Știr Mirela-Cristina

Un consilier creștin trebuie să fie capabil să folosească atât

consilierea directivă cât și pe cea non-directiva în practica lui

Abordarea non-directivă în consiliere are la bază ideile lui Carl Rogers,

idei care au avut o mare influenţă în domeniul consilierii şi psihoterapiei.

Rogers fiind umanist, valorifică în cea mai mare parte resursele clientului
fără a interveni în adâncul conştiinţei individului. Relația client-terapeut este
centrată pe client și nu pe problemă, scopul fiind acela de a-l călăuzi pe client în
procesul de maturizare. Consilierul nu judecă ceea ce spune consiliatul, nu
evaluează, nu-şi impune punctele de vedere, nu sugerează soluţii, ci doar ascultă,
acceptă necondiţionat şi clarifică, și chiar dacă se discută fapte trecute se are în
vedere focalizarea comunicării în prezent, adică situaţia este adusă în prezent.

Consilierea centrată pe client are la bază modelul personalităţii care

subliniază rolul deosebit al dezvoltării individului. Obiectivul urmărit este
dezvoltarea personalităţii şi evoluarea în direcţia maturizării. Această dezvoltare
este rezultatul experienţelor personale care decurg din relaţiile cu ceilalţi. Ştim că
fiecare are nevoie de o imagine de sine pozitivă în tranzacţiile cu ceilalţi, iar
persoana dezvoltă o imagine pozitivă condiţionată din exteriorul ei.

Tehnicile propuse de Rogers sunt: clarificarea sentimentelor, acceptarea

necondiţionată, și reformularea mesajului clientului, aceasta fiind o intervenție
verbală non-directivă.

Rolul consilierului este de a reflecta sentimentele şi de a propune

reformulări ale mesajelor transmise de client. Reformularea permite
conştientizarea treptată a ceea ce se produce, fiind un factor stimulativ.
Reformularea presupune exprimarea cu alţi termeni mai concis sau mai explicit a
ceea ce spune clientul . O reformulare este eficientă atunci cînd clientul este de
acord cu ea. Consilierul face din client un partener pentru că reformularea implică
şi o reflexie activă din partea consilierului.

Consilierea non-directivă se bazează pe o relație de parteneriat între

consilier și consiliat. Consilerul adoptă un comportament non-verbal cu rolul de a
atrage atenţia şi interesul clientului, și încurajează clientul să vorbească. Sunt
folosite întrebările deschise și vocabularul clientului. Consilierul răspunde prin
parafrazări și cere clientului să continue discuţia. Consilierul nu emite judecăţi de
valoare și răspunde la verbalizările clientului prin afirmaţii sau întrebări cu scopul
de a explora sensul comportamentelor sau evenimentelor trăite de client. Clientul
este cel care vorbeşte majoritatea timpului şi nu consilierul.

Alte tehnici utilizate în consilierea sau psihoterapia non-directivă sunt :

tehnici de ascultare (ascultarea activă, susţinere nonverbală), de reflectare
(repetiţia pe un alt ton pentru schimbarea perspectivei asupra evenimentului), de
reformulare, de deschidere.

Rogers recomandă să nu se diagnosticheze clientul, iar şedinţele de

consiliere sau terapie au loc în felul următor : în prima şedinţă clientul este întrebat
non directiv care este scopul venirii sale, după care aplică tehnicile de bază, iar
consilierul îi va explica scopurile şi tehnicile urmărite pentru a favoriza
schimbarea și maturizarea, și de la a treia şedinţă tehnicile vor fi adecvate în
funcţie de afirmaţiile clientului, iar acesta va deveni mai activ şi mai pozitiv în
cadrul şedinţelor.

Acest tip de abordare este util în consilierea creștină pentru a-l ajuta pe
consiliat în recunoaşterea problemelor ca pas important către schimbare. Metoda
non-directivă determină schimbarea personalității și a comportamentului celui
consiliat, acesta devenind mai deschis şi mai puţin defensiv, percepţiile lui sunt
mai realiste, devine din ce în ce mai capabil să-şi rezolve problemele, îi creşte
consideraţia faţă de sine, și se maturizează.
 Confruntarea noutetică constă din cunoaşterea temeinică şi profundă a
Scripturii, din înţelepciune divină şi bunăvoinţă faţă de alţii. Confruntarea
noutetică presupune: discernerea unei fapte rele la o altă persoană pe care
Dumnezeu o doreşte schimbată, confruntarea unei persoane cu Scriptura în
vederea schimbării atitudinii sau comportamentului și confruntarea persoanei
pentru binele ei. În acest sens, consilierul trebuie să cunoască foarte bine voia lui
Dumnezeu din Scriptură, să manifeste înțelepciune în relații și să fie preocupat de
ceilalți. Consilierul spiritual, trebuie să fie un om plin de credinţă şi să creadă el
însuși promisiunile lui Dumnezeu. Consilierul trebuie să aibă el speranță, mai întâi,
pentru a-i putea transmite consiliatului încurajarea de care are nevoie. El trebuie să
creadă că Scriptura este adevărată şi să fie pregătit să îi direcţioneze pe alţii spre
promisiunile ei cu siguranţă şi cu convingere. Aceasta înseamnă că orientarea lui
va fi spre soluţiile lui Dumnezeu, nu numai spre problemele omului.

Consilierii spirituali care exercită autoritatea lui Dumnezeu nu sunt autorităţi

în ei înşişi. Deşi ei trebuie să utilizeze autoritatea învestită în ei de Dumnezeu, ei
nu trebuie să depăşească limitele biblice ale acelei autorităţi. Şi nici nu au dreptul
ca prin autoritatea lor să intre în conflict cu autoritatea dată de Dumnezeu statului
sau căminului. Consilierii care îndeamnă la acte ilegale încalcă autoritatea lui
Dumnezeu, în loc să acţioneze conform ei, pentru că Scriptura ne îndeamnă să ne
supunem autorităților statului. Consilierea noutetică este supusă directivelor date în
Biblie şi nu este o lege în ea însăşi. De aceea, ea nu este nici arbitrară, nici
dictatorială. Consilierii noutetici trebuie să înveţe să facă distincţie clară între
sfaturile bune care cred ei că rezultă din principiile biblice şi principiile însele.
Principiile biblice trebuie impuse cu toată autoritatea, iar încredințările trebuie
prezentate cu foarte mare precauţie. Este posibil ca deducţiile cuiva, din principiile
biblice, să fie false. Consilierul spiritual trebuie să permită întotdeauna ca astfel de
deducţii să rămână deschise pentru întrebări şi schimbări din partea consiliatului,
într-un mod în care el nu poate permite ca o poruncă clară a lui Dumnezeu să fie
pusă în discuţie.
 Deoarece consilierea spirituală este făcută cu autoritate, ea trebuie să fie și
directivă. Cuvântul nou-testamental pentru consiliere spirituală (nouthesia) implică
îndrumare biblică. Consilierea spirituală prin darea de îndrumări era metoda unică
în timpurile biblice. Acesta era înţelesul consilierii spirituale în Vechiul Testament,
şi în toată istoria ulterioară a rămas la fel; ea însemna „a da sfaturi sau îndrumări".
Numai în timpurile mai moderne conceptul de consiliere spirituală a făcut o
întoarcere de o sută optzeci de grade, astfel încât pentru unii cuvântul a ajuns să
însemne doar a asculta în loc de a vorbi. Abordarea rogeriană a găsit o atât de
largă acceptare încât numeroşi oameni consideră astăzi că, de fapt, consilierea
spirituală nu înseamnă direcţionare şi sfătuire. Totuși, consilierul spiritual trebuie
să cunoască Scriptura şi să dezvolte acele aptitudini prin care el poate să-i
confrunte pe ceilalţi cu îndrumări şi directive şi să o facă dintr-o adâncă
preocupare pentru destinul lor.

Scriptura trebuie să rămână standardul autoritar pentru consilierea spirituală

creştină. Toate ideile despre relativitate trebuie să fie abandonate. Consilierea
spirituală trebuie să se bazeze numai pe presupoziţiile biblice, şi acestea trebuie să
fie aceleaşi pentru fiecare consilier spiritual creştin.

Perspectiva consilierului creştin asupra sursei sale de autoritate joacă un rol

foarte important în procesul asistării celor aflaţi în dificultate. Consilierul creştin
trebuie să aibă sursa de autoritate în afara lui, să fie derivată din relaţia sa
personală cu Dumnezeu. Desigur, o parte a autorităţii se regăseşte în sine însuşi:
calitatea relaţiei personale cu Dumnezeu, felul său de a fi, modul cum şi-a rezolvat
el mai întâi propriile probleme, conflicte, răni, eşecuri, traume. Autoritatea sa
derivă şi din sistemul de valori după care se orientează în viaţă şi din capacitatea sa
de a mijloci pentru alţii, de a simţi împreună cu ei.

Puterea reală de vindecare derivă din capacitatea consilierului de a comunica

semnificativ şi profund, de a transmite celuilalt valori pe care îl invită apoi să le şi
adopte. De fapt valorile transmise sunt propriile valori pe care consilierul însuşi le
trăieşte. Consilierul este ascultat, crezut şi acceptat în măsura în care există o
concordanţă între ceea ce spune şi ceea ce el însuşi face. Autoritatea consilierului
nu trebuie exercitată în detrimentul autonomiei consiliatului. O persoană matură
trebuie să înveţe să ia decizii personale şi să nu accepte ca libertatea să-i fie
acordată sau îngrădită de ceilalţi, să nu se lase controlat şi manipulat de alţii, dar
nici să nu aibă tentativa de a manipula el însuși pe ceilalţi. Autonomia trebuie
exercitată înaintea Lui Dumnezeu şi închinată, supusă Lui Dumnezeu. Totuşi,
socializarea presupune negocierea autonomiei, a responsabilităţii şi a libertăţii,
inclusiv între semeni. Autonomia este exprimarea de sine a eului și poartă
amprenta propriilor răspunsuri nu acelea determinate din afară. Este câştigarea
libertăţii prin schimburi cu exteriorul. În procesul consilierii spirituale, consilierul
trebuie să-i ofere clientului libertatea de a accepta sau de a respinge ceea ce i se
oferă. Sarcina consilierului este să fie suportiv şi creativ astfel încât procesul
vindecării să progreseze.

În concluzie, este necesar ca un bun consilier să folosească atât tehnici de

consiliere non directive, cât și tehnici directive, deopotrivă.

Metodele non-directive vor fi utile în a-l ajuta pe consiliat să-și recunoacă

problemele și să dorească schimbarea, să renunțe la defense și să devină capabil să
își rezolve problemele și să îi crească consideraţia faţă de sine.

Abordarea directiva îl confruntă pe consiliat cu principii și îndrumări

biblice, urmărind schimbarea atitudinii sau comportamentului lui, spre binele lui
veșnic.

Bibliografie:
 Biblia - traducerea Cornilescu
 Adams, J – „Manualul consilierului spiritual creştin”
 Curs de consiliere spirituală după cartea lui Sorin Săndulache – „Consiliere şi
psihoterapie pastorală ”