Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Fiinta Umana Si Nursingul
Fiinta Umana Si Nursingul
1
CUPRINS
1. Programa scolara........................................................................................pag. 3
2. Nevoile fundamentale ...............................................................................pag. 11
3. Procesul de ingrijire...................................................................................pag. 17
4. Nevoia de a comunica................................................................................pag. 41
5. Nevoia de a respira.....................................................................................pag. 66
6. Circulatia arteriala......................................................................................pag. 86
7. Nevoia de a manca, a bea...........................................................................pag. 95
8. Nevoia de a elimina....................................................................................pag. 110
9. Nevoia de se misca, de a-si păstra o bună postură.....................................pag. 143
10. Nevoia de a dormi, a se odihni.................................................................pag. 156
11. Nevoia de a se îmbrăca, a se dezbrăca......................................................pag. 181
12. Nevoia de a-si menţine temperature in limite normale.............................pag. 186
13. Nevoia de a fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele ..........................pag. 189
14. Nevoia de a evita pericolele..................................................................... pag. 206
15. Nevoia de a se ocupa de propria realizare.............................................. .pag. 226
16. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe si valori........................ pag. 235
17. Nevoia de a se recrea.................................................................................pag. 243
18. Nevoia de a învăţa.....................................................................................pag. 247
19. Bibliografie................................................................................................pag. 254
2
1. MODULUL 14: FIINŢA UMANĂ ŞI NURSING-UL
3
psihologici, sociologici), manifestările de independenţă
(eliminări fiziologice in limite normale, absenţa
eliminărilor patologice, stare de confort).
1.5. Nevoia a se misca si a-si menţine o buna postura :
Definiţia nevoii, independenţa in satisfacerea nevoii,
factorii care influenţează satisfacerea nevoii (biologici,
psihologici, sociologici), manifestările de independenţă
(miscări ample, nedureroase, articulaţii mobile, postură
adecvată, normotonie, puls si T.A. in limite normale).
1.6. Nevoia a dormi si a se odihni :
Definiţia nevoii, independenţa in satisfacerea nevoii,
factorii care influenţează satisfacerea nevoii (biologici,
psihologici, sociologici), manifestările de independenţă
(număr de ore de somn corespunzător vârstei si activităţii
depuse, somn linistit, fără întreruperi si fără cosmaruri,
stare de relaxare).
1.7. Nevoia a se îmbrăca si a se dezbrăca :
Definiţia nevoii, independenţa in satisfacerea nevoii,
factorii care influenţează satisfacerea nevoii (biologici,
psihologici, sociologici), manifestările de independenţă
(deprinderi corecte, îmbrăcăminte curată, adecvată rolului
si temperaturii mediului ambiant, purtarea de obiecte
semnificative, intimitate,
capacitatea fizică de a se îmbrăca si a se dezbrăca singur,
de a-si alege vestimentaţia).
1.8. Nevoia a-si menţine temperatura in limite normale:
Definiţia nevoii, independenţa in satisfacerea nevoii,
factorii care influenţează satisfacerea nevoii (biologici,
psihologici, sociologici), manifestările de independenţă
(valori constante ale temperaturii corporale 370 C in
cavitatea bucală, 37,30 C in cavitatea rectală si 36,40 C in
regiunea axilară, coloraţie normala a tegumentelor, piele
uscata, fără transpiraţii, stare de confort,
fără modificări ale stării de cunostinţa si ale funcţiilor
vitale).
1.9. Nevoia a fi curat, îngrijit si a-si proteja
tegumentele :
Definiţia nevoii, independenţa in satisfacerea nevoii,
factorii care influenţează satisfacerea nevoii (biologici,
psihologici, sociologici), manifestările de independenţă
(piele curată, îngrijită, integra, fanere curate si intacte,
stare de
confort).
1.10. Nevoia a evita pericolele:
Definiţia nevoii, independenţa in satisfacerea nevoii,
factorii care influenţează satisfacerea nevoii (biologici,
psihologici, sociologici), manifestările de independenţă
(capacitatea fizica si psihica de a se proteja de pericolele
din mediu, utilizarea mecanismelor naturale de apărare,
masuri preventive, securitate fizică si psihologică).
4
1.11. Nevoia a se ocupa de propria realizare:
Definiţia nevoii, independenţa in satisfacerea nevoii,
factorii care influenţează satisfacerea nevoii (biologici,
psihologici, sociologici), manifestările de independenţă
(autonomie, stima de sine, imagine de sine pozitiva,
manifestări de satisfacţie, luarea deciziei, valorizarea
propriei munci, ocupaţie individuală care permite
satisfacerea nevoii, apartenenţa la un grup social).
1.12. Nevoia a acţiona conform credinţelor si valorilor
sale:
Definiţia nevoii, independenţa in satisfacerea nevoii,
factorii care influenţează satisfacerea nevoii (biologici,
psihologici, sociologici), manifestările de independenţă
(gesturi si atitudini corporale, asistarea la ceremoniile
religioase, utilizarea de obiecte religioase, apartenenţa la
grupuri religioase sau umanitare, participarea la opere de
caritate, angajarea in activităţi sociale, umanitare sau
creative).
1.13. Nevoia a se recrea:
Definiţia nevoii, independenţa in satisfacerea nevoii,
factorii care influenţează satisfacerea nevoii (biologici,
psihologici, sociologici), manifestările de independenţă
(divertisment, joc, loisir, relaxare).
1.14. Nevoia a învăţa:
Definiţia nevoii, independenţa in satisfacerea nevoii,
factorii care influenţează satisfacerea nevoii (biologici,
psihologici, sociologici), manifestările de independenţă
(dorinţă, interes pentru a învăţa, stare de receptivitate,
achiziţia de cunostinţe, modificarea comportamentului faţă
de sănătate, achiziţia de noi atitudini si abilitaţi pentru a-si
menţine sănătatea).
2. Probleme de dependenta
2.1. Nevoia a comunica:
Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
modul in care pacientul îsi satisface nevoia. Probleme de
dependenţă: comunicare ineficace la nivel senzo-motor,
comunicare ineficace la nivel intelectual, comunicare
ineficace la nivel afectiv.
Manifestări de dependenţă: tulburări senzoriale, tulburări
de vorbire, dificultăţi de înţelegere, limbaj incoerent,
confuzie, dezorientare, dificultatea de a-si exprima
sentimentele, de a se afirma, dificultatea sau
imposibilitatea de a stabili relaţii semnificative, etc.
Surse de dificultate: deficit senzorial, surmenaj, durere,
consum de droguri, dezechilibru hidroelectrolitic,
anxietate, stres, neadaptarea la boală, statut socio-
economic defavorizant, izolare socială, educaţie
inadecvată, lipsa de cunostinţe.
2.2. Nevoia a respira:
5
Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
Probleme de dependenţă: dispnee, alterarea vocii,
clearance ineficient al cailor respiratorii.
Manifestări de dependenţă: respiră cu dificultate, respiră
pe nas, cu zgomot, cianoză, epistaxis, tuse, expectoraţie,
ortopnee, senzaţie de sufocare, tahipnee, bradipnee.
Surse de dificultate: inflamaţia mucoasei, tabagismul,
obstrucţia, anxietatea, poluarea, lipsa de cunostinţe.
2.3. Nevoia a manca, a bea:
Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
modul in care pacientul îsi satisface nevoia;
Probleme de dependenţă: alimentaţie inadecvata (deficit
sau surplus), intoleranta digestiva.
Manifestări de dependenţă: anorexie, disfagie, greţuri,
vărsături, deshidratare, slăbire sau crestere in greutate,
apatie, diminuarea energiei, edeme, etc.
Surse de dificultate: alterarea mucoasei tubului digestiv si
a peristaltismului intestinal, refuzul alimentar, obstrucţia,
durerea, tulburările de gândire, anxietatea, sărăcia,
deficitul de cunostinţe.
2.4. Nevoia a elimina:
Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
Probleme de dependenţă: diareea, constipaţia, incontinenţa
de urină si materii fecale, retenţia de urină, eliminare
urinară inadecvată prin deficit sau surplus, diaforeză, etc.
Manifestări de dependenţă: scaune frecvente de
consistenţă redusă sau crescută, crampe abdominale, colici
abdominale, semne de deshidratare, balonare, flatulenţă,
anorexie, cefalee, pierderi necontrolate de urină si de
materii fecale, iritaţia pielii, durere, glob vezical, anurie,
oligurie, disurie, hematurie, piurie, poliurie, etc.
Surse de dificultate: alterarea mucoasei intestinale,
vezicale, intoxicaţii alimentare, medicamentoase, stresul,
obstrucţia, infecţia, situaţia de criza, schimbarea modului
de viata sau a mediului ambiental, alterarea centrilor
nervosi, tulburări de gândire, lipsa de cunostinţe, etc.
2.5. Nevoia a se misca si a-si menţine o buna postura :
Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
Probleme de dependenţă: imobilitate, hiperactivitate,
necoordonarea miscărilor, postură inadecvată, circulaţie
C 2. inadecvată.
Identifică Manifestări de dependenţă: dificultatea de a se mobiliza,
problemele de diminuarea sau absenţa miscărilor, anchiloze, atrofie
dependenţă. musculară,spasme, ticuri, mânie, euforie, miscări rapide si
frecvente (mers si gestica), ataxie, convulsii, rigiditate
musculară, deformări, dificultatea de a rămâne in poziţie
adecvată, cifoză, lordoză, scolioză etc.
6
Surse de dificultate: traumatisme, alterarea centrilor
nervosi si a sistemului locomotor, tulburări de gândire,
anxietate, deficit senzorial, drogurile, durerea, excesul de
stimuli din mediu sau privare de stimuli, alcoolismul,
condiţii de munca inadecvate, lipsa de cunostinţe etc.
2.6. Nevoia a dormi si a se odihni :
Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
Probleme de dependenţă: insomnie, hipersomnie,
disconfort/ incomoditate, fatigabilitate.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a dormi,
oboseala, iritabilitate, lentoare in comportamentele verbale
si nonverbale, scăderea randamentului, diaforeza, dureri
musculare, facies palid, încercănat, astenie, scăderea T.A.
si a pulsului, somnolenţă diurnă, etc.
Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice,
durerea, surmenajul, tulburările de gândire, situaţiile de
criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a
mediului, zgomotul, esecul profesional, conflicte sociale
lipsa de cunostinţe, etc.
2.7. Nevoia a se îmbrăca si a se dezbrăca :
Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
Probleme de dependenţă: inabilitatea de a se îmbrăca si a
se dezbrăca.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a se îmbrăca si
a se dezbrăca, refuzul de a se îmbrăca/dezbrăca, vesminte
inadecvate, dificultatea de a-si păstra vesmintele curate,
dezinteres pentru îmbrăcăminte, haine inconfortabile.
Surse de dificultate: atingere fizică, constrângeri fizice,
durere, tulburări de gândire, anxietate, stres, situaţii de
criză, sărăcie, conflict de rol, esec profesional, lipsa de
cunostinţe, etc.
2.8. Nevoia a-si menţine temperatura in limite normale
:
Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
Probleme de dependenţă: hipertermie, hipotermie.
Manifestări de dependenţă: temperatura corporală crescută
(peste 380 C) sau scăzută (sub 360 C), frisoane,
diminuarea sau cresterea pulsului si a T.A., senzaţie de frig
sau de căldură, piele caldă sau rece, cefalee, agitaţie,
roseaţă sau paloare, cianoză, dezorientare, diaforeză,
convulsii, halucinaţii, nevoia imperioasă de a dormi, dureri
la nivelul regiunilor afectate, degerături/arsuri, etc.
Surse de dificultate: atingere fizică, dereglări in
funcţionarea hipotalamusului, expuneri excesive la căldură
sau la frig, anxietate, condiţii de mediu inadecvate,
îmbrăcăminte inadecvată, lipsa de cunostinţe, etc.
2.9. Nevoia a fi curat, îngrijit si a-si proteja
7
tegumentele :
Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
Probleme de dependenţă: murdăria, alterarea tegumentelor
si fanerelor.
Manifestări de dependenţă: piele murdara, leziuni la
nivelul tegumentelor, semne de inflamaţie, fanere murdare
(par gras, secreţii nazale, prezenţa de tartru pe dinţi),
halenă, pediculoză, dezinteres pentru igiena corporală,
edeme, leziuni de grataj, etc.
Surse de dificultate: imobilizarea, constrângerile fizice,
circulaţie inadecvată, tulburări de gândire, anxietate, stres,
situaţii de criză, sărăcia, esecul profesional, conflictul de
rol, lipsa de cunostinţe, ignoranţa.
2.10. Nevoia a evita pericolele:
Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
Probleme de dependenţă: vulnerabilitate faţă de pericole,
atingerea integrităţii fizice sau psihologice sau
amândurora.
Manifestări de dependenţă: predispoziţie la accidente, la
infecţii, la boli, surmenaj, depresie sau agresivitate, semne
de inflamaţie, durere.
Surse de dificultate: semne de insecuritate psihologică,
tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea imaginii
corporale, situaţia de criză, mediul insalubru, poluarea,
condiţii grele de muncă, sărăcia, promiscuitatea, lipsa de
C 3. cunostinţe, deficit senzorial.
Rezumă 2.11. Nevoia a se ocupa de propria realizare:
supravegherea Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
si modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
intervenţiile Probleme de dependenţă: devalorizarea, neputinţa.
specifice Manifestări de dependenţă: sentiment de inferioritate si de
problemelor pierdere a imaginii de sine, dificultatea de a participa la
de activităţi obisnuite sau noi; dificultatea de a lua decizii si
dependenţă. de a controla evenimentele, izolare, depresie sau
agresivitate, sentiment de inutilitate, de respingere.
Surse de dificultate: handicap fizic, alterarea unor funcţii,
constrângeri fizice, tulburări de gândire, anxietate,
pierderea imaginii de sine, situaţie de criză, conflicte de
rol, constrângeri din mediul social, lipsa de cunostinţe.
2.12. Nevoia a acţiona conform credinţelor si valorilor
sale:
Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
Probleme de dependenţă: culpabilitate, frustrare.
Manifestări de dependenţă: poziţie umilă – miscări lente,
insomnie, plâns, autoînvinuire, depresie, manifestări de
anxietate (tahicardie, piele rece, hiperventilaţie),
agresivitate, senzaţie de pierdere a libertăţii, sentiment de
8
inutilitate etc.
Surse de dificultate: atingere fizică, surmenaj, dureri,
tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea – separarea,
situaţiile de criză, pierderea imaginii si a stimei de sine,
esecuri personale si profesionale, constrângeri familiale si
sociale, lipsa de cunostinţe.
2.13. Nevoia a se recrea:
Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
Probleme de dependenţă: neplăcere, nemulţumire, deficit
de diversificare a activităţilor recreative.
Manifestări de dependenţă: tristeţe, descurajare, plâns,
diminuarea interesului, dificultatea de a se concentra,
agresivitate, plictiseală, dezinteres faţă de sine,
incapacitatea de desfăsura activităţi recreative –
privilegiate.
Surse de dificultate: atingere fizică, surmenaj, durere,
tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea – separarea,
situaţia de criză, pierderea imaginii si a stimei de sine,
neadaptarea la boală, singurătatea, pensionarea, lipsa de
cunostinţe.
2.14. Nevoia a învăţa:
Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
Probleme de dependenţă: ignoranţa, deficitul de
cunostinţe.
Manifestări de dependenţă: insuficienta cunoastere a
bolii sale, a măsurilor preventive, a tratamentului, refuzul
de a învăţa, lipsa de receptivitate, tulburări de învăţare,
neînţelegerea informaţiilor, lipsa interesului de a învăţa,
dificultatea de a învăţa măsurile preventive si curative.
Surse de dificultate: atingere fizica, handicap, durere,
tulburări de gândire, anxietate, stres, pierdere – separare,
situaţia de criză, mediul necunoscut, lipsa de educaţie,
schimbarea rolului, lipsa de cunostinţe.
3. Elemente de supraveghere si intervenţii specific
problemelor de dependenţă identificate la nevoile: a
comunica; a respira; a manca si a bea; a elimina; a se
misca si a-si păstra o bună postură; a dormi si a se odihni;
a se îmbrăca si a se dezbrăca; a-si menţine temperatura in
limite normale; a fi curat, îngrijit, a-si proteja tegumentele;
a evita pericolele; a acţiona conform credinţelor si
valorilor sale; a se recrea; a învăţa.
4.1. Etapele procesului de îngrijire: culegerea datelor,
analiza si interpretarea datelor, planificarea intervenţiilor,
implementarea planului de intervenţii, evaluarea.
4.2. Elementele cheie ale etapelor procesului de îngrijire
(nursing).
C 4 Identifică 4.3. Metode de culegere a datelor (observaţia, interviul);
etapele Surse de culegere a datelor (primare si secundare);
9
procesului de clasificarea datelor (subiective, obiective, date fixe, date
îngrijire variabile).
(nursing). 4.4. Probleme de sănătate: clasificare (actuale, potenţiale,
colaborative), diagnosticele de nursing: definiţie,
formularea diagnosticului de nursing după modelul P.E.S.,
diagnostic NANDA; obiective: criterii de formulare
(SPIRO), clasificarea obiectivelor (specifice, generale,
comportamentale)
4.5. Intervenţii: autonome, delegate, interdependente;
tipuri de îngrijire (acută, cronică, recuperatorie); priorităţi
de îngrijire.
4.6. Tipuri de planuri de îngrijire (nursing); metode de
implementare; responsabilităţi manageriale.
4.7. Pasi in procesul de evaluare: stabilirea criteriilor de
evaluare / standardelor; compararea rezultatelor obţinute
cu standardele; totalizarea rezultatelor evaluării,
identificarea nereusitelor; modificarea planului de
intervenţii.
5.1. Culegere de date prin diverse metode; clasificarea
datelor culese pe sisteme funcţionale de sănătate: percepţia
sănătăţii – gestionarea sănătăţii; nutriţie si metabolism;
eliminare; activitate – miscare; odihnă – repaus; rol si
C 5. Aplică relaţii; toleranţa la stres; valori si credinţe; percepţia de
procesul de sine; sexualitate – reproducere.
îngrijire 5.2. Diagnostice de nursing: tipuri de probleme
(nursing). identificate, priorităţi.
5.3. Planul de îngrijire: obiective adaptate resurselor
pacientului si problemelor identificate; intervenţii aplicate
in funcţie de priorităţi.
6. Bilanţul îngrijirilor aplicate.
6.1. Evidente: F.O. – evoluţie; planul de nursing –
rezultatele evaluării;
C 6. 6.2. Starea pacientului: ameliorată, staţionară, agravată;
Stabileste nivelul de independenţă/dependenţă;
gradul 6.3. Nevoile de bază: satisfăcute – pacient independent,
de autonomie nesatisfăcute – pacient dependent.
dependenţă a 6.4. Bilanţul negativ:
pacientulu 6.5. Revizuirea etapelor procesului de îngrijire (nursing);
6.6. Criterii de revizuire: identificarea cauzelor bilanţului
negativ, reformularea obiectivelor, refacerea planului de
îngrijire (nursing), evaluarea.
10
2. NEVOILE FUNDAMENTALE
Cadrul conceptual al Virginiei Henderson se bazeaza pe definitia celor 14 nevoi fundamentale, cu
componentele bio-psiho-sociale, si culturale ale individului.
Atingerea de catre pacient a independentei in satisfacerea acestor nevoi este telul profesiei de
asistenta medicala.
Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta trebuie sa stie ca o nevoie
fundamentala este o necesitate vitala, esentiala a fiintei umane pentru a-si asigura starea de bine, in
apararea fizica si mentala.
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
In centrul ingrijirilor sta individul( fiinta umana) care este o entitate bio-psiho- sociala, ce are
necesitati fundamentale, comune tuturor indivivzilor , cu manifestari speciale, pe care si le satisface singur
daca se simpte bine. Individul trebuie privit ca o entitate functionala formata din trei elemente
fundamentale:
1.Mintea (rol de coordonare, elaborare de decizii)- genereaza obiective cognitive;
2.Spiritul( insertie sociala, stare afectiva) - genereaza obiective spirituale.
3.Corpul( anatomia si fiziologia aparatelor si sistemelor ce alcatuiesc corpul omenesc
- genereaza obiective somatice.
1 2
Dimensiune Fiinta Dimensiune
biofiziologica psihologica
umana
psihologica
1
3
Dimensiune
socio-culturala
De aici sau creat cele 3 dimensiuni sub care trebuie privit individul, asemenatoare unui triunghi
echilateral in care nici o dimensiune nu poate fi ignorata pentru ca fiecare are o relatie cu procesul de
nursing:
- o dimensiune biofiziologica;
- o dimensiune psihologica;
- o dimensiune socio-culturala.
13
Cele 14 nevoi fundamentale imbraca forme foarte variate dupa individ, starea sa de sanatate,
maturitatea sa, obiceiuri personale si culturale. Fiecare nevoie prezinta componente bio-fizico-socio-
culturale.
Cele 14 nevoi formeaza un tot: a considera o nevoie facand abstractie de celelalte constituie o
negatie a ―totului‖; a incerca sa separi fizicul de psihic e inutil.
Dupa conceptual Virginiei Henderson, scopul ideal al profesiunii de asistenta este independenta
persoanei in satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale.
Independenta si dependenta in satisfacerea nevoilor fundamentale
Ca sa-si mentina un echilibru fiziologic si psihologic, pacientul trebuie sa atinga un nivel minim de
satisfacere a nevoilor sale.
Independenta la adult reprezinta un bun echilibru fiziologic si psihologic, atingerea unui nivel
acceptabil in satisfacerea nevoilor prin actiuni pe care le indeplineste individual insusi(singur) , fara
ajutorul unei alte persoane. Independenta este deci satisfacerea uneia sau mai multor nevoi prin actiuni
proprii, indeplinite de persoana insasi.
Pentru copii, independenta se considera si atunci cand nevoile sunt indeplinite cu ajutorul altora in
functie de faza de crestere si de dezvoltare a copilului.
Dependenta reprezinta incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de a indeplini
singur, fara ajutorul unei alte persoane, actiuni care sa-i permita un nivel acceptabil in satisfacerea
nevoilor astfel incat sa fie independent.
Originea probabila a acestei dependente este o lipsa de forta (cand pacientul nu poate) , lipsa de
vointa (cand nu vrea), lipsa de cunoastere ( cand pacientul nu stie cum sa actioneze pentru satisfacerea
nevoilor fundamentale).
Manifestarea de dependenta
Atunci cand o nevoie fundamentala este nesatisfacuta din cauza unei surse de dificultate, apar una sau mai
multe manifestari de dependenta. Acestea sunt semne observabile ale unei anumite incapacitate a
persoanei de a raspunde prin el insusi la aceasta nevoie.
Tipuri de dependenta si nivelul de interventie
Dependenta poate sa intereseze aspectul biologic, psihologic, social, cultural si spiritual al fiintei
umane.
Pacientul poate sa prezinte patru forme de dependenta:
-potentiala;
-actuala;
-descrescanda;
-permanenta.
1. Potential- atunci cand problema de dependenta este posibil sa apara din cauza unor predispozitii , iar in
acest caz trebuie planificata o interventie.
2. Actuala- atunci cand problema este prezenta, dependenta este actuala, iar in acest caz actiunile vor fi
corective.
3. Descrescanda- cand dependenta pacientului se reduce este in descrestere, iar rolul asistentei in caz este
de a sustine acest progres si de a ajuta pacientul sa-si regaseasca gradul optimal de autonomie.
4. Permanenta- atunci cand , in ciuda ingrijirilor din partea asistentei, problema nu poate fi corectata si
dependenta este permanenta sau cronica. Rolul asistentei este in acest caz suplinirea a ceea ce el nu poate
face independent si de a-l ajuta sa se adapteze in aceste limite.
Sursele de dificultate se definesc ca fiind cauza dependentei, adica, orice obstacol major care
impiedica satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale .
Sursele de dificultate pot fi cauzate de:
1. Factori de ordin fizic ;
2. Factori de ordin psihologic ;
3. Factori de ordin social ;
4. Factori de ordin spiritual ;
14
5. Factori legati de insuficiente cunostiinte.
1.Sursele de dificultate de ordin fizic cuprind toate obstacolele( piedicile) fizice de natura intrinseca sau
extrinseca ce influenteaza negative satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale. Sursele de
dificultate intrinseci provin de la individul insusi( ex. oparalizie, o problema metabolica, o infectie etc) .
Sursele de dificultate extrinseci cuprind cuprind agenti externi care in contact cu organismul uman
impiedica functionarea normala( ex. sonda nazo-gastrica sau vezicala care cauzeaza iritatii, pansament
compesiv, o imobilizare, etc) .
2.Sursele de dificultate de ordin psihologic cuprind sentimente si emotii , adica starile sufletesti si
intelectuale care pot influenta satisfacerea anumitor nevoi fundamentale ( tulburari de gandire, anxietate,
stress, situatie de criza, doliu, etc.) . Manifestarile de dependenta de la acest nivel pot afecta toate nevoile.
3.Sursele de dificultate de ordin social cuprind problemele de incadrare in comunitate. Ele se pot prezenta
sub forma de modificari ale rolului social( serviciu nou, somaj), dificultati de comunicare, probleme de
adaptare la o cultura, sentiment de respingere etc. Sursele de dificultate de ordin social pot sa afecteze
calitatea vietii si pot fii surse de stres, de depresie, de malnutritie etc.
4.Sursele de dificultate de ordin spiritual constau in aspiratiile spirituale, revolta persoanei asupra sensului
vietii, intrebari religioase, filosofice, limite in practicarea religiei care-i dau persoanei insatisfactii. Au
repercursiuni, in special, asupra persoanelor in varsta sau la muribunzi.
5. Sursele de dificultate legate de lipsa de cunostiinte. Este necesar sa se acorde pacientului informatii
pentru cunoasterea de sine, cunostiinte despre sanatate si boala, cunoasterea celorlalte personae,
cunoasterea mediului social.
15
3. PROCESUL DE ÎNGRIJIRI/NURSING
DEFINITIE, GENERALITATI
Procesul de nursing, de-a lungul anilor a evoluat sub influenta schimbarilor sociale, ajungand sa
devina in prezent o metoda stiintifica de lucru a asistentei medicale. Dacă iniţial s-a pus acentul pe
ingrijirea persoanelor bolnave, în prezent se insista pe mentinerea unei stări de sănătate corespunzatoare,
pe preventie.
Hall in 1955 a utilizat pentru prima data termenul de proces de nursing. El defineşte trei etape ale
procesului: observarea, acordarea ajutorului şi validarea
( datelor).
Cei care au contribuit ulterior la dezvoltarea procesului de nursing au fost:
16
F.R. Kreuer,1957-defineste trei etape ale procesului: coordonarea, planificarea si evaluarea
ingijirilor.
D. Johnson, 1959 - consideră că procesul de nursing consta in aprecierea situatiei, luarea
deciziilor, implementarea actiunilor menite sa rezolve problemele de evaluare.
Wiedenbach, 1963 - descrie şi el trei etape: observarea, acordarea ajutorului, validarea.
D. Bloch, 1974 - identifica cinci etape ale procesului de nursing: colectarea datelor, definirea
problemei, planificarea şi implementarea interventiilor, evaluarea acestora.
K. Gebbie si M.A. Levin, 1975 - identifică cinci etape ale procesului de nursing şi anume:
aprecierea, diagnosticul, planificarea, interventiile, evaluarea.
S.C. Roy, 1976 - propune sase etape: aprecierea comportamentului pacientului si a influentei
factorilor, identificarea problemei, obiective, interventii si evaluare.
DIAGNOSTIC
PLANIFICARE
ANAMNEZĂ
(colectarea
datelor)
IMPLEMENTARE
PACIENT
SCOP RATAT
Reincepe ciclul
Ciclu incheiat
17
AVANTAJELE PROCESULUI DE NURSING
• intelegerea conceptelor de baza ale nursingului cum ar fi rolul nursingului, teoriile lui, problemele legale
si de licenta determina cresterea performantelor de nursing.
colectarea informatiilor;
verificarea datelor;
stabilirea profilului pacientului;
interpretarea datelor;
elaborarea diagnosticului de nursing;
stabilirea prioritatilor;
stabilirea obiectivelor;
selectarea strategiilor de nursing;
intocmirea planului de nursing.
I. De culegere a datelor.
II. De analizare si interpretare a datelor - de identificare a problemelor de îngrijire, a nevoilor pacientului
si stabilirea diagnosticului de nursing.
III. De planificare a îngrijirilor, cu:
- fixarea scopurilor şi obiectivelor;
- determinarea intervenţiilor privind îngrijirile.
IV. De aplicare în practică a planului de îngrijiri.
V. De evaluare a rezultatelor, a eficienţei îngrijirilor acordate în mod sistematic.
CULEGERE DE DATE
Definiţie
• este prima etapă în care asistenta medicală în mod sistematic, culege informaţiile necesare despre
pacient, le ordoneaza in functie de sursa, de factorul de timp si de factorul de gravitate, apoi organizează şi
înregistrează datele culese.
• cuprinde date:
- continand informatii trecute,
- continand informatii actuale,
- legate de viata pacientului, de obiceiurile sale,
- legate de anturajul sau si de mediul inconjurator.
Scop
Tipuri de date:
19
1. Datele se pot clasifica in doua mari categorii:
•date obiective, prezinta o oarecare standardizare, sunt observabile, eventual masurabile. (temperatura,
puls, tensiune arteriala, cianoza, dispnee, varsaturi.)
•date subiective, sunt datele percepute de pacient si descrise de acesta (durere, ameteli, greata, anxietatea,
disconfortul fizic).
2.Datele se mai clasifica in:
• date relative stabile = nume, prenume, varsta, sex, starea civila, obiceiuri personale
( alimentatie, ritmul de viata), antecedente legate de sanatate( APF, APP, AHC), grup sanguine, Rh,
deficite senzoriale ( hipoacuzie, mutism), proteze ( dentare, de picior, de mana), reactii alergice (
penicilina, medicamente), reteaua de sustinere a pacientului ( rude, nr. de telefon).
• date variabile = ele sunt in dinamica( se schimba) si necesita o permanenta reevaluare din partea nursei.
Sunt date despre temperatura, tensiune arteriala, puls, frecventa respiratorie, apetit, eliminarea, somnul,
miscarea, reactii alergice, inflamatii, infectii, durere, oboseala, reactii la tratamente administrate, religia de
care apartine pacientul in masura in care afecteaza actul de nursing.
pacientul, constient este sursa cea mai pertinenta de culegere a datelor. Acesta aduce cele mai adecvate
date despre nevoile sale, despre stilul sau de viata, despre antecedentele personale. Un pacient constient
cooperant furnizeaza date valoroase care vor contribui la acordarea de ingrijiri corespunzatoare;
familia, poate furnizeaza informatii despre pacient daca acesta este copil, se afla intr-o stare critica, este
inconstient, are probleme mentale, de judecata, sau este confuz, dezorientat;
prietenii, pot fi o importanta sursa de culegere a datelor, deoarece sunt in masura sa ofere informatii
despre obiceiurile pacientului,anumite comportamente,care de cele mai multe ori sunt mai vizibile si mai
corect interpretate de cei din jur decat de pacientul insusi;
membrii echipei de sănătate, formata din medic, asistenti medicali, fizioterapeuti, kinetoterapeuti,
psihoterapeuti, asistenti sociali, pot furniza informatii valoroase despre modul in care acesta
interactioneaza, reactia la anumite proceduri si informatii medicale etc);
fişa medicală a pacientului; documentele medicale. Asistentul medical, atunci cand strange informatii de
la si despre pacient, este indicat sa ceara documentele scrise , astfel incat sa confrunte informatiile
obtinute verbal cu cele scrise. Astfel asistentul medical poate obtine date mai multe si mai valoroase.
Observarea, care include folosirea tuturor simţurilor pentru a obţine informaţii despre =
atitudini, comportament, stare generală, semne somatice.
Observarea este mijlocul de baza folosit de asistenta, bazandu-se pe cele 5 simturi (vaz, auz, miros,
simt tactil si mai putin gustul) cu care se obtin senzatii si perceptii la nivelul scoartei cerebrale si
determina pornirea unei actiuni.
Observarea este un proces mintal activ.
20
Dezavantajul il reprezinta subiectivismul celui care observa, determinat de starea analizatorilor lui,
de emotii. Trebuie sa fim constienti de aceasta doza de subiectivism si sa-l stapanim prin efort intelectual
astfel incat sa fim cat mai aproape de realitate.
Folosirea simturilor si culegerea datelor cu ajutorul lor:
-- vazul :
- date despre starea generala a pacientului: stare de bine, stare modificata, stare alterata ;
- date despre culoarea tegumentelor: eritem(coloratie rosie la nivelul pielii, inrosire),
escoriatii(zgarieturi), edem (acumulare de lichid seros in tesuturi, tumefiere (edem insotit de
semnele inflamatiei: rugor-roseata, dolor- durere, calor- caldura), hematom(acumulare de
sange in diferite tesuturi), paloare, congestie(roseata), transpiratii etc.
- auzul – diferite zgomote produse de pacient:
- plans;
- ras;
- geamete;
- respiratie modificata;
- eructatii = evacuarea gazelor din tubul digestiv prin cavitatea bucala.
- borborisme = zgomote intestinale.
- simtul tactil depisteaza:
- durerea la atingere;
- caldura sau racirea tegumentelor;
- senzatia de fluctuenta = senzatia de moale la nivelul unei inflamatii
- senzatia de flatuenta = meteorism = balonare.
- simtul olfactiv sau mirosul – date despre starea de igiena a pacientului sau alte mirosuri cum ar fi:
- halena = miros urat exaltat de pacient;
- halena amoniacala = pacientul miroase a urina, este intalnita in stadiul final al afectiunilor
renale;
-halena de alcool etilic = pacientul miroase a alcool, se intalneste in alcoolism, etilism sau
intoxicatii cu alcool;
-halena acetonica = pacientul miroase a acetone, este intalnita in stadiile finale ale afectiunilor
hepatice;
- halena fetida = miros greu, urat intalnit in cariile dentare;
- mirosurile caracteristice ale secretiilor fiziologice ( materii fecale, urina);
- mirosul secretiilor patologice ( puroi, plagi infectate).
Pacientul trebuie observat din toate cele 5 dimensiuni ( bio-psiho-socio-culturala si spirituala). Se pot
utilize de catre asistenta si instrumente: stetoscop, tensiometru, termometru etc.
Schimbul cu serviciile externe- medicul curant sau de familie (pacient îngrijit la domiciliu);
Interviul pentru obţinerea de date personale şi ale istoricului bolii.
Interviul este cea mai uzuala metoda de obtinere a datelor, atunci cand pacientul este constient si
cooperant. Acesta reprezinta culegerea de date (anamneza) sau discutia cu pacientul. Prin interviu se pot
obtine date despre istoricul bolii, despre factorii de risc, despre problemele pacientului, dar si despre stilul
sau de viata si schimbarile aparute in starea sa de sanatate.
Obiectivele unui interviu sunt:
- initierea unei relatii corespunzatoare intre asistent si pacient;
- obtinerea informatiilor pe toate directiile: fizic, emotional, social;
- observarea atenta a pacientului si a comportamentului sau;
- dezvoltarea compliantei terapeutice;
In realizarea interviului sunt necesare :
- conditii pentru interviu,
- abilitati ale asistentei.
21
Conditii pentru realizarea unui interviu :
- alegerea momentului potrivit pentru interviu, a cadrului adecvat, in liniste si intimitate ;
- respectarea orelor de masa , de odihna si a perioadelor de mare suferinta ;
- progamarea unui interval de timp suficient pentru a permite pacientului sa-si exprime relatarile in ritmul
lui ;
- respectarea intimitatii sia confortului pacientului ;
- abordarea din partea asistentei a unui comportament care sa exprime acceptare , ascultare , respect ,
empatie.
22
va conduce discutia in asa fel incat, chiar daca pare o discutie libera, aceasta sa contina intrebari cheie
care sa elucideze anumite aspecte semnificative.
23
perseverenţa = asistentele medicale trebuie să fie capabile să obţină informaţiile necesare, chiar şi când
obţinerea acestor informaţii este dificilă;
comunicarea = asistentelor medicale le sunt necesare calităţi deosebite în comunicare pentru a obţine
datele necesare;
Diagnosticul de ingrijiri/nursing
Definiţie
Diagnosticul de ingrijiri/nursing este o problemă de sănătate actuală sau potenţială, pe care
asistentele medicale, în virtutea educaţiei şi experienţei lor, sunt capabile şi calificate să o trateze (Gordon
-976).
Asistentele medicale trebuie să fie capabile să pună un diagnostic de îngrijiri la relatările
pacientului, despre starea sa, apoi să planifice îngrijirea potrivită; asistentele medicale cunosc şi compară
diagnosticul medical şi diagnosticul de îngrijiri/nursing.
24
- S = manifestată prin greţuri şi vărsături.
Există 3 tipuri de diagnostic de îngrijire şi anume:
diagnostic actual = când manifestările de dependentă sunt observabile, prezente;
diagnostic potenţial = când o problemă poate surveni dacă nu intervenim;
diagnostic posibil = când prezenţa unei astfel de probleme nu este sigură.
Toate diagnosticele medicale sunt colaborative.
Problema de ingrijire
Sursa de dificultate este un obstacol in satisfacerea uneia sau mai multor nevoi. Cauzele pot fi de
natura fizica , psihica , intrinseca , extrinseca , de natura psiho-socio-culturala , lipsa cunoasterii. Legarea
problemei de dependenta de etiologie se face prin cuvintele “ din cauza de” , “din cauza ca” , “ legat
de” .
Identificarea exactă a cauzei ajută asistenta medicală să selecteze intervenţiile potrivite, pentru
obţinerea rezultatelor dorite.
Dacă problema de sănătate este potenţială, etiologia/cauza poate fi alcătuită din factorii de risc
asociaţi.
Aceştia descriu evenimente şi comportamente care expun pericolul de risc şi sugerează intervenţii
pentru protejarea lui.
In identificarea cauzei se i-au în consideraţie urmatoarele întrebari:
- care sunt factorii pe care pacientul sau familia îi identifica ca determinanti sau contribuabili la aparitia
problemei?
- există factori legaţi de stadiul de dezvoltare, prezenţa bolii sau schimbării în stilul de viaţă, care ar putea
contribui la aparitia problemei?
- alte surse pentru culegerea şi analiza datelor (fise medicale, alti profesionişti din sănătate, literatură
consultată) care au identificat factorii favorizanţi ai problemei?
Enunţul întreg
este următorul = problema de sănătate determinată de etiologie manifestată prin manifestari de
dependenta.
indiferent că este o problemă clinică sau un diagnostic de îngrijrie, enunţul trebuie făcut de o manieră
precisă:
Care este dificultatea şi manifestările sale ?
Care este etiologia şi factorii favorizanţi ?
Expresiile „în legătura", „datorat", „cauzat", permit stabilirea unei selecţii între manifestarea problemei şi
originea sa.
problema va trebui să fie bine delimitată.
este important să formulăm cauza şi apoi să alegem intervenţia în consecinţă.
când etiologia/cauza este necunoscută, enunţul va fi urmat de menţiunea „în legătură cu o cauză
necunoscută".
acest fapt va incita pe ceilalţi membrii din echipa de îngrijiri să cerceteze originea şi factorii favorizanţi,
în legătură cu manifestările problemei.
este o eroare ca în planul de îngrijire, să nu fie scris diagnostic de îngrijire; planul va cuprinde însă,
întotdeauna şi diagnosticul medical.
Exemplu: Dispnee datorata obstructiei nazale manifestata prin respiratie suieratoare.
Concluzii
26
III. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR
Definiţie
27
Pentru fiecare diagnostic nursing se indică un anumit scop specific. Până când persoana poate
să-şi recunoască singură aceste scopuri, trebuie schiţate obiectivele nursing. Chiar dacă termenii scop -
obiectiv se intercalează uneori, ei nu trebuie confundaţi.
Scopurile reprezintă schimbările aşteptate în starea clientului după primirea îngrijirilor. Scopul
înseamnă ceea ce se aşteaptă să facă persoana care primeşte îngrijiri, nu asistentul medical. Valoarea
scopului şi formularea lui reflectă gradul de funcţionalitate în relaţia particulară cu diagnosticul
nursing. în relaţie cu starea de bine, scopul poate fi: realist, acceptabil pentru persoană, consistent (în
concordanţă cu scopurile celorlalţi membri ai echipei de îngrijire). Un scop bine determinat poate
întruni toate cele trei valenţe.
Obiectivele sunt nivele de performanţă graduale pe care le înregistrează pacientul, pas cu pas,
pentru atingerea scopului general. Obiectivele trebuie să fie: clare, concise, centrate pe client, specifice,
realiste, măsurabile. Obiectivele ar putea fi considerate intervenţii directe în obţinerea schimbărilor
dorite, reprezentând eficacitatea şi validitatea măsurării acestor intervenţii.
Exemple de verbe care potenţează semnificaţia verbului "a măsura": a administra, a demonstra,
a accepta, a aprecia, a şti, a înţelege.
Performanţa: ce anume trebuie să facă persoana sau cum ar trebui să evolueze manifestările
clinice pentru obţinerea progresului.
Situaţiile: condiţii importante în care se aşteaptă realizarea performanţei.
Criterii: calitate, cantitate, nivel de performanţă aşteptat.
Obiectivele permit orientarea intervenţiilor asistentei medicale, modul cum să controleze dacă
rezultatele sunt obţinute (evaluarea) şi pot fi grupate în 2 categorii;
- obiective care se referă la starea fizică şi fiziologică; este vorba de starea aşteptată, dorită, asupra căreia
pacientul nu are control voluntar, (de exemplu prevenirea sau ameliorarea unor disfuncţii cum sunt: febra,
vertijul, contractura);
- obiective care se referă la capacitatea fizică şi la tipul de comportament:
- motor- privesc performantele fizice, adică capacităţi care se află sub controlul voluntar al
pacientului;
- cognitiv = care descriu ce va fi capabil pacientul să înţeleagă, recunoască, amintească, sintetizeze
sau evalueze; cuprind orinetarea temporospaţială, acumularea de cunoştinţe, dar şi revizuirea şi
reactualizarea lor;
- afectiv = privesc emoţiile, sentimentele, motivaţiile pacientului referitor la starea de sănătate sau
boală, la încercările şi evenimentele trecute, prezente sau viitoare;
- social/interactiv sunt legate de acţiunile sociale şi relaţiile interpersonale ale pacientului.
Pentru fiecare problemă pot fi formulate unul sau mai multe obiective.
Pentru ca obiectivul să cuprindă criterii de evaluare, enunţul trebuie să respecte următoarele
reguli:
- va fi centrat pe pacient şi descrie starea sau comportamentul aşteptat de la pacient şi nu activitatea
asistentei;
- va fi realist;
- va ţine cont de:
-starea şi posibilităţile pacientului;
-condiţiile sale de viaţă;
-de ajutorul pe care-l poate oferi familia şi serviciul sanitar va fi observabil, va fi de o manieră
concretă şi specifică, adică în termeni precişi şi care permit evaluarea realizării obiectivului;
-va fi măsurabil pentru a putea să evaluăm gradul de eficacitate, conţinutul trebuie să cuprindă limitele
măsurabile exprimate, de exemplu un pacient deshidratat va bea cel puţin 2l/zi; sau timpul - secunde,
minute, ore, zi sau volumul - ml, sau măsurabil al distenţei - cm, m;
-va indica intervalul de timp (perioada) deoarece trebuie să ştim când se va evalua rezultatul.
Această noţiune permite in mod egal să se măsoare progresul pacientului şi să estimeze
28
evaluarea sa:
- pe termen scurt (OTS) ore, zile;
- pe termen mediu (OTM) o săptămână;
- pe termen lung (OTL) săptămâni, luni;
Un obiectiv ce priveşte comportamentul, este enunţat sub forma unei fraze, ce cuprinde:
- un verb de acţiune (ce)
- o condiţie în care activitatea trebuie să aibă loc (cum)
- momentul (când).
Obiectivul se exprima dupa un sistem mnemotehnic ( tehnica de memorare ) numit ,,SPIRO “ .
S = specificitate
P = performanta
I = implicare
R = realism
O = observabil
Specificitatea – sa apartina unui singur subiect ( familie , grup , etc. ).
Performanta – reprezinta actiunile , atitudinile , comportamentele asteptate de la o persoana ( ex: ‗ca d-
na V sa inteleaga si sa efectueze….‘).
Implicarea – exprima nivelul de implicare a persoanei ( adica singur sau cu ajutor).
Realism – adica obiectivul sa tina cont totdeauna de capacitatile fizice , intelectuale , afective ale
persoanei ; pentru a fi aplicabil , el trebuie sa fie realist si aceasta atat din punct de vedere al capacitatii
persoanei , cat si din punct de vedere al abilitatii si disponibilitatii asistentei pentru a-l ajuta sa atinga
obiectivul.
Observabil – adica comportamentele , actiunile si atitudinile sa poata fi observabile , masurabile ,
evaluabile cu precizie. Se poate referi la diferite momente ale zilei , sau la un ritm de genul de 2 ori /zi sau
de 3 ori/ zi, sau cantitate 10 pasi , 10 minute.
Intrebari la care un obiectiv de ingrijire trebuie sa raspunda:
- specificitate = CINE face actiunea?
- performanta = CE FACE ?
- implicare = CUM? (singur sau cu ajutor). IN CE FEL?
- realism = IN CE MASURA se poate face actiunea?
- observabil = CAND? CAT? ( dimineata , seara , de 3 ori/zi , etc.)
Ex. de obiectiv : ― Pacientul sa respire singur imediat‖ .
Obiectivul poate fi clasificat in :
- obiectiv pe termen scurt : secunde , minute , ore;
- obiectiv pe termen mediu : zile , o saptamana;
- obiectiv pe termen lung : saptamani , luni.
Orice obiectiv pe termen lung este precedat de obiectivele pe termen scurt . Se intampla uneori ca
obiectivul sa nu poata fi formulat respectand orbeste regulile mai sus mentionate .Important este ca
obiectivul sa fie clar pentru ca interventiile de nursing sa fie precise . Obiectivul poate fi formulat si in
termeni de interventie a nursei.
Stabilirea termenelor
Stabilirea strategiei de acţiune se face prin planul de îngrijire. Un plan bine conceput este o
importantă sursă de informaţii pentru toţi membrii echipei de îngrijire. El conţine date şi acţiuni
întreprinse ale tuturor membrilor echipei şi se revizuieşte ori de câte ori este nevoie, "curgând" într-un
proces continuu, realist şi adaptat la nevoile clientului.
Deciziile pe care le adoptă asistentul medical în procesul de îngrijire sunt activităţi sau intervenţii
menite să conducă la rezultatele aşteptate şi specificate în obiectivele propuse în planul de îngrijire.
Deciziile trebuie aibă următoarele caracteristici:
- să fie compatibile cu planul terapeutic;
- să fie bazate pe raţionament ştiinţific;
- să fie specifice pentru fiecare persoană asistată;
- să folosească procedee educative de tip predare / învăţare.
Resursele folosite în procesul de îngrijire:
- date obţinute în timpul aprecierii;
- literatura de specialitate;
- echipamente medicale;
- timp;
- personal calificat;
- resurse financiare.
Caracteristicile interventiei :
- personalizata,
- observabila,
- evaluabila.
Asistenta medicală alege intervenţiile privind îngrijirile adecvate pentru a preveni, reduce sau a
elimina modificarea/alterarea.
La alegerea intervenţiilor, se va specifica dacă acestea nu comportă riscuri (care duc la conflicte
nedorite, uneori grave) şi se va ţine seama şi de individ ca personalitate distincta.
Intervenţiile se stabilesc în funcţie de gradul de dependentă şi posibilităţile pacientului; nu vor
limita la acţiuni de ajutor parţial, complet sau de supraveghere, ci vor conţine probleme de educaţie pentru
autonomie, comunicare pentru susţinerea psihosocială, pregătirea pentru întoarcerea la domiciliu - toate
fac parte integrantă din planificarea îngrijirilor.
1. Acţiuni independente
- asista pacientul din proprie initiativa , temporar sau definitiv;
Exemple :
*ingrijiri de confort , atunci cand pacientul nu-si poate indepli independent anumite functii;
*stabileste relatii de incredere cu persoana ingrijita si apartinatorii acesteia;
30
*asculta pacientul , il sustine , ii transmite informatii si invataminte, lui si apartinatorilor;
*este alaturi de indivizi si colectivitate in vederea promovarii unor conditii mai bune de viata si sănătate;
*observa la pacient modificarile produse de boala sau tratament si le transmite medicului.
- se bazează pe diagnosticul nursing;
- se înscriu în planul de îngrijire;
- sunt autonome, proprii asistentei medicale.
Acţiunea independentă are în vedere:
- genericul de alternative;
- alegerea celei mai bune soluţii.
2. Acţiuni interdependente
Sunt acţiuni întreprinse de asistentul medical în colaborare cu alţi membri ai echipei de îngrijire.
De exemplu, în procesul de educaţie pentru sănătate, asistentul medical participă alături de psiholog şi
dietetician la educarea pacientului.
Concluzii
Definitie
Implementarea sau realizarea acţiunilor planificate este faza activă a procesului de îngrijire care
înseamnă pe lângă acţiunea propriu-zisă şi asumarea responsabilităţii.
Acţiunile se bazează pe metode ştiinţifice, nu pe intuiţie, avându-se în vedere:
- diagnosticul nursing;
- cunoştinţele şi informaţiile;
- cea mai probabilă alternativă spre succes;
- acceptul clientului;
- minimum de risc pentru pacient;
- maxima abilitate a profesionistului.
Se face apel la:
• capacităţi intelectuale
- cunoştinţe
- putere de judecată
- gândire logică şi critică)
• capacităţi interpersonale
- cooperare
- colaborare
• capacităţi tehnice
- folosirea echipamentelor,
- priceperi.
EVALUAREA REZULTATELOR
Definiţie şi răspunsuri
Evaluarea este aprecierea schimbărilor survenite în starea de sănătate a clientului în relaţie cu
scopul propus, ca rezultat al intervenţiilor asistentului medical. Evaluarea este totdeauna considerată, în
termeni de specialitate, CUM anume a răspuns pacientul după implementarea planului de acţiune.
Este o descriere precisă şi o apreciere a rezultatelor îngrijirilor acordate pacientului, în funcţie de
obiectivele stabilite.
Evaluarea stabileşte modificări ale acţiunilor desfăşurate care vor conduce la creşterea
performanţei şi poate afla răspunsuri pentru realizarea unor acţiuni înrudite pentru acţiuni încă netestate.
Evaluarea zilnică a planului de îngrijiri/nursing va trebui să răspundă la următoarele întrebări:
Ating intervenţiile propuse obiectivele intermediate de pacient?
35
Sunt realiste orele şi datele stabilite iniţial?
Este necesară modificarea intervenţiilor de nursing pentru a asigura realizarea obiectivelor?
Este necesară modificarea limbajului din plan sau a metodelor de comunicare, pentru buna
participare a asistentelor medicale din celelalte schimburi?
Este necesară consultarea altui membru din echipa de ingrijiri pentru mai multe informaţii care să
ajute la identificarea cauzei, problemelor sau la elaborarea inter-venţiilor potrivite pentru realizarea
obiectivelor?
Există vreo modificarea în starea pacientului care să necesite adăugarea unui nou diagnostic de
nursing sau a unei probleme de colaborare?
Este necesar să intervenim în lista de priorităţi iniţială?
PLAN DE ÎNGRIJIRE
Nr. Diagnostic de îngrijire Obiective Intervenţii Evaluare
crt. (P.E.S.)
Evaluarea se face periodic la anumite intervale de timp . Ritmul este adesea indicat de obiectiv.
Evaluarea este o fază vitală, iar în caz de nereuşită, procesul se reia.
Rezultatul obtinut
Raportat la rezultatul obtinut , evaluarea este un proces ciclic , care se repeta in functie de
obiectivul stabilit si de obiectivele ulterioare , elaborate din faptul ca rezultatul asteptat inca nu a aparut .
Cand se observa ca manifestarile de dependenta nu s-au diminuat , deci obiectivul nu a fost atins ,
procesul de nursing se reia , restructurand diagnosticul si planul de ingrijire .
Evaluarea permite reajustarea obiectivelor si deci , reajustarea sau chiar modificarea interventiilor .
Bilanţul negativ:
- revizuirea etapelor procesului de îngrijire (nursing).
Criterii de revizuire:
- identificarea cauzelor bilanţului negativ,
- reformularea obiectivelor,
- refacerea planului de îngrijire (nursing), evaluarea.
38
CONCLUZII
Procesul nursing este o spirală, fiecare spiră cuprinzând toate cele 5 etape. Diferenţa dintre o spiră
şi următoarea reprezintă calitatea. Planul de îngrijire reprezintă documentul principal al asistentului
medical în rolul său de prestator de servicii de sănătate. Conceperea planului este un demers laborios care
necesită cunoştinţe, priceperi şi atitudini corespunzătoare şi chiar dacă se bazează pe o schemă
prestabilită, rămâne un act individual care înseamnă în primul rând, creativitate.
Principalele raţiuni pentru care este necesară utilizarea procesului nursing:
1. Oferă o excelentă metodă de organizare a îngrijirii, atât individual, pentru fiecare persoană în parte,
cât şi a îngrijirii grupurilor sociale, punând accentul pe nevoile acestora;
2. Sporeşte continuu interacţiunea dintre asistentul medical şi client şi facilitează colaborarea cu alte
persoane implicate în procesul de îngrijire;
3. încurajează participarea activă a pacientului la propria îngrijire (pacientul devine membru al echipei);
4.Promovează calitatea şi eficienţa actului de îngrijire.
Marjory Gordon este cunoscuta pentru teoria evaluarii asistentei medicale cunoscute si sub numele
de ―Modele functionale de sanatate ale lui Gordon‖ si ramane liderul international in acest domeniu al
burselor de asistenta medicala. Dr. Gordon este autoarea a 4 carti, inclusiv ―Manual de diagnostic de
asistenta medicala‖ care se afla acum la a 12 a editie.
Perceptia si Managementul Sanatatii
Ofera o imagine de ansamblu a starii de sanatate a individului si a practicilor de sanatate care au fost
folosite pentru a atinge nivelul actual de sanatate si starea de bine.
Metabolism nutritional
Descrie aportul de nutrienti raportat la necesitatile metabolice.
Eliminare
Descrie functiile intestinului, vezicii urinare si a pielii. Prin acest model, asistentul medical poate
determina regularitatea, calitatea si cantitatea scaunului si urinei.
Exercitarea activitatii
Acest model se axeaza pe nivelul de activitate, programul de exercitii si activitatile de agrement.
Somn, odihna
Evalueaza somnul si odihna.
Cognitiv - perceptiv
Evalueaza capacitatea individului de a intelege si de a urma indicatiile, retine informatii, de a lua decizii si
de a rezolva probleme.
Evalueaza deasemenea cele 5 simturi.
Auto- perceptia/ conceptul de sine
Evalueaza parerea despre sine.
Se examineaza contactul vizual si pozitia corpului.
Rol – relatii
Interactiuni cu membrii familiei sau cu altii.
Sexualitate / reproducere
Se evalueaza relatiile sexuale, prima menstruatie (in cazul femeilor) si femeile gravide.
Gestionarea situatiilor – toleranta la stres
Se evalueaza schimbarile majore din viata fiecaruia, momentele de stres si de relaxare.
Valori - credinte
Se evalueaza credinta fiecaruia in religia aleasa si practicile religioase.
39
Cuvântul este sunet şi culoare,
e mesagerul gândului uman.”
(T. Vianu)
4. NEVOIA DE A COMUNICA
Definiţie:
Nevoia de a comunica este o necesitate a fiinţei umane de a schimba informaţii cu semenii săi.
Ea pune în mişcare un proces dinamic, verbal şi nonverbal, permiţând persoanelor să se facă
accesibile una alteia, să reuşească să pună în comun sentimentele, opiniile, experienţele şi informaţiile.
Comunicarea semnifica mai mult decat schimbul si transmiterea de informatii: comunicarea creaza
si mentine societatea.
Communicarea si semnificatia sa este legata de procese sociale de profunzime, cum ar fi
conservarea identitatii si coeziunii, execcitarea functiei vitale deintegrare sociala, de mentinere si si
consolidare a unui substrat psihologic comun.
Prin comunicare se intelege activitate, legatura intre oameni, si intr-un sens larg, o modalitate de
satisfacere a nevoilor personale.
Comunicarea este cea care asigura dispozitii emotionale si intelectuale asemanatoare, moduri
similare de a raspunde la asteptari si cerinte.
Arta de a comunica nu este un proces natural sau sau o abilitate cu care ne nastem. Oamenii
invata sa comunice.
Importanta comunicarii eficiente in practica nursing este de inteles pentru ca relatia asistent
medical – pacient inseamna in primul rand comunicare.
Omul are nevoie de alte persoane pentru a răspunde ansamblului necesităţilor sale vitale şi pentru
a-şi satisface nevoile sale superioare.
Familia, anturajul, ansamblul instituţiilor societăţii, prin intermediul comunicării, concură la
transformarea copilului într-un individ în toată plenitudinea sa.
Comunicarea se realizează pe trei niveluri:
- logic (al cuvintelor);
- modul verbal- este, prin excelenţă, vehicul al gândirii; limbajul verbal permite o exprimare mai clară,
mai precisă şi mai nuanţată a semnificaţiilor de exteriorizat; limbajul scris este mai cizelat; pentru a reda
intonaţiile, nuanţele, este însoţit de semne de punctuaţie;
- modul nonverbal - limbajul corpului (expresia ochilor, a figurii, gesturile, postura, mersul) este o formă
arhaică de transmitere a trăirilor noastre interioare.
Daca intre niveluri nu exista contradictii , mesajul transmis va avea efectul scontat.
Omul este capabil de a comunica cu semenii săi din punct de vedere fizic, dar este capabil să
primească şi stimuli intelectuali, afectivi şi senzoriali, care îi sunt transmişi din anturajul său.
Pentru a se realiza din plin din punct de vedere al nevoii de comunicare, individul trebuie să aibă o
imagine pozitivă despre sine, o cunoaştere a eului său material, adaptiv şi social.
Independenţa în satisfacerea nevoii de comunicare presupune integritatea individului, a
organelor de simţ, o dezvoltare intelectuală suficientă pentru a înţelege semnificaţia mesajelor schimbate.
Factorii - varsta :
biologici - copilul poate fi un redutabil partener in comunicare;
40
- batranii sunt marcati de experienta trecutului, stereotipii si de o
inflexibilitate a gandirii cu posibilitati reduse de adaptare;
- integritatea organelor de simţ:
- stare optimă de funcţionare a văzului, a auzului, a mirosului, a gustului, a
pipăitului;
- auzul, văzul permit comunicarea cu lumea exterioară; gustul, pipăitul
protejează individul faţă de pericolele din lumea înconjurătoare;
- integritatea organelor fonaţiei permite comunicarea verbală;
- integritatea aparatului locomotor face posibilă comunicarea nonverbală (gesturi,
mişcări);
- răspunsul erogen: reacţia susceptibilă de a provoca o excitaţie sexuală.
Factori - inteligenţa - comunicarea este influenţată de gradul de inteligenţă a individului, de
psihologici puterea de înţelegere a stimulilor primiţi, de gândire, imaginaţie, memorie;
- percepţia: reflectarea personală a unui fenomen, obiect, care se face cu ajutorul
simţurilor; funcţia perceptibilă este educabilă;
- memoria: implica capacitatea de culegere de informatii evenimente, reproducerea
cunostintelor, cunoasterea cunostintelor, reprezentarea cunoştinţelor pe termen:
imediat, scurt, lung;
- emoţiile, lipsa de incredere, vocabularul sunt exprimate prin expresia feţei, prin
debitul verbal (bucurie-tristeţe; râs-plâns) si conduc deseori la interpretari eronate
ale mesajului.
Manifestări de independenţă
Componentele comunicării
• elaborare, transmitere, receptare, mesaj prin:
- participare;
- ascultare;
- îngrijire;
- sinceritate;
- abilitatea de a accepta: răspunsuri, întrebări;
- respect.
42
Contactul iniţial
• ne prezentăm pacientului: cine suntem şi de ce suntem acolo;
• ne adresăm pacientului cu numele de familie;
• evităm intimităţile, adresarea pe ton familiar, glumele neadecvate.
Contact efectiv
• punem întrebări „la obiect";
• privim pacientul în faţă fără reţinere;
• căutăm să fim la acelaşi nivel de înălţime cu pacientul;
• întreaga atenţie o concentrăm asupra pacientului;
• privim pacientul în ochi;
• adoptăm poziţia uşor aplecaţi înainte;
• oferim pacientului senzaţia de control;
• răspundem cu înţelegere într-un mod ce denotă implicarea în profunzime şi atenţia pe care o acordăm
pacientului;
•menţinem caracterul asertiv al comunicării prin: mimica feţei, postură, tonul vocii, gesturi, conţinut
verbal;
• identificăm prin abilităţi personale factorii psihologici: emoţiile, nevoile, frica, opiniile;
• ajutarea lui la participarea la diferite forme de relaxare şi recreere
• evaluăm corect gradul comunicării deficitare;
• arătăm interes faţă de pacient şi de cele relatate de acesta;
• cadrul comunicării este delimitat de neacceptare sau agresivitate;
• de fiecare dată întâmpinăm pacientul având expresia feţei de „bun-venit";
• abordăm o postură relaxată, iar atitudinea faţă de pacient este deschisă;
• mimica feţei este relaxată menţinând permanent contactul vizual prin poziţia la acelaşi nivel cu ochii
pacientului şi denotă interesare faţă de relatările acestuia;
• tonul vocii arată respect faţă de pacient dar ferm şi plin de încredere fiind adecvat cu gesturile şi punctele
de vedere exprimate;
• conţinutul verbal este: sincer, onest;
• conţinutul verbal exprimă: sentimente de respect, înţelegere, acceptare faţă de pacient;
• întrebările sunt: directe, deschise, în asociere cu scopul dialogului;
• răspunsurile sunt încurajatoare, evitându-se nota neutră sau prin caracterul lor să descurajeze
conversaţia;
• cuvintele cheie le repetăm sau le reformulăm pentru a ajuta pacientul să extindă problema descrisă;
• ritmul conversaţiei să fie adaptat pacientului şi clar în exprimare;
• întreaga activitate non-verbală poate fi completată de notiţe fără întreruperea relatărilor, iar nivelul
limbajului să fie adecvat pentru fiecare pacient în parte.
Conversaţii ulterioare
• suntem gata să ne recomandăm din nou;
• răspundem cu înţelegere la conţinutul emoţional;
• căutăm să ne punem în situaţia pacientului;
• abordăm subiectele care îi plac pacientului;
• evităm răspunsurile care neagă pacientului opinii, sentimente personale;
• suntem oneşti atât în informaţii cât şi în maniera de comunicare;
• creem şi menţinem un mediu propice pentru ascultare;
• ţinem cont de mediul socio-cultural din care provine pacientul;
• ajutăm efectiv pacientul, nu doar pretindem;
• mimica, gesturile, tonul şi debitul verbal adecvate în funcţie de personalitate pacientului;
43
• nu ne folosim de timpul pacientului pentru a vorbi noi;
• folosim pauzele pentru evaluarea celor relatate de pacient;
• ascultăm „printre rânduri";
• nu ne pronunţăm şi nu aducem la cunoştinţă evoluţia, tratamentului sau prognosticul negativ al bolii.
Contactul fizic:
• atingem pacientul încet, foarte uşor şi pentru scurt timp;
• atingem numai acele segmente ale corpului care nu au conotaţie sexuală: - mâna, braţul, umărul;
• în timp ce atingem pacientul, ne exprimăm clar intenţiile;
• când avem îndoieli cerem permsiunea pacientului;
• semnificaţia contactului fizic trebuie să fie de încurajare şi apropiere afectivă faţă de pacient.
Surse de dificultate
Este dificultatea individului de a capta, prin intermediul simţurilor sale, mesaje care vin din
anturaj, din mediul exterior sau din ambele.
Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica cu semenii, la nivel senzorio-motor se situeaza pe
mai multe planuri:
- persoanele pot prezenta dificultati in comunicare in situatia aparitiei unor tulburari senzorio-
motorii prin privare de stimuli sau suprasolicitare cu stimuli veniti din mediul inconjurator social si/sau
natural.
- diminuarea sau pierderea mobilitatii sau a functionalitatii organelor de simt, sau ambele,
provoaca individului o diminuare a campului perceptual, al spatiului in care traieste. Acelasi fenomen se
produce in cazul unei suprasolicitari cu stimuli.
- in ambele situatii, cauzele cele mai frecvente sunt afectarea cerebrala in ariile de proiectie
corticala a organelor de simt, tulburarile circulatorii, defectele de dezvoltare la copil sau degenerarea
organelor de simt la batrani.
Manifestări de dependenţă
Manifestări de dependenţă
49
Sursele de dificultate (etiologia dependentei)
1. Surse de ordin fizic:
- insuficienta intrinseca prin:
- afectarea cortexului;
- diminuarea facultatilor intelectuale datorate Boli sau a consumului de droguri;
- deficit de dezvoltare;
- degenerarea facultatilor intelectuale datorita inaintarii in varsta;
- absenta stimulilor.
- insuficienta extrinseca determinata de mesajele neclare primite din exteriorul persoanei.
- dezechilibrele hidroelectrolitice sau datorita durerii, oboselii, surmenajului, suprasolicitarii si saturarii
senzorio-perceptuale.
2. Surse de ordin psihologic:
- anxietate
- stres
- tulburari de gandire
- situatie de criza
- pierderea sau separarea de cineva sau ceva drag
- neadaptarea la rolul de bolnav
Rolul de bolnav este un rol guvernat de asteptari sociale: scutirea de responsabilitatile rolului social
normal, scutirea de responsabilitatea de a fi bolnav, obligativitatea insanatosirii, cooperarea in
incercarea de a se insanatosi.
3. Surce de ordin sociologic:
- dificultatea de a invata lucruri noi
- statut socio-economic devalorizat
- educatie deficitara
- conflict si/sau esec de rol
- izolare.
Reprezintă dificultatea individului de a se afirma, a fi deschis către alţii şi către nevoile lor, de a
stabili legături semnificative cu anturajul.
Fiinţa umană care nu poate comunica adecvat suferă interior şi îşi diminuează stima de sine. In
consecinţă, capacitatea de afirmare este, de asemenea, redusă şi situaţia sa se schimbă, devine
insecurizantă.
Individul nu mai poate stabili legături cu anturajul.
Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica cu semenii, la nivel afectiv.
50
Individul care nu poate comunica cu ceilalti se interiorizeaza si, adesea stima fata de propria persoana se
diminueaza. In consecinta, capacitatea sa de afirmare este afectata si relatia lui cu ceilalti devine nesigura
si amenintatoare.
Principalele cauze sunt tulburarile de personalitate, depresia si orice afectare a integritatii eului (de
exemplu, toxicomaniile). Perceperea inadecvata a sinelui, dificultatea de a se afirma si incapacitatea de a
fi receptiv fata de semenii sai provoaca pacientului dificultatea sau incapacitatea stabilirii de legaturi
semnificative cu membrii anturajului.
Manifestări de dependenţă
Intervenţii deficitare:
minimalizează faptele sau emoţiile relatate de pacient;
personalizează întrebările şi problemele relatate;
universalizează înţelegerea problemelor;
dezaprobă relatările pacientului;
dă dovadă de prejudecăţi;
produce confuzie prin neştiinţa folosirii întrebărilor;
judecă subiectiv cele relatate;
nu oferă alternative.
52
INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI
Nesatisfacerea nevoii de a comunica afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.
PROCES DE ÎNGRIJIRI/NURSING
Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpretarea datelor
Probleme de dependenţă posibile:
-comunicare ineficace la nivel senzo-motor,
-comunicare ineficace la nivel intelectual,
-comunicare ineficace la nivel afectiv.
Manifestări de dependenţă: tulburări senzoriale, tulburări de vorbire, dificultăţi de înţelegere, limbaj
incoerent, confuzie, dezorientare, dificultatea de a-si exprima sentimentele, de a se afirma, dificultatea sau
imposibilitatea de a stabili relaţii semnificative, etc.
Surse de dificultate: deficit senzorial, surmenaj, durere, consum de droguri, dezechilibru hidroelectrolitic,
anxietate, stres, neadaptarea la boală, statut socio-economic defavorizant, izolare socială, educaţie
inadecvată, lipsa de cunostinţe.
Diagnostic de îngrijiri prealabile = P.E.S.
53
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
să demonstreze creşterea abilităţii de a comunica, să comunice zilnic propriile observaţii;
să demonstreze că a înţeles necesitatea comunicării, să aibă incredere în echipa de îngrijire;
să prezinte vederea bună prin corectarea viciilor de refracţie;
să-şi corecteze din timp abaterile de la vorbirea corectă (exerciţii logopedice);
să fie informat despre boală, evoluţie sau investigaţii;
va promova comunicarea cu familia, îşi va demonstra propriile sentimente;
să fie echilibrat psihic, să comunice cu alţii în mod eficient;
să diminueze neliniştea legată de dificultatea în comunicare, de boală;
să pronunţe corect anumite cuvinte uzuale, să exprime mesajele nonverbale;
să formuleze fraze complete, să iniţieze o conversaţie, să exprime ameliorarea comunicării;
să recunoască membrii familiei şi a echipei de îngrijiri.
Inteventii:
- autonome;
- delegate.
Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
observarea comportamentului pacientului, observarea expresiei feţei
depistarea unor deficienţe senzoriale şl motorii, tulburării auditive, vizuale, sexuale, endocrine,
locomotorii
realizarea interviului/anchetei, ce oferă culegerea de date despre individ şi care permite o selecţie şi o
evaluare corespunzătoare
comunicare normală sau non-verbală cu pacientul;
observarea comunicării perturbate, metode de comunicare non-verbale.
Evaluarea îngrijirilor
Se va reteri la:
gradul de conştientă al pacientului, gradul de dependenţă, plângeri;
tipul de comunicare :verbală sau non-verbalâ, tipul de vorbire, limbajul;
atitudinea, poate sau nu controla mediul, menţine contactul cu familia, este inteles;
este capabil să-şi exprime dorinţele, nevoile, părerile, nivel de cunostinte;
alte semne asociate.
Generalităţi
în general asistentele medicale-nursele au o bună intuiţie a stării afective a pacientului;
această capacitate de a se sincroniza emoţiilor este considerată de multi ca fiind de fapt intuiţia. Ea apare
deoarece asistentele medicale sunt obişnuite să observe si sa evalueze comunicarea nonverbală a
pacienţilor = indiciile perceptibile pe care le ofera ochii, vocea, dispoziţia sufletească şi poziţia corpului.
când apariţia lor lângă patul pacienţilor se combină cu o bună judecata si cu capacitatea de evaluare,
acestea devin deseori primele care îi identifică pe pacienţii ce necesita sprijin moral în abordarea lor faţă
de boală sau faţă de noile situaţii;
cu toate că mulţi pacienţi răspund bolii fizice cu reacţii adaptive normale mulţi al tii isi gasesc capacităţile
de adaptare modificate/ reduse, la apariţia bruscă a unei boli calastrofale;
cei cu o personalitate imatură pot să necesite, de asemenea, un sprijin suplimentar pe durata spitalizării,
chiar dacă boala în sine nu este considerată ca amenintatoare pentru viaţă de către personalul spitalului.
internarea în spital, indiferent de motivele acesteia, reprezintă o experienţă ameninţatoare pentru multe
54
persoane.
uneori, familiile pacienţilor necesită un plus de atenţie din partea personalului de îngrijiri din spital.
dacă un membru al familiei este pe moarte, este bolnav cronic, se află într-o secţie de terapie intensivă
sau este în aşteptarea unui diagnostic virtual ameninţător, familia o caută pe asistenta medicală pentru a
înţelege situaţia şi pentru a-şi exprima îngrijirea.
relaţia interpersonală stabilită de asistenta medicală cu pacienţii şi cu membrii familiilor lor, poate
promova adaptarea din partea tuturor acestor persoane.
posedând o temeinică cunoaştere a teoriei comunicării terapeutice şi abordând o atitudine caldă,
apropiată, faţă de pacienţi, asistentele se vor afla în situaţia deosebit de favorabilă de a ajuta pacientul; se
pot preveni, astfel, apariţia unor serioase complicaţii afective şi fizice în timpul spitalizării sau după
externarea pacientului, îndepărtând o parte din stresul emoţional cauzat de boală.
Principii generale
Comunicarea este esenţială în desfăşurarea procesului de îngrijiri/nuring; este un proces dinamic
care include elaborarea, transmiterea şi receptarea mesajului;
Asistenta medicală va ţine cont de următorii factori care influenţează comunicarea:
- percepţia bazată pe experienţă, conduce la transmiterea, înţelegerea şi receptarea mesajului;
- valoarea personală influenţează exprimarea ideilor şi modul în care acestea sunt înţelese de cel ce le
receptează;
- o comunicare obişnuită este eficientă când ea este realizată în funcţie de nevoile obiective ale
pacientului;
- nivelul socio-cultural al pacientului influenţează comunicarea verbală şi non-verbală;
- nivelul de cunoştinţe este produsul dezvoltării şi educaţiei ce influenţează comunicarea prin abilitatea de
înţelegere a sensului mesajului;
- relaţiile şi valorile ce comunică determină stabilirea metodelor şi stilurilor celor mai' eficiente de
comunicare;
- comunicarea este mai eficientă dacă modul în care are loc discuţia este liniştit, fără zgomot sau alţi
factori care conturbă conversaţia;
- cele mai cunoscute mijloace de comunicare sunt cele verbale şi cele non-verbale:
• o comunicare verbală eficientă se realizează prin:
- controlul asupra înţelesului cuvintelor folosite, intonaţia vocii;
- claritatea vorbirii, ritmul conversaţiei;
• o comunicare eficientă nonverbală se realizează prin:
- prestanţă, poziţia corpului, expresia feţei, folosirea mâinilor;
- atingerea persoanei, folosirea distanţei corespunzătoare;
- abilitatea în comunicare este utilă în procesul de îngrijiri/nursing, în toate tipurile de relaţii:
asistentă/pacient, asistentă/asistentă, asistentă/medic, asistentă/familie etc.
-
comunicarea cu pacientul în scop terapeutic este o acţiune de nursing deliberată pentru:
- realizarea scopurilor propuse prin acordarea îngrijirilor;
- dezvoltarea unor interrelaţii de întrajutorare, în care comunicarea cu pacientul se va baza pe
abilitate, simpatie, căldură sufletească
Relaţia de întrajutorare are 3 faze:
- faza primară = orientată asupra nevoilor pacienţilor; exprimarea lor - plan;
- faza de lucru = comunicare - întreţinerea ei; ajută pacientul să-şi exprime gândurile, sentimentele,
obiceiurile;
- faza terminală = asistenta medicală şi pacientul, favorizează împreună atingerea scopurilor îngrijirilor şi
asigură înlăturarea neliniştii sau sentimentului de abandonare.
Metode de comunicare
Comunicarea în scop terapeutic, necesită din partea asistentei medicale metode selective şi
55
specifice de comunicare:
liniştea este necesară pentru organizarea gândurilor şi observării pacientului;
ascultarea atentă a pacientului conduce la înţelegerea totală a mesajului lui verbal sau nonverbal;
dacă se arată înţelegere, pacientul se exprimă liber şi deschis;
parafrazările, expresiile, exemplele, determină răspunsuri din partea pacientului şi provoacă/determină o
comunicare viitoare;
precizările ajută la reţinerea informaţiilor importante;
îndreptarea atenţiei către problemele specifice;
oferirea informaţiilor încurajează comunicarea şi oferă pacientului date importante.
Comunicarea eficientă este împiedicată de:
opinii personale, false încurajări, reacţii de apărare, dezaprobări, întrebări de genul „da, de ce?",
schimbarea nejustificată a subiectului de discuţie, oprirea comunicării prin fraze nemotivate
boala cere adesea schimbarea şi adaptarea pacientului la noile condiţii de viaţă, iar comunicarea lui cu
asistenta medicală îl ajută prin creşterea înţelegerii şi a acceptării -în relaţia cu copii, comunicarea cere
îndemânare aparte bazată pe înţelegerea nivelului de dezvoltare şi creştere.
Norme de adresabilitate
Pentru a realiza tot ceea ce ne propunem în comunicarea noastră cu pacientul, trebuie să dăm
dovadă nu numai de abilitate, cunoştinţe şi înţelegere, dar şi să cunoaştem anumite norme de
adresabilitate, şi anume:
• contactul iniţial:
- indicăm cine suntem şi de ce suntem aici;
- trimitem pacientul la surse adecvate dacă nu putem răspunde la unele întrebări;
- ne prezentăm cu titlul/funcţia noastră profesională şi cu numele de familie.
• conversaţiile nedorite:
- dacă este nevoie ne prezentăm (recomandăm) din nou;
- începem să facem aluzie la subiecte care plac celeilalte persoane;
- punem întrebări după caz;
- folosim o terminologie corespunzătoare.
• cum folosim întrebările:
- punem întrebări la obiect;
- ne concentrăm atenţia asupra celui care răspunde;
- oferim persoanei în cauză, senzaţia de control.
• nu trebuie să minimalizăm orice informaţie, trebuie să:
- reflectăm asupra emoţiilor şi să investigăm corect faptele şi datele situaţiei relatate;
- ne concentrăm asupra pacientului prin întrebări şi înţelegerea problemelor fără a face universalizare;
- reflectăm asupra circumstanţelor atenuante;
- judecăm informaţiile, să ascultăm cu respect şi să încurajăm cunoaşterea de sine a pacientului
• dacă comunicarea verbală este completată şi de contactul fizic rezultatele dorite sunt mai bune dacă:
-atingem zone ale corpului care nu au nici-un fel de conotaţie sexuală (mâna, braţul, umărul);
- atingerea va fi uşoară, scurtă, cu blândeţe;
- dacă există îndoieli ale pacientului asupra înţelegerii acestor gesturi, vom cere permisiunea;
- în timp ce atingem, vorbim pentru a dovedi claritatea intenţiilor noastre.
Definiţie
Interviul - este o întâlnire faţă în faţă, un dialog - asistentă medicală şi pacient - pentru susţinerea
unei conversaţii, în vederea obţinerii unor informaţii cu utilizarea a numeroase deprinderi în funcţie de
scopul, percepţia şi abilitatea celui implicat.
Noţiuni generale
• climatul stabilit influenţează interviul:
- arătaţi un interes deosebit faţă de ceea ce spune pacientul şi ascultaţi atent.
Încrederea este realizată prin:
- apropiere,
- răspuns la tot ce se spune,
- deschidere faţă de problemă,
- atenţie,
- asigurarea confindenţialităţii.
- determinaţi obiceiurile, sentimentele, cunoştinţele pacientului în mod cât mai eficace şi mai plăcut
posibil;
- o atitudine de acceptare apropiată, de înţelegere cuplată cu obiectivitate, asigură rezultatul aşteptat;
- prezentaţi-vă cu nume, funcţie şi spuneţi pacientului motivele acestui dialog/interviu;
- staţi cât mai confortabil în timpul dialogului-interviului;
• folosiţi întotdeauna un sistem de înscriere a informaţiilor primite, foarte precis, nu vă bazaţi pe memorie
• amintiţi-vă că necesităţile şi scopurile ambelor părţi - pacient şi asistentă medicalâ-asigură rezultatul
unui interviu;
• nu întrebaţi chestiuni la care răspunsul este dat, doar dacă este necesar să reveniţi pentru acurateţea
răspunsului - a problemei;
• este responsabilitatea asistentei medicale, să menţină discuţia „trează-vie";
• observaţi dacă pacientul oboseşte; folosiţi momente de pauză;
• practicaţi/folosiţi interviul, acesta vă va permite să stăpâniţi această tehnică/acest procedeu, vă va ajuta
să identificaţi şi să corectaţi „punctele slabe";
• cu cât veţi folosi mai mult interviul, cu atât veţi deveni adeptul lui.
Utilizarea întrebărilor
Folosiţi întrebări:
- directe, ca să obţineţi informaţii specifice, de ex.: „ce vârstă aveţi?, când v-aţi cunoscut ?".
- care să încurajeze comentariile persoanei sau exprimarea sentimentelor = de ex.: „ce simţiţi în legătură
cu ...?", „puteţi să-mi spuneţi mai multe despre aceasta ?"
- deschise, care să permită pacientului să spună tot ce gândeşte = de ex.: „despre ce doriţi să vorbim ?",
„ce a-şi putea face ca să vâ simţiţi bine ?"
57
Cum se ascultă
• ascultaţi ce spune despre fapte şi înţelesul acestora;
• concentraţi-vă asupra pacientului şi ceea ce spune acesta;
• să nu vă fie frică de perioadele de linişte (fără răspuns imediat); aşteptaţi suficient pentru ca pacientul să
răspundă îa felul său;
• ascultaţi, apoi consemnaţi; priviţi pacientul în ochi;
• ascultaţi plini de înţelegere;
»nu uitaţi = „înţelegerea se află în oameni, nu în vorbe".<<
Alte deprinderi
• utilizaţi toate deprinderile privind comunicarea verbală sau nonverbală în timpul interviului (individul
foloseşte mişcări ale capului, braţelor, ochilor, trunchiului, etc.
Nevoia de a respira
• Camera:
- aerisită, curată, umiditate, luminozitate corespunzătoare;
• mediu:
- curat, poluat, fumător, băutor, etc.
• respiraţia:
- bună, jenă, durere, tuse, secreţie nazală, bronşică, expectoraţie, hemoptizie, transpiraţie
- mod de respiraţie = nazal, intubat, ventilat mecanic cu O2, trahestomie;
- observaţii generale = ritm, frecvenţă, amplitudine, zgomote respiratorii, dispnee, facies, culoarea
tegumentelor, temperatura extremităţilor;
- mijloace de măsurare a respiraţiei = da, nu, foloseşte - care, sporturi practicate;
- membri de familie cu afecţiuni pulmonare, alergii respiratorii, alergeni, animal la domiciliu.
A dormi, a se odihni
59
• Obişnuinţe:
- doarme - da, nu, bine, cauza;
- probleme de adormire, treziri matinale, coşmaruri, somn neregulat, somnambulism, ore de somn, ore de
siestă, ora de culcare, ora de trezire;
- obiceiuri de culcare - da, nu, lumină, întuneric, semiobscuritate, muzică (da, nu, ce gen), insomnii (da,
nu, foarte des, periodic, cauza);
- somnifere - da. nu, ocazional, nou, des, zilnic, doza, produsul;
• factori de influenţă:
- emoţii, nervozitate/agitaţie, durere, stress, nelinişte, zgomot, lumină, surescitare nervoasă, diureză
nocturnă, probleme digestive;
• observaţii generale:
- atitudine în faţa durerii - vorbeşte tare, preferă medicamente;
- utilizează tehnici de relaxare - da, nu, care, nu cunoaşte;
- anturajul favorizează odihna - da, nu, cauze, data apariţiei problemei.
A fi curat, a-şi proteja tegumentele
Aspect general:
• pielea:
- moale, uscată, umedă, grasă, sensibilă, caldă;
- cu leziuni - da, nu, care, eczeme, pustule, macule, papule, etc;
- cu prurit, edeme, plăgi, placarde, etc;
• tegumente:
- aspecte, culoare;
• părul:
- aspect, lungime, culoare, alopecie, normal, gras, uscat, lucios, mat, friabil, parazitat;
• unghiile:
- curate, murdare, îngrijite, friabile;
• obişnuinţe de igienă personală:
-toaletă/baie - duş, la cadă, zilnic, periodic, ocazional, săptămânal;
- igiena cavităţii bucale - da, nu, rar, des periodic, după mese, dimineaţa, seara, singur, ajutat, dependent;
- se rade - da, nu, zilnic, asistat, ajutat, dependent, cu lamă, cu brici, cu aparat electric;
- igiena părului - da, nu, zilnic, săptămânal, lunar, periodic, singur, ajutat, dependent, se piaptănă - da, nu,
singur, ajutat, dependent;
- igiena unghiilor - nu, da, rar, des, foarte des, singur, ajutat, dependent, tăiat scurt, etc;
• dificultăţi:
- boli diverse;
• importanţa acordată igienei = da, nu, foarte puţin, mult, foarte mult, utilizează ustensile/obiecte proprii,
execută corect îngrijirile;
• observaţii generale:
- alergii tegumentare - da, nu, la ce, restricţii;
- boli de piele - care, stomă, durere, de cînd au apărut, formă de manifestare;
- gradul de educaţie privind respectarea regulilor de igienă - fără, slab, obişnuit, crescut, excepţional;
• alte influenţe, data apariţiei problemei.
A se îmbrăca si dezbrăca
capacitatea de realizare: singur, cu ajutor, dependent;
importanţa acordată nevoii - da, nu, foarte puţin, puţin, mult;
mod de a se îmbrăca/dezbrăca:
- adaptat - da, nu, cauza, rar, des, foarte des; după anotimp - da, nu, cauza;
- după vârstă - da, nu, cauza, după circumstanţe - da, nu, cauza, altele;
dificultăţi de a se îmbrăca/dezbrăca:
- financiare, restricţii de modă, uniformă, boli, credinţe, constrângeri fizice, altele;
60
încălţăminte:
- caracteristici = comodă, modernă, clasică, obişnuită, cu toc, fără toc, adaptata momentului, specială,
ortopedică;
observaţii generale:
- alergii cunoscute = bumbac, mătase, blană naturală, blană sintetică etc.;
- data apariţiei problemelor.
A evita pericolele
mijloace de prevenire a pericolelor:
- acuitate vizuala si auditiva, imobilizare la pat, orientare in spatiu, in timp;
- supraveghere, tratamente, interventii, altele;
boli transmisibile in medii: da,nu,care;
factori de influenta:
- auz, vaz, dezorientare, neliniste, descurajare, fobie, emotii, dispnee;
- schimbari familiale – da, nu, separare, divort, boala, deces, schimbare de domiciliu.
A comunica
modalităţi:
- de exprimare = orală, scrisă, gesturi, atitudine personală, înţelegere;
- de comunicare = auditivă, vizuală, verbală, scrisă, gesturi;
dificultăţi de comunicare:
- ochelari, proteză oculară, lentile de contact, aparat auditiv, aparat ortopedic, etc;
- locuieşte singur, cu adulţi, cu copii;
comunică cu:.
- soţ, soţie, copii, părinţi, fraţi, prieteni, vecini, rude, colegi, alte persoane;
atitudinea:
- familiei faţă de pacient, pacientului faţă de familie;
- personalului din spital faţă de pacient, pacientului faţă de personal, se confesează -da, nu, cui, motivaţia;
- solicită ajutor - da, nu, acceptă ajutor - da, nu, cauza;
- preferă singurătatea - da, nu, vor des, foarte des, motivaţia;
- foloseşte singurătatea ca mijloc de exprimare şi comunicare - da, nu, rar, des, foarte des;
- este o persoană tristă - da, nu, rar, des, foarte des;
- este o persoană supărătoare faţă de ceilalţi, este o persoană încrezătoare în ceilalţi;
probleme de comunicare:
- tulburari de comportament, durere, momente diferite de viata;
- dezordine, dificultata de a recunoaste, limbla vorbita, altele.
A acţiona după credinţele şi valorile sale
•Acţiuni şi atitudini care reflectă:
- grijă faţă de propriile interese, grijă faţă de nevoile altora;
• factori de influenta:
- gesturile şi atitudinile corporale, căutarea, corectarea sensului vieţii şi a morţii;
- dorinţa de a comunica cu fiinţa supremă, emoţiile, cultura;
- apartenenţa religioasă, familia, anturajul, spitalizarea, boala;
• obişnuinţe:
- credinţe:
- asistarea la ceremonii religioase - da, nu, care, când, apartenenţă la grup - da, nu;
- folosirea de obiecte religioase - da, nu, care;
- religie = da, nu, care, vorbeşte despre ea - da, nu, cauza;
- citeşte scrieri religioase, spirituale - da, nu, care, ritualuri = da, nu;
• doreşte:
- să vorbească cu - preot, rabin, alt reprezentant al cultelor;
61
- să participe la slujbe religioase - da, nu, de ce;
- să asculte la radio sau să urmărească la TV slujbe religioase - da, nu, de ce;
- să fie împărtăşit - da, nu.
A se realiza
•modalităţi:
- integritatea fizică şi psihică, ambiţie, motivaţie - da, nu, cauza;
- autocritica - da, nu, cauza, luarea de decizii - da, nu, cauza, stima de sine - da, nu, cauza;
- manifestări de mulţumire - da, nu, cauza, roluri sociale - da, nu, cauza;
• comportament:
- legat de stadiul de dezvoltare, copil, adolescent, adult, persoană vârstnică;
- legat de capacităţile proprii;
• activităţi:
- preferate, detestate = da, nu, care, de ce;
- fizice, sociale, culturale - da, nu, care;
- şcolare, profesionale, sportive, yoga - da, nu, care;
•capacitate de adaptare/interesare socială - da, nu, cauza;
• factori de influenţă;
- starea de sănătate, de nelinişte - da, nu, care;
- neîncredere, eşec, regulamente impuse - da, nu, care;
• observaţii generale:
- face parte dintr-o societate - da, nu, care, are sentimentul utilităţii - da, nu, de ce;
- are program de lucru şi odihnă - zilnic, săptămânal, concediu - da, nu, când;
- este mulţumit de programe/activitate proprie - da, nu, cauza.
A se recreea
• modalităţi:
- singur, în grup restrâns, în colectiv, în familie, altele.
• activităţi preferate:
- da, nu, care, colective - da, nu, care;
• activităţi recreative:
- da, nu, care - teatru, film, opera, video, TV, lectură, sport, altele;
• are capacitatea de a intra în contact cu alţii -- da, nu, cauze.
A învăţa
• nivel de educaţie:
- şcolarizare impusă, preferată, de specialitate, altele;
• cunoaşte:
- da, nu, foarte puţin, bine, foarte bine despre boala şi efectele ei;
- motivele spitalizării, examenele radiologice, explorări funcţionale specifice;
- teste-analize de laborator;
- operaţia/intervenţia chirurgicală, consecinţele acesteia;
- tratamentul medicamentos, intervenţiile asistentului;
- perioada de convalescenţă, perioada de recuperare;
• alte probleme de sănătate cunoscute - da, nu, înţelese, care:
- cunoaşte mediul spitalicesc - da, nu;
- cunoaşte termenii medicali - da, nu, puţin;
- cunoaşte medicamentele specifice - da, nu, puţin;
- cunoaşte tratamentul igieno-dietetic - da, nu, pentru;
• Observaţii generale:
- are capacitate de a învăţa - da, nu, cauza, are mijloace de învăţare - da, nu, cauza;
- are sugestii referitoare la mijloacele de a face acomodarea la spital mai uşoară - da, nu, care;
62
FISA DE INTERVIU
STAGIU PRACTIC..........................................
SPECIALITATEA.............................................
ELEV.................................................
SCOALA...........................................
ANUL............DATA.........................
DATE GENERALE DESPRE PACIENT
INITIALELE PACIENTULUI:..................................................varsta..........sex.........starea
civila........................nr. copii......religie......................profesia..................................statutul
social...................ocupatia..............................loc de munca..................................................
DOMICILIUL: Localitatea..........................................casa.........................camere..............
Locuieste: singur / cu soti(e) / cu copii / cu parinti / institutionalizat.
OBISNUINTE DE VIATA:
Alcool: da / nu / ocazional. Tutun: da / nu / ocazional.
Drog: da / nu / denumirea..............................mod de administrare.......................................
Cafea: da / nu / ocazional.
Dieta..............................greutate........./kg;inaltime..............TA.................puls............/min.
Semne particulare................................Alergii cunoscute:.......................reactia...................
STAREA DE DEPENDENŢA:
Autonom......................semidependent........... ........ ................dependent...........................
proteze: dentară / oculară / auditivă / de membru / valvulară, stimulator cardiac / din anul
..... ....; lentile de contact; / ochelari - dioptrii ; .............afecţiuni care limitează activitatea:
cardiace / respiratorii / locomotorii / senzoriale / altele.........................................................
Data apariţiei.......................................................................................................................
Motivele internării.............................................................................................................
............................................................................................................................................
64
5. NEVOIA DE A RESPIRA
Respiratia reprezintă functia prin care se asigura continuu si adecvat atat aportul de oxigen
din aerul atmosferic, necesar proceselor de oxidare din organism, şi de a elimina dioxidul de carbon
rezultat din metabolismul celular.
Factori - vârsta - la copii, numărul de respiraţii pe minut este mai mare ca la adult;
biologici - sexul - la femei se înregistrează valori ale frecvenţei respiratorii la limita maximă a
normalului, la bărbaţi la limita minimă;
- statura - la persoanele mai scunde, numărul de respiraţii pe minut este mai mare decât la
persoanele înalte;
- somnul - în timpul somnului, frecvenţa respiraţiilor este mai scăzută decât în timpul stării
de veghe;
- postura - poziţia corectă a toracelui permite expansiunea plămânului în timpul respiraţiei.
Individul sănătos poate respira în ortostatism, şezând, culcat. Poziţia care favorizează
respiraţia este cea şezând şi ortostatică, prin contracţia corespunzătoare a diafragmei;
- alimentaţia - influenţează menţinerea umidităţii căilor respiratorii şi prin aportul de
glucoza favorizează o bună funcţionare a diafragmei şi a celorlalţi muşchi respiratori;
- exerciţiul fizic - influenţează frecvenţa respiraţiei ( activitatea musculara creste frecventa
respiratorie pana la 40-50 resp/min); persoanele neantrenate dau semne de oboseală la un
efort mai mic decât cele antrenate;
• anumite culturi în special cele asiatice acordă o mare importanţă exerciţiilor de relaxare şi
control a respiraţiei;
• stările de insuficienţă respiratorie determinate de stres, stări conflictuale etc, sunt con-
trolate prin exerciţii -respiratorii, exerciţii de meditaţie;
• exerciţiile de relaxare îmbinate cu activitatea fizică moderată au efect benefic pentru res-
piraţie;
• exagerarea acestora duce însă la hiperventilaţie pulmonară, volumul respirator pe minut
poate creşte de 10 ori.
- activitatea – in timpul efortului rata respiratorie creste;
- talia – persoanele hiperponderale, au o respiratie superficiala cu frecventa crescuta;
Factori - emoţiile - influenţează frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei;
psihologici - aceeaşi influenţă o au plânsul, râsul, stresul, anxietatea;
- durerea.
Factori - mediul ambiant - procentajul adecvat de oxigen (21%) din aerul atmosferic favorizează
sociologici respiraţia; mediul poluat, încărcat cu particule microbiene, chimice, influenţează negativ
respiraţia; umiditatea aerului inspirat de 50-60% creează un mediu confortabil;
- climatul - influenţează frecvenţa respiraţiei; căldura determină creşterea frecvenţei, frigul
- scăderea frecventei; vântul perturbă respiraţia; altitudinea, prin rarefierea aerului,
determină creşterea frecvenţei;
- locul de muncă- prin poluare chimică sau microbiană, devine un mediu nefavorabil bunei
respiraţii( minerii, vopsitorii, laborantii);
- conditii de locuit: locuinţa trebuie să prezinte un spaţiu adecvat numărului de locatari,
ferestre pentru luminozitate naturală, dispoziţia uşilor conform cu o ventilaţie adecvata,
surse de căldură corespunzătoare iar mobilierul să fie aşezat într-un mod care să permită
maximum de stimuli şi senzori;
- consumul de medicamente (sedativele, tranchilizantele inhiba centrul respirator).
Manifestări de independenţă
66
Eupnee- respiratie normala- supla ,ampla, regulata, pe nas, automata, silentioasa, fara efort( fara
control constient).
Frecvenţa - reprezintă numărul de respiraţii pe minut;
respiraţiei - este influenţată de vârstă şi sex
la nou născut – pana la 40 r/min ; rata medie: 35 r/min
la 2 ani - rata medie: 25 r/min
la 4 ani - rata medie: 23 r/min
la 6 ani - rata medie: 21 r/min
la 12 ani - rata medie: 19 r/min
la 14 ani - rata medie: 18 r/min
la 18 ani - rata medie: 16-18 r/min
adult - 16-18 r/min
Amplitudi- - este dată de volumul de aer care pătrunde şi se elimină din plămân la fiecare
nea respiraţie. Din acest punct de vedere respiraţia poate fi profundă( hiperpnee) sau
superficială;
Ritmul - reprezintă pauzele egale dintre respiraţii, deci, respiraţia este ritmică;
Zgomotele - normal, respiraţia este liniştită; în somn, devine mal zgomotoasă (sforăit);
respiratorii
Simetria - ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul
mişcărilor inspiraţiei şi expiraţiei;
respiratorii
Tipul de Sunt trei tipuri de respiraţie:
respiraţie - costal superior, întâlnit la femeie, prin ridicarea părţii superioare a cutiei toracice,
datorită măririi diametrului anteroposterior în timpul inspiraţiei;
- costal inferior, întâlnit la bărbat, prin mărirea diametrului lateral al cutiei toracice;
- abdominal, întâlnit la copii şi vârstnici, prin mărirea diametrului vertical al cutiei
toracice;
Expectoratia - mucoasa respiratorie este umedă, secreţii reduse, transparente, dense;
Tusea - reprezintă o expiraţie forţată, prin care se elimină secreţiile din căile respiratorii; este
un fenomen de protecţie al organismului.
Hematoza Transformarea sangelui venos in sange arterial prin schimbul de gaze ce are loc la
pulmonara nivelul plamanului.
normala
67
- evite depăşirea greutăţii normale prin respectarea regimurilor de viaţă şi dietetice;
- poarte vestimentaţie care să nu împiedice mişcările respiratorii;
- aeriseasca camera şi locuinţa în mod repetat, constant;
- adopte o poziţie care să permită expansiunea cavităţii toracice;
- se preocupe de crearea unui mediu ambiant care să aibe temperatura, umiditatea, luminozitatea în
limite normale;
- consume de lichide pentru hidratare corespunzătoare;
- evite consumul de medicamente cu efect de polipragmazie (predispune la decom-pensări
respiratorii);
- cunoasca limitele fiziologice, controlul preventiv şi educaţie.
Educatia pacientului:
Respiraţia este funcţia vitală cea mai importantă. A respira în mod conştient înseamnă, a respira
încet, adânc. In general oamenii nu ştiu să respire corect rezultând un deficit de oxigen cu numeroase
consecinţe.
Reguli pentru respiraţie conştientă:
aerul îl inspirăm numai pe nas, gura rămâne închisă;
inspiraţia aerului trebuie să fie adâncă, profundă, până în abdomen (rezultând împingerea înainte a
muşchilor abdominali); acest mod de respiraţie are efect relaxant şi stimulent;
diafragma prin alternanţa mişcărilor „sus-jos" execută masaj organelor zonei inferioare şi favorizează
circulaţia sanguină;
respiraţia trebuie să fie regulată şi cu ritm egal, constant;
inspirăm când ridicăm piciorul şi expirăm când acesta are contact cu pământul;
evităm stresul şi starea de nervozitate deoarece în acest mod forţăm respiraţia care devine superficială şi
rapidă;
respiraţia conştientă înseamnă o bună respiraţie şi contribuie la menţinerea echilibrului fizic şi psihic;
pentru utilizarea la capacitatea reală a plămânilor putem efectua gimnastică respiratorie.
Surse de ordin fizic - alterarea mucoasei nazale, faringiene, bronşice, traheale sau parenchimului
pulmonar; tabagism;
- obstrucţia căilor respiratorii;
- obezitatea;
- bandaje toracice;
- dezechilibru hidroelectrolitic;
- durere;
- hipovolemia;
- sarcina;
- starile febrile;
- infectiile;
- regenerarea tesuturilor si activitatea fizica/intelectuala,
- anomalii musculo-scheletice,
- traumatisme,
- boli ale sistemului nervos central,
- boli cardiovasculare,
- boli psihice;
Surse de ordin - anxietatea;
psihologic - stresul;
- situaţia de criză;
Surse de ordin - aerul poluat, umed;
sociologic - altitudinea înaltă;
Lipsa cunoaşterii - cunoaşterea de sine;
- cunoaşterea mediului ambiant;
- cunoaşterea altor persoane.
69
1. ALTERAREA VOCII
Surse de dificultate :
- procese inflamatorii la nivelul cailor respiratorii superioare : nas , faringe , laringe
- prezenta alergenilor din mediul inconjurator.
Manifestări de dependenţă
Disfonie = tulburări ale emisiunii vocale, interesând înălţimea, intensitatea şi timbrul vocii.
Se manifestă sub formă de răguşeală, voce stinsă, voce aspră. Apare în laringita
acută sau cronică.
Afonie = imposibilitatea de a vorbi.
Voce nazonată - intalnita în obstrucţia foselor nazale.
Voce bitonală - apare în leziunile nervului recurent stâng.
Senzaţia de - lipsa de aer.
sufocare
2. DISPNEEA
Surse de dificultate:
- bolile inimii (disfunctii de pompa, tulburari de ritm si conducere),
- bolile plămânului (in care sunt afecate ventilatia, perfuzia, difuziunea gazelor),
- boli ale căilor respiratorii superioare(necesar crescut de oxigen in organism, sarcina
anxietate,hipertiroidism), anemii prin deficit de hematii sau hemoglobina. Aerul pătrunde cu greutate în
plămân, având drept consecinţă oxigenarea defectuoasă a ţesuturilor şi acumularea de CO2 în sânge.
Pacientul este anxios.
Manifestări de dependenţă
70
- mixta- predominanad una din forme, in functie de cauza
declansatoare.
Tahipnee - creşterea frecvenţei respiraţiei respiraţie cu creşterea frecvenţei
mişcărilor respiratorii peste 40 resp/min; amplitudine scăzută,
respiraţie superficială şi ritmică; suprafaţa respiratorie redusă,
reprezintă cauza;este întâlnită în majoritatea bolilor pleuro-
pulmonare, cardio-vasculare, anemii, stări toxico-infecţioase,
afecţiuni intra-abdominale cu efect de masă asupra bazei plămânilor
(sarcină, ascită, meteorism).
Manifestări de dependenţă
Obstrucţia căilor Poate fi produsă de procesele inflamatorii ale căilor respiratorii, dar şi de
respiratorii prezenta unor corpi străini, pătrunşi accidental în căile respiratorii - îndeosebi la
copii - ca şi de deformări ale nasului.
Respiraţie dificilă pe - bolnavul respiră pe gură
nas
Secreţii abundente - secreţii mucoase, purulente sau sanguinolente, care împiedică respiraţia
nazale
Epistaxis - hemoragie nazală
Deformări ale - deviaţie de sept, traumatisme
nasului
Strănut - expirare forţată
72
Aspiraţie pe nas - smiorcăit
Tuse - cu caracter de tuse uscată sau umedă, persistentă
Cornaj - zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă
Tiraj - depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal, epigastru,
intercostal
Pacientul să nu devină - educă pacientul pentru a folosi batista individuală, de unică folosinţă;
sursă de infecţie - educă pacientul pentru a evita împrăştierea secreţiilor nazale;
Sa fie oprit - aşază pacientul în decubit dorsal, cu capul în hiperextensie;
epistaxisul - comprimă ou policele, pe septul nazal, nara care sângerează timp de 5-10
minute;
- aplică comprese reci pe frunte, nas sau ceafă;
- recomandă pacientului să nu-şi sufle nasul;
Pacientul să prezinte - umezeşte aerul din încăpere;
mucoase respiratorii - recomandă pacientului repaus vocal absolut;
umede şi integre - favorizează modalităţi de comunicare nonverbală;
Pacientul să înghită - întrerupe alimentaţia solidă;
fără dificultate - recomandă gargară cu soluţii antiseptice;
- alimentează pacientul cu lichide călduţe;
Pacientul să prezinte - învaţă pacientul să evite schimbările bruşte de temperatură şi de asemenea,
rezistenţă crescută aglomeraţiile.
faţă de infecţie
Pacientul să prezinte - învaţă pacientul să tuşească, să expectoreze şi să colecteze sputa;
căi respiratorii - umezeşte aerul din încăpere cu apă alcoolizată;
permeabile şi o bună - aspiră secreţiile bronşice, dacă este cazul;
respiraţie - învaţă pacientul să facă gimnnastică respiratorie;
- asigură poziţia şezând sau semişezând a pacienţilor cu dispnee;
- învaţă pacientul să renunţe la obiceiurile dăunătoare (fumat);
- administrează tratamentul prescris: antitusive, expectorante, bronhodilatatoare,
decongestionante ale mucoasei traheo-bronşice.
Pentru a combate sughiţul ofera pacientului:
- lichide reci în cantităţi mici şi constant;
- aplicăm punga cu gheaţă pe epigastru;
- administrăm la indicaţia medicului: atropină, barbiturice etc.
Sa-i fie calmata - aseaza pacientul pe partea opusa durerii toracice in pozitie sezanda sau
durerea pacientului semisezanda;
- combate sughitul, tusea;
- administreaza tratamentul prescris de medic.
73
Pacientul sa fie ferit - educa pacientul pentru efectuarea gimnasticii respiratorii ;
de complicatii - schimba periodic pozitia bolnavului, maseaza regiunile predispuse escarelor ;
- educa pacientul sa evite zonele poluate, alergene sa renunte la tutun, sa
respecte indicatiile medicale.
Pacientul să fie - asigură poziţie antalgică;
echilibrat psihic - învaţă pacientul să utilizeze tehnici de relaxare;
- pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici la care va fi supus
(puncţii, examene radiologice, endoscopice şi în vederea aspirării secreţiilor
bronşice).
DISPNEEA
Anxietatea, frica, senzaţia de moarte iminentă, însoţesc şi amplifică dispneea. Dispneea este,
deseori, foarte angoasantă pentru aparţinători si, uneori, chiar pentru medic, deoarece frica de a muri
sufocat are un impact emoţional important. Din acest motiv, dispneea este o suferinţă nu numai pentru
bolnav, ci si pentru familia sa, precum si pentru personalul medical care îl îngrijeşte.
Plan de ingrijire
Obiective:
Pacientul să respire liber, pe nas in timp de............
Pacientul să nu devină sursă de infecţie.
Pacientul să înghită fără dificultate in timp de.............
Pacientul să prezinte rezistenţă crescută faţă de infecţie in timp de.............
Pacientul să prezinte căi respiratorii permeabile şi o bună respiraţie in timp de.............
Pacientul să fie echilibrat psihic in timp de.............
Atitudini şi intervenţii
• aerisirea camerei;
educarea pacientul pentru repaus înainte şi după mese, dacă acest lucru provoacă dispnee;
reducerea anxietatii;
supravegherea functiilor vitale;
oxigenoterapie la indicatia medicului;
masuri specifice in functie de tipul de dispnee;
învăţăm pacientul tehnici de respiraţie pentru menţinerea expansiunii pulmonare ca de exemplu:
- respiraţia cu presiune pozitivă sau profundă;
- respiraţia diafragmatică.
Respiraţia profundă:
- respiraţie cu presiune pozitivă = respiraţie cu buzele strânse;
- este eficace în reducerea dispneei de efort;
- pozitionarea corecta a pacientului; poziţiile pacientului pot fi: ortostatism, şezând şi decubit.
In ortostatism, pacientul inspiră pe nas şi expiră pe gură cu buzele strânse efectuând 5-10 paşi cu
balansarea membrelor superioare.
In şezând, poziţia pacientului este pe scaun cu braţele încrucişate pe piept executând timpul inspirator pe
nas şi expirând pe gură cu buzele strânse, aplecându-se în faţă.
Între un ciclu şi altul al acestui exerciţiu sunt obligatorii pauze de aproximativ 10 secunde.
In poziţia decubit, pacientul inspiră pe nas şi expiră pe gură cu buzele strânse ca pentru pronunţarea
vocalei „u", contractând muşchii abdominali; şunt necesare între ciclurile de exersare pauze de circa 10
minute;
Respiraţia profundă favorizează oxigenarea, creşte presiunea exercitată în timpul expirator, diminuează
spaţiul mort, rezistenţa la nivelul căilor respiratorii superioare şi menţine/întăreşte tonusul muşchilor
respiratori.
75
Respiraţia diafragmatică:
- constatam amplificarea rolului diafragmului în procesul respirator;
- poziţiile pacientului pot fi: ortostatism, şezând şi decubit dorsal;
- în decubit, pacientul va plasa o mână pe stomac şi cealaltă pe abdomen, sub coaste;
- rugăm pacientul să inspire lent şi adânc pe nas având gura închisă, permiţând expansiunea abdominală
cât mai mult posibil;
- pacientul expiră pe gură cu buzele strânse, contractându-şi muşchii abdominali;
in paralel execută cu mâna aflată pe abdomen o uşoară presiune, concomitent cu coborârea abdomenului.
- durata acestui exerciţiu va creşte progresiv de la un minut la 10 minute si pauze obligatorii de 2 minute;
- în 24 de ore, exerciţiul va fi exersat de 4 ori;
- când muşchii cu rol respirator nu-şi mai pot îndeplini funcţiile, pacientul va fi poziţionat forţat şi anume
ortopnee (pentru utilizarea muşchilor respiratori accesori: pectoralul mare şi mic, scalenii,
sternocleidomastoidian);
DUREREA TORACICA
avem în vedere că nu orice semnalare a prezenţei durerii toracice constituie o afecţiune a aparatului
respirator;
durerea toracică în cazul tulburărilor funcţionale respiratorii constituie un indiciu ferm pentru
diagnosticul afecţiunilor pulmonare;
durerea toracică se prezintă sub forma de:
1.Junghi toracic:
- durere localizată, exacerbată de tuse şi de expectoraţia profundă;
- are caracter acut şi superficial;
- este întâlnit în: pleurite, pleurezii, pneumonii, congestii pulmonare.
2.Durere vie:
- durere atroce, violentă, care provoacă imobilizarea cutiei toracice şi oprirea respiraţiei;
- este însoţită de stare de colaps şi întâlnită în: embolie pulmonară şi pneumotoraxul spontan.
3.Durere prin compresiune:
- compresiunea punctului dureros produce accentuarea durerilor;
- durerile accentuate sunt de obicei parietale.
4.Durere prin iradiere:
- durere cauzată de o pleurită diafragmatică si localizare în umărul drept.
5.Durere amplificată:
- durere care la mişcările respiratorii se amplifică în intensitate;
- este cauzată de fracturile costale.
TUSEA
Tusea= act reflex exprimat printr-o expiratie exploziva, expulzandu-se din tractul repirator corpi
straini sau secretii de la acest nivel.
Actul tusei cuprinde mai multe faze:
- faza inspiratorie = aerul pătrunde în plămâni;
- faza de compresiune = are loc inchiderea glotei;
- faza de expulzie = expulzia bruscă a aerului datorită contracţiei muşchilor abdominali cu ridicarea
brutală a diafragmului şi deschiderea în mod forţat a glotei;
In faza de expulzie sunt proiectate odată si coloana de aer şi mucozităţile, corpurile străine şi
expectoraţia;
Conditii de aparitie:
76
- apare spontan, fara o cauza aparenta;
- este determinata de efort (la cardiaci);
- emotii puternice;
- alimente condimentate;
- schimbari de pozitie; (abces pulmonar, bronsectazie);
- conditii externe extreme (frig, praf, fum etc);
- secretii bronsice, ingustarea lumenului arborelui respirator etc.
Atitudini si intervenţii
Menţinem măsuri de ordin general:
- urmărim, supraveghem şi delimităm caracterul tusei;
- liniştim pacientul şi îl educăm pentru evitarea fumatului;
- pentru tusea iritativă obişnuim pacientul să:
- îşi stăpânească tusea;
- evite aerul uscat sau temperatura crescută;
- evite ingestia de lichide calde/reci;
- evite conversaţiile în timpul tusei,
- tusească cu bastista de unica folosinta la gură.
Pentru eliminarea secreţiilor efectuăm cu pacientul exerciţii şi tehnici de a tuşi.
Tusea poate fi provocată în cazuri speciale:
- tusea artificială, prin utilizarea tusomatelor care în inspiraţie insuflă aerosoli;
- tuse artificială prin aparatură specială ce produce o exuflaţie activă de - 60 mm Hg.
EXPECTORAŢIA
77
Expectoraţia constituie actul reflex şi voluntar de eliminare a secreţiilor şi sputei formate în căile
respiratorii prin actul tusei.
Sputa- reprezintă produsul ce se expulzează pe gura din căile respiratorii prin tuse. În condiţii
fiziologice, mucoasa căilor respiratorii secretă doar o cantitate mică de mucus, necesară, protejării
suprafeţei interioare a organelor respiratorii faţă de uscăciune şi de efectul nociv al aerului şi prafului.
Acest mucus nu se elimină şi nu declanşează actul tusei.
În condiţii patologice, se adună în căile respiratorii o cantitate variabilă de spută, care acţionează
ca un corp străin şi provoacă actul tusei. Sputa este formată din secreţia, transsudaţia şi exsudaţia
patologică a mucoaselor bronhopulmonare, din descuamaţia epiteliilor pulmonare şi a căilor aeriene, din
produsele rezultate din descompunerea ţesutului pulmonar şi din substanţe străine inhalate, în timpul
evacuării prin faringe şi gură; se mai adaugă salivă, secreţie nazală şi faringiană.
Manifestări de dependenţă
Culoarea - roşie, sanguinolentă, aerată şi spumoasă – hemoptizie;
- hemoptoică - striată, cu sânge, în tuberculoza pulmonară;
- ruginie (culoarea sucului de prune) – pneumonie pneumococica;
- roşie-brună, când sângele stagnează în plămâni;
- roşie gelatinoasă, în cancerul pulmonar;
- roz,spumoasa rozata în edemul pulmonar acut;
- galben verzuie, în supuratii pulmonare;
- albă sau alb perlat, în inflamaţia bronşică şi în astmul bronşic;
- neagră, în infarctul pulmonar.
Mirosul - fetid în dilataţia bronşică, caverme tuberculoase;
- fetiditate penetrantă, în gangrena pulmonară;
- mirosul pământului sau al paiului umed, în supuraţii pulmonare.
Consistenţa - sputa mucoasă cu aspect vâscos, aerată şi aderentă, este întâlnită în bronşita acută şi astm
bronşic;
- sputa purulentă alcătuită din puroi cu aspect cremos, trădează supuraţia bronhopulmonara
şi este întâlnită în abces pulmonar;
- sputa muco-purulentă cu aspect galben-verzui, opacă, sugerează infecţii ale căilor aeriene
ca de exemplu, bronşita;
- sputa sero-muco-purulentă prezintă în plus un adaos abundent de serozitate şi apare în
abcese pulmonare.
Formă - perlată, în astmul bronşic;
- numulară, în caverne pulmonare;
- mase grunjoase izolate, în salivă;
- mulaje bronşice.
Aspectul -sputa seroasa - asa numita sputa transudat, apare in edemul pulmonar acut. Este un lichid
alb-roz acoperit cu multa spuma alb rozata.
- sputa mucoasa - sputa exudat, rezultata din secretiile glandelor mucoase ale cailor aeriene
superioare inflamate. Este intalnita in traheobronsita si in stadiul incipient al astmului
bronsic. Uneori capata aspect de "sputa perlata" cu elemente in forma de spirala "spiralele
Curschman".
- sputa purulenta - este formata exclusiv din puroi, de cele mai multe ori este rezultatul
unei vomici. Apare ca urmare a deschiderii in bronsii a unei cavitati pline cu puroi (abces
pulmonar), din pleura (pleurezie purulenta) sau dintr-un organ vecin (ex. un abces
subfrenic).
- sputa seromuco-purulenta - apare in bronsiectazii, in bronsite fetide, gangrene
pulmonare.
78
- sputa fibrinoasa - se caracterizeaza printr-un continut mare de fibrina.
- sputa pseudo-membranoasa se caracterizeaza prin adevarate mulaje bronsice datorita
continutului lor foarte bogat in fibrina. Caracterizeaza bronsita cronica
pseudomembranoasa in difteria laringiana si bronsica.
- sputa sanguinolenta sau hemoptoica se caracterizeaza prin prezenta sangelui in cantitate
variabila de la rosu deschis pana la rosu-negru. Sputa sanguinolenta are aceeasi valoare
semiologica ca si hemoptiziile mici în edemul pulmonar, cancer pulmonar, infarct
pulmonar.
Cantitatea •cantitatea maxima de secreţie şi spută, fiziologic, este de 40-50 ml;
•în afecţiuni pulmonare ca: abces pulmonar, gangrena pulmonară, produsele eliminate
ajung la 200-400 ml/ 24 ore;
• în afecţiuni ca: abcese pulmonare, chist hidatic sau pleurezii purulente, colecţia
purulentă este expulzată brutal iar expectoraţia devine vomică;
• in bronsita catarala, tuberculoza incipienta sau in pneumonie intre 50-100 ml/24 ore;
•in bronsectazie, gangrena pulmonara,edem pulmonar acut intre 1000 ml/ 24 ore;
Obiective:
Pacientul să nu devină sursă de infecţii nosocomiale.
Pacientul să prezinte cai respiratorii permeabile.
Atitudini si intervenţii
Menţinem măsuri de ordin general:
- urmărim, supraveghem şi delimităm caracterul expectoraţiei;
- calmăm pacientul şi îl poziţionăm în postura care permite expectoraţia cu mai multă facilitate;
- luăm măsuri pentru respectarea unei asepsii riguroase deoarece expectoraţia reprezintă un pericol de
contaminare prin componentele sale patologice;
- interzicem pacientului:
- să fumeze, să servească masa fără igiena mâinilor în prealabil;
- să împrumute vesela celorlalţi pacienţi, să expectoreze oriunde şi oricum etc.
Educăm pacientul:
- pentru expulzarea colecţiei prin tuse;
- pentru a evita expulzarea brutală şi necontrolata a secreţiilor;
- în special copii sau femeile, pentru expectoraţie deoarece de obicei, ei nu ştiu să expectoreze şi îşi înghit
secreţiile eliminate prin tuse;
- educăm pacientul ca după fiecare expectoraţie să-şi efectueze toaleta;
- la nevoie menţinem igiena bucală a pacientului prin ştergere cu comprese sau tampoane de vată;
- utilizăm soluţii dezinfectante şi mănuşi;
- evaluăm volumetric expectoraţia în pahare gradate;
- comunicăm medicului: cantitatea, consistenţa, culoarea, mirosul sputei;
- colectăm sputa pentru analize de laborator;
- provocăm tusea artificială a pacientului pentru dezobstruarea căilor aeriene prin următoarea manevră:
79
- aşezăm pacientul în poziţie semişezândă;
- comprimăm brusc şi repetativ ventral baza toracelui pacientului după inspiraţie forţată;
- în paralel rugăm pacientul să efectueze un efort de tuse;
- această manevră poate fi efectuată în anumite cazuri, cu pacientul aflat în poziţie sezândâ;
- atenţie la afecţiune şi traumatisme toracice, craniene sau fracturi de coloană vertebrală.
HEMOPTIZIA
Hemoptizia constituie eliminarea pe gură, prin tuse, de masă sanguină provenită din căile aeriene
inferioare.
Evaluarea hemoptiziei
- sputa cu striuri de sange;
- hemoragie franca cu sange rosu;
Circumstante de aparitie
Cauze:
- tuberculoza pulmonară: hemoptizie de alarmă; puseu acut la un tbc vechi, cunoscut; tbc cronic rezistent
la tratament; în TBC cavitar – hemoptizia cataclismică, mortală; accident în chimioterapia şi antibioterapia
tuberculoasă; în tumori bronhopulmonare; după insuflarea unui pneumotorax; în tumori benigne.
- traumatisme toracice penetrante sau închise.
- inhalare de corpi străini şi inhalare de gaze iritante (hemoptizie imediată prin inflamare şi
hipervascularizaţie).
- sindroame hemoragipare.
- boli ale aparatului respirator precum: bronşiectazie, bronşite cronice, în urma unor accese de tuse,
violente, pneumonii (mai ales cele cu stafilococ).
- alte afecţiuni pulmonare: abces pulmonar (hemoragie ce anunţă vomica); micoze pulmonare; tumori ale
traheei; chist hidatic pulmonar etc.
- afecţiuni cardiovasculare: stenoză mitrală; insuficienţă ventriculară stângă.; edem pulmonar acut; infarct
miocardic acut complicat cu embolie pulmonară etc.
- embolie pulmonară ce determină infarctul pulmonar.
Conditii de aparitie:
- efort fizic mare;
- expunere prelungita la soare;
- exces de alcool;
- traume psihice;
- medicatie congestiva (estrogeni, Fe, I);
- perioadă premenstruală la femeie.
Hemoptizia poate fi:
-mică – se elimină câteva spute sangvinolente;
-mijlocie – 100 – 200 ml sânge;
-mare – 200 – 500 ml sânge;
-abundentă – cantitatea de sânge eliminată depăşeşte 500 ml.
Eliminarea sângelui este brutală, de obicei precedată de o serie de prodroame:
- senzaţie de gâdilătură laringiană,
- căldură retrosternală, senzaţie toracică de curgere a unui lichid cald;
- gust sărat uşor metalic;
- disconfort respirator însoţit de stare anxioasă;
- zgomot asemănător fierberii unui lichid.
- jenă laringiană urmată de tuse hemoragică cu gust metalic (de sânge).
- stare generală modificată.
80
In timpul crizei de tuse, pacientul elimină cantitativ între 100-300 ml sânge aerat, spumos, având o
culoare de roşu viu. Se asociază următoarele semne şi simptome: tahicardie, dispnee, paloare şi
transpiraţii.
Eliminarea se face, de obicei, brutal, în timpul efortului de tuse. Aspectul sângelui
este aerat, roşu-aprins, amestecat cu spută.
Apare izolat, fiind uneori revelatoare sau într-un context clinic, în care este simptom dominant, dar
şi ca o complicaţie a unei suferinţe cunoscute
Pacientul poate prezenta hemoptizie în cursul aceleiaşi zile sau în cursul zilelor următoare, sputa
prezentând cheaguri de sânge negricioase.
Hemoptizia severă şi masivă din anumite afecţiuni ca de exemplu: tuberculoza pulmonara sau
dilataţia bronşică are caracter fulgerător, fără prodroame, cu eliminare de sânge în cantitate mare,
pacientul decedând prin asfixie.
Examene complementare în urgenţă:
- Ex ORL (faringo-laringoscopie);
- Rx. Torace;
- Hemoleucograma completă (inclusiv trombocite;
- Grup sanguin, Rh;
- Fibrobronhoscopie în urgenţă;
- Computer tomografie toracică;
- Angiografie pulmonară.
Complicatii ale hemoptiziei:
- anemie posthemoragica;
- colaps cardiovascular;
- atelectazie posthemoptoica (caracterizata prin: junghi toracic, dispnee, cianoza);
- deces.
Obiective terapeutice în urgenţă:
- sa fie prevenita asfixia (în hemoptiziile abundente, cu aspiraţie bronşică);
- sa fie prevenita obstrucţia bronşica (prin cheag intraluminal) / insuf resp ac;
- sa fie identificata sursa de sângerare şi limitata/oprita sângerarea;
- sa se previna infecţiile tardive supraadăugate.
Atitudini si intervenţii
Asigurăm repausul, confortul şi toaleta bucală a pacientului:
asigurăm repausul total la pat al pacientului;
poziţionăm pacientul în pozitie semişezând pe partea leziunii;
liniştim şi calmăm pacientul;
îi asigurăm toaleta bucală prin îndepărtarea cheagurilor din gură;
educăm pacientul pentru a nu tuşi şi să inspire lent, profund;
educăm pacientul pentru a nu consuma alimente şi lichide aproximativ 24 ore;
îi asigurăm si îi administrăm lichide reci, bucăţi de gheaţă;
educăm pacientul pentru a nu vorbi şi a-şi păstra imobilitatea cât mai mult timp posibil;
izolăm la nevoie pacientul pentru a evita agitaţia celorlalţi pacienţi sau a aparţinătorilor;
asigurăm condiţii de semiobscuritate si evitarea stimulilor zgomotoşi;
la nevoie efectuăm manopere de aspiraţie şi oxigenoterapie;
la recomandarea medicului abordăm linie venoasă pentru transfuzii;
administrăm tratamentul prescris (hemostatice, sedative etc);
comunicăm medicului orice schimbare survenită în starea pacientului şi efectul tratamentului prescris.
La pacienţii ameninţaţi de asfixie:
81
- intubaţie traheală în scopul izolării plămânului hemoragic pentru evitarea aspiraţiei lichidului şi a asfixiei
consecutive;
- aspiraţie bronşică + oxigenoterapie.
CIANOZA
Coloraţia violacee perioronazală, a patului unghial, a tegumentelor şi a limbii în cianoza centrală.
Atenţie la prezenţa cianozei, evaluarea statusului mental şi a gradului de vigilenţă, prezenţa
dispneei de repaus, utilizarea musculaturii accesorii în timpul respiraţiei – semne de insuficienţ
respiratorie severă!
Cianoza centrală se referă la culoarea buzelor şi a limbii, şi indică o presiune parţială a oxignului
sub 6kPa asociată cu cianoza patului unghial, a tegumentelor, extremităţilor.
În cianoza periferică culoarea buzelor şi a limbii este normală şi se datoreaza unei insuficienţe
circulatorii periferice cu desaturarea hemoglobinei în periferie prin stază (insuficienţă venoasă cronică)
sau vasoconstricţie severă (şoc septic sau alte cauze de şoc) cu sau fără hpoxemie.
PROCES DE ÎNGRIJIRI/NURSING
Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
• să îşi menţină funcţia respiratorie optimă, îşi va menţine căile respiratorii permeabile;
să îşi amelioreze respiraţia,
să se asigure repaus vocal;
să expectoreze uşor, să-şi favorizeze expansiunea toracică;
să prezinte stare de siguranţă;
să efectueze exerciţii respiratorii.
Interventii de prim ajutor constau în:
- manevra Heimlich in obstrucţiile supraglotice;
- susţinerea maxilarului inferior şi hiperextensiunea capului; utilizarea pipelor de tip Guedel
(orofaringiene sau nasofaringiene); toaleta gurii si comprese, aspiraţia cu sau fără control vizual, fixarea
limbii.
In eventualitatea pierderii reflexelor laringiene se recomandă:
- aspiraţia traheobronşică, intubaţia traheală, respiraţie asistată şi controlată.
- va avea un ritm respirator regulat, va evita mediul poluant, si alergeni.
Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
supravegherea funcţiei respiratorii şi circulatorii pentru asigurarea unei bune oxigenări;
completarea cu date şi valori a foii de T°, observarea, măsurarea şi notarea valorilor R;.
efectuarea igienei respiraţiei;
observarea, măsurarea şi notarea valorilor TA, P;
tehnici de administrare a O2, tehnici de aspirare a secreţiilor, tehnici ce facilitează satisfacerea nevoii;
asigurarea condiţiilor de mediu şi igienă, asigurarea vestimentaţiei corespunzătoare;
efectuarea de exerciţii pentru asigurarea funcţiei respiratorii = mişcări, mobilizare, aerisire.
Evaluarea îngrijirilor
Vom evalua:
prezenţa sau absenţa dificultăţilor respiratorii;
semnele de hipoxie (cianoză,paloarea tegumentelor, temperatura lor, agitaţie);
83
valoarea semnelor vitale P, T°, R, TA - va fi înregistrată în foaia de temperatură;
prezenta agenţilor poluanţi, iritanţi;
expectoraţia (ce, cum, când), tusea (tip, caracter, momentul), poziţia, vomică, hemoptizia;
reacţia faţă de anxietate, simte sau nu ameliorarea, se odihneşte corespunzător;
nivel de cunoştinţe, alte semne asociate.
84
6. CIRCULAŢIA ARTERIALA
Circulaţia este funcţia prin care se realizează mişcarea sângelui în interiorul vaselor sanguine, care
are drept scop transportul substanţelor nutritive şi a oxigenului la ţesuturi, dar şi transportul produşilor de
catabolism de la ţesuturi la organele excretoare.
Un rol important îl deţin sângele şi limfa, cuprinse în sistemul circular, şi inima, în condiţii de
integritate anatomică şi funcţională.
Asistenta medicală supraveghează circulaţia prin:
- urmărirea pulsului,
- a tensiunii arteriale,
- a culorii tegumentelor.
a) PULSUL
Reprezintă unda de soc ce ia nastere prin destinderea peretilor arteriali de catre volumul de sange
expulzat din ventriculul stang in timpul sistolei ventriculare care se propaga de-a lungul acestora odata cu
coloana de sange arterial. Poate fi perceputa prin palparea unei artere superficiale comprimata incomplet
pe un plan dur.
Este manifestarea periferica a activitatii mecanice a inimii.
Reflecta starea de functionare a inimii si a sistemului arterial.
85
Manifestările de independenţă
Precizari
valorile tensiunii arteriale la membrele superioare nu sunt aceleaşi;
valorile tensiunii arteriale la membrele superioare faţă de membrele inferioare diferă;
Conditia - vârsta - tensiunea este mai mică la copil şi creşte pe măsură ce înaintează în vârstă; se
biofiziologica stabilizează la adult; creşte uşor la persoana vârstnică;
- sex: la femei tensiunea arterială este mai mică decât la bărbaţi cu valori cuprinse între
5-10 mm Hg;
- ritm somn/ veghe: în timpul somnului sau dimineaţa tensiunea arterială are valorile cele
mai mici;
- activitatea - diurnă produce o creştere a tensiunii arteriale; de asemenea, efortul fizic
produce creşterea tensiunii arteriale, cu revenirea la valorile iniţiale după încetarea
acestuia;
- rasa: populatia de culoare inregistreaza valori tensionale mai mari decat cea alba;
87
- alimentatia;
- ritmul circadian: ceasul biologic are particularitati individuale dar se inregistreaza
valori mai scazute in cursul noptii si mai crescute in a
doua parte a zilei;
- valorile tensiunii arteriale prezintă oscilaţii de-a lungul aceleaşi zile;
- medicatia: actioneaza direct si indirect( narcoticele scad tensiunea arteriala ,
psihoactivele cresc tensiunea arteriala;
- vasodilataţia generală determină scăderea presiunii exercitată de sângele circulant.
Conditia - emoţiile, bucuriile, stresul, anxietatea determină creşterea tensiunii arteriale.
psihologica
Conditia - climatul:
sociologica - frigul produce vasoconstricţie, deci şi creşterea tensiunii arteriale;
- căldura produce vasodilataţie, deci şi scăderea tensiunii arteriale.
Manifestări de independenţă
Tensiunea maximă se obţine în Vârsta T.A. max (mm Hg)
timpul sistolei ventriculare 1-3 ani 75-90
4-11 ani 90-110
12-15 ani 100-120
adult 110-139
88
- obstrucţii arteriale;
- supraîncărcarea inimii, temperatura corpului, etc..
De ordin psihologic - anxietatea, stresul, situaţia de criză.
Lipsa cunoaşterii - cunoştinţe insuficiente despre alimentaţia echilibrată, despre sine,
despre alţii, despre obiceiurile dăunătoare.
Manifestări de dependenţă
Tegumente - reci, palide, datorită irigării insuficiente a pielii;
modificate - cianotice - coloraţie violacee a unghiilor, buzelor, lobului urechii.
Modificări - tahicardie = creşterea frecvenţei pulsului; numărul pulsaţiilor pe minut, depăşesc
de frecvenţă valorile de 100-150-200.
a pulsului - fiziologic tahicardia se înregistrează în urma: efortului fizic prelungit, stărilor
emoţionale exacerbate, traumelor psihice, etc.
- patologic tahicardia se înregistrează în urma:
-afecţiunilor cardiace (miocardita, colaps circulator),
dezechilibrului hormonal;
-pierderilor masive sanguine (hemoragii), accidentelor
vasculare cerebrale;
-hipertermiei = evoluţia ascendentă a frecvenţei pulsului
este paralelă de obicei cu cea a temperaturii (pulsul, creşte
cu 10 b/min pentru un grad de temperatură);
- pulsul tahicardic înregistrează puseuri paroxistice ce trebuiesc
obligatoriu notate în foaia de temperatură.
- bradicardie:
numărul pulsaţiilor pe minut scade sub valoarea de 60-40 b/min.
bradicardia se înregistrează în urma:
- hipertensiunii intracraniene, hemoragie cerebrală, tumori
cerebrale, meningite;
- miocardite acute, intoxicaţie cu tonicardiace (digitală), hipoxie
cardiacă;
- hipoxie cerebrală (deficit de oxigenare cerebrală cu pierdere
de conştientă şi crize convulsive).
Modificări Se disting:
de - puls amplu , care izbeste cu forta degetul- puls magnus;
amplitudine - puls mic, slab perceptibil- puls parvus;
(volum) al - puls filiform, cu volum foarte redus, abia perceptibil- hipotensiune, şoc;
pulsului - puls asimetric - volum diferit al pulsului la artere simetrice;
- puls alternant: undă normală este urmată de undă cu amplitudine mică, apare în leziuni
miocardice severe;
- puls cu amplitudine mică „tardus et parvus‖ în stenoza aortică;
- puls paradoxal: dimimuarea până la dispariţie a undei pulsatile în inspir.
Modificări - se disting;
de - puls dur( puls durus), greu comprimabil;
tensiune a - puls moale( puls mollis), usor perceptibil.
pulsului - depinde de hipo/hipertrofia ventriculului stâng care determină creşterea/ scăderea
cantităţii sanguine împinsă în artere prin forţa de contracţie a inimii.
Modificări Se disting;
89
de - puls celer- unda pulsatila apare si dispare cu rapiditate;
celeritate Pulsul ― celer et altus‖ ( Corrigan) este pulsul cu amplitudine mare si viteza in ascensiune
si mai ales in coborare crescuta. Este caracteristic insuficientei aortice;
- puls tardus- pulsul care se palpeaza un timp mai indelungat , deoarece distensia arterei
se face cu intarziere;
Pulsul ― tardus et parvus‖ este pulsul cu amplitudine mica si de o durata mai mare,
caracteristic stenozei aortice.
Cauze:
tromboza/stenoza vaselor arteriale;
afectarea elasticitatii vaselor arteriale (arterioscleroza vasculară determină puls tard);
afecţiuni cardiace: puls „celer et altus‖ cu undă rapidă: insuficienţa aortică, sindrom
hiperchinetic.
HIPOTENSIUNEA ARTERIALA
92
pacientul sa exprime disparitia durerii;
sa fie prevenite complicatiilor imediate si tardive ale pacientului;
sa fie promovate confortului fizic si psihic al pacientului;
sa fie asigurat un aport nutritional adecvat;
sa fie combatute infectiile;
sa fie favorizate circulatia arteriala, venoasa;
93
7. NEVOIA DE A BEA Şl A MÂNCA
( a se alimenta si a hidrata)
Definiţie
Oricărui organism îi este necesar să ingereze şi să absoarbă alimente de bună calitate şi în cantitate
suficientă, pentru a-şi asigura dezvoltarea, întreţinerea ţesuturilor şi pentru a-şi menţine energia
indispensabilă unei bune funcţionări.
Alimentele sunt substante complexe pe care omul le introduce in tubul digestiv,le digera,le absoarbe
pentru energie,biosinteza componentelor celulare,cataliza biologica si intretinerea celorlalte functii.
Scop:
- sa asigure aportul de vitamine si saruri minerale;
- sa asigure necesarul energetic de baza al organismului pentru dezvoltare si refacere;
- sa asigure si sa favorizeze procesul de vindecare prin menajarea organelor bolnave si aport nutritiv
necesar organismului(terapeutic);
- prevenirea evolutiei nefavorabile ale unor boli.
Manifestări de independenţă
96
alimentare - 10 ore repaus nocturn;
Apetit - poftă de mâncare - senzaţie agreabilă, tradusă prin dorinţa de hrană;
Foame - senzaţie dezagreabilă, tradusă prin nevoia de a mânca;
Saţietate - senzaţie de plenitudine, resimţită de individ atunci când nevoia de hrană este
satisfăcută;
Hidratare - consum de lichide în funcţie de nevoie;
Gust şi - alegerea alimentelor;
valoare - servirea mesei singur sau în grup;
acordate - tradiţii;
mâncării - obiceiuri alimentare;
- educaţie.
Simtul - trebuie sa fie prezent;
gustativ
Ingestie de - in cantitate si calitate corespunzătoare vârstei, activităţii;
alimente si de
lichide
Obiceiuri - sănătoase;
alimentare
Stare de - normală in raport cu varsta, sexul.
constituţie
97
- glucide: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram;
- lipide: 9,3 cal. prin metabolizarea unui gram;
- proteine: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram.
- cercetează gusturile şi deprinderile alimentare ale individului;
- alege alimentele ţinând seama de preferinţele, deprinderile şi nevoile pacientului;
- înlocuieşte, la nevoie, un aliment cu altul, conform echivalenţelor cantitative si calitative ale diferitelor
principii alimentare.
Surse de dificultate
Deficitul este un aport insuficient de elemente nutritive, o insuficienţă în cantitate şi calitate, care
afectează starea nutriţională a individului. Sunt implicaţi o serie de factori, printre care: proaste obiceiuri
în legătură cu alimentaţia, boli organice şi psihice, intoxicaţii alcoolice, medicamentoase etc.
Insuficienta aportului alimentar şi lichidian determină tulburări la nivelul funcţionării tuturor
aparatelor şi sistemelor organismului (denutriţie, deshidratare).
98
Manifestări de dependenţă
Surplusul este un aport alimentar exagerat cantitativ si calitativ. Toţi indivizii care consumă
elemente nutritive în exces, peste necesităţile energetice ale organismului, se îngraşă şi devin obezi.
Surplusul de greutate are repercursiuni asupra funcţionării organelor şi sistemelor organismului. Un
individ poate ingera o cantitate mare de alimente din mai multe motive: stres, anxietate, singurătate,
tulburări psihice, dezechilibru endocrin sau alte dezordini organice.
Manifestări de dependenţă
Indice ponderal: - greutate corporală cu 15-20% mai mare decât greutatea ideală;
+15-20% greutatea ideală se calculează cu formula:
Gkg= 50+ 0,75 (Tcm-150) +(V-20 ):2 X 0,9 unde:
Gkg = greutate corporală exprimată în kg;
Tcm - talia, exprimată în cm;
100
V = vârsta exprimată în ani;
0,9 = factor de corecţie care se aplică numai la femei
- îngrăşare.
Bulimie - senzaţie exagerată de foame: mănâncă fără control.
Polifagie - nevoie exagerată de a mânca şi absenţa sentimentului de saţietate.
Greţuri şi vărsături - eliminare pe gură, parţial sau în totalitate, a conţinutului gastric.
Obezitate - indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin împărțirea
greutății unei persoane, exprimată în kilograme la pătratul înălțimii
acelei persoane, exprimată în metri, este mai mare de 30 kg/m2.
3. Intoleranta digestiva
Manifestari de dependenta:
- greata- senzatie de a vomita, urmata sau nu de varsatura.
- varsatura,
- astenie (oboseala) fizica,
- paloarea tegumentelor,
- inapetenta,
- balonari,
- regurgitatii - reflux in cavitatea bucala a unor cantitati mici de lichide din cavitatea gastrica.
101
- nu poate folosi ustensilele pentru a se alimenta.
Surse de dificultate :
- afectiuni ale membrelor superioare, rani ale membrelor superioare;
- stres , anxietate, confuzie, tulburari psihice;
- deficit vizual,
- deformarea articulatiilor mainii, paralizie;
- proteze dentare prost ajustate;
- singuratate;
- dezechilibre endocrine sau organice.
Manifestari de dependenta :
- nu bea sau bea lichide interzise;
- omite mesele sau mananca alimente interzise;
- ameteli,
- paloare,
- indispozitie,
- constipatie.
Surse de dificultate :
- obisnuinte alimentare diferite , legate de cultura si religie;
- stres , anxietate, confuzie;
- lipsa cunoasterii alimentelor premise sau interzise in afectiunea pe care o are pacientul;
- dezgust alimentar;
- obisnuinte alimentare dficitare in familie;
- nu poate sa-si procure sau sa-si prepare alimentele;
- intoleranta alimentara;
- neacceptarea bolii.
102
- refuzul de a manca
- refuzul de a bea
Surse de dificultate:
- depresii majore;
- anxietate, stress,
- atitudine defavorabila,
- anturaj,
- insalubritate,
- slabiciune,
- pierderea stimei de sine,
- tulburari de gandire,
- singuratatea (divort , deces);
- pierderi sociale ( somaj , de avere etc.)
Vărsăturile
Definitie
Varsaturile reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe gură.
Generalitati
Voma este un act reflex reprezentând o reacţie naturală a organismului de apărare, cel mai adesea
faţă de anumite substanţe toxice sau greu digerabile faţă de stomac .
Centrul vomitiv este situat în bulbul rahidian, reflexul de vomă fiind declanşat de excitaţiile care
pornesc din aproape toate organele abdominale şi labirint.
Vărsătura este un act reflex provocat de contracţia diafragmului şi a muşchilor abdominali. Este
precedată adesea de greaţă şi hipersalivaţie. În timpul vărsăturii se realizează o contracţie a pilorului care
împiedică trecerea conţinutului gastric spre duoden şi în acelaşi timp o relaxare a zonei fundice şi a cardiei
care permite eliminarea lui forţată spre esofag, faringe şi cavitatea bucală. Vălul palatin este ridicat, iar
glota închisă împiedică trecerea conţinutului vărsăturii către căile respiratorii. Mişcările antiperistaltice ale
esofagului şi jocul funcţional al joncţiunii esofago-gastrice sunt suspectate a avea un rol în exteriorizarea
vărsăturii, dar forţa operativă principală rămâne creşterea presiunii intraabdominale ca urmare a
contracţiei simultane şi deosebit de puternice a diafragmului şi muşchilor peretelui abdominal.
Orice excitaţie a tractului digestiv poate determina o incitaţie vomitivă transmisă centrilor nervoşi
bulbari, unde se află centrul vomei, prin intermediul nervilor glosofaringian şi pneumogastric.
Surse de dificultate
Nevoia de a vărsa este declanşată în cele mai multe cazuri de:
- intoxicaţii alimentare, mese prea copioase, consum excesiv de alcool;
- consum de anumite medicamente orale, efectele secundare ale unor medicamente;
103
- colici intestinale, infecţii virale, labilitate psiho-emoţională, graviditatea;
-deplasarea cu maşina, prin excitaţia centrului echilibrului;
- rcreşterea presiunii intracraniene (meningite, encefalite, hemoragii cerebrale, tumori,
abcese cerebrale);
- excitare chimică pe cale sanguină cu substanţe ca cloroform, morfină, uree, sau toxi-kine microbiene în
scarlatina, difterie, pneumonie; -in aceste cazuri voma reprezintă un fenomen patologic.
Manifestarile cantitative/calitative sunt determinate de frecvenţă, orar, cantitate, continut, culoare, caracter.
Frecventa
•vărsături ocazionale in intoxicaţii alimentare sau boli infecţioase acute;
•vărsături frecvente in stenoza pilorică după mese;
•vărsături incoercibile in graviditate, tabes, boli psihice;
•vărsăturle pot prezenta caracter de periodicitate.
Orarul vărsăturilor este caracterizat de alimentaţie:
•vărsături matinale, dimineaţa pe stomacul gol (la alcoolici şi gravide);
•vărsături post-prandiale imediat după alimentare sau în timpul mesei (traume psihice, depresie);
•vărsături tardive după 2-6 h de la consumul alimentar (ulcer, cancer gastric complicat cu stenoză
pilorică);
Cantitate:
• în cazul vărsăturilor alimentare pacientul varsă toată cantitatea alimentelor consumate;
în stenoza pilorică pe lângă alimentele consumate se adaugă şi secreţia exagerată a glandelor stomacale,
precum şi resturi de la alimentaţiile anterioare (vărsătură abundentă);
uneori cantitatea conţinutului stomacal evacuat este de câteva zeci de ml.
Miros:
•vărsăturile au un miros fad;
•miros acru în caz de hiperclorhidrie;
•miros fecaloid în ileus (refluxul conţinutului intestinal în stomac);
•miros rânced în caz de fermentaţie stomacală.
Conţinut
Conţinutul vărsăturilor este rezultatul:
-alimentelor ingerate, sucului gastric şi duodenal, conţinutul duodenului;
-conţinutul intestinal regurgitat, uneori din exudatul pereţilor stomacali, sânge, etc.
In funcţie de acestea deosebim:
- vărsături alimentare care conţin alimente mai mult sau mai puţin digerate;
- vărsături mucoase, apoase, ce conţin produsele hipersecreţiei gastrice din gastrite,
cancer gastric şi apar la gravide, etilici ca vărsături matinale;
- vărsături biliare în colecistopatii; |
- vărsături fecaloide in caz de ocluzie;
- vărsătură intestinală;
- vărsături purulente în gastrita flegmonoasă sau când un abces al organelor învecinate se deschide în
stomac;
-vărsături sanguinolente sau de sânge pur (hematemeză) în boli ale stomacului, organelor învecinate sau în
cadrul unor boli generale.
Culoare:
• galben verzui sau verde închis în vărsături biliare;
• galben murdar în ocluzii intestinale;
• roşie în hematemeză;
104
• brună, având aspect de „zaţ de cafea" în hemoragii digestive, cancer gastric (cantitatea de sânge din
stomac este redusă apărând în vărsături sub formă digerată sau semidigerată);
Caracter:
• vărsătură fără efort,
• vărsătură fără greaţă,
• vărsatura fără legătură cu alimentele consumate;
• vărsătura brună,
• vărsătură în jet,
• vărsătură incoercibile- varsatura în hipertensiune intracraniană (HIC).
Atitudini si interventii
Delimitam simptomele premergătoare:
• supraveghem pacientul atunci când prezintă simptomele premergătoare vărsăturilor:greaţă, vertij,
salivaţie abundentă, dureri de cap, tahicardie, transpiraţii reci, disconfort, stare generală alterată
•în aceste cazuri pregătim de urgenţă tăviţă renală, vas colector, muşama, aleza, prosop,pahar cu apă;
•îndepărtăm proteza dentară acolo unde este cazul;
(delimităm vărsăturile provocate sau precedate de accese de tuse, ca de exemplu în tusea convulsivă.
Asiguram măsuri de control şi toaleta pacientului:
•poziţionăm pacientul şezând, semişezând sau decubit lateral cu capul uşor ridicat pentru a împiedica
aspirarea vărsăturilor;
•susţinem capul pacientului cu o mână pe frunte şi vasul de colectare;
•educăm pacientul pentru a nu căuta să-şi oprească vărsăturile;
•efectuăm toaleta pacientului: bucală, parţială sau totală după necesităţi;
•oferim pacientului apă pentru clătirea gurii după vărsături;
•in cazul unei intoxicaţii alimentare oferim multe lichide pentru a stimula vărsatura pentru a curăţa astfel
stomacul;
•asigurăm pacientului regim alimentar de cruţare a stomacului (ceaiuri de muşeţel fără zahăr);
•reluăm alimentaţia pacientului treptat începând cu hrană lichidă (supe);
•educăm pacientul şi aplicăm comprese umezite sau cataplasme calde pe regiunea - abdominală;
•nu administrăm pacientului cu vărsături, medicamente pe cale orală;
•conţinutul stomacal poate fi aspirat în căile respiratorii obstruându-le. In acest caz aspirăm conţinutul
stomacal; resturile alimentare irită mucoasele respiratorii care sunt invadate de floră patogenă apărând
bronhopneumonia;
• observăm frecvenţa vărsăturilor şi periodicitatea acestora, notându-le în foaia de temperatură;
• determinăm volumetric cantitatea vărsăturilor pe 24 h şi orarul acestora;
• apreciem conţinutul, culoarea, mirosul şi forţa de proiecţie a vărsăturilor;
• captăm fiecare vărsătură în vas separat.
Intervenţii post-vărsătură:
•observăm şi calmăm simptomele ce pot însoţi vărsătura: durerea abdominală, pierderea echilibrului,
deshidratarea;
•comunicăm de urgenţă medicului apariţia vărsăturilor sanguinolente;
•liniştim din punct de vedere psihic pacientul care acuză ameţeli, vertij, sete accentuată şi il educăm
pentru conduită post-vărsătură;
•administrăm medicaţia antiemetică prescrisă de medic (supozitoare, injecţii, perfuzii);
•transportăm la laborator pentru investigaţii vărsătura pacientului;
•notăm fiecare vărsătură cu un cerc, data şi ora când s-a produs:
-cu culoare albastră vărsăturile alimentare;
-cu culoare verde vărsăturile bilioase;
-cu culoare roşie vărsăturile sanguinolente.
•la indicaţia medicului efectuăm bilanţul hidric şi administrăm pentru corecţia tulburărilor electrolitice,
105
rezervei alcaline şi anemiei, parenteral, soluţiile perfuzabile, electroliţii, cantitatea de sânge prescrisă;
•monitorizăm funcţiile vitale, vegetative ale pacientului şi comunicăm de urgenţa
TULBURĂRI ELECTROLITICE
Hipo- Manifestări:
natremia - deficit de Na sub 130 mEq/l;
- cefalee, confuzie;
- anxietate, piele umedă.
Intervenţiile asistentei medicale:
- creează un mediu de siguranţă, pacientul fiind agitat şi confuz;
- recunoaşte modificările de comportament;
- acordă suport psihologic;
- acordă suport moral familiei;
- monitorizează soluţiile intravenoase şi rata de flux a acestora.
Hiper- Manifestări:
natremia - excesul de Na: peste 150 mEq/l;
- agitaţie ce poate progresa spre convulsii;
- membrane, mucoase uscate;
- sete, hiperemia feţei;
- tahicardie, hipertensiune arterială ;
Intervenţiile asistentei medicale:
- reduce ingestia de Na;
- administrează soluţii cu conţinut scăzut de Na;
- administrează diuretice;
- creează un mediu de siguranţă.
Hipo Manifestări;
potasemia - nivelul redus de K sub 3 mEq/l;
- slăbiciune, scăderea peristaltismului până la ileus;
- scăderea poftei de mâncare;
- crampe musculare la extremităţi;
- greţuri, fatigabilitate.
Intervenţiile asistentei medicale:
- administrează intravenos K cu mare prudenţă;
- monitorizează aritmiile cardiace;
- asigură mediul de siguranţă;
- monitorizează sunetele intestinale;
- măsoară cu atenţie ingestia şi excreţia;
- educă pacientul să evite alimentele bogate în K (banane, spanac, varză de Bruxelles,
citrice, piersici, caise).
Hiper Manifestări:
potasemia - exces de potasiu peste 5,5 mEq/l;
- greaţă, crampe abdominale;
- diaree (hiperactivitate intestinală);
107
- parestezii, slăbiciune, iritabilitate;
- aritmii cardiace severe;
- schimbarea personalităţii.
Intervenţiile asistentei:
- administrează perfuzii de glucoza şi insulina sau bicarbonat (scad nivelul de K prin
uşurarea pătrunderii lui în celulă);
- monitorizează aritmiile cardiace;
- asigură mediul de securitate.
108
8. NEVOIA DE A ELIMINA
Definiţie:
Eliminarea reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanţele nefolositoare,
vătămătoare, rezultata din metabolism, astfel incat sa fie pastrata homeostazia si mentinuta starea de bine
specifica sanatatii.
Cai de excretie
Organismul recurge la modalitati diferite si la cai diferite pentru a ‗scapa‘ de produsii nefolositori
sau un surplus :
- aparat renal – urină;
- piele - transpiraţie – perspiraţie;
- aparat respirator- aerul expirat;
- aparat digestiv - scaun ;
- aparat genital feminin – menstruatie, secretii eliminate prin tractul genital;
- prin tegumente si mucoase : transpiratie, secretii diverse.
In stări patologice, apar eliminări pe cale digestivă, sub formă de vărsături şi pe cale respiratorie prin
expectoratie.
Generalităţi
Menţinerea constantă a compoziţiei mediului intern se realizează prin procesul de homeostazie.
Toate schimbările volumului extracelular antrenează modificări în compoziţia lichidelor celulare de unde
rezultă importanţa menţinerii constante a compoziţiei mediului intern.
Rinichii fiind organe principale ale homeostaziei menţin compoziţia chimică a lichidelor din
organism la un nivel normal, menţin echilibrul hidric, hidroelectrolitic şi acido-bazic al mediului intern şi
debarasează organismul de produsele toxice rezultate din metabolism.
Substanţele folositoare organismului (sodiul şi apa) sunt absorbite prin osmoză.
Prin rolul său de excepţie, pielea completează eliminarea renală.
Un rol important îl au plămânii, care controlează CO2 şi O2.
Organismul trebuie deasemenea să se debaraseze de deşeurile rezultate în urma digestiei (fibre
celulozice, pigmenţi biliari, celule descuamate de la nivelul tubului digestiv etc).
Şi alte substanţe nefolositoare trebuie eliminate; spre exemplu, la femei, de la pubertate la
menopauză, se elimină o secreţie sanguină menstruală, ce se produce la sfârşitul fiecărui ciclu menstrual,
dacă ovulul nu a fost fecundat.
Factori - alimentaţia:
biologici - cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate de individ influenţează satisfacerea
nevoii de eliminare;
- o bună hidratare şi o alimentaţie bogată în reziduuri (legume, fructe, cereale)
facilitează eliminarea intestinală şi vezicală;
- mesele luate la ore fixe favorizează ritmul eliminărilor;
- exerciţiile - activitatea fizică ameliorează randamentul muscular fortifică musculatura
abdominală şi cea pelviană, care au un rol important în eliminarea intestinală;
- vârsta:
- are rol important în satisfacerea nevoii dacă ţinem seama de controlul sfincterelor;
- la copii, controlul se obţine în 2-3 ani;
109
- la persoanele vârstnice, diminuarea tonusului musculaturii abdominale poate
provoca lipsa de control a eliminării;
- programul de eliminare intestinala - regularitatea programului de eliminare este un
factor ce influenţează satisfacerea acestei nevoi; flora intestinală joacă un rol extrem de
important în fiziologia si patologia aparatului digestiv; momentul ales pentru defecare
poate varia de la un individ la altul;
- consumul de alcool;
- starea de sanatate;
- obiceiurile si cutumele personale: cafeaua, ceaiurile sau alte alimente au efect diuretic;
- tonusul muscular: conditie necesara in mentinerea functiei urinare normale;
- lichidele ingerate:
- cresterea aportului lichidian produce o crestere a eliminarii urinare;
- scaderea aportului lichidian produce o scadere a eliminarii urinare;
- medicamentele;
- pozitia in timpul eliminarilor; pozitia confortabila faciliteaza o eliminare corecat.
Factori - stresul si anxietatea nu altereaza caracteristicile urinei, dar pot influenta frecventa
psihologici mictiunilor;
- emoţiile puternice - pot modifica frecvenţa, cantitatea şi calitatea eliminării urinare şi
intestinale (senzatie de vezica plina, golire incompleta a vezicii urinare, etc).
Factori - normele sociale - fiecare societate îşi stabileşte măsuri de igienă, astfel încât indivizii să
sociologici respecte salubritatea locurilor publice;
- cultura;
- educaţia;
- igiena şi controlul eliminărilor, orarul eliminărilor;
- controlul şi profilaxia stării de sănătate, normele de igienă elementară;
- menţinerea salubrităţii;
- motivaţie pentru eliminare, obiceiuri de igienă personală şi de eliminare;
- respectarea normelor sociale privind organizarea şi salubritatea locurilor publice;
a) URINA: soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanţele rezultate din metabolismul
intermediar protidic, inutile şi toxice pentru organism.
Generalităţi
Prin urină se elimină din organism substanţele toxice. Eliminarea acestor substanţe se face în
soluţie apoasă împreună cu săruri minerale şi alte substanţe de dezasimilaţie care nu sunt necesare
organismului.
In mecanismul de eliminare intervin, alături de rinichi şi tubul digestiv, ficatul, glandele cu secreţie
internă, starea funcţională a aparatului circulator - toate fiind influenţate de activitatea sistemului nervos.
De aici se vede interacţiunea între nevoia de a elimina şi celelalte nevoi fundamentale.
Terminologie:
Micţiune - emisiune de urină, act fiziologic conştient de eliminare;
Diureză - cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore ( volumul de urina secretat de rinichi
intr-o perioada de timp data - PROF. CRIN MARCEAN).
110
Diureza reprezintă eliminarea din organism a substantelor inutile provenite din metabolismul intermediar
protidic care, acumulate în sânge devin toxice pentru organism.
Manifestări de independenţă
b) SCAUNUL- resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin
actul defecaţiei.
Scaunul este alcătuit din:
-reziduurile rămase în urma digestiei alimentelor;
111
-celulele descuamate de pe suprafaţa tubului digestiv şi a glandelor digestive;
-produsele de excreţie a tubului digestiv şi a glandelor anexe;
-număr mare de microbi.
Terminologie:
- defecaţie - eliminarea materiilor fecale prin anus.
Manifestări de independenţă
La copilul mic
Culoarea - în primele 2-3 zile după naştere = verde-brun închis (meconiu);
- la sugari:
• aspectul şi culoarea se modifică în funcţie de felul alimentaţiei.
Astfel:
-galben-auriu - sugar alimentat la sân, în contact cu aerul, prin oxidarea bilirubinei
devine verzui sau verde;
-galben-deschis - sugar alimentat artificial-
-brun -după introducerea făinii în alimentaţie;
Numărul - 3-4 pe zi până în luna a Vl-a când se reduce la 2-3 pe zi; dacă sugarul este alimentat pe cale
artificială, numărul scaunelor este de 1-2 pe zi;
Mirosul - uşor acru, reacţie acidă - sugar alimentat la sân;
- fad, reacţie alcalină sau neutră - alimentaţie artificială;
c) TRANSPIRAŢIA- fenomen fiziologic prin care organismul îşi intensifică pierderea de căldură
şi funcţia sa excretorie, prin intermediul glandelor sudoripare.
Terminologie:
112
- sudoare - soluţie apoasă, constituită din apă 99 g%< şi 1 % reziduu uscat (uree, uraţi, acizi graşi, acizi
organici volatili, săruri minerale,0,20g azot neproteic).
Manifestări de independenţă
Reacţia - acidă pH =3,9- 5,6 sau uşor alcalină;
Cantitatea - minimă, pentru a menţine umiditatea pliurilor-200ml/24h;
Mirosul - variază în funcţie de alimentaţie, climat şi de deprinderile igienice ale individului;
Perspiraţia - pierderi insensibile de apă prin evaporare la nivelul pielii şi prin expiraţie;
Manifestări de independenţă
E) AERUL EXPIRAT
Compoziţia aerului expirat:
- CO2- 16%
- O2 - 3%
- N - 74%
- H20 - 7%.
Atunci când nevoia de eliminare nu este satisfăcută, survin mai multe probleme de dependenţă:
1. Eliminare urinară inadecvată/anormala prin deficit sau prin surplus.
2. Retenţie urinară.
3. Incontinenţă de urină.
113
4. Incontinenţă de materii fecale.
5. Eliminarea intestinala inadecvata/anormala.
6. Diaree.
7. Constipaţie.
8 Eliminare menstruală inadecvată.
9. Diaforeza.
Surse de dificultate
Surse de dificultate
115
- diaree accentuată,
- hemoragii abundente;
- perioada de formare a colecţiilor seroase;
- insuficienţă circulatorie cu formare de edeme;
- perioada acută a bolilor infecţioase (pneumonie, hepatită etc.)
- glomerulonefrite acute însoţite de edeme;
- ciroza hepatica;
- tulburari de tranzit.
Anuria - absenta urinei in vezica urinara;
- poate fi:
- secretorie (adevărată)- apare atunci când se produce încetarea formării
urinei;
- excretorie (falsă) - are drept cauză imposibilitatea drenării urinei
formate.
In ambele cazuri avem o vezică urinară goală!
Cauze:
a) Cauzele prerenale sunt acelea care determina scaderea fluxului plasmatic renal :
- scaderea volumului de sange (hipovolemia) : hemoragii, arsuri;
- scaderea debitului cardiac: valvulopatii;
- vasoconstrictie renala in conditiile in care exista vasodilatatie sistemica:
hepatorenal;
- medicamente care impiedica autoreglarea circulatiei renale: inhibitori de
ciclooxigenaza (ex: aspirina).
Scaderea perfuziei renale determina reducerea presiunii hidrostatice .
b) Cauze renale intrinseci sunt determinate de :
- cauze glomerulare: infiltratul inflamator glomerular scade suprafata de filtrare;
- cauze tubulare: necroza tubulara acuta determinata de substante nefrotoxice sau de
ischemie (daca hipovolemia este prelungita apare necroza ischemica a tubilor renali -
deci o cauza initial prerenala - care poate determina necroza tubilor si astfel devine o
cauza renala intrinseca);
c) Cauze postrenale sunt determinate de obstructia cailor renale la orice nivel (tubi,
ureter, uretra). Cresterea presiunii la nivelul capsulei Bowmann scade presiunea de
filtrare.
117
nici noaptea. Enurezia este numita primara atunci cand copilul nu este in masura sa-si
controleze vezica la varsta normala a curateniei, adica intre 2 si 4 ani; ea este numita
secundara atunci cand survine dupa o perioada in care curatenia fusese deprinsa.
Tipuri de enurezie:
- enurezia nocturna izolata sau enurezia adevarata se observa mai ales la baieti si
prezinta adesea un caracter familial (parinti, frati si surori). Ea nu survine decat
noaptea.
- enurezia prin imaturitate vezicala, cauzata de persistenta unei vezici de tip infantil,
foarte contractila, ea este cea mai raspandita la fete. Ea se caracterizeaza mai ales prin
nevoia frecventa si imperioasa de a urina (mai mult de 6 mictiuni pe zi) sau prin pierderi
de urina in timpul rasului, tusei, jocului.
Modificările - miros aromatic de fructe coapte sau de cloroform, datorită acetonei în stările însoţite de
mirosului acidoză ca in diabet zaharat ;
urinei - miros putred în infecţii cu germeni microbieni anaerobi;
- miros amoniacal imediat după evacuare în fermenţia alcalină intravezicală a urinei;
- miros caracteristic alimentelor şi medicamentelor ingerate.
Modificările - urina în contact prelungit cu aerul şi datorită fermentaţiei amoniacale devine alcalină;
reacţiei reacţia alcalină şi hiperacidă favorizează precipitarea substanţelor dizolvate în urină şi
urinei formarea de calculi în căile urinare.
Modificările - patologic aspectul tulbure al urinei la emisie sau după un timp de la emisie este cauzat
aspectului de:
urinei - puroi sau microbi;
- mucozităţi şi săruri minerale;
- eliminarea de calculi.
Piuria- reprezintă prezenţa puroiului în urină.
-examenul microscopic pune în evidenţă prezenţa unor leucocite polinucleare alterate sau
nu, iar macroscopic urina prezintă aspect tulbure;
-piuria este determinată de leziuni ale aparatului urinar, şi pentru a preciza originea se
poate recurge la proba celor trei pahare;
Modificările - urina prezintă densitate mică în poliurie şi densitate mare în oligurie;
densitatii - densitatea urinei creşte în stările febrile (din cauza eliminării substanţelor de dezasimi-
urinei laţie din arderile mai intense), diabet zaharat;
- densitatea urinei scade când rinichiul pierde capacitatea de concentrare= hipostenurie ca
în cazul bolilor renale cronice;
- fixarea densităţii scăzute la 1010 se numeşte izostenurie.
Modificările - albuminuria- prezenţa albuminelor în urină;
compozitiei - proteinurie- prezenta proteinelor in urina;
- glicozuria- prezenţa glucozei în urină.
119
Durerea 1.Durerea lombară
Nu este caracteristică bolilor renale putând apărea şi în suferinţe ale coloanei
vertebrale, biliopatii, pancreatopatii, afecţiuni ginecologice (uter retroversat).
a) Difuză permanentă
- percepută sub formă de jenă, discomfort;
- are tendinţa de iradiere spre flancurile abdomenului;
- se accentuează în ortostatism şi trepidaţii;
- diminuă în clinostatism.
Poate fi:
- bilaterală- caracterizează bolile ce afectează simultan ambii rinichi =
nefropatii medicale (glomerule acute, cronice, rinichi polichistic).
- unilaterală – caracterizează nefropatii chirurgicale (litiază, hidronefroză,
pionefroză, tuberculoză, calcul renal, ptoză renală, abces perirenal).
b) Colicativă
Este în majoritatea cazurilor unilaterală.
Cauze - apare prin migrarea pe ureter :
- calculilor (litiază reno-ureterală);
- cheagurilor de sânge (hematurii);
- fragmente de cazeum (tuberculoză);
- fragmente tumorale (cancer renal).
2.Durerea hipogastrică
- simptom al sindromului cistitic alături de tulburările de micţiune (disurie,
polakiurie, tenesme vezicale);
- localizare: suprapubiană; nu iradiază;
- intensitate: medie;
- caracter: jenă dureroasă, arsuri, cistalgia- durerea vezicii urinare,
permanentă, cu exacerbare micţională;
- cauze: patologia vezicii urinare- cistite acute, cronice, litiază vezicală,
tumori ale vezicii urinare, retenţie acută de urină( cand durerea are caracter
de presiune, distensie, se accentuează la mers sau presiune locală, cedează
după sondaj vezical).
3.Durerea pelviperineală
- sub forma de tensiune, înţepătură;
- iradiază spre organele genitale externe;
- însoţită de tulburări micţionale.
Cauze:
-tuberculoză genitală,
-afecţiuni prostatice (prostatite, adenom periuretral, litiaze, calculi),
-litiază uretrală.
4. Durerea la micţiune = alguria
Pe parcursul actului micţional durerea poate surveni:
- iniţial – sugerează afecţiunile uretrei posterioare sau prostatei;
- pe tot parcursul micţiunii – micţiuni dureroase total– uretrita gonocică,
polipi uretrali;
- terminal – tensiune dureroasă la sfârşitul micţiunii (boli vezicale) –
tenesme vezicale, deoarece se acompaniază de micţiune imperioasă,
polakiurie şi senzaţia de golire incompletă a vezicii urinare.
Sete intensă - nevoia imperioasa de a bea apă din pricina deshidratării țesuturilor
organismului.
Greţuri şi - greata- senzatie de a vomita, urmata sau nu de varsatura.
120
vărsături - varsatura- reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe
gură.
Ischiuria sau retenţia de urină reprezintă incapacitatea vezicii urinare de a-şi evacua conţinutul. Ea
nu trebuie confundată cu anuria, care înseamnă lipsa secreţiei renale. Poate fi datorată unui obstacol în
calea de eliminare a urinei, ca: stricturi cicatriceale, calculi inclavaţi în uretră, hipertrofia prostatei sau alte
procese de vecinătate, care comprimă calea de evacuare a urinei, sau unei paralizii a vezicii urinare sau
sfincterelor, precum în mielită, tabes, poliomielită, traumatisme medulare sau unei pareze trecătoare în
cursul infecţiilor grave (de exemplu febră tifoidă, meningită, encefalită, septicemie, după intervenţii
chirurgicale intraabdominale) şi în comă.
Tipuri de retentie:
- retenţiei completă producându-se distensia vezicii care poate ajunge până la ombilic, bombând în
121
hipograstru = glob vezical (prin palpare deasupra simfizei pubiene delimităm globul vezical în timp ce în
anurie vezica rămâne goală. Datorită presiunii crescute din vezică şi lipsa unui obstacol mecanic
sfincterul uretral cedează şi urina se evacuează picătură cu picătură prin prea plin, reprezentând ischiuria
paradoxală sau incontinenţa prin regurgitare.
- retenţie incompletă, când pacientul deşi urinează nu-şi poate goli complet conţinutul vezical care se
poate infecta rapid.
Retenţia de urină apare în leziuni ale sistemului nervos, hemoragie cerebrală, tetraplegie, stări comatoase,
tabes, tumori ale prostatei, calculi sau stricturi uretrale, traumatisme medulare, etc.
Surse de dificultate :
- spasme vezicale;
- anomalii ale cailor urinare;
- anxietate;
- afectiuni ale mucoasei uretrale;
- calculi inclavati in uretra;
- hipertrofia prostatei , la barbat;
- stres;
- intoxicatii alimentare si medicamentoase;
- lipsa cunoasterii de sine , a celorlalti.
Manifestări de dependenţă
glob vezical - distensia vezicii urinare deasupra simfizei pubiene, cauzată de retenţia
urinară; vezica dureroasa, tensionata si palpabila;
Cauze:
- retenţia acută de urină – cauze obstructive (intrinseci, extrinseci);
- obstrucţie uretrală (adenom de prostată, stricturi şi calculi uretrali,
tumori de vecinătate, cistorectocel);
- tulburările reflexului sau actului micţional;
- vezica neurogenă (disectazia colului vezical, areflexia detrusorului,
leziuni medulare).
micţiuni - absente sau mici si frecvente (prin prea plin)
polakiurie - micţiuni frecvente, în cantităţi mici (eliminare prin prea plin).
3. INCONTINENŢA DE URINĂ
Obiective:
Pacientul să prezinte tegumente şi mucoase integre şi curate.
Pacientul să-şi recapete controlul sfincterelor.
Pacientul să fie echilibrat psihic.
Interventii:
• asigurăm o ambianţă în care să fie respectată intimitatea pacientului;
• încurajăm bolnavul să-şi exprime ceea ce simte în legătură cu această problemă;
• arătăm simpatie, toleranţă, răbdare, răspundem plină de solicitudine;
• administrăm medicaţie simptomatică la indicaţia medicului;
• iniţiem măsuri de control şi toaletă:
- supraveghem permanent pacientul pentru funcţiile vitale: puls, tensiune arteriala, diureză şi le notăm
grafic în foaia de temperatură;
- asigurăm toaleta parţială şi generală a pacientului;
- schimbăm lenjeria de corp şi de pat după fiecare eliminare dacă este cazul;
- combatem apariţia tulburărilor trofice cutanate la pacienţii cu uremie;
- recomandăm purtarea de pampers pentru absorbţia urinei;
- recomandăm prezervativ urinar pacienţilor de sex masculin (acestora li se poate ataşa si punga de
colectare a urinei, eliminând astfel sondajul);
- supraveghem apariţia semnelor generale ca: paloare, scădere în greutate, diverse hemoragii;
- combatem atitudinea pacientului şi a familiei pentru a nu se hidrata, în ideea că acesta nu va mai urina;
- pentru scurgerea necontrolată a urinei mai ales la femei după naştere, dar şi în timpul tusei, strănutului,
visului sau al eforturilor fizice initiem pacientul pentru antrenament regulat al muschilor abdominali si
bazinului. Antrenamentul sfincterului vezicii, a musculaturii bazinului va fi efectuat de mai multe ori pe zi
prin contractarea muşchilor şi menţinerea contracţiei cât mai mult timp. Alt exerciţiu constă în
întreruperea jetului de urină.
• recomandăm măsuri de autoprotectie:
- recomandăm tehnici de relaxare şi autosugestie în cazul stresului psiho-social;
- recomandăm să se evite cât mai mult carnea şi mâncărurile condimentate deoarece urina deosebit de
acidă, irită şi mai mult vezica;
- recomandăm renunţarea la alcool, ceai, cafea, etc.
- pentru inflamaţia vezicii urinare (cistită) recomandăm împachetări şi comprese cu aburi pe partea
inferioară a abdomenului, băi calde de şezut cu o durată de 30 minute şi temperatura apei să nu depăşească
38°C şi ceaiuri cu proprietăţi diuretice;
- recomandăm descărcarea rinichilor cu ajutorul alimentaţiei, prin regim sărac în proteine, compus mai
ales din legume proaspete consumate de preferinţă crude: dovleac crud sau fiert, praz, pătrunjel, sucuri de
zmeură, coacăze);
- formăm deprinderi de eliminare la ore fixe pentru pacient;
- învăţăm pacientul să adopte poziţia adecvată, favorabilă golirii complete a vezicii;
- asigurăm cadrul de intimitate al pacientului şi răspundem cu solicitudine, toleranţă înţelegere la nevoile
pacientului;
124
•aplicăm intervenţii pentru declanşarea micţiunii:
- introducem plosca sub pacient;
- pe regiunea pubiană punem un termofor;
- lăsăm robinetul deschis să curgă apa nu în jet şi condiţie obligatorie- să fie auzită de pacient;
- controlăm gradul de distensie al vezicii urinare pentru a prevenii ruperea acesteia;
- in caz de nereusita se evacueaza urina prin cateterism vezical efectuat în condiţii riguros sterile (la
indicaţia medicului);
- evacuarea urinei postsondaj se va efectua lent;
- evacuarea rapidă a urinei poate provoca hemoragii şi/sau reacţii vegetative (colaps);
- deoarece defecaţia este însoţită de micţiune se poate încerca printr-o clismă, excitarea şi evacuarea
vezicii urinare;
- reeducarea micţiunii prin reeducarea vezicii paralizate cu redarea capacităţii de cumulare şi de evacuare;
- controlăm dacă există scurgere de urină;
- controlăm dacă pacientul are micţiune spontană sau declanşată;
- monitorizăm cantitatea, calitatea, orarul micţiunilor;
- evaluăm perceperea de sensibilitate a pacientului, evaluăm efortul micţional;
- recomandăm pacienţilor de sex masculin un urinar portativ când nu se realizează o continenţă perfectă;
- evităm distensia vezicală prin asigurarea unei diureze corespunzătoare;
- eliminăm posibilitatea infecţiilor urinare prin evacuarea completă şi dezinfecţia vezicii urinare (se poate
efectua antibiogramă); evacuarea completă este foarte importantă deoarece rezidul întreţine infecţia şi
favorizează rezistenţa la antibiotice.
Metode utilizate:
Sondajul repetat:
folosim sonde Folley număr 14-16-18;
sonda se schimbă în primele două săptămâni de 2 ori pe săptămână apoi o dată pe săptămână;
sondajul repetat împiedică apariţia afecţiunilor ca: uretrite, litiază vezicală;
sondajul repetat oferă posibilitatea reeducării micţionale timpurii;
sondajele repetate sunt recomandate numai timp de 3-4 săptămâni.
Sondajul A'demeure:
este recomandat a fi utilizat de la bun început;
poate provoca stază şi hipercalciuria de imobilizare;
metoda în sine este infectantă;
sondajul se efectuează o dată la 4-5 zile;
la apariţia scurgerii urinei în jurul sondei trecem la sondaj repetat;
prevenim complicaţiile urinare prin menţinerea unei urini sterile cu un pH acid;
menţinem diureză abundentă şi imobilizarea pacientului;
prin stimulare electrică sau medicamentoasă se facilitează drenajul urinar.
Surse de dificultate:
- infectii intestinale;
- traumatisme ale maduvei;
- pierderea starii de constienta;
- deteriorare a activitatii sfincterelor;
- cresterea presiunii abdominale;
- leziuni obstreticale;
125
- leziuni ale SNC.
Manifestări de dependenţă
Surse de dificultate:
1. Fizice
- procedurile chirurgicale: anestezicele au efect secundar incetinirea tranzitului intestinal;
- durerea: defecatia dureroasa este o experienta care genereaza feed-back si conditionare. Expectaţia
in sine este o experienţa stresanta care devine premiza unei eperienţe dureroase;
- medicatia:
- analgezicele narcotice, opiaceele şi alte substanţe depresoare ale SNC, au efect depresor
şi asupra motilităţii gastro-intestinale, favorizând apariţia constipaţiei;
- unele modifica culoarea( fierul);
- anticolinergicele inhibă secreţia acidului clorhidric la nivelul stomacului şi suprimă
126
activitatea peristaltică intestinală;
- unele antibiotice irită mucoasa gastro-intestinală producând diaree, în timp ce altele
distrug flora intestinală, favorizând constipaţia.
- pozitia in timpul defecatiei; pozitia neconfortabila influenteaza negativ eliminarea intestinala( ex:
pacientii imobilizati la pat);
- activitatea fizica redusa sau absenta;
- sedentarismul;
- alimentatia si hidratarea inadecvata;
- sarcina datorita presiunii exercitate asupra intestinelor;
- patologia tubului digestiv; boala ulceroasa, pancreatita,etc.
2.Psihologice:
- stresul, anxietatea, tulburarile de gandire.
3.Sociologice:
- conditiile de mediu nefavorabile;
4.Lipsa de cunostinte.
Manifestari de dependenta
Tulburarile - orarul scaunelor se modifică din cauze pur funcţionale atunci când nu există
orarului intervenţii chirurgicale, neurochirurgicale, traumatisme, stări comatoase,
scaunelor afecţiuni ce impun imobilizarea la pat şi un anume regim alimentar.
- sunt cauzate şi de :
- lipsa de educaţie a senzaţiei de defecare;
- regim alimentar necorespunzător menţinut timp îndelungat;
- dezechilibru endocrin;
- lipsa activităţilor recreative sau a exerciţiilor fizice;
- profesiuni sedentare.
Aceste modificari de orar pot constitui factori premergatori pentru constipatia
habituala.
Modificari • in constipaţie, cantitatea materiilor fecale este redusă;
cantitative • in dizenterie scaunele reduse caracteristic (chiar 10-15 g) sunt însoţite de
tenesme şi durere;
• cantitatea scaunului creşte în: afecţiunile pancreasului, afecţiunile colonului -
diaree gastrogene de natură aclorhidrică;
- cantitatea scaunului până la câteva Kg este întâlnită în anomalii de dezvoltare
ale colonului.
Modificari de - scăzută în caz de diaree;
consistenţa - lichidă apoasă după administrarea de purgative saline;
- dură în constipaţie, având aspect de coproliţi;
- consistenţă neomogenă reprezentată prin evacuare de scaun solid urmată de
scaun semilichid sau lichid (falsă diaree);
- lichida, semilichida , grunjoasa- se intalnesc in patologie;
Modificari de - filiformă având caracter pasager în spasme ale regiunii ano-rectale;
127
forma - de panglică sau de creion în malformaţie anatomică sau cancer a porţiunii
anorectale a tubului digestiv având caracter permanent;
- aspect asemănător excrementelor de capră sau măslinelor în constipaţia
spastică;
- masă fecaloidă abundentă în caz de constipaţie atonă;
- aspect de balegă de vacă în colite.
Modificari ale Viteza tranzitului intestinal este cauza principală a determinării culorii
culorii scaunelor în condiţii patologice:
- culoarea galben-aurie în diaree;
- culoarea verde mai ales la copii, când bilirubina se oxidează la nivelul
intestinului gros;
- culoare mai închisă decât brună în constipaţie;
- culoare albicioasă ca argila în icterul mecanic, prin lipsa pigmenţilor biliari
sau prezenta unei cantităţi mari de grăsimi nedigerate în scaune;
- culoare neagră ca păcura, moale şi lucios, în hemoragiile digestive superioare
= melena;
- culoare roşie în hemoragiile digestive inferioare( are sediul distal de
ligamentul lui Treitz) - hematochezie;
- anumite medicamente colorează caracteristic materiile fecale (bariul în alb,
fierul in negru-verzui).
Modificari ale - miros acid în caz de fermentaţie intestinală;
mirosului - miros rânced pătrunzător datorat grăsimilor nedigerate;
- miros fetid în caz de putrefacţie la nivelul colonului;
- miros foarte fetid în cancer al colonului şi al rectului;
- consistenţa scaunului determină şi penetrabilitatea mirosului (în diaree
aproape nu are miros, iar scaunele dure au miros mai pronunţat).
Modificari - aspect de zeamă de pepene în febră tifoidă;
ale aspectului - aspect de zeamă de orez în unele intoxicaţii, lambliază, holeră.
elemente patologice:
- mucus, puroi, sânge în colite ulceroase, pseudomembranoase, cancer
rectal/intestinal, dizenterie;
- resturi de alimente nedigerate în pancreatite cronice = creatoree (ţesutul
muscular nu poate fi digerat prin lipsa sucurilor respective);
- grăsimi nedigerate -„steatoree" prin insuficientă digestie sau absorbţie;
- paraziţi intestinali amestecaţi în scaun sau eliminaţi independent;
- scaune mucoase caracterizate prin conţinut bazat în mucus;
- scaun muco-purulent caracterizat prin eliminarea de puroi în diferite cantităţi;
- scaun muco-sanguinolent conţinând sânge în cantităţi variabile;
- scaune lichide şi semilichide rezultate în urma proceselor fermentative din
intestin emisie în jet, caracter spumos uneori aproape transparent (10—30/24
h);
- scaune muco-grunjoase având consistenţă neomogenă semilichidă cu
particule solide (mucusul este format dintr-o substanţă gelatinoasă incoloră,
galbenă sau verde, iar grunjii au formă neregulată, volum mai mare, albi sau
galben-verzui) - (5-10/24 h).
Tulburarile - emisia de gaze poate avea loc prin cavitatea bucală sau intestinală;
emisiei de gaze - eructatia -liminarea de gaze prin cavitatea bucală(afecţiuni esofagiene, gastrice
sau intestinale);
- flatulenţă: evacuarea frecventă, abundentă și necontrolată a gazelor din
128
intestine( prin anus);
- meteorismul sau balonarea este acumularea de gaze întâlnită in afecţiuni
gastrice, hepatice;
- ileus - oprirea tranzitului pentru materii fecale si gaze.
Cauze:
- cauze de natură funcţională = paralizia musculaturii pereţilor intestinali
(peristaltismul este abolit) sau spasmul pereţilor intestinali (puternice
contracţii intestinale); în aceste cazuri avem de-a face cu „ileusul dinamic";
- cauze mecanice = ocluzii, strangulaţii, obstrucţii intestinale, etc.- „ileus
mecanic";
Obiective :
- pacientul sa exprime satre de confort fizic si psihic;
- pacientul sa prezinte tegumente si mucoase integre ;
- pacientul sa prezinte eliminari adecvate.
Atitudini si interventii ale asistentei medicale
Evaluăm tulburările în eliminarea de fecale:
observăm, notăm cu mare atenţie şi anunţăm medicul pentru dejecţiile anormale si delimităm caracterul
durerilor intestinale, tenesmelor;
supraveghem apariţia durerilor înainte, în timpul sau după evacuarea scaunelor;
observăm dacă aceste dureri au încetat după evacuare.
Aplicam intervenţii specifice:
administrăm medicaţia prescrisă pentru calmarea durerilor intestinale şi tenesmelor;
păstrăm pentru vizită scaunele suspecte sau care prezintă modificări patologice;
captăm materiile fecale pentru examenle de laborator solicitate de medic;
scaunele copilului mic sunt păstrate împreună cu scutecele/ pampersul;
recoltăm timp de 3-4 zile probe de scaun ale pacientului pentru suspiciune parazitară;
evaluăm cantitativ forma, culoarea, mirosul, aspectul, consistenţa materiilor fecale; si înregistrăm cu
129
fidelitate frecvenţa scaunelor;
educăm pacientul pentru evacuare ritmică la aceeaşi oră a zilei;
efectuăm masaj abdominal pacientului;
educăm şi asigurăm pacientului poziţia pe closet cât mai fiziologică;
respectăm obişnuinţele individuale ale pacientului;
urmărim apariţia zilnică sau la două zile, la aceeaşi oră, a scaunelor;
administrăm frecvent apă în cantităţi mici;
când pacientul se poate mobiliza îi asigurăm poziţia pe WC cât mai fiziologică;
avem în vedere obişnuinţele individuale;
urmărim cantitatea, aspectul, calitatea bolului fecal;
urmărim apariţia zilnică sau la două zile la aceeaşi oră a scaunelor;
declanşăm eliminarea bolului fecal după dejun;
efectuam masaj abdominal;
pentru constipaţie regimul alimentar va fi constituit din celuloză şi lichide;
in constipatie, la indicaţia medicului vom administra laxative sau efectuăm clisma evacuatoare;
în diaree constituim un regimul alimentar specific de cruţare a intestinelor fără celuloză;
la indicaţia medicului vom administra antimicrobiene, fermenţi digestivi;
efectuăm exerciţii pentru reeducarea rectului în realizarea unei continue evacuări ritmice, în mod
obligatoriu toaleta pacientului va fi efecuată ori de câte ori este nevoie pentru ca acesta să aibe
tegumentele şi mucoasele integre şi curate.
6. DIAREEA
Diareea se caracterizeaza prin cresterea frecventei scaunelor si/sau diminuarea consistentei lor, ca
si prin cresterea cantitatii totale a scaunelor (Prof.dr. Crin Marcean).
Tranzitul intestinal accelerat provoacă diaree. Când numărul scaunelor este prea mare au loc
pierderi importante de apă şi electroliţi, ceea ce determină un dezechilibru hidroelectrolitic şi starea de
diaree se prelungeşte.
Surse de dificultate:
Fizice:
- exacerbarea peristaltismului intestinal;
130
- creşterea secreţiei intestinale;
- scăderea resorbţiei;
- greşeli alimentare;
- modificarea/ alterarea mucoasei intestinale;
- afectiuni nervoase;
- conţinut intestinal cu efect excitant (chimic sau mecanic);
- infecţii bacteriene ale tractului digestiv datorită contaminării alimentelor sau a apei potabile cu tulpini
cum ar fi: Campylobacter, Salmonella, Shigella si Escherichia coli;
- infecţii virale: multe virusuri sunt cauzatoare de diaree: cytomegalovirus, herpes simplex virus şi virusul
hepatitei. Virusul cel mai frecvent implicat în producerea diareii este rotavirusul (virus cu ARN din
familia Rellviridae, responsabil de gastroenterite infecţioase benigne la copii);
- intoleranţa alimentară; un exemplu frecvent de intoleranţă alimentară este cea la lactoză, un element
glucidic din lapte;
- infestarea cu paraziţi – microorganisme ce pot contamina apa şi alimentele, infestând astfel şi tractul
digestiv (exemplu: Giardia lamblia, Entamoeba histolytica si Cryptosporidium);
- reacţii adverse apărute la diferite medicamente, cum ar fi: antibioticele, antihipertensivele,
medicamentele antiacide ce conţin magneziu;
- afecţiuni intestinale inflamatorii, ca de exemplu colonul iritabil şi alte afecţiuni ce perturbă
funcţionalitatea normală a intestinului etc.;
- intervenţiile chirurgicale la nivelul stomacului, colecistului, colonului – intervenţii ce pot induce
tulburări în digestia alimentară;
- cauze necunoscute provocatoare de diaree (investigaţiile prea elaborate de multe ori nu îşi au rostul atâta
timp cât afecţiunea este autolimitantă).
Psihologice:
- stres, anxietate, situatia de criza.
Sociologice:
- apa poluata; alimente depreciate;
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.
Manifestări de dependenţa
132
şi satisfacă - menţine constantă temperatura corporală (au loc pierderi de energie);
celelalte - încălzeşte pacientul cu termofoare, pături, perne electrice in caz de frison;
nevoi - protejează patul cu aleza şi muşama;
fundamentale - serveşte pacientul cu bazinet.
Pacientul să - hidratează pacientul pe cale orală şi prin perfuzii, urmărind înlocuirea pierderilor de
fie echilibrat apă şi electroliţi;
hidro- - recoltează sânge pentru hemocultură şi scaun, pentru coprocultură;
electrolitic - monitorizează funcţiile vitale şi vegetative şi le notează în foaia de observaţie;
- calculează cantitatea de lichide ingerate şi perfuzate şi pe cea eliminată;
Pacientul să - dă dovadă de înţelegere şi răbdare, menajând pudoarea pacientului;
fie echilibrat - îl linişteşte şi îl încurajează să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în legătură cu
psihic starea sa;
- pregateste psihic pacientul inaintea oricarei tehnici de nursing sau investigatii.
7. CONSTIPAŢIA
Constipaţia este defecatia cu dificultate ; se caracterizeaza prin scaune rare, dure , uscate la 2-4
zile, sau mai rar , uneori, chiar cu un ritm regulat, dar la intervale mai mari decât cele fiziologice;
eliminare mult prea lenta a scaunului.
Fecalele sunt de consistentă dura sau obişnuită, de volum redus, fără resturi alimentare digerabile.
Surse de dificultate:
Fizice:
- carenţă de lichide;
- reţinerea frecventă a nevoii naturale de defecare; „amânarea" defecaţiei voluntar creează o adaptare în
sensul unei presiuni tot mai mari necesare pentru declanşarea defecaţiei;
- obişnuinţa cu laxativele care nu mai au efect;
- igiena alimentara defectuoasa: dieta saraca in fibre; mesele "pe fugă" sau suprimarea micului dejun pot
avea efecte nefavorabile asupra reflexului gastro-colic;
- imobilizare;
- deficienţa funcţională a intestinului, a vezicii biliare;
- tonus insuficient al muşchilor abdominali;
- medicaţie: opiacee, analgezice în special, dar şi antiacide, antispastice, antidepresive, antiparkinsoniene,
antiepileptice, antihipertensive (atenolol, nifedipină, losartan), tuberculostatice (izoniazidă), unele
antibiotice, diuretice, substanţe de contrast (sulfatul de bariu), laxative în exces;
- boli organice care induc constipaţia pe cale hormonală, nervoasă, psihică (hipotiroidism, diabet,
hiperparatiroidism, boală parkinson, depresie), dar şi elemente compresive (tumori); boli gastrointestinale:
intestin iritabil, diverticuloza; boli anale: hemoroizi, fisuri anale.
- varsta: la vârstnici este relativ frecventă constipaţia idiopatică, posibil explicată prin modificările de
motilitate, de secreţie, imune şi de floră intestinală, ce apar odată cu înaintarea în vârstă, precum şi prin
scăderea reflexului defecaţiei.
Psihologice:
• stres, Parkinson, depresie.
Sociologice:
- schimbarea modului de viata;
- orar inadecvat de lucru;
- esec sau conflict de rol.
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.
Tipuri de constipatie:
133
• constipaţie habituala- de natură funcţională;
• constipaţie sigmoidă- tulburări în evacuarea sigmoidiană;
• constipaţie spastică prin hipersensibilitatea nervilor intestinali ;
• constipaţie atonă –determinata de scaderea tonicitatii musculaturii intestinului.
Manifestări de dependenţă
Frecvenţa - scaun la 2-4 zile din cauza unui tranzit întârziat
Orarul - pierderea orarului obişnuit a evacuării
Cantitatea - redusă, în constipaţie;
- mare (câteva kg), în anomalii de dezvoltare a colonului (megadolicocolon).
Consistenţa - uscată, dura (scibale, coproliţi)
Forma - bile dure, de mărimea măslinelor, în constipaţia spastică;
- masă fecaloidă abundentă, în constipaţia atonă;
- bile conglomerate, multiglobale, când materiile fecale au stagnat mult în rect.
Culoare - închisă.
Crampe - contracţii dureroase, involuntare, pasagere, ale musculaturii abdominale.
Meteorism - acumulare de gaze în intestin, datorită absorbţiei lor insuficiente, producerii în
cantităţi exagerate, în urma unei alimentaţii bogate în celuloză sau în urma aerofagiei.
Flatulenţă - eliminarea frecventă a gazelor din intestine ( prin anus).
Tenesme - senzaţia dureroasă de defecare, fără eliminare de materii fecale.
Fecalom - acumulare de materii fecale în rect.
Anorexie - lipsa de poftă de mâncare.
Cefalee - durere de cap
Iritabilitate - nervozitate
Notă: Modificările patologice ale scaunului la copilul mic pot fi:
- lichide-semilichide - au caracter spumos - din cauza unor procese fermentative în intestin;
- muco-purulente - se elimină puroi, scaunul este foarte fetid;
- muco-sanguinolent - conţine sânge.
Menstra este o pierdere de sânge prin organele genitale, care apare la sfarşitul fiecărui ciclu
menstrual, dacă ovulul nu a fost fecundat (de la pubertate până la menopauză).
Menarha, prima menstră, apare între 11 şi 14 ani şi este influenţată de mediu, climă, viaţa în aer
liber.
Glandele mucoasei genitale secretă o cantitate redusă de lichid, care contribuie la procesul de
autoapărare a aparatului genital faţă de infecţie — leucoree fiziologică.
Când această secreţie devine abundentă, se exteriorizează sub forma unei scurgeri iritante, în
cantitate variabilă - leucoree patologică.
Surse de dificultate:
Fizice:
- afectiuni ale mucoasei uterine si/sau vaginale;
- tumori;
- dezechilibru hormonal.
Psihologice:
- tulburari de gandire;
- anxietate, stres;
- situatia de criza.
135
Sociologice:
- schimbarea modului de viata, aclimatului.
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.
Manifestari de dependenta
Amenoree - absenţa menstruaţiei ; lipsa completă a menstrelor.
Dismenoree - menstruaţie dureroasă ; apariţia durerilor în timpul menstrei.
Metroragii - hemoragii neregulate, aciclice, survenite între două menstre succesive.
Menoragii - hemoragii menstruale prelungite.
9. DIAFOREZA- HIPERHIDROZA
( TRANSPIRAŢIA ÎN CANTITATE ABUNDENTĂ)
Sudoarea contribuie la eliminarea apei şi a unor deşeuri ca: uree, amoniac, acid uric şi altele,
completând astfel eliminarea renală. într-o cantitate excesivă, are semnificaţie patologică, putând duce,
uneori, la deshidratare.
Producerea transpiraţiei are loc în funcţie de o serie de factori: temperatura mediului ambiant, efort
fizic şi intelectual, ingestie de lichide, activitatea rinichilor, starea fiziologică a organismului.
136
Glandele sudoripare se află sub controlul sistemului nervos vegetativ simpatic în susţinerea
termoreglării, intervine evaporarea lichidelor de la suprafaţa pielii (în transpiraţie), ceea ce ajută la
pierderea de căldură; prin evaporarea fiecărui ml de sudoare, se pierd 0,58 cal.
Manifestări de dependenţă
VĂRSĂTURILE
Definitie
Varsaturile reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe gură.
Generalitati
Voma este un act reflex reprezentând o reacţie naturală a organismului de apărare, cel mai adesea
faţă de anumite substanţe toxice sau greu digerabile faţă de stomac .
Centrul vomitiv este situat în bulbul rahidian, reflexul de vomă fiind declanşat de excitaţiile care
pornesc din aproape toate organele abdominale şi labirint.
Vărsătura este un act reflex provocat de contracţia diafragmului şi a muşchilor abdominali. Este
precedată adesea de greaţă şi hipersalivaţie. În timpul vărsăturii se realizează o contracţie a pilorului care
împiedică trecerea conţinutului gastric spre duoden şi în acelaşi timp o relaxare a zonei fundice şi a cardiei
care permite eliminarea lui forţată spre esofag, faringe şi cavitatea bucală. Vălul palatin este ridicat, iar
glota închisă împiedică trecerea conţinutului vărsăturii către căile respiratorii. Mişcările antiperistaltice ale
137
esofagului şi jocul funcţional al joncţiunii esofago-gastrice sunt suspectate a avea un rol în exteriorizarea
vărsăturii, dar forţa operativă principală rămâne creşterea presiunii intraabdominale ca urmare a
contracţiei simultane şi deosebit de puternice a diafragmului şi muşchilor peretelui abdominal.
Orice excitaţie a tractului digestiv poate determina o incitaţie vomitivă transmisă centrilor nervoşi
bulbari, unde se află centrul vomei, prin intermediul nervilor glosofaringian şi pneumogastric.
Surse de dificultate
Vărsătura este declanşată în cele mai multe cazuri de:
- intoxicaţii alimentare, mese prea copioase, consum excesiv de alcool;
- consum de anumite medicamente orale, efectele secundare ale unor medicamente;
- colici intestinale, infecţii virale, labilitate psiho-emoţională, graviditatea;
- deplasarea cu maşina, prin excitaţia centrului echilibrului;
- rcreşterea presiunii intracraniene (meningite, encefalite, hemoragii cerebrale, tumori,
abcese cerebrale);
- excitare chimică pe cale sanguină cu substanţe ca cloroform, morfină, uree, sau toxine microbiene în
scarlatina, difterie, pneumonie; -in aceste cazuri voma reprezintă un fenomen patologic.
Manifestarile cantitative/calitative sunt determinate de frecvenţă, orar, cantitate, continut, culoare, caracter.
Frecventa
•vărsături ocazionale in intoxicaţii alimentare sau boli infecţioase acute;
•vărsături frecvente in stenoza pilorică după mese;
•vărsături incoercibile in graviditate, tabes, boli psihice;
•vărsăturle pot prezenta caracter de periodicitate.
Orarul vărsăturilor este caracterizat de alimentaţie:
•vărsături matinale, dimineaţa pe stomacul gol (la alcoolici şi gravide);
•vărsături post-prandiale imediat după alimentare sau în timpul mesei (traume psihice, depresie);
•vărsături tardive după 2-6 h de la consumul alimentar (ulcer, cancer gastric complicat cu stenoză
pilorică);
Cantitate:
• în cazul vărsăturilor alimentare pacientul varsă toată cantitatea alimentelor consumata;
• în stenoza pilorică pe lângă alimentele consumate se adaugă şi secreţia exagerată a glandelor stomacale,
precum şi resturi de la alimentaţiile anterioare (vărsătură abundentă);
• uneori cantitatea conţinutului stomacal evacuat este de câţiva zeci de ml.
Miros:
•vărsăturile au un miros fad;
•miros acru în caz de hiperclorhidrie;
•miros fecaloid în ileus (refluxul conţinutului intestinal în stomac);
•miros rânced în caz de fermentaţie stomacală.
Conţinut
Conţinutul vărsăturilor este rezultatul:
-alimentelor ingerate, sucului gastric şi duodenal, conţinutul duodenului;
-conţinutul intestinal regurgitat, uneori din exudatul pereţilor stomacali, sânge, etc.
In funcţie de acestea deosebim:
- vărsături alimentare care conţin alimente mai mult sau mai puţin digerate;
- vărsături mucoase, apoase, ce conţin produsele hipersecreţiei gastrice din gastrite,
cancer gastric şi apar la gravide, etilici ca vărsături matinale;
- vărsături biliare în colecistopatii; |
- vărsături fecaloide in caz de ocluzie;
138
- vărsătură intestinală;
- vărsături purulente în gastrita flegmonoasă sau când un abces al organelor învecinate se deschide în
stomac;
-vărsături sanguinolente sau de sânge pur (hematemeză) în boli ale stomacului, organelor învecinate sau în
cadrul unor boli generale.
Culoare:
• galben verzui sau verde închis în vărsături biliare;
• galben murdar în ocluzii intestinale;
• roşie în hematemeză;
• brună, având aspect de „zaţ de cafea" în hemoragii digestive, cancer gastric (cantitatea de sânge din
stomac este redusă apărând în vărsături sub formă digerată sau semidigerată);
Caracter:
• vărsătură fără efort,
• vărsătură fără greaţă,
• varsatura fără legătură cu alimentele consumate;
• vărsătura brună,
• vărsătură în jet,
• vărsătură incoercibile- varsatura în hipertensiune intracraniană (HIC).
Atitudini si interventii
Delimitam simptomele premergătoare:
• supraveghem pacientul atunci când prezintă simptomele premergătoare vărsăturilor:greaţă, vertij,
salivaţie abundentă, dureri de cap, tahicardie, transpiraţii reci, disconfort, stare generală alterată
•în aceste cazuri pregătim de urgenţă tăviţă renală, vas colector, muşama, aleza, prosop,pahar cu apă;
•îndepărtăm proteza dentară acolo unde este cazul;
• delimităm vărsăturile provocate sau precedate de accese de tuse, ca de exemplu în tusea convulsivă.
Asiguram măsuri de control şi toaleta pacientului:
• poziţionăm pacientul şezând, semişezând sau decubit lateral cu capul uşor ridicat pentru a împiedica
aspirarea vărsăturilor;
• susţinem capul pacientului cu o mână pe frunte şi vasul de colectare;
• educăm pacientul pentru a nu căuta să-şi oprească vărsăturile;
• efectuăm toaleta pacientului: bucală, parţială sau totală după necesităţi;
• oferim pacientului apă pentru clătirea gurii după vărsături;
• in cazul unei intoxicaţii alimentare oferim multe lichide pentru a stimula vărsatura pentru a curăţa astfel
stomacul;
• asigurăm pacientului regim alimentar de cruţare a stomacului (ceaiuri de muşeţel fără zahăr);
• reluăm alimentaţia pacientului treptat începând cu hrană lichidă (supe);
• educăm pacientul şi aplicăm comprese umezite sau cataplasme calde pe regiunea abdominală;
• nu administrăm pacientului cu vărsături, medicamente pe cale orală;
•conţinutul stomacal poate fi aspirat în căile respiratorii obstruându-le. In acest caz aspirăm conţinutul
stomacal; resturile alimentare irită mucoasele respiratorii care sunt invadate de floră patogenă apărând
bronhopneumonia;
• observăm frecvenţa vărsăturilor şi periodicitatea acestora, notându-le în foaia de temperatură;
• determinăm volumetric cantitatea vărsăturilor pe 24 h şi orarul acestora;
• apreciem conţinutul, culoarea, mirosul şi forţa de proiecţie a vărsăturilor;
• captăm fiecare vărsătură în vas separat.
Intervenţii post-vărsătură:
•observăm şi calmăm simptomele ce pot însoţi vărsătura: durerea abdominală, pierderea echilibrului,
deshidratarea;
•comunicăm de urgenţă medicului apariţia vărsăturilor sanguinolente;
139
•liniştim din punct de vedere psihic pacientul care acuză ameţeli, vertij, sete accentuată şi il educăm
pentru conduită post-vărsătură;
•administrăm medicaţia antiemetică prescrisă de medic (supozitoare, injecţii, perfuzii);
•transportăm la laborator pentru investigaţii vărsătura pacientului;
•notăm fiecare vărsătură cu un cerc, data şi ora când s-a produs:
-cu culoare albastră văsăturile alimentare
-cu culoare verde vărsăturile bilioase
-cu culoare roşie vărsăturile sanguinolente
•la indicaţia medicului efectuăm bilanţul hidric şi administrăm pentru corecţia tulburărilor electrolitice,
rezervei alcaline şi anemiei, parenteral, soluţiile perfuzabile, electroliţii, cantitatea de sânge prescrisă;
•monitorizăm funcţiile vitale, vegetative ale pacientului şi comunicăm de urgenţa medicului eventualele
modificări.
EXPECTORAŢIA
Expectoraţia constituie actul reflex şi voluntar de eliminare a secreţiilor şi sputei formate în căile
respiratorii prin actul tusei.
Sputa reprezintă totalitatea substanţelor ce se expulzează din căile respiratorii prin tuse. În condiţii
fiziologice, mucoasa căilor respiratorii secretă doar o cantitate mică de mucus, necesară, protejării
suprafeţei interioare a organelor respiratorii faţă de uscăciune şi de efectul nociv al aerului şi prafului.
Acest mucus nu se elimină şi nu declanşează actul tusei.
În condiţii patologice, se adună în căile respiratorii o cantitate variabilă de spută, care acţionează
ca un corp străin şi provoacă actul tusei. Sputa este formată din secreţia, transsudaţia şi exsudaţia
patologică a mucoaselor bronhopulmonare, din descuamaţia epiteliilor pulmonare şi a căilor aeriene, din
produsele rezultate din descompunerea ţesutului pulmonar şi din substanţe străine inhalate, în timpul
evacuării prin faringe şi gură se mai adaugă salivă, secreţie nazală şi faringiană.
Manifestări de dependenţă
Culoarea - roşie, sanguinolentă, aerată şi spumoasă – hemoptizie;
- hemoptoică - striată, cu sânge, în tuberculoza pulmonară;
- ruginie (culoarea sucului de prune) – pneumonie pneumococica;
- roşie-brună, când sângele stagnează în plămâni;
- roşie gelatinoasă, în cancerul pulmonar;
- roz, spumoasa razata în edemul pulmonar acut;
- galben verzuie, în supuratii pulmonare;
- albă sau alb perlat, în inflamaţia bronşică şi în astmul bronşic;
- neagră, în infarctul pulmonar.
Mirosul - fetid în dilataţia bronşică, caverme tuberculoase;
- fetiditate penetrantă, în gangrena pulmonară;
- mirosul pământului sau al paiului umed, în supuraţii pulmonare.
Consistenţa - sputa mucoasă cu aspect vâscos, aerată şi aderentă, este întâlnită în bronşita acută şi astm
bronşic;
- sputa purulentă alcătuită din puroi cu aspect cremos, trădează supuraţia bronhopulmonara
şi este întâlnită în abces pulmonar;
- sputa muco-purulentă cu aspect galben-verzui, opacă, sugerează infecţii ale căilor aeriene
ca de exemplu, bronşita;
- sputa sero-muco-purulentă prezintă în plus un adaos abundent de serozitate şi apare în
abcese pulmonare.
Formă - perlată, în astmul bronşic;
- numulară, în caverne pulmonare;
140
- mase grunjoase izolate, în salivă;
- mulaje bronşice.
Aspectul - mucus, în astmul bronşic, inflamaţia bronhiilor;
- purulent, în supuraţiile pulmonare;
- mucopurulent;
- seros, în edemul pulmonar;
- pseudomembranos, în difteria laringiană;
- sanguinolent, în edemul pulmonar, cancer pulmonar, infarct pulmonar.
Cantitatea - cantitatea maxima de secreţie şi spută, fiziologic, este de 40-50 ml;
- în afecţiuni pulmonare ca: abces pulmonar, gangrena pulmonară, produsele eliminate
ajung la 200-400 ml/ 24 ore;
- în afecţiuni ca: abcese pulmonare, chist hidatic sau pleurezii purulente, colecţia purulentă
este expulzată brutal iar expectoraţia devine vomică;
- în bronsita catarala, tuberculoza incipienta sau in pneumonie intre 50-100 ml/24 ore;
- în bronsiectazie, gangrena pulmonara, edem pulmonar acut intre 1000ml/24 ore.
Hemoptizia
- vezi nevoia de a respira-
141
9. NEVOIA DE A SE MIŞCA
ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ
Definiţie
A se mişca şi a avea o bună postură sunt o necesitate a fiinţei vii de a fi în mişcare, de a-şi mobiliza
toate părţile corpului prin mişcări coordonate, de a păstra diferitele părţi ale corpului într-o poziţie care să
permită eficacitatea funcţiilor organismului.
Factori - emoţiile: pot fi exprimate prin mişcări ale corpului; pulsul şi tensiunea arterială se
psihologici modifică în raport cu emoţiile, stresul, teama;
- personalitatea: temperamentul determină ca individul să fie mai activ, înflăcărat, sau
calm, grav.
142
Factori - cultura:
sociologici - individul practică activităţi fizice, adoptă diferite posturi în viaţa cotidiană, în
funcţie de societatea în care trăieşte;
- rolurile sociale: în societate, individul poate îndeplini activităţi ce impun un efort
fizic mai mare sau mai mic, pe care să-l compenseze prin rezistenţă fizică şi ore
suficiente de repaus;
- organizarea socială: fiecare societate are legi şi regulamente pentru ca individul să-
şi menţină sănătatea, chiar dacă depune un efort deosebit;
Societatea organizează activităţi pentru petrecerea timpului liber, în mişcare şi
agrement.
- temperatura mediului ambiant;
- ritmul circadian: activitatea fizica este mai redusa dimineata;
- tradiţiile, religia: individul poate lua posturi acceptate, legate de obiceiuri,tradiţii sau
obiceiuri religioase.
Manifestări de independenţă
144
TIPURI DE
MISCARI
Probleme de dependenţă:
1. Imobilitate
2. Hiperactivitate
3. Necoordonarea mişcărilor
4. Postură inadecvată
5. Circulaţie inadecvată
145
1. Imobilitatea/ dificultatea de a se misca
Aceasta reprezintă o diminuare sau o restricţie a mişcării, fiind recomandată, adesea, ca metodă
terapeutică sau poate fi cauzată de traumatisme şi boli organice sau funcţionale.
Manifestări de dependenţă
- a se ridica;
Dificultate de
- a se aşeza;
deplasare
- a merge;
Diminuarea - prezenţa parezelor; (mono, para, tetra pareze sau paralizii);
sau absenţa - prezenţa paraliziilor.
mişcării
Atonie - scăderea tonusului muscular.
musculară
Atrofie - diminuarea volumului muşchiului, a contractibilităţii sale.
musculară
Hipertrofie - mărirea volumului unui muşchi.
musculară
Contractura - contracţie involuntară şi permanentă a unuia sau mai multor muşchi care determină o
musculară poziţie inadecvată
- contracţia muşchilor masticatori determină trismus şi "râsul
sardonic".
Râs sardonic
(tetanos)
2. Hiperactivitatea
Sursele de dificultate
Surse de ordin fizic - dezechilibre endocrine;
- reacţii medicamentoase,
- alcoolism.
Surse de ordin - senilitate;
psihologic - tulburări de gândire;
- separaţie, criză, pierdere.
Lipsa cunoaşterii - lipsa cunoaşterii de sine.
Manifestări de dependenţă
3. Necoordonarea mişcărilor
Sursele de dificultate
Surse de - deficit senzorial, leziuni ale sistemului nervos central, boala Parkinson;
ordin fizic - dezechilibru hidroelectrolitic;
- efect secundar al unor medicamente, droguri.
Surse de ordin - tulburările de gândire ;
psihologic - anxietate, stres.
Surse de ordin - mediu necunoscut.
sociologic
Lipsa cunoaşterii - insuficienţa cunoaşterii de sine şi a mediului înconjurător.
Manifestări de dependenţă
149
4. Postura inadecvată
Este o problemă de dependenţă, reprezentată de orice poziţie care nu respectă principiile poziţiei
anatomice a corpului şi care predispune individul la diferite deformări.
Surse de dificultate
Manifestări de dependenţă
150
deformări ale membrelor inferioare - genu valgum - deformări în care genunchii sunt apropiaţi, iar
picioarele depărtate;
- genu varum - deformări în care genunchii sunt depărtaţi, în
schimb picioarele apropiate;
- picior strâmb
- sprijinit pe antepicior (equin) ;
- sprijinit pe călcâi (talus);
- sprijinit pe partea externă (varus);
- sprijinit pe partea internă (valgus);
- picior plat - bolta plantară prăbuşită;
deformări ale şoldurilor - luxaţie - ieşirea capului femural din articulaţia coxofemurală.
poziţii inadecvate impuse (fortate) - pentru examinare:
- ginecologică - pacienta stă culcata
pe spate, cu genunchii flectaţi, depărtaţi, iar coapsele flectate pe
abdomen;
-genu-pectorală - pieptul pe plan orizontal, pacientul
sprijinindu-se pe genunchi, poziţie utilizată pentru examenul
rectoscopic;
- terapeutice- pentru interventii, pentru a ameliora starea
pacientului, pentru vindecare:
- pozitia Trendelenburg - trunchiul, membrele inferioare
mai sus decât capul (poziţia asigură circulaţia sângelui la creier);
- pozitia Fowler- pozitie semisezanda. Se obtine prin
elevarea spatelui si capului pacientului la un unghi de 45-60 grade.
Genunchii pot fi sau nu indoiti. Aceasta pozitie este folosita pentru
a facilita respiratia,drenajul si alimentarea pacientului .
- pozitia din drenajul postural;
- pozitia pacientilor imobilizati nin aparat gipsat;
- pozitia ―spate de pisica‖- in decubit lateral in pat,
cu spatele la marginea patului, coapsele flectate pe abdomen,
barbia atingand pieptul; este indicata in punctia lombara.
poziţii patognomonice - sunt specifice unei boli; de exemplu, în tetanos
- opistotonus- poziția de arc de cerc a pacientului sprijinit in
occiput si calcaie datorata spasmului prelungit al mușchilor
spatelui;
- pleurostotonus: atitudine de incovoiere a corpului lateral, in arc
de cerc, determinata de contractura muschilor unei jumatati a
corpului.
- poziţia „cocoş de puşcă", în meningită (capul în hiperextensie iar
membrele inferioare flectate atât din articulaţia coxofemurală cât şi
din aceea a genunchiului).
dificultate de schimbare a poziţiei - semişezând în pat (pacienţii cu dispnee)
- decubit ventral (poziţie inadecvată, când pacientul nu-şi poate
schimba singur poziţia)
dificultate de a ramane in pozitie - greutate in a-si mentine pozitia;
adecvata
151
torticolis - contractura mai mult sau mai putin dureroasa a muschilor gatului,
care limiteaza miscarile de rotatie a capului;
bătătură (clavus) - hiperkeratoză uşor reliefată, netedă.
5. Circulaţia inadecvată
Circulaţia inadecvată a fost tratată în cadrul problemelor de dependenţă ale nevoii de a respira şi de
a avea o bună respiraţie.
PROCES DE INGRIJIRE/NURSING
Culegere de date
- vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
să-şi menţină o bună poziţie, să se deplaseze fără dificultate;
să-şi prevină tulburările prin imobilizare;
să respecte planul de mobilizare activă şi pasivă;
153
să-şi amelioreze poziţia prin exerciţii fizice;
să înveţe să se mobilizeze/deplaseze cu cârje, cadru, baston;
să-şi cunoască toleranţa la efort, va şti să-şi dozeze efortul;
să ştie cum să prevină anchiloza, atrofia musculară;
să se deplasaseze cu sau fără ajutor;
să ştie cum să combată staza venoasă, să favorizeze circulaţia venoasă.
Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
îngrijirea pacientului imobilizat parţial sau total la pat;
schimbarea lenjeriei de pat cu pacient imobilizat;
schimbarea poziţiilor în pat, mobilizarea pacientului, metode;
prevenirea escarelor de decubit, a tulburărilor circulatorii periferice, a anchilozelor, contracturilor,
metode de recuperare a mobilităţii;
efectuarea de mişcări active, pasive, efectuarea de exerciţii fizice permise;
ingrijirea pacientului cu atele, aparat gipsat, aparate ortopedice;
utilizarea metodelor de recuperare = utilizarea de cârje, cadru sau baston;
asigurarea transportului pacientului,
depistarea tulburărilor de statică;
efectuarea exerciţiilor de corectare poziţiilor vicioase;
determinarea şi înregistrarea valorilor de pulsului , respiratiei, tensiunii arteriale în repaus şi efort.
Evaluarea îngrijirilor
Se va referi la:
postură corectă, reluarea activităţii fizice, menţinerea activităţii fizice;
postură corectă, reluarea activităţii fizice, menţinerea activităţii fizice limitele mişcării, mobilităţii,
valorile funcţiilor vitale, înregistrarea lor;
durere, prezenţa tulburărilor circulatorii periferice, prevenirea tulburărilor de decubit;
gradul de mobilizare, toleranţa la efort, starea psihică, nivelul de cunoştinţe, alte semne asociate.
154
10. NEVOIA DE A DORMI SI A SE ODIHNI
Într-o singură zi, inima unui om bate de 100 000 ori, iar sângele parcurge aproape 30 milioane de
artere, vene şi capilare. Respiră de aproape 20 000 de ori, rosteşte aproximativ 4000 de cuvinte,
mobilizează grupe musculare majore de circa 750 de ori şi activează, punând la lucru, aproape 14
milioane de neuroni. Tot acest uriaş travaliu necesită perioade de odihnă şi condiţii necesare regenerării
celulare. Odihna şi somnul devin astfel indispensabile vieţii.
Se apreciază că adevărata odihnă regenerează, oferă condiţii pentru reacumularea a aceea ce s-a
consumat. Somnul reprezintă un aspect important al odihnei, întrucât multe funcţii ale organismului se
regenerează în timpul somnului. Dar odihna înseamnă mai mult decât somn; înseamnă relaxare,
schimbarea tipului de activitate, ieşirea de sub presiunea problemelor curente. Odihna nu înseamnă
neapărat repaus, ci poate fi şi o altă activitate, o plimbare în aer liber sau orice altceva care menţine
capacitatea intelectuală şi poate relaxa muşchii.
În zilele noastre, viaţa se desfăşoară într-un ritm trepidant, căruia o mulţime de oameni obişnuiţi,
se luptă să-i facă faţă. Ei au nevoie de timp pentru odihnă pentru a evita oboseala cronică.
Studiile au arătat că sistemul nervos funcţionează cu randament maxim după o noapte de somn
bun. Aceasta explică de ce capacitatea de înţelegere şi de pătrundere a lucrurilor mai profunde, complexe
şi abstracte, este mai mare dimineaţa decât seara.
În timpul somnului sunt secretaţi anumiţi hormoni ceea ce demonstrează că procesele biochimice
sunt uneori mai active în somn. De aici şi importanţa lui. Hormonul de creştere, de pildă, este produs în
mare parte în timpul somnului liniştit dinaintea miezului nopţii. Acest hormon este renumit pentru rolul lui
foarte important în creştere (nu întâmplător copiii dorm mai mult decât adulţii), dar acest efect se exercită
şi asupra creierului, crescându-i dimensiunile şi eficienţa. De asemenea, hormonul de creştere stimulează
transportul aminoacizilor din sânge în ţesutul nervos, îngăduind astfel celulelor nervoase să facă din
învăţare un proces permanent.
Un alt hormon important, cortizolul are producţia maximă în intervalul dintre miezul nopţii şi
dimineaţa devreme. Cortizolul joacă un rol esenţial în lupta continuă a organismului de a face faţă
factorilor stresanţi, reducând inflamaţia şi oboseala. Cei care se culcă seara târziu nu dau organismului lor
posibilitatea să se refacă după uzura din timpul zilei şi îşi reduc astfel disponibilul de energie şi vitalitate
pentru a doua zi.
În timpul somnului se refac celulele ţesutului epitelial, dar şi întreţinerea neuronilor de la nivel
cerebral printr-o mai bună irigare, mai ales pe perioada viselor.
Lipsa odihnei şi neasigurarea unui somn corespunzător reduce performanţa şi eficienţa activităţilor
conducând la apariţia surmenajului. Este binecunoscut faptul că scurtarea perioadelor de odihnă şi somn
înseamnă, în final, scurtarea vieţii.
Definiţie:
Nevoia de a dormi si a se odihni este o necesitate a fiecărei fiinţe umane de a dormi şi a se odihni
în bune condiţii, timp suficient, astfel încât să-i permită organismului să obţină randamentul maxim.
Rolul somnului
Somnul este esenţial pentru viaţă. Animalele deprivate de somn mor. Lipsa somnului poate afecta
sănătatea şi chiar viaţa oamenilor. Un studiu efectuat de Societatea Americană de Cancer a indicat o
creştere a riscului de deces de 1,8 ori mai mare la persoanele sănătoase care au dormit doar 6 ore pe
noapte, faţă de persoanele care au dormit 7-8 ore pe noapte.
Organismul omenesc este alcătuit în aşa fel încât fiecare organ are un timp al său pentru odihnă şi
recuperare. Procesele reparatorii şi regenerative sunt însă maxime în timpul somnului.
Fiziologia somnului
Cercetările în domeniu au arătat că somnul nu este o simplă stare de abolire a stării de conştienţă,
ci reprezintă o formă de conştienţă modificată, dar cu păstrarea unor relaţii cu mediul înconjurător.
Somnul este un proces fiziologic foarte complex prin care creierul şi corpul uman alternează între perioade
foarte active şi perioade liniştite, dar în care activitatea nu încetează niciodată.
Există două tipuri distincte de somn:
a. Somnul lent supranumit somn fără mişcări oculare rapide (NREM – nonrapid eye movements),
considerat şi somn fără vise.
b. Somn rapid, cunoscut şi sub numele de somn cu mişcări oculare rapide (REM – rapid eye movements)
sau de somn paradoxal. Este somnul cu vise.
Somnul lent, adică somnul clasic împărţit de Loomis în patru faze şi caracterizat de unde lente,
este întrerupt periodic de somnul rapid (paradoxal), care are la bază o activitate corticală dinamică ce se
dovedeşte a fi, în cea mai mare măsură, expresia activităţii onirice. Subiecţii treziţi în cursul somnului
rapid relatează cu toţii că visau. Somnul lent constituie 60-70 % din somnul total, iar somnul rapid se
desfăşoară în procent de 30-40 %. În timp ce la primul tip de somn undele EEG sunt reprezentate de fusuri
de mare amplitudine, somnul rapid se caracterizează printr-o activitate electrică desincronizată, rapidă.
Astăzi, datorită cercetărilor făcute se pot delimita exact cele două perioade de somn.
Aceste două tipuri de somn se succed de mai multe ori în cursul unei nopţi, după un model ciclic,
caracterizat prin variaţii ale profunzimii somnului, precum şi ale activităţii electrice a creierului, mişcărilor
oculare şi tonusului muscular.
Somnul NREM relaxează şi odihneşte muşchii şi corpul în general. În cursul lui, se produce o
scădere a temperaturii corporale şi a tensiunii arteriale. Respiraţia se răreşte şi devine foarte regulată.
Acum se ştie că acest tip de somn este împărţit în patru stadii. Primul dintre acestea (stadiul I) este o
perioadă de somnolenţă, în care activitatea electrică a creierului este similară cu cea din timpul perioadei
de veghe. Este un stadiu în care persoana se simte foarte relaxată şi poate avea senzaţia că visează, deşi
este conştientă încă de tot ceea ce se întâmplă în jur. Pe măsură ce muşchii se relaxează, pot apărea
tresăriri şi spasme musculare, care uneori sunt suficient de intense pentru a alunga temporar somnul.
Aceste tresăriri mai violente se numesc „spasme mioclonice‖ şi sunt total inofensive.
156
Pe măsură ce somnul se adânceşte, se trece la stadiul II, în care apar şi modificări ale
electroencefalogramei, sub forma reducerii frecvenţei undelor acesteia. Stadiile I şi II de somn NREM nu
sunt decât niveluri tot mai profunde de somn, în care subiectul pierde contactul conştient cu ceea ce se
petrece în jurul său, dar poate fi trezit cu uşurinţă.
După aproximativ patruzeci de minute de la intrarea în stadiul I, subiectul trece la stadiul IV, din
care trezirea este mai dificilă. Acesta este stadiul care se relaxează, se odihneşte şi se reface organismul
din punct de vedere fizic. Acest stadiu este, de asemenea, răspunzător de anumite fenomene nedorite ca
sforăitul, somnambulismul, urinatul nocturn la copii (enurezis) etc. Dacă o persoană este trezită pe timpul
somnului profund îi trebuie mai mult timp pentru a se trezi şi apoi continuă se se simtă mahmură,
somnoroasă şi dezorientată pentru o perioadă de 10 - 15 m minute numită şi inerţia somnului.
După aproximativ nouăzeci de minute de somn de tip NREM, se produce o uşoară revenire către
stadiul I, superficial, trecându-se prin celelalte stadii în ordine inversă. Însă, în loc să se ajungă la stadiul I
şi subiectul să se trezească, se trece în timpul de somn paradoxal (REM).
Acesta se caracterizează prin tresăriri şi contracţii musculare rapide, inclusiv ale muşchilor globilor
oculari, care alternează cu perioade de relaxare. Pulsul şi tensiunea arterială prezintă variaţii importante în
timpul somnului de tip REM. La electroencefalogramă se înregistrează unde caracteristice care
evidenţiază activitatea bioelectrică crescută a creierului. Perioada REM (cu mişcări rapide oculare) este
asociată cu activităţi extreme ale creierului (care visează) pe când majoritatea muşchilor aparatului
locomotor sunt paralizaţi. Dacă persoana este trezită în această perioadă ea poate povesti cu multe detalii
visul avut. Toţi oamenii visează în timpul somnului REM, deşi nu toţi îşi amintesc visele. Dacă stadiul IV
al somnului NREM reface organismul din punct de vedere fizic, somnul de tip REM reface şi odihneşte
din punct de vedere mental, fiind foarte important pentru memorie şi învăţare. Iată de ce este foarte
înţelept ca, înainte de a se lua o decizie importantă sau de a se rezolva o problemă dificilă, să se asigure un
somn eficient.
Privarea de somn de tip REM este mai neplăcută decât lipsa somnului lent. Doi cercetători
americani (N. R. Culler şi H.B. Cohen) au arătat că lipsa somnului timp de o noapte are efecte asupra
dispoziţiei şi memoriei la persoanele normale, iar lipsa somnului REM duce la scăderea eficienţei şi
capacităţii de integrare. Persoanele respective deveneau confuze, nesigure, temătoare şi prezentau o
creştere marcată a apetitului, cu un câştig corespunzător în greutate.
Cei privaţi de somnul profund NREM (stadiul IV) de acest tip de somn se simt neodihniţi fizic, au
tendinţa de a se retrage din societate, sunt mai puţin îndrăzneţi şi prietenoşi, adesea preocupaţi de apariţia
unor simptome fizice. Cercetările au indicat că organismul acordă prioritate somnului profund atunci când
are de ales între acesta şi somnul cu vise. Deci, mai întâi este satisfăcută nevoia de somn profund şi abia
după aceea nevoia de somn cu vise.
De-a lungul unui somn de noapte, fazele NREM şi REM apar în cicluri de circa 90-120 minute
(60-90 minute somn NREM urmat de 30-45 minute somn REM). Tot acest ciclu se repetă de cca 4-6 ori în
cursul unei nopţi.
Somnul din timpul zilei nu se desfăşoară după acelaşi tipar ca cel de noapte. Somnul de tip REM
predomină în timpul somnului de dimineaţă, iar somnul profund (stadiul IV) predomină în timpul
somnului de după-amiază şi seară.
Fiecare persoană prezintă variaţii individuale faţă de cele descrise mai sus, însă acestea nu sunt, în
mod normal, prea mari.
Reglarea somnului
S-a evidenţiat o interrelaţie între două mecanisme cerebrale antagoniste care activează sau suprimă
intermitent centrii nervoşi superiori controlând starea de veghe/somn. Sistemul reticulat conţine celule
speciale care au rol activator. Ele sunt informate prin impulsuri nervoase provenite de la receptorii vizuali,
auditivi şi tactili. Activitatea corticală (din stările emoţionale sau din procesul gândirii) stimulează de
asemenea celulele din zona reticulată. Catecolaminele, precum noradrenalina sunt şi ele implicate în
menţinerea stării de vigilenţă.
157
Somnul este indus de serotonină, un neurotransmiţător secretat de neuronii specializaţi din bulb,
punte şi mezencefal. Această zonă poate fi controlată de impulsuri provenite de la niveluri inferioare
(exemplu: sunete, stimuli luminoşi, durere) sau superioare (gânduri). De asemenea, emoţiile, prin sistemul
limbic, pot influenţa zona responsabilă cu inducerea somnului.
Atunci când o persoană doreşte să adoarmă adoptă o poziţie de relaxare într-un mediu liniştit, fără
lumină puternică, închide ochii, suprimându-şi astfel activitatea sistemului reticulat.
Visele
În plin somn, inconştientul se întrerupe şi constiinţa ia act, pe neaşteptate, în mod pasiv şi
imprevizibil, de o serie de viziuni, de trăiri asemănătoare, dar şi deosebite de ceea ce se întâmplă în stare
de veghe. În desfăşurarea acestei trăiri frapează întotdeauna marea ei diversitate. Uneori, putem visa mult,
alteori puţin sau chiar deloc. Mai mult, visul poate fi ―lung‖ sau ―scurt‖, putem visa în fiecare noapte, sau
numai din când în când, putem avea un singur vis, două vise sau mai multe. Acesta este aspectul cantitativ
al visului. Cât priveşte latura lui calitativă, se are în vedere că visul poate fi ―vag‖ sau ―viu‖, coerent sau
incoerent, omogen sau neomogen, logic sau absurd, plăcut sau neplăcut. Când e neplăcut vorbim despre
coşmar. Bipolaritatea visului are însă numai un caracter abstract şi didactic, deoarece de cele mai multe ori
visul cuprinde simultan şi succesiv caracteristici contrarii, adică el poate fi coerent şi incoerent, logic şi
absurd, clar şi confuz.
Cercetările neurofiziologice moderne au adus multe clarificări, arătând că procesele bioelectrice
din creier au altă evoluţie în stare de somn decât în stare de veghe şi că visele apar mai mult în condiţiile
somnului paradoxal atunci când anumite porţiuni ale scoarţei crebrale sunt excitate şi când unele engrame
(urme, depozite ale memoriei) sunt reactivate. Materialul informaţional din care este alcătuit visul are ca
sursă experienţa proprie. În consecinţă, orbii nu pot visa cu imagini vizuale. Există cazuri când oamenii
declară că au visat locuri pe care nu le-au văzut niciodată. Realitatea este că anumitor fapte, în stare de
veghe, nu li se acordă importanţă, ele nu sunt conştientizate, dar în stare de somn devin dominante pentru
că, ceea ce în timpul stării de veghe a fost un reflex extrem de slab şi izolat, în timpul somnului poate
deveni un stimul puternic. Se ajunge astfel la ideea că mecanismul visului este condiţionat atât de
influenţa stimulilor externi care transmit atenuat senzaţii ―obiective‖ din mediul încojurător cât şi de
stimulii interni care transmit impulsuri spre creier.
De fapt, cauzele viselor sunt extrem de variate, între ele numărându-se preocupările, grijile,
sentimentele, care pot să se reactiveze în somn şi să se propage în vis. De exemplu, în preajma unui
eveniment aşteptat, vom visa cu siguranţă ceva în legătură cu el. Iată de ce psihanaliza susţine nu fără
temei, că dorinţele noastre ascunse şi trebuinţele reprimate de conştiinţă răbufnesc în vis.
I. P. Pavlov consideră că visul este o expresie a manifestărilor anumitor ―puncte de veghe speciale,
existente pe aria corticală cufundată într-o stare de inhibiţie‖ specifică stării de somn.
Pe baza tuturor experimentelor întreprinse s-a conturat pînă la urmă disciplina ştiintifică obiectivă
despre vise. Cercetătorii, urmărind cronologia, ritmicitatea si durata celor două tipuri de somn pe parcursul
159
unei nopţi ajung la explicaţii senzaţionale. Mai întâi se constată că de fapt toţi oamenii visează, fără
excepţie, chiar şi cei care neagă că ar visa. La aceştia însă negarea este efectul unei amnezii de trezire. În
al doilea rând s-a ajuns la părerea că faza de somn rapid, paradoxal, deci somnul cu vise, este esenţială,
vitală, strict necesară. Cu alte cuvinte, nici nu se poate trăi fără vise. Nici oamenii, dar nici animalele nu
pot să renunţe la ele. Aceasta, pentru că visele sunt atât biologic, cât şi psihologic, utile. Subiecţii care nu
au fost lăsaţi să viseze, fiind treziţi ori de câte ori aveau mişcările oculare simptomatice pentru activitate
onirică, deşi dormeau cantitativ suficient au suferit unele tulburări de tip nevrotic.
Necesitatea absolută de a visa a fost demonstrată de profesorul Michel Jouvet, de la facultatea de
medicină din Lyon. În acest scop el a supus unor experienţe radicale de ―lipsire de vise‖ nu oameni, ci,
pisici. După doar o săptămână nevoia de a visa a fost totală, subiecţii nemaiputând să se autocontroleze. În
continuare el extirpează la 65 de pisici partea tânără a creierului (neocortexul), lăsând neatinse părţile
străvechi (paleocortexul) adică centrul viselor. Rezultatul a fost că animalele visau continuu, ceea ce
dovedeşte că visele au apărut pe o anumită treaptă a evoluţiei şi că ele constituie forme atavice, legate de
structuri vechi ale creierului, dar foarte necesare vieţii.
Iată cum şi misterele viselor se destramă tot mai mult. Cu alte cuvinte în vise nu există nimic
supranatural.
Coşmarul este un vis cu imagini terifiante şi halucinaţii hipnagogice. Provoacă spaimă subiectului,
mai ales prin imposibilitatea acestuia de a fugi de pericole, ca urmare a inhibiţiei reflexelor monosinaptice
spinale. Coşmarurile apar mai ales în situaţii stresante, după ingestia de alcool, barbiturice şi
tranchilizante.
Hipnoza reprezintă o stare de conştienţă modificată asemănătoare somnului. Este un fenomen încă
neelucidat, dar se ştie că se bazează pe sugestibilitate. Cercetările moderne de psihofiziologie atestă ideea
că hipnoza se aseamăna mai mult cu starea de veghe decât cu cea de somn. Tehnica hipnozei se bazează,
în toate cazurile, pe diferite procedee sugestive. Într-un fel sau altul, majoritatea oamenilor sunt
sugestionabili. Dar sugestibilitatea diferă de la un individ la altul în funcţie de particularităţile psihice ale
persoanei, vârstă, sex, experienţă de viaţă, grad de cultură, capacitate de discernământ etc. Deşi ştiinţa nu
poate încă explica în întregime mecanismele hipnozei, efectul hipnotic se atribuie funcţiei reglatoare a
limbajului, capacităţii de sugestibilitate a subiectului şi, după unii autori, chiar particularităţilor deosebite
pe care le-ar poseda hipnotizatorul. În hipnoză, activitatea psihică nu dispare, dar au loc fenomene de
concentrare maximă asupra celor sugerate. În aceste condiţii subiectul poate executa o serie de acţiuni
automatizate şi chiar adoptă poziţii mai puţin confortabile asemănătoare cu starea de catalepsie. Acest fapt
se datorează inhibiţiei realizată la nivelul creierului, consecutiv cu menţinerea unei singure zone de
excitabilitate prin intermediul căreia se exercită influenţe asupra subiectului.
Atunci când se provoacă un somn hipnotic, el se poate transforma în somn natural dacă se
întrerupe sau slăbeşte legătura dintre hipnotizator şi hipnotizat. Trecerea se poate face şi invers: de la
somnul natural la somnul hipnotic. Un astfel de caz se poate manifesta şi atunci când omul vorbeşte în
somn şi îi sunt adresate întrebări pe un ton potrivit, legate de conţinutul visului. Dacă cel care doarme
răspunde, somnul natural se transformă în somn hipnotic şi se acţionează prin sugestie. În felul acesta se
poate recurge la sugestia hipnotică în scopul înlăturării unor deprinderi şi înclinaţii negative din
comportamentul copiilor. Unii oameni bolnavi pot fi învăţaţi să se autohipnotizeze, în aşa fel încât atunci
când se apropie criza, să-şi provoace o stare de hipnoză. Spre exemplu, bolnavii de astm, când simt că se
apropie criza îşi provoacă un somn hipnotic, iar criza dispneică nu mai are loc, iar bolnavul se trezeşte
automat (după circa un sfert de oră).
Tot prin metode de autosugestie, bolnavii pot obţine starea de relaxare, atât de necesară pentru
controlul durerii.
Apreciind utilitatea practică a hipnozei, o serie de specialişti o aplică cu succes în stomatologie,
psihiatrie, chirurgie, logopedie. S-a creat chiar o disciplină aplicativă numită hipnologie. Astfel, hipnoza
este folosită ca adjuvant în tratamentul nevrozei astenice, a obsesiilor, a ticurilor, a insomniei, a
bâlbismului (bâlbâiala), a alcoolismului. Dar cel mai mult, cu rezultate excelente, este folosită în terapia
durerii.
160
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Manifestări de independenţă
(număr de ore de somn corespunzător vârstei si activităţii depuse, somn liniştit, fără întreruperi si fără
coşmaruri, stare de relaxare).
Somnul - durata- in funcţie de vârstă:
- sugarul are deja create paternuri de somn care încep să se contureze încă de la o lună
şi se desăvârşesc la vârsta de trei luni: între 10 şi 12 ore noaptea, 2 ore ziua.
- copilul mic doarme pe tot timpul nopţii şi are unul sau două episoade de somn, ziua.
La trei ani, al doilea episod de somn diurn este eliminat.
- preşcolarul :totalul de somn la această vârstă se încadrează între 10 şi 11 ore, zilnic.
- şcolarul are nevoie de aproximativ 10-12 ore de somn, cu mari variaţii individuale.
- adolescentul doarme în medie, între 8 şi 9 ore zilnic, dar petrece o perioadă mai
lungă culcat în pat.
- adultul prezintă cea mai mare individualizare a necesarului de somn. Dacă unele
persoane au nevoie de 9 ore de somn pentru a se recupera, altora le sunt suficiente numai 6
ore, zilnic.
- calitatea: regenerator, calm, fără coşmaruri, fără întreruperi, adoarme cu uşurinţă şi se
trezeşte odihnit; la copil somnul nocturn, continuu este instalat după luna a 3-a, iar la
162
sfârşitul lunii a 10-a, organizarea este ca la adult.
- vise agreabile, plăcute.
Perioade - pentru evitarea suprasolicitării fizice şi psihice, perioadele de activitate trebuie intercalate
de repaus cu perioade de repaus;
- durata acestor perioade, intervalul la care se succed, programarea judicioasă în raport cu
activitatea depusă şi necesităţile organismului au un efect binefăcător, recreativ asupra
organismului. Exemplu: pauza după ora de curs.
Perioade - este necesară activitatea bine organizată şi judicios alternată cu perioade de relaxare şi
de timp liber, care să permită refacerea forţei fizice şi a capacităţii intelectuale. Exemplu:
relaxare şi vacanta elevilor.
timp liber
Modalităţi - din mijloacele de destindere şi odihnă, de mare varietate şi complexitate vor fi adesea
folosite cele mai adecvate firii şi posibilităţii pacientului. Sunt evitate modalităţile care nu oferă
pentru posibilitatea destinderii şi nu contribuie la menţinerea sănătăţii.
odihnă şi - cea mai eficientă odihnă este cea activă: după activităţi fizice - activităţi intelectuale;
relaxare după activităţi intelectuale, activităţi fizice uşoare, plăcute.
Asistenta medicală trebuie să cunoască regulile pentru obţinerea unui somn odihnitor şi să
informeze clienţii despre rolul comportamentelor sanogene în păstrarea ritmului veghe-somn. Problemele
de somn sunt adesea rezultatul unor proaste deprinderi de somn, care cu timpul devin o parte importantă a
vieţii cotidiene.
Iată câteva reguli pentru obţinerea unui somn de calitate:
- activitate moderată: exerciţiul fizic în cursul zilei (atleţii beneficiază de mai mult somn decât ceilalţi
oameni);
- respectarea cu stricteţe a orelor de culcare şi de trezire, chiar şi în week-end sau în vacanţă; oamenii sunt
programaţi să funcţioneze după principiul obişnuinţei;
- respectarea, pe cât posibil, a principiului regularităţii în toate activităţile desfăşurate, inclusiv în
domeniul alimentaţiei;
- evitarea meselor târzii; nu ne putem odihni dacă aparatul digestiv nu este în repaus; o masă de seară
uşoară, cu 3-4 ore înainte de a merge la culcare este ideală;
- evitarea alcoolului, cafelei, ceaiului chinezesc sau rusesc şi oricărui alt drog; acestea suprimă somnul de
tip REM.
- evitarea programelor TV cu tentă emoţională puternică, a lecturilor tensionate şi a discuţiilor în
contradictoriu;
- plimbări liniştite în aer curat însoţite de exerciţii de respiraţie;
- băi calde (nu fierbinţi);
- dormitor aerisit, cât mai liniştit şi mai puţin luminos cu putinţă (dacă zgomotul e o problemă, dopurile
pentru urechi sunt foarte utile; se pot folosi, de asemenea, benzi textile aplicate pe ochi, pentru a împiedica
lumina nedorită să producă disconfort); temperatura din cameră trebuie să fie plăcută;
163
- practicarea unor exerciţii de relaxare: relaxarea minţii înlătură gândurile şi grijile acumulate pe parcursul
unei zile care pot ţine pe cineva treaz mai mult decât orice altceva. De aceea, este foarte utilă concentrarea
minţii asupra unei teme unice. Meditaţia pe teme spirituale cu deconectarea de la lumea reală oferă apoi,
cel mai bun somn.
Probleme de dependenţă:
- insomnie/ hiposomnie,
- hipersomnie,
- disconfort/ incomoditate,
- fatigabilitate.
Insomnia
Surse de dificultate
Fizice:
164
- surmenajul fizic şi intelectual;
- sedentarismul şi lipsa de activitate;
- regim alimentar neechilibrat, cu mese copioase seara;
- stil de viaţă dezordonat, cu program de somn aleator şi fără o oră de trezire stabilită;
- prezenţa unor afecţiuni cronice care provoacă durere sau disconfort;
- consum excesiv de alcool sau droguri;
- consum excesiv de băuturi sau substanţe cu efect excitabil asupra sistemului nervos: cafea, ceaiuri,
energizante, sucuri etc.;
- administrarea pe perioade îndelungate a somniferelor sau a altor substanţe cu efect asemănător;
- administrarea anumitor medicamente cu efect excitabil asupra sistemului nervos (codeina);
- dereglări funcţionale ale glandelor endocrine (epifiză, hipofiză, tiroidă, suprarenale).
Psihologice:
- stări psiho-emoţionale deosebite (anxietate, depresie);
Sociologice:
- schimbări bruşte şi radicale în mediul înconjurător sau în stilul de viaţă (schimbarea continentului şi
fusului orar etc.);
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.
Manifestări de dependenta
Somn - numărul de ore de somn: ore insuficiente de somn - durata totală de 6 ore;
perturbat - insomnii iniţiale - pacientul adoarme foarte greu după care doarme până dimineaţa;
- insomnii terminale - după o adormire normală, se trezeşte şi nu mai poate adormi;
- calitatea somnului.
Pacienţii nu sunt satisfăcuţi de somnul lor întrerupt, agitat, superficial.
Insomnia este clasificată în funcţie de frecvenţa nopţilor nedormite :
- insomnie tranzitorie – de scurta durata, dureaza de la o noapte pana la cateva
saptamani;
- insomnie intermitenta – episoade de insomnie tranzitorie repetate la intervale de
timp neregulate ;
- insomnie cronica – pe o perioada de cateva luni pacientul nu a putut dormi cel
putin cateva nopti pe saptamana.
Insomnia este clasificată în funcţie de modul de aparitie :
- insomnii dormiţionale - apariţia multiplelor perioade de veghe, care survin în
timpul nopţii, fărâmiţând somnul nocturn; trezirile durează vreme îndelungată, sunt
chinuitoare; aceste treziri pot fi după vise cu conţinut neplăcut sau coşmaruri;
- insomnii predormiţionale - stare de veghe prelungită până la instaurarea somnului;
- insomnii post-dormiţionale - survin la vârstnici şi mai ales la cei care se culcă la ore
timpurii.
- insomnie reala – nu dorme deloc;
- insomnia falsa- pacientul doarme ziua , nu doarme noaptea.
Aţipiri în - pacientul aţipeşte pentru durate scurte de timp; în funcţie de durata şi numărul lor, ele
timpul zilei pot completa sau nu lipsa orelor de somn nocturn; unii pacienţi dorm în timpul zilei şi
somnul de noapte este de scurtă durată, dar totalizează numărul necesar de ore de somn
(falsa insomnie).
Coşmaruri - vis penibil, dominant; pacientul se trezeşte brusc din somn, neliniştit, agitat, adoarme
din nou cu greutate.
Somnam- - tulburare paroxistică de somn; pacientul se dă jos din pat şi începe să umble prin
bulism cameră, străzi, locuri periculoase; are privirea rătăcită, mişcări dezordonate, nu
165
vorbeşte, nu răspunde la întrebări; după un timp se întoarce, se culcă, adoarme.
Apatie - lipsa de interes faţă de ambianţă şi propria persoană. Rămâne în pat timp îndelungat în
căutarea somnului.
Pavor - stare de spaimă intensă , care apare în timpul somnului, mai frecvent la copii;
nocturn pacientul se trezeşte brusc din somn, se ridică în şezut, ţipă, gesticulează, are privirea
rătăcită, încearcă să fugă; după câteva minute, această stare dispare, pacientul adoarme.
Nelinişte - teama nejustificată care apare pe fondul de instabilitate emoţională, tulburând odihna
pacientului; tulburări de gândire, manifestate prin apariţia în conştiinţa pacientului
contrar voinţei, unor reprezentări, idei, sentimente pe care se străduieşte să le
îndepărteze.
Confuzie Pacientul prezintă percepţii false (percepe un obiect sau un fenomen), fiind convins de
realitatea lor; aceste stări îl împiedică să se odihnească.
Iritabilitate Pacientul prezintă o stare de tensiune psihică continuă, manifestată prin nelinişte,
frământare; adoarme greu, somn întrerupt, superficial.
Sentiment Pacienţii nesatisfăcuţi uneori de repausul lor, sunt convinşi că nu au dormit toată
de depresie - noaptea.
tristeţe
Diminuare a Pacientul nu se poate concentra asupra unei activităţi, atenţia este diminuată, are gesturi
puterii de nesigure.
concentrare
Oboseală Pacientul se simte obosit, mai obosit ca la culcare, facies sumbru, ochi încercănaţi,
vorbire tremurată, tremurătura extremităţilor.
În ―Dimensiunea Psihosocială a Practicii Medicale‖ dr. I.B. Iamandescu recomandă trei etape
terapeutice în lupta împotriva insomniei:
1. Respectarea igienei somnului - menţinerea orarului de somn, evitarea somnului diurn, desfăşurarea unor
activităţi fizice în timpul zilei, evitarea meselor abundente seara şi activităţilor excitante de tipul vizionării
TV sau folosirii Internetului, aerisirea camerei etc.
2. În cazul tulburărilor de somn secundare unor boli se recomandă tratamentul respectivelor disfuncţii
somatice. De exemplu, nu ne putem aştepta să doarmă eficient o persoană cu obstrucţie nazală care nu
poate respira.
3. Tulburările de somn primare sunt cele mai importante şi necesită diagnostic şi tratament de specialitate.
Vor fi folosite tehnici de meditaţie, placebo-terapie, ceaiuri sedative, medicaţie de specialitate, dar numai
sub îndrumarea medicului.
166
2. Hipersomnie
= ore excesive de somn, prelungirea duratei şi intensificarea profunzimii somnului.
Unele persoane dorm mult din cauza cerinţelor proprii ale organismului, dar şi a obişnuinţei şi a
lipsei de griji. Sunt descrise hipersomnii primitive sau idiopatice care nu au nici o explicaţie morfologică,
neexistând modificări organice cunoscute. S-au descris forme ―esenţiale‖, diurne sau nocturne, în care
somnul, deşi durează mult (de la ore la zile) nu se însoţeşte de alte tulburări clinice sau bioelectrice.
De cele mai multe ori, însă hipersomnia se întâlneşte în patologie. Este binecunoscut faptul că
hipotiroidienii dorm mai mult. În hipersomnie apar tulburări atât în durata cât şi în calitatea somnului.
Una dintre formele hipersomniei este narcolepsia.
Surse de dificultate:
- tulburari primare de somn, cum ar fi narcolepsia sau apneea de somn;
- disfunctii ale sistemului nervos autonom;
- abuzul de alcool sau de droguri;
- tumori ale creierului;
- traumatisme la nivelul capului sau alte prejudicii ale sistemului nervos central;
- anumite medicamente sau intreruperea brusca a administrarii unor medicamente;
- diverse conditii medicale inclusiv: scleroza multipla, depresie, encefalita, epilepsie sau obezitatea;
- predispozitia genetica la hipersomnie;
- hipersomnie idiopatica sau somnolenta excesiva pentru care nu exista nici o cauza cunoscuta
(afecteaza de obicei adolescentii si adultii tineri);
- sindromul Kleine-Levin - tulburare neurologica rara care cauzeaza hipersomnie recurenta.
Manifestări de dependenţă
Somn - numărul de ore de somn noaptea: peste 10 ore, la adult, şi 12 ore, la copil (se
modificat exclud condiţiile particulare de oboseală după eforturi excesive, convalescenţă
sau insomnii, care necesită o recuperare de somn);
- calitatea somnului;
- se diferenţiază de somnul normal prin profunzime, durată, bruscheţea apariţiei.
Durata, modul de instalare, evoluţia depind de natura şi localizarea afecţiunii
cauzale.
Somnolenţa - aţipiri; pacientul aude cuvintele rostite tare, poate răspunde cu oarecare
(accese de brutalitate, laconic. Fără un stimul, adoarme. Poate dura zile, săptămâni, poate fi
somn diurn) urmată de inversări ale ritmului nictemeral.
Letargia - hipersomnie continuă, mai profundă; poate fi trezit pentru scurtă vreme prin
excitaţii violente, păstrând un grad de obnubilare şi torpoare intelectuală. Poate
dura ore, zile, luni ani. Funcţiile vitale sunt diminuate.
Narcolepsia - supranumită şi sindrom narcoleptic se consideră că ar fi o tulburare nevrotică
şi se manifestă prin perioade scurte de adormire, de câteva ori pe zi, imposibil
de învins. Aceste „accese de somn‖ apar brusc, în plină activitate şi sunt
cauzate se pare, de alterarea somnului de tip REM. Persoana care suferă de
narcolepsie este somnoroasă în timpul zilei şi se „prăbuşeşte‖ în stare de
catalepsie.
- Catalepsia este o stare de prăbuşire a tonusului muscular, de obicei în timpul
emoţiilor, fără pierderea stării de conştienţă. Bolnavul este spectator conştient
la atacul paralitic. Se presupune că ―adoarme măduva‖, nu creierul. Pentru că
atacul este declanşat de prezenţa emoţiilor, pozitive sau negative (uneori criza
survine în timpul râsului), s-a apreciat de către oamenii de ştiinţă că în
mecanismul narcolepsiei ar fi implicat sistemul limbic, ştiindu-se deja faptul
167
că, rinencefalul este angrenat în stările afective, mai ales în emoţiile
puternice. Pacientul este confuz şi nu poate face diferenţa între vis şi realitate.
Narcolepsia poate fi însoţită de ―paralizii de somn‖, de trezire sau de adormire,
asociate cu halucinaţii şi activităţi onirice intense. Se consideră că halucinaţiile
reprezintă forme patologice ale activităţii onirice din somnul paradoxal.
Cei care suferă de narcolepsie prezintă şi alte tulburări: obezitate, poliurie, chiar
diabet etc.
Apneea de = fenomen de oprire a respiratiei in timpul somnului.
somn Apneea centrală are originea în centrii respiratori de la nivelul trunchiului
cerebral. Somnul paradoxal este asociat cu hiperpolarizarea neuronilor motori de
la acest nivel, neuroni care ratează transmiterea influxului nervos către muşchii
respiratori. În consecinţă muşchiul diafragm devine imobil, iar persoana încetează
pur şi simplu să respire.
Apneea obstructivă apare atât pe perioada somnului paradoxal, cât şi a somnului
cu unde lente, în condiţii de tonus muscular respirator normal. Respiraţia se
prăbuşeşte trecând printr-o stare de hipotonie mai marcată în somnul REM.
Apneea obstructivă se produce ca efect al colapsului căilor respiratorii din cauza
presiunii negative instalate. Presiunea negativă survine în timpul hipotoniei
exagerate şi conduce atât la alungirea căilor respiratorii, cât şi la mărirea
lumenului acestora. Atunci când oxigenarea sângelui devine ineficientă apar
fenomene de hipoxie cerebrală, moment în care persoana se trezeşte. De
asemenea, se produce hipertensiune sistemică, dar şi în circulaţia pulmonară.
Persoanele hipertensive, cu afecţiuni cardiace sau respiratorii şi persoanele cu
obezitate sunt mai expuse riscului de a intra în apnee de somn.
Ticurile din Unele persoane manifestă o serie de reacţii episodice nocturne sub forma unor
somn automatisme gestuale, motorii, masticatorii, mimice, verbale etc, ce apar în faza
de adormire. Unele sunt manifestări motorii precum mioclonii fiziologice,
tresăriri, spasme tonice, altele sunt manifestări psihomotorii (somnambulismul),
iar altele sunt manifestări psihosenzoriale (iluziile şi halucinaţiile hipnagogice).
Enurezisul nocturn poate fi considerat un tic neurovegetativ.
Atunci când pacientul se află sub tratament cu diverse droguri care induc starea
de somn, se modifică organizarea somnului, dar şi ritmul circadian veghe-somn.
Privarea de - somnul insuficient, cantitativ si calitativ, pe perioade mari conduce la aparitia
somn unor simptome specifice, afectand mentalul individului, dar si capacitatile sale
fizice.
Comporta- - lent, greoi, pacientul răspunde cu greutate la întrebări.
ment verbal
şi nonverbal
Oboseala - stare de epuizare musculară şi nervoasă, pe care bolnavul o acuză.
Inactivitate - starea permanentă de somn, pe care o resimte pacientul, diminuează
posibilitatea efectuării unor activităţi fizice.
168
- observă şi notează toate schimbările care survin în starea pacientului;
- administrează tratamentul medicamentos.
Pacientul să fie activ, - identifică care sunt activităţile agreate de pacient;
cooperant - elaborează împreună cu pacientul un program de activitate, care să
corespundă stării pacientului şi posibilităţilor organismului;
- observă somnul, calitatea acestuia, raportul între starea de veghe şi somn.
3. Disconfort/ Incomoditate
= senzatia de jena, neplacere fizica si psihica.
Surse de dificultate
Surse de - afecţiuni organice - cerebrale, endocrine, constrângeri fizice, dezechilibre, durerea,
ordin fizic surmenajul;
- constrageri fizice,
- surmenajul.
Surse de - afectarea gândirii, anxietate, frustrare, stres, situaţie de criză, pierdere, separare
ordin
psihic
Surse de - eşecul funcţiei,
ordin - anturaj inadecvat,
social - temperatura, ambianţa inadecvată,
- creşterea stimulilor senzoriali în locuinţă şi nu numai.
Lipsa - cunostinte insuficiente despre sine si mediu
cunoaşterii
Manifestări de dependenţă
Iritabilitatea - imposibilitatea pacientului de a se menţine calm şi a se comporta
liniştit şi adecvat situaţiei;
Indispoziţie, jenă - stare neplacuta fizic si psihic;
Stare de disconfort - Stare neplăcută de incomoditate;
Diaforeză - transpiraţie abundentă care determină starea de disconfort;
Dureri - suferinţă fizică;
Contracturi - contracție musculară involuntară și persistentă determinată de poziţia
musculare incomodă.
169
4. Fatigabilitate
= senzaţie penibilă, însoţită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă şi musculară.
Manifestări de dependenţă
Facies - palidă, exprimă tristeţea, incercanat.
Ochii -încercănaţi, privirea înceţoşată;
Pulsul - rar, lent, slab bătut;
Tensiunea - tendinţa de scădere a valorii normale arterială;
Somnul - somnolenţă diurnă;
Aspectul tegumentelor - palide, transpiraţii reci;
Starea psihică - plictiseală, apatie;
Vorbire - lenta, greoaie;
Greutatea corpului - scăderea acesteia;
Astenie - scăderea forţei;
Oboseala - senzaţie penibilă, însoţită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă şi
musculară;
Tremor al membrelor - mişcare uşoară, involuntară, rapidă, repetată a membrelor.
PROCES DE INGRIJIRE/NURSING
Culegere de date
- vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Identificarea problemelor
Probleme de dependenţă: insomnie, hipersomnie, disconfort/ incomoditate, fatigabilitate.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a dormi, oboseala, iritabilitate, lentoare in comportamentele
verbale si nonverbale, scăderea randamentului, diaforeza, dureri musculare, facies palid, încercănat,
astenie, scăderea T.A. si a pulsului, somnolenţă diurnă, etc.
Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice, durerea, surmenajul, tulburările de gândire,
situaţiile de criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a mediului, zgomotul, esecul profesional,
conflicte sociale lipsa de cunostinţe, etc.
Diagnostic de îngrijiri probabile = P.E.S.
Planificarea ingrijirilor
Obiective:
Pacientul:
- sa-si reduca disconfortul;
- sa-si amelioreze starea generala;
- sa-si recupereze orele de somn;
- sa efectueze exerciti de relaxare;
- sa exprime stare de confort;
- sa indeplineasca activitati zilnice dupa activitati zilnice dupa ritm, dorinta, intensitate.
171
Interventii:
Aprecierea gradului de adaptare a pacientului la mediul spitalicesc:
-activitatea din mediul spitalicesc poate avea ca efect modificarea obiceiurilor de somn şi odihnă ale
pacienţilor spitalizaţi
-importanţa modificărilor depinde de starea fiziologică şi psihică a pacientului şi de locul unde este plasat.
Asistenta medicala trebuie să cunoască nevoile fiziologice de somn ale pacienţilor, să le
supravegheze somnul din punct de vedere cantitativ şi calitativ, să recunoască semnele care indică
nesatisfacerea nevoii de odihnă, să depisteze cauzele şi să le îndepărteze.
Reducerea zgomotului în mediul spitalicesc:
- închiderea uşilor la saloane;
- reducerea volumului unor aparate din apropierea saloanelor (telefon, radio, T.V., compresoare etc.);
- purtarea pantofilor cu talpă de cauciuc, nu tocuri de metal;
- evitarea discuţiilor cu voce tare, a trântitului uşilor -manipularea cu grijă a cărucioarelor, a truselor cu
instrumente şi a materialelor de curăţenie (găleţi) .
Asigurarea confortului:
- diminuarea surselor de iritaţie fizică;
- atenuarea durerii;
- asigurarea unei bune igiene corporale;
- asigurarea lenjeriei de pat curată şi uscată;
- asigurarea unei temperaturi adecvate în salon;
- adoptarea unei poziţii comode, pe saltele confortabile;
- diminuarea intervenţiilor de îngrijire în perioadele de somn;
- promovarea unei activităţi zilnice (ex. participarea la îngrijiri);
- crearea unui mediu de siguranţă fizică şi psihică (bare laterale la pat, lumină de veghe);
- sfătuirea pacientului să-şi golească vezica urinară înainte de culcare.
Favorizarea ritualurilor adormirii:
- aerisirea salonului;
- exerciţii de relaxare;
- citit;
- privit la televizor.
Educaţia pacientului:
- stabilirea unui orar de somn şi odihnă;
- explicarea rolului somnului şi odihnei pentru refacerea organismului -necesitatea evitării factorilor care
influenţează somnul şi odihna (oboseala, stresul, cafeaua, alcoolul, mediul cu supraîncărcare de stimuli
senzoriali).
Exerciţii de relaxare
Exerciţiile de relaxare pornesc de la un model holistic al stării de boală şi sănătate, model bazat pe
prezumţia că individul este o entitate psiho-biologică unitară.
Se pot utiliza diferite tipuri şi tehnici de relaxare. Pacientul va fi întrebat mai întâi dacă vrea să
înveţe o anumită tehnică de relaxare, pe care apoi o va putea aplica singur. Dacă pacientul îşi manifestă
dorinţa de a învăţa, asistenta îi va prezenta o vedere generală asupra a ceea ce i se va cere sa facă. I se va
arăta cât de important este ca grupele mari de muşchi şi articulaţiile să nu fie încordate şi în tensiune; în
timpul aplicării tehnicii de relaxare, asistenta va folosi o voce calmă, liniştită.
• Pacientul va fi rugat:
172
- să se întindă foarte liniştit, astfel încât braţele, picioarele, spatele şi gâtul să fie într-o poziţie confortabilă
- să-şi amintească un moment sau o ocazie din viaţa lui când s-a simţit foarte liniştit şi fericit
- să închidă ochii şi să-şi concentreze gândurile asupra acestei amintiri
- să inspire încet şi profund, de cinci ori, expirând lent aerul printre buzele strânse
- să-şi relaxeze pieptul şi stomacul
• în continuare, pacientului i se recomandă:
- să-şi încordeze muşchii (numărând în gând până la 8-10), apoi, să şi-i relaxeze (pe aceeaşi durată); se
începe de la labele picioarelor şi se continuă cu tot corpul până la cap, în felul următor:
- se încordează puternic degetele de la picioare, apoi, se relaxează;
- se încordează şi se relaxează gleznele;
- se continuă cu gambele-încordate-relaxate, imaginându-şi că membrele au devenit foarte grele, iar
salteaua le presează în sus;
- se încordează şi, apoi, se relaxează genunchiul.
Se continuă în acest fel, contractând fiecare muşchi şi numărând până la zece, iar apoi se relaxează.
Tehnica include şl umerii: se ridică, apoi, se relaxează. De asemenea, se efectuează mişcări de flexie şi
extensie ale degetelor de la mâini. Din când în când, i se sugerează pacientului că salteaua îi presează
spatele, coatele sau o altă parte a corpului, acest lucru dându-i o senzaţie de plutire.
Aplicarea tehnicii de relaxare prezentate mai sus necesită aproximativ 15 minute. Metoda este deosebit de
eficace atunci când pacientul o utilizează singur, de patru ori pe zi: dimineaţa la trezire, înainte de prânz,
înainte de cină şi înainte de a merge la culcare.
Tehnica de relaxare, folosită în mod repetat, contribuie la scăderea nivelului de tensiune a pacientului în
intervalele dintre exerciţii. Un alt exerciţiu de relaxare este meditaţia.
Definiţie:
Nevoia de a se îmbrăca şi a se dezbrăca este o necesitate proprie fiinţei umane de a purta haine
adecvate în funcţie de circumstanţe (momentul zilei, activităţile preconizate), pentru a-şi proteja corpul de
rigorile climei (rece, cald, umiditate) şi pentru a-şi permite libertatea mişcărilor.
Lipsa de îmbrăcăminte poate reprezenta o pierdere a libertăţii (când este obligat să poarte ceea ce nu-i face
plăcere) şi un mijloc de pedepsire.
Din punct de vedere al psihiatrilor, vestimentaţia este un semn de sănătate. O îmbrăcăminte bizară, stridentă,
cu multe podoabe poate exprima chiar o boală psihică.
Fiinţa umană, spre deosebire de animale, pentru a supravieţui trebuie să poarte veşminte. Pentru
majoritatea societăţilor, omul se îmbracă din pudoare. Dacă hainele permit asigurarea stării de bine şi
protejarea intimităţii sexuale a individului, ele conferă, de asemenea, o semnificaţie de apartenenţă la un
grup, la o ideologie sau la un statut social.
Din motive de sănătate, omul trebuie să îşi aleagă haine adaptate după circumstanţe şi necesitate.
Obiceiurile se schimbă de la o cultură la alta şi „limbajul‖ pudorii se manifestă prin comportamente
variate, lăsând îmbrăcămintea să joace un rol în acest sens.
Din motive estetice, veşmintele contribuie la expresia corporală şi participă la comunicare într-un
mod semnificativ: îmbrăcămintea poate deveni un element de comunicare prin atracţia pe care o suscită
între indivizi.
Justificarea alegerii veşmintelor se referă la aspectul fizic, respectarea personalităţii proprii şi
impresionarea celorlalţi, acceptarea propriei persoane într-un grup, afişarea propriului statut si obţinerea
unei satisfacţii personale.
Veşmintele pot deveni element de prelungire a personalităţii, alegerea unui ornament, exprimând
Individualitatea, sentimentul de demnitate şl autorespect.
Biologici •Vârsta:
- temperatura corpului variază în funcţie de vârstă; individul îşi procură veşmintele adecvate
pentru a se proteja împotriva variaţiilor temperaturii mediului ambiant;
- copiii mici şi persoanele în vârstă au temperatură corporală mai coborâtă decât persoanele
adulte, deci trebuie să utilizeze veşminte mai călduroase (copiii au tendinţă mai mare de
pierdere a temperaturii datorită unui sistem de autoreglare mai labil, fiind în dezvoltare, iar
vârstnicii, datorită diminuării funcţiilor organismului).
• Talie, statură:
- în vederea asigurării stării de bine, indivizii îşi aleg veşmintele în funcţie de talie şi
statură.
•Activitate:
- pentru confort şi libertatea în mişcare, indivizii în funcţie de activitatea preconizata poartă
veşmintele adecvate.
Psihologici • Credinţă: indivizii care aderă la o religie sau la ideologie poartă veşminte sau obiecte care
sunt semnificative pentru aceştia sau pentru comunitatea cărora le aparţin. În plus, purtarea
uniformei permite indivizilor să se distingă în societate ca făcând parte dintr-un anumit
grup.
174
• Emoţiile: influenţează alegerea şi purtarea veşmintelor care permit exprimarea unor
sentimente şi a unei stări de confort psihic.
• Imaginea corporală proprie şi stima de sine.
• Sentimentele, etc.
Sociologici • Regiunea de rezidenţă si clima: cea caldă obligă indivizii să-şi aleagă veşminte care să le
şi culturali permită menţinerea temperaturii corpului; pentru a împiedica acumularea de căldură şi
umiditate se vor purta veşminte albe, largi, ample, uşoare, în timp ce veşmintele de culoare
închisă şi groase menţin temperatura corpului în limite normale, împiedicând pierderea
căldurii.
•Statutul social: societatea, prin normele sale. impune indivizilor un statut care-i obligă să se
îmbrace şi să poarte obiecte prin care să dovedească rangul lor social. După condiţiile
financiare, pot apărea limite în alegerea si purtarea îmbrăcămintei.
•Munca: condiţiile de muncă pot, de asemenea, influenţa alegerea şi purtarea
veşmintelor.Siguranţa muncii este dată de echiparea cu obiecte speciale de vestimentaţie,
protectiv împotriva accidentelor, frigului, zgomotelor etc.
•Cultura: prin veşminte se poate contribui la conservarea tradiţiilor şi, de aceea, oamenii
adoptă îmbrăcămintea care îi va distinge ce ceilalţi (portul popular).
Manifestări de independenţă
Semnificaţia - veşminte, tot ceea ce acoperă corpul uman, îl ascunde şi-l protejează; ele sugerează
veşmintelor apartenenţa sau neapartenenţa la un grup social, profesional, cultural, religios etc..
Alegerea - veşminte alese după gust şi circumstanţe (personalitatea individului, ocazii festive,
personală protejarea corpului de intemperii, preferinţe vestimentare, modă).
Sortarea - adecvate funcţiilor fiziologice, mediului înconjurător fizic şi social , în concordanţă cu
veşmintelor importanţa acordată îmbrăcămintei şi ţinutei personale;
Calitatea - adecvate climatului, statutului socio-cultural;
veşmintelor - starea de curăţenie a hainelor foarte buna.
175
- explorează gusturile şi semnificaţia veşmintelor la fiecare persoană;
- încurajează persoana pentru a-şi alege singură îmbrăcămintea, ornamentele, accesoriile dorite.
Disfuncţiile apărute în organism pot duce la apariţia unei singure probleme de dependentă:
neîndemânarea / inabilitatea de a se îmbrăca sau a se dezbrăca. Aceasta se poate raporta la luarea de
decizii faţă de alegerea hainelor adaptate si / sau la capacitatea de a se îmbrăca şi dezbrăca legată de starea
de sănătate a persoanei.
Unele afecţiuni fizice sau mentale pot împiedica luarea deciziei faţă de alegerea hainelor adecvate
pentru protecţia împotriva frigului sau căldurii.
O afectare a motricităţii membrelor poate să împiedice persoana să se îmbrace şi să se dezbrace.
În unele afecţiuni mentale, persoana se îmbracă şi se dezbracă continuu, sau poartă haine care arată
„delirul‖ său.
Surse de dificultate
Manifestări de dependenţă
177
- comunicare ineficientă la nivel afectiv,
- frustrare,
- devalorizare,
- neputinţă,
- diminuarea interesului faţă de activităţile relaxante.
PROCESUL DE ÎNGRIJIRI/NURSING
Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpretarea datelor
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
- pacientul sa cunoasca importanta satisfacerii nevoii de a se imbraca si dezbraca;
- pacientul sa se poata imbraca si dezbraca singur;
- pacientul cu tulburari psihice sa-si recastige independenta de a se imbraca si dezbraca.
Inteventii:
- autonome
- delegate.
Aplicarea îngrijirilor
1. Procurarea unor haine adecvate
- asistentul medical ajută persoana să se îmbrace şi dezbrace
- asistentul medical respectă intimitatea persoanei in orice moment
2. Diminuarea anxietăţii
- asigurarea (securizarea) persoanei faţă de starea sa
- dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului
3. Notarea oricărei schimbări la nivelul:
- amplitudinii mişcărilor;
- atitudinii persoanei faţă de îmbrăcăminte.
Evaluarea îngrijirilor
Se face in functie in functie de rezultatele asteptate/ dorite; schimbarea s-a facut fara incidente/
pacientul reclama vreun inconvenientcare necesita remediere (oboseala, manevre brutale, dureri, lenjerie
curata, etc.).
178
12. NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI
ÎN LIMITE NORMALE
Definiţie:
Menţinerea temperaturii în limite normale este necesitatea organismului de a conserva o
temperatură la un grad aproximativ constant, pentru a-şi menţine starea de bine.
179
Adultul îşi menţine temperatura corpului între 36-36,9° C.
Vârstnicul, prin diminuarea proceselor nervoase, este predispus la temperaturi în jur de
35-36° C (prin diminuarea proceselor oxidative).
Exerciţiul - în timpul activităţii musculare foarte Intense, temperatura corpului poate
creşte cu 2,2-2,7° C peste valorile normale, dar revine când activitatea încetează.
Temperatura corpului scade în timpul inactivităţii.
- alimentatia- ingestia de alimente, în special proteinele,creste temperatura corpului;
- ritmul circadian: temperatura corpului variază în funcţie de ora zilei: este minimă
între orele 3-5 dimineaţa (remisiune matinală), datorită diminuării proceselor metabolice
în timpul somnului; este maximă seara, între orele 18-23 (exacerbarea vesperală); valorile
matinale sunt cu 0,5° C mai mici decât vesperale;
- sexul - la femei temperatura corporală înregistrează valori peste 37° C în a doua
jumătate a ciclului menstrual, în timpul ovulaţiei;
- activitatea hormonala: temperature femeilor este mai fluctuanta decat a barbatilor
din cauza de perioada ciclului menstrual.
Factori - anxietatea, emoţiile puternice pot determina o creştere a temperaturii corporale.
psihologici
Factori - locul de muncă cu condiţii de creştere sau scădere a temperaturii mediului
sociologici ambiant pot determina dereglări ale temperaturii corpului
- climatul - umed şi cald determină creşterea temperaturii corporale, climatul rece şi
umed determină scăderea temperaturii corpului
- locuinţa - temperatura încăperii influenţează temperatura corpului. Astfel: camera
supraîncălzită produce creşterea temperaturii corpului prin radiaţia aerului către individ.
Acelaşi fenomen, în sens invers, se întâmplă când temperatura locuinţei este scăzută.
Manifestări de independenţă
180
- să reducă din alimentaţie, alimentele cu valoare calorică mare; de exemplu, grăsimile;
- să consume lichide şi alimente reci;
- să aibă o bună ventilaţie în încăpere, la locul de muncă;
- să aibă îmbrăcăminte lejeră, amplă, de culoare albă.
- când temperatura mediului ambiant este scăzută, învaţă pacientul:
- să crească cantitatea de alimente, în general, şi a celor calorigene, în special;
- să ingere lichide şi alimente calde;
- să aibă în încăpere temperatura de 18-25° C;
- să poarte îmbrăcăminte călduroasă.
1. Hipertermia
Problema de dependenţă constă în ridicarea temperaturii corporale deasupra limitelor normale: 37°
C la adult.
Hipertermia poate constitui un mecanism de apărare a organismului, pentru că, în momentul
invaziei microbiene, determină producerea de anticorpi printr-o creştere a metabolismului.
Manifestări de dependenţă
181
temperaturii interne si se manifesta prin contracţii musculare puternice.
Piele roşie, caldă, - pielea, la început, este palidă, apoi roşie, caldă şi transpirată.
umedă
Piloerecţia - piele de găină, senzaţie de frig.
Sindrom febril - grup de semne: cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete, oligurie,
urini concentrate, convulsii, halucinaţii, dezorientare.
Erupţii cutanate - macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile infecţioase.
Febră continuă - menţinerea temperaturii corporale în perioada de stare a bolii peste 37° C cu
diferenţa sub 1° C între valorile înregistrate dimineaţa şi seara.
Febră intermitentă - diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa şi seara în perioada
de stare a bolii, cele mai mici valori scăzând sub 37° C.
Febră remitentă - diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa şi seara, în perioada
de stare a bolii, dar cele mai mici valori nu scad sub 37° C.
Febră recurentă - perioade febrile de 4-6 zile, ce alternează cu perioade de afebrilitate de 4-6 zile,
trecerile făcându-se brusc.
Febră ondulantă - perioade febrile, ce alternează cu perioade de afebrilitate, trecerea făcându-se
lent.
În evoluţia oricărei febre (hipertermie) se disting trei perioade:
- perioada iniţială (de debut) ;
- perioada de stare ;
- perioada de declin.
Perioada de debut poate fi de câteva ore - debut brusc - sau de câteva zile - debut lent.
Perioada de stare poate să dureze zile sau săptămâni, aspectul curbei febrile fiind diferit, în funcţie de
boală.
Perioada de declin poate fi scurtă - declin în criză — sau de câteva zile—declin în liză.
182
- preleveaza probe biologice pentru examene de laborator.
Pacientul să fie - calculează bilanţul ingesta-excreta pe 24 ore;
echilibrat - serveşte pacientul cu cantităţi mari de lichide ;
hidroelectrolitic - administreza soluţii perfuzabile prescrise.
Pacientul să aibă - schimbă des lenjeria de pat şi de corp ;
o stare de bine - menţine igiena tegumentelor ;
fizic şi psihic - pregăteşte psihic pacientul, înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare.
2. Hipotermia
Surse de dificultate
- in copilărie, hipotermia este cauzată de lipsa de maturitate a mecanismelor de termoreglare;
- la adult - de expunerea prelungită la frig, de dereglări endocrine, de abuzul de sedative şl
alcool;interventii chirurgicale( operatia pe cord deschis); malnutritia si/sau inanitia,
sepsis (de obicei bacterian), leziunile hipotalamice (tumori, inflamatii), leziunile maduvei spinarii la
nivelul primei radacini a nervului toracic sau deasupra acesteia
- la persoana vârstnică, cauza este încetinirea activităţii sistemului nervos.
Manifestări de dependenţă
1.imediate
- tremuraturi;
- frisoane;
- pielea rece la inceput palida apoi roşie (la nivelul feţei, urechilor, mâinilor) sau albastruie
(cianoza);
- apatie (lipsa de interes sau grija);
- afectarea capacitatiilor intelectuale;
- tulburari de echilibru;
- tulburari de vorbire (pronuntie nedeslusita);
- parestezii (amorteli) la nivelul mainilor si degetelor;
- dificultate in a indeplini sarcini.
2.tardive
- trunchiul rece, la palpare;
- rigiditatea musculara;
- bradicardia (batai cardiace cu frecventa sub normal);
- respiratii superficiale si bradipnee (respiratii cu frecventa joasa);
- hipotensiune arteriala;
- slabiciune;
- somnolenta;
183
- pierderea constientei;
- frisoanele se opresc atunci cand temperatura scade sub 32 C.
- durere la nivelul extremitatilor expuse la frig;
- edem;
- tumefiere a intregului corp;
- degeraturi- leziuni de necroză la nivelul pielii, determinate de temperatura scăzută;
A evita pericolele
• risc crescut al lezării integrităţii fizice şi psihice, cauzat de perturbarea procesului de termoreglare.
A trăi conform propriilor concepţii spirituale
• regim de viaţă strict contrar obiceiurilor pentru intervenţii în caz de hipo/hipertermie.
A se realiza
• indiferenţă/incapacitate, autodevalorizare determinate de acţiuni febrile.
A se recreea
• diminuarea/incapacitatea de a participa la activităţi recreative prin lipsa echilibrului termic.
A învăţa
• izolare socială, ignorarea factorilor predispozanţi şi de risc.
PROCES DE ÎNGRIJIRI/NURSING
Culegere de date
- vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
sa isi amelioreze curba termică;
să-şi diminueze T° cu ............................... grade, să-şi ridice T° cu grade;
să menţină echilibrul termic,
sa fie hidratat corespunzător.
185
Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
măsurarea, interpretarea şi înregistrarea valorilor de T°;
folosirea şi păstrarea termometrelor;
metode de măsurare a T°;
atitudinea în cazul febrei, atitudine în caz de hipotermie;
folosirea factorilor fizici pentru combaterea hipertermiei - tehnici de împachetare;
combaterea pierderilor de căldură - încălzirea pacientului;
atitudine în timpul frisonului, hidratarea pacientului febril, igiena pacientului febril.
Evaluarea îngrijirilor
Se va referi la:
• valorile T.° corporale determinate de 2 sau mai multe ori/24 ore;
• tipul de febră, transpiraţii, diaforeză, frison, măsurarea corectă a T° corporale;
• prezenţa hipo - sau hipertermie;
• cum se acţionează la valori extreme ale T°, prin mijloace nefarmacologice;
• cantitatea de lichide primită, îngrijirea tegumentelor si mucoaselor, starea psihică, comunicare, nivel de
cunoştinţe, alte semne asociate.
186
13. NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, DE A PROTEJA
TEGUMENTELE ŞI MUCOASELE
Definiţie:
A fi curat, îngrijit şi a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele sunt o necesitate pentru a-ţi menţine o
ţinută decentă şi pielea sănătoasă, pentru a mentine integre funcţiile sistemului tegumentar format din
piele şi structurile complementare: păr, unghii, glande.
• Vârsta.
- la copil şi persoanele în vârstă, pielea este mai sensibilă, mai puţin rezistentă la
variaţii de temperatură, la microbi şi la infecţii. In urma îmbătrânirii, dinţii pot să
slăbească în rezistenţă şi cad, părul devine mai puţin rezistent şi la fel unghiile.
- datorită procesului de îmbătrânire, la nivelul pielii, fanerelor (păr, unghii),
Factori glandelor, se produc anumite perturbări:
biolo- -scăderea tonusului muscular, pierderea elasticităţii;
gici -descuamare deficitară a epidermului, atrofia stratului adipos, apariţia ridurilor;
-diminuarea activităţii glandelor sebacee şi glandelor sudoripare;
-subţierea, decolorarea, căderea părului;
-subţierea, decolorarea şi friabilitatea unghiilor cu încetinirea creşterii acestora;
-formarea de pliuri tegumentare în exces faţă de cele normale;
-prin îmbătrânire creşte efortul pentru îmbrăcat/dezbrăcat, menţinerea igienei
187
corporale şi riscul de expunere la traumatisme sau infecţii locale şi generale.
• Climatul.
- datorită variaţiilor de temperatură, pielea se usucă, se deshidratează. Când
temperatura este prea ridicată, pielea participă la termoreglare prin glandele
sudoripare, eliminând o cantitate de sudoare (transpiraţie).
• Exerciţiile fizice şi activităţile zilnice care vizează mişcarea favorizează circulaţia,
respiraţia, menţinerea greutăţii în limite normale etc, cu impact direct pentru funcţiile
pielii (facilitează eliminarea deşeurilor din organism prin piele).
• Alimentaţia. :o bună alimentare şi hidratare a organismului împiedică apariţia
dezechilibrului hidroelectrolitic şi acidobazic, cu manifestări directe asupra stării
tegumentului (absorbţia unei cantităţi suficiente de lichide dă elasticitate pielii).
• Sexul
- femeile, prin natura biologică, dar şi prin preocupările focalizate pe aspectul estetic,
au nevoie de măsuri de igienă complementare. Anatomia femeii, ciclul menstrual,
procedurile cosmetice (vopsitul părului, coafură, manichiură, pedichiură, machiaj)
sunt tot atâţia factori care cer atenţie specială în asigurarea igienei.
• Factorul constituţional
- există persoane cu un număr mare de glande sudoripare care transpiră mai abundent
decât altele. De asemenea, secreţia de sebum poate fi excesivă. Toate acestea impun
comportamente igienice personalizate.
• Talia
- persoanele hiperponderale au nevoie de igienă corespunzătoare, mai ales la nivelul
pliurilor ce se formează din cauza masei corporale în exces.
• Starea de sănătate
- condiţia fizică şi psihică, la un moment dat, a unei persoane, este factorul cel mai
important care influenţează nevoia de igienă, dar şi capacitatea individului de a o
performa la nivel optim, în concordanţă cu stilul de viaţă şi cu obiceiurile sale.
• Deprinderi personale:
- obiceiurile individuale de vestimentaţie şi igienă corporală diferă de la un individ la
altul constând în a acorda pentru unii zilnic o atenţie deosebită toaletei din toate
punctele de vedere, pentru alţii doar o toaleta parţială zilnic iar unii omit sau
neglijează noţiunea de curăţenie corporală.
• Imagine de sine:
- imaginea personală asupra propriului corp-imagine corporală - depinde de
personalitatea şi percepţia individuală acordată îngrijirilor pentru aspectul fizic.
- respectul de sine duce la promovarea îngrijirilor pentru o imagine corporală pozitivă
şi invers, degradarea îngrijirilor în cazul neglijării şi dezinteresului pentru propria
Factori
imagine.
psiho-
• stările emotive, nervozitatea, labilitatea psihoemoţională, anxietatea, depresia
logici
perturbă funcţiile pielii şi necesită măsuri specifice de igienă (transpiraţie,
lacrimi,micţiuni frecvente, emisie de materie fecală).
• Pudoarea:
- pudoarea individuală legată de sex, adolescenţă, vârstnicii, necesită respectul
intimităţii personale;
- în cazul vârstnicilor: de foarte multe ori aceştia necesită ajutor pentru efectuarea
îngrijirilor şi toaletei, pe care îl refuză din cauza sentimentului de pudoare exacerbat
sau a lipsei de respect şi pregătire profesională a celui care acordă îngrijirile.
• Tipul de personalitate
- anumite categorii de persoane simt nevoia unor condiţii igienice ieşite din comun.
188
Nu numai mediul în care trăiesc trebuie să fie foarte curat, ci şi igiena personală are
rol esenţial în existenţa lor. Ordinea şi curăţenia, în cazul acestor persoane, nu mai
reprezintă doar o condiţie de asigurare a sănătăţii, ci chiar raţiunea lor de a trăi. Orice
perturbare a ―ordinei‖ stabilite de persoana respectivă devine un puternic factor de
stres.
- alte categorii de persoane, dimpotrivă, au o tendinţă nativă pentru dezordine,
neacordând factorului igienic o prea mare importanţă. Uneori este nevoie de
presiunea grupului pentru a menţine ordinea şi curăţenia şi pentru a se spăla mai des.
•Stresul psihic
- stresul, acest inductor universal de apariţie a bolilor se face responsabil de prezenţa
unor tulburări la nivelul tegumentelor şi mucoaselor. Dacă se ia în consideraţie numai
faptul singular că stresul influenţează nivelul de sudoraţie al indivizilor vom deduce
importanţa condiţiilor de declanşare a stresului în comportamentele igienice.
Adaptarea la stres (coping) este un proces personal şi poate fi însoţită de fenomene
neurovegetative precum hiperhidroza. Aceasta are impact social important, scade
imaginea de sine şi determină o creştere a preocupării individului pentru igiena
corporală.
•Cultura:
- importanţa curăţeniei diferă după nivelul de cultură. Indivizii au obiceiuri de igiena
şi curăţenie care variază ca frecvenţă şi manifestare.
• Curentul social :
- apar obiceiuri de igienă şi curăţenie după modă (coafură, produse cosmetice etc.)
• Organizarea socială :
- obiceiuri de igienă în funcţie de condiţiile fizice, materiale sau de promiscuitate).O
locuinţă corespunzătoare prevăzută cu instalaţii sanitare (apă curentă,
căldură,canalizare, baie, duş)determină obiceiurile personale pentru igienă şi
vestimentaţie.
• Statutul social:
- profesiunea sedentară influenţează direct componenta fizică a imaginii de sine.
•Locul de muncă
- anumite categorii profesionale implică măsuri de igienă excepţionale. Printre
Factori acestea se numără şi profesiile din sfera medicală. Atât igiena locului unde se
socio- desfăşoară activitatea, cât şi igiena personală trebuie să fie riguroase.
logici •Educaţia:
- comportamentele igienice se învaţă. O persoană care a folosit periuţa şi pasta de
dinţi din fragedă copilărie şi a făcut duş zilnic îşi interiorizează afectiv aceste
comportamente şi simte acut disconfortul în lipsa lor. Măsurile de igienă ―intră în
sânge‖ şi devin rutină.
•Starea economico-financiară
-condiţiile de trai se reflectă asupra nivelului de igienă a populaţiei. Lipsa apei
curente, lipsa căldurii, dar şi a spaţiului corespunzător limitează comportamentele
igienice. Acolo unde există lipsuri, produsele cosmetice sunt mai puţine, iar oamenii
prea puţin preocupaţi de igiena lor şi a spaţiului în care trăiesc.
•Clima
- în regiunile calde, datorită transpiraţiei abundente sunt necesare măsuri crescute de
igienă. Frecvenţa duşurilor creşte. Hainele trebuie să fie de culoare deschisă şi trebuie
schimbate mai des. Folosirea pălăriilor protejează părul de efectele nedorite ale
razelor solare.
189
Manifestări de independenţa
- lungime, supleţe, strălucire.
Păr Parul-este un produs cornos al epidermului cu aspect filiform si flexibil.
Surse de dificultate
• insuficienţă intrinsecă:
Surse de
- slăbiciunea sau paralizia membrelor superioare
ordin fizic
- lezare fizică
191
- circulaţie inadecvată
• insuficienţa extrinsecă:
- orice piedică a mişcării
- imobilitate
- puncte de presiune
• dezechilibru:
- durere
- slăbiciune
- dezechilibru endocrin
- tulburari de gândire
Surse de
- anxietate, stres
ordin
- pierderea imaginii corporale
psihologic
- situaţie de criză
Surse de - sărăcie
ordin - eşecul profesional,
sociologic - conflictul de rol
- lipsă de cunoştinţe
Lipsa
- insuficienta cunoaştere de sine şi a mediului înconjurător
cunoaşterii
- ignoranţa.
Neglijenţa în măsurile de igienă sau incapacitatea de a se păstra curat, fie din cauza bolii sau a
slăbiciunii, fie prin refuzul de a se spăla are drept consecinţă aparenţa de neîngrijit. Tegumentele sunt
murdare şi lasă poartă deschisă infecţiilor.
Manifestări de dependenţă
- murdar şi gras, în dezordine,
părul
- pediculoză.
- murdărie acumulată în conductul auditiv extern
urechile - pavilioane murdare
- murdărie retroauriculară
- rinoree,
nasul
- cruste.
- absenţa dinţilor,
- carii dentare,
- culoare galbenă a dinţilor,
cavitatea - proteze dentare neîngrijite,
bucală - prezenţa tartrului pe dinţi (depuneri dure şi adezive),
- halena fetidă (miros neplăcut al gurii),
- limbă încărcată,
- fisuri ale buzelor.
- netăiate,
unghiile
- murdărie acumulată la capătul unghiilor.
- gri sau neagră, în anumite locuri,
- barbă murdară,
pielea
- aspră,
- cu leziuni de grataj.
192
- nu se spală;
deprinderi - nu se piaptănă;
igienice - dezinteres faţă de măsurile de igienă;
- degajă miros dezagreabil.
Manifestări de dependenţă
1. Leziuni la nivelul pielii si mucoaselor –apar in boli de piele, boli infecto- contagioase dar si in
afectiuni generala, sistemice.
- pată congestivă datorată vasodilataţiei; roseata a pielii sau a mucoaselor care dispare la
eritem
presiune;
- modificare de culoare a pielii, datorită unei reacții inflamatoare pe o zona limitata
macula
circumscrisa;
excoriaţii - leziune superficiala a pielii sau a unei mucoase cu pierdere de substanţă superficială,
apărută în urma unui traumatism sau produsa prin grataj (frecvent după prurit);
- leziune elementara constand intr-o mica ridicatura circumscrisa , consistenta si bine
papula
delimitata la suprafata pielii (d<5mm) rosiatica sau neagra, rezultata fie prin hiperplazia
193
celulelor din derm sau epiderm, fie prin infiltrate seros localizat in derm; poate fi
tranzitorie, pruriginoasa, persistenta; are caracter rezolutiv, nu lasă cicatrici şi apare în
urticarie, febre eruptive etc.
- leziune solida tridimensionala, cu diametru mai mare decat al papulei, localizata in
nodulul
derm sau hipoderm;
- ridicături ale epidermului (băşici cu d<5 mm)) rotunde, de dimensiuni mici, pline cu
vezicule lichid clar sau galbui şi de cele mai multe ori însoţite de prurit şi durere;
- flictena: d >5mm.
- abces minuscul la suprafaţa tegumentului, localizat la rădăcina firului de păr şi
pustule constituind aşa-numitele leziuni de foliculită (coşuri); pot fi primitive sau secundare, prin
infectarea veziculelor care se pustulizează.
fisuri - întreruperi liniare ale continuităţii tegumentului;
- desprinderea celulelor cornoase, superficiale, din epidermă:
- furfuracee descuamare fină - „tărâţe";
- pitiriazica;
descuamaţie
- lamelar (descuamaţie brută);
- in lambour (detaşare accidentală sau chirurgicală a fragmentului de piele).
La copii în bolile infecţioase descuamările sunt frecvente.
- leuco-melano-dermie de natură, probabil, neuroendocrină caracterizată prin pete
vitiligo
acromice, mărginită de o zonă hiperpigmentată;
- pierdere de substanţă rezultând dintr-un proces patologic ce acţionează asupra pielii;
- poate fi superficială (eroziune) sau profundă (exulceraţie şi ulceraţie propriu-
ulceraţii
zisă);
- poate fi cutanat (de gamba) sau de mucoasa (gastroduodenal);
- distrugeri tisulare ca urmare a unui deficit de nutriţie locală, de obicei, prin leziuni
escare vasculare sau prin compresiune continuă se pot produce şi prin acţiunea directă a unor
factori infecţioşi sau prin toxinele lor, sau sub acţiunea unor substanţe chimice caustice
- dilatări permanente ale venelor superficiale, însoţită de insuficienţa valvulelor peretelui
varice
venos; sensul circulaţiei venoase este inversat în ortostatism
- afecţiuni ale plexurilor venoase anale şi din partea terminală a rectului, constând în
hemoroizi
dilatarea acestor vene, cu apariţia de procese inflamatorii şi trombotice.
ulcere - erodare a ţesutului pe teren varicos.
varicoase
-reprezintă modificarea tegumentelor determinate de:
boli infecţioase acute (scarlatina, rujeola, rubeola, varicela, herpes etc);
reacţii alergice (urticarie, boala serului);
eruptia
hiperexcitabilitatea nervilor vasomotori ale,pielii (meningite, Basedow etc);
cutanata
efectul toxic şi de desensibilizare al unor medicamente (iod, morfină, salicilat, anti-
biotice etc).
-leziune elementară secundară rezultată în urma uscării unei serozităţi provenite dintr-o
crusta
ulceraţie, prezentându-se ca mici depozite de fibrina din plasma sanguină (vezicula,
flictena).
- afecţiune a pielii cauzată de inflamaţia glandelor sebacee şi polisebacee; localizarea este
acneea în general pe faţă, umeri, spate iar forma cel mai des întâlnită survine în perioada
pubertăţii = acneea juvenilă/vulgară.
- reprezintă inflamaţia unui folicul polisebaceu produsă de stafilococul auriu;
furunculul
- are aspectul unui burbion gălbui care se elimină la deschiderea furunculului prezentând
cicatrice după vindecare;
194
• atenţie, nu se stoarce, sau presează furunculul în ideea de eliminare a puroiului deoarece
există riscul de diseminare a microbilor si în funcţie de localizare (buza superioară) risc
de tromboză a vaselor;
• furunculoza apariţia succesivă sau simultană în diferite regiuni ale corpului a mai mul-
tor furunculi.
- apare mai ales la obezi la nivelul cutelor abdominale sau interfesiere, la noi născuţi la
nivelul feselor şi părţilor genitale;
intertrigo
- micoză cutanată, situată la nivelul plicilor şi interdigital, caracterizată prin eritem
pruriginos, apoi, decolorare epidermica, secreţie şi depozit albicios, prin macerarea
epidermei cornoase cu fisurarea fundului pliului
Edemul reprezintă acumularea de lichid seros caracterizat prin creşterea în volum a regiunii
edemaţiate; pielea este palidă, lucie, străvezie, fără elasticitate şi păstrează impresiunea degetelor(godeu).
Edemul poate fi:
- localizat prin staza venoasă în părţile declive (înclinate) ale corpului;
- generalizat în afecţiuni cardiace şi pulmonare = anasarca;lichidul se acumuleaza in cavitatile
seroase(pleural, peritoneala, pericardica);
- cardiac: este de culoare albastra; apare la inceput in regiunile declive;
- renale: albe, moi, pufoase, lasa semnul godeului;
- caşectic; consecinta scaderii proteinelor plasmatice în tuberculoză, subnutriţie, cancer prin scăderea
albuminelor din sânge creşterea permeabilităţii pereţilor vasculari;
- inflamator localizat în jurul proceselor inflamatoare (de culoare roşie); se insotesc de semnele inflamatie:
rubor, dolor, calor, tumor, lezarea functiei segmentului respectiv.
- angioneurotic când are o cauză alergică şi se instalează rapid;
Uscăciunea la nivelul mucoaselor ne indică o deshidratare.
Secreţiile cu aspect modificat sau în exces au şi ele conotaţie patologică.
196
Cauza hiperhidrozei palmo-plantare este genetică, dominant autosomală. Hiperhidroza palmară
este deosebit de jenantă şi poate fi declanşată printr-o simplă sugestie. Este incomodă, afectând activitatea
în anumite profesii: chirurgi, violonişti, electricieni etc.
Hiperhidroza plantară antrenează macerarea, fiind sursa unui miros urât dat de descompunerea
bacteriană. Talpa piciorului este adesesa brăzdată de erupţii keratolitice prin acţiunea germenilor. Planta
este hiperhidratată, devine sensibilă la presiunea mersului şi poate dezvolta dermite de contact la diverşi
alergeni din încălţăminte (vopsele, tanini). Astfel se explică necesitatea spălării frecvente, utilizarea de
pulberi absorbante, evitarea ciorapilor din fibre sintetice şi a încălţămintei din înlocuitori de piele care
împiedică evaporarea.
Hiperhidroza axilară are acelaşi impact social. Cu toată abundenţa lor în axilă, glandele sudoripare
apocrine nu joacă un rol important în hiperhidroza axilară. Ea este declanşată de factori stresanţi şi există
în afara crizelor sudorale. Este inodoră din cauza diluţiei sudorii apocrine şi constituie un adevărat
handicap, mai ales pentru femei, prin aspectul inestetic şi implicaţiile vestimentare.
Acneea este o afecţiune comună, parţial determinată genetic, observată mai ales la puberi, dar
întâlnită şi la adulţi. În acnee coexistă leziuni retenţionale şi inflamatorii pe fond de piele seboreică.
Leziunile de acnee induc o creştere a reactivităţii emoţionale cu o scădere a imaginii şi stimei de
sine. Pacientul cu acnee are nevoie de suport psihologic pentru că poate prezenta modificări
comportamentale. Igiena reprezintă principala preocupare a acestui pacient.
Celulita defineşte, ca termen, două condiţii, care nu au nici o legătură una cu cealaltă: celulita
estetică sau comună, caracterizată prin depunerea inegală de grăsime subcutanată, oferind un aspect de
îmbătrânire a pielii şi celulita infecţioasă, care are o conotaţie pur medicală, fiind o infecţie bacteriană ce
poate lua forme grave. Fiecare formă de celulită prezintă tablou clinic specific şi necesită îngrijiri speciale,
mai ales în spectrul igienei.
Hemangioamele cutanate afectează structurile vasculare de la nivelul mucoaselor şi pielii şi sunt,
în general, localizate. Ele au o structură embrionară imatură, dar în timp se poate maturiza. Din acest
motiv majoritatea hemangioamelor cutanate dispar spontan până la vârsta de 7 ani.
Hirsutismul este o condiţie ce se caracterizează printr-o creştere în exces a pilozităţii, cu topografie
specific masculină, la femei sau copii. Cauza este cel mai frecvent ovariană, suprarenală sau iatrogenă
(consum de medicamente), dar poate fi şi idiopatică (cauză necunoscută).
Se descrie o cauză genetică în zona mediteraneană.
Hipertricoza este o condiţie caracterizată de creşterea părului în zone care în mod normal nu
prezintă pilozitate sau în care pilozitatea este slab reprezentată.
Hipertricoza generalizată este o afecţiune congenitală, rară. Formele localizate sunt date de
anumite afecţiuni precum mixedem, porfirie etc. sau de consumul de medicamente (cortizonice,
difenilhidantoina sau minoxidil).
Înţepăturile de insecte pot produce diferite leziuni, de la o inflamaţie mare, roşiatică, până la una
abia vizibilă. Înţepătura de insectă poate fi o simplă neplăcere, dar poate fi gravă, uneori letală, mai ales
dacă insecta a inoculat venin prin înţepătură. Este recomandată prezentarea la medic.
Scabia este o afecţiune dermatologică pruriginoasă şi extrem de contagioasă provocată de un
artropod (Sarcoptes scabiae) ce parazitează în stratul superficial al epidermei. În urma scărpinatului şi prin
intervenţia mecanismelor imunologice, o parte din paraziţi sunt distruşi, dar în caz de suprainfectare,
numărul lor poate fi foarte mare. Pruritul şi erupţiile sunt condiţionate de reacţia alergică: infestarea
primară poate rămâne asimptomatică pentru 4-6 săptămâni, dar reinfestarea produce imediat o reacţie de
hipersensibilitate.
Mătreaţa (pitiriazis simplex capitis) este o descuamare fiziologică exagerată a pielii capului la
care se adaugă (sau nu) o ciupercă (phityrosporum). Există mătreaţă uscată (pitiriazis uscat) şi mătreaţă
grasă (pitiriazis gras - atunci când cantitatea de sebum este abundentă). Deşi mătreaţa reprezintă un simplu
197
dezechilibru al părului sănătos, datorită implicaţiilor sociale, necesită măsuri igienice speciale şi poate
face adeseori obiectul consultului dermatologic.
Alopeciile reprezintă afecţiuni ale părului şi scalpului, caracterizate prin căderea difuză sau
localizată a părului. În mod normal se pierd zilnic cam 50 de fire de păr. Unele căderi ale părului sunt
fiziologice (căderea părului la nou-născut şi cea aşa-zisă seboreică la sexul masculin).
Alopecia androgenică este responsabilă de calviţia comună la bărbaţi şi are predispoziţie ereditară.
Există şi o alopecie cauzată de stres (exemplu : un episod febril, o naştere dificilă, o intervenţie
chirurgicală, un episod negativ psiho-afectiv. Refacerea completă după un astfel de episod se realizează în
4 până la 6 luni.
Alopeciile toxice sunt cauzate de anumite substanţe toxice (exemplu: citostatice, antitiroidiene de
sinteză, anticoagulante, anticonvulsivante, derivaţi ai vitaminei A etc.).
Alopeciile dobândite se întâlnesc în anumite afecţiuni precum: mixedem, insuficienţă hipofizară,
diabet sever, colagenoze, carenţe alimentare, sifilis.
Pelada este o boală frecventă de cauză neprecizată. Poate surveni în urma unor traume psihice.
Leziunea se prezintă ca o zonă fără păr, de formă rotundă sau ovalară, la nivelul scalpului, limita zonei
fără păr fiind bine conturată, iar pielea strălucitoare, punctată de orificiile foliculilor pilo-sebacei şi
înconjurată de fire rupte la aproximativ 1 cm, în formă de semnul exclamării. Leziunea poate fi unică sau
multiplă. Evoluţia merge spre creşterea spontană a părului sau dimpotrivă, spre generalizare.
Microsporia şi tricofiţia sunt micoze localizate la nivelul pielii capului. Leziunile se prezintă ca
nişte plăci rotunde sau ovale, acoperite de scuame sau cu suprafaţa roşie şi acoperite cu pustule din care la
apăsare ies picături de puroi. Aceste dermatomicoze sunt contagioase şi necesită tratament şi măsuri
igienice speciale.
Pediculoza este dată de infestarea cu păduchi. Păduchii se cantonează, de obicei în pielea cu păr a
capului, mai frecvent la ceafă sau retroauricular. Afectează mai frecvent preşcolarii şi şcolarii, dar se
întâlneşte şi la adulţi, în condiţii de igienă precară.
Există şi o pediculoză pubiană.
Unghia încarnată reprezintă o problemă pentru un mare număr de subiecţi, ea devenind o cauză a
apariţiei infecţiilor. Unghia încarnată are drept cauze tăierea deficitară a unghiei sau purtarea de încălţări
foarte strâmte.
Infecţiile unghiale şi periunghiale
Onicomicozele sunt infecţii fungice care apar de obicei, mai întâi în zona interdigitală sau pe
plantă, iar după o perioadă se extind la nivelul unghiilor. În micoze, la început apare o modificare a culorii
şi a grosimii unghiei. La marginea unghiei apare o pată albă, unghia se îngroaşă şi începe să devină
friabilă (se sfărâmiţează). Disconfortul de ordin estetic este cel mai frecvent simptom, durerea lipsind de
obicei în cazul onicomicozelor. Din acest motiv, multe persoane trec cu vederea simptomele, neştiind că
este vorba despre o boală.
Micozele se transmit relativ uşor prin contact direct sau indirect. Folosirea în comun a unor obiecte
de igienă personală (unghieră, forfecuţă pentru unghii, prosop, săpun), a hainelor sau a pantofilor
reprezintă mare risc de infecţie. De asemenea, contactul cu suprafeţe infectate (vasele din saloanele de
coafură şi cosmetică, bazinele de înot, grătarul din lemn din saune sau de pe plajă) prezintă risc de
infecţie. Onicomicozele afectează în primul rând persoanele care lucrează cu mâinile în mediu umed şi
dulce (cofetărie, bucătărie, spălătorie) şi care nu poartă mănuşi.
198
Cele mai multe onicomicoze se găsesc la unghiile de la picioare. Onicomicozele localizate la
nivelul unghiilor de la picioare sunt mai frecvente la persoanele cu unghii încarnate sau care îşi taie
exagerat unghiile. Încălţamintea strâmtă, sau cea care păstrează piciorul cald şi umed favorizează apariţia
onicomicozelor.
Panariţiul este o inflamaţie a ţesutului periunghial. Panariţiul este produs de cauze multiple. Poate
fi de natură infecţioasă sau cauzat de un factor iritativ (substanţe chimice, detergenţi).
Traumatismele, tăierea cuticulei sau macerarea pielii prin umezeala prelungită a degetelor pot duce
la apariţia panariţiului (copiii care îşi sug degetul pot face panariţiu
DEFICIT DE AUTOÎNGRIJIRE
- referitor la durere, disconfort general, sistemul perceptiv sau cognitiv deteriorat, deprimare, sistem
neuromuscular modificat; starea depresivă, oboseală, slăbiciune, perturbarea imaginii de sine, neadaptare
la rol.
Mod de manifestare:
- nu poate să-şi acorde îngrijiri igienice fără ajutor, nu simte nevoia de autoîngrijire, acceptă situaţia
nouă/rolul, îi este frică de exacerbarea durerii, oboseală, slăbiciune.
- lipsa autonomiei:referitor la poziţia forţată, imobilizarea la pat, contrangeri fizice, intoleranţa la
activităţii,anxietate gravă;
- aspect murdar - neîngrijit; are nevoie de ajutor;
- dezinteres faţă de măsurile de igienă: nu se spală, nu se piaptănă, îşi neglijează sau refuză aplicarea
măsurilor/modalităţilor de îngrijiri igienice.
199
Obiective :
- sa se asigure curăţenia corporală şi sa învete modalităţi de păstrare a igienei;
- pacientul sa fie capabil de autoîngrijire, sa exprime acceptul de a efectua îngrijiri zilnice;
- pacientul sa îşi redobândeasca interesul pentru desfăşurarea îngrijirilor;
- pacientul sa fie ajutat în activităţile igienice, sa fie promovata curăţenia corporală sau a unei regiuni;
- pacientul sa exprime diminuarea leziunilor si a starii de disconfort;
- pacientul sa preziente tegumente, mucoase, fanere normale, curate, integre.
Interventii:
- se evalueaza caacitatile persoanei de a desfasura activitati de autoingrijire utilizand urmatoarea scala de
coduri:
0 - complet independent;
1- utilizeaza autonom mijloace adaptate;
2- are nevoie de ajutor minim;
3- este asistat partial;
4- este asistat total;
5- are nevoie total de ajutor.
- se asigura mijloace de igiena adaptate gradului de autonomie/ dependenta;
- se exploreaza obiceiurile persoanei legate de igiena;
- se planifica impreuna cu pacientul, intalniri cu alte persoane care au trecut prin situatii similare si s-au
adaptat;
Se permite pacientului sa-si exprime sentimentele de neputinta sau frustrare, la nevoie;
Se evidentiaza, se lauda progresele facute de pacient.
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
- să cureţe pielea de substanţele străine şi de produşii de excreţie;
- să menţină integritatea, elasticitatea şi starea de hidratare;
- să asigure permeabilitatea sa pentru păstrarea în condiţii adecvate a rolului de respiraţie, absorbţie şi
excreţie;
- să o protejeze de agresiunea externă.
Interventii:
- evaluarea gradului de dependenta al pacientului( starea tegumentelor si mucoaselor, gradul de mobilitate,
etc. );
- acordarea îngrijirilor igienice corporale;
- efectuarea toaletei cavităţii bucale la pacientul conştient/inconştient;
- îngrijirea tegumentelor pentru prevenirea escarelor de decubit;
200
- observarea apariţiei unor manifestări : edem, tulburări de coloraţie, leziuni de grataj, erupţii, tulburări de
sensibilitate, tulburări de pilozităţi sau alte ficări ale tegumentelor sau fanerelor;
- efectuarea igienei mediului ambiant;
- îngrijirea părului, a unghiilor, îngrijirea plăgilor chirurgicale sau traumatice;
- efectuarea pansamentelor
Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
• asigurarea igienei pacienţilor este una din funcţiile autonome ale asistentului medical. Sub indicativul
―ori de câte ori este nevoie‖, dar nu mai rar decât se stabileşte prin protocoale şi standarde de calitate,
măsurile de igienă constituie o prioritate în îngrijirea pacienţilor (nursing).
Asistentul medical este responsabil pentru:
- igiena secţiei (coridoare, saloane, săli de tratamente şi pansamente, grupuri sanitare);
- igiena patului bolnavilor;
- igiena lenjeriei de corp;
- igiena personală a pacientului.
Asistentul medical îndeplineşte următoarele sarcini:
- schimbă zilnic (cel puţin) lenjeria de pat;
- schimbă lenjeria de corp a pacientului;
- asigură materialele necesare aplicării intervenţiilor (săpun, prosop, pieptene etc);
- execută / supraveghează (după caz) toaleta parţială (toaleta cavităţii bucale, toaleta pe regiuni);
- execută / supraveghează baia generală a pacientului (sau duşul zilnic);
- execută / supraveghează anumite manevre igienice necesare, precum: pieptănatul, tăierea unghiilor etc.;
- învaţă pacientul anumite reguli de igienă.
Igiena secţiei înseamnă aplicarea măsurilor de asepsie (curăţenie, dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare).
Asistentul medical trebuie să cunoască regulile de igienă, chiar dacă nu el execută cea mai mare parte a
acestor sarcini, ci numai le deleagă.
• educatia pacientului pentru protecţia tegumentelor şi mucoaselor, pentru menţinerea integrităţii şi a
funcţiilor lor, pentru păstrarea aspectului estetic (culoare, strălucire, elasticitate etc.), prin respectarea
urmatoarelor principii generale:
- alimentaţie corectă: regim echilibrat bazat pe fructe, legume şi produse lactate.
Factorii nutritivi proveniţi din alimentaţie întreţin pielea şi mucoasele. Numeroase afecţiuni de nutriţie
(exemplu: avitaminozele A, C etc.) se reflectă la nivelul pielii.
- odihnă şi somn suficiente. Somnul „de frumuseţe‖ nu este numai o vorbă lipsită
de conţinut, ci o realitate. Lipsa odihnei, precum şi somnul insuficient sau de proastă calitate determină
apariţia cearcănelor şi a ridurilor timpurii. Pielea resimte stresul psihic şi capătă aspecte maladive.
- folosirea obiectelor personale de igienă. Obiectele de igienă personală nu trebuie
împrumutate. Periuţa de dinţi, pieptănul, prosopul etc., trebuie să aibă caracter personal pentru evitarea
transmiterii germenilor de la o persoană la alta.
- evitarea fumatului şi a excesului de alcool.
- evitarea expunerii prelungite la soare şi vânt. Soarele are efecte benefice pentru
sănătate. Sub acţiunea ultravioletelor se sintetizează vitamina D care favorizează absorbţia calciului.
Razele solare stimulează formarea melaninei şi pielea devine bronzată, bronzul fiind necesar chiar pentru
protecţie împotriva radiaţiilor solare. Numai că excesul de expunere epuizează resursele de apărare şi
favorizează apariţia arsurilor, iar pe termen lung, şi a cancerelor de piele. Vântul şi soarele usucă pielea,
modificându-i pH-ul şi, ca o consecinţă, reducându-i capacitatea de a se apăra şi de a apăra organismul.
Folosirea săpunurilor grase şi a uleiurilor sau loţiunilor hidratante poate ajuta pielea să reziste mai bine la
acţiunea radiaţiilor solare şi a vântului.
- evitarea temperaturilor extreme. Căldura excesivă sau frigul supun pielea unor
eforturi maxime, pe de o parte pentru menţinerea constantă a temperaturii corporale, iar pe de altă parte
pentru menţinerea integrităţii sale.
201
- evitarea contactului cu substanţe chimice sau cu potenţial alergic. Detergenţii,
produsele chimice folosite pentru treburile casnice etc., pot afecta epiderma, conducând la apariţia unor
afecţiuni locale şi chiar generale.
- folosirea serviciilor cosmetice în mod adecvat. Serviciile de frizerie, coafură,
cosmetică trebuie să fie asigurate prin reţele controlate sanitar. Unele proceduri, precum epilatul,
manichiura, pedichiura trebuie să respecte reguli stricte pentru că pun în pericol însăşi viaţa clientului.
- folosirea corectă a cosmeticelor. Produsele cosmetice afectează funcţionarea
pielii, drept pentru care nu trebuie folosite în exces. Sunt cunoscute afecţiuni locale, cum ar fi dermatitele
de contact care sunt cauzate de folosirea inadecvată a substanţelor cosmetice. Machiajul zilnic trebuie
însoţit de demachiere consecutivă corespunzătoare. Viaţa modernă cu stresul continuu, poluarea, radiaţiile
atmosferice cauzate de subţierea stratului de ozon, impun utilizarea unor produse adjuvante pentru
întreţinerea pielii şi fanerelor. Cremele trebuie adaptate tipului de ten, iar şampoanele tipului de păr.
Deodorantele vor fi alese cu grijă, cât mai puţin agresive şi în niciun caz antiperspirante.
- consultarea specialistului. Folosirea produselor cosmetice trebuie să aibă avizul
specialistului pentru prevenirea unor efecte neplăcute. În cazul apariţiei unor tulburări la nivelul
tegumentelor şi mucoaselor, automedicaţia este interzisă, fiind necesară consultarea dermatologului.
Evaluarea îngrijirilor
Se va referi la:
aspectul tegumentelor şi mucoaselor: erupţii, culoare, leziuni de decubit;
integritatea tegumentelor (plăgi);
poziţie, imobilitate, starea psihică, satisfacţia pacientului, rezultatele obţinute;
menţinerea sau redobândirea independenţei;
efectuarea de îngrijiri igienice zilnice, calitatea îngrijirilor;
nivel de cunoştinţe, alte semne asociate.
202
• diminuare/incapacitatea de odihnă şi somn prin acumulare de murdărie şi apariţia tulburărilor trofice
cutanate.
A se îmbrăca şi dezbrăca
• incapacitate de a se-îmbrăca şi dezbrăca determinate de lezarea integrităţii fizice.
A evita pericolele
•vulnerabilitate în faţa pericolelor prin lipsa de curăţenie, igienă, cauzată de dezinteres, lipsa deprinderilor
igienice.
A acţiona după credinţele şi valorile sale
• diminuarea/imposibilitatea de a practica religia, serviciul religios şi a acţiona conform valorilor sale
prin aspect neglijent, murdar, halena fetidă etc.
A se realiza:
• incapacitatea de a se realiza şi fenomenul de respingere al colectivităţii pentru participare la viaţa socială
şi profesională prin izolare, lipsa măsurilor de curăţenie, dezinteres faţă de propria-i persoană.
A se recreea
• diminuarea posibilităţilor de recreere în colectivitate, cauzată de aspect fizic, murdărie,miros neplăcut
etc.
A învăţa
• diminuarea/incapacitatea de a învăţa prin sentiment de izolare, neglijenţa şi refuzul pentru aspect îngrijit.
203
14. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE
Definiţie:
Nevoia de a evita pericolele este o necesitate a fiinţei umane pentru a fi protejată contra tuturor
agresiunilor interne sau externe, pentru menţinerea integrităţii sale fizice şi psihice.
Viaţa oricărui individ poate fi ameninţată la un moment dat de o suferinţă bruscă, care îl va aduce
într-o situaţie critică.
De-a lungul vieţii, oamenii sunt continuu asaltaţi de stimuli veniţi din mediul înconjurător şi
anturaj.
Organismul uman este protejat contra agresiunilor de toate felurile (agenţi fizici, chimici,
microbieni sau din alte motive), pentru că posedă numeroase medii naturale ca: părul la nivelul orificiilor,
secreţiile pielii, ca obstacole de penetrare a agenţilor externi.
El este capabil să-şi menţină integritatea prin mecanismele naturale de autoapărare (rezistenta si
forta fizica ,imunitate, resurse fizice si intelectuale si de posibilitatea aplicarii masurilor si strategiilor in
scop profilactic.
Terminologie
• vârsta
Persoana adultă are abilitatea de a se proteja. Are cunoştinţe despre sine şi dezvoltarea sa.
Copilul percepe sensul pericolului şi în funcţie de ritmul dezvoltării sale mintale, descoperă
puţin câte puţin autoprotecţia contra pericolelor, până la vârsta adultă.
Persoanele în vârstă prezintă diminuarea funcţiilor senzoriale şi motorii şi, în consecinţă,
Factori trebuie să-şi ia măsuri particulare de autoapărare.
fizici • sexul: sexul feminin determina vulnerabilitate si fragilitate;
• starea generala de sanatate;
• mecanismul de autoapărare: individul posedă mecanisme de autoapărare înnăscute
(exemplu: termoreglarea) sau însuşite de-a lungul experienţei sale; rezistenţa la îmbolnăviri
este dată de protecţia sa imunitară naturală sau dobândită, prin crearea de anticorpi specifici
în urma unor îmbolnăviri infecţioase sau prin vaccinare;
• emoţiile şi anxietatea pot provoca la individ utilizarea mecanismelor de apărare ce permit
Factori
conservarea integrităţii faţă de agresiuni de ordin psihologic;
psiho-
• stresul: fiecare stare de stres poate influenţa adaptarea individului la toate formele de
logici
agresiune stimulate de mecanismele de apărare;
204
• salubritatea mediului
Un mediu sănătos este esenţial persoanelor pentru un trai fără pericole in locuinta, la locul
de munca, in institutiile pentru copii si batrani.
Sunt necesare următoarele condiţii:
- temperatura ambiantă 18° - 24° C;
- umiditatea între 30%-60%;
- lumina - nici prea întunecoasă, nici prea luminoasă;
- zgomot - a cărui intensitate să nu depăşească 120 decibeli;
- mediul ambiant să conţină un minim de microorganisme, produse chimice, fum;
- condiţii de securitate (precauţie atunci când se folosesc aparate, obiecte care ar fi
surse de accident);
• rolul social
În funcţie de exigenţele locului de muncă şi ale muncii lor, indivizii trebuie să utilizeze
măsuri de protecţie împotriva tuturor pericolelor.
Astfel, salariaţii trebuie să aibă un mediu înconjurător şi condiţii de muncă care să le
permită satisfacerea nevoilor de muncă; cei cu un post cu responsabilităţi trebuie să
folosească perioada de destindere pentru a preveni stresul şi surmenajul.
• organizarea socială
Factori
Societatea prevede masuri legale care trebuie luate pentru protecţia individului contra
socio-
pericolelor; în toate societăţile sunt legiferate măsuri de prevenire a accidentelor, de
culturali
prevenire a îmbolnăvirilor; în plus, societatea se ocupă şi de bunul mers al individului pe
parcursul anilor de viaţă, prin măsurile de protecţie şi de asigurări sociale.
Aceste măsuri vizează: prevenirea îmbolnăvirilor şi menţinerea stării de sănătate, folosind
un evantai multiplu de metode de educaţie, informaţii, publicitate etc.
• clima
În funcţie de climă, individul utilizează metode de autoapărare faţă de condiţiile
nefavorabile climatice, în locuinţă sau în locurile colective.
• religia
Practicarea unor religii este o preocupare ideologică ce permite individului să-şi menţină
securitatea psihologică.
• cultura
Măsurile de protecţie contra pericolelor sunt variate în funcţie de cultură, ele sunt reliefate
în tradiţii, fiind măsuri socio-economice ale unei societăţi.
• educaţia
Părinţii informează copilul în ceea ce priveşte măsurile de securitate ce trebuie luate în
lunga perioadă de creştere; şcoala se ocupă de educaţia copiilor, adultul socialmente este
obligat să cunoască posibilele pericole pentru a stabili măsurile de prevenire pe care să le
aplice.
Manifestări de independenţă
Măsuri de prevenire a:
- accidentelor;
Securitatea - infecţiilor;
fizică - bolilor;
- agresiunilor, agenţilor fizici (mecanici, termici), chimici (arsuri chimice, intoxicaţii),
agresori umani, animale şi autoagresiuni (mutilări, suicid);
Stare de linişte a individului care se simte la adăpost de toate pericolele. Individul poate
Securitatea
realiza control liber asupra mediului înconjurător.
psihologică
Măsuri:
205
• metode de destindere, de relaxare şi de control al emoţiilor;
• utilizarea mecanismelor de apărare în diferite situaţii;
• răspuns eficace şi adaptat la agent stresant;
• practicarea unui obicei, crez, religie;
•Mediu sănătos:
- salubritatea mediului;
- calitatea şi umiditatea aerului 30%-60%;
- temperatura ambiantă între 18°-24° C;
- fără poluare fonică, chimică, microbiană;
- mediu de siguranţă;
- măsuri de protecţie socială;
Securitatea
- mediu de siguranta impotriva agresiunilor umane;
socio-
- mediu de siguranta consolidate de masurile de protectie sociala;
culturala
- mediu de siguranta asigurat de salubritate corespunzatoare;
- locuinţa corespunzătoare limitează accidentele şi îmbolnăvirile;
•Apartenenta sociala.
•Activitatea.
•Venitul material.
•Apartenenta religioasa.
•Educatia.
206
- instituţiile pentru copii şi bătrâni vor fi amenajate astfel încât să respecte în totalitate regulile de
securitate raportate la gradul de risc pe care îl determină vârsta subiecţilor.
Când nevoia de a evita pericolele nu este satisfăcută, pot surveni mai multe probleme de
dependenta :
1. Vulnerabilitatea faţă de pericole.
2. Atingerea integrităţii fizice sau psihologice sau amândurora.
3. Alte diagnostice de ingrijire legate de perturbarea nevoii de a evita pericolele din lista de diagnostice
de ingrijire elaborate de ANADN:
- durerea acuta si cronica;
- anxietatea;
- teama;
- alterarea imaginii corporale;
- alterarea stimei de sine;
- alterarea integritatii tesuturilor, pielii sau mucoasei bucale;
- risc de infectie, ranire, sufocare sau traumatizare;
- intoleranta la activitate;
Sursele de dificultate
- deficit senzorial;
- afectare fizică;
- durere;
Surse de
- dezechilibru metabolic;
ordin fizic
- dezechilibru electrolitic;
- surmenaj;
- saturaţie senzoro-perceptuală;
- tulburări de gândire ;
- anxietate ;
Surse de - stres ;
ordin psihic - pierdere – separaţie;
- pierderea imaginii corporale;
- situaţie de criză;
- insalubritatea mediului;
- poluare;
Surse de - condiţii deficitare de muncă (absenţa măsurilor de protecţie);
ordin - lipsa amenajărilor sanitare;
sociologic - lipsa protectiei sociale;
- sărăcie;
- promiscuitate;
207
Lipsa - insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului înconjurător, despre masurile de
cunoaşterii protectie si securitate;
Pericolul fata de infectii , accidente , boli este mare la organismele slabite , obosite , surmenate.
Surse de dificultate :
Manifestari de dependenta :
208
Interventiile asistentei medicale
Surse de dificultate:
Fizice:
- accidente prin răniri, traumatisme datorită lipsei măsurilor de protecţie şi de prevenire (accidente la locul
de muncă, accidente rutiere, accidente casnice, etc.);
- contaminări chimice şi radioactive prin expunere la mediu fără echipament de protecţie sau accidente
nucleare;
- afectare tegumentară prin manipulare de substanţe iritante, agenţi termici sau în cazul (mai ales) copiilor
datorită neglijenţei şi neatenţiei supraveghetorilor, arsuri, opărit, ingestie de substanţe caustice, etc.
- mutilare fizică prin risc profesional (pompieri, genişti, cascadori, etc.) automutilare şi tentative de
sinucidere;
- muşcăturile provenite de la agresori umani, animale, reptile;
- îmbătrânire cu apariţia handicapurilor fizice:
209
-deficit senzorial (auz, vedere);
-deficit de mobilizare;
- durerea;
- dezechilibru metabolic;
- dezechilibru electrolitic;
- deficit de autoîngrijire;
- dependenţă fizică;
- îmbătrânire cu scăderea capacităţii de apărare a organismului:
-creşterea vulnerabilităţii la boli;
- efect neasteptat, nedorit al terapiei medicale;
- consumul neadecvat de medicamente poate afecta anumite organe sau sisteme la nivelul absorbţiei,
metabolizării şi eliminării; poate induce reacţii de dependenţă, somnolenţă, agitaţie, pierdere de echilibru,
pierderea conştientei;
- excesul de efort fizic prin muncă sau exerciţii fizice predispune organismul la oboseală, surmenaj,
crescând riscul de accidentare şi lezare a integrităţii fizice;
Psihologice: anxietate, stres, neliniste, tulburari de gandire.
Sociologice:
- mediul fizic inadecvat, mediul psihosocial inadecvat;
- condiţii deficitare de muncă;
- lipsa unui venit sigur;
- absenţa contactelor sociale;
- lipsa de educaţie şi cultură;
- insalubritatea mediului, poluarea constituie factorii determinanţi pentru apariţia accidentelor, bolilor,
contaminărilor;
- lipsa amenajărilor, izolarea, dependenţa şi suportul insuficient acordat de societatea în care trăieşte
individul îl expune la insecuritate şi lipsa îngrijirilor preventive şi curative;
- actele de agresiune verbală, fizică, abandonul de către familie şi prieteni produc fiinţei umane pierderea
încrederii în sine, daune fizice, psihice şi sociale;
- consumul abuziv de medicamente şi alcool modifică personalitatea individului, comportamentul,
randamentul fizic şi intelectual cu prejudicii directe asupra vieţii socioculturale şi integrităţii sale fizice;
- lipsa profilului de toleranţă, siguranţă şi a resurselor de trai induce individului permanentă stare de
expunere la pericole potenţiale, simptome depresive şi neapartenenţa socio-culturală;
- lipsa activităţilor sociale, neintegrarea socială, lipsa motivaţiei şi a resurselor afectează individul
determinând comportament antisocial, tendinţă la automutilare şi tentative de suicid.
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului înconjurător, despre masurile
de protectie si securitate.
Manifestari de dependenta :
- semnele inflamaţiei:
- durere;
- roşeaţă locala a regiunii respective;
- tumefacţie;
- limitarea mişcării segmentului afectat;
- căldură locală;
Obiective/ interventii:
1.Pacientul sa fie echilibrat fizic.
Interventiile asistentei medicale:
- evalueaza gradul de afectare fizica;
- asigura mediu securizant si de protectie;
210
- asigura o pozitie fiziologica in pat;
- mobilizeaza pacientul si-i asigura transportul;
- supravegheaza starea generala;
- respecta masurile de asepsie/ antisepsie;
- efectueaza pansamentul plagii;
- ajuta si suplineste pacientul in satisfacerea nevoilor organismului;
- determina pacientul sa participe la luarea deciziilor privind ingrijirile;
- administreaza tratamentul medicamentos , la indicatia medicului;
2.Pacientul sa aiba siguranta psihica in termen de……………….
Interventiile asistentei medicale:
- Asigura si mentine un mediu de protectie psihica adecvat starii de boala a pacientului;
- aplica tehnici de psihoterapie adecvata;
- foloseste metode de relaxare pasiva (masaj , muzica).
- incurajeaza pacientul sa comunice cu cei din jur , sa-si exprime emotiile , nevoile, frica , opiniile;
- raspunde la intrebarile pacientului si faciliteaza mentinerea increderii in echipa de ingrijire;
- asigura legatura pacientului cu familia;
- invata pacientul sa foloseasca mijloacele de autoaparare;
- pierderea respectului de sine, a imaginii, afectarea potenţialului intelectual au efect direct asupra propriei
securităţi modificând capacitatea de autoprotecţie şi instituirea măsurilor individuale corespunzătoare;
Manifestari de dependenta:
- agresivitate;
- acte antisociale;
211
- insecuritate psihologica;
- agitaie;
- neliniste;
- agresivitate;
- neincredere;
- frica;
- idei de suicid;
Unul dintre diagnostice se refera la evaluarea durerii acute si cronice, problema care influenteaza
individul si il face vulnerabil fata de pericole sau ii altereaza integritatea fizica si psihica.
Din lista de diagnostice de ingrijire elaborata de ANADI, semnificative sunt urmatoarele:
- anxietate;
- teama;
- alterarea imaginii corporale;
- alterarea stimei de sine;
- alterarea integritatii tesuturilor, pielii sau mucoasei bucale;
- risc de infectie, ranire, sufocare sau traumatizare;
- intoleranta la activitate.
In lucrarea lui J.Fuller si J. Schaller-Ayers Health Assessment – A Nursing Approach, pe langa
anxietate , diagnostice asemanatoare intalnim in evaluarea conceptului de sine (autonotiunii), cum ar fi:
- imagine corporala perturbata;
- diminuarea temporara sau permanenta a stimei de sine;
- tulburarea identitatii personale;
- tulburarea stimei de sine;
213
anxietatea, sfiala, (jena) sau supararea. Lacrimile pot reprezenta mahnire, durere sau bucurie – in esenta,
sau o emotie intensa.
Postura care indica o diminuare a stimei de sine include aplecarea capului, privire fixa in pamant,
asezare inro-o pozitie ―prabusita‖, cu umerii cazuti. O postura foarte rigida poate indica disconfort fizic,
lipsa de receptivitate sau atitudine defensiva.
Raspunsurile afective cum ar fi anxietatea, iritatbilitatea, supararea, retragerea (izolarea) pot fi
indicii in perturbarea conceptiei despre sine sau raspunsuri asociate ca pierderea puterii.
Anxietatea
Anxietatea este o stare patologică de neliniște, de teamă din cauza durerii, traumatismului,
surmenajului/pierderii, stresului/esecului/insuficientelor cunostine (sursa de dificultate caracteristica
pacientului/cazului studiat).
Frica si anxietatea reprezinta reactii afective la un pericol potential sau actual.
Este foarte important sa se diferentieze corect anxietatea si frica, deoarece interventiile de ingrijire
sunt influentate de diagnosticul de ingrijire. Persoanei ii este frica de durere, frica de a-si pierde controlul,
frica de interventii chirurgicale. Anxietatea este relatata la cateva situatii si nu este intotdeauna asociata cu
o amenintare specifica.
In general, anxietatea reprezinta o reactie mai primitiva la o amenintare. De
exemplu, un copil poate reactiona la un pericol intr-o maniera mai degraba de anxietate decat de frica.
Anxietatea are loc cand o amenintare este perceputa, dar persoana nu poate intelege sau identifica sursa.
Invers, frica este reactia la o amenintare clara, identificata.
In rezumat, frica este o reactie la o amenintare identificata, pe cand amenintarea specifica este mai
putin evidenta in anxietate. Carpenito (1987) sugereaza ca frica si anxietatea de obicei coexista iar in acest
caz se paote formula diagnosticul de ingrijire ca ―Frica/Anxietate relatate la….‖, diagnostic la care se vor
lua in considerare ingrijirile directe sau indirecte.
Surse de dificultate
- stresul la locul de munca, la scoala , din relatia personala, cum ar fi casatoria, financiar,
rezultat dintr-o trauma emotionala, cum ar fi decesul unei persoane dragi;
- stresul cauzat de o boala medicala grava;
- efectele secundare ale unor medicamente;
- utilizarea de droguri ilicite;
- manifestarile unei boli medicale (atac de cord, accident vascular cerebral, hipoglicemie)
- lipsa de oxigen din cauza a diferite circumstante (cum ar fi altitudinea mare, emfizemul, embolia
pulmonara).
Manifestari de dependenta:
- tensiune musculara;
- dureri musculare;
- cefalee;
- oboseala;
- modificari ale obiceiurilor alimentare (sub/ supraalimentare);
- iritabilitate;
- depresie;
- palpitatiile;
- incapacitate de concentrare;
- diaree;
- dureri toracice;
- uscaciunea gurii;
214
- transpiratii excesive;
- insomnie;
- senzatie de sufocare , de lipsa de aer;
- hiperventilatie;
- pierderea impulsului sexual.
Teama( Frica)
215
- să-şi exprime dispariţia fricii în termen de … zile ;
- să-şi diminueze semnele fricii în termen de … zile ;
- să demonstreze absenţa semnelor fricii în termen de … zile;
Intervenţiile asistentei medicale
- identifică împreună cu persoana natura, intensitatea, cauzele fricii, la nevoie;
- familiarizează persoana cu mediul nou;
- furnizează explicaţii scurte, precise, asupra îngrijirilor programate;
- planifică cu o echipă de îngrijire o perioadă de … minute zilnic, în preajma persoanei;
- explorează obiectul fricii, pentru a identifica cu precizie ce găseşte persoana ca ameninţare în această
experienţă: mijloace de investigare, anestezie, intervenţie; frica de diagnostic grav, de durere, de a fi
singură;
- identifică nivelul anxietăţii persoanei;
- clarifică perceperea eronată faţă de obiectul fricii;
- explică persoanei care se teme de singurătate că un membru al echipei de îngrijire va fi la dispoziţia sa,
la nevoie;
- asigură un climat de securitate: ridică lateralele patului, elimină toate obiectele ce ar putea răni persoana
sau pe ceilalţi.
Durerea
Durerea este senzatia neplacuta si experienta emotionala , ce insotesc o leziune tisulara reala sau
potentiala, ori descrisa ca leziune.
Ea este însoţită de reacţii psihologice, de preocupări sociale, iar întrebările cu caracter religios se
intensifică. Există diverse forme de durere, dar putem să le clasăm în două mari categorii:
- durerea acută - considerată o manifestare de dependenta(un simptom) şi anunţă o dereglare în fiziologic,
este un terminal de alarmă care anunţă o boală;
- durerea cronică- este o dereglare a mecanismului normal de protecţie împotriva agresiunilor interne şi
externe, o putem deja numi boală şi se menţine între 1-6 luni sau chiar ani;
Rolul asistentei faţă de această dificultate constă în a-i administra medicamentele, în a-i acorda îngrijiri
care să-i potolească starea de rău fizic, dar comunicarea terapeutică cu aceeaşi pacienţi care suferă, are o
importanţă unică.
Manifestări de dependenţă
- creşterea sau micşorarea frecventei respiratorii;
- ţipăt, strigăt;
- transpiraţii abundente;
- hipotensiune sau hipertensiune;
- dilatarea pupilelor;
- facies crispat;
- geamete;
- iritabilitate;
- mişcări continui;
- plângeri, văicăreli;
- plânsete;
- tahicardie;
Plan de ingrijire
a)durerea acută
Obiective
- să-şi exprime diminuarea durerii în … ore;
- să-şi diminueze semnele durerii în … ore;
216
- să demonstreze absenţa semnelor durerii în … ore;
- să-şi exprime absenţa durerii în … ore;
Intervenţiile asistentei medicale:
- evaluează caracteristicile durerii: localizare, intensitate, durată, frecvenţă, factorii care cresc sau îi
diminuează intensitatea;
- stabileşte schema apariţiei şi diminuarea durerii pentru a regrupa îngrijirile în consecinţă;
- observă poziţia de protecţie adoptată de persoană;
- plasează persoana într-o poziţie antalgică;
- utilizează mijloace suplimentare pentru reducerea durerii: băi calde, pungă cu gheaţă;
- recomandă persoanei să semnaleze durerea de la apariţie;
- asociază medicaţia analgezică cu un masaj, o atingere terapeutică;
- determină persoana să practice o respiraţie abdominală 5 – 10 minute după administrarea medicaţiei
analgezice;
- arată persoanei că se preocupă de ea ca un tot unitar, nu numai de durerea sa;
- informează pacientul asupra evoluţiei durerii, a diminuării şi toleranţei şi acţiunii medicamentului;
- ajută persoana în activităţile zilnice, la nevoie, pentru a-i permite să-şi conserve energia;
- schimbă poziţia în pat la ……… ore;
- explică persoanei că îi este permis să se plângă sau să-i fie teamă, să-şi exprime mânia sau frustrarea;
- învaţă persoana cum să-şi administreze medicamentele, efectele lor secundare şi durata lor de acţiune;
- pentru diminuarea durerii ajută persoana în activitatea zilnică, alimentaţie, hidratare, igienă, mobilizare
etc şi progresiv lasă persoana să le îndeplinească singură;
- ajută persoana în deplasările sale, la nevoie;
- î-l determină să practice exerciţii ale musculaturii în limita toleranţei;
- administrează analgezicul cu 20 – 30 minute înainte de a face exerciţii sau activitate;
b) durerea cronică
Obiective
- să-i exprime diminuarea durerii în … ore;
- să-i exprime absenţa durerii în … ore;
- să-şi diminueze semnele durerii în … ore;
- să demonstreze absenţa semnelor durerii în … ore;
Intervenţiile asistentei medicale
- foloseşte la alegerea persoanei mijloace de destindere: masaj, lectură, muzică etc;
- imobilizează regiunea dureroasă;
- programează activităţile ţinând cont de limitele persoanei;
- sugerează să crească progresiv durata exerciţiilor şi mişcărilor fără să exagereze;
- face un masaj al spatelui, mâinilor şi picioarelor;
- în caz de migrenă, sugerează persoanei să se culce într-o cameră liniştită cu o pungă de gheaţă pe cap şi
un şerveţel rece pe ochi, la primele semne ale migrenei;
Definiţie : percepţie negativă pe care individul o încearcă privind aspectul fizic în urma pierderii
unui organ sau a unei funcţii sau ameninţare la adresa integrităţii personalităţii.
Manifestări de dependenţă:
- perceperea negativă a propriului corp şi a funcţiilor sale;
- reacţii psihosomatice;
- sentiment de frustrare;
Obiective:
- să exprime sentimente pozitive legat de imaginea de sine în termen de … zile ;
- să-şi exprime acceptul de aşi atinge partea mutilată a corpului în termen de … zile ;
- să-şi atingă partea mutilată a corpului fără repulsie în termen de … zile ;
Intervenţiile asistentei medicale
- evaluează gradul anxietăţii care însoţeşte pierderea fizică ;
- permite să-şi exprime negarea, la început, pentru a o ajuta să se adapteze;
- după câtva timp va limita negarea şi o va readuce la realitate cu abilitate;
- ajută persoana să se pună în valoare prin aspectul ei: coafură nouă, îmbrăcăminte nouă
- explică persoanei că e normal să resimtă mânie, frustrare sau depresie în această situaţie;
- o determină progresiv să-şi privească plaga, amputaţia, colostomia, mastectomia, arsura etc.;
- îl face să participe progresiv la îngrijiri;
Intoleranta la activitate
(1982)
Definiţie: Insuficientă energie /biologică şi psihologică pentru a-şi desfăşura sau completa activităţile
zilnice cerute sau dorite.
218
Caracteristici definitorii
Factori de legătură
Repaus la pat
Slăbiciune generalizată
Dezechilibru între rezerva de oxigen /cerere
Imobilitate
Stil de viaţă sedentar
Obiective:
Pacientul sa exprime stare de bine la efort.
Pacientul sa prezinte functii vitale adaptate la efort.
PROCESUL DE INGRIJIRI/NURSING
Culegere de date despre modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
Probleme de dependenţă: vulnerabilitate faţă de pericole, atingerea integrităţii fizice sau psihologice sau
amândurora.
Manifestări de dependenţă: predispoziţie la accidente, la infecţii, la boli, surmenaj, depresie sau
agresivitate, semne de inflamaţie, durere.
Surse de dificultate: semne de insecuritate psihologică, tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea
imaginii corporale, situaţia de criză, mediul insalubru, poluarea, condiţii grele de muncă, sărăcia,
promiscuitatea, lipsa de cunostinţe, deficit senzorial.
Diagnostic de îngrijiri prealabile = P.E.S.
Planificarea ingrijirilor
Obiective:
Pacientul sa sa beneficieze de mediul securizant şi de protecţie.
Pacientul sa fie echilibrat fizic.
Pacientul sa fie ferit de pericole permanent.
220
Pacientul sa nu fie vulnerabil fata de pericole.
221
Fiecare pacient va avea tacâmuri, pahare şi căni personale pe care le va folosi la servitul mesei sau
la administrarea medicamentelor pe cale orală.
- reducerea riscului de accidente.
Asigurarea iluminatului previne căderile, lovirile sau alte tipuri de accidente, mai ales pe timpul
nopţii sau în zonele neluminate natural (săli de baie, coridoare etc.).
Evitarea dezordinii. Obiectele aruncate la întâmplare constituie obstacole ce favorizează căderile şi
lovirile. Dacă mobilele şi obiectele din încăpere au un loc potrivit, riscul de acidente scade.
Securizarea spaţiului împotriva intruşilor. În secţiile de spital trebuie să existe pază sau sisteme de
securitate pentru a preveni intrarea persoanelor indezirabile (hoţi, vânzători ambulanţi etc.).
Butonul de panică care este declanşat în cazul unui incident nedorit poate fi folosit şi în cazul unei
alarme medicale.
Pentru prevenirea incendiilor există detectoare de fum, optice sau cu ionizare, care avertizează
personalul prin declanşarea unei sirene – alarmă. Există, de asemenea, detectoare de gaz, detectoare de
inundaţii sau depăşirea unui anumit nivel al apei (de exemplu, în cazul piscinelor sau bazinelor de
tratament).
Dispozitivele de monitorizare sau comunicare pot fi sub formă de pandantiv, inel, brăţară etc. Ele
sunt purtate permanent şi au rol de a monitoriza copii, bătrâni sau anumite persoane cu dizabilităţi. Sunt
sisteme de detecţie video a căderilor persoanelor şi, dacă se întâmplă ceva anormal, transmit automat sau
la acţionarea unui buton, un semnal de alarmă.
Unele persoane, cum ar fi persoanele inconştiente sau bătrânii cu pierderi de memorie au nevoie de
monitorizarea funcţiilor vitale ale (puls, tensiune, ritm respirator etc.).
- reducerea riscului de transmitere a agenţilor patogeni şi a paraziţilor.
În afară de regulile de igienă generală care trebuie respectate la domiciliu şi la locul de muncă, în
comunităţile de copii, bătrâni sau în spitale se impun reguli stricte pentru prevenirea transmiterii
germenilor. Măsurile ce trebuie luate în acest sens sunt măsuri antiepidemice. ( actiuni impotriva verigilor
lantului epidemiologic, acţiuni specifice pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale)
- aplicarea de masuri impotriva abuzului de substanţe: alcoolul, tutunul, drogurile şi
medicamentele care, în ultimul timp, au devenit o reală problemă la nivel populaţional.
Consumul de substanţe de abuz înseamnă nu numai dependenţă, cu tot ceea ce decurge de aici, dar
mai ales pierderea capacităţii de a raţiona cu grave tulburări de judecată şi pierderea contactului cu
realitatea.
Abuzul de substanţe reprezintă o problemă a întregii societăţi, dar asistentul medical are un rol
cheie, de ordin educativ şi suportiv.
În concluzie, securitatea persoanei implică o serie de acţiuni, unele laborioase, altele curente, de
rutină, care conduc împreună la limitarea pericolelor ce apar de-a lungul vieţii.
3. In cazul persoanelor cu risc crescut sau cu vulnerabilitate fata de pericole, interventiile asistentei
medicale sunt urmatoarele:
asigura un mediu linistit, securizat si de protectie;
participa la programe de educare in masa si de control in institutii;
222
supravegheaza starea de sanatate a populatiei; aplica imunizarile necesare;
exploreaza mediul persoanei si existenta eventualelor pericole;
evalueaza deprinderile cotidiene ale persoanei. Observa si noteaza obieciurile gresite ale
individului;
explica si lamureste persoana (sau grupul de indivizi) asupra importantei:
- mentinerii conditiilor unui mediu sanatos;
- evitarii poluarii mediului;
- respectarii masurilor de prevenire a accidentelor si a imbolnavirilor;
- respectarii normelor de protectie si securitate;
- respectarii normelor de igiena, a salubritatii mediului;
colaboreaza cu membrii echipei.
223
15 . NEVOIA A SE OCUPA DE PROPRIA REALIZARE
Definiţie:
A te preocupa în scopul realizării este o necesitate a oricărui individ de a înfăptui activităţi care-i
permit satisfacerea nevoilor sau să fie util celorlalţi.
Acţiunile pe care le înfăptuieşte îi permit să-şi dezvolte simţul creator şi să-şi folosească
potenţialul la maxim.
Fiinţa umană simte dorinţa de a înfăptui lucruri care corespund idealurilor sale.
Relaţiile necorespunzătoare între cei care lucrează în cadrul aceluiaşi serviciu sau şef - subaltern
pot genera starea de devalorizare, inutilitate, deoarece individul are nevoie de consideraţie, dragoste, stimă
şi respect reciproc în activitatea pe care o desfăşoară.
Capacitatea individului de a se realiza este unică şi necesară pe tot parcursul vieţii.
Unii au nevoie de sprijinul altora, pentru a se pune în valoare, în timp ce altii pot să aprecieze just
criticile şi să regăsească resursele necesare pentru a se realiza.
Munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere şi pregătire a omului pentru a nu deveni o
povară, ci o plăcere.
Manifestări de independenţă
225
Comportamentul • Copilul
(legat de stadiul Mulţumire faţă de un succes şcolar.
de dezvoltare) - Aprecierile pe care le fac învăţătorul/profesorul, părinţii, colegii asupra muncii lui îi
provoacă emoţii puternice de bucurie şi satisfacţie şi-i stimulează voinţa de a se
afirma;
Activităţi sportive:
- inventivitate, dârzenie, dăruire pentru reuşita echipei;
Activitate pe plan social, familial:
- îşi dă seama că munca depusă este importantă, o îndeplineşte cu seriozitate,
răspundere ;
• Adulţi pi persoane în vârstă.
Dragoste faţă de muncă:
- interesul faţă de muncă, dăruirea influenţează calitatea muncii şi capacitatea de a
muncii ;
Aprecierea muncii:
- munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere şi pregătire, să fie în echilibru
cu capacitatea individului. Bucuria rodului muncii, aprecierea colectivului şi
condiţiile de lucru corespunzătoare - respectarea tuturor normelor igienice, aparatura
corespunzătoare, colectiv în care predomină relaţiile de ajutor, respectul reciproc -
sunt factori care stimulează activitatea ;
Ambiţia - dorinţa arzătoare de a realiza cât mal mult în activitatea depusă;
Motivaţia - totalitatea motivelor care-l determină să efectueze activităţi prin care să se realizeze;
Roluri sociale - stăpânirea, punerea în valoare a acestor roluri, prin acţiuni care să determine
satisfacţia realizării, a bunăstării (rolul în familie, la locul de muncă, în societate);
- apartenenţa la un grup social;
Lipsa autonomiei persoanei duce la apariţia uneia din cele două probleme de dependenţă:
devalorizarea sau neputinţa.
Devalorizarea este perceperea negativă a valorii şi a comportamentelor proprii.
Indivizii caută să acţioneze în corelaţie cu mediul înconjurător natural şi social care răspunde
valorilor lor.
Dacă o persoană are o imagine de sine modificată, ea percepe mediul înconjurător ca ostil, se simte
blocată, ameninţată şi devalorizată, deoarece mediul şi anturajul nu răspund sau nu corespund cu valorile
şi dorinţele individului.
Surse de dificultate
226
sine, pierdere - separare, situaţia de criză ;
- eşec profesional, conflict profesional, condiţie socială, legi şi reglementări
Sociologic în dezacord cu valorile individului, lipsa de cunoştinţe: insuficienta cunoaştere de
sine, a altora, a mediului;
Manifestări de dependenţă
Sentiment de inferioritate - pacientul nu poate accepta noua stare în care se găseşte, modul cum
şi de pierdere a imaginii arată, înfăţişarea sa;
de sine
Dificultatea în a participa - starea de dependenţă în care se află nu-i permite participarea la
la activităţi obişnuite sau activităţi;
noi
Descurajare, depresie - stare sufletească de tristeţe asociată cu nemulţumire ;
Sentimente de izolare, de - îndepărtarea din colectiv, nefolosirea în diverse activităţi;
inutilitate, de respingere
Incapacitatea de a trece - nu poate depăşi anumite momente critice care i-au diminuat
peste dificultăţi încrederea în sine;
Somnolenţă, pasivitate - senzaţie de somn, indiferenţă la ce se întâmplă în jurul său ;
Agresivitate - comportament provocator pus mereu pe ceartă;
Diminuarea - pacientul nu consideră necesar să efectueze activităţi, este
motivaţiei, dezinteresat, neatent;
interesului, concentrării
Incapacitatea de a face - starea de dependenţă fizică, psihică sau socială nu-i permite
ceea ce preferă să facă pacientului efectuarea activităţilor preferate;
Disperare - starea de deznădejde, dezolare, suferinţă deosebită;
Obsedare de - pacientul este preocupat în permanenţă de problemele sale, care au
problemele prioritate faţă de activitatea depusă, în vederea realizării;
sale
2.Neputinţa
Manifestări de dependenţă
Pacientul să - orientează pacientul spre alte activităţi decât cele anterioare în raport cu capacităţile
poată realiza sale;
228
şi aprecia - ajută pacientul în recuperarea fizică, psihică pentru reducerea handicapurilor şi
obiectiv obţinerea independenţei;
activităţile - ajută pacientul să cunoască şi să-şi însuşească criteriile de control care-l ajută în
sale aprecierea activităţii sale zilnice, a obiectivelor realizate, a idealurilor sale;
- observă obiectivitatea aprecierilor pacientului;
- notează orice modificare în comportamentul sau starea pacientului.
-reprezintă percepţia subiectivă pe care o are o persoană despre ea însăşi din punct de
Conceptul de
vedere fizic, emoţional şi social;
sine
-se exprimă prin comportament, cuvinte, sentimente ;
-identitatea- se referă la unicitatea individului, obţinută în timpul fazei de socializare;
Componentele -imaginea corporală- este imaginea pe care un individ şi-o face despre propriul corp;
conceptului -stima de sine- este aprecierea valorii personale;
despre sine -performanţa rolului -este comportamentul prin care o persoană participă la un grup
social;
-identitatea:
- probleme sexuale;
- alcool, droguri;
- viol;
- agresiune;
- spitalizare;
- separarea familială;
- imaginea corporală:
- alterarea funcţiilor senzoriale şi motrice;
Factori care - pierderea unui organ sau a unei funcţii;
afectează - obezitatea;
componentele - prezenţa unei cicatrice;
conceptului - stima de sine:
despre sine - incapacitate de satisfacere a nevoilor;
- eşecuri repetate;
- dependenţa de alţii;
- neglijenţa familiei, prietenilor, colegilor;
- viol,
- agresiune;
- performanţa rolului;
- incapacitatea de a îndeplini un rol;
- izolare socială forţată;
- interdicţia de a îndeplini un rol pentru care eşti pregătit;
- evită conversaţia şi interacţiunea cu alţii;
- are aspect neîngrijit;
- îşi găseşte refugiu în alcool, droguri, fumat excesiv este indecis;
Reacţia - nu poate să-şi rezolve problemele;
pacientului cu - îşi ascunde unele părţi ale corpului;
un concept de - exprimă critici severe faţă de sine şi faţă de alţii;
sine perturbat - prezintă anxietate, teamă, disperare;
- manifestă ostilitate, mânie, furie;
- se considera un ratat;
- are impresia că este neglijat de cei din jur;
229
- îşi exprimă lipsa de încredere faţă de personalul ce-l îngrijeşte;
a) stabilirea unei relaţii terapeutice
- manifestarea unui interes susţinut faţă de pacient şi o atitudine înţelegătoare;
- ascultarea pacientului cu atenţie, arătându-i că are timp pentru el;
- respectarea pacientului;
- abordarea de subiecte care-l privesc;
b) ajutarea pacientului în definirea conceptului de sine
- i se vor adresa întrebări pentru a afla modul în care
pacientul se percepe
Exemple:
- Ce faceţi mai bine?
- Ce talente aveţi?
- Cât de uşor vă exprimaţi opinia când este diferită de a celorlalţi?
- Ce părere aveţi despre profesia dumneavoastră?
- Vă simţiţi apreciat?
- Care este idealul dumneavoastră?
- Ce responsabilităţi aveţi în familie? etc.
- va fi încurajat să-şi exprime sentimentele ;
- va fi ajutat să descrie modul cum percepe el raporturile cu alţii ;
c) ajutarea pacientului de a se adapta la rolul de bolnav
Intervenţii-
- îl încurajează să-şi privească rana şi să utilizeze aparatele auxiliare (baston,
execuţie
cârjă, cadru) ;
d) menţinerea identităţii pacientului;
- i se permite folosirea obiectelor şi lucrurilor personale la care ţine mult;
e) ajutarea pacientului în regăsirea unui concept de sine pozitiv constă în:
- a-l învăţa autoîngrijiri adaptate lui;
- a-l încuraja să afirme „eu pot";
- a-l incita sa aiba iniţiativă în materie de autoîngrijiri şi readaptare;
- a-l încuraja în menţinerea unui aspect fizic plăcut şi îngrijit (sa se coafeze, să se
radă etc.);
- a face bilanţul progreselor sale efectuând împreună evaluările;
- a-i aprecia progresele făcute;
- a-l încuraja să-şi identifice resursele, pentru schimbarea comportamentului
(interes pentru activităţi artistice, sportive, estetice, organizatorice etc.);
- a nu manifesta dezgust sau repulsie faţă de aspectul pacientului;
- a nu-l judeca sau critica în timpul acordării îngrijirilor;
- a-i respecta intimitatea;
- a încuraja familia să-i acorde suportul de care are nevoie şi să accepte schimbarea
dinamicii familiale;
- asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă ;
■ DE REŢINUT:
-este important să se planifice activităţi pe care pacientul să le poată îndeplini ;
-sarcinile nu trebuie să fie dificile, pentru că este de preferat un succes mic, decât riscul unui eşec într-o
sarcină importantă ;
-sarcinile să aibă dificultăţi progresive, pentru atingerea obiectivului -schimbările să se facă gradat, pentru
a da pacientului timp suficient să se adapteze şi să evite compromiterea, din nou, a conceptului despre
sine ;
- intervenţiile trebuie să se bazeze pe principiul că pacientul trebuie mai întâi să ia cunoştinţă de
problemele şi agenţii stresanţi care-l asaltează şi apoi să le înţeleagă şi să acţioneze pentru a le depăşi;
- Intervenţiile asistentei medicaletrebuie să interacţioneze cu pacientul şi familia acestuia.
230
INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI
A comunica
• comunicarea ineficace la nivel afectiv.
A se misca, a avea o buna postura
• imobilitate, pozitie neadecvata.
A respira
• modificari ale amplitudinii si rolului respirator.
A-si mentine temperatura in limite normale
• scadere sau crestere usoara.
A se alimenta si hidrata
• alimentatie si hidratare neadecvata in surplus sau deficit.
A elimina
• eliminarea necorespunzatoare cantitativ/ calitativ.
A fi curat, a avea tegumente integre
• dezinteres fata de masurile de igiena a tegumentelor si mucoaselor.
A dormi, a se odihni
• insomnie, disconfort, oboseala.
A se imbraca si a se dezbraca
• dezinteres fata de imbracamintea sa.
A evita pericolele
• vulnerabilitate, atingeri ale integritatii fizice sau psihice sau ambele.
A actiona dupa credinte si valori
• neglijenta, neputinta.
A se recreea
• diminuarea centrului de interes.
A invata
• ignoranta.
PROCES DE INGRIJIRI/NURSING
Culegere de date despre modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
Analiza si interpretarea datelor
Probleme de dependenţă: devalorizarea, neputinţa.
Manifestări de dependenţă: sentiment de inferioritate si de pierdere a imaginii de sine, dificultatea de a
participa la activităţi obisnuite sau noi; dificultatea de a lua decizii si de a controla evenimentele, izolare,
depresie sau agresivitate, sentiment de inutilitate, de respingere.
Surse de dificultate: handicap fizic, alterarea unor funcţii, constrângeri fizice, tulburări de gândire,
anxietate, pierderea imaginii de sine, situaţie de criză, conflicte de rol, constrângeri din mediul social,
lipsa de cunostinţe.
Diagnostic de îngrijiri prealabile = P.E.S.
Planificarea ingrijirilor
231
Obiectivele pacientului vizeaza :
- identificarea cauzei devalorizării;
- creşterea interesului faţă de el însuşi;
- crearea unui mediu înconjurător adecvat;
- creşterea controlului situaţiei ;
Interventii
- autonome;
- delegate;
Aplicarea interventiilor
Interventii autonome:
- ajutarea pacientului să identifice motivele comportamentului său;
- propunerea către pacient a activităţilor care sunt conforme gustului său;
- aplicarea tehnicilor de îngrijire adaptate (mijloace de suplinire);
- numirea pacientului pe nume de fiecare dată când ne adresăm;
- consultarea pacientului cât mai des posibil în timpul planificării îngrijirilor;
- informarea pacientului despre dreptul său de a participa la deciziile, privitoare la spitalizare, cât şi în
viaţa privată;
- ajutarea pacientului să recunoască şi să înveţe măsurile de control privind activităţile sale cotidiene,
controlul obiectivelor realizate;
Interventii delegate :
- supravegherea pacientului după administrarea medicaţiei (tranchilizante şi antidepresive;
Evaluare
Se va analiza gradul de realizare al obiectivelor.
232
16. NEVOIA DE A ACŢIONA CONFORM PROPRIILOR
CONVINGERI Şl VALORI
Definiţie:
A acţiona conform propriilor convingeri/credinţe şi valori este o necesitate a individului de a
face/exprima gesturi, acte conforme formaţiei sale, de bine şi de rău, de dreptate, de urmare a unei
ideologii.
Religia, convingerile, sistemul de valori pe care individul le-a interiorizat sub influenţa factorilor
sociali, determină modul său de viaţă. Fiecare set de valori cuprinde anumite atitudini şi conduce la
promovarea anumitor activităţi şi comportamente. Influenţele culturale reprezintă pentru fiecare persoană
un puternic factor motivant (activator sau restrictiv) pe parcursul întregii vieţi.
Convingerile sunt puncte de vedere despre noi înşine, despre alţii şi despre situaţiile pe care le
considerăm adevărate. Sunt puncte de vedere emoţionale, nu bazate pe fapte, interiorizate în structurile
noastre mentale prin influenţa factorilor externi, de obicei educaţionali, dar şi ca urmare a unor experienţe
trecute.
Convingerile noastre se reflectă sub forma atitudinilor-valori. În funcţie de aceste valori, pe tot parcursul
vieţii, luăm tot timpul decizii care ne afectează existenţa.
Exemple de valori: generozitate, altruism, responsabilitate, respect, bună-cuviinţă, onestitate,
sinceritate, seriozitate etc.
Valorile sunt mai abstracte decât convingerile şi mai profunde. Ele constituie suportul moral al
personalităţii individului. Sunt dobândite prin influenţa mediului socio-cultural şi devin foarte puternice.
Încălcarea convingerilor şi valorilor personale determină disconfort psihic maxim. Uneori, convingerile şi
atitudinile-valoare împiedică indivizii să ia decizii raţionale. De exemplu, o persoană care crede că
homosexualitatea este ―un păcat de moarte‖, va avea atitudini ostile faţă de comunitatea gay.
Valorile ne racordează întreaga personalitate la viaţa cotidiană.
Fiecare are o ierarhie proprie a valorilor deţinute, iar această ierarhie este unică pentru fiecare individ. În
funcţie de priorităţi, individul acţionează şi îşi rezolvă problemele. Valorile sociale nu se nasc odată cu
individul. Formarea atitudinilor de valoare şi a sistemelor de valoare reprezintă o parte organică a
procesului de socializare. Socializarea este un proces de continuă interacţiune şi adaptare socială prin care
se asimilează sistemul de valori al comunităţii şi devine sistem de valori propriu fiecărui individ. Sistemul
de valori este un sistem normativ.
Valorile, ca şi concept prezintă generalitate şi centralitate în universul spiritual al societăţii şi în
structura personalităţii umane şi se regăsesc ca standarde (criterii evaluative) ale acţiunilor umane, vectori
motivaţionali care determină şi orientează acţiunea. Au caracter conştient, intenţional, în sensul de
adeziune la ceea ce se doreşte în sistem.
Valorile nu pot fi identificate cu nevoile şi trebuinţele umane. Ele apar ca o reprezentare în plan
mental a nevoilor, ca o sinteză a trebuinţelor personale cu cele sociale. Valorile ocupă un loc central în
configuraţia personalităţii umane şi ghidează deopotrivă atitudinile, judecăţile şi acţiunile oamenilor. Ele
determină procesele de apărare şi manifestare a eului, imaginea şi stima de sine. Valorile, ca principii
generale despre ceea ce este de dorit, se transcriu în norme şi atitudini, iar atitudinile se specifică şi se
exprimă în opinii. Astfel, se poate considera că şi profilul axiologic al indivizilor se bazează pe sistemul
de valori încorporat prin socializare.
Factori - gesturile şi atitudinile corporale: permit pacientului să îşi satisfacă această nevoie, în
biologici funcţie de convingerile proprii, de apartenenţa religioasă sau de amândouă;
- căutarea, cercetarea sensului vieţii şi morţii, fiinţa umană caută de milenii sensul vieţii şi
al morţii; urmărirea acestui obiectiv face individul să realizeze gesturile şi ritualurile care
răspund credinţelor/convingerilor şi valorilor sale;
- dorinţa de a comunica cu Fiinţa supremă sau cu cosmosul: fiinta umană, în esenţa şi
Factori
spiritul său, se simte legată de Fiinta superioară sau energia cosmică şi înfăptuieşte acţiuni
psihologici
care îl permit această comunicare;
- emoţiile: emoţiile şi impulsurile individului determină să realizeze activităţi umanitare,
religioase;
- stresul.
- cultura: toate societăţile vehiculează, prin tradiţiile lor, credinţe şi valori faţă de practicile
religioase sau de aplicarea ideologiilor umanitare; unele societăţi permit o practică
religioasă specifică, în timp ce altele aderă la practici religioase complet diferite; cultura şi
Factori
istoria popoarelor influenţează în mare măsura fiinţele umane şi relaţiile lor cu Fiinţa
sociologici
supremă sau relaţiile lor cu ceilalţi;
- apartenenţa religioasă: influenţează în mare măsură acţiunile pe care le înfăptuieşte
individul, pentru a-şi satisface nevoile; pe parcursul socializării copilului, părinţii joacă un
234
rol important în obişnuirea cu credinţe şi valori legate de o apartenenţă religioasă; adultul
este, de asemenea, influenţat de normele sociale faţă de apartenenţa religioasă; cu toate
acestea, există o anumită alegere de a adera sau nu la o religie, în funcţie de convingerile
personale.
La persoanele vârstnice, practica religioasă se intensifică sau reapare, dacă a fost
abandonată ulterior. Astăzi, în lume sunt cunoscute:
- creştinismul, cea mai răspândită religie pe glob;
- islamismul, prezent în Orientul Apropiat şi Mijlociu;
- budismul, întâlnit la popoarele asiatice;
- hinduismul, practicat de hinduşi;
- mozaismul (Iudaism), religia evreilor;
Manifestări de independenţă
- convingeri personale ale individului fată de realitate;
Credinţe - asistarea la ceremonii religioase;
- folosirea obiectelor religioase (şirag de mătănii, imagini);
- formă a conştiinţei sociale, caracterizată prin credinţa în fiinţe, forţe supranaturale;
Religie - observarea regulilor unei religii;
- parcurgerea scrierilor religioase, spirituale sau umanitare;
- ansamblul de ceremonii religioase proprii unei religii;
Ritual
- apartenenţa la grupuri religioase sau umanitare;
- ansamblul de credinţe şi practici proprii sufletului;
Spiritualitatea - timp de rugăciune şi meditaţie;
- gesturi şi atitudini corporale;
- ansamblu de reguli de conduită şi valori considerate valabile într-o societate:
- participarea la fapte de caritate;
Morală
- participarea la fapte de umanitate;
- angajarea într-o acţiune socială, umanitară sau creativă;
- ansamblul de credinţe şi aptitudini care reflectă nu numai ceea ce este dorit, dar, în
Valori aceeaşi măsură, ceea ce este benefic individului; de exemplu frumuseţea, adevărul,
binele;
- posibilitatea de a acţiona conform propriilor credinţe sau dorinţe; individul are
Libertatea
libertatea deplină de acţiune şi sănătate mentală optimă (adaptat).
235
spiritual, de orice fel, în funcţie de credinţele clientului, obţinându-se astfel o formă de depăşire a
suferinţei.
Asistentul medical are responsabilitatea de a facilita accesul clienţilor la practicile religioase şi de
a-i ajuta să-şi găsească resursele proprii pentru depăşirea stresului generat de boală.
De fiecare dată când această nevoie nu este împlinită pot apărea probleme de dependenţă:
1. Culpabilitatea.
2. Frustrarea.
Surse de dificultate
- lezare fizică;
Surse de - dezechilibre;
ordin fizic - supraîncărcare;
- durere surmenaj;
- tulburări de gândire;
- anxietate;
- pierdere, separare - divorţ, doliu;
- situaţii de criză - anestezie, bariere lingvistice, spitalizare;
- pierderea imaginii şi a respectului de sine, pensionare;
- stres;
Printre factorii stresanţi se regăsesc:
- interzicerea practicilor religioase;
- neputinţa practicării ritualurilor;
Surse de
- apariţia problemelor de ordin etico-religios (exemplu: sarcina la
ordin
vârste fragede impune avortul; în toate religiile, avortul este
psihologic
considerat crimă);
- marginalizarea pe criterii socio-axiologice (sistem de valori,
religie);
- separarea de grupul de apartenenţă religioasă;
- perceperea suferinţei ca o pedeapsă divină; autoblamare şi
autoculpabilizare;
- angoasă din cauza reprezentărilor cu caracter religios; teama de
pedeapsă divină;
- implicaţiile de ordin etic;
Surse de - conflicte sociale;
ordin - eşecuri;
sociologic - contradicţii cu familia şi societatea;
Lipsa - lipsa de cunoaştere a situaţiilor, a atitudinilor celorlalţi;
cunoaşterii - insuficienta cunoaştere de sine şi a mediului;
1. Culpabilitatea
Sentimentul dureros, resimţit ca urmare a contrazicerii propriilor convingeri şi valori, motiv pentru
care individul se simte vinovat.
236
Orice om este susceptibil de a fi confruntat cu situaţii în care iniţiativele luate sau evenimentele
nefericite îi pot provoca un sentiment de culpabilitate.
Gradul, frecvenţa şi raţionalizarea acestui sentiment depind, în mare parte, de experienţele trăite şi de
educaţia primită în copilărie.
Culpabilitatea este un sentiment fundamental şi nemotivat, care se manifestă in surdină, în afara
cunoaşterii adevăratei sale semnifiicaţii. Mai multe situaţii pot cauza sentimente de culpabilitate: boala,
pierderea stimei şi a respectului, anxietatea, conflictele sociale.
Manifestări de dependenţă
- amărăciune;
- autopedepsire;
- autoacuzare;
- înţelegerea bolii ca o pedeapsă;
Sentiment de
- sentiment de a fi nedemn;
culpabilitate
- poziţie umila;
- mişcări lente;
- tahicardie, piele rece, hiperventilaţie ;
2. Frustrare
Condiţia individului care se simte refuzat sau îşi refuză satisfacerea unei nevoi.
Obstacolele în îndeplinirea gesturilor sau a actelor conforme părerii personale de bine, rău sau
dreptate şi dificultatea de a participa la activităţile religioase dau individului sentimentul de frustrare.
237
Manifestări de dependenţă
- activităţi (acţiuni) oferite de normele sociale, ce nu pot fi însă
Senzaţia de
folosite de individ, datorită nivelului cultural scăzut, a carenţelor educative etc.;
pierdere a libertăţii
aceasta îl determină la izolare sau devianţă (agresivitate) ;
de acţiune
- acţiuni contrare dorinţelor individului ;
Sentiment de - amărăciune, tristeţe;
Inutilitate - plans;
- tratament nedorit;
Supunere la un
- medicare;
regim
- alăptare;
- incapacitatea de a citi documente religioase, de a participa la activităţile grupului
sau de apartenenţă, de a urma exigenţele propriei religii;
Incapacitatea da a - absenta locurilor sau a modalităţilor de practicare;
exercita practici - căderea la pat;
religioase - constrângeri fizice;
- deficit audio-vizual;
- efecte secundare ale unei medicaţii;
Tulburări de - confuzie;
gândire - dezorientare;
- halucinaţii;
Ingrijorare fată de - grijă faţă de semnificaţia suferinţei sale ;
sensul propriei sale - grijă faţă de sensul vieţii şi al morţii ;
existente - preocupare pentru credinţe şi valoarea lor ;
238
•A elimina
- eliminari inadecvate.
• A fl curat, ingrijit si a-si proteja tegumentele
- modificari ale tegumentelor si fanerelor.
• A dormi, a se odihni
- insomnii, oboseala, disconfort.
• A se îmbrăca şi dezbrăca
- dezinteres.
• A evita pericolele
- vulnerabilitate, atingerea integritati fizice si/sau psihice.
• A se ocupa de propria realizare
- dificultate in a se realiza.
• A se recreea
- dezinteres pentru activităţi recreative.
• A învăţa
- nesiguranta.
PROCES DE ÎNGRIJIRI/NURSING
Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpretarea datelor
Probleme de dependenţă: culpabilitate, frustrare.
Manifestări de dependenţă: poziţie umilă – miscări lente, insomnie, plâns, autoînvinuire, depresie,
manifestări de anxietate (tahicardie, piele rece, hiperventilaţie), agresivitate, senzaţie de pierdere a
libertăţii, sentiment de inutilitate etc.
Surse de dificultate: atingere fizică, surmenaj, dureri, tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea –
separarea, situaţiile de criză, pierderea imaginii si a stimei de sine, esecuri personale si profesionale,
constrângeri familiale si sociale, lipsa de cunostinţe.
Diagnostic de îngrijiri prealabile = P.E.S.
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
sa fie indepartat gradul de culpabilitate;
să fie echilibrat psihic;
să fie echilibrat psihic;
să aiba o imagine pozitiva despre sine;
să nu fie frustrat;
sa fie capabil sa ia propriile decizii;
să fie imbunatatite/refacute relatiile sociale.
Inteventii
- autonome;
- delegate.
Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
-aprecierea importantei credinţei pentru fiecare pacient, în funcţie de stadiul sâu de dezvoltare:
- credinţa influenţează modul de viaţă, atitudinea, sentimentele pacientului fată de boală şi moarte;
239
- copilul mic nu cunoaşte semnul binelui sau al răului, credinţa spirituală; spune rugăciuni înainte de
culcare, imitându-i pe părinţi;
- preşcolarul pune întrebări despre religie şi începe să creadă într-o fiinţă supra-umană, doreşte să afle
semnificaţia sărbătorilor şi ritualurile acestora;
- şcolarul şi adolescentul învaţă despre religie, urmează practici religioase, decide dacă acceptă religia
familiei sau se converteşte în funcţie de experienţa personală;
- adultul dedică mai mult timp practicilor religioase;
- sesizarea şi clarificarea impactului credinţei religioase asupra îngrijirilor de sănătate:
- restricţii asupra dietei alimentare;
- restricţii la administrarea de medicamente, vaccinuri, sânge;
- refuzul unei intervenţii chirurgicale sau al altor proceduri terapeutice;
- refuzul unui transplant;
- neacceptarea avortului;
- neacceptarea internării în spital şi a tratamentului în timpul unor sărbători;
- descurajarea eforturilor de prelungire a vieţii;
- dorinţa de a sta lângă pacientul muribund şi a îndeplini anumite ritualuri;
- identificarea persoanelor care au nevoie de asistenţă spirituală:
- pacienţii singuri, care au puţini vizitatori;
- cei care-şi exprimă frica, anxietatea;
- pacienţii care vor fi supuşi unor intervenţii chirurgicale;
- pacienţii care trebuie să-şi schimbe modul de viaţă după boală sau intervenţia chirurgicală;
- pacienţii care sunt preocupaţi de relaţia între religie şi sănătate;
- pacienţii a căror boală are şi implicaţii sociale;
- muribunzii;
- cei care prezintă manifestări de dependenţă în satisfacerea nevoii;
- facilitrea satisfacerii nevoii spirituale:
- permite vizita preotului;
- permite pacientului citirea cărţilor religioase;
- informeaza pacientul asupra posibilităţii de participare la serviciul religios din cadrul unităţii
spitaliceşti;
- răspunde la întrebări referitoare la subiecte religioase;
- marcheaza evenimentele religioase (Paşti, Crăciun), utilizând decor adecvat şl alte facilităţi
permise;
- pacientul va fi ajutat să-şi exprime disconfortul spiritual;
- educaţia pacientului: în cazul unul conflict între doctrina religioasă şl recomandările terapeutice,
pacientul să fie informat despre necesitatea promovării sănătăţii;
Evaluarea îngrijirilor
Se va reteri la:
stabilirea gradului de autonomie /dependenta a pacientului;
efectuarea bilantului ingrijirilor pe baza evidentelor;
apreciera starii pacientului in raport cu nevoile de baza(stationara, ameliorata, agravata, resabilita);
Revizuirea etapelor de ingrijire in caz de bilant negativ.
La nivel conştient sau nu, fiinţa umană are nevoie să se împace cu sine şi să fie valorizată de
ceilalţi. Comportamentele morale, în general, aduc satisfacţii şi atrag stima şi respectul celor din jur. De
aceea oamenii încearcă să se conformeze normelor şi să trăiască în acord cu ei înşişi şi cu ceilalţi.
Pe de altă parte, norma asigură securitate individului pentru că îi satisface expectaţia. Religiile, în
marea lor majoritate, promovează morala şi viaţa. Conduc individul pe căi decente şi oferă sprijin atunci
240
când se află în impas. Atâta timp cât o persoană este sănătoasă, practicarea religiei reprezintă o alegere
personală. Însă, atunci când boala aduce suferinţă şi neputinţă, iar moartea devine din ce în ce mai
apropiată, religia poate să fie un refugiu şi o şansă pentru acceptarea inevitabilului. Multe persoane, în
faza terminală a bolii, se spiritualizează şi capătă liniştea sufletească de care are nevoie.
Pentru fiecare persoană, convingerile, credinţele, atitudinile-valoare stau la baza concepţiei despre
lume şi viaţă, influenţând în mod fundamental acţiunile, comportamentele şi deciziile.
Factori • Vârsta
biologici - copilul mic şi preşcolarul îşi petrec o mare parte din timp jucându-se, ceea ce va
favoriza dezvoltarea lui fizică şi va influenţa atât sfera proceselor psihice, cât şi
personalitatea acestora;
- şcolarul împarte timpul între învăţătură şi joc;
- adolescentul continuă jocurile copilăriei şi pubertăţii în forme modificate şi face
trecerea spre activităţile recreative ale tinerilor şi adulţilor;
- maturitatea fizică şi psihică permit adultului alegerea şi organizarea activităţilor
recreative în raport de preferinţe, timp liber, posibilităţi şi anturaj;
- dinamica psihică mai redusă a vârstnicului îi limitează alegerea şi exotică interesul
diminuat pentru activităţile sportive dinamice şi retragerea spre cele de interior.
• Constituţia şi capacităţile fizice
- activităţile recreative care impun un efort fizic deosebit trebuie selectate şi practicate
după constituţia şi capacităţile fizice ale fiecărui individ.
Factori • Dezvoltarea psihologică.
psihologici - jocul şi celelalte activităţi ludice contribuie la formarea principalelor trăsături ale
personalităţii şi conduitei copilului, precum şi la realizarea controlului emoţional.
• Emoţiile
241
- activităţile recreative permit individului exteriorizarea emoţiilor şi eliberarea tensiunii;
- pentru atingerea acestor scopuri, individul optează pentru divertismentul care i se pare
potrivit.
Factori • Cultura
sociologici Fiecare popor, prin tradiţiile lui specifice, propune organizează şi derulează activităţi
recreative specifice comunităţii respective. La noi în ţară, serbările populare (ex,
sărbătoarea narciselor, lalelelor etc), ceremoniile (nunţi, botezuri ş.a.) se bucură de o
largă participare, ceea ce demonstrează eficacitatea acestor modalităţi de satisfacere a
nevoii de recreare.
• Roluri sociale
Persoanele încadrate într-o muncă organizată, care le asigură un timp optim pot să-şi
satisfacă această nevoie printr-o recreare cotidiană, periodică (la sfârşit de săptămână) şi
anuală (vacanţe, concediul de odihnă).
Pensionarea măreşte timpul liber al indivizilor, care pot să-şi organizeze activităţile
recreative după gustul şi posibilităţile lor.
• Organizarea socială
Asigurarea condiţiilor şi a accesului la activităţi diversificate de petrecere a timpului
liber: odihna, distracţiile, învăţarea şi realizarea favorizează satisfacerea acestor nevoi.
Ele sunt diferite de la tară la ţară depinzând de condiţiile socio-economice.
Manifestări de independenţă
Destinderea - starea de relaxare, de încetare a unei tensiuni nervoase sau a unei stări da încordare.
Satisfacţia - sentiment de multumire, de placere.
Plăcerea - senzaţia sau emoţia agreabilă, legată de satisfacerea nevoii de relaxare.
Amuzamentul - distracţie, divertisment, înveselire.
- explorează gusturile şi interesul pacienţilor pentru activităţi recreative, pentru petrecerea timpului liber;
- planifică activităţi recreative împreună cu pacientul;
- asigură condiţiile necesare;
- organizează activităţi recreativa individuale sau în grup, în funcţie de vârsta, posibilităţi şi locul de
desfăşurare al acestora:
- jocuri distractive, formativ-educative, de echilibrare şi tonificare;
- audiţii muzicale;
- vizionări de filme;
- întâlniri cu personalităţi artistice;
- facilitează accesul la biblioteci, săli de lectură sau procură cărţi, reviste
- antrenează şi stimulează pacienţii în aceste activităţi.
Reducerea sau lipsa autonomiei pacientului la nivelul nevoii de a se recrea poate fi exprimată prin
apariţia unei probleme de dependenta:
Plan de ingrijire
Evaluarea ingrijirilor
A comunica
• comunicare ineficace, lipsa de comunicare.
A se misca, a avea o buna postura
• lipsa de activitate.
A respira
• modificari ale respiratiei si circulatiei sangelui.
A-si mentine temperatura in limite normale
• usoara crestere sau diminuare a valorilor de temperatura corporala.
A se alimenta si hidrata
• alimentatie / hidratare in surplus sau deficit.
A elimina
• eliminari necorespunzatoare.
A fi curat, a avea tegumente integre
• dezinteres fata de sine.
A dormi, a se odihni
• insomnie sau hipersomnie.
A se imbraca si a se dezbraca
• dezinteres fata de aspectul estetic.
A evita pericolele
• vulnerabilitate fizica si psihica.
244
A actiona dupa credinte si valori
• frustrare, vinovatie.
A se realiza
• devalorizare, neputinta.
A invata
• ignoranta.
Definiţie:
A învăţa este acea necesitate a fiinţei umane de a acumula cunoştinţe, atitudini şi deprinderi pentru
modificarea comportamentelor sale sau adoptarea de noi comportamente, în scopul menţinerii sau
redobândirii sănătăţii.
Învăţarea este o problemă comună a pedagogiei, psihologiei, eticii, sociologiei şi a altor a altor
ştiinţe, care cercetează comportamentul uman din diferite puncte de vedere.
Procesul învătării este deosebit de complex si cuprinde organizarea întregii comportări a individului,
pentru a deveni capabil să-şi dirijeze întreaga sa activitate în mod creator, în funcţie de condiţiile în care
se află, pe baza cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor însuşite anterior.
Pedagogia şi medicina sunt două domenii care se interacţionează şi au analogii. Finalitatea practică
pentru medicină este păstrarea sănătăţii şi/sau vindecarea.
De-a lungul vieţii sale, omul trebuie să se adapteze continuu la schimbările de mediu, care
modifică măsurile necesare menţinerii sănătăţii. Cunoaşterea de sine este esenţială pentru a preveni şi
analiza unele obişnuinţe, astfel încât să poată verifica dacă a luat măsurile adecvate menţinerii sănătăţii.
În urma acestei analize, omul poate simţi nevoia da a învăţa mijloacele cele mai eficace de
menţinere a sănătăţii.
După ce a dobândit cunoştinţe, atitudini, deprinderi pentru menţinerea sănătăţii, el capătă un
sentiment de siguranţă, prin care devine capabil să lupte împotriva bolii, anxietăţii şi stresului vieţii
cotidiene.
Terminologie
• Învăţarea - activitate pentru însuşirea de cunoştinţe şi dobândireatea de noi deprinderi în toate sectoarele
vieţii psihice (cunoaştere, voinţă, emotivitate).
Produsul final al învăţăturii poate fi: un concept teoretic, o atitudne, o deprindere motorie sau poate fi
multidimensional.
• Deprinderea - componentă automatizată a activităţii. Pentru menţinerea independenţei în satisfacerea
nevoii de a învăţa să-şi păstreze sănătatea, pacienţii sunt conştienţi de necesitatea formării de atitudini şi
deprinderi corecte, necesare obţinerii unei stări de bine.
• Cunoştinţe (informaţii) - reflectarea în conştiinţă a realităţii obiective.
• Dorinţa- interesul în acumularea cunoştinţelor.
• Educaţia - ansamblul de acţiuni de transmitere a cunoştinţelor, de formare a deprinderilor şi
comportamentului.
Educaţia pentru sănătate are rolul de a oferi pacientului modalităţi concrete, specifice de menţinere sau
redobândire a sănătăţii (rolul de educator al asistentei medicale).
•Gândirea - proces psihic, ce reflectă nemijlocit - dar abstractizat şi generalizat - obiectele, fenomenele,
relaţiile dintre ele.
•Memoria - capacitatea de asimilare, fixare şi reproducere a experienţei cognitive acumulate.
245
•Anxietatea - sentimentul de disconfort şi de tensiune pe care le simte omul în faţa problemelor vieţii.
•Stresul - dezechilibrul între experienţa la care individul trebuie să facă faţă şi capacitatea sa de a realiza
acest lucru, cu repercusiuni asupra stării de sănătate.
• Cultura - totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire în procesul practicii social-istorice.
Factori • Vârsta
biologici Copilul, în timpul creşterii şi dezvoltării sale, învaţă cu uşurinţă metodele şi mijloacele
de a-şi menţine sănătatea, dacă este instruit, supravegheat şi controlat.
Adultul învaţă şi se perfecţionează pentru a utiliza toate mijloacele necesare menţinerii
sănătăţii.
Vârstnicul acumulează mai greu noi cunoştinţe (amnezia de fixare), dar are capacitatea
de a le utiliza şi adapta pe cele învăţate anterior.
• Capacităţi fizice
Fiinţele umane, potrivit condiţiilor lor fizice (integritatea fizică somatică şi a organelor
de simţ, facultăţile intelectuale), fac posibilă dobândirea de cunoştinţe, atitudini,
deprinderi pentru menţinerea sănătăţii.
Factori •Motivatia - totalitatea factorilor dinamizatori şi direcţionali care îl dinamizează pe om,
psiholo- îl incită la acţiune, îi jalonează direcţia acesteia.
gici Printre factorii motivaţionali de dinamizare sunt: trebuinţele şi năzuinţele.
Învăţarea, ca activitate umană, răspunde unor trebuinţe sau interese ale persoanei, deci
se supune legii motivaţiei şi este îndreptată spre un scop, adică se supune legii
finalităţii: finalitatea practică în medicină care rezidă în păstrarea sănătăţii sau în
vindecare.
• Emoţiile
Emoţiile şi sentimentele legate de anxietate pot accelera procesele de cunoaştere
(pacientul devenind conştient asupra propriei responsabilităţi ce o are asupra sănătăţii
sale).
• Sentimentele.
Factori • Mediul ambiant
sociolo- Un mediu ambiant adecvat, cu luminozitate şi temperatură normale, atmosferă de calm
gici şi linişte, creează ambianţa propice pentru însuşirea de cunoştinţe.
Manifestări de independenţă:
- exprimarea dorinţei de a învăţa;
- manifestarea interesului de a învăţa;
- starea de receptivitate;
- dobândirea de cunoştinţe, singur, prin lectură;
- dobândirea cunoştiinţelor împreună cu alţii prin intermediul radioului, tv, cursuri, conferinţe;
- dobândirea de noi atitudini, deprinderi si modificarea comportamentului pentru menţinerea sănătăţii.
Manifestari de dependenta
Refuzul de a - neacceptarea insusirii cunostintelor noi
invata
Lipsa de -nu are predispoziție de a primi impresii sau influențe din afară.
receptivitate
Nesiguranţa şi - datorită unor evenimente neprevăzute, bolnavul trebuie să facă faţă
frica de unor necesităţi de schimbare a stilului de viată şi a obiceiurilor pentru
necunoscut redobândirea sănătăţii. El ignoră măsurile ce pot fi luate pentru
redobândirea independenţei ;
Neobişnuinţa în - bolnavul nu acordă importanţa cuvenită bolii, nu respectă sfaturile
abordarea medicale în tratarea îmbolnăvirilor sau prevenirea imbolnăvirilor ;
anumitor acţiuni
pentru
redobândirea
247
sănătăţii
Lipsa interesului - este refractar la orice acţiune sau cunoştinţe necesare menţinerii sau
de a învăţa redobândirii sănătății;
2. Deficit de conostinte
Manifestari de dependenta
Cunoştinţe Bolnavul nu are cunoştinţe referitoare la:
insuficiente - boală ;
- prevenirea îmbolnăvirilor ;
- importanta respectării tratamentului ;
- prevenirea complicaţiilor ;
- perioada de convalescenţă ;
- reintegrarea socio-profesională ;
Dificultate în Nu înţelege necesitatea de a învăta şi nu este receptiv datorită:
învăţarea - tulburărilor de gândire;
măsurilor - ritmul gândirii poate fi accelerat - fuga de idei: ideile se succed cu
preventive şi repeziciune, încât nu pot fi ordonate într-o însuşire raţionala;
curative - încetinirea ritmului gândirii : scăderea puterii de judecată, imposibilitatea de a gândi;
- inoperanţa gândirii: priveşte legătura logică dintre noţiuni si idei (amestec de cuvinte
fără legătură);
- tulburari de memorie: amnezie de fixare si/sau de evocare ;
- intelect limitat;
- incapacitatea de asimilare, fixare şi reproducere a cunoştinţelor;
- carenţe educaţionale: lipsa deprinderilor igienice, a celor privind alimentaţia
raţională etc.;
Lipsa de - bolnavul nu are acces la informaţii, dar nici nu este interesat de procurarea lor ;
informaţii
248
dobândească - corectează deprinderile dăunătoare sănătăţii;
atitudini, - ţine lecţii de: formare a deprinderilor igienice, alimentaţie raţională, mod de viaţă
obiceiuri şi echilibrat, administrare a diferitelor tratamente;
deprinderi - efectuează demonstraţii practice;
noi - întocmeşte programe de recuperare şi reeducare a bolnavilor cu deficienţe senzoriale şi
motorii (gimnastică medicala, kinetoterapie);
- va încuraja şi ajuta la dobândirea noilor deprinderi.
A comunica
• iritabilitate, neacceptare, neadaptare.
A se misca, a avea o buna postura
• sedentarism, hiperactivitate, pozitie si circulatie sanguina necorespunzatoare.
A respira
• modificarea amplitudinii si ritmului respirator prin necunoastere.
A-si mentine temperatura in limite normale
• lipsa masurilor de protectie pentru caldura si frig.
A se alimenta si hidrata
• alimentatie si hidratare neadecvata.
A elimina
• eliminari necorespunzatoare.
A fi curat, a avea tegumente integre
• obiceiuri igienice nerespectate corespunzator.
A dormi, a se odihni
• insomnie, disconfort, oboseala.
A se imbraca si a se dezbraca
• imbracaminte, incaltaminte neadecvata.
A evita pericolele
• vulnerabilitate, atingeri ale integritatii fizice sau psihice.
A actiona dupa credinte si valori
• frustrare.
A se realiza
• neputinta.
250
A se recreea
• incapacitate de a desfasara activitati pentru destindere.
PROCES DE ÎNGRIJIRI/NURSING
Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpretarea datelor
Probleme de dependenţă: ignoranţa, deficitul de cunostinţe.
Manifestări de dependenţă: insuficienta cunoastere a bolii sale, a măsurilor preventive, a tratamentului,
refuzul de a învăţa, lipsa de receptivitate, tulburări de învăţare, neînţelegerea informaţiilor, lipsa
interesului de a învăţa, dificultatea de a învăţa măsurile preventive si curative.
Surse de dificultate: atingere fizica, handicap, durere, tulburări de gândire, anxietate, stres, pierdere –
separare, situaţia de criză, mediul necunoscut, lipsa de educaţie, schimbarea rolului, lipsa de cunostinţe.
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
- sa fie îmbogăţite cunoştinţele pacientului aplicând principiile pedagogice, despre boala , măsuri
preventive, curative;
- pacientul sa participare la îngrijirile proprii.
Inteventii
Aplicarea îngrijirilor
Acţiunile asistentului medical
- explorarea nevoilor de a învăţa ale persoanei;
- elaborarea de obiective de învăţare cu pacientul;
- verificarea motivaţiei persoanei pentru a învăţa;
- expunerea în faţa individului a resurselor şi mijloacelor folosite pentru a învăţa;
- acordarea ajutorului persoanei în timpul procesului de învăţare;
- observarea şi notarea achiziţionării, dobândirii treptate a cunoştinţelor, atitudinilor şi deprinderilor, a
modificării comportamentului său, a dobândirii unui comportament nou;
- verificarea îndeplinirii obiectivelor propuse împreună cu pacientul.
Evaluarea îngrijirilor
Se va referi la:
- observarea si notarea dobandirii treptate a cunostintelor, atitudinilor si deprinderilor, modificarii
comportamentului sau a dobandirii unui comportament nou;
- urmarirea indeplinirii planului de educatie sanitara.
251
19. BIBLIOGRAFIE
252