Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Introducere.........................................................................................................................3
2. Prezentare generală.............................................................................................................3
4. Concluzii ……………………………………………………………..…..……………....12
Bibliografie………………………………………………………………............................13
2
1. Introducere
Au trecut peste trei decenii de când Uniunea Europeană a adoptat primul program de
acţiune pentru protecţia mediului. De la o abordare sectorială, europenii au trecut la elaborarea de
strategii de dezvoltare durabilă, integrând mediul în toate componentele politicilor comunitare;
Uniunea a adoptat peste 200 de acte legislative, a dezvoltat un sistem tot mai complex de
instrumente, a promovat cercetarea şi inovarea tehnologică pentru a găsi tehnologii nepoluante, a
dezvoltat eco-pieţe, a încercat să acţioneze la nivelul comportamentelor de consum şi de
producţie (apreciate astăzi ca factor cheie determinant al degradării sistematice a mediului şi a
eco-sistemelor), s-a implicat activ în acţiunea la nivel global în direcţia reorientării politicilor
economice către o dezvoltare durabilă în toate ţările lumii.
2. Prezentare generală
3
Articolul 174 este cel care trasează obiectivele politicii de mediu şi contine scopul acestei politici
(asigurarea unui înalt nivel de proteţie a mediului ţinând cont de diversitatea situaţiilor existente
în diferite regiunii ale Uniunii.) În completarea acestuia, Articolul 175 identifică procedurile
legislative corespunzătoare atingerii acestui scop şi stabileste modul de luare a deciziilor în
domeniul politicii de mediu, iar Articolul 176 permite statelor membre (SM) adoptarea unor
standarde mai stricte.
Acestor articole li se adaugă peste 200 de directive, regulamente şi decizii adoptate, care
constituie legislaţia orizontală şi legislaţia sectorială în domeniul protecţiei mediului. Legislaţia
orizontală cuprinde acele reglementari ce au în vedere transparenţa şi circulaţia informaţiei,
facilitarea procesului de luare a deciziei, dezvoltarea activităţii şi implicării societăţii civile în
protecţia mediului. Spre deosebire de aceasta, legislaţia sectorială se refera la sectoarele care fac
obiectul politicii de mediu (gestiunea deşeurilor, poluarea fonică, calitatea apei, calitatea aerului,
schimbări climatice, controlul poluării industriale, protecţia naturii, protectia solului, substanţe
chimice, organisme modificate genetic si protecţia civilă – care se regăsesc în planurile de acţiune
şi în strategiile elaborate).
Comisia Europeană, DG Mediu. Direcţia Generală (DG) Mediu din cadrul Comisiei Europene a
fost creată în anul 1981 şi este direct responsabilă pentru elaborarea şi asigurarea implementării
politicii de mediu. Rolul său este de a iniţia noi acte normative în domeniu şi de a se asigura că
măsurile adoptate vor fi implementate de SM.
Consiliul Ministrilor Mediului este parte a Consiliului Uniunii Europene (CUE) şi se reuneşte
formal de patru ori pe an şi informal de 2 ori pe an (câte 2 consilii formale, şi câte un consiliu
4
informal pe perioada unei Preşedenţii), în scopul coordonării politicilor de mediu ale SM.
Deciziile Consiliului se adoptă cu majoritate calificată în co-decizie cu Parlamentul European.
COREPER, acronimul francez sub care este cunoscut Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi,
include două organisme şi anume:
- Coreper I, format din ambasadorii adjuncţi ai reprezentanţelor permanente ale Statelor
Membre de pe lângă UE şi se axează pe probleme de mediu, competitivitate, agricultură,
pescuit, cultură, tineret, transport, energie, sănătate şi probleme sociale;
- Coreper II, format din ambasadorii reprezentanţelor permanente ale Statelor Membre de pe
lângă UE şi se axează pe probleme de politică externă, probleme financiare şi de protecţie
civilă.
COREPER este format din reprezentanţii statelor membre, fiind un organ permanent, de natură
diplomatică, care pregăteşte şedinţele Consiliului, propunerile de decizii precum şi propunerile de
compromis.
În cadrul Consiliului funcţionează două grupuri de lucru pentru problematica de mediu: grupul de
lucru mediu - J1 şi grupul de lucru privind aspectele internaţionale legate de mediu – J2, grupuri
care pregătesc lucrările COREPER 1. În cadrul acestor Grupuri de lucru sunt analizate din pucnt
de vedere tehnic proiectele de acte normative.
Preşedinţia Consiliului este asigurată prin rotaţie, pe o perioadă de 6 luni de fiecare stat membru.
În timpul unei preşedinţii toate reuniunile consiliilor, COREPER, grupurilor de lucru, precum şi
toate organele interguvernamentale sunt prezidate de acelaşi stat.
5
Comitetul economic şi social are un rol consultativ în procesul de decizie şi ilustrează
generalitatea politicii de mediu. Acest Comitet a fost creat prin Tratatul de constituire a
Comunităţii Economice Europene din 1957 cu scopul de a reprezenta interesele diverselor
grupuri economice şi sociale. Este format din 222 de membri, împarţiţi în trei grupe: patroni,
lucrători şi reprezentanţi ai unor domenii de activitate (fermieri, meseriaşi, profesiuni liberale,
reprezentanţi ai consumatorilor, comunitatea ştiinţifică şi academică, cooperative, familii, mişcări
ecologiste etc.). Membrii sunt numiţi pentru o perioada de patru ani, pe baza unei decizii adoptate
în unanimitate de către Consiliu.
Acest Comitet este consultat înainte de adoptarea unui mare număr de documente, şi poate să
emită o serie de avize din proprie iniţiativă. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la
Amsterdam, Comitetul Economic şi Social trebuie consultat cu privire la o gama mai largă de
probleme (noua politică a locurilor de muncă, probleme sociale, sănătate publică) şi poate fi de
asemenea, consultat şi de către Parlamentul European.
Comitetul regiunilor a fost instituit prin Tratatul de la Maastricht din 1992, iar acum este compus
din 344 membri şi un număr egal de supleanţi. Toţi sunt numiţi pe o perioadă de patru ani de către
Consiliu, pe baza unei propuneri din partea Statelor Membre. Fiecare stat îşi alege membrii
conform propriei proceduri, dar delegaţiile reflectă echilibrul general de pe plan politic, geografic
şi regional/local din cadrul Statului Membru. Membrii Comitetului Regiunilor sunt reprezentanţi
aleşi sau actori-cheie din cadrul autorităţilor locale sau regionale din regiunea lor de origine.
Acest Comitet are, de asemenea, rol consultativ şi asigura implicarea autorităţilor regionale şi
locale în procesul de decizie la nivel comunitar. Aspectele de mediu sunt responsabilitatea
Comisiei 4, alături de planificarea spaţială şi de problemele referitoare la politica urbană şi
energie.
1
Parteneriatul Euro-Mediteraneean – alcătuit din 37 de state membre (27 de state membre ale UE şi 10 state
Mediteraneene (Algeria, Egipt, Israel, Iordan, Liban, Maroc, Palestina, Siria, Tunisia, Tunisia şi Turcia)
2
Grup de 70 de ţări membre din zona Africa – Caraibe - Pacific
3
Argentina, Brazilia, Uruguay şi Paraguay
6
Comitetul Regiunilor a fost instituit pentru a se ocupa de două mari probleme:
1. Aproximativ două treimi din legislaţia comunitară este implementată la nivel local sau
regional, de aceea era logic ca reprezentanţii autorităţilor locale şi regionale să aibă cuvântul
lor de spus în cadrul procesului de elaborare de noi legi comunitare.
2. Există în acea perioadă temerea că cetăţenii ar putea fi excluşi de la construirea Uniunii.
Implicarea nivelului administraţiei cea mai apropiată de oameni, a fost unul dintre modurile
de a depăsi această îndepartare.
Consiliul UE este asistat de comitete şi grupuri de lucru, care pregătesc deciziile. Existenţa
anumitor comitete este prevazută de tratate (de exemplu, Articolul 36 - Comitetul pentru justiţie
şi afaceri interne), iar altele sunt comitete ad-hoc, precum Comitetul pentru probleme culturale,
care evaluează propunerile cu privire la cooperarea culturală, pregateşte dezbaterile Consiliului şi
urmăreste acţiunile întreprinse ulterior. Aceste comitete sunt formate din reprezentanţi ai statelor
membre plus un membru al Comisiei. În paralel, diferite grupuri de lucru desfăşoară lucrările
pregătitoare pentru Coreper. În timp ce unele sunt constituite pe o bază temporară pentru a
7
rezolva o anumită problemă, există grupuri care se ocupă de un anumit sector şi se întâlnesc
periodic.
Textele legislative adoptate includ principii generale care trebuie respectate. Uneori sunt necesare
măsuri mai precise, de transpunere în practică a principiilor. În acest caz, textul prevede
instituirea unui comitet în cadrul Comisiei, având drept scop adoptarea deciziilor potrivite. Aceste
comitete sunt formate din experţi numiti de către statele membre şi sunt conduse de către
Comisie, iar funcţionarea lor respectă regulile stabilite de Consiliu printr-o decizie cunoscută ca
Decizia cu privire la comitologie.
În acest sens există circa 300 de comitete, în domeniile industriei, politicii sociale, agriculturii,
mediului (circa 35 de comitete), pieţei interne, cercetării şi dezvoltării, protecţiei consumatorului
şi securitătii alimentare.
Obiectivele care stau la baza politicii de mediu a Uniunii Europene sunt clar stipulate de Articolul
174 al Tratatului CE şi reprezintă:
conservarea, protecţia şi îmbunatăţirea calitătii mediului;
protecţia sănătaţii umane;
utilizarea raţională a resurselor naturale;
promovarea de măsuri la nivel internaţional în vederea rezolvării problemelor de mediu la
nivel regional.
Politica de mediu a UE s-a cristalizat prin adoptarea unor serii de măsuri minime de protecţie a
mediului, ce aveau în vedere limitarea poluării, în anii ’90 parcurgând un proces care s-a axat pe
identificarea cauzelor acestora, precum şi pe nevoia evidentă de a lua atitudine în vederea
stabilirii responsabilităţii pentru daunele aduse mediului. Această evoluţie conduce la delimitarea
principiilor de acţiune: principiul «Poluatorul plăteste», prevenirii, precauţiei în luarea
deciziilor, asigurării unui nivel ridicat de protecţie a mediului, integrării cerinţelor de protecţie a
mediului în definirea şi implementarea altor politici comunitare şi al proximităţii.
Instrumentele utilizate sunt dispozitii legislative, în special directive fixând norme de calitate de
mediu (niveluri de poluare); norme aplicabile procedurilor industriale (norme de emisii, de
conceptie, de exploatare); norme aplicabile produselor (limite de concentraţie sau de emisie
pentru un produs dat); programe de acţiune în favoarea protectiei mediului; programe de ajutor
financiar.
8
3. Mecanismele politicilor de mediu
9
impuse. Mai nou, agenţii economici caută să-şi elaboreze şi să-şi întocmească propriile strategii şi
proceduri, ca măsuri complementare pentru îndeplinirea cerinţelor impuse prin sistemul de
reglementări.
10
sunt tot mai mult corelate cu obiectivele politicii de mediu, atât prin finanţarea unor programe
specifice, cât şi prin integrarea considerentelor de mediu în implementarea diferitelor proiecte.
Sistemul finanţează acţiuni extrem de diverse, de la proiecte de anvergură (spre exemplu, de
ameliorare a calităţii mediului, dezvoltarea infrastructurii), până la proiecte de finanţare a
Organizaţiilor Non – Guvernamentale sau a IMM. În prezent, 16,5% din FEDER şi 50% din
Fondul de Coeziune finanţează direct programe de mediu. În plus, contribuţia fondurilor
structurale la protecţia mediului trebuie evaluată şi prin impactul indirect pe care îl produce, prin
ameliorarea condiţiilor economice şi sociale în regiunile relativ slab dezvoltate. Pe viitor se
anticipează o întărire a condiţionalităţii de mediu în utilizarea fondurilor structurale, prin
aplicarea principiului integrării.
CONCLUZII
5
În 1983, a fost adoptată declaraţia privind Politicile de Mediu şi Procedurile de Corelare cu Dezvoltarea
Economică.
11
Protecţia mediului reprezintă astăzi în Uniunea European ă o politic ă orizontal ă, cu rol de
principiu în elaborarea şi aplicarea tuturor politicilor Comunit ăţii şi statelor membre. Abordarea
integrată ţine de evoluţiile la nivelul strategiilor generale de integrare din ultimul deceniu al secolului
trecut care s-au
adaptat treptat modelului dezvoltării durabile. Tratatul de la Maastricht ridic ă protec ţia mediului la
„rangul” de politică comunitară, iar Tratatul de la Amsterdam include principiul dezvolt ării durabile ca
unul dintre obiectivele comunitare şi stabileşte aplicarea principiului integr ării mediului în politicile
sectoriale.
În cei peste 30 de ani de acţiune comunitară în domeniul protec ţiei mediului, Comisia apreciaz ă
că principalele rezultate obţinute sunt: diminuarea reziduurilor industriale, limitarea sau interzicerea
utilizării unor substanţe toxice, cu riscuri ridicate pentru mediu şi s ăn ătate, diminuarea acidific ării
apelor, ameliorarea gestionării deşeurilor, ameliorarea calit ăţii apelor, aerului şi solului. Pentru
ameliorarea impactului PEM, anii următori vor acorda prioritate acelor strategii şi instrumente care vor
promova o mai bună corelare între obiectivele de mediu şi cele ale pie ţei libere (în special prin
modificarea comportamentelor de producţie şi de consum) şi se va urm ări o integrare mai eficace şi mai
coerentă a
mediului în politicile sectoriale. În plus, una dintre marile provoc ări o va constitui şi aplicarea politicii de
mediu în noile ţări membre.
12
BIBLIOGRAFIE
Comisia Comunităţilor Europene (2002a), Opter pour un avenir plus vert. L’Union européenne et
l’environnement, Direction générale de la presse et de la communication Publications B-1049,
Bruxelles
13