MEDICATIA SANGELUI

A. ANTIANEMICE

 FIERUL
 VITAMINA B12
 ACID FOLIC
FIERUL
- cantitate totală: 4,5 g
- necesarul zilnic: 1 – 2 mg

In organism, fierul se găseşte sub forma de:

 Fier funcţional (heminic) - în structura hemoglobinei
70%, a mioglobinei 20%, şi diferite sisteme enzimatice
(citocromii, catalaza, peroxidaza)
 Fe depozit – feritina (stare normala) si
hemosiderina (in exces): ficat, splina
 Transferina

 Eliminarea fierului (scăzută) – 1-2 mg

 prin bilă, fecale, urină
 la femei, în timpul ciclului menstrual
CIRCUITUL FIERULUI IN ORGANISM
FIERUL
Farmacocinetica fierului
 Absorbţia
 Fierul este introdus în celulă printr-un proces de transport activ
care implică proteina DMT-1 (transportator metalic divalent-1),
exprimată pe suprafața apicală a enterocitelor în partea inițială a
duodenului.
 DMT-1 nu este specific fierului - transporta și alți ioni metalici, cum
ar fi zinc, cupru, cobalt, mangan, cadmiu sau plumb.
 Enterocitele absorb, de asemenea, fierul heme printr-un mecanism
care nu a fost încă caracterizat.
FIERUL
Farmacocinetica fierului
 Absorbţia
 Odată intrat în enterocite, există două posibilitati pentru fier:
 să părăsească enterocitele și să intre în organism prin
transporterul bazolateral - feroportina
 Fierul se leaga de feritină, o proteină intracelulară de legare a
fierului. În cea mai mare parte, fierul legat de feritină din
enterocite va rămâne acolo. Acest fier se va pierde din corp atunci
când enterocitele mor și este scos din vârful vilusului.
FIERUL
Farmacocinetica fierului
 Transportul
 Fierul care intră în mediul intern de pe suprafața
bazolaterală a enterocitului este rapid legat de
transferina, o proteină plasmatica ce legată fierul.
 Transferina eliberează fierul catre eritroblasti, care
preiau fierul legat de transferină prin endocitoza mediat de
receptorul de transferină 1 (TfR1).
 În mod normal, capacitatea transferinei de a lega fierul
în plasmă depășește cu mult cantitatea de fier circulant
 Saturația transferinei (procentul de transferină ocupată
de fier) este măsurată pentru a determina dacă o
persoană are o încărcătură excesivă de fier în organism.
(VN = 20-45%)
FIERUL
Reglarea farmacocineticii fierului
 Absorbția fierului de către enterocite este programată pentru a corespunde
nevoilor organismului. Există două semnale importante care afectează absorbția
fierului.
 nevoia de fier necesar eritropoiezei. Eritropoetină stimulează producția de
celule roșii în sânge, dar NU este semnalul care reglează absorbția fierului.
Mai degrabă, odată stimulată eritropoieza, se generează un alt semnal care
promovează o absorbție crescută a fierului.
 cantitatea de fier din depozitele organismului (feritina). Absorbția fierului
este stimulată dacă feritina este scazuta
 Un actor important în reglarea absorbtiei fierului este hepcidina - produsă de
hepatocite când depozitele de fier sunt pline. Inflamația poate stimula, de
asemenea, producerea de hepcidină.
 Hepcidina se leagă la feroportina,
transporterul de fier de pe fata bazolaterala.
Feroportina este internalizata și degradata.
Ca rezultat, mai mult fier rămâne în interiorul
enterocitului, este stimulata sinteza de
feritina, astfel încât fierul care intră în
enterocite să devină legat de feritină.
FIERUL
Efectele farmacodinamice

 pentru 1 g de Hb  necesare 150 mg fier

 ritmul de „creştere” maxim  0,2 - 0,3 g Hb la 100 ml zilnic.
 folosit la refacerea depozitelor (necesar 400 mg – 1g fier)
 local sărurile ferice prezintă acţiuni astringente,
vasoconstrictoare – hemostatice, caustice (când concentraţia
este mai mare de 5%)

Utilizari terapeutice:
 anemie feripriva
 anemia megaloblastica (initial Vit. B12 apoi fier)
 Preventiv: sarcina, sugari
FIERUL - preparate disponibile
Calea orală
 Compuşii bivalenţi - se absorb mai bine la nivelul mucoasei
duodenale şi sunt mai puţin iritanţi digestiv decât cei trivalenţi.
 Compuşii organici – toleranţă digestivă mai bună
 absorbţie variabilă
 Se preferă sărurile feroase simple: sulfat, fumarat, gluconat, ascorbat.
 La copil se preferă sărurile fumarat.
 Se evită sărurile sulfat deoarece sunt mai toxice.
 Doza zilnica - maxim 100-200 mg/zi, divizat în 3-4 d. p. (între mese,
absorbţie 8-20%)
 tratamentul se continuă până la normalizarea Hb plus încă 5-6 luni
(refacerea depozitelor)
 Profilactic – 30 mg fier /zi
FIERUL - preparate disponibile

Efecte adverse:
• iritaţie digestivă (greţuri, vărsături, epigastralgii,
colici, diaree / constipaţie)
• prin formarea sulfurii de fier  fecale de culoare
brună (diagnostic diferenţial cu melena)
FIERUL - preparate disponibile
 Calea parenterala
 complexe coloidale neionizabile (i.m. sau i.v.)  circulaţie 
splină şi ficat, unde fierul este desfăcut din complex şi eliberat treptat
în circulaţie  transferina  eritropoeză.
Indicatii:
 când absorbţia orală este insuficientă;
 intoleranţă digestivă majoră
 sângerări continue sau intermitente şi abundente + plus aport
digestiv mic
 postgastrectomie
 rezecţii ale intestinului subţire;
 boli inflamatoare ale intestinului subţire la nivelul porţiunii proximale.
 inflamaţie ale intestinului subţire;
 sindromul de malabsorbţie.
Doza se calculează în funcţie de deficitul de Hb
 Necesarul total (mg) = (Hbn - Hbp) x G(kg) x 3
unde: deficitul Hb  Hb normală - Hb pacientului
 Se preferă administrarea întregii doze calculate în 2 doze parţiale
(administrare la interval de 2 zile între ele sau o d.p./săptămână), i.v.
 Se poate administra şi în d.p. zilnice, 10-20 zile (i.m.).
FIERUL - calea parenterala: preparate disponibile
 DEXTRIFERON (Fier polimaltozat Astrofer, Ferrum Hausman),
un complex de hidroxid de fier cu Dextrină.
 1 f = 2 ml = 100 mg Fe
 Doze: 50-100 mg /zi până la doza totală 2000 mg
 se face test de hipersensibilitate înaintea administrării cu 0,5 ml
intramuscular sub supraveghere medicală.

Efecte adverse:
 urticarie
 şoc anafilactic
 sudoraţie crescută
 hipotensiune arterială
 febră, artralgii;
 flebită locală (administrare i.v.)
 durere locală, limfadenită regională,
 colorarea tegumentelor în brun local. (în adminstrare i.m)
 sarcoame la nivelul locului de administrare
 hemosideroză
VITAMINA B12 (CIANOCOBALAMINA)
formată dintr-un:
 nucleu corinic (cu atom de cobalt central)
 ribonucleotidă:
 baza – 5,6 dimetilbenzimidazol
 ribozo-3 fosfat
 Atomul de cobalt din cobalamină poate lega:
 CN-
 OH-
 CH3-
 5 -deoxiadenozil
 formând
 CIANCOBALAMINA,
 HIDROXICOBALAMINA,
 METILCOBALAMINA,
 5 -DEOXIADENOZIL COBALAMINA.
 Forma circulantă este metil-cobalamina
 Cobalaminele sunt legate de proteine:
 factorul intrinsec
 transcobalamina I, III
 transcobalamina II
 enzime
 Sursele de cobalamine sunt bacteriile şi ţesuturile animale
VITAMINA B12 (CIANOCOBALAMINA)
 Necesar zilnic: 1-2g
 Aport alimentar: 5g/zi
 Absorbţia digestiva a vit. B12 se realizează prin 2 mecanisme:
 un mecanism activ (cel mai important), la nivelul ileonului;
 un mecanism pasiv (pe tot nivelul intestinului subţire; se manifestă
când se administrează cantităţi foarte mari  3000g B12).
 In stomac vit B12 se leagă de factorul intrinsec (CASTLE) 
complex  se absoarbe la nivelul ileonului (transport activ cu
participarea ionilor de Ca2+)
 În sânge, vitamina B12 este preluată de transcobalamină şi apoi
distribuită în:
 Ficat (cea mai mare cantitate)
 muşchii scheletici
 măduvă şi alte ţesuturi
 Eliminarea
 Bilă - in intestin vit B12 este reabsorbită  ciclul enterohepatic
 Restul  intestinul gros unde este consumat de microorganisme -
(!!! La pacienţii cu deficit de factor intrinsec eliminarea prin fecale este
masivă)
 Urină (în proporţie foarte scăzută).
VITAMINA B12 (CIANOCOBALAMINA)
 Mecanism de acţiune:
 Există două enzime esenţiale care necesită vitamina B12:
 DEOXIADENOSILCOBALAMINA este necesară în calitate de cofactor
în conversia metil-malonil-CoA la succinil-CoA sub acţiunea metil-
malonil-CoA-mutaza

 În cazul deficitului de B12, această conversie nu are loc şi se

acumulează substratul, metil-malonilCoA.
 Ca rezultat, se sintetizează cantităţi anormale de acizi graşi
şi se încorporează în membrana celulară a SNC care este
responsabilă de manifestările neurologice ale deficitului de
B12.
VITAMINA B12 (CIANOCOBALAMINA)
 Mecanism de acţiune:
 5-CH3-H4FOLAT-HOMOCISTEIN-METILTRANSFERAZA care catalizează
conversia 5-CH3-H4 folatului a H4folat şi a homocisteinei şi metionină

 Vit.B12 este un adevărat catalizator (Cobalamina şi Metilcobalamina sunt

interconvertite)
 În deficitul de B12, conversia 5-CH3-H4 folatului (din dietă,depozite) în
H4folat, nu are loc. Ca rezultat, se acumulează 5-CH3-H4 folat,
dezvoltându-se o deficienţă de cofactori folat necesari pentru sintezele ADN.

Deficitul în B12 produce:

 un deficit în maturarea hematiilor (B12 este cofactor al conjugazelor acidului
folic)
 tulburări ale metabolismului lipidic
 leziuni ale cordoanelor posterioare ale spinării (manifestări polinevritice)
VITAMINA B12 (CIANOCOBALAMINA)
 Indicaţii ale vitamina B12:
 anemia megaloblastică prin deficit de vit.B12
 tratamentul afecţiunilor hepatice
 în unele boli neurologice
 hiperhomocisteinemii
 intoxicaţii cu cianuri
 profilactic în sarcină (previne spina bifidă la copil)
 Reacţii adverse:
 - foarte rar reacţii alergice (tip I).
 Mod de administrare . Doze
 i.m.  50 - 100g/zi, în prima săptămână, apoi la 2 zile în a
doua săptămână şi o dată pe săptămână, în următoarele 4
săptămâni.
 Doza de întreţinere: 50 - 100g, odată pe lună.
ACIDUL FOLIC (acidul pteroilglutamic)
 are structură monoglutamat şi conţine:
 inel pteroil
 acid paraaminobenzoic
 acid L-glutamic
 Alimentele conţin forma poliglutamicădeconjugare (în
mucoasa intestinală) monoglutamat folatul  metilare şi
reducere (în enterocite)  5-metil-THF (tetrahidrofolatul)
 5-metil-THF este forma circulantă  ficat şi alte ţesuturi 
demetilare  THF (forma activă).
 În ţesuturi THF este convertită la forma poliglutamică (forma
depozit). De aici, sub acţiunea conjugazelor este tranformată
în THF şi apoi în 5-10 metilen THF furnizând radicalii
monocarbonaţi necesari transformării uridinei în timidină.
 Formele reduse sunt forme active:
 metilen THF
 formil THF
 metil THF
ACIDUL FOLIC
 Procesele biochimice la care iau parte folaţii sunt:
 THF + serina  5-10 metilen THF + glicină

 5-10 metilen THF + deoxiuridin = DHF + timidilat

 10 formil THF + 5 amino-4-imidazol carboxamid - ribonucleotid
= acid inozinic (reacţie de închidere a inelului purinic)
 5-10 metilen THF+ glicinamid ribonucleotid = N-formil-GAR
(reacţie de introducere a atomului de carbon în poziţia 8 a
inelului purinic)
ACIDUL FOLIC
Cauze ale deficitului de acid folic
 Cancer, leucemie, sindromul mieloproliferative
 boli cronice ale pielii
 bolnavi cu dializă renală
 Alcoolism, dietă cu conţinut inadecvat în folaţi
 malabsorbţie; afecţiuni hepatice
 sarcină defecte ale tubului neural fetal (ex. Spina bifida)
Indicaţii ale acidului folic
 anemia megaloblastică nebiermeriană nutriţională
 de sarcină,
 de malabsorbţie
 sindrom megaloblastic al copiilor mici
 Doze: - oral, 5-10 mg/zi, apoi 2,5 mg/zi, ca doză
de întreţinere.
ACIDUL FOLIC - interacţiuni medicamentoase

 Folatii antagonizează competitiv acţiunea farmacodinamică a

sulfonamidelor
 medicamente care inhibă folat-conjugazele intestinale  deficit
de folati:
 Fenitoin şi alte hidantoine
 Contraceptivele orale
 ISONIAZIDA (HIN)
 medicamente care inhibă dihidrofolat-reductaza  deficit de
folati:
 METOTREXAT
 TRIMETOPRIM
 PYRIMETAMINE
Factori de creştere cu rol în
hematopoieză

 IL-3
 Factorul de stimulare al coloniilor granulo-
monocitare (GM-CSF)
 Factorul de stimulare al coloniilor
macrofagice (M-CSF)
 Factorul de stimulare al coloniilor
granulocitare (G-CSF)
 Eritropoietina, trombopoietina
 Citokine: IL-4, IL-5, IL-6, IL-7, IL-8
 Factori de creştere cu rol în hematopoieză

ERITROPOETINA - EPOGEN PROCRIT (EPOETIN ),

EPREX  - secretata de celulele tubului proximal renal → rol
in cresterea eritrocitelor, polipeptid de 165 AA
Mecanisme de acţiune:
 - acţionează pe receptori pentru EPO ai celulelor ţintă, în
măduvă.
Indicaţii:
 anemia din IR cronică; anemia din bolile inflamatorii
cronice
 mielodisplazii, mielofibroze
 mielom multiplu
 anemii după tratament cu ZIDOVUDINA în SIDA;
 după flebotomii
B. HEMOSTATICELE
Opresc hemoragiile.
a) II, VIII, IX, X

vas sang. b)

c)

HEMOSTATICE GENERALE
HEMOSTATICE LOCALE
HEMOSTATICE GENERALE
a) Hemostatice prin corectarea unor deficiente ale
coagularii - COAGULANTE
 VITAMINA K
 FIBRINOGENUL (fact I)
 VENOSTAT - batroxobium (Reptilase,Venostat) -
actiune de tip trombinic si tromboplastinic
 SULFATUL DE PROTAMINĂ (PROTAMINE)-
Neutralizeaza instantaneu actiunea
anticoagulanta a heparinei
 ETAMSYLAT (Etamsylat, Dicynone) - mentine
stabilitatea peretelui capilar, Creste glicogenul
de la nivelul plachetelor
 Preparate cu calciu
HEMOSTATICE GENERALE
a) Hemostatice prin corectarea unor deficiente ale
coagularii - COAGULANTE
Alte tratamente substitutive
 Concentrate plachetare
 Fracţiuni antihemofilice A
 PPSB (cu conţinut de 15-30 ori mai mare decât al
plasmei în factorii II, VII, X,IX);
 Concentrat de factor XIII (FIBROGAMMINA)
 Plasmă congelată (PFC) şi plasmă fără
crioproteine (PDC) conţine f V, XI;
 DESMOPRESINA (DDAVP, MINIRIN)  ind:
maladia von Willebrand.
HEMOSTATICE GENERALE
VITAMINELE K
 au structură cu nucleu naftichinonic (2metil-1-1-naftochinona)
Surse:

 Vegetale: spanac, brocoli, varză 

vitamina K1 – fitochinona sau fitomenadiona -
conţin un acid fitic în poziţia 3 a nucleului naftochinonic

 Animale: organe, iaurt, floră intestinală 

K2 - conţine un radical difarnezil în poziţia 3 a
nucleului naftochinonic menachionă

 Sinteză K3
HEMOSTATICE GENERALE
VITAMINELE K

Hipovitaminoza K:
 Deficit de vitamină K (de aport, de absorbţie)
 obstrucţii ale căilor biliare
 diaree prelungită
 rezecţii intestinale largi
 antibioterapie multiplă
 uremie
 Antivitamine K (care inhibă KO-reductaza, K-reductaza) -
supradozare cu anticoagulante orale
HEMOSTATICE GENERALE
VITAMINELE K

Mecanism de acţiune:

 induc (catalizează) sinteza hepatică de factori II, VII, IX, X (PPBS),

proteina C, proteina S asigurând energia necesară fixării CO2
(carboxilării) în poziţia gama a acidului glutamic în prezenţa ionilor de
calciu

 acţionează postribozomal, facilitând realizarea structurii cuaternare a

proteinelor (prin realizarea punţilor disulfhidrice)

 În caz de deficit de vitamina K (de aport, de absorbţie) sau în caz de

administrare de antivitamine K (care inhibă KO- şi K reductaza) PPBS
se sintetizează dar sub formă ineficace pentru procesul de coagulare
PIVKA (protein induced by vitamin K absence or antagonism)

 Vitamina K catalizează procesele de oxido-reducere celulară

HEMOSTATICE GENERALE
VITAMINELE K
Mecanism de acţiune:
HEMOSTATICE GENERALE
VITAMINELE K
Farmacocinetică:
 K1 şi K2 necesită săruri biliare pentru absorbţia
din tractul gastrointestinal
 K3 este hidrosolubilă, se absoarbe din intestin şi
în absenţa sărurilor biliare.
 Vitamina K1  cp de 5 mg şi fiole cu 50mg subs.
activă
 Perioada de latenţă  6 ore.
 Efect maxim  în 24 ore.
HEMOSTATICE GENERALE
VITAMINELE K
.
Indicaţii (K1)
 supradozare de WARFARINĂ
 deficite în vitamine K
 preveni hemoragiile prin deficit de vitamine K la
prematuri
 hipotrombinemie
 icter obstructiv
 antibioterapie orală
 Vitamina K3  este ineficientă în cazul
supradotărilor de WARFARINĂ
HEMOSTATICE GENERALE
VITAMINELE K

Efecte adverse/toxicitate
 perfuzia rapidă de K1 dispnee, dureri
retrosternale joase, şi adesea deces
 toxicitatea este diferită: K3 este mai toxică decât
K1 şi K2
 la persoane cu insuficienţă hepatică, vitamina K
agravează insuficienţa şi hipoprotrombinemia
b. Medicatia antifibrinolitica
ACID AMINOCAPROIC (inhiba activarea plasminogenului)
fibrinogen

plasminogen → plasmina → fibrina (din trombus)

polipeptide solubile (PDF)

ACID TRANEXAMIC - idem Acid Aminocaproic

APROTININA
b. Medicatia antifibrinolitica
Aprotinina (ANTAGOSAN, KATEIN, TRASYLOL) - adm.
parenterală (i.v.)
Inhibă:
 activatorii plasminogenului
 Chimotripsina, tripsina
 kalidinogenaza
Indicaţii:
 hiperfibrinoliză
 pancreatite acute
 peritonită septică, şoc
 profilaxia complicaţiilor postoperatorii şi postraumatice
 antagonizarea fibrinoliticelor
b. Medicatia antifibrinolitica
ACID EPSILON-AMINO-CAPROIC
Inhibă sistemul activator al plasminogenului (este un
antiactivator)
Indicaţii:
 Hiperfibrinoliză, Adjuvant in hemofilie
 hemoragii postoperatorii
 hemoragii postpartum, stomatologice
 afecţiuni hepatice, profilaxia hemoragiilor din anevrismele
intracraniene
ACIDUL TRANEXAMIC (CYKLOKAPRON, FRENOLYSE,
EXACYL) la doze egale, are o acţiune de 10 ori mai mare
decât AEAC
c. Hemostatice prin cresterea rezistentei
capilare vasoconstrictie → ↓ permeabilitate
capilara

Utilizari terapeutice:
- Hemoragii prin fragilitate capilara

 Vitamina C
 Adrenostazin
 Rutozidele - RUTOZID TAROSIN (Acid
ascorbic+rutozid)
 Venoruton
II. HEMOSTATICE LOCALE - (asupra vaselor)
 Adrenalina, soluţie 0.02-1%0
 Carbazocroma (Adrenostazin)
 Astringente:
 Perclorura de fier 10-15%
 Acid tricloracetic 2-4%
 Apa oxigenată
 Hemostatice adsorbabile:
 Trombina uscată sterilă
 Pudră de fibrină
 Bureţi de fibrină umană liofilizată
 Bureţi de gelatină (GELASPON)
 Celuloză oxidată (Surgicel Sorbacel)
 Cianoacrilaţii
 Extract tisular cu acţiune tromboplastică (HEMOSTATIQUE
ERCE)
 SULFATUL DE ALUMINIU si POTASIU (ALUMEN), sol, creion
- retractie gingivala
- ulceratii ale buzelor
- dupa barberit
 TROMBOPLASTINA
- pulbere din venin de sarpe care declanseaza mecanismul
protrombina
↓ fibrinogen
trombina → ↓
fibrina (cheag)

- hemoragii dentare (post extractie)

- epistaxis
- post amigdalectomie
 TROMBINA
Actioneaza prin transformarea fibrinogen → fibrina (cheag)
- interventii stomatologice, ORL;
- chirurgie plastica
- Hemofilie

 BURETI DE COLAGEN (spongii hemostatice)

Hemocolagene – Septodent
Forma de placi, cilindrii, cuburi
- extractii dentare la pacienti cu diateze hemoragice
- rezectii apicale

 GELATINA – Gelaspon
Bureti imbibati cu trombina sau ATB => pasta, in hemoragii

 CELULOZA OXIDATA
pulbere la locul sangerarii
C. ANTITROMBOTICE
Utile in tratamentul curativ sau profilactic al afectiunilor
tromboembolitice

1. Antiagregante plachetare → ↓ agregarea plachetara

(din trombusul alb)

2. Anticoagulante → ↓ COAGULAREA (din trombusul rosu)

3. Fibrinolitice → Liza trombusului

Rolul trombocitelor
Rolul trombocitelor
Rolul trombocitelor
Rolul trombocitelor
Rolul trombocitelor
Antiagregante plachetare
Acid acetilsalicilic – mecanism de
actiune
Acid acetilsalicilic – mecanism de actiune
Acid acetilsalicilic – mecanism de actiune
Acid acetilsalicilic – mecanism de actiune
Acid acetilsalicilic – farmacocinetica
Absorbţie rapidă în stomac şi intestinul
subţire  peak plasmatic în 15-20 min
Efectul inhibitor al agregării este maxim
în 1 oră
Aspirina produce inhibare ireversibilă a
ciclooxigenazei  inhibare ireversibilă a
plachetelor (7 zile)
Acetilsalicilic acid – indicaţii

Prevenţia secundară a AIT, accidentului

cerebral sau infarctului de miocard

Prevenţia evenimentului ischemic la

pacienţii cu angina pectorală

Prevenţia ocluziei arterei coronare cu

bypass
Acetilsalicilic acid – efecte
adverse
Risc de ulceraţii şi sângerări
gastrointestinale

Reacţii alergice (ex. bronhospasm)

Rezistenţa la aspirină

Inhibare ireversibilă a plachetelor

Antagoniştii receptorilor ADP – mecanism de
acţiune
- blochează ireversibil rec. P2 pentru ADP
- reduce expresia rec. GP IIa/IIIb
Antagoniştii receptorilor ADP – mecanism de acţiune
Antagoniştii receptorilor ADP – mecanism de acţiune
Antagoniştii receptorilor ADP – mecanism de acţiune
Antagoniştii receptorilor ADP – farmacocinetică

 Pot fi administrate oral – biodiponibilitate 80-90%

 Sunt promedicamente – trebuie activate în ficat

 Au T1/2 intermediar

 Inactivate în ficat

Efecte adverse:

 Singerări (risc scazut)

 Tulburări gastrointestinale

 rash
Antagoniştii receptorilor ADP – indicaţii

 Prevenţia secundară a complicaţiilor ischemice

după:

 infarctul de miocard

 atac ischemic cerebral

 sau periferic

 Prevenţia secundară a complicaţiilor ischemice la

pacienţii cu sindrom coronarian acut fără
supradenivelare de segment ST
Antagoniştii receptorilor ADP – puncte slabe

 Clopidogrel este doar f puţin mai eficace decât

aspirin

 Ca şi aspirin, clopidogrel leagă ireversibil la

plachete

 La unii pacienţi există rezistenţă la clopidogrel

Dipiridamol – mecanism de acţiune

 Inhibă fosfodiesteraza plachetară  creşte AMPc

intracelularvasodilataţie

 Produce furt sanguin din vasele coronare ischemice

în vasele indemne (testul de stres farmacologic)

 Reduce activarea şi expresia receptorilor membranari

GPIIb/IIIa

 Blochează captarea adenozinei eliberată din ţesuturile

hipoxice
Dipiridamol – mecanism de acţiune
Dipiridamol – mecanism de acţiune
Dipiridamol – mecanism de acţiune
Dipiridamole – farmacocinetică

 Incomplet absorbit din tractul

gastrointestinal cu un peak plasmatic atins
în 75 minute
 Leagă 90% de proteinele plasmatice
 T1/2 - 10 - 12 h
 Metabolizat hepatic
 Excretat biliar ca glucuronid
 O cantitate mică excretată prin urină
Dipiridamole – utilizări majore
 prevenţia secundară a complicaţiilor
după atacul ischemic tranzitor sau
infarctul cerebral (asociat cu aspirina)
Dipiridamole – puncte slabe
 nu este un antitrombotic eficace

 are efect vasodilatator - utilizat cu

precauţie la pacienţii cu boala ischemică
coronariană (furt sanguin)

 poate agrava durerea anginoasă

Antagoniştii receptorilor GPIIb/IIIa -
mecanism de acţiune
- ABCIXIMAB – Ac monoclonal de şoarece cu fragmentul
Fc înlocuit cu unul uman. (himeric)  inhibă receptorii GP
IIa/IIIb  reduce agregarea plachetară peste 90%;

- EPTIFIBATIDA (INTEGRILIN) - peptid

care inhibă receptorii GP IIa/IIIb

- TIROFIBAN - este un agent non-peptidic care inhibă

receptorii GP IIa/IIIb

- OPTIFIBATID
Antagoniştii receptorilor GPIIb/IIIa -
mecanism de acţiune
Antagoniştii receptorilor GPIIb/IIIa -
mecanism de acţiune
Antagoniştii receptorilor GPIIb/IIIa -
mecanism de acţiune
Antagoniştii receptorilor GPIIb/IIIa -
mecanism de acţiune
Antagoniştii receptorilor GPIIb/IIIa -
mecanism de acţiune
Antagoniştii receptorilor GPIIb/IIIa -
farmacocinetică
 Disponibile numai pentru adm. Iv
 administrat iv in bolus, urmat de piv continua
 La terminarea piv conc. Plasmatică scade rapid
în aprox 6 ore, apoi scade lent
 funcţia plachetelor este recuperată după 48 h,
deşi antagonistul rec. GP IIb/IIIa rămâne în
circulaţie 15 zile sau mai mult, legat de plachete
 Antagoniştii receptorilor GPIIb/IIIa –
utilizări clinice majore

 prevenţia complicaţiilor ischemice cardiace la

pacienţii cu sdr. coronarian acut fără
supradenivelare de segment ST

 şi în timpul intervenţiilor coronariene percutane

 asociate cu aspirină şi heparin

Antagoniştii receptorilor GPIIb/IIIa –
puncte slabe

 poate fi administrate numai iv/piv

 formele orale au fost investigate dar nu

au fost eficiente
Alte antiagregante plachetare

 antagonisti ai rec. 5HT2: Ritanserina

 Derivati de prostaglandine: Epoprostenol (Pg

I2), Alprostadil (PgE1)

 substante cu efect antiagregant ca efect

secundar: Flurbiprofen, Sulfinpirazona,
Fenilbutazona, Acid flufenamic (blocarea COX)
Intrinsic pathway

XIIa

Extrinsic Pathway
XIa
TF
Prothrombin
IXa VIIa
VIII VIIIa Xa
Va V

Soft clot
Thrombin
Fibrinogen Fibrin
XIIIa Hard clot
Fibrin
2. ANTICOAGULANTE
Impiedica coagularea sangelui
Anticoagulante directe

a. HEPARINA + ANTITROMBINA III (din sange)

trombina, XII, XI, IX, X → ↓ coagularea

H standard
 Heparina sodică, administare i.v.
 Heparinat de calciu (CALCIPARINE), s.c
HEPARINELE NEFRACŢIONATE
Heparina se leagă de ATIII determinând o
modificare conformaţională a acesteia
crescându-i activitatea inhibitorie asupra
factorilor coagulării de aproximativ 100x.

Structura chimică:
 sunt glicozaminoglicani (amestec de lanţuri
heterogene ca talie moleculară şi compoziţie).
GM – 1700 – 30000 Daltoni.
 o repetiţie a unui dizaharid ( „regulat”)
întrerupt de prezenţa unor zaharuri
„neregulate” constituind PENTAZAHARIDUL
(la 40% din lanţuri) – situs-ul de recunoaştere
de către heparină a antitrombinei III.
HEPARINELE NEFRACŢIONATE
Heparina prezintă 2 caractere fizico-chimice
esenţiale pentru funcţia sa:
 polianionicitate – mare densitate de sarcini negative
(datorită grupărilor fosfat şi carboxil), distribuite neomogen:
 zone cu densitate crescută (sulfatate, „regulat”)
 zone cu densitate scăzută (slab sulfatate, „regulat”)
 prezenţa acidului iduronic  flexibilitate conformaţională
crescută.

Aceste caracteristici permit legarea heparinelor de

constituenţii biologici cu sarcină pozitivă
(polipeptide, proteine, lipoproteine, fosfolipide) pe
care îi deplasează de pe situs-urile lor specifice
determinînd efecte farmacodinamice.
HEPARINELE NEFRACŢIONATE
Alte efecte
 inhibă Xa independent de ATIII prin creşterea concentraţiei
plasmatice a inhibitorilor căii factorilor tisulari
 întârzie formarea protrombinazei determinând scăderea
efectului trombinei pe factorul V, VIII
 potenţează agregarea plachetară
 mobilizează în circulaţie triglicerid-lipaza
 mobilizează în circulaţie lipoprotein-lipaza (clarificarea
plasmei lipemice)
 efect antihialuronidazic – antiinflamator
 inhibă productivitatea de Aldosteron – efect slab diuretic;
 efect anticomplement
HEPARINELOR NEFRACŢIONATE

Efecte adverse
 trombocitopenii prin Ac anti-heparină (mai frecvent Ac de
isotip IgG legaţi la membrana plachetelor);
 hemoragii prin supradozare (antidotul – sulfat de Protamină)
- mai frecvente la ulceroşi, hepatici, renali;
 rar reacţii alergice: rinită, conjuctivită, bronhospasm, urticarie,
şoc anafilactic;
 tromboembolii paradoxale, ca rezultat al agregării
plachetare induse de Heparină
 în tratamente mai lungi de 6 luni scade concentraţia ATIII la
cei cu deficit ereditar - risc de tromboembolism.
 Alterarea testelor hepatice
 Priapism
 Hiperaldosteronism
 Osteoporoză
 Alopecie
HEPARINELOR NEFRACŢIONATE

Indicaţii:
 în urgenţe, pentru acţiune rapidă;
 embolii pulmonare
 tromboze venoase şi profilaxia trombozei;
 postinfarct de miocard;
 postoperator;

chirurgia cardiacă, a vaselor mari.

HEPARINE NEFRACŢIONATE

Contraindicaţii:

 hemofilia
 trombocitopenia
 purpura
 HTA severă
 hemoragia intracraniană
 endocardite
 TBC activă
 leziuni ulcerative gastrointestinale
 carcinoame viscerale
 insuf. renală
 insuf. hepatică
HEPARINE cu greutate moleculara mica

Factorul X →↓ coagularea

Utilizari terapeutice
- Profilaxia trombozelor si emboliilor

Prezentare:
 ENOXAPARINA,s.c. - LOVENOX
 DALTEPARINA (FRAGMIN),s.c.
 DANAPROID (ORGARAN) s.c.
 TINZAPARINĂ
 NANDROPARINA (FRAXIPARINĂ)
 ARDEPARINĂ
HEPARINELE FRACŢIONATE

 GM mică (LMW) inhibă factorul X activat, dar au un

efect mai scăzut pe AT şi pe coagulare în general
(GM 3000 - 6000 Dalton)
 Surse - din heparinele nefracţionate din mucoasa
porcină (prin depolimerizare chimică sau enzimatică)

 Există:
 H cu GM mai mică de 5400 – neutralizează Xa
 H cu GM mai mare de 5000-7000 cu activitate
antitrombotică completă.
HEPARINELE FRACŢIONATE
Alte efecte
 activitate anti Xa mai mult decât pe IIa (antiXa/antiIIa
1)
 creşte concentraţia plasmatică şi activitatea
inhibitorului căii factorilor tisulari (extrinseci) –
activitatea anti-Xa superioară
 întârzie generarea Va, VIIIa, neutralizând activitatea
trombinei asupra lor
 efect asupra activităţii plachetare mai mic decât cel
al H standard
 efect asupra lipoprotein-lipazei mai mic decât cel al
H standard (clarificarea plasmei lipemice)
HEPARINELE FRACŢIONATE - farmacocinetică
 Volumul aparent de distribuţie este asemănător cu cel al
heparinelor standard.
 T1/2 este lung - se pot administra o singură doză pe zi:
 140 minute – nandroparine (FRAXIPARINA)
 150 minute – enoxaparine (LOVENOX)
 120 minute – deltaparine (FRAGMIN)
 T1/2 nu depinde de doză
 Eliminarea se face pe cale renală.
 Heparinele fracţionate nu traversează bariera hemato-
placentară.
 nu se leagă de proteinele plasmatice (factor Willebrand,
fibrinogen, fibronectină, trombospongină) – nu se dezvoltă
rezistenţă ca la heparinele standard.
HEPARINELE FRACŢIONATE - farmacocinetică
 HF optimizează activitatea anti Xa – în zonele
bogate cu trombocite – (factorul 4 trombocitar este
un inhibitor puternic al heparinelor standard)
 Nu necesită supraveghere de laborator a
tratamentului
 Risc scăzut de hemoragii
 Risc scăzut de trombocitopenii secundare
 Potenţial osteopenic redus
Anticoagulante indirecte = ACO

↓ sinteza factorilor II, VII, IX, X

↓ coagularea
Anticoagulante indirecte = ACO

Mecanism de acţiune:
 ACO inhibă activitatea vitaminei K la nivelul
hepatocitului.
 Inhibă epoxi - şi quinon-reductazele (KO, K
reductazele)  inhibă formarea vitaminei K
reduse KH2  inhibă carboxilaza responsabilă
de sinteza formelor active a factorilor
coagulării (II, VII, IX, X) care rămân sub formă
de precursori inactivi (PIVKA).
Anticoagulante indirecte = ACO
Anticoagulante indirecte = ACO –
farmacocinetică

 Absorbţie bună digestivă

 Circulă legate de proteinele plasmei (Warfarina 
99%)
 metabolizare hepatică prin hidroxilare;
 eliminare: urină, lapte
 trec bariera placentară
Anticoagulante indirecte = ACO –
farmacocinetică

Indicaţii:
 profilaxia şi tratamentul trombozelor venoase profunde
 tromboflebite recurente
 postintervenţii chirurgicale în sfera pelvină
 neoplazii
 la imobilizaţi (după traumatisme ale extramităţilor)
 protezaţi valvulari
 fibrilaţie atriala permanentă
 defibrilare
Anticoagulante indirecte

Supravegherea biologică
 Timp Quik – exprimare în rezultate INR care
este raportul dintre TQ al pacientului şi TQ
martor, totul ridicat la puterea ISI
 TQ bolnav ISI
 INR = ------------------
 TQ martor 
 Unde ISI este indice de sensibilitatea
internaţională
Anticoagulante indirecte
Contraindicaţii:
 la pacienţi cu predispoziţie la sindroame hemoragice
 HTA severă
 ulcer duodenal
 hematom disecant al aortei
 pericardită
 sarcină
 alăptare
Anticoagulante indirecte

Efecte adverse:
 Hemoragii prin supradozare (antidot vitamina K)
 greţuri, vărsături, diaree, erupţii cutanate
 agranulocitoză
 proteinurie, cromaturie
 WARFARINA  bronhodilataţie, alopecie
 creşterea transaminazei serice
Anticoagulante indirecte

 Derivaţii de 4 cumarină:
ACENOCUMAROL (TROMBOSTOP)
WARFARINA (COUMADINA)
BISCUM ACETAT DE ETIL (TROMEXANE)
 Derivaţii de indan-dione:
FLUIONE
BROMINDIONE
PHENINDIONE
DIFENADIONE
3. FIBRINOLITICE
fibrina ↓
plasminogen → ↑ plasmina → ↓
polipeptide ↑
solubile
Utilizari teraputice:
 IMA
 tromboze
 embolie

Prezentare:
 Streptokinaza
 Urokinaza
Fibrinolitice –
mecanism de acţiune
Fibrinolitice –
mecanism de acţiune
Fibrinolitice –
mecanism de acţiune
Fibrinolitice
I generaţie:
- Streptokinaza
- Urokinaza
II-a generaţie
- activatorul tisular al plasminogenului (t-PA)
III-a generaţie
- activator recombinant al plasminogenului ( r-PA)
ALTEPLASE, RETEPLASE, ANISTREPLASE
Fibrinolitice
I generaţie:
STREPTOKINAZA – enzimă proteolitică produsă
de Streptococul beta-hemolitic, care se combină
cu proactivatorul plasminogenului. Acest complex
enzimatic catalizează conversia plasminogenului
inactiv în plasmină activă.
Pacienţii cu Ac antistreptococici pot dezvolta febră,
reacţii alergice şi rezistenţă la terapie.

UROKINASA – este o enzimă umană, sintetizată

de rinichi, care transformă direct plasminogenul la
plasmină activă.
Fibrinolitice

III generaţie:
RETEPLASE, ALTEPLASE, TENECTEPLAZA (r-
PA): activează plasminogenul care este legat la
fibrină.

ANISTREPLASE – este un complex streptokinază

- plasminogen activator preformat
Fibrinolitice – farmacocinetică

 I-a generaţie are T1/2 14-45 min  bolus in

doză unică sau dublă
 II-a generaţie are T1/2 3-4 minutes bolus
urmat de PIV
Fibrinolitice – indicaţii
Infarct miocardic acut (MI)

 Infarct cerebral

Tromboză arterială periferică (sub) acută

Trombembolism pulmonar masiv

Ocluzia suntului arterio-venos la dializaţi

Fibrinolitice– puncte slabe

Sunt indicate numai în spital

Risc de sângerări

Contraindicată asocierea cu
anticoagulante
 MULTUMESC
PENTRU ATENTIE!

SARBATORI FERICITE!