Master Psihologie clinică - anul II

Tulburări clinice și eficiența în organizații

Filip (Bădoi) Andreea

Funcționarea psihosocială și profesională a persoanelor cu tulburări

somatoforme. Integrarea în grupul de muncă.
Strategii de consiliere și coaching organizațional.

Principala trăsătură a tulburărilor somatoforme sunt acuzele de simptome somatice,

împreună cu solicitarea permanentă a investigaţiilor medicale, în ciuda constatărilor negative
repetate şi asigurărilor medicale că simptomele nu au nicio bază somatică.
Dacă totuşi este prezentă o suferinţă somatică, ea nu explică spectrul simptomatologic
amplu şi nici suferinţa sau preocuparea pacientului. Pacientul nu acceptă în mod uzual posibilitatea
unei cauzalităţi psihologice, chiar dacă debutul simptomatologiei apare în context reactiv
(evenimente stresante de viaţă). De asemenea este prezent un comportament de captare al atenţiei,
mai ales la pacienţii care nu-şi pot convinge medicii să le efectueze noi investigaţii medicale care să
detecteze o patologie somatică.
Se caracterizează prin prezenţa unor simptome somatice multiple, recurente şi frecvent
schimbătoare ca localizare, simptome care au persistat mulţi ani înainte de primul consult psihiatric.
Pacienţii au un istoric cu multiple prezentări la servicii medicale primare şi de specialitate, implicit
având multiple investigaţii (cu rezultate negative).
Simptomatologia cuprinde:
- simptome algice: cefalee, dureri abdominale, dureri de spate, articulaţii, extremităţi,
toracice, rectale, în cursul menstruaţiei, al raportului sexual ori micţiunii.
- simptome gastro-intestinale: greaţă, flatulenţă, vărsături, sindrom diareic sau intoleranţă
la diverse alimente, sindrom de colon iritabil. - simptome din sfera sexuală: indiferenţă sexuală,
disfuncţie erectilă sau ejaculatorie, menstruaţii neregulate, sângerare menstruală excesivă, vărsături
pe toată durata sarcinii.
- simptome pseudoneurologice: simptome de conversie, cum ar fi deteriorarea coordonării
sau echilibrului, paralizie sau scăderea localizată a forţei musculare, dificultate în deglutiţie sau
senzaţia de nod în gât, afonie, retenţie de urină, halucinaţii, pierderea senzaţiei tactile sau de durere,
diplopie, cecitate, crize epileptice, simptome disociative, cum ar fi amnezia ori o pierdere a
conştienţei (alta decât leşinul).
După o investigaţie corespunzătoare, niciunul dintre simptomele enumerate mai sus nu
poate fi explicat complet de o condiţie medicală generală cunoscută ori de efectele directe ale unei
substanţe (drog, medicament). Când există o condiţie medicală generală asemănătoare, acuzele
somatice sau deteriorarea socială sau profesională rezultantă sunt în exces faţă de ceea ce ar fi de
aşteptat din istoric, examenul somatic sau datele de laborator. Deseori, simptomele sunt „mobile”,
se mută dintr-o zonă corporală în alta.
Diagnosticul se  face cu: tulburările somatice (stabilitatea acuzelor somatice în timp),
tulburările afective (intensitate crescută a simptomelor depresive concomitent cu o intensitate
scăzută a simptomelor de somatizare), tulburarea hipocondriacă (focalizarea se face pe boli
somatice grave cu evoluţie progresivă; pacienţii se tem de medicamente şi de efectele lor
secundare), tulburările delirante (convingeri bizare, număr redus al simptomelor somatice şi o
persistenţă mai lungă în timp).
Se disting 7 tipuri de tulburări somatoforme care prezintă atât caracteristici comune, cât și
particulare.
1. Tulburarea de somatizare - debutează înaintea vârstei de 30 de ani, se poate întinde pe o
perioadă de mai mulți ani, are caracter recurent, simptome multiple care pot apărea în orice parte a
corpului sub formă de durere și alte acuze (cu precadere legate de functiile gastrointestinale,
cardiovasculare, sexuale etc.)
2. Tulburarea somatoformă nediferențiată - reprezentată de semnalarea unei serii de
simptome fizice care nu pot fi explicate, se întinde pe durata a cel puțin 6 luni, nu atinge pragul de
diagnosticare pentru tulburarea de somatizare.
3. Tulburarea de conversie - individul afectat prezintă simptome care nu pot fi explicate și
care mimează o afecțiune (ex: pseudoneurologică, motrică sau altă condiție medicală). Se consideră
că există o corelație între această tulburare și o anumită explicație psihologică, persoana afectată
apelând la aceste manifestări pentru a nu înfrunta explicația psihotraumatizantă care ar putea fi
dificil sau imposibil de tolerat.
4. Tulburarea algică - este caracterizată prin acuze ale durerii și preocuparea față de acestea,
în absența unui diagnostic medical. Factorii psihologici asociati cu stresul sau conflictele joacă un
rol important, prin faptul că pot influența apariția, pot menține sau agrava această tulburare.
5. Tulburarea hipocondriacă - teama (uneori convingerea fermă sau chiar obsesia) unei
persoane în legatură cu faptul că ar putea să dezvolte sau deja are o boală somatică severă. Acest
lucru se datorează neîncrederii în rezultatele investigațiilor medicale și decodificării eronate sau
exagerate a senzațiilor și funcțiilor corporale.
6. Tulburarea dismorfică corporală – credința imaginară a unei persoane că are un defect
fizic major sau exagerarea unui defect existent și preocuparea excesivă a celui afectat de acest
aspect.
7. Tulburarea somatoformă fără altă specificație – se referă la o tulburare care prezintă
simtome somatoforme care nu satisfac criteriile de încadrare în nici una dintre tulburările
somatoforme amintite.
 Evoluţia în tulburările de somatizare este cronică, cu puţine remisiuni, totuşi, severitatea
acuzelor poate să fluctueze. În tulburarea de somatizare, complicaţiile includ intervenţiile
chirurgicale inutile, dependenţa de substanţe şi efectele adverse ale medicaţiei prescrise fără a fi
necesară.
Tratamentul medicamentos în tulburarea de somatizare presupune administrarea pe termen
scurt a antidepresivelor şi/sau a anxioliticelor, în funcţie de tabloul clinic (episoade acute depresive,
anxioase sau depresivanxioase). Se evită administrarea pe termen lung a oricăror substanţe
psihotrope, pentru a preveni dependenţa psihologică faţă de acestea. În tulburarea hipocondriacă se
administrează antidepresive (SSRI) şi anxiolitice (benzodiazepine) pe termen mediu/lung.
Tratamentul psihoterapic presupune psihoterapie de conştientizare sau suportivă pe termen
lung, pentru a oferi înţelegerea dinamicii, sprijin în depăşirea evenimentelor stresante de viaţă,
precum şi urmărirea bolnavului, pentru prevenirea abuzului de substanţe psihotrope, a consulturilor
excesive la diferiţi medici, a procedurilor terapeutice sau a testelor diagnostice inutile.
Persoanele care au aceste tulburări trăiesc cu suspiciunea, alteori ferma convingere că
simptomele pe care le au (palpitații, greață, dureri, amețeli) reprezintă efectul unei maladii
nediagnosticate. În vederea depistării unui diagnostic, acești oameni recurg adesea la investigații
medicale repetate, uneori ajungând până la proceduri invazive, în lipsa unui rezultat cert.
În cazul în care se stabilește totuși un diagnostic, preocuparea față de boala identificată
sporește, odată cu aceasta crescând și îngrijorarea față de propria condiție.
Conform argumentelor psihanalizei, somatizarea este vazută ca un mecanism defensiv psihologic,
iar apelarea la investigații medicale nonpsihiatrice are în spate o tulburare psihică mascată. Acest
punct de vedere explică faptul că apariția simptomului somatic are drept cauze tensiunea exercitată
de către pulsiunile inconștiente interzise, servind, în felul acesta, la exprimarea suferinței
psihologice.
O altă direcție care explică modelul tulburărilor somatoforme se referă la percepția
distorsionată a suferinței de ordin psihic care conduce la apariția simptomelor fizice. Astfel, în urma
studiilor s-a constatat că persoanele sănătoase din punct de vedere medical, care prezintă, însă,
afectivitatea negativă, vazută ca o trasatură stabilă de personalitate, au tendința să raporteze
prezența unor simptome somatice.
Se consideră că persoanele care apelează frecvent la îngrijirile medicale, deși suferința este
de proveniență emoțională, pot fi afectate în posibilitatea ulterioară de a gestiona simtome pe care
alți oameni le depășesc cu ușurință. Există teorii care susțin că abuzul solicitării ajutorului medical
poate fi responsabil chiar pentru apariția unor stări somatice noi.
Din perspectiva genetică, cercetătorii au demonstrat moștenirea modelului emoțional și al
percepției modificărilor somatice. Acest proces ține de modul de prelucrare a informației în creier,
iar prin studii legate de bazele fenotipice ale funcțiilor fiziologice s-a demonstrat că structura
biologică responsabilă cu abilitatea de a observa și raporta simptomele de tip somatic se poate
transmite ereditar.
În ceea ce privește distribuția pe sexe, femeile prezintă o incidență mai mare în cazul
apariției tulburărilor somatoforme decât bărbații (aproximativ 2:1). Semnalarea simptomelor poate
avea caracter diferit, în sensul în care sensibilitatea față de stimulii care pot influența sau altera
percepția față de propriile trăiri este diferită: femeile sunt mai receptive față de stimulii care provin
din exterior, situaționali, iar bărbații sunt mai atenți la propriile modificări fiziologice (ritmul inimii,
presiunea arterială, manifestări ale stomacului etc.)
Psihoterapia poate include tehnici orientate pe conștientizarea conflictelor care au generat
tensiunea psihologică a individului, pentru a destructura tendința de somatizare. De asemenea, poate
cuprinde tehnici comportamentale sau hipnoză, pentru reeducare și învățarea unor tehnici de
relaxare. Succesul tratamentului este influențat de mulți factori diferiți și complecși: vârsta, cauzele
și tipul debutului, schema tratamentului medicamentos prescris, alianța pe care persoana afectată o
stabilește cu psihoterapeutul sau psihiatrul, tendința tulburării la recurență.
3. Psihoterapie : este utila pentru diminuarea afectelor negative, facilitarea constientizarii si
exprimarii propriilor sentimente, diferentierea senzatiilor de sentimente, schimbarea
comportamentului in fata bolii, gestionarea stresului.
 O persoana afectată de tulburarea somatoformă poate avea următoarele comportamente:
 Descrie simptomele într-un mod dramatic și încărcat emoțional
 Solicită asistență din partea mai multor medici, de diferite specialități, în același timp
 Descrie simptomele în termeni vagi
 Nu prezintă semne de boală identificabile prin observație sau analize
 Se plânge de faptul că testele medicale nu îi susțin simptomele.
Diagnosticul de tulburare somatoformă poate crea pacientului frustrare și stres. Se poate simți
dezamăgit și nesatisfăcut de faptul că nu există o explicație cunoscută pentru simptomele pe care le
prezintă. Deseori, stresul îl face pe pacient să devină și mai îngrijorat de sănătatea sa, lucru care
crează un cerc vicios în care se persistă ani de zile.
Cele mai întâlnite acuze ale unei persoane cu tulburare somatoformă sunt:
 Durerea – de cap, de spate, de stomac, de încheieturi și în piept;
 Simptome gastrointestinale – greață, vărsături, diaree, balonare, dificultăți la înghițire;
 Simptome sexuale – disfuncție erectilă, lipsa libidoului, dureri în timpul actului sexual;
 Probleme menstruale – menstruație neregulata, dureri menstruale extrem de intense;
 Simptome neurologice – probleme de coordonare și echilibru, paralizii, amorțeli, slăbiciune,
probleme de vedere, convulsii, amețeală, vertij.
 starea de sănătate ocupă un loc central în viețile lor și, de cele mai multe ori, este un mare
consumator de energie. Pacienți sunt deosebit de îngrijorați față de sănătatea lor și, deseori, sunt
deosebit de sensibili la efectele adverse ale medicamentelor.
  Orice parte a corpului poate fi afectată, iar simptomele și frecvența acestora variază. Pacienții
pot deveni dependenți de alte persoane, cerând ajutor și susținere emoțională, devenind nervoși
atunci când nevoile lor nu le sunt îndeplinite. Deseori nemultumiți de îngrijirile medicale, merg de
la un medic la altul sau caută tratamente la mai mulți medici în același timp. Persoanele afectate de
această tulburare acceptă cu dificultate o recomandare către un specialist în sănătate mentală, la fel
și faptul că tratamentul medicamentos psihiatric le poate ameliora simptomele.
 Intensitatea și persistența simptomelor reflectă de cele mai multe ori o dorință puternică de a fi
îngrijiți. Simptomele îi pot ”ajuta” pe pacienți să evite responsabilitățile dar, în același timp, îi
împiedică să simtă plăcere și, astfel, simptomele pot funcționa ca o pedeapsă. Acest fenomen
sugerează ca tulburarea somatoformă are ca substrat sentimente profunde de vinovăție.
Datorită lipsei de cunoștințe despre manifestările și metodele de tratament ale afecțiunii
descrise, pacienții solicită ajutor profesional târziu, când boala a devenit deja prelungită. Adesea,
pacienții care suferă de disfuncție somatoformă, există dificultăți psihologice și sociale: probleme
de interacțiune comunicativă, relații de familie, activități profesionale, capacitate redusă de muncă,
există dificultăți financiare.
Complicațiile tipice ale tulburării somatoforme sunt:
- îngustarea sferei sociale a vieții (eșecul comunicării, creșterea carierei);
- formarea depresiei secundare datorită imaginii clinice prelungite și pierderii credinței în
recuperare;
- o preocupare dureroasă cu privire la starea de sănătate, fixarea cu privire la urmărirea stării
fizice proprii, trecerea irațională a examenului și vizitarea medicilor;
- conflictele familiale, deoarece rudele nu înțeleg cauzele afecțiunii, prin urmare, tind să
considere ruda bolnavă ca fiind un subiect suspect, egocentric, excesiv de fixat, înfricoșător.
O abordare modernă a tratamentului patologiei descrise implică un complex de măsuri
diferite - medicamente, metode non-drog și psihoterapie.
Principalele etape ale terapiei includ definirea tacticii terapeutice, principalele cursuri
terapeutice de sprijin.
Prima etapă - determinarea tacticii de tratare a tulburărilor somatoforme constă în selectarea
medicamentelor, luând în considerare principalele manifestări ale tulburării descrise într-un pacient,
regimul individual de tratament și o doză adecvată de medicament.
Realizarea principalului curs terapeutic vizează reducerea anxietății și a manifestărilor
somatice până la ușurarea lor completă, restabilind nivelul anterior al activității sociale caracteristic
pacientului.
Un curs de susținere a terapiei este conceput pentru aproximativ șase săptămâni sau mai
mult după stabilizarea generală a afecțiunii. Această etapă include prevenirea reluării sau agravării
simptomelor, precum și exacerbarea bolii.
 Misconcepția despre originea disfuncției somatoforme, neînțelegerea importanței
tratamentului psihofarmacologic împiedică recuperarea completă. De asemenea, datorită concepției
greșite existente despre pericolele tuturor medicamentelor psihotrope, în special apariția
dependenței de ele, un impact negativ asupra organelor interne, mulți pacienți refuză să ia aceste
fonduri sau să nu mai le ia din cauza lipsei efectului imediat.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală este în primul rând printre măsurile psihoterapeutice
destinate să vindece tulburările somatoforme. În timpul aplicării sale, a demonstrat practic eficiența
sa înaltă prin mijloace practice.
Cea mai importantă sarcină specială a psihoterapiei este informarea pacientului cu privire la
natura, originea și mecanismele încălcării sale, precum și despre principalele legi ale sferei
emoționale a vieții (despre continuitatea și legătura directă cu fiziologia corpului, despre fenomenul
"acumulării" emoțiilor negative care nu sunt transformate la nivel psihologic, ele se manifestă ca
simptome somatice). Incapacitatea de a-și recunoaște propriile emoții și incapacitatea de a le
reglementa este cauza principală a tulburărilor în relația inversă, menită să "oprească" modul de
funcționare de urgență a corpului în repaus când acesta nu mai este în pericol.
Prin urmare, următoarea sarcină specifică de psihoterapie este dezvoltarea și dezvoltarea
capacității de auto-reglementare emoțională:
- capacitatea de a observa provocatorii (declanșatorii) zilnici de emoții negative și de a
observa reacția răspunsului emoțional slab;
- abilitatea de a da un nume clar acestor reacții, bazate pe stăpânirea vocabularului, care
include principalele categorii emoționale de vorbire;
- abilități de a dezvălui esența emotiilor negative, de a înțelege și de a formula gânduri
asociate cu ele;
- abilitatea de a transforma emoțiile negative în mod eficient prin formarea capacității de a
lucra cu atitudini negative, gânduri și utilizarea abilităților constructive comportamentale.
Formarea și dezvoltarea abilităților de mai sus este necesară pentru a reduce nivelul stresului
zilnic și tendința indivizilor de a-l experimenta la nivelul somaticelor.

Psihiatrie generală, editura Victor Babeş, Timişoara, 2014

DR. Carmen Vochescu: Legatura dintre psihic si somatic in etiopatogenia bolilor
Decid pentru mine - Platforma de advocacy – Dreptul de autoreprezentare al persoanelor cu
dizabilități psihosociale