Lovitura de dreapta (Elliot şi alţii, 1988; 1989; Tennis Australia, 1993):

Lovitura de dreapta este una din cele mai importante lovituri în tenis. În jocul modern de astăzi, în timpul schimburilor
de la linia de fund lovitura de dreapta este în mod curent performată de jucătorii avansaţi.

Să analizăm caracteristicile principale ale loviturii de dreapta cu priză estică şi semi-vestică.

LOVITURA DE DREAPTA CU PRIZA ESTICĂ

i. Pregătire şi balans înapoi:

1 2 3 4 5 6 7

Având mânerul poziţionat în spatele rachetei, faţa acesteia este ţinută mai confortabil în sus şi permite astfel o
retragere în buclă, capul rachetei descriind forma. Transferul de greutate poate descris că se face clar către piciorul din
spate (figurile 1, 2, 3).

ii. Balansul înainte şi contactul:

Balansul se efectuează natural din spate către înainte, propulsând mingea pe o traiectorie destul de plată, joasă la contact.
Unghiul corpului la contact este mai degrabă semi-închis. Puterea suplimentară este generată prin transferarea greutăţii
către înainte pe piciorul din faţă. Deoarece balansul necesită spaţiu, contactul cu mingea este în laterala corpului şi în
faţa piciorului din faţă (figurile 4, 5, 6).

iii. Încheierea loviturii:

Cum forţele generate sunt direcţionate în lungul terenului, jucătorul va ajunge cu partea laterală către fileu, capul rachetei
iese de pe direcţia mingii înainte de a se plia în jurul umărului (fig. 7).

4. LOVITURA DE DREAPTA CU PRIZA SEMI-VESTICĂ

1 2 3 4 5 6 7

i. Pregătire şi balans înapoi:

Pregătirea pentru lovitura de dreapta cu priza semi-vestică este de obicei iniţiată de cot. În general, când mingea este
lovită de către adversar, piciorul care este mai apropiat de minge pivotează, iar acest lucru este urmat de o ridicare a
cotului (mişcare înapoi) şi de rotirea sincronizată a umerilor. Pentru a ajuta la balansul înapoi şi rotirea umerilor, mâna
stângă poate fi folosită pentru a împinge racheta în spate (figurile 1, 2, 3).

În toate cazurile capul rachetei ar trebui să fie într-o poziţie mai ridicată decât umărul anterior începerii balansului
înainte a rachetei.

ii. Balansul înainte şi contactul:

Balansul înainte are multe caracteristici importante (figurile 4, 5).

 Când mingea cade în prima parte a balansului înainte, genunchii, care fuseseră îndoiţi, încep să se extindă
ajutând la tipul de balans de jos în sus.
 Cotul (sau antebraţul) este ţinut aproape de corp pentru stabilizarea loviturii în fazele timpurii ale balansului
înainte.
 Viteza cotului este crescută anterior impactului. 
Trunchiul este rotit.
 Cotul este extins devreme astfel încât balansul înainte este aplanat.
 Şoldul drept se ridică şi se răsuceşte, ridicând astfel umărul care loveşte.
 Traiectoria capului rachetei la balansul înainte urmează calea de jos în sus.
 Din cauza prizei, pe parcursul balansului înainte faţa rachetei va rămâne închisă până la poziţia impactului.
 Imediat înaintea impactului, traiectoria rachetei urcă. Calea parcursă este determinată în principal de flexia
articulaţiei cotului.

Impactul are multe caracteristici importante:

- Din cauza prizei încheietura este lăsată în spate la impact. - Capul
este drept, iar ochii sunt focalizaţi pe zona de lovire.
- La impact picioarele sunt de obicei plasate în poziţie deschisă. Cercetările au arătat că în 90% din cazuri
jucătorii de top (bărbaţi şi femei) folosesc poziţia deschisă la lovitura de dreapta.
- Extensia genunchilor, împreună cu rotirea şoldului drept determină ca greutatea să fie transferată de-a lungul
traiectoriei capului rachetei în timpul balansului, înainte şi după impact.
- Capul rachetei poate fi uşor dedesubtul încheieturii la impact. Acest lucru este acceptabil.
- În cazul în care capul rachetei este substanţial mai jos decât încheietura poate să rezulte o priză slabă şi
reducerea controlului.

i. Încheierea loviturii:

Balansul în faţă este de sub minge în sus către poziţia de lovire şi continuă în sus şi în afară prin minge (figurile 6 şi 7).

Drept verificare a faptului că încheierea loviturii se face către afară şi prin minge este că braţul dintre cot şi umăr este
paralel cu pământul.

Există o mare individualitate în ce priveşte stagiile finale ale încheierii loviturii. Oricum, pentru a preveni
accidentările, piciorul drept de obicei pivotează şi ajunge la acelaşi nivel cu piciorul stâng.

O caracteristică importantă a acţiunii de încheiere a loviturii care face ca viteza capului rachetei să fie maximă la impact şi
să se reducă accidentările este ridicarea cotului la înălţimea umărului după impact în timp ce trunchiul se roteşte. Aceasta
permite ca braţul de lovire să încetinească în spaţiu redus fără să cauzeze accidentări. Dacă se face corect, faţa rachetei care
loveşte mingea se va aşeza faţă de teren pe direcţia în care a fost lovită mingea.

Componentele importante ale tehnicii sunt: - Viteza

capului rachetei.
- Îndoirea cotului pentru putere şi stabilitate.
- Flexia iniţială, apoi extensia genunchilor, la fel ca şi rotaţia şoldului şi trunchiului (folosirea eficientă a
lanţului de coordonare). - Poziţia
la impact.
- Tipul de balans înainte şi încheierea loviturii (lovirea prin minge).

5. LOVITURA DE DREAPTA CU PRIZA VESTICĂ

 1 2 3 4 5 6 7

Priza vestică solicită o traiectorie a rachetei foarte abruptă (figurile 5, 6). Viteza rachetei este foarte mare la punctul de
contact (fig. 6). Lovitura este executată din poziţie complet deschisă. Punctul de contact este mai înalt şi mai închis faţă
de corp ca în cazul prizei estice sau semi-vestice (fig. 6). Încheierea loviturii este mai pronunţată către lateral şi mai jos
la sfârşit (fig. 7).

7. SLICE-UL DE DREAPTA

Slice-ul de dreapta poate fi lovit cu priză continentală sau estică. Racheta se mişcă în sus şi în spate deasupra nivelului
mingii care se apropie având faţa uşor deschisă înainte de a se mişca într-o acţiune de sus în jos către impact pentru a
imprima mingii rotaţie înapoi. Contactul cu mingea se face de obicei dintr-o poziţie mai închisă către laterala corpului şi
peste piciorul din faţă.

La încheierea loviturii racheta se mişcă pe o traiectorie înainte şi în jos şi apoi de obicei se termină la nivelul
umerilor.

7. VARIAŢII ÎN LOVITURA DE DREAPTA

Oricare priză ar folosi un jucător la lovitura de dreapta, devine din ce în ce

mai important în jocul de astăzi ca jucătorul să aibă abilitatea să alerge în
zona reverului şi să atace cu dreapta, lucru care creează oportunităţi sau
determină câştigarea directă a punctului.

Pe măsură ce jucătorul progresează, el îşi va dezvolta o zonă proprie de

atac (de ex. zonele de teren ale reverului unde simte că poate să alerge şi să
lovească atacând cu dreapta). Jucătorii vor fi nevoiţi de asemenea să-şi
dezvolte un joc de picioare specific care să le permită să performeze această
variaţie.

Antrenorii ar trebui să înceapă să lucreze cu jucătorul această variaţie de la

vârste timpurii (adică 10-11 ani).