Școala Ginazială Grajduri

Grădinița cu Program Normal Grajduri

ÎNVĂȚAREA VIZIBILĂ

-pași spre o învățare autentică-

Educatoare: Dimitriu Elena

John Hattie, profesor şi cercetător, formator a peste 3000 de profesori din peste 1000 de
şcoli, majoritatea din Noua Zeelandă şi Australia, a efectuat peste 800 de meta-analize care au
stat la baza editării lucrării Visible Learning, în 2009.

Cartea este structurată pe idei principale, dar este prezentată sub forma unei succesiuni de
decizii, pe care profesorii sunt invitați să le ia în mod regulat. Această succesiune de decizii oferă
”cârlige” de prezentare a unor moduri de gândire, prin care mesajele să fie transmise cât mai
eficient.
”Învățarea vizibilă” în viziunea lui John Hattie constitue un model de învăţare şi înţelegere
foarte modern. În fiecare capitol dezvoltă un set de liste de verificare pentru școli pentru a evalua
dacă acestea sunt ,,dotate cu o învățare vizibilă”. Acestea au calitatea de linii directoare pentru
întrebările și răspunsurile cu privire la modul în care o școală își cunoaște efectul pe care îl are
asupra elevilor săi. Punctul de plecare argumentat în această carte îl constituie modul în care îți
gândești rolul –să afli periodic caracterul și amploarea impactului asupra învățării elevilor.

 Ce este acet concept?

Acest concept se referă la atributele de bază ale şcolarizării, atribute care fac ca învăţarea
să devină vizibilă. Autorul pune accent pe a abilita fiecare profesor de a-și conștientiza bine
efectul/impactul pe care îl are asupra copiilor, sprijină dascălii în dezvoltarea unei structuri
cognitive referitoare la evaluarea care să-i ajute să treacă în grupul profesorilor cu adevărat
eficienți.

 Influența majoră a culturii organizaționale/structurilor mentale/viziunii școlii asupra

procesului de învățare

Predarea și învățarea vizibile apar atunci când învățarea este obiectivul explicit și
transparent, când există o motivare corespunzătoare și când atât profesorul cât și elevul, caută să
determine dacă și în ce măsură obiectivul propus este realizat. Predarea și învățarea vizibile apar
și atuci când există o practică deliberată în sensul realizării obiectivului, atunci când există un
feed-back oferit, dar și cerut și când persoanele implicate sunt active, pasionate, interesate.

Actul de predare necesită intervenții planificate pentru a asigura producerea unei schimbări,
astfel autorul nu cere o reorganizare din temelii, ci o disciplinare a școlilor pentru optimizarea și
aprecierea impactului pozitiv. Această accedere la sistemul școlar ”dotat cu învățare vizibilă” are
nevoie de timp, nu poate fi grăbită și necesită o bună fundamentare înainte de furnizarea de
rezultate. Structurile mentale ale conducerii sunt esențiale, pentru că dacă aceasta tinde doar să
caute ”vinovați” și ”responsabili pentru.....”este foarte probabil să eșueze, conducerea trebuie să
fie compusă din lideri ai învățării. Pentru a putea vorbi de reușita comună a tuturor elevilor,
liderii școlari și personalul didactic trebuie să împărtășească aceeași concepție focalizată pe
dezvoltare, asupra excelenței și a impactului.

O școală se poate mândri că învățarea este vizibilă dacă:

obiectivele învățării au fost atinse;

profesorii conlucrează cu elevii în atingerea obiectivelor;
elevii devin proprii lor profesori;
există efecte pozitive;
există profesori pasionați și motivați;
parcurgerea programelor de perfecționare are loc.

 Importanța feed-back-ului în școala care cultivă o învățare vizibilă

Feed-back-ul este printre cele mai importanre caracteristici ale procesului instructiv-
educativ, în viziunea lui Hattie feed-back-ul are ca obiectiv reducerea decalajului dintre stadiul
actual al elevului, unde ”se află” în momentul de față și unde ”ar trebui”să fie- adică, între
achiziițiile curente și criteriile de reușită. Prin urmare pentru un feed-back reușit/eficient cadrul
didactic trebuie să știe clar la ce stadiu sunt elevii și unde ar trebui să ajungă.
Feed-back-ul poate fi dat pe mai multe căi: prin procese efective, prin creșterea efortului
depus, a motivației sau a angajamentului, prin oferirea de diverse metode de procesare cognitivă,
prin restructurarea înțelegerilor, prin indicarea strategiilor de reușită.
Hattie expune în lucrarea sa, patru niveluri ale feed-back-ului:
nivelul sarcinii de lucru și al rezultatelor (acest feed-back este eficient dacă este centrat
mai mult pe informație -corectă/incorectă- se numește ”feedback corectiv” sau
”cunoaștere a informațiilor”);
nivelul procesului de învățare (acest nivel vizează metodele utilizate în obținerea
rezultatelor sau finalizarea sarcinilor de lucru);
nivelul condițional sau al autoreglării (nivelul condițional este focalizat pe monitorizarea
de către elev al propriului proces de învățare, îmbunătățind competențele în
autoevaluare);
nivelul sinelui (acest feed-back este direcționat spre ”sine” fiind subsumat noțiunii de
”laudă”, apreciere)

Arta predării eficiente este de a oferi forma potrivită de feed-back pentru nivelul la care
lucrează elevul cu excepția că lauda nu trebie amestecată în feed-back-ul imediat pentru că
reduce efectul.

Tipuri de feed-back:

infirmarea/confirmarea;
erorile;
feed-back-ul oferit odată cu evaluarea;

 Relația (de sprijin) dintre cadrele didactice; dintre cadre didactice și copii

Adoptarea de politici deliberate pentru a sprijini unitățile școlare cu resurse necesare pentru
cunoaștere au influență pozitivă asupra copiilor dar și a cadrelor didactice ridicând nivelul
învățării și achizițiilor școlare. Avem nevoie în sistem de politici care să facă din școală o
”unitate de evaluare” și trebuie să ajutăm fiecare instituție educațională să aibă un personal care
să lucreze colaborativ la identificarea rezultatelor-cheie pe care dorește să le evalueze. Este
nevoie ca profesorii să lucreze alături de elevi pentru a afla ce trebuie să se schimbe, ce să
păstreze, ce anume să le transmită celorlalți, ce să facă pentru a da o a doua, a treia șansă, cine să
fie avansat și cum să fie stimulat, dar cel mai mult trebuie să existe recunoaștere și apreciere
atunci când aceste ținte de progres sunt îndeplinite, iar reușita trebuie făcută publică pentru
întreaga comunitate școlară.

Hattie sugerează că profesorii trebuie să lucreze mai mult împreună pentru a planifica și
analiza critic lecțiile, pentru a planifica și delibera dovezi cu privire la impactul asupra învățării,
să asiste la lecțiile colegilor, observând procesul predare/evaluare și să evalueze permanent
datele care arată cum ”noi” ca și cadre didactice putem optimiza rezultatele, împărtăși erorile,
bucuria și reușită.

”Ca profesie suntem excelenți când e vorba de criticat; haideți să folosim această facultate
critică pentru a evalua dacă avem un impact eficient” (J.Hattie, p. 346).

Se cere o cultură în care profesorii să petreacă mai mult timp împreună, planificând și
analizând critic această planificare și lucrând în grupuri de profesori pentru a interpreta
informațiile cu privire la efectele lor asupra elevilor. Profesorii pot susține interacțiuni personale
calde, dar ceea ce contează este încrederea oferită de profesor în aceasta relație cadru didactic-
copil, empatia și atmosfera echitabilă, în acest mod este esențial pentru liderii școlari să asigure
un climat de încredere.

Dovezile arată că cele mai bune efecte asupra procesului de învăţare apar nu doar atunci când
elevii devin proprii lor profesori (prin automonitorizare şi autoevaluare), dar şi atunci când
profesorul învaţă din propria predare. Ar trebui ca profesorii din şcoală să planifice împreună
serii de lecţii, obiective educaţionale şi criterii de succes în funcţie de exigenţele cele mai
importante. Există dovezi că lecţiile bine proiectate oferă stimuli adecvaţi dezvoltării, valorifică
şi întăresc încrederea elevilor că vor atinge obiectivele educaţionale, se bazează pe aşteptări
suficient de înalte faţă de rezultatele tuturor elevilor. Profesorii sunt bine familiarizaţi cu
curriculum şi îl privesc din aceeaşi perspectivă ca a colegilor lor. Profesorii vorbesc între ei
despre cum să maximizeze impactul predării asupra tuturor elevilor și astfel:
  Climatul clasei, evaluat din perspectiva elevului, este văzut ca fiind ,,favorabil”, el
putând greşi sau cere ajutor tuturor fără a fi pedepsit sau batjocorit;
 În cancelarie există un nivel ridicat de încredere relaţională atunci când se iau decizii de
politică educaţională;
 În cancelarie şi în sălile de clasă predomină dialogul;
 Clasele sunt dominate mai mult de întrebările elevilor, decât de interogaţiile
profesorului;
 Profesorii şi elevii folosesc în mod pozitiv influenţa colegilor pentru a progresa în
învăţare;
 În fiecare clasă şi în întreaga şcoală, etichetarea elevilor este rară;
 Elevii şi profesorii au aşteptări relativ ridicate faţă de nivelul propriei învăţări;
Atunci când predarea şi învăţarea sunt vizibile, există o mare probabilitate ca elevii să
atingă niveluri înalte de reuşită în învăţare. Pentru a face predarea şi învăţarea vizibile, este
nevoie de un profesor expert ,,ca evaluator şi activator”. Predarea şi învăţarea vizibile cer
angajamentul de a căuta stimuli şi provocari noi pentru toţi factorii educaţionali (profesori, elevi,
manageri, părinţi, colaboratori).
Atât profesorii, cât şi elevii trebuie să ştie de la bun început criteriile de reuşită a progresului
individual.

 Zona proximei dezvoltări

În concepția piagetiană, capacitatea de învățare depinde de nivelul dezvoltării individului,

altfel spus, dezvoltarea cognitivă condiționează învățarea. L. S. Vîgotski susține însă un raport
invers de cauzalitate: ” învățarea poate să se transforme dezvoltarea, procesele dezvoltării nu
coincid cu cele ale învățării, dar le urmează pe acestea dând naștere la ”zona proximei
dezvoltări”. Întotdeauna va exista ”un spațiu potențial de progres” în care capacitățile individuale
vor putea fi depășite dacă sunt îndeplinite anumite condiții. Acest potențial de progres reprezintă
aria dintre nivelul actual de dezvoltare a copilului și nivelul de dezvoltare potențial care poate fi
atins (achiziționat) în cazul nostru cu sprijinul cadrului didactic în obținerea unei învățări
vizibile, astfel „ceea ce copilul este capabil să facă astăzi cu ajutorul adulților, va putea mâine să
realizeze singur”. Zona proximei dezvoltări sprijină cunoașterea/descoperirea viitorilor pași ce
trebuie urmați, astfel în acest caz profesorul reprezintă un agent al dezvoltării în măsura în care
el conduce relația copilului cu lumea cunoașterii, gândind, planificând, reglând și perfecționând
acțiuni.

 Rolul cadrului didactic în învățarea vizibilă

Din punctul autorului de vedere angajamentul și convingerile profesorilor au influențele cele

mai mari asupra achizițiilor școlare ale copiilor, influențe asupra cărora cadrul didactic poate
avea un anumit control, ideea cărții fiind aceea că există profesori care fac anumite lucruri care
au cu adevărat un impact decisiv. Hattie face o paralelă între profesorul de calitate și profesorul
mediocru diferența fiind în principal legată de atitudinile și așteptările pe care le au atunci când
planifică teme-cheie care urmează a fi predate-adică ce au de predat și la ce nivel de dificultate,
respectiv cum evaluează progresul și efectele predării lor. Roluri deosebit de importante în
învățarea vizibilă au motivația și pasiunea cadrului didactic în procesul instructiv-educativ,
existând astfel diferențe în ceea ce privește impactul asupra învățării dar și asupra performanțelor
școlare. Pentru a putea face predarea şi învăţarea vizibilă, este nevoie şi de un profesor expert ca
evaluator şi activator, iar în lucrarea lui John Hattie sunt identificate cel puţin 5 atitudini ale
profesorului expert (de excelenţă).

 identifică cele mai importante căi de a reprezenta subiectele pe care el urmează să le

predea;
 creează un climat optim ( de încredere), pentru învăţare, un climat unde erorile sunt bine-
venite, încurajate chiar şi învăţarea este ceva nemaipomenit;
 monitorizează învăţarea şi dau feed-back elevilor;
 cred că toţi copiii pot atinge succesul în învăţare. Inteligenţa este mai degrabă
schimbătoare decât stabilă astfel;
 influenţează o mulţime de rezultate ale elevilor care nu se limitează la rezultatele obţinute
la teste, îi încurajează să stea în şcoală, îi ajută să îşi dezvolte înţelegerea profundă a
conceptelor aduse în discuţie, îi învaţă să îşi dezvolte strategii multiple de învăţare, îi
ajută să dezvolte respect pentru ei însăşi şi pentru ceilalţi din jur, devenind cetăţeni activi
  Concepte fundamentale: metacogniție, interacțiuna, implicarea
Metacogniţia;
 monitorizarea, conştientizarea privind procesul de învăţare;
 aplicarea strategiilor specifice de învăţare, astfel încat dificultăţile întâlnite să fie
rezolvate;

Interacţiunea;
 relaţia de sprijin profesor-elev;
 predarea-învăţarea eficientă: “ucenicia cognitivă”;
 zona proximei dezvoltări;

Implicarea;
 implicarea profesorului este crucială pentru învăţarea elevului;
 explorarea implicării/antrenării elevului;
 implicarea elevilor este crucială în învățarea de succes și în rezultatele bune;

 Principii care stau la baza învățării vizibile

Aspectul “vizibil”, se referă la a face predarea vizibilă copiilor, astfel încât ei să devină
proprii lor dascăli, acesta fiind de fapt scopul esenţial al învăţarii vizibile. John Hattie a
descoperit că cele mai de efect 10 influenţe legate de realizările unui elev ce pot fi considerate
principii de bază:

autoevaluarea;
evaluarea formativă,
claritatea explicaţiilor profesorilor (coerenţă);
învăţare reciprocă;
feed-back-ul;
relaţia elev-profesor;
strategii meta-cognitive ;
auto-verbalizare/a pune şi a-şi pune întrebări;
dezvoltarea profesională continuă a profesorului;
învăţarea prin problematizare (învăţarea/rezolvarea problemelor).
BIBLIOGRFIE
 Hattie, J. A. C., Învăţarea vizibilă: ghig pentru profesori, Editura
,,Trei”, Bucureşti, 2014
 http://en.wikipedia.org/wiki/Visible_Learning