ANCHETĂ EPIDEMIOLOGICĂ PRIVIND

EVOLUȚIA TULAREMIEI CA ZOONOZĂ

ÎN LUME, EUROPA ȘI ROMÂNIA

Stundenți:
CURCĂ(VLASOV) ANDREEA-ALEXANDRA
BONDAR ADRIAN
Grupa 802 A
Cuprins
Capitolul 1 SCURTĂ DESCRIERE A BOLII LUATĂ ÎN STUDIU
1.1 Definiție…………………………………………………………………3
1.2 Răspândire………………………………………………………………3
1.3 Importanță……………………………………………………………….4
1.4 Patogeneză…………………………………………………………........4
1.5 Epidemiologie……………………………………………………….......5
1.5.1 Surse principale………………………………………………….5
1.5.2 Vectori…………………………………………………………...6
1.5.3 Transmitere…………………………………………………........7
1.6 Manifestări clinice la animale…………………………………………...9
1.7 Manifestări clinice la om……………………………………………....10
1.8 Metode de depistare și diagnostic la animale/om…………………..….12
1.8.1 La animale…………………………………………………..….12
1.8.2 La om…………………………………………………….….….13
1.8.3 Diagnostic diferențial…………………………………….……..14
1.9 Strategii de prevenire, supraveghere și combatere la om/animale……...15
1.9.1 Profilaxie……………………………………………………….15
1.9.2 Supraveghere…………………………………………………...16
1.9.2.1 Supraveghere în cazul oamenilor……………………...16
1.9.2.2 Supraveghere în cazul animalelor……………………..16
Capitolul 2. EVOLUȚIA BOLII ÎN LUME, EUROPA ȘI ROMÂNIA
2.1 Evoluția tularemiei în lume......................................................................17
2.2 Evoluția bolii în Statele Unite ale Americii..............................................22
2.3 Evoluția tularemiei în Europa...................................................................26
2.4 Evoluția bolii în România……………………………………………….36
2.5 Exemple reprezentative de transmitere zoonotică………………………36
2.6 Concluzii………………………………………………………………...39
Bibliografie…………………………………………………………………40

2
Capitolul.1 SCURTĂ DESCRIERE A BOLII LUATĂ ÎN STUDIU

1.1 Definiție

Tularemia este o boală infecţioasă din grupul zooantroponozelor, având o multitudine de gazde.
Infecțiile apar mai des în rândul mamiferelor și marsupialelor sălbatice,cu epizootii periodice la
rozătoare și lagomorfe,dar au fost semnalate și cazuri clinice la pisici ,oi și alte animale
domestice.Vectori pot fi și unele insecte ,care transmit infecția prin înțepatură. Dermacentor
andersonii,Dermacentor variabilis,Amblyomma americanum,Ixodes și mai puțin frecvent de
musca domestica.Înțepăturile de căpușă sunt cea mai comună cale de transmitere la om.La
acestea intervine transmiterea transovariană și în acest fel devin purtătoare pe viață. Muștele sunt
o sursă mai puțin obișnuită de transmitere și sunt infectate timp de 14 zile.

1.2 Răpândire

Tularemia este întâlnităîn principal în emisfera nordică, unde a apărut recent sau a reapărut în
unele zone,și în părți ale Europei și Orientului Mijlociu. Câteva cazuri clinice endemice au fost,
de asemenea, recunoscute în regiunile în care această boală nu s-a crezut că există, cum ar fi
Australia, Coreea de Sud și sudul Sudanului. În unele cazuri, apariția poate fi cauzată de
scăderea gradului de conștientizare, de supraveghere și / sau de raportarea acesteia; în altele, a
fost asociată cu explozii ale animalelor rezervoare gazdă, sau cu răsturnări sociale, cum ar fi
războaie, în cazul în care salubritatea lipseste și infestatiile cu rozătoare pot contamina
alimentele și aprovizionarea cu apă. Ocazional, această boală poate fi chiar importată într-o țară
prin intermediul animalelor. În 2002, tularemia a intrat în Republica Cehă într-un transport de
câini de preerie bolnavi, din SUA.

Tularemia este cauzată de Francisella tularensis, un agent patogen gram negativ, nesporulat.
Bacteria se înmulțește în macrophage(figura 1.1) și organele țintă (ganglionii limfatici, plămânii,
splina, ficatul și rinichii). Există mai multe subspecii de Francisella tularensis care variază în
ceea ce privește virulența și distribuția. Două dintre cele patru subspecii reprezintă majoritatea
bolilor umane; acestea sunt F. tularensis biovarietatea tularensis (sau Jellison tip A) și F.
tularensis biovarietatea palaearctica (sau Jellison tip B). Celelalte subspecii de F. tularensis sunt
mediasiatica și novicida. Bacteria este relativ rezistenta în mediul înconjurător, supraviețuind 3-4
luni în noroi, apă sau animale moarte. Carnea de iepure înghețată la 5 ° F a rămas infecțioasă> 3
ani. Clorarea apei în timpul tratării apei o va ucide. Bacteria este ucisa cu ușurință de diversi

3
dezinfectanți, inclusiv 1% hipoclorit (înălbitor), 70% etanol, glutaraldehidă și formaldehidă. De
asemenea, poate fi inactivata prin căldură umedă (121oC timp de cel puțin 15 minute) și căldură
uscată (160-170oC timp de cel puțin 1 oră).

Fig.1.1 Infectarea macrofagului cu Francisella tularensis (albastru-bacteria, galben-macrofage)

(https://en.wikipedia.org/wiki/Francisella_tularensis)

1.3 Importanță

Tularemia este considerată armă bioteroristă,încadrată în categoria A de către CDC, fiind una
dintre cele mai infecțioase bacterii patogene.
Există posibilitatea ca Francisella tularensis să fie liofilizată și eliberată
pe cale aeriana prin aerosolizare. Eliberarea aerosolilor într-o zonă populată, poate duce la
îmbolnăvirea în proporție de 80% și moartea unui procent de 6% din populație.

1.4 Patogeneză

Francisella tularensis este o bacterie Gram-negativă, aerobă, imobilă, nesporulată.Este capabilă

să supraviețuiască la condiții vitrege de mediu(temperaturi scăzute) în sol,apă, paie sau cadavre
și piei de animale.
Infecția cu F. tularensis poate apărea pe mai multe căi(figura.2.2). Portalurile de intrare sunt prin
sânge și sistemul respirator. Cele mai frecvente apar prin contactul cu pielea, dând o formă
ulceroglandulară a bolii. Inhalarea bacteriilor - în special biovar F. t. tularensis, duce la tularemia
pneumonică potențial letală. În timp ce formele pulmonare și ulceroglandulare de tularemie sunt
mai frecvente, alte căi de inoculare au fost descrise și includ infecția orofaringiană din cauza
consumului de alimente contaminate și a infecției conjunctivale datorită inoculării oculare.

4
Perioada de incubație a tularemiei variază invers proporțional cu doza de contaminare:formele
ulcero-glandulare au o perioadă de incubație de 2-6 zile.
Injectarea intradermică a unui număr mare de bacterii,duce la aparția unei macule într-un interval
de circa 48 de ore(de la 3 la 5 zile).Atunci când leziunea devine papuloasă,pacientul prezintă
accese de febră,fiind urmată de creșterea în dimensiune a papulei și apariția
pruritului.Tegumentul care înconjoară leziunea devine lucios și se subțiază.Dupa 96 de ore apare
ulcerația cu margini bine definite si o bază neagră și uscată.
O posibilă poarta de intrare la om ,o reprezintă pliurile interdigiale și zona periunghială.
De cele mai multe ori,procesul evoluează până la faza de bacteriemie.

Fig.1.2 Acțiunea patogenică a bacteriei Francisella tularensis

(http://akaczorowska.strony.ug.edu.pl)

1.5 Epidemiologie

1.5.1 Sursele principale

Sursele principale ale tularemiei sunt rozătoarele (şoarecii, şobolanii, popândăii, hârciogii,
iepurii, veveriţele etc.) animalele domestice (bovinele, ovinele, caprinele, porcinele etc).
Rozătoarele se contaminează reciproc prin contact direct şi prin intermediul vectorilor. Şobolanii
de apă, de regulă, contaminează sursele acvatice; popândăii - păşunile, ogoarele, furajele;
şoarecii şi şobolanii - furajele, adăposturile, transmiţând infecţia prin diverse căi.

5
1.5.2 Vectorii

Circulaţia microbului în condiţii naturale este efectuată de căpuşe, tăuni, ţânţari şi alte insecte.

Căpușe:Amblyoma americanum (figura1.3) (“steaua singuratică”), Dermacentor andersoni

(figura1.4)(“căpușa de lemn”), Dermacentor variabilis(figura 1.5)(“căpușa americană a
câinelui”),Ixodes ricinus,Ixodes scapularis,Ixodes pacificus,Ixodes dentatus
Tăuni:Chrysops discalis(figura1.6)(“căpușa căprioarei”), Chrysops aestuans ,Chrysops
relictus,Crysozoma pluvialis.
Țânțari:Aedes cinereus(figura1.7), Aedes excrucians

Fig.1.3 Amblyoma americanum Fig.1.4 Dermacentor andersoni

(https://bugguide.nete)

Fig.1.5 Dermacentor variabilis

(https://bugguide.net)

6
 Fig.1.6 Crysops discalis
(https://pnwhandbooks.org/insect)

Fig.1.7 Aedes cinereus

(http://www.uniprot.org/taxonomy/120872)

1.5.3 Transmitere

Infecţia se transmite de la animale la om prin(figura 1.8):

-contact direct, prin tegumentele lezate (la jupuirea şi la prelucrarea pielicelelor, la prelucrarea
produselor animaliere);
-pe cale alimentară (prin consumul apei şi alimentelor infectate)
-pe cale aerogena-aerosol (prin inspiraţia aerului infectat cu excrementele rozătoarelor la
treieratul cerealelor, strânsul fânului, a paielor etc)
-pe cale transmisibilă -prin infectarea insectelor hematofage şi artropode (tăuni, ţânţari, strechii,
căpuşe).

7
 Fig.1.8 Căi de transmitere a tularemiei la om
(http://www.floradergisi.org)

-omul nu constituie sursă de infecţie şi nu prezintă pericol pentru persoanele umane sănătoase
din jur.
Mai frecvent tularemia afectează populaţia rurală. În condiţii urbane mai des se molipsesc
vânătorii şi pescarii,persoanele care luptă pe front (figura 1.9), ce se deplasează în zone
endemice, de asemenea lucrătorii de la abatoare, combinate de carne, congelatoare pentru peşte
etc.

8
 Fig.1.9 Ciclul de transmitere al Francisella tularensis (Annabelle Wright –
(https://www.researchgate.net)

1.6 Manifestări clinice la animale

Rozatoarele și lagomorfele ,sunt rezervoare pentru Francisella tularensis. Aceste animale sunt
susceptibile la tularemie.Adesea semnele de boală nu sunt observate la speciile sălbatice, iar
animalele sunt de obicei găsite moarte sau pe moarte. Moartea, de obicei din septicemia fatală,
are loc în 8-14 zile. Iepurii(figura1.10)pot prezenta modele ciudate de comportament, cum ar fi
frecarea nasului și a picioarelor pe teren sau afișarea de mușcături musculare. În plus, ele pot fi
cu ușurință capturate, deoarece merg greu. Dacă se observă semne clinice, acestea pot include
slăbiciune, febră, ulcere, abcese la locul inoculării și limfadenopatie. Infestanții-rozătoare sunt,
de asemenea, o sursă importantă de infecție pentru artropode, alte animale, oameni și mediul
înconjurător.

Tularemia a provocat focare cu mortalitate ridicată la ovine. Focarele apar, în general, în

asociere cu starea de sanatate precara a corpului după o iarnă severă, un plan de nutriție scăzut și
infestații grele de căpușe. Semnele clinice raportate includ febra, scăderea în greutate,
limfadenopatia regională și diareea. Animalele bolnave se vor separa, de asemenea, de turmă, au
un mers rigid și pot avea dificultăți respiratorii. Moartea apare cel mai frecvent la animalele mai
tinere, dar oile gestante pot avorta. Necropsia poate dezvălui infarcte ale ganglionilor limfatici
regionali, precum și focare pneumonice.

9
Caii au fost raportați ocazional ca fiind infectați cu tularemie.Simptomele raportate au inclus
febră, depresie, dispnee, ataxie, rigiditate, lipsă de coordonare și edeme ale membrelor. În aceste
cazuri, caii au fost parazitați de un număr mare de căpușe. Porcii tineri infectați suferă de febră,
dispnee și depresie, în timp ce boala la adulți devine latentă. Bovinele par a fi rezistente la
dezvoltarea bolii clinice.
Pisicile rareori se pot infecta atunci când vânează rozătoare în zone endemice sau consumă
lagomorfe moarte. Semnele observate în cazurile raportate includ febră, depresie, anorexie,
apatie și apatie, iar unele cazuri au avut o limbă ulcerativă.
Infecția naturală a tularemiei la câini este considerată rară fiind relativ rezistenți la tularemie.
Atunci când este dobândită, aceasta este în mod obișnuit prin ingestia unui rozător infectat, dar
boala poate să provină din inocularea unei căpușe infectate. Boala este, de obicei, tranzitorie și
auto-limitantă, dar poate fi mai severă la puii tineri. Semnele raportate (atât din cazuri naturale,
cât și din cele experimentale) includ: febră, secretii oculare si nazale, abces (posibil drenare) la
locul infecției, uveită și conjunctivită.

Fig.1.10I epure infectat cu Francisella tularensis

(https://drjustinelee.com/deadly-disease-tularemia)

1.7 Manifestări clinice la om

Severitatea perioadei de infecție și de incubație la om variază în funcție de subspecia, calea
infecției și doza.Perioada de incubație durează intre 3 și 15 zile. Există 6 sindroame / manifestări
clinice ale tularemiei pe baza căii de expunere la agent. Toate formele prezintă inițial simptome
asemănătoare gripei, incluzând febră, frisoane, cefalee și mialgie.
Forma ulceroglandulară (figura 1.11, figura1.12) este cea mai comună prezentare a tularemiei, de
obicei ca o consecință a mușcăturii unui vector artropod care a fost hrănit anterior cu sangele
unui animal infectat. Unele cazuri apar după manipularea cărnii infectate, cu infecție care apare

10
prin tăieturi sau abraziuni. Un ulcer se dezvoltă la locul infecției și ganglionii limfatici locali sunt
inflamați,dureroși și se pot rupe și ulcera. Ulcerul poate dura între 1 săptămână și câteva luni. În
forma glandulară, nu există nici un ulcer primar aparent, dar există unul sau mai mulți ganglioni
limfatici. Formele ulceroglandulare și glandulare reprezintă 75-85% din cazurile de tularemie
apărute în mod natural.
Forma oculoglandulară (figura 1.15) a tularemiei este rară și apare atunci când conjunctiva este
infectată. Acest lucru poate apărea fie prin frecarea ochilor cu degete contaminate, fie prin
stropirea materialelor contaminate în ochi. Curățarea carcaselor sau frecarea zonei unei
mușcături de căpușe și apoi ochiul poate duce la această formă de tularemie. Prezentarea clinică
implică semne de tip gripal inițial cu conjunctivită și umflarea dureroasă a ganglionilor limfatici
regionali. În forme severe, conjunctiva poate fi ulcerată și poate fi prezentă o secretie oculară.
Prezentarea orală a tularemiei apare după ingerarea organismelor fie în carnea nepregătită (în
special în iepure) sau în apa contaminată. De asemenea, poate apărea transferul de la mână la
gură. Infecția poate produce faringită dureroasă (cu sau fără ulcerație), durere abdominală, diaree
și vărsături. O pseudomembrană poate acoperi amigdalele și poate fi confundată cu difteria.

Cele mai severe și letale forme de tularemie sunt forma tifoidă și pulmonară. Forma tifoidă
implică o infecție sistemică și se poate dezvolta din forma orofaringiană a tularemiei. Tularemia
pulmonară se datorează inhalării organismelor infecțioase sau diseminării organismelor prin
sânge. Zece până la 15% din cazuri ulceroglandulare și aproximativ 50% din cazuri tifoidice duc
la forma pulmonară a bolii. Organismele pot ajunge în aer atunci cand animalele sunt jupuite
sau eviscerate. Inhalarea materialului infecțios poate fi urmată de o boală pneumonică sau de un
sindrom septicemic primar (tip tiroidian) cu o rată de mortalitate de 30-60% în caz de netratare.
Semnele radiografice nu sunt suficiente pentru diagnosticare. În plus, semnele și simptomele
respiratorii pot fi minime sau absente și, atunci când sunt prezente, sunt adesea nespecifice.

Fig.1.11 Forma ulcero-glandulară Fig.1.12 Forma ulcero-glandulară

(http://ec.opleg.com) (http://dxline.info/diseases/tularemia)

11
 Fig.1.13 Forma ulcero-bubonică Fig.1.14 Forma ulcero-bubonică
( http://www.famouswhy.ro/) (https://basicmedicalkey.com/tularemia/)

Fig.1.15 Ulcer oculo-glandular

(https://sites.google.com/site/chstularemia/symptoms)

1.8 Metode de depistare și diagnostic la animale/ om

1.8.1 La animale

Diagnosticul tularemiei se pune cel mai adesea post-mortem, in urma examenului

anatomopatologic.
Constatările patologice variază foarte mult între specii.
Adesea vor fi focare necrotice gri pe ganglionii limfatici, splina(Fig.1.16) și ficat. Aceste leziuni
pot conține o zonă centrală a necrozei cauzale.Tromboza venelor de sânge poate fi, de asemenea,
o constatare comună.Extinderea și decolorarea splinei și a ficatului au fost de asemenea
raportate.Leziunile asemănătoare pneumoniei au fost raportate la câini.
Metodele serologice sunt ocazional folosite ,deoarece speciile sensibile la tularemia mor ,înainte
să dezvolte anticorpii specifici, oricum,se pot gasi titruri importante de anticorpi la animalele

12
mai rezistente la infecție precum oi,vaci, porci și câini.De asemenea, se poate utiliza și testul
enzimatic ELISA.

Atunci când animalul este încă în viață,se poate suspecta tularemia în infestații masive cu
căpușe.
La pisici se constată limfadenopatie acută, indispoziție ,ulcere bucale ,în urma ingestiei unei
prăzi suspectate de infecție cu Francisella tularensis.

Fig.1.16 Splina unei pisici infectate cu tularemie

(http://www.ksvdl.org/reports/august_2017/feline_tularemia.html)

1.8.2 La om

La om Tularemia este adesea diagnosticată serologic. Testele serologice utilizate în mod obișnuit
includ testele de aglutinare în tuburi, microaglutinare și testul ELISA.
Reacțiile încrucișate pot apărea cu Brucella spp., Legionella sp., Proteus OX19 și Yersinia spp.,
de obicei la titruri scăzute. Diagnosticul definitiv al tularemiei se face din izolarea F. tularensis
din probe clinice(Fig.1.17) cum ar fi sânge, exudate sau material biopsic dintr-o leziune sau
ganglion limfatic. Datorită naturii extrem de infecțioase a acestei bacterii, laboratoarele ar trebui
să practice procedurile de siguranță pentru nivelul de siguranță biologică III (BSL-3). Tularemia
poate fi, de asemenea, diagnosticată prin PCR sau colorarea imunofluorescentă a antigenelor F.
tularensis în probe de sânge sau sânge și prin serologie.

De asemenea ,se utilizează și metoda imagistică, fiind și cea mai recomandată în cazul
pacienților suspecți de pneumonie.
Cu ajutorul ecografiei, se pot examina limfonodurile, pentru a urmări semne sugestive de
tularemie(care nu sunt specifice).

13
 Fig.1.17 Colonizare Francisella tularensis pe diferite suporturi, și anume:
(A) extract de drojdie de cărbune tampon; (B) mediu de ciocolată-agar; (C) agar de sânge de
ovine; (D) agar- cord-cisteină.
(http://akaczorowska.strony.ug.edu.pl/bioterroryzm2/tularemia2.html)

1.8.3 Diagnostic diferențial

Diagnosticul diferențial este foarte important.Nediagnosticată la timp, tularemia poate fi fatală.

Forma ulceroglandulară
 Infecția cu Mycobacterium marinum
 Leziuni de unde se izolează virusul Herpes simplex
 Sifilis
 Antrax
Forma pulmonară
 Pneumonie
 Psitacoză
 Legioneloză
 Febra Q
Forma glandulară și tifoidă
 Febră tifoidă
 Bruceloză
 Erlichioză
Forma orofaringeală
 Faringită adenovirală
 Mononucleoza infecțioasă
 Faringita streptococică

14
  Difterie
1.9 Strategii de prevenire, supraveghere și combatere la om/animale

1.9.1 Profilaxie

Se urmarește,în primul rând reducerea la minim a contactului dintre om și animalele infectate și

evitarea mușcăturilor de insecte și țânțari din zonele endemice.Imunizarea specifică este absolut
necesară.

Una dintre cele mai bune măsuri de prevenire a evitării focarelor de tularemie este educația.
Acest lucru este deosebit de important în zonele unde tularemia este endemică. Trebuie să se
folosească echipamente de protecție personală (adică mănuși, măști) atunci când se lucrează cu
țesuturi animale potențial infectate (adică iepuri jupuiti, necropsie pe specii de rozatoare).
Purtarea măștilor în timpul activităților care ar putea să aerosolizeze agentul (adică cosit de iarbă
sau tăierea boscheților). De asemenea, este important să se informeze despre activitățile de
prevenire și evitarea căpușelor, muștelor și țânțarilor (potențiali purtători de artropode de
tularemie). Din moment ce F. tularensis poate persista și în alimente și apă, trebuie evitată apa
clorurată pentru băut, pentru scăldat sau pentru înot. În plus, carnea din speciile potențiale de
rezervoare (adică iepurii, rozătoare) trebuie gătită bine.

Personalul de laborator din domeniul microbiologiei trebuie avertizat când tularemia este
suspectată clinic. Procedurile de rutină de diagnosticare pot fi efectuate în condiții de siguranță
biologică nivelul 2 (BNC-2-Biosiguranta Nivelului de Contaminare). Examinarea culturilor în
care se suspectează F. tularensis ar trebui efectuată într-un dulap biologic de siguranță.
Manipularea materialelor cu potențial de producere de aerosoli sau picături (adică centrifugare,
măcinare etc.) va necesita condiții BNC-3. Un vaccin atenuat viu a fost dezvoltat în Uniunea
Sovietică în anii 1930 și a fost folosit pentru vaccinarea a milioane de persoane care trăiesc în
zone endemice de tularemie. În S.U.A., un vaccin atenuat viu derivat din tulpina vaccinului
avirulent viu a fost utilizat pentru a proteja personalul de laborator de rutină de lucru cu F.
tularensis. Până de curând, acest vaccin era disponibil numai ca un medicament nou
experimental.

15
1.9.2 Supraveghere
1.9.2.1 Supravegherea în cazul oamenilor
Supravegherea în cazul oamenilor se realizează în două moduri.

A)Supravegherea de rutină, bazată pe rapoartele bolilor cu declarare obligatorie.

Supravegherea stării de sănătate a populației se bazează pe rapoartele bolilor cu declarare
obligatorie de către medici și/sau laboratoare de către departamentele de sănătate publică.Astfel,
se monitorizează zone geografice întinse la costuri reduse și cu o reprezentare geografică și
socio-economică relativ bună.
Tularemia este o boala care se declară obligatoriu în majoritatea țărilor.

B)Rețele internaționale de supraveghere

Prin stabilirea unei funcții operaționale de către WHO(Global Outbreak Alert and Response
Operation) se sprijină implementarea aspectelor Reglementarilor Internaționale de
sănătate(Organizația Mondială a Sănătății).Funcția acesteia se bazează pe urmărirea sistematică
a informațiilor privind focarele suspecte și include:”Inteligența bolilor epidemice” care
reprezintă colectarea pro-activă a informațiilor neverificate ale posibilelor focare existente în
toate sursele disponibile,”verificarea focarelor” care implică verificarea existenței unui focar și
care în general este realizată prin intermediul Ministerelor Sănătății; un „raspuns în ceea ce
privește focarul” ce implică acordarea asistenței tehnice ce are ca scop limitarea consecințelor
asupra sănătății publice naționale și internaționale, rezultate în urma apariției focarelor.

1.9.2.2 Supravegherea în cazul animalelor

Organizația Mondială pentru sănătatea Animală administrează Sistemul Mondial de Informații
pentru Sănătatea Animală, bazat pe angajamentul Statelor Membre de a notifica principalele
boli ale animalelor către OIE, inclusiv o zoonoză precum tularemia.
Acest sistem este alcătuit din Sistemul de Alertă Rapidă OIE-include o procedură de alertă
pentru avertizarea comunității internaționale cu privire la situațiile epidemiologice excepționale
din Statele Membre, și din Sitemul de Monitorizare OIE, ce difuzează lunar și anual informații
furnizate de Statele Membre cu privire la boli ale animalelor și zoonoze.

16
Capitolul 2. EVOLUȚIA BOLII ÎN LUME, EUROPA ȘI ROMÂNIA

2.1 Evoluția tularemiei în lume

Tularemia este o boala specifică Emisferei Nordice,unde a aparut recent,sau reaparut în unele
zone,inclusiv în unele părți ale Europei și Orientului-Mijlociu(Fig.2.1).
Câteva cazuri clinice endemice au fost, de asemenea, recunoscute în regiunile în care această
boală nu s-a crezut că exista, cum ar fi Australia, Coreea de Sud și sudul Sudanului(Tabel 2.2).
În 2002, tularemia a intrat în Republica Cehă printr-un transport de câini de preerie bolnavi din
S.U.A.

Fig.2.1 Evoluția tularemiei în lume

(http://www.floradergisi.org/)

17
 Tabel 2.1
Tularemia raportată în lume

(http://www.floradergisi.org/)

Tabel 2.2
Cazuri de tularemie în țări considerate indemne
Locație An Cazuri umane Cauza
Toscana, Italia 1982 49 Apa contaminată
Vestul Bosniei 1985 ? Iepuri de câmp
bolnavi
Centrul Spaniei 1997 585 Iepuri de câmp
bolnavi
Centrul Spaniei 1998 19 Apa contaminată
Kosovo 1999-2000 327 Apa și hrana
contaminate de
rozătoare
Sudul Suediei 2000 270 Înțepături de țânțari
Teritoriile nordice ale 2003 1 Apa contaminată
Australiei

Istoric,tularemia a fost o problema de sanatate publica a fostei Uniuni Sovietice. În fosta Uniune
Sovietică, au apărut focare mari în timpul și după cel de-al doilea război mondial. În timpul iernii
1941-1942, s-au raportat 67 000 de cazuri din regiunea din jurul Rostov-pe-Don (Jusatz, 1952).
Nu există date disponibile care să explice scăderea cazurilor din anii 1950. In orice caz, se
presupune că acest lucru se poate datora expunerii mai puțin frecvente a oamenilor la rozătoare,
iepuri și iepurii, care, la rândul lor, pot fi legați de o scădere a numărului de vânători și de o

18
 scădere procentul populației care trăiește în mediul rural. În Federația Rusă, vaccinare
programele au contribuit la declin.
Studiind evolutia tularemiei in timpul recentelor razboaie civile,s-a constatat ca incidența
acesteia creste în timpul și după război sau după dezastre naturale care distrug condițiile normale
de igienă și sanitare ale unei societăți (Jusatz, 1952; Reintjes et al., 2002).
Francisella tularensis, agentul infecțios al tularemiei, este un potențial agent bioterorist (Dennis
și colab., 2001). În timpul Războiului Rece, agentul patogen a fost probabil dezvoltat în arme
biologice de război atât în est cât și în vest (referințe în Organizația Mondială a Sănătății, 2004).
Agentul patogen este atractiv pentru aceste evoluții datorită nivelului foarte ridicat de
infecțiozitate alacestuia și de stabilitatea relativă în aerosoli, care facilitează diseminarea lui.

Tabel 2.3
Număr de cazuri raportate la nivel mondial 1997-2006
(http://ec.europa.eu/health)
Țări 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

EU-27 962 747 630 1.667 280 516 1.737 537 564 1.045

Belgia 0 0 - - - - - - - 0

Bulgaria - 96 45 24 4 7 75 16 10 14

Republica Cehă 46 222 225 100 94 110 60 51 83 87

Danemarca - - - 0 1 1 4 - - -

Germania 0 3 2 3 3 5 3 3 15 1

Estonia 0 1 0 0 2 0 0 0 0 0

Irlanda 0 0 0 0 0 - - 0 0 0

Grecia 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Spania 585 19 0 8 2 0 0 - 0 1

Franța - - - - 0 13 12 21 23 24

Italia 14 21 15 5 6 4 4 4 2 2

Cipru - - - - - 0 0 - 0 0

Letonia 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Lituania 0 1 0 0 0 0 0 0 0 2

Luxemburg 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Ungaria 148 89 131 69 87 69 28 36 87 139

19
Malta 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Olanda 0 0 0 0 0 - - - - -

Polonia 0 2 3 2 0 3 0 1 6 3

Portugalia 0 0 0 0 - - - - - -

România - 0 0 0 0 0 0 - 0 0

Slovenia 2 2 0 2 1 0 1 1 1 1

Slovacia 28 34 37 56 22 133 26 15 23 49

Finlanda 109 117 87 926 29 106 823 151 62 475

Suedia 14 121 83 464 27 160 698 236 246 241

Regatul Unit 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0

Croația 16 11 29 4 4 7 3 6 10 4

Republica 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Macedonă

Turcia - - - 0 0 0 0 0 319 126

Islanda 0 0 0 0 0 0 0 0 - -

Norvegia 0 11 4 3 6 16 22 18 19 11

Elveția 1 0 - - - - 0 - 3 2

Albania 0 1 0 0 0 0 0 0 - -

Bosnia și - - - - - 4 0 - 0 0
Herțegovina

Muntenegru - - - - - - - - - -

Serbia - - - - - - - 37 56 36

Canada - - 0 0 1 - - - 22 9

SUA - - - 142 129 90 129 134 154 95

Japonia - - - - - - 0 0 0 0

20
 Tabel 2.4

Rata incidenței calculate pentru 100.000 de locuitori în perioada 1997-2006

(http://ec.europa.eu/health)

Țări 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

EU-27 0,2 0,2 0,1 0,3 0,1 0,1 0,4 0,1 0,1 0,2

Belgia - - - - - - - - - -

Bulgaria - 1,2 0,5 0,3 0,0 0,1 1,0 0,2 0,1 0,2

Republica Cehă 0,4 2,2 2,2 1,0 0,9 1,1 0,6 0,5 0,8 0,8

Danemarca - - - - 0,0 0,0 0,1 - - -

Germania - 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Estonia - 0,1 - - 0,1 - - - - -

Irlanda - - - - - - - - - -

Grecia - - - - - - - - - -

Spania 1,5 0,0 - 0,0 0,0 - - - - 0,0

Franța - - - - - 0,0 0,0 0,0 0,0

Italia 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Cipru - - - - - - - - - -

Letonia - - - - - - - - - -

Lituania - 0,0 - - - - - - - 0,1

Luxemburg - - - - - - - - - -

Ungaria 1,4 0,9 1,3 0,7 0,9 0,7 0,3 0,4 0,9 1,4

Malta - - - - - - - - - -

Olanda - - - - - - - - - -

Polonia 0,2 0,2 0,0 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1 0,1

Portugalia - - - - - - - - - -

România - - - - - - - - - -

Slovenia 0,1 0,1 - 0,1 0,1 - 0,1 0,1 0,1 0,0

Slovacia 0,5 0,6 0,7 1,0 0,4 2,5 0,5 0,3 0,4 0,9

Finlanda 2,1 2,3 1,7 17,9 0,6 2,0 15,8 2,9 1,2 9,0

21
Suedia 0,2 1,4 0,9 5,2 0,3 1,6 7,6 2,6 2,7 2,7

Regatul Unit - - - - - - 0,0 - - -

Croația 0,3 0,2 0,6 0,1 0,1 0,2 0,1 0,1 0,2 0,1

Republica - - - - - - - - - -
Macedonă

Turcia - - - - - - - - 0,4 0,2

Islanda - - - - - - - - - -

Norvegia - 0,2 0,1 0,1 0,1 0,4 0,5 0,4 0,4 0,2

Elveția 0,0 - - - - - - - 0,0 0,0

Albania - 0,0 - - - - - - - -

Bosnia și - - - - - - - - - -
Herțegovina

Muntenegru - - - - - - - - - -

Serbia - - - - - - - 0,5 0,8 0,5

Canada - - - - 0,0 - - - 0,1 0,0

SUA - - - 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0

Japonia - - - - - - - - - -

2.2 Evoluția bolii în Statele Unite ale Americii

Până în anul 1924, au fost raportate și diagnosticate 15 cazuri umane de îmbolnăviri și 2 decese.
Între anul 1924 și finele anului 1960 s-au înregistrat 30 851 de cazuri. După anul 1940, numărul
de cazuri au început să scadă considerabil,iar după anul 1990 au fost raportate un total de
aproximativ 200 de cazuri, astfel modificându-se si prevalența geografica a Tularemiei în Statele
Unite ale Americii.

Din mai până în octombrie 2000, un focar de tularemie în Podgoria Martei a dus la o fatalitate și
a adus interesul CDC ca potențial motiv de investigație pentru Francisella tularensis aerosolizată.
Pentru o vreme, Podgoria Martei a fost identificată ca fiind singurul loc din lume în care cazurile
de tularemie documentate au rezultat în urma cositului de gazon. Cu toate acestea, în mai 2015 ,
un locuitor din Lafayette, Colorado, a decedat din cauza aerosolului F. tularensis, care a fost
legat de cositul gazonului, subliniind un nou vector de risc.

22
În 2004, trei cercetători de la Centrul Medical al Universității din Boston au fost infectați
accidental cu F. tularensis, după ce se pare că nu au respectat procedurile de siguranță . În 2005,
s-au detectat cantități mici de F. tularensis în zona Mall din Washington, DC, dimineața după o
demonstrație antirazboi a 24 septembrie 2005. Senzorii biohazard au fost declanșați în șase
locații din jurul Mallului. În timp ce mii de oameni au fost expuși potențial, nu au fost raportate
infecții. Bacteriile detectate au provenit probabil dintr-o sursă naturală, nu dintr-o încercare de
bioterorizare. În ianuarie 2011, cercetătorii care au căutat bruceloză în rândul populațiilor de
porcine sălbatice din Texas au descoperit infecții tularemice răspândite sau dovezi ale infecției
anterioare la populațiile de porc din cel puțin două regiuni din Texas, chiar dacă tularemia nu
este asociată în mod normal cu porcii. S-au recomandat precauții pentru cei care vânează, se
îmbracă sau gătesc porci mistreti. Deoarece porcii sălbatici se deplasează pe distanțe mari,
există îngrijorarea că tularemia se poate răspândi sau poate fi deja prezentă în porci sălbatici pe o
arie geografică largă.În noiembrie 2011, a fost găsit în Tasmania, Australia. Rapoartele au
pretins că aceasta este prima din emisfera sudică. Cu toate acestea, organismul cauzal a fost
documentat că a fost izolat de o rană a piciorului în Teritoriul de Nord, Australia, în 2003.
în 2014, cel puțin cinci cazuri de tularemie au fost raportate în Colorado. În vara anului 2015, o
zonă populară de drumeții, la nord de Boulder, a fost identificată ca un loc de infecție animală și
semne au fost postate pentru a avertiza excursioniștii. Moartea unui rezident din Colorado în mai
2015 a fost legată de F. tularensis aerosolizată ca urmare a cositului de gazon.

Fig,2.2 Cazuri de tularemie raportate în SUA, în anii 1990-1998

(http://slideplayer.com)

23
Fig.2.3 Cazuri de tularemie rapottate în SUA, în anii 2001-2010
(http://www.dailymail.co.uk)

24
Fig.2.4 Distribuția pe specii a Francisella tularensis în SUA
(https://www.cdc.gov)

25
 Fig.2.5Distribuția în funcție de vârstă și sex, anii 2001-2010
(https://www.healio.com/pediatrics/journals/)

Se observă că proporția cazurilor de sex masculine este mai mare.Cele mai multe cazuri în
rândurile bărbaților au fost observate la categoria de vârstă 45-65 de ani.La femei, cele mai
multe cazuri au fost înregistrate la categoria de vârstă 45-65, urmate de categoria 5-15 ani.

2.3 Evoluția tularemiei în Europa

Focarele naturale de tularemie sunt situate în Europa în funcție de mai multe ecosisteme, cum ar
fi pășunile,stepa, pădurile, mlaștinile, dealurile și taigaua siberiană, pădurea boreală sau de
conifere situată în Nordul sau parțial în Centrul Europei,foioase și pădure mixtă, pășuni și arbuști
în zona temperată.

De exemplu, un habitat foarte tipic pentru Francisella tularensis în Europa Centrală este o
rezervație naturală de tip forestier aflată lângă o sursă de apă(lacuri,rauri), unde lagomorfele și
rozatoarele sunt principalele gazde vertebrate. Un rol important ca vector și sursă de transmitere
îl are și căpușa Dermacentor reticulatus.

26
 Tabel 2.5
Tipuri de epidemii predominante
Originea Epidemiei Grupe de populație expuse infecției
Tipul I. Epidemia de contact
- Comerțul cu blănuri. Prinderea - Vânătorii și cei care manevrează
iepurilor și a altor animale infectate în carcasele animalelor.
focare din zonele inundabile și
mlăștinoase.
- Fabrici de prelucrare a cărnii. - Muncitorii din secțiile de prelucrare a
Manipularea carcaselor de oi și iepuri. carcaselor și tranșarea lor.
- Combaterea rozătoarelor sau studii de - Persoanele angajate în aceste activități.
supraveghere a bolii.
- Cositul fânului în pajiștile mlăștinoase. - Persoanele angajate în aceste activități.
Tipul II. Epidemia transmisă prin vector
artropod
- Prezența omului în aria de distribuție a - Cei care lucrează lângă ape, în zone
artropodelor vectori mlăștinoase, cu tufișuri și copaci.
Tipul III. Epidemia transmisă prin apă și
alimente
- Contaminarea apei prin dejecții sau - Persoanele care consumă apă
cadavre de rozătoare bolnave contaminată.
- Contaminarea alimentelor prin dejecții - Consumatorii de hrană contaminată
ale rozătoarelor infectate incorect prelucrată.
Tipul IV. Epidemia aerogenă (prin inhalare)
- Treieratul cerealelor, transportul - Boala este limitată la persoanele
paielor, manevrarea grînelor și angajate în această activitate sau care
legumelor contaminate. dorm în fân. O astfel de epidemie este
asociată cu o incidență ridicată a
cazurilor.

În Europa, numărul de cazuri de Tularemie atinge un numar de 1200 de îmbolnăviri anual. Țările
cu cele mai mari rate de incidență sunt reprezentate de Finlanda,Suedia,Ungaria,Slovacia,Serbia,
Cehia și Bulgaria. Există țări în care Tularemia nu evolueaza,cum ar fi Marea Britanie, Islanda și
Irlanda.De asemenea, sunt țări în care nu au fost raportate cazuri de Tularemie, deși,acestea pot

27
evolua, dar, există posibilitatea ca acestea să nu fi fost diagnosticate sau să fi fost confundate cu
alte infecții(Albania,Luxemburg,Belgia,Grecia,Portugalia).

Fig.2.6 Distribuția geografica a tularemiei la diferite gazde în Europa, în perioada 1992-2012

(www.urn_cambridge.org)

a)prezența în rândul animalelor(raportată în baza de date OIE și literatură); b)prezența în rândul

vectorilor(raportată în literatură); c)prezența în rândul oamenilor(raportată în Centrul European
de Prevenire și Control al Bolilor-ECDC și bazele de date WHO-CISID); d)tipul de raportare
umană la nivel național.

Reprezentare geografică a evoluției tularemiei în intervalul 2010-2014

Legendă: 1.culoarea albă = zonă fără informații despre boală

2. culoarea verde-deschis = zonă în care nu s-a raportat niciodată boala
3. culoarea verde-închis = zonă în care boala este absentă
4. culoarea portocalie = zonă cu suspiciunea de boală
5. culoarea vișinie = zonă infectată
6. culoarea roșu-deschis sau roz = zonă în care boala este prezentă
7. culoarea violet = boala este limitată în una sau mai multe regiuni din țara respectivă
8. culoarea maronie = zonă infectată limitată în una sau mai multe regiuni din țara respectivă

28
Fig 2.7 Distributia tularemiei în Europa, Fig 2.8 Tularemia în Europa în perioada
în perioada Ianuarie-iunie 2010 Iulie-decembrie 2010

(www.oie.int) (www.oie.int)

Fig 2.9 Tularemia în Europa în perioada Fig 2.10 Tularemia în Europa în

Ianuarie-iunie 2011 perioada Iulie-decembrie 2011

(www.oie.int) (www.oie.int)

29
 Fig 2.11 Tularemia în Europa în Fig 2.12 Tularemia în Europa în
perioada Ianuarie-iunie 2012 perioada Iulie-decembrie 2012

(www.oie.int) (www.oie.int)

Fig 2.14 Tularemia în Europa în

Fig 2.13 Tularemia în Europa în
perioada Iulie-decembrie 2013
perioada Ianuarie-iunie 2013

(www.oie.int) (www.oie.int)

30
 Fig 2.15 Tularemia în Europa în Fig 2.16 Tularemia în Europa în
perioada Ianuarie-iunie 2014 perioada Iulie-decembrie 2014

(www.oie.int) (www.oie.int)

Reprezentările geografice anterioare arată distribuția bacteriei Francisella tularensis

subspecia holarctica în întreaga Europă, având o răspândire în zone în care s-a raportat prezența
bolii, dezvoltându-se de la cele mai nordice țări europene până la cele mai sudice și de la est la
vest. Se observă că, în decursul anilor 2010-2014, tularemia la animale continuă să fie prezentă
în unele țări: Germania, Franța, Cehia, Finlanda și Suedia. În Spania, de asemenea, tularemia
este prezentă din 2010 până în 2014, cu menționarea infecției doar în unele regiuni, cum ar fi
Castilia și Leon. În anii 2010, 2011 și 2014, tularemia infectează Italia și Norvegia. Rusia
rămânând o țară suspectă, fiind infectată din timpul celui de-al doilea război mondial.
Tabel 2.6
Tabel 2.5 Tabel cu focare și cazuri de tularemie la animale semnalate în țările din Europa în
perioada anilor 2010– 2014
(www.oie.int)
Țară 2010 2011 2012 2013 2014
Focare Cazuri Focare Cazuri Focare Cazuri Focare Cazuri Focare Cazuri
Belgia 1
Bulgaria 4 23
Cehia 10 12 6 6 8 18 13 4 10 5
Danemarca 1 1
Elveția 3 4 3 3 8 6 9 9 6 6
Finlanda 3 10 3 6

31
Franța 27 11
Germania 24 24 10 10 24 20 30 30 64 64
Italia 1 3 3 2 2
Norvegia 9 9 8 9 1 1
Olanda 3 3
Polonia 1 1
Spania 3 3 2 2 55 3
Ungaria 1 3

În tabelul de mai sus se pot observa, numărul de focare și cazuri de tularemie la

animale, pe o perioadă de 5 ani( 2010– 2014), pe teritoriul țărilor europene. Din tabel reiese
faptul că, cele mai multe focare și cazuri cu o continuitate pe toți anii, s-au înregistrat în țările
Cehia, Elveția și Germania. În 2014 tularemia produce focare și în Bulgaria, Norvegia, Olanda,
Polonia și Spania. În aceste țări unde a fost confirmată boala, animalele cu semne clinice se
sacrifică, urmând dezinfecții riguroase.

Numărul de focare la animale în intervalul anilor 2010-2014 în

Europa
200

150 144

100
Total focare
74
50 54
44
34
0
2010 2011 2012 2013 2014

Fig.2.17 Numărul focarelor de tularemie la animale în Europa, în anii 2010-2014

În reprezentarea grafică a numărului de focare de tularemie la animale declarate în Europa, în

perioada 2010-2014, putem observa faptul că în anii 2010 și 2014 s-au înregistrat cele mai multe
focare de tularemie, iar în 2011 este anul cu cele mai puține focare-sub 40.

32
 Numărul de cazuri la animale în intervalul anilor 2010-2014 în
Europa

150
108
100 66
47 51 45
50 Total cazuri

0
2010 2011 2012 2013 2014

Fig 2.18 Numărul cazurilor de tularemie la animale în Europa în anii 2010-2014

În ceea ce privește numărul total de cazuri de tularemie din Europa în anii 2010-2014, s-au
înregistrat cu o incidență foarte mare în anul 2014, peste 100 de cazuri.
Reprezentarea prin tabel a cazurilor de tularemie la om semnalate în țările din Europa în
intervalul anilor 2010 – 2014:
Tabel 2.7
Cazuri de tularemie la oameni semnalate în țările din Europa, în perioada anilor 2010– 2014
(www.oie.int)
Țară 2010 2011 2012 2013 2014
Armenia 5 1 1
Austria 5 4 2 2
Belarus 1
Bosnia și 1 2
Herzegovina
Bulgaria 1
Cehia 53 57 44 36 49
Croația 2 2 2
Danemarca 2
Estonia 2 1
Eveția 17 10 38 28 38
Finlanda 91 75 233 14 10
Franța 41 43 40
Georgia 3 1
Germania 20 21
Letonia 6
Lituania 1 3 4
Macedonia 20 1
Moldova 1
Norvegia 33 180 28 46
Olanda 1 1 1 3
Polonia 4 6

33
 România 2
Rusia 115 53 127 1063 96
Serbia 27 1 4 87
Slovenia 2 1
Spania 5 2 96
Suedia 484 350 590 118 150
Turcia 1519 2151 607 217 132
Ucraina 3 8 3 1
Ungaria 126 15 18 49 140

Numărul total de cazuri la oameni de tularemie în Europa în

anii 2010-2014

3500 2956
3000 2558
2500
2000 1675
1631
1500 Total Cazuri
1000 879
500
0
2010 2011 2012 2013 2014

Fig 2.19 Număr total de cazuri de tularemie la oameni în Europa, în anii 2010-2014

Țările cu incidența cea mai mare în infecția cu tularemie la oameni în anii luați în studiu
sunt: Finlanda, Rusia, Suedia, Turcia, Norvegia, Cehia.
În Finlanda și Suedia, în perioada 2010-2014, sunt raportate focare cu sute de cazuri, pe
când în alte țări din Europa tularemia este raportată sporadic. În aceste două țări, boala este de
obicei transmisă de țânțari și cele mai multe cazuri sunt raportate în timpul lunilor august și
septembrie.
În 2011, o epidemie de tularemie la nivel național a avut loc în Norvegia, cu 180 de cazuri
înregistrate.Acesta a fost asociat cu cel mai mare vârf a densității văzut în ultimii 40 de ani. Deși
incidența a durat pe tot parcursul anului, au existat clare diferențe în epidemiologie între sezoane,
atât în incidența în diferite zone geografice cât și în formele clinice. Focarul a început în ianuarie
2011 în centrul Norvegiei cu forma orofaringiană de tularemie datorită utilizării apei potabile din
fântâni. Această parte a focarului a durat până în aprilie. În perioada mai-septembrie, s-au
împrăștiat sporadic cazuri de tularemie în întreaga țară cu o frecvență tot mai mare de formă
ulcero-glandulară datorită mușcăturilor de insecte. Din octombrie până în decembrie, multe

34
cazuri de tularemie au fost raportate în nordul Norvegiei, prezentând formele buco-faringiană,
glandulară, tifoidă și respiratorie.
În ultimii ani, creșterea cazurilor de tularemie la nivel mondial au fost datorită
schimbărilor climatice, războaielor, dezastrelor naturale, umane, călătoriilor și circulației
animalelor.Încălzirea globală a dus la o creștere a temperaturii medii în cursul anilor, dând
naștere la o schimbare foarte importantă în ciclul de viață al tularemiei. Pe baza unor studii
efectuate în Suedia în ceea ce privește încălzirea globală și cum poate afecta tularemia pe
parcursul următorilor ani, s-a ajuns la concluzia unei creșteri ale cazurilor de tularemie în
întreaga lume.
Trei pacienţi din Franța au fost infectaţi în afara țării: două femei prin intermediul
muşcăturilor de căpuşă în timpul unei călătorii în Pennsylvania (Statele Unite ale Americii) sau
Muntenegru, şi un bărbat pe cale aerogenă în timpul unei călătorii din nordul Spaniei.
În iulie 2010, o epidemie a fost raportată în regiunea autonomă spaniolă în Castilia şi
Leon,boala răspândindu-se în lumea rozătoarelor infestând zona,unde un alt focar a avut loc cu
zece ani înainte.

Caracterul sezonier.
S-a constatat că tularemia prezintă un tipar sezonier,cele mai multe cazuri apar în lunile
august și septembrie, urmate de lunile de toamnă și de început de iarnă.

Fig.2.20 Reprezentarea grafică a caracterului sezonier al tularemiei

(http://www.scielo.cl/)

35
 2.4 Evoluția bolii în România

România este considerată o ţară indemână din punctul de vedere a acestei boli. Conform
site-ului www.oie.int,nu au fost semnalate animale sau oameni infectaţi de această bacterie în
timpul perioadei 2010-2014

2.5 Exemple reprezentative de transmitere zoonotică

Prezentare cazuri zonotice de tularemie la om
August 2010

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, prezentat la o clinică medicală rurală din British Columbia
Canada, cu o mușcătură de insecte infectată deasupra genunchiului drept. Când a fost examinat,
au fost găsite mai multe leziuni în zona inferioară a picioarelor și o zonă inflamată a fost
identificată în jurul unei leziuni la genunchiul drept. Nu au fost realizate culturi în acest moment.
Inflamația s-a retras în următoarele săptămâni. Aproximativ 6 săptămâni mai târziu, bărbatul s-a
întors la aceeași clinică, de data aceasta plângându-se de o de durere în partea dreaptă a gâtului.
La examinare, pacientul a fost găsit afebril. A fost identificat un ganglion limfatic mărit,
dureros, fluctuant, alături de câțiva ganglioni limfatici adiacenți. O cantitate mare de material
purulent a fost aspirat din nodul limfatic inghinal.Prin examen bacteriologic se confirmă infecția
cu Francisella tularensis.

Mai 2016

O femeie de 60 de ani a fost internată în spitalul del Rio Hortega, Valladolid, Spania,cu o istorie
săptămânală de apariție bruscă a leziunii cutanate pe cel de-al doilea deget pe mâna dreaptă,
însoțită de febră, frisoane, cefalee și limfadenopatie axilară. Terapia antibiotică inițială cu
clavulanat de amoxicilină a fost ineficientă. Istoricul pacientului include manipularea recentă a
iepurelui. Examinarea fizică a evidențiat prezența unei leziuni veziculopustulare pe regiunea

36
periunguală a celui de-al doilea deget (figura 2.21), limfangita pe brațul drept interior și
ganglionul limfatic tendențios în axila dreaptă.

Fig.2.21 Ulcer periungual

(http://casereports.bmj.com/)
Mai 2016 Baltimore
Pacient de sex masculin de 68 de ani, imuno-compromis, diagnosticat cu pneumonie bacteremică
generată de tularemia de tip B cu prezentarea inițială a febrei înalte, pneumonie cu efuzie
pleurală; diagnosticul a fost efectuat utilizând analiza secvenței genei rSNA 16S. Febra
pacientului, pneumonia și pleurezia au fost tratate cu antibiotice adecvate pentru tularemie. Acest
caz care implică pneumonie bacteremică severă la un pacient cu imunitate compromisă este rar.

37
 Fig.2.22 Radiația toracică de confirmare: consolidarea pulmonară inferioară stângă și
revărsarea pleurală.
(http://casereports.bmj.com/)

Fig.2.23 CT initiala a toracelui, desen bronhial al pulmonuluidiafragmatic stang si efuziune

pleurala
(http://casereports.bmj.com/)

38
2.6 Concluzii
1. Tularemia este o boală care afectează o gamă largă de specii, de la rozătoare, carnivore,
ecvine, până la oameni.

2. Importanța sa este una de interes sanitar mai mult decât economic, datorită posibilității de
transmitere la oameni.

3. Pentru că se manifestă și la oameni, este una din bacteriile ce pot fi folosite în

bioterorism.

4. Supravegherea activă este foarte importantă, deși țara noastră este indemnă, deoarece
tularemia determină cazuri clinice țărilor vecine României și în alte țări cu care România
realizează schimburi economice.

5. Acțiunile de prevenție trebuie să urmărească atât situația epidemiologică a animalelor

receptive, cât și a vectorilor.

6. Rezultatele în ceea ce privește numărul de cazuri la oameni și animale diferă în funcție de

acuratețea raportărilor dintre diferite țări.

7. Studiile din ce în ce mai amănunțite și metodele de diagnostic din ce în ce mai moderne

au dus la o înțelegere mult mai bună a bolii, au facilitat diagnosticul acesteia la oameni,
animale și vectori, însă cu toate acestea unele aspecte rămân greu de elucidat. Sunt încă
informații lipsă în ceea ce privește rolul epidemiologic al gazdelor, mecanismele de
menținere în unele ecosisteme și căile de transmitere.

8. Raportările privind tularemia s-au intensificat în multe țări în ultimii ani. Aceasta poate fi
pusă pe baza obligativității în ceea ce privește realizarea rapoartelor, dar și metodelor de
diagnostic implementate. În ultimii 5 ani, incidența bolii a scăzut în cadrul țărilor Uniunii
Europene luată ca întreg, însă sunt variații considerabile în ceea ce privește nivelul
individual al fiecărei țări.

39
Bibliografie
1. https://www.cambridge.org
2. http://casereports.bmj.com
3. https://www.cdc.gov
4. http://www.cfsph.iastate.edu/Factsheets/pdfs/tularemia.pdf
5. http://ec.opleg.com/
6. http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics/Tularaemia/Pages/index.aspx
7. http://www.eurosurveillance.org
8. https://en.m.wikipedia.org/wiki/Tularemia
9. http://www.ncbi.nlm.nih.gov
10. http://www.famouswhy.ro
11. www.oie.int
12. http://www.who.int/topics/tularaemia/en/
13. www.oie.int
14. Perianu T. și col., Tratat de Boli Infecțioase ale Animalelor: Bacterioze, vol. I, Iași, 2011
15. R.S. Palmer, Tratat de zoonoze
16. http://www.dailymail.co.uk
17. http://www.floradergisi.org/
18. http://www.scielo.cl
19. https://www.healio.com/pediatrics/journals/
20. http://slideplayer.com
21. http://ec.europa.eu/health)

40