CAPITOLUL V.

RADIO-IMAGISTICA APARATULUI CARDIO-VASCULAR

I. Metode radio-imagistice de explorare cardio-vasculară

1. Radioscopia reprezintă tehnica imagistică de explorare a cordului în dinamică și se

caracterizează prin timp îndelungat de examinare și nivel ridicat de radiații ionizante.
2. Radiografia cardiacă (Rx) se efectuează în incidență postero-anterioară și laterală
stângă folosind un regim de raze dur aplicat în inspir maxim al pacientului, la o distanță de 2 m
(teleradiografie), cu opacifierea concomitentă a esofagului.
3. Angiografia se realizează prin injectarea la nivelul unei vene periferice sau prin
cateterism a unei substanțe de contrast iodate ce se administrează rapid și sub presiune, prin
intermediul unei seringi automate, fiind urmată apoi de radiografii seriate la intervale mici de timp,
pe măsură ce agentul de contrast se deplasează de-a lungul vaselor spre cord. Prin intermediul
angiografiei se pot vizualiza structurile vasculare arteriale (arteriografie), structurile vasculare
venoase (flebografie), precum și vasele coronariene (coronarografie) (Fig. 1A, B).

Figura 1 (A, B). Coronarografie – aspect normal.

4. Ultrasonografia este o tehnică imagistică neinvazivă, accesibilă, cu costuri reduse și

utilitate crescută în practică. În explorarea imagistică a cordului, ea poate fi folosită sub formă de
ecocardiografie transtoracică (pentru explorarea morfo-funcțională a cavităților și, respectiv, a
valvelor cardiace, miocardului, pericardului, septului interatrial și interventricular) sau sub formă
de ecocardiografie transesofagiană (de elecție, când se suspicionează o disecție de aortă sau
complicații acute ale infarctului de miocard, precum rupturi ale septului interventricular, ale
mușchilor papilari sau ale cordajelor tendinoase). Ecocardiografia Doppler este folosită pentru a
măsura viteza de circulație a sângelui și pentru a evidenția refluxurile atrio-atriale și ventriculo-
ventriculare în cazul unui defect de sept atrial sau ventricular.
5. Computer tomografia (CT) cardiacă este o tehnică imagistică iradiantă cu rol în
evaluarea calcificărilor miocardice, pericardice, valvulare sau aortice. De asemenea, CT este utilă
pentru calcularea scorului de calciu și în depistarea unor posibile acumulări lichidiene pericardice.
Avantajele CT cardiac sunt reprezentate de costuri mai reduse, accesibilitate crescută, timpul de
achiziție al imaginilor este mai mic și poate fi realizat și la pacienții care prezintă implanturi
metalice pentru patologie cardiacă (ex. stenturi metalice).
6. Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) cardiacă se bazează pe utilizarea unui
câmp magnetic și a unor pulsuri de radiofrecvență, fiind astfel o tehnică imagistică neiradiantă. În
practică, examinarea RM a cordului s-a dovedit utilă în diagnosticarea și evaluarea unor patologii
cardiace precum cardiomiopatii, boli cardiace congenitale, valvulopatii sau tumori cardiace (Fig.
2A, B).
7. Angiografia CT este o tehnică ce presupune administrarea intravenoasă cu ajutorul unei
seringi automate a unei substanțe de contrast iodate, fiind urmată apoi de examinarea CT în
dinamică, ce pune în evidență agentul de contrast de-a lungul vaselor de sânge spre cord.
Angiografia CT permite o bună vizualizare a structurilor vasculare și poate fi folosită pentru
depistarea unor modificări patologice atât la nivelul vaselor mari, cât și la nivelul arterelor
coronare. Pe același principiu se bazează și angiografia RM, însă substanța de contrast utilizată
este diferită comparativ cu examinarea CT.

Figura 2 (A, B). Examen IRM cardiac normal: A. achiziție în plan axial; B. achiziție în plan
coronal.

8. Single photon emission computed tomography (SPECT) este o metodă imagistică

folosită în medicina nucleară ce presupune injectarea unui trasor radioactiv la nivelul unei vene
periferice. Dispozitivul detectează apoi semnalul radioactiv de la nivel cardiac și creează o imagine
tridimensională a cordului. Tehnica este folosită pentru evaluarea fluxului sangvin la nivelul
arterelor coronare, în repaus și după efort, precum și pentru evaluarea funcției miocardice și a
zonelor de miocard viabil după un infarct miocardic [1].

II. Anatomia radiologică a cordului și a vaselor mari

1. În incidență postero-anterioară (PA), conturul mediastinal drept cuprinde arcul

superior drept reprezentat de vena cavă superioară și arcul inferior drept realizat de proiecția
atriului drept. Conturul mediastinal stâng cuprinde, de sus în jos, 2 arcuri convexe date de butonul
aortic, superior și ventriculul stâng (VS), inferior. Între cele două arcuri convexe se evidențiază
arcul mijlociu, concav, reprezentat de trunchiul arterei pulmonare în două treimi superioare și
urechiușa atriului stâng în treimea inferioară. În această incidență, o utilitate deosebită în practică
o poate reprezenta calcularea indicelui cardio-toracic, obținut prin raportarea diametrului
transversal cardiac maxim la diametrul transversal toracic maxim. Valori mai mari de 0,5 indică
prezența unei cardiomegalii. Hilurile pulmonare normale se vizualizează în această incidență și
sunt reprezentate radiologic în condiţii normale de arterele pulmonare (AP) dreaptă şi stângă cu
dimensiuni de 12-14 mm. Acestea se dicotomizează în ramuri din ce în ce mai mici de la nivelul
hilurilor către periferia ariilor pulmonare formând desenul vascular pulmonar care este reprezentat
de artera pulmonară şi ramurile ei arteriale, fiind mai bine vizibile în ariile pulmonare inferioare.
Venele pulmonare, limfaticele, bronhiile nu se vizualizează în condiţii normale (Fig. 3) [1, 2].

Figura 3. Radiografie pulmonară normală efectuată în incidența postero-anterioară.

În incidență laterală stângă conturul posterior este reprezentat de atriul stâng în jumătatea
superioară și ventriculul stâng în jumătatea inferioară. În faţa esofagului baritat se vizualizează
vena cavă inferioară (VCI) al cărei traiect poate fi evidenţiat. VCI, diafragmul stâng şi peretele
posterior al VS formează un triunghi echilateral denumit „triunghiul venei cave”. Posterior de
esofag și anterior de corpurile vertebrale se vizualizeaza spațiul clar retrocardiac. Conturul anterior
al cordului în incidența laterală este reprezentat de ventriculul drept (VD) care vine în contact cu
sternul pe o distanţă de 3-4 cm. Între stern și VD se evidențiază spaţiul clar retrosternal cu adâncime
de 3-4 cm (Fig. 4) [2].

Figura 4. Radiografie pulmonară normală efectuată în incidența de profil.

III. Modificări ale circulației pulmonare

1. Hipertensiunea arterială pulmonară

Hipertensiunea arterială pulmonară este rezultatul unei rezistențe crescute în circulația
pulmonară, generând astfel suprasolicitarea cordului drept.
Rx incidență PA: la nivelul hilurilor, arterele pulmonare au un calibru crescut peste 14
mm, iar artera pulmonară stângă proemină la nivelul golfului cardiac, cu modificarea rectilinie sau
convexă a conturului mijlociu cardiac. Ramurile AP sunt dilatate perihilar şi se termină brusc la 3-
4 cm de peretele toracic cu aspect de hil mărit şi amputat.
Rx incidență laterală: se poate evidenția micșorarea spațiului clar retrosternal datorită
hipertrofiei de ventricul drept, cu creștere a contactului dintre stern si ventriculul drept (Fig. 5) [2].

Figura 5. Hipertensiune arterială pulmonară cu hiluri pulmonare mărite și amputate, bilateral.

2. Hipertensiunea venoasă pulmonară

Hipertensiunea venoasă pulmonară reprezintă o creștere a rezistenței în calea de întoarcere
a sângelui spre atriul stâng, fiind cel mai frecvent cauzată de stenoza mitrală.
Rx incidență PA: arterele pulmonare au un contur difuz și un calibru mai mare de 14 mm
la nivelul hilurilor pulmonare. Atunci când presiunea capilară pulmonară atinge valori cuprinse
între 12 și 25 mmHg, se realizează redistribuția circulației pulmonare către zonele superioare, cu
apariția unor opacități liniare de tip vascular, dar de intensitate mai redusă față de cea a arterelor,
fiind reprezentate de liniile Sylla de stază venoasă. În cazul în care presiunea la nivelul capilarelor
pulmonare ajunge la valori cuprinse între 25 și 35 mmHg, pacientul va dezvolta edem interstițial,
obiectivat pe radiografie sub forma liniilor Kerley A, B, C. Cele mai întâlnite sunt liniile Kerley B,
ce se traduc radiologic prin prezența în dreptul bazelor pulmonare a unor opacități liniare,
perpendiculare pe peretele toracic, localizate de obicei în partea dreaptă. La valori ale presiunii
capilare pulmonare mai mari de 35 mmHg apare edemul alveolar ce se evidentiază prin prezența
unor opacități micronodulare dispuse perihilar în aripi de fluture (Fig. 6) [2, 3].

Figura 6. Cord global mărit și edem alveolar tradus radiologic prin prezența de opacități
micronodulare dispuse perihilar în aripi de fluture.

Rx incidență laterală: se pot evidenția semne de suprasolicitare a cordului drept în

contextul creșterii rezistenței la nivelul circulației venoase pulmonare.
3. Circulația pulmonară crescută
Sindromul de hipervascularizație arterială pulmonară se definește prin creșterea fluxului
arterial pulmonar, cel mai frecvent datorită unui șunt stânga-dreapta, generând astfel
supraîncărcarea circulației pulmonare.
Rx incidență PA: datorită unui volum sangvin crescut la nivelul circulației pulmonare,
diametrul arterelor pulmonare depășește 14 mm la nivelul hilurilor pulmonare, iar diviziunile
distale ale arterelor pulmonare au un calibru mai mare și sunt vizibile până la nivel periferic. De
asemenea, se observă accentuarea circulației pulmonare în zonele superioare și reducerea globală
a transparenței pulmonare.
Rx incidență laterală: se poate evidenția hipertrofia ventriculului drept cu micșorarea
spațiului clar retrosternal.
CT și IRM: cele două explorări în cazul modificărilor descrise anterior pot obiectiva
mărirea de volum a arterei pulmonare și a cavităților cordului (Fig. 7A, B) [1, 2].
Figura 7 (A, B). Examen CT, fereastră pulmonară – aspect de edem pulmonar acut, cardiomegalie
și fluid pleural – imagini seriate.

4. Circulația pulmonară scăzută

Sindromul de hipovascularizație arterială pulmonară se definește prin reducerea fluxului
arterial pulmonar și se întâlnește în hipoplaziile arterei pulomonare, leziunile valvei tricuspide sau
unilateral în atrezia unilaterală de arteră pulmonară (sindromul Mac Leod).
Rx incidență PA: diametrul arterelor pulmonare la nivel hilar este sub 10 mm și se constată
o hipertransparență pulmonară difuză, unilateral sau bilateral, ce se datorează scăderii fluxului
sangvin la nivelul ramurilor arteriale pulmonare [3].

IV. Patologia aortică

1. Anevrismele aortei
Anevrismele aortei sunt definite ca o dilatație a unei porțiuni aortice și pot fi fusiforme sau
saculare. Cele fusiforme sunt cele mai răspândite și implică o afectare circumferențială a peretelui
aortic. Segmentul aortei implicat cel mai frecvent în dezvoltarea anevrismelor este cel abdominal.
a) Anevrism de aortă ascendentă
Rx: apare lărgirea mediastinului în 2/3 superioare și bombarea arcului superior drept care,
deși este format de vena cavă superioară, suferă astfel de modificări datorită raportului intim dintre
aceasta și aorta ascendentă dilatată anevrismal. Traheea și esofagul sunt deplasate spre stânga.
b) Anevrism de crosă aortică
Rx: apare lărgirea mediastinului în 2/3 superioare și mărirea butonului aortic. În această
situație, traheea și esofagul sunt deplasate spre dreapta (Fig. 8A, B).
c) Anevrism de aortă abdominală
Rx: acuratețe scăzută în diagnosticul acestei afecțiuni. Se pot observa calcificări liniare în
zona paravertebrală în cazul explorării radiologice de profil a coloanei vertebrale.
CT și IRM: CT este examinarea imagistică de elecție în diagnosticul anevrismelor aortei.
Cu ajutorul acestei investigații se pot aprecia cu exactitate dimensiunile, localizarea și extensia la
nivelul aortei, precum și eventualele complicații (ruptură). Un diametru transversal al aortei
ascendente peste 5 cm sau al aortei abdominale mai mare de 3-4 cm ne poate orienta către o dilatație
anevrismală. IRM poate evidenția anomaliile aortice, dar costurile sunt ridicate și accesibilitatea
este redusă (Fig. 9) [2, 3].
 Figura 8 (A, B). Anevrism de aortă ascendentă și crosă aortică.

Figura 9. Dilatație anevrismală fusiformă la nivelul aortei descendente în porțiunea abdominală,

supraiacent bifurcației acesteia în arterele iliace comune.

2. Disecția de aortă
Aorta cuprinde în structura sa 3 tunici: intimă, medie și adventice. În cazul disecției de
aortă, fluxul sangvin determină o ruptură la nivelul intimei, cu separarea tunicii medii de intimă și
apariția unui lumen fals.
Clasificarea disecției de aortă se realizează conform celor două modele: Stanford și
DeBakey.
Clasificarea Stanford:
 tipul A: este afectată aorta ascendentă și arcul aortic (necesită tratament chirurgical);
  tipul B: disecția aortei se realizează distal de emergența arterei subclavii stângi
(necesită tratament medicamentos).
Clasificarea DeBakey:
 tipul I: este afectată aorta ascendentă, arcul aortic și aorta descendentă;
 tipul II: este afectată doar aorta ascendentă;
 tipul III: este afectată doar aorta descendentă distal de emergența arterei subclavii
stângi [1-3].
Rx: Se poate evidenția lărgirea mediastinului, precum și apariția unui revărsat pericardic
sau pleural de natură hemoragică în cazul unei rupturi la acest nivel.
CT și angioCT: modalitate de elecție în urgențe cu evidențierea tipului de disecție, a
lumenului fals și adevărat, evaluarea complicațiilor cardiace, mediastinale și pleurale (Fig. 10A,
B).
IRM și angioRM semne identice cu CT, nefiind indicat în urgența ci în urmărirea
disecțiilor cronice.
Angiografia are rol în bilanțul disecțiilor fiind utilă în tratamentul endovascular.

3. Hematomul intramural
Hematomul intramural reprezintă o sângerare care se produce în spațiul subintimal datorită
lezării vasa vasorum.
CT: hematomul intramural se caracterizează prin prezența unei zone semilunare la nivelul
peretelui aortic, hiperdense spontan, cu absența captării postcontrast.
IRM: semnal variabil în funcție de cantitatea de methemoglobină din interiorul
hematomului [4].

Figura 10 (A, B). Examen CT cu contrast intravenos ce evidențiază disecție de aortă descendentă
în porțiunea abdominală (imaginea din stânga) și reconstrucții volume-rendering (imaginea din
dreapta).

V. Malformațiile cardiace congenitale

Cele mai frecvente malformații cardiace sunt reprezentate de:

1. Defectul septal ventricular (DSV)
Rx: aspect normal cu ușoară dilatare a ventricului drept. Se poate vizualiza cardiomegalie
cu hipertrofie de ventricul drept și, în particular, cu dilatarea atriului drept. De asemenea, poate
apărea hipertensiune arterială pulmonară, edem pulmonar și modificări de circulație pulomară
crescută (Fig. 11).

Figura 11. Aspect radiologic de DSV, cu mărirea de volum a atriului drept.

2. Defectul septal atrial (DSA)

Rx: artere pulmonare proeminente la nivelul golfului cardiac, circulație pulmonară
hiperemică și cardiomegalie cu dilatarea cavităților cardiace drepte (Fig. 12).

Figura 12. Aspect radiologic de DSA, cu mărirea de volum a cavităților cardiace drepte și circulație
pulmonară hiperemică.
 3. Stenoza pulmonară congenitală
Rx: se poate observa dimensiune normală a opacității mediastinale sau hipertrofie
ventriculară dreaptă, iar vascularizația pulmonară este adesea normală în cazurile ușoare.
4. Persistența canalului arterial (PCA) (comunicare între aorta descendentă și artera
pulmonară)
Rx: printre modificările radiologice generate de PCA se numără cardiomegalie cu dilatarea
cordului stâng și accentuarea circulației pulmonare, cu bombarea arterei pulmonare la nivelul
golfului cardiac.
CT și IRM: cele două tehnici evidențiază comunicarea dintre aorta descendentă și artera
pulmonară stangă, precum și dilatarea cavităților cardiace stângi (Fig. 13).

Figura 13. Examenul CT efectuat postcontrast intravenos pune în evidență comunicarea dintre
aorta descendentă și artera pulmonară stângă.

5. Transpoziția vaselor mari (artera pulmonară și aorta sunt inversate, adică aorta iese din
ventriculul drept si artera pulmonară din ventriculul stâng)
Rx: transpoziția vaselor mari se caracterizează radiologic prin creșterea vascularizației
pulmonare și cardiomegalie prin hipertrofie biventriculară, cordul având formă de „ou culcat pe
diafragm” (Fig. 14).
CT și IRM: cele două explorări permit vizualizarea anomaliilor de poziție ale vaselor mari
[2-4].
Figura 14. Aspectul radiologic pledează pentru transpoziție a vaselor mari, cu hipertrofie
biventriculară și aspectul cordului de „ou culcat pe diafragm”.

6. Tetralogia Fallot (DSV, DSA, PCA, stenoza arterei pulmonare)

Rx: se evidenţiază hipertrofie de ventricul drept (HVD) și aspectul clasic de cord „în sabot“,
cu apex cardiac orientat superior datorită hipertrofiei de ventricul drept și golf cardiac adâncit. De
asemenea, se observă olighemie pulmonară prin reducerea fluxului arterial pulmonar. RM este
examinarea de elecție cu vizualizarea morfologiei cardiace și a circulației aorto-pulmonare (Fig.
15).

Figura 15. Aspect radiologic de tetralogie Fallot, sugerată prin aspectul de cord „în sabot” și
circulație pulmonară săracă, iar apexul cardiac este orientat superior datorită HVD.
 7. Coarctația de aortă
Rx: printre modificările radiologice evidențiate se numără absența vizualizării butonului
aortic și hipertrofia ventriculului stâng. De asemenea, un semn relativ rar întâlnit, dar extrem de
important, este dat de dilatația prestenotică și poststenotică a aortei, ce dă un aspect asemănător cu
cifra 3, fiind astfel cunoscut sub numele de “semnul de 3”. Altă modificare întâlnită în stadiile
avansate este reprezentată de deformarea conturului inferior costal (semnul Roesler).
CT și IRM: zona stenozată de la nivelul aortei poate fi obiectivată atât prin CT, cât și prin
IRM (Fig. 16) [1, 3, 4].

Figura 16. Aspect IRM de coarctație de aortă.

8. Alte malformații congenitale: defect septal atrio-ventricular, stenoza aortică

congenitală, atrezia valvei tricuspide, atrezia pulmonară, maladia Ebstein, sindromul Eisenmenger,
situs inversus (Fig. 17) [5].

Figura 17. Examen CT, reconstrucție în plan coronal, cu evidențierea poziției anormale a organelor
toracice și abdominale – situs inversus.
VI. Patologia valvulară cardiacă

1. Stenoza aortică este una dintre cele mai frecvente tipuri de boală cardiacă valvulară, ce
determină o suprasolicitare a ventriculului stâng.
Rx: silueta cardiacă este frecvent de dimensiuni normale. În incidenţa PA se poate vizualiza
mărirea arcului inferior stâng, calcificarea butonului aortic și hipertensiune pulmonară venoasă
când creşte presiunea din ventriculul stâng (VS) (Fig. 18A, B). În incidenţa laterală se observă
diminuarea până la dispariţie a triunghiului VCI cu amprentă largă pe esofagul baritat.
CT: cu ajutorul examenului CT se vizualizează calcificări valvulare aortice cu topografie
centrală, hipertrofie de VS, dilataţie de aortă ascendentă poststenotică și structuri vasculare
pulmonare de aspect normal, în absenţa insuficienţei cardiace. În cazul decompensării cardiace
întâlnim dilataţii vasculare pulmonare, edem alveolar şi pleurezie.
IRM: în majoritatea cazurilor, examinarea IRM nu este indicată, calcificările valvulare nu
sunt vizibile. Examenul IRM poate pune în evidență modificări structurale (valvă aortică
bicuspidă/unicuspidă etc) și dinamice [1, 2].

Figura 18 (A, B). Stenoză aortică cu mărirea arcului inferior stâng prin hipertrofie de VS pe
radiografia efectuată în incidență postero-anterioară (A). În incidența de profil se evidențiază
amprentă cu rază mare de curbură asupra esofagului baritat realizată de VS hipertrofiat (B).

2. Insuficienţa aortică
Rx: silueta cardiacă prezintă dimensiuni crescute, în special pe seama VS. Astfel, în
incidenţa PA se evidențiază butonul aortic proeminent, uneori cu calcificări, arc mijlociu adâncit,
iar arcul inferior stâng bombează la stânga, cu creşterea diametrului transversal al cordului. Uneori,
pe marginea dreaptă a cordului apare un contur convex dat de aorta ascendentă care bombează spre
dreapta (Fig. 19). În incidenţa laterală stângă se observă ștergerea triunghiului VCI prin HVS,
amprentă cu rază mare de curbură asupra esofagului baritat, esofagul fiind deplasat sau depăşit
posterior de VS, cu umplerea spaţiului clar retrocardiac.
CT și IRM: pot evidenția dimensiuni crescute ale VS și dilataţia aortei ascendente. În plus
față de cele menţionate la examinarea CT, examenul IRM poate evidenţia jetul diastolic spre VS,
cu aspect defazat, ce poate fi corelat cu insuficienţa aortică şi se poate calcula astfel fracţia de
regurgitare şi volumul sistolic/diastolic [2, 3].
Figura 19. Insuficiență aortică cu arc mijlociu adâncit, arcul inferior stâng bombează la stânga pe
seama VS și contur convex pe marginea dreaptă dat de aorta ascendentă care bombează spre
dreapta.

3. Stenoza mitrală
Rx: în incidența PA se observă arc inferior drept dublu, arc biconvex sau întregul arc
inferior bombat, dar acesta nu vine în contact cu diafragmul, în funcție de gradul de dilatație al
atriului stâng. De partea stângă, se observă buton aortic mic datorită aportului redus de sânge în
VS, arcul mijlociu stâng este rectiliniu sau convex datorită dilataţiei AS (urechiuşa AS) şi creşterii
calibrului AP (Fig. 20A, B). În incidenţa laterală stângă, dilataţia AS determină amprentă cu rază
mică de curbură asupra esofagului baritat. De asemenea, HVD este tradusă prin reducerea
dimensiunilor spaţiului clar retrosternal. Modificările circulaţiei pulmonare sunt reprezentate de
HTP, iniţial venoasă şi ulterior globală (HTP arterială și venoasă).
CT: mărirea AS, calcificările valvei mitrale, precum și îngroșări și fuziuni valvulare,
dilatații de vase pulmonare și edem pulmonar.
IRM: nu este indicată [1, 3].

Figura 20 (A, B). Stenoză mitrală în incidență PA cu arc inferior drept biconvex (A) și arc inferior
drept dublu (B); buton aortic mic și arc mijlociu convex.
 4. Insuficienţa mitrală
Rx: în incidența PA se observă buton aortic proeminent, uneori cu calcificări, arc mijlociu
adâncit, iar arcul inferior stâng rotunjit ce bombează la stânga. În incidenţa laterală stângă se
evidențiază ștergerea triunghiului VCI și amprentă cu rază mare de curbură asupra esofagului
baritat prin HVS, iar în stadiile avansate esofagul este deplasat sau depăşit posterior de VS cu
umplerea spaţiului clar retrocardiac (Fig. 21A, B).
CT: AS şi VS cu dimensiuni crescute, calcificări la nivelul inelului mitral, dilataţii
vasculare pulmonare.
IRM: dilataţia AS şi VS, prezenţa jetului regurgitant spre AS în timpul sistolei [4, 5].

Figura 21 (A, B). Insuficiență mitrală: A. HVS cu bombarea arcului inferior stâng, umplerea
golfului cardiac, buton aortic proeminent; B. amprentă cu rază mare de curbură pe esofagul baritat
și dispariția triunghiului venei cave inferioare.

5. Stenoza tricuspidiană
Rx: dilataţia atriului drept (AD), dilataţia VCI sau VCS.
CT: inel valvular îngustat, iar AD, VCS, VCI și venele hepatice apar dilatate.
IRM: nu este indicat; evidențiază aceleași modificări ca și examenul CT, precum și jet
stenotic dinspre AD către VD [3, 4].
6. Insuficienţa tricuspidiană
Rx: lărgirea opacităţii cardiace.
CT: cord global mărit cu redistribuţia circulației pulmonare secundar disfuncţiei de VS şi
insuficienţei cardiace congestive; prezența de fluid pleural.
IRM: modificări morfologice şi funcţionale ale cordului, în unele cazuri priză de contrast
focală “pătată”, având distribuţie diferită de cea întâlnită în infarctul miocardic [6].
VII. Cardiomiopatiile (dilatativă, hipertrofică, restrictivă)

Examenul IRM cardiac este examinarea cea mai utilă, capabilă să caracterizeze morfologic
și funcțional cardiomiopatiile hipertrofice/dilatative/restrictive (Fig. 22).

Figura 22. Aspect IRM de cardiomiopatie hipertrofică septală non-obstructivă cu fibroză

importantă la nivelul septului interventricular (SIV) de etiologie cel mai probabil sarcomerică.

VIII. Miocarditele

Rx: în incidența PA se observă cord crescut în dimensiuni, cu contururi difuze, unghiurile

cardio-frenice sunt deschise, obtuze. În incidența de profil, se evidențiază reducerea dimensiunilor
spaţiului clar retrosternal şi retrocardiac, iar esofagul baritat este deplasat posterior (Fig. 23A, B).

Figura 23 (A, B). Radiografie pulmonară în incidență PA (A) și profil (B), ce evidențiază
miocardită cu cord cu dimensiuni crecute, de formă triunghiulară, cu bază largă de implantare pe
diafragm, unghiuri cardio-frenice obtuze, dimensiunile spaţiului clar retrosternal şi retrocardiac
sunt reduse, iar esofagul baritat este deplasat posterior.IRM: reprezintă examinarea de elecție ce
oferă date morfologice și funcționale (Fig. 24).

Figura 24: Miocardita in faza subacuta cu semne de inflamatie inca prezente cu arie de
edem in secventa T2 (semnal crescut comparativ cu miocardul restant) limitata la nivelul peretelui
anterior mediu;

IX. Bolile coronariene

1. Ateromatoza coronariană
Rx: în incidența de față se evidențiază opacități liniare, paralele, de intensitate similară
structurilor osoase, cu aspect de „linii de tramvai”.
CT: examenul CT nativ detectează plăcile de aterom calcare, în timp ce examenul CT
efectuat postcontrast intravenos pune în evidență și cuantifică gradul de stenoză coronariană. De
asemenea, prin intermediul examenului CT se pot realiza reconstrucții tridimensionale în toate cele
trei planuri (axial, coronal, sagital) (Fig. 25).
Coronarografie: metoda de elecție în evaluarea stenozelor la nivelul vaselor coronariene
(semn indirect ce indică prezența unei plăci de aterom). Prin coronarografie se apreciază severitatea
stenozei (de exemplu, 50%, 75%, etc), tipul de stenoză (concentrică, excentrică) și diametrul
vasului [4, 5].
 Figura 25. Aspect CT nativ – calcificări la nivelul ramurilor arterelor coronariene.

2. Infarctul miocardic
Printre mijloacele imagistice utile în evaluarea unui infarct miocardic se numără:
coronarografia, ecocardiografia, CT și IRM.
Un infarct miocardic acut se manifestă imagistic sub forma unei arii subendocardice
hipoperfuzate, asociată cu hipokinezie/akinezie/diskinezie a peretelui afectat. În plus, se remarcă
scăderea fracției de ejecție a VS sub 60% (obiectivată prin ecocardiografie, CT, IRM).
Un infarct miocardic cronic, sechelar se evidențiază imagistic prin: scăderea în grosime a
miocardului afectat sub 7 mm (modificare obiectivată prin ecocardiografie, CT, IRM),
degenerescență grăsoasă ± calcificări intramiocardice (evidențiabile prin intermediul CT),
dilatare/anevrism de VS, hipokinezie/akinezie/diskinezie a peretelui afectat și scăderea fracției de
ejecție a VS sub 60% (obiectivată prin ecocardiografie, CT, IRM).
IRM cardiac este o tehnică imagistică complementară folosită în evaluarea pacienților cu
boală cardiacă ischemică. IRM cardiac poate fi utilizat pentru a evalua local și global funcția
cardiacă prin evaluarea infarctelor acute și cronice, a zonelor ischemice și a viabilității miocardice.
Ecocardiografia constituie examinarea de primă intenție în cazul pacienților cu infarct
miocardic. Coronarografia se folosește pentru diagnosticul stenozelor coronariene și pentru
implanarea de stenturi la acest nivel. Examenul CT se preferă în cazul unei suspiciuni de disecție
de aortă, o anomalie congenitală a arterelor coronare, precum și în cazul evaluării postchirurgicale
a by-passului aorto-coronarian [4-6].

X. Tumorile cardiace

IRM-ul cardiac este considerat standardul de aur pentru evaluarea imagistică a maselor
cardiace și paracardiace. Cea mai frecventă masă cardiacă este trombul intracavitar, urmată de
leziunile metastatice.
 1. Tumori cardiace benigne:
a. Mixoamele sunt cele mai frecvente tumori cardiace primare. Ele tind sa apară la pacienții
de vârstă mijlocie și sunt mai frecvente la femei decât la barbați.
Rx: poate fi normală sau putem întâlni anomalii nespecifice precum cardiomegalie, tumoră
intracardiacă calcificată și obstrucția valvei mitrale.
CT: evidențiază mase hipodense, heterogene, cu calcificări, localizate frecvent în atriul
stâng.
IRM: evidențiază mase heterogene, rotund-ovalare, sesile sau pediculate, în
izo/hiposemnal T1, semnal variabil T2 și intens gadofile (diagnostic diferențial important cu
trombul).
b. Lipoamele sunt următoarele tumori cardiace primare ca frecvență.
CT: mase omogene, hipodense în cavitățile cardiace sau pericard.
IRM: mase omogene cu semnal crescut caracteristic în secvența T1, anulat în secvențele
cu supresia de grăsime, fără captare postcontrast.
2. Tumori cardiace maligne (Fig. 26A, B)
Tumorile metastatice sunt unele cele mai comune tumori evidențiate la nivelul cordului.
Tumorile primare care metastazează cel mai frecvent la nivelul cordului includ plămânul, sânul,
melanomul și limfomul. Metastazele induc adesea o efuziune pericardică.
Cea mai frecventă boală malignă primară a cordului este angiosarcomul. Acesta este, de
obicei, situat în atriul drept, fiind caracterizat prin semnal heterogen în secvența T1, cu captare a
substanței de contrast [3-6].
3. Trombii cardiaci
IRM cardiac poate diagnostica atât trombii ventriculari, cât şi cei atriali, cu semnal scăzut
în secvența specifică (gradient-echo), cu absența captării postcontrast.

Figura 26 (A, B). Examen CT (A) și IRM (B) ce evidențiază o masă tumorală la nivelul AS cu
extensie la nivelul venelor pulmonare de partea stângă.

XI. Afecțiunile pericardului

1. Pericardite
Rx: În incidenţa PA, se evidențiază cord crescut în dimensiuni, cu aspect de cord „în
carafă”, cu unghiuri cardio-frenice ascuţite, iar în incidenţa laterală stângă, reducerea dimensiunilor
spaţiului clar retrosternal şi retrocardiac și esofag baritat deplasat posterior (Fig. 27).
Figura 27. Pericardită cu cord crescut în dimensiuni, unghiurile cardio-frenice sunt ascuţite și se
remarcă aspectul de cord „în carafă”.

Aspect CT și IRM: Grosimea normală a pericardului în examinările CT și IRM este de 2

mm. Fluidul pericardic este evidențiat incidental, iar examinările imagistice sunt utilizate pentru
evaluarea cauzei fluidului pericardic mai mult decât în diagnosticul acestei afecțiuni. În funcție de
grosimea fluidului pericardic, se poate estima cantitatea de lichid și anume: sub 5 mm (50-100 mL),
5-10 mm (100-250 mL), 10-20 mm (250-500 mL) și peste 20 mm (>500 mL). De asemenea,
examenele imagistice (Rx, CT) pot pune în evidență calcificări pericardice ca sechele ale
revărsatului pericardic (Fig. 28) [7].

Figura 28. Examen CT postcontrast intravenos – îngroșare pleurală dreaptă, fluid pleural stânga și
fluid pericardic.
Bibliografie
1. “Radiologie și Imagistică Medicală – Manual pentru începători”. Șerban Alexandru Georgescu.
2. “Learning Radiology – Recognizing the Basics”. William Herring, M.D.
3. “Critical Observations in Radiology for Medical Students”. Katherine R Birchard, Kiran Reddy
Busireddy, Richard C Semelka.
4. “The Medical Student’s Guide to the Plain Chest Film”. Edwin F. Donnelly, M.D., Ph.D.
5. “Spiral and Multislice Computed Tomography of the Body”. Mathias Prokop, Michael Galanski.
6. “Oxford Handbook of Cardiology”. Punit Ramrakha, Jonathan Hill.
7. “Mayo Clinic Cardiology – Concise Textbook, Fourth Edition”. Joseph G. Murphy, Margaret
A. Lloyd.