Ameliorarea este inteleasa ca modificare a structurii genotipice a populatiilor de animale in

succesiunea generatiilor. Aceasta modificare are la baza selectia, migratia, mutatia si driftul genetic.

Calitatea bazei ereditare a unui produs depinde in cea mai mare parte de calitatile ereditare ale
organismelor care au fost imperecheate pentru a obtinerea respectivei baze ereditare.

In acest scop in procesul de amelioarare a animalelor se procedeaza la alegera si folosirea la

reproductie a celor mai bune exemplare care corespund scopului cresterii.

Operatiunea de alegerea a animalelor care se vor reproduce este cunoscuta sub denumirea
de selectie,  iar felul in care sunt realizate cuplurile in speranta obtinerii de genotipuri optimizate,
reprezinta   potrivirea perechilor.

Selectia animalelor domestice

Selectia vizeaza separarea indivizilor dupa calitatile lor in vederea participarii sau excluderii lor de la
productie, deci de a produce noi genotipuri asemanatoare sau de a le elimina din populatie.

In lumea vie selectia a actionat sub forma selectiei naturala, de cand exista forme de viata.
Organismele care au avut insusiri de adaptare la diversi factori de mediu au rezistat, pe cand cei care
nu s-au putut adapta au disparut.

Pe langa selectia naturala a intervenit selectia artificiala, practicata de om in vederea obtinerii de

avantaje de pe urma animalelor crescute in conditii dirijate

Selectia artificiala nu poate sa se substituie selectiei naturale; greseli produse in directionarea spre
anumite obiective a generat disparitia unor populatii la care in mod eronat s-au promovat insusiri
incompatibile cu posibilitatile de supravietuire sau de parcurgere completa a etapelor ontogeniei

Prin selectie se poate asadar sa se promoveze la reproductie animalele ale caror insusiri sunt utile
(performante) si deci dorite, sau sa se indeparteze (excluda) de la productie animalele cu insusiri
nedorite (neperformante).

Acest mod de abordare conduce la o alta definitie concise data selectiei: discriminarea reproductiva.

Criteriile selectiei artificiale

Urmarindu-se, ca in populatiile de animale domestice crscute in mod dirijat de catre om, sa se atinga
anumiti parametri morfologici si productivi (fenotipuri) de la animale care sa aiba o anumita structura
genotipica pe care sa o poata transmite constant in generatiile successive (genotipuri), criteriile
selectiei sunt in principiu de doua feluri: fenotipice si genotipice.

Selectia fenotipica  se bazeaza pe productivitatea animalelor in toata complexitatea sa si pe aspectele

legate de exterior ( respective conformatie si constitutie) si selectia genotipica,  bazata pe aprecierea
originii si a rudelor colaterale ca si pe calitatea descendentilor.

Formele selectiei artificiale

In functie de scopul urmarit,selectia artificiala poate imbraca mai multe forme :

- directional progresiva  cand se vizeaza promovarea la reproductie a indivizilor  ce se prezinta

ca plus variante pentru un caracter ( de exemplu in ceea ce priveste cantitatea de lapte, spor
mediu zilnic de crestere, talie);
- directional regresiva  cand sunt selectionate animale ce prezinta caractere mai mici decat
media populatiei ( finetea fibrei de lana, consum specific de hrana);
 - stabilizatoare  cand se doreste consolidarea unui caracter si limitarea variatiei sale in
populatie( obtinerea de lana omogena sub aspectul finetei);
- disruptiva  cand extremele dintr-o populatie sunt crescute independent pentru a se obtine
animale de tipuri diferite.

Metodele de selectie

Selectia practicata de om poate lua in considerare numarul de animale apreciate si modul in care
sunt urmariti diversi parametri ce constituie obiective in munca de ameliorare.

In functie de numarul de animale  care se supun aprecierii selectia poate fi individuala, forma ce

permite aprecierea cea mai complexa si corecta si selectie in masa (masala) care presupune alegerea
de grupe de indivizi cu insusiri asemanatoare.

In raport de modul de urmarire  al atingerii anumitor parametri, selectia poate

in tandem  si concomitenta.  Selectia concomitenta are la randul sau doua metode de realizare:
metoda clasarii si metoda indicilor de selectie.

Efectul selectiei

Ca urmare a excluderii de la reproductie a unor indivizi cu genotipuri nefavorabile, in populatie, in

generatiile urmatoare se poate constata o alta distributie a caracterelor, cu alte valori ale
parametrilor statistici, mai ales a valorii medii a caracterului care intereseaza

Aceste modificari produse atat la nivelul caracterelor cantitative cat si al celor calitative, ca urmare a
practicarii selectiei poarta denumirea de efect al selectiei  sau castig genetic.

  El este notat cu ∆g si reprezinta castigul genetic realizat pe generatie in urma practicarii selectiei. ∆g
este direct proportional cu heritabilitatea caracterului (h²)* i.

Daca se doreste calcularea efectului anual al selectiei (∆gy) se raporteaza castigul genetic pe
generatie la intervalul intre generatii (y), rspectiv: ∆gy= (h² * i )/y.

Diferenta de selectie reprezinta diferenta dintre media caracterului la indivizii alesi in lotul de prasila
si media caracterului la populatia din care provin.

Heritabilitatea (h²) reprezinta un parametru genetic caracteristic populatiei si cu valori diferite pentru
diferite caractere, exprimand gradul de determinare genetica al unui caracter.

Acest coeficient poate avea valori diferite ( productia de lapte la taurine 0,30 - 0,42; procentul de
grasime din lapte la taurine 0,60 - 0,95; cantitatea de lana la ovine 0,40 - 0,60; numarul de purcei la
intarcare la scroafe 0,12; productia de oua la gaini 0,12 – 0,40).

Intervalul intre generatii (y) reprezinta durata de timp dintre data medie a nasterii parintilor si data
medie a descendentilor, avand valori caracteristice pentru fiecare specie ( taurine 5,3 ani; suine 2,7
ani; ovine 3,9 ani; cabaline 9,3 ani; gaini 1,5 ani).

Potrivirea perechilor

Prin potrivirea perechilor se vizeaza ca in contextul stabilirii cuplurilor mascul-femela sa se fixeze in

baza ereditara a descendentului, acele particularitati selectionate la animalele de prasila.

Potrivirea prechilor se poate realiza individual ( in fermele de selectie) sau pe grupe de animale cu
valori apropiate ( in fermele de productie).
Tinand cont de gradul de asemanare fenotipica sau de gradul asemanare genotipica, imperecherile se
pot regasi sub patru forme:

- imperecheri heterogene  ( animale care se deosebesc intre ele prin unul sau mai multe
caractere fenotipice)

-                           imperecheri omogene  (intre animale asemanatoare din punct de vedere

morfoproductiv)

-                           imperecheri inrudite  ( intre animale in ale caror pedigree se regasesc unul sau mai
multi stramosi comuni.)

O atentie deosebita trebuie acordata imperecherilor inrudite care se soldeaza cu cresterea gradului
de homozigotie in populatie, respectiv se constata o crestere a consangviritatii. 

Aceasta poate avea efecte dorite  ( fixarea si consolidarea unor insusiri, ridicarea puterii de
transmitere ereditara a caracterelor, refacerea conservatismului ereditar zdruncinat in cazul
incercarilor de formare de rase noi), dar si numeroase si serioase efecte nedorite  ( scaderea
fecunditatii, reducerea taliei si greutatii corporale, scaderea vitalitatii descendentilor, scaderea
puterii de valorificare a hranei, aparitia cazurilor de anomalii congenitale). 

Este de mentionat ca efectele imperecherilor inrudite ( pozitive sau negative) depind de o serie de
factori ( specie, grad si mod de inrudire, durata practicarii consangvinizarii, conditia animalelor
folosite la reproductie, conditiile de mediu asigurate reproducatorilor, conditiile asigurate pe
parcursul ontogenezei).

In practica zootehnica acest tip de imperechieri este folosit cu mult discernamant in cazuri speciale
cum ar fi formarea de rase noi, sau in cazul formarii de linii consangvinizate utilizate ulterior pentru
obtinerea de hibrizi ce manifesta un pronuntat efect de heterozis.

Prin metode de crestere se inteleg modalitatile in care sunt cuplate animalele tinand seama de rasa
sau grupele de indivizi carora le apartin. Legat de acest mod de abordare in practica se deosebesc trei
metode de crestere: crestere in rasa curata, crestere prin incrucisare si crestere prin hibridare.

Cresterea in rasa curata, asa cum o arata si numele presupune folosirea la reproductie a unor
animale din aceeasi rasa, deci destul de asemanatoare.

Aceasta asemanare conduce la obtinerea unor produsi considerati tot de rasa curata, avand unele
particularitati biologice: mare constanta si putere in transmiterea caracterelor, specificitate ingusta
privind cerintele fata de conditiile de mediu, plasticitate mai redusa in ceea ce priveste modificarea
directionata a unor insusiri pe care le au, o slaba putere de adaptare la conditiile diferite fata de cele
in care au crescut si s-au format parintii.

Pentru a se reusi depasirea limitelor impuse de plasticitatea redusa si a conservatismului pentru

anumite conditii de mediu, cresterea in rasa curata poate face apel la cresterea pe baza de linii ( linia
zootehnica reprezinta un grup de animale ce este obtinut prin dezvoltarea descendentei unui
exemplar valoros desemnat intemeietor de linie; durata unei linii este de 3-4 generatii,
recomandandu-se ca in cadrul fiecarei rase sa existe permanent cel putin 5-6 linii) sau pe baza de
familii ( grup de animale cu un grad sporit de inrudenie, obtinut prin imperecheri apropiat inrudite.)

Cresterea prin incrucisare, consta in folosirea de animale ce apartin unor rase diferite, deci avand
origine si baza ereditara diferite.
Aceasta metoda mai este cunoscuta si sub denumirea de metisaj, iar produsii obtinuti se
numesc metisi. 

Metisii prezinta unele insusiri biologice favorabile scopurilor economice ale omului, ceea ce face ca
metoda metisarii sa fie larg folosita

Astfel, metisii, deoarece au o baza ereditara mai ampla, prezinta posibilitati mai mari de dezvoltare;
prezinta o plasticitate si adaptibilitate superioare, putere de valorificare buna a hranei, manifestand
intens fenomenul de heterozis.

Totusi metisii au o foarte slaba constanta si putere de transmitere a caracterelor in descendenta

Incrucisarea poate fi practicata in diverse forme care nu se exclud dar care sunt clasificate in functie
de doua criterii: numarul de rase folosit  ( incrucisari simple in care se folosesc numai doua rase si
incrucisari complexe cand se folosesc mai mult de doua rase) si scopul urmarit  (incrucisari de
ameliorare si incrucisari de productie).

Incrucisarile de ameliorare

-   se bazeaza pe posibilitatea schimbarii frecventei genotipurilor intr-o populatie apeland la migratie
prin formele sale ( imigratie si emigratie ). In aceasta categorie sunt incluse incrucisarea de
transformare ( sau de absorbtie), incrucisarea de infuzie si incrucisarea pentru formarea de rase noi

a.1. Incrucisarea de transformare  se practica pentru a inlocui o rasa locala de animale cu insusiri

necorespunzatoare, cu alta rasa ce se preteaza a fi crescuta in acelasi areal conducand la formarea
de rase noi.

Metoda presupune folosirea femelelor din populatia locala imperechiate cu masculi din rasa
amelioratoare.

Masculii locali ca si metisii obtinuti in generatiile succesive ( F1-F4) sunt exclusi de la reproductie.
Dupa circa 4 generatii de actiune a rasei amelioratoare, produsii generatiei F5 se cresc in sine,
considerandu-se ca proportia de sange de la rasa amelioratoare a depasit 92%.

a.2. Incrucisarea de infuzie  se practica de regula pentru ameliorarea unui defect la o anumita rasa, cu
ajutorul unei alte rase, care poseda insusirile dorite.

Se practica de regula pentru rasele obtinute initial prin absorbtie si la care se mai manifesta unele
caractere mostenite de la rasa locala. Corectarea acestor insusiri se poate face prin folosirea timp de
o generatie a masculilor din rasa amelioratoare, dupa care se continua cresterea in sine a
materialului biologic.

a.3. Incrucisarea pentru formarea de rase noi,  se practica de regula pe populatiile mai mici, folosind
diverse rase considerate, de catre cei care se ocupa de formarea rasei noi, ca pot contribui la
introducerea unor caractere dorite. Aceste incrucisari sunt mai rar folosite si se desfasoara dupa
protocoale particulare.

b) Incrucisarile de productie

-  au ca scop imediat obtinerea de avantaje economice pe baza manifestarii de catre metisi a

fenomenului de heterozis. Sunt folosite doua sau mai multe rase ceea ce conduce la urmatoarele
tipuri de incrucisari de productie:

b.1. Incrucisarea industriala simpla  consta in folosirea a doua rase, metisii de prima generatie fiind
folositi exclusiv in scopuri productive ( Landrance x Marele Alb).
b.2. Incrucisarea industriala mixta  consta in folosirea a trei rase. Metisii F1 obtinuti dintre doua rase
se incruciseaza cu cea de a trei rasa, iar produsii obtinuti sunt folositi in scopuri productive.

b.3. Incrucisarea alternativa  presupune folosirea a doua rase cu mentiunea ca din fiecare generatie,
o parte dintre femele sunt retinute pentru prasila fiind imperechiate alternativ cu masculi din rasele
initiale.

b.4. Incrucisarea rotativa  se bazeaza pe folosirea a 3 sau 4 rase. Se porneste de la doua rase si

succesiv, o parte dintre femelele metise sunt imperechiate succesiv cu masculii din rasele desemnate
a participa la acest tip de incrucisari.

Hibridarea, este o metoda de crestere in care sunt imperechiate animale apartinand aceluiasi gen,
dar din specii diferite. Produsii obtinuti poarta numele de hibrizi.

Aceste animale hibride au o buna plasticitate, valorifica bine hrana, sunt rezistente la conditiile de
mediu si la alte solicitari, dar sunt in general infecunzi sau au fecunditate foarte scazuta, de regula
infecundiatea manifestandu-se la masculi.

Sub aspect morfologic metisii seamana ca aspect cu tatal iar ca dezvoltare corporala cu mama

Hibrizii genului Bos,  s-au putut obtine hibrizi intre indivizi din acelasi subgen (taurine x zeb) sau intre
indivizi din genuri diferite ( taurine x yak).

Hibrizii subfamiliei Equine,  aceasta subfamilie include cabalinele, asinii si zebrele. Intre cabaline si
asini, in functie de sexul genitorilor se obtine catarul ( iapa x asin) sau bardoul ( asina x armasar).
Intre cabaline si zebre se obtin zebroizii.

Hibrizii genului Ovis,  intre rasa Merinos si Muflonul salbatic s-a obtinut Merinosul de munte, iar intre
Merinos precoce si Arhar s-a obtinut Arharo-Merinosul de Cazahstan.

La pasari si porci pot fi realizate unele hibridari dar care nu prezinta importanta economica.