Kinetoterapie exercitii

Cotul posttraumatic

Traumatismele cotului pot determina ca tip de leziuni: contuzii, plăgi, arsuri, entorse,
luxații, fracturi, leziuni de nervi și vase. Aceste leziuni lasă o largă varietate de sechele, care
pot fi sistematizate astfel:
a. Sechele mai ales de tip mecanic articular, determinând limitarea, mai mult sau mai
puțin gravă a mișcărilor cotului, prin:
- organizare colagenică între planurile de mișcare și alunecare;
- retracții musculo-tendo-capsulare;
- fragment osos intraarticular;
- calus vicios;
- osteom periarticular.

Există posibilitatea, deși mai rară, ca depunerile calcare să se producă în grosimea

capsulei articulare, blocându-se miscarea: artrită posttraumatică și cicatrice retractilă.

b. Mai puțin frecvent, pot exista deviații axiale (cubitus varus și cubitus valgus),
retracții ischemice ale flexorilor, cot balant.
c. Muschii efectori ai mișcării cotului pot rămâne deficitari prin: atrofia de
imobilizare; ruptura tendino-musculară; miozitele calcare.
d. Paraliziile nervilor periferici ai membrelor superioare sunt destul de frecvente și
trebuie căutate întotdeauna;
e. Ischemia structurilor antebrațului, ce duce la retracția Volkman sau necroze;

În perioada de imobilizare a cotului, programele kinetice de recuperare încep prin

utilizarea unor mijloace fizioterapeutice și kinetoterapeutice, având următoarele obiective și
mijloace:
1. Menținerea troficității țesuturilor:
- aplicarea undelor electromagnetice de înaltă frecvență, a fototerapiei, a luminii
polarizate (Bioptron), pentru grăbirea consolidării fracturii, cicatrizării plăgilor,
pentru creșterea circulației și a resorbției hematoamelor, la început în aplicații
zilnice, apoi de două, trei ori pe săptămână;
- masajul mâinii si a antebrațului;
- angiomat;
- posturarea antideclivă și gimnastica Möberg în scopul îndepărtării edemului;

2. Menținerea mobilității articulațiilor neafectate, atât a celor distale, cât și a

umărului prin exerciții kinetice active în toate planurile.

Durata imobilizării cotului este variabilă în funcție de tipul lezional, cu cât aceasta
este mai de durată, cu atât problemele de recuperare sunt mai anevoioase si greu de realizat.
 După imobilizare:
1. Combaterea durerii – obiectiv primordial, deoarece cotul este o articulație ce
dezvoltă foarte ușor redori strânse, mulți pacienți pierzându-și mobilitatea mai ales
după degipsare.
- În această perioadă, mijloacele de combatere a durerii sunt mai ales medicația și terapia
fizicală antialgică;

2. Combaterea inflamației și a tulburărilor circulatorii (foarte frecvente):

- repaus si postură articulară relaxantă;
- folosirea Terapii Mastersului, a balansărilor Polchen, a gimnasticii
Möberg, a aplicațiilor de termoterapie reci (crioterapie), care determină
o hiperemie activă, scade viteza de conducere pe nerv, scade activitatea
receptorilor cutanați, scade spasmul muscular (compresa cu apă rece,
compresa cu gheață, masajul cu gheață, de 2 – 3 ori pe zi);

3. Recâștigarea forței și mobilității articulare simultane:

- tehnicile de FNP (CR, hold – relax, IR, ILO, RR), mișcări autopasive
cu ajutorul scripeților, Terapii Masters, acestea fiind de altfel singurele
miscări pasive permise, deoarece celelalte tipuri de mobilizări pasive
pot determina mici rupturi ale țesutului periarticular cu formare de
hematoame și implicit cu depuneri calcare, ducând în final la o
reducere drastică a mobilității cotului, putându-se merge până la
anchiloză;

Se recomandă cu prioritate mișcări active, atât în apă (hidro-balneo-kinetoterapia) cât

și pe uscat, exerciții de facilitare neuroproprioceptivă; căldură locală (în momentul în care nu
avem inflamație); ultrasunet la nivelul tendonului și a joncțiunii tendino–musculare; masajul
pe inserția tendoanelor, efectuat profund; terapia ocupațională, ESWL etc.

Corectarea cifozei dorsale

Mers normal, cu ţinerea mingii de volei cu două mâini la ceafă şi se execută, la trei paşi, ridicarea
genunchiului îndoit în faţă;

Mers pe vârfuri cu trunchiul înclinat uşor înainte, mâinile susţin mingea de volei pe cap;

Pe genunchi, şezând pe călcâie, mâinile la ceafă - susţin mingea de volei, se execută ducerea coatelor
lateral sus odată cu inspiraţia şi revenirea coatelor în poziţia iniţială odată cu expiraţie;

Culcat dorsal, mâinile, în prelungirea corpului, susţin mingea de volei şi se realizează forfecări ale
membrelor inferioare, întinse;

Stând depărtat, braţele oblic în sus susţin mingea de volei, se execută ducerea trunchiului înainte şi
ridicarea genunchiului la piept;

Stând cu mingea de volei pe cap, care este susţinută din lateral cu amândouă mâinile, se execută
îndoirea şi întinderea genunchilor;
Şezând, cu o minge, se execută pase de control;

Pe perechi, şezând, se execută pase de sus spre partener;

Stând, cu o minge, se execută pase de control;

Individual, se execută pase de control din mers pe vârfuri;

Idem cu mers pe călcâie;

Individual, stând cu spatele la un perete la distanţă de 1m, se execută pasă peste cap, întoarcere şi
prinderea mingii;

Pe perechi, la perete, unul este situat cu faţa la perete, iar celălalt cu spatele. Cel care este cu faţa la
perete aruncă mingea colegului, care execută pasă peste cap spre perete.

Câte trei cu o minge, aşezaţi în linie, cel din mijloc execută pasă peste cap din minge oferită de
partener din faţă, iar cel din spate o prinde şi o transmite la primul.

Idem, dar cel din mijloc se întoarce 180 grade după pasare şi va executa pasa peste cap din minge
aruncată de la ambii executanţi;

Acelaşi exerciţiu, dar cu deosebirea că cel din mijloc va sta cu spatele în apropierea fileului,
executând pasa peste cap, peste fileu la coleg;