Dizabilitate – implicații asupra învățării

Adesea, când explorăm universul fiinţei umane, ne confruntăm cu o mare diversitate. Copiii
care trec pragul grădiniţei și a școlii ne pun în situaţia de a căuta mereu noi soluţii la problemele
abordate. De multe ori găsim soluţiile cele mai bune pentru copii, însă uneori suntem puşi în
dificultate de complexitatea problemelor. Una dintre aceste probleme o reprezintă copiii cu cerinţe
educative speciale, în particular - cei cu dizabilităţi. Aceşti copii nu sunt speciali în sine. Ei au
nevoie doar de o abordare personalizată în ceea ce priveşte demersurile pe care le întreprindem în
educaţia lor.

Termenul Dizabilități de învățare este folosit pentru a desemna o serie de condiții

neurologice care afectează unul sau mai multe dintre modurile în care o persoană primește,
înmagazinează sau utilizează informații. De exemplu, o persoană ar putea avea o problemă de
învățare care inhibă capacitatea ei de a înțelege informații în scris, deși aceleași informații, livrate
pe cale orală, le-ar înțelege fără nici o problemă.

Profesorii sunt de multe ori primii care observă că „ceva este în neregulă.” Cei mai mulți
părinți vor vedea, din când în când, una sau mai multe dintre aceste semne de avertizare la copiii
lor.

Cadrele didactice au o responsabilitate specială – de a se asigura că toţi copiii participă din

plin la viaţa societăţii şi că educaţia le oferă şanse egale. Prin urmare, e important să li se asigure
tuturor copiilor accesul la educaţie.

Cu toate acestea, în cazul în care veți vedea mai multe din caracteristicile menționate mai jos,
pe o perioadă semnificativ mai lungă de timp, atunci copilul este, probabil, la riscul de a avea o
dizabilitate de învățare.
·         învață greu legătura dintre litere și sunete;
·         confundă cuvinte de bază;
·         face des greșeli de ortografie
·         Evită citirea cu voce tare;
·         Au probleme cu rezolvarea exercițiilor de gramatică;
·         Dificulțăți la scriere;
·         Scriu, fie țînând obiectul de scris cu pumnul, fie strâns;
·         Probleme în ceea ce privește înțelegerea limbajului non-verbal și a expresiilor faciale;
·         Lucrează încet;
          Dislexo-disgrafia este o tulburare încadrată în categoria tulburărilor specifice de învățare și,
implicit, a CES.

          DISLEXO-DISGRAFIA reprezintă tulburarea de citire-scriere (scriere/citire lentă, cu

greşeli, dificultăţi în înţelegerea textului citit/scris, învățare foarte dificilă a scris-cititului), care se
constată în cazul parcurgerii unui traseu normal de învăţare a scris-cititului şi în ciuda eforturilor
depuse de copil. Ritmul scrierii/citirii este sub medie, copilul face mai multe greşeli decât media sau
are probleme de înţelegerea textului. Deseori, copiii cu dislexie au, de asemenea, dificultăți în
zonele de procesare rapidă , memoriei de scurtă durată, organizării, secvențierii, a limbii vorbite și a
abilităților motorii. Ei întâmpină în general probleme când trebuie să facă legătura între sunet și
litera corespunzătoare și să formeze cuvinte . Copiii cu disgrafie au probleme cu succesiunea
literelor și cuvintelor când scriu. Drept urmare, ei au nevoie să scrie încet pentru a scrie corect sau
întâmpină dificultăți de scriere (ortografie, punctuație). Și în momentul în care încetinesc, deseori
uită ce au dorit să scrie.

Se poate întâlni dislexie, disgrafie sau, cel mai frecvent, dislexo-disgrafie.

      Intervențiile recuperatorii/ameliorative în cazul dislexo-disgrafiei se referă la demersuri

logopedice specializate, focalizate nu doar asupra limbajului scris-citit, ci și asupra motricității
generale și fine și raționamentului perceptiv-spațial. În cazul discalculiei, nu există terapii specifice,
ci strategii de învățare organizată, în pași mici, respectând principiul exersării, trecerii de la ușor la
greu și de la simplu la complex.

         În afară strategiilor recuperative / de învățare, este esențial suportul motivațional și emoțional
acordat copiilor care prezintă dislexo-disgrafie / discalculie, precum și atitudinea cadrului didactic
de la clasă. Eşecul şcolar cu care se confruntă afectează direct stimă de sine şi induce complexe de
inferioritate, sentimente de inutilitate, anxietate, tulburări psihosomatice, nevrotice sau tulburări de
comportament. Astfel de copii întâmpină deseori dificultăţi de integrare în grup şi de acceptare.