Particularităţile unei opere care aparţine lui Liviu Rebreanu, schemă

Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în creaţia literară
respectivă. Tema aleasă de scriitor este tratată într-o anumită viziune despre lume, înţelegând prin aceasta
modul în care scriitorul vede lucrurile, le înţelege şi le interpretează, precum şi atitudinea şi opinia lui
faţă de aspectele realităţii înfăţişate. Viziunea obiectivă este specifică romanului realist-obiectiv și ea
pornește de la orientarea tematică, mai ales de natură socială, și continuă cu structurarea tradițională a
conținutului, la acțiune participând personaje aparținând unor clase și structuri sociale diverse.

Evidenţierea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului în categoria romanului obiectiv

În polemica interbelică privitoare la roman, anunţată de nuvele, precum Zestrea, Ruşinea, Dintele,
Răfuiala sau Proştii, apariţia romanului ,,Ion’’ de Liviu Rebreanu în 1920 ,,rezolvă o problemă şi curmă o
controversă”. (Eugen Lovinescu)

,,Ion’’ este un roman realist de tip obiectiv, cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii române
interbelice. Lovinescu consideră ,,cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române’’. Nucleul
romanului se află în nuvelele anterioare ,,Zestrea’’ şi ,,Rusinea’’, iar sursele de inspiraţie sunt trei
experienţe de viaţă ale autorului receptate artistic. Punctul de plecare este biografic. Rodovica, fata unui
ţăran înstărit din satul Prislop-satul părinţilor autorului , se lasă sedusă de cel mai nevrednic fecior al
satului. Personajul central este, de asemenea, inspirat de o figură reală, un ţăran sărac, cu nume omonim,
dar harnic, pe care autorul l-a întâlnit.

Opera literară ,,Ion’’ este un roman, prin amploarea acţiunii, desfăşurată pe mai multe planuri, cu un
conflict complex, persoanaje numeroase şi realizarea unei imagini ample asupra vieţii. Este un roman de
tip obiectiv prin specificul naratorului (obiectiv, detaşat, impersonal), al naraţiunii (la persoana a III-a) şi
al relaţiei narator-personaj (naratorul omniscient, omniprezent, deoarece dirijează destinul lui Ion). Fiind
un roman realist, Rebreanu creează tipologii de personaje: Ion este tipul ţăranului sărac, arivistului fără
scrupule, dar şi ambiţiosul dezumanizat de lăcomie, tipul intelectualului: preotul şi învăţătorul, dar şi
Titu, iar cele două femei din viaţa lui Ion sunt conturate antitetic: pământul (Ana) şi iubirea (Florica). De
asemenea, simetria romanului, dată de relaţia incipit-final, începe cu descrierea drumului, care duce spre
Pripas şi se termină cu sfinţirea noii biserici şi cu ieşirea din sat, dar şi prin verosimilitatea întâmplărilor.

Tema textului şi două secvenţe sugestive

În acest context, romanul lui Liviu Rebreanu reia tema ţăranului român, agreată de tradiţionalişti, de la
începutul secolului al XX-lea. Tema centrală-problematica pământului- este dublată de tema iubirii şi a
familiei.

Un prim episod ilustrativ pentru viziunea realistă despre lume a autorului este scena horei din debutul
romanului. Scriere cu caracter monografic. Rebreanu prezintă de la început stratificarea socială cu
ierarhiile sale clare , se joacă cu pasiune Someşana. Abia după încheierea jocului apar intelectualii
satului-popa Belciug, soţia învăţătorului, Maria Herdelea, Titu şi Laura, cinstind adunarea cu prezenţa
lor.

O a doua secvenţă semnificativă pentru viziunea despre lume a autorului apare în capitolul Sărutarea. Ion
primeşte pământurile lui Vasile Baciu legal. E primăvară şi merge prima oară să le vadă, pentru că
,,dragostea lui avea nevoie de inima moşiei.” Pământul, personaj stihial, are în sine o uriaşă ,,animă”. În
mijlocul delniţei, Ion îl sărută ,,cu voluptate”; ,,şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece, ameţitor”.

Evidenţierea elementelor de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ studiat,

semnificative pentru tema şi viziunea despre lume

Un prim element de structură îl constituie titlul, care este dat de numele personajului principal, care
devine exponent al ţărănimii prin dragostea lui pentru pământ, individualizat, însă prin modul în care îl
obţine: o face pe Ana de ruşinea satului înainte de nuntă, iar apoi vrea să se întoarcă la Florica, devenită
nevasta lui George. Titlurile celor două părţi ale romanului evidenţiază simetria compoziţiei şi, totodată,
denumesc cele două patimi ale personajului principal: ,,Glasul pământului’’ şi ,,Glasul iubirii’’.

Perspectiva narativă este obiectivă, iar naratorul este detaşat, omniscient şi omniprezent, relatând
întâmplările la persoana a III-a.

Conflictul principal stă la bază temei romanului. Conflictul exterior dintre Ion şi Vasile Baciu, care nu
vrea să-şi dea fata după un ,,sărăntoc”, ci după alt ,,bocotan”, George Bulbuc. În plan secundar, există
mai multe conflicte – între Ion şi Simion Lungu, pentru o brazdă de pământ, între Ion şi George Bulbuc,
între familia Herdelea şi preotul Belciug, prin care îşi dispută autoritatea în sat, şi între români şi
autoritatea austro-ungară. În plan interior, există un conflict între glasul iubirii şi glasul pământului la
nivelul personajului principal. Relaţia incipit-final susţine specificul realist-obiectiv al operei şi întăreşte
ideea de viaţă ce se desfăşoară ciclic. Romanul începe cu descrierea drumului către satul Pripas, la care se
ajunge prin „șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul“ , iar imaginea drumului este reluată
simbolic în desfășurarea acțiunii, în scena licitației la care se vindeau mobilele învățătorului, sugerând
destinul tragic al lui Ion și al Anei. Roman sferic, cu structură echilibrată, Ion începe şi se termină cu
aceeaşi metaforă a drumului vieţii.

Tehnicile narative: tehnica contrapunctului-nunta Laurei se desfăşoară în paralel cu a Anei, conflictul

dintre Ion şi Vasile Baciu are corespondent conflictul dintre Herdelea şi preotul Belciug.

Subiectul romanului

Acţiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care locuitorii satului Pripas se află la horă, în curtea
Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Se descrie jocul tradiţional, someşana, dansul tinerilor, cântecul
lăutarilor şi portul popular. Oamenii sunt aşezaţi în funcţie de statutul social. Intelectualii satului, preotul
Belciug şi familia învăţătorului Herdelea vin să privească fără a se amesteca în joc. Ion este hotărât să o
ia pe Ana cea bogată la joc, deşi o place pe Florica cea săracă, iar venirea lui Vasile Baciu declanşează
intriga şi conflictul, tatăl fetei îl confruntă verbal, numindu-l ,,hoț’’, ,,tâlhar’’ şi ,,sărăntoc’’, Ana fiindu-i
promisă lui George Bulbuc. Bătaia de la cârciumă, pentru plata lăutarilor se încheie cu victoria lui Ion
asupra lui George, scena fiind construită în simetrie cu aceea de la sfârşitul romanului, când George îl
ucide pe Ion, lovindu-l cu sapa. Ion se va răzbuna, o va lăsa pe Ana însărcinată, întrucât îl va determina
pe tatăl acesteia să accepte nunta. La nuntă, Ion nu cere acte pentru pământul ce urmează să-i revină ca
zestre, apoi se simte înşelat şi începe să o bată pe Ana, femeia fiind alungată, pe rând, din casa soţului şi
din cea a tatălui. Preotul Belciug încearcă să medieze conflictul dintre cei doi, însă Ana alege să se
sinucidă, apoi Petrişor, fiul lor, moare şi nu-i trezeşte lui Ion regrete sau conştiinţa vinovăţiei, deoarece
nu vedea decât garanţia proprietăţii asupra pământurilor. În cele din urmă, Ion alege să o caute pe
Florica, însă George îl surprinde în flagrant şi îl ucide, cu instrumentul ce i-a fost drag, sapa, iar averea lui
Ion rămâne bisericii.
În celălalt plan, rivalitatea dintre preot şi învăţător, pentru autoritatea în sat este defavorabilă celui din
urmă. În plus, casa învăţătorului era construită pe pământul bisericii, însă cum relaţiile dintre ei se
degradează, învăţătorul se simte ameninţat cu izgonirea din casă. Romanul se încheie cu sărbătoarea
prilejuită de sfinţirea noii biserici.

Concluzia

Prin toate aceste trăsături ale conținutului, ale personajelor și ale tehnicii narative, romanul ,,Ion’’
ilustrează tipul de creație realist-obiectivă cu temă socială. În acest roman, Liviu Rebreanu încearcă și
reușește, în mod magistral, să înfățișeze o imagine reprezentativă, amplă și profundă a satului ardelenesc
de la începutul secolului al XX-lea, cu mijloacele proprii naratorului omniscient care exprimă un punct de
vedere obiectiv.