un scor nul, în cazul când răspunsurile „da” şi „nu” coincid. Anume această situaţie poate desemna un
conflict intern de personalitate, creat de pe urma dezvoltării egale a tendinţelor opuse. Un anumit interes a
acestei metode vizează utilizarea ei în calitate de comparaţie a părerii proprii despre sine cu părerea altor
persoane din grup.
Scalele identifică tendinţele de:
1) dependenţă - independenţă;
2) comunicativitate – lipsă de comunicativitate;
3) acceptarea “luptei” – evitarea “luptei”.