Sunteți pe pagina 1din 14

FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE

CATEDRA ADMINISTRAREA AFACERILOR

Lucru individual
la disciplina Managementul riscurilor în afaceri

Tema: Metode de gestionare a riscurilor în cadrul


întreprinderilor autohtone

Chişinău, 2017
Cuprins
Introducere…………………………………………………………………….…………...3
Subiectul I: Studiu teoretic
1.1. Metodele de minimizare a riscului…………………………………………………..4

1.2. Căile interne de reducere a riscurilor …………….………………………………...6


Subiectul II: Studiu analitic
2.1. Gestionarea riscurilor în cadrul S.A. ”Bucuria”……………………………….......9
2.2. Gestionarea riscurilor în Agricultura Republicii Moldova………………............10
Concluzii………………….……………………………………………………………….13
Bibliografie……..……………………………………………………………………........14

Introducere
Actualitatea şi importanţa temei: Tema data constituie o maximă utilitate, deoarece riscul poate
afecta succesul unui business, însă, dacă este stăpânit, atunci poate veni chiar în ajutorul
antreprenorilor. Frica de eșec și necesitatea diminuării riscurilor aduc o stare de alertă continuă și
oferă un nivel de siguranță unui plan bun.

Scopul: prezentarea metodelor de diminuare a riscurilor în întreprinderile autohtone.

Obiectivele:
- descrierea metodelor de diminuare a riscurilor;
- prezentarea căilor interne de reducere a riscurilor;
- analiza metodelor de diminuare a riscurilor în întreprinderile autohtone.

Obiectul: Metode de diminuare a riscurilor.

Această lucrare a fost structurată în două părți de bază:


Prima parte a acestui material este una de factură teoretică cu privire la Metodele de diminuare a
riscurilor și căile de minimizare a riscurilor;

A doua parte a lucrării este reprezentată de un studiu care se concentrează asupra analizării acestor
metode de diminuare a riscurilor în cadrul întreprinderilor din Republica Moldova;

Ultima partea a lucrării este reprezentată de concluzii, acestea din urmă fiind desprinse prin
sintetizarea informaţiilor culese privind tema supusă cercetării.

Metodologia de cercetare aplicată: Analiza documentelor şi surselor infomaţionale, cercetare


literaturii de specialitate, combinarea informaţiilor extrase din literature de specialitate şi din alte
surse informaţionale.

Cuvinte-cheie: risc, diminuare, minimizare, metode, măsuri, întreprindere.

1.1. Metodele de minimizare a riscului


În construcţia unei strategii de risc, managementul firmei trebuie să aibă în vedere evaluarea
corectă a riscului şi adoptarea unor măsuri adecvate de diminuare şi prevenire a efectelor negative
ale materializării sale.

Alegerea unor măsuri care să asigure o protecţie corespunzătoare cu un nivel minim al costurilor
este o sarcină dificilă, având în vedere numărul mare de alternative pe care decidentul le are la
dispoziţie şi de gradul ridicat de subiectivism implicat în procesul decizional. În alegerea unei
modalităţi de protecţie împotriva riscului intervin, de cele mai multe ori, criterii subiective, care
reflectă percepţia şi atitudinea managerilor faţă de risc.

Astfel, pentru diminuarea riscurilor, de cele mai multe ori, antreprenorii activează în două
direcții, și anume:

- evitarea riscului, este adoptată de un număr mare de firme şi presupune monitorizarea


permanentă a condiţiilor economice de pe anumite pieţe, sectoare, activităţi etc., firma evitând,
astfel, să investească în acele domenii caracterizate printr-un grad ridicat de risc.

- minimizarea acțiunii asupra rezultatelor activității financiar-productive.

Măsurile de gestionare a riscului ce pot fi aplicate de un agent economic cunosc o varietate


deosebită, alegerea unei astfel de măsuri depinzând atât de natura riscului, cât şi de resursele de
care dispune firma la un moment dat şi de scopul urmărit. Pentru managementul riscului, decidenţii
pot adopta următoarele măsuri mai importante, și anume:

 Evitarea riscului, este adoptată de un număr mare de firme şi presupune monitorizarea


permanentă a condiţiilor economice de pe anumite pieţe, sectoare, activităţi etc., firma evitând,
astfel, să investească în acele domenii caracterizate printr-un grad ridicat de risc.

La asumarea de către firmă a riscului antreprenorial, trebuie să ţină cont de următoarele momente:

a) pierderile care apar în urma activităţii firmei aşa ca, defectarea utilajului, furturi mici, greşelile
angajaţilor, şi care uşor pot fi calculate trebuie să fie considerate ca cheltuieli operative, dar cu ea
pierderi în rezultatul acţiunii riscului;

b) pierderile care apar ca cazuri excepţionale aşa ca: incendii, inundaţii, cutremure, distrugerea
încărcăturilor este necesar de a le evidenţia din toate celelalte pierderi întrucât ele pot fi uşor
minimalizate, spre ex., din contul asigurărilor.

 Asigurarea împotriva riscului, se face de către o terță parte ce poate prelua gestiunea
acestora. Agenţii economici apelează la această tehnică atunci când se confruntă cu riscuri
provocate de variabile de mediu pe care nu le pot controla sau pentru care gradul de control
este foarte mic. Asigurarea se poate realiza prin:
- transferul riscului asupra unei entităţi specializate denumită societate de asigurare, sau
organizaţie mutuală de asigurare prin intermediul unui contract de asigurare în schimbul
plăţii primei de asigurare, acţiune denumită generic asigurare;
- transferul riscului asupra a două sau mai multe entităţi specializate, denumite societăţi de
asigurare prin intermediul unui contract de asigurare în schimbul plăţii primei de asigurare,
acţiune denumită coasigurare;

Transferul riscului de la o societate de asigurare către o altă societate de asigurare, prin intermediul
unui contract de reasigurare în schimbul plăţii primei de reasigurare este denumită reasigurare.

 Restructurarea activităţii, presupune preocuparea permanentă a firmei pentru monitorizarea


constantă a climatului de afaceri, în scopul anticipării evenimentelor care ar putea deteriora
mediul în care evoluează compania. În funcţie de natura fenomenelor negative estimate a se
produce, managerii pot stabili măsuri de restructurare şi adaptare a activităţii la noile condiţii
manifestate pe piaţă.

O formă de punere în aplicare a acestei tehnici este alegerea unei forme juridice de organizare
adecvate şi flexibile, precum asocierea cu o altă firmă şi crearea unei companii mixte, în scopul
împărţirii riscurilor, sau, atunci când nivelul riscului este foarte ridicat, acordarea de licenţe altor
companii, întrucât nu necesită investiţii foarte mari, dar poate aduce beneficii importante.

De asemenea, reducerea riscului se poate realiza prin patentarea produselor şi tehnologiilor create
de către întreprindere şi prin menţinerea unui control strict asupra acestora, ceea ce îi asigură firmei
în cauză un avans tehnologic important faţă de concurenţă. Utilizarea unui număr cât mai mare de
furnizori, diversificarea clientelei şi a nomenclatorului de produse pot reduce substanţial riscul.

Diversificarea nomenclatorului de produse permite, de asemenea, diminuarea riscului vânzărilor,


prin pătrunderea pe noi segmente de piaţă şi prin atragerea, astfel, a noi categorii de clienţi.

 Diversificarea activităţii;

Una din metodele de minimizare a riscului este reducerea pierderilor prin intermediul divizării
şi combinării riscurilor.

Divizarea riscurilor se efectuează, de regulă, din contul separării activelor firmei pe domenii
omogene sau neomogene.

Combinarea riscurilor – este o metodă de minimalizare a riscurilor prin care riscul posibil este
împărţit între câţiva agenţi economici.
De multe ori, această tehnică se aplică odată cu restructurarea activităţii şi are în vedere reducerea
riscului prin integrarea pe orizontală sau pe verticală a întreprinderii sau chiar prin dezvoltarea
unor activităţi complet diferite. În urma unor astfel de măsuri, se pot gestiona mult mai bine
riscurile, prin distribuirea lor pe sectoare de activitate diverse, ţinând seama că acestea sunt expuse
unor grade diferite de risc.

Diversificarea activităţii antreprenoriale constă în raportarea eforturilor şi a investiţiilor capitale


între diferite tipuri de activitate legate reciproc. Diversificarea poate avea două forme:

- diversificarea de concentrare – completarea sortimentului producţiei cu produse omogene celor


deja produse (fabricate);

- diversificarea pe orizontală – completarea sortimentului cu produse neomogene celor fabricate


dar care au cerere pe piaţă.

1.2. Căile interne de reducere a riscurilor

Înainte de a se adresa după ajutor în alte organizaţii, firma trebuie să utilizeze mai întâi de toate
posibilităţile sale interne de micşorare a riscului:

1. Verificarea partenerilor de afaceri, care se realizează cu ajutorului regulii 5 “C”; În acest


caz firma trebuie să cunoască următoarele:
 caracterul (character) – personalitatea, reputaţia în lumea de afaceri, responsabilitatea în
îndeplinirea obligaţiunilor luate;
 posibilităţile financiare (capacity) – capacitatea de a rambursa suda din contul încasărilor
curente financiare sau din contul realizării activelor;
 averea (capital) – volumul şi structura capitalului acţionar;
 asigurarea (collateral) – tipurile şi costurile activelor propuse în calitate de gaj la primirea
creditului;
 condiţiile generale (conditions) – starea conjuncturii economice şi alţi factori externi.

2. Alcătuirea corectă a contractul de afaceri, se bazează pe examinarea condiţiilor iniţiale


oferite de viitorii parteneri.

În dependenţă de informaţia primară furnizată afacerile pot fi clasificate în următoarele tipuri:


Afaceri fiabile; Afaceri reale; Afaceri dubioase; Afaceri ireale. Clasificarea propusă permite
antreprenorilor să determine caracterul afacerii propuse si să-şi facă alegerea.

3. Planificarea şi prognozarea activității firmei prin întocmirea planului de afaceri, ca încă


una din sursele de minimalizare a riscului antreprenorial.
Planul de afaceri îndeplineşte trei funcţii:

- el poate fi utilizat pentru elaborarea concepţiei de conducere a afacerii;


- el este un instrument cu ajutorul căruia antreprenorul poate evalua rezultatele activităţii
pentru o anumită perioadă;
- el poate contribui la atragerea mijloacelor băneşti.

4. Alegerea corectă a personalul firmei;

Cu cât mai mulţi oameni lucrează în firmă, cu atât mai mare va fi riscul de la primirea deciziilor a
fiecărui om. De aceea o importanţă majoră pentru activitatea eficientă a firmei o are procedura de
selectare şi recrutare a cadrelor.

Antreprenorul vestit Wilyam Iangher spune că „pentru crearea unei echipe eficiente de specialişti
şi manageri este necesar de a respecta următoarele reguli”:

o angajaţi numai persoane cu experienţă de muncă;


o selectaţi pe cei mai calificaţi lucrători;
o aflaţi dacă pregătirea lucrătorilor angajaţi corespunde culturii organizaţionale;
o străduiţi-vă să căutaţi persoanele cu care aţi mai lucrat;
o faceţi aşa ca echipa de conducere să fie cât mai mică.

Metodele principale, care se utilizează de conducătorii firmei pentru selectarea cadrelor sunt:
interviul; testarea; termenul de încercare; recurgerea la ajutorul centrelor de pregătire şi recalificare
a cadrelor.

5. Organizarea protecţiei tainei comerciale, care poate favoriza sau defavoriza activitatea ei.

Informaţia nu există singură de la sine dar este în strânsă legătură cu purtătorii săi aşa ca
documente de hârtie, casete video, fişierele din compiuter, comunicările telefonice, prin fax etc.
Respectiv pentru protecţia tainei comerciale a firmei este necesar de a organiza corect:

 Ordinea lucrului cu documentele interne ale organizaţiei care conţin informaţie confidenţială;
 Controlul asupra mijloacelor de copiere şi multiplicare a documantelor;
 Evidenţa şi protecţie unor tipuri de materiale şi produse finite;
 Ocrotirea teritoriului organizaţiei şi a clădirilor strategice;
 Controlul asupra vizitelor făcute pe teritoriul firmei de persoanele străine.

Sursa principălă de scurgere a tainei comerciale o reprezintă oamenii. Prin urmare probabilitarea
de obţinere a informaţiei confidenţiale prin utilizarea a aşa modalităţi ca mituirea lucrătorilor,
şantajarea, atragerea lucrătorilor firmei constituie - 43%. Utilizarea modalităţii de extragere a
informaţiei de la lucrători constituie - 24%; prin pătrunderea în reţeaua de calculatoare - 18%;
prin furtul de documente - 10%; prin ascultarea convorbirilor telefonice - 5%.

Deci personalul întreprinderii, pe de o parte, reprezintă resursa de bază care asigură existenţa şi
dezvoltarea companiei, iar pe de altă parte, unii lucrători în virtutea anumitor circumstanţe pot
deveni surse de scurgere a informaţiei confidenţiale.

Drept canale de scurgere a informaţiei confidenţiale pot servi: Instituţiile de stat; Intermediarii
şi partenerii; Firme de avocaţi şi de consultanţă; Spionaj industrial; Angajaţii firmei; Reclama,
produsele poligrafice, presa, etc.

Pentru reducerea riscului de scurgere a informaţiei confidenţiale antreprenorul trebuie să respecte


următoarele reguli:

 să existe unitatea de decizie a problemelor de producere, comerciale şi financiare;


 să selecteze corect persoanele care vor avea acces la informaţia comercială
 să reducă la minim numărul persoanelor care vor avea acces la această informaţie;
 să păstreze informaţia pe diferite suporturi pentru a evita dispariţia sau spionajul ei.
2.1. Gestionarea riscurilor în cadrul S.A. ”Bucuria”
Riscuri Modalităti de prevenire și de diminuare
Riscurii Evitarea riscurilor economice va fi efectuată prin:
economice  Controlul strict al cheltuielilor;
 Supravegherea permanentă a stării de lichiditate;
 Atragerea unor investitori în publicitate şi stocuri (credite, leasing).
Riscuri Pentru a preveni riscurile comerciale vor fi intreprinse următoarele măsuri:
comerciale  Colectarea, în permanenţă de feedback de la comunitate prin sondaje de
opinie şi chestionare menite să ajute la îmbunătăţirea ofertei de produse şi a
calităţii acestora;
 Menţinerea relaţiilor bune atât cu furnizorii, cât şi cu partenerii de
distribuţie;
 Încheierea de contracte cu furnizorii de materie primă pe termen lung;
 Controlul partenerilor de afaceri.
Riscuri Riscurilor concurentiale po fi evitate prin:
Concurențiale  Lărgirea gamei sortimentale a produselor de cofetarie;
 Creşterea calităţii şi îndreptarea atenţiei întreprinderii spre un exterior
estetic al produselor precum şi pe toate atributele ce definesc produsul;
 Studierea pieţei şi determinarea zonelor slab asigurate cu produse de
cofetarie.
Riscuri Pentru a preveni riscurile tehnologice se propune:
tehnologice  Continua modernizare a bazei tehnicomateriale, prin contractarea unui
credit de la bancă, sau beneficierea de un program de finanţare;
 Angajarea personalului calificat;
 Întretinerea pemanentă a utilajelor si linei tehnologice.
Riscuri Riscurile informationale pot fi prevenite prin următaorele măsuri:
informationale  Organizarea protecţiei tainei comerciale al întreprinderii.
 Alegerea corectă a personalului întreprinderii.
Riscuri moral- Căile de reducere a acestui risc sunt:
psihologice  Stabilirea unui sistem de recompense echitabil şi proporţional efortului
depus de fiecare, precum şi a altor prime şi alte beneficii.
 Dezoltarea culturii organizaţionale, elaborarea unui cod de etică valabil
pentru toţi, conjugarea eforturilor administraţiei spre rezolvarea problemelor
sociale cu care se confruntă angajaţii.
 Stabilirea de sancţiuni pentru cei ce încalcă disciplina de muncă şi se
comit abateri în mod repetat de la Statul întreprinderii, Regulamentul de
funcţionare şi organizare, Codul de etică.
Tabelul 1: Gestionarea riscurilor în cadrul S.A. ”Bucuria”
2.2. Gestionarea riscurilor în Agricultura Republicii Moldova

În Republica Moldova circa 59% din populaţie locuieşte în spaţiul rural unde este concentrat şi
cel mai mare număr de persoane sărace. Agricultura joacă un rol crucial pentru gospodăriile rurale.
Agricultura de subzistenţă se bazează în special pe gospodăriile mici implicate în producerea
cerealelor, legumelor şi producţia animalieră. Sectorul comercial este implicat în special în
producerea culturilor cerealiere şi a celor tehnice. Factorul principal ce determină mărimea,
calitatea şi stabilitatea producţiei agricole în Republica Moldova îl reprezintă condiţiile agro-
climaterice ale teritoriului, în special lipsa sau surplusul de umezeală, condiţionată în mare măsură
de schimbările actuale ale climei. Un alt factor important îl constituie volatilitatea preţurilor la
producţia agroalimentară pe pieţele internaţionale. În aceste condiţii, managementul riscurilor
devine tot mai important în ambele sectoare ale agriculturii.

Activitatea de bază a majorităţii gospodăriilor din spaţiul rural este agricultura, care prin definiţie
este o activitate supusă mai multor riscuri. Riscurile întâmpinate de locuitorii rurali depind de
sistemele de agricultură utilizate, de climă, infrastructură şi factorii instituţionali. Adiţional la
riscurile legate de modificările climatice şi de alte riscuri de producţie, populaţia săracă din spaţiul
rural suferă şi de vulnerabilitatea economiei la şocurile financiare, dar şi de preţurile volatile la
producţia agricolă şi input-urile agricole.

Riscurile cele mai importante în agricultură sunt considerate:

 Riscurile naturale;
 Riscurile de piaţă;
 Riscurile tehnogene;
 Riscurile instituţionale;

Managementul riscurilor cuprinde o gamă largă de tehnici şi instrumente care pot fi aplicate
pentru a evita sau minimiza pierderile, dar şi pentru a utiliza oportunităţile.

Cu toate că producătorii agricoli sunt foarte activi în gestionarea riscurilor prin adoptarea unor
practici specifice de producţie şi a managementului financiar, este necesară o acoperire largă a
riscurilor de către instrumentele de gestionare practicate de structurile guvernamentale pentru a
reduce spaţiul riscurilor normale cărora sunt supuse exploataţiile agricole.

În topul riscurilor ce pot afecta sectorul agricol, cea mai mare importanţă o au riscurile
catastrofice. În prezent nu există un criteriu specific de definire a noţiunii de risc catastrofic,
respectiv, deciziile asupra clasificării riscurilor catastrofice, în mod istoric, sunt luate de către
autorităţile publice. Răspunsul la riscurile catastrofice poate fi luat la trei nivele distincte:
individual, sectorial şi guvernamental.

În Republica Moldova, deciziile luate la nivel individual pot cuprinde asigurarea caselor de
locuit, a culturilor agricole şi a şeptelului de animale. Totodată aceste practici sunt destul de
limitate şi nu au un impact semnificativ în cazul confruntării riscurilor. În cele mai dese cazuri
gospodăriile rurale afectate apelează la surse de venituri non-agricole, împrumuturi de la vecini,
prieteni sau membri ai familiei etc., pentru a supravieţui aceste dezastre şi a redresa operativ
situaţia.

Responsabilitatea principală în gestionarea riscurilor catastrofice aparţine totuşi structurilor


guvernamentale, care răspund prin intermediul structurilor specializate sau prin atragerea
resurselor internaţionale şi locale pentru a oferi susţinerea necesară populaţiei sinistrate. Ca regulă
aceste răspunsuri sunt ad hoc şi de scurtă durată.

Măsurile de
gestionare a Exploataţia agricolă Piaţa Guvern
riscului
Reducerea -Adaptarea -Instruire în -Politici bugetare
riscurilor tehnologiilor de managementul -Prevenirea dezastrelor
producţie agricolă riscurilor (controlul inundaţiilor)
-Prevenirea
îmbolnăvirilor

Atenuarea -Diversificarea -Asigurarea -Scutiri impozitare


riscurilor producţiei -Integrarea verticală -Organizarea
-Contractul de controlului fitosanitar
producţie şi vânzare şi veterinar la
-Diversificarea pieţelor frontieră
-Diversificarea -Măsuri de susţinere a
finanţelor -Activităţi preţurilor prin
non-agricole utilizarea rezervelor
de stat
-Asigurarea subvenţionată a riscurilor agricole
Confruntarea -Împrumuturi de la -Vânzarea activelor -Ajutor în situaţiile de
riscurilor vecini sau membrii financiare dezastru
familiei -Economii şi -Asistenţă socială
-Ajutor reciproc dintre împrumuturi -Compensaţii pentru
locuitori -Venituri din activităţi daunele pricinuite de
non-agricole calamităţile naturale
Tabelul 2: Instrumentele de gestionare a riscurilor în agricultura Republicii Moldova
Asigurarea riscurilor agricole este o măsură de cooperare care prevede că primele achitate de
către participanţi să fie utilizate pentru acoperirea pierderilor cauzate de riscurile ordinare
membrilor participanţi. Această măsură de atenuare a riscurilor este mai efectivă atunci când riscul
asigurat nu este unul sistemic, ceea ce înseamnă că plăţile efectuate în oricare perioadă de timp
vor fi mici comparativ cu volumul total de contribuţii plătite de membrii participanţi.

Riscurile ordinare ce pot afecta exploataţiile agricole pot fi reduse sau gestionate prin intermediul
mai multor mecanisme instituţionale.

La scară individuală, răspunsul la aceste riscuri poate lua forma diversificării surselor de venituri,
inclusiv din activităţi non-agricole. Totodată, diversificare în unele cazuri poate redirecţiona
potenţialul întreprinderilor agricole de la activitatea lor de bază. În Republica Moldova acest
fenomen apare sub forma fluxului de capital de la activităţile agricole spre alte sectoare mai
profitabile şi mai puţin expuse riscurilor.

Analiza datelor Biroului Naţional de Statistică vine să confirme această tendinţă. Astfel, în
volumul total al veniturilor gospodăriilor casnice din Republica Moldova ponderea veniturilor
generate din activităţi agricole a scăzut considerabil în ultimii cinci ani de la 34,5% în anul 2006
până la 19,1% în anul 2010. Totodată ponderea altor activităţi remunerate a crescut în aceiaşi
perioadă de la 26,1% la 28,9%, iar a plăţilor sociale de la 14,8% la 21,2%. Ponderea remitenţelor
a crescut şi ea semnificativ şi a constituit în anul 2010 circa 26 la sută din veniturilor gospodăriilor
casnice din Republica Moldova.

În condiţiile când piaţa muncii oferă oportunităţi pentru angajarea în alte activităţi non-agricole
a cel puţin unui membru al familiei din gospodăriile rurale, aceasta este acceptată ca un factor de
reducere a incertitudinii în ceea ce priveşte fluctuaţia veniturilor.

În acelaşi timp, impactul crizei financiare globale are ca rezultat reducerea semnificativă a cererii
pe piaţa de muncă a Republicii Moldova ceea ce respectiv sporeşte gradul de incertitudine a
veniturilor pe care pot conta gospodăriile din spaţiul rural şi stimulează tendinţele de migraţie ale
populaţiei rurale.
Concluzii

Afacerile si antreprenoriatul implica doze mai mici sau mai mari de riscuri. Exista riscuri
pretutindeni si acest lucru ar trebui constientizat de orice persoana care doreste sa se implice in
mediul de afaceri. De asemenea, trebuie inteles faptul ca nu toate lucrurile se aranjeaza dupa cum
le-am planificat si organizat noi si ca nimeni nu ne garanteaza ca ideile de afaceri vor deveni afaceri
profitabile, sau macar rentabile.

Riscul poate afecta succesul unui business, însă, dacă este stăpânit, atunci poate veni chiar în
ajutorul antreprenorilor. Frica de eșec și necesitatea diminuării riscurilor aduc o stare de alertă
continuă și oferă un nivel de siguranță unui plan bun.

Din acest motiv, există necesitatea implimentării unor anumite metode de diminuare, căi de
minimizare a riscurilor.
Bibliografie

1. Stihi L. ”Managementul riscurilor în afaceri” , ASEM 2010


2. Coşea М., Nastovid L., Evaluarea riscurilor, Editura Economică, Bucureşti, 2000
3. Budica A. „Metode specifice de asumare a riscului", Tribuna Economică 2006
4. https://ince.md/uploads/files/1343460033_moroz-v..pdf
5. https://ru.scribd.com/doc/293774922/Managementul-riscurilor-in-afaceri-SA-Bucuria

S-ar putea să vă placă și