PERCEPŢIA SENZORIALĂ A SPAŢIULUI

Din punct de vedere al perceperii, spaţiul, desemneaza forma complexa, situarea sau localizarea
obiectelor unele în raport cu altele în funcţie de distanţa, marime, forma, pe care le întreţin.
Spatiu fizic – este constituit din însuşirile fizice, materiale, obiective din realitatea înconjurătoare,
materială.
Spaţiul comportamental – este partea în mediul înconjurător din care se derulează percepţiile si
acţiunile umane. Spaţiul comportamental este locul coordonarii între percepţie şi acţiune.
La rindul sau spaţiul fizic şi cel comportamental se împart în:
Spaţiu vizual
Spaţiu auditiv
Spaţiu tactilo-chinestezic (se refera la pipait, gust, miros)
Perceptia vizuală
Perceptia formei obiectelor presupune proiectarea pe retina a fiecarui punct al obiectului şi
deplasarea receptorilor pe conturul obiectelor si urmărirea liniei care delimiteazăobiectul de fond sau
ambianţă.
Perceptia marimii obiectelor implică fenomene de acomodare a cristalului din ochi. Convergenta
globilor oculari si compararea cu alte obiecte din ambianţă.
Perceptia distanţei la care se află amplasat obiectul depinde de prezenţa sau lipsa detaliilor de
structură ale obiectelor, de prezenţa sau absenţa reperelor vizuale si de particularităţile însuşirilor
cromatice ale obiectelor.
Percepţia spatiului vizual este data de îmbunătăţitea însuşirilor a obiectelor fizice şi de
interacţiunea lor cu sistemele senzoriale.
Perceptia sincretică este spontană, primitivă, confuză, nedeterminată, cîmpul perceptiv este
perceput in globalitate, fără a fi însă suficient analizat. Un astfele de tip de percepţie este prezent de
regulă la copii, la care nu s-a definitivat formarea mecanismelor perceptive.
Percepţia analitică – cîmpul perceptiv nu este perceput global, structurat analizat. În acest fel
indivizii se concentrează pe detalii, pe amănunte, ne putînd percepe ansamblul.
Percepţia sinectică presupune stabilirea de raporturi inter-relaţionale între elementele unui
ansamblu, conştient prin gîndirea ansamblului.