Sunteți pe pagina 1din 8

Scoala Gimnaziala Sasciori

G.P.N. SEBESEL

,,Cum este/a fost şi va fi pe Pământ?”

Durata: 3 saptamani
Animale polare si din adancuri
Animale domestice si salbatice
Animale din jungla
ARGUMENT:
Cum a apărut viaţa pe Pământ? Cu toţii ne punem această întrebare! În vremuri
străvechi, cu milioane şi milioane de ani în urmă, pe planeta noastră nu exista nici un animal.
Cum s-a ajuns de acolo până la ceea ce găsim astăzi în jurul nostru este o întrebare ce a dat
naştere proiectului intitulat ,,Prietenii nostri”.
Vom afla că viaţa a luat naştere în apă. Primele fiinţe vii de pe pământ au fost bacteriile
şi algele. Primele au ieşit din apă, algele. Treptat, au ieşit şi unele animale. Pe uscat au început
să se adapteze şi s-au obişnuit să respire. De la era şopârlelor gigantice (dinozaurii) şi până
astăzi, s-au schimbat multe. Despre toate acestea vom vorbi şi noi în cadrul acestui proiect.
Aşadar, vom vorbi despre misterele lumii de altădată, despre fascinanta lume a dinozaurilor şi
despre vieţuitoarele apelor, care continuă să ne fascineze atât pe adulţi, cât şi pe copii, fiind
încă în jurul nostru.

LOC DE DESFĂŞURARE: Grădiniţă, natură

RESURSE UMANE:
 Preşcolarii grupei mari,,Piticii”;
 Educatoare;
 Părinţi;
 Bunici.

RESURSE MATERIALE:
 Enciclopedie generală pentru copii;
 Planşe tematice, atlas;
 Cărţi, reviste, soft educaţional, imagini PPT;
 Dinozauri şi alte animale din plastic şi pluş;
 Puzzle-uri;
 Calculator, imprimantă, CD player.

BIBLIOGRAFIE:
Revista Învăţământului Preşcolar, 1-2/2008;
Filofteia Grama şi colab., Currculum pentru învăţământul preşcolar, Ed. DPH, 2008;
V. Preda, M. Pletea şi F. Grama, Activitatea integrată din grădiniţă, Ed. DPH, 2008;
Ghid pentru proiecte tematice – abordarea în manieră integrată a activităţilor din grădiniţă, Ed.
Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2005:
L. Ezechil, M. Păişi-Lăzărescu, Laborator preşcolar, Ed. Integral, Bucureşti, 2002

OBIECTIVE CADRU PE DOMENII EXPERIENŢIALE

Domeniul Limbă şi comunicare


Dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral;
Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical, sintactic.

Domeniul Ştiinţe
Dezvoltarea capacităţii de recunoaştere, denumire, construire şi utilizare a formelor
geometrice;
Dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi utiliza numere, cifre, unităţi de măsură,
întrebuinţând un vocabular adecvat;
Stimularea curiozităţii privind explicarea şi înţelegerea lumii înconjurătoare;
Utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor fenomene din natură şi din mediul
înconjurător.

Domeniul Om şi societate
Cunoaşterea şi respectarea normelor de comportare în societate, de protejare a naturii,
educarea abilităţii de a intra în relaţie cu ceilalţi;
Îmbogăţirea cunoştinţelor despre materiale şi caracteristicile lor, precum şi despre
tehnici de lucru necesare prelucrării acestora în scopul realizării unor produse simple.

Domeniul Estetic şi creativ


Formarea unor deprinderi de lucru pentru realizarea unor desene, picturi, modelaje;
Realizarea unor corespondenţe între diferitele elemente de limbaj plastic şi forme,
obiecte din mediul înconjurător (natură, artă, viaţă);
Formarea capacităţilor de exprimare prin muzică.

Domeniul Psihomotric
Formarea deprinderilor motrice de bază şi utilitar-aplicative;
Formarea deprinderilor igienico-sanitare pentru menţinerea stării de sănătate;
Stimularea calităţilor intelectuale, de voinţă şi afective în vederea aplicării independente
a deprinderilor însuşite.

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ VIZATE

Domeniul Limbă şi comunicare


 Să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei, activităţii personale
şi/sau a relaţiilor cu ceilalţi şi să utilizeze un limbaj corect din punct de vedere gramatical;
 Să înţeleagă şi să transmită mesaje simple; să reacţioneze la acestea;
 Să înţeleagă semnificaţia cuvintelor, literelor şi cifrelor, învăţând să le traseze;
 Să audieze cu atenţie un text, să reţină ideile acestuia şi să demonstreze că l-a înţeles.
Domeniul Ştiinţe
 Să-şi îmbogăţească experienţa senzorială, ca bază a cunoştinţelor matematice
referitoare la recunoaşterea, denumirea obiectelor, cantitatea lor, clasificarea, constituirea de
grupe pe baza unor însuşiri luate în considerare separat sau mai multe simultan;
 Să cunoască elemente ale mediului social şi cultural, poziţionând elementul uman ca
parte integrantă a mediului;
 Să aplice norme de comportare specifice asigurării sănătăţii şi protecţiei omului şi
naturii;
 Să comunice impresii/idei pe baza observărilor efectuate;
 Să realizeze serieri de obiecte pe baza unor criterii date ori găsite de el însuşi;
 Să efectueze operaţii de adunare şi scădre cu 1-2 unităţi, în limitele date.
Domeniul Om şi societate
 Să trăiască în relaţie cu cei din jur stări afective pozitive, să manifeste prietenie,
toleranţă, armonie concomitent cu învăţarea autocontrolului;
 Să fie capabil să realizeze lucrări practice inspirate din natură, valorificând deprinderile
de lucru însuşite;
 Să aplice norme de comportare specifice asigurării sănătăţii şi protecţiei omului şi
naturii.
Domeniul Estetic şi creativ
 Să intoneze cântece pentru copii;
 Să asocieze mişcările sugerate de textul cântecului cu ritmul acestuia;
 Să redea liber, creativ teme plastice exprimând sentimente estetice;
 Să obţină efecte plastice, forme spontane şi elaborate prin tehnice specifice picturii;
 Să exerseze deprinderile, tehnicile specifice modelajului în redarea unor teme plastice.
Domeniul Psihomotric
 Să perceapă componentele spaţio-temporale (ritm, durată, distanţă, localizare);
 Să fie apt să utilizeze deprinderile însuşite în diferite contexte;
 Să-şi formeze o ţinută corporală corectă ( în poziţia stând, şezând şi în deplasare).

INVENTAR DE PROBLEME
Ce ştim? Ce nu ştim şi vrem să aflăm?
Animalele pot fi sălbatice şi domestice. Cum a apărut viaţa pe Pământ?
Există mai multe medii de viaţă. Nu ştim prea multe despre dinozauri.
Există foarte multe animale. De ce au dispărut unele animale?
Ele sunt foarte diferite. Cum putem proteja animalele?
Cunoaştem alcătuirea corpului, hrana lor, Curiozităţi din lumea acvatică.
foloasele pe care le aduc omului. Animalele se înţeleg între ele?
Ştim care sunt condiţiile de viaţă necesare. Dacă puii se îmbolnăvesc asemenea copiilor,
Toţi copiii iubesc animalele şi ar dori să le părinţii lor cum îi ajută?
protejeze.

CENTRE DE INTERES DESCHISE ŞI MATERIALE PUSE LA DISPOZIŢIA COPIILOR


BIBLIOTECĂ ARTĂ JOC DE ROL
Caiete de lucru Carioca, acuarele, pensule Măşti
Coli de scris, creioane Plastilină, planşete Animale din plastic, pluş
Albume, imagini, jetoane Coli desen Costume
Cărţi , reviste, planşe Carton colorat Trusă doctor
Imagini PPT Foarfece
CONSTRUCŢII ŞTIINŢĂ
Cuburi lemn Enciclopedie
Arco Calculator
Cuburi de plastic CD, DVD – imagini PPT
Tablă magnetică, cifre, piese
magnetice
Atlas zoologic

CENTRU TEMATIC
Atlas, enciclopedie, animale diverse din plastic, ilustraţii referitoare la subtemele
săptămânale stabilite, planşă cu mediul de viaţă.

MEDIATIZARE ŞI DISEMINARE
Mediatizare pe www.didactic.ro, parteneriate, diseminare în cadrul cercului pedagogic
sau al comisiei metodice, fotografii.

FINALIZAREA PROIECTULUI
Expoziţie cu lucrările copiilor.
SCRISOARE DE INTENŢIE CĂTRE PĂRINŢI

Dragi părinţi,

Cum a apărut viaţa pe Pământ? Cu toţii ne punem această întrebare! În vremuri


străvechi, cu milioane şi milioane de ani în urmă, pe planeta noastră nu exista nici un animal.
Cum s-a ajuns de acolo până la ceea ce găsim astăzi în jurul nostru este o întrebare ce a dat
naştere proiectului intitulat ,,PRIETENII NOSTRI”.
Vom afla că viaţa aluat naştere în apă. Primele fiinţe vii de pe pământ au fost bacteriile
şi algele. Primele au ieşit din apă, algele. Treptat, au ieşit şi unele animale. Pe uscat au început
să se adapteze şi s-au obişnuit să respire. De la era şopârlelor gigantice (dinozaurii) şi până
astăzi, s-au schimbat multe. Despre toate acestea vom vorbi şi noi în cadrul acestui proiect.
Aşadar, vom vorbi despre misterele lumii de altădată, despre fascinanta lume a animalelor din
diferite zone ale lumii şi despre vieţuitoarele apelor, care continuă să ne fascineze atât pe adulţi,
cât şi pe copii, fiind încă în jurul nostru.
Prin activităţile desfăşurate, copiii vor înţelege natura, evoluţia vieţii, vor învăţa să
analizeze, să-şi pună întrebări, să-şi exprime opiniile şi stările sufleteşti şi să analizeze acţiuni.
Vă invităm să fiţi aproape de noi şi să ne ajutaţi cu materiale pe care le aveţi la
dispoziţie. Pentru ca activităţile să fie mai plăcute şi interesante, vă rugăm să ne onoraţi cu
prezenţa dumneavoastră.

Vă mulţumim pentru ajutor şi vă invităm alături de noi!


Copiii grupei şi d-na educatoare
SUBTEMA: „Animale polare si din adancuri”

Data Jocuri şi activităţi Activităţi pe domenii Jocuri şi Activităţi de


Ziua alese experienţiale activităţi dezvoltare
recreative personală
LUNI „ Viata in tinuturi polare
si in adancul albastru”” 1. Traseu
1. RUTINE
BIBLIOTECĂ - activitate integrată - aplicativ - „Sarim
Întâlnirea de
Citim imagini cu peste raul
( DŞ1, DS2) dimineaţă
animale polare si pesti inghetat”
DŞ1– „Pestele” - “ De ce iubim
din „Enciclopedia
observare animalele?”
copiilor”
DEC1:,,Animale iubite”- “ Alo, eu plec in
,,Ghicitori pentru
pictura recunoastere. Tu
copii”
vii cu mine?”
MARŢI DS2„Numara pinguinii”- “De-as fi un urs
2. Joc distractiv
exercitii cu material polar…”
„Focile la
individual marunt- cifra 6 “Alege pe cine
JOC DE ROL pescuit””
preferi?”
„ La pescuit” DEC:,,Broscutele”- “Pleci singur? Pe
invatare cantec cine ai lua cu
tine?”
MIERCURI „Povestea Ursului 3. Exercitii de
CONSTRUCŢII cafeniu”
,,Sania exploratorilor” alergare – „Uite
- activitate integrată - 2. TRANZIŢII
cum sare un
( DLC, DEC1 ) calut de mare”
„ Dansul
DLC – povestea pinguinilor”-
ŞTIINŢĂ euritmie
educatoarei
„Zapada si gheata „ - „1,2,3,
DOS-„Ursii polari si
Mergem toti in
experiment pestii”- lipire 4. Joc de
pas vioi!”-
miscare:„Podul
exercitii de
JOI “Cine se hraneste mai de piatra”
miscare
bine?” „Cursa
- activitate integrată - eschimosilor”-
ARTĂ ( DS2, DS1 ) exercitii de
„Animale polare si DS2 – joc didactic “Cati miscare
5. Euritmie:
pesti”- snuruire pesti mananca „ Broscutele pe
” Lantul
„Animale polare si foca?”Numarare in lac”- exercitii de
pinguinilor”
pesti „- colorare concentrul 1-6 miscare
DPM-saritura cu „Peste,foca, urs
desprindere de pe Haide la
ambele picioare- joc concurs!”- joc
„Sari de pe un ghetar distractiv
pe altul”

VINERI JOC DE MASĂ DLC-,,O intamplare la


„Puzzle” Pol”- poveste cu inceput
„Gaseste drumul dat
pinguinului”- joc DOS1: “Asa da, asa
nu!”- protejam apa
SUBTEMA: „Animale domestice si salbatice”

Data Jocuri şi activităţi Activităţi pe domenii Jocuri şi Activităţi de


Ziua alese experienţiale activităţi dezvoltare
recreative personală
LUNI „ In curtea omului sau
in padure?” 1. Traseu
1. RUTINE
BIBLIOTECĂ - activitate integrată - aplicativ - „Sa
Întâlnirea de
Citim imagini cu hranim
( DŞ1, DS2) dimineaţă
animale domestice si animalele”
DŞ1– lectura dupa “ De ce iubim
salbatice din
imagini animalele?”
„Enciclopedia copiilor”
DEC1:,,Animale iubite”- “O intamplare
,,Ghicitori pentru
pictura hazlie”
copii”
MARŢI „Iedul cu trei capre” “ In ograda la
- activitate integrată - 2. Joc distractiv
bunici”
( DLC, DS1 ) “De-as fi un
„Ursul
DLC – povestea somnoros””
animal, as vrea
JOC DE ROL educatoarei sa fiu…”
„ La ferma/ In padure” DOS-„Animale domestice “De vorba cu
si salbatice pe role de padurarul/
hartie”- macheta fermierul”
MIERCURI DS2„Sa numaram 3. Exercitii de
CONSTRUCŢII animalele”- alergare – „Dii,
,,Adapost pentru predare numaratului in 2. TRANZIŢII
animale” calut!”
limita 1-7
„Dansul
STIINTA DEC:,,Casuta din animalelor ”-
padure”- invatare cantec euritmie
“Urme de animale” „Vulpe, tu mi-ai
4. Joc de
furat gasca!”- joc
miscare
cu text si cant
:„Scaunelele
„Pe cararea din
JOI “Cine se hraneste mai muzicale”
ARTĂ padure”- exercitii
„Animale domestice bine?” de miscare
si salbatice”- snuruire - activitate integrată - „Cursa
„Animale domestice si ( DS2, DS1 ) iepurasilor”-
salbatice „- colorare DS2 – joc didactic exercitii de
5. Euritmie:
“”Numarare in concentrul miscare
” Dansul ursului”
1-7 „Vulpea si un urs
DPM- consolidare Haide la
saritura cu desprindere concurs!”- joc
de pe ambele picioare- distractiv
joc „Sari ca un calut”
JOC DE MASĂ
VINERI „Puzzle” DLC- „ Numaram
„Loto si Toto- de-a cuvintele”- joc didactic
animalele”- joc DOS1: “Asa da, asa
nu!”- protejam
animalele- convorbire
SUBTEMA: Animale din jungla

Data Jocuri şi activităţi Activităţi pe domenii Jocuri şi Activităţi de


Ziua alese experienţiale activităţi dezvoltare
recreative personală
LUNI „ Prietenii din jungla”
- activitate integrată - 1. Traseu
1. RUTINE
BIBLIOTECĂ aplicativ -
( DŞ1, DEC2) Întâlnirea de
Citim imagini cu „Maimutele
DŞ1– lectura dupa dimineaţă
animale din jungla din saltarete”
imagini “Traiesc in Africa,
„Enciclopedia copiilor”
,,Ghicitori pentru
DEC1:,,Animale sunt…..!”
indragite”-pictura
copii”
“In vizita la zoo”
MARŢI „Elefantul Cici” 2. Jocuri la
- activitate integrată - alegerea copiilor “ Cand am fost
( DS2, DOS ) eu la plimbare”
JOC DE ROL DS2 – consolidare “De-as fi un
„ La safari” numarare in limitele 1-7 animal, as vrea
DEC-„Elefantul Cici”- sa fiu…”
predare cantec 3. Joc distractiv “Suntem
MIERCURI „Povestea elefantului „Sari ca mine!” exploratori, va
CONSTRUCŢII curios” povestim…l”
,,Adapost pentru (DLC, DS1)
animale” DLC - joc didactic
„ Arena circului” DOS - „Elefantul din 2. TRANZIŢII
inimioare”- aplicatie 4. Joc de
STIINTA miscare: „Dansul
„Un elefant se animalelor ”-
“Recunoaste euritmie
legana”
animalele” „Un elefant se
legana”- joc cu
JOI DLC –“La zoo”- text si cant
memorizare „Maimutele si
DPM – invatarea saltului elefantii”- exercitii
ARTĂ peste obstacole- joc 5. Euritmie:
„Maimuta”- modelare ”Dansul de miscare
„Sari ca o gazela” „Cursa
„Animale din jungla „- animalelor”
colorare gazelelor”-
exercitii de
miscare
VINERI DS2 - „ Hai cu noi la „Pui, veniti la
circ!”- joc didactic mama!”-
DOS1: “Asa da, asa joc distractiv
nu!”- protejam
JOC DE MASĂ animalele- convorbire;
„Puzzle” vizionare DVD “Animale
„Loto si Toto- de-a din jungla”
animalele”- joc

S-ar putea să vă placă și