Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Depresia Psihologie Medicala
Depresia Psihologie Medicala
PSIHOLOGIE MEDICALA
Depresia
Memorial cuprinde:
1. Rezumat
2. Introducere
3. Referinte la literatura de specialitate
3.1 Definirea depresiei
3.2 Date istoriografice asupra dezvoltarii conceptului de ,,depresie”
3.3 Originea depresiei. Ipotezele etiologice ale depresiei
3.4 Manifestari si tipuri de depresii
3.5 Clasificarea depresiilor
3.6 Tratamentul
4. Prezentare practica
5. Concluzii
6. Bibliografie
2. Introducere
Interesul pentru acesta tema a fost suscitat datorita frecventei ridicate a depresiei
in ultimul timp, putand fi comparata cu o ,,raceala comuna”, constituind un grup
heterogen, care are atat caracteristici comune, cat si diferente fenomenologice,
etiopatologice, evolutive si chiar de raspuns la tratament.
Depresia se manifesta pe o perioada mai lunga de timp fata de simplele stari de
tristete, de suparare, de pierdere a propriei energii, iar aceasta poate sa-ti schimbe
complet viata, avand un impact negativ asupra vietii tale. Depresia influenteaza complet
modul de viata, iti schimba gandirile, fortele psihice si fizice, capacitatea de a munci
scade, ii poate influenta chiar si pe cei apropiati tie, familia si prietenii.
Studiul de caz a fost efectuat in anul 2009 la Clinica de psihiatrie Targu Mures.
Pacienta este necasatorita, are 25 de ani, a mai fost internata la Clinica de
Psihiatrie in anul 2006 sau 2007 – nu mai stie exact, si a fost diagnosticata cu depresie.
In prezent (2009), pacienta este internata la Clinica de Psihiatrie si a fost diagnosticata tot
cu depresie.
Subiectul accepta cu usurinta participarea la interviu. Ne-a povestit despre viata
ei, cum a ajuns sa fie internata. Relata foarte linistita dar tristetea era vizibila pe chipul ei
2
si se simtea si timbrul vocii. A fost dornica sa efectueze testul Raven si vroia foarte mult
sa reuseasca sa-l finalizeze. A avut nevoie de multe pauze deoarce a afirmat ca sarcina
este dificila si o solicita mult.
Pacienta este constienta de prezenta bolii, care se manifesta la ea prin depresie,
anxietate, stare de neliniste, agitatie, motivatie si energie scazuta, ruminatii, insomnii,
simptome de tip Parkinson (rigiditate, tremur)
3
proportional cu evenimentele dureroase care l-au provocat. In momentul in care trairea
trist-dureroasa depaseste limitele psihofizologice atat in intensitate cat si in durata, avem
de a face cu o depresie constituita, care necesita o interventie terapeutica individualizata.
Actualmente, din literatura de specialitate a ultimilor decenii, precum si din
experienta clinico-terapeutica, se desprind in privinta delimitarii nosologico-
fenomenologice a depresiilor unele criterii importante. Dupa aceste criterii, in functie de
fcatorii predispozanti, favorizanti si declansatori, depresiile sunt incadrate in trei grupe, si
anume: somatogene, endogene si psihogene.
Se presupune ca factorii somatogeni si somatopsihici nu influentiaza in mod
direct trairile noastre timice, insa ei realizeaza aceste fenomene afective prin intermediul
unor modificari biochimice, survenite la nivel cerebral. Deoarece combinatiile
multifactoriale dintre grupele depresive amintite sunt extrem de variate, este absolut
neesar ca la fiecare bolnav sa se precizeze cat mai exact posibil ponderea acestor factori,
in vederea stabilirii unui diagnostic si a unui plan terapeutic corect si bine individualizat.
4
pierderile din ultimii lui ani de viata, soldate cu parasirea activitatii sociale si a Romei,
care i-au zdruncinat sanatatea psihica si somatica, se retrage la Tusculum, unde in decurs
de cateva luni, a sris 5 carti, ,,Tusculanae Disputationes”, din care (doar) in cea de atreia
si a patra se gasesc referiri interesante la relatiile dintre corp si psihic, si la tulburarile
psihice. Observatiile lui asupra depresiei au o mare importanta, pentru ca ele provin din
propria-i stare depresiva dominata de trostete, disperare, incertitudine, autoinvinuire si
char idei de autosuprimare. In privinta terapiei, Cicero afirma ca ,,natura a fost mai
darnica cu sufletul decat cu corpul, fiindca pentru corp folosim leacuri din afara, pe cand
sufletul cuprinde in el insusi mifloacele de vindecare, dar nu orice chin sufletesc se
vindeca in acelasi fel.
Evul Mediu sau mai bine zis ,,Evul intunecat” (300-1500 e.n) este caracterizat
ca o epoca de incultura, obscurantism si barbarie, care a intrerupt progresul dezvoltarii
stiintifice si sociale, facilitand intoarcerea spre explicatii supranaturale si demonice ale
etiologiei bolilor psihice, ceea ce adus treptat la instituirea unor tratamente brutale, care
au culminat cu publicarea lucrarii calugarilor dominicani I. Sprenger si K. Kramer,
intitulata ,,Malleus Maleficarum” (1486), in care tortura si moartea erau indicate ca
metode terapeutice pentru bolnavii psihici.
2. Perioada clinica incepe din secolul al XV-lea si se continua pana la sfarsitul
secolului al XIX-lea. Odata cu inceputul Renasterii, conceptia umorala a lui Hipocrate
incepe sa fie tot mai accentuat pusa sub semnul intrebarii si ca atare sa piarda teren in
favoarea altor ipoteze etiopatogenice. Dintre reprezentantii acestei perioade remarcam pe:
Johann Weyer (1515-1588), medic particular al ducelui Guillaume de Clives, ce
suferea de p stare depresiv acronica, a semnalat ca o mare parte din rudelr ducelui
prezentau diferita boli afective, publicand in 1563 opera ,,Deceptia diavolilor”, in care
respinge ideea ca bolile psihice sunt cauzate de diavoli.
Giarolamo Mercuriale (1530-1606) a realizat cateva eseuri asupra melancoliei si
a descris cateva tipuri de manii.
Felix Platter (1536-1614) a descris delirul partial, formele hipocondriace si
tulburarile globale de inteligenta din melancolie, sustinad ca leziunile cerebrale sunt
responsabile pentru aceste tulburari.
Jhon Dee in 1590, descrie evolutia melancoliei la o bolnava vastnica (Ann
Frank), car era trista , tacuta, preocupata de mila lui Dumnezeu pentru multiplele pacate
savarsite pe parcursul existentei sale si care a comis si doua crize impulsive spre ,,acte
oribile” de suicid.
Kahlbaum (1828-1899) sustinea ca mania si melacolia nu sunt doua boli
distincte, ci una difuza, denumind-o ,,ciclotimie” (1822). Tot in 1822 Magnan (1835-
1916) a postulat ca bolile psihice sunt marturii ale unor perturbari degenerativ-ereditare,
care cuprind generatii succesive si devin mai apoi in mod progresiv mai severe si mai
extinse.
3. In perioada a treia, moderna si contemporana, esential nosologica si
terapeutica, studiul depresiilor se afla mai ult ca oricand la ordinea zilei.
Acesta estapa moderna a psihiatriei incepe cu emil Kraepelin (1855-1926), care,
pornind de la o analiza minutiaoasa a observatiilor predecesorilor si contemporanilor sai
referitoare la tulburarile afective, pe care le-a comparat cu propriile observatii, dublate de
un studiu neuroanatomic, psihologic si de o investigare longitudinala a bolnavilor, a ajuns
la cocluzia ca psihozele circulare cu forma dubla, intermitente, periodice, alternate sau
5
mixte, sunt asemanatoare, chiar identice, propunand astfel in 1896 reuniunea si definirea
lor prin termenul de ,,Psihoza maniaco-depresiva”.facand o distinctie intre schizofrenie si
psihoza maniaco-depresiva, a grupat si a separat cazurile depresive survenite in a treia
etapa de varsta, denumindu-le ,,melancolii de involutie”.
Schimbarile survenite in ultimile patru decenii in domeniul tulburarilor de
dispozitie au adus odata cu ele reconsiderari atat asupra conceptelor teoretice, cat si
asupra modalitatiilor si principiilor terapeutice. Astfel, din punct de vedere semantic si
lexical-conceptual, termenul de ,,boala” a fost inlocuit cu cel de ,,tulburare”, iar cel de
,,afectivitate” cu cel de ,,dispozitie”, ceea ce a dus la schimbarea denumirii de ,,boli
afective” cu cel de ,,tulburari de dispozitie”.
6
incurabilitate, catrastrofice, cu insomnia prin trezire precoce, cu anorexia insotita de
scadere ponderala, cu lipsa de pofta de viata ce nu poate fi invinsa de nici un argument.
Variatia simptomelor pe parcursul unei zile are un aspect particular in depresiile
endogene: sunt foarte puternice dimineata, tinzand catre estompare la sfarsitul zilei.
Depresivul melancolic nu isi da seama de aspectul patologic al starii sale, refuzand orice
tratament, considerat inutil.
2. Depresia nevrotica sau psihogena este caracrterizata mai curand de
anxietate, iritabilitate, acuze functionale multiple, absenta ideilor delirante si nevoia de
ajutor. Autocompatimirea inlocuieste autoacuzarea. Spre deosebire de melancolic,
depresivul nevrotic deseori incrimineaza evenimente sau persoane responsabile de starea
sa, fiind capabil sa elaboreze strategii susceptibile sa o amelioreze. Spre deosebire de
depresia endogena, tristetea si angoasa tind sa fie exacerbate seara, tulburarile somnului
fiind frecvente
3. Mnifestarea depresiei simptomatice este legata de evolutia bolii din fundal.
Deseori, oboseala si lentoarea psihomotorie sunt accentuate, acuzele somatice putand fi
legate de afectiunea subiacenta. Uneori componenta anxioasa este foarte pronuntata, mai
ales in depresiile din cursul bolilor grave, invalidante, si in unele afectiuni endocrine.
Oricare ar fi registrul in care este situata depresia, tripleta tristete-dezinteres –
lentoare – anxietate este primordiala, diagnosticul bazandu-se pe ea, iar celelalte
simptome definesc natura si gravitatea depresiei.
7
Din punct de vedere etiologic depresiile varstinicului sunt:
1. Depresii organice (endogene) care cuprind tulburarile bipolare si
melancoliile de involutie, evolutia lor fiind grava datorita frecventelor
tentative de suicid.
2. Depresii reactive secundare unor evenimente declansatoare ca: traume
psihice, neadaptare la noile situatii din cursul imbatranirii, cum ar fi
pensionarea, pierderea rolului decizional si social, frustrari economice,
doliu, vaduvie.
3. Dpresii secundare unor traumatisme, boli somatice sau consum de
medicamente (rezerpina, digoxin, barbiturice, estrogeni, steroizi,
betablocante)
3.6 Tratamentul
8
actiuni de grup, meloterapie (Metodă de tratament prin muzică) si chiar ergoterapie
(Tratarea unor boli fizice şi psihice prin muncă).
Tratamentul medicamentos a inregistrat progrese notabile in ultimii ani, prin
descoperirea unei game largi de medicamente noi, active si eficiente. Printre acestea se
inscriu grupa inhibitorilor recaptarii serotoninei: fluoxetina (Prozac), sertralina (Zoloft),
paroxetina (Seroxat). Ele determina putine efecte secundare cardiovasculare si
anticolinergice, dar pot produce tulburari dispetice, anxietate, insomnii si emaciere. Alte
grupe de medicamente sunt reprezentate de preparatele care cresc recaptarea serotoninei:
tianptin (Coaxil), si antidepresivele tetraciclice (Mianserin).
Pacientii cu depresie aparent rezistenta la tratamentul antidepresiv standard
adeseori nu au primit medicamentul adecvat sau nu au fost complianti la tratament.
Depresia pacientului care nu si-a terminat tratamentul antidepresiv cu substanta adecvata
nu constitue o depresie rezistenta la tratament.
Pentru pacientii care intr-adevar nu reactioneaza sau reactioneaza insuficient la
antidepresivul adecvat exista urmatoarele optiuni: trecerea pe un alt antidepresiv sau
folosirea unei strategii de suplimentare sau combinare. Argumentarea se refera la
asocierea unui agent care nu este antidepresiv, cum ar fi: litiul, hormonii tiloidieni,
psihostimulentele. In strategia de combinare se asociaza doua antidepresive cu mecanism
diferit de actiune pentru efect sinergic. Exista mai multi factori care determina alegerea
uneia dintre cele doua optiuni, de exemplu: severitatea bolii, efectele adverse ale
medicamentului in prima treapta, faptul ca pacientul este sau nu de acord sa ia mai multe
medicamente.
Cu toate achizitiile de numeroase preparate antidepresive, inca se mai intalnesc
multe dificultati in tratamentul starilor depresive, iar antidepresivul ideal pare sa fie
numai un vis a carui descoperire nu se stie sigur ca se va realiza vreodata.
9
abundenta fantasmelor delirante. Uneori, poate fi indicata la mult timp dupa episodul
depresiv, dar cu multa prudenta! Acesta poate fi resimtita ca un fel de inchizitie,
riscand,in cursul explorarii ,,profunzimilor indepartate” sa trezim amintiri, sentimente si
sa starnim furtuna intr-un univers al invinovatirilor recente.
Psihoterapia de tip analitic se adreseaza depresilor nevrotico-reactionale pentru
a depasi situatia conflictuala declansatoare si pentru a constientiza elementele
potentatoare venite din copilarie, pastrate in memoria afectiva, pentru ca psihanalistii au
deseori dreptate cand afirma ca nu exista depresii nevrotice actuale.
Psihoterapia de sustinere si indicatie este adaptata nevoilor subiectului aflat,
deseori, pe o orbita a disperarii, a renuntatii. Aceasta este ,,dialectica sentimentala” a lui
Dubois, ,,directia morala” a lui Janet. Bolnavul expune intamplarile aparute, iar
terapeutul analizeaza elementele reale sau simbolice intr-un climat binevoitor, intim,
putand interveni in problemele existentiale: conflicte emotionale, dificultati materiale sau
profesionale.
2. Organizari existentiale. Investigarea circumstantelor aparitiei depresiei pune
deseori in evidenta factorii predispozanti sau declansatori ai episodului depresiv.
Dificultatile materiale, conflictele emotionale si conditiile profesionale trebuie sa fie
investigate cu grija. In orice depresie trebuie sa fie facuta o analiza a contextului in care a
aparut. Obiectivul acesteia este de a evita sau de a impiedica factorii vitali care par sa fi
provocat sau favorizat episodul patologic.
3. Medicamente care previn recaderile. Acestea sunt de doua feluri:
antidepresive prescrise in cure scurte si reglatori ai dispozitiei, care pot fi asociate intre
ele.
A) Regatorii dispozitiei
a) Sarurile de litiu sunt capul de lista. Litiul poate fi prescris pentru a preveni
recaderile in psihoza maniaco-depresiva pe o perioada indelungata, ca tratament de
intretinere, uneori chiar toata viata. Acesta e administrat sub forma unor saruri: carbonat
sau gluconat. Litiul poate fi oprit fara probleme, fara sa apara fenomene de dependenta.
Dupa oprirea tratamentului, boala isi urmeaza cursul anterior, oricare ar fi fost rezultatul
obtinut. In acest sens tratamentul are o actiune de suspendare si nu una curativa. Uneori,
dupa ani de zile, oprirea tratamentului nu este urmata de recaderi, dar acestea sunt cazuri
rare.
b) Carbamazepina, prescrisa in epilepsie, este un alt reglator al dispozitiei. Acesta
este prescrisa pentru prevenirea recaderilor. Carbamazepina este foarte bine tolerata, dar
actiunea ei este doar de suspendare.
c) Alte substante care par sa previna recaderile: valpromida si valproatul.
B) Antidepresivele cu administrare indelungata
Mentinerea tratamentului antidepresiv dupa episod are drept scop prevenirea
recaderilor. Substantele trebuie sa fie utilizate in aceeasi doza ca pentru vindecarea
depresiei. Supravegherea medicala este necesara pentru a evita unele efecte nedorite.
Formele bipolare nu au nevoie de o preventie prin antidepresive deoarece duc la aparitia
crizelor maniacale in jumatate dintre cazuri. Preventia este indicata formelor unipolare
ale depresilor endogene si depresiilor nevrotice recidivante (in cazul acestora litiul nu are
efect).
4. Calatoriile. Clima . Calatoriile sunt recomndate depresivilor conform unei
traditii invechite, pentru a ,,schimba ideile” si a alunga tristetea, dar noile decoruri nu
10
modificau starea lor de spirit; nu exista calator fara bagaje. Clima nu ajuta nici ea. Muntii
Jura, in mod deosebit, cu lacurile sale linistite si cu padurile sale, par a avea o actiune
sedativa, la fel ca unele statiuni termale. Marea! In special Oceanul Atlantic, Marea
Manecii, prin actiunea lor stimulanta, nu sunt pe placul subiectilor ,,nervosi”. Leon
Duadet scria: ,,Marea ii ucide pe cei slabi si ii face sa explodeze pe pletorici”. Pe scurt, ea
nu ar trebui recomandata decat celor care o suporta.
Statisticile medicale de pe intreg mapamondul ne ofera niste date alarmante: se
pare ca circa o treime din pacientii care intra intr-un cabinet de medicina generala au cel
putin o problema psihica. ,,Regina” acestor tulburari este depresia; titulatura se datoreaza
in mare parte incidentei destul de mari a depresiei (afecteaza indivizi din cele mai variate
medii, cu varste, sexe, profesii, religii diferite), dar impactului economic si social urias.
Depresia, desi a fost una dintre primele manifestari psihopatologice semnalate
inca din antichitate, datorita hotarelor sale insuficient delimitate, ramane mereu noua si in
actualitate, motiv pentru care ea constitue si azi una dintre temele prinscipale ale
cercetarii psihiatrice.
I. Istoricul cazului:
A. Date de identificare:
- V. A. are 25 ani , naţionalitate romana, locuieşte în Targu- Jiu;
-a absolvit Facultatea de Stiinte Economice, momentan este somera,
necasatorita;
B. Acuze principale:
- stare de neliniste
- agitatie
- insomnii
- energie scazuta
11
In prezent, parintii au internat-o la Clinica si au vizitat-o doar la inceput, iar sora
niciodata deoarece acesta ,,este casatorita si are copil mic”. Desi este constienta de
situatia ei, pacienta spera sa fie lasata sa plece acasa.
Se simte dependenta de parintii ei, dar nu vrea sa fie o povara pentru ei.
Este terorizata in permanenta de ideea ca va ramane singura si nu se va descurca. Aceste
idei ii provoaca o neliniste permanenta si insomnii.
Pacienta afirma ca in liceu i-a placut psihologia, iar in clasa a X-a a avut si ea
de realizat un studiu de caz, dar ,, m-am ferit sa-l fac”. A terminat facultatea de Stiinte
Economice, dar nu se simte in stare sa faca fata unui serviciu.
- Interviul
- Observatia spontana
- Testul pentru masurarea inteligentei – Raven Standard
Pacienta accepta cu usurinta participarea la interviu. Mi-a povestit despre viata ei,
cum a ajuns sa fie internata. Relata foarte linistita dar tristetea era vizibila pe chipul ei si
se simtea si timbrul vocii. A fost dornica sa efectueze testul Raven si vroia foarte mult sa
reuseasca sa-l finalizeze. A avut nevoie de multe pauze deoarce a afirmat ca sarcina este
dificila si o solicita mult.
I-am acordat feed-back in permanenta pentru a o incuraja sa persevereze. Era
neincrezatoare, afirmand de cateva ori ca noi ii spunem ca rezolva bine sarcina doar asa,
ca sa treaca mai departe. Se subestima in permanenta.
La sfarsitul testului i-am comunicat rezultatele, dar tot nu credea ca a rezolvat
bine. Ne-a cerut totusi sa-i scriem rezultatele pe o coala de hartie pentru a le arata
medicului care o supravegheaza. A marturisit ca probabil nu o sa arate rezultatele
deoarece “nu-i place sa se laude”, dar credem ca un alt motiv era faptul ca nu avea
incredere in persoana mea si se temea sa nu se faca de rusine in fata medicului daca ii va
arata.
Cand a luat coala cu rezultate am observat ca ii tremurau mainile.
12
V. Status mental
Qi = 110
Scoruri Scoruri
asteptate obtinute
12 12 0
11 11 0
10 10 0
10 11 +1
6 5 -1
13
integrare a relaţiilor. Scorul total la M.P (s) este influenţat pe lângă factorii amintiţi, de
capacitatea inductivă, de înţelegerea relaţiilor spaţiale etc. şi de factori nonintelectuali de
personalitate (temperament, afectivitate, motivaţie etc.)
Testul M.P. (s) cuprinde 60 de itemi sau probe elementare. Fiecare item constă
dintr-un desen abstract, adesea dintr-un grupaj de figuri (“matrice”), din care lipseşte o
parte (un element). În urma examinării matricei, subiectul trebuie să decidă care este
figura unică (din cele 6 sau 8 oferite pe aceeaşi planşă sub matrice) potrivită pentru
“încheierea” corectă a matricei. Probele simple sunt grupate în serii de câte 12 matrici,
seriile fiind notate de la “A” la “E”. Fiecare serie dezvoltă o temă diferită (“A” -
stabilitatea de relaţii în structura matricei continue; “B” - analogii între perechile de
figuri ale matricei, “C” - schimbări progresive în figurile matricei; “D” - permutări, adică
grupări de figuri în interiorul matricei; “E” - descompuneri în elemente ale figurilor
matricei). Testul M.P. (s) deşi cuprinde un singur gen de sarcini, prin varietatea temelor
sale poate evidenţia, în strânsă legătură cu inteligenţa generală, capacitatea de restruc-
turare (mobilitatea - rigiditatea mintală) şi de transfer întrucât subiectul îşi exersează
tehnica de rezolvare în cursul parcurgerii probelor.
VI. Concluzii
VII. Recomandari
5. Concluzii
14
Viata moderna trepidanta, caracterizata printr-un tempo crescut pana la
tracasare, suprasolicitarea, poluarea, automatizarea muncii, somajul, incertitudinea zilei
de maine si altele, constitue factori de baza ce explica incidenta crescuta a starilor
depresive (si in special a celor psihogene), a caror prevalenta se ridica la 4-6% din
populatie, ceea ce inseamna ca in fiecare zi se intalnesc pe mapamond peste 250 milioane
de subiecti depresivi. Aceasta prevalenta este mai ridicata in mediul urban, atat in tarile
dezvoltate si industrializate, cat si in cele aflate in tranzitie spre economia de piata.
Actualmente, in vederea gasirii celor mai adecvate metode si mijloace de
diagnostic, tratament si profilaxie, pe langa cunosterea factorilor depresogeni, si a
structurii personalitatii depresivilor, un rol important trebuie acordat si fenomenologiei
psihopatologice, prin care se manifesta depresia insusi. ,,Nu exista dubii asupra faptului
ca desfasurarea cu pasiune a unei activitati orgnizate, recunostinta, dragostea, viata
familiala armonioasa, hobby-urile, suportul social corespunzator, organizarea activa a
timpului liber, ca si o viata ordonata cu planuri de viitor, asigura o buna si eficienta
rezistenta psihoafectiva impotriva evenimentelor de viata stresante si depresogene. Iata
factorii care determina o incidenta mai redusa a starilor depresive la persoanele cre-si
folosesc in mod efectiv sursele suportive dinauntrul sistemului lor familial si comunitar”.
(Grecu, 1985).
6. Bibliografie
15