ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE A MOLDOVEI

E.Turcov, S.Petrovici, A.Petrovici

TEHNOLOGIILE
COMERCIALE
ŞI LOGISTICA

Editura A.S.E.M.
CZU: 339.139:164(075.8)
T 94

Examinat, aprobat şi recomandat pentru editare la şedinţele catedrei „Comerţ, Turism şi Servicii
hoteliere” (proces-verbal nr.3 din 07.12.2004), Comisiei metodice a facultăţii „Business şi
Administrarea afacerilor” (proces-verbal nr.3 din 24.02.2005) şi Senatului ASEM (proces-verbal nr. 10
din 29.06.05)

Referenţi: prof. univ. dr. hab. V. Doga,

conf. univ. dr. A. Bulican
conf. univ. dr. L. Pascari

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii:

Turcov E.
Tehnologiile comerciale şi logistica: Man. pentru uzul
studenţilor instituţiilor de învăţ. super. cu profil econ. /
E. Turcov, S. Petrovici, A. Petrovici; Acad. de Stud. Econ. a
Moldovei. – Ch. : ASEM, 2005. – 327p.
Bibliogr. p. 324.
ISBN 9975-75-324-8
200 ex.
339.139:164(075.8)

Prof. univ. dr. hab. E. Turcov – comp.1, temele 1,2,3,4,5,6;

prof. univ. dr. hab. S. Petrovici (coordonator) – prefaţa, comp.2, temele 8,9,10,15,16;
dr. A. Petrovici – comp.2, temele 7,11,12,13,14.

ISBN 9975-75-324-8

Departamentul Editorial-Poligrafic al ASEM

1
 Cuprins
Prefaţă
COMPARTIMENTUL I. TEHNOLOGIILE COMERCIALE
Tema I. Rolul şi fundamentarea tehnologiei comerciale
1.1. Esenţa şi rolul tehnologiei comerciale
1.2. Conceptul şi funcţiile de logistică a mărfurilor
1.3. Esenţa şi importanţa distribuţiei în logistică. Canalele şi lanţurile logistice
Tema 2. Depozitele de mărfuri
2.1. Rolul, funcţiile şi clasificarea depozitelor
2.2. Managementul proceselor tehnologice în depozite
2.3. Tipurile de încăperi depozitare
2.4. Determinarea dimensiunilor depozitare
Tema 3. Organizarea lucrului comercial la întreprinderile din sfera comerţului
3.1. Esenţa, rolul şi sarcinile lucrului comercial
3.2. Studierea cererii de mărfuri ca parte componentă a lucrului comercial
3.3. Indicatorii de eficienţă a lucrului comercial în comerţ
Tema 4. Organizarea relaţiilor contractuale ale întreprinderii de comerţ cu furnizorii şi beneficiarii
4.1. Esenţa relaţiilor economice în comerţ
4.2. Metodologia şi tehnica încheierii contractelor comerciale. Tipurile de contracte
4.3. Relaţiile postcontractuale. Formularea şi examinarea reclamaţiilor şi acţiunilor în practica
comercială.
Tema 5. Lucrul comercial ce vizează achiziţiile şi vânzările de mărfuri cu ridicata
5.1. Esenţa şi rolul achiziţiilor cu ridicata în logistica mărfurilor. Planificarea achiziţiilor
5.2. Modalităţile de achiziţionare cu ridicata a mărfurilor
5.3. Evidenţa şi controlul achiziţiilor de mărfuri cu ridicata
5.4. Tehnologia vânzării mărfurilor cu ridicata
5.5. Evidenţa şi controlul vânzărilor de mărfuri cu ridicata
5.6. Organizarea aprovizionării magazinelor cu mărfuri
Tema 6. Magazinele
6.1. Procesele tehnico-economice din magazine
6.2. Specializarea şi tipizarea magazinelor
COMPARTIMENTUL II. LOGISTICA
Tema 7. Esenţa logisticii: premisele şi etapele dezvoltării logisticii
7.1. Scurt istoric privind apariţia logisticii
7.2. Definirea logisticii
7.3. Specificul abordării logistice în dirijarea fluxurilor materiale şi informaţionale
7.4. Premisele şi etapele de dezvoltare a logisticii
7.5. Factorii de dezvoltare a logisticii
7.6. Nivelele de dezvoltare a logisticii
Tema 8. Aparatul conceptual, principiile şi cerinţele fundamentale ale logisticii
8.1. Evoluţia abordărilor conceptuale a logisticii
8.2. Principiile logisticii
8.3. Categoria compromiselor economice în logistică
8.4. Logistica ca factor de sporire a competitivităţii întreprinderilor
8.5. Cerinţele fundamentale ale logisticii
8.6. Evidenţa cheltuielilor logistice în procesul de promovare a fluxurilor materiale
8.7. Pregătirea cadrelor în domeniul activităţii logistice şi dezvoltarea serviciilor logistice
Tema 9. Funcţiile logisticii
9.1. Clasificarea funcţiilor şi operaţiunilor logistice
9.2. Misiunea logistică şi mediul logistic al întreprinderii
9.3. Repartizarea funcţiilor de bază între participanţii lanţului logistic
9.4. Realizarea funcţiei de dirijare a fluxului material în structura organizatorică a logisticii la
întreprindere

2
Tema 10. Conexiunile logisticii
10.1. Necesitatea cooperării funcţiilor marketingului şi logisticii
10.2. Particularităţile interfeţei mixului de marketing şi mixului de logistică
10.3. Domeniile majore de interacţiune dintre marketing şi logistică
Tema 11. Obiectele activităţii logistice
11.1. Fluxurile materiale ca categorie a logisticii
11.2. Tipurile fluxurilor materiale
11.3. Fluxurile financiare şi clasificarea acestora
11.4. Fluxurile informaţionale şi locul lor în logistică
11.5. Fluxurile serviciilor logistice şi estimarea calităţii acestora
11.6. Pronosticarea fluxului de materiale la întreprindere în sistemul logistic
Tema 12. Sistemele logistice
12.1. Definirea sistemului logistic
12.2. Clasificarea sistemelor logistice
12.3. Posibilităţile de participare a Statului în sprijinul funcţionării sistemelor logistice
12.4. Riscurile şi metodele de asigurare a reducerii acestora în sistemele logistice
12.5. Lanţul logistic, verigele principale şi elementele acestuia
12.6. Controlul în sistemele logistice
Tema 13. Aparatul metodologic al logisticii
13.1. Paradigmele principale, care s-au format în logistică
13.2. Baza metodologică şi ştiinţifică a logisticii
13.3. Analiza valorii depline bazate pe evidenţa cheltuielilor în sistemul logistic
13.4. Modelarea în logistică. Criteriile de clasificare a modelelor
13.5. Sistemele de experţi utilizate în logistică
13.6. Abordarea sistemică ca direcţie principală a metodologiei cunoaşterii în logistică
13.7. Caracteristica comparativă a abordărilor clasice şi sistemice în formarea sistemelor logistice
13.8. Exemplul abordării clasice şi sistemice în organizarea fluxurilor materiale
13.9. Analiza nivelului aportului adus de către obiectele de dirijare în rezultatul global de activitate
(analiza ABC)
13.10. Influenţa cererii cu caracter de probabilitate privind luarea deciziei despre dirijarea cu stocurile
(analiza XYZ)
13.11. Realizarea sarcinii “A produce marfă de sine stătător sau a o procura la alt producător specia-lizat” în
funcţie de nivelul dezvoltării logisticii
13.12. Indicatorii utilizaţi pentru măsurarea caracteristicilor fluxului material şi studierea situaţiei
logistice
Tema 14. Domeniile funcţionale ale logisticii
14.1. Caracteristica domeniilor funcţionale ale logisticii
14.2. Interacţiunea logisticii de distribuţie cu logistica de achiziţionare
Tema 15. Serviciile logistice
15.1. Definiţia serviciului logistic
15.2. Principiile serviciului logistic. Clasificarea serviciilor logistice
15.3. Constituirea sistemului serviciului logistic
15.4. Evaluarea nivelului de deservire logistică
15.5. Dependenţa cheltuielilor pentru deservire în funcţie de nivelul serviciului acordat
15.6. Dependenţa volumului vânzărilor de nivelul serviciului logistic acordat
15.7. Determinarea mărimii optimale a nivelului serviciului logistic
15.8. Criteriile determinării calităţii de deservire logistică
Tema 16. Conducerea activităţilor logistice
16.1. Conducerea cu factorul de timp în realizarea procesului logistic
16.2. Perfecţionarea procesului de organizare a mişcării mărfurilor în comerţ prin utilizarea
conceptului logistic
16.3. Premisele şi problemele dezvoltării logisticii în Republica Moldova
Teste de verificare a cunoştinţelor
Bibliografie
3
 PREFAŢĂ

Obiectul de studiu al lucrării reprezintă două domenii – tehnologiile comerciale şi logistica, care se
înscriu activ în condiţiile economiei de piaţă a multor ţări. Nu întâmplător există multiple definiţii referitoare
la tehnologiile comerciale şi logistică. Totodată, aceste două fenomene nu sunt studiate pe deplin şi vor
rămâne în continuare în centrul atenţiei întreprinderilor moderne.
Necesitatea studierii tehnologiilor comerciale în interacţiune cu logistica este legată de crearea
întreprinderilor specializate în domeniul gestiunii mărfurilor şi pregătirea cadrelor în domeniul comerţului,
care presupune logistica.
Studierea şi implementarea tehnologiilor comerciale moderne în interconexiune cu sistemele logistice ca
instrument de optimizare a fluxurilor materiale între participanţi de la producător până la consumator
reprezintă o sarcină prioritară la etapa actuală. Aceasta atrage după sine studierea întregului proces de gestiune
a mărfurilor în baza abordării sistemice a interacţiunii tehnologiilor comerciale cu logistica.
Problemele majore în analiza proceselor tehnologice şi logistice au determinat necesitatea integrării
materialului în două compartimente:
Compartimentul I Tehnologiile comerciale se referă la organizarea şi tehnologia proceselor comerciale la
întreprinderile comerţului angro şi cu amănuntul, inclusiv: rolul şi fundamentarea tehnologiei comerciale;
depozitele de mărfuri, rolul, funcţiile şi clasificarea acestora, dirijarea proceselor tehnologice în depozite,
tipurile de încăperi depozitare, determinarea dimensiunilor depozitare, organizarea lucrului comercial la
întreprinderi, desfăşurarea relaţiilor contractuale ale întreprinderii cu furnizorii şi beneficiarii, organizarea
achiziţiilor şi tehnologia vânzărilor mărfurilor cu ridicata, organizarea aprovizionării magazinelor cu mărfuri,
procesele tehnico-economice în magazine, specializarea şi tipizarea magazinelor.
Compartimentul II Logistica – al cărui obiect de studiu îl reprezintă dirijarea fluxurilor materiale şi legate
cu ele fluxurile informaţionale. Interesul pentru pregătirea specialiştilor în domeniul logisticii creşte în
continuu, rezultând din necesitatea perfecţionării eficienţei funcţionării sistemului de distribuţie a bunurilor
materiale de la producător până la consumator.
Logistica permite reducerea esenţială a intervalului de timp dintre procurarea materiei prime
(semifabricatelor) şi livrarea produsului fabricat consumatorului, contribuind la reducerea stocurilor materiale.
Aplicarea logisticii în practică accelerează procesul obţinerii informaţiei, perfecţionează nivelul deservirii
cumpărătorilor.
Activitatea în domeniul logisticii e multilaterală. Ea include dirijarea transportului, gospodăriei de
depozite, stocurilor, cadrelor, organizarea sistemelor informaţionale, activitatea comercială etc. Fiecare din
funcţiile enumerate este studiată şi descrisă detaliat la cursul corespunzător ramurii respective. Noutatea
principală a metodei logistice constă în integrarea domeniilor enumerate mai sus într-un sistem unic cu
tehnologiile comerciale.
Experienţa internaţională ne demonstrează că lider în lupta cu concurenţa va ieşi acel care va avea un
avantaj în procesele tehnologice şi logistice, strâns legate de sistemul transportului, aprovizionării, desfacerii
producţiei, stocurilor şi alte domenii.
Specialiştii trebuie să cunoască şi să înţeleagă necesitatea integrării proceselor tehnologice cu cele
logistice, precum şi cerinţele formulate faţă de acest proces. Dirijarea cu tehnologiile comerciale şi
operaţiunile logistice în baza abordării sistemice antrenează toate măsurile referitoare la transferul şi păstrarea
materialelor în limitele întreprinderii şi a canalelor ei de distribuire. Aceasta înseamnă că, în primul rând,
specialiştii care posedă deprinderea să dirijeze cu activităţile tehnologice şi logistice trebuie să interpreteze
corect problemele comerciale şi de antreprenoriat în întregime, trebuie să ţină cont că deciziile adoptate într-un
domeniu al sistemului comercial, de exemplu, în domeniul transportului, pot influenţa asupra sistemului
tehnologic în ansamblu. În al doilea rând, tehnologiile comerciale şi logistica sunt legate de deservirea
consumatorilor, având în vedere anticiparea cheltuielilor stabilite şi a parametrilor deservirii clienţilor Acest
fapt subînţelege interpretarea aspectelor pieţei ca sistemele tehnologice şi logistice.
În al treilea rând, cerinţa de bază a administrării eficiente cu procesele tehnologice şi logistice constă în
legătura strânsă dintre aprovizionare, producere şi distribuţie, acest fapt având o importanţă vitală în
interacţiunea tehnologiilor comerciale cu logistica. Însemnătatea integrării acestor domenii este accentuată, în
mod deosebit, la aplicarea metodelor de planificare a activităţii comerciale a întreprinderilor.

4
 Compartimentul II “Logistica” cuprinde: noţiunea, premisele şi etapele dezvoltării logisticii, conceptul şi
funcţiile logisticii, interfaţa marketingului cu logistica, obiectele cercetării logistice, sistemele logistice,
aparatul metodologic al logisticii. Un loc deosebit se acordă domeniilor funcţionale ale logisticii:
aprovizionarea, producţia, distribuţia, transportul, informarea, stocurile, depozitarea etc. Prezintă interes
procesul de integrare a operaţiunilor tehnologiilor comerciale cu operaţiunile logistice din comerţ.
Toate temele prezentate în această lucrare fac parte din cursul Tehnologiile comerciale şi logistica şi se
referă la sistemul comerţului modern.
Însuşind acest curs, studenţii vor obţine cunoştinţe reale şi vor înţelege eficienţa integrării tehnologiilor
comerciale cu logistica. Deosebit de importantă este participarea studenţilor la dezbateri în cadrul seminarelor
şi lecţiilor practice în procesul de studiere a fenomenelor ce au loc în domeniul tehnologiilor comerciale şi
logisticii.

5
 COMPARTIMENTUL I.
TEHNOLOGIILE COMERCIALE

Tema 1. ROLUL ŞI FUNDAMENTAREA TEHNOLOGIEI COMERCIALE

1.1. Esenţa şi rolul tehnologiei comerciale

Cursul Tehnologii comerciale şi logistica mărfurilor studiază organizarea raţională a proceselor
operative în cadrul întreprinderilor de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul.
Obiectul cursului este reprezentat de procesele comerciale ce au loc în cadrul întreprinderilor de
comerţ. Activitatea întreprinderilor de comerţ este reflectată în obiectul de studiu al cursului „Tehnologii
comerciale şi logistica mărfurilor”.
După caracterul funcţiilor, procesele operative în comerţ pot fi diferenţiate în două grupe:
1. Procese operative tehnologice (sau de producţie);
2. Procese comerciale.
Procesele tehnologice în comerţ, în viziunea conceptului de sistem, reprezintă un sistem alcătuit din
trei elemente:
− munca;
− mijloacele de muncă;
− obiectele muncii.
Mijloacele de muncă în comerţ sunt prezentate de diferite maşini, utilaje şi instalaţii comerciale,
încăperi comerciale (diferite construcţii depozitare, magazine), încăperi de producţie, unităţi de transport
şi altele.
Obiectele muncii sunt mărfurile şi ambalajul în circulaţie.
Procesele comerciale reflectă operaţiile de cumpărare şi vânzare a mărfurilor, lucrul nemijlocit cu
cumpărătorii de mărfuri, studierea şi prognozarea cererii de cumpărare, completarea sortimentului de
mărfuri în magazine şi depozite, planificarea stocurilor de mărfuri, promovarea vânzărilor, prestarea
serviciilor suplimentare cumpărătorilor şi altele.
Metodologia cursului reprezintă un sistem de cercetare care poate fi aplicat prin metode generale,
cum sunt:
− de observare;
− de comparare;
− de analiză;
− de sinteză;
− de experiment;
− de modelare etc.
şi metode speciale:
− matematice şi statistice;
− de corelaţie;
− de extrapolare, aplicarea diferitelor scheme, grafice, diagrame, hărţilor tehnologice.
Structura cursului „Tehnologii comerciale şi logistica mărfurilor” reprezintă o consecutivitate
strictă a logisticii mărfurilor în sfera de circulaţie care cuprinde toate etapele circuitului de mărfuri (de la
producător la consumatorul final).
Partea organizatorică a circuitului de mărfuri se caracterizează prin stabilirea relaţiilor economice dintre
producători şi comercianţi, încheierea contractelor de livrare a mărfurilor, contractelor de vânzare-cumpărare,
evidenţa şi controlul contractelor încheiate, aplicarea sancţiunilor economice şi altele.
Partea tehnologică a circuitului de mărfuri reflectă prelungirea procesului de producţie în sfera de
circulaţie (transportarea mărfurilor, operaţiile de încărcare, descărcare, păstrarea, completarea
sortimentului, pregătirea mărfurilor către vânzare, sortarea, ambalarea, despachetarea etc.).
Organizarea raţională a circulaţiei mărfurilor este influenţată de mai mulţi factori:
− de producţie;
− de transport;
− economico-sociali;
− comerciali;
6
 − de sortiment.
Din factorii de producţie mai importanţi pot fi consideraţi:
• amplasarea întreprinderilor industriale;
• structura şi amplasarea producătorilor agricoli;
• sezonalitatea producţiei;
• specializarea producătorilor;
• complexitatea sortimentului de producţie.
Din factorii de transport:
• dezvoltarea reţelelor de transport;
• dotarea întreprinderilor cu unităţi de transport;
• nivelul tehnic şi tehnologic al unităţilor de transport;
• eficienţa exploatării unităţilor de transport.
Factorii economico-sociali:
• densitatea populaţiei;
• structura şi nivelul veniturilor pe locuitor;
• volumul vânzărilor de mărfuri cu amănuntul;
• structura consumului.
Factorii comerciali:
• volumul vânzărilor de mărfuri;
• specializarea întreprinderilor de comerţ;
• amplasarea întreprinderilor de comerţ;
• structura sortimentului de mărfuri;
• nivelul organizării aprovizionării magazinelor cu mărfuri.
Într-o mare măsură raţionalizarea circulaţiei mărfurilor este influenţată de sortimentul de mărfuri. De
exemplu, mărfurile de sortiment complex necesită o resortare în cadrul întreprinderilor de comerţ cu
ridicata, iar livrarea produselor uşor alterabile impune condiţii speciale de transportare şi păstrare.
1.2. Conceptul şi funcţiile de logistică
În fundamentarea tehnologiilor comerciale o importanţă deosebită o are aplicarea conceptului de
logistică, care reprezintă o viziune complexă a raţionalizării activităţii economice prin intermediul
optimizării proceselor de flux.
În cadrul conceptului de logistică pot fi evidenţiate următoarele premise:
− realizarea principiului de sistem – optimizarea fluxului material este posibilă în cadrul unei
întreprinderi sau a unei subdiviziuni din întreprindere. Dar efectul maximal poate fi atins numai
la optimizarea fluxului material pe tot parcursul circuitului (de la materia primă la consumatorul
final);
− trecerea de la instalaţii şi utilaje universale de ridicat şi transportat la utilaje speciale;
− umanizarea proceselor tehnologice, crearea condiţiilor adecvate de muncă;
− evidenţa cheltuielilor pe tot parcursul procesului tehnologic;
− dezvoltarea serviciilor în cadrul circuitului de mărfuri (produse etc.);
− adaptarea sistemelor logistice în condiţii de incertitudine.
Activitatea în domeniul logisticii are un scop final, care s-a transformat într-o definiţie a celor şase
reguli ale logisticii:
1. Încărcătura – marfa necesară;
2. Calitatea – calitatea necesară;
3. Cantitatea – cantitatea necesară;
4. Timpul – la timpul convenit;
5. Locul – în locul convenit;
6. Cheltuielile – cheltuielile minimale.
Activitatea de logistică se finalizează cu succes dacă marfa necesară, în cantitatea necesară, de
calitatea necesară, este livrată la timpul convenit, în locul convenit, cu cheltuieli minimale.
Funcţia de logistică reprezintă o grupă de operaţii de logistică, care contribuie la realizarea
obiectivelor sistemului logistic. În circuitul fluxurilor materiale participă diferite întreprinderi, care
îndeplinesc anumite funcţii logistice.
7
 Repartizarea acestor funcţii în cadrul procesului logistic este reflectată în figura 1.
Agentul procesului

Întreprinderea

la producători
intermediare
logistic

Transportul,

de expediţie

de mărfuri
comerciale
cu ridicata

Depozitele
de comerţ
Denumirea

Firmele
firma
funcţiei logistice

Stabilirea legăturilor economice la livrarea mărfurilor X X X

Determinarea direcţiei
X X
şi volumului fluxurilor materiale
Prognozarea necesităţilor de transport X X X
Determinarea numărului optimal de verigi depozitare
X
în procesul circuitului de mărfuri
Dezvoltarea şi amplasarea gospodăriei depozitare X X X
Optimizarea şi dirijarea stocurilor în sfera de circulaţie X X
Asigurarea expedierii mărfurilor X
Îndeplinirea operaţiilor anterioare
X X
şi de finalizare a transportării mărfurilor
Dirijarea operaţiilor depozitare X X

Figura 1. Repartizarea funcţiilor logistice în structura procesului logistic

Dirijarea, planificarea şi realizarea activităţii logistice la întreprinderea de comerţ este în funcţie de

alte activităţi ale întreprinderii. Această interacţiune este prezentată în figura 2.

Denumirea Marketingu

Planificare

procesului
tehnologic
de comerţ
Finanţele
Logistica

subdiviziunii
întreprinderii

a
l

Denumirea funcţiei
logistice
Planificarea sortimentului de mărfuri X X X
Planificarea serviciilor X X
Aprovizionarea cu utilaje, maşini, mijloace de X X X
ambalare, tară
Proiectarea şi dezvoltarea gospodăriei depozitare X X X
Dirijarea transportării mărfurilor X X
Dirijarea stocurilor de mărfuri X X X
Dirijarea operaţiilor depozitare X X X
Vânzarea mărfurilor X X X

Figura 2. Repartizarea funcţiilor logistice în structura subdiviziunilor întreprinderii de comerţ

1.3. Esenţa şi importanţa distribuţiei în logistică. Canalele şi lanţurile logistice

În ţările cu economie de piaţă pentru prima dată distribuţia în viziunea logisticii a fost reflectată în
anii '70 ai secolului XX, când au apărut primele lanţuri de distribuţie în comerţul cu amănuntul. În
comerţul autohton această practică era realizată de subdiviziunile de expediţie din cadrul întreprinderilor
de comerţ angro, care organizau aprovizionarea centralizată a magazinelor cu mărfuri.
În cadrul modelului logistic de distribuţie sunt utilizate noţiuni de canale şi lanţuri logistice.
Canalul logistic (sau canalul de distribuţie) reprezintă o mulţime de intermediari în procesul
circuitului de mărfuri.
Alegerea intermediarilor şi plasarea lor într-o consecutivitate determinată formează lanţul logistic
(lanţul de distribuţie) care, de fapt, reflectă toate etapele circuitului de mărfuri. Această transformare este
prezentată în mod schematic în figura 3.
8
 T1 D1 T1
. . .
Furnizorul . . .
Consumatorul
de mărfuri
. . .
Tn Dn Tn
a)

Furnizorul
de mărfuri T1 Dj Tn Consumatorul

b)
Figura 3. Transformarea canalului logistic în lanţ logistic

a) canal logistic T1 – Tn – un număr de firme de transport şi expediţie;

b) lanţ logistic D1 – Dn – o mulţime de distribuitori.
În procesul circuitului de mărfuri pot fi evidenţiate diferite variante de canale de distribuţie a
mărfurilor (figura 4).

Magazin

Firma Depozit Comerţ

intermediară angro prin colete

Producătorul
Magazin de mărfuri Magazin

Depozitul Depozitul
magazinului producătorului

Magazin Magazin

Figura 4. Variante de canale de distribuţie

a mărfurilor în comerţ

Totodată, eficienţa procesului de distribuţie în comerţ este în funcţie directă de amplasarea teritorială
a – centrelor de distribuţie în cadrul sistemului logistic, care pot fi diferite (figura 5).

unde – firma de comerţ angro,

9
 – magazine, şi – fluxuri de mărfuri.

a) variantă cu un singur centru de distribuţie amplasat la periferia zonei de deservire (oraş, raion, sat)

b) variantă cu două centre de distribuţie dislocate la periferiile zonei de deservire

c) variantă cu un centru de distribuţie amplasat în centrul zonei de deservire

Figura 5. Variante de amplasare

a centrelor de distribuţie într-un sistem logistic
Tema 2. DEPOZITELE DE MĂRFURI
2.1. Rolul, funcţiile şi clasificarea depozitelor
Prin depozit de mărfuri înţelegem unitatea operativă comercială care îndeplineşte funcţii legate de
primirea, acumularea, păstrarea şi livrarea mărfurilor.
Noţiunea de depozit, considerată în înţelesul ei restrâns, tehnic, reprezintă o construcţie, un sistem de
încăperi, o încăpere sau alte forme de construcţii (şoproane, platforme etc.), amenajate şi înzestrate cu utilaj şi
instalaţii adecvate efectuării operaţiunilor de primire, recepţionare, păstrare şi livrare a mărfurilor.
Actualmente, gospodăria depozitelor este concentrată, din considerente de eficienţă, în cadrul
comerţului cu ridicata.
Deşi depozitul totdeauna a fost vizat ca un element de bază în cadrul sistemului logistic, deoarece pe
tot parcursul fluxului material apare necesitatea de păstrare a stocurilor, în funcţie de acest aspect putem
urmări o clasificare specifică a depozitelor în cadrul lanţului logistic, care este prezentată în figura 6.

10
 DEPOZITE

Depozite în cadrul Depozite în cadrul

circulaţiei producţiei circulaţiei mărfurilor
de destinaţie tehnică de larg consum

Depozite ale Depozite Depozite Depozitele Depozitele

produselor în cadrul de materii întreprinderilor întreprinderilo
finite la sferei de prime de comerţ r de comerţ
producător circulaţie a cu ridicata cu ridicata
producţiei în regiuni în regiuni
de destinaţie de producţie de consum
tehnică

Figura 6. Clasificarea depozitelor după locul în procesul de circulaţie a fluxului materiei de la

materia primă la consumatorul final
Întreprinderile comerciale, în funcţie de condiţiile locale, pot avea un singur depozit de mare
capacitate, împărţit pe secţii şi compartimente de mărfuri, situat într-o singură clădire, sau pot avea mai
multe depozite situate în diverse clădiri, amplasate în diferite puncte ale localităţii sau în mai multe
localităţi. Varianta primă este mai eficientă.
Totalitatea depozitelor considerate în înţelesul restrâns al noţiunii formează ceea ce numim baza
tehnico-materială a gospodăriei depozitelor, parte integrantă a bazei tehnico-materiale a comerţului.
Necesitatea obiectivă de păstrare a stocurilor de mărfuri, de formare a sortimentului comercial
determină existenţa depozitelor de mărfuri.
Existenţa stocurilor de mărfuri şi a depozitelor pentru păstrarea lor este determinată de un şir de
factori, care sunt în funcţie de particularităţile de producţie, consum, circulaţie, transport.
Remarcăm că la unele mărfuri producţia este continuă şi consumul sezonier; la altele producţia este
sezonieră şi consumul continuu, iar între momentul producţiei şi al consumului rămâne o perioadă de
timp când mărfurile sunt depozitate şi păstrate.
Printre factorii specifici circulaţiei mărfurilor, care fac necesară existenţa depozitelor de mărfuri,
putem menţiona:
• transformarea sortimentului de producţie în sortiment comercial;
• aprovizionarea periodică a magazinelor cu mărfuri;
• primirea mărfurilor în cantităţi mari de la furnizori şi livrarea lor în cantităţi mici unităţilor cu
amănuntul şi altele.
Ca parte componentă a întreprinderilor de comerţ, depozitele de mărfuri îndeplinesc funcţii complexe
şi variate. Funcţiile de depozitare sunt determinate de locul şi rolul depozitelor în procesul circulaţiei
mărfurilor. Funcţia principală a depozitelor de mărfuri constă în acumularea şi păstrarea stocurilor de
mărfuri. Din funcţia fundamentală decurg alte funcţii adiacente:
• Concentrarea şi acumularea stocurilor

I. Primirea partidelor mari II. Primirea partidelor mici

acumularea
livrarea partidelor mai mici

livrarea unor partide mai mari

unităţilor comerciale

• formarea sortimentului comercial prin alegerea şi sortarea mărfurilor pe mărimi, calităţi, preţuri,
culori, modele, conform necesităţilor cumpărătorilor;
11
 • controlul cantitativ şi calitativ al mărfurilor primite şi expediate;
• pregătirea prealabilă a unor mărfuri pentru vânzarea cu amănuntul.
Unele operaţiuni, ca păstrarea şi prelucrarea mărfurilor, ambalarea sau preambalarea celor livrate,
reprezintă o continuare a procesului de producţie în sfera circulaţiei. În asemenea cazuri depozitul
îndeplineşte funcţii de producţie.
Clasificarea depozitelor
Diversitatea sortimentului de mărfuri, existenţa diferitelor forme de verigi comerciale, dar şi de
funcţii de depozitare, determină activitatea următoarelor tipuri de depozite:
• depozite de colectare – primesc partiţii relativ mici de mărfuri, le acumulează şi formează din ele
partiţii mari, spre a le expedia altor unităţi. Funcţia principală – concentrarea stocurilor de
mărfuri livrate de diverşi furnizori;
• depozite de repartizare – primesc cantităţi mari de mărfuri, le transformă în partizi mici şi le
livrează ulterior beneficiarilor;
• depozite de tranzit şi transbordare – sunt puţine la număr, amplasate pe lângă staţiile de cale
ferată, în porturi, aeroporturi etc. Sunt destinate pentru păstrarea provizorie a mărfurilor;
• depozite pentru păstrarea sezonieră şi de lungă durată – sunt construcţii obişnuite sau depozite
frigorifice sau silozuri pentru păstrarea cartofilor, fructelor, legumelor, a căror producţie este
sezonieră.
După sortimentul de mărfuri care fac obiectul operaţiunilor de păstrare, depozitele se clasifică
astfel:
− depozite strict specializate (păstrează un singur articol: sare, cartofi, ulei etc.);
− specializate (păstrează şi livrează o grupă de mărfuri: textile, încălţăminte, blănuri etc.);
− combinate, care pot fi generale, de produse alimentare sau generale, de produse nealimentare;
− mixte, unde se păstrează produse alimentare şi nealimentare, dar în încăperi separate.
Depozitele specializate şi strict specializate, deşi în unele cazuri necesită investiţii şi cheltuieli de
exploatare mai mari, creează, prin modul de construcţie şi dotare, condiţii mai bune de păstrare şi
prelucrare a mărfurilor. Comparativ cu depozitele specializate, depozitele generale şi combinate sunt mai
eficiente din punct de vedere economic.
Specializarea depozitelor se face şi după particularităţile de construcţie şi dotare cu utilaje. Conform
acestui criteriu, deosebim:
− depozite speciale (depozite frigorifice, depozite de petrol, silozurile de cereale);
− depozite generale – sunt destinate pentru păstrarea mărfurilor, care nu necesită un regim special
de păstrare.
După felul construcţiei clădirii de depozit, deosebim:
− depozite închise (terestre, subterane, semisubterane) pentru vinuri, cartofi, petrol;
− depozite semideschise materiale de construcţii
− depozite deschise şi mărfuri de uz casnic
După forma de folosire, distingem:
• depozite în exploatare individuală (aparţin şi sunt la dispoziţia unei singure întreprinderi);
• depozite de exploatare comună (aparţin unor întreprinderi de depozitare specializate, care oferă în
arendă spaţii de depozitare şi prestează servicii de prelucrare a mărfurilor).
Aceste depozite sunt răspândite în ţările cu economii dezvoltate.
Având în vedere necesitatea de diversificare a sortimentului de mărfuri în comerţ, capacităţile de
depozitare existente în Republica Moldova prezintă rezerve de creştere şi modernizare.
Dezvoltarea şi modernizarea depozitelor de mărfuri poate fi realizată doar prin îndeplinirea mai multor
sarcini:
− folosirea raţională a capacităţilor de depozitare existente (paletizarea, containerizarea încărcăturilor,
automatizarea etc.);
− perfecţionarea si îmbunătăţirea procesului de păstrare a mărfurilor;
− ameliorarea gradului de înzestrare tehnică a depozitelor;
− accelerarea vitezei de rotaţie a mărfurilor;
− perfecţionarea metodelor de conducere prin aplicarea raţională a diviziunii muncii;

12
 − elaborarea unor proiecte-tip, fundamentate ştiinţific, pentru construirea şi amenajarea de noi
depozite.
Construcţia şi exploatarea depozitelor în perspectivă ridică o serie de probleme legate de profilul şi
dimensiunile depozitelor.
Aşa, de exemplu, organizarea depozitelor specializate se rezolvă de fiecare întreprindere în funcţie de
condiţiile şi necesităţile locale.
Întotdeauna construcţia şi exploatarea depozitelor trebuie să fie justificată din punct de vedere economic.
Depozitele de mare capacitate oferă o serie de avantaje comparativ cu depozitele de mică capacitate,
precum:
− cheltuieli de construcţie şi exploatare mai mici şi eficienţă mai mare a investiţiilor;
− posibilităţi de mecanizare-automatizare;
− condiţii optimale de păstrare a mărfurilor;
− reducerea cheltuielilor de transport datorită primirii mărfurilor în cantităţi vagonabile.
Din punct de vedere constructiv şi funcţional tendinţele ar fi în direcţia dezvoltării depozitelor de mare
capacitate, realizate din construcţii uşoare, de o înălţime de la 6-7 m, 10-17 m până la 30 m, dotate cu
instalaţii automate de manipulare şi stivuire a mărfurilor care reduc preţul construcţiei cu circa 20 la sută.

2.2. Managementul proceselor tehnologice în depozite

Mărimea razei de activitate şi amplasare a depozitelor de mărfuri sunt determinate de un şir de factori:
• amplasarea furnizorilor;
• căile aducerii mărfurilor de la furnizori;
• localizarea beneficiarilor şi direcţiile expedierii mărfurilor din depozite către beneficiari;
• volumul şi structura sortimentului de mărfuri.
De exemplu, pentru produsele alimentare, cu o perioadă scurtă de depozitare şi cu expedieri zilnice, se
recomandă o rază mai mică a depozitului, iar pentru mărfurile de sortiment complex şi de cerere rară sau
periodică se recomandă o rază de activitate mai mare.
Amplasarea eficientă a depozitelor are în vedere trei factori principali:
1) apropierea maximă de reţeaua comercială cu amănuntul;
2) excluderea transporturilor neraţionale, încrucişate;
3) apropierea maximă de staţiile sau nodurile de cale ferată cu posibilitatea folosirii căilor de transport
auto, acvatice.
Pentru alegerea locului optimal de amplasare a depozitului de mărfuri sunt necesare o analiză economică
şi calcule matematice. În acest scop, se iau în consideraţie o serie de factori:
− numărul şi amplasarea furnizorilor şi beneficiarilor de mărfuri;
− volumul mărfurilor primite şi expediate;
− direcţia din care se primesc şi direcţia unde se expediază mărfurile;
− distanţa pe care o parcurg mărfurile de la furnizor la depozit şi de la depozit la beneficiar;
− condiţiile de expediere şi de transport ale mărfurilor;
− apropierea de principalele căi de comunicaţie pentru a le folosi pe cele mai scurte şi mai ieftine;
− formele de aprovizionare a reţelei de comerţ cu amănuntul (tranzit, depozit, livrări directe);
− proprietăţile fizico-chimice şi condiţiile de păstrare şi comercializare ale mărfurilor.
Raţionalizarea proceselor operative ce se desfăşoară într-un depozit de mărfuri trebuie să corespundă
următoarelor cerinţe de funcţionalitate şi eficienţă:
− efectuarea tuturor operaţiunilor de mişcare a mărfurilor pe căile cele mai scurte;
− înzestrarea fiecărui sector, proces sau fiecărei operaţiuni cu cel mai modern şi eficient utilaj şi
mobilier;
− asigurarea celui mai bun regim de păstrare a mărfurilor potrivit cerinţelor fiecărei grupe de mărfuri;
− folosirea raţională a spaţiului depozitului pe orizontală şi verticală.
Un rol însemnat în funcţionalitatea depozitelor o are forma de amenajare a spaţiului destinat păstrării
efective a mărfurilor. Amenajarea spaţiului de păstrare sub forma unei săli generale, cu gestiune colectivă, se
utilizează în cazul mărfurilor care trec prin depozit în ambalajul furnizorului şi care nu necesită un regim
diferenţiat de păstrare pentru diferite grupe sau articole. Această formă reprezintă tendinţa modernă actuală.
Ea oferă condiţii pentru mecanizare şi automatizare.
13
 În depozitele care manipulează mărfuri de sortiment complex se utilizează amenajarea spaţiului de
păstrare sub forma sălii generale cu pereţi despărţitori şi gestiuni separate.
Sistemul proiectării şi amenajării depozitului sub forma încăperilor separate, independente, se utilizează
pentru depozitele de produse alimentare şi, parţial, pentru cele de mărfuri nealimentare, cu un regim diferenţiat
de păstrare.
2.3. Tipurile de încăperi depozitare
Suprafaţa totală a oricărui depozit este formată din mai multe părţi componente, şi anume:
• suprafaţa (încăperi) pentru păstrarea efectivă a mărfurilor, care are greutatea specifică cea mai mare
în suprafaţa totală a depozitului;
• suprafaţa auxiliară, constituită din mai multe încăperi şi spaţii de profil mai limitat, în care au loc
operaţiuni specializate, ce se efectuează potrivit diviziunii muncii:
− dezambalarea, recepţionarea şi sortarea mărfurilor;
− ambalarea şi expedierea mărfurilor;
− prelucrarea mărfurilor;
− preambalarea produselor alimentare;
− păstrarea provizorie a mărfurilor, refuzate la recepţie;
− analizele de laborator, depozitarea mostrelor;
− păstrarea provizorie a ambalajului;
− decongelarea produselor alimentare uşor alterabile;
− (încăperi) administrative şi cu caracter social;
− încăperi tehnice, inclusiv pentru staţia de redresori, pentru compresor şi altele;
− spaţii de circulaţie (culoare, spaţiul ocupat de scări, lift etc.);
− spaţii ocupate de elemente constructive ale clădirii (stâlpi, coloane de susţinere, ziduri interioare
despărţitoare etc.).
După tipul proceselor de muncă ce au loc într-un depozit, suprafaţa acestuia se poate grupa în două părţi:
încăperi operative şi anexe. Încăperile operative sunt destinate efectuării proceselor operative (păstrarea,
recepţionarea, prelucrarea, ambalarea mărfurilor). Încăperile anexe cuprind încăperile gospodăreşti,
administrative ş.a.
Este eficient ca cea mai mare parte din suprafaţa totală a depozitului să fie rezervată încăperilor operative
ce deţin, respectiv, 80-90% greutate specifică din suprafaţa totală.
Din suprafaţa operativă a depozitului se delimitează şi se separă aşa-numita suprafaţă utilă a depozitului.
Ea se compune din:
− încăperile unde se păstrează efectiv mărfurile;
− suprafaţa trecerilor dintre stive, stelaje etc., respectiv, trecerile pe unde se aduc şi se scot mărfurile
din depozit.
Cu cât coeficientul suprafeţei utile a depozitului este mai ridicat (mai aproape de 1), cu atât
funcţionalitatea şi eficienţa depozitului este mai mare.
În depozitele mici organizarea interioară a mişcării mărfurilor se face după principiul circular – mărfurile
sunt primite şi expediate din depozit printr-un singur punct de primire – expediere.
Depozitele mari sunt organizate pe principiul curentului. Depozitul are două sau mai multe suprafeţe de
organizare a muncii (rampe distincte de încărcare şi descărcare). Fluxul mărfurilor şi personalului corespunde,
în linii generale, sensului intrării şi ieşirii mărfurilor în şi din depozit, segmentat pe următoarele componente
de bază: primire şi recepţie, depozitare, camere de mostre, livrare şi expediţie.
De exemplu, V. Mercioiu vizează câteva variante de planificare a depozitelor în funcţie de forma de
organizare a fluxului mărfurilor în depozit (figura 7).
Rezultând din conceptul de logistică, variantele fluxurilor liniare sunt mai eficiente.
În figura 8 este prezentată schema de amplasare a zonelor funcţionale ale unui depozit general, unde este
aplicată varianta liniară.

14
 E E
RE CE P Ţ I E
X X
T T
I I
N N
D D
E E
R R
E E
Fluxuri liniare
RECEPŢIE
E E
X X
T T
I I
N N
D EXPEDIŢIE D
E E
R R
E E
RECEPŢIE EXPEDIŢIE

E
X
P
E
D
I
ŢIE

EXTINDERE EXTINDERE

– Frecvenţă lentă – Frecvenţă medie

– Frecvenţă intensă – Spaţii diverse
Flux în formă de „L” Flux în formă de „U”

Figura 7. Variante de organizare a fluxului mărfurilor

în depozit
Zona de RAMPA DE CALE FERATĂ
intrare şi
Zona de recepţionare
recepţionare

Încăperi
tehnice
Zona
de
depozitare

Frigorifer

1 2 3 4
Zona de
expediere EXPEDIŢIA

RAMPA AUTO

treceri principale

1 – Depozit de mărfuri nealimentare

2 – Depozit de mărfuri de uz casnic
3 – Depozit de mărfuri cu destinaţie culturală
4 – Depozit de produse alimentare

Figura 8. Schema de amplasare a zonelor operaţionale ale depozitului general de mărfuri

2.4. Determinarea dimensiunilor depozitare

Un factor economic deosebit de însemnat care determină capacitatea şi structura depozitelor sunt
stocurile de mărfuri medii şi maxime, stabilite anual, pe structură, valoric şi în unităţi naturale. Stocurile
de mărfuri se calculează şi se exprimă şi în mărime relativă, respectiv, viteza de circulaţie a mărfurilor.
Stocul mediu (S) pentru perioada previzională se calculează potrivit următoarei relaţii:
15
 Vc × D
S= ,
T(360 zile)
în care:
Vc – viteza de circulaţie a mărfurilor previzională pentru anul x;
D – desfacerile previzionale în anul x;
T – timpul.
Dar datorită neritmicităţii intrării şi expedierii mărfurilor în cursul anului, normativul stocului mediu
poate fi depăşit sau neacoperit. De aceea, în mod logic, determinarea necesarului de suprafaţă pentru
depozitarea mărfurilor trebuie făcută în funcţie de stocurile maxime.
Stocul maxim (de vârf) se poate obţine ca un produs dintre stocul mediu şi un coeficient de
neuniformitate care variază între 1,2-1,4.
Norma de depozitare a mărfurilor reprezintă alt element pentru calcularea suprafeţei de încărcare a
depozitului. O normă mare micşorează suprafaţa şi invers. Normele de depozitare se stabilesc diferenţiat
pe grupe, subgrupe şi chiar pe articole. Ele se calculează şi se exprimă în: kg/m3, lei/m2, tone/m2, lei/m3,
kg/m2, bucăţi/m2, bucăţi/m3.
Suprafaţa pentru depozitarea efectivă a mărfurilor ocupă partea principală din suprafaţa totală a
depozitului. Calculul necesarului se face pe grupe şi subgrupe de mărfuri, uneori chiar şi pe articole.
Pentru a obţine suprafaţa utilă, suprafaţa de încărcare efectivă se înmulţeşte cu un coeficient de
transformare (1,1-1,4).
Mărimea suprafeţelor ocupate de culoare depinde de mărimea încărcăturilor manipulate, dimensiunile
suporturilor sau paletelor, mecanismele folosite la transportarea mărfurilor.
Determinarea suprafeţei necesare pentru depozitarea propriu-zisă a mărfurilor se face ţinând cont de
felul aşezării şi păstrării mărfurilor în depozit, respectiv, în stive, stelaje sau în vrac.
1) Calculul suprafeţelor de depozitare în cazul păstrării mărfurilor în stive se face conform
relaţiei:
C
S= × T , în care:
N × 360
S – suprafaţa necesară pentru depozitarea mărfurilor;
C – cantitatea totală a mărfurilor ce va intra în depozit într-un an;
N – norma de depozitare pe m2;
T – timpul mediu necesar staţionării unui lot de mărfuri în depozit.
2) Calculele suprafeţei de depozitare în cazul păstrării mărfurilor în stelaje se poate face pe baza
elementelor de volum. Iniţial, se calculează numărul despărţiturilor necesare depozitării în rafturi a unui
anumit stoc de mărfuri, apoi numărul rafturilor necesare, în funcţie de care se stabileşte în final suprafaţa
de depozitare necesară.
Suprafaţa de depozitare a mărfurilor păstrate în rafturi se determină prin relaţia:
Sd = A x L x N, în care:
A – reprezintă lăţimea raftului (m);
L – lungimea raftului (m);
N – numărul de rafturi necesar (a fost calculat).

16
 Tema 3. ORGANIZAREA LUCRULUI COMERCIAL
LA ÎNTREPRINDERILE DIN SFERA COMERŢULUI

3.1 Esenţa, rolul şi sarcinile lucrului comercial

În comerţ se efectuează o gamă largă de operaţiuni care, după rolul lor în circulaţia mărfurilor, pot fi
diferenţiate în două grupe:
− operaţiuni tehnologice;
− operaţiuni comerciale.
Operaţiunile tehnologice reprezintă prelungirea procesului de producţie în comerţ şi sunt legate mai
mult de prelucrarea mărfurilor (transportarea, păstrarea, ambalarea, dezambalarea ş.a.).
Operaţiile comerciale vizează cumpărarea şi vânzarea mărfurilor. La ele se referă:
− studierea cererii de cumpărare;
− organizarea legăturilor economice dintre producătorii şi cumpărătorii de mărfuri;
− publicitatea mărfurilor;
− achiziţiile şi vânzările de mărfuri cu ridicata.
Lucrul comercial în comerţ reprezintă un complex de activităţi ale întreprinderilor şi organizaţiilor de
comerţ, ce vizează operaţiuni de cumpărare-vânzare a mărfurilor cu scopul satisfacerii cererii de
cumpărare şi obţinere a beneficiului.
Egalitatea partenerilor comerciali este principiul de bază al activităţii comerciale în condiţiile
economiei de piaţă.
Un rol însemnat în cadrul organizării activităţii comerciale o are valorificarea raţională a tuturor
resurselor de mărfuri (atât din surse de import, cât şi locale), atragerea noilor furnizori în circulaţia
mărfurilor.
Una din sarcinile primordiale ale activităţii comerciale este organizarea studierii cererii de cumpărare
de către serviciile de marketing, ce funcţionează în cadrul întreprinderii de comerţ.
Realizarea lucrului comercial necesită o extindere a operaţiilor de import-export. În vederea acestui
obiectiv lucrătorii comerciali trebuie să cunoască bine sectoarele industrial şi agrar din ţară, posibilităţile de
producţie, nivelul de satisfacere a cererii de cumpărare din sursele locale etc. Este important să fie studiate şi
sursele de import, ţinând seama de-o mulţime de factori: preţuri, cheltuieli de transport, reglementări vamale
ş.a.
Pentru a cunoaşte mai bine furnizorii, lucrătorii comerciali trebuie să participe la expoziţii, târguri,
burse, licitaţii, să studieze sursele publicitare (ziare, reviste, tele, foto, radio), să viziteze întreprinderile
producătoare etc.
O importanţă deosebită în perfecţionarea activităţii comerciale o are computerizarea lucrului
comercial care, de fapt, asigură automatizarea selectării informaţiei despre cererea de mărfuri, furnizori,
numărul contractelor încheiate, evidenţa şi controlul achiziţiilor şi vânzărilor de mărfuri cu ridicata ş.a.
Computerizarea operaţiunilor comerciale va constitui un sistem informativ complex de prelucrare şi
transmitere a informaţiei comerciale.
Riscul comercial
O parte componentă a activităţii comerciale o constituie riscul comercial. Riscul comercial reprezintă
eventualitatea de a fi în pagubă ca rezultat al activităţii comerciale.
Comerciantul riscă mult, dar riscul este şi un factor ce contribuie la o responsabilitate mai mare la
luarea deciziilor comerciale.
Riscul comercial este un rezultat al unei tranzacţii comerciale riscante. Variantele de risc pot fi
diferite:
− ce vizează activitatea concurenţilor;
− în legătură cu schimbarea preţurilor;
− politice.
Riscurile pot fi provocate şi de:
− incendii şi alte calamităţi;
− pierderea mărfurilor în timpul transportării;
− deteriorarea mărfurilor din neglijenţa personalului;
− delapidări şi furturi, încălcarea condiţiilor contractante de către partea opusă ş.a.

17
 La evaluarea riscului pot fi aplicate metode statistice şi evaluarea experţilor.
Metodele statistice sunt relativ exacte şi necesită o analiză desfăşurată a unui volum mare de date.
Evaluările experţilor diferenţiază trei grupe de factori de risc:
− probabili;
− mai puţin probabili;
− accidentali.
Factorii probabili prezintă o situaţie de certitudine, sunt cunoscuţi de comercianţi şi pot fi aşteptaţi.
Factorii mai puţin probabili sunt cunoscuţi, dar probabilitatea de influenţă este mică. Factorii accidentali
nu sunt analizaţi de experţi.
După nivelul riscului se deosebesc:
− risc admisibil – probabilitatea pierderii beneficiului;
− risc critic – probabilitatea pierderii beneficiului şi a unei părţi din venit;
− risc catastrofal – probabilitatea falimentului.
Pentru a diminua riscurile este necesar a respecta următoarele reguli:
− a căuta parteneri cu resurse financiare suficiente, care posedă toată informaţia despre piaţă;
− a se adresa la serviciile experţilor de marketing pentru evaluarea corectă a dinamicii
preţurilor, acţiunilor concurenţilor, a structurii, volumului şi dinamicii cererii ş.a.;
− a forma în cadrul întreprinderii un fond de rezervă din contul unei părţi din profit;
− a se adresa companiilor şi firmelor de asigurare (persoane, organizaţii) pentru asigurarea
riscului comercial.
Informaţia comercială
O parte componentă a activităţii comerciale o constituie informaţia comercială şi organizarea
protecţiei acestei informaţii.
Informaţia comercială oferă firmelor de comerţ posibilitatea de a efectua o analiză a activităţii
comerciale, de a planifica activitatea şi de a o verifica (controlul după nivelul profitului, volumului
vânzărilor etc.).
Informaţia comercială reprezintă un complex de date despre situaţia pe piaţă a anumitor mărfuri sau
servicii. Sursele informaţiei comerciale sunt:
− cercetările de marketing, efectuate pentru anumite mărfuri;
− materialele interne şi documentele firmei (date despre volumul desfacerilor de mărfuri,
cheltuielile publicitare ş.a.);
− datele statistice despre conjunctura pieţei;
− informaţia cumpărată de la firme specializate.
În structura informaţiei comerciale se evidenţiază taina comercială, care reprezintă date şi interese
economice în diferite domenii de activitate ale firmei (managementul, marketingul financiar, knou-hau
ş.a.), ascunse cu premeditate. Taina comercială apare atunci când prezintă un interes pentru activitatea
comercială. O formă de manifestare a tainei comerciale sunt secretele comerciale.
Secretele comerciale reprezintă date în formă de grafice, scheme, documente, care necesită o
protecţie deosebită.
Secretele comerciale se diferenţiază după mai multe criterii:
− după natura tainei comerciale (tehnologii, de producţie, organizatorice, de marketing,
intelectuale, publicitare);
− după apartenenţa proprietarului (în proprietatea firmei, a unui grup de întreprinderi, a unei
persoane, a unui grup de persoane ş.a.);
− după destinaţie secretele conţin inscripţia „Confidenţial”, „Strict confidenţial”, „Confidenţial,
numai adresatului”, spre deosebire de documentele care conţin o taină de stat, la care se face
inscripţia „Secret”, „Absolut secret”, „De o importanţă deosebită”, „Pentru uz de serviciu”
ş.a.
Purtătorul secretului comercial este persoana competentă în secretul firmei (conducătorii şi o parte
din personal care are acces la această informaţie). În condiţiile economiei de piaţă protecţia informaţiei
comerciale are o mare însemnătate. După relatările experţilor americani pierderea a numai 20% din
informaţia comercială duce la falimentul firmei timp de o lună în 60 de cazuri din o sută. În ţările cu
economii de piaţă dezvoltate (SUA, Germania, Japonia, Franţa ş.a.) protecţia tainei comerciale este
18
asigurată de sistemul secretului de producţie şi de cadrul legislativ. În SUA legea despre secretul firmei a
fost adoptată în 1979. În Germania funcţionează legea despre concurenţa neconştiincioasă, unde sunt
evidenţiate două taine: de producţie şi comercială. În Japonia protecţia tainei comerciale este asigurată
prin regimul de lucru cu personalul (particularităţile managementului nipon).
În Moldova protecţia tainei comerciale este reglementată de Legea despre întreprinderi şi
antreprenoriat (1.04.1992), unde în articolul 12, p.3 este indicat că antreprenorul are dreptul să nu prezinte
informaţia care constituie taină comercială. Datele care prezintă taină comercială sunt determinate de
antreprenor, deşi ar trebui de menţionat că legea respectivă prevede că lista datelor ce nu constituie taină
comercială este determinată de Guvernul Republicii Moldova. Acest moment necesită cercetări
suplimentare în domeniu cu scopul elaborării unei metodologii exacte de delimitare a informaţiilor ce
constituie taina comercială a firmei.
În funcţie de cele expuse, folosind experienţa ţărilor străine în problema dată, putem propune câteva
recomandări:
− La aprecierea informaţiei secrete se ţine seama de principiul efectului economic şi securităţii
firmei. Aici este important găsirea unui echilibru optimal în structura informaţiei firmei.
− Informaţia de tipul „knou-hau” se referă la taina comercială.
− Informaţia despre descoperiri, propuneri de raţionalizare etc., care se află în stadiu de elaborare,
constituie taină comercială.
− Informaţia despre contractele comerciale (numărul, obiectul, suma, sortimentul etc.) şi nemijlocit
contractele comerciale, de asemenea, constituie o taină comercială.
În concluzie, informaţia ce constituie o taină comercială poate fi diferenţiată în modul următor:
− informaţie de afaceri;
− date financiare;
− date despre preţul mărfurilor şi serviciilor;
− planuri de afaceri ale firmei;
− lista clienţilor şi furnizorilor, contractele;
− informaţie de marketing;
− înţelegeri, propuneri.
Lista personalului, scheme organizatorice, informaţie despre angajaţii firmei.
Informaţie tehnică:
− proiecte de cercetări ştiinţifice;
− elaborări de proiectare;
− cereri pentru patente;
− proces informaţional;
− asigurare cu programe ale calculatoarelor;
− design.

3.2. Studierea cererii de mărfuri ca parte componentă a lucrului comercial

Volumul cererii este stabilit de suma banilor alocaţi de către populaţie pentru cumpărarea mărfurilor.
Studierea cererii reprezintă un complex de măsuri, care se realizează de către subdiviziunile comerciale
sau de marketing ale comerţului şi industriei. Comerţul are menirea nu numai de a satisface cererea, dar şi
a influenţa asupra acesteia, a cultiva gustul cumpărătorului, a forma un consum chibzuit şi raţional.
Studierea cererii de cumpărare se orientează în direcţiile următoare:
− stabilirea volumului total al cererii;
− prognozarea cererii pe un termen scurt şi pe termen lung;
− studierea structurii cererii pentru diferite grupuri de mărfuri;
− studierea preferinţelor cumpărătorilor faţă de sortimentul şi proprietăţile de consum ale
mărfurilor (calitatea, preţul, aspectul exterior, culoarea etc.).
Pentru organizarea raţională a studierii cererii de mărfuri în comerţ este important să diferenţiem
formele cererii de cumpărare:
− realizată (satisfăcută);
− nerealizată (nesatisfăcută);
− în curs de formare.
19
 Cererea realizată este cererea la mărfurile care au fost vândute. Ea arată raportul dintre cumpărători şi
marfa existentă în magazin. În funcţie de certitudinea cerinţelor impuse de cumpărători faţă de mărfuri,
cererea realizată poate fi de trei tipuri:
− concretizată;
− alternativă;
− impulsivă.
Cererea concretizată este o cerere formulată ferm. În cazul cererii alternative intenţiile
cumpărătorului sunt exprimate în linii generale (palton de iarnă, încălţăminte de vară etc.).
Cererea impulsivă (neprevăzută) apare sub influenţa vânzătorului care oferă marfa sau în urma
influenţei reclamei. Cererea nesatisfăcută este cererea de mărfuri care lipsesc temporar în vânzare în
magazinul respectiv. Cererea în curs de formare stabileşte atitudinea cumpărătorilor faţă de mărfurile noi
şi puţin cunoscute. În funcţie de tipul cererii de cumpărare se diferenţiază metodele de studiere a cererii.
Cererea realizată permite de a stabili ce cantităţi şi ce fel de mărfuri au fost vândute. Acest lucru este
realizat de magazine şi de întreprinderile de comerţ angro.
Cererea realizată se studiază după:
− bonurile de vânzare (sau bonuri de casă);
− etichetele comerciale duble (confecţii, încălţăminte ş.a.);
− metoda de înregistrare zilnică a mărfurilor vândute în „Registrul de studiere a cererii
realizate”;
− metoda balanţelor;
− fişele de evidenţă cantitativă a mărfurilor;
− cu ajutorul aparatelor electronice de casă.
Metoda balanţelor – pe baza datelor referitoare la stocuri şi intrarea mărfurilor se calculează volumul
vânzării cu ajutorul balanţei comerciale:
Si + I = R + C + Sf, în care:
Sf – stocuri finale;
Si – stocuri iniţiale de mărfuri;
I – intrarea mărfurilor în perioada de evidenţă;
C – consumul documentat (transmiterea mărfurilor altor magazine (firme angro).
Din această relaţie rezultă că:
R = Si – C – Sf + I,
unde R – realizarea mărfurilor în perioada de evidenţă.
Volumul stocurilor de mărfuri iniţiale şi finale se stabileşte după fişele de evidenţă cantitativă sau pe
bază de inventariere precedentă, iar final – conform ultimei inventarieri.
Scopul studierii cererii nesatisfăcute este stabilirea însuşirilor principale şi cantităţii de mărfuri, spre
care a fost orientată cererea cumpărătorilor rămasă nesatisfăcută. Evidenţa cererii nesatisfăcute este
efectuată de vânzători folosind metoda observării. Fiecare vânzător notează într-un carnet, ce fel de
mărfuri au lipsit din vânzare şi care sunt însuşirile lor.
De asemenea, ei efectuează:
− analiza însemnărilor în registrul de evidenţă a cererii nesatisfăcute (pot fi notate de vânzători
şi cumpărători);
− analiza comenzilor cumpărătorilor;
− analiza refuzului cumpărătorilor de a face cumpărături;
− prin chestionare (în scris sau oral);
− prin intermediul registrelor automate de evidenţă a cererii nesatisfăcute – dispozitive cu multe
contoare de evidenţă (pentru fiecare marfă se utilizează un contor, care se pune în funcţiune
prin apăsarea unui buton).
Cererea în formare se studiază pentru determinarea atitudinii cumpărătorilor faţă de mărfurile noi.
Pentru studierea cererii în formare se organizează expoziţii cu vânzare, chestionări orale şi în scris ale
cumpărătorilor, conferinţe cu participarea cumpărătorilor.
Studierea cererii de mărfuri în cadrul firmelor de comerţ angro se efectuează în două direcţii:
− a populaţiei;
− a întreprinderilor de comerţ cu amănuntul.
20
 Pentru evidenţa cererii de cumpărare a magazinelor sunt analizate cererile şi comenzile magazinelor,
volumul şi structura de sortiment ale vânzărilor, volumul de mărfuri cu ridicata, evidenţa şi analiza
stocurilor de mărfuri. Informaţia necesară pentru evidenţa vânzărilor cu ridicata se conţine în:
− conturi-facturi;
− fişe de evidenţă a contractelor;
− date prezentate de merceologii sălilor de mostre;
− dispoziţii de livrare;
− date ale inventarierilor, date statistice.
Rezultatele analizei şi studierii cererii de mărfuri în comerţ influenţează direct deciziile de marketing.
Pentru magazine cele mai importante decizii de marketing sunt următoarele:
alegerea segmentului de piaţă;
− determinarea sortimentului de mărfuri şi complexului de servicii;
− decizia despre preţuri şi promovarea vânzărilor;
− decizia despre amplasarea teritorială a magazinului.
Pentru firmele angro deciziile de marketing sunt aceleaşi, numai că ele sunt luate în funcţie de
cumpărătorii angro ai firmei.

3.3. Indicatorii de eficienţă a lucrului comercial în comerţ

Activitatea comercială este valorificată prin intermediul mai multor indicatori, din care fac parte:
1) Indicatorii rentabilităţii întreprinderii de comerţ:
a) Beneficiul = diferenţa dintre volumul rabatului (adaosului) comercial şi volumul cheltuielilor de
circulaţie: se exprimă în mărime absolută.
B = R – Chelt.
b) Rata rentabilităţii = raportul procentual dintre volumul beneficiului şi volumul activităţii
comerciale (volumul desfacerilor de mărfuri):
B
Rr = ⋅ 100%
D
c) Rata rentabilităţii în funcţie de cheltuielile de circulaţie, care arată nivelul beneficiului la fiecare
leu cheltuit şi se exprimă printr-un raport procentual dintre volumul beneficiului şi volumul cheltuielilor
de circulaţie.
B
Rr/Ch = 100%
Ch
2) Un alt indicator este rotaţia mărfurilor, care reprezintă viteza de circulaţie a mărfurilor sau timpul
în care au fost comercializate stocurile de mărfuri; fiecare ne arată pentru câte zile de comerţ
întreprinderea este asigurată cu mărfuri.
Indicatorul stocurilor de mărfuri în zile se determină prin raportul dintre stocurile de mărfuri pe o
dată anumită şi desfacerile zilnice de mărfuri pe perioada viitoare. Rotaţia mărfurilor reflectă timpul
mediu al circulaţiei stocului de mărfuri într-un termen stabilit (an, trimestru) şi exprimă numărul de rotaţii
ale stocului mediu în termenul stabilit.
Rotaţia mărfurilor (în zile de rotaţie) se exprimă prin raportul dintre stocul mediu de mărfuri şi
desfacerea medie zilnică de mărfuri pentru un termen stabilit (an, trimestru):
St. m.
R marf.(zile) =
Dm./zi
Eficienţa activităţii comerciale poate fi determinată printr-un indicator general, care se exprimă prin
următoarea relaţie:
Valoarea mărfurilor vândute
Efic.a.c. =
Cheltuieli de circulaţie

21
 Tema 4. ORGANIZAREA RELAŢIILOR CONTRACTUALE ALE ÎNTREPRINDERII DE
COMERŢ CU FURNIZORII Şl BENEFICIARII

4.1. Esenţa relaţiilor economice în comerţ

Formele de legătură dintre comercianţi şi producători sunt definite ca ansamblul formelor
organizatorice, tehnice şi juridice care pregătesc sau asigură înfăptuirea actelor de schimb dintre
producători şi cumpărători.
O dată cu crearea economiilor naţionale, relaţiile de piaţă au devenit mai complexe, iar rolul
comerţului în asigurarea legăturii dintre producţie şi consum a crescut tot mai mult.
Aprofundarea diviziunii sociale a muncii şi, ca urmare, participarea la actele de schimb a unui număr
mare de întreprinzători concurenţiali au creat condiţii foarte variate de corelare a ofertei cu cererea de
mărfuri sub aspectul volumului, structurii, timpului şi locului de manifestare a acestor relaţii.
Oferta unui producător se regăseşte acum în sortimentul a mii de magazine sau utilizatori, după cum
fiecare comerciant păstrează legăturile cu un număr mare de furnizori pentru a-şi construi sortimentul
comercial.
Piaţa aparţine cumpărătorului, aceasta impunând prin exigenţele sale orientarea producţiei,
modalităţile de satisfacere a cererii şi formele de distribuţie a produselor.
Desfăşurarea relaţiilor economice impune astfel necesitatea cunoaşterii prealabile a situaţiei pieţei, a
viitoarelor tranzacţii, prin vehicularea unui flux permanent de informaţii dintre participanţii la actele de
schimb. Prezenţa largă a comerţului în sfera relaţiilor de schimb duce la o anumită separare a
producătorului de piaţa produselor sale, el ocupându-se în principal de producţie, iar comerciantul – de
distribuţia pe teritoriu a acesteia. Ca urmare, comenzile comerciantului reprezintă sursa principală de
informare a producătorului privind orientarea producţiei, iar calitatea activităţii comerciantului – mijlocul
cel mai eficient de promovare pe piaţă a produselor.
Desfăşurarea unor legături permanente dintre comercianţi şi producători rezultă şi din necesitatea
armonizării intereselor economice ale partenerilor în relaţiile de schimb.
Complexitatea şi formele relaţiilor comercianţilor cu producătorii depind de tipul de piaţă în care au
loc relaţiile de schimb, respectiv, piaţa cu concurenţă perfectă sau piaţa cu concurenţă imperfectă.
Pe piaţa cu concurenţă perfectă (caz de referinţă – bursa de mărfuri) se confruntă oferta cu cererea
unui număr mare de participanţi, pentru un produs relativ omogen, ale cărui însuşiri calitative sunt
definite în raport cu o calitate selectată de practica pieţei (de exemplu: bumbac egiptean, lână australiană).
Faptul că există o transparenţă perfectă asupra pieţei, în sensul informării depline a participanţilor despre
ofertă şi cerere, duce la formarea unui singur preţ prin care se desfăşoară cea mai mare parte a relaţiilor de
schimb. În asemenea condiţii formele de legătură şi informare prealabilă dintre producători şi cumpărători
sunt restrânse, vânzările efectuându-se prin acceptarea pe loc a preţului şi a condiţiilor de circulaţie a
mărfurilor.
Pe piaţa cu concurenţă imperfectă (cazul celor mai multe tranzacţii) produsele sunt diferenţiate
calitativ şi sortimental, iar preţul este variabil în funcţie de condiţiile de producţie şi factorii pieţei,
specifici fiecărui întreprinzător. Concurenţa este aparent influenţată de formele monopoliste sau
oligopoliste de organizare a producătorilor, care îşi coordonează prin intermediul acestora activitatea, în
scopul impunerii unui anumit preţ sau condiţii de vânzare în relaţiile cu partenerii.
În realitate, însă, în interiorul grupurilor se manifestă concurenţa dintre membrii lor pentru o cotă mai
mare de piaţă şi profit mai ridicat pentru produsele fiecăruia. Aceasta determină forme de legătură mult
mai complexe cu partenerii de schimb.
Relaţiile comercianţilor cu producătorii cunosc aspecte specifice în ţările aflate în perioade de
tranziţie de la economia condusă centralizat, prin mijloace administrative, la o economie bazată pe
principiile pieţei libere. În Moldova, aflată într-un asemenea stadiu, relaţiile noi ale comerţului cu
producţia, ca o componentă a mecanismului de piaţă, sunt în curs de formare, pe măsura restructurării
economiei şi a schimbului concepţiei care a dominat în trecut raporturile dintre întreprinderile economice.
Baza noilor relaţii dintre comerţ şi producţie o constituie proprietatea privată şi libertatea deplină de
acţiune a agenţilor economici în stabilirea profilului activităţii şi dimensiunilor producţiei,
corespunzătoare cerinţelor pieţei. Acestea sunt de natură să înlăture situaţia de monopol a multor
întreprinderi şi să declanşeze spiritul concurenţial. Producătorii încep să fie preocupaţi de piaţa produselor

22
lor, de extinderea acesteia, de calitatea activităţii distribuitorilor, de promovarea unei reale politici de
vânzare şi de formare a clientelei.
La rândul lor, comercianţii îşi orientează opţiunile spre furnizorii ale căror produse sunt mult mai
solicitate pe piaţă pentru calitatea şi preţul lor convenabil şi pentru care pot obţine mai multe avantaje de
cumpărare sau de piaţă. Relaţiile economice dintre parteneri, pentru cunoaşterea şi influenţarea activităţii
fiecăruia, devin astfel expresia promovării înseşi a concepţiei economiei de piaţă.
Relaţiile comercianţilor cu producătorii se concretizează în forme specifice fiecărei etape de derulare
a schimbului.
Astfel, pentru vânzarea şi cumpărarea produselor fungibile, la burse de mărfuri, nu este necesar un
contract prealabil între cumpărător şi ofertant, deoarece produsul oferit este de sortiment limitat, cunoscut
de cumpărători şi livrat la un preţ al zilei, format prin raportul dintre cerere şi ofertă.
În schimb, pentru tranzacţiile de mărfuri de sortiment complex, diferenţiate prin varietăţi de mărci,
modele, calităţi etc., provenite de la un număr mare de furnizori şi care se adresează unor segmente
diferenţiate de consumatori, este necesară informarea prealabilă a partenerilor pentru ca ei să-şi poată
defini opţiunile. De asemenea, clauzele privind circulaţia acestor bunuri sunt mai numeroase şi mai
profunde decât pentru cele de sortiment simplu, ceea ce presupune o pregătire mai îndelungată a
negocierilor.
În ceea ce priveşte amploarea relaţiilor dintre parteneri, în cadrul diferitor genuri de comerţ, există
deosebiri în negocierea actelor de vânzare-cumpărare de echipament industrial faţă de bunurile de larg
consum.
Primele răspund nevoilor stricte de producţie ale anumitor beneficiari, având deci un grad mai ridicat
de nominalizare. Ca urmare, relaţiile dintre parteneri se simplifică, ei identificându-se mai uşor; în
schimb, se amplifică aspectele privind realizarea comenzilor, care constau în multe cazuri din serii mici
sau chiar unicate.
Mărfurile de larg consum, dimpotrivă, se adresează unui număr mare de consumatori, cu preferinţe
foarte variate, care trebuie cunoscute, stimulate sau formate pentru extinderea pieţei.
Desfăşurarea relaţiilor dintre producători şi comercianţi (distribuitori) are la bază contractul direct
dintre parteneri cu scopul cunoaşterii produselor şi a condiţiilor de vânzare-cumpărare. Negocierile
comerciale conferă pieţei libere caracterul de piaţă negociată.
O situaţie negociabilă în comerţ are, în esenţial, următoarele caracteristici:
• existenţa a cel puţin doi parteneri cu interese divergente;
• cele două părţi sunt angajate în relaţii voluntare privind vânzarea şi cumpărarea unor cantităţi de
bunuri, la preţuri care să exprime cât mai apropiat condiţiile pieţei şi să conducă la un consum de
resurse avantajos pentru fiecare;
• derularea negocierii este secvenţială şi nu simultană, o parte avansând propuneri, urmate de
evaluarea lor de către cealaltă parte şi formularea de contrapropuneri, care succesiv conduc la o
soluţionare acceptată de ambii parteneri.
În procesul negocierii fiecare partener urmăreşte anumite obiective (maximizarea rezultatelor,
minimizarea riscurilor sau a pierderilor etc.).
În studiile de psihologie socială, accentul în negociere este pus pe relaţiile de putere ale partenerilor,
pe tactica fiecăruia şi pe consecinţele reciproce.
Prin puterea partenerilor – factor important în formularea condiţiilor de vânzare – se înţelege
raportul de dependenţă a unui partener de celălalt în satisfacerea nevoilor de mărfuri (de exemplu: B
depinde de fabricantul A sau micii producători – de marii comercianţi).
Relaţiile comerciale sunt, în mare parte, relaţii de putere, iar formele de legătură dintre comercianţi şi
producători depind de gradul de dependenţă al partenerilor.
Eficacitatea unei negocieri se măsoară, de obicei, prin numărul de decizii cooperatoare sau, din
contra, competitive, obţinute în raport cu numărul tratativelor desfăşurate.
Mijlocul principal economic, tehnic şi juridic cu care se derulează relaţiile dintre agenţii economici îl
constituie contractul economic, considerat principala formă de legătură dintre comercianţi şi producători.

23
 4.2. Metodologia şi tehnica încheierii contractelor comerciale. Tipuri de contracte
Un moment important în organizarea încheierii contractelor în comerţ îl constituie relaţiile
precontractuale.
Etapa premărgătoare încheierii contractelor este o perioadă în care producătorii îşi definesc oferta în
raport cu piaţa, iar comercianţii anticipează volumul şi structura cererii şi îşi stabilesc furnizorii.
Formele şi mijloacele de acţiune ale partenerilor în perioada premergătoare tranzacţiilor comerciale
sunt comune sau specifice, ele urmând să faciliteze procesul de producţie, formarea sortimentului în
comerţ şi formularea clauzelor contractuale cu privire la condiţiile de circulaţie a produselor.
Studierea sistematică a pieţei constituie acţiunea pentru asigurarea întregului volum de informaţii
care se vehiculează între producători şi consumatori:
− segmentarea pieţei (produselor sau consumatorilor);
− stabilirea formelor şi mijloacelor de studiere a pieţei;
− promovarea principiului studierii continue a pieţei.
Datele studierii cererii servesc la formularea comenzilor către furnizori şi includerea acestora în
clauzele contractuale referitoare la sortiment, iar în faza postcontractuală – la aprovizionarea curentă cu
mărfuri.
Activitatea de creaţie a noilor produse constituie, în etapa precontractuală, forma principală de
valorificare a rezultatelor obţinute din studierea pieţei. Un studiu francez relevă că circa 22% din ideile
pentru noi produse provin de la clientelă.
Informarea permanentă de către producători a consumatorilor sau a comercianţilor asupra produselor
pe care le pot oferi completează informaţiile necesare comerţului pentru negocierea schimbului.
Mijloacele de informare, în acest sens, pot fi grupate în trei categorii:
a) Informarea prin personalul întreprinderii (agenţii de vânzare a întreprinderii producătoare se
deplasează la sediul comercianţilor unde prezintă produsele şi preiau comenzi);
b) Informarea prin exponate (târguri de mostre, saloane de informare şi expoziţii);
c) Publicitatea, ce are un rol deosebit în difuzarea informaţiilor.
Rezultatul negocierilor dintre producători şi comercianţi se concretizează în contractele economice,
ca principală formă de legătură dintre agenţii economici.
Contractul economic este un acord de voinţă intervenit între două sau mai multe persoane fizice sau
juridice cu privire la desfăşurarea relaţiilor economice dintre ele. El iniţiază drepturi şi obligaţii reciproce
reglementate prin norme juridice.
Clauzele contractului stabilesc obligaţiile şi drepturile părţilor referitoare la toate etapele circulaţiei
mărfurilor, începând cu precizarea obiectului contractului (vânzarea şi cumpărarea unui produs) şi
terminând cu recepţionarea produsului la beneficiar.
În ceea ce priveşte gradul de dependenţă a distribuitorului de producător se disting patru situaţii,
fiecare solicitând forme specifice de legătură între parteneri: totală dependenţă a distribuitorului de
producător, parţială independenţă, totală independenţă şi dominarea producătorului de către distribuitor.
În cazul dependenţei comerciantului de producători – situaţie în care, de fapt, reţeaua comercială
aparţine structurilor organizatorice ale producătorului – acesta din urmă impune condiţiile de
aprovizionare, preţ, promovare şi, în general, de realizare a politicii de vânzare a producătorului, ţinând
seama, însă, de satisfacerea ambelor interese.
În situaţia de independenţă parţială sau totală a comerciantului de producător, atitudinea
producătorului se schimbă. El urmăreşte să menţină pe comercianţi în clientela sa prin avantaje la
procurarea mărfurilor ca, de exemplu, dreptul de a folosi marca produsului în politica sa de vânzări,
aprovizionarea preferenţială cu produse noi, avantaje de now-how (informare şi cunoaştere) şi, recent,
sistemul de franciză (franchising).
În situaţia de dominare a producătorului de către distribuitor – cazul dependenţei micilor
întreprinzători de marile magazine – preţul reprezintă mijlocul principal de dominare, aceştia fiind nevoiţi
să-şi vândă produsele la preţurile impuse de magazin. Ca răspuns, micii producători caută să-şi lărgească
gama produselor pentru a deţine un loc mai important în sortimentul magazinelor.
Principalele clauze prevăzute în contractele economice se referă la obiectul contractului, preţul
produselor, condiţiile de livrare, modalităţile de plată şi răspunderea materială ce revine părţilor.
Obiectul contractului constă în vânzarea şi cumpărarea unei cantităţi de mărfuri, într-o structură
sortimentală (modele, calităţi, culori, preţ) şi pentru o perioadă sau termen de referinţă.
24
 Oferta este făcută la iniţiativa producătorului – prin mijloacele prezentate mai înainte - precum şi la
solicitarea comerciantului, prin aşa-numita cerere de ofertă. În baza rezultatelor studierii cererii şi a
estimării posibilităţilor de promovare a produselor oferite, comercianţii lansează comenzi care devin o
componentă a contractelor. Pentru producător, comenzile constituie criteriul de referinţă al deciziilor cu
privire la dimensionarea şi pregătirea producţiei, iar pentru comerciant – baza programului său de
aprovizionare.
Deoarece contractele se încheie cu un anumit timp înaintea sezonului comercial (perioada în care pot
apărea schimbări în structura cererii), ele cuprind şi clauze referitoare la posibilitatea adaptării
sortimentului la schimbările de pe piaţă, fapt care obligă pe furnizor să dispună de capacitatea tehnică şi
organizatorică pentru o asemenea adaptare.
O dată cu volumul şi structura sortimentului, se negociază şi preţurile, care vor asigura un consum
corespunzător politicii de preţ a fiecărui partener.
Condiţiile de circulaţie a produselor se referă la ambalaj, felul transportului, frecvenţa de livrare,
locul de recepţie şi modul de plată, care trebuie să răspundă atât interesului fiecărui partener, cât şi
eficienţei de ansamblu a circuitului produsului.
În ceea ce priveşte formularea răspunderilor, acestea rezultă dintr-o evaluare riguroasă a pierderilor
fiecărui partener în cazul neîndeplinirii de către celălalt a obligaţiilor asumate, inclusiv a reparării
daunelor morale apărute datorită influenţei negative a imaginii pe care consumatorii o au faţă de firma
distribuitoare.
Întreprinderile comerciale cu amănuntul încheie contracte economice directe cu întreprinderile
producătoare pentru mărfurile livrate direct comerţului cu amănuntul (ex.: pâine, lapte, legume, produse
de carne, peşte etc.).
O importanţă deosebită în practica comercială o constituie alegerea corectă a modalităţilor de plată.
În condiţiile reducerii potenţialului financiar (solvabilităţii) al întreprinderilor, forma de achitare
prealabilă a mărfurilor a devenit cea mai răspândită, deşi pentru întreprinderile comerciale achitarea
plăţilor după comercializarea mărfurilor este mult mai avantajoasă.
Decontările comerciale conform contractelor sunt efectuate prin intermediul instituţiilor bancare şi
pot fi făcute în moduri diferite:
− prin bonuri de plată;
− prin acreditive;
− prin dispoziţii de plată;
− prin cereri de plată etc.
Bonul de plată reprezintă dispoziţia în scris a proprietarului contului băncii pentru transferarea sumei
respective pe contul (în cazul dat al furnizorului), deşi această formă nu este răspândită la efectuarea
plăţilor pentru mărfuri, livrate pe cale ferată, cu transport aerian sau auto.
Decontările prin acreditive sunt cele mai efective din punct de vedere al minimizării riscurilor.
Membrii operaţiei acreditive sunt:
− clientul (cumpărătorul) dă dispoziţie băncii sale pentru deschiderea acreditivului;
− banca, care a deschis acest acreditiv;
− banca, care a primit dispoziţia pentru acest acreditiv;
− întreprinderea (furnizorul) în contul căruia va sosi acreditivul.
− De regulă, acreditivul este deschis numai după ce furnizorul prezintă documentele de transport,
care confirmă că mărfurile au fost expediate.
Acreditivul este, de fapt, o formă inofensivă de plată prealabilă, un compromis la efectuarea
decontărilor.
Dispoziţia de plată este prezentată de către beneficiar după ce a fost recepţionată marfa (sunt
prezentate documente de transport).
Cererea de plată sau ordinul de plată este înaintat de către furnizor pentru a fi plătite mărfurile livrate
beneficiarului.
În practica comercială modificările unilaterale ale contractelor economice sunt interzise. De obicei,
întreprinderile producătoare tind către o mai mare stabilitate a contractelor încheiate, în timp ce
întreprinderile comerciale beneficiare au nevoie de o mai mare elasticitate a raporturilor contractuale,
pentru a lua în consideraţie evoluţia pieţei. Posibilitatea beneficiarului de a depune specificaţii de

25
sortiment, după încheierea contractului cu furnizorul, reprezintă un element de relativă elasticitate a
contractului.
Relaţiile contractuale în condiţiile actuale reprezintă forma de concretizare a actelor de vânzare-
cumpărare dintre producători şi comercianţi. O răspândire largă în practica comercială o au contractul de
vânzare-cumpărare şi contractul de livrare.
Conform contractului de vânzare-cumpărare, vânzătorul îşi asumă obligaţia să livreze şi să
transmită în proprietatea cumpărătorului marfa, iar cumpărătorul se obligă să primească marfa şi s-o
plătească. La încheierea contractului de vânzare-cumpărare o importanţă deosebită o are reglementarea
trecerii riscurilor de la vânzător la cumpărător, care trebuie să fie strict diferenţiate de clauzele
contractului. Operaţiile de încheiere şi executare a contractului de vânzare-cumpărare, de fapt, coincid în
timp.
Contractul de livrare reprezintă o varietate a contractului de vânzare-cumpărare şi are o răspândire
mai largă în comerţ. Particularităţile acestui contract sunt:
• vânzător poate fi numai întreprinzătorul;
• obiectul contractului îl constituie bunurile (mărfurile) destinate pentru comercializare sau
producţie, dar nu pentru consumul final;
• termenele de încheiere şi executare a contractului, de regulă, nu coincid;
• conform contractului de livrare, furnizorul este obligat să livreze marfa la termenele stabilite (de
mai multe ori).
Conţinutul contractului de vânzare-cumpărare şi contractului de livrare sunt prezentate în anexele 4.1
şi 4.2.
În funcţie de nivelul redus al solvabilităţii agenţilor economici în condiţiile perioadei de tranziţie,
tranzacţiile comerciale se desfăşoară într-o formă de schimb de mărfuri de-o valoare egală, care sunt
reglementate de contractul-barter, aceste tranzacţii fiind numite tranzacţii-barter. După conţinut, acest
contract este asemănător cu contractul de livrare.

4.3. Relaţiile postcontractuale. Formularea şi examinarea reclamaţiilor şi acţiunilor în practica

comercială
Încetarea executării contractelor poate avea loc cu deosebire în următoarele situaţii: prin îndeplinirea
întocmai a obligaţiunilor reciproce şi expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul, prin forţa
majoră şi renunţarea la produsele livrate cu întârziere, prin acordul de voinţă al părţilor contractante.
Încetarea executării contractului datorită unui caz de forţă majoră înseamnă un fapt sau un eveniment
produs în afara voinţei furnizorului, ce nu poate fi înlăturat şi care duce la imposibilitatea furnizorului de
a-şi îndeplini obligaţiile asumate (pierderea sau distrugerea mărfii în caz de avariere, cutremur, furtună,
incendiu, secetă etc.). Furnizorul, într-un asemenea caz de forţă majoră, trebuie să înştiinţeze beneficiarul
în termen de 5 zile despre imposibilitatea executării sarcinilor asumate, iar în termen de 15 zile să-i
prezinte actele cu argumente ale producerii cazului dat.
Legea Contractelor economice acordă dreptul părţilor contractante a decide de comun acord, în
cazuri justificate, încetarea executării contractului. În situaţia în care furnizorul acceptă, la cererea
beneficiarului, încetarea contractului, acesta din urmă este obligat să suporte toate cheltuielile efectuate de
producător până la data sistării contractului.
Pentru ca furnizorii şi beneficiarii mărfurilor să poată urmări îndeplinirea obligaţiilor asumate de
către ei sau de către cealaltă parte contractantă este necesară ţinerea unei evidenţe exacte a executării
treptate, integrale a contractelor.
Executarea contractelor la timp şi în bune condiţii contribuie la creşterea eficienţei economice.
Neexecutarea în „natură” a obligaţiilor prevăzute în contract se penalizează din valoarea contractului sau
lotului nelivrat la termenele stabilite. Livrarea cu întârziere a mărfurilor se poate realiza numai cu acordul
prealabil al beneficiarului. Beneficiarul este în drept de a renunţa la primirea mărfurilor dacă, datorită
întârzierii livrărilor, este imposibil a mai folosi mărfurile.
Mărfurile contractate trec din patrimoniul furnizorului în patrimoniul beneficiarului (administrare
operativă sau proprietate) în următoarele momente: la data predării mărfurilor întreprinderii beneficiare
(recepţie sau autorecepţie şi predare), la data predării mărfurilor organizaţiei de transport, la data trecerii
mărfurilor din custodia furnizorului cu acordul beneficiarului. Riscul pierderii eventuale a mărfurilor

26
contractate îl suportă partea contractantă în patrimoniul căreia se găsesc mărfurile în momentul pierderii
lor.
Rezolvarea litigiilor contractuale dintre întreprinderile comerciale şi furnizori se face de către
judecătoria economică.
În relaţiile postcontractuale o mare însemnătate o are formularea şi examinarea pretenţiilor şi
acţiunilor.
Pretenţia sau reclamaţia reprezintă o cerere de înlăturare a lipsurilor de marfă ori a defectelor de
calitate a mărfii, de restituire a pierderilor, de plată a datoriilor şi amenzii. În practica comercială
prezentarea pretenţiilor este un prim pas în soluţionarea litigiilor contractuale. Dacă pretenţia nu este
examinată şi satisfăcută, se intentează o acţiune care, de fapt, reprezintă o adresare în judecata economică.
Pretenţiile sunt prezentate în următoarele cazuri:

I. Expirarea livrării sau livrarea incompletă în termenul stabilit

Pentru prezentarea pretenţiei furnizorului, cumpărătorul pregăteşte un set de documente:
1) extrasul din contract şi specificaţia cu indicaţia volumului, modalităţii şi termenului de livrare;
2) dispoziţiile de plată ale mărfurilor, expediate în perioada de percepere a sancţiunilor;
3) staţionarea mărfurilor nelivrate şi calcularea amenzii comerciale pentru expirarea livrării sau
livrare incompletă.
Calcularea amenzii comerciale este reglementată de condiţiile contractului şi de actele normative în
vigoare. Pentru a efectua acest calcul, sunt indicate:
• denumirea furnizorului şi expeditorului;
• numărul şi data încheierii contractului;
• termenul de livrare a mărfurilor, stabilit în contract;
• cantitatea mărfurilor destinate livrării în termenul stabilit;
• cantitatea mărfurilor nelivrate;
• preţul pentru o unitate de marfă;
• costul mărfurilor nelivrate;
• suma amenzii comerciale.
Toate documentele respective se anexează la scrisoarea de pretenţie, care urmează să fie expediată
furnizorului.
Furnizorul (vânzătorul) examinează pretenţia şi verifică informaţia cu livrările de facto, confirmate
de copiile facturilor. Dacă părţile n-au ajuns la o înţelegere, acţiunea este examinată în judecată.

II. Lipsuri sau alte pierderi de mărfuri în timpul livrării

Lipsurile sau pierderile de mărfuri sunt determinate în momentul recepţiei cantitative, unde se
întocmeşte un act, care confirmă aceste lipsuri sau pierderi.
Actul de constatare a pierderilor de mărfuri este documentul de bază pentru prezentarea pretenţiei
furnizorului (expeditorului). Actul de constatare şi scrisoarea de pretenţie urmează să fie expediate
furnizorului împreună cu alte documente: copiile dispoziţiilor de plată ale furnizorului; tabelul de
comparare de facto a cantităţii de mărfuri cu datele indicate în documentele furnizorului; facturile de
transport.
Modalitatea de examinare a pretenţiei este aceeaşi ca şi în cazul precedent.

III. Livrarea mărfurilor de calitate necorespunzătoare

Calitatea necorespunzătoare a mărfurilor, a marcajului, a ambalajului sunt confirmate de actul de
recepţie calitativă a mărfurilor. Copia acestui act urmează să fie expediată împreună cu scrisoarea de
pretenţie furnizorului. Se anexează şi alte documente:
− extrasul din contract;
− documentul de calitate al furnizorului (certificat, expertize de laborator, paşaport tehnic, certificat
de confirmare veterinar, fito-sanitar, radiologie etc.);
− actul de verificare şi confirmare a calităţii, la care a participat furnizorul;
− facturile de transport; copiile scrisorilor şi telegramelor despre invitaţia reprezentantului
furnizorului;

27
 − documentele de plată (dispoziţiile de plată ale furnizorului) şi documente care confirmă că
mărfurile au fost plătite de beneficiar;
− document care confirmă că marfa a fost trecută la o categorie mai inferioară de calitate sau la
deşeuri.
Furnizorul verifică toată informaţia. Dacă părţile n-au ajuns la o înţelegere, acţiunea beneficiarului
este examinată în judecată.

28
 Anexa 4.1
CONTRACT
DE LIVRARE A MĂRFURILOR

or. ___________ “ _______” _____________ ______

Furnizorul:

în persoana _____________________________________,

şi
Beneficiarul (cumpărătorul):

în persoana _____________________________________,

au încheiat Contractul dat despre următoarele:

1. Obiectul contractului
1.1. Furnizorul este obligat să producă şi să livreze sistematic Cumpărătorului o marfă anumită, iar
Cumpărătorul este obligat să primească această marfă şi să efectueze toate plăţile conform
Contractului dat.
1.2. Obiectul livrării este marfa:

1.2.1.______________________________________________
1.2.2.______________________________________________
1.2.3.______________________________________________
1.2.4.______________________________________________
1.2.5.______________________________________________
1.2.6.______________________________________________
1.2.7.______________________________________________
1.2.8.______________________________________________

2. Volumul (cantitatea) şi termenele de livrare

Nr. Unitatea
Denumirea mărfurilor Trimestrul I Trimestrul II Trimestrul III Total
crt. de măsură

Furnizorul______________ Beneficiarul______________

29
 3. Sortimentul
3.1. Sortimentul mărfurilor este prezentat în specificaţia anexată la Contractul dat (Anexa 1 la Contractul
dat).
3.2. În caz de necesitate pentru Cumpărător de a face schimbări în structura de sortiment a mărfurilor
livrate, el este obligat să prezinte Furnizorului o specificaţie nouă pentru coordonare în termen de
_________________ până la noul termen de livrare.
3..3. Specificaţia nouă este primită în redacţia Cumpărătorului, dacă Furnizorul în termenul de
_______________________ după ce a primit-o nu va declara obiecţii.
4. Calitatea şi complexitatea
4.1. Calitatea şi complexitatea mărfurilor livrate trebuie să corespundă:
_______________________________________________
(STAS , norme tehnice, certificate de calitate, mostre etc.)
4.2. Conformitatea calităţii şi complexităţii mărfurilor din partea Furnizorului este determinată:
___________________________________________________
___________________________________________________
(denumirea documentului de calitate şi complexitate a mărfurilor)
___________________________________________________
4.3. Articole suplimentare în set: ________________________
___________________________________________________
___________________________________________________
4.4. Din setul de mărfuri sunt excluse articolele nesolicitate de
Cumpărător:___________________________________
___________________________________________________
5. Termenul de garanţie
5.1 Furnizorul garantează calitatea mărfurilor livrate în termen
de _________ din momentul ___________________________
__________________________________________________.
5.2. La descoperirea defectelor de producţie a mărfurilor în momentul recepţiei sau instalării, în perioada
termenului de garanţie, invitaţia reprezentantului Furnizorului este obligatorie.
5.3. Termenul de înlăturare a defectelor sau de preschimbare a mărfurilor este stabilit în mărime de
_________________ din momentul descoperirii defectelor.
6. Ordinea şi durata livrării
Mărfurile trebuie să fie livrate Cumpărătorului nu mai târziu
de data ________ a primei luni, a perioadei respective de livrare.
6.2. Furnizorul are dreptul de o livrare prealabilă a mărfurilor
cu o înştiinţare obligatorie a Cumpărătorului în termen
de ________________________ din momentul expedierii.
7. Preţul
7.1. Cumpărătorul va plăti marfa livrată de Furnizor conform preţurilor indicate în specificaţia anexată
la Contractul dat (Anexa 1).
7.2. Preţurile în specificaţie sunt indicate fără evidenţa TVA (cu TVA).

30
 8. Ordinea decontărilor
8.1. Decontările pentru fiecare partidă de marfă livrată se vor efectua
prin virament în termen de _______ din momentul
________ (poate fi prevăzută decontarea în prealabil).
8.2. Modalitatea de plată: _____________________________.
(poştă, telegraf)

8.3 Tipul decontărilor: ________________________________

(dispoziţie de plată, bon acreditiv)

Furnizorul______________ Beneficiarul______________
8.4. Cumpărătorul este obligat să informeze Furnizorul despre efectuarea plăţilor în termen de
________________ din
(telegramă, fax, telex)
momentul _________________ prin __________________.

9. Condiţiile de livrare
9.1. Livrarea mărfurilor se efectuează conform condiţiilor:
___________________________________________________
(franco-cărăuş FCA; FOB-franco bord etc.)

9.2. Trecerea dreptului de proprietate a mărfii din momentul:

_ __________________________________________________.
9.3. Trecerea riscurilor pe marfă din momentul:
_______ ___________________________________________________
10. Punctele de livrare
Punctul de livrare conform Contractului dat este:
11. Tara şi ambalajul
11.1. Marfa trebuie să fie ambalată în modul următor:
_______ ___________________________________________________
11.2. Marfa trebuie să fie împachetată: ___________________
11.3. Preţul tarei şi al ambalajului este inclus (nu este inclus în preţul mărfii).
11.4. Ordinea şi termenul de restituire a tarei: _____________
__________________________________________________
11.5. Condiţiile decontărilor la restituirea tarei: ____________
___________________________________________________
12. Marcajul
12.1. Mărfurile trebuie să fie marcate în modul următor:

(este indicat textul sau marcajul pe tară, sau se fac trimiteri la STAS)

13. Expedierea şi transportul

13.1. Punctul de expediere: ____________________________
13.2. Termenul de expediere: fiecare partidă de mărfuri trebuie să fie expediată
31
 Cumpărătorului în termen de __________ din momentul ___________________________.
13.3. Tipul transportului: _____________________________
13.4. Norma minimală de expediere: _____________________
cu transportul __________________________________
(vagon, container, altele)
13.5. Particularităţile expedierii: ________________________
__________________________________________________
13.6. Furnizorul este obligat să înştiinţeze
Cumpărătorul despre expediere în termen de ____ din
momentul __________ prin ______________________________________
(telegrame, fax)

14. Transmiterea mărfurilor se efectuează în punctul de livrare

14.1. Transmiterea mărfurilor se efectuează în punctul de livrare _______________________
14.2. Recepţia cantitativă şi calitativă a mărfurilor este efectuată de către părţi în ordinea prevăzută de
legislaţia în vigoare.
14.3. Primind marfa, Cumpărătorul este obligat să confirme prin telegraf primirea mărfii în timp de
______________ din momentul ________________________________.
Furnizorul________________ Beneficiarul_______________

15. Termenul de acţiune a Contractului dat

15.1. Contractul dat întră în vigoare din momentul semnării lui de către părţi şi este valabil până la
“_______” _______________________200______.
15.2. În cazul în care nici una din părţi nu va interveni cu schimbări în contract cu _______ până la
îndeplinirea contractului, Contractul dat este prelungit pe un termen de ______

16. Responsabilitatea părţilor

16.1. Pentru încălcarea condiţiilor Contractului dat, partea vinovată va restitui pierderile, inclusiv
beneficiul neprimit conform legislaţiei în vigoare.
16.2. Cumpărătorul, conform Contractului dat, poartă răspundere: pentru
________________________clauza penală în mărime de ______________% de la suma
______________.
(contractului, datoriei)

16.3. Furnizorul poartă răspundere: pentru __________clauza penală în mărime de _____ % de la suma
_________________.
(contractului, datoriei)

16.4. Pentru refuzul unilateral, neargumentat, de a îndeplini obligaţiunile conform Contractului dat, partea
vinovată va plăti o amendă în mărime de ___________________.
17. Asigurarea obligaţiunilor conform Contractului dat
___________________________________________________
(pot fi prevăzute condiţii de gaj, asigurare, garanţie etc.)
___________________________________________________
atât din partea Cumpărătorului, cât şi a Furnizorului

32
 18. Soluţionarea litigiilor contractuale
18.1. Toate litigiile dintre părţi, la care nu s-a ajuns la o înţelegere, sunt rezolvate conform legislaţiei în
vigoare de către Arbitraj.
18.2. Părţile au determinat că toate pretenţiile la Contractul dat trebuie să fie examinate în timp de
______________ din momentul primirii pretenţiilor.

19. Schimbarea condiţiilor Contractului

19.1. Condiţiile Contractului pot fi schimbate după un acord comun prin perfectarea unui document în
scris.
19.2. Nici una din părţi n-are dreptul să transmită drepturile sale, conform Contractului dat, unei terţe
persoane fără acordul altei părţi.

20. Condiţiile acordării legăturii dintre părţi

Reprezentanţii părţilor contractuale, conform Contractului dat, sunt:

Furnizorul _________________________ telefon __________.
Cumpărătorul ______________________ telefon __________.

21. Condiţiile speciale ale Contractului dat

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________

22. Alte condiţii

22.1. Contractul dat este perfectat în 2 exemplare pentru fiecare parte câte unul.
22.2. În cazuri neprevăzute de Contract, părţile vor proceda conform legislaţiei în vigoare.
22.3. După semnarea Contractului, toate convorbirile precontractuale pierd puterea juridică.
22.4. Părţile se obligă să menţină contacte de afaceri care vor contribui la extinderea legăturilor
comerciale.

Furnizorul_________________ Beneficiarul_______________

23. Adrese juridice, rechizite bancare ale părţilor în momentul încheierii prezentului Contract

23.1. Cumpărătorul:
indexul şi adresa poştală: ________________________.
telefonul _______, teletaip-ul ________, fax-ul _______.
Contul de decontare nr. ________ în _______________, codul___________________ alt..
_______:________.
Contul de corespondenţă a băncii Cumpărătorului: ____________________________
Rechizitele de expediere cu indicarea codurilor:
1) pentru expedieri vagonabile: ________________________.
2) pentru containere:_________________________________
3) pentru expedieri navale pe cale maritimă sau feroviară:
___________________________________________________Pentru expedieri aeriene:
______________________________.
23.2. Furnizorul:
Indexul şi adresa poştală: _____________________________.
telefonul _________, teletaip-ul ________, fax-ul __________

33
Contul de decontare nr. ___________ în _______________, codul_____________________ alt..
___________________.
Contul de corespondenţă a băncii
Cumpărătorului: ________ ___________________________________________________
Rechizitele de expediere cu indicarea codurilor:
4) pentru expedieri vagonabile: ________________________.
5) pentru containere:_________________________________
6) pentru expedieri navale pe cale maritimă sau feroviară:
__________________________________________________.
7) pentru expedieri aeriene: ___________________________

24. Anexe la Contractul dat

1. Anexa 1. Specificaţia pe ___________________ pagini.
Anexa la Contractul dat reprezintă o parte componentă a Contractului dat.

Cumpărătorul Furnizorul
____________________ ___________________
L. ş. L. ş.

Anexa
La Contractul de livrare

SPECIFICAŢIA

La mărfurile destinate livrării în anul ________

Furnizorul _____________ Cumpărătorul ______________

(semnătura) (semnătura)

Locul pentru Locul pentru

ştampilă ştampilă

34
 Anexa 4.2

CONTRACT
DE VÂNZARE-CUMPĂRARE
(A PARTIDEI DE MĂRFURI ANGRO)

Vânzătorul:

în persoana _______________________________________ care activează conform

___________________________,____
pe de o parte, şi ________________________________,_____

Cumpărătorul:

în persoana _________________________________________ care activează conform

_______________________________
pe de altă parte ______________________________________

au încheiat Contractul dat despre următoarele:

1. Obiectul Contractului
1.1. Vânzătorul este obligat să livreze şi să transmită în proprietatea Cumpărătorului marfa, iar
cumpărătorul este obligat să primească marfa şi să efectueze toate plăţile conform condiţiilor
Contractului dat.
1.2. Denumirea mărfurilor: ____________________________
1.3. Producătorul mărfurilor: ___________________________
1.4. Locul de amplasament al mărfurilor: _________________
1.5. Documentele pentru marfa pe care Vânzătorul e obligat să le transmită Cumpărătorului:
___________________________

2. Cantitatea
2.1. Unitatea de măsură a cantităţii mărfii: ________________
2.2. Cantitatea totală de mărfuri: ________________________
3. Sortimentul
3.1. Grupa de sortiment al mărfurilor livrate:
1. _________________________în cantitate de ____________
2. _________________________în cantitate de ____________
3.2. Sortimentul desfăşurat al mărfii livrate se determină în Anexa 1 a Contractului dat.
4. Calitatea
4.1. Calitatea mărfii livrate de vânzare trebuie să corespundă __
___________________________________________________
(STAS-ului, certificatului producătorului)

4.2. Termenul de garanţie a exploatării (păstrării) din momentul

_____________________________________________________________________________________
(primirii mărfii de cumpărător)

4.3. Determinarea calităţii de producţie, de exploatare din partea Vânzătorului este

__________________________________________________________________________________
(denumirea documentului ce confirmă calitatea)

4.4. Termenul de lichidare a neajunsurilor (defectelor) sau înlocuirea mărfii în limitele termenului de
garanţie ______________________din momentul descoperirii defectelor.
35
 5. Complexitatea
5.1. Complexitatea mărfii livrate de vânzător se determină după
___________________________________________
___________________________________________________
(STAS, norme tehnice, documente ale producătorului)

5.2. Articole suplimentare în complex: ___________________

5.3. Din setul mărfii se exclud următoarele articole ce nu trebuie Vânzătorului:
_________________________________
6. Termenele şi ordinea livrării

6.1. Toată marfa trebuie să fie livrată Cumpărătorului în decurs ________________________ din
momentul ______________ __________________________________________________
(încheierea contractului, plata)

6.2. Vânzătorul are dreptul la o livrare prealabilă a mărfii cu o înştiinţare obligatorie a Cumpărătorului
despre aceasta în termen de ___________ din momentul expedierii mărfii.

7. Preţul

7.1. Preţul pentru o unitate de marfă: _____________________

7.2. Preţul total după contractul dat: _____________________
7.3. Pentru reducerea termenului de livrare mai mult de ____ zile, Cumpărătorul efectuează o plată
suplimentară Vânzătorului în mărime de ________________ din costul mărfii livrate anticipat.
7.4. Preţurile după Contractul dat sunt arătate fără evidenţa TVA-ului (cu evidenţa TVA).

7. Ordinea decontărilor

8) Plata prealabilă în mărime _______% de la preţul contractului trebuie să fie transferată vânzătorului
timp de ________de la momentul _______________.
8.2. Termenul final de plată (achitare) a mărfii este de _______ din momentul __________.
8.3. Modalitatea de plată: ______________________________
(poşta, telegraf)
8.4. Tipul decontărilor: _______________________________
(numerar, prin virament)
8.5. Forma de decontare: ______________________________
(cec, acreditive)
8.6. Cumpărătorul este obligat să informeze Vânzătorul despre efectuarea plăţilor în termen de ______
din momentul ____________________ prin _______________________
(telegramă, fax, telex)
8.7. Plata suplimentară după punctul 7.3. al Contractului dat se efectuează în aceeaşi ordine ca şi toată
plata.
8.8. Ordinea decontărilor pentru articolele care sunt în complet, expediate de producătorii lor în tranzit
conform punctului 5.2. al Contractului dat ___________________________.

8. Condiţiile de livrare

9.1. Livrarea mărfurilor se efectuează conform condiţiilor: ___

___________________________________________________
(franco-cărăuş, FCA; FOB-franco bord etc.)
9.2. Trecerea dreptului de proprietate a mărfii din momentul: __________________________
9.3. Trecerea riscurilor pe marfă din momentul: ____________
___________________________________________________

36
 10. Punctul de livrare
conform Contractului dat, este:

11. Tara şi ambalajul

11.1. Marfa trebuie să fie ambalată şi împachetată de către vânzător în modul respectiv pentru excluderea
deteriorărilor în timpul livrării.
11.2. Marfa trebuie să fie ambalată în modul următor: _______
___________________________________________________
(este indicat textul sau marcajul pe ambalaj)

13. Expedierea şi transportul

13.1. Punctul de expediere: ____________________________

13.2. Termenul de expediere: pe parcurs de ___________ din momentul _________________
13.3. Tipul transportului: ______________________________
13.4. Norma minimală de expediere: _____________________
cu transportul este: _____________________________
(vagon, container, altele)
13.5. Particularităţile expedierii: _______________________
13.6. Vânzătorul este obligat să înştiinţeze Cumpărătorul despre expediere în termen de_________ din
momentul ____________ prin _____________________________
(telegrame, fax)

În înştiinţare se arată: data expedierii, numărul facturii, numărul vagonului (denumirea vasului, nr.
rutei auto), nr. şi data Contractului, denumirea şi cantitatea mărfii.

14. Transmiterea mărfurilor se efectuează în punctul de livrare

14.1. Transmiterea mărfurilor se efectuează în punctul de livrare _______________________

14.2. Recepţia cantitativă şi calitativă a mărfurilor este efectuată de către părţi în ordinea şi conform
legislaţiei în vigoare.
14.3. Primind marfa, Cumpărătorul este obligat să confirme prin telegraf primirea acesteia în timp de
___________ din momentul _________________________________.

15. Termenul de acţiune a Contractului

15.1. Contractul dat intră în vigoare din momentul semnării lui de către părţi şi este valabil până la “
_______” _________________________________200_____.

16. Responsabilitatea părţilor

16.1. Pentru încălcarea condiţiilor Contractului dat partea vinovată va restitui pierderile, inclusiv
beneficiul neprimit conform legislaţiei în vigoare.
16.2. Cumpărătorul, conform Contractului dat, poartă răspundere: _________ pentru _______
Clauza penală în mărime de ____________% de la suma ________________________
(contractului, datoriei)
16.3. Furnizorul poartă răspundere _____________pentru ___________ clauza penală în mărime de
_________% de la suma ____________________________________
(contractului, datoriei)
16.4. Pentru refuzul unilateral neargumentat de a îndeplini obligaţiunile conform Contractului dat, partea
vinovată va plăti o amendă în mărime de ____________________
37
16.5. Pentru încălcarea altor condiţii ale Contractului dat partea vinovată duce răspunderea
____________________ ______________________________________________.

17. Asigurarea obligaţiunilor conform Contractului dat ___

___________________________________________________
(pot fi prevăzute condiţii de gaj, asigurare, garanţie atât din partea Cumpărătorului, cât şi a Furnizorului)

18. Soluţionarea litigiilor contractuale

18.1. Toate litigiile dintre părţi la care n-a fost atinsă o înţelegere, sunt rezolvate conform legislaţiei în
vigoare de către Arbitraj.
18.2. Părţile determină că toate pretenţiile către Contractul dat trebuie să fie examinate în timp de
_________ din momentul primirii pretenţiilor.

19.Schimbarea condiţiilor Contractului dat

19.1. Condiţiile Contractului dat pot fi schimbate conform unui acord comun prin alcătuirea unui
document în scris.
19.2. Nici una din părţi n-are dreptul să transmită drepturile sale conform Contractului dat unei terţe
persoane fără acordul altei părţi.
20. Condiţiile acordării legăturii dintre părţi
Reprezentanţii părţilor contractante, conform Contractului dat, sunt:
Furnizorul ______________________telefon______________
Cumpărătorul ___________________telefon ______________
21. Condiţiile speciale ale Contractului dat
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
22. Alte condiţii
22.1. Contractul dat este întocmit în 2 exemplare pentru fiecare parte câte unul.
22.2. În cazuri neprevăzute de Contract, părţile vor proceda conform legislaţiei în vigoare.
22.3. După semnarea Contractului dat, toate convorbirile precontractuale pierd puterea juridică.
22.4. Părţile se obligă să menţină contacte de afaceri care vor contribui la extinderea legăturilor
comerciale.

23. Adrese juridice, rechizite bancare ale părţilor în momentul încheierii prezentului
Contract
23.1. Cumpărătorul:
Indexul şi adresa poştală ______________________________

Telefon, teletaip, fax

___________________________________________________
Contul de decontare nr.______________ în _______________,
(denumirea băncii)
codul__________________ alt. ______________
Contul de corespondenţă a băncii Cumpărătorului
____________________________________________
Rechizitele de expediere cu indicarea codurilor:
1. Pentru expedieri vagonabile: _________________________
2. Pentru containere: _________________________________
3. Pentru expedieri navale pe cale maritimă sau feroviară:____________________________
38
4. Pentru expedieri aeriene: ____________________________
23.2. Furnizorul
Indexul şi adresa poştală ______________________________
Telefon, teletaip, fax _________________________________
Contul de decontare nr. _____________ în _______________,
(denumirea băncii)
codul____________________ alt. ______________
Contul de corespondenţă a băncii Cumpărătorului
____________________________________________
Rechizitele de expediere cu indicarea codurilor:
Pentru expedieri vagonabile: ___________________________
Pentru containere: ___________________________________
Pentru expedieri navale pe cale maritimă sau feroviară: ______
Pentru expedieri aeriene: ______________________________
24. Anexe la Contractul dat
24.1. Anexa 1. Specificaţia pe __________pagini
Anexa la Contractul dat reprezintă o parte componentă a Contractului dat.
Cumpărătorul Furnizorul
_______________________ _____________________

39
 Tema 5. LUCRUL COMERCIAL CE VIZEAZĂ ACHIZIŢIILE Şl VÂNZĂRILE
DE MĂRFURI CU RIDICATA

5.1. Esenţa şi rolul achiziţiilor cu ridicata în logistica mărfurilor. Planificarea achiziţiilor

Întreprinderea comercială cu ridicata are un rol însemnat în achiziţionarea mărfurilor. Organizarea
judicioasă a achiziţionării de mărfuri contribuie la îmbunătăţirea aprovizionării reţelei de comerţ cu
amănuntul, la promovarea vânzării mărfurilor, la accelerarea vitezei de circulaţie şi la optimizarea
stocurilor de mărfuri.
Potrivit locului ocupat de furnizori, achiziţiile făcute de întreprinderea comercială cu ridicata se pot
împărţi în categorii diferite. Categoria cea mai importantă o reprezintă achiziţiile de mărfuri de la
producători.
O altă categorie care contribuie, de asemenea, la sporirea volumului circulaţiei o reprezintă
achiziţionarea de mărfuri din prelucrările industriale.
În sfera achiziţionărilor se includ şi unele mărfuri obţinute de la alte întreprinderi cu ridicata.
La organizarea procesului de achiziţionare o importanţă deosebită o are cercetarea surselor de
achiziţionare a mărfurilor de către întreprinderea de comerţ cu ridicata, care necesită o evidenţă a
furnizorilor, efectuată fie cu ajutorul fişei de mărfuri, fie cu ajutorul fişei furnizorilor.
Contractele încheiate între întreprinderea de comerţ cu ridicata şi întreprinderile producătoare
reprezintă o fază iniţială în organizarea achiziţionării de mărfuri. Numai după această fază se întreprind
măsuri menite să asigure desfăşurarea normală a achiziţionării de mărfuri.
Astfel, întreprinderea comercială cu ridicata se preocupă de respectarea termenelor prevăzute în
contracte, organizează recepţia mărfurilor în depozite, urmăreşte modul de expediere şi transportarea
mărfurilor, lucrează cu organele de judecată economică.
Expedierea mărfurilor de către producători la depozitele întreprinderii comerciale cu ridicata
presupune întocmirea unor documente de livrare şi transport.
Documentele respective, dintre care se remarcă factura, servesc la verificarea mărfurilor
achiziţionate, urmărindu-se concordanţa dintre mărfurile primite şi specificaţiile din documente.
Desfăşurarea eficientă a intrărilor de mărfuri achiziţionate reclamă o evidenţă clară (operativă,
statistică şi contabilă). În baza acesteia, întreprinderea comercială cu ridicata are posibilitatea să
cunoască: mersul achiziţiilor de mărfuri din surse diferite, situaţia exactă a îndeplinirii clauzelor
contractuale, furnizorii care nu livrează mărfurile conform graficelor întocmite, mişcarea stocurilor etc.
Întreprinderea de comerţ cu ridicata organizează ţinerea evidenţei achiziţionării de mărfuri pe
furnizori şi într-o structură sortimentală adecvată, în unităţi valorice şi în unităţi naturale. Ea cuprinde
distinct mărfurile care fac obiectul mişcării prin depozite şi cele care fac obiectul tranzitului.
Întreg procesul de achiziţionare a mărfurilor poate fi divizat pe grupe de operaţiuni:
1) operaţiuni preliminare procesului de achiziţionare:
− studierea cererii de cumpărare;
− cercetarea surselor de achiziţionare şi alegerea furnizorilor;
− alcătuirea comenzilor de mărfuri pentru furnizori;
− pregătirea cerinţelor către furnizori şi elaborarea condiţiilor de livrare a mărfurilor;
2) operaţiuni nemijlocit de achiziţionare:
− încheierea contractelor de livrare şi a tranzacţiilor comerciale de o singură dată;
− precizarea sortimentului desfăşurat de mărfuri;
− întocmirea şi prezentarea ordinilor şi dispoziţiilor de livrare a mărfurilor;
− recepţionarea cantitativă şi calitativă a mărfurilor şi achitarea conturilor de mărfuri;
3) operaţiuni de încheiere a procesului de achiziţionare a mărfurilor:
− evidenţa operativă după îndeplinirea contractelor de livrări;
− prezentarea sancţiunilor de amendă pentru încălcarea contractelor încheiate;
− evidenţa şi controlul după îndeplinirea lucrărilor de achiziţionare a mărfurilor.
Problemele de bază la achiziţionarea mărfurilor au o legătură directă cu determinarea cererii de
mărfuri şi precizarea termenelor de livrare a mărfurilor. În cadrul întreprinderilor de comerţ cu ridicata
funcţionează secţii comerciale sau servicii comerciale (în structura compartimentelor de marketing), care

40
elaborează planul operativ de achiziţii. Scopul planificării operative este organizarea raţională şi
neîntreruptă a achiziţiilor de mărfuri.
Planurile operative de achiziţii cu ridicata se întocmesc în baza:
− planurilor de circulaţie a mărfurilor cu ridicata;
− planurilor de intrare a mărfurilor la întreprinderea de comerţ cu ridicata;
− informaţiei despre furnizorii de mărfuri;
− informaţiei despre volumul şi structura cererii de cumpărare.
Planurile de achiziţii se perfectează pe fiecare grupă de mărfuri cu indicaţia mărfurilor concrete şi
numărului de furnizori, formelor de livrare a mărfurilor (în tranzit sau din depozit), volumului aşteptat de
achiziţii, termenelor de încheiere a contractelor.
O atenţie deosebită se acordă achiziţionării mărfurilor de uz curent, livrarea cărora se efectuează
conform acordurilor comune dintre participanţii la livrări.
Planificarea operativă a achiziţiilor se face în trei etape:
I – întocmirea planului de intrare a mărfurilor la întreprinderea de comerţ cu ridicata;
II – elaborarea planului operativ de achiziţii;
III – perfectarea planului de livrare a mărfurilor la depozitele cu ridicata şi expedierea lor în tranzit
cumpărătorilor cu ridicata.
Planul de intrare a mărfurilor se perfectează pe un an şi pe decade, datele iniţiale fiind:
− planul circulaţiei de mărfuri cu ridicata;
− stocurile aşteptate de mărfuri la începutul perioadei de planificare;
− normativele stocurilor de mărfuri (vezi tabelul 1).
Tabelul 1
Planul intrării mărfurilor la întreprinderea de comerţ cu ridicata în __________ anul ______
trimestrul ______
(denumirea)

Volumul stocurilor
Intrarea mărfurilor
de mărfuri
Nr.
Grupele La începutul La sfârşitul Furnizori din Furnizori din
crt.
şi subgrupele perioadei perioadei În total Furnizori locali alte localităţi alte ţări
de mărfuri de planificare de planificare din ţară (import)
1.
2.
3.
4.
5.

Realizarea desfacerilor şi stocurilor de mărfuri în întreprinderea comercială cu ridicata presupune

existenţa surselor necesare de acoperire. Acestea se cuprind în planul intrărilor de mărfuri.
Planul circulaţiei mărfurilor cu ridicata pe depozite se elaborează pe un an şi trimestre, ţinându-se
seama de volumul şi structura lui în perioada precedentă şi de obţinerea unei eficienţe ridicate.
Volumul intrărilor de mărfuri pe grupe şi subgrupe se apreciază prin sumarea planului circulaţiei
mărfurilor cu ridicata şi normativului stocurilor de mărfuri, minus volumul stocurilor de mărfuri la
începutul perioadei de planificare.
Vintr. de mărfuri = (Pcirc. de mărf. cu ridicata + Nstoc. de mărf.) –
– Vstoc. de mărf. la încep. de plan
După întocmirea planului intrărilor de mărfuri, se elaborează planul operativ de achiziţii cu ridicata.
Lucrările de achiziţionare a mărfurilor cu ridicata se concretizează pentru fiecare furnizor în termene
concrete în baza comenzilor sau cererilor prealabile, coordonate cu furnizorii.

41
 Tabelul 2
Planul operativ de achiziţii de mărfuri la întreprinderea comercială cu ridicata
_________________în anul ________
denumirea
(în mii lei)
Termenele
Grupele
Volumul achiziţiilor de prezentare Persoanele responsabile
Nr. crt. şi subgrupele de Furnizorii
de mărfuri de încheiere a de achiziţii
mărfuri a comenzilor
contractelor
1. 1. 1. 1.
2. 2.
3. 3.
4. 4.

1. 2. 1. 2. 3. 4. 2.
2.
3.
4.

După elaborarea planului operativ de achiziţii de mărfuri cu ridicata, urmează întocmirea planului de
livrare a mărfurilor la depozitele întreprinderii comerciale cu ridicata şi expedierii mărfurilor în tranzit
cumpărătorilor cu ridicata.
Acest plan este elaborat în baza contractelor şi tranzacţiilor încheiate (tabelul 3).
Tabelul 3
Planul de livrare a mărfurilor la depozitele întreprinderii comerciale cu ridicata şi al expedierii
mărfurilor în tranzit cumpărătorilor cu ridicata în anul ____
Suma
Numerele şi datele livrărilor
Grupele
contractelor şi de mărfuri Execu-
Nr. crt. şi subgrupele de Furni-zorii Termenele, datele Termenele, datele
tranzacţiilor Din În torii
mărfuri
încheiate depo- tran-
zit zit
1. 1.
2.
3.
4.
1. 2.
2.
3.
4.

Suma livrărilor de mărfuri din depozit şi în tranzit se calculează pe fiecare contract sau tranzacţie în
momentul încheierii lor şi se verifică la întocmirea dispoziţiilor de livrare. Datele de intrare şi expediere a
mărfurilor se planifică în aşa mod, ca să asigure o activitate neîntreruptă şi eficientă a întreprinderii de
comerţ cu ridicata.

5.2. Modalităţile de achiziţionare cu ridicata a mărfurilor

Achiziţionarea mărfurilor de către întreprinderea de comerţ cu ridicata este efectuată de la diferiţi
furnizori şi în mod diferit. Dar cel mai important este faptul că la baza achiziţiilor cu ridicata sunt puse
relaţiile libere de vânzare-cumpărare în schimbul repartiţiei centralizate, caracteristice economiei
centralizate. Acest fapt a contribuit şi la diversificarea furnizorilor în structura achiziţiilor de mărfuri cu
ridicata.
De remarcat că în calitate de furnizori au rămas întreprinderile producătoare din diferite domenii ale
economiei naţionale (întreprinderi agrare, agroindustriale, din industria alimentară şi uşoară, de prelucrare
a laptelui, a cărnii, a peştelui, din industria grea etc.).
Numărul mare al furnizorilor a determinat şi mai multe clasificări ale acestora după diferite criterii
(funcţionale, teritoriale, forme de proprietate, domenii de activitate etc.).
În mod general, toţi furnizorii de mărfuri pot fi divizaţi în două categorii:
− furnizori-producători;
− furnizori-intermediari.
42
 Furnizorii-intermediari pot fi:
− întreprinderile comerciale cu ridicata la nivel de ţară (specializate, universale, strict
specializate);
− intermediari angro (distribuitori, întreprinderi-brokeri, întreprinderi-agenţi angro şi dileri);
− întreprinderi-organizatori ai circulaţiei angro (iarmaroace, licitaţii, expoziţii cu vânzare, burse
de mărfuri, pieţe angro, magazine-depozite etc.)
Iarmaroacele, târgurile şi expoziţiile pot fi de nivel naţional şi internaţional. De regulă, aici se
comercializează mărfuri de sortiment complex. Iarmaroacele, târgurile şi expoziţiile cu vânzare contribuie
la extinderea relaţiilor economice, la promovarea vânzărilor, la sporirea imaginii furnizorilor, ţării.
Dirijarea şi funcţionarea iarmarocului este efectuată de către direcţia iarmarocului. În organizarea
circulaţiei angro se evidenţiază firme specializate (de exemplu, în Republica Moldova, firma
„Poliproiect”, „Moldexpo” şi alt.).
În funcţie de tipul furnizorilor se diferenţiază şi modalităţile de achiziţionare a mărfurilor cu ridicata
de la producători (în tranzit sau din depozit); de la întreprinderi comerciale cu ridicata; la iarmaroace; la
licitaţii; la burse de mărfuri; la pieţe angro; din magazine-depozite.
Deşi toate aceste modalităţi au un anumit specific, la achiziţionarea mărfurilor cu ridicata trebuie
respectate anumite reguli:
− sarcina primordială este determinarea corectă a nivelului stocurilor de mărfuri;
− desfacerile de mărfuri cu ridicata sunt în funcţie directă de suma capitalului investit în mărfuri;
− sporirea numărului de achiziţionări contribuie la reducerea investiţiilor şi cheltuielilor de depozitare;
− reducerea stocurilor de mărfuri şi sporirea numărului de achiziţionări măresc considerabil nivelul
circulaţiei mărfurilor cu ridicata;
− diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul de achiziţionare al întreprinderii comerciale cu ridicata
constituie beneficiul întreprinderii;
− sporirea profitului întreprinderii de comerţ angro este posibilă prin concurenţa de preţuri;
− preţul unităţii de marfă depinde de numărul partidei de mărfuri sau a numărului total de mărfuri,
achiziţionate într-o anumită perioadă de timp;
− la alegerea furnizorilor se ţine seama de distanţa şi ţările de transport, posibilităţile de aplicare a unui
transport mai rentabil, condiţiile de furnizare, nivelul general de deservire;
− pentru orice denumire de marfă se stabileşte volumul minimal şi maximal de achiziţii;
− publicitatea efectivă contribuie la creşterea cererii de cumpărare;
− cererea sporită necesită achiziţionări suplimentare;
− achiziţionarea mărfurilor de sezon se face în sezonul precedent perioadei de achiziţionare;
− inexactitatea achiziţionărilor de mărfuri cu ridicata poate aduce pierderi considerabile întreprinderii de
comerţ angro.

5.3. Evidenţa şi controlul achiziţiilor de mărfuri cu ridicata

Pentru efectuarea controlului achiziţiilor de mărfuri cu ridicata sunt aplicate diferite forme de evidenţă
(statistică, contabilă, operativă).
Pentru fiecare furnizor sunt întocmite fişe speciale, unde sunt indicate următoarele informaţii: denumirea
furnizorului, adresa lui, contul în bancă, data şi numărul contractului sau al tranzacţiei, termenul de
funcţionare a contractului, denumirea mărfii, unităţile de măsură, cantitatea mărfurilor, preţul şi suma totală de
livrări. Evidenţa livrărilor conform contractelor se face lunar, în cursul anului, comparând cantitatea de
mărfuri primită de facto cu cea indicată în contract sau tranzacţie.
Documentele de bază la îndeplinirea planurilor de livrări în tranzit sunt contul-factură, iar la operaţiunile
din depozit – scrisoarea de trăsură de însoţire.
Datele din aceste documente sunt transferate în fişele personale ale furnizorilor, unde sunt comparate cu
datele din contracte. În cazuri de încălcări ale contractelor încheiate, furnizorilor li se aplică diferite sancţiuni.
Pentru a simplifica evidenţa operativă şi controlul achiziţiilor de mărfuri se foloseşte prelucrarea
computerizată a informaţiei, unde evidenţa se duce separat pentru operaţiunile depozitare şi în tranzit. Datele
de pe facturi şi scrisorile de trăsură se transferă în memoria calculatorului.
5.4. Tehnologia vânzării mărfurilor cu ridicata

43
 Întreprinderea comercială cu ridicata are rolul de furnizor al întreprinderilor de comerţ cu amănuntul.
În calitate de furnizor, întreprinderea comercială cu ridicata trebuie să asigure cantităţile şi sortimentele
necesare, ritmicitatea în aprovizionare, precum şi circulaţia raţională şi eficientă a mărfurilor. Totodată,
trebuie să acorde magazinelor sprijinul necesar în cercetarea pieţei, informaţiile adecvate în privinţa
produselor noi, a preţurilor, a modului de prezentare şi vânzare, de folosire la consumator etc.
În funcţie de particularităţile produselor şi a modului de efectuare, vânzările în întreprinderile
comerciale cu ridicata pot fi vânzări prin depozit şi vânzări prin tranzit.
Delimitarea acestor două forme este impusă de modul diferit de organizare, de evidenţă şi de
participare a întreprinderii comerciale cu ridicata la activitatea de vânzare.
Vânzarea mărfurilor prin depozit reprezintă forma principală de vânzare pentru întreprinderile
comerciale cu ridicata. Este forma care dă conţinut activităţii de comerţ cu ridicata şi care justifică
nemijlocit existenţa întreprinderilor cu ridicata. Vânzarea prin depozit se practică cu precădere la
următoarele categorii de produse:
− produse de sortimentul complex, care necesită transformarea sortimentului industrial în sortiment
comercial;
− produse de sortiment simplu care nu pot fi dirijate direct către unităţile comerciale cu amănuntul,
datorită capacităţii limitate de depozitare şi vânzare a acestora;
− produse cu caracter sezonier acumulate în stoc în scopul asigurării unei aprovizionări prelungite
pe tot parcursul anului (legume, fructe, cereale);
− produse care necesită o anumită pregătire pentru vânzare în genul operaţiilor de sortare,
preambalare, îmbuteliere etc.
Printre avantajele economice ale vânzării prin depozit se pot include: posibilităţi de formare şi livrare
a sortimentului comercial, condiţii mai bune de păstrare şi pregătire a mărfurilor, realizare a unei
aprovizionări ritmice şi în cantităţi optime a magazinelor etc. Vânzarea prin depozite prezintă şi unele
dezavantaje economice datorate, în special, existenţei unei verigi de depozitare suplimentare în mişcarea
fizică a mărfurilor.
Vânzarea mărfurilor prin tranzit înseamnă că veriga cu ridicata organizează contractarea, livrarea şi
plata mărfurilor care în mişcarea lor fizică trec de la producător direct la unităţile comerciale cu
amănuntul.
Vânzarea mărfurilor prin tranzit ocupă o pondere relativ mică în volumul vânzărilor de mărfuri ale
întreprinderilor comerciale cu ridicata.
Printre avantajele vânzării mărfurilor prin tranzit se pot menţiona accelerarea procesului circulaţiei
mărfurilor, reducerea cheltuielilor de circulaţie etc. Vânzarea mărfurilor prin tranzit se organizează la
mărfurile alimentare uşor alterabile (carne, peşte, lapte etc.) şi la mărfurile alimentare şi nealimentare de
sortiment simplu. Volumul şi structura mărfurilor ce fac obiectul vânzărilor prin tranzit se stabilesc
distinct în contractele economice, aprovizionarea urmând să se efectueze în conformitate cu graficele de
livrare anexate.
Se disting următoarele variante ale formei de vânzare prin depozite: pe bază de comenzi scrise; pe
bază de comenzi telefonice; la sediul cumpărătorilor; prin intermediul expoziţiilor; prin autoservire.
Aceste variante se combină sau se completează reciproc.
Vânzarea pe bază de comenzi scrise – în funcţie de modul şi locul de emitere a notei de comandă
întâlnim: vânzarea prin alegerea directă a mărfurilor de către reprezentanţii unităţilor comerciale cu
amănuntul şi vânzarea prin voiajori comerciali.
Vânzarea prin alegerea directă este efectuată prin intermediul camerelor de mostre din cadrul
întreprinderilor comerciale cu ridicata sau direct din depozite.
Vânzarea prin voiajori comerciali se practică prin echipe de voiajori formate în cadrul aparatului
comercial al întreprinderii comerciale cu ridicata care, de fapt, îndeplinesc funcţiile de informare a
comerţului cu amănuntul. Voiajorii comerciali constituie legătura directă a întreprinderii pentru
cunoaşterea capacităţii pieţei şi a cererii populaţiei. Comenzile primite de voiajorii comerciali se înscriu
pe formulare-tip şi se transmit depozitelor de mărfuri spre a fi executate. Termenul de executare este de
48 ore de la primirea comenzilor. Vânzarea pe bază de comenzi telefonice se practică, în general, pentru
mărfurile de sortiment simplu. Pe baza comenzilor telefonice primite, întreprinderea comercială cu
ridicata întocmeşte note de comenzi-tip, iar beneficiarul le confirmă ulterior în scris.

44
 Vânzarea mărfurilor la sediul cumpărătorului. Se practică, în general, pentru mărfuri perisabile care
necesită o distribuţie urgentă către punctele de desfacere. Această metodă presupune o aprovizionare
centralizată a magazinelor de către întreprinderea comercială cu ridicata.
Vânzarea mărfurilor prin autoservire este cunoscută sub denumirea „cash and carry” şi se bazează
pe alegerea directă a mărfurilor de către comerciant şi pe plata imediată a contravalorii acestora (SUA,
Franţa, Germania, Anglia). În Republica Moldova această formă de vânzare este aplicată de firmele mici
angro şi de magazine-depozite angro.

5.5. Evidenţa şi controlul vânzărilor de mărfuri cu ridicata

Se efectuează cu scopul cunoaşterii volumului şi a structurii cererii de cumpărare şi diferenţierii
acesteia conform cumpărătorilor cu ridicata. Evidenţa se face cu ajutorul fişelor de control, care sunt
delimitate după cumpărători.
Cumpărătorul mărfurilor cu ridicata __________________
denumirea

Tabelul 4
Fişa de control al cumpărătorului cu ridicata

Anul A fost expediată Vor fi livrate

Denumirea mărfii Articolul Sort. Amba-lajul
Contul №
Preţul Cantitatea Σ Cantitatea Σ
Data №

5.6. Organizarea aprovizionării magazinelor cu mărfuri

Aprovizionarea magazinelor cu mărfuri reprezintă un complex de operaţiuni comerciale şi
tehnologice care asigură deplasarea fizică a mărfurilor către magazine.
Aprovizionarea magazinelor cu mărfuri se realizează după anumite principii:
− aprovizionarea planificată – livrarea mărfurilor se desfăşoară conform graficelor stabilite din timp;
− aprovizionarea ritmică – livrarea mărfurilor se efectuează după anumite intervale de timp;
− aprovizionarea operativă – ritmul livrărilor de mărfuri este în funcţie directă de schimbarea cererii de
cumpărare;
− aprovizionarea eficientă – aprovizionarea cu cheltuieli minimale prin mecanizarea şi automatizarea
operaţiunilor de transportare şi încărcare/descărcare a încărcăturilor;
− centralizarea aprovizionării – aprovizionarea centralizată cu forţele furnizorilor.
Aprovizionarea magazinelor cu mărfuri este influenţată de mai mulţi factori: nivelul de organizare a
procesului de aprovizionare; veridicitatea informaţiei comerciale privind determinarea necesităţilor de mărfuri;
amplasarea reţelei de comerţ cu amănuntul, nivelul şi starea depozitelor de mărfuri; condiţiile de transport;
dotarea magazinelor cu utilaje comerciale ş.a.
Tema 6. MAGAZINELE

6.1. Procesele tehnico-economice din magazine

Comerţul cu amănuntul reprezintă veriga finală a distribuţiei prin care se realizează contactul cu
consumatorul. Comerţul cu amănuntul îndeplineşte două funcţii principale: cumpărarea şi revânzarea
mărfurilor consumatorului final.
Potrivit nomenclatorului activităţilor economice utilizate în ţările Uniunii Europene (NACE 64 şi
65), comerţul cu amănuntul este definit ca fiind distribuţia către consumatorii finali a următoarelor
mărfuri: alimente, băuturi, tutun, medicamente pregătite pe bază de reţete; mărfuri medicale, cosmetice şi
articole igienico-sanitare, îmbrăcăminte, încălţăminte şi mărfuri din piele, textile, articole de uz casnic,
vehicule cu motor şi biciclete, combustibil şi ulei, lubrefianţi, cărţi, ziare, papetărie şi furnituri de birou,
articole optice, fotografice etc.

45
 Funcţiile comerţului cu amănuntul pot fi realizate prin intermediul reţelei de comerţ cu amănuntul,
unde 90% sunt magazine, iar restul – magazine-depozite, pavilioane, chioşcuri, automagazine şi altele.
Conform particularităţilor funcţionale, întreprinderile de comerţ cu amănuntul pot fi diferenţiate în
câteva grupuri: staţionare, ambulante, de sezon, comerţul prin colete, comerţul de consignaţie.
Magazinul reprezintă elementul de bază al reţelei de comerţ cu amănuntul. Magazinul este un sistem
constructiv proiectat pentru a depozita, etala şi a vinde mărfurile consumatorilor finali.
Un magazin trebuie să prezinte o imagine proprie, care să-l individualizeze faţă de concurenţii săi.
Imaginea magazinului poate fi definită ca percepţia consumatorilor a magazinului şi atributelor sale puse
în valoare de anumite caracteristici: amplasarea magazinului, mărimea şi structura asortimentului de
mărfuri, politica de preţuri practicate, ambianţa şi organizarea interioară, mijloacele promoţionale.
Fiecare magazin, în funcţie de politica sa comercială, poate avea şi alte atribute.
În literatura de specialitate acest complex de atribute este denumit „merchandising-mix”, similar cu
noţiunea de „marketing-mix”, care exprimă modalitatea realizării în practică a politicii de marketing a
unei întreprinderi. Cele două noţiuni sunt conceptual asemănătoare, dar aplicarea lor în practică este total
diferită; în cazul mixului de marketing, în centrul atenţiei este produsul, în timp ce comerciantul intervine
asupra „ansamblului de atribute ale unui magazin”.
„Merchandisingul” implică o anumită gândire conceptuală care, de fapt, înseamnă:
− planificarea activităţii magazinului;
− orientarea către clientelă;
− conceperea magazinului ca sistem;
− schimbarea în funcţie de mediu şi piaţă;
− inovaţia – în funcţie de cererile producătorilor şi consumatorilor.
În concluzie, reuşita comercială a unui magazin depinde de:
− amplasamentul său;
− alegerea asortimentului de mărfuri şi serviciile oferite spre comercializare;
− ambianţa şi organizarea (amenajarea interioară).
În cadrul magazinului se finalizează procesul de distribuţie, marfa fiind adusă consumatorului final.
Procesul operativ tehnologic în magazine poate fi diferenţiat în două grupuri de operaţiuni:
comerciale şi tehnologice.
Comerciale:
− studierea şi prognozarea cererii de mărfuri;
− alcătuirea notelor de comandă pentru aprovizionarea cu mărfuri;
− formarea asortimentului de mărfuri;
− publicitatea mărfurilor şi serviciilor;
− vânzarea mărfurilor.
Tehnologice:
− recepţionarea mărfurilor după cantitate şi calitate;
− asigurarea păstrării mărfurilor;
− prelucrarea mărfurilor (dozare, ambalare, împachetare ş.a.);
− amplasarea mărfurilor, etalarea, prezentarea ş.a.;
− operaţiunile tehnologice în funcţie de volumul şi nivelul serviciilor prestate cumpărătorilor în
magazine (comenzi în prealabil, aducerea mărfurilor la domiciliu ş.a.).

6.2. Specializarea şi tipizarea magazinelor

Problema localizării unui magazin se pune comerciantului care vrea să creeze o nouă afacere (sau
prin cumpărarea unui spaţiu existent sau prin construcţia altuia).
Fundamentarea deciziilor privind proiectarea noilor magazine este condiţionată de cunoaşterea
riguroasă a volumului şi structurii cererii de mărfuri a populaţiei din perimetrul ariei de atracţie a
magazinului respectiv.
Aria comercială sau de atracţie a unui magazin este acel spaţiu delimitat geografic din care
magazinul îşi „atrage” clienţii şi, implicit, îşi asigură cifra de afaceri.
Delimitarea ariei de atracţie este punctul de plecare atât pentru determinarea dimensiunilor unui viitor
magazin, cât şi pentru reproiectarea tehnologiei comerciale a unui magazin supus modernizării.
46
 În acest scop, pe baza unui studiu, se urmăreşte analiza valorii amplasamentului magazinului
respectiv, care va răspunde la întrebări de genul:
1. Se află magazinul pe un amplasament cu largi căi de acces?
− Care este procentul persoanelor ce folosesc trotuarul magazinului, în ansamblul trecătorilor de
pe stradă unde acesta este situat? Pentru ce folosesc trotuarul respectiv?
− Care sunt posibilităţile de parcare în apropiere? Acestea vor fi din ce în ce mai importante.
− Care este sensul circulaţiei ?
2. Care sunt caracteristicile geografice ale zonei de amplasare?
− Cursuri de apă sau cale ferată la mai puţin de 500 m? Ele limitează mult zona de atracţie a
magazinului.
− Strada pe care se află magazinul este plată sau în pantă? Este preferabil să urci în gol şi să cobori
încărcat.
3. Cartierul are o atracţie deosebită?
Magazinul se află în proximitatea:
− unui centru comercial important?
− unei pieţe?
− clădirilor publice?
− unei gări?
− unui oficiu poştal?
− unei primării? } toţi sunt factori favorabili
4. Cartierul este bine deservit cu mijloace de transport?
− Staţiile de autobuz, troleibuz, tramvai sau de metrou sunt în apropiere?
− Gara este în proximitate?
Se corelează orele de deschidere a magazinului cu sosirile masive de călători.
5. Are loc o creştere sezonieră a populaţiei cartierului?
− în timpul vacanţelor?
− în apropierea sărbătorilor?
− există o eventuală proximitate a unui teren de camping?
Rezultatele acestei analize se vor concretiza în întocmirea unei hărţi comerciale a zonei de amplasare.
În concluzie, putem spune că localizarea reţelei comerciale cu amănuntul va depinde nemijlocit de
repartiţia teritorială a populaţiei (atât sub aspect demografic, cât şi sub aspectul puterii de cumpărare).
Întreprinderile de comerţ cu amănuntul pot fi clasificate în funcţie de anumite criterii: tipul de
proprietate, natura mărfurilor, tipurile punctelor de vânzare, amplasarea punctelor de vânzare şi altele.
După natura mărfurilor comercializate, punctele de vânzare cu amănuntul pot fi clasificate după
gradul de varietate şi mărimea asortimentului de mărfuri.
Varietatea este cauzată de numărul grupelor de mărfuri comercializate.
Asortimentul se referă la opţiunile aferente în cadrul unei grupe de mărfuri.
Un alt punct de vedere al acestor doi termeni este dat de faptul că varietatea poate fi concepută ca
extinderea gamei sortimentale de mărfuri ale unui magazin, în timp ce asortimentul este aprofundarea
gamei unui magazin, incluzând dimensiunile, culorile, natura materiei prime etc.
Vânzarea cu amănuntul fără magazine este o formă de distribuţie directă în care se includ:
− comenzile prin poştă;
− cumpărarea prin telefon;
− comerţul ambulant;
− televânzarea.
Inovaţia comercială prioritară a sec. XX-lea este considerată autoservirea. Institutul Francez al
Autoservirii defineşte autoservirea ca o formă de vânzare prin care clientul se serveşte singur.
Ideea a aparţinut lui Clarence Launders care, în anul 1915, a transformat depozitul său în autoservire
(Cash-and-carry).
Autoservirea oferă consumatorului două mari avantaje:
− - o mai mare rapiditate a serviciului (plata se face o singură dată la casă);
− - absenţa vânzătorului – libertatea alegerii şi comparării produselor de către client.
Autoservirea a influenţat formarea de noi tipuri de puncte de vânzare:
47
 − - micile autoserviri – 400 m2;
− - supemagazinele – 400-2500 m2;
− - hipermagazinele – peste 2500 m2.
Hipermagazinul a fost inventat în Franţa, în anul 1963, de către firma Carrefour – mărimea
asortimentului de mărfuri era de 25-50 mii de referinţe, din care 4000 – din sectorul alimentar şi un sector
de alimentaţie publică cu trei săli de consumaţie: restaurant, cofetărie, bar.
Într-o perioadă de 30 de ani, hipermagazinul a devenit în Franţa forma de comerţ cea mai dinamică,
ajungând să reprezinte aproape 21% din structura comerţului en detail.
Alte ţări europene cunosc fenomenul de „hipermagazin”, pornind de la 1000 m2 (Germania).
Potrivit definiţiei Asociaţiei Internaţionale a Marilor Magazine, marele magazin este sinonimul
magazinului universal, dimensiunea minimă a suprafeţei comerciale fiind de 2500 m2, unde numărul
minim este 5 raioane de vânzare a unor grupe diferite de mărfuri, care să cuprindă în mod obligatoriu
îmbrăcăminte pentru femei şi copii, iar efectivul personalului este peste 175 de lucrători.
În funcţie de varietăţile magazinului universal, în Europa s-au răspândit următoarele tipuri de
magazine:
− magazinul popular – în care se vând circa 7000 referinţe de produse, destinate satisfacerii
nevoilor curente (mărfuri de rotaţie rapidă, aşa-zisele articole populare).
O altă direcţie în comerţul en detail este comerţul nealimentar specializat, în care se disting patru
grupări de distribuitori specializaţi pentru:
− o monoindustrie: (Cricova);
− un monoprodus: cravate, jens (Levis);
− o monoclientelă: copii, doamne;
− o monotemă: timp liber, natură.
Centrul comercial este versiunea modernă a pieţei sau a străzii comerciale. În concepţia specialiştilor
din SUA, un centru comercial este un grup de magazine, care formează un ansamblu integral, conceput şi
realizat ca o unitate şi care aparţine unei singure firme.
În SUA sunt caracteristice centre comerciale:
2
• regionale, cu suprafaţa comercială peste 30000 m , repartizată pentru 50-150 magazine strict
specializate;
2
• de comunitate, cu o suprafaţă de la 10000 până la 30000 m şi
2
• centre comerciale de vecinătate – cu o suprafaţă până la 10000 m .
În Franţa s-au dezvoltat centre comerciale:
− regionale – cu suprafaţa comercială între 30000m2-100000m2;
− intercomunale – 8000 – 30000m2;
− galeriile comerciale – 3000 – 8000 m2.
În Moldova s-a răspândit specializarea magazinelor în funcţie de profilul de asortiment, din care se
disting câteva grupuri de magazine:
− strict specializate (care comercializează doar o parte dintr-o grupă de mărfuri);
− specializate (o singură grupă de mărfuri);
− combinate (câteva grupe de mărfuri (carne-peşte-legume), (vinuri-brânzeturi);
− universale (comercializează un asortiment universal de mărfuri);
− mixte (mărfuri nealimentare şi produse alimentare).
Există şi o specializare în funcţie de cererea complexă: pentru doamne; pentru bărbaţi; pentru copii;
pentru reparaţii; pentru sport ş.a.
Conceptul de specializare prevede şi dezvoltarea conceptului de tipizare a magazinelor, care reflectă
procesul de alegere a celor mai raţionale tipuri de magazine şi răspândirea lor în practica comercială.
În calitate de criterii determinante pentru alegerea tipului magazinului sunt considerate:
− profilul de asortiment şi mărimea suprafeţei comerciale.
Astfel, se disting magazine universale alimentare cu o suprafaţă comercială de: 400; 650; 1000; 1500;
2000 m2 şi magazine universale nealimentare cu suprafaţa de 3500; 4500; 6500; 8500; 11000; 15500;
22000 m2.
Amenajarea unui magazin se referă la repartizarea spaţiilor pentru vânzare, depozitare, administraţie
şi la mobilarea acestora cu mobilier şi cu echipamente.
48
 La amenajarea magazinului se iau în consideraţie următorii factori determinanţi:
− forma clădirii şi numărul etajelor;
− mărimea şi structura asortimentului de mărfuri vândute;
− utilajele şi echipamentele necesare;
− nevoile de suprafeţe pentru prestări de servicii;
− obiceiurile de cumpărare ale clienţilor;
− concurenţa;
Scopul principal în amenajarea magazinului este obţinerea unui randament maxim pe o unitate de
suprafaţă. Pentru a realiza o eficienţă optimă, în amenajarea unui magazin trebuie urmărite o serie de
obiective:
− lăţimea culoarelor de circulaţie să fie suficientă pentru a evita aglomerarea clienţilor şi a
transportului intern;
− asigurarea unui câmp vizual pentru clienţi şi pentru personal (supraveghere);
− gruparea mărfurilor etalate (aranjarea pe grupe de mărfuri înrudite);
− utilizarea raţională a întregii suprafeţe;
− dirijarea fluxului consumatorilor;
− facilitatea cumpărătorilor;
− reducerea circuitelor şi operaţiilor de manipulare a mărfurilor;
− obţinerea unui nivel minim al cheltuielilor de circulaţie;
− folosirea eficientă a forţei de muncă;
− utilizarea efectivă a echipamentului comercial.
Echipamentul comercial îndeplineşte un rol important în activitatea unui magazin, contribuind la
folosirea optimă a suprafeţei de vânzare, la etalarea unei cantităţi cât mai mari de mărfuri şi la crearea
condiţiilor favorabile de muncă pentru vânzători.
Conform cerinţelor comerţului modern, s-a constatat că durata de viaţă a echipamentului comercial
variază între cinci şi zece ani. Un factor esenţial în asigurarea unui comerţ eficient este funcţionalitatea
echipamentului comercial.

49
 COMPARTIMENTUL II. LOGISTICA
Tema 7. ESENŢA LOGISTICII: PREMISELE ŞI ETAPELE DEZVOLTĂRII LOGISTICII

7.1. Scurt istoric privind apariţia logisticii

Termenul logistică, cunoscut până nu de mult numai de un cerc restrâns de specialişti, capătă în
prezent amploare deosebită. Cauza principală a acestui fenomen constă în faptul că conceptul logistic a
început să fie utilizat în economie.
Din punct de vedere istoric logistica s-a dezvoltat ca disciplină militară. Acest termen e cunoscut încă
din sec. IX e.n., însemnând o activitate clară, coordonată în spatele frontului vizând aprovizionarea
armatelor cu toate cele necesare.
Comandanţii talentaţi înţelegeau întotdeauna rolul strategic pe care îl joacă muniţiile, combustibilul,
produsele alimentare, echipamentul, aflate la timpul oportun şi în locul necesar. De-a lungul istoriei
omenirii se cunosc cazuri când războaie întregi erau câştigate sau pierdute în dependenţă de organizarea
aprovizionării armatelor.
În primul mileniu al erei noastre, în lexiconul militar, prin logistică se subînţelegea activitatea de
asigurare a forţelor armate cu resurse materiale şi întreţinerea stocurilor. Astfel, în perioada împăratului
bizantin Leon VI (865-912 e.n.) se considera că sarcinile logisticii constau în înarmarea armatei,
aprovizionarea ei cu patrimoniu militar, în preocuparea, în măsura completă şi la timpul oportun, de
necesităţile ei şi, corespunzător, pregătirea fiecărui act al campaniei militare.
Conform părerii unui şir de savanţi europeni, logistica a devenit ştiinţă datorită artei militare.
Creatorul primelor lucrări ştiinţifice vizând logistica este considerat specialistul în artele tehnicii militare
Henry Jomini (1779-1869) care la începutul sec. XIX, a formulat următoarea definiţie a logisticii: arta
manevrării cu ostaşi în armată [39, p.9].
El confirmă că logistica include nu numai transportarea, dar şi o sferă amplă de activităţi ca:
planificarea, dirijarea şi aprovizionarea, determinarea locurilor de dislocare a armatelor şi, de asemenea,
construcţia podurilor, drumurilor etc. Unele principii ale logisticii au fost utilizate de armatele lui
Napoleon. Însă, ca ştiinţă militară, logistica a fost constituită abia la mijlocul sec. XIX.
Logistica a început să fie aplicată activ în perioada celui de al doilea război mondial şi, mai întâi de
toate, la aprovizionarea tehnico-materială a armatei SUA în acţiunile militare. Interacţiunea dintre
industria de război, bazele de aprovizionare a frontului şi din spatele frontului şi a transportului a permis
asigurarea sistemică şi la timpul oportun a armatei americane cu livrări de armament, materiale
combustibile şi lubrifiante, produse alimentare în cantităţi necesare.
În ţările apusene logistica a fost pusă în funcţia dirijării efective a fluxului de materiale în economie
când, de rând cu alte metode ale matematicii aplicate (cercetările operaţiilor, optimizarea matematică,
modelele de reţele etc.), logistica trece din domeniul militar în sfera activităţii economice.
La început, ea s-a constituit ca o nouă teorie vizând dirijarea circulaţiei resurselor materiale în sfera
transportului, iar mai apoi şi a producerii. Ideile integrării, apărute în ţările cu economie de piaţă încă în
ajunul crizei economice a anilor 30, referitoare la sistemele de aprovizionare-producere-distribuţie, în
care sunt coordonate funcţiile aprovizionării cu materialele şi materia primă, confecţionarea producţiei,
păstrarea şi distribuirea ei, sunt cunoscute sub denumirea de logistică [39, p.10-11].
O importanţa prioritară problemelor logisticii se acorda în armatele lui Napoleon. În Rusia la mijlocul
veacului trecut, conform "lexiconului militar enciclopedic", editat în Sanct- Petersburg în anul 1850, prin
logistică se înţelegea arta de a dirija deplasarea armatelor atât la distanţă, cât şi în vecinătatea duşmanului,
organizarea aprovizionării spatelui frontului.
De menţionat că ştiinţa şi practica de dirijare a fluxurilor materiale în domeniul militar a continuat şi
continuă să se dezvolte. Acest fapt se explică prin dependenţa înaltă a eficienţei acţiunilor de luptă de
aprovizionarea organizată, rapidă, precisă, economică a armatelor cu toate cele necesare.
Efectuarea operaţiilor militare de mari proporţii este imposibilă fără o organizare minuţioasă a
spatelui frontului, bazată pe calcule matematice precise, fără alimentarea corectă a frontului cu toate cele
necesare, fără o strictă evidenţă a transporturilor, care asigură aprovizionarea spatelui frontului.
Dicţionarul englez-român şi în prezent traduce cuvântul "logistics" prin: militar 1) spatele frontului şi
aprovizionarea; 2) asigurarea tehnico-materială; 3) organizarea şi realizarea activităţii spatelui frontului.

50
 O altă direcţie în dezvoltarea logisticii reprezintă sfera economică. Aici sub noţiunea "logistică" se
înţelege o activitate ştiinţifică şi practică, care constă în dirijarea eficientă a fluxurilor materiale,
informaţionale şi financiare, în sferele producţiei şi circulaţiei.
Începutul utilizării ample a logisticii în economie revine anilor 60-70 şi este legat de realizările în
domeniul tehnologiilor de comunicaţie. Apariţia posibilităţii monitoringului direct al tuturor etapelor de
circulaţie a materiei prime, detaliilor şi producţiei finite a permis de a vedea clar neeficienţa schemelor
tradiţionale vizând dirijarea fluxurilor materiale. Avantajul economic evident, obţinut de la utilizarea
logisticii în economie, a contribuit la orientarea partenerilor spre colaborare în domeniul promovării
mărfurilor.
Cu toate că există anumite deosebiri, în noţiunea de logistică pentru fiecare din direcţiile numite,
ambele pun accentul pe: coordonare, raţionalitate şi calcul precis.
În afară de direcţiile practice şi ştiinţifice numite, o direcţie exclusiv ştiinţifică în dezvoltarea
logisticii o prezintă logistica matematică. Filosoful, matematicianul şi lingvistul german Gotfrid Wilhem
Leibniz a numit logistica "logica matematicii". Acest termen a fost oficial acceptat în anul 1904 la
conferinţa filosofică din Geneva. În ediţiile enciclopedice naţionale din sec. XX şi în dicţionarele
cuvintelor străine termenul "logistica" este interpretat, de asemenea, ca logistică matematică.
Încă în Imperiul Roman existau slujitori, care purtau titlu de "logişti" şi se ocupau cu repartizarea
produselor alimentare. G. V. Leibniz întrebuinţa termenii "logistica" şi "logica matematică" ca sinonime
la efectuarea "calculus ratiocinator", adică calcularea concluziilor, ideile de bază a căror au fost aplicate
în logistica matematică [30, p.321].
În perioada anilor 1850-1950 metodele logisticii s-au transformat, sub impactul revoluţiei, în
domeniu militar. În opinia dr. Gh. Cojocaru, patru factori au contribuit major la schimbarea metodelor
în logistică (8, p.8):
a) mobilizarea în masă la armată;
b) revoluţionarea armatelor şi intensificarea puterii lor;
c) dezvoltarea economică, care a condus la apariţia de noi mijloace logistice pentru transport,
manipulare şi depozitare;
d) revoluţia în domeniul metodelor manageriale şi de organizare, care a permis naţiunilor
mobilizarea potenţialului economic şi uman pentru război.
Prezintă interes următoarele consecinţe, efecte ale revoluţiei militare asupra logisticii în secolul XX:
– transportul şi comunicaţiile ca instrument de comandă, coordonare şi informare;
– creşterea cantităţilor echipamentului de război utilizat şi consumat;
– determinarea necesarului de echipamente şi planificarea logistica cu peste şase luni în avans
pentru aprovizionarea la timp a unui război;
– crearea unui sistem de reaprovizionare continuă a armatei în baza folosirii sistemului logistic;
– folosirea specializării logistice legate de exploatarea şi deservirea echipamentelor militare.
Dezvoltarea logisticii în condiţiile speciale ale acţiunilor militare în perioada de după al II-lea război
mondial a condus la rezolvarea unor importante probleme manageriale şi organizatorice privind
asigurarea continuităţii fluxurilor de aprovizionare cu materiale si produse alimentare, controlul costurilor
distribuţiei fizice a materialelor şi mărfurilor. Existenţa comerţului internaţional face ca desfăşurarea
tranzacţiilor sa aibă loc de multe ori la distanţe mari de la bazele de producţie, necesitând operaţiuni de
deplasare a produselor şi lanţuri logistice de depozite pentru aprovizionarea în trepte. Toate aceste aspecte
motivează trecerea de la logistica militară la logistica economică.
Trebuie de menţionat ca in dicţionarele filosofice din SUA, Marea Britanie logistica se foloseşte ca o
forma modernă a logicii (în engleză: simbolic logic), bazată pe metoda calculului logic. Logistica în sens
larg este o ştiinţa despre calculul logic, unde pot fi evidenţiate calculele opiniilor, claselor, relaţiilor,
modalităţilor etc. [29, p.245-246].
Logistica ca artă a complexului de dirijare cu fluxurile informaţionale şi materiale, începând cu
materia primă şi terminând cu consumatorul final, a apărut în economie la finele anului 1960, începutul
anului 1970 în SUA, când apare necesitatea de repartizare a produselor. Aceasta e legata de schimbările
de pe piaţă şi de rolul principal al consumatorului în strategia marketingului. Faptul că întreprinderile nu
puteau obţine profit numai din procesul de producţie, i-a impus pe conducătorii de întreprinderi să acorde
prioritate problemelor lărgirii suprafeţelor depozitelor, dezvoltării mijloacelor de transport, metodelor de
dirijare cu fluxurile materiale şi informaţionale s. a., legate de manipularea fizică a mărfurilor.
51
 7.2. Definirea logisticii
Exista două direcţii de definire a logisticii. Prima direcţie este legată de comportamentul funcţional
faţă de circulaţia mărfurilor, adică dirijarea tuturor operaţiilor fizice, care e necesar să fie executate la
livrarea mărfurilor de la furnizor până la consumator.
O altă direcţie se caracterizează printr-un comportament ceva mai amplu: pe lângă dirijarea
operaţiilor de circulaţia mărfurilor, ea include analiza pieţei furnizorilor şi consumatorilor, coordonarea
cererii şi ofertei pe piaţa mărfurilor şi serviciilor şi, de asemenea, armonizarea intereselor participanţilor
la procesul de circulaţie a mărfurilor.
În limitele direcţiilor menţionate logistica este tratata în mod diferit.
Astfel, profesorul G. Pavelec [39, p.11] şi colaboratorii Consiliului Naţional al SUA, vizând dirijarea
repartizării materialelor, determină esenţa logisticii, punând accentul pe aspectul dirijării.
Logistica, potrivit părerilor acestora, reprezintă planificarea, dirijarea şi controlul fluxului de
materiale, recepţionate şi prelucrate la întreprindere, ce apoi părăsesc întreprinderea sub forma de produse
şi informaţii.
Numeroşi cercetători dau preferinţă aspectului economic al logisticii şi o tratează ca pe un ansamblu
de activităţi, având ca scop obţinerea unei cantităţi necesare de producţie, cu cheltuieli minimale, la
timpul şi locul stabilit, unde există cerere la producţia dată [15, p.55].
În îndrumarul lansat de compania "Danzas" (una din cele mai mari firme germane de transport şi
expediţii), logistica este definită drept un sistem, elaborat pentru fiecare întreprindere cu scopul de a
obţine profitul optimal, accelera circulaţia resurselor materiale şi de mărfuri, în interiorul şi în afara
întreprinderii, începând cu achiziţionarea materiei prime şi a materialelor, participarea lor la procesul de
producere, şi terminând cu livrarea articolelor finite consumatorilor, introducând sistemul de informaţii,
care leagă aceste sarcini.
Unele definiţii ale logisticii reflecta atât aspectul de dirijare, cât şi cel economic. Cea mai cunoscută
definiţie a logisticii este cea dată de profesorul Pfolem(RFG), care leagă procesele planificării şi
controlului vizând circulaţia valorilor materiale de reducerea cheltuielilor, legate de deplasarea lor şi
asigurarea fluxurilor de informaţii [39, p.11].
Un şir de definiţii ale logisticii pun accentul pe aspectul ei operativ-financiar. Astfel, logistica se
bazează din perioada decontării partenerilor de afaceri şi activităţi, legate de circulaţia si păstrarea
materiei prime, a semifabricatelor şi articolelor finite în circulaţia economică din momentul achitării
pentru livrarea producţiei finite consumatorului [12, p.3].
Alte definiţii ale logisticii formulate de specialişti accentuează anumite funcţii ale ciclului examinat.
După părerea lor, logistica se reduce la un ciclu foarte îngust de operaţiuni: transportarea, încărcarea –
descărcarea, depozitarea etc.
Generalizând definiţiile cu caracter logistic, menţionate mai sus, logistica poate fi considerată o
ştiinţă ce dirijează fluxurile materiale de la sursa primara la consumatorul final cu cheltuieli minimale,
vizând circulaţia mărfurilor şi fluxul de informaţii aferente acesteia.
Definiţiile logisticii menţionate mai sus evidenţiază anumite laturi ale ei, însă, după părerea noastră,
este omis aspectul cel mai important al logisticii, şi anume posibilitatea de a influenţa asupra scopului şi
strategiei corporaţiei şi a crea noi avantaje concurenţiale pentru firmă pe piaţă. Acest aspect, în esenţă, îşi
află reflectare în cea de a doua direcţie de definire a logisticii.
Potenţialul practic al logisticii l-au remarcat pentru prima dată specialiştii americani Paul Cenvers şi
Peter Drucker care au considerat că logistica este "ultimul hotar al economiei costurilor" şi "continentul
inexplorat al economiei" [12, p.3].
Ulterior acest punct de vedere a fost împărtăşit de numeroşi teoreticieni ai logisticii. Cercetătorii
americani M. Porter, D. Stock ş.a. consideră că logistica a depăşit hotarele ei înguste, tradiţionale şi
posedă o mare importanţa în dirijarea strategiei şi planificării firmei [39, p.12].
Adepţii interpretării vaste a logisticii sunt şi specialiştii francezi E. Mate şi D. Tixec, care subînţeleg
prin ea "procedeele şi metodele de coordonare a relaţiilor firmei cu partenerii, mijlocul de coordonare a
cererii prezentate pe piaţă şi de promovare a ofertei companiei, procedeul de organizare a activităţii
întreprinderii, fapt care permite unificarea forţelor diverselor unităţi producătoare de mărfuri şi servicii,
având ca scop optimizarea resurselor financiare, materiale si de muncă, utilizate de firmă, vizând
realizarea scopurilor sale economice" [41, p.11-12].
52
 E. Mate şi D. Tixe consideră că "…logistica exista în inima diverselor acţiuni realizate de companie
în diverse domenii de alegere, în centrul acţiunilor întreprinse". Evident că ea reprezintă un factor
important în elaborarea politicii generale a firmei [41, p.16].
La adepţii tratării largi a logisticii se raportă, de asemenea, şi englezii D. Benson şi J. Whited. După
părerea lor, logistica cuprinde cercetarea şi pronosticarea pieţei, planificarea producerii, achiziţionarea
materiei prime, a materialelor şi utilajului, cuprinzând controlul asupra stocurilor şi un şir de operaţii
succesive legate de mişcarea mărfurilor, studierea deservirii cumpărătorilor [43, p.26-35].
Noţiunea completă a acestui termen este redată în Dicţionarul de logistică: Logistica (Logistics)
prezintă ştiinţa despre planificare, control şi dirijare cu transportarea, depozitarea şi alte operaţii materiale
şi nemateriale, efectuate în procesul de livrare a materiei prime şi materialelor până la întreprinderea
producătoare, prelucrarea materiei prime şi semifabricatelor în incinta uzinei, transportarea producţiei
finite până la consumator, în corespundere cu interesele şi necesităţile ultimului şi, de asemenea,
predarea, păstrarea si prelucrarea informaţiei corespunzătoare [44, p.6].
Din această noţiune rezultă ca logistica prezintă un sistem care conţine domenii funcţionale. Structura
logisticii se poate exprima prin astfel de domenii funcţionale ca: stocurile, informaţia, depozitarea şi
prelucrarea în depozit, transportarea producţiei şi alte domenii.
Problemele fundamentale ce sunt rezolvate în aceste domenii funcţionale sunt cunoscute în literatură
[42, p.6]:
1. Stocurile. Planificarea stocurilor materiale.
2. Transportarea producţiei, selectarea timpului de transport, elaborarea graficelor privind deservirea
consumatorilor.
3. Depozitarea şi prelucrarea în depozit – amplasarea depozitelor, dirijarea prelucrării în depozit,
ambalarea etc.
4. Informaţia legată de prelucrarea stocurilor, pronosticarea cererii.
5. Alte domenii funcţionale ale logisticii: cadrele, deservirea.
Concepţia sistemului logistic este legată de dirijarea şi distribuirea materialelor. Savanţii americani
consideră că logistica prezintă mai bine structura planificării decât funcţia antreprenoriatului. Cu alte
cuvinte, sarcina dirijării logisticii este nu atât dirijarea fluxurilor materiale, ci asigurarea mecanismului
elaborării sarcinilor şi strategiei în limitele cărora va fi realizată activitatea de distribuţie.
Una din particularităţile principiului logistic constă în faptul ca ea acorda o atenţie deosebita nu
numai integrării formelor de activitate, care în mod tradiţional se raportau la diverse funcţii de
antreprenoriat, dar şi le asociază. De exemplu, în numeroasele companii responsabilitatea pentru stocuri şi
transportarea lor poate fi inclusă în mod corespunzător în funcţiile de producere şi distribuire. Dacă aceste
funcţii sunt divizate, atunci adoptarea deciziilor în domeniul stocurilor, neţinând cont de posibilităţile
transportului, pot duce la majorarea cheltuielilor generale în ce priveşte promovarea fluxului de materiale.
În sistemul logisticii ele trebuie sa fie legate reciproc.
Logistica reprezintă o componentă economică vitală şi în anii 80 ea a obţinut o răspândire furtunoasa
în Europa Occidentală şi SUA. De exemplu, în SUA cheltuielile legate de logistica pe scara naţională se
apreciază în proporţie de 15-23% din produsul naţional brut.
Logistica este un domeniu de activitate care capătă o însemnătate practică tot mai mare. Sectorul de
stat şi cel particular manifestă un interes sporit fata de sfera logisticii.
Din definiţiile logisticii date de specialiştii străini rezultă că ea este o categorie mai vastă decât
marketingul, multe din funcţiile de bază ale căruia au trecut la logistică. Drept dovadă poate servi crearea
în cadrul mai multor firme, a structurilor logistice, care au asimilat funcţiile subdiviziunilor de marketing.
Mai mult decât atât, aşa cercetători englezi ca M. Cristofer şi G. Wils consideră că logistica este efectivă
nu numai la nivelul firmei, dar şi la nivelul ramurii. După părerea lor, logistica trebuie să adopte deciziile
referitoare la procesul economic general al ramurii, punând pe primul plan problemele referitoare la
amplasarea întreprinderilor si depozitelor [39, p.13].
În condiţiile Europei Occidentale specialiştii evidenţiază câteva tipuri de logistică: logistica
achiziţionării, logistica producerii, logistica marketingului sau logistica distribuţiei. Se diferenţiază în
mod separat şi logistica transportărilor, care în esenţă este parte componentă a fiecăruia din cele trei tipuri
de logistică.
O componenţă inerentă a tuturor tipurilor logisticii este prezenţa obligatorie a fluxului de informaţie
logistică, exprimată prin selectarea datelor privind fluxul de mărfuri, prelucrarea, sistematizarea,
53
transmiterea informaţiei finite. Acest subsistem al logisticii deseori este numit logistica computerizării.
Dacă ne călăuzim de raţionamentele specialiştilor occidentali, atunci numărul tipurilor logisticii s-ar putea
să-l continuăm. Se înţelege că operarea cu astfel de noţiuni are nu numai o semnificaţie pur
terminologică, ci se reflectă în extinderea sferei de activitate a logisticii, în crearea structurilor
organizatorice noi, în conducerea firmelor, subdiviziunilor speciale privind dirijarea fluxurilor de
încărcături în depozitele întreprinderii.
În literatura de specialitate se întâlneşte o tratare mai amplă a cuvântului logistica, în care obiectul
dirijat nu se limitează doar la fluxul material.
În prezent, logistică se referă dirijarea fluxurilor umane, energetice, financiare şi a altor fluxuri care
au loc în sistemele economice. Au apărut aşa noţiuni ca "logistica bancară", "logistica informaţională"
etc.
Termenul "logistica" începe să fie utilizat în situaţiile legate de planificarea coordonată a unei
succesiuni de acţiuni. De exemplu, participantului la un simpozion, care a sosit într-un hotel european,
poate să i se propună să se adreseze managerului pe logistică pentru a clarifica programul acţiunilor
ulterioare" sau reporterul de televiziune, la compartimentul cronica criminală poate să menţioneze că
grupul de infractori a avut un sistem logistic bine organizat.
Extinderea sferei de aplicare a logisticii, care s-a observat în anii 80-90 ai sec. XX, se explică, în
primul rând, prin dezvoltarea metodelor de dirijare a fluxurilor materiale.
O dată cu aceasta, ideea şi metoda logisticii încep să iasă din cadrul de dirijare a fluxurilor materiale
şi sunt aplicate într-un plan mai amplu. Însă potenţialul de bază al logisticii e fundamentat pe
raţionalizarea anume a dirijării fluxurilor materiale.
În literatura de specialitate [27] logistica se examinează ca teorie şi practică de dirijare a fluxurilor
materiale şi fluxurilor informaţionale, legate de acestea.
Înainte de a da o definiţie logisticii, să ne imaginăm cum are loc procesul de dirijare a fluxurilor
materiale. În calitate de exemplu luăm o şuviţă de apă, care se scurge din robinet. Putem dirija cu această
şuviţă comutând robinetul în diferite direcţii. Ca rezultat se schimbă intensitatea torentului, direcţia lui,
calitatea (temperatura), la pulverizarea torentului de apă prin sita duşului se schimbă structura lui.
În pofida diversităţii fluxurilor materiale, care circulă în sistemele economice, dirijarea lor, în
principiu, e analogă cu dirijarea unui torent de apă [29, p.17-18]:
– "am deschis robinetul" – marfa s-a deplasat de la furnizor la cumpărător;
– "am deschis robinetul mai mult" – livrările s-au intensificat;
– "am închis robinetul" –livrările au fost sistate. Poate fi schimbat destinatarul – fluxul va merge
pe o altă cale, poate fi schimbată componenta calitativă a fluxului, schimbând sortimentul
mărfurilor livrate etc.
În pofida analogiei obiectelor analizate, dirijarea fluxurilor materiale în sistemele economice,
desigur, este mult mai complexă.
În afară de operaţiile asupra fluxurilor materiale (încărcări, descărcări, transportări etc.) aici se
includ:
– diferite operaţii comerciale, în urma cărora apare acordul părţilor referitor la trecerea fluxurilor
şi parametrii lor;
– căutarea formelor raţionale vizând deservirea transporturilor şi expedierilor cu încărcături ale
beneficiarilor;
– determinarea căilor optimale pe care trebuie să le treacă fluxurile materiale şi, de asemenea, a
locurilor, unde ele vor fi acumulate temporar şi multe alte forme de activitate.
Dirijarea fluxului material, ca şi orice alt obiect, se compune din două părţi:
– adoptarea deciziei;
– realizarea deciziei adoptate.
Logistica ca ştiinţă pune şi rezolvă următoarele sarcini:
– prognozarea cererii şi, în baza ei, planificarea stocurilor;
– determinarea capacităţii necesare a producţiei şi transportului;
– elaborarea principiilor ştiinţifice vizând repartiţia producţiei finite în baza dirijării optimale a
fluxurilor materiale;
– elaborarea bazelor ştiinţifice de dirijare a proceselor de transbordare şi operaţiilor de
transportare-depozitare în punctele de producţie şi la consumatori;
54
 –
proiectarea diferitor variante de modele matematice vizând funcţionarea sistemelor logisticii;
–
elaborarea metodelor de planificare colectivă, aprovizionare, producţie, depozitare, desfacere şi
expediere a producţiei finite, de asemenea, un şir de alte probleme.
Cunoştinţele ştiinţifice elaborate permit adoptarea deciziilor argumentate în domeniul dirijării
fluxurilor materiale. Pentru realizarea practică a deciziilor adoptate sunt necesare acţiuni concrete. De
aceea, o altă grupă de definiţii examinează logistica ca activitate economică, care constă în dirijarea
fluxurilor materiale în sferele producţiei şi circulaţiei.
Să analizăm schema principială a fluxului material direct – obiectul de studiu al logisticii, începând
cu sursa iniţială a materiei prime până la consumatorul final (figura 7.1). Tot traseul de circulaţie a
materialelor în această schemă poate fi împărţită în două mari sectoare:
– în primul sector circulă producţia cu destinaţie industrială;
– în al doilea sector – produsele de larg consum.

Consu-matorul
Producţia nr. 1

Producţia nr. 2
Materia primă

Producţia nr.

Centrul de
reparaţie

Dirijarea circulaţiei Dirijarea circulaţiei

producţiei cu destinaţie mărfurilor
industrială
LOGISTICA

Dirijarea fluxului material

Semne convenţionale:
Flux material Flux informaţional

Figura 7.1. Schema fluxului material şi informaţional

Sursa: [29, p.20]
Componenţa calitativă a fluxului pe măsura promovării în lanţ se schimbă. La început între sursa de
materie primă şi întreprinderea prelucrătoare şi, de asemenea, dintre diferite sectoare de producţie circulă,
de regulă, produse omogene. La finele traseului fluxul material este reprezentat prin diverse mărfuri
pregătite pentru consum. În interiorul anumitor fabrici (uzine) au loc, de asemenea, fluxuri materiale. Aici
între secţii sau în interiorul secţiilor se deplasează diferite detalii, semifabricate.
În desfăşurarea procesului logistic fluxul material se aduce până la întreprindere, mai apoi se
organizează promovarea lui raţională prin lanţul sectoarelor de depozite şi al secţiilor de producţie, după
ce producţia finită se aduce până la consumator în corespundere cu comanda ultimului.
Formele de activitate enumerate vizând dirijarea fluxurilor materiale de diferită calitate constituie
conţinutul logisticii, pe care dicţionarul terminologic o determină în modul următor: logistica reprezintă
ştiinţa referitoare la planificare, control şi dirijare a operaţiilor de transportare, depozitare şi altor
operaţii materiale şi nemateriale, efectuate în procesul aducerii materiei prime la întreprinderea
producătoare, prelucrarea ei în incinta uzinei, livrarea producţiei finite la consumator în corespundere
cu gusturile şi preferinţele ultimului, de asemenea transmiterea, păstrarea şi prelucrarea informaţiei
corespunzătoare.
Prezenta definiţie, după cum rezultă din conţinutul său, tratează logistica ca ştiinţă. Ca activitate
economică aceasta este definită în felul următor: logistica reprezintă procesul dirijării circulaţiei şi
stocării materiei prime, componenţelor şi producţiei finite în rotaţia economică din momentul

55
decontărilor cu furnizorii până la încasarea banilor pentru livrarea producţiei finite consumatorului.
Această definiţie a noţiunii de logistică se întâlneşte frecvent în literatura de peste hotare.
Separarea fluxului material în calitate de obiect de bază al managementului într-o oarecare măsură
simplifică dirijarea proceselor economice. O asemenea simplificare permite de a pune şi a rezolva
probleme ale monitoringului direct vizând circulaţia încărcăturilor, începând cu sursa iniţială a materiei
prime, apoi trecerea ei prin toate procesele intermediare până la livrarea produsului finit consumatorului
final. Abstractizarea unui şir de factori şi separarea fluxului material în calitate de obiect de bază al
cercetării şi dirijării permite proiectarea lanţurilor logistice directe, studierea şi prognozarea comportării
lor, reducând esenţial dimensiunea problemelor modelării şi, de asemenea, posibilitatea de cercetare
formală a proceselor economice.
Obiectul logisticii poate fi analizat de pe poziţiile: marketologului, finansistului, managerului de
producţie. Prin aceasta se explică multitudinea definiţiilor noţiunii de logistică. Din surse bibliografice
străine şi autohtone aflăm că, în prezent, prin noţiunea de logistică se subînţelege:
– o direcţie nouă în organizarea circulaţiei încărcăturilor;
– o teorie a planificării fluxurilor în sistemele oameni-maşini;
– un ansamblu de forme de activitate cu scopul obţinerii unei cantitate necesare de încărcături, în
locul stabilit, la timpul oportun şi cu cheltuieli minimale;
– o integrare a proceselor de producţie şi transportare;
– procesul planificării cheltuielilor efectuate cu deplasarea şi păstrarea încărcăturilor, începând cu
producţia şi terminând cu consumul;
– o formă a dirijării repartiţiei fizice a produsului;
– circulaţia efectivă a producţiei finite de la locul de producţie la locul de consum;
– o direcţie ştiinţifică nouă, legată de elaborarea metodelor raţionale de dirijare a fluxurilor
materiale şi informaţionale;
– ştiinţa cu privire la organizarea raţională a producţiei şi distribuirea ei.
În şirul definiţii se menţionează importanţa creativităţii în soluţionarea sarcinilor logisticii: logistica
reprezintă arta şi ştiinţa determinării necesităţilor şi, de asemenea, procurarea, distribuirea şi
păstrarea în stare de lucru pe întregul parcurs al ciclului de viaţă totul ce asigură aceste necesităţi.
În final cităm câteva definiţii ale logisticii formulate de oameni de ştiinţă şi practicieni din SUA,
Franţa, Germania, Rusia [29, p.22-23]:
1. Logistica reprezintă planificarea, organizarea şi controlarea tuturor formelor de activitate vizând
deplasarea şi depozitarea, care asigură trecerea fluxului material şi fluxului informaţional, legat de el, de
la punctul de achiziţionare a materiei prime până la punctul consumului final.
2. Logistica reprezintă ştiinţa despre ansamblul diferitelor forme de activitate, orientate la obţinerea
unei cantităţi necesare de producţie, la timpul stabilit, locul stabilit anticipat, unde s-a format necesitatea
în aceste produse.
3. Logistica reprezintă ştiinţa despre planificarea, realizarea şi controlul din punct de vedere al
cheltuielilor efective şi economice, efectuate o dată cu deplasarea şi păstrarea materialelor,
semifabricatelor şi producţiei finite şi, de asemenea, informaţia legată de ele, vizând livrarea mărfurilor de
la locul producţiei până la locul de consum, în corespundere cu cerinţele clientului.
4. Logistica – punctul de vedere general: strategic, tactic, operaţional al companiei şi partenerilor ei
în sfera businessului, cu fluxul material în calitate de integrator.
5. Logistica – ştiinţa despre procesul distribuirii fizice a producţiei în timp şi spaţiu.
6. Logistica – ştiinţa despre legăturile şi acţiunile reciproce de aprovizionare, desfacere şi
transportare.
7. Logistica – planificarea, dirijarea şi controlul fluxului material şi informaţional corespunzător,
care intră în întreprindere, este prelucrat acolo şi este apreciat în exterior.
8. Logistica – ştiinţa despre acţiunile reciproce ale tuturor elementelor sistemelor de producţie-
transportare: de la producţie la consumul productiv.
9. Logistica – orientarea complexă în ştiinţă, care cuprinde problemele dirijării fluxurilor
materiale.
10. Logistica – ştiinţa cu privire la organizarea raţională a producţiei şi distribuirii, care studiază în
mod complex aprovizionarea, desfacerea şi distribuirea mijloacelor de producţie.

56
 11. Logistica – ştiinţa cu privire la planificarea, dirijarea şi controlul fluxului material şi,
corespunzător lui, a fluxului informaţional, recepţionat de întreprindere, prelucrat acolo şi totodată
părăsind această întreprindere.
12. Logistica – orientare în sfera economică, în cadrul căreia se soluţionează problema elaborării şi
implementării sistemului complex vizând dirijarea fluxurilor materiale şi informaţionale în producţie,
transport, distribuire, pentru satisfacerea deplină şi la timpul oportun a cererii.

7.3. Specificul abordării logistice în dirijarea fluxurilor materiale şi informaţionale

Majoritatea definiţiilor tratează logistica ca teorie şi practică de dirijare a fluxurilor materiale. Însă
această activitate a fost realizată de omenire din timpurile străvechi. O definiţie unanim acceptată, care ar
reflecta specificul logisticii, deocamdată nu există. De aceea ne vom referi la specificul tratării logisticii
în dirijarea fluxurilor materiale atât la nivel macro-, cât şi la nivel microeconomic.
La nivel macro lanţul, prin care trece în mod succesiv un oarecare flux material, constă din câteva
întreprinderi independente. Tradiţional conducerea fiecărei din aceste întreprinderi, se realizează de către
fiecare proprietar separat. De regulă, nu se pune problema dirijării fluxului material ca atare. De
asemenea, nu se analizează separat categoria "fluxul material direct". Ca rezultat, indicii acestui flux
precum costul de producţie, siguranţa livrării, calitatea etc., la ieşirea din reţea, se formează de cele mai
multe cazuri în mod întâmplător şi, de regulă, este departe de cei optimali.
Izolarea întreprinderilor – verigilor reţelei de circulaţie a mărfurilor – reprezintă o barieră ce trebuie
depăşită în scopul dirijării coordonate a fluxului material direct. Încărcătura (marfa) necesară trebuie să
fie primită în locul stabilit, la timpul oportun, în cantitatea necesară şi calitatea adecvată. Ca rezultat,
dirijarea fluxului material pe întregul traseu începe să fie realizată cu cheltuieli minime.
La nivel micro lanţul, prin care are loc fluxul material, deseori constă din diferite servicii ale unei
întreprinderi. La abordarea tradiţională sarcina perfecţionării fluxului material direct în interiorul
întreprinderii, de regulă, nu are o importanţă prioritară nici pentru una din subdiviziuni. Indicii fluxului
material, la ieşire din întreprindere, ca şi în primul exemplu, au o importanţă secundară şi sunt departe de
cei optimali.
La nivel de întreprindere abordarea logisticii este separată într-un serviciu de bază care gestionează şi
supraveghează fluxurile primite din afară, ce trec consecutiv prin depozitele serviciului de aprovizionare,
secţia de producere, depozitele de produse finite, iar mai apoi sunt livrate consumatorului. Ca rezultat,
indicii fluxului material la ieşire din întreprindere se subordonează conducerii. Deosebirea principală a
comportamentului logisticii la dirijarea fluxurilor materiale faţă de cele tradiţionale constă în separarea
funcţiei unice de dirijare a fluxurilor materiale anterior dispersate; în integrarea tehnică, tehnologică,
economică şi metodologică a anumitor verigi ale lanţului de promovare materială într-un sistem unic, care
asigură dirijarea eficientă a fluxurilor materiale directe.

7.4. Premisele şi etapele de dezvoltare a logisticii

Să examinăm de ce a fost cauzată necesitatea şi prin ce a fost condiţionată posibilitatea aplicării largi
a logisticii în economia contemporană.
Necesitatea aplicării logisticii se explică prin mai multe motive, dintre care evidenţiem două
principale.
Primul motiv – dezvoltarea concurenţei, provocată de trecerea de la piaţa vânzătorului la piaţa
cumpărătorului. Până la începutul anilor 60 ai secolului trecut în ţările cu economie de piaţă dezvoltată
producătorii şi consumatorii producţiei nu acordau importanţă mare creării sistemelor care ar conduce la
optimizarea dirijării fluxurilor materiale.
Sistemele de distribuire, de regulă, nu erau planificate. Producţia, comerţul angro şi comerţul cu
amănuntul activau fără a exista o legătură strânsă între ele. Mărfurile lansate într-un fel sau altul nimereau
în consumul final. Sistemul de dirijare a proceselor de circulaţie a mărfurilor era slab dezvoltat. Lipsea
legătura reciprocă reale dintre diferite funcţii ale logisticii. O astfel de neatenţie în sfera dirijării fluxurilor
materiale se explică prin faptul că potenţialul competitivi era creat în acea perioadă pe baza perfecţionării
producţiei.
Însă la începutul anilor 60 rezervele de majorare a acestui potenţial au fost epuizate, fapt care a
condus la necesitatea de a găsi căi netradiţionale pentru crearea avantajelor concurenţiale. Antreprenorii
au început să acorde tot mai multă atenţie nu însăşi mărfii, ci calităţii livrării ei.
57
 Îmbunătăţirea activităţii în sfera distribuirii fără a necesita investiţii capitale a devenit domeniul
capabil să asigure competitivitatea înaltă a furnizorului pe baza reducerii costului de producţie şi,
concomitent, majorarea siguranţei furnizorilor.
Mijloacele băneşti investite în sfera distribuirii au început să influenţeze asupra situaţiei furnizorului
pe piaţă cu mult mai mult decât mijloacele investite în sfera producţiei. Costul de producţie al mărfii,
livrate printr-un sistem logistic controlat, s-a dovedit a fi mai redus decât costul de producţie al mărfii
analoge, livrate pe cale tradiţională. Diferenţa apărută asigură participanţilor avantaje concurenţiale care
nu depind de proporţia investiţiilor capitale, ci de organizarea corectă a procesului logistic.
În afară de aceasta, furnizorii care utilizează abordarea logistică pot asigura în termenul stabilit
livrarea cantităţii de mărfuri necesare, de calitate înaltă şi cu o valoare mult mai mare pentru consumator
decât furnizorii care nu sunt în stare să asigure asemenea garanţii.
În acest mod, competitivitatea subiecţilor care aplică logistica este asigurată din contul:
– reducerii bruşce a costului de producţie a mărfii;
– majorarea siguranţei şi calităţii livrărilor (termene garantate, lipsa rebutului, posibilitatea
livrărilor în loturi mici etc.).
Un alt motiv, care explică necesitatea aplicării logisticii în economie este criza energetică din anii
70, care n-a fost depăşită nici până în prezent. Majorarea costului carburanţilor i-a impus pe antreprenori
să caute metode de a majora eficienţa economică a traficului. S-a dovedit însă că soluţionarea acestei
probleme numai din contul raţionalizării activităţii de transport este imposibilă. Sunt necesare acţiuni
coordonate a tuturor participanţilor la procesul logistic.
Posibilitatea de a aplica logistica în economie este condiţionată de realizările progresului tehnico-
ştiinţific (PTŞ). În consecinţa PTŞ se creează şi se aplică pe larg diverse mijloace de operare cu fluxurile
materiale şi informaţionale. Apare posibilitatea de a folosi utilajul corespunzător condiţiilor concrete ale
proceselor logistice. Totodată, importanţa-cheie pentru dezvoltarea logisticii o are computerizarea dirijării
proceselor logistice.
Crearea şi utilizarea pe larg a mijloacelor tehnice de calcul, apariţia standardelor pentru translarea
informaţiei a asigurat o dezvoltare puternică a sistemelor informaţionale. A devenit posibilă realizarea
monitoringului tuturor fazelor de circulaţie a produsului – de la sursa primară a materiei prime prin toate
procesele intermediare de producţie, depozitare şi transportare până la consumatorul final.
Motivele principale datorită cărora, începând cu mijlocul anilor 60, în ţările cu economie dezvoltată
se observă o creştere bruscă a interesului faţă de conceptele logisticii sunt:
– transformarea pieţei vânzătorului în piaţa cumpărătorului, obţinerea avantajelor concurenţiale ale
sistemelor de circulaţie a materialelor organizate pe baza abordării logistice prin reducerea
preţului de cost al producţiei şi îmbunătăţirea calităţii livrărilor;
– criza energetică;
– progresul tehnico-ştiinţific şi, în primul rând, computerizarea dirijării.
Condiţia necesară pentru dezvoltarea logisticii naţionale constă în lichidarea progresului economic
vizând reproducerea tendinţelor monopoliste şi promovarea progresului tehnico-ştiinţific în sfera
producţiei şi circulaţiei.
Etapele dezvoltării logisticii pot fi divizate în felul următor [27]:
Prima etapă corespunde perioadei anilor 60, care se caracterizează prin utilizarea abordării logisticii
la dirijarea fluxurilor materiale în domeniul circulaţiei. În această perioadă au apărut două situaţii-cheie:
1. Fluxurile materiale sunt separate în producţie, stocare şi transportare, fiind legate reciproc printr-
un sistem unic de dirijare.
2. Integrarea funcţiilor distribuţiei fizice a materialelor poate avea un efect economic considerabil.
Problemele optimizării distribuţiei fizice erau soluţionate anterior. De exemplu, optimizarea
frecvenţei şi proporţiei loturilor furnizate, optimizarea amplasării şi funcţionării depozitelor, optimizarea
rutelor şi graficelor de transport. Însă aceste probleme erau tradiţional rezolvate în mod separat, fapt care
în principiu nu putea să asigure efectul sistemului şi de aceea în firme deseori nu se atribuia importanţă
cuvenită soluţionării acestor probleme.
Specificul comportamentului logisticii, după cum deja s-a menţionat, constă în rezolvarea comună a
sarcinilor cu privire la organizarea activităţii gospodăriei de depozite şi a transportului legat de ele.

58
 La prima etapă a dezvoltării logisticii transportul şi depozitul, legate anterior numai prin operaţiile de
încărcare şi descărcare, încep să fie analizate într-o legătură strânsă. Ele încep să activeze după principiul
rezultatului economic conform unui grafic unic şi unei tehnologii coordonate.
Ambalajul în care se expediază încărcătura se alege ţinând cont de transportul utilizat; la rândul său,
caracteristicile încărcăturii transportate determină alegerea transportului. Sunt soluţionate în comun şi alte
probleme cu privire la organizarea procesului de transportare şi depozitare.
E necesar de menţionat că soluţionarea comună a sarcinilor de dirijare a fluxurilor materiale este cu
mult mai complicată decât soluţionarea lor separată. Aici deseori sunt necesare alte metode şi de
asemenea, o altă pregătire a specialiştilor.
Etapa a doua în dezvoltarea logisticii revine perioadei anilor 80, sec. XX. În această perioadă
integrarea logistică s-a extins şi a început să cuprindă procesul de producţie.
Din punctul de vedere al dezvoltării logisticii perioada anilor 80 se caracterizează prin următoarele:
– creşterea rapidă a costului distribuţiei fizice;
– creşterea profesionalismului managerilor, care realizează dirijarea proceselor logisticii;
– planificarea pe termen lung în domeniul logisticii;
– utilizarea largă a computerelor pentru colectarea informaţiilor şi controlului asupra proceselor
logistice;
– centralizarea distribuţiei fizice;
– reducerea bruscă a stocurilor în lanţurile de promovare a materialelor;
– determinarea exactă a cheltuielilor reale de distribuţie;
– determinarea şi realizarea măsurilor cu privire la micşorarea costului legat de circuitul fluxului
material la consumatorul final.
Prin urmare, interacţiunea dintre depozitare şi transportare este completată cu planificarea producţiei.
Acest fapt a permis reducerea stocurilor, majorarea calităţii de deservire a cumpărătorilor prin executarea
comenzilor la timpul oportun, îmbunătăţirea folosirii utilajului.
Etapa a treia corespunde fazei actuale de dezvoltare a logisticii şi se caracterizează prin
următoarele:
– schimbări fundamentale în organizarea şi dirijarea proceselor de piaţă în următoarele:
• tehnologiile comunicaţionale contemporane, care asigură circuitul rapid al fluxurilor materiale
şi informaţionale, permit monitorizarea tuturor fazelor de circulaţie a produsului: de la sursa
primară a materiei prime până la consumatorul final;
• dezvoltarea ramurilor din domeniul serviciilor logistice;
• concepţia logisticii, fundamentul căreia îl constituie necesitatea integrării, începe să fie
recunoscută de majoritatea participanţilor lanţului de aprovizionare, producţie şi distribuţie;
• integrarea participanţilor în circuitul mărfurilor.
7.5. Factorii de dezvoltare a logisticii
Interesul faţă de problemele evoluţiei logisticii în ţările dezvoltate a fost legat, mai întâi de toate, de
motivele economice. În condiţiile când creşterea volumului producerii şi extinderea relaţiilor interne şi
internaţionale au condus la majorarea cheltuielilor din sfera circulaţiei, atenţia antreprenorilor s-a
concentrat asupra căutării noilor forme de optimizare a activităţii de piaţă şi reducerea cheltuielilor în
sfera dată.
În ţările Europei de Vest circa 93% din durata circulaţiei mărfurilor de la sursa primară a materiei
prime la consumatorul final revine trecerii ei prin diferite canale de asigurare tehnico-materială şi, în
primul rând, de depozitare. De fapt, producerea mărfurilor ocupă numai 2% din timpul sumar, iar
transportarea – 5% [39, p.18].
În aceste ţări cota circulaţiei mărfurilor constituie peste 20% din produsul naţional brut. Totodată, în
cadrul acestora cheltuielile, legate de întreţinerea stocurilor de materie primă, semifabricatele şi producţia
finită ocupă aproximativ 44%, cheltuielile de depozitare şi expediere – 16%, transporturile magistrale –
23% şi cele tehnologice – 9%. Restul 8% revin cheltuielilor pentru desfacerea produselor finite[13, p.39].
Operaţiile de deplasarea mărfurilor în cadrul pieţei mondiale sunt mult mai costisitoare şi mai
complexe decât pe pieţele naţionale. Aceste cheltuieli se ridică la aproximativ 25-35% din costul
vânzărilor producţiei de import-export în comparaţie cu 8-10% din costul mărfurilor pe piaţa internă.
În afară de tendinţa firmelor de a reduce consumul de timp şi bani, legat de circulaţia mărfurilor,
dezvoltarea logisticii, a fost determină de următorii doi factori:
59
 – complicarea sistemului relaţiilor de piaţă şi creşterea exigenţelor faţă de parametrii calitativi ai
procesului de distribuţie;
– crearea unor sisteme elastice de producţie flexibile [39, p.19-22].
O influenţă importantă asupra dezvoltării logisticii a exercitat trecerea de la piaţa vânzătorului la
piaţa cumpărătorului, însoţită de modificări esenţiale în strategia producerii şi sistemul circulaţiei
mărfurilor.
Dacă până atunci decizia referitoare la lansarea producţiei preceda elaborarea politicii de desfacere,
ceea ce în realitate însemna adaptarea sistemului de desfacere la sistemul de producţie, atunci în condiţiile
de suprasaturare a pieţei a devenit imperativ constituirea programelor de producţie în funcţie de volumele
şi structura cererii pieţei.
Adaptarea la interesele clientului, în condiţiile concurenţei acute, la rândul său, a solicitat de la
firmele producătoare o reacţie adecvată acestor condiţii, care s-a materializat prin majorarea calităţii
deservirii şi, mai întâi de toate, prin reducerea timpului pentru executarea comenzilor şi respectarea
necondiţionată a graficului de livrării. Cu toate acestea, factorul timpului, de rând cu preţul şi calitatea
producţiei, a determinat succesul funcţionării întreprinderii pe piaţa contemporană.
De asemenea, e necesar de menţionat complicarea problemelor realizării. O dată cu creşterea
exigenţelor faţă de calitatea procesului de distribuire întreprinzătorii au început sa întâmpine probleme
legate de desfacerea produselor. Acest fapt a condus la creşterea exigenţelor firmelor producătoare faţă de
furnizorii de materie primă şi materiale. Ca rezultat, s-a format un sistem complicat de relaţii între diverşi
subiecţi ai pieţei, care a condiţionat modificarea modelelor existente în sfera de organizare a
aprovizionării şi desfacerii.
Lucrările în ce priveşte optimizarea unor activităţi din ciclul logistic s-au desfăşurat în mod activ. S-
au soluţionat probleme vizând amplasarea optimă a depozitelor, determinarea loturilor optimale de
mărfuri, a rutelor optimale de transport etc.
După cum se ştie, înlocuirea conveierelor tradiţionale cu roboţi a dus la o economie considerabilă a
muncii umane şi a creat structuri flexibile de producere, care au făcut ca confecţionarea unor loturi mici
de produse să devină mai rentabilă. Pentru întreprinderile mari a apărut posibilitatea de a-şi restructura
activitatea de la producerea în masă la producerea în serii mici cu cheltuieli minimale, iar firmele mici au
dobândit şanse de a majora flexibilitatea şi competitivitatea lor.
La rândul său, activitatea conform principiului "în loturi mici" a determinat modificări
corespunzătoare în sistemul de asigurare a producerii cu resurse materiale şi desfacerea producţiei finite.
În numeroase cazuri livrările loturilor mari de materie primă, de semifabricate şi produse finite au devenit
nu numai nerentabile, dar pur şi simplu netrebuincioase.
În legătură cu aceasta nu mai era necesitate de a construi depozite cu capacităţi mari la întreprinderi,
dar a apărut oportunitatea de a transporta încărcături în loturi mici în termene mai stricte. Totodată,
cheltuielile de transportare, în creştere, într-o măsură importantă au fost compensate prin reducerea
cheltuielilor efectuate cu întreţinerea depozitelor.
În afară de factorii mai sus menţionaţi, care determină direct dezvoltarea logisticii, e necesar de
evidenţiat şi factorii, care contribuie la crearea acestor posibilităţi, inclusiv:
– utilizarea teoriei sistemelor şi compromiselor pentru soluţionarea problemelor economice;
– accelerarea progresului tehnico-ştiinţific în comunicaţii, introducerea în practica activităţii
firmelor a noilor generaţii de MEC (maşini electronice de calcul), utilizate în sfera circulaţiei
mărfurilor;
– unificarea regulilor şi normelor vizând livrarea mărfurilor în activitatea economică externă,
eliminarea diverselor restricţii la import şi export, standardizarea parametrilor căilor de
comunicaţii, garniturii mobile şi a mijloacelor de încărcare-descărcare în ţările care realizează
schimburi economice internaţionale.
Constituirea conceptului logistic a fost accelerată de elaborarea teoriei sistemelor şi teoriei
compromiselor. În corespundere cu prima teorie, circulaţia mărfurilor este examinată ca o problemă
complexă, adică rezultatul scontat nu poate fi obţinut dacă se pune accentul doar pe o latură a activităţii
examinate. Cerinţa cea mai importantă a teoriei sistemelor constă în analiza obligatorie a tuturor
componentelor sistemului circulaţiei mărfurilor şi a interacţiunii dintre ele.
Reglementarea corelaţiilor în cadrul logisticii a devenit posibilă cu ajutorul teoriei compromiselor.
Anume bazându-se pe ea se realizează efectul care satisface sistemul în întregime.
60
 În domeniul circulaţiei mărfurilor se selectează deciziile cu un efect pozitiv asupra reducerii
cheltuielilor generale sau majorării profitului sumar, chiar şi în detrimentul activităţii unor subdiviziuni
ale firmei. În legăturile dintre firme un rezultat analog se obţine pe calea armonizării intereselor tuturor
participanţilor lanţului logistic, cheltuielile suplimentare apărute fiind compensate prin obţinerea efectului
la nivelul ramurii. De exemplu, creşterea cheltuielilor de transport în legătură cu trecerea la loturile mici
de încărcături este compensată prin majorarea tarifelor, cu care este de acord clientela, contând pe
obţinerea efectului în afara transportului.
Un rol important în crearea posibilităţilor obiective pentru dezvoltarea logisticii îl joacă progresul
tehnic în domeniul mijloacelor de comunicaţie şi informare. El a permis efectuarea controlului la un nivel
mai înalt al tuturor proceselor de bază şi auxiliare în circulaţia mărfurilor; a sistemului automat de control
a indicatorilor ce caracterizează lansarea producţiei finite, starea stocurilor de produse, volumul livrării
materialelor şi pieselor, gradul executării comenzilor, locul alocării încărcăturilor pe traseul de la
producător la consumator.
Aplicarea mijloacelor moderne în ce priveşte prestarea informaţiei despre fluxurile materiale
contribuie la introducerea tehnologiei "fără hârtie". Esenţa ei constă în aceea că, de exemplu, la
transportare, în loc de numeroase documente care însoţesc încărcătura(în special în comunicaţiile
internaţionale), are loc transmiterea sincronă a informaţiei prin canalele de telecomunicaţii, care conţine
toate datele necesare despre caracteristicile mărfurilor expediate.
Cu ajutorul acestui sistem se poate obţine o informaţie completă despre încărcătură pe tot traseul de
circulaţie şi în baza ei se pot adopta decizii. Cu ajutorul "logisticii computerizate", se realizează analiza
activităţii firmei pe tot traseul de deservire şi se dă o apreciere situaţiei în comparaţie cu concurenţa.
Datele iniţiale, utilizate pentru controlul automatizat, depind de particularităţile fiecărei întreprinderi,
pentru care se constituie lanţul logistic cu descrierea tuturor punctelor nodale, a căilor de acces la aceste
puncte şi a fluxurilor de informaţii corespunzătoare. Sistemele de informaţii furnizează, de asemenea,
date despre capacităţile pieţei şi a gradului saturării ei cu mărfuri.
Recunoaşterea importanţei tuturor tipurilor de informaţie despre fluxurile interne şi externe,
controlului asupra lor la numeroase întreprinderi au avut ca rezultat modificarea structurii subdiviziunilor
responsabile pentru funcţionarea sistemelor de informaţii. Secţiile pentru prelucrarea datelor au fost
transformate în secţii sau servicii de informaţii. Aceste transformări au fost însoţite şi de modificarea
funcţiile lor în cadrul întreprinderii.
Secţiile sau serviciile de informaţii, la momentul actual, operează cu toate tipurile de fluxuri
informative şi poartă responsabilitatea pentru activitatea tuturor sistemelor de control al corporaţiilor şi
firmelor, iar conducătorii acestor secţii sau servicii s-au ridicat pe cea mai înaltă treaptă a scării ierarhice
a întreprinderilor.
Despre efectele pozitive ale utilizării mijloacelor de comunicaţie asupra dezvoltării logisticii ne
dovedesc majorarea calităţii informaţiei şi creşterea volumului, schimbului de informaţii între firmele
participante la procesul logistic la finele anilor 70 şi mijlocul anilor 80 (vezi tabelul 7.1).
Tabelul 7.1
Modificarea volumului şi calităţii informaţiei (%)
Volumul informaţiei transmise Calitatea comunicaţiei
Abonaţii
Fără schimbări Majorare Fără schimbări Ameliorare
Furnizorii 15 85 29 71
Companiile de transport
Subdiviziunile firmei: 15 85 16 84
secţia de producere 21 79 39 61
secţia marketing 58 42 49 51
secţia financiară 74 26 68 32
secţia planificării producţiei
46 54 47 53
secţia planificării fondurilor fixe
54 46 50 47

Sursa: [39, p.23]

În acelaşi timp au fost întreprinse măsuri de reglementare a circulaţiei mărfurilor, având ca scop
simplificarea, minimizarea sau eliminarea factorilor care împiedică fluxul de mărfuri şi anume:
61
deosebirile în standardele naţionale pentru produse; distanţele colosale pentru transmiterea informaţiilor şi
trafic; volumul excesiv al documentaţiei referitoare la operaţiile internaţionale cu mărfuri şi decontările
financiare externe; existenţa restricţiilor la import şi export; cerinţele foarte stricte faţă de ambalarea şi
etichetarea încărcăturilor; varietatea parametrilor tehnici ai mijloacelor de transport şi ai căilor de
comunicaţie etc. De regulă, aceste măsuri vizează barierele vamale, procedurile tehnologice şi de control
la trecerea frontierei, implementarea noilor tehnologii de transport (de exemplu, intermodale).
Ca rezultat s-a redus timpul aflării încărcăturilor în tranzit, a fost majorată precizia livrărilor şi
calitatea prestării lor, au fost micşorate stocurile valorilor materiale la punctele de frontieră.
Au fost create centre internaţionale de distribuţie, au fost schimbate locurile amplasării depozitelor, a
fost efectuată concentrarea punctelor de transportare a încărcăturilor în condiţiile integrării economiei
ţărilor Europei de Vest şi creării pieţei comune.
Ambalajul, materialul rulant şi parametrii tehnici ai căilor de comunicaţie au fost unificate şi acest
fapt a permis utilizarea sistemului automatizat de numărare şi direcţionare a încărcăturilor. Mai mult ca
atât, aprobarea unor norme şi standarde unice, trecerea de la unele la o piaţa comună a stimulat inovaţiile
în economia UE, contribuind la o considerabilă economie a costurilor (120 mlrd mărci sau 2,1% din
produsul naţional potenţial al ţărilor UE) [50, p.21].
Majorarea volumului fluxurilor materiale în schimburile internaţionale a impus necesitatea de a
lichida detalizarea excesivă a regulilor şi normelor stabilite pe bază bilaterală. A început procesul
coordonării investiţiilor pentru crearea infrastructurii logistice naţionale.

7.6. Nivelele de dezvoltare a logisticii

În economia reală sistemele logisticii în cadrul diferitelor uniuni de producere, din cauze obiective, se
află la diferite etape sau nivele de dezvoltare.
Analiza activităţii companiilor principale ale diferitor ţări a permis evidenţierea a patru nivele
succesive în dezvoltarea logisticii:
Primul nivel al dezvoltării logisticii se caracterizează prin faptul că companiile activează în baza
executării sarcinilor zilnice planificate pentru fiecare schimb, iar forma de dirijare a logisticii este cea mai
elementară. Sfera acţiunii logisticii, de obicei, cuprinde depozitarea producţiei finite şi transportarea
acesteia la clienţi. Funcţionarea sistemului are loc prin urmărirea şi reacţionarea la oscilaţiile zilnice ale
cererii şi a erorilor în procesul de distribuire a producţiei. Activitatea logistică la această etapă de
dezvoltare este determinată de mărimea cheltuielilor, de transport şi de alte operaţii de distribuţie a
producţiei faţă de încasările totale de la vânzare.
Nivelul al doilea de dezvoltare a logisticii se caracterizează prin dirijarea fluxului de mărfuri
fabricate la întreprindere de la punctul terminal al liniei de producere până la consumatorul final. Sistemul
logistic controlează următoarele funcţii: deservirea clientului, prelucrarea comenzilor, depozitarea
producţiei finite la întreprindere, dirijarea stocurilor de producţie finită, planificarea activităţii sistemului
logistic. Pentru executarea acestor funcţii sunt folosite calculatoarele, însă sistemele informative nu se
disting, de regulă, printr-o complexitate înaltă. La nivelul doi de dezvoltare activitatea sistemului logistic
este apreciată prin compararea cheltuielilor prevăzute în buget şi a cheltuielilor reale.
La nivelul trei de dezvoltare a logisticii se controlează operaţiile cu caracter logistic, începând cu
achiziţionarea materiei prime şi terminând cu deservirea consumatorului. Dintre funcţiile suplimentare ale
acestui sistem fac parte: livrarea materiei prime la întreprindere, pronosticarea desfacerii, planificarea
producţiei, achiziţionarea materiei prime, gestiunea stocurilor de materie primă sau a semifabricate,
proiectarea sistemelor logistice.
Unicul domeniu care nu este controlat de managerul pentru logistică este conducerea întreprinderii.
Activitatea acestui manager, de obicei, se realizează în baza planului individual. Activitatea sistemului se
apreciază nu pe calea comparării cheltuielilor anului precedent sau ale bugetului de cheltuieli, ci prin
compararea cu standardul calităţii deservirii.
Totodată, întreprinderea tinde de a majora productivitatea sistemului, şi nu de a reduce cheltuielile, o
situaţie caracteristică pentru sistemele de nivelul doi. Administrarea sistemului se realizează nu printr-o
reacţie directă, ci prin planificarea acţiunilor de prevenire.
Sistemele logistice de nivelul patru se vor răspândi rapid în viitor. Sfera acţiunilor logisticii aici este
similară cu sistemele logistice aflate la etapa a treia de dezvoltare, cu o singură excepţie.

62
 Procesele planificării şi controlului operaţiilor logistice la aceste întreprinderi sunt integrate cu
operaţiile de marketing, desfacere şi financiare. Această integrare contribuie la coordonarea scopurilor
dintre subdiviziunile întreprinderi. Dirijarea sistemului se realizează în baza planificării de lungă durată.
Activitatea sistemului este apreciată ţinând cont de cerinţele standardelor internaţionale. Întreprinderile îşi
realizează activitatea la nivel naţional şi global. Ele confecţionează producţia pentru piaţa mondială şi
dirijează o parte a sistemelor mondiale de producere şi distribuire, urmărind optimizarea cheltuielilor şi
satisfacerea necesităţilor clienţilor.
Dirijarea cu distribuţia globală şi cu fluxurile internaţionale de materiale şi informaţii necesită
anumite cunoştinţe din partea managerului pentru logistică. De exemplu, strategia organizării
aprovizionării tehnico-materiale şi depozitarii, necesită cunoştinţe în domeniul cu privire la legislaţie,
sistemele fiscale, reglementările în sfera economică.
Pe de altă parte, strategia dirijării stocurilor trebuie să ţină cont de anumite cerinţe faţă de ambalare şi
marcare. Eficacitatea deservirii clientului este determinată de eficacitatea pregătirii şi prelucrării unor
documentaţii complexe şi, de asemenea, a rezultatelor acţiunilor de eliminare a barierelor vamale. Se
intensifică necesitatea antrenării altor agenţi ("a terţilor": agenţiile vamale şi expediţionale, băncile) în
procesele logistice.
În ţările dezvoltate, nivelul de dezvoltare a logisticii pe firme variază. Cercetarea a 500 de companii-
gigant din Europa de Vest (investigaţia a cuprins 26% din companiile germane, 20% – olandeze, 17% –
engleze, 16% – franceze, 11% – belgiene şi 10% – italiene), care reprezentau 30 de ramuri ale economiei,
a demonstrat că la primul nivel de dezvoltare se află 57% din numărul firmelor cercetate, la nivelul doi –
20%, la nivelele trei şi patru – 23% din companii [13, p.37].
Experienţa firmelor din diferite ţări ale lumii a demonstrat că ascensiunea de la etapa inferioară de
dezvoltare a sistemelor logistice spre cele mai superioare are loc atât în mod lent, cât şi în salturi, în cazul
apariţiei condiţiilor favorabile. Asemenea condiţii pot fi: fuzionarea întreprinderilor, un program nou de
administrare, iniţiative politice şi legislative (de exemplu, adoptarea legii privind liberalizarea
comerţului).
Trecerea la un nivel mai înalt de dezvoltare a logisticii, de obicei, durează de la 6 luni până la 2 ani.
Se estimează că acest termen se va reduce în legătură cu acutizarea concurenţei internaţionale şi
posibilitatea utilizării experienţei firmelor care au parcurs deja această cale.
Analiza nivelelor dezvoltării logisticii a demonstrat, de asemenea, că întreprinderile care au optat
pentru o abordare integrată a dirijării logisticii înregistrează profituri mai mari. Aplicarea logisticii a
sporit productivitatea muncii personalului firmelor, ocupat cu transportarea încărcăturilor, cu 9,9%. Peste
60% din firmele cercetate au reuşit să majoreze calitatea deservirii în sfera transporturilor [39, p.27].
Rezultatele analizei au evidenţiat, de asemenea, că firmele cu nivel diferit de dezvoltare a logisticii
diferă după destinaţia investiţiilor. De regulă, la nivelul inferior de dezvoltare, investiţiile capitale mari
sunt orientate spre neutralizarea acţiunilor negative, iar la nivelele mai superioare sunt orientate spre
constituirea infrastructurii logisticii.
Rezultatele cercetărilor au demonstrat că firmele situate la primul nivel au consumat 44% din resurse
pentru lichidarea neajunsurilor ale sistemului logisticii sau ale unor elemente ale acestuia; 32% – pentru
introducerea normativelor productivităţii muncii şi 24% – pentru aplicarea stimulării retribuirii muncii.
Firmele, care au atins nivelul doi al dezvoltării logisticii, au utilizat 47% din resurse pentru mecanizarea
operaţiilor de depozit, 30% – pentru construcţia depozitelor şi 23% la automatizarea proceselor
tehnologice [39].
În ultimii ani, în ţările cu economie de piaţă, dezvoltarea logisticii se caracterizează prin trecerea
funcţiilor de control asupra distribuirii producţiei finite de la firmele producătoare la firmele specializate,
adică agenţi economici externi. Această tendinţă a apărut mai întâi în Europa de Vest şi Japonia, iar mai
târziu în SUA. Se presupune că dezvoltarea acestei tendinţe va duce la modificări importante în
organizarea circulaţiei mărfurilor.
De exemplu, logistica pe bază de contract sau prin intermediari presupune antrenarea unei firme
angro independente pentru executarea tuturor sau a unor funcţii vizând distribuirea producţiei, inclusiv
transportarea, depozitarea, dirijarea stocurilor, deservirea clientului şi crearea sistemelor informaţionale
logistice.
Acesta este un exemplu de aprofundare a divizării sociale a muncii. Introducerea în sistemul logistic
a firmelor specializate e condiţionată, în primul rând, prin faptul că ele dispun de experienţă de activitate
63
în sfera prestării serviciilor comparativ cu firma producătoare; în al doilea rând, de tendinţa ultimei de a
reduce cheltuielile suplimentare şi a le concentra asupra producerii în condiţii mai avantajoase.
Majoritatea firmelor specializate în logistică s-au format pe calea separării secţiilor logistice din
componenţa întreprinderilor mari. Unele au apărut pe calea reorganizării întreprinderilor de transport,
care şi-au însuşit funcţiile de ambalare, asamblare, marcare, sortare, depozitare, dirijarea stocurilor,
planificarea distribuirii producţiei.
În scopul asimilării logisticii şi perfecţionării ei în practica economică, pe lângă firmele unor ţări
industrial dezvoltate, au fost create secţii consultative în acest domeniu. De exemplu, la întreprinderile din
Franţa deja la mijlocul anilor 80 existau circa 500 de secţii care se ocupau cu logistica [39, p.28]. De
regulă, aceste secţii îşi concentrează activitatea asupra unei verigi din lanţul logistic(de exemplu,
transportul) sau a 2-3 verigi, însă în coordonare cu totalitatea altor elemente.
Secţiile consultative efectuează un pronostic al stării logisticii la întreprindere. Administraţia firmei
realizează pentru ele, de asemenea, cercetări în domeniul logisticii, elaborează propuneri vizând
perfecţionarea ei, ţine cursuri în domeniul logisticii, însuşeşte experienţa altor firme în domeniu. De
problemele generării ideilor, schimbului de experienţă şi elaborarea abordărilor ştiinţifice şi practice faţă
de strategia şi tactica logisticii în ţările dezvoltate se ocupă societăţi şi asociaţii naţionale şi internaţionale
specializate, care întrunesc firmele industriale şi organizaţiile ştiinţifice. Aceste asociaţii dispun de centre
proprii de cercetări care pregătesc sistematic analize ale situaţiei în economie, dispun de secţii
consultative, bănci de date, centre de instruire etc. În unele ţări există câteva asociaţii naţionale. În prezent
numai în Europa se numără peste 20 de asociaţii naţionale, membre ale Asociaţiei Europene de Logistică.
Dezvoltarea sistemelor logistice se realizează în legătură reciprocă cu evoluţia concepţiei şi
principiilor logistice, formate în ţările cu economie de piaţă într-o perioadă foarte îndelungată.

Întrebări de control:

1. Care sunt condiţiile şi istoricul apariţiei logisticii?

2. Numiţi cauzele creşterii interesului faţă de logistică.
3. Numiţi trăsăturile comune şi deosebirile în ţările cu economie dezvoltată dintre logistica în sfera
militară şi logistica în economie.
4. Numiţi 2-3 definiţii principale ale logisticii şi evidenţiaţi deosebirile dintre ele.
5. Care este specificul abordării logistice în dirijarea cu fluxurile materiale şi informaţionale
comparativ cu dirijarea tradiţională cu fluxurile materiale?
6. Ce probleme pune şi rezolvă logistica ca ştiinţă?
7. Enumeraţi motivele care explică necesitatea aplicării logisticii în economie.
8. Enumeraţi etapele dezvoltării logisticii şi schimbările care au condiţionat integrarea procesului
de transportare-depozitare.
9. Enumeraţi factorii cu acţiune directă asupra dezvoltării logisticii. Care factori contribuie la
crearea posibilităţilor şi stimulentelor pentru dezvoltarea logisticii?
10. Care sunt cele patru niveluri de dezvoltare a logisticii? În ce constau deosebirile dintre aceste
niveluri?
11. Explicaţi de ce posibilitatea aplicării logisticii în economie a apărut abia în a doua jumătate a
secolului XX.

Tema 8. APARATUL CONCEPTUAL, PRINCIPIILE ŞI CERINŢELE FUNDAMENTALE

ALE LOGISTICII

8.1. Evoluţia abordărilor conceptuale ale logisticii

În literatura de peste hotare se evidenţiază trei perioade de dezvoltare a sistemelor de circulaţie a
mărfurilor în sfera producţiei materiale:
a) perioada prelogistică;
b) perioada logisticii clasice;
c) perioada neologistică [12].
64
 Fiecare din aceste perioade se caracterizează prin anumite abordări conceptuale legate de crearea
şi dirijarea sistemelor de circulaţie a mărfurilor:
a) în perioada prelogistică, până în anii 50, dirijarea distribuirii materiale avea un caracter
fragmentar. Transportul şi asigurarea tehnico-materială erau considerate ca două sfere de activitate între
care nu există nici legătură. În practică acest fapt însemna că secţia de transport era considerată deseori un
element străin, chiar "parazitar" în structura organizatorică a companiei, fiind o achitate derivată a
comerţului angro.
Responsabilii de activitatea acestei secţii se aflau la nivelele inferioare ale structurii administrative.
Dezvoltarea rapidă a transportului fără şine, în special a transportului auto, a majorat simţitor rolul
său în circulaţia mărfurilor. A început a se da preferinţă optimizării traficurilor.
În calitate de criteriu al eficacităţii acestora era considerat tariful minimal pentru transportul
încărcăturilor cu transport de uz comun şi cheltuielile minime pentru transportul propriu.
Drept urmare al acestui fapt, funcţia de dirijare a fluxurilor de încărcături la început era executată
specialiştii pentru tarife şi rute, iar mai apoi în funcţiile lor a fost inclusă selectarea variantelor de
deservire cu mijloace de transport şi a altor servicii suplimentare. A apărut necesitatea controlului asupra
expedierii încărcăturilor, controlul documentelor însoţitoare încărcăturilor, ambalării, cântăririi,
operaţiilor de încărcare-descărcare. Începând cu anii 40 activitatea responsabilului pentru traficul
încărcăturilor s-a extins. Toate acestea au pus temelia dezvoltării logisticii.
În principiu, logistica nu prezintă un element absolut nou şi necunoscut în practică. Problema
optimizării circulaţiei materialelor, materiei prime şi producţiei finite a fost mereu în centrul atenţiei
întreprinderilor.
Noutatea logisticii constă, în primul rând, în schimbarea priorităţilor în practica economică a firmei,
unde locul central îl ocupă dirijarea proceselor de circulaţie a mărfurilor. În al doilea rând, noutatea
logisticii constă în utilizarea abordării complexe a problemelor circulaţiei valorilor materiale în procesul
reproducerii. Fiind bazată pe abordarea complexă, logistica presupune coordonarea proceselor, legate de
fluxurile materiale, producerea şi marketingul.
În al treilea rând, noutatea logisticii constă în utilizarea teoriei compromiselor în practica economică
a firmei. Toate aceste au permis trecerea de la dirijarea izolată a diverselor funcţii privind circulaţia
mărfurilor la integrarea lor, fapt care a dat posibilitatea de a obţine un rezultat general care să depăşească
suma efectelor separate.
b) perioada logisticii clasice a început să se dezvolte la începutul anilor 60 şi a constat în faptul că în
locul organizării traficurilor optimale la firmă s-a început crearea sistemelor logistice. În această perioadă
se pot evidenţia trei concepţii de creare a lor, care diferă prin sfera aplicării compromiselor (armonizarea
intereselor economice) şi criterii [39, p.32].
În cadrul fiecărei concepţii compromisele purtau un caracter funcţional şi nu afectau, în fond,
activitatea de producere a firmei.
Conform primei concepţii, sfera acţiunii compromiselor constituiau cheltuielile efectuate cu unele
operaţii logistice, iar drept criteriu serveau cheltuielile generale minime pentru distribuţia materială. O
astfel de concepţie permitea obţinerea unor rezultate. Majorarea cheltuielilor la unele operaţii, cu scopul
de a reduce simţitor cheltuielile efectuate cu alte operaţii, a dat posibilitate de a reduce la minimum
cheltuielile pe întregul sistem logistic. Un exemplu tipic al acestei concepţii este majorarea cheltuielilor
de transport şi reducerea cheltuielilor de dirijare a stocurilor şi de depozitare.
Orientarea spre minimizarea cheltuielilor generale a avut un efect economic pozitiv datorită utilizării
compromiselor funcţionale în cazul firmei. Însă timpul a demonstrat că criteriul costurilor limitează
posibilităţile financiare ale firmei, întrucât nu reflectă influenţa cererii asupra corelaţiei dintre venituri şi
cheltuieli.
Ca rezultat a fost proiectată trecerea la un alt criteriu, orientat concomitent şi spre costuri, şi spre
cerere: acumularea profitului maximal de la operaţiile logisticii. Însă noul mod de tratare are anumite
restricţii.
Accentul pus pe funcţiile logisticii în cadrul firmei, neglijând funcţiile similare, efectuate de alte
firme participante la procesul logistic, a lezat interesele acestor firme. De aceea, la finele perioadei
logisticii clasice au avut loc schimbări în concepţia ei. Drept criteriu al sistemului optimal de dirijare a
distribuirii a fost recunoscut profitul maximal provenit de la operaţiile logisticii ale tuturor firmelor
participante. Accentul a fost trecut pe compromisele dintre firme în sfera logisticii.
65
 c) o dată cu începutul anilor 80 a fost marcată o nouă perioadă în dezvoltarea logisticii, şi anume
perioada neologisticii sau logistica generaţiei a doua. În această perioadă logistica se caracterizează prin
extinderea sferei de acţiune a compromiselor.
Necesitatea acestei expansiuni este motivată prin aceea că nici o subdiviziune funcţională din
interiorul firmei, inclusiv secţia logistica luată în parte nu dispune de resursele şi potenţialul necesar
pentru a reacţiona la schimbările condiţiilor externe şi a putea activa în mod independent. Pentru o
eficienţă mai mare erau necesare eforturi comune ale tuturor subdiviziunilor structurale ale firmei sau
întreprinderii. În plus, ar fi fost necesară folosirea experienţei managerilor care examinează activitatea
firmei ca un sistem.
Abordarea conceptuală a dezvoltării sistemelor logistice, care concretizează această idee, a obţinut
denumirea de "abordare complexă" sau "abordare în baza întregii întreprinderi". În cadrul acestei abordări
funcţiile logisticii sunt considerate drept cel mai important subsistem al firmei.
Acest fapt denotă că sistemul logistic e necesar să fie creat şi dirijat pornind de la scopul general, care
constă în realizarea eficacităţii maximale a activităţii firmei în întregime.
De aceea, atenţia a început să fie concentrată asupra compromiselor dintre sistemele funcţionale ale
firmei, încadrând subdiviziunile de producere şi alte subdiviziuni neologistice. Criteriul acestei abordări
constă în minimizarea cheltuielilor întregii întreprinderi.

8.2. Principiile logisticii

Principiul reprezintă poziţia, fundamentul (baza) de bază al unei oarecare teorii, studiu, ştiinţe [27].
Activitatea de dirijare a fluxurilor materiale, după cum şi activitatea de producţie, comercială şi alte
forme de activitate economică, era realizată de om începând cu perioadele cele mai timpurii ale
dezvoltării societăţii. Noutatea logisticii constă, mai întâi de toate, în schimbarea priorităţilor altor forme
de activitate economică în favoarea activităţii de dirijare a fluxurilor materiale. Relativ recent
antreprenorii au înţeles ce potenţial de majorare a eficienţei are marketingul tuturor etapelor de circulaţie
directă a materiei prime, subansamblelor şi producţiei finite în economie.
Sistemul referitor la perfecţionarea activităţii economice pe calea raţionalizării fluxurilor materiale se
bazează pe principiile logisticii.
Toate verigile lanţului de dirijare materială, adică toate elementele sistemelor logistice trebuie să
activeze ca un mecanism unic şi eficient. Pentru soluţionarea acestei probleme, e necesară o abordare
sistemică la alegerea tehnicii, înnoirea proceselor tehnologice, legate reciproc prin diferite sectoare de
circulaţie a materialelor, la coordonarea intereselor economice referitoare la organizarea fluxurilor
materiale ş.a.
Esenţa abordării sistemice a dirijării fluxurilor materiale se examinează mai detaliat în baza analizei
principiilor logisticii.
Principiile logisticii sunt: complexitatea, caracterul ştiinţific, caracterul concret, constructivitatea,
siguranţa şi varietatea [29, p.50-52].
a) complexitatea:
– formarea unei infrastructuri dezvoltate pentru realizarea circulaţiei fluxurilor în condiţii
concrete;
– coordonarea acţiunilor participanţilor şi intermediarilor la circulaţia resurselor şi produselor;
– efectuarea controlului centralizat asupra îndeplinirii sarcinilor de către structurile logistice ale
firmelor;
– tendinţa firmelor pentru o colaborare strânsă cu partenerii externi ai lanţului comercial şi
stabilirea legăturilor dintre diferite subdiviziuni ale firmei.
b) caracterul ştiinţific:
– aplicarea intensivă a calculului iniţial la toate etapele de dirijare a fluxului material de la
planificare până la analiză, îndeplinirea calculelor detaliate a tuturor parametrilor traiectoriei
de circulaţie a fluxului;
– recunoaşterea din partea cadrelor calificate a statutului celei mai importante resurse din
structurile logistice ale firmei.
c) caracterul concret:
– determinarea clară a rezultatului cu scopul dirijării fluxului în corespundere cu cerinţele
tehnice, economice şi altele;
66
 – realizarea circulaţiei tuturor formelor de resurse cu cheltuieli minime;
– administrarea/controlul logisticii din partea subdiviziunilor de evidenţă şi calcul sau a
organelor structurale, rezultatele activităţii cărora sunt reflectate în profitul firmei.
d) caracterul constructiv:
– dispecerizarea fluxului, observarea permanentă a deplasării şi transformării fiecărui obiect al
fluxului şi măsurile operative de corectare a circulaţiei lui, evidenţierea minuţioasă a detaliilor tuturor
operaţiilor de asigurare tehnico-materială şi a transportării mărfurilor.
e) siguranţa:
– asigurarea permanentă şi inofensivă a circulaţiei, rezervarea comunicaţiilor şi mijloacelor
tehnice pentru introducerea modificărilor în cazul necesităţii de schimbare a traiectoriei
circulaţiei fluxului;
– utilizarea largă a mijloacelor tehnice moderne de suport şi dirijarea circulaţiei: asigurarea unei
viteze înalte şi calităţii informaţiei obţinute, precum şi a tehnologiei de prelucrare a ei.
f) caracterul variat:
– posibilitatea reacţiei adaptării rapide a firmei la oscilaţiile cererii;
– crearea raţională a unor rezerve (stocuri) raţionale capacităţilor întreprinderii, încărcarea
cărora se poate efectua în corespundere cu planurile firmei, elaborate preliminar.

8.3. Categoria compromiselor economice în logistică

Compromisul economic reprezintă o categorie care se utilizează în procesul luării deciziilor în
domeniul activităţii de antreprenoriat. Această categorie se exprimă prin calcule care reflectă interesele
diferitor subdiviziuni ale întreprinderii şi ale tuturor participanţilor procesului logistic.
Compromisul economic trebuie să reprezinte o metodă de echilibrare a cheltuielilor, veniturilor şi
beneficiului întreprinderii, care este evaluat prin două aspecte: a) influenţa asupra cheltuielilor totale
ale sistemului logistic; b) influenţa asupra încasărilor de la distribuţia mărfurilor. Dacă diferenţa dintre
venituri şi cheltuieli creşte, atunci compromisul economic are un efect pozitiv asupra raportului costuri-
venituri.
Domeniul de influenţă a compromiselor economice cuprinde nivelul strategic, organizatoric şi
operativ de luare a deciziilor în domeniul repartizării produselor [11, p.15].
Deciziile strategice cuprind problemele cu caracter fundamental pe o perioadă de lungă durată. De
exemplu, alegerea furnizorului este un exemplu de decizie strategică despre achiziţionare, deoarece
relaţiile cu furnizorii se stabilesc pe o perioadă mai lungă.
La nivelul organizatoric deciziile se referă la organizarea producţiei şi pieţei pe o perioadă de până la
trei ani. Alegerea metodei de livrare a mărfurilor, tipului de transport şi nivelului de deservire a
consumatorilor, sunt exemple de compromise economice la acest nivel.
La nivelul operativ compromisele se realizează prin detalierea planului până la un an, unde acestea
apar zilnic la determinarea mărimii partidei de mărfuri, alegerea formei de ambalaj ş.a.
E important de a stabili care criterii logistice vor sta la baza luării deciziilor corecte. Astfel, la nivelul
strategic în procesul alegerii furnizorului, criteriul principal este preţul de achiziţionare. Alte criterii pot
fi: siguranţa livrării, calitatea produsului livrat, locul unde se găseşte furnizorul, timpul deplasării
mărfurilor de la producător până la consumator. Alte criterii importante (în afară de preţul pentru
achiziţionare) în procesul alegerii furnizorului sunt: calitatea produsului, elasticitatea livrării şi siguranţa
acesteia.
La nivelul organizatoric în calitate de criteriu poate fi luată frecvenţa livrărilor, pe de altă parte, la
nivelul operativ în calitate de criteriu poate fi adoptată ruta de parcurs sau tipul de transport pentru partida
dată de mărfuri. Un alt compromis la acest nivel poate fi alegerea mărimii partidei pentru livrare.
Toate exemplele aduse ne demonstrează rolul important al compromiselor economice în practica
activităţii întreprinderilor.

8.4. Logistica ca factor de sporire a competitivităţii întreprinderilor

Examinarea logisticii în calitate de factor de sporire a competitivităţii presupune că consecinţele
deciziilor adoptate în domeniul dat trebuie să fie măsurate prin influenţa lor asupra cheltuielilor
funcţionale şi încasărilor de la vânzarea mărfurilor.

67
 În acest context, rămâne actuală găsirea unei metode de control al cheltuielilor şi indicatorilor, care ar
reflecta cel mai corect legătura logisticii cu indicatorii economici şi financiari ai firmei. S-a dovedit că
apar dificultăţi la determinarea parametrilor cantitativi ai consecinţelor deciziilor logisticii, care pot fi
măsuraţi numai prin respectarea următoarelor condiţii cu caracter metodologic şi tehnic [39, p.47]:
– existenţa unui sistem informaţional şi de evidenţă bine organizat;
– efectuarea unei analize complexe a cheltuielilor şi veniturilor subdiviziunilor structurale ale
firmei şi ale tuturor participanţilor din lanţul logistic, bazat pe aplicarea principiului
"misiunilor" şi a metodologiei unice de determinare a cheltuielilor;
– determinarea cotei profitului de la activitatea logistică în profitul total al întreprinderilor.
În literatura cu caracter economic de peste hotare se subliniază că la firmele care au adoptat concepţia
logisticii şi şi-au formulat strategia în baza ei se observă o creştere semnificativă a randamentului
capitalului care reflectă raportul profitului obţinut de la vânzarea mărfurilor sau prestarea serviciilor către
capitalul investit.
Activitatea logistică influenţează nemijlocit asupra cheltuielilor legate de vânzarea mărfurilor. În
cadrul abordării logistice la aceste cheltuieli se referă spezele, legate de executarea comenzilor, inclusiv
cheltuielile efectuate cu prelucrarea lor, transportarea şi depozitarea încărcăturilor, dirijarea stocurilor,
activităţile asimilare (asigurarea cu piese de rezervă, service postvânzare).
Nu mai puţin importantă este acţiunea logisticii asupra ameliorării situaţiei firmelor pe piaţă, care se
reflectă prin creşterea cotei pe piaţă şi depinde, în mare măsură, de competitivitatea nivelului de deservire
a consumatorilor.
Influenţa logisticii asupra capitalului investit se realizează prin intermediul categoriilor (elementelor)
de bază ale activelor şi pasivelor bilanţului firmelor.
Astfel de elemente ale bilanţului ca "numerarul disponibil şi conturile debitorilor", care se raportă la
capitalul circulant, sunt decisive pentru lichiditatea firmei. În ultimii ani importanţa acestor elemente a
crescut, întrucât numeroase firme s-au ciocnit cu insuficienţa numerarului, însă, deocamdată, nu
întotdeauna este recunoscută influenţa variabilelor logistice asupra acestei părţi a bilanţului.
Este cert faptul că cu cât e mai scurt termenul executării comenzilor(perioada de la recepţionarea
comenzii până la momentul livrării mărfii consumatorului), cu atât mai repede poate fi emisă factura.
Rapiditatea executării comenzilor poate influenţa concomitent asupra fluxului de numerar disponibil,
dacă factura nu se emite până când mărfurile nu sunt expediate. Una din variabilele logistice mai puţin
vădite, care influenţează asupra numerarului disponibil şi a conturilor debitorilor, este acurateţea emiterii
facturilor. Dacă consumatorul descoperă că factura conţine inexactităţi, el, probabil, nu o va plăti şi lochul
de timp dintre executarea comenzii şi decontării se va majora până când eroarea nu va fi corectată.
Logistica are o influenţă esenţială asupra capitalului circulant prin reducerea stocurilor de materie
primă, semifabricate, articole finite şi piese de schimb. Deseori peste 50% din capitalul circulant al
firmelor-producătoare revine stocurilor. De aceea, factorul logistic care acţionează asupra capitalului
investit într-o mare măsură depinde de politica companiei în ce priveşte nivelul stocurilor, gradul
controlului şi dirijării lor şi, de asemenea, de sistemul planificării necesităţilor distribuţiei.
E cunoscut faptul că concepţia tradiţională privind volumul comenzilor nu reflectă întotdeauna
necesităţile reale ale producerii şi distribuirii. Ca rezultat apar suprastocurile. La rândul său, achiziţiile
materiei prime şi materialelor sunt strâns legate de conturile creditorilor. Din punct de vedere logistic
aceste de conturi sunt elementele-cheie ale bilanţului firmelor şi ele influenţează asupra capitalului
circulant. Prin urmare, integrarea dirijării achiziţiilor şi dirijării producţie, constituie o componentă a
strategiei logisticii şi poate da un efect pozitiv, care este confirmat şi în practică.
La firmele în care consumul stocurilor corespunde necesităţilor planului de producţie în ce priveşte
materia primă şi materialele, costurile logistice ale companiei se reduc, iar gradul de utilizare a capitalului
investit se majorează.
Arenda depozitelor, mijloacelor de transport şi altor elemente ale sistemului logistic reprezintă pentru
arendaş cheltuieli curente. Înlocuirea capitalului fix cu cheltuielile curente se obţine, în special, prin
antrenarea altei firme vizând executarea operaţiilor de depozitare şi transportare. Aceste schimbări
modifică raportul dintre obligaţiile de creanţă şi capitalul, propriu şi, prin urmare, şi corelaţia dintre
capitalul propriu şi profit, precum şi circulaţia numerarului atât din punct de vedere al plăţii dobânzilor,
cât şi al achitării datoriei. Deoarece baza materială a sistemului logistic al firmelor în majoritatea

68
cazurilor o constituie mijloacele tehnice şi instalaţiile proprii, şi nu cele arendate, logistica poate influenţa
esenţial asupra valorii capitalului fix al firmelor şi corelaţiei acestuia cu profitul.
Astfel, se poate concluziona că logistica influenţează asupra profitului sau pierderilor firmelor. De
aceea, schimbările corespunzătoare în strategia logisticii acţionează asupra rezultatelor financiare ale
activităţii firmelor şi îşi aduc aportul la asigurarea viabilităţii lor.
Se întreprinde, de asemenea, o analiză minuţioasă a profitului şi capitalului investit, pentru a se
convinge de eficacitatea maximală a utilizării resurselor. Influenţa logisticii asupra corelaţiei dintre
profitul, obţinut din vânzarea mărfurilor, şi capitalul investit poate fi exprimată convenţional ca produsul
dintre coeficientul rentabilităţii şi rotaţia capitalului [39, p.50]:
Profitul din vânzări Valoarea vânzărilor
PCI = × × 100%
Valoarea vânzărilor Capitalul investit
Cercetările efectuate în sfera logisticii referitoare la diverse tipuri de pieţe au demonstrat că firmele
producătoare şi intermediarii dispun de posibilităţi ample pentru crearea condiţiilor preferenţiale pentru
consumatori. Însă aceste posibilităţi pot fi realizate numai în cazul, dacă logistica va fi orientată în
totalitate spre piaţă.
Pentru majoritatea produselor alimentare logistica nu joacă rolul de instrument activ al marketingului,
excepţie făcând expedierea producţiei uşor alterabile, când factori dominanţi, sunt momentul expedierii şi
viteza transportării.
Pe piaţa mărfurilor de investiţie un factor important al competiţiei este siguranţa expedierii. Acest
factor este esenţial pentru recepţionarea comenzilor repetate de la consumator sau pentru recepţionarea
comenzilor de la consumatorii noi la recomandarea celor actuali. Importanţa siguranţei expedierii este
condiţionată de faptul că ea trebuie să se implice, de fapt, în diverse genuri de exemple, care au loc la
consumator, introducând deseori construcţia, completarea personalului, instruirea lui etc. Influenţa asupra
competitivităţii e foarte mare, întrucât comanda repetată deseori devine o perspectivă promiţătoare pentru
dezvoltarea de lungă durată a afacerii din cauza costurilor mai reduse, legate de proiectarea şi
standardizarea producţiei. Siguranţa expedierii, de asemenea, reprezintă un factor care manifestă influenţă
asupra producţiei destinate comenzilor repetate pentru aşa tipuri de producţie ca utilajul şi dispozitivele.
Pe piaţa producţiei de consum de lungă durată siguranţa expedierii, în majoritatea cazurilor, nu
prezintă un factor dominant, deoarece acest tip de marfă, de regulă, se află permanent în canalele de
distribuire, iar siguranţa influenţează nesemplificativ asupra stocurilor.
Consumatorii şi intermediari deseori acceptă un anumit grad de nesiguranţă sau incertitudine la
expedieri fără a schimba furnizorul sau marca. În aceste condiţii logistica reprezintă, în special, un factor
al reducerii cheltuielilor, şi nu un instrument al marketingului. Însă ea, totuşi poate avea importanţă
enormă din punct de vedere al îmbunătăţirii calităţii serviciilor privind reducerea termenelor de executare
a operaţiilor logistice legate de lansarea unui produs nou, precum şi de organizarea producţiei cu o
varietate largă de modele.
Care este rolul logisticii pe piaţa mărfurilor industriale? În cazul dat producţia se fabrică, în fond,
conform specificaţiilor consumatorului, însă după prelucrare ea devine standardizată, iar procesul de
producere devine repetat. De aici rezultă că siguranţa expedierii are un avantaj concurenţial faţă de alţi
factori, de exemplu, prin viteza sau frecvenţa expedierilor.
Astfel, diminuarea gradului de diferenţiere a producţiei, după proprietăţi sau calitate, în condiţiile
când imaginea corporativă sau strategia firmelor pot fi modificate cu greu în perspectiva de scurtă durată,
logistica devine un factor competitiv tot mai important.
În aceste condiţii avantajul concurenţial poate fi obţinut din capacitatea firmei de a obţine prin
intermediul activităţii sale logistice, a diferenţelor în segmentarea pieţei, a modificărilor în mediul
economic şi ale cerinţelor pieţei, precum şi a celor ale manevrelor tactice proprii şi străine.
Politica firmelor, orientată spre obţinerea veniturilor din activitatea logistică, de regulă, duce la
majorarea profitului. Cercetările specialiştilor de peste hotare demonstrează că contribuţia logisticii la
profitul companiilor depinde de nivelul deservirii.
Totodată, se observă că la atingerea nivelului de 90% şi mai sus costurile logistice încep să
depăşească creşterea veniturilor de la această activitate. Începând cu 95%, efectul devine negativ (vezi
figura 8.1).

69
Unităţi Venituri provenite
băneşti din vânzări Costuri
logistice

Profit
Nivelul
deservirii

100%

Figura 8.1. Dependenţa profitului firmelor de nivelul deservirii logistice

Sursa: [39, p. 52]

Cele expuse mai sus confirmă că scopul logisticii în prezent depăşeşte limitele economiei costurilor
şi majorării profitului. La etapa actuală concepţia competitivităţii firmei constă în obţinerea avantajului
concurenţial prin acordarea serviciilor suplimentare şi majorarea calităţii acestora. Ulterior, în măsura
aplicării concepţiei date de majoritatea firmelor, economia costurilor poate să devină din nou prioritară,
însă deja la un alt nivel. Prin urmare, creşterea competitivităţii firmelor prin implementarea logisticii este
un proces dinamic şi continuu.

8.5 Cerinţele fundamentele ale logisticii

Logistica contribuie la majorarea eficacităţii activităţii firmei, cu condiţia respectării următoarelor
cerinţe [39, p.53-58]:
1. Interferenţa logisticii cu strategia corporativă;
2. Perfecţionarea organizării circulaţiei fluxului material;
3. Acumularea informaţiei necesare şi aplicarea tehnologiilor moderne de prelucrare a ei;
4. Dirijarea efectivă a resurselor de muncă;
5. Instaurarea relaţiilor reciproce cu alte firme în domeniul elaborării strategiei;
6. Evidenţa profitului din activitatea logistică în sistemul indicatorilor financiari;
7. Determinarea nivelului optimal al deservirii logistice, cu scopul majorării rentabilităţii;
8. Elaborarea minuţioasă a operaţiilor logistice.
1. Interferenţa logisticii cu strategia corporativă. Este unanim acceptat faptul că toate aspectele
operaţiilor logisticii trebuie să fie legate direct de planul strategic al corporaţiei sau al firmei. Aceasta este
prima şi cea mai importantă condiţie a realizării profitului de la aplicarea logisticii. Aplicarea logisticii la
întreprindere se exprimă printr-un alt mod de tratare a perfecţionării dirijării circulaţiei fluxurilor
materiale şi a întregii activităţi a firmelor. Se urmăreşte realizarea scopului comun şi dirijarea operaţiilor
logisticii în interesele realizării strategiei companiei, orientate spre asigurarea competitivităţii prin
reducerea costurilor şi diferenţierea serviciilor.
Şefii acestor subdiviziuni activează pornind de la principiul că secţia sau subdiviziunea lor îşi aduce
aportul la majorarea profitului general al firmei. În activitatea lor managerii firmelor se întreabă mereu:
"Oare operaţiile logistice ne asigură competitivitatea pe piaţă?".
Una din cele mai populare abordări în ce priveşte cucerirea poziţiilor pe piaţă este considerată
apropierea de consumator prin asigurarea lui cu produse şi operaţii logistice de calitatea cuvenită.
2. Perfecţionarea organizării circulaţiei fluxurilor materiale presupune o astfel de organizare a
operaţiilor logisticii, care ar da posibilitate de a controla toate funcţiile, legate de achiziţia, transportarea,
70
depozitarea, stocarea şi desfacerea direcţiei comerciale a întreprinderii. Cu alte cuvinte, toate funcţiile
logistice vor fi controlate de către o subdiviziune a întreprinderii în vederea luării deciziilor optime.
Tendinţa de centralizare a funcţiilor logistice se accentuează tot mai mult.
În prezent, un număr tot mai mare de firme reunesc sub conducerea unică două domenii importante
de activitate: dirijarea stocurilor şi distribuirea producţiei materiale. Aceasta permite o utilizare mai
efectivă a unor sfere mai complexe ale businessului, după cum transportarea şi depozitarea. În aceste
firme întregul lanţ logistic este privit ca un flux unic intern, din care fac parte numeroase structuri şi
subdiviziuni.
3. Acumularea informaţiei şi aplicarea tehnologiilor moderne de prelucrare a ei.
Îndeplinirea cerinţei date în sistemele logistice permite firmelor de a obţine avantaje semnificative.
Subdiviziunile logisticii care activează cu succes consideră că computerizarea este o sursă importantă
pentru valorificarea potenţialului logisticii în ce priveşte majorarea profitului. Utilizând schimbul
electronic de date cu consumatorii, de exemplu, se poate creşte competitivitatea şi cota de piaţă. Aplicând
creator modelele elaborate la calculator, este posibilă ameliorarea calităţii de deservire a clientelei.
Înţelegând că asigurarea informaţională este una din condiţiile importante pentru obţinerea profitului,
companiile au început să investească în sistemele informaţionale de dirijare, micşorând cheltuielile cu
sistemele tradiţionale.
De exemplu, investind resurse în perfecţionarea sistemelor de prelucrare a informaţiei care leagă
administraţia, subdiviziunile logisticii, furnizorii, companiile tind spre reducerea bruscă a nivelului
stocurilor de materie primă (uneori de 15-20 ori).
Numeroase companii se orientează spre elaborarea şi aplicarea reţelelor informaţionale bazate pe cele
mai moderne mijloace de comunicaţie, pentru evidenţa şi controlul cheltuielilor logistice.
În trecut majoritatea calculatoarelor în sfera asigurării tehnico-materială au fost destinate prelucrării
datelor, care se refereau nemijloc la tranzacţie (de exemplu, prelucrarea informaţiei conform comenzii-
dispoziţiei privind achiziţiile, stocarea etc.). În prezent situaţia se schimbă foarte rapid. Numeroase
companii elaborează sisteme, care îmbină toate avantajele noilor generaţii ale tehnicii de calcul, cu viteză
înaltă la prelucrarea datelor şi asigurarea cu mijloace tehnice de comunicaţii la distanţă. Aceasta permite
aplicarea lor la adoptarea deciziilor administrative.
Specialiştii străini consideră că în câţiva ani aceste reţele de suport al deciziilor se vor transforma în
"sisteme de export", chemate să joace un rol şi mai important la adoptarea deciziilor logistice.
4. Dirijarea efectivă a resurselor de muncă joacă rolul decisiv în reglarea mecanismului de dirijare a
fluxurilor materiale. Firmele care consideră personalul calificat drept cea mai importantă resursă, pot
conta pe funcţionarea efectivă a sistemului logistic. Anume din acest motiv administraţia firmelor atribuie
o importanţă deosebită problemelor referitoare la selecţia personalului, instruirea şi pregătirea
profesională a acestuia.
Înţelegând că numai managerii experimentaţi şi bine pregătiţi sunt capabili să asigure succesul în
realizarea strategiilor şi planurilor firmelor, managerii superior în sfera logisticii au început să
interacţioneze cu sistemul de pregătire a cadrelor. Aceasta se observă în fond la managerii superiori în
sfera logistică în cadrul întâlnirilor cu profesorii şi studenţii. Din experienţă este cunoscut faptul că în
condiţiile relaţiilor de lungă durată ale firmelor cu clienţii, administrarea resurselor de muncă devine
cauza lor comună. Pregătirea la locul de muncă este deja insuficientă şi numeroase firme îşi deleghează
cadrele subdiviziunilor logistice la cursuri de perfecţionare cu scopul de a face cunoştinţă cu noile metode
şi tehnici în sfera logisticii.
5. Instaurarea relaţiilor reciproce cu alte firme în domeniul elaborării strategiei, de asemenea,
prezintă una dintre cerinţe pentru perfecţionarea logisticii. Aceste relaţii permit, companiilor să
stabilească o colaborare strânsă cu partenerii lor (brocheri, furnizori, firme angro, consumatori, etc.). O
însemnătate mare a început să fie atribuită coordonării activităţii subdiviziunilor interne ale
firmelor(secţiilor de producere, secţiilor de vânzare, achiziţii, marketing etc.). Experienţa confirmă că cele
mai mari profituri sunt obţinute de firmele care au stabilit legături comerciale durabile cu partenerii
interni şi externi.
Numeroase firme prospere au stabilit un program de colaborare de afaceri. Firmele practică tot mai
larg "asociaţiile strategice" cu furnizorii, consumatorii, agenţiile de transport şi cu alţi participanţi ai
lanţului logistic.

71
 În prezent, oricare producător de talie mare stabileşte o direcţie strategică de colaborare cu partenerii
săi, bazată pe elaborarea şi aplicarea măsurilor unice în toate verigile organizării afacerilor. Totodată, o
importanţă primordială i se atribuie schimbului deschis şi sistematic de informaţii referitor la previziune,
planificare şi graficele de livrări.
6. Evidenţa profitului din activitatea logistică în sistemul indicatorilor financiari. Experienţa
firmelor arată că operaţiile logistice, transportarea, depozitarea şi altele, sunt apreciate cel mai obiectiv de
către subdiviziunile de evidenţă sau alte structuri care măsoară rezultatele activităţii prin profitul obţinut.
O asemenea tactică este aplicată cu succes de unele firme americane. Una din firmele care a reuşit să-
şi consolideze poziţiile financiare, este firma "Xerox Corporation". Asigurând deservirea comenzilor
individuale, această firmă a obţinut un profit esenţial de la desfacerea producţiei. Totodată, structurile
logistice ale firmei garantează acel nivel de deservire, pe care-l pretind şefii subdiviziunilor de producţie.
În mod tradiţional, în ţările dezvoltate companiile aplică indicele normativ al rentabilităţii activelor
ca cel mai important indicator al activităţii financiare. În mod similar, un şir de firme americane
calculează rentabilitatea activelor logistice.
O dată cu introducerea în practica financiară a indicelui dat, un număr tot mai mare de companii
încep să apeleze la serviciile firmelor specializate. Această tendinţă condiţionează reducerea efectivului
parcului propriu de automobile şi, de asemenea, creşterea numărului companiilor care beneficiază de
serviciile depozitelor de uz comun.
7. Determinarea nivelului optimal al calităţii deservirii logistice cu scopul majorării rentabilităţii
reprezintă unul din elementele strategice ale firmelor. Pentru stabilirea nivelului optim al calităţii
deservirilor se determină veniturile suplimentare, obţinute de la acordarea serviciului de calitate
superioară, şi se raportează la profitul obţinut, la cheltuielile efectuate pentru menţinerea acestui nivel
calitativ.
În plus, se elaborează programul de piaţă, cu indicarea nivelelor de deservire logistică pe diverse
clase de consumatori (vezi tabelul 8.1), stabilite în funcţie de ponderea lor în volumul vânzărilor şi de
termenele executării comenzilor.
Majoritatea firmelor din ţările dezvoltate recunosc importanţa deservirii consumatorului concret. Ele
au stabilit parametrii deservirii şi urmăresc strict în ce mod sunt satisfăcute necesităţile. Însă nu toate
firmele efectuează o analiză detaliată a cerinţelor consumatorilor cu scopul de a elabora standarde unice.
Cele mai bune rezultate sunt obţinute de acele firme ale căror subdiviziuni logistice încheie contracte
interne cu fiecare din secţiile de producere unde sunt stabilite volumul deservirii şi defalcările pentru
fiecare tip de deservire.
Tabelul 8.1
Programul deservirii consumatorilor

Clasa deservirii Cota consumatorilor în volumul

Nivelul deservirii, %
consumatorilor vânzărilor, %
A 60 95-98
B 20 90-95
C 15 90-95
D 3 85-90
E 2 85-90
Sursa: [39, p.57]
8. Elaborarea minuţioasă a operaţiilor logistice, după cum s-a menţionat mai sus, este una din
cerinţele de bază ale logisticii, care contribuie la o economie importantă a costurilor.
Specialiştii americani John R. Busher şi Gene R. Tyndall sunt de părerea că executarea celor opt
cerinţe mai sus-menţionate asigură legătura reciprocă a logisticii cu marketingul şi producţia, asigură nu
numai desfăşurarea tuturor operaţiilor logistice de o calitate superioară, dar şi prestarea serviciilor
eficiente la un preţ minim pentru cumpărători.

72
 8.6. Evidenţa costurilor logistice în procesul de promovare a fluxurilor materiale
Una din sarcinile principale ale logisticii constă în dirijarea costurilor privind aducerea fluxului
material de la sursa iniţială a materiei prime până la consumatorul final. Însă dirijarea costurilor e posibilă
numai în cazul în care ele pot fi măsurate exact. De aceea, sistemele de evidenţă a costurilor de producţie
şi circulaţie a participanţilor la procesele logistice trebuie să reflecte separat costurile care apar în
procesul realizării funcţiilor logistice, să prezinte informaţii privind cele mai majore costuri, precum şi
caracterul interacţiunii dintre acestea. Respectarea acestei condiţii permite de a aplica un criteriu
important al optimizării sistemului logisticii – minimizarea costurilor totale.
Metodele tradiţionale de evidenţă deseori nu dau posibilitatea identificării tuturor costurilor legate de
un oarecare proces. Cauza principală constă în aceea că calcularea costurilor se realizează pe domenii
funcţionale separate, pe când fluxurile materiale circulă în interiorul organizaţiei, interacţionând cu
numeroase subdiviziuni.
Există o legătură reciprocă între cheltuielile legate de operaţiunile logisticii de producere, de
desfacere şi alte operaţii ale firmei, întrucât o oarecare schimbare în una din aceste forme de activitate
neapărat va manifesta influenţă asupra altora, iar această influenţă nu este neapărat favorabilă. Deseori
încercarea de a reduce costurile pe contul oricărui element poate duce la creşterea costurilor generale.
De exemplu, cheltuielile scăzute la transportarea încărcăturilor pot deveni o activitate costisitoare
pentru firmă, dacă subdiviziunea de transport caută să realizeze acest scop în detrimentul vitezei şi, mai
ales, al siguranţei livrării. De aceea, decizia privind schimbarea unei forme de activitate e necesar să fie
luată ţinând cont de suma generală a cheltuielilor efectuate cu circulaţia şi producerea.
Conform criteriului minimizării costurilor legate de circulaţia şi producerea mărfurilor, trebuie găsite
anumite compromise între interesele subdiviziunilor structurale ale firmei, având ca scop obţinerea cela
mai bune corelaţii dintre costuri şi rezultatele obţinute.
Interesele subdiviziunilor întreprinderii diferă. De exemplu, şefii secţiei marketing sunt interesaţi să
majoreze cota de piaţă şi, în legătură cu aceasta, un nivel înalt de stocuri poate asigura livrări ritmice şi
regulate ale cantităţilor minimale de mărfuri necesare consumatorilor, adică oferă o calitate înaltă de
deservire a clientelei.
La rândul său, secţia de producere, tinzând să evite posibilele întârzieri ale livrărilor, de asemenea
susţine ideea unui nivel înalt de stocuri, însă o astfel de practică reduce concomitent un alt indice al
nivelului deservirii şi anume executarea comenzilor individuale. Comenzile individuale nu sunt
considerate perspicace, fiindcă cheltuielile de producere cresc la micşorarea marilor loturi de confecţii şi
majorarea numărului de reglări în procesul tehnologic. Secţiile financiare şi de control tind să reducă
volumul de stocuri, iar secţia de transport necesită un volum mai mare de încărcături la o singură livrare
(acest fapt atrage după sine reducerea ritmului livrărilor, majorându-se volumul stocurilor în depozite, la
furnizori şi la clientelă). Secţia de gestiune a stocurilor e interesată în reducerea lor şi, ca urmare,
contribuie la micşorarea gradului siguranţei în activitatea întregii reţele de desfacere, producere şi, în cele
din urmă, reduce competitivitatea firmei.
Însă specialiştii în domeniul logisticii precum managerii la dirijarea fluxurilor materiale ocupă o
poziţie de compromis şi încearcă să găsească şi să menţină un raport optim dintre costuri, stocuri şi
calitatea deservirii. Aceştia acordă o mare atenţie coordonării diverselor funcţii. De exemplu, expedierea
la timpul oportun necesită coordonarea acţiunilor în sfera logisticii şi marketingului. Deoarece una şi
aceeaşi sarcină poate fi îndeplinită prin diferite căi, cu costuri şi rezultate diferite, o consideraţie justă a
mijloacelor logisticii, a legăturilor reciproce şi a costurilor, poate avea un impact decisiv asupra
rentabilităţii companiei.
De la mijlocul anilor 80, în ţările occidentale, a fost concepută o nouă tratare a dezvoltării logisticii.
Specificul acestei tratări constă în faptul că sistemul logistic depăşeşte limitele mediului economic şi
acordă atenţie aspectelor sociale, ecologice şi politice, drept criteriu de eficienţă corelaţia optimă dintre
avantaje şi costuri. Noua tratare a obţinut denumirea de concepţia "responsabilităţii comune" [39, p.37].
La hotarul secolelor XX şi XXI, semnificaţia socială a problemelor instruirii profesionale, protecţiei
mediului ambiant şi a drepturilor consumatorilor creşte. În aceste condiţii va avea loc extinderea sferei
compromiselor şi, ce este foarte important, ea va urmări echilibrarea scopului obţinerii profitului cu
soluţionarea problemelor sociale.
Concomitent cu evoluţia concepţiei logistice, se pun bazele metodice pentru calcularea costurilor.
Aici problema constă, mai întâi de toate, în evidenţierea structurii costului producţiei şi serviciilor.
73
 Instabilitatea situaţiei economice a ţărilor occidentale la mijlocul anilor 50 a cauzat reducerea
profiturilor companiilor şi a determinat necesitatea analizei costurilor logistice. Iniţial la costurile
logistice se raportau totalitatea cheltuielilor legate de operaţiile de deplasare fizică a mărfurilor (cheltuieli
cu transportarea, depozitarea, prelucrarea comenzilor etc.). Mai târziu costurile logistice au început să fie
analizate în legătură cu optimizarea cheltuielilor la deplasarea producţiei finite, inclusiv păstrarea şi
întreţinerea stocurilor, ambalajului şi activităţilor auxiliare (piese de schimb, servicii postvânzare).
În ce priveşte cota cheltuielilor postvânzare în ţările Benelux, SUA, Franţa, Germania, Canada, Italia
şi Anglia, de exemplu, în structura costului aparatelor electronice ea rămâne la nivelul de 42-43% pe
parcursul întregului deceniu [41, p.55-56].
În legătură cu integrarea funcţiilor logisticii şi dezvoltarea compromiselor funcţionale, numeroase
companii au adoptat concepţia cheltuielilor de distribuţie complexe. În structura lor au fost incluse
cheltuielile privind aprovizionarea cu resurse materiale, deoarece că decizia referitoare la nivelul
deservirii influenţează esenţial asupra mărimii stocurilor materiale şi de produse – componente ale
sistemului logistic.
Analiza corelaţiei cheltuielilor legate, pe de o parte, de aprovizionarea tehnico-materială a producerii,
iar, pe de altă parte, de distribuirea produselor finite a diverselor ramuri ale industriei a demonstrat că, de
exemplu, în Franţa prima categorie constituie circa 1,5-9% din preţul de vânzare, iar a doua – 3-4%, adică
de 2-3 ori mai mult decât primele.
Ulterior, o dată cu răspândirea compromiselor funcţionale în practica comercială a firmelor a început
să se aplice metoda costurilor totale.
Abordarea complexă a dezvoltării logisticii a schimbat concepţia costurilor logistice. Calculul
costurilor a început să fie realizat nu după principiul funcţional, ci după rezultatul final, când de la început
se determină volumul şi caracterul activităţii sistemului logistic, iar mai apoi cheltuielile legate de
executarea ei.
În aceste condiţii s-a dezvoltat o nouă tendinţă în calcularea costurilor, care constă în elaborarea
misiunilor, adică determinarea scopurilor care trebuie atinse de sistemul logisticii în situaţia concretă
"produs-piaţă". Misiunea poate fi determinată din punct de vedere al tipului pieţei de deservire, tipul
produsului şi al bugetului de cheltuieli şi deservire.
Misiunea poate fi, de exemplu, obţinerea celei mai mari cote a livrărilor de mărfuri consumatorilor în
termenele stabilite cu respectarea loturilor şi intervalelor expedierilor solicitate (e posibilă includerea şi
altor scopuri ale companiei) cu costuri minime.
În corespundere cu misiunea existentă, în prezent unul din principiile fundamentale pentru calcularea
spezelor logistice a devenit reflectarea obligatorie a fluxurilor materiale, care intersectează hotarele
funcţionale tradiţionale, apărute la executarea anumitor operaţii (adică costurile deservirii consumatorilor
pe piaţă trebuie să fie identificate). Acest principiu trebuie să dea posibilitate de a analiza separat costurile
şi veniturile pe tipuri de consumatori şi segmente ale pieţei sau canalelor de distribuţie.
Aşa cerinţă apare în legătură cu faptul că operarea cu mărimile medii ale costurilor funcţionale poate
fi riscantă, întrucât la identificarea cheltuielilor acestea pot să nu nimerească în câmpul de vedere al
devierilor însemnate, aflate de ambele părţi ale valorilor medii.
Astfel, sistemul actual de calculare a costurilor este considerat, pe de o parte, un sistem care
determină costurile logistice generale în corespundere cu scopurile logisticii ("ieşiri"), iar pe de alta – ca
suma costurilor, legate de executarea funcţiilor logistice tradiţionale ("intrări"), iar costurile de ieşire şi
intrare se coordonează între ele.
Întrucât la realizarea misiunii se presupune reducerea sferelor funcţionale ale activităţii logisticii,
realizarea scopurilor stabilite este legată de costurile numeroaselor operaţii funcţionale, executate de
centrele activităţii în cadrul firmei.
Practica demonstrează că cea mai înaltă eficacitate a calculării costurilor din sfera distribuirii se
realizează prin determinarea separată a cheltuielilor, legate de executarea sarcinilor concrete ("ieşirilor")
şi diverselor "resurse introduse", utilizate la realizarea acestor scopuri ("ieşiri"). Calculând costurile după
metoda misiunii, firma poate selecta cele mai avantajoase variante din punct de vedere al scopurilor
deservirii.
În cazul utilizării serviciilor a câtorva centre de activitate, care concurează între ele (de exemplu,
companiile de transport), apare posibilitatea de a selecta centrul capabil să realizeze operaţiile logistice în

74
limitele scopurilor puse, cu costuri minime pentru firma-client sau cu costuri acceptabile pentru ambele
părţi.
Putem trage concluzia că logistica cuprinde întreaga întreprindere cu scopul de a exercita o influenţă
esenţială asupra numeroaselor subsisteme ale acesteia.
Sistemele tradiţionale de evidenţă nu permit determinarea acestei influenţe, agregând costurile
logistice.
Logistica presupune introducerea evidenţei fiecărei operaţii pe întreaga cale a circulaţiei fluxului
material. Existenţa acestui sistem de evidenţă permite utilizarea indicelui modificării costurilor sumare în
calitate de criteriu al eficienţei deciziilor adoptate în sfera dirijării fluxurilor materiale.

8.7. Pregătirea cadrelor în domeniul activităţii logistice şi dezvoltarea serviciilor logistice

Unul din elementele importante ale sistemelor logistice sunt cadrele, adică personalul special instruit,
capabil să îndeplinească funcţiile sale având gradul necesar de responsabilitate. Dând importanţă socială
activităţii în sfera dirijării fluxurilor materiale, abordarea logistică creează premise obiective pentru
antrenarea cadrelor cu un potenţial de muncă avansat.
Pentru antrenarea cadrelor calificate trebuie ameliorate condiţiile de muncă. Dezvoltarea serviciilor
logistice presupune ocuparea locului pe piaţă pe una din următoarele căi: a) îmbunătăţirea calităţii mărfii;
b) crearea produselor noi; c) majorând nivelul serviciilor logistice [29, p.57].
Aplicarea primelor două strategii "a" şi "b" este limitată de necesitatea unor investiţii capitale
importante. Direcţia a 3-a "c" este mai ieftină şi de aceea mulţi antreprenori apelează la serviciul logistic
al furnizorilor pentru livrarea mărfurilor la timpul potrivit, cu un sortiment larg şi un ambalaj adecvat.

Întrebări de control:

1. Explicaţi conceptul logistic. Ce perioade de dezvoltare a parcurs acesta?

2. În ce constă noutatea logisticii?
3. Caracterizaţi domeniul acţiunilor compromiselor în etapele prelogistică şi logistică clasică.
4. Ce reprezintă perioada neologisticii?
5. Enumeraţi principiile de bază ale logisticii.
6. Explicaţi influenţa logisticii asupra competitivităţii firmei.
7. Cum depinde profitul întreprinderii de nivelul deservirii logistice?
8. Enumeraţi cerinţele principale ale logisticii şi caracterizaţi succint fiecare din ele.
9. Care sunt metodele tradiţionale şi moderne de evidenţă a cheltuielilor logistice?
10. Explicaţi esenţa criteriului minimizării costurilor totale ale sistemului logistic.
11. Schiţaţi graficul dependenţei cheltuielilor de executarea comenzii de livrare a unui lot de
produse.
12. Cum are loc calculul cheltuielilor orientate spre rezultatul final?
13. Care este deosebirea dintre orientarea spre rezultatul firmei şi orientarea spre intrare?
14. Care este rolul cadrelor în funcţionarea sistemului logistic?

75
 Tema 9. FUNCŢIILE LOGISTICII

9.1. Clasificarea funcţiilor şi operaţiunilor logistice

La nivelul întreprinderii se evidenţiază trei grupuri de funcţii logistice: de bază, cheie şi suplimentare
(figura 9.1).

Funcţiile şi operaţiunile logistice

Funcţiile Operaţiunile

De bază Cheie Suplimentare - Încărcare;

- Descărcare;
- Expediţia
- Asigurare; - Asigurare - Depozitarea; încărcăturilor;
- Producţie; calitativă; - Prelucrarea - Transportarea;
- Distribuţie. - Deservirea încărcăturilor; - Stocarea;
consumatorilor; - Ambalarea; - Achiziţionarea şi
- Dirijarea cu - Restituirea realizarea mărfurilor
stocurile; mărfurilor; de depozit;
- Transportarea; - Acordarea - Sortarea, completarea;
- Dirijarea cu serviciilor; - Selectarea şi
achiziţiile; - Ajutorul expedierea
- Efectuarea internaţional. informaţiei despre
procedurilor de marfă;
producţie; - Calculele efectuate cu
- Formarea furnizorii şi
preţurilor; cumpărătorii;
- Distribuţia fizică. - Transmiterea
drepturilor de
proprietate asupra
produsului;
- Întocmirea
documentelor la
vamă etc.

Figura 9.1. Clasificarea funcţiilor şi operaţiunilor logistice

Sursa [45, p.76]
Pentru determinarea funcţiilor şi volumului şi operaţiunilor logistice trebuie luate în consideraţie
fluxurile interne şi externe de mărfuri, care depind de un şir de factori [45, p.78]:
a) factorii de ramură – nomenclatorul, volumul şi masa mărfurilor, numărul furnizorilor de resurse
materiale şi cumpărătorilor pentru producţie finite;
b) factorii regionali – sistemul de comunicaţii cu furnizori în regiunea dată, numărul de întreprinderi
specializate în transportarea mărfurilor în regiune;
c) factorii de producţie – parametrii producţiei fabricate; tipul de producţie; forma organizării
procesului de producţie; suprafaţa clădirilor; planul de amplasare a întreprinderii; sistemul de
depozitare.
După criteriul conceptual se pot evidenţia următoarele funcţii ale logisticii:
1. Sistemică – se referă la sistemul de dirijare cu fluxurile de marfă, materiale şi informaţionale;
2. Integrală – asigură sincronizarea procesului de distribuţie, de stocare şi livrare a mărfurilor;
3. De reglare – este orientată spre economisirea resurselor materiale, reducerea costurilor;
4. Rezultativă – orientată spre livrarea produselor în cantitatea şi calitatea necesare la locul stabilit
cu costuri minime.
Operaţiile logistice se divizează în două grupe mari [29, p.79-80]:
1. Operaţiile tehnologice ce vizează producţia bunurilor materiale, adică operaţiile în cadrul cărora
are loc transformarea calitativă a obiectului muncii: tăierea pădurii (cu scopul de a obţine material

76
 lemnos), tăierea bârnelor cu ferăstrăul, presarea talaşului, confecţionarea detaliilor pentru mobilă,
finisarea lor şi asamblarea finală a mesei de birou.
2. Operaţiile logistice, la care trebuie raportat restul operaţiilor, care asigură existenţa obiectului
necesar sau produsului muncii, în cantitate necesară, la timpul oportun. Să enumerăm unele din ele:
transportarea şi plutăritul bârnelor de la locurile exploatărilor forestiere, livrarea lor întreprinderii din
industria prelucrării lemnului, încărcarea, descărcarea, stivuirea la păstrare, transmiterea în secţiile de
producţie, transportarea produselor finite, stocarea şi livrarea consumatorului final.
În modul acesta, operaţiile logistice reprezintă orice operaţii, efectuate cu materiale şi cu produsele
muncii în sfera producţiei şi circulaţiei, cu excepţia operaţiilor tehnologice vizând producţia bunurilor
materiale.
La operaţiile logisticii se referă, de asemenea, prelucrarea, păstrarea şi transmiterea informaţiei
corespunzătoare.
Conform dicţionarului tehnologic al logisticii, operaţiile logistice prezintă totalitatea acţiunilor asupra
fluxului material şi/sau a fluxului informaţional.
La operaţiile logistice cu fluxuri materiale se pot atribui încărcarea, transportarea, descărcarea,
complectarea, depozitarea, ambalarea şi alte operaţii. Operaţiile logistice cu fluxul informaţional
reprezintă colectarea, prelucrarea, transmiterea informaţiei despre fluxul material corespunzător. Trebuie
de menţionat că costurile cu fluxuri informative constituie o parte esenţială a costurilor logistice.
Executarea operaţiilor logisticii cu fluxuri materiale, care intră sau părăseşte sistemul logistic diferă
de executarea acestor operaţii în interiorul sistemului logistic. Acest fapt se explică prin trecerea dreptului
de proprietate asupra mărfii şi a riscurilor asigurate de la o persoană juridică la alta. Conform acestei
particularităţi, toate operaţiile cu caracter logistic se împart în unilaterale şi bilaterale. Clasificarea
operaţiilor logistice e oglindită în figura 9.2.
Unele operaţii logistice reprezintă în esenţă, continuarea procesului tehnologic de producţie, de
exemplu, preambalarea. Aceste operaţii schimbă proprietăţile de consum ale mărfii şi pot fi realizate atât
în sfera de producţie, cât şi în sfera circulaţiei, de exemplu, în secţia de preambalare a întreprinderii
comerciale angro.
Operaţiile logistice, executate în procesul de aprovizionare a întreprinderii sau desfacerii producţiei
finite, adică operaţiile executate în procesul interacţionării sistemului logistic cu mediul extern, se referă
la operaţiile logistice externe. Operaţiile logistice, executate în interiorul sistemului logistic, se numesc
operaţii interne. Incertitudinea mediului ambiant se reflectă, în primul rând, asupra caracterului executării
operaţiilor logistice externe.

OPERAŢIA LOGISTICĂ

Criteriul Trecerea dreptului Schimbarea

Clasifi- Natura fluxului
de proprietate la proprietăţilor de
cării marfă consum

Unila- Bilate- Cu Fără Flux Flux

terale Rale (cu valoare valoare material informa-
Tipul (fără tre- trece-rea adăugată adăugată ţional
operaţiei cerea pro- pro-
logistice prietăţii) prietăţii)

Figura 9.2. Clasificarea operaţiilor logistice

Sursa [29, p.81]

9.2. Misiunea logistică şi mediul logistic al întreprinderii

Misiunea întreprinderii reprezintă filosofia întreprinderii pe piaţa bunurilor şi serviciilor. În
formularea misiunii întreprinderii managerii de vârf trebuie să găsească răspunsul la două întrebări: ce
reprezintă întreprinderea în prezent şi care sunt direcţiile de dezvoltare a întreprinderii?

77
 Misiunea întreprinderii este acel fundament sau acea temelie care determină scopurile strategice şi
tactice ale întreprinderii, precum şi deciziile luate în baza acestor scopuri [45, p.81-82].
Firmele se apreciază nu numai din punct de vedere al calităţii produselor şi serviciilor, dar şi a
capacităţii de livrare a produselor finite la timp, în partide mici la locul nemijlocit de consum.
Logistica permite realizarea scopurilor întreprinderii pe baza mixului logistic "FR", prin prezenţa
produsului solicitat în cantitatea necesară, de calitatea cerută, la locul potrivit şi timpul stabilit, pentru
consumatorul concret cu costuri minimale.
Pentru a înţelege misiunea logisticii în cadrul întreprinderii e necesar de examinat mediul logistic,
care se împarte în: a) mediul extern (macromediu); b) mediul intern (micromediul întreprinderii).
Factorii macromediului (sau mediului extern) sunt: politici, economici, tehnici, tehnologici,
legislativi, sociali, ecologici.
Factorii micromediului sunt: producţia, marketingul, finanţele, resursele de muncă, managementul
superior etc.
Noţiunea de "management" în teorie se tratează în două sensuri: a) managementul ca totalitatea
mijloacelor şi formelor dirijării cu producţia şi desfacerii pentru realizarea scopurilor şi sarcinilor
întreprinderii; b) managementul ca instrument de dirijare a relaţiilor personalului întreprinderii cu
partenerii externi şi consumatorii. În primul caz managementul logistic reprezintă integrarea funcţiilor de
dirijare: organizarea, planificarea, reglementarea, coordonarea, controlul, evidenţa şi analiza. În al doilea
caz managementul logistic reprezintă personalul de conducere care include managerii de vârf, medii şi
interiori.
Un management logistic eficient poate să reducă cheltuielile generale, oferind întreprinderii avantaje
pe un anumit segment al pieţei. Totodată, managementul logistic este orientat spre reducerea preţurilor,
asigurarea calităţii produselor şi serviciilor, poziţionarea (amplasarea) întreprinderii ca agent economic
principal pe piaţă.

9.3. Repartizarea funcţiilor de bază între participanţii lanţului logistic

În procesul de dirijare a fluxurilor materiale în economie se soluţionează un şir de probleme:
prognozarea cererii şi producţiei şi, prin urmare, a volumului transportărilor; determinarea volumului
optim şi a direcţiilor fluxurilor materiale; organizarea depozitării, ambalării, transportării etc. Să
examinăm agenţii care soluţionează aceste probleme.
Fluxurile materiale se formează în urma activităţii diferitor întreprinderi şi organizaţii, care produc şi
consumă anumite produse şi acordă sau beneficiază de anumite servicii. Rolul principal în dirijarea
fluxurilor materiale îl joacă următoarele întreprinderi şi organizaţii:
Întreprinderile de transport comun, firmele de expediţii;
Întreprinderile comerţului angro, care realizează totalitatea operaţiilor logistice asupra produselor;
Organizaţiile intermediare de comerţ care nu prelucrează marfa, dar acordă servicii de organizare
a comerţului angro;
Întreprinderile producătoare, la depozitele de materie primă şi produse finite, unde se execută
diferite operaţii logistice.
Fiecare din participanţi enumeraţi ai procesului logistic se specializează în realizarea unei grupe de
funcţii logistice. Funcţia logistica reprezintă o grupare a operaţiilor logistice, orientate spre realizarea
scopurilor sistemului logistic [27].
În tabelul 9.1 sunt enumerate funcţiile principale ale logisticii şi repartizarea lor între diferiţi participanţi
la procesul logistic. Fiecare din aceste funcţii reprezintă prin sine un ansamblu de acţiuni omogene (din
punct de vedere al scopului).

78
 Tabelul 9.1
Funcţiile de bază ale logisticii şi repartizarea lor
între diferiţi participanţi la procesul logistic
Participanţii la procesul logistic

primă şi depozite de
Depozite de materie
Transport comun

comerţului angro
Întreprinderi ale

produse finite
intermediare
Organizaţii
comerciale
Funcţiile logisticii

1 2 3 4 5
Stabilirea relaţiilor economice pentru livrarea mărfurilor sau prestarea
X X X
serviciilor, dezvoltarea şi raţionalizarea lor
Determinarea volumelor şi direcţiei fluxurilor materiale X X
Estimarea necesităţilor de transportare X X X
Determinarea succesiunii trecerii mărfurilor prin punctele de
depozitare, determinarea coeficientului optimal al structurii de depozite la X
organizarea circulaţiei mărfurilor
Dezvoltarea, amplasarea şi organizarea depozitelor X X
Dirijarea stocurilor în sfera circulaţiei X X
Realizarea transportării a tuturor operaţiilor indispensabile pe parcursul
X
deplasării spre punctele de destinaţie
Executarea operaţiilor ce preced sau încheie transportarea X X
Dirijarea operaţiilor în interiorul depozitului (2) X X
Sursa [29 p.60]
(1) Se subînţelege ambalarea, marcarea, pregătirea pentru încărcare şi operaţiile de încărcare-
descărcare etc.
(2) Operaţiile din interiorul depozitelor includ livrarea şi recepţionarea cantitativă şi calitativă a
încărcăturilor, stocarea, sortarea şi pregătirea sortimentului necesar cumpărătorului,
organizarea livrării în loturi mici etc.
De exemplu, scopul final al tuturor măsurilor de formare a relaţiilor economice constă în stabilirea
legăturilor partineriatului de afaceri dintre diferiţi participanţi la procesul logistic, adică formarea
legăturilor dintre elementele sistemelor macrologistice.
Se pot evidenţia două particularităţi caracteristice ale funcţiilor din complexul logisticii:
• Toate funcţiile enumerate în tab.9.1 sunt legate reciproc şi orientate spre dirijarea fluxurilor
materiale, adică întregul complex al funcţiilor logisticii este subordonat unui scop unic;
• Funcţiile enumerate sunt specifice pentru subiecţii care participă în procesul logistic.
Deosebirea principală a funcţiilor logisticii comparativ cu funcţiile tradiţionale constă în existenţa
unei legături sistemice între activităţile economice enumerate.

9.4. Realizarea funcţiei de dirijare a fluxului material în structura organizatorică a logisticii la

întreprindere
Lipsa structurii logisticii la întreprinderii este rezultatul sistemelor de dirijare formate istoric.
Neajunsul principal al structurii tradiţionale constă în faptul că toate operaţiile logistice sunt
conectate între ele după metoda clasică, dar nu printr-o abordare sistemică.
În practică aceasta înseamnă că funcţia logistică este divizată între diferite servicii. De exemplu, o
subdiviziune a întreprinderii se ocupă cu achiziţionarea materialelor, o alta – cu dirijarea stocurilor, a treia
– cu desfacerea producţiei finite. Scopurile acestor subdiviziuni deseori pot să nu coincidă cu scopurile
raţionalizării fluxului material general în cadrul întreprinderii.
Abordarea logistică presupune dirijarea tuturor operaţiilor în complex, dintr-un centru unic. Pentru
aceasta la întreprindere se creează un serviciu logistic cu funcţia dirijării stocului material, de la stabilirea
relaţiilor contractuale cu furnizorul şi până la livrarea producţiei finite consumatorului.
Un exemplu de structură a serviciului de dirijare a fluxului material la întreprindere este prezentat în
figura 9.3.

79
 DIRECTOR

Managerul în domeniul logistic

Planificarea şi Dirijarea Dirijarea

controlul operaţiilor stocurilor

- Planificarea - Dirijarea - Prognozarea

operativă a operaţiilor în cererii;
producţiei; depozite; - Dirijarea şi
- Planificarea - Dirijarea controlul
operaţiilor de operaţiilor de stocurilor de
transportare; transport; materie primă,
- Planificarea - Dirijarea semifabricate
reţelei de operaţiilor în şi produse
depozite; procesul finite;
- Controlul deservirii - Alegerea
bugetului; proceselor de ambalajului.
- Sistemele producţie.
informaţionale.

Figura 9.3. Structura serviciului de dirijare cu fluxul material la întreprindere

Sursa [29, p.63]
Întrebări de control:

1. Explicaţi noţiunea de "funcţie logistică".

2. Enumeraţi funcţiile principale ale logisticii şi deosebirile lor de operaţiunile logistice.
3. Cum are loc repartizarea funcţiilor de bază a logisticii între diferiţi participanţi?
4. Cum interacţionează funcţiile ce caracterizează misiunea logistică şi mediul logistic al
întreprinderii?
5. Enumeraţi aspectele care pot fi luate în consideraţie în procesul interacţiunii intermediarilor
logistici.
6. Care sunt funcţiile logistice principale la întreprinderile comerţului angro?
7. Enumeraţi funcţiile logistice ale întreprinderilor de transport şi expediere a fluxurilor materiale.

80
 Tema 10. CONEXIUNILE LOGISTICII CU MARKETINGUL

10.1. Necesitatea cooperării funcţiilor marketingului şi logisticii

În perioada anilor 1960-1970 specialiştii în marketing îşi concentrau eforturile asupra promovării şi
dezvoltării sferei de producţie, neglijând alte domenii de activitate cum sunt depozitarea, transportarea şi
stocarea mărfurilor. Însă profitul acumulat de la vânzarea mărfurilor era absorbit de costurile mari pentru
distribuţie. Aceasta a condus la creşterea interesului faţă de domeniul logistic. În cadrul întreprinderii au
apărut servicii logistice care dirijau distribuţia produselor, deoarece specialiştii în marketing considerau că
depozitarea şi stocarea mărfurilor nu erau sarcini ale marketingului. De-a lungul timpului, logistica şi-a
asumat responsabilitatea principală pentru depozitare, inventar şi transport în cadrul multor întreprinderi
(companii) ocupate cu promovarea şi vânzarea mărfurilor [13, p.339-340]. În multe cazuri au apărut
conflicte între structurile organizatorice, care îşi orientau activitatea spre atingerea scopurilor de realizare a
fiecărei funcţii în parte deseori în contradicţie cu funcţiile generale ale firmei. Devierile care au apărut în
administrarea diferitelor domenii ce ţin de producţia şi distribuţia mărfurilor au condus la apariţia multor
situaţii negative pe piaţă: sporirea cheltuielilor pentru transportarea, depozitarea şi stocarea mărfurilor,
instabilitatea financiară a agenţilor economici, neeficienţa în reglementarea pieţei etc. În condiţiile
Republicii Moldova economia mixtă presupune dirijarea prin două blocuri:
1. Blocul centralizat cu reglementarea procesului din partea statului;
2. Blocul decentralizat presupune autoreglementarea pieţei cu ajutorul diferitelor metode.
Pentru a stabili un raport optimal dintre aceste blocuri şi a asigura o interacţiune organică între ele, e
necesar de a implementa abordarea logistică în dirijarea cu fluxurile materiale. Conform opiniilor
economiştilor logistica joacă rolul de sistem nervos central, care poate determina concepţiile strategice de
dezvoltare a întregului sistem de distribuţie a mărfurilor. Economia mixtă formată din două blocuri la
nivel macro, poate să utilizeze logistica, în primul rând, ca ştiinţă pentru întocmirea sistemelor logistice
de dirijare, care ar corespunde intereselor societăţii. În aceste condiţii punerea şi realizarea sarcinilor
globale şi strategice de dirijare cu ajutorul logisticii este o problemă prioritară a acesteia, iar marketingul
în mod analog cu alte instrumente ale pieţei (relaţiile marfă-bani, formele de proprietate, infrastructura
pieţei, pârghiile economice directe şi indirecte, "regulile de joc" ale antreprenorilor etc.) porneşte în
calitate de derivată de la sarcina globală a sistemului logistic în domeniul distribuţiei bunurilor de
consum. Mecanismul pieţei funcţionează nu ca un scop propriu, ci ca un mijloc de asigurare a tuturor
intereselor partenerilor orientaţi spre realizarea sarcinilor logistice la nivelul macro pentru a servi sfera
productivă şi cea neproductivă.
Treptat, unele firme şi companii au început să acorde atenţie problemelor distribuţiei şi au înţeles că
doar cooperarea între funcţiunile marketingului cu funcţiunile logisticii, ci nu conflictele interne ale
subdiviziunilor, reprezintă soluţia principală a satisfacerii cerinţelor consumatorilor. Specialiştii recunosc
că interdependenţa dintre marketing şi logistică trebuie dirijată corect şi eficient, pentru a asigura succesul
firmei în condiţiile economiei de piaţă. De menţionat faptul că există un conflict dintre subdiviziuni în
repartizarea şi realizarea funcţiilor reale. Totuşi, trebuie recunoscut faptul că funcţiunile de marketing şi
logistică reprezintă resurse strategice, care vor fi folosite mai bine ca parte a unui plan integru. Logistica
are scopul de a asigura satisfacerea cererii create de marketing (vezi figura 10.1).

81
 Sfere de activitate:

- desfacerea produsului;
Formarea cererii - publicitate;
de către MK - promovarea vânzărilor

Măsuri Elemente de logistică:

de
marketing
Satisfacerea - depozitarea;
cererii
consumatorilor de - stocarea;
către logistică - transportarea;
- comunicarea etc.

Figura 10.1. Repartizarea măsurilor de marketing

în cadrul întreprinderii

Specialiştii de marketing şi de logistică trebuie să adopte o perspectivă mai largă asupra propriei
întreprinderi şi să gândească strategic. Deseori specialiştii în marketing critică specialiştii de logistică,
care au scopul să reducă costul mărfii cu orice preţ, fără să ţină cont de necesităţile clienţilor. Pe de altă
parte, specialiştii de logistică critică pe cei de marketing care urmăresc creşterea vânzărilor cu orice preţ.
Această incapacitate de a înţelege poziţia celuilalt este un factor negativ în activitatea întreprinderii care
duce la apariţia conflictelor dintre marketing şi logistică. Conflictele apar când responsabilitatea pentru o
anumită funcţiune nu este stabilită sau definită clar. Aceste "interfeţe" generatoare de conflicte după cum
se menţionează în literatura [16, p.34] au nevoie de o administrare.
În această situaţie conducerea întreprinderii trebuie să fie un susţinător activ al cooperării funcţiilor
de marketing şi logistică. Conducerea de vârf trebuie să stabilească directive clare pentru cooperarea
funcţiilor şi realizarea lor.
În condiţiile actuale, avansarea întreprinderii prin aplicarea numai a funcţiunilor marketingului e
imposibilă. Cererea trebuie să fie satisfăcută la timpul oportun printr-o livrare rapidă şi precisă
(tehnologia răspunsului rapid). Răspunsul rapid la cererea apărută este posibil numai prin integrarea
marketingului cu funcţiunile logisticii.
Din punct de vedere istoric, logistica, apărută pe arena economică mai târziu, completează şi dezvoltă
marketingul, unind consumatorul, transportatorul şi furnizorul într-un sistem mobil, tehnologic şi
economic.
Marketingul urmăreşte şi determină cererea apărută, adică dă răspuns la întrebările: ce marfă e
necesară, unde, când, în ce cantitate şi de care calitate? Logistica asigură circulaţia fizică a mărfii spre
consumator. Integrarea logisticii asigură livrarea mărfii cerute în locul stabilit, la timpul oportun şi cu
cheltuieli minimale.
Marketingul pune sarcina abordării sistemice în procesul circulaţiei mărfurilor. Fiecare etapă a
acestui proces trebuie să fie planificată ca parte integrantă a sistemului general bine echilibrat şi logic.
Însă metodele integrării tehnico-tehnologice a tuturor participanţilor în procesul circulaţiei mărfurilor sunt
obiectul de studiu nu al marketingului, ci al logisticii.
Marketingul e orientat spre studierea pieţei, reclamei, influenţei asupra cumpărătorului etc. Logistica,
însă, e orientată, în primul rând, spre crearea sistemelor tehnico-tehnologice de circulaţie a materialelor şi,
de asemenea, a sistemelor de control asupra acestora. Cele mai esenţiale deosebiri dintre marketing şi
logistică sunt reprezentate pe tabelul 10.1.

82
 Tabelul 10.1
Caracteristica comparativă a cercetării obiectivului şi obiectului în domeniul marketingului şi în
domeniul logisticii

MARKETING LOGISTICĂ
Obiect de studiu Pieţele şi conjunctura mărfurilor şi serviciilor concrete Fluxurile materiale, care circulă pe aceste pieţe
Optimizarea activităţii domeniul desfacerii mărfurilor Optimizarea procesului de dirijare a fluxurilor
Sarcina cercetării
şi serviciilor materiale şi de servicii
Modele matematice, intuitive etc. vizând cercetarea Abordarea sistemică în optimizarea proceselor de
Metode de
conjuncturii pieţei, cererii mărfurilor şi serviciilor transportare, depozitare şi dirijarea cu stocurile de
cercetare
concrete fluxuri materiale
Recomandări privind elaborarea strategiei şi Elaborarea proiectelor sistemelor, care corespund
întreprinderii în domeniul producţiei şi desfacerii: ce scopurilor logisticii: marfă solicitată în cantitatea
Rezultate finale
trebuie de produs, în ce volum şi sortiment, pentru ce necesară de calitate înaltă, în locul stabilit, la timpul
pieţe şi în ce termeni? Care pot fi avantajele? oportun şi cu cheltuieli minime.

Sursa: [29, p.41]

Esenţa comportamentului logistic în dirijarea fluxurilor materiale constă în integrarea unor

participanţi în lanţul logistic într-un sistem unic, capabil să livreze rapid şi economic marfa necesară la
locul stabilit. Problema care apare aici este necesitatea de a uni diferiţi agenţi economici, adică subiecţi cu
interese economice diferite.
În calitate de exemplu a comportamentului logistic în dirijarea fluxurilor materiale în sfera
circulaţiei vom analiza livrarea zahărului tos de fabrica producătoare în magazinele reţelei comerciale
cu amănuntul.
Prezentăm trei categorii de participanţi la circulaţia zahărului tos: fabrica producătoare, baza angro şi
reţeaua de magazine cu produse alimentare.
Baza angro, care Reţeaua
Fabrica
comercializează magazinelor de
producătoare a
prepară mărfuri produse
zahărului tos
de băcănie alimentare

Figura 10.2. Circulaţia zahărului de la fabrica producătoare la magazine [29, p.43]

Optimizarea logistică a fluxului material permite reducerea costurilor totale pentru circulaţia
zahărului tos, iar rezultatul se obţine prin realizarea diferitelor măsuri. Să analizăm ce e necesar de
întreprins pentru reducerea costurilor logistice în baza optimizării procesului de ambalare a zahărului tos.
Tradiţional zahărul tos este ambalat în saci cu greutatea de 50 kg. Fluxul material neoptimizat logistic
va reprezenta prin sine circulaţia zahărului tos în saci pe parcursul întregului lanţ până la magazine.
Optimizarea logistică a procesului de livrare a zahărului tos până la reţeaua comerţului cu amănuntul
presupune stabilirea relaţiilor strânse de parteneriat între participanţi la procesul logistic, prin orientarea
spre rezultatul comun.
Să ne imaginăm că toţi cei trei participanţi se află în subordonarea unui proprietar, şi să ne punem
întrebarea, unde ar fi organizat acest proprietar reambalarea zahărului tos în pachete?
Reambalarea zahărului, în exemplul nostru, poate fi realizată în patru locuri:
– la tejgheaua magazinului la locul de muncă al vânzătorului în timpul deservirii cumpărătorului;
– în magazin în încăperea pentru pregătirea produsului pus în vânzare, la locul de muncă al
muncitorului de la serviciul de preambalare, care e ocupat special cu reambalarea zahărului;
– în secţia de preambalare a bazei angro;
– la fabrica producătoare.
Menţionăm, fără să ne oprim la dovadă, că cea mai productivă şi cea mai costisitoare va fi
organizarea operaţiilor de reambalare a zahărului în magazin, în special la locul de muncă al vânzătorului.
Un efect considerabil poate fi obţinut, organizând reambalarea zahărului la baza angro,
aprovizionând magazinele cu zahăr preambalat. Însă şi aici, cu excepţia unui număr limitat de depozite,
nu poate fi utilizată în mod efectiv tehnica de preambalare. Efectul economic maximal poate fi obţinut,
numai stabilind utilaj de preambalare cu o productivitate înaltă la fabrica producătoare.
83
 Însă, participanţii sus-numiţi, de regulă, se află în slujba diferitor proprietari. Dacă comerţul cu
amănuntul câştigă de la comerţul cu zahăr împachetat, atunci pentru fabrica producătoare organizarea
împachetării prezintă cheltuieli inutile. De aceea, ca zahărul tos să nu tracă prin întregul lanţ în saci, ci să
fie împachetat în etapele mai premature a circulaţiei mărfurilor, e necesar de reglat (de pus la punct)
mecanismul relaţiilor economice dintre participanţi.
Ca rezultat al livrării zahărului tos neambalat în magazine, totalitatea participanţilor la procesul
circulaţiei mărfurilor pierde o parte din profitul posibil. Aceasta nu va avea loc, dacă participanţii la
circulaţia mărfurilor vor putea să se asocieze şi să soluţioneze în comun următoarele probleme [22]:
1. Să determine volumul profitului suplimentar, obţinut în urma organizării procesului de
împachetare la fabrica-producătoare şi, de asemenea, să se ajungă la un acord privind ordinea repartizării
echitabile a profitului între participanţi, adică soluţionarea problemei economice.
2. Să selecteze mijloacele tehnice, pentru asigurarea procesului vizând transportarea zahărului
împachetat până la sălile comerciale a magazinelor. Aici se include: tara, care va fi completată cu unităţi
de produs ambalat la fabrică, iar mai apoi livrate magazinelor prin depozitele bazei angro; tipurile
speciale ale mijloacelor de transport pentru transportarea efectivă a tarei selectate; resursele pentru
executarea lucrărilor de încărcare – descărcare etc. Acesta este complexul sarcinilor tehnice.
3. Să stabilească un proces tehnologic unic, de prelucrare a fluxului material, începând cu secţia de
ambalare a fabricii şi terminând cu sala comercială a magazinului. Acesta este complexul sarcinilor
tehnologice.
4. Să rezolve prin metode matematice diferite probleme de optimizare, inclusiv, optimizarea
stocurilor la toate sectoarele de circulaţie a zahărului tos; determinarea proporţiilor optimale a loturilor
livrate etc. În ansamblu, acesta e un complex de probleme matematice, în rezultatul rezolvării cărora
poate fi creat un sistem integrat de dirijare cu fluxurile materiale.
Conceptul logistic presupune rezolvarea problemelor în domeniul tehnicii, tehnologiei, economiei şi
matematicii. În legătură cu aceasta logistica poate fi reprezentată prin unitatea următoarelor elemente
(figura 10.3.).

ECONOMIA MATEMATICA

LOGISTICA

TEHNICA TEHNOLOGIA

Figura 10.3. Elementele logisticii

Sursa: [29, p. 45]

Rezultatul funcţionării sistemei constă în existenţa produsului necesar, în cantitate necesară, de
calitate necesară, la timpul oportun, la locul stabilit, cu cheltuieli minimale.
Putem trage concluzia că interacţiunea logisticii cu marketingul permite soluţionarea următoarelor
probleme [22]:
1. Analiza mediului extern al marketingului şi cercetările pieţei.
2. Analiza comportamentului consumatorilor.
3. Proiectarea produsului şi specializarea în sfera producţiei.
4. Planificarea şi optimizarea nivelului serviciilor.
Dacă primele două probleme pot fi soluţionate de serviciul marketing fără participarea serviciului
logistici, atunci problema a treia şi a patra trebuie să fie soluţionate în comun prin realizarea funcţiunilor
marketingului şi logisticii. Să admitem că serviciul marketing a argumentat necesitatea lansării unui nou
tip de produse. Atunci problema logisticii va realiza funcţiunile de asigurare a producţiei cu materie
primă, dirijarea stocurilor, transportarea ş.a.
Pentru planificarea serviciilor (problema a 4-a) marketingul determină cerinţe severe în cadrul
serviciului logistic faţă de prestarea serviciilor, care sunt realizate de sistemul logistic.
În general, serviciile logisticii şi marketingul la întreprindere interacţionează profund:
Să demonstrăm conexiunea reciprocă după exemplul producţiei băuturilor, ambalate în cutii tetrapack.
Proiectarea ambalajului este o funcţie o marketingului. Parametrii durabilităţii pachetelor ţin de funcţia

84
 logistică. Volumul pachetului se referă atât la funcţia marketingului, cât şi a logisticii. Parametrii geometrici ai
pachetului aparţin logisticii. Notarea codului liniar este o sarcină a logisticii. Însă ţinând cont că prezenţa
codului liniar pe ambalaj influenţează asupra cumpărăturii, modul de notare a codului poate fi recomandat de
marketing.
10.2. Particularităţile interferenţei mixului de marketing şi mixului logistic
Există o interferenţă între marketing şi logistică în sistemul distribuţiei mărfurilor. Logistica joacă
rolul principal în organizarea desfacerilor, deoarece "marketingul formează cererea, iar logistica o
realizează" [39, p.18]. Pentru a analiza interacţiunea logisticii cu marketingul vom folosi noţiunile
marketingul – mix (4 "P") şi logistica – mix (7 "R") – figura 10.4.
Mixul de marketing (4 "P") Mixul logistic (7 "N")

Calitatea Calitatea
(Right (Right
quantity) conditions)

Produs Preţ Produsul

(Right
product)

Plasament Promovare Cheltuielile Timpul

(distribuţia) (Right costs) (Right time)

Consuma-
torul (Right
customer)

Satisfacerea cerinţelor populaţiei

Figura 10.4. Interacţiunea mixului de marketing

cu mixul logistic

Sursa: [45, p. 90]

Din figura 10.4 se observă o interacţiune directă dintre caracteristicile "produs", "preţ" (cheltuieli) şi
"loc" (distribuţie). De exemplu, luarea deciziei în domeniul preţurilor necesită o analiză profundă a
factorilor, ci influenţează asupra mărfurilor concurente, caracteristicilor demografice şi socio-economice
a consumatorilor pe fiecare segment al pieţei. Astfel, logistica ajută la realizarea sarcinii de marketing cu
privire la formarea preţurilor.
Mixul logistic este exprimat în limba engleză ca regulă a "7R" – right product, right quantity, right
conditions, right place, right time, right customer, right cost. În limba română e raţional de folosit regula
celor 7 – "N", ce caracterizează: "Produsul necesar în cantitatea necesară, de calitate necesară, la
timpul necesar cu cheltuieli necesare". Necesităţile-cheie ale logisticii sunt trei: calitatea, timpul şi
cheltuielile.
Interesele marketingului şi a logisticii se realizează în legătură cu sortimentul mărfurilor. Astfel,
sortimentul determinat de către strategia de marketing poate schimba structura lanţului logistic, tipurile de
transport şi metodele de transportare a mărfurilor. Aceasta va conduce la creşterea cheltuielilor logistice,
creşterea preţurilor şi la reducerea profitului aşteptat de la activitatea de marketing datorită schimbării
sortimentului.
Interacţiunea marketingului cu logistica poate fi observată în procesul dirijării cu stocurile de
mărfuri, în procesul tehnologic al sferei de producţie şi al sferei de comerţ. E important de a ţine cont de
ciclul de producţie sau de vânzare, care pot fi reduse în baza folosirii sistemelor optimale ale logisticii.
Specialiştii în domeniul logisticii se străduie să optimizeze cheltuielile legate cu producerea şi vânzarea
mărfurilor prin crearea stocurilor curente sau sezoniere.

85
 Cheltuielile pentru distribuţie, îndeosebi, pentru transport sunt atât de mari, încât deciziile logistice în
problemele transportării mărfurilor influenţează esenţial asupra posibilităţilor de realizare a politicii de
preţ în complexul marketingului. Selectarea raţională a tipului de transport, a expeditorului, optimizarea
traseului de mişcare a mărfurilor în procesul implementării logisticii dau posibilitate să reducem
cheltuielile logistice în sistemul distribuţiei mărfurilor. În mod analog se poate analiza influenţa altor
funcţii logistice (depozitarea, manipularea fizică, dirijarea cu stocurile etc.) asupra schimbării preţurilor la
mărfuri. Trebuie luată în consideraţie influenţa integrală a tuturor funcţiilor logistice asupra preţului
produselor finite în cazul înlocuirii unei funcţii logistice cu altă funcţie (de exemplu, funcţia depozitării
poate fi înlocuită cu funcţia de transport) sau reunirea mai multor operaţiuni logistice într-un traseu al
sistemului logistic.
Eforturile logisticii pot fi îndreptate spre sporirea volumului de desfacere a mărfurilor la un segment
de piaţă, dacă acolo nu s-a format preţul de marketing. O astfel de situaţie deseori se creează sub influenţa
oscilaţiei sezoniere a cererii populaţiei, care necesită luarea deciziilor suplimentare în domeniul logisticii.
Un alt domeniu de interferenţă a intereselor marketingului şi logisticii este caracteristica
sortimentului, în sortiment larg, determinat de strategia de marketing a firmei. Caracteristicile
sortimentului mărfurilor influenţează nemijlocit asupra structurii lanţului logistic şi canalelor de
distribuţie, asupra nivelului stocurilor şi tipurilor de transport. Apariţia noilor tipuri de marfă cu ambalaj
diferit poate să schimbe esenţial structura canalului logistic şi să schimbe modelul de transportare a
mărfurilor.
Schimbarea sortimentului şi caracteristicilor fizice a produselor influenţează esenţial asupra
operaţiunilor de manipulare fizică a mărfurilor. Aceasta cere o coordonare a tuturor mărimilor de ambalaj
şi a containerelor, poate crea necesitatea folosirii noului utilaj pentru sortarea şi completarea partidelor de
mărfuri pentru livrare. La rândul său, aceste schimbări condiţionează sporirea cheltuielilor logistice,
introducerea investiţiilor suplimentare în sistemul distribuţiei. Toate aceste schimbări vor condiţiona
creşterea preţurilor, care va minimiza profitul în rezultatul îmbunătăţirii structurii sortimentului de
mărfuri.
Pe de altă parte, dorinţa marketologilor întreprinderii de concepere a unui ambalaj original, ca un
instrument al marketingului, poate să condiţioneze creşterea excesivă a costurilor logistice. Deseori
ambalajul poate să fie un factor decisiv, care influenţează asupra volumului vânzărilor în reţeaua
comerţului cu amănuntul. De pe poziţiile marketingului, aspectul exterior al ambalajului şi informaţia
deplină despre marfă sunt importante, deoarece deosebesc mărfurile producătorului de mărfurile
asemănătoare ale concurenţilor. Din punct de vedere logistic, ambalajul este privit sub aspectul
dimensiunii şi protejării produsului de deteriorare în timpul transportării şi manipulării. De exemplu,
ambalajul comercial trebuie să fie reuşit pentru a fi plasat în mijlocul de transport şi să folosească pe
deplin capacitatea acestuia. De exemplu, ambalajul industrial trebuie să includă un număr întreg de
ambalaje comerciale, o paletă, un container ca mijloc de transport trebuie să conţină un număr întreg de
palete etc. Putem face concluzia că trebuie să existe o armonizare a tuturor unităţilor de ambalaj şi
capacităţii unităţilor de transport, pentru a nu admite creşterea cheltuielilor logistice.
Promovarea mărfurilor pe piaţă este o funcţie-cheie a marketingului, căreia i se acordă o atenţie
deosebită în firmă. Actualitatea promovării se confirmă de acele resurse băneşti care se cheltuie pentru
reclamă, demonstrarea produsului finit, organizarea distribuţiei şi vânzării mărfurilor. Producătorii se
confruntă cu problema: să creeze reţeaua de distribuţie proprie sau să-i atragă pe intermediarii logistici
din comerţul angro şi comerţul cu amănuntul. Dacă este creată reţeaua proprie de distribuţie a mărfurilor
sunt necesare investiţii mari, dar permite aceasta producătorului să controleze piaţa şi volumul vânzărilor.
În al doilea caz, când sunt implicaţi intermediarii (angrosiştii, brokerii etc.), costurile sunt reduse, dar se
pierde controlul asupra distribuţiei mărfurilor. Astfel, canalele de distribuţie sunt obiectul concurenţei
permanente dintre producători şi intermediari.

10.3. Domeniile majore de interacţiune dintre marketing şi logistică

Întreprinderile prospere folosesc avantajele unei bune colaborări dintre specialiştii de marketing şi
logistică pentru a negocia nu numai produsul şi preţul, dar şi pentru acordarea serviciilor logistice în
corespundere cu nevoile consumatorului individual.
Pentru a scădea nivelul conflictual într-o gestionare eficientă a întreprinderii e necesar de a proiecta
un sistem de informare. Dacă deciziile sunt adoptate acolo unde sunt disponibile suficiente informaţii,
86
atunci dezvoltarea şi controlul fluxului de informaţii devine nu doar un element al organizaţiei, dar şi o
modalitate de a gestiona mai eficient un set de activităţi şi de factori de decizie. Astfel, specialiştii în
marketing şi logistică deseori folosesc tehnologii de comunicaţie moderne, pentru a dirija împreună
activităţi care în trecut erau surse de conflict permanent.
Domeniile majore de interacţiune între marketing şi logistică sunt [16, p.344]:
a) proiectarea produsului – poate avea un efect major asupra depozitării şi transportului;
b) stabilirea preţului – este modalitatea prin care cererea la serviciile de logistică influenţează costul
produsului şi, prin urmare şi politicile de preţ;
c) prognozarea pieţei şi a vânzărilor – va permite ca prognozele de marketing să dicteze nivelul
resurselor logistice necesare pentru livrarea produselor la clienţi;
d) strategiile de servire a clientului prevăd situaţia, când specialistul de marketing optează pentru un
nivel înalt de servire, iar resursele logistice în formă de echipamente şi stocuri, vor trebui să fie
considerabile;
e) numărul şi suprafaţa depozitelor – poate fi stabilit numai dacă specialiştii de marketing şi
logistică vor elabora o strategie comună în domeniul depozitării;
f) strategia dirijării cu stocurile – prevede elaborarea unei strategii comune a specialiştilor de
marketing şi logistică pentru a lichida divergenţele legate cu întreţinerea stocurilor la mărfuri în
depozite;
g) strategia întocmirii comenzilor – presupune elaborarea în comun a comenzilor, deoarece are o
influenţă esenţială asupra costurilor operaţionale şi asupra imaginii clienţilor;
h) luarea deciziei de furnizare prin canalele de distribuţie – influenţează vădit asupra resurselor
logistice necesare, de aceea, specialistul de marketing trebuie să se consulte cu specialistul în
logistică în utilizarea eficientă a canalului de distribuţie.
Există multe alte domenii de interacţiune a marketingului cu logistica.
Pe măsura dezvoltării pieţelor naţionale şi internaţionale de bunuri şi servicii, a creşterii cantităţii de
bunuri şi diversificării serviciilor pentru consumatori, agenţii economici au apelat tot mai mult la
domeniul logisticii pentru a face faţă schimbărilor de pe diferite pieţe aflate în expansiune. Distribuţia
produselor între locurile de producţie şi cele de consum a devenit o componentă importantă în cadrul
activităţii economice a întreprinderilor din ţările industrializate.
Logistica contribuie considerabil la crearea produsului naţional brut. De exemplu, în SUA logistica
contribuie cu 11% la crearea PNB, în Japonia cu 9%, în Franţa cu 10,2%.
În majoritatea ţărilor industrializate investiţiile în domeniul logisticii se ridică la sume foarte mari,
ceea ce îi determină pe unii specialişti să afirme că prin consumurile mari de resurse materiale, umane şi
financiare, prin impactul lor asupra standardului de viaţă, logistica constituie o mare afacere.
Într-o formă mai explicită, domeniile de interacţiune dintre logistică şi marketing se pot reprezenta
astfel:

Satisfacerea cererii clienţilor

- Furnizori
- Intermediari
- Clienţi finali

Efort integrat în coordonarea

activităţii de marketing
- Preţ
- Produs
- Plasament (distribuţie)
- Promovare (comunicare)
Profitul întreprinderii
- maximizarea profitului pe
termen lung
- minimizarea costurilor totale

Figura 10.5. Domeniile majore de interacţiune

dintre marketing şi logistică

Din figura 10.5 rezultă ca satisfacerea cerinţelor clienţilor implică maximizarea utilităţii de timp şi
spaţiu în baza conceptului logistic care depinde de furnizori, de intermediari şi de clienţii finali. Rolul
87
logisticii este de a asigura deservirea clienţilor ţinând seama de oportunităţile de marketing care vizează
maximizarea vânzărilor pe diferite segmente de piaţă.
Efortul integrat înseamnă coordonarea activităţii de marketing într-un program coerent, mixul de
marketing, care să ducă la un cost total minim şi la maximizarea profitului, în condiţiile asigurării unui
anumit nivel calitativ către clienţi. Acest efort integrat este respins în strategia de marketing.
Profitul întreprinderii exprimă necesitatea realizării unui nivel acceptabil al profitului pe termen
lung. Maximizarea profitului se poate realiza prin reducerea costurilor totale în condiţiile asigurării unui
nivel al serviciilor către clienţi, ţinând cont de strategia de marketing şi de cerinţele clienţilor.
În ansamblu, se urmăreşte ca la un cost cât mai mic, să se asigure un profit cât mai ridicat din punct
de vedere al logisticii. Prin prisma conceptului de marketing, principalul obiectiv al distribuţiei fizice îl
constituie asigurarea serviciilor de natură logistică în conformitate cu cerinţele consumatorilor şi
utilizatorilor. Aceştia sunt interesaţi să intre în posesia produselor în momentul în care au nevoie de ele, în
cantităţile dorite de ei, în locul dorit şi la calitatea solicitată. De asemenea, consumatorii şi utilizatorii
doresc să beneficieze de un sistem mai facil şi mai eficient de plasare a comenzilor, să fie cât mai bine
informaţi asupra etapei de întocmire a comenzilor, să poată returna mai uşor bunurile uzate.
Peter Druker menţionează că îmbunătăţirea conexiunii activităţii de marketing şi de logistică
reprezintă în viitor o cale importantă în economia costurilor pentru sporirea performanţelor de realizare a
funcţiilor de distribuţie fizică. De menţionat, că distribuţia ocupă o pondere importantă în costurile totale
de marketing. Specialiştii americani remarcă că aproape 50 de cenţi dintr-un dolar este cheltuit pentru
activităţi ce apar după fabricarea bunurilor, activităţi legate de distribuţia fizică şi care au rolul de a atrage
clientul. Dacă unii nu sunt de acord cu cei 50 de cenţi estimaţi, costul datorat adăugării utilităţii de timp şi
de spaţiu este substanţial şi constituie peste 20% din preţul total.
În structura costurilor, pentru derularea unei afaceri, logistica deţine locul trei după costul de
fabricaţie (48-50%) şi costul de marketing (25-27% din preţul de vânzare). Astfel, controlul costurilor
logistice constituie o preocupare majoră a întreprinderii cu consecinţe importante asupra rezultatelor
financiare.

Întrebări de control:

1. Ce aspecte trebuie luate în consideraţie în studierea interacţiunii mixului de marketing şi mixului

de logistică?
2. În ce situaţii se utilizează mai eficient mixul de marketing cu privire la "atragerea" şi livrarea
mărfii în viziunea logisticii?
3. Ce trebuie să luăm în consideraţie în caracteristica obiectului şi subiectului cercetării în domeniul
marketingului şi în domeniul logisticii?
4. Care este interferenţa serviciului logistic cu planificarea producţiei şi comerţului la întreprindere?
5. Descrieţi conţinutul serviciului logistic şi relaţiile acestuia cu serviciul de finanţe.
6. Enumeraţi particularităţile interacţiunii logistice cu alte sfere ale businessului.
7. Care aspecte trebuie luate în consideraţie la repartizarea funcţiilor logistice între diverse
subdiviziuni ale întreprinderii?
8. Care situaţii pe piaţă impun agenţii economici să studieze legătura logisticii cu mediul extern?
9. Care sunt particularităţile interacţiunii logisticii cu mediul intern şi ce loc ocupă logistica în
structura generală de dirijare a întreprinderii?

88
 Tema 11. OBIECTELE ACTIVITĂŢII LOGISTICE

11.1. Fluxurile materiale ca categorie a logisticii

Noţiunea de flux material este o noţiune-cheie în logistică. Fluxurile materiale se formează în
rezultatul transportării, depozitării şi executării altor operaţii cu materia primă, semifabricatele şi
produsele finite, începând de la sursa primară a materiei prime până la consumatorul final.
În procesul circulaţiei încărcăturii se realizează operaţii variate: descărcarea, aranjarea pe suporturi cu
fund dublu, deplasarea, despachetarea, aranjarea la stocare etc. Acestea sunt operaţiile logistice. Volumul
lucrărilor pe fiecare operaţie, calculat pentru un anumit interval de timp (o lună, un an) reprezintă fluxul
material al operaţiei corespunzătoare.
În depozitele întreprinderii comerciale angro, fluxurile materiale se calculează, de regulă, în anumite
sectoare. Pentru aceasta se sumează volumul lucrărilor la toate operaţiile logistice, realizate pe sectorul
dat.
Fluxuri materiale sunt numite încărcăturile, piesele, mărfurile şi materialele supuse diferitelor operaţii
logistice şi raportate la un anumit interval [29, p.74]. Mişcarea fluxului material de la producător până la
consumator este prezentată în figurile 11.1, 11.2, 11.3.
Conform acestor concepţii, unul din factorii principali ai conducerii este termenul livrării resurselor.
Acest factor se divizează în perioada de facto pentru executarea unei operaţii (perioada de transport) şi
perioada necesară pentru a începe operaţia dată.

Livrarea
Transportarea Sectorul de producţiei
producţiei depozitare consuma-
torului

Transportarea
producţiei la
depozitele
Resursele Procesul Produ- regionale
(materi- producerii sul finit
ale) (asambla-
rea) Depozitul Livrarea
regional producţiei
Subansamble consuma-
torului

Sectorul de Livrarea
Transportarea depozitare producţiei
producţiei consuma-
torului

Transportarea Depozitul Livrarea

producţiei la regional producţiei
depozitele consuma-
regionale torului

Figura 11.1. Promovarea fluxului materialelor de la întreprinderea producătorului prin sistemele

depozitelor către consumator
89
 Sursa: [42, p.20]

Asamblarea Depozitul
produsului producţiei Livrarea
A finite producţiei
A A

Depozitare Procesul Depozitul

a resurselor de articolelor de
materiale producţie completare

Asamblarea Depozitul
produsului producţiei
B finite
B

Figura 11.2. Trecerea fluxului materialelor

în interiorul întreprinderii
Sursa [42 p.20]

Comanda dată Comanda depozitului Comanda

producătorului regional consumatorului

Întreprinderea Depozitul Transportarea Depozitul Consumatorul

producţiei finite regional producţiei

Figura 11.3. Mişcarea fluxului material de la producător la consumator

Sursa [42 p.21]

Tabelul 11.1
Termenul livrării cargoului (încărcăturii) cu diferite tipuri de transport

Tipul transportului
Formula de calcul a termenului de livrare
1. FEROVIAR Tf = ti.f. + 1/Vfi +tfsup
2. MARITIM 1
Tm = 1/Vv.com ; Vv.com =
v1zi + 2a M Dr + t sup
m

3. FLUVIAL Tfl = t0 + 1/ Vfli +tflsup

4. AUTORUTIER TA = Ti.f. + 1/Vv.exp.

Sursa [42 p.21]

Unde:
ti.f. – termenul de execuţie al operaţiei, zile, ore;
1 – distanţa (km, mile);
90
 Vfi , Vfli – norma zilnică a distanţei parcurse;
tfsup, tmsup, tflsup – durata operaţiilor suplimentare cu transportul feroviar, maritim şi fluvial;
Vv.expl – viteza exploatării transportului (km, milă);
Vcom – viteza comercială milă/zi;
a – coeficientul utilării tonajului;
Dr – tonajul navei T;
T0 – perioada stocării, constituirii şi expedierii cargourilor, T/zi;
M – media ponderată a normei zilnice a operaţiilor de manipulare în porturile de expediere şi destinaţie, zile.
Utilizarea diverselor mijloace de comunicaţie, tehnici de prelucrare a comenzilor, diverselor modele de
transport duce la variaţia considerabilă a indicelui duratei de executarea comenzilor.
Variaţia durată executării comenzii influenţează direct atât asupra necesităţii de resurse, cât şi asupra siguranţei
aprovizionării. Executarea comenzii pe o perioadă îndelungată duce la creşterea stocurilor producţiei la depozitele
regionale. Pe de altă parte, executarea comenzii într-o perioadă foarte scurtă poate duce la erori în comandă, în
rezultatul cărui fapt resursele vor fi obţinute nu în cantitatea dorită, nu de calitatea dorită, şi nu la timpul oportun.
Timpul pentru realizarea comenzii depinde de starea şi dezvoltarea canalelor de distribuţie, care prezintă
veriga de legătură dintre producătorii şi consumatorii producţiei şi execută următoarele funcţii: desfacerea,
promovarea, creditarea, deservirea după vânzare etc.
Majoritatea firmelor industriale controlează distribuţia doar parţial şi, prin urmare, posedă influenţă limitată
asupra sistemei de distribuţie fizică.
Modificarea structurii şi funcţiilor canalelor de distribuire depinde de reorganizarea tehnologiei logistice,
creşterea calităţii producţiei şi serviciilor, pe care le acordă firma în sistemul distribuţiei fizice (figura 11.4).
Perfecţionarea tehnologiei şi eficacităţii logisticii a adus la creşterea investiţiilor de capital în sfera distribuţiei
şi, de asemenea, la modificarea structurii şi localizării obiectelor logisticii.
La etapa actuală se accentează tendinţa integrării verticale în sfera dată, de aceea, devine tot mai greu să
definim hotarul dintre producătorii şi distribuitorii producţiei.
Evidenţierea tuturor operaţiilor pe parcursul deplasării încărcăturilor, subansamblelor, mărfurilor şi
materialelor prin verigile transportului, producţiei, depozitării permite:
• Sesizarea procesului general al deplasării produsului supus transformării spre consumatorul final;
• Proiectarea acestui proces în funcţie de cerinţele pieţei.
Volumul fluxului material reprezintă cantitatea de produse expediate într-o unitate de timp. De exemplu:
La realizarea anumitor operaţii logistice, fluxul material poate fi examinat la un moment dat. Atunci el se
transformă în stoc material. Adică, în timpul transportării încărcăturii cu transport feroviar încărcătura formează un
stoc material, aşa-numitul "stoc de tranzit".

91
 STOCURI DE MATERIE PRIMĂ,
MATERIALE, SUBANSAMBLE,
RECEPŢIONATE DE LA FURNIZORI

Secţii de colectare
Prelucrarea materiei prime
Stocurile obiectelor de muncă

STOCURI DE SEMIFABRICATE

Secţii de prelucrare
Producţia unităţii de asamblare
Stocurile obiectelor muncii pe fiecare
loc de muncă

STOCURILE SECŢIILOR DE ASAMBLARE

Secţii de asamblare
Ambalarea producţiei finite
Stocurile obiectelor muncii la locul de
muncă

Stocurile de produse finite în depozitele întreprinderii

Semne Fluxuri materiale;

convenţionale: Fluxuri informaţionale

Figura 11.4. Fluxurile materiale şi informaţionale la întreprindere

11.2. Tipurile fluxurilor materiale
Fluxurile materiale se disting conform următoarelor criterii [27]:
Raportul faţă de sistemul logisticii;
Structura materială a fluxului;
Cantitatea încărcăturii, care formează fluxul;
Greutatea specifică a fluxului încărcăturilor;
Gradul de compatibilitate a încărcăturilor;
Conţinutul încărcăturilor.
a) În raport cu sistemul logistic, fluxul material poate fi: extern, intern, de intrare şi de ieşire.
Fluxul material extern decurge în mediul extern al întreprinderii. La această categorie se referă nu orice
încărcătură, care circulă în afara întreprinderii, dar numai acele, la organizarea cărora participă întreprinderea.
Fluxul material intern se formează în rezultatul realizării operaţiilor logistice cu încărcătura în interiorul
sistemei logistice.
Fluxul material de intrare se include în sistemul logistic din mediul extern. El se determină ca suma valorilor
fluxurilor materiale la operaţiile de descărcare, T/an.
Fluxul material de ieşire părăseşte sistemul logistic şi este destinat mediului extern pentru întreprinderea
comercială angro. El poate fi determinat, adunând fluxurile materiale, care au loc la executarea operaţiilor de
încărcare a tuturor mijloacelor de transport.
b) După structura materială fluxurile se împart în fluxuri cu un singur sortiment şi fluxuri cu multiple
sortimente. O astfel de clasificare este necesară, întrucât structura sortimentului fluxului determină esenţial
operaţiile cu acesta. De exemplu, procesul logistic pe piaţa alimentară angro, care vinde carne, peşte, legume, fructe
92
şi mărfuri de băcănie, se va deosebi esenţial de procesul logistic la baza de păstrare a cartofului, care lucrează cu
un singur sortiment.
c) După principiul cantitativ fluxurile materiale se împart în fluxuri de masă, mari, medii şi mici.
Fluxul apare în procesul transportării încărcăturii cu un grup de mijloace de transport, de exemplu, garnitură
feroviară sau câteva zeci de vagoane, o coloană de automobile, sau o caravană de vase navale etc.
Fluxurile mari se referă la câteva vagoane, automobile.
Fluxurile mici sunt formate din încărcăturile, care nu permit utilizarea completă a capacităţii mijlocului de
transport şi care trebuie combinate cu alte încărcături în aceeaşi direcţie.
Fluxuri medii se situează între fluxurile mari şi mici. Acestea sunt fluxurile formate din încărcături, ce vin într-
un singur vagon sau automobil.
d) După greutatea specifică, a încărcăturilor fluxurile materiale se împart în fluxuri cu greutate mare şi fluxuri
cu greutate mică.
Fluxurile cu greutate mare asigură utilizarea completă a tonajului mijloacelor de transport. Pentru păstrare
sunt necesare spaţii de depozitare reduse. Fluxuri cu greutate mare se formează din încărcături cu greutatea unui
colet de peste 1 tonă (pentru transport naval) şi 0,5 tone (pentru transportul feroviar) – de exemplu, metalele.
Fluxurile cu greutate mică sunt reprezentate prin încărcături, care nu permit utilizarea completă a tonajului
transportului. O tonă de încărcătură a fluxului cu greutate uşoară ocupă un volum mai mare de 2 m.c., de exemplu,
articolele de tutungerie.
e) După gradul de compatibilitate fluxurile materiale, se împart în fluxuri compatibile şi incompatibilie. De
acest criteriu se ţine cont la transportarea, stocarea şi prelucrarea încărcăturilor cu mărfuri alimentare.
f) După consistenţa încărcăturilor fluxurile materiale se împart în fluxuri în vrac, cu bucata şi lichide.
Încărcăturile în vrac (de exemplu cerealele) sunt transportate fără ambalaj. Proprietatea lor principală constă
în friabilitate. Pot fi transportate cu mijloace speciale de transport: în vagoane de tip buncăr, în vagoane descoperite,
pe platforme, în containere, automobile.
Încărcăturile de a valma (în grămadă) (sare, cărbune, minereu, nisip etc.), ca regulă, sunt de provenienţă
minerală. Sunt transportate fără ambalaj, unele pot să se încleie prin îngheţare, prin presare, prin coagulare. Tot aşa,
ca şi grupa precedentă ele sunt friabile.
Încărcăturile în ambalaj individual posedă proprietăţi fizico-chimice, greutate specifică, volum diferit.
Acestea pot fi ambalate în containere, lăzi, saci etc.
Încărcăturile lichide sunt transportate în cisterne şi nave. Operaţiile logistice cu încărcăturile lichide, de
exemplu, transbordarea, păstrarea etc., se execută cu ajutorul mijloacelor tehnice speciale. Clasificarea fluxurilor
materiale e reprezentată schematic în figura 11.5.
CRITERIUL CLASIFICĂRII TIPURILE FLUXURILOR

Comportarea faţă de Externe, interne, de

sistemă logistică intrare, de ieşire.
F
L
U Structura naturală Cu un sortiment.
X Cu multe sortimente.
U
R
I Cantitatea De masă, mari, medii,
încărcăturii mici.

M
A Greutatea specifică De greutate mare, de
T a încărcăturii greutate mică.
E
R
I Gradul Compatibile,
A compatibilităţii incompatibile.
L
E
Conţinutul
încărcăturii În vrac, ambalate
Figura 11.5. Clasificarea fluxurilor materiale
Sursa: [29, p.78]
93
 11.3. Fluxurile financiare şi clasificarea acestora
Mecanismul financiar este mai puţin studiat în domeniul logisticii.
Utilizarea principiilor logistice de dirijare cu resursele financiare a contribuit la apariţia unei noi categorii –
fluxul financiar logistic, care se foloseşte pentru mişcarea eficientă a fluxurilor de marfă.
Fluxul financiar în logistică reprezintă mijloacele financiare, care circulă în sistemul logistic, precum şi între
sistemul logistic şi mediul extern, necesare pentru asigurarea mişcării eficiente a fluxului material [45, p. 44]. Din
această definiţie rezultă:
a) fluxul financiar în logistică nu este pur şi simplu transferarea resurselor financiare, dar este o mişcare
orientată spre un oarecare scop;
b) mişcarea resurselor financiare spre o oarecare direcţie este condiţionată de necesitatea asigurării transferului
fluxului material corespunzător;
c) mişcarea resurselor financiare se efectuează sau în sistemul logistic, sau între sistemul logistic şi mediul
extern.
Clasificarea fluxurilor financiare în logistică se efectuează după următoarele criterii:
1) în raport cu sistemul logistic putem evidenţia:
a) fluxul financiar extern – funcţionează în mediul extern şi la rândul său divizează în:
– flux financiar de intrare din mediul extern;
– flux financiar de ieşire care continuă existenţa în mediul extern.
b) flux financiar intern – funcţionează în interiorul sistemului logistic şi se schimbă odată cu schimbarea
operaţiunilor logistice asupra fluxului material.
2) după destinaţie fluxul financiar logistic se divizează în următoarele grupe:
a) flux financiar condiţionat de procesul achiziţionării mărfurilor;
b) flux financiar în procesul investiţional;
c) flux financiar ce ţine de cheltuielile materiale în procesul activităţii de producţie a întreprinderii;
d) flux financiar legat cu procesul de vânzare a mărfurilor.
3) după transferarea valorii adăugate asupra mărfuri, fluxurile financiare pot fi:
a) fluxuri financiare, care corespund mişcării fondurilor fixe ale întreprinderii;
b) fluxuri financiare condiţionate de mişcarea mijloacelor circulante ale întreprinderii.
4) după formă fluxurile financiare se împart în două grupe:
a) fluxuri financiare băneşti – caracterizează mişcarea mijloacelor financiare în numerar;
b) fluxuri financiare informaţionale – sunt condiţionate de mişcarea mijloacelor financiare prin virament.
5) după forma relaţiilor economice:
a) fluxuri financiare orizontale – reflectă mijloacele financiare dintre subiecţi egali în drepturi de activitate;
b) fluxuri financiare verticale – reflectă mijloacele resurselor financiare între organizaţiile-mamă şi filialele
acestora.
Scopul deservirii financiare a fluxurilor materiale în sistemul logistic este asigurarea deplasării acestora având
la dispoziţie resursele financiare necesare, în termenii stabiliţi, folosind cele mai eficiente surse de finanţare.
Schema deplasării fluxurilor materiale şi fluxurilor financiare este prezentată în figura 11.6.
Din figură rezultă că fluxul informaţional privind circulaţia ordinelor de plată şi altor documente are aceeaşi
direcţie ca şi fluxul material. Totodată fluxul financiar are direcţie opusă în raport cu fluxul material. Fiecare formă
concretă de plată prin virament prevede respectarea anumitor reguli privind mişcarea produselor, documentelor şi
resurselor.

94
 Întreprinderea Flux material Întreprinderea
vânzător cumpărător

Flux informaţional
(circuitul documentelor
Banca vânzătorului pentru plată) Banca
cumpărătorului
Flux financiar
(circuitul banilor)

Figura 11.6. Schema mişcării fluxurilor materiale, informaţionale şi financiare în procesul

efectuării plăţilor prin virament
Sursa: [45, p.47]

11.4. Fluxurile informaţionale şi locul lor în logistică

Realizarea concepţiilor logistice ar fi imposibilă fără utilizarea tehnologiilor informaţionale şi a sistemelor
de comunicaţii moderne.
Asigurarea informaţională a procesului logistic este atât de importantă, că mulţi specialişti evidenţiază
logistica informaţională ca un domeniu specific în dirijarea cu fluxurile informaţionale.
Fluxul informaţional este format din comunicări verbale sau documentare (de hârtie sau electronice),
generate de fluxul material în sistemul logistic şi destinat realizării funcţiilor manageriale.
Clasificarea fluxurilor informaţionale este reprezentată în figura 11.7.
Ansamblul fluxurilor informaţionale, care circulă între elementele sistemului logistic formează sistemul
informaţional logistic. Acest sistem reprezintă o structură, care cuprinde personalul, utilajul şi tehnologiile,
reunite cu ajutorul fluxului informaţional.

95
 Clasificarea fluxurilor informaţionale
după diferite particularităţi

După După
În raport cu În raport cu momentul
funcţiile sistemul purtătorii de
apariţiei şi
logistice logistic informaţie
periodicitatea
utilizării

- fluxuri - fluxuri interne; - fluxuri - fluxuri

elementare; - fluxuri externe; documentare; regulate;
- fluxuri - fluxuri - fluxuri pe - fluxuri
complexe; orizontale; bandă operative;
- fluxuri cheie; - fluxuri magnetică; - fluxuri
- fluxuri de verticale; - fluxuri periodice.
bază. - fluxuri de electronice.
intrare;
- fluxuri de
ieşire.

După destinaţia După nivelul După metoda de

informaţională importanţei transfer a datelor

- fluxuri - fluxuri - prin poştă;

manageriale; deschise; - prin fax, telefon;
- fluxuri - fluxuri - prin televiziune.
normative; închise;
- fluxuri - fluxuri
analitice; secrete;
- fluxuri - simple;
suplimentare. - comenzi.
Figura 11.7. Structura fluxurilor informaţionale

Sursa: [45, p.54]

Structura organizatorică a sistemului informaţional logistic poate fi prezentată în formă de schemă
(figura 11.8). Din figură se observă că structura sistemul informaţional logistic este compusă din patru
subsisteme:
a) gestiunea comenzilor;
b) dirijarea cercetărilor ştiinţifice şi a comunicării;
c) asigurarea deciziilor logistice;
d) generarea rapoartelor şi documentelor de ieşire.

96
 Sistemul informaţional logistic

Sub- Subsistemul
Mediul extern sistemul cercetărilor Funcţiile
logistic: gestiunii ştiinţifice şi managemen-
- businessul comunicării tului logistic:
corporativ; - planificarea;
- manage- - reglemen-
mentul tarea;
funcţional; - coordona-
- mediul Subsistemul Subsistemul
asigurării generării ra- rea;
extern; - controlul;
- funcţiile deciziilor poartelor şi
documente- - evidenţă şi
logistice logistice
analiză.
lor de ieşire

Figura 11.8. Structura organizatorică a sistemului informaţional logistic

Sursa: [45, p. 60]

Managementul logistic are o structura funcţională (sau piramida funcţională) care reflectă sistemul de
operaţiuni dintre verigile sistemului logistic şi determină relaţiile reciproce dintre subdiviziunile funcţionale
ale întreprinderii, intermediarii logistici şi consumatorii produselor întreprinderii (figura 11.9).
Sistemul informaţional logistic oferă unele avantaje concurenţiale prin îmbunătăţirea calităţilor
serviciilor şi reducerea costurilor logistice.
Planificarea Logistica Nivelul strategic
(administrativ sau
Analiza Asigurarea Prognozarea în sfera Finanţele Nivelul
tactic
marketingului producţiei (regional)

Dări de seamă Dirijarea cu Asigurarea Creditarea şi

Contro- despre nivelul depozitarea transportării evidenţa
lul deservirii contabilă

Sistemul Nivelul
Decontări automatizate cu
Întocmirea documentelor
Evidenţa şi inventarierea

opera- tehnic
Decontări cu personal

ţional Figura 11.9. Structura funcţională a sistemului

(nivelul informaţional logistic
Menţinerea utilajului
Procedura eliberării
Control serviciului
Primirea comenzii

centrelor
Sursa: [45, p.62]
de repar-
tizare)
Completarea
Achiziţiile

produsului
stocurilor
logistic

clienţi

Figura 11.9. Structura funcţională a sistemului informaţional logistic

Sursa: [45, p. 62]

11.5. Fluxurile serviciilor logistice şi estimarea calităţii acestora

Industria serviciilor creşte mereu. La dezvoltarea ei participă un număr mare de verigi ale sistemului logistic ca:
companiile de transport, comerţul angro, comerţul cu amănuntul, dealerii, distribuitorii, brokerii etc. Datorită faptului
că multe companii nu doar produc producţia finită, dar acordă şi servicii corespunzătoare, a apărut noţiunea de
"service response logistics" sau "logistica ecoului serviciului", care este definit ca procesul coordonării operaţiunilor
logistice necesare pentru minimizarea cheltuielilor şi satisfacerea necesităţilor consumatorilor în servicii [5].
Particularităţile serviciilor faţă de caracteristicile produselor sunt [45, p.68-69]:
a. Cumpărătorul deseori participă direct în procesul acordării serviciilor;
b. Serviciile se creează şi se consumă concomitent, ele nu pot fi depozitate sau transportate;
c. Achiziţionând servicii cumpărătorul nu devine proprietar;
d. Acordarea serviciilor este un proces (o activitate) şi de aceea nu se poate efectua testarea serviciilor până
când cumpărătorul n-a achitat plata pentru servicii;
97
 e. Calitatea şi atractivitatea serviciilor depind de capacitatea cumpărătorului de a aprecia acţiunile privind
acordarea serviciilor.
Aceste particularităţi joacă un rol important în procesul logistic. Calitatea serviciilor în sistemul logistic se
manifestă în momentul când furnizorul serviciilor se află faţă în faţă cu cumpărătorul.
Calitatea serviciilor în logistică este determinată de devierea parametrilor reali şi ai serviciului de cei aşteptaţi.
Parametrii principali pentru evaluarea calităţii serviciilor sunt menţionaţi în figura 11.10.

Comunicări
verbale Comunicări
Parametrii evaluării externe
calităţii serviciilor
Necesităţi
- intangibilitatea; individuale
Experienţa
- siguranţa; din trecut
- responsabilitatea;
- finalitatea; Parametrii
- accesibilitatea; aşteptaţi ai calităţii
Evaluarea
- amabilitatea; serviciilor
calităţii
- comunicabili-tatea, serviciilor
bunele relaţii cu Parametrii reali ai
cumpărătorul. calităţii serviciilor aşteptărilor cumpărătorului în procesul evaluării calităţii
Figura 11.10. Schema ierarhizării
serviciilor
Sursa: [45, p.71]

11.6. Previziunea fluxului material la întreprindere în sistemul logistic

Cerinţele faţă de pronostic trebuie să fie exprimate astfel, încât să fie minimizate erorile în aprecierile
corespunzătoare. Pentru a creşte importanţa previziunii în procesul de dirijare a sistemului logistic,
previziunile trebuie orientare spre alcătuirea planurilor calendaristice de lungă durată privind mişcarea
fluxurilor materiale.
Totodată, perioada previziunii trebuie să fie suficientă pentru elaborarea deciziei corespunzătoare
privind dirijarea sistemului logistic şi implementarea practică a acestei decizii.
Sarcina principală constă în previziunea volumului fluxului material la întreprinderile comerciale
angro şi a cantităţii mijloacelor de transport pentru deservirea sferei de producere şi, de asemenea,
previziunea dezvoltării fluxului material.
Previziunea stabileşte câmpul posibil, în limita căruia pot fi puse sarcini şi scopuri reale, adică
delimitate zonele de piaţă pentru deservirea consumatorilor şi mijloacelor de transport, din aceste ramuri
de producţie.
În legătură cu această, previziunea poate fi considerată o etapă neformală a planificării; ea nu
stabileşte sarcini concrete, însă conţine datele necesare pentru elaborarea strategiei.
Pentru efectuarea previziunilor strategice e necesară informaţia autentică vizând viitorul probabil al
dezvoltării transporturilor, la care se raportă aceste decizii. Această informaţie trebuie obţinută în
termenele date ale condiţiilor obiective.
În fiecare caz concret se va selecta varianta optimală a previziunii şi metodele ştiinţific fundamentate
pentru planificarea transportării producţiei cu destinaţie tehnică şi industrială de la întreprinderile
comerciale angro.
Pentru volumul livrărilor (Q) de la întreprinderea comercială angro, se poate propune următoarea
formulă:
QP = HrP × T, [42, p.55], unde:
QP – volumul traficurilor;
HrP – indicele specific al volumului livrărilor raportat la volumul circulaţiei mărfurilor în depozit T:
T – circulaţia mărfurilor în depozit în mln. lei.
Indicele specific al livrărilor, care revine la 1 mln. lei din circulaţia mărfurilor, (HrP) îl determinăm
după următoarea formulă:

98
 Hp × Yn × (1 − M n )
Hrp = , [42, p.56],
Y p × (1 − M p )
unde: HrP – indicele specific al volumului livrărilor raportat la volumul circulaţiei mărfurilor în
depozit T;
HP – indicele de calculare al volumului livrărilor raportat la volumul circulaţiei mărfurilor în depozit
T;
Yn, Yp, – nivelurile de plan şi efective ale mecanizării lucrărilor de încărcare-descărcare;
Mn, Mp, – greutatea specifică de plan şi efectivă a livrărilor descentralizate.
După efectuarea pronosticării determinăm volumul livrărilor şi numărul optim de automobile, care
trebuie să fie primit zilnic la întreprinderea comercială angro şi, de asemenea, legea distribuirii, conform
căreia are loc primirea lor.
Trebuie ţinut cont şi de faptul, că cantitatea automobilelor trebuie să fie optimă. Prezenţa unei
cantităţi considerabile de automobile va conduce la reducerea randamentului mijloacelor de transport şi
neexecutarea zilnică a livrării producţiei consumatorilor.
Cantitatea optimală a automobilelor, care trebuie să deservească întreprinderea pentru livrarea
producţiei, se poate determina folosind modelele economice, iar metodele teoriei probabilităţii ne vor
permite să evidenţiem repartizarea automobilelor primite.
După determinarea numărului optim de automobile, trecem la aplicarea legii distribuirii, conform
căreia are loc intrarea automobilelor la întreprinderile comerciale angro, pentru a fi încărcate (expediate).
Pentru acest fapt ne vom folosi de metodele teoriei probabilităţii şi vom considera, că cel mai mare număr
de automobile, care poate fi încărcate la întreprindere cu producţia livrată zilnic este egal cu capacităţile
sale de prelucrare P.
Valoarea lui P depinde de lungimea frontului de încărcare (expediere), de tipul şi potenţialul
mecanismelor, de volumul şi durata prelucrării sau păstrării încărcăturilor în depozite. Numărul maxim de
automobile, care pot fi primite la bază în perioada T, se determină după formula:
m× y
P= [42, p.65], unde:
T
T – perioada de referinţă;
y – numărul perioadelor de calcul a timpului în perioada T;
P – numărul de automobile, care pot fi primite la bază în perioada T.
Valoarea m indică capacitatea întreprinderii pentru încărcarea automobilelor în perioada T.
Probabilitatea utilizării acestei capacităţi pentru încărcarea automobilelor, este egală cu:
2i
Pi = , unde:
m
i – numărul mediu de automobile cu încărcătura de tipul dat, cu care sunt încărcate la întreprindere în
perioada T.
Probabilitatea, că un oarecare loc al bazei nu va fi folosit pentru încărcare (expediere) corespunzător
e egal cu:
qi = 1 – Pi,
iar probabilitatea, că în perioada T la bază nu va fi încărcat nici un automobil:
P0 = (1 – Pi)m,
Probabilitatea încărcării (expedierii) a unui automobil la bază va fi:
P1 = C1m (Pi)1 x (1 – P i)m-1, [42, p.67]
a două automobile va fi:
P2 = C2m (Pi)2 x (1 – P i)m-2,
iar pentru n automobile va fi:
Pn = Cnm (Pi)n x (1 – P i)m-n
Din formulele sus-numite e evident, că succesiunea încărcării automobilelor 0, 1, 2, ..., n la bază,
corespunde distribuirii binomiale.
La valori considerabile proporţia m a distribuirii binomiale, se poate înlocui cu distribuirea normală şi
determina probabilitatea încărcării automobilelor după următoarea formulă:

99
 x2 1
Pk e−
G 2π 2
n−i
la x ;
G
devierea standardă pentru distribuirea binomială este egală cu:
G = mPi qi .
Substituind valoarea probabilităţii, vom obţine:
λi
G = λi (1 −),
m
Probabilitatea că în perioada T la bază vor fi încărcate de la n1 până n2 automobile, va fi egală cu:
n2
1 x2
P(n1 < n < n2 ) =
G 2π n1
∫ 2 dx .
e −

x2
După cum se ştie integrala ∫e − 2
dx nu se exprimă prin funcţii elementare şi se calculează după
tabelul funcţiei speciale:
n
2
⋅ ∫ e − x dx ,
2
Fn (n) =
2π 0
numită funcţia Laplas sau integrala probabilităţilor. Cu ajutorul funcţiei Laplas, probabilitatea
încărcării automobilelor în intervalul de la n1 până la n2 poate fi exprimată în felul următor:
1 n −λ n −λ
P(n1 < n < n2 ) =  F 2 −F 1 , [43, p.68] .
2 G G 
Pentru determinarea reală a oscilaţiilor distribuirii în lucrările de încărcare, fiecare bază se divizează
în grupe, cu intervale egale de 2-5 automobile. Frecvenţa încărcării se determină după formula:
G
h = , unde:
4
G – numărul perioadelor în grupa dată (zile).
4 – numărul (general) al perioadelor pentru baza corespunzătoare. Numărul teoretic al perioadelor se
determină din ecuaţiile:
C = 4 · Pk
Gradul corespunderii dintre ipoteza înaintată şi statistică se stabileşte cu ajutorul criteriului de
coordonare. Coordonarea teoretică şi reală a oscilaţiilor distribuirii vizând oferta automobilelor pentru
încărcare se poate aprecia conform criteriului Pirson (criteriul – 2) şi, de asemenea, a lui Holmogorov,
Romanovschi, Iastremschii. Criteriul lui Pirson se calculează după formula:
i =b
x2 = ∑
( C i − C ti ) 2
C ti
[42, p.69], unde
i =1
Ci – numărul real al observărilor (perioadelor) în fiecare grupă;
Ci – numărul teoretic al perioadelor în grupele corespunzătoare;
b – numărul grupelor.
După valoarea lui x2 conform tabelelor criteriului lui Pirson, se determină probabilitatea că la
numărul dat vizând gradele libere, egal cu k = b – S , divergenţa dintre distribuirea teoretică şi cea reală
datorată oscilaţiilor aleatorii va fi nu mai mică decât valoarea obţinută a lui x2 (S – numărul raporturilor
impuse (condiţiilor), astfel ca p, λ, o- etc.).
Dacă probabilitatea p va fi mai mare de 50 %, atunci distribuirea reală se coordonează cu cea
teoretică. Dacă p < 50 %, atunci devierile indicate vor fi neîntâmplătoare, iar legea teoretică selectată
vizând distribuirea, se reprobează. De aceea, pentru expunerea datelor statistice e necesar de a selecta o
lege mai adecvată a distribuirii.

100
 Întrebări de control:

1. Definiţia fluxului material ca obiect de dirijare a logisticii.

2. Enumeraţi tipurile fluxurilor materiale şi parametrii de clasificare a acestora.
3. Explicaţi noţiunea fluxului material. Care este rolul fluxului financiar în deservirea fluxurilor
materiale şi de marfă?
4. Enumeraţi principiile de bază ale clasificării fluxurilor financiare în logistică.
5. Întocmiţi schema mişcării fluxurilor de marfă, informaţionale şi financiare în dependenţă de
forma concretă a achitării prin virament.
6. Definiţia fluxului informaţional în logistică. Explicaţi parametrii principali de clasificare a
fluxurilor internaţionale.
7. Întocmiţi schema surselor de informaţii şi a fluxurilor informaţionale apărute în procesul
planificării amplasării stocurilor.
8. Caracterizaţi elementele tipice ale fluxurilor informaţionale care reflectă cerinţele
consumatorilor.
9. Care sunt parametrii evaluării calităţii serviciilor în logistică?
10. Întocmiţi schema algoritmului aşteptării cumpărătorilor în procesul estimării calităţii serviciilor,
luând în consideraţie factorii principali.

101
 Tema 12. SISTEMELE LOGISTICE

12.1. Definirea sistemului logistic

Sistemul logistic reprezintă una din noţiunile de bază ale logisticii. Din diversitatea sistemelor care
asigură funcţionarea mecanismului economic, trebuie evidenţiate sistemele logistice, cu scopul de a le
analiza şi perfecţiona.
În dicţionarul enciclopedic cuvântul "sistem" provine din limba greacă şi reprezintă o mulţime de
elemente, aflate în relaţii reciproce, care formează o unitate, o coeziune.
Sistemul logistic este un sistem adaptiv cu legătura inversă, care îndeplineşte anumite funcţii logistice, de
regulă, acest sistem conţine câteva subsisteme şi dezvoltă relaţiile cu mediul extern.

Organizaţia
Furnizori

Aprovizionare

Producţie

Desfacere

Consumatori

Semne convenţionale:
Fluxuri materiale
Fluxuri informaţionale

Figura 12.1. Elementele caracteristice

ale organizaţiei ca sistem
Sistemul logistic este un sistem complex care întruneşte fluxurile materiale şi totalitatea elementelor
ce le însoţesc.
Sistemele logistice se deosebesc prin structură, volumul de activitate al întreprinderii, strategia de
dezvoltare şi altele. Sistemele logistice au număr mare de verigi, funcţii şi sunt influenţate de un număr
mare de factori externi. În calitate de sistem logistic poate fi analizată o întreprindere industrială sau
comercială, infrastructura economiei ţării sau a unei regiuni. Un model al organizaţiei ca sistem este
prezentat în figura 12.1.
Scopul principal al sistemului logistic este livrarea mărfurilor în cantitatea şi sortimentul necesar
pentru consum în sfera productivă sau cea individuală la timpul oportun, la locul stabilit, cu costuri
logistice minimale.
În calitate de elemente sau verigi ale sistemului logistic pot fi consideraţi: furnizorii resurselor
materiale, întreprinderile producătoare şi subdiviziunile acestora, intermediari întreprinderile pentru
acordarea serviciilor informaţionale şi de calcul.
Logistica soluţionează problema proiectării unor sisteme armonioase de circulaţie a materialelor, care
generează la ieşire fluxuri materiale cu parametrii prestabilităţi. Aceste sisteme se disting prin grad înalt
al coordonării, dirijării fluxurilor materiale între forţele de producţie.
Să caracterizăm proprietăţile sistemelor logistice prin prisma fiecărei din cele patru proprietăţi ale
oricărui sistem [29, p.86-88].
Prima proprietate: sistemul este o totalitate de elemente care interacţionează reciproc.
Descompunerea sistemelor logistice în elemente se poate realiza în mod diferit. La nivel macro în calitate
de elemente pot fi examinate întreprinderile şi, de asemenea, transportul care le leagă.
La nivel micro sistemul logistic poate fi reprezentat sub forma următoarelor subsisteme de bază:
– achiziţionarea – subsistem care asigură primirea fluxului material în sistemul logistic;
102
 – planificarea şi dirijarea producţiei – acest subsistem primeşte fluxul material de la subsistemul
achiziţionării şi în procesul executării diverselor operaţii tehnologice, transformă obiectul muncii
în produsul muncii.
– desfacerea – subsistemul care asigură ieşirea fluxului material din sistemul logistic (figura 12.2)
După cum se vede, elementele sistemului logistic sunt variate, dar în acelaşi timp compatibile.
Compatibilitatea se asigură prin scopul unic, căruia îi este subordonată funcţionarea fiecărui element al
sistemului logistic.
A doua proprietate: între elementele sistemului logistic există relaţii relativ reciproce. În sistemele
macrologistice relaţiile dintre elemente sunt reglementate prin contract. În sistemele micrologistice
elementele sunt legate prin relaţii de producţie.
A treia proprietate: legătura dintre elementele subsistemului logistic este strict determinată, adică
subsistemul logistic posedă o oarecare organizare.
A patra proprietate: prin integrare elementele sistemului capătă proprietăţi pe care nu le aveau în
mod separat. Se are în vedere calitatea de a livra produsul necesar la timpul oportun, la locul stabilit, de
calitatea necesară, cu costuri minime şi, de asemenea, capacitatea de a se adapta la condiţiile
schimbătoare ale mediului ambiant (modificarea cererii la marfă şi servicii, ieşirea din funcţie a
mijloacelor tehnologice etc.).
Proprietatea de integrare a sistemului logistic îi permite să achiziţioneze materiale, să le treacă prin
forţele sale de producţie şi să le distribuie în mediul extern, realizând scopurile prestabilite.

Sistemul micrologistic

Achiziţia Dirijarea Distribuţia

producţiei

Fluxul material

Semne convenţionale:
− elementul sistemuluilogistic
− legăturile dintre elemente
Figura 12.2. Schema sistemului micrologistic
Sursa: [29, p. 87]

Sistemul logistic, capabil să răspundă la cererea apărută odată cu livrarea rapidă a mărfii necesare,
poate fi comparat cu un organism viu. Muşchii acestui organism sunt mijloacele tehnice de ridicare şi
transportare, sistemul nervos central – reţeaua de calculatoare la locurile de muncă a participanţilor la
procesul logistic, organizată într-un sistem informaţional unic. După dimensiuni acest organism poate
ocupa teritoriul unei uzine sau a unei întreprinderi comerciale angro, pot cuprinde o regiune sau să iasă
peste hotarele ţării. El este capabil să se adapteze la schimbările mediului extern, să reacţioneze în acelaşi
ritm în care au loc evenimentele.
Limitele sistemei logistice sunt determinate de ciclul circulaţiei mijloacelor de producţie. La început
se achiziţionează mijloace de producţie. Ele sunt primite în sistemul logistic sub formă de fluxuri
materiale, sunt depozitate, prelucrate, stocate şi apoi părăsesc sistemul logistic în schimbul resurselor
financiare încasate în sistemul logistic.
12.2. Clasificarea sistemelor logistice
Clasificarea sistemelor logistice este prezentată în următoarea schemă (figura 12.3.).

103
 Sistemele logistice

Macrologistice Micrologistice

După criteriul După

Globale ad-mini- criteriul Interne Externe
strativ- funcţional
teritorial

- interna- - raionale; - sisteme - în cadrul - distribuţie;

ţionale; - regionale; ramurale; subdiviziu - achiziţie.
- transna- - republi- - interamu- nii;
ţionale cane. rale; - la locul de
- comerciale; muncă.
- de trans-
port;
- unui grup.

Integrate

Figura 12.3. Clasificarea sistemelor logistice

Sursa: [45, p.118]

Sistemul macrologistic se formează la nivel teritorial sau administrativ-teritorial, global sau

funcţional pentru a rezolva un şir de probleme cu caracter social-economic, ecologic, militar şi altele.
Sistemul macrologistic reprezintă o sistemă colosală de dirijare a fluxurilor materiale, care cuprinde
întreprinderi şi organizaţii industriale, intermediare, comerciale şi de transport, amplasate în diferite
regiuni ale ţării sau în diferite ţări. Sistema macrologistică reprezintă infrastructură economică a regiunii,
ţării sau a unui grup de ţări.
Sistemul micrologistic presupune organizarea activităţi la nivel de întreprindere cu scopul dirijării şi
optimizării fluxurilor materiale, informaţionale, financiare în procesul fabricării sau distribuirii
produselor. Ele se împart în sisteme: interne (în limitele ciclului de producţie), externe (în afara ciclului
de producţie) şi integraţioniste (sinteza ambelor sisteme).
Sistemele micrologistice reprezintă sistemele logistice interne formate din unităţi de producere legate
tehnologic şi asociate printr-o infrastructură unică.
Se pot evidenţia trei tipuri (forme) de sisteme logistice: sisteme logistice directe, elastice şi
eşalonate:
a) sistemele logistice directe. În aceste sisteme fluxul material circulă nemijlocit de la
producătorul producţiei la consumatorul ei, fără intermediarii.

Producător Consumator

b) sistemele logistice eşalonate. În aceste sisteme, în calea fluxului material, există cel puţin un
intermediar.

Producător Intermediar Consumator

c) sistemele logistice elastice. Presupun că circulaţia fluxului material de la producătorul producţiei

spre consumatorul ei poate fi realizată atât direct, cât şi prin mijlocirea intermediarilor.
Producător Intermediar Consumator

104
 12.3. Posibilităţile de participare a Statului în sprijinul funcţionării sistemelor logistice
Sprijinul statului în activitatea logistică este necesar din două motive:
A. Intermediarii logisticii asigură necesităţile întreprinderilor deservite, siguranţa şi eficienţa
serviciilor acordate;
B. Organele statului au rolul să asigure coordonarea intereselor intermediarilor logistici şi
întreprinderilor pe care le deservesc, să asigure relaţii bilaterale avantajoase între parteneri.
În prezent, statul nu acordă o influenţă deosebită asupra activităţii întreprinderilor care acorda servicii
logistice.
Metode de dirijare a activităţii logistice din partea statului pot fi [45, p.126-128]:
a) dirijarea strategică – presupune prognozarea la nivelul statului pe un termen scurt, mediu şi
lung;
b) dirijarea indicativă ştiinţifică – asigurarea metodico-ştiinţifică a dezvoltării infrastructurii şi
coordonării acesteia;
c) dirijarea directă – cu ajutorul metodelor de reglementare a pieţei bunurilor de consum;
d) dirijarea indirectă – cu ajutorul metodelor economice şi de drept.
Aceste metode de dirijare din partea statului pot fi utilizate eficient dacă ele se bazează pe un sistem
de observare şi analiză a indicatorilor de funcţionare a intermediarilor logistici.
În procesul analizei, e necesar de a lua în consideraţie scopurile finale ale dirijării statului, indicatorii
direcţi şi indirecţi, care reflectă dezvoltarea activităţii logistice prin evaluarea cantitativă şi calitativă.
Alături de indicatorii economici, trebuie luaţi la evidenţă indicatorii sociali ce caracterizează eficienţa
sistemului de dirijare.
Influenţa statului asupra activităţii sistemelor logistice presupune utilizarea următoarelor metode:
– Recomandări cu privire la organizarea şi tehnologia activităţii economice;
– Coordonarea evidenţei şi analizei indicatorilor, ce caracterizează activitatea intermediarilor
logistici;
– Metode directe de dirijare cu întreprinderile, în primul rând, acordarea sprijinului economic din
partea Statului;
– Pregătirea materialelor metodice şi informaţionale despre particularităţile dezvoltării
intermediarilor logistici;
– Pregătirea recomandărilor despre formele şi metodele activităţii logistice;
– Pregătirea instrucţiunilor şi îndrumărilor metodice privind evaluarea eficienţei activităţii
intermediarilor logistici.
Putem trage concluzia că metodele recomandate vor contribui la coordonarea activităţii
intermediarilor logisticii, asigurării lor cu informaţii despre experienţa acumulată în activitatea diferitelor
întreprinderi.
Folosirea metodelor indirecte de dirijare urmăresc scopul să dezvolte infrastructura pieţei: să
coordoneze fluxurile informaţionale, să sprijine inovaţiile, să dezvolte procesele integraţioniste în
sistemele logistice. Sprijinul statului se exprimă prin reglementarea normativă şi juridică, prin crearea
condiţiilor economice de funcţionare a intermediarilor logistici.
Reglementarea statului presupune participarea activă a organelor regionale de dirijare în dezvoltarea
infrastructurii pieţei, stimularea intermediarilor logistici prin acordarea unui sprijin financiar. E necesar
de a stimula întreprinderile care:
– Însuşesc forme noi de deservire a clientelei;
– Sunt preocupate de asigurarea sferei sociale;
– Participă în livrarea produselor şi materiei prime pentru necesităţile statului.
Mijloacele de stimulare pot fi:
a. Reducerea impozitelor pe venit, care vor fi folosite pentru reinvestire în dezvoltarea
întreprinderii;
b. Acordarea creditelor întreprinderilor, care dezvoltă noi tipuri de servicii logistice;
c. Acordarea creditelor avantajoase întreprinderilor, ocupate cu deservirea organizaţiilor din sfera
socială şi cu livrarea produselor pentru necesităţile statului;
d. Acordarea creditelor privilegiate întreprinderilor, care se ocupă cu achiziţiile şi crearea
rezervelor (stocurilor) de mărfuri;
e. Acordarea subvenţiilor întreprinderilor, care promovează noi tipuri de servicii logistice;
105
 f. Lichidarea datoriilor acelor intermediari logistici, care participă activ în optimizarea fluxurilor
materiale şi economisirea costurilor pentru transport.
Metodele directe de dirijare constau în reglementarea organizatorico-juridică, în efectuarea
controlului privind funcţionarea elementelor infrastructurii pieţei şi, în primul rând, privind expedierea şi
transportarea mărfurilor.
O metodă directă importantă este elaborarea mecanismului asigurării livrării produselor şi materiei
prime pentru necesităţile statului. Un rol important aparţine achiziţiilor publice, care au devenit un
instrument eficient în reglementarea proceselor economice cu participarea Statului.
Pentru a asigura eficienţa cheltuielilor din buget cu organizarea achiziţiilor publice e necesar de a
utiliza următoarele instrumente: organizarea târgurilor şi expoziţiilor pentru întocmirea comenzilor legate
cu livrarea mărfurilor; participarea intermediarilor logistici în întocmirea comenzilor pentru necesităţile
statului.
Organizarea dirijării cu mişcarea mărfurilor cuprinde un şir de sarcini şi funcţii coordonare, realizare de
către organele statului. Sarcinile principale în efectuarea mişcării mărfurilor: elaborarea politicii de stat privind
mişcarea mărfurilor; coordonarea procesului mişcării mărfurilor şi activităţii subiecţilor tuturor pieţelor
privind efectuarea mişcării mărfurilor.

12.4. Riscurile şi metodele de asigurare a acestora în sistemele logistice

Riscul este o noţiune din sfera asigurărilor prin care se subînţelege probabilitatea apariţiei
evenimentului asigurat, precum şi pierderile posibile de la acesta.
În sistemul logistic, riscul poate fi redus printr-o dirijare eficientă cu operaţiunile sistemului logistic.
Riscul în sistemul logistic ca element de antreprenoriat include următoarele elemente [45, p.134]:
a. Riscul comercial – se exprimă prin întreruperea livrărilor, încălcarea termenilor de livrare,
neîndeplinirea obligaţiunilor financiare;
b. Riscul pierderii averii din cauza condiţiilor climaterice nefavorabile, inclusiv a calamităţilor
naturale;
c. Riscul, condiţionat de furturi ale bunurilor materiale;
d. Riscul ecologic – se exprimă prin prejudiciile aduse mediului ambiant în timpul transportării sau
stocării produselor;
e. Riscul răspunderii civile condiţionat de persoanele fizice sau juridice în procesul activităţii
logistice;
f. Riscul tehnic este cauzat de exploatarea mijloacelor tehnice ale sistemului logistic.
În scopul asigurării infrastructurii logistice privind organizarea sistemului de deservire şi de asigurare a
procesului de deplasare a mărfurilor e necesar de a efectua următoarele măsuri:
– accelerarea procesului de deplasare a mărfurilor de la furnizor până la cumpărător;
– schimbarea traiectoriei fluxurilor materiale;
– dirijarea cu stocurile în baza manipulării operative a mărfurilor;
– completarea preventivă a mărfurilor conform cerinţelor cumpărătorilor;
– livrarea după sistemul "exact în termen".
Reducerea riscurilor depinde de infrastructura logistică, care cuprinde totalitatea activităţilor de
deservire a procesului de circulaţie a fluxurilor materiale şi financiare. Infrastructura logistică poate fi de
trei tipuri:
a) infrastructura tehnică (de producţie) – prezenţa şi funcţionarea transportului, drumurilor,
depozitelor, clădirilor etc.
b) infrastructura instituţională – activitatea băncilor, vămilor, organelor de standardizare, care
deservesc procesul de circulaţie a mărfurilor.
c) infrastructura socială – cuprinde personalul ocupat în procesul deplasării mărfurilor.
Sistemul logistic cuprinde un şir de subsisteme: achiziţiile, transportarea, păstrarea, baza material-tehnică,
deplasarea resurselor materiale în cadrul procesului de producţie. Activitatea fiecărui subsistem poate fi
influenţată de un oarecare risc: necorespunderea preţului şi calităţii mărfii, creşterea cheltuielilor pentru
transport, încălcarea graficului de livrare a mărfurilor, pierderea averii în procesul păstrării, necorespunderea
volumului şi structurii livrărilor, necesităţilor, consumatorilor, încălcarea graficului de asigurare cu materie
primă etc.

106
 O direcţie importantă în activitatea logistică este determinarea şi urmărirea riscurilor posibile tot
traseul de circulaţie a mărfurilor. E important de a evalua probabilitatea fiecărui risc în procesul
logistic. Şi a fixa aceste condiţii în contractul de asigurare.

12.5. Lanţul logistic, verigile principale şi elementele acestuia

Lanţul logistic reprezintă ordonarea verigilor sistemului (producători, distribuitori, angrosişti, brokeri
etc.), care realizează operaţiuni privind aducerea fluxului material de la un sistem logistic la altul sau la
consumatorul final.
Deseori, lanţul logistic cuprinde lanţul în care circulă fluxurile materiale şi informaţionale de la
furnizor până la consumator şi se finalizează cu operaţiunea de depozitare sau păstrare a mărfurilor.
În cadrul lanţului logistic pot fi evidenţiate următoarele verigi:
– livrarea materiei prime şi semifabricatelor;
– stocarea produselor şi materiei prime;
– producerea bunurilor materiale;
– distribuirea produselor de la depozit;
– consumul producţiei finite.
La rândul său, fiecare verigă logistică cuprinde următoarele elemente: mijloacele de transport,
sectorul de depozite, mijloacele de comunicaţie şi de dirijare, personalul.
În realitate, există un număr mare de intermediari logistici, care formează verigi logistice destul de
complicate, începând de la furnizorul resurselor materiale până la consumatorul producţiei finite.

12.6. Controlul în sistemele logisticii

Sistemul logistic contribuie la administrarea eficientă a organizaţiei, trăsăturile căreia indiferent de
proporţiile problemei sunt:
– existenţa scopurilor strategice ale organizaţiei;
– elaborarea scopurilor tactice, subordonarea lor realizării scopurilor strategice;
– selectarea sistemului de măsurare, corespunzător scopurilor formulate (de exemplu, eficacitatea
folosirii timpului sau resurselor);
– determinarea normei sau a cifrelor de control în unităţile selectate (de exemplu, termenul
executării comenzii sau volumul de muncă necesar pentru executarea unei lucrări exprimat în
ore-muncă;
– compararea informaţiei vizând dirijarea procesului cu valorile standarde, normative sau de
control;
– adoptarea deciziilor sau a acţiunilor corective în rezultatul comparării;
– controlul rezultatelor acţiunilor dirijate.
Asigură oare aceste trăsături realizarea scopului pus?
În ce măsură sunt ele efective? Corespund eforturilor depuse pentru realizarea scopului?
Soluţionarea acestor probleme în mare măsură depinde de funcţiile controlului în sistemul logistic
(figura 12.4).
Sistemul administrării posedă intrare, adică un anumit scop în dependenţă de nivelul ierarhiei
administrative. Nu întotdeauna este clar, dacă scopurile formulate vor fi realizate în practică. De fapt,
succesul unei activităţi poate duce la nereuşita altora. Selectarea parametrilor de evaluare a activităţii îi
dictează unităţile de măsură a rezultatelor întreprinderii. De la această fază începe controlul.
De exemplu, responsabilul pentru asimilarea produselor noi şi doreşte în primul rând ca aceste
produse să fie de calitate superioară. În acelaşi timp personalul contabil doreşte să reducă cheltuielile de
producţie, iar economiştii sunt interesaţi în eficientizarea producţiei.
Fiecare participant la procesul de producţie are dreptate din punctul său de vedere, însă poate să apară
situaţia, când diferite criterii se contrazic şi este necesară selectarea celor mai importante dintre ele. O
asemenea situaţie apare, de exemplu, între adepţii produselor de calitate superioară şi adepţii producţiei
cu preţ redus (deşi calitatea superioară nu întotdeauna semnifică cost înalt).
O etapă nu mai puţin importantă în procedura controlului este obţinerea informaţiilor despre
rezultatul intermediar prin canalele legăturii inverse. Aici nu se admit erori în intervalul de timp şi a
volumului obţinerii informaţiei.

107
 Apoi urmează etapa comparării parametrilor şi normelor stabilite cu rezultatul intermediar. Iscusinţa
managerului constă în determinarea corectă (manual sau utilizând MCE) a gradului dezacordului dintre
parametrii planificaţi şi valorile de facto, căci de aceasta depinde elaborarea măsurilor corective.
Măsurile corective se pot referi la intensificarea sau atenuarea acţiunii motivării colaboratorilor,
atragerea sau eliminarea verigilor suplimentare (şi a resurselor) sau aplicarea autorităţii pentru redresarea
situaţiei.
Informaţia
Comparare despre
Standarde rezultatele
Parametri
intermediare
Norme

Acţiuni de
Unităţi de
reglare
măsură

Acţiuni externe

Proces
I administrativ
Ieşire
Scopul Rezultatul

Acţiuni interne
Figura 12.4. Controlul în sistemul logistic
Sursa: [39, p.323]
Întrebări de control:

1. Care sunt particularităţile unui sistem?

2. Explicaţi detaliat noţiunea de "sistem logistic".
3. Caracterizaţi particularităţile sistemului logistic.
4. Explicaţi noţiunea de "sistem macrologistic".
5. Explicaţi noţiunea "sistem micrologistic". Cum are loc interacţiunea elementelor în cadrul
sistemului micrologistic?
6. Cum se determină limitele sistemului logistic.
7. Care sunt metodele de intervenţie a statului în activitatea sistemului logistic?
8. Care sunt elementele riscului în sistemul logistic? Enumeraţi măsurile de influenţă din domeniul
dirijării pentru a reduce riscurile.
9. Ce înseamnă noţiunea "infrastructura logisticii"? Enumeraţi tipurile de infrastructuri logistice.
10. Care sunt metodele de asigurare pentru a reduce riscurile corecte în sistemele logistice?
11. Ce înseamnă noţiunea "lanţ logistic"? Enumeraţi verigile principale şi elementele lanţului
logistic.

108
 Tema 13. APARATUL METODOLOGIC AL LOGISTICII

13. 1. Paradigmele principale, care s-au format în logistică

Dezvoltarea conceptului logistic este strâns legat de paradigmele logisticii. Din punct de vedere
istoric s-au creat patru paradigme [45, p.145-151]:
a) paradigma analitică este prima abordare clasică a logisticii ca ştiinţă teoretică, care se ocupă cu
problemele dirijării cu fluxurile materiale în sfera de producţie şi sfera de desfacere. Paradigma analitică
se bazează pe metodele economico-matematice de cercetare, inclusiv: modelul dirijării stocurilor, metoda
cercetărilor operaţionale, metodele statisticii matematice etc.
b) paradigma tehnologică a apărut în anii ’60 şi este strâns legată de dezvoltarea intensivă a
tehnologiilor informaţionale. Această paradigmă permite, pe de o parte, formularea problemei legate de
managementul fluxurilor materiale, iar pe de altă parte – găsirea unor soluţii informaţionale pentru
problema dată. Drept exemplu de aplicare practică a paradigmei tehnologice poate servi răspândirea
sistemului de planificare a necesităţilor şi resurselor, utilizate în planificarea şi dirijarea cu stocurile şi
achiziţiile resurselor materiale, precum şi livrarea produselor finite consumatorilor. Concomitent, poate fi
rezolvată problema optimizării mărimii partidei de livrare sau a stocurilor.
c) paradigma marketingului a apărut în anii 80 şi se aplică în procesul construirii sistemelor
logistice în cadrul firmei. Modelele care aplică în cadrul firmei această paradigmă urmăresc scopul de a
deservi şi explica relaţiile dintre sistemul logistic şi posibilităţile acesteia în lupta concurenţială.
d) paradigma integrală are următoarele puncte de plecare:
– Paradigma integrală reprezintă o extindere a paradigmei marketingului, luând în consideraţie noile
condiţii în care activează întreprinderea în etapa actuală
– tratarea mecanismului pieţei şi al logisticii ca element strategic în competitivitatea întreprinderii;
– existenţa unor posibilităţi largi de integrare între partenerii logistici şi dezvoltarea noilor relaţii
organizatorice (structurale);
– dezvoltarea tehnologiilor moderne în domeniul producerii şi informaţiei a deschis noi orizonturi în
dirijarea producţiei şi desfacerii.
Paradigma integrală reprezintă o nouă accepţiune a afacerii, în care firmele, organizaţiile, sistemele
sunt analizate ca centre de activitate logistică, reunite direct sau indirect într-un proces integru de dirijare
cu fluxurile materiale în scopul satisfacerii mai depline a cererii consumatorilor.

13.2. Baza metodologică şi ştiinţifică a logisticii

Obiectul studierii logisticii îl constituie fluxurile materiale financiare şi informaţionale
corespunzătoare. Mişcarea fluxurilor, de la sursa primară a materiei prime spre consumatorul final, are loc
prin diferite verigi de producţie, transport, depozitare. Abordarea tradiţională a problemelor dirijării
fluxurilor materiale presupune că fiecare verigă rezolvă de sine stătător câte o problemă logistică
importantă. Verigile reprezintă nişte sisteme închise, izolate tehnologic, economic şi metodologic de
sistemele partenerilor săi. Dirijarea proceselor economice în cadrul sistemelor închise se realizează cu
ajutorul metodelor de planificare şi dirijare a sistemelor economice şi de producţie bine cunoscute.
Aceste metode continuă să fie aplicate şi la abordarea logistică a problemei dirijării fluxurilor
materiale.
Trecerea de la sistemele independente la sistemele logistice integrate necesită o extindere
considerabilă a bazei metodologice de dirijare a fluxurilor materiale.
La metodele fundamentale, aplicate la soluţionarea problemelor ştiinţifice şi practice în domeniul
logisticii, se raportează:
– analiza sistemică;
– teoria cercetării operaţionale;
– abordarea cibernetică;
– modelarea economico-matematică.
În literatura de specialitate sunt evidenţiate următoarele principii care se află la baza analizei şi
proiectării sistemelor logistice [45, p.152-154]:
a) abordarea sistemică – are scopul de a optimiza nu fiecare element în parte, ci sistemul logistic în
ansamblu;

109
 b) principiul costurilor totale – presupune evidenţa tuturor cheltuielilor legate de fluxurile
financiare şi informaţionale în lanţul logistic;
c) principiul optimizării globale;
d) principiul coordonării şi integrării logisticii – se referă la toate verigile sistemului logistic;
e) principiul modelării şi suportului informaţional;
f) principiul elaborării complexului subsistemelor necesare: tehnice, legislative, organizaţionale,
economice şi altele;
g) principiul calităţii totale – are scopul de a asigura o calitate înaltă a activităţii fiecărui element al
sistemului logistic în scopul asigurării calităţii generale a mărfurilor şi serviciilor;
h) principiul umanizării tuturor funcţiilor şi deciziilor tehnologice în sistemele logistice –
presupune corespunderea cerinţelor privind protecţia mediului înconjurător, cerinţelor
ergonomice şi etice ale personalului;
i) principiul stabilităţii şi adaptării – prevede ca sistemul logistic să funcţioneze stabil în condiţiile
devierilor admise ale parametrilor şi factorilor mediului extern. În cazul unor devieri
semnificative a factorilor mediului extern, sistemul logistic trebuie să se adapteze la cerinţele
noi.
Aplicarea acestor metode permite prognozarea fluxurilor materiale, crearea sistemelor integrante de
complexe de dirijare şi controlul asupra circulaţiei lor, elaborarea sistemului de deservire logistică,
optimizarea stocurilor şi de soluţionarea unor alte probleme.

13.3. Analiza costurilor totale în baza evidenţei cheltuielilor în sistemul logistic

O metoda eficientă a dirijării fluxurilor materiale este analiza costurilor totale, care deseori e numită
concepţia costurilor totale. Această metodă se află la baza teoriei şi practicii logisticii.
Analiza costurilor totale înseamnă evidenţa tuturor modificărilor economice care apar la unele
modificări în sistemul logistic.
Aplicarea analizei costurilor totale constă în identificarea tuturor cheltuielilor în sistemul logistic şi
regruparea lor cu scopul reducerii lor. Analiza costurilor totale la început a fost utilizată în domeniul
transporturilor pentru compararea diferitelor variante de transportare. Mai târziu această metodă a început
să fie folosită în activitatea managerilor în logistică ori de câte ori era necesar de făcut alegerea din două
sau mai multe alternative posibile.
Aplicarea analizei costurilor totale admite posibilitatea variaţiei preţului la căutarea soluţiilor, adică
posibilitatea de a majora cheltuielile într-un domeniu, dacă pe sistemul în ansamblu cheltuielile se vor
reduce.
Să analizăm cele mai tipice exemple de aplicare a metodei costurilor totale în dirijarea fluxurilor
materiale [29, p.96]:
– alegerea între procurarea depozitului propriu sau utilizarea depozitului comun;
– alegerea dintre crearea unui depozit centralizat sau a câtorva centre de distribuţie descentralizată;
– alegerea între livrările rare de materie primă în loturi mari sau livrările frecvente în loturi mici;
– schimbarea rutei de livrare a încărcăturii cu scopul economisirii cheltuielilor sau satisfacerii mai
bine a cererii;
– folosirea sistemului de reaprovizionare permanentă a stocurilor (în care furnizorul poartă
răspundere directă pentru asigurarea deplină a firmei cu materie primă şi a subansamblelor,
necesare pentru finisarea producţiei sau executarea comenzii);
– introducerea modificărilor în ciclul comenzii (perioada de timp din momentul când clientul a
decis să procure un produs până la momentul livrării acestuia consumatorului final, include în
sine timpul necesar pentru transmiterea comenzii vânzătorului, executarea comenzii şi
expedierea ei);
– modificarea graficului de producţie (mărirea sau micşorarea duratei ciclului de producţie sau
reglarea volumelor producţiei curente până la apariţia devierilor cauzate de modificarea mărimii
cererii).

13.4. Modelarea în logistică. Criteriile de clasificare a modelelor

110
 Modelarea se bazează pe asemănarea sistemelor sau proceselor, care poate fi totală sau parţială.
Scopul principal al modelării constă în prognozarea comportării procesului sau sistemului. Întrebarea-
cheie a modelării este : "Ce se va întâmpla, dacă…?".
O caracteristica esenţială a oricărui model constă în asemănarea modelului cu obiectul modelat.
Conform acestei caracteristici, toate modelele pot fi împărţite în izomorfe şi homomorfe (figura 13.1).
MODELELE SISTEMELOR

Izomorfe Homomorfe

Abstracte Materiale

Matematice Simbolice

Alte forme de modele

Schema fluxului de
Machete

tehnologică

încărcături
Planificare

materiale
Convenţionale
Imitative

Lingvistice
Analitice

Figura 13.1. Clasificarea modelelor [29, p.98]

Modelele izomorfe – sunt modelele care includ în sine toate caracteristicile obiectului cercetat,
capabile să-l înlocuiască. Dacă poate fi creat şi observat modelul izomorf, cunoştinţele noastre despre
obiectul real vor fi exacte şi vom putea prezice comportamentul obiectului.
Modelele homomorfe – au la temelie asemănarea parţială a modelului obiectului cercetat. Totodată,
nu se ţine cont de unele aspecte ale funcţionării obiectului real. Ca rezultat, construirea modelului şi
interpretarea rezultatelor cercetării sunt mai simple.
În procesul modelării sistemelor logistice o asemănare absolută nu există. De aceea, în continuare
vom examina numai modelele homomorfe, ţinând cont şi de faptul că gradul asemănării lor poate fi
diferit.
Următorul criteriu al clasificării constă în caracterul material al modelului. În corespundere cu acest
criteriu, toate modelele pot fi împărţite în modele materiale şi modele abstracte.
Modelele materiale fundamentale repetă caracteristicile geometrice, fizice, dinamice şi funcţionale
ale fenomenului sau obiectului studiat. La această categorie se raportă machetele întreprinderilor
comerciale angro, care permit soluţionarea problemei privind amplasarea optimă a utilajului şi
organizarea fluxurilor de încărcături.
Modelele abstracte deseori reprezintă unicul procedeu de modelare în logistică. Ele se împart în
modele matematice şi modele simbolice.
La modelele simbolice se referă modelele lingvistice şi convenţionale.
Modelele lingvistice reprezintă modelele verbale la baza cărora se află un set de cuvinte (dicţionar)
cu o singură semnificaţie. Acest dicţionar se numeşte "thesaurus". În el fiecărui cuvânt poate să-i
corespundă numai o singură semnificaţie, pe când în dicţionarul obişnuit un cuvânt poate avea mai mult
semnificaţii.
Modelele convenţionale – dacă introducem semnele convenţionale pentru unele noţiuni şi, de
asemenea, convenim asupra operaţiilor dintre aceste semne, se poate efectua descrierea simbolică a
obiectului.
Modelarea matematică este procesul creării modelelor matematice corespunzătoare obiectelor reale.
În logistică se aplică pe larg două forme de modelare matematică: analitică şi imitativă.
Modelarea analitică este un procedeu matematic de cercetare a sistemelor logistice, care permit
obţinerea unor soluţii concrete. Modelarea analitică se realizează în următoarea succesivitate:
111
 a) formularea legilor matematice, care conectează obiectele sistemului. Aceste legi se exprimă sub
formă unor funcţii algebrice, diferenţiale etc.;
b) rezolvarea ecuaţiilor, obţinerea rezultatelor teoretice;
c) compararea rezultatelor teoretice obţinute cu valorile reale.
O altă formă de modelare matematică este modelarea imitativă.
După cum s-a menţionat, sistemele logistice funcţionează în condiţii de incertitudine a mediului
ambiant. La dirijarea fluxurilor materiale trebuie de ţinut cont de mai mulţi factori cu un caracter
ocazional. În aceste condiţii, crearea unui model analitic, care ar stabili exact raportul cantitativ dintre
elementele componente ale proceselor logistice poate fi imposibil sau extrem de costisitor.
La modelarea imitativă, legităţile care determină caracterul corelaţiilor cantitative din interiorul
proceselor logisticii rămân necunoscute. Din acest punct de vedere procesul logistic rămâne un teren
neexplorat pentru experimentator.
Modelarea imitativă include două procese de bază: construirea modelului după sistemul real şi
experimentarea modelului. Modelarea iniţiativă poate urmări următoarele scopuri:
a) sesizarea comportamentului sistemului logistic;
b) selectarea strategiei care asigură cea mai eficientă funcţionare a sistemului logistic.
Modelarea imitativă posedă un şir de neajunsuri esenţiale:
1. Cercetarea cu ajutorul acestei metode este costisitoare din următoarele motive:
– pentru construirea modelului şi experimentarea lui este nevoie de un programist cu calificare
înaltă;
– e necesar un volum mare de timp de maşină, întrucât metoda se bazează pe experimentări statistice
şi necesită lansări multiple ale programului;
– modelele se elaborează pentru condiţii concrete şi, de regulă, nu pot fi tirajate.
2. Probabilitatea imitaţiei false este foarte mare. Procesele în sistemele logisticii comportă un grad de
probabilitate şi pot fi modelate numai admiţând unele abateri. De exemplu, elaborând modelul imitativ
pentru aprovizionarea sectorului cu marfă şi adoptând viteza medie a automobilului pe rută 25 km/oră,
concluzionăm că condiţiile de drum sunt bune. În realitate, vremea se poate strica, iar în urma gheţuşului,
viteza pe rută va scădea până la 15 km/oră. Procesul real va decurge altfel decât ne-am aşteptat.
Descrierea avantajelor şi neajunsurilor modelării imitative poate fi încheiată cu cuvintele lui Shannon
"Elaborarea şi aplicarea modelelor imitative este într-o măsură mai mare artă decât ştiinţa". Prin urmare,
succesul sau insuccesul depinde într-o măsură mai mare nu de metodă, ci de modul cum se aplică această.

13.5. Sisteme de experţi utilizate în logistică

Prin sisteme de experţi în logistică se subînţeleg programele speciale de calculator, care îi ajută pe
specialişti să adopte decizii, legate de dirijarea fluxurilor materiale. Sistemul de experţi poate să
acumuleze cunoştinţele şi experienţa câtorva experţi care activează în diferite domenii. Angajarea
experţilor de o calificare înaltă este foarte costisitoare, însă, de regulă, munca nu e solicitată zilnic.
Posibilitatea de a obţine opinia experţilor referitoare la diferite întrebări pe calea solicitării calculatorului
permite soluţionarea problemelor cu un grad superior de dificultate, creşterea productivităţii muncii
personalului şi, în acelaşi timp, nu necesită cheltuieli pentru salarizare.
Aplicarea sistemelor de experţi permite: (29, p.104):
– luarea deciziilor rapide şi calitative în domeniul dirijării fluxurilor materiale;
– pregătirea specialiştilor experimentaţi într-un termen relativ scurt;
– păstrarea "know-how", fiindcă cei care utilizează sistemul, nu vor putea scoate în afara companiei
experienţa şi cunoştinţele care se conţin în sistemul de experţi;
– utilizarea experienţei şi a cunoştinţelor specialiştilor cu calificare înaltă.
La neajunsurile sistemului de experţi se referă posibilitatea limitată de a utiliza "bunul simţ".
Procesele logisticii includ o mulţime de operaţii cu încărcături. A ţine cont de toate particularităţile
încărcăturilor în programul de experţi e imposibil.
Sistemele de experţi sunt aplicate în diferite etape ale procesului logistic, la soluţionarea problemelor
care necesită experienţă considerabilă şi consum de timp. De exemplu, în depozit, la adoptarea deciziei
referitor la reînnoirea stocurilor, managerul trebuie să analizeze un mare volum de informaţii referitoare
la preţurile aşteptate ţinând cont de mărfurile achiziţionate, tarifele pentru livrare, necesitatea renovării

112
concomitente a stocurilor din diferite poziţii ale sortimentului etc. Utilizarea sistemelor de expert va
permite adoptarea nu numai a deciziei corecte, dar şi rapide, care deseori este nu mai puţin importantă.

13.6. Abordarea sistemică ca direcţie principală a metodologiei cunoaşterii în logistică

Baza metodologică a dirijării fluxului material este abordarea sistemică, principiul realizării căruia în
conceptul logistic este pusă pe primul loc.
Abordarea sistemică reprezintă direcţia metodologică a cunoaşterii ştiinţifice, la baza căreia se află
examinarea obiectelor ca sisteme. Abordarea sistemică permite cercetarea proprietăţilor şi relaţiilor dintre
obiecte care altfel pot percepute cu dificultate.
Abordarea sistemică înseamnă că fiecare sistem reprezintă un tot întreg chiar atunci când acesta
constă din subsisteme izolate.
Abordarea sistemică permite a analiza obiectul studiat ca un complex de subsisteme legate reciproc
printr-un scop comun, a-i descoperi proprietăţile integre, legăturile externe şi interne.
În calitate de exemplu vom analiza circulaţia zahărului tos de la fabrică până la magazine.
Conducerea fabricii, fără a coordona problema cu vânzătorii angro şi cu amănuntul, a adoptat decizia de a
implementa un utilaj modernizat pentru ambalarea zahărului tos în pachete de hârtie. Cum va fi percepută
această inovare de către elementele sistemului de circulaţie a mărfurilor, care efectuează transportarea,
stocarea şi executarea restului de operaţii tehnologice cu zahărul tos, ambalat în saci? Este posibil că în
activitatea sistemelor se vor produce dereglări.
În corespundere cu cerinţele abordării sistemice, decizia despre ambalarea zahărului tos la fabrică
trebuie să fie adoptată în legătură reciprocă cu alte decizii, care împreună urmăresc optimizarea fluxului
material.
Abordarea sistemică nu are un concept metodologic strict definit. Acesta reprezintă totalitatea
principiilor de cunoaştere, respectarea cărora permite orientarea cercetărilor într-un anumit mod.
La crearea sistemelor logistice trebuie ţinut cont de următoarele principii ale abordării sistemice
[29, p.107]:
– parcurgerea consecutivă a etapelor de construire a sistemului. Respectarea acestui principiu
înseamnă că sistemul la început trebuie să fie cercetat la nivel macro, adică în interacţiune cu
mediul ambiant, iar mai apoi la nivel micro, adică structura sa interioară;
– coordonarea caracteristicilor informaţionale, de siguranţă, de resurse şi altora a sistemelor
proiectate;
– lipsa conflictelor dintre scopurile subsistemelor separate şi scopurile întregului sistem.

13.7. Caracteristica comparativă a abordărilor clasice şi sistemice în formarea sistemelor

logistice
Esenţa abordării sistemice poate fi evidenţiată prin compararea ei cu abordarea inductivă clasică la
constituirea sistemelor.
Abordarea clasică reprezintă trecerea de la particular la general (inducţia). Construirea sistemului de
abordare clasică are loc prin îmbinarea componentelor ei, elaborate separat.
La prima etapă se determină scopurile funcţionării fiecărui subsistem în parte. În etapa a doua se
analizează informaţia, necesară pentru construirea subsistemelor separate, iar în etapa a treia se formează
subsistemele care împreună formează un sistem funcţional.
Spre deosebire de abordarea clasică, abordarea sistemică presupune trecerea de la general la
particular, iar analiza porneşte de la scopul final pentru care se creează sistemul (figura 13.3).
Constituirea sistemului în cazul abordării sistemice include câteva etape (figura 13.2.):
Prima etapă. Formularea scopurilor funcţionării sistemului.
Etapa a doua. În baza analizei scopurilor funcţionării sistemului şi a restricţiilor mediului extern se
determină cerinţele pe care trebuie să le satisfacă sistemul.
Etapa a treia. În baza acestor cerinţe se formează unele subsisteme.
Etapa a patra. Este cea mai complicată etapă din sinteza sistemei: analiza diferitelor variante şi
selectarea subsistemelor, organizarea lor într-o sistemă unică. Pentru aceasta se utilizează anumite criterii
de selectare. Una din metodele de bază de sinteză a sistemelor în logistică este modelarea.

113
 Etapa I Etapa II Etapa III Etapa IV

T1

Subsistemul P1

Subsistemul p2

Subsistemul Pj

SISTEMUL
S
T2
.
.
.
Ti

Figura 13.2. Constituirea formării sistemului prin abordarea sistemică

Sursa: [29, p.109]

Unde:
S – totalitatea scopurilor vizând funcţionarea sistemului;
Ti – una din cerinţele care trebuie respectate de sistem;
Pj – diferite variante ale subsistemelor.
13. 8. Exemplu de abordare clasică şi sistemică în organizarea fluxului material
Diferitele abordări în organizarea fluxului material pot fi evidenţiate după exemplul aprovizionării
magazinelor cu mărfuri de băcănie din depozitele întreprinderii comerciale angro. Participanţii acestui
proces sunt: întreprinderea comercială angro, întreprinderea de transport şi reţeaua de deservire a
magazinelor alimentare reprezentate în figura 13.3.

Transportul
Baza angro

Transportul

Transportul

Reţeaua magazinelor
de produse alimentare

Figura 13.3. Participanţii la procesul de aprovizionare a reţelei comerciale cu amănuntul cu

mărfuri de băcănie [29, p.110]

Să examinăm două variante de organizare a fluxului material, care diferă esenţial între ele. Prima
variantă poartă denumirea de livrarea cu mijloace de transport proprii, a doua – livrarea centralizată.
Varianta I (livrarea cu mijloace de transport proprii) are următoarele particularităţi:
– lipsa unei entităţi care asigură utilizarea optimală a transportului. Magazinele de sine stătător cad
de acord cu organizaţiile de transport şi vin la bază după marfă pe măsura necesităţilor;
– la depozitele întreprinderii comerciale angro, la firmele de transport şi în magazine procesele
tehnologice de prelucrare a încărcăturilor sunt organizate tradiţional, adică nu sunt corelate între
ele. O oarecare coordonare are loc numai în locurile de predare-primire a încărcăturilor;

114
 – nici întreprinderea comercială angro, nici magazinele nu înaintează cerinţe stricte faţă de tipul
transportului utilizat, deoarece obiectivul principal este doar transportarea mărfii;
– lipseşte necesitatea utilizării anumitor forme de ambalaj;
– e posibil că într-un şir de magazine să nu fie create condiţii pentru accesul liber al transportului,
descărcarea şi recepţionarea rapidă a mărfii.
Analiza livrărilor cu mijloace de transport proprii demonstrează că participanţii procesului logistic nu
urmăresc un scop unic, respectiv organizarea raţională a fluxului material general. Fiecare participant
organizează fluxul material numai în limitele sectorului său de activitate.
Varianta II (livrarea centralizată) se caracterizează prin următoarele particularităţi:
– participanţii la procesul logistic formează o entitate, scopul căreia constă în optimizarea anume a
fluxului material general. De exemplu, în uniunea de consum pentru organizarea livrării
centralizate se creează grupul de lucru, în componenţa căruia intră directorii de transport, ai
întreprinderilor angro şi cu amănuntul. Conducerea grupului de lucru i se încredinţează
vicepreşedintelui uniunii de consum;
– procesele tehnologice constituite adiţional de participanţii procesului logistic, sunt adaptate pornind de
la cerinţele organizării optimale a fluxului material general;
– se elaborează schemele de aprovizionare a magazinelor cu mărfuri, se determină mărimea optimă
a loturilor furnizate şi frecvenţa aprovizionării;
– se elaborează rutele optimale şi graficele de aprovizionare a magazinelor cu mărfuri;
– se creează parcul automobilelor specializate şi, de asemenea, se execută un şir de alte măsuri
pentru optimizarea fluxului material general.
Analiza variantei a doua de organizare a fluxului material demonstrează că pentru livrarea
centralizată a mărfurilor, participanţii la procesul logistic îşi propun un scop comun – formarea sistemului
logistic, care să asigure organizarea raţională a fluxului material general. Se studiază cerinţele pe care
fluxul trebuie să le satisfacă. Se propun variante de organizare a lui, dintre care, conform anumitor
criterii, se selectează cea mai bună.
Prin urmare, varianta a doua reprezintă un exemplu al comportamentului sistemic la formarea
sistemului logistic, care asigură trecerea fluxului material prin următoarele verigi: întreprinderea
comercială angro p transportator p magazine.
Totodată, trebuie să menţionăm că varianta a doua a organizării fluxului material, adică abordarea
sistemică la aprovizionarea cu marfă a reţelei comerciale cu amănuntul permite:
– creşterea gradului de utilizare a bazei tehnico-materiale, inclusiv a transportului, spaţiilor
comerciale şi de depozitare;
– optimizarea stocurilor marfare la toţi participanţii la procesul logistic;
– majorarea calităţii şi nivelului serviciilor logistice;
– optimizarea loturilor de mărfuri.
13.9. Analiza aportului obiectelor dirijării la rezultatul general al activităţii (analiza ABC)
În logistică analiza ABC se aplică în scopul reducerii mărimii stocurilor, a numărului manipulărilor
de încărcături în depozit, majorării generale a profitului întreprinderii, precum şi în alte scopuri.
Esenţa metodei ABC constă în evidenţierea dintr-o mulţime de obiecte similare a celor mai
importante din punct de vedere al scopului urmărit. De regulă, aceste obiecte sunt puţine, şi anume asupra
lor trebuie concentrată toată atenţia şi eforturile [28, p.40-44].
În domeniul economiei este bine cunoscută regulă lui Paretto (20/80), conform căreia numai a cincea
parte (20%) din tot numărul obiectelor cu care, de obicei, avem de a face contribuie cu aproximativ 80%
la rezultatul general al tranzacţiei. Aportul restului de 80% din obiecte constituie numai 20% din
rezultatul general.
De exemplu, în comerţ 20% din sortimentul mărfurilor aduc, de regulă, 80% din profitul
întreprinderii, iar restul de 80% fac parte din sortimentul obligatoriu.
Americanii numesc această legitate "regula degetului mare": degetul mare al mâinii ridicat în sus
simbolizează cele 20% de produse de şoc, iar celelalte 4 degete strânse în pumn semnifică importanţa
degetului ridicat – 80%.
Esenţa principiului Paretto constă în aceea că în procesul realizării unui oarecare scop ar fi iraţional
de a acorda aceeaşi atenţie tuturor obiectelor.

115
 Conform metodei Paretto, totalitatea obiectelor dirijate se împart în două părţi inegale. Metoda ABC,
aplicată pe larg în logistică, propune o împărţire mai profundă, şi anume în trei părţi. Toate obiectele
dirijate, în prealabil, trebuie apreciate după gradul contribuţiei la rezultatul final al activităţii.
Să examinăm următorul exemplu. În tabelul 13.1 sunt enumerate douăzeci de obiecte, contribuţia
fiecăruia din ele la rezultatul general este exprimată în unităţi în coloniţa 2. În total, în coloniţa 2, este
prezentat rezultatul general al activităţii, în coloniţa 3 este prezentată cota fiecărui obiect în rezultatul
general, exprimată în procente.
Tabelul 13.1
Aprecierea contribuţiei obiectelor la rezultatul total
Nr. obiectului Contribuţia obiectului, Cota importanţei
unităţi obiectului, %
1 10 0,1
2 200 2
3 30 0,3
4 5200 52
5 30 0,3
6 90 0,9
7 10 0,1
8 100 1
9 80 8
19 300 3
11 10 0,1
12 20 0,2
13 230 23
14 30 3
15 40 0,4
16 70 0,7
17 50 0,5
18 20 0,2
19 400 4
20 20 0,2
nr. total 1000 100
Sursa: [29, p.116]
Tabelul 13.2
Împărţirea obiectelor în grupele A,B,C
Cota
Contrib. Grupa
Nr. ob. Unităţi contrib. ob.
total % şi contrib.
%
4 5200 52 52 Grupa A
13 230 23 75 75%
9 800 8 83
19 40 4 87 Grupa B
10 30 3 90 10%
14 30 3 93
2 20 2 95
8 10 1 96
6 90 0,9 96,9 16
16 70 0,7 97,6
17 50 0,5 98,1
15 40 0,4 98,5
3 30 0,3 98,8 Grupa C
5 30 0,3 99,1 5%
12 20 0,2 99,3
18 20 0,2 99,5
20 20 0,2 9,7
1 10 0,1 99,8
7 10 0,1 99,9
11 10 0,1 100
Sursa: [29, p.117]

116
 Să punem obiectele din total în ordine descrescătoare după cota importanţei. Observăm că primele
două poziţii (10% din obiecte) din listă au avut un aport de 75%. Următoarele 5 poziţii (25% din obiecte)
au contribuit 20%, celelalte 13 obiecte au adus numai 5% din rezultatul total.
Să presupunem că la început cheltuielile pentru dirijare au fost repartizate în mod egal între toate
obiectele, indiferent de contribuţia obiectului la rezultatul final, iar costul dirijării unui obiect a constituit
5 unităţi convenţionale (u.c.). Costul total al dirijării a constituit 100 u.c. (20 × 5).
Să majorăm de două ori costul dirijării obiectelor din grupa A şi să reducem de două ori costul
dirijării obiectelor din grupa C. Costul dirijării obiectelor din grupa B rămâne acelaşi.
În acest caz costul total se va reduce cu 22,5 u.c.:
2 × 10 + 5 × 5 + 13 × 2,5 = 77,5
Acordarea unei atenţii mai mici dirijării grupei C, cu siguranţă, nu va afecta simţitor rezultatul total,
dat fiind rolul neînsemnat al acestei grupe. Concomitent, un efort sporit pentru dirijarea grupei A poate să
îmbunătăţească esenţial rezultatul întreprinderii.
În acest mod, redistribuirea resurselor pentru dirijare, în corespundere cu rezultatele analizei ABC, va
contribui la reducerea cheltuielilor pentru dirijare şi la majorarea eficienţei ei.
În calitate de logaritm posibil vizând divizarea întregului sortiment în grupele A, B şi C putem
propune următoarele: se calculează numărul total al cererilor recepţionate într-o perioadă determinată şi
se împarte la numărul total al poziţiilor sortimentului N. Ca rezultat, se obţine numărul mediu de cereri P
la o poziţie din sortimentul N. Toate mărfurile, la care numărul cererilor depăşeşte 6 şi mai mult sau P, se
includ în grupa A. În grupa C vor fi incluse mărfurile la care cererea este mai mică decât P de 2 sau mai
multe ori. Restul mărfurilor se includ în subtotalitatea B.
Un exemplu de utilizare a metodei ABC la întreprinderile comerciale cu amănuntul este restrângerea
selectivă a sortimentului unui şir de magazine după criza din august 1998. Aceste măsuri forţate au fost
aplicate, în primul rând, la mărfurile din grupa C. Unele magazine au redus sortimentul de la 5000 de
poziţii până la 1500. Mărfurile cu o lichiditate şi competitivitate înaltă, cu o pondere ridicată la formarea
profitului au fost păstrate aproximativ 30% din tot sortimentul.
Algoritmul general pentru efectuarea analizei ABC este redat în tabelul 13.3.
Tabelul 13.3
Ordinea efectuării analizei ABC
Formularea scopului analizei
‚
Identificarea obiectelor dirijării
‚
Identificarea criteriului, în baza căruia va fi realizată clasificarea obiectelor dirijării
‚
Evaluarea obiectelor dirijării după criteriul de clasificare
‚
Gruparea dirijării în ordinea descreşterii valorii criteriului
‚
Divizarea totalităţii obiectelor dirijate în trei grupe: A, B şi C
‚
Construirea curbei ABC
Sursa: [28, p.41]

100
Cota contribuţiei la rezultatul

95

75
final, %

10 35 Obiectele dirijării 100

Figura 13.4. Curba analizei ABC
117
 Metoda ABC şi dirijarea stocurilor
Metoda ABC reprezintă un procedeu de normare şi control a situaţiei stocurilor, care constă în
divizarea sortimentului valorilor materiale (N) în trei grupe inegale A, B şi C în baza unui oarecare
algoritm formal1.
Mărfurile (materialele) grupei A sunt puţine, dar extrem de importante, cărora le revine o mare parte
din resurse băneşti, investite în stocuri. Mărimea stocurilor la poziţiile grupei A este supusă unui control
permanent, stabilindu-se exact costurile legate de achiziţionare, livrare şi stocare şi, de asemenea,
mărimea şi frecvenţa comenzilor.
Mărfurile (materialele) grupei B ocupă o poziţie intermediară la formarea stocurilor întreprinderii şi
în comparaţie cu grupa A necesită mai puţină atenţie. Aici se realizează controlul obişnuit şi acumularea
informaţiei despre stocuri, care trebuie să permită evidenţierea modificărilor în utilizarea stocurilor la
timpul oportun.
Mărfurile (materialele) grupei C, care constituie, de regulă, partea mai mare a sortimentului, se
raportă la mărfurile (materialele) secundare. Acestor mărfuri le revine cea mai mică parte a tuturor
resurselor financiare, investite în stocuri. Calcule privind optimizarea mărimii şi perioadei comenzilor
pentru aceste mărfuri nu se execută. Reaprovizionarea stocurilor se înregistrează, însă evidenţa curentă a
stocurilor nu se efectuează. Verificarea stocurilor existente se efectuează numai periodic, de exemplu, o
dată în 6 luni.
Probabilitatea apariţiei cererilor la mărfurile din grupele A, B şi C este subordonată diferitelor legi de
distribuire. S-a constat, că la majoritatea firmelor comerciale aproximativ 75% din valoarea stocurilor
revine la circa 10% din poziţiile sortimentului (grupei A), 20 % din valoarea stocurilor ocupă 25% din
poziţiile sortimentului şi 5% din valoarea stocurilor cuprinde 65% din sortiment (grupa C).

13.10. Influenţa probabilităţii cererii asupra deciziei privind dirijarea stocurilor (analiza XYZ)
Analiza ABC permite diferenţierea sortimentului (nomenclaturii resurselor sau sortimentului
mărfurilor în comerţ) după contribuţia la rezultatul planificat. Principiul diferenţierii sortimentului în
procesul analizei XYZ este diferit în cazul dat: întregul sortiment (resursele) se împart în trei grupe în
funcţie de uniformitatea cererii şi probabilitatea prognozei.
În grupa X se includ mărfurile cererea la care este uniformă sau înregistrează devieri neînsemnate.
Volumul realizării mărfurilor incluse în grupa dată poate fi uşor prognozat.
În grupa Y se includ mărfurile volumul consumului cărora oscilează. De exemplu, în această grupă
pot fi incluse mărfurile cu cerere sezonieră. Posibilitatea prognozării cererii la mărfurile grupei Y este
medie.
În grupa Z se includ mărfurile, a căror cerere apare numai episodic.
Volumul realizării mărfurilor din grupa Z este foarte dificil de prognozat. Criteriul, în baza căruia o
poziţie concretă a sortimentului se raportează la grupele X, Y sau Z, reprezintă coeficientul variaţiei
cererii la această poziţie. Coeficientul variaţiei reprezintă indicele cel mai frecvent aplicat al fluctuaţiei
relative:
2
n
( xi − x )
∑ n
V = i =1 × 100% , [28, p.45]
x
unde: xi – valoarea cererii la poziţia analizată în i ;
x – valoarea medie a cererii la poziţia analizată în perioada n ;
n – mărimea perioadei, pentru care s-a efectuat aprecierea.
Mărimea coeficientului poate varia de la 0 (zero) până la infinit. Împărţirea în grupele X, Y şi Z poate
fi realizată, de exemplu, în baza algoritmului prezentat în tabelul 13.5.

1
Родников А.И. Логистика: Терминологический словарь. – М.: Инфра-М, 2000.
118
 Tabelul 13.5
Algoritmul divizării sortimentului
în grupele de mărfuri X, Y, Z

Grupa Variaţia
X 0 ≤ ·? 10%
Y 10% ≤ ? < 25%
Z 25% ≤ ? ∞

Consecutivitatea efectuării analizei XYZ este următoarea:

1) determinarea coeficientului variaţiei cererii pe fiecare poziţie a sortimentului;
2) gruparea obiectelor în ordine crescândă în funcţie de coeficientul variaţiei;
3) construirea curbei XYZ;
4) divizarea obiectelor dirijate în trei grupe: grupa X, grupa Y, grupa Z [28, p.45].

13.11. Luarea deciziei de "a produce marfă sau a o procura"

Problema "a produce sau a cumpăra" constă în adoptarea unei variante din 2 alternative posibile în
funcţie atât de posibilităţile întreprinderii, cât şi de condiţiile mediului extern. Aceste decizii se adoptă
atât la utilizarea resurselor proprii de muncă (transport propriu, depozite, tehnică, utilaj), cât şi la
utilizarea obiectelor de muncă proprii, adică confecţionarea semifabricatelor, articolelor de completare cu
forte proprii.
Deciziile alternative ar putea fi transportul închiriat, leasingul utilajului, arenda depozitelor şi, de
asemenea, achiziţionarea semifabricatelor sau articolelor de completare.
Cu cât este mai înalt gradul de dezvoltare a logisticii în societate, cu atât mai uşor întreprinderea se
dezice să execute producţia proprie şi transferă această sarcină producătorului specializat [29, p.122-124].
Decizia de a produce sau a cumpăra se adoptă la achiziţionarea resurselor marfare (de la producător
sau de la intermediar), la alegerea între serviciile cărăuşului şi crearea parcului propriu de mijloace de
transport, la adoptarea deciziei vizând folosirea depozitului închiriat şi, de asemenea, într-un şir de alte
cazuri.

13.12. Indicatorii utilizaţi pentru măsurarea caracteristicilor

Logistica, ca ştiinţă şi sferă a activităţii profesionale, se caracterizează printr-un caracter ştiinţific şi
concret.
Caracterul ştiinţific al logisticii presupune executarea calculelor detailate, analiza tuturor indicilor
care caracterizează circulaţia fluxului material.
Caracterul concret al logisticii constă în existenţa rezultatului concret şi substanţial al activităţii de
dirijare a fluxurilor. Caracterul concret permite realizarea dirijării logistice de către subdiviziunile de
evidenţă şi contabilitate sau unităţile structurale, rezultatele activităţii cărora se măsoară prin profitul
obţinut.
Să analizăm indicatorii care se întâlnesc în literatură pentru caracterizarea situaţiei logisticii
[27,29, p.125-130]:
1. Stocul mediu în depozit – indicele poate fi determinat atât în expresia naturală sau valorică atât în
întregime pe depozit, cât şi pe grupele de mărfuri. În general, mărimea stocului se află în permanent
schimb. De aceea, pentru a caracteriza nivelul stocului, se calculează stocul mediu, utilizând formula
mediei cronologice:
S in + S f
S md 1 = ,
2
unde: S md1 – stocul mediu în prima perioadă;
Sin – stocul la începutul primei perioade;
S f – stocul la finele perioadei întâi.

119
 Stocul mediu pentru câteva perioade se determină ca medie aritmetică a stocurilor medii pentru
fiecare perioadă:
S md1 + S md 2 + ..... + S md n
S md n = ,
n
unde: S mdn – stocul mediu pentru perioada n.
2. Viteza circulaţiei mărfurilor – caracterizează procesul de reînnoire a stocurilor marfare. Se
determină cu ajutorul a doi indicatori: viteza de rotaţie a mărfii şi perioada rotaţiei mărfurilor.
2.1. Viteza de rotaţie a mărfii (Vrm) indică de câte ori pe parcursul unei perioadei se vinde şi se
reînnoieşte stocul marfar existent:
Vrm = O
S md ,
unde: O – circulaţia mărfurilor într-o perioadă;
Smd – stocul mediu de mărfuri într-o perioadă.
Pentru reţeaua comercială se va lua în consideraţie rotaţia netă, adică fără evidenţa rotaţiei din
interiorul sistemului.
Viteza rotaţiei mărfii poate fi calculată pe fiecare depozit şi pe fiecare poziţie a sortimentului.
Dacă stocul este de producţie, atunci indicele calculat se va numi viteza rotaţiei, care poate fi
calculată pe fiecare tip de resurse.
2.2. Perioada de rotaţie a mărfurilor (T) reprezintă durata perioadei, pe parcursul căreia se vinde
stocul, timpul aflării mărfurilor în sfera circulaţiei sau în depozitul întreprinderii comerciale. Se determină
după formula:
S md × t
T= (r.1),
O
unde: Smd – stocul mediu de mărfuri într-o perioadă;
t – numărul de zile într-o perioadă;
O – circulaţia mărfii într-o perioadă.
Trebuie de menţionat că reducerea T permite utilizarea mai efectivă a mijloacelor circulante şi
economisirea cheltuielilor de rotaţie.
După cum rezultă din formulele 2.1 şi 2.2, indicele perioadei de rotaţie a mărfurilor este invers
proporţional indicelui vitezei de rotaţie a mărfii, adică:
t
T= .
Vrm
3. Gradul pregătirii pentru lucrare Pf – acest indicator poate fi folosit atât pentru aprecierea
nivelului serviciilor proprii, cât şi pentru nivelul serviciilor acordate de furnizor. Mai jos sunt redate trei
metode de calcul al pregătirii pentru livrare, utilizate în logistică:
N c.ex.
3.1. Pf = × 100% ,
No
unde: Nc.ex.– numărul comenzilor executate;
No – numărul total al comenzilor prezentate.
m
3.2. Pf = × 100% ,
M
unde: m – volumul livrărilor în unităţi de produse;
M – volumul comenzilor în unităţi de produse.
Cr
3.3. Pf = ,
Cc
unde: Cr – valoarea mărfurilor realizate;
Cc – costul sumar al mărfii comandate.
4. Ponderea stocurilor în circulaţia mărfurilor (Cs):

120
 S md
Cs = × 100%
o
5. Cheltuielile cu capitalul legat (Ik) – caracterizează volumul capitalului imobilizat în stocuri:
S ×t ×C
I k = md ps ,
100
unde: t ps – perioada de timp, pe parcursul căreia se păstrează stocul;
C – rata dobânzii la capital (%).
6. Caracteristica conformităţii livrărilor reprezintă indicatorul care caracterizează volumul, structura
şi ritmicitatea livrărilor. El se calculează prin compararea cantităţii, structurii şi calităţii producţiei
furnizate cu termenii de livrare reali în conformitate cu contractul.
Conformitatea livrărilor se determină cu ajutorul unui şir de criterii:
6.1. Prezenţa în lotul livrat a produselor cu defect;
6.2. Prezenţa în lotul livrat a produselor necomandate;
6.3. Executarea parţială a comenzii din lipsa întregului sortiment de mărfuri;
6.4. Cazurile livrărilor cu întârziere;
6.5. Cazurile livrărilor în avans.
De asemenea, pot fi folosiţi şi alte criterii care reflectă gradul executării de către furnizor a condiţiilor
contractuale.
7. Cheltuielile logistice care revin la o unitate de circulaţie a mărfii Dl – caracterizează cota
cheltuielilor pentru logistică în circulaţia mărfurilor companiei. Cu cât este mai mare Dl ,cu atât e mai
semnificativă activitatea de reglementare a fluxurilor materiale:
C
Dl = l × 100% ,
O
unde: C1– cheltuieli logistice într-o perioadă;
O – circulaţia mărfurilor într-o perioadă.
La cheltuielile logistice se referă cheltuielile pentru realizarea următoarelor operaţiuni:
– plasarea comenzilor;
– transportarea la întreprindere;
– depozitarea aprovizionării;
– deplasările în interiorul producţiei;
– stocarea produselor finite;
– expedierea;
– livrarea la cumpărător.
La această categorie de cheltuieli se raportează, de asemenea, toate cheltuielile pentru personal, utilaj
şi încăperile, utilizate în procesele logistice care n-au fost enumerate mai sus.
8. Caracteristica activităţii depozitului e prezentată prin patru grupe de indicatori, care
caracterizează intensitatea activităţii depozitului, eficienţa utilizării suprafeţelor depozitelor, nivelul
stocării încărcăturilor şi indicii financiari generali:
8.1. Indicatorii, care caracterizează intensitatea activităţii depozitului:
8.1.1. Circulaţia mărfurilor în depozit (C) este indicele care caracterizează capacitatea depozitului:
Q
C= ,
T
unde: Q – cantitatea care a fost recepţionată în depozit (sau realizată din depozit) într-o perioadă de
timp T;
T – durata perioadei de timp.
8.1.2. Prelucrarea încărcăturilor (Pinc) –caracterizează volumul de muncă necesar pentru executarea
lucrărilor în depozit:
Pinc = ∑ Ri ,
unde: Ri – rotaţia încărcăturii a sectorului "i" al depozitului.
La determinarea volumului încărcăturilor e necesar de a ţine cont de volumul lucrărilor de deplasare a
încărcăturilor dintre sectoare în interiorul depozitului;
121
 8.1.3. Masa specifică a circulaţiei mărfurilor în depozit caracterizează capacitatea depozitului, care
revine la 1 m.p.:
M
M sp = , unde S – suprafaţa depozitului.
S
8. 1.4. Coeficientul intensităţii utilizării capacităţii depozitului Qi:
Cmax
Qi = ,
Cmed
unde: Cmax – circulaţia mărfurilor în luna cea mai tensionată;
Cmed – circulaţia medie lunară a mărfurilor în depozit.
8.1.5. Activitatea sumară a depozitului:
Ad = Smdt × Smz,
unde: Smdt – stocul mediu în tone;
Smz – stocul mediu în zile;
8.2. Indicatorii ce caracterizează eficienţa utilizării încăperilor din depozite:
8.2.1. Capacitatea depozitului. Se măsoară în metri cubi, în tone sau în numărul de vagoane cu
încărcătură, care pot fi amplasate în depozit;
8.2.2. Suprafaţa utilă a depozitului;
8.2.3. Coeficientul de utilizare a suprafeţei depozitului;
8.2.4. Coeficientul de utilizare a volumului depozitului;
8.2.5. Intensitatea traficului de mărfuri a depozitului ce caracterizează utilizarea suprafeţei de stocare
a depozitului.
8.3. Indicatorii ce caracterizează integritatea încărcăturii:
8.3.1. Numărul cazurilor de furt al mărfurilor;
8.3.2. Numărul cazurilor de deteriorare a mărfurilor din vina lucrătorilor depozitului;
8.4. Indicatorii ce caracterizează rezultatele financiare ale activităţii depozitului:
8.4.1. Cheltuielile de depozitare – se determină prin suma cheltuielilor pentru stocarea diferitelor
încărcături şi suma cheltuielilor administrative;
8.4.2. Costul stocării încărcăturilor – se calculează ca o valoare medie pentru toate depozitele şi se
determină prin raportarea cheltuielilor sumare, legate de executarea lucrărilor de depozitare la numărul de
tone-zile păstrate.
Întrebări de control:
1. Caracterizaţi obiectul cercetărilor în domeniul logisticii şi aparatul metodologic aplicat.
2. Definiţi modelul logistic şi modelarea logistică.
3. Caracterizaţi metoda modelării analitice a sistemelor logistice. Numiţi avantajele şi neajunsurile
acestei metode.
4. Ce reprezintă modelarea imitativă a sistemelor logistice? Din ce procese constă modelarea
imitativă şi ce scopuri urmăreşte?
5. În ce cazuri se recomandă aplicarea metodei modelării imitative?
6. Numiţi avantajele şi dezavantajele modelării imitative.
7. Explicaţi smnificaţia abordării sistemice în logistică.
8. Descrieţi consecutivitatea formării sistemelor în logistică prin abordarea tradiţională.
9. Descrieţi consecutivitatea formării sistemelor în logistică prin abordarea sistemică.
10. Efectuaţi caracteristica comparativă a abordării tradiţionale şi sistemice în formarea sistemelor
logistice.
11. Aduceţi un exemplu de abordare traiţională şi sistemică în formarea sistemului logistic. Care
este rezultatul utilizării principiilor abordării sistemice?
12. Caracterizaţi avantajele şi dezavantajele sistemului de experţi.
13. Formulaţi scopul şi procedura efectuării analizei ABC.
14. Formulaţi principiul diferenţierii indicatorilor în metoda analizei XZY, în dependenţă de nivelul
variaţiei cererii.
15. În ce constă esenţa problemei "a produce sau a procura" ţinând cont de nivelul dezvoltării
logistice?
16. Descrieţi a indicatorilor utilizaţi pentru măsurarea caracteristicilor fluxului material.
122
 Tema 14. DOMENIILE FUNCŢIONALE ALE LOGISTICII

14.1. Caracteristica domeniilor funcţionale ale logisticii

Obiectul de studiu al logisticii este fluxul material, iar fiecare din sectoarele responsabile de fluxul
material posedă specificul său. Pot fi evidenţiate cinci domenii funcţionale ale logisticii: aprovizionarea,
producţia, distribuţia, transportarea şi domeniul informaţional, specificul cărora îl vom reda în continuare
[29, p.133-136].
1. De procesul asigurării întreprinderii cu materie primă şi materiale se ocupă doar logistica
aprovizionării. La această etapă se studiază şi se aleg furnizorii, se încheie contractele şi se controlează
executarea lor, se adoptă măsuri în caz de încălcare a condiţiilor de livrare. Orice întreprindere
producătoare dispune de un serviciu care realizează aceste funcţii. Abordarea logistică la dirijarea
fluxurilor materiale care ca activitatea acestui serviciu, legată de formarea parametrilor fluxului material
să nu fie izolată, dar să fie subordonată strategiei de dirijare a fluxului material al întreprinderii. Pe de altă
parte, problemele privind procesul transportării fluxului material de la depozitele de produse finite ale
furnizorului până la secţiile întreprinderii – consumator constituie o preocupare specifică, de aceea
această activitate a fost evidenţiată într-un compartiment separat al logisticii şi anume logistica
aprovizionării.
În practică, sectorul activităţii logisticii de aprovizionare este determinat de condiţiile contractului cu
furnizorii şi funcţiile serviciului de aprovizionare în cadrul întreprinderii (figura 14.1.)

Întreprinderea de producţie

Aprovizionarea Secţia de producţie Desfacerea

a) b) c)
logistica de logistica de logistica de
aprovizionare producţie distribuţie

Figura 14.1. Sectoarele fluxului material, ce revin serviciilor de aprovizionare, de producţie şi de

distribuţie [29, p.134]

2. În procesul dirijării fluxului material în interiorul întreprinderii, care creează bunuri materiale sau
acordă serviciile materiale, în general, se soluţionează sarcinile logisticii de producţie.
Specificul acestei etape constă în aceea că activitatea de circulaţie a fluxului se execută în limitele
teritoriului unei întreprinderi. Participanţii la procesul logistic, de regulă, nu participă la schimbul mărfii
contra bani. Fluxul se deplasează nu în urma contractelor încheiate, ci ca rezultat al deciziilor adoptate de
conducerea întreprinderii.
Logistica de producţie interacţionează strâns cu sfera aprovizionării şi distribuirii produselor finite
(figura 14.1).
3. Dirijarea fluxurilor materiale în procesul realizării produselor finite reprezintă obiectul de
activitate al logisticii de distribuţie. Acest domeniu al logisticii constituie o preocupare atât a
întreprinderilor producătoare, cât şi a întreprinderile comerciale. La această a activitate participă
structurile autoritare, deoarece de organizarea distribuţiei depinde starea economică a regiunii. De
exemplu, în cazul organizării insuficiente a sistemei de distribuire a produselor alimentare în regiune
situaţia autorităţilor locale va fi foarte instabilă.
În figura 14 este arătat că în sfera atenţiei logisticii de distribuţie fluxul material nimereşte aflându-se
încă în secţiile de producţie. Aceasta înseamnă că problemele referitoare la ambalaj, dimensiunea lotului
123
fabricat şi timpul, în care acest lot trebuie executat, precum şi alte probleme importante pentru procesul
realizării încep să fie soluţionate la etapele anterioare ale dirijării fluxului material.
4. La dirijarea fluxurilor materiale, în sectoarele de transport se soluţionează problemele legate de
logistica de transport. Volumul total al activităţii de transport, executate în procesul de aducere a fluxului
material de la sursa iniţială a materiei prime până la consumatorul final poate fi împărţit în două grupe
mari:
a) activitatea executată de transportul, care aparţine unităţilor de transport specializate (transportul
public);
b) activitatea executată de transportul propriu al celorlalte întreprinderi, care nu sunt specializate în
operaţiuni de transport.
La fel ca şi alte domenii funcţionale ale logisticii, logistica de transport nu are limite conturate clar.
Metodele logisticii de transport se aplică la organizarea oricăror traficuri. Însă obiectul prioritar al
studierii şi dirijării în acest compartiment este fluxul material, care are loc în procesul traficului cu
transportul public.
5. Logistica informaţională. Rezultatele circulaţiei fluxurilor materiale se află în legătură directă cu
raţionalitatea organizării circulaţiei fluxurilor informaţionale. În ultimul deceniu anume posibilitatea
dirijării efective a fluxurilor informaţionale a permis soluţionarea problemei dirijării fluxului material.
Importanţa mare a componentei informaţionale în procesele logistice a determinat crearea domeniului
logisticii informaţionale. Obiectul cercetării logisticii informaţionale îl reprezintă sistemele
informaţionale, care asigură dirijarea fluxurilor materiale folosind microprocesoarele, tehnologiile
informaţionale.
Logistica informaţională este legată strâns de celelalte domenii funcţionale ale logisticii. Acest
compartiment studiază organizarea fluxurilor informaţionale în interiorul întreprinderii, precum şi
schimbul de informaţii între diferiţi participanţi la procesele logistice, aflaţi la distanţe considerabile unul
faţă de altul (de exemplu, cu ajutorul mijloacelor de comunicare prin satelit).

14.2. Interacţiunea logisticii de distribuţie cu logistica de aprovizionare

Să examinăm procesul dirijării fluxurilor materiale între două întreprinderi, una dintre care este
furnizorul mărfurilor, iar cealaltă cumpărătorul angrosist. De pe poziţia primei întreprinderi, dirijarea
fluxului material trebuie să fie realizată prin metodele logisticii de distribuţie. De pe poziţia întreprinderii
a doua, acelaşi flux trebuie să fie dirijat prin metodele logisticii de aprovizionare. Această contradicţie
aparentă poate fi uşor soluţionată.
Să analizăm dirijarea fluxului material în cazul când cumpărătorul a achitat furnizorului cheltuielile
pentru livrarea mărfurilor la depozitul său. În acest caz profitul furnizorului, în mare măsură depinde
eficienţa cu care va fi organizată livrarea comenzii la depozitul cumpărătorului. Atunci responsabil pentru
dirijarea fluxurilor materiale este furnizorul şi metoda utilizată se referă la logistica de distribuţie.
Cumpărătorul, care deja a achitat cheltuielile pentru transport, nu câştigă de la optimizarea transportării
[29, p.137-138].
Metodele logisticii de aprovizionare în procesul dirijării fluxurilor materiale se vor utiliza atunci
când cumpărătorul, conform condiţiilor contractului de sine stătător, va încărca marfa de la depozitul
furnizorului. Dacă serviciul de aprovizionare va acţiona eficient, va fi posibilă îmbunătăţirea rezultatelor
economice ale cumpărătorului.
Agenţii economici se pot înţelege şi pentru alte condiţii de livrare. Astfel, furnizorul dintr-un alt oraş
poate transporta marfa până la staţia feroviară din oraşul său, la care participa serviciul de distribuţie al
furnizorului. Ulterior pentru organizarea mişcării mărfii de la staţia feroviară până la depozitul
cumpărătorului va fi responsabil serviciul de aprovizionare al cumpărătorului.
Punctul în care serviciul de distribuţie al furnizorului transmite dirijarea cu fluxul material serviciului
de aprovizionare al cumpărătorului se determină de condiţiile francării încărcăturii, prevăzute în
contractul de livrare.
Termenul "franco" înseamnă includerea în preţul produsului a cheltuielilor pentru livrarea producţiei
consumatorului. În contractul de livrare termenul "franco" indică până la care punct, pe traseul circulaţiei
produselor spre cumpărător, cheltuielile legate de transport şi asigurare le va suporta furnizorul.
Condiţiile francării încărcăturii delimitează sfera de activitate a serviciului de desfacere a furnizorului
şi serviciul aprovizionării cumpărătorului.
124
 Însă nu trebuie să uităm că atât logistica aprovizionării, cât şi logistica de distribuţie sunt domenii
funcţionale ale activităţii logistice. Această activitate se realizează în comun atât de serviciul de
aprovizionare al cumpărătorului, cât şi de serviciul de distribuţie al furnizorului. De aceea toate deciziile
în domeniul logisticii de distribuţie trebuie să fie adoptate în legătură reciprocă cu deciziile logisticii de
aprovizionare a cumpărătorului. Numai o astfel de conlucrare va asigura realizarea concepţiei logistice a
dirijării fluxurilor materiale.

Întrebări de control:
1. Explicaţi necesitatea evidenţierii unui compartiment special în logistică numit logistica
aprovizionării.
2. Caracterizaţi acţiunile logisticii de producţie în procesul dirijării fluxurilor materiale în interiorul
întreprinderii.
3. Ce probleme ale logisticii de distribuţie le rezolvă întreprinderile producătoare şi de comerţ?
4. Ce sarcini specifice în sectoarele transportului rezolvă logistica operaţiunilor de transport?
5. Analizaţi rolul logisticii informaţionale în organizarea mişcării fluxurilor informaţionale.
6. Caracterizaţi interacţiunea logisticii de distribuţie cu logistica de aprovizionare în procesul livrării
produselor finite de la furnizor la consumator.

Tema 15. SERVICIILE LOGISTICE

15.1. Definiţia serviciului logistic

În practica economică mondială s-a evidenţiat tendinţa de diminuare a ponderii elementelor corporale
ale produselor fabricate de sectorul industrial. În condiţiile tranziţiei la economia de piaţă, concurenţa
dintre furnizori şi intermediari se realizează nu prin funcţia de producţie sau prin rezultatul material al
acesteia. Deseori ambalajul, stilul şi imaginea produsului în mare măsură condiţionează dezvoltarea
cantitativă şi calitatea serviciilor, care determină potenţialul de competitivitate a subiecţilor logisticii.
În literatura de specialitate, "service-ul" este echivalat cu deservirea tehnică a produselor industriale,
aflate în exploatare un timp îndelungat. Astfel "... service-ul" (deservirea tehnică) a consumatorilor reprezintă
un complex de servicii legate cu distribuţia şi utilizarea în consum [49]. În această definiţie, în calitate de
obiect al service-ului se evidenţiază produsul în forma lui fizică. Dar luând în consideraţie creşterea ponderii
elementelor acorporale ale produsului – prin noţiunea de service se subînţelege totalitatea serviciilor, acordare
consumatorilor (cumpărătorilor) în scopul satisfacerii acestora. Fiind un produs al muncii, orientat asupra
unui obiect sau persoană (organizaţie), service-ul trebuie studiat sub două aspecte:
1) sub aspectul fluxului de produse;
2) din punct de vedere al consumatorului.
Service-ul nu este o totalitate abstractă de servicii, ci un ansamblu de servicii legate cu produsul şi
utilizarea raţională a acestuia.
În sistemul distribuţiei mărfurilor e raţional de a folosi noţiunea de "service logistic", care prezintă
totalitatea serviciilor, ce însoţesc fluxurile de produse, de informaţii şi de mijloace băneşti între producători,
intermediari şi clienţi. Fluxurile informaţionale şi financiare circulă în scopul funcţionării optime a
întreprinderii şi se află în relaţie reciprocă cu fluxurile de produse ca obiect principal al logisticii. După cum
relevă economiştii "Service-ul logistic este legat nemijlocit cu distribuţia şi reprezintă un ansamblu de servicii,
acordate în procesul livrării mărfurilor" [27]. După părerea noastră, această definiţie trebuie completată
deoarece service-ul logistic începe cu mult înainte de procesul livrării şi vânzării volumului fizic al produselor.
Pe de altă parte, service-ul logistic cuprinde nu doar livrarea şi vânzarea mărfurilor, dar finanţarea şi
informarea în limitele interacţiunii între subiecţii logisticii.
Considerăm că service-ul logistic reprezintă un complex de operaţiuni logistice, ce asigură
satisfacerea necesităţilor cumpărătorilor în procesul dirijării cu fluxurile materiale, de marfă,
financiare şi informaţionale. Această definiţie a service-ului logistic rezultă din faptul că ştiinţa logistică
include un spectru mai larg de probleme decât dirijarea distribuţiei fizice a mărfurilor.
În condiţiile luptei de concurenţă a apărut necesitatea de a trece de la orientarea abstractă spre piaţă în
baza cercetărilor de marketing la orientarea spre consumatorul concret ca obiect al logisticii. De aici apar
125
noi cerinţe pentru organizarea serviciului logistic, care ne permite să determinăm limitele competenţei
logistice, calitatea deservirii, condiţiile şi responsabilitatea intermediarilor în sistemul logistic.
Service-ul logistic trebuie să cuprindă toate funcţiile şi subdiviziunile întreprinderii în scopul
organizării fluxurilor materiale, de marfă, informaţionale şi financiare. Totodată service-ul logistic cere o
nouă gândire în folosirea acestor resurse: de la optimizarea unor sectoare la optimizarea sistemică a
tuturor proceselor.
Aceste cerinţe se referă la logistica de distribuţie, în programul căreia sunt incluse:
a) angajarea personalului pentru acordarea serviciilor legate cu achiziţionarea, transportarea, desfacerea
mărfurilor, organizarea activităţii de reclamă, întocmirea documentelor necesare, acordarea diferitelor
servicii comerciale şi intermediare;
b) arenda depozitelor magazinelor, bazelor angro şi altor obiecte comerciale, necesare pentru stocarea şi
vânzarea mărfurilor;
c) primirea şi plata serviciilor logistice din partea organizaţiilor externe şi persoanelor fizice, care n-au
participat la distribuţia mărfurilor;
d) colectarea informaţiei necesare pentru a determina volumul şi structura resurselor;
e) vânzarea mărfii cumpărătorului, încasarea mijloacelor financiare şi achitarea plăţilor (impozitelor)
către organele fiscale de stat (municipale). Toate aceste măsuri trebuie corelate şi organizate pentru
acordarea serviciilor logistice la timp şi în locul stabilit, pentru a lua un ansamblu de decizii calitative
cu privire la gradul de utilizare a tuturor resurselor (materiale, de marfă, informaţionale, financiare, de
muncă, informaţionale etc.).
În ultimii ani, serviciile logistice sunt foarte solicitate. Astfel, în ţările dezvoltate serviciile reprezintă
peste 70% din Produsul Naţional Brut. Unele servicii se transformă în activităţi de antreprenoriat
independente. De exemplu, serviciile logistice ca formă de antreprenoriat la întreprinderi necesită
studierea următoarelor probleme: studierea pieţei; stabilirea relaţiilor economice cu partenerul, cu
evidenţierea parametrilor principali (volumul, timpul, distanţa şi stabilirea fluxurilor de marfă); selectarea
clienţilor potenţiali; conlucrarea cu unităţile de transport specializat şi reţele de depozite; întreţinerea
depozitelor proprii; completarea loturilor de mărfuri pentru livrare; gestiunea cu stocurile de mărfuri.
În condiţiile "pieţei cumpărătorului", vânzătorul e nevoit să-şi formeze activitatea sa, conform cererii
de cumpărare. Totodată aceasta nu se limitează doar la cererea de marfă. Cumpărătorul dictează condiţiile
sale şi în domeniul componenţei şi calităţii serviciilor, acordate lui în procesul furnizării mărfii.
Termenul de serviciu, semnifică acţiunea cuiva, care aduce folos, ajutor altuia. Activitatea vizând
acordarea serviciilor, adică satisfacerea nevoilor cuiva, se numeşte service.
Natura activităţii logistice presupune probabilitatea acordării consumatorului fluxului material, a unor
servicii logistice variate. Servisul logistic e legat indisolubil cu procesul de distribuire şi reprezintă prin
sine un complex de servicii, acordate în procesul livrării mărfii.
Obiectul serviciului logistic reprezintă diferiţi consumatori ai fluxului material. Servisul logistic e
realizat sau de însuşi furnizorul, sau de firma de expeditiv, care se specializează în domeniu servisului
logistic.
Activităţile în domeniul deservirii logistice pot fi împărţite în trei grupe principale [29, p.352-353]:
− activităţile ce preced vânzarea, adică măsurile pentru formarea sistemului service-ului logistic;
− activităţile privind acordarea serviciilor logistice, realizate în procesul vânzării mărfurilor;
− serviciile logistice după vânzare.
Până la începutul procesului de vânzare activitatea în domeniul serviciilor logistice include, în fond,
determinarea politicii întreprinderii în sfera acordării serviciilor şi, de asemenea, planificarea lor.
În procesul vânzării mărfurilor pot fi acordate diverse servicii logistice, de exemplu:
− păstrarea stocurilor de mărfuri în depozit;
− executarea comenzii, inclusiv alegerea sortimentului, ambalarea, formarea loturilor de încărcătură
şi alte operaţii;
− garantarea siguranţei livrării;
− punerea la dispoziţie a informaţiei despre fluxul încărcăturilor.
Serviciile după vânzare reprezintă deservirea garantată, obligaţiunile cu privire la examinarea
reclamanţilor cumpărătorilor, înlocuirea mărfii etc.

15.2. Principiile serviciului logistic. Clasificarea serviciilor logistice

126
 Luând ca bază principiile service-ului modern, putem formula principiile service-ului logistic în
distribuţia mărfurilor:
1. Obligativitatea serviciilor propuse. Nivelul minimal al service-ului este determinat de intensitatea
concurenţei pe piaţă. Serviciul trebuie să devină elementul principal în oferta operatorului.
Nivelul minimal al service-ului logistic se determină prin formulă:
SL1ijk +SL2ijk + ... + SLnijk ≥ NL,
unde:
NL – nivelul minimal al service-ului logistic funcţie de intensitatea luptei de concurenţă.;
SL1ijk ... SLnijk – totalitatea serviciilor logistice, aferente la fluxului de mărfuri i, expediate în
regiunea j.
2. Alegerea liberă a formei şi nivelului service-ului logistic de către consumator. În condiţiile
pieţei, clientul are dreptul să se dezică oricând de serviciile logistice pe care le propune intermediarul,
folosind autodeservirea sau serviciile oferite de o altă persoană. În acest caz costul livrării trebuie
micşorat cu valoarea serviciilor logistice propuse de intermediari:
Cc = Cp + Clv + Cusl
Clv1 = Cc – (Clv + Cusl)
Clv2 = Сс – Сpv,
unde:
Cc – costul deplin al consumului;
Cp – preţul produsului;
Clv – costul livrării (fără preţul produsului);
Cusl – costul utilizării serviciilor logistice;
Clv1 – costul livrării în condiţiile când consumatorul se dezice de la complexul serviciilor logistice;
Ctv2 – costul livrărilor în condiţiile când consumatorul se dezice de serviciile postvânzare a
produselor.
3. Flexibilitatea serviciului logistic. Calitatea şi volumul serviciilor trebuie să fie orientate spre
consumatorul concret şi să se adapteze necesităţilor sale individuale. Volumul optim al service-ului
logistic este determinat, pe de o parte, de scopurile şi resursele intermediarului, iar pe de altă parte, de
necesităţile clienţilor. Flexibilitatea serviciului logistic reprezintă un model de compensare a riscurilor,
care apar în procesul realizării produsului, caracteristicile căruia nu permit să garantăm consumatorului
un regim de exploatare optimal. Flexibilitatea serviciului logistic se exprimă prin formula:
ESL = f(li, lex),
unde:
ESL – flexibilitatea serviciului logistic;
li – restricţiile interne ale operatorului (inclusiv pe resurse);
lex – restricţiile externe (inclusiv dinamica preferinţelor consumatorilor).
4. Comoditatea service-ului. Parametrii serviciului logistic sunt determinaţi de consumator.
Evaluarea calităţii serviciului depinde de condiţiile consumului şi de accesibilitatea serviciilor logistice.
Costul consumului este o funcţie de comoditate a serviciului logistic:
CCSL = CSLP + Chind,
unde:
CCSL – costul consumului serviciilor logistice;
CSLp – costul serviciilor logistice;
Chind – cheltuielile indirecte, care măresc valoarea consumului (de exemplu, aşteptarea în rând pentru
deservire etc.).
5. Adaptarea tehnică a service-ului. Parametrii serviciului logistic depind în mare măsură de
caracteristicile tehnice ale fluxului de mărfuri, deoarece serviciul este continuarea procesului de producţie
în sfera circulaţiei. Adaptarea tehnică a serviciului înseamnă corespunderea tehnologiei, metodelor,
mijloacelor şi instrumentelor service-ului logistic, precum şi a nivelului de pregătire a personalului, care
acordă servicii logistice condiţiilor tehnice ale fluxurilor de mărfuri prelucrate. De exemplu, ambalajul
folosit trebuie să corespundă caracteristicilor tehnice, ergonomice şi ecologice de expediere a mărfurilor,
precum şi mecanismelor de încărcare-descărcare, mijloacelor de transport, care aduc marfa la locul de
depozitare, păstrare şi consum. Aceşti parametri pot fi reflectaţi prin formula:
PSL = f(Ptfl),
127
 unde:
PSL – parametrii service-ului logistic;
Ptfl – parametrii tehnici ai fluxului de mărfuri;
f – funcţia variabilelor.
6. Asigurarea cu informaţie a service-ului logistic. Interacţionând direct cu consumatorii lucrătorii
care realizează serviciul logistic au posibilităţi unice de colectare a informaţiei. Analiza informaţiei
obţinute în procesul service-ului logistic permite să programăm şi să modelăm comportamentul
consumatorilor (clienţilor), precum şi reacţia inversă, cea a consumatorilor asupra diferitor subiecţi din
lanţul logistic. Informaţia selectată reprezintă o sursă importantă de date pentru determinarea strategiei de
dezvoltare a sistemului logistic în viitor.
7. Corespunderea politicii de preţuri în domeniul service-ului logistic cu variabilele interne şi
externe ale activităţii de distribuţie. Preţul serviciilor logistice este rezultatul strategiei de distribuţie şi
tacticii subiectului logisticii. În baza determinării scopurilor prioritare ale serviciului logistic, care se
realizează prin politica de formare a preţurilor, subiectul logisticii determină costul serviciilor. O măsură
eficientă în relaţiile dintre partenerii serviciului logistic poate fi politica de preţuri deschisă, care
presupune participarea consumatorilor la calcularea valorii serviciului logistic şi formarea preţurilor
pentru fiecare intermediar în parte. Aceasta înseamnă că preţul service-ului logistic este o funcţie (f) a mai
multor variabile:
CSL = f(ChSL, NSL, O SL, P SL,),
unde:
CSL – costul serviciilor logistice;
ChSL – cheltuielile legate cu acordarea serviciilor logistice, condiţionate de îmbinarea variabilelor
interne ale mecanismului economic al intermediarului;
NSL – necesitatea în servicii logistice;
OSL – oferta serviciilor logistice;
PSL – preţul strategic al intermediarului.
8. Certificarea serviciilor logistice permite întreprinderii să-şi întărească poziţia pe piaţă, să
sporească competitivitatea în baza garantării calităţii serviciilor logistice. Pentru aceasta este necesară
crearea unui sistem obligatoriu de certificare a serviciilor în R. Moldova. Certificarea serviciilor are
scopul de a proteja interesele consumatorilor şi de a-i ajuta în alegerea competentă a executorului
serviciilor.
9. Corespunderea service-ului logistic produselor realizate. Organizarea service-ului logistic poate
admite livrarea produsului fără un ansamblu corespunzător de servicii. Dar când pe piaţă se lansează un
produs de o complexitate foarte mare, reacţia consumatorilor faţă de produs fără service-ul logistic
corespunzător va fi negativă.
Multiple servicii logistice pot fi reunite în grupe şi subgrupe cu caracteristici identice. Clasificarea
serviciilor logistice sistematizează diferite tipuri şi forme de deservire, ceea ce permite să se efectueze o
dirijare judicioasă cu serviciile logistice la nivelul micro şi macroeconomic.
Particularităţile serviciilor logistice, acordate în comerţ până la vânzare, în procesul vânzării şi după
vânzarea mărfurilor, au fost luate ca bază pentru clasificare a service-ului logistic după criteriul timp
(tabelul 15.1).

128
 Tabelul 15.1
Clasificarea serviciilor logistice în comerţ
Criteriile de clasificare Categoriile de servicii
1. După timpul acordării serviciilor a) servicii până la vânzare
b) servicii în procesul vânzării
c) servicii post vânzare
2. După forma achitării a) servicii cu plată
b) servicii fără plată
3. După conţinutul serviciilor a) servicii cu corporale
b) servicii acorporale
4. După modul de utilizare a serviciilor a) servicii directe
b) servicii indirecte
5. După gradul de adaptare la necesităţile a) servicii standardizate
consumatorilor b) servicii individuale
6. După forma de organizare a) servicii realizate cu forţele proprii a întreprinderii
b) servicii realizate cu atragerea părţilor terţe
c) autodeservire
7. După aria activităţii a) servicii locale
b) servicii regionale
c) servicii naţionale
d) servicii internaţionale

Din tabel rezultă că evidenţierea serviciilor cu plată şi fără plată este convenţională deoarece
serviciile fără plată în sistemul logistic sunt mai mult formale. Serviciile fără plată intră în cheltuielile
circulante, valoarea cărora este inclusă în costul livrării mărfurilor. Serviciile logistice cu plată reprezintă
totalitatea serviciilor, valoarea cărora nu intră în valoarea mărfurilor livrate şi se achită printr-o factură
separată.
Clasificarea serviciului logistic după conţinut presupune evidenţierea serviciilor cu caracter corporal
şi acorporal. Serviciile cu caracter corporal au ca scop schimbarea parametrilor fizici ai fluxurilor de
mărfuri pentru apropierea produselor din punct de vedere tehnologic de necesităţile celora care le folosesc
(de exemplu, corespunderea produsului fabricat sortimentului pentru consum, ambalarea mărfii etc.).
Serviciile cu caracter acorporal cuprind serviciile, legate cu funcţiile managementului (de exemplu,
consultarea angajaţilor în domeniul dirijării cu stocurile, mijloacele de transport, monitorizarea fluxurilor,
elaborarea şi realizarea în practică a schemelor individuale privind plata mărfurilor). Practica ne arată că
ponderea serviciilor cu caracter acorporal înregistrează o creştere continuă în volumul general al
serviciilor logistice atât în prezent, cât şi în perspectivă.
După direcţiile de utilizare serviciile logistice se împart în servicii directe şi indirecte. Serviciile
logistice directe întrunesc serviciile determinate nemijlocit de conţinutul tranzacţiei (contractului), care
sunt necesare pentru crearea condiţiilor optimale pentru colaborarea comercială de lungă durată. Service-
le logistice directe şi indirecte pot fi realizate nemijlocit de către vânzător, sau cu participarea organizaţiei
terţe.
După gradul de adaptare la necesităţile consumatorului concret serviciile logistice se împart în
servicii standardizate şi individuale. Serviciul standardizat include un complex de servicii, solicitate
deseori de clienţi. Serviciile logistice standardizate provin de la utilizatorul concret, de la necesităţile
individuale ale acestuia. Serviciile logistice individuale cuprind servicii bazate pe necesităţile specifice
ale clienţilor.
După forma de organizare, serviciul logistic se clasifică în servicii realizate cu forţele proprii, cu
atragerea unei părţi şi autodeservirea. La rândul său, realizarea serviciilor cu forţele proprii poate lua
forma descentralizată şi centralizată. Forma descentralizată de organizare a serviciilor logistice este
folosită atunci, când subdiviziunile întreprinderii efectuează deservirea logistică de sine stătător în funcţie
de destinaţie şi în limitele subiectului logistic evidenţiat. Forma centralizată de organizare a serviciilor
logistice prevede acordarea serviciilor de către subdiviziunea funcţională în structura intermediarului.
După aria activităţii serviciile logistice se clasifică în servicii locale, regionale, naţionale şi
internaţionale. Particularităţile deservirii logistice acordate consumatorilor autohtoni şi străini sunt
condiţionate de specificul pieţei interne şi externe a serviciilor logistice, de legislaţia în vigoare în fiecare
ţară.

129
 15.3. Constituirea sistemului serviciului logistic
Nomenclatorul larg ai serviciilor logistice, influenţa serviciilor asupra competitivităţii firmei şi
asupra costurilor, precum şi un şir de alţi factori au determinat necesitatea existenţei unei strategii clare a
firmei în domeniul deservirii logistice a consumatorilor.
Să analizăm procesul de constituire a sistemului serviciilor logistice la întreprindere (tabelul 15.2).
Tabelul 15.2
Procesul de constituire a sistemului serviciilor logistice la firmă
Segmentarea pieţei de consum, adică împărţirea ei în grupe concrete de consumatori, pentru fiecare din
acestea pot fi necesare anumite servicii în corespundere cu particularităţile de consum.
↓
Determinarea celor mai importante servicii pentru cumpărători.
↓
Ierarhizarea serviciilor. Concentrarea atenţiei asupra celor mai importante servicii pentru cumpărători.
↓
Determinarea standardelor serviciilor în secţiune pe segmente separate ale pieţei.
↓
Evaluarea serviciilor acordate, stabilirea legăturii reciproce dintre nivelul serviciului şi costul acestora,
determinarea nivelului necesar al serviciilor pentru asigurarea competitivităţii companiei
↓
Stabilirea legăturii inverse cu cumpărătorii pentru asigurarea corespunderii serviciilor la necesităţile
acestora.
Sursa: [29, p.354]

Segmentarea pieţei de consum poate fi realizată după factorul geografic, după caracterul serviciilor
sau după un alt criteriu. Alegerea serviciilor importante pentru cumpărători, ierarhizarea lor, determinarea
standardelor serviciilor se poate realiza efectuând anchetări periodice ale consumatorilor.
Evoluarea serviciilor acordate se realizează prin diferite metode. De exemplu, nivelul siguranţei
livrării poate fi măsurat prin ponderea loturilor livrate la timp. Modul de evaluare a serviciilor logistice,
depinde de metodele şi tehnicile de gospodărie, mărimea întreprinderii, nivelul concentrării producţiei şi
distribuţiei mărfurilor.
În calitate de criteriu pentru optimizarea serviciilor logistice este considerat criteriul minimizării
costurilor, legate cu transportarea produsului la locul de consum, determinate proporţional faţă de toate
costurile interne şi externe ale întreprinderii.
În dependenţă de domeniul de activitate al întreprinderii conceptul de acordare a serviciilor logistice
poate fi diferenţiat pentru trei tipuri de întreprinderi: mari, mijlocii şi mici.
La întreprinderile mari pot fi evidenţiate următoarele servicii logistice:
− organizarea transportării mărfurilor la distanţe mari în colaborare cu alte întreprinderi, folosind
expediţiile cu îmbinarea mai multor tipuri de transport (transportul plurimodal);
− întreţinerea depozitelor de tranzit pentru mărfurile, care nu necesită prelucrare în procesul
expedierii şi păstrării acestora;
− acordarea unui ansamblu de servicii privind repartizarea mărfurilor între diferite zone cu orientare
spre satisfacerea cerinţelor subiectului economic la nivel de republică, nu la nivel de comună sau
judeţ;
− acordarea serviciilor de expediere a mărfurilor atât cu transport propriu, cât şi cu transportul altor
întreprinderi;
− întreţinerea depozitelor pentru stocarea mărfurilor care necesită condiţii specifice de păstrare (la
temperaturi joase) şi de expediere cu transport specializat (dotat cu frigorifere) ş.a.;
− expedierea mărfurilor la export şi import de către filialele întreprinderii amplasate peste hotare.
Întreprinderile mari, de obicei, sunt organizate ca societăţi pe acţiuni, iar filialele acestora
funcţionează ca unităţi autonome, înregistrate, de obicei, ca societăţi cu răspundere limitată. Organizarea
activităţii întreprinderii mari presupune reglarea tuturor proceselor tehnologice cu ajutorul serviciilor
logistice.
La întreprinderile mijlocii volumul serviciilor logistice este mai restrâns comparativ cu
întreprinderile mari. Întreprinderile mijlocii sunt specializate într-un tip de servicii logistice având ca scop

130
sporirea calităţii acestora şi menţinerea competitivităţii întreprinderii pe piaţă. Întreprinderile mijlocii
acordă următoarele tipuri de servicii:
− întreţinerea depozitelor de tranzit în punctele finale de expediere a mărfurilor la distanţe mari (ci
nu în punctele intermediare ca la întreprinderile mari);
− expedierea mărfurilor la distanţe mici;
− întreţinerea depozitelor cu produse, păstrate în frigorifere, şi expedierea acestora cu transportul
specializat.
Întreprinderile mijlocii activează rar ca societăţi pe acţiuni, cea mai răspândită formă de organizare
este societatea cu răspundere limitată, care nu cere o reglementare strictă a activităţii.
La întreprinderile mici nomenclatorul serviciilor logistice acordate este mai îngust comparativ cu
întreprinderile mari şi nu cere un volum mare de investiţii. Aceste servicii pot fi realizate cu ajutorul
mijloacelor tehnice simple şi sunt:
− expedierea mărfurilor (la unele întreprinderi mici acesta este unical serviciu logistic);
− expedierea mărfurilor la distanţe mici în raza unei regiuni.
Cea mai răspândită formă de organizare a întreprinderii mici este forma individuală cu un singur
proprietar. Orice altă formă organizatorică nu e raţională deoarece va atrage costuri sporite.
Putem concluziona că, o dată cu creşterea dimensiunii întreprinderii sporeşte nu atât volumul
serviciilor logistice, cât calitatea acestora: la întreprinderile mici – expedierea mărfurilor; la
întreprinderile mijlocii – expedierea şi depozitarea; la întreprinderile mari – expedierea, depozitarea şi
totalitatea serviciilor logistice suplimentare.
Dacă ne referim la specializarea unor întreprinderi mici în prestarea serviciilor logistice, scopul
acestor agenţi economici poate fi exprimat cu ajutorul modelelor economico-matematice. Astfel,
scopurile întreprinderilor mici în domeniul serviciilor logistice sunt:
a) maximizarea profitului obţinut la acordarea fiecărui serviciu logistic:
n m k
Wsl = ∑∑∑ Pijf → MAX ,
i =1 j =1 f =1

unde:
Pijf – profitul obţinut de la serviciul logistici şi acordat consumatorului f situat în regiunea j.
n m k

∑∑∑P ijf
– profitul global acumulat de la serviciul logistic acordat.
i =1 j =1 f =1

Astfel, serviciul logistic este o sursă de sporire a eficienţei afacerii;

b) sporirea volumului desfacerii şi a cifrei de afaceri:
n m k
Wsl = ∑∑∑ Dijf → MAX ,
l =1 j =1 f =1

unde:
Dijf – volumul desfacerilor şi cifra de afaceri obţinută de la serviciul i destinat consumatorului f, ce
activează în regiunea j;
n m k

∑∑∑ D
i =1 j =1 f =1
ijf – volumul global al încasărilor de la serviciul logistic acordat.

Sporirea volumului şi calităţii serviciilor acordate permite:

− întărirea poziţiei întreprinderii pe piaţă, datorită optimizării serviciului logistic;
− atragerea de noi consumatori prin acordarea serviciilor logistice individuale în procesul vânzării
mărfurilor;
− atragerea clienţilor noi prin acordarea serviciilor de livrare a mărfurilor concurenţilor, ceea ce ar
permite ca o parte din cheltuieli în procesul constituirii infrastructurii serviciului logistic să fie
efectuate din contul concurenţilor.
c) crearea unor relaţii eficiente între parteneri: furnizori – intermediari – clienţi. Acordarea
serviciului logistic calitativ şi variat va permite să se extindă schimbul de informaţii, să sporească nivelul
de încredere între parteneri în procesul circulaţiei mărfurilor de la producător la client.

131
 15.4. Evaluarea nivelului deservirii logistice
Un criteriu important, care permite evaluarea sistemului de deservire, atât de pe poziţia furnizorului,
cât şi de pe poziţia beneficiarului serviciilor, este nivelul serviciului logistic.
Nivelul serviciului logistic poate fi calculat după următoarea formulă:
m
η = r × 100% ,
Mp
unde:
η – nivelul serviciilor logistice;
Mp – evaluarea cantitativă a volumului teoretic al serviciilor logistice;
mr – evaluarea cantitativă a volumului real al serviciilor logistice acordate.
Pentru aprecierea nivelului serviciilor logistice se aleg cele mai importante forme de servicii, adică
acele, acordarea cărora e însoţită de cheltuieli considerabile, iar neacordarea – cu pierderi esenţiale pe
piaţă.
Expunem în continuare două variante de calculare a mărimii nivelului serviciului logistic:
Varianta I. Să luăm în calitate de exemplu o întreprindere angro, care comercializează piese de
schimb pentru automobile de o anumită marcă. Lista generală (nomenclatura) a pieselor de rezervă pentru
automobile conţine 2000 de piese, din care întreprinderea dispune în permanenţă de 500. Conform
formulei nivelul serviciului poate fi calculat după cum urmează:
500
η= × 100% = 25% [29, p. 356].
2000
Pentru a majora valoarea indicelui dat, va fi necesar de a suporta cheltuieli suplimentare legate de
mărirea stocului, cu aplicarea unui sistem de dirijare mai eficient ş.a. Prin urmare, în cazul nostru
creşterea nivelului de deservire va înseamnă extinderea sortimentului.
Varianta II. Nivelul serviciului poate fi evaluat, de asemenea, prin compararea timpului necesar
pentru executarea serviciilor logistice, acordate de facto în procesul livrării, cu timpul, care ar fi fost
consumat în cazul acordării întregului complex de servicii în procesul livrării. Calculele se efectuează
după următoarea formulă:
n

∑t i
η= i =1
N
× 100% [50],
∑t
i =1
i

unde:
N – numărul serviciilor, care ar putea să fie acordate teoretic;
n – numărul real al serviciilor acordate;
ti – timpul necesar pentru efectuarea serviciului.
n N
Astfel ∑ t i – timpul total, consumat real pentru acordarea serviciilor, iar ∑t i – timpul, care putea fi
i =1 i =1
consumat teoretic, pentru executarea întregului complex de servicii posibile.
15.5. Relaţia dintre costul şi nivelul serviciilor acordate
Odată cu creşterea nivelului serviciului, cresc cheltuielile pentru deservire, însă creşterea nu este
direct proporţională. Cauza constă în aceea, că subiectul serviciului, adică persoana, care acordă servicii,
acordă mai întâi de toate acele servicii, care reprezintă pentru el costuri mai reduse.
Revenind la primul exemplu de pe pag. 225 menţionăm că conform regulii Pareto, numai 20% din
sortiment asigură 80% profit. Prin urmare, ar fi raţional de inclus în lista pieselor de schimb (rezervă)
realizate 400 de varietăţi, care se vând cel mai frecvent. Însă piaţa, în acest caz comerciantul, nu va
satisface cererea pentru alte mărfuri, neînsemnate după părerea subiectului serviciului. Pentru a fi
competitiv comerciantul trebuie să extindă sortiment, produselor, incluzând în el şi produse de cerere
medie, iar mai apoi şi de cerere rară.
Întreţinerea mărfii de cerere medie va costa mai scump decât întreţinerea produselor de cerere mare,
dar şi mai scump îl va costa întreţinerea produselor de cerere rară. Astfel, extinzând sortimentul, adică
mărind nivelul serviciului, întreprinderea sporeşte costurile legate cu întreţinerea lui.

132
 Produsele puţin solicitate se păstrează în depozitul întreprinderii comerciale o perioadă mult mai
lungă decât produsele de cerere frecventă. Prin urmare, costurile pentru păstrarea lor vor fi mult mai mari.
Începând cu 70%, costurile serviciilor cresc în mod exponenţial faţă de nivelul serviciului, iar la
nivelul de 90% şi mai sus acesta devine nerentabil. S-a stabilit că la creşterea nivelului serviciului de la
95% până la 97% efectul economic creşte cu 2%, iar costurile cresc cu 14% [29, p.358].
Exponenta (funcţia exponenţială) – funcţia y = ex, în care variabila independentă (în cazul dat nivelul
serviciului) reprezintă indicele gradului, la baza cărui se află numărul e = 2,7.
Să analizăm influenţa logisticii asupra raportului costuri – nivelul serviciului. Vom majora nivelul
serviciilor (η)prin două procedee:
1) mărind volumul stocurilor, lăsând fără schimbării sistemul de primire a comenzilor şi livrărilor;
2) introducând a un sistem rapid de transmitere a informaţiei referitoare la comanda şi livrarea rapidă a
produselor comandate, lăsând neschimbat volumul stocurilor.
Prima cale de majorare a nivelului serviciului este extensivă şi conduce la creşterea costurilor legate
cu întreţinerea stocurilor.
A doua cale nu necesită majorarea stocului, în cazul dat competitivitatea creşte din contul schimbului
rapid de informaţie şi dirijarea materialelor.
15.6. Relaţia dintre volumul vânzărilor şi nivelul serviciilor logistice
Determinarea reacţiei pieţei faţă de nivelul serviciilor este similară cu determinarea efectului economic de
la măsurile de promovare. Curba reacţiei pieţei, ca regulă, are formă de "S" (figura 15.1), fapt care se explică
prin două cauze fundamentale:
1. Majoritatea pieţelor, cer de la vânzători un nivelul minimal al serviciului ("pragul minimal al
serviciului"). Activitatea întreprinderii până la acest nivel nu va aduce un venit esenţial.
Asigurarea nivelului serviciilor până la pragul minim poate fi nerentabilă.
2. După un anumit nivel al serviciului piaţa devine nereceptivă faţă de creşterea lui ulterioară. Pe
curba reacţiei pieţei punctul pragului maximal al serviciului indică nivelul deservirii, după care creşterea
lui ulterioară nu va fi însoţită de creşterea vânzărilor.
Reacţia pieţei în funcţie de nivelul serviciului logistic poate fi exprimată prin pierderea unui număr
din cumpărători, cauzată de înrăutăţirea serviciului. Curba va avea, de asemenea, două valori limită ηmin şi
ηmax (figura 15.2).
Venitul de la
vânzări, lei

Nivelul
ηmin ηmax serviciului,
%
Semne convenţionale:
ηmin – pragul minimal al nivelului serviciilor
ηmax – pragul maximal al nivelului serviciilor
Figura 15.1. Relaţia dintre venitul de la vânzări şi nivelul serviciilor logistice

Sursa: [29, p.361]

133
Pierderea pieţei în
urmă înrăutăţirii
serviciilor

Nivelul
serviciilor,
ηmi ηmax
%
Semne convenţionale:
ηmin – pragul minimal al nivelului serviciilor
ηmax – pragul maximal al nivelului serviciilor

Figura 15.2. Relaţia dintre pierderea pieţei în urma înrăutăţirii serviciilor şi nivelul
deservirii

Sursa: [29, p.361]

15.7. Determinarea mărimii optimale a serviciului logistic

Creşterea nivelului serviciului logistic e însoţită, pe de o parte, de creşterea costurilor de deservire,
iar pe de altă parte, de creşterea volumului vânzărilor şi respectiv, de creşterea veniturilor. Sarcina
deservirii logistice constă în determinarea mărimii optimale a nivelului deservirii.
Mărimea optimală a nivelului serviciului se poate reprezenta, grafic construind curbele costurilor şi
veniturilor în dependenţă de modificarea nivelului deservirii (figura 15.3).

134
 Venit de la realizare
şi cheltuieli pentru
deservire, lei
f2

f1

Curba
profitului

Nivelul
serviciilor,
%
Pierderi ηopt η

Semne convenţionale:
f1 – cheltuielile pentru deservire în funcţie de nivelul
deservirii
f2 – venitul de la realizare în funcţie de nivelul deservirii
Figura 15.3. Determinarea nivelului optim al deservirii. Criteriul profitul maximal
Sursa: [29, p. 362]

Nerentabilitatea procesului comercial la un nivel redus al serviciului logistic (partea stângă a

graficului) apare pe pieţele dezvoltate în sfera deservirii. Dacă o întreprindere angro cu un sortiment în
limita a 10% din sortimentul propus de concurenţi preconizează să activeze pe o asemenea piaţă,
cheltuielile (1) pentru crearea sortimentului pot să nu fie compensate, în legătură cu interesul scăzut al
cumpărătorilor vis-à-vis de serviciile acestui angrosist. Prin urmare acesta va înregistra un volum de
vânzări scăzut.
Mărimea optimală a servisului se poate afla prin sumarea curbelor vizând cheltuielile pentru
deservire şi pagubele pieţei, provocate de reducerea nivelului de deservire (des. 15.4).
În această figură curba F1 indică dependenţa cheltuielilor de deservire de nivelul deservirii, iar curba
F2 dependenţa pagubelor pieţei, provocate de înrăutăţirea deservirii, de mărimea nivelului de deservire.

135
 Costurile deservirii şi pierderea pieţei în
rezultatul înrăutăţirii deservirii

F1

F2
Nivelul
serviciului, %

ηopt η

Figura 15.4. Determinarea nivelului optimal al serviciului. Criteriul – costuri şi pierderi

minimale
Sursa: [29, p. 363]
Anterior s-a menţionat că în urma aplicării logisticii în majoritatea cazurilor are loc deplasarea curbei
costurilor spre dreapta. În legătură cu aceasta e necesar de a menţiona, că indiferent de forma curbei
costurilor şi, de asemenea, de punctul critic minimal şi maximal al nivelului de deservire, profitul la toate
nivelurile de deservire se măreşte. Acest fapt are loc în legătură cu aceea, că pentru orice (η) aplicarea
logisticii, fără schimbarea venitului, reduce costurile pentru deservire, majorând respectiv diferenţa, adică
profitul.
Nivelul serviciului logistic se determină în baza comparării dinamicii costurilor cu veniturile de la
organizarea serviciilor logistice. Mărimea costurilor se va situa între limitele maximale şi minimale ale
deserviri logistice. Astfel, nivelul maximal de deservire logistică este nivelul când costurile pentru
organizarea deservirii sunt egale cu veniturile de la acordarea serviciilor, ceea ce se poate exprima prin
formula:
Nmax,d,l = Vlim,d,l – Chlim,d,l,

unde:
Nmax,d,l – nivelul maximal al deservirii logistice;
Chlim,d,l – costurile organizării deservirii logistice;
Vlim,d,l – veniturile de la deservirea logistică.
În cazul dat, interesul intermediarului constă în sporirea volumului tranzacţiilor, volumului fluxului
de mărfuri, ponderii intermediarului pe piaţă etc. Pe de altă parte, furnizorul urmăreşte scopul de a forma
un cerc de cumpărători fideli de a stabili relaţii economice cu astfel de clienţi pe un termen îndelungat. De
regulă, cheltuielile legate cu schimbarea furnizorului sunt considerabile, iar intermediarul nu este în stare
să asigure servicii logistice calitative într-un termen redus. Astfel, modelul comportării consumatorului
serviciilor logistice şi ale furnizorului trebuie să se bazeze pe analiza eficienţei investiţiilor capitale,
necesare pentru realizarea serviciului logistic. Este vorba despre indicatorii ce caracterizează eficienţa
utilizării fondurilor fixe noi şi vechi, inclusiv: profitul, rentabilitatea, termenul de recuperare a fondurilor
fixe noi, coeficienţii eficienţei absolute şi relative a investiţiilor capitale ş.a. De exemplu, coeficientul
eficienţei economice relative se poate determina cu ajutorul formulei:

Chf 2 − Chf 1
K ec = ,
I c1 − I c2
unde:
Chf2 – cheltuielile circulante, legate cu folosirea fondurilor fixe învechite;
Chf1 – cheltuielile circulante, legate cu folosirea fondurilor fixe noi;

136
 I c1 – investiţiile capitale, legate cu folosirea fondurilor fixe noi;
I c2 – investiţiile capitale, legate cu folosirea fondurilor fixe învechite;
Kec – coeficientul eficienţei economice relative la utilizarea diverselor variante de inovaţii.
Nivelul minimal al deservirii logistice este determinat de intensitatea concurenţei pe piaţă şi se
bazează pe analiza aşteptărilor consumatorilor în domeniul serviciilor logistice. Agentul (intermediarul)
trebuie să determine dacă cumpărătorul îl consideră responsabil: 1) numai de preţul mărfii; 2) de preţul
deplin al cumpărăturii (preţul mărfii + transportarea + încărcarea + descărcarea + montarea etc.); 3) de
preţul global al consumului sau folosirii fluxului de marfă (preţul livrării + preţul utilizării). Nivelul
minimal de deservire corespunde nivelului critic, coborârea sub care condiţionează refuzul tuturor
consumatorilor de la serviciile furnizorului (sau intermediarului) dat.
Nivelul optimal de deservire logistică este rezultant de la funcţia scop, orientată spre maximizarea
profitului logistic, minimizarea costurilor legate cu deservirea logistică, minimizarea costurilor totale ale
intermediarului în funcţie de unele restricţii (indicatori ficşi ai fluxului de mărfuri, indicatorii calităţii şi
volumului serviciilor logistice etc.). Astfel, nivelul optim de deservire logistică, care asigură volumul
beneficiului, obţinut cu oarecare restricţii planificate, reprezintă nivelul prin care diferenţa între veniturile
şi costurile deservirii logistice sunt maximale şi se exprimă prin formula:
n m f
N opt ,d ,l = ∑∑∑ β ijk → MAX ;
l =1 j =1 k =1
n m f n m f

∑∑∑ ∆V
l =1 j =1 k =1
ijk −∑∑∑ ∆Chijk = MAX ,
l =1 j =1 k =1

unde:
βijk – beneficiul de la serviciile logistice realizate la fluxul de produse i, adresate consumatorului k,
situat în regiunea j;
∆Vjik – veniturile acumulate în procesul acordării serviciilor logistice la fluxul de produse i adresate
consumatorului k, situat în regiunea j;
∆Chjik – costurile acordării serviciilor logistice la fluxul de produse i adresate consumatorului k, situat
în regiunea j;
Organizarea deservirii logistice se află într-o legătură strânsă cu procesul dezvoltării serviciului
propriu-zis ca sursă de acumulare a profitului de la fiecare intermediar. După cum relevă economiştii, pe
măsura sporirii profitului de la utilizarea serviciilor logistice creşte gradul de centralizare cu dirijarea
acestei funcţii la nivelul microeconomic. Pot fi evidenţiate următoarele etape de dezvoltare a serviciului
logistic:
1) serviciul logistic este centrul costurilor, în care furnizorul efectuează deservirea logistică pentru a
vinde produsul;
2) serviciul logistic este sursa de acumulare a adaosurilor comerciale, deoarece formarea relaţiilor
economice şi sporirea volumului fluxurilor de produse condiţionează creşterea veniturilor;
3) serviciul logistic este centrul de acumulare a profitului şi de creare a unităţilor businessului
mic, deoarece deservirea logistică devine o direcţie strategică de activitate aducătoare de venituri stabile
întreprinderii, adică se poate vorbi despre antreprenoriatul mic în domeniul logisticii.
Actualmente, este greu de a determina rolul funcţional al logisticii în cadrul mecanismului de studiere
a pieţei. Practic este imposibil de stabilit caracterul interacţiunii logisticii cu alte ramuri ale economiei.
Este dificilă aprecierea şi funcţionarea serviciilor logistice la întreprinderile mari, mijlocii şi mici,
deoarece în actele normative existente serviciile logistice sunt echivalate cu "realizarea altor tipuri de
activitate". În acest sens este necesară o lege "cu privire la activitatea logistică în R.M." pentru
intensificarea prestării serviciilor logistice şi dezvoltarea micului business în sfera logisticii.
În perspectivă, o importanţă deosebită poate avea elaborarea strategiei de dezvoltare a serviciului
logistic în dependenţă de conceptul de organizare a serviciului logistic ales. În acest scop vom elabora
schema procesului de dirijare cu serviciul logistic, cu următoarele etape (tab. 15.1.)

137
 Tabelul 15.1
Procesul de dirijare a serviciului logistic
Nr. Etapele
Conţinutul programului
crt. programului
1 Planificarea serviciului 1.1.Elaborarea obiectivului strategic al serviciului logistic;
logistic 1.2.Efectuarea cercetărilor de marketing (cercetarea pieţei serviciilor logistice, studierea potenţialului
subiectului logisticii de distribuţie);
1.3.Elaborarea mecanismului luării deciziei cu privire la serviciile logistice (asigurarea cu informaţie a
procesului adoptării deciziei, analiza gradului corespunderii dintre necesităţile clienţilor şi direcţiile
de formare a resurselor la intermediari);
1.4.Determinarea parametrilor serviciului logistic (determinarea standardelor de calitate a serviciilor
oferite clienţilor, nivelul optim al serviciului logistic, calcularea valorii serviciului logistic, evaluarea
condiţiilor de plată pentru serviciile acordate).
2 Organizarea serviciului 2.1.Determinarea formelor de organizare a serviciului logistic (cu forţele proprii, atragerea organizaţiilor
logistic terţe la realizarea serviciului logistic, autodeservirea).
3 Realizarea serviciului 3.1.Pregătirea producţiei cu destinaţie industrială pentru consum (reformarea sortimentului de producţie
logistic în sortiment pentru consum);
3.2.Ambalarea, marcarea;
3.3.Încărcarea;
3.4.Expedierea;
3.5.Descărcarea;
3.6.Lichidarea neajunsurilor;
3.7.Montarea;
3.8.Consultarea specialiştilor şi instruirea lucrătorilor;
3.9.Furnizarea materiei prime, pieselor etc.
4 Controlul 4.1.Alegerea formei de control;
4.2.Determinarea standardelor de control;
4.3.Calcularea rezultatelor reale ale serviciului logistic;
4.4.Estimarea devierilor de la standardele serviciilor logistice;
4.5.Compararea rezultatelor reale cu standardele serviciilor logistice şi elaborarea măsurilor corective;
4.6.Realizarea măsurilor de corectare a programului serviciului logistic.

15.8. Criteriile calităţii deservirii logistice

Pentru a aprecia calitatea deservirii logistice se aplică următoarele criterii (29, p.364-365):
− siguranţa livrării;
− perioada de timp la primirea comenzii până la livrarea lotului de mărfuri;
− flexibilitatea livrării;
− disponibilitatea stocurilor în depozitul furnizorului;
− posibilitatea acordării creditelor şi, de asemenea, un şir de alte criterii.
Să caracterizăm primele 3 criterii din cele numite:
Siguranţa livrării. În general, prin noţiunea de siguranţă se are în vedere o însuşire complexă a
sistemului, care constă în capacitatea lui de a executa funcţiile stabilite, păstrând caracteristicile sale în limitele
stabilite.
Siguranţa livrării constă în capacitatea furnizorului de a respecta termenele livrării stabilite de contract.
Siguranţa livrării este determinată de siguranţa respectării termenelor executării anumitor operaţii, care includ
în sine procesul livrării.
Un factor esenţial, care influenţează asupra siguranţei livrării, este existenţa obligaţiunilor (garanţiilor)
contractuale care stabilesc faptul că furnizorul poartă responsabilitate în cazul nerespectării termenelor livrării.
Perioada de timp de la obţinerea comenzii până la livrarea lotului de mărfuri include în sine:
− timpul înregistrării comenzii;
− durata fabricării (acest timp se adaogă la termenul livrării, dacă mărfurile comandate mai întâi
trebuie să fie fabricate);
− durata ambalării;
− durata expedierii;
− durata livrării.
138
 Respectarea termenului de livrare indicat în contract depinde de faptul, cât de strict sunt respectate
termenele activităţilor enumerate mai sus. De exemplu, se poate întâmpla că comanda primită să nu fie
procesată îndată, aşa că posibil nu vor fi respectate termenele planificate pentru fabricaţia mărfii sau termenele
vizând transportarea avizată de expeditor.
Flexibilitatea livrării înseamnă capacitatea sistemului de livrat de a ţine cont de necesităţile specifice ale
clienţilor. De exemplu:
− posibilitatea de a schimba tipul ambalajului;
− posibilitatea de a schimba forma comenzii;
− posibilitatea de a schimba procedeul de transmitere a comenzii;
− posibilitatea revocării comenzii de livrare;
− posibilitatea clientului de a obţine informaţia despre starea comenzii plasate;
− rezolvarea reclamaţiilor în cadrul livrărilor incomplete.
Importanţa indicatorilor menţionaţi poate varia în timp. De exemplu, în cazule deficitului mijloacelor de
plată o importanţă deosebită capătă acordarea creditelor. Concomitent, în ţările cu economie de piaţă
dezvoltată cel mai important indicator este siguranţa livrării.
Întrebări de control:
1. Definiţii serviciul logistic.
2. Explicaţi necesitatea de a elabora strategia firmei în domeniul serviciilor logistice.
3. Enumeraţi etapele formării sistemului serviciilor logistice.
4. Caracterizaţi metoda evaluării cantitative a nivelului deservirii logistice.
5. Explicaţi dependenţa indicatorilor economici ai activităţii întreprinderii de nivelul deservirii logistice.
6. Enumeraţi indicatorii relativi ai nivelului deservirii logistice.

Tema 16. CONDUCEREA ACTIVITĂŢILOR LOGISTICE

16.1. Conducerea cu factorul timp în realizarea procesului logistic
Atât pe piaţa produselor cu destinaţie industrială, cât şi pe piaţa bunurilor de consum public consumatorii
devin tot mai sensibili faţă de timpul în decursul căruia se execută comanda lor.
Reducerea timpului permite a micşora cheltuielile suplimentare pe care le suportă clientul în aşteptarea livrării
sau încercând să găsească variante alternative. În prezent, consumatorii plasează pe primul plan durata executării
comenzii şi acest fapt influenţează asupra comportamentului de consum [27].
În sistemele tradiţionale de dirijare a fluxurilor materiale în calitate de criteriu de bază la alegerea furnizorului
deseori este considerat preţul. Continuând să acorde atenţia cuvenită preţului mărfurilor livrate, organizarea
logistică pune accentul pe durata executării comenzii.
Furnizorul, care nu recunoaşte importanţa factorului timp şi care nu dispune de un sistem capabil să satisfacă
condiţiile de timp ale pieţelor cu schimbări rapide, va eşua în lupta concurenţială.
Cauzele principale ale creşterii importanţei factorului timp sunt [27]:
− Reducerea bruscă a ciclului de viaţă al mărfurilor;
− Orientarea consumatorilor spre activitate în condiţiile stocurilor reduse;
− Intensificarea factorului cererii pieţei şi, ca rezultat, majorarea pagubelor provocate de creşterea
obiectivă a erorilor prognozelor.
Să caracterizăm succint fiecare factor în parte:
Reducerea bruscă a ciclului de viaţă a mărfurilor. De exemplu, maşina de dactilografiere mecanică avea
ciclul de viaţă complet de aproximativ 30 ani. Maşina de dactilografiere electromecanică, care a înlocuit maşina
mecanică, avea un ciclul de viaţă complet de aproximativ 10 ani. Maşina electromecanică de dactilografiat a cedat
locul maşinii electronice de dactilografiat cu un ciclu de viaţă de patru ani. Dispozitivele moderne de dactilografiat
au un ciclu de viaţă mai puţin de un an. În acest timp foarte scurt e necesar a elabora planul de aprovizionare, de
producţie şi desfacere.
Prin urmare, capacitatea de dezvoltare rapidă a produsului devine un element-cheie în competitivitatea
întreprinderii.
Tendinţa consumatorilor de a micşora stocurile. Una din cele mai vădite tendinţe din ultimii ani este tendinţa
generală a companiilor de a micşora stocurile de materie primă, subansamble sau producţie finită. Prin reducerea
stocurilor se eliberează capitalul companiei şi se micşorează costurile.

139
 Orientarea participanţilor la procesele logistice spre activitatea în condiţii cu stocurile reduse, pentru livrarea
comenzii la momentul oportun, devine unul din indicii de bază ai evaluării furnizorului.
Este evident că acele companii care reuşesc să obţină reducerea perioadei dintre primirea comenzii şi livrare,
vor avea prioritate asupra concurenţilor lor cu o reacţie mai înceată.
Intensificarea factorului cererii pieţei (creşterea caracterului imprevizibil al cererii) şi, ca rezultat, majorarea
pierderilor provocate de creşterea obiectivă a erorii prognozelor.
O problemă actuală a majorităţii întreprinderilor, care activează cu fluxuri materiale, este gradul ridicat de
eroare a prognozelor, care atrag după sine decizii greşite şi pagube economice corespunzătoare.
Indiferent de complexitatea metodelor de prognozare utilizate, în condiţiile incertitudinii pieţei, erorile
prognozelor sunt inevitabile. Dezvoltarea pieţelor de mărfuri, a concurenţei, modificarea bruscă a preţurilor şi, de
asemenea, alţi factori ai pieţei prezintă cauze obiective ale creşterii erorilor prognozării.
Reducerea duratei proceselor logistice în aceste condiţii atrage după sine micşorarea erorilor prognozării
(întrucât greşeala prognozei este proporţională cu termenul prognozării şi reducerea corespunzătoare a preţurilor,
generate de aceste greşeli.
Durata procesului logistic poate fi examinată atât de pe poziţia consumatorului, cât şi de pe poziţia
furnizorului. Din punct de vedere al consumatorului, prezintă interes durata de executare a comenzii, adică timpul
care a trecut din momentul plasării comenzii până la momentul livrării mărfii (ciclul: plasarea – livrarea mărfii).
Din punctul de vedere al furnizorului, nu mai puţină importanţă prezintă timpul din momentul primirii
comenzii cumpărătorului până la momentul încasării plăţii pentru marfa livrată, inclusiv timpul total al circulaţiei
capitalului activ, începând din momentul achiziţiei materiei prime şi terminând cu încasarea plăţii de la cumpărător
(ciclul: obţinerea comenzii – încasarea plăţii).
Să analizăm fiecare ciclu în parte.
Ciclul "plasarea comenzii – livrarea mărfii".
După cum s-a menţionat deja, în mediul economic actual viteza înaltă a reacţiei furnizorului la cererea apărută
reprezintă una din sursele principale ale competitivităţii, întrucât o perioadă îndelungată a executării comenzii
necesită de la cumpărător elaborarea prognozelor de lungă durată şi e legată de crearea stocurilor.
În figura 16.1. sunt arătate etapele principale ale ciclului "plasarea comenzii – livrarea mărfii", unde fiecare
operaţiune necesită un anumit timp pentru executare. Diapazonul oscilaţiilor posibile a duratei întregului ciclu se
află între 12 şi 34 zile.
ETAPA I ETAPA II ETAPA III
Recepţionarea Prelucrarea Verificarea
comenzii (1-3 zile) comenzii (2-4 zile) creditului (1-6 zile)

ETAPA VI ETAPA V ETAPA IV

Livrarea mărfii Completarea Întocmirea
(3-8 zile) comenzii documentelor
(4-10 zile) (1-3 zile)

Figura 16.1. Etapele ciclului "plasarea comenzii – livrarea mărfii"

Sursa: [29, p.371]

După cum vedem, teoretic, fiecare etapă poate fi executată în termene extrem de concise. Însă în
sistemele tradiţionale de dirijare administrativă acest lucru este puţin probabil. Este şi mai puţin probabil
că în lipsa sistemului unic de dirijare a procesului, orientat la reducerea timpului necesar pentru
executarea comenzii, toate aceste operaţii vor fi îndeplinite în termene reduse.
Un alt scop al sistemului de dirijare a timpului pentru executarea comenzii constă în siguranţa
respectării termenului de livrare stabilit, care deseori se dovedeşte a fi condiţie nu mai puţin importantă
decât durata ciclului "plasarea comenzii – livrarea mărfii".
Ciclul "primirea comenzii – încasarea plăţii". După cum s-a menţionat deja, orice furnizor este
cointeresat în reducerea timpului total de circulaţie a capitalului, adică a perioadei transformării comenzii
în bani.

140
 Este necesar de subliniat că ciclul dat constă nu numai în prelucrarea comenzii, emiterii facturii şi
încasarea plăţii. Aici se referă, de asemenea, şi timpul pentru aprovizionare şi producţie, adică întregul
ciclu de finanţare a capitalului circulant.
Abordarea logistică a dirijării timpului în cadrul fiecărui ciclu constă în proiectarea şi controlul
duratei procesului logistic de circulaţie a fluxurilor materiale, informaţionale şi financiare pe tot traseul
deplasării.
Necesitatea reducerii timpului proceselor logistice, la prima vedere, este evidentă, însă
implementarea ideii în practică are loc cu dificultăţi. Cauza principală constă în faptul că în sistemul
logistic timpul de executare, de regulă, este un parametru de bază prestabilit, pe care numai unii manageri
îndrăznesc să-l modifice. Aceasta fapt duce la aceea că sistemul activează permanent în baza unor
parametri demodaţi, care pe parcursul multor ani n-au fost înnoiţi.
Este necesar de menţionat că receptivitatea procesului la modificările cererii se micşorează o dată cu
creşterea duratei circulaţiei de la sursa materialelor până la consumator. Lanţurile de lungă durată nu
permit să se fixeze la momentul oportun terminarea cererii şi frânează legătura producţiei cu piaţa.
Soluţionarea problemelor sus-numite şi asigurarea reacţiei rapide la modificarea cererii necesită o
nouă atitudine faţă de dirijarea timpului proceselor logistice.
Durata maximală a ciclului de executare a comenzii depinde de timpul în care cumpărătorul e de
acord să aştepte din momentul plasării comenzii până la primirea mărfii.
În unele cazuri el este măsurat în luni, în altele – în câteva ore. Este cert faptul că asupra deciziei
cumpărătorului de a aştepta influenţează condiţiile concurenţiale ale pieţei, precum şi natura produsului.
Majoritatea întreprinderilor se confruntă cu situaţia în care timpul real, pe parcursul căruia ele sunt în
stare să execute comanda, adică timpul necesar pentru achiziţia materiei prime, producţia şi livrarea
produsului finit, depăşeşte timpul pe care cumpărătorul este de acord să-l aştepte. Acest fenomen este
numit decalajul timpului de executare a comenzii.
Scopul serviciului logistic constă în căutarea posibilităţilor de a reduce decalajul timpului de
executare a comenzii. Acest fapt se poate realiza:
− micşorând timpul pentru efectuarea operaţiilor la furnizor în întregul lanţ logistic;
− mărind ciclul comenzii cumpărătorului cu ajutorul obţinerii mai rapide a informaţiei referitoare la
cerinţele clientului, inclusiv cu ajutorul îmbunătăţirii calităţii progrnozării cererii la mărfuri.

16.2. Perfecţionarea circulaţiei mărfurilor în comerţ prin utilizarea conceptului logistic

Scopul perfecţionării circulaţiei mărfurilor în comerţ, în baza conceptului logistic, constă în crearea
sistemelor de procesare a mărfurilor cu eficienţă înaltă, capabile să asigure produsul necesar, la locul
cuvenit, la momentul oportun, în cantitatea necesară, cu cheltuieli minime şi la un preţ acceptabil. Acest
sistem trebuie să posede o înaltă capacitate de adaptare la schimbările mediului extern.
Reformele de la începutul anilor "90 au avut ca urmare dezintegrarea întreprinderilor în comerţ. Ca
rezultat, actuala organizare a circulaţiei mărfurilor autohtone se caracterizează printr-o coordonare
insuficientă a acţiunilor participanţilor. Statul nu participă la dirijarea acestui proces. Distribuirea
stocurilor între verigile sistemului poartă un caracter întâmplător şi iraţional. La depozitele angro, în trafic
şi în magazine se aplică procese tehnologice tradiţionale de prelucrare a informaţiei şi mărfurilor, fără ca
acestea să fie coordonate între ele.
Utilajul aplicat de participanţi nu este corelat după parametrii de exploatare. Din mai multe motive de
ordin organizaţional costul transportării este ridicat. În magazine nu sunt create condiţii pentru accesul
liber al transportului, descărcarea şi recepţionarea rapidă a mărfii. Operaţiunile comerţului cu ridicata, cu
amănuntul şi transportarea nu sunt integrate într-un sistem de planificare unic.
Misiunea logisticii în aceste condiţii constă, în primul rând, în intensificarea coordonării tehnico-
tehnologice, economice şi metodologice a eforturilor participanţilor la procesul circulaţiei mărfurilor.
Modelul organizării logistice a circulaţiei mărfurilor este prezentat în figura 16.2. Producţia,
comercial cu ridicata, comerţul cu amănuntul şi transportul încearcă să coordoneze şi să planifice
împreună acţiunile sale.
Procesele tehnologice tradiţionale sunt adaptate în corespundere cu cerinţele organizării optimale a
fluxului material.
Participanţii stabilesc în comun utilajul tehnic aplicat, coordonează transportarea, repartizarea
stocurilor, stabilesc modul de repartizare a venitului suplimentar obţinut.
141
 Cu alte cuvinte, se creează o funcţie unică de dirijare cu fluxurile materiale şi cele informaţionale şi
financiare legate de primele. Ca rezultat, elementele lanţului de distribuire a mărfurilor se asociază într-un
sistem competitiv, care asigură o dirijare eficientă a fluxurilor materiale.
În pofida importanţei consolidării informaţionale a proceselor comerciale, de producţie şi de
transport, logistica nu trebuie echivalată cu automatizarea dirijării circulaţiei mărfurilor.
Sistemele informaţionale prezintă numai o parte a sistemelor logistice, care reunesc în afară de
informaţie şi tehnica, tehnologia, planificarea şi economia participanţilor la circulaţia mărfurilor.
Fluxul direct al mărfurilor şi informaţia, dotarea tehnică, planificarea coordonată reprezintă
elementele care permit livrarea mărfii la momentul oportun cumpărătorului cu cheltuieli minime, fără
pagube şi deteriorări. De exemplu, s-a demonstrat prin calcule că dacă aprovizionarea cu mărfuri se va
face într-un ambalaj-tară în loc de lăzi tradiţionale, în circuitul comerţului angro şi cu amănuntul la 1 t de
marfă reambalată, cheltuielile de muncă se reduc de la 6 operaţii până la 1,75 [29, p.379]. Se reduc brusc
staţionările transportului. Însă, pentru ca tehnologia numită să fie aplicată permanent, este necesară
organizarea logistică a circulaţiei mărfurilor.
Aspectele tehnico-tehnologice ale integrării procesului de livrare a produsului finit de la producător
la consumatorul final, deocamdată, rămân în afara sferei de cuprindere a antreprenorilor.

Figura 16.2. Folosirea abordării logistice în dirijarea cu fluxurile materiale în

Obiectele dirijării – participanţi la circuitul mărfurilor

procesul circulaţiei mărfurilor

Sursa: [29, p.377]

142
 Logistica presupune existenţa legăturilor economice stabile dintre participanţii la circulaţia
mărfurilor. Numai între partenerii stabili ai afacerilor poate exista transparenţa sistemelor de evidenţă a
costurilor, apare posibilitatea elaborării şi aplicării tehnologiilor de prelucrare a mărfurilor şi informaţiilor
agreate de parteneri.
La finele anilor 90 procesul de dezintegrare, legat de strategia privatizării, este înlocuit prin tendinţa
de integrare conştientă a activităţii economice a diferitor structuri comerciale în cadrul formelor
organizaţionale generale. Pot fi evidenţiaţi factorii externi şi interni de dezvoltare a integrării în comerţ.
Factori externi pentru comerţ, care stimulează dezvoltarea proceselor integraţioniste în ramură,
sunt [27]:
− incertitudinea pieţei;
− declinul cererii din diferite motive;
− acutizarea problemelor, legate de desfacerea mărfurilor;
− deficienţele în circulaţia mărfurilor, provocate de infrastructura slab dezvoltată a activităţii
comerciale.
Factorul intern al integrării în comerţ constă în intensificarea concurenţei.
Din experienţa comerţului mondial se presupune că procesele integraţioniste în comerţ se vor
desfăşura pe fondul apariţiei următoarelor tipuri de asociaţii (societăţi):
− reţele ale organizaţiilor de comerţ;
− asociaţii cooperatiste ale structurilor comerciale;
− reţele angro şi cu amănuntul create pe bază benevolă.
Este necesar a menţiona posibilităţile înalte ale optimizării logistice a structurilor integrate. De
exemplu, în reţelele americane şi europene cu amănuntul integrarea sistemelor informaţionale angro şi cu
amănuntul permite a informa în mod automat furnizorul despre micşorarea cantităţii mărfurilor din
magazinele deservite.
Este remarcabil şi exemplul sistemului comercial MIGROS din Elveţia, care cuprinde 46% din piaţa
naţională de consum [29, p.381]. Aici comenzile magazinelor se formează şi se transmit automat la
depozitul central angro sau la uzina producătoare de produse alimentare.
Nivelul automatizării procesului comercial în întregime pe sistem este atât de înalt, că în numeroase
magazine lipsesc manageri responsabili pentru organizarea livrărilor şi controlul calităţii mărfurilor.
Reţelele de magazine pot să creeze pe teritoriul deservit câteva centre de distribuţie şi să încheie
contracte cu o companie logistică specializată pentru realizarea traficurilor şi expedierea încărcăturilor.
Integrarea comerţului reprezintă o legitate obiectivă a dezvoltării sale, care se va manifesta şi în
Republica Moldova. Programul cu privire la dezvoltarea comerţului şi alimentaţiei publice prevede
dezvoltarea reţelelor şi în comerţ.
Din punctul de vedere economic şi organizaţional, prin dezvoltarea diferitelor forme de integrare a
întreprinderilor comerciale se va reuşi:
− reducerea costurilor suplimentare în baza creării serviciilor de dirijare centralizată, centralizării
funcţiilor de aprovizionare, transportare, evidenţă şi control;
− realizarea achiziţiilor în loturi mari în condiţii favorabile de decontare şi livrare, ceea ce va
influenţa nivelul preţurilor şi cointeresării cumpărătorilor;
− utilizarea tehnologiilor informaţionale moderne pentru dirijarea reţelei şi crearea bazelor de date
pentru sortimentul produselor;
− susţinerea producătorilor autohtoni, prin acordarea unor priorităţi la livrare;
− dezvoltarea serviciilor suplimentare la întreprinderile comerciale, organizarea minibrutăriilor,
secţiilor pentru prelucrarea cărnii, de semifabricate etc.
Dezvoltarea sistemelor logistice în comerţul unui şir de ţări occidentale este condiţionată anume de
existenţa reţelelor comerciale, cărora le revine o pondere de circa 90% din volumul circulaţiei mărfurilor
[29, p.382].
Din punctul de vedere logistic, cei mai importanţi participanţi la procesul de circulaţie a mărfurilor
sunt unităţile comerţului angro şi de transport. Perfecţionarea logisticii în comerţul angro poate fi
realizată în două direcţii:
a) dezvoltarea comerţului angro în cadrul perfecţionării tehnice şi organizaţionale a întregului sistem
de circulaţie a mărfurilor;

143
 b) perfecţionarea sistemelor de prelucrare a încărcăturilor în cadrul depozitelor.
Prezenţa celei de a doua direcţii este condiţionată de faptul că întreprinderile comerciale angro sunt
sisteme complexe de prelucrare a încărcăturilor. Aplicarea abordării logistice în dirijarea fluxurilor
materiale în cadrul acestor sisteme reprezintă o premisă importantă în majorarea eficienţei funcţionării
comerţului angro.
E necesar a menţiona că la începutul restructurării pieţelor logistica depozitară în cadrul comerţului
angro nu era dezvoltată. Nivelul mecanizării operaţiilor de încărcare-descărcare şi transportare-depozitare
reprezenta numai 11% din produsele alimentare. Numai la un număr restrâns de baze angro în cadrul
depozitului se aplicau dispozitive de ridicare electrice şi tehnologii de prelucrare a încărcăturilor
ambalate.
În prezent, cheltuielile legate de transportarea şi depozitarea mărfurilor de larg consum constituie
peste 40% din costul mărfurilor, iar în ţările unde logistica a căpătat o largă dezvoltare aceste cheltuieli nu
depăşesc 15% [29, p.383].
În procesul distribuţiei mărfurilor întreprinderile angro pot executa lucrări în domeniul serviciului
logistic aşa ca: stocarea, transportarea, expedierea mărfurilor, prelucrarea, sortarea, ambalarea mărfurilor,
marcarea lor.
În condiţiile pieţei serviciilor logistice dezvoltate, în structura serviciilor cu plată acordate de
întreprinderile angro pe primul loc se află serviciile de transport, apoi serviciile pentru stocarea, marcarea,
sortarea şi ambalarea mărfurilor.
Perfecţionarea procesului de circulaţie a mărfurilor în comerţul cu amănuntul, la fel ca şi în comerţul
angro, trebuie privită, în primul rând, ca perfecţionarea unei verigi din sistemul circulaţiei mărfurilor.
Veriga comerţului cu amănuntul se perfecţionează în măsura în care aceasta corespunde strategiei
comune, privind perfecţionarea sistemului logistic în întregime.
Deciziile cu caracter logistic se adoptă deja la etapa proiectării magazinelor, încăperile cărora trebuie să
corespundă cerinţelor proceselor tehnologice integrate. Ţinând cont de interesele proceselor tehnologice
integrate, trebuie să fie stabilite [27]:
− dimensiunile suprafeţei încăperilor şi zonelor tehnologice e;
− lăţimea golurilor pentru uşi;
− înălţimea şi suprafaţa platformelor de descărcare;
− planificarea sălilor comerciale.
Toate componentele forţelor de producţie ale magazinului: încăperea, utilajul, tehnologia, personalul,
informaţia, produsele şi tara trebuie să fie integrate într-un sistem unic care, la rândul său, trebuie să fie
integrat în sistemul general al circulaţiei mărfurilor.
Transportul în logistica circulaţiei mărfurilor are o influenţă asupra costului livrării mărfurilor
consumatorului. În practica ţărilor dezvoltate, operaţiile de transport sunt executate, de regulă, de companiile
specializate de transport.
În Republica Moldova, în prezent, este larg practicată executarea în mod independent a operaţiilor de
transportare de către comerţul angro. Ca urmare, o dată cu executarea majorităţii expedierilor cu transport
auto, coeficientul utilizării mijloacelor de transport nu depăşeşte 0,5, iar capacitatea de încărcare a
transportului nu este utilizată pe deplin [29, p.385].
Existenţa serviciului logistic este deosebit de actuală pentru reţelele comerciale. Însă în Republica
Moldova această formă de organizare, deocamdată, n-a căpătat o largă dezvoltare. De aceea, astăzi se poate
vorbi despre separarea funcţiilor logistice în cadrul întreprinderilor comerciale.
Funcţia de specialist în logistică la o întreprindere comercială este o funcţie multilaterală. Scopul principal
al activităţii specialistului în logistică constă în armonizarea circulaţiei mărfurilor atât pe calea integrării
multilaterale a întreprinderii în mediul ambiant, cât şi prin organizarea adecvată a proceselor tehnologice
comerciale în cadrul întreprinderii.
În plan operativ, la întreprinderea comercială logistica este menită să-i elibereze pe colaboratorii
serviciilor comerciale de la un şir de funcţii administrative şi, de asemenea, de la activităţile de dirijare a
proceselor vizând transportarea-depozitarea.
Specialiştii din sfera logisticii, de regulă, sunt capabili să execute calcule tehnologice şi tehnico-
economice necesare pentru adoptarea deciziilor.
Scopurile logisticii în domeniul achiziţiilor sunt:
− consolidarea poziţiei întreprinderii pe piaţa achiziţiilor;
144
 − reducerea costurilor prin îmbunătăţirea condiţiilor de achiziţionare şi reducere a cheltuielilor de
colectare şi transportare.
− În domeniul vânzărilor logistica urmăreşte raţionalizarea stocului de mărfuri în secţiile comerciale,
având ca scop următoarele:
− intensificarea competitivităţii şi creşterea circulaţiei mărfurilor în baza îmbunătăţirii modului de
prezentare a mărfurilor (sortiment larg şi reaprovizionarea la timpul oportun);
− reducerea costurilor prin intermediul micşorării suprafeţelor şi a stocurilor de mărfuri în depozite.
O logistică dezvoltată poate să iasă în afara limitelor de fluxuri materiale şi în cadrul reengineeringului,
procesului de afaceri poate soluţiona problemele organizării sistemice a proceselor de flux al întregii activităţi
a întreprinderii comerciale.

16.3. Premisele şi problemele dezvoltării logisticii în Republica Moldova

Interesul faţă de logistică este determinat într-o mare măsură de dezvoltarea concurenţei pe piaţă a
serviciilor R. Moldova.
O premisa importantă pentru aplicarea logisticii este extinderea sortimentului în comerţul cu
amănuntul, adaptarea lui maximă la cerinţele cumpărătorilor.
Logistica reprezintă un mecanism care necesită acţiuni precise şi bine organizate din partea factorului
uman. Majoritatea specialiştilor în logistică din SUA sunt foşti militari, pentru care disciplina şi organizarea
sunt calităţi profesionale. Nu întâmplător cele mai spectaculoase succese în sfera logisticii le obţin
întreprinderile japoneze, care dispun de un personal executiv conştiincios şi disciplinat [29, p.387-388].
Logistica aduce multe avantaje sistemului în întregime, însă totodată limitează libertatea acţiunilor
fiecărui participant în parte. Pentru a găsi o soluţie de compromis în această sferă este nevoie de un
profesionalism înalt.
Răspândirea largă a logisticii nu poate fi explicată numai prin creşterea necesităţii în aceasta. În economie
trebuie să apară premise, care permit satisfacerea acestei necesităţi. Aceste premise sunt asigurate de
realizările contemporane ale procesului tehnico-ştiinţific (PTŞ).
O dată cu dezvoltarea progresului tehnico-ştiinţific sunt create şi încep să fie aplicate pe larg diverse
mijloace de lucru cu fluxurile materiale şi informaţionale. Apare posibilitatea de a folosi utilajul corespunzător
condiţiilor concrete ale proceselor logistice. O importanţa decisivă pentru dezvoltarea logisticii o are
automatizarea dirijării proceselor logistice.
Prezentăm mai jos problemele dezvoltării logisticii în comerţul Republicii Moldova:
− lipsa legăturilor logistice strânse între participanţii la circulaţia mărfurilor şi, în primul rând, între
întreprinderile comerciale angro şi cu amănuntul:
− nivelul scăzut al asigurării tehnice a întreprinderilor comerciale angro şi cu amănuntul, precum şi în
transport;
− dezvoltarea insuficientă a tehnologiilor informaţionale. Lipsa sistemelor informaţionale, care asigură
colectarea, stocarea, prelucrarea informaţiei în regimul necesar şi schimbul de informaţii între
participanţii la circulaţia mărfurilor;
− dezvoltarea medie a intermediarilor logistici, răspândirea practicii de executare independentă a unui şir
de operaţii logistice de către întreprinderile comerciale angro şi cu amănuntul (de exemplu,
transportarea);
− dezvoltarea medie a concurenţei pe piaţa mărfurilor, nivelul înalt al adaosului comercial şi, ca urmare,
cointeresarea redusă a participanţilor la circulaţia mărfurilor aplicând logistica;
− problemele organizării circulaţiei tarei;
− lipsa metodelor elaborate de formare a sistemelor de dirijare materială în condiţiile pieţei;
− lipsa experienţei organizării logistice a circulaţia mărfuri în comerţul angro şi, de asemenea,
necunoaşterea de către personalul întreprinderii comerciale angro şi cu amănuntul a conţinutului şi
priorităţilor comportamentului logistic la dirijarea fluxurilor materiale.
O condiţie esenţială pentru organizarea logistică a comerţului constă în dezvoltarea progresului tehnico-
ştiinţific, prin care se înţelege perfecţionarea bazei tehnico-materiale a comerţului corespunzătoare sarcinilor
social-economice, implementarea unor procedee tehnologice avansate la întreprinderile ramurii şi gradul de
pregătire superior al fluxurilor materiale şi informaţionale recepţionate de întreprindere pentru aceste procese
[27].

145
 Direcţiile fundamentale ale progresului tehnico-ştiinţific (PTŞ) în comerţ sunt prezentate în figura 16.3.
În operaţiile cu fluxurile materiale e necesar a folosi utilaj tehnologic de ridicare-transportare de ultima
oră. Politica modernizării tehnice în cadrul ramurii trebuie să se bazeze pe conceptul sistemic (de exemplu, la
proiectarea sistemului de maşini pentru întreprinderile comerciale angro şi cu amănuntul).
Fondul depozitelor din sfera comerţului angro trebuie completat cu clădiri cu un singur etaj, cu blocuri
largi şi cu instalaţii care oferă posibilitatea de a aplica tehnologii eficiente de prelucrare a încărcăturilor,
mecanizarea şi automatizarea proceselor tehnologice şi de transport.

Perfecţionarea mijloacelor de muncă

utilizate

Asigurarea întreprinderilor comerciale cu

Progresul mijloace de muncă moderne
tehnico-
ştiinţific
în comerţ Perfecţionarea obiectelor muncii utilizate

Perfecţionarea tehnologiilor aplicate

Figura 16.3. Direcţiile dezvoltării progresului

tehnico-ştiinţific în comerţ
Sursa: [29, p.390]

Pentru organizarea logistică a comerţului prezintă importanţă perfecţionarea mijloacelor de muncă

aplicate în activitatea cu fluxurile informaţionale, inclusiv aplicarea sistemelor informaţionale care asigură
monitorizarea fluxurilor materiale.
Asigurarea întreprinderilor comerciale cu mijloace de muncă se realizează pe calea înzestrării
întreprinderilor comerciale cu utilaj de ridicare-transportare, tehnologic şi comercial necesar şi, de asemenea,
prin utilizarea maximală a resurselor tehnice existente.
Perfecţionarea obiectelor muncii utilizate include folosirea noilor tipuri de tară, ajungerea în comerţ cu
preponderenţă a mărfurilor reambalate şi a celor care posedă cod haşurat.
Un indicator important al dezvoltării tehnico-ştiinţifice a oricărei ramuri este tehnologia aplicată. În etapa
actuală, gradul de modernizare a tehnologiilor aplicate la întreprinderile comerciale este determinat de
posibilităţile deplasării prin punctele de tranziţie a mărfurilor ambalate, identificării automatizate a unităţilor
de mărfuri şi schimbului intensiv de informaţii dintre participanţii la circulaţia mărfurilor.
Din punctul de vedere logistic, direcţiile enumerate în domeniul progresului tehnico-ştiinţific trebuie să se
dezvolte nu în mod izolat, ci prin eforturi coordonate ale întreprinderilor industriale, întreprinderilor
comerţului cu ridicata, în transport şi comerţul cu amănuntul, adică a tuturor participanţilor pieţei de mărfuri.
Experienţa internaţională arată că aplicarea logisticii permite majorarea esenţială a eficienţei comerţului.
Să analizăm efectele principale de la utilizarea logisticii:
1. Reducerea stocurilor în lanţurile circulaţiei mărfurilor în baza:
– redistribuirii stocurilor între comerţul angro şi comerţul cu amănuntul şi concentrarea stocurilor în
veriga cu ridicata;
– aplicării tehnologiilor moderne vizând controlul stării stocurilor;
– gradului înalt al coordonării acţiunilor participanţilor cu privire la completarea stocurilor la momentul
oportun.
Se reduc atât stocurile curente, cât şi stocurile de asigurare. Cele curente – din contul livrărilor loturilor
optimale exact la termen. Stocurile de asigurare – din contul concentrării lor într-un depozit unic de distribuire.
De exemplu, dacă concentrăm 100 de magazine în jurul unui depozit de distribuire şi plasăm în depozit
stocurile de asigurare, conform estimării specialiştilor, fără a afecta stabilitatea deservirii, mărimea totală a
stocului se va reduce de 10 ori [29, p.392].

146
 2. Utilizarea maximală a suprafeţelor întreprinderilor comerţului angro şi cu amănuntul. De exemplu,
optimizarea logistică a lanţului de circulaţie a mărfurilor va permite schimbarea esenţiala a structurii
suprafeţelor în magazine, contribuind la creşterea suprafeţelor comerciale. Acest fapt se poate realiza din
contul:
– reducerii volumului total al stocurilor şi deplasarea unei părţi considerabile din stocuri în veriga cu
ridicata;
– transferării unei părţi a operaţiilor de pregătire, aşa ca reambalarea, marcarea, înscrierea preţurilor etc.,
în etapele premergătoare ale circulaţiei mărfurilor.
3. Accelerarea rotaţiei capitalului. Se realizează din contul controlului asupra plasării şi executării
comenzilor.
4. Reducerea cheltuielilor de transport, care pot fi realizate din contul coordonării acţiunilor
participanţilor referitoare la utilizarea transportului.
5. Reducerea cheltuielilor legate de prelucrarea încărcăturilor, inclusiv a cheltuielilor muncii manuale.
Rezultatele unei cercetări efectuate în Marea Britanie au arătat că peste 70% din costul produsului, care
nimereşte la consumatorul final, reprezintă cheltuielile legate de stocarea, transportarea, ambalarea şi alte
operaţiuni, care asigură circulaţia fluxului material de la sursa primară a materiei prime la consumatorul final
[figura 16.4].

Figura 16.4. Structura costului mărfii, începând de la materia primă iniţială până la consumatorul
final cu evidenţierea elementelor logisticii
Ponderea considerabilă a cheltuielilor pentru logistică în preţul final al mărfii demonstrează ce
rezerve pentru îmbunătăţirea rezultatelor economice ale agenţilor economici oferă optimizarea dirijării
fluxurilor materiale.
147
 Să analizăm componentele efectului economic obţinut de la aplicarea comportamentului logisticii
faţă de dirijarea fluxurilor materiale. Aplicarea logisticii în sfera producţiei şi circulaţiei permite:
– micşorarea stocurilor pe tot traseul circulaţiei fluxului material;
– reducerea timpului de circulaţie a mărfurilor prin lanţul logistic;
– reducerea cheltuielilor, legate de transport;
– reducerea cheltuielilor, legate de munca manuală şi a celor legate de operaţiile de încărcare.
Cea mai mare parte a efectului economic se obţine din contul micşorării stocurilor pe tot traseul
circulaţiei fluxului material. Conform datelor Asociaţiei industriale europene, monitorizarea fluxului
material asigură micşorarea stocurilor materiale cu 30-70%.
Importanţa considerabilă a optimizării stocurilor se explică în felul următor:
– în structura generală a stocurilor logistice cheltuielile de întreţinere a stocurilor constituie
peste 50%, inclusiv cheltuielile pentru aparatul administrativ, precum şi pierderile de la
deteriorarea sau delapidarea mărfurilor;
– cea mai mare parte a capitalului circulant al întreprinderilor, de regulă, e concentrată în stocuri
(de la 10 până la 50% din toate activele întreprinderii);
– cheltuielile pentru întreţinerea stocurilor în producţie constituite până la 25-30% din volumul
general al costurilor.
Micşorarea stocurilor prin utilizarea logisticii se asigură din contul distribuirii raţionale a stocurilor, a
gradului înalt de coordonare a acţiunilor participanţilor la procesele logisticii, de majorarea siguranţei
livrărilor şi un şir de alte motive.
Următorul element al efectului economic obţinut ca rezultat al aplicării logisticii este reducerea
timpului de circulaţie a mărfurilor în lanţul logistic. În prezent, în consumul total de timp destinat
depozitării, producţiei şi livrării, timpul de fabricaţie propriu-zis constituie în medie 2-5% (figura 16.5).
Prin urmare, peste 95% din timpul de circulaţie revin operaţiilor logistice. Reducerea acestui element
permite accelerarea rotaţiei capitalului, majorarea profitului obţinut pe o unitate de timp şi reducerea
costul producţiei.
Efectul economic obţinut de la aplicarea logisticii apare, de asemenea, şi ca rezultat al reducerii
cheltuielilor de transport. Se optimizează rutele de circulaţie a transportului, se coordonează graficele, se
reduc distanţele parcurse, se ameliorează alţi indici ai utilizării transportului.
Comportamentul logistic presupune în grad considerabil de coordonare a acţiunilor participanţilor la
circulaţia mărfurilor în domeniul înzestrării tehnice a sistemelor de prelucrare a încărcăturilor. Aplicarea
mijloacelor tipice de mecanizare, ambalajul standardizat, utilizarea unor procedee tehnologice similare la
prelucrarea încărcăturilor în toate verigile lanţului logistic constituie următorul element al efectului
economic obţinut din aplicarea logisticii şi anume, reducerea cheltuielilor muncii manuale şi a operaţiilor
de încărcare.

TIMPUL NECESAR PENTRU

CONFECŢIONAREA MĂRFII, t1

Timpul necesar pentru transportarea mărfii confecţionate

până la consumator (t2)

fluxul material
t1/t2 0,05

Figura 16.5. Corelaţia timpului pentru producţia proprie a mărfii (t1) şi timpului pentru
transportarea mărfii confecţionată până la consumator (t2)

Efectul economic general, obţinut de la utilizarea logisticii, de regulă, depăşeşte suma efectelor
elementelor enumerate. Acest fapt se explică prin apariţia aşa-numitei proprietăţi integrate, adică calităţile
care nu sunt specifice nici unui element luat în parte sunt proprii sistemului în întregime.

148
 Aceasta se referă la apariţia unor sisteme logistice capabile să asigure livrarea produsului necesar, de
calitatea necesară, în cantitatea necesară, la momentul oportun, la locul indicat, cu cheltuieli minime.
În încheiere menţionăm că optimizarea logistică a comerţului reprezintă o cale naturală în dezvoltarea
ramurii. Aplicarea logisticii este garanţia competitivităţii întreprinderilor comerciale, iar în viitor este
posibil ca aceasta să devină unica sursă de profit a întreprinderilor.

Întrebări de control:

1. Enumeraţi cauzele fundamentale ale creşterii importanţei factorului timp.

2. Aduceţi câteva exemple de durată a ciclului de viaţa logistică.
3. Din ce etape constă ciclul "amplasare – livrarea mărfii"?
4. Cum se repartizează timpul pentru executarea fiecărei etape a ciclului "plasarea comenzii –
livrarea mărfii"?
5. Explicaţi influenţa timpului necesar pentru executarea comenzii asupra erorii prognozării.
6. Care este scopul perfecţionării circulaţiei mărfurilor în comerţ în baza concepţiei logistice?
7. Ce influenţă exercită asupra dezvoltării logisticii în comerţ procesele integraţioniste care au loc
în ramură?
8. Ce scopuri sunt puse în faţa logisticii la întreprinderile comerciale în domeniile achiziţiilor şi
vânzărilor?
9. Enumeraţi premisele dezvoltării logisticii în comerţ.
10. Numiţi problemele care împiedică dezvoltarea logisticii în comerţ.
11. Explicaţi influenţa dezvoltării tehnico-ştiinţifice a ramurii asupra logisticii în comerţ.
12. Enumeraţi elementele efectului economic obţinut la aplicarea logisticii în comerţ.

149
 Teste
de verificare a cunoştinţelor

1. Ce este logistica?
Variante de răspuns:
a) artă de expediere a bunurilor materiale;
b) artă şi ştiinţă privind dirijarea cu fluxurile materiale;
c) ştiinţă privind planificarea, organizarea, dirijarea, controlul şi reglementarea mişcării
bunurilor materiale;
d) direcţie ştiinţifico – practică de gospodărire;
e) activitate de antreprenoriat;
f) artă comercială;
g) arta dirijării cu stocurile.

2. Care este obiectul principal de studiu al logisticii?

Variante de răspuns:
a) conjunctura pieţei produselor şi serviciilor;
b) relaţiile care apar în procesul mişcării fluxurilor materiale de la producător până la
consumator;
c) activitatea de antreprenoriat;
d) fluxurile materiale şi cele informaţionale.

3. În ce constă sarcina principală de dirijare a logisticii?

Variante de răspuns:
a) prin asigurarea mecanismului de elaborare a strategiilor în domeniul dirijării cu fluxurile
materiale;
b) prin elaborarea traseului de deservire a consumatorilor;
c) prin dirijarea cu stocurile producţiei finite.

4. Când a apărut logistica integrată?

Variante de răspuns:
a) în secolul XIX;
b) în prima jumătate a secolului XX;
c) în anii 50-70 ai secolului XX;
d) în anii 80-90 ai secolului XX.

5. Prin ce se exprimă conceptul logistic?

Variante de răspuns:
a) prin dirijarea cu fluxurile materiale;
b) prin realizarea funcţiilor de antreprenoriat;
c) prin dirijarea cu distribuţia mărfurilor;
d) prin ideea, care reflectă diferite fenomene în mişcarea bunurilor materiale;
e) sunt corecte toate răspunsurile.

6. Care factor influenţează primordial asupra dezvoltării logisticii?

Variante de răspuns:
a) automatizarea proceselor dirijării în sfera producţiei şi circulaţiei mărfurilor;
b) perfecţionarea sferei de producţie;
c) perfecţionarea sistemelor de creditare şi impozitare;
d) toţi factorii luaţi împreună.

7. Cu care sisteme interacţionează logistica?

Variante de răspuns:
150
 a) cu marketingul;
b) cu producerea;
c) cu preţurile;
d) toate răspunsurile sunt juste.

8. Care din sistemele legate de mişcarea fluxurilor materiale se numeşte micrologistică?

Variante de răspuns:
a) totalitatea staţiilor căii ferate;
b) cumpărătorul şi organizaţia de transport legate prin contractul de livrare;
c) participanţii lanţului logistic, care asigură mişcarea fluxurilor materiale prin operaţiuni de
import.

9. Care din sistemele legate de mişcarea fluxurilor materiale se numeşte macrologistică?

Variante de răspuns:
a) staţia căii ferate mari;
b) furnizorul, cumpărătorul şi organizaţia de transport legate prin contract;
c) participanţii lanţului logistic, care asigură mişcarea fluxurilor materiale în limitele Republicii
Moldova.

10. Ce definiţie de funcţie logistică este corectă?

Variante de răspuns:
a) direcţie a activităţii economice care reflectă dirijarea cu fluxurile materiale în sfera
productivă şi cea neproductivă;
b) multiple elemente, care se găsesc în relaţii unul cu altul şi formează un tot întreg;
c) totalitatea diferitelor tipuri de activitate pentru a primi cantitatea necesară de încărcături la
locul potrivit şi timpul cerut cu cheltuieli minimale;
d) grup de operaţiuni logistice orientat spre realizarea scopurilor sistemului logistic;
e) sistemul de măsuri pentru studierea complexă a pieţei.
11. Care din funcţiile prezentate ţine de componenţa administratorului de logistică?
Variante de răspuns:
a) alegerea tipului de transport;
b) cercetarea pieţei;
c) elaborarea recomandărilor privind excluderea din sfera producţiei articolului învechit;
d) reclama;
e) elaborarea recomandărilor privind fabricarea noilor produse.

12. Ce înseamnă eficienţa sistemului logistic?

Variante de răspuns:
a) indicatorii integrali ai efectului;
b) minimizarea cheltuielilor logistice;
c) calitatea activităţii sistemului logistic;
d) capacitatea sistemului logistic să aducă produsul necesar în locul potrivit şi timpul cerut.

151
 BIBLIOGRAFIE

1. Acte normative care reglementează activitatea comercială pe teritoriul Republicii Moldova. – Ediţie a
Departamentului Comerţului al Republicii Moldova. – Chişinău, 1995, 201p.
2. Legea Republicii Moldova “Cu privire la comerţul interior”. Nr.749-XIII din 23.02.9 – Monitorul
Oficial, nr.31 din 23 mai 1996; Ziarul “Logos-pres” nr.20, mai 1996, p.15-17. [Alin.2 art.7 completat
prin Legea nr.340-XV din 06.07.2001], [Alin.3 art.8 modificat prin Legea nr.340-XV din 06.07.2001],
[Alin.3 art.31 modificat prin Legea nr.439-XV din 27.07.2001], [Alin.3 art.31 modificat prin Legea
nr.1592-XIII din 27.02.98]
3. Legea Republicii Moldova privind protecţia consumatorilor nr.105-XV din 13.03.2003, Monitorul
Oficial al R.Moldova, nr.126-131 din 27.06.2003.
4. Amalbert, Marie-Noelle “Economie d’entreprise”. Troisieme Edition, Barreau, Jean Edition Sirez,
Paris, 1989, Jivard Ginette.
5. Ballou R.H. “Business, Logistics, Management” – ed. N.Y. Pretince-Hall International, 1993.
6. Bender, Paul S – Logistic Sistem Design, în James F. Robenson, Robert G. House (eds) “The
Distribution Handbook”, The Free Dress. New York, 1985.
7. Carthz M., Jerome E. Pereault, Wiliam D. Basic Marketing. Ninth Edition. Richard D. Gwin Inc.,
Homewood III, 1997.
8. Cojocaru Gh. “Logistica: trecut, prezent şi viitor” – Revista “Sisteme logistice”, Bucureşti, 1992,
nr.1-2.
9. Cristopher M. “The Strategy of Distribution Management”, London, 1986.
10. Gherasim Toader, Gherasim Andrian. “Cercetări de marketing”, Ed. Economica, Bucureşti, 2003.
11. Interational Journal of Physical Distribution and Materials Management, 1992, nr.7.
12. Journal of Business logistics, 1986, vol.7, nr.2.
13. Kearney A.T. Logistics Productivity: the Competitive Edge in Europe. Chicago, 1994.
14. Kotler Philip. “Managementul marketingului”, traducere de Dan Greste ş.a., Teora, Bucureşti, 1997.
15. Laplaze M. J. Meunier, J. Weil. Logistique d’entreprises et politique comerciale de la SNCF. Reviste
general, 1948, nr.11.
16. Managementul logisticii şi distribuţiei. Coordonator John L. Gattorna. Bucureşti, Ed. Teora, 2001.
17. Mentzer, John T., Gomz, Roger Krapfel, Robert Ir. – Physical Distribution Service: A Fundamental
Marketing Concept, in “Journal of the Academy of Marketing”, Science Winter, 1989.
18. Olaru A. Managementul marketingului firmelor româneşti. Editura ALMA, Galaţi, 2000.
19. Petrovici A. Direcţii de optimizare a sistemului logistic în procesul de distribuire a mărfurilor.
Autoreferat la teza de doctor în ştiinţe economice. Chişinău, ASEM, 2001.
20. Petrovici S., Belostecinic Gr. Marketing. Chişinău, Ed. Universitas – ASEM, 1998.
21. Petrovici S., Muştuc S., Golovco V. Marketing (probleme, cazuri, teste, aplicaţii). – Chişinău, ASEM,
2004.
22. Pruteanu Şt. (coordonator). Cercetarea de marketing. Ed. Polirom, Iaşi, 2002.
23. Ristea A. şi alţi. Tehnologie comercială. ASE Bucureşti, 1995.
24. Ristea, Ana-Lucia. Distribuţia mărfurilor. Bucureşti, 1996.
25. Афанасьева Н.В. Логистические системы и российские реформы. – Сп(б): Изд-во Сп(б) УЭФ,
1995.
26. Бауэрсокс Дональд Дж.,Клосс Дейвид Дж. Логистика: интегрированная цепь поставок/ Пер.с
англ., М: ЗАО «Олимп-Бизнес», 2001.
27. Гаджинский А.М. Основы логистики. Учебное пособие. – М.: ИВЦ «Маркетинг», 1995.
28. Гаджинский А.М. Практикум по логистике. – М.ИВЦ «Маркетинг», 2001.
29. Гаджинский А.М. Логистика: Учебник для высших и средних специальных учебных
заведений. 4-ое изд. М.: ИВЦ «Маркетинг», 2001.
30. Голиков Е.А. Маркетинг и логистика: Учебное пособие. 2-ое изд. М. Изд. «Дашков и К», 2000.
31. Гордон М.П., Карнаухов С.Б. Логистика товародвижения. М.: Центр экономики и
маркетинга, 1998.
32. Гостев Ю.А. Логистика. Большая Советская Энциклопедия. – 3-е изд. М. Советская
Энциклопедия, 1973.

152
 33. Даненбург В., Монкриф Р., Тейлор В. Основы оптовой торговли. Практический курс. Перевод
с английского. Из-во «Нева – Ладога – Онега». Санкт-Петербург. 1993, 212с.
34. Дашков П.П., Памбухчиякц В.К. Организация, технология и проектирование торговых
предприятий. Учебник. Из-во инф. внедр. центр. «Маркетинг». Москва. 1995.
35. Дашков Л.П., Памбухчиякц В.К. Коммерция и технология торговли. Учебник. Из-во инф.
внедр. центр. «Маркетинг». Москва. 1999.
36. Дихтль Е., Хершген М. Практический маркетинг. Учебное пособие. М: Высшая школа, 1995.
37. Логистика. Краткая философская энциклопедия. М. Прогресс, «Энциклопедия», 1944.
38. Логистика. Философский энциклопедический словарь. М., Советская энциклопедия, 1983.
39. Логистика: Учебное пособие/ Под ред. Б.А. Аникина. – М. ИНФРА, 1998.
40. Майкл Леви, Бартон А. Вейтц. Основы розничной торговли. СПб: Питер, 2001.
41. Мате Э., Тиксье Д. Материально-техническое обеспечение деятельности предприятий.
М.Прогресс, 1993.
42. Неруш Ю.М. Коммерческая логистика. Учебник. М. Юнити, 1997.
43. Николаев Д.С. Транспорт в международных экономических отношениях. М: Международные
отношения, 1984.
44. Организация и технология торговых процессов. Учебник под ред. проф. Панкратова Ф.Г.
Москва. Экономика. 1990.
45. Основы логистики. Учебное пособие. / Под ред. Л.Б. Миротина и В.И.Сергеева. М. ИНФРА-М,
1999
46. Панкратов Ф.Г., Серегина Т.К. Коммерческая деятельность. Учебник. Из-во инф. внедр.
центр. «Маркетинг». Москва. 1999.
47. Панкратов Ф.Г., Коммерческая деятельность. Учебник для вузов. 7-е издание. Из-во "Дашков
и К", 2004.
48. Практикум по логистике. Учебное пособие / Под ред. Б.А. Аникина. – М. ИНФРА, 2000.
49. Пурлик В.М. Логистика торгово-посреднической деятельности. М. Высшая школа, 1995.
50. Смехов А.А. Введение в логистику. М.: Транспорт, 1993.

Redactor – Galina Cotelea

Corector – Valentina Solovei
Rectificare computerizată – Tatiana Boico, Natalia Ivanov
Procesare computerizată – Feofan Belicov

Semnat pentru tipar 07.10.05

Format 60 × 84 1/16. Rotaprint. Coli editoriale 15,6
Coli de tipar 20,7. Comanda . Tirajul 200 ex.

Tipografia Departamentului Editorial-Poligrafic al ASEM

Chişinău – 2005, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni 59,
tel. 22-27-68

153