Constituţionalismul Românesc în Principatele Române în

perioada 1820-1834
Mişcarea politică de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a fost unul dintre
evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere națională a României. Această
mişcare a avut cauze naționale, economice și sociale și, deși a fost în cele din urmă înfrântă, a
adus în atenția marilor puteri europene situația din Principatele Dunărene și a determinat
Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote.
Am ales să folosesc această denumire de mişcare politică din mai multe considerente.
În primul rând, programul în sine folosit de Tudor Vladimirescu nu-şi propunea să schimbe
regimul politic, forma ocârmuirii, ci se dorea doar revenirea la Domniile Pământean. Tudor
Vladimirescu nu avea un program revoluţionar care să presupună schimbarea structurilor
statului şi revenirea la vechile structuri ale ţării, şi nu era o privire îndepărtată spre viitor care
să propună un nou proiect politic, ci mai degrabă o privire spre trecut unde se dorea recuperarea
vechilor privilegii ale ţării, mai exact de a-şi alege domn dintre pământeni.
În al doilea rând, acest eveniment este perceput mai curând că o răscoală iar termenul
care se foloseşte pentru a descrie acest evenimente este acela de zavera, o tulburare socio-
politica nu foarte organizată şi în general producătoare de multă nelinişte în rândul populaţiei.
Pe perioada acestor eveniment cei care aveau posibilitatea, şi anume boierimea şi orasaenii
înstăriţi, au părăsite la un moment dat teritoriul ţării, tocmai pentru că sentimentul de
insecuritate era destul de mare, datorat chiar şi de participarea masivă a pandurilor, care
reprezentau nucleul militar al acestei mişcări. Pandurii participaseră şi la războiul ruso-turc care
se desfăşuraseră pe teritoriul principatelor şi care s-a soldat cu pierderea Basarabiei iar
amintirea pe care populaţia a păstrat-o pandurilor nu este una tocmai favorabilă aşa cum rezultă
din documentele şi cronicile vremii.1 În general, aceste trupe militare sunt asimilate bandelor
de tâlhari. În mod evident, adevărul este undeva la mijloc, ei erau militari dar în condiţiile epocii
orice trupă militară trăia mai mult sau mai puţin prin mijloace propria şi atunci, contactul vieţii
cu populaţia obişnuită nu era de natură să lase amintiri foarte placate. Astfel, faptul că pandurii
au fost implicaţi în aceste evenimente au făcut că mişcările de la 1821 să fie considerate o
revola.
Mişcarea lui Tudor Vladimirescu este una strict politica, şi aceasta nu are un program
social. Puţinele documente care au rămas de pe urma acestor evenimente sunt: “Proclamaţia de

1
Gheorghe CRISTACHE, Formatiuni populare militare romanesti 1800-1830, Ed. Militara, Bucuresti, 1982, pp.
104-105.
la Padeş”, cu care debutează aceste evenimente urmată de câteva proclamaţii către bucureşteni
când Tudor Vladimirescu ajunge la Bucureşti şi ulterior este obligat să îşi asume singur
conducerea capitalei, a ţării şi a documentului pragmatic, cel mai elaborat raportat la celelalte
– “Cererile Norodului Românesc” care poate fi considerat programul acestei mişcări.
Nici unul dintre aceste documente nu are o component socială. Proclamaţiile către
bucureşteni, fac apel la solidaritate în numele idealului naţional, şi toate acestea se adereseaza
tuturor claselor şi categoriilor sociale pe care le îndeamnă să colaboreze pentru binele şi
fericirea comună. Proclamaţia de la Padeş vorbeşte foarte clar despre protecţia averilor
orăşenilor şi boierilor, iar în linii foarte generale, fără a-i numi în mod explicit pe clacaşi sau pe
ţărani, el cheamă locuitorii la arme “fraţilor luaţi furci, topoare şi veniţi să omorâm duşmanul
de veacuri”.2 Vorbeşte despre interdicţia de a ataca domeniile şi proprietăţile orăşenilor şi
boierilor, singurele proprietăţi care pot fi jertfite sunt acelea ale boierilor care nu au jurat
credinţă mişcării lui Tudor Vladimirescu. Ţărănimea nu participa la această mişcare, nu există
în documentele epocii semene despre o revoltă ţărăneasca care să fi însoţit această mişcare.
Unul din scopurile lui Tudor Vladimirescu şi a celor din jurului lui, în timpul revoltei, a fost
acela de a menţine liniştea din punct de vedere social în ţară, astfel încât să poată miza pe
sprijinul boierimii. Singurele măsuri ce au fost luate în favoarea ţărănimii, ţin de o anumită
limitare a abuzurilor şi o încercare de uşurare a sarcinilor fiscal, însă în final nu s-a soldat cu
nicio reală scădere a impozitelor, ci mai degrabă cu o simplă limitare a abuzurilor.
Din toate aceste considerente, mişcarea politică condusă de Tudore Vladimirescu care
a pus capăt regimului fanariot şi a determinat în cele din urmă Poarta să revină la sistemul
domniilor pământene, este legată de ceea ce s-a întâmplat în Balcani, şi foarte legată de politica
pe care Rusia o ducea în Balcani după 1807-1012, aceea a panslavismului, unde Rusia devenea
protectoare a creştinilor şi ortodocşilor din Balcani. În aceste condiţii se formează în 1814
Societatea Eteria, o societatea grecească aparent comercială cu scopuri politice clare, din care
fac parte personaje foarte importante ale elitei balcanice precum şi din Ţările Romane. Tudor
Vladimirescu este şi el membru al acestei societăţi Eteria, cu care încheie un accord militar în
decembrie 1820, care avea ca scop declanşarea unei revolte armate în Balcani cu scopul
îndepărtării dominaţiei otomane. Aceast accord militar, urmat în ianuarie 1821 de un alt acord
între Tudor Vladimirescu şi marea boierime din Tara Românească, şi anume, cei trei mai boieri
aflaţi în preajma domnului la rândul lor membrii ai Eteriei, care îi comunică în scris lui Tudor

2
Andrei OTETEA, Documente privind istoria Romaniei. Rascoala din 1821, Ed. Academiei Republicii Populare
Romania, Bucuresti, 1962, p. 208.
Vladimirescu faptul că a fost ales pentru a se pune în fruntea mişcării militare ce urma să
înlăture dominaţia otomană din Balcani şi din Ţările Romane.
Alegerea lui Tudore Vladimirescu în fruntea acestei mişcări nu este întâmplătoare, el
este legat de Societatea Eteria şi de faptul că are o relaţie semnificativă cu armata ţaristă, datorită
faptului că a participat ca voluntar la Războiul Ruso-Turc din 1806-1812, alături de pandurii
săi din zona Olteniei, şi faptul că s-a remarcat în timpul luptelor ca fiind priceput şi curajos,
Tudor Vladimirescu a fost asimilat ca fiind un locotenent în armata ţaristă. Era un personaj bine
cunoscut şi cu autoritate în Oltenia, zona de unde provin pandurii acestuia, de asemenea, fiind
şi una dintre zonele cele mai importante ca şi structura socială deoarece acolo se afla o puternică
ţarănime liberă şi bogată. În plus, Tudor Vladimirescu datorită poziţiei sale în armata ţaristă a
fost considerat o bună perioadă de timp ca fiind sudit rusesc.3
Sudiţii ereau consideraţi supuşi străini pe teritoriul Ţărilor Romane. Statutul de sudit era
un privilegiu pe care marile puteri, în speţă Rusia şi Imperiul Austro-Ungar, îl putea acorda
unor locuitori din Ţările Romane. Nu avea legătură cu originea etnică, astfel erau foarte mulţi
romani care obţinuseră acest statut foarte important în acea perioadă, deoarece îi scotea de sub
jurisdicţia legislaţiei autohtone, acea fiind miza cea mai importantă a statutului de sudit. Cei
care beneficiau de el, nu erau supuşi legislaţiei româneşti, ci erau supuşi legislaţiei ţărilor care
îi luau sub protecţia lor. Ei se bucurau de un fel de regim de extrateritorialitate, iar în caz de
conflict aceştia se puteau refugia la consulatele respectivelor mari puteri şi acestea le apărau
interesele. Aceasta este un motiv în plus pentru care Tudor Vladimirescu a fost ales să conducă
această mişcare pentru că în mod teoretic el avea statut de cetăţean al Imperiului Rus.
Mişcarea lui Tudor Vladimirescu se declanşează odată cu moartea suspecta a ultimului
domn fanariot de pe tronul Ţării Româneşti, Alexandru Sutu, în ianuarie 1821, la câteva zile
după ce fusese semnat documentul între cei trei mari boieri şi Tudor Vladimirescu. Cei trei mari
boieri au alcătuit o căimăcămie, o locotenenţă domnească văzută ca o formulă de asigurare a
autorităţii pe vremea vacanţei scaunului, astfel aceştia şi-au asumat conducerea principatului.
Iniţial, aceasta căimăcămie a fost recunoscută de consulul rus la Bucureşti timp în care Tudor
Vladimirescu pleca cu corpul său de panduri spre acesta. Între timp, Rusia era presată de restul
marilor puteri să încerce să oprească această mişcare pe care iniţial o recunoscuse prin poziţia
consulului rus la Bucureşti, cu atât mai mult cu cât se pare că reprezentantul, conducătorul
Eteriei la vremea respective făcuse declaraţii publice despre susţinerea Rusiei. În mod evident,

3
Ce stiti si ce nu despre Tudor Vladimirescu?, disponibil online pe
https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/ce-stiati-si-ce-nu-despre-tudor-vladimirescu-de-ce-a-fost-
asasinat-domnul-tudor, 25.01.2018
Rusia nu se putea implica pe fata într-o astfel de susţinere, deoarece avea deja o alianţă cu
marile puteri care dura de ceva ani buni, din 1815, se formează “Sfânta alianţa”, în care marile
puteri îşi garantau reciproc teritoriile şi de asemenea îşi promiteau ajutor militar în cazul unor
tulburări politice şi sociale care le-ar fi ameninţat ordinea interioară şi frontierele.4 În aceste
condiţii Rusia nu-şi putea asuma pe fata sprijinul acordat Eteriei şi îşi cheamă consulul de la
Bucureşti.
Rechemarea consulului de la Bucureşti reprezintă momentul în care lucrurile se schimbă
fundamental şi în raporturile lui Tudor Vladimirescu cu Eteria şi în evoluţiile interne deoarece
cei trei boieri ce formaseră locotenenta domnească părăsesc Bucureştiul şi se refugiază la
Braşov, astfel Poarta Otomana a asimilat aceste evenimente cu o revoltă şi în consecinţă a
adunat armatele pe Dunăre iar Tudor Vladimirescu rămas singur, administrează ţară pentru
câteva luni singur de la Bucureşti. Astefel, în condiţiile iminentei invazii otomane, Tudor
Vladimirescu îşi schimba percepţia şi trece de la obiectivul anti-otoman, asumat şi semnat în
decembrie 1820, la un obiectiv anti-fanariot. Acest obiectiv anti-fanariot este asimilat de către
Societatea Eteria ca fiind adresat lor şi astfel, în consecinţă, Tudor Vladimirescu este arestat,
judecat şi executat, astfel încât se pune capăt acestei mişcări.
Din punct de vedere militar, lucrurile au fost un dezastru, ceea ce a mai rămas din corpul
de panduri a lui Tudor Vladimirescu după moartea sa, a fost zdrobit de otomani care au intrat
în Tara Românească, la fel se întâmplă şi cu oastea strânsă de către Alexandru Ipsilanti în
Moldova, care este evident a fost înfrântă şi astfel a urmat o lungă perioadă de ocupaţie militară
otomana în ambele principate tocmai pentru a pacifica spritile.
Documentul cel mai important al acestei mişcări a fost “Cererile Norodului Românesc”.
El se pare că a fost redactat chiar de la începutul mişcării deşi publicat câteva luni mai târziu,
de comun acord cu Societatea Eteria pentru că nu avea cereri anti-fanariote, singura limitare
adusă domniilor fanariote era aceea legată de limitarea numărului de apropiaţi pe care domnul
fanariot îl poate aduce la Bucureşti sau Iaşi. Acest document destul de incert că natura, este
formal din punct de vedere juridic, este o carte de privilegii, care trebuiau întărite de puterea
otomană. În imaginaţia lui Tudor Vladimirescu acest document ar fi jucat un rol cvasi-
constitutional. Domnul numit de otomani trebuia să jure pe acest document şi prin această formă
a jurământului această Carte de Libertăţi capăta un statut constituţional fără a fi în sensul actual
o constituţie. Astfel, Tudor Vladimirescu preconize organizarea unei vieţi naţionale, politice şi
administrative, de cinste şi dreptate bazate pe idei de emancipare naţionale. Nu vorbeşte despre

4
Stella GHERVAS, Reinventarea traditiei. Alexandru Sturdza si Europa Sfintei Aliante, Ed. Cartier, Bucuresti,
2014, p. 80.
organizarea statutul în sine sau a instituţiilor politice, ci mai mai degrabă vorbea despre de
limitări ale abuzurilor în diferite domenii şi de o reglementare mult mai strictă a raporturilor cu
Poarta:5
 Reglementarea tributului şi obligaţiilor Ţărilor Romane
 Introducerea salarizării slujbaşilor de stat(deziderat întâlnit încă de pe vremea
fanarioţilor)
 Ridicarea nivelului cultural al preoţilor
 Limitarea numărului de fanarioţi de care Domnul fanariot se putea înconjura în
momentul în care ajungea în scaun
 Îndepărtarea fanarioţilor din ierarhia ecleziastică din Tara Românească
 Dregătoriile nu se vor mai da pe bani şi nici după naştere, ci după vrednicie6
 Privilegiile străinilor se desfiinţează
 Se reinstaurează domniile pământene după mai bine de un secol
O noutate a Cererilor Norodului Românesc era crearea armatei naţionale a cărui nucleu
esra constituit din corpul de panduri condus de Tudor Vladimirescu(acesta fusese interzisă şi
desfiinţata în timpul domniilor fanariote.)

Cererile Norodului Românesc, reprezintă un document important din punct de vedere

teoretic, deoarece nu a fost niciodată pus în aplicare, pentru că, deşi Poarta apucase să numească
un nou domn pentru Ţările Romane, între timp Tudor Vladimirescu este asasinat iar Poarta
ocupa principatele şi practic nu se mai pune problema numirii acestui domn. În cele din urmă
Poarta alege soluţia revenirii la domniile pământene. Unul dintre motivele pentru care s-a
revenit la domniile pământene poate fi presiunea clasei politice autohtone care s-a manifestat
printr-o producţie enormă de proiecte şi memorii de reformă trimise în toate cancelarile
europene. Dacă pe toată perioada existau 200 de astfel de proiecte şi memorii, 75 dintre acestea
datează din perioada 1821-1822, aproape o tremie din tot ceea ce s-a produs de la 1774 până la
1830. Un alt motiv pentru care s-a ales să revină la domniile pământene este acela, ca după
toate evenimentele organizate şi declanşate de Societatea Eteria şi de fanarioţi în general, Poarta
îşi pierde încrederea în elită constantinopoliteana şi prefera până la urmă să revină la soluţia
domniilor pământeni şi să obţină astfel sprijinul clasei politice autohtone. Cei doi domni pe care
Poartă îi numeşte sunt, Grigore Ghica în Tara Românească şi Ioniţă Sandu Sturză în Moldova.

5
Istoria Dreptului Romanesc, disponibil online pe http://www.spiruharet.ro/facultati/drept-
craiova/zone/d63899137f6be6abf156d816c523a3ed.pdf, 25.01.2018
6
ibidem
Astfel, din acest punct de vedere, a revenirii la domniile pământene, mişcarea lui Tudor
Vladimirescu a fost un success.
Domniile celor doi sunt destul de diferite şi dificile, se confrunta cu două ocupaţii
militare, până în 1827 este ocupaţie militară otomana şi din 1828 până în 1834 cu ocupaţie
militară rusă. În timpul ocupaţiei militare ruse se încheie aşa numitele septenante pentru care
conveniseră cele două mari puteri a celor doi domni, ţările fiind conduse de guvernatori ruşi,
generali ruşi, cel mai important personaj fiind generalul Pavel Kiseleff.
Unul dintre aspectele comune ale celor două domnii, este faptul că sunt ocupate de cele
două mari puteri Imperia Otoman şi Rusia, ceea ce face că situaţia să fie destul de complicate(au
guvernat sub tutela celor două mari puteri). De asemenea, amândoi s-au confruntat cu opoziţia
Rusiei dar şi a marii boierimi autohtone. Opoziţia Rusiei, deoarece ambii au fost numiţi strict
de Imperiul Otoman fără a se aştepta acordul Rusiei care deja începuse să se erijeze ca şi “putere
protectoare” deşi nu era formal recunoscută. Opoziţia marii boierimi din Tara Românească şi
Moldova, era justificată de faptul că Poarta recunoaşte prin acest gest vechile privilegii ale ţării
însă nu le recunoastre până la capăt iar domnii nu erau aleşi de ţară ci erau numiţi de Poartă.
Soluţiile pe care le-au ales, cel puţin în prima parte a domniilor lor sunt însă diferite, ei find
foarte diferiţi şi că persoanje politice.
În timpul ocupaţiei ruse, ar fi de menţionat Tratatul de la Adrianopol din 1829, care
constituia baza juridică pentru elaborarea Regulamentelor organizce, şi care prevedea
reorganizarea internă a Ţărilor Romane.7 De asemenea, este reafirmata autonomia Ţările
Române în cadrul Imperiului Otoman care rămâne în continuare puterea suzerană, dar este
instituit official protectoratul rusesc. După 1829, Rusia este puterea protectoare şi prin urmare
trebuie să cadă întotdeauna de acord cu deciziile Înaltei Porţi.
Alte prevederi importante sunt desfiinţarea monopolului commercial şi declaraţia de
libertate a comerţului. Până atunci, Ţările Romane erau în regim de monopol al comerţului cu
Imperiul Otoman – nu puteau să îşi vândă produsele până când nu aprovizionau Imperiul
Otoman şi acesta stabilea preţurile de export a acelor mărfuri şi puteau chiar să blocheze
exporturile.8 Este declarată libertatea navigării pe Dunăre. Acest lucru a atras o creştere
semnificativă a interesului marilor puteri, Anglia şi Franţa în speţă, care erau foarte interesate
de poziţia maritimă şi a gurilor Dunării, ceea ce a dus la constituirea la Galaţi a Comisiei Dunării
din reprezentanţii marilor puteri şi care a avut un rol foarte important în toată viaţa politică a
principatelor până la jumătatea secolului al XIX-lea. De asemenea, prevedea desfiinţarea

7
Mihail OPRITESCU, Economia in Principatele Romane: 1829-1866, Ed. Economica, Bucursti, 2001, p.33.
8
Ibidem, p. 35.
raialelor turceşti, a celor trei cetăţi care mai rămăseseră turceşti la Dunăre: Brăila, Giurgiu şi
Turnu – ele reintra în component efectivă a Ţărilor Româneşti.(până în 1829 erau sub
administraţie otomană).
După Tratatul de la Adrianopol şi în timpul ocupaţiei, ambele principate erau conduse
de un singur reprezentant al Imperiului Ţarist: un guvernator plenipotenţiar, generalul Pavel
Kiseleff, Acesta a organizat nişte comisii mixte pe care le-a însărcinat cu organizarea noilor
acte de organizare externă ale celor două ţări, prevăzute în tratate şi care vor deveni ulterior
Regulamentele Organice.
La elaborarea Regulamentelor Organice, au pariticipat şi reprezentanţii boierimii
româneşti. Pe toţi participanţii îi regăsim între autorii memorilor şi proiectelor de reformă din
perioadă anterioară, astfel încât Regulamentele Organice au fost în mare măsură expresia
opiniei pe care clasa politica din principate şi-o creaseră despre viitoarea organizare a statului.
Pentru vremea respectivă şi pentru acea parte a Europei, dominate de marile puteri, ele au fost
considerate progresiste, alminteri considerate chiar un experiment al Rusiei care nu şi-a permis
să aducă astfel de inoiri în propriul teritoriu. Au funcţionat ca şi constituţii ale principatelor
până în 1848 când în Tara Românească a avut loc Revolututia deşi în Moldova nu prea a avusese
loc nicio revoluţie. În Tara Românească ele au fost arse şi înlocuite cu Proclamaţia de la Islaz
ca şi constituţie dar au fost repuse în vigoare în 1849 prin convenţie de la Baltă Liman dintre
Rusia şi Imperiul Otoman cu modificări importante. Teoretic ele rămân în vigoare până la
Convenţia de la Paris, însă ele n-au fost niciodată abrogate, adică nu există din punct de vedere
juridic un act de abrogare a lor, ele încetează să fie applicate după izbucnirea Războiului
Crimeii, iar după 1853 Ţările Romane sunt confruntate din nou cu ocupaţii militare successive
ale marilor puteri şi practice Regulamentele Organice nu se mai aplică.
Revenind la forma iniţială, Regulamentele Organice au intrat în vigoare în decembrie
1831 în Tara Românească şi în ianuarie 1832 în Moldova.9 Nu au fost concepute ca şi
constituţii, au căpătat în timp valoare şi semnificaţie constituţional prin introducerea ulterioară
a aşa numitului Articol Adiţional. Acest Articol Adiţional, este introdus de Rusia în 1834, atunci
s-a încearcă pentru prima dată intorucerea sa, şi astfel a stârnit conflincte în sânul celor două
mari adunări, la Iaşi şi la Bucureşti. Rusia introducea acest articol prin care desfinta
dispoziţiunile din Regulament, care dădeau Adunării Obşteşti Ordinare şi Domnitorului dreptul
de a legifera.10 Aveau însă voie să modifice doar cu acordul prealabil a celor două puteri. Acesta

9
Paul NEGULESCU si George ALEXIANU, Regulamentele Organice ale Valahiei si Moldovei, Ed. Interprinderile
Eminescu, Bucuresti, 1944 , p. 1.
10
Ibidem, p. 11.
lucru, este justificat de către Rusia prin apărarea propriilor interese, ca să nu se strecoare un
paragraf care să fie contrar intereselor ei, dar a dat Regulementelor Organice valoare de lege
extraordinară – consultarea marilor puteri. Ele nu au fost gândite ca şi constituţii, însă au fost
assimilate prin acea putere juridică pe care o aveau pentru că nu puteau fi modificate ca şi legile
ordinare şi ajung să fie numite constituţii abia în 1848.
Ca şi compoziţie, sunt foarte eterogene, conţin o sumă de principii de organizare a
statului, dar conţin şi prevederi sociale, fiscale, militare, sunt însoţite de o sumă de reguli
adiacente, precum şi anexe cum este de pildă asazamantul pentru statornicirea ţiganilor care
contribuie la emanciparea robilor ţigani la jumătatea secolului al XIX-lea, cum este
regulamentul caselor făcătoare de bine şi ajutor obştesc în cazul Moldovei, cum este cazul
regulamentelor puşcăriilor pentru Tara Românească care reglementează trecerea pe seama
statului a închisorilor – le declară că fiind insitutii politice şi trece în seama statului regimul
detentilor, norma de muncă a ţăranilor clacaşi şi tipurile de impozite – este foarte amestecat ca
şi compoziţie.
În ceea ce priveşte alcătuirea statului, conform Regulamentelor Organice domnul şi
domnia ca şi instituţie rămân elemente fundamentale a întregii structuri politice. Se consideră
că Regulamentele Organice introduc o separaţie incipientă a puterilor în sensul în care ele
vorbesc de aceste 3 puteri, dar ele nu sunt nici măcar în litera regulamentelor atât de separate,
sunt enunţate, dar domnul are control asupra celorlalte puteri. În mod surprinzător, deşi este cel
mai important nu există nici un paragraf care să indice atribuţiile domniei, ele reies din celelalte
atribuţii. Există un singur paragraf care spune că membrii adunării nu vor putea afecta în niciun
fel atribuţiile tradiţionale ale domnului care servesc la asigurarea ordinii politice şi sociale şi a
liniştii publice. Domnul se defineşte prin raportul cu celalalte puteri acolo unde fiecare, pe rând,
sunt definite. Domnia este viagera, domnul este ales pe viaţă dintre pamaneteni, de câte o
adunare pentru fiecare principat, care se numeşte Adunare Obştească Extraordinară - are ca rol
doar de alegere a domnului şi în caz de vacanţă a tronului alegerea înlocuitorului. Ea se
alcătuieşte prin sufragiu, dar nu este reprezentativă pentru toată populaţia. Este reprezentată
doar boierimea şi reprezentanţii oraşelor mari. Evident, reprezentarea nu este proporţionala,
marea boierime şi clerul înalt sunt mult mai bine reprezentaţi - merge în ordinea privilegiilor.
Domnul o dată ales de această adunare trebuie confirmat de Rusia şi Imperiul Otoman.
Singura limită pe care Regulamentele Organice o aduc în mod real puterii domneşti este
obligaţia domnului de a convoca nişte adunări care se numesc Adunări Obşteşti Obişnuite.
Adunarea Obştească Obişnuită, este electiva, se constituie prin vot în interiorul clasei boiereşti
cu aceeaşi supra-reprezentare a marii boierimi şi a clerului înalt dar are mult mai puţin membrii
decât Adunarea Extraordinară - Adunarea Extraordinară are peste 100 de membrii în ambele
principate, Adunările Obişnuite au 43 de membrii în Tara Românească şi 35 în Moldova.
Preşedintele Adunării Obşteşti Obişnuite este mitropolitul fiecărei ţări care are şi o poziţie
foarte importantă în cadrul adunării, în caz de egalitate de voturi, poziţia mitropolitului este cea
care înclină balanţa. 11
În concluzie, mişcarea politică de la 1821 reprezintă o pagină glorioasă în lupta
poporului român pentru libertate. Ea a pus capăt regimului fanariot şi a restaurat domniile
pământene, relevând totodată, evoluţia artei militare româneşti în acea perioadă. Pentru prima
oară, Tudor Vladimirescu a reuşit prin procedee moderne să recruteze, să înzestreze şi să
pregătească o armată modernă, care va constitui embrionul constituirii armatei României de
mai târziu. La baza tuturor acţiunilor duse de oastea pandurilor au stat întotdeauna planuri de
acţiune clare şi corespunzătoare situaţiei politico-militare existente, a căror realizare a fost
urmărită cu perseverenţă. Programele eleborate şi lăsate în urma să, chiar dacă nu s-au
concretizat în totalitate au avut un cuvânt de spus, aşa cum s-a întâmplat cu Cererile Norodului
Românesc, care într-un final au dus la restaurarea domniilor pământene, iar mai târziu cu
ajutorul Regulamentelor Organice, modificate după bunul plac al marilor puteri, pentru poporul
romana au reprezentat un pas înainte spre independenta pe care şi-au dorit-o mereu.

11
Constanta GHITULESCU, Despre obrazele primei modernitati Romanesti, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2013, p.
57.
BIBLIOGRAFIE

BERINDEI, Dan, „Revoluţia romana condusă de Tudor Vladimirescu în contextul ei

internaţional”, Studii şi Articole de Istorie, nr. 15, Bucureşti, 1982

CRISTACHE, Gheorghe, Formaţiuni populare militare româneşti 1800-1830, Ed. Militară,

Bucureşti, 1982

IORGA, Nicolae, Istoria Poporului Român, Ed. Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1985

GHERVAS, Stella, Reinventarea tradiţiei. Alexandru Sturdza şi Europa Sfintei Alianţe, Ed.
Cartier, Bucureşti, 2014

GHITULESCU, Constantă, Despre obrazele primei modernităţi Româneşti, Ed. Humanitas,

Bucureşti, 2013,

NEGULESCU, Paul şi ALEXIU, Georghe, Regulamentele Organice ale Valahiei şi Moldovei,

Ed. Interprinderile Eminescu, Bucureşti, 1944

OŢETEA, Andrei, Documente privind istoria României. Răscoală din 1821, Ed. Academiei
Republicii Populare România, Bucureşti, 1962

PLATON, Gheorghe, Istoria Modernă a României, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1985

Ce ştiţi şi ce nu despre Tudor Vladimirescu?, disponibil online pe

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/ce-stiati-si-ce-nu-despre-tudor-vladimirescu-
de-ce-a-fost-asasinat-domnul-tudor, 25.01.2018

Istoria Dreptului Românesc, disponibil online pe http://www.spiruharet.ro/facultati/drept-

craiova/zone/d63899137f6be6abf156d816c523a3ed.pdf, 25.01.2018