Radioizotopi şi radiofarmaceutice

Aplicaţiile ştiinţei nucleare sunt larg răspândite în medicină, îndeosebi ca

metode de diagnostic şi tratament. Numeroase tehnici de medicină nucleară au la
bază substanţe care conţin radioizotopi, denumite curent
substanţe radiofarmaceutice.
Medicamentele radiofarmaceutice sunt preparate, depozitate sau eliberate după
reguli comune cu cele ale farmaciei de spital, având desigur, câteva aspecte
specifice, determinate de prezența radioizotopilor în structura chimică a
substanțelor folosite, aceasta fiind definitorie pentru toate etapele de utilizare a
acestora în domeniul clinic sau în afara lui.
Uti lizarea substanţelor radiofarmaceutice se face pe două direcţii: în scop
diagnostic și în scop terapeutic.
Aplicaţiile pentru diagnosticarea unei afecţiuni au la bază, uti lizarea tehnicilor
imagistice, prin intermediul cărora este detectată emisia de radiaţii în afara
organismului uman determinată de prezenţa subsţantelor radiofarmaceutice,
emisie care are efecte negative minime asupra acestuia.
Utilizarea în scop terapeutic a radiofarmaceuticelor este determinată de
capacitatea radiaţiilor emise de acestea de a acţiona selectiv asupra ţesuturilor
sau organelor ţintă, afectând, la nivelul minim posibil, alte părţi ale
organismului.
Radiofarmaceuticele acţionează în principal ca substanţe trasoare. O gamă largă
de compuşi specifici corpului uman pot fi puşi în evidenţă şi urmăriţi prin
intermediul substanţelor radiofarmaceutice. O substanţă radiofarmaceutică este,
în principiu, un compus chimic obişnuit care a fost “marcat” radioactiv şi al
cărui traseu poate fi astfel urmărit cu dispozitive de măsurare a radiaţiei.
De asemenea, radioizotopii pot fi utilizaţi la evaluarea permeabilităţii
membranei celulare, la determinarea activităţii anumitor organe etc. Odată
ajunşi în organism, distribuţia compuşilor “marcaţi” radioactiv este monitorizată
printr-o reţea de detectoare gamma plasate în jurul pacientului. Datele colectate
sunt procesate de computer, iar medicii interpretează rezultatele: concentraţii
mari de compuşi marcaţi radioactiv în interiorul sau în jurul unui organ indică
hiperactivitate, iar concentraţiile scăzute pot indica o hipoactivitate a organului
respectiv.
Imagistica de rezonanţă magnetică are la bază vibraţiile pe care le produc
nucleele când sunt bombardate cu unde radio într-un câmp magnetic (Rezonanţa
Magnetică Nucleară – RMN).
Imagistica de rezonanţă magnetică este utilizată ca un instrument analitic în
scanarea diferitelor părţi ale corpului, cu predilecţie în scanarea creierului.
De asemenea, se pot obţine imagini de rezoluţie avansată ale diferitelor ţesuturi
din organismul uman, mult mai precise decât prin tomografia computerizată
(CAT) sau prin ecografie (cu ajutorul ultrasunetelor). Rezoluţia imaginilor de
rezonanţă magnetică este una dintre cele mai avansate, de ordinul 0,5-1 mm.
O instalaţie de imagistică RMN este alcătuită dintr-un cilindru gol la interior în
care este plasat pacientul. Pereţii cilindrului sunt străbătuţi de o bobină cu
reactanţă foarte mare. Când bobina este alimentată cu energie electrică, un câmp
magnetic foarte puternic, concentrat în centrul cilindrului, asigură rezonanţa
nucleelor din zonele investigate ale organismului. Semnalele detectate sunt
convertite în imagini prin intermediul computerului, iar imaginile finale sunt
interpretate de către medicii specialişti.
Substanţe trasoare
Radioizotopii emit radiaţii, care pot fi detectate şi măsurate, utilizând detectoare
specifice (Geiger, cu scintilatie etc.). Detectarea radiaţiilor emise permite
localizarea cu precizie a radioizotopilor şi a traseului străbătut de aceştia.
Tehnica poartă denumirea de tracing iar radioizotopii utilizati astfel se numesc
substanţe trasoare (tracers).
Această tehnică poate fi utilizată pentru a determina circulaţia unui compus în
corpul plantelor sau animalelor. Aceasta se realizează prin administrarea
radioizotopului (în alimente sau injectabil), urmată de monitorizarea parcursului
acestuia în interiorul plantei sau organismului.
Terapia prin iradiere
Celulele canceroase cu multiplicare rapidă sunt şi ele sensibile la radiaţii.
Regimuri de iradiere riguros determinate (fascicule foarte înguste, concentrate
pe zonele afectate) pot distruge celulele canceroase, cu efecte secundare
controlabile la nivelul întregului organism.
Radiaţia mai poate fi utilizată la sterilizarea instrumentarului chirurgical
reutilizabil din spitale, prin iradierea bacteriilor şi viruşilor, îndeosebi în cazul
materialelor sensibile la căldură şi abur, precum şi la sterilizarea sângelui
destinat transfuziilor.
Tomografia de emisie
SPET
Tehnica single photon emission tomography (SPET) presupune administrarea
unei substanţe radiofarmaceutice în corpul pacientului, urmată de rotirea unui
detector de radiaţii în jurul pacientului, pentru a detecta din diferite unghiuri
radiaţia emisă de organism. Aceste achiziţii de date la diferite unghiuri sunt
prelucrate de computer, rezultând imaginile pe care le interpretează medicul de
specialitate.
CAT
Computer aided tomography (CAT) – conceptul general de achiziţie şi
prelucrare de date prin rotirea unui detector în jurul pacientului, pentru a detecta
radiaţia emisă la unghiuri diferite poartă denumirea de tomografie
computerizată. În acest sens, SPET poate fi considerată o variantă de CAT.
PET
O nouă metodă foarte eficienta de diagnostic medical este Tomografia
Pozitronica (Positron Emission Tomography-PET), care permite obţinerea unor
imagini morfo-functionale de mare rezoluţie, bazate pe captarea unui radiotrasor
în funcţie de metabolismul diferitelor organe şi structuri. Echipamentul PET/CT
combină două tipuri de scanare independente, ale căror rezultate le procesează
apoi computerizat într-o singură imagine precisă ce conţine informaţii detaliate:

PET (Positron Emission Tomography) - folosită pentru obţinerea de date

funcţionale legate de metabolism şi funcţii celulare
CT (Computed Tomography) - folosită pentru obţinerea de date morfologice
legate de localizarea şi raporturile anatomice ale substraturilor patologice
evaluate.

CumFunctioneaza PETCT

Scanarea de tip PET/CT este folosită pentru diagnosticarea precoce, localizarea,

stadializarea şi evaluarea eficienţei conduitei terapeutice în afecţiunile
oncologice, dar are aplicabilitate pe scară largă şi în evaluarea patologiei
cardiace, în special ischemice, precum şi în cazul afecţiunilor neurologice de
tipul Alzheimer, Parkinson şi epilepsie.

Scanarea PET detectează activitatea metabolică intensă a celulelor de tip

tumoral, iar scanarea CT furnizează o imagine anatomică precisă oferind detalii
referitoare la locaţia, mărimea şi forma tumorilor. Examinarea PET/CT, obţinută
prin "fuzionarea" celor două scanări, oferă informaţii rapide şi complete
referitoare la localizarea formaţiunilor tumorale şi metabolismul acestora.
Metoda constă în marcarea unor substanţe biologice (de ex. glucoză, aminoacizi,
ligandoreceptori etc.), cu izotopi care emit pozitroni (11C, 18F, 13N, 15O), după
care materialul marcat este introdus în organismul bolnavului, urmând stabilirea
imaginii distribuţiei acestuia.
Dezintegrarea beta a izotopilor face ca un pozitron emis să interacţioneze în
interiorul corpului cu un electron, rezultând două cuante gamma.
Imagistica de fuziune PET-CT (emisie tomografica de pozitroni)/ CT (tomograf
computerizat) poate localiza exact afecţiunea şi poate spune cu precizie despre
ce patologie este vorba. În cazul cancerului, celulele canceroase încep de la
nivelul unei gene care îşi modifică comportamentul şi determină o creştere
celulară anarhică. Celulele canceroase au nevoie de suport energetic mai mare
decât o celulă normală, care este asigurat de glucoză.
Cu ajutorul PET-CT se introduce în corp glucoza marcată de un izotop, care se
împrăştie în tot organismul, iar leziunea apare ca o pată albă, fierbinte. Până
acum, pacientul făcea examenul CT sau RMN, iar cu ajutorul substanţei de
contrast se observa o pată la un organ, dar acest examen nu-i spunea chirurgului
unde trebuie să intervină şi dacă celula este canceroasă sau nu. Cu ajutorul
PET/CT putem depista cancerul înainte să ajungă la nivelul ţesuturilor, adică cu
patru-şase ani înainte de a se manifesta, celula canceroasa putând fi astfel
identificată şi omorâtă. Se distrug numai celulele patologice, de aceea tehnica a
căpătat numele de „radioterapie ţintită”.
Principalele aplicaţii ale metodei imagistice PET-CT:

 depistarea, în faza incipientă, a cancerelor primitive şi metastazice;

 diagnosticul de malignitate al tumorilor
 evaluarea eficienţei chimioterapiei şi radioterapiei în oncologie, prin
aprecierea metabolismului ţesuturilor restante
 aplicaţii neinvazive în diagnosticul bolilor cardiovasculare, cu rezultate
superioare coronarografiei
 boli psihice si neurologice (Alzheimer, demenţa senilă etc.)
 determinari septice nelocalizabile prin alte metode