Povestea lui Harap Alb – eseu structurat

Ion Creanga

”Oglindire a vietii in moduri fabuloare” (G. Calinescu), basmul

favorizeaza intrarea intr-o lume miraculoasa, unde se consuma aventura eroica a
protagonistului vare lupta pentru apararea unor valori morale: binele, adevarul,
dreptatea, frumosul etc. Ca specie a genului epic, basmul este o naratiune de
intindere medie, structurata pe un singur plan epic, avand o actiune
conventionala la care participa personaje sau forte supranaturale.
Deşi pleacă de la modelul popular, basmul cult devine unic şi irepetabil
prin 2 aspecte esenţiale: viziunea despre lume a autorului şi stilul individual al
acestuia. Spre deosebire de basmul popular,unde predomina naratiunea, basmul
cult presupune imbinarea naratiunii cu dialogul si descrierea. Toate trasaturile
definitorii ale basmului cult sunt valorificate de catre Ion Creanga, in „Povestea
lui Harap Alb”.
Cel mai reprezentativ basm al lui Creangă, publicat in 1877, în
“Convorbiri literare”, „Povestea lui Harap Alb” este o sinteză a spiritualităţii
româneşti ce cuprinde o întreagă filozofie asupra vieţii.
Tema operei este triumful binelui asupra raului si maturizarea eroului
principal, fapt care determina interpretarea acestei creatii ca un „basm al fiintei”.
Titlul neobişnuit al basmului este un oximorom. Cuvântul „Harap”
înseamnă slugă, rob, iar cuvântul „alb” sugerează nobletea. Conform opiniei lui
Vasile Lovinescu, alăturarea negrului (Harap) cu albul ar însemna unirea celor
două principii Yin şi Yang. Fiu al Craiului şi nepot al lui Verde Împărat, Harap-
Alb este ales de soartă să îi reunească pe fraţi aşa cum două jumătăţi ale cercului
formează întregul.
Actiunea se desfasoara linear, succesiunea secventelor narative fiind
redata prin inlantuire. Naratiunea este dramatizata prin dialog, trasatura
definitorie a basmului cult, si are ritm rapid prin reducerea descrierilor.
Perspectiva narativa este subiectiva iar naratiune este heterodiegetica.
Naratorul nu mai este o instanta supraindividuala ca in basmul popular, ci o
prezenta textuala subiectiva, un „eu narator” care isi asuma rolul de povestitor:
„sa incep a depana firul povestii ”.
În privinţa incipitului şi a finalului, se poate remarca faptul că, deşi prin
intermediul cuvântului “odata” se activează “convenţia basmului”, totuşi
Creangă aduce o inovaţie: termenul popular “cică” ofera incipitului o dubla
„intrare” in universul fictional. Finalul marcheaza sfârşitul maturizarii
protagonistului prin simbolul nunţii. Creangă reintroduce ironic cititorul în
lumea reala: “Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi
rabdă.”.
Relaţiile temporale şi spaţiale sunt tipice acestei specii, acţiunea
basmului fiind plasată în “illo tempore” (timp mitic). Geografia miraculoasa,
definitorie pentru specia basmului, se regaseste vag, prin cateva repede
conventionale : taram al Sfintei Duminici, gradina ursului, padurea cerbului
fermecat etc.
Compozitional, basmul cuprinde 3 parti narative, corespunzatoare cu 3
ipostaze ale protagonistului, etape ale drumului initiatic : etapa initiala, de
pregatire pentru drum, parcurgerea drumului initiatic si rasplata. Caracterul de
bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii
spirituale si modificare statutului social al protagonistului.
Situatia initiala este prezentata succint: Verde Împărat, ajungând la
bătrâneţe fără a avea descendenţi în linie masculină îi scrie fratelui său, Craiul,
cerându-i unul dintre feciori ca urmaş la tron. Daca cei doi feciori mai mari nu
pot trece peste proba curajului impusa de tatal lor, deghizat in urs, mezinul este
gata sa isi incerce norocul. Dupa ce isi dovedeste curajul in fata probei la care il
supune Craiul, primeste drept compensatie de la acesta un sfat important: sa nu
se increada in omul „ros” sau „span”.
Prima etapă a drumului o constituie pădurea labirint în care fiul de crai se
întâlneşte de trei ori cu Spânul. Deşi tânărul nu are nevoie de însoţire , Spânul se
oferă mereu să îl ajute.Dacă în aparenţă el este, nevinovat, binevoitor, în
realitate e crud, viclean,ipocrit,egoist. La a treia întâlnire fiul de crai îl acceptă
ca tovaras de drum pentru că pare a fi un bun cunoscător al acelor locuri
necunoscute. Momentul fântânii este un moment fundamental care schimbă
cursul destinului personajului. Coborarea sa in fantana echivaleaza cu o noua
nastere a protagonistului, cu alt nume, devenind rob al Spanului. Spanul preia
astfel identitatea feciorului de Crai si ajunge, impreuna cu sluga credinciasa, la
curtea lui Verde-Imparat, însuşeşte originea nobilă şi destinul de mire. Acesta ii
propune lui Harap-Alb un set de trei probe: sa aduca salatile din Gradina
Ursului, pielea cerbului batuta cu pietre pretioase si sa porneasca intr-o noua
calatorie pentru a peti, in numele stapanului, pe fata Imparatului Ros.
Harap-Alb reuşeşte să treacă de primele două probe datorită ajutorului
Sfintei Duminici, iar in cadrul celei de a 3-a probe, o alta etapa a initierii, este
ajutat de cele cinci apariţii bizare: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-
Lati-Lungila. Imparatul Ros este cel de-al doilea formator pentru Harap-Alb,
supunandu-l pe acesta la urmatoarele incercari: casa de arama,ospatul, alegerea
macului de nisip, gasirea fetei, ghicitul ei. Calatoria de intoarcere incheie
procesul maturizarii, prin experienta iubirii. Finalul basmului prilejuieste
restabilirea echilibrului: Spanul este demascat si pedepsit prin moarte, iar Harap-
Alb, caruia raufacatorul ii taiase capul, este readus la viata de catre fata de
imparat care-i va deveni sotie.Uciderea eroului este ultima treapta a initierii; el
renaste fiind astfel absorbit de juramantul facut Spanului si capabil de a-si
intemeia o familie si de a conduce o imparatie.
Personajele sunt individualizate, prin comportament, prin limbaj si
psihologie. Eroii lui Creanga „se comporta taraneste,si vorbesc moldoveneste” (
G. Calinescu), ei au complexitate , ilustrand tipologii umane cu caracter
arhetipal.
Relatia dintre protagonist si antagonist se particularizeaza intr-un mod
original. Raportul dintre Harap-Alb si Span este un conflictual, determinat de
confruntarea intre bine si rau , definitorie pentru specia basmului. Harap-Alb se
confrunta, nu cu o fiinta fabuloasa, cu raul din lumea oamenilor, cu omul span si
omul ros, intruchipand rautatea, viclenia, lacomia. Eroul este surprins de-a
lungul unor experiente care il vor maturiza, fapt ce confera si o alta semnificatie
relatiei sale cu Spanul, care devine formator, initiator, „un rau necesar”.
Probleme la care il supune Spanul au rol initiatic.
Din punctul meu de vedere, Ion Creanga reuseste prin acest basm reuseste
sa construiasca o plăsmuire artistică a realităţii cu multiple valenţe
psihologice,etice şi estetice. In primul rand experientele de cunoastere pe care le
traieste Harap-Alb confera originalitate schemei narative, dezvoltand tema
initierii si a maturizarii treptate a eroului. In al doilea rand, aventura initiatica a
protagonistului evidentiaza un sistem de valori si virtuti- rabdare,milostenie,
curaj- care cristalizeaza un arhetip.
In concluzie, pot afimra ca „Povestea lui Harap-Alb” ilustreaza
caracteristicile basmului cult, reprezentand in acelasi timp „insasi sinteza
basmului romanesc” (Pompiliu Constantinescu), o capodoperă a lui Ion
Creangă.