Lp 8

DOZAREA FIERULUI ÎN SER (SIDEREMIA)

Informații generale

Cea mai mare parte a fierului din organism se găsește în compușii hem, în special
hemoglobina și mioglobina. O cantitate foarte mică este conținută în enzimele care utilizează
fierul în schimbul de electroni: peroxidaze, catalaze și ribonucleotid reductaze.
Cea mai mare parte a fierului non-hemic este depozitat sub forma de feritina (grup de
proteine hidrosolubile) sau hemosiderina (complexe fier-proteina incomplet învelite în
unitati peptidice, condensate și transformate în forme insolubile) în macrofage și hepatocite.
Numai o fractiune foarte mica (~0.1%) circulă în plasmă sub formă de Fe3+ legată de o
proteină de transport – transferina.
Fierul legat de transferină este singura sursă fiziologică de fier disponibilă pentru
majoritatea celulelor.
Fierul alimentar se prezintă sub două forme: fierul heminic (din carne și produse de
carne) și fierul nonheminic sau vegetal. Cantitatea de fier nonheminic este mult mai mare
decât a fierului heminic și este mai greu absorbabil datorită altor compuși existenți în plante
de tip oxalați, fitați, taninuri ce formează chelați sau precipitate insolubile.
Vitamina C crește absorbția fierului nonheminic la nivel intestinal.
Homeostazia fierului este asigurată de echilibrul între fierul absorbit ( duoden), fierul
utilizat (la nivel de maduvă osoasă) și fierul stocat (ficat și splină).

Principalele 4 tipuri de celule care determină cantitatea de fier și distribuția acestuia în

organism sunt:
- Enterocitele duodenale (influențează utilizarea fierului)
- Precursorii eritroizi (influențeaza utilizarea fierului)
- Macrofagele (influențează depozitarea și reutilizarea fierului)
- Hepatocitele (influențiază depozitarea fierului și reglarea endocrină)

Fierul este absorbit sub formă ion feros (Fe2+), absorbția sa fiind influențată de
aciditatea gastrica (scade în aclorhidie sau gastrectomie), factori potențiatori și inhibitori
alimentari.
Absorbtia se realizeaza cu ajutorul unor proteine transportoare și cu ajutorul unor
enzime:
o Ferireductaza, care converteste Fe3+ din alimente în Fe2+ pentru transferul în
celulele mucoasei intestinale prin intermediul DMT (transportor metalic
divalent).
o Ferioxidaza (hefaestina), care converteste Fe2+ în Fe3+ la nivelul membranei
bazolaterale, pentru transferul plasmatic.

1
 o Ferroportina este transportorul bazolateral prin care fierul paraseste
enterocitul precum și transportorul fierului de la nivelul macrofagelor (fig.1).

Fig.1

Eliberarea în plasma a fierului este controlata de hepcidine, hormon peptidic, format

din 25 de aminoacizi, sintetizat la nivel hepatic, ce va interactiona cu feroportina, inducând
internalizarea și degradarea acesteia, blocând astfel eliberarea fierului.
(fig.2a si b)

Fig.2a Structura hepcidinei (https://slideplayer.com).

2
 Fig.2b Structura hepcidinei (https://slideplayer.com).

Deoarece organismul uman nu posedă un mecanism fiziologic de eliminare a

excesului de fier, absorbția acestuia este foarte bine controlată, elementul cheie fiind
hepcidina cu rol reglator negativ asupra fierului plasmatic, având ca efect scăderea eliberării
de fier din enterocit și din celulele sistemului reticulo-endotelial.
Sinteza de hepcidina este stimulată de inflamație sau atunci cand depozitele de fier ale
organismului sunt saturate. Hipoxia ca și creșterea necesarului de fier pentru eritropoeza
inhibă sinteza hepatică a hepcidinei.
Afectarea mecanismului reglator al hepcidinei – respectiv a moleculelor semnal ce
intervin în stimularea sau inhibarea sintezei acesteia – are rol în patogeneza unor afecțiuni
datorate tulburărilor metabolismului fierului (anemia feriprivă, hemocromatoza ereditară,
încărcarea cu fier din eritropoieza ineficientă, anemia asociată cu infecții și inflamații, anemia
din boli cronice) (Fig.3).

Fig. 3 Mecanismul reglator al hepcidinei.

3
 Celulele reglează aportul de fier legat de transferină, prin modificarea expresiei
receptorului de suprafață al transferinei 1 (TfR1).
Excreția de fier are loc prin pierderile celulare la nivel gastrointestinal, cutanat și
pierderile menstruale la femeie. Cea mai mare parte a fierului funcțional din organism provine
din reutilizarea fierului deja existent provenit din eritrocitele senescente distruse la nivelul
sistemului reticuloendotelial, în principal din splină.
Cantitatea totala de fier din organism diferă în funcție de vârstă și sex. Nou-nascuții la
termen au ~75 mg Fe/kgc provenit în principal de la mama în timpul trimestrului al treilea de
sarcină. Depozitele de fier scad în timpul perioadei de creștere. După adolescența nevoia de
fier scade, bărbații prezentând o creștere graduală a depozitelor de fier pe parcursul vieții (au
un minim de 50mg Fe/kgc). În schimb, femeile prezintă o pierdere continuă de fier pâna la
menopauză (au ~35mg Fe/kgc); după menopauză femeile acumulează fier, într-un mod liniar,
ajungând la un nivel asemănător bărbaților.

Recomandări pentru determinarea sideremiei (prezența fierului - concentrația

fierului în ser)
• Diagnosticul diferențial al anemiilor în special microcitare și/sau hipocrome;
• Evaluarea anemiei feriprive, talasemiei, anemiei sideroblastice;
• Diagnosticul supraîncarcarii cu fier și hemocromatozei;
• Diagnosticul intoxicației cu fier.

Pregătire pacient - à jeun dimineața (când valorile sideremiei sunt cele mai mari),
înaintea administrarii de preparate de fier/transfuzii de sânge; dacă pacientul a fost transfuzat,
determinarea sideremiei se face după 4 zile. De asemenea trebuie evitate deprivarea de somn,
stres-ul extrem (care scad sideremia) sau chelatorii de fier (deferoxamina).

Principiul metodei:

Fierul prezent în proba de analizat legat de transferină este eliberat datorită acțiunii
guanidinei și redus în mediu acid de la Fe3+ la Fe2+. Ionul de Fe2+ format va reactiona cu
ferrozina si va forma un compus colorat fotocolorimetrabil la 546 nm. Intensitatea coloratiei
compusului este direct proportionala cu concentratia de Fe2+ din proba de analizat.

4
 Reactivi:
R1: (clorura de guanidinium, hidroxil amina, tampon acetat, pH=5)
R2:(ferrozina, acid ascorbic)

Mod de lucru:

Reactivi (µl) M((µl) S(µl) P(µl)

R1 400 400 400
R2 100 100 100
standard - 100 -
ser - - 100
H2O distilata 100 - -

Se agita si se incubeaza 5 minute la 37o C, apoi se citesc absorbantele standardului si

probei fata de martor.(Incubarea este foarte importanta)
Obs : Se poate lucra si cu cantitati duble (800 R1 cu 200 R2 si 200 proba)

Calcul:
Ap/As x Cs = µg/dl
Cs = 200 µg/dl

Valori de referinta:
Barbati: 59-158 µg/dl
Femei : 37-145 µg/dl

Variatii patologice:

1. Deficitul de fier: Scaderea rezervelor de fier survine ori de cate ori aportul sau
absorbtia nu fac fac fata necesitatilor.

- Dieta neadecvată
- Absorbtie deficitara (rezectii de intestin sau stomac, diaree, malabsorbtie)
- Pierderi cronice de sange
- Sarcini repetate

Anemia feriprivă reprezinta cea mai cunoscuta consecință a deficitului de fier. Starea
asiderotica, evoluând o perioada fără anemie, constituie stadiul prelatent al deficitului de fier
și se explică prin aceea că fierul este folosit pentru sinteza de hemoproteine (mai ales
hemoglobina) ca urmare a cresterii receptorilor pentru transferina la nivelul elementelor
tinereale seriei eritrocitare. In consecinta productia de Hb se mentine o perioada de timp pe
seama spolierii rezervelor de fier (fig.4).

5
 Fig.4 Anemie feriprivă.

Cand deficitul de fier se prelungește se instalează anemia microcitară (scade volumul

mediu al eritrocitelor) și se dezvolta leziuni atrofice ale mucoasei digestive.

2. Supraîncărcarea cu fier mai rar întâlnită decât deficitul de fier. Dacă acumulările
de fier se limiteaza la sistemul macrofagelor, excesul de fier nu induce implicit la leziuni ale
celulelor, fenomenul fiind putin nociv. O astfel de stare se numește hemosideroză și poate fi
întâlnită la pacienții cu transfuzii multiple și în infecțiile cronice.

Daca excesul de fier se depune în organe: ficat, pancreas, glande endocrine se produce
o lezare peroxidativa a proteinelor din membrana celulelor, ajungându-se la scleroza
organelor supraîncarcate cu fier. Această stare se numeste hemocromatoză și poate surveni
ca o boala de sine statatoare cauzata de o absorbtie necontrolata si excesiva de fier,
condiționată genetic (defecte genetice la nivelul genei HFE a hemocromatozei), fie ca
urmare a altor îmbolnaviri care duc în mod secundar la acumularea excesivă de fier (fig. 5).

6
Fig.5 Hemocromatoza.