INTRODUCERE

Importanţa, gradul de actualitate

Evoluţia jocului de fotbal în etapa actuală, nu poate fi analizată, decât în

raport direct cu activitatea competiţională şi în final cu rezultatele obţinute pe
plan naţional şi internaţional.
Factorul care contribuie în mod efectiv la dezvoltarea jocului de fotbal şi
care stimulează ridicarea nivelului tehnic şi spectacular, este cel geografic.
Cele peste 160 federaţii naţionale de fotbal încadrate în F.I.F.A activează
organizat pe toate continentele, participănd la jpcuri, în cadrul cărora pe
primul loc se situează cel Sud-American, unde jocul cu balonul a atins cel mai
înalt grad de dezvoltare, justificat prin calitatea superioară a practicării
jocului, dar şi prin reultatele obţinute de echipele naţionale, în special Brazilia
şi Argentina, pe plan internaţional.
Ca un aspect relevant privind spectaculozitatea şi superioritatea jocului
echipelor latino-americane este şi faptul că Brazilia a reuşit să câştige Cupa
Mondială chiar pe "Batrânul continent, în Suedia 1970. Însa ultima reuşită a
Braziliei datează din anul 2002 la C.M. din Coreea de Sud şi Japonia, urmând
ca la urmatorul C.M. din Germania 2006 să se oprească în sferturile de finală
fiind învinsă de Franţa, din nefericire pentru România aceste două campionate
au fost vazute de acasă.
În ultima perioadă de timp, fotbalul european a progresat afirmându-se
tot mai pregnant pe plan internaţional, atât în confruntările inter ţări cât şi între
echipele de club.
În clasamentul F.I.F.A în anul 2008 primul loc este ocupat de Argentina,
urmată de Brazilia, respectiv Italia, iar echipa naţională a României ocupa
locul 13, un loc care trebuie păstrat sau chiar şi depăşit la C.M. din Africa de
Sud 2010.
Ceea ce caracterizează jocul de fotbal astăzi este dinamica,
combativitatea, tehnica dublată de rezistenţă fizică iresponsabilă, calităţi ce
contribuie la mărirea capacităţii de efort şi adaptarea la condiţiile concrete de
joc, accentul fiind pus tot mai mult pe latura ofensivă.
Organizarea campionatelor mondiale, europene şi cele ale echipelor de
club, reprezintă un alt factor, ce stimulează progresul jocului de fotbal.
Fotbalul actual nu mai este un joc al hazardului, al întâmplării, ci un joc
creator dinamic şi spectacular, pregatit în cele mai mici amănunte, la toate
capitolele.
Însusirea temeinică a concepţiilor jocului modern, competitiv, porneşte
de la sectie, continua cu instruirea adecvată a jucătorilor atât tehnic cât şi
moral volativ care să fie capabili de mobilizare totală în atingerea ţelului final,
şi anume victoria.
Exigenţele de pregătire,menţinerea capacităţii fizice,impun măsuri
organizatorice pentru programarea ritmicăa competitiilor interne, contribuind
astfel la menţinerea şi creşterea capacităţii deluptăa jucătorilor.
Într-ajutorarea reciprocă a jucătoriloe în fazele critice ivite întimpul
desfăşurării jocului, contribuie la încrederea în forţele proprii, la stăpânirea de
sine, la desfăşurarea acţiunilor de atac şi apărare cu maximde eficacitate.
Sarcinile fixe din mecanismul echipei au dispărut în cele din urmă, ceea
ce a determinat schimbarea programului de pregătire, prin care jucătorilor să li
se insufle responsabilităţi conjugate, care să contribuie la substituiri în timpul
jocului.
Jocul de fotbal actual solicită în mare năsură factorul fizic determinat de
conţinutul efortului, a angajamentului fizic total, depus de fotbalist pe
parcursul celor 90 de minute de joc.
 În fotbalul modern lupta pentru balon a devenit din ce în ce mai aspră atât
pentru menţinerea şi pasarea lui, cât şi pentru înscrierea golului, scopul final al
jocului de fotbal.
Procedeele tehnice folosite de jucători în cadrul acţiunilor de joc,
individuale şi colective, se manifestă într-un înalt regim de viteză şi forţă
precum şi în cumularea ambelor calităţi.
În toate zonele terenului de joc, şi mai ales în zona III, lupta pentru
evitarea golului, lupta aeriana pentru stăpânirea suprafeţei de pedeapsă au
devenit acerbe şi de multe ori rezultatul final al jocului este decis de această
luptă sportivă.
Aşadar, jocul în condiţiile moderne, pretinde jucătorilor un înalt nivel al
vitezei, forţei, rezistenţei i îndemânării, toate combinate şi simţul anticipării
fazelor de joc.
Rapiditatea şi dinamismul acţiunilor de joc, mişcarea permantentă a
jucătorilor în teren, cu sau fără minge, trecerilor rapide din apărare în atac şi
invers, capacitatea de manevrare a mingii cu mare abilitate, fineţe şi
eficacitate, toate subordonate jocului echipei, sunt doar câteva din
caracteristicile jocului actual.
Formarea unor astfel de jucătorii capabili să atingă înalta performanţă în
fotbal, începe la o vârstă fragedă de 7-10 ani, desfăşurându-se pe parcursul
mai multor etape, ultima fiind dinaintea trecerii la seniori la 17-19 ani (juniori
mari).
La această vârstă, procesele de dezvoltare ale juniorilor încep să se
apropie de cele ale seniorilor, cu foarte mici diferenţe privind forţa dar şi
calităţile moral-volitive.
Forţa în fotbalul actual este o calitate importantă şi stă la baza dezvoltării
celorlalte calităţi motrice. Nu putem vorbi de dezvoltarea unei singure calităţi,
deoarece lucrul pentru dezvoltarea neia influenţează dezvoltarea celorlalte
calităţi.
 Vorbim de dezvoltarea forţei şi detentei numai din punct de vedere
metodologic, pentru a scoate în evidenţă laturile esenţiale ale acestora.
În fotbal nu ne interesează forţa şi detenta pură ci în mod deosebit
valoarea lor în condiţii de joc, coordonare, echilibru, precizie. Calităţile native
sunt prezentate separat (din punct de vedere dinamic pentru că în realitate ele
se reflectează reciproc şi sunt prezentate în antrenamentul sportiv şi joc).
Antrenamentele judicioase care să cuprindă însuşirea tuturor
calităţilornecesare unui jucător complet vor duce în final la formarea
fotbalistului modern.
Fotbalul a devenit astăzi un “sport al tuturor sporturilor” un “elemnet de
suprastructură” indiferent de locul de pe glob unde se practică, “un sport de
mare strategie” în care pasiunile sunt îmbinate cu munca stiinţifică.
Trecând prin diferite stadii de dezvoltare, fotbalul a evoluat ca un proces
activ care continuă şi în zilele noastre.
“Fotbalul modern, actual nu poate fi decât cea mai înaltă expresie
calitativă a acestui joc pe plan mondial, la care trebuie să-şi aducă întregul
aport fotbalu fiecărei ţări, modelat după însuşirile fizice şi temperamentale ale
poporului respectiv. De aceea la sinteza acestui fascinant sport trebuie să
contribuim şi noi cu tot ceea ce putem făuri mai bun şi mai frumos”.
Prin aceasta Virgil Economu exprima cel mai veridic ce înseamnă
fotbalul de când fiinţează, pentru lumea întragă. Jocul de fotbal este cel mai
iubit dintre sporturi – fiind denumit şi sportul rege – cel mai discutat şi
vehement criticat. De aceea , fiecare club, fiecare reprezentativă caută să
răspundă cât mai bine exigenţelor înflăcăraţilor ei suporteri, alimentând tot
mai copios sursa jucătorilor pentru ca ei să-şi tragă de acolo seva marilor
performanţe.
O prima obligaţie a tuturor fotbaliştilor este aceea de a căuta secvenţele
fotbalului, de a adăuga la suportul talentului nativ, o neistovită muncă de
desăvârşire a execuţiilor tehnice, de a-şi însuşi tot timpul cele mai noi
procedee tactice. Nicăieri plafonarea nu constituie un pericol mai mare ca în
fotbal unde ea poate scoate repde din circuitul activ jucătorul ce se dovedeşte
imun la “nou”. Apatia, indiferenţa, delăsarea duc pe fotbalişti la o vinovată
şablonare, ce le închistează gândirea tactică şi le diminuează posibilităţilr reale
de afirmare.
Fotbalul este un miraj care a cuprins întregul glob, înflăcărând minţile, un
spectacol grandios şi emoţionant de aer şi mişcare. Dar, ca şi saltul moral, ce
pare uşor celor ce-l privesc din afară, fotbalul, nici el nu este atât de simplu.
Se poate spune că este teribil. Atâţia şi atâţia jucători ridică publicul în
picioare, provocând un freamăt irezistibil, dovedond că se poate ajunge şi pe
culmile măiestriei, dar cu unele cute pe frunte şi scântei în ochi.
Fără clipele de suferinţă fizică şi psihică. Fără artificii la o vârstă când
viaţa îţi oferă totul, fotbalul nu ar fi ajuns atât de sus.
Lucrarea de faţă, legată de un studiu complex al conţinutului jocului de
apărare în diferite forme de aşezare (variantele 1-1-3-4-2 şi 1-1-4-3-2) are o
importanţă deosebită faptului că a dispărut mentalitatea referitoare la
abordarea jocului; astăzi toate echipele tind să practice un fotbal total în care
jocul disputat pe teren propriu a devenit mult mai greu decât cel din deplasare,
datorită unui joc din ce în ce mai exact în apărare.
Tema mai constituie o importanţă, privit şi din punctul de vedere al
unilateralităţii jucătorului de fotbal. Dacă acum 20 -25 de ani jucătorul
răspundea de o fâşie de teren unde era suveran, astăzi lucrurile sunt total
schimbate. Au apărut în acest fel jucătorii universali, capabili să joace pe toate
posturile în ritmul impus de joc, acolo unde o cere faza respectivă.
Fotbalul de azi este eminamente colectiv. Marile personalităţi din trecut –
Pelle, Picchi, Mazzola, Bobbz Moore – reprezentând în cadrul echipei o
veriga importantă, subordonată scopului jocului, şi nu în cele din urma,
scopului tribunei.
 O echipă nu poate pierde dacă nu primeşte gol. În acest context jocul în
apărare are o importanţă deosebită. Nu ma gândesc la jocul echipelor care au
adoptat tactica echipei Internationale Milano, tactica “Getolului”, ci faptul că
o echipă care îşi organizează logic acţiunile de atac şi apărare are cele mai
multe şanse să-şi realizeze scopurile propuse.
Gradul de actualitate al lucrării de faţă poate fi extras din însuşi scopul
jocului, acela de a obţine victoria. Teribila încrâncenare de forţe din fotbalul
actual, toate căutând supremaţia, au dus la căutarea unor permanente soluţii,
atât tactice, fizice cât şi tehnice.
Jucătorul care nu depune un travaliu intens, nu-şi poate acoperi zona de
teren, adversarul căutând permanent o cât mai mică fisură înspre poartă.
Tema este actuală prin însăşi apariţia jucătorului universal (polivalent),
respectiv ceea ce numi astăzi “fotbalul şi fotbalistul total”. O simplă
comparaţie cu ani ’60 ne prezintă date concrete, un jucător de fotbal aleargă în
medie 4-5 km pe meci în 1960. Faptul ca astăzi aleargă de 2 sau chiar 3 ori
mai mult, îl obligă să acopere mari suprafeţe de teren, nu numai cele legate de
postul său, dar şi altele. Vorbim de acest aspect, şi de faptul că lucrarea de faţă
va studia zonele pe care le acoperă fotbalişti români, în aceste două variante
de aşezare, de fapt cele mai actuale, în momentul de faţă în zona de apărare, se
poate spune că fotbalişti români sunt adepţii unui fotbal modern, competitiv,
cu rezultate în ultima perioadă foarte bune.
Scopul lucrării este obţinerea unor date clare, precise, privind zona şi
modul de acţiune al atacanţilor, mijlocaşilor şi fundaşilor în faza de apărare,
execuţiile tehnico-tactice şi condiţiile în care se realizează ponderea acestora
“număr de repetări”, natura efortului, depistarea celor mai eficiente structuri
tehnico-tactice de joc, îin faza de apărare, fapt ce ne permite o raţionalizare şi
standardizare a mijloacelor de pregătire.
 Scopul lucrării de faţă este şi acela de a pătrunde mai adânc în intimitatea
aspectelor fundamentale ale acestui important moment al jocului de fotbal,
apărarea.
Datoria caracterului tot mai omogen pe care îl are astăzi o echipă de
fotbal, jucl ca atare esteîn esenţă un mod de corelare logică şi eficientă, prin
mijloacele specifice care se adresează celor 11 jucători; jocul de fotbal
reprezintă şi o organizare a ansamblului comportamentului, formând din
echipă un bloc funcţional.
 Locul temei în literatura de specialitate

Tema pe care mi-am ales-o să o cercetez este în oarecare măsura tratată şi

în lucrările de specialitate publică, în special variantele 1-1-3-4-2 care a fost
mai mult tratată după campionatele mondiale din 1982,1986, 1990. mai puţin
s-a dezbătut varianta 1-1-4-3-2 care la ora actuală câştigă tot mai mult teren şi
care a fost folosită foarte mult la Mondialul American din 2994 şi de
Naţionala României.
Majoritatea cărtilor apărute tratează mai mult elementele constitutive ale
jocului în apărare, sub forma de modică de învăţare, perfecţionare şi
consolidare, a elementelor respective. Deci pot spune că un studiu pe
compartimente, zone de acţiune şi posturi încă nu s-a realizat cu toate
variantele 1-1-3-4-2 a fost învăţată în mod global dar lipsind acea aprofundare
necesară antrenorilor şi specialiştilor, privind conţinutul jocului. Cu privire la
varianta 1-1-4-3-3 studiile sunt puţine şi mult mai superficiale. Foarte amplu
este dezbătută varianta 1-1-3-3-3. Nu pot spune că faza de apărare nu este
atinsă, dar nu sub forma unui studiu anume făcut pentru această fază a jocului
ci mai mult sub forma descrierilor principalelor elemente care alcătuiesc faza
de apărare. Sintetizând cele spuse mai sus pot afirma ca autorii nu au fost
preocupaţi de execuţiile tehnico-tacticeşi condiţiile în care se realizează, de
ponderea acestora, de natura efortului, de depistarea celor mai eficiente
structuri tehnico-tactice din joc exersate în antrenament şi apoi integrată în
joc, fotbalul actual este mult peste nivelul studiilor întreprinse. Studiile care se
fac în momentul apariţiei nu mai corespund etapei în care se află fotbalul.
 CAPITOLUL I
FUNDAMENTAREA TEORETICO-ŞTIINŢIFICO-METODICĂ A
LUCRĂRII DE LICENŢĂ PRIVIND SISTEMELE DE JOC DUPĂ C.M.
/ 2002-2006

I.1 Orientări noi

- Dinamismul şi solicitarea la efort;

- Disponibilitatea jucătorilor de a manevra mingea în diverse faze cu un
efort şi psihic extraordinar;
- Executii rapide şi eficiente,ruperi de ritm, accelerări rapide mai ales la
finalizare;
- Evidenţierea acţiunilor individuale şi colective la care îşi aduc
contribuţia unul sau mai mulţi jucători;
- Nimeni nu a mai ţinut cont de zona de apărare când jocul a cerut-o;
jocul impune jucători polivalenţi, care nu mai ţin cont că sunt
apărători sau atacanţi şi care acţionează aşa cum le cere faza de joc;
- Diversitatea acţiunilor individuale şi colective, soluţiile de rezolvare
alese în funcţie de moment, astfel că ele prezintă originalitate.
Combinarea mijloacelor tehnico-tactice este pusă în slujba realizării
concepţiei şi aplicării sistemului de joc al fiecărei echipe;
- Din cauza prevederilor noi ale Legilor jocului ( trei puncte la victorie
etc.) acţiunile ofensive sunt mult mai numeroase punctate de jucători
cu eforturi deosebite (goluri mai multe şi foarte multe rezultate
surpriză);
- Au apărut în fiecare echipă jucători de fotbal deosebiţi, adevărate
staruri care au dat coloratură aparte campionatelor mondiale
(Romario, Bbeto, Stoicicov, HAGI, Roberto Baggio, Zidane, aceştia
 fiind cei vechi iar cei noi care au explodat: C. Ronaldo, Ronaldinho,
Ronaldo, MUTU, S. Gerrard, Messi, Ibrahimović, Fabregas, şi lista
poate continua), reuşind adevărate performanţe pentru echipele lor dar
şi pentru ochiul spectatorului. Surprinzătoare sunt prestaţiile unor ţări
din Africa, Asia, Pacific, America de Sud;
- În apărare ca şi în celelalte linii jucători masivi, foarte înalţi
demonstrează mobilitate, cunoaştere în ceea ce priveşte conţinutul
jocului defensiv şi trecerea la ofensivă prompt şi eficace prin forme
adecvate – contraatac, atac rapid etc.; într-un cuvânt evidenţiază o
bună determinare a acestuia şi respectă principiul: “întâi ma apăr şi
apoi atac”
- Solicitările la efortul fizic impun participarea apărătorilor în zone
depărtate de linia de apărare (Z1) şi a atacanţilor înapoia liniei de
atacanţi (Z3).
- Faza a treia a apărării este bine plănuită de jucătorii (apărători) în
ideea luptei pentru recuperare, organizarea apărării imediate şi
apărarea porţii.
- Marcajul apărătorilor, deposedările, săriturile sunt impresionante ca şi
efortul acestora care este foarte complex impun participarea intensă,
fără răgaz şi în jocul fără minge.
Eforturile în faza de apărare au început să crească din ce în ce mai mult,
solicitarea aceasta datorându-se nivelului rapid prin care se trece de la o poartă
la alta.

I.2 Elemente constitutive ale jocului în apărare

Jocul actual cere din partea jucătorilor să acţioneze cu eficienţă atât în

atac cât şi în apărare, indiferent de postul pe care îl ocupă în echipă. Atacul
modern diversificat şi mereu mai calculat, mai strategic, impune apărării
descoperirea unor replici de aceeaşi măsură.
În prezent faza de apărare, în comparaţie cu ani trecuţi şi-a complicat
substanţial bagajul deprinderii tactice. La ora actuală apărătorii ştiu, şi se
apără mai organizat şi colectiv prin toţi cei unsprezece jucători, chiar aşa-zişii
atacanţi fac cale întoarsă pentru a ajuta echipa.
Apărarea de astăzi este poate înaintea atacului total. Pentru ca jocul în
apărare să fie cât mai exact şi eficient, jucătorii trebuie să respecte cu stricteţe
elementele componente ale tacticii individuale şi colective în apărare. Pentru
aceasta socotesc ca indicate trecerea în revistă a acestor elemente care
cuprind:
- Plasamentul;
- Marcajul;
- Tatonarea;
- Recuperarea prin deposedare sau intercepţie.
Plasametul reprezintă acţiune tactică prin care jucătorul se găseşte în
locul cel mai potrivit şi la momentul potrivit cu scopul de a intercepta
mingea, de a deposeda adversarul de minge sau a împiedica adversarul să
marcheze.
La baza unui bun plasament stau: participarea activă şi conştientă în joc
pein urmărirea cu atenţie a desfăşurării jocului (circulaţia mingii, circulaţia
jucătorilor proprii şi a adversarilor).
Experienţa de joc are un rol important pentru a efectua un bun
plasament. Pentru a se deplsa bine, jucătorii trebuie:
- să se plaseze între adversarul cu minge şi poarta proprie, pe
linia imaginară dintre adversar şi poarta proprie, corectându-şi
neîncetat poziţia în funcţie de mişcarea adversarului, a
coechipierilor şi a mingii;
 - să se posteze în aşa fel, încât să oblige pe adversar să se
deplaseze spre marginile terenului ori paralel cu linia porţii;
- să se posteze în aşa fel, încât să se afle în permanenţă pe partea
piciorului cu care adversarul manevrează mingea. În anumite
faze apărătorul se va putea depărta de linia imaginară dintre
adversar şi poartă; dacă de exemplu: mingea se găseşte în partea
opusă terenului. În acest caz jucătorul apărător va trebui să se
deplaseze înspre mijlocul terenului pentru a putea interveni în
sprijinul unui coechipier sau pentru a micşora distanţele de
pătrundere sau finalizare mai optime ale adversarului.
Marcajul e reprezentat continuu şi se pare că reprezintă tot mai mult
mijlocul tactic care poartă în el, în modul cel mai concret şi semnificativ
spiritul competitiv al fotbalului contemporan, dorinţa de succes şi respectiv
teama de înfrângere. Marcajul în formele sale actuale, este primul mijloc care,
realizând autosecuritatea echipei o angajează spre victorie. În jocul de mare
regularitate a lui Inter din anii ’62-’65, marcajul a stat la baza succeselor de
răsunet pe care le-a realizat Inter. Marcajul este mijloc “tactic” şi totodata
starea de spirit, atitudinea faţă de ţelurile echipei, faţă de jocul de fotbal în
general. Ea nu reprezintă de fapt doar “îndeplinirea unei sarcini” de joc, ci
participarea la efortul victoriei, contribuţia concretă şi principală la fel ca şi
marcarea golului.
Din punct de vedere tehnic, marcajul constă în plasarea apărătorului în
apropierea adversarului între acesta şi poarta proprie, la distaţte care se
micşorează pe măsura apropierii de cea a acţiunii. Poziţia adversarului, a
partenerilor şi a mingii, precum şi esenţial, poarta,constituie repere în funcţie
de care se efectuează marcajul şi ele determină procedeele de marcaj, care
sunt:
- marcajul strict, la intercepţie şi de supraveghere.
 Ele se utilizează în joc variat în funcţie de capacităţile adversarului şi cele
ale marcantului. Marcajul se realizează nu doar asupra oamenilor adversari, ci
în mod deosebit asupra calităţilor dominante pe care aceştia le au şi prin care
se remarcă.
Din punct de vedere al razei de acţiune marcajul este în zonă şi prin
urmărire.
Marcajul din punct de vedere fizic, reprezintă o probă complexă de
rezistenţă, viteză şi forţă, desfăşurată într-o nocivitate specifică jocului, în care
abundă schimbările de direcţie, şi sens, opririle şi pornirile bruşte. Marcajul în
acest sens se aplică doar în momentele de apărare. Jucătorul trece de la acţiuni
externe la marcaj şi tocmai această trecere, posibilitatea angajării în această
trecere, reprezintă momentul principal de ordin tactic şi psihic al efectuării
sale, deoarece se pare că există anumite bariere psihoafective în fazele când
jucătorul trebuie să-şi transfere acţiunea de la o activitate liberă ofensivă la
una constructivă de apărare, la una de marcaj solicitată fizic. Această trecere o
pot realiza numai jucătorii compleţi care îndeplinesc sarcina dubla specifică
jocului actual.
Capacitatea volitivă a angajării în marcaj depinde de noi factori care
acţionează simultan: motivaţia şi obişnuinţa.
Motivaţia apare în general atunci când miza are un anumit grad de
solicitare şi mai ales când responsabilitatea şi conştiinţa individuală şi de
echipă reprezintă mobiluri puternice de trecere la acţiune.
Tatonarea este o acţiune specifică apărării şi constă din executarea unor
mişcări de simulare a atacului de deposedare, prin care se urmăreşte
ămpiedicarea adversarului cu mingea de a-şi avea situaţii favorabile de atac
sau de pătrundere spre poartă.
Scopul acţiuni de tatonare rezidă în împiedicarea adversarului cu mingea
de a avansa spre poartă, dar şi de a întârzia atacul advers să progreseze şi să
acţioneze liber. Chiar daacă jucătorul care execută tatonarea nu reuşeşte să-l
deposedeze pe adversar de minge, ceea ce se întâmplă destul de frecvent
realizează două lucruri esenţiale: contribuie la organizarea apărării imediate şi
uşurează înaintaşilor posibilitatea de a sprijini apărarea.

I.3 Dinamica jocului în apărare

Fotbalul solicită din partea jucătorilor eforturi diferite, determinate de

sensul de acţiune al jocului şi se caracterizează prin alergări de viteze diferite,
schimbări de direcţii şi ritm, sărituri, întoarceri, şuturi, rostogoliri, toate
acestea realizându-se în situaţii neaşteptate şi de pe poziţii imprevizibile.
În acelaşi timp, fotbalul solicită forţă, indispensabilă execuţiei de lovire a
mingii, de fente, toate acestea în luptă directă cu adversarul pentru câştigarea
mingii. Toate aceste solicitări variate se repetă la intensităţi şi frecvenţe
diferite pe toată durata jocului la intervale neregulate.
Efortul fizic are trei componente de bază – volum,intensitate şi grad de
dificultate – fotbalul conţine simultan aceşti parametri într-o proporţie
variabilă şi specifică de o mare complexitate, durata fiind de 120 minute ( 90’
+ 2 x 15’) şi momentele alternative de intensitate maximă, mai puţin sau mai
mult reduse, în timp ce ceilalţi jucători execută numeroase mişcări tehnico-
tactice care bine puse la punct, impun în viitor o coordonare de fineţe şi
subtilitate.
La ora actuală marea majoritate a specialiştilor nu mai sunt de acord că
efortul făcut de un jucător în teren trebuie să fie diferit în funcţie de postul pe
care îl ocupă în echipă, de gradul de pregătire tehnico-tactică, de miza jocului
etc., petru că jocul de astăzi este acolo unde fazele de intrare în posesia mingii,
preluarea şi transmiterea trebuie să deruleze în mare viteză, lucru pe care-l
întâlnim astăzi la echipele care ocupă primele locuri în campionatele
europene, mondiale, ligă etc.
Jocul de fotbal solicită mari eforturi organismului, sistemului nervos şi
tuturor laturilor activităţii psihice ale jucătorului. Condiţiile complicate de joc,
caracterul acţiunilor, încordarea luptei şi rezultatele acţiunilor de joc sunt
determinate de multitudinea, varietatea şi complexitatea deprinderilor motrice,
în care sunt incluse şi procedeele tehnice cu ajutorul cărora se înfăptuiesc
acţiunile cu mingea (conduceri, preluări, driblinguri, lovituri) precum şi
elemente de alergare şi sărituri specifice. Efortul în timpul jocului este
complex şi caracterizat de alternativa intensităţii.
Jucătorii efectuează acţiunile de apărare în conditiile unei mari varietăţi
de miscare, cu viteză şi forţe diferite, cu alrgări inrecalate, cu opriri bruşte, cu
accelerări. Din această cauză acţiunile de apărare diferă cu natura, efort şi
durata, ele succesându-se într-un raport cariabil de intensitate şi se
caracterizează prin lipsa de uniformitate.
Jucătorii din linia 1 care au participat la acţiunile de atac, în momentul
pierderii mingii trebuie să anticipeze jocul apreciindu-se ce şanse mai are în
acţiunile de atac revenind în yona de apărare ce îi este stabilită prin conţinutul
tactic al laturilor antrenamentului, în aşa fel încât se poate relua efortul de
dublaj, de deposedare, de intrare în posesia mingii în condiţii optime (efort
aerob).
Principiul este de a se regrupa în ideea micşorării spaţiilor între
compartimente şi posturi (varianta 1-1-3-4-2) în scopul de a se îngreuna
transmiterea mingii de către adversar, eventual depăşiri individuale care pot fi
anihilate şi de minimum 2-3 jucători şi de se intra în posesia mingii fără efort.
De aici deprindem idea că efortul de intrare în posesia mingii se împarte între
toţi jucătorii, mai evident în varianta 1-1-4-3-2.
Dinamismul, ritmul susţinut, participarea mai intensă a tuturor jucătorilor
la desfăşurarea fazelor, fac ca solicitarea să crească mult, lucru care se
repercutează asupra principaleor funcţii fiziologice, intensificându-l
considerabil.
Jocul modern în apărare solicită jucătorilor eforturi mari cu intesităţi
diferite, în special cele axate pe viteza maximă şi submaximală sunt tot mai
frecvente. Aceste eforturi sunt determinate de sensul acţiunilor în apărare care
sunt mult complexe datorită aglomerării zonei de apărare, a crizei de spaţiu şi
timp (alergări variate cu viteze diferite, schimbări de direcţii şi ritm, sărituri,
căderi, rostogoliri, toate acestea din situaţii imprevizibile şi fără a avea
posibilitatea pregătirii prealabile).
Disputa cu adversarul, intervenţiile pentru intrarea în posesia mingii,
unele acţiuni asupra balonului, solicită jucătorilor forţa şi în special forţa
exploziva.
Efortul pe parcursul celor două reprize se succedă şi se reptă şa intervale
de timp neprevizibil, în combinări extrem de variate având tendinţa de a
predomina solicitările intensive şi a micşora timpul în care jucătorul în faza de
apărare depune un efort scăzut.
Manifestarea efortului în acţiunile de apărare se ob servă în momentul
când echipa a pierdut mingea, iar reuşita recuperării este condiţionată de
participare tuturor jucătorilor indiferent de post care se realizează pe toată
suprafaţa terenului. Acţiunile de organizare ale apărării se compun din alergări
rapide pe diferite distanţe cu scopul de ajunge din urmă adversarul care
conduce mingea, alergări rapide în vederea replierii, deplasările de sprijin şi
dublaj mişcări de tatonare, urmate de plecări bruşte în diferite direcţii, precum
şi acţiuni de marcaj. Acţiunile de organizare şi recuperare, necesită un efort de
atenţie concentrată, asupra jucătorului cu mingea, asupra infiltrărilor în atac
ale adversarului precum şi asupra dublajului în apărare.
Efortul fundaşilor centrali se caracterizează prin marcarea adversarilor,
deposedări, sărituri la cap, alergări scurte dar de mare intesitate, căderi
,întoarceri rapide. Efortul fundaţilor laterali este deosebit de complex.
Jucătorul acţoinând prin alergare continuă, cu întoarceri, opriri bruşte, plecări
rapide, pe diferite distanţe şi cu intensităţi schimbătoare.
Efortul mijlocaşilor se caracterizează printr-o rezistenţă în regim cu
viteza şi forţa care se manifestă pe toată durata jocului şi pe toată suprafaţa
terenului.
Portarii depun un efort de atenţie asupra atacanţilor adverşi, asupra
mingii şi asupra coechipierilor în apărare, precum şi la loviturile din
apropierea porţii.
Efortul portarilor se caracterizează prin ieşirile rapide la minge, blocaje,
plonjoane, în vederea prinderii mingii, caraterizându-se ca un efort complex.

A. Recuperarea mingii prin deposedarea adversarului

Pentru reuşita recuperării mingii de la adversar prin deposedare, un rol

important îl are tehnica deposedării. Pentru ca deposedarea adversarului de
minge să reuşească, trebuie să se ţină seama de direcţia pasei, alegerea corectă
a locului, de particularităţile motrice ale locului şi apărătorului, precum şi de
alegerea momentului pentru executarea atacului de deposedare şi procedeul
indicat de deposedare. Dintre aceste cerinţe cel mai important rămâne alegerea
momentului de executare a atacului de deposedare. În primul moment
apărătorul va incerca să intercepteze mingea; dacă îşi dă seama că nu are şanse
de reuşită, trebuie în continuare să încerce să deposedeze atacantul în
momentul preluării mingii.
Tactica colectivă în apărare cuprinde:
- dublajul
- schimbul de adversari
- forme de apărare: apărare om la om; apărare în zonă; apărare
combinată
 - acţiuni de organizare a apărării când adversarul atacă
- acţiuni de apărare
- pressingul
- forme speciale de apărare: apărare aglomerată; apărare cu
jucători libero; apărare în linie.
Dublajul. Prin dublaj se înţelege acţiunea prin care un apărător se apropie
de un coechipier în scopul de a-l ajuta în momentul oportun.
Acest ajutor este necesar atunci când apărătorul intervine greşit, este
depăşit de adversar, pentru a intercepta, a deposeda adversarul de minge.
Jucătorul care execută dublajul, trebuie să rămână înapoia coechipierului lui,
apropiindu-se de acesta până când se va recupera mingea sau se va respinge
atacul advers, urmând să se deplaseze la locul sau în funcţie de situaţia nou
creată.
Apărarea om la om. Această formă de apărare îşi trage denumirea de la
faptul că fiecare apărător îşi marchează adversarul direct. Este o apărare ca a
apărut odată cu sistemul WM. În această apărare creşte responsabilitatea
fiecărui jucător, este o apărare activă, în care dacă se acţionează cu
perseverenţă, dârjenie, hotărâre şi în strânsă colaborare, apărătorii au
posibilitatea să împiedice pătrunderile adversarului spre poartă sau să tragă de
la distanţă, de asemenea, creşte posibilitatea de a intra în posesia mingii.
Jucătorii care aplică această apărare trebuie:
- să posede o pregătire fizică deosebită;
- să cunoască bine toate formele de marcaj;
- sa cunoască bine dublajul;
- sa fie educaţi din punct de vedere al calităţilor morale.
Apărarea în zonă. În această formă de apărare judecătorii au grijă de o
anumită zonă de teren, zona în care vor supraveghea şi urmări pe oricare
dintre atacanţii adverşi care intră în această porţiune de teren. Această apărare
cere din partea jucătorilor un dezvoltat simţ al plasamentului şi o justă
apreciere a intenţiilor şi posibilităţilor adversarilor. Fixarea zonelor nu exclude
posibilitatea de a acţiona în alte zone atunci când situaţia o cere.
Avantajele apărări în zonă:
- asigură permanent zona periculoasă din faţa porţii;
- oferă un dublaj bun între apărători;
- interceptarea mingii se face mai uşor.
Dezavantajele apărării în zonă:
- vulnerabilă la şuturile de la distanţă;
- vulnerabilă în faţa contraatacului;
- răspunderea individuală scade datorită caracterului colectiv al
apărării;
- deposedarea se face mai ales pe greşelile adversarului.
Apărarea combinată. Această formă de apărare este rezultatul îmbinării
apărării om la om şi în zonă. În această formă de apărare jucătorii acţionează
într-o anumită zonă în care îşi marchează adversarii direcţi, în timp ce alţi
jucători marchează om la om adversarii direcţi. Această formă de apărare este
cea mai utilizată în activitatea competiţională, ea asigură pe de o parte
acoperirea raţională a unor zone mai depărtate de locul unde se desfăşoară
faza iar pe de altă parte se aplică ca marcajul stric al adversarilor aflaţi în
apropierea porţii.
În cursul unui joc apar numeroase spaţii când apărarea trebuie să se
organizeze, pe care le prezint în continuare:
a) Când mingea este în faţa porţii adverse în posesia fundaşilor centrali
sau a portarului care se pregăteşte să degajeze. În această situaţie
jucătorii echipei în apărare se organizează după cum urmează:
înaitaşii vor căuta să marcheze apărătorii adverşi pentru a le tăia
acestora posibilitatea să primească mingea. Fundaşii şi mijlocaşii se
vor plasa în apropierea liniei de centru acţionând asupra înaintaşilor
şi a mijlocaşilor adverşi.
 b) Când jocul este purtat spre laturile terenului. În această situaţie
fundaşii trebuie să evite să joace în linie, deoarece unul dintre
apărători ar fi eventual depăşit, înseamnă că întreaga linie de apărare
este depăşită. Pentru a evita acest lucru, fundaşii centrali se vor
replia spre fundaşul de margine care acţionează la minge: fundaşul
de margine de pe parte opusă se va replia în mijlocul terenului
pentru a asigura dubajul în zona partenerului apropiat. Dacă extrema
a reuşit să treacă de fundaş, sarcina acestuia este să se reîntoarcă
rapid să urmărească extrema sau să-l deposedeze. Cum în multe
cazuri el nu mai reuşeşte, sarcina revine fundaşului central sau
mijlocaşului, deci prin schimb de locuri, iar fundaşul drept trece în
zona părăsită de fundaşul central sau mijlocaşul drept.
c) Jocul echipei în apărare când acţiunile adversarului sunt purtate pe
mijlocul terenului. Dacă mingea trimisă de un apărător se îndreaptă
spre atacul central, fundaşul central de marcaj va fi primul care va
interveni, printr-un atac la intercepţie, căutând să intre în posesia
mingii. Dacă însă atacantul intră în posesia mingii şi o controlează,
fundaşul central ca căuta să-i blocheze drumul spre direcţia porţii şi
să-l atace în aşa fel încât acesta să se deplaseze lateral.
Această deplasare laterală dă posibilitatea celorlalţi apărători să ia un
plasament care corespunde situaţiei. În timp ce fundaşul central acţionează la
vârful de atac, ceilalţi jucători vor efectua următoarele mişcări:
- Înaintaşii se vor retrage spre mijlocul terenului pentru a face legătura
cu apărarea;
- Mijlocaşii vor marca adversarii apropiaţi, unul dintre mijlocaşi
trebuie să fie mai retras în faţa stoperilor, iar ceilalţi doi puţin mai
avansaţi;
- Fundaşii de margine se vor retrage spre interior.
 În felul acesta prin mişcarea fundaşilor şi a mijlocaşilor, apărarea îşi
concentrează forţele pe un spaţiu cu trepte succesive.
d) Jocul echipei în apărare în cazul superiorităţii numerice a
adversarului.
Când acţiunile de atac au fost declanşate de rapiditate sarcina apărării
este de a zădărnici pătrunderea acestora spre poartă. Situaţiile cele mai dificile
sunt cele în care apărarea este surprinsă în inferioritate numerică. Aceste
situaţii se datoresc în primul rând nerespectării de mijlocaşi a îndeplinirii
sarcinilor de apărare şi se aventurează prea mult în atac, lăsând culoar liber în
zona lui. Este o situaţie dificilă la care apărătoeii trebuie să acţioneze aplicând
în primul rând principiul întârzierii atacului advers sau clasicul fault tactic.
Apărarea mai poate folosi şi alte mijloace pentru a opri atacul advers
aplicând “jocul la offsaid”. Aceasta este o măsură la care se recurge numai
atunci când situaţia din teren cere o astfel de rezolvare. Mişcarea celor 4
fundaşi e foarte dificilă şi cere o sincronizare perectă, ea se execută simultan
de către toţi fundaşii înainte ca un adversar să paseze mingea.

B. Organizara apărării

Au o deosebită importanţă şi în special la executarea loviturilor libere

directe şi indirecte. O atenţie deosebită trebuie să acordăm loviturilor de colţ,
aruncării de la margine şi celei de începere.
În cazul loviturilor libere echipa în apărare este dezavantajată de distanţa
regulamentară (9,15 m) unde i se permite să se organizeze. Modul de
organizare al echipei în apărare este determinat de locul unde se execută
lovitura. Într-un fel se organizează echipa când lovitura se execută de la
distanţă mare de poartă şi alte măsuri se iau când echipa este penalizată cu
lovitura din preajma careului.
 În primul caz se zrmăreşte punerea adversarului în imposibilitatea de a se
îmbina şi de a se apropia de poartă. În cel de-al doilea caz se încercă evitarea
înscrierii golului. În acest caz jucătorii aplică un marcaj strict şi fac zid
compact înaintea celui care execută lovitura. Eficacitatea acţiunilor de apărare
la momentele fixe ale jocului este determinată de atenţia concentrată a
jucătorilor şi de bună organizare a apărării.
Un rol deosebit de important pentru apărare l-a constituit apariţia şi apoi
extinderea “ pressingului” care este o achiziţie tactică relativ recentă, apărută
ca răspuns al apărării la dinamica sporită a atacului.
Pressingul este îndeosebi specific zonei de apărare din terenul advers sau
celei de mijloc, şi angajează jucătorii din linia de atac şi mediană într.o
intervenţie care urmăreşte în acelaşi timp, crearea unei reţele de protecţie a
terenului din faţa porţii, deposedarea adversarului şi relansarea atacului.
Tehnica lui vizează procedee diferite; intrarea în pressing făcându-se după
diverse reţete organizatorice.
Pressingul trebuie să ducă la blocarea atacului de poartă, la închiderea
culoarelor de pătrundere. Pressingul scoate în evidenţă atitudinea colectivă
faţă de propriile obiective, calitatea intervenţiilor dintre parteneri, gradul de
coeziune morală şi de integrare în acţiunile organizate ale echipei. Pressingul
este în primul rând un mijloc de apărare, unul dintre cele mai eficiente
mijloace, mai complexe, mai organizate, mai solicitate fizic, tactic, dar el
conţine în general importante valenţe ofensive. În concepţia de joc “a
olandezilor” se pare că pressingul serveşte nu atât pentru a se apăra, cât
pentru a ataca.
Forme de apărare:
a) Apărarea aglomerată se realizează printr-o retragere a jucătorilor din
liniile intermediare de atac în întregul spaţiu de apărare.
Aglomerarea reprezintă un bloc organizat de jucători în cardul căruia
ei cunosc şi stabilesc relaţii tactice sincronizate, care contracarează
 în mare măsură acţiunile adverse de atac. În ceea ce priveşte forma
de acţiune a aglomerării, se remarcă în general două rezolvări:
- Prima în care blocul defensiv acţionează poziţional şi îşi
propune nu atât deposedarea cât mai ales acoperirea egală a
spaţiului de apărare, masare în zona centrală, împiedicarea
adversarului de a ataca, nu prin intervenţii active, ci prin
închiderea culoarelor şi abaterea pe direcţii laterale.
- În al doilea caz, aglomerarea acţionează din momentul
pierderii mingii şi al intrării în apărare până la recâştigarea
ei.
b) Apărarea cu libero – această formă de apărare postează pe unul din
cei doi fundaşi centrali în spatele liniei de fundaş fără a avea
adversar. Jucătorul libero poate să fie fix sau mobil, intercalându-se
în linia de 4 fundaşi pe postul său obişnuit la centrul terenului şi se
retrage în spatele liniei de fundaşi pe măsură ce atacul advers se
apropie de poartă; linia de 4 fundaşi – pe postul jucătorului libero
intercalându-se un mijlocaş. Un alt mod de cţiona al jucătorului
libero, este în faţa liniei de fundaş, acest rol fiind îndeplinit de unul
ditre mijlocaşi care de obicei este plasat în faţa celor doi fundaşi
centrali.
c) Apărarea în linie are ca principiu de bază acţionarea liniei de fundaşi
în linie folosind regula jocului la ofsaid. În forbalul modern marile
echipe ale fotbalului o folosesc în funcţie de fază şi de formele de
atac adoptate de echipa adversă.
În cazul jocului de fotbal modern apărarea constituie cheia succesului
unei echipe. O echipă de fotbal care dispune de o apărare bine organizată cu
jucători mobili şi polivalenţi dispune implicit şi de un atac puternic
Fotbalul actual implică o polivalenţă a jucătorilor, care trebuie să fie
capabili să se descurce pe orice zonă din teren şi pe posturi diferite. Numerele
de pe tricouri servesc astăzi doar la o simplă identificare a numelui jucătorului
şi mai puţin la identificarea postului pe care al trebui să-l joace.
La ora actuală nu mai există post fix într-o echipă dacă vrea să ajungă o
echipă de certă valoare internaţională. Execuţiile tehnico-tactice ale
apărătorilor nu mai sunt o armă proprie lor, ci au devenit un accesoriu comun
tuturor jucătorilor, indiferent dacă sunt atacanţi , mijlocaşi sau fundaşi.
Apărarea are un puternic caracter colectiv, un puternic spirit de
colaborare între compartimentele şi grupuri de jucători, toate acestea bazate pe
creşterea capacităţii de efort ca rezultat al amplificării ponderii factorului fizic
în antrenament.
Marile echipe de fotbal (lucru care se observă şi la noi) folosesc apărările
active, dublate de folosirea pressingului după pierderea mingii, cu efectuarea
unui marcaj, adecvat la posesorul mingii dublat de aigurarea sprijinului
permanent dat de coechipieri în scopul realizării unei apărări sigure în propria
jumătate de teren.
Fotbalul de azi, şi mai ales cel care se va practica mâine – aşa cum arată
unii specialişti, cum ar fi : Munez – se va asemăna tot mai mult cu jocul de
baschet şi handbal în care toată echipa va fi în jumătatea de teren când sunt în
apărare şi invers când toată echipa va fi în jumătatea de teren adversă când
adversarul se va apăra.
Apărarea în jocul actual implică o pregătire cu caracter multifuncţional
bazat pe creşterea virtuozităţii în execuţiile tehnice efectuate în condiţii de
viteză şi în condiţii de adversitate, precum şi pregătirea polivalentă a
jucătorilor apărători.
Antrenamentul individual şi individualizat ajută la specializarea pe post
care totuşi trebuie realizată pentru aprofundara jocului în faza de apărare şi
care trebuie să ducă implicit la formarea jucătorilor polivalenţi.
 C. Sarcinile şi zonele de acţiune ale jucătorilor
Înainte de a arăta sarcinile şi zonele de acţiune ale jucătorilor în apărare
în diferite forme de aşezare (variantele 1-1-3-4-2 şi 1-1-4-3-2) consider că este
necesar să fac câteva precizări la jocul de apărare, selectate din cartea lui Ion
Ionescu şi Cornel Dinu, Tactica astăzi.
“Una din consecinţele imediate ale stării de permanenţă defensivă şi care
caracterizează jucătorul total o reprezintă capacitatea acestuia de a realiza
corect şi eficace elemente şi acţiuni tactice şi tehnice în apărare”
Apărători de astăzi nu mai sunt veşnici fundaşi “care degajează” din
voleu din 16 în 16; la ora actuală ei sunt mai agresivi prin marcajul la om şi
prin fermitatea atacanţilor, la care un rol deosebit îl are gândirea care nu mai
este la întâmplare, ci pusă în slujba echipei.
O altă caracteristică dezvăluită de jocul apărării etalon arată că tehnica
jucătorilor din apărare s-a extins şi s-a îmbogăţit. Astăzi, apărătorii nu numai
că manevrează balonul cu mai mult simţ decât cel dinainte, dar ei au ajuns să-
şi apropie tehnica, ca volum şi calitate de cea a atacanţilor titulari.

SARCINILE FUNDAŞULUI DE MARCAJ ÎN APĂRARE

- Sarcina de bază este marcarea adversarului direct pe zona centrală a

terenului, adică a vârfului de atac.
- O altă sarcină este întâmpinarea, talonarea şi deposedarea de minge a
adversarului direct sau intercepţie.
- O altă sarcină ar fi blocarea atacantului ce şutează la poartă.
- O altă sarcină ar fi schimbarea de funcţii cu coechipierii în caz de depăşire.
- O altă sarcină ar fi revenirea în caz de rătăcire.
În ceea ce priveşte zona de acţiune a fundaşului de marcaj putem spune
că ea se realizează pe centrul terenului, dar nu sunt expuse cazurile când el
poate acţiona şi pe părţile laterale ale terenului. În atac, principala sarcină este
întâmpinarea, preluarea şi conducerea mingii în viteză terminate cu şuturi la
poară din linia a doua, sau pasarea mingii unui jucător, de preferinţă de la
margine. La lovituri libere este indicată participarea lui datorită jocului de cap
pe care trebuie să-l posede.

SARCINILE LIBEROULUI

În fotbalul modern “libero” îndeplineşte două sarcini esenţiale:

- Să fie plasat în aşa fel încât să poată intercepta pasele înalte ale
adversarului. În acelaşi timp trebuie să se plaseze în permantenţă pe
direcţia de atac a adversarului, poziţie din care se poate interveni decisiv.
- În fazele speciale de joc, devine el însuşi atacant, intercalându-se prin
surprindere şi creând o superioritate numerică temporară, care poate fi
exploatată.
Jucătorul libero trebuie sa se plaseze în centrul liniei de fund înapoia
celor 3 fundaşi, anticipând direcţia de atac şi intenţiile adversarului
intervenind decisiv sau dublând pe cei trei fundaşi care sunt în luptă directă cu
adversarul.
Zona lui de acţiune este pe toată lăţimea terenului când echipa se apără şi
frontală când el participă prin surprindere la acţiunile de atac.

SARCINILE FUNDAŞILOR LATERALI ÎN APĂRARE

- Fundaşi laterali au o sarcină principală – marcarea extremelor adverse sau

a vârfurilor de atac, orientându-se în funcţie de tactica adversaului;
 - O altă sarcină este de întâmpinare, tatonare şi deposedare directă sau prin
intercepţie a adversarului;
- Blocarea extremei de a executa centrare sau şut centrare;
- Schimbarea de funcţii cu ceilalţi coechipieri, revenire în caz de depăşire.

SARCINILE FUNDAŞILOR LATERALI ÎN ATAC

În atac fundaşi laterali au sarcini ofensive mai accentuate, participând la

construirea acţiunilor de atac prin pase precise şi prin sprijinirea
coechipierilor, prin pătrunderea cu mingea din terenul propriu şi prin
depăşirea unui adversar, terminând cu şut sau centrare.
Un rol activ îl joacă fundaşii laterali şi în acţiunile colective prin
sprijinirea partenerilor celorlalte linii în diferite situaţii.
Zona de acţiune a fundaşului lateral este pe părţile laterale ale terenului,
dar în contextul fotbalului modern fundaşul lateral trebuie să acţioneze pe tot
terenul de pe stânga pe dreapta, şi invers.

SARCINILE MIJLOCAŞILOR ÎN FAZA DE APĂRARE

Jucătorul de la mijlocul terenului adigură legături permanente cu linia de

fundaşi şi cu cea de înaintaşi, organizând jocul la mijlocul terenului, fiibd într-
o permanentă mişcare, atent la desfăşurarea acţiunilor de joc li preocupaţi să
se demarce când mingea este în posesia echipei.
În apărare, mijlocaşii exercită funcţii de recuperare prin deposedare sau
intercepţie, tatonare activă pentru a câştiga timpul necesar organizării echipei
în apărare şi sprijinul liniei de fundaşi când situaţia o cere. De regulă
mijlocaşul central acţionează în faţa liniei de fundaşi, face marcaj la cel de-al
doilea vârf. Mijlocaşii laterali acţionează pe părţile laterale ale terenului având
ca sarcini acţiuni de dublaj la fundaşi laterali, marcaj la mijlocaşii echipei
adverse.
În cadrul variantei 1-1-3-4-2 cel de-al patrulea mijlocaş este de regulă
una din extremele, care în faza de apărare preia funcţia şi sarcinile
mijlocaşului, acţionând de regulă în faţa mijlocaşilor pe toată lăţimea
terenului. Renumitul tehnician maghiar Bukovi Marton sintetizează astfel
triplul joc al jucătorilor de la mijlocul terenului.
“ în sistemul actual de joc, mijlocaşii trebuie să îndeplinească trei sarcini:
de apărare, de pregătire a acţiunilor ofensive şi de finalizare a lor. Mijlocaşii
care nu şutează la poartă, ci numai şi pregătesc acţiuni, fac munca pe
jumătate”.
Sarcinile de apărare ale înaintaşilor au ca scop recuperarea mingii
pierdute în zona lor de acţiune, să marcheze sau să stânjenească adversarul, să
însoţească fundaşul în momentul când acesta a plecat în atac, să facă pressing
pe tot terenul dacă tactica echipei este astfel hotărâtă.
Pressingul se execută în mai multe situaţii:
a. Când mingea a ieşit în aut de poartă, urmărind să fie repusă în joc de
către adversar.
În situaţia când adversarul este considerat în atac, sarcina înaintaşilor este
de a împiedica organizarea şi dezvoltarea atacului. În principiu, marcajul
executat de atacanţi se execută în felul următor: extremele marchează fundaşii,
iar înaintaşii centrali pe fundaşii centrali, adverşi, împiedicând astfel
interceptarea mingii.
Acest principiu rămâne valabil numai în cazul în care repunerea mingii se
face de către portarul advers.
Dacă, de exemplu, repunerea mingii în joc se face de către fundaşul
stânga, atunci extrema dreaptă va aplica marcajul om la om jucătorul care va
veni în primirea balonului (extrema sau mijlocaşul de pe partea respectivă). În
situaţia de faţă pressingul se execută fără minge, fiind desfăşurat sub
supreaveghere.
Numai în momentul când mingea se află în posesia unui adversar direct,
pressingul devine strâns şi agresiv.
b. Când mingea se află la portarul advers şi urmează să fie repusă în
joc.
În această situaţie se pot ivi două aspecte:
- portarul a prins mingea printr-un şut de la distanţă şi, neavând în zona
sa atacanţi adverşi, va repune mingea în joc nestingherit;
- portarul a prins mingea în urma unei acţiuni desfăşurate în apropierea
porţii în prezenţa adversarului.
Cu privire la al doilea aspect este bine ca unul din înaintaşi, să împiedice
în mod regulamentar, repunerea în joc a mingii de către portar, silindu-l pe
acesta la o execuţie mai puţin precisă. În cazul în care unul dintre înaintaşii
centrali execută acest lucru, extremele vor supraveghea fundaşii, iar celalalt
înaintaş central va supraveghea prin intercepţie fundaşii centrali: pressingul se
va executa în cazul în care mingea a fost trimisă la unul dintre aceştia.
c. Când atacul a fost anihilat în zona extremelor.
În cazul că extrema proprie a fost deposedată de către fundaşul advers, el
va trece la urmărirea acestuia, căutând să împiedice cu orice preţ declanşarea
atacului sau a cotratacului adversarului.
În situaţia în care extrema luptă pentru recâştigarea mingii, ceilalţi
înaintaşi au şi ei datoria de a aplica pressingul asupra adversarilor direcţi. Dar.
Se poate ivi cazul în care extrema nu mai poate ajunge din diferite motive,
fundaşul advers care a interceptat mingea.
În acest caz, înaintaşul cel mai apropiat va urmări fundaşul cu mingea şi
va aplica pressingul.
Principalul ajutor reciproc este de mare importanţă în folosirea cu succes
a pressingului.
 d. Când atacul propriu a fost anihilat în zona centrală.
Şi în această situaţie principiul aplicării pressingului rămâne valabil,
înaintaşii centrali căutând să împiedice printr-un marcaj agresiv organizarea
atacului advers. Este bine însă că întodeauna în cazul că unul dintre înaintaşii
centrali este angajat în pressing, celălalt înaintaş să rămână avansat, vârf de
atac, pentru a participa la finalizarea în caz de contraatac. Acest lucru este
uşurat de faptul că, sunt rare situaţiile când adversarul pleacă înainte cu
amândoi fundaşii centrali.
e. Când adversarul domină în jumătatea de teren a echipei adverse.
În această situaţie pressingul trebuie să fie mai mult accentuat, dar
regulamentar, dat fiind că distanţa faţă de poarta proprie s-a micşorat.
Jucătorul advers care are mingea nu trebuie lăsat să controleze nestingherit
sau să aibă timp să gândească acţiunea..
Atacanţilor le revine sarcina de “prim şoc” de a contribui la consolidarea
apărării proprii şi împiedicarea organizării în voie a acţiunilor ofensive ale
adversarului.
Folosirea cu succes a pressingului de către atacanţi necesită o pregătire
superioară a acestora din mai multe puncte de vedere şi anume:
- fizic: atacanţii trebuie să fie rapizi, să posede forţă pentru lupta directă cu
adversarul şi o bună rezistenţă pentru a face faţă sarcinilor de atac, cât şi
cele de apărare;
- tehnic: pe lângă pregătirea tehnică proprie trebuie să cunoască perfect şi
procedeele tehnice folosite de apărători ca : atacul la minge, deposedare,
etc.;
- tactic: să aibă o bună şi rapidă gândire tactică, care să faciliteze
soluţionarea în bune condiţii a situaţiilor tactice ivite în teren, precum şi
simţul anticipării acţiunilor de apărare şi atac;
- moral-volitic: să aibă voinţă, perseverenţă, combativitate;
 - teoretic: cunoaşterea perfectă a sarcinilor de atac şi apărare în cadrul
echipei.
Formarea acestor calităţi se formează în procesul de antrenament în care
sarcina antrenorilor este de a asigura o pregătire multilaterală a jucătorilor,
pentru a putea face faţă cu succes sarcinilor din ce în ce mai mari, impuse de
progresul jocului de fotbal.

COLABORAREA ÎNTRE POSTURI ŞI COMPARTIMENTE ÎN

FAZA DE APĂRARE

Jocul de fotbal modern implică o colaborare strânsă între psoturi şi

compartimente, relaţii fără de care fotbalul actual nu ar putea fi competitiv.
În cadrul acestor variante (1-1-4-3-2 şi 1-1-3-4-2) relaţiile de colaborare
între posturi şi compartimente ies foarte bine în evidenţă astfel:
Linia d mijloc se poate contopi uşor atât cu cea de înaintaş cât şi cu cea
de fundaş. Zonele de acţiune ale jucătorilor sunt mult mărite ceea ce implică o
foarte bună elasticitate între compartimente şi posturi.
Relaţiile tactice sunt de o mare diversitate, volumul şi calitatea lor sunt în
continuă extindere şi rafinare. Ele pot fi “simple”, ca cele ce se stabilesc între
doi jucători, şi “multiple” care se formează într-o strictă dependenţă, în
funcşie de creşterea acţiunii, între trei sau mai mulţi parteneri.
Relaţiile defensive au ridicat spirit colectiv, apărarea colectivă pe
ansamblul echipe, constituie baza apărării.
Prin apărarea colectivă şi activă se poate prelua iniţiativa, întrucât
cocomitent se acţiunează, asupra adversarului cu mingea, căruia i se
îngreunează executarea paselor, a driblingului, apătrunderii, precum şi asupra
celorlalţi adversari care ar putea să primească mingea. Jocul colectiv, deci
implicit şi apărarea, presupune:
 - din punct de vedere fizic: accent pe viteză sub toate formele ei;
- din punct de vedere tehnic – o bună pregătire tehnică cu accent deosebit
pe lovirea mingii cu aceiaşi precizie cu ambele picioare, cu un joc de cap
remarcabil;
- din punct de vedere tactic – gândirea tactică bazată pe realizări cu
dejucări ale atacului şi marcarea intenţiei;
- din punct de vedere moral-volitiv – voinţă, perseverenţă, combativitate;
- din punct de vedere teoretic – nivel de cunoştinţe generale şi specifice.
În zonele din faţa porţii succesul jocului de apărare este determinat, în
primulrând de bună organizare a acţiunilor de apărare care se desfăşoară în
timpul jocului. Colaborarea între posturi şi compartimente pretinde:
- respectarea de către apărători a principilor şi regulilor de tactică
individuală şi colectivă;
- realizarea echilibrului defensiv de către unii jucători din celelalte
compartimente;
- înţelegerea între portar şi linia de fundaşi.
Ajutorul reciproc şi înţelegerea reciprocă între jucători constituie condiţia
principală a jocului colectiv în apărare.
Dublajul este o relaţie curentă a jucătorilor fundaşi, a ultimilor apărători
în zona dinaintea porţii proprii. Acest mijloc de apărare se poate constitui însă
în orice altă parte a terenului, în care se urmăreşte deposedarea adversarului.
Dublajul, în cadrul variantelor cu jucători libero, este realizat în special de
către acesta, dar nu numai de către acesta, o altă formă de colaborareîntre
posturi si compartimente, o constituie dublajul multiplu sau “scara” cunoscută
şi sub denumirea de “diagonala braziliană”, care are la bază dublajul reciproc
între apărătorii angajaţi în ripostă.
Suplinirea apare foarte des în jocul actual de fotbal ca o relaţie a unui
jucător cu zona partenerului său şi are ca scop preluarea sarcinilor acestui
partener, aflat la rândul său într-o acţiune extremă zonei sale.
 Spre exemplu, fundaşul central se angajează, într-o acţiune de atac care,
în cazul în care eşuează se poate forma un contraatac advers. Pentru evitarea
acestei alternative zona părăsită de fundaşul central este suplinită de către un
partener, oricare aflat în apropierea ei, care va juca efectiv fundaş central până
la replierea titularului. Apare foarte clar în acest exemplu colaborarea dintre
fundaşul central şi mijlocaşul din zona respectivă, o colaborare între posturi şi
compartimente făcute în folosul echipei.
O altă formă de colaborare o reprezintă schimbul de zonă sau locuri între
jucătorii apăători. Schimbul de zonă-locuri are loc atunci când un partener îşi
părăseşte zona sa pentru a interveni impotriva unui atac într-o zonă vecină iar
locul său este preluat de apărătorul în a cărui zonă a intrat atacantul advers.
Fundaşul drept afost depăşit de extrema stângă şi a rămas în urma ei. În acest
moment fundaşul central intră în zona fundaşului drept, care acesta se
îndreaptă în viteză maximă spre locul fundaşului central, refăcând astfel
integritatea liniei de fundaş.
Fiecare component al echipei trebuie să urmărească cu atenţie
desfăşurarea jocului, pentru că numai astfel va putea acţiona corect din punct
de vedere tactic în fazele mereu schimbătoare, referitoare la deplasările
mingii, plasamentul şi circulaţia partenerilor şi adversarilor, indiferent de locul
unde se desfăşoară lupta pentru minge.
Echilibrul defensiv trebuie realizat permanent printr-o colaborare strânsă
între înaintare si apărare, acest lucru obţinându-se prin mobilizarea şi
contribuţia activă a tuturor jucătorilor. Condiţia pentru realizarea echilibrului
defensiv este ca întraga echipă să formeze un bloc bine sudat, care se
deplasează înainte şi înapoi, ca un tot unitar, fără a se fragmenta în linii de
fundaşi, mijlocaşi sau atacanţi. Jucătorii de fotbal modern se orientează în
funcţie de fază şi de postul pe care îl ocupă în echipă.
Cei patru fundaşi nu pot întotdeauna şi în orice situaţie creată de adversar
să realizeze siguranţa porţii numai prin activitatea lor. Când jocul se
desfăşoară în terenul propriu în iniţiativa adversarului,jucătorii care asigură
echilibrul defensiv, sunt în primul rând mijlocaşii. Aceştia ajută şi sprijină
afectiv linia de fundaş cu care colaborează permanent atacând adversarul care
controlează mingea şi dublând la nevoie pe fundaş.
În varianta 1-1-3-4-2 şi cei patru mijlocaşi asigură o colaborare foarte
strânsă cu linia de fundaş constituind un bloc în faţa acestora şi astfel formând
o zonă de protecţie în faţa compartimentului defensiv.
În sistemul actual de joc şi extremele trebuie să contribuie la realizarea
echilibrului defensiv. În cazul c’nd fundaşii adverşi pornesc la tac extremele
sunt primii jucători care li se vor opune urmărindu-i şi atacându-i. Chiar dacă
fundaşii laterali nu întreprind acţiuni personale de atac extremele se vor
retrage pentru a fi utile în orice moment apărării.
Desigur nu toate extremele posedă această capacitate şi nici nu e
recomandabil ca o extremă-vârf de atac să participe la acţiunile ce se
desfăşoară în apropierea propriei suprafeţe de pedeapsă. Numai extrema care
posedă anumite calităţi, care primeşte această sarcină poate să realizeze
echilibrul defensiv.
În cadrul variantei 1-1-3-4-2 numărul jucătorilor de la mijlocul terenului
fiid mai mare (4) închid mai bine şi mai eficient culoarele de pătrundere ale
adversarilor şi în felul acesta realizează intrarea în posesia mingii fără luptă
(efort). Mijlocaşii sunt dispuşi echilibrat la mijlocul terenului şi în zona de
apărare şi realizează în felul acesta un echilibru defensiv deosebit de puternic
între compartimentul apărării şi cel al liniei de mijloc. Este specific acest
sistem echipelor care joacă în deplasare şi în special echipelor de mare
performanţă.
Un rol deosebit, în cadrul fazei de apărare îl are colaborarea şi înţelegerea
fundaşilor cu portarul. În multe situaţii când neînţelegerea portarului cu unul
dintre fundaşi a dus la insuccesul echipei. Eficacitatea şi buna organizare a
apărării constă nu în felul cum apărătorii îşi îndeplinesc sarcinile defensive, ci
şi în înţelegerea şi colaborarea perfectă a acestora cu portarul.
Înţelegerea cu portarul trebuie să se manifeste în mai multe situaţii ca –
de exemplu – la centrările care sunt transmise de adversar în apropierea porţii.
Portarul poate intercepta mingea mai bine decât celilalţi apărători. De aceea, la
astfel de situaţii în mod automat, portarul trebuie să iasă la minge, în timp ce
un fundaş, cel mai apropiat se va retrage pe linia porţii pentru a o proteja în
caz că mingea ar scăpa portarului. Aceeaşi înţelegere trebuie să existe la
pasele în adâncime ale adversarului. În astfel de situaţie este indicat ca
portarul să avertizeze prin vorbe partenerii săi atunci când iese din poartă.

D. Principii de joc

 Principiul asigurării contra jocului în adâncime, care este opsul

principiului de joc în atac. În fiecare moment din apărare este necesar să
organizăm jocul pe direcţia de atac a mingii, dar atenţi mereu la jocul de
adâncime, direct, pe surpriză al adversarului.
 Principiul întârzierii atacului advers în scopul reorganizării în apărare al
echipei proprii.
 Principiul concentrării jocului pe direcţia mingii, pentru a opri atacul prin
masarea jucătorilor în scară, dublaj, triplaj care se formează un bloc
funcţional în apărare.
 Principiul echilibru în apărare se realizează prin acoperirea în întregime a
terenului în apărare, adică acoperind şi partea opusă celei pe care
adversarul îşi organizează jocul, evitând în felul acesta surpriza
schimbării atacului de pe o parte pe alta, de către adversar.
 Principiul controlului retragerii asigurat de retragere în bloc a echipei.
Momentul în care jucătorii au venit în apărare, cu unul sau mai mulţi
 apărători în superioritate numerică, se poate declanşa deposedarea de
minge, oprirea atacului advers.
Cunoscând principiile de apărare, jucătorii pot să-şi însuşească şi să-şi
realizeze principalele sarcini ce le revin în cadrul jocului în apărare.
 I.4 Evoluţia sistemelor de joc de-a lungul anilor

De la primele începuturi de organizare raţională ajocului de fotbal şi până

astăzi, echipe au aplicat diferite sisteme de joc, în anul 1863, când fotbalul s-a
desprins de rugby a făcut şi primul pas în definitivarea profitului propriu-zis al
jocului de fotbal. Prima organizare a jocului s-a făcut în 1875 când s-au creat
dispozitive de luptă la o echipă: compartimentul ofensiv cu 6 înaintaşi, linia
intermediară cu 2 mijlocaşi şi linia de fund cu 2 apărători plus portarul.
Jocul a evoluat, a apărut sistemul W care prescria sarcini pentru fiecare
compartiment al echipei. Un accent deosebit era pus în acest sistem pe
stăpânirea jocului la mijlocul terenului acoperit de mijlocaşul centru, numit
pivot. Acesta avea de pe atunci o mare rază de acţiune, susţinând legătura
dintre atac şi apărare. Acest sistem a dîinuit mult timp până la apăriţia pe
arenă a primului sistem de joc modern şi anume WM-ul.
Acest sistem creat de H.Chapman avea să aducă echipei Arsenal din
Londra, titlul de campioană de 8 ori şi de două ori cupa. H.Chapman a adoptat
o nouă aşezare în teren a jucătorilor şi anume:
- centrul înaintaş şi extremele rămâneau ca vârfuri de atac, fără a
veniabsolut niciodată în apărare;
- a apărut aşa-zisul “jucător rătăcitor” care avea sarcina de a fi prezent
acolo unde era mingea, indiferent dacă era vorba de atac sau apărare (se
constata aici, că acest inter rătăcitor, trebuie să fie pregătit fizic, pentru ca
să îndeplinească sarcinile tactice care îi erau atribuite);
- mijlocaşul centru a fost retras pe linia de fund acţionând ca un al treilea
apărător;
- mijlocaşii laterali aveau rolul de a marca interii adverşi;
- singurii atacanţi nemarcaţi erau extremele.
Încercările făcute în continuare au dus la concluzia că mijlocul terenului
poate fi stăpânit nu numai de un singur jucător, ci prin conjugarea jocului
interior cu acela al mijlocaşilor. Aceasta s-a realizat în cadrul unui dispozitiv
care a primit numele de careul magic.
În cadrul acestui sistem mijlocaşii marcau pe interii adverşi, iar interii pe
mijlocaşii celeilalte echipe, acţionând astfel:
- mijlocaşii constituiau primul eşalon al apărării, dar se integrau neîntârziat
şi în fazele de atac;
- interii exercitau în apărare un marcaj permanent asupra mijlocaşilor
adverşi, nelăsându-i să joace mingea în voie.
Aceste acţiuni conjugate, stopau atacurile declanşate de adversar, creând
în permanenţă o legătură solidă între compartimentul atacului şi cel al apărării.
După un timp unele echipe vrând să-şi întărească forţa de joc, au majorat
numărul vârfurilor de atac la patru. Astfel, a apărut un nou sistem de joc,
promotoare fiind Brazilia şi prezent induse sub forma :4-2-4.
În această formă rolul stoperului din vechiul WM a fost preluat de 2
fundaşi centrali, care îşi coordonau permanent acţiunile, dublându-se la
nevoie. Şi de această dată, cei doi mijlocaşi acţionând ca două pistoane între
atac şi apărare, depuneau cel mai mare travaliu acoperind o mare suprafaţă de
teren.
Majoritatea echipelor au adoptat acest sistem apărut în C.M. din Suedia,
în 1958, la echipa Braziliei, care de fapt a şi câştigat titlul de Campioană
Mondială în 1962 şi 1966, acest sistem se modifică apărând astfel sistemul
4-3-3.
La Campionatul Mondial din Anglia 1966, echipele R.F.G. şi Anglia au
aplicat cu destul succes acest sitem, realizând în primul rând o superioritate
numerică în atac cât şi în apărare.
Apariţia celui de-al treilea mijlocaş a creat în primul rând psobilităţi mai
bune de apărare a echipei care aplica sistemul iar în al doilea rând faptul că
putea pregăti şi organiza mai bine atacul, având, cum s-ar spune, “ om în
plus”. Dar şi acest sitem, ca şi 4-2-4 a ţinut foarte puţin, încercându-senoi
variante ale sistemului cu patru fundaşi.
A apărut jocul cu “il libero”, echipa având al cincelea apărător – 4-1 –
fără adversar direct, el plasându-se numai în funcţie de poziţia mingiei. Printre
primii adepţi ai acestui sitem s-au numărat italienii, care adaptându-l
specificului de temperament al jucătorilor au scos “lacătul” sau “cazenaccio”.
Echipa se betona în apărare, mizând pe şansa contraatcului, deviza generală
fiind: “să înscriem un gol dar să nu primim niciunul”. Reprezentanta acestui
sistem a fost Internationale Milano, care sub conducerea lui Helenio Hererra a
dominat fotbalul european o perioadă de cinci ani, în care a câştigat de două
ori Cupa Campionilor.
Rolul cel mai important în acestă variantă revenea liberoului. Astfel,
marile succese ale lui Inter au fost datorate lui Picchi, un as al apărării în faţa
porţii. El culege cele mai neaşteptate mingi pasate sau trimise spre poartă de
adversari, fiind un fel de al doilea portar care degaja numai cu piciorul. Prin
această variantă fotbalul a pierdut din spectacol. Însuşi Picchi a ţinut să
sublinieze: “prin betonare fotbalul a lăsat deoparte tot ceea ce este mai
frumos, spre a păstra numai ce este util” după numai câţiva ani, noua formulă
a devenit discutabilă dar liberoul a rămas fiind asttăzi un poet de cea mai mare
importanţă într-o echipă.
Prin evoluţia tacticii jocului de fotbal, au apărut noi orientări şi tendinţe.
Spre a se atinge scopul jocului acela de a nu pierde în primul rând – la
mijlocul terenului, a apărut al 4-lea jucător “extrema falsă”.
Astfel, a apărut noua variantă cu patru fundaşi şi anume: 4-4-2. se pleacă
de la premisa asigurării apărării şi a menţinerii mingii în posesie, prin
valorificare potenţialului celor 4 jucători de la mijlocul terenului.
Cele două vârfuri se demarcau pe o porţiune mare de teren, fiind extrem
de periculoase. Această variantă a adus rezultate foarte bune brazilienilor la
C.M. din Mexic – 1970 şi R.F.G. la C.m. din 1974. El este practicat şi în
prezent fiind un sistem solid în care se asigură o bună legătură între
compartimente.
Forbalul, însă, în continua sa evoluţie nu s-a oprit aici. În 1974 şi 1978,
respectiv la C.M. din R.F.G., Argentina o echipă a revoluţionat fotbalul. Ea s-
a numit Olanda, echipa promotoare a ceea ce s-a numit fotbalul total şi a
rotaţiei posturilor, jucătorii plecau de la un post anume rotindu-se permanent
în timpul jocului. De fapt, acest sistem nici nu puta fi conceput fără a pregăti
fizica de excepţie. Cu toate că a pierdut finala cu R.F.G. scor 1-2 la C.M. din
1978 – Olanda a jucat un fotbal modern în care arma principală o reprezenta
“pressingul” executat pe tot terenul. Din înregistrările făcute la acest C.M. de
către Paul Frarce, s-au obţinut 9 km pe meci cu un jucător olandez,
comparativ cu R.F.G. şi Polonia care au avut o medie de 7,2 km.
Analizând jocul de fotbal modern se poate observa că în general apărarea
este cea care deţine puterea şi dominaţia ei va continua până când jocul în
ansamblul său se va adapta condiţiilor moderne. Principalul factor care
conferă jocului de fotbal un nou aspect este practicarea unui marcaj mai strict
şi efectuarea cu succes a pressingului pe tot terenul. Aceasta înseamnă implicit
o mai mare promptitudine în intervenţii din partea apărătorilor şi reducere a
timpului de reacţie de care dispune jucătorul, care recepţionează balonul. În
acest sens, jucătorii trebuie instruiţi să primească şi să g’nsească înainte de a
primi balonul. Pentru ca manevrele tactice să reuşească şi să fie efectuate cu
maxim de viteză, jucătorii trebuie să realizeze următoarele:
- să ştie în orice moment al jocului poziţia exactă a coechipierilor şi
adversarilor din apropierea lor;
- să fie capabil să joace balonul “dintr-o bucată” cu precizie;
- sa fie în măsură să înţeleagă situaţia de pe teren la un moment dat, dar
chiar să anticipeze evoluţia jocului;
- sa posede un foarte puternic simţ al jocului colectiv.
 CAPITOLUL II
ORGANIZAREA CERCETĂRII

II.1 Sarcinile cercetării

În vederea aprofundării studiului mi-am propus următoarele sarcini pe

care le-am urmărit îndeaproape:
- studierea unui bogat material bibliografic care a cuprins autori
cunoscuţi în domeniul fotbalului şi în teoria antrenamentului sportiv. Din
acest punct de vedere, importante pentru constituirea părţii teoretice şi
practice a lucrării de faţtă au reprezentat-o cursurile de fotbal ale profesorului
Nicolae Roşuleţ.
Materialul bibliografic l-am îmbunătăţit cu o serie de date din alţi autori,
importante şi utile, şi care sunt trecuţi în bibliografie ca autori ai respectivelor
lucrări de specialitate.
- stabilirea subiecţilor şi echipelor observate;
- asistenţa laantrenamente, jocuri oficiale şi amicale ale echipei locale,
dar şi la jocurile des
- înregistrări la meciuri oficiale pentru determinarea conţinutului
activităţii tehnico-tactice a jucătorilor, în special a fundaşilor , în faza
de apărare;
- înregistrări pentru determinarea zonelor de acţiune a jucătorilor în faza
de apărare;
- înregistrări privind dinamica jocului la echipele respecitve;
- sistematizarea răspunsurilor primite la chestionare, precum şi a datelor
obţinute din convorbiri.
 II.2 Scopul cercetării

Este de a soluţiona forme optime de apărare la o echipă Liga a 4-a şi care

prin pregătire conform standardelor de Antrenament Sportiv să obţină
rezultate superioare.

II.3 Ipoteza cercetării

Presupunând că vom putea defini şi determina cele mai eficiente forme
de aşezare în apărare, rezultatele echipei pe care s-a efectuat studiul pot atinge
nivele superioare de pregătire tactică şi jop competiţional.

II.4 Locul, durata, condiţiile si eşantionul cercetării

Pentru efectuarea cercetării, după stabilirea planului lucrării, după

studierea materialului bibliografic, după formularea ipotezelor, problemelor,
sarcinilor şi metodelor de cercetare am trecut la întocmirea fişelor de
observaţie în antrenamente la echipa L.P.S. Piteşti, precum şi la întocmirea
fişelor de înregistrare.
Locul cercetării. În vederea determinării conţinutului cercetării am asistat
la o serie de jocuri din cadrul Ligii a IV-a; de asemenea am fost prezent la
antrenamentele echipei L.P.S. Piteşti – care, în funcţie de echipa cu care juca,
şi de locul desfăşurării ( acasă sau în deplasare), pregatea jocul echipei în faza
de apărare.
Perioada de timp în care am efectuat cercetarea s-a extins pe un interval
din octombrie 2007 până în mai 2008, timp în care am realizat numeroase fişe
de observaţie şi de înregistrare.
Referitor la condiţiile cercetării arată că a fost cuprins între 15-20
jucători la antrenamente, iar în timpul jocurilor numărul acestora a fost de 12.
În fiecare joc, am urmărit un jucător cu predilecţie din apărare, la care am
înregistrat tehnicile şi acţiunile de joc specifice.
.........................

II.5 Măsurătorile utilizate

În cercetarea pe care am întreprins-o am utilizat următoarele măsurători

pentru determinarea conţinutului jocului în apărare:
determinarea conţinutului activităţii tehnico-tactice:
- de câte ori a fost aplicat pressingul de jucătorii care participă la faza
de apărare şi de câte ori nu a fost realizat;
- de câte ori a fost realizat marcajul şi de câte ori nu a fost realizat;
- de câte ori s-a efectuat reposedarea directa şi de câte ori nu s-a
reuşit;
- deposedări prin intercepţie, reuşite şi nereuşite;
- de câte ori a fost realizat dublajul şi de câte ori nu s-a efectuat;
- schimbul de locuri între jucători (acţiuni pe alte locuri);
- măsurători cu privire la jocul de apărare cu referure la construcţia
jocului, degajări precise sau imprecise.
Modul de aşezare al jucătorilor de apărare unde am urmărit
următoarele aspecte:
- direcţiile principale de acţiune ale jucătorilor: modul concret de
aşezare a aechipei ( în linie, în zig-zag) în sistemele actuale de joc.
Timpul afectat pregătirii tactice a jocului în apărare într-un ciclu
săptămânal, urmărind în mod special conţinutul antrenamentului,
respectarea sarcinilor tactice indicate precum şi:
- mijloacele folosite pentru îndeplinirea acestora;
- numărul jucătorilor folosiţi la exerciţiile efectuate;
 - suprafaţa de teren unde s-a executat;
- locul din teren unde s-a desfăşurat acţiunea;
- în care din antrenamente s-a pus accent mai mare pe faza de apărare.
Observaţiile făcute au fost realizate folosind machete de teren la scară
redusă.

II.6 Metodele de cercetare

În secolul efectuării unei cercetări eficiente am folosit metode care să-mi

ofere posibilitatea deprinderii unor importante concluzii din partea finală a
cercetării. Am utilizat următoarele metode:
Observaţia – metodă eficientă şi utilă de cercetare care mi-a permis
să reţin date privind modul de acţionare, procedee folosite de
acţiune ale jucătorilor în faza de apărare, atât ăn meciurile oficiale
cât şi la antrenamente. Fiind metoda de constatare, prin intermediul
ei am formulat o serie de ipoteze, priviind zonele de acţiune ale
jucătorilor. Trăgând în final concluziile, observaţia a cuprins toate
posturile din echipă.
Înregistrarea – a cuprins date reale obiective luate în timpul
jocului, jucătorii neştiind că sunt observaţti şi înregistraţi. Această
nmetodă mi-a folosit la stabilirea numărului de acţiuni întreprinse
de fiecare jucător, a zonelor de acţiune a jucătorilor în faza de
apărare.
Chestionarul – a fost adresat unui numar de 10 antrenori, cărora li
s-a pus la dispoziţie materialul cu întrebări şi care au avut
amabilitatea s-mi raspundă, aducându-le pe această cale
mulţumirile mele. Am avut în acest sens posibilitatea să meditez şi
să gândesc asupra răspunsurilor date, răspunsuri care m-au ajutat în
rezolvarea unor probleme de strictă actualitate privind conşinutul
jocului în faza de apărare.
Convorbirea – a reprezentat o metodă necesară de lucru deosebit
de eficientă. Discuţiile purtate cu antrenori şi specialişti în
domeniul fotbalului m-au ajutat în rezolvarea unor ipoteze de lucru
neclare. Convorbirile s-au desfăşurat liber şi sub forma de
conversaţie.
Metoda statistică – matematică. Datele înregistrate au fost
prelucrate statistic – matematic.
 CAPITOLUL III.
ARGUMENTAREA EXPERIMENTULUI
Structuri de exerciţii folosite în antrenamentul echipei
L.P.S. Aripi

Exerciţiul 1. Joc la o poartă cu aplicarea marcajului pein supraveghere în

zonă, cu dublaj la libero (fig.1).

Varianta 1. acelaşi exerciţiu cu o minge, cu acţiuni obligatorii pe marginea

terenului (în acest spaţiu se va face marcaj om la om în zonă) iar în parte opusă
se va face marcaj la supraveghere, în ideea asigurării dublajului în scară.
Varianta 2. Acelasi exerciţiu dar fără libero.
 Exerciţiul 2. Extrema stângă a depăşit fundaşul dreapta şi se îndreaptă spre
poartă. În acelaşi moment libero părăseşte zona sa şi atacă extrema stângă, iar
fundaşul dreapta ia locul jucătorului libero (fig. 2).

Exerciţiul 3. Trei apărători A, B, C se plasează în linie la distanţă de 10m

unul de altul. Apărătorul B pasează luiA şi aleargă ca şi cum l-ar ataca.
Apărătorul A ridică mingea peste B spre C, sprintează spre acesta ca şi cum l-ar
ataca iar C execută la aceleaşi mişcări ca şi A (fig. 3).
 C

Varianta 1. Aceiaşi formaţie dar se trimite mingea partenerului, care o

preia, fără ca mingea să cadă şi pasează în acelaşi fel (peste adversar) A şi B îşi
schimbă locurile.

Exerciţiul 4. Joc pe ½ din teren 7 la 7, cu aplicarea marcajului om la om pe

toată suprafaţa de joc (fig.4).
 Varianta 1. Acelaşi exerciţiu cu un jucător în plus în teren care devine
libero în echipa aflată în apărare, numai pe zona centrală de joc.
Varianta 2. Acelaşi exerciţiu, marcajul la om efectuându-se numai în
jumătatea proprie de teren.

Exercitiul 5. un atacant şi un apărător se află la intervalul unui cerc cu

diametrul de 4m. Alţi 4-5 jucători sunt plasaţi în interiorul unui cerc concentric
cu diametrul de 6m, aceştia pasează între ei şi cu atacantul din cercul mic atunci
când el reuşeşte să se demarce, să scape de marcajul strict al apărătorului (fig.5).

Exerciţiul 6. Doi atacanţi A şi B situaţi la marginea careului de 16m,

încearcă să se demarce permanent, pentru a scăpa de supravegherea a doi
apărători activi. Alţi doi jucători C şi D plasaţi la 35-40m de poartă pasează
între ei din deplasare şi trimite mingea unuia din cei doi atacanţi care reuşesc să
se demarce (fig.6).
 A

C D

Exerciţiul 7. Spaţiul din apărare se împarte în 4-6 zone egale. Jucătorii

apărători îi urmăresc şi îi marchează pe atacanţi care temporativ intră în zona
lor. Apărătorii îi urmăresc în zonele vecine.
Exerciţiul 8. Jucătorii din apărare dispuşi în zonă marchează pe atacanţii
care circulă spre poartă; fundaşii marchează în zonă, adică îşi urmăresc
adversarii care intră în zona lor de acţiune, iar jucătorii, mijlocaşii marchează
om la om pe tot terenul.
Exerciţiul 9. Un jucător pasează alternativ cu doi parteneri. Cel care loveşte
mingea iese rapid în întâmpinarea ei, iar celălalt ocupă o poziţie mai retrasă
pentru dublaj. Jucătorul care trebuie să lovească, după 2-3 repetări poate simula
o nereuşită, pentru a-şi pune partenerul în situaţie concretă de a dubla.
Exerciţiul 10. Un mijlocaş “M” simulează o pasă spre extrema “E” care
vine la întâmpinare, marcat strict de fundaşul lateral F. M trimite mingea însă în
zona lăsată lineră, de cei doi înaintaşi unui înaintaş central C. Fundaşul central
FC se deplasează după înaintaşul respectiv, iar fundaşul lateral F1-2 ocupă zona
centrală din faţa porţii (fig.7).
 Exerciţiul 11. Un fundaş lateral lansează în propria jumătate de teren un
partener,pe post de extremă care sprintează înaintea celuilalt fundaş central
advers. La minge se duce apărătorul central de pe partea respectivă iar locul său
este luat de fundaşul lateral depăşit (fig.8).
 Exercitiul 12. patru jucători dispuşi pe posturi stau la 20m de poartă, cu
faţa spre centrul terenului. Un partener trimite alternativ mingi, pe sus, sau pe
jos, apărătorilor care le trimit prin lovituri directe cu capul sau piciorul. Cei care
nu lovesc mingea se dublează pe poziţiile specifice dublajului.
Varianta 1. Se introduc doi atacanţi care acţionează semiactiv (nu joacă
mingea).
Exerciţiul 13. Şase jucători sunt plasaţi într-o jumătate de teren ca cei din
figura 9. cei din colţuri centrează alternativ spre jucătorul ce mai îndepărtat din
interiorul careului, acesta respinge direct, cu capul sau piciorul, partenerul său,
care se demarcă printr-o ţâşnire pe o porţiune de 5-6 m. Mingea este trimisă în
continuare printr-o pasă lungă unuia din jucătorii de la mijlocul terenului şi de
la acesta la jucătorii care au început exerciţiul (fig.9).

Exerciţiul 14. La aceste exerciţii participă 3 jucători. Unul stă în poartă şi

ceilalţi doi, fiecare cu o minge, se află în afara careului de 16m, aproximativ 18-
20m de poartă. Aceştia trimit alternativ mingile precis spre poartă, iar cel din
poartă fără a interveni caută să evite golurile, respingând mingiile cu capul sau
cu piciorul, fără a interveni şi cu mâinile.
Exerciţiul 15. Jucătorii sunt dispuşi în formaţie de două şiruri, în
apropierea, mijlocului terenului, pe părţile laterale. Doi parteneri se află; unul în
careul de 16m şi celălalt cu mai multe mingi la centrul terenului. Acesta trimite
alternativ mingiile în stânga şi dreapta, pe poziţii viitoare jucătorilor din cele
două şiruri: ei preiau şi conduc până în apropierea liniei de fund, apoi centrează
la jucătorul din careu, care cu capul sau piciorul respinge direct mingiile la
centrul terenului. Asupra jucătorului care respinge acţionează un jucător
semiactiv (fig.10).

Exerciţiul 16. 1-1 apărătorul fără minge înaintează din faţă , din lateral şi
din spate, să deposedeze înaintaşul care este la început semi-activ şi apoi activ.
Varianta 1 (înaintaş contra apărător). Pe posturi opuse 11-2; 9-3; 7-4; din
diferite poziţii faţă de poartă se execută deposedarea în condiţii de atac ale
înaintaşului, acesta trebuind să finalizeze exerciţiul prin tras la poartă.
Exerciţiul 17. Joc 2la 1 pe un spaţiu restrâns, cu pasarea mingii dintr-o dată
sau după o preluare. Acest exerciţiu a fost folosit pentru deposedarea prin
intercepţie, a adversarului de minge.
 Exerciţiul 18. Jocuri 2 la 2; 3 la 3; 4 la 4; pe un teren redus, urmărind
deposedarea adversarului de minge prin intercepţie, în momentul în care
îmnaintaşul o primeşte sau după aceasta.
Exerciţiul 19. Joc 1 contra 2; 2 contra 3; 3 contra 5; 4 contra 6; cu
superioritate numerica din partea apărătorului. Apărătorii acţionează pe cupluri
pentru jocul 1 contra 2, în linie sau în triunghi, pentru jocul 2 contra 3.
Exerciţiul 20. Joc 1 contra 2; 2 contra 3; 3 contra 5; 4 contra 6; cu
superioritate numerica din partea atacanţilor. Apărători acţionează prin
aşteptarea adversarului la marginea careului de 16m atacându-l decisiv şi
deposedându-l.
FIŞĂ DE OBSERVAŢIE NR.1
CICLUL DE ANTRENAMENT 12-18 FEBRUARIE 2008

ANTRENAMENTUL I
Sarcini tactice: îmbunătăţirea şi perfecţionarea marcajului combinat în
zona de mijloc şi a marcajului om la om în zona proprie.
Mijloace
În cadrul unui joc şcoală cu echipa a doua s-au dat de catre antrenori
următoarele indicaţii tactice:
- jucătorii cei mai avansaţi din atac să întârzie jocul de pase al adversarilor
pentru ca mijlocaşul sa se poată replia în zonele lor de joc;
- mijlocaşii ajutaţi de către una din extreme să facă marcajul de
supraveghere până la distanţa de 30m de poarta proprie de unde să înceapă să
folosească marcajul strict (extrema venită în sprijinul mijlocaşilor, se ia o
poziţie dublaj);
- fundaşii, să facă marcaj în zonă, iar în preajma careului de 16m să facă
marcaj om la om pe toată lăţimea terenului.
 ANTRENAMENTUL II
Sarcini tactice: măsuri în apărare pentru jocul pe contraatac, repliere
rapidă, marcaj şi dublaj oportun.
Exerciţii şi mijloace
I Joc 1 la 1 de la centrul terenului pe zonele obişnuite de joc (atacanţii
încearcă să finalizeze iar apărătorii caută să deposedeze).
II Acţiuni de atac purtate în doi jucători (unul pe marginea terenului iar
altul pe centru) la care iese în întâmpinare din părţile laterale ale terenului
(fundaş lateral).
III Joc 6 la 6 pe ½ de teren, cu obligativitatea folosirii paselor lungi în
adâncime (pentru atacanţi este forma de folosire a contratacului, iar pentru
apărători este forma de contraatacare a unor astfel de acţiuni).

ANTRENAMENTUL III
Sarcini tactice: organizarea la lovituri libere indirecte, directe şi la lovituri
de la 11m a apărării.
Exerciţii şi mijloace:
1. execuţii din interiorul careului de 16m în care se folosesc diferite
procedee pentru dejucarea schemei tactice a adversarilor care atacă.
2. organizarea apărării la loviturile de la 11 m, în aşa fel, încât în cazul în
care portarul respinge apărătorii să intervină imediat; pentru aceasta jucătorul cu
cea mai bună viteză de reacţie , să plece imediat după atingerea mingii pentru a
jena jucătorul dacă eventual mingea ar fi respinsă de portar.

ANTRENAMENTUL IV
Sarcini tactice: perfecţionarea schimbului de locuri, a jucătorilor în faza de
apărare.
Exerciţii şi mijloace
 1. Apărarea este dispusă în zonele specifice. Un atacant conduce mingea pe
partea stângă a terenului. Fundaşul dreapta din apărare îi iese în întâmpinare şi
este depăşit de atacant. În acest moment fundaşul central sau mijlocaşul
părăsindu-şi zona îl atacă, în timp ce fundaşul dreapta, în plină viteză , va trece
pe locul rămas liber prin plecarea fundaşului central pe zona lui.
2. Aceeaşi manevră se execută şi prin partea opusă a terenului.

FIŞĂ DE OBSERVAŢIE NR.2

CICLUL DE ANTRENAMENT 21-26 FEBRUARIE 2008

ANTRENAMENTUL I
Sarcini tactice: perfecţionarea marcajului om la om şi a dublajului.
Exerciţii şi mijloace:
1. Joc 1 la 1 cu marcaj de la 30m de poartă, pe marginile terenului şi pe
zona centrală.
2. Joc 3 contra 4 – cei 4 fiind apărătorii – la o poartă folosindu-se marcaj
strict iar al patrulea jucător (apărător) joacă rolul de libero pentru a dubla
continuu (în acelaşi exerciţiu s-au grupat şi cei 4 mijlocaşi în rol de apărători,
plasamentul lor începând de la centrul terenului).
3. Joc la o poartă 6 contra 7, apărătorii şi mijlocaşii cu acţiuni purtate de la
centrul terenului, pe benzi şi pe zona centrală cu marcaj strict, cu dublaj efectuat
de către libero.

ANTRENAMENTUL II
 Sarcini tactice: organizarea apărării la cornere şi la loviturile libere, directe
şi îmbunătăţirea jocului colectiv în apărare.
Exerciţii şi mijloace:
1. Jucătorii din apărare plasaţi în dispozitivul de 1-1-3-4-2 execută
manevre de plasament, dublaj, scară, în funcţie de locul unde se află mingea,
purtată pe lăţimea şi adâncimea terenului de 2-3-4 atacanţi.
2. Jucătorii din apărare sunt dispuşi în zonele specifice sistemului 1-1-3-4-
2. Antrenorul degajează mingea de la mijlocul terenului în faţa zonei sau în
interiorul ei, întodeauna în alte puncte. Toţi jucătorii se deplasează în bloc şi se
plasează în funcţie de jucătorul care atacă.
3. Loviturile de colţ cu organizarea apărării (marcaj la piept până la 10-
12m de poartă) în zona şi la adversarii indicaţi.
4. Organizarea zidului din 5-6 jucători, la lovituri libere directe din afara
careului de 16m pe centru şi din 3-4 jucători la execuţiile din lateral (spre
colţurile careului de 16m) şi plasamentul celorlalţi jucători în zonele pe unde se
poate finaliza prin combinaţii surpriză.

ANTRENAMENTUL III
Sarcin tactice: perfecţionarea marcajului în zona de mijloc a propriei
jumătăţi de teren.
Exerciţii şi mijloace:
1. Pase în 3 jucători cu schimb de locuri de la centrul terenului contra 4
mijlocaşi (3 marchează, al patrulea marchează zona din spate unde se poartă
acţiunea de joc. Exerciţiul s-a efectuat pe marginile terenului şi pe centru,
mijlocaşi acţionând grupat la începutul marcajului seface în zona cu schimbarea
oamenilor, fiind doar 3 mijlocaşi apoi treptat s-a trecut la marcajul om la om,
menţinându-se zona de acţiune, pentru că intervine al patrulea mijlocaş care
dublează).
 2. Joc 7 la 7 pe ½ de teren cu marcaj atent efectuat în zona de mijloc a
terenului ( adversarul putând pasa numai spre margine).

ANTRENAMENTU IV
Sarcini tactice: perfecţionarea deposedării adversarului de minge în zona
proprie.
Exerciţii şi mijloace:
1. un jucător conduce mingea din alergare uşoară iar apărătorul încearcă
deposedarea din faţă, spate sau din lateral.
2. acelaşi lucru dar din viteză maximă.
3. Joc 1 la 1, 2-1, 1 contra 2, 3 contra 3, 3 contra 4 la porţi mici.
FIŞĂ DE OBSERVAŢIE NR.3
CICLUL DE ANTRENAMENT 28 FEBRUARIE -4 MARTIE
2008

ANTRENAMENTUL I
Sarcini tactice: perfecţionarea jocului de cap în faza de apărare, ieşirea
rapidă din apărare.
Exerciţii şi mijloace:
1. Doi jucători, unul în spatele celuilalt, un partener la 3m de ei cu o minge
în mână. Acesta aruncă mingea iar ultimul din linie încearcă să respingă mingea
aruncată de partener.
2. Antrenorul pasează mingea de la distanţă unui jucător, acesta o respinge
cu capul spre antrenor.
3. 4 jucători sunt dispuşi în careu. Mingea se pasează înalt în diagonală şi
se respinge cu capul, lateral jucătorilor alăturaţi.
4. Extrema execută centrare, în viteză spre vârful de atac, iar fundaşul
central încearcă să respingă mingea în luptă directă cu atacantul.
 5. Un mijlocaş intră în dribling spre poartă şi este deposedat la 30m. În
acest moment fundaşul execută sprint până la centrul terenului, liberoul
rămânând puţin în spate.

ANTRENAMENTUL II
Sarcini tactice: îmbunătăţirea şi perfecţionarea pe cupluri de apărători şi
realizarea individualizării pe fiecare jucător.
Exerciţii şi mijloace:
1. Cuplul de fundaşi centrali dispuşi în zonele specifice. Antrenorul oferă
mingi înalte sau pe jos de la mijlocul terenului alternativ fiecăruia dintre ei.
Unul atacă, celălalt dublează şi realizează plasamentul corect.
2. Acelaşi exerciţiu dar cu adversar activ.
3. Cuplul de fundaşi centrali plus fundaş lateral, aşezaţi în zonele specifice,
se plasează, se dublează reciproc şi se resping mingile trimise de către antrenor
de la o distanţă de 20-30m.
4. Acţiune între cupluri de fundaşi centrali plus fundaşi laterali, plus doi
atacanţi, în zonele specifice celor doi apărători. Apărătorii urmăresc marcajul,
deposedarea şi respingerea atacului.

ANTRENAMENTUL III
Sarcini tactice: îmbunătăţirea marcajului combinat în jumătatea proprie de
teren. În cadrul jocului şcoală cu echipa a doua s-au urmărit următoarele
aspecte:
1. Când se pierde mingea cei 10 jucători de câmp se retrag în jumătatea
proprie de teren, căutând să micşoreze distanţele între compartimente şi între
posturi.
2. Se va aplica marcaj strict în zonă acolo unde se joacă mingea.
 3. Formându-se un bloc în apărare se va încerca recuperarea mingii prin
intercepţie, timp în care atacanţii aflaţi în apropierea centrului terenului se vor
demarca rapid pentru a indica un eventual contraatac.

ANTRENAMENTUL IV
Sarcini tactice: în apărare, marcaj efectuat la jucătorii care se pot infiltra pe
lângă zid, marcajul la aruncarea de la margine în zona adversă cât şi în zona
proprie.
Exerciţii şi mijloace:
1. În apărare pe lângă extremele şi un mijlocaş vor supraveghea zonele din
dreapta şi din stânga zidului şi manevra de combinaţie din jurul celui care
execută lovitura.
2. Exerciţii de marcaj şi dublaj (mai ales liberoul, ştiut fiind faptul că la
aruncarea de la margine nu este ofsaid).
CHESTIONAR NR.1

Numele şi prenumele:
Echipa antrenată:
Funcţia:
Întrebarea nr.1
- Cum determinaţi conţinutul jocului în acţiunile de apărare la echipa
dumneavoastră ?
R:

Întrebarea nr.2
- Privind conţinutul tehnic, tactic, fizic puteţi să exprimaţi câteva priorităţi
asupra jocului în apărare ?
R:

Întrebarea nr.3
- Cât timp alocaţi, într-un ciclu săptămânal, la echipa dumneavoastră
perfecţionării jocului în apărare.
R:
 Întrebarea nr.4
- Ce importanţă acordaţi acţiunilor în apărare ?
R:

Întrebarea nr.5
- Cum măsuraţi eficienţa acţiunilor în apărare ?
R:

Întrebarea nr.6
- Care este părerea dumneavoastră, despre variantele 1-1-3-4-2 şi 1-1-4-3-
2?
R:
CHESTIONAR NR.2

Numele şi prenumele:
Echipa antrenată:
Funcţia:
Întrebarea nr.1
- Cum determinaţi conţinutul jocului în acţiunile de apărare la echipa
dumneavoastră ?
R:

Întrebarea nr.2
- Privind conţinutul tehnic, tactic, fizic puteţi să exprimaţi câteva priorităţi
asupra jocului în apărare ?
R:

Întrebarea nr.3
- Cât timp alocaţi, într-un ciclu săptămânal, la echipa dumneavoastră
perfecţionării jocului în apărare.
R:
 Întrebarea nr.4
- Ce importanţă acordaţi acţiunilor în apărare ?
R:

Întrebarea nr.5
- Cum măsuraţi eficienţa acţiunilor în apărare ?
R:

Întrebarea nr.6
- Care este părerea dumneavoastră, despre variantele 1-1-3-4-2 şi 1-1-4-3-
2?
R:
CHESTIONAR NR.3

Numele şi prenumele:
Echipa antrenată:
Funcţia:
Întrebarea nr.1
- Cum determinaţi conţinutul jocului în acţiunile de apărare la echipa
dumneavoastră ?
R:

Întrebarea nr.2
- Privind conţinutul tehnic, tactic, fizic puteţi să exprimaţi câteva priorităţi
asupra jocului în apărare ?
R:

Întrebarea nr.3
- Cât timp alocaţi, într-un ciclu săptămânal, la echipa dumneavoastră
perfecţionării jocului în apărare.
R:
 Întrebarea nr.4
- Ce importanţă acordaţi acţiunilor în apărare ?
R:

Întrebarea nr.5
- Cum măsuraţi eficienţa acţiunilor în apărare ?
R:

Întrebarea nr.6
- Care este părerea dumneavoastră, despre variantele 1-1-3-4-2 şi 1-1-4-3-
2?
R:
CHESTIONAR NR.4

Numele şi prenumele:
Echipa antrenată:
Funcţia:
Întrebarea nr.1
- Cum determinaţi conţinutul jocului în acţiunile de apărare la echipa
dumneavoastră ?
R:

Întrebarea nr.2
- Privind conţinutul tehnic, tactic, fizic puteţi să exprimaţi câteva priorităţi
asupra jocului în apărare ?
R:

Întrebarea nr.3
- Cât timp alocaţi, într-un ciclu săptămânal, la echipa dumneavoastră
perfecţionării jocului în apărare.
R:
 Întrebarea nr.4
- Ce importanţă acordaţi acţiunilor în apărare ?
R:

Întrebarea nr.5
- Cum măsuraţi eficienţa acţiunilor în apărare ?
R:

Întrebarea nr.6
- Care este părerea dumneavoastră, despre variantele 1-1-3-4-2 şi 1-1-4-3-
2?
R:
CHESTIONAR NR.5

Numele şi prenumele:
Echipa antrenată:
Funcţia:
Întrebarea nr.1
- Cum determinaţi conţinutul jocului în acţiunile de apărare la echipa
dumneavoastră ?
R:

Întrebarea nr.2
- Privind conţinutul tehnic, tactic, fizic puteţi să exprimaţi câteva priorităţi
asupra jocului în apărare ?
R:

Întrebarea nr.3
- Cât timp alocaţi, într-un ciclu săptămânal, la echipa dumneavoastră
perfecţionării jocului în apărare.
R:
 Întrebarea nr.4
- Ce importanţă acordaţi acţiunilor în apărare ?
R:

Întrebarea nr.5
- Cum măsuraţi eficienţa acţiunilor în apărare ?
R:

Întrebarea nr.6
- Care este părerea dumneavoastră, despre variantele 1-1-3-4-2 şi 1-1-4-3-
2?
R:
CHESTIONAR NR.6

Numele şi prenumele:
Echipa antrenată:
Funcţia:
Întrebarea nr.1
- Cum determinaţi conţinutul jocului în acţiunile de apărare la echipa
dumneavoastră ?
R:

Întrebarea nr.2
- Privind conţinutul tehnic, tactic, fizic puteţi să exprimaţi câteva priorităţi
asupra jocului în apărare ?
R:

Întrebarea nr.3
- Cât timp alocaţi, într-un ciclu săptămânal, la echipa dumneavoastră
perfecţionării jocului în apărare.
R:
 Întrebarea nr.4
- Ce importanţă acordaţi acţiunilor în apărare ?
R:

Întrebarea nr.5
- Cum măsuraţi eficienţa acţiunilor în apărare ?
R:

Întrebarea nr.6
- Care este părerea dumneavoastră, despre variantele 1-1-3-4-2 şi 1-1-4-3-
2?
R:
CHESTIONAR NR.7

Numele şi prenumele:
Echipa antrenată:
Funcţia:
Întrebarea nr.1
- Cum determinaţi conţinutul jocului în acţiunile de apărare la echipa
dumneavoastră ?
R:

Întrebarea nr.2
- Privind conţinutul tehnic, tactic, fizic puteţi să exprimaţi câteva priorităţi
asupra jocului în apărare ?
R:

Întrebarea nr.3
- Cât timp alocaţi, într-un ciclu săptămânal, la echipa dumneavoastră
perfecţionării jocului în apărare.
R:
 Întrebarea nr.4
- Ce importanţă acordaţi acţiunilor în apărare ?
R:

Întrebarea nr.5
- Cum măsuraţi eficienţa acţiunilor în apărare ?
R:

Întrebarea nr.6
- Care este părerea dumneavoastră, despre variantele 1-1-3-4-2 şi 1-1-4-3-
2?
R:
 Întrebarea nr.4
- Ce importanţă acordaţi acţiunilor în apărare ?
R:

Întrebarea nr.5
- Cum măsuraţi eficienţa acţiunilor în apărare ?
R:

Întrebarea nr.6
- Care este părerea dumneavoastră, despre variantele 1-1-3-4-2 şi 1-1-4-3-
2?
R:
 FIŞĂ DE ÎNREGITRARE NR.1

Etapa
Jocul
Locul:
Probleme de înregistrat: conţinutul activitătii tehnico-tactice în apărare la
jucătorul: ......

Pressing Marcaj DEPOSEDARE Dublaj Acţiuni Acţiuni la APĂRARE

Directă Prin pe altă momente Distrugere Rămâne
intercepţie zonă fixe la
minge

Zona de acţiune în apărare la jucătorul.....

Forma de aşezare în apărare la echipa L.P.S. Aripi

 FIŞĂ DE ÎNREGITRARE NR.2

Etapa
Jocul
Locul:
Probleme de înregistrat: conţinutul activitătii tehnico-tactice în apărare la jucătorul: ......

Pressing Marcaj DEPOSEDARE Dublaj Acţiuni Acţiuni la APĂRARE

Directă Prin pe altă momente Distrugere Rămâne
intercepţie zonă fixe la
minge

Zona de acţiune în apărare la jucătorul.....

Forma de aşezare în apărare la echipa L.P.S. Aripi

FIŞĂ DE ÎNREGITRARE NR.3

 Etapa
Jocul
Locul:
Probleme de înregistrat: conţinutul activitătii tehnico-tactice în apărare la jucătorul: ......

Pressing Marcaj DEPOSEDARE Dublaj Acţiuni Acţiuni la APĂRARE

Directă Prin pe altă momente Distrugere Rămâne
intercepţie zonă fixe la
minge

Zona de acţiune în apărare la jucătorul.....

Forma de aşezare în apărare la echipa L.P.S. Aripi

FIŞĂ DE ÎNREGITRARE NR.4

 Etapa
Jocul
Locul:
Probleme de înregistrat: conţinutul activitătii tehnico-tactice în apărare la jucătorul: ......

Pressing Marcaj DEPOSEDARE Dublaj Acţiuni Acţiuni la APĂRARE

Directă Prin pe altă momente Distrugere Rămâne
intercepţie zonă fixe la
minge

Zona de acţiune în apărare la jucătorul.....

Forma de aşezare în apărare la echipa L.P.S. Aripi

FIŞĂ DE ÎNREGITRARE NR.5

Etapa
 Jocul
Locul:
Probleme de înregistrat: conţinutul activitătii tehnico-tactice în apărare la jucătorul: ......

Pressing Marcaj DEPOSEDARE Dublaj Acţiuni Acţiuni la APĂRARE

Directă Prin pe altă momente Distrugere Rămâne
intercepţie zonă fixe la
minge

Zona de acţiune în apărare la jucătorul.....

Forma de aşezare în apărare la echipa L.P.S. Aripi

FIŞĂ DE ÎNREGITRARE NR.6

Etapa
Jocul
 Locul:
Probleme de înregistrat: conţinutul activitătii tehnico-tactice în apărare la jucătorul: ......

Pressing Marcaj DEPOSEDARE Dublaj Acţiuni Acţiuni la APĂRARE

Directă Prin pe altă momente Distrugere Rămâne
intercepţie zonă fixe la
minge

Zona de acţiune în apărare la jucătorul.....

Forma de aşezare în apărare la echipa L.P.S. Aripi

FIŞĂ DE ÎNREGITRARE NR.7

Etapa
Jocul
Locul:
Probleme de înregistrat: conţinutul activitătii tehnico-tactice în apărare la jucătorul: ......
Pressing Marcaj DEPOSEDARE Dublaj Acţiuni Acţiuni la APĂRARE
Directă Prin pe altă momente Distrugere Rămâne
intercepţie zonă fixe la
minge

Zona de acţiune în apărare la jucătorul.....

Forma de aşezare în apărare la echipa L.P.S. Aripi

FIŞĂ DE ÎNREGITRARE NR.8

Etapa
Jocul
Locul:
Probleme de înregistrat: conţinutul activitătii tehnico-tactice în apărare la jucătorul: ......

Pressing Marcaj DEPOSEDARE Dublaj Acţiuni Acţiuni la APĂRARE

 Directă Prin pe altă momente Distrugere Rămâne
intercepţie zonă fixe la
minge

Zona de acţiune în apărare la jucătorul.....

Forma de aşezare în apărare la echipa L.P.S. Aripi

FIŞĂ DE ÎNREGITRARE NR.9

Etapa
Jocul
Locul:
Probleme de înregistrat: conţinutul activitătii tehnico-tactice în apărare la jucătorul: ......

Pressing Marcaj DEPOSEDARE Dublaj Acţiuni Acţiuni la APĂRARE

 Directă Prin pe altă momente Distrugere Rămâne
intercepţie zonă fixe la
minge

Zona de acţiune în apărare la jucătorul.....

Forma de aşezare în apărare la echipa L.P.S. Aripi

FIŞĂ DE ÎNREGITRARE NR.10

Etapa
Jocul
Locul:
Probleme de înregistrat: conţinutul activitătii tehnico-tactice în apărare la jucătorul: ......

Pressing Marcaj DEPOSEDARE Dublaj Acţiuni Acţiuni la APĂRARE

 Directă Prin pe altă momente Distrugere Rămâne
intercepţie zonă fixe la
minge

Zona de acţiune în apărare la jucătorul.....

Forma de aşezare în apărare la echipa L.P.S. Aripi