Antianemicele

Fierul, vitamina B12 şi acidul folic sunt substanţe neînrudite din punct de vedere chimic,
dar care sunt indispensabile unei eritropoieze normale. Deficitul oricăreia dintre ele conduce la
apariţia anemiei. În deficitul de fier hematiile sunt mici (microcite) şi palide, cu hemoglobină
puţină (hipocrome), dând naştere anemiei hipocrome microcitare, sau feriprive. Deficitul de
vitamină B12 şi de acid folic (necesare pentru sinteza normală de ADN) determină o
hematopoieză anormală, cu afectarea tuturor liniilor celulare şi cu apariţia anemiei caracteristice
– anemia megaloblastică.

Fierul
Metabolismul fierului este “închis”, în sensul că, practic, nu există mecanisme pentru
excreţia fierului din organism; metalul este recirculat şi refolosit în cea mai mare parte.
Cantitatea totală de fier din organism este de 2-4g, din care aproximativ 70% este conţinut în
hemoglobină, 10-20% este cuprins în depozite, sub formă de feritină şi hemosiderină, şi
aproximativ 10% este conţinut în mioglobină. Aportul zilnic de fier alimentar este între 8-20mg,
din care se absorb mai puţin de 10% la individul normal, dar cantitatea acoperă necesarul zilnic
de fier, care se situează între 1-1,5mg.
Fierul medicamentos este indicat pentru tratamentul anemiilor feriprive care sunt
datorate, de cele mai multe ori, pierderilor patologice, prin sângerare. Rareori deficitul de fier
apare în urma sindroamelor de malabsorbţie sau prin deficit de aport. De asemeni, fierul
medicamentos este indicat profilactic, în trimestrele II şi III de sarcină şi la copiii aflaţi în
perioada de creştere, când necesarul este sporit. La bolnavul anemic rata de absorbţie a fierului
de la nivel intestinal este sporită, în conformitate cu necesarul organismului.
De obicei administrarea fierului se face oral. Se utilizează săruri feroase, care se absorb
mai bine decât cele ferice. fracţionat în 3 prize şi administrat pe stomacul gol, pentru o absorbţie
cât mai bună. Dintre preparatele pentru administrare orală sulfatul feros conţine 20% fier, iar
glutamatul feros (glubifer) 21-22% fier.
Oral se absoarbe peste 30-40% din cantitatea necesară.
Glubifer drajeuri ce conţin glutamat feros. Se administrează 3x2 sau 3x1 draj/zi.
Ferglurom fiole buvabile ce conţin gluconat feros; conţine 12%
fier. Se administrează 100-200 mg de 3 ori pe zi.
Ferro-Gradumet comprimate enterosolubile de sulfat feros, care cedează treptat
fierul. Un comprimat conţine 105 mg fier. Se administrează 1 comprimat pe zi, dimineaţa.
Tardyferon drajeuri de sulfat feros care cedează treptat fierul.
Ferronat sirop ce conţine fumarat feros. Dozele uzuale sunt de 600 mg/zi.
Fer-sol fiole buvabile conţine fericolinat.
Ferrum Hausman sirop şi fier polimaltozat fiole buvabile conţin un complex de
hidroxid fier trivalent polimaltozat.
Efecte adverse: acţiunea iritantă asupra mucoasei intestinale cu apariţia inapetenţei,
greţurilor, durerilor epigastrice; de aceea se administrează după mesele principale. Formele
lichide colorează smalţul dentar. Datorită fixării hidrogenului sulfurat (stimulent fiziologic al
peristaltismului) deseori se produce constipaţie.
 Fierul medicamentos poate fi administrat şi parenteral, intramuscular sau intravenos.
Administrarea parenterală a fierului este recomandată în situaţii de excepţie, când nu este
posibilă administrarea orală:
Dextriferon conţine fier polimaltozat, un complex polizaharidic al fierului. La început
se administrează ½ fiolă apoi 1 fiolă la 2-3 zile.Unele preparate se injectează i.m. profund,
altele pot fi injectate i.v. lent. O fiolă a 2 ml soluţie conţine 100 mg fier.
Jectofer este un complex feric cu sorbitol şi acid citric. Se administrează i.m. profund.
Oxid feric zaharat (Venofer) este un complex hidroxid feric- sucroză. Se poate
administra i.v., până la 300 mg/zi (echivalentul a 120 mg Fe).
Efecte adverse: acţiune iritantă locală puternică, de aceea se administrează i.m.
profund; tulburări vaso-motorii. Ionii de Fe formează microprecipitate cu proteinele
plasmatice, determinând astfel o reacţie vasomotorie, colaps, ischemii, spasme ale musculaturii
netede; supradozarea poate provoca hemosideroză.
Intoxicaţia acută cu fier se realizează pe cale orală şi este periculoasă la copii,
provocând gastroenterită acută, afectarea ficatului şi fenomene toxice sistemice prin
absorbţia fierului, tulburări hemodinamice (colaps, lipotimie, etc). Ca antidot specific se
foloseşte deferoxamina (Desferal), care este un chelator specific al fierului.

Vitamina B12 şi acidul folic

Vitamina B12 Cobalaminele se găseşte sub 2 forme stabile ca medicament:
cianocobalamina şi hidroxicobalamina.
Deficitul de vitamină B12 apare în general prin lipsă de aport: fie datorită incapacităţii
mucoasei gastrice de a secreta factor intrinsec, fie la bolnavii gastrectomizaţi sau cu rezecţie de
ileon terminal, fie la persoanele strict vegetariene. Avitaminoza se manifestă prin anemie
megaloblastică (hematii cu volum corpuscular mediu peste 110fL) şi leziuni neurologice de tip
nevrită periferică (datorate sintezei deficitare a lipidelor care alcătuiesc teaca de mielină).
Administrarea de vitamină B12 provoacă foarte repede (2-3 zile) ameliorare spectaculoasă.
Transformarea normoblastică a măduvei începe la 12 ore de la prima administrare; criza
reticulocitară se înregistrează între 5-10 zile de la începutul tratamentului. Leziunile neurologice
se corectează în câteva săptămâni, dar cele vechi pot uneori să nu fie influenţate. Vitamina B12 se
administrează injectabil intramuscular sau subcutanat, 100g zilnic 1-2 săptămâni, apoi
intervalul se poate creşte, dar este necesar ca pacientul să primească 2000g în primele 6
săptămâni. Nu există risc de intoxicaţie deoarece surplusul se elimină urinar. Tratamentul se
continuă toată viaţa, cu câte 100g lunar. Există şi preparate orale de vitamina B12, complexate
cu factor intrinsec, dar s-a observat că bolnavii trataţi astfel dezvoltă rapid anticorpi anti factor
intrinsec, şi tratamentul devine ineficient.
După absorbţie se depozitează în ficat. Excesul se elimină renal.
Acidul folic se găseşte în legume (este distrus însă prin fierbere), ouă, carne, care asigură
la om un aport zilnic de 0,05-2mg, cantitate ce acoperă necesarul (0,05-0,2mg) şi contribuie la
formarea depozitelor (5-20mg în ficat şi alte ţesuturi). Carenţa de folaţi apare de obicei prin
deficit de aport şi se manifestă prin anemie megaloblastică. Corectarea ei după administrarea de
acid folic este promptă (începe după 2 zile); criza reticulocitară apare după 5-7 zile; deficitul
neurologic nu este corectat de simpla administrare de acid folic. Acidul folic se administrează
oral 1-5mg/zi. Nu există risc de intoxicaţie deoarece surplusul se elimină urinar.
 Calciul şi fosfaţii

Calciul şi fosfaţii, constituenţi minerali majori ai osului şi care prezintă de asemenea

roluri importante pentru funcţionarea celulară în ansamblu, sunt elemente esenţiale în
remodelarea osoasă.
Peste 95% din cantitatea totală de calciu (1-2 kg) din organismul unui adult şi 85% din
cea de fosfaţi (1 kg) se află în oase, principalul rezervor al acestor minerale. Restul se găseşte în
sânge, în lichidul extra- şi intracelular, fiind în echilibru cu cel osos.
Calciul şi fosfaţii sunt absorbiţi la nivel intestinal (duoden şi jejunul proximal) într-un
procent de aproximativ 30% din cantitatea ingerată. Sunt excretate renal şi în mare parte (peste
85%) reabsorbite în tubii contorţi distali.
Dinamica osoasă este complexă, suferind remodelări constante în timpul vieţii, sub
influenţa diferiţilor factori umorali şi hormonali, dintre aceştia hormonii sexuali fiind cei
esenţiali. Remodelarea fiziologică a osului este un proces de reglare locală şi se realizează prin
intervenţia principalelor tipuri de celule osoase: osteoblastele, răspunzătoare de formarea osului
şi osteoclastele, responsabile de resorbţia osoasă. Secvenţa continuă sinteză-distrucţie
(remodelarea osoasă) evoluează sub formă de cicluri de 6 luni şi este influenţată de diverşi
stimuli (dietă, hormoni, medicamente) care influenţează astfel masa totală a osului.
Hipocalcemia de multiple cauze (hipoparatiroidism, hipovitaminoză D, sindroame de
malabsorbţie, insuficienţă renală) se manifestă prin tetanie cu hiperexcitabilitate musculară,
parestezii, convulsii, confuzie mintală. Este o indicaţie majoră de administrare de săruri de
calciu, pe cale parenterală sau orală.
Preparatele parenterale de calciu (Ca) sunt gluconatul de calciu, glubionatul de calciu,
levulinatul de calciu şi clorura de calciu; ultima, datorită efectului iritant, nu se injectează decât
pe cale intravenoasă.
Dintre formele orale, există carbonatul de calciu (40% Ca), lactatul de calciu (13% Ca),
glubionatul de calciu (6,5% Ca), gluconatul de calciu (9% Ca), levulinatul de calciu, citratul de
calciu (17%Ca).
În esenţă, pentru tratamentul injectabil se preferă gluconatul de calciu, deoarece are cel
mai redus efect iritant asupra venelor, iar pentru tratamentul oral se preferă carbonatul de calciu,
datorită conţinutului crescut în calciu (40%), a efectelor antiacide suplimentare şi a unui preţ
scăzut. Are dezavantajul efectului constipant la doze de peste 2 g Ca/zi. Alături de indicaţia
majoră în hipocalcemii, sărurile de calciu pot fi indicate şi în osteoporoză, definită ca o
distrucţie osoasă anormală, cu predispoziţie la fracturi, precum şi în hiperkaliemie, caz în care
care calciul combate unele efecte miocardice ale concentraţiilor serice mari de potasiu.

Vitamina D este implicată în homeostazia calciului şi fosfaţilor, iar la nivel osos

participă la mineralizarea normală a oaselor. Administrată la cei cu osteoporoză asigură
absorbţia intestinală a unei cantităţi de calciu suficiente pentru procesul de remineralizare şi în
plus inhibă secreţia de PTH şi stimularea turnover-ului osos de către acesta. Preparate:
colecalciferol (Vigantoletten - comprimate, Vitamina D3 hidrosolubilă - fiole pentru injecţii),
ergocalciferol (Vitamina D2 - soluţie uleioasă buvabilă), alfacalcidol (Alpha D3 - capsule
gelatinoase), calcitriol (Rocaltrol - capsule).
 Incompatibilităţile farmaceutice
Incompatibilităţile farmaceutice au loc înaintea pătrunderii medicamentelor în
organism. Pentru soluţiile injectabile sau perfuzii pot
surveni complexări, precipitări, oxidări sau reacţii fizico-chimice cu apariţia inactivării.
Exemple:
 Aminofilina nu se amestecă cu nici un alt medicament în seringă, iar în perfuzie nu se amestecă
cu clorura de calciu, penicilina G, noradrenalină, izoprenalină.
 Ampicilina nu se amestecă cu alte medicamente.
 Atropina sulfat nu se amestecă cu bicarbonat de sodiu, noradrenalină.
 Bicarbonatul de sodiu nu se amestecă cu săruri de calciu, atropină, adrenalină.
 Calciul gluconat nu se amestecă cu bicarbonat şi tetracicline.
 Cloramfenicolul nu se amestecă cu tetraciclinele.
 Dopamina nu se amestecă cu alte medicamente.
 Diazepamul nu se amestecă cu alte medicamente în seringă, nu se diluează.
 Digoxinul nu se amestecă cu alte medicamente.
 Fierul injectabil nu se amestecă cu vitamina C.
 Fitomenadiona (vitamina K1) nu se amestecă cu alte medicamente.
 Furosemidul nu se amestecă cu alte medicamente.
 Gentamicina nu se amestecă cu alte medicamente.
 Heparina nu se amestecă cu gentamicină, barbiturice, opioide.
 Hidrocortizonul hemisuccinat nu se amestecă cu insulină, opioide.
 Insulina nu se amestecă cu aminofilină, heparină.
 Izoprenalina nu se amestecă cu aminofilină, barbiturice, calciu, ser fiziologic.
 Kanamicina nu se amestecă cu alte antibiotice, barbiturice.
 Lidocaina nu se amestecă cu bicarbonat de sodiu.
 Lincomicina nu se amestecă cu alte antibiotice.
 MgSO4 nu se amestecă cu aminofilina, bicarbonatul de sodiu.
 Metotrexatul nu se amestecă cu alte medicamente.
 Noradrenalina nu se amestecă cu aminofilină, bicarbonat de sodiu, ser fiziologic, Ringer lactat.
 Nitroprusiatul de sodiu nu se amestecă cu alte medicamente.
 Oxacilina nu se amestecă cu alte antibiotice, aminofilină, bicarbonat de sodiu.
 Oxitocina nu se amestecă cu aminofilină, bicarbonat de sodiu şi vitamina C.
 Papaverina nu se amestecă cu substanţe acide (vitamina C, heparină).
 Penicilina G potasică nu se amestecă cu aminofilină, vitaminele B, vitamina C, Ringer lactat.
 Tetraciclinele nu se amestecă cu alte medicamente.
 Vitaminele B şi vitamina C nu se amestecă cu aminofilină, antibiotice.