UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAȘOV

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific: Lect. Univ. Dr. Nechita Florentina

Absolvent: Ghiță Răzvan Mihai

Brașov 2015
 UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAȘOV

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

ROLUL MIJLOACELOR
KINETOTERAPIEI ÎN RECUPERAREA
LEZIUNILOR LIGAMENTULUI
ÎNCRUCIȘAT ANTERIOR

Coordonator științific: Lect. Univ. Dr. Nechita Florentina

Absolvent: Ghiță Răzvan Mihai

Brașov 2015

2
 CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………… pag. 5

 Actualitatea temei……………………………………………………………. pag. 5

 Motivul alegerii temei………………………………………………………... pag. 6

 Scopul şi sarcinile cercetări………………………………………………….. pag. 7

o Sarcinile cercetării……………………………………………………. pag. 7

o Obiectivele cercetării…………………………………………………. pag. 7

 Ipoteza cercetării………………………………………………………….….. pag. 7

Capitolul I……………………………………………………………………………... pag. 8

1. Fundamentarea teoretică……………………………………………….……. pag. 8

1.1 Anatomia și biomecanica genunchiului......................................................... pag. 8
1.2 Articulația genunchiului................................................................................. pag. 9

1.2.1 Suprafețele articulare……………………………………….……… pag. 10

1.2.2 Meniscurile intraarticulare………………………………….……… pag. 10
1.2.3 Mijloacele de unire în articulația genunchiului………….………… pag. 11

1.3 Articulația tibio-fibulară……………............................................................ pag. 12

1.4 Mușchii regiunii anterioare a coapsei……………………………...………. pag. 13
1.5 Mușchii regiunii mediale a coapsei………………………………..………. pag. 15
1.6 Mușchii regiunii posterioare a coapsei………………………….…………. pag. 16
1.7 Biomecanica articulației genunchiului…………………………………….. pag. 17

1.7.1 Biomecanica articulației femuro-tibiale…………………………… pag. 17

1.7.2 Rotația internă-externă…………………………………………….. pag. 19
1.7.3 Biomecanica meniscurilor…………………………...…………….. pag. 20

2. Jocul de baschet……………………………………………………………… pag. 20

2.1 Generalități.................................................................................................... pag. 20
2.2 Risc de apariție a traumatismelor în baschet ................................................ pag. 20
3. Leziuni a ligamentului încrucișat anterior…………………………………. pag. 22
3.1 Anatomie și fiziologie…............................................................................... pag. 22
3.2 Rolul ligamentului încrucișat anterior........................................................... pag. 22
3.3 Cauze............................................................................................................. pag. 23
3.4 Simptome…………………........................................................................... pag. 24
3.5 Diagnostic…………...................................................................................... pag. 24
4. Kinetoterapia mijloc de recuperare posttraumatic la sportivi………..…… pag. 25

3
 4.1 Obiective........................................................................................................ pag. 26
4.2 Mijloace utilizate în afecțiunile posttraumatice la sportivi .......................... pag. 26
5. Kinetoterapia în leziunile LIA la sportivul baschetbalist…………..……… pag. 29

Capitolul II……………………………………………………………………………. pag. 31

1. Data, locul şi subiecţii cercetării…………………………………………….. pag. 31

2. Aparate, materiale şi instalaţii………………………………………………. pag. 31
3. Planul cercetării………………………………………………………………. pag. 31
4. Metode şi tehnici de cercetare…………………………………..….………… pag. 32
5. Procedura de desfăşurare a cercetării………………………………………. pag. 32

5.1 Bilanțul muscular și articular al genunchiului………………………….. pag. 32

5.2 Ancheta activităților fizice…………………………………...…………... pag. 34
5.3 Programul de kinetoterapie……………………………………………… pag. 35

Capitolul III………………………………………………………………...…………. pag. 50

1. Interpretarea datelor…………………………………………………...…….. pag. 50

2. Tabele și grafice………………………………………………………...…….. pag. 51

Concluzii………………………………………………………………………..……... pag. 55

Bibliografie…………………………………………………………………..………... pag. 56

4
 INTRODUCERE

 Actualitatea temei

Articulația genunchiului este cea mai mare articulație a corpului omenesc. Datorită poziției
sale anatomice și a rolului său în biomecanica statică și dinamică, genunchiul are rolul de a asigura
atât statica omului printr-o mare stabilitate în momentul de sprijin cât și direcția de orientare a
piciorului, în cazul denivelărilor de teren.

Totodată această articulație este cea mai predispusă la traumatismele directe și indirecte, în
special la sportivii de performanță, astfel că leziunile ligamentare ale genunchiului reprezintă peste
40% din totalul leziunilor traumatice sportive la nivelul acestei articulaţii.

Ligamentele sunt structuri ce intră în alcătuirea aparatului articular al genunchiului, având

localizare în capsula articulară a acestuia, sub forma unor benzi de fibre paralele ce asigură un nivel
crescut de rezistenţă, ajutând la opunerea mişcărilor cu amplitudine excesivă sau anormale.
Leziunile ligamentare se produc în urma unor suprasolicitări prin forţe excesive, ce determină
rupturi ale fibrelor.

În urma unei leziuni a ligamentului încrucișat anterior, apar sechele ce afectează stabilitatea
și mobilitatea persoanelor în cauză.

Se disting 3 grade de leziuni ligamentare:

a) leziuni de gradul I care se produc prin întindere, fără rupturi şi fără o instabilitate consecutivă
semnificativă;
b) leziunile de gradul II în care întâlnim rupturi parţiale ale arhitecturii ligamentare şi o anumită
instabilitate;
c) leziunile de gradul III care constau în rupturi complete ale structurii ligamentare, care
determină un grad mai mare de instabilitate articulară.
În statistică, leziunile ligamentare ale genunchiului au fost constatate în 6.5% din totalul
traumatismelor la sportivii de performanţă. Dintre disciplinele sportive, leziunile ligamentare ale
genunchiului au fost mai frecvente în fotbal (9.6%), baschet (15%), rugby (10.2%), handbal (5.9%),
volei (4.6%), hochei (1.6%).
Leziunile de ligament încrucișat anterior produc foarte mult disconfort în viața unui sportiv
de performanță. Datorită acestui traumatism sportivul este încetinit sau chiar oprit din activitate,
întâmpinând foarte multe dificultăți la nivelul membrului afectat. Acesta va fi incapabil să-și ducă

5
până la sfârșit un antrenament, suferind modificări serioase în menținerea stabilității membrului cât
și a mobilității acestuia.
Numărul acestor traumatisme crește de la an la an în rândul sportivilor de performanță și
acest lucru se datorează nivelului crescut de suprasolicitare la care se supun aceștia.
Din punctul meu de vedere leziunile de ligament încrucișat anterior au fost şi vor fi
întotdeauna o problema ce afectează numeroase aspecte ale vieţii, în special starea fizică a
sportivilor.
Complicațiile acestor traumatisme sunt cunoscute și reprezintă un pericol real pentru starea
fizică, dar și psihică în unele cazuri, ale sportivilor. Acestea duc întotdeauna la intervenție
chirurgicală și necesită o perioadă foarte lungă de recuperare.
Rolul kinetoterapeutului este de a-i concepe un program de recuperare bazat pe exerciții
fizice atent planificate și permanent adaptate posibilităților și condiției fizice a pacientului.
Persoanele aflate in această cauză trebuie să înțeleagă riscurile la care s-au supus și să-și
îndrepte atenția spre corectarea și ameliorarea traumatismului căpătat.
Importanța kinetoterapiei în astfel de cazuri este foarte mare, deoarece ajută la prevenirea
accidentărilor și contribuie la creșterea nivelului de performanță dar și la îmbunătățirea proceselor
de recuperare și la o revenire cât mai rapidă la activitatea sportivă.
Cu ajutorul programului kinetic sportivii reușesc să-și reia activitatea după o anumită
perioadă, păstrându-le același nivel de stabilitate ce-l aveau înainte de accident.
 Motivul alegerii temei
Cauza ce duce la leziunea de ligament anterior este reprezentată de suprasolicitarea
sportivilor din ziua de astăzi. Din păcate acestui traumatism nu i se atribuie o atenție necesară,
prevenindu-l, în situația în care pare a devenii o problemă des întâlnită în rândul sportivilor de
performanță, ducând la multiple afecțiuni fizice și psihice.
Leziunile de ligament încrucișat anterior se întâlnesc destul de frecvent în articulația
genunchiului fiind și cea care susține greutatea corporală . Aceste leziuni se întâlnesc foarte des la
sportivii de performanță, cum ar fi baschetbaliștii.
Fiind o leziune foarte des întâlnită în sport mi-a atras atenția și am considerat ca este
necesară conceperea unui program foarte bine structurat și eficient pentru recuperarea acesteia.
Consider că, terapia prin exerciţii fizice şi mișcare este o metodă foarte bună care poate
diminua tratarea leziunilor ligamentare, considerată o problemă critică pentru sportivi.
Recuperarea prin kinetoterapie dezvoltă musculatura şi îmbunătățeşte toate funcţiile
generale ale organismului, fiind recomandată pentru o dezvoltare armonioasă a corpului și o bună
funcționare a articulațiilor.

6
  Scopul și sarcinile cercetării
Scopul acestei lucrări constă în conceperea unui program kinetoterapeutic care să
urmărească recuperarea eficientă, rapidă și să aducă activitatea fizică a sportivului la un nivel cat
mai apropiat al condiției fizice dinaintea accidentării.
Conștientizarea sportivilor privind tratarea acestor leziuni din timp, duce la o durată lungă
de activitate fizică și la creșterea nivelului de performanță a acestora.
Sarcinile cercetării:
 Cunoașterea cauzelor ce duc la leziunile ligamentelor anterioare la sportivi;
 Cunoașterea mijloacelor kinetoterapiei de acționare în combaterea acestor traumatisme;
 Cunoașterea complicațiilor în urma acestor leziuni;
 Acumularea cunoștințelor teoretice privind rolul kinetoterapiei în cadrul tratării leziunilor
ligamentelor anterioare;
 Restaurarea optimă de sănătate și de funcționalitate la potențialul maxim al sportivului;
 Adaptarea specifică la solicitările impuse de sportul practicat şi de particularităţile
sportivului traumatizat.
Obiectivele cercetării:
 Combaterea inflamațiilor și a dureri;
 Recăpătarea mobilității articulare;
 Recăpătarea stabilității membrului afectat;
 Refacerea flexibilității țesuturilor moi;
 Recăpătarea forței și rezistenței musculare.
 Ipoteza cercetării
Ipoteza a pornit de la premisa că prin conceperea unui program de kinetoterapie bine
structurat asociat cu diferite exerciții eficiente și aplicarea acestora sportivilor ce au suferit o leziune
de ligament anterior pot aduce îmbunătățiri privind activitatea fizică, atât din punct de vedere al
stabilității și mobilității articulare cât și refacerea în totalitate a sportivului reluându-și activitatea
competițională.

7
 CAPITOLUL I

1. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

1.1 ANATOMIA ȘI BIOMECANICA GENUNCHIULUI

Genunchiul este cea mai mare şi cea mai des lezată articulaţie a corpului. Este formată
din capătul inferior al femurului, patelă sau rotulă și capătul superior al tibiei, unite strâns între ele
de 4 benzi ligamentare (ligamentul încrucişat anterior si posterior; ligamentul colateral medial si
lateral) ce asigură stabilitatea genunchiului.

Femurul, os unic al coapsei , prezintă pe partea inferioară două proeminenţe reprezentate de

condilii femurali care se sprijină pe partea superioară a tibiei. Meniscurile joacă rol de perniţe
amortizoare între femur si tibie. Acestea susţin aproximativ 40% din sarcinile mecanice exercitate
asupra genunchiului. Împreună cu ligamentele,asigură stabilitatea articulară, fără a împiedica
mobilitatea genunchiului.

Ligamentele încrucişate, situate in mijlocul genunchiului, menţin contactul dintre femur şi

tibie. Peroneul sau fibula, os lung şi fin situat în partea externă a gambei, joacă un rol minor. Platoul
tibial este partea superioară a tibiei pe care se sprijină femurul. Cea mai voluminoasă dintre oasele
gambei,tibia, este situată în partea internă a acesteia.

Cartilajul articular acoperă extremităţile osoase ale tuturor articulaţiilor mobile. El reprezintă
o suprafaţă de frecare şi de transmitere a presiunilor. Capsula articulară îmbracă şi delimitează
articulaţiile mobile. Ea contribuie la menţinerea în contact a structurilor articulaţiei şi la asigurarea
stabilităţii acesteia.

Sinoviala este membrana care acoperă interiorul capsulei articulare. Aceasta are funcția de a
ajuta la alunecarea suprafeţelor articulare unele pe celelalte, datorită unui lichid pe care îl
secretă:lichidul sinovial. Rotula este osul situat în profunzimea tendonului mușchiului cvadriceps.

Aceasta transmite forţele, exercitate de tendon tibiei, pentru a permite mişcarea de întindere
a genunchiului. Ligamentul patelar face legătura între partea inferioară a rotulei cu partea
superioară a tibiei.

Tendonul mușchiului cvadriceps se află in partea frontală a genunchiului, în zona superioară

a rotulei. El intervine atunci când se realizează mișcarea de întindere a gambei . Acest tendon este
indispensabil,el fiind folosit de mușchiului cel mai puternic din organism. Ligamentele externe şi
8
interne asigură stabilitatea articulației. Le revine rolul de a limita mişcările spre partea exterioară şi
spre partea interioară a articulației. [1]

1.2 ARTICULAȚIA GENUNCHIULUI

Articulaţia genunchiului ( fig.1) este formată din articulaţiile femuro-tibiala şi femuro-

patelară. Acestea au o singură capsulă articulară şi funcţional se comportă ca o singură articulaţie.
Fiind cea mai mare articulație din corpul uman, acesteia i se acordă o atenţie deosebită datorită:

 lipsei protejării acesteia,fiind mai puțin

acoperită de părți moi;
 solicitată în statică şi locomoţie,fapt ce
determină uzura mai accentuată a
elementelor sale;
 implicațiilor majore pe care aceasta o are în
patologie; [2]

Fig. 1

1
Papilian V,Anatomia aparatului locomotor vol I,pag 131-133
2
http://www.simptome.org/wp-content/uploads/2013/03/Remediu-entorsa-de-genunchi-diagnostic-
si-tratament.jpg

9
Această articulație are în componență:

1.2.1 Suprafeţele articulare:

Epifiza inferioară a femurului deține următoarele particularităţi:

a)este reprezentată de cei doi condili femurali şi trohleea femurală (proximal) - axele antero-
posterioare ale celor doi condili sunt divergente posterior, astfel încât epifiza inferioară a femurului
este mai voluminoasă posterior decât anterior. Curbura feţei articulare a condililor, privită din
profil, descreşte progresiv spre posterior, descriind o linie în spirală. Acest fapt, la care se adaugă
diferenţa dimensiunilor antero-posterioare dintre feţele articulare ale condililor femurali şi cele ale
tibiei,oferă particularităţi flexiei şi extensiei. Condilul medial fiind mai proeminent inferior decât
cel lateral,face ca femurul să fie aşezat pe feţele articulare ale tibiei aproximativ orizontal, descriind
cu aceasta un unghi obtuz deschis lateral de 170-177 grade (genu valgum fiziologic). Suprafaţa
articulară a condililor femurali se continuă anterior cu faţa patelară. Această faţă poate fi limitată de
faţa articulară a condililor printr-o creastă transversală, numită linia condilotrohleară.

b)epifiza superioară a tibiei - participă la această articulaţie prin fețele superioare ale
condililor tibiali. Aceste două feţe articulare ale condilior tibiali sunt uşor concave şi ovalare, având
axul mare sagital. Între cele două suprafeţe articulare există o proeminenţă osoasă, numită eminenţă
intercondiliană,aceasta este formată la rândul ei din tuberculul intercondilar medial şi tuberculul
intercondilar lateral.

c)faţa posterioară a patelei - este divizată de o creastă în două suprafeţe articulare, una
laterală,alta medială, acoperite de cartilaj hialin. [3]

1.2.2 Meniscurile intraarticulare:

Deoarece suprafeţele articulare sunt incongruente, apar două meniscuri intraarticulare: un

menisc extern, de forma literei " O " şi un menisc intern, de forma literei" C ".

Meniscurile intraarticulare sunt alcătuite din fibrocartilaj şi se găsesc la periferia suprafeţelor

articulare ale condililor tibiali. În secţiune verticală, meniscurile au formă triunghiulară, prezentând
o faţă superioară concavă, o faţă inferioară plană şi o bază prin care aderă la capsula articulară

Fiecare menisc se inseră prin câte două extremităţi, una anterioară şi alta posterioară, în zona
intercondiliană corespunzătoare. Cele două extremități anterioare ale meniscurilor se unesc prin
ligamentul transvers al genunchiului.

3
Tudor Sbenghe,1987;p.361
10
 Meniscul lateral, spre deosebire de cel medial, este mai îngust, dar mai gros la periferie.
Datorită acestei conformaţii, meniscurile pot fi mobile în articulaţie,deplasându-se odată cu condilii
femurali pe suprafeţele articulare ale condililor tibiali. Aderenţa lor la capsulă împarte cavitatea
articulară într-un etaj suprameniscal şi unul inframeniscal.

Zona externă a meniscului este vasculară şi deci se poate cicatriza, în timp ce zona internă
este avasculată şi nu se poate cicatriza. [4]

1.2.3 Mijloacele de unire în articulaţia genunchiului

Capsula articulară, ce are formă de manşon şi se insera pe marginea suprafeţelor articulare şi

pe marginea externă a meniscurilor: ea prezintă anterior un orificiu pentru rotulă.

Traiectul inserţiei pe femur este sinuos, plecând superior de pe faţa trohleară, coborând pe
condilii femurali şi apoi inferior de epicondili, pe care îi lasă extracapsular şi ajunge astfel posterior
în fosa intercondiliană. La nivelul acestei fose, capsula se întrerupe şi fibrele ei fuzionează cu
ligamentele încrucişate.

Inserţia tibială se face la 2-4 mm de cartilajul articular,începând de la aria intercondiliană

anterioară şi terminându-se la cea posterioară, fără să cuprindă articulaţia tibiofibulară superioară.

Capsula articulară este formată din fibre longitudinale, situate la exterior şi din fibre
transversale şi oblice situate profund; anterior este mai subţire, aici fiind întărită de tendonul
rotulian: posterior este mai groasă, în special în dreptul condililor.

 tendonul rotulian, este trapezoidal, situat anterior, întinzându-se între vârful rotulei (baza
mare)şi tuberozitatea tibială anterioara (baza mică). Este turtit în plan frontal şi vine în
raport, anterior, cu fascia femurală, iar posterior, cu corpul adipos infrapatelar. Este separat
de tibie prin bursa pretibială.
 ligamentul popliteu arcuat - este format din fibre oblice, fiind situat sub ligamentul popliteu
oblic; întăreşte capsula din dreptul condilului femural lateral până în dreptul fosei
intercondiliene posterioare a tibiei.
 ligamentul popliteu oblic - se desprinde din tendonul muşchiului semimembranos şi se
îndreaptă spre condilul femural lateral (se mai numeşte tendon recurent al muşchiului
semimembranos).
 ligamentul colateral fibular - este format din fibre întinse între capul fibulei şi epicondilul
lateral: posterior, este separat de muşchiul biceps femural printr-o bursă. Nu aderă la
capsulă.

4
Papilian V,2003, pag 131-133
11
  ligamentul colateral tibial - este mai turtit şi se insera pe capsulă: are fibre verticale, dispuse
de la epicondilul femural la tibie, fibre oblice descendente, de la epicondilul medial la
meniscul medial şi fibre oblice ascendente, de la condilul medial al tibiei la meniscul
medial.
 ligamentele încrucişate. Ligamentele încrucişate sunt antero-extern şi postero-intern. Ele se
întind între condilii femurali şi ariile intercondiliene ale tibiei. Deşi se găsesc profund, în
centrul articulaţiei şi au fost considerate intra articulare, dispoziţia sinovialei care le acoperă
numai anterior şi lateral, lăsându-le astfel extrasinovial, infirmă acest lucru.

Ligamentul încrucişat antero-extern se inseră în aria intercondiliană anterioară, are un traiect

oblic ascendent şi lateral, inserându-se pe fața medială a condilului femural lateral.

Ligamentul încrucişat postero-intern se insera pe aria intercondiliană posterioară, înapoia

inserţiei coarnelor posterioare ale celor două meniscuri. El are un traiect ascendent, încrucişând
ligamentul anterior pentru a se insera pe faţa laterală a condilului femural medial.

Sinoviala articulaţiei genunchiului este groasă şi foarte bine vascularizată. Ea este împărţită de
inserţiile meniscale în două zone şi anume zona suprameniscală şi zona submeniscală.

Sinoviala pleacă, anterior, de la limita cartilajului articular al trohleei şi condililor femurali,

ascende sub tendonul muşchiului cvadriceps, alcătuind bursa suprapatelar, apoi descende,
terminându-se la limita cartilajului articular de pe patelă. În continuare, traversează peste corpul
adipos infrapatelar şi se inseră anterior de ligamentul încrucişat anterior. Lateral, se insera pe
marginea cartilajului articular de la nivelul condililor femurali şi tibiali. Inferior față de ligamentele
colaterale tibial şi fibular se formează funduri de sac subligamentare. In continuare, se reflectă pe
capsulă pe care o căptuşeşte. Posterior, sinoviala căptuşeşte capsula şi se insera apoi la limita dintre
cartilajul articular şi condili până la inserţia ligamentului încrucişat posterior. Ligamentele
încrucişate sunt situate extrasinovial. [5]

1.3 ARTICULAŢIA TIBIO –FIBULARĂ

Suprafeţele articulare componente:

 faţa articulară a capului fibulei

 faţa articulară fibulară a condiluiui lateral al tibiei

Mijloace de unire:

 capsula articulară • este mai groasă anterior si se insera la periferia suprafeţelor articulare.

5
Papilian V,2003, pag 133-137
12
  ligamentul anterior situat pe capului fibulei
 ligamentul posterior situat pe capului fibulei
 sinoviala nu prezintă particularităţi. [6]

1.4 MUȘCHII REGIUNII ANTERIOARE A COAPSEI

 Mușchiul tensor al fasciei lata (fig.2)

Originea este pe creasta iliacă, la extremitatea anterioară şi pe spina

iliacă antero-superioară.

Aceștia realizează inserția prin intermediul fibrelor musculare cu

direcţie descendentă, ce converg într-un corp continuat cu tractul iliotibial, ce
se inseră pe condilul lateral al tibiei.

Inervaţia este dată de nervul fesier superior.

Fig. 2

http://www.esanatos.com/files/anatomie/membrul-inferior/15586_poze/image021.jpg

Acţiune:

 fixează articulaţia genunchiului în extensie;

 este flexor al gambei, când mişcarea a fost iniţiată de alţi muşchi;
 este abductor şi flexor al coapsei, cu punct fix pe pelvis;
 comprimă capul femural în acetabul;
 are rol în menţinerea echilibrului, în statică si mers. [7]

 Mușchiul croitor

Este cel mai lung muşchi din organism. Originea este pe spina iliacă antero-superioară.Inserţia
este pe tibie, faţa sa medială, proximal, la nivelul "labei de găsca", loc ce serveşte drept inserţie şi
muşchilor gracilis şi semitendinos. Inervaţia este realizată de ramuri din nervul femural.

6
Papilian V,2003,pag 140-141
7
Papilian V,2003,pag 230-231
13
 Acţiune:

 flexor al coapsei;
 flexor al gambei pe coapsă;
 slabă acţiune de abducţie, rotaţie laterală a coapsei şi
rotaţie medială a gambei;
 înclină si rotează pelvisul, acţiune ce are loc când ia punct
fix pe tibie. [ 8]

 Mușchiul cvadriceps femural

Este cel mai mare şi cel mai puternic muşchi din

organism. El este alcătuit din 4 fascicule musculare, care au
superior origini distincte, iar interior se unesc la baza rotulei într-
un tendon unic

Fig. 3 Fig. 4

http://www.esanatos.com/files/anatomie/membrul-inferior/15581_poze/image002.jpg

Cele 4 fascicule sunt:

 muşchiul vast medial (fig.4)

 muşchiul vast lateral (fig.4)
 muşchiul vast intermediar (fig.4)
 --muşchiul drept femural (fig.3)

Muşchiul drept femural are originea, prin tendonul direct, pe spina iliacă antero- inferioară,
iar prin tendonul reflectat, superior de acetabul.

Muşchiul vast lateral are originea pe linia de trifurcaţie laterală a liniei aspre, pe trohanterul
mare, faţa anterioară si pe femur, faţa sa laterală.

Muşchiul vast medial are originea pe linia medială de trifurcaţie a liniei aspre şi pe faţa
inferioară a colului femural.

Muşchiul vast intermediar are originea pe femur, faţa anterioară si pe linia aspra, lateral.

8
Papilian V,2003 ,pag 234-235
14
 Tendonul unic al muşchiului cvadriceps se prinde pe baza şi marginile rotulei
şi se continuă inferior cu tendonul rotulian, care se insera pe tuberozitatea tibială anterioară.
Inervaţia este dată de ramuri din nervul femural.

Acţiune:

 extensia gambei pe coapsă;

 flexor al coapsei pe trunchi şi uşor abductor, acţiuni realizate de muşchiul drept
femural;
 stabilizează genunchiul în extensie. [9]

 Mușchiul articular al genunchiului

Originea este pe faţa anterioară a femurului, sub vastul intermediar. Inserţia se face în fundul
prelungirii subcvadricipitale a sinovialei genunchiului. Inervaţia este dată de nervul femural.
Acţiune:- împiedică prinderea fundului de sac sinovial între feţele articulare ale genunchiului.

1.5 MUŞCHII REGIUNII MEDIALE AI COAPSEI

 Mușchiul pectineu ( fig. 5)

Acţiune:

 flexia coapsei;
 adducţie şi rotaţie laterală a coapsei;
 flexie anterioară a pelvisului, acţiune ce are loc când muşchiul
ia punct fix pe femur.

 Mușchiul adductor scurt ( fig. 5)

Acţiune:

 adductor, flexor şi rotator lateral al coapsei

Fig. 5

http://www.esanatos.com/files/anatomie/membrul-inferior/15581_poze/image004.jpg
9
Papilian V,2003 ,pag 235-236
15
  Mușchiul gracilis ( numit si mușchiul drept intern)
(fig. 6)

Acţiune:

 adductor al coapsei;
 continuă flexia gambei, când acţiunea a fost iniţiată de
mușchii posteriori ai coapsei;
 pe gamba flectată este rotator medial

 Mușchiul adductor lung (fig. 6)

Acţiune:

 adducţia şi flexia coapsei;

 rotaţia laterală a coapsei

Fig. 6

http://www.esanatos.com/files/anatomie/membrul-inferior/15581_poze/image004.jpg

 Mușchiul adductor mare (fig. 6)

Acţiune:

 adductor şi extensor al coapsei;

 rotator medial al coapsei, acţiune ce este realizată de fasciculul inferior,
 rotator lateral al coapsei, actiune ce este realizata de fasciculele superior şi mijlociu. [ 10]

1.6 MUȘCHII REGIUNII POSTERIOARE A COAPSEI

Aceşti muşchi se întind între pelvis şi oasele gambei şi au rol în staţiunea bipeda si deplasare.

 Mușchiul biceps brahial

Acţiune:

 flexor al gambei pe coapsă:

10
Papilian V,2003 vol I,pag 238-241
16
  rotator lateral al gambei, când gamba este flectată:- extensor al coapsei, acţiune realizată de
capul lung.

 Mușchiul semitendinos (fig. 7)

Acțiune:

 extensor al coapsei;
 flexor al gambei;
 rotator medial al gambei flectate.

Fig. 7

http://www.esanatos.com/files/anatomie/membrul-inferior/15581_poze/image016.jpg

 Mușchiul semimembranos (fig. 7)

Acţiunea este identică cu cea a muşchiului semitendinos [11]

1.7 BIOMECANICA ARTICULAŢIEI GENUNCHIULUI

1.7.1 Biomecanica articulației femuro-tibiale

Principala mișcare în această articulaţie este cea de flexie-extensie la care se adaugă mişcări
secundare de rotaţie (internă şi externă); poate aparea şi o foarte redusă mişcare de înclinare
laterală.

Flexia – extensia este mişcarea principală. Flexia se realizeză prin care faţa posterioară a
gambei se apropie de faţa posterioară a coapsei. Extensia este mişcarea în sens invers, în care cele
două suprafeţe se îndepărtează una de cealaltă.

11
Papilian V,Anatomia aparatului locomotor vol I,pag 241-242
17
 Aceste două mişcări se pot executa prin trei modalităţi:

 deplasarea femurului faţă de tibie

 deplasarea tibiei faţă de femur
 deplasarea concomitentă a celor două oase. [12]

Atunci când membrul inferior efectuează mișcarea în lanţ cinematic deschis articulaţia
femuro-tibială joacă rol de pârghie de gradul III, iar în lanţ cinematic închis articulaţia joacă rol de
pârghie de gradul I .

Mişcarea de flexie-extensie nu se face în jurul unui ax fix datorită formei volute a condililor
femurali.

Deplasarea segmentelor este diferită în funcție de modul de acţiune a membrului inferior: în

lanţ cinematic deschis femurul rămâne fix, tibia alunecă pe el; în lanţ cinematic închis tibia rămâne
fixă, femurul alunecând pe tibie.

Modul de realizare a flexiei începe cu o rostogolire şi se termină cu o rotaţie pe loc. Limita

flexiei este dată de întâlnirea feţelor posterioare ale segmentelor (coapsă şi gambă).

Principalii flexori ai genunchiului (în lanţ cinematic deschis) sunt: bicepsul femural şi
semimembranosul, la aceștia se adaugă semitendinosul, gemenii (din tricepsul sural), plantarul mic,
croitorul dar și popliteul. Alături de flexie se asociază și rotația internă.[ 13]

Mişcarea de extensie începe cu rotaţia extremităţii femurului şi se termină cu rostogolirea pe

platoul tibial. Datorită bicepsului femural extensia asociază şi o rotaţie externă a gambei .

Extensia este limitată de ligamentul posterior (Winslow), ligamentul încrucişat anterior şi

posterior atât de ligamentele colaterale cât şi de muşchii ischiogambieri. În extensie completă se
obţine poziţia de „înzăvorâre” în care forţa musculară nu mai este necesară .

Principalii extensori sunt cvadricepsul şi tensorul fasciei lata; la acţiune se asociază tendonul
cvadricepsului şi rotula care fac parte din aparatul complex de extensie al genunchiului . Extensorii,
datorită faptului că acționează împotriva gravitației,forţa lor de acţiune totală este mai mare ca cea a
flexorilor.

12
Cioroiu;2006 pag 67-70
13
Baciu C,Aparatul locomotor,Ed Medicala, Bucuresti 1981 pag 400-402
18
 Meniscurile, în timpul flexiei genunchiului, alunecă pe platoul tibial dinainte înapoi.
Meniscul intern se deplasează mai puţin decât meniscul extern.

Ligamentele colaterale sunt puse în tensiune, în mişcarea de extensie a genunchiului. În

mişcarea de flexie, ligamentul colateral extern, se supune procesului de relaxare, în timp ce
ligamentul colateral intern, rămâne în tensiune. Aceste două ligamente limitează mişcarea de varus
(ligamentul colateral extern) şi valgus (ligamentul colateral intern), ale genunchiului.

Ligamentul încrucişat antero-extern este pus în tensiune în flexie. Ligamentul încrucişat

postero-intern este pus în tensiune, atat in flexie cat si în extensie. Ligamentele încrucişate
limitează mişcarea tibiei fată de femur, în plan sagital. [14]

1.7.2 Rotația internă-externă

Există două tipuri de rotaţie a tibiei, la nivelul articulaţiei genunchiului:

 -rotaţia internă, când vârful piciorului priveşte înăuntru

 -rotaţia externă, când vârful piciorului priveşte în afară.

Aceasta se datorează înălţimii diferite a condililor femurali şi a ligamentelor încrucişate; rotaţia

normală maximă activă este de 15-20 grade iar cea pasivă de 35-40 grade şi se realizează în jurul
unui ax vertical care trece prin centrul spinelor tibiale.

Rotaţia externă este realizată de bicepsul femural iar cea internă de mușchiul semimembranos,
mușchiul popliteu, mușchiul semitendinos, mușchiul drept intern şi mușchiul croitor.

Musculatura ce participă la rotația internă este mult mai bine reprezentată decât cea externă,
deoarece rotaţia internă este o mişcare obişnuită asociată flexiei, pe când rotaţia externă este
excepţională.

Înclinarea laterală - este limitată de ligamentele colaterale; acestea sunt tensionate la maxim în
extensie şi complet relaxate în semiflexie . Când genunchiul este semiflcectat, tibia poate executa
faţă de femur mişcări de înclinare externă (valgus) sau internă (varus).

Aceste mişcări dispar când genunchiul este în extensie, fiind împiedicate de ligamentele
colaterale. Aceste mişcări se fac într-un plan frontal şi în jurul unui ax antero-posterior, care trece
prin mijlocul epifizei proximale a tibiei.

Deplasarea înainte-înapoi a platoului tibial pe condilii femurali este limitată de ligamentele

încrucişate.

14
Baciu C, 1981 pag 402-404
19
 1.7.3 Biomecanica meniscurilor

Meniscurile sunt susțin tibia; ele se deplasează în flexie dinainte-înapoi pe tibie şi se apropie
între ele posterior, iar în extensie mişcarea este inversă, prin modificarea formei .

Funcţiile biomecanice ale meniscurilor (după Bouillet-Graver) sunt :

 realizează completarea spaţiului liber între suprafeţele articulare;

 ajută la centrarea sprijinul femurului pe tibie;
 repartizează uniform a lichidul sinovial pe suprafaţa cartilajelor prin participarea la
lubrifierea suprafeţelor articulare;
 asigură amortizarea șocului între extremităţile osoase;
 scad frecarea - prezenţa meniscurilor împarte articulaţia femuro-tibială în două articulaţii
distincte, în care frecarea in dublă devine simplă. [15]

2. JOCUL DE BASCHET

2.1 Generalități

Baschetul a fost introdus prima oară în lume, în 1891, de către James Naismith, care a

folosit o minge de fotbal și două coșuri.

Baschetul este un sport de echipă . Meciul are loc între două echipe de câte 5 jucători
fiecare, pe durata a 4 reprize, 10 minute fiecare. Jocul are ca scop marcarea a cât mai multe puncte
în coșul echipei adversare. Echipa care marchează mai multe puncte câștigă meciul.

2.2 Risc de apariţie al traumatismelor în jocul de baschet

Astăzi, baschetul a devenit un sport de mare viteză, care nu prea mai seamănă cu  jocul

original.  Ritmul rapid și volumul de efort depus în timpul jocului duce la nenumărate
accidentări. Se estimează că mai mult de 1,6 milioane de leziuni se produc în fiecare an pe terenul
de baschet.

În baschet, un sportiv execută schimbări rapide de direcție, aterizări din săritură, opriri
bruște și plecări rapide de pe loc, care pot supune ligamentele genunchiului unei presiuni uriașe. O
afecțiune a ligamentului încrucișat anterior este un prejudiciu mult mai grav. Poate apărea la
15
Baciu C, 1981 pag 404-408
20
o schimbare bruscă de direcție sau la aterizarea după o săritură. Cel mai frecvent, aceste
leziuni necesită intervenție chirurgicală de corecție. Tehnicile actuale folosite, în special
kinetoterapia pentru a repara ligamentul,  permit jucătorului să se întoarcă pentru a juca în sezonul
următor.

Jucătorii de baschet sunt expuși accidentărilor severe. Un jucător accidentat, membru al unei
echipe profesioniste, nu numai că este ținut departe de teren, de competiții, de antrenamente, ceea
ce îl scoate complet din formă, dar devine o povară și pentru antrenorul echipei care nu îl poate
folosi în meciuri. Dacă este un jucător-cheie, impactul asupra echipei este și mai mare.

Lezarea ligamentului încrucișat anterior este deosebit de dureroasă și necesită un timp

îndelungat de recuperare pentru a restabili funcționalitatea normală a genunchiului. 

Recuperarea funcționalității în întregime după un asemenea traumatism este ajutată și

obținută prin folosirea kinetoterapiei ca mijloc de recuperare al sportivului în cauză. Pentru a
evita astfel de evenimente neplăcute, fiecare jucător ar trebui să ia în considerare câteva reguli de
prevenție a acestor accidentări severe a căror consecințe pot cântări greu în economia unei
competiții.

1. Antrenamentul zilnic. Forma fizică este primul element care previne accidentările.

Antrenamentele zilnice de forță, mobilitate și rezistență vor duce la întărirea punctelor sensibile. În
plus, mușchii și articulațiile se vor mula după nevoile sportivului, ca rezultat al antrenamentului
zilnic.

2. Optimizarea mișcărilor. Un pas greșit, o mișcare forțată, poate duce la o accidentare severă. De
aceea este foarte important ca, în timpul antrenamentelor să fie exersate mișcările caracteristice
jocului, personalizate pentru fiecare jucător. Astfel atât corpul, cât și mintea vor memora și vor
coordona fiecare pas.

3. Nu te epuiza. Antrenamentele intense te ajută să-ți crești performanțele, dar nu te antrena până la

epuizare. Lasă-i corpului timp să se refacă. Altfel, își va pierde din rezistență, iar apariția unei
accidentări este doar o chestiune de timp.

4. Limitează-ți mișcările pretențioase. Baschetul are și partea sa de spectacol, dar pentru a

impresiona audiența, sportivul se expune unui risc sporit de accidentare. Nu te avânta la mișcări
pretențioase pe care nu le stăpânești foarte bine.

5. Odihna și echipament. Lasă organismului timp de refacere. O sesiune intensă de antrenament te

lasă fără energie, așa că ar trebui să-ți refaci forțele. De asemenea, echipamentul este important. [16]
16
http://www.sportnews.ro/cum-eviti-accidentarile-urate-din-baschet-se-produc-1-600-000-de-
leziuni-pe-148199.html
21
 3. LEZIUNI A LIGAMENTULUI ÎNCRUCIȘAT ANTERIOR (LIA)

3.1 Anatomie şi fiziologie

Ligamentul încrucişat anterior este o banda de țesut conjunctiv, de legătură, care uneşte
poţiunea posterioară a femurului cu partea anterioară a tibiei,apropiat de lungimea degetului mic. În
profunzimea articulaţiei genunchiului, în momentul în care tibia este rotată spre interior ( în sens
opus direcţiei acelor ceasornicului pentru genunchiul drept şi în sensul acelor ceasornicului pentru
genunchiul stâng ), ligamentul încrucişat anterior alunecă peste o altă fâşie de ţesut de legătură
numită ligament încrucişat posterior,acestea se aseamănă unei cruci, de unde provine şi denumirea
de ligamente încrucişate.

Ligamentul încrucişat anterior este situat în mijlocul articulaţiei genunchiului ( face parte
din “pivotul central”). Situat într-o cavitate dintre condilii femurali, are o direcţie oblică a fibrelor în
sus, în afară şi spre posterior. Ligamentul încrucişat posterior este situat chiar înapoia lui. Aceste
două ligamente sunt “încrucişate” unul în raport faţă de celalalt.

3.2 Rolul ligamentului încrucişat anterior

Ca orice alt ligament, LIA (ligamentul încrucişat anterior) stabilizează articulaţia

genunchiului. Articulația genunchiului prezintă mai multe ligamente şi fiecare dintre ele are o
acţiune specifică. Rolul LIA (ligamentul încrucişat anterior)  este dublu:

 acesta se opune translaţiei anterioare a tibiei faţă de femur, dinspre posterior spre anterior şi
împiedică astfel o mişcare de “sertar” anterior al tibiei faţă de femur.
 se opune rotaţiei interne ale tibiei faţă de femur datorită orientării fibrelor şi a direcţiei
ligamentului încrucişat anterior.

Ruptura LIA (ligamentul încrucişat anterior) nu are consecinţe asupra mişcărilor de flexie-
extensie ale genunchiului. Totuși articulația genunchiului nu este protejată în mişcările de rotaţie şi
de torsiune,este cazul în care corpul sportivului se rotește cu piciorul blocat pe sol.

Evoluţia unei rupturi de LIA (ligamentul încrucişat anterior). În majoritatea cazurilor, cele

două capete rupte ale LIA (ligamentul încrucişat anterior) se retractă, depărtându-se unul de altul, în
acest mod se împiedică cicatrizarea spontană a acestuia. Din această cauză ligamentele încrucişate
nu au niciodată tendinţa de reconstituire, spre deosebire de alte ligamente ale genunchiului, cum ar
fi spre exemplu ligamentele colaterale.

22
 Foarte rar ruptura LIA (ligamentul încrucişat anterior) este incompletă; cele două fragmente
nu se separă total fiind încă unite ceea ce permite uneori o cicatrizare parţiala şi o recuperare
acceptabilă a stabilităţii genunchiului. Diagnosticarea unei rupturi parţiale ale LIA este dificilă,
bazată pe teste clinice doar eventual în urma unei artroscopii şi fără survenirea unei instabilităţi
odată reluat sportul. [17]

3.3 Cauze
Leziunile ligamentului apar atunci când articulaţia genunchiului realizează flexia, sau rotația
(şansele de accidentare fiind mai mari când aceste mişcări se combină), dar și în urma unui contact
dur: piciorul fiind fixat pe sol şi o forţă bruscă loveşte din exterior genunchiul întins sau uşor flectat
(lovitură din partea unei persoane sau a unui obiect) .

Acest ligament este lezat frecvent la cei care practică un sport ce presupune schimbarea
rapidă a direcţie de mișcare, oprirea şi alergarea repetată sau aterizări din săritură, precum fotbal,
rugby, baschet, handbal schi, gimnastică, arte marţiale. De asemenea ratarea unei trepte la coborârea
scărilor sau păşitul într-o groapă poate genera de asemenea lezarea ligamentului încrucişat anterior.

Rezistenţa ligamentului încrucişat anterior devine mai mică odată cu îmbătrânirea, lucru
valabil pentru orice altă parte a corpului.

Cauzele pot fi reprezentate de:

 forţe externe: contactul cu adversarul, lovituri în anumite zone şi în anumite poziţii,

 anumite mişcări în care apare încărcarea genunchiului în poziţie nefiziologică
 uzura prelungită, care vulnerabilizează rezistenţa mecanică a ligamentului, suprasolicitare
etc.

17
http://ortopediaonline.ro/content/view/32/44/
23
3.4 Simptome

 Auzul sau perceperea unui trosnet la nivelul genunchiului in timpul accidentari

 Durere localizata in exteriorul și în spatele articulației genunchiului

 Tumefierea ( umflarea ) genunchiului în primele ore după accidentare; acesta poate fi un

semn de sângerare în interiorul articulației. Tumefierea care apare brusc este un semn de
leziune importantă a structurilor articulației genunchiului

 Limitarea mișcărilor genunchiului din cauza durerii, a tumefacției

 Senzație de genunchi instabil

După accidentare, durerea limitează activitatea în desfășurare, dar permite reluarea

mersului. Simptomul principal al unei leziuni cronice a ligamentului încrucișat anterior îl constituie
instabilitatea genunchiului, asociată uneori cu durere și tumefacție. Această situație apare atunci
când o leziune acută nu e tratată corespunzător.
Simptome dureroase similare rupturii ligamentului încrucișat anterior pot fi generate și de
afectarea altor structuri ale genunchiului, precum: cartilajul articular, meniscurile ( 70% dintre
persoanele care au o leziune a ligamentului încrucișat anterior prezintă și o afectare meniscală),
ligamentele colaterale medial sau lateral sau chiar o fractură a oaselor care alcătuiesc articulația
genunchiului. [18]

3.5 Diagnostic
Diagnosticul rupturii LIA (ligamentul încrucișat anterior) este evocat odată cu accidentul
sportiv. De obicei acest diagnostic poate afirmat doar pe baza testelor clinice. Examenele
complementare (radiografiile, eventual RMN), confirmă,dacă este necesar, acest diagnostic și ajută
la efectuarea unui bilanț al genunchiului, în special un bilanț al meniscurilor. Artroscopia nu este
necesară,aceasta este inutilă diagnosticului. Fiind doar o metodă de operare.

Ruptura LIA (ligamentul încrucișat anterior) este cel mai adesea consecința unei torsiuni
violente ale genunchiului survenită adesea în timpul unui accident sportiv. Sportivul resimte astfel o
durere violența la nivelul genunchiului și un zgomot (cracment) datorat ruperii ligamentului. De
asemenea poate fi însoțit de o senzație de instabilitate la încercarea de a relua activitățile
sportive,apoi mărirea volumului articulației genunchiului poate surveni la câte ore după producere.
18
http://frr.ro/2009/12/21/sfatul-mediculuileziunile-ligamentului-incrucisat-anterior-lia/

24
Aceste semne sunt suficiente pentru a evoca o ruptură a LIA (ligamentul încrucișat anterior)dar
necesită apoi o examinare clinică riguroasă pentru a confirma.

Examenul clinic. Confirmă diagnosticul prin evidențierea unui semn clinic esențial: sertarul
anterior al tibiei față de femur,atunci când genunchiul este situat în ușoară flexie. Examenul trebuie
să fie completat de verificarea a stării altor ligamente ale genunchiului,și în mod particular a
integrității ligamentelor colaterale, a căror ruptură poate fi asociată.

Acest examen clinic permite frecvent să se afirme diagnosticul. Uneori poate fi dificil a
pune un diagnostic, mai ales dacă genunchiul este mărit ca volum și contractura musculară reflexă
împiedică examinarea. Astfel examene complementare se impun a fi realizate.

Examene paraclinice. Radiografiile standard de genunchi completează întotdeauna bilanțul

unui genunchi traumatizat. Radiografiile indispensabile pentru a elimina o leziune osoasă (fractură).

Radiografiile “în stres mecanic” tind să reproducă sertarul anterior pe filmul radiologic,
comparat cu genunchiul sănătos, confirmă astfel ruptura LIA(ligamentul încrucișat anterior).
Sertarul radiologic diferențial este măsurat pentru vedea cât de mare este gradul laxității

Examenul RMN (rezonanță magnetică nucleară) este un examen mai recent apărut, care
informează asupra leziunilor articulare. Foarte util, acest examen nu este însă întotdeauna folosit
pentru diagnosticarea rupturii LIA (ligamentul încrucișat anterior). [19]

4. KINETOTERAPIA CA MIJLOC DE RECUPERARE

POSTTRAUMATIC LA SPORTIVI

Scopul recuperării afecțiunilor postraumatice la sportivi este bine definit, fiind reprezentat
de vindecarea integrală anatomofuncțională, a structurilor afectate de traumatism, cu reintegrarea
cât mai rapidă a subiectului în activitatea de antrenament și la sportivi apare deci necesitatea
vindecării.

În cazul accidentelor survenite fără apariția țesutului cicatricial fibros care să modifice
proprietățile funcționale ale structurilor afectate,și necesitatea scurtării perioadei de repaus și de
recuperare, pe de-o parte pentru a evita diminuarea capacității de efort pe de altă parte pentru a
permite revenirea cât mai rapidă a sportivului în competiție.

19
http://ortopediaonline.ro/content/view/32/44/
25
 Recuperarea la sportivi a traumatismelor are multiple particularităţi faţă de recuperarea
leziunilor similare la nesportivi, care impun adaptări substanţiale ale managementului recuperării şi
metodologiei utilizate.

4.1 Obiective
Programele de recuperare a afecțiunilor posttraumatice ale sportivilor ar putea fi
sistematizate astfel:

 limitarea procesului inflamator și combaterea durerii

 diminuarea pe cât posibil a efectelor induse de suspendarea activităților kinetice
 recuperarea mobilității articulare
 recuperarea elasticității musculare
 recuperarea forței musculare
 creșterea rezistenței musculare
 recâștigarea coordonării musculaturii caracteristice pentru activitatea motrică specifică
sportului practicat
 ameliorarea capacității de efort
 reintegrarea în activitatea sportivă - antrenament cât și competițională - odată cu stabilirea
unui program de încălzire, refacere, inclusiv a celui de întreținere [ 20]

4.2 Mijloacele utilizate în afecțiunile posttraumatice la sportivi

Sunt o multitudine de mijloacele utilizate în recuperarea afecțiunilor posttraumatice a
sportivului , ele aparțin atât educației fizice, sportului dar și kinetologiei medicale. În funcție de
obiectivul urmărit indicațiile mijloacelor pot fi sistematizate astfel (M.Cordun):

1.Controlul procesului inflamator și combaterea durerii este un obiectiv important,necesită

abordare imediată în cazul accidentelor traumatice și se realizează utilizând cu precădere
următoarele mijloace:

a) Crioterapia ce vizează reducerea procesului inflamator, a durerii și oprirea extinderii leziunilor

prin transvazarea lichidelor.

20
Bratu M. 2004
26
Modalitățile de acționare sunt multiple:

 refrigerare instantă- kelen

 punga de gheață
 masaj cu gheață
 imersie în apă cu gheață

B) Repausul și posturile sunt mijloace importante utilizate în faza inflamatorie. Se impune

posturarea antideclivă cu descărcarea segmentului afectat, de regulă în poziții antalgice. Pot fi
folosite diferite dispozitive cum sunt atelele, scripeți etc.

C) Medicamentația antiinflamatoare este foarte utilă în faza inițială dar numai la indicația
medicului. Cele mai utilizate sunt antiinflamatoarele nesteroidiene. Folosirea corticosteroizilor,
datorită efectelor secundare locale și generale(favorizează osteoporoza), se impune doar în situații
limită și cu supravegherea strictă.

D) Electrostimularea face uz de curenți cu joasă sau medie frecvență pulsatilă, ea contribuind la

combaterea edemelor, atunci când e aplicată precoce.

E) Electroterapia antialgică și antiinflamatorie se aplică în toate etapele recuperării, ea asigurând

creșterea pragului de sensibilitate și permițând astfel utilizarea precoce a exercițiilor. Se utilizează
galvanizarea simplă și curenții diadinamici. [21]

2.Reducerea la minim a efectelor induse de suspendarea activității kinetice se realizează prin

următoarele mijloace:

 antrenamentul mental ajută în menținerea imaginilor ideomotorii legate de gesturile motrice

specifice sportului practicat
 exerciții fizice ce angrenează în mișcare segmentul controlateral, ca urmare a existenței
reflexelor de simetrie, cu efecte benefice pentru segmentul afectat.
 exerciții fizice ce angreneze mișcarea gâtului .
 contracțiile izometrice contribuie la menținerea tonusului muscular și a celorlalte calități ale
mușchiului solicitat.

3.Recuperarea mobilității articulare se realizează în funcție de cauzele deficitului de mobilitate.

Limitarea mobilității poate fi datorată durerii, contracturii musculare , hipotoniei musculare,
blocajului articular.

21
Cordun.M, pag 291, 1999
27
Se vor utiliza:

 mobilizările pasive
 mobilizările active
 mobilizările pasivo-active
 mobilizările activo-pasive
 mobilizările active libere sub formă de exerciții dinamice
 mobilizările active cu rezistența de tip excentric, executate în mod simetric sau asimetric,
din poziții fundamentale sau din cele derivate
 antrenamentul pliometric, executat într-o fază avansată, acesta asigură reintegrarea în
activitatea sportivă

4.Recuperea forței musculare se începe încă din perioada de lucru pentru mobilitate prin exerciții
de natură statică. Programul de lucru pentru forță musculară se începe când mobilitatea este
recuperată in proporție de 75%.

Metodele utilizate pentru dezvoltarea forței musculare sunt:

 metoda halterofilului: unde creșterea efortului se poate face prin:

 creșterea continuă a intensității de la o serie la alta sau de la o ședință la alta:
 se realizează o mărire și o micșorare treptată a efortului
 creșterea în val
 creșterea în treaptă
 metoda power-training: utilizează trei grupe de exerciții:
a) cu greutăți
b) cu mingi medicinale
c) exerciții acrobatice

Exercițiile de rezistența progresivă se încep în zona lezată apelând la musculatura care

facilitează mișcarea, apoi se lucrează analitic structura afectată, treptat mărindu-se brațul pârghiei și
implicit solicitarea segmentului. Importantă este utilizarea de suprasarcină și atingerea oboselii
musculare, eficiente sunt mișcările cu rezistență de tip concentric.

5.Creșterea rezistenței musculare: se realizează prin utilizarea de exerciții cu sarcini mici, dar
frecvent repetate, solicitându-se astfel efectuarea de mișcări ce fac parte din arsenalul motric al
sportului practicat.

Se utilizează ca și metode de creștere a rezistenței musculare

 metoda creșterii duratei acțiunii

28
  metoda creșterii tempoului de lucru
 metoda alternării efortului
 metoda antrenamentului cu intervale
 metoda antrenamentului în circuit

Cea mai utilizată este cea care combină solicitările astfel:

 set inițial: sarcini moderate repetări frecvente

 set intermediar: cu sarcini mici și repetări rapide până la oboseală
 set final contracție izometrică [22]

6.Recâștigarea coordonării musculare specifice se începe numai după recuperarea mobilității

articulare, dar și a forței musculare, a rezistenței mușchiului dar și a elasticității țesutului moale. Se
vor lucra exerciții specifice , legate de activitatea motrică specifică.

7.Ameliorarea capacității de efort a sportivului traumatizat trebuie inițiată cât mai devreme,
evitându-se la maxim repausul general. O soluție pentru lucru poate fi lucrul la cicloergometru,
antrenament în piscine, ergometre folosite pentru membrele superioare etc, având ca obiectiv
creșterea capacității aerobe a sportivului. Aceste programe de refacere a capacității de efort necesită
a fi adaptate nevoilor și posibilităților sportivului.

5. KINETOTERAPIA ÎN LEZIUNILE LIA LA SPORTIVUL

BASCHETBALIST
Recuperarea traumatismelor la sportivul baschetbalist prezintă particularităţi faţă de
recuperarea leziunilor similare la un pacient ce nu face sport, ce impun adaptări substanţiale în
managerierea recuperării şi metodologia utilizată

Fiind o activitate de echipă, la recuperare participă medici (ortoped,medic sportiv, medic

recuperator),cadre tehnice (kinetoterapeut, fizioterapeut, maseur) şi psihologi, antrenori,
proprietarii echipelor şi familiile sportivilor.

Procesul de recuperare,trebuie coordonat de medicul specialist în medicină fizică şi

recuperare medicală care are cunoştinţe de anatomie funcţională şi biomecanică, de patologie
fiziologică şi patologie în urma traumatismelor şi este capabil să aplice principiile fiziologice şi
metodologia de aplicare a kineto-fizioterapiei. În condiţiile traumatologiei sportive,medicul
recuperator alături de medicul sportiv, trebuie să fie bine informați în ceea ce priveşte solicitările
fiziologice şi musculo-scheletice în baschet, particularităţile organismului sportivului şi
antrenamentului.
22
Balint L. 2008-2009 ;pag 37-44
29
 De aceea în realizarea programului de recuperare trebuie să ţinem cont de tipul de efort fizic
specific,natura contactului dintre jucători, de tehnică, dar și de volumul și intensitatea existente într-
un sezon competiţional.

Este cunoscut că jocul de baschet durează două reprize a câte 4 sferturi de câte 10
minute,între acestea existând pauze de 5 respectiv 10 minute. În acest interval de timp,intensitatea
efortului variază: efort maximal, efort submaximal și momente de pauză.

Baschetul este un joc sportiv caracterizat printr-o complexitate de mișcări executate în

condiții schimbătoare de forţă şi viteză, determinate de colaborarea dintre coechipieri și lupta
directă cu adversarii. Jocul modern presupune biotipuri somatice diferite, ce acţionează într-un
timp alert, în care se îmbină din punct de vedere motric viteza cu forţa și rezistența cu îndemânarea.
[23]

23
Bratu M. Kinetoterapia în afecțiunile postraumatice a sportivilor,Editura Bren,București 2004
30
 CAPITOLUL II

I. DATA, LOCUL ŞI SUBIECŢII CERCETĂRII

II. APARATE, INSTALAŢII ŞI MATERIALE

III. PLANUL CERCETĂRII

IV. METODE ŞI TEHNICI DE CERCETARE

V. PROCEDURA DE DESFĂŞURARE A CERCETĂRII

I. DATA, LOCUL ȘI SUBIECȚII CERCETĂRII

În cadrul studiului a fost evaluat un singur subiect, cu vârsta de 26 de .ani ce a suferit un

traumatism în urma unei accidentări în baschet. Acesta a fost diagnosticat cu leziune a ligamentului
încrucișat anterior, aflat în evidenţa Spitalului Floreasca, Clinica Biomedica din București.
Pacientul a practicat baschet de performanță pe o perioadă de 16 ani dar a fost nevoit sa-și întrerupă
activitatea sportivă o perioadă de timp datorită accidentării.

II. APARATE, INSTALAŢII ŞI MATERIALE

 Goniometru;
 Eșarfă elastică;
 Fitball;
 Prosop;
 Cârje;
 Minge medicinală;
 Bicicletă;
 Crosstrainer;
 Bandă.

III. PLANUL CERCETĂRII

 Cercetări bibliografice;

 Elaborarea programului kinetoterapeutic;

 Aplicarea programului;

 Analiza şi interpretarea datelor obţinute;

31
  Elaborarea concluziilor şi recomandărilor.

IV. METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE

a. Metoda bibliografică utilizată pentru acumularea informaţiilor de specialitate

b. Metoda istorică

c. Metoda cercetării operaţionale

 Formularea problemei

 Evaluarea

 Stabilirea mijloacelor, tehnicilor şi metodelor de tratament

 Stabilirea unor obiective

 Reevaluările

 Adăugarea unor noi metode

d. Metoda cazului prin aplicarea tehnicilor observaţiei pe toată perioada desfăşurării studiului

e. Metoda statistică întrebuinţată pentru a concluziona datele evaluării

V. Procedura de desfăşurare a cercetării

Cercetarea a fost făcută pe o perioadă de 8 luni de zile., începând cu data de 24 octombrie

2013.până la data de 24 mai 2014. Cu o zi înainte de începerea programului am măsurat cu ajutorul
goniometrului gradul de mobilitate, cu ajutorul forței proprii forța musculară a genunchiului afectat
şi i-am testat gradul de echilibru cu ajutorul unui test.

 BILANȚUL ARTICULAR ȘI MUSCULAR AL GENUNCHIULUI

Au fost primele metode folosite pentru cercetare realizate cu ajutorul goniometrului și a forței
proprii, fiindu-mi necesare pentru măsurarea gradului de mobilitate și al forței musculare ale
pacientului înainte de începerea programului de recuperare.

Scopul acestor metode a fost acela de a elabora diagnosticul complet funcțional și de a alcătui
un program de recuperare prin care să se stabilească eficacitatea acestuia.
32
 I. BILANȚUL MUSCULAR

 Cotarea bilanțului muscular

Forța 5 – este forța normală în care mușchiul poate executa mișcarea pe toată amplitudinea
contra unei forțe externe, iar testarea este irelevantă dacă apare durerea.

Forța 4 – este considerată bună în care mușchiul are capacitatea de a deplasa antigravitațional
complet segmentul, contra unei rezistențe medii.

Forța 3 – este considerată acceptabilă, în care se mobilizează segmentul contra gravitației, fără
contrarezistență și indică minima capacitate funcțională pentru întreținere.

Forța 2 – este considerată mediocră în care mușchiul mobilizează segmentul prin eliminarea
gravitației.

Forța 1 – este considerată schițată atunci când apare tremurătura, apare incapabilitatea de a
mobiliza segmentul și nu pot fi evaluați decât mușchii superficiali care se pot palpa.

Forța 0 – este considerată zero dacă mușchiul nu realizează contracție [24]

 Măsurarea bilanțului muscular

Flexia se realizează cu ajutorul mușchilor ischiogambieri, semitendinos, semimembranos și

biceps femural.

Pentru început am stabilizat coapsa. Pacientul a fost pus în poziția FG (decubit heterolateral, cu
membrul inferior testat susținut de kinetoteraput ) .

Pentru f1 s-a palpat tendonul bicepsului pe marginea laterală a spațiului popliteu și

semitendinosul pe marginea laterală a spațiului popliteu Pentru f2 pacientul a fost pus să-și flecteze
gamba.

Pentru a testa f3, f4 și f5 pacientul a fost pus în poziția AG ( decubit ventral cu șoldurile și
genunchii extinși ). Astfel, pentru f3 pacientul a fost pus să ridice gamba iar pentru f4 și f5 am
aplicat rezistență pe fața posterioară în treimea distală a gambei

24
Cioroiu, G., Kinetoterapie de la teorie la practică, pag. 85
33
 Pentru întărirea forței bicepsului am efectuat rotări laterale ale piciorului iar pentru întărirea
celorlalți doi mușchi rotări mediale ale gleznei.

Extensia este realizată de mușchii cvadriceps: drept femural, vast intermediar, vast medial și
vast lateral.

Ca și la flexie, pentru început am stabilizat coapsa membrului afectat.

Pacientul a fost pus în poziția FG ( decubit heterolateral, cu membrul inferior testat susținut și
gamba flectată la 90˚ ) Pentru f1 am palpat partea anterioară a coapsei cu excepția vastului
intermediar și pentru f2 pacientul este pus să extindă complet gamba.

Urmează poziția AG ( șezând cu gamba atârnată la marginea patului, sub coapsă o pernă mică)
prin care se testează f3, f4 și f5. Prin urmare, pentru f3 pacientul a fost pus să extindă gamba până la
orizontală, iar pentru f4 și f5 am aplicat rezistență pe fața anterioară a gambei în treimea inferioară.
[25]

II. BILANȚUL ARTICULAR

Articulația genunchiului a fost măsurată cu ajutorul unui instrument special de măsurare numit
goniometru. Acest instrument este o riglă şi este compus dintr-un raportor (0-180˚) şi două braţe:
unul fix şi celălalt mobil. Cele două braţe se întâlnesc într-un punct, care reprezintă axul
goniometrului..

a) Pentru măsurarea flexiei și extensiei s-au efectuat mișcări în plan sagital si ax frontal.

Pacientul a fost așezat pentru măsurarea celor două mișcări în poziție de decubit ventral.
Această evaluare s-a realizat poziționând brațele goniometrului astfel: brațul fix poziționat pe
partea laterală a liniei mediane a coapsei, între marele trohanter și condilul lateral, axul
goniometrului în dreptul axului biomecanic al articulației, mai precis pe proiecția cutanată a axei
mișcării, la 1,5 cm deasupra interliniei articulației iar brațul mobil pe linia mediană a feței laterale
a gambei spre maleola externă. Amplitudinea mișcării unui pacient sănătos este de 120°- 130°. [26]

 ANCHETA ACTIVITĂȚILOR FIZICE

Testarea echilibrului

25
Cioroiu, G., Kinetoterapie de la teorie la practică, pag. 108
26
Cioroiu, G., Kinetoterapie de la teorie la practică, pag. 81
34
 1. Testul unipodal:

Poziția inițială este de stând intr-un picior cu brațele încrucișate pe piept. Pacientul a fost
pus să încerce să mențină această poziție cu genunchiul ușor flectat Timpul de evaluare a acestui
test este între 30 si 150 de secunde.

În urma examinării și a testului dat, pacientul a prezentat durere la nivelul genunchiului de

diferite intensități. Astfel am apreciat durerea pe o scală de la 0 la 5 astfel :

 0 - absentă;

 1 - de intensitate mică,ușor de perceput;

 2 - de intensitate mica;

 3 - de intensitate medie.

 4- de intensitate mare

 5- de intensitate foarte mare

PROGRAMUL DE KINETOTERAPIE

Acest program a durat timp de 8 luni prin stabilirea unor obiective:

a) Creșterea mobilității pacientului;

b) Creșterea forței musculare membrului afectat;
c) Recăpătarea stabilității membrului afectat;
d) Prevenirea complicațiilor;
e) Îmbunătățirea activității sportive.

Programul de recuperare bazat pe diferite tipuri de exerciții a fost împărțit în 6 faze, fiecăreia
fiindu-i adăugate în timp exerciții cu dificultate crescândă. Fiecare etapă s-a desfășurat pe parcursul
a 8 luni.

FAZA 0 ( 0-7 ZILE POSTOPERATOR)

1. Mobilizarea rotulei, 1 minut sus/jos și intern/extern, câte 3 serii

35
2. Flexie dorsală/flexie plantară a piciorului, 3 serii a câte 10 repetări

3. Contracția izometrică a cvadricepsului, 10 sec. contracție/5 sec. relaxare, 3 serii a câte 10

repetări

4. Rotații interne/externe ale șoldului, 3 serii a câte 10 repetări

5. Pacientul este întins pe pat și execută flexia gambei cu sprijin pe prosop, 3 serii a câte 10
repetări

6. ,,Elicoptere" sau circumducții ale șoldului, efectuate în fiecare direcție câte 3 serii a câte 10
repetări;

36
7. Stretching ischiogambieri ( întinderea mușchilor posteriori ai coapsei ), 15 sec. menținere/7
sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări;

8. Extensia pasivă a genunchiului, 3 serii a câte 5 repetări.

FAZA I ( 7-14/28 ZILE POSTOPERATOR )

1. Mobilizarea rotulei sus/jos și intern/extern, 3 serii a câte 1 minut fiecare;

2. Contracții izometrice cvadriceps, progresiv cu suport sub genunchi, liber, cu rezistență

maximală pe gleznă, 10 sec. menținere, 5 sec. relaxare, 3 serii a câte 10 repetări;

3. Flexie dorsală/plantară gleznă, 3 serii a câte 15 repetări cu menținere 2 sec. la capătul

mișcării;

4. Flexie/extensie pasivă a genunchiului cu ajutorul unei eșarfe elastice, 3 serii a câte 10

repetări cu menținere 5 sec. în flexie;

37
5. Flexie/extensie pasivă genunchi pe minge, 3 serii a câte 10 repetări cu menținere 5 sec. la
capătul cursei;

6. Flexie/extensie pasivă genunchi activ asistată de celălalt picior, 3 serii a câte 10 repetări;

7. Flexie pasivă genunchi – alunecări pe podea cu prosopul, 3 serii a câte 10 repetări cu

menținere 5 sec. la capătul cursei;

8. Stând pe scaun, ridicări pe vârfuri și pe călcâie, 3 serii a câte 10 repetări;

9. Balansări față/spate și stânga/dreapta menținut de o cârjă, 3 serii a câte 10 repetări;

10. Propriocepție – stând într-un picior și balansarea celuilalt față/spate și lateral, cu încărcare
completă, 3 serii a câte 10 repetări;

38
11. Stretching ischiogambieri, 15 sec. menținere cu 7 sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări;

12. Stretching cvadriceps, 15 sec. menținere cu 7 sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări;

13. Extensie pasivă genunchi, 3 serii a câte 5-10 minute;

14. Reeducarea mersului cu o cârjă sau două cârje

FAZA II ( 2/3 – 4/5 SĂPTĂMÂNI POSTOPERATOR )

1. Mobilizarea rotulei, sus/jos și intern/extern, 3 serii a câte 3 minute;

2. Contracții izometrice cvadriceps, progresiv cu suport sub genunchi, liber, cu rezistență

maximă pe gleznă, 10 sec. menținere/5 sec. relaxare, 3 serii a câte 10 repetări;

3. Flexie dorsală/plantară la nivelul gleznei, 3 serii a câte 15 repetări cu menținere 2 sec. la

capătul mișcării;

39
4. Flexie/extensie pasivă a genunchiului cu ajutorul unei eșarfe elastice, 3 serii a câte 10
repetări cu menținere 5 sec. în flexie;

9. Flexie/extensie genunchi prin rularea unui cilindru, 3 serii a câte 10 repetări;

5. Scrierea alfabetului, în aer cu degetul mare de la picior, 3 serii;

6. Propriocepție – luarea poziției de pod, lent, cu menținere 5 sec., 3 serii a câte 10 repetări
( când F˃100˚ );

7. Extensia genunchiului din decubit ventral, 10 sec. menținere/5 sec. relaxare, 3 serii a câte 10
repetări;

8. Propriocepție – șezând pe minge, sprijin pe piciorul afectat, menținere 30-60 sec., 3 serii a
câte 2 repetări;

40
9. Balansări față/spate și stânga/dreapta, 3 serii a câte 10 repetări;
10. Ridicări pe vârfuri și călcâie din sprijin bipodal, menținere 2 sec., 3 serii a câte 10 repetări;
11. Propriocepție – rularea mingii cu piciorul afectat ( sprijin pe piciorul sănătos ) în față și oblic
la 45˚, alternativ, 3 serii a câte 10 repetări;

12. Propriocepție – stând pe piciorul afectat, menținere 10 sec., 3 serii a câte 10 repetări;

13. Propriocepție – stând pe piciorul afectat și balansarea celuilalt față/spate și lateral timp de 3
serii a câte 30-60 sec. menținere cu încărcare completă;

14. Stretching ischiogambieri, 15 sec. menținere/7 sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări;

15. Stretching gambă, 15 sec. menținere/7 sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări;
41
16. Stretching cvadriceps, 15 sec. menținere/7 sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări;

17. Extensie pasivă genunchi 5-10 minute câte 3 serii;

18. Reeducarea mersului cu o cârjă sau fără

19. Mini – bicicleta, 5-10 minute

FAZA III ( 4/5 – 6/7 SĂPTĂMÂNI POSTOPERATOR )

1. Mobilizarea rotulei, sus/jos și intern/extern, 3 serii a câte 3 minute;

2. Contracții izometrice cvadriceps, progresiv cu suport sub genunchi, liber, cu rezistență

maximă pe gleznă, 10 sec. menținere/5 sec. relaxare, 3 serii a câte 10 repetări;

3. Abducții șold, 10 sec. menținere/5 sec. relaxare, ., 3 serii a câte 10 repetări

4. Adducții șold, 10 sec. menținere/5 sec. relaxare, ., 3 serii a câte 10 repetări;

42
5. Scrierea alfabetului cu degetul mare de la picior, 3 serii fără ajutor;

6. Extensie genunchi din decubit ventral, 10 sec. menținere/5 sec. relaxare, ., 3 serii a câte 10
repetări;

7. Propriocepție - – luarea poziției de pod, lent, cu menținere 5 sec., 3 serii a câte 10 repetări

8. Propriocepție – șezând pe minge, sprijin pe piciorul afectat, menținere 60 sec., 3 serii a câte
2 repetări;

9. Propriocepție – rularea mingii, împins pe două picioare, revenire pe cel afectat, lent, 5 sec.
duc/5 sec. întors, 3 serii a câte 10 repetări;

43
10. Propriocepție – podul cu sprijin pe ambele picioare pe minge ( mingea fixată la perete ) cu
menținere 5 sec., 3 serii a câte 10 repetări;

11. Ridicări pe vârfuri ( bipodal ) cu sprijin pe minge, menținere 2 sec., 3 serii a câte 10 repetări;

12. Semi genuflexiuni cu spatele sprijinit pe minge la perete, 5 sec. coborâre/5 sec. revenire, 3
serii a câte 10 repetări;

13. Extensie genunchi în lanț închis, menținere 5 sec., 3 serii a câte 10 repetări;
14. Propriocepție – stând într-un picior și balansarea celuilalt față/spate și lateral, pacientul fiind
în sprijin pe plăcuță, cu/fără elastic la glezne, 3 serii a câte 10 repetări

15. Propriocepție – deplasarea laterală pe semicerc, cu banda elastică la brâu, 3 serii a câte 10
repetări;

44
16. Reeducarea mersului – față, spate, pe linie, cu spatele, pe vârfuri, pe călcâie;
17. Stretching ischiogambieri, 15 sec. menținere/7 sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări;

18. Stretching adductori, 15 sec. menținere/7 sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări;

19. Stretching abductori, 15 sec. menținere/7 sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări;
20. Stretching cvadriceps, 15 sec. menținere/7 sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări;

21. Extensie pasivă genunchi, 3 serii a câte 10 minute;

22. Bicicleta, 3 serii a câte 10 minute, 1w/kg, 50RPM;

23. Crosstrainer, 3 serii a câte 5 minute, 1w/kg, 50RPM

45
FAZA IV ( 6/7 – 8/9 SAPTĂMÂNI POSTOPERATOR )
1. Bicicleta, 15 minute;
2. Stretching ischiogambieri, 15 sec. menținere/7 sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări
3. Stretching adductori, 15 sec. menținere/7 sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări
4. Stretching abductori, 15 sec. menținere/7 sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări
5. Stretching cvadriceps, 15 sec. menținere/7 sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări
6. Mobilizarea rotulei, sus/jos și intern/extern, 2 serii a câte 3 minute
7. Contracții izometrice cvadriceps, 10 sec. menținere/5 sec. relaxare, 2 serii a câte 10 repetări
cu rezistență maximală pe gleznă;
8. Flexia șoldului cu genunchiul extins cu banda elastică, lent, 5 sec. coborâre/5 sec. revenire,
2 serii a câte 10 repetări;
9. Tripla flexie cu banda elastică, lent, 2 serii a câte 10 repetări;

10. Adducția șoldului cu banda elastică, 2 serii a câte 10 repetări;

11. Abducția șoldului cu genunchiul extins, 2 serii a câte 10 repetări;

12. Abducția șoldului cu genunchiul flectat la 90°, 2 serii a câte 10 repetări;

46
13. Extensii ale genunchiului și șoldului din decubit ventral, bilateral, 10 sec. menținere/5 sec.
relaxare, 2 serii a câte 10 repetări;
14. Ridicări pe vârfuri pe step, 2 serii a câte 10 repetări;

15. Semi genuflexiuni cu sprijin pe minge la perete și o minge mică între genunchi, 30 secunde
– 1 minut menținere, 2 serii;

16. Contracții izometrice ischiogambieri, 15 sec. menținere/7 sec. relaxare, 2 serii a câte 5
repetări;
17. Crosstrainer, 10 minute;

18. Mers pe bandă cu spatele, înclinație, 10 – 15 sec., 10 minute;

FAZA V ( 6/7 – 8/9 SĂPTĂMÂNI POSTOPERATOR )

1. Bicicleta;
2. Stretching ischiogambieri, 15 sec. menținere/7 sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări
3. Stretching adductori, 15 sec. menținere/7 sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări
4. Stretching abductori, 15 sec. menținere/7 sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări
5. Stretching cvadriceps, 15 sec. menținere/7 sec. relaxare, 3 serii a câte 5 repetări

47
6. Mobilizarea rotulei, sus/jos și intern/extern, 2 serii a câte 3 minute
7. Deplasare laterală cu banda elastică la gleznă, 2 serii a câte 30 de pași;

8. Mersul crabului, 2 serii a câte 30 de pași;

9. Podul cu umerii pe minge, 2 serii a câte 30 sec. – 1 minut;

10. Podul cu picioarele sprijinite pe minge și rulează lent mingea, 2 serii a câte 10 repetări;

11. Ridicări pe vârfuri ( bipodal ) cu sprijin pe minge, menținere 2 sec., 2 serii a câte 10 repetări;

12. Semi genuflexiuni cu sprijin pe minge, coborâre lentă pe piciorul afectat, revenire pe ambele
picioare, 2 serii a câte 10 repetări;

48
13. Stând pe piciorul afectat și balansarea celuilalt față/spate și lateral, sprijin pe plăcuță, cu
elastic la glezne, 2 serii a câte 10 repetări;

14. Menținerea poziției de semi genuflexiune cu ambele picioare pe plăcuțe, 2 serii a câte 30
sec. – 1 minut;

15. Step lateral, semi genuflexiuni, lent, 2 serii a câte 10 repetări;

16. Crosstrainer, 10 minute;,

17. Mers pe bandă cu spatele, înclinație 10° – 15°, 10 minute.

49
 CAPITOLUL III

1. INTERPRETAREA DATELOR

50
 Studiul a fost făcut pe un singur subiect, un tânăr în vârstă de 26 ani, gen masculin, ce a
practicat baschet de performanță timp de 16 ani. Pe parcursul carierei sale acesta a suferit un
accident în timpul unui meci de baschet ce i-a provocat un traumatism la nivelul genunchiului.
Pacientul a fost examinat de un medic specialist ce i-a pus diagnosticul de leziune a
ligamentului anterior.

La examenul clinic pe care i l-am făcut pacientului am notat toate rezultatele și datele
obținute în urma măsurătorilor și testului făcut.

Pe tot parcursul examinării, sarcinile date pacientului au fost executate cu dificultate

deoarece acesta a prezentat durere la nivelul membrului afectat, devenind o problemă serioasă ce a
încetinit pentru o perioadă de timp recuperarea sportivului.

Pacientul a prezentat o durere destul de mare la examenul clinic cât și pe parcursul primelor
4 săptămâni de recuperare.

Cu răbdare și cu multă muncă am reușit să măsor bilanțul muscular și articular al

pacientului ajutat de goniometru și forța de rezistență proprie. În timpul măsurătorilor am observat
că pacientul avea o mobilitate foarte scăzută și musculatura coapsei și a gambei flască.

Pe parcursul testului ce a vizat evaluarea echilibrului am analizat pacientul și am cules date

despre rezultatele obținute de acesta. Bineînțeles și aici au fost mici probleme la început, datorită
durerii, dar pe parcursul recuperării s-au obținut îmbunătățiri foarte mari.

Fiind un sportiv de performanță am stabilit un stil de viață activ și destul de intens după 2
luni de la începerea recuperări, adaptat preferințelor pacientului cu creșterea treptată a duratei,
gradului și frecvenței exercițiilor fizice.

Am lucrat atât la mobilitate, la stabilitate cât și la nivelul musculaturii pentru revenirea cât
mai rapidă la activitatea sportivă cât și recăpătarea și îmbunătățirea calităților motrice dobândite de-
a lungul carierei sale .

În urma programului de recuperare am cules date privind măsurarea bilanțului articular,

bilanțului muscular, aprecierea durerii pacientului prezentă în urma traumatismului și testarea
echilibrului pacientului pe care le-am reprezentat în următoarele tabele și grafice:

2. TABELE ȘI GRAFICE

51
Tabel 1

Tabel privind măsurarea bilanțului articular pe parcursul programului de recuperare

Mișcări Testare inițială După luna a 4-a Testare finală

Flexie 42˚ 65˚ 130˚
Extensie -20 -11 0

Grafic 1

Reprezentarea grafică măsurătorilor bilanțului articular pe parcursul programului de recuperare ( ˚ )

Tabel 2

Tabel privind măsurarea bilanțului muscular pe parcursul programului de recuperare

Mișcări Testare inițială După luna a 4-a Testare finală

Flexie 3 4 5
Extensie 2 3 5

52
Grafic 2

Reprezentarea grafică a măsurătorilor bilanțului muscular pe parcursul programului de recuperare

Tabel 3

Tabel privind măsurarea echilibrului pe parcursul programului de recuperare

Testare inițială După luna a 4-a Testare finală

15 sec. 73 sec. 168 sec.

53
Grafic 3

Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute la testul de echilibru pe parcursul programului de

recuperare ( secunde )

Tabel 4

Tabel privind scăderea durerii pacientului pe parcursul recuperării

Testare inițială După luna a 4- a Testare finală

4 2 0

54
Grafic 4
Reprezentarea grafică a scăderii durerii pacientului pe parcursul recuperării

4
3
2
1 Scăderea durerii pe
0 parcursul recuperării
Testare După a 4- Testare
inițială a lună finală

CONCLUZII

Pornind de la scopul și obiectivele pe care le-am impus la începutul programului de

recuperare am ajuns la următoarele concluzii :

 Leziunea ligamentului încrucișat anterior reprezintă o traumă fizică dar și psihică pentru
sportivii de performanță deoarece intervine impotența funcțională iar , starea psihică a
sportivului este deteriorată , acesta , fiind un factor negativ ce poate să încetinească procesul
de recuperare . Totodată intervine incertitudinea sportivului cu privire la revenirea cât mai
rapidă în competiție ;
55
  Psihicul pacientului are un rol foarte important în recuperare , cu cât acesta își dorește să
revină mai repede în competiție , kinetoterapeutui îi va fi mai ușor să lucreze cu el deoarece
acesta va fi mai receptiv la cerințele sau sfaturile acestuia , totodată executând exercițiile cât
mai corect posibil din punct de vedere funcțional ;

 Se confirmă faptul că intervenția promptă a unui kinetoterapeut în astfel de leziuni , conform

fazelor specifice recuperării in leziunile ligamentului încrucișat anterior , prin mijloace
propice , urmărind obiectivele recuperării poate reduce perioada de inactivitate sportivă
având certitudinea că sportivul nu va recidiva chiar dacă acesta nu va mai putea ajunge
niciodată la forma de dinaintea accidentarii ;

 Odată cu reluarea antrenamentelor din timpul recuperării sportivul trebuie se antreneze în

săli cu suprafețe din lemn , sa nu aibă la dispoziție metode moderne de antrenament ( Sali
moderne cu suprafețe de cauciuc ) astfel evitând riscul unei recidive .

Atât experiența proprie în baschetul de performanță cât si literatura de specialitate studiată

m-au făcut să acord o deosebită importanță rolului kinetoterapeutului în reintegrarea cât mai rapidă
a sportivilor în circuit : antrenament și competiție la cel mai înalt nivel .
În urma opținerii rezultatelor pozitive la evaluările finale putem spune că programul de
recuperare a fost corect din punct de vedere kinetoterapeutic deoarece aplicat unui pacient în
perioada postoperatorie , acesta a adus îmbunătățiri în procesul de refacere.

BIBLIOGRAFIE

Pe suport clasic:

1. BACIU, C., Aparatul locomotor, ,Editura Medicală, București, 1981;

2. BALINT, L., Metodologia Educației Fizice și Sportului, Editura Universității Transilvaniei,
2008-2009 ;
3. BRATU, M., ,Kinetoterapia în afecțiunile posttraumatice ale sportivilor, Editura Bren,
București, 2004;

56
 4. CIOROIU, G., Esențial în anatomie și biomecanică, Editura Universității ”Transilvania”,
Brașov, 2006;
5. CIOROIU, G., Kinetoterapie – de la Teorie la Practică, Editura Universității Transilvania,
Brașov, 2012;
6. CORDUN, M., Kinetologie Medicală, Editura Axa, București, 1999;
7. PAPILIAN, V., Anatomia aparatului locomotor vol. I, editura BIC ALL;
8. SBENGHE,T., Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală,
București, 1987.

Pe suport electronic:

1. http://www.simptome.org/wp-content/uploads/2013/03/Remediu-entorsa-de-genunchi-
diagnostic-si-tratament.jpg
2. http://www.esanatos.com/files/anatomie/membrul-inferior/15586_poze/image021.jpg
3. http://www.esanatos.com/files/anatomie/membrul-inferior/15581_poze/image002.jpg
4. http://www.esanatos.com/files/anatomie/membrul-inferior/15581_poze/image016.jpg

5. http://www.sportnews.ro/cum-eviti-accidentarile-urate-din-baschet-se-produc-1-600-000-
de-leziuni-pe-148199.html
6. http://ortopediaonline.ro/content/view/32/44/
7. http://frr.ro/2009/12/21/sfatul-mediculuileziunile-ligamentului-incrucisat-anterior-lia

57