Capitolul 7: Tipologia ţărilor lumii

OBIECTIVE
 A identifica criteriile specifice de clasificare a ţărilor lumii;
 A evidenţia categoriile de ţări existente în economia mondială;
 A analiza modalităţile specifice de clasificare a ţărilor lumii prezentate de Banca Mondială,
FMI, ONU şi alte organizaţii economice internaţionale;
 A studia clasificarea țărilor lumii în baza IDU și ICG.

TERMENI CHEIE:
Țară dezvoltată, ţară în curs de dezvoltare, clasificarea ţărilor, indicatori macroeconomici,
Produs Intern Brut, Indicele Dezvoltării Umane, Indicele Competitivității Globale

Economiile ţărilor lumii constituie un mozaic de elemente extrem de diferite. Diversitatea lor
se explică prin numărul mare şi diferit de economii naţionale. Ele au însă comun faptul că sunt
organizate şi funcţionează ca economii de piață.
Clasificarea economiilor are rolul de a ajuta la înţelegerea diferenţelor dintre state, atît în
ceea ce priveşte mărimea şi potenţialul economic, cît şi nivelul de dezvoltare. Ca şi elementele din
tabelul periodic, naţiunile pot fi grupate în funcţie de mărime, stabilitate, poziţionare şi bogăţie.
La începutul anului 2013 în cadrul economiei mondiale erau 214 economii, dintre care 193
sunt membre ONU, iar 185 sunt membre ale Băncii Mondiale și ale Fondului Monetar Internațional,
precum și 159 membre ale Organizației Mondiale a Comerțului.[13]
În prezent clasificarea ţărilor lumii se efectuează după mai multe criterii. Mărimea unei
economii este măsurată din punct de vedere operaţional de către instituţiile internaţionale ca Banca
Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Organizaţia Naţiunilor Unite prin intermediul unor
indicatori precum:
 Produsul Intern Brut pe cap de locuitor (PIB/c.loc)
 Indicele Dezvoltării Umane - IDU
 Indicele Competitivităţii Globale
 Mărimea populaţiei
 Suprafaţa etc.[1, pag.42]
Aceşti indicatori asigură o reflectare în linii generale a nivelului de dezvoltare (exprimat prin
intermediul venitului) şi a resurselor (exprimate prin mărimea populaţiei şi suprafaţă) unei
economii.
În practica internaţională toate ţărilor lumii se împart în trei grupuri principale:
 1. Ţări dezvoltate;
2. Ţări în curs de dezvoltare;
3. Ţări în tranziţie.
Această clasificare a fost aleasă de ONU, drept punct de reper pentru analiza şi studierea
aprofundată a economiilor naţionale. În prezent multe din Organismele Internaţionale revizuiesc şi
reformulează o nouă împărţire a statelor în dependenţă de marile schimbări conjuncturale ce se
petrec pe plan mondial. Fiecare organizaţie internaţională clasifică ţările lumii după propriile
criterii, reieşind din scopurile şi sarcinile pe care le urmăresc. De exemplu ONU mizează mai mult
pe aspectul demografic şi social pe cînd Banca Mondială pe nivelul de dezvoltare economică a
fiecărei ţări.
În același timp, se evidențiază o clasificare relativ nouă a ţărilor lumii:
1. Ţările din lumea întîi – ţările bogate din punct de vedere economic, membre OCDE;
2. Ţările din lumea a doua – ţările emergente;
3. Ţările din lumea a treia – ţările sărace şi subdezvoltate, cuprinde în jur de 48 de state,
desemnate de Banca Mondială drept cel mai puţin dezvoltate din lume, numite uneori şi
„Sudul global”. [6, pag.23]

7.1.1 Clasificarea ţărilor lumii propusă de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU)

Această clasificare se face în dependenţă de nivelul de dezvoltare şi de caracteristicele
regionale specifice. Ea include patru categorii de ţări:
- Grupul A- tarile afro-asiatice
- Grupul B- tarile industrial dezvoltate
- Grupul C- tarile latino-americane
- Grupul D- tarile cu economie planificata
7.1.2 Clasificarea ţărilor lumii în baza datelor oferite de Conferința Națiunilor
Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD)
Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare a fost fondată în anul 1964 la
iniţiativa ţărilor socialiste şi a ţărilor în curs de dezvoltare. Scopul organizației a fost de a susţine
din punct de vedere economic aceste ţări, de a contribui la promovarea comerţului exterior,
atragerea resurselor financiare cit şi la facilitarea relaţiilor comerciale prin intermediul încheierii
tratatelor comerciale între state.
UNCTAD împarte ţările lumii în patru categorii după criteriul regional :
- Grupul I - țări dezvoltate cu economie de piața;
- Grupul II - țările ex – socialiste a Europei de EST;
 - Grupul III - țările socialiste din Asia;
- Grupul IV- țările în curs de dezvoltare.
La rîndul lor, ţările în curs de dezvoltare se clasifică după următoarele criterii :
1. Criteriul A : după specializarea exportului :
o Ţările exportatoare de petrol;
o Țări exportatoare de bunuri.
2. Criteriul B : după nivelul de dezvoltare, în baza PIB/cap.loc.
o Nivel relativ înalt de dezvoltare – mai mult de 4500$ pe cap de locuitor ;
o Nivel mediu de dezvoltare – de la 1000 - 4500 $ pe cap de locuitor ;
o Nivel scăzut de dezvoltare – mai puţin de 500 $ pe cap de locuitor ;
Clasificarea oferită de UNCTAD este specificată mai detaliat în Caseta 7.1. Aici se observă
o analiză amplă a țărilor în curs de dezvoltare, atît după nivelul veniturilor cît şi după specializarea
în export.
Tipologia ţărilor în curs dezvoltare în baza criteriilor UNCTAD
Caseta 7.1
Ţări cu venituri înalte, PIB/c.loc. mai înalt de 4500$ (41 de state)
American Samoa Arabia Saudită
Guam Bahamas
Qatar Macao, China
Anguilla Seychelles
Hong Kong Bahrain
Coreea Singapore
Antigua şi Barbuda Barbados
Saint Kitts şi Nevis Mexico
Argentina Taiwan, Provincie din China
Kuwait British Virgin Islands Montserrat
Saint Lucia Trinidad şi Tobago
Aruba Brunei Darussalam
Libia Palau
Ţări cu venituri medii, PIB/c.loc.între 1000 şi 4500$ (52 de state)
Algeria Congo
Grenada Malaysia
Peru Siria
Belize Costa Rica
Guatemala Maldive
Saint Helena Thailanda
Bolivia Cuba
Honduras Insulele Marshall
Saint Vincent şi Grenadines Dominica
Botswana Mauritius
Iran Tonga
Samoa Republica Dominicană
Brazilia Micronesia
Jamaica Tunisia
Africade Sud Iordania
Capul Verde Suriname
Tokelau Columbia
Ţări cu venituri mici, PIB/c.locmai puţin de 1000$ (63 de state)
Afganistan Burundi
Guineea Iraq
Niger Sao Tome şi Principe
Angola Cambogia
Guineea-Bissau Kenya
Nigeria Senegal
Bangladesh Camerun
Guyana Kiribati
Pakistan Sierra Leone
Benin Republica Africa Centrală
Haiti Lao
Papua Noua Guinee Insulele Solomon
Bhutan Chad
India Lesotho
Filippine Somalia
Burkina Faso China
Indonezia Liberia
Ruanda Sri Lanka
Cote d’Ivoire Comoros
Malawi Madagascar
Timor-Leste Sudan

Ţări sărace puternic îndatorate (41 de state)

Afganistan Camerun
Gambia Haiti
Nepal Senegal
Benin Republica Africa Centrală
Ghana Honduras
Nicaragua Sierra Leone
Bolivia Chad
Guineea Kîrgîstan
Niger Somalia
Burkina Faso Comoros
Guineea-Bissau Liberia
Ruanda Sudan
Burundi Sao Tome şi Principe
Guyana
Ţări în dezvoltare fără ieşire la mare (31)
Afghanistan Bolivia
Kazakhstan Malawi
Rwanda Botswana
Armenia Mali
Kyrgyzstan Turkmenistan
Swaziland Burkina Faso
Azerbaijan Mongolia
Lao Uganda
Tajikistan Burundi
Macedonia Nepal
Uzbekistan
State insulare mici în curs de dezvoltare (29)
Antigua şi Barbuda Capul Verde
Maldive Micronesia
Samoa Insulele Solomon
Bahamas Comoros
Insulele Marshall Nauru
Sao Tome şi Principe Timor-Leste
Barbados Dominica
Mauritius Palau
Seychelles Tonga
Fiji
Ţări subdezvoltate (49)
Africa and Haiti Asia
Angola Afganistan
Mali Bangladesh
Benin Bhutan
Mauritania Cambogia
Lesotho Lao
Liberia Myanmar
Burkina Faso Nepal
Mozambique Yemen
Burundi
Niger
Republica Afrcia Centrală
Ruanda
Chad
Senegal
Congo
Sierra Leone
Djibuti
Somalia
Guineea Ecuatorială
Sudan
Eritrea
Togo
Etiopia
Uganda
Gambia
Tanzania
Guineea
Zambia
Guineea-Bissau
Haiti
Madagascar
Malawi
Ţările exportatoare de petrol(22)
Africa America
Algeria Trinidad şi Tobago
Angola Venezuela
Congo Ecuador
Guineea Ecuatorială
Gabon
Libia
Nigeria
Sudan
Ţări exportatoare de bunuri (12)
America Asia
Brazilia China
Mexico Hong Kong
India
Malaysia
Filippine
Koreea de Sud
Singapore
Taiwan
Tailanda
Turcia
Economii emergente (10)
America Asia
Argentina Malaysia
Brazilia Koreea de sud
Chile Tailanda
Mexico Taiwan
Peru Singapore
Noile ţări Industrializate (8)
Prima Generaţie A doua generaţie
Hong Kong Malaezia
Koreea de sud Indonesia
Singapore Filipine
Taiwan Tailanda
Sursa: adaptat de autor în baza Manuel de Statistques de la CNUCED, 2012

7.1.3 Clasificarea ţărilor lumii de Fondul Monetar Internaţional (FMI)

Clasificarea ţărilor lumii după FMI se face în dependenţă de mai multe criterii:[9, pag 122]
1. Clasificarea după nivelul de industrializare:1. Țări industrializate – aici se includ 24 de
state;
2. Restul statelor.
2. Clasificarea după nivelul de specializare a economiei:
- Ţări exportatoare de petrol – se includ ţările în care 50% din exportul lor îl
constituie petrolul: Algeria, Bahrein, Congo, Ecuador, Gabon, Indonezia, Iran,
Iraq, Kuweit, Mexic, Nigeria, Quatar, Emiratele Arabe, Venezuela ect.
- Ţări exportatoare de produse manufacturate - se includ ţările în care 50% din
 exportul lor îl constituie produsele manufacturate: China, Hong Kong, India,
Coreea de Sud, Singapore, Taiwan, Turcia etc.
- Ţări exportatoare de servicii
- Ţări exportatoare de materii prime - aici se includ ţările în care 50% din exportul lor
îl constituie materiile prime: Bolivia, Chili, Peru, Zair, Sierra Leone, Nigeria
etc.

3. Clasificarea după criteriul financiar:

o Ţări exportatoare de capital – Iran, Iraq, Kuweit, Oman, Quatar, Arabia Saudită.
o Ţări importatoare de capital - ţări cu datorii imense statelor exportatoare de
petrol

4. Clasificarea după alte criterii : 1. Ţări cu datorii foarte mari

2. Ţări cu venituri mici pe cap de locuitor
3. Ţări ne exportatoare de petrol

7.1.4 Clasificarea ţărilor lumii conform Băncii Mondiale

Banca Mondială clasifică statele lumii după mărimea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor
(PIB/c.loc.). Astfel deosebim:
 Ţări cu venituri înalte - în această categorie se includ 70 de state unde PIB/c.loc este
mai mare de 12 476$;
 Ţări cu venituri joase – în această categorie se includ 36 de state unde PIB/c.loc este
mai puţin de 1 025$;
 Ţări cu venituri medii - joase - în această categorie se includ 54 de state unde
PIB/c.loc este între 1026$ - 4035$;
 Ţări cu venituri medii - ridicate - în această categorie se includ 54 de state unde
PIB/c.loc este între 4 036$ şi 12 475$;
Statele care se includ în grupul celor cu venituri înalte sunt Japonia, SUA şi o parte din ţările
UE. Din cele cu venituri joase fac țările subdezvolate din Africa și Asia, iar din celelalte 2 categorii
fac parte ţările cu economia în tranziţie şi noile state industrializate din Asia de Sud Est şi din
America Latină.

7.1.5 Clasificarea ţărilor lumii propusă de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
(PNUD)
Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD prezintă anual clasamentul statelor
lumii in functie de dezvoltarea umana. În acest context se utilizează un indicator complex – Indicele
Dezvoltării Umane (IDU).
IDU reprezintă un instrument complex cu ajutorul căruia este calculată evoluţia pe termen lung
a nivelului mediu de dezvoltare umană, el fiind sinteza a trei dimensiuni de bază: o viaţă lungă şi
sănătoasă (măsurată prin speranţa de viaţă la naştere), un nivel bun de educaţie (măsurat prin rata
ştiinţei de carte la adulţi, combinată cu rata totală a înrolării în învăţământul primar, secundar şi
terţiar) şi condiţii de trai decent (măsurate prin Produsul Intern Brut pe cap de locuitor la Paritatea
Puterii de Cumpărare în dolari SUA). Indicele a fost inventat de economistul pakistanez Mahbub ul
Haq.
La calcularea IDU se ţine seama de următorii parametri:
 longevitatea sau speranţa de viaţă la naştere;
 gradul de alfabetizare a populaţiei;
 nivelul (gradul) de frecventare a cursurilor primare, secundare şi superioare de învăţământ;
 produsul intern brut pe cap de locuitor;
 mortalitatea infantilă;
 dotarea cu echipamente electrocasnice şi automobile;
 accesul la informare (mass-media, telecomunicaţii);
 gradul de urbanizare;
 egalitatea sexelor.
În conformitate cu rapoartele de dezvoltare umană publicate pînă în anul 2008, statele lumii se
clasificau în:
- Ţări cu Indicele dezvoltării umane înalt –IDU - 0.800 şi mai mult;
- Ţări cu Indicele dezvoltării umane mediu –IDU – 0.500-0.799;
- Ţări cu Indicele dezvoltării umane jos –IDU - 0.500 şi mai puţin.
Conform ultimului raport elaborat de PNUD, Human Development Report 2013, țările cunosc
o altă clasificare:
- Ţări cu Indicele dezvoltării umane foarte înalt –IDU - 0.805 - 0.955: În această categorie se
includ 47 de state din 186 analizate. Ţările cu cel mai înalt IDU sunt Norvegia şi Australia cu un
indice de 0.955 şi respectiv 0.938, după care urmează SUA, Olanda, Germania şi încheie lista
Croația cu IDU de 0.805.
- Ţări cu Indicele dezvoltării umane înalt –IDU – 0.712 - 0.796: Din această categorie fac parte aşa
state ca: Polonia, Mexic, Chile, Bulgaria, România.
- Ţări cu Indicele dezvoltării umane mediu –IDU – 0.536 - 0.710: Aici se includ 76 de state. Lista
începe cu Tonga, Belize, Tailanda cu un IDU de 0.708-0.657 şi finisează categoria India, Butan cu
IDU - 0.540. În această categorie se include şi Republica Moldova, plasîndu-se pe locul 113 cu un
IDU de 0.660.
- Ţări cu Indicele dezvoltării umane scăzut –IDU - 0.534 şi mai puţin: În această categorie se includ 24
de state. Ţările cu cel mai slab Indice al dezvoltării Umane sunt Mali, Benin şi ţara care încheie
lista, adică statul cu cel mai slab IDU este Niger (0.340).[15]
Clasificarea ţărilor după Indicele Dezvoltării Umane pe regiuni geografice 2005/2013
Tabelul 1.4
Nr. Categorii de IDU mediu pe categorii IDU mediu pe categorii
ţări sau regiuni integraţioniste de ţări (2005) de ţări (2013)
1 Ţările Arabe 0.699 0.652
2 Asia de Est şi Pacific 0.771 0.682
3 America latină şi Caraibe 0.803 0.740
4 Asia de Sud 0.611 0.558
5 Africa Sub Sahariană 0.493 0.475
6 Europa și Asia Centrală 0.808 0.771
7 Media IDU în LUME 0.743 0.693
Sursa: elaborat de autor în baza Human Developement Report 2007/2008, Human Developement Report 2013
IDU este un indicator important, căci este o măsură comparativă a speranţei de viaţă, a
alfabetizării, a învăţământului şi a nivelului de trai. Astfel, acest indicator reflectă într-o măsură mai
mare nivelul de dezvoltare a unei ţări în comparație cu PIB-ul pe cap de locuitor, care măsoară doar
prosperitatea materială exceptînd alţi indicatori socio-economici.

7.1.6 Clasificarea ţărilor lumii în baza Indicelui Competitivităţii Globale propus

de Forumul Economic Mondial
Indicele Competitivităţii Globale este calculat în fiecare an de către World Economic Forum,
unde se evaluaează peste 130 de ţări ale lumii pe baza unei ample game de factori care influențiază
mediul de afaceri, grupate în 12 categorii: [16]
1. Instituţiile;
2. Infrastructura;
3. Stabilitatea macroeconomică;
4. Sănătatea şi educaţia primară;
5. Învăţământul superior şi formarea profesională;
6. Eficienţa pieţei bunurilor;
7. Eficienţa pieţii muncii;
8. Gradul de sofisticare a pieţei financiare;
9. Pregătirea tehnologică;
10. Dimensiunea pieţei;
11. Sofisticarea mediului de afaceri;
12. Inovaţia.
Conform metodologiei acestei organizaţii, competitivitatea este definită ca ansamblul de
factori, politici şi instituţii, care determină nivelul de productivitate şi, respectiv, de bunăstare a
ţărilor.
Analiza se face utilizînd o scală de evaluare de la 1 la 7 puncte, în care 1 – poziţia cea mai
inferioară, iar 7 – cea superioară a indicelui competitivităţii globale. Cifrele competitivităţii globale
sunt considerate drept indicatori extrem de importanţi de investitorii internaţionali şi le servesc
drept ghid care le influenţează deciziile atunci cand vine vorba să facă investiţii.
Pentru anul 2012-2013 au fost studiate 144 de state, iar autorii raportului au utilizat atît
datele disponibile publicului, cît şi un sondaj la care au participat peste 11.000 de lideri de afaceri
din cele 133 naţiuni. Astfel, s-au cercetat principalele puncte forte şi puncte slabe ale ţărilor,
identificînd şi cheia priorităţilor de reformă a politicilor economice.
Al doilea an consecutiv cea mai competitivă țară este Elveția, urmată de Singapore, Finlanda.
În ultimii patru ani SUA, fiind afectată de criza financiară din anul 2008-2009, a pierdut poziţia de
lider, plasîndu-se în anul 2013 pe locul 7 cu un scor de 5,47 puncte. Ultima poziţie în clasament
este ocupată de Burundi – 2,78 puncte. În anul 2013, Moldova a ocupat locul 87, cu un scor de 3,94
puncte. [16]
Conform acestui indice ţările lumii au o clasificare mai deosebită, în dependenţă de stadiul de
dezvoltare economică. [vezi Tabelul 7.2]

Clasificarea statelor după stadiul de dezvoltare economică

Tabelul 7.2
Stadiul 1 Trecerea de la stadiul Stadiul 2 Trecerea de la Stadiul 3
FACTOR-DRIVEN 1 la 2 EFFICIENCY- stadiul 2 la 3 INNOVATION-
DRIVEN DRIVEN
PIB c.loc < 2000$ PIB c.loc.2000-2099$ PIB c.loc 3000--8999$ PIB c.loc 9000-17000$ PIB c.loc>17000$

Bangladesh Algeria Albania Bahrain Australia

Benin Azerbaijan Armenia Barbados Austria
Bolivia Botswana Bosnia şi Herţegovina Chile Belgia
Burkina Faso Brunei Darussalam Brazilia Croatia Canada
Burundi Egipt Bulgaria Hungaria Ciprus
Cambogia Georgia China Estonia Cehia
Camerun Guatemala Colombia Letonia Danemarca
Chad Indonezia Costa Rica Lituania Finlanda
Cote d’Ivoire Jamaica Republica Dominicană Mexic Franţa
Ethiopia Kazahstan Ecuador Oman Germania
Gambia Kuweit Salvador Polonia Grecia
Ghana Libya Iordania Romania Hong Kong
Guyana Mongolia Macedonia Rusia Islanda
Honduras Paraguay Argentina Turcia Irlanda
India Maroc Malaezia Uruguai Israel
Kenya Qatar Mauritius Italia
Kirghizia Arabia Saudită Montenegro Japonia
Lesotho Venezuela Namibia Koreea de Sud
Madagascar Siria Panama Luxemburg
Malawi Peru Malta
Mali Africa de Sud Olanda
Mauritania Serbia Noua Zelandă
Moldova Suriname Portugalia
Mozambic Tailanda Puerto Rico
Nepal Tunisia Norvegia
Nicaragua Ukraina Slovacia
Pakistan Slovenia
Filipine Spania
Senegal Suedia
Sri Lanka Elveţia
Tadjikistan Taiwan
Tanzania SUA
Timor-Leste Emiratele Arabe Unite
Uganda Marea Britanie
Vietnam Trinidad şi Tobago
Zambia
Zimbabwe
Sursa: adaptat de autor în baza The Global Competitiveness Report 2012-2013 © 2013World Economic Forum
În prima diviziune a tabelului sunt incluse statele slab dezvoltate sau subdezvoltate,
majoritatea din Africa, iar în ultima, se află ţările puternic dezvoltate. Celelalte state sunt într-o
perioadă de tranziţie de la o stare economică la alta. În această categorie se includ ţările emergente
şi cele în curs de dezvoltare sau în tranziţie.
7.1.6 Alte clasificări ale ţărilor lumii
După cum s-a menţionat mai sus, în lume există un şir de ţări eterogene ce diferă între ele
printr-un nivel de dezvoltare specific fiecăreia şi printr-un sistem economic diferit. Din acest motiv,
statele lumii pot fi grupate şi în alte categorii specifice. Această clasificare cuprinde următoarele
tipuri de structuri economice:
- Centru şi periferie : statele lumii se clasifică în centru şi periferie reieşind din nivelul lor
de dezvoltare economică. Centrul include ţările puternic dezvoltate în frunte cu puterile economice
mondiale ca SUA, Japonia şi UE. Uneori ele mai sunt numite ţările de Nord, deoarece la începutul
sec.XX din această categorie făceau parte doar SUA şi cîteva state din Europa de Nord. Acestor
ţări le este specific următoarele:
 Nivel de dezvoltare economic înalt;
 Economie de piaţă;
 Procesul de industrializare este finisat;
 Prezenţa şi utilizarea intensivă a noilor tehnologii în procesul de producţie;
Periferia reprezintă ţările în curs de dezvoltare. Acestor state le este specific un nivel jos al
productivităţii muncii şi un PIB/c.loc destul de mic. Majoritatea din ele sunt la etapa incipientă de
industrializare. Veniturile acestor ţări provin din exporturile de materii prime, iar industria lor este
lipsită total sau parţial de tehnologii moderne de prelucrare.
- Ţări emergente (BRICS, Mexic, Tailanda, Vietnam, Chile ect.): din această categorie face parte
grupul BRICS, care include Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud. În afară de BRICS, din
statele emergente mai face parte și alte țări din Asia și America Latină etc. Aceste ţări au un
PIB/c.loc. inferior statelor puternic de dezvoltare, însă cunosc ritmuri de creştere economică rapide,
ceea ce le îndreaptă spre o ascensiune economică aproape de cea a statelor dezvoltate.
- G-20 – Grupul ţărilor dezvoltate şi a ţărilor emergente - este un forum creat în 1999
dupa crizele asiatica şi rusă, pentru a reuni în jurul aceleiaşi mese ţările industrializate şi ţările
emergente mari: pe de o parte Germania, Franţa, Statele Unite, Japonia, Canada, Italia, Marea
Britanie şi Rusia, care formează zona dezvoltată a economiei mondiale - şi pe de altă parte,
Argentina, Brazilia, Mexic, China, India, Australia, Indonezia, Arabia Saudita, Africa de Sud,
Coreea de Sud, Turcia, care constituie zona emergentă a economiei mondiale, alături de
reprezentanţi ai Uniunii Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale. Ţările G20
reprezintă două treimi din populaţia planetei şi aproape 90% din produsul intern brut al acesteia.
Pînă în 2009, reuniunile G-20 au avut un caracter exclusiv tehnic, la care participau miniştrii
de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale, agenda cărora era formată din chestiuni bugetare şi
monetare, legate de creştere, de comerţ şi energie. Însă pe fonul crizei financiare globale din anul
2008-2009, ţările membre au decis să se reunească la nivel inalt, pentru a lua în discuţie aspecte ce
privesc anumite decizii politice. Inițiativa transformării G-20 dintr-un for de discuţie tehnică într-
una politică îi aparţine lui Nicolas Sarkozy. La summit-ul din septembrie 2009, ce a avut loc în
Pittsburg, SUA, au fost definite cinci cîmpuri de acţiune:
 revizuirea aspectelor de reglementare care exacerbeaza criza;
 armonizarea normelor contabile;
 ameliorarea transparenței piețelor de produse derivate;
 revizuirea practicilor de remunerare a conducerii băncilor pentru a evita asumarea unor riscuri
excesive;
 revizuirea mandatului, guvernarii și nevoilor de capital ale instituțiilor financiare internaționale.
În acelaşi context, G-20 a abordat o serie de teme extreme de fierbinţi, pe fondul crizei
financiare mondiale din 2008-2011:
• Organizarea sferei financiare ;
• Extinderea campului reglementarilor ;
• Paradisuri fiscale;
• Normele contabile şi prudențiale;
• Remuneraţiile din sectorul financiar;
• Asocierea sporită a ţărilor emergente la problemele mondiale;
• Reforma FMI;
• Relansarea creşterii economice.[17]
- Grupul celor 20 - (nu trebuie de confundat cu G-20 - este un grup de ţări în curs de
dezvoltare format la 20 august 2003. Grupul celor 20 are 23 de țări membre din diferite regiuni
geografice:
 5 din Africa (Egypt, Nigeria, Africa de Sud, Tanzania şi Zimbabwe),
 6 din Asia (China, India, Indonesia, Pakistan, Philippine şi Thailanda)
 12 din America Latină (Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Cuba, Ecuador, Guatemala, Mexic,
Paraguay, Peru, Uruguay şi Venezuela).
Grupul celor 20 a fost creat cu scopul de a promova intensiv negocierile în agricultură, în
vederea susţinerii acestui sector în ţările în dezvoltare. Problema agriculturii rămîne şi pînă în
prezent platforma de bază a grupului. În acest sens pe parcursul anilor au fost iniţiate un şir de
Conferinţe Ministeriale în vederea discutării problemei agriculturii (Cancun, Septembrie/2003;
Brazilia, Decembrie/ 2003; San Paulo, Iunie/2004; New Delhi, Martie/2005; Bhurban,
Septembrie/2005; şi Geneva, Octombrie - Noiembrie/2005), inclusiv întîlniri frecvente la Geneva.
De altfel importanţa creării grupului G20 este majoră, deoarece membrii săi formează 60%
din populaţia mondială, 70% din populaţia rurală mondială şi 26% din exporturile produselor
agricole. Nu trebuie de subestimat nici capacitatea lor de a atrage şi a influenţa un şir de state în
atingerea anumitor obiective în agriculturii. Eforturile pe care le-au făcut în domeniul agriculturii
sunt un exemplu clasic şi pentru alte state în curs de dezvoltare pentru care sectorul primar este
esenţial în dezvoltarea lor. Un important factor în dezvoltarea G-20 este şi faptul că sunt membri la
OMC, ceea ce le-a permis interacţiunea directă şi cu alte state membre la OMC.
Grupul celor 20 continuă să menţină aceeaşi politică de promovare a agriculturii în statele
sale membre cît şi să-şi consolideze poziţiile sale pe plan mondial în acest sector.

TESTE ŞI ÎNTREBĂRI DE EVALUARE A CUNOŞTINŢELOR

Întrebări de control:
1. În ce rezidă necesitatea clasificării ţărilor lumii?
2. Care sunt principalii indicatori macroeconomici ce constituie reperul de bază în clasificarea ţărilor lumii?
3. Prin ce se deosebeşte clasificarea statelor lumii după ONU de cea propusă de UNCTAD?
4. Care sunt criteriile de bază în clasificarea ţărilor lumii conform Băncii Mondiale?
5. Prin ce se deosebește clasificarea țărilor după IDU de cel al ICG?
6. Explicați rolul G20 în condițiile economiei mondiale contemporane.

Teste grilă
1. Gruparea ţărilor după nivelul de dezvoltare se face în funcţie de:
a. Dimensiunea resurselor economice
b. Dimensiunea PIB pe locuitor
c. Specializarea în producţie
d. Gradul de satisfacere a nevoilor fundamentele ale populaţiei

2. Grupul C din cadrul clasificării efectuate de ONU include:

a. Ţările latino-americane
b. Ţările afro-asiatice
c. Ţările cu economie planificată
d. Ţările industrial dezvoltate
3. Conform PIB / cap locuitor în anul 2012 cea mai bogată ţară din lume este:
a. S.U.A
b. Japonia
c. Luxemburg
d. Elveţia

4. Grupul IV din cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare include:
a. Ţările dezvoltate membre OCDE
b. Ţările în curs de dezvoltare
c. Ţările Europei de Est
d. Ţările latino-americane

5. Conform clasificării efectuate de UNCTAD, din Grupul II fac parte:

a. Ţările emergente
b. G20
c. Ţările din Europa de Est
d. Ţările în curs de dezvoltare

6. Conform HDR de PNUD în 2012-2013 ţara cu cel mai jos IDU este:
a. Nigeria
b. Niger
c. Rusia
d. Madagascar

7. Grupul A din cadrul clasificării efectuate de ONU include:

e. Ţările latino-americane
f. Ţările afro-asiatice
g. Ţările cu economie planificată
h. Ţările industrial dezvoltate

8. Din categoriile Ţărilor de Nord nu face parte:

a. Elveţia
b. Danemarca
c. Italia
d. Albania

Bibliografie:
1. Bonciu F. Economie mondială. Editura Lumina Lex, Bucureşti. 2009
2. Callinicos A. Egalitate - sărăcie şi inegalitate în economiile dezvoltate. Editura Antet, 2006
3. Dumitrescu S, Bal A. Economia mondială. Bucureşti, 2006
4. Gilpin R. Economia mondială în secXXI: provocarea capitalismului global. Editura Polirom, 2004
5. Fukuyama F. Construcţia statelor – Ordinea mondială în sec XXI. Editura Antet, 2005
6. Khana P. Lumea a doua. Imperii şi influenţa în noua ordine globală. Editura Polirom, 2008
7. Абрамов В. Мировая экономика. Дашков и Ко, Москва, 2007
8. Фомишин С. Mеждународные экономические отношения. Феникс, Ростов-на-Дону, 2006
9. Шимко П. Международная экономика. Высшая школа. Москва, 2006
10. www.europa.eu
11. www.worldbank.org
12. www.unctad.org
13. www.un.org
14. www.imf.org
15. www.undp.org
16. www.weforum.org
17. www.g20.org

13