5

EXPERTIZA RECEPŢIEI CALITATIVE A

LOTURILOR DE MĂRFURI

5.1 Calitatea şi recepţia loturilor de mărfuri

Societăţii moderne îi este specifică competiţia pentru calitate. Acest

fapt este determinat de revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană, care
imprimă activităţii economice o desfăşurare dinamică şi face posibil un
progres rapid în toate ramurile producţiei materiale.
De calitatea produselor depinde în mare măsură satisfacerea nevoilor
tot mai variate şi mai complexe ale economiei unui stat, competitivitatea pe
pieţele externe şi creşterea nivelului de trai al populaţiei.
Realizarea unor produse calitativ superioare este însă legată
indisolubil de controlul calităţii lor atât pe parcursul producţiei, cât şi al
comercializării. Acest control a devenit o necesitate ca urmare a dezvoltării
producţiei de mare serie.
Este cunoscut că marea majoritate a produselor se consumă în alt loc
decât acela al producerii lor; doar o parte infimă este folosită, uneori, chiar
de întreprinderea producătoare, pentru autoconsum. între momentul în care
s-au epuizat operaţiile de producere a unui bun şi acela când el este
consumat intervine, de cele mai multe ori, un complex de operaţiuni ca:
ambalare, manipulare, încărcare, expediţie, transport, descărcare, aducere în
depozitul beneficiarului, depozitare. Existenţa acestor operaţiuni, care
presupun un anumit interval de timp, impune necesitatea verificării calităţii
şi cantităţii mărfurilor în mai multe faze succesive, începând chiar din
momentul fabricării şi până în momentul folosirii lor de către consumatori.
 Expertiza calităţii mărfurilor

Acelaşi considerent justifică necesitatea recepţiei, relevând

însemnătatea problemelor pe care aceasta le ridică.
În acest context, devine clar, chiar în ipoteza în care se efectuează un
control riguros în timpul procesului de producţie, că recepţia nu poate fi
eliminată, ea având rolul unui filtru ce împiedică pătrunderea pe piaţă a
produselor necorespunzătoare.
Într-adevăr, pentru circulaţia tehnică a mărfurilor cea mai importantă
verificare a calităţii acestora din punctul de vedere al comerţului şi al
consumatorului, este aceea care se efectuează cu ocazia recepţiei cantitative
şi calitative a mărfurilor preluate de la producător.
Recepţia calitativă a mărfurilor este unul dintre momentele
principale ale stabilirii calităţii. Ea are loc cu prilejul trecerii mărfurilor din
proprietatea furnizorului (întreprinderea producătoare) în proprietatea
beneficiarului (întreprinderea comercială en gros sau en detail).
Principalele etape ale procesului complet reprezentând controlul de
calitate, care se efectuează în prezent atât în sfera producţiei, cât şi a
circulaţiei bunurilor de consum, sunt prezentate sintetic în figura 5.1.
După cum se constată, există nu numai numeroase verificări
calitative (parţiale sau totale), dar şi multe treceri ale produselor dintr-un
patrimoniu în altul.
Ca moment esenţial al controlului calităţii produselor, recepţia
calitativă generează uneori divergenţe şi litigii privind calitatea acestora,
pentru a căror soluţionare se recurge uneori, la efectuarea de expertize
merceologice.
În rezolvarea completă şi rapidă a obiectivelor, expertul este
interesat să cunoască toate etapele de verificare, pentru a putea localiza
precis cauzele şi momentul vicierii loturilor de produse.
De altfel, din practică s-a putut constata că în cele mai multe litigii se
întâlnesc erori în legătură cu modul în care se execută recepţia şi primirea
mărfurilor, acestea fiind etapele din circuitul mărfurilor care generează cele
mai multe litigii. Evitarea lor presupune înlăturarea greşelilor care se pot
face cu ocazia trecerii mărfurilor de la furnizor la beneficiar, legate de
identificarea mărfurilor, de livrarea unor produse necorespunzătoare
calitativ şi cantitativ, de ambalarea necorespunzătoare a produselor,
Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

întocmirea defectuoasă a documentelor de livrare şi expediere, întocmirea

incorectă a documentelor de verificare a calităţii la recepţie.
În accepţiunea curentă, termenul „recepţie” desemnează o activitate
de primire. În practica comercială, el semnifică primirea şi acceptarea (sau
respingerea) unui lot de marfă de la o altă unitate. În sens mai larg, prin
recepţie se înţelege un ansamblu de operaţii prin care se constată dacă
marfa corespunde tuturor prevederilor contractuale.
Potrivit legislaţiei în vigoare din ţara noastră, prin noţiunea de
recepţie se înţelege executarea în mod material şi efectiv a operaţiei de
identificare calitativă şi cantitativă a produselor, operaţie efectuată de
către delegaţii părţilor contractante potrivit tehnicilor de verificare
convenită în contractele economice.
În sens juridic, recepţia reprezintă actul care cuprinde acea
manifestare de voinţă a părţilor, având drept consecinţă anumite efecte (de
natură economică, juridică, socială) iar, în sens mai larg, recepţia este
instrumentul probator al operaţiunii la care se referă (verificarea cantitativă
şi calitativă). Astfel definită, recepţia se deosebeşte de autorecepţie prin
modul în care se realizează manifestarea voinţei părţilor. În timp ce prin
recepţie manifestarea de voinţă se realizează concomitent şi concordant, prin
semnarea procesului verbal de către delegaţii părţilor contractante, în cazul
autorecepţiei aceasta se realizează numai în momentul în care comisia de
primire a beneficiarului acceptă produsele.
Scopul procesului de verificare a calităţii la recepţia loturilor de
mărfuri, care determină totodată şi importanţa sa, constă în:
¾a verifica şi controla modul în care furnizorii de mărfuri îşi
îndeplinesc obligaţiile asumate prin contractul de furnizare cu
privire la sortiment, calitate, cantitate, ambalaj etc.;
¾a verifica şi controla în ce măsură organele de transport şi-au
respectat obligaţiile asumate în legătură cu păstrarea integrităţii
cantitative şi calitative a mărfurilor pe toată durata transportului.
 Expertiza calităţii mărfurilor

Importanţa recepţiei mărfurilor, din punct de vedere economico-

organizatoric, pentru consumator-comerţ-producţie este deosebită, ea
contribuind la realizarea următoarelor obiective:
- evitarea pătrunderii în reţeaua comercială a mărfurilor
necorespunzătoare calitativ, ca structură şi sortiment;
- evitarea formării pe canalele de distribuţie a stocurilor
supranormative, care generează imobilizări de fonduri, plăţi
pentru dobânzi etc;
- influenţarea directă a întreprinderilor producătoare pentru a
produce numai mărfuri corespunzătoare standardelor, caietelor de
sarcini etc. prin refuzul produselor necorespunzătoare;
- stabilirea răspunderii materiale pentru eventualele pagube
înregistrate ca urmare a recepţionării unor mărfuri ce nu
corespund calitativ sau cantitativ.
Rezolvarea rapidă a obiectivelor expertizelor în materie de recepţie a
loturilor de produse presupune cunoaşterea de către expert a tuturor etapelor
şi tehnicilor de efectuare a acesteia.
În ceea ce priveşte latura calitativă a recepţiei, în expertiza
merceologică ea constituie obiect de studiu, atât sub aspectul cadrului
reglementărilor legale, cât şi al tehnicii de desfăşurare a acestui proces.
Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

Trecerea dintr-un
patrimoniu în altul
CONTROLUL
CALITĂŢII
MATERIILOR

CONTROLUL
Intreprinderi producătoare
INTERFAZIC
FABRICĂ

CONTROLUL
FINAL

AUTORECEPŢIA
Trecerea dintr-un
patrimoniu în altul

RECEPŢIA
CALITATIVĂ
DEPOZIT EN GROS

VERIFICAREA
CALITĂŢII
MĂRFURILOR ÎN
TIMPUL PĂSTRĂTII Trecerea dintr-un
patrimoniu în altul
RECEPŢIA
LA MAGAZIN UNITATE EN
DETAIL
Trecerea dintr-un
patrimoniu în altul

VERIFICAREA LA
CONSUMATOR
CONSUMATOR

Fig. 1. Schema lanţului controlului calităţii unei mărfi în relaţiile

industrie-comerţ-consumator
 Expertiza calităţii mărfurilor

5.1.1 Obligaţiile şi răspunderile participanţilor la circuitul

tehnico-economic al mărfurilor privind calitatea acestora

Obligaţiile şi răspunderile ce revin părţilor care participă la procesul

circulaţiei mărfurilor - furnizor-cărăuş-destinatar - sunt determinate prin
acte normative, care conţin reglementări privind operaţiunile specifice
fiecărei etape parcurse de mărfuri în cadrul circuitului lor tehnico-
economic, norme menite, în final, să asigure integritatea calitativă şi
cantitativă a acestora.

a. Obligaţiile şi răspunderile furnizorului

Dintre obligaţiile ce revin furnizorului se pot menţiona:

- pregătirea corespunzătoare a loturilor de mărfuri în vederea livrării;
- întocmirea documentelor de transport;
- expedierea mărfurilor conform clauzelor contractuale (dacă părţile,
prin contract, nu au convenit asupra altor modalităţi).

Obligaţiile unităţii furnizoare de a livra a mărfurile contractate

constituie o activitate complexă, care impune o serie întreagă de operaţiuni
distincte şi anume:

¾programarea operativă a transporturilor de mărfuri;

¾ambalarea corespunzătoare a mărfurilor destinate transportului în
aşa fel încât acestea să reziste condiţiilor de transport în raport cu
specificul lor (fragilitate, higroscopicitate, volatilitate etc.).
Ambalarea mărfurilor trebuie efectuată în conformitate cu
prevederile legale şi cu alte dispoziţii privind ambalajul şi
ambalarea, marcarea, etichetarea, ştanţarea etc. Furnizorul este
scutit de obligaţia de ambalare a mărfurilor care, prin natura lor,
pot fi expediate în vrac;
¾verificarea mijlocului de transport pus la dispoziţie pentru a
constata dacă este apt pentru încărcarea mărfii respective; în caz
contrar, obiecţiile furnizorului vor fi transmise cărăuşului care,
Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

dacă menţine mijlocul de transport, preia răspunderea pentru

eventualele degradări, pierderi sau sustrageri ce pot apărea în
timpul transportului;
¾ emiterea documentelor de transport constituie, de asemenea, o
altă îndatorire a expeditorului. În cadrul acestor documente
(scrisoarea de trăsură - pentru transportul feroviar, foaia de
parcurs, pentru cel rutier şi conosamentul, pentru transportul pe
apă) furnizorul este obligat să precizeze natura mărfii care se
expediază, însuşirile produselor şi starea în care acestea au fost
predate;
¾ încărcarea mărfurilor în mijloacele de transport cade deseori în
sarcina furnizorului. La încărcarea mărfurilor trebuie să se
respecte normele tehnice stabilite atât pentru folosirea raţională a
mijlocului de transport, cât şi pentru a asigura integritatea mărfii
pe toată durata transportului, ferind-o de degradări. O încărcare
corect efectuată are în vedere nu numai simpla aşezare ordonată a
mărfurilor în mijlocul de transport, ci şi fixarea lor prin ancorare,
legare, împănare etc.;
¾expedierea mărfurilor la adresa indicată de destinatar constituie o
altă obligaţie importantă a organizaţiei furnizoare. Indicarea
exactă şi desluşită a adresei de destinaţie în documentul de
transport constituie una dintre îndatoririle a cărei nerespectare
provoacă întârzieri în executarea deplasării mărfurilor, conducând
la plata de locaţii.

Răspunderea furnizorului pentru integritatea mărfii diferă în funcţie

de momentul predării acesteia. în practică se disting următoarele situaţii în
care răspunderea furnizorului poate fi angajată:
□ până în momentul predării către cărăuş, când:
• livrarea mărfurilor s-a făcut prin recepţie sau autorecepţie la
furnizor şi expedierea lor cade în sarcina acestuia;
• în urma recepţiei sau autorecepţiei la furnizor, mărfurile rămân
în custodia acestuia şi expedierea lor cade în sarcina
furnizorului.
 Expertiza calităţii mărfurilor

□ până în momentul predării efective către beneficiar, când:

• recepţia se face la furnizor şi beneficiarul ridică mărfurile
direct de la furnizor sau expediţia cade în sarcina
beneficiarului;
• mărfurile au rămas, în urma recepţiei făcute la furnizor, în
custodia acestuia şi ridicarea sau expedierea lor cade în sarcina
beneficiarului;
• recepţia se face la beneficiar iar mărfurile au fost transportate
la locul recepţiei de către furnizor.

Potrivit legislaţiei în vigoare, furnizorul răspunde pentru lipsurile

calitative sau cantitative ale mărfurilor, dacă acestea sunt cauzate de
încălcarea obligaţiilor ce-i revin. Astfel, avariile, vicierile sau lipsurile
apărute în timpul transportului cad în răspunderea furnizorului când s-au
folosit pentru ambalare materiale necorespunzătoare, nu s-au respectat
normele tehnice de ambalare, încărcare, manipulare şi fixare în mijlocul de
transport, când nu s-au aplicat sigiliile corespunzătoare pe mijloacele de
transport închise (dacă acestea sunt folosite în întregime de către expeditor).
De asemenea, unitatea furnizoare răspunde şi pentru completarea
greşită a documentelor de transport, prin înscrierea unor declaraţii inexacte,
incomplete sau scrise în alte locuri decât cele rezervate pentru fiecare, şi
pentru declararea greşită a masei produselor.
Un aspect de importanţă deosebită privind obligaţiile şi răspunderile
furnizorului îl constituie respectarea riguroasă a calităţii produselor livrate.
Încălcarea prescripţiilor calitative stabilite prin contract se consideră
drept livrare necorespunzătoare calitativ, cu consecinţe de natură să
angajeze răspunderea furnizorului pentru daunele provocate.
Livrarea de produse necorespunzătoare calitativ creează obligaţia
furnizorului de înlocuire sau recondiţionare a produselor respective, care
izvorăşte din conţinutul obligaţiilor sale de garanţie. Pe lângă acestea, în
sarcina furnizorului poate cădea şi obligaţia plăţii unor penalităţi de
întârziere şi daune, ca forme ale răspunderii sale pentru executarea
necorespunzătoare a obligaţiilor asumate contractual.
Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

b. Obligaţiile şi răspunderile cărăuşului se referă la:

¾preluarea mărfurilor;
¾executarea transportului;
¾eliberarea (predarea) lotului de marfa la destinaţie.
Cărăuşul este obligat să primească mărfurile spre transport conform
contractului de transport existent, care materializează obligaţia ce o are de a
accepta cererile de transport adresate de către unităţile economice
expeditoare.
Calitatea de cărăuş are o dublă accepţiune. În primul rând, cărăuşul
este acel profesionist care realizează efectiv deplasarea mărfurilor cu
mijloace proprii, împrumutate sau închiriate. Tot cărăuş este şi acea
persoană care se obligă să facă tot ceea ce este necesar pentru ca transportul
mărfii să se realizeze cu mijloacele altuia, dar în numele şi pe răspunderea sa
şi care întruneşte de fapt condiţiile unui comisionar de transport.
Contractul de transport implică predarea efectivă a mărfurilor de
către expeditor şi preluarea acestora de către cărăuş.
Operaţiunea de predare-preluare a mărfii are drept consecinţă
obligaţia cărăuşului de a transporta mărfurile la destinaţie, potrivit clauzelor
stabilite prin contract.
O importanţă deosebită pentru asigurarea integrităţii mărfii în timpul
transportului o are stabilirea momentului în care mărfurile sunt preluate de
către societatea de transport, din acest moment începând să curgă
răspunderea acestuia. În mod obişnuit, acest moment este marcat de
operaţiunea aplicării ştampilei unităţii de cărăuşie pe documentul de
transport, având un dublu efect şi anume:
- constituie dovada primirii mărfurilor;
- stabileşte data la care începe să opereze răspunderea cărăuşului.
Din punct de vedere al expertizei merceologice şi al sarcinilor pe
care le are de îndeplinit expertul merceolog în activitatea de depistare,
localizare şi elucidare a cauzelor care au condus la degradarea calitativă a
mărfii, cunoaşterea exactă a timpului cât marfa s-a aflat sub răspunderea
uneia sau alteia dintre părţile angajate în circuitul tehnico-economic al
mărfurilor, are o importanţă deosebită.
 Expertiza calităţii mărfurilor

Preluarea mărfurilor de la furnizor spre a fi transportate constituie o

sarcină distinctă a cărăuşului, iar timpul necesar executării acestei operaţiuni
nu va afecta pe acela necesar operaţiunilor de încărcare.
Cărăuşul este obligat să verifice, la primire, natura mărfurilor,
numărul coletelor sau cantitatea de produse, precum şi sigiliile aplicate. El
are datoria să refuze primirea spre a fi transportate a mărfurilor ambalate
necorespunzător, când nu se respectă tehnica de încărcare şi fixare a
mărfurilor în mijlocul de transport sau când sunt predate spre transport
mărfuri interzise.
Cărăuşul este obligat să ia măsuri de asigurare a integrităţii
mărfurilor pe parcursul transportului.
Nerespectarea de către cărăuş a obligaţiei de a asigura integritatea
cantitativă şi calitativă a mărfii în timpul transportului poate avea drept
consecinţă pierderea (totală sau parţială) sau avarierea mărfii. În ambele
situaţii, poate fi angajată răspunderea cărăuşului pentru eventualele daune.
Cărăuşul poate fi absolvit de răspundere pentru degradarea totală sau
parţială a mărfurilor, dacă acestea s-au produs:
□ din cauze de forţă majoră;
□ dacă prejudiciul provine din culpa furnizorului sau a
destinatarului;
□ dacă prejudiciul a fost cauzat de unele însuşiri proprii naturii
mărfurilor care au provocat spargerea, sfărâmarea, alterarea sau
alte fenomene asemănătoare;
□ din cauze naturale inerente transportului în mijloace de transport
deschise, dacă acestea sunt considerate drept corespunzătoare cu
dispoziţiile în vigoare;
□ dacă pe durata transportului mărfurile au fost însoţite de delegaţi
ai furnizorului sau beneficiarului, care nu au luat măsuri pentru
asigurarea integrităţii mărfurilor;
□ dacă prejudiciul a fost cauzat de unele defecţiuni ale ambalajului
care nu au putut fi observate la primirea mărfurilor pentru
transport (vicii ascunse);
□ dacă expeditorul a predat produse excluse la transport sub
denumire falsă, inexactă sau incompletă sau dacă nu a indicat în
Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

documentele de transport particularităţile specifice produselor

care necesită condiţii speciale în timpul transportului;
□ dacă scăderea masei produselor s-a datorat însuşirilor
naturale ale acestora (perisabilităţi).
Primirea mărfurilor de către cărăuş spre transport fără nici o obiecţie
constituie o prezumţie că s-au respectat condiţiile prevăzute de lege, inclusiv
sub aspectul verificărilor obligatorii.
Neîndeplinirea obligaţiilor de verificare de către cărăuş poate avea
consecinţe negative pentru acesta. La examinarea cauzelor care au provocat
anumite deficienţe pe parcursul transportului mărfii poate fi angajată
răspunderea organizaţiei de transport, care răspunde de integritatea mărfii
transportate din momentul primirii şi până la eliberarea către destinatar.
În momentul predării mărfurilor la destinaţie, cărăuşul este obligat
ca, împreună cu destinatarul, să procedeze la verificarea sigiliilor, a
semnelor şi marcajelor de pe mijlocul de transport sau de pe colete, cât şi la
verificarea conţinutului. Dacă totul este găsit „în ordine" se face menţiunea
pe documentul de transport „predat fără urme de violare". În cazul în care,
cu ocazia acestei verificări, se constată urme de violare, pierderi, avarii,
scurgeri etc. se va opri descărcarea, chemându-se la faţa locului şeful
organizaţiei de cărăuşie sau reprezentantul acestuia, care este obligat să se
prezinte pentru a constata eventualele daune. Cu această ocazie se
întocmeşte un proces-verbal de constatare.

c. Obligaţiile şi răspunderile destinatarului

Principalele obligaţii ce revin destinatarului sunt:

¾verificarea identităţii mărfurilor;
¾verificarea cantitativă;
¾verificarea calitativă a mărfurilor primite.
Beneficiarul indicat în documentul de transport este singurul
îndreptăţit să primească încărcătura de marfă, obiect al transportului.
Unitatea destinatară are obligaţia legală de a primi mărfurile de la cărăuş şi
de a le transporta la locul corespunzător. Cărăuşul este răspunzător faţă de
 Expertiza calităţii mărfurilor

destinatarul legitim în ipoteza în care marfa a fost eliberată din culpa sa unei
alte unităţi.
Obligaţia primirii şi preluării mărfurilor de către destinatar are un
dublu aspect juridic şi anume:
ƒ întreprinderea de cărăuşie este interesată să se elibereze
de răspunderea privind integritatea mărfii transportate, imediat
ce aceasta a sosit la destinaţie, eliberându-şi simultan şi mijlocul
de transport;
ƒ beneficiarul este interesat să intre cât mai repede în
posesia mărfii, în vederea realizării în timp a obiectivelor
economice specifice.

Primirea mărfurilor de către destinatar este o sarcină complexă, care

presupune îndeplinirea unor activităţi distincte, şi anume:
• executarea formalităţilor prealabile preluării încărcăturii de marfă
(primirea documentelor de transport);
• examinarea stării exterioare a mijlocului de transport;
• cercetarea şi ridicarea sigiliilor de pe mijlocul de transport;
• verificarea conţinutului mijlocului de transport.

De asemenea, unitatea destinatară are obligaţia să controleze modul

în care se execută descărcarea mărfurilor, transportarea şi introducerea lor în
depozit.
Toate aceste operaţiuni presupun o atenţie deosebită în timpul
executării lor, deoarece fiecare dintre ele poate avea implicaţii asupra
integrităţii mărfii şi deci, a securităţii acestora.
Pe traseul cuprins de la locul de descărcare a mărfurilor la cel de
depozitare pot apărea împrejurări de natură să conducă la lipsuri sau
degradări; în această etapă, integritatea mărfurilor este asigurată de
organizaţia destinatară, mărfurile aflându-se sub controlul unic al acesteia.
Primirea mărfurilor de către destinatar şi atestarea scrisă a acestei
operaţiuni, îl eliberează pe cărăuş de obligaţia asumată privind aducerea
mărfurilor la destinaţie în bune condiţii.
Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

Cu ocazia primirii mărfurilor de la cărăuş, destinatarul este obligat să

efectueze recepţia cantitativă şi calitativă a mărfurilor primite în termenul
stabilit.

În cazul constatării la destinaţie a unor deficienţe cantitative şi

calitative faţă de cele prevăzute în contract sau în actele de livrare,
beneficiarul este obligat a-1 înştiinţa pe furnizor pentru a trimite un delegat
care să participe la verificarea lotului de produse. Dacă se consideră că
unele lipsuri pot fi imputate cărăuşului, destinatarul este obligat ca odată cu
sesizarea furnizorului să-1 înştiinţeze şi pe cărăuş, invitându-1 să trimită un
reprezentant care să participe la constatarea lipsurilor, la termenul fixat. În
aceste condiţii, constatarea este opozabilă atât furnizorului, cât şi cărăuşului.

5.2 Organizarea verificării calităţii la recepţia loturilor

de mărfuri

Recepţia unui lot de marfă constă într-o verificare cantitativă şi

calitativă efectuată de către beneficiar, cu sau fără participarea furnizorului.
Unităţile beneficiare urmăresc în verificarea lor corespondenţa
însuşirilor mărfii cu criteriile legale şi cu stipulaţiile inserate în contract. O
recepţie calitativă riguroasă stimulează fabricarea de produse
corespunzătoare calitativ şi înlătură din circuitul economic mărfurile care nu
corespund caracteristicilor prescrise.
Premisele recepţiei calitative rezidă în însuşi modul în care
furnizorul a alcătuit şi a livrat lotul de marfă, din punct de vedere al
omogenităţii, identităţii, marcării, etichetării, ambalării şi atestării calităţii.
Recepţia loturilor de mărfuri, sub aspectul tehnicii de efectuare, se
compune din trei tipuri de operaţiuni de bază, a căror succesiune este
următoarea:
¾verificarea documentelor (de contractarea şi a celor ce însoţesc
lotul);
¾identificarea lotului şi verificarea lui cantitativă;
¾verificarea calitativă a lotului.
 Expertiza calităţii mărfurilor

Procesul recepţiei este complex, necesitând în afara acestor

operaţiuni de bază, executarea şi a altor operaţiuni care au loc simultan cu
recepţia, ca de exemplu, consultarea documentelor care prescriu calitatea
mărfurilor, operaţiuni legate de extragerea probelor elementare, mânuirea,
pregătirea şi analiza probelor, întocmirea documentelor impuse, acceptarea
sau respingerea lotului de marfă. Sintetic, aceste operaţiuni sunt cuprinse în
„Modelul general al recepţiei" (figura 5.2) şi în „Schema de principiu a
recepţiei cantitative şi calitative a unui lot de marfă" (figura 5.3) pentru care
sunt redate elementele necesare.
Locul efectuării recepţiei loturilor de produse poate fi la sediul
furnizorului (în care caz este necesară prezenţa ambelor părţi) sau la sediul
beneficiarului.
Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

Verificarea Verificarea
documentelor identităţii lotului,
de contractare, de Lot de produse sigiliilor şi a
însoţire a lotului, de coletelor,
prescriere a calităţii ambalajelor, datei
(SR), de certificare de fabricaţie şi
stabilirea părţii
a calităţii Relativ
Omogen Eterogen consumate din
omogen termenul de
garanţie,
Performanţele determinarea
de calitate ale calităţii
furnizorului Verificarea calităţii
Minime bune,
Variabile bune, Alegerea planului de verificare Conform
standard
Control Alt produs
redus Simplu Dublu Multiplu plan Conform
clauză
Control
contract
normal Prelevarea eşantioanelor

Control
sever Stoc eşantioane

Analiza eşantioanelor

Analiza
Exami- Analiza Analiza
micro-
narea senzo- fizico-
ambala- biolo-
rială chimică
jului gică Documente
de acceptate
Documente
de respingere

(-) Rezultate analize (+)

Triere LOT
LOT Remediere ACCEPTAT
RESPINS

Figura 5.2 – Model general de recepţie

(după I. Diaconescu, Bazele merceologiei, 2002)
 Documente de Schema controlului calităţii
contractare: Documente care lotului de marfă:
însoţesc lotul: Documente care
contractul; anexe la prescriu calitatea - identificarea componentelor
contract; clauze; documente de livrare; lotului;
de transport; de mărfurilor: standarde
grafice de livrări; - examinarea ambalajelor;
specificaţii atestare a calităţii - verificarea marcajului,
etichetării etc.;
- numărare, cântărire,
măsurare;
- tehnica de prelevare a
probelor elementare;
- constituirea probei;
RECEPŢIA - analiza probei

Verificarea Verificarea identităţii Documentele de recepţie

Verificarea calităţii cantitativă şi calitativă a
documentelor şi cantităţii
lotului

şi cantitative a unui lot de marfă

Documentele de
respingere a lotului

Lot acceptat

Figura 5.3 – Schema de principiu a recepţiei calitative

BENEFICIAR
FURNIZOR LOT DE
MARFĂ
Expertiza calităţii mărfurilor
Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

Prima variantă este eficientă pentru mărfurile cu grad ridicat de

complexitate (aparate radio, televizoare, aparatură electrocasnică etc.)
întrucât furnizorul dispune de aparatură necesară operaţiilor de verificare.
Ea este indicată, de asemenea, în cazurile în care se fac livrări de mărfuri în
cantităţi mari şi la perioade scurte, ceea ce justifică prezenţa delegatului
beneficiarului la întreprinderea furnizoare.
Recepţia calitativă şi cantitativă a unui lot de marfă se efectuează de
către comisii de recepţie formate din trei...cinci membri.
Ponderea cea mai mare în activitatea comisiei de recepţie revine
verificării calităţii lotului de marfă, verificare care constă într-o serie de
operaţiuni în urma cărora lotul este declarat corespunzător sau
necorespunzător.
Din punct de vedere al tehnicii de lucru, recepţia calitativă a
mărfurilor se poate efectua pe mai multe căi. Folosirea unora sau altora
dintre tehnicile de lucru presupune cunoaşterea prealabilă a unor termeni
legaţi de: definirea lotului, definirea probei, definirea calităţii, verificarea
calităţii etc.
Verificarea calităţii are loc prin referiri la standarde, care stabilind
unele caracteristici proprii produsului, formează aşa numitul „prag de
calitate”. Sunt standarde care stabilesc terminologia şi clasificarea
principalelor deficienţe ale produselor, ca şi procedura de urmat în cazul
constatării acestora. O atare documentare, precizând abaterile care
influenţează calitatea, uşurează mult operaţia de recepţie calitativă, implicit
efectuarea expertizelor de mărfuri.
În funcţie de caracterul lotului de marfă se procedează la alegerea
schemei de verificare. Principalele operaţiuni care se efectuează cu această
ocazie se desfăşoară conform figurii 5.4.
În cazul în care lotul de marfă este găsit necorespunzător, chiar
într-un anumit stadiu de desfăşurare a recepţiei, activitatea comisiei se
întrerupe şi se invită un reprezentant al furnizorului.
 Expertiza calităţii mărfurilor

LOT DE
MARFĂ

LOT LOT LOT

OMOGEN RELATIV ETEROGEN
OMOGEN

ALEGEREA SCHEMEI DE VERIFICARE

Verificarea caracteristicilor

Verificarea calităţii lotului

(PROBE ELEMENTARE)

PROBA PROBA PROBA BTUTĂ

CONFORMĂ

PROBA
NECONFORMĂ
PROBA
OMOGENIZATĂTĂ
CONTRAPROBĂ

PROBA PROBA
LABORATOR MARTOR

PROBA
ANALIZATĂ

LOT LOT
CORESPUNZĂTOR NECORESPUNZĂTOR

Figura 5.4 – Schema verificării calitative a unui lot de marfă

Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

Constatările detaliate privind starea calitativă a lotului de marfa sunt

consemnate într-un proces verbal, iar lotul de marfă este pus la dispoziţia
furnizorului în vederea fixării destinaţiei, de exemplu: resortare,
recondiţionare, returnare etc.
Deseori, cu ocazia operaţiunii de recepţie, apare necesitatea
executării unor analize de laborator sau chiar a unor expertize. în ceea ce
priveşte analizele de laborator, trebuie precizat că în principiu ele constituie
dovezi incontestabile. Pentru sporirea obiectivitătii acestor dovezi, o
importanţă deosebită o are modalitatea de recoltare a probelor de analiză.
Atât probele de analiză, cât şi cele pentru expertize, trebuie recoltate de
personal competent, în condiţii deosebite, care să asigure reprezentativitatea
probei recoltate cu totalitatea însuşirilor lotului de marfa supus analizei sau
expertizei (vezi figura 5.5.).
Recoltarea probelor se va face cu respectarea prevederilor
documentaţiei oficiale.
Nerespectarea condiţiilor legale privitoare la recoltarea şi formarea
probelor pentru analize de laborator poate constitui punctul nodal al
neînţelegerilor dintre părţile contractante referitoare la calitatea produselor
supuse analizei sau expertizei.
Rezultatele constatărilor comisiei de recepţie se înscriu într-un
proces-verbal. Deoarece, atât furnizorul, cât şi beneficiarul mărfurilor, pe de
o parte, cât şi cărăuşul, pe de altă parte, pot invoca procesul-verbal ca
instrument de dovadă a celor constatate de comisia de recepţie, acest act se
va întocmi cu multă grijă, cuprinzând cu exactitate metodologia folosită, cât
şi toate elementele necesare evidenţierii faptice a cauzelor care au provocat
eventualele daune calitative sau pierderi cantitative. Se vor menţiona cu
exactitate data şi locul efectuării recepţiei, componenţa comisiei de recepţie,
deficienţele calitative constatate, descrierea acestora şi indicarea pe cât
posibil a cauzelor (transport cu mijloace neadecvate, ambalare defectuoasă,
cu materiale sau ambalaje improprii specificului mărfii, greşeli în procesul
de fabricaţie etc.). De asemenea, vor fi menţionate eventualele urme de
violare, scurgeri, spargeri, distrugeri de sigilii, sustrageri etc.
 Expertiza calităţii mărfurilor

Procesul-verbal de recepţie va oglindi starea reală a mărfurilor

recepţionate. El va atesta preluarea efectivă a mărfii de către beneficiar, cu
evidenţierea obiectivă şi precisă a tuturor deficienţelor calitative.

PROBA REZERVATĂ
PRODUCĂTORULUI
abcdefghil
l l l l

C
i i i i
hhhh
10

gggg
9

CONTRA PROBĂ
LOTURILE

abcdefghil
f f f f

B
7

eeee
6

dddd
5
4

cccc

PROBA DE ANALIZĂ
abcdefg hil
3

bbbb
2

A
aaaa
1

II

III
I

Figura 5.5 – Tehnica formării probei de analiză,

a contraprobei şi a probei rezervate producătorului
Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

Procesul-verbal de recepţie se înscrie în categoria mijloacelor de

probă, având o dublă forţă probantă, deoarece prin conţinutul său se certifică
atât cantitatea, cât şi calitatea mărfurilor. Pentru a avea eficienţă juridică
deplină este necesar ca el să fie întocmit cu respectarea tuturor prevederilor
legale.
Comisia de recepţie nu îşi rezumă activitatea numai la efectuarea
recepţiei propriu-zise, ci are obligaţia să urmărească mai departe evoluţia
stării calitative a mărfurilor recepţionate, în tot timpul depozitării şi până în
momentul livrării lor în totalitate din depozit.
Operaţiunea recepţiei are drept consecinţe următoarele efecte
juridice care pot fi valorificate în expertizele merceologice:
¾stabilirea cantităţii şi calităţii produselor livrate;
¾confirmarea executării livrării mărfurilor contractate, eliberându-se
furnizorul de obligaţiile asumate contractual;
¾stabilirea momentului trecerii mărfurilor din patrimoniul
furnizorului în cel al beneficiarului;
¾fixarea momentului în care este angajată răspunderea
furnizorului pentru eventualele întârzieri, nelivrări sau executări
necorespunzătoare ale obligaţiilor contractuale;
¾evidenţierea datei de când începe să curgă termenul de garanţie
(pentru unele categorii de mărfuri);
¾evidenţierea (stabilirea) datei de la care ia naştere obligaţia de
plată a valorii mărfurilor de către beneficiar.
Din punctul de vedere al expertizei merceologice, recepţia calitativă
a mărfurilor urmăreşte în special modul în care sunt rezolvate relaţiile şi
interrelaţiile privind diferitele ipostaze ale calităţii care au implicaţii în
circulaţia mărfurilor, de o manieră mai cuprinzătoare decât simpla stabilire a
gradului de concordanţă a calităţii reale a lotului de marfă cu calitatea
prescrisă.
 Expertiza calităţii mărfurilor

Schematic, relaţiile şi interrelaţiile dintre diferitele aspecte ale

calităţii produsului, care intervin la recepţia unui lot de marfă, se prezintă în
figura 5.6:

Produs Calitate Calitate

omologat omologată prescrisă SR, ST etc.

Produs Calitate Calitate reală

contractat contractată Calitate livrată Produs livrat

Figura 5.6

De asemenea, se urmăresc următoarele aspecte:

• modul în care s-a respectat tehnica recepţiei calitative în cadrul
tuturor operaţiunilor componente;
• fundamentarea deciziei de acceptare sau de respingere a lotului de
marfă recepţionat;
• consecinţele recepţiei calitative pentru:
• păstrarea mărfurilor în depozit;
• termenul de garanţie;
• comercializarea produselor.

5.3 Particularităţile modalităţilor şi tipurilor de verificare a

calităţii la recepţia Ioturilor de mărfuri

Verificarea modalităţii de efectuare a recepţiei loturilor de produse

de către expertul merceolog este necesară în principal în două situaţii:
¾atunci când expertul are sarcina de a stabili factorii care au
generat degradarea calitativă a unui lot de produse;
¾când obiectivul expertizei şi deci al litigiului, îl constituie
stabilirea corectitudinii cu care a fost efectuată recepţia unui lot
de produse.
Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

Expertiza modalităţii de efectuare a recepţiei unui lot de produse

presupune verificarea tuturor activităţilor pe care comisia de recepţie le
prestează cu ocazia verificării lotului. în acest sens, expertul este obligat să
verifice atât operaţiile preliminare recepţiei, cât şi pe cele ale recepţiei
propriu-zise, din punctul de vedere al respectării legislaţiei în vigoare, al
corectitudinii întocmirii documentaţiei necesare.
Comisiile de recepţie efectuează verificările asupra unor loturi de
produse, înţelegând prin lot o cantitate sau un număr de produse de acelaşi
fel, obţinute din aceleaşi materii prime, prin aceleaşi procedee tehnologice şi
având aceeaşi destinaţie. Loturile trebuie să aibă caracter omogen, adică
produsele ce le compun nu trebuie să se deosebească prin caracteristicile
care le definesc.
Dintre operaţiile specifice recepţiei, cu prilejul verificării activităţii
comisiilor de recepţie, experţii trebuie să cerceteze, printre altele, alegerea
schemei de verificare, tehnica de extragere a eşantioanelor în vederea
verificării, tehnica recepţiei propriu-zise.

5.3.1 Stabilirea modului de efectuare a verificării calităţii

la recepţie
În funcţie de mărimea loturilor şi de frecvenţa sosirii acestora la
recepţie, verificarea calitativă se poate efectua în două moduri:
a) verificarea 100% (bucată cu bucată);
b) verificarea prin eşantionare.

a) Verificarea 100% constă în examinarea, sub aspect calitativ, a

tuturor unităţilor de produse care intră în componenţa loturilor prezentate la
recepţie. Cu toate că mult timp a fost considerată cea mai eficientă din punct
de vedere calitativ, în sensul că nu oferea prezumţii, ci certitudini, statistic
s-a demonstrat că acest tip de verificare lasă să treacă în medie 15% din
produsele cu defecte existente într-un lot. Cu alte cuvinte, 15% din
produsele necorespunzătoare calitativ sunt acceptate la recepţie. Această
 Expertiza calităţii mărfurilor

verificare mai poartă numele şi de „4N” datorită celor patru dezavantaje

pe care le implică:
1) neeconomic - implică un număr mare de participanţi la recepţie,
o cantitate mare de mijloace de măsurare, verificatoare, standuri
de probă etc. (bineînţeles, în funcţie de specificul fiecărui
produs);
2) neaplicabil - în cazul controlului distructiv;
3) nefiabil - puterea de percepţie a controlorilor care efectuează
aceeaşi operaţie este diminuată de oboseală şi de rutină,
conducând la acceptarea unor produse neconforme sau la
respingerea celor corespunzătoare;
4) neestimativ - pentru producătorii care ştiu că produsele
executate de ei vor fi controlate bucată cu bucată.
Ea prezintă deci dezavantajul că necesită un timp îndelungat pentru
efectuare, fiind astfel mai costisitoare. Totodată, verificarea 100% nu se
poate aplica în cazurile care necesită determinări distructive. Se aplică
pentru loturi de produse scumpe, în cazul în care un produs defect poate
periclita funcţionarea unui ansamblu sau viaţa utilizatorului.
Din această cauză, în practică se apelează la metode moderne de
control, bazate pe teoria probabilităţilor şi pe statistica matematică, respectiv
la verificarea prin eşantionare.
b) Verificarea prin eşantionare se caracterizează prin verificarea
calităţii la un număr restrâns de unităţi de produs care intră în componenţa
eşantionului. Eşantioanele se prelevează din loturile de produse după
anumite procedee statistice capabile să le confere caracter de
reprezentativitate, adică să posede caracteristicile medii ale produselor
existente în lot. Această cerinţă se îndeplineşte stabilind în mod corect
mărimea eşantionului, în funcţie de dimensiunile lotului şi extrăgând
produsele ce alcătuiesc eşantionul în aşa fel încât să se acorde tuturor
exemplarelor lotului o şansă egală de a fi extrase,
Datorită acestor procedee statistice, ca şi extinderii rezultatelor
determinate pe eşantion la nivelul întregului lot sosit la recepţie, verificarea
prin eşantionare nu oferă certitudini, ci numai prezumţii privind calitatea
lotului. Aceste prezumţii sunt delimitate de mărimea riscurilor pe care
Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

furnizorul şi beneficiarul produselor şi le asumă atunci când cad de acord

asupra practicării acestei modalităţi de verificare a calităţii la recepţie.
În practică, verificarea prin eşantionare este cea mai des folosită,
deoarece este impusă de frecvenţa mare cu care loturile de produse sosesc la
recepţie, ca şi de dimensiunile mari ale loturilor. în raport cu verificarea
100%, verificarea prin examinarea eşantioanelor necesită un volum de
muncă mai mic, fiind mai ieftină şi mai rapidă, dar cere personal calificat.
O asemenea verificare este indicată atunci când produsul este
fabricat în serie, când determinarea calităţii presupune încercări distructive,
când costul verificării este ridicat în raport cu cel al fabricării produsului,
când produsele sunt foarte solicitate.
În funcţie de natura produselor, respectiv de tipul caracteristicilor ce
definesc calitatea acestora, verificarea calităţii se poate efectua recurgându-se la
unul dintre cele trei tipuri posibile, şi anume: prin atribute, prin număr de defecte
sau prin măsurare.
Verificarea calităţii prin atribute presupune constatarea, pe fiecare
unitate de produs dintr-un eşantion prelevat dintr-un lot, a prezenţei sau
absenţei unei caracteristici calitative (atributive) oarecare şi considerarea
numărului total de unităţi care posedă sau nu această caracteristică.
Verificarea prin număr de defecte constă în raportarea pe o unitate
de produs sau pe 100 de unităţi de produse a numărului total de defecte găsit
la verificarea tuturor unităţilor de produs dintr-un lot sau dintr-un eşantion.
Se practică exprimarea rezultatelor verificării prin număr mediu de defecte
pe suta de unităţi de produs sau se utilizează relaţia:

număr de defecte
* 100(%)
număr de unităţi de produs cu defecte

Verificarea calităţii prin măsurare constă în măsurarea unei

caracteristici cantitative (măsurabile) pe fiecare unitate de produs a unui
eşantion prelevat dintr-un lot.
 Expertiza calităţii mărfurilor

În funcţie de numărul eşantioanelor de verificat, în practică se

folosesc trei scheme de verificare:
- pe baza unui singur eşantion (eşantionare simplă);
- pe baza a două eşantioane (eşantionare dublă);
- pe baza eşantioanelor multiple (eşantionare multiplă).
Acestor scheme de verificare le corespund planuri de verificare
specifice, definite prin următoarele elemente:
Efectivul lotului (N) - constă în numărul de unităţi de produse
prezente în lot.
Efectivul eşantionului (n) - reprezintă numărul unităţilor de produs
prezente în eşantion. Eşantionul este format din una sau mai multe unităţi de
produs, prelevate aleatoriu dintr-un lot, destinate să furnizeze informaţii
asupra întregului lot şi să servească drept bază de decizie referitoare la lotul
în cauză.
Nivelul calităţii acceptabile (Acceptable Quality Level) - (AQL) - este
nivelul de calitate ce corespunde unei probabilităţi de acceptare specificate
relativ ridicată. AQL reprezintă fracţiunea defectivă maximă (numărul
maxim de defecte la 100 de unităţi de produs) care, în scopul verificării prin
eşantionare, poate fi considerată în mod satisfăcător, drept calitate medie a
procesului de fabricaţie la furnizor. În tabele AQL are 26 de valori cuprinse
între 0,010 şi 1000 şi depinde de gravitatea defectelor ce pot fi prezente în
produsele supuse recepţiei.
Prin defect se înţelege neconformitatea unităţii de produs cu
condiţiile prestabilite, pentru una dintre caracteristicile sale.
Defectul se referă la o abatere perceptibilă faţă de caracteristicile
specificate sau dorite ale produsului, care face ca acesta să fie mai puţin apt
sau chiar necorespunzător pentru utilizare.
Din punct de vedere al vandabilităţii mărfurilor, defectele se
grevează pe critice, majore sau minore.
Defectivul este sinonimul unităţii de produs cu defecte (produsul
putând prezenta unul sau mai multe defecte).
Defect critic este defectul care este susceptibil să conducă la lipsă de
securitate sau la riscul de accidentare a utilizatorilor sau a personalului de
întreţinere sau care ar putea să împiedice îndeplinirea funcţiilor de bază ale
Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

produselor (defecţiune la frâna unui autoturism, aparate electrocasnice fără

protecţie împotriva electrocutării etc). Potrivit standardului american QS
9000, în capitolul de cerinţe specifice ale firmei Chrysler, defectul critic este
definit ca fiind acela care are o semnificaţie particulară din punct de vedere
calitativ, al durabilităţii sau al încrederii în produs. Pentru defectele critice,
AQL poate lua valori în intervalul 0,010 - 0,040. Defectele critice determină
eliminarea mărfii din circuitul comercial.
Defect major este acela care, nefiind critic, este totuşi susceptibil să
provoace o defectare sau să reducă în mod substanţial scopul pentru care
produsul a fost desemnat. Tot în QS 9000 - Cerinţe Chrysler, defectul major
este definit ca fiind acela care reduce performanţele aşteptate ale unui
produs, care afectează în mod nefavorabil satisfacţia clientului sau reduce
eficienţa producţiei (un fier de călcat cu vaporizatorul defect, culori nefireşti
la aparatele de televizor etc.) Pentru acest tip de defecte, AQL este cuprins
între 0,065 şi 1,5. Defectele majore provoacă refuzul acceptării mărfii la
recepţie sau o acceptare condiţionată de reduceri de preţuri.
Defect minor este defectul care nu poate fi catalogat nici major, nici
critic (lipsa unui nasture la un obiect de îmbrăcăminte, scurgeri de email la
un vas de uz casnic, decalcomanie asimetrică la vesela din ceramică etc.) şi
care este o abatere ce afectează doar în mică măsură utilizarea sau
funcţionarea eficientă a unui produs. În QS 9000, el este definit ca fiind o
deteriorare de la cerinţele standardului sau ale contractului. Aceste defecte
afectează în special estetica produsului, AQL luând valori cuprinse între 2,5
şi 40 pentru defecte minore de tip A, iar pentru cele de tip B, se situează în
intervalul 65-1000. Defectele minore sunt acceptabile în tranzacţiile
comerciale, cu sau fără reducere de preţ.
Numărul de acceptare (A) - reprezintă valoarea maximă a
numărului de defective (exemplare cu defecte) găsite în eşantion, care
permite luarea deciziei de acceptare a lotului.
Numărul de respingere (R) - reprezintă valoarea minimă a
numărului de defective (exemplare cu defecte) găsite în eşantion care
conduce la decizia de respingere a lotului.
 Expertiza calităţii mărfurilor

Fracţiunea defectivă (p) - se exprimă în procente şi reprezintă

raportul înmulţit cu 100 dintre numărul de defecte şi numărul total de unităţi
de produs verificate.
a) Schema de verificare pe baza unui eşantion constă în
prelevarea unui singur eşantion din lot, ale cărui exemplare se verifică apoi
bucată cu bucată. In funcţie de numărul de defective constatate comisia de
recepţie poate adopta una din deciziile:
- acceptarea lotului, dacă numărul defectivelor din eşantion (k) este
mai mic sau egal cu numărul de acceptare (k< A) sau
- respingerea lotului, dacă numărul defectivelor din eşantion (k) este
mai mare sau egal cu numărul de respingere (k> R).
Schematic, eşantionarea simplă este prezentată în figura 5.7.

Verificare
eşantion (n)
Rezultat:
k defective

k≤ A k≥R
lotul se lotul se
acceptă respinge

Figura 5.7 - Schema de verificare a calităţii prin eşantionare simplă

Această schemă de verificare, în raport cu celelalte procedee, la

eficacitate egală, presupune examinarea unui număr mai mare de exemplare
(volumul eşantionului este mai mare). Ea este indicată în următoarele
situaţii:
¾când nu există posibilitatea prelevării eşantioanelor din acelaşi
lot în mai multe etape;
¾când examinarea exemplarelor necesită încercări de durată, care
se execută simultan pentru toate exemplarele, iar verificarea
repetată a unor eşantioane ar presupune timp îndelungat;
Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

¾ când nu există personal de specialitate capabil să efectueze

verificarea prin alte metode.
b) Schema de verificare pe baza a două eşantioane permite
posibilitatea prelevării şi a celui de-al doilea eşantion, în funcţie de
informaţia furnizată de primul. Verificarea presupune extragerea unui prim
eşantion (nI) din lotul sosit la recepţie, care se examinează bucată cu bucată,
în funcţie de numărul defectivelor (k1) înregistrat, comisia de recepţie poate
adopta una dintre următoarele decizii:
- acceptarea lotului, dacă numărul defectivelor este mai mic sau egal
cu numărul de acceptare (k1< A1);
- respingerea lotului, dacă numărul defectivelor este mai mare sau egal
cu numărul de respingere (k1> R1) sau
- continuarea verificării, prin extragerea unui al doilea eşantion (nII)
din volumul lotului rămas (N-n1 ), dacă numărul de defective se
situează între numărul de acceptare şi cel de respingere. Şi acest
eşantion se verifică bucată cu bucată şi în funcţie de numărul
cumulat de produse cu defecte (k1 + k2) constatat la examinarea celor
două eşantioane, comisia de recepţie poate adopta una dintre
următoarele decizii:
- să accepte lotul, dacă numărul cumulat de defective (k1 + k2) este
mai mic sau egal cu numărul de acceptare (k1 + k2 < A2);
- să respingă lotul, dacă numărul cumulat de defective (k1 + k2) este
mai mare sau egal cu numărul de respingere (k1+ k2 > R2).
 Expertiza calităţii mărfurilor

Schematic, eşantionarea dublă este prezentată în figura 5.8.

Verificare eşantion nI
Rezultat: k1 defective

k1≤A1 k1≥R1
lotul se acceptă lotul se respinge
A1<k1<R1

Verificare eşantion nII

Rezultat:
k2 defective
⇒k1+k2 defective totale

k1+k2≤A2 k1+k2≥R2
lotul se lotul se
acceptă respinge

Figura 5.8 – Schema verificării calităţii la recepţie prin eşantionare dublă

Schema de verificare pe baza a două eşantioane presupune, la

eficacitate egală, examinarea unui număr mediu de exemplare mai mic decât
în cazul primei scheme. În acelaşi timp, ea îmbină avantajele primei scheme
de verificare pe baza unui eşantion cu cele ale schemei de verificare pe baza
unor eşantioane multiple, având prin aceasta utilizarea practică cea mai
largă.
Situaţiile care impun folosirea acestei scheme sunt următoarele:
¾ când schema de verificare pe baza unui singur eşantion nu
este utilizabilă, din cauza numărului mare de exemplare ce
trebuie examinate sau din cauza costului ridicat al examinării
unui exemplar;
¾ când verificarea pe baza eşantioanelor multiple nu este
posibilă din cauza duratei mari de examinare a unui eşantion
sau dacă extragerea mai multor eşantioane este dificilă.
c) Schema de verificare pe baza unor eşantioane multiple
reprezintă modalitatea de eşantionare care presupune posibilitatea prelevării
până la şapte eşantioane succesive, decizia de prelevare a fiecărui eşantion
Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

în plus fiind luată în funcţie de informaţiile furnizate de eşantioanele

precedente.
Schema de eşantionare este asemănătoare schemei duble, respectiv:
- lotul poate fi acceptat după prima eşantionare dacă numărul de
defective este mai mic sau egal cu numărul de acceptare (k1<A1);
- lotul se respinge după prima eşantionare în cazul în care numărul
de defective este mai mare sau egal cu numărul de respingere (k1 > R1) sau
- se continuă eşantionarea prin extragerea celui de-al doilea eşantion
atunci când numărul de defective se află între numărul de acceptare şi cel de
respingere (A1<k1<R1).
Aceste decizii pot fi întâlnite în cazul primelor şase eşantioane, în
adoptarea lor ţinându-se cont de numărul cumulat de defective întâlnite în
toate eşantioanele supuse verificărilor. În faţa celui de-al şaptelea eşantion
însă, comisia de recepţie trebuie să ia decizia finală de acceptare, în cazul în
care k1+k2+k3+ ............+k7<A7 sau de respingere, în cazul în care
k1+k2+k3+............ +k7>R7. Schematic, eşantionarea multiplă este prezentată
în figura 5.9.
În raport cu celelalte scheme de verificare, această schemă prezintă
avantajul examinării unui număr mediu de exemplare mai scăzut, pentru o
eficacitate egală a verificării. Ea este însă laborioasă, necesitând personal
calificat.
Schema de verificare pe baza eşantioanelor multiple este indicată în
următoarele situaţii:
¾când costul examinării unui exemplar este ridicat comparativ cu
costul produsului;
¾când verificarea necesită încercări distructive sau care introduc
modificări esenţiale ale produselor;
¾când timpul necesar prelevării unui eşantion este scurt.
Acestor trei scheme de verificare le corespund anumite planuri de
Verificare, stabilite prin SR 3160/2-84.
Planurile de verificare a calităţii sunt ansambluri formate din
planurile de eşantionare şi regulile specifice ce trebuie să fie urmate pentru
luarea deciziilor privind loturile de produse prezentate la recepţie. Ele sunt
individualizate prin nivelul de calitate acceptabil (AQL), nivelul de
 Expertiza calităţii mărfurilor

verificare (Nv), efectivul lotului (N) şi tipul planului de eşantionare (simplu,

dublu, multiplu), elemente care se stabilesc prin contractele economice.
Orice plan de verificare este constituit din efectivul eşantionului (n),
numărul de acceptare (A) şi numărul de respingere (R).
Nivelul de verificare (NV) - este caracteristica unui plan de
verificare, aleasă aprioric, care leagă efectivul eşantionului ce urmează a fi
examinat de cel al lotului.
Acest nivel se stabileşte prin standardele de produse, iar în lipsa
acestora, prin înţelegeri dintre furnizori şi beneficiari.
În standard, există trei niveluri uzuale de verificare: Nv I, Nv II şi
Nv III şi patru niveluri speciale, notate cu S-l, S-2, S-3 şi S-4. Aceste
niveluri de verificare se referă la cuantumul informaţiilor ce se va obţine în
urma verificărilor, astfel: Nv I se utilizează când beneficiarul acceptă
informaţii relativ reduse cu privire la calitatea mărfurilor din lot, iar la polul
opus se află Nv III, când sunt dorite informaţii cât mai detaliate despre
calitatea produselor. În lipsa altor reglementări, este indicat să se utilizeze
Nv II.
Nivelurile speciale S se utilizează în cazul unor mărfuri „speciale"
ca: substanţe otrăvitoare, armament, bijuterii etc. Aceste niveluri speciale
sunt utilizate mai rar, ele fiind indicate atunci când este necesar a se
examina eşantioane de volum mic şi pot avea sau trebuie tolerate riscuri
relativ ridicate, datorită informaţiei mai puţin consistente oferite de către
eşantion. Aceste niveluri sunt aplicabile caracteristicilor de calitate care
presupun: un cost ridicat al verificării unităţii de produs, verificarea
distructivă a acesteia sau o durată mai mare a verificării (caracteristici
speciale).
Gradul de severitate cu care se efectuează verificarea
caracterizează exigenţa comisiei de recepţie faţă de verificare. În funcţie de
condiţiile impuse, se stabilesc trei grade de severitate:
- verificarea normală;
- verificarea severă;
- verificarea redusă.
Verificarea normală - se aplică la începutul verificării unui şir de
loturi ce vor sosi la recepţie (în lipsa altor indicaţii) şi continuă până ce este
Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

Aceasta înseamnă că planurile de verificare sunt flexibile, permiţând

modificarea gradului de severitate, funcţie de performanţele calitative ale
produselor livrate.

Verificare
eşantion nI
Rezultat:
k1 defective

k1 ≤ A1 k1 ≥ R1
A1 < k1 < R1
lotul se acceptă lotul se respinge

Verificare eşantion nII

Rezultat:
k2 defective ⇒ k1 + k2
defective totale

k1 + k2 ≤ A2 k1 + k2 ≥ R2
lotul se acceptă A2 < k1 + k2 < R2
lotul se respinge

Verificare eşantion nVII

Rezultat:
k7 defective ⇒
k1 + k2 + k3 + k4 + k5 + k6 + k7
defective totale

k1 + k2 + k3 + k4 + k5 + k6 + k7 ≤ A7 k1 + k2 + k3 + k4 + k5 + k6 + k7 ≥ R7
lotul se acceptă lotul se respinge

Figura 5.9 – Schema planului de verificare a calităţii prin eşantionare multiplă

 Expertiza calităţii mărfurilor

Verificarea severă - se aplică pentru a se evita ca nivelul calităţii

medii a procesului de fabricaţie la furnizor să devină mai slab decât cel
caracterizat prin AQL. Verificarea severă se instituie când din cel mult cinci
loturi succesive verificate normal, două au fost respinse. Revenirea la
verificarea normală se face când cinci loturi succesive au fost acceptate la
prima prezentare. Când, în urma verificării severe, furnizorul nu întreprinde
acţiuni menite să amelioreze calitatea procesului de fabricaţie, verificarea
calităţii loturilor prin eşantionare se poate opri, aceasta fiind o măsură
obligatorie în vederea menţinerii protecţiei oferite de o valoare specificată a
lui AQL.
Standardul mai prevede şi posibilitatea trecerii la o verificare
redusă, atunci când rezultatele verificării calităţii loturilor livrate succesiv
arată că nivelul calităţii medii a procesului de fabricaţie la furnizor este
stabil statistic la o valoare mai bună decât cea specificată prin AQL.
Procedeul este opţional, aprecierea oportunităţii fiind de competenţa
factorilor responsabili. Concret, verificarea redusă poate fi instituită când
zece loturi precedente, sau mai multe au fost acceptate în urma verificării
normale şi dacă sunt îndeplinite simultan următoarele condiţii:
- numărul total de defective constatate în eşantioanele celor zece loturi
(sau mai multe) să fie egal sau mai mic cu numărul corespunzător
din „Tabelul numerelor limită pentru trecerea la verificarea redusă".
Dacă se utilizează eşantionarea dublă sau multiplă, trebuie să se ţină
seama de numărul total al eşantioanelor verificate;
- procesul de fabricaţie la furnizor să fie stabilizat statistic şi factorii
responsabili să aprecieze ca oportună trecerea la verificarea
redusă.
Verificarea redusă este abandonată şi se revine la verificarea normală
dacă pentru loturile verificate apare cel puţin una dintre următoarele situaţii:
- un lot este respins;
- dacă numărul defectivelor cumulate la eşantionarea dublă sau
multiplă se situează între numărul de acceptare şi cel de respingere
(când teoretic nu s-ar putea lua nici o decizie cu privire la lotul
respectiv), decizia finală este de acceptare a lotului verificat prin
verificarea redusă, dar următorul lot se va verifica normal;
Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

- procesul de fabricaţie la furnizor devine instabil, apărând întârzieri

în livrare sau
- există alte cauze speciale care impun trecerea la verificarea normală.
Diferenţele dintre acestea, atunci când se foloseşte acelaşi nivel de
calitate acceptabil şi aceeaşi literă de cod sunt:
- planurile de verificare severă se deosebesc de cele normale numai
prin numărul de acceptare şi cel de respingere, care sunt mai mici, în
timp ce efectivele eşantioanelor sunt egale;
- planurile de verificare redusă se diferenţiază de cele normale şi de
cele severe atât prin efectivul eşantioanelor, cât şi prin numărul de
acceptare şi cel de respingere.
Schematic, trecerea de la un grad de severitate la altul se realizează
conform figurii 5.10.
Litera de cod (LC) - este determinată de nivelul de verificare şi de
efectivul lotului, servind la stabilirea efectivului eşantioanelor.
Riscul furnizorului (a) - reprezintă probabilitatea ca un lot de o
calitate acceptabilă să fie respins în urma verificării prin eşantionare. Pentru
a diminua acest risc, a se limitează la 5%.
Riscul beneficiarului (fi) - reprezintă probabilitatea ca un lot de o
calitate inferioară să fie acceptat de către beneficiar în urma verificării prin
eşantionare. Pentru a se reduce posibilitatea ca beneficiarul să accepte loturi
necorespunzătoare, (3 se limitează la 10%.
Standardul românesc 3160/2-84 „Procedee şi tabele statistico-
matematice pentru verificarea calităţii prin atribute” îşi are corespondenţă în
ISO 2859-1974 şi în Publicaţia C.E.I. 410-1973. Acest standard stabileşte
procedee şi tabele statistico-matematice pentru verificarea calităţii loturilor
de produse, pe baza nivelului de calitate acceptabil (AQL) în cazul
caracteristicilor de calitate atributive, iar în cazul în care produsul prezintă şi
caracteristici de calitate măsurabile, acesta se foloseşte împreună cu
SR 3160/3-84.
Aplicarea acestui standard asigură o probabilitate de acceptare de
95% a loturilor de calitate acceptabilă şi o probabilitate de respingere de
90% a loturilor de calitate inacceptabilă. Acest standard este aplicabil la
 START

Zece loturi precedente, succesive

(sau mai multe) sunt acceptate,
pentru care:
- numărul total al defectivelor (sau
al defectelor) este mai mic sau
egal cu cel dat în tabel
- procesul de fabricaţie la furnizor
este stabilizat statistic; Două loturi respinse, din
- autoritatea responsabilă este de cinci succesive sau mai puţin
acord

VERIFICARE VERIFICARE VERIFICARE

REDUSĂ NORMALĂ SEVERĂ

(Sursă: SR 3160/2-84)
şi a materialelor, a stocurilor din depozite etc.

Un lot este respins cu D ≥ R sau Cinci loturi precedente,

un lot este acceptat cu succesive acceptate
A< D < R sau procesul de
fabricaţie la furnizor este instabil Zece loturi
sau există alte cauze speciale succesive menţinute
fără întrerupere în
verificarea severă

Figura 5.10 – Reguli de schimbare a severităţii de verificare

Se întrerupe
verificarea calităţii
Verificarea calităţii nu numai a produselor finite, ci şi a materiilor prime
Expertiza calităţii mărfurilor
Expertiza calitativă a loturilor de mărfuri

Schemelor de verificare prezentate anterior le corespund următoarele

planuri de verificare stabilite prin SR 3160/2-84:
- planuri de verificare prin eşantionare simplă;
- planuri de verificare prin eşantionare dublă;
- planuri de verificare prin eşantionare multiplă.
Planurile de verificare a calităţii existente în standard sunt destinate a
fi utilizate în cazul şirurilor continue de loturi de produse provenite de la un
singur furnizor. În cazul relaţiilor contractuale cu mai mulţi furnizori,
beneficiarul va aplica standardul separat, pentru fiecare dintre aceştia.
Aplicarea planurilor de verificare din acest standard poate fi
prevăzută în normele sau în standardele de produs sau chiar în contractele
economice încheiate între părţi.

În practică, stabilirea elementelor unui plan de verificare prin

eşantionarea loturilor de produse presupune:
- stabilirea literei de cod (LC) în funcţie de efectivul lotului şi de
nivelul de verificare stabilit;
- în funcţie de litera de cod astfel stabilită şi de valoarea nivelului
de calitate acceptabil, din planul de verificare necesar se află
efectivul eşantionului de verificat, numerele de acceptare şi de
respingere.

În standard sunt utilizate o serie de simboluri, a căror semnificaţie se

prezintă în continuare.
Ø apare în Tabelele 2 la 10 şi indică utilizarea primului plan de
verificare situat dedesubtul săgeţii. Dacă efectivul eşantionului
corespunzător noului plan este egal sau mai mare decât efectivul lotului, se
va efectua o verificare 100%;

× apare în Tabelele 2 la 10 şi indică utilizarea primului plan

de verificare situat deasupra săgeţii;

• apare în Tabelele 5 la 10 şi indică trecerea la un plan

simplu corespunzător (aceeaşi literă de cod şi aceeaşi valoare a lui AQL);
 Expertiza calităţii mărfurilor

- ++apare în Tabelele 8 la 10 şi indică utilizarea planului dublu

corespunzător;

- # apare în Tabelele 8 la 10 şi indică faptul că acceptarea nu este

admisă pentru acest efectiv al eşantionului, fiind obligatorie verificarea
eşantionului următor pentru luarea unei decizii;

-D apare în Tabelul 17 şi indică faptul că numărul total al

unităţilor de produs prelevate din ultimele zece loturi succesive nu este
suficient pentru a se decide trecerea la verificarea redusă, pentru valoarea
specificată a lui AQL. în acest caz, se consideră un număr mai mare de zece
loturi precedente succesive, acceptate prin verificarea normală, pentru care
există un număr limită în tabel.