Sunteți pe pagina 1din 1

echilibrul dintre alimentație și efortul intelectual/fizic

Adoptarea unui regim alimentar sănătos asigură o hrană completă


pentru menţinerea energiei organismului, fără să ducă la anemierea
trupului şi a minţii. De aceea, recomandăm tuturor cititorilor şi celor care
doresc să aibă un stil de viaţă sănătos să renunţe la alimentele de tip
fast-food, la preparatele bogate în grăsimi, la consumul excesiv de cafea
şi alcool şi să prefere ceea ce natura ne oferă cu generozitate: fructe şi
legume proaspete, sucuri naturale, lactate şi alimente preparate termic
într-un timp cât mai scurt, astfel încât produsul final să nu piardă
proprietăţile benefice (vitamine, săruri minerale). În numărul de astăzi vă
prezentăm, aşadar, regimul alimentar necesar pentru păstrarea unui
organism tânăr şi viguros. Studiile de specialitate, medicii şi nutriţioniştii
deopotrivă sunt de acord asupra faptului că procesul de îmbătrânire este
accelerat în cazul în care alimentaţia e nesănătoasă.

Încă din Antichitate, medicul grec Hipocrate, care a trăit 104 ani, scria: „Cu cât
ne hrănim mai mult şi mai bine, cu atât ne dărâmăm viaţa mai repede“.
Introducerea alimentaţiei carnare, prin vânătoare şi prin creşterea animalelor
domestice, a fost considerată drept cauza principală a scurtării duratei de
viaţă. Mesele copioase cu cărnuri, slănine, afumături, mezeluri, conserve,
alcooluri tari, cafele şi tutun dau multă satisfacţie pentru moment, dar, după
vârsta de 40-50 de ani, dereglează ritmul digestiei şi favorizează apariţia
obezităţii, cu consecinţe grave asupra activităţii inimii. Prin modificarea
toleranţei digestive şi prin reducerea treptată a funcţiilor enzimatice,
mâncărurile greu digerabile nu sunt metabolizate normal, rămân mult timp în
stomac (circa 8 ore) şi în intestine (peste 20 de ore), se alterează şi produc
acizi toxici care declanşează boli digestive (gastrite, ulcere, colite, balonări,
constipaţii, cancer de colon). În unele cazuri, acestea măresc conţinutul de
colesterol şi lipide din sânge, care se depun pe pereţii vaselor sanguine,
favorizând apariţia unor boli grave, ca ateroscleroza, arterite, flebite,
tromboze, ulcere varicoase. De asemenea, consumul în exces de dulciuri
concentrate solicită prea mult pancreasul şi duc, uneori, la diabet zaharat.
Alimentele cu restricţie sau chiar eliminate dintr-un regim sănătos sunt:
grăsimile animale (slănină, şuncă, untură), carnea de porc, mezeluri,
afumături, conserve şi peşte gras. Acestea sunt considerate de specialişti
drept veritabile otrăvuri şi gunoaie sau chiar bombe cu efect întârziat
introduse în corp, unde declanşează dispepsii, enterite, apendicită, gută, febră
tifoidă, dizenterie, tuberculoză şi cancer. Se reduc, de asemenea, din
alimentaţie prăjelile, laptele gras, sarea, biscuiţii, produsele de patiserie şi
dulciurile concentrate care solicită prea mult pancreasul, gogoşile.

S-ar putea să vă placă și