FUNDATIA ECOLOGICA ’’DIMITRIE CANTEMIR’’- IASI

GRUP SCOLAR -FILIALA HUSI

SCOALA POSTLICEALA SANITARA
CALIFICAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PROIECT DE ABSOLVIRE

ÎNDRUMĂTOR,

ABSOLVENT :

2014

FUNDATIA ECOLOGICA ’’DIMITRIE CANTEMIR’’- IASI

GRUP SCOLAR -FILIALA HUSI
1
 SCOALA POSTLICEALA SANITARA
CALIFICAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU TRAUMATISM

ABDOMINAL

ÎNDRUMĂTOR,

ABSOLVENT :

2
ARGUMENT

3
 Suferinţa, fie ea fizică sau morală,este o parte integrantă din existenţa
terestră şi nu e om care să fi fost scutit de ea.

4
MOTTO :

“Nevoia de a respira este o necesitate a fiinţei vii, care constă în a capta oxigenul
indispensabil vieţii celulare şi a arunca gazul carbonic, produs al combustiei celulare.

Căile respiratorii permeabile (receptive) şi alveola pulmonară permit să se satisfacă

această nevoie”.

VIRGINIA HENDERSON

CUPRINS
CAPITOLUL I
Anatomia şi fiziologia traumatismului abdominal
CAPITOLUL II

5
 II.1 Definiţia
II.2 Etiologia
II.3 Clasificare
II.4 Simptomologia
II.5 Tablou clinic
ll.6 Metode de investigare
ll.7 Examenul clinic obiectiv
ll.8 Investigatii paraclinice
ll.9Tratament
ll.10Evolutii si prognostic
ll.11 Complicatii

CAPITOLUL III
Îngrijirea bolnavului in spital (rolul asistentei)
III.1 Ingrijiri generale .
Masurarea functiei vitale;
Tehnici(3);
Masurarea tensiunii.

III.2 Acordarea ingrijirilor specifice la un pacient cu traumatisme

abdominal.
Oxigeno-terapia;
Ecografia abdominal;
Recoltarea HLG.
lll.3 Tehnici impuse de boala .

CAPITOLUL IV

6
 Prezentarea şi îngrijirea a trei pacienti cu trsaumatism
abdominal
CAPITOLUL V
V.1 Educatie pentru sănătate
V.2 Concluzii generale asupra lucrării

BIBLIOGRAFIE

PLANUL LUCRARII
CAPITOLUL I
ANATOMIA SI FIZIOLOGIA A CAVITATII ABDOMINALE

7
 ZONA ABDOMINALĂ

Cuprinde spaţiul dintre cuşca toracică şi oasele centurii pelvine. Singurele repere osoase
aparţin zonelor învecinate: coastele, sternul, pubisul, ilionul şi coloana vertebrală.

MUŞCHII ZONEI ABDOMINALE

Muschiul drept abdominal, lat simetric, formează partea ventrală a peretelui

abdominal. Originea se situează pe creasta pubisului şi simfiza pubiană, de unde urcă şi se
inseră prin trei fâşii dinţate pe coastele şi cartilajele costale VII – VIII şi apendicele xifoid.
Sunt înveliţi în teaca aponevrotică a muşchilor oblici şi transvers, care se unesc în dreptul
zonei mediane prin intermediul unei formaţiuni ligamentare puternice, linia albă. Muşchii
drepţi abdominali apropie apendicele xifoid de pubis, prin flexia toracelui pe bazin;

- muşchiul oblic extern este un muşchi lat, subţire, superficial, situat pe faţa antero –
laterală a peretelui abdominal şi toracelui inferior. Are originea pe coastele V – XII prin
digitaţii musculare şi tendinoase, alternând cu cele ale dinţatului anterior şi ale marelui dorsal.
De acolo, fibrele grupate în fascicule ajung să se insere pe linia albă, o largă aponevroză, pe
marginea superioară a simfizei pubiene, linia pectineală, spina iliacă antero – posterioară şi pe
partea anterioară a marginii exterioare a crestei iliace. În contracţie unilaterală produce
înclinarea şi rotaţia trunchiului spre acea parte; în contracţie bilaterală produce flexie;
- muşchiul oblic intern este un muşchi lat, triunghiular, situat sub oblicul extern.
Originea sa este pe creasta iliacă, ligamentul inghinal şi fascia toraco – lombară, de unde
fibrele pleacă în evantai, astfel: cele superioare către marginea inferioară a ultimelor trei
coaste, cele cu originea pe ligamentul inghinal se inseră pe creasta pubisului şi linia
8
pectineală, iar restul fibrelor, inferioare, se unesc în linia albă. Are acţiune similară
muşchiului oblic extern;
- muşchiul transvers este cel mai profund muşchi abdominal, cu originea pe creasta
iliacă internă, feţele interne ale cartilajelor ultimelor şase coaste şi treimea laterală a
ligamentului inghinal, şi inserţia prin aponevroză pe creasta şi linia pectineală a pubisului şi
pe linia albă.

Abdomenul - Principalele trunchiuri arteriale si venoase din abdomen

AORTA ABDOMINALA
Segmentul abdominal al aortei se intinde de la a 2-a vertebra toracala pana la marginea
inferioara a celei de-a patra vertebra lombara. Din acest segment pornesc ramuri parietale:
a. artera frenica sau diafragmatica inferioara, se desprinde in dreptul celei de-a 12-a vertebre
toracale
b. 4 perechi de artere lombare
c. artera sacrata medie
Tot din acest segment pornesc si ramurile viscerale: truchiul celiac, artera mezenterica
superioara, artera mezenterica inferioara, arterele renale, arterele suprarenale mijlocii, arterele
genitale.
Urmatoarele ramuri terminale: arterele iliace comune stanga si dreapta

9
 TRUNCHIUL CELIAC
Este voluminos, cu diametrul de 6mm, lung de 10cm. Ia nastere la nivelul discului
intervertebral dintre a 12-a vertebra toracala si prima vertebra lombara. La nivelul colului
pancresului se imparte in cele 3 ramuri: hepatica comuna, artera gastrica stanga si artera
splenica.

ARTERA MEZENTERICA SUPERIOARA

Este un trunchi median nepereche, isi are originea cu un cm sub trunchiul celiac. Are un
traiect descendent, posterior de pancreas. Acompaniata de o proeminenta desprinsa din capul
pancreasului care are forma de carlig=proces uncinat. Apoi trece anterior de protiunea a treia
a duodenului unde se gaseste in mezenter, descrie o curba cu concavitatea la dreapta. Se
termina in fosa iliaca dreapta. Vascularizeaza pancreasul, intestinul subtire si jumatatea
dreapta a intestinului gros. Putin mai jos isi au originea arterele suprarenale mijlocii stanga si
dreapta dest glandelor suprarenale. Mai jos, pe partile laterale ale aortei, in dreptul primei
vertebre lombare isi au originea arterele renale pereche stanga si dreapta avand ca destinatie
rinichii.
Inferior de arterele renale se gasesc arterele genitale. La barbat arterele testiculare, trec pe
peretele abdominal posterior, trec prin canalul inghinal, patrund in scrot si se termina la
testicul. La femei arterele ovariene care se distribuie la tuba uterina si la ovare.
Pe fata anterioara a aortei la nivelul celei de-a treia vertebre lombare isi are originea artera
mezenterica inferioara. Patrunde in mezoul colonului sigmoidian. Se distribuie la jumatatea
stanga a intestinului gros.

SISTEMUL NERVOS AL ABDOMENULUI

Vena cava inefrioara.Are un diametru de 22mm, colecteaza sangele venos din regiunea
subdiafragmatica, ia nastere din unirea celor 2 vene iliace comune; unirea se produce in
dreptul celei de-a 4-a vertebra lombara dupa care are un traiect ascendent pe flancul drept al
coloanei vertebrale. Se intinde pana la difragm. Colecteaza ram parietale:venele lombare si
frenic si ram viscerale: venele testiculare/ovariene, venele renale, v. suprarenale, v. porta din
v. hepatice, v. ombilicare la embrion.
Vena porta.Dreneaza sangele venos al tubului digestiv, al pancreasului, al splinei, al cailor
biliare extrahepatice precum si venele din peritoneul visceral si parietal. Dreneaza venele
corespunzatoare a 5 artere: cele 3 ram ale trunchiului celiac si celor 2 artere mezenterice sup

10
si inf. De cele mai multe ori se formeaza prin unirea venelor mezenterice sup, mezenterica inf
si cu vena lienala. Aceasta unire se produce la marginea superioara a celei de-a 2-a vertebra
lombara, la dreapta liniei mediane de unde trunchiul venei porte intra in componenta
pediculului hepatic.

CONŢINUTUL ABDOMINAL

Conţinutul cavităţii abdominale include:

■ Mare parte din tractul intestinal
■ Ficatul
■ Pancreasul
■ Splina
■ Rinichii.

Pe lângă aceste organe cavitatea abdominală mai conţine vase de sânge, vase limfatice şi
nervi, care merg la organe, precum şi o cantitate variabilă de ţesut gras.

11
 OMENTUL

Cea mai mare parte a conţinutului cavităţii abdominale este învelită într-o foiţă fină,
umezită, care este cunoscută sub numele de peritoneu. Cutele pe care le face peritoneul
ancorează viscerele abdominale de pereţii cavităţii abdominale şi permit acestor organe să
alunece uşor unele peste altele.
12
Cea mai amplă parte a peritoneu lui este omentul mare, care atârnă în jos, pornind de la
marginea inferioară a stomacului şi acoperă colonul transvers şi ansele intestinului subţire, ca
un şorţ. Omentul mare conţine o cantitate importantă de ţesut gras, care îi dă acestuia un
aspect gălbui.

ROLUL DE PROTECŢIE

Omentul mare se mai numeşte şi „poliţistul abdomenului" datorită faptului că se adună în

jurul unui organ inflamat pentru a preveni răspândirea infecţiei către alte organe. Tot el ajută
şi la protejarea organelor abdominale de traumatisme şi izolează termic abdomenul, prevenind
pierderea de căldură.

Pentru a putea descrie poziţia organelor din interiorul abdomenului, sau localizarea
durerilor abdominale, medicii au considerat utilă împărţirea abdomenului în regiuni delimitate
de planuri imaginare, verticale şi orizontale.
Abdomenul poate fi împărţit în nouă regiuni, care se pot delimita precis. Aceste regiuni sunt
delimitate de două planuri orizontale (subcostal şi inter-spinos) şi două planuri verticale (pe
linia de mijloc a fiecărei clavicule). Cele nouă regiuni sunt următoareele:
■ Hipocondrul drept
■ Epigastrul
■ Hipocondrul stâng
■ Flancul drept (zona lombară)
■ Zona ombilicală
■ Flancul stâng (zona lombară)
■ Regiunea inghinală dreaptă
■ Regiunea suprapubiană
■ Regiunea inghinală stângă

INTESTINUL SUBTIRE

Intestinul subţire este porţiunea din tubul digestiv cuprinsă între stomac şi intestinul gros.
Are o lungime de 6—8 m, un diametrul de 4—5 cm şi prezintă o porţiune iniţială fixă, care
descrie un segment de cerc numită duoden şi o porţiune mobilă numită jejun-ileon.
Jejun-ileonul este dispus în 15—16 anse în cavitatea abdominală şi este legat de peretele
posterior al acestei cavităţi printr-o formaţiune peritoneală, numită mezenter.
Cu lupa se observă că suprafaţa valvulelor prezintă numeroase proeminenţe de formă
13
conică, numite vilozităţi intestinale, care dau un aspect catifelat mucoasei intestinale (20—60
de vilozităţi pe mm2). Valvulele conivente şi vilozităţile intestinale măresc suprafaţa de
absorbţie a intestinului subţire.

Peretele intestinului subţire este alcătuit, dinăuntru în afară, din următoarele patru tunici :
o mucoasă, o submucoasa conjunctivă, o musculoasa şi seroasa peritoneală. Mucoasa şi
submucoasâ participă la alcătuirea valvulelor conivente.

COLONUL

Colonul formează cea mai mare parte a intestinului gros din corpul uman. Deşi
constituie un tub continuu, colonul este format din patru segmente: colonul ascendent,
colonul transvers,colonul descendent şi cel sigmoid.
In colon ajunge conţinutul lichid al intestinului subţire, din care se reab-soarbe apa pentru
a forma produsul de eliminare de consistenţă semisolids, care va fi evacuat prin rect şi canalul
anal, sub formă de materii fecale. La nivelul colonului există două curburi pronunţate,
denumite şi flexuri, respectiv flexura colică dreaptă (sau hepatică! şi flexura colică stângă (sau
splenică).

14
 COLONUL ASCENDENT

Colonul ascendent se întinde de la valva ileocecală, până la flexura colică dreaptă, de unde
începe colo-nultransvers. Are aproximativ 12 cm lungime şi se află la nivelul peretelui
abdominal posterior (din spate), fiind acoperită pe partea din faţă şi pe laturi numai de
peritoneu, foiţa subţire de ţesut conjunctiv care înveleşte organele abdominale.

COLONULTRANSVERS

Colonul transvers începe de la nivelul flexurii colice drepte, situată sub lobul drept al
ficatului şi traversează cavitatea abdominală până la nivelul flexurii colice stângi, din
vecinătatea splinei.
Cu o lungime de aproximativa cm, colonul transvers reprezintă segmentul cel mai lung şi
mai mobil al intestinului gros, fiind susţinut doar de un pliu peritoneal (sau mezenter).

COLONUL DESCENDENT

Colonul descendent se întinde de la flexura colică stângă până la marginea bazinului, de

unde începe colonul sigmoid. Deoarece flexura colică stângă este situată mai sus decât cea
dreaptă, colonul descendent are o lungime mai mare decât colonul ascendent.

15
 COLONULl SIGMOID SI MUCOASA COLONICA
Colonul sigmoid - de forma literei S - reprezintă o continuare a colonului descendent, care
începe la marginea superioară a pelvisului (bazinului).

CARACTERISTICI

Are circa 40 de cm lungime şi, spre deosebire de colonul descendent, este destul de
mobil, fiind susţinut de propriul său mezenter (sau pliu peritoneal). La capătul distal, colonul
sigmoid se deschidem rect. Funcţia colonului sigmoid constă în depozitarea materiilor fecale
înainte de defecaţie, iar mărimea şi poziţia sa variază după cum este plin sau gol şi în funcţie
de aportul alimentar.

MUCOASA COLONULUI

Mucoasa colonului este alcătuită dintr-un singur strat de celule cu numeroase depresiuni
adânci, sau cripte, care conţin celule secretoare de mucus. Mucusul este important pentru
lubrifierea conţinutului fecal şi protejarea pereţilor de acţiunea acizilor şi a gazelor produse de
bacteriile intestinale.

FICATUL CORPULUI UMAN

Ficatul omenesc este pozitionat sub diafragma in partea dreapta a organismului. Ficatul
este printre cele mai mari organe ale corpului uman si cantareste in jur de 1kilogram jumate.
Functiile ficatului pentru organism sunt vitale. Cele mai importante functii ale ficatului sunt:
- elimina toxinele din organism ( considerat si statia de epurare a organismului)
- are functie de sinteza ( produce proteine)
- functie imunitara - un rol foarte important in imunitate tumorala si celulara.
- functie de stocare a mineralelor si vitaminelor, etc

Este compus din doi lobi: cel din stânga mai mic şi cel din dreapta mai mare. O parte din
bila produsă în ficat se elimină direct în duoden, o altă parte se depozitează în vezica biliară
situată sub ficat.

16
 RINICHII SI VEZICA URINARA

Rinichii (ren) sunt nişte organe pereche, în formă de bob de fasole, localizate în spatele foiţei
parietale, pe partea dreaptă şi stângă a coloanei vertebrale, sprijinite de peretele abdominal
posterior. Vezica urinară este un sac cavitar, căptuşit pe interior cu mucoasă, cu perete
musculos, localizată în bazinul mic, în spatele osului sacral.

17
 Glandele suprarenale

Sunt nişte glande endocrine pereche, situate la polul superior al rinichilor.

Splina
Splina cu formă asemănătoare unei felii de pepene este localizată pe partea stângă a
abdomenului, sub diafragmă. Este un organ cu importante funcţii hematice, imunitare şi de
depozitare a sângelui.

Relaţii strânse
Topografia şi funcţionarea organelor abdominale este armonizată şi interdependentă. In
viscerele situate în apropiere şi legate funcţional afecţiunile se pot răspândi, transmite cu
uşurinţă de la un organ la altul.

Presiunea abdominala si pozitia organelor

Pozitia anatomica a organelor situate in cavitatile viscerale ale trunchiului, toracica

abdominala si pelvina, este determinata atat de formatiunile anatomice care leaga aceste
organe de peretii cavitatilor in care se afla sau intre ele, cat si de presiunile existente in aceste
cavitati si de echilibrul dintre aceste presiuni.

18
 Organele nu sunt fixate rigid in regiunile in care se gasesc, ci prezinta diferite grade de
mobilitate, in concordanta cu structura lor si cu functiile pe care le indeplinesc. Acest fapt
explica, de altfel, modificarea partiala a pozitiei organelor in functie de pozitia in care se
examineaza bolnavul si care poate da nastere la erori, privind marimea si proiectia la suprafata
a acestora, in semiotica medicala si chirurgicala.

Trecerea omului la ortostatism a influentat in mare masura situsul visceral (asezarea

anatomica a organelor in cavitatile trunchiului). Totodata, pozitia verticala si gravitatia au
schimbat la om gradul de impovarare al peretilor trunchiului in comparatia cu patrupedele.
Indeosebi, este importanta impovararea peretilor musculoaponevrotici antero-laterali ai
abdomenului, care prin contractia lor tonica sau fazica determina si schimba valorile presiunii
intraabdominale si pelvine. In aceste conditii, presiunea maxima se exercita asupra etajului
inferior al peretelui antero-lateral al abdomenului, ceea ce explica la om frecventa crescuta a
herniilor inghinale, eventratiilor si evisceratiilor, dizectazia muschilor drepti abdominali etc.

In determinismul acestor afectiuni, la impovararea crescuta – prin gravitatie, se adauga si

alti factori conditionati tot de trecerea la ortostatism, cum sunt texturile aponevrotice ale
peretelui abdominal in regiunile inghinale. Aceasta structura aponevrotica inlocuieste pe cea
musculara de la patrupede. Ea a luat nastere ca urmare a cresterii diametrului transvers al
pelvisului, sub influenta tractiunii muschilor extensori ai coapsei pe bazin, care a ridicat
insertia muschilor lati ai abdomenului, indeosebi a muschiului oblic intern si muschiului
transvers al abdomenului. La patrupede acesti muschi aveau originea pe marginea ventrala a
coxalului, in timp ce la om se ridica pe creasta iliaca si in treimea laterala a ligamentului
inghinal. Acesti factori au determinat si traiectul canalului inghinal la om, cu inelul (orificiul)
superficial, medial si cel profund lateral.

La patrupede cele doua inele se suprapun in axul ventrodorsal al peretelui, se privesc in

oglinda, ceea ce determina si scurtarea traiectului inghinal.

Intre presiunile abdominala si pelvina – pozitive – si presiunea negativa din torace, exista
o legatura indisolubila, in sensul ca ele se influenteaza reciproc. Intre cele doua presiuni exista
un echilibru care se schimba in trecerea de la pozitia verticala la decubitus.
19
 Presiunea abdominala si pelvina este determinata de urmatorii factori:

1. contractia tonica si fazica a muschilor peretelui antero-lateral a abdomenului si

jocul contractie-relaxare a diafragmei si diafragmei pelvine;

2. forta de aspiratie toracica, aceasta ajungand in aspiratie in sptiul subfrenic drept

si stang la circa 2kg;

3. presiunea atmosferica ce comprima peretele musculoaponevrotic;

4. gradul de umplere a organelor cavitare din abdomen si pelvis;

5. inchiderea ermetica a cavitatii abdominale si pelvine.

Din cele de mai sus, rezulta ca in pozitia verticala, in axul longitudinal, exista
un gradient al presiunii abdominale si pelvine intre diafragma pelvina si di
diafragma, care se micsoreaza de jos in sus si ca numai in functie de modificarea
celor doua categorii de factori se poate intelege dinamica normala si patologica a
peretilor abdomenului si pelvisului si consecintele asupra pozitiei si functiilor
viscerale.

In sensul datelor expuse, de exemplu, se poate explica faptul ca ficatul, organ

parenchimatos foarte greu de circa 1500 g, situat in partea superioara a partii
peritoneale isi mentine pozitia normala nu numai prin legaturile peritoneale pe
care le are cu peretii cavitatii abdominale si cu organele invecinate, ci si gratie
fortei de aspiratie toracica exercitata asupra spatiului subfrenic si a presiunii
intraabdominale scazuta in aceasta regiune. Se pot da numeroase alte exemple.

Totodata, contractia muschilor anterolaterali ai abdomenului, sustinuta de contractia

diafragmei si diafragmei pelvine, inchiderea glotei, explica in mare parte mecanismele de
golire a organelor cavitare cum sunt mecanismul defecatiei, mictiunii sau al nasterii cu
expulzia fatului din uter.

Din jocul acestui sistem unitar toracoabdominal de echilibru presional se intelege, de

asemenea, ca modificarea pozitiei unui organ atrage schimbari in pozitia organelor invecinate.

20
In acelasi mod se explica schimbarea de topica abdominala in relaxarea patologica a
diafragmei, cand cupola relaxata dreapta sau stanga a diafragmei mult impinsa in torace
deplaseaza in partea opusa inima, pericardul si plamanul.

at, in fiecare minut, circula in jur de un litru jumatate de sange.

Stomacul

Stomacul este un organ intraperitonial, cu proiectie abdominala si toracica situat in

in etajul supramezocolic al cavitatii peritoniala, cea mai mare parte din loja
subfrenica.
Are o mobilitate apreciabila, mijloacele sale de fixare fiind reprezentate mai
bine la cele doua extremitati prin continuitatea sa cu esofagul si duodenul.
STOMACUL este segmentul cel mai lung al tubului digestiv.
ASEZAREA: se afla in cavitatea abdominala, in partea stanga , sub diafragma, in loja
gastrica (etajul supramezocolic). La omul viu are pozitia verticala, iar la cadavru este
aproape orizontal.
RAPORTURI: aflandu-se situat in regiunea supramezocolica, stomacul are in partea de
sus, inainte si la dreapta, raporturi cu diafragma, ficatul si micul epiplon, la stanga cu
splina, in jos cu colonul transvers, inainte cu peretele abdominal si inapoi cu pancreasul,
rinichiul stang si splina).
CONFIGURATIA EXTERNA: are forma literei ―J‖, masurand cand este plin moderat 25
cm. lungime, 10 cm. latime si 8 cm. grosime. Capacitatea mijlocie atinge 1300 ml.
Structura Stomac

Stomacul prezinta trei portiuni:

- fundul sau marea tuberozitate este partea cea mai larga si priveste spre diafragm. Reprezinta
camera cu aer a stomacului si nu contine alimente.
- corpul este partea mijlocie;
- portiunea pilorica sau portiunea orizontala este partea inferioara, cea mai ingusta a
stomacului si are doua segmente:
- antrul piloric;
-canalul piloric.

21
 CAPITOLUL II

Noţiuni despre boală

II.1 Definiţie:

Traumatismele abdominale reprezinta ansamblul de modifcari patologice

induse de actiunea unui agent vulnerant. Acestea se impart in doua mari categorii
: traumatisme închise şi traumatisme deschise.

II.2 Etiologie.

Traumatismele abdomenului grupează leziunile peretelui şi viscerelor abdominale produse

de acţiunea agenţilor vulneranţi asupra abdomenului.
Particularităţi caracteristice traumatismelor abdominale: poziţia bipedă expune frecvent
abdomenul la acţiunea agenţilor vulneranţi, efectul este mai important dacă musculatura este
relaxată, o parte din viscerele abdominale se află în zone protejate de pereţi osoşi (torace
inferior şi bazin), unele viscere se proiectează în zone topografice care depăşesc limitele
22
anatomice ale peretelui abdominal, fiind expuse leziunilor în traumatismele care
interesează toracele inferior sau bazinul.

II.3 Clasificarea anatomopatologică

Contuzii abdominale (traumatisme închise) ): leziuni traumatice ale abdomenului fără

soluţie de continuitate la nivelul tegumentelor. Funcţie de structurile morfologice interesate
sunt: contuzii abdominale cu leziuni parietale; contuzii abdominale cu leziuni viscerale;
contuzii abdominale mixte (leziuni parietale şi viscerale);
Plagi abdominale(traumatisme deschise, răni): pot fi nepenetrante (peritoneu parietal
integru), penetrante (interesare şi a peritoneului parietal).Fiecare dintre cele două variante
poate fi plagă simplă (fără leziuni viscerale), sau cu interesare viscerală (ex. traumatismul
renal).
Moduri de acţiune ale agentului vulnerant percuţie: agentul vulnerant în mişcare loveşte
abdomenul sau abdomenul în mişcare e proiectat asupra agentului vulnerant; compresiune sau
zdrobire a abdomenului între două planuri dure, dintre care cel puţin unul în mişcare;
lovitură indirectă (prin frânare cu deceleraţie bruscă), contralovitură (în căderi de la
înălţime în picioare sau în şezut); suflu de explozie propagat prin curenţii de aer sau apă;
explozia unui viscer prin creşterea bruscă a presiunii abdominale;
Circumstanţe etiologice ale traumatismelor abdominale: accidente de circulaţie (rutieră,
feroviară, maritimă, aeriană, etc.); accidente de muncă (industrie, agricultură, construcţii);
accidente de sport şi joacă; accidente casnice; mari catastrofe naturale (cutremure, inundaţii,
alunecări de teren, etc.); agresiuni individuale prin arme albe, arme de foc sau improvizate
(diverse corpuri contondente: coasă, furcă, tablă, fierăstrău), tentative de sinucidere.

II.4 Simptomatologie

Leziuni parietale: revărsatul sero-hematic (hematomul supraaponevrotic al peretelui

abdominal): agentul vulnerant acţionează tangenţial asupra peretelui abdominal alunecare a
părţii profunde a ţesutului conjunctiv subcutanat pe suprafaţa rezistentă a fasciei de înveliş a
musculaturii abdominale, cu ruperea vaselor sangvine şi limfatice superficial nivelul zonei de
impact = bombare a tegumentelor, deseori echimotice, cu fluctuenţă centrală; puncţia
practicată în zona de maximă fluctuenţă extrage lichid sero-hematic.

Hematomul subaponevrotic: localizat mai ales în teaca dreptului abdominal apare prin
acţiunea directă perpendiculară a agentului vulnerant pe planul muscular, cu rupere fie a
23
vaselor musculare mici (sângerare difuză), fie a ramurilor arterei epigastrice sau arterei
mamare interne.

Aspectul local este în funcţie de intensitatea sângerării şi de integritatea foiţei anterioare

a tecii dreptului tegumentele supraiacente sunt normale sau bombează dacă foiţa anterioară a
tecii dreptului este intact echimoza apare după 3-4 zile de la traumatism. Eventraţia
posttraumatică: existenţa unei soluţii de continuitate musculo-aponevrotice, cu sau fără
ruptura peritoneului parietal. Dacă defectul parietal este mic există riscul strangulării
viscerelor herniated, plăgile parietale nepenetrante, evisceraţia posttraumatică,l eziunile
viscerelor cavitare,stomacul, rar interesat în cursul traumatismelor abdominale (3% în timp de
pace, 13% în timp de război)

Leziunile gastrice sunt frecvent asociate altor leziuni visceral,contuzii ale stomacului:
localizate frecvent în regiunea antropilorică, de la simplu hematom intramural până la
ruptură parietală completă sau incompletă (cu mucoasă intactă), sau până la adevărate
dilacerări gastrice; plăgi ale stomacului: pot fi unice sau multiple, liniare sau anfractuoase,
transfixiante (interesare atât a peretelui anterior cât şi a celui posterior al stomacului) –
frecvente cele penetrante (înţepate sau împuşcate).

Duodenuleste rar sediul unor leziuni traumatice (1-2%) - profund retroperitoneal.

Leziuni ale mezenterului: hematom, rupturi : verticale – mai puţin grave, paralele cu
intestinul - mai grave. Rupturile situate lângă baza mezenterului pot interesa vase importante
cu compromiterea vitalităţii unei porţiuni întinse de intestin.

Leziunile viscerelor parenchimatase

Ficatul poate fi sediul unor leziuni traumatice în contuziile şi plăgile abdominale, precum
şi în traumatismele complexe toraco-abdominale. ) Leziuni primare ale parenchimului
hepatic: hematomul subcapsular - păstrarea integrităţii capsulei Glisson supraiacente, care
prin decolare permite acumularea sub ea a până la 2-3 litri de sânge; hematoamele mici se pot
resorbi spontan cele voluminoase se pot rupe secundar după câteva ore-zile producând
„ruptură hepatică în 2 timpi‖, cu hemoperitoneu secundar; plăgi şi rupturi ale ficatului: de o
gravitate deosebită sunt plăgile prin arme de foc, cu dilacerări importante ale parenchimului
hepatic; cavitatea centrală este o leziune proprie ficatului, apărând compresiunea
circumferenţială a organului cu distrugeri parenchimatoase profunde - zonă de necroză
centrală şi hematom ce se evacuează prin căile biliare determinând hemobilie; smulgeri ale
ficatului din inserţiile sale ligamentare (în traumatisme foarte puternice).
24
 Splina poate prezenta 3 tipuri lezionale importante: rupturi şi plăgi ale splinei; hematom
subcapsular: poate evolua spre vindecare prin fibroză şi calcifiere (rar), spre constituirea
unui hematom perisplenic cu ruptură secundară şi hemoperitoneu (cel mai frecvent), sau spre
constituirea unui pseudochist posttraumatic ce se poate infecta sau deschide secundar într-un
viscer din vecinătate. smulgerea pediculului splenic duce de regulă la hemoragii
cataclismice, deşi excepţional există cazuri în care spasmul şi tromboza asigură
hemostaza spontană (constituie aşa-zisele „plăgi uscate‖).

Pancreasul rar lezat în traumatismele abdominale (1-2%). Cel mai adesea interesat în
contuziile abdominale în care agentul vulnerant acţionează perpendicular pe peretele
abdominal şi striveşte pancreasul de coloana vertebrală. Sunt 4 leziuni fundamentale în
traumatismele pancreasului: contuzia simplă cu integritatea capsulei şi canalelor pancreatice;
ruptura pancreasului cu rupturi canaliculare superficiale; ruptura pancreasului cu secţiunea
Wirsungului; zdrobirea pancreasului interesând întreaga structură glandulară.

II.5 Tablou clinic

Poate fi de multe ori necaracteristic şi înşelător din cauza multitudinii de leziuni asociate
ce pot coexista.

Şocul primar reflex se instalează în primele momente după accident, poate apare chiar în
lipsa traumatismului direct, poate duce la o serie de erori de diagnostic – laparotomii inutile,
în cazul în care coexistă cu o leziune viscerală, poate modifica tabloul clinic – mascarea unor
semne importante pe baza cărora s-ar putea pune un diagnostic corect.

Supravegherea bolnavului timp de cateva ore (în afara cazurilor evidente care necesită
tratament imediat) ne va edifica asupra diagnosticului. Dacă nu există leziuni viscerale, starea
bolnavului se va îmbunătăţi. Prezenţa leziunilor va duce la apariţia şi dezvoltarea
următoarelor sindroame, în funcţie de organul lezat: sindromul de hemoragie internă
intraperitoneală sau retroperitoneală, e datorat leziunilor organelor parenchimatoase,
mezourilor sau vaselor de sange mari. Se caractrizează prin hipovolemie , anmie acută,
traumatizatul poate fi adinamic, astenic, agitat, anxios. Prezintă scotoame, vertij, dispnee, sete
imperioasă, poziţia ortostatică provoacă lipotimie. La examenul obiectiv prezintă tegumente şi
mucoase palide, transpirate, extremităţi reci, pulsul iniţial tahicardic, apoi filiform, tahipnee,
oligo- , ir la final anurie scaderea TA, colaps.

25
 Sindromul de hemoragie internă intraperitoneală: semnele locale pot fi mai etompate.
Poate să apară în hemiperitoneu durere abdominală spontană şi continuă, abdomenul e adesea
meteorizat, poate fi prezentă apărarea musculară fără rigiditatea lemnoasă caracteristică
sindromului peritonitic. La tuşeul rectal sau vaginal poate să apară sensibilitatea fundului de
sac vaginal, împăstare locală datorită cheagurilor de sânge . Sindromul de hemoragie internă
retroperitoneală are evoluţie mai rapidă apare în rupturi renale, vasculare, retroperitoneală.
Sindromul de iritare peritoneală consecutiv leziunilor organelor cavitare se poate instala:
brutal, în cazul rupturilor complete de organ cavitare, în doi timpi, când o leziune incompletă
a peretelui se transformă în urma fenomenelor de necrozare într-o perforaţie completă.
Durerea abdominală e intensă, are caracter continuu, sfaşietor. În cazul lezării unui organ
supramezocolic, localizarea durerii este iniţial în etajul abdominal superior, ulterior descinde
spre flancuri şi fose iliace, datorită migrării produselor patologice sau spaţiile parietocilice. În
cazul leziunilor enterale, localizarea durerii este iniţial periombilical, apoi se descinde spre
hipogastru, prin migrarea produselor patologice spre spaţiile mezenterocoloice şi Douglas.
După un interval de timp relativ scurt durerea devine difuză şi extrem de vie, prin
generalizarea peritonitei.

Abdomenul devine imobil, contractură musculară extrem de intensă. La palpare

abdomenul lă o senzaţie de rezistenţă evidentă ceea ce a atras denumirea de „abdomen de
lemn‖. Pcientul are hipersensibilitate cutanată marcată, sensibilitate superioară celei din
sindromul hemoragic la tuşeul rectal sau vaginal. Interpunerea de aer în spaţiul intrahepato-
frenic poate fi evidnet prin: percuţie – dispariţia matităţii prehepatice, examen radiologic –
confirmarea lamei de aer şi existenţa unei perforaţii digestive posttraumatice.

Sindromul mixt, rezultă prin implicarea elor doua sindroame de mai sus. La cazurile unde
există atât leziuni parenchimatoase cât şi ale organelor cavitare tabloul clinic conţine atât
elemente clinice generale şi locale de hemoragie internă cât şi de iritare peritoneală.

ll.6Metode de investigare

Anamneza. De la bolnav (dacă starea de conştienţă o permite) sau de la însoţitori şi

urmăreşte în general următoarele elemente: timpul scurs de la accident, tipul accidentului,
natura agentului vulnerant şi condiţiile în care a acţionat, poziţia corpului ăn momentul
impactului, momentul traumatismului în raport cu diverse acte fiziologice (ingestie de
alimente, defecaţie, micţiune), doarece starea de plenitudine sau de vacuitate a viscerelor

26
cavitare poate influenţa tipul şi gravitatea leziunilor. Mai trebuie observate localizarea,
iradierea şi evoluţia în timpul durerii abdominale spontane (accentuare durerii la examinări
repetate traduce instalarea unui sindrom peritonitic). Prezenţa unor semne obiective ce pot ce
pot fi sesizate de bolnavi sau de aparţinători: hematemeză, melenă, hematurie, rectoragii.
Afecţiuni abdominale sau extraabdominale preexistente traumatismului, care favorizează
ruptura unor viscere sunt: splenomegalia, stenoza hepatică, ciroza hepatică, tumori hepatice,
chist ovarian, piosalpinx. Bolile cronice preexistente(pulmonare, cardiace, renale etc.) pot
constitui factori agravanţi cu implicaţii prognostice.

ll.7Examenul clinic obiectiv

Urmăreşte să evidenţieze prezenţa şi amploarea şocului, leziunile peretelui abdomial,

prezenţa sindroamelor abdominale majore (peritonitic şi/sau de hemoragie internă). Dificultăţi
majore de diagnostic sunt ridicate în special de cotuziile abdominale şi plagile nepetrante.
Examenul clinic trebuie completat obligatoriu de: asigurarea acel puţin unei căi venoase,
plasarea unei sonde de aspiraţie nazo-gastrică, sondajul vezical. La sfârşitul unui examen
clinic corect şi complet trebuie să se poată răspunde cât mai corect la următoarele întrebări:
dacă traumatizatul este sau nu în stare de şoc, dacă leziunile sunt parietale şi/sau viscerale, cu
eventuale precizări ale acestora dacă există sau nu leziuni viscerale. Se pot remit după o
reanimare corectă şi nu mai apre dacă nu există leziuni viscerale majore.

Şocul hipovolenic apare cand pierderea de sânge este mai mare de 30% din volumul
sanguin normal, de principiu şocul care nu răspude la o terapie intensivă corect condusă
impune intervenţia chirurgicală. Şocul septic însoţeşte de regulă leziunile viscerelor cavitare
şi apare mai tarziu, la 6-12 ore de la accident, intensitatea şi amploarea sa fiind în funcţie de
septicitatea conţinutului viscerului lezat. Este mai complex şi mai grav decât şocul
hipovelemic.

ll.8 Investigaţii paraclinice

Investigaţii biologice: grup sangvin, Rh (investigaţii obligatorii), hemoleucograma:

hemoglobina şi hematocrit, aprecierea gravităţii şi evoluţiei sindroamelor hemoragice
urmărite în dinamică: valoarea hematocritului poate fi la început normală, hemodiluţia care
duce la scăderea hematocritului începând la 30 de minute de la debutul hemoragiei şi arătând
27
valoarea reală a deficitului hematic abia la 12 ore. Hiperleucocitoza însoţeşte de regulă
sindroamele peritonitice secundare leziunilor viscerale cavitare, dar este întâlnit constant la
valori care depăşesc 15000/mmc şi în rupturile de ficat sau splină (95%). Examenul de urină
evidenţiază hematuria, în plus poate atenţiona asupra unor eventuale afecţiuni preexistente
traumatismului (hepatice, renale, diabet) ce pot influenţa negativ evoluţia bolnavului. Ureea,
ionograma şi glicemia sunt importante în bilanţul biologic general.

Investigaţii radiologice (efectuate doar în cazuri cu diagnostic incert în care starea

traumatizatului permite o temporizare a intervenţiei). Radiografia abdominală simplă relevă
pneumoperitoneul, retropneumoperitoneul, colecţii lichidiene(hematom subcapsulor splenic,
hematom retroperitoneal), nivele hidroaerice (ileus dinamic), corpi străini intraabdominali,
fracturi de bazin.

Puncţia peritoneală simlă sau puncţia lavaj este o investogaţie simplă şi extrem de utilă.
Este indicată în contuziile abdominale, la bolnavii şocaţi cu semne locale incerte şi
politraumatizaţii cu leziuni craniene şi/sau taoracice la care semnele abdominale sunt dificil
de interpretat. Este contraindicată la gravide, la pacinţii cu distnsie abdominală importantă şi
la cei cu operaţii abdominale multiple în antecedente. Punţia pozitivă extrage sânge, bilă,
lichid intestinal, urină. Alte investigaţii utilizate sunt: achografia abdominală, CTtomografia,
arteriografia selectivă, utilă în rupturile în doi timpi ale viscerelor parenchimatoase. Poate fi
folosită ca mijloc de hemostază prin embolizarea vasului de sânge, scintigrafia, laparoscopia.

ll.9Tratament

Tratamentul de urgenţă poate fi la locul accidentului, dispnsarul medical, pe timpul

transportului şi are ca obiective: scoaterea traumatizatului de sub influenţa factorilor agresivi,
evaluarea sistematică şi rapidă a disfuncţiilor şi leziunilor, restabilirea şi menţinerea funcţiilor
vitale până când bolnavul ajunge într-un serviciu chirurgical calificat. Mijloace terapeutice de
prim ajutor: asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare, hemostaza provizorie a unei
hemoragii vizibile, autotransfuzia prin idicarea membrelor inferioare, perfuzie de sânge,
plasmă, sau substituienţi, oxigenoterapia pe sondă nazală sau mască.

Tratamentul în serviciul chirurgical. O echipă complexă stabileşte priorităţile

terapeutice. Tratamentul medical: combaterea şocului, antibiotico terapia profilactică, cu
spectru larg, îcepută precoce, în doze mari indicată la toţi bolnavii cu plagi penetrante
abdominale. Pentru leziuni viscerale truie menţinută cel puţin 7 zile. Seroprofilaxia
28
antitetanică obligatorie la toţi traumatizaţii. Tratamentul chirurgical urmareşte rezolvarea
sindromului peritonitic (îndepărtarea cauzei de contaminare peritoneală, lavaj abundent şi
drenaj) şi rezolvarea sindromului hemoragic (hemostază chirurgicală).

ll.10 Evoluţie şi prognostic

Evoluţia hematomlui retroperitoneal postraumatic este caracterizată de apariţia de

complicţii într-un procent ridicat de cazuri. Sindromul de resorbţie este dominat de
dezvoltarea unui icter de intensitate variabilă, rezultat din rezorbţia sângelui degradat. Cel mai
important aspect este însă creşterea ionului K+ la valori periculoase în condiţiile dezvoltării
concomitente şi a unei insuficienţe renale acute (sursă de hiperpotasemie ).

Supuraţia hematomului poate declanşa o celulită retroperitoneală localizată, dar cel mai
frecvent difuză, cu evoluţie fatală. Circumstanţele favorizante sunt coexistenţa de leziuni ale
unui organ cavitar (rect, colon): Limforagia din focarul hematomului şi fistula pancreatică.
Complicaţie apărută de obicei după demeşajul practic în scop hemostatic la hematoamele
înalte situate la rădăcina mezenterului sau peri-duodeno-pancreatic. Serohematomul
retroperitoneal datorat unei rezorbţii locale incomplete. Evoluţia lui poate poate merge spre
constituirea unei formaţiuni tumorale care se palpează, dă fenomene de compresiune sau
poate fisura în peritoneu determinând o reacţie peritoneală acută. Ruperea precoce a
hematomului în cavitatea peritoneală explică prezenţa lui. Rupera tardivă în cavitatea
peritoneală – sângele inundă cavitatea peritoneală în mod brutal printr-o ruptură a seroasei
peritoneale sub tensiune, la distanţă de momentul traumatismului. Liposcleroza
retroperitoneală se manifestă prin adrenţa întinsă a peritoneului parietal posterior la
structurile anatomice retroperitoneale concomitente cu fibroscleroza ţesutului conjunctiv.

Prognostic . Din punct de vedre evolutiv distingem trei perioade: Periaada primelor 24-
48 ore , în care prognosticul depinde mai ales de intensitatea socului traumatic, intensitatea
şocului hemoragie, intensitatea plexului celiac, (iritaţia vago-simpatică)

Perioada primelor 3-5 zile, în care prognosticul este agravat sau rămâne rezervat datorită :
persistenţei sau reapariţiei şocului, apariţia insuficienţei renale, continuarea parezei
intestinale. Perioada complicaţiilor locale ale hematomului, cu implicaţii mai reduse pentru
prognosticul vital.

29
 ll.11Complicaţii

Complicaţiile traumatismelor hepatice se împart în complicaţii locale (hemoragia,

hemobilia, biliragia, necroza septică sau aseptică a ficatului traumatizat, abcesul hepatic)şi
complicaţii genearle( insuficienţă hepato-renală, coagulopatie de consum, hipotermia).

Hemoragia precoce poate apare imediat postoperator, tradând un control insuficient al

hemostazei chirugicale, mai ales după tamponament, sau ignorarea unor leziuni.

Hemoragia secundară survine după demeşare , mobilizarea tuburilor de dren, de obicei la

2-3 zile, fiind consecinţa necrozei hepaticeşi a infecţiei. Ea poate fi favorizată de tulburările
de coagulare netratate în timp optim.

Hemobilia posttraumatică reprezintă inundarea arborelui biliar cu sânge (mai frecvent

arterial) care se exteriorizează prin tubul digestiv. Complicaţia are trei semne clinice clasice:
icter de tip mecanic, datorită obstrucţiei căilor biliare primare(CBP) prin cheaguri, dureri în
hipocondrul drept de tip colicativ determinate de distensia VB şi migrarea cheagurilor prin
CBP, hemoragii digestive exteriorizate prin melenă sau hematemeză. La triada simptomatică
se pot adăuga: stare febrilă, distensie abdominală, şi hepatomegalia dureroasă.

Complicaţii ale traumatismelor colonului:

Complicaţiile chirurgiei colonice executate în urgenţă pe colon nepregătit sunt dominate

de de pericolul dezunirii suturilor. Fistula odată apărută se drenează corect şi eficient,
aşteptând reluarea tranzitului intestinal şi îmbunătăţira stării generale a bolnavului.
Reintervenţia poate consta într-o exteriorizare a anastomozei dezunite printr-o colostomie
proximală. Pentru suturile executate pe colonul stâng poate fi introdus trasând un tub
multiperforat, proximal de zonă suturată. Dilataţia anală şi aspiraţia digestivă sunt adjuvante
utile ale tratamentului chirugical.

30
 CAPITOLUL III

Evidenţierea rolului asistentului medical la investigarea

specifică a unui pacient cu traumatisme abdominale

III.1 Ingrijiri generale-masurarea functiilor vitale, tehnici(3) , masurarea

tensiunii

Pregătirea psihică a pacientului

O bună întelegere şi informare despre testul testul pe care pacientul trebuie să-l efectueze
în scop diagnostic ne va ajuta să pregăti pacientul adecvat pentru manevra respectivă.
Explicandu-i pacientului procedura medicală cu claritate vom caştiga încrederea şi cooperarea
sa. De exemplu, înaintea unei recoltări dificile şi dureroase trebuie să informăm pacientul
asupra tipului şi gradului de disconfort pe care probabil îl va simţi. De asemenea trebuie
informat cat timp va dura procedura, la ce efecte să se aştepte, pacientului îi v fi mult mai uşor
să coopereze şi să suporte manevra în sine. Dacă trebuie doar să asistăm medicul în timpul
unei recoltări, trebuie vorbit cu pacientul în timpul acesteia, să îl încurajăm, şi apoi să îl
supraveghem pentru eventuale efecte adverse sau complicaţii, pregatiţi pentru a acorda
îngrijiri specifice în orice situaţie. Unele teste necesită instrucţiuni detaliate pentru a ne
asigura de cooperarea totală a pacientului şi de corecta recoltare a probelor, cu atat mai mult
cu cat unele necesită anumite condiţii de recoltare şi schimbare a regimului de viaţă înaintea
recoltării( o dietă specială, un mod corect de recoltare de către însuşi pacientu, etc.).

Consimţămantul pacientului

Este un drept al pacientului să i se ofere toate informaţiile pentru a înţelege exact ce i se

va face, procedura medicală în sine, riscurile şi implicaţiile manevrei înainte de a consimţi şi a
semna că este de acord cu efectuarea procedurii. A explica procedura, cum va fi efectuată şi
potenţialele riscuri este în primul rand responsabilitatea medicului. Asistenta va relua
explicaţiile medicului, se va asigura că pacientul le-a înţeles bine şi va verifica dacă pacientul
a semnat consimţămantul atuni cand este necesar.

Pregătirea fizică se face în funcţie de investigaţiile clinice şi paraclinice.

31
 Tehnica măsurării şi notării respiraţiei

Respiraţia este un act reflex inconştient, dar poate fi modificată cu ajutorul voinţei atat
ritmul cat şi profunzimea. De aceea se recomandă să se măsoare fară ştirea pacientului în
condiţii de repaus şi chiar în timpul somnului.

Tehnica masurării

Se aplică palma pe suprafaţa toracelui şi se înregistrează numarul de ridicări a peretelui

cuştii toracice care este corespunzătoare cu numărul de inspiraţii pe minut. Expirul este un act
pasiv de revenire la normal a cuştii totacice prin elasticitatea sa şi nu poate fi masurat. Este
necesar un ceas cu secundar. La copii se masoară numărul de ridicări ale peretelui abdominal
prin observaţie deoarece au o respiraţie de tip abdominal. Frecvenţa respiratorie se mai poate
înregistra pe un ecran permanent cu ajutorul monitoarelor, bolnavul fiind conectat în circuit
prin intermediul unui electrod.

Tehnica notării

Se foloseşte un creion de culoare verde sau albastră şi foaia de temperatură a bolnavului,

se duce o săgeată în dreptul rubricii respiraţiei, se notează frecvenţa respiraţiei dimineaţa şi
seara în fiecare zi de spitalizare cu linie continuă realizandu-se un grafic. La fiecare patraţică
de pe foaia de temperatură corespunde o respiraţie.

Tehnica măsurării şi notării pulsului

Ne interesează ritmul pulsului sau elemente de apreciat: ritm, frecvenţă şi amplitudine.

Locurile unde se măsoară pulsul sunt la orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi
comprimată pe un plan osos. De obicei se folosesc artera radială, cubitală sau femurală.

Materialele necesare sunt: ceas cu secundar, creion sau pix cu mină roşie. Asistenta
pregăteşte pacientul psihic şi fizic. Se asigură repaus fizic şi psihic 10 -15 minute, se spală pe
32
maini , reperează artera, fixează degetele palpatoare pe traiectul arterei, exercită o presiune
asupra peretelui arterial cu varful degetelor şi numără pulsaţiile timp de un minut.
Consemnarea valorii obişnuite (60-80 pulsaţii pe minut), se notează pe foaia de temperatură
ţinand cont că fiecare linie orizontală a foii de temperatură reprezintă 4 pulsaţii. Se uneşte
valoarea prezentă cu cea anterioară pentru obţinerea unui grafic.

Măsurarea tensiunii arteriale

Evaluarea funcţiei cardio-vasculare ne dă informaţii asupra forţei de contracţie asupra

inimii şi rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor. Elementele de evaluat sunt
tensiunea arterială sistolică (cea maximă), şi tensiunea arterială diastolică (cea minimă).
Valoarea normală este cuprinsă între maxima(120-140)mmHg – minima(80-90)mmHg.

Materialele necesare sunt: aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale, stetoscop

biauricular, tampon de vată, alcool, creion sau pix cu mină roşie.

Asistenta asigură repausul psihic şi fizic timp de 15 minute, se spală pe maini. Se aplică
manşeta pneumatică pe braţul pacientului. Braţul trebuie să fie fixat şi întins (în extensie). Se
fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manşetei. Se
introduc olivele stetoscopului în urechi, se pompează aer în manşeta pneumatică , cu ajutorul
perei de cauciuc pană la dispariţia zgomotelor pulsative. Se decomprimă progresiv aerul din
manşetă prin deschiderea supapei pană cand se percepe primul zgomot arterial, acesta
reprezentand valoarea tensiunii arteriale maxime. Se reţine valoarea indicată de manometru
pentru a fi consemnată, se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai
puternice. În momentul în care zgomotele dispar, această valoare reprezentand valoarea
arterială minimă.

Considerăm pentru fiecare linie a foii de temperatură o unitate a manometrului. Se unesc

liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat. În alte documente medicale
e înregistrează cifric. Se dezinfectează olivele şi membrana stetoscopului cu alcool.

Măsurarea şi notarea temperaturii

Temperatura ne indică gradul de încălzire al corpului uman.

33
 Locurile de elecţie pentru măsurarea temperaturii sunt: axila, cavitatea bucala, auricular,
rectal, vaginal, plica inghinala. Temperatura normală a corpului uman este intre 360C şi 370C,
în cavitatea rectală şi vaginală temperatura este mai mare cu 0,3-0,60C mai mare.

Pentru măsurarea temperaturii sunt necesare următoarele materiale: termometru, vată cu

alcool, mănuşi de protecţie. Asistenta pregăteşte pacientul fizic şi psihic. Explică pacientului
necesitatea tehnicii, şi îl aşează în poziţia de decubit dorsal sau semişezand. Asistenta se spală
pe maini, îmbracă manuşile de protecţie, şterge termometrul cu vata cu alcool şi apoi îl aşează
în locul de elecţie ales. Axilar termometrul cu mercur trebuie ţinut 10 minute, vaginal, rectal
şi în cavitatea bucală se ţine aproxiativ 5 minute.

Temperatura se notează în foaia de observaţie cu albastru cu un punct, fiecare patraţica

reprezentand o zecime de grad. Temperatura se măsoară dimineaţa şi seara rezultand un garfic
prin unirea punctelor.

Ecografia

Ecografia utilizează pentru formarea imaginii ultrasunetele, de accea se mai numeşte şi

ultrasonografie.

Ecografia fiind lipsită de orice efect nedorit asupra organismului înlocuieşte alte procedee
tradiţionale de investigaţie care prezentau un oarecare pericol pentru organism erau greu de
suportat de acesta. Examenul echografic se face aproape tuturor organelor cu excepţia
plamanilor şi oaselor. Ultrasunete patrund în ţesutul organic şi la locul de de întalnire a două
medii cu densităţi diferite, o parte din vibraţii corpusculare sunt reflectate, realizand un efect
similar ecoului sonor, de unde şi numele de echografie al procedeului de investigaţie. Din
înregistrarea ultrasunetelor reflectate se construieşte imginea ecografică. Aparatele de detecţie
ultrasonografice sunt formate dintr-un transductor (emiţător şi receptor de ultrasunete), dintr-
un sistem de prelucrare a ecourilor înregistrare de transductor şi dintr-un sistem de afişare
(ecran), pe care se formează imaginea propriu-zisă.

Unele aparate sunt prevăzute cu dispozitive de fotografiere şi videoînregistrare cu care

imaginea poate fi păstrată fie static, fie în dinamica ei. Pentru ca examenul ecografic să se
execute în condiţii bune trebuie să fie cuplaj acustic perfect între transductor şi pielea
bolnavului. Acest cuplaj se face cu un gel hidrofil (sau ulei de parafină), numit gel de cuplaj

34
acustic, care se întinde pe suprafaţa examinată. Fără gel se poate interpune un strat de aer între
piele şi transductor.

lll.2 Acordarea îngrijirilor specifice la un pacient cu

traumatisme abdominale

Îngrijiri igienice

Generalitaţi

Toaleta pacientului face parte din îngrijirea de baza, adică din îngrijirile acordate de
asistenta medicală cu scopul de asigura confortul şi igiena bolnavului.

Consta in menţinera pielii in stare de curăţenie perfectă şi în prevenirea apariţiei leziunilor

cutanate, fiind o condiţie esenţiala a vindecării.

Toaleta pacintului poate fi efectuata zilnica – pe regiuni, săptămanal sau baia generala.

În funcţie de pacint, nu are nevoie de ajutor, are nevoie de sprjin fizic şi psihic, are nevoie
de ajutor parţial sau necesita ajutor complet.

Obiective – îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos descuamat şi impregnat

cu secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare, amestecate cu praf, alimente, resturi de dejecţii
şi alte substanţe străine, care adera la piele. Alte obiectiv ar fi deschidera orificiilor de excreţie
ale glandelor pielii, înviorarea circulaţiei cutanate şi a întregului organism, producerea unei
hipertermii active a pielii, care favorizează mobilizrea anticorpilor, linistirea bolnavului,
crearea unei stări plăcute de confort.

Principii- se apreciază starea generală a bolnavului, pentru a evita o toaletă prea lunga,
prea obositoare. Se evita curenţii de aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor, se verifică
temperatura ambiantă, pentru a evita răcirea bolnavului, se izolează bolnavul (dacă e posibil
printr-un paravan) de anturajul său, se pregătesc în apropiere materialele necesare toaletei,
schimbării lenjeriei patului şi a bolnavului şi pentru prevenirea escarelor. Bolnavul va fi
dezbrăcat complet şi va fi acoperit ci cearşaf şi patură. Se escoperă progresiv numai partea
35
care se va spăla. Se stoarce corect buretele sau mănuşa de baie, pentru a nu se scurge apa în
pat sau pe bolnav. S e sapuneşte şi se clateşte cu o mană fermă, fără brutalitate, pentru a
favoriza circulaţia sangvină. Apa caldă trebuie să fie din abundenţa, schimbată de cate ori sete
nevoie, fără a se lăsa săpunul în apă. Se insistă la pliuri, sub sani, la maini si în spaţiile
intredigitale, la coate şi axile. Se mobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se
masează zonele predispuse escarelor. Ordinea în care se face toaleta pe regiuni este spălat,
clătit uscat. Se mută muşamaua şi aleza de protecţie, în funcţie de regiunea pe care o spălăm.

Etapele toaletei

Se începe cu faţa, gatul şi urchile, apoi braţele şi mainile, partea anterioara a toracelui,
abdomen, faţa anterioară a coapselor. Se întoarce bolnavul in decubit lateral şi se spală pe
spate, fesele şi faţa posterioara a coapselor, din nou în decubit dorsal, se spală gambele şi
picioarele, organelle genitale externe – îngrijirea parului şi a cavitaţii bucale.

Îngrijirea ochilor are ca scop prevenirea infecţiilor oculare şi îndepărtarea secreţiilor.

Materialele necesare sunt apă, prosop, tampoane din tifon, comprese, mănuşi de baie.
Pacientul se informează (îngrijirea se face în cadrul toaletei zilnice). Se îndepartează secreţiile
oculare de la comisura externa spre cea internă, cu ajutorul unui tampon steril. Se spală ochii
cu mana acoperită cu mănuşi, se limpezesc şi se şterg cu prosop curat.

Îngrijirea mucoasei nazale re ca scop menţinerea permeabilitaţii cailor respiratorii

superioare, prevenirea escarelor, infecţiilor nazale, în cazul în care pacientul prezintă sonde
introduse pe această cale( pentru oxigenoterapie, pentru evacuarea conţinutului gastric). Se
pregătesc materialele necesrae adică tampoane sterile, montate pe bastonaşe, ser fiziologic,
apă oxigenaă diluată, taviţa renală, mănuşi de protecţie. Pacientul se informează, i se explică
necesitatea tehnicii, i se întoarce capul uşor într-o parte. Se curaţa fosele nazale, fiecare cu
cate un tampon umezit în ser fiziologic.

Dacă pacientul prezintă o sondă se dezlipeste leucoplastul cu care este fixată, se retrage
sonda 5-6 cm, se curaţa tubul se curaţa tubul cu un tampon, se îndepartează crustele de pe
mucoasa nazală cutamponul umezit în apa oxigenată diluată. Se reintroduce sonda gastrică,
iar sonda pentru oxigenoterapie se poate reintroduce in cealaltă fosă nazală, şi se fixează
sonda. Ulterior se controlează funcţionalitatea sondelor dupa curăţarea mucoasei nazale, se
supraveghează respiraţia pcintului.

36
 Îngrijirea urechilor are ca scop menţinerea stării de curăţenie a pavilionului urechii şi
a conductului auditiv extern. Îndepărtarea depozitelor naturale (cerumen) sau a celor
patologice.

Materialele necesare sunt tampoane sterile, montate pe betisoare, tăviţa renală, apă,
sapun, mănuşi de baie, prosop. Pacientul se informeaza şi se întoarce cu capul pe partea
opusă. Se curăţă conductul auditiv extern cu tampon uscat, se spala pavilionul urechii cu
mana acoperită cu mănuşa de bumbac cu săpun, curăţind cu atenţie şanţurile pavilionului şi
regiunea retroauriculară. Se limpezeşte, se usucă cu prosopul pvilionul urechii şi conductul
auditiv extern. Ulterior se introduce în conductul auditiv extern un tampon cu vata absorbant.
Ar fi de evitat introducerea tamponului peste limita vizibilităţii (pericol de lezare a
timpanului).

Îngrijirea cavitaţii bucale are ca scop obţinerea unei stări de bine a pacientului,
prevenirea cariilor dentare, profilaxia infecţiilor cavitaţii bucale. Materialele necesare sunt,
pentru pacientul constient, periuţa, pasta de dinşi, prosop, tavişa renaţă, pahar cu apă, iar
pentru cel inconştient, comprese, tampoane sterile din tifon, instrumentar steril (deschizator
de gura, spatula linguală, pensă porttampon), glicerina boraxată 20%, taviţa renală, manuşi
sterile. Pacientul conştient este asezat în poziţie şezand sau în decubit lateral stang, cu
prosopul în jurul gatului, Pacientul inconstient este în decubit dorsal, capul intr-o parte, cu
prosopul sub bărbie. Pacientul conştient este servit, pe rand, cu materialele şi ajutat sa-şi faca
toaleta cavităţii bucale. La pacientul inconştient se introduce deschizatorul de gură între
arcadele dentare, se şterg limba, bolta palatină, suprafaţa internă şi externă a arcadelor dentare
cu tampoane îmbibate în glicerină boraxată, cu mişcări dinauntru în afară, se şterg dinţii cu un
alt tampon, la sfarşit se ung buzele. Ulterior se strang materialele şi se aşeaza pacientul în
poziţie confortabilă.

Toaleta intimă are scop igienic, şi de menţinere a unei stări de confort fizic. Parţile
intime ale corpului sunt expuse infecţiilor, ulcerelor de presiune, mirosurilor neplăcute, avand
în vedere anatomia zi fiziologia lor ( pliuri ale pielii, orificii naturale ale corpului, glande,
organe excretoare). Se execută de mai multe ori pe zi la pacienţii inconştienţi, cu sonde
vezicale, înaintea intervenţiilor chirurgicale în regiunea anală, organe genitale sau pe căile
urinare şi în perioadele menstruale. Dacă pacientul este independent, i se pregătesc
materialele pentru a se îngriji singur.

Materialele necesare sunt : paravan, doua bazinete, tampoane sterile de vată, pensa
porttampon, cană cu apă caldă, săpun lichid, prosop, mănuşi de cauciuc, mănuşi de baie,
37
muşama, aleză şi se controlează temperatura apei. Pacientul se informează şi i se asigură
intimitatea. Se pregăteşte patul cu muşama, pacientul fiind în poziţie ginecologică, i se
serveşte un bazinet pentru a-şi goli vezica urinară. Rămîne în poziţia ginecologică cu al doilea
bazinet curat sub regiunea sacrată. Asistenta îmbracă mănuşa de cauciuc apoi cea de baie, se
spală regiunea dinspre simfiza pubiană spre anus, turnand apă şi săpun lichid. Se limpezeşte
abundent, se scoate bazinetul, se usucă regiunea genitală anală, pliurile şi se pudrează cu talc
pliurile. Ulterior se îndepărtează materialele, se aşează patul şi pacientul este aşezat comod.

Îngrijiri dietetice

Alimentarea pacientului

Servirea meselor

Modul în care pacientului i se ofera alimentele are, de multe ori, acţiune importantă ca şi
regimul propriu-zis. Î legatura cu servirea mesei, asistenta va ţine seama de orarul si
repartizarea meselor. Intervalul dintre mese trebuie stabilit astfel încat perioada de repaus din
cursul nopţii sa nu fie mai mare de 10-11 ore, iar în unele cazuri şi mai mic (ulcer gastric).
Pacientii În stare gravă, febrili, vor fi alimentaţi în momentele de acalmie, indiferent de
programul secţiei. Pacienţii cu hipersecreţie gastrica sau boala ulceroasă vor fi alimentaţi la
intervale scurte, în funcţie de stadiul de evoluţie, la aceştia alimentele trebuie servite uneori
din ora în ora în cursul zilei, adăugand una, două mese în timpul nopţii. Pacienţii febrili
febrili adinamici, în stare grava, nu pot ingera cantitatea obişnuită de alimente şi, de aceea ,
vor fi alimentaţi după un program special cu mese mici, dese, repartiate atat ziua cat şi
noaptea. După pranz vor fi rezervate ore de odihnă, întrucat, în această perioadă, procesul de
digestie blochează energia organismului prin angajarea unei cantităţi mari de sange la nivelul
organelor abdominale.

Pregătirea servirii meselor

Hrănirea pacientului nu trebuie să fie perturbată de activitatea secţiei (tratament, recoltări,

vizită medicală). Înaintea servirii meselor, nu se aplică tratamente dureroase. S e vor înlătura
din salon factorii dezagreabili (ploscă, urinare, scuipători). Pacienţii cu aspect neplăcut (arşi,
cu piodermite, cei care varsă) vor fi izolaţi de restul bolnavilor, cu paravane. S aloanele vor fi
38
aerisite, curate, cu ambianţă plăcută, familială. Asistenta îmbracă un halat alb peste uniformă,
îşi prinde parul în calotă, îşi spală bine mainile.

Distribuirea alimentelor

Servirea estetică şi curată a meselor contribuie la îmbunătăţirea poftei de mancare

pacienţilor. Asigură declanşarea secreţiei sucurilor digestive şi pe cale psihică. Operativitatea
împiedică denaturarea şi racirea alimentelor (îşi păstează forma, aspetul şi valoarea calorică)
În unele cazuri, asistenta întocmeşte fişe individule de regim, care se înmanează pacientului
odată cu masa (păstrare, vor ajuta pacientul la domiciliu) Alimentele se porţioneaza pe
regimuri şi apoi sunt distribuite în salon pe un carucior special, iar la bolnavi – pe tăviţe
acoperite. Felurile de alimente se servesc pe rand, pe masură ce bolnavul consumă felul
anterior. Alimentele nu se ating cu mana. Gustul unor alimente se poate corecta cu sare, zahăr
(dacă nu contravine dietei)

Ordinea de servire a mesei

Se va distribui întai regimul comun, apoi regimul tip şi la urmă se va dispune aducerea
regimurilor individuale, pentru pacienţii a căror alimentaţie nu se încadrează în regimurile tip.
Vor lua masa întai pacienţii ce se pot alimenta singuri, apoi asistenta se va ocupa de cei ce
trebuie alimentaţi de ea. Alimentarea artificială se va face în afara programului obişnuit.

Îngrijiri terapeutice

Comunicarea terapeutică

Are ca scop stabilirea unei relaţii umane pozitive, care va permite atingerea obiectivelor
de îngrijire. Se realizează prin tehnici de comunicare terapeutică, ce au la bază comunicarea
verbală şi nonverbală. Condiţiile pentru o comunicare eficace – sa se ţină cont de factorii
fiziologici şi socio-culturali, care pot influenţa comunicarea. Trebuie sa se asigure un confort
fizic şi psihic al pacientului, caştigarea încrederi pacientului, respectarea pacientului, mesajul
transmis sa fie scurt şi clar, vocabularul utilizat să fie pe înţelesul pacientului, debitul verbal
să fie potrivit, tonul adecvat, intonaţia să nu fie influenţată de emţiile sau de oboseala
asistentei, să fie ales momentul potrivit. Mimica, gesturile să accentueze cuvantul, să-l
clarifice sau să ilustreze ideea, să menţina solicitudinea faţă de pacient. Atingerea pacientului
39
(de exemplu prinderea mainii unui pacient trist sau cu dureri) să fie utilizată în măsura în care
acesta înţelege bine semnificaţia şi o acceptă ca pe un mesaj de încurajare, tandreţe, susţinere
afectivă. Pentru o comunicare eficientă asistenta îşi mobilizează întreaga atenţie pentru a
înţelege mesajul pacientului, respectand urmatoarele reguli: stă în faţa pacientului cand
vorbeşte, îl priveşte în ochi, pentru a-i demonstra dorinţa de a-l asculta. Adoptă o atitudine
decontractată, nu face mişcări care ar putea distrage interlocutorul, îl aprobă cand spune
lucruri importante. Accepta mesajul persoanei fără a manifesta îndoială sau dezgust, chiar
dacă sunt divergenţe de idei. Asistenta va manifesta toleranţă faţă de pacient, îl va asculta fără
să-l întrerupă, îi va da o retroacţiune verbală, pentru a arăta că înţelege ce-i spune. Se va
asigura că mesajele sale nonverbale corespund mesajelor verbale. Întrebarile sunt un mijloc
direct de comunicare şi dau tonul unei interacţiuni verbale. Vor fi legate de subiectul discutat
şi vor fi puse într-o ordine logică. Asistenta va alege întrebări în funcţie de răspunsul
pacientului. Redarea mesajului pacientului în cuvintele ei , pentru a se asigura de înţelegerea
lui corectă. Cand intervine o neînţelegere, asitenta poate întrerupe discuţia , pentru a clarifica
sensul mesajului. Asistenta va ajuta pacientul să nu descrie în termeni vagi problemele sale.
Pacientul trebuie să fie şi informat de catre asintentă cu regularitate la momentul oportun. Vor
fi transmise într-o manieră favorabilă de comunicare cu pacientul. Nu se vor divulga date pe
care medicul doreşte să nu le cunoască pacientul. Liniştea va permite asistentei şi pacientului
să-şi organizeze gandurile.

Asistenta care asigura liniştea în comunicarea cu pacientul dovedeşte că este gata să

asculte cu răbdare. Recapitularea este o revizuire a principalelor idei discutate. Asistenta
începe o discuţie rezumand-o pe precedenta , pentru a ajuta pacientul sa-şi amintească
subiectele abordate.

Îngrijiri profilactice

Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei

Asistenta medicala face educaşie pentru prevenirea accidentelor, verifică dacă sunt
respectate normele de securitate a muncii, normele ergonomice în unităţile cu activităţi cu risc
de accidente. Explorează pericolele reale şi cele potenţiale la locul de muncă şi la domiciliu.
Pericolul de infecţii, accidente, boli este mare la organismele slăbite, obosite, surmenate.

În spital asistenta are ca obiectiv să asigure conditiile de mediu adecvate pentru a evita
pericolele prin accidentare. Pacientul este amplasat în salon în funcţie de stare, afecţiuni si
40
receptivitatea sa. Ia masuri sporite de de evitare a transmiterii infecţiilor în cazul
îmbolnăvirilor cu boli transmisibile – prin izolarea pacienţilor, respectarea circuitelor, masuri
de igienă spitalicească (condiţii de cazare, microclimat, sterilizare, curăţenie, dezinfecţie).
Urmăreşte şi apreciază corect potnţialul de accidente şi infecţios al pacientului, receptivitatea
sa şi aplica măsurile de izolare. Alege procedurile de investigare şi tratament cu risc minim de
accidente şi infecţii. Informează şi stabileşte împreună cu pacientul planul de recuperare a
stării de sănătate şi creştere a rezistenţtei organismului.

În cazul unui pacient cu durere asistenta medicală trebuie să aibă în vedere

următoarele aspescte : reacţia pacientului la durere, caracteristicile durerii, debut şi durată,
localizarea şi iradierea, intensitatea, caraterul ei, factori declanşatori sau agravanţi, masuri
luate pentru masuri luate pentru ameliorare şi efectul terapeutic al acestora, influenţa durerii
asupra activitaţii cotidiene. Asistenta medicală trebuie să vadă şi dacă sunt semne şi simptome
care însoţesc durerea cum ar fi cefaleea, greţurile, vărsăturile. Va avea ca obiective ca
pacientul să resimtă scăderea intensităţii durerii, pacientul să declare ameliorarea
disconfortului, pacientul să fie capabil să-şi efectueze îngrijirile igienice, pacientul să
cunoască tehnici noninvazive de ameliorare a durerii.

Ca şi intervenţii asistenta medicală va ajuta pacientul să descrie corect durerea şi să

sesizeze momentele de remisie sau exacerbare : se va manifesta înţelegere faţă de suferinţa
pacintului, pentru localizarea durerii, asistenta va folosi repere anatomice şi terminologia
descriptivă. Pentru intensitatea durerii, va ruga pacientul să utilizeze termeni ca uşoară,
moderată, intensă, insuportabilă. Dacă pacientul nu-şi găseşte cuvintele pentru a descrie
durerea, îl va ajuta dandu-i exemple, făcand analogii. Asistenta asigură confortul şi
îndepărtează factorii agravanţi : aşeaza pacientul în poziţie corespunzătoare, întinde
cearşafurile, retrage tubulatura pe care stă culcat pacientul, largeşte bandajele prea stranse,
schimbă pansamentele umede, respectarea regimului dietetic, susţinerea inciziei chirurgicale
în timpul tusei sau a exerţiilor respiratorii, evitarea expunerii tegumentelor şi a mucoaselor
agenţilor iritanţi ( urină, secreţii, materii fecale), prevenirea retenţiei urinare, prevenirea
constipţiei, o pregătire preoperatorie adecvată, educaţie postoperatorie. Asistenta mai poate
folosi metode de ameliorare a durerii precum stimularea cutanată prin aplicarea agenţilor
fizici (căldură, frig), frecţii, masaje, sau distragerea atenţiei prin meloterapie, cărţi, reviste,
TV, fixarea atenţiei pe alte probleme decat ale durerii respective, încurajarea pacientului la
orice progres obţinut, implicarea pacientului în efectuarea îngrijirilor sale. Pot fi folosite
tehnici de relaxare, iar ca ultimă soluţie este administrarea tratamentului medicamentos
prescris de medic, de obicei analgezice.
41
 III.3 Tehnici impuse de boala

A.Oxigeno-terapia

Este o metodă terapeutică de mare importanţă, care se aplică în toate tipurile de

insuficienţă respiratorie cand viaţa pacientului este ameninţată.

Scopul este combaterea hipoxemiei, scăderea efortului respirator şi cardiac, menţinerea

unei presiuni parţiale şi constante a oxigenului în sange.

Căile de administrare: calea respiratorie pentru respiraţia spontană-normală, calea

artificială pentru respiraţia asistată pe aparat. Oxigenoterapia poate fi de scurtă durată aplicată
în stările acute(în criză), sau de lungă durată aplicată în bolile cronice pulmonare. Se indică
utilizarea ei în toate tipurile de dispnee însoţite de hipoxie, în imfarct acut de miocard, şoc,
comă, stop cardiac, după anestezie generală, în travaliu, în boli cronice pulmonare.

Materialele necesare

1.Sursa de oxigen, poate fi staţia centrală a spitalului unde oxigenul este adus la patul
bolnavului prin conducte sau la nevoie butelia de oxigen, unde oxigenul este comprimat la
150 atmosfere, şi distribuit cu ajutorul unui reductor de presiune(prevăzut cu 2 manometre
care indică presiunea din butelie şi presiunea ce merge la bolnav) la 1-2 atmosfere.
2.Mijloace de administrare, sondă sau cateter naso-faringian, mască simplă, ochelari de
oxigen, cort de oxigen sau aparate de aerosolizare.
3.Oxigenatorul este format din: umidificator reprezentat de un borcan cu apă pentru
barbotare, borcanul este prevăzut cu filet la care se montează un debimetru care este un sistem
de reglare a cantităţii de oxigen ce se administrează bolnavului în l/minut, debimetrul se mai
numeşte rotometru şi se montează între sursa de oxigen şi bolnav.

Tehnica administrării

Pregătirea bolnavului –psihică- se informează pacientul asupra tehnicii, se cere

consimţămantul cand este posibil.

42
 Pregătirea fizcă, se lubrefiază cateterul sau sonda din plastic cu un gel ce conţine anestezic
(xilină4%), cand se introduce pe cale nazală, iar cand se introduce pe cale cucală nu este
cazul, cateterul(sonda Nelaton) se va introduce pe cale nazală pană în faringe, distanţa fiind
de 6-8 cm sau se apreciază cu distanţa agală de la aripa azală pană la lobul urechii. Se fixează
sonda sau cateterul cu benzi de leucoplast una se aplică langă aripa nazală şi a doua pe faţa
bolnavului langă ureche.

Presiunea de administrare a oxigenului poate fi, cu flux gazos redus sub nivelul cerinţelor
pacientului în bolile cronice, cu flux crescut care satisface cerinţele pacientului, cu presiune
hiperbară folosindu-se o instalaţie specială care asigură presiunea de 2-3 atmosfere de oxigen,
recomandată în tratamentul gangrenei gazoase şi în intoxicaţii cu CO.

În afara căii naturale oxigenul se administrează pe cai artificiale: prin sonda endotraheală,
prin canulă de traheostomie. Durata şi timpul de administrare sut indicate de medic.
Eficacitatea oxigenoterapiei se evaluează prin dispariţia cianozei şi prin măsurarea gazelor
sanguino-oximetrie.

B.Puncţia venoasă

Reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de puncţie. Are ca
scop explorator, recoltarea sangelui pentru examene de laborator-biochimie, hematologie,
serologice si bacteriologice şi scop terapeutic administrarea unor medicamente sub forma
injecţiei şi perfuziei inravenoase, recoltarea sangelui în vederea transfuziei sale.

Locul de elecţie al puncţiei: venele de la plica cotului, venele antebraţului, venele de pe

faţa dorsală a mainii, venele subclaviculare, venele femurale, venele maleolare interne, venele
jugulare şi epicraniene-mai ales la sugar şi copil mic.

Materiale: de protecţie, pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşaşa , aleză. Pentru
dezinfectarea tegumentului vată cu alcool, instrumentar şi materiale sterile, ace, seringi,
mănuşi sterile, tampoane.

Alte materiale, garou, eprubete usate şi etichetate, fiole cu soluţie medicamentoasă,

soluţii perfuzabile, tăviţă renală.

Pacientul este pregătit psihic, se informează asupra scopului puncţiei, fizic- (pentru
puncţia la venele braţului, antebraţului). Se aşează într-o poziţie confortabilă atat pentru

43
 pacient cat şi pentru persoana care execută puncţia (decubit dorsal). Se examinează caliatea şi
starea venelor avand grijă ca hainele să nu împiedice circulaţia de întoarcere la nivelul
braţului. Se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie maximă. Se
dezinfectează tegumentul, se aplică garoul la o distanţă de 7-8cm deasupra locului puncţiei,
strangandu-l astfel încat să oprească circulaţia venoasă fară a comprima artera. Se recomandă
pacientului să strangă pumnul , venele devenind astfel turgescente.

Asistenta după ce îmbracă mănuşile sterile fixează vena cu policele mainii stangi la 4-5
cm sub locul puncţiei, exercitand o uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor
vecine. Se fixează seringa cu gradţia în sus, acul ataşat cu bizoul în sus, în mana dreaptă, între
police şi restul degetelor. Se pătrunde cu acul traversand, în ordine tegumentul sub un unghi
de 30 grade, apoi peretele venos învingandu-se o rezistenţă elastică, pană cand acul înaintează
în gol. Se Schimbă direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei, se controlează pătrunderea acului
în venă prin aspiraţie cu seringa. Se continuă tehnica în funcţie de scopul funcţie de scopul
puncţiei venoase, injectarea medicamentelor, recoltarea sangelui, perfuzie. Se îndepărtează
staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului şi a pumnului. Se aplică
tamponul îmbibat în soluţie dezinfectantă la locul de pătrundere al acului şi se retrage brusc.
Se comprima locul puncţiei 10 minute, braţul fiind în extensie.

C.Recoltarea HLG

Hemograma consta din masurarea urmatorilor parametri:

 numar de leucocite;

 numar de eritrocite;

 concentratia de hemoglobina;

 hematocrit;

 indici eritrocitari: volumul eritrocitar mediu (VEM), hemoglobina eritrocitara medie (HEM),
concentratia medie de hemoglobina (CHEM) si largimea distributiei eritrocitare (RDW);

 numar de trombocite si indici trombocitari: volumul trombocitar mediu (VTM) si largimea

distributiei trombocitare (PDW);

 formula leucocitara.

Hemograma este un test screening de baza, fiind unul din cele mai frecvent cerute teste de
laborator, reprezentand adesea primul pas in stabilirea statusului hematologic si diagnosticul
diverselor afectiuni hematologice si nehematologice. Cuantificarea parametrilor hematologici

44
 asociata uneori cu examinarea frotiului de sange aduce informatii pretioase, orientand in
continuare spre efectuarea altor teste specifice.

Pregatire pacient

Hemograma se poate recolta à jeun (pe nemancate) sau postprandial (trebuie totusi evitate
mesele bogate in lipide care pot interfera cu anumiti parametri ai hemogramei).

Sexul, varsta pacientului, precum si anumite conditii cum ar fi: starea de soc, varsaturi
incoercibile, administrarea masiva de lichide i.v. etc., care pot duce la deshidratarea, respectiv
hiperhidratarea pacientului, precum si anumite tratamente urmate de pacient trebuie
comunicate laboratorului.

Este de preferat evitarea pe cat posibil a stresului in momentul recoltarii.

In cazul monitorizarii regulate (zilnic sau la doua zile) a anumitor parametri, proba de sange
pentru efectuarea hemogramei trebuie obtinuta in acelasi moment al zilei (datorita fluctuatiilor
fiziologice circadiene ale unor parametri).

Specimen recoltat, recipient si cantitate recoltata – sange venos recoltat pe

anticoagulant: EDTA tripotassium/dipotasium/disodium (vacutainer cu capac mov/roz – K3
EDTA);

La copii mici se poate recolta sange capilar din deget/calcai pe heparina (microtainer).

Se amesteca continutul prin inversiunea usoara a tubului de cca. 10 ori.

Tubul trebuie sa fie umplut cel putin trei sferturi pentru ca raportul sange/anticoagulant sa
fie optim (concentratia recomandata de EDTA este de 1.2 – 2.0 mg/mL de sange).

Cauze de respingere a probei

 tub incorect;

 specimen coagulat;

 specimen hemolizat;

 cantitate insuficienta.

Prelucrare necesara dupa recoltare – daca proba nu este trimisa imediat la laborator
trebuie refrigerata.
Stabilitate proba - 36-48 ore la temperatura camerei (18-26°C) sau la frigider (2–8°C) –
pentru determinarea hemoglobinei si numaratorile de celule. Este recomandat ca probele sa fie

45
analizate in primele 6 ore de la recoltare. Nu se recomanda depasirea acestui interval pentru
determinarea indicilor eritrocitari si hematocritului. Daca proba a fost refrigerata, trebuie
echilibrata la temperatura camerei inainte de a fi analizata.
Metoda de determinare – analizor automat pe principiul citometriei in flux cu
fluorescenta utilizand LASER semiconductor si focusare hidrodinamica.
NUMARUL DE ERITROCITE (NUMARUL DE CELULE ROSII)

Numarul de eritrocite reprezinta testul de baza pentru evaluarea eritropoiezei.

Eritrocitele sunt investigate in continuare prin masurarea concentratiei de hemoglobina si a
hematocritului, iar pe baza lor analizorul calculeaza indicii eritrocitari: VEM, HEM, CHEM si
RDW, care caracterizeaza din punct de vedere calitativ populatia eritrocitara.

Eritrocitele sunt cele mai numeroase celule din sange, sunt anucleate, fiind necesare
pentru respiratia tisulara. Eritrocitele sunt cele mai specializate celule ale organismului,
principala functie constand in transportul 02 de la plaman la tesuturi si transferul CO2 de la
tesuturi la plaman. Acest lucru se realizeaza prin intermediul hemoglobinei continute in
eritrocite. Forma eritrocitelor de disc biconcav confera raportul volum/suprafata optim pentru
schimbul de gaze si le asigura acestora deformabilitatea in timpul traversarii microcirculatiei.
Indicatii – in combinatie cu hematocritul si concentratia de hemoglobina, numarul de
eritrocite este util in detectarea si monitorizarea anemiei si eritrocitozei/policitemiei.
Metoda de determinare – eritrocitele sunt numarate de analizorul automat in timpul
trecerii acestora printr-un orificiu prin care sunt dirijate intr-un singur rand prin metoda de
focusare hidrodinamica.
Valori de referinta – valori diferite in functie de varsta si sex ; se exprima in numar de
eritrocite x106/uL (mm3) sau numar de eritrocite x1012/L.
Semnificatie clinica

Numarul de eritrocite ca singur parametru are valoare diagnostica mica; o evaluare corecta
a masei de eritrocite a organismului poate fi obtinuta doar in corelatie cu hematocritul.
Numarul de eritrocite este influentat de modificarile volumului plasmatic, ca de exemplu in
sarcina sau in tulburari ale echilibrului hidro-electrolitic.

1. Scaderea numarului de eritrocite: determina anemie. Anemia este definita din punct de
vedere functional printr-o masa eritrocitara insuficienta pentru asigurarea unei cantitati
adecvate de oxigen tesuturilor periferice. In practica, se considera anemie atunci cand
concentratia de hemoglobina, hematocritul si/sau numarul de eritrocite sunt sub valorile de
referinta. Diagnosticul este dificil daca doar unul din parametri este sub valorile limita; in
46
acest caz hemograma trebuie monitorizata in continuare pentru stabilirea unui diagnostic
corect.

In anemia acuta datorata hemoragiei, numarul de eritrocite si concentratia de hemoglobina

raman nemodificate in primele ore datorita pierderii concomitente de plasma; ele incep sa
scada pe masura ce se produce corectia deficitului volemic.

In anemiile cronice volumul sanguin este aproape normal prin cresterea compensatorie a
volumului plasmatic, iar numarul de eritrocite si hematocritul sunt de obicei scazute. Totusi,
in conditiile asociate cu microcitoza marcata (anemie feripriva severa, talasemie), numarul de
eritrocite poate ramane in limite normale sau poate fi chiar crescut.

Anemia relativa este o conditie caracterizata prin masa normala de eritrocite, dar cu volum
sanguin crescut prin cresterea volumului plasmatic, ca de exemplu in sarcina, splenomegalie
masiva. In aceasta situatie proteinele totale plasmatice sunt la limita inferioara a normalului,
spre deosebire de anemia cronica in care proteinele totale sunt in limite normale.

Pentru a identifica cauza anemiei, informatiile privind istoricul bolii si examinarea fizica
trebuie integrate cu cateva teste de laborator cheie, cum ar fi determinarea numarului de
reticulocite, indicilor eritrocitari, examinarea frotiului de sange colorat si eventual a maduvei
osoase. Prezenta altor anomalii hematologice (trombocitopenie, anomalii ale leucocitelor)
orienteaza diagnosticul spre o posibila insuficienta medulara datorata anemiei aplastice, unei
boli hematologice maligne sau dislocarii maduvei osoase prin procese patologice de cauza
extrahematologica. Pancitopenia poate aparea si ca urmare a distructiei periferice sau
sechestrarii celulare prin hipersplenism.

2. Cresterea numarului de eritrocite (concentratiei de hemoglobina si/sau

hematocritului) determina eritrocitoza. Eritrocitoza poate fi rezultatul cresterii masei
eritrocitare totale (policitemie/eritrocitoza absoluta) ori poate fi consecinta reducerii
volumului plasmatic (eritrocitoza relativa/falsa).

Clasificarea eritrocitozei

A. Eritrocitoza/policitemie relativa (peudoeritrocitoza): hemoconcentratie; sindromul

Gaisbuck.

B. Policitemie (eritrocitoza absoluta)

1. Policitemie primara: policitemia vera; policitemia primara familiala.

47
 2. Policitemie secundara:
 Secundara scaderii oxigenarii tisulare (eritrocitoza fiziologica/hipoxica):

o eritrocitoza de altitudine;

o boli pulmonare: cord pulmonar cronic; hipertensiune pulmonara primara;

o boli congenitale de cord cianogene;

o sindroame de hipoventilatie: hipoventilatie alveolara primara; sindromul Pickwick; apneea de

somn;

o hemoglobine anormale: ereditare/dobandite (medicamente, substante chimice, fumat:

carboxihemoglobina);

o policitemia familiala.

 Secundara productiei aberante de eritropoietina (eritrocitoza nefiziologica):

o boli renale: carcinomul renal si alte tumori renale; rinichiul polichistic; rinichiul in potcoava;
hidronefroza; stenoza de artera renala;

o carcinomul hepatocelular si alte tumori hepatice;

o tumori vasculare cerebeloase;

o leiomiomul si tumori fibroide uterine;

o boli endocrine: sindrom Cushing, hiperaldosteronism primar, tumori ovariene virilizante,

sindrom Barter, feocromocitom;

o medicamente: androgeni, abuz de eritropoietina;

o policitemia familiala.

3. Policitemie idiopatica.

Interferente

1. Recoltarea cu pacientul in pozitie culcata determina scaderea numarului de eritrocite (si

hematocritului) cu 5 – 10% (prin redistribuirea lichidului din spatiul interstitial spre circulatie
datorita modificarii presiunii hidrostatice la nivelul membrelor inferioare).
2. Stresul poate determina cresterea numarului de eritrocite.
3. Staza venoasa prelungita >2 minute in timpul venopunctiei determina cresterea
numarului de eritrocite cu ~10% (si cresterea semnificativa a hematocritului). De asemenea,
recoltarea dupa efort fizic intens determina cresterea numarului de eritrocite cu pana la 10%
(ca si cresterea concentratiei de hemoglobina). Toate acestea se datoreaza hemoconcentratiei.

48
 4. Deshidratarea cu hemoconcentratie consecutiva (soc, arsuri severe, obstructie
intestinala, varsaturi/diaree persistente, abuz de diuretice) poate masca prezenta anemiei. De
asemenea, hiperhidratarea pacientului (administrarea masiva de lichide i.v.) poate determina
niveluri fals scazute ale numarului de eritrocite.
5. Prezenta aglutininelor la rece in titru mare determina, daca sangele este pastrat la
temperatura camerei, niveluri fals scazute ale numarului de eritrocite si un VEM fals crescut;
in consecinta hematocritul este fals scazut, iar HEM si CHEM sunt crescute.
6. Prezenta de crioglobuline in concentratie mare poate interfera cu determinarea numarului
de eritrocite.
7. Trombocitele mari/macrotrombocitele (ex.: din trombocitemia esentiala) pot fi numarate
ca eritrocite.
8. Numeroase medicamente pot determina cresterea sau scaderea numarului de eritrocite:
 pot scadea numarul de eritrocite aproape toate clasele de medicamente;

 pot determina cresteri ale numarului de eritrocite: corticotropina, glucocorticoizii, danazolul,

eritropoietina, antitiroidienele, hidroclorotiazida, pilocarpina, mycophenolatul.

HEMATOCRITUL (VOLUMUL PACHETULUI DE CELULE)

Hematocritul masoara raportul dintre volumul ocupat de eritrocite si volumul sanguin

total.

Indicatii – detectarea si monitorizarea anemiei si policitemiei.

Metoda de determinare – analizorul automat calculeaza hematocritul prin determinarea
numarului de eritrocite/L de sange si masurarea amplitudinii impulsurilor in eritrocite prin
metoda luminii dispersate.
Valori de referinta – diferite in functie de varsta si sex. Hematocritul se exprima ca fractie
decimala/ca procent.
Semnificatie clinica

Hematocritul depinde de masa eritrocitara, volumul eritrocitar mediu si volumul

plasmatic.

49
 De obicei, atunci cand hematiile sunt de marime normala, modificarile hematocritului le
urmeaza pe cele ale numarului de eritrocite. Totusi in anemia micro-/macrocitara relatia poate
sa nu se pastreze. De exemplu, in talasemie hematocritul scade deoarece hematiile microcitare
ocupa un volum mai mic, in timp ce numarul de eritrocite poate fi normal/crescut.

1.Scaderea hematocritului:

- anemie; la un Hct <30% (0.30) un pacient este moderat – sever anemic;

- cresterea volumului plasmatic (sarcina).

2. Cresterea hematocritului:

eritrocitoza/policitemie;

hemoconcentratie (ex.: soc; aport insuficient de lichide: copii mici, varstnici; poliurie etc.).

Valori critice – un Hct <20% poate determina insuficienta cardiaca si deces;

– Hct >60% se asociaza cu coagularea spontana a sangelui.
Interferente
1. Excesul de anticoagulant (cantitate insuficienta de sange) determina scaderea volumului
eritrocitar si in consecinta scaderea Hct determinat manual (efect mai pronuntat pentru K3-
EDTA decat pentru K2-EDTA).
2. In sangele arterial Hct este cu ~2% mai mare decat in sangele venos.
3. In reticulocitoza, leucocitoza marcata, prezenta
de crioglobuline sau macrotrombocite analizorul automat poate determina valori fals crescute
ale Hct (volumele mai mari ale reticulocitelor si leucocitelor intra in calculul Hct).
4. Valori fals scazute ale Hct pot aparea in cazuri de hemoliza in vitro, autoaglutinare,
microcitoza.

HEMOGLOBINA
Hemoglobina reprezinta componentul principal al eritrocitelor (95% din proteinele
citoplasmatice eritrocitare) si serveste ca vehicul pentru transportul O2 si CO2. Hemoglobina
este o proteina conjugata constand dintr-un tetramer format din 2 perechi de lanturi

50
polipeptidice (globine), fiecare dintre acestea fiind conjugat cu un grup hem, un complex al
unui ion de fier cu pigmentul rosu, porfirina, care confera sangelui culoarea rosie. Fiecare
gram de hemoglobina poate transporta 1.34 mL O2 per 100 mL de sange.
Hemoglobina serveste de asemenea ca tampon in lichidul extracelular. In tesuturi, la pH
scazut, O2 se disociaza de Hb; Hb deoxigenata se leaga de ionii de hidrogen; in eritrocite
anhidraza carbonica converteste CO2 in bicarbonat si ioni de hidrogen. Pe masura ce ionii de
hidrogen se leaga de hemoglobina, ionii bicarbonat parasesc celula; pentru fiecare ion
bicarbonat care paraseste celula intra un ion de clor.
Formele de hemoglobina prezente in mod normal in circulatie includ: deoxihemoglobina
(HHb), oxihemoglobina (O2Hb), carboxihemoglobina (COHb) si methemoglobina (MetHb),
toate acestea fiind determinate impreuna in sangele total. In anumite situatii clinice diferitele
forme de Hb pot fi determinate individual.
Indicatii - impreuna cu Hct si numarul de eritrocite, este utila pentru detectarea si
monitorizarea anemiei si policitemiei.
Metoda de determinare – Hb este determinata automat prin metoda fotometrica in urma
conversiei in SLS-Hb cu ajutorul unui surfactant Sodium Lauryl Sulfate.
Valori de referinta – diferite in functie de varsta si sex. Hb se exprima in g/L sau g/dL. In
cazul exprimarii ca si concentratie in mmol/L se utilizeaza urmatorii factori de conversie:

mmol/L = g/L x 0.0621

mmol/L = g/dL x 0.621

g/dL= mmol/L x 1.61

g/L= mmol/L x 16.1

Numarul de eritrocite, Hb si Hct pot fi analizate aplicand ―regula lui trei‖: daca eritrocitele
sunt normocitare/normocrome: nr. Er x3 ~ valoarea Hb.

Hematocritul poate fi estimat din hemoglobina utilizand urmatoarea formula:

Hct = Hb (g/dL) x 2.8 + 0.8 sau Hct = Hb x 3

Daca exista o deviere semnificativa de la aceasta regula trebuie verificata existenta de

anomalii ale indicilor eritrocitari si aspectul frotiului de sange.

51
 Semnificatie clinica

1.Scaderea hemoglobinei sub nivelurile de referinta determina aparitia anemiei. Hb trebuie

evaluata impreuna cu Hct, numarul de eritrocite, indicii eritrocitari si morfologia celulara pe
frotiu pentru clasificarea anemiei. O valoare normala a concentratiei de Hb nu exclude anemia
datoratahemoragiei acute.

In sarcina concentratia de hemoglobina scade cu 2–3 g/dL datorita unei cresteri

disproportionate a volumului plasmatic fata de masa eritrocitara.

La nou-nascut masa eritrocitara este mai mare la nastere decat la adult si scade continuu
in prima saptamana de viata, Hb putand ajunge pana la 9 g/dL in saptamanile 11–12 de viata
(anemie fiziologica). Scaderea apare mai precoce si este mai pronuntata la prematuri.
Nivelurile de la adult sunt atinse in jurul varstei de 14 ani; la varstnici apare o scadere
graduala a concentratiei de hemoglobina.

2. Cresterea hemoglobinei apare in eritrocitoza/policitemie. Dupa convietuirea un timp

indelungat la altitudine survine o crestere a Hb corespunzatoare la 1 g/dL pentru 2000 m.
Valori critice – la Hb <5g/dL apare insuficienta cardiaca si poate surveni decesul;
– o concentratie de Hb >20 g/dL poate duce la blocarea capilarelor ca urmare a
hemoconcentratiei.

Interferente
1. Turbiditatea serului
datorata hiperlipemiei (hipertrigliceridemiei), leucocitozei >50000/uL, trombocitozei >700000
/uL sau hiperproteinemieidetermina valori fals crescute ale hemoglobinei.
2. Prezenta de crioglobuline in concentratie mare poate afecta determinarea Hb (prin
fenomenul de floculare).
3. Efortul fizic intens poate determina cresterea Hb.

4. Interferente medicamentoase

-numeroase medicamente pot scadea Hb;

-pot creste Hb: gentamicina, methyldopa.

52
 INDICII ERITROCITARI

Evaluarea eritrocitelor din punct de vedere al volumului si continutului in hemoglobina se

realizeaza prin masurarea sau calcularea urmatorilor parametri:

Volumul eritrocitar mediu (VEM) – reprezinta volumul ocupat de un singur eritrocit.

Metoda de determinare – VEM este calculat dupa urmatoarea formula:

Hct (%) x 10

VEM = ——————
Nr.Er.(x106/?L)
Prin metoda automata VEM este determinat prin impartirea sumei volumelor eritrocitare
la numarul de eritrocite.
Valori de referinta - VEM se exprima in micrometri cubi sau femtolitri (fL). La adult
este cuprins intre 80 – 100 fL (valori mai mari la nou-nascuti, precum si la varstnici; valori
mai mici la copii pana la 18 ani ).
Semnificatie clinica

VEM este un indice util pentru clasificarea anemiilor si poate sugera mecanismul
fiziopatologic al afectarii eritrocitare. Impreuna cu ceilalti indici eritrocitari, poate permite
detectarea precoce a unor procese care vor cauza anemie. VEM depinde de osmolaritatea
plasmatica si numarul diviziunilor eritrocitare.

1. VEM normal: anemie normocitara (daca se asociaza cu RDW <15).

Clasificarea anemiilor normocitare

I. Anemie asociata cu raspuns eritropoietic adecvat:
 Anemie posthemoragica.

 Anemie hemolitica (poate fi si usor macrocitara).

II. Anemie asociata cu secretie scazuta de eritropoietina:

 Afectarea sursei de eritropoietina:

o Renala: anemia din insuficienta renala.

o Hepatica: anemia din bolile hepatice.

 Reducerea stimulului (scaderea nevoilor tisulare de oxigen):

o Anemia din insuficientele endocrine.

53
 Malnutritia protein-calorica.

 Anemia din bolile cronice (poate fi si microcitara).

III. Anemie asociata cu raspuns medular inadecvat:

 Aplazia eritroida pura, anemia aplastica (pancitopenie).

 Boli medulare infiltrative: primare hematologice sau secundare (anemia mieloftizica).

 Anemii mielodisplazice.

 Anemii diseritropoietice (anemia diseritropoietica congenitala tip II).

 Deficit de fier precoce.

2. VEM scazut (<80 fL): anemie microcitara. Majoritatea anemiilor microcitare se datoreaza
sintezei deficitare de hemoglobina, adesea asociata cu deficitul de fier sau cu alterarea
utilizarii fierului, precum si cu unele conditii ereditare. Datorita acestei deficiente precursorii
eritroizi parcurg mai multe diviziuni decat in mod normal, ducand la formarea de eritrocite
mature de dimensiuni mai mici. RDW este >15.

Clasificarea anemiilor microcitare

I. Afectiuni ale metabolismului fierului:

 Anemia feripriva.

 Anemia din bolile cornice.

 Atransferinemia congenitala.

 Anemia microcitara hipocroma congenitala cu supraincarcare cu fier (sindromul Shahidi-

Nathan-Diamond).

II. Boli ale sintezei moleculelor de globina:

 Alfa – si beta-talasemia.

 Sindroamele de hemoglobina E (AE, EE, E-beta-talasemia).

 Sindroamele de hemoglobina C (AC, CC).

 Hemoglobinele instabile.

III. Boli ale sintezei de hem si porfirina:

 Anemia sideroblastica ereditara (X-linkata, autosomala).

54
 Anemia sideroblastica dobandita (anemia sideroblastica idiopatica cu sideroblasti inelari,
anemia sideroblastica asociata cu boli mieloproliferative sau alte boli maligne).

 Anemia sideroblastica dobandita reversibila (din alcoolism, indusa de medicamente:

izoniazida, cloramfenicol, din intoxicatia cu plumb – de obicei normocitara).

Cea mai frecventa cauza este deficitul de fier, anemia feripriva fiind cea mai intalnita forma
de anemie de pe glob.

3. VEM crescut (>100 fL): anemia macrocitara. Pe baza criteriilor biochimice si

morfologice anemiile macrocitare se pot imparti in doua grupuri: anemii megaloblastice si
non-megaloblastice.
In anemiile megaloblastice marca morfologica este reprezentata de prezenta precursorilor
eritroizi anormali in maduva osoasa, caracterizati prin dimensiuni crescute si alterari specifice
in aspectul cromatinei nucleare. Aceste celule distincte reprezinta expresia morfologica a unei
anomalii biochimice, respectiv intarzierea sintezei de ADN.
Rata sintezei hemoglobinei, respectiv sinteza ARN, nu este afectata in timp ce rata
diviziunilor celulare este redusa, in consecinta componentele citoplasmatice, in special Hb
sunt sintetizate in exces in timpul intarzierii intre diviziunile celulare, ducand la formarea
unor eritrocite de dimensiuni crescute. Cele doua modificari caracteristice de pe frotiul de
sange care permit diferentierea anemiilor megaloblastice sunt prezenta macroovalocitelor si a
neutrofilelor cu nucleu hipersegmentat. In anemia megaloblastica VEM este de obicei >110
fL (110 – 130 fL, chiar pana la 160 fL).

55
 CAPITOLUL lV
Prezentarea planurilor de îngrijire
Cazul I
Spital municipal ’’Dimitrie Castroian’’ Husi .
Sectia chirurgie
Surse:
-foaia de observatie;
-pacientul;
-echipa de ingrijire;
-apartinatori.

Date de indentificare

Nume : A
Prenume : E
Sex : Masculin
Vârstă : 47
Greutate : 75 Kg
Înălţime : 1,71 m
Naţionalitate : română
Localitate : Husi
Diagnostic de internare : traumatism deschis cu peritoneu parietal interesat
Antecednte personale: neagă

Date despre spitalizare:

data internarii :26.03.2014
data externarii :29.03.2014
Diagnostic la internare: traumatism deschis cu peritoneu parietal interesat.
Diagnostic la externare :traumatism deschis cu leziuni visceral

Motivele internării : febră, durere abdominală, anxietate, dispnee(tahipnee), insomnie.

56
 Istoricul bolii : Pacienta prezinta de 5 zile durere abdominala , febra ,pentru care a apelat
la sistemul de urgenta.
Situatia familiara si sociala : -casatorita,numar de copii : 2, situatie sociala :agent
comercial , conditii de viata : bune , locuieste : cu familia la tara .
Aspecte psihologice :stare de constienta , comunica verbal .
Comportamen: normal
Examenul clinic general:
-starea generala alterata;
-tegumente simucoase normal colorate;
-tesut subcutanat normal reprezentat ;
-tesut muscular normoton ,normokinetic.

Sistem osteo-articular :
- integru morfo –functional, sistem gaglionar limfatic ;
-nepalpabil sistem repirator ;
-cai respiratorii superioare permeabile ;
-torace normal conformat , amplitudinea miscarilor respiratorii egale;
-percutie ,sonoritate pulmonara .

Sistem cardio- vascular:

-zona precordiala de aspect normal ;
-zgomote cardiale normale ;
-soc apexian in spatiul V intercostal stang pe linia medioclaviculara ;
-artere pulsatile ;
-TA 120-70 mmHG ;
-puls 65 b/min ;
-A.V. 65 b/min;
-aparat uro-genital :rinichi nepalpabil , mictiuni fizeologice ;
-semnul Giordano negativ .

Sistemul nervos :
ROT -PREZENTE BILATERAL
RFM- prezente bilateral

57
 Sistemul endocrin : - normal
Aparatul digestiv : abdomen normal comformat ,tranzit intestinal absent ,apare
musculara discreta in etajul abdominal inferior .
Educatie sanitara :asistenta trebuie sa intruiasca bolanva cu interventia cirurgicala
si cu pregatirea preparatorie necesara , asistenta pune la curent bolnava in legatura cu regimul
alimentar pe care trebuie sa il respecte si cu consecintele nerespectarii acestuia , asistenta
trebuie sa aduca la cunostinta bolnavei faptul ca nu trebuie sa fumeze , sa consume alcool si
cafea , deoarece dauneaza organismului si eventual interactioneaza cu medicametele utilizate
, intra si post operator , incaperea trebuie aerisita zilnic si bolnava trebuie sa respecte orarul
meseleor si regulile de igiena personala .
Apartinatorii trebuie sa respecte programul de vizite .

Anamneza asistentei medicale

Evaluarea celor 14 nevoie fundamentale
1 .a respira : nevoi e satisfacuta ,pacienta are cai respiratorii permeabile ,caile respirator e
maturizata , cutia toracica are o expansiunea buna , centrii care regleaza respiratia
functioneaza bine , are o respiratie normala , frecventa respiratorie e buna = 17 respiratii pe
minut , este supla , ritmica, ampla pe nas , miscarile toracice sunt simetrice .
2. a se alimenta si hidrata (a bea si a manca) : pacienta prezinta o dentitie buna , mucoasa
bucala integra , roz si umeda , limba este roz , gingii sunt roz si aderente dintilor. Masticatie e
usoara , eficace , cu gura inchisa , refluzul de deglutitie este prezent, rprogramul meselor
consta in : 3 mese si 2 gustari urmate de zece ore de repaus nocturn , consuma lichide in
functie de nevoie , nu are obiceiuri alimentare deosebite.
3 a elimina : nevoia este alterata , (urina excretata sub 800 ml in 24 ore datorita varsaturilor
prezinta hiperstenurie , urina e foarte concentrata , prezinta greturi si varsaturi ). Bolnava e
constipata , scaun absent de 2 zile din cauza unei tranzit intestinal deficitar , pierzand asztfel
orarul obisnuit al eliminarii (1 scaun pe zi).
4 .a se misca , a pastra o buna postura : nevoia e partial satisfacuta , pacienta realizeaza
miscari de abductie , adtuctie , flexie , extensie , rotatie , supinatie , circumductie , uneori
executa exercitii fizice cu scopul de a imbunatati randamentul muschiilor si circulatiei.
5 .a dormi si a se odihni: pacineta obisnuieste sa doarma 6 -7 ore pe noapte , si 1 -2 ore pe zi
dupa ce a servit masa de pranz sa se culce la aceeasi ora , uneori inainte de culcare face cu
placere o baie calda , serveste o cana de lapte cald si citeste revista de mode. Somnul este

58
regenerator , calm , fara intreruperi , adoarme cu usurinta si se trezeste odihnita , are zise
agreabile, placute.
6 . a se imbraca si a se dezbraca: nevoia e satisfacut a, pacienta prezinta maturitate
psihomotorie , este ordonata , ii place sa poarte haine curate , si in orice activitate e
functionala , estetica , poarta vesminte adecvate cilmatului , statutului socio cultural.
7. asi mentine temperatura corpului in limite normale : nevoia e satisfacuta , pacienta are
temp mentinuta in limite normale , are 37 grade celsius , culoare tegumentelor se mentine
normala , conform temperaturii; seara temperatura pacientei in urma efortului fizic din timpul
zilei nu depaseste limitele normale de 37,8 grade celsius.
8. a fi curat , a-si proteja tegumentele si mucoasele : nevoia e alterata , apcienta isi face dus
zilnic , are obiceiuri de igiena , si curatenie potrivit modei : o coafura anume , folosete
produse cosmetice pentru mentinere si infrumusetare , are par scurt, urechile sunt curate ,
nasul are mucoasa nazala umeda , fosele nazale sunt libere, cavitatea bucala: dentitie buna ,
completa ,fara carii. Unghii sunt curate , taiate scurt , au culoare roz , piela e curata neteda
catifelata , pigmentata normala , isi spala dintii de 3 ori pe zi ,isi spala parul de 2 ori pe
saptamana.
9. a evita pericolele – pacient aprezinta anxietate dataorata incertitudinii fata de prognosticul
bolii manifestat prin insiomnie , iritabilitate , ingrijorare,pacienta prezinta predispozitie la
insectii repiratorii
10 . a comunica : oraganele de simt ale pacientei sunt intr-o stare de functionare , are un debit
verbal usor cu ritm moderat , foloseste un limbaj clar , isi exprima clar gandurile , are o
imagine pozitiva de sine .
11. a actiona conform propriilor convingeri si valori de a practica religiea : pacienta e de
credinta crestina -ortodoxa , asista la la slujbe religioase , tine posturile mari si pe cele de
miercuri si vineri de peste an.
12. nevoia de a fi util : pacienta e din punct de vedere psihic si fizic , functiile fiziologice
indeplinesc o activitate optima uneori are tendinta la autocritica si este receptiva fata de
opiniile clor din jur.
13 .a se recreea : pacienta efectueaza diverse tehnici de relaxare , organizeaza activitati
recreative ,individuale , sau in grup , citeste cu placere orice tip de carti sau reviste ,
14. a invata cum sa isi pastreze sanatatea : pacienta are cunostinte insuficente despre boala sa,
isi doreste sa afle mai multe amanunte despre acest lucru ,e dornica de a acumula cunostinte
noi , nu cunoaste metode de a preveni infectii respiratorii la care este dispusa .
Nevoile afecatate
Obiective globale :
59
 Pacienta sa revina la nivelul optim de sanatate . pacienta sa fie de acord cu tratamentul
medical ptr recapatarea independetie functionale ,pacienta sa inteleaga importanta spitalizarii
si a interventiei medicale .
Obiective intermediare :
Pacienta sa intelega importanta examnelor clinice si de laborator ptr stabilirea diagnosticului.
Sa fie capabila pana la sfrasitul spitalizari sa isi recapete independenta fata de nevoile afectate
si sa aiba incredere in personalul medico-sanitar .

Obiective speficice
Nr. Nevoi fundamentale Manifestări de dependenţă Sursa de dificultate
Crt.
1. Nevoia de a respira şi a Durere abdominală şi
avea o bună circulaţie dispnee anxietatea
2. Nevoia de a bea şi a mânca Independent
3. Nevoia de a elimina Independent
4. Nevoia de a se mişca şi a Efort fizic limitat Durerea abdominală
avea o bună postură Mişcari de intensitate
redusă
5. Nevoia de a dormi şi a se Agitaţie, Anxietate, Dureri
odihni Insomnii abdominale

6. Nevoia de a se îmbraca si Independent

dezbrăca
7. Nevoia de a-şi menţine Febră Inflamaţia peritoneului
temperatura constantă a
corpului
8. Nevoia de a-şi menţine Independent
tegumentele curate şi
integre
9. Nevoia de a evita Independent
pericolele

10. Nevoia de a comunica Anxietate Durerea

11. Nevoia de a acţiona Independent

propriilor credinţe si valori
12. Nevoia de a se realiza Independent
13. Nevoia de a se recreea Independent
14. Nevoia de a învaţa Cunoştinţe insuficiente Lipsa surselor de
despre afecţiune, diagnostic informaţie
- Sa aiba un somn odihnitor ;
- Sa isi mentina in limite optime balanta hidro-electrolitica ;
- Sa isi diminueze anxietatea cu privire la interventia cirurgicala .

60
 Nevoi fundamentale alterate la internare
NEVOIA OBIECTIVE INTERVENŢII PROPRII SI EVALUARE
FUNDAMENTALĂ DELEGATE
1. Diminuarea miscarii - Pacientul sa prezinte mobilitate pregatesc fizic si psihic pacientul Pacientul prezinta in continuare

manifestata prin limitarea in parametrii normali pe perioada deficit in efectuarea miscarilor.

-ajut pacientul in efectuarea miscarilor
amplititudinii miscarii spitalizarii 949g615j Obiectiv partial atins..
pasive
datorita traumatismului
toracic. -ajut pacientul sa-si schimbe pozitia din
decubit dorsal in sezand

-in timpul mobilizarii,supraveghez atent

culoare si expresia fetei.
-incerc pe cat posibil sa evit eforturile
fizice ale pacientului
ajutarea pacientului la mobilizare

-educarea pacietului pentru a se mobiliza

pe cât posibil fără ajutor

- supravegherea bolnavului în timpul

mersului

61
 -aşezarea bolnavului într-o poziţie
antalgică
2 . Imposibilitatea de a se - Pacientul sa prezinte o buna - - pregatesc fizic si psihic pacientul Pacientul prezinta deficit in a se

imbraca si dezbraca coordonare a miscarilor in a se imbraca si dezbraca.

- pregatesc in ordinea folosirii obiectele
datorita durerii imbraca si dezbraca pe perioada Obiectiv neatins
de vestimentatie
manifestata prin spitalizarii 949g615j
dificultatea de a-si pastra
- toate miscarile le efectuez cu blandete,
hainele curate..
pentru a nu accentua durerea
- ma asigur ca hainele pacientului sa nu
prezinte cute deoarece ii pot provoca
discomfort si durere
3. . . Dispnee manifestata - Pacientul sa prezinte expansiune -- pregatesc fizic si psihic pacientul Pacientul prezinta in continuare

prin respiratia ingreunata pulmonara . discomfort respirator

- ajut pacientul sa stea in sezand
datorita scaderii Pacientul sa prezinte ameliorarea Obiectiv neatins

capacitatiii de expansiune respiratiei pe perioada spitalizarii - curat orofaringele pacientului de secretie

pulmonara 949g615j ..
- educ pacientul sa faca usoare exercitii
de inspiratie si expiratie
- ii creez un microclimat adecvat evitand
uscaciunea si temperaturile scazute
-t indicatiei medicului, ii administrez 1

62

4. Durere manifestata prin - Pacientul sa prezinte diminuarea
gemete datorita durerii.
traumatismului.
5. . Incapacitatea de a se
odihni din cauza durerilor
manifestata prin agitatie,
anxietate.
Pacientul sa beneficieze de un sanatate
mediu de siguranta fara accidente
pe perioada spitalizarii 949g615j .
- Pacientul sa beneficieze de un
somn corespunzator cantitativ si
calitativ pe perioada spitalizarii
949g615j
63
fiola de Miofilin, 3 cpr./zi de Bronhexim,
1 g de Ampicilina la 6 ore si 1 fiola de
Gentamicina.
- - informez si stabilesc impreuna cu - Pacientul inca mai prezinta
pacientul un plan de recuperare a starii de dureri care nu au cedat la
administrarea medicamentelor
Obiectiv partial atins
- ajut pacientul sa isi recunoasca
anxietatea
- ajut pacientul sa se mobilizeze pentru a-l
feri de eventualele traumatisme produse
prin cadere sau lovire.
La indicatia medicului ii administrez
pacientului 2 fiole de Piafen /zi.
- - pregatesc fizic si psihic pacientul - Pacientul a prezentat un somn
de sase ore.
- invat pacientul sa fac exercitii de
Obiectiv neatins.
relaxare, de respiratie cu cateva minute
inainte de culcare
- inainte de culcare educ pacientul sa bea
un pahar cu lapte

6. . Dificultatea de a-si
asuma rolul din cauza bolii
manifestata prin
sentimentul de inutilitate
- Pacientul sa nu mai prezinte
sentimentul de inutilitate in timp
de 2 zile
64
- observ si ii notez numerele de ore
dormite
- explicăm pacientului necesitatea unui
somn odihnitor
- vorbim cu pacietul pentru a-l linişti
- administram antialgice şi somnifere la
indicţia medicului
-aşezăm pacietul în poziţie antalgică
- obeserv reactiile de satisfactie sau de - Pacientul inca mai prezinta acel
nemultumire ale pacientului sentiment de inutilitate
- asigur suport psihic Obiectiv partial atins
- pregatesc intalnirea cu alti bolnavi cu un
tonus psihic bun
- abordez subiecte care il intereseaza si
caut sa il incurajez
7. Dificultatea de a initia
activitati recreative
manifestata prin durere,
anxietate.
8. Deficit de cunostinte
legat de boala sa ,de
tratament din cauza lipsei
de documentare
manifestata prin cerere de
informare.
- Pacientul sa indeplineasca
activitati recreative in timp de 2
zile
Pacientul sa acumuleze cat mai
multe cunostinte legate de boala
sa in timp de 2 zile.
65
-- explic pacientului necesitatea iesirii la - Pacientul nu a reusit sa iasa in
aer curat in parcul spitalului pentru parcul spitalului din cauza
diminuarea anxietatii. durerii prezente.
- planific cu pacientul activitati recreative Obiectiv partial atins.
--calmarea durerii, liniştirea pacientului,
aşezarea pacientului într-o poziţie care să
favorizeze respiraţia, aerisirea încăperii,
administrarea de anitalgice la
recomandarea medicului (algocalmin
-- explorez nivelul de cunostine privind - In ciuda informatiilor oferite,
modul de participare la recuperare al pacientul nu a inteles tot ceea ce
pacientului. i-am explicat.
- il previn asupra unor riscuri ce pot Obiectiv partial atins.
aparea in urma unui alt traumatism
-verific daca a inteles ce i-am explicat
 Cazul II

Nume : B
Prenume : D
Sex : Feminin
Vârstă : 53
Greutate : 57 Kg
Înălţime : 1,55 m
Naţionalitate : română
Localitate : Husi
Diagnostic de internare : Traumatism abdominal prin tăiere
Antecednte personale : neagă
Motivele internării : durere, hemoragie, anxietate.

Date despre spitalizare:

data internarii :15.02.2014
data externarii :18.02.2014
Diagnostic la internare: traumatism abdominal prin taiere.
Diagnostic la externare :traumatism deschis cu leziuni viscerale

66
 Motivele internării : febră, durere abdominală, anxietate, dispnee(tahipnee), insomnie.
Istoricul bolii : Pacienta prezinta de 3 zile durere abdominala , febra ,pentru care a apelat la
sistemul de urgenta.
Situatia familiara si sociala : -necasatorita,numar de copii : 0, situatie sociala :studenta ,
conditii de viata : bune , locuieste : cu familia .
Aspecte psihologice :stare de constienta , comunica verbal .
Comportamen: normal
Examenul clinic general:
-starea generala alterata;
-tegumente simucoase normal colorate;
-tesut subcutanat normal reprezentat ;
-tesut muscular normoton ,normokinetic.

Sistem osteo-articular :
- integru morfo –functional, sistem gaglionar limfatic ;
-nepalpabil sistem repirator ;
-cai respiratorii superioare permeabile ;
-torace normal conformat , amplitudinea miscarilor respiratorii egale;
-percutie ,sonoritate pulmonara .

Sistem cardio- vascular:

-zona precordiala de aspect normal ;
-zgomote cardiale normale ;
-soc apexian in spatiul V intercostal stang pe linia medioclaviculara ;
-artere pulsatile ;
-TA 120-70 mmHG ;
-puls 65 b/min ;
-A.V. 65 b/min;
-aparat uro-genital :rinichi nepalpabil , mictiuni fizeologice ;

67
-semnul Giordano negativ .

Sistemul nervos :
ROT -PREZENTE BILATERAL
RFM- prezente bilateral

Sistemul endocrin : - normal

Aparatul digestiv : abdomen normal comformat ,tranzit intestinal absent ,apare
musculara discreta in etajul abdominal inferior .
Educatie sanitara :asistenta trebuie sa intruiasca bolanva cu interventia cirurgicala si
cu pregatirea preparatorie necesara , asistenta pune la curent bolnava in legatura cu regimul
alimentar pe care trebuie sa il respecte si cu consecintele nerespectarii acestuia , asistenta trebuie
sa aduca la cunostinta bolnavei faptul ca nu trebuie sa fumeze , sa consume alcool si cafea ,
deoarece dauneaza organismului si eventual interactioneaza cu medicametele utilizate , intra si
post operator , incaperea trebuie aerisita zilnic si bolnava trebuie sa respecte orarul meseleor si
regulile de igiena personala .
Apartinatorii trebuie sa respecte programul de vizite .

Anamneza asistentei medicale

Evaluarea celor 14 nevoie fundamentale
1 .a respira : nevoi e satisfacuta ,pacienta are cai respiratorii permeabile ,caile respirator e
maturizata , cutia toracica are o expansiunea buna , centrii care regleaza respiratia functioneaza
bine , are o respiratie normala , frecventa respiratorie e buna = 17 respiratii pe minut , este supla ,
ritmica, ampla pe nas , miscarile toracice sunt simetrice .
2. a se alimenta si hidrata (a bea si a manca) : pacienta prezinta o dentitie buna , mucoasa bucala
integra , roz si umeda , limba este roz , gingii sunt roz si aderente dintilor. Masticatie e usoara ,
eficace , cu gura inchisa , refluzul de deglutitie este prezent, rprogramul meselor consta in : 3
mese si 2 gustari urmate de zece ore de repaus nocturn , consuma lichide in functie de nevoie ,
nu are obiceiuri alimentare deosebite.

68
3 a elimina : nevoia este alterata , (urina excretata sub 800 ml in 24 ore datorita varsaturilor
prezinta hiperstenurie , urina e foarte concentrata , prezinta greturi si varsaturi ). Bolnava e
constipata , scaun absent de 2 zile din cauza unei tranzit intestinal deficitar , pierzand asztfel
orarul obisnuit al eliminarii (1 scaun pe zi).
4 .a se misca , a pastra o buna postura : nevoia e partial satisfacuta , pacienta realizeaza miscari
de abductie , adtuctie , flexie , extensie , rotatie , supinatie , circumductie , uneori executa
exercitii fizice cu scopul de a imbunatati randamentul muschiilor si circulatiei.
5 .a dormi si a se odihni: pacineta obisnuieste sa doarma 6 -7 ore pe noapte , si 1 -2 ore pe zi
dupa ce a servit masa de pranz sa se culce la aceeasi ora , uneori inainte de culcare face cu
placere o baie calda , serveste o cana de lapte cald si citeste revista de mode. Somnul este
regenerator , calm , fara intreruperi , adoarme cu usurinta si se trezeste odihnita , are zise
agreabile, placute.
6 . a se imbraca si a se dezbraca: nevoia e satisfacut a, pacienta prezinta maturitate psihomotorie
, este ordonata , ii place sa poarte haine curate , si in orice activitate e functionala , estetica ,
poarta vesminte adecvate cilmatului , statutului socio cultural.
7. asi mentine temperatura corpului in limite normale : nevoia e satisfacuta , pacienta are temp
mentinuta in limite normale , are 37 grade celsius , culoare tegumentelor se mentine normala ,
conform temperaturii; seara temperatura pacientei in urma efortului fizic din timpul zilei nu
depaseste limitele normale de 37,8 grade celsius.
8. a fi curat , a-si proteja tegumentele si mucoasele : nevoia e alterata , apcienta isi face dus zilnic
, are obiceiuri de igiena , si curatenie potrivit modei : o coafura anume , folosete produse
cosmetice pentru mentinere si infrumusetare , are par scurt, urechile sunt curate , nasul are
mucoasa nazala umeda , fosele nazale sunt libere, cavitatea bucala: dentitie buna , completa ,fara
carii. Unghii sunt curate , taiate scurt , au culoare roz , piela e curata neteda catifelata ,
pigmentata normala , isi spala dintii de 3 ori pe zi ,isi spala parul de 2 ori pe saptamana.
9. a evita pericolele – pacient aprezinta anxietate dataorata incertitudinii fata de prognosticul
bolii manifestat prin insiomnie , iritabilitate , ingrijorare,pacienta prezinta predispozitie la
insectii repiratorii .
10 . a comunica : oraganele de simt ale pacientei sunt intr-o stare de functionare , are un debit
verbal usor cu ritm moderat , foloseste un limbaj clar , isi exprima clar gandurile , are o imagine
pozitiva de sine .

69
 11. a actiona conform propriilor convingeri si valori de a practica religiea : pacienta e de credinta
crestina -ortodoxa , asista la la slujbe religioase , tine posturile mari si pe cele de miercuri si
vineri de peste an.
12. nevoia de a fi util : pacienta e din punct de vedere psihic si fizic , functiile fiziologice
indeplinesc o activitate optima uneori are tendinta la autocritica si este receptiva fata de opiniile
clor din jur.
13 .a se recreea : pacienta efectueaza diverse tehnici de relaxare , organizeaza activitati
recreative ,individuale , sau in grup , citeste cu placere orice tip de carti sau reviste ,
14. a invata cum sa isi pastreze sanatatea : pacienta are cunostinte insuficente despre boala sa, isi
doreste sa afle mai multe amanunte despre acest lucru ,e dornica de a acumula cunostinte noi ,
nu cunoaste metode de a preveni infectii respiratorii la care este dispusa .

Nevoile afecatate
Obiective globale :
Pacienta sa revina la nivelul optim de sanatate . pacienta sa fie de acord cu tratamentul medical
ptr recapatarea independetie functionale ,pacienta sa inteleaga importanta spitalizarii si a
interventiei medicale .
Obiective intermediare :
Pacienta sa intelega importanta examnelor clinice si de laborator ptr stabilirea diagnosticului.
Sa fie capabila pana la sfrasitul spitalizari sa isi recapete independenta fata de nevoile afectate si
sa aiba incredere in personalul medico-sanitar .

Obiective speficice
- Sa aiba un somn odihnitor ;
- Sa isi mentina in limite optime balanta hidro-electrolitica ;
Sa isi diminueze anxietatea cu privire la interventia cirurgicala.

70
 Nevoi fundamentale alterate la internare
NEVOIA OBIECTIVE INTERVENŢII PROPRII SI EVALUARE
FUNDAMENTALĂ DELEGATE
1. Imposibilitatea de a se - Pacientul sa prezinte o buna -- pregatesc fizic si psihic pacientul Pacientul prezinta in continuare
deficit in a se imbraca si
imbraca si dezbraca coordonare a miscarilor in a se
dezbraca.
- pregatesc in ordinea folosirii obiectele
datorita durerii imbraca si dezbraca in timp de 2 Obiectiv partial atins.
de vestimentatie
manifestata prin zile
dificultatea de a-si pastra
- toate miscarile le efectuez cu blandete,
hainele curate.
pentru a nu accentua durerea
- ma asigur ca hainele pacientului sa nu
prezinte cute deoarece ii pot provoca
discomfort si durere
2 . Dispnee manifestata -Pacientul sa prezinte expansiune - pregatesc fizic si psihic pacientul Pacientul prezinta in continuare
discomfort respirator
prin respiratia ingreunata pulmonara.
Obiectiv partial atins
- ajut pacientul sa stea in sezand
datorita scaderii Pacientul sa prezinte ameliorarea
capacitatiii de expansiune respiratiei in timp de 2 zile.
- curat orofaringele pacientului de secretie
pulmonara.hainele curate.
- educ pacientul sa faca usoare exercitii

71
 de inspiratie si expiratie
- ii creez un microclimat adecvat evitand
uscaciunea si temperaturile scazute
- Conform indicatiei medicului, ii
administrez 1 fiola de Miofilin, 3 cpr./zi
de Bronhexim, 1 g de Ampicilina la 6 ore
si 1 fiola de Gentamicina
3. . Durere manifestata - Pacientul sa prezinte diminuarea -- informez si stabilesc impreuna cu Pacientul inca mai prezinta
prin gemete datorita durerii. pacientul un plan de recuperare a starii de dureri care nu au cedat la
administrarea
traumatismului Pacientul sa beneficieze de un sanatate
medicamentelor
mediu de siguranta fara accidente Obiectiv partial atins
- ajut pacientul sa isi recunoasca
in timp de 2 zile.
anxietatea
- ajut pacientul sa se mobilizeze pentru a-l
feri de eventualele traumatisme produse
prin cadere sau lovire
La indicatia medicului ii administrez
pacientului 2 fiole de Piafen /zi.
4. . Incapacitatea de a se - Pacientul sa beneficieze de un - pregatesc fizic si psihic pacientul - Pacientul a prezentat un somn
de sapte ore.
odihni din cauza durerilor somn corespunzator cantitativ si
Obiectiv partial atins.
- invat pacientul sa fac exercitii de
manifestata prin agitatie, calitativ in timp de 2 zile.
relaxare, de respiratie cu cateva minute
anxietate.
inainte de culcare

72

5. . Dificultatea de a isi
asuma rolul din cauza bolii
manifestata prin
sentimentul de inutilitate.
- Pacientul sa nu mai prezinte
sentimentul de inutilitate in timp
de 24 de ore
73
- inainte de culcare educ pacientul sa bea
un pahar cu lapte
- observ si ii notez numerele de ore
dormite
comunicarea cu pacientul pentru a se
linşti
- aerisim camera si asigurăm o
temperatură de 18°C – 22°C
- administrarea medicamentelor indicate
de medic
-dacă medical indică administrăm şi
oxygen
- observ reactiile de satisfactie si - In urma discutiei avute cu el,
pacientul a trecut peste
nemultumire - asigur suport
sentimentul de inutilitate si a
psihic devenit mai increzator in propria
persoana
Obiectiv atins
- pregatesc intalnirea cu alti bolnavi cu un
tonus psihic bun
- abordez subiecte care il intereseaza si
caut sa il incurajez
6. Dificultatea de a initia
activitati recreative
manifestata prin durere.
- Pacientul sa indeplineasca
activitati recreative in timp de 24
de ore
- explic pacientului importanta iesirii la - Pacientul afirma ca se simte
mult mai bine
aer curat pentru diminuarea anxietatii
Obiectiv atins
- planific cu pacientul activitati recreative

7. Deficit de cunostinte
legat de boala sa ,de
tratament din cauza lipsei
de documentare
manifestata prin cerere de
informare
- Pacientul sa acumuleze cat mai
multe cunostinte legate de boala
sa in timp de 24 ore.
-- explorez nivelul de cunostine privind
modul de participare la recuperare al
pacientului.
- ii arat pacientului materiale despre boala
sa
- In urma informatiilor oferite
pacientului, acesta si-a insusit
noi cunostinte legate de boala
sa.
Obiectiv atins.

- verific daca a inteles ce i-am explicat

comunicarea cu pacientul şi informarea
despre boală

comunicarea cu pacientul şi informarea

despre boală

74
 Cazul III

Nume : P
Prenume : S
Sex : Masculin
Vârstă : 21
Greutate : 75 Kg
Înălţime : 1,82 m
Naţionalitate : română
Localitate : Husi
Diagnostic de internare : Contuzie abdominală
Antecednte personale : neagă

Date despre spitalizare:

data internarii :20.04.2014
data externarii :25.04.2014
Diagnostic la internare: Contuzie abdominala;.
Diagnostic la externare :traumatism deschis cu leziuni viscerale.

75
 Motivele internării : febră, durere abdominală, anxietate, dispnee(tahipnee), insomnie.
Istoricul bolii : Pacienta prezinta de 3 zile durere abdominala , febra ,pentru care a apelat la
sistemul de urgenta.
Situatia familiara si sociala : -casatorita,numar de copii : 1, situatie sociala :agent comercial ,
conditii de viata : bune , locuieste : cu familia la aprtament.
Aspecte psihologice :stare de constienta , comunica verbal .
Comportamen: normal
Examenul clinic general:
-starea generala alterata;
-tegumente simucoase normal colorate;
-tesut subcutanat normal reprezentat ;
-tesut muscular normoton ,normokinetic.

Sistem osteo-articular :
- integru morfo –functional, sistem gaglionar limfatic ;
-nepalpabil sistem repirator ;
-cai respiratorii superioare permeabile ;
-torace normal conformat , amplitudinea miscarilor respiratorii egale;
-percutie ,sonoritate pulmonara .

Sistem cardio- vascular:

-zona precordiala de aspect normal ;
-zgomote cardiale normale ;
-soc apexian in spatiul V intercostal stang pe linia medioclaviculara ;
-artere pulsatile ;
-TA 120-70 mmHG ;
-puls 65 b/min ;
-A.V. 65 b/min;

76
-aparat uro-genital :rinichi nepalpabil , mictiuni fizeologice ;
-semnul Giordano negativ .

Sistemul nervos :
ROT -PREZENTE BILATERAL
RFM- prezente bilateral

Sistemul endocrin : - normal

Aparatul digestiv : abdomen normal comformat ,tranzit intestinal absent ,apare

musculara discreta in etajul abdominal inferior .
Educatie sanitara :asistenta trebuie sa intruiasca bolanva cu interventia cirurgicala si
cu pregatirea preparatorie necesara , asistenta pune la curent bolnava in legatura cu regimul
alimentar pe care trebuie sa il respecte si cu consecintele nerespectarii acestuia , asistenta trebuie
sa aduca la cunostinta bolnavei faptul ca nu trebuie sa fumeze , sa consume alcool si cafea ,
deoarece dauneaza organismului si eventual interactioneaza cu medicametele utilizate , intra si
post operator , incaperea trebuie aerisita zilnic si bolnava trebuie sa respecte orarul meseleor si
regulile de igiena personala .
Apartinatorii trebuie sa respecte programul de vizite .

Anamneza asistentei medicale

Evaluarea celor 14 nevoie fundamentale
1 .a respira : nevoi e satisfacuta ,pacienta are cai respiratorii permeabile ,caile respirator e
maturizata , cutia toracica are o expansiunea buna , centrii care regleaza respiratia functioneaza
bine , are o respiratie normala , frecventa respiratorie e buna = 17 respiratii pe minut , este supla ,
ritmica, ampla pe nas , miscarile toracice sunt simetrice .

77
2. a se alimenta si hidrata (a bea si a manca) : pacienta prezinta o dentitie buna , mucoasa bucala
integra , roz si umeda , limba este roz , gingii sunt roz si aderente dintilor. Masticatie e usoara ,
eficace , cu gura inchisa , refluzul de deglutitie este prezent, rprogramul meselor consta in : 3
mese si 2 gustari urmate de zece ore de repaus nocturn , consuma lichide in functie de nevoie ,
nu are obiceiuri alimentare deosebite.
3 a elimina : nevoia este alterata , (urina excretata sub 800 ml in 24 ore datorita varsaturilor
prezinta hiperstenurie , urina e foarte concentrata , prezinta greturi si varsaturi ). Bolnava e
constipata , scaun absent de 2 zile din cauza unei tranzit intestinal deficitar , pierzand asztfel
orarul obisnuit al eliminarii (1 scaun pe zi).
4 .a se misca , a pastra o buna postura : nevoia e partial satisfacuta , pacienta realizeaza miscari
de abductie , adtuctie , flexie , extensie , rotatie , supinatie , circumductie , uneori executa
exercitii fizice cu scopul de a imbunatati randamentul muschiilor si circulatiei.
5 .a dormi si a se odihni: pacineta obisnuieste sa doarma 6 -7 ore pe noapte , si 1 -2 ore pe zi
dupa ce a servit masa de pranz sa se culce la aceeasi ora , uneori inainte de culcare face cu
placere o baie calda , serveste o cana de lapte cald si citeste revista de mode. Somnul este
regenerator , calm , fara intreruperi , adoarme cu usurinta si se trezeste odihnita , are zise
agreabile, placute.
6 . a se imbraca si a se dezbraca: nevoia e satisfacut a, pacienta prezinta maturitate psihomotorie
, este ordonata , ii place sa poarte haine curate , si in orice activitate e functionala , estetica ,
poarta vesminte adecvate cilmatului , statutului socio cultural.
7. asi mentine temperatura corpului in limite normale : nevoia e satisfacuta , pacienta are temp
mentinuta in limite normale , are 37 grade celsius , culoare tegumentelor se mentine normala ,
conform temperaturii; seara temperatura pacientei in urma efortului fizic din timpul zilei nu
depaseste limitele normale de 37,8 grade celsius.
8. a fi curat , a-si proteja tegumentele si mucoasele : nevoia e alterata , apcienta isi face dus zilnic
, are obiceiuri de igiena , si curatenie potrivit modei : o coafura anume , folosete produse
cosmetice pentru mentinere si infrumusetare , are par scurt, urechile sunt curate , nasul are
mucoasa nazala umeda , fosele nazale sunt libere, cavitatea bucala: dentitie buna , completa ,fara
carii. Unghii sunt curate , taiate scurt , au culoare roz , piela e curata neteda catifelata ,
pigmentata normala , isi spala dintii de 3 ori pe zi ,isi spala parul de 2 ori pe saptamana.

78
 9. a evita pericolele – pacient aprezinta anxietate dataorata incertitudinii fata de prognosticul
bolii manifestat prin insiomnie , iritabilitate , ingrijorare,pacienta prezinta predispozitie la
insectii repiratorii .
10 . a comunica : oraganele de simt ale pacientei sunt intr-o stare de functionare , are un debit
verbal usor cu ritm moderat , foloseste un limbaj clar , isi exprima clar gandurile , are o imagine
pozitiva de sine .
11. a actiona conform propriilor convingeri si valori de a practica religiea : pacienta e de credinta
crestina -ortodoxa , asista la la slujbe religioase , tine posturile mari si pe cele de miercuri si
vineri de peste an.
12. nevoia de a fi util : pacienta e din punct de vedere psihic si fizic , functiile fiziologice
indeplinesc o activitate optima uneori are tendinta la autocritica si este receptiva fata de opiniile
clor din jur.
13 .a se recreea : pacienta efectueaza diverse tehnici de relaxare , organizeaza activitati
recreative ,individuale , sau in grup , citeste cu placere orice tip de carti sau reviste ,
14. a invata cum sa isi pastreze sanatatea : pacienta are cunostinte insuficente despre boala sa, isi
doreste sa afle mai multe amanunte despre acest lucru ,e dornica de a acumula cunostinte noi ,
nu cunoaste metode de a preveni infectii respiratorii la care este dispusa .
Nevoile afecatate
Obiective globale :
Pacienta sa revina la nivelul optim de sanatate . pacienta sa fie de acord cu tratamentul medical
ptr recapatarea independetie functionale ,pacienta sa inteleaga importanta spitalizarii si a
interventiei medicale .
Obiective intermediare :
Pacienta sa intelega importanta examnelor clinice si de laborator ptr stabilirea diagnosticului.
Sa fie capabila pana la sfrasitul spitalizari sa isi recapete independenta fata de nevoile afectate si
sa aiba incredere in personalul medico-sanitar .

Obiective speficice
- Sa aiba un somn odihnitor ;

79
- Sa isi mentina in limite optime balanta hidro-electrolitica ;
- Sa isi diminueze anxietatea cu privire la interventia cirurgicala .

Motivele internării : durere abdominală, anxietate, dispnee(bradipnee)

80
 Nevoi fundamentale alterate la internare
NEVOIA OBIECTIVE INTERVENŢII PROPRII SI EVALUARE
FUNDAMENTALĂ DELEGATE
1. Nevoia de a auzi şi a - Pacientul sa prezinte mobilitate -pregatesc fizic si psihic pacientul Pacientul nu mai
prezinta probleme de
avea o bună in parametrii normali in timp de
mobilitate.
-ajut pacientul in efectuarea miscarilor
circulaţie 24 ore. Obiectiv atins
pasive

-in timpul mobilizarii,supraveghez atent

culoare si expresia fetei.
-incerc sa evit eforturile fizice mari ale
pacientului
ajutarea pacientului la mobilizare

-educarea pacietului pentru a se mobiliza

pe cât posibil fără ajutor

- supravegherea bolnavului în timpul

mersului

-aşezarea bolnavului într-o poziţie

antalgică
2 mposibilitatea de a se - Pacientul sa prezinte o buna -- pregatesc fizic si psihic pacientul Pacientul a reusit sa obtina o
buna coordonare a miscarilor in
imbraca si dezbraca coordonare a miscarilor in a se
a se imbraca si dezbraca.
- pregatesc hainele in ordinea folosirii
datorita durerii imbraca si dezbraca in 24 de ore. Obiectiv atins.

81
manifestata prin - ma asigur ca hainele pacientului sa nu
dificultatea de a-si pastra prezinte cute deoarece ii pot provoca
hainele curate. discomfort si durere
3. Dispnee manifestata prin - Pacientul sa prezinte ameliorarea -- pregatesc fizic si psihic pacientul Pacientul prezinta ameliorarea
respiratiei.
respiratia ingreunata respiratiei in timp de 24 ore
Obiectiv atins.
- ajut pacientul sa stea in sezand
datorita scaderii
- educ pacientul sa faca usoare exercitii
capacitatiii de expansiune
de inspiratie si expiratie
pulmonara.
Conform indicatiei medicului, ii
administrez 1 fiola de Miofilin, 3 cpr./zi
de Bronhexim, 1 g de Ampicilina la 6 ore
si 1 fiola de Gentamicina.
4. Durere manifestata prin - Pacientul sa prezinte diminuarea - informez si stabilesc impreuna cu - Pacientul se simte mult mai
bine datorita tratamentului pe
gemete datorita durerii in 24 de ore. pacientul un plan de recuperare a starii de
care l-a urmat.
traumatismului. sanatate Obiectiv atins.
- ajut pacientul sa isi recunoasca
anxietatea
La indicatia medicului ii administrez
pacientului 2 fiole de Piafen /zi.
5. Incapacitatea de a se - Pacientul sa beneficieze de un - pregatesc fizic si psihic pacientul - Pacientul a prezentat un somn
odihnitor de noua ore.
odihni din cauza durerilor somn corespunzator cantitativ si
Obiectiv atins.
- invat pacientul sa fac exercitii de
manifestata prin anxietate calitativ in timp de 24 ore.
relaxare, de respiratie cu cateva minute

82
 inainte de culcare

- inainte de culcare educ pacientul sa bea

un pahar cu lapte
- observ si ii notez numerele de ore
dormite
explicăm pacientului necesitatea unui
somn odihnitor

- vorbim cu pacietul pentru a-l linişti

- administram antialgice şi somnifere la

indicţia medicului

-aşezăm pacietul în poziţie antalgică

83
 CAPITOLUL V

Educaţia pentru sănătate este o preocupare de maximă imortanţă a medicinii omului sănătos
care constă în dezvoltarea nivelului de cultură sanitar al diferitelor grupuri de populaţie, precum
şi mijloacelor şi procedeelor executiv-saniatre necesare formării unui comportament sanogen.
Educaţia pentru sănătate poate fi împărţită în trei grade: de gradul 0, care reprezintă o parte
componentă a formării profesionale, asigurând cadrelor din profesii nemedicale, cu rol terminant
în dezvoltarea economico-socială, şi cadrelor de răspundere în organizarea şi conducerea vieţii
sociale o mai mare competenţă în anumite probleme de sănătate. Ed. pentru sănătate de gradul I,
cuprinde noţiuni teoretice şi aspecte practice care trebuie integrate în pregatirea profesională a
cadrelor ocupând funcţii cu caracter predominant educativ, pentru ca prin activitatea lor
profesională, să contribuie la includerea efectivă a educaţiei pentru sănătate în formele de
instruire şi educaţie de la nivelul tuturor treptelor sistemului instructiv-educativ. Ed. Pentru
sănătate de gradul II înglobează ansamblul teoretic şi practic al masurilor educaţionale destinate
întregii populaţii. În acest caz, scopul este obţinerea unei cooperări eficiente în aplicarea politicii
sanitare, cooperare întemeiată pe respectivitate şi comportament adecvat promovării sănătăţii.
Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei
Asistenta medicala face educaşie pentru prevenirea accidentelor, verifică dacă sunt respectate
normele de securitate a muncii, normele ergonomice în unităţile cu activităţi cu risc de accidente.
Explorează pericolele reale şi cele potenţiale la locul de muncă şi la domiciliu. Pericolul de
infecţii, accidente, boli este mare la organismele slăbite, obosite, surmenate.
În spital asistenta are ca obiectiv să asigure conditiile de mediu adecvate pentru a evita
pericolele prin accidentare. Pacientul este amplasat în salon în funcţie de stare, afecţiuni si
receptivitatea sa.
Educaţia pentru sănătate se poate face: în spital, la dispensar, în şcoli, la locul de muncă etc.
Obiectivul principal este ca toţi participanţii la şedinţele educaţionale să înţeleaga la ce rscuri
sunt expuşi în permanenţă şi când este sporit gradul de periculozitate.
Traumatismele abdominale pot fi întâlnite foarte des din diferite motive, însă sunt unele
domenii de activitate cu risc crescut pentru acestea: locurile de muncă din construcţii, minerit,
industria grea, diferte sporturi de contact, sporturile care includ automobile, etc.

84
 Pentru a preveni aceste traumatisme este nevoie de o educaţie sanitară permanentă şi făcută
corect. În această educaţie este inclusă si protecţia muncii care trebuie facută în fiecare lună şi
când este nevoie.
Pentru evitarea traumatismelor abdominale toţi oamenii trebuie să ştie factorii care le pot
cauza şi riscurile la care sunt expuşi. La locurile de muncă predispuse accidentelor trbuie luate
toate măsurile de siguranţă cerute de protecţia muncii.
Atunci când apar modificări în legislaţie sau noi metode şi sisteme de siguranţă împotriva
accidentelor informarea trebuie făcută la scară largă.
O asistentă devine din ce în ce mai mult un conslier pentru toate activităţile umane care pot
afecta sănătatea, un consilier al sănătăţii. Sfatul său va trebui ascultat în toate problemele care
privesc mediul înconjurator şi unde pot apare factori de risc pentru sănătatea omului. Sănătatea
este mai mult decât o problemă pur medicală, ea angajează răspunderea întregii societăţi.

85
 CONCLUZII GENERALE ASUPRA LUCRĂRII

În primul şi al doilea capitol s-au prezentat noţiuni de anatomie şi fiziologie a aparatului

respirator precum şi date descriptive privind bolnavul cu pleurezie respetiv: definiţie, clasificare,
tratament şi profilaxie.
În capitolul al treilea s-au analizat:
 asigurarea condiţiilor de specialitate;
 supravegherea stării generale;
 realizarea unei poziţii comode care să uşureze respiraţia;
 asigurarea igienei corporale;
 regimul dietetic adaptat evoluţiei bolii;
 suparavegherea funcţiilor vitale şi vegetative;
 pregătirea examinărilor paraclinice;
 administrarea medicaţiei;
 educaţia sanitară.
Capitolul trei mai cuprinde:
 descrierea a patru tehnici de îngrijire a bolnavului cu pleurezie;
 rolul asistentei medicale la supravegherea bolnavului din momentul internării până la externarea
din spital şi efectarea tehnicilor impuse de afecţiune.
În capitolul al patrulea s-au analizat trei cazuri de bolnavi cu pleurezie ce au fost urmărite
personal în timpul spitalizării.
În capitolul al cincilea s-a descris educaţia pentru sănătate şi profilaxia bolii care au un rol
important şi trebuie să-l includă atât pe bolnav cât şi pe aparţinători.
Cei trei bolnavi au fost supuşi îngrijirilor medicale, la care am contribuit personal conform
atribuţiilor asistentei, bolnavii părăsind spitalul cu o stare ameliorată şi cu indicaţii privind
măsurile pe care trebuie să le respecte, consemnate în lucrare.

86
 BIBLIOGRAFIE

1. Manual de medicină internă pentru cadre medii, Corneliu Borundel, BIC ALL 2001
2. Ingrijiri speciale acordate de către Asistentii Medicali,Lucreţia Titircă Ed. Viata Medicala
Romanească 2001
3. Chirurgie – manual pentru acdre medii şi şcoli postliceale, Silvian daschievici, Mihai
Mihăilescu, Ed. medicală 2009
4. Cartea asistentului medical (Tehnica îngrijirii bolnavului). Ediţia a VII a, Carol Mozes 2009
5. Îngrijirea bolnavului, Kristel Karl Heinz, Ed. ALL 2004
6. Copotiuc C. – Urgenţe majore în chirurgie, Litografia UMF Tg. Mureş, 1997
7. Caloghera C. Chirurgie de urgenţă , Ed. Antibiotice Timişoara, 1993
8. Urgente medico – chirurgicale sinteză, Lucreţia Titrcă, Ed.Viaţa Mediala Românească 2004
9.Caloghera C. Chirurgia peretelui abdominal, Ed. Acard RSR, Buc. 1987
10.Anatomia omului vol. I, Papilian V. Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1982
11. Albu R. – „Anatomia şi fiziologia omului‖, Editura Corint, 1997, Bucureşti;
12.Baltă G., Metaxatos A., Kyovski A. – „Tehnici de îngrijire generală a bolnavilor‖, Editura
Didactică şi pedagogică, 1983, Bucureşti;
13.Borundel C. – „Manual de medicină internă pentru cadre medii‖, Editura All, 2000,
Bucureşti;
14.Buruian M. – „Ghid practic de radiologie medicală‖, Editura Didactică şi pedagogică, 2006,
Bucureşti
15.Câmpeanu R. – „Anatomia şi fiziologia omului‖, Editura Didactică şi pedagogică, 1983,
Bucureşti;
16.Chiotan M. – „Bolile respiratorii pe intelesul tuturor‖, Editura M.A.S.T., 2008, Bucureşti.
17.Chiru F., Chiru G., Morariu L. – „Îngrijirea omului bolnav şi a omului sănătos‖, Editura
Cison, 2003, Bucureşti;
18.Ciofu E., Mărcean C. – „Manual de nursing II‖, Colecţia Fundeni, 2001, Bucureşti;
19.Daschievici S., Mihăilescu M. – „Chirurgie pentru cadre medii‖, Editura Medicală, 1999,
Bucureşti;
20.Georgescu D. – „Semiologie medicală‖, Editura Medicală, 1999, Bucureşti;
21.Gologan I. – „Pleurezia sero-fibroasă‖, Editura Medicală, 1992, Bucureşti;

87
22.Henderson V. – „Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului‖, 1991, Copenhaga –
Danemarca;
23.Iancu E., Mărcean C. – „Manual de nursing IV‖, Colecţia Fundeni, 2003, Bucureşti;
24.Mincu I. – „Alimentaţia raţională a omului sănătos şi bolnav‖, Editura Medicală, 1975,
Bucureşti;
25.Mozes C. – „Tehnica îngrijirii bolnavului‖, Editura Medicală, 1997, Bucureşti;
26.Negoiţă C.I., Vlaicu R., Dumitraşcu D. – „Clinica medicală‖, Editura Didactică şi
pedagogică, 1983, Bucureşti;
27.Pană I., Vlădărescu M. – „Radiologie - aparatul respirator‖, Editura Dacia, 1983, Cluj
Napoca;
28.Papilian V. – „Anatomia omului‖, Editura Didactică şi pedagogică, 1982, Bucureşti;
29.Păun R. – „Tratat de medicină internă‖, Editura Medicală, 1984, Bucureşti;
30.Păunescu C. – „Manual de medicină internă pentru şcolile de asistente medicale‖, Editura
Medicală, 1960, Bucureşti

88