Modulul 39 Managementul proiectelor de sănătate - DOBRICA

Modulul 40 Calitatea serviciilor de nursing

Modulul 41 Deontologie şi etică profesională - OPRISAN

Modulul 42 Psihologie medicală - DOGARU

Modulul 43 Pedagogie - GRIGORESCU

Modulul 44 Cercetare în nursing

Modulul 45 Ginecologie şi nursing în ginecologie - BERINDE

Modulul 46 Obstetrică şi nursing în obstetrică - POPA

Modulul 47 Puericultură, pediatrie şi nursing specific - POPA

Modulul 48 Neurologie şi nursing în neurologie

Modulul 49 Psihiatrie şi nursing în psihiatrie

Modulul 50 Anestezie – terapie intensivă şi nursing specific

Modulul 51 Conduita în urgenţe medico-chirurgicale LUCACI

Modulul 52 Gerontologie, geriatrie şi nursing specific

Modulul 53 Oncologie şi nursing în oncologie - LUCACI

Modulul 54 Îngrijiri paliative

Modulul 55 Nursing comunitar

Modulul 56 Îngrijiri la domiciliu - ANIELA

 Hemoragia digestiva - Hematemeza si Melena

HEMORAGIA DIGESTIVA are doua forme: HEMATEMEZA si MELENA

HEMATEMEZA reprezinta eliminarea , prin varsatura, de sange (proaspat sau digerat)
provenit din tractul digestiv. MELENA este eliminarea de sange prin scaun, caruia ii da un
aspect negru (ca pacura) si lucios.
Cauzele hematemezei si melenei sunt extrem de numeroase:
-esofag: varice esofagiene, cancer esofagian, esofagita peptica, sindrom Mallory-Weiss
-stomac si duoden: ulcer gastric si duodenal, “leziuni acute” (ulcere de stres,
medicamentoase), tumori, hernie hiatala, gastrite, diverticul
-intestin subtire si gros: tumori maligne si benigne, obstructie acuta a arterei mezenterice
superioare, rectocolita hemoragica, boala Crohn
-ficat si cai biliare: hipertensiune portala (varice esofagiene si gastrice), insuficienta hepatica
(hipoprotrombinemie)
-pancreas: tumori maligne, pancreatita acuta.
Dintre cauzele enumerate trei se intalnesc cu cea mai mare frecventa:
1)ulcerul gastric si duodenal: 15-20% dintre bolnavii ulcerosi vor prezenta candva un episod
de hemoragie digestiva
2) varicele esofagiene si gastrice din ciroza hepatica, prin rupere, produc hemoragii digestive
grave
3)”leziunile acute” gastrice si duodenale (gastrita difuza, ulceratii acute).
Simptomatologie. Hematemeza se prezinta sub forma de varsatura cu sange proaspat, rosu
deschis sau inchis, uneori ca zatul de cafea sau amestecat cu alimente. In melena, scaunul este
negru ca pacura si lucios, dar acest aspect depinde de viteza tranzitului intestinal, sediul
leziunii si cantitatea de sange pierdut.
Simptomele clinice variaza de la simpla astenie la cele care atesta instalarea starii de soc
hemoragic. Pot exista dureri abdominale, greturi si balonari.
Examenul obiectiv evidentiaza paloarea tegumentelor si mucoaselor si semnele bolii care a
produs hemoragia (hepatosplenomegalie, stelute vasculare). Pulsul este tahicardic si tensiunea
arteriala normala sau scazuta.
Hematemeza trebuie diferentiata de hemoptizie,( care are sangele de culoare rosie aerata, este
expulzat prin tuse si este precedata de o gadilitura retrosternala) sau un epistaxis inghitit.
Melena trebuie diferentiata de aspectul inchis la culoare al scaunului la cei care iau preparate
de fier sau antacide care contin bismut subnitric si carbune. Scaunul cu sange proaspat, rosu,
fara hematemeza, sugereaza ca sursa hemoragiei este colonul sau rectul.

Socul anafilactic

Şocul anafilactic– reacţie de hipersensibilitate imediată (tip I ) brutală, dramatică, cu

prăbusire hemodinamică şi insuficientă respiratorie după intrarea în organism a oricărei
substanţe, mai ales proteice, care provoacă eliberarea de mediatori chimici (histamina).
Cauzat de:
medicamente:
-peniciline si alte antibiotice;
-aspirină;
-AINS;
-Trimetoprim;
-substanţe de contrast etc.
-alimente şi aditivi:
-fructe de mare, peşte;
-soia, nuci;
-făină, lapte, ouă;
-nitraţi , nitriţi.

Altele:
-înţepături de himenoptere;
-muşcătură de şarpe;

Manifestări clinice
Instalarea reacţiilor alergice variază ca timp, minute în debutul acut dramatic până la zile sau
mai mult. Timpul de minute este cel afectat reacţiilor la substanţele administrate parenteral.
Reacţiile pot fi fatale, medii sau uşoare.
Reacţiile alergice se manifestă pe diferite sectoare ale organismului:
-cutanat;
-cardio-vascular;
-respirator;
-gastrointestinal, separat sau în combinaţii.

Cutanat:
-înroşire tegumentară;
-urticarie;
-angioedem (edemul Quincke), edem al ţesuturilor moi (la faţă afectează în special pleoapele
şi buzele);
-conjunctive injectate;
-paloare şi cianoză

Cardio-vascular:
-tahicardie, hipotensiune (datorată vasodilataţiei);
-sunt cele mai comune şi uneori singurele manifestări

Respirator:
-rinită, bronhospasm, edem laringean (duc la obstrucţia respiratorie);

Gastro-intestinal:
-greţuri, vărsături;
-crampe abdominale, diaree;

Alte simptome:
-anxietate, gust metalic;
-senzaţie de înăbuşire, tuse;
-parestezii, artralgii, convulsii;
-pierdere de conştienţă;
-Edemul pulmonar este de obicei o constatare postmortem

Măsuri de urgenţă şi tratament:

-ventilaţie asistată, securizarea căilor aeriene dacă este necesar (IOT sau cricotirotomie,
traheostomie);
-adrenalină 1/1000: 0,2 -0,5ml sc. sau im. până la trei doze la interval de 1-5min;
-adrenalină 1/10000 0,1 – 0,3ml la locul injecţiei sau înţepăturii;
-adrenalină în spray, 1-2 pufuri;
-în reacţii severe perfuzie cu adrenalină 1:10000 , 1ml în 50 ml NaCl 0,9% la 0,5 –
2,0ml/minut;
-perfuzii: NaCl 0,9%, Ringer, substituenţi volemici coloidali;
-acces venos, minim 2 linii venoase şi administrare de soluţii cristaloide (ser fiziologic, soluţie
Ringer ;
-glucocorticoizi: hemisuccinat de hidrocortizon 100-200 mg sau metilprednisolon 50-100mg
i.v.
-antihistaminice (blocante H1, H2);
-aminofilină 5-6 mg/ kg i.v. (1fiolă/240mg);
-glucagon dacă pacientul este sub terapie cu blocante 1mg/ml iv în bolus sau în perfuzie;
-albuterol prin nebulizare.
-în stop cardiorespirator măsuri de resuscitare cardiorespiratorie

CALCULAREA DOZELOR DE ADRENALINA

-O fiola de 1:1000 adrenalina in 1 ml solutie.
Reprezinta 1mg pe 1 ml
Reprezinta 1000 μg/ml
-Dacă o fiolă este diluata în 10 ml ser fiziologic
Reprezinta 0.1 mg/ml
Reprezinta 100 μg/ml
Este o solutie 1:10.000 adrenalina
-Dacă o fiolă este diluată în 100 ml ser fiziologic
Reprezinta 0.01 mg/ml
Reprezinta 10 μg/ml
Este o solutie 1:100,000 adrenalina
-Dacă o fiolă este diluată în 1000 ml ser fiziologic
Reprezinta 0.001 mg/ml
Reprezinta 1.0 μg/ml
Este o solutie 1:1.000.000 adrenalină

-EXEMPLU
Injectare i.v. lentă, doar atunci când este indicata
Adult: 500 μg în 5 minute
Reprezinta 5ml de 1:10.000 adrenalina, adica 100 μg/ml
(Diluează 1 fiolă de 1mg cu 10ml ser fiziologic şi tragi într-o seringă din diluţie până la 5 ml)
 Astmul bronsic – tipuri, cauze,
simptome, diagnostic, tratament
Astmul bronsic este o boala cronica ce afecteaza caile respiratorii. Astmul poate
surveni la persoane de orice varsta, dar debuteaza mai ales in timpul copilariei.
Pentru a intelege ce se intampla in aceasta afectiune este important sa stim cu
functioneaza caile respiratorii.
Caile respiratorii sunt structuri sub forma de tuburi care au rolul de a conduce aerul in
plamani in timpul inspirului si de a-l elimina din plamani in timpul expiratiei. Pacientii care
sufera de astm au caile respiratorii inflamate. Inflamatia le face sa fie umflate si extrem
de sensibile.
Datorita acestei sensibilitati, ele vor reactiona la anumiti agenti inhalati, prin declansarea
unei crize de astm. In cadrul unei astfel de crize, musculatura cailor respiratorii se
contracta involuntar, iar diametrul cailor se reduce. Astfel va ajunge o cantitate mai mica
de aer la nivelul plamanilor, expirul devine dificil, iar gradul de oxigenare va fi automat
mai redus. Mucusul care se secreta la acest nivel si in mod normal are rolul de a proteja
plamanii de anumiti agenti patogeni (de exemplu: particulele de praf pe care zilnic la
inhalam), devine mai vascos si poate obstrua (bloca) si mai mult caile respiratorii.
Cauzele astmului bronsic
Cauza exacta a astmului nu este inca cunoscuta. Cercetatorii inca efectueaza studii in
acest sens. Din rezultatele pe care au reusit sa le obtina pana acum, s-a ajuns la
concluzia ca probabil anumiti factori de mediu si genetici sunt cei care declanseaza
boala.

 Tendinta mostenita de a dezvolta alergii

 Parinti care au astm si care au transmis gena responsabila copiilor
 Contactul cu alergeni sau expunerea la anumite infectii virale in timpul copilariei cand
sistemul imunitar este inca in perioada de dezvoltare

Ca si alergeni care pot declansa astmul, mentionez:

 Fumul de tigara
 Acarieni (mici insecte care se gasesc in fiecare casa)
 Aerul poluat
 Gandacii de bucatarie
 Parul de la animale
 Mucegaiul
 Fumul de la lemnele puse pe foc
 Tipuri de astm bronsic
Astmul bronsic poate fi de trei tipuri:

1. Alergic (extrinsec): Astmul alergic este cel mai frecvent si apare in principiu in copilarie.
Acest tip intra in remisie la maturitate, dar poate sa reapara mai tarziu.
2. Astmul intrinsec este mai putin intalnit si apare mai ales dupa o infectie a tractului
respirator.
3. Astmul ocupational: Este un tip de astm dobandit in urma expunerii la substante
chimice sau prafuri industriale la locul de munca. Deci este o boala profesionala.

Astmul nu tine cont de varsta. Poate afecta orice categorie, dar apare cu precadere in
copilarie. Copiii care au adesea respiratie suieratoare si infectii respiratorii frecvente sunt
expusi riscului de a dezvolta astm inainte de varsta de 6 ani. Printre copii, mai multi
baieti au astm decat fete, dar intre adulti, mai multe femei au astm fata de barbati. Inca
nu se cunoaste exact daca hormonii sexuali joaca un rol in debutul astmului. Cele mai
multe dintre persoanele care sufera de astm au si alergii.
Simptomele astmului bronsic
Principalele simptome intalnite la pacientii cu astm bronsic sunt:

 Tusea – cel mai adesea pe timpul noptii sau dimineata devreme devine mai severa,
ceea ce impiedica un somn linistit.
 Respiratie suieratoare
 Presiune pe piept – acest simptom a fost descris ca si cum ar fi o greutate sau ar fi
asezat ceva pe piept.
 Dificultate respiratorie – poate fi o senzatie de lipsa de aer sau de incapacitate de a
elimina aerul din plamani.
 Foarte important de retinut este faptul ca nu toate persoanele care au astm, prezinta
aceste simptome! La fel cum avand aceste simptome nu inseamna automat ca este
vorba despre astm!
Cu cat simptomele sunt mai severe, cu atat pot pune viata in pericol. De asemenea,
factorii pe care i-am mentionat mai sus pot agrava simptomele. Chiar si activitatea fizica
reprezinta uneori un factor declansator.
Diagnosticul astmului bronsic
Diagnosticul de astm se poate pune pe seama:

 Simptomelor
 Istoricului medical si familial
 Examenului fizic
 Rezultatelor testelor

Examenul fizic – Se asculta respiratia si se urmaresc semne de alergii sau astm.

Semnele includ: respiratie suieratoare, nas rosu, cai nazale umflate. Nu uitati ca desi
puteti sa nu prezentati aceste semne in ziua vizitei la medic, asta nu exclude posibilitatea
de a avea astm.
Teste pentru astm – Se efecuteaza un test care verifica daca plamanii functioneaza
corespunzator sau nu. Testul se numeste spirometrie. Acest test verifica cat de mult aer
poate fi inspirat si expirat, dar si cat de repede poate fi expirat. Daca se pune un
diagnostic pozitiv, atunci acest test se poate efectua si dupa o perioada de tratament
pentru a vedea cat de eficienta este medicamentatia (daca exista ameliorare sau nu).
Alte teste mai pot fi: teste de alergii, teste care apreciaza cat de sensibile sunt caile
respiratorii. Se poate efectua si o electrocardiograma sau o radiografie toracica pentru a
vedea daca exista vreun corp strain la nivelul toracelui care ar putea cauza aceste
simptome.
Punerea de diagnostic de astm in cazul copiilor este usor deosebita. Marea majoritate a
copiilor dezvolta astmul inainte de varsta de 5 ani, dar diagnosticul este unul greu de
pus, in sensul ca este dificil de diferentiat daca este vorba despre astm sau despre o alta
afectiune. Copiii care au respiratie suieratoare atunci cand racesc sau au infectii
respiratorii nu inseamna automat ca sufera de astm sau ca vor suferi in viitor.
Tratamentul astmului bronsic
Astmul este o afectiune cronica pentru care nu exista tratament curativ (inca). Scopul
tratamentul este acela de a-l tine sub control. De aceea este importanta prezentarea la
medic in timp util, odata ce ati observat simptomele enumerate mai sus. Fie ca in final se
dovedeste a fi astm sau o alta afectiune, a descoperi la timp o boala previne aparitia
multor complicatii care pot pune viata in pericol mai devreme sau mai tarziu.
Asadar, un bun control al astmului previne:

 Simptomele cronice suparatoare precum tusea sau respiratia suieratoare

 Reduce nevoia de a folosi medicamente care atenueaza rapid simptomele
 Mentine o functionare buna a plamanilor
 Permite sustinerea activitatilor zilnice fara probleme si confera un somn linistit
 Previne atacurile de astm

Inainte de a prescrie un tratament medicamentos trebuie sa se tina cont de mai multe

aspecte (varsta, frecventa si intensitatea simptomelor etc).
Exista si medicamente sub forma de pastile, insa cele mai multe in cazul astmului se
gasesc sub forma de inhalatoare pentru ca substanta activa ajunge direct in plamani,
acolo unde este problema.
Medicamente folosite pe termen lung
Cele mai multe persoane au nevoie de tratament pe termen lung, zi de zi, pentru a
preveni simptomele. Practic aceste medicamente reduc inflamatia de la nivelul cailor
respiratorii, ceea ce ajuta la previrea simptomelor. Aceste medicamente NU au efecte
rapide in reducerea simptomelor!
De exemplu, se prefera administrarea prin inhalare a hormonilor corticosteroizi care au
drept scop reducerea inflamatiei cailor respiratorii. Cele mai multe persoane care au
urmat acest tratament au observat reducerea frecventei si severitatii simptomelor. Se pot
administra si pastile cu corticosteroizi pentru o perioada scurta de timp pentru a tine
astmul sub control.
Pe langa hormonii steroizi mai exista si alte medicamente ce sunt administrate pe
termen lung. De exemplu medicamente care actioneaza impotriva IgE (imunglobulinelor
E – responsabile de reactiile alergice).
Este foarte important, ca si in cazul tuturor celorlalte afectiuni sa urmati cu strictete
planul de tratament prescris de medicul dumneavoastra. Intreruperea tratamentului
poate agrava simptomele.

HIPERTENSIUNEA ARTERIALA

Hipertensiunea arteriala este un sindrom clinic determinat de cresterea de durata a valorilor

tensiunii arteriale (TA) sistolice si / sau diastolice. Dupa OMS, valorile normale ale TA sunt
mai mici de 140 mm Hg, iar valorile TA diastolice sunt mai mici decat 90 mm Hg.

Sunt incadrati in categoria hipertensivilor bolnavii cu TA sistolica egala sau mai mare de 160
mm Hg si/ sau TA diastolica mai mare sau egala cu 95 mm Hg. Persoanele cu valori cuprinse
intre 140-160 mm Hg pentru TAS si 90-95 mm Hg pentru TAD, constituie grupul cu HTA de
granita.

In functie de valorile tensiunii arteriale sistolice si diastolice exista trei tipuri de HTA:

- hipertensiune arteriala sistolica cu TAS egala sau mai mare de 160 mm Hg si cu TAD
normala;

- hipertensiune arteriala diastolica in care valorile TAS sunt normale si valorile TAD
crescute;

- hipertensiune arteriala sistolodiastolica, cu ambele valori tensionale crescute.

Clasificare:

Etiologic, deosebim doua mari grupe de HTA:

I.HTA primara sau esentiala (boala hipertensiva), care reprezinta 95% din cazuri. In geneza
hipertensiunii arteriale esentiale sunt implicati factori genetici (rasa, antecedente familiale),
factori de mediu, obezitatea, consumul de alcool, consumul excesiv de sare etc.

II. HTA secundara sau simptomatica, in care cauza HTA este cunoscuta:
II.1. HTA de cauze renale:

a) HTA in nefropatii: glomerulonefrita acuta si cronica, periarterita nodoasa, lupus eritematos

diseminat, nefropatia diabetica, rinichiul polichistic, pielonefrita cronica;

b) HTA in rinichiul mic unilateral

c) HTA in afectiuni obstructive ale arterei renale

II.2. HTA endocrina: feocromocitom, boala Cushing, menopauza

II.3. Boli ale sistemului nervos central: tumori si traumatisme cerebrale

II.4. HTA de origine cardiovasculara: coarctatia aortei

II.5. HTA de alte cauze: toxemia gravidica.

In evolutia sa, HTA poate determina, intr-o perioada scurta de timp, afectarea organica si
functionala severa a diferitelor organe (HTA “maligna”) sau aceasta afectare poate fi lenta,
pe o durata lunga de timp (HTA “benigna”).

Cand valorile tensionale depasesc normalul in mod durabil, vorbim de “HTA permanenta”;
daca pe un fond de TA normala se suprapun cresteri moderate, cu durata de zile sau
saptamani, vorbim de “HTA labila, oscilanta sau tranzitorie”; in sfarsit cand cresterile
tensionale sunt mari, sub forma unor crize de scurta durata, vorbim de “HTA paroxistica”.

Simptomatologie

Cefaleea are un caracter pulsatil, matinal, care cedeaza peste zi, cu topografie in special
occipitala;

Ametelile, prezente mai ales la schimbarea pozitiei, au, in unele cazuri, caracter de vertij,
insotite de greturi, varsaturi si zgomote anormale in urechi;

Tulburarile de vedere constau in : scotoame (vedere ca prin ceata), diplopie (vedere dubla),
hemianopsie (vedere pe jumatate de camp vizual), amauroza (scaderea marcata a acuitatii
vizuale) sau chiar cecitate trecatoare (pierderea vederii).

Epistaxisul este frecvent intalnit.

Examenul cordului si al altor aparate depinde de stadiul HTA.

Stadiul evolutiv al HTA

Conform OMS, evolutia HTA se face in trei stadii, pentru precizarea carora un rol insemnat
revine examenului fundului de ochi (FO).

Stadiul I: a) subiectiv: lipsa simptomelor sau cefalee, ameteli, insomnie, palpitatii

b) obiectiv: cresteri moderate si periodice ale valorilor tensionale; FO de gradul I; examenul
obiectiv al cordului este normal; ecg, examenul radiologic si cel al functiilor renale sunt
normale.

Stadiul II: a) subiectiv: simptome nervoase ( cefalee, ameteli, tulburari vizuale), cardiace
(palpitatii, jena precordiala, dispnee de efort), uneori fenomene de “encefalopatie
hipertensiva” (cefalee intensa, greturi, varsaturi, stare de neliniste si convulsii tonico-clonice),
accidente vasculare cerebrale tranzitorii (prin spasm) sau definitive (prin hemoragie sau
tromboza); b) obiectiv: valorile tensionale sunt, constant, crescute, examenul cordului arata
soculapexian amplu, deplasat in jos si lateral, accentuarea zgomotului II la aorta; FO prezinta
modificari de gradul II; pe ecg se observa hipertrofie de ventricul stang de diferite grade;
examenul radiologic = dilatarea ventriculului stang si uneori chiar a aortei ascendente; functia
renala este, in general, normala.

Stadiul III: 1) sunt interesate majoritatea organelor: a) creier – accidente vasculare cerebrale
“minore” (pareze si afazii trecatoare) sau “majore” (leziuni in focar, definitive); b) cord –
insuficienta ventriculara stanga acuta (astm cardiac, EPA), cardiopatie ischemica (angina
pectorala, infarct miocardic); c) rinichi – insuficienta renala;

2) FO de gradul III

3) modificarile ecg si radiologice din stadiul precedent sunt mai avansate

4) probele functionale renale sunt alterate

Complicatiile HTA vizeaza cele trei organe “tinta”: 1) cordul – IC stanga (astm cardiac,
EPA) sau globala si variate manifestari ale cardiopatiei “hipertensive” (angina pectorala,
infarctul de miocard, tulburarile de ritm);

2) creierul – hemoragie si tromboza cerebrala, encefalopatie hipertensiva

3) rinichiul – insuficienta renala cronica, in stadiul final al HTA.

Tratamentul HTA

1. Tratamentul nonfarmacologic

- cura de slabire – efectul apare dupa o pierdere in greutate de cel putin 4 kg

- restrictia ingestiei de sodiu (sare) – dieta zilnica a hipertensivului trebuie sa contina sub 4 gr
de sodium; se recomanda consumul de alimente proaspete in locul celor conservate,
eliminarea sari la gatit, evitarea apei minerale, a bicarbonatilor, a aamplificatorilor de gust tip
Vegeta

- restrictia ingestiei de grasimi saturate si de glucide

- limitarea consumului de alcool – sub 25 gr / zi

- efortul fizic de tip isotonic – mers, alergare usoara, ciclism sau inot
- modificarea stilului de viata

2. Drogurile antihipertensive

-diureticele – tiazide (nefrix), derivati de tiazide (indapamid), diuretice de ansa (furosemid,

bumetanid), agenti economizatori de potasiu (spironolactona, amilorid)

- betablocante adrenergice – propranolol, atenolol, metoprolol

- blocanti ai canalelor de calciu – nifedipin, amlodipin, nicardipin, diltiazem, verapamil

- inhibitorii enzimei de conversie ai angiotensinei (IECA) – enalapril, captopril, lisinopril,

perindopril, quinapril, ramipril

- inhibitorii receptorilor de angiotensina II – sartani (losartan, valsartan, telmisartan)

- medicamente vasodilatatoare directe – hidralazina, minoxidilul

Obiectivul major al tratamentului antihipertensiv este reducerea valorilor tensionale la un

nivel care minimalizeaza riscul cardiovascular al bolii.

Pacientul trebuie sa fie constient ca tratamentul HTA este zilnic, permanent si extins pe durata
intregii vieti; tratamentul nu trebuie interrupt atunci cand TA a revenit la normal, eventual se
poate reduce doza.

Ideala este monoterapia, dar pentru un efect bun se prefera asocieri de medicamente, de tipul:
indapamida cu IECA, indapamida + sartani, indapamid cu betablocante, indapamid + blocanti
de calciu, etc.

HIPOTENSIUNEA ARTERIALA

Hipotensiunea arteriala este definita ca un sindrom care cuprinde numeroase situatii

patologice, in care valorile TA sunt mai mici de 100/60 mm Hg, la subiectii peste varsta de 20
de ani, dupa mai multe determinari.

Clasificare.

Etiologic, hipotensiunea arteriala se clasifica in esentiala (cauza nu este cunoscuta) si

secundara (manifestare a unei boli cunoscute: boala Addison, infarct miocardic)

HIPOTENSIUNEA ARTERIALA ESENTIALA

Hipotensiunea arteriala esentiala este:

-tranzitorie - hipotensiune ortostatica idiopatica, frecvent intalnita la barbati, care poate

determina sincope ortostatice

- permanenta – observata mai des la femei si la indivizii cu constitutie astenica, care nu

prezinta nici o simptomatologie clinica (hipotensiune asimptomatica sau “constitutionala”)
sau se manifesta prin
“complexul simptomatic hipotensiv”, format din fatigabilitate, tulburari de memorie, scaderea
puterii de concentrare, ameteli pana la stari lipotimice, cefalee, tulburari de vedere,
acrocianoza; de remarcat ca hipotensiunea constitutionala moderata, desi realizeaza o perfuzie
tisulara la o presiune joasa, nu determina tulburari functionale in diferite organe, iar statistic,
longevitatea acestor hipotensivi este mai mare decat a normo- si hipertensivilor.

HIPOTENSIUNEA ARTERIALA SECUNDARA

Hipotensiunea arteriala secundara imbraca aspect :

- paroxistic (lipotimie, sincopa, colaps, soc)

- tranzitoriu – infarct de miocard, miocardite, boli infectioase, intoxicatii medicamentoase,

insolatie

- permanent – in boli endocrine (boala Addison), cardiace (cardiomiopatii, pericardite,

valvulopatii) si neurologice (miastenia gravis, sleroza in placi)

Tratament

In hipotensiunea arteriala secundara se trateaza cauza.

Hipotensiunea arteriala esentiala nu are tratament. Se recomanda consumul de lichide

suficiente, evitarea expunerii la caldura (produce vasodilatatie), evitarea ridicarii bruste din
pozitie orizontala, eventual consumul moderat de cafea.

ASISTENT MEDICAL (bloc operator, terapie intensivă,

generalist)
Responsabilităţi:
1. Asistent medical bloc operator
- Respectă regulile din blocul operator privind circuitul, purtarea echipamentului specific
sălii;
- Primeşte pacientul în blocul operator, îl identifică, îl pregăteşte fizic şi psihic pentru
operaţie;
- Pregăteşte echipamentul, instrumentarul şi materialele pentru operaţie;
- Utilizează adecvat tipurile de dezinfectante: spectru de acţiune, concentraţie, modul de
utilizare;
- Respectă modul de pregătire a instrumentelor pentru sterilizare, etapele ce trebuie respectate
pentru pregătirea instrumentelor folosite pentru spălare;
- Respectă normele de asepsie şi antisepsie;
- Răspunde de calitatea actului medical şi eficienţa acestuia.
2. Asistent medical terapie intensivă
- Monitorizează, observă pacienţii post operator: starea generală de sănătate şi semnele vitale
ale acestora
- Răspunde de aplicarea corectă a tratamentului a fiecărui bolnav;
- Respectă normele de asepsie si antisepsie;
- Răspunde de calitatea actului medical si eficienta acestuia.
3. Asistent medical generalist
- Semnalează asistentei coordonatoare eventualele defecţiuni apărute;
- Răspunde de modul de utilizare a echipamentului şi de buna funcţionare a aparaturii din
dotare, precum şi de inventarul din blocul operator;
- Răspunde de transportul la laborator a produselor biologice şi anatomo-patologice;
- Verifica sterilitatea instrumentelor ridicate de la sterilizare, verifică data inscripţionată pe
pungă înainte de folosire;
- Respectă normele de asepsie si antisepsie;
- Respectă regulamentul de colectare a deşeurilor si circuitul acestora.
- Asigură evidenţa după fiecare intervenţie a obiectelor intepatoare, a materialului moale
folosit;
- Răspunde de calitatea actului medical si eficienta acestuia.
Abilităţi:
- Abilităţi de a executa procedurile medicale la standardele de performanta stabilite ;
- Abilităţi de a lucra in echipa;
- Spirit de observaţie,
- Abilitaţi de a analiza şi înregistra simptome, reacţii şi progrese;

2.Blocul operator

Blocul operator grupează toate sălile de operaţii necesare diverselor

specialităţi
(profiluri) medicale. In spitalele generale, profilurile medicale care utilizează
blocul
operator sunt: chirurgia generală, ortopedia, traumatologia şi arşii, cardiologia,
gastroenterologia, urologia, obstetrica, ginecologia, oftalmologia, ORL, pediatria,
oncologia şi serviciul de urgenţă.
In funcţie de numărul de paturi chirurgicale şi ţinând seama de specificul activităţilor
medicale, pentru unele secţii (compartimente) se pot prevedea săli de operaţii proprii în
afara blocului operator centralizat, cum este cazul pentru secţia de obstetrică-ginecologie,
secţia de oftalmologie, secţia de ORL, compartimentul de arşi, serviciul de urgenţă.
Dimensionarea blocului operator, respectiv determinarea numărului necesar de săli de
operaţie, se face prin raportare la numărul de paturi din secţiile ş i compartimentele cu profil
chirurgical care îl utilizează:
a) o sală de operaţie pentru 30-35 de paturi chirurgicale;
b) o sală de operaţie pentru 25 de paturi pentru specialităţi chirurgicale (transplant,
arşi).
In funcţie de mărimea şi structura medicală a spitalului, blocul operator centralizat
poate grupa 2-10 săli de operaţie.
Blocul operator poate fi sectorizat, chiar şi în spitalele de mărime mijlocie, prin
separarea în bloc septic şi bloc aseptic, cu tratare diferenţiată a sălilor de operaţie şi a
anexelor medicale în ceea ce priveşte măsurile de asepsie.
Spaţiile tehnice pentru instalaţiile aferente blocului operator vor fi amplasate în afara
blocului operator, dar în imediata vecinătate a acestuia si vor cuprinde următoarele:
- staţie de preparare a apei sterile pentru spălare chirurgicală;
- staţie de preparare a gazului de narcoză;
- staţie de acumulatori şi cameră tablou electric;
- centrală de ventilaţie şi tratare a aerului (după caz).
Dispunerea spaţiilor şi organizarea circuitelor în interiorul blocului operator se vor
face pe principiul zonării după cerinţele de asepsie, trecerea făcându-se gradat dinspre
spaţiile „neutre" (condiţii igienico-sanitare obişnuite pentru sectorul sanitar), prin cele
„curate" (cu condiţionări igienice speciale), la cele aseptice:
a) zona filtrelor de acces şi zona funcţiunilor anexe (protocol operator, secretariat,
punct de transfuzii, laborator pentru determinări de urgenţă etc.) fac parte din
zona
„neutră";
b) zona „curată" cuprinde camera de pregătire preoperatorie a bolnavilor, camera de
trezire a bolnavilor, spaţiul de lucru al asistenţilor medicali, camera de odihnă pentru
medici, camera de gipsare etc;
c) zona aseptică cuprinde sala de operaţie ş i spaţiul de spălare şi echipare sterilă a
echipei operatorii.
Dimensionarea diverselor spaţii specifice este determinată de tipul de intervenţii
chirurgicale, mărimea echipelor operatorii, mărimea blocului operator, nivelul de echipare
cu aparatură, soluţia generală de conformare a blocului operator. Pentru sala de operaţie
dimensiunile minime variază de la 30 m2 la 40 m2 arie utilă.

Evaluarea functiilor vitale.

1. Observarea şi notarea Respiraţiei:

Scopul: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului fiind un indiciu alevoluţiei bolii,al

apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.

Respiratia: reprezinta nevoia fiintei umane de a capta oxigenul din

mediulinconjurator,necesar proceselor de oxidare din organism,si de a elimina
dioxidulde carbon rezultat in urma arderilor celulare.

Elemente de apreciat:

 tipul respiraţiei,
 amplitudinea mişcărilor respiratorii,
 ritmul,
 frecvenţa.

Materiale necesare:

 ceas cu secundar,
 pix de culoare verde,
 foaie detemperatură/carnetel individual.

Intervenţiile asistentei:

 Aşezarea pacientului în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi

efectuată.
 Plasarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui.
  Numărarea inspiraţiilor timp de un minut.
 Consemnarea valorii obişnuite printr-un punct pe foia detemperatură(fiecare linie
orizontală a foii reprezintă o respiraţie).
 Unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinereacurbii.
 În alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută,cât şicaracteristicile
respiraţiei; ex: Rd=20 resp./minRs=18 resp./min
 Aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simplaobservare a
mişcărilor respiratorii.

Interpretarea rezultatelor:

 Frecvenţa Mişcărilor respiratorii variază în funcţie de sex, vârstă, poziţie,

temperatura mediului ambiant, starea de veghe sau somn.
 în stare fiziologică, Curba Respiratorie merge paralel cu cea a Temperaturii şi a
Pulsului
 în stare patologică - Respiraţia Dificilă ( "Sete de aer" ):

1. dispnee cu Accelerarea Ritmului Rrespirator - Tahipnee ( POLIPNEE )

2. dispnee cu Rărirea Ritmului Respirator - Bradipnee (12-10-8 resp./min);
3. dispnee cu Perturbarea Ritmică şi Periodică a Respiraţiei:

 Dispnee Cheyne-Stokes=respiraţii cu amplitudini crescând până la

apnee ce durează 10-20 secunde.

 Dispnee Kusmaul=respiraţie în patru timpi a in spiraţiei profunde,

urmată de o scurtă pauză şi o expiraţie scurtă zgomotoasă, după care
urmează oaltă pauză.

VALORI NORMALE A FRECVENTEI ERSPIRATORII:

- la nn-30-50 r/min
- la doi ani-25-35 r/min
- la 12 ani-15-25 r/min
- adult -14-16-18 r/min
- varstnic-15-25 r/mi

2. Măsurarea şi notarea Pulsului (P sau AV)

Scop: evaluarea funcţiei cardio-vasculare.

Elemente de Apreciat:

 Ritmicitate,
 Frecvenţă,
 Celeritate,
 Amplitudine.
Locurile de Măsurat: măsurarea se face la artera radială sau aceeaşi succesiune de timp la
alte artere:

 temporala,
 carotida,
 cubitala,
 humerala,
 radiala,
 femurala,
 poplitee,
 tibiala posterioară,
 pedioasa.

Pulsul reprezinta expansiunea ritmica a arterelor, sincrona cu sistola ventriculara ce ia nastere

in urma conflictului dintre sangele exitent in sistemul arterial si cel trimis de catre inima in
timpul sistolei.

Materiale necesare:

 ceas cu secundar,
 pix de culoare Roşie,
 foaie detemperatura/carnetel individual.

Intervenţiile Asistentei:

 -pregătirea psihică a bolnavului

 -asigurarea repausului fizic şi psihic al bolnavului timp de 10-15 min.
 -spălarea pe mâini
 -reperarea arterei
 -fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei
 -exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor.
 -numărarea pulsaţiilor timp de un minut
 -consemnarea valorilor obţinute printr-un punct pe foaia detemperatură,ţinând
cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă 4 pulsaţii
 -unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinereacurbei
 -Consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi
acaracteristicilor pulsului: ex:Pd=80 b/minPs=90 b/min-puls regulat

Interpretarea Frecvenţei pulsului: Frecvenţa pulsului variază fiziologic după vârstă,

emoţii şi efort.
A) Variaţia fiziologică a frecvenţei pulsului:
- Pulsul tahicardic (accelerat) în:

 ortostatism,
 efort fizic şi psihic,
 emoţii puternice
 în cursul digestiei.

- Pulsul bradicardic (rărit) în:

  decubit,
 stare de repaus,
 linişte psihică

B) Variaţia patologică a calităţii pulsului:

 - Frecvenţa
o - pulsul Tahicardic (mai rapid) sau
o - pulsul Bradicardic (mai rărit)
 - Ritmicitate
o - puls Ritmic sau
o - puls Aritmic
 - Amplitudine
o - puls cu amplitudine mică - Filiform sau
o - puls cu amplititudine crescută
 - Volum (tensiunea)
o - puls Dur sau
o - puls Moale
 - Celeritate
o - puls Săltăreţ sau
o - puls Tard (cădere lentă)

VALORI NORMALE ALE FRECVENTEI PULSULUI :

 - la NN: 130-140 p/min

 - la Adult: 60-80 p/min
 - la Copilul mic: 100-120 p/min
 - la Varstnic: 80-90 p/min
 - la 10 ani: 90-100 p/min

3. Măsurarea şi notarea Temperaturii (T):

Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.

Locul de măsurat:

- cavităţi semiînchise:
axila,
plica inghinală,
cavitatea bucală;
- cavităţi închise:
rect,
vagin.
Temperatura = rezultatul proceselor oxidative din organism,generatoarede caldura prin
dezintegrarea alimentelor energetice.

Termoreglare = functia organismului care mentine echilibrul intre producerea caldurii

(termogeneza) si pierderea caldurii (tremoliza) pentru pastrarea valorilor constante
(homeotermie).

Materiale necesare:
termometru maximal,
casoleta cu tampoane de vată şi comprese sterile,
recipient cu soluţie dezinfectantă (cloramină 1-5 %),
tăviţa renală,
flacon cu alcool medicinal,
ceas,
foaie de observaţie,
pix de culoare Albastra,
carnetel individual.
Intervenţiile asistentei:
- Pregătirea materialelor lângă bolnav.

- Pregătirea psihică a bolnavului.

- Spălarea pe mâini.

- Se scoate termometrul din soluţia dezinfectantă, se clăteşte şi se şterge cu o compresă prin

tamponare, se scutură.

- Se verifică dacă este în rezervor mercur.

A) Pentru măsurarea în Axilă:

- Se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie sezândă.

- Se ridică braţul bolnavului.

- Se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului.

- Se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei, paralelcu toracele.

- Se apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară atoracelui.

- La pacienţii slăbiţi, agitaţi, precum şi la copii, braţul va fi menţinut înaceastă poziţie de către
asistentă.

- Termometrul se menţine timp de 10 min.

B) Pentru măsurarea în Cavitatea bucală

- Se introduce termometrul în cavitatea bucală, sub limbă sau pe latura externă a arcadei
dentare.

- Pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas.

- Se menţine termometrul timp de 5 min.

C) Pentru măsurarea Rectală:

- Se lubrefiază termometrul.

-Se aşează pacientul în decubit lateral,cu membrele inferioare în semiflexie, asigurandu-i

intimitatea.

- Se introduce tubul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şi înainte.

- Termometrul va fi ţinut cu mâna tot timpul măsurării

- Se menţine termometrul timp de trei minute.

- După terminarea timpului de menţinere, se scoate şi se şterge cu o compresă.

- Se spală termometrul, se scutură.

- Se introduce în recipientul cu soluţia dezinfectantă.

- Se notează valoarea obţinută pe foaia de temperatură.

- Notarea unui punct pe verticală, corespunzătoare datei şi timpului zilei, scoţând pentru
fiecare linie orizontală, două diviziuni de grad.

- Se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară, pentru obţinerea curbeitermice.

- În alte documente medicale se notează cifric.

Interpretarea rezultatelor:
Temperatura Normală (fiziologică) = 36-37° C => Afebril
Valori patologice:
a) Hipertermie 37-38° C
Subfebrilitate 38-39° C
Febră Moderată 39-40° C
Febră Ridicată 40-41° C
Hperpirexie >41° C
b) Hipotermie < 36° C

Recomandări:
- Măsurarea temperaturii Dimineaţa între orele 7-8 şi Seara între orele 18-19.

- Susţinerea termometrului la copii, bătrâni, inconştienţi, agitaţi şi măsurarea încavităţile

semiînchise.

- În situaţia unor valori prea ridicate sau scăzute, neprăvăzute, repetaţi măsurarea
temperaturii sub supraveghere.

- Termometrul se menţine în timpul indicat în cavitate, altfel înregistrarea nu este reală.

4. Măsurarea şi notarea Tensiunii Arteriale (TA) :

SCOP - evaluarea funcţiei cardio-vasculare (forţa de contracţie a inimiideterminată de

elasticitatea şi calibrul vaselor).

Tensiunea arteriala = presiunea exercitata de sangele circulant asupra peretilor arteriali,

determinata de 4 factori:
1) Debitul cardiac
2) Forta de Contractie a inimii
3) Elasticitatea si Calibrul vaselor de sange
4) Vascozitatea sangelui

ELEMENTE DE APRECIAT:

- Tensiunea Arterială Sistolică (maxima)

- Tensiunea Arterială Diastolică (minima)

MATERIALELE NECESARE:

- aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale cu manometru

- stetoscop biauricular

- tampon de vată

- tavita renala

- alcool

- creion Negru sau pix cu mină neagra

- foaia de temperatura/carnetel individual

INTERVENŢIILE ASISTENTEI:

- Pregătirea Psihică a bolnavului;

- Asigurarea Repausului Fizic şi psihic timp de 15 minute;

- spălarea pe mâini;

- se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie;

- se introduc olivele stetoscopului în urechi dupa ce se dezinfecteaza cu tampoane cu alcool

(inclusiv membrana stetoscopului)

- se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul pompei de cauciuc până la dispariţia

zgomotelor pulsatile;

- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până când se percepe
primul zgomot arterial (care reprezintă valoarea tensiunii maxime);

- se reţine valoarea indicată de acul manometrului pentru a fi consemnată;

- se continuă decomprimarea zgomotelor arteriale devenind mai dese;

- se reţine valoarea indicată de acul manometrului în momentul în care zgomotele dispar,

aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă;

- se notează în foia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare neagra,

socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur;

- se unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat.

VALORI NORMALE ALE TENSIUNII ARTERIALE:

1-3 ani: 75-90/50-60 mmHg

4-11 ani: 90-110/60-65 mmHg

12-15 ani: 100-120/60-75 mmHg

Adult: 120-140/75-90 mmHg

Varstnic: >150/>90 mmHg

5. DETERMINAREA CANTITĂŢII DE URINĂ PE 24 ORE
(măsurarea Diurezei)

Diureza = procesul de formare si eliminare a urinei din organism timp de24 ore.
Urina = lichidul format de rinichi prin filtrarea sangelui, in care sunteliminate substantele
rezultatele din metabolismul intermediar proteic, inutile sitoxice pentru organism si excretat
de aparatul renal.Tulburarile metabolismului intermediar influenteaza cantitatea si calitatea
urinei eliminate.

Mictiune = actul fiziologic,constient de eliminare a urinei.

Scop: - obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a apartului renal;

- cunoaşterea volumului diurezei;

- urmărirea bilanţului circulaţiei lichidelor în organism = Bilanţul Lichidian.

MĂSURAREA DIUREZEI = Colectarea urinei pe 24 ore:

- se pregătesc recipiente - vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu apă
distilată şi acoperite;
- colectarea începe dimineaţa la o anumită oră şi se termină în ziua următoare la aceeaşi oră;
- se informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şi asupra procedeului;
- pacientul urinează dimineaţa la o oră fixă, această cantitate de urină, de la prima
emisie se aruncă;
- se colectează, apoi, toate urinele emise în 24 ore se vor păstra până a douazi la aceeaşi
oră, păstrându-se şi urina de la ultima emisie;
- recipientul de urină este etichetat cu numele pacientului, număr de salon, se ţine la răcoare,
pentru a preveni descompunerea urinei.

Cantitatea de urină eliminată în mod normal pe 24 ore este de aproximativ 1500 ml.

Notarea grafica:
- pentru fiecare linie orizontala a foii de temperatura se socotesc 100 ml urina
- se noteaza grafic cu pix albastru sub forma unei coloane ce are hasurata numai partea
superioara ce corespunde cantitatii de urina a zilei respective.

6. OBSERVAREA SI NOTAREA SCAUNULUI :

SCAUNUL = resturile alimentelor supuse procesului de digestie, eliminate dinorganism prin

anus,prin actul defecatiei.
Scopul = obtinerea de informatii necesare pentru stabilirea diagnosticului siurmarirea
evolutiei bolilor tubului digestiv si glandelor anexe acestuia.

Urmarirea tranzitului intestinal se face prin: - observarea caracterelor scaunelor si notarea

scaunelor in foaia de temperatura.
Elemente de Observatie: Valori normale - Valori patologice :
1. Frecventa :
  1-2 scaune/zi = NORMAL
 3-6 scaune/zi = Diaree in enterite si enterocolite
 20-30 scaune/zi = Sindrom Dizenteric
 scaun la 2-4 zile = Constipatie
 suprimarea completa a eliminarii fecalelor si a gazelor = ILEUS

2. Orarul Ritmic :

 La aceeasi ora a zilei, dimineata dupa sculare

 Pierderea orarului obisnuit al evacuarii: constipatie sau diaree

3. Cantitatea Zilnica:

 15-=200 g de materii fecale (NORMAL)

 marita (in afectiunile pancreasului, ale colonului, in diareele gastrogene
de natura aclorhidrica); poate ajunge la cateva kilograme (in anomalii
de dezvoltare a colonului);
 redusa (in constipatie)
 foarte redusa, de numai 10-15 g (indizenterie)

4. Consistenta:

 pastoasa, omogena
 Uscata, consistenta crescuta (scibale, coproliti - in constipatie);
 consistenta scazuta (scaune moi), in diaree; lichida, apoasa in special
dupa purgative saline;
 consistenta neomogena (scaun solid, dur urmat de ocantitate de scaun
semilichid sau lichid)

5. Forma :

 Cilindrica, cu diametrul de 3-5cm, lungime variabila

 de panglica sau creion (in cancer rectal);
 filiforma (in spasme ale regiunii rectale);
 bile dure, de marimea maslinelor (in constipatie),
 bile conglomerate, multiglobale(in cazul cand materiile fecale au
stagnat multtimp in rect)

6. Culoarea:

 Bruna Galben-aurie (in diaree);

 verde cand bilirubina se oxideaza la nivelul intestinului gros;
 mai inchisa (in constipatie);
 albicioasa ca argila (icter mecanic),
 brun-inchis (icter hemolitic);
 neagra ca pacura, moale si lucios (in cazul unor hemoragii in
portiunea superioara a tubului digestiv - MELENA);
 rosie (in cazul hemoragiilor din portiunea inferioara a tubului
digestiv).
7. Mirosul :

 Fecaloid Acid (in caz de fermentatie intestinala);

 Fetid (in caz de putrefactie);
 miros Ranced foarte patrunzator (in cazul cand in scaun se
gasesc grasimi nedigerate);
 Foarte Fetid (in cancerul colonului si rectului).

8. Aspectul :

 Pastos-omogen (normal)
 De zeama de pepene sau supa de linte (in febra tifoida);
 de zeama de orez (in intoxicatii, sau holera)

9. Elemente patologice :

 -mucus, puroi, sange (in colite ulceroase, pseudomembranoase, cancer

rectal sau intestinal, dizenterie);
 -resturide alimente nedigerate (in pancreatitecronice);
 grasimi nedigerate,
 parazitiintestinali,cazurile vor fi imediatraportate medicului

10. Notarea scaunelor :

Scaun normal: I

Moale: /

Diareic: ‒
Mucus: X

Cu puroi: P

Cu sange: S

Grunjos: Z

7. OBSERVAREA SI NOTAREA VARSATURILOR:

Voma (varsutara) = actul reflex prin care se elimina brusc, la exterior, prin gura, continutul
stomacal.

Scop = obtinerea de in informatii privind continutul gastric pentru stabilireadiagnosticului si

bilantului lichidelor ingerate si eliminate zilnic din organism
Materiale necesare:

 tavita renala (doua),

 pahar cu apa,
  foaie de temperatura,
 pix albastru,
 musama,
 aleza,
 prosop.

Efectuarea tehnicii:
- se aseaza bolnavul intr-o pozitie care sa impiedice aspirare a varsaturii (sezanda,
semisezanda, in decubit lateral cu capul usor ridicat).

- se sustine capul (fruntea) bolnavului cu o mana si cu cealalta tavita renala

- se serveste bolnavului un pahar cu apa pentru clatirea gurii dupa varsatura

Etape de executie
Timpi de executie:

 Observarea calitatilor varsaturilor

o Frecventa:
-ocazionale (in intoxicatiile alimentare sau in bolile infectioase acute);
-frecvente (in stenoza pilorica varsaturile se produc dupa mese);
-incoercibile (graviditate si unele boli psihice)Orarul
-matinale
-dimineata pe stomacul gol(la alcoolici si gravide)
-postprandiale
-imediat dupa alimentare sau chiar in timp ce bolnavulconsuma
alimentele(la nevropati)
-tardive
-la 2-6 ore de la alimentatie (in ulcer si cancer gastric complicatcu
stenoza pilorica)

o Cantitatea: - In stenoza pilorica varsatura este foarte abundenta iar in

alte cazuri cantitatea se poate reduce la cativa zeci de ml.

o Continutul:
 - alimentare- (alimente mai mult sau mai putin digerate)
 - fecaloide - (in ocluziile intestinale)
 - mucoase, apoase (la etilici si gravide)
 - biliare (in colecistopatii)
 - purulente (in gastrita flegmonoasa)
 - sangvinolente (sau sange pur=Hematemeza-in boli ale
stomacului)

o Culoarea:
 -galbena sau verzuie (in varsaturile bilioase)
 -rosie, ca sangele nedigerat (in ulcer gastro-duodenal)
 -galbuie, murdara (in ocluzie intestinala)
 -bruna, ca zatul de cafea (in cancer gastric)

o Mirosul:
 -fad, acru (in hiperclorhidrie)
  -fecaloid (reflux al continutului intestinal in stomac = Ileus)
 -unt ranced (in fermentatie gastrica)

o Forta de proiectie:
 -brusc,
 in jet,
 fara efort,
 fara legatura cu alimentarea,
 fara greata;

o Simptome care insotesc varsatura :

 - durere abdominala,
 - deshidratare

Notarea varsaturilor in foaia de observatie:

Se noteaza fiecarea varsatura cu un cerc insotit de data si ora cand s-a produs, in rubrica
speciala a foii de temperatura:

- varsatura alimentara: cerneala albastra

- varsatura bilioasa: cerneala verde

- varsatura sangvinolenta: cerneala rosie

8. OBSERVAREA, MASURAREA SI NOTAREA

EXPECTORATIEI:

Expectoratie = actul de eliminare pe gura, dupa tuse, a produselor formate in caile

respiratorii - SPUTA sau expectoratia.

Scop = obtinerea de informatii privind calitatile sputei, ele avand o mare valoarein stabilirea
diagnosticului si urmarirea evolutiei unor afectiuni pulmonare.

Materiale necesare:

 scuipatoare,
 tampoane pe porttampon,
 vas gradat,
 tavita renala,
 foaie de observatie (temperatura),
 pix sau creion de culoare rosie.

Pregatirea bolnavului psihica si fizica:

 -bolnavul va fi educat cum sa expectoreze:

o sa tuseasca cu gura inchisa;
 o sa colecteze sputa in scuipatoare;
o sa nu stropeasca in jurul sau,
o sa nu arunce in scuipatoarele corpuri straine (mucuri de tigari, hartii);
 -se va insista in educarea femeilor care au tendita de a ingera sputa.
 -se va aseza bolnavul in pozitia care-i permite sa expectoreze cu usurinta, fara
sa oboseasca;
 -se va sprijini capul bolnavului (daca o cere starea generala).

Notarea grafica:
-se noteaza in foaia de temperatura cu culoare rosie, identic cu notarea diurezei, cantitatea de
sputa colectata in vasul gradat.

Curatirea mucoasei bucale:

 -se pregatesc tampoane de tifon de porttampon

 -se curata mucoasa bucala si dintii cu tampoane pe porttampon
 -se aruca tampoanele in tavita renala.

Observarea calitatilor sputei:

 Culoarea
o Rosie, sangvinolenta, aerata si spumoasa (in Hemoptizia din
tuberculoza, cancer pulmonar)
o Hemoptoica sau sputa striata cu sange - Ruginie (ca sucul de prune, in
debutul din pneumonie)
o Rosie-Bruna cand sangele stagneaza in plaman inainte de a fi evacuat
o Rosie-Gelatinoasa in cancerul pulmonar
o Roz in edemul pulmonar
o Galbena-Verzuie in supuratiile pulmonare
o Alba/alba-cenusie in inflamatia bronhiilor si in astmă bronsic
o Neagra in infarct pulmonar

 Mirosul
o fetid in dilatatia bronsica, caverne tuberculoase
o fetiditate penetranta, in gangrena pulmonara
o mirosul pamantului sau al paiului umed in supuratii pulmonare

 Consistenta
o spumoasa,
o aerata,
o gelatinoasa,
o viscoasa,
o lichida

 Forma sputei
o perlata - in astmă
o numulara- in caverne pulmonare (mase grunjoase, izolate in saliva)
o mulaje bronsice

 Compozitia (aspectul sputei)

 o mucos - in astmă bronsic, inflamatia bronhiilor)
o purulent (in supuratii pulmonare, in cazul deschiderii unei colectii
purulente intr-o bronhie din vecinatatea plamanului)
o muco-purulent-seros (in staza,edem pulmonar)
o pseudomembranos (in difteria laringiana, bronsita difterica, bronsita
pseudomembranoasa)
o sangvinolent (in edem pulmonar, cancer pulmonar, infarct pulmonar).

 Cantitatea sputei
o 50-100 ml/24 h (in bronsita catarala, pneumonie, tuberculoza,
incipienta)
o pana la 1000 ml/24 ore (in gangrene pulmonare, edem pulmonar)
o vomica = eliminarea unor colectii masive de puroi (in abces pulmonar,
chist hidatic)

9. MASURAREA INALTIMII CORPORALE A BOLNAVULUI

ADULT:

Scop: masurarea inaltimii bolnavului este necesara pentru determinarearaportului cu masa

corporala.
Materiale necesare:

 taliometru,
 foaia de temperatura,
 creion,
 stilou sau pix.

Tehnica :

 -se comunica bolnavului investigatia si simplitatea modului de executie

 -se invita bolnavul sa se descalte
 -se aseaza bolnvul in picioare cat mai drept sub cursorul taliometrului, pana se atinge
capul bolnavului
 -pe tija gradata se citeste inaltimea bolnavului
 -se noteaza in foaia de temperatura si de observatie
 -se invita bolnavul sa coboare si se ajuta bolnavul sa se incalte
 -bolnavul este condus pana la pat, asezat in pozitie comoda si invelit.

Observatie! in cazul pacientilor imobilizati la pat masurarea inaltimii se face cu ajutorulunei

bande metrice avand in vedere ca bolnavul sa fie perfect in decubit dorsal.
 10. MASURAREA SI NOTAREA GREUTATII CORPORALE
A BOLNAVULUI ADULT:

Scop: aprecierea starii de nutritie a bolnavului,stabilirea necesitatilor calorice

aleorganismului,stabilirea dozei terapeutice de medicamente si urmarirea evolutiei bolilor.

Indicatii: determinarea masei corporale este necesara la toti bolnavii internati inspital, cu
exceptia cazurilor la care mobilizarea activa este contraindicata.
Contraindicatii:

o bolnavii cu infarct miocardic,

o tromboflebite,
o cei cutraumatisme,
o hemoragii,
o stari de soc.

Materiale necesare:

 cantar
 foaia de temperatura.

Tehnica:
- se pregatesc materialele necesare
- se anunta bolnavul sa nu manance
- bolnavul este rugat sa urineze
- se verifica indicatorul mobil al cantarului
- se invita bolnavul sa urce pe cantar
- se citesc pe scara cursorului valorile obtinute si se noteaza masacorporala in foaia de
temperatura
- se invita bolnavul sa coboare de pe cantar si va fi condus pana la pat, instalat in pozitie cat
mai comoda.
- se reorganizeaza locul de munca, spalarea pe maini.
ANESTEZIE - TERAPIE INTENSIVA SI
NURSING SPECIFIC , 4 Supravegherea
postoperatorie şi îngrijirile acordate
pacienţilor operaţi
Supravegherea postoperatorie şi îngrijirile
acordate pacienţilor operaţi
Supravegherea postoperatorie a pacientului începe din momentul
terminării intervenţiei chirurgicale, din înaintea de a fi transportat în cameră
(salon) .
1) reîntoarcerea în cameră (salon) :
Pacientul este adus în cameră (salon) însoţit de medicul anestezist şi
de asistenta de anestezie, care va urmări respiraţia şi modul în care este
transportat şi asezat în pat .
Transportul pacientului operat :
- se face cu patul rulant sau căruciorul ;
- pacientul va fi acoperit pentru a fi ferit de curenţi de aer sau schimbările
de temperaturv ;
- asistenta va urmări ca tubulatura (dren, sonde, perfuzi) să nu fie
comprimată ;
- patul sau căruciorul va fi manevrat fără suscituri sau opriri şi porniri
bruşte ;
- poziţia pe cărucior este decubit dorsal, cu capul într-o parte pentru a
nu-şi înghiţi eventualele vomismente ;
- asistenta va urmări în timpul transportului : aspectul feţei (cianoză)
respiraţia, pulsul şi perfuzia .
Instalarea operatului :
- se face într-o cameră cu mobilier redus şi uşor lavabil, curată, bine
aerisită, în semiobscuritate, cu temperatura 18-200C (căldura excesivă
deshidratează şi favorizează hipotermia), prevăzută cu instalaţi de oxigen şi
aparatură pentru aspiraţie ;
- patul este prevăzut cu muşama şi aleză, fără pernă şi anexele pentru a
evita escarele .
Poziţiile pacientului în pat :
 transportul de pe cărucior pe pat va fi efectuat de către 3 persoane,
ale căror mişcări trebuie să fie sincrone, pentru a evita bruscarea operatului
;
 poziţia pacientului în pat este variabilă, în funcţie de tipul intervenţiei
chirurgicale :
 a) cea mai frecventă poziţie este decubit dorsal ,cu capul într-o parte
până îşi recapată conştiinţa . Pentru a favoriza irigarea centrilor cerebrali,
patul va fi uşor înclinat ;
b) în alte cazuri poziţia este decubit lateral drept sau stâng, care se
va schimba din 30 în 30 de minute pentru a uşura drenajul căilor
respiratorii, poziţie ce împiedică lichidul de vărsătură să pătrundă în căile
aeriene ;
c) în cazuri particulare (obezi, cardiaci, operaţii pe sân, pe torace)
operatul va fi aşezat în poziţie semişezând - poziţie fowler - cu genunchii
flectaţi cu un sul sub ei .
Aceste poziţi se pot menţine uşor într-un pat de reaminare, prevăzut
cu mecanisme care permit manevrarea cu blândeţe şi instalarea comodă a
pacientului .
2) supravegherea operatului :
- este sarcina fundamentală a asistentei meicale ;
- este permanentă în vederea depisării precoce a
incidentelor şi complicaţiilor postoperatorii, precum şi pentru a sesiza mici
modificări sau acuze subiective (durerea) şi să administreze la timp
tratamentul prescris .
(1) elemente de supravegheat : supravegherea operatului se bazează
pe date clinice şi pe rezultatele examenelor complementare .
a) date clinice
1. ASPECTUL GENERAL AL OPERATULUI :
- coloraţia pielii (normală este roz) sesizând paloarea şi cianoza ;
- coloraţia unghiilor, urmărind apariţia cianozei ;
- starea extremităţilor, paloarea sau răcirea nasului, urechilor, mâinilor şi
picioarelor ;
- starea mucoaselor - limbă uscată sau umedă - care indică starea de
deshidratare a operatului ;
- stare de calm sau agitaţie - toropeala sau agitaţie extremă exprimă o
complicaţie chirurgicală (hemoragie internă, peritonită postoperatorie) .
2. DIFERITI PARAMETRI FIZIOLOGICI :
- tensiunea arterială se măsoară de câte ori este nevoie în primele două
ore după operaţie, din 15 în 15 minute, din 30 în 30 minnute, în următoarele
6 ore şi din oră în oră pentru următoarele 16 ore, notând datele în foaia de
reanimare ;
- pulsul se măsoară la 10-15 minute, urmărind frecvenţa, ritmicitatea,
amplitudinea, care se notează . În caz de bradicardie şi tahicardie se
anunta medicul .
- respiraţia - se notează frecvenţa, amplitudinea, ritmicitatea, se anunţă
medicul în caz de tuse sau expectoraţie, sau de modificarea respiraţiei,
medicul recomandând o aspiraţie pentru îndepărtarea mucozităţilor din
faringe sau recomandă administrarea de oxigen ;
- temperatura se măsoară dimineaţa şi seara şi se notează .
 3. PIERDERILE LICHIDIENE SAU SANGUINE :
- urina : se reia, emisia de urină în prima parte a zilei, cantitatea de urină
nu este abundentă, în două zile revine la normal .
 se măsoară cantitatea şi se observă aspectul ;
 dacă emisia de urină lipseşte se practică sondajul vezical .
- scaunul - se reia în următoarele 2-3 zile, precedat de eliminarea de
gaze . Dacă nu se reia se face o clismă evacuatoare şi se foloseşte de
tubul de gaze .
- transpiraţia - se notează când apare, deoarece când este abundentă
apar pierderi importante de apă ;
- vomismentele - se notează cantitatea, aspectul şi caracterul (hiloasă,
alimentară, sanguinolentă) ;
- pierderile prin drenaj se notează aspectul şi cantitatea pentru fiecare
dren în parte .
4. ALTE SEMNE CLINICE :
- sunt urmărite de chirurg şi anestezist : starea abdomenului (balonare,
contractare, accelere a peristaltismului intestinal) starea aparatului
respirator .
b) examene complementare - completează datele clinice :
- radiografii pulmonare - în cazul operaţiei unor complicaţii pulmonare
post-operatori ;
- teste de coagulare, de protrombină, teste de toleranţă la heparină ce
permit depistarea complicaţiilor ca tromboza venoasă ;
- hemograma şi hemotocritul - indică exact pierderile sanguine, gradul
de anemie ;
- examenul de urină - care relavă concentraţia de uree şi electroliţii din
urină ;
- examenul clinic al lichidului de drenaj, special în cazul fistulei digestiv
postoperatorii, compensarea exactă a pierderilor substituind o necesitate
vitală .
(2) foaia de temperatură, foaia de reaminare, foi speciale de
reaminare şi supraveghere
Datele clinice şi biologice vor fi consemnate de asistenta medicală în
foaia de temperatură (de supraveghere) sau în foaia de reaminare .
Asistenta va completa corect şi la timp aceste foi, oferind echipei
chirurgicale informaţii privind starea de sănătate postoperatorie a
pacientului .
a) foaia de temperatură - se va nota :
- temperatura dimineaţa şi seara ;
- pulsul ;
- diureza ;
- valorile tensiunii arteriale ;
- scaunul ;
 - ziua operaţiei, urmărind apoi numărătoarea zilelor (1,2,3…), ziua
operaţiei nu se numerotează fiind denumită „ziua chirurgului” sau ziua 0 ;
- medicamentele administrate înainte şi după intervenţia chirurgicală,
precum şi dozele ;
- îngrijirile pre şi postoperatorii (sondaj vezical, clismă) .
b) foaia de reaminare - completează datele din foaia de temperatură
şi dă posibilitatea de a urmări bilanţul lichidian din zilele postoperatorii,
până la reluarea tranzitului digestiv şi a alimentaţiei normale .
Este completată în serviciul de terapie intensivă pentru pacienţii care
postoperator au nevoie de perfuzie mai multe zile după operaţie .
Se va nota :
 cantitatea de lichide ieşite sau pierdute reprezentate prin :
 volumul diurezei ;
 volumul aspiraţiilor gastrointestinale şi al vărsăturilor ;
 alte pierderi : dren, fistule, diaree, transpiraţii .
 cantitatea de lichide intrate prin :
 perfuzii cu seruri glucozate (cantitatea şi concentraţia) cu seruri
clorurate, cu hidrolizate de proteine .
Perfuziile cu sânge, plasmă, masă eritrocitară, nu vor fi încorporate în
capitolul intrări în bilantul lichidian, deoarece au un rol esenţial în refacerea
masei sanguine diminuate în cursul actului operator şi nu reprezintă un
aport hidric .
Băuturi - bilantul hidric reprezintă raportul dintre ingesta şi excreta .
Când cantitatea de lichide ingerate este mică, se va completa prin
soluţii administrate parenteral, până la reluarea funcţiilor digestive .
Semnele clinice prin care se traduce perturbarea raportului ingesta-excreta
sunt : uscăciunea limbii, a pielii, manifestări de deshidratare, balonare .
c) foile speciale de reanimare şi supraveghere :
Sunt foi ce aparţin sectiei de terapie intensiva (STI) în care sunt
internaţi pacienti cu intervenţii chirurgicale mari, fapt ce impune îngrijiri
speciale, controale biologice numeroase (intervenţi pe cord deschis,
transplant de rinichi, ficat, inimă) .
Pe aceste foi sunt notate date separate de cele trecute pe foaia de
temperatură şi foaia de reaminare .
Aceste foi oferă date complete asupra stării operatului şi a evoluţiei
sale post-operatorii .
3) îngrijiri acordate pacienţilor operaţi
De calitatea acestor îngrijiri depinde evoluţia postoperatori şi absenţa
complicaţiilor .
În momentul trezirii şi până atunci asistenta va supraveghea
permanent operatul pentru a împiedica eventualele incidente şi urmările lor
:
 - vărsăturile - asistenta va aşeza operatul cu capul într-o parte, fără
pernă, pentru evitarea trecerii acestora în căile respiratori ;
- agitaţia : prezenţa asistentei este obligatoriu lângă pacient : la trezire în
starea de semiconştienţă, operatul tinde să tragă pansamentele, drenurile
sau sondele ;
- imprudenţe posibile : să vrea să coboare din pat, să vrea să bea apă
(asistenta îi va da să bea o jumatate de linguriţă de apă după trezire dacă
operatul nu a vomitat in ultimile 2 ore .
Imediat după trezire : asistenta va menţine pacientul în decubit
dorsal primele ore, decubit lateral drept sau stâng, apoi semişezând (cei
peste 50 ani), exceptând pacienţii operaţi cu rahianestezie .
 asistenta va asigura confortul plasându-i bine perna, verificând ca
cearceaful să nu aibe cute intinzând bine cearceaful înainte de culcare, îi va
curaţa gura, menţinând-o umedă în permanenţă ;
 lenjeria de corp va fi schimbată zilnic sau de câte ori este nevoie ;
 bazinetul sau urinarul vor fi încălzite la temperatura corpului, apoi
puse pacientului, iar după folosirea lor se face toaleta perianală ;
 va recomanda pacientului mişcări în pat, să se întoarcă de pe o parte
pe alta singur, să-şi mişte picioarele, mâinile, să se ridice în poziţie
semişezând pentru a pregăti sculatul din pat precoce .
Primele zile postoperatorii : sunt cele mai dificile pentru pacient
deoarece în aceste zile îngrijirile sunt foarte numeroase .
Aceste îingrijiri sunt de ordin general şi de ordin local
Îngriji de ordin general :
a) lupta împotriva durerii
Cunoscând caracterul dureriişi la indicaţia medicului se vor administra
calmante .
După intervenţii chirurgicale asupra organelor interne, durerile pot fi
superficiale, de origine parietală sau profunde de origine viscerală .
Durerile parietale - apar datorită tracţiunii musculare, asupra
suturilor profunde, atunci când pacientul se mişcă, datorită unui hematom la
nivelul plăgii, ceea ce duce la instalarea durerii prin distensie .
Pentru calmarea acestor dureri sunt suficente analgezice sau
intervenţii chirurgicale în caz de hematom .
Durerile profunde - au mai multe cauze :
 distensii viscerale ale tubului digestiv ;
 congestie pelviană ;
 colici abdominale ;
 dureri legate de dren (este prea profund sau astupat) .
În cazul operaţiilor de membre durerea poate fi cauzată şi de un
pansament prea strâns sau înbibat cu sânge sau secreţii . Nu sunt
contraindicaţii în a schimba pansamentul .
 Cel care prescrie analgezicele este medicul chirurg care a efectuat
intervenţia chirurgicală .
b) lupta împotriva insomniei : se pot administra ceaiuri calmante,
se asigură un climat de linişte şi se administrează hipnotice .
c) lupta împotriva anxietăţii :
Frica de durere, de complicaţii, de sechele face prezentă anxietatea
operatului . Aici intervine rolul moral al asistentei medicale care va trebui să
facă operatul să aibă încredere în echipa de chirurgi şi asistentă, medic şi
să-l asigure ca vindecarea va fi fără complicaţii sau sechele .
d) lupta împotriva complicaţiilor pulmonare :
La persoanele învârstă, persoanele cu obezitate sau pacienţii
pulmonari cronici, expuşi complicaţiilor pulmonare prin staza secreţiilor
bronşice şi suprainfecţie, este necesară o profilaxie activă prin :
 dezinfecţie nozofaringiană ;
 evitarea frigului (noaptea) ;
 exerciţi respiratorii de 2 ori pe zi ;
 obligarea pacientului să scipe, provocarea tusei ;
 asocierea aerosolilor cu antibiotice cu aerosoli cu produse fluidizante
ale secreţiilor bronşice .
e) lupta împotriva distensiei digestive :
Toate intervenţiile chirurugicale abdominale sunt urmate de pareze
intestinale, cu retenţie de gaze şi lichide intestinale . Acestea sunt de scurtă
durată, nedepăşind 3 zile . Aceasta distensie abdominală devine nocivă
când se prelungeşte şi antrenează întârziera tranzitul intestinal, împiedică o
alimentaţie normală şi favorizează eviscerare postoperatorie .
Până la reluarea tranzitului intestinal, se practică tubul de gaze,
clisme evacuatoare mici şi repetate, purgative uşoare care favorizează
reluarea funcţiilor intestinale . Se administrează şi produse care favorizează
reluarea pristaltismului intestinal sau în anumite cazuri se instalează o
aspiratie continuă cu o sondă gastroduodenală .
f) lupta împotriva stazei venoase :
La bolnavii imobilizaţi la pat, lupta contra stazei venoase se va
efectua prin mişcări active si contracţii musculare statice ale membrelor
inferioare alternate cu perioadele de repaus (10 contracţii succesive -
pauză) repetate de mai multe ori pe zi, prin flexia şi extensia degetelor de la
piciore, flexia si extensia genunchilor, mişcări de pedalare în pat, antrenând
şi circulaţia şoldului .
Sculatul din pat precoce reprezintă metoda cea mai eficace pentru
prevenirea complicaţiilor venoase
În afara contraindicaţiilor, toţi operaţii se vor ridica din pat în seara
zilei intervenţiei sau a 2 zi dimineaţa .
Această metodă este benefică deoarece favorizează şi amplitudinea
respiratorie, ventilaţia pulmonară, tusea şi expectoraţia, accelerează
reluarea tranzitului intestinal şi influenţează în mod pozitiv psihicul
bolnavului .
Înainte de ridicarea din pat se va verifica dacă pacientul nu prezintă
edeme ale membrelor inferioare, se va masura T.A.tensiunea arterială
culcat şi în ortostatism .
Ridicarea se va face treptat şi cu ajutorul asistentei medicale .
g) lupta împotriva complicaţiilor de decubit : escarele - sunt
produse de o imobilizare la pat de o lunga durata .
Pentru a preveni apariţia escarele :
 lenjeria de pat şi de corp permanent curată, uscată şi bine întinsă,
fără cute, fără frimituri pe pat ;
 mentinerea curată şi uscată a pielii, care după baie se va unge ;
 schimbarea de poziţie - la fiecare 2 ore ;
 masajul regiunilor expuse escarelor ;
 folosirea saltelelor anti escare .
h) rehidratarea :
După intervenţii chirurgicale, în speial pe tubul digestiv, alimentaţia
normală se reia după o perioadă relativ lungă . Până la reluarea acesteia
este necesar să se administreze o raţie hidrică, electrolitică şi calorică
suficient acoperirii necesităţilor cotidiene .
Necesităţile de apă ale organismului sunt, în medie 2000-2500 ml pe
zi .
Această cantitate va fi furnizată sub formă de :
- ceai 300 ml în prima zi administrate cu linguriţa ;
500 ml a 2 zi;
1000 ml a 3 zi;
- perfuzii - rehidratare venoasă completează necesitatea zilnică, se va
ţine cont de starea cardiacă şi renală a operatului, iar ritmul picaturilor nu va
fi rapid .
Perfuziile venoase aduc organismului necesarul de apă, electroliţi şi
calorii .
Eficacitatea rehidratării va fi controlată prin cantitatea de uronă
eliminată, prin curba diurezei .
i) alimentaţia şi realimentaţia :
În cazurile simple, de chirurgie obişnuită se va ţine cont de
următoarele principii :
 bolnavul va bea lichide atunci când nu vomită ;
 va mânca după ce a avut scaun precoce sau după emisia de gaze ;
 nu va consuma fructe crude sau glucide în exces .
În ziua operaţiei, pacientul va bea apă cu linguriţa, rehidratarea fiind
completată cu perfuzii .
 După 24 ore va primi - ceai, citronade, zeamă de supă de zarzavat. a
2 zi - ceai, citronadă îndulcită, lapte cu ceai zeamă de la supa de zarzavat,
a 3 zi - iaurt, fidea sau tăieţei cu lapte, piure de cartofi, biscuiţi .
După reluarea tranzitului intestinal : carne de pui , peşte alb şi se
revine treptat la alimentaţia obişnuită : cremă de lapte, concentart de lapte,
zahăr (1700 calorii) .
În cazuri speciale - o anorexie rebelă sau vărsături realimentarea este
deficită şi alimentele vor fi mixate, mesele vor fi servite în cantităţi mici,
repartizate în 6-7 reprize, cu valoare calorică mare .
În cazul alimentării prin sondă nazală permanentă se vor folosi soluţii
nutritive ce ajung până la 3000 decalorii : ou crud, lapte, zeamă de carne,
carne mixată .
Câteva precauţii prin alimentaţia prin sondă :
 ritmul curgerii lichidului trebuie să fie acelaşi ca la perfuzie ;
 se testează treptat toleranţa la alimentele introduse ;
 alimentele trebuie menţinute la temperatura corpului ;
 la sfârşit se va introduce apă, atât pentru curăţirea sondei cât şi
pentru a se administra necesarul apă .
MODULUL 51 –CONDUITA ÎN URGENŢE MEDICO-CHIRURGICALE

1. SOCUL ANAFILACTIC
Apare in cursul reactiilor alergice imediate si grave in urma:
- alergiei medicamentoase;
- alergiei la unele substante chimice;
- intepaturii de insecte;
- alergiei alimentare.

In socul anafilactic are loc o exudatie mare de lichid interstitial, care alaturi de vasodilatatie determine
prabusirea TA si poate provoca moartea bolnavului, daca nu se intervine la timp.
Problemele bolnavului:
 debutul este brusc la cateva minute dupa administrarea substantelor;
 stare de rau general;
 semne cutanate: eruptii, eriteme difuze insotite sau nu de prurit, urticarie,
edem al fetei si pleoapelor;
 manifestari respiratorii: edem laringian, sindrom de insuficienta respiratorie
acuta, crize de dispnee;
 tulburari cardiovasculare: hipotensiune arteriala, puls tahicardic, cianoza;
 tulburari neurologice: anxietate, tuse, acufene, vertij, coma;
 manifestari digestive: greata, varsaturi, dureri, diaree.
 Diagnosticarea - are o mare importanta cunoasterea medicamentului,
alimentului care a produs socul.

Obiective:
 Pacientul să prezinte confort fizic nealterat
 Pacientul să prezinte respiraţie normală
 Pacientul să prezinte tegumente şi mucoase integre
 Pacientul să prezinte scaune normale
 pacientul să prezinte diminuarea semnelor anxietăţii

Interventii de urgenta pentru salvarea vietii pacientului:

Atenţie !! Adrenalina este medicamentul de elective in socul anafilactic

 Aplicarea de garouri : cand socul a fost declansat de o injectie intradermica, sc, im sau de o
de intepatura de insect intr-o extremitate, se face acelei extremitati.
 In jurul locului inocularii se injecteaza 0,5 - 1 mg de Adrenalina 1 %o diluata in 10 ml ser
fiziologic.
 Corticoizi se administreaza numai dupa administrarea de adrenalina
 In caz de hipovolemie se administreaza substituienti de plasma concomitant cu
solutiielectrolitice
 Pozitia bolnavului este Trendelenburg pentru a impiedica ischemia cerebrala;
 Intubatie orotraheala (IOT) de catre medicul anestezist pentru ventilatie artificiala in caz de
spasm laringian sau bronhospasm prelungit;
 Oxigenoterapie 6 - 8l/min;
 Traheostomia in caz de asfixie prin edem glotic daca nu se poate aplica manevra de intubatie;
 Bolnavul trebuie sa fie monitorizat 24 h din 24 h pentru a nu reaparea stari de alergie.
Medicamente administrate in soc anafilactic
 Adrenalina 0,5 - 1mg S.C. este medicamentul de elective in socul anafilactic
 Hemisuccinat de Hidrocotizon - 250 mg, doza de atac I.V. lent, se continua in perfuzie pana la
500-1000 mg/24 h;
 Dextran 70, ser glucozat5% in perfuzie I.V.;
 Miofilin 1 fiola lent I.V. in bronhoconstrictie severa;
 Bronhodilatatoare spray - aerosoli;
- Antihistaminice cu scop preventiv.

2. ARSURILE: ELECTRICE, TERMICE, CHIMICE RADIAŢII

Arsurile termice:
Arsura este o boala chirurgicala generala si locala, actual sau potential grava, cu evolutie stadiala bine
determinate, grevata de aparitia complicatiilor.
Pentru a aprecia gravitatea unei arsuri, trebuie stabilite doua elemente esentiale: suprafata arsa si
profunzimea.
Gradul de profunzime al arsurii se apreciaza in functie de cat de afectate sunt componentele
structurale ale pielii normele.
S-a adoptat impartirea arsurilor in patru grade:
 Arsura de gradul I este consecinta distrugerii straturilor superficiale ale epidermului si se
caracterizeaza clinic prin eritem, edem, caldura locala si senzatie de usturime.
 Arsura de gradul II sunt distruse toate straturile epidermice si, pe portiuni variate ca intindere,
celule din stratul germinal bazal, dar membrana bazala a epidermului ramane intacta. Tratata correct
se vindeca fara sechele.
 Arsura de gradul III se caracterizeaza prin faptul ca degajarea energetica distruge intreg
epidermul si ajunge in grosimea dermului, lezand direct plexul capital dermic intermediar.
 In arsura de gradul IV este distrusa toata grosimea tegumentului si apare escara de gradul IV.

Prognosticul depinde de gravitatea si evolutia leziunii locale, aparitia sau nu a complicatiilor si

corectitudinea tratamentului.
Evolutia arsilor este marcata de mai multe perioade: perioada primelor 3 zile, perioada primelor 3
saptamani, perioada de pana la 2 luni.
Complicatiile depind de gravitatea arsurilor si pot fi generale sau locale. Complicatiile generale
variaza in raport cu perioada evolutiva.
Arsurile chimice:
In general, agentii chimici exercita o actiune pur fizica de deshidratare si o actiune fizico-chimica, mai
lenta, care altereaza proteinele si procesele enzimatice celulere.
Acizii determina deshidratarea brutala a tesuturilor vii cu precipitarea proteinelor si degajarea de
caldura.
Bazele produc deshidratarea si de degradarea proteinelor si saponificarea grasimilor.
Arsurile prin fosfor si magneziu sunt asemanatoare arsurilor termice pentu ca, pe langa actiunea
chimica, aceste elemente degaja in contact cu tesuturile vii o mare cantitate de caldura. Leziunile sunt
deosebit de penetrante.
TRT: arsurilor chimice este atat local cat si general. Trt local: = cel mai eficace este irigatia precoce,
abundenta si indelungata cu apa sterile ( exceptand arsurile cu oxid de calciu). Trt general: = este
asemanator cu cel al arsurilor termice.

Arsurile electrice:
= produc lez atat la suprafata cat si in profunzimea organismului. Tesuturile sunt distruse prin
mecabism termic. Gravitatea lez depinde de: tensiuneaa curentului, intensitatea curentului, rezistenta
la punctual de contact, rezistenta la punctual de iesire, durata contactului, traseul curentului in corp.
Clinic:
Distrugere tisulara este maxima la punctele de intrare si de iesire din organism. In aceste
regiuni apare o zona neagra, reactracta. Pot aparea si lez la distanta de punctul de intrare si de iesire
din organism.
Daca sunt interesate vase importante, apar gangrene. Pot aparea o serie de tulb generale
dominate de stopula cardio-respirator. Evolutia escarelor este exrensiva. Infectia este constanta.
Tratament: este general si local. Trt general este asemanator tratamentului antisoc al arsurilor
termice. Trt local consta in necrectomii, debridari largi, amputatii etc.
2. STOPUL CARDIO-RESPIRATOR
Oprirea respiraţiei (stopul respirator) şi oprirea inimii (stopul cardiac), adică încetarea, atât a
funcţiei respiratorii, cât şi a funcţiei cardiace, duc la stopul respirator (sau sincopă
cardiorespiratorie), care corespunde morţii clinice.
Oprirea într-o prima etapă a respiraţiei (stopul respirator) fără oprirea inimii, deci cu prezenţa pulsului
bun la artera carotidă, permite pe un interval variabil (3-10 minute sau chiar 12 minute) ca reanimarea
respiratorie să aibă succes.
Stopul cardiac este urmat invariabil şi de stopul respirator în 20-30 de secunde.
Din punct de vedere practic, înseamnă că există reanimare respiratorie fără masaj cardiac, în opriri
accidentale ale respiraţiei cu hemodinamică (circulaţie sanguină) păstrată, dar nu există masaj cardiac
fără respiraţie artificială, pentru că, odată cu stopul cardiac se opreşte rapid şi respiraţia.
Moartea clinică începe odată cu stopul cardiac, care determină şi oprirea circulaţiei cerebrale. Este
deosebit de important de ştiut că, moartea clinică este un proces reversibil şi victima poate reveni
complet la o viaţă.
Moartea clinică (intervalul în care se poate începe resuscitarea cardiorespiratorie cu unele şanse)
durează 3-4 minute. Orice întârziere în acordarea primului ajutor eficient duce, după acest interval,
datorită lipsei de oxigen în creier, la moartea biologică, adică la moartea definitivă, ireversibilă a
victimei (leziuni ireversibile în creier şi alte organe, midriază fixă, apariţia petelor cadaverice).
Rezultă, că în cadrul unui stop cardiorespirator salvatorul trebuie să intervină cu cea mai mare grabă,
în scopul de a preveni transformarea unui fenomen reversibil (moartea clinică) într-unul ireversibil,
care este moartea biologică.
Semne ale victimei (clinice):
- oprirea mişcărilor respiratorii, toracice şi abdominale
- încetarea bătăilor inimii
- absenţa pulsului la carotidă
- paloarea extremă a tegumentului
- globii oculari imobili (midriază)
- relaxarea completă a musculaturii, inclusiv a sfincterelor, ceea ce duce la
pierderi necontrolate de urină şi materii fecale.
Înainte de a începe reanimarea cardiorespiratorie, salvatorul se va asigura foarte rapid, fără a pierde
timp preţios, dacă este într-adevăr vorba de oprire cardiacă, prin:
- controlul pulsaţiilor cardiace (puls carotidian, femural)
- controlul respiraţiei prin: semnul oglinzii (se pune în faţa buzelor oglinda, care nu se va aburi, când
nu există respiraţie); se va încerca ascultarea respiraţiei direct, lipind urechea de toracele victimei
pentru a sesiza mişcarea aerului sau se va urmări mişcarea unei foiţe de ţigară sau a unui tifon (care
nu se va mişca în caz de stop respirator).
Manevrele de reanimare încep cu eliberarea căilor aeriene superioare (gură, nas, faringe). Fără căi
aeriene libere, permeabile, orice efort de reanimare devine inutil. Semnele obstruării acestora:
absenţa mişcărilor respiratorii normale, dificultate zgomotoasă în respiraţie, balans între torace şi
abdomen, lipsa curentului de aer la nas sau gură, învineţire. La accidentaţii fără cunoştinţă, obstrucţia
se face cel mai frecvent prin cădera limbii dacă accidentatul este culcat pe spate sau prin prezenţa
corpilor străini (sânge, secreţii, apă). Eliberarea căilor aeriene este suficientă deseori, pentru ca
victima să-şi reia respiraţia (fără să mai fie nevoie de respiraţie artificială).
Se poate obţine eliberarea căilor respiratorii prin aşezarea în poziţii diferite (lateral - oferă cea mai
mare securitate pentru victimă. Salvatorul îngenunchiază lateral de victimă şi fixând cotul şi
genunchiul opus al acestuia, îl întoarce cu o singură mişcare pe partea laterală. Atenţie: manevra este
contraindicată în unele leziuni - fracturi de coloană, unele leziuni ale peretelui toracic, etc.).
Tehnica efectuarii resuscitării cardiorespiratorii trebuie corect însuşită, cu respectare riguroasă a
succesiunii timpilor de execuţie, după formula:

HELP ME: - AJUTOR

H - hiperextensia capului: se trece o mână pe sub gâtul victimei şi i se ridică ceafa, iar cu a două
mână, aşezată pe frunte, se împinge capul spre spate, apoi se introduce un sul improvizat dintr-o
haină sau o pătură sub umerii victimei.

E ? eliberarea căilor respiratorii: prin curăţarea cu degetele, înfăşurate într-o batistă sau cu un tampon
improvizat dintr-o baghetă de lemn sau de metal, înfăşurată cu o batistă. În cazul în care căile aeriene
sunt astupate de corpi străini (mai frecvent la copii ? bile, nasturi, fragmente de os), se ridică copilul în
sus de picioare, i se deschide gura şi se aplică câteva lovituri uşoare între omoplaţi. La adulţi loviturile
se aplică aşezându-i culcat pe o parte.
L - luxarea mandibulei, apăsând pe unghiurile exterioare ale mandibulei cu ultimele patru degete de la
ambele mâini, iar policele pe bărbie; se proiectează mandibula înainte, în aşa fel încât arcada dentară
inferioară să o depaşească pe cea superioară. La sugari şi la copiii mici hiperextensia capului nu
dezobstruează glota, dimpotrivă, poate agrava obstrucţia; în aceste cazuri se va susţine numai
mandibulal, sau se va luxa anterior, fără hiperextensia capului.

P ? pensarea nasului, cu policele de la ambele mâini sau cu mâna stângă.

După aceasta pregătire, salvatorul trage aer adânc în piept, îşi ţine respiraţia în inspiraţie profundă,
apoi aplică repede, cu gura larg deschisă, buzele peste gura întredeschisă a victimei şi insuflă cu
putere aerul din plămânii sau în căile respiratorii ale victimei. Circumferinţa buzelor sale trebuie să
acopere buzele victimei pentru a împiedica pierderile de aer la comisurile bucale. Aceasta succesiune
de respiraţii re repetă de 14-16 ori pe minut pentru a fi eficientă. De regulă, la adulţi se insufla cu forţa,
la copii mai uşor, iar la sugari foarte uşor, cu deosebită grijă (se pot produce rupturi de alveole de
plămâni).

ME ? masajul cardiac extern: se aplică transversal podul palmei uneia dintre mâini (de obicei stânga)
pe 1/3 inferioară a sternului, iar cealaltă palmă se suprapune perpendicular pe prima. Cu cele două
mâini suprapuse şi cu braţele întinse, ajutându-se de greutatea corpului, salvatorul exercită presiuni
ritmice asupra sternului. Fiecare compresiune va fi bruscă şi scurtă (aproximativ o secundă) şi va
exercita o presiune verticală a sternului spre coloana vertebrală, în aşa fel ca sternul să fie înfundat cu
aproximativ 5-6 cm. Se apasă numai cu podul palmei, degetele fiind ridicate pentru a se evita
comprimarea coastelor. După fiecare compresiune sternul este lăsat să revină în poziţie iniţială, fără
să se ridice mâinile de pe sternul victimei. Dacă este un singur salvator se fac două insuflaţii urmate
de 12-14 compresiuni, dacă sunt doi salvatori unul face o insuflaţie, celălalt face 5 compresiuni
sternale.
La copii se poate comprima cu o singură mână, iar la copiii mici, cu 1-2 degete, în ritm de 80-100 de
compresiuni pe minut. Masajul cardiac trebuie executat până la reluarea bătăilor inimii. După 50-60 de
minute de resuscitare la o victimă la care semnele care caracterizează instalarea morţii biologice nu
se remit, manevra de resuscitare trebuie întreruptă.
Eficienţa ventilaţiei artificiale şi a masajului cardiac extern se apreciază prin:
- apariţia pulsului la vasele mari (carotida, femurală)
- apariţia reflexului la lumină, prin lipsa rigidităţii globului ocular
- recolorarea tegumentelor.
Chiar dacă victima îşi reia activitatea respiratorie şi cardiacă, este interzisă ridicarea lui până la
venirea ambulanţei.

3. COLAPSUL PERIFERIC
Colaps periferic = insuficienţă circulatorie acută, datorită unui dezechilibru ntre volumul
sângelui circulant şi capacitatea vaselor sanguine, ce se " racterizează prin imposibilitatea
sistemului circulator de a asigura sângele la suturi şi organe.
Recunoaşterea stării de colaps. Indiferent de natura sa, starea de colaps poate recunoscută
datorită următoarelor
Semne subiective şi obiective:
 bolnavul inert, somnolent, în stare de prostraţie sau agitaţie;
 tegumente palide de culoare pământie, transpiraţie;
 extremităţi reci, palide, uneori cianotice;
 fruntea acoperită cu transpiraţie rece;
 puls foarte tahicardie şi greu perceptibil (mic);
 T.A. maximă coborâtă sub 100 mmHg şi chiar sub 70-80 mmHg;
 tahipnee;
 hipotermie;
 uneori vărsături, diaree;
 anurie sau oligurie, sete accentuată.
 Bolnavul, aflându-se într-o stare extrem de gravă, dacă nu i se acordă imediat tratamentul
corespunzător şi energic, moare.
Asistenta trebuie să ştie să intervină de urgenţă până la transportarea bolnavului în spital
sau până la venirea medicului.
2.1.1. CONDUITA DE URGENŢĂ ÎN AFARA SPITALULUI

Obiective Măsuri de realizare

1. Suprimarea cauzei 1.1. Combaterea durerii, hemoragiilor, a pierderilor de lichide, prin metodele
determinante cunoscute.
2. Transportul 2.1. Transportarea bolnavului culcat pe brancardă chiar în poziţie declivă, cu
bolnavului la spital capul mai jos, pentru a favoriza irigaţia sistemului nervos central.
2.2. în vederea aceluiaşi scop se poate utiliza metoda autotransfuziei, prin
înfăşarea cu feşi elastice a membrelor pornind de la extermitatea lor distală, sau
ridicarea gambelor.
3. Asigurarea 3.1. înlăturarea cordonului, cravatei, descheierea cămăşii.
ventilaţiei pulmonare 3.2. îndepărtarea mucozităţilor din cavitatea bucală şi farin- giană.
3.3. Oxigenoterapia.
4. Stimularea 4.1. Administrarea de băuturi calde (ceai, cafea).
circulaţiei periferice
5. Măsuri de menţinere 5.1. încălzirea progresivă şi cu prudenţă prin învelirea cu pături încălzite,
a temperaturii corpului termofoare, sticle cu apă caldă în jurul corpului.
ATENŢIE! Cald ura
aplicată rapid şi intens
ar putea accentua
stările de i şi colapsul.

2.1.2. ÎNGRIJIRILE ACORDATE ÎN UNITATEA SPITALICEASCĂ

Dată fiind gravitatea extremă a stării de insuficienţă circulatorie periferică, va fi pregătită în
permanenţă trusa de prim ajutor cu aparatele, instrumentele şi medicamentele necesare
combaterii colapsului (vezi fişa 2.15 - şocul).

Obiective Măsuri de realizare

1. Asigurarea condiţiilor 1.1. Camera în care se aşază bolnavul trebuie să fie mică, liniştită,
de îngrijire temperatura 18-20°C, bine ventilată.
1.2. Patul trebuie amplasat astfel încât să fie accesibil din toate laturile.
1.3. Asistenta se va îngriji ca stativele pentru perfuzii, transfuzii, aparatura
cu oxigen să fie plasate în apropierea patului.
2. Asigurarea repausului 2.1. Bolnavul va fi aşezat în pat în poziţie declivă prin
fizic şi psihic înclinarea patului cu capul în jos.
2.2. Asistenta medicală nu va lăsa bolnavul nici un moment, şi
printr-o atitudine blândă trebuie îndepărtată neliniştea
bolnavului asupra gravităţii stării lui.
3. Umplerea patului 3.1. Se va efectua puncţia la una sau două vene accesibile.
vascular în raport cu cauza 3.2. Va recolta sânge pentru probe de laborator (hematocrit,
declanşatoare
ATENŢIE! Punctia
venoasă este deosebit de
dificilă din cauza vaselor
colábate, asistenta va avea
pregătită şi o trusă pentru
denudarea venei .
4. Micşorarea patului
vascular
ATENŢIE! Asiste nta
trebuie să ştie că în aceste
situaţii medicaţia
vasopresoare ai după
umplerea vasculară se va
utiliza num şi numai la
indicaţia medicului.
5. Supravegherea şi în-
grijirea permanentă a
bolnavului
hemogramă, grup sanguin etc.).
3.3. Asistenta va institui perfuzia (transfuzia) cu soluţiile indicate de medic:
în hemoragii = sânge; în transsudate = plasmă sau substituenţi (soluţii
coloidale: Dextran, Marisang), în cazuri de vărsături, diaree, transpiraţii etc.
= soluţii crista- loide (ser fiziologic, soluţie glucoza 5%, sol. Ringer etc.).
3.4. Asistenta va supraveghea bilanţul hidric ţinând cont de intrările şi
pierderile de lichide.
4.1. Asistenta va avea pregătite medicamente vasopresoare (adrenalină,
noradrenalină, isuprel, dopamină, hemisuccinat de hidrocortizon).
4.2. Pentru micşorarea permeabilităţii vasculare se pregătesc
vit. C, clorura de calciu, H.H.C.
5.1. După ieşirea din colaps bolnavul va fi supravegheat atent de asistentă şi
în următoarele 24 ore, prin măsurarea şi înregistrarea pulsului, T.A. la 20-30
minute, respiraţiei, temperaturii, diurezei.
5.2. La nevoie, se asigură permeabilizarea căilor respiratorii, oxigenoterapia
şi încălzirea bolnavului cu termofoare, sticle cu apă caldă.
5.3. Din momentul în care tensiunea arterială începe să crească şi bolnavul
nu varsă, hidratarea poate fi continuată pe cale orală.
5.4. Este necesară repetarea zilnică a analizelor pentru
verificarea echilibrului biologic.
5.5. Asistenta serveşte bolnavul la pat până la vindecare, când
nu mai există pericolul recăderii.

2. INTERVENŢII SPECIFICE:
1. Dezobstrucţia căilor aeriene
Dezobstructia neinstrumentala a cailor respiratorii superioare

Reanimarea bolnavului cu insuficienta respiratorie acuta presupune in primul rand asigurarea

permeabilitatii cailor aeriene de care depinde ventilatia si oxigenarea adecvata a pacientului. Caile
aeriene includ nazofaringele si orofaringele, laringele si traheea, bronhiile cu toate subdiviziunile si
alveolele. Se subimpart in caile respiratorii superioare (supraglotice) si caile respiratorii inferioare
(subglotice).

Dezobstructia cailor respiratorii superioare se poate efectua fie neinstrumental (manual), fie
instrumental.
Neinstrumental
Obstrucţia cailor aeriene înseamnă blocarea cailor aeriene superioare cu un bol alimentar sau
un corp străin. Victima se va sufoca. Obstrucţia poate fi incompletă sau completă. Dacă victima este
conştientă va indica acest lucru prin semnul ’’universal’’ de detresa respiratorie, prinderea gâtului cu o
mâna sau cu ambele mâini.
Cea mai frecventă cauza de obstrucţie a căilor aeriene este limba. Manevra de hiperextensie
a capului şi ridicarea bărbiei poate duce la dezobstrucţia caii aeriene. Dacă un corp străin blochează
calea aeriană, trebuie să folosim o altă tehnică pentru a o elibera.
Resturile alimentare pot fi o altă cauză de obstrucţie, adulţii pot inhala chiar bucăţi mari de
carne, copii pot inhala bomboane, alune, etc. Mai pot introduce în gura diferite obiecte mai mici,
jucării.
Conduita:
1. Pacient conştient:
În cazul obstrucţiei incomplete respiraţia este zgomotoasă, pacientul este aplecat în faţă şi încurajat
să tuşească.
( Pasul 1). Dacă nu s-au eliberat căile respiratorii se efectuează 5 lovituri intrascapulare.
( Pasul 2 ).Daca aceasta nu da rezultate va trebui sa încercati o alta manevra, numita manevra
Heimlich, adica compresiuni abdominale. Se aplica atunci când obstructia devine completa. Apropiati-
va de victima din spate, cuprindeti-l pe sub brate, îndepartati picioarele, aseaza-ti o mâna la mijlocul
distantei dintre ombilic si apendicele xifoid, cu cealalta mâna prindeti mâna înclestata si faceti miscari
bruste înauntru si în sus.
( Pasul 3 ). Aceste miscari vor comprima diafragmul care la rândul lui va comprima plamânii si
presiunea creata în bronhii va arunca corpul strain în cavitatea bucala. Faceti aceste miscari pâna
eliberati caile aeriene.
2. Pacient inconştient:
Dacă victima devine inconştientă, întindeţi-o pe pământ şi începeţi manevrele de resuscitare. Etapele
în cazul obstrucţiei totale a căilor aeriene în cazul unei persoane inconştiente :
Verificarea nivelului de conştientă a victimei ;
Aşezarea victimei în decubit dorsal ;
Eliberaţi căile aeriene prin hiperextensia capului su subluxaţia mandibulei ;
Verificarea respiraţiei. Dacă nu respira se începe RCP ;
Dacă se observă corpul străin în cavitatea bucală, se deschide gura prinzând cu o mână bărbia şi cu
degetul mare de la aceeaşi mână se pensează limba. Cu degetul arătător de la mâna cealaltă
încercam să curăţăm cavitatea bucală;
Încercam să efectuaţi ventilaţii artificiale.

2. RESPIRATIE ARTIFICIALA,
Scop :asigurarea unei cant coresp de oxigen la tesuturi prin combaterea hipoxiei
Surse de oxigen :
 statie centrala de oxigen
 microstatie
 butelie cu oxigen
Metode de administrare a oxigenului :
 prin sonda nazala
 prin masca
 ochelari pt oxigen : sunt prevazuti cu 2 sonde care se introduc in ambele nari ; se utliz la copii
si pac agitati
 cortul de oxigen : frecvent utilizat la copii
echipament necesar administrarii de oxigen :
 sursa de oxigen
 umidificator
 sonda nazala, cateter
 masca de oxigen
 material adeziv pt fixarea sondei intubatie orotraheala,
Pt respectarea timpilor folositi in resuscitarea cardiorespiratorie se fol formula mnemotehnica: HELP-
ME:
H- hiperextensia capului
E – eliberarea cailor respiratori
L – luxarea mandibulei inainte
P – pensarea nasului
ME – masaj extern
Tehnica:se asaza boln in d d, salvatorul se plaseaza in genunchi la capul victimei de partea stg sau dr
si executa metoda respectand timpii formulei mnemotehnice(HELP):
1. Hiperextensia capului:- dezobstruarea cailor aeriene,
2. Eliberarea cailor respiratori superioare:pemeabilizarea cailor respiratori
3. Luzarea mandibulei se poate realiza a.: mandibula se luxeza tragand-o inainte cu policele de la
mana stg facut carlig, o fixeaza in aceasta pozitie cu mana dr mentinanad gura semideschisa.
4. Pensarea nasului: se poate executa a.:
a) cu policele de la ambele maini penseaza narile( in cazul in care luxarea mandibulei s-a facut cu
ambele maini).In acest caz: fixarea unghiului mandibulei se face numai cu ajutorul ultimelor 3 degete
de la ambele maini, degetul al 4-lea este plasat pe barbie si participa la propulsia mandibulei
concomitent cu mentinerea gurii in pozitie semideschisa, iar cu policele de la ambele maini se
penseaza nasul.
b) cu mana stg (in cazul in care fixarea mandibulei se face cu mana dr).In acest caz, mana stg
eliberata,salvatorul poate asterne peste gura victimei un material de protectie(tifon) apoi penseaza
nasul.
c) cu pense speciale din truse de prim ajutor medical ale conducatorilor auto.
Repiratia ‘’gura la gura’’:dp aceast preg salvatorul trage aer in piept, isi retine resp in inspiratie
profunda(apnee voluntara), aplica repede gura larg deshisa, buzele peste gura intredeschisa a
victimei si unsufla cu putere aerul din plam sai in caile respiratorii ale victimei. Circumferinta buzelor
sale sa acopere buzele victimei, pt a impiedica pierderile de aer la comisurile bucale.Salvatorul se
ridica, face o noua inspiratie(in acest tp lasa libere nasul si gura, aerul iesind a din plam victimei), apoi
insufla din nou aer in plam victimei, repetand aceasta succesiune de 14 -16 ori pe min ( cand exista si
stop cardiac, concomitent se instituie si masajul cardiac).De regula, la adulti se insufla cu forta, la copii
mai usor, iar la sugari f usor, cu deosebita grija(se pot prod rupturi de alveole de plamani).
In tp insuflatiei se indreapta privirea asupra toracelui victimei, pt a aprecia eficienta respiratiei. Uneori
tehnica resp artificiale ‘’gura la gura’’ nu poate fi aplicata din anumite motive:
- gura victimei nu poate fi deschisa,
- exista leziuni care intereseaza cav bucala,
- fracturi ale mandibulei,
- gura salvatorului este mai mica decat a victimei.
Respiratia ‘’gura la nas’’: Ca tehnica se pastreaza in linii mari timpii de lucru descrisi la metoda ‘’gura
la gura’’.
Mandibula este sustinuta cu palma, iar salvatorul aplica gura sa pe nasul victimei, intriducand pe
aceasta cale aerul in plam victimei.
Cu obrazul, salvatorul acopera gura boln.La sugari si la copii mici este posibila simultan resp artif.
‘’gura la gura si la nas’’, deci salvatorul va putea cuprinde cu gura sa nasul si gura copilului.
Alte metode de respiratie artificiala:
- respiratie gura la masca,
- respiratie gura lasonda,
- respiratie cu aparate simple, portabile.
Aceste metode au avantaje asupra ventilatiei ‘’gura la gura’’ ca eficacitate si conditie igienica. Pt resp
gura la sonda se utiliz o sonda special confectionata(sonda Safar), care jumatate intubeaza cav
orofaringiana a victimei, iar cealalta jum. Ramane in afara, pt ca salvatorul sa poata insufla.
Respiratia gura lamasca se poate executa cu o masca ce intra in competenta unui aparat de ventilatie
artificiala.
In cazul respiratiei cu aparate portabile, mana dr. Ramane libera pt. A actiona pe burduf sau balonul
aparatului.
De retinut: respiratia artificiala trebuie continuata pana la reluarea miscarilor respiratori spontane
eficiente sau pana la unitatea spitaliceasca unde se poate institui ventilatia mecanica controlata.

3. MASAJUL CARDIAC EXTERN

ME ? masajul cardiac extern: se aplică transversal podul palmei uneia dintre mâini (de obicei stânga)
pe 1/3 inferioară a sternului, iar cealaltă palmă se suprapune perpendicular pe prima. Cu cele două
mâini suprapuse şi cu braţele întinse, ajutându-se de greutatea corpului, salvatorul exercită presiuni
ritmice asupra sternului. Fiecare compresiune va fi bruscă şi scurtă (aproximativ o secundă) şi va
exercita o presiune verticală a sternului spre coloana vertebrală, în aşa fel ca sternul să fie înfundat cu
aproximativ 5-6 cm. Se apasă numai cu podul palmei, degetele fiind ridicate pentru a se evita
comprimarea coastelor. După fiecare compresiune sternul este lăsat să revină în poziţie iniţială, fără
să se ridice mâinile de pe sternul victimei. Dacă este un singur salvator se fac două insuflaţii urmate
de 12-14 compresiuni, dacă sunt doi salvatori unul face o insuflaţie, celălalt face 5 compresiuni
sternale.
La copii se poate comprima cu o singură mână, iar la copiii mici, cu 1-2 degete, în ritm de 80-100 de
compresiuni pe minut. Masajul cardiac trebuie executat până la reluarea bătăilor inimii. După 50-60 de
minute de resuscitare la o victimă la care semnele care caracterizează instalarea morţii biologice nu
se remit, manevra de resuscitare trebuie întreruptă.
Eficienţa ventilaţiei artificiale şi a masajului cardiac extern se apreciază prin:
- apariţia pulsului la vasele mari (carotida, femurală)
- apariţia reflexului la lumină, prin lipsa rigidităţii globului ocular
- recolorarea tegumentelor.
Chiar dacă victima îşi reia activitatea respiratorie şi cardiacă, este interzisă ridicarea lui până la
venirea ambulanţei.