GYÖRGY SPIRÓ

P R A H

Comedie

Traducere şi adaptare de Zeno Fodor

1
Personajele:

FEMEIA

BĂRBATUL

2
Intr-un sat din apropierea unui mare oraş, bucătăria unei case în stare
înaintată de degradare. Se vede o verandă de sticlă, care a fost adăugată
construcţiei iniţiale. Aragaz cu butelie, un robinet în perete, o masă veche,
scaune şi bufet de bucătărie. In dreapta o uşă cu geamuri, care dă în
curte şi prin care se zăresc pomi şi tufişuri. Lângă uşă un jeţ vechi, din
nuiele împletite. Pe pervazele ferestrelor borcane cu gem şi un borcan
mare cu castraveţi puşi la murat. O femeie de vârstă medie, în rochie de
casă, şade la masă şi curăţă cartofi, aruncându-i apoi într-o oală cu apă.
Intră din dreapta, dinspre curte, un bărbat de vârstă medie, cu o plasă în
mână.

BĂRBATUL: Bună...
FEMEIA (ridicând ochii): Cât e ceasul?
BĂRBATUL: Cam două, două jumate... (Lasă plasa în jeţ şi se aşează pe
unul din scaune. Respiră greu, gâfâind.)
FEMEIA: M-am speriat, am crezut că am pierdut noţiunea timpului... Ce
e, ţi-e rău?
BĂRBATUL: Nu.
FEMEIA: Te-au dat afară?
BĂRBATUL: Nu.
FEMEIA: A falimentat fabrica?
BĂRBATUL: Nu.
FEMEIA: Atunci?
BĂRBATUL: Nimic... M-am gândit că ajunge pentru azi ...
Linişte.
FEMEIA: Din ce ajunge?
BĂRBATUL: Aşa... din toate.
FEMEIA (se ridică, umple cu apă o cratiţă şi o pune pe aragaz. In
picioare.) La ora asta nici nu e autobuz! Cu ce-ai venit?! Cu
marfarul?!
BĂRBATUL: Iar au furat din traverse şi... în curbă încetineşte atât de tare,
că aproape se opreşte...
FEMEIA: De câte ori te-am implorat să nu mai faci asta?!
BĂRBATUL: N-am mai făcut... numai acum...
FEMEIA: Ce exemplu le dai copiilor?!
BĂRBATUL: N-or să afle... Nu m-a văzut nimeni... N-avem nimic în

3
 casă?
FEMEIA: Ce s-avem?
BĂRBATUL: Ştiu şi eu... Vin, bere, palincă...
FEMEIA: N-avem. Ce-i cu tine?
BĂRBATUL: Nimic... (Se ridică, bea apă direct de la robinet.)
FEMEIA (cu reproş): Avem şi pahare!
BĂRBATUL (se reaşează): Ascultă... Trebuie să-ţi spun ceva... Stai jos.
FEMEIA: Deci tot s-a-ntâmplat ceva rău. (Se aşează.)
BĂRBATUL (cu vocea tremurândă): Problema e că... eu... de ceva timp...
eu joc... Joc la loto...
FEMEIA: Ce faci?
BĂRBATUL: Păi... cumpăr bilete... şi le completez...
FEMEIA: De ce?!
BĂRBATUL: Nu ştiu, mi-a venit... aşa, deodată... Cred că se poate câştiga
mult...
Pauză.
FEMEIA: De când faci asta?
BĂRBATUL: Păi... de când plătim rate...
FEMEIA: De mai bine de trei ani?!
BĂRBATUL: Păi...
FEMEIA: Tu eşti nebun.
BĂRBATUL: De ce, ai remarcat ceva? Au fost mai puţini banii de
coşniţă? De ani întregi mănânc pâine cu slană! Ţi s-a părut ceva
neobişnuit?
FEMEIA: Cu colesterolul tău!?
BĂRBATUL: Eu mănânc slană fără colesterol!
Linişte.
FEMEIA: Îţi stă mintea!
BĂRBATUL: Bine, gata, s-a terminat...
FEMEIA: Dai o mulţime de bani pe medicamente şi între timp înfuleci
slănină!?
BĂRBATUL: Ţi-am spus că s-a terminat! Niciodată n-o să mai mănânc
slănină!
FEMEIA: Cât ai tocat pe lună?
BĂRBATUL: Nu mult. Cincizeci-şaizeci... Din banii de buzunar!
FEMEIA: Eu economisesc fiecare bănuţ, iar tu...
BĂRBATUL: Ţi-am spus, gata, niciodată de-acum înainte...
FEMEIA: Ar trebui să fii arătat ca o ciudăţenie, ca femeia cu barbă!

4
BĂRBATUL: Am câştigat! Am câştigat lozul cel mare! (Linişte.) Ne-au
ieşit toate cele şase numere!
Linişte. Bărbatul izbucneşte în plâns. Femeia priveşte consternată.
Linişte.

BĂRBATUL (se smiorcăie şi zâmbeşte, sare în picioare, umblă sus-jos):

Tragerile sunt duminica, se transmit şi la televizor, dar eu nu m-am
uitat niciodată, nu puteam, şi tu, şi copiii vă uitaţi la altceva, ar fi dat
de bănuit... Totdeauna luni mă uitam, în oraş. Nu cumpăram ziarul,
îl răsfoiam doar la chioşc şi-l dădeam înapoi... Vânzătorul mă lăsa,
se obişnuise... Dar azi am uitat... Nu mi-am amintit că e luni...
Pentru că ieri am fost de serviciu... Doar la prânz mi-am dat seama,
am văzut pe masă un ziar de azi, în faţa veceului, lângă
scrumieră... M-am uitat, şi... Dumnezeule!
Linişte.
FEMEIA: Cât?
BĂRBATUL: Peste zece milioane!
Linişte.
FEMEIA: De obicei sunt peste treizeci.
BĂRBATUL: Numai dacă se face report multe săptămâni la rând! Nu de
mult a câştigat unul aproape treizecişicinci de milioane... Nu-ţi
ajung zece milioane?!
Linişte.
FEMEIA: Zece milioane!... (Linişte.) Arată-mi!
BĂRBATUL: Nu l-am adus, dar am văzut ştirea pe pagina întâi...
FEMEIA: Biletul!
BĂRBATUL: A! (Îşi scoate portofelul din buzunarul interior al
sacoului.) L-am pus aici, în buzunarul interior... Am încheiat şi
nasturele, ca nu cumva tocmai acum... Nasturele de jos lipseşte,
uite, acum văd... L-am ţinut strâns tot timpul, mi-a şi amorţit
braţul... Chiar şi în vagon, printre nişte saci care miroseau
îngrozitor...
Miroase mâneca sacoului, dă din cap nemulţumit, scoate din portmoneu
biletul îndoit în două, îl pune pe masă, îl netezeşte.
FEMEIA: Să-l văd...
BĂRBATUL: Cu mâna udă, nu!
FEMEIA (sare în picioare, îşi şterge mâinile în şorţul de bucătărie, caută
ochelarii, şi-i pune, se reaşează, ia biletul în mână cu mare grijă, îl

5
 priveşte): Pe bucăţica asta de hârtie primim un milion?
BĂRBATUL: Zece milioane! Zecemilioane cincizecişitreidemii
patrusutedouăzeci.
FEMEIA: Pe fiţuica asta?
BĂRBATUL: Pe asta!
FEMEIA: De necrezut...
BĂRBATUL: De ce, şi banii sunt tot din hârtie!
FEMEIA: Dar sunt bani!
BĂRBATUL: Şi ăsta e bani.
FEMEIA: Cine o să creadă că ăsta e bani?
BĂRBATUL: Ăia, de la bancă, atunci când o să ni-i dea...
Femeia se ridică brusc, se reaşează, se scormone în păr.
BĂRBATUL: Am încuiat veceul, săptămâna trecută i-au reparat zăvorul,
şi am scos biletul... Am jucat mereu aceleaşi numere, într-una din
combinaţii erau anii noştri de naştere, al tău, al meu, al copiilor, al
tatei şi al mamei... Şi chiar combinaţia asta...Tocmai asta!...
FEMEIA: Bine, bine, numai nu te agita prea tare, cu tensiunea ta!
BĂRBATUL (gâfâind): Am ameţit, m-am speriat nu cumva să-mi cadă
biletul în veceu şi să trag apa peste el... L-am pus în portmoneu...
Vezi, a meritat să cumpăr portmoneul!
FEMEIA: Din piele!
BĂRBATUL: Din piele! Ăsta îl scoţi mai uşor dacă-l scapi în... Stăteam
în veceu, eram leoarcă de transpiraţie, inima îmi bătea ca un
ciocan... Ştiam că dacă-l scap în budă se spălăceşte scrisul şi nu mi-l
mai primesc... Mi-a venit să râd: tocmai acum să dau ortul popii?!
Că ceea ce simţeam, era ca un infarct... Am lăsat jos capacul, m-am
aşezat, am stat un timp, am respirat adânc... Mi-era teamă că n-o să
pot trage zăvorul, şi nu vine nimeni... Intre uşă şi tavan spaţiul
e îngust, n-o să pot ieşi, o să mor de foame... (Linişte.) Am ieşit din
veceu, dar de pe coridor a trebuit să dau fuga înapoi, m-a apucat
cufureala... Apoi m-am dus să lucrez, dar abia mă puteam ţine pe
picioare, ceilalţi au văzut că azi eu n-o să mai încarc, mi-au zis să
merg acasă, o să recuperez altă dată... Tot drumul am tremurat de
groază că o să mi-l fure din buzunar... Tocmai acum!...
Fiecare om pe care-l întâlneam mi se părea un hoţ... Cred că toţi mă
credeau beat, că de aia umblu clătinându-mă... Nu-ţi poţi închipui
prin ce am trecut!...
FEMEIA: Să dea bani pe fiţuica asta!...

6
BĂRBATUL: Trebuie să-l ascundem... Ar fi îngrozitor să ne spargă casa
tocmai acum... Unde să-l pun? Undeva unde să nu-l găsească, unde
nu poate să ardă în caz de incendiu... La dracu... Nu mai sunt în
stare nici să gândesc...
FEMEIA: In zaharniţă, tot e goală, niciodată n-am folosit-o...
BĂRBATUL: Nu e bine... Cineva o scapă, se sparge şi biletul se poate
deteriora...
FEMEIA: O împăturim într-o folie şi o punem în cutia de cafea... Tot n-o
folosim, e goală...
BĂRBATUL: Bine, dar să nu uităm că e acolo...
Femeia rupe o bucată de folie transparentă de nylon, împătureşte cu grijă
biletul în ea, de pe poliţa de jos a bufetului ia cutia de cafea, o deschide, o
miroase, pune biletul înăuntru, închide capacul şi pune cutia înapoi pe
poliţă.
BĂRBATUL: Pune-o mai sus...
FEMEIA: De ce?
BĂRBATUL: De-aia...
Un moment de linişte. Femeia pune cutia pe poliţia cea mai de sus.
FEMEIA: E bine?
BĂRBATUL: Bine...
FEMEIA: O să observe copiii că nu e la locul ei...
BĂRBATUL: Cum să observe, ei nu beau cafea.
Femeia se reaşează. Privesc amândoi, în deplină tăcere, la cutia de cafea.
BĂRBATUL: Bine că e atât de veche. De unde e?
FEMEIA: Tăticu a adus-o din Iugoslavia, în anii ’70, când a fost acolo cu
mămica pentru o săptămână... Era cu cacao... Cadou pentru mine...
Numai eu primeam din ea... Scrie pe cutie: CACAO PRAH... L-am
întrebat, ce e aia prah... Tăticu n-a ştiut... O fi însemnând cacao
praf?... Am aruncat multe vechituri, dar cutia asta nu... (Linişte.)
Dacă vin hoţii, cu asemenea cutii încep...
BĂRBATUL: Aici n-au venit niciodată hoţii. Tocmai aici?!... Ce-ar găsi
aici un hoţ?! Aragazul şi butelia?
Linişte.
FEMEIA: Eşti sigur că ai văzut bine? Alea sunt numerele?
BĂRBATUL: Le-am verificat de douăzeci de ori!
FEMEIA: Şi sunt pe săptămâna asta?
BĂRBATUL: Asta! Uită-te, dacă nu crezi!Femeia se ridică şi se
îndreaptă spre bufet.

7
BĂRBATUL: La televizor uită-te, pe teletext, la paginile 870 şi 871...
FEMEIA: Tu te-ai uitat deja?
BĂRBATUL: Unde să mă fi uitat? Am văzut în ziar...
Femeia iese în goană spre stânga. Linişte.
GLASUL FEMEII: Cum trebuie pornită drăcia aia?!
Bărbatul se ridică şi iese spre stânga.
VOCEA FEMEII: Ei? Ei?
VOCEA BĂRBATULUI: Aşteaptă, caut paginile, porcăria asta o ia mereu
de la capăt... Indată... Asta e!...
VOCEA FEMEII: Uite numerele! Adu biletul, adu biletul!
VOCEA BĂRBATULUI: E în cutia de cafea, tocmai l-am pus acolo!...
Notează–ţi numerele, dacă nu crezi. Dar ţi-am spus că sunt anii
noştri de naştere...
VOCEA FEMEII: Unde mi-s ochelarii?!
VOCEA BĂRBATULUI: I-ai lăsat în bucătărie, să ţi-i aduc?
VOCEA FEMEII: Nu-i nevoie...
Femeia intră în fugă în bucătărie, ia de pe poliţă cutia de cafea, scoate cu
mare grijă biletul, îl despătureşte şi-l priveşte.
FEMEIA: Dumnezeule, aşa e!...
BĂRBATUL (intră în bucătărie): Il pun la loc... (Impătureşte biletul la
loc în folia de nylon, îl pune în cutia de cafea, închide cutia şi o
pune pe poliţa de sus.)
Linişte.
FEMEIA (se aşează): Schimbăm perdelele.
BĂRBATUL: De ce? Sunt încă bune.
FEMEIA: Şi dăm dracului patul suprapus din camera copiilor, de ani de
zile le atârnă picioarele...
BĂRBATUL (dă din mâini şi tropăie): Uiuiu! Uiuiuiuuuu!
FEMEIA: Dobori lampa!
BĂRBATUL: Iţi cumpăr o sută de lămpi, o mie, un milion! Sunt
înnebunit, sunt turbat! (Gâfâie, se reaşează.)
FEMEIA: Mergem într-o staţiune, împreună!
BĂRBATUL: La ce bun?
FEMEIA: N-am mai fost niciodată, de când s-au născut copiii...
BĂRBATUL: Au fost ei în tabără.
FEMEIA: Dar noi, împreună, nu. Aşa, ca o familie. Eu am fost cu părinţii!
BĂRBATUL: Pentru că pe vremea aia era pe gratis, prin sindicat.
FEMEIA: A fost minunat! Noi niciodată n-am putut să ne ducem cu

8
 copiii!
BĂRBATUL: S-au dus ei în tabără...
FEMEIA: Dar noi niciodată!
BĂRBATUL: Bine, acum o să ne putem duce.
FEMEIA: Nu mai sunt mici! Nu mai putem readuce vremurile alea!
Bucuria aia!
BĂRBATUL: Atunci nu ne ducem.
FEMEIA: Ba ne ducem! Iţi iei concediu fără plată şi plecăm pentru toată
vara!
BĂRBATUL: Nu există concediu fără plată.
FEMEIA: Atunci îţi dai demisia.
BĂRBATUL: Da? (Linişte. Cu mai puţin entuziasm.) Chiar aşa. Pot să şi
demisionez.
Linişte.
FEMEIA: Cumpărăm o vilă în Iugoslavia, pe malul mării.
BĂRBATUL: Iugoslavia nu mai există!
FEMEIA: Nu-i nimic! Pentru noi o să existe! Pe timpul lui ăla, Tito, sau
cum îl chema, Riceard Burton şi Elizabet Teilor au primit o
întreagă insulă, cadou! In Adriatica! De la Tito! O întreagă insulă...
Acum o cumpărăm noi!
BĂRBATUL: Ce insulă?
FEMEIA: A lor! Au jucat în ceva film iugoslav, o superproducţie de
război, ceva lung, cu o doaie de cadavre. Eram copilă când l-am
văzut... Burton era Tito, iar Teilor nevastă-sa, aia grasă, nici nu mai
ştiu cum o chema în realitate...
BĂRBATUL: Bine, o să cumpărăm ceva...
FEMEIA: Cine or fi moştenitorii?
BĂRBATUL: Ce moştenitori?
FEMEIA: Ai lui Burton şi Teilor... Au avut copii? Eu cred că n-au avut.
BĂRBATUL: Habar n-am.
FEMEIA: Că ei nu mai trăiesc... Poate că a moştenit-o statul... Dar care
stat? Ce-o fi acum acolo? Bosnia? Sau Croaţia?
BĂRBATUL: Nu contează... Dar din banii ăştia nu se poate cumpăra o
întreagă insulă...
FEMEIA: Dar mie asta mi-ar trebui... Tu n-ai văzut filmul?
BĂRBATUL: Noi nu aveam televizor.
FEMEIA: S-a dat la cinema.
BĂRBATUL: Nu l-am văzut. Bine, o să întreb.

9
FEMEIA: Ce?
BĂRBATUL: Cât costă acolo o insulă.
FEMEIA: De la cine întrebi?
BĂRBATUL: Trebuie să ştie cineva. Ne ducem acolo şi întrebăm. Un
avocat...
FEMEIA: Asta costă bani!
BĂRBATUL: Şi insula costă.
Linişte.
FEMEIA: Ce-ai spus, cât avem?
BĂRBATUL: Zece milioane! Mai mult decât două premii Nobel! Un
premiu ţie, unul mie! (Râde.) Pentru că am rezistat! Şi am avut ce
să suportăm! (Scurtă pauză.) La asta mă gândeam pe budă... Noi
chiar că merităm banii ăştia... Eu am bănuit întotdeauna... Deja când
am început să joc... A fost aşa, o presimţire... Că o să dăm lovitura...
Că o să se facă dreptate... Asta aşa a fost scris! Aşa a trebuit să fie!
Tot căcatul din viaţa noastră a fost doar pentru ca acum să ne putem
bucura mai mult!
Linişte.
FEMEIA: Palatul ăla de vizavi, de pe deal, a costat un milion patrusute...
BĂRBATUL: Din banii ăştia noi putem lua şapte! Şapte palate putem să
luăm!
Linişte.
FEMEIA: Dar trebuie plătiţi badigarzii, camerele de supraveghere,
servitorii, şi mai ştiu eu ce...
BĂRBATUL: Plătim. In cel mai rău caz cumpărăm numai şase palate, nu
şapte...
FEMEIA: De ce ne trebuie nouă şase palate?
BĂRBATUL: Nu ne trebuie, ziceam şi eu aşa... Imobiliarele...Astea sunt
cele mai bune investiţii, chiar şi atunci când banii se devalorizează...
Că se întâmplă. Sau aurul? Nu ştiu. O să vedem.
Linişte.
FEMEIA: Dacă-i punem în bancă, ce dobândă primim?
BĂRBATUL: Nu ştiu... Dacă-i punem pe un an, atunci mai mult...
Cândva, pe vremuri, am avut un carnet de economii, pe-atunci aşa
era, cu siguranţă şi acum se dă mai mult dacă-i ţii un an...
FEMEIA: Dar cât?
BĂRBATUL: Cât se dă acum?... Dacă nu se dă decât unu la sută - dar
precis se dă mai mult! - chiar şi atunci face o sută de mii pe an!

10
FEMEIA: O sută de mii pe an!... (Linişte.) Dar cu cât se dă mai mult?
BĂRBATUL: De unde să ştiu? Mai mult.
FEMEIA: Poate că doi la sută?
BĂRBATUL: Poate.
FEMEIA: Atunci două sute de mii pe an?!
BĂRBATUL: Atunci atât...
Linişte.
FEMEIA: Dumnezeule... (Işi şterge fruntea, obrajii.)
BĂRBATUL: Ce e? Eu m-am căcat pe mine...
Linişte.
FEMEIA: Trebuie să întrebăm!
BĂRBATUL: O să întreb.
FEMEIA: Atunci chiar şi numai din dobândă putem cumpăra locuinţa pe
care am găsit-o atunci când mai credeam că putem vinde casa...
BĂRBATUL: Am putea, dar acum e prea mică...
FEMEIA: Nu e mică, sunt trei camere... Mă rog, două şi jumătate...
Balcon... Telefon... Cablu...
BĂRBATUL: Nu e într-un loc bun...
FEMEIA: Până acum ţi-a plăcut... E aproape de şcoala copiilor, de
policlinică...Chiar tu spuneai că e într-un loc foarte bun!
BĂRBATUL: Acum nu mai e bun... Până acum a fost bun, acum nu mai e
bun!...E gălăgios!... Prea aproape de autogară... Şi de atunci puteau
să-l vândă deja de cinci ori...
FEMEIA: Nu l-au vândut. Când am fost să prelungesc contractul pentru
mormânt, am trecut pe acolo şi am văzut că anunţul de vânzare e şi
acum în geam...
Linişte.
BĂRBATUL: Nu poate fi o locuinţă prea bună, dacă de atâta timp n-au
reuşit să o vândă! (Linişte.) In tren m-am hotărât să cumpăr un
helicopter... eu o să-l pilotez, pentru asta trebuie un permis mai
simplu... şi un Saab, unul exact ca al şefului ăl mare din Germania,
l-am văzut o dată, argint metalizat...
FEMEIA: S-o punem în altă parte, acolo prea bate la ochi...
BĂRBATUL: Ce anume?
FEMEIA: Cutia.
BĂRBATUL: Nici n-ai curajul să rosteşti cuvântul „bilet”?!
FEMEIA: Mi-e frică să nu audă cineva...
BĂRBATUL (râde): Cine să audă, spiritele rele? (Linişte.) Unde s-o pun,

11
 în budă?
FEMEIA: Nu ştiu... Sub pat...
BĂRBATUL: Acolo caută de prima dată.
FEMEIA: Vai de mine...
Linişte.
BĂRBATUL: Nu te mai duci să culegi căpşuni!
FEMEIA: De ce? Sunt bani buni! Nu poţi spune că nu sunt buni!
BĂRBATUL: Tu ai bacalaureat, aşa că nu te mai duci să faci treaba
împuţiţilor de spanioli!
FEMEIA: De ce să nu mă duc? In două luni am făcut mai mulţi bani decât
ai câştigat tu într-un an!
BĂRBATUL: Iar eu între timp m-am spetit aici, am gătit, am cărat toate
cumpăturile, le-am făcut lecţiile, am făcut curăţenie, am spălat, am
călcat, am spălat vase...Şi în plus am mai şi muncit!
FEMEIA: Bine, munca în Spania e oricum nesigură...
BĂRBATUL: O să umblăm la restaurant!
FEMEIA: De ce?
BĂRBATUL: Oamenii bogaţi umblă la restaurant.
FEMEIA: Nu-ţi place mâncarea mea?
BĂRBATUL: Ba da. Dar chiar şi aşa! Oricum, dacă mergem în vacanţă,
tot n-o să găteşti tu!
FEMEIA: Nu mergem în vacanţă.
BĂRBATUL: Nu?
FEMEIA: De ce să mergem, dacă vom avea vila noastră? Că vilă vom
avea, nu? Nu vom avea insulă, dar o vilă la Adriatica vom avea!
Vom sta acolo tot anul! Vom avea gaz metan, canalizare... Că aici
ce-am avut? Am plătit, au săpat cinci metri, după care au plecat şi
duşi au fost, degeaba ne-am spart gura la primărie, tot fără nimic
am rămas...
BĂRBATUL: Cumpărăm o vilă şi în Florida... Avem din ce!
FEMEIA: E prea departe.
BĂRBATUL: Nu-i nimic, pe timpul cât nu suntem acolo, o închiriem! Iţi
aminteşti de Gigi, băiatul ăla care a primit o moştenire din America?
Tipul ăla mic şi îndesat din atelierul de lăcătuşerie... A tratat cu tot
felul de afacerişti, a investit şi peste o jumătate de an nu mai avea
nici o leţcaie! (Râde.) Noi n-o să fim aşa tâmpiţi! (Linişte.) In altă
parte ar trebui să avem vila aia de vacanţă, şi nu o vilă de vacanţă, ci
o casă, dar nu la sârbi... Undeva unde copiii să înveţe o limbă de

12
 mare circulaţie... Engleza sau germana. Asta înseamnă doi ani. Un
an învaţă limba, după care îi înscriem într-o şcoală de elită...Apoi la
universitate...
FEMEIA: In străinătate?
BĂRBATUL: Sigur.
Linişte.
FEMEIA: O să uite limba noastră.
BĂRBATUL: A!...
FEMEIA: Şi noi între timp unde o să fim?
BĂRBATUL: Acolo.
FEMEIA: Noi nu ştim limbi străine...
BĂRBATUL: Banii vorbesc!
FEMEIA: Dar când ne trebuie ceva?... O să dăm din mâini şi din picioare?
Ce fac eu la piaţă?
Linişte.
BĂRBATUL: De când tot încercăm să vindem casa... Să ne mutăm în
sfârşit la oraş! Degeaba am zugrăvit-o, că tot n-a vrut-o nimeni.
Nenorocita asta de mină! Toţi se sperie de ea şi nu mai vor să audă
de casă. Nici nu apuc să le spun că mina nu mai funcţionează de
mult...
FEMEIA: Acum nu mai trebuie s-o vindem. Cumpărăm locuinţa aia din
oraş, o să avem aproape şi doctorul, şi farmacia... Şi când ni
se face
chef, venim aici...Asta va fi vila noastră de vacanţă! O renovăm...
Până acum nu i-am făcut nimic, am locuit-o doar...
Linişte.
BĂRBATUL: Când am fi avut timp?!
FEMEIA: Nici tăticu n-a avut, da’ a reuşit totuşi să-i adauge veranda
asta... Şi nici bunicul n-a avut, totuşi a construit-o... Dar noi nimic...
Doar am distrus-o...
Linişte.
BĂRBATUL: Da ce, când mai credeam că avem bani, n-am vrut? Numai
că tipul de la primărie a zis că nu se poate face oricum... Că e
nevoie de proiect, de aprobări... Din motive ecologice, de protecţie
a mediului! Aici, lângă mină! (Râde.) Vroia bani, sau să-i
contractăm prietenii... Tu n-ai fost de acord!
FEMEIA: Pentru că o urăşti.
BĂRBATUL: N-o urăsc, dar n-a fost niciodată a mea.

13
FEMEIA: Aici am crescut. Oricât e de mizerabilă, pentru mine...
BĂRBATUL: M-am însurat cu zestrea asta! (Râde.) V-am deposedat de
jeţ!
Linişte.
FEMEIA: Il ducem. Jeţul. In el şedea tăticu, atunci când... Când era cu
piciorul în gips...
BĂRBATUL: Bine, îl ducem. Ducem şi tăbliţa de pe uşă cu numele lui
taică-tu...
Femeia începe să plângă. Linişte.
FEMEIA: In el şedea tăticu şi spunea că „încet, încet m-am obişnuit să
trăiesc, aşa că va fi al naibii de ciudat când...”, asta spunea...
Linişte.
BĂRBATUL: Bine, nu vindem casa, tot n-am primi nimic pe ea.
Construim aici o deviaţie a căii ferate... O să avem propriul nostru
tren... Cu propriul nostru mecanic... (Râde. Linişte. Râde.) Pentru
mine o să-mi cumpăr o drezină...
FEMEIA: O ce?
BĂRBATUL: O maşină care merge pe şine... Pe vremuri existau din
astea, erau acţionate cu mâna, aveau două braţe rigide a căror
mişcare în sus şi-n jos se transmitea printr-un arbore la axul roţilor...
Sunt doar şase kilometri. (Pauză.) Comandăm o drezină pentru două
persoane, care e ca tandemul la bicicletă...(Râde.) Pot s-o proiectez
singur. In spate vor fi încă două locuri... Şi un spaţiu pentru bagaje...
FEMEIA: N-ar fi mai bine o maşină normală?
BĂRBATUL (cam fără chef): Ba da.
Linişte.
FEMEIA: Dai examenul de conducere afară... O să ai permis din
străinătate... Ăsta e valabil şi la noi, nu?
Pauză.
BĂRBATUL: O să construim până aici o autostradă cu două benzi pe
fiecare sens. Şase kilometri! Am citit undeva că astea costă un
milion jumate pe kilometru. Din zece milioane tocmai bine ne iese
şi nu mai avem probleme pe ce să cheltuim banii! (Râde.)
Linişte.
FEMEIA: Ce facem cu copiii?
Linişte.
BĂRBATUL: Le spunem şi lor?
FEMEIA: Le spunem. Sunt şi ai lor, nu?

14
BĂRBATUL: Mai ales ai lor... Ei o să aibă timp să se bucure de ei... Ii
înscriem la înnot, tenis, călărie, golf...
FEMEIA: Noi nu suntem nobili!
BĂRBATUL: Ba suntem. Avem ucazul acolo, în cutie. In Prahul ăla. Iar
blazonul nostru va fi o cetate cu trei turnuri, aşa cum e pe cutie.
FEMEIA: Aia e cetatea Zagrebului, scrie acolo.
BĂRBATUL: Atunci noi vom fi cuceritorii Zagrebului. Ne putem lua şi
un nume nobiliar. (Râde.) Eu voi fi domnul de fon Cutare, iar tu
doamna de fon Cutare.
Linişte.
FEMEIA: Şi până acum i-am răsfăţat, iar acum şi asta... Şi până acum i-au
interesat doar banii, de-acum chiar nu va mai fi alt ceva... Ţoale de
firmă... pantofi italieneşti... cosmetice franţuzeşti... unghii false...
costume de antrenament...Şi când nu primeau ceva, istericale...
Acum să vezi ce-o să fie!... Iar de-nvăţat, nu-nvaţă nimic... Iau
cartea în mână, dacă mă răţoiesc la ei, dar privesc în
gol... Trag chiulul de la ore, umblă lela, nu fac nimic...
BĂRBATUL: N-o să fie nimic de capul lor. Nici dac-ar intra la o
facultate, nici atunci. Şi o ştiu şi ei. Sunt inutili, asta suntem şi noi,
toată ţara e inutilă...
FMEIA: Ne ducem în străinătate, capătă maşini de lux, în fiecare
săptămână o să facă praf câte una pe Riviera, şi noi o să-i peticim pe
ei... O să se culce cu toţi bărbaţii, cu toate curvele...
BĂRBATUL: Nu vorbi aşa, sunt copii buni!
FEMEIA: Pentru că n-au bani. Dar de-acum o să aibă. O să-i toace la
ruletă, la jocuri mecanice, în cazinouri... O să devină alcoolici... O să
se drogheze...
BĂRBATUL: De ce spui asta?! (Linişte.) Ii iei omului cheful de la viaţă.
Tocmai acum! (Linişte.) Să ţinem secret? O să observe că am
schimbat perdelele, paturile... Că am cumpărat o vilă pe litoral...
(Linişte.) Adevărul este că eu am cumpărat deja ceva... şi o să
observe şi asta... Am cerut un împrumut de la Stelică... Acum l-am
putut lua pe nimic, preţ promoţional... (Se ridică, se duce la jeţ,
scoate din sacoşă o cutie, o pune pe masă şi se aşează foarte
mândru.)
FEMEIA: Un mobil?! De ce-ţi trebuie ţie mobil?!
BĂRBATUL: Ca să fie.
FEMEIA: Mobil!...

15
BĂRBATUL: Ăsta-i numărul, l-am scris aici, pe marginea cutiei...
Trebuie să ni-l notăm, cutia s-ar putea pierde... M-a costat doar
şaizeci de lei, din care douăzeci pot fi consumaţi pe convorbiri, aşa
că, de fapt, m-a costat doar patruzeci! Păi ce, copiii pot să aibă, iar
eu nu?! Acum pot să mă sune!!
FEMEIA: N-o să te sune.
BĂRBATUL: De ce nu?
FEMEIA: Nici până acum nu te-au sunat.
BĂRBATUL: Pentru că n-am avut telefon!
FEMEIA: N-o să ne sune ăştia pe noi... E altă lume, aia a lor...
BĂRBATUL: Are şi aparat de fotografiat...
FEMEIA: Ai înnebunit de tot! Să iei împrumut pentru aşa ceva?!
BĂRBATUL: Trebuie să-i formatez acumulatorul... Ce, nu ne-ar fi prins
bine şi până acum? Când a trebuit să chemăm doctorul...
FEMEIA: Risipeşti banii, în timp ce eu nu-mi cumpăr nici măcar o rochie!
Acum unsprezece ani mi-am luat-o pe ultima! Ba nu, acum
unsprezece şi jumătate! Şi de asta mi-a părut rău!
BĂRBATUL: Da ce, eu ce mi-am luat?!
FEMEIA: De pildă portofelul. Din piele!
BĂRBATUL: Şi n-a prins bine acum?!
FEMEIA: Portofel! N-ai putut să trăieşti fără el! Portofel! Mai bine ţi-ai fi
Luat pantofi! Eu chiar am avut nevoie de rochia aia!
BĂRBATUL: Poţi să-ţi cumperi o mie de rochii! Zece mii! Am devenit
bogaţi, pricepe odată!
Linişte.
FEMEIA: Şi dacă a nimerit şi altul numerele? Numerele astea! Putea să le
nimerească şi altul... Chiar mai mulţi... Atunci ce se-ntâmplă, se-
mpart banii? Noi cât o să primim?
Linişte.
BĂRBATUL: Nu prea sunt şanse pentru aşa ceva... Trebuie să vedem câte
bilete câştigătoare sunt... Pe teletext... (Iese repede spre stânga.)
Femeia priveşte cutia de cafea, se duce, o ia de pe poliţă, priveşte în jur, o
pune în spatele buteliei de aragaz, se reaşează.
VOCEA BĂRBATULUI: Un singur bilet câştigător există, unul singur,
unul singur! Hai, vino să vezi! Un singur bilet cu şase numere bune!
(Intră în goană.)Ai auzit?!
FEMEIA: N-ai câştigat cumva mai mult?
BĂRBATUL: Poftim?!

16
FEMEIA: Te-ai dus la ăia de la loto şi le-ai împuiat capul să scrie o sumă
mai mică... Să nu aflu eu cât ai ascuns din ei...
BĂRBATUL: Ai căpiat de tot!
FEMEIA: Nici premiul nu l-ai mărturisit, am aflat de el din întâmplare!
BĂRBATUL: Pentru că am vrut să-ţi cumpăr din el un cadou! Şi nu a fost
premiu, a fost al treisprezecelea salariu, că era întreprindere de stat.
FEMEIA: Nu contează. M-ai minţit! Şi nici nu mi-ai luat cadoul!
BĂRBATUL: Pentru că ticăloşii nu mi-au plătit treizeci de zile, ci numai
zece!
FEMEIA: Şi cu banii ăia ce s-a-ntâmplat?!
BĂRBATUL: Pentru Dumnezeu... Ce contează două sute, când am
câştigat zece milioane?! (Priveşte spre bufet.) Unde e?
FEMEIA: In altă parte.
BĂRBATUL: Acolo de ce n-a fost bine?!
FEMEIA: Pentru că acolo a fost deja...
BĂRBATUL: De mine l-ai ascuns?! De mine?!
FEMEIA: L-am pus în spatele buteliei...
BĂRBATUL (se duce repede la butelie, îngenunchează, studiază cutia):
Dar dacă schimbăm butelia... Atunci n-o să mai fie ascunsă!
Femeia se duce, ia cutia şi iese cu ea spre stânga. Bărbatul se duce după
ea şi se opreşte în uşă.
BĂRBATUL: Unde o duci?
VOCEA FEMEII: O pun în spatele televizorului... Vechitura asta n-o să-i
trebuiască nici unui hoţ .
Intră, se aşează.
BĂRBATUL: Bine că n-ai pus-o în patul pe care vrei că-l aruncăm... (Iese
in stânga.)
FEMEIA (privind în urma lui): Tu acum ce faci?
VOCEA BĂRBATULUI: Arunc televizorul.
FEMEIA: De ce?
VOCEA BĂRBATULUI: Pentru că nu mai e bun de nimic. Cumpărăm
altul, unul mare, plat, care se poate agăţa pe perete!
FEMEIA: Nici cu ăla meciurile nu vor fi mai bune.
VOCEA BĂRBATULUI: Ne abonăm la cablu. O să urmăresc meciurile
din străinătate!
FEMEIA: Şi n-o să observe că avem televizor nou?
BĂRBATUL (intră cu mâinile goale şi se aşează la masă): Le cumpăr şi
video. Şi DVD. Să se uite.

17
 Linişte.

FEMEIA: Acuş sosesc şi eu încă n-am făcut nimic! Nici cartofii nu i-am
curăţat!
BĂRBATUL (privindu-şi ceasul): Incă nu vin, au pierdut autobuzul.
(Râde.) Sau sunt deja aici, dar aşteaptă.
FEMEIA: Ce?
BĂRBATUL: Uneori mai vin şi ei pe gratis, cu marfarul. Poate au sosit,
dar stau pitiţi pe undeva şi aşteaptă următorul autobuz, să nu ne dăm
noi seama... (Râde.)
FEMEIA: Dumnezeule...
BĂRBATUL: De ce? Economisesc banii de bilet... Nu-s proşti. Ei cred că
eu nu ştiu. După părerea mea, nu-şi scot niciodată abonamentul...
(Râde.) Lasă, îi curăţ eu!
FEMEIA: Nu e nevoie, ajung atâţia. (Se ridică, pune cartofii în cratiţă,
aprinde focul.) O să strâmbe din nas la mâncarea mea. O să se-
ndoape în oraş cu tot felul de căcaturi. O să cumpere ciocolata cu
kilogramele...
BĂRBATUL: Nu trebuie să le dăm mai mulţi bani de buzunar ca pânâ
acum.
FEMEIA: Tu vorbeşti? Tu le dai mereu! Douăzeci pentru asta, cincizeci
pentru aia! Apă nici nu mai ştiu să bea, numai porcăriile alea de la
care li se strică dinţii şi îi doare burta!
BĂRBATUL: Şi ceilalţi copii tot din astea beau, nu le poţi interzice chiar
totul...
FEMEIA: Au şi mobil! Noi nici telefon fix n-avem, iar ei se lăfăie cu
mobilul!
BĂRBATUL: Nu poţi să spui nu la toate!
FEMEIA: Mi-ai ascuns că a furat! Credeai că n-o să aflu?! Ai aranjat cu
profesorul, pe care l-ai mituit!... Nici n-a deschis bine ochii, şi a
furat! Fata mea! Tăticu n-a furat niciodată, deşi nu l-au lăsat să
înveţe, că era fiu de chiabur... cu cele două hectare de vie, pe care i
le-au luat...
BĂRBATUL: De-atunci n-a mai furat! S-a speriat atât de tare, că două
luni nu s-a mai dus la nici o petrecere! Niciodată n-o să mai facă aşa
ceva! Iar acum de ce ar mai fura, dacă avem de toate?
FEMEIA: Avem o fiţuică şi-atât! Dar şi tu!... Indată te-ai înfipt la un
împrumut! Nici nu m-ai întrebat!

18
Bărbatul oftează şi se apucă de curăţat cartofi. Femeia îi smulge cartoful
şi cuţitul.
FEMEIA: Nu aşa! Coaja se taie subţire!
Bărbatul sare de pe scaun, începe să se plimbe nervos. Linişte.
FEMEIA: Eu am fost învăţată să nu fac risipă! Dacă n-aş fi eu, de mult am
fi murit de foame! (Linişte.) Uite că deja fierbe! (Linişte.)
BĂRBATUL: Pentru că eu am risipit totul! Intotdeauna am risipit totul!
Am aruncat banii pe curse de cai, pe femei, pe băutură!
FEMEIA: Tu nu ştii să economiseşti! Asta e, nu ştii!
BĂRBATUL: Mare nenorocire!
FEMEIA: O să ajungă nişte oameni de nimic! Şi până acum numai la bani
de stătea mintea aia tâmpită, să vezi ce-o să fie de-acum încolo!...
Nu pe tine am vrut... (Incepe să plângă încet. Linişte.)
BĂRBATUL: E numai din cauza bucuriei... Aşa e bucuria...
Linişte.
FEMEIA: N-o să mai înveţe deloc, nici cât au învăţat până acum...Poţi să-i
şi baţi, tot n-o s-o facă... O s-ajungă nişte pierde-vară... O să fie
bogaţi... N-o să dea nici doi bani pe noi... O să ne lase singuri la
bătrâneţe... (Linişte.) O să vorbească numai englezeşte şi noi n-o să-
nţelegem o iotă din ce spun...O să se-nhaite cu tot felul de străini...
Cu derbedei şi curve... O să fie înşelaţi, duşi de nas... Şi nici n-o să
observe că sunt iubiţi numai pentru banii lor...Nişte puşti nenorociţi
de provincie, care se trezesc dintr-o dată în vârtejul lumii
bogătanilor... Mi-e şi groază să mă gândesc!... (Linişte.) Ii va
îmbrobodi mafia... Ii vor ademeni în cazinouri... Le vor lua banii...
BĂRBATUL: N-o să aibă bani, pentru că n-o să le dăm! Banii de buzunar
vor fi ca şi până acum!
FEMEIA: O să angajeze nişte ucigaşi, nişte d-ăia... kileri...
BĂRBATUL: Cine?
FEMEIA: Copiii.
BĂRBATUL: De ce?
FEMEIA: Ca să pună mâna pe toţi banii!
BĂRBATUL: Şi o să ne măcelărească pe noi?
FEMEIA: Pe cine altcineva?! (Linişte.) O să ne vrea în iad. Că de ce nu
primesc ei tot!? Că de ce suntem atât de neputincioşi şi ei nu au tot
ce vor?! Că de ce nu avem în oraş un palat cu piscină şi teren de
tenis?! Că de ce tu nu eşti un mare avocat, iar eu un celebru

19
 stomatolog?! Că de ce nu suntem bogătani?!
BĂRBATUL: Dar noi suntem bogaţi!
FEMEIA: Nouă ne era de-ajuns dacă primeam o dată la două săptămâni o
îngheţată! Mie-mi era de-ajuns şi o dată la două luni! La cinema
mergeam de două ori pe an! Şi ce mare eveniment era! Lor nimic nu
le e de-ajuns! Incă o păpuşă Barbi, încă o pereche de cercei, încă o
pereche de adidaşi originali, încă un polo de firmă, alt telefon
mobil... Şi a doua zi nici nu se mai bucură de ele...
BĂRBATUL: Kileri?! Nu m-aş fi gândit...
FEMEIA: Aşa o să fie. Stai liniştit, o să le vină ideea!
BĂRBATUL: N-aş fi crezut că-n sufletul tău există atâta murdărie.
Linişte.
FEMEIA: O să devii curvar.
BĂRBATUL: Eu?!
FEMEIA: Un tip încă acceptabil, plin de bani, cu o nevastă bătrânâ şi
cicălitoare...Şi acum eşti tot timpul cu ochii după femei... Stai în faţa
chioşcului, şi până ce eu mă scotocesc după banii de ziar, tu te
holbezi la fotografiile din reviste, cu fetişcane goale... Crezi că nu
văd? Te uiţi la ele pe furiş, cu coada ochiului, ca un vulpoi şmecher,
ca eu să nu observ... Crezi că nu ştiu despre ce pălăvrăgeşti
cu prietenii, când te duci cu ei la bere?!
BĂRBATUL: Ei beau câte patru halbe, eu doar un ţap, şi asta pentru că nu
se dă într-un pahar şi mai mic! Niciodată n-am băut mai mult de-un
ţap, poţi întreba pe oricine! Eu nu sunt ca maică-mea! Tu nu ai
cunoscut-o, dar eu da, şi am văzut-o băută, şi-ncă de câte ori!...
Dacă există cineva vaccinat împotriva băuturii, apoi eu sunt ăla!
Pentru că mie mi-e teamă, de-aia!
FEMEIA: O să te miroase că ai bani, şi s-a terminat! O să vrei să fii galant
cu prietenii... O să-i umpli de bani şi de băutură... O să te-ncalece
curvele...O să-ţi pierzi capul!
Linişte.
BĂRBATUL: Dacă m-ar interesa curvele, aş fi putut s-o fac şi până
acum... Cât ai fost tu plecată în Spania...
FEMEIA: De unde să ştiu ce-ai făcut atunci?! Nu eram acasă!
BĂRBATUL: Am muncit ca un rob! Abia am aşteptat să te-ntorci!
FEMEIA: Ca să gătesc.
BĂRBATUL: Şi curvele ştiu să gătească.
FEMEIA: Dar atunci nu aveai bani. Dac-ai fi avut, ţi-ar fi gătit. Una

20
 ciorbă de văcuţă, alta friptură de purcel, alta tocăniţă cu
mămăliguţă... Cum îţi închipui că ai bani, cum te umpli de datorii!
Cumperi telefoane mobile!
BĂRBATUL: Câte, sufleţelule, câte?!
FEMEIA: Până n-am fost acasă, ţi-ai luat un halat de baie! Preţul a trei
mese pentru întreaga familie! Deşi aveai halatul vechi!
BĂRBATUL: A cumpăra un halat de baie şi a umbla la curve, nu e chiar
acelaşi lucru!...
FEMEIA: Ba da! Iţi pierzi echilibrul de-ndată ce nu este cineva să aibă
grijă de tine! Nici ţie nu-ţi umblă prin cap decât banii ăia spurcaţi, la
fel ca progeniturilor tale!
BĂRBATUL: Mie?! Nici la meciuri nu mă mai duc de atâta timp!
FEMEIA: Pentru că ăştia joacă prost, nu aşa mi-ai spus?
BĂRBATUL: Nu fotbalul e important, ci ambianţa, societatea! Şi tot nu
mă duc!
FEMEIA: Te duci cu ei la băut!
BĂRBATUL: Da ce, nu prietenii mi-au dat de ştire când s-a ivit ceva de
lucru? Nu ei m-au anunţat întotdeauna?! Unde am fi fără ei?! Ce le
reproşezi?!
FEMEIA: Tu ai jucat la loto, nu eu! Tu ai vrut să câştigi bani, nu eu!
Pentru mine banii n-au avut niciodată importanţă! Eu mă descurc şi
cu nimic! Iar la loto nu am jucat în veci!
BĂRBATUL: E rău că am câştigat?! Am câştigat zece milioane, de ce e
rău ?!
FEMEIA: Pentru că e necinstit! I-ai furat pe ceilalţi, pe cei care n-au
câştigat! Eşti tu mai bun decât ei? Şi ăia trăiesc în mizerie... N-ai
muncit pentru banii ăştia!
BĂRBATUL: De parcă s-ar putea câştiga din muncă!
FEMEIA: De ce ai câştigat tocmai tu? Asta nu e drept! Şi tăticu ar fi
meritat să câştige, el chiar mai mult decât alţii! (I se sufocă vocea.)
Linişte.
BĂRBATUL: Taică-tu nici nu juca! Cum să fi câştigat, dacă nici n-a
încercat?! (Linişte.) Eu am făcut rost de maşină, ori de câte ori a
trebuit să-l ducem în oraş!... Nu ne-am certat niciodată! Am jucat
cărţi cu el, am jucat şah, chiar şi atunci când eram mort de oboseală,
când mi se lipeau ochii... Ii schimbam plosca... Ai făcut-o şi tu,
chiar de mai multe ori, dar când eram acasă o făceam şi eu... In
ultima perioadă l-am şi hrănit... N-a fost aşa?

21
FEMEIA: L-au părăsit toţi, când a ajuns bolnav, prietenii, toţi, toţi...
Nimeni n-a venit să-l vadă...
BĂRBATUL: Eu nu l-am părăsit!
FEMEIA: Tu locuiai aici. Ţi-a fost uşor. (Linişte.) Halatul ăla de baie eu ţi
l-am cumpărat, cum şaptesprezece ani! Şi tu îţi cumperi unul nou!
De ce? A văzut cineva că e ros în coate?! Pentru acasă era încă
foarte bun! N-am avut noi tot ce ne trebuia? Ce-ţi lipsea? Mie nu-mi
lipseşte nimic. De ce ai jucat la loto, dacă nu la bani te gândeşti tot
timpul?!
Linişte.
BĂRBATUL (se plimbă, apoi se aşează la masă): Pentru că avem datorii,
de-asta.
FEMEIA: Nu eu le-am făcut.
BĂRBATUL: Nu-ncepe iar. Incă patru luni, doar patru luni, şi am scăpat
de ele!
FEMEIA: Eu n-am făcut niciodată datorii. Nici un ou n-am cerut
împrumut niciodată. Făină doar o singură dată! Ba nu, de două ori...
BĂRBATUL: Nu mai suportam să văd cum ne strâmtorăm cu doi copii,
nu mai suportam! De o mie de ori ţi-am explicat cum s-a-ntâmplat!
FEMEIA: N-ar fi trebuit. Un om cu şira spinării nu face aşa ceva.
BĂRBATUL: S-a-nchis uzina, nu? Aveam o meserie bună, chiar
excelentă, bănoasă: reparator radio. Cine s-ar fi gândit că se v-a-
ntâmpla aşa! In câte locuri nu m-am prezentat?! Imi ofeream
serviciile, ca o târfă... Cu cămaşă curată, cu pantofii lustruiţi... Nu
mi-au dat nici ajutor de reciclare profesională... Eşti prea bătrân
pentru asta, mi-au spus. Aşa mi-au spus timp de cincisprezece ani!
Am încercat şi o afacere, nu? Am devenit asociat la un magazin de
confecţii - dar au apărut chinezii. Am lucrat pentru arabul ăla
negricios – l-au împuşcat. M-am angajat mecanic de întreţinere la
şcoală – au închis-o. Am devenit magaziner – s-a dizolvat fundaţia.
Am început să construiesc acoperişuri de stuf – a venit moda caselor
alpine cu acoperiş de şindrilă. Cel mai bine ne-a mers când
confecţionam feronerie de mobilă... Nu-mi plăcea, dar merita,
aducea bani buni – până nu s-a băgat şi aici o multinaţională. Cu o
sută de mii ar fi trebuit să-l ung pe mucosul ăla de douăzeci de ani,
noul manager, ca să primesc eu comanda... Nu-i aveam, trebuia să
mă milogesc ca să-i obţin, dar pe vremea aia eram încă mândru... Şi
tu mi-ai spus să n-o fac!

22
FEMEIA: Chiar aşa!
BĂRBATUL: Am vrut eu să trăiesc din ajutor de şomaj?! Am vrut să
învăţ utilizarea computerului – au râs de mine, eşti prea bătrân mi-au
zis... M-am dus să car saci, eu, cu sciatica mea!... Şi ce, de meseria ta
a avut nevoie cineva? Şi pe tine te-au dat afară! Şi n-ai mai găsit
nimic de lucru! Ce munci am avut eu?! Da, m-a convins şeful să-mi
ridic salariul sub formă de premiu, că suma netă va fi mai mare... M-
a asigurat că totul e perfect legal... Aşa mi-a spus şi contabilul...
Ştiu că ai auzit asta de sute de ori, dar acum eu vorbesc! (Linişte.)
Nu eu am fost singurul care a acceptat! I-am dar şefului cei
cincizeci la sută, dar şi aşa mi-au rămas cu douăzeci la sută mai
mulţi! Am primit mai mult? Da! I-am adus acasă pe toţi? Da! Şi alţii
au acceptat să facă asta, chiar şi marii deştepţi! Sunt eu de vină că
şeful s-a certat cu ăl marel? Probabil nu i-a dat cât conveniseră şi ăla
l-a scuipat... Aşa că a venit controlul! Dacă nu s-ar fi certat,nu s-ar fi
aflat niciodată! Nu se putea şti dinainte că vine garda financiară! De
o mie de ori ţi-am spus că nu se putea şti dinainte! Eu n-am fost
precaut?! Eu?! Şefului i-am dat banii prin cec, nu i-am strecurat pe
şest în buzunar, şi pentru asta am plătit cheltuieli poştale, zeci şi
zeci de lei, dar judecătorul n-a acceptat ca probe copiile cecurilor,
pentru că era şi el, ticălosul, mituit de întreprindere! A trebuit să dau
banii înapoi, nu exista nici o scăpare, chiar nu aveam dreptul la ei...
Judecătorul mi-a spus că cecul nu e probă, pentru că puteam să
câştig banii ăia şi la loto. De aici mi-a venit ideea! Până atunci
niciodată nu mi-a trecut prin minte, nici în copilărie, eu n-am
cumpărat nici măcar un loz în plic, cum făcea pe vremuri toată
lumea... Bine că nu m-am judecat mai departe, ca
ceilalţi, care au pierdut şi au plătit şi cheltuielile de judecată...
FEMEIA: Un om cinstit nu face aşa ceva.
BĂRBATUL: Dacă nu acceptam să iau salariul în forma asta, pierdeam
locul de muncă.
FEMEIA. Şi aşa l-ai pierdut!
BĂRBATUL: Dar numai cu un an mai târziu! Fiecare încearcă să se
aranjeze! Şi taică-tău a încercat, şi bunicu-tău, aşa s-a ridicat casa
asta, din nimic! Şi părinţii mei au încercat, de vreme ce m-au făcut
pe mine! Toţi strămoşii celor ce trăiesc azi, toţi au încercat câte
ceva! Care n-a încercat, n-a avut copii, că a murit de foame înainte
să-i facă!

23
FEMEIA: Ai fost deja şomer şi am supravieţuit. Şi atunci nu am fi ajuns
să avem datorii! Nu rudele mele ne-au ajutat cu banii pe care a
trebuit să-i dai înapoi?
BĂRBATUL: Ba da, ei ne-au ajutat, pentru că eu nici rude nu am, atât
sunt de calic! Nici măcar mamă n-am avut, era beţivă şi-ntr-o zi şi-a
luat valea, n-aveam nici zece ani... Ţi-am făcut economie de o
soacră!... Tu în schimb ai rude... Nişte rude... Care ne-au dat banii,
dragele de ele, cu o dobândă de douăzeci la sută! (Râde.)
Linişte.
FEMEIA: Ce spui?
BĂRBATUL: Adevărul.
FEMEIA: Nu-i adevărat, ni i-au dat fără dobândă!
BĂRBATUL: Aşa ţi-au spus ţie.
FEMEIA: Aşa mi-ai spus şi tu!
BĂRBATUL: Pentru că te-ai fi isterizat, iar eu nu aveam de unde face rost
din altă parte.
FEMEIA: Cine a pretins douăzeci la sută?! Care a fost gunoiul ăla?!
BĂRBATUL: Cine, cine... Sandu... şi Iolanda.
FEMEIA: Nu-i adevărat!
BĂRBATUL: Ar fi fost tâmpiţi să nu dea cu dobândă. Dar, e drept, ne-au
făcut reducere... Iolanda ştii cât a cerut, Iolanda, scumpa de ea?!...
Treizeci! (Râde.) Ea a redus cu zece, Sandu cu cinci...
FEMEIA: Ii omor!
BĂRBATUL: Degeaba, dobânda tot n-o s-o dea înapoi.
FEMEIA: Ce gunoaie! (Linişte.) Şi nenea Vasile tot cu dobândă ne-a dat?
BĂRBATUL: Nu. Dar el a dat doar cinşpe mii..
FEMEIA: Sandu... Iolanda.... Şi au mai avut tupeul să vină aici şi să se-
nfulece din sarmalele mele... după toate astea... Dac-aş fi ştiut...
Dac-aş fi ştiut...
BĂRBATUL: Peste o jumătate de an le-am restituit două treimi! Le-am
restituit, nu?!
FEMEIA: Puteai să mai aştepţi.
BĂRBATUL: Da? Păi dacă nu-mi mergea mie mintea, atunci de trei ani
încoace am fi dat câte o mie treisute pe lună, tot salariul meu, nu
cinci sute! Numai că, în situaţia de căcat în care eram, eu am găsit
soluţia!
FEMEIA: Nici asta n-ar fi trebuit!
BĂRBATUL: Ce n-ar fi trebuit?! Am obţinut o alocaţie de la stat! Perfect

24
 legal!
Alocaţie nerambursabilă! Nimeni nu controlează pe ce o cheltuieşti!
Din asta
am trăit timp de doi ani! Deja de-atunci se putea şti că nu se vor
interesa dacă
am construit o cocină de porci sau o fabrică de tăiat frunze la câini,
pentru că e
supraproducţie, iar asta nu o vor recunoaşte în vecii vecilor, aşa că
nu
controlează... De alt fel, scrie negru pe alb că suma e
nerambursabilă, am
hârtia! Băieţii deştepţi au câştigat miliarde în felul ăsta, noi, în
comparaţie cu
ei, abia câţiva bănuţi...
FEMEIA: Nu ar fi trebuit. Au venit indivizii ăia...
BĂRBATUL: Ţi-am spus de la bun început că o să vină şi o să ia jumătate
din sumă.
De la început ţi-am spus. Asta a fost condiţia ca să primim banii!
Puteau să-i
dea altcuiva. A fost o mare favoare că mi i-au dat mie, şi ştii cât m-
am umilit
pentru asta!... Cealaltă jumătate ne-a rămas nouă... şi am trăit doi ani
din ei!
FEMEIA: Eu nu mai vreau să văd încă o dată cum îşi fac apariţia, cu
maşina aia
uriaşă... Cel mai înspăimântător a fost tipul ăla care glumea, era
amabil,
mângâia copiii pe creştet, scărpina burta pisicii, iar aia s-a culcat pe
spate,
curva dracului, nu mai pot s-o sufăr de atunci, în timp ce ăilalţi doi
numărau
banii... Ăla savura situaţia! Ăilalţi doi nimic, erau nişte imbecili fără
minte,
dar ăsta, care făcea pe simpaticul!...
BĂRBATUL: Ţi-am spus de la început că vor veni! N-am acţionat în
spatele tău! Iar
tu ai spus, ţine bine minte, că asta e, n-avem ce face!

25
FEMEIA: Şedeau aici şi se-ndopau cu plăcintele mele de le trosneau
fălcile!...
Şoferului i-am dus la maşină, nu-i venea să-şi creadă ochilor, nici n-
a vrut să
le primească, probabil credea că sunt otrăvite... Huidumele alea rase-
n cap
şedeau aici, la masa asta, şi numărau banii... De-atunci mi-e scârbă
de masa
asta, deşi la ea juca tăticu cărţi... Nu vreau să mai tremur înc-odată
de teamă ca atunci! Şi acum îi mai visez, cu maşina lor mare şi
neagră, şi cum înfulecau plăcintele!
BĂRBATUL: Ţi-am spus să visezi altceva! (Linişte.) N-ai avut, alături de
mine, o
viaţă liniştită? Am făcut foame? Ceva am avut întotdeauna! Măcar o
ciorbă de
cartofi, cu ceva cârnaţi în ea pentru copii! Ţii minte cum tot întrebau
în ce tufiş
cresc cârnaţii şi cât sunt de lungi! Când te-am luat, ţi-am spus că nu
va fi
război. A fost? N-a fost! Au făcut foame copiii? N-au făcut! Ţi-am
mai spus
că am o meserie bună... Şi chiar era bună! Incă mulţi ani după ce ne-
am luat!
Cine şi-ar fi închipuit că va veni o vreme când nimic nu se mai
repară, totul se
aruncă?! (Linişte.) Oamenii ăia şi-au făcut treaba. N-au luat mai mult
decât
fusese convenit, deşi puteau să ne şi împuşte. Au fost cinstiţi,
mafioţii ăia,
pentru că lucrează pentru partide, şi acolo trebuie să fii cu mare
băgare de
seamă! Nu aşa ca şeful meu, şi contabilul, şi judecătorul, pe care îi
plătesc
multinaţionalele!...
FEMEIA: Şedeai acolo, în timp ce ăia numărau banii... Ţi se mişcau
buzele, numărai
odată cu ei, deşi pînă să vină tu îi număraseşi de cinci ori, ca nu
cumva să

26
 lipsească ceva din ce li se cuvine... Aveai chipul roşu... erai
transpirat...
îţi curgea apă pe ceafă... Dezgustător...

Linişte.

BĂRBATUl: Ţi s-a-ntâmplat şi ţie să fii cu nervii la pământ!

FEMEIA: La mine a fost vorba de cinstea mea!
BĂRBATUL: N-am fost alături de tine?! Nu eu ţi-am spus că trebuie să
găsim un
grafolog?! Tu habar n-aveai ce e ăla!
FEMEIA: Oricine ar fi fost dezorientat! Mă arătau cu degetul, că aia e
turnătoarea!
Habar n-aveam despre ce e vorba, şi toţi tăceau când mă apropiam...
Am
crezut că sunt invidioşi că pe mine vor să mă trimită la specializare...
Când m-au chemat acolo... la biroul ăla...
BĂRBATUL: Comisia Centrală de Control Popular. CCCP.
FEMEIA: Ce contează! (Linişte.) M-au chemat, m-au ajutat să-mi scot
paltonul...
Credeam că e vorba de facultate... M-au poftit să iau loc şi să le
expun şi
verbal tot ceea ce le-am relatat în scris... Le-am spus că eu n-am
scris nimic...
Atunci mi-a pus hârtia în faţă... Era un denunţ semnat în fals cu
numele meu!...

Linişte.

BĂRBATUL: Nu trebuia să renunţi la facultate.

FEMEIA: Câte luni au trecut până a sosit rezultatul că nu e scrisul meu?!
Până atunci
s-a răspândit zvonul că sunt o turnătoare! Cum să mă fi dus la
facultate?!
BĂRBATUL: Nu trebuia să demisionezi! Atunci exista deja expertiza
grafologului că
nu e semnătura ta!

27
FEMEIA: Era deja prea târziu. (Linişte.) Şi azi, dacă mă-ntâlnesc cu
cineva dintre
foştii colegi, tot aşa se uită la mine!... Abia am curaj să mă duc în
oraş!
Aşa o ruşine!

Linişte.

BĂRBATUL: Ţi-am stat alături tot timpul.

FEMEIA: Fiecare cumpărătură e un chin! De şaptesprezece ani! Mi-e
groază că apare
cineva pentru care eu mai sunt şi acum o turnătoare! Cum să-l
privesc în ochi?

Linişte.

BĂRBATUL: De ce nu te bucuri?! Ce-nseamnă asta că nu te poţi bucura?!

Alerg
acasă, sar în marfar, care era deja în mişcare!... Ce contează ce-a fost
până
acum?! Bucură-te! (Linişte.) Le plătim curăţitorilor de haznale să
ungă cu căcat
toţi pereţii tribunalului! Şi acoperişul! Să facă asta într-o noapte, iar
dimineaţa
să curgă căcatul în capul locuitorilor!
FEMEIA: Ce rost are?
BĂRBATUL: Uite-aşa! (Linişte.) Dar şi curăţitorii de haznale o să capete
ce merită...
Nu tu ai fost furioasă că de ce trebuie să le dăm şperţ ca să golească
buda
când asta le e treaba? Când pentru asta sunt plătiţi de primărie? Când
vin, o să
torn clei pe drum, o sută de tone de clei... Nu aici, ceva mai în faţă...
Să-i văd cum ies din el! (Râde.) O să vină pompierii să-i scoată!
FEMEIA: Noroc că numai gura e de tine.
BĂRBATUL: Cumpărăm mina! (Linişte.) Am notat numerele
camioanelor, le-am
dus la poliţie şi le-am spus că aduc gunoiul aici...

28
FEMEIA: De ce începi iar?
BĂRBATUL: Continuă să le-arunce aici, în capul nostru, complet ilegal!
Mi-au spus:
nu există dovezi!... Am făcut fotografii cu aparatul lui Sandu, le-am
pus pe
masa poliţiştilor, mi-au spus că astea nu sunt probe, azi se pot face
montaje şi
din douăzeci de fotografii diferite... Să raporteze paznicii, asta-i
treaba lor...
Paznicii n-au văzut nimic, pentru ei un camion e cât un şoricel... M-
am dus la
primărie, „mutaţi-vă în altă parte” mi-a spus nemernicul, „mutaţi-vă
în altă
parte”... L-au mituit şi pe ăsta, sau o fi doar leneş... Mai curând
leneş... M-am
dus la deputat, de cinci ori până a binevoit să mă primească, o să se
intereseze,
sigur, neapărat... Şi de-atunci se tot interesează, pe la Bruxelles sau
pe unde
pizda măsii... Cine ştie ce otrăvuri inhalăm aici de ani de zile!... Dar
dacă o
cumpărăm!... Că putem să o cumpărăm! Inţelegi? Cu paznici, cu
gunoi, cu tot!
Fac o plantaţie de smochini! Comand pământ, o centrală solară, una
eoliană...
Din mină fac un lac artificial! Cu apă de mare! Să avem marea
noastră!
Marea noastră particulară, aici! O să-i dau şi un nume: Marea
Minei. (Râde.)
Inţelegi? Marea Minei! Punem taxă de intrare... O să avem şi ştrand
pentru
nudişti, mă rog, de toate!... O să apărem în toate ghidurile turistice!
Toate
împrejurimile le putem cumpăra! Şi curăţăm totul, până la râu!
FEMEIA: O s-arunce în altă parte.
BĂRBATUL: Asta nu mă mai interesează.
FEMEIA: O să mă părăseşti pentru una tânără.

29
Linişte.

BĂRBATUL: Să facem pe din două. Cinci milioane nu e mult... Cu atâta

nu
găsesc o tipă bine... (Linişte.) Râzi odată, pentru Dumnezeu!

Femeia se ridică şi iese spre stânga.

BĂRBATUL: Ce e?!

Femeia revine cu cutia de cafea, e nehotărâtă.

BĂRBATUL: De ce nu e bine în spatele televizorului?

FEMEIA: Pentru că acolo a fost deja...
BĂRBATUL: Ce e?!
FEMEIA (pune cutia în bufet, pe poliţa de sus): Vreau s-o văd. (Se
reaşează,
priveşte cutia, se ridică, o ia şi o pune pe poliţa de jos.) Să stea
acolo unde
e locul ei... Atunci nu dă de bănuit... (Linişte.) Ar trebui s-o facem
repede.
BĂRBATUL: Ce?
FEMEIA: Ridicarea banilor. (Se ridică, stinge flacăra de sub cratiţă, se
reaşează.)
BĂRBATUL: Acum ce mai e?
FEMEIA: Poate exploda.
BĂRBATUL: N-a explodat niciodată.
FEMEIA: Nu îndrăznesc să gătesc până e aici.
BĂRBATUL: Mâncăm cartofi cruzi, în război au mâncat şi coji crude de
cartofi,
mi-a povestit tata că şi el a mâncat... Fac rost şi de un cal mort, că şi
asta au
mâncat, şi o să-l halim tot crud. Copiii o să se bucure că mai
schimbăm
meniul.

Linişte.

30
FEMEIA: Mai bine nu luăm vilă. Nu putem.
BĂRBATUL: Nu? De ce nu?
FEMEIA: Nu luăm nimic. Nu trebuie să cheltuim, am citit... Nu trebuie să
facem
nimic bătător la ochi... Banii trebuie plasaţi în sume mici, în mai
multe
conturi, am citit... Şi trebuie să ne mutăm în altă localitate... Asta se
recomandă... Am citit... Te calcă hoţii, distrug totul... Mi-am
imaginat şi eu,
ce-ar fi, dacă am câştiga... Mintea mi se-nvârte tot timpul...
Groaznic... De-aia
citesc atât de mult, ca să nu mi se-nvârtă mintea, da’ se-nvârte!...
BĂRBATUL: Ce tot vorbeşti alandala?

Linişte.

FEMEIA: Ce-ai spus, cât e dobânda?

BĂRBATUL: Ne interesăm...
FEMEIA: Numai dobânda pe un an e o mică avere!
BĂRBATUL: Bine-nţeles.
FEMEIA: Ia stai... Inflaţia e mai mare decât dobânda, nu?... Pierdem dacă-
i ţinem în
bancă!... Nu trebuie să-i ţinem în bancă!
BĂRBATUL: Bine, atunci nu-i punem în bancă...
FEMEIA: Da’ unde o să-i ţinem?
BĂRBATUL: Cumpărăm acţiuni...
FEMEIA: Asta nu! Noi n-o să devenim capitalişti!
BĂRBATUL: Deja suntem, din moment ce avem bani.
FEMEIA: Acţiuni nu cumpărăm. Să mi le joci la bursă...
BĂRBATUL: Bursa nu e ca o sală de jocuri, unde eu, de alt fel, nu mă duc
niciodată!
FEMEIA: Nici atunci.
BĂRBATUL: Am fost o singură dată, am tras în ecran, şi nu e adevărat că
am jucat
douăzeci de lei, au fost doar cinci! Intreabă pe cine vrei!

Linişte.

31
FEMEIA: Când putem ridica banii?
BĂRBATUL: Când vrem.
FEMEIA: Cum îi luăm?
BĂRBATUL: Ne ducem acolo cu câteva camioane...
FEMEIA: Sunt atât de mulţi?!...
BĂRBATUL: Puse una peste alta fac mai multe etaje... Inchiriem câteva
magazii...
Sau dacă vrei cumpărăm o mulţime de saltele, câteva sute, şi le
ascundem
în ele...
FEMEIA: Tu glumeşti?!
BĂRBATUL: Am eu obiceiul să glumesc?

Linişte.

FEMEIA: Atunci tot trebuie să-i punem în bancă...

BĂRBATUL: Nici nu trebuie să-i ridicăm, îi transferă direct. Precis se
poate.
Deschidem un cont.
FEMEIA: Multe conturi.
BĂRBATUL: Multe. Zece contuleţe, fiecare de câte un milion. (Râde.)

Scurtă pauză.

FEMEIA: Unde trebuie să mergem ca să-i ridicăm?

BĂRBATUL: Nu ştiu...
FEMEIA: Trebuie să-i anunţăm când mergem, nu?
BĂRBATUL: La agenţie e afişat la ce număr trebuie să suni dacă ai
câştigat mai
mult de un milion. M-am uitat uneori, dar nu l-am reţinut... Mi-am
închipuit
că o să câştigăm un milion şi un leu, şi atunci trebuie să-i sunăm...
FEMEIA: Azi de ce nu te-ai uitat?
BĂRBATUL: M-am grăbit să ajung acasă cu vestea! Credeam că o să te
bucuri!

Linişte.

32
FEMEIA: Se poate întâmpla să greşească ei... Să scrie greşit numerele.
BĂRBATUL: N-am auzit să se fi întâmplat.
FEMEIA: Dar se poate. Nu tu spuneai că la nemţi există „one ghever”?
BĂRBATUL: Nici ăia nu greşesc. Şi la noi se transmite în direct,
extragerea e
în faţa unei comisii... Dacă ar fi fost o greşeală, până azi ar fi
corectat-o!

Linişte.

FEMEIA: Tu... tu şi când ai fost afară ai jucat?

BĂRBATUL: Nu.
FEMEIA: Ba bine că nu! One ghever! Dacă n-ai fi jucat, de unde ai şti
cum se
spune?! Câţi bani ai tocat cu asta în Germania?
BĂRBATUL: Nici un ban.
FEMEIA: Minţi.
BĂRBATUL: Intreabă pe cine vrei! Angajează un detectiv, un neamţ, că
ăla
costă. Caută-i pe pachistanezii, pe turcii, pe arabii cu care am locuit,
că
ăia ştiu ce-am făcut... Cu bani găseşti şi translator... E un băiat, un
grec,
ăla ştie româneşte, de aici s-a repatriat... Am adresa, dar nu ştiu să
citesc
literele greceşti...

Linişte.

FEMEIA: Cât putem aştepta până să-i ridicăm?

BĂRBATUL: Câteva luni, cred... Câteva săptămâni sigur.
FEMEIA: Ar trebui să ne grăbim, că nu mai pot privi cutia asta... Fii
atent... Ii
sunăm la telefon... Te duci şi notezi numărul şi-i sunăm... După asta
aruncăm mobilul...
BĂRBATUL: De ce să-l aruncăm?!
FEMEIA: De fapt nu, nu de pe mobil, ci de la un telefon public! Ăştia au
cu

33
 siguranţă aparatură cu care stabilesc de unde s-a sunat, află că noi
suntem
câştigătorii, ne aduc pe cap toate ziarele şi televiziunile, şi s-a zis cu
noi!...
BĂRBATUL: Ce?
FEMEIA: Cum îţi spun! Nici n-ai închis bine telefonul şi ei sunt deja
aici...
Aşteaptă la agenţie să vadă cine telefonează şi haţ! pe noi... Nu, nu e
bun
nici telefonul public, şi ăla poate fi depistat, şi ăla are număr, şi o să
trimită specialişti în căutatea urmelor, o să-ţi ia amprentele...
BĂRBATUL: Şi ce dacă?! De unde o să ştie că sunt ale mele?!
FEMEIA: Nici de la poştă nu e bine... Pot să te audă... Ăia trag tot timpul
cu
urechea... N-au altă treabă, trag cu urechea... Nici din oraş nu e bine,
şi de
acolo e prea aproape... Ar trebui din altă parte... Te duci undeva
departe,
în alt oraş, şi le telefonezi de acolo...
BĂRBATUL: Vezi prea multe filme poliţiste!
FEMEIA: Eu? Nu tu te uiţi la toate tâmpeniile poliţiste?! Eu sunt sătulă
până-n gât de
ele! (Linişte.) Biletul are număr... Se poate stabili că a fost vândut
aici...
BĂRBATUL: Nu contează, putea să-l cumpere cineva aflat în trecere...
FEMEIA: O s-o-ntrebe pe femeia de la agenţie cui l-a vândut. O să-şi
amintească.
BĂRBATUL: Era bărbat.
FEMEIA: Dacă-l cumpărai întotdeauna de la el, o să-şi amintească.
BĂRBATUL: Bine. Mă duc şi-i tai gâtul. Criminalii nu sunt prinşi
niciodată.
FEMEIA: La întreprindere, sper că n-ai spus nimănui nimic?!
BĂRBATUL: Nu.
FEMEIA: Nu trebuie să afle! Nimeni!
BĂRBATUL: N-am spus la nimeni, am fost bucuros că mă pot târî până
acasă!
Dar odată tot îi invit pe prieteni!
FEMEIA: Nu inviţi pe nimeni!

34
BĂRBATUL: O, doamne... Dar şi din salariu pot să-i cinstesc...
FEMEIA: N-ai făcut-o niciodată, ar intra la bănuieli!
BĂRBATUL: Termină!
FEMEIA: Nu întâmplător se recomandă să ţii asta secret! Mai mult,
trebuie să te şi
muţi din localitate, şi asta se recomandă! Nu întâmplător!
Experienţele sunt
proaste, de-asta! O mulţime de oameni au fost ucişi, pentru că s-au
umplut de bani, nu?! Chiar şi mafioţii între ei! O să ne termine şi pe noi,
dacă află!
BĂRBATUL: Băncile nu divulgă nimic... Există secret bancar!
FEMEIA: Dar unul tot ştie, ăla care stă la capătul firului şi ridică
receptorul...
Unul, deci, ştie! Şi asta e mai mult decât de-ajuns! De-asta ridică el
telefonul,
ca să raporteze!
BĂRBATUL: Cine a spus că trebuie să ne divulgăm numele? Trebuie doar
să stabilim
când ne prezentăm cu biletul şi dacă deschidem la ei contul.
FEMEIA: Inregistrează discuţia pe magnetofon şi-ţi stabilesc identitatea
după voce.
BĂRBATUL: Vocea mea nu e păstrată în nici o bancă de date?!
FEMEIA: De-acum o să fie!
BĂRBATUL: O să vorbesc în şoaptă.
FEMEIA: Dar când prezentăm biletul... Atunci precis o să ceară tot felul
de date!...
Şi chiar dacă nu cer... O să stăm în faţa lor şi o să se holbeze la noi!
BĂRBATUL: Nu cer nimic, trebuie doar să prezentăm biletul!
FEMEIA: O să ne ia amprentele de pe bilet!
BĂRBATUL: Fii serioasă!
FEMEIA: Şi ne filmează cu camera de supraveghere!... Sunt plini de
camere ascunse!
Ne compară mutrele cu arhiva foto a poliţiei şi au şi aflat cine
suntem!
BĂRBATUL: Există secret bancar!
FEMEIA: Dar înştiinţează administraţia financiară, deschiderea unui cont
mare e
raportată întotdeauna... Din cauza mafiei, aşa am citit...

35
BĂRBATUL: Asta e deja suma netă!
FEMEIA: Tot trebuie raportată şi din clipa aia suntem în computerul lor.
Iar de acolo,
numai cine nu vrea nu află!

Linişte.

BĂRBATUL: Ce contează că unul sau doi funcţionari de bancă ştiu? Nu

au voie să
furnizeze informaţii!
FEMEIA: Dacă un tip sau doi ştiu, pot să vândă informaţia pe bani buni.
Crezi că o să
le pese de noi? N-o să le pese!... N-au voie să furnizeze informaţii?
Tu pe ce
lume trăieşti?!... Chiar dacă întâmplător sunt cinstiţi, chiar şi atunci...
Ăia sunt în stare să spargă oricând un cod... Şi vin pe capul
nostru... ne ameninţă... ne şantajează...
BĂRBATUL: Cine? Cine sunt acei ăia?!
FEMEIA: O să-i răpească pe copii... O să ne ceară răscumpărare... Zeci de
milioane...
O să ne sune din zece-n zece minute, o să ne ameninţe...
BĂRBATUL: Nici n-avem telefon! Numărul mobilului n-au cum să-l
afle... Nici de la
mine, nici prin tortură, că nu-l ştiu pe dinafară!
FEMEIA: Atunci în scris! Sau se postează aici, în faţa casei, cu maşinile
lor mari şi
negre, şi prin portavoce... Ăştia sunt neruşinaţi! Ne răpesc copiii,
întâi le taie
urechile, apoi degetele, rând pe rând, apoi nasurile... Şi ni le trimit
prin poştă...
Degeaba te adresezi poliţiei, că au şi acolo oamenii lor... O să-i ţină
legaţi
într-o pivniţă, fără mâncare, cu capetele acoperite cu un fel de sac,
săptămâni,
poate luni de zile... Cine dracu te-a pus să joci la loto, să-mi aduci pe
cap
toată nenorocirea asta?!... Vii mereu cu tot felul de tâmpenii, că
prietenul ăla,

36
 că afacerea aia, şi totdeauna pierdem!

Linişte.

BĂRBATUL: Şi până acum au existat câştigători, şi până acum banii au

fost ridicaţi
în secret! Cine a vrut aşa, i s-a păstrat anonimatul!
FEMEIA: De unde ştii? Poate că nici unul din ei nu mai trăieşte!

Scurtă pauză.

BĂRBATUL: Nu... Exclus!

FEMEIA: Poate că nu a câştigat niciodată nimeni, poate au minţit
oamenii, ca să nu
se mai reporteze suma... Inţelegi... Au economisit zeci de milioane
pentru
bugetul statului... Şi pentru asta au încasat premii... A meritat, nu?!
Ai văzut tu
vreodată la TV pe cineva care a câştigat o sumă mare? Ai văzut?! Eu
n-am
văzut. Pentru că nici n-a existat!
BĂRBATUL: N-au vrut să fie prezentaţi, e de-nţeles!
FEMEIA: Totul e o amăgeală, nu a câştigat nimeni niciodată!
BĂRBATUL: Dar noi am câştigat! N-ai văzut că numerele noastre au fost
extrase?!

Linişte.

FEMEIA: O să nege. Banii încă nu sunt în mâna noastră. Ne ducem să-i

ridicăm şi o
să ne spună că am falsificat biletul.
BĂRBATUL: Cum să-l fi falsificat, cu ce?!
FEMEIA: Asta o să spună. Că l-am făcut cu xeroxul...
BĂRBATUL: De unde să avem noi xerox?!
FEMEIA: O să facă rost de unul şi o să mintă că au găsit pe el amprentele
tale...
Dacă eu am putut descoperi metoda, cum să n-o descopere ei?! Ca să
nu fie

37
 nevoiţi să plătească. Sau o să spună că biletul e de săptămâna
trecută... Sau de
anul trecut! Nu e de anul trecut?
BĂRBATUL: Nu!
FEMEIA: Atunci o să inventeze alt ceva. Nu contează ce. O să nege
realitatea. Ăştia
neagă totul întotdeauna. O să spună că s-a prezentat deja altcineva
pentru bani
şi i-au plătit ăluia... Şi tu n-ai decât să-i dai în judecată, că va fi
oricum inutil!
Sau ne iau biletul, sub pretextul că vor să-l verifice, dispar cu el în
spatele unei
uşi şi nu mai reapar în veci, iar pe noi ne întreabă politicos ce
aşteptăm, nu
cumva vrem să dăm o spargere la bancă... Şi până să te dezmeticeşti,
te şi
trezeşti încătuşat... Şi o să găsească o sută de martori care au văzut
cum ai scos
pistolul... Şi o să existe şi pistolul... Iar aici o să dea totul peste cap şi
o să
găsească heroina pe care tot ei au adus-o...

Linişte.

BĂRBATUL: Tu nu obişnuieşti să fii... atât de rea! N-ai fost niciodată aşa!

FEMEIA: Ai dreptate... pentru că până acum am fost săracă... Dar acum
am devenit
bogată! Şi trebuie să gândesc în consecinţă!

Linişte

BĂRBATUL: De ce te gândeşti numai la rele? Tocmai acum! Când totul

va fi alt fel...
Toată viaţa ni se va schimba... Cum de-ţi vin în minte numai lucruri
rele?1
FEMEIA: De ce, nu aşa se-ntâmplă? Când prietenul ăla a minţit că tu i-ai
condus
maşina!

38
BĂRBATUL: Nu mi-a fost niciodată prieten!
FEMEIA: Mă rog, colegul. A venit amenda, cinci sute... Pentru depăşirea
vitezei!
Când tu nici nu aveai permis de conducere! Ce, n-au fost nişte
gunoaie? Te-ai
dus, le-ai spus că nu mai ai permis, doar ei ţi l-au luat şi nu ai fost
din nou la
examen... Ai fost laş, ţi-a fost teamă că o să pici...
BĂRBATUL: N-avea rost, tocmai atunci vândusem maşina, nu aveam din
ce s-o
întreţinem!
FEMEIA: Da? au spus ei, aţi condus fără permis, atunci plus o mie... Dacă
eu n-aş fi
făcut scandal toată noaptea sub fereastra ticălosului, te-ncasau de o
mie cinci
sute!
BĂRBATUL: In schimb eu, dimineaţa, a trebuit să mă milogesc să-ţi dea
drumul de
la bulău!
FEMEIA: Nu contează! S-a speriat şi a plătit!... Numai lucruri rele îmi vin
în minte?!
Ce alt ceva să-mi vină?!
BĂRBATUL: Toate lucrurile astea noi le-am uitat de mult! De ce ţi le-ai
amintit
tocmai acum?! (Linişte.) Rugăm pe cineva... Ii dăm şi lui ceva şi ne
deschide
el contul...
FEMEIA: Ai înnebunit? O s-o şteargă cu biletul! Şi de unde ştii cât trebuie
să dăm din
banii ăştia băncii... Poate că aproape toată suma! Ar fi tâmpiţi să ne-
o dea în
întregime nouă! Atâţia bani?! (Linişte.) Noi trebuie s-o-ntindem de
aici,
indiferent cât primim.
BĂRBATUL: E drept, ăsta nu-i un loc prea comod...
FEMEIA: Nu din casă, din ţară!
BĂRBATUL: Din ţară, de ce?...

39
FEMEIA: Pentru că vor năvăli pe noi! Toţi! Prietenii tăi, cunoştinţele,
toată ţara!
Ce-ai spus, care e suma? Zece milioane?
BĂRBATUL: Şi cincizeci şi trei de mii. (Râde.) Ăştia cinci zeci şi trei
putem să-i
lăsăm lor, să se şteargă la fund cu ei...
FEMEIA: Nu-i lăsăm! Putem trăi minunat din ei, doi ani!
BĂRBATUL: Bine, atunci nu-i lăsăm.

Linişte.

FEMEIA: Toată lumea o să vrea să ne jecmănească! Trebuie s-o-ntindem,

şi încă
imediat! Chiar dacă nu ne place!

Linişte.

BĂRBATUL: N-o să afle. O să trăim modest. Eu o să muncesc în

continuare...
Măcar n-o să mă plictisesc...
FEMEIA: Tot o să afle. Cum arunc paturile, cum o să ştie. Trebuie să
plecăm
imediat! Adu-ţi aminte, cum te-a urât toată lumea când ai primit
premiul
ăla. Cum te plângeai că nu te mai cheamă la bere!
BĂRBATUL: Nu m-am plâns, doar că nu mi-a căzut bine!
FEMEIA: Şi cât a fost suma aia, pentru câte halbe ajungea?! Şi totuşi!
BĂRBATUL: Să plecăm acum, în preajma bacalaureatului?!
FEMEIA: O să-şi dea bacalaureatul acolo, afară. Doar tu ai spus. Intr-o
limbă de
mare circulaţie. (Linişte.) Nu schimbăm nimic în rahatul ăsta de
casă, nici nu
poate fi vorba!
BĂRBATUL: Cum adică rahat de casă?! A construit-o bunicu-tău!
FEMEIA: O urăsc! Aici a fost nefericit tăticu!
BĂRBATUL: Dar n-am trăit noi bine aici?!
FEMEIA: O singură dată ne-am dus la film în nouăsprezece ani, o singură
dată!

40
BĂRBATUL: La nemţi eu am locuit în barăci, şi în hoteluri mizere,
printre
indivizi de ultima speţă! S-a întâmplat să fiu singurul alb printre ei!
Şi asta
era mai rău decât să fii ţigan! Nici nu îndrăzneam s-adorm... Tu, în
Spania,
măcar ai stat într-un hotel normal, eraţi numai patru în cameră! Şi
când m-am
tăiat la mână şi s-a infectat, şi au vrut să mi-o taie din încheietură,
numai că eu
nu i-am lăsat, curva mamei lor!... Şi când s-a rupt scara sub mine, şi
nu m-am
putut duce la doctor că se afla că lucrez la negru, şi luni de zile m-a
durut de
câte ori trăgeam aer în piept!... Cum să mă fi dus la doctor, cine avea
atâţia
bani, fără asigurare!...

Linişte.

FEMEIA: Ce ştii tu ce a însemnat să fii singură cu copiii, săptămâni şi

luni?! A trebuit
să-nvăţ toată nenorocita aia de matematică, s-o-nvăţ eu, ca să-i pot
asculta! Şi
fizica, şi chimia! Pe mine, într-a şaptea era să mă pice la matematică,
fiindcă
în loc să învăţ trebuia s-o ajut pe mama!
BĂRBATUL: De parcă eu n-a trebuit să fac tot asta, când ai fost tu
plecată!

Linişte.

FEMEIA: Sandu o să-şi trimită primul bătăuşii. Că atât şi atât i se cuvine

lui. Că
familia, vezi doamne!... Familia!!... Iolanda o să bocească aici cât îi
ziua de
lungă, şi o să ne împuie capul despre cât îi trebuie pentru tot felul de
boarfe

41
 şi că maică-sa ne-a dat bani pentru cârjele lui tăticu... O să bocească
aici!
Iolanda!... A luat cârjele! După moartea lui tăticu le-a cerut, pe motiv
că ea a
dat banii! Nimeni dintre ai ei n-avea nevoie de ele, de cârjele lui
tăticu, dar ea
le-a luat!... (Plânge.)
BĂRBATUL: Eu am crezut că s-au rătăcit...
FEMEIA (plânge): A trebuit să i le dau...
BĂRBATUL: Ce baftă că eu n-am avut niciodată rubedenii!
FEMEIA: De ce nu i-a câştigat tăticu?! L-am fi dus să-l opereze în
străinătate...
(Plânge.)

Linişte.

FEMEIA: O să vină din partea şcolii, să contribuim la construirea sălii de

sport, la
ridicarea statuii poetului naţional...
BĂRBATUL: Le dăm ceva. Avem din ce.
FEMEIA: Tu eşti în stare să risipeşti tot!

Linişte.

BĂRBATUL: Veneam spre casă şi în vagon mă gândeam, de ce tocmai

eu... Când
există alţii mult mai nevoiaşi... I-am văzut în capitală, dormeau pe
jos, în
metrou... Ăstora trebuia să le împartă toţi banii. (Râde.) Asta mi-a
venit în
minte... Nebunie curată... Sunt de-a dreptul tâmpit... Toţi banii!...
(Râde.)
FEMEIA: Nu eşti în toate minţile!
BĂRBATUL: Bine, nu le dăm lor, dar mi-a trecut prin minte.
FEMEIA: Cât ar veni pentru unul, ai socotit??
BĂRBATUL: Nu...
FEMEIA: Câţi oameni ai străzii sunt, cincizeci de mii? Parcă aşa am citit.
BĂRBATUL: Nu ştiu.

42
FEMEIA: Nu contează, să fie o sută de mii. Cât îi revine unuia?
BĂRBATUL (socoteşte un timp): O sută de lei.
FEMEIA: Ei?! Merită?!

Linişte.

BĂRBATUL: Dar eu nu vreau să le dau lor!

FEMEIA: S-ar sătura bine o dată. Intr-o zi cerşesc mai mult de atât. Şi nici
n-ar
primi suta aia. Nu te poţi duce tu la fiecare, să-i dai banii în mână...
Dai
banii unei fundaţii, să-i împartă ea. Ăia fură jumate... sau două
treimi...
cât mai rămâne? Fură aproape tot şi fiecărui om al străzii îi revine, în
cel
mai bun caz, zece lei... Asta vrei?

Linişte.

BĂRBATUL: Dacă e să-i dăm, mai bine copiilor bolnavi de cancer...

FEMEIA: Fii serios, şi ăia îi fură, am văzut la televizor! Adu-ţi aminte,
când au
strâns bani pentru excursie cât le-a revenit copiilor? Nici a zecea
parte!
Le-au dat să mănânce numai de două ori pe zi, şi numai pâine cu
untură şi ceapă, asta au mâncat timp de-o săptămână! Pentru
cincizeci de lei pe zi!
(Linişte.) Du-l. Ia-l şi du-l. N-o să am linişte până e aici. (Linişte.)
Nu pot
dormi cu căcatul ăsta.
BĂRBATUL: Cu ce căcat?
FEMEIA: Cutia de cafea.

Linişte.

BĂRBATUL: Pune-o sub pernă.

FEMEIA: Mi-ar arde gâtul.
BĂRBATUL: Atunci o pun eu sub perna mea.

43
FEMEIA: Tot gâtul meu o să-l ardă. (Linişte.) Am nimerit între nişte
animale, ca individul ăla ras în cap şi cu cercel, care cu maşina lui
decapotabilă a vrut să mă calce pe zebră şi când m-am ridicat a
coborât, mi-a
tras una zdravănă cu pantoful lui ascuţit în fluierul piciorului şi mi-a
mai dat
şi un pumn în spate! Iar trecătorii se uitau şi râdeau! Eu încercam să
mai
strâng ceva din ouăle care rămăseseră întregi! Stăteau şi râdeau, unul
nu s-ar
fi aplecat să mă ajute! (Linişte.) Maşină din asta trebuie să iei... Şi
ochelari de
soare ca ai individului... Şi blugi ca ai lui... Şi trebuie să te razi în
cap... Şi să
calci trecătorii pe zebră... Alt fel te miroase că nu eşti dintre ei... O să
te simtă.
Degeaba încerci să fii la fel de mârşav ca ei. Pe tine totdeauna te
păcălesc.
BĂRBATUL: Nu-i adevărat!
FEMEIA: Eşti un găgăuţă, un nătăfleaţă. Un laş cu gura mare... Un
neserios...
Ghiduşii mărunte, penibile, astea-ţi umblă prin cap. N-ai fost în stare
să te
maturizezi.
BĂRBATUL: De-asta te-ai îndrăgostit de mine.
FEMEIA: De-acum o să fii iubit pentru banii tăi. Eu am fost singura care
nu te-am
iubit pentru bani. Şi copiii te-au iubit numai pentru banii pe care ţi-i
puteau
stoarce. (Linişte.) Trebuia să câştigi mai puţin. Cât să nu-i tenteze pe
alţii să
ţi-i ia... Vreo cincisprezece-douăzeci de mii...
BĂRBATUL: Iartă-mă că sunt mai mulţi! Imi pare nespus de rău. Dar şi
cinşpe mii
sunt mulţi, lui Cornel i-au spart casa pentru o mie şi au nenorocit-o
în bătaie
pe maică-sa...

44
Linişte.

FEMEIA: Să renunţăm la ei.

BĂRBATUL: Poftim?!
FEMEIA: Du-i înapoi.
BĂRBATUL: Cui?

Linişte.

FEMEIA: Pentru noi au venit prea târziu... Iar pentru copii prea devreme.
BĂRBATUL: Când ar fi fost bine, acum douăzeci de ani când ne-am luat?
Sau peste
douăzeci de ani, când nici n-o să mai trăim? Când?
FEMEIA: Du-i. Tot vrei să-i furi pe toţi. Ba da, ştiu eu! (Ia cutia de pe
poliţă şi o
pune pe masă.) Poftim. Cutia e a ta. Prah.

Linişte.

BĂRBATUL: Atunci mai bine să-i dăm pe toţi copiilor, să hotărască ei pe

ce îi
cheltuie.
FEMEIA: Cu asta chiar că i-ai nenoroci de tot.
BĂRBATUL: De ce, pentru ei aşa e bine, în sărăcie? N-am curaj să-i
privesc în ochi!
Vin acasă şi ce găsesc? Varză, ciorbă de cartofi... Ce-am putut să le
dau, eu,
tatăl lor?! Imi ard obrajii de ruşine, ne ducem cu ei la vreo chermeză,
ceilalţi
copii se bucură, aleargă, ai noştri stau trişti şi abătuţi...
FEMEIA: A fost foarte bine aşa. Au posibilitatea să înveţe să lupte. Dacă
nu vor,
treaba lor. Dacă fură, n-au decât, e şi ăsta un efort. Dar dacă vor fi
plini de
bani, atunci nu vor lupta niciodată, pentru nimic.

Linişte.

45
BĂRBATUL: Ţi-e teamă că o să crească şi o să te părăsească. Da, o să
crească şi o să
plece. Asta-i problema ta, de asta tremuri!
FEMEIA: Totul e doar aparenţă... Şi cu tine, de mult... Şi cu ei... Nimic nu
e
adevărat... Nimic...
BĂRBATUL: De ce ţipi?! (Linişte.) Te doare că asta am realizat-o eu! Eu
i-am
obţinut! Singur! Eu am fost perseverent! Am fost perseverent, eu! N-
am fost
un neputincios, ăsta-i baiul! Te doare că mie mi-a reuşit!

Linişte.

FEMEIA: Ce primeşti în schimb?

BĂRBATUL: Pentru ce?
FEMEIA: Pentru bani. Nu poţi schimba ce-a fost. Mizerie, asta a fost. Şi
ea nu poate
fi schimbată retroactiv. Şi atunci, de ce?

Linişte.

BĂRBATUL: Nu suntem noi atât de bătrâni... Mai putem avea douăzeci

de ani de
bunăstare...Inseamnă cincisute de mii pe an! Nici n-o să mai putem
muri, o să
ne conecteze la tot felul de ţevi, în cel mai bun spital, şi nu trebuie
nici să
mestecăm mâncarea, ne hrănesc de jos! (Râde.) Nu noi o să
aşteptăm, o să
aştepte ei, o să stea la coadă duzini de doctori şi o să tragă la sorţi
care ne
consultă primul! Iar noi o să le spunem tot ce-avem pe suflet!
(Râde.)
FEMEIA (ţipând): Ce să le spui?!
BĂRBATUL: Tot ce vreau!
FEMEIA: Ce să le spui?! Ce?! (Plânge.) O urăsc! Imi urăsc toată viaţa!
Cu tine cu

46
 tot! Până acum a fost cum a fost... Dar ca şi de-acum, bogaţi fiind!
(Plânge în
hohote.) Nu mai suport!

Linişte.

BĂRBATUL: Dar de ce... Ne-am înţeles bine... Nu?... Ne-am înţeles!

Niciodată n-ai
mai spus aşa ceva... De ce tocmai acum?! Ce înseamnă asta?! Şi de
ce?

Linişte.

FEMEIA (îşi adună puterile, îşi şterge ochii): Cu cine o să te-mprieteneşti

acolo? In
ce limbă? Cu cine o să te duci la o bere? O să umbli haihui prin
porturi, şi o
să cauţi un marinar român? Tu n-ai putut trăi niciodată singur. Şi o să
te ducă
de nas şi ăştia, la fel ca toţi prietenii!
BĂRBATUL: N-au făcut-o! Şi n-o să mă duc în porturi!
FEMEIA: O să stai toată ziua pe capul meu. O să te zgâieşti la televizor şi
o să
căpiezi. (Linişte.) Aici a murit tăticu... Unde o să mă mai simt eu
acasă?
Trebuie să priveşti de undeva toate astea... Să mă holbez cum spală
vase, cum
fac curat după mine nişte sclave aşa cum am fost şi eu? (Se înfioară.)
BĂRBATUL: Te poţi obişnui.
FEMEIA: Tu o să le porunceşti, o să urli la ele, îmi pot închipui...
BĂRBATUL (urlând): Când am urlat eu?! (Linişte.) Tu ai vrut insulă în
Adriatica!
FEMEIA: Am vrut pe dracu, nu sunt eu atât de tâmpită! Du dracului de
aici căcatul
ăla! Mie nu-mi trebuie! Tu l-ai câştigat, cară-te cu el!
BĂRBATUL: Hârtia asta e ceva diavolesc? Un blestem, sau ce mama
dracului?!

47
 Să refuzi un asemenea chilipir?! Ăsta-i păcat! (Linişte.) Ce-o să fie
cu copiii?
FEMEIA: Ii cresc singură.
BĂRBATUL: Din ce?!
FEMEIA: O să fac undeva curăţenie. Şi din indemnizaţia lor... O să fie
cumva...
Du-l odată! E al tău! Mie nu-mi trebuie!

Linişte.

BĂRBATUL (se ridică hotărât, scurtă pauză): Il duc. Incep o viaţă nouă.
Fără voi.
Şi în tren... mă şi vedeam zburând în helicopter... dar voi nu eraţi
acolo!
Zburam singur! Voi nu eraţi nicăieri! Am văzut cum am aterizat
undeva...
Şi au alergat slugile în întâmpinarea mea, şi eu le porunceam... Şi
acum văd
imaginile astea! Aşa o să fie! Şi am mai văzut... nu azi, mai de mult,
de multe
ori... că în ziua aia nu-l las pe tata să plece... Nu-l omoară cuţitarii
ăia, îi
ascund uniforma şi mai trăieşte şi azi!
FEMEIA: Cară-te, dar acum, pe loc!
BĂRBATUL: Ce-ar fi dacă părinţii mei ar mai fi împreună... N-ar mai fi
în stare să
bea atât de mult... Dar ar bea băuturi mai fine...
FEMEIA: De câte ori n-ai promis că vei repara acoperişul! Dar ţi-a fost
frică să nu
cazi! Nu m-ai lăsat să chem un dulgher, ai zis că tu! Laş, mărunt,
neserios!
BĂRBATUL: Am zugrăvit toată casa, singur!
FEMEIA: Dar pe scară eu am urcat, tu ameţeşti!
BĂRBATUL: Mă durea genunchiul!
FEMEIA: Fii o dată curajos. Acum ai bani pentru asta... Cară-te!
BĂRBATUL: Mă şi duc! (Se duce la jeţ, ia plasa.) Ce pot să iau cu mine?
FEMEIA: Orice. (Bărbatul ezită.) Triplu ştecher ai adus?
BĂRBATUL: Ce s-aduc?

48
FEMEIA: Triplu ştecher. Te-am rugat azi dimineaţă.
BĂRBATUL: Am uitat.

Linişte.

FEMEIA: Adu televizorul. Mie mi-e greu.

BĂRBATUL: Aici?
FEMEIA: In cameră!
BĂRBATUL: E acolo!
FEMEIA: L-ai aruncat.
BĂRBATUL: A fost doar vorba... (Linişte. Se duce la masă, ia cutia, stă.)
Dacă vă
transfer o parte din bani, îi ridici, nu?... (Linişte.) Ascultă... Fă cu ei
ce vrei, eu
nu mă amestec. Ii cheltuieşti pe ce vrei... Dar lasă-mă să rămân...
Dacă până
acum m-ai suportat, acum de ce nu?! Mi-ai spus, când a fost chestia
aia, când
ai luat-o razna... că te-ai întors, pentru că te-ai obişnuit deja cu
mine... Nu
mirosul copiilor l-ai amintit, ci pe al meu! Cum de acum nu mă mai
vrei?! Nu
se poate să mă alungi doar aşa!
FEMEIA: Du-l dracului de aici!

Linişte.

BĂRBATUL: Cutia o las. Prah...

FEMEIA: Bine.

Linişte.

BĂRBATUL: O să iau halatul de baie, cel vechi... (Linişte.) Să-i aşteptăm

pe copii,
să vedem cu spun ei...
FEMEIA: Pleacă odată!

49
Linişte. Bărbatul deschide cutia, despătureşte nylonul, scoate biletul, îl
pune pe masă, se aşează. Privesc amândoi biletul.

BĂRBATUL: Unde o să dorm în noaptea asta?

FEMEIA: Scoţi banii şi te duci la un hotel...
BĂRBATUL: Nu se dau atât de repede!
FEMEIA: Am o sută douăzeci în poşetă, poţi să-i iei.

Linişte.

BĂRBATUL: De ce mă dai afară, cu ce-am greşit?! Până acum am putut

trăi aici,
de-acum de ce nu?!

Linişte.

FEMEIA: Ai fost un păcătos demn de milă... Un omuleţ nenorocit...

Linişte.

BĂRBATUL: Şi acum ce e?
FEMEIA: De un bogătaş nu poate să-ţi fie milă.

Linişte.

BĂRBATUL: Să-l ardem. Căcatul ăsta. Dacă-l ardem, pot să rămân?

Linişte. Se ridică, ia de pe aragaz cutia de chibrituri, se întoarce la masă,

se aşează.

BĂRBATUL: Ii dau foc. Să-i dau foc?

Linişte.

FEMEIA: N-am putea să ridicăm numai o parte din ei?... Nu mult... Atât
cât să-i pot
pune o piatră de mormânt lui tăticu...

50
BĂRBATUL: Nu se poate. (Linişte.) Şi tu îl iubeşti pe taică-tu mai mult
acum.

Linişte.

FEMEIA: Dai înapoi mobilul.

BĂRBATUL: Nu-l dau.
FEMEIA: Tot n-o să ai bani să-l foloseşti!
BĂRBATUL: Il pun pe noptieră şi îl admir cât e de frumos! (Linişte.) Il
aprind.
Să-l aprind?
FEMEIA: Nu pe masă! In chiuvetă!

Se ridică amândoi, Femeia ia biletul, Bărbatul chibriturile, se duc la

chiuvetă.
Linişte.

BĂRBATUL: O să ne pară rău. O să-nnebunim – imediat după.

FEMEIA: Nu-i nimic.

Linişte.

BĂRBATUL: Să capete sida, cancer, gripă aviară – să-i năpădească

inspectorii
de la garda financiară – să li se taie lumina – să mănânce numai
slănină
dimineaţa, la prânz şi seara – să nu vadă niciodată un meci bun – să
li se
otrăvească apa – să le putrezească ouţele – să orbească – să nu
primească
bilet de tratament – să fie îngropaţi de vii – să le fie aruncat în aer,
rând pe
rând, burta, coaiele, labele – să-i măcelărească teroriştii – să fie
îngropaţi
în nisip până-n gât – să aibă diaree şi constipaţie în acelaşi timp – să
le fie

51
 pustiită limba maternă – să aibă insomnie... dac-aş avea bani, aş
cumpăra
o puşcă mitralieră şi aş trage, aş trage, aş trage!... (Linişte.) Il aprind.
FEMEIA: Aprinde-l.

Bărbatul aprinde chibritul, Femeia ţine biletul, biletul ia foc. Intuneric.

Doar biletul
arde şi încet-încet se face scrum. Intuneric.

52