MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

CURS DE BAZĂ

JUDO

Lector Dr. POP IOAN

Conf.Univ. Drd. VODĂ ŞTEFAN

CLUJ-NAPOCA 2009

1
 CUPRINS

Istoricul judo-ului.............................................................................................................................................2
Clasificarea tehnică a Judo-ului........................................................................................................................4
NAGE-WAZA – tehnica luptei în picioare..................................................................................................5
NE-WAZA –tehnica luptei la sol.................................................................................................................7
Elementele de bază ale judoului.......................................................................................................................8
Deplasările prin pivotare - formele de baza ...............................................................................................18
KUMI-KATA (priza)..................................................................................................................................18
KUZUSHI (dezechilibrarea).......................................................................................................................20
UKEMI (căderile).......................................................................................................................................24
NAGE-WAZA (tehnica luptei în picioare).....................................................................................................31
ASHI-WAZA (tehnica de picior)...............................................................................................................33
KOSHI-WAZA (tehnica de şold)...............................................................................................................37
KATAME-WAZA (tehnica de umăr şi braţ)..............................................................................................40
SUTEMI-WAZA (tehnica de sacrificiu)....................................................................................................44
NE-WAZA (tehnica luptei la sol)...................................................................................................................46
OSAE-KOMI-WAZA (procedee de imobilizare)......................................................................................46
SHIME-WAZA (procedee de strangulare).................................................................................................48
KANSETSU-WAZA (tehnica de luxare)...................................................................................................51
Regulamentul competiţiilor de judo...............................................................................................................54
Lecţia de judo.................................................................................................................................................70
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................................................75

Istoricul judo-ului
JUDO este, fără îndoială, unul din cele mai solicitante sporturi de luptă
d.p.d.v. al efortului, abilităţilor şi al nesfârşitei liste de procedee tehnice ce trebuie
însuşite şi adaptate continuu. Dar datorită unui om şi al concepţiei sale vizionare,

2
Judo este recunoscut ca cel mai sigur şi, în acelaşi timp, netraumatizant sport de
luptă.
JIGORO KANO (născut în 1860 la Mikage – Japonia) este fondatorul
Judo-ului aşa cum îl cunoaştem noi astăzi. Absolvent al Universităţii imperiale din
Tokio în Litere şi Filozofie, Jigoro Kano a fost, printre altele, o figură proeminentă
a mişcării olimpice din Japonia după renaşterea acestora la 1896. În tinereţe,
Kano a studiat stilul TENSHIN SHINYO JIU al Ju-Jitsu-lui cu maeştrii Fukudo şi
Iso.
Originile Ju-Jitsu-lui sunt incerte, existând mai multe teorii asupra locului şi
datei de apariţie ale acestei arte marţiale. Majoritatea istoricilor din domeniu,
consideră că această artă de luptă a fost “importată” din China în jurul anului
1660. Cu titlu de curiozitate: într-o carte apărută în Olanda la 1674, descriind
impresiile de călătorie în orientul îndepărtat ale unui marinar olandez, apare, în
gravură, şi prima ilustrare a unui procedeu de Judo (Tomoe nage) desigur, într-o
execuţie neconformă cu standardele actuale.
Analizând şi prelucrând tehnicile brutale ale diferitelor şcoli de Ju-Jitsu, J.
Kano a “reformat” aceste metode de apărare, creând propriul său stil, cunoscut
apoi sub denumirea de KODOKAN JUDO. Avantajul Judo-Kodokan era că
acesta putea fi practicat în condiţii de securitate deplină.
În 1873, guvernul japonez desfiinţează clasa samurailor. Purtatul săbiilor
în locurile publice (samuraii aveau acest privilegiu), a fost interzis. Guvernul era
totuşi interesat în găsirea unei forme de luptă (hand-to-hand) care să fie predată
în Academiile militare şi Universităţile japoneze. Opţiunile evidente erau spre
cele două stiluri de luptă mai cunoscute: Ju-Jitsu şi Judo Kodokan. Astfel, în
1886, se organizează un meci între 15 practicanţi din cele două arte marţiale.
Rezultatul “testului guvernamental” a fost net în favoarea Judo-ului. Ca atare,
acesta a fost aprobat şi acceptat în licee, universităţi şi academii militare ca parte
integrantă din sistemul de educaţie.
În EUROPA, Judo-ul a fost introdus la începutul sec. XX-lea de către
instructorii japonezi, veniţi pe “vechiul continent” să răspândească minunata lor
artă marţială. Astfel în Anglia, vestita şcoală de Judo Budokwai a fost înfiinţată
de Yukio Tani. În Franţa, a fost Kawaishi care a pus bazele şcolii franceze de
Judo. În România, în anul 1928, japonezul K. Ishiguro preda judo şi ju-jitsu la
A.N.E.F. pentru o scurtă perioadă de timp. După plecarea maestrului japonez,
ştafeta este preluată de către prof. Teacă Emilian care, în cadrul Academiei
Naţionale de Educaţie Fizică, predă artele marţiale până spre începutul celui de
al II-lea război mondial. La câţiva ani după marea conflagraţie mondială, Judo-ul
începe perioada sa de dezvoltare şi afirmare mondială. Prezentăm , pe scurt,
principalele momente ale evoluţiei judo-ului:
1948 – se înfiinţează Uniunea Europeană de Judo.
1951 – are loc la Paris, primul Campionat European de Judo.
1951 – se înfiinţează Federaţia Internaţională de Judo.
1956 – are loc, la Tokio, primul Campionat Mondial de Judo. Prima ediţie,
desfăşurată la o singură cat. De greutate, s-a încheiat cu victoria japonezului
Natsui, locul al III-lea revenind uriaşului olandez Anton Geesink.

3
 1964 – Tokio, prima apariţie a judo-ului în familia sporturilor olimpice, cu
ocazia celei de a XV-a Olimpiade. Primii campioni olimpici: japonezii Nakatani,
Okano, Inokuma şi olandezul A. Geesink.
1975 – la Munchen, se desfăşoară prima ediţie a C.E. pentru femei.
1980 – la New York, are loc prima ediţie a C.M. pentru femei.
În întreaga lume, judo-ul a luat o amploare neegalată de nici o altă formă
de artă marţială. În prezent, sunt peste 200 milioane de practicanţi ai acestui
sport. Chiar şi numai această impresionantă cifră, ne dă măsura importanţei pe
care a avut-o Jigoro Kano în modelarea vechilor arte marţiale şi crearea sportului
de luptă dinamic şi în continuă dezvoltare care este JUDO.

Evoluţia judoului în ţara noastră prezintă două etape distincte, despărţite de

perioada celui de-al doilea război mondial.
În prima etapa dezvoltarea judoului este legată de numele profesorului Emilian
Teacă, cel care a continuat activitatea începută de prof. Ishiguro, sistematizând
exerciţiile, iar în anul 1935 prezentându-le în lucrarea sa “Arta apărării
personale”.
După cel de al doilea război mondial judoul începe să fie cunoscut mai mult în
ţara noastră, fiind legat de numele unor entuziaşti antrenori şi profesori care
încearcă să introducă acest sport în cadrul disciplinelor sportive ce se practicau
în mod organizat. Încercările antrenorului Botez Mihai (Uzinele Vagonul Arad),
prof. Frazzei Florian (Şcoala nr. 48 Bucureşti), lector universitar Avram Ioan
(Institutul Agronomic Bucureşti), inginerul Urmă Liviu (I.O.R. Bucureşti), dr.
Crişan Ion (Sibiu) ş.a. au fost încununate de succes şi concretizate în anul 1968
prin înfiinţarea federaţiei de specialitate, moment din care judoul devine un sport
foarte îndrăgit de tineretul dornic de afirmare a talentului şi a aptitudinilor sale
fizice şi intelectuale.
Ca sport cu mare aderenţă la tineret, judoul se afirmă cu mari posibilităţi de
progres.
Cele peste 200 de secţii afiliate la forul naţional, cei peste 15000 de sportivi
legitimaţi sunt o garanţie a succesului de care se bucură judoul rândul tuturor
categoriilor de participanţi. Campionatele republicane ale copiilor, juniorilor,
tineretului şi seniorilor, popularitatea acestor competiţii demonstrează elocvent
bucuria cu care tineretul practică acest sport.
Afirmarea pe plan internaţional, cucerirea a peste 146 medalii la Jocurile
Olimpice, campionatele mondiale, europene şi balcanice dovedesc posibilităţile
multiple pe care le are judoul în ţara noastră.

Clasificarea tehnică a Judo-ului

Judoul modern are la bază elementele tehnice de elaborate de Jigoro

Kano şi perfecţionate de către succesorii săi. Procedeele tehnice au fost

4
continuu adaptate cerinţelor competiţionale cunoscând permanent modificări şi
transformări în vederea eliminării mişcărilor inutile în scopul creşterii vitezei de
execuţie şi al surprinderii adversarului. Cu toate aceste simplificări structura
biomecanică şi conţinutul procedeelor tehnice au fost afectate într-o mică
măsură.
Evoluţia tehnicii de competiţie s-a îndreptat spre adaptarea acesteia la
calităţile fizice,morale şi morfofuncţionale ale judokanilor.
Structura de bază a tehnicii rămâne constantă în perioada de învăţare,ea
predându-se în formele clasice. În etapele de perfecţionare şi automatizare a
procedeelor tehnice se impune eliminarea unor mişcări legate de
intrări,dezechilibrări etc. în funcţie de tipul morfologic al fiecărui judokan.
Tehnica judoului se împarte în două grupe mari:
1.Nage-Waza –tehnica luptei în picioare.
2.Katame-Waza –tehnica luptei la sol.

NAGE-WAZA – tehnica luptei în picioare

În Nage-Waza au fost grupate toate procedeele tehnice care se

efectuează din poziţia în picioare. Tehnica luptei în picioare constituie partea cea
mai complexă şi dificilă a pregătirii tehnice.
Procedeele tehnice care fac parte din această grupă se împart în
subgrupe,în funcţie de segmentele corpului a căror acţiune au ponderea
principală în finalizarea execuţiei,de exemplu:şold,braţe,picioare.
În totalitatea lor procedeele tehnice din grupa Nage-Waza solicită o bună
adaptabilitate a aparatului locomotor,o coordonare a acţiunilor pentru realizarea
şi finalizarea fiecărei execuţii tehnice.
Procedeele tehnice componente ale grupei Nage-Waza se împart în
tehnica proiectărilor Tachi-Waza şi tehnica de sacrificiu Sutemi-Waza.
Tehnica de proiectare cuprinde toate procedeele prin care Tori
(executantul) urmăreşte aruncarea lui Uke (adversarului) cu spatele la saltea,
controlându-i în permanenţă acţiunile.
Transmiterea energiei necesară proiectării,legătura pentru finalizarea
atacului se realizează prin:
- braţe şi mâini - tehnica aruncărilor cu braţele Te-Waza
- şold - tehnica aruncărilor cu şoldul Koshi-Waza
- picioare - tehnica aruncărilor cu piciorul Ashi-Waza

Te-Waza (tehnica aruncărilor cu braţele) cuprinde procedeele tehnice care

se realizează în principal prin forţa braţelor şi a umerilor. Aceste procedee
utilizează forţa braţelor pentru transmiterea energiei necesară în partea
superioară a corpului lui Uke şi se execută prin:
• folosirea la maxim a forţei braţelor –proiectarea în genul Uki-Otoshi
• folosirea forţei braţelor cu contribuţia picioarelor –proiectare în genul Tai-
Otoshi

5
 • folosirea forţei braţelor cu ajutorul unei mişcări de ridicare a spatelui şi
umerilor –proiectare în genul Seoi-Nage

Koshi-Waza (tehnica aruncărilor cu ajutorul şoldului) cuprinde procedeele

tehnice care se execută cu ajutorul şoldului cu rol de blocare,ridicare şi de lovire
înaintea proiectării adversarului.
În cadrul acestei subgrupe de tehnici şoldul are un rol important în
transmiterea energiei ca punct de sprijin pentru bascularea lui Uke.
Braţele acţionează prin tracţiune şi ridicare la dezechilibrarea şi finalizarea
fiecărei tehnici.
Picioarele contribuie în următoarele moduri:
• ambele rămân pe saltea şi printr-o extensie puternică asigură ridicarea lui
Uke de pe sol –proiectare în genul Tsuri-Komi-Goshi.
• un picior rămâne pe saltea şi execută mişcarea de ridicare prin
extensie,celălalt picior facilitează răsturnarea lui Uke,proiectare în genul
Harai-Goshi.

Ashi-Waza (tehnica aruncărilor cu piciorul) cuprinde procedeele tehnice

care se realizează prin operaţiunea de blocare,secerare sau măturare efectuate
cu un picior asupra picioarelor sau şoldului lui Uke.
Energia transmisă de piciorul lui Tori asupra lui Uke trebuie să fie
completată de acţiunea simultană a braţelor şi picioarelor prin formarea unui
cuplu de forţe ca în:
• tehnice de secerare-proiectare în genul O-Soto-Gari
• tehnica de măturare-proiectare ca la Okuri-Ashi-Barai
• tehnica de blocare-proiectare în genul Sasae-Tsuri-Komi-Ashi
• tehnica de agăţare-proiectare ca la Ko-Soto-Gake

Sutemi-Waza (tehnica de sacrificiu) cuprinde procedeele tehnice care se

realizează de către Tori prin folosirea energiei de cădere a propriului corp şi
transmiterea ei asupra lui Uke în vederea aruncării acestuia pe spate.
Această grupă de procedee tehnice urmăreşte ca prin propria cădere a lui
Tori (Sutemi) forţa braţelor să fie amplificată pentru scoaterea din echilibru a
adversarului.
În funcţie de direcţia de executare a sacrificiului procedeele tehnice se
împart în două grupe:

Ma-Sutemi-Waza (sacrificiu spre spate) în tehnicile în care acţiunea de

sacrificiu a lui Tori se efectuează în plan vertical pe spate;
Yoko-Sutemi-Waza (sacrificiu lateral) în tehnicile în care acţiunea de
sacrificiu a lui Tori se realizează printr-o rulare în spate,oblic pe o parte.
În tehnica de Sutemi se foloseşte următorul cuplu de forţe:
• acţiunea braţelor este completată de acţiune unui picior-proiectarea în
genul Zoko-Gake
• înfăşurarea cu ajutorul braţelor-proiectarea în genul Soto-Maki-Komi
• blocare la nivelul şoldului –proiectare în genul Uki-Waza

6
 În judoul modern,pregătirea tehnică din ce în ce mai perfecţionată dublată
de o accentuată dezvoltare a calităţilor fizice,forţă+viteză,au impus aplicare
principiilor de bază ale tehnicilor de sacrificiu şi în folosire tehnicilor clasice.
Pentru învingerea rezistenţei fizice,împotriva unor adversari înzestraţi cu o
forţă deosebită,se aplică principiul folosirii în totalitate a energiei de cădere a
corpului lui Tori. Pentru dezechilibrarea unor adversari care au o mare mobilitate
de mişcare pe tatami,Tori îşi suplimentează calităţile fizice cu energia pe care
corpul său în cădere o transmite lui Uke.
Această subgrupă este introdusă din ce în ce mai frecvent în procesul de
pregătire a sportivilor de mare valoare,ca o formă de bază pentru perfecţionarea
sportivilor pentru marea performanţă.
Harai-Makikomi - secerarea externă a coapsei prin sacrificiu lateral; O-
Soto-Mkikomi –marea secerare prin sacrificiu; Seoi-Makikomi; Uchimata-
Makikomi etc. sunt doar câteva din noile denumiri care au intrat recent în
vocabularul judoului.
Tehnica de sacrificiu are la bază principiul fundamental al judoului
“minimum de efort pentru maximum de eficienţă”.Bine şi raţional folosită,forţa de
cădere a propriului corp contribuie la o economisire a forţelor fizice ale fiecărui
judokan în timpul competiţiilor.
Studiul asupra folosirii forţelor rezultate din căderea corpului stă la baza
perfecţionării stilului de luptă al marilor judokani prin faptul că o tehnică de judo
executată rapid prin sacrificiu elimină posibilitatea de contraatac şi apărare a lui
Uke.

NE-WAZA –tehnica luptei la sol

Cea de a doua grupă a tehnicii judoului cuprinde procedeele de control ale

adversarului în timpul luptei la sol.
În tehnicile de control energia corpului lui Tori se transmite în mod direct
asupra corpului lui Uke. Tori şi Uke în lupta la sol se află în contact direct şi
permanent. În Katame-Waza ambii judokani îşi controlează permanent
principalele segmente ale corpului.
În lupta la sol calităţile fizice au un rol deosebit pentru finalizarea
procedeelor tehnice.
Grupa tehnicilor de control cuprinde procedeele tehnice care vizează în
principal controlul trunchiului,umărului,gâtului şi al articulaţiei cotului adversarului.
Katame-Waza cuprinde trei mari subgrupe:
• Osae-Komi-Waza – tehnica de imobilizare
• Shime-Waza – tehnica de strangulare
• Kansetsu-Waza – tehnica de luxare

Osae-Komi-Waza (tehnica de imobilizare) cuprinde procedeele tehnice

care au ca scop fixarea şi controlul adversarului la sol.
Pentru a-l imobiliza pe Uke,Tori trebuie să cunoască tehnica de control a
segmentelor şi aplicarea permanentă a unei tensiuni continue timp de 30s

7
asupra corpului acestuia. Se disting două moduri de aplicare a presiunii asupra
pieptului şi corpului adversarului:
- utilizând diagonala imaginară,umăr-şold,drept linie a punctului de
sprijin,procedeu în genul Kesa-Gatame.

Shime-Waza (tehnica strangulărilor) cuprinde procedeele tehnice care se

aplica asupra gatului adversarului, obligându-l sa ceară prin bătăi repetate pe
saltea sau pe corpul lui Tori întreruperea luptei.
Controlul în tehnica de strangulare se efectuează printr-o imobilizare
relativă a umerilor adversarului,care sa-i permită lui Tori aplicarea mâinilor pe
părţile laterale ale kimonoului sau a antebraţului pe gâtul lui Uke.
În funcţie de modul de aplicare a presiunii asupra gâtului se cunosc
următoarele procedee tehnice:
• tensionarea cu ajutorul reverelor kimonoului, procedee gen Okuri-Eri-
Jime.
• tensionare cu ajutorul antebraţului,procedee asemănătoare cu Hadaka-
Jime.
Efectul urmărit prin executarea presiunilor este:
• respirator,dacă acţiunea de apăsare se produce pe faţa anterioară a
gâtului.
• sangvin,circulator,dacă presiunea se aplică pe partea laterală a gâtului.
• mixt,circulator şi respirator,la apăsările circulare asupra părţilor laterale şi
anterioare ale gâtului.

Kansetsu-Waza (tehnica articulară) cuprinde procedeele care se execută

cu un efort minim,dar care solicită din partea judokanilor o dezvoltare
superioară,a îndemânării şi controlului braţelor,trunchiului şi picioarelor.
Controlul se obţine prin blocarea sau răsucirea unui braţ din articulaţia
cotului. Tehnica de luxare cuprinde procedeele tehnice care se realizează prin:
- extensia braţelor,în care rolul picioarelor este de a-l bloca şi imobiliza pe
Uke la nivelul umerilor,cu scopul de a anihila încercările acestuia de a se
răsturna,procedee de genul Ude-Hisigi.
- extensia braţului cu ajutorul pieptului,în care rolul principal îl are pieptul
care presează şi îl menţine pe Uke culcat la sol,procedee asemănătoare cu Ude-
Garami.

Elementele de bază ale judoului

Pregătirea sportivă este un proces pedagogic unitar – de instruire şi
educare – al cărui scop principal este obţinerea de performanţe cât mai înalte şi
de perfecţionare a calităţilor fizice şi intelectuale ale fiecărui judokan. Pentru

8
realizarea acestor performanţe este nevoie de indici superiori de pregătire fizică,
de deprinderi motrice specifice perfecţionate la un nivel înalt, de calităţi morale şi
de voinţă deosebite.
În judo tehnica pretinde calităţi fizice corespunzătoare şi de aceea
pregătirea fizică se situează în imediata apropiere a celei tehnice. Pregătirea
tehnică în judo impune însuşirea elementelor şi procedeelor tehnice în
concordanţă cu cerinţele de desfăşurare a concursurilor.
La baza pregătirii tehnice stă procesul formării şi perfecţionării
deprinderilor motrice specifice judoului.
În prima etapă sarcina principală este formarea reprezentării corecte a
deprinderilor motrice, a obişnuirii cu ritualul, cu echipamentul şi cu alte probleme
specifice judoului.

JUDOGI (costumul)
Pentru practicarea judoului este necesar un echipament special, care
poartă numele de judogi. Costumul, asemănător kimonoului purtat de vechii
samurai, este confecţionat dintr-un material foarte rezistent pentru a răspunde
solicitărilor impuse de învăţarea tehnicii. De regulă este confecţionat din pânză
ţesută din bumbac, pentru a rezista la tracţiuni violente.

Kimonoul (bluza) este lung atât cât să depăşească şoldurile, până la

jumătatea coapsei şi este reţinut de o centură care se înfăşoară de două ori în
jurul taliei. Mânecile kimonoului sunt suficient de lungi pentru a acoperi mai mult
de jumătate din antebraţ şi suficient de largi pentru a permite o îndepărtare de 3-
5 cm între limita inferioară şi partea cea mai groasă a antebraţului. Cunoaşterea
amănunţită a bluzei permite judokanului ca încă din primele zile ale iniţierii să
poată folosi cu succes toate posibilităţile de apucare a adversarului, de aplicare a
prizei (Kumi-Kata) cu multă eficienţă.
În continuare vom descrie kimonoul regulamentar, cu punctele admise
pentru aplicarea prizelor corespunzător fiecărui procedeu tehnic, văzute sin faţă
şi din spate.
De asemenea precizăm şi denumirea locului de unde se poate prinde
kimonoul atât pentru mâna dreaptă cât şi pentru mâna stângă.

9
 Costumul văzut din faţă
A - Hidari-Yoko-Eri - reverul drept de sus
- Migi-Yoko-Eri - reverul stâng de sus
B - Hidari-Mae-Eri - reverul drept din faţă
- Migi-Mae-Eri - reverul stâng din faţă
C - Hidari-Soto-Ue-Sode - mâneca dreaptă de sus din exterior
- Migi-Uchi-Ue-Sode - mâneca stângă de sus din interior
D - Hidari-Soto-Naka-Sode - mâneca dreaptă de la mijloc, din exterior
- Migi-Uchi-Naka-Sode - mâneca stângă de la mijloc, din interior
E - Hidari-Sodeguchi - capătul mânecii drepte
- Migi-Sodeguchi - capătul mânecii stângi
F - Hidari-Mae-Obi - centura din faţă din partea dreaptă
- Migi-Mae-Obi - centura din faţă din partea stângă
G - Mae-Obi - mijlocul (nodul) centurii din faţă

Costumul văzut din spate

A - Ushiro-Eri - reverul drept din spate
B - Hidari-Ue-Sode - mâneca dreaptă de sus prin spate
C - Hidari-Soto-Maka-Sode - mijlocul mâinii drepte prin exterior
D - Ushiro-Hidari-Yoko-Eri - costumul pe partea dreaptă în spate
E - Ushiro-Obi - centura din spate

De remarcat faptul că pentru fiecare procedeu tehnic sunt alte poziţii ale
prizelor. De asemenea, este necesară cunoaşterea rolului pe care îl are cuplul
de forţe al braţelor în momentul în care se aplică tracţiunile de kimonou.

Pantalonul este lung atât cât să acopere mai mult de jumătate din
gambă. Lărgimea lui trebuie să permită o îndepărtare de 5-8 cm în zona cea mai
groasă a gambei. Pantalonul este strâns în jurul taliei cu un şnur (cordon) care

10
se leagă în faţă printr-un nod simplu. De regulă pantalonul se confecţionează din
doc alb şi este dublat la genunchi (prin interior) pentru a fi mai rezistent.

Obi (centura) se foloseşte pentru legarea kimonoului în jurul taliei şi

totodată reprezintă semnul distinctiv al pregătirii tehnice a sportivului. În funcţie
de valoarea tehnică fiecare judokan poartă una dintre centuri, după cum
urmează:
- centură albă Kyu 6 Roku-Kyu
- centură galbenă Kyu 5 Go-Kyu
- centură portocalie Kyu 4 Shi-Kyu
- centură verde Kyu 3 San-Kyu
- centură albastră Kyu 2 Ni-Kyu
- centură maro Kyu 1 Ik-Kyu
Cei care posedă o mare valoare tehnică, au obţinut rezultate de prestigiu
şi au promovat examenul vor purta centură neagră, făcând parte din clasa “DAN”
după cum urmează:
- centură neagră 1 dan Sho-Dan
- centură neagră 2 dan Ni-San
- centură neagră 3 dan San-Dan
- centură neagră 4 dan Io-Dan
- centură neagră 5 dan Go-Dan
- centură roşu cu alb 6 dan Roku-Dan
- centură roşu cu alb 7 dan Shichi-Dan
- centură roşu cu alb 8 dan Hachi-Dan
- centură roşie 9 dan Ku-Dan
- centură roşie 10 dan Ju-Dan
Lungimea centurii permite înconjurarea taliei de două ori, legarea ei cu
nod plat, suficient de strâns pentru a împiedica scoaterea chimonoului. După
efectuarea nodului, de fiecare parte rămân două capete de 20-30 cm.
Judogi (costumul) trebuie să fie suficient de larg pentru a permite
efectuarea mişcărilor necesare executării procedeelor tehnice, îndeosebi pentru
a nu incomoda lupta la sol. Un costum incomod, neregulamentar creează mari
dificultăţi în procesul de învăţare şi perfecţionare a tehnicii.
Cunoaşterea temeinică a posibilităţilor multiple pe care le oferă costumul
în timpul luptei are o importanţă deosebită. Linia de forţă, direcţia de acţiune a
acesteia şi posibilităţile de forţare asupra corpului adversarului sunt elemente de
mare importanţă în instruirea sportivilor.
Fiecare judokan trebuie să stăpânească elementele de apărare şi de
obţinere a avantajului asupra adversarului, pe care îl poate avea în timpul luptei
la un moment dat, dar care poate fi influenţat datorită deranjării costumului,
slăbirii centurii, etc.

REI (salutul)
De la început trebuie să precizăm că în judo, ca şi în celelalte sporturi,
întâlnim diferite expresii proprii ţării de origine, pe care le-am tradus în limba
română.

11
 Cu toate acestea denumirile japoneze au astăzi o largă circulaţie, fiind
folosite în arbitraj, la concursurile de pregătire organizate în alte ţări.
Salutul este o formă de manifestare a respectului faţă de profesor, faţă de
partener şi de ataşament faţă de colectivul din care face parte, şi nu trebuie
neglijat niciodată, fiind considerat un factor educativ de mare importanţă.

Ritsu-Rei (salutul din picioare) se execută:

• de fiecare dată când elevul se adresează profesorului,
• între parteneri la începutul şi sfârşitul fiecărui exerciţiu sau al fiecărei repetări
în timpul antrenamentului,
• la începutul şi sfârşitul unui meci amical sau oficial,
• între echipe la începutul şi sfârşitul întâlnirilor din campionate.
Acest salut se execută din poziţia stând cu picioarele apropiate, la o
distanţă de cel puţin 2m faţă de partenerul de întrecere.
Din această poziţie cei doi judokani se privesc liniştit, concentrat, după
care simultan se apleacă înainte, aproximativ 30o-40 o, cu braţele relaxate în jos,
cu palmele pe coapse deasupra genunchilor. După o scurtă oprire, care exprimă
atitudinea de respect, revin în poziţia iniţială.

În meciurile importante, înaintea comenzii arbitrului, judokanul îşi priveşte

adversarul în ochi pentru a-i afla (citi) intenţiile. În acelaşi timp trebuie să-şi
păstreze calmul necesar, evitând agitaţia şi nervozitatea excesivă. Capul se
menţine drept, cu privirea orientată asupra adversarului.

Za-Rei (salutul din poziţia pe genunchi) se execută:

• la începutul şi sfârşitul lecţiilor de antrenament,
• în timpul când profesorul se adresează întregului colectiv, când
analizează lecţiile, când prezintă temele de lucru, etc.,
• în demonstraţiile tradiţionale “Kata”.
Acest salut este mai ceremonios şi se foloseşte ori de câte ori o
personalitate a judoului controlează colectivul de sportivi şi se adresează
acestora.
Din stând judokanul duce piciorul stâng înapoi şi sprijină genunchiul pe
tatami, apoi apropie şi genunchiul piciorului drept, aşezându-se pe călcâie. În
această poziţie capul şi trunchiul se menţin drepte, iar braţele semiflexate pe
lângă corp, cu palmele sprijinite pe treimea superioară a coapselor. În continuare
aşează palmele pe tatami înaintea genunchilor la aproximativ 10cm şi
accentuează înclinarea corpului, cu privirea orientată spre palme.

12
 După o scurtă marcare a salutului (5-10s) judokanul revine în poziţia
iniţială, prin executarea inversă a mişcărilor.

SHISEI (poziţia corpului)

Shisei reprezintă atitudinea corpului judokanului în timpul luptei, prin care
pregăteşte declanşarea procedeelor tehnice de: atac, respingere, contrare,
eschivă, contraatac, pe acţiunile de atac ale adversarului. Poziţia pe tatami
trebuie să permită fiecărui judokan menţinerea iniţiativei atât în lupta în picioare,
cât şi cea la sol.

1. Shizen-Hontai (poziţia naturală) se caracterizează prin deconectare şi

calm. Nu este pasivă, ci dimpotrivă reflectă o poziţie de “aşteptare”, din care să
se poată trece rapid în atac sau în apărare, în funcţie de situaţie.
Poziţia naturală oglindeşte atitudinea corpului prin care se defineşte
principiul de bază al supleţei “mişcarea în repaus”, care ilustrează multiplele
posibilităţi de mişcare ale segmentelor corpului judokanului.
Luarea şi menţinerea acestei poziţii impun:
• conservarea stabilităţii corpului prin menţinerea centrului de greutate în
interiorul poligonului de susţinere (realizat prin unirea liniilor imaginare
formate de tălpi),
• posibilitatea executării rapide şi în orice direcţie a deplasărilor,
• menţinerea echilibrului indiferent de acţiunile braţelor şi ale corpului.

Poziţia naturală solicită un minimum de efort, deoarece corpul este relaxat

şi nu necesită contracţii musculare inutile, picioarele sunt depărtate cât lăţimea
umerilor, cu tălpile pe aceeaşi linie, greutatea corpului este egal repartizată pe
ambele picioare, iar tălpile cu vârfurile degetelor orientate uşor spre exterior.
În funcţie de poziţia picioarelor, în poziţia naturală distingem:

Migi-Shizentai (poziţia naturală spre dreapta) în care piciorul drept se află

cu o lungime de talpă înaintea celui stâng, iar greutatea corpului este repartizată
pe ambele picioare.

13
 Hidari-Shizentai (poziţia naturală spre stânga) în care piciorul stâng se
află cu o lungime de talpă înaintea celui drept.
Ambele poziţii derivă din poziţia naturală şi se folosesc în timpul
antrenamentului, la învăţarea tehnicii de ambele părţi.
În ultima vreme poziţia naturală a primit denumirea de “poziţia de atac”,
datorită posibilităţilor multiple de declanşare a atacului.
Acest lucru trebuie folosit şi în timpul pregătirii, pentru ca fiecare sportiv
să-şi poată menţine poziţia de atac în timpul luptei şi în vederea manifestării şi
valorificării la un nivel superior a calităţilor fizice, tehnice şi morale pentru
câştigarea întâlnirilor.
Poziţia de atac are următoarele caracteristici:
• greutatea corpului se află bine repartizată pe ambele picioare, transferul
greutăţii efectuându-se în momentul deplasării în faza a doua, imediat
după păşire;
• respiraţia se face normal în timpul atacului, fazele respiraţiei fiind
următoarele: kiai (strigătul de luptă) – expiraţie; inspiraţie – dezechilibrare
şi intrare; blocarea respiraţiei – aruncare şi expiraţie;
• capul se menţine drept, privirea concentrată, gura bine închisă, umerii
relaxaţi;
• forţa este concentrată în jurul centrului de greutate, la nivelul bazinului
(Saida-Tandem) pentru a putea transfera rapid centrul de greutate în
interiorul poligonului de susţinere.

2. Jigotai (poziţia joasă), cunoscută şi sub denumirea de poziţia

defensivă, se execută cu picioarele mult depărtate, genunchii mult îndoiţi,
trunchiul uşor înclinat înainte.
Această poziţie este folosită în evitarea luptei, în momentul în care
adversarul urmăreşte obţinerea victoriei prin atacuri succesive în forţă.
În funcţie de poziţia picioarelor putem avea:

Migi-Jigotai (poziţia de apărare spre dreapta), în care picioarele sunt

depărtate, cu piciorul drept avansat oblic spre dreapta.

Hidari-Jigotai (poziţia de apărare spre stânga), în care picioarele sunt

mult depărtate, cu laba piciorului stâng orientată oblic spre stânga. Aceasta este
o poziţie de apărare în care centrul de greutate este mult coborât şi picioarele
mult îndoite pentru a favoriza menţinerea unei poziţii de forţă, ceea ce nu permite
adversarului efectuarea unor dezechilibrări eficiente.
Aceste poziţii nu sunt recomandate, deoarece sunt penalizate în cazul în
care sunt menţinute timp îndelungat pe parcursul luptei.

14
 Coborârea centrului de greutate reduce foarte mult viteza de execuţie şi
de deplasare, îngreuiază execuţia tehnică şi măreşte pericolul de accidentare.
După evitarea atacului declanşat de către Uke se recomandă ca Tori să
revină în poziţia de Shizentai (poziţia naturală).
Poziţiile corpului (atât cea defensivă, cât şi cea ofensivă) trebuie să
reprezinte obiectul de studiu permanent în timpul procesului de antrenament,
deoarece de ele depinde efectuarea deplasărilor în toate direcţiile impuse de
necesitatea executării procedeelor tehnice atât pe partea dreaptă, cât şi pe cea
stângă.

SHINTAI (deplasarea pe tatami)

Deplasările în judo sunt condiţionate, aşa cum am spus şi mai înainte de
poziţia corpului. De aceea, un judokan pentru a se deplasa uşor şi tehnic trebuie
să păstreze în primul rând o poziţie naturală a corpului, bine echilibrată, să fie
relaxat şi mobil.
Shintai reprezintă forma de deplasare înainte sau înapoi şi în cazul
deplasărilor laterale, la stânga sau la dreapta. Indiferent de direcţia deplasării,
greutatea corpului trebuie transferată pe piciorul care înaintează în sensul
deplasării.
O deplasare rapidă şi bine echilibrată contribuie în proporţie de 90% la
reuşita acţiunilor tehnice de atac. În judo, deplasarea pe tatami trebuie să
asigure o perfectă libertate tuturor mişcărilor segmentelor, prin asigurarea
permanentă a poziţiei naturale a corpului.
O deplasare neechilibrată, sărită (Ţopăită) datorită lipsei contactului
permanent cu tatami, prezintă pentru adversar poziţii foarte oportune de
declanşare a atacului.
În timpul deplasării oscilaţiile centrului de greutate pe verticală, dar mai
ales pe orizontală sunt deosebit de periculoase. De aceea un judokan trebuie să
exerseze în timpul fiecărei lecţii de antrenament formele de bază ale poziţiei
corpului şi deplasările specifice până la perfecţiune, proces concretizat prin
uşurinţă şi echilibru perfect.
Mersul pe tatami trebuie executat astfel, încât centrul de greutate să se
menţină tot timpul în interiorul poligonului de susţinere.
Ca forme de deplasare menţionăm: Ayumi-Ashi; Tsugi-Ashi; Tai-Sabaki.

15
 a) Ayumi-Ashi (mersul normal) este asemănător cu mersul obişnuit,
picioarele depăşindu-se alternativ unul pe celălalt.
Totuşi în Ayumi-Ashi bazinul are oscilaţii de mică amplitudine lateral-
orizontale şi nu pe verticală cum întâlnim în mersul pe stradă. Este o formă de
bază a deplasării în cadrul tehnicilor din Nage-Waza.

b) Tsugi-Ashi (mersul cu pas adăugat) este o deplasare în care un picior

îl urmează pe celălalt, succesiv, în mişcare continuă. Această formă de
deplasare (prin alunecare, cu paşi adăugaţi) se foloseşte în special atunci când
ne aflăm aproape de adversar, sau când dorim să ne apropiem de acesta.

Deplasarea se execută astfel: după un pas înainte, înapoi sau lateral cu

piciorul drept, piciorul stâng se apropie prin alunecare aproximativ 25-35cm de
primul. Se recomandă ca această deplasare să se execute cât mai simplu,
înaintând cu picioarele razant cu solul

c) Tai-Sabaki (deplasarea prin pivotare) este cea mai des folosită în

judoul competiţional datorită schimbărilor rapide de direcţie şi a poziţiei corpului
lui Tori faţă de Uke.
Există cinci moduri de deplasare prin Tai-Sabaki, după felul cum se
efectuează păşirea cu un picior sau cu ambele.
Esenţial este ca mişcarea de pivotare să se facă cu tot corpul, iar umerii
să rămână pe aceeaşi linie cu cea imaginară care uneşte labele picioarelor.

Tai-Sabaki se caracterizează prin întoarcerea corpului prin pivotare pe

partea plantară a labei piciorului şi prin avansarea sau retragerea celuilalt picior.
Mişcarea de rotaţie care se realizează prin pivotare schimbă direcţia de atac a
pieptului, şoldului şi a picioarelor lui Tori faţă de poziţia iniţială în care se afla
acesta. În Tai-Sabaki un rol important în răsucirea corpului îl are capul, care la
începutul pivotării se întoarce spre direcţia în care se efectuează deplasarea.

16
 În judoul competiţional, în contactul direct cu adversarul, segmentele
corpului acţionează ca un tot unitar. Astfel, braţele pregătesc pivotarea printr-o
mişcare antagonistă, dreptul efectuează o flexie, trăgând de partea stângă a lui
Uke, iar stângul în extensie împinge de partea dreaptă a acestuia; capul conduce
şi direcţionează mişcarea de răsucire a trunchiului, asigurând în acest mod locul
de contact al picioarelor pe noile direcţii.
În cazul efectuării unui Tai-Sabaki prin retragerea piciorului, acţiunea
braţelor, capului, trunchiului este asemănătoare.
Deplasările prin pivotare împreună cu poziţia de atac a corpului reprezintă
esenţa judoului competiţional, A.B.C.-ul învăţării şi perfecţionării tehnicii de
competiţie. Executarea incompletă sau eşuarea lui Tai-Sabaki duce la ratarea
oricărei tehnici.
Tai-Sabaki cuprinde unul dintre principiile de bază ale judoului: “folosirea
raţională a energiei fizice şi a transmiterii ei asupra adversarului”.
În funcţie de amplitudinea pivotării se execută următoarele forme de Tai-
Sabaki (deplasarea prin pivotare):
- pivotarea mică – în care arcul de cerc este sub 80 o,
- pivotarea mijlocie – în care arcul de cerc este între 80 o - 120 o,
- pivotarea mare – în care arcul de cerc este între 120 o - 80 o,
- pivotarea prin pas adăugat – în care arcul de cerc este dublu, 360 o,
- pivotarea prin săritură – în care arcul de cerc este peste 180 o.

Pivotarea mică este folosită în special pentru efectuarea procedeelor

tehnice de picior (Ashi-Waza): De-Ashi-Barai, Hiza-Guruma, Okuri-Ashi-Barai,
Sasae-Tsuri-Komi-Ashi ş.a.

Deplasarea mijlocie este folosită în executarea unor tehnici din grupa

procedeelor de picior (Ashi-Waza) şi cea de braţ-umăr (Kata-Te-Waza), cum
sunt: Uchi-Mata, Kata-Guruma, Seoi-Nage, Ashi-Guruma ş.a., dar şi a unor
tehnici din grupa procedeelor de şold, ca: Uki-Goshi, Harai-Goshi, Sode-Tsuri-
Komi-Goshi ş.a.

Deplasarea mare este folosită în special pentru efectuarea procedeelor

tehnice din grupa tehnicii de şold (Koshi-Waza), cum sunt :O-Guruma, O-Goshi,
Morote-Seoi, Tsuri-Komi-Goshi ş.a.

Deplasarea prin săritură este mai des folosită în executarea tehnicilor de

sacrificiu (Sutemi-Waza) pentru procedeele Uki-Otoshi, Yoko-Otoshi, Yoko-
Guruma, Yoko-Gake ş.a.
Ca element de bază în pregătirea şi în perfecţionarea judokanilor, Tai-
Sabaki constituie factorul primordial în antrenamentul sportivilor consacraţi. Prin
studiul individual şi în colectiv se urmăreşte perfecţionarea apropierii de adversar
în scopul raţionalizării mişcărilor, al reducerii timpului de execuţie

17
 Deplasările prin pivotare - formele de baza

În timpul executării pivotării pe un picior, celălalt descrie o mişcare de

translaţie în arc de cerc, apoi piciorul de sprijin se aduce rapid pe noua direcţie în
poziţia naturală de bază.
Executarea pivotării pe ambele picioare se realizează prin apropierea
tălpilor, iar prin răsucirea pe vârfuri se efectuează schimbarea direcţiei. După
schimbarea direcţiei se revine în poziţie naturală, picioarele depărtându-se la
distanţa impusă de noua poziţie.
Pivotarea prin retragerea piciorului avansat al lui Tori realizează transferul
centrului de greutate al lui Uke în propriul poligon de susţinere. Acesta impune
blocarea piciorului de atac al lui Uke sau efectuarea unor acţiuni înşelătoare,
pentru a nu-i permite declanşarea unor acţiuni de atac.
Aceste forme de Tai-Sabaki folosite în judoul competiţional în funcţie de
bagajul motric, de calităţile fizice ale judokanului şi de cerinţele metodice
necesare pentru executarea unor procedee au fost mult perfecţionate şi adaptate
cerinţelor noi ale regulamentelor de concurs.

KUMI-KATA (priza)
Iniţierea în tehnica judoului impune acumularea cunoştinţelor tehnice şi a
deprinderilor motrice necesare pentru învingerea adversarului care se opune
activ. În permanenţă pe tatami se duce o luptă între cei doi judokani, cu scopul
de a-şi pune în valoare cunoştinţele tehnice şi calităţile fizice.
Lupta începe prin aplicarea prizei, aceasta constituind elementul de bază
prin care judokanul controlează acţiunile adversului, caută să-şi creeze
momentul de declanşare a atacului şi să finalizeze tehnica preferată.

Kumi-Kata este mijlocul de bază prin care se stabileşte legătura între cei
doi judokani în timpul luptei.
Priza diferă de la judokan la judokan, în funcţie de tehnicile pe care caută
să le finalizeze, de poziţia de luptă adoptată, înaltă sau joasă, pe direcţia de
declanşare a atacului spre dreapta sau stânga, de combinaţiile, înlănţuirea
tehnicilor, de talia fiecărui sportiv.

Priza normală (sau priza de studiu) se foloseşte în cadrul procesului de

pregătire tehnică la începutul fiecărei lupte competiţionale, înaintea trecerii la
prizele de execuţie a tehnicii de concurs.
Pentru executarea prizei normale Tori apucă cu mâna dreaptă la mijloc, în
partea stângă, de faţa reverului kimonoului lui Uke, iar cu mâna stângă la nivelul
cotului prinde mâneca dreaptă.
În funcţie de executarea tehnicilor preferate există următoarele prize de
bază:

18
 Oku-Eri-Kumi-Kata (priza înaltă de rever) se caracterizează prin
apucarea reverului adânc în spate, la nivelul gâtului adversarului, iar cu mâna
stângă aplică priza normală de mâneca kimonoului la nivelul cotului.
Se foloseşte pentru executarea procedeelor tehnice: Uchi-Mata, O-Soto-
Gari, pentru combinaţia Ko-Uchi-Gari cu O-Uchi-Gari, Tai-Otoshi cu O-Uchi-Gari,
Ko-Uchi-Gari cu Uchi-Mata etc.

Yoko-Eri-Kumi-Kata (priza laterală de kimonou) se caracterizează prin

poziţia, mâinii drepte care apucă de kimonou la nivelul axilei stângi a lui Uke, iar
stânga apucă mâneca dreaptă sub nivelul cotului drept. Această priză scurtă
menţine mai strâns costumul, şi în consecinţă blochează deplasarea laterală a lui
Uke şi se foloseşte pentru executarea procedeelor cu proiectare laterală a lui
Uke, ca: Tai-Otoshi, Harai-Goshi, O-Soto-Gari, Uchi-Mata şi a combinaţiilor De-
Ashi-Barai cu Tai-Otoshi, O-Uchi-Gari cu Tai-Otoshi.

Mae-Eri-Kumi-Kata (priza mijlocie de costum) este în general folosită de

către judokani cu o talie mică, în care mâna dreaptă prinde kimonoul lateral
stânga la nivelul sternului, iar mâna stângă prinde mâneca dreaptă la nivelul
cotului. Se foloseşte pentru executarea procedeelor: Sasae-Tsuri-Komi-Ashi,
Morote-Seoi-Nage, Tai-Otoshi, O-Uchi-Gari, Tsuri-Komi-Goshi, Hiza-Guruma,
Seoi-Nage, Ko-Uchi-Gari cu Tsuri-Komi-Goshi, O-Uchi-Gari cu Tai-Otoshi etc.

Shida-Eri-Kumi-Kata (priza joasă la nivelul centurii ) este o priză

defensivă în care mâna dreaptă apucă kimonoul la nivelul şoldului drept interior,
iar mâna stângă apucă mâneca dreaptă la nivelul cotului. Cu această priză se
execută toate tehnicile de şold, din care amintim: O-Goshi, Uki-Goshi, Tsuri-
Komi-Goshi, Kata-Guruma etc.
Priza joasă la nivelul centurii, ca priză defensivă, Tori o foloseşte blocând
cu mâna dreaptă toate acţiunile de Tai-Sabaki ale lui Uke şi controlează în
acelaşi timp toate mişcările adversarului la nivelul bazinului.
În afara prizelor clasice, în judoul competiţional se mai folosesc şi prizele
intermediare, prin care se urmăreşte să se ajungă cu ajutorul acţiunilor
înşelătoare la Kumi-Kata de bază necesară executării tehnice dorite.
În timpul luptei pe tatami fiecare judokan încearcă să-şi surprindă
adversarul, executând tehnicile cu prize intermediare (derivate ale prizei
naturale), adaptând la cerinţele momentului respectiv poziţia cea mai bună
pentru a prinde costumul.
Astfel, pentru efectuarea tehnicilor de umăr şi şold se foloseşte priza
Morote-Eri-Kumi-Kata, cu ambele mâini la nivelul pieptului de ambele revere.
Pentru efectuarea aruncării pe spate (Sode-Tsuri-Komi-Goshi) se
foloseşte priza Sode-Kumi-Kata, priza de ambele mâini (la nivelul inferior) sub
cot.
Această priză este bună şi pentru executarea combinaţiei Sode-Tsuri-
Komi-Goshi cu O-Soto-Gari.
Priza de aceeaşi parte se foloseşte în special în momentul încercărilor
nereuşite în aplicarea prizei normale cu braţul drept executată în lupta cu

19
adversarii cu priza pe partea stângă sau a tehnicilor Ippon-Seoi-Nage, Soto-
Maki-Komi.
Mâna dreaptă a lui Tori prinde reverul drept a lui Uke la nivelul gâtului, în
momentul atacului cu Tai-Otoshi sau Seoi-Otoshi, iar mâna stângă prinde rapid
reverul alături de cea dreaptă. În cazul trecerii la lupta la sol această priză este
bună pentru aplicarea tehnicilor de Shime-Waza (ştrangulări).
Priza trebuie luată rapid, mâna dreaptă apucă reverul drept concomitent
cu intrarea în procedeu, braţul drept execută dezechilibrarea lui Uke, iar
finalizarea tehnicii se face cu ambele braţe.
Această priză denumită Okuri-Eri-Kumi-Kata este o priză fundamentală
pentru tehnica Yama-Arashi (furtună în munţi).
Priza inversă se execută de Tori cu braţele încrucişate, prinzând kimonoul
lui Uke de rever la nivelul gâtului; cu mâna dreaptă apucă reverul în partea
dreaptă, iar cu stânga de partea stângă.
Denumită şi Gyaku-Kumi-Kata se foloseşte de către judokani cu braţe
puternice, prin încercarea strangulării adversarului cu tehnicile Mari-Komi-Jime,
Okuri-Eri-Jime sau Kata-Ha-Jime.
Prin întoarcere se poate executa Sode-Tsuri-Komi-Goshi.
Prizele ca şi deplasările pe tatami sunt elemente de cea mai mare
importanţă în procesul de iniţiere şi perfecţionare a viitorilor judokani.
După demonstrarea de către antrenor a principalelor forme de deplasare
şi a prizei normale, acestea trebuie să fie prezentate în toate lecţiile de pregătire
a judokanilor.
Fără o stăpânire perfectă a acestor elemente tehnice de bază nu se poate
obţine progresul în judo, nu se pot perfecţiona procedeele specifice luptei şi nici
însuşi alte tehnici.

KUZUSHI (dezechilibrarea)
Dezechilibrările reprezintă elementul esenţial în efectuarea procedeelor
din judo. Un procedeu executat fără dezechilibrarea adversarului nu aparţine
tehnicii judoului.
Tori trebuie să execute dezechilibrarea în aşa fel, încât Uke (adversarul)
să fie adus într-o poziţie de maximă dezechilibrare cu minimum de efort. Tori
trebuie să aibă în permanenţă o poziţie în care să se afle într-un echilibru
dinamic. Pe toată durata efectuării dezechilibrării adversarului, Tori îşi va păstra
centrul de greutate în interiorul poligonului de susţinere. Tracţiunea pentru
dezechilibrarea lui Uke o fac braţele, la care se adaugă contribuţia tuturor
segmentelor corpului, braţele constituind pârghiile de transmitere a energiei
corpului lui Tori.
Scoaterea din echilibru se realizează în patru direcţii principale: înainte,
înapoi, lateral-dreapta, lateral-stânga.

Sistemul “Happono-Kuzushi” cuprinde toate cele 8 direcţii de

dezechilibrare corespunzător principalelor direcţii ale poligonului de susţinere.

20
 În timpul competiţiilor, lupta pe tatami se desfăşoară pe baza unui studiu
permanent pentru dezechilibrarea adversarului, care se opune activ, deoarece la
rândul său Uke urmăreşte scoaterea centrului de greutate al lui Tori din poligonul
de susţinere.
În funcţie de direcţia de deplasare a oponentului şi ţinând seama de
folosirea raţională a forţei prezentăm în continuare formele clasice de
dezechilibrare.

1. Mae-Kuzushi (dezechilibrarea înainte) se efectuează prin:

- tracţiunea de rever şi de mâneca kimonoului,
- continuarea acţiunii de înaintare a lui Uke,
- împingerea rapidă înapoi, pe reacţia de opoziţie normală a lui Uke.

2. Ushiro-Kuzushi (dezechilibrarea înapoi) se realizează prin:

- împingerea înapoi de reverul kimonoului,
- amplificarea deplasării spre spate a lui Uke,
- tracţiunea energică înainte, pe reacţia de opoziţie a lui Uke.

3. Migi-Kuzushi (dezechilibrarea laterală – dreapta) se realizează prin:

- tracţiunea cu mâna stângă de mâneca dreaptă a kimonoului şi
ridicarea cu mâna dreaptă de reverul kimonoului,
- amplificarea deplasării spre dreapta a lui Uke,
- provocarea reacţiei lui Uke înapoi-stânga sau înainte-stânga.

21
 4. Hidari-Kuzushi (dezechilibrarea lateral-stânga) ca mod de execuţie
este asemănătoare cu dezechilibrarea lateral dreapta; în ambele dezechilibrări
greutatea se află pe piciorul din partea în care se efectuează dezechilibrarea.
5. Migi-Mae-Sumi-Kuzushi (dezechilibrarea înainte-dreapta).

6. Hidari-Mae-Sumi-Kuzushi (dezechilibrarea înainte-stânga).

7. Migi-Ushiro-Sumi-Kuzushi (dezechilibrarea înapoi-dreapta).

8. Hidari-Ushiro-Sumi-Kuzushi (dezechilibrarea înapoi-stânga).

În cadrul procesului de instruire trebuie să se acorde o atenţie deosebită

dezechilibrărilor. Prin tehnica Kuzushi se realizează un principiu de bază al
judoului, dozarea efortului, se dezvoltă simţul de anticipare a acţiunilor, se
perfecţionează coordonarea segmentelor corpului, elemente fără de care nu se
poate învăţa tehnica judoului.
Pentru dezechilibrarea adversarului se recomandă ca tracţiunea sau
împingerea să se execute în sens ascendent şi pe direcţia deplasării acestuia.
În metodica de predare şi de învăţare a dezechilibrărilor se folosesc
următoarele mijloace:

a) Autodezechilibrarea se foloseşte în primele lecţii în care se predau

noţiuni despre echilibru. Pentru ca fiecare judokan să-şi aprecieze efectul
dezechilibrării trebuie să execute anumite exerciţii în care se urmăreşte
autoscoaterea din echilibru. Astfel, din poziţia Shizentai se vor indica direcţiile
prin care se poate scoate din echilibru, prin aplecarea corpului înainte, înainte-
dreapta, lateral-dreapta, înapoi-stânga, etc.
Este foarte importantă dezvoltarea simţului echilibrului. Pentru aceasta în
primele lecţii se recomandă introducerea unor jocuri dinamice în care sportivii să
aibă de efectuat acţiuni pentru dezechilibrarea partenerilor sau să depună efort
pentru menţinerea echilibrului. De asemenea, se recomandă efectuarea unor
exerciţii pe aparatele de gimnastică, mers şi alergare cu ochii acoperiţi.

b) Dezechilibrarea adversarului din poziţii statice se efectuează în

momentul în care judokanii au formate deprinderile de mişcare, cunosc formele
de deplasare pe saltea şi aplică corect prizele de bază.
Judokanii se află faţă în faţă în poziţie naturală şi se apucă reciproc prin
Kumi-Kata fundamentală.
Pentru Mae-Kuzushi (dezechilibrarea înainte) Tori îl trage pe Uke spre el,
ridicându-l în acelaşi timp în sus şi efectuează dezechilibrarea acestuia pe
vârfuri. Se repetă de 5-10 ori, după care partenerii schimbă rolurile.
Dezechilibrarea înainte este folosită pentru executarea procedeelor tehnice de
şold, umăr şi a unor tehnici de secerare.
Ushiro-Kuzushi (dezechilibrarea înapoi) se execută printr-o împingere a lui
Uke la nivelul reverului cu mâna dreaptă, iar cu mâna stângă îl apucă de
kimonou la nivelul cotului şi-l ridică uşor în sus, pentru a-i deplasa greutatea în

22
spate, pe călcâie. Dezechilibrarea înapoi se foloseşte în special pentru
efectuarea procedeelor tehnice de picior (Ashi-Waza).
Dezechilibrările lateral (Hidari-stânga, Migi-dreapta) sunt frecvent folosite
în judo. Pentru scoaterea adversarului din echilibru Tori trage în jos cu mâna din
direcţia efectuării dezechilibrării pentru a încărca piciorul lui Uke, iar cu mâna din
interior ridică de rever partea opusă. Astfel greutatea lui Uke trece pe piciorul
drept sau stâng, pe marginea laterală a tălpii.
Dezechilibrările lateral se folosesc ca formă principală de trecere a
greutăţii corpului de pe un picior pe celălalt. În antrenament, trecerea greutăţii de
pe un picior pe celălalt trebuie efectuată astfel încât centrul de greutate să se
menţină în interiorul poligonului de susţinere.

c) Dezechilibrarea din deplasare este cel mai des folosită în judoul

competiţional, deoarece procedeele tehnice se execută din mişcare, ceea ce
impune pregătirea sportivilor cu executarea dezechilibrărilor în mişcare.
În timpul deplasării pe saltea centrul de greutate al judokanului se
deplasează în interiorul poligonului de susţinere atât în plan vertical, cât şi în plan
orizontal. Aceste deplasări sunt mult mai evidente la începători, depăşind uneori
limitele poligonului de susţinere. Pe parcursul pregătirii se îmbunătăţeşte
maniera de deplasare, ceea ce contribuie la crearea unei bune stabilităţi a
judokanului.
Cunoaşterea de către sportivi a formelor de deplasare, a oscilaţiilor
centrului de greutate în timpul mersului contribuie la formarea unor reprezentări
corecte în vederea acţionării asupra adversarului pentru dezechilibrare.
De exemplu, Tori trăgând cu braţele pentru dezechilibrarea înainte a lui
Uke poate efectua şi un pas înapoi cu piciorul drept, forţându-l pe acesta să
păşească cu piciorul stâng, amplificându-i astfel instabilitate pe acest picior.
Pentru a realiza dezechilibrarea, deplasarea se poate face prin paşi
succesivi (Tsugi-Ashi). În funcţie de tehnica ce urmează să fie executată, sensul
de tracţiune cu braţele poate fi paralel cu solul pentru Sasae-Tsuri-Komi-Ashi,
lateral şi spre înainte pentru De-Ashi-Barai, împingere şi tracţiune pentru Ko-
Uchi-Gari, etc.
Pentru o mai mare siguranţă în executarea tehnicii preferate, judokanii
folosesc faze de întrerupere în timpul deplasării şi schimbării frecvente a sensului
de deplasare.
În primele luni de antrenament se învaţă tehnicile dezechilibrării clasice în
cele 8 direcţii. În timpul instruirii pentru fiecare procedeu tehnic se învaţă şi
acţiunile care concură la dezechilibrarea adversarului.
Dacă cu ani în urmă judoul era considerat ca un produs al tehnicii, în
concepţia modernă a antrenamentului sportiv dezvoltarea şi utilizarea calităţilor
fizice constituie o preocupare de bază pentru obţinerea unui randament superior
în pregătirea judokanilor. Ca sport de luptă cu accent de supleţe, judoul impune o
dozare permanentă a energiei fizice, pentru obţinerea randamentului maxim în
finalizarea acţiunii.
Folosirea raţională a forţei se bazează pe principiul “eficacităţii maxime cu
minim de efort”, care constă în a ceda în aparenţă pentru a învinge ulterior.

23
 Acest principiu a fost ilustrat foarte clar de J. Kano, ca principiu al supleţei.
Folosirea raţională a forţei şi respectarea principiului supleţei stau la baza
aplicării dezechilibrării.
Pentru a exemplifica acest lucru, prof. Kano a evaluat forţa unui judokan la
10 unităţi, iar a partenerului la 7 unităţi. În timpul luptei a demonstrat că dacă
judokanul care dispune de 7 unităţi forţă opune rezistenţă în momentul în care
este împins, acesta este inevitabil obligat să se retragă sau este răsturnat. Dacă
însă în loc să opună rezistenţă cedează retrăgându-se, judokanul care împinge
se apleacă înainte, pierzându-şi echilibrul, şi prin poziţia defectuoasă în care se
află mai posedă doar 3 unităţi de forţă. În schimb, judokanul mai slab, bine
echilibrat, posedă cele 7 unităţi forţă cu care acţionează cu uşurinţă asupra celui
puternic.
În acest scop, judokanul mai slab, accentuând prin tracţiune
dezechilibrarea celui mai puternic, poate aplica cu uşurinţă unul din numeroasele
procedee tehnice pentru a-l proiecta cu spatele pe tatami. Canalizând forţa prin
tracţiune sau împingerea în direcţia deplasării lui, Tori reuşeşte să aplice raţional
calităţile fizice.
Pentru ca dirijarea adversarului în direcţia dorită să fie cât mai eficientă,
se asigură o sincronizare corectă a acţiunii segmentelor, precum şi folosirea
propriei greutăţi a corpului eficient dirijată prin Tai-Sabaki.

UKEMI (căderile)
Înainte de trecerea la învăţarea procedeelor tehnice din picioare, judokanii
trebuie să-şi perfecţioneze formele de bază ale mişcării dezechilibrării, urmând
să înveţe concomitent şi tehnica contactului cu solul.
Cunoaşterea şi aplicarea corectă a tehnicii căderilor măresc încrederea
judokanilor în capacitatea de acţiune, fără a exista pericolul de accidentare.
Astfel, un judokan va avea o atitudine somatică naturală, relaxată, putând
acţiona cu siguranţă şi promptitudine în diferite împrejurări.
La contactul cu solul, după o proiectare rapidă, un neiniţiat simte un şoc
foarte puternic, care uneori poate provoca accidente foarte grave, ştiut fiind că un
contact brusc între două corpuri generează o vibraţie mecanică numită “undă de
şoc”.
Pentru a anihila şocul provocat de acest contact al corpului cu solul, un
judokan trebuie să lovească salteaua cu braţele cu o fracţiune de secundă
înainte de a lua contact cu aceasta.
Pentru a trece la învăţarea tehnicilor căderilor, judokanii vor executa în
prealabil unele elemente din gimnastica acrobatică: rostogoliri, rulări, sărituri
peste obstacole, lucru la plasa elastică, etc.
Predarea tehnicii căderilor se face cu multă atenţie, în mod gradat, la
început din culcat, din şezând ghemuit, apoi din stând, şi doar după învăţarea
amortizărilor se poate trece la învăţarea tehnicii Ukemi din mişcare.
În metodica predări se impune respectarea următoarelor norme:
• în timpul contactului cu solul judokanul trebuie să-şi relaxeze musculatura,

24
 • capul conduce şi coordonează în aer mişcările corpului, iar în timpul
contactului cu solul trebuie evitat şocul cu salteaua,
• contactul corpului cu solul se face de partea braţului care efectuează
lovitura “antişoc”. În cazul căderilor prin săritură, contactul corpului cu
tatami se face printr-o rulare, în care corpul ia contact cu solul în mod
succesiv, de la umeri spre picioare,
• cotul să fie semiflexat, pentru a putea lovi biciuit cu forţă cu braţul şi
palma,
• biciuirea saltelei cu braţul şi palma produce concomitent cu energia
produsă un şoc şi un sunet puternic ca efect al undelor sonore produse de
vibraţiile care se formează în timpul şocului,
• picioarele nu se încrucişează în timpul contactului cu solul, marii judokani
supă o proiectare a adversarului efectuează o cădere prin răsturnarea
corpului, picioarele asigurând o poziţie din care se revine fără efort în
stând.
Şcoala căderii din judo este folosită şi în practica altor sporturi, de
exemplu: fotbal, handbal, atletism (săritura cu prăjina), rugby, ş.a.
În stabilirea normelor care stau la baza căderii au fost folosite studiile
efectuate timp de peste 18 ani de J. Kano şi elevii săi asupra animalelor (pisica,
tigrul, câinele, etc.) şi omului pe grupe de vârstă (adulţi şi copii) în vederea
obţinerii unor rezultate folositoare practicii.
Adulţii, în special cei neiniţiaţi în timpul căderii şi al pierderii echilibrului se
relaxează şi în mod instinctiv feresc braţele din direcţia căderii, a contactului cu
solul. Ca o deficienţă menţionăm faptul că musculatura gâtului nu este bine
dezvoltată şi capul ia contact cu solul.
În consecinţă, în procesul de predare a tehnicilor căderii la copii se va
urmări menţinerea capului în piept în momentul contactului cu solul, iar pentru
adulţi se va urmări flexarea braţului de lovire.
Căderile vor fi predate în mod gradat, începând cu învăţarea biciuirii cu
braţul relaxat pe tatami şi ridicarea simultană a capului, ambele mişcări
efectuându-se pe expiraţie.
Lovirea, expiraţia (se efectuează sub formă de Kiai) şi ridicarea capului se
efectuează într-un singur timp şi cu o fracţiune de secundă înainte se loveşte
salteaua cu palma.
În judoul competiţional, dar şi în pregătirea marilor performeri
perfecţionarea şi repetarea elementelor din şcoala căderii în cadrul fiecărei lecţii
au un dublu rol:
- să permită protejarea capului, prin amortizarea şocului produs de
acesta în timpul contactelor dese şi rapide cu solul,
- să formeze pe cale senzorială, la nivelul legăturilor pe scoarţă (reflex),
“simţul” echilibrului dinamic, eliminând contracţiile inutile ale unor
grupe musculare.
Ukemi (şcoala căderii) se prezintă sub trei forme principale, gradate de la
simplu la complex, după cum se execută căderea în timpul procesului de
antrenament, aceste forme fiind grupate în funcţie de direcţia în care se
efectuează contactul cu tatami.

25
 În funcţie de direcţia traiectoriei mişcărilor distingem următoarele căderi:
Ushiro-Ukemi (căderea înapoi), Yoko-Ukemi (căderea laterală) şi Mae-Ukemi
(căderea înainte).

USHIRO-UKEMI (tehnica căderilor înapoi)

Este specifică judoului, importanţa ei fiind determinată de frecvenţa
crescută cu care este efectuată.
Pentru învăţarea elementelor constitutive şi legarea acţiunilor motrice ale
fiecărui segment al corpului într-o acţiune complexă şi sigură, este indicat ca
predarea să respecte regula de la simplu la complex.
În acest scop, înainte de executarea căderii din stând, se impune
efectuarea ei din poziţii intermediare, sub forma unor exerciţii pregătitoare.

a) Căderea înapoi din culcat pe spate. Judokanul se află în culcat pe

spate, cu braţele pe lângă corp, cu palmele pe saltea. Braţele se depărtează apoi
de trunchi sub un unghi de 35 o-40 o. La comandă braţele se ridică la cca. 20-
30cm de la sol. Din această poziţie, prin biciuire, braţele lovesc energic salteaua,
capul se ridică uşor cu bărbia în piept cu spatele rotunjit şi concomitent cu
ridicarea capului se produce o expiraţie puternică însoţită de strigătul de luptă
“Kiai”.
Tot ca exerciţiu ajutător se recomandă şi rularea din culcat, în care se va
pune accent pe acţiunea braţelor care se depărtează de corp, dar şi pe poziţia
capului, păstrând bărbia în piept. Fiecare ridicare a capului este însoţită de
expiraţie, pentru a obişnui judokanul cu expiraţia după fiecare contact cu solul.
Din culcat se execută lovituri ritmice cu braţele pe sol, izbirea saltelei fiind
foarte scurtă, cu ridicarea energică a braţelor, lovire percutantă.

b) Căderea înapoi din şezând. În această poziţie judokanul are bărbia în

piept, spatele uşor rotunjit, genunchii uşor depărtaţi şi flexaţi. Din această poziţie
braţele se duc în faţă cu palmele orientate în jos şi se execută o rulare înapoi. Cu
o fracţiune de secundă înaintea contactului spatelui cu salteaua, braţele lovesc
puternic solul cu palmele orientate în jos.

c) Căderea înapoi din ghemuit. Este asemănătoare cu căderea din

şezând, cu rulare pe spate, braţele lovind salteaua înaintea contactului bazinului
cu aceasta. După mai multe repetări din ghemuit se trece la executarea
desprinderilor mici înaintea rulării, acţiune realizată printr-o extensie scurtă şi
energică a picioarelor.

d) Căderea înapoi din stând. Plecarea se face din stând cu braţele pe

lângă corp, se efectuează doi-trei paşi mici înapoi, după care urmează rularea pe
spate. Înaintea contactului umerilor cu solul se execută bătaia puternică cu
braţele pe saltea, concomitent cu kiai-ul (strigătul de luptă amintit anterior) şi
expiraţie puternică. În timpul deplasării se produce o autodezechilibrare în
momentul în care spatele se rotunjeşte, iar braţele se duc uşor înainte, pentru a
lua elanul necesar pentru lovirea saltelei.

26
 Căderile înapoi sunt cele mai frecvente în timpul competiţiilor, deoarece
prin ele se amortizează şocul produs de proiectările efectuate prin tehnicile: O-
Soto-Gari, Ko-Uchi-Gari, O-Uchi-Gari, Ko-Soto-Gake etc., toate fiind procedee
de mare dificultate şi amplitudine.

YOKO-UKEMI (tehnica căderilor lateral)

Căderile lateral sunt frecvent întâlnite în practicarea judoului şi se învaţă
cu uşurinţă de către judokani. La început, în timpul antrenamentului sportivii îşi
acordă reciproc asigurarea. În Yoko-Ukemi amortizarea şocului contactului cu
solul este realizată prin lovirea acestuia cu un braţ întins, cu palma orientată în
jos.
Căderile lateral se învaţă în ambele părţi, în mod gradat, cum am
menţionat la căderile înapoi.

27
 a) Căderea lateral din culcat. Judokanul stă culcat pe latura stângă, cu
umărul şi braţul drept ridicate de pe saltea. Din această poziţie se efectuează o
rulare spre partea dreaptă şi înaintea contactului umărului drept cu solul braţul
drept efectuează bătaia pe saltea de la stânga spre dreapta.
Se respectă aceleaşi reguli de bază de la cădere:
• braţul loveşte salteaua cu putere, fiind întins,
• capul este aplecat înainte sau răsucit spre stânga, cu bărbia în piept,
• expiraţia este profundă, iar Kiai-ul se execută concomitent cu bătaia. La
aceste reguli se adaugă şi amortizarea cu piciorul, aşezând talpa pe sol
cu genunchiul uşor îndoit. Braţul ia contact cu solul înaintea corpului.

b) Căderea lateral din şezând. Din şezând, braţul drept se ridică la

nivelul umărului, orientat către umărul stâng, după care urmează o uşoară rulare
pe şoldul drept, o dată cu ridicarea picioarelor. În acelaşi timp salteaua se
loveşte cu braţul drept, la un unghi de 35 o-40 o faţă de partea dreaptă a
trunchiului. Capul se află aplecat înainte cu bărbia în piept, uşor răsucit spre
stânga.

c) Căderea lateral din ghemuit. Judokanul stă ghemuit, cu mâna dreaptă

la umărul stâng, întinde piciorul drept oblic-stânga, apoi trage bărbia în piept şi
rulează înapoi lateral-dreapta.
În momentul contactului şoldului drept cu salteaua piciorul stâng se ridică
de pe sol, în timp ce braţul drept loveşte puternic salteaua.

d) Căderea lateral din stând. Din această poziţie judokanul duce braţul
drept uşor spre stânga şi sprijinindu-se pe piciorul stâng întinde piciorul drept
oblic spre stânga. Printr-o îndoire pe piciorul stâng coboară bazinul oblic spre
stânga, ducând bărbia în piept, apoi rulează pe partea dreaptă. Înaintea
contactului cu solul, printr-o săritură pe piciorul stâng, judokanul rămâne o
fracţiune de secundă fără contact cu solul. Acesta este momentul în care braţul
drept loveşte puternic solul, iar corpul execută o rulare uşoară şi elastică fiind

28
relaxat, piciorul stâng asigură prin talpă contactul cu salteaua prin care se
atenuează şocul căderii trunchiului.
Căderile laterale trebuie să se exerseze pe ambele părţi, cu accent
deosebit pe perfecţionarea părţii mai puţin îndemânatice a judokanului.
În timpul căderii trebuie să se evite încrucişarea picioarelor.
Pentru începători şi sportivi cu o coordonare redusă se recomandă ca în
timpul antrenamentului să se folosească unele aparate de gimnastică în scopul
uşurării mişcărilor. De exemplu, pentru atacul saltelei la momentul oportun se
recomandă executarea rulării de pe banca de gimnastică, pentru a corecta şi
perfecţiona rularea trunchiului şi acţiunea braţului de atac.
Căderile laterale sunt frecvente în judoul competiţional, dar spre deosebire
de căderile înapoi şi înainte acestea au o amplitudine mult mai mare, fiind o
urmare a proiectărilor ample executate prin Uchi-Mata, Tai-Otoshi, Harai-Goshi,
Sasae-Tsuri-Komi-Ashi, Hane-Goshi, ş.a.

MAE-UKEMI (tehnica căderilor înainte)

Căderile înainte se execută sub două forme: direct şi prin rostogolire.
Căderea direct înainte are o importanţă mai redusă şi se întâlneşte foarte
rar în competiţiile de judo. Căderea înainte se execută cu amortizare pe braţe.
Din stând sau stând pe genunchi corpul cade înainte întins, braţele se întind
înainte, iar la contactul cu solul se îndoaie din articulaţia cotului, amortizând
astfel şocul.
Această cădere se recomandă pentru învăţare, ca o formă a trecerii de la
lupta din picioare la cea de sol.
Căderea prin rostogolire înainte este cea mai frecventă în procesul de
pregătire al judokanilor în competiţii şi demonstraţii sportive. În ultima perioadă,
în metodica judoului, tehnica căderilor prin rostogolire înainte apare într-un
capitol special, cel al căderilor competiţionale, Zempo-Ukemi şi Zempo-Kaiten-
Ukemi.

Zempo-Ukemi (căderi înainte prin rostogolire blocată). Tehnica acestei

căderi poate fi asemuită cu mişcarea unei benzi rulante. Corpul judokanului în
timpul căderii are aproape forma unui arc de cerc.

29
 Pentru executarea acestei căderi din poziţia naturală spre dreapta,
judokanul face un pas lateral spre dreapta şi înainte cu piciorul drept, apoi se
apleacă înainte, aşează palma stângă (cu degetele orientate spre interior) pe
tatami, în acelaşi plan cu piciorul drept, mâna dreaptă o aşează în stânga spre
interiorul piciorului drept cu degetele orientate în direcţia piciorului stâng. Din
această poziţie judokanul execută rostogolirea peste braţul, umărul şi omoplatul
drept. În momentul atingerii solului cu şoldul drept se declanşează atacul
puternic al saltelei cu braţul stâng la un unghi de 30-40 o faţă de corp. Piciorul
stâng blochează rostogolirea, reduce viteza execuţiei şi opreşte deplasarea
corpului pe tatami.
La rostogolire, în momentul contactului cu solul, corpul trebuie să fie
relaxat, iar bătaia pe saltea foarte puternică.
Căderea trebuie executată alternativ pe ambele părţi, evitându-se
încrucişarea picioarelor la contactul cu tatami.

Zempo-Kaiten-Ukemi (căderea prin rostogolire completă). Această

cădere este asemănătoare cu căderea blocată, cu deosebirea că picioarele nu
mai blochează căderea, ci se îndoaie, iar în momentul rostogolirii printr-o
extensie puternică readuc executantul în poziţia de plecare.
Zempo-Kaiten-Ukemi este singura cădere prin care se urmăreşte
revenirea judokanului în poziţia de plecare. În timpul luptei reuşita acestei căderi,
pe lângă spectaculozitate, are o mare eficienţă nefiind punctată şi putând
constitui un element surpriză pentru adversar.
Pentru învăţarea şi reuşita căderii prin rostogolire completă se cer ani de
studiu, mii şi chiar sute de mii de repetări. În această tehnică sunt esenţiale:
deconectarea, execuţia cu curaj, amplitudinea zborului, folosirea unghiului optim
al tuturor segmentelor corpului, contactul cu salteaua şi poziţia faţă de adversar
care trebuie să fie relaxate.
Ukemi – şcoala căderilor – are un rol deosebit de important în procesul de
instruire. Prin antrenament dezvoltă şi perfecţionează calităţile fizice şi morale
(îndemânare, coordonare, curajul şi dârzenia, supleţea, etc.), calităţi fără de care
nu se poate progresa şi obţine performanţe de valoare în judo.
În timpul predării tehnicilor căderii se impune executarea unui număr
imens de repetări. Nu este permisă trecerea peste noţiunile de bază ale şcolii
căderii, deoarece se pot produce accidente.

30
 NAGE-WAZA (tehnica luptei în picioare)
Procedeele tehnice din grupa Nage-Waza se împart în trei subgrupe şi
fiecare subgrupă se caracterizează prin similitudinea activităţii segmentelor
corpului care contribuie la realizarea execuţiei.
Prin respectarea principiilor metodice ale procesului instructiv - educativ
se pot efectua transferuri pozitive între procedeele tehnice dintre subgrupe.
Pentru executarea unui procedeu tehnic în procesul de învăţare judokanul
trebuie să respecte o eşalonare metodică a elementelor ce constituie totalitatea
acţiunilor motrice de finalizare a tehnicii propriu-zise. În timpul explicării fiecărei
tehnici,ambii judokani stau în poziţia naturală pe dreapta (Migi-Shizen-Tai).
Fiecare tehnică se descompune în elementele urătoare:dezechilibrarea
(Kuzushi);oportunitatea (Kokoro);intrarea (Tsukuri);explozia finală
(Kake);atacurile succesive (Renzoku);contraatacul (Gaeshi).

KUZUSHI (dezechilibrarea)
Execuţia unui procedeu implică o serie de manevre prin care Tori
urmăreşte punerea lui Uke într-o poziţie din care să poată declanşa atacul.
Dezechilibrarea lui Uke se realizează în direcţia execuţiei tehnice.
Dezechilibrarea este:
- Directă – pe oportunitatea creată de Uke
- indirectă-prin reacţie ca urmare a unei acţiuni a lui Troi la care Uke
este obligat să răspundă;prin confuzie-folosirea unei acţiuni contrare
direcţiei principale a atacului final (de exemplu atac pornit pe partea
stângă şi finalizat pe dreapta).
Dezechilibrarea directă urmăreşte amplificarea acţiunii în mişcare a lui
Uke. Acesta avansează cu piciorul drept,Tori execută o tracţiune ascendentă

31
asupra umărului drept,înainte ca acesta să pună piciorul pe sol,producând o
dezechilibrare înainte-dreapta.
Dezechilibrarea directă pe oportunitate este cea mai eficace,deoarece
foloseşte acţiunea lui Uke prin executarea rapidă a celei de a doua faze a
procedeului tehnic, intrarea (Tsukuri).
Blocajul şi oprirea energică efectuate de Tori asupra piciorului lui Uke care
avansează conduc la frânarea piciorului,centrul de greutate îşi continuă oscilaţia
înainte şi astfel iese din poligonul de susţinere.
Dezechilibrarea indirectă pe reacţia lui Uke se realizează printr-o acţiune
energică a lui Tori de împingere a umărului drept,după care cedează rapid
retrăgându-şi piciorul stâng,la care Uke păşeşte cu dreptul înainte,realizând
dezechilibrarea directă.
Dezechilibrarea indirectă prin confuzie se produce prin atac rapid efectuat
de Tori cu piciorul drept asupra piciorului stâng a lui Uke, obligându-l să
păşească înapoi. În acest moment piciorul drept rămâne în faţă,realizând poziţia
dezechilibrării directe.

KOKORO (oportunitatea)
În executarea unui procedeu tehnic se impune dozarea permanentă a
energiei fizice pentru a putea obţine randamentul maxim în finalizarea
execuţiei,respectând principiul judoului “eficacitate maximă cu minimum de
efort”.În timpul luptei,prin schimbări rapide şi derutante a direcţiei de deplasare
atât Tori cât şi Uke se află de nenumărate ori în poziţii de dezechilibru,care
corespund executării unor procedee tehnice.
Sesizarea, cunoaşterea acestor situaţii,a momentului în care trebuie să
se acţioneze sunt cuprinse în oportunitate.

TSUKURI (intrarea)
Pentru proiectarea lui Uke fie prin folosirea momentului de oportunitate,fie
prin propria acţiune de dezechilibrare,se impune o acţiune rapidă asupra
centrului de greutate,de scoatere şi proiectare a acestuia în afara poligonului de
susţinere.
Pregătire aruncării constituie faza de declanşare a atacului şi se
caracterizează prin accentuarea dezechilibrării şi stabilirea contactului cu Uke în
cea mai favorabilă poziţie pentru aruncare.
Între dezechilibrare şi intrare nu trebuie să existe întrerupere. În judoul de
înaltă performanţă ambele apar ca o singură acţiune.
În procesul de instruire trebuie să se insiste mult asupra legării
dezechilibrării de intrare,deoarece această a doua fază condiţionează reuşita
procedeului care urmează să fie executat.
Mare artă a campionilor japonezi constă în faptul că dezechilibrarea şi
intrarea se realizează subtil şi lejer,nefiind percepute de adversar decât în ultimul
moment,cel al aruncării finale. În explicarea fazei de pregătire se include şi
acţiunile necesare pentru dezechilibrarea adversarului.

32
 KAKA (explozia finală)
După obţinerea unei dezechilibrări bune,asociată cu alegerea momentului
favorabil de oportunitate,prin explozia finală Uke este proiectat cu forţă şi viteză
pe spate.
Pentru a realiza o bună aruncare,explozia finală urmăreşte nu numai
proiectarea lui Uke ci şi controlul permanent asupra corpului acestuia în timpul
zborului şi îndeosebi în momentul căderii.
Uke este controlat permanent din momentul în care picioarele părăsesc
solul până când spatele acestuia reintră în contact cu salteaua.
Tori trebuie să-şi dirijeze permanent mişcările corpului şi să folosească
energia cinetică pentru proiectarea lui Uke.
Explozia finală materializează întreaga energie de care dispune Tori,ceea
ce impune ca în fazele preliminare de pregătire (Tsukuri-Kuzushi) efortul să se
realizeze lejer şi subtil.
Pentru obţinerea unei explozii bune este necesar să se realizeze un studiu
permanent,mişcarea să fie continuă fără întreruperi,iar efortul maxim să fie dirijat
spre execuţia finală.
Poziţia capului-bine orientat spre direcţia execuţiei,picioarele îndoite în
momentul intrării,pentru a permite detenta maximă în faza propriu-zisă a
proiectării.
Respiraţia-inspiraţia este profundă în momentul pregătitor (Kuzushi-
Tsukuri) blocată în momentul efortului de ridicare a lui Uke,reţinută cu tendinţă
de expiraţie la proiectare.
Din puncte de vedere psihic, Tori este dominat de ideea realizării unei
proiectări decisive,imparabile.
Luarea hotărârii,a unei decizii ferme,conduc la coordonarea mişcărilor şi
în final la obţinerea rezultatului dorit.
În cadrul acestui curs de luptă,care se adresează studenţilor facultăţilor de
educaţie fizică şi sport,am selecţionat din numărul mare de procedee
tehnice,următoarele:

ASHI-WAZA (tehnica de picior)

Tehnica Ashi-Waza se împarte în două grupe:

A. Procedeele tehnice a căror acţiune se desfăşoară la nivelul gleznei.
B. Procedeele tehnice a căror acţiune se desfăşoară la nivelul gambei.
Din prima grupă fac parte:
De-Ashi-Barai - secerarea piciorului avansat
Ko-Soto-Gari - mica secerare exterioară
Ko-Uchi-Gari - mica secerare interioară
Tsuri-Kori-Ashi - proiectarea prin ridicarea gambei
Sasae-Tsuri-Komi-Ashi - proiectare prin ridicare şi tracţiune
Harai-Tsuri-Komi-Ashi - secerare prin ridicare şi tracţiune

33
 Okuri-Ashi-Barai - secerarea ambelor picioare
O-Soto-Gari - marea secerare exterioară
O-Soto-Otoshi - marele moment exterior
O-Soto-Guruma - marea rulare exterioară
Ko-Soto-Gake - mica agăţare din exterior
O-Uchi-Gari - mare secerare interioară
Hiza-Guruma - roata la genunchi
Ashi-Guruma - rularea peste gambă
Yama-Arashi - proiectarea prin răsucire cu blocarea gambei

De-Ashi-Barai (secerarea piciorului avansat)

Dezechilibrare: înainte-dreapta
Oportunitate: Uke înaintează din proprie iniţiativă cu piciorul drept înainte
oblic spre piciorul drept al lui Tori.
Tsukuri: Tori trage cu mâna stângă de mâneca dreaptă a kimonoului lui
Uke înapoi spre dreapta,trecând greutatea pe piciorul drept aflat în spate.
Kake: în momentul în care Uke îşi transferă greutatea pe piciorul drept
(avansat) Tori acţionează printr-o secerare din exterior stânga spre interior cu
talpa asupra gleznei acestuia (fig.13).Mâna stângă continuă tracţiunea energică
de mâneca kimonoului în jos,iar mâna dreaptă împinge prin ridicare umărul stâng
al lui Uke care va fi proiectat pe spate.

34
Combinaţii:
pe eschivă: - Tai-Otoshi-stânga
- Ippon-Seoi-Nage-stânga
- Sode-Tsuri-Komi-Goshi-stânga
- Tsuri-Komi-Goshi-stânga

prin retragerea piciorului drept: - Ippon-Seoi-Nage-dreapta

- Hiza-Guruma-dreapta

prin transferul greutăţii pe piciorul drept avansat: - O-Soto-Gari

- Tai-Otoshi
- Ko-Soto-Gari
- Ko-Soto-Gake

treceri în lupta la sol: - Kesa-Gatame

- Yoko-Shiho-Gatame

Contraatac:
• Uke eschivează atacul şi răspunde cu Tsubame-Gaeshi
• Uke lasă piciorul lejer şi continuă cu Tai-Otoshi,O-Soto-Otoshi
• prin blocarea tracţiunii braţului stâng al lui Tori,Uke răspunde cu O-Uchi-
Gari

O-Soto-Gari (marea secerare exterioară)

Dezechilibrare: înapoi-dreapta
Oportunitate: Uke se află în poziţie statică cu piciorul drept în faţă;
avansează piciorul drept;avansează piciorul stâng; se deplasează lateral; îşi
retrage piciorul drept sau stâng
Tsukuri: Tori deplasează piciorul stâng înainte ducându-l alături şi în
exteriorul piciorului drept al lui Uke. Piciorul drept se aduce la nivelul piciorului
stâng,braţul drept aşezat pe umărul stâng împinge în spate dreapta şi spre
sol;braţul stâng trage de mâneca dreaptă a kimonoului lui Uke. Această acţiune
coroborată a braţelor concură la dezechilibrarea lui Uke,prin trecerea greutăţii pe
călcâiul piciorului drept.
Kake: Tori concomitent cu acţiunea energică a braţelor duce piciorul
drept întins înapoia piciorului de sprijin (dreptul) al lui Uke. Secerarea din exterior
a piciorului se efectuează prin revenirea energică a coapsei care acţionează
asupra coapsei drepte a lui Uke. Mişcarea trebuie să fie amplă las reuşita căreia
concură acţiunile conjugate ale segmentelor corpului lui Tori.
Astfel trunchiul se înclină înainte şi se răsuceşte spre stânga,în timp ce
gamba seceră piciorul de sprijin al lui Uke.

35
 Pe toată durata execuţiei procedeului greutatea corpului lui Tori se află pe
piciorul stâng care este orientat cu degetele spre stânga
Combinaţii:
• Uke îşi retrage piciorul drept, Tori continuă cu Soto-Maki-Komi, Tai-
Otoshi,Harai-Goshi, Uchi-Mata, Ippon-Seoi-Nage sau O-Uchi-Gari.
• Uke avansează piciorul stâng ,Tori continuă cu O-Uchi-Gari,Ko-Soto-
Gari,Ko-Soto-Gake,Hiza-Guruma.
• prin atac fals pe confuzie se continuă cu O-Soto-Gari dreapta sau Harai-
Goshi stânga

Contraatac:
• Tori retrage piciorul drept,Uke răspunde cu Uki-Goshi
• Tori retrage piciorul stâng,Uke răspunde cu O-Soto-Gari
• Tori se retrage circular,începând cu piciorul drept,Uke contraatacă cu
Harai-Goshi,Seoi-Nage,Soto-Maki-Komi.

O-Uchi-Gari (marea secerare interioară)

Dezechilibrare: înapoi-stânga
Oportunitate: Uke se află cu picioarele depărtate în poziţie defensivă
avansată (Jigotai); păşeşte cu piciorul stâng în poziţie defensivă spre dreapta;
retrage piciorul drept din poziţie defensivă spre dreapta.
Tsukuri:această tehnică se execută cu piciorul drept la gamba stângă a
lui Uke. Din poziţie naturală dreapta,Tori execută o tracţiune cu mâna dreaptă de
mâneca stângă a kimonoului lui Uke,cu priză sub axilă,în timp ce piciorul drept
păşeşte înainte. Piciorul stâng se apropie de dreptul cu degetele orientate spre
piciorul drept al lui Uke. Braţul drept împinge energic asupra umărului stâng al lui
Uke,în timp ce gamba dreaptă agaţă în spate la nivelul tendonului lui Ahile
gamba stângă a lui Uke.

36
 Kake:Tori împinge energic cu braţul drept umărul lui Uke în spate şi în jos
dreapta. În momentul secerării piciorului corpul lui Tori execută o răsucire în
semicerc de la stânga la dreapta;laba piciorului drept care seceră menţine
contactul cu solul măturând tatami.
Prin sincronizarea corectă a secerării cu acţiunea braţelor se creează un
cuplu de forţe în sens contrar,înainte-stânga – înapoi-dreapta,care determină
proiectarea lui Uke cu spatele pe tatami.

Combinaţii pe eschivă:
a) prin păşire înapoi şi lateral:
• Uke retrage piciorul stâng şi rămâne dezechilibrat înapoi pe piciorul
drept,Tori continuă cu Ko-Uchi-Gari.
• Uke retrage piciorul stâng oprindu-l lângă dreptul,Tori continuă cu Okuri-
Ashi-Barai.
b)prin păşire înainte:
• Uke avansează piciorul stâng,Tori continuă cu Tai-Otoshi,Harai-Goshi,
Ippon-Seoi, Sasae-Tsuri-Komi-Ashi.
• Uke avansează piciorul drept,Tori continuă cu Uchi-Mata, Hane-Goshi.

Contraatac:
• pe retragerea piciorului: Ippon-Seoi, Koshi-Waza, Tai-Otoshi
• pe retragerea piciorului şi atac la piciorul drept al lui Tori: Ko-Soto-Gake,
Sasae-Tsuri-Komi-Ashi, Uki-Waza, Ura-Nage

KOSHI-WAZA (tehnica de şold)

Tehnica aruncărilor cu şoldul cuprinde procedeele tehnice a căror

finalizare se realizează cu ajutorul şoldului. Acţiune şoldului este de
ridicare,blocare,lovire prin care se realizează proiectarea adversarului.
În cadrul grupei tehnicilor de Koshi-Waza un rol deosebit revine picioarelor
care printr-o acţiune de îndoire asigură intrarea în poligonul de susţinere a lui

37
Uke,întotdeauna sub centrul acestuia de greutate,iar prin extensie realizează
desprinderea de pe sol.
Rolul braţelor este ca prin ridicare şi tracţiune să dirijeze şi să amplifice
răsturnarea adversarului pe spate.
În tehnica de şold momentele de oportunitate şi dezechilibrare au rolul cel
mai important, pentru a preîntâmpina şi elimina posibilităţile multiple de
contraatac de care dispune adversarul.

Uki-Goshi (mica aruncare peste şold)

Dezechilibrare:înainte-dreapta.
Oportunitate:Uke se află în poziţia statică cu picioarele pe aceeaşi linie şi
cu corpul uşor aplecat înainte. Din mişcare Uke avansează piciorul drept;retrage
piciorul drept;avansează piciorul stâng; se deplasează lateral.
Tsukuri:din poziţia fundamentală Tori retrage piciorul stâng oblic şi
avansează piciorul drept în interior,înaintea piciorului drept al lui Uke (vârful
orientat spre interior).Printr-o tracţiune energică a braţului stâng înainte
efectuează o pivotare pe piciorul drept îndoit din genunchi şi o răsucire a corpului
spre stânga,în timp ce aplică braţul drept în jurul taliei lui Uke pe centura
acestuia.
Fără a întrerupe controlul asupra adversarului prin acţiunea braţelor şi
răsucirea corpului,Tori aduce piciorul stâng uşor îndoit în faţă şi în exteriorul
piciorului stâng al lui Uke.

Kake:prin extensia ambelor picioare,coordonarea acţiunii braţelor şi

rotirea corpului în jurul axei longitudinale, de al dreapta la stânga,Uke este
proiectat în faţa lui Tori.

Combinaţii:
• pe eschivă: - Uke avansează piciorul,Tori continuă cu O-Goshi,Harai-
Goshi.
- Uke retrage piciorul drept,Tori continuă cu Harai-Goshi.
• pe apărare: - Uke trece într-o poziţie defensivă Jigotai,iar Tori continuă

38
 cu Tai-Otoshi pe stânga.
Contraatac:
• pe eschivă: Tori pivotează în semicerc spre dreapta, Uke contraatacă cu
Ura-Nage, Te-Guruma pe dreapta, O-Goshi,O-Guruma pe stânga.
• pe avansarea piciorului stâng: Uke contraatacă cu Ushiro-Goshi, Utsuri-
Goshi, Tani-Otoshi.

Harai-Goshi (secerarea şoldului)

Dezechilibrare:înainte-dreapta
Oportunitate:din poziţia fundamentală spre stânga Uke avansează
piciorul drept;din poziţie fundamentală dreapta avansează piciorul stâng;din
poziţie fundamentală păşeşte lateral spre stânga.
Tsukuri: Tori păşeşte cu piciorul drept înainte între picioarele lui Uke (se
formează un triunghi echilateral).Mâna dreaptă a lui Tori prinde adânc reverul la
nivelul urechii stângi a lui Uke,iar cu stânga apucă mâna dreaptă în interior şi
deasupra cotului. Prin tracţiune cu braţul stâng de mâneca dreaptă (paralel cu
solul) şi prin croşetare înainte şi lateral spre stânga se produce o dezechilibrare
înainte pe piciorul drept.

Kake:moment în care prin acţiunea energică a braţelor Tori pivotează pe

piciorul drept,se întoarce spre stânga şi plasează piciorul stâng în exteriorul
piciorului stâng a lui Uke,şoldul drept luând contact cu abdomenul.
Prin ducerea piciorului drept întins în exteriorul piciorului drept al lui Uke şi
prin tracţiunea cu braţul stâng şi răsucirea corpului spre stânga concomitent cu
întinderea piciorului stâng îl proiectează pe Uke cu spatele la saltea.

Combinaţii:
- la începutul atacului,înaintea angajării piciorului stâng Uke avansează
piciorul stâng,Tori continuă cu O-Uchi-Gari,Uchi-Mata;
- după trecerea piciorului drept în exteriorul piciorului drept al lui Uke,care
blochează,Tori continuă cu O-Soto-Gari, O-Soto-Otoshi;
- Uke avansează piciorul stâng, rămâne dezechilibrat înainte, iar Tori
continuă cu Harai-Maki-Komi, Koshi-Guruma.

39
 Contraatac:
• Tori introduce piciorul stâng Uke atacă cu Ko-Soto-Gake;
• Tori introduce piciorul stâng Uke atacă cu Utsuri-Goshi, Ushiro-
Goshi, Te-Guruma.

KATAME-WAZA (tehnica de umăr şi braţ)

Procedeele tehnice din această grupă se împart în două subgrupe după

importanţa segmentelor cu care este finalizată tehnica:
a) procedee tehnice de umăr
b) procedee tehnice de braţ
Acestea sunt procedee tehnice de mare eficacitate,unele asemănătoare
ca structură biomecanică cu tehnicile din grupa de picior,altele cu cele din grupa
de şold.
Pentru executarea lor se impune o coordonare fină a mişcărilor corpului,
o viteză de atac mult crescută,o folosire raţională a energiei de mişcare,a forţei
de care dispune fiecare judokan.

Ippon-Seoi-Nage (aruncarea peste umăr)

Dezechilibrare:înainte-dreapta
Oportunitate:Uke se află în poziţia statică cu picioarele pe aceeaşi
linie,din care se deplasează lateral-stânga;retrage piciorul drept;se menţine într-
o poziţie defensivă (Jigotai).
Tsukuri:ambii judokani stau în poziţie fundamentală,Tori avansează
piciorul drept înaintea piciorului drept al lui Uke,cu talpa întoarsă spre interior.
Braţul stâng trage de mâneca dreaptă a kimonoului lui Uke,paralel cu
solul,în timp ce mâna dreaptă eliberează priza de rever.

40
 Prin îndoirea accentuată a piciorului drept,Tori efectuează o pivotare de la
dreapta la stânga,introduce braţul drept sub axila braţului drept al lui Uke şi
apropie piciorul stâng de cel drept.

Kake:concomitent cu întoarcerea corpului spre stânga Tori prinde,prin

îndoire,între braţ şi antebraţ braţul drept al lui Uke. În această fază Trăi cu
genunchii îndoiţi stabileşte un contact strâns cu abdomenul adversarului blocând
cu ambele braţe umărul drept al acestuia.
Prin întinderea rapidă a picioarelor simultan cu acţiunea de tracţiune în jos
a ambelor braţe şi prin aplecare înainte a trunchiului,Uke este proiectat peste
umărul lui Tori cu spatele pe tatami.

Combinaţii:
• pe eschivă: Uke se deplasează în cerc de la dreapta spre stânga,cu
greutatea repartizată în faţă,iar Tori continuă cu Seoi-Maki-Komi, Seoi-
Otoshi;cu greutatea repartizată înapoi Tori continuă cu O-Uchi-Gari,Waki-
Otoshi, Ko-Uchi-Sutemi, O-Soto-Otoshi.
• pe blocaj: - Uke îndoaie picioarele şi blochează cu bazinul înainte,Tori
continuă cu Hane-Goshi spre dreapta, Tomoe-Nage pe reacţie prin
împingere, O-Uchi-Gari la piciorul stâng.

Contraatac:
• Tori deplasează piciorul drept spre stânga,Uke contraatacă cu Te-
Guruma;
• Tori revine după atac,Uke contraatacă cu Hikkomi-Gaeschi, Sumi-
Gaeshi, Uki-Waza, Yoko-Wakare.

Treceri în lupta la sol: execuţia total nereuşită se continuă la sol prin

menţinerea prizelor cu: Kuzure-Kesa-Gatame, Kuzure-Yko-Shiho-Gatame,
Ushiro-Kesa-Gatame.

Kata-Guruma (roata peste umeri)

41
 Acest procedeu tehnic este adecvat judokanilor cu talie mică.
Kumi-Kata (priza) este diferită de cea fundamentală,mâna stângă a lui
Tori prinde prin interior mâneca dreaptă a lui Uke la nivelul cotului,iar cu mâna
dreaptă la jumătatea reverului.

Dezechilibrare: înainte-dreapta
Oportunitate: Uke avansează piciorul drept apoi pe cel stâng,sau revine
în poziţia fundamentală după un atac blocat.

Tsukuri:Tori păşeşte normal cu piciorul drept în interior şi înaintea piciorului

stâng a lui Uke,trăgând cu mâna stângă înainte şi prin interior,de mâneca
dreaptă a kimonoului lui Uke. Prin retragerea piciorului drept şi eliberarea
reverului Tori îndoaie mult picioarele şi intră cu umărul drept mult sub abdomenul
lui Uke,apucând cu mâna dreaptă,prin interior coapsa dreaptă a acestuia.

Kake:prin întinderea picioarelor Tori continuă tracţiune cu mâna

stângă,ridică trunchiul şi apropie piciorul drept de cel stâng şi îl saltă deasupra
umerilor pe Uke. Ridicarea de coapsă şi tracţiunea lateral şi în jos cu cea stângă
de mâneca dreaptă va determina răsturnarea înainte cu circa 45º a lui Uke.

Combinaţii:
• pe eschivă: Uke retrage piciorul drept Tori continuă cu O-Uchi-Gari, Ippon-
Seoi-Nage
• pe blocaj: Uke coboară centrul de greutate, Tori continuă cu Ko-Uchi-
Sutemi

Contraatac: acest procedeu este greu de contraatacat în momentul când

Tori a reuşit să intre sub Uke. În momentul păşirii lui Tori cu piciorul drept, Uke
contraatacă cu Ko-Soto-Gake.

42
 Tai-Otoshi (aruncarea laterală)

Procedeul are o largă aplicabilitate competiţională şi este accesibil tuturor

judokanilor.

Dezechilibrare:lateral înainte-dreapta
Oportunitate:Uke se află în poziţia statică;avansează piciorul drept;se
deplasează lateral-dreapta;avansează piciorul drept;se menţine în poziţie
defensivă (Jigotai).
Tsukuri:cei doi parteneri stau în poziţie fundamentală dreapta, Troi
retrage piciorul stâng pe aceeaşi linie cu piciorul drept,uşor în exteriorul piciorului
stâng a lui Uke. Trece greutatea înainte pe partea anterioară a labelor
picioarelor. Cu mâna stângă trage înainte dreapta paralel cu salteaua. Braţul
drept ridică şi împinge lateral dreapta,în timp ce piciorul drept blochează la
nivelul gleznei piciorul drept al lui Uke.

Kake:în continuare,Tori,prin întinderea piciorului stâng urmat de cel

drept,concomitent cu tracţiunea energică în jos a braţului stâng şi de împingere
în sus spre stânga cu braţul drept,răsuceşte corpul spre stânga,proiectându-l pe
Uke cu spatele pe saltea.

Combinaţii:
• pe eschivă: - Uke deplasează în cerc piciorul drept apoi îl apropie şi pe
cel stâng,iar Tori continuă cu O-Uchi-Gari
- Uke păşeşte cu piciorul drept peste cel drept al lui Tori care
continuă cu Tai-Otoshi
• pe defensivă: Tori termină atacul, Uke deplasează lateral piciorul
stâng,trece greutatea înainte şi continuă cu O-Uchi-Gari.

43
 Contraatac:
• pe eschivă: - Tori se află perpendicular faţă de Uke care contraatacă cu
Ko-Soto-Gari spre dreapta;
- în momentul transferării greutăţii de pe piciorul stâng pe cel
drept Uke contraatacă cu O-Soto-Gari spre dreapta;
• pe blocaj: - Tori avansează piciorul stâng lateral-înainte spre stânga Uke
contraatacă cu Tai-Otoshi şi trece în lupta la sol.

Treceri în lupta la sol. În momentul contraatacului lui Uke cu tatami,Tori

poate continua cu Ude-Hishigi, Ude-Gatame la braţul drept, Kuzure-Kesa-
Gatame, Kuzure-Kami-Shiho-Gatame.

SUTEMI-WAZA (tehnica de sacrificiu)

Procedeele tehnice de sacrificiu corespund în general judokanilor care au
perfecţionată tehnica luptei la sol. Pentru executarea acestor procedee Tori îşi
foloseşte greutatea corpului,care în cădere se transmite prin acţiunea braţelor şi
a picioarelor asupra corpului adversarului.

Tomoe-Nage (aruncarea circulară)

Dezechilibrare: înainte
Oportunitate:Uke se află în poziţia statică joasă (Jigotai) din care
avansează piciorul drept. Pe reacţia adversarului Tori împinge înapoi,apoi
cedează pentru a-l determina pe Uke să se dezechilibreze înainte.
Tsukuri:Tori îl împinge pe Uke înapoi cu ambele braţe,pentru a crea
reacţia de aplecare a corpului înainte. În acest moment Tori plasează piciorul
stâng îndoit între picioarele lui Uke,cu talpa sprijinită pe saltea,rulează înapoi prin
căderea corpului,duce bazinul cât mai aproape de călcâiul lui stâng, plasând
piciorul drept îndoit la nivelul abdomenului lui Uke,cât mai aproape de centură.
Kake:fără a opri acţiunea corpului Tori întinde energic piciorul drept şi prin
tracţiunea conjugată a ambelor braţe dinspre umeri spre şold îl răstoarnă pe Uke
care va fi proiectat în arc de cerc peste cap,cu spatele pe tatami.

44
 Combinaţii:principalele combinaţii ale acestui procedeu cuprind tehnici
din lupta la sol,executate cu predilecţie pe partea stângă.

Contraatac:la începutul atacului lui Tori,Uke contraatacă cu:Ko-Soto-

Gake,Ko-Uchi-Gari,la piciorul stâng şi O-Uchi-Gari la piciorul drept.

Sumi-Gaeshi (proiectarea în colţ)

Dezechilibrare:înainte-dreapta
Oportunitate:Uke se află în poziţia defensivă;păşeşte cu piciorul stâng;se
apleacă spre dreapta; retrage piciorul drept.
Tsukuri:Tori apucă cu mâna stângă sub axila dreaptă,iar cu mâna
dreaptă apucă reverul normal sau centura din spate,rulează înapoi pe piciorul
stâng îndoit şi apropiat spre piciorul drept al lui Uke.
Kake:fără a întrerupe acţiunea,Tori balansează piciorul drept uşor îndoit şi
acţionează asupra coapsei stângi a lui Uke pe partea interioară. Această acţiune

45
de ridicare a coapsei stângi este însoţită de rotarea braţelor spre stânga,braţul
drept împinge umărul lui Uke,iar stângul trage energic înapoi spre stânga după
care Uke este răsturnat peste umărul stâng.

Combinaţii:în lupta la sol.

Contraatac:în momentul declanşării atacului Uke contraatacă cu Ko-Uchi-

Gari,O-Uchi-Gari.

NE-WAZA (tehnica luptei la sol)

Tehnica de control Katame-Waza s-a dezvoltat şi perfecţionat la începutul
acestui secol prin studiul competiţiilor organizate între diferitele şcoli ale
kodokanului. Lupta la sol a devenit astăzi o artă complexă,cu principii şi forme
speciale de pregătire. În procesul de antrenament judokanii sunt instruiţi
tehnic,dar şi fizic pentru a răspunde unui efort combinat dinamic şi static.
Tehnica luptei la sol se compune din :
• tehnica de imobilizare (Osae-Waza sau Osae-Komi-Waza) este formată
din tehnici prin care judokanul îşi menţine fixat adversarul cu spatele pe
tatami timp de 30s.
• tehnica de abandon cuprinde procedee de strangulare (Shime-Waza) şi
procedee de luxare (Kansetsu-Waza),prin care se acţionează asupra
gâtului (strangulare) şi cotului (luxare),urmărindu-se ca prin forţarea
dureroasă a cestora să se obţină victoria.

OSAE-KOMI-WAZA (procedee de imobilizare)

Procedeele tehnice de fixare constituie 70% din numărul procedeelor cu

care se obţine victoria în lupta la sol. Ele cuprind principiile de bază ale luptei la
sol,procedeele de fixare fiind studiate la începutul instruirii în tehnica judoului.

46
Stăpânirea unei buni tehnici în lupta la sol ajută la ascensiunea rapidă atât în
instruirea tehnică a luptei în picioare,cât mai ales la succesul în competiţii.
În tehnica de control Tori execută o presiune verticală asupra unor porţiuni
ale corpului lui Uke,întotdeauna în sens invers faţă de direcţia de rulare prin care
acesta caută să evite fixarea.
Imobilizările sunt împărţite în două grupe,după direcţiile de acţiune ale lui
Tori şi anume:
• Imobilizările prin presiune transversală sau în diagonală cu ajutorul
kimonoului,Kesa-Gatame,care cuprind 5 procedee de fixare,la care se
adaugă şi procedeul Kata-Gatame-imobilizarea umărului.
• Imobilizările prin control în patru puncte,Shiho-Gatame, care cuprind 7
tehnici moderne ale judoului şi unele variante care menţin principiile de
bază,dar în care poziţiile prizelor şi a corpului sunt uşor schimbate.

Hon-Kesa-Gatame (imobilizare laterală)

Control:costal-dreapta
Poziţia iniţială: Tori se află aşezat cu şoldul drept lângă axila stângă a
adversarului. Piciorul drept în faţă,stângul înapoi,cu talpa pe sol.
Poziţia finală: Tori blochează sub axila stângă treimea superioară a
braţului drept al lui Uke,iar cu braţul drept cuprinde ceafa adversarului şi cu mâna
apucă kimonoul la nivelul claviculei drepte. Pentru a-şi asigura o bază mai mare
de sprijin,întinde piciorul stâng oblic înapoi. Prin îndoirea corpului lateral-stânga
accentuează presiunea asupra pieptului,lipindu-şi capul de obrazul drept al lui
Uke.

Tehnica apărării:Uke apucă cu mâna stângă centura din spate,se

răsuceşte spre umărul stâng şi-l răstoarnă pe Tori spre stânga peste corpul său.

Yoko-Shiho-Gatame (imobilizarea laterală în patru puncte)

47
 Control: lateral-dreapta

Poziţia iniţială: Tori în genunchi în partea dreaptă a lui Uke (formează cu

corpurile litera “T”) introduce braţul drept între coapsele lui Uke şi pe sub fesa
dreaptă şi-l apucă de centură în dreptul şoldului,iar cu mâna stângă îl prinde pe
sub ceafă de reverul kimonoului pe partea stângă a gâtului.

Poziţia finală: Tori trage puternic în cleşte cu ambele braţe şi se lasă cu

pieptul peste flancul drept al toracelui,întinde piciorul stâng înapoi,sprijinindu-se
cu degetele pe tatami,iar dreptul este îndoit şi este lipit de şoldul drept al lui Uke.
Acţiune de imobilizare se realizează prin menţinerea prizelor cu ambele
mâini,apăsarea pieptului şi controlului cu picioarele.

Tehnica apărării:Uke introduce braţul drept pe sub abdomenul lui Tori şi

peste umărul stâng şi-l prinde în spate de centură,îndoaie ambele picioare şi prin
împingere şi ridicarea bazinului se răsuceşte spre stânga,eliberându-se prin
răsturnarea lui Tori peste umărul stâng.

SHIME-WAZA (procedee de strangulare)

Procedeele tehnice de Shime-Waza compun împreună cu cele de luxare

grupa tehnicilor de abandon. Efectul acestor tehnici,care acţionează prin
presiune asupra gâtului are ca scop determinarea lui Uke să solicite întreruperea
luptei.
În funcţie de regiunea în care se aplică presiunea,strangulările pot fi:
• strangulări respiratorii,dacă acţiunea se produce prin presiune asupra
traheii.
• strangulări circulatorii,în momentul în care acţiunea se produce prin
presiuni laterale asupra carotidelor
• strangulări mixte,când acţiunea se produce prin presiune circulară asupra
ambelor puncte (trahee şi carotidă).
În metodica pregătirii,procedeele tehnice de strangulare au fost
sistematizate în 7 grupe,ca urmare a poziţiei de plecare şi a acţiunii braţelor
asupra gâtului,pe care le prezentăm în continuare.
- Grupa Juji-Jime - strangulările în cruce

48
 - Grupa Okuri-Eri-Jime
- Grupa Hadaka-Jime
- Grupa Kata-Ha-Jime
- Grupa Katate-Jime
- Grupa Morote-Jime
- Grupa Ashi-Gatame-Jime
- strangulările cu reverul
- strangulările cu antebraţul
- strangulările cu blocarea braţului
- strangulările cu o singură mână
- strangulările prin presiune cu ambele braţe
- strangulările cu ajutorul picioarelor

PRINCIPII GENERALE:
1.Pentru o bună eficacitate Tori trebuie să controleze prin blocare bustul
lui Uke.
2.Strangulările respiratorii sunt executate printr-o presiune perpendiculară
pe linia umerilor.
3.La strangulările cu antebraţul se folosesc presiunile exercitate cu partea
cubitală sau radială a antebraţului.
4.În strangulările sangvine marginea kimonoului trebuie să fie strânsă în
jurul părţii laterale a gâtului, comprimând şi centrul nervos ce se află pe partea
anterioară a muşchiului cleidomastoidian.

Okuri-Eri-Jime (strangularea cu reverul)

Poziţia corpului:piciorul stâng al lui Tori blochează cu genunchiul bazinul

lui Uke în spate pe sol,piciorul drept este îndoit uşor,orientat spre dreapta.

Poziţia braţelor:Tori introduce braţul stâng pe sub axila stângă a lui Uke
şi apucă cu mâna reverul acestuia la nivelul pectoralului drept,iar mâna dreaptă
trece peste umărul drept al lui Uke şi apucă reverul stâng cu degetul mare în
interior (priza cu mâna dreaptă se recomandă să fie luată de rever cât mai
adânc)

49
 Kake:Tori plasează capul cu bărbia deasupra umărului stâng al lui Uke. În
acest timp Tori retrage genunchiul stâng pentru al dezechilibra pe Uke înapoi
dreapta. Cu mâna stângă trage în jos de reverul kimonoului,iar cu dreapta
lateral,de la stânga spre dreapta. Este important ca acţiunea ambelor braţe să fie
simultană.

Tehnica apărării:pentru degajarea din această strangulare,Uke prinde cu

ambele mâini cotul şi antebraţul lui Tori trăgând puternic în jos şi înainte (ca la
Ippon-Seoi) şi răsuceşte capul spre stânga.

Hadaka-Jime (strangularea în cheie)

Hadaka-Jime este o strangulare respiratorie,singura tehnică în care nu se

foloseşte reverul kimonoului.Ca tehnică este foarte eficace în competiţii,în
special datorită simplităţii acţiunilor care o compun şi poziţiilor variate din care se
execută.

Poziţia corpului:Tori se află în picioare pe un genunchi sau pe ambii,pe

tatami,în spatele lui Uke care se află în şezând.

50
 Poziţia picioarelor:Tori aşează genunchiul stâng pe tatami în spatele lui
Uke,iar piciorul drept lateral îndoit,cu talpa orientată în exterior.

Poziţia braţelor:din această poziţie Tori trece braţul drept peste umărul
drept al lui Uke,cu partea radicală a antebraţului aplicată pe faţa anterioară a
gâtului cu palma în jos. Braţul stâng al lui Tori poate avea diferite poziţii,în funcţie
de poziţia capului lui Uke şi anume:
a) cu palma orientată în sus prinde mâna dreaptă
b) presează din înapoi înainte capul lui Uke
c) cu antebraţul apasă umărul,iar palma prinde reverul kimonoului
propriu,de aceeaşi parte

Kake:Tori apasă cu umărul drept asupra regiunii occipitale a capului lui

Uke,retrage picioarele înapoi şi printr-o îndoire mare a braţului drept simultan cu
tracţiunea cu cel stâng presează puternic asupra traheii adversarului,producând
strangularea.

Tehnica apărării:
• Uke apucă cu ambele mâini antebraţul lui Tori,în momentul introducerii
acestuia,şi prin tracţiunea înainte-jos îşi eliberează gâtul.
• înainte de aplicarea prizei lui Tori cu ambele mâini,Uke apleacă capul
înainte şi se răsuceşte spre stânga.
• Uke introduce antebraţul drept între umăr şi antebraţul lui Tori,paralel cu
gâtul.

KANSETSU-WAZA (tehnica de luxare)

Procedeele tehnice din această grupă compun împreună cu cele de

strangulare grupa tehnicilor de abandon.
Metodica învăţării procedeelor tehnice de luxare cuprinde un capitol
destinat studiului biomecanic al mişcărilor articulaţiilor braţului,cu accent special
pe articulaţia cotului. Judokanii trebuie să cunoască bine limita de mobilitate a

51
articulaţiei cotului. Asupra acestei articulaţii se acţionează prin respectarea
următoarelor principii:
a) forţarea prin extensia cotului
b) forţarea prin tensiunea (răsucirea) cotului
Ambele principii de luxare prin care se forţează articulaţia cotului,se
subîmpart în mai multe grupe pe baza segmentului principal la acţiune: mână,
braţ, umăr, genunchi, abdomen.
- Ude-Garami - luxări prin răsucirea braţului
- Juji-Gatame - luxări în cruce
- Ude-Gatame - luxări prin controlul braţului
- Hiza-Gatame - luxări cu ajutorul genunchiului
- Waki-Gatame - luxări cu ajutorul umărului
- Hara-Gatame - luxări cu ajutorul abdomenului
Pentru eficacitatea unei luxaţii,judokanul trebuie să posede mobilitate şi
coordonare bună a braţelor,picioarelor şi trunchiului.
Grupa principală a muşchilor implicaţi în reuşita luxărilor o constituie
abdominalii şi extensorii spatelui.

Ude-Garami (cheia-braţului)

Execuţia acestei luxări are la bază principiul răsucirii braţului.

Poziţia de studiu:Uke stă culcat pe spate,iar Tori pe genunchi în partea

dreaptă,cu genunchiul stâng pe sol,aproape de umărul drept al acestuia şi cu cel
drept uşor oblic,fixând cu tibia abdomenul lui Uke.

Descrierea tehnicii:Uke ca să se apere întinde braţul stâng spre reverul

sau pieptul lui Tori,iar Tori îl apucă cu mâna stângă de încheietura mâini şi
ajutându-se cu mâna dreaptă apasă asupra antebraţului în jos.

Kake:Tori aşează genunchiul drept pe tatami,în partea dreaptă a

trunchiului lui Uke şi cu pieptul controlează şi blochează umărul stâng al
acestuia. Prin ridicarea antebraţului drept şi tracţiunea pumnului cu mâna
stângă,Tori efectuează o mişcare de îndoire şi răsucire a cotului lui
Uke,obligându-l să abandoneze lupta.

52
 Tehnica apărării:Uke îşi apucă cu mâna dreaptă antebraţul stâng şi
rulează în funcţie de reacţia lui Tori spre stânga sau spre dreapta.

Indicaţii metodice:Tori trebuie să controleze umărul stâng al lui Uke,iar

cu genunchii să păstreze un contact strâns cu flancul drept al acestuia;braţul
stâng al lui Uke trebuie să fie îndoit cel puţin în unghi drept.

Ude-Hishigi-Juji-Gatame (luxarea braţului în cruce)

Poziţia de studiu:cei doi parteneri se află în poziţia descrisă anterior la

procedeul Ude-Garami sau în poziţia de plecare de la Katame-No-Kata.

Descrierea tehnicii:Tori stă cu genunchiul pe sol la nivelul gâtului

partenerului,iar cu piciorul drept îndoit,cu talpa la nivelul centurii lui Uke care este
culcat pe spate. Uke ridică braţul drept pentru a prinde reverul kimonoului. În
acest moment Tori cu mâna dreaptă prinde braţul la nivelul articulaţiei
pumnului,iar cu mâneca stângă apucă mâneca kimonoului la nivelul cotului şi cu
genunchiul drept presează toracele adversarului la nivelul axilei. Cu ambele
mâini Tori ridică în sus şi înainte braţul drept al lui Uke,trece piciorul stâng peste
capul lui Uke,presând cu partea posterioară a gambei şi coapsei gâtul şi bărbia

lui Uke,având piciorul drept îndoit,cu laba piciorului introdusă sub corpul lui Uke
la nivelul omoplatului.

Kake:Tori se lasă pe spate având priză la nivelul articulaţiei pumnului (pe

antebraţ) drept. Uke se află imobilizat cu braţul între coapsele lui Tori,care prin
ridicarea bazinului şi tracţiunea braţului peste piept provoacă o extensie
forţată,ceea ce conduce la încetarea luptei.

Tehnica apărării:
• Uke prinde cu mâna stângă pantalonul lui Tori şi prin împingere înainte îşi
eliberează capul rulând spre dreapta.
• Uke sesizează intenţia execuţiei şi concomitent cu trecerea piciorului lui
Tori peste cap îşi prinde cu mâna stângă antebraţul la nivelul cotului.

53
• Uke introduce mâna stângă pe sub gamba stângă a lui Tori şi se
răsuceşte spre umărul drept, trăgând în jos de braţul drept.

Regulamentul competiţiilor de judo

Suprafaţa de competiţie

54
 Suprafaţa de competiţie va fi de dimensiuni minime 14x14m şi maxime
16x16m, ea va fi acoperită cu tatami sau alt material similar acceptabil.
Suprafaţa de competiţie va fi împărţită în două.
Zona de demarcaţie dintre aceste suprafeţe va fi denumită suprafaţa
periculoasă şi va fi delimitată printr-o bandă colorată în general de culoare roşie,
aplicată sau vopsită având o lăţime de aproximativ 1m, făcând parte din
suprafaţa de luptă şi va fi paralelă cu cele 4 laturi ale suprafeţei de competiţie.
Suprafaţa interioară va fi denumită suprafaţa de luptă şi va avea
dimensiunile minime 9x9m şi maxime 10x10m.
Suprafaţa exterioară va fi denumită suprafaţa de siguranţă şi va fi mai lată
de 2,50m.
Suprafaţa de competiţie va fi montată pe o platformă elastică.
Dacă două sau mai multe suprafeţe de competiţie sunt montate pe
aceeaşi platformă elastică menţionată, se permite utilizarea în comun a
suprafeţei de siguranţă pentru două suprafeţe de competiţie învecinate.
Platforma elastică va fi confecţionată din lemn.

Costumul de judo
Combatanţii vor purta un judogi de culoare albă şi în general vor avea o
panglică de culoare albastră sau roşie legată deasupra centurii regulamentare.
Judogi-ul purtat de combatanţi trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
a. Bluza (kimonoul) va fi suficient de lungă pentru a acoperi şoldurile şi a fi
reţinută de o centură înnodată în jurul taliei.
b. Mânecile bluzei vor fi suficient de lungi pentru a acoperi mai mult de
jumătate din antebraţ şi suficient de largi pentru a permite o îndepărtare de
3-5cm între mânecă şi partea cea mai groasă a antebraţului.
c. Pantalonii vor fi largi şi suficient de lungi pentru a acoperi mai mult de
jumătate din gambă, lărgimea-capătul pantalonilor va permite o îndepărtare
de la 5 la 8cm faţă de partea cea mai groasă a gambei.
d. Centura va fi fixată printr-un nod plat şi strânsă suficient pentru a împiedica
scăparea bluzei (kimonoului). Lungimea centurii va permite înconjurarea
talei de două ori, executarea nodului şi rămânerea unor capete de
aproximativ 15cm, de fiecare parte a nodului de fixare.
Dacă judogi-ul unui combatant nu este conform prescripţiilor acestui
articol, arbitrul va ordona schimbarea lui în cel mai scurt timp posibil.

Condiţii impuse ţinutei combatanţilor

Combatanţii vor avea unghiile tăiate scurt şi nu vor purta nici un obiect
metalic care să poată răni sau pune în pericol adversarul.
Arbitrul va trebui de asemenea să se asigure că cei 2 combatanţi se află
într-o perfectă stare de curăţenie corporală.
De exemplu, dacă un combatant se prezintă pe saltea cu picioarele
murdare, va fi trimis să se spele; sau se prezintă cu judogi-ul murdar, va fi obligat
să-l schimbe.

55
 Poziţiile în timpul luptei
Combatanţii vor desfăşura lupta în limitele suprafeţei de luptă (art.1).
Orice procedeu aplicat când unul sau ambii combatanţi sunt în afara acestei
suprafeţe nu este valabil.
Un combatant este considerat ca fiind în afara suprafeţei de luptă atunci
când, la lupta în picioare, el pune un picior în afară sau dacă executând un
procedeu de Sutemi-Waza (aruncare sau sacrificiu) sau Ne-Waza (lupta la sol) el
are mai mult decât jumătate din corp în afară.
Dacă unul din combatanţi îşi proiectează adversarul în afara suprafeţei de
luptă, dar el însuşi rămâne în interiorul acesteia suficient timp pentru ca reuşita
procedeului său tehnic să apară clar, acesta va fi considerat valabil.
După ce a fost declarat Osae-Komi (fixare) acesta poate continua atât
timp cât unul dintre combatanţi mai atinge încă suprafaţa de luptă (incluzând şi
zona periculoasă),
Deoarece banda colorată de demarcaţie este inclusă în suprafaţa de
luptă, orice combatant ale cărui picioare ating încă banda colorată în poziţia în
picioare, va fi considerat ca fiind în interiorul suprafeţei de luptă.
Când un Sutemi-Waza este efectuat, proiectarea este considerată ca
valabilă dacă atacantul este jumătate sau mai mult din corpul său în interiorul
suprafeţei de luptă. În consecinţă nici unul dintre picioarele atacantului nu trebuie
să părăsească suprafaţa de luptă înainte ca spatele sau şoldurile sale să atingă
salteaua.
În Ne-Waza (lupta la sol) acţiunea este valabilă şi poate continua atât timp
cât cei doi combatanţi au cel puţin jumătate din corp în interiorul suprafeţei de
luptă.
Dacă atacantul executând o proiectare, cade în exteriorul suprafeţei de
luptă, acţiunea sa nu va fi reţinută pentru atribuirea unui rezultat, decât dacă
corpul adversarului atinge salteaua înaintea atacantului. În consecinţă, dacă un
genunchi (sau o mână sau o altă parte a corpului său) atinge solul în afară
înaintea adversarului nu se va consemna nici un rezultat.
Dacă totuşi în cursul unui atac ca O-Uchi-Gari sau Ko-Uchi-Gari, piciorul
atacantului părăseşte suprafaţa de luptă şi se deplasează deasupra suprafeţei
de siguranţă procedeul tehnic va fi valabil pentru atribuirea unui rezultat cu
condiţia ca atacantul să nu-şi sprijine greutatea pe picior în timp ce acesta se află
în afara zonei de luptă.

Poziţia la începutul luptei

Combatanţii se vor afla faţă în faţă în centrul suprafeţei de luptă, la o
distanţă de aproximativ 4m şi vor executa salutul din poziţia “în picioare”
(Ristsurei).
Lupta va începe imediat după anunţul Ha-Jime al arbitrului; lupta va
începe totdeauna din poziţia “în picioare”.

Începutul şi sfârşitul luptei

Arbitrul va anunţa Ha-Jime (începeţi) pentru a determina începerea luptei
imediat după ce cei doi combatanţi s-au salutat.

56
 Arbitrul va anunţa Sore-Made (terminat) pentru a determina sfârşitul luptei.
La sfârşitul luptei, combatanţii se vor întoarce la locul lor iniţial, unul în faţa
celuilalt, vor executa din nou salutul din poziţia “în picioare”, după anunţarea de
către arbitru a rezultatului luptei.

Rezultatul luptei
Rezultatul luptei va fi judecat numai în baza tehnicilor de Nage-Waza
(tehnica proiectărilor) şi Katama-Waza (tehnica controlului).

Sfârşitul luptei prin Ippon

Lupta se va opri imediat după ce unul dintre combatanţi a obţinut Ippon
(punct).

Trecerea la luptă de sol

Combatanţii vor putea trece de la poziţia de luptă “în picioare” la Ne-Waza
(lupta la sol) în următoarele cazuri:
a. Când un combatant, după ce a obţinut un oarecare rezultat printr-un
procedeu tehnic de proiectare, trece fără întrerupere la lupta la sol şi la
ofensivă.
b. Când unul dintre combatanţi cade în urma unei tehnici nereuşite de aplicare
a unui procedeu tehnic de proiectare, celălalt poate să-l urmeze la sol. De
asemenea când unul dintre combatanţi este dezechilibrat sau îşi pierde sau
riscă să-şi piardă complet echilibrul după încercarea nereuşită de a aplica
un procedeu tehnic de proiectare, celălalt poate profita de poziţia
dezechilibrată a adversarului său pentru a-l aduce la sol.
c. Când unul dintre combatanţi deţine un rezultat important aplicând din
poziţia “în picioare” un procedeu din Shime-Waza (strangulări) sau
Kansetsu-Waza (chei) şi trece fără întrerupere în Ne-Waza.
d. Când unul dintre combatanţi îşi antrenează adversarul în Ne-Waza (lupta la
sol) prin aplicarea în mod deosebit de abil a unui procedeu sau mişcări care
deşi asemănătoare cu un procedeu tehnic de proiectare, nu poate fi
considerat ca atare.
e. În toate cazurile neprevăzute în paragrafele precedente ale acestui articol,
când un combatant cade sau este pe punctul de a cădea, celălalt
combatant va putea să utilizeze avantajul oferit de poziţia adversarului său
pentru a continua în Ne-Waza (lupta la sol).
Dacă un combatant încearcă să aplice Juji-Gatame, (cheie a braţului) sau
o tehnică similară, pornind de la poziţia “în picioare” şi rezultatul nu este imediat
evidenţiat, arbitrul va anunţa Matte (aşteptaţi).

Durata luptei
Durata luptei este de 5 minute efectiv.

Semnalul sfârşitului luptei

57
 Epuizarea timpului de luptă fixat va fi indicat arbitrului printr-un semnal
sonor. Pentru producerea semnalului pot fi utilizate: gong, clopot, sirenă
electrică, etc.

Aprecierea acţiunilor întreprinse concomitent cu semnalul

sfârşitului luptei
Orice procedeu tehnic de proiectare aplicat concomitent cu sunetul
gongului (sau alt sunet indicând epuizarea timpului de luptă fixat) va fi considerat
ca fiind valabil. Când Osae-Komi (imobilizare) va fi declarat în acelaşi timp cu
momentul gongului, timpul de luptă va fi prelungit până la obţinerea Ippon-ului
sau până ce arbitrul anunţă Toketa (întreruperea imobilizării).
Orice tehnică aplicată după semnalul gongului sau a altui mijloc auditiv
care indică epuizarea timpului de luptă nu va fi luată în considerare chiar dacă
arbitrul nu a indicat Sore-Made.
Cu toate că un procedeu tehnic de proectare poate fi aplicat concomitent
cu semnalul sfârşitului luptei, dacă arbitrul nu apreciază că este valabil, va
anunţa Sore-Made (sfârşitul luptei).

“Sono-Mama” (Nu mişcaţi)

În toate situaţiile în care arbitrul consideră că este necesar să oprească
lupta (pentru aranjarea ţinutei sau pentru a se adresa unuia sau altuia dintre
combatanţi fără schimbarea poziţiei lor) acesta va declara Sono-Mama.
Reînceperea luptei se va face prin comanda Toshi.
Timpul scurs între anunţul Sono-Mama (nu mişcaţi) şi Toshi (continuaţi)
nu va fi inclus în timpul de luptă.
De fiecare dată când arbitrul aplică regula şi acţiunea Sono-Mama (nu
mişcaţi) el trebuie să fie deosebit de atent la păstrarea strictă a poziţiei relative a
celor doi combatanţi.

Responsabilităţi
Toate acţiunile şi deciziile în conformitate cu regula majorităţii de trei
(art.26) date de arbitru şi judecător vor fi definitive şi fără apel.

Arbitrajul
În general, lupta va fi condusă de un arbitru şi 2 judecători. Totuşi, în
cazuri speciale poate fi admisă existenţa unui arbitru şi a unui judecător sau chiar
arbitrul singur.
Va funcţiona o tabelă de înregistrare vizuală cu aparatură
corespunzătoare, unde apar rezultatele şi penalizările acordate de arbitru şi
acceptate de judecători sau modificate conform regulii majorităţii la trei. La
sfârşitul luptei secretarii în urma cererii arbitrului vor indica rezultatul întâlnirii şi
penalizările acordate fiecărui combatant.
Când se înregistrează penalizările, secretarii trebuie să se asigure că
numai o singură penalizare este înregistrată împotriva unuia dintre sportivi la un
moment dat. De exemplu, dacă un sportiv este penalizat cu Shido, apoi i se

58
acordă o penalizare de Chui sau Keikoku, penalizarea anterioară trebuie
întotdeauna anulată.

Poziţia şi funcţia arbitrului

Arbitrul se va plasa, în general, în interiorul suprafeţei de competiţie. El va
avea singur responsabilitatea conducerii luptei şi administrării deciziei.
Pe tot parcursul desfăşurării întâlnirii, arbitrul şi judecătorii vor verifica
dacă înregistrarea punctelor făcute de secretari corespund cu anunţurile
arbitrului.

Poziţia şi funcţia judecătorilor

Judecătorii îl vor asista pe arbitru şi vor fi instalaţi unul în faţa celuilalt în
două colţuri opuse în afara suprafeţei de luptă.
Judecătorii fiind aşezaţi pe suprafaţa de securitate, trebuie să fie deosebiţi
de atenţi pentru a elibera, spaţiul ocupat în cazul în care unul sau amândoi
combatanţii pot ieşi de pe suprafaţa de luptă prin locul în care sunt aşezaţi.
Pentru a nu provoca accidente judecătorii se vor deplasa rapid cu scaunul lor, în
caz de necesitate.
Pe tot parcursul desfăşurării întâlnirii, arbitrul şi judecătorii vor verifica
dacă înregistrare punctelor făcute de secretar corespund cu anunţurile arbitrului.

Ippon
Arbitrul va anunţa Ippon (punct) când va fi de părere că un procedeu
tehnic de proiectare sau de control aplicate de către unul din combatanţi merită
victorie; el îl va desemna pe învingător cu mâna după ce-i reîntoarce pe cei doi
combatanţi pe locurile iniţiale.
În cazul în care cei doi combatanţi deţin simultan un rezultat meritând
Ippon (punct) arbitrul va anunţa Hiki-Wake (meci nul) şi combatanţii vor avea
dreptul să reia lupta dacă este necesar.
Dacă s-a pronunţat decizia de Hiki-Wake (meci nul), în conformitate cu
acest articol, iar unul dintre combatanţi doreşte să-şi exercite dreptul de a
continua lupta în timp ce celălalt renunţă, combatantul care doreşte să reia lupta
va fi declarat învingător prin Ippon (punct).

Waza-Ari (aproape punct)

Arbitrul va anunţa Waza-Ari (aproape punct) atunci când el va fi de părere
că procedeul aplicat de către un combatant merită aceasta.
Dacă acelaşi combatant obţine un al doilea Waza-Ari, arbitrul va anunţa
Waza-Ari-Awasete-Ippon (două Waza-Ari valorând un Ippon) va opri lupta şi cu
mâna va desemna pe învingător după ce i-a întors pe ambii combatanţi la
locurile iniţiale.

Yuko (aproape Waza-Ari)

Arbitrul va anunţa Yuko (aproape Waza-Ari) când el va fi de părere că
procedeul aplicat de către un combatant merită să fie apreciat cu Yuko.

59
 Dacă unul din combatanţi reuşeşte să execute două sau mai multe tehnici
apreciate cu Yuko atunci arbitrul va anunţa aceste tehnici pentru a fi înregistrate,
dar nu va trebui să oprească din această cauză întâlnirea sub nici o formă.
Indiferent de numărul de Yuko anunţate de arbitru aceştia nu pot egala un
Waza-Ari.
Toate tehnicile apreciate cu Yuko vor fi înscrise pe tabele de înregistrare
şi vor fi luate în considerare la darea deciziei în toate situaţiile în care lupta nu se
termină prin Ippon.

“Koka” (aproape Yuko)

Arbitrul va anunţa Koka când el va fi de părere că procedeul aplicat de
către unul din combatanţi merită să fie apreciat cu Koka.
Dacă unul din combatanţi reuşeşte să execute două sau mai multe tehnici
apreciate cu Koka, atunci arbitrul va anunţa aceste tehnici pentru a fi înregistrate,
dar nu va trebui să oprească din această cauză întâlnirea sub nici o formă.
Indiferent de numărul de Koka anunţaţi de arbitru aceştia nu pot egala un
Yuko.
Toate tehnicile apreciate cu Koka vor fi înscrise pe tabele de înregistrare
şi vor fi luate în considerare la darea deciziei în toate situaţiile în care lupta nu se
termină cu Ippon.

Sogo-Gachi (victorie combinată)

Arbitrul va opri lupta şi urmând procedura cunoscută va desemna pe
învingător după ce a anunţat Sogo-Gachi (victorie combinată), în cazurile
următoare:
- când unul dintre combatanţi a obţinut Waza-Ari (aproape punct) şi în
continuare adversarul său primeşte o penalizare cu Keikoku
(avertisment);
- când un combatant obţine un Waza-Ari, adversarul său fiind penalizat
cu Keikoku.

Osae-Komi (imobilizare)
Arbitrul va anunţa Osae-Komi (imobilizare) dacă este de părere că unul
dintre combatanţi întreprinde cu succes o imobilizare valabilă. Dacă apreciază că
imobilizarea este întreruptă, va anunţa imediat Toketa (întreruperea imobilizării)
indiferent de timpul scurs de la începutul imobilizării.
În caz de dubiu asupra timpului scurs între anunţul Osae-Komi şi Toketa,
arbitrul trebuie să se informeze de la cronometrori de durata timpului de
imobilizare şi să-i încunoştinţeze la rândul său pe jucători.

Opinia nesolicitată a judecătorilor

În situaţia în care unul dintre judecători are o opinie diferită de cea
exprimată de arbitru, acesta va executa semnalul corespunzător opiniei sale.
Când amândoi judecătorii au aceeaşi opinie, diferită de cea a arbitrului, cel mai

60
apropiat dintre ei se va deplasa spre arbitru, va cere să se oprească lupta şi să
modifice decizia.
Dacă cel de-al doilea judecător nu are aceeaşi opinie ca primul judecător
el nu trebuie să facă nici un semnal, atunci se va lua în considerare decizia
arbitrului.
Dacă cei doi judecători exprimă o opinie diferită de cea a arbitrului, acesta
va anunţa decizia sa în conformitate cu regula majorităţii de trei, prevăzută la
articolul 26.

Hantei
Dacă nu a fost marcat nici un Ippon la sfârşitul timpului prevăzut arbitrul
va opri lupta anunţând “Sore-Made” (sfârşitul luptei) sau “terminat” sau “aceasta
este totul” şi va readuce combatanţii pe locurile lor iniţiale.
Dacă pe tabela de înregistrare a rezultatelor unul dintre sportivi are un
avans, de exemplu dacă unuia i s-a acordat un Waza-Ari, acesta va învinge chiar
dacă adversarul său are o mulţime de Yuko ori Koka.
Când nici un Waza-Ari nu a fost înregistrat atunci combatantul care a
obţinut un Yuko va învinge chiar dacă adversarul său are o mulţime de Koka.
Arbitrul, după ce s-a informat asupra înregistrărilor de pe tabela de
punctaj, va desemna câştigătorul prin ridicarea braţului spre învingătorul
respectiv.
Dacă pe tabela de punctaj cei doi combatanţi au un punctaj egal sau nici
unuia dintre ei nu i s-a acordat un punctaj, atunci arbitrul va cere decizia “Hantei”
în timp ce va ridica o mână în sus. Ca răspuns la această cerere, judecătorii vor
ridica steagurile alb sau roşu deasupra capului cu scopul de a desemna pe
învingător.
Pentru a anunţa Hiki-Wake (egalitate) judecătorii vor ridica simultan
steguleţele roşu şi alb.

Decizia
Arbitrul va adăuga propria sa opinie la cea a celor doi judecători şi va
declara Hiki-Wake sau Zusei-Gachi (învingător prin superioritate) acordând
decizia în conformitate cu majoritatea celor trei opinii.
Dacă cei doi judecători au o opinie diferită arbitrul va avea decizia finală.
Când va fi numai un judecător, arbitrul va lua în consideraţie opinia sa
înainte de a anunţa Zusei-Gachi (învingător prin superioritate) sau Hichi-Wake
(egalitate).
Dacă arbitrul are o opinie diferită de a celor doi judecători, după cererea
lui Hantei, poate întârzia anunţarea deciziei pentru a discuta cu judecătorii
asupra motivelor lor; după o nouă cerere de “Hantei”, arbitrul va anunţa decizia
ce rezultă din majoritate celor trei opinii.
Dacă a fost anunţat rezultatul luptei, acesta rămâne definitiv din momentul
în care arbitrul părăseşte suprafaţa de competiţie.
Dacă victoria a fost atribuită în mod eronat învinsului, cei doi judecători
trebuie să obţină de la arbitru modificarea deciziei înainte ca el să părăsească
suprafaţa de competiţie.

61
 Aplicarea lui Matte (aşteptaţi)
În cazurile următoare, arbitrul va anunţa Matte (aşteptaţi) şi va opri
temporar lupta, determinând reluarea şi în continuare prin comanda “Ha-Jime”
(începeţi).
Dacă arbitrul anunţă “Jikan” (timpul) sau Sono-Mama (nu mişcaţi), timpul
dintre momentul anunţului şi acela al reluării luptei prin “Ha-Jim” (începeţi) sau
“Yoshi” (continuaţi), nu va fi considerat ca timp de luptă sau imobilizare.
a. când unul sau ambii combatanţi ies sau sunt pe punctul de ieşi din
suprafaţa de luptă;
b. când unul sau ambii combatanţi au comis sau sunt pe punctul de a comite
un act interzis;
c. când unul sau ambii combatanţi sunt răniţi sau bolnavi;
d. când devine necesar ca unul sau ambii combatanţi să-şi aranjeze judogi-ul
(ţinuta de judo);
e. când în timpul desfăşurării Ne-Waza (lupta la sol) nu există nici un progres
aparent şi cei doi combatanţi se află într-o poziţie fără ieşire ca de exemplu
Ashi-Garami (picioare acroşate);
f. În oricare alt caz în care arbitrul apreciază că este necesar să acţioneze
astfel.

Decizia după un act interzis

Atunci când rezultatul unei lupte trebuie decis în urma unui “Hansoku”
(descalificare), “Fusen” (neprezentare), “Kiken” (abandon), rănire sau accident,
arbitrul va desemna învingătorul sau va stabili eventual Hiki-Wake (meci nul).

Gesturi oficiale
A. Arbitrul
1. Ippon – va ridica o mână în sus, deasupra capului.
2. Waza-Ari – va ridica o mână lateral de corp cu palma în jos la înălţimea
umărului.
3. Yuko – va îndepărta un braţ lateral la 45o de corp cu palma în jos.
4. Koka – va ridica un braţ îndoit, cu degetul mare către umăr şi cotul la nivelul
şoldului lipit de coapse.
5. Osae-Komi – va întinde braţul către combatanţi cu palma în jos şi cu faţa
spre combatanţi înclinând corpul către aceştia.
6. Osae-Komi-Taketa – va întinde mâna înspre înainte şi o va agita de la
stânga la dreapta de două sau de trei ori.
7. Pentru a indica un procedeu tehnic nevalabil, va ridica o mână deasupra
capului cu palma înspre înainte şi o va agita de la stânga la dreapta de
două sau trei ori.
8. Hiki-Wake – va ridica o mână în sus, o va coborî înaintea corpului cu
degetul mare în sus şi va păstra această poziţie câteva secunde.
9. Jikan – va ridica o mână la înălţimea umărului şi apoi cu braţul paralel cu
salteaua, va orienta palma spre înainte cu degetele în sus, în direcţia
cronometrorilor.

62
 10. Pentru a semnala că unul sau ambii combatanţi au o atitudine total
defensivă “Non-combativitate”, arbitrul va ridica ambele mâini la nivelul
pieptului în faţa corpului şi le va roti una în jurul celeilalte în direcţia unuia
sau ambilor combatanţi.
B. Judecătorii
1. Pentru a indica aprecierea sa, că unul dintre combatanţi este încă în
interiorul suprafeţei de luptă, judecătorul va ridica o mână în aer la înălţimea
umărului, în direcţia liniei de demarcaţie a suprafeţei de luptă, în general cu
degetul mare îndreptat în sus; el va rămâne în această poziţie timp de
câteva secunde;
2. Pentru a indica aprecierea sa, că unul dintre combatanţi a ieşit din
suprafaţa de luptă, judecătorul va ridica o mână la înălţimea umărului, în
direcţia liniei de demarcaţie, în general cu degetul mare în sus şi o va agita
de la stânga la dreapta;
Toate gesturile oficiale de mai sus vor fi menţinute (executate) o perioadă
de minim 3 (trei) secunde.

Acte interzise
Următoarele acte sunt interzise:
a) a secera prin interior piciorul de sprijin al adversarului când acesta execută
(aplică) un procedeu cum ar fi Harai-Goshi;
b) a încerca proiectarea adversarului prin Kawazu-Gake (proiectarea cu un
picior înlănţuit cu cel al adversarului);
c) a aplica “Dojime” (foarfecă cu picioarele) asupra trunchiului, gâtului sau
capului adversarului;
d) a aplica “Kansetsu-Waza” (cheie articulară) asupra altei articulaţii în afara
cotului;
e) a aplica orice acţiune care riscă să traumatizeze gâtul sau vertebrele
adversarului;
f) a ridica de pe pământ adversarul culcat pe spate pentru a-l proiecta din nou
pe sol;
g) a se lăsa să cadă voluntar înapoi cu adversarul agăţat de spate, fiecare
controlând mişcările celuilalt;
h) a lovi cu genunchiul sau cu piciorul mâna sau braţul adversarului pentru a-l
obliga să lase priza;
i) a evita intenţionat priza cu scopul de a împiedica lupta;
j) a ieşi intenţionat din suprafaţa de luptă sau a obliga adversarul să o facă;
k) a ieşi din suprafaţa de luptă în poziţia “în picioare” pentru orice motiv,
exceptând aplicarea unui procedeu tehnic sau acţiunea adversarului;
l) a adopta o poziţie defensivă exagerată;
m) a ţine continuu gulerul, reverele sau mânecile adversarului cu amândouă
mâinile pe aceeaşi parte sau a ţine continuu cu una sau două mâini centura
sau partea inferioară a kimonoului adversarului (la lupta în poziţia în
picioare);

63
 n) a introduce unul sau mai multe degete prin interiorul mânecii sau al
pantalonilor adversarului sau a strangula braţul adversarului cu propria
mânecă;
o) a ţine continuu degetele întrepătrunse ale uneia sau ambelor mâini pentru a
împiedica lupta;
p) a deranja în mod intenţionat judogi-ul, a înnoda sau deznoda centura sau a-
şi regla pantalonul fără autorizaţia adversarului;
q) a trage adversarul la sol cu scopul de a continua prin “Ne-Waza” (lupta la
sol);
r) a prinde piciorul sau laba piciorului adversarului pentru a trece în “Ne-
Waza” (lupta de sol), în afara unei executări excepţional de abilă;
s) a înfăşura extremitatea centurii sau kimonoului în jurul oricărei părţi a
corpului adversarului;
t) a apuca cu dinţii judogi-ul adversarului, sau a se sprijini direct pe figură cu
mâna, braţul, coapsa, gamba sau laba piciorului;
u) a introduce laba piciorului sau piciorul sub centura, gulerul sau reverele
adversarului sau a răsuci un deget sau mai multe degete încercând
eliberarea de priză;
v) fiind culcat pe spate, a reţine adversarul cu ajutorul picioarelor înlănţuite pe
gâtul sau pe bustul său, atunci când a reuşit să se scoale sau are genunchii
plasaţi astfel încât să poată să-l ridice pe combatantul ce se află pe spate;
w) a încerca să aplice un procedeu tehnic, ori care va fi acesta, în afara
limitelor suprafeţei de luptă;
x) nu ţine seama de indicaţiile arbitrilor;
y) a face apeluri, remarci, sau gesturi inutile sau dispreţuitoare la adresa
adversarului, în timpul luptei;
z) a întreprinde orice altă acţiune de natură a răni sau pune în pericol
adversarul sau precum şi acţiuni contrare spiritului judo.
Orice combatant care execută sau încearcă să execute unul din actele
enumerate mai sus, va fi pasibil de descalificare sau apt pentru a fi penalizat cu o
acţiune disciplinară dată de arbitru în conformitate cu aceste reguli.
Cu toate că articolul 4 (poziţiile în timpul luptei) stipulează contrariul,
arbitrul poate penaliza un combatant dacă apreciază că acesta şi-a proiectat
adversarul în afara suprafeţei de luptă, în mod intenţionat şi contrar spiritului
judo.
Legat de paragraful “l” al acestui articol, arbitrul va penaliza combatanţii
pentru “Non-Combativitate” când nu se execută nici un atac într-un interval de
20-30 secunde.
Această perioadă poate fi lungită sau scurtată în funcţie de circumstanţe.

Penalizări
Arbitrul va anunţa “Shido” (observaţie), “Chui” (remarcă), “Keikoku”
(avertisment) sau Hansoku-Make (descalificare), în funcţie de gravitatea abaterii
sau abaterilor comise enumerate la articolul 30. În general, simpla repetare a

64
unei greşeli, aparţinând uneia din categoriile de mai sus atrage penalizarea
corespunzătoare unei categorii superioare.
Dacă un combatant este penalizat cu Chui (remarcă) adversarul său va fi
considerat beneficiar al unui “Yuko” (aproape Waza-Ari).
Dacă un combatant este penalizat cu Keikoku, adversarul său va fi
considerat ca beneficiar al unui Waza-Ari (aproape punct).
Dacă arbitrul decide să acorde un Chui (remarcă) va opri pentru moment
lupta, va readuce combatanţii pe locurile iniţiale în poziţia “în picioare” şi va
anunţa Chui, desemnând cu mâna combatantul care a comis greşeala.
Dacă decide să acorde Keikoku (avertisment) va opri pentru moment
lupta, va readuce combatanţii pe locurile iniţiale şi după ce aceştia şi-au reluat
poziţia corectă şezând, va anunţa Keikoku desemnând cu mâna combatantul
penalizat. Dacă, după declaraţia de “Osae-Komi”, combatantul care este
imobilizat a comis un act interzis arbitrul va declara “Sono-Mama”, va anunţa
“Keikoku” în poziţia de “Osae-Komi” şi apoi se va începe lupta prin comanda
“Yoshi”.
1. “Shido” (observaţie) va fi acordat în general oricărui combatant care comite
sau a comis deja o abatere foarte uşoară prevăzută la art.30 (acte interzise)
“Chui” (remarcă) va fi acordată în general oricărui combatant care repetă o
abatere foarte uşoară sau comite o abatere moderată prevăzută la art.30.
“Keikoku” (avertisment) va fi dat oricărui combatant care repetă o abatere
moderată sau comite o abatere importantă prevăzută la art.30.
“Hansoku-Make” (descalificare) va fi pronunţat când un combatant comite o
abatere foarte importantă sau repetă o abaterea importantă, prevăzută la
art.30.
2. Când cei doi combatanţi încalcă regulile în acelaşi timp, fiecare dintre ei va
primi o pedeapsă determinată de gravitatea abaterii comise.
3. Dacă doi combatanţi penalizaţi cu Keikoku primesc în continuare câte o altă
sancţiune, Chui sau mai gravă, arbitrul îi va penaliza pe amândoi cu
Hansoku-Make. Totuşi, decizia finală poate fi dată, în acest caz în
conformitate cu prevederile art.41 (situaţii neprevăzute în prezentul
regulament).
4. Când un combatant încalcă paragrafele j şi k ale art.30 penalizarea va fi
acordată după cum urmează:
a. dacă un combatant iese în mod deliberat din suprafaţa de luptă sau
încearcă să aplice un procedeu tehnic pentru a căuta să iasă
pedeapsa va fi Keikoku;
b. dacă un combatant îşi obligă în mod deliberat adversarul să iasă
din suprafaţa de luptă (inclusiv cazul semnalat în comentariul de la
art.30) pedeapsa va fi Keikoku;
c. dacă un combatant iese din suprafaţa de luptă ca urmare a
propriilor eforturi pentru dezechilibrarea adversarului, pedeapsa va
fi “Chui”. În acelaşi timp, dacă el părăseşte suprafaţa de luptă în
urma acţiunilor adversarului, nu va fi penalizat.
5. La prima atenţionare a arbitrului conform art.29 a.10m când el apreciază că
unul sau ambii combatanţi au o atitudine defensivă (Non-Combativitate), nu

65
 va fi acordat nici o penalizare. La următoarea atenţionare se acordă
penalizările conform art.30 al cărui comentariu se aplică.
6. a) Când un combatant îşi aduce adversarul la sol de o manieră neconformă
art.9 şi adversarul nu preia iniţiativa pentru a continua lupta la sol, arbitrul
va anunţa “Matte” şi va penaliza cu “Chui” combatantul care a încălcat
prevederile regulamentare.
b) Când un combatant îşi aduce adversarul în “Ne-Waza” (lupta la sol)
de o manieră neconformă cu art.9 şi adversarul său preia iniţiativa şi
continuă lupta la sol, acesta va continua, iar arbitrul va penaliza cu
“Chui” combatantul care a încălcat prevederile regulamentare.
7. Înainte de a acorda un “Keikoku” sau “Hansoku-Make” arbitrul trebuie să se
consulte cu judecătorii şi va da decizia în conformitate cu regula majorităţii
celor trei.
8. Penalizările nu sunt cumulative, fiecare penalizare trebuie să fie acordată la
propria ei valoare. Acordarea unei alte penalizări conduce automat la
anularea penalizării anterioare, ori de câte ori un combatant a fost
penalizat.
9. Dacă un combatant a fost deja penalizat următoarea penalizare ce i se va
acorda va fi totdeauna mai mare ca valoare decât cea precedentă.

Atribuirea “Ippon-ului”
Decizia Ippon (punct plin) va fi dată în următoarele cazuri:
a. Nage-Waza (procedee tehnice de proiectare)
1. Când un combatant aplicând un procedeu tehnic sau contrând unul al
adversarului, îl proiectează amplu pe spate, clar, cu vigoare, forţă
considerabilă şi viteză.
2. Când un combatant ridică cu abilitate la înălţimea propriilor umeri
adversarul culcat pe spate.
b. Katame-Waza (procedee tehnice de control)
1. Când un combatant declară “Maitta” (sunt învins) sau loveşte cu mâna
sau piciorul de două ori sau mai multe ori pe corpul său sau pe cel al
adversarului sau salteaua.
2. Când un combatant îşi imobilizează adversarul timp de 30 secunde
după ce s-a anunţat “Osae-Komi” de către arbitru.
3. Când efectul unui procedeu tehnic din Shime-Waza (strangulări) sau
Kansetsu-Waza (chei) este suficient de aparent.
Dacă un combatant care îşi controlează adversarul printr-o imobilizare din
“Osae-Komi-Waza” anunţată de arbitru, schimbă procedeul menţinându-şi
controlul, timpul va continua să fie înregistrat până la “Ippon” sau “Toketa”.

Atribuirea lui “Waza-Ari”

Decizia de Waza-Ari (aproape Ippon) va fi dată în următoarele cazuri:

66
 a. Nage-Waza (procedee tehnice de proiectare) când un combatant aplicând
un procedeu de proiectare nu-l reuşeşte complet şi nu merită pe deplin
Ippon – de exemplu o tehnică este reuşită când nu lipseşte nici unul din
cele trei elemente caracteristice;proiectare clară cu viteză şi amplitudine pe
spate, forţă sau impetuozitate.
b. Osae-Komi-Waza (procedee tehnice de control) când un combatant îşi
imobilizează adversarul în conformitate cu stipulaţiile art.32.b, timp de 25
secunde sau mai mult, însă mai puţin de 30 secunde.
c. Dacă un combatant încearcă un Tomoe-Nage la început fără a reuşi, apoi
după un timp apreciabil în poziţia pe spate reuşeşte să termine procedeul,
nu va obţine decât un Waza-Ari, deoarece proiectarea a fost făcută din
poziţia “culcat” nu din poziţia “în picioare”.

Atribuirea lui Yuko

Decizia de Yuko (aproape Waza-Ari) va fi acordată în următoarele cazuri:
a. Nage-Waza (procedee tehnice de proiectare) când un combatant aplicând
un procedeu de proiectare este parţial reuşit, lipsind mai multe din criteriile
pentru a acorda Waza-Ari (având doar unul din cele trei elemente necesare
unei proiectări, cădere clară pe spate, forţă sau viteză).
b. Osae-Komi-Waza (procedee tehnice de control) când un combatant îşi
imobilizează adversarul în conformitate cu art.32.b, timp de 20 secunde sau
mai multe, dar mai puţin de 25 secunde.

Atribuirea lui “Koka”

Decizia de “Koka” (aproape Yuko) va fi acordată în următoarele cazuri:
a. Nage Waza (procedee tehnice de proiectare) când un combatant aplicând
un procedeu de proiectare ce nu este reuşit, dar executat cu ceva forţă sau
viteză, reuşeşte să-şi arunce adversarul, acesta atingând suprafaţa de
competiţie lateral cu coapsa, stomacul sau fesele, tehnica executată
nemeritând a i se acorda “Yuko”.
b. Osae-Komi-Waza (procedee tehnice de control) când un combatant îşi
imobilizează adversarul în conformitate cu art.32.b timp de 10 secunde sau
mai multe, dar mai puţin de 20 secunde.
Aruncarea adversarului, când acesta ia contact cu salteaua cu genunchii,
mâna, cotul va fi apreciată ca orice alt atac.
Similar o tehnică de “Osae-Komi-Waza” menţinută la 1-9 secunde va fi
apreciată la fel ca un atac.

Atribuirea lui “Yusei-Gachi”

Decizia de “Yusei-Gachi” (proiectare prin superioritate) va fi în general
pronunţată în cazurile următoare:
a) când există un “Waza-Ari” sau “Keikoku”
b) când există “Yuko” sau “Chui”
c) când există “Koka” sau “Shido”

67
 d) când există egalitate de punctaj pe tabela de înregistrare a rezultatelor
conform articolului 25, victoria prin Yusei-Gachi se va acorda acelui sportiv
care are cea mai mică penalizare;
e) când există între cei doi combatanţi o diferenţă sensibilă de atitudine, o
abilitate şi eficacitate tehnică sau unul dintre ei a comis o abatere de la
regulă.
Criteriul pentru a decide atribuirea victoriei prin Yusei-Gachi în
conformitate cu paragrafele a, b, c, de mai sus, sau de o altă manieră, este de
competenţa juriului de concurs şi oficialii trebuie să se asigure în ce condiţii va fi
acordat Yusei-Gachi.

Atribuirea lui “Hichi-Wake”

Decizia de “Hichi-Wake” (meci nul) va fi dată când nu a fost înregistrat nici
un rezultat pozitiv şi nu este posibil să se acorde superioritate tehnică unui
combatant în conformitate cu art.36 în limitele de timp fixate pentru luptă.

Atribuirea lui “Hansoku-Make”

Decizia Hansoku-Make (descalificare) va fi acordată în următoarele
cazuri:
a. când un combatant penalizat cu Keikoku primeşte în continuare altă
penalizare;
b. când un combatant comite un act interzis, grav (art.30) ca de exemplu,
când acţiunea sa riscă să rănească sau să pună în pericol adversarul sau
face remarci sau gesturi considerate ca fiind contrare spiritului judo.

Neprezentarea şi abandonul
Decizia de “Fusen-Gachi” (victorie prin neprezentare) va fi dată
combatantului al cărui adversar nu se prezintă la competiţie.
Decizia de “Kiken-Gachi” (victorie prin abandon) ca fi dată combatantului
al cărui adversar abandonează competiţia în timpul luptei.

Rănire, îmbolnăvire sau accident

În toate cazurile în care întâlnirea este întreruptă din cauza rănirii, a unuia
sau ambilor combatanţi, arbitrul poate permite un interval de timp de cel puţin 5
minute sportivului rănit pentru refacere.
Decizia “Kaki” (victorie), “Make” (înfrângere), “Hiki-Wake” (meci nul) va fi
dată de arbitru, după consultarea prealabilă a judecătorilor, când un combatant
nu poate continua lupta în urma unei răniri, îmbolnăviri, sau accidentări în timpul
competiţiei, în baza următoarelor reguli:
a. Rănire
1. dacă responsabilitatea rănirii este atribuită combatantului rănit, el va
pierde lupta;
2. dacă responsabilitatea rănirii este atribuită celuilalt combatant, acesta
din urmă va pierde lupta;
3. dacă nu este posibilă atribuirea responsabilităţii va fi dată decizia “Hiki-
Wake”.

68
 a. Îmbolnăviri
În general dacă un combatant se îmbolnăveşte în timpul desfăşurării luptei
şi nu se poate continua, va fi declara învins.
b. Accident
Dacă survine un accident, datorat unei cauze exterioare decizia va fi “Hiki-
Wake”.
Dacă un combatant refuză să ia în consideraţie sfatul de a abandona, dat
de medic, arbitrul va pretinde o declaraţie scrisă în care combatantul îşi va
asuma responsabilitatea asupra continuării luptei.

Situaţii neprevăzute în prezentul regulament

Dacă apare o situaţie neprevăzută în prezentul regulament arbitrul şi
judecătorii vor proceda la o examinare a circumstanţelor urmată de decizia de
rigoare.

69
 Lecţia de judo

Lecţia constituie forma organizatorică de bază a procesului instructiv –

educativ, în care se asigură transmiterea cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor, dezvoltarea calităţilor motrice, ai indicilor morfologici şi funcţionali
ai organismului precum şi pregătirea psihologică a judokanilor.
În funcţie de scopul urmărit, de condiţiile materiale existente, de nivelul de
pregătire al judokanilor, de efortul specific, conţinutul şi structura lecţiilor de judo
diferă de la una la alta.
În cadrul unei lecţii nu se pot rezolva toate sarcinile care vizează
îndeplinirea obiectivelor unui ciclu săptămânal, sau a unei etape de pregătire.
Astfel într-o lecţie se va urmări cu precădere dezvoltarea unor calităţi motrice,
învăţarea unor procedee tehnice noi, perfecţionarea procedeelor tehnice anterior
învăţate sau a combinaţiilor tehnico-tactice, etc.
Desfăşurarea lecţiilor de judo se va face respectându-se o succesiune
logică a activităţilor pe care le include, acestea constituind de fapt verigile lecţiei.
Pe lângă îndeplinirea sarcinilor principale ale lecţiei judokanilor trebuie să
li se transmită şi o serie de cunoştinţe teoretice legate de regulamentul de judo,
istoricul judoului, noţiune de igienă, control medical şi autocontrol, de anatomie şi
fiziologie precum şi de metodica antrenamentului. Cu sportivii de înaltă
performanţă se vor organiza lecţii teoretice sub formă de conferinţe sau
convorbiri, la care se pot invita specialişti în probleme teoretice şi metodice
amintite mai sus. Dar forma de bază a procesului instructiv-educativ în judo o
constituie lecţia practică.
În funcţie de sarcinile şi conţinutul lor, lecţiile practice de judo pot fi:
1. lecţie de instruire şi antrenament;
2. lecţie de antrenament;
3. lecţie de verificare şi control.
Conţinutul pregătirii este orientat spre menţinerea la un nivel crescut a
indicilor tuturor calităţilor motrice folosindu-se cu precădere mijloace specifice.
De asemenea se va urmări perfecţionarea procedeelor şi combinaţiilor
tehnico-tactice preferate, precum şi cele adecvate particularităţilor adversarilor ce
urmează a fi întâlniţi.
Dinamica efortului în aceste cicluri va fi modelată în raport cu competiţia
(meci bilateral, triunghiular, turneu 2-3).
Deoarece la eforturile mari şi maxime din timpul lecţiilor de antrenament
se adaugă şi eforturile maxime din zilele de competiţie, este necesar să se
asigure şi lecţii cu intensitate mică sau chiar zile de odihnă. Nerespectarea
acestor indicaţii, duce la suprasolicitarea organismului, imposibilitatea de
refacere a acestuia, generând astfel apariţia stării de supraantrenament.

Lecţia de instruire şi antrenament

Este tipul de lecţie care se foloseşte mult în activitatea de instruire a
judokanilor, în special a începătorilor.
În cadrul lecţiilor de instruire şi antrenament se urmăreşte însuşirea
tehnicii procedeelor noi, formarea de deprinderi motrice specifice, noi, precum şi

70
perfecţionarea tehnico-tactică. De asemenea se urmăreşte dezvoltarea şi
perfecţionarea calităţilor motrice.
Datorită complexităţii tehnicii judoului, toţi judokanii, indiferent de nivelul
lor de pregătire trebuie să-şi însuşească în permanenţă noi elemente tehnico-
tactice paralel cu perfecţionarea celor cunoscute. De aceea lecţiile de instruire şi
antrenament se folosesc celor cunoscute. De aceea lecţiile de instruire şi
antrenament se folosesc pe parcursul întregii activităţi, de la juniorat până la
abandonarea activităţii sportive.
Procedeele tehnice care se învaţă, trebuie să fie cât mai variate.
Selecţionarea acestora se va face, în primele stadii de pregătire pe baza
succesiunii metodice stabilite în învăţarea tehnicii judoului. În spatele superioare
de pregătire, selecţionarea lor se va face pe baza particularităţilor individuale ale
judokanilor, urmărindu-se însuşirea de noi variante paralel cu perfecţionarea
celor cunoscuţi. Totodată se urmăreşte şi asigurarea unei pregătiri fizice
corespunzătoare.
Intensitatea efortului în aceste lecţii depinde de vârsta judokanilor, de
stadiul de pregătire, precum şi de locul lecţiei în cadrul ciclului săptămânal şi al
etapei de pregătire, ea putând fi mică, medie, mare sau maximă.
Rezolvând atât sarcinile de învăţare cât şi de perfecţionare privind toţi
factorii antrenamentului, prin folosirea judicioasă a acestor lecţii se va asigura un
progres continuu în pregătirea judokanilor.

Lecţia de antrenament
Acest tip de lecţie se foloseşte în special cu judokanii avansaţi, cu
precădere în etapele competiţionale, în vederea pregătirii pentru participarea în
competiţii.
În cadrul lecţiilor de antrenament se urmăreşte perfecţionarea tehnico-
tactică în condiţii apropiate de concurs, creşterea capacităţii de efort a
organismului, accentuându-se totodată şi pregătirea psihologică.
Privind ponderea unuia sau altuia din factorii antrenamentului, lecţia de
antrenament poate urmări rezolvarea următoarelor aspecte:
- perfecţionarea unei anumite componente a antrenamentului;
- perfecţionarea simultană a mai multor componente ale
antrenamentului;
- ridicarea capacităţii de efort în vederea participării cu succes în
competiţii.
În lecţiile de antrenament creşterea efortului se realizează prin mărirea
intensităţii acestuia. În acest scop în aceste în aceste lecţii se vor folosi mai
frecvent eforturi cu intensităţi mari şi maxime.
Lecţiile de antrenament se folosesc şi în etapele precompetiţionale tot în
vederea pregătirii judokanilor pentru competiţiile oficiale precum şi pentru
diferitele concursuri amicale de verificare.
În etapele precompetiţionale lecţiile de antrenament vor fi intercalate cu
celelalte tipuri de lecţie (de instruire şi antrenament şi de verificare).
Deoarece prin lecţiile de antrenament se urmăreşte pregătirea judokanilor
pentru concursuri, în cadrul acestora nu se vor preda elemente tehnice noi,

71
sportivii neputându-le perfecţiona până la concursul care urmează. Astfel se vor
evita situaţiile în care sportivii folosesc în competiţii procedee insuficient însuşite,
ceea ce poate duce la pierderea meciului. Tot pentru evitarea acestor situaţii
este contraindicată schimbarea stilului de luptă al judokanilor, prin schimbarea
poziţiei de gardă sau a combinaţiilor tehnico-tactice. Asemenea lucruri se
întâmplă în timpul cantonamentelor centralizate, când nu există concordanţă
între planurile de pregătire ale lotului şi cele de cluburi.
Lecţia de instruire şi antrenament este tipul de lecţie care foloseşte mult în
activitatea instructiv-educativă a judokanilor, în special cu începătorii.
În aceste lecţii se urmăreşte însuşirea tehnicii procedeelor noi, formarea
de deprinderi motrice noi (specifice), precum şi perfecţionarea tehnico-tactică. De
asemenea se urmăreşte dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor motrice.
Datorită complexităţii tehnicii judoului orice judokan indiferent de nivelul lui
de pregătire, trebuie să-şi însuşească în permanenţă noi elemente tehnico-
tactice, paralel cu perfecţionarea celor cunoscute. De aceea lecţiile de instruire şi
antrenament se folosesc pe parcursul întregii activităţi.
În lecţiile de instruire şi antrenament se urmăreşte însuşirea unor
procedee tehnico-tactice cât mai variate, acestea vor fi selecţionate în primul
stadiu de pregătire în funcţie de colectivul cu care lucrează, pentru ca ulterior
selecţionarea lor să se facă pe baza particularităţilor individuale ale judokanilor.
Odată cu avansarea la pregătire se va urmări perfecţionarea procedeelor
cunoscute şi însuşirea de noi variante. Totodată se urmăreşte şi asigurarea unei
pregătiri fizice corespunzătoare.
Intensitatea efortului în aceste lecţii depinde de vârsta judokanilor, de
stadiul lor de pregătire precum şi de locul lecţiei în cadrul ciclului săptămânal şi al
etapei de pregătire, ea putând fi mică, medie, mare sau maximă.
Rezolvând atât sarcini de învăţare cât şi de perfecţionare privind toţi
factorii antrenamentului, prin folosirea judicioasă a acestor lecţii se va asigura un
progres în pregătirea judokanilor.
Datorită eforturilor crescute din cadrul lecţiilor de antrenament, este
contraindicată folosirea prematură a acestui tip de lecţie în activitatea cu copiii şi
juniorii.
În cadrul lecţiilor de antrenament, trebuie să se ţină seama de
particularităţile individuale ale judokanilor, urmărindu-se o individualizare
judicioasă a efortului depus.

Lecţia de verificare şi control

Se foloseşte în special în etapele precompetiţionale şi competiţionale în
vederea verificării stadiului de pregătire al sportivilor.
Pentru judokanii de performanţă acest tip de lecţie se utilizează şi pentru
verificarea lor înaintea concursurilor oficiale în vederea alcătuirii echipei
reprezentative, sau testarea nivelului de dezvoltare a calităţilor motrice şi a
capacităţii de efort prin trecerea probelor şi normelor de control stabilite iniţial.
În pregătirea copiilor şi juniorilor se folosesc pentru stabilirea nivelului de
însuşire a procedeelor tehnico-tactice, a gradului de dezvoltare fizică, pentru a
stabili eficienţa activităţii desfăşurate cu aceştia. Şi cu copii şi juniorii se vor

72
organiza concursuri de verificare, sub forma concursurilor de casă înaintea
competiţiilor oficiale. La aceste concursuri este indicat să fie invitaţi sportivi din
alte secţii precum şi spectatori pentru a obişnui tinerii judokani cu atmosfera de
concurs.

Structura şi conţinutul lecţiei de judo

În lecţia de judo întreaga activitate se desfăşoară pe etape, într-o anumită
succesiune metodică, acestea constituind verigile lecţiei.
În funcţie de conţinutul pregătirii fizice tehnice, tactice, precum şi de
caracterul efortului din judo, structura şi conţinutul lecţiei de judo pot să difere de
la una la alta.
Organizarea lecţiilor de judo se va face respectând o eşalonare judicioasă
a sarcinilor prevăzute pentru îndeplinirea obiectivelor fiecărei etape (verigi) a
lecţiei.
Lecţia de judo cuprinde următoarele verigi:
- organizarea colectivului;
- pregătirea organismului pentru efort (încălzirea);
- însuşirea materialului nou;
- consolidarea deprinderilor motrice însuşite anterior;
- perfecţionarea calităţilor motrice specifice;
- aplicarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor în condiţii de luptă;
- scăderea treptată a efortului;
- aprecieri asupra desfăşurării lecţiei şi recomandări.
Organizarea colectivului include: adunarea şi raportul, verificarea
echipamentului, prezentarea sarcinilor lecţiei precum şi executarea unor exerciţii
de front şi ordine. În această verigă se asigură şi ridicarea stării emoţionale
precum şi începerea lecţiei într-un mod ordonat; durata ei este 2-3 minute.
Pregătirea organismului pentru efort presupune folosirea unor grupe de
exerciţii nespecifice şi specifice prin care se acţionează asupra principalelor
grupe musculare. Prin folosirea acestor exerciţii se urmăreşte încălzirea
organismului prin angrenarea lui treptată la efort. În prima parte a acestei verigi
se vor utiliza exerciţii din sporturile complementare (mers, alergare, sărituri,
exerciţii din gimnastice de bază şi acrobatice etc.) care asigură încălzirea
generală a organismului. Partea a doua a acestei verigi trebuie să asigure
încălzirea specială, aceasta realizându-se prin folosirea unor exerciţii specifice
care acţionează cu precădere asupra grupelor musculare solicitate intens în
următoarele verigi ale lecţiei. Aceste exerciţii vor fi selecţionate în funcţie de
structura procedeelor tehnice care se învaţă, sau se repetă în vederea
perfecţionării lor. Încălzirea durează 15-20 minute, durata şi conţinutul ei putând
fi modificate în funcţie de particularităţile individuale ale sportivilor.
În următoarea verigă a lecţiei “însuşirea materialului nou” se vor preda
procedeele tehnice şi combinaţiile tehnico-tactice noi. Predarea materialului nou
se va face conform planificării, în selecţionarea procedeelor ţinându-se seama de
posibilităţile fizice ale sportivilor, de cunoştinţele tehnico-tactice însuşite anterior
precum şi de particularităţile lor individuale. Durata ei este de 25-30 minute.

73
 Consolidarea deprinderilor motrice însuşite anterior se asigură prin
repetarea sistematică a procedeelor învăţate în lecţiile precedente. Numărul
repetărilor va fi mai mic sau mai mare în funcţie de nivelul de însuşire a
procedeului, de complexitatea lui, precum şi de capacitatea motrică a sportivilor.
Repetarea trebuie făcută în condiţii cât mai variate: parteneri diferiţi, viteză de
execuţie variată, condiţii de echilibru treptat îngreuiate, etc. Această verigă poate
dura 20-30 minute.
Perfecţionarea calităţilor motrice specifice urmăreşte dezvoltarea la un
nivel tot mai ridicat a tuturor calităţilor motrice necesare în judoul de performanţă.
În această verigă se va lucra individualizat urmărindu-se dezvoltarea calităţilor
motrice la care judokanul este deficitar precum şi perfecţionarea celorlalte.
În cadrul unei lecţii se poate lucra pentru perfecţionarea unei singure
calităţi motrice sau pentru dezvoltarea tuturor calităţilor motrice. Pentru al doilea
caz trebuie să se respecte o anumită succesiune, începând lucrul pentru
dezvoltarea îndemânării şi vitezei, continuând cu forţa şi terminând cu rezistenţa.
Durata acestei verigi este de 15-25 minute, iar în cazul lecţiilor speciale de
pregătire fizică durata ei este mai mare.
Oricât de bine ar fi însuşite procedeele în condiţii de Uchi-Komi (repetare
cu partenerul care nu opune rezistenţă), ele nu pot fi folosite cu eficacitate în
angajări. De aceea în cadrul lecţiei trebuie să se asigure condiţii de execuţie a
procedeelor tot mai apropiate de cele de concurs. Acest lucru se realizează prin
diferite forme de angajare (Yaku-Soku-Geiko) Kakari-Geiko, Randori, Shiai.
Această activitate constituie o verigă de bază a lecţiei care asigură
creşterea capacităţii de aplicare a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor în
condiţii concrete de luptă. Această verigă poate să dureze 10-30 minute.
După efortul depus în cadrul verigilor anterioare ale lecţiei acesta trebuie
scăzut treptat, folosindu-se diferite exerciţii de respiraţie şi relaxare, timp de 4-8
minute.
În ultima verigă a lecţiei, timp de 3-5 minute, se vor face aprecieri asupra
modului în care s-a însuşit materialul predat, asupra capacităţii judokanilor de a
folosi procedeele în condiţii de angajare, asupra capacităţii de efort a acestora,
făcându-se totodată recomandări legale de îndeplinire a unor sarcini individuale
în afara lecţiei.
Nu este necesar ca fiecare lecţie să includă toate verigile prezentate.
Structura şi conţinutul lecţiilor putând fi diferite în funcţie de sarcinile acestora.
Privind vergile lecţiei trebuie subliniat faptul că primele două şi ultimele
două sunt obligatorii pentru orice lecţie. Celelalte verigi vor fi menţinute în funcţie
de obiectivele urmărite în lecţie.

74
 BIBLIOGRAFIE

1. Avram I. şi Muraru A - Judo. Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1977

2. Baroga L. - Forţa în sportul de performanţă. Bucureşti, Editura Sport-
Turism, 1980
3. Bocioacă, L. – Puterea în judo, Ed. BREN, Bucureşti, 2003.
4. Bocioacă, L. – Bioenergetica şi schimburile cardio-respiratorii în judo,
Conferinţa Ştiinţifică „Problemele actuale privind perfecţionarea sistemului
de învăţământ în domeniul culturii fizice” Chişinău, 1999.
5. Bocioacă, L. – Analiza curbei forţă-timp în judo, Sesiunea anuală de
comunicări ştiinţifice, ANEFS, Bucureşti, 2001.
6. Bogdan C - Judo.Bazele antrenamentului. Arad, 1995
7. Coche Jean-Paul, Jean-Francois Renault - Judo la technique, la
tactique, l’entrainement. Paris, Editura Reobert Laffont, 1975
8. Deliu, D – Curs practico medico de autoapărare fizică, ANEFS, 1999.
9. Deliu, D – Karate Do. Editura ANEFS, Bucureşti 2000.
10. Deliu, D – Cursuri teoretico – metodice de arte marţiale, editura
studenţească, Bucureşti, 2002
11. Deliu, D - Cursuri teoretico – metodice pentru studenţii cu specializare in
artele marţiale sportive, Editura ANEFS, Bucureşti 2003
12. F.F.J.D.A. - La Progression Francaise d’enseignement – les chaiers
technique, 1981
13. F.F.J.D.A. - Kodokan Judo. Tokyo, Editura Kodanska, 1963
14. F.F.J.D.A. - Corso di Lezioni. Roma, Academia Naţională de Judo
15. F.F.J.D.A. - Bulletin of the Association for the Scientific Studies on Judo
Kodokan – vol. III, 1969, vol. IV, 1972, vol. V, 1978
16. Frazzei F. Florian - Judo. De la centura albă la centura neagră. Bucureşti,
Editura militară, 1972
17. Hantau I. - Judo. Curs pentru specializare. Partea II. Bucureşti, 1980.
18. Hantău, I., Bocioacă, L. – Antrenamentul în judo, Ed. Univ. Piteşti, 1998.
19. Hantău, I. – Structura antrenamentului la judo, Ed. Printech, Bucureşti,
2000.
20. Henri C. - Le Judo. Paris, Editura Noel, 1974
21. Hikoichi A. - Le Judo. Paris,Editura Chiro, 1956
22. Inogai T. şi Habersetzer R. - Judo practique. Paris,EdituraAmphora,
1983
23. Inokuma I., Sato N. - Best Judo. Kodanska International, 1980
24. Isao O. - Judo Vitale. Roma, Editura Mediteranee, 1977
25. Muraru A. - Lecţii de judo. Bucureşti, Editura Sport-Turism 1975
26. Muraru A. - Judo. Bucureşti,Editura Sport-Turism, 1985
27. Pitmenski I., Sitnik V. - Mnogoletnia Podgotovka Djidoistoy, Moscova,
Editura Fizikultura i Sport, 1982
28. Robert L. - Judo. Manuel Practique. Paris, Editura Chiron, 1954
29. Vial P. şi Roche D. - Le judo-evoluţuion de la competition. Paris, Editura
Vigot, 1978

75