1.1. Structura cristalina.

Descrierea starii cristaline

 MATERIA

•GAZE
• LICHIDE (cristale lichide)
• SOLIDE
 Gaze

•Interacţiunile dintre atomi sau molecule sunt slabe;

•Ocupă întreg volumul pus la dispoziţie
•Se mişcă liber in interiorul volumului respectiv.
 Lichide

•Ca şi gazele, lichidele nu prezintă ordonare atomică/moleculară

•Iau forma vasului în care sunt puse.
•Legăturile dintre molecule sunt slabe.

În cristalele lichide, o oarecare ordonare la mare

distanţă poate să existe; Moleculele au un moment
dipolar permanent. Prin aplicarea unui câmp electric
se pot roti dipolii şi obţine ordonarea grupului de
molecule.
Solid

•Atomii sau moleculele au o mişcare de agitaţie termică în jurul unei

poziţii fixe în spaţiu.
•Solide: cristaline (monocristale, policristale) şi amorfe.
•În solide, legăturile dintre atomi/molecule sunt mai puternice decât
în lichide.
•Este nevoie de o energie mare pentru a rupe legăturile dintre dintre
atomi/molecule.
 Tipuri de solide

•Cristale
- Monocristale
- Policristale
•Amorfe

Fiecare tip este caracterizat de mărimea

regiunii ordonate.
O regiune ordonată este volumul spaţial în
care atomii sau moleculele au o aranjare
geometrică regulată, adică o periodicitate.
Solidul cristalin

• Atomii sau moleculele au o aranjare periodică, în trei dimensiuni.

• Monocristalele: grad de ordonare ridicat, periodicitatea în întreg volumul

materialului.
•Structura atomică a monocristalului se repetă în întreg volumul cristalului.
Repetarea – prin translaţie pe trei axe.
Pirita – mineral, FeS2, de culoare gălbui-arămie cu reflexe verzui și care cristalizează în sistemul
cubic.
 Solidul policristalin

• Material format din agregarea mai multor monocristale (cristalite sau grăunţi).
• Grad de ordonare ridicat în interiorul cristalitelor.
• Cristalitele au dimensiuni şi orientări diferite.
• Dimensiunea cristalitelor variază între 1 00 nm - 1 00 µm în diametru.
Dacă cristalitele sunt mai mici de 100 nm in diametru = nanocristalite .
Solidul amorf

• Format din atomi, ioni sau molecule care nu au o aranjare ordonată.

• Există ordine la mică distanţă (câteva dimensiuni atomice sau
moleculare).
• Ex: siliciu amorf (folosit în fabricarea celulelor solare, tranzistoare
miniaturale, ...).
Cristalul perfect

• Nu există şi nici nu poate fi preparat. Chiar şi suprafaţa unui astfel de

cristal ar fi o imperfecţiune pentru că periodicitatea se întrerupe în
acel loc.
• La orice T>0 K, agitaţia termică deplasează atomii din poziţiile de
echilibru.

• Cristalele conţin impurităţi,

defecte => nici un cristal nu
este perfect.
 1.1.1. Retele si structuri cristaline.

•Şir infinit de puncte din spaţiu,

•Fiecare punct are aceeaşi vecinătate.
• Periodicitate (liniară, planară, spaţială).
 Structură Cristalină

Se obţine dacă fiecărui punct din reţeaua cristalină îi ataşăm un atom, grup
de atomi sau molecule numit bază (motif).
 Baza
• grup de atomi care
descrie structura
cristalină
• Nu încurcaţi atomii cu nodurile
(punctele) reţelei
• Nodurile reţelei sunt puncte
(coordonate) în spaţiu.
• Nodurile reţelei nu sunt
întotdeauna ocupate cu atomi.
Structura cristalelor reale este descrisă cu ajutorul reţelelor spaţiale şi al
sistemelor cristaline.

Între “reţeaua spaţială” şi “structura cristalină” există o deosebire;

reţeaua spaţială reprezintă schema de repetiţie ce caracterizează un

cristal şi nu aranjamentul real al atomilor în cristal, numărul reţelelor
spaţiale este limitat la 14, în timp ce numărul structurilor cristaline este
nelimitat.
 1.1.2. Celule elementare. Celule primitive

•Aranjamentul atomic într-un cristal este descris cu ajutorul unei reţele de puncte
tridimensionale numită reţea spaţială

• Celula elementară reprezintă cel mai mic poliedru prin a cărui translaţie de-a lungul a trei

direcţii se reproduce reţeaua cristalină

• Parametrii reţelei cristaline sunt determinaţi de lungimile muchiilor celulei elementare,

denumite şi constantele reţelei, a, b, c

• Unghiurile α, β, γ sunt unghiurile formate de cele

trei direcţii ale spaţiului

Celula elementară prin repetare generează întreg solidul
RETEA SPATIALA
CVC
CFC
 Celulele elementare pot fi clasificate în
- celule primitive sau simple, atunci când au noduri numai în colturile celulei elementare
- celule neprimitive, când prezintă noduri atât în colţuri cât şi în interiorul celulei la intersecţia
diagonalelor spaţiale şi la intersecţia diagonalelor diferitelor feţe

Numărul de noduri ce aparţine unei celule elementare este dat de relaţia:

N f Nc
N  Ni  
2 8
Ni - numărul de noduri din interiorul celulei; Din relaţie rezultă că un nod de pe o faţă aparţine la
Nf - numărul de noduri de pe feţele celulei; două celule elementare, în timp ce un nod din colţ
Nc - numărul de noduri din colţurile celulei. aparţine la opt celule elementare.
Cubic Simplu (CS)

• Are un nod pe celulă=>celulă primitivă.

• Fiecare atom din colţurile celulei participă cu 1/8 la celula respectivă.
Restul la celulele învecinate.
 Cub cu feţe centrate (CFC)

• Noduri în colţurile şi în centrele feţelor celulei elementare.

• CFC are 4 noduri pe celulă => ne-primitivă.
• Exemple: Cu, Ni, Pb, Ag, Au, Al, Fe, .etc.

CFC
Corelând raza atomică cu parametrul reţelei se obţine

GEOMETRIA CFC
 Cub cu volum centrat (CVC)

• Noduri în colţurile şi în centrul celulei elementare.

• CVC are 2 noduri pe celulă => ne-primitivă.
• Exemple: V, Fe, Ta, Cr, Mo, W, etc.

CVC
GEOMETRIA CVC

Corelând raza atomică cu parametrul reţelei se obţine

 HC

În reţeaua HC cristalizează metale cum ar fi: Be, Mg, Zn, Cd, Ti, Zr.
• Aranjamentul atomic din reţeaua HC (fig. b şi c) se realizează pe baza unei reţele
hexagonale simple (fig. a).
• Reprezentarea uzuală a reţelei hexagonale compacte (fig. b) se obţine prin juxtapunerea a
trei celule simple de tipul celei din fig. a, rezultând o prismă hexagonală.
• Numărul de atomi în celula elementară a reţelei HC (fig. b) este egal cu şase (trei atomi în
poziţii interne, un atom în centrul feţelor bazale şi doi atomi în colţurile prismei hexagonale).
GEOMETRIA HC
 Reţeaua cubică cu baze centrate (C)
Reţeaua cubică cu volum centrat CVC (I)
Reţeaua cubică simpla CS (P)
Reţeaua cubică cu feţe centrate CFC (F)
1.1.3. Sisteme si retele cristaline. Sisteme Bravais

Există doar 7 forme diferite de celule elementare care prin translaţie

să umple complet spaţiul (7 sisteme cristaline numite sisteme
Bravais), fără suprapuneri. Orice structură cristalină aparţine unuia
din cele 7 sisteme cristaline.
 Sisteme Bravais
1. Sistemul Cubic

a=b=c
α=β=γ=90o
2. Sistem Tetragonal

a=b≠c
α=β=γ=90o
3. Sistem Ortorombic

a≠b≠c
α=β=γ=90o
4. Sistem Romboedric (Trigonal)

a=b=c
α=β=γ≠90o
5. Sistem Hexagonal

a=b≠c
α=β=90o γ=120o
6. Sistem Monoclinic

a≠b≠c
α=γ=90o≠β

7. Sistem Triclinic

a≠b≠c
α≠β≠γ≠90o
Cele mai importante tipuri de structuri cristaline
 NaCl

• Structură cubică.
• Ionii de Na şi Cl sunt plasaţi alternativ în
nodurile reţelei unei structuri cubice
• Fiecare ion are 6 ioni (de alt tip) ca vecini
cei mai apropiaţi.
• Se realizează prin întrepătrunderea a
două subreţele CFC.
 1.1.4. PUNCTE, DIRECTII SI PLANE CRISTALOGRAFICE

Punctele sau nodurile unei celule elementare (respectiv ale retelei cristaline) reprezinta
pozitiile in care vor fi plasati atomii sau grupurile de atomi ai bazei pt a forma structura
cristalina
Prin nodurile retelei cristaline se pot trasa directii si plane cristalografice,
fiecare avand o orientare definite in spatiu
Direcţii negative
Notarea planelor cristaline se face folosind indicii Miller scrişi între paranteze rotunde, (hkl).
Indicii h k l ai unui plan sunt valorile inverse ale segmentelor tăiate de plan pe axele de
coordonate, segmente măsurate în parametrii de reţea
 Determinarea indicilor unui plan

•considerăm un plan care taie pe axe segmentele

OA, OB şi OC:

•considerăm un plan, care taie pe axele de

coordonate ale unei reţele cubice segmentele a, 2a,
4a. Astfel indicii se pot scrie:

h 1 ; k 1 ; l 1
a 2a 4a
iar planul se va nota 1 1 1   1 1
  1  deoarece a = 1
 a 2 a 4 a  2 4

(4 2 1) unde h=4, k=2, l=1

(211)
Structura cristalină se obţine prin ataşarea unei baze de atomi fiecărui
nod al reţelei spaţiale. Se poate spune că:

Structura cristalină = Reţeaua spaţială + baza de atomi

Metalele cristalizează într-un număr limitat de reţele cristaline şi anume:

- reţeaua cubică cu volum centrat CVC

În reţeaua CVC cristalizează: V, Fe, Ta, Cr, Mo, W, etc

- Reţeaua cubică cu feţe centrate CFC

În reţeaua CFC cristalizează metale cum ar fi Ag, Au, Al, Pb, Ni, Fe, Cu,
etc.
- Reţeaua hexagonală compactă HC

În reţeaua HC cristalizează metale cum ar fi: Be, Mg, Zn, Cd, Ti, Zr.
Din punct de vedere cristalografic reţeaua HC nu figurează printre reţelele Bravais posibile

Aranjamentul atomic din reţeaua HC (fig. 1.10. b şi c) se realizează pe baza unei reţele hexagonale
simple (fig. 1.10. a). Reprezentarea uzuală a reţelei hexagonale compacte (fig. 1.10. b) se obţine prin
juxtapunerea a trei celule simple de tipul celei din fig. 1.10. a, rezultând o prismă hexagonală. Numărul de
atomi în celula elementară a reţelei HC (fig. 1.10. b) este egal cu şase (trei atomi în poziţii interne, un
atom în centrul feţelor bazale şi doi atomi în colţurile prismei hexagonale).
 1.1.5. Compactitatea reţelelor metalice

Compactitatea unei reţele cristaline poate fi caracterizată prin:

- numărul de coordinaţie, C;
- gradul de compactitate, 

Prin număr de coordinaţie se înţelege numărul de atomi vecini care

înconjoară un atom al cristalului la distanţă minimă de acesta.

Gradul de compactitate (umplere în atomi) al unei reţele reprezintă

conform modelului sferelor rigide raportul definit prin :

volumul atomilor care participã la celulã


volumul celulei
 1.2. Structura reală a cristalelor

Aranjarea perfect ordonată a atomilor consideraţi sferici în nodurile reţelei

cristaline este considerată structura perfectă (ideală) a cristalelor.

In structura reala exista imperfectiuni in retea, adica devieri de la perfecta

periodicitate a structurii, aceste imperfectiuni sunt denumite defecte de
structura.
D. p. d. v. geometric, defectele de retea se clasifica :

a. imperfectiuni punctiforme

- vacante
- atomi interstitiale
- atomi straini
- defecte punctiforme complexe

b. imperfectiuni liniare sau dislocatii

c. imperfectiuni de suprafata (plane)

 1.2.1. Imperfecţiuni punctiforme
Sunt caracterizate prin dimensiuni de ordin de mărime egal cu cel al
distanţelor interatomice. Pot fi: vacanţe, atomi interstiţiali şi atomi străini
(de impurităţi)

Vacanţele reprezintă locuri libere

neocupate de atomi în nodurile reţelei
cristaline, formate prin deplasarea unui
atom din interiorul cristalului la suprafaţa
sa.

Numărul vacanţelor creşte exponenţial cu

temperatura Concentraţia de echilibru a vacanţelor
în aluminiu în funcţie de temperatură
 Fiecare vacanţă este înconjurată de un
câmp de tensiuni elastice, care permit
atomilor învecinaţi să treacă dintr-o poziţie
în alta.

Vacantele constituie defectul punctiform cel mai important, deoarece

faciliteaza deplasarea atomilor in cristal. Acest proces este numit
difuzie si controleaza comportamentul metalului la temperaturi
inalte (fluaj, t.t, etc)
Atomii interstiţiali, sau de pătrundere reprezintă atomi proprii dislocaţi
ocupând poziţii intermediare (interstiţiale) între nodurile reţelei şi constituie
defecte cu energie mare (circa 4 eV),întrucât creează o deformare locală
puternică cu un important efect de durificare. În schimb, deplasarea unui
atom interstiţial necesită o energie mult mai mică (circa 0,1 eV).
Atomii străini sunt specii de atomi diferiţi existenţi în reţeaua cristalină a unui
metal. Dacă prezenţa lor este accidentală şi nedorită se numesc imperfecţiuni.
Atomii străini se regăsesc în reţeaua cristalină ca atomi interstiţiali sau
substituţionali

Atomii de substitutie, sau de inlocuire sunt atomi de un fel, care inlocuiesc

atomi de alt fel (atomii elementelor de aliere). In cazul atomilor straini se
produce deformarea retelei, deoarece dimensiunile atomice ale atomilor straini
difera de cele ale metalului de baza.
Defecte punctiforme complexe

Cele mai simple sunt cele

- de tip Schottcky
- de tip Frenkel

Un defect punctiform de tip Schottcky se formeaza in cristalele ionice prin

prezenta unei perechi de vacante si anume o vacanta anionica si o vacanta
cationica

La cristalele ionice în jurul unei vacanţe

anionice (Va) există un plus de sarcini
electrice pozitive, iar în jurul unei vacanţe
cationice (Vc) un plus de sarcini electrice
negative
Neutralitatea electrică a reţelei este asigurată în acest prim caz, prin
formarea unor perechi de vacanţe, fiecare pereche fiind alcătuită
dintr-o vacanţă anionică Va şi una cationică Vc.

La metale, prin formarea unei vacante, cristalele raman neutre d.p.d. v.

electric, aceste defecte fiind denumite defecte Schottcky.

Un atom interstiţial cuplat cu o vacanţă formeaza un defect Frenkel

O insusire de vacante sau de interstitiali formeaza o colonie de vacante
sau de interstitiali

Mai multe colonii succesive formeaza clusteri de vacante sau de

interstitiali