Literatura română veche

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Acest articol nu are introducere cu explicația scurtă a subiectului sau
introducerea existentă este prea scurtă. Puteți să o adăugați sau să o extindeți.

Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân
neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol.
Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.

Literatura română veche

Cuprins

 1Începuturile culturii scrise

 2Primele texte în limba română
 3Vezi și
 4Bibliografie
 5Lectură suplimentară
 6Legături externe

Începuturile culturii scrise[modificare | modificare sursă]

A. Perioada antică
1. Cultura dacilor: dacii foloseau alfabetul grec sau latin. Pe niște blocuri de piatră de la
Sarmizegetusa s-au descoperit rudimente de scriere cu litere grecești. La curtea lui Decebal
se folosea ca limbă diplomatică latina. Singurul text presupus dacic a fost descoperit la
Sarmizegetusa: „Decebalus per Scorilo”.
2. Perioada daco-romană: mii de inscripții latinești pun în evidență dezvoltarea limbii române
prin transformările suferite de limba latină.
3. Perioada marilor migrații: cultura scrisă scade în intensitate, dar s-au păstrat cîteva
inscripții în greacă și latină. Cel mai important document rămîne răspunsul în limba latină
trimis regelui ungur Arpad de către Menumorut, duce al Biharei. Textul, inclus în Cronica
Notarului Anonim, izvorăște dintr-o profundă dragoste pentru pămînt, concretizată într-un
refuz categoric de a-l preda regelui: „Noi, însă, nici din dragoste nici din frică nu-i cedăm din
pămînt nici cît un deget…” Scrisoarea deschide seria documentelor diplomatice românești.
B. Limbile de cultură folosite evul în mediu românesc
1. Latina a fost reintrodusă ca limbă oficială a cultului catolic și a cancelariilor voievodale în
Transilvania secolului al XI-lea. În Moldova și Muntenia era folosită în relațiile diplomatice cu
țările catolice. Cele mai importante documente păstrate sunt: Memoriul lui Vlad Țepeș către
Matei Corvin, redactat de Radu Grămăticul în sec. al XV-lea și Hungaria, cea mai valoroasă
operă a învățatului umanist transilvănean Nicolaus Olahus. Acesta, descriind principalele
regiuni istorice românești, Țara Românească, Moldova, Transilvania, Țara Someșului, Țara
Crișurilor și Țara Timișului, formulează ideea originii latine a limbii și a locuitorilor lor, arătînd
că au „aceeași limbă, religie și obiceiuri”.
2. Greaca a fost folosită mai mult accidental. Se păstrează un poem în această limbă,
compus de Stavrinos, vistiernicul lui Mihai Viteazul, pe cînd era închis la Bistrița după
moartea voievodului și intitulat Poveste preafrumoasă a lui Mihai Viteazul.
3. Slavona era limba cultului ortodox și limba oficială în stat.
4. Româna începe să fie folosită mai des abia din sec. al XVI-lea.

Primele texte în limba

română[modificare | modificare sursă]
A. Păreri despre începuturile scrisului în limba română
1. „Torna, torna fratre!” s-a crezut că acest strigăt al unui soldat roman
(menționat în documente pentru că se pare că a dus la pierderea unui
război, fiind confundat cu semnalul de retragere) ar fi o mențiune din
protoromână. Călinescu contrazice afirmația, pentru că nici unul dintre
caracterele esențiale ale cuvintelor românești nu se regăsește aici.
2. Dosoftei a însemnat pe marginea unei psaltiri un cîntec de vitejie pe
care-l punea pe seama lui Ștefan cel Mare: „Hai, frați, hai frați, la
năvală dați/ La năvală dați, țara s-apărați;/ Hai, frați, hai frați, la năvală
dați/ La năvală dați, crucea s-apărați;/ Hai, frați, hai frați, la năvală dați/
La năvală dați, steagul s-apărați” afirmația nu poate fi argumentată
științific.
3. În documentele sibiene se găsește însemnarea că la 1495 s-a dat
suma de un florin unui preot român care a compus o scrisoare în limba
română. Din păcate, documentul s-a pierdut.
4. P. P. Panaitescu crede că jurămîntul făcut de Ștefan cel Mare la
Colomeea a fost tradus în latinește pe baza unei versiuni românești
care s-a pierdut.
5. Codicele de la Ieud are pe prima pagină o dată pe care unii
cercetători au descifrat-o ca fiind 1391 – 1392.
B. Documente păstrate în limba română
1. Scrisoarea lui Neacșu din Cîmpulung, adresată judelui Hanăș
Bengner al Brașovului, în 1521.
Scrisoarea a fost descoperită de către Friedrich Wilhelm Stenner în
Arhivele Brașovului în anul 1894. Neacșu era cunoscut din timpul
domniei lui Vlad cel Tînăr, pentru că avea un proces de datorii cu
negustorii brașoveni. Împăratul despre care informează scrisoarea este
Soliman al II-lea Magnificul. Valoarea stilistică à documentului este
susținută de:
• Precizia și laconismul expresiei (introducerea rapidă în subiect prin
construcția cu dativul: „…dau știre domniei tale…”).
• Caracterul oral al mesajului.
• Limbă foarte puțin deosebită de cea vorbită astăzi, cu excepția
formulelor de început și încheiere, cerute de protocol în limba slavonă.
Fondul latin este de 89,47℅.
Valoarea morală a scrisorii constă în gestul unui român de dincoace de
munți de a-i preveni pe ardeleni de pericolul invaziei turcești.
2. Textele maramureșene sau rotacizante denumesc patru cărți
religioase: Codicele voronețean, Psaltirea scheiană, Psaltirea
voronețeană, Psaltirea Hurmuzachi. Autorii lor sunt originari din
Maramureș, ceea ce explică fenomenul de rotacism: în cuvintele de
origine latină litera n este înlocuită cu r. Pentru că traducătorii se țin
prea aproape de originalul slavon, textele sunt greoaie, aproape de
neînțeles.
3. Primele tipărituri. Cei mai importanți tipografi ai sec. al XVI-lea au
fost:
a) Macarie, care în 1508 tipărește prima carte în Țara Românească,
Liturghierul (în limba slavonă);
b) Dimitrie Liubavici, împreună cu ucenicii Oprea și Petre, tipărește în
1547 Apostolul, din porunca lui Iliașcu-voievod;
c) diaconul Coresi tipărește între 1559 și 1583 nouă cărți în limba
română: Întrebare creștinească, Evangheliarul, Praxiul, Cazania I,
Molitvenicul, Psaltirea, Cazania II, Liturghierul, Pravila Sfinților Apostoli.
El a mai publicat în Brașov Psaltirea slavo-română, în al cărei epilog își
exprimă profesiunea de credință referitoare la istoria culturii românești
și evoluția limbii literare, afirmînd că destinația cărții este să învețe „pre
mișelamea”.
4. Palia de la Orăștie. Tipărită în 1582, cuprinde primele două cărți ale
Vechiului Testament (Facerea și Exodul). Este unul dintre primele
monumente ale limbii române literare. Aici apare pentru prima dată
numele român în locul muntenescului rumân.
5. Alte scrieri considerate monumente ale limbii:
• Însemnarea autografă à lui Mihai Viteazul pe spatele unui document
din 1600, uimitoare prin laconism: „Și hotaru Ardealului. Pohta ce-am
pohtit: Moldova, Țara Rumânească”:
• Scrisoarea soldatului Cocrișel care, prins de dușmani, se roagă să fie
răscumpărat.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Literatura română
 Istoria literaturii române de la început până astăzi, de Alexandru
Piru
 Literatura română în slavonă

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

 George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini și pînă în
prezent
 Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

 Istoria literaturii Române vechi, Ioan Șiadbei, Editura Albatros,
1975
 Istoria literaturii române vechi, Nicolae Cartojan, Editura Minerva,
1980
 Istoria literaturii române vechi, Ștefan Ciobanu, Dan Horia Mazilu,
Editura Eminescu, 1989
 Istoria literaturii române: Perioada veche, Al. Piru, Editura didactică
și pedagogică, 1970

 Probleme de bază ale literaturii române vechi, Ion Constantin

Chițimia, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1972
 Recitind literatura română veche: Privire generală, Dan Horia
Mazilu, Editura Universității București, 1994
 Recitind literatura română veche: Genurile literare, Dan Horia
Mazilu, Editura Universității București, 2000
 Vocația europeanǎ a literaturii române vechi, Dan Horia Mazilu,
Editura Minerva, 1991
 Contribuții la istoria literaturii române vechi, Dan Zamfirescu,
Editura științifică și enciclopedică, 1981
 Studii și articole de literatură română veche, Dan Zamfirescu,
Editura Edit. pentru Literatură, 1967
 Crestomație de literatură română veche, Vol. 2, Ion Constantin
Chițimia, Stela Toma, Liliana Botez, Editura Dacia, 1989
 Cartea românească veche: studia bibliologica, Dan Râpă-Buicliu,
Editura Alma, 2000

 Cronicarii munteni: cîteva modele de retorică a povestirii, Dan

Horia Mazilu, Editura Minerva, 1978

 Contribuții: literatură română medievală, Dan Simonescu, Editura

Eminescu, 1984
 Literatura română în epoca Renașterii, Dan Horia Mazilu, Editura
Minerva, 1984
 Arta cărții: cartea românească veche 1508-1700, Ana Andreescu,
Editura Univers enciclopedic, 2002
 Un veac de aur în Moldova, 1643-1743: contribuții la studiul culturii
și literaturii române vechi, Pavel Balmuș, Virgil Cândea,
Întreprinderea Editorial-Poligrafică Știința, 1996
 Istoriea literaturii romîne din secolul XVII., Giorge Pascu, Editura
Institutul de arte grafice "Viaṭa romîneascǎ" s.a., 1922
 Istoria literaturii romîne în secolul al XVIII-lea (1688-1821), Nicolae
Iorga, Editura Institutul de Arte Frafice și Editurǎ ; Minerva, 1901
 Istoria literaturii române: Epoca premodernă, Al. Piru, Editura
didactică și pedagogică, 1970