Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
GEORGETA NICULESCU
GIMNASTICA DE BAZĂ
Curs în tehnologie IFR
© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2012
http://www.edituraromaniademaine.ro/
Editură recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului
şi Sportului prin Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice
din Învăţământul Superior (COD 171)
ISBN 978-973-163-896-6
GEORGETA NICULESCU
GIMNASTICA DE BAZĂ
– Curs în tehnologie IFR –
INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………….. 7
Unitatea de învăţare 1
ISTORICUL GIMNASTICII PE PLAN MONDIAL ŞI NAŢIONAL
GIMNASTICA ÎN SISTEMUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ DIN ROMÂNIA
1.1. Introducere…………………………………………………………………………………… 9
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ………………………………………….… 9
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare……………………………………………………………… 10
1.3.1. Gimnastica în Antichitate …………………………………………………………… 10
1.3.2. Gimnastica în Evul Mediu …………………………………………………………... 12
1.3.3. Gimnastica în epoca modernă ……………………………………………………….. 12
1.3.4. Întemeietorii de şcoli ………………………………………………………………... 12
1.3.5. Creatorii de sisteme …………………………………………………………………. 13
1.3.6. Gimnastica în secolul al XX-lea …………………………………………………….. 16
1.3.7. Gimnastica în România ……………………………………………………………... 17
1.3.8. Gimnastica în sistemul de educaţie fizică şi sportivă din România ……………….. 18
1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare…………………………………………………... 19
Unitatea de învăţare 2
GIMNASTICA – DISCIPLINĂ FUNDAMENTALĂ
A ARIEI CURRICULARE EDUCAŢIE FIZICĂ
2.1. Introducere………………………………………………………………………………… 22
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare…………………………………………... 22
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare…………………………………………………………….. 23
2.3.1. Obiectivele gimnasticii …………………………………………………………….. 23
2.3.2. Caracteristicile gimnasticii …….…………………………………………………… 23
2.3.3. Mijloacele gimnasticii ……………………………………………………………… 24
2.3.4. Ramurile gimnasticii ……………………………………………………………….. 25
2.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare………………………………………………… 27
Unitatea de învăţare 3
NOŢIUNI DE BAZĂ ÎN GIMNASTICĂ
3.1. Introducere………………………………………………………………………………….. 29
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare…………………………………………… 29
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare……………………………………………………………….. 30
3.3.1. Terminologia gimnasticii ……………………………………………………………… 30
3.3.2. Cerinţele terminologiei gimnasticii…………………………………………………… 31
3.3.3. Noţiuni de bază ………………………………………………………………………. 32
3.3.3.1. Elementele care definesc exerciţiul…………………………………………… 32
3.3.3.2. Caracteristicile exerciţiului…………………………………………………… 33
3.3.3.3. Caracteristicile mişcării……………………………………………………….. 33
3.3.3.4. Planurile şi axele de mişcare ale corpului…………………………………….. 33
3.3.3.5. Tehnica poziţiilor……………………………………………………………... 34
3.3.3.6. Noţiuni legate de „poziţie"…………………………………………………… 35
3.3.3.7. Prescurtări terminologice……………………………………………………... 36
3.3.3.8. Reguli privind descrierea exerciţiilor în gimnastică………………………….. 37
3.3.3.9. Reprezentarea grafică a exerciţiilor de gimnastică…………………………… 38
3.3.3.10. Poziţiile fundamentale şi derivate în gimnastică……………………………. 40
5
3.3.3.11. Poziţiile şi mişcările segmentelor corpului……………………………….. 48
3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare…………………………………………………. 51
Unitatea de învăţare 4
GIMNASTICA DE BAZĂ-GIMNASTICA ORGANIZATORICĂ
4.1. Introducere…………………………………………………………………………………… 54
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare…………………………………………….. 54
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare……………………………………………………………….. 55
4.3.1. Gimnastica de bază (obiective, caracteristici, mijloace)…………………………….. 56
4.3.2. Gimnastica organizatorică…………………………………………………………… 56
4.3.3. Noţiuni de bază……………………………………………………………………… 56
4.3.4 Sistematizare………………………………………………………………………….. 58
4.3.4.1. Acţiuni pe şi de pe loc………………………………………………………… 58
4.3.4.2. Acţiuni din deplasare ………………………………………………………… 61
4.3.4.2.1. Deplasare în figuri…………………………………………………. 63
4.3.4.3. Alcătuiri şi schimbări de formaţii…………………………………………….. 65
4.3.5. Indicaţii metodice privind utilizarea exerciţiilor de organizare şi ordine în lecţie ……. 74
4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare…………………………………………………… 75
Unitatea de învăţare 5
GIMNASTICA DE DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ
5.1. Introducere………………………………………………………………………………….. 77
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare…………………………………………….. 77
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare………………………………………………………………... 78
5.3.1. Obiective şi caracteristici ……………………………………………………………. 78
5.3.2. Bazele generale ale mişcărilor ………………………………………………………. 80
5.3.3. Sistematizarea exerciţiilor de dezvoltare fizică generală ……………………………. 81
5.3.4. Cerinţe metodice de elaborare a programelor de influenţare selectivă a aparatului
locomotor …………………………………………………………………………. 99
5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare………………………………………………….. 101
Unitatea de învăţare 6
EXERCIŢII APLICATIVE
Unitatea de învăţare 7
GIMNASTICA APLICATĂ
6
INTRODUCERE
Gimnastica este un fenomen aparte, cu influenţe pe multiple planuri, ceea ce îi conferă statutul
de disciplină de bază în aria curriculară educaţie fizică şi sport.
Gimnastica este componentă a sistemului educaţional şi totodată şi componentă a sistemului
social cu care interacţionează dinamic, dispunând de un conţinut bogat, diversificat, atractiv, de
mijloace, cu multiple valenţe formative şi educative în dezvoltarea ontogenetică a omului.
Scopul acestei cărţi este să evidenţieze importanţa principalelor mijloace ale gimnasticii
prevăzute în programele şcolare, care au rol decisiv în dezvoltarea fizică armonioasă, în
perfecţionarea capacităţilor condiţionale şi coordinative, în formarea deprinderilor motrice de bază şi
specifice, ţinta fiind atingerea obiectivelor educaţiei şi, implicit, ale gimnasticii.
Obiectivele cursului
Competenţe conferite
Cursul dispune de un manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de alte
surse bibliografice existente în biblioteca facultăţii. În timpul alocat lucrărilor practice, studenţii pun în
aplicare toate noţiunile studiate.
Structura cursului
7
Unitatea de învăţare 3. NOŢIUNI DE BAZĂ ÎN GIMNASTICĂ (2 ore)
GIMNASTICA DE BAZĂ-GIMNASTICA ORGANIZATORICĂ
Unitatea de învăţare 4. (2 ore)
În cadrul lucrărilor practice, studenţii vor elabora şi conduce exerciţii de organizare şi ordine,
exerciţii aplicative, complexe de exerciţii de dezvoltare fizică generală: exerciţii libere, cu partener şi
cu bastoane, vor executa o legare acrobatică de 5 elemente învăţate, o săritură depărtat peste capră şi o
săritură ghemuit pe lada de gimnastică.
Bibliografie obligatorie:
Niculescu, G, Gimnastica acrobatică şi săriturile în şcoală, Editura Bren, Bucureşti, (2010).
Niculescu, G, Gimnastica – repere teoretice, Editura Bren, Bucureşti, 2010.
Niculescu G. Gimnastica în kinetoterapie, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
(2006),.
Tudusciuc I., Gimnastică de bază – Pregătirea aparatului locomotor, Editura Fundaţiei
România de mâine, Bucureşti, (2005).
Stroescu, A., Podlaha,R., Terminologia gimnasticii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1974.
Curriculum naţional– Aria curriculară – Educaţie Fizică şi Sport – gimnaziu
Metoda de evaluare
Colocviu. Nota finală se stabileşte ţinându-se cont şi de activitatea şi evaluările pe parcurs ale
studentului, conform cu precizările din Programa analitică şi din Calendarul Disciplinei.
8
Unitatea de învăţare nr. 1
Cuprins
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Gimnastica în Antichitate
1.3.2. Gimnastica în Evul Mediu
1.3.3. Gimnastica în epoca modernă
1.3.4. Întemeietorii de şcoli
1.3.5. Creatorii de sisteme
1.3.6. Gimnastica în secolul al XX-lea
1.3.7. Gimnastica în România
1.3.8. Gimnastica în sistemul de educaţie fizică şi sportivă din România
1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
1.1. Introducere
Originea şi evoluţia gimnasticii este legată indisolubil de
dezvoltarea societăţii româneşti din cele mai îndepărtate vremuri şi
până în prezent.
Acumulând experienţă, omul a inventat, în toate treptele
evoluţiei sale, diferite exerciţii, jocuri, dansuri şi toate sporturile
existente. Dar, până la acest pas evolutiv, exerciţiile de gimnastică
simple, naturale, aplicative au fost cele pe care le-a utilizat, la început
ca mişcare spontană, apoi cu un scop bine determinat, sub formă de
exerciţii fizice. Putem afirma că, gimnastica de bază, cu elementele
ei cele mai simple, a fost forma de organizare cea mai veche a
educaţiei fizice.
Din punct de vedere istoric, gimnastica a străbătut etapele de
formare şi dezvoltare ale societăţii omeneşti.
10
Grecii au creat cuvântul gimnastica, pentru a desemna cu un
nume generic totalitatea exerciţiilor fizice practicate cu scopul de a
contribui la întreţinerea sănătăţii, la întărirea corpului şi la
înfrumuseţarea vieţii spirituale” (Kiriţescu, C., 1964).
Concepţia greacă cu privire la exerciţiile fizice a evoluat în
trei direcţii:
• igienică;
• militară;
• armonioasă.
11
1.3.2. Gimnastica în Evul Mediu
Sistemul francez
Don Francesco Amoros Y.Ondeano (1770-1848) s-a născut
la Valencia şi a devenit cetăţean francez, prin naturalizare, în anul
1816.
Amoros a fost un pedagog teoretic şi practic în egală măsură,
creând o serie de instituţii în care se preda gimnastica după principiile
sale, tipărind numeroase cărţi în care şi-a fixat sistemul şi metoda
pedagogică. Dintre acestea, se remarcă Manualul practic al
exerciţiilor corporale şi al jocurilor celor mai potrivite pentru
întărirea corpului şi a membrelor; Manualul de educaţie de
13
gimnastică şi morală; Noul manual complet de educaţie fizică,
gimnastică şi morală, care este un atlas.
Tendinţa autorului a fost să sporească potenţialul fizic,
intelectual şi moral al cetăţenilor francezi, Amoros fiind considerat
creatorul şi şeful şcolii franceze de educaţie fizică. El şi-a
constituit întreg sistemul bazându-se pe legile biologice, dar şi ţinând
cont de condiţiile în care trăiesc cei pentru care le-a elaborat.
În concepţia lui Amoros, gimnastica are un ţel multilateral:
fizic, psihic, social etc. El a fost cel care a sistematizat exerciţiile
fizice şi a fundamentat ştiinţific sistemul de educaţie fizică.
Amoros împarte exerciţiile în trei mari categorii:
I. Gimnastica civilă;
II. Gimnastica militară.
III. Gimnastica medicală.
Gimnastica civilă este adevărata gimnastică educativă. Ea
cuprinde două feluri de exerciţii:
a) elementare;
b) de aplicaţie – se execută cu ajutorul aparatelor.
Exerciţiile de aplicaţie constituie gimnastica cu aparate,
capitolul cel mai criticat de contemporanii săi. Amoros este
inventatorul porticului şi al piramidelor vii folosite în spectacole.
Gimnastica cu aparate a constituit marea „vină” ce i se impută lui
Amoros, deoarece punea accent pe gimnastica brahială, dând
braţelor un rol nenatural şi exagerat.
Dintre elevii lui Amoros, cel mai activ a fost Napoleom
Laisne, care a înlocuit cântecul cu numărătoarea, pentru a puncta
mişcările.
Emul şi adversar al lui Amoros, Clias are marele merit de a fi pus
bazele gimnasticii copilăriei, cât şi ale gimnasticii feminine.
Sistemul german
Progresele economice realizate către sfârşitul secolului al
XVIII-lea au marcat evoluţia Germaniei în toate domeniile.
Întemeietorul şcolii germane de educaţie fizică a fost Friedrich
Ludwig Jahn (1778-1852), părintele gimnasticii. Sistemul creat de
el a fost o gimnastică ce servea ca mijloc de pregătire militară.
Activitatea sa în domeniul educaţiei prin gimnastică a început
în 1810, când, rupând tradiţia gimnasticii şcolare, Jahn a adoptat o
metodă proprie şi originală: ieşea cu elevii săi afară din oraş, la
câmp, la pădure, ca să facă exerciţii în aer liber; astfel a fost organizat
primul teren de exerciţii gimnastice lângă Berlin, numit
Turnaplatz. Deşi gimnastica lui se adresa elementelor din afara
şcolii, totuşi ea a pătruns şi în învăţământ. Cartea de bază a sistemului
său este Arta gimnasticii germane.
Numeroşi sunt cei care au adus critici sistemului creat de
Jahn. Astfel, contemporanii săi nu au fost de acord cu metodica
exerciţiilor folosite, deoarece Jahn a subordonat interesul pedagogic,
unui scop practic, creând, prin exerciţiile sale violente, o gimnastică
de forţă proprie adulţilor, neglijându-i pe cei slabi. Dar Jahn a avut
şi merite:
– a mutat exerciţiile fizice în plină natură;
– a dezvoltat gustul pentru cunoaşterea frumuseţilor morale, fiind
un precursor al stilismului;
14
– a menţinut şi propagat ideea folosirii jocului, a exerciţiilor, a
cântecului, a veseliei, a sociabilităţii.
Contemporan cu Jahn a fost Adolf Spiess (1810-1858),
creatorul şi organizatorul gimnasticii şcolare germane. Gândirea
pedagogică a lui Spiess a fost cristalizată în cele două opere ale sale:
Teoria gimnasticii şi Gimnastica pentru şcolari.
Sistemul suedez
Creatorul gimnasticii suedeze, Per Henrik Ling (1776-1839),
a avut ca izvor de inspiraţie şcoala daneză a profesorului Nachtegall,
cel care a stabilit gradarea exerciţiilor, de la cele uşoare, la cele
grele şi de la cele simple, la cele complexe, cel care a introdus
gimnastica în toate şcolile, unităţile militare şi asociaţiile populare.
În anul 1814, Ling înfiinţează Institutul Central de Gimnastică
din Stockholm. Sistemul lui Ling este reluat de discipolii săi, iar
opera sa Fundamentele generale ale gimnasticii a apărut după
moartea autorului ei, fiind redactată de fiul său, Hjalmar Ling, care a
introdus diverse note, documente şi aforisme găsite printre hârtiile
tatălui său, sistematizând exerciţiile, principiile şi metodele astfel:
1) legile organismului omenesc;
2) principii fundamentale de pedagogie;
3) principiile gimnasticii militare;
4) principiile gimnasticii medicale;
5) principiile gimnasticii estetice;
6) elemente şi mijloace ale gimnasticii.
În realizarea conceptelor sale, Ling pleacă de la om, de la
omul anatomic şi fiziologic, ajungând apoi la exerciţiu. Acest
lucru îl deosebeşte pe Ling de predecesorii săi, care plecau de la
exerciţiul în sine, considerându-l o necesitate fiziologică şi căutând
să-l aplice omului normal.
Gimnastica lui Ling conţine mişcări care se bazează pe
criteriul utilităţii, mişcarea fiind eminamente analitică, iar coloana
vertebrală este considerată organul cel mai de seamă al mişcărilor
omului, axa de sprijin a tuturor pârghiilor corpului. Principala funcţie
asupra căreia şi-a îndreptat atenţia a fost respiraţia, Ling acordând
importanţă muşchilor dorsali şi ai centurii abdominale.
Sistemul lui Ling a inaugurat era fiziologică în educaţia
fizică, fiind considerat o metodă de educaţie ştiinţifică, deoarece
exerciţiile au fost adaptate structurilor anatomice şi funcţiilor
corpului uman, satisfăcând trebuinţele strict determinate ale
organismului.
Sistemul suedez a făcut epocă, generalizându-se în proporţii
fără precedent în mediul şcolar, supravieţuind în Europa până dincolo
de jumătatea secolului al XX-lea ; în România, a fost înlocuit în anul
1948 cu gimnastica sportivă a lui Jahn.
Sistemul englez
Realizatorul spiritului sportiv în educaţia engleză a fost
Thomas Arnold (1795-1842). Originalitatea sistemului constă în
faptul că a folosit mijloace fizice pentru a realiza scopuri morale.
Educaţia fizică a lui Arnold nu este nici gimnastica de forţă a lui
Jahn, nici gimnastica analitică a lui Ling, nici gimnastica lui Amoros,
15
ci o educaţie prin sport, pe care a realizat-o prin practicarea
jocurilor sportive, ceea ce a dus la dezvoltarea acelei trăsături de
caracter moral numită de englezi fair-play. Arnold consideră că
jocurile de întrecere influenţează puternic şi deopotrivă atât fizicul
tânărului, cât şi trăsăturile de caracter (voinţă, perseverenţă, iniţiativă,
stăpânire de sine).
În epoca ce a urmat reformei lui Arnold, educaţia fizică în Anglia
a continuat să se dezvolte pe diferite căi. Au fost înfiinţate, încă din
1850, cluburile sportive, care devin din ce în ce mai numeroase şi mai
active, dezvoltând sportivismul, bazat pe tradiţiile engleze.
În 1861, Hertbert Spencer (1820-1903) publica lucrarea
Despre educaţia intelectuală, morală şi fizică, considerând educaţia
fizică temelia oricărei educaţii.
16
1.3.7. Gimnastica în România
17
Urmaşele Nadiei Comăneci (Ecaterina Szabo, Daniela Silivaş,
Aurelia Dobre, Cristina Bontaş, Lavinia Miloşevici, Gina Gogean,
Simona Amânar, Maria Olaru, Andreea Răducan, Cătălina Ponor) şi
urmaşii lui Dan Grecu (Marius Gherman, , Marius Urzică, Dan
Burincă, Ioan Suciu, Dan Potra, Răzvan Şelariu, Alin Jivan, Flavius
Koczi, Marian Drăgulescu) au câştigat în ultimii 25 de ani numeroase
titluri şi medalii olimpice, mondiale şi europene, situând România pe
primul loc în ierarhia internaţională. De menţionat faptul că echipa
feminină de gimnastică a cucerit de cinci ori consecutiv titlul
mondial în concursul pe echipe (Dormund – 1993, Sabae – 1995,
Lausanne – 1997, Tianjin – 1999, Gent – 2001).
Palmaresul gimnasticii româneşti este impresionant: 66 de
medalii la Jocurile Olimpice dintre care 23 de aur, 115 medalii la
Campionatele Mondiale dintre care 43 de aur, 153 de medalii la
Campionatele Europene dintre care 56 de aur. Din totalul medaliilor,
de 334, gimnaştii au cucerit 71, iar 263 de medalii au revenit
gimnastelor.
Rezultatele deosebite obţinute în marea performanţă
demonstrează existenţa unui sistem şi a unei şcoli de gimnastică
românească, ce a creat o tradiţie şi se bucură de o recunoaştere
unanimă pe plan mondial.
18
b) Activităţi necuprinse în planul de învăţământ:
– gimnastica zilnică;
– gimnastica de înviorare;
– momentul de educaţie fizică
19
6. Când s-a înfiinţat Federaţia Română de Gimnastică?
7. Cine a obţinut prima medalie mondială la băieţi şi la ce aparat?
8. Cine a fost desemnată sportiva secolului al XX-lea?
Teste de evaluare/autoevaluare
• Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi
că propoziţia este falsă).
20
Bibliografie obligatorie
Ionescu, D., Istoricul gimnasticii şi educaţiei fizice la noi, Tipografia Revista geniului,
Bucureşti, 1939.
Niculescu, G., Gimnastica – repere teoretice, Editura Bren, Bucureşti, 2010.
Niculescu G. Gimnastica în kinetoterapie, Editura Fundaţiei România de Mâine Bucureşti,
2006.
Popescu, G., Gimnastică – Prezentare generală, Editura Perpessicius, Bucureşti, 2003.
Rusu,I.,C., şi colab., Gimnastica. Cluj-Napoca, Editura G.M.I., 1998.
Stroescu, A., Podlaha,R., Terminologia gimnasticii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1974.
21
Unitatea de învăţare nr. 2
Cuprins
2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare
2.3.1. Obiectivele gimnasticii
2.3.2. Caracteristicile gimnasticii
2.3.3. Ramurile gimnasticii
2.3.4. Mijloacele gimnasticii
2.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
2.1. Introducere
22
Competenţele unităţii de învăţare:
asimilarea noilor cunoştinţe necesare în formarea studenţilor
ca viitori profesori de educaţie fizică;
conştientizarea importanţei învăţării mijloacelor gimnasticii,
necesare în viitoarea meserie de profesor;
dezvoltarea unor abilităţi de comunicare.
23
• datorită caracterului analitic al mişcărilor din
gimnastică, pot fi influenţate precis diferite grupe musculare şi
articulaţii prin alternarea şi gradarea eficientă a mişcărilor;
• executarea mişcărilor cu maximum de corectitudine şi
amplitudine şi stabilirea riguroasă a formei de execuţie specifică
gimnasticii;
• stăpânirea elementară şi multilaterală a aparatului
locomotor, în condiţii obişnuite şi neobişnuite, prin folosirea
mişcărilor naturale şi artificiale special create de om;
• dezvoltarea aptitudinilor psiho-comportamentale, cum
sunt: inteligenţa motrică, capacitate de învăţare şi execuţie, capacitate
de refacere fizică şi psihică, şi a celor psiho-motrice: coordonare,
echilibru, percepţia kinestezică şi spaţio-temporală;
• dezvoltarea unor calităţi psihice volitive ca: dârzenia,
perseverenţa, voinţa, stăpânirea de sine, curajul;
• dezvoltarea capacităţii de colaborare, de întrajutorare,
de autoapreciere, precum şi a simţului răspunderii colective;
• folosirea, pe scară largă, a acompaniamentului muzical,
dezvoltând simţul ritmului şi expresivitatea mişcării.
26
2.4. Îndrumar pentru verificare/ autoverificare
În această unitate de învăţare, studenţii iau cunoştinţă de obiectivele gimnasticii care prezintă
similitudini cu cele ale educaţiei fizice – avem în vedere dezvoltarea fizică armonioasă, dezvoltarea
aptitudinilor condiţionale şi a capacităţii coordinative, formarea atitudinii corporale corecte şi
prevenirea instalării deficienţelor fizice determinate de solicitări unilaterale sportive şi profesionale,
formarea unei baze motrice şi fizice corespunzătoare practicării ramurilor sportive şi a activităţilor
cotidiene, formarea obişnuinţei de a practica independent şi sistematic exerciţiile de gimnastică în scop
sanogen, recuperator, compensator, recreativ la orice vârstă.
Sunt prezentate cele cinci ramuri de performanţă ale gimnasticii: artistică, ritmică, aerobică, acrobatică
şi trampoline.
Cunoaşterea conţinutului gimnasticii prin prezentarea celor 7 mijloace întregeşte aria complexă a
acestei discipline care a evoluat atât de mult încât putem afirma că este cea mai spectaculoasă
disciplină sportivă în care exerciţiile ating un nivel ridicat de precizie, spectaculozitate şi interpretare
artistică.
1. Obiectivele gimnasticii.
2. Care sunt caracteristicile gimnasticii?
3. Enumeraţi mijloacele gimnasticii!
4. Ce cuprind exerciţiile de organizare şi ordine?
5. Ce cuprind exerciţiile de dezvoltare fizică generală?
6. Care sunt exerciţiile aplicative?
7. Ce cuprind exerciţiile la aparatele de gimnastică?
8. Care sunt aparatele de concurs pentru gimnastica masculină?
9. Care sunt probele de concurs în gimnastica aerobică?
10. În ce an gimnastica acrobatică a devenit ramură de sine stătătoare?
11. Obiectele de concurs în gimnastica ritmică.
12. În ce an săriturile în plasa elastică au devenit sport olimpic?
27
Teste de evaluare/autoevaluare
• Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi
că propoziţia este falsă)!
1. Aparatele de concurs pentru gimnastica feminină sunt: sărituri, paralele inegale, inele, bârnă, sol.
2. Aparatele de concurs pentru gimnastica feminină sunt: sărituri, paralele inegale, bârnă, sol.
Bibliografie obligatorie
28
Unitatea de învăţare nr. 3
NOŢIUNI DE BAZĂ ÎN GIMNASTICĂ
Cuprins
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare
3.3.1. Terminologia gimnasticii
3.3.2. Cerinţele terminologiei gimnasticii
3.3.3. Noţiuni de bază
3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
3.1. Introducere
29
familiarizarea cu un vocabular ştiinţific modern, necesar
conducerii lecţiilor de gimnastică;
dezvoltarea unor abilităţi practice de a utiliza reprezentarea
grafică în planificarea curentă.
31
g) să servească drept mijloc de comunicare internaţională.
Această cerinţă se referă la gimnastica de performanţă. Limba
oficială a Internaţionale de Gimnastică (FIG) este franceza, iar toate
elementele se regăsesc în codul de punctaj.
În relaţiile internaţionale, este absolut necesară cunoaşterea
corespondenţelor termenilor româneşti, în concordanţă cu limba
oficială folosită de FIG, pentru a înţelege descrierea exerciţiilor şi
conţinutul codului de punctaj, care se schimbă din 4 în 4 ani şi,
uneori, din 2 în 2 ani, reconsiderându-se valoarea anumitor elemente
în funcţie de evoluţia lor pe plan mondial.
32
3.3.3.2. Caracteristicile exerciţiului
Exerciţiul se caracterizează prin conţinut şi formă.
Conţinutul exerciţiului – este dat de totalitatea elementelor
şi caracteristicile specifice care îl compun şi îi determinã influenţele
asupra organismului. El este astfel structurat încât să conducă la
realizarea scopului final al activităţii şi cuprinde:
• mişcările corpului sau segmentelor (rotare, răsucire,
balansare);
• efortul fizic solicitat apreciat prin volum, intensitate,
complexitate;
• efortul psihic, respectiv gradul de solicitare a proceselor
psihice.
33
• transversal (C) – este perpendicular pe cele două planuri
(frontal şi sagital) şi împarte corpul într-o parte superioară şi alta
inferioară. Planul transversal care împarte corpul într-o jumătate
superioară şi una inferioară se numeşte medio-transversal.
B
A
Fig. 1
Fig. 2
35
• poziţia derivată se obţine din poziţiile fundamentale
prin modificarea segmentelor corpului unele faţă de altele;
• poziţie compusă cumulează mai multe poziţii ale
segmentelor corpului situate în planuri sau direcţii diferite;
• poziţie specifică – poziţie cu structură complexă, cu
caracter de forţă, echilibru sau mobilitate cu un anumit grad de
dificultate în execuţie, fiind considerată element tehnic (stând pe
mâini, cumpănă, pod, sfoară).
Rolul poziţiei iniţiale (de plecare, de start) depinde de
scopul, structura şi conţinutul exerciţiului şi trebuie :
• să asigure condiţii optime de execuţie (stabilă şi
comodă) ;
• să uşureze mişcarea ;
• să îngreuneze mişcarea ;
• să asigure execuţia corectă a mişcării şi continuarea
mişcărilor următoare.
Poziţiile fundamentale
Stând = St., Pe genunchi = Pe G., Aşezat = Aşez.
Culcat = Cul., Atârnat = At., Sprijin = S
Părţile corpului
Abdomen = Abd. Gât = Gt.
Gleznă = Gl. Antebraţ = Ab.
Braţ = B. Mână = M.
Cap = C. Palmă = Pl.
Călcâi = Cc. Picior = P.
Ceafă = Cf. Piept = Pt.
Coapsă = Cps. Pumn = Pm.
Corp = Cp. Spate = Sp.
Cot = Ct. Şezută = Sz.
Creştet = Crt. Şold = Ş.
Deget = Dg. Talpă = Tp
Faţă = F. Trunchi = T.
Frunte = Fr. Umăr = U.
Gambă = Gb. Vârf = V.
Genunchi = G.
Denumirea mişcării
Alergare = Alerg.
Arcuire = Arc.
Aplecare = Aplec.
Apropiere = Aprop.
36
Aruncare = Arunc.
Balans = Bal.
Cădere = Căd.
Căţărare = Căţ.
Coborâre = Cob.
Depărtare = Dep.
Deplasare = Deplas.
Ducere = Duc.
Aparate de gimnastică
Bancă = Bnc.
Bară = Br.
Bârnă = Brn.
Cadru = Cdr.
Cal = Cl.
Capră = Cpr.
Inele = In.
Ladă = Ld.
Paralele = Prl.
Paralele inegale = Prl.inl.
Scarã fixă = Sc.f.
Trambulină = Tramb
Direcţia mişcării
Alţi termeni
38
– reprezentarea solului se face printr-o linie orizontală
continuă.
1800, 3600
2x
39
• o mişcare cu revenire se realizează printr-o săgeată cu
două capete;
Stând
Poziţie ortostatică bipedă şi plantigradă, cu călcâiele
apropiate, vârfurile uşor depărtate, trunchiul drept, genunchii întinşi,
braţele întinse pe lângă corp, cu degetele apropiate şi întinse, palmele
orientate spre coapse, capul drept, privirea înainte (anterior).
Caracteristici:
– are cea mai mică bază de susţinere;
– centrul de greutate se află în poziţia ce mai înaltă şi se proiectează
în mijlocul bazei de susţinere, uşor anterior de articulaţia talocrurală;
– este cea mai instabilă poziţie fundamentală solicitând musculatura
posturală;
– favorizează mişcările ample ale membrelor superioare şi contracţia
izometrică a musculaturii capului, gâtului, trunchiului şi a membrelor
inferioare;
– este indicată în reeducarea deficienţelor fizice globale şi
segmentare, a mersului şi echilibrului ( Cordun, M., 1999).
Poziţii derivate:
• pe ambele picioare (fig. A):
– depărtat – frontal (1)
– anteroposterior cu piciorul stâng înainte
– anteroposterior cu piciorul drept înainte (2)
– încrucişat – cu piciorul drept peste (3)
– cu piciorul stâng peste
– cu genunchii semiîndoiţi (4)
– cu genunchii îndoiţi (ghemuit) (5)
40
Fig. A 1 2 3 4 5
Fig. B 1 2 3
Fig. C 1 2 3 4
Fig. C 5 6 7
41
– cu celălalt picior întins sprijinit: lateral (8), înainte (9),
înapoi (10)
Fig. C 8 9 10
• pe un picior îndoit:
– cu celălalt picior întins ridicat : lateral, înainte, înapoi;
– cu celălalt picior întins sprijinit: lateral, înainte, înapoi.
Pe genunchi
Baza de susţinere este pe faţa anterioară a gambelor, cu vârfurile
întinse menţinute în extensie, călcâiele apropiate, trunchiul drept,
bărbia orizontală, privirea anterior, braţele întinse pe lângă corp.
Caracteristici:
– bază mai mare de susţinere;
– centrul de greutate situat jos aproape de sol;
– menţinerea poziţiei este incomodă.
Poziţii derivate:
• pe genunchi (fig. D 1):
– cu genunchii apropiaţi: cu călcâiele depărtate (2);
– cu genunchii depărtaţi: cu călcâiele apropiate (3), cu călcâiele
depărtate (4);
– pe călcâie aşezat: cu călcâiele depărtate, cu genunchii depărtaţi.
Fig. D 1 2 3 4
42
1 2 3
4 5
6 7 8
9 10 11
Fig. E
Aşezat
Trunchiul se sprijină pe tuberozităţile izchiatice (regiunea fesieră)
şi pe faţa posterioară a coapselor şi gambelor, picioarele întinse pe sol
şi apropiate, braţele pe lângă corp.
Caracteristici:
– bază mare de susţinere;
– centrul de greutate este situat pe sol asigurând o stabilitate
mare;
– este o poziţie comodă, odihnitoare.
• Fără sprijin (fig. F 1):
– apropiat: cu picioarele îndoite (2);
– depărtat: cu picioarele întinse (3), cu picioarele îndoite (4);
– echer: cu picioarele apropiate (5), picioarele depărtate (6);
– încrucişat: cu picioarele îndoite, genunchii depărtaţi, cu gambele
încrucişate (7), cu piciorul drept peste stângul, cu piciorul stâng peste
dreptul;
– pe o coapsă: stânga-dreapta, celălalt picior îndoit lateral.
43
1 2 3 4
5 6 7
Fig. F
1 2
3 4
5 6 7
Fig. G
44
• Culcat facial ( decubit ventral) (8) – depărtat (9);
• Culcat costal (decubit lateral) – dreapta (10), stânga.
10
Fig. G
Atârnat
Corpul este întins şi se menţine suspendat de un aparat, apucat cu
mâinile în pronaţie sau supinaţie, membrele superioare întinse,
coatele extinse, membrele inferioare întinse şi apropiate, axa umerilor
fiind sub punctele de sprijin.
Caracteristici:
– centrul de greutate este situat sub punctele de sprijin;
– menţinerea impune un efort mare ;
– este contraindicată bolnavilor pulmonari şi cardiovasculari
deoarece blochează respiraţia în inspir şi stânjeneşte circulaţia.
• simplu (de mâini) (fig. H) :
a) pe verticală – cu braţele întinse (1)
– cu braţele îndoite (2)
– echer (3)
– dorsal (4)
– cu genunchii îndoiţi (5)
1 2 3 4 5
Fig. H
b) pe orizontală
– planşa
– înainte (facială) (6)
– înapoi (dorsală) (7)
6 7
Fig. H
c) răsturnat – cu picioarele întinse (8)
– îndoit (9)
– călare (10)
45
8 9 10
Fig. H
11 12
Fig. H
• mixt
– la un genunchi (13)
– la genunchi (14)
– de vârfuri (15)
– cuib (16)
13 14 15 16
Fig. H
• combinat – atârnările combinate sunt specifice paralelelor
inegale, corpul venind în contact cu ambele bare.
Sprijin
Corpul este întins pe verticală şi se sprijină pe mâini, iar axa
umerilor se află deasupra punctelor de reazem.
• simplu (fig. I)
a) cu corpul pe verticală – cu braţele întinse (1)
– pe antebraţe (paralele) (2)
– pe braţe (paralele) (3)
46
– echer (închis, depărtat)
– lateral (cruce) – spre stg., spre dr.
– dorsal
– călare
1 2 3
Fig. I
b) cu corpul pe orizontală – cumpănă, pe un cot, pe coate, liberă
c) cu corpul răsturnat – stând pe braţe (paralele)
– stând pe cap
– stând pe omoplaţi
– stând pe mâini
– stând pe o mână
– stând pe antrebraţe
– sprijin lateral răsturnat (inele)
• mixt
a) sprijin stând – apropiat (4)
– depărtat
4 5 6
Fig. I
d) sprijin aşezat – apropiat
– depărtat
– pe o coapsă
47
7 8
9
Fig. I
1.3.3.11. Poziţiile şi mişcările segmentelor corpului
CAPUL
Poziţii Mişcări
MEMBRELE SUPERIOARE
1 2 3 4
Fig. J
– pe direcţii intermediare: înainte jos (5), înainte sus (6), înapoi jos
(7), lateral jos (8), lateral sus( 9).
48
5 6 7 8 9
Fig. J
– pe direcţii oblice : oblic înainte jos (10), oblic înainte sus (11), oblic
înapoi jos (12), diagonal (sagital, frontal) (13).
10 11 12 13
Fig. J
14 15 16 17 18
Fig. J
49
19 20 21
Fig. J
Mişcările braţelor
− ridicare
− coborâre
− îndoire
− întindere
− rotare
− balansare
− răsucire
− forfecare
− ducere (se efectuează numai în plan paralel cu
solul).
Trunchiul
Poziţii
– înclinat înainte (22).
– aplecat – înainte (la orizontală) (23).
22 23 24 25 26 27
Fig. J
Mişcări
– înclinare – înainte
– aplecare – înainte
– îndoire – înainte
– laterală (dreapta-stânga)
– înapoi (extensie)
– întindere – mişcarea opusă îndoirii, se execută la
revenirea trunchiului după îndoire
50
– răsucire – dreapta
– stânga
– îndoire răsucită – spre dreapta
– spre stânga
– rotare – spre dreapta
– spre stânga
Membrele inferioare
Poziţiile decurg din poziţiile fundamentale ale corpului (stând, pe
genunchi)
Mişcări:
− ridicare
− coborâre
− îndoire
− întindere
− rotare
− balansare
− răsucire
− forfecare
− ducere
51
Întrebări de control şi teme de dezbatere
Teste de evaluare/autoevaluare
• Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă
consideraţi că propoziţia este falsă).
1. Poziţiile fundamentale în gimnastică sunt: ghemuit, aşezat, pe genunchi, culcat facial, atârnat,
sprijin.
2. Poziţiile fundamentale în gimnastică sunt: stând, pe genunchi, aşezat, culcat, atârnat, sprijin.
Bibliografie
53
Unitatea de învăţare nr. 4
Cuprins
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
4.3.1. Gimnastica de bază (obiective, caracteristici, mijloace)
4.3.2. Gimnastica organizatorică
4.3.3. Noţiuni de bază
4.3.4. Sistematizare
4.3.4.1. Acţiuni pe şi de pe loc
4.3.4.2. Acţiuni din deplasare
4.3.4.2.1. Deplasare în figuri
4.3.4.3. Alcătuiri şi schimbări de formaţii
4.3.5. Indicaţii metodice privind utilizarea exerciţiile de organizare şi ordine în lecţie
4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
4.1. Introducere
54
Competenţele unităţii de învăţare:
După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, studenţii:
vor fi capabili să execute exerciţiile de organizare şi ordine;
vor căpăta abilitatea de a conduce exerciţiile de organizare şi
ordine;
vor dobândi abilităţile necesare pentru alcătuirea formaţiilor
din deplasare.
– careu
– unghi
– semicerc
– cerc
4.3.4. Sistematizare
61
Pasul alergător – se poate executa pe loc sau în deplasare,
piciorul ia contact cu solul, mai întâi cu vârful, apoi cu toată talpa,
braţele mişcându-se liber pe lângă corp.
Comanda: „Pas alergător – Marş!”
1. Porniri şi opriri
Porniri – se porneşte din poziţia stând cu piciorul stâng, contactul
cu solul luându-se cu vârful piciorului şi apoi cu toată talpa.
Comanda: „Înainte – Marş!”
Pornire cu schimbarea frontului – se execută întoarcerea în 2
timpi, în direcţia indicată şi apoi se porneşte cu piciorul stâng.
Comanda: „La dreapta – înainte – Marş!” (T.1-2) – stângul ...
Opriri – se execută în 2 timpi, iar comanda se poate da atât pe
piciorul stâng, cât şi pe piciorul drept.
Comanda: „Pe loc… Stai!”
Opriri cu schimbarea frontului
Se execută oprirea în 2 timpi (T.1-2), iar întoarcerea în direcţia
indicată tot în 2 timp (T.3-4).
Comanda: „La dreapta… Stai!” (T.1-2)
„La front…Stai!” (T.3-4)
1 2 3
• Zig-zag – este figura compusă din mai multe unghiuri unite între
ele.
Comanda: „În zig-zag – Marş!”
64
• Contraarcul – este compus din două arcuri situate în sens
contrar, având forma litere S.
Comanda: „În contraarc – Marş!”
65
FORMAŢII DIN LINIE
1 2 1 2 1 2
2 2 2
1 2 3 1 2 3
3 3
Comanda: „În linie, pe trei rânduri în (2,3,4 timpi) – Marş!”
Revenirea în linie pe un rând se realizează prin aceleaşi
modalităţi.
Comanda: „În linie, pe un rând, în (2,3,4 timpi) – Marş!”
Din linie pe un rând, în formaţie câte 3,4,5 în trepte
Mod de realizare:
− se numără câte 3,4,5 etc. începând din flancul drept;
− fiecare executant execută numărul de paşi corespunzător
cifrei numărate.
1 2 3 4
1
2
3
4
2 6
3 7
4 8
2 2 2
1 2 1 2 1 2
1 2 1 2 1 2
2 2 2
Variantă:
– numerele unu din linia întâi execută pas înainte (1-2);
– numerele unu din linia a doua execută pas înapoi (1-2)
– numerele doi execută pas lateral cu piciorul drept (T.3); apropierea
piciorului stâng (T.4).
1 1 1
1 2 1 2 1 2
1 2 1 2 1 2
1 1 1
1 2 3 1 2 3
1 2 3 1 2 3
3 3
1 2 3 1 2 3
1 1
3 3
1 2 3 1 2 3
1 1
68
FORMAŢII DIN ŞIR (COLOANĂ)
2 2
1 2 1 1
2 2
1 2 1 1
2 2
1 2 1 1
3 3
1 1
3 3
1 1
69
Dintr-un şir în formaţie câte patru în trepte
Mod de realizare:
− se numără în adâncime câte patru
− numerele unu execută trei paşi lateral spre dreapta (1-2,
3-4, 5-6)
− numerele doi execută un pas lateral spre dreapta (1-2)
− numerele trei execută trei paşi lateral spre stânga (1-2, 3-
4, 5-6)
− numerele patru execută un pas lateral spre stânga (1-2)
4 4
3 3
2 2
1 1
4 4
3 3
2 2
1 1
Comanda: „ În trepte, câte patru – Marş!”
5 5
4 4
2 2
1 1
4 4
2 2
1 1
70
Din două şiruri în formaţie câte patru în şah
Mod de realizare:
− se numără în adâncime câte doi;
− ambele şiruri execută doi paşi laterali spre exterior (1-2,
3-4)
− numerele unu execută un pas lateral spre dreapta (5-6)
− numerele doi execută un pas lateral spre stânga (5-6)
2 2 2 2
1 1 1 1
2 2 2 2
1 1 1 1
2 2 2 2
1 1 1 1
2 2
1 1 1 1
3 3 3 3
2 2
1 1 1 1
71
se execută din mers şi alergare.
2
1 2
1 2
1 2
2 2 1
2 1 1
1 1 2 2
1 1 2 2
1 2
– două formaţii care vin din direcţii opuse şi se unesc într-o singură
formaţie (pe centru, pe diagonală), câte 1,2, prin intercalare.
1 2 2
1 1 2
1 2 2
1
Comanda: „ Pe mijlocul sălii (diagonala)
în coloană câte 1,2, prin contopire – Marş!”
Încrucişare
Mod de realizare:
– două formaţii care vin din direcţii opuse pe diagonală se
încrucişează pe centrul sălii, cu trecerea alternativă a unui
executant dintr-un şir, urmat de altul din celălalt şir.
Întrepătrundere
Mod de realizare:
– traversarea unor coloane care se deplasează în direcţii opuse,
trecând prin intervalul dintre coloane, prin stânga sau prin dreapta
în pieptene.
Trecere
Mod de realizare:
– două coloane ce vin din direcţii opuse şi trec una pe lângă
cealaltă, cu umărul stâng sau drept.
73
Trecerea din coloană câte 1 în coloană câte „ n” pe centru
Mod de realizare:
− se numără în adâncime câte „ n”;
− la comandă, executanţii, prin întoarcere sau ocolire, se
deplasează simultan în linie spre centru, fiind urmaţi de ceilalţi
executanţi care realizează aceeaşi acţiune.
1 4 3 2 1
Coloana de gimnastică
Mod de realizare:
− se numără în adâncime câte „ n”
− la comandă, executanţii prin întoarcere sau ocolire, se
deplasează spre centru, fiind urmaţi de ceilalţi executanţi care
realizează aceeaşi acţiune, mărind distanţa şi intervalul în deplasare.
74
4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
75
Teste de evaluare/autoevaluare
• Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă
consideraţi că propoziţia este falsă).
Bibliografie
Niculescu, G., Gimnastica acrobatică şi săriturile în şcoală, Editura Bren, Bucureşti, 2010.
Niculescu, G., Gimnastica – repere teoretice, Editura Bren, Bucureşti, 2010.
Niculescu G. Gimnastica în kinetoterapie, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2006.
Tudusciuc I. Gimnastică de bază – Pregătirea aparatului locomotor, Editura Fundaţiei România
de mâine, Bucureşti, 2005.
Stroescu, A., Podlaha,R., Terminologia gimnasticii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1974.
76
Unitatea de învăţare nr. 5
Cuprins
5.1. Introducere
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare
5.3.1. Obiective şi caracteristici
5.3.2. Bazele generale ale mişcărilor
5.3.3. Sistematizarea exerciţiilor de dezvoltare fizică generală
5.3.4. Cerinţe metodice de elaborare a programelor de influenţare
selectivă a aparatului locomotor
5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
5.1. Introducere
77
Competenţele unităţii de învăţare:
După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, studenţii:
79
Folosirea sistematică a exerciţiilor de dezvoltare fizică
generală are următoarele influenţe (efecte) asupra organismului:
• prelucrarea selectivă şi calitativă a musculaturii şi a
articulaţiilor, realizând încălzirea generală a organismului;
• dezvoltarea forţei şi vitezei de contracţie musculară precum
şi dezvoltarea mobilităţii articulare şi a elasticităţii musculare;
• formarea priceperii de a dirija mişcările segmentelor corpului
şi de a alterna încordarea cu relaxarea musculară;
• formarea ţinutei corecte, prevenirea şi corectarea atitudinilor
deficiente;
• educarea simţului estetic;
• crearea condiţiilor iniţiale practicării diferitelor ramuri
sportive.
Un rol important în folosirea eficientă a exerciţiilor de
dezvoltare fizică generală îl are poziţia de plecare (iniţială), aleasă în
funcţie de scopul, structura şi conţinutul exerciţiului.
Poziţiile de plecare urmăresc:
• asigurarea condiţiilor optime de execuţie;
• uşurarea execuţiei;
• îngreunarea execuţiei;
• izolarea anumitor articulaţii sau segmente în timpul
execuţiei;
• angrenează în efort simultan mai multe segmente.
80
Respectarea acestor cerinţe are ca efect formarea unei ţinute
corecte specifică gimnasticii, oferind, în acelaşi timp, mişcării,
cursivitate, expresivitate, eficienţă.
81
Exerciţiile de dezvoltare fizică generală constituie mijloace
eficiente pentru realizarea unei încălziri adecvate a corpului şi
segmentelor sale, asigurând dezvoltarea calităţilor condiţionale,
coordinative şi crearea suportului fizic practicării diferitelor ramuri
sportive.
Vom prezenta, în continuare, sistematizarea exerciţiilor de
dezvoltare fizică generală după criteriul activităţii musculare,
coroborat cu criteriul formelor de practicare.
EXERCIŢII LIBERE
Exerciţiile libere sunt cele mai accesibile mijloace de
dezvoltare fizică generală, oferind o gamă mare de combinare a
diferitelor mişcări ale segmentelor corpului.
Ele pot fi executate cu uşurinţă de oricine şi practicate în sală,
în clasă, în aer liber, de pe loc şi din deplasare (mişcări segmentare
combinate, cu variante de mers şi alergare), îngreuierea în mişcare
fiind dată de greutatea propriului corp sau a segmentelor acestuia şi
de complexitatea exerciţiilor.
Având o structură simplă, ele sunt învăţate rapid şi pot fi
executate şi fără supravegherea profesorului.
În conţinutul lor, sunt cuprinse:
− exerciţii cu structuri simple;
− exerciţii cu structuri complexe.
• Mişcarea simplă este mişcarea în care intră în acţiune un
singur segment sau grupă musculară.
Exemplu: P.I. Stând:
a. Ridicarea braţului drept înainte
b. Revenire
c. Ridicarea braţului stâng lateral
d. Revenire
• Mişcarea compusă este mişcarea în care intră în acţiune
două sau mai multe segmente.
Exemplu: P.I. Stând depărtat:
1. Îndoirea uşoară a picioarelor, cu ridicarea braţelor
înainte
2. Revenire
3. Ridicare pe vârfuri, cu ridicarea braţelor lateral
4. Revenire
I P.I. Stând:
1. ridicare pe vârfuri cu ridicarea braţelor prin înainte, sus
2. coborârea braţelor lateral
3. ducerea braţelor înainte, coborâre pe toată talpa
4. revenire cu coborârea braţelor jos
82
4 1 2 3
P.I.
II P.I. Stând:
1. îndoirea picioarelor cu ridicarea braţelor înainte
2. revenire
3. fandare laterală stânga simultan cu ridicarea braţelor lateral
4. revenire
5-8. idem partea dreaptă
2, 4 1 3
P.I.
83
3. sprijin ghemuit
4. ridicare în stând cu trunchiul în extensie, cu braţele sus şi
balansarea piciorului stâng, înapoi
X. P.I. Stând:
1-2 ridicarea braţelor prin lateral sus-inspiraţie
3-4 coborârea braţelor în lateral jos-expiraţie
Complexul nr. 2
I P.I. Stând:
1. pas lateral cu piciorul drept, mâini pe umeri
2. ridicare pe vârfuri, simultan cu întinderea braţelor lateral şi
extensia capului
3. coborâre pe toată talpa, mâini pe umeri
4. revenire
5-8. idem spre partea stângă
4 1,3 2
P.I.
II P.I. Stând:
1. ridicarea braţelor lateral, vârful piciorului drept sprijinit înainte
2. ridicarea braţelor sus şi a piciorului drept înainte
3. coborârea braţelor înainte simultan cu coborârea piciorului
drept sprijinit înainte
4. revenire
5.8. idem cu piciorul stâng
84
III P.I. Stând depărtat.
1. ridicarea braţelor prin înainte sus
2-3. îndoirea trunchiului înainte cu aşezarea palmelor pe sol,
arcuire
4. revenire
VI P.I. Aşezat:
1-2. ridicarea braţelor prin înainte sus, arcuire
3-4. îndoirea trunchiului înainte cu arcuire
X P.I. Stând:
1-2. pas înainte cu piciorul stâng cu ridicarea braţelor prin înainte,
sus, inspiraţie
3-4. revenire cu expiraţie
Complexul numărul 3
I P.I. Stând:
1. ridicarea piciorului drept îndoit înainte simultan cu ridicarea
braţelor lateral
2. revenire
3-4. idem cu piciorul stâng
85
II P.I. Stând:
1-2. fandare înainte cu piciorul drept, simultan cu ridicarea
braţelor înainte sus
3-4. revenire
5-8. idem piciorul stâng
V P.I. Pe genunchi:
1. întinderea piciorului drept înainte, vârf sprijinit şi ridicarea
braţelor lateral
2. revenire
3. întinderea piciorului stâng înainte, vârf sprijinit şi ridicarea
braţelor lateral
4. revenire
5. întinderea piciorului drept lateral, vârf sprijinit cu mâini pe
şolduri
6. revenire
7. întinderea piciorului stâng lateral, vârf sprijinit cu mâini pe
şolduri
8. revenire
86
2. revenire
3-4. idem cu piciorul stâng îndoit
X P.I. Stând:
1. sprijin ghemuit
2. întinderea picioarelor înapoi prin săritură în sprijin culcat facial
3. săritură în sprijin ghemuit
4. revenire în stând
XI P.I. Stând:
1. pas lateral cu piciorul drept simultan cu ridicarea braţelor prin
lateral sus-inspiraţie
2. revenire cu expiraţie
EXERCIŢII CU PARTENER
2,4 1,3
P.I.
III P.I. Stând umăr la umăr, cu faţa în aceeaşi direcţie, braţele dinspre
interior jos, cel exterior sus de mâini apucat:
1. fandare laterală (spre exterior, cu îndoirea trunchiului spre
interior)
2. revenire
3-4. idem 1-2
5-8. idem, în partea opusă
88
1-2 arcuire cu apăsare pe umeri
3-4 răsucire spre reperul A
5-6 arcuire cu apăsare pe umeri
7-8 răsucire spre reperul B
VII P.I. Culcat dorsal, cap la cap, braţele lateral, de mâini apucat:
1. ridicare simultană în stând pe omoplaţi
2. menţinere
3-4. revenire lentă
VIII P.I. Culcat facial, faţă-n faţă, braţele sus, de mâini apucat:
1. ridicarea picioarelor şi a trunchiului în extensie
2. întoarcere 180º, prin rulare laterală (A) spre dreapta, (B)
spre stânga în culcat dorsal
3. întoarcere 180º, în sens opus, prin rulare laterală în culcat
facial cu corpul în extensie
4. revenire
5-8. idem, spre partea opusă
IX P.I. Stând faţă-n faţă, piciorul drept ridicat întins înainte, apucat la
nivelul gleznelor, cu mâna stângă a partenerului, mâna liberă pe şold:
1-4. sărituri ca mingea pe loc, pe piciorul stâng
5-8. sărituri cu întoarcere 180º, spre dreapta
1-8. sărituri pe piciorul opus
X P.I. Stând costal, umăr la umăr, faţa în aceeaşi direcţie, braţul din
exterior liber, cel din interior de mâini apucat:
1-2. pas înainte cu piciorul drept, cu ridicarea braţelor sus-
inspiraţie
3-4. revenire cu expiraţie
EXERCIŢII CU BASTOANE
90
– bastonul apucat cu un braţ întins, celălalt îndoit
– bastonul apucat cu braţele îndoite pe orizontală
Pot fi executate mişcări de aruncare-prindere, echilibru,
coordonare, exerciţiile având un puternic caracter corectiv, oferind
posibilităţi mari de dezvoltare a mobilităţii articulare.
4 1,3 2
P.I.
4 1,3 2
P.I.
II P.I. Stând depărtat, mingea ţinută jos cu ambele mâini:
1-2. rotarea braţelor spre dreapta, în plan frontal
3-4. idem, 1-2
5-6. rotarea braţelor spre stânga, în plan frontal
7-8. idem, 5-6
93
VII P.I. Culcat dorsal, cu braţele sus, mingea ţinută între glezne:
1. ridicarea picioarelor peste cap şi aşezarea mingii în mâini
2. revenire în culcat dorsal
3. ridicarea trunchiului şi îndoirea lui înainte, cu aşezarea mingii
între glezne
4. revenire în culcat dorsal
1,4 2,3
P.I.
II P.I. Stând cu spatele la scara fixă, apucat de şipcă la nivelul
bazinului:
1. fandare înainte cu piciorul drept
2. revenire
3. fandare înainte cu piciorul stâng
4. revenire
III. P.I. Stând lateral cu umărul drept lipit de scara fixă, cu mâna
dreaptă apucat de şipcă la nivelul coapsei, cu mâna stângă apucat de
şipcă la nivelul bărbiei:
95
1-2. fandare laterală cu piciorul drept, cu îndoirea trunchiului spre
stânga
3-4. revenire
5-8. idem cu piciorul stâng
IV. P.I. Stând cu faţa la scara fixă, piciorul drept întins sprijinit pe
scară, la înălţimea bazinului, braţele sus:
1-2. extensia braţelor, cu arcuire
3-4. îndoirea trunchiului înainte, cu arcuire
5-6. ridicarea trunchiului cu extensia braţelor şi arcuire
7-8. îndoirea trunchiului la piciorul de bază, cu arcuire
Acelaşi exerciţiu se execută şi cu piciorul stâng întins
sprijinit pe scara fixă.
96
Cerinţe metodice privind predarea exerciţiilor la scară fixă
În alcătuirea complexelor de exerciţii fizice, trebuie să se ţină
seama de:
– creşterea gradată a efortului, prin angrenarea succesivă a
tuturor segmentelor corpului şi a grupelor musculare în efort;
– folosirea exerciţiilor cu caracter dinamic şi static;
– exerciţiile de forţă să alterneze cu exerciţiile de mobilitate
activă sau pasivă şi de relaxare;
– în cazul exerciţiilor efectuate din atârnat, trebuie precizată
modalitatea de coborâre (din şipcă în şipcă, fără săritură), pentru a
evita accidentările;
– poziţia profesorului în timpul exersării trebuie să-i permită
supravegherea întregului colectiv, precum şi posibilitatea de a face
corectările necesare.
97
II P.I. Stând cu umărul stâng la bancă, piciorul stâng întins sprijinit
pe bancă, mâini pe şolduri:
1-2. îndoirea trunchiului spre bancă, cu arcuire
3-4. îndoirea trunchiului, spre exterior
Se repetă şi cu piciorul drept pe bancă.
4 1,3 2
P.I.
VIII P.I. Culcat dorsal cu capul spre bancă, mâinile apucă marginea
depărtată a băncii:
1-2. ridicarea picioarelor la verticală
3-4. revenire
98
5-6. ridicarea băncii de pe sol şi aşezarea ei pe coapse
7-8. revenire
99
• exerciţiile se aleg în funcţie de nivelul de pregătire, sex şi
vârstă ale executanţilor;
• obligativitatea folosirii a 3-4 exerciţii pentru prevenirea
instalării deficienţelor fizice;
• exerciţiile vor urmări realizarea parametrilor bazelor
generale ale mişcărilor: direcţie precisă, amplitudine maximă, ritm şi
tempou corespunzător, grad de încordare optim, expresivitate,
execuţie corectă specifică gimnasticii;
• obligativitatea lucrului simetric;
• continuitate în aplicarea complexelor de exerciţii prin
exersarea lor pe parcursul a 6-8 lecţii.
100
5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
Dezvoltarea fizică reprezintă rezultatul acţionării directe asupra organismului, prin intermediul
exerciţiilor fizice simple şi compuse ce pot fi precis localizate la nivelul segmentelor, articulaţiilor,
grupelor musculare, stimulând şi perfecţionând indicii morfologici şi funcţionali ai acestuia. În
executarea exerciţiilor de dezvoltare fizică, dozarea efortului are un rol important, iar folosirea
sistematică a exerciţiilor de dezvoltare fizică generală produce asupra organismului numeroase efecte.
Toate acestea sunt posibile dacă se respectă bazele generale ale mişcărilor care asigură realizarea
acestora la nivel optim în conformitate cu cerinţele specifice de execuţie.
Pentru atingerea obiectivelor pe care le reprezintă exerciţiile de dezvoltare fizică generală în
alcătuirea programelor (complexelor) de exerciţii, este necesar să fie respectate toate cerinţele
metodice, iar în predarea lor, profesorul va folosi metoda fragmentat-imitativă.
101
Teste de evaluare/autoevaluare
• Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă
consideraţi că propoziţia este falsă).
1. Rolul poziţiei iniţiale este: să asigure condiţii optime de execuţie, să îngreuneze execuţie, să o
uşureze, să izoleze articulaţii sau segmente, să angreneze simultan mai multe segmente.
2. Rolul poziţiei iniţiale este: să formeze o ţinută corectă, să prelucreze musculatura, să dezvolte
viteza, să educe simţul estetic.
Bibliografie
102
Unitatea de învăţare nr. 6
EXERCIŢII APLICATIVE
Cuprins
6.1. Introducere
6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
6.3. Conţinutul unităţii de învăţare
6.3.1. Obiective
6.3.2. Caracteristici
6.3.3. Sistematizare
6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
6.1. Introducere
103
Timpul alocat unităţii: 2 ore
6.3.1. Obiective
6.3.2. Caracteristici:
104
b) deprinderi motrice de bază:
• mers
• alergare
• aruncare-prindere
• sărituri aplicative
TÂRÂREA
Este un mijloc de deplasare cu ajutorul braţelor şi picioarelor,
în care centrul de greutate se află cât mai aproape de sol. Exerciţiile
de târâre angrenează în mişcare grupele musculare ale membrelor
superioare, inferioare şi ale trunchiului, favorizând o acţiune
complexă asupra sistemelor circulator şi respirator.
Exerciţiile de târâre sunt folosite în scop corectiv,
contribuind la formarea şi menţinerea atitudinii posturale a corpului.
Ele pot fi combinate cu exerciţii de transport de obiecte şi partener,
aruncare, prindere, cu trecere pe sub sau peste obstacole.
Procedee de târâre:
a) târâre pe braţe şi picioare
– târâre pe genunchi şi mâini
– pe genunchi şi pe antebraţe
b) târâre din aşezat
– cu ajutorul braţelor şi al picioarelor
– cu ajutorul picioarelor
c) târâre din culcat:
– târâre din culcat facial, cu sprijin pe antebraţe
– târâre din culcat facial fără ajutorul braţelor şi
picioarelor (şarpelui)
– târâre din culcat dorsal, cu ajutorul picioarelor
– târâre din culcat dorsal, cu ajutorul braţelor şi
picioarelor
d) târâre laterală
e) târâre cu transport de obiecte şi partener
f) târâre cu treceri peste, pe sub şi cu ocolirea obstacolelor
CĂŢĂRAREA
Sistematizare:
• căţărări în atârnat mixt (cu braţ şi picior opus, cu braţ şi
picior de aceeaşi parte, căţărări cu săltare);
• căţărări cu transport de greutăţi (mingi medicinale),
partener;
• căţărări în atârnat simplu (numai cu braţe);
• căţărări cu opriri;
• căţărări cu trecere de pe un aparat pe altul (de pe o
frânghie pe alta);
• căţărări în grup.
106
Cerinţe metodice în utilizarea exerciţiilor de căţărare
Pentru a evita accidentele, este necesar să se respecte
anumite cerinţe:
• verificarea aparatelor şi instalaţiilor pe care le folosim;
• însuşirea corectă a prizelor;
• pregătirea prealabilă a musculaturii braţelor şi centurii
scapulo-humerale;
• învăţarea căţărărilor să înceapă cu forme simple, în
atârnat combinat cu sprijin;
• gradarea efortului se va realiza prin mărirea înălţimii la
care se lucrează şi prin mărirea tempoului de execuţie;
• alternarea exerciţiilor de căţărare cu cele de relaxare şi
respiraţie, deoarece acestea îngreunează respiraţia sau chiar o
blochează;
• evitarea alunecărilor pe frânghie la coborâre, precum şi
a săriturilor de pe aparatele înalte.
ESCALADAREA
Escaladarea este modalitatea de trecere peste aparate (ladă, capră,
bârnă) şi obstacole naturale şi are rol important în dezvoltarea cu prioritate a
forţei braţelor şi a picioarelor. Ea presupune o căţărare efectuată pe un obstacol
înalt pentru a trece pe partea cealaltă sau pentru a continua escaladarea pe un alt
obstacol.
Escaladarea se poate realiza cu ajutorul:
• braţelor şi picioarelor;
• braţelor şi unui picior;
• unui braţ şi ambelor picioare;
• unui braţ şi unui picior.
În predarea exerciţiilor de escaladare, profesorul trebuie să
adapteze înălţimea obstacolelor în funcţie de nivelul de pregătire,
vârsta şi sexul executanţilor.
Complexitatea exerciţiilor poate creşte prin combinarea lor
cu exerciţii de transport de obiecte.
107
2. Ridicarea şi transportul partenerului.
Sunt cele mai des utilizate în lecţiile de educaţie fizică,
formele cele mai simple intrând în conţinutul exerciţiilor de
dezvoltare fizică generală în perechi, cu caracter de forţă şi sunt
sistematizate.
Astfel:
– transportul unei persoane de către alta
– transportul unei persoane de către doi
– transportul unei persoane de către trei
– transportul în grup
3. Tracţiuni şi împingeri – se păstrează permanent
contactul picioarelor, cu suprafaţa de sprijin, au caracter de întrecere
şi se execută între doi parteneri, două echipe.
Cerinţele metodice privind utilizarea exerciţiilor de ridicare şi transport
Aceste cerinţe vizează:
– exerciţii de ridicare să preceadă pe cele de transport;
Variante de mers
− Mers obişnuit
− Mers pe vârfuri
− Mers pe călcâie
− Mers pe partea externă şi internă a labei piciorului
108
− Mers cu genunchii uşor îndoiţi
− Mers ghemuit
− Mers pe genunchi
− Mers şchiopătat
− Mers fandat
− Mers cu balansarea unui picior întins (înainte,
lateral)
− Mers cu paşi încrucişaţi
− Mers cu paşi adăugaţi (înainte, lateral)
− Mers cu genunchii sus
− Mers cu trunchiul aplecat, mâinile pe genunchi
− Mers cu mâinile sprijinite de glezne
− Mers cu sprijinul mâinilor pe sol
− Mersul păianjenului (culcat dorsal, cu sprijin pe mâini şi
tălpi)
− Mers înapoi (cu spatele pe direcţia de înaintare)
− Mers în ritm lent
− Mers în ritm rapid
− Mers în echilibru (prin micşorarea suprafeţei de
deplasare, modificarea înălţimii aparatului şi reducerea bazei de
susţinere)
− Mers cu transport de obiecte (greutăţi, mingi, partener)
− Mers cu ocoliri şi treceri peste obstacole
− Combinaţii de mers pentru dezvoltarea ritmului
Pentru dezvoltarea simţului ritmului, se folosesc combinaţii
de mers.
Exemplu:
− 4 timpi mers pe loc
− 4 timpi mers cu genunchii sus
ALERGAREA
Alergarea constituie un mijloc simplu de deplasare naturală a
corpului, mai rapid decât mersul bazat pe mişcări ciclice; la trecerea
de pe un picior pe celălalt intervine o mică fază de zbor cu efecte
deosebite asupra aparatului locomotor şi sistemelor cardio-vascular şi
respirator. Alergarea constituie mijlocul cel mai important pentru
dezvoltarea vitezei şi rezistenţei, fiind folosită pentru angrenarea
treptată a organismului în efort, în combinaţie cu exerciţiile de mers.
Variante de alergare
- alegare pe loc în tempo lent şi rapid
- alergare obişnuită
- alergare cu genunchii sus pe loc şi în deplasare
- alergare cu pendularea gambelor înapoi
- alergare cu pendularea gambelor înainte
- alergare cu picioarele întinse înainte-înapoi
- alergare laterală cu paşi adăugaţi
- alergare laterală cu paşi încrucişaţi
- alergare cu spatele pe direcţie
- alergare cu schimbări de direcţie
- alergare cu întoarcere de 360º spre stânga şi spre
dreapta
109
- alergare pe plan înclinat
- alergare cu joc de glezne
- alergare peste obstacole
- alergare pentru dezvoltarea simţului ritmului
- alergare ritmată
- alergare cu schimbarea tempoului
ARUNCARE ŞI PRINDERE
Exerciţiile de aruncare şi prindere constituie mijloace
adecvate pentru dezvoltarea coordonării generale a mişcărilor, a
musculaturii centurii scapulare şi a braţelor, a vitezei de execuţie şi
reacţie, aprecierea distanţei şi a preciziei în execuţie.
Prinderea este mai dificilă decât aruncarea din punctul de
vedere al coordonării, deoarece trebuie apreciată viteza de deplasare,
volumul, forma şi greutatea obiectului aruncat.
Exerciţiile de aruncare şi prindere se pot executa de pe loc,
din deplasare şi săritură, atât cu mâna stângă, cât şi cu mâna dreaptă,
pentru dezvoltarea ambidextriei.
De asemenea, trebuie avute în vedere spaţiul unde se
desfăşoară activitatea, greutatea obiectelor, nivelul de pregătire,
vârsta şi sexul executanţilor.
Materiale folosite: mingi de oină, de cauciuc, de tenis,
medicinale, bastoane, cercuri, măciuci.
Sistematizare:
– aruncări la distanţă (se execută în aer liber)
– aruncări la ţintă (atât în sală cât şi în aer liber):
• fixă
• mobilă
– aruncări şi prinderi
• individuale
• în perechi
• în grup
SĂRITURILE
Săriturile sunt desprinderi singulare sau succesive efectuate
rapid, pe un picior sau pe ambele picioare.
Săriturile reprezintă un mijloc aplicativ natural cu efecte în
dezvoltarea fizică generală a celor care le practică, angrenând în
activitate un număr mare de grupe musculare şi de articulaţii, cu
influenţă asupra aparatelor circulator şi respirator. Ele sunt atractive,
contribuind la dezvoltarea aptitudinilor condiţionale, a capacităţii de
110
orientare spaţio-temporală, a echilibrului, a curajului, a încrederii în
forţele proprii.
Săriturile se împart în două grupe:
– sărituri fără sprijin – libere ( sunt incluse toate săriturile care se
execută fără sprijinul mâinilor pe aparat, de pe loc, cu elan, cu
diferite mişcări de braţe şi de picioare, cu întoarceri, cu treceri peste
obstacole;
– sărituri cu sprijin sunt prezentate în capitolul rezervat săriturilor
în gimnastică,
Săriturile libere:
– simple:
• dreapta
• cu îndoirea genunchilor
• cu depărtarea picioarelor
• în echer
– sărituri aplicative:
• în lungime (de pe loc şi cu elan)
• în înălţime (de pe loc şi cu elan)
• în adâncime – de pe diferite aparate
• prin fereastră (echer, ghemuit şi prin rostogolire);
– sărituri cu coarda (pe ambele picioare, pe un picior, de pe
loc, din deplasare);
– sărituri la trambulina elastică (sărituri cu întoarcere, cu
genunchii îndoiţi, cu echer);
– sărituri artistice – folosite în exerciţiile de la bârnă şi sol
şi în toate probele din gimnastica ritmică.
Variante de sărituri:
- sărituri ca mingea, pe loc şi deplasare (înainte, înapoi, lateral, cu
întoarcere 180º, 360º);
- sărituri pe un picior, cu deplasare înainte, înapoi, lateral, cu
întoarcere 360º;
- sărituri de pe un picior pe celălalt (pas sărit);
- pe acelaşi picior (pas săltat);
- sărituri cu genunchii sus;
- sărituri din ghemuit în ghemuit;
- sărituri cu obiecte;
- sărituri pe aparate (bancă, capacul de ladă);
- sărituri pentru dezvoltarea simţului ritmului;
- sărituri în adâncime de pe bancă, de pe ladă (simple, cu
întoarcere 180º, 360º);
- sărituri peste obstacole (partener, bancă).
PARCURSURI APLICATIVE
Parcursurile aplicative sunt combinări de exerciţii aplicative
specifice, nespecifice şi acrobatice, aranjate într-o ordine logică. În
alcătuirea parcursurilor aplicative, sunt respectate particularităţile de
vârstă şi nivelul de pregătire al executanţilor, iar elementele care le
alcătuiesc trebuie să fie cunoscute, permiţând alegerea celui mai
potrivit procedeu de rezolvare a sarcinii concrete impuse de parcurs.
Parcursurile aplicative au influenţă directă asupra calităţilor
motrice (viteză, forţă, rezistenţă, îndemânare), dezvoltând viteza de
111
reacţie, de deplasare, orientarea în spaţiu, prezenţa de spirit,
creativitatea în alegerea soluţiilor de parcurgere rapidă a traseului.
Ele trezesc un interes deosebit de participare conştientă, dezvoltând
voinţă, dârzenie, spiritul de iniţiativă şi întrecere, întărind încrederea
în forţele proprii ale participanţilor.
Parcursurile aplicative, din punctul de vedere al desfăşurării,
se împart în:
− treceri peste obstacole, într-o anumită ordine (elevii
parcurgând traseul unul după celălalt sau sub formă de torent), contra
cronometru;
− parcursuri sub formă de ştafetă (colectivul de elevi fiind
împărţit în grupe).
Pentru realizarea optimă a parcursurilor aplicative, trebuie
respectate următoarele cerinţe metodice:
• parcurgerea traseului să se facă cursiv;
• gradul de dificultate al parcursului să fie în funcţie de
pregătirea şi sexul participanţilor;
• asigurarea aparatelor şi a spaţiului de desfăşurare,
pentru a evita accidentele;
• condiţiile de concurs să fie identice pentru toate
grupele de participanţi şi să cunoască regulile concursului;
• explicarea clară a traseului, executându-se o trecere de
probă;
• câştigătorii să fie stabiliţi cu obiectivitate.
113
6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
Exerciţiile aplicative constituie a treia grupă de mijloace de care dispune gimnastica de bază şi
sunt denumite astfel, deoarece contribuie la formarea deprinderilor motrice de bază şi cu caracter
aplicativ.
Deprinderile aplicativ-utilitare sunt: târâre, căţărare, escaladare, ridicare şi transport de persoane
şi obiecte, iar deprinderile motrice de bază sunt: mers, alergare, aruncare-prindere, sărituri. Variantele
de mers şi alergare sunt utilizate în veriga a II-a din lecţia de educaţie fizică, în pregătirea
organismului pentru efort. Aceste mijloace sunt integrate în ştafete şi parcursuri aplicative.
114
Teste de evaluare/autoevaluare
• Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă
consideraţi că propoziţia este falsă)!
1. Exerciţiile aplicative constituie a treia grupă de mijloace de care dispune gimnastica de bază.
2. Exerciţiile aplicative constituie a treia grupă de mijloace de care dispune gimnastica de performanţă.
Bibliografie
115
Unitatea de învăţare nr. 7
GIMNASTICA APLICATĂ
Cuprins
7.1. Introducere
7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
7.3. Conţinutul unităţii de învăţare
7.3.1. Obiectivele gimnasticii aplicate
7.3.2. Sistematizarea gimnasticii aplicate
7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
7.1. Introducere
116
7.3. Conţinutul unităţii de învăţare
a) Gimnastica de întreţinere:
– gimnastica de dimineaţă;
– minutul de gimnastică;
– gimnastica vârstelor şi sexelor;
– loisir-ul.
b) Gimnastica compensatorie:
– pentru activităţi profesionale cu solicitare unilaterală;
– pentru activităţi sportive cu solicitare unilaterală.
117
Toate se realizează prin programe speciale sub îndrumarea
kinetoterapeuţilor.
Astfel, mijloacele gimnasticii de bază sunt aplicate sub
formă de programe speciale persoanelor cu diferite afecţiuni
(traumatice, operatorii, deficienţe fizice) şi cu nevoi speciale.
Conţinutul acestor programe este corelat cu gravitatea bolii sau a
deficienţei fizice, scopul fiind de corectare, reeducare, recuperare, iar
aplicarea lor se face în centre specializate sub îndrumarea
specialiştilor în kinetoterapie, programul fiind strict individualizat şi
aplicat pe baza unei adrese (bilet) de trimitere a medicului specialist
în care sunt stipulate următoarele:
• diagnosticul clinic complet pe baza căruia se va aplica
programul kinetic;
• bolile asociate care pot interfera programul kinetic;
• alte informaţii clinice sau paraclinice pe care medicul le
consideră necesare kinetoterapeutului în aplicarea
programului kinetic.
Partea de încălzire
Durata: 5-10 minute (pregăteşte organismul pentru efortul care
urmează să fie realizat în partea fundamentală).
Obiective: – pregătirea musculaturii şi articulaţiilor pentru efort;
– realizarea unei stări psihice favorabile efortului.
Efecte: – creşterea temperaturii musculare şi mai ales centrale.
Mijloace: – mişcări dinamice realizate prin variante de paşi;
– mişcări de întindere şi respiraţie;
– alergare uşoară.
Recomandări: – încălzirea s-a realizat dacă au apărut primele aspecte
ale unei perspiraţii crescute, iar ritmul cardiac a crescut cu maximum
de 20 bătăi/min., fără să apară senzaţia de oboseală.
Partea de încheiere
Durata: – 5-10 minute
Obiective: – revenirea indicilor cardio-respiratori la valorile de
repaus;
– prevenirea apariţiei unor semne neplăcute;
– dezvoltarea capacităţii de autorelaxare.
Efecte: – realizarea unei stări de bine atât fizice, cât şi psihice.
Mijloace: – exerciţii libere executate cu amplitudine;
– variante de mers;
– relaxarea segmentelor prin mişcări de balans;
– exerciţii de respiraţie.
Recomandări: – efortul din partea fundamentală nu trebuie oprit
brusc;
– la încheierea lecţiei, executanţii trebuie să aibă o stare
de bine, să nu fie epuizaţi şi să revină cu plăcere la o nouă lecţie de
gimnastică aerobică de întreţinere.
120
7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
Gimnastica aplicată în alte domenii constituie a treia ramură a gimnasticii. Efectele gimnasticii
aplicate se regăsesc în sfera somatică, fiziologică, fizică şi psihică, asigurând combaterea instalării
anumitor boli cronice, în special ale aparatului cardiovascular, respirator, a unor boli metabolice sau
psihice; restabilirea capacităţii funcţionale a organismului, tratarea sedentarismului, a bătrâneţii
respectiv a ceea ce numim decondiţionarea organismului, a motricităţii. De asemenea, se realizează
creşterea capacităţii de muncă, creşterea performanţelor fizice şi psihice ale individului sau a „stării de
bine”. Toate mijloacele pot fi aplicate atât în scop profilactic, cât şi recuperator, sub formă de
programe.
Teste de evaluare/autoevaluare
• Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă
consideraţi că propoziţia este falsă).
121
• Alegeţi varianta corectă!
3. Câte părţi are lecţia de gimnastică aerobică?
a) 5 c) 4
b) 3 d) 2
Bibliografie
122
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE
123
124