Bătălia de la Mohács (1526)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la Bătălia de la Mohács din anul 1526. Pentru alte sensuri, vedeți Bătălia de
la Mohács (dezambiguizare).
Bătălia de la Mohács (în maghiară Mohácsi csata) a fost o bătălie
desfășurată la 29 august 1526, lângă Mohács, în Ungaria. În această
Bătălia de la Mohács
bătălie forțele Regatului Ungariei, conduse de arhiepiscopul Pál Parte din Războaiele otomano-ungare[*]
Tomori și de regele Ludovic al II-lea (în vârstă de 20 de ani), au
fost învinse de forțele superioare numeric ale Imperiului Otoman,
conduse de sultanul Suleiman Magnificul.

Victoria otomanilor a avut ca rezultat împărțirea Ungariei timp de

aprox. 150 de ani între Imperiul Otoman și Casa de Habsburg din
Austria. Autonomia Principatului Transilvaniei a fost recunoscută
de Imperiul Otoman.

Bǎtǎlia de la Mohács, picturǎ de Bertalan Székely

Informații generale
Cuprins Perioadă 29 august, 1526
Loc Mohács, Ungaria
Pregătirile 45°56′29″N 18°38′50″E
Bătălia Rezultat victorie decisivă a
Consecințe
otomanilor
Beligeranți
Note Imperiul Otoman Regatul Ungariei
Referințe Conducători
Suleiman Magnificul Ludovic al II-lea†
Pál Tomori †
Ioan Zapolya
Pregătirile Efective
aproximativ 100 000 aproximativ 40 000
Ungaria s-a opus timp de mulți ani expansiunii Imperiului Otoman
Pierderi
în sud-estul Europei, dar căderea cetății Belgrad în 1521 a însemnat aproximativ 10 000 aproximativ 12 000
că majoritatea teritoriului din sudul Ungariei a rămas fără apărare. Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
Pentru a contracara puterea crescândă a otomanilor, Ludovic al II- p?title=B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Moh%C3%A1cs_
(1526)&action=edit&section=0)
lea, regele Ungariei și Boemiei, s-a căsătorit cu Maria de Austria în
1522, sperând să obțină ajutorul casei Habsburg a Austriei în
războiul cu otomanii. Otomanii au văzut această alianță ca o amenințare la puterea lor din Balcani și au plănuit s-o distrugă.

Într-un efort de a amâna o ofensivă militară completă și o posibilă cucerire a Ungariei, guvernul otoman, sau Înalta Poartă, a făcut
ungurilor cel puțin una sau chiar două oferte de pace. Nu este clar motivul pentru care Ludovic a refuzat aceste oferte. Este
posibil că datorită presiunilor din partea nobililor din vestul Ungariei, influențați de proximitatea puterii crescânde a
Habsburgilor, s-au temut de posibile agresiuni din partea Austriei, în cazul semnării unui tratat de pace cu otomanii. Regatul
Poloniei (1385–1569) semnase un tratat similar de pace cu Poarta cu câțiva ani înainte. În cele din urmă, încercările pentru un
acord de pace au eșuat și turcii au hotărât să atace. În iunie 1526 armata otomană a urcat pe Dunăre cu acest scop.
Armata ungară era împărțită în trei unități principale: armata Transilvaniei, sub comanda lui János Zápolya, număra între 8.000 și
13.000 oameni și avea ca misiune păzirea trecătorilor din munții Transilvaniei; armata principală, condusă de regele Ludovic; și o
armată mai mică de circa 5.000 de oameni, comandată de contele croat Cristofor Frankopan. Datorită situării geografice a
regatului, țelul final al armatei turcești nu a putut fi determinat până la trecerea munților. Din nefericire, după ce turcii au traversat
munții, armata Transilvaniei era mai departe de Buda decât otomanii. Documentele istorice ale vremii, deși rare, au consemnat
faptul că Ludovic a preferat să se retragă, lăsând turcilor cale liberă.

Forțele maghiare au ales câmpul de luptă, o câmpie deschisă dar nu netedă, cu câteva mlaștini, de lângă Mohács, în apropierea
Dunării. Otomanii au putut avansa aproape fără opoziție. În timp ce Ludovic aștepta în capitală, turcii au asediat mai multe orașe
și au traversat râurile Sava și Drava. Ludovic a adunat între 26.000 și 40.000 de soldați, în timp ce armata otomană număra circa
70.000 - 100.000 de oameni[1] . Ungurii au ocupat terenul avantajos și au sperat să hărțuiască cu succes armata otomană.

Bătălia
Începutul confruntării este în general plasat între orele 1:00 PM și 2:00 PM, dar
durata exactă a bătăliei este greu de stabilit, ca dealtfel și numărul total de
combatanți. Deși unii istorici au estimat durata bătăliei la circa două sau trei ore,
aceasta pare puțin probabil datorită mai multor factori. Armata otomană nu s-a
retras de pe câmp pentru a intra în tabără după bătălie, însă a rămas în câmp
toată noaptea, fără alimente, apă sau adăpost. Dat fiind faptul că cronicarii
otomani au notat că ploua, pare posibil că batălia a fost de scurtă durată și s-a
terminat după-amiaza devreme, cel târziu înainte de ora 5:00 PM, iar sultanul ar
fi ordonat ca trupele să se întoarcă în tabără. Câteva surse credibile indică faptul
Bătălia de la Mohács (miniatură că regele Ludovic a părăsit câmpul de luptă după apusul soarelui și a încercat să
otomană)
scape după lăsarea nopții; deoarece soarele nu avea cum să apună înainte de
aproximativ ora 6:30 PM la data de 29 august 1526, asta pare să însemne că
bătălia a durat mai mult de două sau trei ore - poate patru sau chiar cinci.

După ce primele trupe ale lui Suleiman, armata Rumeliană, au avansat pe câmpul de luptă, au fost atacați și împrăștiați de trupele
maghiare conduse de Pál Tomori. Acest atac pe flancul drept a cauzat o panică considerabilă între rândurile otomanilor, dar pe
când ungurii au înaintat, otomanii s-au regrupat datorită sosirii întăririlor. În timp ce pe flancul drept ungurii au înaintat suficient
de mult încât l-au pus pe sultan în pericol prin săgețile care i-au lovit cuirasa, superioritatea numerică a otomanilor și contraatacul
la timp al ienicerilor, trupele de elită, probabil i-au copleșit pe atacanți, mai ales cei de pe flancul stâng. Ungurii nu și-au putut
menține pozițile, iar cei care nu s-au retras au fost încercuiți și capturați sau uciși. Regele a încercat să scape sub acoperirea
întunericului, dar a fost aruncat de pe cal într-un râu lângă Csele și s-a înecat, fiind îngreunat de armura sa. Circa 1.000 de nobili
și conducători unguri au fost de asemenea uciși. În general este acceptat că peste 10.000 de unguri au căzut în timpul bătăliei, la
fel ca și un număr similar de otomani.

După terminarea bătăliei, sultanul a dat ordin să fie executați toți prizonierii. Două zile mai târziu a notat în jurnalul său:
"Sultanul a primit omagiile vizirilor și beyilor, 2000 de prizonieri sunt masacrați, ploaia cade în torente". Între cei 2.000 de
prizonieri executați s-au aflat mai multe nume maghiare de seamă.

Consecințe
Victoria nu le-a oferit otomanilor securitatea dorită. După data de 30 august corpul principal al armatei turce, urmând cursul
Dunării, avansează spre Buda, iar la data de 11 septembrie intră in orașul de reședintă a regilor maghiari. Cetatea regală și orașul
practic sunt abandonate, Regina si Curtea se refugiază la Pozsony, exemplul lor fiind luat de burghezia germană și maghiară.
După ce oastea otomană a prădat orașul și vecinătățile ei, sultanul, în data de 14 septembrie ordonă incendierea orașului. Prada de
război, încărcată pe nave fluviale, a fost transportată pe Dunăre spre teritoriile turcești; la 21 septembrie sultanul hotărăște
retragerea trupelor otomane. Motivul retragerii rapide se pare că se datora
apropierii iernii și insecurității strategice a teritoriului Ungariei. La data
ocupării Budei pe teritoriul Regatului se aflau cantonate trei armate
creștine: la Zagreb armata condusa de banul croat Kristóf Frangepán,oastea
condusă de Voievodul Transilvaniei Ioan Zapolya staționată la Szeged și o
armată de mercenari străini cu tabăra la Györ și Székesfehérvár. Abia în
anul 1541 au reușit să captureze și să ocupe capitala. Totuși, bătălia de la
Mohács a însemnat sfârșitul Regatului Independent al Ungariei ca teritoriu
unificat. Ocupația otomană a fost contestată de Arhiducele de Habsburg al
Austriei, Ferdinand I al Sfântului Imperiu Roman, cumnatul regelui
Monumentul bătăliei de la Mohács
Ludovic și succesorul acestuia, prin tratatul cu regele Ladislau II Jagiello
al Boemiei și Ungariei. Boemia a căzut sub stăpânirea Austriei, care a
dominat treimea vestică a Ungariei și porțiuni din teritoriul Croației de astăzi (Regatul Ungariei), în timp ce otomanii au stăpânit
centrul Ungariei și suveranitatea asupra Transilvaniei semi-independente, iar nordul Ungariei a rămas independent până la
sfârșitul anilor 1500. Anii următori, de război aproape constant, au necesitat un angajament susținut al forțelor otomane,
dovedindu-se a fi așa o povară asupra resurselor încât regatul relativ sărac al Ungariei nu i-a putut face față. Armatele creștine au
asediat Buda de mai multe ori în timpul anilor 1500, iar Suleiman însuși a murit în timpul bătăliei de la Szigetvár din 1566; au
mai avut loc și două asedii otomane eșuate la Eger, care nu a căzut decât în 1596, la finalul rezistenței independente maghiare.

Mohács este considerat de mulți unguri ca momentul decisiv nefavorabil din istoria țării, o traumă națională persistând și astăzi în
memoria populară. În momentele de ghinion, ungurii au o expresie: "mai multe s-au pierdut la Mohács" (Több is veszett
Mohácsnál). Chiar și în prezent, ungurii percep bătălia de la Mohács ca însemnând sfârșitul unei regat european independent și
odinioară puternic. Mohács a fost o înfrângere decisivă, evenimentele ce i-au urmat au semnificat, de facto, sfârșitul
independenței Ungariei. Următoarele două secole de lupte aproape constante dintre cele două imperii, Habsburg și Otoman, au
devastat economia zonei și au decimat populația.

Note
1. ^ "... la 29 august 1526 a avut loc fatidica bătălie de la Mohacs: între 25.000 și 28.000 de maghiari și aliații lor pe
o parte, și 45.000 de turci, ajutați de 10.000 sau 20.000 de trupe auxiliare de cavalerie ușoară de partea cealaltă."
Balcanii după 1453, de L.S. Stavrianos p.26
"Ungurii au adunat circa 25.000 de oameni și 85 de tunuri (doar 53 au fost folosite în bătălie), iar din diferite
motive trupele din Transilvania și Croația nu au sosit (la timp). S-a spus că otomanii erau de mai bine de două ori
mai mulți - deși acest număr pare exagerat - și aveau circa 160 de tunuri." Ungaria și căderea Europei de Est,
1000-1568, de David Nicolle p.13

Referințe
Secolele Otomane: ridicarea și căderea Imperiului Turc, de Lord Kinross, (1977) ISBN 0-688-08093-6
IMPROVEMENT OF BALKAN HISTORY TEXTBOOKS PROJECT REPORTS de Fundația de istorie, (2001)
ISBN 975-7306-91-6
"Imperiul Otoman 1326-1699", de Stephen Turnbull
"A Magyarok Krónikája", Ed.Officina Nova,1996 ISBN 963-548-052-5

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Bătălia_de_la_Mohács_(1526)&oldid=12866047

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 27 mai 2019, ora 16:43.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.