RADIOLOGIE

Difracție de raze X pe materiale cristaline pentru

a determina compoziția chimică a acestora
• Difracție: fenomenul ce apare atunci când o undă întâlnește obstacole sau fante cu
dimensiuni de ordinul lungimii de undă. Rezultatul este formarea de maxime și
minime simetrice față de maximul central. Intensitatea maximelor scade dinspre
centru spre margini, iar poziția si intensitatea lor dă informații despre obiectul pe
care s-a realizat difracția.
• Rețea de difracție: sistem de porțiuni opace și transparente aranjate periodic.
Distanța dintre două porțiuni opace/transparente succesive se numește constanta
rețelei. Valoarea acesteia trebuie să fie de același ordin de mărime cu al lungimii de
undă a radiației incidente pentru a se observa fenomenul de difracție.
• Structură cristalină: aşezare geometrică ordonată şi periodică a atomilor care
formează un solid cristalin. Poliedrul geometric respectiv formează rețeaua căreia i se
asociază în fiecare nod, o bază, formată din unul sau mai mulți atomi.
• Distanța interplanară: distanța dintre două plane paralele ale unei celule elementare
• Difractometria de radiații X: metodă de determinare a structurii unui material,
folosind faptul că radiațiile X incidente, vor produce fenomenul de difracție cu
formare de maxime specifice, pe rețeaua constituită din atomii sau planele cristaline
ale materialului.
 Cine formează rețeaua de
difracție in acest caz?
• Pentru un monocristal de NaCl, celula elementară
este un cub. În fiecare colț, în centrul fiecărei fețe,
pe mijlocul fiecărei laturi și în centrul cubului se
află câte un atom (succesiv Na și Cl). În acest caz
spunem că aranjamentul structural al
monocristalului de NaCl este de tip CFC (cub cu
fețe centrate). Distanța dintre două fețe opuse ale
cubului este notată cu a0, se numește constanta
rețelei și are o valoare specifică cristalului de
NaCl. În acest caz

a  b  c  a0
• Pentru alte materiale cristaline, celula elementară
poate avea alte forme geometrice. Pentru fiecare
material cristalin, valorile celor trei constante pot
fi diferite, chiar dacă geometria celulei
elementare poate fi comună mai multor
materiale.
Difracție de raze X pe materiale cristaline pentru a
determina compoziția chimică a acestora
 z

• Celula elementară: reprezintă

C
structura cu cel mai mic volum,
dintr-o structură cristalină, care y

conține o perioadă. Celula c

elementară poate fi fie primitivă B
b
fie unitară = convențională.
O
• parametri: a A
• dimensiunile muchiilor sale,
a, b, c x

• valorile unghiurilor dintre

ele, α, β, γ.
 Sisteme cristalografice
Orice rețea cristalină are una sau mai multe simetrii de translație,
rotație, reflexie, inversiune sau combinații ale acestora. Clasificarea generală
a cristalelor are la bază dimensiunile muchiilor (a, b, c) și forma celulei
elementare dată de unghiurile α, β, γ. Au rezultat șapte sisteme
cristalografice (clase de simetrie):
• 1. cubic a=b=c și α=β=γ=900
• 2. tetragonal a=b≠c și α=β=γ=900
• 3. ortorombic a≠b≠c și α=β= γ=900
• 4. monoclinic a≠b≠c și α=β=900 γ≠900
• 5. triclinic a≠b≠c și α≠β≠γ≠900
• 6. trigonal a=b=c și α=β=γ<1200
• 7. hexagonal a=b≠c și α=β=900 γ=1200.
Difractometria de radiații X
 Tipuri de detectori
• detectori punctiformi
– sensibili la intensitatea radiațiilor X dintr-un punct in spațiu
– au viteza de achiziție mică, dar sunt compatibili cu marea majoritate a
componentelor optice din sistem
– sunt de tipul detectorilor cu scintilație sau cu gaz și înregistreaza toți fotonii
de radiații X care le lovesc suprafața într-un domeniu de energie
– cei de tipul Si(Li) pot analiza electronic și filtra diferite lungimi de undă

• detectori sensibili la poziție

– cei liniari detectează toți fotonii imprăștiați de-a lungul unei linii intre 2 si
10°
– cei bidimensionali detectează toți fotonii împrăștiați pe o secțiune conică

• CCD
– limitați ca dimensiune și scumpi

• solid state real-time multiple semiconductor strips

– viteză și rezoluție mari, robuști