SCOALA POSTLICEALA „PROF. DR. DOC.

ENESCU
LONGINUS” BOTOSANI

SPECIALIZAREA : ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PROIECT DE ABSOLVIRE

PNEUMONIA PNEUMOCOCICA

COORDONATOR: As. ANTON DORIN

CANDIDAT: DRON VIORELA OANA

- 2014 –

B OTOSANI

1
 MOTIVAȚIA LUCRĂRII

Poziţia importantă pe care o ocupă astăzi asistenta medicală generalistă în

ocrotirea şi promovarea sănătăţii, creează în acelaşi timp şi importante obligaţii pentru
documentarea şi continua perfecţionare.
Ţinând seama de spectrul atât de larg al sarcinilor sale, menite să asigure acea
îngrijire globală a persoanei şi a colectivităţii, pe un anumit teritoriu, ea are nevoie de o
informare adecvată preocupărilor sale, atât practice cât şi teoretice.
Prin aceste preocupări practice şi teoretice asistenta medicală vine în sprijinul
persoanei pe care o îngrijeşte, oferindu-i date în legătură cu boala, cauza determinantă,
complicaţiile care pot surveni, profilaxia bolii, aplicându-i corect tratamentul indicat de
medic şi conferindu-i totodată suportul psihic necesar vindecării.

2
 CUPRINS

INTRODUCERE …………………….………………………………………..………..4
- Date statistice………………………………………………………….4
CAPITOLUL I - ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI
RESPIRATOR .........................................................................................................6
CAPITOLUL II – PNEUMONIA PNEUMOCOCICĂ.................................................16
Definiție......................................................................................................16
Etiopatogenie..............................................................................................16
Anatomie patologică...................................................................................17
Tablou clinic...............................................................................................18
Diagnostic...................................................................................................19
Evoluție . Complicații………………………………………………..…...21
CAPITOLUL III - ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN SUPRAVEGHEREA ŞI
ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU PNEUMONIE PNEUMOCOCICĂ......................24
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN PROFILAXIE.................................................24
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ASIGURAREA CONFORTULUI ŞI
CONDIŢIILOR DE MEDIU.........................................................................................25
ROLUL ASISTENTEI ÎN SEMIOLOGIE......................................................................27
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN DIAGNOSTICARE..........................................34
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN MONITORIZAREA FUNCŢIILOR VITALE....45
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ADMINISTRAREA TRATAMENTULUI..........51
CAPITOLUL IV - STUDIUL PE CAZURI : I , II , III...........................................60
BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................77

3
 INTRODUCERE

DATE STATISTICE

Pneumoniile bacteriene afectează persoanele sănătoase, sporadic sau sub formă de

epidemii şi reprezintă 70% din totalul pneumoniilor.
Toate bacteriile patogene pot determina pneumonii, însă germenii cei mai des
încriminaţi sunt : pneumococul, colibacilul, stafilococul, streptococul etc. In ultimii
ani s-a produs o modificare în incidenta germenilor, în etiologia pneumoniilor bacteriene
observându-se o virare spre stafilococ şi germeni gram negativi. Cu toate acestea
pneumoniile pneumococice reprezintă 90% din totalul pneumoniilor bacteriene.
Factorii implicit în incidenta pneumoniei pneumococice sunt:
1. Vârsta: pneumonia pneumococică poate apare la orice vârstă, frecvenţa sa
fiind mai crescută între 1–4 ani, 20–40 ani şi peste 70 ani.
- în primul caz (1–4 ani), este vorba probabil de o rezistenţă mai redusă ;
- în al doilea caz (20–40 ani), prin expunere mai frecventă la acţiunea factorilor
favorizanţi;
- în cazul bătrânilor, printr-o rezistenţă scăzută a organismului ca urmare a unor
boli debilitare, dar este frecvent întâlnită în căminele de bătrâni (OSLER numea
pneumonia ca fiind “prietenul bătrânilor”).
Tot în legătură cu vârsta şi starea de rezistenţă a organismului se estimează că
mortalitatea creşte cu vârsta, astfel că între 20–40 ani, indicele de mortalitate este cuprins
între 1–4 %, iar peste 70 ani 5–40 %.
2. Sexul: sexul masculin este mai afectat decât cel feminin (raportul 3/2 ),
probabil prin efectul cumulativ: expunere la frig, eforturi şi intemperii.
3. Profesia: poate constitui un factor de incidenţă în pneumoniile pneumococice,
care se întâlnesc mai frecvent la: mineri, vânzători, agenţi de circulaţie, agricultori etc.
4. Mediul ambiant: pneumonia pneumococică este destul de frecventă în zonele
cu schimbări meteorologice bruşte şi în zonele poluate prin fum, praf, gaze, se poate
vorbi chiar de o incidenţă maximă a bolii în anotimpurile primăvara – toamna, tocmai
datorită variaţiilor mari şi bruşte de temperatură.

4
 Agenţii etiologici ai pneumoniilor sunt foarte variaţi , incidenţa lor depinzând de
regiunea geografică , vârsta pacienţilor şi timpul în care se manifestă . Astfel , potrivit
autorilor anglo-saxoni , în USA pneumonia pneumococică apare anual la una din cinci
sute persoane , pneumococul intervenind în 75-90% din pneumoniile bacteriene . Înainte
de 1940 etiologia bacteriană era net predominantă , dar după 1980 , datorită schimbării
profilului etiologic sub acţiunea antibioticelor, a crescut incidenţa pneumoniilor virale .
Tot sub influenţa antibioticelor , s-au observat modificări ale tabloului clinic , de
prin anul 1960 având loc o scădere a semnelor de condensare pulmonară şi a incidenţei
suflului tubar . În anul 1911 s-au facut primele încercări profilactice cu un vaccin
pneumococic la minerii din Africa de Sud , dar abia în 1945 , s-a obţinut un vaccin
eficient , cu o protecţie specifică de 5-8 ani după o singură doză de vaccin . Această
eficacitate se datorează descoperirii în 1930 a imunogenităţii polizaharidelor capsulare
pneumococice .
Deşi medicina a făcut progrese uriaşe , iar pneumonia pneumococică a fost
banalizată , totuşi copiii , vârstnicii şi persoanele imunodeprimate continuă să fie expuse
riscului îmbolnăvirii , de unde reiese necesitatea seriozităţii în efectuarea examinărilor
clinice şi bacteriologice şi tratarea corectă a tuturor infecţiilor cu poarta de intrare
respiratorie .

5
 CAPITOLUL I

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR

Totalitatea organelor care asigură mecanismul respiriaţei , cu rolul de a asigura

aportul de O2 şi de a elimina CO2 alcătuiesc aparatul respirator .
Aparatul respirator este format din:
I. Căile respiratorii aeriene superioare :
- Fosele nazale ;
- Faringe ;
- Laringe ;
- Trahee ;
II. Căile respiratorii inferioare :
- Plămânii ;
- Arborele bronşic – bronhii ;
- Bronhiole ;
- Sacii alveolari .

● NASUL ŞI CAVITATEA NAZALĂ

Nasul reprezintă primul
segment al căilor respiratorii cu rol
dublu funcţional : respirator şi
olfactiv. Este o formaţiune
mediofacială de forma unei piramide
cu baza în jos , despărţită de septul
nazal în două cavităţi , numite fosele
nazale. Acestea comunică cu
sinusurile şi faringele prin două
orificii largi .

6
 Cavităţile nazale sunt căptuşite de o mucoasă foarte bogat vascularizată şi
împărţită funcţional în două regiuni :
- treimea superioară : mucoasa olfactivă ;
- partea inferioară : mucoasa respiratorie .
●FARINGELE
Este un conduct muculo–membranos , situat posterior în cavitatea bucală şi
înaintea coloanei vertebrale , care reprezintă segmentul de încrucişare a căii respiratorii
cu cea digestivă .
Este divizat în trei etaje :
- nazofaringe ;
- orofaringe ;
- laringofaringe .
Este alcătuit din:
- tunica externă de înveliş (adventicea faringelui) ;
- tunica musculară (muşchi) .
La nivelul său activează plexul faringian , o reţea de nervi ce coordonează
pătrunderea aerului în plămânii şi a hranei în esofag .
Amigdalele formează inelul limfoepitelial al faringelui .
● LARINGELE
Este alcătuit dintr-un schelet cartilaginos, de formă triunghiulară, cu baza în sus ,
ce deserveşte funcţia respiratorie şi pe cea de fonaţie .
Este situat :
- sub osul hioid ;
- deasupra traheei ;
- înaintea esofagului ;
- pe linia mediană a gâtului , în dreptul vertebrelor C5, C6 .
Laringele este format din:
I.Un schelet cartilaginos alcătuit din :
- patru cartilagii pereche ;
- trei cartilagii nepereche . Dintre acestea cel mai important fiind epiglota ce
închide glota în timpul deglutitiei .

7
 II.Articulaţii şi ligamente ce unesc cartilagiile între ele ;
III.Muşchii ce acoperă scheletul şi intervin în respiraţie şi fonaţie .
Cavitatea laringelui prezintă trei etape :
- Supraglotic (vestibular) ;
- Subglotic (infraglotic, continuat cu traheea) ;
- Glotic .
Laringele este acoperit de o mucoasă bogat vascularizată .

●TRAHEEA
Este un tub fibrocartiloginos ce începe la nivelul vertebrei C6 şi se termină în
cavitatea toracică la nivelul vertebrelor T4, T5 .
Este situată :
- în faţa esofagului ;
- înapoia marilor vase sanguine .
Este formată din 15-20 semi-inele cartilaginoase a căror parte dorsală este
înlocuită de un muşchi neted transversal .

8
 Este captuşită cu două tunici :
- tunica externă – fibro-musculo-cartilaginoasă ;
- tunica internă – mucoasa ciliată .
Traheea se bifurcă în partea inferioară , la nivelul ultimului inel traheal, cu cele
două bronhii principale .

● ARBORELE BRONŞIC
Este format din căile respiratorii extra şi intra-pulmonare , constituind un sistem
de tuburi ce servesc la tranzitul aerului .
La nivelul T4 , traheea se împarte în două bronhii : dreaptă şi stangă . Aceste
bronhii pătrund în plămâni prin hil , unde se vor ramifica intra-pulmonar , formând
arborele bronşic : la dreapta în trei bronhii lobare (superioară , mijlocie şi inferioară) , iar
la stânga în două bronhii lobare (superioară şi inferioară) .
Bronhiile principale se ramifică progresiv în bronhii lobare , apoi în bronhii
terminale, care se continuă cu canale alveolare (ai căror pereţi prezintă dilataţii în formă
de saci) , saci alveolari în care se deschid alveolele pulmonare .

I. Bronhia dreaptă :

9
 Inainte de a pătrunde adânc în plămanul drept , bronhia principală dreaptă se
împarte în:
1. bronhia lobară superioară ce pătrunde în lobul superior şi se distribuie
segmentelor pulmonare alcătuind trei bronhii segmentare;
2. trunchiul bronhic intermediar , ce se împarte în două bronhii lobare:
a. bronhia lobară mijlocie , ce se împarte în două bronhii segmentare
corespunzător segmentelor lobului mijlociu ;
b. bronhia lobară inferioară ce se împarte în cinci bronhii segmentare ,
corespunzător segmentelor pulmonare ale lobului inferior .
II. Bronhia stângă :
După ce a intrat prin hil , înainte de a pătrunde mai adânc în plămân , bronhia
principală se împarte în :
1. bronhia lobară superioară care pătrunzând în lobul superior se împarte în :
a. trunchiul superior ce se termină prin trei bronhii segmentare ;
b. trunchiul inferior terminat prin două bronhii segmentare .
2. bronhia lobară inferioară , împărţită în cinci bronhii segmentare.
Fiecare bronhie segmentară dă ramificaţii din ce in ce mai reduse astfel :

a. bronhii lobulare;

10
b. bronhii terminale;
c. bronhii acinoase.

● PLĂMÂNII
Sunt organe pereche , situate în cavitatea toracică prin care se realizează schimbul
de gaze : O2 şi CO2 .
La exterior sunt înveliţi într-o membrană seroasă numită pleură , care este de două
tipuri :
- pleura viscerală - ce acoperă plămânul ;
- pleura parietală - ce acoperă pereţii cavităţii toracice .
Cavitatea pleurală este virtuală , în general devenind patologică în urma
acumulării între cele două foiţe a unor produse ca :
- sange - hemotorax ;
- lichid - hidrotorax ;
- aer - pneumotorax ;
- puroi - piotorax ;
- limfă - kilotorax .
Plămânul este alcătuit din :
I. Lobii pulmonari sunt unităţi morfologice mari , delimitate prin scizuri :
- plămânul drept are două scizuri - trei lobi ;
- plămânul stâng are o scizură - doi lobi .
II. Segmentele sunt unităţi morfologice delimitate imperfect prin septuri
conjunctive. Acestea sunt alcătuite din lobuli .
III. Lobulul este o formaţiune anatomică , constituită din :
1. ramificaţii ale bronhiilor şi vaselor de sânge înconjurate de ţesut conjunctiv ;

11
 2. acini pulmonari sunt constituiţi din :
a. bronhiola respiratorie ;
b. canale alveolare ;
c. alveole pulmonare - reprezintă suprafaţa de schimb a plămânului .

Peretele alveolar este adaptat schimburilor de gaze şi este format din :

- epiteliu alveolar unistratificat aşezat pe o membrană bazală ;
- ţesut conjunctiv - bogat în fire elastice în care există o reţea de capilare provenite
din ramurile terminale ale arterei pulmonare .
Vascularizaţia plămânului este :
I. Nutritivă :
- face parte din marea circulaţie ;
- este asigurată de arterele şi venele bronşice .
Venele drenează sânge în vena cavă superioară .

12
 II. Funcţională :
- asigură schimburile gazoase prin intermediul vaselor de sânge (mica circulaţie) ;
Reţeaua nervoasă a plămânului este reprezentată de :
- fibre motorii parasimpatice provenite de la nervul vag ;
- fibre simpatice provenite de la simpaticul toracal şi cervical .

FIZIOLOGIA RESPIRAŢIEI
Respiraţia reprezintă funcţia prin care organismul ia din mediul său de viaţă O2 şi
elimină CO2 .
● MECANISMUL RESPIRAŢIEI - este asigurat de scheletul cutiei toracice şi
muşchii respiratori .

13
 Modificarea volumului cutiei toracice permite pătrunderea aerului în plămâni fiind
realizată prin contracţia muşchilor ridicători ai coastelor . Revenirea la poziţia iniţială se
realizează sub acţiunea muşchilor ridicători ai coastelor .
Diafragmul este cel mai important muşchi respirator contribuind la micşorarea
volumului cutiei toracice în repaus , iar prin contracţie la mărirea acesteia.
Datorită elasticităţii lor şi presiunii negative existente între foiţele pleurale ,
plămânii urmează expansiunea cutiei toracice .

● TIPURI DE RESPIRAŢIE FIZIOLOGICĂ :

I.Respiraţia de tip costal - este cea în care , la mişcările respiraţiei contribuie mai
ales muşchii costali . Acest tip este caracteristic femeilor .
II.Respiraţia de tip abdominal - este cea în care rolul cel mai important îl are
diafragmul. Această respiraţie este caracteristică barbaţilor şi copiilor mici .

● MIŞCĂRILE RESPIRATORII - reprezintă totalitatea mişcărilor respiratorii care

permit pătrunderea aerului în plămâni şi eliberarea lui în afară , realizând inspiraţia şi
expiraţia.

I. Inspiraţia - constă în contracţia

muşchilor inspiratori , având drept rezultat
mărirea de volum a cutiei toracice .
Plămânii urmează expansiunea
cutiei toracice, presiunea intrapulmonară
scăzând cu 2-3 mmHg faţă de cea
atmosferică , iar aerul atmosferic pătrunde
în plămâni .

14
 II. Expiraţia - este un proces pasiv, ce constă în revenirea cutiei toracice la
volumul iniţial în momentul în care muşchii inspiratori se relaxează , plămânii se
contractă . Are loc o creştere a presiunii intrapulmonare cu 2-4 mmHg faţă de cea
atmosferică , ceea ce permite ca o parte din aerul introdus anterior sa fie expulzat .

Inspiraţia şi expiraţia realizează ventilaţia pulmonară .

Numărul mişcărilor respiraţiei în stare de repaus este :
- 16 respiraţii/minut la barbaţi ;
- 18 respiraţii/minut la femei .

15
 CAPITOLUL II

PNEUMONIA PNEUMOCOCICĂ
● DEFINIŢIE :
Pneumonia pneumococică sau pneumonia francă lobară este o pneumopatie
acută , provocată de pneumococ , care afectează un lob , debutează acut şi are evoluţie
ciclică .
● ETIOPATOGENIE :
I. Etiologie . Streptococcus pneumoniae (pneumococul) este agentul etiologic al
pneumoniei pneumococice . El este un germen gram pozitiv , aşezat în diplo , lanceolat
şi încapsulat . Capsula pneumococică conţine un polizaharid pe baza căruia au fost
identificate peste 80 de tipuri . Tipurile 1, 2, 3, 6, 7, 14, 19 şi 23 determină aproximativ
80% din pneumoniile cu pneumococ la adulţi . Stereotipul 3 de pneumococ are o
capsulă deosebit de groasă şi o agresivitate deosebită , producând pneumonii severe şi
bacteriemie , în special la bătrâni sau bolnavi cu afecţiuni organice (diabet , alcoolism ,
boli pulmonare cronice etc .) .

II. Patogenie . Infecţia pulmonară cu pneumococ se face pe cale aeriană .

Persoanele care fac pneumonie pneumococică sunt de obicei colonizate la nivelul
orofaringelui cu germeni virulenţi , care în condiţiile scăderii mecanismelor de apărare
ale aparatului respirator , tranzitorii sau cronice , şi aspirării pulmonare de secreţii ,
dezvoltă modificări patologice tipice.
Pneumococii aspiraţi de la nivelul orofaringelui până la alveolele pulmonare ,
determină o reacţie inflamatorie , cu producerea unui exudat alveolar bogat în proteine ,
care permite proliferarea rapidă a germenilor şi răspândirea lor . Exudatul alveolar
infectat trece în teritoriile alveolare adiacente prin porii interalveolari descrişi de Cohn .
Pe de altă parte exudatul ajunge la nivelul bronşiilor , de unde este aspirat în alte teritorii
pulmonare . În câteva ore se constituie o alveolită cu polimorfonucleare şi eritrocite ,
care cuprinde mai multe segmente sau un lob pulmonar .

16
 Într-un stadiu ulterior , macrofagele migrate în alveole împreună cu
polimorfonuclearele realizează procesul de fagocitoză . Fagocitoza este dependentă de
activarea complementului de către componente ale peretelui microbian .
Anticorpii anticapsulari specifici apar între a cincea şi zecea zi de la infecţia
pneumococică şi ei accentuează fagocitarea pneumococilor . Procesul de vindecare al
leziunilor este complex , un rol important jucându-l macrofagele alveolare şi drenajul
limfatic .
Drenajul limfatic al germenilor se realizează precoce în timpul infecţiei
pulmonare. Dacă ganglionii limfatici regionali sunt depăşiţi , germenii pot să pătrundă
în sânge realizând bacteriemii , întâlnite la 15-30% din bolnavi .
Deşi individul sănătos are o capacitate eficientă de apărare faţă de invazia
pneumococică , o serie de factori care acţionează temporar sau de lungă durată , pot
interfera cu mecanismele de apărare respiratorie crescând susceptibilitatea la infecţii .
Printre aceştia mai importanţi sunt : expunerea la frig şi/sau umezeală , oboseala
excesivă , infecţii virale respiratorii , alcoolism , insuficienţă cardiacă , diabet-ciroză ,
boli pulmonare cronice , hipogamaglobulinemii câştigate sau congenitale , mielom
multiplu , situaţii după splenectomie sau transplant renal .
● ANATOMIE PATOLOGICĂ
Pneumonia pneumococică afectează , tipic , regiunile inferioare sau posterioare ale
plămânului . Localizarea la un singur lob sau la câteva segmente este tipică dar afectarea
multilobară se poate întâlni până la 30% din cazuri . Evoluţia procesului inflamator se
desfăşoară tipic în 4 stadii :
I. Stadiu de congestie : se caracterizează prin constituirea unei alveolite catarale ,
cu spaţiu alveolar ocupat de exudat bogat în celule descuamate , rare neutrofile şi
numeroşi germeni. Capilarele sunt hiperemiate , destinse , iar pereţii alveolari îngroşaţi .
II. Stadiu de hepatizaţie roşie : se produce după 24-48 de ore . Plămânul în zona
afectată se aseamănă în mare cu ficatul , are consistenţă crescută şi culoare roşie-brună .
În spaţiul alveolar se găsesc fibrină , numeroase neutrofile , eritrocite şi germeni .
Septurile alveolare prezintă edem , infiltrat leucocitar , eritrocite şi germeni . De regulă ,
leziunea de hepatizaţie se asociază cu pleurită fibrinoasă sau fibrinopurulentă .

17
 III. Stadiu de hepatizaţie cenuşie : marchează începerea procesului de rezoluţie a
leziuni . Se produce un proces de liză şi dezintegrare a eritrocitelor şi leucocitelor ,
concomitent cu o intensă fagocitoză a germenilor de către macrofagele alveolare şi
polimorfonucleare şi liza reţelei de fibrină sub acţiunea enzimelor leucocitare .
IV. Stadiu final , de rezoluţie : urmează cazurilor necomplicate . Exudatul
alveolar este digerat enzimatic şi este fie resorbit , pe cale limfatică , fie eliminat prin
tuse.
●TABLOU CLINIC
Manifestările clinice ale pneumoniei pneumococice sunt relativ uniforme.
Debutul este de obicei brusc în plină sănătate , prin frison solemn , febră , junghi
toracic şi tuse . La aproape ½ din bolnavi se regăseşte o infecţie de căi respiratorii
superioare, precedând cu 2-10 zile , maifestările pneumonice .
I.Frisonul : “solemn” poate marca debutul bolii : este de obicei unic , durează 30-
40 minute , se poate însoţi de cefalee , vărsături şi este invariabil urmat de ascensiune
termică . Frisoanele repetate pot apare în primele zile de boală , sugerând pneumonie
severă sau complicaţii.
II. Febra : este importantă , 39-40o C , adesea “în platou” sau neregulată . Ea
cedează de obicei rapid , în aproximativ 24 ore , la antibioticele la care pneumococul este
sensibil (de regulă la Penicilina) . Febra persistentă sau reapariţia febrei după câteva zile
de subfebrilitate, denotă de obicei o pneumonie complicată .
III. Junghiul toracic : apare imediat după frison ; este de obicei intens , are sediu
submamar şi se accentuază cu respiraţia sau tusea . Adică are caracterele durerii pleurale.
Sediul durerii toracice poate varia în raport cu sediu pneumoniei , ca de exemplu durere
abdominală în pneumonia lobului inferior , sau durere în umăr , în pneumonia vârfului .
IV. Tusea : apare rapid după debutul bolii : este iniţial uscată , iritativă , dar devine
productivă , cu spută caracteristic ruginie şi aderentă de vas . Uneori sputa poate deveni
franc hemoptoică sau purulentă .
V. Dispneea : este o manifestare comună ; polipneea , de obicei moderată , se
corelează cu întinderea condensării pneumonice şi cu statusul pulmonar anterior bolii .
Mecanismul dispneei este atât central (toxic, hipoxic) , cât mai ales pulmonar (reflex) ,
prin creşterea rigidităţii pulmonare .

18
 VI. Expectoraţia este ruginie , omogen colorată , foarte aderentă la vas , cantitatea
ei depăşind 50ml/24h . Culoarea ruginie se datorează prezenţei globulelor roşii şi
hemoglobinei în consistenţa mucusului .
VII. Semnele digestive apar în formele grave , manifestându-se prin greaţă ,
vărsături, meteorism abdominal , diaree toxică (datorită stării de şoc bacterian) .
Bolnavul mai poate prezenta icter datorită insuficienţei hepatice toxice .
VIII. Aspectul bolnavului – pielea este fierbinte şi uscată .
Faciesul este congestionat (facies vultuos) , buzele , limba şi unghiile sunt
cianotice , frecvent apărând un herpes peribucal . Limba este albă , savurală, uscată şi
arsă în formele grave .
Bolnavul poate prezenta urini rare , reduse şi închise la culoare .
●DIAGNOSTIC :
Diagnosticul pozitiv al pneumoniei pneumococice este relativ uşor de pus în
formele tipice. El se face pe baza examenului clinic şi paraclinic .

I. Examenul clinic :
1.Examenul clinic al aparatului respirator : relevă date variate, în raport cu stadiul
bolii. De obicei în pneumoniile lobare se regăsesc toate elementele unui sindrom de
condensare : reducerea amplicaţiei respiratorii de partea bolnavă , matitate sau
submatitate , vibraţii vocale bine transmise sau accentuate în zona cu sonoritate
modificată , respiraţie suflantă sau suflu tubar şi raluri crepitante multe , accentuate de
tuse . Datele obiective pot fi mai nete sau incomplete , în raport cu întinderea procesului
pneumonic şi stadiul leziunii alveolare cu localizarea lobară sau segmentară , cu evoluţia
bolii – spontană sau sub antibiotice . Uneori , elementele obiective ale pneumoniei se
rezumă la submatitate localizată , respraţie suflantă , bronhofonie şi raluri inspiratorii
puţine . În pneumonia vârfului sau a lobului mediu sau în pneumonia care cuprinde
segmentele axilare , semnele obiective pulmonare pot fi mai greu de identificat , dacă
examenul nu este riguros . Dacă bolnavul pneumonic este exeminat la câteva zile de la
debutul bolii suflul tubar sau respiraţia suflantă se atenuează sau sunt înlocuite de o
respiraţie aspră , iar ralurile subcrepitante medii (crepitante de întoarcere) iau locul

19
ralurilor crepitante clasice . Deasemenea , dacă afectarea pleurală este semnificativă , pot
apare frecături pleurale sau semne de revărsat pleural .
2. Examenul clinic al aparatului cardio-vascular relevă tahicardie moderată ,
concordată cu febra , zgomote cardiace rapide şi adesea hipotensiune arterială puţin
simptomatică . În formele severe de pneumonie se pot găsi tahiaritmii , în special atriale ,
semne de miocardită însoţită sau nu de insuficienţă cardiacă , hipotensiune arterială
semnificativă sau chiar colaps circulator . În aceste condiţii, pneumonia pneumococică
devine “o gravă boală cardiacă” .
3. Examenul aparatului digestiv :
În formele grave se constată :
- distensia abdominală cu caracter de ileus paralitic ;
- rar hepatomegalie ;
- subicter explicat prin distrugerea hematiilor din alvelele pulmonare , ceea ce
determină creşterea bilirubinei indirecte , care nu mai poate fi conjugată la nivelul
ficatului datorită hipoxiei .

II.Explorarea paraclinică :
Explorarea paraclinică este necesară atât pentru obiectivarea pneumoniei şi a
infecţiei pneumococice, cât şi pentru diferenţierea de pneumoniile cu alte etiologii.
De regulă există o leucocitoză (frecvent între 12.000- 25.000 mm³) cu deviere la
stânga a formulei leucocitare şi dispariţia eozinofilelor . Un număr normal de leucocite
sau o leucopenie se pot întâlni în pneumoniile pneumococice grave , dar pot sugera şi o
altă etiologie. VSH este mare , uneori peste 100mm/oră , iar fibrinemia sau alte reacţii de
fază acută , sunt crescute . Ureea sanguină poate fi crescută tranzitor , prin
hipercatabolism , hipovolemie , şi mai rar , prin alterare renală .
Examenul bacteriologic al sputei este foarte util , dar nu totdeauna strict necesar .
Recoltarea sputei , în recipient strict steril , ar trebui făcută înainte de administrarea
medicaţiei . Folosirea metodelor invazive de obţinere a sputei (puncţie-aspiraţie
transtraheală, aspiraţie bronhoscopică) trebuie rezervată situaţiilor de excepţie . Pe
frotiurile colorate Gram se identifică hematii , parţial lizate , leucocite neutrofile în număr
mare şi coci gram pozitivi , izolaţi sau în diplo , în parte fagocitaţi de neutrofile .

20
 Hemoculturile pot fi pozitive pentru pneumococi , în 20-30% din cazuri , în
special în primele zile de boală sau în caz de frisoane repetate .
Examenul radiologic toracic confirmă condensarea pneumonică . Aspectul
radilogic clasic este al unei opacităţi omogene , de intensitate subcostală , bine delimitată
de o schizură, ocupănd un lob , mai multe segmente sau un singur segment . De obicei
opacitatea pneumonică are forma triunghiulară cu vârful în hil şi baza la periferie , aspect
mai bine precizat pe radiografiile efectuate în poziţie laterală . Regiunea hilară şi
mediastinală nu este modificată . Uneori , leziunea infiltrativă segmentară este mai puţin
omogenă , aspect întâlnit în perioda de rezoluţie . Rareori opacitatea radilogică este
bilaterală , dar tot lobară sau segmentară (pneumonie dublă) sau leziunile au aspect
bronhopneumonic – cu macronoduli bilaterali , de intensitate subcostală , neomogeni şi
cu limite imprecise . Un revărsat pleural minim sau mediu, întâlnit la aprox. 30% din
bolnavi , poate modifica aspectul radilogic al pneumoniei pneumococice .
● EVOLUŢIE . COMPLICAŢII :
Pneumonia pneumococică are , în majoritatea cazurilor , o evoluţie tipică . Sub
tratament antibiotic (Penicilină) febra scade în 24-36 ore şi afebrilitatea se obţine în
câteva zile. Semnele generale de boală , tusea şi durerea toracică se reduc rapid , pe când
semnele clinice de condensare pulmonară regresează în 3-5 zile . În formele mai severe
de pneumonie respiraţia suflantă şi ralurile crepitante pot persista 5-7 zile , concordant cu
rezoluţia imagini radilogice . Dispariţia opacităţii pulmonare radilogice se obţine în 10-14
zile , şi o pneumonie cu evoluţie prelungită trebuie diagnosticată dacă nu s-a obţinut
vindecarea clinică şi rezoluţie completă radiologică după 3 săptămâni . Orice opacitate
pulmonară restantă , după această dată, trebuie explorată complex , inclusiv prin
bronhoscopie , pentru a exclude o pneumonie secundară unei obstrucţii neoplazice .
Evoluţia naturală (în absenţa tratamentului antibiotic) a pneumoniei este de 9-15
zile , urmată de vindecare , în cele mai multe cazuri . Sfârşitul periodei de stare este cel
mai frecvent brusc (criza pneumonică) şi mai rar în “lisis”. În prezent în formele severe
sau la bolnavi taraţi , pneumonia poate duce la deces prin insuficienţă respiratorie sau
prin alte complicaţii .
Complicaţiile pneumoniei pneumococice sunt relativ rare şi uşoare . Ele sunt mai
frecvente şi mai severe în alte tipuri de pneumonii bacteriene .

21
 1. Pleurezia serofibrinoasă (aseptică) se întâlneşte la peste ⅓ din bolnavi , mai ales
când antibioterapia nu este începută prompt. Ea apare printr-o reacţie de hipersensibilitate
la antigenul pneumococic de tip polizaharidic .
2. Pleurezia purulentă (empiemul pleural) survine rar la aproximativ 5% din
bolnavii netrataţi şi la aproximativ 1% din cei trataţi . Ea se manifestă prin durere
pleurală continuă , elemente de pleurezie la examenul clinic , reapariţia sau persistenţa
febrei , stare generală toxică .
3. Abcesul pulmonar survine foarte rar în pneumonia pneumococică , întrucât
germenul nu produce necroză tisulară .
4. Atelectazia este de asemenea o complicaţie rară . Ea este produsă prin dopurile
de mucus care nu pot fi evacuate prin tuse sau , mai frecvent , printr-o obstrucţie
bronşică prin tumoră sau corp străin .
5. Suprainfecţia este complicaţia importantă a pneumoniei pneumococice , rareori
diagnosticată . Ea survine rar după tratamentul cu Penicilină , cel mai frecvent după
asociere de antibiotice , pentru o pneumonie prezumată nepneumococică .
6. Rezoluţia întărziată şi eventual constituirea unei condensări cronice sunt
posibile la bolnavii vârstnici sau la cei cu bronşită cronică , fibroză pulmonară ,
malnutriţie sau alcoolism .
7. Pericardita purulentă este o complicaţie foarte rară . Se întâlneşte mai ales în
pneumoniile lobare stângi şi se maifestă prin durere retrosternală (accentuată de respiraţie
sau mişcări) , sindrom pericarditic caracteristic (frecătură pericardică , mărirea matităţii
cardiace etc.) şi semne radilogice sau electrocardiografice sau , mai precoce , ecografice
şi , dacă este necesară, drenaj pericardic chirurgical .
8. Endocardita pneumococică poate surveni la bolnavi valvulari sau mai rar pe
valve normale . Ea afectează mai ales valva aortică , dar posibil şi mitrală şi tricuspidă .
9. Meningita pneumococică apare , în present , foarte rar , tot prin diseminare
hematogenă . Ea se poate manifesta prin semne clasice (cefalee , fotofobie , vărsături ,
redoarea cefii etc.) sau prin dezorientare , confuzii , somnolenţă şi lipsă de răspuns la
antibiotice .
10. Icterul poate complica pneumoniile foarte severe . Mai frecvent se constată
subicter, hiperbilirubinemie mixtă semne biologice de citoliză moderată .

22
 11. Glomerulonefrita pneumococică apare rar , la 10-20 zile după debutul
pneumoniei şi se manifestă numai prin sindrom urinar .
12. Insuficienţa cardiacă acută poate apare la persoane vârstnice cu pneumonii
severe. Ea este rezultatul afectării miocardice toxice sau hipoxice , de obicei în condiţiile
unor leziuni cardiace preexistente .
Alte complicaţii : turburările psihice ( manifestate prin confuzie sau delir, se
întâlnesc în special la bolnavii alcoolici sau taraţi) , dilataţia gastrică acută, ileusul
paralitic, tromboflebita profundă, artrita septică sunt complicaţii rarisime.

23
 CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN SUPRAVEGHEREA ŞI

ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU PNEUMONIE PNEUMOCOCICĂ

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN PROFILAXIE

Profilaxia bolii cuprinde ansamblul măsurilor ce urmăresc prevenirea bolilor ,

agravărilor, cronicizărilor şi evitarea complicaţiilor .
In cazul pneumoniei pneumococice , rolul cel mai important în profilaxie îl
constituie:
I. Educaţia sanitară a populaţiei, în special la persoanele expuse riscului
îmbolnăvirilor: bătrâni , copii imunodeprimaţi , bolnavii cronici . Asistenta de circă are
obigaţia ca în cursul vizitelor medicale la domiciliu sau a prezentării pacientului la
dispensar , să-l sfătuiască despre necesitatea conservării stării de sănătate :
- Să lamurească bolnavul asupra efectului dăunător al fumatului ;
- Să evite aglomeraţia în anotimpurile reci ;
- Să trateze cu seriozitate infecţiile căilor aeriene superioare ;
- Să aibă o alimentaţie echilibrată , bogată în vitamine , cu un aport crescut de
vitamina C;
II. Creşterea imunităţii organismului prin administrarea de imunoglobuline umane
specifice (standard) .
O altă măsură profilactică este vaccinarea profilactică folosind vaccinul Pneumo-
23 . Se administrează în special vârstnicilor , pacienţilor cu boli cronice (boli cardio-
vasculare, pulmonare , ciroză) , pacienţilor imunodeprimaţi , persoanelor
instituţionalizate . Imunitatea se instalează în 10-15 zile după vaccinare şi durează
aproximativ 5 ani .
Asistenta medicală trebuie să cunoască indicaţiile şi contraindicaţiile administrării
vaccinului şi îl va inocula conform prescripţiilor medicale .

24
 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ASIGURAREA CONFORTULUI ŞI
CONDIŢIILOR DE MEDIU

Asistenta medicală este un cadru sanitar cu o pregatire pluridisciplinară , cu

responsabilităţi în păstrarea şi restaurarea sanătăţii , prevenirii îmbolnăvirilor,
înlăturarea suferinţei .
Bolnavi cu boli contagiaoase se amplasează în saloane separate , în funcţie de
boală .
Bolnavi contagioşi trebuiesc spitalizaţi în saloane mici de 1-2 maximum 4 paturi .
Paturile trebuie să fie comode , camerele bine luminate şi aerisite .
Asistenta medicală asigură toaleta zilnică a bolnavului şi lenjerie de pat şi de corp
curată şi uscată .
● SALONUL
- va avea ferestrele îndreptate spre nord pentru ca bolnavul să beneficieze de
luminozitate intensă şi permanentă ;
- temperatura optimă a saloanelor să fie de 18-19oC , eventual mai scăzută cu 1-
2oC;
- salonul sa fie aerisit ori de cate ori este necesar ;
- în sezonul rece , se vor plasa pe calorifere vase cu apă caldă care vor emana
vapori umezi ;
- curăţenia se va efectua zilnic : dimineaţa şi după-masa .
● PATUL ŞI ACCESORIILE SALE
- patul , de preferinţă deplasabil pe rotile , rabatabil , prevăzut cu rezemător mobil
fiind necesar asigurării confortabilităţii în poziţie sezândă , pentru a favoriza respiraţia ;
- salteaua poate fi confecţionată din cauciuc sau din material plastic şi umplută cu
apă sau aer , pentru a preveni escarele la bolnavii imobilizaţi ;
- perna trebuie să fie moale şi elastică ;
- pătura trebuie sa fie confecţionată din lână moale ;

25
 - lenjeria trebuie sa fie albă , din bumbac , cu cât mai puţine cusături , conţinând :
două feţe de pernă , un cerşaf de pat şi un cerşaf plic ;
- muşamaua din cauciuc sau material plastic va fi aşezată pe saltea pentru a o
proteja de dejecţii ;
- o aleză din pânză fină , ce acoperă muşamaua .
● TOALETA BOLNAVULUI
- în funcţie de starea generală a bolnavului , asistenta medicala va efectua toaleta
pacientului pe porţiuni , respectând intimitatea acestuia şi măsurile de igienă ;
- se insistă asupra toaletei bucale , după aspirarea prealabilă a secreţiilor , clătindu-
se apoi gura cu apă boricată , ungând apoi mucoasele în buzele crăpate cu glicerină
boraxată ;
- dacă pacientul este independent , i se vor asigura condiţiile necesare în vedearea
efectuării unei băi generale sau a unui duş ;
- deasemenea se insistă asupra zonelor inghinale pudrându-se apoi cu talc pentru a
preveni escarele ;
- unghiile şi părul vor fi curăţate regulat , având în vedere faptul că la acest nivel
stagnează un mare număr de agenţi microbieni ;
- îngrijirea mucoasei nazale în scopul menţinerii permeabilităţii căilor respiratorii
superioare , prevenirea escarelor , infecţiilor nazale în cazul în care pacientul prezintă
sonde pe această cale ;
● ALIMENTAŢIA
Organismul uman are nevoie de hrană în cantitate suficientă şi de bună calitate
pentru a-şi menţine starea de sănătate şi homeostazie .
În cazul pacientului , este vital stabilirea regimului alimentar pentru a asigura
aportul caloric necesar susţinerii forţelor fizice , recuperării şi vindecării acestuia .
În perioada febrilă - regim hidrozaharat , bogat în vitamine mai ales vitamina C ,
sucuri de fructe, siropuri , ceaiuri calde , lapte . Treptat , după scaderea febrei , se va trece
la regim lacto-făino-zaharat şi apoi la o alimentaţie mai substanţială , hipercalorică , uşor
digerabilă .
Cantitatea de lichide ingerate va fi de 2000-2500ml/24h , adăugând câte 500 ml la
fiecare grad de febră .

26
 ROLUL ASISTENTEI ÎN SEMIOLOGIE

Asistenta medicală are obligaţia de a semnala toate modificările apărute în starea

bolnavului , având obligaţia de a cunoaşte fiecare semn şi intervenţiile specifice acestora .
I. FRISONUL
Este un fenomen clinic caracterizat prin faptul că bolnavul prezintă , în mod brusc,
o senzaţie de frig însoţită de termurături inegale şi neregulate cu caracter progresiv , ce
cuprinde întreg corpul şi devine foarte puternic . Precede sau însoţeşte febra .
● Intervenţiile asistentei medicale constau în :
- înveleşte pacientul în pături ;
- scade temperatura cu mijloace fizice şi medicamentoase (Paracetamol , Aspirină)
- administrează lichide calde cu precauţie (ceaiuri, compoturi) ;
- supraveghează pacientul pentru a vedea dacă frisonul este unic sau se repetă ,
lucru important pentru diagnostic .
II. FEBRA SAU HIPERTERMIA
Este o manifestare frecventă în bolile infecţioase . Are un rol important în apărarea
organismului în infecţii cu microbi şi virusuri .
Este considerată o reacţie de necesitate , prin febră organismul împiedică
multiplicarea unor virusuri şi ajută la omorârea virusurilor şi microbilor .
În mod normal temperatura corpului se situeaza între 36-37oC , temperatura
centrală (cea a organelor interne) fiind mai ridicată decat cea periferică .
Hipertermia cuprinde :
- subfebrilitate - menţinerea temperaturii corpului între 47-38oC ;
- febră moderată - menţinerea temperaturii corpului între 38-39oC;
- febra ridicată - menţinerea temperaturii corpului între 39-40oC ;
- hiperpirexie - menţinerea temperaturii corpului peste 40oC .
Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii corpului sub 36oC . Este mai puţin
nocivă decat hipertermia .
În cazul pneumoniei pneumococice temperatura se ridică brusc la 39-40oC ,
menţinându-se astfel în platou (febră continuă) , timp îndelungat .

27
 ● Intervenţiile asistentei medicale în cazul pacientului febril , sunt :
- administrează antitermice conform prescripţiilor medicului ;
- aplică comprese calde , realizează împachetări reci ;
- încurajează creşterea aportului hidric şi monitorizează bilanţul hidroelectrolitic ;
- menţine integritatea tegumentelor prin ştergerea transpiraţiilor şi realizarea unei
toalete corespunzatoare ;
- efectuează , la indicaţia medicului , recoltări sanguine în puseu febril
(hemocultură);
III. JUNGHIUL TORACIC
Este o durere de cauză pleurală ce apare prin inflamarea pleurei în contextul unei
dureri corelabile cu mişcările respiratorii . Apare imediat după frison , intens, are sediul
submamar . Se accentuează în inspir profound , tuse , strănut .
● Intervenţiile asistentei medicale asupra durerii pacientului :
- va asigura confortul maxim al pacientului ;
- va îndemna pacientul să stea într-o poziţie antalgică , care să favorizeze respiraţia
; poziţia pacientului cu pneumonie pneumococică să fie, de regulă , pe partea pulmonului
afectat ;
- va administra analgezicele prescrise de catre medic , cu 30 de minute înainte de
culcare ;
- va explica tehnicile de relaxare ce cresc efectul medicamentului .
IV. TUSEA
Este un act reflex sau voluntar care are drept rezultat expulzarea violentă a aerului
şi în unele cazuri a corpurilor straine din căile respiratorii .
● Tipuri de tuse :
- tuse uscată (neproductivă , fără expectoraţie) : iritativă , cu timbru aspru -
întalnită în pleurezie , faringită , laringită ;
- tuse umedă (productivă , cu expectoraţie) prezentă în leziuni acute şi cronice , în
bronhopneumonie .
Alte tipuri de tuse :
- tuse cvintoasă ;
- tuse bitonală ;

28
 - tuse lătrătoare ;
- tuse surdă , raguşită , voalată ;
- tuse emetizantă urmată de vărsături alimentare .
Dupa orar tusea mai poate fi :
- tuse matinală (în bronşiectazii , bolnavul îşi face “toaleta bronhiilor”) ;
- tuse vesperală (apare seara în TBC) ;
- tuse nocturnă (apare în afecţiuni cardiace) ;
- tuse continuă (în bronhopneumonie) .
● Intervenţiile asistentei medicale în îngrijirea pacientului care prezintă tuse :
- supraveghează pacientul pentru a observa caracteristicile tusei şi simptomele care
o însoţesc ;
- notează observaţiile făcute pentru a informa medicul cu privire la frecvenţă , orar
, prezenţa sau absenţa expecoraţiei ;
- în prima etapă când tusea este neproductivă şi frecventă trebuie sa fie calmată
prin administrarea de antitusive prescrise de medic ;
- hidratează pacientul printr-o administrare de lichide într-o cantitate crescută ,
administrând concomitent şi mucolitice , expectorante , fluidifiante pentru a lichefia
mucozităţile aderente la bronhii şi a favoriza eliminarea lor ;
- îndepărtează cauzele care au favorizat iritaţia faringiană prin asigurarea unor
condiţii de mediu corespunzător şi eliminarea unor factori nocivi (fumatul) ;
- aplică pe pieptul pacientului comprese calde cu scopul de a favoriza circulaţia la
acest nivel ;
- educă pacientul să-şi stăpânească voluntar tusea iritativă printr-o inspiraţie amplă
cu apnee forţată ;
- să înveţe pacientul să tuşească cu batista la gură , pentru a nu împraştia germeni
în jur , prin intermediul picăturilor Pflὕgge ;
- dacă pacientul prezintă secreţii , asistenta medicală va poziţiona bolnavul în aşa
fel încât sa-i favorizeze expectoraţia , folosindu-se la nevoie provocarea tusei artificiale .
V. EXPECTORAŢIA (SPUTA)
Expectoraţia este procesul prin care se elimină produsele formate în căile
respiratorii în mod curent . Prin expectoraţie se înteleg atât actul de expulzie , cat şi

29
produsele eliminate (sputa). Expectoraţia reprezintă , materialul patologic cel mai
periculos, fapt pentru care trebuie luate măsuri de asepsie riguroasă .
Expectoraţia are o valoare fundamentală din punct de vedere diagnostic , mai ales
dacă este recentă. Trebuie precizate întotdeauna cantitatea , aspectul , culoarea şi mirosul.
1. Cantitatea : în mod obişnuit nu se elimină după fiecare tuse mai mult de 5 ml .
În unele boli (dilataţie bronşică , abces şi gangrenă pulmonară , tuberculoză pulmonara
avansată) , cantitatea creşte , uneori chiar până la 300 – 400 ml/24 de ore . O varietate
specială de expectoraţie este vomica . Prin acest termen se înţelege expulzarea brutală a
unei colecţii purulente situate în parenchimul pulmonar sau în vecinatate , prin
deschiderea în căile respiratorii .
2. Culoarea : poate furniza de asemenea unele indicaţii . Astfel , sputa din cancerul
bronho-pulmonar este roşie-gelatinoasă ; în infarctul pulmonar , negricioasă ; în
pneumonie , ruginie ; în tuberculoza pulmonară şi unele dilataţii bronhice , hemoptoică .
3. Mirosul : poate fi fetid în abcesul pulmonar şi în dilataţia bronşică şi putrid ,
respingător, în gangrena pulmonară .
4. Aspectul expectoraţiei este uneori foarte revelator . Sputa mucoasă este
vâscoasă , aderentă şi aerată . Se întalneşte în bronsita acută şi în astmul bronşic . În
această ultimă afecţiune , sputa poate fi perlată , numită aşa din cauza dopurilor mici şi
opalescente de mucină din care este constituită . Sputa purulentă este cremoasă , alcatuită
exclusiv din puroi . Sputa muco-purulentă este netransparentă , galbenă-verzuie şi o
întalnim în infecţii ale căilor aeriene (bronşite , dilataţii bronşice) . Sputa sero-muco-
purulentă se deosebeşte de precedenta prin adaosul de serozitate .
Sputa pseudomembranoasă conţine multă fibrină sub formă de membrane. Se
întalneşte în unele bronşite .
●Rolul asistentei medicale constă în a face educaţia bolnavilor asupra modului
cum trebuie sa expectoreze şi cum sa utilizeze scuipătoarele ;
- să înveţe femeile şi copiii să expectoreze ;
- să remarce şi să obişnuiască bolnavul cu utilizarea poziţiei în care să expectoreze
cu mai multă facilitate şi abundenţă ;
- să şteargă cu tampoane de vată montate pe pensă , sputa adunată pe gura şi dintii
bolnavului.

30
 - să strângă şi să măsoare - în eprubete sau pahare gradate - expectoraţia
abundentă. Dezinfectarea scuipatoarelor este o regulă absolută.
- pentru dezobstruarea căilor aeriene se foloseşte , uneori provocarea tusei
artificiale. Se comprima brusc şi sacadat , ventral , baza toracelui - bolnavul aflandu-se în
poziţie semi-sezândă - după o inspiraţie forţată , în timp ce bolnavul face un efort de tuse.
- se recomandă aprozimativ 2000ml de lichide/24h .
- realizează umidificarea cu pulverizatoare sau recipiente cu apă aşezate pe o sursă
de căldură .
Drenajul postural :
- este un procedeu poziţional care permite eliminarea secreţiilor , poziţia
pacientului schimbându-se la 20-30 de minute ;
- decubit ventral cu perna sub abdomen ;
- decubit ventral cu patul înclinat la 20o ;
- decubit dorsal ;
- decubit lateral drept ;
- decubit lateral stâng ;
- poziţie şezandă .
La sfârşitul fiecărei poziţii pacientul este rugat să respire profund . Se renunţă la
poziţiile în care pacientul prezintă disconfort sau dispnee .
În cazul pacienţilor imobilizaţi , foloseşte aspiraţia orofaringiană sau
nazofaringiană cu ajutorul sondei Nelaton şi a dispozitivului de aspiraţie ;
VI. DISPNEEA :
Respiraţia dispneică este un act reflex , conştient , voluntar în care pacientul simte
“sete de aer “ , iar obiectiv mişcările respiratorii sunt forţate cu modificarea frecvenţei
respiratorii , amplitituduni şi ritmului respirator .

●După circumstanţele de apariţie se deosebesc :

- dispnee permanentă ;
- dispnee de efort ;
- dispnee de decubit ;
- dispnee paroxistică .

31
 ● După ritmul respirator se disting :
1. Bradipneea –respiraţie cu ritm respirator rar , frecvenţă respiratorie scăzută , 8-
12 respiraţii/minut , amplitudine crescută ,inspiraţiile sunt profunde însoţite de tiraj şi
cornaj .

2. Tahipneea – respiraţie
cu creşterea frecvenţei mişcărilor
respiratorii peste 40 pe minut , amplitudine scăzută , respiraţie superficială şi ritmică .

● După timpul respiraţiei există :

1. Dispnee inspiratorie (edem glotic , tumori laringiene) ;
2. Dispnee expiratorie (astm bronşic , emfizem pulmonar) ;
3. Dispnee mixtă (pleurezii cu lichid mult , pneumonie masivă) .
● Alte tipuri de respiraţie :
1. Respiraţie de tip Cheyne-Stokes - respiraţiile cresc pregresiv în amplitudine şi
frecvenţă , ating un apogeu apoi descresc până încetează , fiind urmate de o perioadă de
apnee ;

32
 2. Respiraţie de tip Küssmaul - este o respiraţie în patru timpi : inspir – pauză –
expir – pauză , cu mişcări respiratorii profunde şi zgomotoase ;

3. Respiraţie de tip Biot

- caracterizată prin cicluri de respiraţie întrerupte de perioade de apnee .

Asistenta medicală trebuie să poată deosebi o respiraţie defectuoasă de una

normală pentru a putea relata medicului schimbările intervenite în starea bolnavului .
● Intervenţiile asistentei medicale în favorizarea respiraţiei pacientului :
- va dezobstrua căile respiratorii aeriene superioare ;
- va administra la nevoie O2 în doza de întreţinere ;
-va asigura pacientului poziţia semi-şezândă ridicând extremitatea cefalică sau
sprijinând-ul de pernă ;
- umidifică aerul din încăpere pentru a evita uscarea mucoaselor ;
- învaţă pacientul exerciţii de respiraţie ;
Respiraţia profundă :
- favorizează oxigenarea şi ventilaţia adecvată a pacienţilor anxioşi ;
- creşte volumul curent şi diminuează spaţiul mort ;
- pacientul efectuează o inspiraţie profundă şi o expiraţie prelungită cu buzele
strânse;
- este de preferat să se execute în poziţie sezândă .
Respiraţia diafragmatică :
- pacientul este aşezat în poziţie semi-şezândă , cu genunchii flectaţi , susţinuţi în
regiunea poplitee cu o pătură rulată ;
33
 - mâinile pacientului sunt plasate cu faţa palmară pe abdomen sau coaste ;
- pacientul va inspira adânc pe nas , cu gura închisă ;
- în timpul expiraţiei pacientul îşi va contracta muşchii abdominali , va ţine buzele
strânse şi se va concentra asupra coborârii abdomenului ;
- timpul acordat exerciţiului va creşte progresiv , de la 5 la 10 minute ;

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN DIAGNOSTICARE

Diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor respiratorii necesită o anamneză foarte

atentă , un examen fizic sistematic , un examen radiologic , examene complementare
(teste funcţionale pulmonare , analiza gazelor sanguine , teste chimice microbiologice sau
investigaţii speciale) .
Rolul asistentei medicale constă în pregătirea pacientului pentru executarea
investigaţiilor paraclinice şi chiar efectuarea unora dintre acestea precum şi asistarea
medicului .
In cadrul vizitei medicale , asistenta medicală are îndatorirea :
- de a explica pacientului în ce constă aceasta , a-l sprijini , a-l linişti şi ai explica
cele ce se vor petrece ;
- de a dezbraca pacientul pentru consultaţie - dacă este necesar , în funcţie de
starea sa fizică şi psihică ;
- de a poziţiona pacientul conform etapei de investigare ;
- de a prezenta medicului evoluţia stării pacientului şi intervenţiile efectuate .

I. ANAMNEZA : - reprezintă un interogatoriu la care este supus pacientul în

vederea depistării cauzelor ce au dus la îmbolnavire , momentul apariţiei primelor
simptome şi tipul acestora , a atitudinii adoptate de pacient în aceste circumstanţe .
Caţiva parametrii necesită o abordare inevitabilă , ei influenţând posibilitatea
stabilirii diagnosticului :

1.Vârsta :

34
 - la copii apar mai frecvent infecţii acute ale căilor respiratorii superioare , ce
afectează mai rar plămânii ;
- la pubertate riscul maxim este al infecţiilor pleuro-pulmonare de etiologie
bacilară;
- adultul şi vârstnicul se confruntă cu boli cronice ce afectează mai des
parenchimul pulmonar .
2. Sexul : poate determina particularităţi , ca de exemplu , bărbaţii fac frecvente
boli toraco-pulmonare cronice ;
3. Antecedentele heredo-colaterale : explică existenţa unei predispoziţii ereditare ;
4. Antecedentele personale patologice : trebuie cunoscute , existând posibilitatea
sensibilizării locale , ca în cazul pneumoniei lobare , ceea ce favorizează repetarea
pneumoniei în acelaşi loc ;
5. Conditiile de muncă : pot induce, favoriza sau agrava bolile pulmonare;
6. Conditiile de viaţă : privesc salubritatea locuinţei , numărul de persoane ce
locuiesc într-o încapere , cantitatea şi calitatea alimentelor , consumul de alcool ,
tabagismul ;
7. Condiţiile psiho-sociale : vizează existenţa problemelor morale , familiale sau
profesionale .
Pentru realizarea planului de îngrijire , asistenta va purta o discuţie similară cu
pacientul , denumită “culegere de date” , insistând asupra sferei socio-familiale .
In timpul anamnezei asistenta va îndemna pacientul să vorbească deschis
medicului , îl va încuraja şi susţine .

II. EXAMENUL FIZIC - este realizat de către medic bazându-se pe date obiective
furnizate de metodele utilizate în acest scop .
1. Inspecţia – are drept scop depistarea modificării conformaţiei toracelui ce poate
reprezenta substratul cauzal al bolii pulmonare sau consecinţa afecţiunii respiratorii .
Uneori în pneumonie se poate observa o deformare toracică asimetrică ,
unilaterală, mai exact dilatarea unilaterală a toracelui însoţită de bombarea spaţiilor
intercostale .
2. Palparea oferă date privind :

35
 - conţinătorul (cutia toracică cu toate elementele sale constitutive : tegumente ,
ţesut celular subcutanat , coaste , stern , vertebre, articulaţii) ;
- conţinutul cutiei toracice (pleura , plămânii , mediastinul , cordul şi vasele mari) .
Prin palpare se pot percepe unele fenomene toracice precum :
- vibraţii vocale ;
- frecături pleurale sau pericardice ;
- sufluri cardiace ;
Tehnica constă în amplasarea suprafeţei palmare a unei mâini pe faţa anterioară iar
cealaltă pe faţa posterioară a hemitoracelui examinat , palpând sistematic şi succesiv
întreaga suprafaţă .
Pentru determinarea vibraţiilor vocale se roagă pacientul să pronunţe un cuvânt cu
multe consoane: “33” .
3. Percuţia toracelui - este o metodă de examen fizic care constă în lovirea unor
regiuni ale corpului cu degetele pentru a obţine sunete din a căror interpretare să reiasă
informaţii asupra procesului patologic din regiunea explorată . Percuţia toracelui trebuie
să respecte anumite reguli:
- se face de sus în jos şi dinspre medial spre lateral ;
- se face pe toate feţele : anterior , posterior , lateral ;
- se face o percuţie generală şi una comparativă , topografică pe aceeaşi regiune .
Sunetul rezultat din percuţia toracelui poartă denumirea de “sonoritate pulmonară” .
Modificările sonorităţii pulmonare privesc intensitatea , timbrul şi tonalitatea
sonorităţii sau privesc intensitatea şi limitele sale .
La percuţia toracelui , în stări patologice se observă :
- sonoritate diminuată (submatitate) ;
- sonoritate abolită (matitate) - pneumonie ;
- sonoritate crescută (hipersonoritate) - emfizem pulmonar ;
- sonoritate înlocuită de sunet timpanic .
4. Auscultaţia - permite sesizarea şi interpretarea diverselor zgomote care se
produc în timpul respiraţiei , a tusei sau în timpul vorbirii .
Auscultaţia se poate realiza :
- direct cu urechea pe torace ;

36
 - indirect prin intermediul stetoscopului aplicat pe cutia toracică ;
Poziţia pacientului trebuie adaptată :
- în picioare sau semişezând când starea pacientului o permite ;
- poziţia în care se afla pacientul .
Auscultaţia se face în ambii timpi ai respiraţiei (inspir/expir) , inclusiv după tuse .
Murmurul vezicular rezultă din trecerea undei fluide sonore din bronhiole în spatiul lărgit
al alveolelor .
a. Suflurile sau zgomotele respiratorii rezultă din înlocuirea murmurului vezicular
cu zgomotul laringo-traheal , modificat . Ele pot fi :
- suflu tubar ;
- suflu pleuretic ;
- suflu cavitar .
b. Ralurile sunt zgomote patologice care iau naştere în alveole sau bronhii şi se
modifică prin respiraţie sau tuse . Ele pot fi umede sau uscate .
Dintre ralurile umede întalnim :
- raluri subcrepitante (bronşite , TBC , supuraţii pulmonare) ;
Dintre ralurile uscate întâlnim :
- raluri crepitante (pneumonii , edem pulmonar) ;
- raluri ronflante ;
- raluri sibilante .
c. Frecăturile sunt zgomote patologice care iau naştere între cele două foiţe
pleurale, când se produce o inflamaţie la acest nivel . Ele nu se modifică după tuse sau
repiraţie .
● Asistenta medicală :
- trebuie să cunoască etapele examenului clinic , pentru a putea explica pacientului
în ce constau tehnicile ;
- asigură confortul psihic şi fizic al pacientului ;
- poziţionează pacientul conform indicaţiilor medicului sau etapei de execuţie ;
- asigură instrumentarul necesar efectuării tehnicilor .
III.RADIOGRAFIA PULMONARĂ :

37
 Este o metodă statică de examinare şi reprezintă fixarea imaginii radiologice pe
filmul radiologic la un moment dat cu scopul de a studia morfologia şi funcţionalitatea
plămânilor .
Acest examen oferă certitudinea diagnosticului de pneumonie lobară datorită
imaginii radiologice specifice de opacitate cu topografie lobară sau segmentară , uneori
triunghiulară cu varful în hil .
●Asistenta medicala realizează pregatirea fizică şi psihică a pacientului în vederea
examenului ce va fi efectuat .
1. Pregătirea psihică :
- asistenta medicală anunţă pacientul , explicandu-i condiţiile de obscuritate în
care va fi efectuat examenul ;
- conduce pacientul în serviciul de radilologie ;
- instruieşte pacientul cu privire la caracterul inofensiv al tehnicii şi asupra
necesităţii efectuării ei .
2. Pregatirea fizică :
- se dezbracă complet regiunea toracică ;
- se aşază pacientul în poziţie ortostatică , cu mâinile pe şolduri şi coatele aduse
înainte fără a ridica umerii ;
- pacientul va sta în spatele ecranului cu pieptul apropiat de caseta ce poartă
filmul;
- când poziţia verticală este contraindicată , se aşază pacientul în poziţie şezândă
sau în decubit ;
- se explică pacientului necesitatea apneei în timpul radiografierii , după o
inspiraţie profundă ;
- după terminarea examenului , pacientul va fi ajutat să se îmbrace şi va fi condus
la salon , la pat ;
- se va nota în foaia de observaţie examenul efectuat şi data .
Plămânii , organe pline cu aer , contrastează cu opacitatea inimii şi a vaselor cutiei
toracice , oferind o orientare relativ uşoară medicului . Imaginea plămânilor apărută pe
filmul radiologic , va fi în funcţie de conţinutul lor în aer , sânge sau lichid .
IV. RECOLTAREA SPUTEI :

38
 Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se expulzează din căile
respiratorii prin tuse . Se recoltează pentru examinări: macroscopice , citologice ,
bacteriologice , parazitologice în vederea stabilirii unui diagnostic .
În pneumonia pneumococică , sputa are un aspect particular ruginiu iar prin
examinarea frotiului şi a examenului bacteriologic este pus în evidenţă agentul cauzal ,
diplococcus pneumoniae .
Pentru recoltarea sputei se folosesc mai multe metode :
1. Recoltarea sputei în cutia Petri dupa expectoraţie spontană sau provocată :
a. Pregătirea materialelor :
- cutie Petri , pahar conic ;
- scuipătoare specială (sterilizată) ;
- pahar cu apă ;
-şerveţele sau batiste de unică folosinţă .
b. Pregătirea psihică a pacientului :
- i se anunţă şi i se explică tehnica ;
- se instruieşte să nu înghită sputa şi să nu o împraştie ;
- să expectoreze numai în vasul dat ;
- sa nu introducă în vas şi salivă .
c. Execuţia tehnicii :
- i se oferă paharul de apă să-şi clătească gura şi faringele ;
- i se oferă vasul de colectare în funcţie de examenul cerut ;
- se solicită pacientului să expectoreze după un efort de tuse ;
- se colectează sputa matinală sau pe 24 de ore .
d. Pregătirea produselor de laborator :
- se acoperă recipientele ;
- se etichetează ;
- se trimit la laborator .
e. Reorganizarea locului de muncă şi notarea în foaia de observaţie a tehnicii
effectuate .
2. Recoltarea sputei prin frotiu faringian :
a. Pregătirea materialelor :

39
 - apă distilată ;
- port-tampon ;
- eprubetă ;
- abeslang ;
- serveţele sau batiste de unică folosinţă ;
- pahar cu apă .
b. Pregătirea psihică şi fizică a pacientului :
- i se explică tehnica şi necesitatea ei ;
- este instruit să nu înghită sputa ;
- pacientul este aşezat în poziţie şezândă , cu capul uşor aplecat spre spate .
c. Execuţia tehnicii :
- i se oferă paharul cu apă pacientului , pentru a-şi clăti gura ;
- se umezeşte tamponul cu apă distilată sterilă ;
- se apasă limba cu abeslangul ;
- se introduce tamponul în faringe cerând pacientului să tuşească ;
- sputa eliminată se prinde pe tamponul de vată , care se introduce imediat în
eprubeta sterilă .
d. Pregătirea produselor pentru laborator ;
e. Reorganizarea locului de muncă şi notarea în foaia de observaţie a tehnicii
efectuate .
3. Recoltarea sputei prin spălătură gastrică :
- se introduce sonda Einhorn sau Faucher în stomac dimineaţa pe nemâncate ;
- lichidul recoltat se trimite imediat la laborator , deoarece germenii căutăţi pot fi
distruşi dacă stau mai mult timp în contact cu mediul acid al sucului gastric ;
- dacă recoltarea se face pentru însamânţare şi lichidul trebuie trimis la alt
laborator, sucul obţinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de sodiu .
4. Recoltarea sputei prin spălătură bronşică :
- se utilizează la pacienţii ce nu expectorează în cazuri speciale ;
- se pun în recipientul cu aerosoli 5 ml de ser fiziologic sau 4 ml soluţie teofilină
3% cu 1 ml soluţie de stricnină 1 ‰ ;

40
 - pacientul inhalează de câteva ori prin inspiraţii adânci , repetate urmate de
expiraţii scurte ;
- se face o pauză scurtă de 4-5 secunde şi se execută până la aerosolizarea întregii
cantităţi de lichid ;
- după aspiraţii , pacientul începe să tuşească , chiar dacă nu a tuşit niciodată ;
- spută expectorată se recoltează într-un vas steril , recoltarea repetându-se zilnic ,
în următoarele 4 zile , în vase separate .
5. Recoltarea prin aspiraţie traheală cu cateter ;
6. Aspiraţie prin executarea unei puncţii traheale prin cartilajul cricoidian şi
cateterism.
Ultimele tipuri de recoltări se utilizează foarte rar şi doar în cazuri speciale :
bolnavi în stare gravă , comă profundă , tuse ineficientă .
Astfel , prin examenul bacteriologic al sputei va fi precizată etiologia infecţiei iar
examenul citologic va preciza modificările produse la nivelul parenchimului pulmonar .
VI. RECOLTAREA SÂNGELUI :
Puncţia venoasă reprezintă pătrunderea cu ajutorul unui ac , ataşat la seringă sau la
holder , în lumenul unei vene , în scop explorator sau terapeutic .
Sistemul Vacutainer de recoltare a sângelui venos constituie şi prezintă o tehnică
simplă , sigură , menţinănd însă precauţii generale ca :
- spălarea mâinilor cu apă şi săpun , dezinfectarea lor ;
- echipament de protecţie : mănuşi , halat , şort , ochelari ;
- evitarea expunerii la contaminare cu agenţi infecţioşi ;
- menţinerea securităţii personalului medical.
În funcţie de codul de culoare al dopului , tuburile Vacutainer sunt :
- roşu - vacutainer pentru chimie clinică ;
- verde - vacutainer cu litiu heparină , pentru analize bio-chimice ;
- galben - vacutainer SSTTM , pentru chimie clinică ;
- mov - vacutainer EDTA-K3 , pentru analize hematologice ;
- albastru - vacutainer , pentru determinări de coagulare ;
- negru - seditainer pentru determinări VSH .

41
 Recoltarea sângelui prin puncţie venoasă pentru investigaţii de laborator se
practică dimineaţa pe nemâncate , în timpul frisoanelor sau la indicaţia medicului la orice
oră .
1. Pregătirea materialelor :
- ac special vacutainer ;
- tampoane de vată ;
- soluţie dezinfectantă ;
- eprubete vacutainer ;
- holder ;
- garou .
2. Loc de elecţie :
- plica cotului;
- antebraţ ;
- faţa dorsală a mâinilor ;
- vena maleolară internă ;
- vena jugulară ;
- venele epicraniene la sugari şi la copii .
3. Tehnica :
Înainte de efectuarea puncţiei , asistenta medicală pregăteşte pacientul din punct
de vedere psihic şi îl aşează în decubit dorsal cu antebraţul în extensie şi supinaţie .
Asistenta se spală pe mîini cu apă şi săpun şi apoi montează acul la holder .
Execută o mişcare de răsucire , având loc astfel ruperea benzii de siguranţă a acului , apoi
îndepărtează carcasa protectoare de culoare albă şi înşurubează capătul liber al acului în
holder . Se aplică garoul deasupra plicii cotului , menţinând braţul pacientului înclinat în
jos cu pumnul strâns . Se alege vena şi se dezinfectează vena cu policele de la mâna
stângă , iar cu acul fixat la holder , într-un unghi de 45 ̊ se puncţionează , micşorând
unghiul şi înaintând 1-1,5 în lumenul venei .
Se introduce tubul Vacutainer în holder , apucând aripioarele laterale ale
holderului cu indexul şi mediusul , iar cu policele împingem tubul . Presiunea de
împingere se efectuează numai asupra holderului , nu şi asupra acului aflat în venă . Când

42
sângele nu mai curge în tub , acesta va fi scos din holder printr-o uşoară împingere a
policelui asupra aripioarelor .
După ce s-au recoltat analizele , se scoate acul şi se comprimă locul puncţiei 3-5
minute cu un tampon steril în soluţie antiseptică .
4. Accidente :
- producerea de hematoame sau sufuziuni sanguine prin perforarea venei şi
infiltrarea sangelui în ţesutul perivenos ; - stare de lipotimie ; - colaps .
●CONSTANTE BIOLOGICE
ANALIZA VALORI NORMALE MOD DE
FEMEI BĂRBAŢI
PRELEVARE
Hemoleucograma Hematii 4-5ml/mm³ 4,5-5,5 Se recoltează 2
ml/mm³ ml singe pe
Hemoglobină 12-15 g % 14-16 g %
EDTA
Hematocrit 40-45±5 g %
Leucocite 4000-8000 / mm³
VSH 5-10 la o oră Se recoltează 1,6
10-20 la două ore
ml sânge pe
citrate de
sodium 0,4 ml .
Glicemia 80-120 mg % -2 ml sânge pe
florură de sidiu ;
- 2 ml sânge pe
heparină ;
- sânge simplu .
Colesterol 120-250 mg %
Trigliceride 50 mg %
2 ml sânge
Uree 20-40 mh %
Acid uric 3-5 mg % simplu
Creatinină 0,6-1,3 mg% 2 ml sânge
simplu .

VII. HEMOCULTURA reprezintă introducerea sângelui pe un mediu de cultură

pentru examen bacteriologic în scopul depistării unei bacteremii sau septicemii .
1. Pregătirea materialelor :
- mască de tifon ;

43
 - mănuşi sterile ;
- flacoane de hemocultură cu mediu sub vacuum ;
- holder ;
- ace pentru puncţie venoasă ;
- alcool iodat , alcool 70 % ;
- tampoane şi comprese sterile ;
- tava medicală , săpun , prosop
2. Pregătirea psihică a pacientului se face explicând tehnica şi necesitatea ei .
3. Pregătirea fizică :
- locul puncţiei se dezinfectează pe o arie mare , cu un tampon cu alccol 70 % şi se
aplică prin frecare tinctură de iod lăsând să acţioneze dezinfectantul cel puţin 2 minute ;
- aria dezinfectată nu se recontaminează ;
4. Execuția tehnicii :
- asistenta medicală îşi spală mâinile cu grijă şi îmbracă mănuşi sterile .
- şterge capacele flacoanelor de recoltare cu alcool iodat ;
- se înşurubează acul pentru puncţie în holder ;
- se aplică garoul deasupra plicii cotului , menţinând braţul pacientului îndreptat în
jos cu pumnul strâns ;
- se alege vena şi se dezinfectează ;
- se fixează vena cu policele de la mâna stângă şi se puncţionează ;
- se introduce flaconul pentru hemocultură în hoder ; când sângele nu mai curge în
flacon , se scoate din holder şi se răstoarnă flacoanele de hemocultură pentru a asigura
omogenizarea fără a produce spumă ;
- se scoate acul , se dezinfectează locul puncţiei şi se aplică un pansament
compresiv ;
- se aşează pacientul în poziţie comodă ;
5. Pregătirea produsului pentru laborator :
- se notează pe flacon : numele pacientului , data şi ora recoltării , curba termică ,
medicaţia antibiotică ;
- se trimit imediat la laborator şi se pun la termostat , la o temperatura de 37oC ;
- se notează în foaia de observaţie data şi numele persoanei ce a recoltat ;

44
 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN MONITORIZAREA FUNCŢIILOR VITALE

I. RESPIRAŢIA – funcţia şi capacitatea vitală a organismului de a asigura

oxigenul necesar metabolismului celular şi eliminarea dioxidului de carbon rezultat din
acest metabolism .
●Factorii care influentează respiraţia :
1. Biologici : vârsta , sexul , statura , somnul , postura , alimentaţia , exerciţiul
fizic .
2. Psihologici : emoţiile .
3. Sociologici : mediul ambient , climatul , locul de muncă .
● Calităţile respiraţiei :
1. Frecvenţa : reprezintă numărul respiraţiilor pe minut
- nou-născut : 30-50 R/min ;
- 2 ani : 25-35 R/min ;
- 12 ani : 15-25 R/min ;
- adult : 16-18 R/min;
- vârstnic : 15-25 R/min .
2. Amplitudinea : este dată de volumul de aer ce pătrunde şi se elimină din
plămâni la fiecare respiraţie . Poate fi :
- profundă ;
- superficială .
3. Ritmul : reprezintă pauzele dintre respiraţii .
4. Simetria : ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în
timpul inspiraţiei şi expiraţiei .
● Asistenta medicală :
- numără respiraţiile fără a anunţa în prealabil pacientul , când acesta se relaxează
sau în timpul somnului ;
- observă folosirea muşchilor accesori respiratori ;
- observă aspectul unghilor mâini ;

45
 II. TEMPERATURA reprezintă necesitatea menţinerii constante a temperaturii
corpului între 36 ̊ C şi 37 ̊ C , datorită procesului de termoreglare .
● Termogeneza este rezultatul proceselor de oxidare a factorilor de nutriţie ce au
loc în special în muşchi şi ficat .
● Termoliza este procesul de eliminare a căldurii realizat prin piele, pămâni şi
rinichi .
Pierderile se realizeaza prin :
- evaporare ;
- radiaţie ;
- conducţie ;
- convecţie .
Măsurarea temperaturii se face cu ajutorul termometrului în cavităţi închise sau
semiînchise , care sunt : axilă , cavitatea bucală , rect , vagin .

● Asistenta medicală :
- are obligaţia de a masura temperatura de cel puţin două ori pe zi : dimineaţa şi
seara;
- va nota valorile obţinute în foaia de observaţie ;
- va raporta medicului modificările intervenite .
III. TENSIUNEA ARTERIALĂ reprezintă presiunea exercitată de sangele
circulant asupra pereţilor arteriali .
●Factorii ce determină tensiunea arterială sunt :
- debitul cardiac ;
- forţa de contracţie a inimii ;
- elasticitatea şi calibrul vaselor ;

46
 - vâscozitatea sângelui .
Tensiunea maximă este obţinută în timpul sistolei ventriculare , iar cea minima în
timpul diastolei .

Valorile tensiunii arteriale

Vârsta Tensiunea maximă (mm Tensiunea minimă (mm
Hg) Hg)
1-3 ani 75-90 50-60
4-11 ani 90-110 60-65
12-15 ani 100-120 60-75
Adult 115-140 75-90
Vârstnic Peste 150 Peste 90

●Tehnica de măsurare a tensiunii arteriale :

Se poziţionează manşeta tensiometrului la nivelul 1/3 inferioare a braţului , se
decelează pulsul la nivelul arterei brahiale şi se aplică membrana stetoscopului . Apoi se
închide ventilul şi se comprimă manşeta prin introducerea aerului cu ajutorul pompei
până la obţinerea unei tensiuni superioare celei din arteră .
Se decomprimă uşor prin deschiderea ventilului şi urmăreşte cadranul
manometrului pentru vizualizarea primelor oscilaţii , ascultând totodată prima bataie ,
ceea ce reprezinta tensiunea maximă . Se urmăresc oscilaţiile şi bătăile până la încetarea
lor completă , ultima bataie reprezentând tensiunea minimă .
Se deschide complet ventilul şi se decomprimă aerul .

●Asistenta medicală :
- va nota tensiunea arterială în foaia de observaţie ;

47
 - va cunoaşte semnele hiper şi hipotensiunii şi metodele de intervenţie în aceste
cazuri
- va raporta medicului orice schimbare semnificativă ;
- va îndemna pacientul să se relaxeze timp de 10-15 minute înainte de luarea
tensiunii pentru a nu se înregistra valori eronate .
IV. PULSUL - reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un
plan osos şi este sincronă cu sistola ventriculară . Pulsul ia naştere din conflictul existent
între sangele aflat în sistemul arterial şi cel împins în timpul sistolei . Acest conflict se
exteriorizează prin destinderea ritmică a arterei .
●Calităţile pulsului :
- Frecvenţa - reprezintă numărul de pulsaţii pe minut .
- nou-născut : 130-140 P/min ;
- copil mic : 100-130 P/min ;
- 10 ani : 90-100 P/min ;
- adult : 60-80 P/min ;
- vârstnic : 80-90 P/min .
- Ritmul - pauzele trebuie sa fie egale între pulsaţii .
- Amplitudinea - este determinată de cantitatea de sânge existentă în vase .
- Tensiunea - este determinată de forţa necesară în comprimarea arterei pentru ca
unda pulsatilă să dispară .
- Celeritatea - reprezintă viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile .
Pulsul poate fi masurat în orice arteră accesibilă palpaţiei :
- radială ;
- temporală ;
- carotidiană ;
- humerală ;
- femurală ;
- pedioasă ;
- poplitee ;
- apical : la vârful apexului în
spaţiul V intercostal .

48
 ● Asistenta medicală :
- sfătuieşte pacientul să se relaxeze timp de 10-15 minute înaintea măsurării
pulsului ;
- sprijină braţul pacientului pentru ca muşchiul antebraţului să se relaxeze ;
- se reperează artera palpând cu vârful indexului , degetului mediu şi inelar ,
urmărind cadranul ceasului timp de un minut şi numărând în gând pulsaţiile ;
- va trece în foia de observaţie valorile înregistrate ;
- va şti să deosebească pulsul normal de cel :
- bradicardic (mai puţin de 60 de bătăi pe minut la adult) ;
- tahicardic (puls accelerat) .
- va raporta medicului neregulile observate .

V. DIUREZA – reprezintă cantitatea de urină eliminată în 24 de ore prin actul

micţiunii .
● Caracterele urinii :
- Culoarea - galben deschis , ca paiul , până la brun închis , în funcţie de
concentraţie , de regimul alimentar şi de lichidele ingerate ;
- Mirosul - de bulion în stare proaspătă , amoniacal datorat fermentaţie alcaline ;
- Reacţia ph normală este de 6,5 ;
- Densitatea este de 1015 – 1020 ;
- Cantitatea eliminată în 24 ore variază între 1400 -1800 ;
- Emisiunile urinare sunt de 4-5 în 24 ore .
Eventualele modificări provenite în cursul actului micţional , în constituţia urinii ,
schimbările calitative sau cantitative pot indica o modificare patologică : suferinţe renale,
infecţii urinare sau pot fid doar o consecinţă a stării generale alterate sau a unei alte
suferinţe organice .
● Asistenta medicală :
- supraveghează diureza prin colectarea urinii în recipiente speciale şi măsoară
cantitatea eliminată ;
- realizează bilanţul ingerărilor şi eliminărilor de lichide ;

49
 - în cazul unei urini hiperconcentrate recomandă un aport crescut de lichide ;
- pentru golirea completă a vezicii urinare şi evitarea infecţiilor prin staza urinii,
învaţă pacientul poziţia corectă de micţiune :
- pentru femei : poziţia şezândă pe closet , cu bustul aplecat înainte şi crearea unei
compresiuni cu ambele feţe palmare la nivelul vezicii urinare ;
- pentru bărbaţi : poziţie ortostatică uşor aplecat spre spate .

VI. SCAUNUL – reprezintă forma sub care se elimină reziduurile în urma

procesului de digestie , împreună cu celulele descuamate de pe suprafaţa tubului digestiv,
produsele de excreţie ale glandelor anexe şi un număr mare de microbe .
● Calităţile scaunului :
- Frecvenţa : 1-2 scaune pe zi sau un scaun la două zile ;
- Orarul - ritmic la aceeaşi oră a zilei ;
- Cantitatea - zilnic 150-200 grame ;
- Consistenţa - păstoasă , omogenă ;
- Forma - cilindrică , cu diametrul de 3-5 cm şi lungime variabilă ;
- Mirosul – fecaloid , diferă de la individ la individ ;
- Culoarea :
- adult : brună , datorită stercobilinei ;
- nou-născut : verde , brun închis ( meconiu ) .
● Asistenta medicală :
- va observa eventualele modificări ale calităţilor scaunului ;
- va nota în foaia de observaţie numărul scaunelor şi felul lor ;
- va educa pacientul să-şi formeze un orar de defecaţie prin stimularea reflexului
de defecaţie zilnică , la aceeaşi oră ;
- va îndemna pacientul să facă exerciţii fizice , plimbări în aer liber pentru a
favoriza tranzitul intestinal prin solicitarea muşchilor abdominali ;
- va îndemna pacientul să consume o alimentaţie bogată în fibre când nu există
contraindicaţii .

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ADMINISTRAREA TRATAMENTULUI

50
 DEFINIŢIE : Medicamentele sunt substanţe extrase sau sintetizate din produse de
origine minerală , vegetală sau animală cu scopul de :
- profilaxia îmbolnăvirilor ;
- ameliorarea bolilor ;
- vindecarea bolilor .
În funcţie de doza administrată acelaşi produs poate acţiona ca aliment ,
medicament sau toxic . Astfel se pot difernţia :
- doza terapeutică – doza administrată în scop terapeutic fără efect toxic ;
- doza maximă – doza administrată în cantitatea cea mai mare fără acţiune toxică
asupra organismului ;
- doza toxică – doza administrată care provoacă fenomene toxice grave pentru
organism;
-doza letală – doza care duce la decesul pacientului .
Medicamentele sunt prescrise de medic şi notate în foaia de observaţie a
pacientului internat sau pe reţete în cazul pacientului ambulator .
Asistenta medicală trebuie să cunoască şi să controleze :
- medicamentul prescris de medic să fie administrat pacientului respectiv ;
- doza corectă de administrare ;
- timpii de execuţie ;
- acţiunea farmacologică a medicamentelor ;
- frecvenţa de administrare şi intervalul de dozare ;
- efectul ce trebuie obţinut ;
- contraindicaţiile şi efectele secundare ;
- interacţiunea între medicamente .
Înainte de administrare , asistenta medicală verifică şi identifică următoarele :
- calitatea medicamentelor ;
- integritatea medicamentelor ;
- culoarea, decolorarea sau supracolorarea medicamentelor ;
- sedimentarea , precipitarea sau existenţa flocoanelor în soluţii ;
- lichefierea medicamentelor solide ;

51
 - opalescenţa soluţiilor .
La administrarea medicamentelor trebuie respectat :
- calea de administrare prescrisă de medic ;
- dozajul prescris , orarul de administrare şi somnul pacientului ;
- incompatibilitatea de medicamente ;
- administrarea rapidă a medicamentelor deschise ;
- oridinea de administrare a medicamentelor ( tablete , soluţii , picături ,injecţii ,
supozitoare , ovule vaginale ) ;
Asistenta medicală efectuează administrarea medicamentelor în condiţii de igienă ,
asepsie , dezinfecţie , sterilizare şi menţinere a măsurilor de supraveghere şi control a
infecţiilor nozocomiale sau intraspitaliceşti .
Medicamentele se pot administra pe mai multe căi :
- calea orală ;
- calea respiratorie ;
-calea percutanată ;
-calea parenterală .
În pneumonia pneumococică se folosesc prioritar următoarele căi de administrare :
I. Calea respiratorie ;
II. Calea orală ;
III. Calea parenterală ;
I. Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie :
Pe cale respiratorie se administrează medicamente având în vedere suprafaţa mare
a alveolelor pulmonare şi vascularizarea lor bogată .
Se administrează :
- gaze sau substanţe gazeificate ;
- lichide fine pulverizate sau sub formă de vapori ;
Scopul administrării pe cale respiratorie este :
- dezinfecţia ,decongestionarea mucoasei căilor respiratorii ;
- îmbogăţirea aerului inspirit în oxygen , pentru combaterea hipoxiei ;
- fluidificarea sputei , expectoraţie .

52
 În cazul pneumoniei pneumococice se administrează oxigen opţional , în cazurile
foarte grave , pentru combaterea hipoxiei determinată de scăderea oxigenului alveolar .
Sursele de oxigen sunt :
- staţia centrală de oxgen ;
- microstaţie de oxigen ;
- butelie de oxigen .
Precauţii în utilizarea surselor de oxigen :
- pacienţii şi vizitatori vor fi atenţionaţi asupra pericolului reprezentat de fumatul
în preajma sursei de oxigen ;
- se vor verifica echipamentele electrice din încăpere , evitându-se utilizarea
materialelor generatoare de electricitate statică şi a materialelor inflamabile ;
- aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de
oxigen;
- buteliile de oxigen vor fi aşezate în poziţie verticală , pe un suport şi fixate de
perete cu inele metalice ;
- cunoaşterea de către personalul ce manevrează oxigenul a locului de plasare a
extinctoarelor şi a modului de utilizare a acestora .
● Metode de administrare a oxigenului :
1. Administrarea oxigenului prin sondă nazală :
- este metoda cea mai frecvent utilizată ;
- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 25-45 % ;
- poate fi utilizată pentru o terapie pe termen lung ;
- nu poate fi utilizată la pacienţii cu afecţiuni ale mucoasei nazale .
2. Administrarea oxigenului prin mască :
- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 40-60 % ;
- este incomodă datorită sistemului de prindere şi etanşeizare ;
- accentuează starea de anxietate , mai ales la copii ;
- poate cauza iritaţia tegumentelor feţei ;
- nu se va utilize la pacienţii cu arsuri la nivelul feţei .
3. Administrarea oxigenului prin ochelari pentru oxigen :
- sunt prevăzuţi cu 2 sonde ce se introduce în ambele nări ;

53
 - se utilizează la copii şi la pacienţii agitaţi ;
- sunt mai bine toleraţi de pacient .
4. Administarea oxigenului prin cort de oxigen :
- se utilizează frecvent la copii ;
- concentraţia oxigenului nu poate depăşi 50 % ;
- are dezavantajul că atmosfera de support se încălzeşte şi se supraîncarcă cu
vapori datorită aerului expirat de pacient în acelaşi mediu cu aerul inspirit ;
- oxigenul introdus în cort nu va fi modificat , ci trecut prin instalaţii de răcire.
● Pregătirea fizică şi psihică a pacientului :
- va fi liniştit , asigurându-l că s-au luat toate măsurile de precauţie;
- va fi aşezat într-o poziţie corespunzătoare , decubit dorsal sau preferabil în
poziţie semişezândă pentru favorizarea expansiunii pulmonare ;
- dezobstruarea căilor respiratorii .
● Tehnica administrării oxigenului :
- se măsoară lungimea sondei pe obraz de la nară la tragus ;
- se umectează sonda cu apă sterilă pentru facilitarea inserţiei şi prevenirea lezării
mucoasei ;
- introducerea sondei în nară şi fixarea acesteia pe obraz cu benzi de leucoplast ;
- fixarea debitului de administrare a oxigenului ;
- aprecierea răspunsului terapeutic al administrării oxigenului ;
- supravegherea pacientului şi a echipamantului de administrare a oxigenului ;
- mobilizarea periodică a sondei cu scoaterea ei o dată pe zi şi introducerea ei în
cealaltă nară .
● Incidente şi accidente :
- răsturnarea barbotorului şi inhalarea lichidului împins de oxigen .
- în cazul administrării prelungite pot apărea :
- iritarea locală a mucoasei ;
- congestie şi edem alveolar ;
- hemoragie intraalveolară ;
- atelectazie ;
- distensie abdominală în cazul pătrunderii gazului în esofag .

54
 II. Administrarea medicamentelor pe cale bucal-orală :
● Definiţie : Introducerea medicamentelor pe cale orală , constituie calea naturală
de administrare a acestora cu resorbţie la nivelul mucoasei bucale şi a mucoasei
digestive . ●Prezentare farmaceutică :
-forma lichidă : ceaiuri , siropuri , infuzii , decocturi , emulsii , extrecte , uleiuri ,
tincturi , soluţii .
- forma solidă : tablete , granule , drajeuri , comprimate , capsule , prafuri .
●Contraindicaţii .Nu se vor administra pe cale orală medicamentele atunci când :
-sunt inactivate sau descompuse de sucurile digestive ;
- este necesar a se obţine un efect rapid ;
- au efect irritant asupra mucoasei gastrice ;
- refuz din partea pacientului ;
- cale adigestivă nu asigură resorbţia ;
- intervenţii chirurgicale la nivelul tubului digestiv ;
-afecţiuni ale mucoasei bucale sau ale mucoaselor digestive ;
-lipsa reflexului de deglutiţie atât pentru solide cât şi pentru lichide ;
- evitarea sistemului venei porte .
● Mod de administrare :
Medicamentele lichide se administrează :
- cu pahare gradate pentru a măsura doza unică ;
- cu pipeta sau cu flacon picurator pentru tincture ,extracte ;
- cu lingura sau linguriţa pentru soluţii , mixturi , decocturi , uleiuri ;
- cu pahar pentru siropuri , ceaiuri ;
Medicamentele solide se administrează :
- prafurile se administrează pe limba pacientului , fiind înghiţite cu ceai , apă lapte;
- medicamentele sub formă de granule se administrează cu linguriţa ;
- tabletele , capsulele , comprimatele, drajeurile , se administrează ca atare ;
- medicamentele care se resorb în cavitatea bucală sunt aşezate sublingual pentru
resorbţie integrală .

55
 Medicamentele sunt administrate personal de asistenta medicala sau luat de
pacient în prezenţa acesteia respectând ordinea succesivă de administrare .
Pacientul este prevenit pentru efectele secundare sau reacţii adverse al anumitor
medicamente .
Nu se folosesc aceleaşi instrumente pentru mai mulţi pacienţi în administrarea
medicamentelor ( pahare , linguri ,linguriţe ) .
III.Administrarea medicamentelor pe cale parenterală :
Faţă de celelate căi de administrare , calea parenterală oferă anumite avantaje :
- absorbţia este uşoară iar efectul se instalează rapid ;
- dozajul este precis ;
- medicamentele sensibile la acţiunea sucurilor digestive , ca hormonii ,
vaccinurile, serurile terapeutice nu sunt alterate sau modificate în stomac sau intestine ;
Prin calea parenterală se înţelege de obicei ocolirea tubului digestive şi
administrarea medicamentelor prin injecţii .
1. Injecţia intravenoasă – reprezintă introducerea substanţei medicamentoase în
circulaţia sangvină direct .
● Pregătirea materialelor :
- seringă ;
- ace ;
- substanţa medicamentoasă ;
- garou ;
- tăviţă ;
- aleză .
● Locuri de elecţie :
- venele de la plica cotului – bazilică şi cefalică ;
- venele antebraţului ;
- venele de pe faţa dorsală a mâinii ;
- venele subclaviculare ;
- venele femurale ;
- venele maleolare interne ;
- venele jugulare şi epicraniene la sugar şi copil mic .

56
 ●Tehnică :
Asistenta medicală se spală pe mâini cu apă şi săpun şi îşi pune mănuşi . Aspiră
medicamentul din fiolă după care schimbă acul cu unul cu lumenul mai mic . Aplică
garoul elastic , dezinfectează locul de elecţie şi pătrunde cu acul montat la seringă în
lumenul vasului . După ce pătrunde cu acul în lumenul vasului , schiţează o uşoară
mişcare de aspirare pentru a verifica poziţia acului . Desface garoul cu mâna stângă şi
injectează încet soluţia . După ce a terminat de injectat soluţia retrage acul din venă şi
aplică un pansament adeziv .
● Incidente :
- injectarea soluţiei în ţesutul perivenos , manifestată prin tumefierea ţesuturilor şi
durere ;
- flebalgia, produsă prin injectarea rapidă a soluţiei sau a unor substanţe iritante ;
- valuri de căldură şi senzaţii de uscăciune în faringe ;
- hematom prin străpungerea venei ;
- ameţeli , lipotimie , colaps .
2. Injecţia intramusculară - reprezintă introducerea traumatică a substanţelor
medicamentoase în stare lichidă în organism prin intermediul unui ac adaptat la seringă .
Calea intramusculară este aleasă atunci când densitatea medicamentului este mai
mare, când întârzierea resorbţiei provoacă modificarea compoziţiei soluţiilor
medicamentoase sau când prin stagnarea soluţiei prin ţesuturi ar provoca iritaţia lor .
● Locuri de elecţie :
- regiune asuperoexternă fesieră deasupra marelui trohanter ;
- faţa externă a coapsei în treimea mijlocie la 2 cm de linia mediană a copsei ;
- faţa externă a braţului , în muşchiul deltoid .
● Materiale necesare :
- tăviţă renală ;
- ace şi seringă ;
- soluţie dezinfectantă – alcool 70· ;
- tampon de vată ;
- soluţia de injectat .
● Tehnică :

57
 Asistenta medicală informează pacientul despre necesitatea tratamentului
injectabil şi verifica termenul de valabitate şi integritatea seringii , acelor şi a soluţiei de
injectat .
Pacientul va fi aşezat în decubit ventral sau în poziţie şezândă .
Asistenta se spălă pe mâini cu apă şi săpun şi îşi pune mănuşile , apoi
dezinfectează locul de elecţie timp de un minut dinspre centru în afară . Se fixează
regiunea aleasă cu policele , indexul sau medianul mâini stângi şi cu o mişcare rapidă se
introduce acul perpendicular pe piele aproximativ 4-7 cm , pentru a ajunge la muşchi .
Asistenta schiţează o uşoară mişcare de aspiraţie pentru a verifica poziţia acului şi
introduce lent soluţia prin apăsarea pistonului cu policele mâinii drepte , indexul şi
medianul fiind fixate pe aripioarele seringii .
După injectarea soluţiei medicamentoase , se retrage brusc acul pe direcţia de
introducere , se dezinfectează locul întepături cu un tampon îmbibat cu soluţie
dezinfectantă. Pentru a activacirculaţia şi favoriza închiderea canalului format de lumenul
acului , precum şi resorbţia soluţiei se masează zona respectină .
Pacientul va sta în repaus 5-10 minute .
● Incidente :
- durere vie prin lezareanervului sciatic , situaţie în care se impune retragerea
acului ;
- lezarea nervului sciatic poate provoca paralizia ;
- hematom prin înţeparea unui vas ;
- supuraţie aseptică datorită unor substanţe ce nu sunt resorbite ;
- ruperea caului ce impune extracţia chirurgicală;
● De reţinut :
- substanţele uleioase se fac numai profound intramuscular
- poziţia acului pentru substanţele colorate se verifică prin detaşarea seringii .
3. Perfuzia endovenoasă– urmăreşte introducerea în circuitul sanguin , picătură cu
picătură a unor soluţii izotone , hipertone sau hipotone cu scopul de a susţine aportul
necesar de lichide şi electroliţi sau pentr reechilibrare hidroelectolitică , hidroionică şi
volemică şi introducerea unor medicamente prin care se urmăreşte efectul prelungit .
● Pregătirea materialelor :

58
 - dezinfectante ; - seringi şi ace , branulă ; - perfuzor; - soluţii de perfuzat ; - garou,
- leucoplast .
● Pregătirea psihică a pacientului se referă la explicarea tehnicii şi a utilităţii sale .
● Pregătirea fizică – bolnavul va fi aşezat în decubit dorsal cu braţul în extensie .
● Tehnica : Asistenta medicală se spală pe mâini şi îşi pune mănuşi . Pregăteşte
soluţia de perfuzat , perfuzorul , şi îndepărtează bulele de aer de pe tubul perfuzorului .
Aplică garoul deasupra plici cotului , dezinfectează locul de elecţie şi puncţionează vena
cu branula sau acul (în cazul în care se puncţioneză cu ac acesta trebuie să fie montat la
tubul perfuzorului ) . Îndepărtează garoul şi ataşează tubul perfuzorului la branulă .
Deschide clema perfuzorului pentru a evita refularea sângelui prin ac ,branulă , perfuzor
şi se reglează viteza de scurgere în funcţie de scop şi soluţie perfuzabilă .
● Incidente :
- hiperhidratarea la cardiaci poate determina edem pulmonar acut;
- embolia gazoasă prin pătrunderea aerului în curentul circulator ;
- revărsarea lichidului în ţesuturile perivenoase , ceea ce poate da naştere la flebite
sau necroze ;
- coagularea sângelui pe ac sau pe branulă ;
Asistenta medicală trebuie să cunoască perfect tehnica administrării
medicamentelor şi să respecte întocmai regulile acestea pentru obţinerea unor rezultate
favorabile în timp util intervenind în cazul producerii unor accidente .

59
 CAPITOLUL IV
STUDIUL PE CAZURI

SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA „MAVROMATI” BOTOSANI

CAZUL CLINIC NR.I

I.Culegerea de date – Prezentarea medicală

Domnul A.M. în vârstă de 45 ani, domiciliată în Botosani se internează cu
diagnosticul pneumonie .
● Motivele internării :
- tuse cu expectoraţie muco-purulentă ;
- frison puternic ;
- febră -39 grade C ;
- senzaţie de sufocare;
- ameţeli , greţuri , varsaturi ;
- stare generală alterată ;
- junghi toracic.
● Istoricul bolii :
Bolnavul afirmă că în urmă cu aproximativ o săptămână a apărut junghiul
thoracic, dar nu i-a dat importanţă . În ziua internării prezintă febră 39,7 ̊ C , senzaţie de
sufocare , tuse chinuitoare uneori însoţită de expectoraţie muco-purulentă , frisoane ,
transpiraţie abundentă , ameţelii , cefalee, inapetenţă , graţuri , insomnii şi slăbiciune .
● Antecedente :
- Fiziologice : nu precizează ;
- Patologice : - pneumonii repetate , tratate ambulator ;
- hepatită virală ( nu poate preciza cu ce virus ) ;
-fractura coloanei vertebrale în urma unui accident de muncă , în urmă cu 12 ani .
● Examenul obiectiv :
- stare generală alterată ;
- ganglioni limfatici , superficiali , nepalpabili ;

60
 - ţesut conjuctiv bine reprezentat ;
- sistem osos : articulaţii mobile ;
- aparat cardio-vascular : T.A.=100/60 mmHg , A.V.=80/minut , zgomote cardiace
ritmice , aria matităţii cardiace în limite normale ;
- aparat digestiv : tranzit intestinal prezent ;
- aparat uro-genital : loje renale libere , micţiuni fiziologice .

● La examenul aparatului respirator se evidenţiază :

- frecvenţa respiraţiilor : 30/respiraţii/minut ;

- vibraţii locale crescute ca intensitate ;
- submatitate laterală stângă ;
- raluri crepitante lateral posterior receptate în timpul consultaţiei ;
- rare raluri ronflante în toracele anterior .

Examenul clinic şi anamnestic indică diagnosticul de pneumonie lobară stângă .

Pentru susţinerea acestuia se recomandă următoarele examinări :
- radiografia pulmonară pune în evidenţă opacitatea anterioară marginii lobului
stâng mediu , omogenă , triunghiulară , cu baza la periferie.
- examenul sputei :
- frotiu : frecvente leucocite , hematii ;
- bacteriologic : pneumococ ;
- examenul urinii indică :
- macroscopic – urină hipercromă ;
- reacţie acidă ;
- glucoză absentă ;
- urobilinogen normal .
- sediment urinar : - celule epiteliale rare ;
- rar oxalat de Ca ;
- rar urat ;
- leucocite frecvent ;

61
 ● Examene biochimice şi
hematologice : Valori la 5.02.2012 Valori la 11.02.2012
Analiza
1.Leucograma:
-leucocite 13.500/mm³ 10.000/mm31%
-neutrofile nesegmentate 2% 1%
-neutrofile segmentate 72% 68%
-eozinofile 2% 1%
-bazofile 0% -
-limfocite 24% 26%
-monocite 1% 4%
2.V.S.H. 18mm/1h 15mm/1h
3.Hemoglobină 13gr% 11gr%
4.Acid uric 54mg%
5.Uree 0,58mg/dl
6.Glicemie 150mg% 110 mg%

Tratamentul efectuat în cursul spitalizării a constat în :

- Penicilină - 600000 UI/6h
- Paracematmol - 2 cp/zi
- Algocalmin – 1f la nevoie
- Codenal – 2cp/zi
- Polivitamine – 2 cp/zi
- Glucoză 5% - 1000 ml/zi
- Oxigen pe mască – în ritm de 8 l/min la nevoie .

●Evaluarea asistentei medicale – Plan de îngrijire

5.02.2012 – 08. 02.2012

62
 Interventii
Problema Obiectivul Evaluare
Autonome Delegate
- aprecierea
- ora 10 . 20
ritmului respirator.
- observarea pacientului , resp./min
menţinerea în stare optimă a - ora 12 , 19
funcţiei respiratorii resp./min
- înlăturarea discomfortului -respiraţia este
printr-o mai buna - aşezarea mai uşoară
Dispnee poziţionare pacientului în
usoara poziţie comodă.
Durere - calmarea durerii în - administrez -în curs de 30
toracică de următoarele ore şi liniştirea - aşezarea Algocalmin 1 minute durerea
intensitate pacientului. pacientului în fiolă - se atenuează.
moderată poziţie comodă, Penicilină
antalgică, stau de 2x2,000,000
vorbă cu el, îl UI, -
încurajez şi-i explic Kanamicină
să aibă răbdare că 2x1/2 gr/zi
va primi tratament i.m.
şi-şi va reveni.
Hiperemie , - menţinerea temperaturii - măsor Paracetamol 3 - t ' 39,7 gr C
frisoane corpului în limitele normale. temperatura x 1 tablete - febra se
dimineaţa şi seara mentine
schimb lenjeria ori
de câte ori e
nevoie. - îi pun
comprese reci.

Diaforeza - asigurarea confortului - schimb lenjeria - tegumentele

de pat si de corp se menţin
ori de câte ori este uscate de aspect
nevoie, îi şterg normal
suprafaţa
tegumentelor cu
prosop moale şi
uscat şi îl frecţionez
uşor cu alcool
mentolat
Inapetenţă - menţinerea stării - îi servesc masa la - după câteva
nutriţionale si prevenirea pat, cât mai des, şi zile apetitul îi
scăderii în greutate în cantităţi mici, ţin revine.
următoarele zile. seama în limita
_______________________ posibilităţilor de
- stimularea apetitului preferinţele
pacientului dar nu
neglijez regimul
(supa de carne,
salata, brânză,
lapte, ouă,
mezeluri)

63
Insomnia , ore - asigurarea condiţiilor - încerc să-l - Diazepam 1 - somnul destul
insuficiente de necesare odihnei determin să se fiolă i.m. de liniştit pe
somn acomodeze cu - Diclofenac timpul nopţii.
spitalul, stau de supozitor
vorba cu el, încerc 2x1/zi.
sa fac linişte in
salon.
Inobilitate din - se acordă ajutor, să îl - ajut pacientul să -după 3-4 zile
cauza încurajez. se ridice din pat, pacientul
durerilor. fac câzeva plimbări încearcă să se
prin salon, stau de deplaseze
vorbă cu el şi îi singur.
explic importanţa
mobilizării.

Dificultate în a- - prevenirea complicaţiilor -creez un comfort - pacientul e

şi acorda ce pot apare neacordând corespunzător , curat şi îngrijit.
îngrijiri. îngrijirile de bază. - ajut pacientul la
efectuarea toaletei
personaşe, îl ajut la
schimbarea
lenjeriei de corp şi
de pat ori de câte
ori este nevoie.

Cunoştinţe - informarea corectă a - îi spun noţiuni - este interesat

insuficiente pacientului. simple despre de ceea ce îi
despre boală şi boală (prevenirea şi spun şi încearcă
asupra tratarea ei) să se adapteze
măsurilor de situaţiei.
prevenire.

09.02.2012 – 12. 02.2012

Interventii
Problema Obiectivul Evaluare
Autonome Delegate
Tuse umedă - calmarea tusei în -ajut pacientul cînd Administrez - tusea scade în
însoţită de continuare are accese de tusă , Codein fosfat 2x1 intensitate.
expectoraţie îl instruiesc cum să tb/zi , Brofimen
muco-purulentă elimine sputa în flacon 3x1/zi.
recipientul pregătit.
- colectarea sputei pentru
analiză

64
Junghi toracic - calmarea durerii toracice. - aşez pacientul în -Algocalmin fiole - după
intens din cauza poziţie antalgică, la nevoie. administrarea
procesului decubit dorsal, îi calmantului scade
inflamator. administrez intensitatea
medicaţia. junghiului.
Hipertemie , - menţinerea temperaturii - măsor zilnic - Paracetamol - febra scade în
frisoane. corpului în limitele normale temperatura 3x1tb./zi cîteva zile.
şi asigurarea confortului. dimineaţa şi seara şi
notez valorile în F.O.
- îi aplic comprese
reci în jurul
toracelui.

Diaforeză, - Înlăturarea - şterg tegumentele - tegumentele se

transpiraţii discomfortului provocat de cu un prosop menţin intacte.
abundente. transpiraţii. - evitarea urscat, moale, apoi
modificării integrităţii frecţionez
tegumentelor. tegumentele cu
alcool mentolat
- îi schimb lenjeria
de corp şi de pat.

Insomnia datorită - calmarea durerii şi - Diazepam 1 - somn destul de

- administrez
durerii şi asigurarea unui somn fiolă/zi liniştit pe timpul
medicamentele
spitalizării. odihnitor. nopţii.
prescrise, stau de
vorbă cu pacientul,
încerc să-l liniştesc ,
îi dau exemple de
pacienţi cu aceeaşi
boală care s-au
vindecat complet.
- încerc să-l conving
să aibă răbdare , că
se va vindeca în
urma
tratamentului.
Dificultate în a-şi - să-i acord îngrijiri. - previn - pacientul este
acorda îngrijirile complicaţiile ce pot curat şi îngrijit.
de igienă. apare neacordând
ăngrijirile igienice
de bază
- schimb lenjeria de
corp şi de pat ori de
câte ori este nevoie.

Junghi toracic din - administrez - administrez - durerea încet

cauza procesului medicaţia prescrisă. Algocalmin fiole încet cedează
inflamator. - calmarea durerii la nevoie

65
Tusa cu - administrez - Codein fosfat - tusea se
expectoraţie medicaţia prescrisă. 2x1 tb/zi. linişteşte, devine
muco-purulentă mai puţin
chinuitoare.
- calmarea tusei
- facilitarea eliminării - sfătuiesc - Brofimen sirop
secreţiei bronşice pacientul să elimine 3x1/zi
cât mai multă spută
- este foarte
posibilă.
atent la ceea ce îi
A învăţa şi a spun şi încearcă
- cunoaşterea
descoperi. să se adapteze la
- Cunoştinţe insuficiente insuficientă a
situaţii.
despre boală, măsurilor de
- explicaţii în legătură cu prevenire a bolii şi
diagnosticul şi tratamentul. consecinţelor ei.

La data de 5.02.2012 am preluat spre îngrijire pe domnul A.M.. , în vârstă de 45 de

ani . Pacientul afirmă că locuieşte într-un apartament cu 4 camere , împreună cu familia.
Are 2 copii .
Pacientul nu fumează , nu consumă alcool , rareori bea cafea . Este o persoană
comunicativă , se adaptează uşor la mediul spitalicesc , dar îi este frică de orice
investigaţie .
Evaluarea datelor anamnestice atestă prezenţa modificărilor funcţiei respiratorii ,
atât cronic , în urma pneumoniilor repetate cât şi acut în urma evoluţiei procesului
cognitiv pneumococic stâng . Pacientul prezintă deficit de autoîngrijire legat de
intoleranţa la efort , scăderea amplitudinii respiratorii şi prezenţa junghiului toracic .
Doamnul A.M. nu poate să se odihnească corespunzător , datorită tusei chinuitoare
şi a disconfortului cauzat de junghiul toracic şi prezenţa transpiraţiiilor .
Corelând datele subiective şi obiective pot aprecia că pacientul aflat în îngrijirea
mea prezintă următoarele probleme şi diagnostice de îngrijire :
- nu are poftǎ de mâncare , prezintǎ febrǎ , aport hidric şi nutritiv insuficiente
- modificarea amplitudinii respiratorii prin restricţie a mişcărilor toracice , cronic
şi prin prezenţă de junghi toracic manifestată prin polipnee .
- deficit circular legat de hipoxie prin schimb inadecvat de gaze manifestat prin
cianoza a extremităţilor ;
- potenţial de deshidratare datorită pierderilor crescute prin expectoraţii ,
transpiraţii ;

66
 Din analiza problemelor prezentate reiese că pacientul are afectate următoarele
nevoi :
- nevoia de a respira ;
- nevoia de a avea o temperatură în limite normale ;
- nevoia de a se alimenta şi a se hidrata ;
- nevoia de a dormi şi a se odihni ;
- nevoia de a evita pericolele ;
- nevoia de a se mişca şi a-şi păstra o bună postură ;
- nevoia de a-şi menţine tegumentele curate şi integre ;
- nevoia de a elimina .

SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA „MAVROMATI” BOTOSANI

CAZUL CLINIC NR.II
1.Culegerea de date – Prezentare medicală
Domnul M.S. în vârstă de 65 de ani , domiciliat în Botosani , pensionar se
internează în Spitalul Judetean de Urgenta „Mavromati” Botosani cu diagnosticul
pneumonie .
● Motivele internării :
- frison ; - durere la nivelul toracelui drept ; - transpirţii abundente ;
- febră – 40 ˚ C ; - oboseală , slăbiciune , anxietate ; - insomnie ;
- slăbiciune ; - senzaţie de sufocare ; - ameţeli , cefalee ;
- tuse uscată , chinuitoare ; - inapetenţă ;
- expectoraţie muco-purulentă , ruginie ;
● Istoricul bolii :
Pacientul relatează că boala a debutat cu o zi înainte de internare , când pacientul
acuză durere la nivelul toracelui drept , spre seară înainte de culcare are frisoane şi
transpiră abundent . Mai târziu apare oboseala , insomnia şi setea . Pacientul prezintă tuse
uscată , chinuitoare şi durere continuă ce accentuează senzaţia de sufocare , astenia şi
anxietatea . Se recomandă internarea .
● Antecedente :
- Fiziologice : nu precizează ;

67
 - Patologice :afecţiuni din copilărie ;
● Examenul obiectiv :
- stare generală alterată ;
- tegumente umede ;
- sistemul ganglionar : ganglioni nepalpabili , nedureroşi ;
- ţesut adipos : normal reprezentat ;
- aparat locomotor : integru ;
- aparat cardio-vascular : -T.A.-120/70 mmHg ; A.V.- 88/minut ; zgomote cardiace
ritmice ;
- aparat digestiv – integru ;
- aparat uro-genital – micţiuni fiziologice .
● Examenul aparatului respirator indică :
- creşterea frecvenţei ritmului respirator (30 respiraţii / minut ) ;
- la percuţie –submatitate laterală dreaptă ;
- la palpare – creşterea intensitaţiilor vibraţiilor vocale ;
- la ascultaţie – murmur vezicular diminuat la nivelul lobului drept şi raluri
crepitante .
În urma anamnezei şi a examenului clinic se emite diagnosticul de pneumonie
lobară dreaptă . Pentru susţinerea diagnosticului se recomandă următoarele examene :
-Radiografia pulmonară – evidenţiază opacitatea omogenă situată anterior de lobul
drept cu tendinţă de condensare .
- Examenul sputei :
- macroscopic – spută ruginie , vascoasă , aderentă la vas ;
- frotiu – frecvente leucocite , floră săracă ;
- culturi – pneumococ 60% .
- Examene hematologice şi
Valori la 22.02.2012 Valori la 28.02.2012
biochimice : Analiza
1.Leucograma :
-leucocite 13600/mm³ 8300/mm³
-neutrofile nesegmentate 2,1 % 1,2 %
-neutrofile segmentate 73 % 68 %
-euzinofile 2% 1%
68
-bazofile 0,1 % -
-limfocite 9,3 % 22 %
-monocite 8,8 % 7,8 %
2.V.S.H. 37 mm/h 18 mm/h
3. Hemoglobina 12,5 gr% 12 gr%
4. Acid uric 5,35 gr%
5. Uree 0,55 mg/dl
6. Glicemia 140 mg % 110 mg %

● Tratamentul urmat pe parcursul spitalizării :

-Penicilina G – 1000000 u la 6 ore în perfuzie ;
-Paracetamol – 2xtb./zi ;
- Algocalmin – 2 tb. la nevoie ;
-Vitamina C , B1 , B6 – 2 fiole/zi ;
- Glucoză - 1500ml/24 h în perfuzie ;
- Oxigen administrat în ritm de 60 /minut .
● Evaluarea asistentei medicale - Plan de îngrijire
22.02.2012-28.02.2012
La data de 22.02.2012 am preluat spre îngrijire pe domnul M.S. în vârstă de 65 de
ani, domiciliat în Botosani , pensionar , necăsătorit . Conform spuselor sale locuieşte
singur la curte într-o locuinţă la curte , salubră . Nu consumă băuturi alcoolice şi fumează
un pachet de ţigări pe zi . Culegerea datelor evidenţiază în primul rând problemele
pulmonare ale pacientului . Acesta prezintă greutate în respiraţie cu creşterea frecventă a
ritmului respirator .
Pacientul afirmă că boala a debutat brusc cu dureri la nivelul toracelui drept ,
urmat de frison puternic şi creşterea temperaturii la 40 ˚C menţinându-se astfel .
Transpiraţiile abundente ce însoţesc febra prezintă pericol de deshidratare şi de
alterare a integrităţii tegumentare .
Tusea este însoţită de expectoraţie muco-purulentă ruginie şi împreună cu durerea
de la nivelul toracelui drept contribuie la alterarea stării de confort .
Pacientul prezintă intoleranţă la efort prin diminuarea capacităţii respiratorii
amplificată de prezenţa dureri toracice .

69
 Din discuţia avută cu pacientul aflu că nu are probleme legate de eliminare urinară
şi intestinală .
Modificarea confortului produce perturbarea somnului şi odihnei , pacientul având
o stare de astenie marcată .
Pacientul este comunicativ şi receptiv la sugestiile personalului în ce priveşte
intervenţiile şi actele medicale menite să amelioreze boala .
Pacientul prezintă repulsie faţă de alimentăţie datorită prezenţei expectoraţiei .
Este vizitat destul de des de nepoată şi este susţinut moral de aceasta în vederea
vindecării .
Datele anamnestice subiective şi obiective , corelate cu examenele paraclinice duc
la evaluarea problemelor care perturbă starea de sănătate :
- respiraţie modificată ;
- creşterea temperaturii peste limite normale ;
- alterarea stării de odihnă şi a somnului ;
- dificultate în alimentaţie ;
- potenţial de alterare a tegumentelor ;
- modificarea stării de confort ;
-lipsa poftei de mâncare , aport hidric şi nutriţional insuficient pentru nevoile
pacientului .
Prin prezenţa problemelor ce perturbă starea de sănătate reiese că pacientul are
alterate următoarele nevoi :
-nevoia de a respira ;
- nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale ;
- nevoia de a se alimenta şi hidrata ;
- nevoia de a dormi şi a se odihni ;
- nevoia de a evita pericolele ;
- nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură ;
- nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre ;
- nevoia de a elimina .

SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA „MAVROMATI” BOTOSANI

70
 CAZUL CLINIC NR.3
Culegerea de date – Prezentare medicală
Doamna F.G. , în vârstă de 35 de ani , domiciliată în Călăraşi – jud. Botosani ,
angajată a unei societăţi de marketing , se internează , la data de 20.01.2012 , în Spitalul
Judetean de Urgenta „Mavromati” Botosani , cu diagnosticul pneumonie .
● Motivele internării :
- frison ; - durere în regiunea toracică stângă ; - febră – 40,5 ˚ C ;
- tuse seacă chinuitoare ; - senzaţie de sufocare ; - transpiraţii abundente ;
- ameţeli ; - cefalee ; - inapetenţă ; - greţuri ; - insomnie ; - slăbiciune ; - anxietate ;
- stare generală alterată ; - expectoraţie muco –purulentă .
● Istoricul bolii.
Pacienta afirmă că de aproximativ 3 săptămâni prezintă o tuse seacă ,
neproductivă, senzaţie de sufocare , rinoree şi o stare generală alterată .
Se tratează în ambulator cu : Aspirină , Biseptol , Paracetamol . A urmat acest
tratament timp de o săptămână însă nu a simţit nici o ameliorare . Tusea devine
chinuitoare , senzaţia de sufocare se accentuează şi apare expectoraţia muco-purulentă şi
senzaţia de greaţă şi apoi voma. În ziua internării prezintă febră 40,5 ˚ C , tuse
chinuitoare uneori însoţită de expectoraţie muco-purulentă , senzaţie de sufocare ,
transpiraţii abundente , frison , cefalee , ameţeli , anxietate , inapetenţă , greaţă ,
slăbiciune , insomnie .

● Antecedente :
- Fiziologice : -menarha- 12 ani ;
- nasteri – două (prin operaţie cezariană) ;
- Patologice : - ruptură de claviculă în urma unui accident de maşină ;
Examenul obiectiv :
- stare generală alterată ;
- facies congestionat pe partea stângă ;
- ganglioni limfatici : superficiali , nepalpabili ;
- ţesut conjuctiv bine reprezentat ;
- sistem osos : articulaţii mobile ;

71
 - aparat cardio-vascular : T.A.-125/60mmHg , A.V.- 80 / minut ; zgomote cardiace
ritmice , aria matităţii cardiace în limite normale ;
- aparat digestiv : tranzit intestina prezent ;
- aparat uro-genital : loje renale libere ;
●La examenul aparatului respirator se evidenţiază :
-frecventă respiraţiilor : 32 respiraţii/minut ;
- matitate în treimea inferioară a hemitoracelui stâng ;
- vibraţii vocal crescute ca intensitate ;
- murmur vezicular diminuat ;
Examenul clinic şi anamnestic indică diagnosticul de penumonie lobară stângă .
Pentru susţinerea acestuia se indică următoarele examinări :
- radiografia pulmonară pune în evidenţă opacitatea omogenă de formă
triunghiulară , cu vârful spre hil şi baza la periferia lobului stâng
- examenul sputei :
- frotiu : frecvente leucocite ;
- bacteriologic : pneumococ ;
- examenul urinii indică :
- macroscopic – urini hipercrome ;
- glucoză – absentă ;
- reacţie acidă ;
- urobilinogen normal .

● Examene biochimice şi hematologice :

Analiza Valori la 20.01.2012 Valori la 26.01.2012
1.Leucogramă :
-leucocite 13400/mm³ 10500/mm³
-eozinofile 2% 1%
-bazofile 0,1% -
-limfocite 25 % 26%
-monocite 1,1% 4,1 %
2.V.S.H. 19mm/1h 15mm/1h
3.Hemoglobina 12,5 gr% 12 gr%
4.Acid uric 54 mg% -
72
 5.Uree 0,57 mg/dl -
6. Glicemie 135 mg% 110 mg%
● Tratamentul efectuat în cursul spitalizării a constat în :
-Penicilină – 1000000 UI/6h ;
- Paracetamol – 2x1tb./zi ;
- Brofimen – 1 flacon ;
- Diazepam 1 tb. seara la nevoie ;
- Miofilin – 1 fiolă/zi ;
- Polivitamine – 2 cp/zi
- Algocalmin – 1 fiolă /zi .
● Evaluarea asistentei medicale – Plan de îngrijire
20.01.2012 – 26.01.2012
La data de 20.01.2012 am luat spre îngrijire pe doamna F.G. , în vârstă de 35 de
ani . Pacienta afirmă că locuieşte la curte , într-o locuinţă salubră , împreună cu soţul şi
cele două fete .
Pacienta nu fumează , nu consumă băuturi alcoolice , dar bea două căni de cafea
pe zi . Se declară o persoană comunicativă , energică , cu o dorinţă puternică de muncă ,
însă mediul spitalicesc şi boala îi induc o stare de anxietate .
Datele anamnestice ne indică prezenţa modificărilor funcţiei respiratorii , acut , în
urma procesului congestiv pulmonar . Pacienta prezintă greutate în respiraţie cu creşterea
ritmului respirator. Pacienta mai prezintă şi deficit de autoîngrijire legat de intoleranţă la
efort şi prezenţă junghiului toracic .
Doamna F.G. nu poate să se odihnească corespunzător datorită tusei chinuitoare şi
greutăţii în respiraţie .
Datorită ingestiei scăzute de alimente şi lichide pacienta prezintă stare de epuizare,
risc crescut de deshidratare şi eliminare urinară redusă cantitativ , hipercromă , fără ca
funcţionalitatea renală să fie alterată .
Evaluând starea prezentă , modificările radiologice şi clinice , având în vedere
tulburările respiratorii , aportul hidric şi nutritive insuficient şi starea generală alterată
apreciez că pacientul prezintă următoarele probleme de dependenţă :
-modificarea ventilaţiei pulmonare datorită alterării parenchimului pulmonar ,
manifestată prin greutate în respiraţie şi junghi toracic ;

73
 - potenţial de deshidratare datorită pierderilor prin expectoraţii , transpiraţii ;
- odihnă insuficientă datorită prezenţei tusei , durerii toracice , transpiraţiilor şi
tulburărilor respiratorii ;
- hidratare insuficientă prin refuzul alimentelor şi lichidelor ;
- deficit circulator legat de hipoxie prin schimb inadecvat de gaze manifestat prin
cianoză a extremităţilor .
Din problemele existestente se apreciază nevoile fundamentale ale pacientului :
- nevoia de a respira ;
- nevoia de a-şi menţine temperature corpului în limite normale ;
- nevoaia de a se alimenta şi hidrata ;
- nevoia de a dormi şi a se odihni ;
- nevoia de a evita pericolele ;
- nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură ;
- nevoia de a menţine tegumentele curate şi integer ;
- nevoia de a elimina .

CONCLUZII CELOR TREI CAZURI :

Pneumonia pneumococică este o boală cu debut brusc , cu evoluţie tipică ,

prezentând ca principale simptome :
-febră (39-40 ˚ C) continuă , în platou ;
- junghi toracic retrosternal sau retromamelar ;
- tuse cu expectotaţie muco-purulentă ;
Examenul radiologic reprezintă un criteriu de certitudine al diagnosticului
evidenţiind, de cele mai multe ori , opacitatea triunghiulara la nivelul segmentului sau
lobului afectat .
În funcţie de teren , vârstă şi tratament , evoluţia bolii poate fi spre vindecare sau
complicare .

74
 În conformitate cu tematica lucrării de diplomă am avut de îngrijit trei bolnavi cu
pneumonie pneumococică .
CAZUL I. Pacientul A.M. , în vârstă de 45 de ani s-a internat la data 05.02.2012
cu următoarele manifestări : frison , febră (39 ˚C) , junghi toracic , senzaţie de sufocare ,
cefalee , tuse uscată, chinuitoare , transpiraţii abundente , ameţeli , cefalee , inapetanţă ,
graţuri , insomnii , slăbiciune .
În urma examenului clinic şi de laborator este pus diagnosticul de pneumonie
lobară stângă .
În timpul spitalizării i-am acordat îngrijire medicală conform planului de îngrijire
elaborat iniţial , respectând tratamentul prescris de medic .
Evoluţia pacientului s-a produs conform aşteptărilor , spre vindecare , fără
complicaţii, pacientul plecând din spital ameliorat .
La externare se recomandă :
-continuarea tratamentului în ambulatoriu ;
- revenirea la control peste zece zile ;
- Rx. pulmonar de control ;
- repaus fizic şi psihic ;
- evitarea frigului şi a umezelii .
CAZUL II. Pacientul M.S. în vârstă de 65 ani s-a internat pentru tratarea unei
pneumonii lobare drepte .
Datorită îngrijirilor medicale acordate şi terapiei medicamentoase prescrise de
medic evoluţia a fost favorabilă iar simptomele ( febră , frison, junghi toracic , transpiraţii
abundente , oboseală , slăbiciune , anxietate , insomnie , sete , senzaţie de sufocare ,
ameţeli , cefalee , tuse chinuitoare , expectoraţie muco-purulentă ) au dispărut , pacientul
prezentând la externare stare generală bună .
Se recomandă :
- revenirea la control peste 15 zile ;
- Rx pulmonar de control ;
- respectarea repaosului fizic ;
- continuarea tratamentului .

75
 CAZUL III. Doamna F.G. , în vârstă de 35 de ani s-a internat prezentând
următoarele simptome:
-febra ; - tuse cu expectoraţie muco-purulentă ; - frison; - durere la nivelul
toracelui stâng ; - ameţeli , cefalee ; - inapetenţă , greţuri , vărsături ; - transpiraţii ;
- slăbiciune , insomnie .
În urma anamnezei şi a examenelor effectuate se comfirmă diagnosticul de
pneumonie lombară stângă . Datorită îngrijirilor medicale şi urmării cu stricteţe a
tratamentului medicamentos , bolnava pleacă ameliorată din punct de vedere fizic .
La externare se recomandă :
-control medical peste 10 zile ; - Rx. pulmonar ; - continuarea tratamentului .
Analizând datele referitoare la evoluţia celor trei pacienţi am remarcat că
simptomatologia prezentată a fost asemănătoare , evoluţia fiind însă diferită , în funcţie
de starea imunologică a organismelor de vârste diferite .

76
 Bibliografie

BORUNDEL C. – Manual de medicina interna pentru cadre medii, Editura

ALL, Bucureşti, 2003.

C.I. Mozeş – Tehnica îngrijirii bolnavului ;

Dr.Roxana Maria Albu – Anatomia şi fiziologia omului

FRIM M . – Atlas de anatomie umana – volumul II, Editura

Ştiinţifica si Enciclopedica, Bucureşti, 2000.

Gheorghe Mogoş – Mică enciclopedie de boli interne ;

STROESCU V. – Farmacologie, Editura ALL, Bucureşti 2000. - Agenda

Medicala, Editura medicala, Bucureşti, 2003.

Szabo Maria – Cursuri de nursing

Ştefan Bailan – Dicţionar cronologic al ştiinţei şi tehnicii universal

Titircă Lucretia – Ghid de nursing

Titircă Lucretia – Tehnici de îngrijire

Voiculescu Marin – Boli infecţioase – Clinică şi epidemiologie

77