UNIVERSITATEA ʺSPIRU HARETʺ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

MASTER: ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

REFERAT

Coordonator Științific: Lect.Univ.Dr. Moise Adrian

Masterand: Păun Adelina Mariana

-2015-
 UNIVERSITATEA ʺSPIRU HARETʺ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

MASTER: ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

CERCETAREA LA FAȚA LOCULUI

A ACCIDENTELOR DE TRAFIC
RUTIER

Coordonator Științific: Lect.Univ.Dr. Moise Adrian

Masterand: Păun Adelina Mariana

-2015-
 CUPRINS

CAP. I. NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA CIRCULAȚIA RUTIERĂ.....................4

1.1. Definirea noțiunilor: accident de circulație și accident de circulație

rutieră.............................4

1.2. Importanța cercetării la fața locului în cazul accidentelor de

circulație....................................5

CAP. II. OBIECTUL ȘI SARCINILE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI ÎN CAZUL

ACCIDENTELOR RUTIERE.....................................................................................................6

2.1. Reglementări procedurale privind cercetarea la fața locului....................................................6

2.2. Sarcinile cercetării la fața locului în cazul accidentelor rutiere................................................6

CAP. III. ETAPA CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI..........................................................7

3.1. Etapa pregătitoare.....................................................................................................................7

3.2. Cercetarea propriu-zisă : faza statică și faza dinamică.............................................................9

3.3. Finalizarea cercetării...............................................................................................................12

CAP. IV. FIXAREA CONSTATĂRILOR CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI................14

4.1. Redactarea procesului-verbal..................................................................................................14

4.2. Întocmirea schiței locului accidentului...................................................................................15

4.3. Fixarea cu ajutorul fotografiilor judiciare și înregistrărilor video..........................................16

 CAP. I. NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA CIRCULAȚIA RUTIERĂ

1.1. Definirea noțiunilor: accident de circulație și accident de circulație rutieră

Pornind de la definirea accidentului ca fiind un eveniment întâmplător și neprevăzut care

cauzează o avarie sau aduce rănirea, mutilarea ori moartea unei ființe, constatăm că în accidentul
de trafic rutier sunt implicați în general doi factori importanți: autovehiculul și omul în multiplele
sale calități; conducător auto, pasager, pieton, biciclist, etc.
Din punct de vedere juridic, termenul de accident se referă în majoritatea cazurilor la omor
fără voie.
În ceea ce privește noțiunea de accident de circulație, acesta poate fi definit drept un
eveniment produs pe drumurile publice, constând din coliziunea a două sau mai multe vehicule,
ori a unui vehicul cu un alt obstacol, lovirea sau călcarea pietonilor s.a. având ca rezultat
vătămarea integrității corporale sau moartea unei persoane, pagube materiale, precum și
stânjenirea circulatiei.
O definire mai complexă și mai exactă consideră accidentul ca fiind un eveniment cu urmări
socialmente periculoase care constau în distrugerea sau avarierea mijloacelor de transport sau a
altor bunuri, moartea sau vătămarea integritătii corporale a unor persoane, eveniment care apare
în timpul circulatiei sau exploatarii mijloacelor de transport ca urmare a acțiunilor sau
omisiunilor conducătorilor auto, pietonilor, călătorilor sau altor persoane ori altor cauze.
Accidentul de trafic rutier este un fenomen activ, în plină desfăsurare. De la o zi la alta se ivesc
noi probleme în funcție de numărul de autovehicule, extinderea si dezvoltarea căilor rutiere,
dezvoltarea si perfectionarea mijloacelor de fabricatie a masinilor, cresterea vitezei, probleme ce
necesită un studiu continuu si aprofundat.
Circulația rutieră este un fenomen la a cărui existentă concură mai multe elemente
componente dintre care cele mai importante sunt: omul, vehiculul, drumul si legislatia
corespunzătoare domeniului sau care are influentă asupra sa. Desfăsurarea normală a traficului
rutier presupune existentă unei tipologii determinate de relatii între elementele componente.
Perturbările apărute în interactiunea dintre elemente constituie efectivul sau materializarea

4
alterării relatiilor dintre factorii care concură la realizarea circulatiei rutiere ca fenomen dinamic
al vietii sociale.

1.2. Importanța cercetării la fața locului în cazul accidentelor de circulație

Cercetarea la fața locului în cazul accidentelor de circulație reprezintă unul dintre cele mai
importante acte de urmărire penală, cu caracter imediat și necesar, de modul în care este
efectuată depinzând direct soluționarea cauzei. Datorită specificului ei, deși se supune regulilor
generale tactice criminalistice și procesual penale, cercetării accidentelor de circulație îi sunt
proprii și câteva particulărități care se regăsește, într-o formă sau alta, în întreaga metodologie a
cercetării evenimentelor rutiere. Mentionăm, în acest context, că problematica și particularitătile
cercetării la fața locului a stat în centrul atenției multor autori de specialitate. Cercetarea la fața
locului a accidentelor de circulație este orientată țn două direcții importante:
- stabilirea împrejurărilor de loc, timp și mod în care s-a produs accidentul,
- descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor formate cu ocazia producerii accidentului.
Pe baza datelor obținute prin cercetarea la locul faptei, în care se include și ascultarea
persoanelor implicate în accident și a martorilor oculari, organul de cercetare penală are
posibilitatea să formuleze primele versiuni referitoare la natura evenimentului. Elaborarea
versiunilor reprezintă o componentă tactică importantă a cercetării unor evenimente rutiere în
care autorul faptei a părăsit locul accidentului. De altfel, acest ultim aspect a impus sublinierea
că, sub raport tactico-metodologic, cercetarea accidentelor de circulație se poate impărti in două
mari categorii:
- cercetarea accidentelor de circulatie în care autorul a rămas la locul faptei, într-o situație
asemănătoare aflându-se și cel care s-a reîntors la fața locului, după ce, de exemplu, a dus
victima la spital.
- cercetarea accidentelor în care autorul a părăsit locul accidentului, ceea ce impune să se
procedeze la identificarea autovehiculului si a conducătorului acestuia.

5
 CAP. II. OBIECTUL ȘI SARCINILE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI ÎN CAZUL
ACCIDENTELOR RUTIERE

2.1. Reglementări procedurale privind cercetarea la fața locului

Cercetarea la faţa locului este o activitate desfăşurată de organele de urmărire penală sau
instanţele de judecată, activitate care creează acestora posibilitatea să perceapă nemijlocit situaţia
locului unde s-a săvârşit o infracţiune şi să stabilească împrejurările în care aceasta a fost
săvârşită.
Potrivit art.192 din Codul de procedură penală, “cercetarea la faţa locului se efectuează
atunci când este necesar să se facă constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii,
să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor
materiale de probă şi împrejurările în care infracţiunea a fost săvârşită”.
Organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului în prezenţa martorilor
asistenţi, afară de cazul când acesta nu este posibil. Instanţa de judecată efectuează cercetări la
faţa locului, cu citarea părţilor şi în prezenţa procurorului, când participarea acestuia la judecată
este obligatorie.
Organele judiciare pot interzice persoanelor care se află sau vin la locul unde se
efectuează cercetarea, să comunice între ele, cu alte persoane, ori să plece înainte de terminarea
cercetării.

2.2. Sarcinile cercetării la fața locului în cazul accidentelor rutiere

Primele măsuri la locul accidentului sunt luate de organul de politie care se deplasează
operativ la fata locului. Sarcinile lucrătorului de politie sosit primul la locul evenimentului sunt
următoarele:
- acordarea primului ajutor victimelor, identificarea si trimiterea lor de urgentă la spital.
- asigurarea pazei locului si luarea măsurilor necesare de conservare a urmelor accidentului.
- identificarea celorlalte persoane implicate in accident si a martorilor oculari.
- raportarea evenimentului pentru ca, în functie de gravitatea accidentului, să se decidă dacă se
impune ca cercetarea să fie efectuată de catre o echipă specializată.

6
- luarea măsurilor de descongestionare, în măsura posibilitătilor de circulatie, de înlăturare a unor
pericole create de producerea accidentului.
CAP. III. ETAPA CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI

3.1. Etapa pregătitoare

Cercetarea locului accidentului se face de către o echipă, în componenţa căreia vor intra,
pe lângă lucrătorii serviciului de circulaţie, specialişti criminalişti şi eventual şi eventual medicul
legist, dacă accidentul a avut ca urmare moartea unor persoane rămase loa faţa locului. În situaţii
deosebite nu se exclude participarea directă a procurorului la efectuarea cercetării.
Pregătirea cercetării va consta în:
- Verificarea şi completarea măsurilor luate iniţial de lucrătorul de poliţie sosit primul la
locul faptei, îndeosebi de protejarea şi conservarea urmelor;
- Delimitarea exactă a locului faptei, care nu se reduce numai la locul în care se află
victima sau autovehiculul, acesta cuprinzând întreaga porţiune de drum şi terenul
înconjurător al accidentului;
- Obţinerea unor prime informaţii cu privire la împrejurările de producere a evenimentului;
- Stabilirea sarcinilor şi metodelor tehnico-ştiinţifice care vor fi aplicate pe parcursul
cercetării, precum şi a locului de unde începe cercetarea.
- Primirea sesizării de către organul de poliţie.
În conformitate cu prevederile art. 288 din Codul de procedură penală, sesizarea
organelor de urmărire penală se poate face în trei moduri:
- prin plângerea scrisă sau orală făcută de o persoană fizică sau juridică, căreia i s-a cauzat
o vătămare prin accident;
- prin denunţul făcut de persoane care au luat la cunoştinţă despre producerea accidentului,
cum ar fi conducătorii auto care au sesizat urmările evenimentului, pietoni care au trecut prin
zona locului faptei, etc.;
- din oficiu, atunci când aceste evenimente sunt descoperite de ofiţeri sau agent de poliţiei
de poliţie, în special de cei care fac parte din patrule auto sau moto, agenţi de circulaţie
sau agent de poliţiei de la posturile de poliţie.
În situaţia în care sesizarea se face prin intermediul plângerii orale, ofiţerul sau agentul de poliţie

7
care o primeşte va redacta un proces- verbal în care pe lângă datele prevăzute de Codul de
procedură penală, va menţiona cât mai multe amănunte pe care va încerca să le obţină de la
persoana care face plângerea, evident, în măsura în care aceasta le va putea furniza.
Cele mai multe probleme le ridică sesizarea prin intermediul denunţului întrucât aceasta
poate îmbrăca diferite forme de materializare. Nu luăm în discuţie denunţul scris, când organul
de urmărire penală îl are în faţă pe denunţător, putând aprofunda subiectul denunţului şi obţine
astfel mai multe date despre fapta sesizată.
De cele mai multe ori, denunţul este oral şi efectuat prin intermediul telefonului. În astfel
de situaţii un rol deosebit de important îl are lucrătorul de poliţie care primeşte denunţul. Dacă
acesta va da dovadă de lipsă de interes, aroganţă, lipsă de condescendenţă ori de solicitudine,
persoana care face denunţul va avea o reacţie de adversitate şi profitând de faptul că nu este faţă
în faţă cu interlocutorul, fie că va refuza în mod expres să-şi decline identitatea, fie că va
întrerupe legătura telefonică înainte de a fi comunicat toate amănuntele de care avea cunoştinţă.
În schimb, dacă se adoptă o atitudine binevoitoare, folosind cuvinte de apreciere la adresa
celui care face sesizarea şi formându-i convingerea că aspectele prezentate prezintă importanţă,
interlocutorul va avea şi el o atitudine pozitivă astfel încât organul de urmărire penală va obţine
un plus de date şi de informaţii la care se va adăuga şi posibilitatea obţinerii datelor de stare
civilă necesare identificării ulterioare a persoanei pentru a se putea obţine alte date şi informaţii
în special când aceasta a fost martor ocular.
În situaţia în care mai multe persoane telefonează pentru a aduce la cunoştinţă poliţiei
producerea aceluiaşi accident de fiecare dată, ofiţerul sau agentul de poliţie de poliţie, va trebui
să manifeste acelaşi interes căutând să afle de la fiecare persoană cât mai multe date şi
informaţii.
O deosebită atenţie se va acorda persoanelor care se prezintă personal la unităţile de
poliţie sesizând primele despre producerea unui accident de circulaţie. În astfel de cazuri este
indispensabil necesară identificarea persoanelor respective şi formularea în scris a denunţului
întrucât în activitatea practică a rezultat că nu de puţine ori, autori ai accidentelor de circulaţie s-
au prezentat la organele de poliţie în calitate de simpli participanţi la trafic care aduc la
cunoştinţă despre producerea unui accident ascunzând faptul că ei înşişi l-au produs, încercând
astfel să se sustragă răspunderii penale, prin crearea unor alibiuri.
În cazul în care are loc sesizarea din oficiu, lucrătorii de poliţie, au obligaţia, chiar în
afara orelor de program să acorde primul ajutor victimelor, să asigure conservarea locului
producerii accidentului, identificarea conducătorilor vehiculelor implicate în accident,
8
identificarea martorilor oculari şi să raporteze imediat dispeceratului poliţiei judeţene sau al
Brigăzii Poliţiei Rutiere a Capitalei, pentru a fi trimisă echipa de cercetare.

Înainte de efectuarea cercetării locului accidentului este necesar a se analiza şi pe această

bază a se stabili cărui organ de cercetare penală îi aparţine competenţa efectuării acestei activităţi
precum şi cele care urmează în cadrul urmăririi penale.
Astfel, lucrătorii de poliţie cu atribuţii de constatare în materie de circulaţie sunt
competenţi să cerceteze orice fel de accident de circulaţie, indiferent de consecinţele acestuia, cu
excepţia cazului când accidentul, soldat cu moartea uneia sau mai multor persoane este rezultatul
intenţiei conducătorului auto, situaţie în care urmărirea penală se face de către procuror.
În cazurile în care calitatea persoanei care a săvârşit accidentul atrage competenţa de
cercetare a procurorului, lucrătorul de poliţie este obligat să anunţe de îndată pe procurorul
competent, iar în cazul în care constatarea nu suferă amânare, va proceda la efectuarea acesteia,
urmând ca actele întocmite să fie imediat înaintate procurorului pentru urmăriri penale.
Organele de poliţie sunt competente să efectueze urmărirea penală şi în cazul accidentelor
de circulaţie produse de cetăţeni străini cu excepţia acelora care se bucură de imunitate de
jurisdicţie indiferent dacă victima este cetăţean român sau cetăţean al altui stat.
Competenţa teritorială este determinată, de locul unde s-a comis accidentul de circulaţie
în total sau în parte ori rezultatul acestuia, de locul unde a fost prins făptuitorul, de locul de
domiciliu al făptuitorului sau la locul de domiciliu al persoanei vătămate.
Atunci când nici unul din locurile arătate, nu este cunoscut, competenţa revine organului
de urmărire penală mai întâi sesizat. Dacă mai multe organe de urmărire penală au fost sesizate
în acelaşi timp, competenţa se stabileşte în ordinea criteriilor ce determină competenţa teritorială.
În cazul infracţiunilor rezultate din accidente de circulaţie săvârşite de cetăţeni români pe
teritoriul altor state, competenţa pentru efectuarea urmăririi penale revine organelor de poliţie ale
sectorului doi din Bucureşti.

3.2. Cercetarea propriu-zisă : faza statică și faza dinamică

În această fază, urmele, obiectele, toate mijloacele materiale de probă sunt cercetate, fără
a fi mişcate din locul lor, fără a se modifica poziţia acestora. Această fază debutează cu
observarea locului faptei prin parcurgerea acestuia, organele de urmărire penală şi în special,
şeful echipei de cercetare, având posibilitatea să verifice în concret dacă locul de examinat a fost

9
corect delimitat şi să procedeze în consecinţă.
Prin loc al accidentului nu trebuie înţeles sensul restrictiv, adică locul unde s-a produs
impactul dintre vehicule, dintre vehicul şi victima pieton ori dintre vehicul şi obstacol. Prin loc al
accidentului se înţelege întreaga suprafaţă de teren, care poate cuprinde şi zone din afara
carosabilului, unde se găsesc urme sau obiecte ce provin sau au legătură cu accidentul. Uneori în
preajma locului unde se află cele mai numeroase urme sau obiecte provenite din accident se pot
găsi şi obiecte sau urme care la prima vedere nu ar avea nici o legătură cu evenimentul cercetat.
Locul accidentului va fi astfel considerat încât să cuprindă şi aceste elemente. Delimitarea
locului accidentului înseamnă marcarea marginilor suprafeţei în interiorul căreia se vor afla toate
obiectele sau urmele şi în care accesul se va face numai în condiţiile impuse de respectarea
regulilor de tactică criminalistică.
În faza statică, pentru fixarea locului accidentului, se execută fotografia de orientare şi
fotografia schiţă.
Fotografia de orientare are ca sarcină fixarea în ansamblu a locului unde a avut loc
accidentul şi a terenului înconjurător. Importanţa unei asemenea fotografii constă în faptul că ea
redă profilul, lăţimea, serpentinele şi amplasamentul, drumului public. Prin fixarea pe fotografie
a caracteristicilor de mai sus, se creează posibilitatea lămuririi cauzelor care u contribuit la
producerea accidentului de circulaţie. Unele fotografii de orientare se vor efectua din locurile din
care conducătorii auto şi martorii oculari au observat fazele producerii accidentului, aceasta
asigurând verificarea exactităţii celor relatate.
Fotografia schiţă are ca sarcină fixarea locului accidentului, fără a fi incluse
împrejurimile. Pe o asemenea fotografie, urmează, să se fixeze tot ce intră în noţiunea de loc al
accidentului.
Pentru a se fixa cât mai bine locul accidentului se mai folosesc şi filmarea sau video-
filmarea.
Prin fotografierea obiectelor principale se fixează diferite componente ale locului
accidentului la o scară mai mare, în aşa fel încât să se redea: poziţia şi locul cadavrului în raport
cu autovehiculul, urmele de frânare sau derapare, etc.
Fotografia de detaliu fixează la o scară mai mare, diferitele urme şi probe materiale, ale
accidentului cum sunt: urme de impact pe autovehicule, urmele de pe cadavru sau îmbrăcămintea
acestuia, urme de sânge sau de vopsea, cioburi, etc. De câte ori dimensiunile obiectelor sau
urmele fixate prin fotografie pot avea importanţă, se execută fotografia la scară.
Vor fi efectuate, deci, fotografii judiciare operative de orientare, schiţă, măsurători

10
fotografice, alte genuri de măsurători necesare ridicării schiţei accidentului, o atenţie deosebită
trebuind acordată măsurării urmei de frânare.
La locul accidentului pot fi descoperite anumite categorii de urme specifice:

- urme provenite de la faruri, lanterne de poziţie, semnalizatoare, geamuri şi parbrize. De

regulă, fragmentele de sticlă provenite de la autovehiculele angrenate în accident rămân pe partea
carosabilă a drumului public, în blocurile optice sau în alte porţiuni ale acestora, pe corpul
victimei etc. Numărul fragmentelor de sticlă este mai mare în locul unde s-a produs impactul.
- urme de vopsea. Pe puntea carosabilă, pe corpul victimei sau pe diferitele suporturi pot
rămâne urme de vopsea desprinse de pe autovehiculul angajat în accident.
- urme biologice: sânge, păr, ţesut organic. Prezenţa acestora la faţa locului determină
natura urmelor care trebuie căutate cu ocazia examinării autovehiculului bănuit că a fost implicat
în accident.
- urme de fragmente de ţesături. Este posibil ca în locul impactului să fie descoperite mici
fragmente de ţesături, fibre textile, aderate pe partea carosabilă (în urma de frânare) sau
pe părţile laterale ale autovehiculului.
- urme de ulei, vaselină, benzină sau alte substanţe provenite de la autovehicul. Ca urmare
a accidentului au loc deteriorări ale băilor de ulei, ale cilindrilor, rezervoarelor de
benzină, urmate de pierderea lichidelor respective şi depunerea lor pe diferite suporturi,
inclusiv pe corpul victimei sub formă de scurgeri, pete, stropi, care pot contribui la
identificarea autovehiculului cu care s-a produs accidentul.
- urme provenite de la desprinderea unor părţi componente ale autovehiculelor şi resturi de
încărcătură. Pe partea carosabilă sau pe lateralele drumului pot rămâne bucăţi din
garniturile sau racordurile din cauciuc, accesorii - oglinda retrovizoare, antena radio,
emblema de pe radiator, etc., precum şi resturi de încărcătură, ambalaje, transportate în
autovehiculul implicat în accident.
- urme de sol. Suprafaţa interioară a autovehiculului este îmbâcsită cu noroi iar în timpul
impactului o parte din această materie cade pe carosabil.
- urmele de anvelope şi de frânare. La faţa locului se găsesc, de regulă, numai urmele
lăsate de suprafeţele de contact ale anvelopelor roţilor din spate, cele din faţă fiind
acoperite total sau parţial de acestea prin mişcarea spre înaintare a vehiculului, cu
excepţia urmelor create în timpul virajelor. Suprafaţa antiderapantă a vehiculelor cu
tracţiune mecanică se deosebesc foarte mult ca dese, lăţime, lungime, de la un
11
 autovehicul la altul.
Faza dinamică a cercetării la faţa locului începe după epuizarea activităţilor specifice
primei faze. Ordinea cercetării la faţa locului în faza dinamică poate fi de la centru spre
periferie (excentrică) sau de la periferie spre centru (concentrică), în funcţie de dimensiunile
locului accidentului, de împrejurările concrete existente, precum şi de necesitatea verificării
urgente a versiunilor elaborate în faza preliminară a cercetării.
Dacă unele urme ar putea să dispară cu timpul, este indicat ca cercetarea să înceapă cu
acestea indiferent dacă ele se găsesc la centru sau la periferie.
Sunt situaţii când până la sosirea organului care efectuează cercetarea la faţa locului se
produc modificări în ambianţa existentă, în sensul că se deplasează autovehiculul din poziţia
iniţială, se înlătură obiectele distruse în vederea degajării şi stabilirii circulaţiei.
În faza dinamică echipa are posibilitatea mişcării obiectelor purtătoare de urme în funcţie
de posibilităţile tehnice din dotare pentru examinarea minuţioasă a tuturor obiectelor şi a
mijloacelor materiale de probă aflate în câmpul infracţiunii. Aceasta nu reprezintă o reluare a
cercetării locului faptei, prin metode specifice, ci este o continuare inevitabilă a fazei statice
printr-un registru tactic de activităţi diversificate, pentru că după prima fază, cercetarea nu se
întrerupe. Registrul diversificat de activităţi presupune examinare fiecărei urme sau obiect în
mod complet sistematic şi atent, dar şi determinarea relaţiilor logice ce există între anumite date,
fapte care au legătură cu cauza.

3.3. Finalizarea cercetării

În această ultimă etapă se continuă operaţiunile începute la faţa locului prelungindu-se

prin măsuri şi acte procedurale.
Pot fi materializate acum prin măsuri ca:
- Scoaterea în afara carosabilului a autovehiculelor angajate în accident sau a altor obiecte
care constituie obstacole pe carosabil.
Pentru desfăşurarea activităţii de eliberare a drumului public, uneori chiar în timpul
efectuării cercetării, prin intermediul dispeceratului poliţiei, vor fi anunţate unităţi economice
care dispun de utilajele necesare ridicării şi transportării vehiculelor avariate sau organele care în
mod curent desfăşoară astfel de activităţi. Astfel, vor fi anunţate organele de administrare a
drumurilor care au sarcina să cureţe locul accidentului, precum şi instituţiile specializate pentru
transportul autovehiculelor. În cazul necesităţii deplasării autovehiculelor grele, vor fi folosite

12
automacarale, trailere, cu ajutorul cărora se va elibera carosabilul.
De asemenea, organele de administrare a drumurilor au obligaţia de a îndepărta stâlpii,
pomii sau alte elemente căzute pe carosabil, sau care efectuează traficul precum şi a înlocui
semnalizarea rutieră distrusă sau defectată ca urmare a producerii accidentului.

Pe timpul efectuării lucrărilor de remediere sau de curăţire a zonei producerii

evenimentului, se va asigura fie dirijarea traficului pe acelaşi sector de drum, fie devierea pe rute
ocolitoare sau întreruperea circulaţiei, în funcţie de condiţiile existente în zonă.
Toate aceste activităţi vor fi realizate de agenţi de circulaţie dotaţi cu echipamentul
necesar şi cu mijloace de comunicare radio.

13
 CAP. IV. FIXAREA CONSTATĂRILOR CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI

4.1. Redactarea procesului-verbal

Procesul-verbal de cercetare la faţa locului este principalul mijloc procesual de fixare a

urmelor şi a altor probe materiale.
Pentru a ocupa locul pe care i-l conferă legea şi a avea valoare pentru cauză, la încheierea
procesului- verbal trebuie respectate o serie de condiţii de fond şi de formă. Sub aspectul formei
procesul-verbal trebuie să răspundă atât unor exigenţe de stil, cât şi unor cerinţe, astfel:
- să prezinte situaţia generală de la locul săvârşirii fapte. Caracterul obiectiv al
procesului-verbal de cercetare la faţa locului trebuie să se manifeste în redactarea imaginii fidele
a locului unde s-a comis infracţiunea, aşa cum a fost ea percepută de echipa de cercetare şi
lucrătorii care au ajuns primii la locului faptei;
- să fie complet, în sensul de a evidenţia absolut toate constatările făcute, oglindind locul
unde au fost descoperite urmele şi mijloacele materiale de probă ori obiectele presupuse a avea
legătură cu fapta, inclusiv poziţia acestora, raportată la reperele stabile şi planurile orizontale şi
verticale;
- să se caracterizeze prin precizie şi calritate. Descrierea urmelor şi mijloacelor materiale
de probă, precum şi a altor obiecte examinate şi ridicate, trebuie făcută în mod detaliat. Astfel,
urmele vor fi descrise sub aspectul naturii, mărimii, plasamentului, culorii, caracteristicilor
fizico-chimice şi particularităţilor de identificare, cu indicarea metodelor şi mijloacelor folosite
pentru relevare, fixare şi ridicare;
- să fie concis. În cuprinsul procesului-verbal trebuie să se găsească, într-o formă
concentrată toate constatările făcute cu ocazia cercetării la faţa locului. Prezentarea succintă a
acţiunilor desfăşurate şi a rezultatelor acestora nu trebuie să se facă în detrimentul celorlalte
cerinţe enunţate.
Din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la faţa locului care constituie principalul
mijloc de fixare a rezultatelor cercetării trebuie să rezulte următoarele:

14
 - anul, luna, ziua şi locul întocmirii;
- componenţa echipei de cercetare, cu specificarea gradului, numelui, prenumelui şi
organul de urmărire penală din care provin membrii acesteia;
- numele, prenumele, calitatea şi unitatea din care provin ceilalţi participanţi;
- temeiul de fapt al efectuării cercetării la faţa locului;
- modul de aşezare şi conţinutul pe scur al acestei;
- temeiul de drept al intervenţiei organului de urmărire penală;
- menţiuni referitoare la martorii existenţi;
- amplasarea locului faptei;
- măsuri luate pentru paza şi conservarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă;
- măsuri survenite în câmpul infracţiunii;
- poziţia în care a fost găsită victima şi autovehiculul implicat în accident;
- constatările făcute cu prilejul cercetării la faţa locului;
- rezultatul examinării victimei şi măsurilor luate pentru acordarea îngrijirilor medicale;
- menţiuni despre fotografiile judiciare efectuate şi despre întocmirea schiţei locului faptei;
observaţiile martorilor existenţi şi obiecţiile făptuitorului.

4.2. Întocmirea schiței locului accidentului

Schiţa locului săvârşirii infracţiunii constituie o modalitate de reprezentare grafică a

situaţiei de la faţa locului.
În literatura de specialitate, schiţa locului faptei mai este denumită şi plan-schiţă,
delimitarea făcându- se ţinând cont de faptul dacă transpunerea în plan respectă sau nu
proporţiile reale ale obiectelor sau suprafeţelor reprezentate.
Oricare ar fi modalităţile de reprezentare grafică, schiţa locului faptei ajută la înţelegerea
mai exactă a tabloului real al locului săvârşirii infracţiunii, având menirea de a ilustra
constatările din procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării
la faţa locului.

Pentru ca schiţa locului faptei să formeze o imagine edificatoare şi veridică a situaţiei de

la locului producerii unui accident de circulaţie, ea trebuie să îndeplinească unele condiţii, cum
ar fi:
- să fie clară - claritatea schiţei înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă numai acele elemente ce

15
ilustrează constatările menţionate în procesul-verbal, cum ar fi: elementele de localizre a
accidentului, elementele angajate în accident, elementele care au favorizat producerea
accidentului precum şi oricare elemente care pot concura la soluţionarea cauzei.
- să fie cotată - aceasta înseamnă notarea pe schiţă a dimensiunilor obiectelor
reprezentate, adică lăţimea carosabilului, a benzii de rulare, a trotuarelor, a şanţurilor, lungimea
urmelor de frânare, ecartamentul autovehiculelor precum şi distanţele existente între diferite
urme şi obiecte aşa cum au fost găsite de echipa de cercetare;
- să fie exactă - executarea unei schiţe exacte presupune determinarea dimensiunilor
obiectelor şi a distanţelor cu ajutorul ruletei, cu prilejul măsurătorilor în teren, precum şi
utilizarea ustensilelor din trusa de desen la efectuarea schiţei la masa de lucru;
- să fie realizată la scară - realizarea la scară a schiţei presupune existenţa unui raport
între dimensiunile obiectelor ori a distanţelor de pe schiţă şi cele reale. Spre exemplu, scara
1:100 reprezintă faptul că un cm. de pe schiţă înseamnă 100 de cm. (1 m.) în realitate;
- să fie realizată cu semne convenţionale - conciziunea şi sugestivitatea pe care trebuie
să le aibă o schiţă presupune ca reprezentarea în plan a obiectelor aflate la faţa locului să se facă
prin anumite semne grafice cu aceeaşi semnificaţie pentru toate organele judiciare. Dacă pentru
unele obiecte, elemente sau detalii nu sunt prevăzute semne convenţionale criminalistice, acestea
vor fi reprezentate fie prin semne convenţionale topografice standardizate, fie prin semne cu
simboluri utilizate în alte domenii de activitate, cu explicarea lor prin legendă;
- să fie orientată - cu ocazia întocmirii schiţei locului faptei şi în special a locurilor
deschise, aceasta trebuie orientată după punctele cardinale, fie cu ajutorul busolei, fie a altor
metode, cum ar fi: după poziţia soarelui, după soare şi ceas, după steaua polară s.a. Întotdeauna
pe schiţă se va trasa o săgeată al cărei vârf va indica nordul;
să fie individualizată - individualizarea schiţei înseamnă înscrierea pe aceasta a titlului, a
scării la care s-a întocmit, a numelui, prenumelui şi organului din care fac parte membrii echipei
de cercetare precum şi a semnăturilor celor care au participat la cercetarea locului faptei. În titlu
trebuie să se precizeze data, locul şi cauza în care s-a procedat la cercetarea locului şi întocmirea
schiţei.

4.3. Fixarea cu ajutorul fotografiilor judiciare și înregistrărilor video

Fotografia judiciară executată la faţa locului se numără prin cele mai importante mijloace
de fixare a rezultatelor cercetării.

16
 Cu ajutorul fotografiei judiciare operative se asigură exactitatea, urgenţa şi caracterul
obiectiv probator al activităţii de fixare şi indicare a urmelor şi probelor materiale de la faţa
locului.
Fotografia locului accidentului rutier cuprinde imagini care redau:
- aspectul general al locului accidentului;
- autovehiculul în ansamblu sau, poziţia, avariile şi urmele găsite pe acesta;
- cadavrul, poziţia lui faţă de autovehicul şi faţă de alte obiecte găsite la faţa locului;
- diferite probe materiale sau urme rezultate din accident.
Conform metodologiei criminalistice, la locul accidentului se execută numeroase
categorii de fotografii:
- fotografii de orientare; fotografii schiţă;
- fotografii ale obiectelor principale; fotografii în detaliu
- fotografii ale urmelor.
- fotografia de orientare - este destinată fixării întregului loc al faptei, raportat la
anumite puncte de reper de natură să servească la identificarea zonei în care s-a săvârşit
infracţiunea. Pentru verificarea exactităţii celor relatate se vor executa fotografii de orientare şi
din locul martorilor oculari care au observat fazele producerii accidentului. Astfel pentru
fotografierea spre exemplu a unei părţi, aparatul de fotografiat trebuie instalat la înălţimea
corespunzătoare vizibilităţii conducătorului auto sau a martorului ocular, ştiindu-se faptul că
unghiul de vizibilitate depinde şi de tipul mijlocului de transport.
În anumite intersecţii vizibilitatea unui conducător de autovehicul poate fi limitată de
clădiri, zone verzi sau construcţii, iar pentru alţi şoferi, care circulau sub un unghi drept o
asemenea limitare a vizibilităţii poate să nu existe. Acest lucru cere ca pentru fiecare dintre cei
doi conducători să se efectueze fotografii separate.
Fotografiile de orientare se fac din patru părţi: în lungul liniei mediane a şoselei, de o
parte şi de alta şi din două puncte perpendiculare pe lungimea şoselei.
- fotografia schiţă serveşte, la redarea locului faptei, cu tot ce are el mai caracteristic,
redare în întregime sau în parte a locului respectiv, în funcţie de varianta în care este executată.
De pildă, fotografia schiţă unitară, fotografia schiţă panoramică, în variantele liniară sau
circulară, fotografia schiţă pe sectoare şi fotografia schiţă încrucişa
- fotografia obiectelor principale se foloseşte în scopul fixării diferitelor porţiuni ale
locului accidentului la o scară mai mare.
17
 Pentru fotografie izolată a urmelor de frânare apare necesară alegerea corectă a unghiului de
fotografiere, astfel amplasarea reală pe teren a urmelor de mai sus va fi redată în mod eronat. În
acest scop aparatul de fotografiat se fixează în aşa fel încât în vizorul aparatului să fie văzute în
mod distinct urmele amintite.
- fotografia de detaliu. Scopul acesteia este fixarea la o scară mai mare a diferitelor urme şi probe
materiale al accidentului. Se pot fixa: urmele de tamponare izolate ale autovehiculului, urmele de
lovire, desenele benzilor de rulare ale anvelopelor, etc. Aceste urme se pot fotografia metric
folosindu-se un liniar sau un metru de croitor pentru a se putea, ulterior, calcula exact mărimea
lor naturală.
Avantajele înregistrării video constau în posibilitatea înregistrării simultane a sunetului şi
imaginii şi în realizarea unor imagini panoramice, continue şi de lungă durată care redau mai
bine ambianţa locului unde s-a întâmplat accidentul.

18