DEŞEURI ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ ŞI BIOTEHNOLOGII

Deşeurile menajere sunt reprezentate de resturile alimentare, hârtie, mase plastice,

textile, etc. care necesită o colectare şi o stocare adecvată pentru a reduce poluarea mediului cu
deşeuri menajere.
Colectarea deşeurilor se realizează în funcţie de sistemul de transport (evacuare) a reziduurilor
menajere şi anume: sistemul deschis şi sistemul închis de evacuare. În cadrul acestor sisteme
resturile menajere sunt amplasate de către oameni în recipienţii pentru deşeuri, care în
momentul umplerii sunt goliţi de către unitatea de salubritate publică.
O altă metodă de colectare o reprezintă colectarea deşeurilor în saci, această metodă are
avantaje (manipularea şi transportul sacilor este uşor de realizat; se reduce numărul oamenilor
în faza de colectare şi manipulare; sacii sunt legaţi, astfel nu se elimină miros, praf, etc.) şi
dezavantaje (costul asigurării sacilor este ridicat, sacii nu pot fi utilizaţi pentru depozitarea de
cenuşă, zgură, etc.).
Colectarea selectivă este metoda care se aplică pe scară largă şi cu bune rezultate în
ţările avansate, care constă în colectarea pe sortimente a tuturor materialelor refolosibile (hârtie,
carton, sticlă, mase plastice, cauciuc, metale, etc) în pubele speciale, caracteristice fiecărei
categorii de material refolosibil.
Deşeurile menajere reprezintă reziduurile provenite de la locuinţe, instituţii publice
(şcoli, internate, cămine, creşe, hoteluri), instituţii administrative, restaurante, cantine,
întreprinderi comerciale, organizaţii cooperative şi obşteşti, întreprinderi industriale (exclusiv
cele tehnologice).
Deşeurile menajere se compun din următoarele materiale: resturi alimentare, hârtie,
carton, textile, lemn, plastic, cauciuc, sticlă, ceramică, pământ, cenuşă, zgură, etc. Aceste
materiale componente ale deşeurilor menajere sunt grupate după caracteristicile lor principale
astfel (Teodorescu şi colab.,2001):
• materiale combustibile (hârtie, carton, textile, lemn, oase, etc.);
• materiale fermentabile (resturi alimentare, fructe, legume, etc);
• materiale inerte (metale, sticlă, ceramică, etc.);
• materiale fine (cenuşă, zgură, pământ, etc.).
În urma unor sondaje s-a constatat că fiecare român produce, în medie, de două ori mai
mult gunoi decât ceilalţi europeni. România produce, anual, 799 kg de deşeu menajer pe cap de
locuitor, ceea ce ne situează pe primul loc în Europa; pe locul doi este Franţa cu 450 kg; apoi
Bulgaria cu 349 kg. Aproximativ 29% dintre deşeurile româneşti le reprezintă plasticul, iar 23%
hârtia şi cartonul, urmează cu un procent mai redus sticla, lemnul şi metalul.
Colectarea şi stocarea deşeurilor menajere la locul de producere se realizează în funcţie
de sistemul de transport şi anume: sistemul deschis (mai apare şi sub denumirea de sistem semi-
închis) şi sistemul închis.
Sistemul deschis se caracterizează prin încărcarea deschisă şi transport închis al
deşeurilor menajere, având un nivel tehnic scăzut. Acest sistem se întâlneşte în prezent în
cartierele periferice ale marilor oraşe cât şi în oraşele mici (Străuţ şi Olos, 2001).
Se impune o eliminare cât mai rapidă a acestor procedee şi introducerea pe scară largă
a sistemului de evacuare închis.
Esenţa sistemului închis de transport constă în faptul că în zonele de colectare deşeurile
sunt colectate la locul de producere şi depuse în recipienţi de construcţii unitare, adecvate
dispozitivului de încărcare a autovehiculului de transport (în cele mai multe cazuri
standardizate). Recipienţii umpluţi treptat în zonele de colectare dinainte proiectate sunt goliţi
cu o periodiocitate bine determinată în vehicule de transport speciale, în sistem închis, după
care gunoaiele sunt transportate. Prima parte a procedeului (colectare şi stocare în interiorul
imobilelor) este în general o problemă de administrare a imobilelor şi numai a doua parte
(golirea recipienţilor şi transportul) aparţine unităţii (inteprinderii) de salubritate publică (Străuţ
şi Olos, 2001).
Recipenţii de colectare-stocare pot fi consideraţi ca accesorii strâns legate de vehiculele
de transport, datorită cărui fapt este mai corect dacă aceştia sunt în apropierea organului de
transport şi dacă întreţinerea lor sistematică (repartiţie, completare), este asigurată de unitatea
de salubritate publică.

TRATAREA DESEURILOR MUNICIPALE SOLIDE

PRIN PROCEDEE DE FERMENTARE ANAEROBA

Fermentarea anaeroba este un proces biochimic ce se petrece in mod natural pe Terra si

consta in descompunerea materialelor organice sub actiunea microorganismelor, in absenta
oxigenului. Amestecul gazos rezultat din proces este cunoscut sub denumirea de biogaz si
contine in principal 50-75% CH4 si 20-45 % CO2, alaturi de care se mai regasesc in procente
mici H2S, N2, H2, O2. In practica industriala, procesul de fermentare anaeroba se desfasoara
in reactoare speciale (digestoare anaerobe), in conditii de lucru controlate.

La nivel mondial, proiecte de tratare anaeroba a deseurlor municipale solide au aparut

initial pentru rezolvarea problemei acestor deseuri care prezinta un nivel ridicat de umiditate si
de sare, ceea ce nu le face adecvate pentru eliminarea prin metode precum incinerarea sau
compostarea. Avand in vedere gradul ridicat de putrescibilitate, deseurile organice generate in
locuinte potreprezenta un bun substrat de alimentare pentru reactoarele de fermentare
anaeroba. In vederea reciclarii, este necesar ca deseurile organice sa fie mai intai separate la
sursa. Experienta statelor care au dezvoltat aceasta metoda de tratare/valorificare a deseurilor
municipale a indicat faptul ca prin separarea la sursa a fractiunii fermentabile se asigura
substratul organic de cea mai buna calitate pentru populatiile de bacterii implicate in proces. In
plus, materialul rezultat, in conditiile in care nu contine componente nedigerabile pentru bacterii
precum plastic, sticla, resturi metalice fine, este un bun fertilizant si conditionator pentru sol, in
special dupa o tratare aeroba ulterioara.

Inainte de a ajunge la reactorul de fermentare anaeroba, deseurile pre-sortate sunt supuse

unor operatii de maruntire, separare magnetica a resturilor metalice si apoi dizolvare a partilor
organice dure (oase), care se realizeaza intr-un reactor de tratare acida. Materialul organic semi-
lichid rezultat in urma acestor operatii estealimentat in reactorul de fermentare anaeroba.

In statiile de tratare cu co-generare energetica, o parte din biogazul rezultat este utilizat
pentru asigurarea functionarii instalatiei, iar surplusul este stocat sau livrat in reteaua nationala
ca energie regenerabila. Apa calda generata prin functionarea motorului/generatorului electric
(apa de racire) este partial recirculata in reactorul de fermentare pentru mentinerea unei
temperaturi de proces optime. Excesul de apa calda este valorificat ca agent termic pentru
comunitatea invecinata.

Produsul secundar rezultat din sistem dupa retentia masei organice in fermentator timp
de minim 15 zile (materialul nedigerat), este separat in componenta lichida si solida si este
valorificat sub diverse forme (lichid nutritiv concentrat, granule solide, pulbere) ca material
fertilizant pentru sol.

Fermentarea anaeroba este un proces biochimic foarte complex, care implica cateva
tipuri diferite de bacterii ce lucreaza impreuna pentru a descompune substantele organice
complexe existente in deseuri pana la produsi gazosi finali (CH4, CO2 si H2O). Procesul consta
in principal din urmatoarele patru etape biochimice, reprezentate schematic in figura 5 :

1. Hidroliza, realizata de catre bacteriile ce transforma carbohidratii insolubili,

proteinele si grasimile in zaharuri simple, acizi grasi, aminoacizi si peptide;

2. Acidogeneza, unde bacteriile acidogene transforma produsii de hidroliza in acizi

organici simpli, alcooli, CO2 si hidrogen;

3. Acetogeneza, in care bacteriile acetogene transforma acizii grasi cu mai mult de 2

atomi de carbon in acetat si hidrogen;

4. Metanogeneza, este etapa finala in procesul de fermentare anaeroba, in care bacteriile

Bacteriile acidogene se reproduc foarte rapid si nu sunt foarte sensibile la variatiile

fizice din mediu (temperatura, aciditate), comparativ cu bacteriile metanogene care se reproduc
mult mai lent si sunt foarte sensibile la astfel de variatii. Metanogenele isi inceteaza activitatea
enzimatica sau chiar mor in cazul in care conditiile din reactorul de fermentare nu sunt
adecvate.

Cand acestea incep sa dispara din masa organica, bacteriile acidogene continua sa se multiplice,
determinand cresterea concentratiei de acizi volatili si implicit scaderea pH-ului masei din
reactor, cu stoparea productiei de biogaz.

Desi fermentarea anaeroba este un proces care se petrece in mod natural in zonele
mlastinoase inca de la formarea planetei, procesul tehnologic de obtinere a biogazului necesita
o atentie si o monitorizare deosebita pentru mentinerea in reactor a unor conditii optime de
temperatura, pH, umiditate, agitare si compozitie a masei organice, in vederea descompuneri
complete a substantelor organice pana la stadiul final de biogaz.

Tratarea deseurilor municipale biodegradabile prin fermentare anaeroba prezinta

avantaje nete comparativ cu celelelte modalitati de tratare si eliminare a deseurilor. Pe langa
beneficiile aduse asupra mediului si sanatatii populatiei prin prevenirea contaminarii factorilor
de mediu apa-aer-sol, reducerea focarelor de infectie si eliminarea mirosurilor dezagreabile,
aceasta metoda de tratare a deseurilor genereaza produsi cu valoare energetica si economica
ridicata, precum biogaz si materiale fertilizante ecologice.

BIOTEHNOLOGII DE TRATARE A DESEURILOR ORGANICE

Biotehnologia compostarii

Compostarea este o metodă ecologică de procesare a deşeurilor agricole, dar şi

menajere, care se transformă pe cale biologică într-un produs nepoluant denumit compost, cu
înaltă valoare nutritivă pentru plante şi un foarte bun amendament al stării fizice şi chimice a
solurilor.
Gestionarea deșeurilor solide, in special fracta organica a acestora, a devenit una dintre
principalele provocari ale secolului al XXI-lea, din punct de vedere economic, social al
protecției mediului înconjurator [11]. Deșeurile solide organice, cum sunt rezidurile agricole si
forestiere, si deșeurile solide municipale, au devenit o problemă majoră in țările dezvoltate, cât
si in cele in curs de dezvoltare [27]. Tratarea deșeurilor implică totalitatea proceselor chimice,
fizice si biologce, care au rolul de a modifica anumite caracteristici ale deșeurilor, in scopul
reducerii volumului acestora si caracterului periculos, facilitând astfel valorificarea acestora.
Biroul de standardizare din Quebec defineşte compostul astfel: un produs matur solid
rezultat din compostare, care este un proces condus de bio-oxidare a substratului organic
heterogen solid incluzând o fază termofilă. Prin compost se înţelege un produs obţinut printr-
un proces aerob, termofil, de descompunere şi sinteză microbiană a substanţelor organice din
produsele reziduale, care conţine peste 25 % humus relativ stabil format predominant din
biomasă microbiană şi care în continuare este supus unei slabe descompuneri fiind suficient de
stabil pentru a nu se reîncălzi ori determina probleme de miros sau de înmulţire a insectelor şi
are raportul C:N = 10-15 Indiferent de originea şi natura ei, materia organică, în funcţie de
condiţiile de aeraţie şi umiditate, evoluează câtre o stare calitativ nouă, relativ stabilă faţă de
biodegradare, caracterizată printr-un raport C:N similar humusului.
Aspecte generale despre compostare

Definție 1:Compostarea poate fi un proces aerob de descompunere biochimica a

materiei organice, rezultand in finlal un produs stabil fară germeni patogeni, care poate fi
utilizat in agricultura.
Definiție 2: Compostarea poate fi o metodă de management al procesului de oxidare
biologică care converteşte materiile organice heterogene în altele mai omogene, cu particule
fine asemănătoare humusului. Prin compostare se înţelege totalitatea transformărilor
microbiene, biochimice, chimice şi fizice pe care le suferă deşeurile organice, vegetale şi
animale, de la starea lor iniţială şi până ajung în diferite stadii de humificare, stare calitativ
deosebită de cea iniţială, caracteristică produsului nou format, denumit compost. Pentru
fermierii ce nu dispun de suprafeţe suficiente pentru distribuirea produselor reziduale
compostarea constituie una din metodele de tratare şi degajare a dejecţiilor în condiţiile
protejării mediului ambiant Pentru aceasta ei trebuie să opteze pentru un sistem intensiv de
aerare a grămezii şi să dispună de echipamentele necesare pentru amestecul grămezii.
Transformarea materiei organice în timpul procesului de compostare constă in doua procese
complexe, si anume: degradarea și humificarea acesteia. De-a lungul timpului, o atenție
deosebită a fost atribuiă procesului de humificare, în special formării substanțelor humice
(acizi humici și fulvici), datorită eficienței acestora în îmbunatațirea fertilitații solului și în
stimularea creșterii plantelor.
Microorganismele care poluează grămada de compost sunt împărțite în trei clase: bacterii,
ciuperci și actinomicete. Bacteriile sunt prezentate în timpul primei etape a procesului de
compostare, acestea descompunând zaharurile simple și celuloza. Fungii sunt prezentați în
etapele urmatoare ale compostării, degradând substanțele lemnoase, proteinele, hemiceluloza,
lignina si pectina. Actinomicetele sunt ultima clasă de microorganisme care poluează
grămada de compostare , acestea descompunând acizii organici, zaharurile, amidonul,
hemiceluloza, celuloza, proteinele, polipeptidele, aminoacizii si chiar lignina.
 Compostarea este, de regulă, un proces consumator de timp, dar cercetările în tehnologia
compostării au condus la reducerea duratei procesului prin adăugarea de adtivi dau incul
bacterian.
Tipuri de materii prime utilizate
Materii prime pretabile procesului de compostare sau constituite din diferite surse de deșeuri
organice, cum ar fi: deșeuri biodegradabile colectate de la locuințe si gospodării (resturi din
bucatărie, resturi din grădină – iarbă tăiată, frunze, coajă de copac, resturi de la tunderea
copacilor si gardurilor vii, dejecții animaliere), resturi de la prelucrarea legumelor și fructelor,
resturi de la prelucrarea cărnii și peștelui, deșeuri de la prelucrarea lemnuui (rumeguș, așchii
de lemn) și reziduri de la culturile agricole.
Fazele procesului de compostare
La elaborarea tehnologiei compostării trebuie avute în vedere următoarele aspecte [12]:
• Sortimente de materiale care urmează a fi compostate;
• Cantitatea, calitatea și ritmul de producere a deșeurilor;
• Tipul compostului care se doreste a se produce ;
• Posibilitățile economice si tehnice.
Pentru executarea unor operații specifice (cântarire, cernere, separare magnetică,
amestecare etc.) sunt utilizate diverse instalații, mijloace și mașini, o mare parte dintre acestea
fiind folosite și ăn alte ramuri industriale, în special cele folosite la pregătirea materiei prime,
pentru manipularea, transportul și dozarea materialelor.
Cerințele de bază pentru instalații și mașinile utilizate in uzinele de compost sunt următoarele
[12]:
• Construție simplă;
• Fiabilitate ridicată;
• Să nu constituie elemente de reducere a capacității de lucru în cadrul fluxului;
• Să aibă rezistență mare la uzuri mecanice și la acțiunile corozive.
În figura 2.2 se prezintă fazele de lucru la o stație de compostare care polueaza în comun
reziduri menajere solide și nămoluri de epurarea apelor reziduale orășenești [24]: S-au
identificat trei faze principale ale procesului de compostare:
• faza 1, stadiul de fermentare mezofilă, care este caracterizat prin creştearea
bacteriilor şi temperaturi între 25 şi 400C;
• faza 2, stadiul termofil în care sunt prezente bacteriile, ciupercile şi
actinomicetele (primul nivel al consumatorilor) la o temperatură de 50-600C,
descompunînd celuloza, lignina şi alte materiale rezistente; limita superioară a stadiului
termofil poate fi la 700C şi este necesar să se menţină temperatura ridicată cel puţin o zi
pentru a asigura distrugerea patogenilor şi contaminanţilor;
• faza 3, îl constituie stadiul de maturare, unde temperaturile se stabilizează şi
se continuă unele fermentaţii, convertind materialul degradat în humus prin reacţii de
condensare şi polimerizare; ultimul obiectiv este de a produce un material care este stabil
şi poate fi judecat cu privire la raportul C:N; materialele bine compostate au un raport
C:N redus; de ex. raportul C:N poate scădea de la 30 la începutul procesului de
compostare la 15 în compostul matur.
Cele mai obişnuite tipuri de aditivi folosiţi pentru dirijarea compostării şi
îmbunătăţirea calităţii produsului final sunt:
 • folosirea compostului care nu şi-a terminat maturarea şi este încă bogat în
microorganisme ca inocul (până la 10 % din masa grămezii de compostare);
• folosirea carbonatului de calciu pentru corectarea deficitului de calciu şi
corectarea reacţiei acide;
• folosirea sîngelui şi făinii de coarne pentru a asigura azotul în absenţa gunoiului
de grajd;
• făina de oase este utilizată pentru corectarea deficitului de fosfor şi calciu;
• solul argilos sau argila pură sunt folosite pentru a îmbunătăţi formarea compuşilor
argilohumaţi, în special pentru composturile ce se vor folosi pe solurile nisipoase;
• gipsul este recomandat pentru îmbunătăţirea texturii solului;
• roca fosfatică măcinată se adaugă pentru eliberarea lentă a fosforului accesibil;
• nisipul şi pulberea grosieră de granit (în cantităţi mici) au rolul de reducere a
texturii prea argiloase şi îmbunătăţire a drenajului;
• făină de alge marine se recomandă ca sursă de potasiu şi microelemente; •
organisme specifice ori preparate biodinamice;
• roci măcinate ori pudră aplicate pentru asigurarea microelementelor ori argilei;
deasemenea acestea reduc mirosurile neplăcute, îmbunătăţesc formarea
humusului şi drenajul.
Municipalitatea din Calgary, Canada, a folosit ureea ca amendament cu azot şi prin
aceasta a mărit viteza de compostare şi a obţinut temperaturi mai ridicate decât în variantele
fără uree. Ca sursă de azot pot fi folosite şi ierburile, asfel că un amestec de frunze şi ierburi
compostează în bune condiţii.

Factorii care influențează procesul de compostare

În condiții naturale, procesul de compostare a materiei organice se poate extinde pe o

perioadă mai lungă de timp, în funcție de condițiile climatice în care se desfășoară operația.
Cei mai importanți factori care influențează procesul de compostare sunt:
1. raportul C/N - parametru foarte important deoarece procesul de compostare
presupune reacții de degradare biologică. Microorganismele necesită o sursă de energie (C
organic degradabil) si N pentru dezvoltarea ăi activitatea lor, un raport C/N ideal pentru
procesul de compostare fiind cuprins în intervalul 25-35 .
2. dimensionarea și distribuția particulelor sunt foarte importante pentru
creșterea microorganismelor și menținerea unei porozități adecvate pentru aerare. Cu cat
dimensiunea particulelor este mai mai mare, cu atât descompunerea substratului este mai
îngreunată. Totuși, particulele care sunt prea mici pot compacta substratul, reducându-i astfel
porozitatea [5]. Dimensiunea optimă a particulelor pentru procesul de compostare este
cuprinsă în intervalul 5-20 cm.
3. aerarea este un factor cheie pentru procesul de compostare. O aerare corectă
controlează temperatura, elimină excesul de umiditate și de CO2 și asigură O2 necesar pentru
procesele biologice. Concentrația optimă de O2 este de 15-20% .
4. porozitatea substratului se referă la spațiile dintre particulele din grămada de
compost, având o influența mare asupra performanțelor procesului de compostare .
5. conținutul de umiditate afectează activitatea microbiană în procesul de
compostare, fiind astfel un factor important în descompunerea materiei organice. Conținutul
de umiditate din substrat poate fi calculat din diferența dintre masa de substrat cântărită ( de
exemplu, 10g) înainte și după uscarea probelor într-un cuptor de 105oC timp de 24h .
Pentru determinarea conținutuli de materie organică (solide volatile) din substratul
utilizat in procesul de compostare, probele uscate la 105 oC timp de 24 h se răcesc într-n
exsicator
(recipient din sticlă folosit în laborator, utilizat pentru uscarea sau păstrarea substanțelor care
necesită un mediu uscat - fig. 3.3) timp de 30 minute. (Recipientul conține partea inferioară
o substanță higroscopică-clorură de calciu anhidră (CaCl2), acid sulfuric concentrat (H2SO4),
acid fosforic (H3PO4), sulfat de calciu (CaSO4), sulfat de magneziu (MgSO4), silicagel etc .
6.temperatura este unul dintre principalii parametrii utilizați în monitorizarea
procesului de compostare. În principiu, în timpul compostării materiei organice, se disting
trei faze ale temperaturii .
a. Faza mezofilă ( T<50oC) în care temperatura crește rapid, are o durată de 1-3 zile,
bacteriile mezofile si fungii degradând compușii simpli, cum sunt zaharurile,
aminozacizii,
proteinele, etc;
b. Faza termofilă este caracterizată de temperaturi ridicate în celula de compostare,
datorate căldurii elaborate în reacțiilor de catabolism microbian ( biodegradare cu
eliberare de energie). Aici, mcroorganismele termofile degradează grasimile,
celuloza, hemiceluloza si lignina. Temperatura ridicată atinsă în această fază este, de
asemenea enențială pentru reducerea germenilor patogeni;
Conform studiilor din literatură de specialitate, menținerea temperaturii în intervalul
5565 C este duficientă pentru inactivarea tatală a agentilor patogeni din deșeurileorganice .
O

Finalul fazei termofile și începutul celei de maturare este indicat prin scăderea temperaturii
în grămada de compost.
c. Faza de răcire sau faza mezofilă II este caracterizată printr-o scădere a temperaturii,
datorită reducerii activitații microbiene. În aceata fază, temperatura ajunge din nou în
domeniul mezofil, atingâand valori 40-45OC. Pe parcursul fazei de răcire, degradarea
de către fungi a polimetrilor (celuloza) continua .
Maturarea se desfășoară la temperatura mediului ambiant, aici formându-se acizii
humici si fulvici [28].
Variația temperaturii în timpul compostării are rol important în dezvoltarea
comunitaților microbiene. Pe parcursul diferitelor etape ale fazei biodegradare, compușii
organici sunt descompuși în CO2 și NH3 cu consumn de O2.
7.valoarea pH-ului cuprinsă în intervalul 6,7 și 9,0 unității favorizează activitatea
microbiană în timpul proesului de compostare. Anumite materii prime, cum sunt dejecțiile
animaliere pot ridica valoarea pH-ului in celula de compostare, in timp ce resturile de
alimentare pot duce la scăderea valorii acestuia. Compostul final are un pH cuprins între 6,5
și 7,5 unitați .
8.substanțele toxice - anumite materiale organice pot conține substanșțele care sunt
toxice pentru bacteriile termofile aerobe. Metalele grele, cum sunt manganul , cuprul,
zincul,nichelul, cromul și plumbul, pot inhiba procesul de descompunere înainte de a începe
procesul de compostare .
Avantajele compostării

Principalele avantaje ale compostării produselor reziduale zootehnice constau în:

• asigură protecţia mediului ambiant din apropierea complexelor zootehnice şi
în tot arealul în care acesta se aplică;
• constituie o metodă eficientă de reciclare pentru reziduurile culturilor,
reziduurile şi mortalităţile din complexele zootehnice;
• se înlocuieşte un produs voluminos, cu umiditate ridicată, greu transportabil şi
pe o rază mică în jurul complexului cu un produs concentrat, uşor transportabil la orice
distanţă, fără miros, liber de agenţi patogeni, capabil să controleze dezvoltarea unor boli şi
dăunători din sol, uşor de depozitat, nu creează probleme cu muştele sau cu buruienile, putând
fi aplicat pe teren la momentul cel mai convenabil;
• conservă elementele nutritive din gunoi; compostul conţine o formă organică
mai stabilă a azotului, care este mai puţin spălat în apele freatice;
• produsul final cedează mai greu elementele nutritive accesibile pentru plante
şi poate fi aplicat pe teren o perioadă mai îndelungată; • se obţine un îngrăşământ valoros
pentru agricultură, mai ales pentru sectoarele legumicol şi floricol, care poate substitui mari
cantităţi de îngrăşăminte chimice:
• se obţine un produs capabil să reducă deficitul de materie organică şi
microelemente în solurile agricole, să amelioreze caracteristicile fizice, chimice şi biologice
ale solurilor şi să cresacă indicii de valorificare a elementelor nutritive din îngrăşămintele
minerale aplicate;
• poate substitui aşternutul;
• se îmbină degajarea reziduurilor cu ameliorarea solului într-o manieră
‘’naturală’’, care nu cere un consum foarte mare de energie, dar solicită cel puţin la fel de
multă atenţie ca operaţiile de muls, mânuirea ouălor, controlul bolilor, etc.: compostarea nu
înseamnă numai punerea în grămadă a unor produse reziduale şi apoi să aştepţi să ai compost
peste câteva săptămâni;
• constituie o metodă de îndepărtare a excesului de elemente nutritive;
• fermă şi de reducere a suprafeţei ocupate cu depunerea reziduurilor;
• compostul se împrăştie uniform pe terenul agricol cu maşinile existente în
dotarea unităţilor;
• compostul este un excelent condiţionator de sol, îmbunătăţeşte structura
solului, are un aport important de materie organică şi reduce potenţialul pentru eroziunea
solului; este fertilizantul ideal pentru grădină şi este recomandat în special pentru răsad;
compostul are un potenţial antifungic; • existenţa unei pieţe a compostului face din acesta un
produs foarte atractiv; principalii cumpărători sunt grădinarii, legumicultorii, cei ce se ocupă
cu agricultura peisajeră, cultivatorii de plante ornamentale, cei ce întreţin terenurile de golf,
etc.; preţul variază considerabil deoarece este privit uneori ca un produs rezidual, dar se obţine
cu 5-10 $ pe m3 şi se vinde cu 50 $ fiind mult dependent de piaţa locală, calitatea compostului
şi materiile prime utilizate; poate să aducă profit;
 • compostul poate fi folosit ca material pentru biofiltre;
• compostarea oferă posibilitatea reutilizării elementelor nutritive şi a fracţiei
organice din reziduurile din fermă şi conduce la obţinerea unui produs nou, vandabil, solicitat
pe piaţă, capabil să mărească cantitatea şi calitatea prodicţiei agricole.
Dezavantajele compostării:
• necesită timp şi bani; compostarea necesită echipament, muncă şi management; dacă s-ar
folosi numai echipamentele din fermă ar creşte consumul de forţă de muncă; se impune deci
pentru fermele mijlocii şi mari să se procure echipamente speciale pentru compostare al
căror cost variază de la minimum 10.000 $ la peste 100.000 $ pentru a putea începe
operaţiunile de compostare;
• necesită teren pentru desfăşurarea activităţii; suprafeţele necesare pentru depozitarea
materiilor prime, a compostului finit şi pentru desfăşurarea procesului de compostare pot fi
foarte mari;
• este posibil să apară mirosuri, cel puţin în prima fază a procesului; produsele supuse
compostării emană deseori mirosuri neplăcute, mai ales dacă sunt depozitate pentru un timp
înainte de pornirea procesului, unele locuri pot cere măsuri de reducere a mirosurilor;
mirosurile pot fi generate şi printr-un management necorespunzător;
• vremea poate afecta sau prelungi compostarea; vremea rece şi umedă poate prelungi
procesul de compostare prin reducerea temperaturii în grămada de compostare şi prin
creşterea umidităţii; zăpada în cantitate mare şi pe termen lung poate chiar bloca procesul
de compostare;
• este nevoie de un studiu de marcheting şi de aplicare a acestuia; aceasta inplică un inventar
al potenţialilor cumpărători, reclamă, însăcuire, transport la punctele de vânzare, un
management al echipamentelor şi menţinerea calităţii produsului;
• sunt îndepărtate de la producţia agricolă gunoiul de grajd şi resturile vegetale şi orientate în
alte direcţii;
• sunt posibile pierderi potenţiale de azot din gunoiul de grajd; deseori compostul conţine mai
puţin de jumătate din azotul prezent în gunoiul de grajd proaspăt;
• compostul cedează lent elementele nutritive pentru plante.
Maturizarea materiei prime pregătite

Aceastǎ etapă reprezintă cea mai importantǎ operație a procesului de compostare.

Procesul se desfaşoară în mai multe faze şi este influențat decisiv de compozitia,
omogenitatea și umiditatea substantelor organice folosite, cat și de cantitatea de aer
utilizatǎ in procesul de descompunere. Faza de început a procesului de maturizare o
reprezintǎ producerea compostului proaspăt (crud), scopul operației fiind pe de o parte
aerisirea, iar pe de altă parte amestecarea materiilor prime aflate în diferite stadii de
descompunere. Cele mai bune dispozitive de întoarcere-amestecare sunt cele care asigură
și o destrămare-sfărâmare a materialelor (fig. 5.1). Pierderile de umiditate apărute ca
urmare a evaporării in timpul dezagregării pot îngreuna procesul de descompunere.
Aceste pierderi sunt cel mai bine compensate prin stropirea în timpul operației de
intoarcere-destrămare. Dacă materiile supuse compostării sunt prea uscate trebuie
asigurată și o stropire în timpul procesului de descompunere . În aceastǎ fază, compostul
 proaspăt se află în stare de descompunere avansată, find semimatur. Compostul matur se
obține după ce toate componentele organice au fost transformate in agregate de sol și
humus. Compostul matur se prezintă sub formă de pământ negru, afânat, fin granular si
cu miros de sol de pǎdure. Inainte de utilizare, compostul este cernut in cururi rotative
Trommel pentru îndepărtarea impurităților rămase.
Pentru distanțele scurte și diferențiate de nivel mari se folosesc benzi transportoare
prevăzute cu nervuri sau transportoare cu raclete , putandu-se asigura transportul până la
unghiuri de 75O. Pentru transportorul pe verticală sunt utilizate elevatoare cu cupe.
Metode de compostare

Principalele metode de compostare se împart în patru categorii după cum urmează:

Compostarea pasivă în grămezi

Compostarea pasivă în grămezi este cea mai simplă form de compostare și nu necesită
echipamente speciale, fiind utilizată, în principiu, pentru compostarea frunzelor. Graămada
de compost trebuie întoarsă periodic pentru stabiliea porozității substratului. Aerarea se
realizează prin mișcarea pasivă a aerului prin grămada de compost, care nu trebuie să aibă
dimensiuni mari, deoarece poate apărea procesul de fermentație anaerobă.
Compostarea pasivă în grămadă deschisă este pretabilă pentru fermele de dimensiuni
mici sau moderate, cu un management mai redus. Metoda implică formarea grămezii de
materiale organice şi lăsarea ei nederanjată până când materialele sunt descompuse în produse
stabilizate. Aceste grămezi mici au avantajul mişcării naturale a aerului. Datorită fermentării
active grămada se încălzeşte în interior, aerul cald se ridică şi se pierde la suprafaţa superioară
a grămezii, fiind înlocuit cu aerul rece ce pătrunde pe la baza grămezii.şi pe lateral,
împrospătând astfel aerul în grămadă. În funcţie de mărimea grămezii curenţii de aer pot
împrospăta mai repede sau mai încet aerul din grămadă activând procesul de fermentaţie.
Pentru un schimb eficient de aer mai ales în perioada de vară şi dacă se compostează materiale
ce dagajă mai multă căldură cum este cazul gunoiului de la cabaline, înălţimea grămezii va fi
de numai 0,9 – 1,2 m. Costul muncii şi echipamentului necesar pentru a forma şi amesteca
grămada constituie cheltuielile operaţionale cele mai mari. Încărcătoarele din fermă şi
maşinile de împrăştiat gunoi sunt de obicei cele folosite în fermă. Compostarea pasivă or
nederanjată este de obicei folosită pentru compostarea carcaselor animalelor din fermă.
Dezavantajul acestei metode constă în faptul că grămada devine de negospodărit fiind prea
umedă, prea uscată, prea compactată, putând deveni repede anaerobă şi foarte mirositoare.
Compostarea în grămezi (șiruri) cu întoarcere și amestecare

Compostarea în grămezi (șiruri) cu întoarcere și amestecare presupune aranjarea

materialului de compostat în brazde lungi și înguste cu o înălțime de 1-3,6 m și o lățime de
aproximativ 3-6 m. Lățimea grămezii de compost este stabilită în funcție de dimensiunea
mașinii de întors materialul de compostat. În cazul acestui tip de compostare, faza activ poate
dura 3-9 săptămâni (în funcție de substrat), după care începe faza de maturare;
Compostarea pe platformă în şiruri şi grămezi este cea mai comună formă de
compostare. Pentru un management activ al procesului şirurile şi grămezile sunt remaniate cu
ajutorul unei maşini speciale ceea ce evită compactarea grămezii, îmbunătăţeşte schimbul de
aer, aduce la suprafaţa grămezii materialul din interior şi introduce în grămadă materialul de
la suprafaţa grămezii. În acest mod pot fi distruse prin compostare seminţele de buruieni,
agenţii patogeni şi larvele de muşte, ele ajungând în mijlocul grămezii unde temperatura este
foarte mare. Întorcând şi amestecând din nou cu ocazia remanierilor materialele supuse
compostării acestea se fragmentează în particule mai mici şi le creşte suprafaţa activă
biologică de contact. Excesul de remanieri poate conduce la reducerea porozităţii grămezii
dacă mărimea particulelor devine prea mică. Mărimea grămezii (a şirului) este dată de
caracteristicile echipamentului ce realizează remanierea grămezii. La noi în ţară au deţinut
astfel de utillaje numai unii cultivatori de ciuperci. Este timpul să se importe astfel de
echipamente dacă vrem să avansăm în acest domeniu. Modul nostru de lucru, pe care îl
recomandăm şi acum este foarte greoi şi se apropie mai mult de prima variantă de compostare
decât de aceasta, din lipsă de echipamente specifice. Este de preferat ca platforma de
compostare să fie înconjurată de un şanţ pentru colectarea scurgerilor. Lichidul colectat poate
fi folosit pentru umectarea grămezii la remaniere dacă acest lucru este necesar sau se poate
aplica pe terenul agricol ca fertilizant lichid. În cazul unor întreprinderi mici şi medii, ce
compostează de la câteva sute la câteva mii de metri cubi, în lipsa echipamentului specific de
remaniere a grămezii se poate utiliza un tractor cu cupă de încărcare (tip fadroma) şi benzi
transportoare pentru a se putea realiza amestecul. Maşinile de distribuţie a gunoiului pot fi
utilizate şi pentru distribuţia compostului. Un echipament pentru remaniere poate amesteca
între 400 şi 4000 t pe oră. Chiar dacă se dispune de acest echipament pentru remaniere tot
este necesar un încărcător tip fadroma pentru organizarea iniţială a grămezii, pentru încărcarea
compostului în maşinile de transportat sau de împrăştiat, etc.

Compostarea în grămezi aerate pasiv

Compostarea în grămezi aerate pasiv nu necesită întoarcere, aerarea fiind realizată

prin mișcarea pasivă a aerului prin conductele perforate poziționate în stratul poros (mușchi,
paie, compost maturat) de la baza grămezii. Stratul poros poate avea o înălțime de 15-20 cm
și o lățime de 3 m. Principala caracteristică a acestui start poros este aceea de a primite o
distribuție uniformă a aerului prin conducte, dar si de a izola grămada, ceea ce va asigura
temperatura optimă în timpul degradării substratului.
Stratul superior (aproximativ 15 cm) este format din mușchi de turbă sau compost
maturat, având rolul de a reține umiditatea și mirosurile neplăcute eliberate în timpul
procesului de descompunere.
În general, grămezile de compost aerate pasiv au o înălțime de 1,25-2,75 m și o lățime
de aproximativ 3 m. Conductele perforate se amplasează la o distanță de 30-45 cv una față de
acealaltă, distanța dintre orificiile fiecărei conducte fiind de 30 cm, acestea fiind acoperite de
startul de material de la baza grămezii de compostare.

Compostarea în grămezi statice aerate forțat

Compostarea în grămezi statice aerate forțat este una dintre cele mai utilizate metode
pentru obținerea compostului poate dura de la 3 la 6 luni, în funcție de substratul utilizat.
Principala diferență dintre compostarea în grămezi aerate pasiv și compostarea în grămezi
statice aerate forțat este faptul că grămada statică aerată utilizează suflante care, fie aspiră
aerul din grămada („presiune negativă”), fie suflă aerul în grămadă („presiune pozitivă”).
În timpul procesului de compostare, sunt eliberați compuși organici volatili (COV) și
sunt emanate mirosuri de la suflații, acizii grași și aminele formate. Pentru a elimina acest
inconvenient, la ieșirea din conducte, aerul este trimis într-un biofiltru. Biofiltrul este
constituit din așchii de lemn si scoarță de copac acoperite cu o peliculă (biofilm) formată din
comunitați microbiene. aerul umed din celula de compostare trece prin biofiltru unde fungii
si bacteriile consuma COV și compușii ce emană mirosuri neplăcute, transformându-le în
CO2 si vapori de apă. La anumite perioade de timp materialul biofiltrului este înlocuit.
Sistemul de grămadă statică aerată cu conducte perforate – se poate dezvolta în spaţii
deschise sau închise. În grămadă sunt încorporate către bază conducte perforate pentru aerare.
Gazele fierbinţi din interiorul grămezii se ridică, iar aerul rece pătrunde prin conducte în
interiorul grămezii. Se poate practica şi aerarea forţată folosindu-se un suflător de aer în
conductele de la baza grămezii care face ca circulaţia aerului să fie mai rapidă. Sistemul de
forţare a aerării permite creşterea grămezii şi un control mai bun al procesului de compostare.
Aranjamentele de presiune negativă (în interiorul conductelor perforate) permit exaustarea
aerului direct prin filtre biologice dacă mirosurile devin o problemă. Grămezile statice aerate
au la bază aşchii de lemn, paie tocate ori alte materiale poroase. Materialul poros de la bază
încorporează şi conductele perforate pentru aerare. Selectarea şi amestecul iniţial al materiilor
prime supuse compostării sunt esenţiale, deoarece trebuie să aibe o structură bună pentru a-şi
menţine porozitatea pe întrega perioadă de compostare. Această cerinţă generală este
asigurată prin folosirea unui agent de menţinere a densităţii, cum sunt paiele sau aşchiile de
lemn. Înălţimea iniţială a grămezii statice aerată este de 1,5-2,5 m. În iarnă grămezile mai
mari ajută la menţinerea căldurii . Un strat de compost finisat acoperă grămada de compost.
Lungimea grămezii statice aerate este limitată de distribuţia aerului prin conductele de aerare.
Pentru grămezile statice aerate amestecul materialelor depuse în grămadă este esenţial
deoarece grămada se formează o singură dată. Amestecarea grămezii se face cu ajutorul unui
încărcător frontal de tip fadroma prin amestecare de câteva ori într-o altă grămadă şi depunere
apoi în grămada finală a materialelor amestecate. Se recomandă ca amestecarea şi formarea
grămezii să se facă pe o suprafaţă betonată.

Compostarea în containere închise

Compostarea în containere închise implică închiderea materialelor reziduale pentru

compostare într-un container. Compostarea poate fi facută în coșuri prevăzute cu sisteme de
aerare similare cu cele din cazul compostării în grămezi statice aerate forțat sau în coșuri fără
sisteme de aerare la care este necesară întoarcerea regulată a materialului pentru menținerea
condițiilor aerobe.
Alte metode de compostare în container închis sunt sub formă de pat rectangular de
agitare și compostarea în tambur rotativ.
Procesele simple de compostare sunt cunoscute de foarte mult timp. După al Doilea
Razboi Mondial, în țările Europei de Vest au fost întreprinse multe cercetari în domeniu. Au
fost astfel elaborate multe procedee de compostare aplicate în diverse tipuri de uzine în scopul
staisfacerii cerințrlor locale, foarte variabile cu privire la neutralizarea deleurilor menajere (în
scopul protejării sănătății oamenilor și protecției mediului) și cu privire la obținerea unor
materiale utile pentru agricultură. Sistemul de compostare în (vas) container implică
închiderea materialelor de compostare activă într-un container, clădire, etc. Sistemul în (vas)
container are cel mai agresiv management şi în general cel cu investiţia cea mai mare de
capital, dar oferă cel mai bun control al procesului de compostare. Cele mai multe metode în
container implică o varietate de sisteme de aerare forţată şi tehnici de întoarcere mecanică
conducând la intensificarea procesului de compostare. Unele sisteme de compostare în
containere (un sac enorm) include materialele de compostare fără întoarcere. Sistemul de
compostare în containere mici care sunt instalate pentru folosirea timp de circa un an sunt
accesibile pentru compostare într-o varietate de ferme ce generează materiale organice
inclusiv păsări moarte şi gunoi de grajd. Multe din aceste sisteme combină atributele
platformei cu echipament de întoarcere şi pe cele ale metodel pilei statice aerate. Indiferent
de metoda de compostare practicată, abilitatea grămezii de compostare de a se încălzi şi a
menţine o temperatură ridicată este dependentă de 7 factori:
• compoziţia fizică şi biologică a materialelor supuse compostării;
• accesibilitatea elementelor nutritive, inclusiv a carbonului pentru microorganismele
ce produc compostarea;
• nivelul umidităţii în materialele supuse compostării;
• structura grămezii (mărimea particulelor, textura şi densitatea aparentă);
• rata de aerare în grămadă ori în şiră; • mărimea grămezii de compostare, şi
• condiţiile mediului ambiant (temperatură, vânt, umiditate, etc.).

Uzinele de compostare pot fi grupate în trei categorii principale:

a) Sistem de compostare deschis: întregul proces de compostare are loc pe teren deschis, în
aer liber;
b) Sistem de compostare închis: întregul process și toate operațiile componente au loc în
spații închise;
c) Sistem de compostare parțial închis: o parte din process (de exemplu, prematurizarea) cu
o durată de timp limitată are loc în spații închise, în comtinuare compostarea facându-se
pe teren deschis, în aer liber.
Sistemele de compostare deschise se pot clasifica în două grupe: cu sau fără tratarea
prealabilă a deșeurilor. În cazul sistemelor închise, în timpul maturizării, materialele pot fi în
mișcare continua, în mișcare periodică sunt sau nu sunt mișcate.

Impactul procesului de compostare asupra mediului

Procesul de compostare poate minimiza potențialele probleme de mediu care pot

apărea în timpul depozitării dejectiilor animaliere, dar şi la aplicarea directă a acestora pe sol,
cum sunt: emisiile de gaze cu efect de seră, răspândirea agentilor patogeni, precum și
contaminarea pânzei freatice .
În literatura de specialitate, s-a studiat emisia gazelor CH4, N2O şi NH3 în timpul
procesului de compostare, precum şi efectele întoarceri şi acoperiri substratului. Realizarea
compostǎrii în incinte acoperite a redus emisiile de NH3 și N2O, dar a crescut emisiile de CH4,
în timp ce întoarcerea a scăzut emisiile de N2O și CH4, crescându-le pe cele de NH3.
În timpul proceselor de compostare, COV sunt potențialii poluanți atmosferici care
contribuie la încalzirea globalǎ.
Pe lângă compușii de bazǎ ai azotului eliberați în atmosfera, amoniacul a atras atentia
în mod deosebit, deoarece acesta contribuie la formarea ploilor acide. Emisiile de amoniac în
timpul procesului de compostare a deșeurilor organice municipale solide variaza de la 18 la
150 g NH3/t de deșeuri. Studiile realizate la nivel de laborator au demonstrat cǎ emisiile de
amoniac sunt corelate cu temperatura, acestea atingând valori maxime pe parcursul fazei
termofile .
Gazele N2O și CH4 pot fi eliberate atunci când, din cauza aerării insuficiente, apar
zone de fermentație anaerobǎ. S-a constatat ca emisiile de CH4 variază între 140-1350 g CH4/t
de dejectii animaliere, între 800-1800 g CH4/t de biodeşeuri şi între 780 - 2180 g CH4/t de
deşeuri de curte.
Pentru minimizarea emisiilor din procesul de compostare se recomandǎ o aerare
adecvată a grămezii de compostare, utilizarea biofiltrelor sau a scruberelor pentru curățarea
gazelor emanate, asigurarea unei umidităti şi porozități optime a materialului. Asigurarea unui
raport C/N adecvat va reduce, de asemenea, eliberarea compuşilor de azot gazoşi, în special
a amoniacului .

NH4+(compost) ↔ NH3 (compost) + H+ ↔ NH3 (gaz) ↔ NH3 (atmosferă)

De asemenea, levigatul format în timpul procesului de compostare conține fenoli,

nitrați şi alți compuşi toxici care pot afecta pânza freatică. Pentru a evita riscul poluării apei,
generarea levigatului trebuie redusă sau prevenitǎ prin monitorizarea și corectarea umidității
în grămada de compost. Cel mai simplu mod de a trata levigatul produs este de a-l colecta şi
reintroduce în grǎmada de compost.
Concluzii:
Compostul poate avea o influență deosebită asupra factorilor de mediu dar şi asupra
sănătățiiț populației. Pentru a proteja mediul dar şi populația de efectele negative ale utilizării
compostului trebuie ca procesul de compostare să fie bine gestionat dar şi cerințele de calitate
ale compostului să fie standardizate, atât la nivel naional cât şi internațional.
■ La ora actuală la nivelul Uniunii Europene nu există un standard general valabil
existând, discrepanțe mari în ceea ce priveşte limitele admise pentru metalele grele.
■ Studiile recente au demonstrat că utilizarea compostului, determină o creştere
substanțială a conținutului de materie organică în structurile superficiale ale solului, astfel
utilizarea compostului în agricultură va constitui o alternativă în ceea ce priveşte 194
amendamentele utilizate ca fertilizanți, în timp oferind posibilitatea apariției unei noi piețe,
piața de compost.
■ Piața compostului solicită calitate ridicată a compostului, după cum evoluează
această piață în țările dezvoltate din UE, care au o gestiune avansată a compostului.
Composturile trebuie să concureze pe piață, în ceea ce priveşte standardele de calitate, cu
produsele din turbă, din pământ şi din scoarță de copac. Pot reuşi acest lucru numai pe baza
colectării selective a materiilor prime organice şi printr-un program strict de asigurare a
calității în stațiile de compostare.
 ■ Aşa cum s-a specificat, calitatea compostului depinde de mai mulți factori. Unul
dintre cel mai importanți factori de calitate ai compostului este conținutul de metale grele din
compost.
Acesta în timp poate avea o influență negativă asupra mediului în care este utilizat. De aceea
se recomandă utilizarea unui eşantion de compost pe un lot experimental, pe o durată de
câteva luni sau chiar 2 – 3 ani pentru a urmări în timp evoluția acestuia.

Cuprins
TRATAREA DESEURILOR MUNICIPALE SOLIDE PRIN PROCEDEE DE FERMENTARE
ANAEROBA .......................................................................................................................................... 2
BIOTEHNOLOGII DE TRATARE A DESEURILOR ORGANICE .............................................. 3
Biotehnologia compostarii ................................................................................................................ 3
Aspecte generale despre compostare................................................................................................ 4
Tipuri de materii prime utilizate ........................................................................................................ 5
Fazele procesului de compostare ...................................................................................................... 5
Factorii care influențează procesul de compostare ........................................................................ 6
Avantajele compostării....................................................................................................................... 8
 Dezavantajele compostării: ................................................................................................................. 9
Maturizarea materiei prime pregătite ............................................................................................. 9
Metode de compostare .................................................................................................................... 10
Compostarea pasivă în grămezi .................................................................................................... 10
Compostarea în grămezi (șiruri) cu întoarcere și amestecare ...................................................... 10
Compostarea în grămezi aerate pasiv ........................................................................................... 11
Compostarea în grămezi statice aerate forțat .............................................................................. 11
Compostarea în containere închise ............................................................................................... 12
Impactul procesului de compostare asupra mediului ............................................................................ 13
Concluzii: ......................................................................................................................................... 14