INFLUENŢA MEDIULUI EXTERN ASUPRA ORGANIZAŢIEI

Cornelia MACARIE

The company, like any other organisation, is influenced in its process of development by
certain elements which form the general and the specific environment.The general
environment is formed of economy, government, legislation, ecology, demographic and
social-cultural factors, foreign affairs and the European Union. The specific environment is
formed of: market, finances, tehnology, competition, human resources, unions and
purveyors.
In Romania, the companies are developing in an environment with specific
characteristics cansed by the transmition from communism to capitalism, flatures that are
visible both in the economy and the society.

Macarie CORNELIA, lect.univ.dr., Colegiul
de Administraţie Publică Bistriţa, Facultatea
de Ştiinţe Politice şi Administrative, Universi-
tatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca
Firma este un sistem deschis conceput cu intrări şi
ieşiri prin care se integrează în mediul extern. Firmele, ca
orice alte organizaţii primesc inputuri din mediul lor,
modifică sau prelucrează aceste inputuri, după care trimit
spre exterior outputuri. În figura 1. sunt prezentate
organizaţiile ca sisteme deschise.

Mediul Organizaţia Mediul

Inputuri Outputuri
Procesare

Organizaţia - sistem deschis

Inputuri Outputuri
Materii prime,
muncă, tehnologie, Proces de Produse finite,
informaţii, producţie impozite, profit
finanţe

Organizaţia - “firmă de producţie”

Inputuri Outputuri
studenţi, cadre Personal calificat,
didactice, bani, Proces de informaţii, consul-
echipamente, învăţământ tanţă, experienţă,
cursuri, informaţii cărţi

Organizaţia - “Universitate”

Fig. 1. Organizaţiile ca sisteme deschise

Firma ca şi celelalte organizaţii îşi desfăşoară activitatea urmărind un scop precis. Realizarea acestui
scop este strâns legată de modul în care funcţionează relaţiile cu toate celelalte sisteme cu care intră în

Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative, 2(11), 2004, pp. 92-103

92
contact. Unele dintre aceste relaţii pot fi directe şi imediate ca de exemplu preţul materiilor prime de la
furnizori sau indirecte şi subtile cum ar fi schimbarea interesului publicului pentru un anumit produs.
Influenţele mediului pot fi grupate în numeroase moduri. Din punct de vedere al modului de influenţă
mediul poate fi specific şi general. Mediul specific este considerat cel din imediata apropiere a firmei, cu
influenţă directă şi imediată, în timp ce mediul general influenţează firma indirect şi în mod mai greu
sesizabil.
În fig. 2. sunt redaţi factorii care formează mediul specific şi general al firmei.

• ECONOMIA

• GUVERNUL
Ă
PIAŢ ŢE • LEGISLAŢIA
FINAN
Firma TEHNOLOGIE • ECOLOGIA
CONCURENŢĂ
PERSO
FU R NAL Ş • FACTORI DEMOGRAFICI
I SIND
NIZ ICATE
O RI
ŞI SOCIAL CULTURALI

• POLITICA EXTERNĂ

• UNIUNEA EUROPEANĂ

Fig. 2. Factorii specifici şi generali ai mediului.

Dacă rearanjăm geografic influenţele

mediului putem grupa factorii de mediu în: locali, I
naţionali şi internaţionali ca în figura 3. N
T
N
A E
Ţ R
Firma MEDIUL LOCAL I N
O A
N
A Ţ
L I
O
N
A
L
Fig. 3. Factorii de mediu geografici.

93
 De regulă mediul local influenţează puternic şi direct firma dar această afirmaţie nu este adevărată
întotdeauna. Spre exemplu la firmele de dimensiuni foarte mari şi multinaţionale factorii de mediu
internaţionali pot fi mai puternici şi direcţi decât cei locali sau naţionali.
Cert este însă că şi firmele influenţează la rândul lor mediul în care funcţionează în acelaşi fel în care
ele sunt influenţate de mediu.
Necesitatea cunoaşterii mediului de afaceri pentru managementul firmei este accentuată prin
următoarele elemente:
Î satisfacerea trebuinţelor umane de către firmă se realizează doar pe baza cunoaşterii evoluţiei
mediului în care funcţionează;
Î elaborarea strategiilor şi politicilor firmei depinde de evoluţia factorilor de mediu;
Î asigurarea resurselor necesare firmei (umane, materiale, financiare, informaţionale) depinde de
factorii de mediu;
Î subsistemele organizatoric, informaţional şi decizional reflectă necesităţile şi oportunităţile mediului
ambiant.
Definiţie: Mediul include toate elementele exogene firmei, de natură economică, tehnică, politică,
demografică, culturală, ştiinţifică, organizatorică, juridică, psihosociologică, educaţională şi ecologică
care influenţează stabilirea obiectivelor, obţinerea resurselor, adoptarea şi aplicarea deciziilor.
Din punct de vedere al provenienţei, rolului şi conţinutului factorii de mediu sunt de două feluri:
1. naturali, adică suportul material primar al desfăşurării vieţii biologice şi economico-sociale;
2. artificiali, adică condiţiile de viaţă create de om.
Analiza de detaliu a mediului general şi specific cât şi cunoaşterea modului în care acesta şi firma se
intercondiţionează este o condiţie de bază a managementului performant. Pentru aceasta vom analiza
principalele influenţe din mediul general şi specific.

A. Mediul general
Delimitarea precisă a mediului general de cel specific este dificilă deoarece graniţa dintre ele este în
continuă schimbare. Ceea ce la un moment dat este apreciată ca influenţă generală, indirectă, poate deveni
apoi influenţă specifică, directă şi imediată. Ca regulă, totuşi, firmele pot influenţa mediul lor specific mai
mult decât pe cel general şi factorii locali mai mult decât pe cei naţionali sau internaţionali. Importantă în
această problemă rămâne însă dimensiunea firmei. Firmele mari, multinaţionale pot influenţa politica şi
economia naţională şi chiar cea internaţională.
Este important de înţeles că factorii mediului general şi specific cât şi ai mediului în general nu
acţionează separat şi de sine stătător ca nişte uriaşe sisteme închise ermetic. Aceşti factori interacţionează
reciproc şi împreună sau de sine stătător influenţează şi sunt influenţaţi de firmă.
Complexitatea, diversitatea şi mai ales rapida schimbare a caracteristicilor mediului i-au făcut pe unii
autori ai teoriei sistemelor să introducă noţiunea de “mediu turbulent” pentru a descrie acel mediu în
continuă şi rapidă schimbare sub influenţele economice, politice şi sociale. Într-un astfel de mediu sunt
importante rapida adaptabilitate şi flexibilitatea ridicată a firmelor.

1. Economia
Firmele sunt puternic influenţate de tipul de sistem economic în care funcţionează. Există două tipuri
de economii în lume care reprezintă şi extremele teoretice ale organizării economiei: economia planificată
(de comandă) şi economia liberă (capitalistă).
În economia planificată (de comandă) specifică ţărilor comuniste (Uniunea Sovietică şi ţările din
blocul est-european până înainte de mişcările anticomuniste), deciziile economice importante sunt luate
centralizat, la nivel de stat: ce şi în ce cantitate se produce, unde se produce, cu ce destinaţie, preţul
produselor etc. Pe lângă aceasta proprietatea asupra tuturor resurselor economice este statală. Sistemul de
management are caracteristici specifice promovând decizia de la centru, neasumarea responsabilităţii,
lipsa interesului nemijlocit. Falimentul economiei planificate şi dificultăţile întâmpinate de fostele ţări
comuniste în adaptarea economiilor la piaţa internaţională sunt argumente în favoarea pieţei libere.
Comparativ cu sistemul economic planificat în care instrumentul managerial de bază era planul
naţional unic iar întreprinderile erau transformate în executanţi ai sarcinilor primite de sus, în această

94
perioadă a tranziţiei spre economia de piaţă agenţii economici români conturează prin acţiunile lor
principalele elemente ale economiei de piaţă, libere, în care deciziile economice nu sunt centralizate.
În economia de piaţă forţele pieţei şi scopul funcţionării firmelor care este obţinerea profitului,
determină producţia, preţurile, deciziile manageriale.
În prezent economia poate fi divizată în trei mari sectoare:
1. sectorul primar în care acţionează industriile extractive şi agricultura;
2. sectorul secundar format din toate tipurile de industrii productive şi construcţii;
3. sectorul terţiar format din servicii: publice, personale şi comerciale.
În prezent în lume este în continuă creştere numărul populaţiei care lucrează în sectorul terţiar în
defavoarea celorlalte două sectoare.
Cele mai multe ţări puternic industrializate (S.U.A., ţările Comunităţii Europene) au o economie
mixtă unde libera iniţiativă este combinată cu implicarea statului.
România este în prezent în etapa trecerii spre economia de piaţă, etapă caracterizată prin:
- existenţa în economie a unei mari diversităţi de firme:private, cu capital majoritar de stat, mixte, de
stat;
- manifestarea unor elemente de concurenţă neloială;
- intervenţia încă puternică a statului în economie;
- lipsa unui sistem coerent de protecţie a populaţiei;
- lipsa unei strategii economice coerente şi desfăşurarea fără o planificare riguroasă a reformei
economice;
- etatizarea unor pârghii economice;
- ritmul lent al privatizării economiei;
- blocarea capitalului străin prin pârghii legislative şi inexitenţa unui puternic capital indigen;
- sistem de impozite şi taxe instabil şi incoerent;
- piaţă slabă a capitalurilor şi a muncii;
- deprecierea galopantă a leului;
- sistem de management neperformant;
- inflaţie scăpată de sub control;
- sărăcirea masivă a populaţiei.
Economia de piaţă, spre care tinde şi România, se caracterizează cel puţin prin următoarele trăsături:
- scopul funcţionării firmelor este obţinerea de profit;
- cea mai mare parte a populaţiei lucrează în firme care sunt considerate agenţi economici şi nu
administrativi;
- firmele funcţionează pe baza unui management care foloseşte pârghii economice ca: preţ, salarii,
piaţă, profit, etc.;
- regulatorul principal este piaţa care funcţionează pe baza legii cererii şi ofertei în cadrul
reglementărilor de politică economică;
- preponderenţa proprietăţii private.
Realizarea economiei de piaţă în România este un proces în plină desfăşurare de finalizarea căruia
depinde nu doar recunoaşterea şi integrarea ţării noastre în sistemul ţărilor cu economie de piaţă dar şi
rezolvarea problemelor sociale ale populaţiei.Acest lucru va fi posibil doar prin existenţa unor firme
puternice care să absoarbă capital uman şi să producă în condiţii de eficienţă bunuri materiale competitive
pe piaţă.

2. Guvernul
În prezent în toate ţările dezvoltate statul influenţează economia prin implicarea sa substanţială. În
S.U.A., spre exemplu, unde viaţa politică este dominată de două mari partide – Democrat şi Republican –
acestea sprijină activitatea economică chiar dacă de pe poziţii uşor diferite: Partidul Democrat este ostil
intereselor economice ale marilor companii şi bănci fiind mai apropiat de interesele firmelor mici şi
mijlocii şi având preocupări pentru protecţia categoriilor sociale defavorizate, în timp ce Partidul
Republican situează în centrul atenţiei interesele economice ale marilor companii fiind mai insensibil la
problemele sociale ale celor cu venituri mici.

95
 Indiferent însă de culoarea politică guvernul şi administraţia americană au zone de intervenţie în
economie care asigură funcţionarea normală a economiei de piaţă protejând-o de riscul monopolizării,
asigură obţinerea resurselor financiare pentru finanţarea cheltuielilor importante de interes naţional,
protejează resursele majore americane în relaţiile cu alte state.
În Marea Britanie, chiar dacă sunt dezacorduri între principalele partide politice pe tema amplorii
intervenţiei statului în economie, în practică această implicare există chiar dacă au loc privatizări şi
naţionalizări succesive. În general guvernul este preocupat de o creştere economică fără fluctuaţii prea
bruşte.
Există în literatura de specialitate1 o grupare realizată de Grove a principalelor zone în care guvernul
intervine în economie aşa cum este redată mai jos:
a. guvernul ca reglementator:
- protecţia consumatorilor;
- protecţia salariaţilor prin numărul orelor de muncă şi a salariilor;
- controlul monopolurilor;
- controlul furnizorilor de utilităţi (telefonie, energie electrică, etc.).
b. guvernul ca promotor:
- asigurarea instruirii şi educaţiei;
- furnizarea de finanţe, subvenţii şi subsidii;
- protecţia industriei naţionale prin tarife şi cote;
- promovarea cercetării.
c. guvernul ca întreprinzător:
- angajări în sectorul public;
- corporaţii publice;
- achiziţionarea de materiale şi servicii.
d. guvernul ca planificator:
- politica fiscală de impozite directe şi indirecte;
- politica monetară şi de creditare;
- planificarea regională.
În ţara noastră care parcurge tranziţia spre economia de piaţă şi unde coexistă încă un puternic sector
de stat în economie, caracterizat în general prin ineficienţă şi consum mare de fonduri, guvernele
succedate în ultimii ani n-au avut strategii şi programe coerente care să încurajeze şi susţină economia
naţională. Întârzierea privatizării şi menţinerea unui management clientelar a dus la o tranziţie prelungită
şi falimentară.

3. Legislaţia
Legile formează şi o parte a cadrului specific în care funcţionează firmele neexercitând doar influenţe
generale. Zonele cele mai importante în care legile influenţează firma sunt:
- personalul firmei: legislaţie referitoare la protecţia salariaţilor, activitatea sindicală, orele de
muncă, asigurările de sănătate, contractele de muncă etc.;
- mediul: legislaţie referitoare la poluare, zgomot, lucrări de construcţii:
- producţie: legislaţie privind calitatea, transportul;
- marketingul: legislaţie privind protecţia consumatorului, reclama, preţuri, publicitate, descrierea
produsului, tipizare, standardizare;
- finanţele şi contabilitatea: legislaţie privind organizarea contabilităţii, colectarea impozitelor şi
taxelor, declaraţii, raportări, statistici, registre etc.;
- managementul: legislaţie privind conducerea regiilor şi societăţilor comerciale cu capital de stat,
organigrama şi regulamentele de funcţionare;
- interesul public: legislaţie referitoare la fuziuni, monopoluri, carteluri, fixarea preţurilor,
concurenţa neloială;
- organizarea şi funcţionarea: legislaţie referitoare la formele de organizare a firmelor, drepturile şi
obligaţiile organismelor manageriale, înmatricularea şi înregistrarea legală şi fiscală.

1
T. Lucey, Administrarea afacerilor, Editura Tehnică, pag. 13.

96
 Legile conţin reglementări care constrâng, conduc sau protejează firmele şi oferă mijloacele de
rezolvare a conflictelor şi diferendelor care apar. Deoarece cuprind cele mai multe aspecte ale vieţii
personale şi de organizaţie, existenţa unui sistem legislativ cunoscut care să fie aplicat consecvent şi
imparţial este condiţia şi caracteristica principală a unei societăţi stabile.

4. Ecologia
Este un domeniu relativ recent intrat în atenţia publică dar care influenţează deja puternic
funcţionarea firmelor în special a celor producătoare de bunuri economice. Este un consens în lume
referitor la faptul că problemele de mediu vor face subiectul dezbaterilor politice şi vor influenţa
conştiinţa publică în viitorul imediat.
Aspectele legate de poluarea apelor şi a aerului, distrugerea pădurilor şi a habitatelor, încălzirea
globului, distrugerea stratului de ozon, dispariţia unor plante şi animale constituie una din cele mai grave
şi alarmante probleme cu care se confruntă lumea la acest început de mileniu.
În majoritatea ţărilor lumii ca şi în România există structuri guvernamentale (ministere, agenţii,
departamente) responsabile cu problemele de mediu ceea ce demonstrează recunoaşterea unei preocupări
publice pentru aceste probleme.
Existenţa şi conştientizarea acestor probleme a produs mutaţii comportamentale ale indivizilor,
organizaţiilor şi statului. În unele ţări este redusă fiscalitatea la benzina fără plumb, s-au introdus
reglementări privind puritatea apei, emanaţiile de bioxid de carbon prin arderea cărbunelui, petrolului şi
gazelor. Producătorii subliniază în reclamele produselor puritatea şi natura lor nepoluantă. Oamenii
optează pentru hrana organică, reciclarea hârtiei şi a sticlei, creează grupuri de susţinere pe probleme de
mediu.
Există ţări (Germania) în care partidele ecologiste au avut succes politic în alegeri desemnându-şi
reprezentanţi în parlamente.
Toate aceste schimbări comportamentale influenţează firmele care trebuie să-şi adapteze producţia,
marketingul, personalul la actuala conjunctură impusă de cerinţele ecologice.
În Marea Britanie guvernul a publicat în anul 1993 aşa numitele “şapte păcate importante referitoare
la mediu”:
- emisiuni de dioxid de carbon din arderea de cărbune, petrol şi gaz;
- înrăutăţirea poluării locale a aerului cauzată în primul rând de creşterea emisiunilor de la
transportul rutier;
- creşterea cererii pentru apă care ameninţă cu secarea surselor;
- poluarea apei cauzată de agricultură, canalizare, industrie şi ploile acide;
- pierderea de suprafeţe în zonele rurale prin construcţia de drumuri, de case şi de alte proiecte;
- pagube produse habitatelor şi pierderea de animale sălbatice;
- creşterea cererii pentru exploatări de nisip, pietriş şi piatră, care vatămă viaţa sălbatică, mediul şi
comunităţile.

5. Factorii demografici şi social-culturali

Aceşti factori influenţează cel mai adesea indirect şi pe termen îndelungat organizaţiile şi firmele în
special.
a. Factorii demografici includ:
- dimensiunea populaţiei;
- rata creşterii populaţiei;
- rata natalităţii şi mortalităţii;
- structura socio-profesională a populaţiei;
- ponderea populaţiei ocupate şi active;
- durata medie a vieţii;
- discriminarea pe bază de vărstă şi sex;
- distribuirea geografică;
- concentrarea urbană şi regională.
Schimbările care intervin în mărimea populaţiei şi structura acesteia pe vârste sunt elemente esenţiale
ale schimbărilor de mediu. Scăderea natalităţii, spre exemplu, va determina o presiune mai mică asupra

97
instituţiilor de învăţământ dar şi o ofertă mai mică pentru firmele şi organizaţiile care angajează. În
acelaşi timp are loc o presiune mai mare asupra sistemului de pensii şi modificarea astfel a structurii
cheltuielilor publice dar şi alte efecte.
Amplasarea geografică şi mişcările populaţiei influenţează economia. În trecut s-au produs mişcări
masive dinspre sat spre oraş generate de dezvoltarea industriei dar şi influenţând această dezvoltare. În
prezent asistăm la o decădere a centrelor marilor oraşe care devin tot mai puţin plăcute pentru locuit,
populaţia preferând să locuiască în împrejurimi. Se manifestă, de asemenea o deplasare a populaţiei spre
regiuni considerate mai prospere în cadrul aceleiaşi ţări, dintr-o ţară spre alta sau dintr-un continent spre
altul.
Modificările intervenite în tehnologia informaţiei au influenţat nu numai modul în care se munceşte
ci şi locul unde se munceşte. A început să crească ponderea celor care efectuează munci la domiciliu. Lui
A. Tofler îi aparţine expresia “munca electronică la domiciliu” prestată de persoane care folosesc pentru
aceasta transmisiile de date prin fax şi internet. Acest sistem de muncă denumit “teleworking” are mai
multe beneficii atât pentru angajat cât şi pentru angajator:
Î pentru angajat:
• deplasări reduse;
• o mai bună alegere a zonei de locuit;
• creşterea copiilor mici;
• bun pentru handicapaţi;
• flexibilitatea programului;
• responsabilitate, teoretic, mai mare.
Î pentru angajator:
• productivitate mărită;
• costuri administrative mai mici;
• resurse de personal mai mari;
Acest sistem este în creştere mai ales pentru cei care lucrează cu normă parţială.
b. Influenţele educaţionale şi de pregătire sunt importante nu numai prin cunoştinţe şi calificare
dar şi datorită faptului că ajută la formarea atitudinilor şi valorilor sociale. Învăţământul românesc a
înregistrat în ultimii zece ani puternice schimbări putându-se vorbi de o adevărată reformă centrată pe
lărgirea accesului în învăţământul superior a cât mai mulţi absolvenţi de liceu. S-a introdus examenul de
capacitate, examenul de bacalaureat complex şi s-a modernizat accesul în universităţi. Au apărut primele
şcoli şi licee particulare şi există o reţea puternică de Universităţi particulare. Învăţământul superior de
stat alocă pentru şcolarizare şi locuri cu taxă. Au existat şi greşeli în reformarea învăţământului dar se
poate afirma că în prezent este unul din domeniile de activitate cu cele mai moderne şi europene
organizaţii din ţară în special cele din învăţământul superior. Un merit incontestabil revine prof.univ.dr.
Andrei Marga ministrul Educaţiei Naţionale, sub mandatul căruia s-au jalonat direcţii importante în
modernizarea învăţământului românesc.
În multe dintre facultăţile româneşti se studiază de către viitorii ingineri, profesori, jurişti,
managementul ca disciplină obligatorie de studiu. Acest lucru va produce în timp efecte benefice prin
creşterea profesionalismului viitorilor specialişti care dobândesc astfel cunoştinţe din domeniul
conducerii necesare în activitatea practică indiferent de rol: salariat, şef sau întreprinzător.
În lume există diferenţe destul de pregnante în modul de abordare a problemei pregătirii profesionale
şi a calificării viitorilor manageri. În Germania şi Franţa se pune un accent deosebit pe pregătirea
profesională prin universităţi şi “înalte şcoli” a viitorilor manageri. În Marea Britanie este mai importantă
originea socială şi tradiţia ceea ce face ca forţa de muncă britanică să pară subcalificată. În Japonia este
foarte puternică orientarea spre calificare şi pregătire la locul de muncă iar în S.U.A. există puternice şcoli
superioare de pregătire în domeniul managementului atât a viitorilor conducători cât şi a celor care au
deja funcţii de conducere.
c. Influenţele culturale
Cultura este o componentă complexă a mediului şi conţine idei, atitudini, convingeri ale indivizilor
prin care aceştia înţeleg lumea, îşi definesc valorile şi normele existenţiale, îşi exprimă credinţele şi
obiceiurile. Cultura nu este un factor static, atitudinile şi valorile oamenilor se schimbă odată cu trecerea
timpului şi trăirea experienţelor de viaţă. Modificarea condiţiilor de viaţă şi de muncă care determină

98
creşterea nivelului de trai schimbă preocuparea oamenilor dinspre posesiunile materiale spre asigurarea
unui mediu mai curat, recreere, autorealizare.
Influenţa culturală asupra firmelor şi managementului este dificil de sesizat şi de cuantificat dar dacă
lărgim analiza la diferenţele culturale dintre ţări sau zone geografice le vom observa cu uşurinţă. Toate
acestea influenţează atitudinea şi comportamentul indivizilor faţă de muncă, faţă de firmă sau faţă de şefi.
Cunoaşterea specificului cultural al unei ţări sau regiuni, a oraşului sau satului are importanţă pentru
fundamentarea deciziilor întreprinzătorilor sau managerilor şi în exercitarea tuturor funcţiilor
managementului de la previziune la evaluare şi control.
d. Influenţele sociale
De-a lungul timpului au avut loc o serie de modificări în atitudinea şi comportamentul indivizilor în
mediul social. Principalele elemente sociale care influenţează mediul în care funcţionează firma sunt:
- structura socială a populaţiei pe profesii, sexe, vârstă;
- mobilitatea populaţiei dinspre sat spre oraş, dinspre zonele sărace spre cele bogate, dinspre fostele ţări
comuniste şi subdezvoltate spre Europa de Vest şi America;
- modelele de familie care în trecut a reprezentat unitatea socială de bază fiind formată dintr-un număr
mare de membrii cuprinzând câteva generaţii iar în prezent este formată mai ales din părinţi şi copii.
Există, de asemenea, o puternică influenţă a societăţii exercitată de numărul mare de divorţuri şi
familii monoparentale cât şi de schimbare a rolului femeii în familie şi societate cu influenţe directe
asupra educaţiei şi comportamentului copiilor;
- nivelul de industrializare a produs modificări în structura profesiilor şi preocupărilor oamenilor, în
relaţia acestora cu natura;
- apariţia unor probleme ca adâncirea diferenţelor între săraci şi bogaţi, criminalitatea, drogurile,
alienarea, nasc tensiuni între oameni chiar dacă în general calitatea vieţii este în creştere;
- emigrarea şi imigrarea sunt fenomene care determină modificarea structurii pe naţionalităţi a
populaţiei şi creează tensiuni politice şi sociale mai ales în ţările în care există mulţi emigranţi.

6. Politica externă
Economia fiecărei ţări este interconectată la sistemul economic mondial prin schimburile care au loc
între ţări dar şi prin influenţele reciproce. Această interdependenţă se manifestă pe toate pieţele naţionale
de la cea a materiilor prime, capitalului sau piaţa muncii până la piaţa financiară.
Statele lumii îşi reglementează raporturile dintre ele pe bază de acorduri, înţelegeri sau convenţii care
conţin clauze privind desfăşurarea schimburilor comerciale, controlul şi tarifarea vamală, traversarea
spaţiilor teritoriale naţionale, protecţia cetăţenilor etc. De asemenea sunt reglementate activităţile
comerciale ale firmelor mixte, străine sau a multinaţionalelor, sistemul de impozitare a acestora,
transferul profiturilor etc.
Existenţa şi conţinutul acestor acorduri, activitatea misiunilor economice şi atitudinea politică în
general în materie de relaţii externe, influenţează firmele atât naţionale cât şi multinaţionale.

7. Uniunea Europeană
Uniunea Europeană reprezintă una din puterile economice, politice şi militare ale lumii a cărei esenţă
o reprezintă procesul de integrare economică la nivelul Europei. Crearea Uniunii Europene a debutat prin
Tratatul de la Roma (1957) unde şase ţări europene: Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda şi
Germania de Vest au pus bazele Pieţei Comune. Cauzele principale ale constituirii Pieţei Comune au fost:
- ameninţarea reprezentată de Uniunea Sovietică;
- planul Marshall;
- avantajele economice ale integrării europene;
- reconcilierea franco-germană de după cel de-al doilea război mondial;
În prezent din Uniunea Europeană fac parte 15 ţări puternic dezvoltate din Europa.
De la înfiinţare şi până în prezent au fost obţinute următoarele rezultate:
- politică agricolă comună;
- introducerea sistemului TVA;
- uniune vamală şi comercială;
- crearea sistemului monetar european;

99
- adoptarea Cărţii Albe a Comunităţii Europene privind eliminarea barierelor din libera circulaţie a
produselor, capitalului şi forţei de muncă (1985);
- semnarea Tratatatului de la Maastricht privind Piaţa Europeană Unică (1992);
- stabilirea strategiei de aderare a ţărilor central şi est europene;
- introducerea monedei europene unice.
În prezent, Uniunea Europeană se caracterizează prin următoarele trăsături:
- Piaţa Unică Europeană a devenit cea mai mare piaţă a lumii cu peste 400 milioane de locuitori;
- prăbuşirea regimurilor comuniste din ţările Europei Centrale şi de Est a creat un imens spaţiu
economic care oferă forţă de muncă bine pregătită, salarii scăzute, cerere mare de bunuri, resurse la
preţ avantajos;
- puternica competiţie mondială impulsionează progresul şi dezvoltarea economică, tehnică, ştiinţifică.

Uniunea Europeană funcţionează în prezent printr-un sistem de instituţii comunitare format din:
1. Consiliul European ca principal organism decizional fiind format din reprezentanţi ai guvernelor
statelor membre având competenţa de-a aproba, amenda sau respinge propunerile Comisiei Europene.
2. Comisia Europeană care îndeplineşte funcţiile de:
- iniţiere de strategii, politici referitoare la U.E.;
- reprezintă U.E. în negocierile comerciale internaţionale;
- dirijează bugetul U.E.
3. Parlamentul European ales prin vot direct de către populaţia U.E., exercită o funcţie consultativă;
4. Curtea de Justiţie formată din câte un reprezentant al fiecărei ţări membre are rolul de-a interpreta şi
asigura aplicarea uniformă a reglementărilor U.E.
Integrarea ţărilor membre în Uniunea Europeană se realizează prin aplicarea unui set de peste 300
reglementări adoptate în baza Cărţii Albe. Principalele domenii care fac obiectul reglementărilor sunt:
- standarde, testare, certificare;
- ambalare, etichetare, transporturi;
- ocrotirea sănătăţii;
- comenzile de stat;
- serviciile;
- liberalizarea mişcării capitalului;
- comportamentul întreprinderilor;
- impozite şi taxe;
- armonizarea veterinară şi controale fitosanitare;
- tranzitul naţional şi procedurile privind comerţul în U.E.;
- mişcarea liberă a forţei de muncă şi a specialiştilor în U.E.
Integrarea europeană a fost şi este un proces dificil datorită diferenţelor culturale dintre ţările
membre. Procesul este posibil datorită faptului că aceste culturi se aseamănă mai mult decât se deosebesc.
Cel mai puternic impact asupra firmelor din U.E. şi a managementului acestora l-au avut crearea
Pieţei Unice şi a monedei unice. Este important ca fiecare firmă să identifice acest impact analizând
factorii de care acesta depinde, şi anume:
1. factori endogeni;
- profilul firmei;
- cultura organizaţională;
- mărimea firmei;
- resursele;
- calitatea şi caracteristicile managementului;
- strategia adoptată;
- relaţiile cu piaţa internaţională;
- prestigiul şi competitivitatea firmei.
2. factori exogeni
- consumatorii produselor firmei;
- barierele identificate şi eliminate de U.E.;

100
 - piaţa pe care acţionează;
- nivelul concurenţei;
- puterea noilor concurenţi.

Noua configuraţie a Europei impune un nou tip de preocupări pentru managerii firmelor care vor fi
confruntaţi cu noi ameninţări şi sfidări cărora vor trebui să le găsească modalităţi de contracarare.

B. Mediul specific
Mediul specific este acela care influenţează şi poate fi influenţat de organizaţii direct şi imediat.
Factorii mediului specific acţionează separat dar cel mai adesea influenţa este comună şi se manifestă în
diferite combinaţii ale factorilor.

1. Piaţa
Toate organizaţiile există şi funcţionează în scopul furnizării de bunuri şi servicii care să satisfacă
necesităţile, trebuinţele şi aşteptările beneficiarilor sau clienţilor acestora. Această afirmaţie este valabilă
atât pentru organizaţiile de tipul instituţiilor (şcoli, spitale, primării) cât şi pentru cele de tip comercial
(firme sau companii). Pentru a satisface clientela organizaţiile trebuie să identifice nevoile acesteia.
Procesul prin care se identifică şi anticipează aceste nevoi este cunoscut sub numele de marketing.
Acesta constituie una din activităţile importante ale organizaţiilor înregistrând o pondere tot mai
ridicată în preocupările managerilor.
Fiecare organizaţie acţionează pe piaţă identificând volumul de bunuri şi servicii cerute, producătorii
cu ofertă identică, gusturile, pretenţiile şi cerinţele consumatorilor. Felul sau tipul de piaţă pe care
acţionează organizaţiile are importanţă în decizia de preţ, cantitate, tip de produse, investiţii.
Formele pe care le îmbracă piaţa, funcţie de numărul de producători, tipul de produs şi accesul
competitorilor sunt:
1. Concurenţa perfectă în care există mulţi producători, produsele sunt omogene şi accesul pe piaţa este
nerestricţionat. Pe această piaţă preţul este stabilit de piaţă şi firmele folosesc preţul fără a-l putea
influenţa. Reclama pe această piaţă este redusă sau inexistentă. Este cazul anumitor produse agricole
sau materii prime.
2. Concurenţa monopolistă unde există mulţi producători, produsele sunt diferenţiate şi accesul pe piaţă
este fără restricţii. Influenţa asupra preţului este redusă şi se foloseşte reclama. Este cazul comerţului
cu amănuntul. Concurenţa se realizează prin preţ, reclamă, ambalaj, service, renume.
3. Obligopolul care îmbracă două forme funcţie de tipul de produs:
- oligopolul pur unde produsele sunt omogene;
- oligopolul diferenţiat unde produsele sunt diferenţiate.
În ambele cazuri numărul de producători este mic şi intrarea pe piaţă este restricţionată. Producătorii
de pe această piaţă au control asupra preţului dar rareori există concurenţă între oligopolişti. Practică o
reclamă intensă pe marcă, produs sau serviciu.
4. Monopolul unde există foarte puţini producători sau chiar unul singur. Aici producătorii au control
asupra preţului cu excepţia situaţiei când preţul se stabileşte la nivel guvernamental. Accesul pe
astfel de pieţe este dificil sau imposibil. Reclama este folosită doar pentru creşterea cererii pe piaţă.
Cunoaşterea pieţei pe care acţionează este o condiţie esenţială a succesului unei firme.

2. Finanţele
Pentru a putea funcţiona orice organizaţie are nevoie de bani respectiv de resurse financiare. Firmele,
spre deosebire de instituţii, trebuie să-şi procure în totalitate capitalurile necesare desfăşurării proceselor
economice.
Managementul firmei trebuie să jaloneze coordonatele politicii sale financiare care se referă la:
- structura capitalurilor, respectiv raportul dintre capitalurile proprii, autofinanţare şi capitalurile atrase;
- finanţarea investiţiilor;
- prognoza resurselor financiare pe durata mai multor exerciţii financiare.
Structura resurselor financiare determină costul capitalului care este unul din criteriile pe care se
fundamentează deciziile de investiţii.

101
 Capitalurile proprii se obţin din creşterea capitalului social prin aport de numerar şi prin constituirea
de rezerve.
Autofinanţarea se realizează prin amortizare, prin partea de profit nedistribuit care rămâne în
circuitele firmei, prin vânzarea de active, prin creşterea vitezei de rotaţie a stocurilor. Capitalurile atrase
sunt resurse interne (salariile) şi externe: furnizori, creditori şi împrumuturi. Împrumuturile se pot obţine
sub forma creditului bancar sau a împrumutului obligatar. Apelarea la împrumut depinde de politica în
domeniul profitului şi a cifrei de afaceri cât şi de mărimea ratei dobânzii practicate de bănci.

3. Tehnologia
În conceptul de tehnologie sunt cuprinse maşinile şi echipamentele, metodele şi îndemânarea cu care
sunt utilizate acestea în scopul obţinerii bunurilor economice prin consumuri de materii prime şi
materiale, cu ajutorul proceselor de producţie.
Studiile de management demonstrează că tehnologia influenţează structura organizaţiilor, stilul de
management şi organizarea muncii.
Acest factor este într-o permanentă modificare a componentelor sale ca urmare a încorporării
rezultatelor cercetării şi progresului tehnic, a evoluţiei societăţii în ansamblu. În acest sens literatura şi
practica managerială a consacrat termenul de “noua tehnologie” care reflectă ultimele noutăţi în materie
de tehnologie şi anume:
- în comerţul cu amănuntul casele de marcat electronice şi-au modificat parametrii tehnici reuşind în
prezent să ofere informaţii asupra încasărilor, structurii stocului etc.;
- în producţie introducerea roboticii şi a producţiei asistate de calculator;
- în activitatea de birou utilizarea pe scară largă a performanţelor calculatorului, internetul, faxul au dus
la creşterea eficienţei şi a calităţii muncii.
Tehnologia influenţează puternic şi numărul şi structura posturilor. În anumite domenii tehnologia
determină diminuarea posturilor cu nivel scăzut de pregătire (producţia) sau creşterea numărului de
angajaţi (în servicii şi bănci).
Rezultatul introducerii unei tehnologii noi este, de regulă, creşterea calităţii muncii şi a rezultatelor
muncii. Firmele se confruntă, astfel, cu problema lipsei de forţă de muncă calificată în condiţiile
existenţei pe piaţa muncii de posturi libere şi şomeri.
Datorită concurenţei acerbe de pe piaţa bunurilor economice şi a serviciilor, firmele trebuie să-şi
adapteze rapid tehnologia la noile cerinţe deoarece altfel vor obţine produse necompetitive şi vor fi
eliminate de pe piaţă.

4. Concurenţa
Economia de piaţă se caracterizează prin existenţa într-o formă sau alta, a concurenţei dintre
operatorii economici. Cea mai evidentă formă a concurenţei este cea în care producătorii unui anumit bun
economic se întrec între ei pentru a vinde acel bun într-o cantitate cât mai mare.
Există, însă, şi alte tipuri de concurenţă mai puţin evidente: facultăţile concură spre a avea cât mai
mulţi candidaţi la admitere, posturile de televiziune să aibă cât mai mulţi spectatori, fundaţiile umanitare
să obţină cât mai multe fonduri din donaţii şi sponsorizări.
Intensitatea concurenţei pe o anumită piaţă este direct proporţională cu gradul de dificultate al
accesului noilor operatori pe acea piaţă. Spre exemplu în comerţul cu amănuntul intensitatea concurenţei
este mult mai mare decât în producţia de oţel.
În final concurenţa este în avantajul consumatorului care poate beneficia astfel de bunuri şi servicii
de bună calitate la un preţ corect. Un bun exemplu în acest sens este aşa-numitul “Anshinkan” (asigurarea
siguranţei şi protecţiei clienţilor) care stă la baza activităţii firmelor nipone. În acest sens, managementul
firmelor nipone se concentrează asupra devizei: calitate-preţ-livrare şi service. Se are în vedere, deci, nu
numai obiectivul “de-a vinde” centrat pe calitate-preţ specific firmelor nord-americane şi vest-europene,
ci şi obiectivul “satisfacerii complete a necesităţilor şi preferinţelor clienţilor firmei” care merge până la
livrare (când, cum, în ce condiţii) şi service după cumpărare.

5. Personal şi sindicate
Pentru a putea funcţiona orice organizaţie are nevoie de oameni, indiferent de nivelul său de
tehnologizare şi de domeniul în care acţionează. De aceea fiecare organizaţie are relaţii directe cu mediul

102
pentru a putea recruta personalul cu pregătirea dorită. Oferta de persoane de pe piaţa muncii în structura
sa pe vârstă, nivel de educaţie şi pregătire, experienţă, are importanţă esenţială pentru organizaţii. Aceasta
a dus în prezent la conturarea şi dezvoltarea unei noi secţiuni a managementului şi anume Managementul
resurselor umane (al personalului). Managementul personalului are câteva obiective principale:
recrutarea, selecţia, angajarea, perfecţionarea, evaluarea, promovarea şi relaţiile industriale.
Organizaţiile mari au manageri de personal care conduc această activitate iar în cele mijlocii şi mici
această atribuţie revine, de regulă, managerului general.
Din punct de vedere al structurii cererii de personal, de-a lungul timpului s-a produs o scădere a
cererii în agricultură, minerit şi pescuit în favoarea industriei iar în prezent se înregistrează o creştere a
cererii în sectorul serviciilor în defavoarea industriei. Din această cauză sunt angajate în prezent mai
multe femei şi cu mai multe norme parţiale. Aceasta este, de fapt, o preluare în SUA şi Europa de Vest a
unei practici manageriale nipone care utilizează personal permanent, bine instruit şi pregătit şi personal
sezonier care se poate imediat adapta modificării cerinţelor.
În România, datorită lipsei unei concurenţe reale pe piaţa muncii, activităţile de personal îşi
îndeplinesc multe atribuţii doar formal, criteriile de selecţie, evaluare, motivare şi promovare fiind în
multe organizaţii centrate pe alte criterii decât competenţa şi interesul organizaţiei. Există, totuşi, şi în
România o piaţă a forţei de muncă în formare şi se conştientizează tot mai mult ideea de origine
americană care tratează personalul ca un capital, ca o resursă de bază a organizaţiei.
Sindicatele şi-au modificat de-a lungul timpului poziţia şi rolul datorită schimbărilor produse în
structura industriei dar şi reglementărilor legale. În România mai există încă o presiune exagerată a
sindicatelor în anumite probleme care nu privesc de fapt, membrii acestora. Este în vigoare Legea
contractului colectiv de muncă, care reglementează raporturile dintre sindicat (salariaţi) şi patronat.

6. Furnizorii
Una din relaţiile importante ale organizaţiei cu mediul o reprezintă relaţia cu furnizorii de bunuri şi
servicii deoarece acestea au o mare pondere în costuri. Din această cauză s-a dezvoltat o ramură a
managementului care gestionează această relaţie din perspectiva planificării, cumpărării, transportului,
depozitării şi utilizării materiilor prime şi materialelor.
Organizaţia poate dezvolta o singură relaţie pentru aprovizionarea cu un material, situaţie în care
devine dependentă de acel furnizor sau poate avea mai multe relaţii pentru cumpărarea unui material, prin
colaborarea cu mai mulţi furnizori. În prima ipostază îşi asumă un risc ridicat prin efectele pe care apariţia
unor probleme la furnizorul său le produce asupra funcţionării sale. Există şi avantajul unui partener
cunoscut, cu care se poate negocia un contract favorabil privind preţul, modalitatea de plată, garanţiile de
calitate, confidenţialitatea.
Cel mai des organizaţiile se găsesc în a doua ipostază cea cu mai mulţi furnizori pentru aceleaşi
bunuri, având astfel mult diminuat riscul unei blocări a aprovizionării datorate problemelor apărute la
furnizor.
Există organizaţii puternic dependente de un anume flux de materiale. Acestea minimalizează
problemele generate de riscul în aprovizionare prin soluţii cum ar fi: cumpărarea în avans, rigurozitate în
constituirea stocurilor de siguranţă şi de lucru, contracte conţinând clauze speciale cu furnizorii sau chiar
cumpărarea companiilor furnizoare.
Aprovizionarea este un domeniu în care japonezii au adoptat câteva principii preluate apoi şi de
managementul american şi european datorită rezultatelor bune obţinute prin aplicarea lor (gestiunea
stocurilor în timp util).
În concluzie, organizaţia, deci şi firma, intercondiţionează cu mediul pe trei planuri:
1. ca sistem deschis unde inputurile sunt resurse atrase din mediu (tehnologie, finanţe, personal,
materiale) şi outputurile sunt bunuri şi servicii furnizate mediului:
2. ca partener în relaţiile cu participanţii cu care interacţionează (acţionari, salariaţi, furnizori, clienţi,
bănci, stat) de a căror drepturi, nevoi şi cereri trebuie să ţină seama.
3. ca oportunităţi şi ameninţări ale mediului asupra organizaţiei. Oportunităţile pe care organizaţia le
găseşte în mediu sunt: pieţe noi de desfacere, noua tehnologie, informaţii. Ameninţările la care este
supusă organizaţia se referă la produsele competitive, apariţia unor noi concurenţi, modificări
legislative, crize de materiale, dezastre naturale, mişcări politice.

103