1.

Sângele uman
1.1Descrieți proprietățile fizico- chimice ale sângelui.

Sângele prezintă asemeni oricărei substanţe anumite proprietăţi fizico-

chimice precum:culoarea,densitatea,temperature,vâscozitatea,ph-ul.

Culoarea se datoreaza prezentei hemoglobinei (Hb) din eritrocite. Nuantele

de rosu ale sangelui variaza in functie de gradul de saturatie a Hb cu oxigen.
Astfel, la nivel arterial, unde hemoglobina este aproape100% saturată în
oxigen formând oxihemoglobina, sângele are o culoare de roşu intens, pe
când la nivel venos, unde saturaţia în oxigen a hemoglobinei este de 60%,
conferă sângelui venos culoarea roşu- închis.

Densitatea sangelui este data de cantitatea si densitatea substantelor

solvite, in special proteine si de numarul de elemente figurate.

Temperatura sangelui variaza cu o medie de 37,7-38 grade Celsius.

Temperatura este maxima (40 grade Celsius) la nivelul hilului hepatic si
prezinta un minim (36 grade Celsius) in plamani.

Vascozitatea sangelui este un factor hemodinamic important deoarece poate

influenta fluxul sanguin si astfel aportul de O2. Prin frecarea dintre
moleculele diverselor substante din sange, precum si dintre sange si peretele
vascular sunt generate forte de coeziune care se opun curgerii sangelui.

PH-ul Variaţiile ph-ului sanguin se afla în mod normal între 7,38-7,42. O

creştere a pH-ului la 7,6-7,8 determinând instalarea comei, la 6,8 sau 8
aparând decesul.

1.2Caracterizați elementele figurate ale sângelui.

 Eritrocitele (numite și globulele roșii sau hematii) au rolul de a transporta
oxigenul și dioxidul de carbon. Sunt celule anucleate, ce conțin un
pigment numit hemoglobină. Aceasta este o proteină compusă dintr-o
albumină numită globină și o grupare numită hem, ce conține fier, cu rol
de fixare a oxigenului. Hemoglobina este pigmentul care determină
culoarea roșie a sângelui. Unele specii de animale au alt tip de pigment
sanguin, care conține cupru și este de culoare albastră (Octopus). Circa 1
% din eritrocitele din sângele periferic sunt reticulocite, restul fiind
eritrocite mature.
  Leucocitele sau globulele albe se împart în granulocite și agranulocite.
Granulocitele sunt leucocite cu nucleu granular, clasificate după
culoarea protoplasmei în trei categorii: eozinofile, bazofile și
neutrofile. Au rol imunologic în imunitatea nespecifică. Agranulocitele
sunt leucocite cu nucleu de formă mai simplă, negranular, și se clasifică
în monocite și limfocite. Au rol în imunitatea specifică.
 Trombocitele sunt cele mai mici elemente figurate. Sunt fragmente
celulare cu citoplasmă şi membrană, dar fără nucleu. Ele conţin
substanţe care asigură coagularea sângelui.
Stocul de elemente figurate se împrospătează mereu: pe măsură ce
unele îmbătrânesc şi mor, se formează altele noi, mai ales în măduva
oaselor.
1.3 Explicați oxigen-volum ale sângelui și imunitatea organismului.
 Oxygen-volum al singelui-

 Imunitatea este capacitatea organismului de a anihila agentii

patogeni cu care intra in contact. Imunitatea se dezvolta inca de
la nastere, insa pe parcursul vietii poate fi afectata de mai multi
factori. Persoanele cu imunitate puternica se imbolnavesc rar si
au capacitatea de a se vindeca mai repede, dar și de a face fata
stresului mai usor. Pe de alta parte, s-a demonstrat ca intre
procesul de imbatranire si imunitate exista o stransa legatura,
chiar mai puternica decat trecerea timpului.
2. metabolismul lipidelor
2.1Analizați rolul lipidelor.
2.2Determinați lipidele ca sursă energetică.
2.3 Explicați importanța lipidelor pentru activitatea musculară.
3. circulația sângelui
3.1Definiți presiunea arterială sângelui și factorii care o determină.
 Presiunea arterială -reprezintă forţa exercitată de sângele care circulă prin
vas pe unitatea de suprafaţă a peretelui arterial.
 Factorii:
 Debitul cardiac, care reprezinta volumul de sânge pompat de inimă
timp de un minut. Presiunea arterială crește odată cu debitul cardiac.
 Rezistența periferică, care depinde de calibrul vaselor sangvine.
Presiunea arterială este direct proporțională cu aceasta.
  Elasticitatea vaselor. Datorită elasticității, vasele se pot destinde în
sistolă si pot să revină la forma inițială in diastolă, comprimând
sângele din circulație. În cazul arteriosclerozei, vasele devin rigide și
presiunea arterială crește.
 Viscozitatea sangvină
 Volumul de sânge. Creșterea acestuia duce la creșterea presiunii
arteriale.
3.2Argumentați particularitățile aprovizionării cu sânge a mușchilor
scheletici în timpul eforturilor statice si dinamice.
3.3Explicati modificarile activitatii cardiace si a circulatiei sanguine in timpul
eforturilor musculare.
4. Glanda endocrina hipofiza
4.1descrieti hipoza și hormonii ei.
4.2interpretați acțiune biologică a hormonilor hipofizei.
4.3 rolul hipofizei în menținerea capacității de muncă fizică.
5. circulația sângelui
5.1Caracteristica Generala a sistemului cardiovascular. proprietățile
funcționale ale miocardului.
5.2 Caracterizați indicii de bază al activității cortului.
5.3Explicați reglare neuroumorala a lucrului inimii.
6. activitate nervoasă superioară
6.1Definiți și Clasificați reflexele organismului.
6.2Argumentați tipurile de activitate nervoase superioare.
6.3Explicați primul și al doilea sistem de semnalizare.
7. metabolism energetic
7.1Definiți metabolismului energetic și coeficientul respirator.
7.2 Caracterizați metabolismul bazat si cheltuielile energetice variabile.
7.3Argumentați importanța cerinței de oxigen și datoria de oxigen.
8. funcțiile diferitor regiuni a creierului
8.1enumerați funcțiile moduvei spinării,miezice falul și diecefalul.
8.2Argumentați rolul cerebelului în reglarea coordonării mișcărilor.
8.3Apreciaza rolul sistemului vegetativ în calitatea organismului.
9. secreția endocrină
9.1Definiți glandele cu secreție internă.
9.2Clasificați hormonii după structura chimică.
9.3Analizați interacțiunea glandelor endocrine.
10.Circulația sângelui
10.1 Argumentați mecanismele care asigură circulația sângelui prin vase
sanguine.
10.2 Stabiliți particularitățile circulației sângelui prin artere, vene și
capilare.
10.3 Analizați reglarea reflectoare și Neuromorală a circulației.
11.sistemul nervos central
11.1 Caracterizați sitemul nervos central.
11.2 Argumentați ca neuronul este unitate structurală și funcțională a
SNC.
11.3 Explicați transmitere exerciției prin sinapse.
12.fiziologia respirației
12.1 Definiți presiunea parțială a gazelor și rolul ei în schimbul de gaze în
plămâni și țesuturi.
12.2 interpretați diferența artero-venoasa a oxigenului și noțiunea
despre oxigen-volum a sângelui.
12.3 Analizați particularitățile respirației în stare de repaus și în timpul
efortului muscular.
13.Sistemul neuromuscular
13.1 Descrieți tipurile fibrelor musculare.
 Fibrele de tip 1 se contracta lent (100, 120 de milisecundE) si sunt
rezistente la oboseala. Contin numeroase mitocondrii cu rol
enzimatic in metabolism si enzime oxidative fosforilate.
Metabolismul e in principal aerob, oxidativ, iar fibrele sunt bogat
vascularizate.Fibrele de tip 1 sunt adaptate cel mai bine pentru
activitati prelungite de intensitate redusa. În vechea literatura
fibrele de tip 1 se mai gasesc si sub denumirea de fibre rosii.
 Fibrele de tip 2 se contracta rapid (40milisecunde), dar si obosesc
rapid, sunt adaptate cel mai bine pentru activitate de mare
intensitate si de scurta durata. Contin numeroase granule de
glicogen intracelular si au o mare concentratie de enzime precum
fosforilaza si dehidrogenaza lactica. Metabolismul e predominant
anaerob, mitocondriile sunt rare, insa fibrele de tip 2 au un sistem
tubular transvers foarte dezvoltat care faciliteaza contractiile rapide.
Fibrele de tip 2 obosesc repede, deoarece ele se bazeaza in special
pe glicogenul inmagazinat intracelular ca si sursa de energie.
13.2 interpretați mușchiul striat ca un semn de utilizare a oxigenului din
timpul fortului muscular.
13.3 Argumentați sistemele energetice folosite de mușchi scheletici.

1. CP – creatin fosfat . O alta forma de stocare a energiei este fosfocreatina.

Energia necesara formarii legaturii macroergice de fosfocreatina este
furnizata de ATP. In timpul contractiei, pe masura ce se hidrolizeaza
moleculele de ATP, fosfocreatina sub actiunea creatinfosfokinazei va elibera
energia din legatura macroergica cu formarea de noi molecule de ATP.
Energia furnizata de fosfocreatina poate mentine contractia pentru cateva
secunde.

2. Glucide – prin glicoliză anaerobă sau sistemul acidului lactic. Cea mai
importanta forma rapida de stocare a energiei este sub forma de glicogen.
Glicogenul este rapid desfacut prin fosforilare in glucoza‐6‐P si din fiecare
mol de glucoza 6‐P in procesul de glicoliza anaeroba rezulta 3 moli de ATP si
2 moli de acid piruvic (acid lactic) . NB, la fosforilarea glicogenului nu se
consuma ATP pentru formarea moleculelor de glucoza 6‐P totusi, energia
furnizata de procesul de glicoliza anaeroba este suficienta pentru contractia
musculara de scurta durata dar nu poate sustine contractii permanente, cum
ar fi contractia musculaturii posturale.

3. Glucide şi lipide – prin proces de oxidare. Calea aeroba- Oxigenul este

folosit pentru a arde grăsimile şi glucoza pe durată lungă, în activitate fizică
de intensitate moderată – slabă. Sunt produşi apă şi dioxid de carbon .
Aceste reacţii sunt lente dar creează suficientă energie pentru a forma mai
mult ATP decât în reacţiile anaerobe. Modalitatea de resinteză a ATP-ului o
constituie oxidarea completă mitocondrial a glucidelor, acizilor graşi liberi şi
în unele situaţii şi a aminoacizilor. În prezenţa enzimelor specifice proceselor
aerobe au loc reacţiile care duc la formarea pe cale aerobă a ATP-ului din
glucoză sau grăsimi. Grăsimile se găsesc în citoplasmă sub forma picăturilor
de grăsime şi sub formă de acizi graşi liberi.

Toate cele trei sisteme energetice produc energie pentru a resintetiza ATP.
Furnizorul predominant de energie este determinat de intensitatea şi durata
activităţii fizice. Avem nivele/limite diferite la care fiecare sistem energetic
este capabil să fie furnizorul dominant de energie. Antrenamentul poate fi
adaptat pentru a schimba aceste limite şi a îmbunătăţi performanţa.

14.sistemele senzoriale ale organismului (analizatorii)

14.1 definiți analizatorii și funcțiile lor.
Analizatorii realizează legătura dintre organism și mediul înconjurător.
Acestea sunt sisteme complexe și unitare care recepționează, conduc și
integrează sub formă de senzații specifice și conștiente excitațiile din mediul
extern și intern

Analizatorii din organismul uman sunt: cutanat, olfactiv, gustativ, vizual,

acustico-vestibular și kinestezic.

Analizatorul cutanat (somestezic) este un analizator fizic de contact; se

receptioneaza si se analizeaza simtul tactil, de presiunesi sensibilitatea
vibratorie, termica si dureroasa.

Analizatorul gustativ are rolul de a informa asupra calității alimentelor

introduse în gură, dar intervine și în declanșarea reflexă necondiționată a
secreției glandelor digestive.

Analizatorul kinestezic (motor) are rol important în reglarea tonusului

muscular, în funcția locomotorie și percepția forței.

Analizatorul auditiv(acustic) are roluri importante legate de orientarea in

spatiu, depistarea pericolelor si perceperea vorbirii, care sta la baza relatiilor
interumane.

Analizatorul vizual are 5 funcţii

-acuitatea vizuală;

-vederea periferică;

-senzaţia de culoare (simţul cromatic);

-senzaţie de lumină sau fotosensibilitatea;

-vederea binoculară.

Analizatorul vestibular face parte dintrun sistem care receptioneaza,

transmite si analizeaza pozitia si miscarea in spatiu a corpului omenesc

14.2 interpretați stimul senzorial Optic și auditiv. rolul lor pentru

educație fizică.

Analizatorul auditiv permite omului să perceapă lumea sunetelor, să

comunice cu semenii săi, să-și dezvolte proprietățile cognitive și să se
integreze în societate. Analizatorul auditiv realizează următoarele funcţii
majore: depistarea și recepţia sunetelor din mediu; ütransformarea
sunetelor în impulsuri nervoase; üconducerea impulsurilor nervoase spre
encefal; ü stocarea şi analiza impulsurilor nervoase în vederea elaborării
reacţiilor de răspuns. Părțile componente ale analizatorului auditiv sînt:
receptorul auditiv (urechea externă, internă și medie), calea nervoasă
(ramura auditivă a nervului cranian VIII, nucleii și fibrele din bulbul rahidian,
puntea Varolio și talamus), cortexul auditiv.

Fotoreceptorul uman – ochiul este un organ pereche capabil să

recepţioneze cantitatea şi calitatea undelor luminoase. Funcţional, el constă
din aparatul receptor – celulele fotoreceptoare ale retinei şi sistemul optic,
care focalizează razele luminoase şi realizează pe retină o imagine clară,
micşorată

14.3 Argumentați rolul analizatorului vestibular și motric în dirijarea

mișcărilor.

Analizatorul vestibular asigură menţinerea şi controlul echilibrului static şi

dinamic al corpului. El furnizează informaţii despre mişcările şi poziţia
corpului în spaţiu și elaborează reflexe care determină menţinerea
echilibrului şi poziţiei corpului. Stimulii fiziologici ai aparatului vestibular sînt
mişcarea liniară și de rotaţie a capului sau simultan, a capului şi a corpului.
receptorul vestibular este localizat în canalele semicirculare și vestibulul
melcului membranos al urechii interne . El asigură menţinerea echilibrului în
timpul mişcării şi în stare de repaus, informînd sistemul nervos despre sensul
mişcării corpului, precum şi despre poziţia acestuia în spaţiu.

15.funcția endocrină a pancreasului

15.1 dați caracteristică glandei pancreatice.

Pancreasul este un organ ce este localizat în partea stângă a cavității

abdominale (hipocondrul stâng), sub stomac, în potcoava duodenală. Este o
glandă anexă a tubului digestiv, având atât o funcție exocrină (producând
sucul pancreatic, ce participă la digestie), cât și una endocrină (secretând doi
hormoni antagoniști, insulina, care este un hormon hipoglicemiant, și
glucagonul, care este un hormon hiperglicemiant).

Pancreasul este un organ anex aparatului digestiv, fiind o glandă cu secreție

internă, având funcție atât exocrină, cât și endocrină. Are o greutate de
aproximativ 80 g și o lungime de 15 – 20 cm. Pancreasului i se descriu un cap,
un col (gât), un corp și o coadă.

Pancreasul este un organ bogat vascularizat. Capul pancreasului este irigat

de două arcade arteriale formate din arterele pancreaticoduodenale
superioară și inferioară. Corpul și coada pancreasului sunt irigate de
ramificații ale arterei splenice. Sângele venos de la nivelul pancreasului este
colectat de ramuri ale venei porte.

Inervația vegetativă a pancreasului provine din plexul celiac (simpatic) și de

nervul vag (parasimpatic).

15.2 interpretați importanța hormonilor pancreasului în reglarea

metabolismului glucidelor.

Insulina este principalul hormon hipoglicemiant, secretat de celulele β

pancreatice. Insulina creste permeabilitatea celulelor pentru glucoza ducand
astfel la reducerea nivelului plasmatic de glucoza ; in plus creste
glicogenogeneza (transformarea glucozei in glicogen), stimuleaza lipogeneza,
rol in sinteza proteinelor. Deficitul de insulina duce la aparitia diabetului
zaharat.

• Insulina este cel mai important hormon în metabolismul glucidelor.

Insulina contribuie în primul rând la micșorarea concentrației glucozei în
sânge. Aceasta mărește permeabilitatea membranei celulare pentru glucide.

• Insulina de asemenea participă la transformarea glucozei în glicogen

(substanță de rezervă), și la depozitarea glicogenului în ficat.

• Hipersecereția insulinică care are loc pe cale vagală, duce la o creștere a

consumului tisular periferic de glucoză. Din această cauză în citoplasmă are
loc o sinteză excesivă de lipide. Cunoscându-se acest efect se bazează
administrarea terapeutică de doze mici și repetate de insulină pentru a se
obține un efect hiperponderal

Glucagonul prezinta efect hiperglicemiant. El este secretat la nivelul celulelor

α pancreatice ca raspuns la nivelul mic de glucoza din sange. Glucagonul
stimuleaza ficatul sa transforme rezervele sale de glicogen in glucoza
(glicogenoliza)
15.3 Argumentați rolul pancreasului in eforturile fizice.

Glucoza este cea mai importanta sursa de energie a organismului fiind

utilizata de creier (50 %), muschi scheletic (20 %), rinichi, circulatia splahnica,
alte tesuturi.

Imediat dupa masa (postprandial) glucoza este stocata sub forma de glicogen
la nivel hepatic si muscular. Glucoza in exces este depozitata sub forma de
trigliceride la nivelul tesutului adipos.

În conditii de repaus (post alimentar) nivelul glucozei in sange se mentine

prin glicogenoliza hepatica si musculara (consumul rezervelor de glicogen
hepatic si muscular), dar si prin gluconeogeneza (sinteza de glucoza) hepatica
si renala din piruvat, lactat, glicerol, aminoacizi.

In timpul efortului fizic :

• nivelul glucozei sanguine scade si dupa oprirea efortului fizic glicemia

continua sa scada, glucoza fiind utilizata pentru refacerea rezervelor de
glicogen. Metinerea valorii normale a glicemiei (necesara functionarii
creierului) se realizeaza prin eliberarea rapida a glucozei din depozitele de
glicogen muscular si hepatic, iar dupa epuizarea lor prin sinteza de glucoza
(gluconeogeneza) din glicerol, aminoacizi

• se activeaza sistemul nervos simpatic cu eliberare de catecolamine care

determina cresterea frecventei cardiace, vasoconstrictie in teritoriul
splanhnic, suprimarea secretiei de insulina

• scaderea nivelului de insulina din sange determina activarea sintezei de

glucoza hepatica si renala precum si hidroliza trigliceridelor in acizi grasi si
glicerol utilizati ca substrat energetic

• se elibereaza hormoni de contrareglare (glucagon, cortizol, hormoni de

crestere) care induc gluconeogeneza si glicogenoliza pentru mentinerea
normoglicemiei

16.sângele uman
16.1 definiție sângelui și compoziția lui.

Sângele este o substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din
globule (albe și roșii), care circulă prin vene și artere, capilare(cele mai mici
vase de sânge care participă la procesul de respirație) asigurând nutriția și
oxigenarea organismului la animalele superioare. Sângele este un țesut
special sub formă lichidă care, prin intermediul aparatului circulator, alcătuit
din inimă și vasele sanguine, transportă nutrienții și oxigenul la nivelul
țesuturilor corpului, de unde preia dioxidul de carbon și produșii de
catabolism tisular, transportându-i la nivelul organelor de eliminare.

Sângele are în compoziţie două elemente principale: plasma şi elementele

figurate. Plasma sanguină reprezintă 40-45% din întreaga cantitate de sânge.
Aceasta este compusă din 90% apă, 9% substanţe organice (proteine, lipide,
glucide) şi 1% substanţe anorganice (săruri de sodiu, potasiu, calciu,
magneziu etc). Elementele figurate sunt celulele propriu-zise ale sângelui,
care plutesc în plasma sanguină. Acestea sunt de mai multe tipuri: hematii,
leucocite şi trombocite.

16.2 Descrieți funcțiile generale ale sângelui.

respiratoare-transporta oxigenul (O2) de la plaman la tesuturi si dioxidul de

carbon (CO2) de la tesuturi laplamani

nutritiva -transporta nutrimentele absolute la nivelul tubului digestiv spre

tesuturi sau spre , de la organele dedepozit

excretorie - transporta catabolitii de la tesuturi spre organele excretoare

(rinichi)

mentinerea echilibrului hidroelectrolitic- prin plasma ajung la tesuturi, apa

si electrolitii trecand prin lichidulinterstitial

mentinere a echilibrului acidobazic - sistemele tampon din sange mentin

constant PH-ul mediu intern

termoreglare - sangele acumuleaza caldura produsa in tesuturi si o cedeaza

mediului extern cu ocaziacurgerii sale in reteaua musculara subcutanata

aparare - sangele contine celule specializate care neutralizeaza si distrug

microbii, virusurile sau altestructuri straine patrunse in organism

reglarea hormonala - sangele transporta hormoni si alte substante biologice

active

termostatica - este realizata prin factori continuti in sange care determina

coagularea conducand la oprireahemoragiilor
 circulatorie - prin volumul si proprietatile sale fizice, sangele e unul din
parametrii care mentin si regleazapresiunea arteriala

16.3 Explicați modificările sângelui sub influența eforturilor musculare.

Schimbările compoziției chimice a sângelui sunt o reflectare a modificărilor

biochimice care apar în activitatea musculară în diverse organe interne,
mușchi scheletici și miocard. Prin urmare, pe baza analizei compoziției
chimice a sângelui, este posibilă evaluarea proceselor biochimice care apar în
timpul activității fizice. Aceasta are o importanță practică mare, deoarece din
toate țesuturile organismului, sângele este cel mai accesibil pentru cercetare.
Modificările biochimice în sânge, într-o mare măsură, depind de natura
efortului, și, prin urmare, trebuie efectuată, ținând cont de intensitatea și
durata efortului . La efectuarea activității musculare, în sânge se constată,
adesea, următoarele modificări:

 Creșterea concentrației de proteine în plasma sanguine

 Schimbarea concentrației de glucoză în sânge în timpul activității fizice
este variabilă.
 . Creșterea concentrației acidului lactic în sânge are loc aproape în
orice activitate sportivă, însă gradul de creștere a concentrației
acidului lactic depinde în mare măsură de natura activității efectuate și
de capacitatea atletului.
 Modificarea indicelui de hidrogen (pH). Acidul lactic, care se formează
în timpul efortului intens, este un acid puternic, iar trecerea acestuia în
fluxul sanguin ar trebui să ducă la creșterea acidității sângelui.
17.fiziologia respirației
17.1 Descrieți caracteristică generală a procesului de respirație.

Biomecanismul inspiraţiei

Inspiraţia – creşterea în volum a cutiei toracice şi a plămînilor cauzată de:

1.Contracţia muşchilor intercostali externi – care suntînseraţi oblic (sus-jos;

posterior-anterior) şi ridică coastele→ măresc volumul cutiei toracice antero-
posterior.Coastele sunt pârghii de gradul doi, momentul forţei înlocul
inserţiei inferioare a muşchilor > ca în cel superior 2.Contracţia diafragmului
– aplatizarea diafragmului cumărirea volumului cutiei toracice în direcţie
verticală
 La inspiraţia forţată participă muşchii inspiratorisuplimentari ca intercostali
interni, pectorali, scaleni,sternocleidomastoidieni

Biomecanismul expiraţiei

Expiraţia – micşorarea în volum a cutiei toracice şi a plămânilor cauzată

de:1.Forţa de elasticitate a cartilajelor costale şi a plămânilor 2.Coborârea
coastelor în direcţia forţei de greutate3.Relaxarea diafragmului – revine la
forma de cupolă

Expiraţia forţată este activă din cauza includerii contracţiei muşchilor:

intercostali interni (inseraţi opus celor externi) şi abdominali

17.2 interpretați importanța v.v.p. și al componentilor lui.

17.3 Argumentați indicii proceselor de respirație și importanța lor.

Indicii statici Capacitatea totala a plăm. - 5,9 l Capacitatea vitală – 4,7 l

Volumul respirator – 0,5 l Rezerva inspiratorie - 3,2 l Rezerva expiratorie – 1 l
Folumul rezidual – 1,2 l

Indicii dinamici Indicii dinamici Frecvenţa respiraţiei – 16/min Torentul

expirator maxim –500 l/min Viteza maximă la inspir – 300 l/min Minut
volumul ventilaţiei în repaos - 4,9 l/min.

18.fiziologia digestiei
18.1 Caracteristica generala a proceselor digestive și importanța lor
pentru organism.

cu transformări:

mecanice (tăierea, mărunțirea, înmuierea cu salivă) - masticația; Prin

consumarea alimentelor se introduc în organism o gamă variată de substanțe
organice și anorganice. Unele dintre ele: apa, substanțele anorganice (săruri
minerale de calciu, fier, fosfor etc.) și vitaminele sunt folosite ca atare de
către organismul nostru, fără a fi transformate.

Substanțele organice sunt însă mai întâi digerate, adică descompuse în

substanțe simple pentru a putea fi absorbite și distribuite prin circulație
tuturor celulelor. Hrana ingerată, pe măsură ce străbate tubul digestiv, este
supusă unui ansamblu de transformări mecanice, fizice și chimice numit
digestie.

Alimentele sunt mai întâi transformate mecanic și fizic pentru a ușura

prelucrarea lor chimică sub acțiunea unor substanțe din sucurile digestive,
numite enzime.

• Digestia începe în cavitatea bucală

• fizice (dizolvarea unor substanțe în salivă: sare, zahăr);

• chimice : au loc sub acțiunea salivei.

18.2 interpretați influența efortului fizic asupra proceselor digestive.

18.3 Analizați digestia în diferite portiuni a tractului digestiv.
19.metabolismul substanțelor
19.1 relatati metabolismul substanțelor.
19.2 descrie metadolismul proteic si functiile proteinelor.
19.3 Argumentati modificarile metabolismului proteic in timpul efortului
muscular.
20.Termoreglarea
20.1 Descrieți importanța temperaturii constante pentru activitatea
normală a organismului.
20.2 Caracterizați procesele de termogeneza si termoliza.
20.3 explicați principiile reglării temperaturii corpului la executare
eforturilor fizice.
21.fiziologia respirației
21.1 relatati mecanismul mișcărilor de respirație.
21.2 interpretați mecanismele de reglare a respirației.
21.3 Argumentați importanța consumului maximal de O2 pentru exerciții
de intensitate mare și moderată.
22.metabolismul substantelor
22.1 Descrieți metabolismul glucidelor.
22.2 Argumentați importanța glucidelor pentru organism.
22.3 Explicați rolul glucidelor în eforturile musculare.
23.glandele suprarenale
23.1 Descrieți clasificarea hormonilor glandelor suprarenale.
23.2 interpretați rolul hormonilor glandelor suprarenale.
23.3 Argumentați importanța hormonilor suprarenali în eforturile fizice.
24.metabolismul hodrosalin
24.1 lamuriti importanța apei și sărurilor minerale pentru organism.
24.2 interpretați repartizarea apei în spațiul intracelular și extracelular.
24.3 explicați mecanismul schimbului de apă și săruri minerale la efort
fizic.
25.aparatul neuromuscular
25.1 Definiți noțiunea aparatului neuromuscular.
25.2 Caracterizați structura funcțională a mușchiului striat.
25.3 Explicați unitățile motrice ca elemente funcționale de bază ale
sistemului neuromuscular.