ANTIANEMICELE

Dr. Ana Vătășescu-Balcan

FACTORII HEMATOPOIETICI

 Eritrocitari
 Trombocitari

 Mielocitari
 Factorii
eritrocitari

Vitaminele Stimulantele
(B12, Acidul folic) Fierul
eritropoiezei
FIERUL
 Un element ce se găsește în toate celulele din organism
 Are funcții vitale pentru sănătatea fizică.
FUNCȚIILE FIERULUI
 Transportul oxigenului în organism – leagă
reversibil O2 (hemoglobină, mioglobină)

 Influențează funcționalitatea sistemului imunitar

(formarea de radicali liberi)

 Implicat în producția de energie – constituent al

unor enzime: catalaze, peroxidaze, ribonucleotid
reductaze sau citocromi.
FIERUL – IN ORGANISM
 FIERUL IN ORGANISM

60 kg F 70 kg M
Compuși funcționali
Hemoglobină 1750 mg 2300 mg
Mioglobină 290 mg 320 mg
Enzime 160 mg 180 mg
Transferină 2.5 mg 3 mg
Compuși de depozit
Feritină & hemosiderină 300 mg 1000 mg
Total 2500 mg 3800 mg
 FIERUL – 1. ABSORBTIE
 Aportul alimentar mediu de Fe este 10-15 mg Fe/zi.
 La individul normal se absoarbe aproximativ 5-10% din
cantitatea de Fe ingerată (0,5-1 mg/zi).
 La gravidă absorbția crește la 3-5 mg Fe /zi.
 In timpul menstruației, absorbția intestinală de Fe crește de 2
ori (1-2 mg/zi).

 Locul de absorbție: duoden, jejun proximal; partea distală

a intestinului subțire poate fi implicată în absorbția Fe când
necesarul de Fe nu este acoperit de duoden și jejun proximal.

 Există 2 forme de Fe ce pot fi absorbite:

 a. Fe sub formă de hem – ce se găsește în hemoglobina și
mioglobina din carne
 b. Fe non-hem (Fe3+ - ion feric) – vegetale – este legat de
diferiți compuși organici; pentru a putea fi absorbit Fe non-hem
trebuie să disocieze și să fie transformat in ion feros (Fe2+) de
către o feroreductază.
Fe hem este absorbit
intact de către complexul
HCP1 – heme carrier
protein 1 – ce se găsește
pe porțiunea luminală a
celulelor intestinale.

Fe non-hem este absorbit

de către DMT1 – divalent
metal transporter –
transportorul metalelor
divalente.

Feritina este o formă de

depozit a fierului – un
complex hidrosolubil
alcătuit dintr-un miez de
Fe(OH)3 acoperit de un
înveliș proteic –
apoferitina.

 http://ajpgi.physiology.org/content/289/6/G981
 Reglarea absorbției intestinale a Fe
 Hepcidina este o proteină ce are rol de reglare a absorbției Fe la nivel intestinal.
 Hepcidina inhibă transportul fierului prin legarea de feroportine – niste proteine
localizate pe suprafata basolaterala a enterocitelor și la nivelul macrofagelor si
care au rol in transportul fierului la nivelul celor 2 tipuri de celule. Hepcidina
determină distrugerea acestor feroportine prin intermediul lizozomilor si astfel
determină sechestrarea fierului la nielul celulelor respective => reducând absorbția
fierului din alimente.
 Hepcidina este produsă la nivel hepatic iar expresia sa este controlată de nivelul
fierului din organism si de mediatorii inflamației.
 FIERUL
2. TRANSPORT
 Fe2+ care traversează feroportinele va fi transformat în Fe3+ de către
o feroxidază (hefestina). Apoi Fe3+ este transportat de către
transferină (β-globulină) care leagă 2 molecule de Fe3+. Complexele
Fe-transferină vor transporta Fe către măduva hematoformatoare
unde va fi captat de către celulele eritroide ce posedă receptori
specifici pentru transferină.
Creșterea hematopoiezei
se asociază cu creșterea
numărului de receptori
pentru transferină la
nivelul celulelor
eritroide și cu scăderea
eliberării hepatice de
hepcidină.
 FIERUL
3. DEPOZITAREA
 Fe poate fi depozitat sub formă de feritină (complex hidrosolubil alcătuit din
hidroxid feric + apoferitină) în ficat (macrofage, hepatocit), splină, măduvă
hematoformatoare și celulele intestinale. Când disponibilul de Fe este
crescut, crește și sinteza de apoferitină pentru formarea de feritină și
protejarea organismului de efectele nocive ale Fe.

Mobilizarea Fe de la
nivelul hepatocitelor și
macrofagelor este
controlată de hepcidină
care va regla
feroportinele.
 FIERUL

4. ELIMINAREA
 Nu există mecanisme specifice de eliminarea Fe.
 Deoarece capacitatea organismului de a elimina Fe este f limitată, reglarea
nivelului de Fe se realizează prin modularea absorbției intestinale și a
depozitelor de Fe în funcție de necesitățile organismului.
 Cantități mici se pierd zilnic prin:
 Exfolierea celulelor mucoasei intestinale
 Prin bilă, urină, transpirație
 FIERUL – INDICATIE CLINICĂ
 Tratamentul sau profilaxia ANEMIEI FERIPRIVE =
anemie hipocromă microcitară
 Paloarea tegumentelor, senzație continuă de frig

 Dispnee

 Slăbiciune musculară

 Lipotimie, oboseală

 Tahicardie, TA redusă
 FIERUL – INDICATIE CLINICĂ
 Tratamentul sau profilaxia ANEMIEI FERIPRIVE =
anemie hipocromă microcitară

 Hb ↓
 CHEM ↓

 VEM ↓

 sideremie ↓

 feritină ↓
 transferina (siderofilina) normală sau crescută,
 CTLF (capacitatea totală de legare a Fe măsurată indirect) crescută –
se corelează cu nivelul seric al transferinei
 Reticulocite normale sau crescute
CAUZA DE ANEMIE FERIPRIVĂ

 1. deficit de aport – diete strict vegetariene

 2. necesar crescut – gravide, copii

 3. sângerări cronice – la femei prima cauză de anemie

feriprivă prin sângerare cronică – fibromul uterin; la
bărbați – cancerul colonic, polipii colonici; alte cauze:
ulcer g-d, hermie hiatală, sângerări digestive determinate
de consumul cronic de AINS, sângerări de cauză renală.

 4. scăderea capacității de absorbție a Fierului –

boală celiacă
 OBIECTIVELE TRATAMENTULUI IN
ANEMIA FERIPRIVĂ

1. refacerea Hb – pentru refacerea 1 g de Hb lipsă

sunt necesare 150 mg de Fe elemental

2. refacerea depozitelor – după refacerea Hb se

continuă administrarea suplimentară de Fe până la
o cantitate totală de 400-1000 mg Fe elemental

3. Identificarea și tratarea corespunzătoare a

cauzei care a determinat anemia feriprivă
 PREPARATE CU FIER

ORALE INJECTABILE

Sulfatul feros Complexe coloidale ce conțin un

Gluconatul feros nucleu de fier înconjurat de o
Glutamat feros structură carbohidrată.
Fumaratul feros Particulele coloidale eliberează
Succinat feros lent fierul:
Fier Haussman (complex - Fier sucrozat (Venofer)
de hidroxid de fier (III) – - Fier dextran
polimaltoză – fier polimaltozat) - Fier carboximaltozat (Ferinject)
- Fier izomaltozat (Monofer,
Diafer)
 PREPARATELE ORALE CU FIER
 Doza de Fe și durata tratamentului se calculează ținând
cont de valoarea Hb. Pentru refacerea unui gram de
Hb sunt necesare 150 mg de Fe.

 Din cantitatea de Fe administrată zilnic se absoarbe un

procent variabil 5-30% ce depinde de valoarea Hb:
creșterea Hb va determina o scădere a absorbției
intestinale a Fe. Doza zilnică variază intre 150-400 mg
de Fe elemental administrată în 3 prize.

 Pentru fiecare preparat doza menționată pe formă

farmaceutică reprezintă doza de Fe elemental.

 De ex. 1 comprimat de Tardyferon conține 80 mg Fe2+ ce

se regăsește în 256,3 mg sulfat feros.
 PREPARATELE ORALE CU FIER
 REACȚII ADVERSE
 greață, dureri epigastrice, crampe abdominale

 colorarea scaunului în negru – diagnostic diferențial cu

melena
 constipaŃie deoarece fixează hidrogenul sulfurat, care este
un stimulant fiziologic al peristaltismului
 diaree - semnalează iritaŃia mucoasei intestinale în
condiŃiile acoperirii nevoilor de fier sau ale unui sindrom de
malabsorbŃiE
 pentru pacienții care nu tolerează doze mari de Fe se
recomandă administrarea unor doze mai mici pe perioade
mai lungi de timp deoarece în acest caz corectarea anemiei se
face mai lent.
 UTILIZAREA PREPARATELOR ORALE DE FIER
 Se calculează necesarul de Fe și ținându-se cont de rata
de absorbție a fierului (5-30%) se apreciază doza de Fe
necesară pentru refacerea Hb și a depozitelor.

 Se inițiază tratamentul cu Fe – 1-3 prize zilnice – în

funcție de tolerabilitatea digestivă

 Se recomandă administrarea Fe cu 1 oră înainte de

masă (pH-ul acid favorizează absorbția) sau în asociere cu
Vitamina C (acid ascorbic)

 Primul control al HLG – la 5-7 max 10 zile după inițierea

tratamentului pentru evidențierea crizei reticulocitare
 PREPARATELE INJECTABILE CU
FIER

Sunt recomandate în următoarele situații:

 pacienți care nu tolerează terapia orală cu Fe

 pacienți cu deficit de absorbție a Fe: boală celiacă, rezecție

intestinală, sindroame de malabsorbție

 pacienți cu gastrită sau ulcer g-d

 pacienți cu anemie cronică ce nu poate fi corectată doar cu

preparate orale de Fe: boli renale ce necesită hemodializă și
tratament cu eritropoietină
 PREPARATELE INJECTABILE CU
FIER

 Fe administrat injectabil este preluat rapid în special de

către celule hepatice, splenice și de către măduva
hematoformatoare.

 Sistemul reticuloendotelial al acestor celule determină

disocierea Fe din complexele coloidale.

 Fe eliberat de către complexele coloidale este preluat de către

structurile proteice destinate depozitării fierului cu formarea
de feritina, hemosiderină și transferină.

 Componenta carbohidrată este metabolizată sau eliminată

urinar.
 PREPARATELE INJECTABILE CU
FIER
 REACȚII ADVERSE

 componenta carbohidrat este responsabilă de reacțiile

alergice care pot apare la administrarea injectabilă de Fe.
Aceste reacții apar rar dar pot fi foarte severe de la urticarie,
prurit, bronhospasm, artralgii până la șoc anafilactic.
Administrarea preparatului injectabil de fier trebuie oprită
imediat ce se observă semne reacții anafilactoide.

 Reacții anafilactoide întârziate pot apare la câteva ore sau

câteva zile de la administrarea de preparate injectabile de
fier și pot fi reprezentate de artralgii, mialgii, febră.

 reacții adverse la locul administrării: leziuni tegumentare

și colorarea tegumentului în maro
 PREPARATELE INJECTABILE CU
FIER
 REACȚII ADVERSE

 pentru pacienții cărora li se administrează parenteral fier

pentru perioade lungi de timp este obligatorie
monitorizarea depozitelor de fier pentru a evita
supraîncărcarea cu fier.

 Spre deosebire de preparatele orale de fier a căror absorbție

intestinală este limitată, preparatele injectabile pot
determina o creștere a fierului peste posibilitățile
fiziologice de stocare ale organismului.

 Depozitele de fier pot fi estimate prin măsurarea feritinei

serice și a saturației transferinei (raportul dintre
sideremie și CTLF – capacitatea totală de legare a fierului).
 INTOXICAȚIA ACUTĂ CU FIER
 cel mai frecvent la copii care ingeră accidental un număr
mare de comprimate sau un volum mare de sirop ce conține
fier.

 În timp ce adulții pot tolera o doză de până la 10

comprimate o dată, aceeași doză poate fi fatală în cazul
unui copil. Pacienții adulți tratați cu preparate orale de fier
trebuie instruiți în mod particular în ceea ce privește
accesul copiilor la aceste preparate.

 Intoxicația acută cu preparate orale de fier se

manifestă prin vărsături, dureri abdominale, diaree
sanguinolentă (manifestări gastroenterită necrotizantă)
urmate de letargie, dispnee și șoc cu acidoză metabolică
severă, comă.
 INTOXICAȚIA ACUTĂ CU FIER
 TRATAMENT:

1. administrarea unui emetic (sirop de ipeca)

2. lavaj gastric cu soluție de deferoxamină (chelator de fier).
Inducerea diareei la copii este periculoasă și este interzisă la
copii mici.
3. Comprimatele nedizolvate sunt radio-opace. De aceea, se recomandă
efectuarea unei radiografii abdominale pentru a determina numărul de
comprimate rămase în stomac după provocarea de vărsături şi după lavaj
gastric. La adulți se recomandă administrarea orală de manitol sau sorbitol
pentru a induce golirea rapidă a intestinului subŃire.
4. se determină concentrația plasmatică de fier și se
administrează DEFEROXAMINĂ (Desferal) în perfuzie
lentă. Viteza prea mare a perfuziei cu deferoxamină determină
hipotensiune arterială.
5. dacă intoxicația este mai puțin gravă se recomandă
administrarea intramusculară de deferoxamină.
6. ConcentraŃia plasmatică de fier trebuie monitorizată pe
întreaga perioadă.
 INTOXICAȚIA CRONICĂ CU FIER

 HEMOCROMATOZA este rezultatul depozitării în exces a

fierului la nivelul miocardului, ficatului, pancreasului și a altor
organe.

 Determină insuficiența a diferite organe și în final determină

decesul pacientului. De obicei hemocromatoza este primară
(determinată genetic) dar poate apare și la pacienții cu anemie
sideroblastică sau talasemie care primesc frecvent transfuzii de
sânge.

 Tratamentul cel mai eficient al hemocromatozei constă în

flebotomie ce poate fi practicată cu condiția ca pacientul să nu
prezinte anemie.

 Extragerea unei unități de sânge (~450 ml) pe săptămână poate

fi aplicată în cazul pacienților cu hemocromatoză. Deferoxamina
este mai puțin eficace și mai scumpă, iar răspunsul la tratament
este variabil de la un pacient la altul.
 VITAMINA B12 (COBALAMINA)
 Vitamina B12 mai este numită
cobalamină, cianocobalamină
sau hidroxicobalamină.

 Este alcătuită din:

1. O nucleotidă
2. Un complex cu structură de inel
porfirinic
3. Un ion de cobalt ion in centru
4. Un radical -R
 Când radicalul R= gr. Cian
=>ciancobolamină
 Când radicalul R= gr. OH =>
hidroxicobalamină

 Este sintetizată exclusiv de

microorganisme (bacterii, fungi,
alge) și nu poate fi sintetizată în
celule umane.

 Se găsește predominant la nivel

hepatic sub formă de
metilcobalamină și 5’-
deoxiadenosilcobalamină.
 Necesarul zilnic de vitamină B12 la om este de 1-2,5g,
iar aportul alimentar este de 3-5g/zi (vitamina B12 este
prezentă exclusiv în produse animale).

 Absorbția vitaminei B12 este dependentă de factorul

intrinsec = o proteină secretată de către celulele
parietale ale stomacului care este responsabilă de
absorbția vitaminei B12 la nivelul ileonului terminal.

 Este transportată către ficat și alte țesuturi circulând în

sânge legată de transcobalamina II.

 La nivel hepatic este stocată sub formă legată de

transcobalamina I fiind eliberată

sub formă de metilcobalamină la nivel citosolic sau

5’-deoxiadenosilcobalamină la nivel mitocondrial.

 TRANSFORMAREA HOMOCISTEINEI ÎN METIONINĂ PRIN
METILARE

Intervine in activarea acidului folic. Acidul folic activat participă la sinteza

acizilor nucleici, transformând uridilatul în timidilat.
 TRANSFORMAREA HOMOCISTEINEI ÎN METIONINĂ PRIN
METILARE

Deficitul de B12 => deficit de cofactori folați necesari pentru sinteza acizilor
nucleici.

Acumularea N-metiltetrahidrofolatului cu deficitul de tetrahidrofolat =

capcana metilfolatului.

Acesta este punctul biochimic în care metabolismul vitaminei B12 și al acidului

folic se întrepătrund și așa se explică de ce administrarea de acid folic poate
corecta parțial o anemie megaloblastică prin deficit de B12.
Acidul folic poate fi transformat în dihidrofolat de către o reductază iar apoi
dihidrofolatul se poate transforma în tetrahidrofolat.

Deficitul de B12 => acumularea de homocisteină => măsurarea nivelului

seric de homocisteină poate clarifica diagnosticul.

Există studii care arată că HIPERhomocisteinemia este corelată cu un risc mai

mare de BCI aterosclerotică.
TRANSFORMAREA METIL-MALONIL COENZIMA A ÎN SUCCINIL
COENZIMA A

În absența B12 această reacție nu se poate desfășura => acumularea de

metilmalonil-CoA și de acid metilmalonic.

Acumularea de metilmalonil-CoA s-a considerat că este responsabilă de

manifestările neurologice.

Intervine in metabolismul mielinei şi în menŃinerea integrităŃii funcŃionale a

nervilor
 DEFICITUL DE VITAMINA B12
 În lipsa vitaminei B12, acidul folic este fixat sub formă
de depozit (“capcana metil tetrahidrofolatului”),
ceea ce are drept consecinŃă apariŃia unei
desincronizări de maturare nucleo-citoplasmatică,
responsabilă de apariŃia anemiei megaloblastice.

 Un deficit de maturaŃie nucleo-citoplasmatic apare, de

asemenea, când există un deficit de acid folic.

 Vitamina B12, ca atare, poate corecta şi anemiile

prin deficit de acid folic, dar administrarea
acidului folic singur nu le poate corecta decât
parțial pe cele prin deficit de vitamina B12.
 DEFICITUL DE VITAMINA B12
 Deficitul de vitamină B12 apare în general prin lipsă
de aport:

fie datorită incapacităŃii mucoasei gastrice de a secreta
factor intrinsec,

fie la bolnavii gastrectomizaŃi sau cu rezecŃie de ileon
terminal

fie la persoanele strict vegetariene.

Avitaminoza se manifestă prin anemie megaloblastică

(hematii cu volum corpuscular mediu peste 110fL) şi
leziuni neurologice de tip nevrită periferică (datorate
sintezei deficitare a lipidelor care alcătuiesc teaca de
mielină).
 TRATAMENTUL ANEMIEI MEGALOBLASTICE
 Administrarea de vitamină B12 provoacă foarte repede (2-3
zile) ameliorare spectaculoasă.
 Transformarea normoblastică a măduvei începe la 12 ore
de la prima administrare; criza reticulocitară se
înregistrează între 5-10 zile de la începutul tratamentului.
 Leziunile neurologice se corectează în câteva săptămâni,
dar cele vechi pot uneori să nu fie influenŃate.

 Vitamina B12 se administrează injectabil intramuscular

sau subcutanat.
 Nu există risc de intoxicaŃie deoarece surplusul se
elimină urinar.
 Tratamentul se continuă toată viaŃa, cu câte 100 g lunar.
Există şi preparate orale de vitamina B12, complexate cu factor
intrinsec, dar s-a observat că bolnavii trataŃi astfel dezvoltă
rapid anticorpi anti factor intrinsec, şi tratamentul devine
ineficient.
 ACIDUL FOLIC (VITAMINA B9)
 Folații sunt prezenți în majoritatea alimentelor naturale.

 Acidul folic se găseşte în legume (este distrus însă prin

fierbere), ouă, carne, care asigură la om un aport zilnic de
0,05-2 mg, cantitate ce acoperă necesarul (0,05-0,2 mg) şi
contribuie la formarea depozitelor (5-20 mg în ficat şi alte
Ńesuturi).

 Celulele umane nu pot sintetiza PABA (acid p-

aminobenzoic) care intră în structura acidului folic.

 Folații sunt prezenți în majoritatea alimentelor naturale.

 ACIDUL FOLIC (VITAMINA B9)
 Risc de deficiență de folați la

persoanele malnutrite

pacienții cu alcoolism cronic

tratamentul cu antifolați – metotrexat, trimetoprim (inhibitori
de dihidrofolat reductază)

sdr de malabsorbție

rezecție intestinală (jejun)

 În prezent utilizarea în exces a folaților ridică întrebări –

f multe alimente fiind ”fortificate” cu acid folic deoarece:

Există o legătură între deficiența de acid folic și riscul de
ateroscleroză prin hiper-homocisteinemie

Defecte de tub neural la gravidele cu deficiență de acid folic

Se cercetează existența unei corelații între deficitul de acid folic în
timpul sarcinii și autism.
 ACIDUL FOLIC
 Pe de altă parte, studii recente arată că excesul de folați ar
putea fi corelat cu o creștere a riscului pentru anumite
forme de cancer.

 CarenŃa de folaŃi apare de obicei prin deficit de aport şi se

manifestă prin anemie megaloblastică.

 Corectarea ei după administrarea de acid folic este promptă

(începe după 2 zile); criza reticulocitară apare după 5-7 zile;
deficitul neurologic nu este corectat de simpla administrare
de acid folic. Acidul folic se administrează oral 1-5 mg/zi.
 Nu există risc de intoxicaŃie deoarece surplusul se
elimină urinar.
FACTORII DE CREȘTERE HEMATOPOIETICĂ
 ERITROPOIETINA
 Eritropoietina - factorul de creştere specific pentru celulele hematopoietice, a căror
evoluţie a fost decisă spre formarea de eritrocite (colony forming units – erythrocyte,
CFU-E).
 Eritropoietina umană obţinută prin inginerie genetică este denumită în
general epoetină (alfa, beta, gamma... Zeta) – diferențiate în funcție de
procesul de fabricație și de gradul de glicozilare).
 Se administrează iv cu un T1/2 – 4-13 ore – se administrează 2-3
ori/săptămână.

 Darbepoietina prezintă un grad de glicozilare mult mai crescut cu un

T1/2 mai lung – iv – 1 dată / săptămână.

 Metoxi-polietilenglicol epoetina beta (Mircera) – T1/2 foarte lung – iv

sau sc – 1 dată pe lună
EFECTELE ERITROPOIETINEI

 Creşte numărul de hematii, efectul este maxim la bolnavii cu deficit în

eritropoietină şi este strict condiţionat de existenţa coloniilor CFU-E.
Epoetina acţionează numai asupra celulelor a căror evoluţie a fost
decisă (committed) către producerea de eritrocite, CFU-E, ceea ce face
ca anemiile aplastice şi mielodisplaziile, în care există un deficit de
formare a CFU-E, să fie de regulă insensibile la epoetină.

 Pe de altă parte, eritropoietina se integrează în sistemul general de

funcţionare al citokinelor (cytokine networks), efectul epoetinei putând
fi inhibat de unele citokine, cum ar fi citokinele inflamatorii – de tipul
factorului de necroză tumorală (tumor necrosis factor – TNF) sau
interleukinei 1 (IL-1) – şi interferonii alfa şi gama.
INDICAȚIILE ERITROPOIETINEI

 Anemiile prin deficit de eritropoietină – IRC (corectează

anemia cam în 3 luni).
 Anemii produse de diferite medicamente:

Zidovudina (anti-HIV)

Anticanceroase
 Anemia la copiii prematuri

 Eficacitatea depinde de:

 afectare patologică a măduvei osoase hematopoietice
 eventuale deficienţe în fier, vitamine, diverse minerale (poate fi necesară suplimentarea
acestor factori în cursul tratamentului cu epoetină).
 în boli inflamatorii, anumite citokine inflamatorii, cum sunt IL-1, intreferonii sau TNF,
pot diminua răspunsul măduvei hematopoietice, fiind nevoie de tratament
antiinflamator şi, după caz, antiinfecţios pentru a se obţine un răspuns adecvat al
organismului la epoetină.
REACȚII ADVERSE ALE ERITROPOIETINEI

 Creşterea numărului de hematii şi a hematocritului pot fi uneori atât de

rapide încât nu apucă să intre în funcţie mecanismele adaptative
specifice.
 Prin creşterea volemiei, a vâscozităţii sângelui şi a rezistenţei vasculare
periferice => o agravare a hipertensiunii arteriale, care poate merge
până la encefalopatie hipertensivă cu convulsii şi chiar accident vascular
cerebral,
 Creşterea vâscozităţii sângelui şi hematocritului pot favoriza
trombozele.
 Se impune o monitorizare foarte atentă a hematocritului în cursul
tratamentului cu epoetină. Se recomandă de obicei ca hematocritul să se
determine săptămânal, iar dacă hematocritul creşte cu peste 4% în decurs
de 2 săptămâni, este recomandabil să se ajusteze doza de epoetină.
Excepţional de rar a fost raportată apariţia de anticorpi anti-epoetină cu
specificitate încrucişată faţă de eritropoietina produsă de organism în
mod fiziologic, aceşti anticorpi fiind capabili să declanşeze o aşa-numită
anemie aplastică pură.