ELECTROFOREZA

Electroforeza este o metoda fizico-chimica de analiza ce permite separarea proteinelor

,aminoacizilor,peptidelor sau fragmentelor de AND şi ARN pe baza diferentelor intre vitezele de
deplasare intr-un camp electric aplicat mediului respectiv.
Denumirea de electroforeză provine din asocierea cuvântului grec electron (electric) cu cel
latin phore (purtător), evidențiindu-se astfel rolul esențial al câmpului electric în procedeul
descris.
Ca urmare a caracaterului lor amfoter,acestea poseda o sarcina electrica ce depinde de natura
moleculei, pH si de compozitia mediului. Moleculele incarcate electric, aflate in solutie si supuse
actiunii unui camp electric, vor migra catre electrodul de polaritate opusa.
Viteza cu care se deplaseaza o particula intr-un camp electric depinde de mai multi factori:
densitatea de sarcina electrica la suprafata particulei (functie de marimea sarcinii si de volumul
particulei), densitatea particulei, gradientul de potential (reprezentat de raportul dintre diferenta
de potential dintre electrozi si distanta dintre acestea), forta ionica a mediului, vascozitatea lui,
temperatura. De aceeasi factori depinde si gradul de rezolutie al unei metode electroforetice,
natura suportului folosit si pH-ul mediului fiind decisive.

Această migrare se explică prin:

Diferența potențială dintre electrozii (E) generează un gradient de potențial electric definit de:

E=V/d

unde V = tensiunea aplicată și d = distanța dintre electrozii.

Intensitatea curentului (I) condus este în schimb determinată de:

I=V/R

Unde V = tensiunea aplicată și R =rezistenta

Rezistența crește odată cu creșterea distanței dintre electrozi, în timp ce, pe măsură ce rezistența
scade, rezistența ionică a solutii de tampon și a temperaturii cresc.
Curentul este condus, în principal, de ionii tampon care au rolul de a menține moleculele de
probă într-o stare ionizată, fără a se lega de compușii care trebuie separați. Concentrația sa
variază de obicei între 0,05 și 0,10 M, în timp ce pH-ul determină, influențează și stabilizează
migrația.Se separă moleculele pe baza raportului încărcare/masă

APARATUL ELECTROFORETIC

Există diferite tipuri de echipamente de electroforeză. Ele diferă în funcție de aranjamentul

geometric și de dimensiunile mijlocului de susținere prin care are loc electromigrarea. Sunt
posibile de exemplu suporturi orizontale sau verticale, panouri plate sau seturi de canale
cilindrice. Forma și formatul dimensiunile camerelor electroforetice sunt de obicei determinate
de eficacitatea camerei de răcire, care este folosită în mod obișnuit pentru a reduce încălzirea
datorată efectului Joule. Pentru asta se subliniază că multe dispozitive electroforetice utilizează
sisteme capilare.In figura de pe pagina urmatoare este reprezentat un aparat de electroforeză
verticală in gel(aragoză sau poliacrilamida), şi orizontală pe hartie.

De la începutul anilor 50, metoda de electroforeză a fost utilizată pe scară largă mai întâi pe
hârtie (se folosea o hârtie de nitroceluloză ca mediu pentru separarea biomoleculelor) și apoi
secvențial pe alte suporturi și în geluri.

In prezent, datorită eficienței ridicate a separării, a posibilităților largi de aplicare și a simplității

și ieftinității echipamentului utilizat, metodele electroforezei preparative și analitice sunt utilizate
pe scară largă în biologie și medicină pentru izolarea și studierea proprietăților, în special
biopolimeri cu greutate moleculară ridicată - proteine, polipeptide și acizi nucleici.

ELECTROFOREZA IN GEL

Separarea prin electroforeză in gel necesită ca amestecul de molecule care urmează să fie separat
să fie încărcat pe un suport gelatinos preparat pe bază de agaroză sau poliacrilamidă.
Agaroza este utilizată în mod obișnuit pentru separarea fragmentelor de acid nucleic cu
dimensiuni cuprinse între 500 bp și 20 kb; cu unele variații este posibil să se separe chiar
fragmente mari. Gelurile de poliacrilamidă sunt utilizate mai frecvent pentru separarea
proteinelor și pentru fragmentele de ADN mai mici, de la câteva nucleotide la aproximativ 2-3
kb.
Pentru molecule precum ADN, în care raportul sarcina / masă este practic constant, aceste
suporturi permit separarea să se comporte ca o rețea, ceea ce încetinește mișcarea moleculelor, în
funcție de mărimea lor. În aceste condiții, viteza este aproximativ proporțională cu inversul
logaritmului lungimii lor.

Migrația este, de asemenea, influențată de condițiile în care are loc operația electrophoretică: de
fapt, este posibilă separarea moleculelor în condiții native sau chiar în condițiile de denaturare
sau de reducere.
Cu specificațiile tehnice, este posibilă separarea proteinelor pe baza punctului izoelectric
(izoelectrofocalizarea IEF) sau pe un gradient (electroforeză în gradient). În cele din urmă, este
posibilă combinarea separării produse prin electroforeză diferită prin efectuarea unei
electroforeze bidimensionale.

ELECTROFOREZA IN GEL DE AGAROZA

Electroforeza în geluri de agaroză reprezintă metoda standard de analiză a acizilor nucleici.
Deplasarea moleculelor se face în prezența unui curent electric (acizii nucleici sunt încărcați
negativ datorită prezenței grupărilor fosfat și migrează spre electrodul încărcat pozitiv).
Mobilitatea electroforetică este influențată de următorii factori: concentrația de agaroză,
conformația moleculei de ADN (monocatenar, bicatenar sau superrăsucit), prezența compusului
fluorescent în gel, tamponul utilizat, tipul de agaroză și voltajul aplicat. În Figura 1 este
prezentată o cameră de electroforeză orizontală în care este imersat un gel de agaroză. Tehnica se
folosește pentru determinarea purității ADN-ului sau ARN-ului, la verificarea existenței
produșilor rezultați în urma PCR-ului (reacție de polimerizare a nucleotidelor sau de amplificare
a ADN-ului) sau la analiza fragmentelor rezultate după clivarea enzimatică (cu ajutorul
enzimelor de restricție) a ADN-ului. Fragmentele analizate pot avea mărimi între 1000 și 23000
pb (pb-perechi de baze). Unul dintre avantajele acestei tehnici este acela că ADN-ul nu este
denaturat, păstrându-și intacte elementele structurale. Pentru a evita fragmentarea ulterioară a
ADN-ului manipularea trebuie facută în așa fel încât să se evite contaminarea cu amprente,
picături, salivă sau microorganisme. Din acest motiv se preferă utilizarea de materiale și soluții
 sterile (vârfuri, apă bidistilată sterilizată etc). Cele mai folosite sisteme tampon (pH 8) pentru
electroforeza în geluri de agaroză sunt: TAE (Tris-acetat 40 mM, EDTA 1 mM), TBE (Tris-
borat 45 mM, 1 mM EDTA), TPE (ercalează între perechile de baze ale ADN-ului dublu-
catenar), sensibilitatea detecției este influențată și de lungimea lanțului acizilor nucleici. Tris-
fosfat 90 mM, EDTA 2 mM). Soluțiile tampon pentru electroforeză se pastrează sub forma unor
stocuri concentrate (10X-50X) la temperatura camerei. Tamponul de încărcare are în
componență un colorant (albastru de bromfenol sau roșu de crezol 0,25%) care permite
vizualizarea frontului de migrare și zaharoză (40%) sau glicerină (30%) pentru a asigură o
vâscozitate corespunzătoare la aplicarea probei. Benzile sunt vizualizate cu compusi fluorescenți
(SYBR Green I sau bromură de etidiu) prin iradiere cu lumină UV. Sensibilitatea detecției
variază între 100 pg și 1 ng/bandă.Datorită faptului că acești coloranți se intercalează între bazele
ADN-ului dublu catenar (SYBR Green I se poziționează în adâncitura mare, iar bromura de
etidiu se intercalează între perechile de baze ale ADN-ului dublu-catenar), sensibilitatea detecției
este influențată și de lungimea lanțului acizilor nucleici.

CARACTERISTICI ALE ELECTROFOREZII IN GEL

Electroforeză orizontală în geluri de agaroză este o tehnica de rutină, în laboratoare de biologie
moleculară şi genetica la pregătirea plasmidele, reacţii PCR, analiza fragment de restricţie, geluri
de analiză şi standardul de pregătire de acid nucleic, etc. În acest scop, electroforeză găleţi
orizontală Nahita sunt special concepute pentru separarea, identificarea şi pregătirea ADN-ului şi
molecule de ARN în geluri de agaroză. Palete sunt livrate complet cu toate accesoriile necesare
pentru pregătirea şi geluri electroforeză: 
CARACTERISTICI:
o camera de Electroforeza făcut din material acrilic de înaltă calitate şi într-o singură
bucată, fără cusături pentru a preveni scurgerea lichidului şi ruperea. Are 4 picioare si 2 electrozi
alunecare înlocuite de platină pură rezistente la coroziune şi temperaturi ridicate. Capacul are
sloturi pentru a disipa căldura şi două cabluri fixe cu putere plug banane.
o Mucegai pentru prepararea de geluri, fiecare model vine cu un model pentru prepararea
de geluri de diferite dimensiuni (vezi tabelul). Forme au şanţuri laterale pentru plasarea şi sprijin
de până la 2 piepteni paralele în caz de nevoie să analizeze un număr mare de probe simultan.
o Gel Tava cu trupa rigla întuneric integrate pentru a facilita vizionarea de puţuri şi de a
facilita astfel de încărcare de probe.
o Dublu set de piepteni de diferite grosimi şi numărul de probe.
o Compatibil cu sursa de alimentare. Ref: 53010006 şi 53010007

ELECTROFOREZA CU AJUTORUL GELURILOR DE SDS-

POLIACRILAMIDA

Electroforeza constituie o metodă rapidă de cuantificare, comparare şi caracterizare a purităţii

proteinelor, ADN-ului sau ARN-ului. Principiul electroforezei: moleculele încărcate (proteine,
acizi nucleici) se deplasează de-a lungul unui gel într-un câmp electric. Gelul este asemeni unei
site moleculare care permite moleculelor mai mici să se deplaseze mai rapid, iar celor mai mari
să înainteze mai lent. Amestecurile de proteine sunt separate prin intermediul SDS-poliacrilamid
electroforezei (eng. SDS = sodium dodecyl sulfate - dodecil sulfatul de sodiu). Tehnica a fost
introdusă de Shapiro şi colaboratorii în 1967. Acizii nucleici sunt separaţi de obicei în geluri de
agaroză. Pentru a străbate mai uşor aceste site moleculare moleculele de proteină sunt
-denaturate (despachetate) cu ajutorul detergenţilor (SDS) şi a agenţilor reducători ( mercapto-
etanol sau DTT, ditio-treitolul, care desfac punţile disulfidice; de exemplu papaina şi proteina
disulfid –izomeraza se împacheteză prin intermediul legăturilor S-S ). În stare denaturată
proteinele au aproximativ aceeaşi formă. Astfel, mărimea proteinelor este aproximativ
proporţională cu masa lor moleculară. Această corelaţie face posibilă estimarea masei moleculare
a proteinelor necunoscute cu ajutorul unor proteine martor a căror masă moleculară este deja
cunoscută. SDS interacţionează cu parţile hidrofobe ale proteinei (lanţurile de proteină
despachetate leagă SDS-ul formând structuri elipsoidale) rezultând micelii încărcate negativ care
au o masă moleculară constantă (1,4 g SDS/ g proteină). Miceliile încărcate negativ se
deplasează spre anod cu o distanţă de migrare proporţională cu logaritmul masei moleculare a
proteinei.

Gelurile care au un gradient al dimensiunii porilor permit o separare mai bună (benzi mai
ascuţite) comparativ cu gelurile în care dimesiunea porilor nu variază. Există un număr de
avantaje practice ale SDS-electroforezei:
SDS (detergentul) solubilizează aproape toate proteinele; b) Miceliile de SDS-proteină, fiind
puternic încărcate negativ, posedă o mobilitate electroforetică; c) Lanţurile polipeptidice sunt
despachetate şi alungite în urma tratamentului cu SDS şi separarea se poate face în geluri cu o
anumită dimensiune a porilor; d) Separarea se bazează pe un singur parametru fizico-chimic,
masa moleculară; e) Izoenzimele nu apar sub forma unor benzi diferite; f) Proteinele separate
prin SDS-electroforeză se leagă mai bine de colorant. SDS-electroforeza se poate face într-un
sistem continuu (folosind un tampon fosfat, Weber si Osborn, 1968) sau discontinuu (valori
diferite ale pH-ului sau tăriei ionice, Lammli, 1970). Sistemul discontinuu (care foloseşte în mod
uzual Tris-Glicina) nu poate fi aplicat şi la peptide cu mase moleculare mai mici decât 14 KDa.
Aceasta problemă a fost rezolvată de Schagger şi Jagow (1987) prin folosirea unor geluri şi
substanţe tampon diferite în cazul migrării.

Glicoproteinele migrează mai încet în SDS-electroforeză datorită grupărilor de zahar care nu sunt
încarcate (nu leagă SDS). Acest inconvenient poate fi evitat prin utilizarea unui tampon borat-
EDTA (Poduslo,1981), tampon ce permite încarcarea restului de carbohidrat. Proteinele
membranare nu sunt solubilizate de detergenţii ionici (SDS). Pentru a evita interferenţa dintre
detergenţii ionici şi neionici Schagger şi Jagow (1991) au folosit tehnica electroforezei native în
prezenţa colorantului. Un avantaj al acestei metode este acela că proteinele nu sunt denaturate şi
astfel pot fi separate sub forma unor complecşi de proteine, iar în plus la sfarşitul separării
gelurile nu trebuie incubate cu soluţia de colorant. Proteinele acide şi nucleoproteinele bazice se
comportă diferit în SDS-electroforeza. O soluţie este aceea care utilizează detergenţii cationici
(bromura de cetil- trimetil-amoniu, eng. CTAB) în mediu acid (Ph3-5).

Gelurile de poliacrilamidă se obţin prin polimerizarea a două componente acrilamidă şi metilen-

bis-acrilamidă. Prima componentă polimerizează cu formarea unui lanţ lung, iar cea de-a doua
are două capete reactive permiţând formarea unor conexiuni între lanţurile liniare. Raportul
dintre metilen-bis-acrilamidă şi acrilamidă dictează mărimea porilor. În cazul în care porii sunt
mici/mari se pot separa proteinele cu mase moleculare mai mici/mari. Cel mai frecvent se
folosesc geluri în care concentraţiile celor două componente sunt 16% (acrilamida) şi 0,4%
(metilen-bis-acrilamida).
 ELECTROFOREZA CAPILARA

Electroforeza capilară este o tehnică mai nouă care combină mecanismele de separare ale
electroforezei cu aparatura şi automatizarea cromatografiei. Există numeroase variante de
electroforeză capilară care soluţionează diversele probleme de separare. Acestea includ
electroforeza zonală, electroforeza pe gel, focalizare izoelectrică şi izotacoforeza. Puterea
extraordinară de separare, viteza analizelor şi sensibilitatea extremă (o singură moleculă prin
detectarea cu fluorescenţă indusă cu laser) conduc la aplicarea intensivă a electroforezei capilare
de către multe dintre cele mai bune laboratoare de cercetare analitică din lume. Electroforeza
capilară, fiind modalitatea cea mai potrivită şi eficientă de a separa moleculele încărcate mari şi
mici, oferă o largă varietate de aplicaţii privind analiza lichidelor biologice umane.

Electroforeza capilară s-a născut din combinarea mecanismelor de separare ale electroforezei cu
aparatura şi automatizarea cromatografiei. În 1967, Hjerten aplică electroforeza în tub deschis cu
diametrul intern de mm. Virtanen utilizează capilare de sticlă cu diametrul intern de 200 μm.
Mikkers foloseşte capilare de teflon. În 1980-81 Jorgenson şi Lukacs au separat peptide în
capilare de sticlă cu diametrul intern de 75 μm. Datorită limitării transmisiei luminii prin sticlă s-
a folosit detectarea prin fluorescenţă. Acest format de capilar, capabil de a suferi efectul Joule,
care apare în toate separările electroforetice şi degradează rezoluţia, conduce la disiparea
căldurii. Autorii folosesc voltaje mult mai mari (peste 30kV) faţă de cele an terioare, astfel
scurtându-se timpul de analiză. Ulterior, capilarele de sticlă au fost înlocuite cu cele de silice
căptuşite cu poliimidă, care sunt mult mai robuste şi, mai important, transmit lumina UV.

APARATURA:

Instalaţia implică un capilar ce trece prin instalaţia optică a unui detector, un dispozitiv de
introducere a probei şi o sursă de voltaj înalt 1 (Figura 1). Capilarul umplut cu tampon are
capetele introduse în rezervoarele de tampon. Electrozii fabricaţi dintr-un material inert (Pt) sunt
introduşi în tampon pentru a completa circuitul electric. La un capăt al capilarului se injectează
proba, apoi se aplică voltajul. Ionii probei se deplasează spre electrodul corespunzător, trecând
prin detectorul ce răspunde cu o înregistrare a componenţilor separaţi în funcţie de timp -
respectiv cu o electroforegramă.
 TIPURI DE ELECTROFOREZA CAPILARA:

Electroforeza capilară zonală

Este cea mai utilizată, datorită simplităţii şi versatilităţii sale. Capilarul se umple cu tampon şi
solviţii migrează în zone discrete, cu viteze diferite. Fluxul electroosmotic influenţează timpul de
migrare şi rezoluţia.

Electroforeza capilară în gel

Termenul de “gel” nu este foarte potrivit, acesta implicând o structură oarecum solidă. Ori, multe
din “gelurile” folosite nu posedă această proprietate; un termen mai potrivit ar fi “reţea de
polimer”. Deşi există o identitate a mecanismului de separare capilar cu cel al electroforezei
clasice în gel, câmpul electric folosit în primul caz este de 10-100 ori mai intens şi apa

ratura este automată. Posibilitatea în electroforeza clasică de a separa concomitent mai multe
probe este compensată în electroforeză capilară în gel cu timpul scurt necesar separării unei
singure probe.

Focalizarea capilară izoelctrica

Moleculele au şi grupări acide şi bazice. La un anumit pH (punct izoelectric), încărcătura lor

electrică se echilibrează şi ele devin neutre. Gradientul de pH se formează cu ajutorul unei soluţii
de amfoliţi, ce posedă şi grupare acidă şi bazică şi un punct izoelectric de-a lungul unui domeniu
larg. Când se aplică câmpul electric, amfoliţii formează un gradient de pH, analiţii migrează prin
mediu, până ajung într-o zonă când devin neîncărcaţi atingând propriul lor punct izoelectric.
Pentru a detecta substanţele separate, zonele sunt mobilizate (prin aplicarea unei presiuni
capilarului sau adăugarea unei sări la unul din rezervoare) şi trec prin detector, care îi
înregistrează în funcţie de timp.

Izotacoforeza capilară

Izotacoforeza capilară analizează fie anioni, fie cationi. Toate zonele separate se deplasează cu
aceeaşi viteză, folosind două sisteme tampon: în frunte un electrolit cu un ion de mobilitate mai
mare ca a solviţilor, în urmă un electrolit cu o mobilitate mai mică faţă de a lor.
 ELECTROFOREZA CAPILARA VS ELECTROFOREZA
GELULUI

Diferența esențială dintre electroforeza capilară și electroforeza în gel este aceea că se
efectuează pe un plan vertical sau orizontal cu ajutorul unui gel polimeric cu dimensiunea
standard a porilor, în timp ce electrophoresa capilară este efectuată într-un tub capilar cu
un lichid polimeric sau gel.

Electroforeza gelului este o tehnică utilizată pentru a separa în principal acizii nucleici,
proteinele sau aminoacizii în funcție de încărcătura, dimensiunea și forma lor. Această tehnică
folosește un gel fizic, care este o substanță polimerică, ca mediu de separare. Cele mai frecvent
utilizate geluri sunt Agaroza (pentru separarea acidului nucleic) și Poliacrilamida (pentru
separarea proteinelor). Aparatul pentru electroforeză pe gel conține tava de turnare cu gel pentru
prepararea gelului, piepteni pentru turnarea fântânilor, rezervor tampon, electrozi pozitivi
(anodici) și negativi (catozi) și unitatea de alimentare cu tensiune.Molecule precum ADN sau
ARN, care sunt încărcate negativ, se deplasează de la catod la anod și moleculele care sunt
încărcate pozitiv se deplasează invers. Prepararea gelului se face în conformitate cu cerința. Dacă
este necesară o rezoluție înaltă sau o separare a moleculelor, trebuie pregătit un gel cu
concentrație ridicată, cu o dimensiune a porilor mai mici. Moleculele separate pe matricea de gel
sunt observate după o tehnică de colorare. Moleculele separate apar ca benzi pe matricea de gel.

Electroforeza gelului este utilizată în diagnosticarea moleculară, cum ar fi amprentarea ADN-

ului pentru a determina prezența unui fragment specific de ADN / ARN sau a unei proteine.
Gelul determină, de asemenea, puritatea probei biomolecule extrase. Gelul electrophoresis este
efectuat ca o etapă preliminară pentru in și hibridizare și ca o analiză de confirmare dupa
secvențiere.

ELECTROFOREZA CAPILARA

Electroforeza capilară este o modificare a electroforezei pe gel, care folosește același principiu
de separare pe baza încărcării, mărimea moleculei, dar se realizează într-un tub capilar cu
substanță gel sau polimer lichid. Capilarele sunt preparate din silice topită și fiecare tub capilar
are un diametru interior de 50-100 μm și are o lungime de 25-100 cm. Probele sunt injectate în
tubul capilar care conține materialul polimeric și se separă mult mai rapid decât electroforeza
convențională pe gel. Sistemul capilar este bine protejat în interiorul unei jachete izolatoare care
protejează eșantionul de orice contaminare. Capilarele pot fi umplute cu polimeri lichizi cum ar
fi hidroxietil celuloza sau geluri de înaltă rezoluție, cum ar fi poliacrilamida. Electroforeza
capilară oferă o rezoluție mai mare; prin urmare, separarea este mai precisă. Electroforeza
capilară utilizează un sistem automat de detecție prin analiză spectrofotometrică. Acest lucru se
datorează raportului de suprafață mai mare la volum.

Electroforeza capilară este utilizată în situații precum criminalistica unde este necesară o precizie
mai mare și nu este frecvent utilizată, deoarece este o tehnică costisitoare.

Care sunt asemănările dintre electroforeza capilară și electroforeza gelului?

Separarea moleculelor în ambele tehnici se bazează pe sarcina și mărimea moleculei.

Ambele tehnici pot fi utilizate pentru a separa atât acizii nucleici cât și proteinele.

 Volumul eșantionului celor două tehnici este același.

 Ambele tehnici utilizează un tampon pentru a facilita separarea.
 Care este diferența dintre electroforeza capilară și electroforeza gelului?
  Electroforeza capilară este o tehnică care separă biomoleculele de un tub capilar utilizând
un mediu polime Electroforeza gelului este o tehnică care separă biomoleculele pe un
plan vertical sau orizontal folosind un mediu de polimer lichid sau gel.

CUANTIFICAREA EFICACITĂTII SEPARĂRII

Eficacitatea unei separări electroforetice poate fi efectuată utilizând diferite metode de

analiză.De exemplu, dacă tehnica utilizată permite ca substanțele separate să fie colectate în faze
separate,în mod natural este posibil să se analizeze fiecare dintre aceste faze prin metode
standard de analiză chimico-fizică. În unele cazuri,separarea este monitorizată în timpul
procesului electroforetic propriu-zis; în acest scop, mișcarea unui număr mare de molecule poate
fi analizat prin investigarea, de exemplu, a variațiilor spectrale cauzate din efectul Doppler, a
împrăștierii unei lumini laser care investește eșantionul.

În multe cazuri, distribuția particulelor separate poate fi măsurată direct pe mediu, cuantificând
de exemplu absorbția luminii ultraviolete de către eșantion. Unele metode foarte comune,în
special pentru separarea proteinelor, acestea prevăd precipitarea substanțelor pe matricea de
suport(de exemplu prin înmuierea suportului înuşi de acizi diluați). Precipitatul poate avea o
greutate moleculară mare şi acesta poate amortiza zona de precipitare, permițând astfel o
investigație optică. Foarte des, pentru a crește vizibilitatea acestor zone,sunt utilizați colorantii.
În special, suportul este imbibat cu o soluție a unui colorant capabil să fie în mod specific
absorbit de precipitat. Analiza mediului colorat poate avea loc fie prin fotografie (dacă culoarea
precipitatului este vizibilă), fie prin spectrofotometrie.
Indiferent de tehnica specifică utilizată pentru deducerea substanțelor separate, rezultatul
investigației electroforetice constă în determinarea unui model sau a unui profil de distribuție în
funcționare din distanța de migrare. Precizia de separare a tehnicilor electroforetice este mare.
De exemplu,fără utilizarea unui mijloc de susținere este posibilă separarea proteinelor ale căror
puncte izoelectrice diferă cu aproximativ 0,01unitate de pH; o mai mare acuratețe poate fi
obținută prin utilizarea de geluri, care, după cum sa menționat,ele limitează difuzia. Prin urmare,
electroforeza poate fi considerată o tehnică excelentă de investigare analitice caracterizate prin
rezoluție înaltă, reproductibilitate discretă și capabilă să furnizeze informații despre dimensiunea,
forma și compoziția macromoleculelor specifice prezente într-o soluție.

ELECTROFOREZA IN MEDICINA

In termeni generali, electroforeza este o metoda de laborator ce permite separarea in camp

electric a diferitelor componente ale unei solutii. Diagnosticarea molecular aplicand tehnica
respectiva joacă un rol major în lumea științifică. Identificarea și purificarea ADN-ului, ARN-
ul ,proteinelor.

Electroforeza proteinelor oferă medicului o estimare aproximativă a cantităţii de proteine

prezente, din fiecare tip, şi indică dacă există proteine anormale.Valoarea electroforezei cu
imunofixare rezidă în capacitatea sa de a identifica prezenţa unui anumit tip de imunoglobulină și
a proteinelor ce reprezintă etape critice în procedurile de diagnosticare.

Electroforeza este utilizată pentru a identifica prezenţa proteinelor anormale, pentru a identifica
lipsa proteinelor normale, precum şi pentru a măsura valorile crescute sau scăzute ale diferitelor
grupuri de proteine existente în serum. Acest test este ordonat în mod frecvent pentru a detecta şi
identifica proteinele monoclonale - adică producţia în exces a unui singur tip anumit de
imunoglobulină. Electroforeza proteinei şi electroforeza cu imunofixare sunt comandate pentru a
ajuta la detectarea, diagnosticarea şi monitorizarea evoluţiei şi la evaluarea tratamentul
afecţiunilor asociate cu valorile anormale ale proteinelor, inclusiv în cazul mielomului multiplu
şi a câtorva boli asociate.

După diagnosticarea unei boli sau a unei afecţiuni, electroforeza pot fi comandată la intervale
regulate de timp, pentru a monitoriza cursul bolii şi eficacitatea tratamentului.

Voi enumera mai jos cateva tipuri de electroforeza:

Electroforeza proteinelor urinare:

 atunci când proteina este prezentă în urină în cantităţi mai mari decât cele normale,
pentru a determina sursa; ea poate fi utilizată pentru a stabili dacă proteina provine din
plasma sanguină (ceea ce ar sugera o funcţia renală compromisă) sau este o proteină
anormală ce vine dintr-o sursă diferită (cum ar fi plasma produsă de către celulele
canceroase ale mielomului multiplu);
 atunci când este suspectată prezenţa mielomului multiplu, pentru a stabili dacă vreuna
dintre imunoglobulinele monoclonale, sau fragmente de imunoglobulină monoclonală,
ajung în urină; în cazul în care se observă o bandă bine definită ce indică prezenţa
proteinei monoclonale, identitatea sa este, de obicei, confirmată prin electroforeza cu
imunofixare.

Electroforeza serică:

 ca urmare a obţinerii unor rezultate anormale la testele de laborator, cum ar fi testul

pentru proteinele şi/sau albumină totală, valori ridicate ale proteinei în urină şi ale
calciului, sau număr scăzut de celule albe sau roşii în sânge;
 atunci când simptomele sugerează o stare inflamatorie, o boală autoimună, o infecţie
acută sau cronică, tulburări renale sau hepatice, sau o afecţiune ce cauzează pierderea de
proteine;
 atunci când medicul investighează simptome care sugerează prezenţa mielomului
multiplu, cum ar fi dureri osoase, anemie, fracturi inexplicabile, oboseală, infecţii
repetate, sau pentru a investiga prezenţa unei benzi caracteristice (imunoglobulina
monoclonală) în regiunea beta sau gama; în cazul în care este observată prezenţa unei
benzi clar definite, identitatea acesteia ca fiind o imunoglobulină monoclonală se
confirmă, de obicei, prin electroforeza cu imunofixare.
 pentru a monitoriza tratamentul mielomului multiplu, pentru a vedea dacă banda
monoclonală diminuează cantitativ sau dispare complet, prin efectul tratamentului.

Electroforeza cu imunofixare
Identifică tipul de proteină (proteine) imunoglobulinică prezentă în benzile monoclonale pe un
model obţinut prin electroforeză; de obicei imunofixarea identifică prezenţa unui lanţ greu (IgG,
IgM sau IgA) şi a unui lanţ uşor (kappa sau lambda). Pentru mai multe detalii despre acestea,
vedeţi răspunsul la întrebarea numărul 3 de la „Întrebări frecvente”

CONCLUZIE:

Electroforeza nu doar reprezintă o metodă de analiză și separare bazată pe migrarea particulelor

solide dispersate într-un lichid sub acțiunea unui camp electric ci constituie o metodă rapidă de
cuantificare, comparare şi caracterizare a purităţii proteinelor, ADN-ului sau ARN-ului.
Utilizarea metodei electroforetice in medicina este esentiala,intru cat prin aceasta se studiaza
componenta in proteine a diverselor lichide biologice:sangele,urina,sucul gastric etc-factor
important pentru diagnosticul diferitor maladii cum ar fi mielom multiplu,anemii,hepatita etc.