Lect. Dr.

Cătălin DÎRȚU
Fundamentele psihologiei
- TEME-

1) Realizați o comparație între procesele cognitive inferioare și cele

superioare:
Procesele cognitive inferioare și superioare sunt procese prihice care descriu
capacitatea psihicului uman de a reflecta și prelucra informații venite atât la din lumea
înconjurătoare cât și din propria ființă.
Procesele cognitive superioare sunt inteligența și gândirea iar procesele cognitive
inferioare sunt senzațiile, percepțiile și reprezentările.
O comparație între procesele cognitive inferioare și cele superioare ar putea fi realizată
dacă luăm procesele două câte două, astfel:
Compararea senzației cu percepția
Deosebiri:
Senzaţiile sunt cele mai simple fenomene psihice care, daca se combină între ele, formează
percepţii.

Senzaţiile reflectă doar însuşiri separate, in schimb percepţia se refera la obiecte in

totalitatea însuşirilor date de unitar si integral.
Senzaţiile au un caracter primitiv comparativ cu caracterul complex şi structural al
percepţiilor, iar percepţia derivă din senzaţie.
Senzaţiile sunt experienţe mintale pur subiective pe cand percepţiile permit o priza de
conştiinţă directă a obiectelor fizice care există independent de cel ce le percepe.
Senzaţia este ,,o simplă experienţă conştientă asociată stimulilor”, pe când percepţia o
,,experienţă conştientă asupra obiectelor şi a relaţiilor obiectelor.”
Senzaţia este procesul cu ajutorul căruia stimulii sunt detectaţi si codaţi, spre deosebire de
percepţie care este procesul mintal al organizării şi interpretării senzaţiilor.
Senzaţia se refera la tratarea senzorială a informaţiilor fizice, independent de semnificaţia
lor, iar percepţia este direct legată de semnificaţia obiectelor şi de interpretarea informaţiilor
senzoriale.
Spre deosebire de senzaţii care reflectă doar însuşiri separate, percepţia se referă la
obiecte în totalitatea însuşirilor date unitar si integral.
Senzaţia este o imagine primară deoarece se produce numai în condiţiile acţiunii directe a
stimulului asupra unui analizator, iar imaginea perceptivă este săracă în conţinut, deoarece
reflectă doar însuşirile mai puţin importante ale obiectelor şi fenomenelor, omiţându-le pe
cele semnificative
. Caracteristicile, însuşirile unei senzaţii, depind de particularităţile stimulului şi de cele ale
subiectului, pe când imaginea perceptivă este bogată în conţinut, deoarece reflectă atât
însuşirile semnificative ale obiectelor şi fenomenelor, cât şi pe cele mai puţin importante, de
detaliu.
Durata unei senzaţii este, de regulă, mult mai mare decât durata acţiunii stimulului.
Senzaţia este o imagine bogată în conţinut deoarece reflectă separat însuşirile concrete ale
unui obiect.
 Desfăşurarea percepţiei este susţinută şi mediată de acţiunile pe care le efectuăm asupra
obiectelor percepute: deplasare, aşezare, ordonare, compunere,descompunere, măsurare etc.
Durata percepţiei este, în mod normal, mult mai mare decât durata acţiunii stimulului. Nivelul
de cultură generală este un factor care poate influenţa calitatea imaginii perceptive. Imaginea
perceptivă este considerată bogată în conţinut, deoarece cuprinde atât însuşirile semnificative,
cât şi pe cele mai puţin importante, de detaliu. Imaginea perceptivă este considerată primară
deoarece cuprinde atât însuşirile semnificative, cât şi pe cele mai puţin importante, de detaliu.
Senzaţiile reflectă însuşiri abstracte ale obiectelor şi fenomenelor, în absenţa acţiunii
acestora asupra analizatorilor. Caracteristicile/însuşirile unei senzaţii depind, deopotrivă, de
particularităţile stimulului şi de cele ale mediului.
Calitatea imaginii perceptive depinde în mare măsură de relaţia activă a persoanei cu
obiectul.
Interesele stabile pentru o categorie de stimuli îngreunează procesul de percepere a
acestora. Percepţiile se pot produce în absenţa acţiunii stimulilor asupra analizatorilor.
Caracteristicile/însuşirile unei senzaţii depind, deopotrivă, de particularităţile stimulului şi de
cele ale persoanelor din jurul nostru.
Calităţile imaginii perceptive nu depind de condiţiile în care are loc perceperea
obiectului. Calitatea imaginii perceptive depinde în mare măsură de relaţia activă cu obiectul.
O experienţă plăcută provocată de un stimul va determina asocierea imaginii perceptive a
acestuia cu o tonalitate afectivă pozitivă.
Spre deosebire de senzaţii care reflectă însuşiri concrete ale obiectelor şi fenomenelor,
percepţiile reflectă însuşiri abstracte ale acestora. Reactualizarea unei scheme perceptive face
totdeauna mai dificilă perceperea unui obiect actual.
Senzaţiile sunt procese psihice de cunoaştere primară, deoarece nu se produc prin
contactul direct dintre stimuli şi analizatori.
Pentru că reflectă însuşiri concrete şi caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor,
senzaţiile sunt imagini mintale secundare.
Prin senzaţii sunt semnalizate însuşirile concrete ale obiectelor şi fenomenelor, într-o
formă unitară, dar schematică.
Prin percepţii se realizează cunoaşterea obiectelor şi fenomenelor în mod integral, în
absenţa acestora.
Imaginea perceptivă are un anumit grad de generalitate, fapt ce nu ar fi posibil
fără participarea operaţiilor intelectuale.
Superioritatea percepţiei faţă de senzaţie este dată de faptul că percepţia redă însuşirile
caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor cu care analizatorul intră în contact
Asemanari:
Ambele semnalează însuşiri concrete,intuitive au ca produs imagini primare, pentru că
ele reprezintă rezultatul imediat al acţiunii stimulului asupra analizatorilor (apar numai in
relatia directă cu obiectul).
Atât senzaţiile, cât şi percepţiile redau însuşiri concrete ale obiectelor şi fenomenelor,în
condiţiile acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor.
Percepţia are atât o natură intuitiv-figurativă, cât şi una operaţional-intelectivă şi, de
aceea, ea face trecerea la procesele cognitive superioare.
Percepţia este rezultatul însumării senzaţiilor produse de acţiunea directă a unui obiect
sau fenomen asupra unui singur analizator.
Interesul subiectului pentru o anumită categorie de stimuli poate facilita procesul
de percepere a acestora. Calitatea imaginii perceptive depinde în mare măsură de relaţia activă
cu obiectul. Imaginea perceptivă este obiectuală deoarece este totdeauna imaginea unui obiect
anume.
Imaginea perceptivă este considerată primară pentru că apare numai în relaţia directă cu
obiectul. Calitatea imaginii perceptive depinde în mare măsură de relaţia activă cu obiectul.
Tonalitatea afectivă a unei senzaţii este independentă de natura stimulului şi de experienţa
anterioară a subiectului sau de atitudinile acestuia.
Ca şi senzaţia, percepţia reprezintă o bază necesară pentru dezvoltarea celorlalte
capacităţi volitive ale omului.
Ca şi senzaţia, percepţia reprezintă o bază necesară pentru dezvoltarea celorlalte
capacităţi cognitive ale omului.
Atât senzaţiile, cât şi percepţiile redau însuşiri abstracte ale obiectelor şi fenomenelor, în
condiţiile acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor.
Prin toate calităţile sale, imaginea perceptivă îndeplineşte o funcţie informaţională
specifică, mai complexă ca a senzaţiei şi are un rol reglator deosebit pentru activitate.
Atât senzaţiile, cât şi percepţiile redau însuşiri abstracte ale obiectelor şi fenomenelor, în
absenţa acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor. Ca şi senzaţia, percepţia
reprezintă o bază necesară pentru dezvoltarea celorlalte capacităţi afective ale omului.
Perceptii – reprezentari
Reprezentarea-este procesul cognitiv senzorial de semnalizare în forma unor imagini
unitare,dar schematice, a însuşirilor concrete şi caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor
în abşenţa acţiunii directe ale acestora asupra analizatorilor.
Asemănări ;
Ca şi percepţiile, reprezentările sunt imagini unitare şi schematice.
Percepţia se produce în absenţa obiectului, iar reprezentarea se produce în prezenţa acestuia.
Intre percepţii şi reprezentări exista o relaţie de interdependenta. Reprezentările îmbogăţesc
percepţiile, le dau un contur mai clar. Cu cât suntem stimulaţi perceptiv mai puternic cu atât
imaginea va fi mai clară. Percepţiile influenţează calitatea reprezentării prin claritate si
intensitate.
Atât percepţia cât şi reprezentarea sunt procese cognitive senzoriale, adică de
cunoaştere prin intermediul organelor de simţ, sunt cu alte cuvinte, imagini concrete ale unor
obiecte sau fenomene.
Ambele sunt legate intim de mişcare şi pot produce efecte fiziologice şi chiar
emoţii(antrenamentul aviatorilor, lămâia închipuită,vederea duşmanului).
Cele două procese psihice au un înţeles, o semnificaţie. Intre percepţii şi reprezentări există o
relaţie de interdependenţă,reprezentările îmbogăţesc percepţiile,le dau un contur mai clar.
Calitatea reprezentării depinde de calitatea percepţiei şi de contextul în care a avut loc
receptarea obiectului. Ne oferă imagini concrete asupra realităţii, ce pot conduce uneori la
tulburări fiziologice.
Aceste asemănări sunt determinate de natura senzorială comună a celor două procese de
cunoaştere.
. Deosebiri
Dar între percepţie şi reprezentare sunt şi deosebiri marcante.
In primul rând reprezentarea are loc în absenţa obiectului. Chiar dacă reprezentarea
este posibilă numai după ce în prealabil a existat percepţia, ea este primul proces de
cunoaştere în care subiectul cunoscător nu mai este dependent de obiect. Prin intermediul
reprezentărilor, putem detaşa obiectul de contextul în care a fost perceput iniţial şi, mai mult,
există o libertate şi faţă de schema structurală a obiectului, (putem roti sau modifica o
reprezentare în minte), în timp ce percepţia ne impune cu necesitate obiectul în forma lui
reală.
O altă deosebire a reprezentării faţă de percepţie este selectivitatea mult mai
accentuată a reprezentării. Unii psihologi, au considerat că reprezentarea este o simplă urmă a
percepţiei, mai fragmentară şi mai instabilă. Este adevărat că percepţiile sunt mult mai bogate
în detalii şi mai complete, însă reprezentările au avantajul de a semnaliza în principal
însuşirile caracteristice ale unui obiect sau fenomen. Astfel, prin procesul de reprezentare
facem un prim pas spre cunoaşterea esenţialului. Deşi obiectul nu este înfăţişat în totalitatea
însuşirilor lui de detaliu, reducţia realizată de reprezentare nu afectează unitatea imaginii.
Prin faptul că re-prezintă obiectul nu numai prin prisma însuşirilor sale esenţiale,
caracteristice, reprezentarea poate fi considerată ca situându-se la un prim nivel de
generalizare în cadrul proceselor de cunoaştere. Percepţiile succesive ale aceluiaşi subiect
sunt sintetizate într-o singură reprezentare. De aceea, numărul reprezentărilor este mai mic
decât cel al percepţiilor. Reprezentarea pregăteşte generalizarea care se realizează la nivelul
gândirii prin intermediul noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor.
Percepţia are un caracter figural, intuitiv, în timp ce reprezentarea are un
caracter abstract.
Prin intermediul reprezentărilor,putem detaşa obiectul de contextul în care a fost
perceput iniţial,în timp ce percepţia ne impune cu necesitate obiectul în forma lui reală.
Selectivitatea mult mai accentuată a reprezentării faţă de percepţie.
Reprezentările depind de voinţa onului,care le poate alunga,le poate revoca,pe când percepţia
nu se poate modifica.Ele sunt mai palide în raport cu percepţiile.
Percepţia este un proces psihic,iar reprezentarea este un peoces cognitiv.
In concluzie,în procesul reflectării,reprezentarea realizează o selecţie de însuşiri
intuitive din masa de experienţe peceptive,deci reflectarea este mijlocită şi selectivă.

SENZAŢII-PERCEPŢII
Senzaţiile constituie procesele psihice elementare care stau la baza dezvoltării percepţiilor;
fără senzaţii nu am putea avea percepţii, care sunt o organizare superioară a informaţiilor
furnizate de analizatorii senzoriali

PERCEPŢII-REPREZENTĂRI
-percepţiile asigură informaţiile necesare constituirii reprezentărilor
- reprezentările sunt procese psihice care se dezvoltă doar dacă anuimte percepţii au avut loc
la un moment-dat
-cu cât percepţiile sunt mai clare, reflectând într-un mod complex însuşirile obiectelor, cu atât
calitatea reprezentărilor va fi mai bună şi invers: cu cât calitatea percepţiilor este mai slabă, cu
atât şi calitatea reprezentărilor va fi mai slabă
-reprezentarea nu e o simplă însumare a percepţiilor
-procesul reprezentării e mult mai complex decât cel perceptiv
PERCEPŢII- GÂNDIRE
- percepţiile furnizezază informaţiile necesare constituirii noţiunilor, conceptelor şi
prototipurilor cu care operează gândirea
-analiza şi sinteza proprii gândirii sunt precedate de analiza şi sinteza perceptivă, care se
desfăşoară într-un plan concret-intuitiv, asupra unor obiecte şi situaţii concrete. Analiza şi
sinteza de tip logic (ca operaţii ale gândirii) se desfăşoară într-un plan mental, după un model
şi sunt mediate prin cuvânt şi alte sisteme de semne şi simboluri
-comparaţia ca operaţie a gândirii îşi are originea în comparaţia după criterii perceptive de
culoare, formă, mărime, contrast.
-în procesarea ascendentă, gândirea este mijlocită şi dirijată de date empirice, de experienţa
perceptivă
PERCEPŢII- MEMORIE
-informaţiile despre stimulii externi şi interni reflectate de percepţii sunt stocate în
memorie, constituind astfel „materia primă” pentru constituirea reprezentărilor, a noţiunilor,
conceptelor şi prototipurilor, a imaginilor şi proiectelor noi etc.
-în primii ani de viaţă memoria este mijlocită de obiectele concrete; de exemplu, putem ţine
minte sau ne putem aminti ceva doar dacă facem un semn distinctiv pe un obiect.
PERCEPŢII- IMAGINAŢIE
-datele reflectate de percepţii sunt stocate în memorie, constituind materia primă
pentru imaginaţie
-imaginaţia reprodictivă ne ajută să percepem mai bine şi să recunoaştem obiecte noi pe care
nu le-am perceput anterior.
PERCEPŢII – LIMBAJ
- însuşirile concrete ale obiectelor refletate în procesul perceptiv sunt denumite prin
cuvânt, sub forma căruia se stochează în memorie şi ulterior se integrează în procesul
reprezentării sau în alte procese cognitive superioare, cum ar fi gândirea sau imaginaţia
-limbajul facilitează perceperea obiectelor, uneori direcţionează această percepere, atunci
când vorbim de un limbaj extern.
-limbajul intern şi extern constituie o transpunere în cuvânt a ceea ce este perceput aici şi
acum.
REPREZENTĂRI-GÂNDIRE şi INTELIGENŢĂ
-apariţia reprezentărilor şi manifestarea lor la niveluri calitative din ce în ce mai înalte
presupun interacţiuni strânse cu inteligenţa şi gândirea, de aceea un grad avansat de
generalitate
-procesarea informaţională realizată în procesul reprezentării implică atât analize şi sinteze
senzoriale, cât şi operaţii mai complexe, cum ar fi selecţii, schematizări, accentuări,
estompări, condensări, simplificări, eliminări, da rşi generalizări şi regrupări ce se apropie de
gândire
- dacă reprezentările se aseamănă sub aspectul conţinutului cu percepţiile, din punctul de
vedere al procesului de producere ele se apropie de gândire
-reprezentarea asre astfel o dublă natură: intuitiv-figurativă şi opraţional-intelectivă
-în procesarea asecendentă, gândirea este mijlocită de imaginile din reprezentare care sunt
stocate în memorie şi utilizate cu ajutorul limbajului.

2) Explicați de ce psihologia teologică, cea filozofică și cea științifică nu se exclud una pe

cealaltă, ci pot fi privite ca fiind complementare.

Încă de la început trebuie precizat faptul că, deși diferite în abordarea practică, toate cele
trei tipuri de psihologii (teologică, filosofică și științifică) manifestă preocupare pentru
cunoaștere. Deși fiecare cercetează în mod diferit sufletul omului și acțiunile acestuia, există o
complementaritate între ele. Dacă psihologia științifică cercetează lumea materială,
aboservând-o în mod sistematic și analitic, psihologia filosofică caută cunpașterea sinelui și
este diferită de la un filosof la altul deoarece această cercetare este subiectivă. Psihologia
teologică cercetează sufletul, această energie care umple trupul de esență divină, și legătura
acestuia cu divinitatea. Deoarece problemele sufletului nu pot fi măsurate acestea nu pot
constitui obiectul unei cercetări științifice. Cunoașterea spirituală trebuie asociată cu
psihologia pentru a putea lua în considerare omul așa cum este el. Psihologia poate fi
considerată funcția analitică a religiei dar poate oferi și o contribuție substanțială în rezolvarea
problemelor religioase. După părerea mea, cele trei tipuri de psihologii se îmbină armonios
pentru descoperirea și cunoașterea în întregime a omului, a legăturilor lui sufletești cu
divinitatea și a percepțiilor sale subiective despre problemele sale și ale lumii înconjurătoare.