FACTORI CARE POT INFLUENȚA

REZULTATELE ANALIZELOR

Partea a treia
 Importanța rezultatelor analizelor medicale

 70% din deciziile clinice majore se bazează pe rezultate de laborator [Forsman

RW, 2002]
 40-94% din înregistrările medicale sunt rezultate de laborator [Hallworth MJ
2011]

 Cerințele majore pentru obținerea unui rezultat util pacientului:

 Recoltarea unei probe corespunzătoare de la pacientul corespunzător, la
timpul potrivit, cu pregătirea prealabilă corespunzătoare: tehnică
corespunzătoare pentru recoltarea probei, cu evitarea contaminării probei cu
alte fluide, detritusuri celulare.
 Transportul probelor la laborator în condiții de temperatură controlată, în
timp util
 Măsurarea analitului cu o metodă validată a cărei eroare maximă analitică
se incadrează în intervale acceptabile
 Eliberarea unui rezultat din care să rezulte informații privind intervalul de
referință și alte observații, care să ajute clinicianul în deciziile terapeutice.
 Erori în laboratorul clinic

 1. pre-analitice (62%) – cuprind erori legate de:

 recomandarea testelor,
 transmiterea comenzii catre laborator,
 pregatirea pacientului,
 identificarea probei colectate,
 recoltarea probei,
 prelucrarea probei.

 2. analitice (15%) – ce determină rezultatul

 3. post-analitice (23%)
 Legate de transmiterea rezultatului din laborator, sau la medicul
trimițător
 Exemple de tipuri de erori întâlnite mai frecvent
în laboratoarele clinice
 Cererea de analize
 Comenzi duplicat

 Bilet de trimitere fară mențiunea medicului solicitant

 Test comandat dar nu poate fi efectuat din proba recoltată

 Recoltare probe
 Flebotomie traumatică

 Vacutainere nepotrivite pentru analiza solicitată

 Transport probe – temperatura inadecvată, pierderea probei (conținutul vărsat în

timpul transportului)
 Identificare probe – fară nume sau CNP, etichetare greșită, proba eronată
 Calitatea eșantionului – hemoliză, coaguli, probă veche
 Containere și recoltoare – lipsă probă, probă pierdută sau etichetată greșit în
laborator, vacutainer ales greșit
 Analitice – personal fară competență, instrument necalibrat, control de calitate
 Postanalitice – rezultate incomplete, intârzieri în eliberarea rezultatelor, neanunțarea
unor valori critice, rezultate comunicate incorect și unui beneficiar nepotrivit.
 Lichidele biologice pe care le studiem in laboratoarele medicale
sunt soluții complexe cu numeroase componente, unele cunoscute
altele mai putin, ce pot influența rezultatele măsurătorilor. Aceste
influențe se numesc interferențe.
 În etapa analitică, o sursă importantă de erori poate fi datorată
interferențelor.
 Sursele de interferență pot fi de origine exogenă, adică provenite
din medicamente, aditivi și mediul fizico-chimic ce inconjoară
analiții, sau pot fi endogene, generate de metabolismul
organismului, cum ar fi lipemia, hemoliza, bilirubinemia sau
prezența anormală a unor forme structurale ce pot influența
determinările analitice (ex. paraproteinemia).
 Interferenţă

„efectul unei substanţe prezente în probă care alterează valoarea

corectă a rezultatului la determinarea unui analit”

„the effect of a substance present in the sample that alters the

correct value of the result for an analyte”

Kroll, M.H. and Elin, R. J. (1994)

Interference with Clinical Laboratory
Analyses. Clin. Chem. 40 (11), 1996-
2005.
 Surse de interferenţă

Exogene Endogene

Medicamente Lipemie

Aditivi Hemoliză

Efectul de matrice Bilirubinemie

Paraproteinemie
Surse exogene: Medicamente

 Medicamentele, fiind substanțe

biologic active, reacţionează cu
componentele reactivilor sau cu
substanțele de analizat.
Ex: acidul ascorbic – are efect
negativ asupra determinării glucozei
cu glucozo-oxidaza.

 Metaboliții medicamentelor, de
asemenea, provoacă interferențe,
fiind uneori chiar mai reactivi decât
compusul original.
 Surse exogene: Aditivi

Materialele adăugate la probă ca

anticoagulanţi, conservanţi sau stabilizatori,
pot interfera cu determinarea multor analiţi.

Exemple:
– Fluorurile interferă cu determinarea multor enzime (florura de
Na inhibă glicoliza)
– Agenţii chelatori interferă cu determinarea cationilor de metal
(EDTA cupleaza ionii de Ca, Mg, Fe)
 Surse exogene: efectul de matrice

O deplasare sau diferenţă a rezultatului, cauzată

MATRIX de o proprietate alta decât nivelul substanţei
determinate, incluzând interferenţe fizico-chimice,

EFFECT mecanice şi analitice, precum şi prezenţa unor

forme izomere ale substanţei.

„a bias or difference caused by a sample property

other than the level of the substance or property
that is intended to be measured. It includes
physiochemical, mechanistic, and analytical
interferences and substance isoforms”

Lasky, I.D. (1993) Achieving

accuracy for routine clinical
chemistry methods. Arch. Pathol.
Lab. Med. 117, 412-419.
 Ce este efectul de matrice?

 Efectul de matrice este una din formele de interferență cel mai dificil
de analizat
 Se referă la o modificare a rezultatului analizei cauzată de o
proprietate alta decât nivelul substanţei determinate, cu referire la
interferenţe fizico-chimice, mecanice şi analitice, precum şi
prezenţa unor forme izomere ale substanţei.
 De exemplu măsurarea unui analit dintr-o soluție apoasă poate fi
diferită față de măsurarea aceluiași analit dintr-un ser, sau o
plasmă, datorită proprietatilor fizico-chimice ale mediului (respectiv
a matricei care inconjoara analitul de măsurat).
Efectul de matrice are importanţă foarte mare
pentru acurateţea rezultatelor!
Un studiu efectuat în 977 laboratoare, pe 37
sisteme specifice instrument/reactiv a arătat că
cca. 70% dintre determinări au fost influenţate
de efectele de matrice.

Se poate demonstra o diferenţă semnificativă

(eroare sistematică proporţională) între
rezultatele obţinute din aceleaşi probe,
în urma calibrării
cu standard în soluţie apoasă
respectiv un calibrator pe bază de ser.
Surse endogene: lipemia

Particule lipidice circulante, respectiv VLDL și

chilomicronii, cauzează:
 turbiditate din cauza împrăştierii razelor de lumină
 schimbări ale volumului probei prin dislocarea
soluţiiei apoase.

Exemple:
 Efectul dispersiei luminii de către lipemie poate
interfera cu analizele de glucoză, bilirubină,
proteine ​totale, fosfor și acid uric. De asemenea,
dispersia luminii poate afecta profund testele
turbidimetrice nefelometrice.
 Alterarea volumului poate duce la rezultate fals
scăzute la determinarea natremiei.
Surse endogene: hemoliza

Hemoliza in vitro apare legat de tehnica recoltării,

transportului şi manipulării probei: Venostază; aspirare,
ejectare sau agitare cu forţă excesivă; păstrare prelungită a
sângelui integral; contaminare cu detergenti, apă sau alcool;
încălzire sau răcire excesivă; viteză excesivă la centrifugare
Interferenţe prin 3 mecanisme diferite:
 Hemoglobina interferă cu determinarea
spectrofotometrică, datorită propriei sale culori – în
acest caz gradul de interferenţă depinde de lungimea de
undă folosită.
 Hemoglobina sau celealte substanţe eliberate pot afecta
unele reacţii chimice (ex. diazotarea bilirubinei,
activitatea lipazei serice, activitatea
creatinkinazei)
 Componentele celulare eliberate se adaugă la substanţa
măsurată din ser, ducând la valori fals crescute ale
LDH, Mg, K.
Surse endogene: bilirubina

Bilirubina influențează determinările analitice prin mai

multe mecanisme de acţiune:

 abilitatea de a reacţiona cu componentele

reactivilor. (are influenţă negativă asupra
determinării creatininei, și interferenţă cu
metodele care folosesc peroxidaza – Glucoză,
Trigliceride, Acid uric)

 Bilirubina pote afecta citirea spectrofotometrică

prin proprietăţile sale spectrale (absoarbanţă
puternică între 400-540 nm)
Surse endogene: paraproteinemia

Paraproteinele (formate din complexe

de lanţuri de imunoglobuline în sânge)
apar în anumite boli (ex. mielom
multiplu) şi pot să mărească
viscozitatea sângelui ducând la
probleme în pipetarea exactă a
volumelor.

De asemenea, imunoglobulinele se pot

complexa cu unele enzime, prelungind
timpul de circulaţie al acestora în
sânge, şi ca urmare pot duce la valori
fals crescute în determinările de CK,
LDH, amilază.
Interferenţe datorate limitelor detectorului

 Limitări ale instrumentului de măsurare

La absorbanţe mari ale probei, numai o cantitate din ce în ce mai mică de
lumină transmisă ajunge la detectorul spectrofotometrului, fiind mai dificilă
detectarea acesteia. Deci atunci când se măsoară concentrații crescute de
analit, va exista o eroare spectrofotometrică mai mare, în special la
instrumentele cu sensibilitate scăzută. Pentru a minimiza această eroare,
se foloseşte un blank de probă și/sau diluarea probei.

In concluzie, erori de măsurare pot apare la concentrații foarte mici și

foarte mari ale analitului (la extremitățile domeniului de măsurare).