Suport de Curs Fiinta Umana Si Nursing U

SUPORT DE CURS
MODULUL 14: FIINŢA UMANĂ ŞI

NURSING-UL
SPECIALIZAREA: ASISTENT
MEDICAL GENERALIST
AN I
1
CUPRINS
1. Programa scolara........................................................................................pag. 3
2. Nevoile fundamentale ...............................................................................pag. 13
3. Procesul de ingrijire...................................................................................pag. 16
4. Nevoia de a comunica................................................................................pag. 43
5. Nevoia de a respira.....................................................................................pag. 71
6. Circulatia arteriala......................................................................................pag. 92
7. Nevoia de a manca, a bea...........................................................................pag. 102
8. Nevoia de a elimina....................................................................................pag. 119
9. Nevoia de se misca, de a-si păstra o bună postură.....................................pag. 157
10. Nevoia de a dormi, a se odihni.................................................................pag. 171
11. Nevoia de a se îmbrăca, a se dezbrăca......................................................pag. 193
12. Nevoia de a-si menţine temperature in limite normale.............................pag. 199
13. Nevoia de a fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele ..........................pag. 208
14. Nevoia de a evita pericolele..................................................................... pag. 227
15. Nevoia de a se ocupa de propria realizare.............................................. pag. 249
16. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe si valori....................... pag. 259
17. Nevoia de a se recrea................................................................................pag. 268
18. Nevoia de a învăţa....................................................................................pag. 273
19. Bibliografie...............................................................................................pag. 281
2
1. MODULUL 14: FIINŢA UMANĂ ŞI NURSING-UL
 Notă introductivă
Modulul FIINTA UMANA SI NURSING-UL face parte integrantă din pregătirea
generală din
anul I, pentru calificarea: asistent medical generalist.
In modulul FIINTA UMANA SI NURSING-UL se regăsesc abilităţile din unitatea
de competenţă tehnică de bază FIINTA UMANA SI NURSING-UL. Modulul are
alocate 120 de ore, din care 60 de ore, invatamant clinic. Prin parcurgerea programei
scolare se asigură dobândirea competenţelor descrise in standardul de pregătire
profesională. Programa scolară se va utiliza împreună cu standardul de pregătire
profesională specifice calificării.
 Lista competenţelor specifice unităţii de competenţă corespunzătoare

modulului:
14.1. Analizează nevoile fundamentale specifice funcţiei umane.

14.2. Identifică problemele de dependenţă.
14.3. Rezumă supravegherea si intervenţiile specifice problemelor de dependenţă.
14.4. Identifică etapele procesului de îngrijire (nursing).
14.5. Aplică procesul de îngrijire (nursing).
14.6. Stabileste gradul de autonomie/dependenţă a pacientului.
 Tabelul de corelare a competenţelor si conţinuturilor

Unitatea de competenţă: FIINTA UMANA SI NURSING-UL
Nr. Unitatea de Competente Continuturi

crt competenta
14. Fiinta C 1. 1. Nevoile fundamentale: a comunica; a respira; a manca,
umana si Analizează a bea; a elimina; a se misca; a-si păstra o bună postură; a
nursing-ul nevoile dormi, a se odihni; a se îmbrăca, a se dezbrăca; a-si
fundamentale menţine temperature in limite normale; a fi curat, îngrijit; a
specifice evita pericolele; a acţiona conform propriilor credinţe si
fiinţei valori; a fi util; a se realiza; a se recrea; a învăţa.
umane. 2. Surse de dificultate: fizice, psihologice, sociologice,
lipsa de cunostinţe.
1.1 Nevoia a comunica
Definiţia nevoii, independenţa in satisfacerea nevoii,
factorii care influenţează satisfacerea nevoii (biologici,
psihologici, sociologici), manifestările de independenţă
(debit verbal facil, ritm moderat, limbaj clar si precis,
3
facies expresiv, gesturi si posturi adecvate, percepţia
obiectivă a mesajelor primite, atitudini de receptivitate si
încredere in ceilalţi, apartenenţa la grupuri de interes
divers, etc.)
1.2. Nevoia a respira :
psihologici, sociologici), manifestările de independenţa
(respiraţia silenţioasa, ritmica, fără efort, pe nas, coloraţie
normală a tegumentelor si mucoaselor).
1.3. Nevoia a manca si a bea :
(ingestie de alimente si de lichide in cantitate si calitate
corespunzătoare vârstei, activităţii; masticaţie lentă cu gura
închisă; reflex de deglutiţie prezent, digestie lentă,
obiceiuri alimentare sănătoase, stare de
constituţie normală).
1.4. Nevoia a elimina :
(eliminări fiziologice in limite normale, absenţa
eliminărilor patologice, stare de confort).
1.5. Nevoia a se misca si a-si menţine o buna postura :
(miscări ample, nedureroase, articulaţii mobile, postură
adecvată, normotonie, puls si T.A. in limite normale).
1.6. Nevoia a dormi si a se odihni :
(număr de ore de somn corespunzător vârstei si activităţii
depuse, somn linistit, fără întreruperi si fără cosmaruri,
stare de relaxare).
1.7. Nevoia a se îmbrăca si a se dezbrăca :
(deprinderi corecte, îmbrăcăminte curată, adecvată rolului
si temperaturii mediului ambiant, purtarea de obiecte
semnificative, intimitate,
capacitatea fizică de a se îmbrăca si a se dezbrăca singur,
de a-si alege vestimentaţia).
1.8. Nevoia a-si menţine temperatura in limite normale:
4
(valori constante ale temperaturii corporale 370 C in
cavitatea bucală, 37,30 C in cavitatea rectală si 36,40 C in
regiunea axilară, coloraţie normala a tegumentelor, piele
uscata, fără transpiraţii, stare de confort,
fără modificări ale stării de cunostinţa si ale funcţiilor
vitale).
1.9. Nevoia a fi curat, îngrijit si a-si proteja
tegumentele :
(piele curată, îngrijită, integra, fanere curate si intacte,
stare de
confort).
1.10. Nevoia a evita pericolele:
(capacitatea fizica si psihica de a se proteja de pericolele
din mediu, utilizarea mecanismelor naturale de apărare,
masuri preventive, securitate fizică si psihologică).
1.11. Nevoia a se ocupa de propria realizare:
(autonomie, stima de sine, imagine de sine pozitiva,
manifestări de satisfacţie, luarea deciziei, valorizarea
propriei munci, ocupaţie individuală care permite
satisfacerea nevoii, apartenenţa la un grup social).
1.12. Nevoia a acţiona conform credinţelor si valorilor
sale:
(gesturi si atitudini corporale, asistarea la ceremoniile
religioase, utilizarea de obiecte religioase, apartenenţa la
grupuri religioase sau umanitare, participarea la opere de
caritate, angajarea in activităţi sociale, umanitare sau
creative).
1.13. Nevoia a se recrea:
(divertisment, joc, loisir, relaxare).
1.14. Nevoia a învăţa:
5
(dorinţă, interes pentru a învăţa, stare de receptivitate,
achiziţia de cunostinţe, modificarea comportamentului faţă
de sănătate, achiziţia de noi atitudini si abilitaţi pentru a-si
menţine sănătatea).
2. Probleme de dependenta
2.1. Nevoia a comunica:
Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
modul in care pacientul îsi satisface nevoia. Probleme de
dependenţă: comunicare ineficace la nivel senzo-motor,
comunicare ineficace la nivel intelectual, comunicare
ineficace la nivel afectiv.
Manifestări de dependenţă: tulburări senzoriale, tulburări
de vorbire, dificultăţi de înţelegere, limbaj incoerent,
confuzie, dezorientare, dificultatea de a-si exprima
sentimentele, de a se afirma, dificultatea sau
imposibilitatea de a stabili relaţii semnificative, etc.
Surse de dificultate: deficit senzorial, surmenaj, durere,
consum de droguri, dezechilibru hidroelectrolitic,
anxietate, stres, neadaptarea la boală, statut socio-
economic defavorizant, izolare socială, educaţie
inadecvată, lipsa de cunostinţe.
2.2. Nevoia a respira:
modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
Probleme de dependenţă: dispnee, alterarea vocii,
clearance ineficient al cailor respiratorii.
Manifestări de dependenţă: respiră cu dificultate, respiră
pe nas, cu zgomot, cianoză, epistaxis, tuse, expectoraţie,
ortopnee, senzaţie de sufocare, tahipnee, bradipnee.
Surse de dificultate: inflamaţia mucoasei, tabagismul,
obstrucţia, anxietatea, poluarea, lipsa de cunostinţe.
2.3. Nevoia a manca, a bea:
modul in care pacientul îsi satisface nevoia;
Probleme de dependenţă: alimentaţie inadecvata (deficit
sau surplus), intoleranta digestiva.
Manifestări de dependenţă: anorexie, disfagie, greţuri,
vărsături, deshidratare, slăbire sau crestere in greutate,
apatie, diminuarea energiei, edeme, etc.
Surse de dificultate: alterarea mucoasei tubului digestiv si
a peristaltismului intestinal, refuzul alimentar, obstrucţia,
durerea, tulburările de gândire, anxietatea, sărăcia,
deficitul de cunostinţe.
2.4. Nevoia a elimina:
6
Probleme de dependenţă: diareea, constipaţia, incontinenţa
de urină si materii fecale, retenţia de urină, eliminare
urinară inadecvată prin deficit sau surplus, diaforeză, etc.
Manifestări de dependenţă: scaune frecvente de consistenţă
redusă sau crescută, crampe abdominale, colici
abdominale, semne de deshidratare, balonare, flatulenţă,
anorexie, cefalee, pierderi necontrolate de urină si de
materii fecale, iritaţia pielii, durere, glob vezical, anurie,
oligurie, disurie, hematurie, piurie, poliurie, etc.
Surse de dificultate: alterarea mucoasei intestinale,
vezicale, intoxicaţii alimentare, medicamentoase, stresul,
obstrucţia, infecţia, situaţia de criza, schimbarea modului
de viata sau a mediului ambiental, alterarea centrilor
nervosi, tulburări de gândire, lipsa de cunostinţe, etc.
2.5. Nevoia a se misca si a-si menţine o buna postura :
Probleme de dependenţă: imobilitate, hiperactivitate,
necoordonarea miscărilor, postură inadecvată, circulaţie
C 2. inadecvată.
Identifică Manifestări de dependenţă: dificultatea de a se mobiliza,
problemele de diminuarea sau absenţa miscărilor, anchiloze, atrofie
dependenţă. musculară,spasme, ticuri, mânie, euforie, miscări rapide si
frecvente (mers si gestica), ataxie, convulsii, rigiditate
musculară, deformări, dificultatea de a rămâne in poziţie
adecvată, cifoză, lordoză, scolioză etc.
Surse de dificultate: traumatisme, alterarea centrilor
nervosi si a sistemului locomotor, tulburări de gândire,
anxietate, deficit senzorial, drogurile, durerea, excesul de
stimuli din mediu sau privare de stimuli, alcoolismul,
condiţii de munca inadecvate, lipsa de cunostinţe etc.
2.6. Nevoia a dormi si a se odihni :
Probleme de dependenţă: insomnie, hipersomnie,
disconfort/ incomoditate, fatigabilitate.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a dormi,
oboseala, iritabilitate, lentoare in comportamentele verbale
si nonverbale, scăderea randamentului, diaforeza, dureri
musculare, facies palid, încercănat, astenie, scăderea T.A.
si a pulsului, somnolenţă diurnă, etc.
Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice,
durerea, surmenajul, tulburările de gândire, situaţiile de
criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a
mediului, zgomotul, esecul profesional, conflicte sociale
lipsa de cunostinţe, etc.
7
2.7. Nevoia a se îmbrăca si a se dezbrăca :
Probleme de dependenţă: inabilitatea de a se îmbrăca si a
se dezbrăca.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a se îmbrăca si a
se dezbrăca, refuzul de a se îmbrăca/dezbrăca, vesminte
inadecvate, dificultatea de a-si păstra vesmintele curate,
dezinteres pentru îmbrăcăminte, haine inconfortabile.
Surse de dificultate: atingere fizică, constrângeri fizice,
durere, tulburări de gândire, anxietate, stres, situaţii de
criză, sărăcie, conflict de rol, esec profesional, lipsa de
cunostinţe, etc.
2.8. Nevoia a-si menţine temperatura in limite
normale :
Probleme de dependenţă: hipertermie, hipotermie.
Manifestări de dependenţă: temperatura corporală crescută
(peste 380 C) sau scăzută (sub 360 C), frisoane,
diminuarea sau cresterea pulsului si a T.A., senzaţie de frig
sau de căldură, piele caldă sau rece, cefalee, agitaţie,
roseaţă sau paloare, cianoză, dezorientare, diaforeză,
convulsii, halucinaţii, nevoia imperioasă de a dormi, dureri
la nivelul regiunilor afectate, degerături/arsuri, etc.
Surse de dificultate: atingere fizică, dereglări in
funcţionarea hipotalamusului, expuneri excesive la căldură
sau la frig, anxietate, condiţii de mediu inadecvate,
îmbrăcăminte inadecvată, lipsa de cunostinţe, etc.
2.9. Nevoia a fi curat, îngrijit si a-si proteja
tegumentele :
Probleme de dependenţă: murdăria, alterarea tegumentelor
si fanerelor.
Manifestări de dependenţă: piele murdara, leziuni la
nivelul tegumentelor, semne de inflamaţie, fanere murdare
(par gras, secreţii nazale, prezenţa de tartru pe dinţi),
halenă, pediculoză, dezinteres pentru igiena corporală,
edeme, leziuni de grataj, etc.
Surse de dificultate: imobilizarea, constrângerile fizice,
circulaţie inadecvată, tulburări de gândire, anxietate, stres,
situaţii de criză, sărăcia, esecul profesional, conflictul de
rol, lipsa de cunostinţe, ignoranţa.
2.10. Nevoia a evita pericolele:
Probleme de dependenţă: vulnerabilitate faţă de pericole,
8
atingerea integrităţii fizice sau psihologice sau
amândurora.
Manifestări de dependenţă: predispoziţie la accidente, la
infecţii, la boli, surmenaj, depresie sau agresivitate, semne
de inflamaţie, durere.
Surse de dificultate: semne de insecuritate psihologică,
tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea imaginii
corporale, situaţia de criză, mediul insalubru, poluarea,
condiţii grele de muncă, sărăcia, promiscuitatea, lipsa de
C 3. cunostinţe, deficit senzorial.
Rezumă 2.11. Nevoia a se ocupa de propria realizare:
supravegherea Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
si modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
intervenţiile Probleme de dependenţă: devalorizarea, neputinţa.
specifice Manifestări de dependenţă: sentiment de inferioritate si de
problemelor pierdere a imaginii de sine, dificultatea de a participa la
de activităţi obisnuite sau noi; dificultatea de a lua decizii si
dependenţă. de a controla evenimentele, izolare, depresie sau
agresivitate, sentiment de inutilitate, de respingere.
Surse de dificultate: handicap fizic, alterarea unor funcţii,
constrângeri fizice, tulburări de gândire, anxietate,
pierderea imaginii de sine, situaţie de criză, conflicte de
rol, constrângeri din mediul social, lipsa de cunostinţe.
2.12. Nevoia a acţiona conform credinţelor si valorilor
sale:
Probleme de dependenţă: culpabilitate, frustrare.
Manifestări de dependenţă: poziţie umilă – miscări lente,
insomnie, plâns, autoînvinuire, depresie, manifestări de
anxietate (tahicardie, piele rece, hiperventilaţie),
agresivitate, senzaţie de pierdere a libertăţii, sentiment de
inutilitate etc.
Surse de dificultate: atingere fizică, surmenaj, dureri,
tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea – separarea,
situaţiile de criză, pierderea imaginii si a stimei de sine,
esecuri personale si profesionale, constrângeri familiale si
sociale, lipsa de cunostinţe.
2.13. Nevoia a se recrea:
Probleme de dependenţă: neplăcere, nemulţumire, deficit
de diversificare a activităţilor recreative.
Manifestări de dependenţă: tristeţe, descurajare, plâns,
diminuarea interesului, dificultatea de a se concentra,
agresivitate, plictiseală, dezinteres faţă de sine,
incapacitatea de desfăsura activităţi recreative –
privilegiate.
9
Surse de dificultate: atingere fizică, surmenaj, durere,
tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea – separarea,
situaţia de criză, pierderea imaginii si a stimei de sine,
neadaptarea la boală, singurătatea, pensionarea, lipsa de
cunostinţe.
2.14. Nevoia a învăţa:
Probleme de dependenţă: ignoranţa, deficitul de
cunostinţe.
Manifestări de dependenţă: insuficienta cunoastere a
bolii sale, a măsurilor preventive, a tratamentului, refuzul
de a învăţa, lipsa de receptivitate, tulburări de învăţare,
neînţelegerea informaţiilor, lipsa interesului de a învăţa,
dificultatea de a învăţa măsurile preventive si curative.
Surse de dificultate: atingere fizica, handicap, durere,
tulburări de gândire, anxietate, stres, pierdere – separare,
situaţia de criză, mediul necunoscut, lipsa de educaţie,
schimbarea rolului, lipsa de cunostinţe.
3. Elemente de supraveghere si intervenţii specific
problemelor de dependenţă identificate la nevoile: a
comunica; a respira; a manca si a bea; a elimina; a se
misca si a-si păstra o bună postură; a dormi si a se odihni;
a se îmbrăca si a se dezbrăca; a-si menţine temperatura in
limite normale; a fi curat, îngrijit, a-si proteja tegumentele;
a evita pericolele; a acţiona conform credinţelor si
valorilor sale; a se recrea; a învăţa.
4.1. Etapele procesului de îngrijire: culegerea datelor,
analiza si interpretarea datelor, planificarea intervenţiilor,
implementarea planului de intervenţii, evaluarea.
4.2. Elementele cheie ale etapelor procesului de îngrijire
(nursing).
C 4 Identifică 4.3. Metode de culegere a datelor (observaţia, interviul);
etapele Surse de culegere a datelor (primare si secundare);
procesului de clasificarea datelor (subiective, obiective, date fixe, date
îngrijire variabile).
(nursing). 4.4. Probleme de sănătate: clasificare (actuale, potenţiale,
colaborative), diagnosticele de nursing: definiţie,
formularea diagnosticului de nursing după modelul P.E.S.,
diagnostic NANDA; obiective: criterii de formulare
(SPIRO), clasificarea obiectivelor (specifice, generale,
comportamentale)
4.5. Intervenţii: autonome, delegate, interdependente;
tipuri de îngrijire (acută, cronică, recuperatorie); priorităţi
de îngrijire.
4.6. Tipuri de planuri de îngrijire (nursing); metode de
implementare; responsabilităţi manageriale.
4.7. Pasi in procesul de evaluare: stabilirea criteriilor de
10
evaluare / standardelor; compararea rezultatelor obţinute
cu standardele; totalizarea rezultatelor evaluării,
identificarea nereusitelor; modificarea planului de
intervenţii.
5.1. Culegere de date prin diverse metode; clasificarea
datelor culese pe sisteme funcţionale de sănătate: percepţia
sănătăţii – gestionarea sănătăţii; nutriţie si metabolism;
eliminare; activitate – miscare; odihnă – repaus; rol si
C 5. Aplică relaţii; toleranţa la stres; valori si credinţe; percepţia de
procesul de sine; sexualitate – reproducere.
îngrijire 5.2. Diagnostice de nursing: tipuri de probleme
(nursing). identificate, priorităţi.
5.3. Planul de îngrijire: obiective adaptate resurselor
pacientului si problemelor identificate; intervenţii aplicate
in funcţie de priorităţi.
6. Bilanţul îngrijirilor aplicate.
6.1. Evidente: F.O. – evoluţie; planul de nursing –
rezultatele evaluării;
C 6. 6.2. Starea pacientului: ameliorată, staţionară, agravată;
Stabileste nivelul de independenţă/dependenţă;
gradul 6.3. Nevoile de bază: satisfăcute – pacient independent,
de autonomie nesatisfăcute – pacient dependent.
dependenţă a 6.4. Bilanţul negativ:
pacientulu 6.5. Revizuirea etapelor procesului de îngrijire (nursing);
6.6. Criterii de revizuire: identificarea cauzelor bilanţului
negativ, reformularea obiectivelor, refacerea planului de
îngrijire (nursing), evaluarea.
 Sugestii metodologice
Pentru asigurarea continuităţii in predare, se recomandă ca fiecare nevoie să fie
prezentată după următorul plan: definiţia nevoii, independenţa in satisfacerea nevoii,
factorii care influenţează satisfacerea nevoii, manifestările de independenţă, dependenţa
in satisfacerea nevoii (probleme de dependenţă, manifestări de dependenţă, surse de
dificultate), elemente de supraveghere si intervenţii specifice problemelor de dependenţă.
Cadrele didactice au libertatea de a decide asupra numărului de ore alocat fiecărei
teme in funcţie de: dificultatea temei, volumul si nivelul de cunostinţe, deprinderile si
abilităţile anterioare ale elevului, dotarea cu material didactic, ritmul de formare a
deprinderilor pentru membrii grupului de elevi instruiţi.
Modulul FIINTA UMANA SI NURSING-UL trebuie parcurs in paralel cu
modulele BAZELE STIINTEI NURSING-ULUI, TEHNICI DE NURSING SI
INVESTIGATII ale căror conţinuturi se completează si se întrepătrund asigurând o
viziune holistică asupra fiinţei umane si nursing-ului.
Ca metode de predare/învăţare se pot utiliza: expunerea, conversaţia, observaţia
dirijată, simularea, discuţia, lucrul in grup, studiul de caz si problematizarea care dezvoltă
gândirea critică, creativitatea si toleranţa faţă de punctele de vedere diferite. Se
11
recomandă activităţi de învăţare cu caracter practic-aplicativ: exerciţii de identificare,
studiu de caz, alcătuirea unui glosar cu termini specifici nevoilor.
Pregătirea practică se va realiza in săli de demonstraţie si stagii clinice in unităţi
sanitare si va avea ca scop antrenarea elevilor intr-un demers logic, sistematic, care să
permită:
- aprecierea nevoilor persoanei îngrijite;
- determinarea obiectivelor de îngrijire;
- planificarea si implementarea intervenţiilor specifice problemelor de dependenţă;
- evaluarea rezultatelor si reajustarea eventuală a unora din intervenţii.
Evaluarea trebuie să fie corelată cu criteriile de performanţă si cu tipul probelor de
evaluare precizate in Standardul de Pregătire Profesională. Se evaluează numai
competenţele din acest modul, evaluarea altor competenţe nefiind relevantă. Pe parcursul
modulului se realizează evaluarea formativă iar la sfârsitul lui se realizează evaluarea
sumativă pentru verificarea atingerii performanţelor. Ca instrumente de evaluare se pot
folosi: teste de evaluare de tip itemi, întrebări structurate, rezolvarea de sarcini,
gestionarea cazului.
Cadrele didactice care asigură pregătirea la acest modul îsi stabilesc durata evaluării
fiecărei competenţe, numărul de reevaluări si distribuţia acestora pe parcursul anului
scolar.
Instrumente de evaluare se pot folosi: teste de evaluare de tip itemi, întrebări
structurate, rezolvarea de sarcini, gestionarea cazului.
12
2. NEVOILE FUNDAMENTALE
Cadrul conceptual al Virginiei Henderson se bazeaza pe definitia celor 14 nevoi
fundamentale, cu componentele bio-psiho-sociale, si culturale ale individului.
Atingerea de catre pacient a independentei in satisfacerea acestor nevoi este telul
profesiei de asistenta medicala.
Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta trebuie sa
stie ca o nevoie fundamentala este o necesitate vitala, esentiala a fiintei umane pentru a-si
asigura starea de bine, in apararea fizica si mentala.
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
1. Nevoia de a comunica;
2. Nevoia de a respira;
3. Nevoia de a manca, a bea;
4. Nevoia de a elimina;
5. Nevoia de se misca, de a-si păstra o bună postură;
6. Nevoia de a dormi, a se odihni;
7. Nevoia de a se îmbrăca, a se dezbrăca;
8. Nevoia de a-si menţine temperature in limite normale;
9. Nevoia de a fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele;
10. Nevoia de a evita pericolele;
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe si valori;
12. Nevoia de a se ocupa de propria realizare;
13. Nevoia de a se recrea;
14. Nevoia de a învăţa.
In centrul ingrijirilor sta individul( fiinta umana) care este o entitate bio-psiho-
sociala, ce are necesitati fundamentale, comune tuturor indivivzilor , cu manifestari
speciale, pe care si le satisface singur daca se simpte bine. Individul trebuie privit ca o
entitate functionala formata din trei elemente fundamentale:
1.Mintea (rol de coordonare, elaborare de decizii)- genereaza obiective cognitive;
2.Spiritul( insertie sociala, stare afectiva) - genereaza obiective spirituale.
3.Corpul( anatomia si fiziologia aparatelor si sistemelor ce alcatuiesc corpul omenesc
- genereaza obiective somatice.
1 2
Dimensiune Fiinta Dimensiune
biofiziologica psihologica
umana
3
1
Dimensiune
socio-culturala
13
De aici sau creat cele 3 dimensiuni sub care trebuie privit individul, asemenatoare
unui triunghi echilateral in care nici o dimensiune nu poate fi ignorata pentru ca fiecare
are o relatie cu procesul de nursing:
- o dimensiune biofiziologica;
- o dimensiune psihologica;
- o dimensiune socio-culturala.
Cele 14 nevoi fundamentale imbraca forme foarte variate dupa individ, starea sa
de sanatate, maturitatea sa, obiceiuri personale si culturale. Fiecare nevoie prezinta
componente bio-fizico-socio-culturale.
Cele 14 nevoi formeaza un tot: a considera o nevoie facand abstractie de celelalte
constituie o negatie a “totului”; a incerca sa separi fizicul de psihic e inutil.
Dupa conceptual Virginiei Henderson, scopul ideal al profesiunii de asistenta este
independenta persoanei in satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale.
Independenta si dependenta in satisfacerea nevoilor fundamentale
Ca sa-si mentina un echilibru fiziologic si psihologic, pacientul trebuie sa atinga un nivel
minim de satisfacere a nevoilor sale.
Independenta la adult reprezinta un bun echilibru fiziologic si psihologic, atingerea
unui nivel acceptabil in satisfacerea nevoilor prin actiuni pe care le indeplineste
individual insusi(singur) , fara ajutorul unei alte persoane. Independenta este deci
satisfacerea uneia sau mai multor nevoi prin actiuni proprii, indeplinite de persoana
insasi.
Pentru copii, independenta se considera si atunci cand nevoile sunt indeplinite cu
ajutorul altora in functie de faza de crestere si de dezvoltare a copilului.
Dependenta reprezinta incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de
a indeplini singur, fara ajutorul unei alte persoane, actiuni care sa-i permita un nivel
acceptabil in satisfacerea nevoilor astfel incat sa fie independent.
Originea probabila a acestei dependente este o lipsa de forta (cand pacientul nu
poate) , lipsa de vointa (cand nu vrea), lipsa de cunoastere ( cand pacientul nu stie cum
sa actioneze pentru satisfacerea nevoilor fundamentale).
Manifestarea de dependenta
Atunci cand o nevoie fundamentala este nesatisfacuta din cauza unei surse de dificultate,
apar una sau mai multe manifestari de dependenta. Acestea sunt semne observabile ale
unei anumite incapacitate a persoanei de a raspunde prin el insusi la aceasta nevoie.
Tipuri de dependenta si nivelul de interventie
Dependenta poate sa intereseze aspectul biologic, psihologic, social, cultural si
spiritual al fiintei umane.
Pacientul poate sa prezinte patru forme de dependenta:
-potentiala;
-actuala;
-descrescanda;
-permanenta.
1. Potential- atunci cand problema de dependenta este posibil sa apara din cauza unor
predispozitii , iar in acest caz trebuie planificata o interventie.
2. Actuala- atunci cand problema este prezenta, dependenta este actuala, iar in acest caz
actiunile vor fi corective.
14
3. Descrescanda- cand dependenta pacientului se reduce este in descrestere, iar rolul
asistentei in caz este de a sustine acest progres si de a ajuta pacientul sa-si regaseasca
gradul optimal de autonomie.
4. Permanenta- atunci cand , in ciuda ingrijirilor din partea asistentei, problema nu poate
fi corectata si dependenta este permanenta sau cronica. Rolul asistentei este in acest caz
suplinirea a ceea ce el nu poate face independent si de a-l ajuta sa se adapteze in aceste
limite.
Sursele de dificultate se definesc ca fiind cauza dependentei, adica, orice
obstacol major care impiedica satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale .
Sursele de dificultate pot fi cauzate de:
1. Factori de ordin fizic ;
2. Factori de ordin psihologic ;
3. Factori de ordin social ;
4. Factori de ordin spiritual ;
5. Factori legati de insuficiente cunostiinte.
1.Sursele de dificultate de ordin fizic cuprind toate obstacolele( piedicile) fizice de natura
intrinseca sau extrinseca ce influenteaza negative satisfacerea uneia sau mai multor nevoi
fundamentale. Sursele de dificultate intrinseci provin de la individul insusi( ex.
oparalizie, o problema metabolica, o infectie etc) . Sursele de dificultate extrinseci
cuprind cuprind agenti externi care in contact cu organismul uman impiedica
functionarea normala( ex. sonda nazo-gastrica sau vezicala care cauzeaza iritatii,
pansament compesiv, o imobilizare, etc) .
2.Sursele de dificultate de ordin psihologic cuprind sentimente si emotii , adica starile
sufletesti si intelectuale care pot influenta satisfacerea anumitor nevoi fundamentale
( tulburari de gandire, anxietate, stress, situatie de criza, doliu, etc.) . Manifestarile de
dependenta de la acest nivel pot afecta toate nevoile.
3.Sursele de dificultate de ordin social cuprind problemele de incadrare in comunitate.
Ele se pot prezenta sub forma de modificari ale rolului social( serviciu nou, somaj),
dificultati de comunicare, probleme de adaptare la o cultura, sentiment de respingere etc.
Sursele de dificultate de ordin social pot sa afecteze calitatea vietii si pot fii surse de
stres, de depresie, de malnutritie etc.
4.Sursele de dificultate de ordin spiritual constau in aspiratiile spirituale, revolta
persoanei asupra sensului vietii, intrebari religioase, filosofice, limite in practicarea
religiei care-i dau persoanei insatisfactii. Au repercursiuni, in special, asupra persoanelor
in varsta sau la muribunzi.
5. Sursele de dificultate legate de lipsa de cunostiinte. Este necesar sa se acorde
pacientului informatii pentru cunoasterea de sine, cunostiinte despre sanatate si boala,
cunoasterea celorlalte personae, cunoasterea mediului social.
15
3. PROCESUL DE ÎNGRIJIRI/NURSING
DEFINITIE, GENERALITATI
Procesul de îngrijiri/nursing este o metodă sistemică, logică, de organizare si

desfasurare a ingrijirilor, de identificare, diagnosticare, şi soluţionare a problemelor de
dependenta, formuland un plan de interventie si evaluand eficienta acestui plan, in urma
implementarii lui.
Permite asistentei medicale să pună un diagnostic de îngrijire şi să trateze
răspunsurile umane în faţa îmbolnăvirii şi la boală;
Filozofia modernă a procesului de nursing se bazează pe îngrijirea individuală a
pacientului, pe baza unui plan care va asigura îngrijirea specifică menită să răspundă
cerinţelor fiecărui individ;
Nursingul se bazeaza pe actiuni competente obtinute in practica de specialitate,
dar si pe un sistem de atitudini fata de om, fata de profesie, fata de lume;
Înainte de a implementa orice strategie de nursing pentru îngrijirea pacientului,
trebuie să stabilim ce este necesar pentru acea persoană din punctul de vedere al
nursingului şi în ce mod se poate răspunde optim nevoilor sale.
Activitatea de nursing isi directioneaza cunostintele si deprinderile catre patru
obiective majore care devin responsabilitatile majore ale profesiunii:
- promovarea sanatatii;
- prevenirea imbolnavirilor;
- restabilirea sanatatii;
- inlaturarea suferintei;
Modelul medical de îngrijire caută informaţii despre semne, simptome şi rezultate
ale investigaţiilor referitoare la o boală, încearcă să afle un diagnostic şi apoi instituie un
tratament corespunzător stării respective;
Aceasta este o abordare din perspectiva bolii, modelul nursing ţine seama de
condiţiile medicale, dar se concentrează asupra funcţionării în ansamblu a
individului.Rolul nursei/asistentei medicale este de a ajuta pacientul să se vindece şi să-şi
recapete nivelul maxim de independenţă: de exemplu = medicul diagnostichează o
bronşită acută şi prescrie antitermice, expectorante, antibiotice, bronhodilatatoare, etc, în
timp ce asistenta medicală va urmări în ce măsură bronşita îi afectează pacientului
capacitatea de a respira, mânca, dormi, a se mişca, etc. Această abordare orientată spre
probleme se concentrează pe dificultăţile prin care trece pacientul ca urmare a bolii şi
examinează modul în care acestea pot fi uşurate prin actul de îngrijiri/nursing.
Folosind o abordare holistică a îngrijirii, asistenta medicală va lua în consideraţie
toţi factorii care-l constituie pe un pacient într-o individualitate unică.
Ea trebuie să acorde importanţă tuturor aspectelor fizice, emoţionale, intelectuale,
sociale şi spirituale care afectează procesul bolii, atât în privinţa cauzelor, cât şi a
rezultatului.
16
EVOLUŢIA PROCESULUI DE NURSING
Procesul de nursing, de-a lungul anilor a evoluat sub influenta schimbarilor

sociale, ajungand sa devina in prezent o metoda stiintifica de lucru a asistentei medicale.
Dacă iniţial s-a pus acentul pe ingrijirea persoanelor bolnave, în prezent se insista pe
mentinerea unei stări de sănătate corespunzatoare, pe preventie.
Hall in 1955 a utilizat pentru prima data termenul de proces de nursing. El
defineşte trei etape ale procesului: observarea, acordarea ajutorului şi validarea
( datelor).
Cei care au contribuit ulterior la dezvoltarea procesului de nursing au fost:
F.R. Kreuer,1957-defineste trei etape ale procesului: coordonarea, planificarea
si evaluarea ingijirilor.
D. Johnson, 1959 - consideră că procesul de nursing consta in aprecierea
situatiei, luarea deciziilor, implementarea actiunilor menite sa rezolve problemele de
evaluare.
Wiedenbach, 1963 - descrie şi el trei etape: observarea, acordarea ajutorului,
validarea.
D. Bloch, 1974 - identifica cinci etape ale procesului de nursing: colectarea
datelor, definirea problemei, planificarea şi implementarea interventiilor, evaluarea
acestora.
K. Gebbie si M.A. Levin, 1975 - identifică cinci etape ale procesului de nursing
şi anume: aprecierea, diagnosticul, planificarea, interventiile, evaluarea.
S.C. Roy, 1976 - propune sase etape: aprecierea comportamentului pacientului si
a influentei factorilor, identificarea problemei, obiective, interventii si evaluare.
CARACTERISTICILE PROCESULUI DE NURSING
Procesul de nursing - proces continuu
DIAGNOSTIC
PLANIFICARE
ANAMNEZĂ
(colectarea
datelor)
IMPLEMENTARE
PACIENT
SCOP RATAT
Reincepe ciclul
SCOP ATINS EVALUARE
Ciclu incheiat
17
Procesul de nursing este:
 un proces organizat si planificat;
 un proces dinamic in fiecare etapa putand obtine noi date despre pacient;
 un sistem ciclic - etapele procesului de nursing sunt in inter-relatie ;
 o metoda rationala de planificare si promovare a intervenţiilor individualizate;
 o metoda stiintifica de rezolvare a problemelor actuale si potentiale ale pacientului;
 transformat in actiune prin utilizarea planului de nursing.
Procesul privit ca intreg este ciclic, paşii fiind intr-o interrelaţie, interdependenta si
recurenta.
Procesul de nursing- caracteristici:
1. Sistematic: caracterizat de folosirea unei proceduri obisnuite
2. Cu scop: ghidata de un anume scop.
3. Interactional: implica actiuni reciproce intre asistentele medicale si pacient.
4. Specific: formulat scris.
AVANTAJELE PROCESULUI DE NURSING
• intelegerea conceptelor de baza ale nursingului cum ar fi rolul nursingului, teoriile lui,
problemele legale si de licenta determina cresterea performantelor de nursing.
Avantajele procesului de nursing pentru persoana care acordă îngrijiri
Aplicarea/folosirea procesului de îngrijire:

• permite asistentei medicale un control mai mare asupra propriei practici(creste
profesionalismul);
• creste responsabilitatea;
• da satisfactie muncii), folosind cunoştinţele, experienţa şi intuiţia în furnizarea de
îngrijiri a pacientului;
• asigură un limbaj comun pentru asistentele medicale şi ajută la verificarea profesiei;
• asigură continuitatea îngrijirii pacientului, prin comunicarea exactă a planului de îngri-
jire, pacientului şi membrelor echipei de îngrijire;
• permite luarea deciziilor pentru rezolvarea problemelor pacientului;
• evidentiaza legalitatea actiunilor.
Avantajele procesului de nursing pentru pacient
 beneficiaza de ingrijiri de calitate in functie de nevoi;

 are asigurata continuitatea ingrijirilor-planul fiind accesibil echipei de sanatate care are
nevoie de un reper de informatii pentru fiecare problema;
 determina pacientul sa participe la ingrijiri si sa se preocupe de obtinerea unei mai
bune stari de sanatate.
ABILITĂŢI NECESARE UTILIZĂRII PROCESULUI DE NURSING
 cunoasterea etapelor procesului de nursing;

 conducerea unui interviu in vederea obtinerii de date pertinente;
 observarea sistematica a pacientului;
18
 utilizarea comunicarii verbale si nonverbale;
 capacitatea de a stabili o relatie terapeutica;
 capacitatea de organizare a informatiilor obtinute;
 capacitatea de decizie;
 competenta si profesionalism in efectuarea interventiilor;
 cunoasterea principiilor de baza pentru fiecare interventie planificata.
CUNOŞTIINŢE NECESARE PROCESULUI DE NURSING
 nevoile bio-fiziologice, psihologice, socio-culturale si spirituale ale individului;

 etiologia diferitelor probleme;
 semnele caracteristice problemelor de sanatate;
 factori de risc pentru probeleme potentiale;
 valorile normale ale parametrilor de sanatate;
 resursele pentru implementarea strategiilor de nursing;
 tehnicile de nursing-aparatura si instrumentar utilizat,mod de efectuare,accidente;
 criteriile de evaluare;
 drepturile pacientului.
ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE DE NURSĂ ÎN CADRUL

PROCESULUI DE NURSING
 colectarea informatiilor;
 verificarea datelor;
 stabilirea profilului pacientului;
 interpretarea datelor;
 elaborarea diagnosticului de nursing;
 stabilirea prioritatilor;
 stabilirea obiectivelor;
 selectarea strategiilor de nursing;
 intocmirea planului de nursing.
FAZELE PROCESULUI DE NURSING (activităţi - etape)
I. De culegere a datelor.
II. De analizare si interpretare a datelor - de identificare a problemelor de îngrijire, a
nevoilor pacientului si stabilirea diagnosticului de nursing.
III. De planificare a îngrijirilor, cu:
- fixarea scopurilor şi obiectivelor;
- determinarea intervenţiilor privind îngrijirile.
IV. De aplicare în practică a planului de îngrijiri.
V. De evaluare a rezultatelor, a eficienţei îngrijirilor acordate în mod sistematic.
19
CULEGERE DE DATE
Definiţie
• este prima etapă în care asistenta medicală în mod sistematic, culege informaţiile
necesare despre pacient, le ordoneaza in functie de sursa, de factorul de timp si de
factorul de gravitate, apoi organizează şi înregistrează datele culese.
• cuprinde date:
- continand informatii trecute,
- continand informatii actuale,
- legate de viata pacientului, de obiceiurile sale,
- legate de anturajul sau si de mediul inconjurator.
Scop
• asigură o bază pentru luare de decizii eficiente şi în cunoştinţă de cauză;

• promovează o abordare holistică a îngrijirii = preocupări pentru aspectele fizice, psihice,
sociale, culturale şi spirituale ale pacientului;
• adună datele pentru cercetarea de nursing;
• facilitează evaluarea îngrijirilor.
Tipuri de date:
1. Datele se pot clasifica in doua mari categorii:

• date obiective, prezinta o oarecare standardizare, sunt observabile, eventual masurabile.
(temperatura, puls, tensiune arteriala, cianoza, dispnee, varsaturi.)
• date subiective, sunt datele percepute de pacient si descrise de acesta (durere, ameteli,
greata, anxietatea, disconfortul fizic).
2.Datele se mai clasifica in:
• date relative stabile = nume, prenume, varsta, sex, starea civila, obiceiuri personale
( alimentatie, ritmul de viata), antecedente legate de sanatate( APF, APP, AHC), grup
sanguine, Rh, deficite senzoriale ( hipoacuzie, mutism), proteze ( dentare, de picior, de
mana), reactii alergice ( penicilina, medicamente), reteaua de sustinere a pacientului
( rude, nr. de telefon).
• date variabile = ele sunt in dinamica( se schimba) si necesita o permanenta reevaluare
din partea nursei. Sunt date despre temperatura, tensiune arteriala, puls, frecventa
respiratorie, apetit, eliminarea, somnul, miscarea, reactii alergice, inflamatii, infectii,
durere, oboseala, reactii la tratamente administrate, religia de care apartine pacientul in
masura in care afecteaza actul de nursing.
Domenii privitor la care se culeg datele:

• percepţia de către pacienţii a stării lor de sănătate actuală;
• stresori legaţi de sănătate şi strategii, pentru a le face faţă;
• stilul de viaţă;
• nevoi fiziologice de bază;
• alte nevoi;
• starea simţurilor;
• resurse/deficienţe;
20
Surse de date
pacientul, constient este sursa cea mai pertinenta de culegere a datelor. Acesta aduce
cele mai adecvate date despre nevoile sale, despre stilul sau de viata, despre
antecedentele personale. Un pacient constient cooperant furnizeaza date valoroase care
vor contribui la acordarea de ingrijiri corespunzatoare;
familia, poate furnizeaza informatii despre pacient daca acesta este copil, se afla intr-o
stare critica, este inconstient, are probleme mentale, de judecata, sau este confuz,
dezorientat;
prietenii, pot fi o importanta sursa de culegere a datelor, deoarece sunt in masura sa
ofere informatii despre obiceiurile pacientului,anumite comportamente,care de cele mai
multe ori sunt mai vizibile si mai corect interpretate de cei din jur decat de pacientul
insusi;
membrii echipei de sănătate, formata din medic, asistenti medicali, fizioterapeuti,
kinetoterapeuti, psihoterapeuti, asistenti sociali, pot furniza informatii valoroase despre
modul in care acesta interactioneaza, reactia la anumite proceduri si informatii medicale
etc);
fişa medicală a pacientului; documentele medicale. Asistentul medical, atunci cand
strange informatii de la si despre pacient, este indicat sa ceara documentele scrise , astfel
incat sa confrunte informatiile obtinute verbal cu cele scrise. Astfel asistentul medical
poate obtine date mai multe si mai valoroase.
Metode de culegere a datelor
 Observarea, care include folosirea tuturor simţurilor pentru a obţine

informaţii despre = atitudini, comportament, stare generală, semne somatice.
Observarea este mijlocul de baza folosit de asistenta, bazandu-se pe cele 5 simturi
(vaz, auz, miros, simt tactil si mai putin gustul) cu care se obtin senzatii si perceptii la
nivelul scoartei cerebrale si determina pornirea unei actiuni.
Observarea este un proces mintal activ.
Dezavantajul il reprezinta subiectivismul celui care observa, determinat de starea
analizatorilor lui, de emotii. Trebuie sa fim constienti de aceasta doza de subiectivism si
sa-l stapanim prin efort intelectual astfel incat sa fim cat mai aproape de realitate.
Folosirea simturilor si culegerea datelor cu ajutorul lor:
-- vazul :
- date despre starea generala a pacientului: stare de bine, stare modificata,
stare alterata ;
- date despre culoarea tegumentelor: eritem(coloratie rosie la nivelul pielii,
inrosire), escoriatii(zgarieturi), edem (acumulare de lichid seros in tesuturi,
tumefiere (edem insotit de semnele inflamatiei: rugor-roseata, dolor- durere,
calor- caldura), hematom(acumulare de sange in diferite tesuturi), paloare,
congestie(roseata), transpiratii etc.
- auzul – diferite zgomote produse de pacient:
- plans;
- ras;
- geamete;
- respiratie modificata;
21
- eructatii = evacuarea gazelor din tubul digestiv prin cavitatea bucala.
- borborisme = zgomote intestinale.
- simtul tactil depisteaza:
- durerea la atingere;
- caldura sau racirea tegumentelor;
- senzatia de fluctuenta = senzatia de moale la nivelul unei inflamatii
- senzatia de flatuenta = meteorism = balonare.
- simtul olfactiv sau mirosul – date despre starea de igiena a pacientului sau alte
mirosuri cum ar fi:
- halena = miros urat exaltat de pacient;
- halena amoniacala = pacientul miroase a urina, este intalnita in stadiul final
al afectiunilor renale;
-halena de alcool etilic = pacientul miroase a alcool, se intalneste in
alcoolism, etilism sau intoxicatii cu alcool;
-halena acetonica = pacientul miroase a acetone, este intalnita in stadiile
finale ale afectiunilor hepatice;
- halena fetida = miros greu, urat intalnit in cariile dentare;
- mirosurile caracteristice ale secretiilor fiziologice ( materii fecale, urina);
- mirosul secretiilor patologice ( puroi, plagi infectate).
Pacientul trebuie observat din toate cele 5 dimensiuni ( bio-psiho-socio-culturala si
spirituala). Se pot utilize de catre asistenta si instrumente: stetoscop, tensiometru,
termometru etc.
 Schimbul cu serviciile externe- medicul curant sau de familie (pacient îngrijit la
domiciliu);
 Interviul pentru obţinerea de date personale şi ale istoricului bolii.
Interviul este cea mai uzuala metoda de obtinere a datelor, atunci cand pacientul
este constient si cooperant. Acesta reprezinta culegerea de date (anamneza) sau discutia
cu pacientul. Prin interviu se pot obtine date despre istoricul bolii, despre factorii de risc,
despre problemele pacientului, dar si despre stilul sau de viata si schimbarile aparute in
starea sa de sanatate.
Obiectivele unui interviu sunt:
- initierea unei relatii corespunzatoare intre asistent si pacient;
- obtinerea informatiilor pe toate directiile: fizic, emotional, social;
- observarea atenta a pacientului si a comportamentului sau;
- dezvoltarea compliantei terapeutice;
In realizarea interviului sunt necesare :
- conditii pentru interviu,
- abilitati ale asistentei.
Conditii pentru realizarea unui interviu :
- alegerea momentului potrivit pentru interviu, a cadrului adecvat, in liniste si intimitate ;
- respectarea orelor de masa , de odihna si a perioadelor de mare suferinta ;
- progamarea unui interval de timp suficient pentru a permite pacientului sa-si exprime
relatarile in ritmul lui ;
- respectarea intimitatii sia confortului pacientului ;
- abordarea din partea asistentei a unui comportament care sa exprime acceptare ,
ascultare , respect , empatie.
22
Abilitati din partea asistentului medical:
- abilitati de comunicare din partea asistentului medical. Orice stangacie in conducerea
dialogului poate afecta calitatea informatiei sau poate perturba comunicarea;
- abilitati de a pune intrebari adecvate;
- abilitatea de a confirma sau de a verifica informatiile – permite asistentului medical sa-
si clarifice unele situatii pe care nu le-a inteles;
- abilitatea de a readuce pacientul la raspunsurile necesare;
- abilitatea de a face o sinteza a ceea ce a spus pacientul;
- abilitatea de a practica o ascultare activa facand uneori referiri la evenimentele sau
amanuntele relatate de pacient;
- asistentul medical trebuie sa stie sa treaca sub tacere evenimente neplacute pentru
pacient despre care acesta nu vrea sa vorbeasca; pacientul nu se grabeste;
- asistentul trebuie sa adopte un limbaj corespunzator nivelului educational si cultural al
pacientului ; nu se pun mai multe intrebari deodata deoarece pacientul se poate pierde;
- asistentul medical nu efectueaza alte activitati de nursing in timpul interviului . Se lasa
timp pacientului pentru a raspunde. Intrebarile se pun fara sa se sugereze raspunsurile ,
asistentul medical trebuie sa convinga pacientul sa relateze sincer si real. Daca este
necesar asistentul medical poate reveni asupra interviului.
Efectuarea interviului este un prilej de a initia o relatie interpersonala care se
poate finaliza in complianta terapeutica. Fara acest gen de relatie, orice incercare de a
aborda clientul poate esua.
Relatia dintre asistentul medical si pacient trebuie sa inceapa cu castigarea
increderii pacientului. Incepand o conversatie libera, aratand interes pentru ceea ce spune
pacientul, aprobandu-l cu gesturi discrete, fara a-l intrerupe si abordand o fata senina,
deschisa, poate chiar un zambet (daca situatia permite) vom putea obtine, pentru inceput,
disponibilitatea pacientului pentru initierea unei relatii interpersonale. In timpul
interviului, pozitia asistentului este in fata sau lateral de pacient, dar privirea trebuie sa fie
ferma, sincera si directa. Ocolirea privirii celuilalt inseamna a avea ceva de
ascuns.Gesturile sunt importante.Atingerea poate fi terapeutica, dar poate si deranja daca
vine prea brusc sau este insistenta. Unele persoane nu vor sa fie atinse.Statutul social al
pacientului este un indicator pentru gesturi, dar mai ales pentru atingeri.
Limbajul paraverbal are rolul de a mentine o comunicare eficienta.Tonul,
ondulatiile vocii, ritmul vocii, pauzele reprezinta puncte de reper pentru feed-back-ul
obtinut. Limbajul nonverbal este plin de semnificatii.Asistentul medical trebuie sa
urmareasca mimica si pantomimica pacientului.
Informatiile se obtin mult mai usor atunci cand conversatia are naturalete, iar
incodarea de la inceput a disparut. Desigur, starea pacientului are mare importanta.Intr-
un fel trebuie abordat un client care are o problema trecatoare si altfel o persoana care
are o boala grava, incurabila. Diferentieri de acest tip trebuie facute si in cazul
persoanelor cu dureri, la care interviul poate deveni un chin sau la persoanele depresive,
prea putin inclinate spre dialog.
Interviul trebuie sa fie o metoda stiintifica, nu un dialog intamplator . Chiar daca
discutia are un mare grad de libertate, interviul va fi prestabilit, astfel incat scopul
urmarit sa fie atins.Asistentul medical va conduce discutia in asa fel incat, chiar daca
pare o discutie libera, aceasta sa contina intrebari cheie care sa elucideze anumite
aspecte semnificative.
23
Exista doua tipuri de interviu:
- interviul structurat, in care intrebarile sunt deja cunoscute, iar raspunsurile trebuie sa fie
punctuale;
- interviul nesctructurat, liber, dar care trebuie sa fie condus spre obtinerea unor
informatii utile.
Intrebarile, la randul lor, pot fi:
- inchise cu raspuns dihotomic (DA / NU); “va doare?”
- semideschise, cu raspuns punctual; exemplu “cand va doare?” R: “de obicei seara”.
- deschise: “care sunt caracteristicile durerii resimtite?” R: pacientul descrie durerea.
Interviul, indifierent de tipul sau, trebuie condus dupa o anumita strategie.
De obicei se folosesc toate tipurile de intrebari, cele mai eficiente, care conduc la
obtinerea celor mai multe informatii sunt intrebarile deschise. Tipul de interviu, precum
si tipurile de intrebari depind de timpul pe care il are la dispozitie asistentul medical, de
starea pacientului si de relatia stabilita intre cei doi interlocutori.
 Informatii privitoare la istoricul starii de sanatate a pacientului.
Datele colectate prin aceasta metoda fac parte dintr-un set de date despre rolurile si
statutul social al pacientului, nivelul de instructie si de bunastare, conditiile de locuit,
stilul de viata, reactiile emotionale la impactul cu boala.Sunt informatii din sfera psiho-
socio-culturala si spirituala. Incepand cu datele personale si continuand cu datele din
biografia personala, aceasta metoda seamana cu metoda autobiografica. Printre
informatiile necesare trebuie sa existe si date despre istoricul familial (antecendente
personale si eredo-colaterale).
 Examinarea fizica: consta in cantarirea pacientului, masurarea semnelor
vitale, observarea tegumentelor si mucoaselor etc.
Tehnici de examinare:
- inspectia – prin metoda observatiei, pacientul este controlat atent in toate regiunile
corpului;
- palparea – se palpeaza regiunile care sunt suspectate de a prezenta modificari. Pot fi
identificate zone indurate, tumefiate, dureroase etc.;
- percutia si auscultaţia – uneori pot oferi informatii si in procesul de nursing. Percutia pe
abdomen poate indica o crestere a unui organ sau poate genera anumite zgomote care
indica balonari, meteorism etc. Auscultatia poate oferi date cu privire la ralurile bronsice
sau la zgomotele cardiace.
 Rezultatele testelor de diagnoza si laborator – valorile probelor biologice,
sunt parametrii care vorbesc de la sine despre starea bolnavului.
Informaţia obţinută are elemente obiective şi subiective.
Tipul şi calitatea datelor obţinute de asistentele medicale, depind de modul cum
priveşte pacientul, sănătatea şi îngrijirile.
Dacă ele se consideră persoane auxiliare medicului culegerea de date va fi limitată
la aspecte fiziopatologice.
Dacă însă, asistenta medicală acordă importanţă independenţei în satisfacerea
nevoilor, a adaptării, descoperirii unui nou echilibru, autonomiei şi realizării, datele
culese vor fi orientate către dimensiunile persoanei privită global.
Pacientul va fi privit ca o persoană cu istorie proprie, cu trecut personal şi care
acţionează în felul său intr-un mediu propriu (microclimatul său).
Deprinderi esenţiale pentru culegerea datelor:
 curiozitatea = continua folosire a întrebării „de ce?" măreşte cunoştinţele şi îmbogăţeşte
îngrijirea;
24
 deschiderea = asistentele medicale vor fi deschise şi receptive la lumea din jurul lor,
pentru a putea folosi avantajele şi şansele pentru explorare şi studiu;
 scepticismul = asistentele medicale vor fi capabile să valideze sursa şi credibilitatea
datelor; trebuie să judece informaţiile, în loc să le accepte şi să le creadă fără să se
îndoiască;
 perseverenţa = asistentele medicale trebuie să fie capabile să obţină informaţiile
necesare, chiar şi când obţinerea acestor informaţii este dificilă;
 comunicarea = asistentelor medicale le sunt necesare calităţi deosebite în comunicare
pentru a obţine datele necesare;
Discuţia cu pacientul (interviul) va conţine următoarele:

 cunoaşterea şi înţelegerea ce o are pacientul despre boala sa, ce aşteaptă de la această
internare, păreri despre experienţele trăite într-o spitalizare anterioară;
 starea fizică şi psihică a pacientului, trecutul său;
 nivelul de autoîngrijire şi mobilitate;
 eventualele handicapuri fizice;
 obişnuinţele pacientului privitoare la activităţile obişnuite, zilnice - orarul meselor,
preferinţele alimentare, eliminări, somn, mod de petrecere a timpului liber, concepte
fiziologice, credinţe, etc.
II. ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

SI STABILIREA DIAGNOSTICULUI DE NURSING
Interpretarea datelor este un proces mental, împărţit în 2 faze:

 examinarea datelor culese şi interpretarea lor;
 enunţarea unei judecăţi clinice privind semnificaţia situaţiei analizate;
Prima fază constă în stabilirea unei legături între faptele observate şi compararea
lor cu datele ştiinţifice în încercarea de a le explica, acest fapt permite asistentei medicale
sa formuleze o problemă:
- pacientul are dificultăţi care-l afectează şi risca să-i modifice starea de sănătate;
- care este sursa de dificultate, în cazul problemei aflate.
In faza a doua, enunţarea judecăţii clinice conduce asistenta medicală la
concluzia că:
- pacientul este capabil să utilizeze propriile resurse;
- pacientul prezintă o problemă de îngrijire, parţială sau totală.
Diagnosticul de ingrijiri/nursing
Definiţie
Diagnosticul de ingrijiri/nursing este o problemă de sănătate actuală sau
potenţială, pe care asistentele medicale, în virtutea educaţiei şi experienţei lor, sunt
capabile şi calificate să o trateze (Gordon -976).
Asistentele medicale trebuie să fie capabile să pună un diagnostic de îngrijiri la
relatările pacientului, despre starea sa, apoi să planifice îngrijirea potrivită; asistentele
medicale cunosc şi compară diagnosticul medical şi diagnosticul de îngrijiri/nursing.
Formularea diagnosticului de îngrijiri
25
• diagnosticul cuprinde 3 părţi - se utilizează formula:
P = problema de sănătate, de dependenţă;
E = etiologia sau cauza;
S = manifestari de dependenta (semne/simptome).
Exemplu: DgN=PES
- diagnostic medical = sarcină
- diagnostic de îngrijiri:
- P = alterarea confortului;
- E = din cauza creşterii estrogenilor, scăderii motilitatii gastrice, scăderii
glicemiei;
- S = manifestată prin greţuri şi vărsături.
Există 3 tipuri de diagnostic de îngrijire şi anume:
 diagnostic actual = când manifestările de dependentă sunt observabile, prezente;
 diagnostic potenţial = când o problemă poate surveni dacă nu intervenim;
 diagnostic posibil = când prezenţa unei astfel de probleme nu este sigură.
Toate diagnosticele medicale sunt colaborative.
Problema de ingrijire
Problema de ingrijire se defineşte ca fiind o dificultate trăită de o persoană, un

comportament sau o atitudine nefavorabilă sănătăţii sau satisfacerii nevoilor sale.
Termenii care arată o schimbare în starea de sănătate şi frecvent folosiţi în
formularea problemei sunt următorii = alterare, diminuare, dificultate, deficit, refuz,
incapacitate .
Sunt 2 categorii de probleme pentru îngrijiri:
 probleme clinice care decurg din natura problemelor medicale (medicii şi asistentele
medicale acţionează împreună);
 diagnosticul de nursing (de îngrijire) al asistentei medicale- corespunde dimensiunii
interdependente a practicii.
Necesităţile nu constituie toate obiectele unui plan de îngrijiri:
- din momentul în care satisfacerea unei necesităţi pune o problemă persoanei, adică
atunci când nu poate să o satisfacă fără un ajutor, aceasta necesitate obligă la o intervenţie
a asistentei medicale.
- există un avantaj operaţional utilizând termenul „problemă" în locul celui de
„necesitate".
In funcţie de competenţă şi experienţă, asistenta medicală identifică problemele pe
care pacientul le sesizează, şi le poate prezenta (identificarea problemelor face obiectul
unei interacţiuni profesionale între asistenta medicală şi pacient).
Problemele de dependenta se ierarhizeaza in functie de gravitatea lor, stabilindu-
se prioritatile.
Etiologia sau cauza sau sursa de dificultate
Sursa de dificultate este un obstacol in satisfacerea uneia sau mai multor nevoi.
Cauzele pot fi de natura fizica , psihica , intrinseca , extrinseca , de natura psiho-socio-
culturala , lipsa cunoasterii. Legarea problemei de dependenta de etiologie se face prin
cuvintele “ din cauza de” , “din cauza ca” , “ legat de” .
26
Identificarea exactă a cauzei ajută asistenta medicală să selecteze intervenţiile
potrivite, pentru obţinerea rezultatelor dorite.
Dacă problema de sănătate este potenţială, etiologia/cauza poate fi alcătuită din
factorii de risc asociaţi.
Aceştia descriu evenimente şi comportamente care expun pericolul de risc şi
sugerează intervenţii pentru protejarea lui.
In identificarea cauzei se i-au în consideraţie urmatoarele întrebari:
- care sunt factorii pe care pacientul sau familia îi identifica ca determinanti sau con-
tribuabili la aparitia problemei?
- există factori legaţi de stadiul de dezvoltare, prezenţa bolii sau schimbării în stilul de
viaţă, care ar putea contribui la aparitia problemei?
- alte surse pentru culegerea şi analiza datelor (fise medicale, alti profesionişti din
sănătate, literatură consultată) care au identificat factorii favorizanţi ai problemei?
Manifestari de dependenta (S)
- sunt semne observabile ale incapacităţii de menţinere a sănătăţii, de satisfacerea a

nevoilor fundamentale (nu-şi efectuează îngrijirile igienice, nu comunică cu membrii
echipei de sănătate, nu respectă regimul dietetic, etc.).
- reprezintă caracteristici definitorii legate de dovada care sprijină identificarea
problemei. Caracteristicile definitorii sunt fie observate de asistentă, fie declarate de
pacient sau de familie; sunt organizate în grupuri sau modele de informaţii semnificative,
care atenţionează asistenta medicală asupra posibilităţii existentei unei probleme de
sănătate actuale/potenţiale la pacient.
De obicei, prezenţa a 2-3 caracteristici definitorii confirmă un diagnostic de îngrijire.
Enunţul întreg
 este următorul = problema de sănătate determinată de etiologie manifestată prin
manifestari de dependenta.
 indiferent că este o problemă clinică sau un diagnostic de îngrijrie, enunţul trebuie
făcut de o manieră precisă:
Care este dificultatea şi manifestările sale ?
Care este etiologia şi factorii favorizanţi ?
Expresiile „în legătura", „datorat", „cauzat", permit stabilirea unei selecţii între mani-
festarea problemei şi originea sa.
 problema va trebui să fie bine delimitată.
 este important să formulăm cauza şi apoi să alegem intervenţia în consecinţă.
 când etiologia/cauza este necunoscută, enunţul va fi urmat de menţiunea „în legătură cu
o cauză necunoscută".
 acest fapt va incita pe ceilalţi membrii din echipa de îngrijiri să cerceteze originea şi
factorii favorizanţi, în legătură cu manifestările problemei.
 este o eroare ca în planul de îngrijire, să nu fie scris diagnostic de îngrijire; planul va
cuprinde însă, întotdeauna şi diagnosticul medical.
Exemplu: Dispnee datorata obstructiei nazale manifestata prin respiratie suieratoare.
27
Concluzii
Diagnosticul de nursing se face pornind de la datele culese, analiza si

interpretarea lor.
Diagnosticul de nursing este compus din PES ; are ca scop orientarea nursei spre
rolul ei independent in ceea ce priveste interventiile de nursig ; este esential sa se
stabileasca etiologia problemei , actul de nursing fiind adeseori adresat ei.
Exista cazuri cand nursa nu poate indentifica clar sursa de dificultate. In aceste
situatii , nursa va enunta problema de dependenta si va stabili ca etiologie posibilitatea
unei surse , urmand ca ulterior , reluand prima etapa sa clarifice cu certitudine etiologia.
In formularea diagnosticului de nursing se pot utiliza si termini proprii , important
este sa se exprime clar cele 3 componente ( PES ) si literar.
Se observa ca diagnosticul de nursing nu foloseste terminologie strict medicala si
este formulat in mod personalizat.Acest lucru denota creativitatea asistentului medical.
Scolile de Nursing din SUA, din Canada dar si din alte tarti europene dezvoltate au
elaboratb un numar de diagnostice de ingrijire pentru usurarea sarcinilor profesionistilor.
Asta nu insemna ca vor fi epuizate posibilitatilor de formulare ale diagnosticelor de
nursing.
III. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR
Definiţie
Planificarea îngrijirilor implica determinarea intervenţiilor asistentei medicale

pentru diagnostice specifice care vor duce la obţinerea rezultatelor dorite.
Atingerea obiectivului implică reducerea sau eliminarea etiologiei diagnosticului
de îngrijire, intervenţiile fiind îndreptate spre eliminarea sau reducerea efectelor
etiologiei. Criteriile obiectivului sunt folosite pentru stabilirea intervenţiilor în plus.
Când faci recomandările de nursing, ţine seama de:
 ce ar trebui să cauţi?
 ce ar trebui să faci tu sau pacientul?
 ce instruire trebuie să faci?
 ce trebuie să înregistrezi?
Planificarea este determinarea planului de acţiune pentru asistarea clientului în
vederea atingerii scopului, în mod optim (pentru rezolvarea diagnosticului nursing).
Planificarea începe cu revederea diagnosticului nursing şi are patru puncte:
- stabilirea priorităţilor;
- indicarea scopurilor şi a obiectivelor (inclusiv desemnarea termenului);
- formularea planului de acţiune;
- scrierea planului.
Stabilirea priorităţilor se face luând în consideraţie piramida trebuinţelor

descrisă de Maslow, dar şi cele trei tipuri de priorităţi descrise în capitolul precedent.
Nevoile de supravieţuire se pun înaintea nevoilor de nivel înalt, care nu mai sunt
importante în cazul omului suferind. Dar când pericolul a trecut, ordinea priorităţilor
28
se poate inversa. De aceea îngrijirea se centrează pe persoană şi pe trebuinţele
acesteia.
In stabilirea priorităţilor importantă este percepţia individuală a situaţiei şi,
atunci când este posibil, trebuie să includem persoana în ierarhizarea şi managementul
acestora. Oamenilor le place uneori să se implice cu sugestii în terapiile la care sunt
supuşi şi să li se permită un oarecare control asupra actelor medicale pe care le
suportă.
Factori care influenţează stabilirea priorităţilor:
• numărul şi disponibilitatea staff-ului;
• echipamentul din dotare;
• resursele şi fondurile disponibile pentru servicii şi tratamente speciale;
• preţul de cost al tratamentelor;
•situaţia financiară a pacientului (poate suporta co-plata serviciilor?);
• timpul necesar pentru rezolvarea problemei;
• tipul de îngrijire (boală acută, cronică, recuperare).
Bugetul este foarte important în serviciile furnizate, deci implicit, preţul de
cost. Atunci când aceeaşi problemă poate fi rezolvată cu un preţ de cost mai mic, dar
într-un timp mai îndelungat, iar pacientul nu poate suporta diferenţa de plată, se va
alege calea mal ieftină.
Recunoaşterea priorităţilor are în vedere impactul individual. în anul 1972,
Bower face o ierarhizare pe grade a priorităţilor astfel:
• gradul 1 - este ameninţată viaţa clientului, integritatea sau demnitatea sa;
• gradul 2 - se pot produce modificări de tip distructiv;
• gradul 3 - afectează creşterea şi dezvoltarea normală.
Pentru fiecare diagnostic nursing se indică un anumit scop specific. Până când
persoana poate să-şi recunoască singură aceste scopuri, trebuie schiţate obiectivele
nursing. Chiar dacă termenii scop - obiectiv se intercalează uneori, ei nu trebuie
confundaţi.
Scopurile reprezintă schimbările aşteptate în starea clientului după primirea
îngrijirilor. Scopul înseamnă ceea ce se aşteaptă să facă persoana care primeşte
îngrijiri, nu asistentul medical. Valoarea scopului şi formularea lui reflectă gradul de
funcţionalitate în relaţia particulară cu diagnosticul nursing. în relaţie cu starea de
bine, scopul poate fi: realist, acceptabil pentru persoană, consistent (în concordanţă cu
scopurile celorlalţi membri ai echipei de îngrijire). Un scop bine determinat poate
întruni toate cele trei valenţe.
Obiectivele sunt nivele de performanţă graduale pe care le înregistrează
pacientul, pas cu pas, pentru atingerea scopului general. Obiectivele trebuie să fie:
clare, concise, centrate pe client, specifice, realiste, măsurabile. Obiectivele ar putea fi
considerate intervenţii directe în obţinerea schimbărilor dorite, reprezentând
eficacitatea şi validitatea măsurării acestor intervenţii.
Exemple de verbe care potenţează semnificaţia verbului "a măsura": a
administra, a demonstra, a accepta, a aprecia, a şti, a înţelege.
Performanţa: ce anume trebuie să facă persoana sau cum ar trebui să evolueze
manifestările clinice pentru obţinerea progresului.
Situaţiile: condiţii importante în care se aşteaptă realizarea performanţei.
Criterii: calitate, cantitate, nivel de performanţă aşteptat.
Obiectivele permit orientarea intervenţiilor asistentei medicale, modul cum să
controleze dacă rezultatele sunt obţinute (evaluarea) şi pot fi grupate în 2 categorii;
29
- obiective care se referă la starea fizică şi fiziologică; este vorba de starea aşteptată,
dorită, asupra căreia pacientul nu are control voluntar, (de exemplu prevenirea sau
ameliorarea unor disfuncţii cum sunt: febra, vertijul, contractura);
- obiective care se referă la capacitatea fizică şi la tipul de comportament:
- motor- privesc performantele fizice, adică capacităţi care se află sub controlul vol-
untar al pacientului;
- cognitiv = care descriu ce va fi capabil pacientul să înţeleagă, recunoască, amin-
tească, sintetizeze sau evalueze; cuprind orinetarea temporospaţială, acumularea de
cunoştinţe, dar şi revizuirea şi reactualizarea lor;
- afectiv = privesc emoţiile, sentimentele, motivaţiile pacientului referitor la starea
de sănătate sau boală, la încercările şi evenimentele trecute, prezente sau viitoare;
- social/interactiv sunt legate de acţiunile sociale şi relaţiile interpersonale ale
pacientului.
Pentru fiecare problemă pot fi formulate unul sau mai multe obiective.
Pentru ca obiectivul să cuprindă criterii de evaluare, enunţul trebuie să respecte
următoarele reguli:
- va fi centrat pe pacient şi descrie starea sau comportamentul aşteptat de la pacient şi nu
activitatea asistentei;
- va fi realist;
- va ţine cont de:
-starea şi posibilităţile pacientului;
-condiţiile sale de viaţă;
-de ajutorul pe care-l poate oferi familia şi serviciul sanitar va fi observabil, va fi de
o manieră concretă şi specifică, adică în termeni precişi şi care permit evaluarea
realizării obiectivului;
-va fi măsurabil pentru a putea să evaluăm gradul de eficacitate, conţinutul trebuie să
cuprindă limitele măsurabile exprimate, de exemplu un pacient deshidratat va bea cel
puţin 2l/zi; sau timpul - secunde, minute, ore, zi sau volumul - ml, sau măsurabil al
distenţei - cm, m;
-va indica intervalul de timp (perioada) deoarece trebuie să ştim când se va evalua
rezultatul.
Această noţiune permite in mod egal să se măsoare progresul pacientului şi să
estimeze evaluarea sa:
- pe termen scurt (OTS) ore, zile;
- pe termen mediu (OTM) o săptămână;
- pe termen lung (OTL) săptămâni, luni;
Un obiectiv ce priveşte comportamentul, este enunţat sub forma unei fraze, ce
cuprinde:
- un verb de acţiune (ce)
- o condiţie în care activitatea trebuie să aibă loc (cum)
- momentul (când).
Obiectivul se exprima dupa un sistem mnemotehnic ( tehnica de memorare )
numit ,,SPIRO “ .
S = specificitate
P = performanta
I = implicare
R = realism
30
O = observabil
Specificitatea – sa apartina unui singur subiect ( familie , grup , etc. ).
Performanta – reprezinta actiunile , atitudinile , comportamentele asteptate de la o
persoana ( ex: ‘ca d-na V sa inteleaga si sa efectueze….’).
Implicarea – exprima nivelul de implicare a persoanei ( adica singur sau cu ajutor).
Realism – adica obiectivul sa tina cont totdeauna de capacitatile fizice , intelectuale ,
afective ale persoanei ; pentru a fi aplicabil , el trebuie sa fie realist si aceasta atat din
punct de vedere al capacitatii persoanei , cat si din punct de vedere al abilitatii si
disponibilitatii asistentei pentru a-l ajuta sa atinga obiectivul.
Observabil – adica comportamentele , actiunile si atitudinile sa poata fi observabile ,
masurabile , evaluabile cu precizie. Se poate referi la diferite momente ale zilei , sau la un
ritm de genul de 2 ori /zi sau de 3 ori/ zi, sau cantitate 10 pasi , 10 minute.
Intrebari la care un obiectiv de ingrijire trebuie sa raspunda:
- specificitate = CINE face actiunea?
- performanta = CE FACE ?
- implicare = CUM? (singur sau cu ajutor). IN CE FEL?
- realism = IN CE MASURA se poate face actiunea?
- observabil = CAND? CAT? ( dimineata , seara , de 3 ori/zi , etc.)
Ex. de obiectiv : “ Pacientul sa respire singur imediat” .
Obiectivul poate fi clasificat in :
- obiectiv pe termen scurt : secunde , minute , ore;
- obiectiv pe termen mediu : zile , o saptamana;
- obiectiv pe termen lung : saptamani , luni.
Orice obiectiv pe termen lung este precedat de obiectivele pe termen scurt . Se
intampla uneori ca obiectivul sa nu poata fi formulat respectand orbeste regulile mai sus
mentionate .Important este ca obiectivul sa fie clar pentru ca interventiile de nursing sa
fie precise . Obiectivul poate fi formulat si in termeni de interventie a nursei.
Stabilirea termenelor
Managementul timpului este o coordonată importantă a eficienţei. Specificarea

datelor pentru îndeplinirea obiectivelor şi scopului final reflectă o bună judecată
despre nevoia de timp şi se bazează pe:
• cunoştinţe despre problema de rezolvat;
• condiţia socială a persoanei;
• sistemul de sprijin;
• intervenţiile necesare.
Yura şi Walsh, doi teoreticieni ai nursingului american, afirmă că "descrierea
şi specificarea termenelor servesc nu numai la direcţionarea planificării şi
implementării, dar este chintesenţa evaluării".
Termenul trebuie să fie realist, mai ales la începutul îngrijirii. Un prim eşec ar
fi nedorit şi ar conduce la o perturbare a planificării.
Stabilirea mijloacelor pentru rezolvare-interventii:
Stabilirea strategiei de acţiune se face prin planul de îngrijire. Un plan bine

conceput este o importantă sursă de informaţii pentru toţi membrii echipei de îngrijire.
31
El conţine date şi acţiuni întreprinse ale tuturor membrilor echipei şi se revizuieşte ori
de câte ori este nevoie, "curgând" într-un proces continuu, realist şi adaptat la nevoile
clientului.
Deciziile pe care le adoptă asistentul medical în procesul de îngrijire sunt
activităţi sau intervenţii menite să conducă la rezultatele aşteptate şi specificate în
obiectivele propuse în planul de îngrijire.
Deciziile trebuie aibă următoarele caracteristici:
- să fie compatibile cu planul terapeutic;
- să fie bazate pe raţionament ştiinţific;
- să fie specifice pentru fiecare persoană asistată;
- să folosească procedee educative de tip predare / învăţare.
Resursele folosite în procesul de îngrijire:
- date obţinute în timpul aprecierii;
- literatura de specialitate;
- echipamente medicale;
- timp;
- personal calificat;
- resurse financiare.
Caracteristicile interventiei :
- personalizata,
- observabila,
- evaluabila.
Asistenta medicală alege intervenţiile privind îngrijirile adecvate pentru a preveni,
reduce sau a elimina modificarea/alterarea.
La alegerea intervenţiilor, se va specifica dacă acestea nu comportă riscuri (care
duc la conflicte nedorite, uneori grave) şi se va ţine seama şi de individ ca personalitate
distincta.
Intervenţiile se stabilesc în funcţie de gradul de dependentă şi posibilităţile
pacientului; nu vor limita la acţiuni de ajutor parţial, complet sau de supraveghere, ci vor
conţine probleme de educaţie pentru autonomie, comunicare pentru susţinerea
psihosocială, pregătirea pentru întoarcerea la domiciliu - toate fac parte integrantă din
planificarea îngrijirilor.
Tipuri de intervenţii nursing:
1. Acţiuni independente
- asista pacientul din proprie initiativa , temporar sau definitiv;
Exemple :
*ingrijiri de confort , atunci cand pacientul nu-si poate indepli independent anumite
functii;
*stabileste relatii de incredere cu persoana ingrijita si apartinatorii acesteia;
*asculta pacientul , il sustine , ii transmite informatii si invataminte, lui si apartinatorilor;
*este alaturi de indivizi si colectivitate in vederea promovarii unor conditii mai bune de
viata si sănătate;
*observa la pacient modificarile produse de boala sau tratament si le transmite medicului.
- se bazează pe diagnosticul nursing;
- se înscriu în planul de îngrijire;
- sunt autonome, proprii asistentei medicale.
32
Acţiunea independentă are în vedere:
- genericul de alternative;
- alegerea celei mai bune soluţii.
2. Acţiuni interdependente
Sunt acţiuni întreprinse de asistentul medical în colaborare cu alţi membri ai
echipei de îngrijire. De exemplu, în procesul de educaţie pentru sănătate, asistentul
medical participă alături de psiholog şi dietetician la educarea pacientului.
3. Acţiuni dependente (delegate)

Se referă la rolul delegat al asistentului medical.
De exemplu:
- administrarea medicamentelor;
- tratamentele medicale.
Intervenţia dependentă nu trebuie să conducă spre o execuţie "oarbă" a unor
ordine, fără discernământ, ci spre o execuţie supusă judecăţii, ca un exerciţiu critic, de
înţelepciune, despre ce, cum, cât de mult, în ce manieră?
Pentru alegerea intervenţiei potrivite se va construi un plan de acţiune în doi
timpi:
a) indicarea tuturor soluţiilor posibile;
b) alegerea soluţiei optime.
Cum se identifică alternativele?

- pe baza experienţei anterioare;
- se priveşte problema din unghiuri diferite;
- se analizează toate căile rezolutive;
- se imaginează o rezolvare ideală;
- se cere sfatul colegilor sau al altor experţi;
- se cere părerea pacientului.
Soluţia de tip creativ este cea mai nimerită pentru că este personalizată,
individualizată.
Cum se selectează cea mai bună soluţie?

- se analizează fiecare soluţie în parte comparându-se avantajele şi dezavantajele sale;
- se alege alternativa cu cel mai mic risc pentru pacient.
Pentru aceasta trebuie să se ţină cont de:

- timp,
- condiţia pacientului,
- echipamentul medical,
- numărul şi calificarea staff-ului.
Trebuie luate în seamă consecinţele nedorite ale căii alese, iar dacă alegerea nu a
fost bună se înlocuieşte imediat.
Relatia stransa intre etape poate fi sursa de confuzie prin repetarea aceluiasi lucru .
Pentru a evita aceasta confuzie se poate ca interventia sa fie consemnata o singura data in
planul de nursing la interventii .
Este insa foarte important ca interventia sa fie formulata clar si precis :
- cui sa se adreseze actiunea ( pacientului );
33
- natura actiunii , actiunea fiind observabila;
- precizarea orarului actiunii .
Fiecare plan de nursing va fi competat cu interventii constante si elemente de
supravegheat .
Interventii constante : ex asezarea unui recipient cu apa langa pacient ca sa se
poata hidrata.
Elemente de supravegheat : comportamentul , reactii la medicamente( reactii
alergice ), functii vitale ( respiratie , puls ,T.A , temperatura) , starea generala.
Planul de îngrijire trebuie să îndeplinească următoarele puncte:

• să ofere un ghid detaliat de îngrijire;
• să fie individualizat şi personalizat;
• să promoveze activităţi bazate pe principii ştiinţifice şi pe procese sistematice de
rezolvare;
• să garanteze continuitatea îngrijirilor;
• să coordoneze eforturile tuturor membrilor echipei de îngrijire;
• să implice participarea individuală a pacientului şi a familiei acestuia;
• să schiţeze un program de educaţie sanitară atât individual, pentru pacient, cât şi
pentru aparţinători;
• să asigure un plan adecvat pentru îngrijirea pacientului după externare.
Neconcordanţe între elaborarea planului scris şi aplicarea lui în practică:

•asistentul medical nu-şi asumă responsabilitatea să verifice dacă un plan de îngrijire a
fost corect şi complet aplicat;
• în comunicarea planului unele informaţii sunt omise sau incomplete;
• asistentul medical oferă îngrijire pentru numai opt ore pe zi şi nu se implică în
atingerea scopurilor finale din planul de îngrijire;
• unele dintre intervenţii pot fi greşite pentru fiecare asistent medical gândeşte că
alţii sunt răspunzători pentru acţiunile întreprinse;
•înregistrările incomplete din registrele şi evidenţele scrise încurajează superficialitatea
şi uneori nesiguranţa intervenţiilor.
Concluzii
Planul de nursing constitue un mijloc de comunicare a informatiilor pentru toate

persoanele implicate in ingijirea pacientului, o documentatie referitoare la intervenţiile
planificate pentru pacient.
IV. APLICAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRI
Definitie
- reprezinta momentul realizarii constiente si voluntare a interventiilor planificate

pentru a obtine rezultatul asteptat.
34
Scop - modalitate de aplicare
Scopul procesului de îngrijiri este de a asigura prelucrarea în sarcina globală şi

personalizată, a îngrijirilor individului pentru ca pacientul sa-si mentina sau sa-si recapete
independenta total sau partial;
Este indispensabil să alegi un sistem de organizare care să permită fiecărei asistente
medicale o responsabilitate totală a unui grup de pacienţi (îngrijiri globale) în loc si dai
un număr de sarcini pe care le va efectua la toti pacienţii din serviciu-secţie (îngrijiri de
serie).
Aplicarea planului de îngrijiri se realizează în practică, în funcţie de modalitate de
executie şi supraveghere (sarcini date unui ajutor, elevă, pacient sau unui membru din
familie).
Delegarea unor activităţi "nu influenţează* calitatea îngrijirilor şi nu oferă o valoare
mai mică sau mai mare în ierarhia sarcinilor/obligaţiilor dar rămân sub responsabilităţi
asistentei medicale, care le planifică, le realizează sau le determină realizarea şi care
controlează buna execuţie, respectându-se normele de securitate, de confort şi de calitate
a îngrijirilor.
Recomandari pentru implementarea interventiilor de nursing :
- nu se executa niciodata acte de nursing fara a se cunoaste efectul asteptat;
- inainte de implementarea actiunilor de nursing este recomandat sa se reexamineze ,
pentru a evalua starea problemelor de dependenta , si se verifica inca o data daca
interventiile prevazute sunt intotdeauna potrivite;
- se urmaresc atent reactiile pacientului la interventiile de nursing implementate si se
modifica orice interventie de nursing ineficace;
- se urmareste implicarea pacientului si a apartinatorilor , cand este cazul , in
implementarea actiunilor de nursing;
- se indeparteaza orice sursa de pericol din preajma pacientului .
Implementarea sau realizarea acţiunilor planificate este faza activă a procesului

de îngrijire care înseamnă pe lângă acţiunea propriu-zisă şi asumarea responsabilităţii.
Acţiunile se bazează pe metode ştiinţifice, nu pe intuiţie, avându-se în vedere:
- diagnosticul nursing;
- cunoştinţele şi informaţiile;
- cea mai probabilă alternativă spre succes;
- acceptul clientului;
- minimum de risc pentru pacient;
- maxima abilitate a profesionistului.
Se face apel la:
• capacităţi intelectuale
- cunoştinţe
- putere de judecată
- gândire logică şi critică)
• capacităţi interpersonale
- cooperare
- colaborare
• capacităţi tehnice
- folosirea echipamentelor,
- priceperi.
35
Pentru realizarea acestei etape:
- se continuă culegerea datelor;
- se aplică tehnicile planificate şi se notează pe plan;
- pentru efectuarea tehnicilor se respectă:
- etapele de desfăşurare a tehnicilor;
- pregătirea locului;
- pregătirea materialelor;
- pregătirea fizică şi psihică; asigurarea intimităţii; respectarea demnităţii
pacientului;
- aplicarea măsurilor de asepsie;
- explicarea comportamentului pacientului în timpul diverselor tehnici;
obţinerea consimţământului;
- îngrijirea bolnavului după tehnică, adaptarea îngrijirilor la pacient- previne
complicaţiile;
- notează tehnica – eventualele incidente şi accidente.
Implementarea este un demers individual şi colaborativ.
Gradul în care diagnosticul nursing, planificarea şi implementarea au avut
succes este reflectat în rezultatele obţinute, iar acestea sunt estimate în faza de
evaluare, ultima a procesului de îngrijire.
Metode specifice de implementare
♦ Coordonarea programului de îngrijire:

- întâlnire cu alţi membri ai echipei;
- planificarea acţiunilor;
- discuţii cu persoane implicate în procesul de îngrijire;
- consultarea medicului;
- pregătirea pentru externare.
♦ Implementarea:
- independenţă;
- interdependenţă;
- dependenţă.
♦ Supervizarea implementării.
♦ Sfătuirea pacientilor.
♦ Colaborarea cu alţi membri ai echipei.
♦ Consultarea cu alţi colegi.
♦ Trimiteri la alţi specialişti.
Tipuri de planuri de îngrijire
Pentru simplificarea şi standardizarea acţiunilor şi a înregistrărilor este bine ca

planul de îngrijire să fie elaborat după anumite reguli. În ţările cu o vastă experienţă în
practica nursing, există mai multe tipuri de planuri de îngrijire.
Vom exemplifica în continuare câteva tipuri de planuri de îngrijire folosite în
Statele Unite ale Americii:
36
a) Kardex
b) Standard
c) Plan pentru studenţi
a)Kardex-ul cuprinde:
- informaţii demografice de bază;
- preferinţele clientului;
- membrii echipei;
- informaţii medicale (diagnostic, intervenţii chirurgicale, proceduri diverse);
- planificarea externării.
Acest gen de plan nu poate fi considerat un plan universal, pe înţelesul tuturor,
dar în SUA este destul de uzitat.
b) Standardizarea
Standardizarea este tipărirea planului de îngrijire după un model prestabilit. în
ţările dezvoltate este forma cea mai folosită şi s-a dezvoltat în ultimii ani facilitând o
îngrijire individualizată. Fiecare spital are un anumit plan "tip" tipizat, multiplicat şi
utilizat pe secţii ca formă standard. Acest tip de plan cuprinde diagnostice specifice
(exemplu: infarct miocardic acut) şi denumirea procedurilor specifice (exemplu:
anglografie coronariană).
Avantajele standardizării:
- reducerea timpului de lucru;
- rutina de înregistrare;
- ajutarea staff-ului prin concentrarea atenţiei asupra intervenţiei.
Dezavantajele standardizării:
-asistenţii medicali utilizează standardele ca pe nişte hărţi "de aparenţă", fără să-
şi folosească resursele proprii şi creativitatea. Unele planuri, tipărite de anumite agenţii
lasă loc liber pentru observaţiile şi intervenţiile asistenţilor medicali individualizând în
felul acesta planul standardizat. în acest tip de formular asistentul medical include şi
date specifice pentru fiecare persoană asistată. De asemenea, în plan se pot înscrie şi
informaţii de ultimă oră.
Pentru nivelele înalte ale staff-ului, formularele sunt mai simple pentru că
profesioniştii cu funcţii superioare sunt cei mai în măsură să sintetizeze datele culese.
c) Planuri pentru elevi
Fiecare şcoală de nursing trebuie să aibă un formular amănunţit ca plan de
îngrijire. Aceste detalii ajută elevii să se obişnuiască cu folosirea lor.
Documentaţia în intervenţiile nursing
Principala responsabilitate în planul de îngrijire este comunicarea.

Documentaţia se prezintă sub patru dimensiuni:
- legală,
- morală,
- economică,
- profesională.
Înregistrarea, ca şi formularul standard sunt documente legale introduse în
banca de date a computerului. Documentaţia este una dintre cele mai importante
responsabilităţi profesionale. O preluare de date neînregistrată impietează asupra
procesului de îngrijire. Responsabil pentru înregistrarea corectă este cel care asigură
îngrijirea, iar prin lipsa înregistrării se întrerupe comunicarea. Sistemul integrat care
37
sprijină eficienţa, asigură calitatea, caracterul aprofundat şi validează standardele
îngrijirii este înregistrarea datelor.
Inregistrarea se face având în vedere patru părţi ale problemei-orientate:

• Baza de date: informaţii despre client;
• Lista problemelor de sănătate; "tabel-cuprins" în care sunt specificate problemele
clientului;
• Planul iniţial: diagnosticul nursing, tratamentul, educarea clientului, scopurile finale,
evaluarea planului;
• Notarea progreselor obţinute.
EVALUAREA REZULTATELOR
Definiţie şi răspunsuri
Evaluarea este aprecierea schimbărilor survenite în starea de sănătate a clientului
în relaţie cu scopul propus, ca rezultat al intervenţiilor asistentului medical. Evaluarea
este totdeauna considerată, în termeni de specialitate, CUM anume a răspuns pacientul
după implementarea planului de acţiune.
Este o descriere precisă şi o apreciere a rezultatelor îngrijirilor acordate
pacientului, în funcţie de obiectivele stabilite.
Evaluarea stabileşte modificări ale acţiunilor desfăşurate care vor conduce la
creşterea performanţei şi poate afla răspunsuri pentru realizarea unor acţiuni înrudite
pentru acţiuni încă netestate.
Evaluarea zilnică a planului de îngrijiri/nursing va trebui să răspundă la
următoarele întrebări:
Ating intervenţiile propuse obiectivele intermediate de pacient?
Sunt realiste orele şi datele stabilite iniţial?
Este necesară modificarea intervenţiilor de nursing pentru a asigura realizarea
obiectivelor?
Este necesară modificarea limbajului din plan sau a metodelor de comunicare,
pentru buna participare a asistentelor medicale din celelalte schimburi?
Este necesară consultarea altui membru din echipa de ingrijiri pentru mai multe
informaţii care să ajute la identificarea cauzei, problemelor sau la elaborarea inter-
venţiilor potrivite pentru realizarea obiectivelor?
Există vreo modificarea în starea pacientului care să necesite adăugarea unui nou
diagnostic de nursing sau a unei probleme de colaborare?
Este necesar să intervenim în lista de priorităţi iniţială?
PLAN DE ÎNGRIJIRE
Nr. Diagnostic de îngrijire Obiective Intervenţii Evaluare
crt. (P.E.S.)
38
Evaluarea se face periodic la anumite intervale de timp . Ritmul este adesea indicat
de obiectiv.
Evaluarea este o fază vitală, iar în caz de nereuşită, procesul se reia.
Evaluarea urmareste doua aspecte :

- rezultatul obtinut sau schimbarea observata de nursa la pacient ;
- satisfactia pacientului.
Rezultatul obtinut
Raportat la rezultatul obtinut , evaluarea este un proces ciclic , care se repeta in
functie de obiectivul stabilit si de obiectivele ulterioare , elaborate din faptul ca rezultatul
asteptat inca nu a aparut .
Cand se observa ca manifestarile de dependenta nu s-au diminuat , deci obiectivul
nu a fost atins , procesul de nursing se reia , restructurand diagnosticul si planul de
ingrijire .
Evaluarea permite reajustarea obiectivelor si deci , reajustarea sau chiar
modificarea interventiilor .
Evaluarea prin prisma satisfactiei pacientului

Este importanta aprecierea pacientului , dar nursa bazandu-se pe cunostiintele
profesionale, teoretice si practice acumulate trebuie sa faca o evaluare corecta .
În evaluare se folosesc anumite criterii şi se doreşte o anumită cuantificare

pentru a putea aprecia corect rezultatele. Acest lucru se poate realiza prin:
- compararea rezultatelor obţinute cu cele propuse;
- analizarea factorilor care au condus la obţinerea acestor rezultate;
- modificarea planului de îngrijire (în caz de incongruenţă a rezultatelor
aşteptate cu cele obţinute).
Bailey şi Claus au descris evaluarea, astfel: "Evaluarea implică compararea
rezultatelor cu standardele, revăzând toate devierile de la direcţia stabilită iniţial,
incluzând toleranţele şi apreciind discrepanţele şi nevoile de corecţie".
Paşi în procesul de evaluare:

•stabilirea standardelor şi a criteriilor de evaluare;
•aprecierea condiţiilor individuale - compararea rezultatelor obţinute cu standardele /
aşteptările iniţiale;
• însumarea rezultatelor evaluării;
• identificarea eşecurilor;
•modificarea planului de acţiune (corecţia se face dacă este necesar).
Pasul 1: Stabilirea standardelor
Standard: "Ceva prestabilit, măsură sau model la care se raportează un lucru
asemănător" (Dicţionarul medical Dorland).
Standardele aplică reguli autoritare, principii ori măsuri care să determine
cantitatea, întinderea sau valoarea calităţii, nivelului sau gradaţiei lucrurilor. Pentru a
avea valoare, standardele trebuie să fie realiste, rezonabile, tangibile, pe înţeles, dar şi
acceptabile pentru cei ce le folosesc. Ideal ar fi ca standardele să fie flexibile, adaptate
la nevoile persoanei şl să poată fi modificate conform situaţiei terapeutice.
39
Elaborarea standardelor se face cu ajutorul asociaţiei profesionale, beneficiarii
acestor indicatori de calitate fiind toate grupurile de clienţi. O categorie aparte de
standarde sunt elaborate pentru grupurile specializate sau cu probleme speciale.
Exemplu: Opt standarde pentru practica medicală (Asociaţia Americană a
Nurselor)
• culegerea datelor în vederea aprecierii stării de sănătate a pacientului este
sistematică şi continuă; datele vor fi accesibile, comunicabile şi înregistrate;
• diagnosticul nursing este o derivată a datelor despre starea de sănătate a
clientului;
• planul de îngrijire include scopurile implicite ale diagnosticului nursing;
• în planul de îngrijire se specifică intervenţiile necesare adaptate scopului,
cu ierarhizarea lor, în funcţie de priorităţi;
• acţiunile nursing încurajează clientul la o participare activă în propria
îngrijire, pentru promovarea, menţinerea şi recuperarea sănătăţii;
• acţiunile nursing asistă clientul la maximizarea capacităţilor sale;
• atât progresul, cât şi nereuşita atingerii scopului sunt apreciate nu numai
de nursă, dar şi de client;
• neatingerea scopului dirijează procesul nursing către o reapreciere şi o
reordonare a priorităţilor, la identificarea unor noi scopuri şi la revizuirea planului
nursing.
Pasul 2: Aprecierea condiţiilor compararea constatărilor cu standardele.
Analiza procesului de îngrijire prin comparaţie are la rândul ei mai multe etape:
• Evaluarea progreselor înregistrate de pacient (ţinându-se cont de aspectele
individuale);
• Evaluarea răspunsului persoanei la intervenţiile acordate:
- revederea obiectivelor şi reanalizarea datelor;
- observarea (psihologică şi comportamentală) a răspunsului persoanei;
- compararea rezultatului obţinut cu rezultatul aşteptat.
• Evaluarea planului de îngrijire.
Pasul 3: Totalizarea rezultatelor evaluării
• Toate problemele sunt rezolvate (modul ideal).
• Problemele sunt parţial rezolvate.
• Problemele nu au fost rezolvate.
• Evidenţierea unor noi probleme de sănătate.
• Diagnosticul nursing este eronat.
Pasul 4: Identificarea cauzelor ce au condus la neatingerea scopurilor
• Plan eronat, incomplet, nerealist.
• Culegere de date inadecvată (date incomplete, nesemnificative, etc).
• Atitudini necooperante din partea clientului sau a staff-ului.
• Conflicte între membrii echipei de îngrijire.
• Greşeli în faza de implementare a planului de îngrijire.
• Greşeli în stabilirea priorităţilor sau în respectarea ordinei intervenţiilor.
Pasul 5: Corectarea acţiunilor şi modificarea planului de îngrijire
• Reluarea ciclului procesului nursing;
• Schimbarea membrilor echipei de îngrijire (eventual).
Verificarea în procesul evaluării
Intotdeauna este nevoie de o verificare a procesului de îngrijire, mai ales a fazei
evaluării pentru a putea stabili cu certitudine dacă scopul final a fost atins. Această
40
verificare implică inspectarea şi revederea documentaţiei. Este o metodă de control a
calităţii reflectată în înregistrările efectuate la externarea pacientului.
Raţiunea verificării este aceea de a face profesionistul responsabil pentru
serviciile prestate.
Bilanţ
Inregistrarea acţiunilor şi a rezultatelor îngrijirii este un document legal.
Documentul trebuie să prezinte următoarele caracteristici:
• să fie corect;
• să fie complet;
• să fie concis;
• să fie lizibil;
• să fie confidenţial;
• să fie accesibil;
• să fie pe înţeles;
• să fie înregistrat pe un formular;
• să prezinte date înregistrate cronologic;
• să fie continuu, fără spaţii libere;
• spaţiile libere să fie haşurate, datate şi semnate;
• corecţiile să fie datate şi semnate;
• nu sunt permise ştersături;
• adăugirile sunt înscrise ca amendamente;
• dacă apar erori, vor fi haşurate datate şi semnate;
• documentele sunt scrise cu tuş negru sau sunt tipărite;
• vor fi folosite numai abrevieri consacrate;
• toate intrările să fie datate şi semnate de autor;
• persoana care semnează fiecare intrare este responsabilă pentru aceasta.
Bilanţul îngrijirilor aplicate:

- evidente:
- F.O. – evoluţie;
- planul de nursing – rezultatele evaluării;
-starea pacientului: ameliorată, staţionară, agravată; nivelul de
independenţă/dependenţă;
- nevoile de bază:
- satisfăcute – pacient independent,
- nesatisfăcute – pacient dependent.
Bilanţul negativ:
- revizuirea etapelor procesului de îngrijire (nursing).
Criterii de revizuire:
- identificarea cauzelor bilanţului negativ,
- reformularea obiectivelor,
- refacerea planului de îngrijire (nursing), evaluarea.
CONCLUZII
41
Procesul nursing este o spirală, fiecare spiră cuprinzând toate cele 5 etape.
Diferenţa dintre o spiră şi următoarea reprezintă calitatea. Planul de îngrijire reprezintă
documentul principal al asistentului medical în rolul său de prestator de servicii de
sănătate. Conceperea planului este un demers laborios care necesită cunoştinţe, priceperi
şi atitudini corespunzătoare şi chiar dacă se bazează pe o schemă prestabilită, rămâne un
act individual care înseamnă în primul rând, creativitate.
Principalele raţiuni pentru care este necesară utilizarea procesului nursing:
1. Oferă o excelentă metodă de organizare a îngrijirii, atât individual, pentru fiecare
persoană în parte, cât şi a îngrijirii grupurilor sociale, punând accentul pe nevoile
acestora;
2. Sporeşte continuu interacţiunea dintre asistentul medical şi client şi facilitează
colaborarea cu alte persoane implicate în procesul de îngrijire;
3. încurajează participarea activă a pacientului la propria îngrijire (pacientul devine
membru al echipei);
4.Promovează calitatea şi eficienţa actului de îngrijire.
Clasificarea datelor culese pe sisteme funcţionale de sănătate
Marjory Gordon este cunoscuta pentru teoria evaluarii asistentei medicale

cunoscute si sub numele de “Modele functionale de sanatate ale lui Gordon” si ramane
liderul international in acest domeniu al burselor de asistenta medicala. Dr. Gordon este
autoarea a 4 carti, inclusiv “Manual de diagnostic de asistenta medicala” care se afla
acum la a 12 a editie.
Perceptia si Managementul Sanatatii
Ofera o imagine de ansamblu a starii de sanatate a individului si a practicilor de sanatate
care au fost folosite pentru a atinge nivelul actual de sanatate si starea de bine.
Metabolism nutritional
Descrie aportul de nutrienti raportat la necesitatile metabolice.
Eliminare
Descrie functiile intestinului, vezicii urinare si a pielii. Prin acest model, asistentul
medical poate determina regularitatea, calitatea si cantitatea scaunului si urinei.
Exercitarea activitatii
Acest model se axeaza pe nivelul de activitate, programul de exercitii si activitatile de
agrement.
Somn, odihna
Evalueaza somnul si odihna.
Cognitiv - perceptiv
Evalueaza capacitatea individului de a intelege si de a urma indicatiile, retine informatii,
de a lua decizii si de a rezolva probleme.
Evalueaza deasemenea cele 5 simturi.
Auto- perceptia/ conceptul de sine
Evalueaza parerea despre sine.
Se examineaza contactul vizual si pozitia corpului.
Rol – relatii
Interactiuni cu membrii familiei sau cu altii.
Sexualitate / reproducere
Se evalueaza relatiile sexuale, prima menstruatie (in cazul femeilor) si femeile gravide.
42
Gestionarea situatiilor – toleranta la stres
Se evalueaza schimbarile majore din viata fiecaruia, momentele de stres si de relaxare.
Valori - credinte
Se evalueaza credinta fiecaruia in religia aleasa si practicile religioase.
Cuvântul este sunet şi culoare,

e mesagerul gândului uman.”
(T. Vianu)
4. NEVOIA DE A COMUNICA
43
Definiţie:
Nevoia de a comunica este o necesitate a fiinţei umane de a schimba informaţii cu
semenii săi.
Ea pune în mişcare un proces dinamic, verbal şi nonverbal, permiţând persoanelor
să se facă accesibile una alteia, să reuşească să pună în comun sentimentele, opiniile,
experienţele şi informaţiile.
Comunicarea semnifica mai mult decat schimbul si transmiterea de informatii:
comunicarea creaza si mentine societatea.
Communicarea si semnificatia sa este legata de procese sociale de profunzime,
cum ar fi conservarea identitatii si coeziunii, execcitarea functiei vitale deintegrare
sociala, de mentinere si si consolidare a unui substrat psihologic comun.
Prin comunicare se intelege activitate, legatura intre oameni, si intr-un sens larg, o
modalitate de satisfacere a nevoilor personale.
Comunicarea este cea care asigura dispozitii emotionale si intelectuale
asemanatoare, moduri similare de a raspunde la asteptari si cerinte.
Arta de a comunica nu este un proces natural sau sau o abilitate cu care ne
nastem. Oamenii invata sa comunice.
Importanta comunicarii eficiente in practica nursing este de inteles pentru ca
relatia asistent medical – pacient inseamna in primul rand comunicare.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Omul are nevoie de alte persoane pentru a răspunde ansamblului necesităţilor sale
vitale şi pentru a-şi satisface nevoile sale superioare.
Familia, anturajul, ansamblul instituţiilor societăţii, prin intermediul comunicării,
concură la transformarea copilului într-un individ în toată plenitudinea sa.
Comunicarea se realizează pe trei niveluri:
- logic (al cuvintelor);
- modul verbal- este, prin excelenţă, vehicul al gândirii; limbajul verbal permite o
exprimare mai clară, mai precisă şi mai nuanţată a semnificaţiilor de exteriorizat;
limbajul scris este mai cizelat; pentru a reda intonaţiile, nuanţele, este însoţit de semne de
punctuaţie;
- modul nonverbal - limbajul corpului (expresia ochilor, a figurii, gesturile, postura,
mersul) este o formă arhaică de transmitere a trăirilor noastre interioare.
Daca intre niveluri nu exista contradictii , mesajul transmis va avea efectul scontat.
Omul este capabil de a comunica cu semenii săi din punct de vedere fizic, dar este
capabil să primească şi stimuli intelectuali, afectivi şi senzoriali, care îi sunt transmişi din
anturajul său.
Pentru a se realiza din plin din punct de vedere al nevoii de comunicare, individul
trebuie să aibă o imagine pozitivă despre sine, o cunoaştere a eului său material, adaptiv
şi social.
Independenţa în satisfacerea nevoii de comunicare presupune integritatea
individului, a organelor de simţ, o dezvoltare intelectuală suficientă pentru a înţelege
semnificaţia mesajelor schimbate.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de comunicare
44
Factorii - varsta :
biologici - copilul poate fi un redutabil partener in comunicare;
- batranii sunt marcati de experienta trecutului, stereotipii si de o
inflexibilitate a gandirii cu posibilitati reduse de adaptare;
- integritatea organelor de simţ:
- stare optimă de funcţionare a văzului, a auzului, a mirosului, a
gustului, a pipăitului;
- auzul, văzul permit comunicarea cu lumea exterioară; gustul,
pipăitul protejează individul faţă de pericolele din lumea înconjurătoare;
- integritatea organelor fonaţiei permite comunicarea verbală;
- integritatea aparatului locomotor face posibilă comunicarea nonverbală
(gesturi, mişcări);
- răspunsul erogen: reacţia susceptibilă de a provoca o excitaţie sexuală.
- Factori psihologici inteligenţa - comunicarea este influenţată de gradul
de inteligenţă a individului, de puterea de înţelegere a stimulilor primiţi, de
gândire, imaginaţie, memorie;
- percepţia: reflectarea personală a unui fenomen, obiect, care se face cu
ajutorul simţurilor; funcţia perceptibilă este educabilă;
- memoria: implica capacitatea de culegere de informatii evenimente,
reproducerea cunostintelor, cunoasterea cunostintelor, reprezentarea
cunoştinţelor pe termen: imediat, scurt, lung;
- emoţiile, lipsa de incredere, vocabularul sunt exprimate prin expresia
feţei, prin debitul verbal (bucurie-tristeţe; râs-plâns) si conduc deseori la
interpretari eronate ale mesajului.
Factori - anturajul este determinant în satisfacerea nevoii de comunicare; climatul

socio- armonios în anturaj, în familie permite individului să stabilească legături
culturali afective; schimbul este trecerea unui mesaj de la o persoană la alta;
- cultura şi statutul social: educaţia, nivelul de instruire si de cunoastere
joacă un rol important în comunicare;
- adaptarea discursului in concordanta cu nivelul de cunoastere al
clientului;
- dificultatile de exprimare: apar atunci cand emitatorul are probleme in a
gasi cuvintele potrivite pentru a-si exprima ideile;
- personalitatea: comunicarea este influenţată de stadiul de dezvoltare a
personalităţii umane; personalitatea determină individul să fie încrezător în
capacităţile sale de a se exprima, de a se afirma, de a stabili legături
semnificative cu cei din jur;
- perceptia sociala: exista diferente de perceptie influentate de experientele
anterioare care influenteaza comunicarea- persoanele de varste
diferite,educatie,sex,culturi,temperamente vor avea perceptii diferite si vor
interpreta situatiile in mod diferit;
- sistemul de valori: religia,credintele, convingerile reprezinta factori care
determina a anumita imagine despre lume si care influenteaza
comunicarea interpersonala;
45
Manifestări de independenţă
a. Manifestări de ordin biologic
Funcţionarea - acuitate vizuală;

adecvată a - acuitate auditivă;
organelor de - fineţe gustativă şi a mirosului;
simţ - sensibilitate tactilă.
Debit verbal - uşor;
- ritm moderat;
- limbaj clar, précis.
Expresie - mişcări;
nonverbaiă - posturi şi gesturi ale mâinii;
- facies expresiv;
- privire semnificativă;
- mecanisme senzoro-perceptuale adecvate.
b. Manifestări de ordin psihologic
Exprimare uşoară - a nevoilor, a dorinţelor, a ideilor, a emoţiilor

- exprimare clară a gândurilor
Imagine pozitiva de - cunoaşterea sinelui material, spiritual şi social
sine
Percepţia obiectivă a mesajului primit şi capacitatea de verificare a percepţiilor sale
Exprimarea sentimentelor prin pipăit
Utilizarea adecvată a mecanismelor de apărare
Atitudinea receptivă şi de încredere în alţii
Capacitatea de a angaja şi menţine o relaţie stabilă cu semenii
c. Manifestări de ordin sociologic
Apartenenţa la grupuri de diverse interese

Stabilirea de relaţii armonioase în familie, la locul de muncă, în grupuri de prieteni
Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei nevoii de

comunicare
- explorează împreună cu pacientul, mijloacele sale de comunicare;

- învaţă pacientul:
- să menţină integritatea simţurilor (văzului, auzului, gustului, mirosului);
- să utilizeze mijloacele specifice de exprimare a sentimentelor, a emoţiilor;
- să aibă o atitudine de receptivitate şi de încredere în alte persoane;
- să menţină legături cu persoanele apropiate.
Comunicare efectivă constă în:

- conţinut;
46
- înţelegere şi făspuns din perspectiva celeilalte persoane;
- expresie verbală adecvată
- comunicare non-verbală.
Componentele comunicării
• elaborare, transmitere, receptare, mesaj prin:
- participare;
- ascultare;
- îngrijire;
- sinceritate;
- abilitatea de a accepta: răspunsuri, întrebări;
- respect.
Contactul iniţial
• ne prezentăm pacientului: cine suntem şi de ce suntem acolo;
• ne adresăm pacientului cu numele de familie;
• evităm intimităţile, adresarea pe ton familiar, glumele neadecvate.
Contact efectiv
• punem întrebări „la obiect";
• privim pacientul în faţă fără reţinere;
• căutăm să fim la acelaşi nivel de înălţime cu pacientul;
• întreaga atenţie o concentrăm asupra pacientului;
• privim pacientul în ochi;
• adoptăm poziţia uşor aplecaţi înainte;
• oferim pacientului senzaţia de control;
• răspundem cu înţelegere într-un mod ce denotă implicarea în profunzime şi atenţia pe
care o acordăm pacientului;
•menţinem caracterul asertiv al comunicării prin: mimica feţei, postură, tonul vocii,
gesturi, conţinut verbal;
•identificăm prin abilităţi personale factorii psihologici: emoţiile, nevoile, frica, opiniile;
• ajutarea lui la participarea la diferite forme de relaxare şi recreere
• evaluăm corect gradul comunicării deficitare;
• arătăm interes faţă de pacient şi de cele relatate de acesta;
• cadrul comunicării este delimitat de neacceptare sau agresivitate;
• de fiecare dată întâmpinăm pacientul având expresia feţei de „bun-venit";
• abordăm o postură relaxată, iar atitudinea faţă de pacient este deschisă;
• mimica feţei este relaxată menţinând permanent contactul vizual prin poziţia la acelaşi
nivel cu ochii pacientului şi denotă interesare faţă de relatările acestuia;
• tonul vocii arată respect faţă de pacient dar ferm şi plin de încredere fiind adecvat cu
gesturile şi punctele de vedere exprimate;
• conţinutul verbal este: sincer, onest;
•conţinutul verbal exprimă: sentimente de respect, înţelegere, acceptare faţă de pacient;
•întrebările sunt: directe, deschise, în asociere cu scopul dialogului;
• răspunsurile sunt încurajatoare, evitându-se nota neutră sau prin caracterul lor să des-
curajeze conversaţia;
• cuvintele cheie le repetăm sau le reformulăm pentru a ajuta pacientul să extindă pro-
blema descrisă;
47
• ritmul conversaţiei să fie adaptat pacientului şi clar în exprimare;
• întreaga activitate non-verbală poate fi completată de notiţe fără întreruperea relatărilor,
iar nivelul limbajului să fie adecvat pentru fiecare pacient în parte.
Conversaţii ulterioare
• suntem gata să ne recomandăm din nou;
• răspundem cu înţelegere la conţinutul emoţional;
• căutăm să ne punem în situaţia pacientului;
• abordăm subiectele care îi plac pacientului;
• evităm răspunsurile care neagă pacientului opinii, sentimente personale;
• suntem oneşti atât în informaţii cât şi în maniera de comunicare;
• creem şi menţinem un mediu propice pentru ascultare;
• ţinem cont de mediul socio-cultural din care provine pacientul;
• ajutăm efectiv pacientul, nu doar pretindem;
• mimica, gesturile, tonul şi debitul verbal adecvate în funcţie de personalitate
pacientului;
• nu ne folosim de timpul pacientului pentru a vorbi noi;
• folosim pauzele pentru evaluarea celor relatate de pacient;
• ascultăm „printre rânduri";
• nu ne pronunţăm şi nu aducem la cunoştinţă evoluţia, tratamentului sau prognosticul
negativ al bolii.
Contactul fizic:
• atingem pacientul încet, foarte uşor şi pentru scurt timp;
• atingem numai acele segmente ale corpului care nu au conotaţie sexuală: - mâna, braţul,
umărul;
• în timp ce atingem pacientul, ne exprimăm clar intenţiile;
• când avem îndoieli cerem permsiunea pacientului;
• semnificaţia contactului fizic trebuie să fie de încurajare şi apropiere afectivă faţă de
pacient.
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE COMUNICARE
Dacă comunicarea nu este satisfăcută, pot surveni următoarele probleme de

dependenta:
1. Comunicare ineficientă la nivel senzorial şi motor

2. Comunicare ineficientă la nivel intelectual
3. Comunicare ineficientă la nivel afectiv
Surse de dificultate
Surse de - atingere cerebrală sau nervoasă;

ordin fizic - tulburări circulatorii cerebrale; accident vascular cerebral;
- degenerescentă;
- traumatisme;
- oboseală;
48
- deficit senzorial;
- surmenaj;
- obstacole în funcţionarea simţurilor şi a limbajului (pansamente,
aparate);
- durere;
- dezechilibrul hidroelectrolitic;
- droguri;
- administrarea unor medicamente;
- alcoolism.
Surse de ordin - tulburări de gândire;
psihic - pierdere, separare, stare de criză;
- anxietate;
- stres;
- emotiile: ca trairi subiective conduc deseori la interpretari eronate ale
mesajului;
- stereotipii si prejudecati: tratarea diferitelor persoane ca si cand ar fi
una singura;
- concluzii pripite: evitarea recunoasterii realitatii;
- personalitatea: comunicarea este influenţată de stadiul de dezvoltare a
personalităţii umane; personalitatea determină individul să fie încrezător
în capacităţile sale de a se exprima, de a se afirma, de a stabili legături
semnificative cu cei din jur;
- neadaptarea la boală;
Surse de - poluare;
ordin - mediu inadecvat (locuinţă, loc de muncă, de recreare);
sociologic - climat ;
- conflicte ;
- eşec ;
- izolare socială ;
- statut social şi economic defavorabil;
Lipsa - insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului ambiant ;
cunoaşterii - lipsa de interes;
- educaţie inadecvată;
1. Comunicare ineficace la nivel senzorial şi motor
Este dificultatea individului de a capta, prin intermediul simţurilor sale, mesaje

care vin din anturaj, din mediul exterior sau din ambele.
Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica cu semenii, la nivel senzorio-motor
se situeaza pe mai multe planuri:
- persoanele pot prezenta dificultati in comunicare in situatia aparitiei unor
tulburari senzorio-motorii prin privare de stimuli sau suprasolicitare cu stimuli veniti din
mediul inconjurator social si/sau natural.
- diminuarea sau pierderea mobilitatii sau a functionalitatii organelor de simt, sau
ambele, provoaca individului o diminuare a campului perceptual, al spatiului in care
traieste. Acelasi fenomen se produce in cazul unei suprasolicitari cu stimuli.
49
- in ambele situatii, cauzele cele mai frecvente sunt afectarea cerebrala in ariile de
proiectie corticala a organelor de simt, tulburarile circulatorii, defectele de dezvoltare la
copil sau degenerarea organelor de simt la batrani.
Manifestări de dependenţă
Tulburări • cecitate: pierderea vederii;

senzoriale • diminuarea vederii: scăderea acuităţii vizuale;
• surditate: pierderea funcţiei auditive;
• hipoacuzie: diminuarea auzului;
• pierderea gustului (= ageuzie) sau diminuarea gustului(=hipogeuzie),
pierderea combinaţiilor celor patru senzaţii gustative de bază—dulce,
amar, acru, sărat (simţul de control al hranei);
• anosmie: pierderea mirosului;
• hiposmie: scaderea mirosului;
• hipoestezie: scăderea sensibilităţii cutanate;
• hiperestezie: creşterea sensibilităţii cutanate;
•anestezie: absenta sau disparitia unuia sau mai multor tipuri
de sensibilitate, spontan sau voluntar.
Tulburări • tulburări ale reflexelor: cutanate, osteotendinoase, mucoase, vegetative;

motorii • tulburări de sensibilitate:
• subiective:
- senzaţie de înţepături, furnicături, amorţeli, dureri;
• obiective:
- hiperestezie = accentuare anormală a sensibilităţii
- hipoestezie = diminuarea sensibilităţii;
- anestezie = pierderea sensibilităţii;
- astereognozie = tulburare privind aprecierea volumului şi formelor
obiectelor;
• tulburări ale motilităţii:
- pareză: scăderea funcţiei motorii musculare;
- paralizii periferice: scade tonusul muscular, mişcările pasive se pot
efectua cu amplitudine mult mai mare;
- paralizii centrale: tonusul muscular este păstrat sau chiar exagerat,
mişcările pasive se pot executa cu amplitudine redusă.
Se disting:
- monoplegia: paralizia unui singur membru;
- hemiplegia: paralizia 1/2 corp lateral( dreapta si stanga);
- paraplegia: paralizia membrelor inferioare;
- tetraplegia: paralizia celor patru membre.
Tulburari • ataxia - imposibilitatea de a coordona grupele musculare in cursul
de miscarilor voluntare - apar miscari imprecise, ezitante - apare
coordonare in leziuni cerebeloase sau ale maduvei spinarii;
• tremurături intenţionale = tremurătură amplă a indexului în proba indice
– nas.
Tulburări • în funcţie de felul şi localizarea leziunii cerebrale sunt afectate:
50
de limbaj - recepţia auditiv- verbală;
- expresia verbală;
- lexia - capacitatea de a înţelege cuvinte scrise;
- grafia - capacitatea de a scrie selectiv;
- calculia- capacitatea de a efectua calcule;
- mimica gurii şi feţei.
• afazie: pierdere totala sau partiala a intelegerii si a posibilitatii de a reda
cuvintele, ca urmare a unei leziuni cerebrale.:
- afazie senzorială = vorbeşte dar nu înţelege;
- afazie motorie = diminuarea/incapacitatea de a se exprima verbal
sau scris.
• dizartria: dificultatea de a articula cuvintele, pronunţie neinteligibilă.
• bâlbâism: greutate în pronunţarea unor cuvinte, repetarea sau omisiunea
de silabe, prin prelungirea unor sunete
• mutism: bolnavul nu răspunde, nu comunică cu anturajul
• dislalia: imposibilitatea de a pronunţa anumite sunete care compun
cuvintele; vorbirea devine neinteligibilă;
• acalculie = incapacitatea de a efectua calcule;
• anartrie= incapacitatea de a articula cuvintele;
• afonie= pierderea vocii;
• alexia = incapacitatea de a înţelege cuvinte scrise;
• agrafia = incapacitatea de a scrie selectiv;
• dificultati de exprimare.
Reacţii • nelinişte: lipsă de linişte sufletească, frământări;
afective în • inactivitate: lipsa activităţii fizice sau intelectuale, ori ambele;
insuficienţe • anxietate: sentiment profund de disconfort sau de tensiune, neliniste pe
sau exces care individul îl resimte în urma unei situatii incerte.
senzorial Se manifesta printr-o stare de nemultumire, incertitudine, agitatie, teama
si ingrijorare datorita anticiparii unui pericol sau a unei amenintari a carei
origine nu erste recunoscuta si in absenta unor cauze care sa le provoace.
Poate fi acuta sau cronica.
Anxietatea acuta- forma intensa de anxietate determinata de o pierdere
sau o schimbare iminenta care ameninta sentimentul de securitate si de
bine al unei persoane.
Anxietatea cronica- anxietate persistenta, manifestata prin incertitudine,
agitatie, frica fata de evenimentele din viitor.
• încetinirea dezvoltării gândirii: ritmul asociaţiilor de idei este mai lent;
• halucinaţii: percepţii fără obiect; în funcţie de analizatori, sunt
halucinaţii auditive, vizuale, gustative, olfactive, cutanate;
• izolare - singurătate: starea individului de a fi singur, retras;
• plictiseala.
Sursele de dificultate (etiologia dependentei)

1. Surse de ordin fizic:
- insuficienta intrinseca datorata:
- afectiunilor cerebrale sau neurologice
- tulburarilor circulatorii
- deficitului de dezvoltare a organelor de simt
51
- degradarii organelor de simt
- traumatismelor
- oboselii
- insuficienta extrinseca prin:
- diminuarea calitatii sau cantitatii stimulilor
- privarea de stimuli
- orice obstacol care impiedica functionarea organelor de simt: pansamente, aparate,
tumori
- suprasolicitarea senzorio-perceptuala si surmenaj
- dezechilibre hidroelectrolitice si dezechilibre aparute datorita durerii sau prin
utilizarea drogurilor
2. Surse de ordin psihologic:
- tulburarile de gandire ;
- anxietatea, stresul;
- situatii de criza- situatiile care marcheaza o schimbare brusca si semnificativa in
viata; unei persoane;
- pierderea sau separarea de cineva sau ceva drag.
3. Surse de ordin sociologic:
- poluarea sonora;
- mediu inconjurator neprielnic ( locuinta, locul de munca si spatiile de recreere);
- temperatura ambianta scazuta sau crescuta, luminozitate neadecvata;
- absenta masurilor de protectie a muncii;
- conflictul de rol- incapacitatea individului de a aborda comportamente adecvate
rolurilor pe care le-a ales sau care ii sunt impuse. Aceasta incapacitate este legata de
un conflict intre rolurile individului si normele sociale, sau intre valorile individului si
starea sa de sanatate sau de boala;
- esecul de rol- imposibilitatea asumarii rolului sau rolurilor sociale. Fiecare persoana
poseda un set de roluri definite ca suma totala a comportamentelor asteptate de
partenerii de viata sau de activitate.
4. Lipsa cunostintelor despre sine, despre ceilalti si insuficienta cunoastere a mediului
inconjurator.
Cunoasterea de sine reprezinta contientizarea si recunoasterea caracteristicilor
personale, definitorii care il diferentiaza pe un individ de ceilalti. Se refera la trei
dimensiuni: perceptia de sine, imaginea de sine, evaluarea si aprecierea de sine.
Influenta problemei de sanatate “comunicarea ineficienta la nivel senzorio-motor” aspura
celorlalte nevoi fundamentale duce la aparitia unor probleme de dependenta sau a unor
semne de dependenta care indica nesatisfacerea altor nevoi fundamentale.
Astfel se poate produce modificarea amplitudinii si ritmului respirator, si o crestere
usoara a temperaturii corpului. Pacientul poate prezenta un anumit grad de necoordonare
a miscarilor cu incapacitatea de a se imbraca si dezbraca, de a se alimenta si de a se
ingriji (tegumentele si fanerele sunt murdare). Bolnavul poate acuza insomine, disconfort
si oboseala. El poate afirma ca are dificultati de eliminare urinara si de materii fecale.
Comunicarea ineficienta la nivel senzorio-motor poate sa induca si o comunicare
ineficienta la nivel intelectual si afectiv, insotita de sentimente de devalorizare,neputinta
si frustrare, si de diminuare a interesului pentru diverse activitati.
De asemenea, ignorarea masurilor de prevenire a afectiunilor la nivel senzorio-
motor poate duce la afectarea integritatii fizice si/sau psihologice a persoanei.
52
Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu comunicare ineficientă la nivel senzorial şi
motor
Obiective Intervenţiile autonome şl delegate
Pacientul să fie - linişteşte bolnavul cu privire la starea sa, explicându-l scopul şi
echilibrat psihic natura intervenţiilor;
( sa fie diminuata - familiarizează bolnavul cu mediul său ambiant;
anxietatea) - asigură un mediu de securitate, liniştit;
- administrează medicaţia recomandată de medic.
Pacientul să - cercetează posibilităţile de comunicare ale bolnavului;
folosească - furnizează mijloacele de comunicare ;
mijloace de - învaţă bolnavul să utilizeze mijloacele de comunicare conform
comunicare posibilităţilor sale.
adecvate stării
sale
Pacientul să fie - asigură îngrijiri relative la perturbarea senzorială sau motrice a
compensat bolnavului (cecitate, surditate, paralizie; are rolul de suplinire
senzorial pentru satisfacerea nevoilor pe care pacientul nu şi le poate
satisface autonom (a mânca şi a bea, a se mişca şi a avea o bună
postură, a-şi menţine tegumentele curate şi integre, a evita
pericolele);
- administrează medicaţia recomandată: unguente, instilatii
oculare, nazale, auriculare;
- efectuează exerciţii pasive şi active pentru prevenirea
complicaţiilor musculare, articulare;
- pregăteşte bolnavul pentru diverse examinări ale simţurilor şi îl
îngrijeşte după examinare.
Reeducarea tulburărilor de vorbire de lip afazic
Asistenta medicala:
- efectuează cu pacientul exerciţii de exprimare specifică;
- stabileste interrelaţia stimulare- răspuns;
- instituie reeducarea tulburărilor de vorbire ale pacientului cât mai precoce;
- individualizează terapia pentru fiecare pacient în parte;
- susţine reeducarea tulburărilor de vorbire prin reabilitare fizică;
- educă şi ne asigurăm colaborarea familiei;
- efectuează cu pacientul exerciţii de memorare;
- efectuează cu pacientul exerciţii pentru numirea diferitelor obiecte (anomia=
imposibilitatea pacientului de a numi obiectele);
- eviă aspectul: relaţia pacient-terapeut să nu fie de tipul ofiţer-soldat;
- utilizează forme variate de exprimare sau construcţii gramaticale;
- evită corectarea particularităţilor de dialect;
- selectează tulburările de exprimare şi conştientizăm pacientul asupra lor fără al
descuraja;
- trece progresiv de la etapa de debut a reeducării afaziilor la tehnici complexe de
reeducare a carenţelor gramaticale şi de exprimare;
- constituie programe diferite pentru tulburările limbajului scris merg în paralel cu
tulburările limbajului oral;
53
- caută a dezvolta gândirea asociativă a pacientului, etc.
2. Comunicare ineficientă la nivel intelectual
= dificultatea individului de a înţelege mesajele si stimulii primiţi şi de a-şi utiliza

judecata ( rationament), imaginaţia, memoria, pentru ca să comunice cu semenii.
O atingere a cortexului sau o funcţie inadecvată a facultăţilor intelectuale perturbă
individul în modul său de a combina informaţiile pe care le primeşte de la alţii şi de la
mediu.
Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica la nivel intelectual

Afectarea cortexului sau functionarea inadecvata a facultatilor intelectuale ale
pacientului determina disfunctii in inregistrarea, analiza si stocarea informatiilor primite
de la ceilalti semeni si din mediul inconjurator. Astfel persoana are dificultati in
perceperea realitatii si nu mai poate comunica coerent cu ceilalti. Mesajele primite sunt
interpretate gresit, ceea ce face dificila relatia cu ceilalti. Mesajele emise de pacient prin
limbaj nu mai corespunde cu ceea ce el doreste sa spuna.
Dificultatea de - amnezie - pierdere totala sau partiala a capacitatii de memorizare

a-şi aminti a informatiei si/sau de reamintire a informatiei inmagazinate:
evenimentele - amnezie de fixare, de reţinere a faptelor noi;
trecute - amnezie de evocare, lipsa capacităţii de reproducere sau
recunoaştere a unor fapte anterioare;
- dificultatea de a înţelege, de a face o judecată;
Limbaj - comunicare verbală fără legătură cu situaţia dată;

incoerent - lipsit de logica in exprimare;
Comportament - manifestări neadecvate situaţiei date;
neadecvat
Dificultăţi de - dificultăţi asociate cu procesarea vitezei, detaliului sau organizării
înţelegere a informaţiilor scrise sau vorbite;
mesajului
Dificultati de - transmiterea de mesaje obscure si incomplete
trasmitere a
mesajului
Confuzie - stare patologica caracterizata prin tulburari de orientare
temporala, spatiala, de perceptie etc.;
Obnubilare - tulburare a starii de constiinta in care functiile psihice sunt

incetinite, pragul perceptiei este crescut, ducand la ingreunarea
perceptiilor si in general a contactului si posibilitatilor de orientare
in mediul ambiant, neurmata de amnezie
Dezorientare - pierdere a simtului de orientare in timp si/sau in spatiu.
54
Sursele de dificultate (etiologia dependentei)
1. Surse de ordin fizic:
- insuficienta intrinseca prin:
- afectarea cortexului;
- diminuarea facultatilor intelectuale datorate Boli sau a consumului de droguri;
- deficit de dezvoltare;
- degenerarea facultatilor intelectuale datorita inaintarii in varsta;
- absenta stimulilor.
- insuficienta extrinseca determinata de mesajele neclare primite din exteriorul persoanei.
- dezechilibrele hidroelectrolitice sau datorita durerii, oboselii, surmenajului,
suprasolicitarii si saturarii senzorio-perceptuale.
2. Surse de ordin psihologic:
- anxietate
- stres
- tulburari de gandire
- situatie de criza
- pierderea sau separarea de cineva sau ceva drag
- neadaptarea la rolul de bolnav
Rolul de bolnav este un rol guvernat de asteptari sociale: scutirea de responsabilitatile
rolului social normal, scutirea de responsabilitatea de a fi bolnav, obligativitatea
insanatosirii, cooperarea in incercarea de a se insanatosi.
3. Surce de ordin sociologic:
- dificultatea de a invata lucruri noi
- statut socio-economic devalorizat
- educatie deficitara
- conflict si/sau esec de rol
- izolare.
Intervenţiile asistentei medicale- Pacient cu comunicare ineficientă la

nivel intelectual

Pacientul să fie orientat - ajută bolnavul să se orienteze în timp, spaţiu şi referitor la
în timp, spaţiu şi la propria persoană;
propria persoana - sugerează pacientului să ţină un jurnal ;
- ajută pacientul să completeze jurnalul ;
- îl ajută să-şi recunoască capacităţile şi preferinţele ;
- lasă bolnavul să facă tot ceea ce poate cu propriile sale
mijloace.
3. Comunicare ineficientă la nivel afectiv
Reprezintă dificultatea individului de a se afirma, a fi deschis către alţii şi către

nevoile lor, de a stabili legături semnificative cu anturajul.
Fiinţa umană care nu poate comunica adecvat suferă interior şi îşi diminuează
stima de sine. In consecinţă, capacitatea de afirmare este, de asemenea, redusă şi situaţia
sa se schimbă, devine insecurizantă.
Individul nu mai poate stabili legături cu anturajul.
55
Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica cu semenii, la nivel afectiv.
Individul care nu poate comunica cu ceilalti se interiorizeaza si, adesea stima fata de
propria persoana se diminueaza. In consecinta, capacitatea sa de afirmare este afectata si
relatia lui cu ceilalti devine nesigura si amenintatoare.
Principalele cauze sunt tulburarile de personalitate, depresia si orice afectare a integritatii
eului (de exemplu, toxicomaniile). Perceperea inadecvata a sinelui, dificultatea de a se
afirma si incapacitatea de a fi receptiv fata de semenii sai provoaca pacientului
dificultatea sau incapacitatea stabilirii de legaturi semnificative cu membrii anturajului.
Agresivitate - manifestare impulsivă de a se certa, bate, ataca pe cei din jur;

Alienare mentală - incapacitatea individului de a deţine controlul asupra propriilor
acte; nu poate să-şi aprecieze nici suferinţa şi nici nu răspunde de
actele sale;
Devalorizare - percepţie negativă pe care individul o are faţă de valoarea personală
şi competenţa sa;
Egocentrism - preocuparea exagerată a individului faţă de sine însuşi, de sănătate,
de îmbrăcăminte, de ocupaţie, motiv pentru care se crede persecutat;
Fobie - frică obsedantă, direcţionată spre ceva de care bolnavul nu poate
scăpa;
- agorafobie - teama de spaţiu deschis;
- claustrofobie - teama de a sta închis în cameră;
- nozofobie - teama de boală.
Euforie - stare de foarte bună dispoziţie, dar fără obiect ;
Delir - tulburare de gândire prin prezenţă nemotivată, neconformă cu
realitatea, dublată de convingerea pacientului în verosimilitatea ei.
Idei de sinucidere, - percepţii fără obiect, auditive, vizuale ;
halucinaţii
Percepere - percepţia negativă a individului faţă de aparenţa sa fizică.
inadecvată de sine,
respingerea propriei
entitati
Dificultatea de a se - incapacitatea de a face ceea ce preferă să facă .
afirma
Dificultatea de a-şi - nu isi exprima sentimentele, ideile, opiniile .
exprima
sentimentele, ideile,
opiniile
Dificultatea de a - se izoleaza, respinge legaturile cu semenii.
stabili legături
semnificative cu
semenii
Tristete - stare sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; melancolie;
Apatie - stare de indiferenta, lipsa de interes fata de orice activitate si fata de
lumea inconjuratoare.
Interiorizare - a reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene
56
ale realității exterioare;
Sentiment de - a nu consimți să primească; a nu satisface; a nu admite; a refuza.
respingere
Deprimare - mâhnire, descurajare.
Prostráție stare patologică de totală indiferență față de ceea ce se petrece în
jur, cauzată de oboseala excesivă a nervilor; depresiune morală,
apatie.
Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu comunicare ineficientă la nivel afectiv
Obiective Intervenţiile autonome şl delegate Evaluare

Pacientul să se - analizeaza talentele şi realizările anterioare Se vor nota zilnic
poată afirma, să ale bolnavului; schimbările survenite în:
aibă percepţie - dă posibilitate pacientului să-şi exprime - dispoziţia bolnavului
pozitivă de sine nevoile, sentimentele, ideile şi dorinţele sale; - în expresia verbală şi
- antrenează bolnavul în diferite activităţi, care nonverbală.
să-i dea sentimentul de utilitate;
- supraveghează in permanenţă bolnavul.
Sa cresca - ajută bolnavul să identifice posibilităţile sale Se vor nota zilnic

receptivitatea de a asculta, de a schimba idei cu alţii, de a schimbările survenite în
pacientului fata crea legături semnificative ; stabilirea legăturilor cu
de ceilalti - asigura climat propice pentru stabilirea semenii.
relatiilor cu semenii sai.
Pacientului să îi - dă posibilitate pacientului să ia singur decizii; Se vor nota zilnic

fie facilitata - învaţă bolnavul: tehnici de afirmare de sine, schimbările survenite în
afirmarea eului tehnici de comunicare, tehnici de relaxare ; comunicarea cu semenii,in
comportamentul
bolnavului.
Pacientul să fie - administrează medicaţia prescrisă: Se va observa si nota
ferit de pericole antidepresive, anxiolitice, tranchilizante; efectul administrarii
interne sau - utilizează unele mijloace fizice de medicatiei anxiolitice,
externe imobilizare: antidepresive,
- chingi, tranchilizante.
- cămaşă de protecţie.
Intervenţii deficitare:
minimalizează faptele sau emoţiile relatate de pacient;
personalizează întrebările şi problemele relatate;
universalizează înţelegerea problemelor;
dezaprobă relatările pacientului;
dă dovadă de prejudecăţi;
produce confuzie prin neştiinţa folosirii întrebărilor;
judecă subiectiv cele relatate;
nu oferă alternative.
57
INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI
Nesatisfacerea nevoii de a comunica afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.
• A de se misca, de a-si păstra o bună postură:

- disconfort şi degradarea mobilizării prin comunicare deficitară.
•A-şi menţine temperatura corpului în limite normale
- lipsa culegerii de date şi a implementării intervenţiilor datorită comunicării deficitare.
•A respira
- diminuarea/incapacitatea de a relata despre respiraţia ineficace.
•A mânca şi a bea
- deficit de alimentaţie prin diminuarea/incapacitatea de a comunica că îi este foame/sete.
•A elimina
- deficit de eliminare prin diminuarea/incapacitatea de a-şi exprima nevoia.
• A fi curat, ingrijit si a-si proteja tegumentele
- tulburări trofice şi cutanate prin diminuarea/incapacitatea de a relata că este ud-murdar.
• A dormi, a se odihni
- Imposibilitatea exprimării lipsei de odihnă, somn, etc.
• A se îmbrăca şi dezbrăca
- imposibilitatea exprimării obiceiurilor şi preferinţelor vestimentare.
• A evita pericolele
- imposibilitatea exprimării nevoilor, fricii, opiniilor, etc.
• A trăi conform propriilor convingeri si valori
- alterarea funcţiilor de comunicare face imposibilă participarea la serviciul religios.
• A se ocupa de propria realizare
- izolare prin dificultatea de a comunica.
• A se recreea
- diminuarea/incapacitatea de a participa la activităţi recreative.
• A învăţa
- ignorarea reeducării tulburărilor de vorbire şi comunicare.
PROCES DE ÎNGRIJIRI/NURSING
Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpretarea datelor
Probleme de dependenţă posibile:
-comunicare ineficace la nivel senzo-motor,
-comunicare ineficace la nivel intelectual,
-comunicare ineficace la nivel afectiv.
Manifestări de dependenţă: tulburări senzoriale, tulburări de vorbire, dificultăţi de
înţelegere, limbaj incoerent, confuzie, dezorientare, dificultatea de a-si exprima
sentimentele, de a se afirma, dificultatea sau imposibilitatea de a stabili relaţii
semnificative, etc.
58
Surse de dificultate: deficit senzorial, surmenaj, durere, consum de droguri, dezechilibru
hidroelectrolitic, anxietate, stres, neadaptarea la boală, statut socio-economic
defavorizant, izolare socială, educaţie inadecvată, lipsa de cunostinţe.
Diagnostic de îngrijiri prealabile = P.E.S.
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
să demonstreze creşterea abilităţii de a comunica, să comunice zilnic propriile
observaţii;
să demonstreze că a înţeles necesitatea comunicării, să aibă incredere în echipa de
îngrijire;
să prezinte vederea bună prin corectarea viciilor de refracţie;
să-şi corecteze din timp abaterile de la vorbirea corectă (exerciţii logopedice);
să fie informat despre boală, evoluţie sau investigaţii;
va promova comunicarea cu familia, îşi va demonstra propriile sentimente;
să fie echilibrat psihic, să comunice cu alţii în mod eficient;
să diminueze neliniştea legată de dificultatea în comunicare, de boală;
să pronunţe corect anumite cuvinte uzuale, să exprime mesajele nonverbale;
să formuleze fraze complete, să iniţieze o conversaţie, să exprime ameliorarea
comunicării;
să recunoască membrii familiei şi a echipei de îngrijiri.
Inteventii:
- autonome;
- delegate.
Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
observarea comportamentului pacientului, observarea expresiei feţei
depistarea unor deficienţe senzoriale şl motorii, tulburării auditive, vizuale, sexuale,
endocrine, locomotorii
realizarea interviului/anchetei, ce oferă culegerea de date despre individ şi care permite
o selecţie şi o evaluare corespunzătoare
comunicare normală sau non-verbală cu pacientul;
observarea comunicării perturbate, metode de comunicare non-verbale.
Evaluarea îngrijirilor
Se va reteri la:
gradul de conştientă al pacientului, gradul de dependenţă, plângeri;
tipul de comunicare :verbală sau non-verbalâ, tipul de vorbire, limbajul;
atitudinea, poate sau nu controla mediul, menţine contactul cu familia, este inteles;
este capabil să-şi exprime dorinţele, nevoile, părerile, nivel de cunostinte;
alte semne asociate.
COMUNICAREA TERAPEUTICĂ = asistenta, medicală – pacient
Generalităţi
59
în general asistentele medicale-nursele au o bună intuiţie a stării afective a pacientului;
această capacitate de a se sincroniza emoţiilor este considerată de multi ca fiind de fapt
intuiţia. Ea apare deoarece asistentele medicale sunt obişnuite să observe si sa evalueze
comunicarea nonverbală a pacienţilor = indiciile perceptibile pe care le ofera ochii,
vocea, dispoziţia sufletească şi poziţia corpului.
când apariţia lor lângă patul pacienţilor se combină cu o bună judecata si cu capacitatea
de evaluare, acestea devin deseori primele care îi identifică pe pacienţii ce necesita
sprijin moral în abordarea lor faţă de boală sau faţă de noile situaţii;
cu toate că mulţi pacienţi răspund bolii fizice cu reacţii adaptive normale mulţi altii isi
gasesc capacităţile de adaptare modificate/ reduse, la apariţia bruscă a unei boli
calastrofale;
cei cu o personalitate imatură pot să necesite, de asemenea, un sprijin suplimentar pe
durata spitalizării, chiar dacă boala în sine nu este considerată ca amenintatoare pentru
viaţă de către personalul spitalului.
internarea în spital, indiferent de motivele acesteia, reprezintă o experienţă
ameninţatoare pentru multe persoane.
uneori, familiile pacienţilor necesită un plus de atenţie din partea personalului de îngri-
jiri din spital.
dacă un membru al familiei este pe moarte, este bolnav cronic, se află într-o secţie de
terapie intensivă sau este în aşteptarea unui diagnostic virtual ameninţător, familia o
caută pe asistenta medicală pentru a înţelege situaţia şi pentru a-şi exprima îngrijirea.
relaţia interpersonală stabilită de asistenta medicală cu pacienţii şi cu membrii familiilor
lor, poate promova adaptarea din partea tuturor acestor persoane.
posedând o temeinică cunoaştere a teoriei comunicării terapeutice şi abordând o atitu-
dine caldă, apropiată, faţă de pacienţi, asistentele se vor afla în situaţia deosebit de
favorabilă de a ajuta pacientul; se pot preveni, astfel, apariţia unor serioase complicaţii
afective şi fizice în timpul spitalizării sau după externarea pacientului, îndepărtând o
parte din stresul emoţional cauzat de boală.
Principii generale
Comunicarea este esenţială în desfăşurarea procesului de îngrijiri/nuring; este un
proces dinamic care include elaborarea, transmiterea şi receptarea mesajului;
Asistenta medicală va ţine cont de următorii factori care influenţează
comunicarea:
- percepţia bazată pe experienţă, conduce la transmiterea, înţelegerea şi receptarea
mesajului;
- valoarea personală influenţează exprimarea ideilor şi modul în care acestea sunt înţelese
de cel ce le receptează;
- o comunicare obişnuită este eficientă când ea este realizată în funcţie de nevoile
obiective ale pacientului;
- nivelul socio-cultural al pacientului influenţează comunicarea verbală şi non-verbală;
- nivelul de cunoştinţe este produsul dezvoltării şi educaţiei ce influenţează comunicarea
prin abilitatea de înţelegere a sensului mesajului;
- relaţiile şi valorile ce comunică determină stabilirea metodelor şi stilurilor celor mai'
eficiente de comunicare;
- comunicarea este mai eficientă dacă modul în care are loc discuţia este liniştit, fără
zgomot sau alţi factori care conturbă conversaţia;
60
- cele mai cunoscute mijloace de comunicare sunt cele verbale şi cele non-verbale:
• o comunicare verbală eficientă se realizează prin:
- controlul asupra înţelesului cuvintelor folosite, intonaţia vocii;
- claritatea vorbirii, ritmul conversaţiei;
• o comunicare eficientă nonverbală se realizează prin:
- prestanţă, poziţia corpului, expresia feţei, folosirea mâinilor;
- atingerea persoanei, folosirea distanţei corespunzătoare;
- abilitatea în comunicare este utilă în procesul de îngrijiri/nursing, în toate tipurile de
relaţii: asistentă/pacient, asistentă/asistentă, asistentă/medic, asistentă/familie etc.
-
comunicarea cu pacientul în scop terapeutic este o acţiune de nursing deliberată pentru:
- realizarea scopurilor propuse prin acordarea îngrijirilor;
- dezvoltarea unor interrelaţii de întrajutorare, în care comunicarea cu pacientul se
va baza pe abilitate, simpatie, căldură sufletească
Relaţia de întrajutorare are 3 faze:
- faza primară = orientată asupra nevoilor pacienţilor; exprimarea lor - plan;
- faza de lucru = comunicare - întreţinerea ei; ajută pacientul să-şi exprime gândurile,
sentimentele, obiceiurile;
- faza terminală = asistenta medicală şi pacientul, favorizează împreună atingerea
scopurilor îngrijirilor şi asigură înlăturarea neliniştii sau sentimentului de abandonare.
Metode de comunicare
Comunicarea în scop terapeutic, necesită din partea asistentei medicale metode
selective şi specifice de comunicare:
 liniştea este necesară pentru organizarea gândurilor şi observării pacientului;
 ascultarea atentă a pacientului conduce la înţelegerea totală a mesajului lui verbal sau
nonverbal;
 dacă se arată înţelegere, pacientul se exprimă liber şi deschis;
 parafrazările, expresiile, exemplele, determină răspunsuri din partea pacientului şi
provoacă/determină o comunicare viitoare;
 precizările ajută la reţinerea informaţiilor importante;
 îndreptarea atenţiei către problemele specifice;
 oferirea informaţiilor încurajează comunicarea şi oferă pacientului date importante.
Comunicarea eficientă este împiedicată de:
 opinii personale, false încurajări, reacţii de apărare, dezaprobări, întrebări de genul „da,
de ce?", schimbarea nejustificată a subiectului de discuţie, oprirea comunicării prin fraze
nemotivate
 boala cere adesea schimbarea şi adaptarea pacientului la noile condiţii de viaţă, iar
comunicarea lui cu asistenta medicală îl ajută prin creşterea înţelegerii şi a acceptării -în
relaţia cu copii, comunicarea cere îndemânare aparte bazată pe înţelegerea nivelului de
dezvoltare şi creştere.
Norme de adresabilitate
Pentru a realiza tot ceea ce ne propunem în comunicarea noastră cu pacientul,
trebuie să dăm dovadă nu numai de abilitate, cunoştinţe şi înţelegere, dar şi să cunoaştem
anumite norme de adresabilitate, şi anume:
• contactul iniţial:
- indicăm cine suntem şi de ce suntem aici;
61
- trimitem pacientul la surse adecvate dacă nu putem răspunde la unele întrebări;
- ne prezentăm cu titlul/funcţia noastră profesională şi cu numele de familie.
• conversaţiile nedorite:
- dacă este nevoie ne prezentăm (recomandăm) din nou;
- începem să facem aluzie la subiecte care plac celeilalte persoane;
- punem întrebări după caz;
- folosim o terminologie corespunzătoare.
• cum folosim întrebările:
- punem întrebări la obiect;
- ne concentrăm atenţia asupra celui care răspunde;
- oferim persoanei în cauză, senzaţia de control.
• nu trebuie să minimalizăm orice informaţie, trebuie să:
- reflectăm asupra emoţiilor şi să investigăm corect faptele şi datele situaţiei relatate;
- ne concentrăm asupra pacientului prin întrebări şi înţelegerea problemelor fără a face
universalizare;
- reflectăm asupra circumstanţelor atenuante;
- judecăm informaţiile, să ascultăm cu respect şi să încurajăm cunoaşterea de sine a
pacientului
• dacă comunicarea verbală este completată şi de contactul fizic rezultatele dorite sunt
mai bune dacă:
-atingem zone ale corpului care nu au nici-un fel de conotaţie sexuală (mâna, braţul,
umărul);
- atingerea va fi uşoară, scurtă, cu blândeţe;
- dacă există îndoieli ale pacientului asupra înţelegerii acestor gesturi, vom cere permi-
siunea;
- în timp ce atingem, vorbim pentru a dovedi claritatea intenţiilor noastre.
Rolul asistentei medicale în comunicare

Asistenta medicală are o multitudine de roluri în comunicare:
 recunoaşterea şi „traducerea" reacţiilor emotive ale pacientului (variaţii ale ritmului
respirator şi cardiac, prezenţa cianozei, prezenţa modificărilor în expresia feţei);
 stimularea pacientului să participe, să se exteriorizeze şi să stabilească relaţii umane,
corespunzătoare;
 dezvoltarea mijloacelor eficace de comunicare la cei cu handicap - muţi, surzi, orbi;
 permiterea manifestărilor emotive care „eliberează" pacientul de tensiuni psihologice;
 câştigarea încrederii pacientului şi aparţinătorilor;
 sprijinirea pacientului pentru a se cunoaşte, a se înţelege, a renunţa la obiceiuri
nefolositoare sau de a accepta condiţia sa (de bolnav);
 reducerea impactului psihologic produs de îmbolnăvire sau de boală.
INTERVIUL - GHID PENTRU ASISTENTA MEDICALĂ
Definiţie
Interviul - este o întâlnire faţă în faţă, un dialog - asistentă medicală şi pacient -

pentru susţinerea unei conversaţii, în vederea obţinerii unor informaţii cu utilizarea a
numeroase deprinderi în funcţie de scopul, percepţia şi abilitatea celui implicat.
62
Noţiuni generale
• climatul stabilit influenţează interviul:
- arătaţi un interes deosebit faţă de ceea ce spune pacientul şi ascultaţi atent.
Încrederea este realizată prin:
- apropiere,
- răspuns la tot ce se spune,
- deschidere faţă de problemă,
- atenţie,
- asigurarea confindenţialităţii.
- determinaţi obiceiurile, sentimentele, cunoştinţele pacientului în mod cât mai eficace şi
mai plăcut posibil;
- o atitudine de acceptare apropiată, de înţelegere cuplată cu obiectivitate, asigură
rezultatul aşteptat;
- prezentaţi-vă cu nume, funcţie şi spuneţi pacientului motivele acestui dialog/interviu;
- staţi cât mai confortabil în timpul dialogului-interviului;
• folosiţi întotdeauna un sistem de înscriere a informaţiilor primite, foarte precis, nu vă
bazaţi pe memorie
• amintiţi-vă că necesităţile şi scopurile ambelor părţi - pacient şi asistentă medicalâ-
asigură rezultatul unui interviu;
• nu întrebaţi chestiuni la care răspunsul este dat, doar dacă este necesar să reveniţi pentru
acurateţea răspunsului - a problemei;
• este responsabilitatea asistentei medicale, să menţină discuţia „trează-vie";
• observaţi dacă pacientul oboseşte; folosiţi momente de pauză;
• practicaţi/folosiţi interviul, acesta vă va permite să stăpâniţi această tehnică/acest pro-
cedeu, vă va ajuta să identificaţi şi să corectaţi „punctele slabe";
• cu cât veţi folosi mai mult interviul, cu atât veţi deveni adeptul lui.
Utilizarea întrebărilor
Folosiţi întrebări:
- directe, ca să obţineţi informaţii specifice, de ex.: „ce vârstă aveţi?, când v-aţi
cunoscut ?".
- care să încurajeze comentariile persoanei sau exprimarea sentimentelor = de ex.: „ce
simţiţi în legătură cu ...?", „puteţi să-mi spuneţi mai multe despre aceasta ?"
- deschise, care să permită pacientului să spună tot ce gândeşte = de ex.: „despre ce doriţi
să vorbim ?", „ce a-şi putea face ca să vâ simţiţi bine ?"
Cum se ascultă
• ascultaţi ce spune despre fapte şi înţelesul acestora;
• concentraţi-vă asupra pacientului şi ceea ce spune acesta;
• să nu vă fie frică de perioadele de linişte (fără răspuns imediat); aşteptaţi suficient
pentru ca pacientul să răspundă îa felul său;
• ascultaţi, apoi consemnaţi; priviţi pacientul în ochi;
• ascultaţi plini de înţelegere;
»nu uitaţi = „înţelegerea se află în oameni, nu în vorbe".<<
Alte deprinderi
• utilizaţi toate deprinderile privind comunicarea verbală sau nonverbală în timpul inter-
63
viului (individul foloseşte mişcări ale capului, braţelor, ochilor, trunchiului, etc.
INTERVIUL SI CULEGEREA DE DATE ÎN FUNCŢIE DE NEVOILE

FUNDAMENTALE
Nevoia de a respira
• Camera:
- aerisită, curată, umiditate, luminozitate corespunzătoare;
• mediu:
- curat, poluat, fumător, băutor, etc.
• respiraţia:
- bună, jenă, durere, tuse, secreţie nazală, bronşică, expectoraţie, hemoptizie, transpiraţie
- mod de respiraţie = nazal, intubat, ventilat mecanic cu O2, trahestomie;
- observaţii generale = ritm, frecvenţă, amplitudine, zgomote respiratorii, dispnee, facies,
culoarea tegumentelor, temperatura extremităţilor;
- mijloace de măsurare a respiraţiei = da, nu, foloseşte - care, sporturi practicate;
- membri de familie cu afecţiuni pulmonare, alergii respiratorii, alergeni, animal la
domiciliu.
Nevoia de a manca, a bea

• Mod de administrare:
- autonom, ajutat, dependent, sprijinit de familie, natural, gavaj, sondă, fistulă, perfuzie ;
- dieta = da, nu, înţeleasă, respectată parţial respectată;
- apetit - da, nu, cauza inapetenţei, mese regulate = da, nu, cauza, nr.mese/zi;
- mănâncă între mese = da, nu, rar, des, foarte des, ce anume;
- foame nocturnă = da, nu, cauza, ora, forma de manifestare ;
• dificultăţi:
- masticaţie, deglutiţie, digestie, flatulenţă, meteorism, durere, surplus alimentar, posturi
= da, nu, rar, des, foarte des, observaţii;
• mod de hidratare:
- cantitate = suficient, insuficient; sete - da, nu, rar, des, foarte des;
- lichide preferate = ceai, sucuri, compot, apă minerală, apă potabilă, sifon, etc.;
•alimente interzise;
•alergii alimentare = da, nu, la ce, reacţia;
•consum zilnic;
- lapte, produse lactate, unt, margarina, pâine albă, cereale, cartofi fierţi;
- fructe proaspete, compot, sucuri, salate crude, fierte, conserve;
- came de porc, vită, pui, peşte, ficat, altele;
- dulciuri, băuturi - cantitate (in pahar/ceşti) de apă, ceai, cafea, etc.;
•factori de influenţă:
- stress, durere, nervozitate, agitaţie, nelinişte, boli, atmosfera din timpul mesei, con-
strângeri;
 obisbuinte alimentare: care sunt:
 observaţiile generale;
- aspectul limbii, a mucoasei bucale, aspectul pielii, starea tegumentelor;
- reacţii alimentare, data apariţiei problemei;
A elimina
64
• Mod de eliminare:
- autonom, ajutat, dependent, WC, bazinet, sondă, stomă, incontinenţă ;
 urina:
- frecvenţa micţiunilor, ziua, noaptea, cantitate, aspect, culoare;
- cu sânge albumină, glucoza, ph, densitate, dificultăţi de urinare, durere;
 scaun:
- frecvenţă, cantitate, consistenţă, aspect, culoare, conţinut de paraziţi, obişnuinţe;
- dificultăţi de defecare, durere, hemoroizi, constipaţie, diaree, melenă;
- eliminare - spontan, laxativ, clismă, alte mijloace;
 transpiraţie:
- abundentă, puţin abundentă, durată, caracteristici;
 menstruaţie:
- frecvenţa ciclului, durata, caracteristici;
 factori de influenţă:
- emoţii, mediu, spitalizare, durere, stress, stare de agitaţie, imobilizare, constrângeri
fizice, etc;
 observaţii generale:
- data apariţiei problemei, suferinţa care afectează eliminarea;
- mijloace folosite pentru uşurarea eliminării = băuturi, alimente, exerciţii fizice, etc.;
A se mişca, a avea o bună postură
• deplasare:
- mod = autonom, ajutat, dependent, cu uşurinţă, da/nu, cauza;
- mijloc = fotoliu rulant, targa, cârje, cadru, baston, ajutor, etc;
- obişnuinţe = mers pe jos, loc drept, scări, pantă, cu maşina, cu tranportul în comun;
• factori ce influenteaza mobilitatea:
- durere articulară, anchiloză, invaliditate, gradul ei;
- proteze de membre, aparat ghipsat, fractură veche consolidată;
- localizare, emoţii, activitate cardiacă/respiratorie, tremurături;
- rezistenţă la oboseală - bună, medie, scăzută ;
• Observaţii generale:
- data apariţiei problemei;
- dreptari, stângaci, modificări în timpul deplasării;
- valorile funcţiilor vitale, altele;
- crampe musculare - da, nu, ocazional, rar zilnic, frecvent;
- se întoarce singur în pat - da, nu, se ridică singur - da, nu, se aşează singur - da, nu;
• exerciţii fizice:
- da, nu, ocazional, zilnic, durata, tipul, sport practicat;
• dificultăţi în menţinerea unei poziţii:
- aşezat, culcat, în picioare - da, nu, cauza;
• mijloace de mobilizare/menţinere a unei poziţii:
- exerciţii fizice, masaje, sisteme de elongaţie, aparat ghipsat;
- alte activităţi recomandate de medic.;
A dormi, a se odihni
• Obişnuinţe:
- doarme - da, nu, bine, cauza;
- probleme de adormire, treziri matinale, coşmaruri, somn neregulat, somnambulism, ore
65
de somn, ore de siestă, ora de culcare, ora de trezire;
- obiceiuri de culcare - da, nu, lumină, întuneric, semiobscuritate, muzică (da, nu, ce gen),
insomnii (da, nu, foarte des, periodic, cauza);
- somnifere - da. nu, ocazional, nou, des, zilnic, doza, produsul;
• factori de influenţă:
- emoţii, nervozitate/agitaţie, durere, stress, nelinişte, zgomot, lumină, surescitare ner-
voasă, diureză nocturnă, probleme digestive;
• observaţii generale:
- atitudine în faţa durerii - vorbeşte tare, preferă medicamente;
- utilizează tehnici de relaxare - da, nu, care, nu cunoaşte;
- anturajul favorizează odihna - da, nu, cauze, data apariţiei problemei.
A fi curat, a-şi proteja tegumentele
Aspect general:
• pielea:
- moale, uscată, umedă, grasă, sensibilă, caldă;
- cu leziuni - da, nu, care, eczeme, pustule, macule, papule, etc;
- cu prurit, edeme, plăgi, placarde, etc;
• tegumente:
- aspecte, culoare;
• părul:
- aspect, lungime, culoare, alopecie, normal, gras, uscat, lucios, mat, friabil, parazitat;
• unghiile:
- curate, murdare, îngrijite, friabile;
• obişnuinţe de igienă personală:
-toaletă/baie - duş, la cadă, zilnic, periodic, ocazional, săptămânal;
- igiena cavităţii bucale - da, nu, rar, des periodic, după mese, dimineaţa, seara, singur,
ajutat, dependent;
- se rade - da, nu, zilnic, asistat, ajutat, dependent, cu lamă, cu brici, cu aparat electric;
- igiena părului - da, nu, zilnic, săptămânal, lunar, periodic, singur, ajutat, dependent, se
piaptănă - da, nu, singur, ajutat, dependent;
- igiena unghiilor - nu, da, rar, des, foarte des, singur, ajutat, dependent, tăiat scurt, etc;
• dificultăţi:
- boli diverse;
• importanţa acordată igienei = da, nu, foarte puţin, mult, foarte mult, utilizează usten-
sile/obiecte proprii, execută corect îngrijirile;
• observaţii generale:
- alergii tegumentare - da, nu, la ce, restricţii;
- boli de piele - care, stomă, durere, de cînd au apărut, formă de manifestare;
- gradul de educaţie privind respectarea regulilor de igienă - fără, slab, obişnuit, crescut,
excepţional;
• alte influenţe, data apariţiei problemei.
A se îmbrăca si dezbrăca
 capacitatea de realizare: singur, cu ajutor, dependent;
 importanţa acordată nevoii - da, nu, foarte puţin, puţin, mult;
 mod de a se îmbrăca/dezbrăca:
- adaptat - da, nu, cauza, rar, des, foarte des; după anotimp - da, nu, cauza;
- după vârstă - da, nu, cauza, după circumstanţe - da, nu, cauza, altele;
 dificultăţi de a se îmbrăca/dezbrăca:
66
- financiare, restricţii de modă, uniformă, boli, credinţe, constrângeri fizice, altele;
 încălţăminte:
- caracteristici = comodă, modernă, clasică, obişnuită, cu toc, fără toc, adaptata
momentului, specială, ortopedică;
 observaţii generale:
- alergii cunoscute = bumbac, mătase, blană naturală, blană sintetică etc.;
- data apariţiei problemelor.
A evita pericolele
 mijloace de prevenire a pericolelor:
- acuitate vizuala si auditiva, imobilizare la pat, orientare in spatiu, in timp;
- supraveghere, tratamente, interventii, altele;
 boli transmisibile in medii: da,nu,care;
 factori de influenta:
- auz, vaz, dezorientare, neliniste, descurajare, fobie, emotii, dispnee;
- schimbari familiale – da, nu, separare, divort, boala, deces, schimbare de domiciliu.
A comunica
 modalităţi:
- de exprimare = orală, scrisă, gesturi, atitudine personală, înţelegere;
- de comunicare = auditivă, vizuală, verbală, scrisă, gesturi;
 dificultăţi de comunicare:
- ochelari, proteză oculară, lentile de contact, aparat auditiv, aparat ortopedic, etc;
- locuieşte singur, cu adulţi, cu copii;
 comunică cu:.
- soţ, soţie, copii, părinţi, fraţi, prieteni, vecini, rude, colegi, alte persoane;
 atitudinea:
- familiei faţă de pacient, pacientului faţă de familie;
- personalului din spital faţă de pacient, pacientului faţă de personal, se confesează -da,
nu, cui, motivaţia;
- solicită ajutor - da, nu, acceptă ajutor - da, nu, cauza;
- preferă singurătatea - da, nu, vor des, foarte des, motivaţia;
- foloseşte singurătatea ca mijloc de exprimare şi comunicare - da, nu, rar, des, foarte des;
- este o persoană tristă - da, nu, rar, des, foarte des;
- este o persoană supărătoare faţă de ceilalţi, este o persoană încrezătoare în ceilalţi;
 probleme de comunicare:
- tulburari de comportament, durere, momente diferite de viata;
- dezordine, dificultata de a recunoaste, limbla vorbita, altele.
A acţiona după credinţele şi valorile sale
•Acţiuni şi atitudini care reflectă:
- grijă faţă de propriile interese, grijă faţă de nevoile altora;
• factori de influenta:
- gesturile şi atitudinile corporale, căutarea, corectarea sensului vieţii şi a morţii;
- dorinţa de a comunica cu fiinţa supremă, emoţiile, cultura;
- apartenenţa religioasă, familia, anturajul, spitalizarea, boala;
•obişnuinţe:
- credinţe:
- asistarea la ceremonii religioase - da, nu, care, când, apartenenţă la grup - da, nu;
- folosirea de obiecte religioase - da, nu, care;
67
- religie = da, nu, care, vorbeşte despre ea - da, nu, cauza;
- citeşte scrieri religioase, spirituale - da, nu, care, ritualuri = da, nu;
•doreşte:
- să vorbească cu - preot, rabin, alt reprezentant al cultelor;
- să participe la slujbe religioase - da, nu, de ce;
- să asculte la radio sau să urmărească la TV slujbe religioase - da, nu, de ce;
- să fie împărtăşit - da, nu.
A se realiza
•modalităţi:
- integritatea fizică şi psihică, ambiţie, motivaţie - da, nu, cauza;
- autocritica - da, nu, cauza, luarea de decizii - da, nu, cauza, stima de sine - da, nu,
cauza;
- manifestări de mulţumire - da, nu, cauza, roluri sociale - da, nu, cauza;
•comportament:
- legat de stadiul de dezvoltare, copil, adolescent, adult, persoană vârstnică;
- legat de capacităţile proprii;
•activităţi:
- preferate, detestate = da, nu, care, de ce;
- fizice, sociale, culturale - da, nu, care;
- şcolare, profesionale, sportive, yoga - da, nu, care;
•capacitate de adaptare/interesare socială - da, nu, cauza;
•factori de influenţă;
- starea de sănătate, de nelinişte - da, nu, care;
- neîncredere, eşec, regulamente impuse - da, nu, care;
•observaţii generale:
- face parte dintr-o societate - da, nu, care, are sentimentul utilităţii - da, nu, de ce;
- are program de lucru şi odihnă - zilnic, săptămânal, concediu - da, nu, când;
- este mulţumit de programe/activitate proprie - da, nu, cauza.
A se recreea
• modalităţi:
- singur, în grup restrâns, în colectiv, în familie, altele.
• activităţi preferate:
- da, nu, care, colective - da, nu, care;
• activităţi recreative:
- da, nu, care - teatru, film, opera, video, TV, lectură, sport, altele;
• are capacitatea de a intra în contact cu alţii -- da, nu, cauze.
A învăţa
• nivel de educaţie:
- şcolarizare impusă, preferată, de specialitate, altele;
• cunoaşte:
- da, nu, foarte puţin, bine, foarte bine despre boala şi efectele ei;
- motivele spitalizării, examenele radiologice, explorări funcţionale specifice;
- teste-analize de laborator;
- operaţia/intervenţia chirurgicală, consecinţele acesteia;
- tratamentul medicamentos, intervenţiile asistentului;
- perioada de convalescenţă, perioada de recuperare;
• alte probleme de sănătate cunoscute - da, nu, înţelese, care:
- cunoaşte mediul spitalicesc - da, nu;
68
- cunoaşte termenii medicali - da, nu, puţin;
- cunoaşte medicamentele specifice - da, nu, puţin;
- cunoaşte tratamentul igieno-dietetic - da, nu, pentru;
• Observaţii generale:
- are capacitate de a învăţa - da, nu, cauza, are mijloace de învăţare - da, nu, cauza;
- are sugestii referitoare la mijloacele de a face acomodarea la spital mai uşoară - da, nu,
care;
FISA DE INTERVIU
STAGIU PRACTIC..........................................
SPECIALITATEA.............................................
ELEV.................................................
SCOALA...........................................
ANUL............DATA.........................
DATE GENERALE DESPRE PACIENT
INITIALELE PACIENTULUI:..................................................varsta..........sex.........starea
civila........................nr. copii......religie......................profesia..................................statutul
social...................ocupatia..............................loc de munca..................................................
DOMICILIUL: Localitatea..........................................casa.........................camere..............
Locuieste: singur / cu soti(e) / cu copii / cu parinti / institutionalizat.
OBISNUINTE DE VIATA:
Alcool: da / nu / ocazional. Tutun: da / nu / ocazional.
Drog: da / nu / denumirea..............................mod de administrare.......................................
Cafea: da / nu / ocazional.
Dieta..............................greutate........./kg;inaltime..............TA.................puls............/min.
Semne particulare................................Alergii cunoscute:.......................reactia...................
STAREA DE DEPENDENŢA:
Autonom......................semidependent....................................dependent...........................
proteze: dentară / oculară / auditivă / de membru / valvulară, stimulator cardiac / din anul
.........; lentile de contact; / ochelari - dioptrii ; .............afecţiuni care limitează activitatea:
cardiace / respiratorii / locomotorii / senzoriale / altele.........................................................
ALTE PROBLEME DE SANATATE:

Spitalizări / anterioare pentru.................................................................la data....................
operaţii / intervenţii................................................................................la data.....................
Tratamente prescrise......................................................................................urmate: da/nu.
Impresii din spitalizarea anterioară.......................................................................................
................................................................................................................................................
PREZENTARE DE CAZ (CULEGEREA DE DATE):
Data apariţiei.......................................................................................................................
Motivele internării.............................................................................................................
69
............................................................................................................................................
Probleme de sănătate (dependenţa - P -)..............................................................................

............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
Surse de dificultate (etiologia - E - ) ....................................................................................

..............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome - S )............................................................

.............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
Alte date: (investigaţii paraclinice, etc.)

...............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
................................................................................................................................................
5. NEVOIA DE A RESPIRA
Respiratia reprezintă functia prin care se asigura continuu si adecvat atat aportul de
oxigen din aerul atmosferic, necesar proceselor de oxidare din organism, şi de a elimina
dioxidul de carbon rezultat din metabolismul celular.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A RESPIRA
70
Este determinată de menţinerea integrităţii căilor respiratorii şi a muşchilor
respiratori, de funcţionarea lor eficientă.
Etapele respiraţiei:
a) Ventilaţia - reprezintă pătrunderea aerului încărcat cu oxigen în plămâni şi
eliminarea aerului încărcat cu dioxid de carbon.
Ventilaţia are doi timpi: inspiraţia şi expiraţia.
Inspiraţia:
- este un act activ;
- constă în pătrunderea aerului în plămâni, aproximativ un volum de aer de 500 ml prin
dilatarea diametrelor cavităţii toracice;
- plămânii urmează mişcările cutiei toracice iar presiunea din interiorul lor scade cu 2-3
mm Hg faţă de presiunea atmosferică;
- această diferenţă de presiune determină pătrunderea aerului atmosferic în plămâni;
Expiraţia:
- este un act în mare parte pasiv;
- constă în revenirea cutiei toracice la volumul iniţial prin încetarea contracţiei muşchilor
respiratori cu eliminarea unei cantităţi de aer din plămâni egală cu cea inspirată.
Durata expiratiei este dubla fata de inspiratie.
Este influenţată de:
- permeabilitatea cailor respiratorii;
- concentraţia oxigenului în aerul respirat;
- maturitatea centrului respirator bulbar;
- expansiunea cutiei toracice;
- funcţionarea normală a centrilor care reglează respiraţia.
b) Difuziunea gazelor - este procesul prin care oxigenul din alveolele pulmonare trece în
capilarele perialveolare şi CO2 din capilare trece în alveolele pulmonare.
- diferenţa de presiune a O2 în aerul alveolar si concentraţia O2 din sânge;
- starea peretelui alveolar;
- mărimea suprafeţei alveolare
c) Etapa circulatorie - constă în conducerea O2 prin vasele arteriale la ţesuturi şi a CO 2
adus de la ţesuturi, prin vasele venoase, la plămân, pentru a se elimina.
- cantitatea de hemoglobina din sânge;
- debitul cardiac;
- numărul de hematii;
- permeabilitatea reţelei periferice arteriale
d) Etapa tisulară - reprezintă schimbul de gaze dintre sânge şi ţesuturi, cu ajutorul unui
sistem enzimatic complex.
Reglarea respiraţiei - este realizată prin mecanisme nervoase şi umorale; aceste
mecanisme adaptează respiraţia la necesităţile aportului de oxigen şi elimină de dioxid de
carbon, intervenind ori de câte ori se produc modificări ale concentrat de oxigen şi dioxid
de carbon în sânge pentru a se menţine în constante normale; centrul respirator este
constituit din componentele sistemului nervos central (S.N.C.) care întreţine şi modifică
mişcările respiratorii, rolul principal revenind centrului bulb şi centrului pneumotaxic;
reglarea umorală este determinată prin excitarea directă a centrului respirator de căt
dioxidul de carbon din sânge şi a oxigenului dizolvat fizic în plasmă.
71
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de a respira
Factori - vârsta - la copii, numărul de respiraţii pe minut este mai mare ca la adult;
biologici - sexul - la femei se înregistrează valori ale frecvenţei respiratorii la limita
maximă a normalului, la bărbaţi la limita minimă;
- statura - la persoanele mai scunde, numărul de respiraţii pe minut este
mai mare decât la persoanele înalte;
- somnul - în timpul somnului, frecvenţa respiraţiilor este mai scăzută
decât în timpul stării de veghe;
- postura - poziţia corectă a toracelui permite expansiunea plămânului în
timpul respiraţiei. Individul sănătos poate respira în ortostatism, şezând,
culcat. Poziţia care favorizează respiraţia este cea şezând şi ortostatică,
prin contracţia corespunzătoare a diafragmei;
- alimentaţia - influenţează menţinerea umidităţii căilor respiratorii şi prin
aportul de glucoza favorizează o bună funcţionare a diafragmei şi a
celorlalţi muşchi respiratori;
- exerciţiul fizic - influenţează frecvenţa respiraţiei ( activitatea musculara
creste frecventa respiratorie pana la 40-50 resp/min); persoanele
neantrenate dau semne de oboseală la un efort mai mic decât cele
antrenate;
• anumite culturi în special cele asiatice acordă o mare importanţă
exerciţiilor de relaxare şi control a respiraţiei;
• stările de insuficienţă respiratorie determinate de stres, stări conflictuale
etc, sunt controlate prin exerciţii -respiratorii, exerciţii de meditaţie;
• exerciţiile de relaxare îmbinate cu activitatea fizică moderată au efect
benefic pentru respiraţie;
• exagerarea acestora duce însă la hiperventilaţie pulmonară, volumul
respirator pe minut poate creşte de 10 ori.
- activitatea – in timpul efortului rata respiratorie creste;
- talia – persoanele hiperponderale, au o respiratie superficiala cu frecventa
crescuta;
Factori - emoţiile - influenţează frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei;
psihologici - aceeaşi influenţă o au plânsul, râsul, stresul, anxietatea;
- durerea.
Factori - mediul ambiant - procentajul adecvat de oxigen (21%) din aerul
sociologici atmosferic favorizează respiraţia; mediul poluat, încărcat cu particule
microbiene, chimice, influenţează negativ respiraţia; umiditatea aerului
inspirat de 50-60% creează un mediu confortabil;
- climatul - influenţează frecvenţa respiraţiei; căldura determină creşterea
frecvenţei, frigul - scăderea frecventei; vântul perturbă respiraţia;
altitudinea, prin rarefierea aerului, determină creşterea frecvenţei;
- locul de muncă- prin poluare chimică sau microbiană, devine un mediu
nefavorabil bunei respiraţii( minerii, vopsitorii, laborantii);
- conditii de locuit: locuinţa trebuie să prezinte un spaţiu adecvat
numărului de locatari, ferestre pentru luminozitate naturală, dispoziţia
uşilor conform cu o ventilaţie adecvata, surse de căldură corespunzătoare
iar mobilierul să fie aşezat într-un mod care să permită maximum de
stimuli şi senzori;
72
- consumul de medicamente (sedativele, tranchilizantele inhiba centrul
respirator).
Eupnee- respiratie normala- supla ,ampla, regulata, pe nas, automata, silentioasa, fara
efort( fara control constient).
Frecvenţa - reprezintă numărul de respiraţii pe minut;
respiraţiei - este influenţată de vârstă şi sex
la nou născut – pana la 40 r/min ; rata medie: 35 r/min
la 2 ani - rata medie: 25 r/min
la 18 ani - rata medie: 16-18 r/min
adult - 16-18 r/min
Amplitudi- - este dată de volumul de aer care pătrunde şi se elimină din plămân la fiecare
nea respiraţie. Din acest punct de vedere respiraţia poate fi profundă( hiperpnee) sau
superficială;
Ritmul - reprezintă pauzele egale dintre respiraţii, deci, respiraţia este ritmică;
Zgomotele - normal, respiraţia este liniştită; în somn, devine mal zgomotoasă (sforăit);
respiratorii
Simetria - ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul
mişcărilor inspiraţiei şi expiraţiei;
respiratorii
Tipul de Sunt trei tipuri de respiraţie:
respiraţie - costal superior, întâlnit la femeie, prin ridicarea părţii superioare a cutiei toracice,
datorită măririi diametrului anteroposterior în timpul inspiraţiei;
- costal inferior, întâlnit la bărbat, prin mărirea diametrului lateral al cutiei toracice;
- abdominal, întâlnit la copii şi vârstnici, prin mărirea diametrului vertical al cutiei
toracice;
Expectoratia - mucoasa respiratorie este umedă, secreţii reduse, transparente, dense;
Tusea - reprezintă o expiraţie forţată, prin care se elimină secreţiile din căile respiratorii; este
un fenomen de protecţie al organismului.
Hematoza Transformarea sangelui venos in sange arterial prin schimbul de gaze ce are loc la
pulmonara nivelul plamanului.
normala
Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei în

satisfacerea nevoii:
- explorează deprinderile de respiraţie ale pacientului;
- recunoaşte în evaluarea respiraţiei pacientului a tot ceea ce este normal faţă de anormal;
- învaţă pacientul să:
- facă exerciţii respiratorii, exerciţii de mers, de relaxare;
73
- aibă posturi adecvate, care să favorizeze respiraţia;
- înlăture obiceiurile dăunătoare (îmbrăcăminte strâmtă, tabagism, mese copioase)
- evite expunerea prelungite la frig, umezeală, căldură, în mediu chimic, toxic,
poluant fără a lua măsurile de protecţie corespunzătoare: mască, costum de protecţie etc;
- se proocupe de un aport alimentar adecvat cu evitarea grăsimilor animale, excesului
de sare şi dulciurilor etc;
- ia pauze adecvate în funcţie de efort fizic, activităţi, loc de muncă;
- evite depăşirea greutăţii normale prin respectarea regimurilor de viaţă şi dietetice;
- poarte vestimentaţie care să nu împiedice mişcările respiratorii;
- aeriseasca camera şi locuinţa în mod repetat, constant;
- adopte o poziţie care să permită expansiunea cavităţii toracice;
- se preocupe de crearea unui mediu ambiant care să aibe temperatura, umiditatea,
luminozitatea în limite normale;
- consume de lichide pentru hidratare corespunzătoare;
- evite consumul de medicamente cu efect de polipragmazie (predispune la decom-
pensări respiratorii);
- cunoasca limitele fiziologice, controull preventiv şi educaţie.
Educatia pacientului:
Respiraţia este funcţia vitală cea mai importantă. A respira în mod conştient
înseamnă, a respira încet, adânc. In general oamenii nu ştiu să respire corect rezultând un
deficit de oxigen cu numeroase consecinţe.
Reguli pentru respiraţie conştientă:
aerul îl inspirăm numai pe nas, gura rămâne închisă;
inspiraţia aerului trebuie să fie adâncă, profundă, până în abdomen (rezultând împin-
gerea înainte a muşchilor abdominali); acest mod de respiraţie are efect relaxant şi
stimulent;
diafragma prin alternanţa mişcărilor „sus-jos" execută masaj organelor zonei inferioare
şi favorizează circulaţia sanguină;
respiraţia trebuie să fie regulată şi cu ritm egal, constant;
inspirăm când ridicăm piciorul şi expirăm când acesta are contact cu pământul;
evităm stresul şi starea de nervozitate deoarece în acest mod forţăm respiraţia care
devine superficială şi rapidă;
respiraţia conştientă înseamnă o bună respiraţie şi contribuie la menţinerea echilibrului
fizic şi psihic;
pentru utilizarea la capacitatea reală a plămânilor putem efectua gimnastică respiratorie.
Principalele volume pulmonare
74
Valori normale medii (bărbat de 1,70 m)
CPT Capacitate pulmonara totala = 6000 ml

CV Capacitate vitala = 4500-5000 ml 4700
CRF Capacitate reziduala =2500 ml

functionala
CI Capacitate inspiratorie = 3500 ml
VR Volum rezidual = 1000-1500 ml ; rata
medie : 1300 adulti
VC Volum curent = 500 ml adulti
VIR Volum inspirator de rezervă = 3000 ml adulti
VER Volum expirator de rezervă = 1000-1500 ml; rata
medie: 1200 adulti
VEMS Volum expirator = 3500-4000 ml
maxim/secunda
VEMS/CV Raport Tiffneau = 70-85%
FR Frecventa respiratorie = 16-18 adult
V Ventilatie/min. (VC x FR) = 5000-9000ml/min
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
În satisfacerea nevoii, se manifestă următoarele probleme:

1. Alterarea vocii;
2. Dispneea;
3. Clearance ineficient al cailor respiratorii.
Surse de dificultate, care determină nesatisfacerea nevoii de a respira
Surse de ordin - alterarea mucoasei nazale, faringiene, bronşice, traheale sau

fizic parenchimului pulmonar; tabagism;
- obstrucţia căilor respiratorii;
- obezitatea;
- bandaje toracice;
75
- dezechilibru hidroelectrolitic;
- durere;
- hipovolemia;
- sarcina;
- starile febrile;
- infectiile;
- regenerarea tesuturilor si activitatea fizica/intelectuala,
- anomalii musculo-scheletice,
- traumatisme,
- boli ale sistemului nervos central,
- boli cardiovasculare,
- boli psihice;
Surse de ordin - anxietatea;
psihologic - stresul;
- situaţia de criză;
Surse de ordin - aerul poluat, umed;
sociologic - altitudinea înaltă;
Lipsa cunoaşterii - cunoaşterea de sine;
- cunoaşterea mediului ambiant;
- cunoaşterea altor persoane.
1. ALTERAREA VOCII
Surse de dificultate :
- procese inflamatorii la nivelul cailor respiratorii superioare : nas , faringe , laringe
- prezenta alergenilor din mediul inconjurator.
Disfonie = tulburări ale emisiunii vocale, interesând înălţimea, intensitatea şi
timbrul vocii. Se manifestă sub formă de răguşeală, voce stinsă,
voce aspră. Apare în laringita acută sau cronică.
Afonie = imposibilitatea de a vorbi.
Voce nazonată - intalnita în obstrucţia foselor nazale.
Voce bitonală - apare în leziunile nervului recurent stâng.
Senzaţia de - lipsa de aer.
sufocare
2. DISPNEEA
Subiectiv se caracterizeaza prin “SETE DE AER”, greutate (dificultate) in

respiratie, senzatie de sufocare. Obiectiv se caracterizeaza prin: modificare de ritm,
alterari de frecventa, amplitudine, durata a miscarilor respiratorii.
Se manifestă ca o respiraţie anevoioasă.
Surse de dificultate:
- bolile inimii (disfunctii de pompa, tulburari de ritm si conducere),
76
- bolile plămânului (in care sunt afecate ventilatia, perfuzia, difuziunea gazelor),
- boli ale căilor respiratorii superioare(necesar crescut de oxigen in organism, sarcina
anxietate,hipertiroidism), anemii prin deficit de hematii sau hemoglobina. Aerul
pătrunde cu greutate în plămân, având drept consecinţă oxigenarea defectuoasă a
ţesuturilor şi acumularea de CO2 în sânge. Pacientul este anxios.
Ortopnee - respiratie dificila in decubit dorsal ce determina pacientul sa adopte

poziţie forţată- şezând cu braţele atârnate pe lângă corp sau
sprijinandu-se pe genunchi; această poziţie este adoptată pentru a
permite dilatarea cutiei toracice, deci favorizează respiraţia.
Apnee - oprirea respiraţiei;

Bradipnee - respiraţie cu ritm respirator rar, frecvenţă respiratorie scăzută, 8-12
resp/min., amplitudine crescută, inspiraţiile sunt profunde, însoţite
de tiraj şi cornaj.
Poate fi :
- inspiratorie- conditionata de reducerea calibrului cailor
respiratorii;
- expiratorie- determinata de obstacole care impiedica
expulzarea aerului din plamani> se caracterizeaza prin: expir
prelungit, penibil , usor suierator si profund, , insotit de tiraj si
cornaj. Pacientul are trunchiul inclinat inainte;
- mixta- predominanad una din forme, in functie de cauza
declansatoare.
Tahipnee - creşterea frecvenţei respiraţiei respiraţie cu creşterea frecvenţei
mişcărilor respiratorii peste 40 resp/min; amplitudine scăzută,
respiraţie superficială şi ritmică; suprafaţa respiratorie redusă,
reprezintă cauza;este întâlnită în majoritatea bolilor pleuro-
pulmonare, cardio-vasculare, anemii, stări toxico-infecţioase,
afecţiuni intra-abdominale cu efect de masă asupra bazei plămânilor
(sarcină, ascită, meteorism).
Amplitudine - respiraţie superficială sau profundă.

modificată
Hiperventilaţie - pătrunderea unei cantităţi mari de aer în plămâni caracterizata prin
respiratii profunde si prelungite.
Hipoventilaţie - pătrunderea unei cantităţi mici de aer în plămâni caracterizata prin
respiratie superficiala.
Tuse - expiraţie forţată, ce permite degajarea căilor respiratorii superioare
de secreţii acumulate
Hemoptizie - hemoragie exteriorizată prin cavitatea bucală prin tuse, provenind de
la nivelul căilor respiratorii – plămâni (sputa rosie , spumoasa,
aerata)- vezi nevoia de a elimina.
Mucozităţi - amestec de secreţii din arborele traheo-bronşic, formate din mucus,
(spută) puroi, sânge, celule descuamate.
77
Dispnee de tip • respiraţie caracterizată prin alternanţa şi periodicitatea dintre
Cheyne-Stokes polipnee (respiraţie accelerată) şi apnee (oprirea temporară a
respiraţiei);
• modalitatea anormală de respiraţie poate fi corelată cu leziuni ale
creierului mijlociu
• mişcările respiratorii cresc progresiv în amplitudine şi frecvenţă
până la un punct culminant - apogeu, apoi scad până încetează,
instalându-se perioada de apnee cu o durată de 10—12 secunde, după
care ciclul se repetă;
• este întâlnită în ateroscleroza cerebrală, accidente vasculare
cerebrale, tumori cere-
brale, uremii.
Dispnee • inspiraţie lungă

Kussmaul urmată de o expiraţie
forţată, apnee. Ciclul
se reia.
• mişcările respiratorii sunt zgomotoase, inspiraţia profundă,

frecvenţa între 6-10 respiraţii/min.;
• apare caracteristic în acidoza metabolică din acidocetoza diabetică şi
IRC decompensată în stadiul uremic.
Dispnee Biot Ciclurile de respiratie sunt intrerupte de apnee cu durata itre 10-12
sec.; reprezinta respiratia agonica din stadiul preletal, stari comatoase,
meningite.
Dispnee Ciclurile de respiratie sunt inversate- inspiratie prelungita urmata de
Bauchut expiratie mica. Apare la copii in Bronhopneumonie +cianoza +bataile
aripilor nasului;
Respiraţia - amplă, zgomotoasă, cu frecvenţă crescută, cu raluri traheale: şoc,
stertoroasă stări comatoase, afectarea trunchiului cerebral şa.
Respiraţia - perioade lungi de apnee întrerupte de una-două respiraţii ample -

agonică moartea clinică.
Zgomote - raluri- zgommote intermitente produse prin trecerea aerului

respiratorii circulant de-a lungul unei acumulari de secretii in bronhiole si
alveole; sunt de diferite tipuri:raluri crepitante, romflante, sibilante;
- sufluri;
- frecătura pleurală;
- murmur vezicular.
78
Cianoză - tegumente de culoare albastruie- vinetie la nivelul extremităţilor:
nas, buze, lobul urechii, unghii
Tiraj - depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal,
epigastru, intercostal.
Cornaj - zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă.
Wheezing - expiratie sueratoare
Sughiţ - respiratie modificata fafa control constient( inspiratie brusca,
zgomotoasa si repetata datorita unor spasme repetate ale
diafragmului). De obicei este asociat cu procese mediastinale.
Căscatul - inspiratie fortata prelunga, cu gura larg deschisa si care arata o
insuficienta oxigenare cerebrala.
Strănut - a elimina brusc și cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni
printr-o contracție involuntară a mușchilor expiratori
3. CLEARANCE INEFICIENT AL CAILOR RESPIRATORII
Obstrucţia căilor Poate fi produsă de procesele inflamatorii ale căilor respiratorii,

respiratorii dar şi de prezenta unor corpi străini, pătrunşi accidental în căile
respiratorii - îndeosebi la copii - ca şi de deformări ale nasului.
Respiraţie dificilă - bolnavul respiră pe gură
pe nas
Secreţii abundente - secreţii mucoase, purulente sau sanguinolente, care împiedică
nazale respiraţia
Epistaxis - hemoragie nazală

Deformări ale - deviaţie de sept, traumatisme
nasului
Strănut - expirare forţată
Aspiraţie pe nas - smiorcăit
Tuse - cu caracter de tuse uscată sau umedă, persistentă
Cornaj - zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă
Tiraj - depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal,
epigastru, intercostal
Intervenţiile asistentei medicale– pacientul cu deficienţe respiratorii
Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să respire - Verfica permeabilitatea cailor respiratorii;
liber, pe nas - la nivelul nasului: îndepărtează secreţiile nazale;
- umezeşte aerul din încăpere;
- asigură un aport suficient de lichide pe 24 de ore;
Pacientul să nu - educă pacientul pentru a folosi batista individuală, de unică

devină sursă de folosinţă;
infecţie - educă pacientul pentru a evita împrăştierea secreţiilor nazale;
79
Sa fie oprit - aşază pacientul în decubit dorsal, cu capul în hiperextensie;
epistaxisul - comprimă ou policele, pe septul nazal, nara care sângerează timp
de 5-10 minute;
- aplică comprese reci pe frunte, nas sau ceafă;
- recomandă pacientului să nu-şi sufle nasul;
Pacientul să - umezeşte aerul din încăpere;
prezinte mucoase - recomandă pacientului repaus vocal absolut;
respiratorii umede - favorizează modalităţi de comunicare nonverbală;
şi integre
Pacientul să înghită - întrerupe alimentaţia solidă;
fără dificultate - recomandă gargară cu soluţii antiseptice;
- alimentează pacientul cu lichide călduţe;
Pacientul să - învaţă pacientul să evite schimbările bruşte de temperatură şi de
prezinte rezistenţă asemenea, aglomeraţiile.
crescută faţă de
infecţie
Pacientul să - învaţă pacientul să tuşească, să expectoreze şi să colecteze sputa;
prezinte căi - umezeşte aerul din încăpere cu apă alcoolizată;
respiratorii - aspiră secreţiile bronşice, dacă este cazul;
permeabile şi o - învaţă pacientul să facă gimnnastică respiratorie;
bună respiraţie - asigură poziţia şezând sau semişezând a pacienţilor cu dispnee;
- învaţă pacientul să renunţe la obiceiurile dăunătoare (fumat);
- administrează tratamentul prescris: antitusive, expectorante,
bronhodilatatoare, decongestionante ale mucoasei traheo-bronşice.
Pentru a combate sughiţul ofera pacientului:
- lichide reci în cantităţi mici şi constant;
- aplicăm punga cu gheaţă pe epigastru;
- administrăm la indicaţia medicului: atropină, barbiturice etc.
Sa-i fie calmata - aseaza pacientul pe partea opusa durerii toracice in pozitie
durerea pacientului sezanda sau semisezanda;
- combate sughitul, tusea;
- administreaza tratamentul prescris de medic.
Pacientul sa fie - educa pacientul pentru efectuarea gimnasticii respiratorii ;

ferit de complicatii - schimba periodic pozitia bolnavului, maseaza regiunile
predispuse escarelor ;
- educa pacientul sa evite zonele poluate, alergene sa renunte la
tutun, sa respecte indicatiile medicale.
Pacientul să fie - asigură poziţie antalgică;
echilibrat psihic - învaţă pacientul să utilizeze tehnici de relaxare;
- pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici la care va
fi supus (puncţii, examene radiologice, endoscopice şi în vederea
aspirării secreţiilor bronşice).
80
DISPNEEA
 respiraţia normală este un act reflex inconştient.

 respiraţia dispneică este un act reflex conştient, voluntar în care subiectiv pacientul
simte „sete de aer" iar obiectiv mişcările respiratorii sunt forţate ii modificarea frecvenţei
respiratorii, amplitudinii şi ritmului respirator.
 dispneea este cauzată de afecţiuni ale aparatului respirator sau cardio-vasicular şi de
perturbarea schimburilor normale de gaze.
Tipuri de dispnee
Dupa modificarile de frecventa deosebim următoarele tipuri de dispnee :
• tahipnee sau polipnee:
• bradipnee:
In functie de caracteristicile curbei respiratorii (tipuri particulare de dispnee)intalnim:
• dispnee Cheynes – Stokes;
• dispnee Kussmaul;
• dispnee Biot;
• dispnee Bauchut.
Dupa circumstantele de aparitie deosebim:
• dispneea de efort:
- in timpul efortului, prin perturbarea circulaţiei pulmonare, apare saturaţia insuficientă a
organismului cu oxigen;
- este determinată de insuficienţa cardiacă, procese pleuro-pulmonare si scăderea ven-
tilaţiei pulmonare.
Stadiile de evaluare ale dispneei propuse de OMS:
o gr. l: dispnee apărută la eforturi mari;
o gr. ll: dispnee apărută la eforturi importante dar obişnuite (mers rapid, urcarea mai
multor etaje);
o gr. lll: dispneea apărută la eforturi uşoare;
o gr. lV: dispneea de repaus.
• dispneea permanentă:
- respiraţie deficitară permanentă determinată de insuficienţa cardiacă avansată,
pneumotorax.
• dispneea paroxistică:
- este reprezentată prin accese respiratorii repetate ziua/noaptea;
- în astmul bronşic se observă mai ales dimineaţa = dispnee matinală, cauzată de
contracţia spastică a bronhiolelor cu timpul expirator, mult îngreunat;
- în astmul cardiac şi edemul pulmonar acut se observă mai ales în timpul nopţii = disp-
nee vesperală cauzată de insuficienţa ventriculului stâng.
• dispneea de decubit:
- pacientul nu poate sta culcat fiind obligat să adopte poziţia şezând;
- este determinată de perturbarea circulaţiei pulmonare prin procese pleuropulmonare şi
afecţiuni cardiace.
Dupa timpul pe care il afecteaza :
• dispnee inspiratorie;
• dispnee expiratorie.
Dupa semnele care o insotesc:
• dispnee insotita de tiraj;
81
• dispnee insotita de cornaj;
• dispnee insotita de bataile aripilor nasului.
Anxietatea, frica, senzaţia de moarte iminentă, însoţesc şi amplifică dispneea.

Dispneea este, deseori, foarte angoasantă pentru aparţinători si, uneori, chiar pentru
medic, deoarece frica de a muri sufocat are un impact emoţional important. Din acest
motiv, dispneea este o suferinţă nu numai pentru bolnav, ci si pentru familia sa, precum si
pentru personalul medical care îl îngrijeşte.
Plan de ingrijire
Obiective:
Pacientul să respire liber, pe nas in timp de............
Pacientul să nu devină sursă de infecţie.
Pacientul să înghită fără dificultate in timp de.............
Pacientul să prezinte rezistenţă crescută faţă de infecţie in timp de.............
Pacientul să prezinte căi respiratorii permeabile şi o bună respiraţie in timp de.............
Pacientul să fie echilibrat psihic in timp de.............
Atitudini şi intervenţii
• aerisirea camerei;
 educarea pacientul pentru repaus înainte şi după mese, dacă acest lucru provoacă
dispnee;
 reducerea anxietatii;
 supravegherea functiilor vitale;
 oxigenoterapie la indicatia medicului;
 masuri specifice in functie de tipul de dispnee;
 învăţăm pacientul tehnici de respiraţie pentru menţinerea expansiunii pulmonare
ca de exemplu:
- respiraţia cu presiune pozitivă sau profundă;
- respiraţia diafragmatică.
Respiraţia profundă:
- respiraţie cu presiune pozitivă = respiraţie cu buzele strânse;
- este eficace în reducerea dispneei de efort;
- pozitionarea corecta a pacientului; poziţiile pacientului pot fi: ortostatism, şezând şi
decubit.
In ortostatism, pacientul inspiră pe nas şi expiră pe gură cu buzele strânse efectuând 5-10
paşi cu balansarea membrelor superioare.
In şezând, poziţia pacientului este pe scaun cu braţele încrucişate pe piept executând
timpul inspirator pe nas şi expirând pe gură cu buzele strânse, aplecându-se în faţă.
Între un ciclu şi altul al acestui exerciţiu sunt obligatorii pauze de aproximativ 10
secunde.
In poziţia decubit, pacientul inspiră pe nas şi expiră pe gură cu buzele strânse ca pentru
pronunţarea vocalei „u", contractând muşchii abdominali; şunt necesare între ciclurile de
exersare pauze de circa 10 minute;
Respiraţia profundă favorizează oxigenarea, creşte presiunea exercitată în timpul expi-
rator, diminuează spaţiul mort, rezistenţa la nivelul căilor respiratorii superioare şi
menţine/întăreşte tonusul muşchilor respiratori.
82
Respiraţia diafragmatică:
- constatam amplificarea rolului diafragmului în procesul respirator;
- poziţiile pacientului pot fi: ortostatism, şezând şi decubit dorsal;
- în decubit, pacientul va plasa o mână pe stomac şi cealaltă pe abdomen, sub coaste;
- rugăm pacientul să inspire lent şi adânc pe nas având gura închisă, permiţând expan-
siunea abdominală cât mai mult posibil;
- pacientul expiră pe gură cu buzele strânse, contractându-şi muşchii abdominali;
in paralel execută cu mâna aflată pe abdomen o uşoară presiune, concomitent cu
coborârea abdomenului.
- durata acestui exerciţiu va creşte progresiv de la un minut la 10 minute si pauze
obligatorii de 2 minute;
- în 24 de ore, exerciţiul va fi exersat de 4 ori;
- când muşchii cu rol respirator nu-şi mai pot îndeplini funcţiile, pacientul va fi poziţionat
forţat şi anume ortopnee (pentru utilizarea muşchilor respiratori accesori: pectoralul
mare şi mic, scalenii, sternocleidomastoidian);
DUREREA TORACICA
avem în vedere că nu orice semnalare a prezenţei durerii toracice constituie o afecţiune

a aparatului respirator;
durerea toracică în cazul tulburărilor funcţionale respiratorii constituie un indiciu ferm
pentru diagnosticul afecţiunilor pulmonare;
durerea toracică se prezintă sub forma de:
1.Junghi toracic:
- durere localizată, exacerbată de tuse şi de expectoraţia profundă;
- are caracter acut şi superficial;
- este întâlnit în: pleurite, pleurezii, pneumonii, congestii pulmonare.
2.Durere vie:
- durere atroce, violentă, care provoacă imobilizarea cutiei toracice şi oprirea respiraţiei;
- este însoţită de stare de colaps şi întâlnită în: embolie pulmonară şi pneumotoraxul
spontan.
3.Durere prin compresiune:
- compresiunea punctului dureros produce accentuarea durerilor;
- durerile accentuate sunt de obicei parietale.
4.Durere prin iradiere:
- durere cauzată de o pleurită diafragmatică si localizare în umărul drept.
5.Durere amplificată:
- durere care la mişcările respiratorii se amplifică în intensitate;
- este cauzată de fracturile costale.
TUSEA
Tusea= act reflex exprimat printr-o expiratie exploziva, expulzandu-se din tractul
repirator corpi straini sau secretii de la acest nivel.
Actul tusei cuprinde mai multe faze:
- faza inspiratorie = aerul pătrunde în plămâni;
- faza de compresiune = are loc inchiderea glotei;
- faza de expulzie = expulzia bruscă a aerului datorită contracţiei muşchilor abdominali
83
cu ridicarea brutală a diafragmului şi deschiderea în mod forţat a glotei;
In faza de expulzie sunt proiectate odată si coloana de aer şi mucozităţile,
corpurile străine şi expectoraţia;
Conditii de aparitie:
- apare spontan, fara o cauza aparenta;
- este determinata de efort (la cardiaci);
- emotii puternice;
- alimente condimentate;
- schimbari de pozitie; (abces pulmonar, bronsectazie);
- conditii externe extreme (frig, praf, fum etc);
- secretii bronsice, ingustarea lumenului arborelui respirator etc.
După caracter şi circumstanţe de apariţie deosebim următoarele tipuri de tuse:

- tuse uscată- tuse cu expulzarea violentă a aerului fără expectoraţie, întâlnită în: TBC,
pleurite, faza de debut a bronşitelor acute;
- tuse umeda- tuse cu expulzarea violentă a aerului însoţită de expectoraţie; este întâlnită
în: bronşita acută / cronică, pneumonie;
- tuse seacă- tuse cu expulzarea aerului puţin violentă dar care constituie o sursă de
contaminare prin răspândirea infecţiei; din cauza persistenţei poate epuiza cordul şi
împiedică odihna şi somnul pacientului.
- tuse chintoasă caracterizată prin expiraţii zgomotoase, puternice şi inspiraţie forţată.
- tuse bitonală- tuse pe mai multe tonuri, de obicei două sugerând paralizia nervului
reiirent stâng.;
- tuse lătrătoare:tuse zgomotoasă repetativă, întâlnită în tumori mediastinale sau
adenopatii traheo-bronşice.
- tuse surdă:tuse voalată, răguşită, întâlnită în afecţiuni laringiene.
- tuse emetizantă: tuse zgomotoasă, urmată de vărsături alimentare.
- tuse de postură:tuse care apare după adoptarea anumitor poziţii şi favorizează
eliminarea unor cavităţi;este întâlnită în: T.B.C. şi dilataţie bronşică.
- tuse matinală:tuse care survine dimineaţa ca de exemplu în supuraţiile broho-
pulmonare însoţite de secreţie abundentă.
- tuse vesperală:tuse care survine seara şi trădează tuberculoza pulmonară.
După etiologie tuşea poate fi:
- faringiană (faringite acute/cronice);
- laringiană (laringite, tumori laringiene);
- bronşică (bronşite, cancer bronşic);
- pulmonară (pneumopatii acute/cronice);
- pleurală (pleurite);
- mediastinală (tumori, pericardite).
Atitudini si intervenţii
Menţinem măsuri de ordin general:
- urmărim, supraveghem şi delimităm caracterul tusei;
- liniştim pacientul şi îl educăm pentru evitarea fumatului;
- pentru tusea iritativă obişnuim pacientul să:
- îşi stăpânească tuşea;
- evite aerul uscat sau temperatura crescută;
- evite ingestia de lichide calde/reci;
84
- evite conversaţiile în timpul tusei,
- tuşească cu bastista de unica folosinta la gură.
Pentru eliminarea secreţiilor efectuăm cu pacientul exerciţii şi tehnici de a tuşi.
Tusea poate fi provocată în cazuri speciale:
- tusea artificială, prin utilizarea tusomatelor care în inspiraţie insuflă aerosoli;
- tuse artificială prin aparatură specială ce produce o exuflaţie activă de - 60 mm Hg.
EXPECTORAŢIA
Expectoraţia constituie actul reflex şi voluntar de eliminare a secreţiilor şi sputei

formate în căile respiratorii prin actul tusei.
Sputa- reprezintă produsul ce se expulzează pe gura din căile respiratorii prin
tuse. În condiţii fiziologice, mucoasa căilor respiratorii secretă doar o cantitate mică de
mucus, necesară, protejării suprafeţei interioare a organelor respiratorii faţă de uscăciune
şi de efectul nociv al aerului şi prafului. Acest mucus nu se elimină şi nu declanşează
actul tusei.
În condiţii patologice, se adună în căile respiratorii o cantitate variabilă de spută,
care acţionează ca un corp străin şi provoacă actul tusei. Sputa este formată din
secreţia, transsudaţia şi exsudaţia patologică a mucoaselor bronhopulmonare, din
descuamaţia epiteliilor pulmonare şi a căilor aeriene, din produsele rezultate din
descompunerea ţesutului pulmonar şi din substanţe străine inhalate, în timpul evacuării
prin faringe şi gură; se mai adaugă salivă, secreţie nazală şi faringiană.
Culoarea - roşie, sanguinolentă, aerată şi spumoasă – hemoptizie;
- hemoptoică - striată, cu sânge, în tuberculoza pulmonară;
- ruginie (culoarea sucului de prune) – pneumonie pneumococica;
- roşie-brună, când sângele stagnează în plămâni;
- roşie gelatinoasă, în cancerul pulmonary;
- roz,spumoasa razata în edemul pulmonar acut;
- galben verzuie, în supuratii pulmonare;
- albă sau alb perlat, în inflamaţia bronşică şi în astmul bronşic;
- neagră, în infarctul pulmonar.
Mirosul - fetid în dilataţia bronşică, caverme tuberculoase;
- fetiditate penetrantă, în gangrena pulmonară;
- mirosul pământului sau al paiului umed, în supuraţii pulmonare.
Consistenţa - sputa mucoasă cu aspect vâscos, aerată şi aderentă, este întâlnită în
bronşita acută şi astm bronşic;
- sputa purulentă alcătuită din puroi cu aspect cremos, trădează supuraţia
bronhopulmonara şi este întâlnită în abces pulmonar;
- sputa muco-purulentă cu aspect galben-verzui, opacă, sugerează infecţii
ale căilor aeriene ca de exemplu, bronşita;
- sputa sero-muco-purulentă prezintă în plus un adaos abundent de
serozitate şi apare în abcese pulmonare.
Formă - perlată, în astmul bronşic;
- numulară, în caverne pulmonare;
- mase grunjoase izolate, în salivă;
- mulaje bronşice.
85
Aspectul -sputa seroasa - asa numita sputa transudat, apare in edemul pulmonar
acut. Este un lichid alb-roz acoperit cu multa spuma alb rozata.
- sputa mucoasa - sputa exudat, rezultata din secretiile glandelor mucoase
ale cailor aeriene superioare inflamate. Este intalnita in traheobronsita si
in stadiul incipient al astmului bronsic. Uneori capata aspect de "sputa
perlata" cu elemente in forma de spirala "spiralele Curschman".
- sputa purulenta - este formata exclusiv din puroi, de cele mai multe ori
este rezultatul unei vomici. Apare ca urmare a deschiderii in bronsii a unei
cavitati pline cu puroi (abces pulmonar), din pleura (pleurezie purulenta)
sau dintr-un organ vecin (ex. un abces subfrenic).
- sputa seromuco-purulenta - apare in bronsiectazii, in bronsite fetide,
gangrene pulmonare.
- sputa fibrinoasa - se caracterizeaza printr-un continut mare de fibrina.
- sputa pseudo-membranoasa se caracterizeaza prin adevarate mulaje
bronsice datorita continutului lor foarte bogat in fibrina. Caracterizeaza
bronsita cronica pseudomembranoasa in difteria laringiana si bronsica.
- sputa sanguinolenta sau hemoptoica se caracterizeaza prin prezenta
sangelui in cantitate variabila de la rosu deschis pana la rosu-negru. Sputa
sanguinolenta are aceeasi valoare semiologica ca si hemoptiziile mici în
edemul pulmonar, cancer pulmonar, infarct pulmonar.
Cantitatea •cantitatea maxima de secreţie şi spută, fiziologic, este de 40-50 ml;
•în afecţiuni pulmonare ca: abces pulmonar, gangrena pulmonară,
produsele eliminate ajung la 200-400 ml/ 24 ore;
• în afecţiuni ca: abcese pulmonare, chist hidatic sau pleurezii purulente,
colecţia purulentă este expulzată brutal iar expectoraţia devine vomică;
• in bronsita catarala, tuberculoza incipienta sau in pneumonie intre 50-
100 ml/24 ore;
•in bronsectazie, gangrena pulmonara,edem pulmonar acut intre 1000 ml/
24 ore;
Vomica= expectoratie brusca si in cantitate mare.

Este rezultatul deschiderii spontane în căile aeriene a unei colecţii:
- abces pulmonary;
- chist hidatic – vomica hidatică cu aspect clar, limpede însoţit de regulă de manifestări
alergice sistemice);
- empiem pleural (rar prin fistulă bronho-pleurală);
- supuraţii extrapulmomare (abces subfrenic, hepatic şa.).
Intervenţiile asistentei- pacient cu expectoraţie
Obiective:
Pacientul să nu devină sursă de infecţii nosocomiale.
Pacientul să prezinte cai respiratorii permeabile.
- urmărim, supraveghem şi delimităm caracterul expectoraţiei;
- calmăm pacientul şi îl poziţionăm în postura care permite expectoraţia cu mai multă
facilitate;
86
- luăm măsuri pentru respectarea unei asepsii riguroase deoarece expectoraţia reprezintă
un pericol de contaminare prin componentele sale patologice;
- interzicem pacientului:
- să fumeze, să servească masa fără igiena mâinilor în prealabil;
- să împrumute vesela celorlalţi pacienţi, să expectoreze oriunde şi oricum etc.
Educăm pacientul:
- pentru expulzarea colecţiei prin tuse;
- pentru a evita expulzarea brutală şi necontrolata a secreţiilor;
- în special copii sau femeile, pentru expectoraţie deoarece de obicei, ei nu ştiu să
expectoreze şi îşi înghit secreţiile eliminate prin tuse;
- educăm pacientul ca după fiecare expectoraţie să-şi efectueze toaleta;
- la nevoie menţinem igiena bucală a pacientului prin ştergere cu comprese sau tampoane
de vată;
- utilizăm soluţii dezinfectante şi mănuşi;
- evaluăm volumetric expectoraţia în pahare gradate;
- comunicăm medicului: cantitatea, consistenţa, culoarea, mirosul sputei;
- colectăm sputa pentru analize de laborator;
- provocăm tusea artificială a pacientului pentru dezobstruarea căilor aeriene prin urmă-
toarea manevră:
- aşezăm pacientul în poziţie semişezândă;
- comprimăm brusc şi repetativ ventral baza toracelui pacientului după inspiraţie
forţată;
- în paralel rugăm pacientul să efectueze un efort de tuse;
- această manevră poate fi efectuată în anumite cazuri, cu pacientul aflat în poziţie
sezândâ;
- atenţie la afecţiune şi traumatisme toracice, craniene sau fracturi de coloană
vertebrală.
tratament; în tbc cavitar – hemoptizia cataclismică, mortală; accident în

chimioterapia şi antibioterapia tuberculoasă; în tumori bronhopulmonare; după insuflarea
unui pneumotorax; în tumori benigne.
HEMOPTIZIA
Hemoptizia constituie eliminarea pe gură, prin tuse, de masă sanguină provenită

din căile aeriene inferioare.
Evaluarea hemoptiziei
- sputa cu striuri de sange;
- hemoragie franca cu sange rosu;
Circumstante de aparitie
Cauze:
- tuberculoza pulmonară: hemoptizie de alarmă; puseu acut la un tbc vechi, cunoscut; tbc
cronic rezistent la
- traumatisme toracice penetrante sau închise.
- inhalare de corpi străini şi inhalare de gaze iritante (hemoptizie imediată prin inflamare
şi hipervascularizaţie).
- sindroame hemoragipare.
87
- boli ale aparatului respirator precum: bronşiectazie, bronşite cronice, în urma unor
accese de tuse, violente, pneumonii (mai ales cele cu stafilococ).
- alte afecţiuni pulmonare: abces pulmonar (hemoragie ce anunţă vomica); micoze
pulmonare; tumori ale traheei; chist hidatic pulmonar etc.
- afecţiuni cardiovasculare: stenoză mitrală; insuficienţă ventriculară stângă.; edem
pulmonar acut; infarct miocardic acut complicat cu embolie pulmonară etc.
- embolie pulmonară ce determină infarctul pulmonar.
Conditii de aparitie:
- efort fizic mare;
- expunere prelungita la soare;
- exces de alcool;
- traume psihice;
- medicatie congestiva (estrogeni, Fe, I);
- perioadă premenstruală la femeie.
Hemoptizia poate fi:
-mică – se elimină câteva spute sangvinolente;
-mijlocie – 100 – 200 ml sânge;
-mare – 200 – 500 ml sânge;
-abundentă – cantitatea de sânge eliminată depăşeşte 500 ml.
Eliminarea sângelui este brutală, de obicei precedată de o serie de prodroame:
- senzaţie de gâdilătură laringiană,
- căldură retrosternală, senzaţie toracică de curgere a unui lichid cald;
- gust sărat uşor metalic;
- disconfort respirator însoţit de stare anxioasă;
- zgomot asemănător fierberii unui lichid.
- jenă laringiană urmată de tuse hemoragică cu gust metalic (de sânge).
- stare generală modificată.
In timpul crizei de tuse, pacientul elimină cantitativ între 100-300 ml sânge aerat,
spumos, având o culoare de roşu viu. Se asociază următoarele semne şi simptome:
tahicardie, dispnee, paloare şi transpiraţii.
Eliminarea se face, de obicei, brutal, în timpul efortului de tuse. Aspectul sângelui
este aerat, roşu-aprins, amestecat cu spută.
Apare izolat, fiind uneori revelatoare sau într-un context clinic, în care este
simptom dominant, dar şi ca o complicaţie a unei suferinţe cunoscute
Pacientul poate prezenta hemoptizie în cursul aceleiaşi zile sau în cursul zilelor
următoare, sputa prezentând cheaguri de sânge negricioase.
Hemoptizia severă şi masivă din anumite afecţiuni ca de exemplu: tuberculoza
pulmonara sau dilataţia bronşică are caracter fulgerător, fără prodroame, cu eliminare de
sânge în cantitate mare, pacientul decedând prin asfixie.
Examene complementare în urgenţă:
- Ex ORL (faringo-laringoscopie);
- Rx. Torace;
- Hemoleucograma completă (inclusiv trombocite;
- Grup sanguin, Rh;
- Fibrobronhoscopie în urgenţă;
- Computer tomografie toracică;
- Angiografie pulmonară.
Complicatii ale hemoptiziei:
88
- anemie posthemoragica;
- colaps cardiovascular;
- atelectazie posthemoptoica (caracterizata prin: junghi toracic, dispnee, cianoza);
- deces.
Obiective terapeutice în urgenţă:
- sa fie prevenita asfixia (în hemoptiziile abundente, cu aspiraţie bronşică);
- sa fie prevenita obstrucţia bronşica (prin cheag intraluminal) / insuf resp ac;
- sa fie identificata sursa de sângerare şi limitata/oprita sângerarea;
- sa se previna infecţiile tardive supraadăugate.
Asigurăm repausul, confortul şi toaleta bucală a pacientului:
asigurăm repausul total la pat al pacientului;
poziţionăm pacientul în pozitie semişezând pe partea leziunii;
liniştim şi calmăm pacientul;
îi asigurăm toaleta bucală prin îndepărtarea cheagurilor din gură;
educăm pacientul pentru a nu tuşi şi să inspire lent, profund;
educăm pacientul pentru a nu consuma alimente şi lichide aproximativ 24 ore;
îi asigurăm si îi administrăm lichide reci, bucăţi de gheaţă;
educăm pacientul pentru a nu vorbi şi a-şi păstra imobilitatea cât mai mult timp posibil;
izolăm la nevoie pacientul pentru a evita agitaţia celorlalţi pacienţi sau a aparţinătorilor;
asigurăm condiţii de semiobscuritate si evitarea stimulilor zgomotoşi;
la nevoie efectuăm manopere de aspiraţie şi oxigenoterapie;
la recomandarea medicului abordăm linie venoasă pentru transfuzii;
administrăm tratamentul prescris (hemostatice, sedative etc);
comunicăm medicului orice schimbare survenită în starea pacientului şi efectul
tratamentului prescris.
La pacienţii ameninţaţi de asfixie:
- intubaţie traheală în scopul izolării plămânului hemoragic pentru evitarea aspiraţiei
lichidului şi a asfixiei consecutive;
- aspiraţie bronşică + oxigenoterapie.
CIANOZA
Coloraţia violacee perioronazală, a patului unghial, a tegumentelor şi a limbii în
cianoza centrală.
Atenţie la prezenţa cianozei, evaluarea statusului mental şi a gradului de
vigilenţă, prezenţa dispneei de repaus, utilizarea musculaturii accesorii în timpul
respiraţiei – semne de insuficienţ respiratorie severă!
Cianoza centrală se referă la culoarea buzelor şi a limbii, şi indică o presiune
parţială a oxignului sub 6kPa asociată cu cianoza patului unghial, a tegumentelor,
extremităţilor.
În cianoza periferică culoarea buzelor şi a limbii este normală şi se datoreaza
unei insuficienţe circulatorii periferice cu desaturarea hemoglobinei în periferie prin stază
(insuficienţă venoasă cronică) sau vasoconstricţie severă (şoc septic sau alte cauze de
şoc) cu sau fără hpoxemie.
89
Nesatisfacerea nevoii de a respira afectează buna relaţie in celelalte nevoi.

A comunica
•comunicare deficitară sau incapacitate de a relata, datorată tulburărilor funcţionale
respiratorii şi fenomenelor obstructive.
A se mişca si a avea o bună postură
•dificultate, disconfort şi imposibilitatea de a desfăşura activităţi datorită fenomenelor
dispneice, insuficienţelor respiratorii şi oboseală.
A-şi menţine temperatura în limite normale
• stări febrile potenţiale datorate infecţiilor căilor respiratorii.
A mânca şi a bea
• diminuarea ,incapacitatea nutriţiei legată de tulburările funcţionale respiratorii.
A elimina
• diminuarea/incapacitatea de a elimina prin afectarea respiraţiei.
A dormi şi a se odihni
• tulburări de odihnă şi somn cauzate de tuse, dispnee, expectoraţie, hemoptizie.
A se îmbrăca si a se dezbrăca
• diminuarea/ incapacitatea de a se îmbrăca si dezbrăca cauzată de durerea toracică şi
epuizare.
A fi curat, a avea tegumente intacte
• alterarea tegumentelor si mucoaselor cauzate de mucozităti abundente, expectoraţie
abundentă si respiratie deficitară
A evita pericolele
•anxietate, nesiguranţă, teamă, cauzate de lipsa de aer datorată insuficientei respiratorii
A trăi conform propriilor convingeri spirituale
• dificultatea / imposibilitatea de a participa activ la serviciul religios, cauzate de tuse,
dispnee, expectoraţie, hemoptizie.
A se realiza
• izolare prin dificultatea impusă de afecţiunile respiratorii.
A se recrea
• dificultatea / incapacitatea de a participa la activităţi recreative cauzate de oboseală şi
respiraţie deficitară.
A învăţa
•ignorarea / incapacitatea de a învăţa datorată fenomenelor hipoxice şi degradării stimei
faţă de propria persoană.
Culegere de date

Probleme de dependenta posibile:
90
- alterarea vocii;
- clearance ineficient al căilor respiratorii;
- dispnee;
Manifestări de dependenţă: respiră cu dificultate, respiră pe nas, cu zgomot, cianoză,
epistaxis, tuse, expectoraţie, ortopnee, senzaţie de sufocare, tahipnee, bradipnee.
Surse de dificultate: inflamaţia mucoasei, tabagismul, obstrucţia, anxietatea, poluarea,
lipsa de cunostinţe.
Diagnostic de îngrijiri probabile = P.E.S.
• să îşi menţină funcţia respiratorie optimă, îşi va menţine căile respiratorii permeabile;
 să îşi amelioreze respiraţia,
 să se asigure repaus vocal;
să expectoreze uşor, să-şi favorizeze expansiunea toracică;
să prezinte stare de siguranţă;
să efectueze exerciţii respiratorii.
Interventii de prim ajutor constau în:
- manevra Heimlich in obstrucţiile supraglotice;
- susţinerea maxilarului inferior şi hiperextensiunea capului; utilizarea pipelor de tip
Guedel (orofaringiene sau nasofaringiene); toaleta gurii si comprese, aspiraţia cu sau fără
control vizual, fixarea limbii.
In eventualitatea pierderii reflexelor laringiene se recomandă:
- aspiraţia traheobronşică, intubaţia traheală, respiraţie asistată şi controlată.
- va avea un ritm respirator regulat, va evita mediul poluant, si alergeni.
supravegherea funcţiei respiratorii şi circulatorii pentru asigurarea unei bune oxigenări;
completarea cu date şi valori a foii de T°, observarea, măsurarea şi notarea valorilor R;.
efectuarea igienei respiraţiei;
observarea, măsurarea şi notarea valorilor TA, P;
tehnici de administrare a O2, tehnici de aspirare a secreţiilor, tehnici ce facilitează satis-
facerea nevoii;
asigurarea condiţiilor de mediu şi igienă, asigurarea vestimentaţiei corespunzătoare;
efectuarea de exerciţii pentru asigurarea funcţiei respiratorii = mişcări, mobilizare,
aerisire.
Vom evalua:
prezenţa sau absenţa dificultăţilor respiratorii;
semnele de hipoxie (cianoză,paloarea tegumentelor, temperatura lor, agitaţie);
valoarea semnelor vitale P, T°, R, TA - va fi înregistrată în foaia de temperatură;
prezenta agenţilor poluanţi, iritanţi;
expectoraţia (ce, cum, când), tusea (tip, caracter, momentul), poziţia, vomică,
hemoptizia;
reacţia faţă de anxietate, simte sau nu ameliorarea, se odihneşte corespunzător;
91
nivel de cunoştinţe, alte semne asociate.
6. CIRCULAŢIA ARTERIALA
Circulaţia este funcţia prin care se realizează mişcarea sângelui în interiorul
vaselor sanguine, care are drept scop transportul substanţelor nutritive şi a oxigenului la
ţesuturi, dar şi transportul produşilor de catabolism de la ţesuturi la organele excretoare.
Un rol important îl deţin sângele şi limfa, cuprinse în sistemul circular, şi inima, în
condiţii de integritate anatomică şi funcţională.
Asistenta medicală supraveghează circulaţia prin:
- urmărirea pulsului,
- a tensiunii arteriale,
- a culorii tegumentelor.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA CIRCULAŢIEI ARTERIALE
a) PULSUL
Reprezintă unda de soc ce ia nastere prin destinderea peretilor arteriali de catre
volumul de sange expulzat din ventriculul stang in timpul sistolei ventriculare care se
propaga de-a lungul acestora odata cu coloana de sange arterial. Poate fi perceputa prin
palparea unei artere superficiale comprimata incomplet pe un plan dur.
Este manifestarea periferica a activitatii mecanice a inimii.
Reflecta starea de functionare a inimii si a sistemului arterial.
Factorii care influenţează pulsul

Conditia - vârsta - la copilul mic, frecvenţa este mai crescută decât la adult; de
biofiziologica asemenea, la vârstnici;
- sex: valorile frecventei repiratorii se inregistreaza la limita maxima,
iar la barbati la limita minima;
- ritmul somnul/veghe: frecvenţa pulsului în timpul somnului este mai
redusă;
- efortul fizic - determină creşterea frecvenţei pulsului, care scade
după încetarea efortului;
- pozitia corpului:in poziţia decubit dorsal frecvenţa pulsului este mai
scăzută decât în poziţie şezând ; poziţia ortostatica are frecvenţa
pulsului mai ridicată;
- statura: individul înalt prezintă puls mai rar decât cel scund;
- masa corporala: persoanele hiperponderale au o frecventa crescuta
bin raport cu cele normo- sau hipoponderale;
ritmul circadian: frecvenţa pulsului, în timpul noptii este mai scazuta,
iar dimineata sau in a doua parte a zilei este crescuta;
- alimentaţia- în timpul digestiei, frecvenţa pulsului creşte;
Conditia - emoţiile
psihologica - plânsul produc creşterea frecvenţei pulsului
- mânia
Conditia - mediul ambiant - prin concentraţia în oxigen a aerului inspirat,
92
sociala influenţează frecvenţa pulsului.
Manifestările de independenţă
Frecvenţa - reprezintă numărul de pulsaţii pe minut.

Frecventa medie pe minut in functie de varsta(pulsaţii/minut )*
Varsta Repaus- Repaus- Exercitii sau
stare de veghe. in somn febra
Sfigmogramă nou născut 100- 180 80- 160 >220
1 sapt- 3 luni 100- 220 80- 200 >220
3 luni – 2 ani 80- 150 70-120 >200
2 ani- 10 ani 70- 110 60-90 >220
10 ani adolescent 55- 90 50-90 >220
la adult 60-80 50-70 >100
(* Marcean Crin, Manual de Nursing,Editura ALL EDUCATIONAL, 2013,
pag.62)
Pulsul are un aspect de undă monofazică pozitivă căreia i se descriu :
•o pantă ascendentă, anacrotă, de la începutul ascensiunii, “a”, până la
amplitudinea sa maximă;
•o pantă descendentă, catacrotă, până la incizura dicrotă;
• unda dicrotă (c), secundară.
-în expiraţie, frecvenţa pulsului scade;
-în inspiraţie, frecvenţa pulsului creşte;
Ritm - reprezintă cursivitatea, regularitatea pulsaţiilor şi a pauzelor dintre ele;
- pulsul este ritmic- puls regularis;
Amplitudine - se referă la marimea undei de puls;
(volum) - este mai mare cu cât vasele sunt mai aproape de inimă;
- la arterele simetrice, volumul pulsului este egal;
- este determinată de masa sanguină evacuată în sistemul circulator arterial în
timpul, unei sistole;
Tensiunea - valoarea tensiunii pulsului este dată de valoarea forţei aplicate pentru
pulsului comprimarea arterială ;
- este determinata de elasticitatea peretilor arteriali;
Celeritatea - reprezintă viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile prin aparitie si
disparitie; - este influentata de starea de sanatate a inimii si vaselor;
Egalitatea - se refera la caracteristicile pulsului radial interpretate prin comparatie la

ambele membre.
Coloraţia - coloraţie roz a tegumentelor inclusiv a extremităţilor;
tegumentelor - tegumentele sunt calde.
b) TENSIUNEA (PRESIUNEA) ARTERIALĂ
Reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali.
93
Factorii care determină tensiunea arterială:
- debitul cardiac;
- forţa de contracţie a inimii;
- elasticitatea şi calibrul vaselor;
- vâscozitatea sângelui;
Tensiunea scade de la centru spre periferie.
Factori de evaluat:
 tensiunea arterială sistolică = tensiunea maximă;
 tensiunea arterială diastolicâ= tensiunea minimă;
 tensiunea diferenţială= diferenţa dintre tensiunea arterială maximă şi tensiunea arterială
minimă. hipertensiunea arterială = creşterea valorilor tensiunii arteriale peste valorile
normale
hipotensiune arterială = scăderea valorilor tensiunii arteriale sub valorile normale
tensiunea arterială sistolică (T$ -TM):
- reprezintă valoarea maximă a tensiunii arteriale în cursul sistolei;
- este determinată de forţa de contracţie a inimii care propulsează sângele în vasele
arteriale;
- tensiunea arterială maximă creşte prin pierderea elasticităţii vaselor;
- tensiunea arterială sistolică scade dinspre centru spre periferie;
- rezistenţa întâmpinată de sânge la periferie depinde de calibrul vaselor ( influentat de
starea neuro-vegetativă, sistem endocrin, factori renali).
tensiunea arterială diastolicâ (Ts-Tm):
- reprezintă valoarea minimă arterială în cursul diastolei;
- forţa de contracţie a inimii este zero;
- în diastolă o parte din masa sanguină trece din sistemul arterial în sistemul capilar;
- valorile cele mai mici ale tensiunii arteriale sunt obţinute la sfârşitul diastolei;
 în mod obişnuit valorile normale ale tensiunii arteriale minime se calculează la
jumătate plus unu din valorile normale ale tensiunii arteriale maxime ca de exemplu:
când tensiunea arterială maximă = 140 mm Hg, tensiunea arterială minimă = 70 +10 =
80 mm Hg.
Precizari
 valorile tensiunii arteriale la membrele superioare nu sunt aceleaşi;
 valorile tensiunii arteriale la membrele superioare faţă de membrele inferioare
diferă;
Definiţa şi clasificarea valorilor TA (mmHg)

Categorie Sistolică Diastolică
Optimă 120 70
Normală 120–129 70–84
Normal crescută 130–139 85–89
Grad 1 de hipertensiune (uşoară) 140–159 90–99
Grade 2 hipertensiune (moderată) 160–179 100–109
Grade 3 hipertensiune (severă) > 180 > 110
94
Factorii care influenţează tensiunea arterială
Conditia - vârsta - tensiunea este mai mică la copil şi creşte pe măsură ce

biofiziologica înaintează în vârstă; se stabilizează la adult; creşte uşor la persoana
vârstnică;
- sex: la femei tensiunea arterială este mai mică decât la bărbaţi cu
valori cuprinse între 5-10 mm Hg;
- ritm somn/ veghe: în timpul somnului sau dimineaţa tensiunea
arterială are valorile cele mai mici;
- activitatea - diurnă produce o creştere a tensiunii arteriale; de
asemenea, efortul fizic produce creşterea tensiunii arteriale, cu revenirea
la valorile iniţiale după încetarea acestuia;
- rasa: populatia de culoare inregistreaza valori tensionale mai mari
decat cea alba;
- alimentatia;
- ritmul circadian: ceasul biologic are particularitati individuale dar se
inregistreaza valori mai scazute in cursul noptii si mai crescute in a
doua parte a zilei;
- valorile tensiunii arteriale prezintă oscilaţii de-a lungul aceleaşi zile;
- medicatia: actioneaza direct si indirect( narcoticele scad tensiunea
arteriala , psihoactivele cresc tensiunea arteriala;
- vasodilataţia generală determină scăderea presiunii exercitată de
sângele circulant.
Conditia - emoţiile, bucuriile, stresul, anxietatea determină creşterea tensiunii
psihologica arteriale.
Conditia - climatul:
sociologica - frigul produce vasoconstricţie, deci şi creşterea tensiunii arteriale;
- căldura produce vasodilataţie, deci şi scăderea tensiunii arteriale.
Tensiunea maximă se obţine Vârsta T.A. max (mm Hg)
în timpul sistolei ventriculare 1-3 ani 75-90
4-11 ani 90-110
12-15 ani 100-120
adult 110-139
Tensiunea minimă se obţine Vârsta T.A. min.

în timpul diastolei 1-3 ani 50-60 mmHg
4-11 ani 60-65 mmHg
12-15 ani 60-75 mmHg
adult 75-89 mmHg
Tensiunea diferenţială Ex.
95
reprezintădiferenţa T.A. dif. = T.A. max. 140 - T.A. min.80 = 60 mmHg
T.A. max. T.A. min
Menţinerea raportului între T.A. min = T.A. max. +1 sau 2 (cm Hg)
T.A. max. şi T.A, min. 2
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei

circulaţiei sanguine
Educă pacientul:
- pentru asigurarea condiţiilor igienice din încăpere (aerisire);
- să-şi menţină tegumentele curate, integre;
- să aibă o alimentaţie echilibrată, fără exces de grăsimi, de clorură de sodiu;
- să evite tutunul, consumul exagerat de alcool;
- să evite sedentarismul;
- să poarte îmbrăcăminte lejeră, care să nu stânjenească circulaţia;
Problema: Circulaţia inadecvată
Surse de dificultate care determină nesatisfacerea nevoii de a avea o bună circulaţie

De ordin fizic - alterarea muşchiului cardiac, a pereţilor arteriali, venoşi;
- obstrucţii arteriale;
- supraîncărcarea inimii, temperatura corpului, etc..
De ordin - anxietatea, stresul, situaţia de criză.
psihologic
Lipsa cunoaşterii - cunoştinţe insuficiente despre alimentaţia echilibrată, despre sine,
despre alţii, despre obiceiurile dăunătoare.
Tegumente - reci, palide, datorită irigării insuficiente a pielii;
modificate - cianotice - coloraţie violacee a unghiilor, buzelor, lobului urechii.
Modificări - tahicardie = creşterea frecvenţei pulsului; numărul pulsaţiilor pe minut,
de frecvenţă depăşesc valorile de 100-150-200.
a pulsului - fiziologic tahicardia se înregistrează în urma: efortului fizic
prelungit, stărilor emoţionale exacerbate, traumelor psihice, etc.
- patologic tahicardia se înregistrează în urma:
-afecţiunilor cardiace (miocardita, colaps circulator),
dezechilibrului hormonal;
-pierderilor masive sanguine (hemoragii), accidentelor
vasculare cerebrale;
-hipertermiei = evoluţia ascendentă a frecvenţei pulsului
este paralelă de obicei cu cea a temperaturii (pulsul, creşte
cu 10 b/min pentru un grad de temperatură);
- pulsul tahicardic înregistrează puseuri paroxistice ce trebuiesc
obligatoriu notate în foaia de temperatură.
- bradicardie:
96
 numărul pulsaţiilor pe minut scade sub valoarea de 60-40 b/min.
 bradicardia se înregistrează în urma:
- hipertensiunii intracraniene, hemoragie cerebrală, tumori
cerebrale, meningite;
- miocardite acute, intoxicaţie cu tonicardiace (digitală), hipoxie
cardiacă;
- hipoxie cerebrală (deficit de oxigenare cerebrală cu pierdere
de conştientă şi crize convulsive).
Modificări Se disting:
de - puls amplu , care izbeste cu forta degetul- puls magnus;
amplitudine - puls mic, slab perceptibil- puls parvus;
(volum) al - puls filiform, cu volum foarte redus, abia perceptibil- hipotensiune,
pulsului şoc;
- puls asimetric - volum diferit al pulsului la artere simetrice;
- puls alternant: undă normală este urmată de undă cu amplitudine mică,
apare în leziuni miocardice severe;
- puls cu amplitudine mică „tardus et parvus” în stenoza aortică;
- puls paradoxal: dimimuarea până la dispariţie a undei pulsatile în
inspir.
Modificări - se disting;
de - puls dur( puls durus), greu comprimabil;
tensiune a - puls moale( puls mollis), usor perceptibil.
pulsului - depinde de hipo/hipertrofia ventriculului stâng care determină
creşterea/ scăderea cantităţii sanguine împinsă în artere prin forţa de
contracţie a inimii.
Modificări Se disting;
de - puls celer- unda pulsatila apare si dispare cu rapiditate;
celeritate Pulsul “ celer et altus” ( Corrigan) este pulsul cu amplitudine mare si
viteza in ascensiune si mai ales in coborare crescuta. Este caracteristic
insuficientei aortice;
- puls tardus- pulsul care se palpeaza un timp mai indelungat , deoarece
distensia arterei se face cu intarziere;
Pulsul “ tardus et parvus” este pulsul cu amplitudine mica si de o durata
mai mare, caracteristic stenozei aortice.
Cauze:
 tromboza/stenoza vaselor arteriale;
 afectarea elasticitatii vaselor arteriale (arterioscleroza vasculară
determină puls tard);
 afecţiuni cardiace: puls „celer et altus” cu undă rapidă: insuficienţa
aortică, sindrom hiperchinetic.
Modificări - puls aritmic = pauze inegale între pulsaţii;

de ritm al - puls dicrot = se percep două pulsaţii, una puternică şi alta slabă, urmată
pulsului de pauză;
- puls inegal inechidistant şi inechipotent în fibrilaţia artrială;
- puls bigeminat: a doua undă apare la un interval mai scurt şi de
amplitudine mai mică – extrasistolie şa.
97
Modificări - hipertensiune arterială = creşterea valorilor T.A. peste valorile normale;
ale tensiunii - hipotensiune arterială = scăderea valorilor T.A. sub valorile normale;
arteriale - modificări ale T.A. diferenţiale = variaţiile T.A. max. şi T.A. min. nu
se fac paralel;
- T.A. diferită la segmente simetrice (braţ stâng, drept).
Deficitul de - desemneaza diferenta dintre frecventa ventriculara si numarul
puls pulsatiilor radiale;
- se intalneste in fibrilatia atriala cu frecventa ventriculara rapida, cand
nu toate contractiile cardiace sunt eficiete, unele neputandu-se transmite
la periferie.
Hipoxemie - scăderea cantităţii de oxigen din sânge.
Hipoxie - diminuarea cantităţii de oxigen în ţesuturi.

Edeme - acumulare de lichid seros in tesuturi.
Varice - dilatari ale venelor supericiale.
Hemoroizi - dilatarea plexurilor nervoase analesi din partea inferioara a rectului cu
aparitia de fenomene inflamatorii si trombotice.
Durere - precordiala, in afectiuni ale arterelor si venelor.
Claudicatie - durerea (de tipul crampelor) resimtita la nivelul membrelor (mai
intermitenta frecvent la nivelul gambelor).
Parestezii - furnicături şi amorţeli la nivelul degetelor.
Intervenţiile asistentei medicale-pacientul cu circulaţie inadecvată

Pacientul să -învaţă pacientul:
prezinte circulaţie • să întrerupă consumul de tutun, alcool;
adecvată • să aibă alimentaţie bogată în fructe, zarzavaturi;
• să reducă grăsimile şi clorura de sodiu din alimentaţie;
- administrează medicaţia prescrisă: tonice cardiace, antiaritmice,
diuretice, vasodilatatoare, hipotensoare, antianginoase,
anticoagulante;
- urmăreşte efectul medicamentelor;
- aplică tehnici de favorizare a circulaţiei: exerciţii active, pasive,
masaje.
Pacientul să fie - informează pacientul asupra stadiului bolii sale, asupra gradului
echilibrat psihic de efort pe care poate să-l depună, asupra importanţei continuării
tratamentului medicamentos.
HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ ( H.T.A.)
• hipertensiunea arterială este un sindrom clinic;

• reprezintă creşterea valorilor tensionale peste 140 mm Hg pentru tensiunea sistolică şi
peste 90 mm Hg pentru tensiunea diastolica, indiferent daca numai una dintre valori este
crescuta;
98
• manifestari pentru urgenta hipertensivă sunt:
- durere toracică, dispnee, cefalee, redoare de ceafă;
- vărsături exacerbate, stare confuzională, crize comiţiale.
• hipertensiunea arterială reprezintă un important semn în afecţiuni:
- cerebro-vasculare, renale,.endocrine, etc.
• asistenta medicală trebuie să cunoască urgenţa datorată valorile tensionale crescute ce
trebuiesc prompt scăzute existând riscul de: edem pulmonar acut, edem cerebro-
meningeal, hemoragie meningeală sau cerebrală.
HIPOTENSIUNEA ARTERIALA
hipotensiunea arterială este un sindrom clinic;

reprezintă scăderea valorilor tensionale sub 100 mm Hg pentru tensiunea sistolică si sub
65 mm Hg pentru tensiunea diastolică;
forţa de contracţie a inimii este diminuată;
pereţii vasculari prezintă relaxare crescută;
hipotensiunea arterială reprezintă un important semn în afecţiuni: valvulare stabilizate,
endocardite, miocardite, tulburări endocrine, hemoragii, dezechilibru hidroelectrolitic
(diaree, vărsături);
hipotensiunea arteriala cronica nu este grava. Problemele reale apar cand tensiunea
scade brusc si ceierul este privat de fluxul sanguin necesar oxigenarii sale. Apare de
obicei la ridicarea brusca in pozitie ortostatica din pozitie de decubit sau semisezand. Este
cunoscuta sub numele de hipotensiune posturala, hipotensiune ortostatica sau
hipotensiune ortostatica mediata neuronal.
Problema de dependenta: REDUCEREA DEBITULUI CARDIAC
Sursa: Diagnostics infirmiers – ANADI; Dignostice de nursing NANDA International.

Definitie: cantitate insuficienta de sange, pompata de inima, pentru a asigura
nevoile metabolice ale organismului.
Caracteristici definitorii
Alterarea ritmului inimii:
 aritmii;
 bradicardie;
 modificari electrocardiografice;
 palpitatii;
 tahicardie;
Alterarea incarcarii inimii:
 edeme;
 reducerea presiunii centrale venoase (CVP);
 reducerea presiunii in trunchiul arterei pulmonare;
 oboseala;
 cresterea presiunii venoase centrale (CVP);
 cresterea presiunii la periferia arterei pulmonare (PAVWP);
 turgescenta venei jugulare;
 zgomote cardiace;
99
 cresterea in greutate;
Alterarea dupa incarcarea inimii:
 piele umeda;
 dispnee;
 scaderea pulsului periferic;
 scaderea rezistentei vasculare pulmonare (PVR);
 scaderea rezistentei vasculare sistemice (SVR);
 cresterea rezistentei vasculare pulmonare (PVR);
 cresterea rezistentei vasculare sistemice (SVR);
 oligurie;
 reumplere capilara prelungita;
 modificarea culorii pielii;
 variatii ale valorilor presiunii arteriale;
Alterarea contractilitatii inimii:
 tuse;
 reducerea evacuarii fractionate;
 reducerea indicelui de lucru al ritmului ventricular stang (LVSWI);
 reducerea indicelui de volum (SVI);
 reducerea indicelui cardiac;
 scaderea debitului cardiac;
 ortopnee;
 dispnee paroxistica nocturna;
 zgomote in S3;
 zgomote in S4;
Comportament emotional:
 anxietate;
 neliniste;
 agitatie;
Factori de legatura:
 alterarea batailor inimii;
 alterarea ritmului inimii;
 alterarea volumului sistolic;
 alterarea dupa incarcare;
 alterarea contractilitatii;
 alterarea inainte de incarcare a inimii;
Elemente de supraveghere si interventii specifice

Obiectivele vizeaza:
 pacientul sa prezinte circulatie adecvata;
 pacientul sa fie echilibrat psihic;
 pacientul sa exprime disparitia durerii;
 sa fie prevenite complicatiilor imediate si tardive ale pacientului;
 sa fie promovate confortului fizic si psihic al pacientului;
 sa fie asigurat un aport nutritional adecvat;
 sa fie combatute infectiile;
100
 sa fie favorizate circulatia arteriala, venoasa;
Interventiile autonome si delegate ale asistentului medical

 Asigura pacientului un maxim de confort fizic si psihic.
 Explica pacientului necesitatea repausului la pat.
 Supravegheaza functia respiratorie si circulatorie pentru asigurarea unei bune
oxigenari.
 Invata pacientul:
- sa intrerupa consumul de alcool si tutun;
- sa aiba alimentatie usor digerabila bogata in fructe, zarzavaturi, sa asigure
un aport caloric corespunzator nevoilor reale si sa cuprinda toti compusii
principali ai alimentatiei, inclusiv vitamine si saruri minerale;
- sa reduca grasimile si clorura de sodiu din alimentatie;
- sa evite frigul, umezeala, stresul psihic;
 Supravegheaza functiilor vitale si a starii mentale, notarea functiilor vitale in foaia
de temperatura.
 Ajuta pacientul in satisfacerea nevoilor fundamentale.
 Aplica tehnicii de favorizare a circulatiei: exercitii active, pasive, masaje,
mobilizari.
 Pregateste pacientul pentru examinari radiologice, explorari functionale, etc..
 Recolteaza produse biologice pentru examinari de laborator.
 Efectueaza bilantul hidric.
 Administreaza medicatia prescrisa: tonice cardiace, antiaritmice, diuretice,
vasodilatatoare, hipotensoare, antianginoase, anticoagulante.
 Urmareste efectul medicamentelor.
 Pregateste preoperator, acorda ingrijiri postoperatorii pentru pacientul cu
interventie chirurgicala.
 Educa pacientul privind prevenirea recidivelor.
 Aplica masuri de prevenire a efectelor imobilizarii.
 Informeaza pacientul asupra stadiului bolii sale, asupra gradului de efort pe care
poate sa-l depuna, asupra importantei continuarii tratamentului medicamentos si
asupra modului de viata pe care va trebui sa-l urmeze dupa examinare.
101
7. NEVOIA DE A BEA Şl A MÂNCA
( a se alimenta si a hidrata)
Definiţie
Oricărui organism îi este necesar să ingereze şi să absoarbă alimente de bună
calitate şi în cantitate suficientă, pentru a-şi asigura dezvoltarea, întreţinerea ţesuturilor şi
pentru a-şi menţine energia indispensabilă unei bune funcţionări.
Alimentele sunt substante complexe pe care omul le introduce in tubul digestiv,le
digera,le absoarbe pentru energie,biosinteza componentelor celulare,cataliza biologica si
intretinerea celorlalte functii.
Scop:
- sa asigure aportul de vitamine si saruri minerale;
- sa asigure necesarul energetic de baza al organismului pentru dezvoltare si refacere;
- sa asigure si sa favorizeze procesul de vindecare prin menajarea organelor bolnave si
aport nutritiv necesar organismului(terapeutic);
- prevenirea evolutiei nefavorabile ale unor boli.
Independenţa în satisfacerea nevoii

Pentru a se menţine sănătoasă, fiinţa umană are nevoie de o cantitate adecvată de
alimente, conţinând elementele nutritive indispensabile vieţii. Cantitatea şi natura
alimentelor nutritive sunt în funcţie de: sex, vârstă, greutate, înâlţime, activitatea depusă,
starea de sănătate sau de boală.
O alimentaţie adecvată trebuie să conţină toţi factorii necesari menţinerii vieţii şi
asigurării tuturor funcţiilor organismului în condiţii normale: glucide, proteine, lipide,
vitamine, apă, săruri minerale.
Hidraţii de carbon (glucide) reprezintă sursa principală energetică a organismului.
Digerarea şi asimilarea lor nu solicită organismului prea mult, de aceea este bine ca
50% din necesităţile calorice ale organismului să se asigure prin hidraţi de carbon, dacă
nu există o contraindicaţie în ceea ce priveşte aportul lor (diabet zaharat, colită de
fermentaţii, obezitate).
La copii, aportul de glucide trebuie mărit în boli febrile, caşexie, denutriţie, afecţiuni
hepatice şi renale.
Necesarul: 4-6 g/kg corp/24h.
Proteinele reprezintă materialele plastice ale organismului, ele înlocuind substanţele
distruse prin uzura fiziologică sau patologică. Ele reprezintă, în acelaşi timp, o sursă
importantă de energie şi constituie materie primă a fermenţilor şi a hormonilor.
Necesarul: 1-1,5 g/Kg corp/24h.
Aportul insuficient de lungă durată al substanţelor proteice determină scăderea
proteinelor plasmatice, distrugerea parenchimului hepatic, apariţia unei anemii şi, prin
reducerea presiunii coloid-osmotice a sângelui, retenţia apei în organism, cu formare de
edeme.
Creşterea cantităţii de proteine este indicată în sarcini şi alăptare, arsuri, anemii,
evacuări pleurale şi abdominale, postoperator.
Scăderea cantităţii este indicată în boli renale, afecţiuni febrile.
102
Lipidele au valoare calorică mare, alimentele pe această bază având calităţi
energetice mari, într-un volum mic. Pe lângă rolul lor energetic, lipidele intră şi în
compoziţia ţesutului nervos şi a stromei eritrocitare, iar sub formă depozitară reprezintă
rezervele de energie ale organismului şi ţesutului de susţinere pentru organele interne.
Necesarul este de 1 - 2 g/Kg corp/24 h.
Raţia de grăsimi se va reduce în cazul tulburărilor în metabolismul lor, în
insuficienţa glandelor care intervin în digestia şi metabolizarea lor (insuficienţă
pancreatică, hepatică, nefroză lipoidică, diabet zaharat, obezitate), boli febrile.
Raţia de grăsimi se măreşte în stări de subnutriţie, hipertiroidism (datorită arderilor
exagerate).
Vitaminele sunt necesare menţinerii metabolismului normal al organismului. Nevoia
de vitamine creşte în timpul activităţii celulare exagerate (majoritatea îmbolnăvirilor).
Vitaminele pot fi clasificate in :
- vitamine hidrosolubile,
- vitamine liposolubile.
Necesităţile normale de vitamine pot ajunge pană la 150 mg vitamina C; 25 mg
vitamina B, 6 mg vitamina B6, 8 mg vitamina PP şi 20 mg vitamina K, ceea ce se asigură
prin consumarea fructelor, legumelor, salatelor, sucurilor de fructe.
Apa şi sărurile minerale - în apă se petrec toate reacţiile biochimice din organism,
sărurile minerale fiind necesare ca substanţe structurale şi catalizatoare.
Necesităţile zilnice de apă ale organismului sănătos variază între 2500 - 3000 ml, ele
se acoperă prin lichidele ingerate şi arderea hidraţilor de carbon şi a grăsimilor.
O dată cu nevoile de apă, se satisfac şi nevoile de săruri minerale. Organismul sănătos
necesită în 24 ore: 4 g Na; 3-4 g K; 2 g Ca; 0,15 g Mg; 18 mg Fe; 6 g Cl.
Satisfacerea nevoilor de apă şi săruri minerale trebuie să se facă în mod proporţionat;
altfel, organismul rămâne în dezechilibru hidromineral.
Status nutriţional IMC (Kg/m2 )

Subnutriţie Gr. II <16
Subnutriţie. Gr I 16-17.9
Subponderal <18.5
Slab 18.5-19.9
Normal 20 – 24.9
Supraponderal 25.0-29.9
Obezitate >30.0
Clasa I 30.0-34.9 Moderată
Clasa II 35.0-39.9 Severă
Clasa III >40.0 Foarte severă
103
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii
Factori - vârsta şi dezvoltarea - nevoile alimentare sunt variabile în funcţie de

biologici perioada de creştere şi dezvoltare: copil, adolescent, adult, vârstnic;
- sugarul are nevoie de 117 kcal/kg corp in prima jumatate de an si
108 kcal/kg corp in a doua jumatate;
- necesitatile calorice cresc didert proportional cu varsta;
- adolescentii: fetele au nevoie de 2000-2500 kcal/zi iar baietii de
2500-3000 kcal/zi;
- adultul are nevoi nutritionale relativ stabile ca valoare calorica si
factori nutritivi. Cresterea inceteaza iar hrana trebuie adaptata
celorlalte variabile care marcheaza exitenta unui adult. Nutritia se
incadreaza in paternurile descrise la interventiile asistentei
medicale;
- la varsnic( peste 65 ani) procesele de involutie limiteaza necesarul
proteic si caloric; de asemenea este redus necesarul de vitamine din
grupul B; la femei se recomanda suplimentarea de calciu; datorita
proceselor degenerative alimentatia trebuie sa contina suolimente
alimentare;
- activităţi fizice - cu cât activitatea musculara este mai mare, cu atât
creşte metabolismul şi implicit aportul alimentar;
- activitate profesionala;
- masa corporala;
- starea de sanatate, dentitie, deglutitie, digestie, absortie;
- orarul şi repartizarea meselor - un program regulat al meselor este
recomandat tuturor indivizilor; intervalul între mese este în funcţie de
vârstă;
- stari fiziologice particulare:
- sarcina : in unctie de fiecare trimestru de sarcina; cantitatea de
proteine se creste cu 30g, aportul de calciu creste cu 50%, iodul cu 25 mg,
vit A cu 20-25 %, vit C cu 30%, viatimele di grupul B si vit D trebuie
asigurate in exces.
Factori - starea afectiva;
psihologici - emoţii - (griji sau bucurie) influenţează consumul de hrană, astfel că unii
indivizi îşi pierd apetitul, iar alţii reacţionează consumând mai multe
alimente;
- anxietatea - hrănirea este strâns legată de satisfacerea unei nevoi de
securitate, de dragoste şi de bunăstare.
Factori - climatul - iarna, indivizii au nevoie de mai multe calorii (mese calde şi
sociologici nutritive), iar vara, sunt preferabile mesele uşoare şi o cantitate crescută
de lichide;
- obiceiurile alimentare;
- statutul socio-economic - deprinderile alimentare bune se formează din
fragedă copilărie şi, uneori, pot fi influenţate de apartenenţa la un grup
social, sărăcia influenţează negativ satisfacerea nevoii;
104
- religia si traditiile - în funcţie de apartenenţa lor religioasă, indivizii au
anumite ritualuri alimentare: post urmat de sărbători mari, interzicerea
consumului unor alimente (carne de porc, cafea, alcool), dar şi prepararea
şi servirea alimentelor după un anumit ritual;
- starea materiala;
- obiceiurile alimentare si preferintele personale;
- cultura si educatia - alimentaţia este strâns legată de tradiţiile şi
superstiţiile fiecărei culturi.
Cavitatea - dentiţie bună;

bucată - proteză dentară adaptată şi în stare bună;
- mucoasa bucală roz şi umedă;
- limba roz;
- gingii roz si aderente dinţilor;
Masticaţia - uşoară, eficace, lenta;
- gura închisă;
Reflex de - prezent;
deglutiţie
Digestie - lentă;
- nestingherită;
Deprinderi - programul meselor (3 mese şi 2 gustări);
alimentare - 10 ore repaus nocturn;
Apetit - poftă de mâncare - senzaţie agreabilă, tradusă prin dorinţa de hrană;
Foame - senzaţie dezagreabilă, tradusă prin nevoia de a mânca;
Saţietate - senzaţie de plenitudine, resimţită de individ atunci când nevoia de
hrană este satisfăcută;
Hidratare - consum de lichide în funcţie de nevoie;
Gust şi - alegerea alimentelor;
valoare - servirea mesei singur sau în grup;
acordate - tradiţii;
mâncării - obiceiuri alimentare;
- educaţie.
Simtul - trebuie sa fie prezent;
gustativ
Ingestie de - in cantitate si calitate corespunzătoare vârstei, activităţii;
alimente si de
lichide
Obiceiuri - sănătoase;
alimentare
Stare de - normală in raport cu varsta, sexul.
constituţie
105
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în
satisfacerea nevoii
Asistenta calculează necesarul de calorii pe 24 ore, în funcţie de:
- activitate:
- în repaus, 25 cal./kg corp/ 24 h;
- activitate uşoară: 35-40 cal./kg corp/24h;
- activitate medie: 40-45 cal./kg corp/24 h;
- activitate intensă: 46-60 cal./kg corp/24 h.
- calculează necesarul de calorii pe 24 h. în funcţie de vârstă:
- se creste necesarul caloric cu 20-30% pentru copii;
- se scade cu 10-15% pentru varstnici;
- la femei este cu 10% mai mic decat la barbat;
- in starile febrile necesarul caloric este marit cu 10%;
- la sportive , in sarcina , alaptare se creste necesarul caloric cu 30%.
- calculează raţia alimentară echilibrată;
- asigură echilibrul între elementele energetice şi cele neenergetice (apă, vitamine, săruri
minerale);
- asigură echilibrul între principiile nutritive fundamentale astfel: 50-55% hidraţi de
carbon, 10 -15% proteine, 30 - 40% lipide;
- asigură schimbul între produsele de origine animală şi vegetală:
- 60% proteine de origine animală;
- 40% proteine de origine vegetală;
- 65% lipide de origine animală;
- 35% lipide de origine vegetală.
- asigură echilibrul între aciditate şi alcalinitate ;
- calculează numărul de calorii/kg corp/24h în stări fiziologice: sportivi, sarcină şi
alăptare: + 30%
- raţia alimentară să cuprindă alimente din toate grupele ghidului alimentar, cunoscând
valoarea energetică a principiilor alimentare:
- glucide: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram;
- lipide: 9,3 cal. prin metabolizarea unui gram;
- proteine: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram.
- cercetează gusturile şi deprinderile alimentare ale individului;
- alege alimentele ţinând seama de preferinţele, deprinderile şi nevoile pacientului;
- înlocuieşte, la nevoie, un aliment cu altul, conform echivalenţelor cantitative si
calitative ale diferitelor principii alimentare.
Când această nevoie nu este satisfăcută, survin următoarele probleme de dependenţă:

1. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit(mai putin decat necesarul
organismului)
2. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin surplus(mai mult decat necesarul
organismului)
3. Intoleranta digestiva
106
Surse de - alterarea mucoaselor căilor degestive şi a peristaltismululi intenstinal;

ordin fizic - alterarea parenchimului hepatic sau a căilor biliare;
- obstrucţii, tumori, strangulări;
- tubaj nazo-gastric;
- supraîncărcare: intoxicaţii alcoolice, abuz de medicamente;
- durere;
- dezechilibre metabolice, electrolitice, endocrine neurologice.
Surse de - afectiuni psihice,
ordin - tulburări de gândire,
psihologic - anxietate,
- stres,
- situaţii de criză,
- anorexia- lipsa poftei de mincare,
- polifagia- nevoia excesiva de a manca,
- disfagia- dificultate de a inghiti.
Surse de - foame ,
ordin - insalubritate,
sociologic - malnutriţie-stare de nutritie nesatisfacatoare,
- veniturile,
- tabieturile si interactiunile sociale,
- obiceiuri alimentare, traditii, religie.
Lipsa cunoaşterii - lipsa de cunoştinţe,
- insuficienta cunoaştere de sine, a celorlalţi, a mediului
înconjurător.
1. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit

Alimentatie inadecvata:mai putin decat necesarul organismului
Deficitul este un aport insuficient de elemente nutritive, o insuficienţă în cantitate

şi calitate, care afectează starea nutriţională a individului. Sunt implicaţi o serie de
factori, printre care: proaste obiceiuri în legătură cu alimentaţia, boli organice şi psihice,
intoxicaţii alcoolice, medicamentoase etc.
Insuficienta aportului alimentar şi lichidian determină tulburări la nivelul
funcţionării tuturor aparatelor şi sistemelor organismului (denutriţie, deshidratare).
Anorexie - lipsa poftei de mâncare;

Disfagie - greutate la înghiţire; dificultate la inghitire;
Condiţia - absenţa dinţilor, carii dentare, gingivite;
cavităţii - ulceraţii ale buzelor, ale mucoasei bucale;
bucale - limbă încarcată, depunere saburală, glosite;
107
- dificultate în masticaţie;
Starea - tegumente uscate, pierderea elasticităţii;
tegumentelor - acnee, dermatită;
Digestie - dificultate în digestia şi absorbţia alimentelor;
- greaţă, vărsătură;
- regurgitaţii;
- aerofagie-eliminarea aerului pe gura;
- pirozis-arsuri;
Deprinderi - greşeli în prepararea alimentelor;
alimentare - greşeli în alegerea alimentelor;
- orar nesatisfăcător al meselor;
- pierderea obişnuinţei prin schimbarea condiţiilor de mediu;
Hidratare - consum redus de lichide şi săruri minerale;

insuficienta
Cantitate - cantitatea de alimente nu satisface necesitatile calorice ale pacientului;
redusa de
alimente
Dezechilibru - slăbiciune;
hidro- - tegumente şi mucoase uscate;
electrolitic - urini concentrate;
Gust şi - dezordonat;
valoare - mănâncă în picioare sau în pat;
acordate - obiceiuri greşite (consumă numai un fel, numai rece etc.);
mâncării
Deshidratare - turgor-prezent ,tegumente si mucoase uscate, hipo TA, tahicardie;
Malnutriţia - nutritie deficitara, alimentare necorespunzatoare.
Casexia - slabire extrema in faza terminala a unor boli;
Pierdere în - slăbire;
greutate
Apatie - stare de indiferenta, lipsa de interes fata de orice activitate si fata de
lumea inconjuratoare.
Diminuarea - intoleranţă la efort;
energiei
Edeme - acumulare de lichid seros in ţesuturi.
Intervenţiile asistentei medicale- pacientul cu alimentaţie inadecvată prin deficit

Obiective Intervenţiile autonome si delegate
Pacientul să - aşază pacientul în poziţia semişezând, şezând sau în decubit dorsal, cu
aibe o stare capul in lateral;
de bine, fără - protejează lenjeria cu muşama şi aleză, în funcţie de poziţia pacientului,
greţuri şi - ajută pacientul în timpul vărsăturilor, sprijinindu-l , învaţandu-l să
vărsături inspire profund; il serveste cu un pahar cu apa sa-si clateasca gura;
- aplică tratamentul medicamentos: antiemetice, vitamine, săruri
minerale;
- încurajează pacientul;
- reduce sau opreşte aportul de lichide şi alimente.
108
Pacientul să - alimentează pacientul parenteral, instituind perfuzii cu glucoza ) 5%,
fie echilibrat 10%, 20%, 33%, 40%; hidrolizate de proteine şi amestecuri de
hidro- aminoacizi (Marisang, Aminomel), vitamine şi electrolizi, după indicaţia
electrolitic medicului;
- calculează numărul de calorii în funcţie de diferite stări patologice;
adaugă 13% pentru fiecare grad de temperatură peste 37°C; 20-30%
pentru agitaţie, convulsii, distrucţii celulare;
- după încetarea vărsăturilor, rehidratează pacientul treptat, cu cantităţi
mici de lichide reci, oferite cu linguriţa;
- explorează gusturile şi obiceiurile alimentare ale pacientului;
- conştientizează pacientul asupra importantei regimului alimentar în
menţinerea sănătăţii;
- face bilanţul lichidelor ingerate şi eliminate.
Pacientul să - explorează preferinţele pacientului asupra alimentelor permise şi
fie echilibrat interzise;
nutriţional - serveşte pacientul cu alimente la o temperatură moderată, la ore regulate
şi prezentate atrăgător;
- învaţă pacientul categoriile de alimente din ghidul alimentar şi
echivalenţele cantitative şi calitative ale principiilor alimentare, în
vederea înlocuirii unui aliment cu altul:
- 100 g de glucide sunt cuprinse în: 100 g zahăr; 120 g orez; 135 g
taieţei; 200 g pâine; 450 g fructe uscate; 200 g legume uscate; 500 g
cartofi; 650 g fructe proaspete;
-100 g proteine sunt cuprinse în: 3000 ml lapte, 450 g carne albă
(pasăre, viţel), 650 g peste, 400 g brânză;
-100 g lipide sunt cuprinse în aceeaşi cantitate de ulei vegetal, unt, untură
de porc;
- lasă pacientul să aleagă alimentele după gusturile sale, respectând
contraindicaţiile regimului.
Pacientul să - asigură un climat cald, confortabil ;
fie echilibrat - încurajează pacientul ;
psihic - îi explică scopul intervenţiilor.
2. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin surplus

Alimentatie inadecvata:mai mult decat necesarul organismului
Surplusul este un aport alimentar exagerat cantitativ si calitativ. Toţi indivizii care
consumă elemente nutritive în exces, peste necesităţile energetice ale organismului, se
îngraşă şi devin obezi. Surplusul de greutate are repercursiuni asupra funcţionării
organelor şi sistemelor organismului. Un individ poate ingera o cantitate mare de
alimente din mai multe motive: stres, anxietate, singurătate, tulburări psihice,
dezechilibru endocrin sau alte dezordini organice.
Indice ponderal: - greutate corporală cu 15-20% mai mare decât greutatea
+15-20% ideală; greutatea ideală se calculează cu formula:
Gkg= 50+ 0,75 (Tcm-150) +(V-20 ):2 X 0,9 unde:
Gkg = greutate corporală exprimată în kg;
109
Tcm - talia, exprimată în cm;
V = vârsta exprimată în ani;
0,9 = factor de corecţie care se aplică numai la femei
- îngrăşare.
Bulimie - senzaţie exagerată de foame: mănâncă fără control.
Polifagie - nevoie exagerată de a mânca şi absenţa sentimentului de
saţietate.
Greţuri şi vărsături - eliminare pe gură, parţial sau în totalitate, a conţinutului
gastric.
Obezitate - indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin
împărțirea greutății unei persoane, exprimată în kilograme la
pătratul înălțimii acelei persoane, exprimată în metri, este mai
mare de 30 kg/m2.
Intervenţiile asistentei medicale la pacientul cu alimentatie inadecvata prin surplus

Pacientul să aibă - asistenta explorează gusturile bolnavului la diferite categorii
greutate corporală în de alimente;
funcţie de înălţime, - învaţă bolnavul valoarea energetică a alimentelor şi necesarul
vârstă, sex în funcţie de activităţile fizice şi vârstă;
- alcătuieşte un regim alimentar hipocaloric;
- urmăreşte bolnavul să consume numai alimentele cuprinse în
regim;
- urmăreşte orarul şi distribuţia meselor;
- urmăreşte, periodic, greutatea corporală.
Pacientul să - conştientizează bolnavul de importanta activităţilor fizice
desfăşoare activitate moderate;
fizică crescută - stabileşte un program de activităţi fizice, în funcţie de gusturi
şi capacitate, împreună cu bolnavul.
Paceintul să fie - asistenta permite exprimarea emoţiilor, a sentimentelor
echilibrat psihic bolnavului;
- îl învaţă metode de relaxare;
- la nevoie, administrează medicaţie sedativă.
3. Intoleranta digestiva
Manifestari de dependenta:
- greata- senzatie de a vomita, urmata sau nu de varsatura.
- varsatura,
- astenie (oboseala) fizica,
- paloarea tegumentelor,
- inapetenta,
- balonari,
- regurgitatii - reflux in cavitatea bucala a unor cantitati mici de lichide din cavitatea
gastrica.
110
Vărsăturile
Definitie
Varsaturile reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe gură.
Generalitati
Voma este un act reflex reprezentând o reacţie naturală a organismului de apărare,
cel mai adesea faţă de anumite substanţe toxice sau greu digerabile faţă de stomac .
Centrul vomitiv este situat în bulbul rahidian, reflexul de vomă fiind declanşat de
excitaţiile care pornesc din aproape toate organele abdominale şi labirint.
Vărsătura este un act reflex provocat de contracţia diafragmului şi a muşchilor
abdominali. Este precedată adesea de greaţă şi hipersalivaţie. În timpul vărsăturii se
realizează o contracţie a pilorului care împiedică trecerea conţinutului gastric spre duoden
şi în acelaşi timp o relaxare a zonei fundice şi a cardiei care permite eliminarea lui forţată
spre esofag, faringe şi cavitatea bucală. Vălul palatin este ridicat, iar glota închisă
împiedică trecerea conţinutului vărsăturii către căile respiratorii. Mişcările antiperistaltice
ale esofagului şi jocul funcţional al joncţiunii esofago-gastrice sunt suspectate a avea un
rol în exteriorizarea vărsăturii, dar forţa operativă principală rămâne creşterea presiunii
intraabdominale ca urmare a contracţiei simultane şi deosebit de puternice a diafragmului
şi muşchilor peretelui abdominal.
Orice excitaţie a tractului digestiv poate determina o incitaţie vomitivă transmisă
centrilor nervoşi bulbari, unde se află centrul vomei, prin intermediul nervilor
glosofaringian şi pneumogastric.
Nevoia de a vărsa este declanşată în cele mai multe cazuri de:
- intoxicaţii alimentare, mese prea copioase, consum excesiv de alcool;
- consum de anumite medicamente orale, efectele secundare ale unor medicamente;
- colici intestinale, infecţii virale, labilitate psiho-emoţională, graviditatea;
-deplasarea cu maşina, prin excitaţia centrului echilibrului;
- rcreşterea presiunii intracraniene (meningite, encefalite, hemoragii cerebrale, tumori,
abcese cerebrale);
- excitare chimică pe cale sanguină cu substanţe ca cloroform, morfină, uree, sau toxi-
kine microbiene în scarlatina, difterie, pneumonie; -in aceste cazuri voma reprezintă un
fenomen patologic.
Manifestari, semne de dependenta
Manifestarile cantitative/calitative sunt determinate de frecvenţă, orar, cantitate, continut,

culoare, caracter.
Frecventa
•vărsături ocazionale in intoxicaţii alimentare sau boli infecţioase acute;
•vărsături frecvente in stenoza pilorică după mese;
•vărsături incoercibile in graviditate, tabes, boli psihice;
•vărsăturle pot prezenta caracter de periodicitate.
111
Orarul vărsăturilor este caracterizat de alimentaţie:
•vărsături matinale, dimineaţa pe stomacul gol (la alcoolici şi gravide);
•vărsături post-prandiale imediat după alimentare sau în timpul mesei (traume psihice,
depresie);
•vărsături tardive după 2-6 h de la consumul alimentar (ulcer, cancer gastric complicat cu
stenoză pilorică);
Cantitate:
• în cazul vărsăturilor alimentare pacientul varsă toată cantitatea alimentelor consumate;
în stenoza pilorică pe lângă alimentele consumate se adaugă şi secreţia exagerată a
glandelor stomacale, precum şi resturi de la alimentaţiile anterioare (vărsătură
abundentă);
uneori cantitatea conţinutului stomacal evacuat este de câteva zeci de ml.
Miros:
•vărsăturile au un miros fad;
•miros acru în caz de hiperclorhidrie;
•miros fecaloid în ileus (refluxul conţinutului intestinal în stomac);
•miros rânced în caz de fermentaţie stomacală.
Conţinut
Conţinutul vărsăturilor este rezultatul:
-alimentelor ingerate, sucului gastric şi duodenal, conţinutul duodenului;
-conţinutul intestinal regurgitat, uneori din exudatul pereţilor stomacali, sânge,
etc.
In funcţie de acestea deosebim:
- vărsături alimentare care conţin alimente mai mult sau mai puţin digerate;
- vărsături mucoase, apoase, ce conţin produsele hipersecreţiei gastrice din gastrite,
cancer gastric şi apar la gravide, etilici ca vărsături matinale;
- vărsături biliare în colecistopatii; |
- vărsături fecaloide in caz de ocluzie;
- vărsătură intestinală;
- vărsături purulente în gastrita flegmonoasă sau când un abces al organelor învecinate se
deschide în stomac;
-vărsături sanguinolente sau de sânge pur (hematemeză) în boli ale stomacului, organelor
învecinate sau în cadrul unor boli generale.
Culoare:
• galben verzui sau verde închis în vărsături biliare;
• galben murdar în ocluzii intestinale;
• roşie în hematemeză;
• brună, având aspect de „zaţ de cafea" în hemoragii digestive, cancer gastric (cantitatea
de sânge din stomac este redusă apărând în vărsături sub formă digerată sau
semidigerată);
Caracter:
• vărsătură fără efort,
• vărsătură fără greaţă,
• vărsatura fără legătură cu alimentele consumate;
• vărsătura brună,
• vărsătură în jet,
• vărsătură incoercibile- varsatura în hipertensiune intracraniană (HIC).
112
Atitudini si interventii
Delimitam slmptomele premergătoare:
• supraveghem pacientul atunci când prezintă simptomele premergătoare
vărsăturilor:greaţă, vertij, salivaţie abundentă, dureri de cap, tahicardie, transpiraţii reci,
disconfort, stare generală alterată
•în aceste cazuri pregătim de urgenţă tăviţă renală, vas colector, muşama, aleza,
prosop,pahar cu apă;
•îndepărtăm proteza dentară acolo unde este cazul;
(delimităm vărsăturile provocate sau precedate de accese de tuse, ca de exemplu în tusea
convulsivă.
Asiguram măsuri de control şi toaleta pacientului:
•poziţionăm pacientul şezând, semişezând sau decubit lateral cu capul uşor ridicat pentru
a împiedica aspirarea vărsăturilor;
•susţinem capul pacientului cu o mână pe frunte şi vasul de colectare;
•educăm pacientul pentru a nu căuta să-şi oprească vărsăturile;
•efectuăm toaleta pacientului: bucală, parţială sau totală după necesităţi;
•oferim pacientului apă pentru clătirea gurii după vărsături;
•in cazul unei intoxicaţii alimentare oferim multe lichide pentru a stimula vărsatura
pentru a curăţa astfel stomacul;
•asigurăm pacientului regim alimentar de cruţare a stomacului (ceaiuri de muşeţel fără
zahăr);
•reluăm alimentaţia pacientului treptat începând cu hrană lichidă (supe);
•educăm pacientul şi aplicăm comprese umezite sau cataplasme calde pe regiunea -
abdominală;
•nu administrăm pacientului cu vărsături, medicamente pe cale orală;
•conţinutul stomacal poate fi aspirat în căile respiratorii obstruându-le. In acest caz
aspirăm conţinutul stomacal; resturile alimentare irită mucoasele respiratorii care sunt
invadate de floră patogenă apărând bronhopneumonia;
• observăm frecvenţa vărsăturilor şi periodicitatea acestora, notându-le în foaia de
temperatură;
• determinăm volumetric cantitatea vărsăturilor pe 24 h şi orarul acestora;
• apreciem conţinutul, culoarea, mirosul şi forţa de proiecţie a vărsăturilor;
• captăm fiecare vărsătură în vas separat.
Intervenţii post-vărsătură:
•observăm şi calmăm simptomele ce pot însoţi vărsătura: durerea abdominală, pierderea
echilibrului, deshidratarea;
•comunicăm de urgenţă medicului apariţia vărsăturilor sanguinolente;
•liniştim din punct de vedere psihic pacientul care acuză ameţeli, vertij, sete accentuată şi
il educăm pentru conduită post-vărsătură;
•administrăm medicaţia antiemetică prescrisă de medic (supozitoare, injecţii, perfuzii);
•transportăm la laborator pentru investigaţii vărsătura pacientului;
•notăm fiecare vărsătură cu un cerc, data şi ora când s-a produs:
-cu culoare albastră vărsăturile alimentare;
-cu culoare verde vărsăturile bilioase;
-cu culoare roşie vărsăturile sanguinolente.
•la indicaţia medicului efectuăm bilanţul hidric şi administrăm pentru corecţia tul-
burărilor electrolitice, rezervei alcaline şi anemiei, parenteral, soluţiile perfuzabile,
electroliţii, cantitatea de sânge prescrisă;
113
•monitorizăm funcţiile vitale, vegetative ale pacientului şi comunicăm de urgenţa
medicului eventualele modificări.
Alte probleme de dependenta *

*Marcean Crin , Manual de nursing, vol I, Editura ALL EDUCATIONAL, 2012.
 Dificultatea sau incapacitatea de a se alimenta si hidrata

Manifestari de dependenta :
- dificultate de deglutitie(disfagie), digestie, masticatie,
- oboseala,
- slabiciune,
- diminuarea mobilitatii mandibulei,
- tegumente uscate , palide,
- nu poate folosi ustensilele pentru a se alimenta.
- afectiuni ale membrelor superioare, rani ale membrelor superioare;
- stres , anxietate, confuzie, tulburari psihice;
- deficit vizual,
- deformarea articulatiilor mainii, paralizie;
- proteze dentare prost ajustate;
- singuratate;
- dezechilibre endocrine sau organice.
Interventiile asistentei medicale
Obiective Interventii autonome si delegate

1) Pacientul sa se alimenteze singur - ajuta pacientul sa se alimenteze;
utilizand ustensile adecvate in - il incurajeaza apreciindu-i efortul;
termen de……….. - administreaza medicatia prescrisa
2) Pacientul sa consume alimente de medic.
care se mananca cu mana (fructe ,
paine) , singur la fiecare masa in
termen de….
3) Pacientul sa se alimenteze singur
fara nici o jena in termen
de………………..
 Dificultatea sau incapacitatea de a respecta un regim alimentar
- nu bea sau bea lichide interzise;
- omite mesele sau mananca alimente interzise;
- ameteli,
- paloare,
- indispozitie,
- constipatie.
114
- obisnuinte alimentare diferite , legate de cultura si religie;
- stres , anxietate, confuzie;
- lipsa cunoasterii alimentelor premise sau interzise in afectiunea pe care o are
pacientul;
- dezgust alimentar;
- obisnuinte alimentare dficitare in familie;
- nu poate sa-si procure sau sa-si prepare alimentele;
- intoleranta alimentara;
- neacceptarea bolii.

Pacientul sa urmeze regimul - ajuta pacientul sa se alimenteze;
alimentar singur in termen - ii explica necesitatea dietei alimentare;
de……………………….. - administreaza medicatia prescrisa de medic.
 Refuzul de a se alimenta/ hidrata
- refuzul de a manca
- refuzul de a bea
- depresii majore;
- anxietate, stress,
- atitudine defavorabila,
- anturaj,
- insalubritate,
- slabiciune,
- pierderea stimei de sine,
- tulburari de gandire,
- singuratatea (divort , deces);
- pierderi sociale ( somaj , de avere etc.)

1) Pacientul sa-si exprime - asistenta stimuleaza pacientul sa-si exprime
dorinta de a manca si a bea anxietatea, emotiile care au provocat decizia de
singur in termen de……….. negativism;
2) Pacientul sa aiba confort - colaboreaza cu apartinatorii in situatii de singuratate
psihic si fizic cu ajutorul pentru a nu lasa singur pacientul;
nursei permanent - explica pacientului necesitatea de a bea si a manca ,
ridica moralul pacientului , reda pofta de viata
pacientului;
- administreaza medicatia prescrisa de medic
(antidepresive).
115
TULBURĂRI ALE FLUIDELOR
Volumul deficitar de fluid(deficit de volum lichidian):

- hipovolemie ,
- deshidratare.
Se datoreaza pierderilor excesive (vărsături, aspiraţie, diaforeză, arsuri, diuretice) sau
mişcării fluidului: acumulare anormală de fluid în diferite zone ale organismului (ascită, edem
periferic hematom).
Manifestări - piele uscată cu turgor redus;
de - membrane, mucoase uscate, buze uscate, limba arsă;
dependenta - ochii adânciţi, moi;
- letargie ;
- sete;
- scăderea eliminării urinare;
- tahicardie;
- hipotensiune arterială;
- scăderea presiunii venoase centrale;
- creşterea hemoglobinei şi a hematocritului prin hemoconcentraţie;
- creşterea ureei sanguine;
- urină concentrată cu densitate mare.
Intervenţiile - măsoară şi notează zilnic ingestia şi eliminarea;
asistentei - cântăreşte zilnic pacientul;
medicale - monitorizează semnele vitale, nivelul de conştienţă, parametrii clinici,
rezultatele de laborator, slăbiciune, nelinişte, agitaţie riguroasă;
- menţine integritatea membranelor mucoase prin igienă riguroasă;
- îngrijeşte tegumentele cu atenţie pentru evitarea atingerii integrităţii lor;
- inspectează zilnic zonele de presiune de poziţie şi le masează la fiecare
două ore;
- asigură aportul lichidian 2500 ml/zi din care 1500 ml per os.
Excesul volumului de lichid:

- merge în sectorul extracelular, dând naştere la edeme;
- se datoreaza creşterii Na şi a cantităţii de apă prin retenţie şi/sau ingestie excesivă,
scăderii excreţiei renale de Na si apă, scăderii mobilizării de lichide în interiorul spaţiului
intravascular.
Manifestări - creşterea acută în greutate;

de - edem periferic;
dependenta - pleoape edematiate;
- creşterea presiunii venoase centrale;
- hipertensiune arterială, puls puternic;
- dispnee;
- raluri crepitante;
- turgescenţa jugularelor;
- scăderea hemoglobinei şi a hematocritului;
- scăderea densitaţii urinare.
116
Intervenţiile - educă pacienţii cronici, privind apariţia acestor semne;
asistentei - educă pacientul şi familia privind importanţa aportului scăzut de lichide
medicale şi Na;
- măsoară zilnic ingestia şi eliminarea;
- cântăreşte zilnic pacientul;
- observă edemul periferic;
- ascultă frecvent respiraţia;
- evaluează semnele şi simptomele de edem pulmonar;
- stabileşte cantitatea de lichide pentru fiecare tură;
- educă pacientul privind efectul diureticelor asupra echilibrului
hidroelectrolilic ;
- învaţă pacientul care sunt lichidele şi alimentele cu conţinut crescut în
Na;
- schimbă concepţia de preparare a alimentelor.
TULBURĂRI ELECTROLITICE
Hipo- Manifestări:
natremia - deficit de Na sub 130 mEq/l;
- cefalee, confuzie;
- anxietate, piele umedă.
Intervenţiile asistentei medicale:
- creează un mediu de siguranţă, pacientul fiind agitat şi confuz;
- recunoaşte modificările de comportament;
- acordă suport psihologic;
- acordă suport moral familiei;
- monitorizează soluţiile intravenoase şi rata de flux a acestora.
Hiper- Manifestări:
natremia - excesul de Na: peste 150 mEq/l;
- agitaţie ce poate progresa spre convulsii;
- membrane, mucoase uscate;
- sete, hiperemia feţei;
- tahicardie, hipertensiune arterială ;
- reduce ingestia de Na;
- administrează soluţii cu conţinut scăzut de Na;
- administrează diuretice;
- creează un mediu de siguranţă.
Hipo Manifestări;
potasemia - nivelul redus de K sub 3 mEq/l;
- slăbiciune, scăderea peristaltismului până la ileus;
- scăderea poftei de mâncare;
- crampe musculare la extremităţi;
- greţuri, fatigabilitate.
- administrează intravenos K cu mare prudenţă;
- monitorizează aritmiile cardiace;
- asigură mediul de siguranţă;
- monitorizează sunetele intestinale;
117
- măsoară cu atenţie ingestia şi excreţia;
- educă pacientul să evite alimentele bogate în K (banane, spanac, varză de Bruxelles,
citrice, piersici, caise).
Hiper Manifestări:
potasemia - exces de potasiu peste 5,5 mEq/l;
- greaţă, crampe abdominale;
- diaree (hiperactivitate intestinală);
- parestezii, slăbiciune, iritabilitate;
- aritmii cardiace severe;
- schimbarea personalităţii.
Intervenţiile asistentei:
- administrează perfuzii de glucoza şi insulina sau bicarbonat (scad nivelul de K prin
uşurarea pătrunderii lui în celulă);
- monitorizează aritmiile cardiace;
- asigură mediul de securitate.
118
8. NEVOIA DE A ELIMINA
Definiţie:
Eliminarea reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanţele
nefolositoare, vătămătoare, rezultata din metabolism, astfel incat sa fie pastrata
homeostazia si mentinuta starea de bine specifica sanatatii.
Cai de excretie
Organismul recurge la modalitati diferite si la cai diferite pentru a ‘scapa’ de
produsii nefolositori sau un surplus :
- aparat renal – urină;
- piele - transpiraţie – perspiraţie;
- aparat respirator- aerul expirat;
- aparat digestiv - scaun ;
- aparat genital feminin – menstruatie, secretii eliminate prin tractul genital;
- prin tegumente si mucoase : transpiratie, secretii diverse.
In stări patologice, apar eliminări pe cale digestivă, sub formă de vărsături şi pe cale
respiratorie prin expectoratie.
Generalităţi
Menţinerea constantă a compoziţiei mediului intern se realizează prin procesul de
homeostazie. Toate schimbările volumului extracelular antrenează modificări în
compoziţia lichidelor celulare de unde rezultă importanţa menţinerii constante a
compoziţiei mediului intern.
Rinichii fiind organe principale ale homeostaziei menţin compoziţia chimică a
lichidelor din organism la un nivel normal, menţin echilibrul hidric, hidroelectrolitic şi
acido-bazic al mediului intern şi debarasează organismul de produsele toxice rezultate din
metabolism.
Substanţele folositoare organismului (sodiul şi apa) sunt absorbite prin osmoză.
Prin rolul său de excepţie, pielea completează eliminarea renală.
Un rol important îl au plămânii, care controlează CO2 şi O2.
Organismul trebuie deasemenea să se debaraseze de deşeurile rezultate în urma
digestiei (fibre celulozice, pigmenţi biliari, celule descuamate de la nivelul tubului
digestiv etc).
Şi alte substanţe nefolositoare trebuie eliminate; spre exemplu, la femei, de la
pubertate la menopauză, se elimină o secreţie sanguină menstruală, ce se produce la
sfârşitul fiecărui ciclu menstrual, dacă ovulul nu a fost fecundat.
Factori - alimentaţia:
biologici - cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate de individ influenţează
satisfacerea nevoii de eliminare;
- o bună hidratare şi o alimentaţie bogată în reziduuri (legume,
fructe, cereale) facilitează eliminarea intestinală şi vezicală;
- mesele luate la ore fixe favorizează ritmul eliminărilor;
- exerciţiile - activitatea fizică ameliorează randamentul muscular fortifică
119
musculatura abdominală şi cea pelviană, care au un rol important în
eliminarea intestinală;
- vârsta:
- are rol important în satisfacerea nevoii dacă ţinem seama de
controlul sfincterelor;
- la copii, controlul se obţine în 2-3 ani;
- la persoanele vârstnice, diminuarea tonusului musculaturii
abdominale poate provoca lipsa de control a eliminării;
- programul de eliminare intestinala - regularitatea programului de
eliminare este un factor ce influenţează satisfacerea acestei nevoi; flora
intestinală joacă un rol extrem de important în fiziologia si patologia
aparatului digestiv; momentul ales pentru defecare poate varia de la un
individ la altul.
- consumul de alcool;
- starea de sanatate;
- obiceiurile si cutumele personale: cafeaua, ceaiurile sau alte alimente au
efect diuretic;
- tonusul muscular: conditie necesara in mentinerea functiei urinare
normale;
- lichidele ingerate:
- cresterea aportului lichidian produce o crestere a eliminarii urinare;
- scaderea aportului lichidian produce o scadere a eliminarii urinare;
- medicamentele;
- pozitia in timpul eliminarilor; pozitia confortabila faciliteaza o eliminare
corecat.
Factori - stresul si anxietatea nu altereaza caracteristicile urinei, dar pot influenta
psihologici frecventa mictiunilor;
- emoţiile puternice - pot modifica frecvenţa, cantitatea şi calitatea
eliminării urinare şi intestinale (senzatie de vezica plina, golire
incompleta a vezicii urinare, etc).
Factori -normele sociale - fiecare societate îşi stabileşte măsuri de igienă, astfel
sociologici încât indivizii să respecte salubritatea locurilor publice;
- cultura;
-educaţia;
- igiena şi controlul eliminărilor, orarul eliminărilor;
- controlul şi profilaxia stării de sănătate, normele de igienă elementară;
- menţinerea salubrităţii;
- motivaţie pentru eliminare, obiceiuri de igienă personală şi de eliminare;
- respectarea normelor sociale privind organizarea şi salubritatea locurilor
publice;
120
a) URINA: soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanţele rezultate din
metabolismul intermediar protidic, inutile şi toxice pentru organism.
Generalităţi
Prin urină se elimină din organism substanţele toxice. Eliminarea acestor
substanţe se face în soluţie apoasă împreună cu săruri minerale şi alte substanţe de
dezasimilaţie care nu sunt necesare organismului.
In mecanismul de eliminare intervin, alături de rinichi şi tubul digestiv, ficatul,
glandele cu secreţie internă, starea funcţională a aparatului circulator - toate fiind
influenţate de activitatea sistemului nervos.
De aici se vede interacţiunea între nevoia de a elimina şi celelalte nevoi
fundamentale.
Terminologie:
Micţiune - emisiune de urină, act fiziologic conştient de eliminare;
Diureză - cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore ( volumul de urina
secretat de rinichi intr-o perioada de timp data - PROF. CRIN MARCEAN).
Diureza reprezintă eliminarea din organism a substantelor inutile provenite din
metabolismul intermediar protidic care, acumulate în sânge devin toxice pentru organism.
Cantitatea - variază în funcţie de vârstă:

- nou-născut 30-300 ml/24 h
- copii 500-1200 ml/24 h
- adult 1200-1400 ml/24 h... 1800 ml/24 h( Titirca Lucretia,Ghid de
nursing);1500- 1600 ml ( Marcean Crin , Tratat de nursing, Editura
amedicala 2010).
Frecvenţa - nou-născut - micţiuni frecvente
micţiunilor - copil 4-5/zi
- adult 5-6/zi
- vârstnic 6-8/zi
Ritmul - 2/3 din numărul micţiunilor în timpul zilei, 1/3 noaptea
micţiunilor
Culoarea -galben deschis până la galben închis datorită pigmentului numit urocrom;
urinei Cu cât urina va fi mai diluată cu atât va fi mai deschisă şi invers; până la
galben-închis spre brun).
-modificare în funcţie de alimente;
- culoarea închisă - în regim bogat în carne;
- culoare deschisă - în regim vegetarian;
Mirosul -de bulion - urină proaspătă;
urinei -amoniacal - după un timp din cauza fermentaţiei alcaline,
Reacţia -normal - reacţie acidă - pH-ul între 5,5-6,5( Marcean Crin , Tratat de
urinei nursing, Editura amedicala 2010) in cursul diminetii si intre 4,8-7,4 in cursul
zilei.
Reacţia urinei în funcţie de alimentaţie;
121
-regimul bogat în carne - acidifică urina;
-regimul vegetarian - scade aciditatea urinei;
Notă
Reacţia hiperacidă sau alcalină, favorizează precipitarea substanţelor
dizolvate în urină şi formarea calculilor în căile urinare.
Aspectul - normal - clar, transparentă la început. Fiziologic după un timp de la emisie,
urinei urina devine tulbure şi formează nubecula care se aşează pe fundul vasului.
Nubecula rezultă din coagularea mucinei spălate de urină, a celulelor
epiteliale din căile urinare ca şi mucusul organelor genitale (mai întâi se
formează un nor asemănător fumului de ţigară). La rece urina devine tulbure
prin precipitarea sărurilor minerale.
Densitatea - se determină imediat după emisie, pentru că prin răcire se schimbă
urinei densitatea;
- normal 1015-1030- la regim mixt; la temperatura de 15°C (temperatura mai
mică sau mai mare modifică densitatea);
- este influentata de cantitatea lichidelor ingerate.
Compozitia - urina este constituita din apa, in care sunt dizolvate substante minerale
urinei (sodiu, potasiu,calciu, magneziu sub forma de cloruri, sulfati, fosfati) si
(analiza organice (uree, creatinina, acid uric, acizi aminati, enzime, hormoni,
chimica) vitamine), celulele epiteliale sunt rare ,leucocite -2500 pe ml/minut ,
eritrocite -3000 pe ml/minut, urobilinogen in cantitate mica.
b) SCAUNUL- resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din

organism prin actul defecaţiei.
Scaunul este alcătuit din:
-reziduurile rămase în urma digestiei alimentelor;
-celulele descuamate de pe suprafaţa tubului digestiv şi a glandelor digestive;
-produsele de excreţie a tubului digestiv şi a glandelor anexe;
-număr mare de microbi.
Terminologie:
- defecaţie - eliminarea materiilor fecale prin anus.
Frecventa - normal - 1-2 pe zi sau unul la două zile;

-1-2 scaune pe zi la nou-nascut;
Orarul - ritmic, la aceeaşi oră a zilei, dimineaţa după trezire;
Cantitatea - zilnic 150-200 g materii fecale;
- cantitatea materiilor fecale este determinată de cantitatea şi calitatea
alimentelor consumate, gradul lor de digerabilitate şi digestie, intensitatea
proceselor de absorbţie, viteza tranzitului intestinal.
Consistenţa - păstoasă, omogenă;
Forma - cilindrică, cu diametrul de 3-5 cm, lungime variabilă;
Culoarea - brună, la adult, dată de stercobilină;
- modificari în funcţie de alimentaţie :
- deschis-galben - regim lactat;
- brun închis - regim carnat;
122
- negru - alimente preparate care conţin sânge;
- verde - legume verzi;
- culoare caracteristică alimentului - mure, ciocolată, afine;
- modificari în funcţie de medicamente:
-brun-negru – bismut;
-negru-verzui – fier;
-alb – bariu;
-negru mat – cărbune.
Mirosul - caracteristic influentat de alimentatie.
La copilul mic
Culoarea - în primele 2-3 zile după naştere = verde-brun închis (meconiu);
- la sugari:
• aspectul şi culoarea se modifică în funcţie de felul alimentaţiei.
Astfel:
-galben-auriu - sugar alimentat la sân, în contact cu aerul, prin
oxidarea bilirubinei devine verzui sau verde;
-galben-deschis - sugar alimentat artificial-
-brun -după introducerea făinii în alimentaţie;
Numărul - 3-4 pe zi până în luna a Vl-a când se reduce la 2-3 pe zi; dacă sugarul este
alimentat pe cale artificială, numărul scaunelor este de 1-2 pe zi;
Mirosul - uşor acru, reacţie acidă - sugar alimentat la sân;
- fad, reacţie alcalină sau neutră - alimentaţie artificială;
c) TRANSPIRAŢIA- fenomen fiziologic prin care organismul îşi intensifică

pierderea de căldură şi funcţia sa excretorie, prin intermediul glandelor sudoripare.
Terminologie:
- sudoare - soluţie apoasă, constituită din apă 99 g%< şi 1 % reziduu uscat (uree, uraţi,
acizi graşi, acizi organici volatili, săruri minerale,0,20g azot neproteic).
Reacţia - acidă pH =3,9- 5,6 sau uşor alcalină;
Cantitatea - minimă, pentru a menţine umiditatea pliurilor-200ml/24h;
Mirosul - variază în funcţie de alimentaţie, climat şi de deprinderile igienice ale
individului;
Perspiraţia - pierderi insensibile de apă prin evaporare la nivelul pielii şi prin
expiraţie;
d) MENSTRA - pierdere temporară sau periodică de sânge, prin organele

genitale.
- apare la pubertate şi dispare la menopauză şi în timpul sarcinii;
Menarha-prima menstruatie.
Leucoreee fiziologica-cantitate redusa de lichid secretata de glandele mucoasei
genitale cu rol in autoaparare.
123
Ritmul - la 28-35 zile

Durata - 3-5 zile
Aspectul - mucus amestecat cu sânge şi detritusuri celulare; nu
coagulează;
Culoarea - roşu negricios, la început, apoi roşu deschis;
Cantitatea - 50-200 g;
Mirosul - dezagreabil;
Evoluţia - fără dureri, uşoară jenă fiziologică;
E) AERUL EXPIRAT
Compoziţia aerului expirat:
- CO2- 16%
- O2 - 3%
- N - 74%
- H20 - 7%.
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în

satisfacerea nevoii:
- cercetează deprinderile de eliminare ale pacientului;
- planifică programul de eliminare, ţinând cont de activităţile sale;
- planifică exerciţii fizice;
- îl învaţă tehnici de relaxare;
- cercetează deprinderile alimentare ale pacientului;
- recomandă consumarea alimentelor şi a lichidelor ce favorizează eliminarea.
Atunci când nevoia de eliminare nu este satisfăcută, survin mai multe probleme de
dependenţă:
1. Eliminare urinară inadecvată/anormala prin deficit sau prin surplus.
2. Retenţie urinară.
3. Incontinenţă de urină.
4. Incontinenţă de materii fecale.
5. Eliminarea intestinala inadecvata/anormala.
6. Diaree.
7. Constipaţie.
8 Eliminare menstruală inadecvată.
9. Diaforeza.
124
Surse - alterarea mucoasei intestinale (diaree, constipaţie);

de ordin - diminuarea peristaltismului intestinal (constipaţie);
fizic - slăbirea sau relaxarea sfincterelor (incontinenţă);
- lipsa de control a sfincterelor (incontinenţă);
- alterarea centrilor nervorşi (incontinenţă);
- accidente cerebro-vasculare (incontinenţă);
- spasme vezicale (retenţie urinară);
- anomalii ale căilor urinare (retenţie urinară, eliminare urinară
inadecvată);
- alterarea căilor urinare (eliminare inadecvată);
- alterarea parenchimului renal (eliminare inadecvată);
- tumori (constipaţie);
- intoxicaţii alimentare şi medicamentoase (drog) (diaree, retenţie
urinară);
- dezechilibru metabolic, electrolitic, endocrin, neurologic (eliminare
urinară inadecvată, diaforeză);
- durere (eliminare urinară inadecvată);
Surse de - anxietate (diaree, constipaţie);
ordin - stres (diaree, constipaţie);
psihologic - situaţie de criză (eliminare urinară inadecvată, diaforeză, constipaţie);
- tulburări de gândire (incontinenţă urinară şi fecale);
Sursa de - poluarea apei (diaree);
ordin - alimente alterate (diaree);
sociologic - schimbarea modului de viaţă (constipaţie);
- program de lumi Insdeovst pentru satisfacerea nevoii (constipaţie);
- insalubritatea mediului (eliminare urinară inadecvată);
- temperatura ambiantă prea ridicată (diaforeză);
Lipsa - lipsa de cunoştinţe;
cunoaşterii - insuficienta cunoaştere a sinelui, a celorlalţi, a mediului înconjurător;
1. ELIMINARE URINARĂ INADECVATĂ

PRIN DEFICIT SAU PRIN SURPLUS
Definitie
- dezechilibrul constituentilor normali din urina, sau prezenta in urina a unor substante
care in mod normal nu sunt eliminate prin aceasta.
Surse de - alterarea mucoasei vezicale;

ordin fizic - intoxicaţii alimentare;
- medicamentoase;
- obstrucţia;
- infecţia;
- dezechilibre metabolice, elecrolitice;
- alterarea centrilor nervosi.
125
Surse de - tulburări de gândire;
ordin - situaţia de criza;
psihologic - stresul;
- anxietatea.
Sursa de - schimbarea modului de viata;
ordin - insalubritatea mediului ambiental.
sociologic
Lipsa - insuficienta cunoaştere a sinelui, a celorlalţi, a mediului înconjurător.
cunoaşterii
Manifestări de dependenţă relevante pentru afectarea aparatului renal sunt:

 tulburările diurezei;
 tulburări în emisiune a urinei;
 modificările caracteristicilor urinei;
 durerea.
Tulburari ale diurezei
Poliurie • eliminarea unei cantităţi de urină mai mare de 2500 ml/24 h;

• poate fi:
- fiziologica, dupa ingestia unei cantitati mari de lichide, a unor alimente cu
actiune diuretica sau sub influenta frigului;
- patologica, care apare in starile febrile, diabet, hipertiroidism, crize
dureroase, etc.
- trecătoare, este intalnita in faza de defervescenta a unor boli infectioase
acute (pneumonie, febra tifoida, la sfarsitul crizelor de angina pectorala,
tahicardie paroxistica, dupa colicile renale, accesele epileptice sau isterice), in
urma tratamentului din insuficienta cardiaca cu cardiotonice si diuretice, în
perioada de resorbţie a edemelor, transsudatelor şi exsudatelor seroase;
- de durata, se intalneste in:
- nefropatiile care evolueaza cu insuficienta renala cronica
(glomerulonefrita cronica, pielonefrita cronica, scleroza renala- când
rinichiul şi-a pierdut capacitatea de concentrare si cantitatea poate să
crească până la 5-6 litri în 24 ore, TBC renala);
- afectiunile endocrine cum ar fi diabetul zaharat
decompensat(eliminarea cantităţii mari de glucoza prin urină
necesită o mare cantitate de apă,conform legilor osmotice); diabetul
insipid (lipsa da secreţie a hormonului antidiuretic hipofizar
împiedica reabsorbţia tubulară a apei, cantitatea de urină putand
ajunge până la 10-30 litri pe zi) hipertiroidism, hiperparatiroidism.
Oligurie - excreţia urinei sub 500 ml/24 ore (dupa Dictionar Medical- ROmedic); 800
ml/24 h (dupa Marcean Crin, Tratat de nursing, Editura Medicala, 2012);
Oliguria poate fi determinată de cauze renale şi extrarenale.
Apare în:
- afecţiuni însoţite de deshidratarea organismului prin:
- transpiraţii abundente,
- vărsături incoercibile,
126
- diaree accentuată,
- hemoragii abundente;
- perioada de formare a colecţiilor seroase;
- insuficienţă circulatorie cu formare de edeme;
- perioada acută a bolilor infecţioase (pneumonie, hepatită etc.)
- glomerulonefrite acute însoţite de edeme;
- ciroza hepatica;
- tulburari de tranzit.
Anuria - absenta urinei in vezica urinara;
- poate fi:
- secretorie (adevărată)- apare atunci când se produce încetarea
formării urinei;
- excretorie (falsă) - are drept cauză imposibilitatea drenării urinei
formate.
In ambele cazuri avem o vezică urinară goală!
Cauze:
a) Cauzele prerenale sunt acelea care determina scaderea fluxului plasmatic
renal :
- scaderea volumului de sange (hipovolemia) : hemoragii, arsuri;
- scaderea debitului cardiac: valvulopatii;
- vasoconstrictie renala in conditiile in care exista vasodilatatie sistemica:
hepatorenal;
- medicamente care impiedica autoreglarea circulatiei renale: inhibitori de
ciclooxigenaza (ex: aspirina).
Scaderea perfuziei renale determina reducerea presiunii hidrostatice .
b) Cauze renale intrinseci sunt determinate de :
- cauze glomerulare: infiltratul inflamator glomerular scade suprafata de
filtrare;
- cauze tubulare: necroza tubulara acuta determinata de substante nefrotoxice
sau de ischemie (daca hipovolemia este prelungita apare necroza ischemica a
tubilor renali - deci o cauza initial prerenala - care poate determina necroza
tubilor si astfel devine o cauza renala intrinseca);
c) Cauze postrenale sunt determinate de obstructia cailor renale la orice nivel
(tubi, ureter, uretra). Cresterea presiunii la nivelul capsulei Bowmann scade
presiunea de filtrare.
Tulburări de emisiune urinară
Polakiuria - reprezinta o crestere a numarului de mictiuni cu reducerea proportionala a

cantitatii de urina care este eliminata in timpul unui act mictional. Polakiuria
este descrisa de catre pacient ca urinat putin si des.
Cauzele pot fi:
- acţiuni iritative asupra mucoasei vezicale;
- procese intravezicale şi de vecinătate: cistită, tuberculoză şi neoplasm
vezical, calculoză vezicală, inflamaţii pelviene, afecţiuni uterine, uretrite,
prostatite;
- hiperexcitabilitatea mucoasei vezicale la nevropaţi.
127
Tipuri:
- prin reducerea capacitatii vezicale;
- prin stagnare vezicala;
- prin poliurie;
- prin disectatie(greutate de deschidere a colului vezical).
Nicturia - inversarea raportului dintre numărul micţiunilor şi cantitatea de urină emisă
în timpul zilei faţă de cea emisă în cursul nopţii. Apare în insuficienţă
ventriculară stângă - se datorează faptului că în cursul zilei inima nu a
asigurat trecerea prin rinichi a unei cantităţi necesare de sânge;
Disuria - dificultate de a urina; se manifesta prin mictiuni lente, penibile, in mai
multi timpi, cu necesitatea de a forta pentru evacuarea vezicii.
Apare în:
- inflamaţii acute ale uretrei,
- stricturi uretrale,
- edeme ale mucoasei uretrale,
- hipertrofie de prostată etc.
Ischiuria - reprezinta imposibilitatea de golire a vezicii urinare, producerea ei la nivel
(retentia renal fiind normala.
urinara) - tipuri de retentie de urina:
- retentia completa (evacuarea este imposibila) de urina este provocata de
cele mai multe ori, la barbat, de un adenom al prostatei si, la femeie, de
o tulburare neurologica sau sfincteriana. Ea se dezvaluie brutal: nevoia de
a urina este imperioasa, vezica este tensionata, dureroasa si palpabila (glob
vezical). Aceasta retentie impune un sondaj vezical evacuator pe cale uretrala
sau prin aplicarea unui cateter vezical suprapubian, apoi cautarea cauzei prin
diferite examene.
- retentia incompleta de urina (evacuare partiala a vezicii) are uneori o
origine neurologica (legata de un diabet sau consecutiva unei rahianestezii),
de cele mai multe ori obstructiva (ingustare a colului vezical, un calcul sau
un cancer al prostatei, un fibrom uterin). Ea se dezvaluie in mod treptat prin
tulburari de mictiune: mictiuni apropiate in timp unele de altele, jet slab al
urinei, senzatie de golire vezicala incompleta, uneori incontinenta
sau infectie urinara. Vezica este de cele mai multe ori relaxata, domul ei fiind
palpabil deasupra pubisului.
Mictiunea - este reprezentata de imposibilitatea de a elimina intreaga cantitate de urina

incompleta in timpul unei mictiuni asa zis fiziologice. Cu timpul cantitatea de urina care
ramane in vezica (reziduu vezical) creste foarte mult, ducand la retentia acuta
completa de urina sau lent (retentie cronica completa de urina cu distensie
vezicala si urinare prin” prea plin” sau falsa incontinenta urinara); apare
frecvent in boli ale prostatei si afectiuni neurologice.
Mictiune - poate fi premictionala (inainte de urinare cand vezica e “prea plina”),
dureroasa initiala (la inceputul mictiuni) sau totala (in tot timpul mictiunii); poate fi
insotita de tenesme vezicale (senzatia continua, permanenta, dureroasa de
mictiune).
Micţiuni - scurtarea timpului de la apariţia senzaţiei de urinare până la nevoia de a
imperioase urina propriu-zis.
128
- senzaţia imperioasă de a urina-tenesme.
Apare în:
- perturbări ale activităţii motorii sfincteriene ale vezicii urinare;
- tulburări de sensibilitate ale colului vezical – afecţiuni neurologice;
- afecţiuni uretrale, prostatice.
Incontinenta - reprezinta emisia involuntara/accidentala de urina (vezi problema de
urinara dependenta nr.2 -retentia urinara).
Enurezis - emisie de urina, involuntara si inconstienta, in general nocturna, la un copil
care a depasit varsta deprinderii de a fi curat si care nu sufera de vreo leziune
organica a cailor urinare. Enurezia se deosebeste de incontinenta, in care
copilul nu este curat nici ziua, nici noaptea. Enurezia este numita primara
atunci cand copilul nu este in masura sa-si controleze vezica la varsta
normala a curateniei, adica intre 2 si 4 ani; ea este numita secundara atunci
cand survine dupa o perioada in care curatenia fusese deprinsa.
Tipuri de enurezie:
- enurezia nocturna izolata sau enurezia adevarata se observa mai ales la
baieti si prezinta adesea un caracter familial (parinti, frati si surori). Ea nu
survine decat noaptea.
- enurezia prin imaturitate vezicala, cauzata de persistenta unei vezici de tip
infantil, foarte contractila, ea este cea mai raspandita la fete. Ea se
caracterizeaza mai ales prin nevoia frecventa si imperioasa de a urina (mai
mult de 6 mictiuni pe zi) sau prin pierderi de urina in timpul rasului, tusei,
jocului.
Modificările caracteristicilor urinei
Modificările - absenta in oligurie;

cantitatii - scazuta in oligurie, polachiurie;
- crescuta in poliurie.
Modificările - scazuta in oligurie;
frecvenţei - crescuta in polachiurie, poliurie.
micţiunilor
Modificările - nicturia- inversarea ritmului zi/noapte;
ritmului - opsiuria = intarzierea in eliminare a cantitati de lichide ingerate; poate fi
micţiunilor determinata si de boli extrarenale (boli endocrine, cardiace, hepatice).
Modificările - se modifică atunci când se elimină prin ea substanţe colorante, parte
culorii componentă a urinei în cantitate mare şi în cazuri patologice:
urinei - urină foarte deschisă – poliurie;
- urină incoloră - diabet zaharat/insipid, scleroză renală;
- urină închisă, galben brună sau roşie brună - oligurie, eforturi musculare
accentuate, care provoacă pierdere mare de apă pe cale extrarenală
(transpiraţie);
- urină brun închis – ictere;
- urină sangvinolentă colorată mai intens după cantitatea de sânge pe care o
conţine (a se delimita provenienţa de altă natură, ex. uterină) - (menstruaţie) ;
- numeroase medicamente pot schimba culoarea urinei;
129
- roz, roşu-cărămiziu - tratament cu aminofenazona-piramidon;
- albastru-verde - tratament cu albastru de metilen, amitripilina,
vitamine B Complex;
- cafeniu-roşu sau brun negru - tratament cu chinină, sau acid salicilic;
- portocaliu-tratament cu sulfamide;
- prezenţa sângelui în urină - roşu deschis, roşu-închis sau roşu-brun.
Uneori, în caz de hematurie, urina este tulbure asemănătoare cu
spălătura de carne;
- hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină:
- hematuria macroscopică in cazul prezentei > 0,5 ml sange/litru de urina;
determina aparitia urinei de culoare rosie sau bruna;
- hematuria microscopică este decelabilă numai prin metode de laborator.
Provenienţa hematuriei o stabilim prin proba celor trei pahare. Pacientul
urinează succesiv în trei pahare conice:
- în primul pahar câteva picături;
- în al doilea pahar partea consistentă a micţiunii;
- în al treilea pahar ultimele picături de urină;
Când hematuria apare în primul pahar înseamnă că este de origine uretrală
hematuria iniţială.
Dacă hematuria apare în ultimul pahar este de origine vezicala = hematurie
terminală; dacă hematuria apare în cele trei pahare este de origine renală =
hematurie totală;
Orice hematurie abundentă este totală, putând fi cauzată de afecţiuni renale
(litiaza, cancer, etc.), vezicală (litiază, tumori, etc.), prostatică (adenom, cancer,
etc.), ureterala (uretrite), traumatisme sau cauze extrarenal (sindroame
hemoragice, etc.).
Modificările - miros aromatic de fructe coapte sau de cloroform, datorită acetonei în stările
mirosului însoţite de acidoză ca in diabet zaharat ;
urinei - miros putred în infecţii cu germeni microbieni anaerobi;
- miros amoniacal imediat după evacuare în fermenţia alcalină intravezicală a
urinei;
- miros caracteristic alimentelor şi medicamentelor ingerate.
Modificările - urina în contact prelungit cu aerul şi datorită fermentaţiei amoniacale devine

reacţiei alcalină reacţia alcalină şi hiperacidă favorizează precipitarea substanţelor
urinei dizolvate în urină şi formarea de calculi în căile urinare.
Modificările - patologic aspectul tulbure al urinei la emisie sau după un timp de la emisie
aspectului este cauzat de:
urinei - puroi sau microbi;
- mucozităţi şi săruri minerale;
- eliminarea de calculi.
Piuria- reprezintă prezenţa puroiului în urină.
-examenul microscopic pune în evidenţă prezenţa unor leucocite polinucleare
alterate sau nu, iar macroscopic urina prezintă aspect tulbure;
-piuria este determinată de leziuni ale aparatului urinar, şi pentru a preciza
originea se poate recurge la proba celor trei pahare;
130
Modificările - urina prezintă densitate mică în poliurie şi densitate mare în oligurie;
densitatii - densitatea urinei creşte în stările febrile (din cauza eliminării substanţelor de
urinei dezasimilaţie din arderile mai intense), diabet zaharat;
- densitatea urinei scade când rinichiul pierde capacitatea de concentrare=
hipostenurie ca în cazul bolilor renale cronice;
- fixarea densităţii scăzute la 1010 se numeşte izostenurie.
Modificările - albuminuria- prezenţa proteinelor în urină;
compozitiei - glicozuria- prezenţa glucozei în urină.
Alte manifesatri ce insotesc tulburarile eliminarii urinare
Edeme - acumularea de lichid seros în ţesuturi, manifestat prin creşterea în volum a

regiunii edemaţiate, ştergerea cutelor naturale, pierderea elasticităţii
ţesutului edemaţiat, cu păstrarea urmelor presiunii digitale (semul
„godeului"); pielea este palidă, lucioasă şi străvezie;
- edem generalizat, mai accentuat matinal la nivelul feţei, care înspre seară
coboară la nivelul memebrelor inferioare: retromaleolar. Este moale, alb,
pufos, nedureros, bilateral.
Durerea 1.Durerea lombară

Nu este caracteristică bolilor renale putând apărea şi în suferinţe ale coloanei
vertebrale, biliopatii, pancreatopatii, afecţiuni ginecologice (uter retroversat).
a) Difuză permanentă
- percepută sub formă de jenă, discomfort;
- are tendinţa de iradiere spre flancurile abdomenului;
- se accentuează în ortostatism şi trepidaţii;
- diminuă în clinostatism.
Poate fi:
- bilaterală- caracterizează bolile ce afectează simultan ambii rinichi =
nefropatii medicale (glomerule acute, cronice, rinichi polichistic).
- unilaterală – caracterizează nefropatii chirurgicale (litiază, hidronefroză,
pionefroză, tuberculoză, calcul renal, ptoză renală, abces perirenal).
b) Colicativă
Este în majoritatea cazurilor unilaterală.
Cauze - apare prin migrarea pe ureter :
- calculilor (litiază reno-ureterală);
- cheagurilor de sânge (hematurii);
- fragmente de cazeum (tuberculoză);
- fragmente tumorale (cancer renal).
2.Durerea hipogastrică
- simptom al sindromului cistitic alături de tulburările de micţiune (disurie,
polakiurie, tenesme vezicale);
- localizare: suprapubiană; nu iradiază;
- intensitate: medie;
- caracter: jenă dureroasă, arsuri, cistalgia- durerea vezicii urinare,
permanentă, cu exacerbare micţională;
- cauze: patologia vezicii urinare- cistite acute, cronice, litiază vezicală,
tumori ale vezicii urinare, retenţie acută de urină( cand durerea are caracter
131
de presiune, distensie, se accentuează la mers sau presiune locală, cedează
după sondaj vezical).
3.Durerea pelviperineală
- sub forma de tensiune, înţepătură;
- iradiază spre organele genitale externe;
- însoţită de tulburări micţionale.
Cauze:
-tuberculoză genitală,
-afecţiuni prostatice (prostatite, adenom periuretral, litiaze, calculi),
-litiază uretrală.
4. Durerea la micţiune = alguria
Pe parcursul actului micţional durerea poate surveni:
- iniţial – sugerează afecţiunile uretrei posterioare sau prostatei;
- pe tot parcursul micţiunii – micţiuni dureroase total– uretrita gonocică,
polipi uretrali;
- terminal – tensiune dureroasă la sfârşitul micţiunii (boli vezicale) –
tenesme vezicale, deoarece se acompaniază de micţiune imperioasă,
polakiurie şi senzaţia de golire incompletă a vezicii urinare.
Sete intensă - nevoia imperioasa de a bea apă din pricina deshidratării țesuturilor
organismului.
Greţuri şi - greata- senzatie de a vomita, urmata sau nu de varsatura.
vărsături - varsatura- reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe
gură.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu eliminare urinară inadecvată/anormala

prin deficit sau prin surplus

Pacientul sa - observa si noteaza:
beneficieze de - cantitatea si calitatea urinei emise,
confort fizic - starea de constienta a pacientului,
- functiile vitale,
- aparitia, cresterea sau diminuarea edemului;
- recolteaza si colecteaza urina;
- administreaza medicatia recomandata de medic si urmareste efectul
acesteia;
- pregateste pacientul pentru investigatii specifice;
Pacientul să fie - urmareste bilantul ingesta- excreta;
echilibrat - observa evoluţia curbei ponderale a pacientului;
hidroelectrolitic şi - corectează dezechilibrul hidric, prin hidratarea sau reducerea
acido-bazic aportului de lichide şi electroliţi, în funcţie de ionograma serică şi
urinară si dezechilibrul acido-bazic, în funcţie de rezerva alcalină, la
indicaţia medicului;
Pacientul să nu - recoltează urina pentru examene chimice şi bacteriologice;
prezinte complicaţii - administrează antiseptice urinare, sulfamide, antibiotice, conform
cutanate, antibiogramei, la indicaţia medicului;
132
respiratorii, - asigură igiena corporală riguroasă;
urinare - serveşte pacientul la pat (când este cazul) cu urinar şi bazinet;
- schimbă lenjeria de pat şi de corp ori de câte ori este nevoie;
Pacientul să fie - asigură o atmosferă caldă, răspunde prompt şi plină de solicitudine
echilibrat psihic la chemare;
- încurajează pacientul să-şi exprime gândurile şi sentimentele în
legătură cu problema de dependenţă (comunicarea joacă un rol
foarte important);
- explica pacientului necesitatea si scopul ingrijirilor.
2. RETENŢIA URINARA – ISCHIURIE
Ischiuria sau retenţia de urină reprezintă incapacitatea vezicii urinare de a-şi

evacua conţinutul. Ea nu trebuie confundată cu anuria, care înseamnă lipsa secreţiei
renale. Poate fi datorată unui obstacol în calea de eliminare a urinei, ca: stricturi
cicatriceale, calculi inclavaţi în uretră, hipertrofia prostatei sau alte procese de vecinătate,
care comprimă calea de evacuare a urinei, sau unei paralizii a vezicii urinare sau
sfincterelor, precum în mielită, tabes, poliomielită, traumatisme medulare sau unei pareze
trecătoare în cursul infecţiilor grave (de exemplu febră tifoidă, meningită, encefalită,
septicemie, după intervenţii chirurgicale intraabdominale) şi în comă.
Tipuri de retentie:
- retenţiei completă producându-se distensia vezicii care poate ajunge până la ombilic,
bombând în hipograstru = glob vezical (prin palpare deasupra simfizei pubiene delimităm
globul vezical în timp ce în anurie vezica rămâne goală. Datorită presiunii crescute
din vezică şi lipsa unui obstacol mecanic sfincterul uretral cedează şi urina se evacuează
picătură cu picătură prin prea plin, reprezentând ischiuria paradoxală sau incontinenţa
prin regurgitare.
- retenţie incompletă, când pacientul deşi urinează nu-şi poate goli complet conţinutul
vezical care se poate infecta rapid.
Retenţia de urină apare în leziuni ale sistemului nervos, hemoragie cerebrală, tetraplegie,
stări comatoase, tabes, tumori ale prostatei, calculi sau stricturi uretrale, traumatisme
medulare, etc.
- spasme vezicale;
- anomalii ale cailor urinare;
- anxietate;
- afectiuni ale mucoasei uretrale;
- calculi inclavati in uretra;
- hipertrofia prostatei , la barbat;
- stres;
- intoxicatii alimentare si medicamentoase;
- lipsa cunoasterii de sine , a celorlalti.
133
glob vezical - distensia vezicii urinare deasupra simfizei pubiene, cauzată de

retenţia urinară; vezica dureroasa, tensionata si palpabila;
Cauze:
- retenţia acută de urină – cauze obstructive (intrinseci,
extrinseci);
- obstrucţie uretrală (adenom de prostată, stricturi şi calculi
uretrali, tumori de vecinătate, cistorectocel);
- tulburările reflexului sau actului micţional;
- vezica neurogenă (disectazia colului vezical, areflexia
detrusorului, leziuni medulare).
micţiuni - absente sau mici si frecvente (prin prea plin)
polakiurie - micţiuni frecvente, în cantităţi mici (eliminare prin prea plin).
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu ischiurie - retenţie urinară

Pacientul să - verifică prezenta globului vezical;
aibă micţiuni - încearcă stimularea evacuării, asltfel:
spontane - introduce bazinetul cald sub bolnav;
- pune comprese calde (buiotă) pe regiunea pubiană;
- lasă robinetul deschis să curgă apă (să fie auzită de bolnav);
- introduce mâinile pacientului în apă caldă;
-efectuează sondaj vezical pentru eliminarea urinei la indicaţia
medicului.
Pacientul să - învaţă pacientul că trebuie să existe o relaţie între nevoile de a bea, a
aibă mânca, a face exerciţii fizice şi a elimina, pentru a-şi stabili
echilibrul propriul orar de ingestie şi eliminare;
psihic - învaţă pacientul poziţia corectă pentru uşurarea micţiunii şl golirea
completă a vezicii;
- linişteşte pacientul şi îl încurajează să-şi exprime sentimentele în
legătură cu problema sa;
- asigură un climat cald, confortabil.
3. INCONTINENŢA DE URINĂ
Incontinenţa urinară este definita ca o eliminare involuntara, inconstienta,

accidentala, de urina (prof.dr.Crin Marcean, Tratat de nursing).
O formă particulară de incontinenţă urinară la copii este reprezentată de
enurezisul nocturn, cu cauze multiple ce necesită îngrijiri complexe.
- infectii urinare;
- traumatisme ale maduvei;
134
- pierderea starii de constienta;
- deteriorare a activitatii sfincterelor;
- cresterea presiunii abdominale;
- leziuni obstreticale;
- leziuni ale sistemului nervos central.
Copiii şi persoanele în vârstă sunt predispuse la incontinenţă fie prin lipsa de
control a sfincterelor, fie prin procesul de îmbolnăvire.
Tipuri de incontinenţă:
acuta: apare pentru o perioada scurta de timp, corelata cu diferite boli sau tratamente;
poate dispare odata cu indepartarea cauzei( infectii urinare, adenom de prostata);
cronica:
-incontinenta urinara de efort apare in cadrul diverselor activitati care implica cresterea
presiunii in vezica urinara, cum ar fi stranutul, tusea, rasul, ridicarea obiectelor, etc.
-incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina, care este aparitia unei
senzatii de mictiune imperioasa, care este atat de puternica incat pacientul nu mai are
timp sa ajunga la toaleta. numita si "vezica iritabila", acest tip de incontinenta apare la
contractia brusca si nepotrivita a vezicii urinare. Aceasta se poate intampla si la o
cantitate mica de urina in vezica;
-incontinenta urinara prin prea-plin este un tip de incontinenta ce apare atunci cand
golirea vezicii urinare e insuficienta, fie datorita unui blocaj (obstructii), fie datorita unor
contractii ineficiente ale musculaturii vezicii urinare. obstructia este corelata, de obicei,
fie cu marirea de volum a prostatei, fie cu ingustarea lumenului (diametrului) uretrei
datorita unor stricturi uretrale;
-incontinenta totala e reprezentata de scurgerea continua a urinei in mediul exterior,
datorata pierderii functionalitatii sfincterului urinar;
-incontinenta functionala este o forma rara de incontinenta urinara, ce e corelata cu
limitarile fizice sau psihice ale pacientului, care nu are capacitatea de a ajunge la toaleta;
- incontinenţă prin vezică neurogenă = cauzate de accidente vascularei cerebrale sau alte
afecţiuni cerebrale.
Apare în:
- leziuni medulare;
- sfârşitul accesului de epilepsie;
- afecţiuni neurologice;
- slăbirea funcţiunii sfincterului;
- traumatisme.
Scurgerea urinei fara Pierderea involuntara, inconstienta, accidentala a urinei.

control
Enurezis - emisie de urină, noaptea, involuntară şi inconştientă,
care se manifestă mai frecvent la copiii cu tulburări
nevrotice, după vârsta de 3 ani.
Iritatia regiunii genitale - congestia, inflamatia regiunii genitale.
Senzatia de arsura la
mictiune
Dureri in pelvis
135
Intervenţiile asistentei medicale– pacient cu incontinenţă de urină
Obiective:
Pacientul să prezinte tegumente şi mucoase integre şi curate.
Pacientul să-şi recapete controlul sfincterelor.
Pacientul să fie echilibrat psihic.
Interventii:
• asigurăm o ambianţă în care să fie respectată intimitatea pacientului;
• încurajăm bolnavul să-şi exprime ceea ce simte în legătură cu această problemă;
• arătăm simpatie, toleranţă, răbdare, răspundem plină de solicitudine;
• administrăm medicaţie simptomatică la indicaţia medicului;
• iniţiem măsuri de control şi toaletă:
- supraveghem permanent pacientul pentru funcţiile vitale: puls, tensiune arteriala,
diureză şi le notăm grafic în foaia de temperatură;
- asigurăm toaleta parţială şi generală a pacientului;
- schimbăm lenjeria de corp şi de pat după fiecare eliminare dacă este cazul;
- combatem apariţia tulburărilor trofice cutanate la pacienţii cu uremie;
- recomandăm purtarea de pampers pentru absorbţia urinei;
- recomandăm prezervativ urinar pacienţilor de sex masculin (acestora li se poate ataşa si
punga de colectare a urinei, eliminând astfel sondajul);
- supraveghem apariţia semnelor generale ca: paloare, scădere în greutate, diverse
hemoragii;
- combatem atitudinea pacientului şi a familiei pentru a nu se hidrata, în ideea că acesta
nu va mai urina;
- pentru scurgerea necontrolată a urinei mai ales la femei după naştere, dar şi în timpul
tusei, strănutului, visului sau al eforturilor fizice initiem pacientul pentru antrenament
regulat al muschilor abdominali si bazinului. Antrenamentul sfincterului vezicii, a
musculaturii bazinului va fi efectuat de mai multe ori pe zi prin contractarea muşchilor şi
menţinerea contracţiei cât mai mult timp . Alt exerciţiu constă în întreruperea jetului de
urină.
• recomandăm măsuri de autoprotectie:
- recomandăm tehnici de relaxare şi autosugestie în cazul stresului psiho-social;
- recomandăm să se evite cât mai mult carnea şi mâncărurile condimentate deoarece urina
deosebit de acidă, irită şi mai mult vezica;
- recomandăm renunţarea la alcool, ceai, cafea, etc.
- pentru inflamaţia vezicii urinare (cistită) recomandăm împachetări şi comprese cu aburi
pe partea inferioară a abdomenului, băi calde de şezut cu o durată de 30 minute şi tem-
peratura apei să nu depăşească 38°C şi ceaiuri cu proprietăţi diuretice;
- recomandăm descărcarea rinichilor cu ajutorul alimentaţiei, prin regim sărac în pro-
teine, compus mai ales din legume proaspete consumate de preferinţă crude: dovleac crud
sau fiert, praz, pătrunjel, sucuri de zmeură, coacăze);
- formăm deprinderi de eliminare la ore fixe pentru pacient;
- învăţăm pacientul să adopte poziţia adecvată, favorabilă golirii complete a vezicii;
- asigurăm cadrul de intimitate al pacientului şi răspundem cu solicitudine, toleranţă
înţelegere la nevoile pacientului;
•aplicăm intervenţii pentru declanşarea micţiunii:
-introducem plosca sub pacient;
136
- pe regiunea pubiană punem un termofor;
- lăsăm robinetul deschis să curgă apa nu în jet şi condiţie obligatorie- să fie auzită de
pacient;
- controlăm gradul de distensie al vezicii urinare pentru a prevenii ruperea acesteia;
- in caz de nereusita se evacueaza urina prin cateterism vezical efectuat în condiţii riguros
sterile (la indicaţia medicului);
- evacuarea urinei postsondaj se va efectua lent;
- evacuarea rapidă a urinei poate provoca hemoragii şi/sau reacţii vegetative
(colaps);
- deoarece defecaţia este însoţită de micţiune se poate încerca printr-o clismă, excitarea
şi evacuarea vezicii urinare;
- reeducarea micţiunii prin reeducarea vezicii paralizate cu redarea capacităţii de
cumulare şi de evacuare;
- controlăm dacă există scurgere de urină;
- controlăm dacă pacientul are micţiune spontană sau declanşată;
- monitorizăm cantitatea, calitatea, orarul micţiunilor;
- evaluăm perceperea de sensibilitate a pacientului, evaluăm efortul micţional;
- recomandăm pacienţilor de sex masculin un urinar portativ când nu se realizează o
continenţă perfectă;
- evităm distensia vezicală prin asigurarea unei diureze corespunzătoare;
- eliminăm posibilitatea infecţiilor urinare prin evacuarea completă şi dezinfecţia vezicii
urinare (se poate efectua antibiogramă); evacuarea completă este foarte importantă
deoarece rezidul întreţine infecţia şi favorizează rezistenţa la antibiotice.
Metode utilizate:
Sondajul repetat:
 folosim sonde Folley număr 14-16-18;
 sonda se schimbă în primele două săptămâni de 2 ori pe săptămână apoi o dată pe
săptămână;
 sondajul repetat împiedică apariţia afecţiunilor ca: uretrite, litiază vezicală;
 sondajul repetat oferă posibilitatea reeducării micţionale timpurii;
sondajele repetate sunt recomandate numai timp de 3-4 săptămâni.
Sondajul A'demeure:
este recomandat a fi utilizat de la bun început;
poate provoca stază şi hipercalciuria de imobilizare;
metoda în sine este infectantă;
sondajul se efectuează o dată la 4-5 zile;
la apariţia scurgerii urinei în jurul sondei trecem la sondaj repetat;
prevenim complicaţiile urinare prin menţinerea unei urini sterile cu un pH acid;
menţinem diureză abundentă şi imobilizarea pacientului;
prin stimulare electrică sau medicamentoasă se facilitează drenajul urinar.
137
4. INCONTINENTA DE MATERII FECALE
Definitie- pierdere involuntara/ incostienta de materii fecale.
- infectii intestinale;
- traumatisme ale maduvei;
- pierderea starii de constienta;
- deteriorare a activitatii sfincterelor;
- cresterea presiunii abdominale;
- leziuni obstreticale;
- leziuni ale SNC.
Scurgerea - pierderi de materii fecale involuntar şi inconştient.

scaunului fara
control
Iritarea, - inflamatia, congestia tegumentelor regiunii anale.
descuamarea
tegumentelor
regiunii anale
Interventiile asistentei medicale la pacientul cu incontinenta de materiile fecale

Pacientul sa - asistenta schimba lenjeria de pat si de corp dupa fiecare eliminare a
prezinte pacientului;
tegumente si - asigura igiena riguroasa a tegumentelor si mucoaselor dupa fiecare
mucoase curate mictiune si defecatie;
si intacte - aplica o crema protectoare la nivelul tegumentului si mucoasei;
permanent - schimba pozitia pacientuli in pat la interval de 2 h;
- aplica colaci de cauciuc si de vata in zonele predispuse aparitiei
escarelor;
- efectueaza masaj bland zonelor de risc;
- aplica pampers corespunzator varstei.
Pacientul sa-si - asistenta asigura aport hidric in functie de bilantul hidric;
recapete - stabileste un orar al eliminarilor;
controlul - ii formeaza pacientului deprinderi de eliminare la ore fixe, la inceput la
sfincterelor in un interval mai scurt , iar pe masura ce se obtine controlul sfincterelor ,
termen intervalul se va mari;
de…………… - invata pacientul exercitii de intarire a musculaturii perianale prin
…………. contractarea acesteia.
Pacientul sa fie - asigura intimitatea pacientului;
echilibrat psihic - incurajeaza pacientul sa se exprime in legatura cu problema sa;
permanent - arata simpatie , toleranta , rabdare pacientului;
- administreaza medicatia prescrisa de medic.
138
5. ELIMINARE DE MATERII FECALE INADECVATĂ
1. Fizice
- procedurile chirurgicale: anestezicele au efect secundar incetinirea tranzitului
intestinal;
- durerea: defecatia dureroasa este o experienta care genereaza feed-back si
conditionare. Expectaţia in sine este o experienţa stresanta care devine premiza
unei eperienţe dureroase;
- medicatia:
- analgezicele narcotice, opiaceele şi alte substanţe depresoare ale SNC, au
efect depresor şi asupra motilităţii gastro-intestinale, favorizând apariţia
constipaţiei;
- unele modifica culoarea( fierul);
- anticolinergicele inhibă secreţia acidului clorhidric la nivelul stomacului
şi suprimă activitatea peristaltică intestinală;
- unele antibiotice irită mucoasa gastro-intestinală producând diaree, în
timp ce altele distrug flora intestinală, favorizând constipaţia.
- pozitia in timpul defecatiei; pozitia neconfortabila influenteaza negativ eliminarea
intestinala( ex: pacientii imobilizati la pat);
- activitatea fizica redusa sau absenta;
- sedentarismul;
- alimentatia si hidratarea inadecvata;
- sarcina datorita presiunii exercitate asupra intestinelor;
- patologia tubului digestiv; boala ulceroasa, pancreatita,etc.
2.Psihologice:
- stresul, anxietatea, tulburarile de gandire.
3.Sociologice:
- conditiile de mediu nefavorabile;
4.Lipsa de cunostinte.
Manifestari de dependenta
Tulburarile  patologic evacuările variază în funcţie de viteza tranzitului

frecventei intestinal;
scaunelor  tranzitul crescut provoacă scaune frecvente = diaree;
 tranzitul întârziat determină evacuare de scaun la 3,4 zile =
constipaţie;
 oprirea tranzitului intestinal fără scaun = ileus.
Tulburarile - orarul scaunelor se modifică din cauze pur funcţionale atunci când
orarului nu există intervenţii chirurgicale, neurochirurgicale, traumatisme,
scaunelor stări comatoase, afecţiuni ce impun imobilizarea la pat şi un anume
regim alimentar.
- sunt cauzate şi de :
- lipsa de educaţie a senzaţiei de defecare;
139
- regim alimentar necorespunzător menţinut timp îndelungat;
- dezechilibru endocrin;
- lipsa activităţilor recreative sau a exerciţiilor fizice;
- profesiuni sedentare.
Aceste modificari de orar pot constitui factori premergatori pentru
constipatia habituala.
Modificari • in constipaţie, cantitatea materiilor fecale este redusă;
cantitative • in dizenterie scaunele reduse caracteristic (chiar 10-15 g) sunt
însoţite de tenesme şi durere;
• cantitatea scaunului creşte în: afecţiunile pancreasului, afecţiunile
colonului - diaree gastrogene de natură aclorhidrică;
- cantitatea scaunului până la câteva Kg este întâlnită în anomalii de
dezvoltare ale colonului.
Modificari de - scăzută în caz de diaree;
consistenţa - lichidă apoasă după administrarea de purgative saline;
- dură în constipaţie, având aspect de coproliţi;
- consistenţă neomogenă reprezentată prin evacuare de scaun solid
urmată de scaun semilichid sau lichid (falsă diaree);
- lichida, semilichida , grunjoasa- se intalnesc in patologie;
Modificari de - filiformă având caracter pasager în spasme ale regiunii ano-rectale;
forma - de panglică sau de creion în malformaţie anatomică sau cancer a
porţiunii anorectale a tubului digestiv având caracter permanent;
- aspect asemănător excrementelor de capră sau măslinelor în
constipaţia spastică;
- masă fecaloidă abundentă în caz de constipaţie atonă;
- aspect de balegă de vacă în colite.
Modificari ale Viteza tranzitului intestinal este cauza principală a determinării
culorii culorii scaunelor în condiţii patologice:
- culoarea galben-aurie în diaree;
- culoarea verde mai ales la copii, când bilirubina se oxidează la
nivelul intestinului gros;
- culoare mai închisă decât brună în constipaţie;
- culoare albicioasă ca argila în icterul mecanic, prin lipsa
pigmenţilor biliari sau prezenta unei cantităţi mari de grăsimi
nedigerate în scaune;
- culoare neagră ca păcura, moale şi lucios, în hemoragiile digestive
superioare = melena;
- culoare roşie în hemoragiile digestive inferioare( are sediul distal de
ligamentul lui Treitz) - hematochezie;
- anumite medicamente colorează caracteristic materiile fecale
(bariul în alb, fierul in negru-verzui).
Modificari ale - miros acid în caz de fermentaţie intestinală;
mirosului - miros rânced pătrunzător datorat grăsimilor nedigerate;
- miros fetid în caz de putrefacţie la nivelul colonului;
- miros foarte fetid în cancer al colonului şi al rectului;
- consistenţa scaunului determină şi penetrabilitatea mirosului (în
diaree aproape nu are miros, iar scaunele dure au miros mai
pronunţat).
140
Modificari ale - aspect de zeamă de pepene în febră tifoidă;
aspectului - aspect de zeamă de orez în unele intoxicaţii, lambliază, holeră.
elemente patologice:
- mucus, puroi, sânge în colite ulceroase, pseudomembranoase,
cancer rectal/intestinal, dizenterie;
- resturi de alimente nedigerate în pancreatite cronice = creatoree
(ţesutul muscular nu poate fi digerat prin lipsa sucurilor respective);
- grăsimi nedigerate -„steatoree"prin insuficientă digestie sau
absorbţie;
- paraziţi intestinali amestecaţi în scaun sau eliminaţi independent;
- scaune mucoase caracterizate prin conţinut bazat în mucus;
- scaun muco-purulent caracterizat prin eliminarea de puroi în
diferite cantităţi;
- scaun muco-sanguinolent conţinând sânge în cantităţi variabile;
- scaune lichide şi semilichide rezultate în urma proceselor
fermentative din intestin emisie în jet, caracter spumos uneori
aproape transparent (10—30/24 h);
- scaune muco-grunjoase având consistenţă neomogenă semilichidă
cu particule solide (mucusul este format dintr-o substanţă gelatinoasă
incoloră, galbenă sau verde, iar grunjii au formă neregulată, volum
mai mare, albi sau galben-verzui) - (5-10/24 h).
Tulburarile - emisia de gaze poate avea loc prin cavitatea bucală sau intestinală;
emisiei de gaze - eructatia -liminarea de gaze prin cavitatea bucală(afecţiuni
esofagiene, gastrice sau intestinale);
- flatulenţă: evacuarea frecventă, abundentă și necontrolată a gazelor
din intestine( prin anus);
- meteorismul sau balonarea este acumularea de gaze întâlnită in
afecţiuni gastrice, hepatice;
- ileus - oprirea tranzitului pentru materii fecale si gaze.
Cauze:
- cauze de natură funcţională = paralizia musculaturii pereţilor
intestinali (peristaltismul este abolit) sau spasmul pereţilor
intestinali (puternice contracţii intestinale); în aceste cazuri avem
de-a face cu „ileusul dinamic";
- cauze mecanice = ocluzii, strangulaţii, obstrucţii intestinale,
etc.- „ileus mecanic";
Manifestari de Durerea intestinală- intensitatea durerilor este variabilă mergând de

acompaniamen la simplă jenă la colică:
t - colici intestinale : durerile determinate de miscarile peristaltice
exagerate intestinale cu caracter violent spasmodic, de crampe,
sfâşieri sau torsiuni; apar spontan şi nu se exacerbează la presiune
precum durerile peritoneale; originea lor este indicată de fenomenele
care le însoţesc: diaree, constipaţie, meteorism, gheorăituri;
- crampe abdominale: contractie involuntara si pasagera a
musculaturii(involuntara); apar printr-o tulburare a muschiului
141
peretelui din tubul digestiv. Fiind un muschi cu fibre musculare de
tip neted, el nu poate fi controlat voluntar si nu are specificitate.
Ritmicitatea contractiilor este data de alimentele introduse in tubul
digestiv.
Tenesmele:reprezintă senzaţia imperioasă de defecare însoţită de
arsură şi tensiune dureroasă la nivelul rectului; apar în afecţiunile
recto-sigmoidiene sau procesele inflamatoare ale regiunii perirectale.
Anorexie- lipsă a poftei de mâncare.
Cefalee- durere ce cap.
Iritaţia tegumentelor regiunii anale.
Obiective :
- pacientul sa exprime satre de confort fizic si psihic;
- pacientul sa prezinte tegumente si mucoase integre ;
- pacientul sa prezinte eliminari adecvate.
Atitudini si interventii ale asistentei medicale
Evaluăm tulburările în eliminarea de fecale:
 observăm, notăm cu mare atenţie şi anunţăm medicul pentru dejecţiile anormale si
delimităm caracterul durerilor intestinale, tenesmelor;
 supraveghem apariţia durerilor înainte, în timpul sau după evacuarea scaunelor;
 observăm dacă aceste dureri au încetat după evacuare.
Aplicam intervenţii specifice:
 administrăm medicaţia prescrisă pentru calmarea durerilor intestinale şi
tenesmelor;
 păstrăm pentru vizită scaunele suspecte sau care prezintă modificări patologice;
 captăm materiile fecale pentru examenle de laborator solicitate de medic;
 scaunele copilului mic sunt păstrate împreună cu scutecele/ pampersul;
 recoltăm timp de 3-4 zile probe de scaun ale pacientului pentru suspiciune
parazitară;
 evaluăm cantitativ forma, culoarea, mirosul, aspectul, consistenţa materiilor
fecale; si înregistrăm cu fidelitate frecvenţa scaunelor;
 educăm pacientul pentru evacuare ritmică la aceeaşi oră a zilei;
 efectuăm masaj abdominal pacientului;
 educăm şi asigurăm pacientului poziţia pe closet cât mai fiziologică;
 respectăm obişnuinţele individuale ale pacientului;
 urmărim apariţia zilnică sau la două zile, la aceeaşi oră, a scaunelor;
 administrăm frecvent apă în cantităţi mici;
 când pacientul se poate mobiliza îi asigurăm poziţia pe WC cât mai fiziologică;
 avem în vedere obişnuinţele individuale;
 urmărim cantitatea, aspectul, calitatea bolului fecal;
 urmărim apariţia zilnică sau la două zile la aceeaşi oră a scaunelor;
 declanşăm eliminarea bolului fecal după dejun;
 efectuam masaj abdominal;
 pentru constipaţie regimul alimentar va fi constituit din celuloză şi lichide;
142
 in constipatie, la indicaţia medicului vom administra laxative sau efectuăm clisma
evacuatoare;
 în diaree constituim un regimul alimentar specific de cruţare a intestinelor fără
celuloză;
 la indicaţia medicului vom administra antimicrobiene, fermenţi digestivi;
 efectuăm exerciţii pentru reeducarea rectului în realizarea unei continue evacuări
ritmice, în mod obligatoriu toaleta pacientului va fi efecuată ori de câte ori este nevoie
pentru ca acesta să aibe tegumentele şi mucoasele integre şi curate.
Educăm pacientul pentru auto-asistenţă in cazul balonarilor:

educăm pacientul pentru a mânca încet şi a mesteca foarte bine alimentele indiferent de
consistenţa;
educăm pacientul pentru a evita conversaţiile în timpul mesei şi a înghiţi mai puţin aer;
educăm pacientul să renunţe la băuturi gazoase sau la bere în timpul mesei;
educăm pacientul să evite consumul alimentelor care balonează (ceapa, leguminoasele);
educăm pacientul să evite consumul de legume împreună cu fructe respectând regimul
disociat;
educăm pacientul să evite alimentele şi consumul de alcool care întârzie sau frâneaza
digestia (zahăr, dulceaţă, alcool);
recomandăm alternarea regimurilor alimentare în cazul unei alergii alimentare;
supraveghem şi delimitam alimentul care a generat intoleranţa alimentară;
încurajăm consumul de ceaiuri de plante cu efect inhibitor asupra balonărilor (anason,
coada şoricelului);
recomandăm şi efectuam cu pacientul pentru stimularea mişcărilor peristaltice:
- mişcare şi activitate fizică, gimnastică abdominală, băi de şezut;
- masajul regiunii abdominale.
• efectuăm cu pacientul exerciţii de respiraţie pentru balonarile cauzate de absorbtia
excesivă de aer.
6. DIAREEA
Diareea se caracterizeaza prin cresterea frecventei scaunelor si/sau diminuarea

consistentei lor, ca si prin cresterea cantitatii totale a scaunelor (Prof.dr. Crin Marcean).
Tranzitul intestinal accelerat provoacă diaree. Când numărul scaunelor este prea
mare au loc pierderi importante de apă şi electroliţi, ceea ce determină un dezechilibru
hidroelectrolitic şi starea de diaree se prelungeşte.
Fizice:
- exacerbarea peristaltismului intestinal;
- creşterea secreţiei intestinale;
- scăderea resorbţiei;
- greşeli alimentare;
- modificarea/ alterarea mucoasei intestinale;
- afectiuni nervoase;
- conţinut intestinal cu efect excitant (chimic sau mecanic);
143
- infecţii bacteriene ale tractului digestiv datorită contaminării alimentelor sau a apei
potabile cu tulpini cum ar fi: Campylobacter, Salmonella, Shigella si Escherichia coli;
- infecţii virale: multe virusuri sunt cauzatoare de diaree: cytomegalovirus, herpes
simplex virus şi virusul hepatitei. Virusul cel mai frecvent implicat în producerea diareii
este rotavirusul (virus cu ARN din familia Rellviridae, responsabil de gastroenterite
infecţioase benigne la copii);
- intoleranţa alimentară; un exemplu frecvent de intoleranţă alimentară este cea la lactoză,
un element glucidic din lapte;
- infestarea cu paraziţi – microorganisme ce pot contamina apa şi alimentele, infestând
astfel şi tractul digestiv (exemplu: Giardia lamblia, Entamoeba histolytica si
Cryptosporidium);
- reacţii adverse apărute la diferite medicamente, cum ar fi: antibioticele,
antihipertensivele, medicamentele antiacide ce conţin magneziu;
- afecţiuni intestinale inflamatorii, ca de exemplu colonul iritabil şi alte afecţiuni ce
perturbă funcţionalitatea normală a intestinului etc.;
- intervenţiile chirurgicale la nivelul stomacului, colecistului, colonului – intervenţii ce
pot induce tulburări în digestia alimentară;
- cauze necunoscute provocatoare de diaree (investigaţiile prea elaborate de multe ori nu
îşi au rostul atâta timp cât afecţiunea este autolimitantă).
Psihologice:
- stres, anxietate, situatia de criza.
Sociologice:
- apa poluata; alimente depreciate;
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.
Manifestări de dependenţa
Frecvenţa - număr mare în 24 h:

- 3-6 scaune/zi, în enterite şi enterocolite;
- 20-30 scaune/zi, în sindrom dizenterie;
- 80-100 scaune/zi, în holeră;
Consistenţa - scăzuta, scaune moi, păstoase,
- semilichide,
- apoasă, după purgative saline;
Cantitatea - mărită în diareele gastrogene de natură aclorhidrică;
- scăzută, foarte redusă în dizenterie, 10-15 g;
Culoarea - galben aurie, în diaree (în funcţie de viteza tranzitului intestinal,
bilirubina nu are timp să se reducă, din cauza tranzitului intestinal
accelerat);
- verde când bilirubina se oxidează la nivelul intestinului gros;
- albicios ca argila - icter mecanic, din cauza lipsei pigmenţilor biliari;
pancreatite cronice din cauza unor cantităţi mari de grăsimi nedigerate;
- hipercolorat - brun-închis = icter hemolitic;
- negru ca păcura, moale şi lucios = hemoragii în porţiunea superioară a
tubului digestive sau ca “zatul de cafea”=melena;
- scaun amestecat cu sânge proaspăt = hemoragii în porţiunea inferioară
a tubului digestiv;
144
Mirosul In funcţie de procesele de fermentaţie şi putrefacţie de la nivelul
intestinului gros:
- acid = fermentaţie exagerată;
- putred = putrefacţie exagerată;
- rânced = grăsimi nedigerate (steatoree);
- foarte fetid = cancer al colonului şi rectului;
- de varză stricată = infecţii cu colibacil;
Aspect Aspect asemănător cu:
deosebit şi - zeamă de pepene sau supă de linte = febră tifoidă;
cu elemente - zeamă de orez = intoxicaţii, lambliază, holeră;
anormale - balegă de vacă = în colite;
Cu conţinut de elemente patologice:
- mucus, puroi, sânge = colite ulceroase, cancer rectal sau intestinal,
dizenterie;
- ţesut muscular nedigerat = creatoree - în achilie gastrică, pancreatită
cronică;
- scaune cu paraziţi intestinali sau ouă de paraziţi;
Crampe - contracţii dureroase, involuntare şi pasagere ale muşchilor abdominali;
Colică - durere cauzată de mişcări peristaltice exagerate;
Durere - durere la nivelul anusului şi iritata tegumentelor perianale;
locală
Semne de -tegumente şi mucoase uscate;
deshidratare -oboseală, slăbiciune;
-greaţă şi vărsături.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu diaree
Obiective Intervenţii autonome şl delegate

Pacientul să - recunoaşte diferenţa între diaree benignă trecătoare şi diaree cronică;
aibă tranzit - pregăteşte bolnavul pentru examinări endoscopice;
intestinal în - alimentaţia este hidrică, în primele 24-48 ore;
limite - asistenta serveşte pacientul cu ceai neîndulcit (mentă, coarne,
fiziologice muşeţel) supă de morcov, zeamă de orez;
- treptat, introduce mici cantităţi de carne slabă, fiartă, brânză de vaci,
pâine albă prăjită, supe strecurate, din legume;
- după 4-5 zile, trece la o alimentaţie mai completă;
- recomandă pacientului şi îi reduce provizoriu alimentele bogate în
proteine, legumele şi fructele crude;
- educă pacientul pentru a nu consuma legume şi fructe la aceeaşi masă;
- merele rase reglează funcţia intestinală şi absorb toxinele din peretele
intestinal;
- recomandă consumul de banane, morcovi, gutui, pentru vindecarea
diareii;
- administrăm medicaţia prescrisă pentru regenerarea florei intestinale ,
simptomatice, spasmolitice, antimicrobiene, fermenţi digestivi,
sedative.
Pacientul să - curăţă şi usucă regiunea anală, după fiecare scaun;
145
aibă - aplică creme protectoare;
tegumente şi - efectueaza toaleta anusului de mai multe ori pe zi şi dezinfectează cu
mucoase acid boric 2-3%.
perianale - asigura lenjerie curata si uscata.
curate şi
integre
Pacientul să- - asigură repaus la pat, când starea generală este alterată;
şi satisfacă - menţine constantă temperatura corporală (au loc pierderi de
celelalte energie);
nevoi - încălzeşte pacientul cu termofoare, pături, perne electrice in caz de
fundamentale frison;
- protejează patul cu aleza şi muşama;
- serveşte pacientul cu bazinet.
Pacientul să - hidratează pacientul pe cale orală şi prin perfuzii, urmărind înlocuirea
fie echilibrat pierderilor de apă şi electroliţi;
hidro- - recoltează sânge pentru hemocultură şi scaun, pentru coprocultură;
electrolitic - monitorizează funcţiile vitale şi vegetative şi le notează în foaia de
observaţie;
- calculează cantitatea de lichide ingerate şi perfuzate şi pe cea
eliminată;
Pacientul să - dă dovadă de înţelegere şi răbdare, menajând pudoarea pacientului;
fie echilibrat - îl linişteşte şi îl încurajează să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în
psihic legătură cu starea sa;
- pregateste psihic pacientul inaintea oricarei tehnici de nursing sau
investigatii.
7. CONSTIPAŢIA
Constipaţia este defecatia cu dificultate ; se caracterizeaza prin scaune rare, dure ,

uscate la 2-4 zile, sau mai rar , uneori, chiar cu un ritm regulat, dar la intervale mai mari
decât cele fiziologice; eliminare mult prea lenta a scaunului.
Fecalele sunt de consistentă dura sau obişnuită, de volum redus, fără resturi
alimentare digerabile.
Fizice:
- carenţă de lichide;
- reţinerea frecventă a nevoii naturale de defecare; „amânarea" defecaţiei voluntar
creează o adaptare în sensul unei presiuni tot mai mari necesare pentru declanşarea
defecaţiei;
- obişnuinţa cu laxativele care nu mai au efect;
- igiena alimentara defectuoasa: dieta saraca in fibre; mesele "pe fugă" sau suprimarea
micului dejun pot avea efecte nefavorabile asupra reflexului gastro-colic;
- imobilizare;
- deficienţa funcţională a intestinului, a vezicii biliare;
- tonus insuficient al muşchilor abdominali;
- medicaţie: opiacee, analgezice în special, dar şi antiacide, antispastice, antidepresive,
antiparkinsoniene, antiepileptice, antihipertensive (atenolol, nifedipină, losartan),
146
tuberculostatice (izoniazidă), unele antibiotice, diuretice, substanţe de contrast (sulfatul
de bariu), laxative în exces;
- boli organice care induc constipaţia pe cale hormonală, nervoasă, psihică (hipotiroidism,
diabet, hiperparatiroidism, boală parkinson, depresie), dar şi elemente compresive
(tumori); boli gastrointestinale: intestin iritabil, diverticuloza; boli anale: hemoroizi, fisuri
anale.
- varsta: la vârstnici este relativ frecventă constipaţia idiopatică, posibil explicată prin
modificările de motilitate, de secreţie, imune şi de floră intestinală, ce apar odată cu
înaintarea în vârstă, precum şi prin scăderea reflexului defecaţiei.
Psihologice:
• stres, Parkinson, depresie.
Sociologice:
- schimbarea modului de viata;
- orar inadecvat de lucru;
- esec sau conflict de rol.
Tipuri de constipatie:
• constipaţie habituala- de natură funcţională;
• constipaţie sigmoidă- tulburări în evacuarea sigmoidiană;
• constipaţie spastică prin hipersensibilitatea nervilor intestinali ;
• constipaţie atonă –determinata de scaderea tonicitatii musculaturii intestinului.
Frecvenţa - scaun la 2-4 zile din cauza unui tranzit întârziat
Orarul - pierderea orarului obişnuit a evacuării
Cantitatea - redusă, în constipaţie;
- mare (câteva kg), în anomalii de dezvoltare a colonului
(megadolicocolon).
Consistenţa - uscată, dura (scibale, coproliţi)
Forma - bile dure, de mărimea măslinelor, în constipaţia spastică;
- masă fecaloidă abundentă, în constipaţia atonă;
- bile conglomerate, multiglobale, când materiile fecale au stagnat
mult în rect.
Culoare - închisă.
Crampe - contracţii dureroase, involuntare, pasagere, ale musculaturii
abdominale.
Meteorism - acumulare de gaze în intestin, datorită absorbţiei lor insuficiente,
producerii în cantităţi exagerate, în urma unei alimentaţii bogate în
celuloză sau în urma aerofagiei.
Flatulenţă - eliminarea frecventă a gazelor din intestine ( prin anus).
Tenesme - senzaţia dureroasă de defecare, fără eliminare de materii fecale.
Fecalom - acumulare de materii fecale în rect.
Anorexie - lipsa de poftă de mâncare.
Cefalee - durere de cap
Iritabilitate - nervozitate
Notă: Modificările patologice ale scaunului la copilul mic pot fi:
147
- lichide-semilichide - au caracter spumos - din cauza unor procese fermentative în
intestin;
- muco-purulente - se elimină puroi, scaunul este foarte fetid;
- muco-sanguinolent - conţine sânge.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu constipaţie
Obiective Intervenţii autonome şi delegate

Pacientul să - determină pacientul să îngere o cantitate suficientă de lichide;
aibă tranzit - recomandă alimente bogate în reziduuri;
intestinal în - stabileşte, împreună cu pacientul, un orar regulat de eliminare, în
limite funcţie de activităţile sale;
fiziologice - determină pacientul să facă exerciţii fizice cu regularitate;
- urmăreşte şi notează în foaia de observaţie consistenţa şi frecvenţa
scaunelor;
- efectuează, la nevoie, clismă evacuatoare simplă sau uleioasă;
- administrează, la indicaţie, laxative;
Pacientul să - curăţă şi usucă regiunea anală, după fiecare scaun;
aibă - aplică creme protectoare;
tegumente şi - educa pacientul pentru toaleta anusului dupa defecatie.
mucoase
perianale
curate şi
integre
Pacientul să- - asigură repaus la pat, când starea generală este alterată;
şi satisfacă - menţine constantă temperatura corporală (au loc pierderi de
celelalte energie);
nevoi - încălzeşte pacientul cu termofoare, pături, perne electrice;
fundamentale - protejează patul cu aleza şi muşama;
- serveşte pacientul cu bazinet;
Pacientul să - determina pacientul sa se hidrateze corespunzator;
fie echilibrat - urmăreste înlocuirea pierderilor de apă şi electroliţi;
hidro- - recoltează probe biologice pentru laborator;
electrolitic - monitorizează funcţiile vitale şi vegetative şi le notează în foaia de
observaţie;
- calculează bilantul ingesta-excreta.
Pacientul să - dă dovadă de înţelegere şi răbdare, menajând pudoarea pacientului;
fie echilibrat - îl linişteşte şi îl încurajează să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în
psihic legătură cu starea sa;
Pacientul să - solicitam şi educăm pacientul pentru a mânca încet, mesteca bine,
dobândească favorizând astfel formarea bolului alimentar;
atitudini, - educăm pacientul pentru consumul alimentaţiei bogată în fibre şi
obiceiuri şi predominant alcalina;
deprinderi - educăm pacientul să consume dimineaţa şi între mese legume crude,
noi fructe proaspete sau sucuri de morcovi, portocale, piersici, struguri;
- educăm pacientul ca la apariţia nevoii de defecaţie să nu amâne
mersul la toaletă;
148
- recomandăm pacienţilor sedentari în scopul stimulării organelor
interne să efectueze exerciţii fizice complete;
- recomandăm şi efectuăm cu pacientul în caz de constipaţie spastică
exerciţii de relaxare;
- efectuăm pacientului pe zona inferioară a abdomenului masaje prin
frământare sau malaxare;
- incurajăm sau educăm pacientul pentru consumul de ceaiuri laxative
(cruşin);
- sfătuim pacientul să meargă în fiecare zi la aceeaşi oră la toaletă
pentru reeducarea reflexului de defecaţie;educam pacientul pentru a
înceta administrarea de laxative după ce a fost rezolvată constipatia.
8. ELIMINARE MENSTRUALA ŞI VAGINALĂ INADECVATA
Menstra este o pierdere de sânge prin organele genitale, care apare la sfarşitul
fiecărui ciclu menstrual, dacă ovulul nu a fost fecundat (de la pubertate până la
menopauză).
Menarha, prima menstră, apare între 11 şi 14 ani şi este influenţată de mediu,
climă, viaţa în aer liber.
Glandele mucoasei genitale secretă o cantitate redusă de lichid, care contribuie la
procesul de autoapărare a aparatului genital faţă de infecţie — leucoree fiziologică.
Când această secreţie devine abundentă, se exteriorizează sub forma unei scurgeri
iritante, în cantitate variabilă - leucoree patologică.
Fizice:
- afectiuni ale mucoasei uterine si/sau vaginale;
- tumori;
- dezechilibru hormonal.
Psihologice:
- tulburari de gandire;
- anxietate, stres;
- situatia de criza.
Sociologice:
- schimbarea modului de viata, aclimatului.
Amenoree - absenţa menstruaţiei ; lipsa completă a menstrelor.
Dismenoree - menstruaţie dureroasă ; apariţia durerilor în timpul menstrei.
Metroragii - hemoragii neregulate, aciclice, survenite între două menstre
succesive.
Menoragii - hemoragii menstruale prelungite.
Oligomenoree - intervale lungi între menstre.

Polimenoree - intervale scurte între menstre.
149
Hipomenoree - tulburare ce consta in reducerea cantitatii de sange
Hipermenoree - menstruatie cu flux foarte abundent.
Leucoree - de la câţiva ml, când pătează lenjeria, până la 200-400 ml.
patologică
Hidroree - scurgere cronică a unui lichid apos dintr-o mucoasă inflamată ;
secreţie vaginală abundentă: 200-400 ml.
Culoarea şi - albă lăptoasă, în leucoreea femeilor tinere;
aspectul - galben verzuie, în gonococie;
scurgerilor - roşie apoasă sau cafenie, în tumori;
vaginale - seroasă, mucoasă, muco-purulentă, purulentă.
Ritmul scurgerilor - continue sau sporadice, mai ales la oboseală.
Intervenţiile asistentei medicale - pacienta cu eliminare menstruală şi vaginală

inadecvată
Pacienta să aibă - asigură repausul la pat;
o stare de bine, - efectuează spălaturi vaginale cu soluţii antiseptice (după ce s-a
de confort şi recoltat secreţie vaginală pentru examen bacteriologic şi citologic);
securitate - aplică pansament absorbant şi îl fixează în „T";
- schimbă pansamentul des;
- învaţă pacienta tehnici de relaxare;
- protejează patul cu muşama şi aleza, la nevoie;
- calmează durerea cu antialgice.
Pacienta să aibă - linişteşte pacienta în legătură cu problema sa;
o stare de bine - îi explică scopul intervenţiilor (examen genital, examenul
psihic secreţiei vaginale, examinări radiologice si ecografice);
- îi administrează medicaţie sedativă la indicaţia medicului.
9. DIAFOREZA- HIPERHIDROZA
( TRANSPIRAŢIA ÎN CANTITATE ABUNDENTĂ)
Sudoarea contribuie la eliminarea apei şi a unor deşeuri ca: uree, amoniac, acid
uric şi altele, completând astfel eliminarea renală. într-o cantitate excesivă, are
semnificaţie patologică, putând duce, uneori, la deshidratare.
Producerea transpiraţiei are loc în funcţie de o serie de factori: temperatura
mediului ambiant, efort fizic şi intelectual, ingestie de lichide, activitatea rinichilor, starea
fiziologică a organismului.
Glandele sudoripare se află sub controlul sistemului nervos vegetativ simpatic în
susţinerea termoreglării, intervine evaporarea lichidelor de la suprafaţa pielii (în
transpiraţie), ceea ce ajută la pierderea de căldură; prin evaporarea fiecărui ml de sudoare,
se pierd 0,58 cal.
150
Orar - mai mult sau mai puţin regulat;
Cantitate - 600-1000 ml/24 h, ajungând, în cazuri extreme, la 10 litri/ 24 ore;
Localizare - generalizată, când temperatura mediului este crescută -semnificaţie
critică atmosferică;
- localizată la palme şi plante (boala Basedow, alcoolism cronic,
rahitism, SIDA, tulburări preclimax);
- hiperhidroză - cantitate plantară crescută, ce stagnează interdigital şi
determină apariţia de micoze şi infecţii.
Miros - puternic - variază în funcţie de alimentaţie, temperaturii ambiantă,
deprinderile igienice ale bolnavului.
Intervenţiile asistentei medicale– pacientul cu diaforeză

Pacientul să - ajută sau menţine tegumentele pacientului curate şi uscate;
aibă o stare - spală tegumentele ori de câte ori este necesar;
de bine, de - schimbă lenjeria de pat şi de corp;
confort fizic- învaţă pacientul să poarte şosete din bumbac (absorbante) şi să le
schimbe frecvent;
- menţine igiena riguroasă a plicilor şi a spaţiilor interdigitale;
- asigură îmbrăcăminte uşoară şi comodă.
Pacientul să - cu tact şi cu blândeţe, va solicita pacientului să se spele;
prezinte - îl încurajează să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema de
echilibru dependenţă.
psihic
VĂRSĂTURILE
Definitie
Varsaturile reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe gură.
Generalitati
Voma este un act reflex reprezentând o reacţie naturală a organismului de apărare,
cel mai adesea faţă de anumite substanţe toxice sau greu digerabile faţă de stomac .
Centrul vomitiv este situat în bulbul rahidian, reflexul de vomă fiind declanşat de
excitaţiile care pornesc din aproape toate organele abdominale şi labirint.
Vărsătura este un act reflex provocat de contracţia diafragmului şi a muşchilor
abdominali. Este precedată adesea de greaţă şi hipersalivaţie. În timpul vărsăturii se
realizează o contracţie a pilorului care împiedică trecerea conţinutului gastric spre duoden
şi în acelaşi timp o relaxare a zonei fundice şi a cardiei care permite eliminarea lui forţată
spre esofag, faringe şi cavitatea bucală. Vălul palatin este ridicat, iar glota închisă
împiedică trecerea conţinutului vărsăturii către căile respiratorii. Mişcările antiperistaltice
ale esofagului şi jocul funcţional al joncţiunii esofago-gastrice sunt suspectate a avea un
rol în exteriorizarea vărsăturii, dar forţa operativă principală rămâne creşterea presiunii
151
intraabdominale ca urmare a contracţiei simultane şi deosebit de puternice a diafragmului
şi muşchilor peretelui abdominal.
Orice excitaţie a tractului digestiv poate determina o incitaţie vomitivă transmisă
centrilor nervoşi bulbari, unde se află centrul vomei, prin intermediul nervilor
glosofaringian şi pneumogastric.
Vărsătura este declanşată în cele mai multe cazuri de:
- intoxicaţii alimentare, mese prea copioase, consum excesiv de alcool;
- consum de anumite medicamente orale, efectele secundare ale unor medicamente;
- colici intestinale, infecţii virale, labilitate psiho-emoţională, graviditatea;
- deplasarea cu maşina, prin excitaţia centrului echilibrului;
- rcreşterea presiunii intracraniene (meningite, encefalite, hemoragii cerebrale, tumori,
abcese cerebrale);
- excitare chimică pe cale sanguină cu substanţe ca cloroform, morfină, uree, sau toxine
microbiene în scarlatina, difterie, pneumonie; -in aceste cazuri voma reprezintă un
fenomen patologic.
Manifestari, semne de dependenta
Manifestarile cantitative/calitative sunt determinate de frecvenţă, orar, cantitate, continut,

culoare, caracter.
Frecventa
•vărsături ocazionale in intoxicaţii alimentare sau boli infecţioase acute;
•vărsături frecvente in stenoza pilorică după mese;
•vărsături incoercibile in graviditate, tabes, boli psihice;
•vărsăturle pot prezenta caracter de periodicitate.
Orarul vărsăturilor este caracterizat de alimentaţie:
•vărsături matinale, dimineaţa pe stomacul gol (la alcoolici şi gravide);
•vărsături post-prandiale imediat după alimentare sau în timpul mesei (traume psihice,
depresie);
•vărsături tardive după 2-6 h de la consumul alimentar (ulcer, cancer gastric complicat cu
stenoză pilorică);
Cantitate:
• în cazul vărsăturilor alimentare pacientul varsă toată cantitatea alimentelor consumata;
• în stenoza pilorică pe lângă alimentele consumate se adaugă şi secreţia exagerată a
glandelor stomacale, precum şi resturi de la alimentaţiile anterioare (vărsătură
abundentă);
• uneori cantitatea conţinutului stomacal evacuat este de câţiva zeci de ml.
Miros:
•vărsăturile au un miros fad;
•miros acru în caz de hiperclorhidrie;
•miros fecaloid în ileus (refluxul conţinutului intestinal în stomac);
•miros rânced în caz de fermentaţie stomacală.
Conţinut
Conţinutul vărsăturilor este rezultatul:
-alimentelor ingerate, sucului gastric şi duodenal, conţinutul duodenului;
-conţinutul intestinal regurgitat, uneori din exudatul pereţilor stomacali, sânge,
152
etc.
In funcţie de acestea deosebim:
- vărsături alimentare care conţin alimente mai mult sau mai puţin digerate;
- vărsături mucoase, apoase, ce conţin produsele hipersecreţiei gastrice din gastrite,
cancer gastric şi apar la gravide, etilici ca vărsături matinale;
- vărsături biliare în colecistopatii; |
- vărsături fecaloide in caz de ocluzie;
- vărsătură intestinală;
- vărsături purulente în gastrita flegmonoasă sau când un abces al organelor învecinate se
deschide în stomac;
-vărsături sanguinolente sau de sânge pur (hematemeză) în boli ale stomacului, organelor
învecinate sau în cadrul unor boli generale.
Culoare:
• galben verzui sau verde închis în vărsături biliare;
• galben murdar în ocluzii intestinale;
• roşie în hematemeză;
• brună, având aspect de „zaţ de cafea" în hemoragii digestive, cancer gastric (cantitatea
de sânge din stomac este redusă apărând în vărsături sub formă digerată sau
semidigerată);
Caracter:
• vărsătură fără efort,
• vărsătură fără greaţă,
• varsatura fără legătură cu alimentele consumate;
• vărsătura brună,
• vărsătură în jet,
• vărsătură incoercibile- varsatura în hipertensiune intracraniană (HIC).
Atitudini si interventii
Delimitam simptomele premergătoare:
• supraveghem pacientul atunci când prezintă simptomele premergătoare
vărsăturilor:greaţă, vertij, salivaţie abundentă, dureri de cap, tahicardie, transpiraţii reci,
disconfort, stare generală alterată
•în aceste cazuri pregătim de urgenţă tăviţă renală, vas colector, muşama, aleza,
prosop,pahar cu apă;
•îndepărtăm proteza dentară acolo unde este cazul;
• delimităm vărsăturile provocate sau precedate de accese de tuse, ca de exemplu în tusea
convulsivă.
Asiguram măsuri de control şi toaleta pacientului:
• poziţionăm pacientul şezând, semişezând sau decubit lateral cu capul uşor ridicat pentru
a împiedica aspirarea vărsăturilor;
• susţinem capul pacientului cu o mână pe frunte şi vasul de colectare;
• educăm pacientul pentru a nu căuta să-şi oprească vărsăturile;
• efectuăm toaleta pacientului: bucală, parţială sau totală după necesităţi;
• oferim pacientului apă pentru clătirea gurii după vărsături;
• in cazul unei intoxicaţii alimentare oferim multe lichide pentru a stimula vărsatura
pentru a curăţa astfel stomacul;
• asigurăm pacientului regim alimentar de cruţare a stomacului (ceaiuri de muşeţel fără
zahăr);
153
• reluăm alimentaţia pacientului treptat începând cu hrană lichidă (supe);
• educăm pacientul şi aplicăm comprese umezite sau cataplasme calde pe regiunea
abdominală;
• nu administrăm pacientului cu vărsături, medicamente pe cale orală;
•conţinutul stomacal poate fi aspirat în căile respiratorii obstruându-le. In acest caz
aspirăm conţinutul stomacal; resturile alimentare irită mucoasele respiratorii care sunt
invadate de floră patogenă apărând bronhopneumonia;
• observăm frecvenţa vărsăturilor şi periodicitatea acestora, notându-le în foaia de
temperatură;
• determinăm volumetric cantitatea vărsăturilor pe 24 h şi orarul acestora;
• apreciem conţinutul, culoarea, mirosul şi forţa de proiecţie a vărsăturilor;
• captăm fiecare vărsătură în vas separat.
Intervenţii post-vărsătură:
•observăm şi calmăm simptomele ce pot însoţi vărsătura: durerea abdominală, pierderea
echilibrului, deshidratarea;
•comunicăm de urgenţă medicului apariţia vărsăturilor sanguinolente;
•liniştim din punct de vedere psihic pacientul care acuză ameţeli, vertij, sete accentuată şi
il educăm pentru conduită post-vărsătură;
•administrăm medicaţia antiemetică prescrisă de medic (supozitoare, injecţii, perfuzii);
•transportăm la laborator pentru investigaţii vărsătura pacientului;
•notăm fiecare vărsătură cu un cerc, data şi ora când s-a produs:
-cu culoare albastră văsăturile alimentare
-cu culoare verde vărsăturile bilioase
-cu culoare roşie vărsăturile sanguinolente
•la indicaţia medicului efectuăm bilanţul hidric şi administrăm pentru corecţia tul-
burărilor electrolitice, rezervei alcaline şi anemiei, parenteral, soluţiile perfuzabile,
electroliţii, cantitatea de sânge prescrisă;
•monitorizăm funcţiile vitale, vegetative ale pacientului şi comunicăm de urgenţa
medicului eventualele modificări.
EXPECTORAŢIA
Expectoraţia constituie actul reflex şi voluntar de eliminare a secreţiilor şi sputei

formate în căile respiratorii prin actul tusei.
Sputa reprezintă totalitatea substanţelor ce se expulzează din căile respiratorii prin
tuse. În condiţii fiziologice, mucoasa căilor respiratorii secretă doar o cantitate mică de
mucus, necesară, protejării suprafeţei interioare a organelor respiratorii faţă de uscăciune
şi de efectul nociv al aerului şi prafului. Acest mucus nu se elimină şi nu declanşează
actul tusei.
În condiţii patologice, se adună în căile respiratorii o cantitate variabilă de spută,
care acţionează ca un corp străin şi provoacă actul tusei. Sputa este formată din
secreţia, transsudaţia şi exsudaţia patologică a mucoaselor bronhopulmonare, din
descuamaţia epiteliilor pulmonare şi a căilor aeriene, din produsele rezultate din
descompunerea ţesutului pulmonar şi din substanţe străine inhalate, în timpul evacuării
prin faringe şi gură se mai adaugă salivă, secreţie nazală şi faringiană.
154
Culoarea - roşie, sanguinolentă, aerată şi spumoasă – hemoptizie;
- hemoptoică - striată, cu sânge, în tuberculoza pulmonară;
- ruginie (culoarea sucului de prune) – pneumonie pneumococica;
- roşie-brună, când sângele stagnează în plămâni;
- roşie gelatinoasă, în cancerul pulmonar;
- roz, spumoasa razata în edemul pulmonar acut;
- galben verzuie, în supuratii pulmonare;
- albă sau alb perlat, în inflamaţia bronşică şi în astmul bronşic;
- neagră, în infarctul pulmonar.
Mirosul - fetid în dilataţia bronşică, caverme tuberculoase;
- fetiditate penetrantă, în gangrena pulmonară;
- mirosul pământului sau al paiului umed, în supuraţii pulmonare.
Consistenţa - sputa mucoasă cu aspect vâscos, aerată şi aderentă, este întâlnită în
bronşita acută şi astm bronşic;
- sputa purulentă alcătuită din puroi cu aspect cremos, trădează supuraţia
bronhopulmonara şi este întâlnită în abces pulmonar;
- sputa muco-purulentă cu aspect galben-verzui, opacă, sugerează infecţii
ale căilor aeriene ca de exemplu, bronşita;
- sputa sero-muco-purulentă prezintă în plus un adaos abundent de
serozitate şi apare în abcese pulmonare.
Formă - perlată, în astmul bronşic;
- numulară, în caverne pulmonare;
- mase grunjoase izolate, în salivă;
- mulaje bronşice.
Aspectul - mucus, în astmul bronşic, inflamaţia bronhiilor;
- purulent, în supuraţiile pulmonare;
- mucopurulent;
- seros, în edemul pulmonar;
- pseudomembranos, în difteria laringiană;
- sanguinolent, în edemul pulmonar, cancer pulmonar, infarct pulmonar.
Cantitatea - cantitatea maxima de secreţie şi spută, fiziologic, este de 40-50 ml;
- în afecţiuni pulmonare ca: abces pulmonar, gangrena pulmonară,
produsele eliminate ajung la 200-400 ml/ 24 ore;
- în afecţiuni ca: abcese pulmonare, chist hidatic sau pleurezii purulente,
colecţia purulentă este expulzată brutal iar expectoraţia devine vomică;
- în bronsita catarala, tuberculoza incipienta sau in pneumonie intre 50-
100 ml/24 ore;
- în bronsiectazie, gangrena pulmonara, edem pulmonar acut intre
1000ml/24 ore.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu expectoraţie
155
Obiective:
Pacientul să nu devină sursă de infecţii nosocomiale.
 urmărim, supraveghem şi delimităm caracterul expectoraţiei;
 calmăm pacientul şi îl poziţionăm în postura care permite expectoraţia cu mai
multă facilitate;
 luăm măsuri pentru respectarea unei asepsii riguroase deoarece expectoraţia
reprezintă un pericol de contaminare prin componentele sale patologice;
 interzicem pacientului:
- să fumeze, să servească masa fără igiena mâinilor în prealabil;
- să împrumute vesela celorlalţi pacienţi, să expectoreze oriunde şi oricum etc.
Educăm pacientul:
 pentru expulzarea colecţiei prin tuse;
 pentru a evita expulzarea brutală şi necontrolata a secreţiilor;
 în special copii sau femeile, pentru expectoraţie deoarece de obicei, ei nu ştiu să
expectoreze şi îşi înghit secreţiile eliminate prin tuse;
 educăm pacientul ca după fiecare expectoraţie să-şi efectueze toaleta;
 la nevoie menţinem igiena bucală a pacientului prin ştergere cu comprese sau
tampoane de vată;
 utilizăm soluţii dezinfectante şi mănuşi;
 evaluăm volumetric expectoraţia în pahare gradate;
 comunicăm medicului: cantitatea, consistenţa, culoarea, mirosul sputei;
 colectăm sputa pentru analize de laborator;
 provocăm tusea artificială a pacientului pentru dezobstruarea căilor aeriene prin
următoarea manevră:
 aşezăm pacientul în poziţie semişezândă;
 comprimăm brusc şi repetativ ventral baza toracelui pacientului după inspiraţie forţată;
 în paralel rugăm pacientul să efectueze un efort de tuse;
 această manevră poate fi efectuată în anumite cazuri, cu pacientul aflat în poziţie
sezândâ;
 atenţie la afecţiune şi traumatisme toracice, craniene sau fracturi de coloană vertebrală.
Hemoptizia
- vezi nevoia de a respira-
156
9. NEVOIA DE A SE MIŞCA
ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ
Definiţie
A se mişca şi a avea o bună postură sunt o necesitate a fiinţei vii de a fi în

mişcare, de a-şi mobiliza toate părţile corpului prin mişcări coordonate, de a păstra
diferitele părţi ale corpului într-o poziţie care să permită eficacitatea funcţiilor
organismului.
Independenţa în satisfacerea nevoii
Menţinerea independenţei mişcării corpului şi a bunei posturi este determinată de

integritatea aparatului locomotor (muşchi, sistem osos, articulaţii), a sistemului nervos
central, aparatului vestibular şi componentele de ordin psihic - atenţia, voinţa, capacitatea
de înţelegere, stare de conştientă etc. Oasele acţionează ca pârghii, având rol fundamental
în realizarea mişcărilor. Muşchii acţionează prin proprietăţile lor: excitabilitate,
contractibilitate, elasticitate. Aparatul vestibular menţine echilibrul static şi dinamic al
corpului. Sistemul nervos - cerebelul - alături de aparatul vestibular, contribuie la reglarea
echilibrului, dar reglează totodată şi tonusul muscular şi mişcările fine.
Datorită componentelor descrise mai sus individul îşi poate menţine:
- stabilitatea, indiferent de poziţie;
- echilibrul, fie în repaus sau mişcare;
- raporturi constante între organism şi mediul extern;
- raporturi constante între masa musculară şi mobilitatea articulaţiilor;
- raporturi constante între membrele superioare;
- raporturi constante între membrele inferioare;
- raporturi constante între membrele superioare şi cele inferioare.
Menţinerea poziţiei bipede, schimbările de poziţie, executarea mişcărilor
voluntare cantitative şi calitative, capacitatea de autoservire şi autonomia de deplasare
constituie componentele unei bune posturi şi mişcări.
Factori •Vârsta şi dezvoltarea:

biologici - copilul mic are mişcările mai puţin coordonate, dobândindu-şi
controlul pe măsură ce înaintează în vârstă; copilul este foarte activ, se
mobilizează şi adopta tot felul de poziţii;
- adultul este activ, în deplinătatea puterii, dă supleţe mişcărilor, le
coordonează;
- vârstnicul are forţa fizică redusă, la fel agilitatea, rămâne totuşi activ în
exerciţii moderate;
- constituţia şi capacităţile fizice: influenţează intensitatea efortului fizic
pe care îl depune individual.
•Exercitii fizice – au rol menţinerea unei cât mai bune stări de sănătate.
Factori - emoţiile: pot fi exprimate prin mişcări ale corpului; pulsul şi tensiunea
157
psihologici arterială se modifică în raport cu emoţiile, stresul, teama;
- personalitatea: temperamentul determină ca individul să fie mai activ,
înflăcărat, sau calm, grav.
Factori - cultura:
sociologici - individul practică activităţi fizice, adoptă diferite posturi în viaţa
cotidiană, în funcţie de societatea în care trăieşte;
- rolurile sociale: în societate, individul poate îndeplini activităţi ce
impun un efort fizic mai mare sau mai mic, pe care să-l compenseze
prin rezistenţă fizică şi ore suficiente de repaus;
- organizarea socială: fiecare societate are legi şi regulamente pentru ca
individul să-şi menţină sănătatea, chiar dacă depune un efort deosebit;
Societatea organizează activităţi pentru petrecerea timpului liber, în
mişcare şi agrement.
- temperatura mediului ambiant;
- ritmul circadian: activitatea fizica este mai redusa dimineata;
- tradiţiile, religia: individul poate lua posturi acceptate, legate de
obiceiuri,tradiţii sau obiceiuri religioase.
Postura - funcţia corpului omenesc, bazată pe acţiunea sinergică şi coordonată a

adecvată (sau elementelor aparatului locomotor şi a sistemului nervos, cu ajutorul
atitudinea) cărora se menţine stabilitatea, echilibrul şi raporturi constante între corp
şi mediu şi între diferite segmente ale corpului;
- în picioare (ortostatism):
- capul drept înainte;
- spatele drept;
- braţele, pe lângă corp;
- şoldurile, gambele drepte;
- piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba;
- şezând:
- capul drept;
- spatele drept, rezemat;
- braţele sprijinite;
- coapsele orizontale;
- gambele verticale;
- piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba, sprijinit pe podea;
- culcat (clinostatism):
- decubit dorsal (pe spate);
- decubit lateral, stâng sau drept (într-o parte);
- decubit ventral (pe abdomen).
Mişcări Tipuri de mişcări:
adecvate - abducţie - mişcări de îndepărtare faţă de axul median al corpului;
- adducţie- mişcări de apropiere faţă de axul median al corpului;
- flexie/extensie - mişcări de apropiere sau îndepărtare a două segmente
apropiate (braţ, antebraţ, gambă-coapsă);
- rotaţie - mişcare realizată în jurul axului care trece prin lungul
segmentului care se deplasează;
158
- pronaţie/supinaţie - pronaţia este mişcarea de rotaţie a mâinii, prin care
palma priveşte în jos, iar supinaţia este mişcarea inversă; la picior, palma
priveşte lateral, cu marginea externă ridicată - pronaţie, invers fiind
supinaţia;
- circumducţie - mişcare complexă, care totalizează flexia, extensia,
abducţia şi le asociază cu rotaţia.
Exerciţii fizice: sunt activităţi fizice efectuate cu scopul de a îmbunătăţi
randamentul muscular şi circulaţia:
- active - executate de către individ;
- pasive - mişcări ale articulaţiilor, executate de către o altă
persoană;
- izometrice - contracţii musculare în care lungimea muşchiului
rămâne neschimbată, crescând numai tensiunea sa (exemplu:
contracţia muşchilor pentru menţinerea poziţiei corpului);
- de rezistenţă: exerciţii fizice în care creşte tonusul muscular.
A. caracteristicile exerciţiilor: coordonate, armonioase, complete
B. execuţie: - a se scula, a merge, a alerga, a se apleca, a se aşeza pe
vine, a îngenunchea, a ridica greutăţi, a apuca obiecte.
Tensiune - se modifică în raport cu intensitatea efortului depus.
arterială
Puls - creşte frecvenţa şi amplitudinea lui, în funcţie de intensitatea efortului.
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei mişcării
- stabileşte împreună cu pacientul nevoile de exerciţiu fizic

- planifică un program de exerciţii moderate, adaptat capacităţii fizice ale pacientului
- învaţă pacientul să folosească tehnici de destindere şi relaxare
- educă pacientul să evite tabagismul, mesele copioase, surplusul de greutate
159
Tipuri de miscari
160
Probleme de dependenţă:
1. Imobilitate
2. Hiperactivitate
3. Necoordonarea mişcărilor
4. Postură inadecvată
5. Circulaţie inadecvată
1. Imobilitatea
Aceasta reprezintă o diminuare sau o restricţie a mişcării, fiind recomandată,

adesea, ca metodă terapeutică sau poate fi cauzată de traumatisme şi boli organice sau
funcţionale.
Surse de dificultate care determină imobilizarea

Surse de - alterarea centrilor nervoşi (accident vascular cerebral);
ordin fizic - alterarea integrităţii aparatului locomotor (fracturi, entorse, luxaţii);
- piedici ale mişcării (pansamente, aparat gipsat, extensie continuă);
- dezechilibre – durerea ;
- complicatii digestive
Surse de - tulburările de gândire, anxietate, stres, pierderea, separarea sentimente
ordin de culpabilitate,depresii
psihologic
Surse de - eşecul;
ordin - izolarea, agresivitatea, comunicare ineficienta.
sociologic
Lipsa - cunoaşterea de sine, despre alţii şi despre mediul înconjurător.
cunoaşterii
- a se ridica;
Dificultate de
- a se aşeza;
deplasare
- a merge;
Diminuarea - prezenţa parezelor; (mono, para, tetra pareze sau paralizii);
sau absenţa - prezenţa paraliziilor.
mişcării
Atonie - scăderea tonusului muscular.
musculară
Atrofie - diminuarea volumului muşchiului, a contractibilităţii sale.
musculară
Hipertrofie - mărirea volumului unui muşchi.
musculară
Contractura - contracţie involuntară şi permanentă a unuia sau mai multor muşchi
musculară care determină o poziţie inadecvată
161
- contracţia muşchilor masticatori determină
trismus şi "râsul sardonic".
Râs sardonic
(tetanos)
Anchiloză - diminuarea sau imposibilitatea mişcării unei articulaţii.

- contracţie spasmodică involuntară şi dureroasă a unuia sau a mai
Crampă multor muşchi (molet, picior) cauzată de o poziţie incomodă, de
compresiunea unui nerv sau de deficitul de calciu.
Escară de - ulceraţii ale pielii (vezi nevoia de a păstra tegumentele curate şi
decubit integre).
Diminuarea - tulburările psihice pot determina lipsa interesului pentru mişcare,
interesului menţinerea timp îndelungat a unei stări de imobilitate.
Poate fi:
Impotenta - partiala sau totala interesand un segment de membru, in totalitate sau
functionala mai multe membre- trecatoare sau definitive, regresiva , stationara sau
progresiva.
Intervenţii la asistentei medicale -pacient cu imobilitate

Pacientul să aibă - planifică un program de exerciţii, în funcţie de cauza
tonusul muscular şi imobilizării şi de capacitatea pacientului.
forţa musculară
păstrată
Pacientul să-şi - schimbă poziţia pacientului la fiecare 2 ore;
menţină integritatea - masează regiunile predispuse la escare, pudrează cu talc;
tegumentelor şi a - efectuează exerciţii pasive, la fiecare 2 ore;
activităţii articulare - învaţă pacientul care este postura adecvată şi cum să efectueze
exerciţii musculare active.
Pacientul să-şi - învaţă pacientul:
menţină funcţia - să facă exerciţii de respiraţie profunde;
respiratorie - să tuşească şi să îndepărteze secreţiile;
- administrează medicaţia prescrisă de medic.
Pacientul să fie - pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de
echilibrat psihic îngrijire ;
- redă încrederea pacientului că imobilitatea sa este o stare
trecătoare şi că îşi va putea relua mersul.
Pacientul să-şi - suplineşte pacientul în satisfacerea nevoilor sale, îl serveşte la
menţină satisfăcute pat cu cele necesare.
celelalte
nevoi fundamentale
162
2. Hiperactivitatea
Această problemă de dependenţă constă în creşterea ritmului mişcărilor şi a

activităţilor individului, determinată de instabilitatea emoţională şi de pierderea ideilor.
Sursele de dificultate
Surse de ordin fizic - dezechilibre endocrine;
- reacţii medicamentoase,
- alcoolism.
Surse de ordin - senilitate;
psihologic - tulburări de gândire;
- separaţie, criză, pierdere.
Lipsa cunoaşterii - lipsa cunoaşterii de sine.
Vorbire - vorbeşte mult, precipitat;

caracteristică
Pacientul - stimuli luminoşi, auditivi, din mediul extern, cât şi stimuli
reacţionează la toţi interni; ei determină reacţii din partea bolnavului;
stimulii
Mişcări - mişcări rapide, frecvente;
caracteristice
Spasme - contracţie involuntară a unuia sau mai multor muşchi;
Ticuri - mişcări convulsive, involuntare ale ochilor, ale gurii, ale unui
braţ sau ale unui picior;
Manie - psihoză caracterizată printr-o stare de excitaţie, în special, în
sfera afectivităţii cunoaşterii şi activităţii; bolnavul este neliniştit,
tulburent; datorită ritmului rapid de desfăşurare a activităţii sale,
nu duce nimic la îndeplinire din ceea ce plănuieşte;
Euforie - bună dispoziţie, de obicei, nemotivată.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu hiperactivitate
Obiective Intervenţii autonome şi delegate

Pacientul să - înlătură stimulii din mediul înconjurător (asigură semiobscuritatea
prezinte încăperii, izolarea fonică, reducerea numărului de vizitatori);
mobilitate - asigură condiţii ca bolnavul să facă băi călduţe, să consume lichide
normală la temperatură moderată.
Pacientul să-şi - supraveghează permanent pacientul, pentru a nu se răni;
menţină - înlătură obiectele contondente;
integritatea fizică - aplică constrângeri fizice, dacă este cazul (chingi, cămaşă de
protecţie);
- administrează tratamentul tranchilizant prescris de medic.
163
3. Necoordonarea mişcărilor
Această problemă de dependenţă reprezintă dificultatea sau incapacitatea

individului de a-şi coordona mişcările diferitelor grupe musculare.
Surse de - deficit senzorial, leziuni ale sistemului nervos central, boala

ordin fizic Parkinson;
- dezechilibru hidroelectrolitic;
- efect secundar al unor medicamente, droguri.
Surse de ordin - tulburările de gândire ;
psihologic - anxietate, stres.
Surse de ordin - mediu necunoscut.
sociologic
Lipsa cunoaşterii - insuficienţa cunoaşterii de sine şi a mediului înconjurător.
Akinezie - incapacitatea de a efectua anumite mișcări;

Ataxie - tulburare de coordonare a mişcărilor active voluntare;
Miscari - se caracterizeaza prin miscari rapide ("miscari coreice"), de
coreice amplitudine variabila, pe orice grup muscular, in repaus sau actiune,
dezordonate, bruste. La nivelul fetei dau nastere la grimase. Produc
mersul dansant.
Convulsii - contracţii repetate, involuntare, ale unui muşchi sau grupe de muşchi,
urmate de relaxare; contracţia este instantanee ;
Tremurături - secuse repetate, involuntare, ale unei părţi a corpului (mâini, cap sau
ale întregului corp);
Contractura - punere in tensiune si scurtarea fibrei musculare in tetanos, turbare,
permanenta tetanie, afectiuni cerebrale;
Fasciculatiile - contractii rapide, limitate la suprafata muschilor, fiind determinate de
si fibrilatiile intoxicatii endo- sau exogene;
musculare
Tulburări ale - mersul încet, obosit, cu opriri dese însoţeşte astenia, boala Addison,
mersului miastenia,convalescenţa;
- claudicaţia intermitentă - durerii musculare (crampe, taieturi,
furnicaturi sau senzatia de oboseala) muschilor gambei care apare in
timpul efortului fizic si este ameliorat dupa o perioada de repaus; apare
în arteriopatiile obliterante;
- mersul ebrios (titubant): nesigur, mişcări neconcordante, deplasări ale
capului înainte, înapoi; apare în intoxicaţia alcoolică sau cu barbiturice;
- mersul cerebelos: nesigur, cu bază largă de susţinere;
- mers precipitant, paşi mărunţi, corp aplecat înainte (fuge după centrul
de greutate);survine în boala Parkinson;
- mersul senil cu paşi mici, târâţi, nesiguri; se înregistrează la vârstnici,
aterosclerotici, sindromul pseudobulbar;
164
- mersul stepat, equin: pacientul atinge solul cu vârful piciorului şi apoi
cu călcâiul, ca un cal de circ; se constată în paralizia muşchilor
pretibiali şi peronieri (datorată paraliziei nervului sciatic popliteu
extern) în poliomelită, sciatica paralizantă;
-mersul cosit (spastic) datorat hemiplegiei spastice: constă în aducerea
piciorului înainte printr-o mişcare de circumducţie (în arc) datorită
imposibilităţii flectării membrului inferior;
- mersul dezordonat- apare in coree;
- mersul antalgic- apare din cauza aparitiei durerii(boli reumatice,
sciatica);
- mersul leganat, de rata- apare in miopatiile grave.
Dificultatea de - greutate in schimbarea pozitiei;
a trece din
ortostatism în
poziţie şezând
Expresie - faţă rigidă
facială
caracteristică
Intervenţiile asistentei medicale - pacient cu necoordonarea mişcărilor

Pacientul să fie - pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de îngrijire
echilibrat psihic (Exemplul: E.E.G.)
Pacientul să aibă - planifică un program de exerciţii şi de mers, în funcţie de
tonusul muscular capacitatea pacientului ;
adecvat activităţii - învaţă pacientul să utilizeze diferite aparate de susţinere pentru
depuse activităţile cotidiene ;
- ajută pacientul să facă băi calde, exerciţii fizice, îi face masaje la
nivelul extremităţilor ;
- administrează medicaţie antiparkinsoniană.
Pacientul să-şi - pacientul va fi ajutat să-şi satisfacă nevoile organismului.
satisfacă toate
nevoile
organismului
4. Postura inadecvată
Este o problemă de dependenţă, reprezentată de orice poziţie care nu respectă

principiile poziţiei anatomice a corpului şi care predispune individul la diferite deformări.
Surse de Poziţiile inadecvate se pot întâlni ca urmare a:

ordin fizic - oboselii, slăbiciunii musculare, anxietăţii, stresului sau durerii în cursul
unor boli; pacientul imobilizat la pat nu-şi poate schimba poziţia şi este
predispus la alterări ale integrităţii pielii, la nivelul punctelor de presiune,
165
la deformări, la complicaţii pulmonare;
- modificărilor produse de boală în organism, cum ar fi contractura
musculară (tetanos);
- reacţiei, conştiente sau inconştiente, a individului (de exemplu, poziţia
cocoş de puşcă, în meningită);
- măsurilor profilactice în prevenirea unor complicaţii (de exemplu, cu
membrul inferior, ridicat pe o pernă în tromboflebită);
- terapiei necesare vindecării (de exemplu, în cursul tratamentului
fracturilor prin extensie continuă);
- măsurilor de prim ajutor (de exemplu, în anemiile acute
posthemoragice);
- examinării endoscopice sau clinice a unor organe.
Surse de - anxietate, stres ;

ordin - situaţie de criză, tulburări de gândire.
psihologic
Surse de - condiţii de muncă inadecvate.
ordin
sociologic
Lipsa de - insuficienta cunoaştere de sine şi a celorlalţi.
cunoaştere
oboseală musculară - reducerea temporară a capacităţii funcţionale a

muşchiului, consecinţă a activităţii excesive,
prelungite.
deformări ale coloanei - cifoză (deviaţia coloanei vertebrale, cu o
vertebrale convexitate posteri oară);
- lordoză (accentuarea curburii lombare a coloanei
vertebrale);
- scolioză (deviaţia laterală a coloanei vertebrale).
deformări ale membrelor - genu valgum - deformări în care genunchii sunt
inferioare apropiaţi, iar picioarele depărtate;
- genu varum - deformări în care genunchii sunt
depărtaţi, în schimb picioarele apropiate;
- picior strâmb
- sprijinit pe antepicior (equin) ;
- sprijinit pe călcâi (talus);
- sprijinit pe partea externă (varus);
- sprijinit pe partea internă (valgus);
- picior plat - bolta plantară prăbuşită;
deformări ale şoldurilor - luxaţie - ieşirea capului femural din articulaţia

coxofemurală.
166
poziţii inadecvate impuse - pentru examinare:
(fortate) - ginecologică - pacienta stă culcata
pe spate, cu genunchii flectaţi, depărtaţi, iar
coapsele flectate pe abdomen;
-genu-pectorală - pieptul pe plan orizontal,
pacientul sprijinindu-se pe genunchi, poziţie
utilizată pentru examenul rectoscopic;
- terapeutice- pentru interventii, pentru a ameliora
starea pacientului, pentru vindecare:
- pozitia Trendelenburg - trunchiul,
membrele inferioare mai sus decât capul (poziţia
asigură circulaţia sângelui la creier);
- pozitia Fowler- pozitie semisezanda. Se
obtine prin elevarea spatelui si capului pacientului
la un unghi de 45-60 grade. Genunchii pot fi sau
nu indoiti.Aceasta pozitie este folosita pentru a
facilita respiratia,drenajul si alimentarea
pacientului .
- pozitia din drenajul postural;
- pozitia pacientilor imobilizati nin aparat
gipsat;
- pozitia “spate de pisica”- in decubit dorsal
in pat, cu spatele la marginea patului, coapsele
flectate pe abdomen, barbia atingand pieptul; este
indicata in punctia lombara.
poziţii patognomonice - sunt specifice unei boli; de exemplu, în tetanos
- opistotonus- poziția de arc de cerc a pacientului
sprijinit in occiput si calcaie datorata spasmului
prelungit al mușchilor spatelui;
- pleurostotonus: atitudine de incovoiere a corpului
lateral, in arc de cerc, determinata de contractura
muschilor unei jumatati a corpului.
- poziţia „cocoş de puşcă", în meningită (capul în
hiperextensie iar membrele inferioare flectate atât
din articulaţia coxofemurală cât şi din aceea a
genunchiului).
dificultate de schimbare a - semişezând în pat (pacienţii cu dispnee)
poziţiei - decubit ventral (poziţie inadecvată, când
pacientul nu-şi poate schimba singur poziţia)
dificultate de a ramane in pozitie - greutate in a-si mentine pozitia;
adecvata
Torticolis - contractura mai mult sau mai putin dureroasa a
muschilor gatului, care limiteaza miscarile de
rotatie a capului;
bătătură (clavus) - hiperkeratoză uşor reliefată, netedă.
167
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu postură inadecvată

Pacientul să aibă postura - instalează pacientul în pat, respectând poziţiile anatomice
adecvată. ale diferitelor segmente ale corpului;
- foloseşte utilajele auxiliare şi de confort, pentru
menţinerea poziţiei anatomice.
Pacientul să aibă o poziţie - instalează, de urgenţă, pacientul cu tulburări respiratorii
care să favorizeze (dispnee) în poziţie semişezând;
respiraţia, circulaţia - instalează, de urgenţă, pacientul cu anemie acută
sângelui, drenajul posthemoragică în poziţie Trendelenburg;
secreţiilor bronşice. - instalează pacientul cu secreţie bronşică în poziţie de
drenaj postural;
- foloseşte utilaje pentru confortul pacientului, în aceste
poziţii.
Pacientul să nu prezinte - schimbă poziţia pacientului la interval de 2 ore;
complicaţii ca: escare de - verifică pielea în regiunile cu proeminenţe osoase, o dată
decubit, anchiloze, cu schimbarea poziţiei;
contracturi. - masează punctele de presiune la fiecare schimbare a
poziţiei;
- asigură igiena tegumentelor şi a lenjeriei de pat şi de
corp;
- efectuează exerciţii pasive şi active (după caz);
- învaţă pacientul care este poziţia adecvată.
5. Circulaţia inadecvată
Circulaţia inadecvată a fost tratată în cadrul problemelor de dependenţă ale nevoii

de a respira şi de a avea o bună respiraţie.
Nesatisfacerea nevoii de a se mişca şl a avea o buna postură afectează celelalte

nevoi fundamentale.
A comunica
• comunicare ineficientă şi izolare prin limitarea posibilităţilor de mişcare sau invaliditate.
• diminuarea/ incapacitatea de deplasare şi mobilizare, determină vulnerabilitatea la
factorii meteorologici şi hipo-/hipertermie prin imobilizare.
A respira
• restrângerea activităţilor fizice recreative, deficitul motor, postura inadecvată,
determină, apariţia tulburărilor funcţionale şi a afecţiunilor respiratorii.
A mânca şi a bea
• lezarea integrităţii sistemului locomotor (fractură, amputaţie), sau afecţiunea
neurologică cu deficit motor (durere exacerbată la mobilizare) determină dezechilibrul
alimentar şi hidroelectrolitic.
168
A elimina
• mobilizarea deficitară determină deplasare dificilă la toaletă, iar imobilizarea prelungită
la pat este cauza apariţiei tulburărilor reno-vezicale (incontinenţa de urină - materii
fecale, litiază urinară, infecţie urinară cronică).
A dormi şi a se odihni
• diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna şi somnul prin lipsa de activi-
tate, efort fizic.
A fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele
• problemele de dependenta determină tulburări trofice cutanate.
A se îmbrăca şi dezbrăca
• disconfortul cauzat de durere la mobilizare, precum şi afecţiunile articulare, limitează
capacitatea de autoservire, pentru îmbrăcat şi dezbrăcat, iar imobilitatea determină
imposibilitatea de a se imbrâca şi dezbrăca.
A evita pericolele
•risc potenţial major de rănire prin cădere, cauzat de imposibilitatea menţinerii echili-
brului, ortostatismului şi a tulburărilor de mers.
A trăi conform propriilor concepţii spirituale
•afectarea participării la servicii religioase, reuniuni culturale, prin diminuarea / incapaci-
tatea de deplasare (pacient incapabil să comunice la nivel senzorial, motor, afectiv).
A se realiza
•restrângerea preocupărilor sociale şi imposibilitatea participării active pe plan profe-
sional datorită afecţiunilor locomotorii şi invalidităţii.
A se recrea
•afectarea mobilităţii diminuează capacitatea de participare la activităţi recreative.
A învăţa
•diminuarea/ incapacitatea de mobilizare determină restrângerea sau renunţarea la
activităţi şcolare şi a preocupărilor intelectuale, precum şi neacceptarea handicapului.
PROCES DE INGRIJIRE/NURSING
Culegere de date
- vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpreatrea datelor

Identificarea problemelor
Probleme de dependenţă posibile: imobilitate, hiperactivitate, necoordonarea mişcărilor,
postură inadecvată, circulaţie inadecvată.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a se mobiliza, diminuarea sau absenţa
mişcărilor, anchiloze, atrofie musculară, spasme, ticuri, mânie, euforie, mişcări rapide si
frecvente (mers si gestica), ataxie, convulsii, rigiditate musculară, deformări, dificultatea
de a rămâne in poziţie adecvată, cifoză, lordoză, scolioză etc.
Surse de dificultate: traumatisme alterarea centrilor nervoşi si a sistemului locomotor,
tulburări de gândire, anxietate, deficit senzorial, drogurile, durerea, excesul de stimuli din
mediu sau privare de stimuli, alcoolismul, condiţii de munca inadecvate, lipsa de
cunoştinţe etc.
169
să-şi menţină o bună poziţie, să se deplaseze fără dificultate;
să-şi prevină tulburările prin imobilizare;
 să respecte planul de mobilizare activă şi pasivă;
să-şi amelioreze poziţia prin exerciţii fizice;
să înveţe să se mobilizeze/deplaseze cu cârje, cadru, baston;
să-şi cunoască toleranţa la efort, va şti să-şi dozeze efortul;
să ştie cum să prevină anchiloza, atrofia musculară;
să se deplasaseze cu sau fără ajutor;
să ştie cum să combată staza venoasă, să favorizeze circulaţia venoasă.
îngrijirea pacientului imobilizat parţial sau total la pat;
schimbarea lenjeriei de pat cu pacient imobilizat;
schimbarea poziţiilor în pat, mobilizarea pacientului, metode;
prevenirea escarelor de decubit, a tulburărilor circulatorii periferice, a anchilozelor,
contracturilor, metode de recuperare a mobilităţii;
efectuarea de mişcări active, pasive, efectuarea de exerciţii fizice permise;
ingrijirea pacientului cu atele, aparat gipsat, aparate ortopedice;
utilizarea metodelor de recuperare = utilizarea de cârje, cadru sau baston;
asigurarea transportului pacientului,
depistarea tulburărilor de statică;
efectuarea exerciţiilor de corectare poziţiilor vicioase;
determinarea şi înregistrarea valorilor de pulsului , respiratiei, tensiunii arteriale în
repaus şi efort.
Se va referi la:
 postură corectă, reluarea activităţii fizice, menţinerea activităţii fizice;
 postură corectă, reluarea activităţii fizice, menţinerea activităţii fizice limitele mişcării,
mobilităţii, valorile funcţiilor vitale, înregistrarea lor;
 durere, prezenţa tulburărilor circulatorii periferice, prevenirea tulburărilor de decubit;
 gradul de mobilizare, toleranţa la efort, starea psihică, nivelul de cunoştinţe, alte semne
asociate.
170
10. NEVOIA DE A DORMI SI A SE ODIHNI
Într-o singură zi, inima unui om bate de 100 000 ori, iar sângele parcurge
aproape 30 milioane de artere, vene şi capilare. Respiră de aproape 20 000 de ori,
rosteşte aproximativ 4000 de cuvinte, mobilizează grupe musculare majore de circa 750
de ori şi activează, punând la lucru, aproape 14 milioane de neuroni. Tot acest uriaş
travaliu necesită perioade de odihnă şi condiţii necesare regenerării celulare. Odihna şi
somnul devin astfel indispensabile vieţii.
Se apreciază că adevărata odihnă regenerează, oferă condiţii pentru reacumularea
a aceea ce s-a consumat. Somnul reprezintă un aspect important al odihnei, întrucât multe
funcţii ale organismului se regenerează în timpul somnului. Dar odihna înseamnă mai
mult decât somn; înseamnă relaxare, schimbarea tipului de activitate, ieşirea de sub
presiunea problemelor curente. Odihna nu înseamnă neapărat repaus, ci poate fi şi o altă
activitate, o plimbare în aer liber sau orice altceva care menţine capacitatea intelectuală şi
poate relaxa muşchii.
În zilele noastre, viaţa se desfăşoară într-un ritm trepidant, căruia o mulţime de
oameni obişnuiţi, se luptă să-i facă faţă. Ei au nevoie de timp pentru odihnă pentru a evita
oboseala cronică.
Studiile au arătat că sistemul nervos funcţionează cu randament maxim după o
noapte de somn bun. Aceasta explică de ce capacitatea de înţelegere şi de pătrundere a
lucrurilor mai profunde, complexe şi abstracte, este mai mare dimineaţa decât seara.
În timpul somnului sunt secretaţi anumiţi hormoni ceea ce demonstrează că
procesele biochimice sunt uneori mai active în somn. De aici şi importanţa lui. Hormonul
de creştere, de pildă, este produs în mare parte în timpul somnului liniştit dinaintea
miezului nopţii. Acest hormon este renumit pentru rolul lui foarte important în creştere
(nu întâmplător copiii dorm mai mult decât adulţii), dar acest efect se exercită şi asupra
creierului, crescându-i dimensiunile şi eficienţa. De asemenea, hormonul de creştere
stimulează transportul aminoacizilor din sânge în ţesutul nervos, îngăduind astfel
celulelor nervoase să facă din învăţare un proces permanent.
Un alt hormon important, cortizolul are producţia maximă în intervalul dintre
miezul nopţii şi dimineaţa devreme. Cortizolul joacă un rol esenţial în lupta continuă a
organismului de a face faţă factorilor stresanţi, reducând inflamaţia şi oboseala. Cei care
se culcă seara târziu nu dau organismului lor posibilitatea să se refacă după uzura din
timpul zilei şi îşi reduc astfel disponibilul de energie şi vitalitate pentru a doua zi.
În timpul somnului se refac celulele ţesutului epitelial, dar şi întreţinerea
neuronilor de la nivel cerebral printr-o mai bună irigare, mai ales pe perioada viselor.
Lipsa odihnei şi neasigurarea unui somn corespunzător reduce performanţa şi
eficienţa activităţilor conducând la apariţia surmenajului. Este binecunoscut faptul că
scurtarea perioadelor de odihnă şi somn înseamnă, în final, scurtarea vieţii.
Definiţie:
Nevoia de a dormi si a se odihni este o necesitate a fiecărei fiinţe umane de a
dormi şi a se odihni în bune condiţii, timp suficient, astfel încât să-i permită organismului
să obţină randamentul maxim.
171
Condiţii pentru odihna eficientă
Confortul fizic
- eliminarea surselor perturbatoare ce produc stări de iritare şi nervozitate ;
- controlul durerii;
- asigurarea unei temperaturi optime a mediului;
- asigurarea igienei;
- poziţii corporale adecvate;
- eliminarea surselor de distragere a atenţiei.
Implicare personală responsabilă
- capacitate decizională (fiecare persoană trebuie să-şi cunoască condiţiile
corespunzătoare);
- participare activă în menţinerea sănătăţii;
- informaţii corecte cu privire la satisfacerea trebuinţei de somn;
- practicarea regulată a comportamentelor corecte pentru formarea paternului de somn.
Somn suficient
- obţierea unor ore suficiente de somn;
- calitate corespunzătoare a somnului.
Rolul somnului
Somnul este esenţial pentru viaţă. Animalele deprivate de somn mor. Lipsa
somnului poate afecta sănătatea şi chiar viaţa oamenilor. Un studiu efectuat de Societatea
Americană de Cancer a indicat o creştere a riscului de deces de 1,8 ori mai mare la
persoanele sănătoase care au dormit doar 6 ore pe noapte, faţă de persoanele care au
dormit 7-8 ore pe noapte.
Organismul omenesc este alcătuit în aşa fel încât fiecare organ are un timp al său
pentru odihnă şi recuperare. Procesele reparatorii şi regenerative sunt însă maxime în
timpul somnului.
Fiziologia somnului
Cercetările în domeniu au arătat că somnul nu este o simplă stare de abolire a
stării de conştienţă, ci reprezintă o formă de conştienţă modificată, dar cu păstrarea unor
relaţii cu mediul înconjurător. Somnul este un proces fiziologic foarte complex prin care
creierul şi corpul uman alternează între perioade foarte active şi perioade liniştite, dar în
care activitatea nu încetează niciodată.
Există două tipuri distincte de somn:
a. Somnul lent supranumit somn fără mişcări oculare rapide (NREM – nonrapid eye
movements), considerat şi somn fără vise.
b. Somn rapid, cunoscut şi sub numele de somn cu mişcări oculare rapide (REM – rapid
eye movements) sau de somn paradoxal. Este somnul cu vise.
Somnul lent, adică somnul clasic împărţit de Loomis în patru faze şi caracterizat
de unde lente, este întrerupt periodic de somnul rapid (paradoxal), care are la bază o
activitate corticală dinamică ce se dovedeşte a fi, în cea mai mare măsură, expresia
activităţii onirice. Subiecţii treziţi în cursul somnului rapid relatează cu toţii că visau.
Somnul lent constituie 60-70 % din somnul total, iar somnul rapid se desfăşoară în
procent de 30-40 %. În timp ce la primul tip de somn undele EEG sunt reprezentate de
fusuri de mare amplitudine, somnul rapid se caracterizează printr-o activitate electrică
desincronizată, rapidă. Astăzi, datorită cercetărilor făcute se pot delimita exact cele două
perioade de somn.
172
Aceste două tipuri de somn se succed de mai multe ori în cursul unei nopţi, după
un model ciclic, caracterizat prin variaţii ale profunzimii somnului, precum şi ale
activităţii electrice a creierului, mişcărilor oculare şi tonusului muscular.
Somnul NREM relaxează şi odihneşte muşchii şi corpul în general. În cursul lui,
se produce o scădere a temperaturii corporale şi a tensiunii arteriale. Respiraţia se răreşte
şi devine foarte regulată. Acum se ştie că acest tip de somn este împărţit în patru stadii.
Primul dintre acestea (stadiul I) este o perioadă de somnolenţă, în care activitatea
electrică a creierului este similară cu cea din timpul perioadei de veghe. Este un stadiu în
care persoana se simte foarte relaxată şi poate avea senzaţia că visează, deşi este
conştientă încă de tot ceea ce se întâmplă în jur. Pe măsură ce muşchii se relaxează, pot
apărea tresăriri şi spasme musculare, care uneori sunt suficient de intense pentru a alunga
temporar somnul. Aceste tresăriri mai violente se numesc „spasme mioclonice” şi sunt
total inofensive.
Pe măsură ce somnul se adânceşte, se trece la stadiul II, în care apar şi modificări
ale electroencefalogramei, sub forma reducerii frecvenţei undelor acesteia. Stadiile I şi II
de somn NREM nu sunt decât niveluri tot mai profunde de somn, în care subiectul pierde
contactul conştient cu ceea ce se petrece în jurul său, dar poate fi trezit cu uşurinţă.
După aproximativ patruzeci de minute de la intrarea în stadiul I, subiectul trece la
stadiul IV, din care trezirea este mai dificilă. Acesta este stadiul care se relaxează, se
odihneşte şi se reface organismul din punct de vedere fizic. Acest stadiu este, de
asemenea, răspunzător de anumite fenomene nedorite ca sforăitul, somnambulismul,
urinatul nocturn la copii (enurezis) etc. Dacă o persoană este trezită pe timpul somnului
profund îi trebuie mai mult timp pentru a se trezi şi apoi continuă se se simtă mahmură,
somnoroasă şi dezorientată pentru o perioadă de 10 - 15 m minute numită şi inerţia
somnului.
După aproximativ nouăzeci de minute de somn de tip NREM, se produce o uşoară
revenire către stadiul I, superficial, trecându-se prin celelalte stadii în ordine inversă.
Însă, în loc să se ajungă la stadiul I şi subiectul să se trezească, se trece în timpul de somn
paradoxal (REM).
Acesta se caracterizează prin tresăriri şi contracţii musculare rapide, inclusiv ale
muşchilor globilor oculari, care alternează cu perioade de relaxare. Pulsul şi tensiunea
arterială prezintă variaţii importante în timpul somnului de tip REM. La
electroencefalogramă se înregistrează unde caracteristice care evidenţiază activitatea
bioelectrică crescută a creierului. Perioada REM (cu mişcări rapide oculare) este asociată
cu activităţi extreme ale creierului (care visează) pe când majoritatea muşchilor
aparatului locomotor sunt paralizaţi. Dacă persoana este trezită în această perioadă ea
poate povesti cu multe detalii visul avut. Toţi oamenii visează în timpul somnului REM,
deşi nu toţi îşi amintesc visele. Dacă stadiul IV al somnului NREM reface organismul din
punct de vedere fizic, somnul de tip REM reface şi odihneşte din punct de vedere mental,
fiind foarte important pentru memorie şi învăţare. Iată de ce este foarte înţelept ca, înainte
de a se lua o decizie importantă sau de a se rezolva o problemă dificilă, să se asigure un
somn eficient.
Privarea de somn de tip REM este mai neplăcută decât lipsa somnului lent. Doi
cercetători americani (N. R. Culler şi H.B. Cohen) au arătat că lipsa somnului timp de o
noapte are efecte asupra dispoziţiei şi memoriei la persoanele normale, iar lipsa somnului
REM duce la scăderea eficienţei şi capacităţii de integrare. Persoanele respective
deveneau confuze, nesigure, temătoare şi prezentau o creştere marcată a apetitului, cu un
câştig corespunzător în greutate.
173
Cei privaţi de somnul profund NREM (stadiul IV) de acest tip de somn se simt
neodihniţi fizic, au tendinţa de a se retrage din societate, sunt mai puţin îndrăzneţi şi
prietenoşi, adesea preocupaţi de apariţia unor simptome fizice. Cercetările au indicat că
organismul acordă prioritate somnului profund atunci când are de ales între acesta şi
somnul cu vise. Deci, mai întâi este satisfăcută nevoia de somn profund şi abia după
aceea nevoia de somn cu vise.
De-a lungul unui somn de noapte, fazele NREM şi REM apar în cicluri de circa
90-120 minute (60-90 minute somn NREM urmat de 30-45 minute somn REM). Tot
acest ciclu se repetă de cca 4-6 ori în cursul unei nopţi.
Somnul din timpul zilei nu se desfăşoară după acelaşi tipar ca cel de noapte.
Somnul de tip REM predomină în timpul somnului de dimineaţă, iar somnul profund
(stadiul IV) predomină în timpul somnului de după-amiază şi seară.
Fiecare persoană prezintă variaţii individuale faţă de cele descrise mai sus, însă
acestea nu sunt, în mod normal, prea mari.
Reglarea somnului
S-a evidenţiat o interrelaţie între două mecanisme cerebrale antagoniste care
activează sau suprimă intermitent centrii nervoşi superiori controlând starea de
veghe/somn. Sistemul reticulat conţine celule speciale care au rol activator. Ele sunt
informate prin impulsuri nervoase provenite de la receptorii vizuali, auditivi şi tactili.
Activitatea corticală (din stările emoţionale sau din procesul gândirii) stimulează de
asemenea celulele din zona reticulată. Catecolaminele, precum noradrenalina sunt şi ele
implicate în menţinerea stării de vigilenţă.
Somnul este indus de serotonină, un neurotransmiţător secretat de neuronii
specializaţi din bulb, punte şi mezencefal. Această zonă poate fi controlată de impulsuri
provenite de la niveluri inferioare (exemplu: sunete, stimuli luminoşi, durere) sau
superioare (gânduri). De asemenea, emoţiile, prin sistemul limbic, pot influenţa zona
responsabilă cu inducerea somnului.
Atunci când o persoană doreşte să adoarmă adoptă o poziţie de relaxare într-un
mediu liniştit, fără lumină puternică, închide ochii, suprimându-şi astfel activitatea
sistemului reticulat.
Ritmul circadian şi reglarea ciclului veghe-somn

În reglarea ciclului veghe-somn este implicată şi glanda pineală (epifiza). Se ştie
faptul că glanda pineală, în afară de faptul că este cea care impune ritmul şi cea care
înregistrează trecerea timpului, este un organ fotosensibil, care interpretează mesajele
senzoriale transmise de retină. Ea descifrează mesajele lumii înconjurătoare, cum ar fi
ciclul lumină-întuneric al zilelor şi nopţilor, dar şi schimbările care au loc în fiecare
anotimp, traducându-le în mesaje hormonale pe care le trimite întregului organism. De
aici rezultă un bioritm intern zilnic numit ritm circadian. Perioada necesară traversării
unui singur ciclu complet al ritmului circadian se numeşte perioadă de ritm şi reprezintă,
de obicei, o zi. Secreţia de melatonină a glandei pineale atinge punctul maxim în timpul
nopţii. Acesta este unul din modurile în care epifiza stabileşte comunicarea cu alte organe
având rol de măsurator al timpului zilnic pentru întregul organism. Ea are un mare
potenţial antioxidant distrugând radicalii liberi din corp care sunt răspunzători de
afecţiunile degenerative (cancer, maladia Alzheimer, boala Parkinson). Cea mai
importantă calitate a melatoninei este cea de revitalizare a întregului sistem endocrin aşa
cum a demonstrat experimental cercetătorul elveţian Walter Pierpaoli (transplantând
174
glanda pineală a unui şoarece tânăr la altul bătrân, acesta şi-a recâştigat vitalitatea,
prelungindu-i-se viaţa cu 25 procente din durata medie de viaţă, iar când a transplantat
glanda pineală a unui şoarece bătrân la altul tânăr, acesta a îmbătrânit rapid). De
asemenea a fost demonstrată experimental oprirea în evoluţie şi chiar remiterea
cancerului, adaptarea mai rapidă la modificarea fusului orar, scăderea colesterolului în
sânge, sub influenţa melatoninei. Ea stimulează timusul care joacă un rol esenţial în
funcţionarea sistemului imunologic, având rol opus cortizonului (generat de suprarenale
pe timpul acţiunii agenţilor stresori) şi explicându-se astfel rezistenţa la situaţiile
stresante la tineri (la care acest hormon este la nivelul optim).
Scăderea producţiei de melatonină (datorită stresului acumulat odată cu vârsta)
semnalizează sistemului endocrin să producă mai puţini hormoni sexuali, care conduce în
timp la atrofia organelor sexuale însoţită de scăderea interesului pentru actul sexual şi a
performanţelor pe timpul acestuia (atât la bărbaţi cât şi la femei).
Melatonina este probabil singurul antioxidant capabil să pătrundă în fiecare din
celulele oganismului uman, prevenind şi reducând distrugerile provocate de radicalii
liberi aduşi prin alimentele cancerigene sau produşi prin acţiunea agenţilor stresori. Când
este produsă în cantităţi suficiente (pe timpul nopţii) asigură un somn profund şi eficient,
iar o producţie slabă provoacă adormirea greoaie, un somn superficial, agitat sau chiar
insomnie.
Schimbarea fusului orar sau lucrul în ture, provoacă modificări ale tensiunii
arteriale, glicemiei, vitalităţii, stării psihice, sistemului endocrin, însoţite de insomnie.
Prin folosirea somniferelor se poate induce somnul, dar celelalte simptome rămân
neschimbate. Revenirea capacităţii de secreţie a melatoninei de către glanda pineală, va
reseta ceasul biologic şi va restaura întreg echilibrul fiziologic al organismului celor ce
schimbă fusul orar sau lucrează în ture.
Starea de atenţie şi de performanţă este afectată de ritmul cicardian, controlat de
hipotalamus şi poate fi observat prin analiza evoluţiei temperaturii corpului. Astfel
nivelul cel mai jos al funcţionării corpului este între orele 3-5 dimineaţa (când alături de
temperatura corpului, sunt pe nivel minim, atenţia şi performanţa), iar la persoanele care
lucrează noaptea somnolenţa este maximă. Atunci există riscul accidentelor de muncă.
Maximum de atenţie şi performanţă este între orele 9-11 dimineaţa, urmat de un al doilea
minim între orele 3-5 după amiază şi un nou maxim între orele 9-11 seara.
Somnolenţa din timpul zilei (între 3-5 după amiază) apare chiar dacă nu s-a servit
masa de prânz, dar dacă s-a servit prânzul, între aceste ore somnolenţa se exacerbează.
Necesarul de somn
Din raţiuni încă necunoscute, necesarul de somn este o chestiune extrem de
personală. Nu are legătură cu sexul (chiar dacă se crede că femeile ar dormi mai puţin),
gradul de inteligenţă sau cantitatea de exerciţiu fizic efectuată. Thomas Edison, marele
inventator american, se descurca cu numai 4-5 ore de somn pe noapte, în vreme ce Albert
Einstein, genialul om de ştiinţă, avea nevoie de cel puţin 9 ore ca să fie în formă.
Nevoia de somn variază însă în funcţie de vârstă. Un nou-născut doarme în medie
20 de ore pe zi, un copil de 6 ani, 10 ore, unul de 12 ani, 9 ore. Un adult are nevoie în
medie de 7-8 ore de somn pe zi (cu variaţii destul de mari faţă de aceste medii), iar când
durata somnului este prelungită cresc semnificativ atât atenţia cât şi performanţele
intelectuale, emoţionale şi fizice pe timpul întregii zile. Somnul insuficient pe termen
scurt duce la degradarea treptată şi cumulativă a performanţelor intelectuale, atenţiei şi
comportamentului. În acelaşi timp creşte timpul de reacţie la evenimente, se reduce
175
vigilenţa, gândirea devine înceată şi confuză şi creşte durata rezolvării problemelor.
Somnul insuficient pe termen lung generează sau agravează problemele de sănătate,
scurtând astfel speranţa de viaţă.
Experţii din domeniul somnului au pus la punct o regulă simplă de evaluare
pentru a putea evidenţia dacă o persoană a dormit suficient: dacă în cursul zilei următoare
persoana respectivă nu este somnoroasă, ci vigilentă şi odihnită, atunci a fost asigurat
necesarul de somn în noaptea anterioară.
Visele
În plin somn, inconştientul se întrerupe şi constiinţa ia act, pe neaşteptate, în mod
pasiv şi imprevizibil, de o serie de viziuni, de trăiri asemănătoare, dar şi deosebite de ceea
ce se întâmplă în stare de veghe. În desfăşurarea acestei trăiri frapează întotdeauna marea
ei diversitate. Uneori, putem visa mult, alteori puţin sau chiar deloc. Mai mult, visul
poate fi “lung” sau “scurt”, putem visa în fiecare noapte, sau numai din când în când,
putem avea un singur vis, două vise sau mai multe. Acesta este aspectul cantitativ al
visului. Cât priveşte latura lui calitativă, se are în vedere că visul poate fi “vag” sau
“viu”, coerent sau incoerent, omogen sau neomogen, logic sau absurd, plăcut sau
neplăcut. Când e neplăcut vorbim despre coşmar. Bipolaritatea visului are însă numai un
caracter abstract şi didactic, deoarece de cele mai multe ori visul cuprinde simultan şi
succesiv caracteristici contrarii, adică el poate fi coerent şi incoerent, logic şi absurd, clar
şi confuz.
Cercetările neurofiziologice moderne au adus multe clarificări, arătând că
procesele bioelectrice din creier au altă evoluţie în stare de somn decât în stare de veghe
şi că visele apar mai mult în condiţiile somnului paradoxal atunci când anumite porţiuni
ale scoarţei crebrale sunt excitate şi când unele engrame (urme, depozite ale memoriei)
sunt reactivate. Materialul informaţional din care este alcătuit visul are ca sursă
experienţa proprie. În consecinţă, orbii nu pot visa cu imagini vizuale. Există cazuri când
oamenii declară că au visat locuri pe care nu le-au văzut niciodată. Realitatea este că
anumitor fapte, în stare de veghe, nu li se acordă importanţă, ele nu sunt conştientizate,
dar în stare de somn devin dominante pentru că, ceea ce în timpul stării de veghe a fost
un reflex extrem de slab şi izolat, în timpul somnului poate deveni un stimul puternic. Se
ajunge astfel la ideea că mecanismul visului este condiţionat atât de influenţa stimulilor
externi care transmit atenuat senzaţii “obiective” din mediul încojurător cât şi de stimulii
interni care transmit impulsuri spre creier.
De fapt, cauzele viselor sunt extrem de variate, între ele numărându-se
preocupările, grijile, sentimentele, care pot să se reactiveze în somn şi să se propage în
vis. De exemplu, în preajma unui eveniment aşteptat, vom visa cu siguranţă ceva în
legătură cu el. Iată de ce psihanaliza susţine nu fără temei, că dorinţele noastre ascunse şi
trebuinţele reprimate de conştiinţă răbufnesc în vis.
I. P. Pavlov consideră că visul este o expresie a manifestărilor anumitor “puncte
de veghe speciale, existente pe aria corticală cufundată într-o stare de inhibiţie”
specifică stării de somn.
Pe baza tuturor experimentelor întreprinse s-a conturat pînă la urmă disciplina
ştiintifică obiectivă despre vise. Cercetătorii, urmărind cronologia, ritmicitatea si durata
celor două tipuri de somn pe parcursul unei nopţi ajung la explicaţii senzaţionale. Mai
întâi se constată că de fapt toţi oamenii visează, fără excepţie, chiar şi cei care neagă că ar
visa. La aceştia însă negarea este efectul unei amnezii de trezire. În al doilea rând s-a
ajuns la părerea că faza de somn rapid, paradoxal, deci somnul cu vise, este esenţială,
176
vitală, strict necesară. Cu alte cuvinte, nici nu se poate trăi fără vise. Nici oamenii, dar
nici animalele nu pot să renunţe la ele. Aceasta, pentru că visele sunt atât biologic, cât şi
psihologic, utile. Subiecţii care nu au fost lăsaţi să viseze, fiind treziţi ori de câte ori
aveau mişcările oculare simptomatice pentru activitate onirică, deşi dormeau cantitativ
suficient au suferit unele tulburări de tip nevrotic.
Necesitatea absolută de a visa a fost demonstrată de profesorul Michel Jouvet, de
la facultatea de medicină din Lyon. În acest scop el a supus unor experienţe radicale de
“lipsire de vise” nu oameni, ci, pisici. După doar o săptămână nevoia de a visa a fost
totală, subiecţii nemaiputând să se autocontroleze. În continuare el extirpează la 65 de
pisici partea tânără a creierului (neocortexul), lăsând neatinse părţile străvechi
(paleocortexul) adică centrul viselor. Rezultatul a fost că animalele visau continuu, ceea
ce dovedeşte că visele au apărut pe o anumită treaptă a evoluţiei şi că ele constituie
forme atavice, legate de structuri vechi ale creierului, dar foarte necesare vieţii.
Iată cum şi misterele viselor se destramă tot mai mult. Cu alte cuvinte în vise nu
există nimic supranatural.
Coşmarul este un vis cu imagini terifiante şi halucinaţii hipnagogice. Provoacă
spaimă subiectului, mai ales prin imposibilitatea acestuia de a fugi de pericole, ca urmare
a inhibiţiei reflexelor monosinaptice spinale. Coşmarurile apar mai ales în situaţii
stresante, după ingestia de alcool, barbiturice şi tranchilizante.
Hipnoza reprezintă o stare de conştienţă modificată asemănătoare somnului. Este
un fenomen încă neelucidat, dar se ştie că se bazează pe sugestibilitate. Cercetările
moderne de psihofiziologie atestă ideea că hipnoza se aseamăna mai mult cu starea de
veghe decât cu cea de somn. Tehnica hipnozei se bazează, în toate cazurile, pe diferite
procedee sugestive. Într-un fel sau altul, majoritatea oamenilor sunt sugestionabili. Dar
sugestibilitatea diferă de la un individ la altul în funcţie de particularităţile psihice ale
persoanei, vârstă, sex, experienţă de viaţă, grad de cultură, capacitate de discernământ
etc. Deşi ştiinţa nu poate încă explica în întregime mecanismele hipnozei, efectul hipnotic
se atribuie funcţiei reglatoare a limbajului, capacităţii de sugestibilitate a subiectului şi,
după unii autori, chiar particularităţilor deosebite pe care le-ar poseda hipnotizatorul. În
hipnoză, activitatea psihică nu dispare, dar au loc fenomene de concentrare maximă
asupra celor sugerate. În aceste condiţii subiectul poate executa o serie de acţiuni
automatizate şi chiar adoptă poziţii mai puţin confortabile asemănătoare cu starea de
catalepsie. Acest fapt se datorează inhibiţiei realizată la nivelul creierului, consecutiv cu
menţinerea unei singure zone de excitabilitate prin intermediul căreia se exercită
influenţe asupra subiectului.
Atunci când se provoacă un somn hipnotic, el se poate transforma în somn natural
dacă se întrerupe sau slăbeşte legătura dintre hipnotizator şi hipnotizat. Trecerea se poate
face şi invers: de la somnul natural la somnul hipnotic. Un astfel de caz se poate
manifesta şi atunci când omul vorbeşte în somn şi îi sunt adresate întrebări pe un ton
potrivit, legate de conţinutul visului. Dacă cel care doarme răspunde, somnul natural se
transformă în somn hipnotic şi se acţionează prin sugestie. În felul acesta se poate recurge
la sugestia hipnotică în scopul înlăturării unor deprinderi şi înclinaţii negative din
comportamentul copiilor. Unii oameni bolnavi pot fi învăţaţi să se autohipnotizeze, în aşa
fel încât atunci când se apropie criza, să-şi provoace o stare de hipnoză. Spre exemplu,
bolnavii de astm, când simt că se apropie criza îşi provoacă un somn hipnotic, iar criza
dispneică nu mai are loc, iar bolnavul se trezeşte automat (după circa un sfert de oră).
Tot prin metode de autosugestie, bolnavii pot obţine starea de relaxare, atât de
necesară pentru controlul durerii.
177
Apreciind utilitatea practică a hipnozei, o serie de specialişti o aplică cu succes în
stomatologie, psihiatrie, chirurgie, logopedie. S-a creat chiar o disciplină aplicativă
numită hipnologie. Astfel, hipnoza este folosită ca adjuvant în tratamentul nevrozei
astenice, a obsesiilor, a ticurilor, a insomniei, a bâlbismului (bâlbâiala), a alcoolismului.
Dar cel mai mult, cu rezultate excelente, este folosită în terapia durerii.
Fiinţa umană consacră o parte importantă a vieţii somnului şi odihnei.

ODIHNA este perioada în care se refac structurile alterate ale organismului, se
completează resursele energetice folosite, se transportă produşii formaţi în timpul
efortului, fie în ficat - acidul lactic, fie în rinichi, organ excretor.
SOMNUL este forma particulară de odihnă prin absenţa stării de veghe.
Somnul eliberează individul de tensiuni psihologice şi fizice şi îi permite să găsească
energia necesară activităţii cotidiene.
In timpul somnului, activităţile fiziologice descresc, are loc diminuarea
metabolismului bazal, a tonusului muscular, a respiraţiei, a pulsului, a tensiunii arteriale.
Sporeşte secreţia hormonilor de creştere, mai ales la pubertate.
Acestea sunt mai evidente în timpul somnului nocturn şi mai reduse în cel diurn.
Se cunosc două tipuri de somn: somnul lent, clasic sau ortodox, şi somnul paradoxal cu
activitate rapidă corticală.
Somnul lent reprezintă o veritabilă perioadă de odihnă pentru organism (numai
parţial pentru creier), are un rol reparator, restaurator, fortifiant, cu funcţie în creşterea şi
reînnoirea ţesuturilor corporale.
Somnul rapid, paradoxal, este important pentru refacerea creierului (creşte fluxul sanguin
în creier).
Visele se produc în somnul paradoxal. Cei treziţi din somnul paradoxal îşi
amintesc precis conţinutul visului cu detalii.
In alte faze, îşi amintesc greu sau deloc.
Ciclul de somn este constituit din perioade de somn lent, care pe măsura înaintării
în noapte îşi pierde din calitatea de somn profund şi din perioada de somn rapid.
Variaţiile în producerea ciclurilor de somn sunt mari de la individ la individ.
Pentru a se menţine starea de independenţă este necesară respectarea ritmului
somn-veghe.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de somn

Biologici - vârsta.
Nevoia de odihnă şi somn variază în funcţie de vârstă:
- copilul, în timpul creşterii, are nevoie de mai multe ore de somn,
care se diminuează progresiv până la vârsta adultă, când se stabilizează
- la persoanele vârstnice, nevoia orelor de somn rămâne
nemodificată, se modifică calitatea somnului (superficial, dificultăţi de
adormire, frecvenţa trezirilor nocturne, facilitatea aţipirilor diurne);
- necesităţi proprii organismului.
Există persoane care dorm mai puţin, păstrându-şi vioiciunea şi puterea
de muncă, în timp ce altele necesită un număr mare de ore de odihnă şi
somn.
- activitatea.
178
O activitatea fizică adecvată predispune individul la un somn
regenerator.
- alimentatia.
Fluctuatiile si regimurile hipo si/sau hipercalorice afecteaza paternul de
somn.
- deprinderi legate de somn.
Somnul îşi are regulile sale, ritualul său, de care este necesar să se ţină
seama; culcarea la aceeaşi oră, somnul nocturn, confortul, unele
deprinderi înainte sau la culcare cum sunt: lectură plăcută, baie caldă,
băutură caldă sau rece; la copii, poveştile sau jocul cu jucăria preferată
favorizează somnul.
- ritmul veghe-som.
Funcţia veghe-somn reprezintă un proces biologic a cărei periodicitate
este legată de alternanţa zi-noapte. Schimbarea acestei alternanţe poate
explica perturbările funcţiei veghe-somn apărute la speologi, cosmonauţi,
muncitori care lucrează în ture. Această perturbare veghe-somn atrage
după sine perturbarea numeroaselor sisteme biologice. Somnul nocturn
este mult mai odihnitor decât cel diurn.
- capacitatea de a te destinde.
Eliberarea de tensiunile nervoase, preocupările zilnice; relaxarea fizică
şi psihică favorizează instalarea somnului; dacă nu se eliberează de
acestea, este posibil să adoarmă cu mare greutate.
- stilul de viaţă
Modul de viaţă al oamenilor este diferit şi prezintă în componenţa lui
comportamente dezirabile sau indezirabile, unele dintre acestea
influenţând cantitatea şi chiar calitatea somnului.
Psihologic - anxietatea, teama, neliniştea, stresul emotional.

Starea de nelinişte mai mult sau mai puţin conştientă, care produce o
puternică tensiune interioară, manifestată prin nesiguranţă şi tulburări
neurovegetative, modifică, calitatea şi cantitatea somnului.
- substantele psihoactive (alcoolul,drogurile, cafeaua, ceaiul, unele
medicamente influenteaza cantitatea si calitatea somnului;
- somniferele altereaza calitatea somnului.
Sociologic - programul de activitate:

Persoanele care au un program de muncă, variabil au ritmul veghe-somn
modificat; aceasta influenţează satisfacerea nevoii de a dormi, a se
odihni.
Culcarea la ore fixe, somnul de noapte asigură odihna necesară
organismului.
- locul de odihnă:
Confortul, numărul de persoane cu care împarte camera, intimitatea şi
liniştea locului de odihnă pot modifica repausul şi somnul.
179
(număr de ore de somn corespunzător vârstei si activităţii depuse, somn liniştit, fără
întreruperi si fără coşmaruri, stare de relaxare).
Somnul - durata- in funcţie de vârstă:
- sugarul are deja create paternuri de somn care încep să se contureze
încă de la o lună şi se desăvârşesc la vârsta de trei luni: între 10 şi 12 ore
noaptea, 2 ore ziua.
- copilul mic doarme pe tot timpul nopţii şi are unul sau două
episoade de somn, ziua. La trei ani, al doilea episod de somn diurn este
eliminat.
- preşcolarul :totalul de somn la această vârstă se încadrează între 10
şi 11 ore, zilnic.
- şcolarul are nevoie de aproximativ 10-12 ore de somn, cu mari
variaţii individuale.
- adolescentul doarme în medie, între 8 şi 9 ore zilnic, dar petrece
o perioadă mai lungă culcat în pat.
- adultul prezintă cea mai mare individualizare a necesarului de
somn. Dacă unele persoane au nevoie de 9 ore de somn pentru a se
recupera, altora le sunt suficiente numai 6 ore, zilnic.
- calitatea: regenerator, calm, fără coşmaruri, fără întreruperi, adoarme cu
uşurinţă şi se trezeşte odihnit; la copil somnul nocturn, continuu este
instalat după luna a 3-a, iar la sfârşitul lunii a 10-a, organizarea este ca la
adult.
- vise agreabile, plăcute.
Perioade - pentru evitarea suprasolicitării fizice şi psihice, perioadele de activitate
de repaus trebuie intercalate cu perioade de repaus;
- durata acestor perioade, intervalul la care se succed, programarea
judicioasă în raport cu activitatea depusă şi necesităţile organismului au un
efect binefăcător, recreativ asupra organismului. Exemplu: pauza după ora
de curs.
Perioade - este necesară activitatea bine organizată şi judicios alternată cu perioade
de de relaxare şi timp liber, care să permită refacerea forţei fizice şi a
relaxare şi capacităţii intelectuale. Exemplu: vacanta elevilor.
timp liber
Modalităţi - din mijloacele de destindere şi odihnă, de mare varietate şi complexitate
folosite vor fi adesea cele mai adecvate firii şi posibilităţii pacientului. Sunt evitate
pentru modalităţile care nu oferă posibilitatea destinderii şi nu contribuie la
odihnă şi menţinerea sănătăţii.
relaxare - cea mai eficientă odihnă este cea activă: după activităţi fizice - activităţi
intelectuale; după activităţi intelectuale, activităţi fizice uşoare, plăcute.
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea nevoii de a dormi, a se odihni
- menţine condiţiile necesare somnului, respectând dorinţele şi deprinderile persoanei;

- observă dacă perioadele de relaxare, de odihnă sunt în raport cu necesităţile
organismului şi munca depusă;
- îi explică necesitatea menţinerii unei vieţi ordonate, cu un program stabilit;
180
- îl învaţă tehnici de relaxare şi modalităţi care să-i favorizeze somnul prin discuţii,
demonstraţii, material documentar.
Reguli pentru păstrarea capacităţii de odihnă şi somn
Asistenta medicală trebuie să cunoască regulile pentru obţinerea unui somn

odihnitor şi să informeze clienţii despre rolul comportamentelor sanogene în păstrarea
ritmului veghe-somn. Problemele de somn sunt adesea rezultatul unor proaste deprinderi
de somn, care cu timpul devin o parte importantă a vieţii cotidiene.
Iată câteva reguli pentru obţinerea unui somn de calitate:
- activitate moderată: exerciţiul fizic în cursul zilei (atleţii beneficiază de mai mult somn
decât ceilalţi oameni);
- respectarea cu stricteţe a orelor de culcare şi de trezire, chiar şi în week-end sau în
vacanţă; oamenii sunt programaţi să funcţioneze după principiul obişnuinţei;
- respectarea, pe cât posibil, a principiului regularităţii în toate activităţile desfăşurate,
inclusiv în domeniul alimentaţiei;
- evitarea meselor târzii; nu ne putem odihni dacă aparatul digestiv nu este în repaus; o
masă de seară uşoară, cu 3-4 ore înainte de a merge la culcare este ideală;
- evitarea alcoolului, cafelei, ceaiului chinezesc sau rusesc şi oricărui alt drog; acestea
suprimă somnul de tip REM.
- evitarea programelor TV cu tentă emoţională puternică, a lecturilor tensionate şi a
discuţiilor în contradictoriu;
- plimbări liniştite în aer curat însoţite de exerciţii de respiraţie;
- băi calde (nu fierbinţi);
- dormitor aerisit, cât mai liniştit şi mai puţin luminos cu putinţă (dacă zgomotul e o
problemă, dopurile pentru urechi sunt foarte utile; se pot folosi, de asemenea, benzi
textile aplicate pe ochi, pentru a împiedica lumina nedorită să producă disconfort);
temperatura din cameră trebuie să fie plăcută;
- practicarea unor exerciţii de relaxare: relaxarea minţii înlătură gândurile şi grijile
acumulate pe parcursul unei zile care pot ţine pe cineva treaz mai mult decât orice
altceva. De aceea, este foarte utilă concentrarea minţii asupra unei teme unice. Meditaţia
pe teme spirituale cu deconectarea de la lumea reală oferă apoi, cel mai bun somn.
În completarea regulilor de mai sus:
- nu este bine să luptăm cu oboseala; persoana obosită trebuie să meargă imediat la
culcare;
- nu este bine să ne culcăm dacă nu suntem obosiţi; acest lucru nu va face decât să ducă
la deprinderi proaste, ca de exemplu statul întins în pat şi privitul tavanului în gol. Patul
trebuie asociat cu somnul; conversaţiile telefonice, uitatul la televizor, cititul etc., vor
asocia patul cu alte activităţi şi vor programa creierul în direcţii greşite;
- unele persoane consideră că ţigările îi ajută să se relaxeze, dar de fapt nicotina este un
stimulent care va accentua starea de veghe;
- alcoolul încetineşte funcţionarea sistemului nervos. El poate ajuta la adormire, dar mai
târziu somnul va fi întrerupt. Alcoolul distruge paternul de somn, iar în dimineaţa
următoare va determina stare de oboseală şi dureri de cap;
- învăţarea tehnicilor de relaxare poate fi o soluţie salvatoare.
Somnul este, fără îndoială, marele restaurator. În timpul somnului, celulele se
divid şi dau naştere altor celule, cu o viteză dublă faţă de cea din timpul perioadei de
veghe; de aceea, cei care îşi păstrează capacitatea de a performa un somn de calitate se
menţin tineri mai mult timp. Se spune că dacă dormi mult trăieşti mult, dacă dormi puţin
181
trăieşti puţin. Adevărul este că fiecare individ are necesarul lui de somn pe care trebuie
să-l obţină, dar importantă este mai ales calitatea somnului.
Probleme de dependenţă:
- insomnie/ hiposomnie,
- hipersomnie,
- disconfort/ incomoditate,
- fatigabilitate.
Insomnia
= dificultatea de a dormi sau de a te odihni dormind.

Fără somn organismul uman nu poate supravieţui mult timp. De aceea, termenul
de insomnie se referă la hiposomnie, ca şi cantitate insuficientă de somn sau la
fragmentarea somnului şi/sau alterarea paternului de somn, ca şi alterare a calităţii
somnului. Există multe forme de insomnie diferite prin manifestări, dar şi prin
cauzalitate.
Insomnia a fost definită ca o tulburare a echilibrului somn-veghe, care se
manifestă prin lipsa de somn sau prin reducerea duratei şi a profunzimii somnului, având
drept consecinţe dereglarea proceselor metabolice de refacere desfăşurate în timpul
somnului. Când în organism apar dezechilibre metabolice se declanşează diverse
afecţiuni cronice. Organele afectate transmit permanent creierului informaţii despre starea
lor, dar la o frecvenţă mai mică decât în mod normal, ceea ce duce la crearea unei stări de
alertă şi hiperexcitaţie cerebrală. Datorită acestor informaţii, creierul se comportă în
permanenţă ca şi cum individul ar fi treaz, chiar şi în momentele în care se instalează
starea de somn. Fiind dereglate circuitul energetic şi impulsurile nervoase cerebrale,
metabolismul de bază nu mai asigură refacerea şi regenerarea organismului. Acumularea
permanentă a oboselii şi lipsa de odihnă întreţin cercul vicios al insomniilor.
Fizice:
- surmenajul fizic şi intelectual;
- sedentarismul şi lipsa de activitate;
- regim alimentar neechilibrat, cu mese copioase seara;
- stil de viaţă dezordonat, cu program de somn aleator şi fără o oră de trezire stabilită;
- prezenţa unor afecţiuni cronice care provoacă durere sau disconfort;
- consum excesiv de alcool sau droguri;
- consum excesiv de băuturi sau substanţe cu efect excitabil asupra sistemului nervos:
cafea, ceaiuri, energizante, sucuri etc.;
- administrarea pe perioade îndelungate a somniferelor sau a altor substanţe cu efect
asemănător;
- administrarea anumitor medicamente cu efect excitabil asupra sistemului nervos
(codeina);
- dereglări funcţionale ale glandelor endocrine (epifiză, hipofiză, tiroidă, suprarenale).
Psihologice:
- stări psiho-emoţionale deosebite (anxietate, depresie);
182
Sociologice:
- schimbări bruşte şi radicale în mediul înconjurător sau în stilul de viaţă (schimbarea
continentului şi fusului orar etc.);
Manifestări de dependenta
Somn - numărul de ore de somn: ore insuficiente de somn - durata totală de 6 ore;
perturbat - insomnii iniţiale - pacientul adoarme foarte greu după care doarme până
dimineaţa
- insomnii terminale - după o adormire normală, se trezeşte şi nu mai poate
adormi
- calitatea somnului.
Pacienţii nu sunt satisfăcuţi de somnul lor întrerupt, agitat, superficial.
Insomnia este clasificată în funcţie de frecvenţa nopţilor nedormite :
- insomnie tranzitorie – de scurta durata, dureaza de la o noapte pana la
cateva saptamani ;
- insomnie intermitenta – episoade de insomnie tranzitorie repetate la
intervale de timp neregulate ;
- insomnie cronica – pe o perioada de cateva luni pacientul nu a putut dormi
cel putin cateva nopti pe saptamana.
Insomnia este clasificată în funcţie de modul de aparitie :
- insomnii dormiţionale - apariţia multiplelor perioade de veghe, care survin
în timpul nopţii, fărâmiţând somnul nocturn; trezirile durează vreme
îndelungată, sunt chinuitoare; aceste treziri pot fi după vise cu conţinut
neplăcut sau coşmaruri;
- insomnii predormiţionale - stare de veghe prelungită până la instaurarea
somnului;
- insomnii post-dormiţionale - survin la vârstnici şi mai ales la cei care se
culcă la ore timpurii.
Aţipiri în - pacientul aţipeşte pentru durate scurte de timp; în funcţie de durata şi
timpul zilei numărul lor, ele pot completa sau nu lipsa orelor de somn nocturn; unii
pacienţi dorm în timpul zilei şi somnul de noapte este de scurtă durată, dar
totalizează numărul necesar de ore de somn (falsa insomnie).
Coşmaruri - vis penibil, dominant; pacientul se trezeşte brusc din somn, neliniştit, agitat,
adoarme din nou cu greutate.
Somnam- - tulburare paroxistică de somn; pacientul se dă jos din pat şi începe să umble
bulism prin cameră, străzi, locuri periculoase; are privirea rătăcită, mişcări
dezordonate, nu vorbeşte, nu răspunde la întrebări; după un timp se întoarce, se
culcă, adoarme.
Apatie - lipsa de interes faţă de ambianţă şi propria persoană. Rămâne în pat timp
îndelungat în căutarea somnului.
Pavor - stare de spaimă intensă , care apare în timpul somnului, mai frecvent la copii;
nocturn pacientul se trezeşte brusc din somn, se ridică în şezut, ţipă, gesticulează, are
privirea rătăcită, încearcă să fugă; după câteva minute, această stare dispare,
pacientul adoarme.
183
Nelinişte - teama nejustificată care apare pe fondul de instabilitate emoţională, tulburând
odihna pacientului; tulburări de gândire, manifestate prin apariţia în conştiinţa
pacientului contrar voinţei, unor reprezentări, idei, sentimente pe care se
străduieşte să le îndepărteze.
Confuzie Pacientul prezintă percepţii false (percepe un obiect sau un fenomen), fiind
convins de realitatea lor; aceste stări îl împiedică să se odihnească.
Iritabilitate Pacientul prezintă o stare de tensiune psihică continuă, manifestată prin
nelinişte, frământare; adoarme greu, somn întrerupt, superficial.
Sentiment Pacienţii nesatisfăcuţi uneori de repausul lor, sunt convinşi că nu au dormit
de depresie toată noaptea.
-tristeţe
Diminuare a Pacientul nu se poate concentra asupra unei activităţi, atenţia este diminuată,
puterii de are gesturi nesigure.
concentrare
Oboseală Pacientul se simte obosit, mai obosit ca la culcare, facies sumbru, ochi
încercănaţi, vorbire tremurată, tremurătura extremităţilor.
Intervenţiile asistentei medicale -pacient cu insomnie
Obiectiv Intervenţiile autonome şi delegate

- învaţă pacientul să practice tehnici de relaxare, exerciţii respiratorii
câteva minute înainte de culcare;
- oferă pacientului o cană cu lapte cald înainte de culcare, o baie caldă;
Pacientul să
- învaţă pacientul care se trezeşte devreme, să se ridice din pat câteva
beneficieze de
minute, să citească, să asculte muzică, apoi să se culce din nou;
somn
- identifică nivelul şi cauza anxietăţii la pacienţii cu insomnie;
corespunzător
- observă şi notează calitatea, orarul somnului, gradul de satisfacere a
cantitativ şi
celorlalte nevoi;
calitativ
- întocmeşte un program de odihnă corespunzător organismului;
- administrează tratamentul medicamentos;
- observă efectul acestuia asupra organismului.
În “Dimensiunea Psihosocială a Practicii Medicale” dr. I.B. Iamandescu

recomandă trei etape terapeutice în lupta împotriva insomniei:
1. Respectarea igienei somnului - menţinerea orarului de somn, evitarea somnului diurn,
desfăşurarea unor activităţi fizice în timpul zilei, evitarea meselor abundente seara şi
activităţilor excitante de tipul vizionării TV sau folosirii Internetului, aerisirea camerei
etc.
2. În cazul tulburărilor de somn secundare unor boli se recomandă tratamentul
respectivelor disfuncţii somatice. De exemplu, nu ne putem aştepta să doarmă eficient o
persoană cu obstrucţie nazală care nu poate respira.
3. Tulburările de somn primare sunt cele mai importante şi necesită diagnostic şi
tratament de specialitate. Vor fi folosite tehnici de meditaţie, placebo-terapie, ceaiuri
sedative, medicaţie de specialitate, dar numai sub îndrumarea medicului.
184
2. Hipersomnie
= ore excesive de somn, prelungirea duratei şi intensificarea profunzimii somnului.
Unele persoane dorm mult din cauza cerinţelor proprii ale organismului, dar şi a
obişnuinţei şi a lipsei de griji. Sunt descrise hipersomnii primitive sau idiopatice care nu
au nici o explicaţie morfologică, neexistând modificări organice cunoscute. S-au descris
forme “esenţiale”, diurne sau nocturne, în care somnul, deşi durează mult (de la ore la
zile) nu se însoţeşte de alte tulburări clinice sau bioelectrice.
De cele mai multe ori, însă hipersomnia se întâlneşte în patologie. Este
binecunoscut faptul că hipotiroidienii dorm mai mult. În hipersomnie apar tulburări atât
în durata cât şi în calitatea somnului. Una dintre formele hipersomniei este narcolepsia.
- tulburari primare de somn, cum ar fi narcolepsia sau apneea de somn;
- disfunctii ale sistemului nervos autonom;
- abuzul de alcool sau de droguri;
- tumori ale creierului;
- traumatisme la nivelul capului sau alte prejudicii ale sistemului nervos central;
- anumite medicamente sau intreruperea brusca a administrarii unor medicamente;
- diverse conditii medicale inclusiv: scleroza multipla, depresie, encefalita, epilepsie
sau obezitatea;
- predispozitia genetica la hipersomnie;
- hipersomnie idiopatica sau somnolenta excesiva pentru care nu exista nici o cauza
cunoscuta (afecteaza de obicei adolescentii si adultii tineri);
- sindromul Kleine-Levin - tulburare neurologica rara care cauzeaza hipersomnie
recurenta.
Somn - numărul de ore de somn noaptea: peste 10 ore, la adult, şi 12 ore, la copil (se
modificat exclud condiţiile particulare de oboseală după eforturi excesive, convalescenţă sau
insomnii, care necesită o recuperare de somn);
- calitatea somnului;
- se diferenţiază de somnul normal prin profunzime, durată, bruscheţea apariţiei.
Durata, modul de instalare, evoluţia depind de natura şi localizarea afecţiunii
cauzale.
Somnolen- - aţipiri; pacientul aude cuvintele rostite tare, poate răspunde cu oarecare brutalitate,
ţa (accese laconic. Fără un stimul, adoarme. Poate dura zile, săptămâni, poate fi urmată de
de somn inversări ale ritmului nictemeral.
diurn)
Letargia - hipersomnie continuă, mai profundă; poate fi trezit pentru scurtă vreme prin
excitaţii violente, păstrând un grad de obnubilare şi torpoare intelectuală. Poate dura
ore, zile, luni ani. Funcţiile vitale sunt diminuate.
Narcolep- - supranumită şi sindrom narcoleptic se consideră că ar fi o tulburare nevrotică şi se
sia manifestă prin perioade scurte de adormire, de câteva ori pe zi, imposibil de învins.
Aceste „accese de somn” apar brusc, în plină activitate şi sunt cauzate se pare, de
alterarea somnului de tip REM. Persoana care suferă de narcolepsie este somnoroasă
în timpul zilei şi se „prăbuşeşte” în stare de catalepsie. Catalepsia este o stare de
prăbuşire a tonusului muscular, de obicei în timpul emoţiilor, fără pierderea stării de
185
conştienţă. Bolnavul este spectator conştient la atacul paralitic. Se presupune că
“adoarme măduva”, nu creierul. Pentru că atacul este declanşat de prezenţa
emoţiilor, pozitive sau negative (uneori criza survine în timpul râsului), s-a apreciat
de către oamenii de ştiinţă că în mecanismul narcolepsiei ar fi implicat sistemul
limbic, ştiindu-se deja faptul că, rinencefalul este angrenat în stările afective, mai
ales în emoţiile puternice. Pacientul este confuz şi nu poate face diferenţa între vis şi
realitate.
Narcolepsia poate fi însoţită de “paralizii de somn”, de trezire sau de adormire,
asociate cu halucinaţii şi activităţi onirice intense. Se consideră că halucinaţiile
reprezintă forme patologice ale activităţii onirice din somnul paradoxal.
Cei care suferă de narcolepsie prezintă şi alte tulburări: obezitate, poliurie, chiar
diabet etc.
Apneea de = fenomen de oprire a respiratiei in timpul somnului.
somn Apneea centrală are originea în centrii respiratori de la nivelul trunchiului cerebral.
Somnul paradoxal este asociat cu hiperpolarizarea neuronilor motori de la acest
nivel, neuroni care ratează transmiterea influxului nervos către muşchii respiratori.
În consecinţă muşchiul diafragm devine imobil, iar persoana încetează pur şi simplu
să respire.
Apneea obstructivă apare atât pe perioada somnului paradoxal, cât şi a somnului cu
unde lente, în condiţii de tonus muscular respirator normal. Respiraţia se prăbuşeşte
trecând printr-o stare de hipotonie mai marcată în somnul REM. Apneea obstructivă
se produce ca efect al colapsului căilor respiratorii din cauza presiunii negative
instalate. Presiunea negativă survine în timpul hipotoniei exagerate şi conduce atât
la alungirea căilor respiratorii, cât şi la mărirea lumenului acestora. Atunci când
oxigenarea sângelui devine ineficientă apar fenomene de hipoxie cerebrală, moment
în care persoana se trezeşte. De asemenea, se produce hipertensiune sistemică, dar şi
în circulaţia pulmonară.
Persoanele hipertensive, cu afecţiuni cardiace sau respiratorii şi persoanele cu
obezitate sunt mai expuse riscului de a intra în apnee de somn.
Ticurile Unele persoane manifestă o serie de reacţii episodice nocturne sub forma unor
din somn automatisme gestuale, motorii, masticatorii, mimice, verbale etc, ce apar în faza de
adormire. Unele sunt manifestări motorii precum mioclonii fiziologice, tresăriri,
spasme tonice, altele sunt manifestări psihomotorii (somnambulismul), iar altele
sunt manifestări psihosenzoriale (iluziile şi halucinaţiile hipnagogice).
Enurezisul nocturn poate fi considerat un tic neurovegetativ.
Atunci când pacientul se află sub tratament cu diverse droguri care induc starea de
somn, se modifică organizarea somnului, dar şi ritmul circadian veghe-somn.
Privarea - somnul insuficient, cantitativ si calitativ, pe perioade mari conduce la aparitia unor
de somn simptome specifice, afectand mentalul individului, dar si capacitatile sale fizice.
Comporta- - lent, greoi, pacientul răspunde cu greutate la întrebări.
ment
verbal şi
nonverbal
Oboseala - stare de epuizare musculară şi nervoasă, pe care bolnavul o acuză.
Inactivita- - starea permanentă de somn, pe care o resimte pacientul, diminuează posibilitatea
te efectuării unor activităţi fizice.
186
Intervenţiile asistentei medicale –pacient cu hipersomnie
Pacientul să Asistenta medicală:
beneficieze de un - identifică, prin discuţiile cu pacientul sau familia, cauza
număr de ore de hipersomniei;
somn corespunzător - identifică cu pacientul metodele de diminuare a factorilor
vârstei cauzatori;
- creează un climat de încredere, încurajează şi linişteşte
pacientul pentru a-şi recăpăta echilibrul psihic;
- observă şi notează toate schimbările care survin în starea
pacientului;
- administrează tratamentul medicamentos.
Pacientul să fie activ, - identifică care sunt activităţile agreate de pacient;
cooperant - elaborează împreună cu pacientul un program de activitate,
care să corespundă stării pacientului şi posibilităţilor
organismului;
- observă somnul, calitatea acestuia, raportul între starea de
veghe şi somn.
3. Disconfort/ Incomoditate
= senzatia de jena, neplacere fizica si psihica.
Surse de - afecţiuni organice - cerebrale, endocrine, constrângeri fizice,
ordin fizic dezechilibre, durerea, surmenajul;
- constrageri fizice,
- surmenajul.
Surse de - afectarea gândirii, anxietate, frustrare, stres, situaţie de criză, pierdere,
ordin separare
psihic
Surse de - eşecul funcţiei,
ordin - anturaj inadecvat,
social - temperatura, ambianţa inadecvată,
- creşterea stimulilor senzoriali în locuinţă şi nu numai.
Lipsa - cunostinte insuficiente despre sine si mediu
cunoaşterii
Iritabilitatea - imposibilitatea pacientului de a se menţine calm şi a se
comporta liniştit şi adecvat situaţiei;
Indispoziţie, jenă - stare neplacuta fizic si psihic;
Stare de disconfort - Stare neplăcută de incomoditate;
Diaforeză - transpiraţie abundentă care determină starea de disconfort;
Dureri - suferinţă fizică;
Contracturi - contracție musculară involuntară și persistentă determinată de
musculare poziţia incomodă.
187
Intervenţiile asistentei medicale –pacient cu disconfort
Obiectiv Intervenţiile autonome şl delegate
Pacientul să - discută cu pacientul pentru a identifica cauzele disconfortului
beneficieze de (teamă etc);
confort fizic şi psihic - favorizează odihna pacientului, prin suprimarea surselor care-
i pot determina disconfortul şi iritabilitatea;
- creează senzaţie de bine pacientului, prin discuţiile purtate;
- facilitează contactul cu alţi pacienţi, cu membrii familiei;
- aplică tehnici de îngrijire curentă, necesare obţinerii stării de
satisfacţie;
- observă şi notează schimbările.
4. Fatigabilitate
= senzaţie penibilă, însoţită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă şi musculară.
Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice, durerea, surmenajul,

tulburările de gândire, situaţiile de criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a
mediului, zgomotul, esecul profesional, conflicte sociale lipsa de cunostinţe,etc. .
Facies - palidă, exprimă tristeţea, incercanat.
Ochii -încercănaţi, privirea înceţoşată;
Pulsul - rar, lent, slab bătut;
Tensiunea - tendinţa de scădere a valorii normale arterială;
Somnul - somnolenţă diurnă;
Aspectul - palide, transpiraţii reci;
tegumentelor
Starea psihică - plictiseală, apatie;
Vorbire - lenta, greoaie;
Greutatea corpului - scăderea acesteia;
Astenie - scăderea forţei;
Oboseala - senzaţie penibilă, însoţită de inactivitate, stare de epuizare
nervoasă şi musculară;
Tremor al membrelor - mişcare uşoară, involuntară, rapidă, repetată a membrelor.
- Intervenţiile asistentei medicale-pacient cu oboseală

Pacientul să fie - identifică cauza oboselii;
odihnit cu tonusul - ajută pacientul să-şi planifice activităţile cotidiene;
fizic şi psihic bun în - observă dacă perioadele de odihnă corespund necesităţilor
decurs de … zile organismului;
- stimulează încrederea pacientului în forţele proprii şi în cei
care îl îngrijesc;
- învaţă pacientul cum să execute tehnici de relaxare;
- ajută la aplicarea corectă a acestora;
- observă şi notează funcţiile vitale şi vegetative, perioada
188
somn-odihnă, comportamentul pacientului;
- administrează medicaţia indicată de medic, observă efectul
acesteia.
Nesatisfacerea nevoii de a dormi si a se odihni afectează celelalte nevoi

fundamentale.
A comunica
• comunicare ineficientă cauzata de oboseala, insomnie, dificultati de concentrare.
• diminuarea/ incapacitatea cauzata de dezinteres pentru odihna si somn , hipotermie
cauzata de somnolenta accentuata.
A respira
• oboseala, insomnia determină apariţia tulburărilor funcţionale şi a afecţiunilor
respiratorii.
A mânca şi a bea
• insomniile prelungite siodihna nesatisfacatoare determină dezechilibrul alimentar şi
hidroelectrolitic.
A elimina
• perturbarea eliminarilor prin inversarea ciclului veghe-somn si tratamente cu somnifere.
A se misca si a avea o buna postura
• diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna şi somnul prin lipsa de activi-
tate, efort fizic.
A fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele
• diminuarea/ incapacitatea de autoservire generala si locala determinate de somnolenta
patologica si insomnie cronica.
• diminuarea de autoservire generala si locala determinate de hipersomnie si insomnie .
A evita pericolele
•risc de expunere si vulnerabilitae crescuta prin oboseala, somnolenta, tratamente
specifice.
A acţiona conform credinţelor si valorilor sale
•afectarea participării la servicii religioase, reuniuni culturale cauzata de oboseala si
degradare spirituala prin somn agitat ,vise urate.
A se realiza
•restrângerea preocupărilor sociale şi imposibilitatea participării active pe plan profe-
sional datorită lipsei de somn si odihnei.
A se recrea
• oboseala, somnolenta diminuează capacitatea de participare la activităţi recreative.
A învăţa
• somnolenta, letargia, lipsa puterii de concentrare determină restrângerea sau renunţarea
la activităţi şcolare şi a preocupărilor intelectuale.
-
189
PROCES DE INGRIJIRE/NURSING
Culegere de date
Analiza si interpreatrea datelor
Identificarea problemelor
Probleme de dependenţă: insomnie, hipersomnie, disconfort/ incomoditate, fatigabilitate.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a dormi, oboseala, iritabilitate, lentoare in
comportamentele verbale si nonverbale, scăderea randamentului, diaforeza, dureri
musculare, facies palid, încercănat, astenie, scăderea T.A. si a pulsului, somnolenţă
diurnă, etc.
Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice, durerea, surmenajul,
tulburările de gândire, situaţiile de criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a
mediului, zgomotul, esecul profesional, conflicte sociale lipsa de cunostinţe, etc.
Planificarea ingrijirilor
Obiective:
Pacientul:
- sa-si reduca disconfortul;
- sa-si amelioreze starea generala;
- sa-si recupereze orele de somn;
- sa efectueze exerciti de relaxare;
- sa exprime stare de confort;
- sa indeplineasca activitati zilnice dupa activitati zilnice dupa ritm, dorinta, intensitate.
Interventii:
Aprecierea gradului de adaptare a pacientului la mediul spitalicesc:
-activitatea din mediul spitalicesc poate avea ca efect modificarea obiceiurilor de somn şi
odihnă ale pacienţilor spitalizaţi
-importanţa modificărilor depinde de starea fiziologică şi psihică a pacientului şi de locul
unde este plasat.
Asistenta medicala trebuie să cunoască nevoile fiziologice de somn ale
pacienţilor, să le supravegheze somnul din punct de vedere cantitativ şi calitativ, să
recunoască semnele care indică nesatisfacerea nevoii de odihnă, să depisteze cauzele şi să
le îndepărteze.
Reducerea zgomotului în mediul spitalicesc:
- închiderea uşilor la saloane;
- reducerea volumului unor aparate din apropierea saloanelor (telefon, radio, T.V.,
compresoare etc.);
- purtarea pantofilor cu talpă de cauciuc, nu tocuri de metal;
- evitarea discuţiilor cu voce tare, a trântitului uşilor -manipularea cu grijă a
cărucioarelor, a truselor cu instrumente şi a materialelor de curăţenie (găleţi) .
190
Asigurarea confortului:
- diminuarea surselor de iritaţie fizică;
- atenuarea durerii;
- asigurarea unei bune igiene corporale;
- asigurarea lenjeriei de pat curată şi uscată;
- asigurarea unei temperaturi adecvate în salon;
- adoptarea unei poziţii comode, pe saltele confortabile;
- diminuarea intervenţiilor de îngrijire în perioadele de somn;
- promovarea unei activităţi zilnice (ex. participarea la îngrijiri);
- crearea unui mediu de siguranţă fizică şi psihică (bare laterale la pat, lumină de veghe);
- sfătuirea pacientului să-şi golească vezica urinară înainte de culcare.
Favorizarea ritualurilor adormirii:
- aerisirea salonului;
- exerciţii de relaxare;
- citit;
- privit la televizor.
Educaţia pacientului:
- stabilirea unui orar de somn şi odihnă;
- explicarea rolului somnului şi odihnei pentru refacerea organismului -necesitatea
evitării factorilor care influenţează somnul şi odihna (oboseala, stresul, cafeaua, alcoolul,
mediul cu supraîncărcare de stimuli senzoriali).
Exerciţii de relaxare
Exerciţiile de relaxare pornesc de la un model holistic al stării de boală şi sănătate,

model bazat pe prezumţia că individul este o entitate psiho-biologică unitară.
Se pot utiliza diferite tipuri şi tehnici de relaxare. Pacientul va fi întrebat mai întâi
dacă vrea să înveţe o anumită tehnică de relaxare, pe care apoi o va putea aplica singur.
Dacă pacientul îşi manifestă dorinţa de a învăţa, asistenta îi va prezenta o vedere generală
asupra a ceea ce i se va cere sa facă. I se va arăta cât de important este ca grupele mari de
muşchi şi articulaţiile să nu fie încordate şi în tensiune; în timpul aplicării tehnicii de
relaxare, asistenta va folosi o voce calmă, liniştită.
• Pacientul va fi rugat:
- să se întindă foarte liniştit, astfel încât braţele, picioarele, spatele şi gâtul să fie într-o
poziţie confortabilă
- să-şi amintească un moment sau o ocazie din viaţa lui când s-a simţit foarte liniştit şi
fericit
- să închidă ochii şi să-şi concentreze gândurile asupra acestei amintiri
- să inspire încet şi profund, de cinci ori, expirând lent aerul printre buzele strânse
- să-şi relaxeze pieptul şi stomacul
• în continuare, pacientului i se recomandă:
- să-şi încordeze muşchii (numărând în gând până la 8-10), apoi, să şi-i relaxeze (pe
aceeaşi durată); se începe de la labele picioarelor şi se continuă cu tot corpul până la cap,
în felul următor:
- se încordează puternic degetele de la picioare, apoi, se relaxează;
- se încordează şi se relaxează gleznele;
- se continuă cu gambele-încordate-relaxate, imaginându-şi că membrele au devenit
foarte grele, iar salteaua le presează în sus;
191
- se încordează şi, apoi, se relaxează genunchiul.
Se continuă în acest fel, contractând fiecare muşchi şi numărând până la zece, iar apoi se
relaxează. Tehnica include şl umerii: se ridică, apoi, se relaxează. De asemenea, se
efectuează mişcări de flexie şi extensie ale degetelor de la mâini. Din când în când, i se
sugerează pacientului că salteaua îi presează spatele, coatele sau o altă parte a corpului,
acest lucru dându-i o senzaţie de plutire.
Aplicarea tehnicii de relaxare prezentate mai sus necesită aproximativ 15 minute. Metoda
este deosebit de eficace atunci când pacientul o utilizează singur, de patru ori pe zi:
dimineaţa la trezire, înainte de prânz, înainte de cină şi înainte de a merge la culcare.
Tehnica de relaxare, folosită în mod repetat, contribuie la scăderea nivelului de tensiune a
pacientului în intervalele dintre exerciţii. Un alt exerciţiu de relaxare este meditaţia.
Evaluarea deficitului de somn (conform recomandărilor organizaţiei Alertnes

Solution)
Pentru a evalua câte ore de deficit al somnului are o persoană se poate folosi
următoarea metodă de calcul:
- se notează câte ore a dormit în fiecare zi a săptămânii şi apoi totalul / săptămână;
- i se cere să-şi amintească una din zilele de maximă performanţă şi atenţie şi apoi să
noteze numărul de ore dormite în noaptea de dinaintea acestei zile (aceasta fiind durata
optimă a somnului de noapte = n); dacă nu îşi aminteşte numărul de ore dormite, va trece
valoarea implicită de 8 ore, care este durata medie de somn pe o noapte;
- deficitul de somn pe săptămâna în curs = total ore dormite - 7 x n
Exemplu: luni = 6; marţi = 5; miercuri = 7; joi = 6; vineri = 5; sâmbătă = 8;
duminică = 6 total ore / săptămână = 43 ore
Deficitul de somn = 43 - (7 x 8) = -13 ore
Persoana are un deficit de somn de circa 13 ore, deci aproape 2 nopţi.
Dacă diferenţa este pozitivă însemnă că persoana se odihneşte suficient şi trebuie să
continue acest stil de viaţă. Dacă diferenţa este negativă înseamnă că are un deficit de
somn şi va trebui să se culce cu 1 sau 2 ore mai devreme sau să adauge câte 1 oră de
somn după prânz până când diferenţa va deveni pozitivă.
Evaluarea ingrijirilor:
Se va referi la :
- numarul de ore de somn noaptea si respectiv ziua;
- caracteristicile somnului:intrerupt sau nu, somn agitat, cosmaruri, vise;
- nivelul de odihna;
- durere si alte semne asociate;
- conditii de mediu ambiant;
- gradul de oboseala de peste zi;
- respectarea orelor de odihna;
- nivelul de cunostinte;
- alte semne variate.
192
11. NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA Şl DEZBRĂCA
Definiţie:
Nevoia de a se îmbrăca şi a se dezbrăca este o necesitate proprie fiinţei umane de a
purta haine adecvate în funcţie de circumstanţe (momentul zilei, activităţile preconizate),
pentru a-şi proteja corpul de rigorile climei (rece, cald, umiditate) şi pentru a-şi permite
libertatea mişcărilor.
Lipsa de îmbrăcăminte poate reprezenta o pierdere a libertăţii (când este obligat să poarte
ceea ce nu-i face plăcere) şi un mijloc de pedepsire.
Din punct de vedere al psihiatrilor, vestimentaţia este un semn de sănătate. O îmbrăcăminte
bizară, stridentă, cu multe podoabe poate exprima chiar o boală psihică.
Fiinţa umană, spre deosebire de animale, pentru a supravieţui trebuie să poarte

veşminte. Pentru majoritatea societăţilor, omul se îmbracă din pudoare. Dacă hainele
permit asigurarea stării de bine şi protejarea intimităţii sexuale a individului, ele conferă,
de asemenea, o semnificaţie de apartenenţă la un grup, la o ideologie sau la un statut
social.
Din motive de sănătate, omul trebuie să îşi aleagă haine adaptate după
circumstanţe şi necesitate. Obiceiurile se schimbă de la o cultură la alta şi „limbajul”
pudorii se manifestă prin comportamente variate, lăsând îmbrăcămintea să joace un rol în
acest sens.
Din motive estetice, veşmintele contribuie la expresia corporală şi participă la
comunicare într-un mod semnificativ: îmbrăcămintea poate deveni un element de
comunicare prin atracţia pe care o suscită între indivizi.
Justificarea alegerii veşmintelor se referă la aspectul fizic, respectarea
personalităţii proprii şi impresionarea celorlalţi, acceptarea propriei persoane într-un
grup, afişarea propriului statut si obţinerea unei satisfacţii personale.
Veşmintele pot deveni element de prelungire a personalităţii, alegerea unui
ornament, exprimând Individualitatea, sentimentul de demnitate şl autorespect.
Biologici •Vârsta:
- temperatura corpului variază în funcţie de vârstă; individul îşi procură
veşmintele adecvate pentru a se proteja împotriva variaţiilor temperaturii
mediului ambiant;
- copiii mici şi persoanele în vârstă au temperatură corporală mai coborâtă
decât persoanele adulte, deci trebuie să utilizeze veşminte mai călduroase
(copiii au tendinţă mai mare de pierdere a temperaturii datorită unui sistem
de autoreglare mai labil, fiind în dezvoltare, iar vârstnicii, datorită
diminuării funcţiilor organismului).
• Talie, statură:
- în vederea asigurării stării de bine, indivizii îşi aleg veşmintele în funcţie
de talie şi statură.
193
•Activitate:
- pentru confort şi libertatea în mişcare, indivizii în funcţie de activitatea
preconizata poartă veşmintele adecvate.
Psihologici • Credinţă: indivizii care aderă la o religie sau la ideologie poartă veşminte
sau obiecte care sunt semnificative pentru aceştia sau pentru comunitatea
cărora le aparţin. În plus, purtarea uniformei permite indivizilor să se
distingă în societate ca făcând parte dintr-un anumit grup.
• Emoţiile: influenţează alegerea şi purtarea veşmintelor care permit
exprimarea unor sentimente şi a unei stări de confort psihic.
• Imaginea corporală proprie şi stima de sine.
• Sentimentele, etc.
Sociologici • Regiunea de rezidenţă si clima: cea caldă obligă indivizii să-şi aleagă
şi culturali veşminte care să le permită menţinerea temperaturii corpului; pentru a
împiedica acumularea de căldură şi umiditate se vor purta veşminte albe,
largi, ample, uşoare, în timp ce veşmintele de culoare închisă şi groase
menţin temperatura corpului în limite normale, împiedicând pierderea
căldurii.
•Statutul social: societatea, prin normele sale. impune indivizilor un statut
care-i obligă să se îmbrace şi să poarte obiecte prin care să dovedească
rangul lor social. După condiţiile financiare, pot apărea limite în alegerea si
purtarea îmbrăcămintei.
•Munca: condiţiile de muncă pot, de asemenea, influenţa alegerea şi
purtarea veşmintelor.Siguranţa muncii este dată de echiparea cu obiecte
speciale de vestimentaţie, protectiv împotriva accidentelor, frigului,
zgomotelor etc.
•Cultura: prin veşminte se poate contribui la conservarea tradiţiilor şi, de
aceea, oamenii adoptă îmbrăcămintea care îi va distinge ce ceilalţi (portul
popular).
Semnificaţia - veşminte, tot ceea ce acoperă corpul uman, îl ascunde şi-l protejează;
veşmintelor ele sugerează apartenenţa sau neapartenenţa la un grup social,
profesional, cultural, religios etc..
Alegerea - veşminte alese după gust şi circumstanţe (personalitatea individului,
personală ocazii festive, protejarea corpului de intemperii, preferinţe vestimentare,
modă).
Sortarea - adecvate funcţiilor fiziologice, mediului înconjurător fizic şi social , în
veşmintelor concordanţă cu importanţa acordată îmbrăcămintei şi ţinutei personale;
Calitatea - adecvate climatului, statutului socio-cultural;
veşmintelor - starea de curăţenie a hainelor foarte buna.
Proprietatea - reliefează nivelul socio-economic, statutul social.

veşmintelor
Purtarea de - pune în evidenţă rangul social, însemnătatea personală (prin medalion,
194
obiecte talisman), funcţie religioasă, secta religioasă, calitatea de funcţionar de
semnificative stat, ritualuri etc.
Exigenţe în - modă, norme sociale;
intimitate - ordonat, curat tot timput, în orice activitate;
- funcţională, estetică.
Capacitatea - mobilitate articulară, tonus muscular, maturitate psiho-motorie
fizică de
îmbrăcară şi
dezbrăcare
Talie şi - vârstă, sarcină, grad de dezvoltare a ţesutului adipos etc.
statură
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei nevoii

- învaţă persoana să-şi aleagă îmbrăcămintea corespunzătoare climei, temperaturii
mediului înconjurător, activităţii, vârstei;
- explorează gusturile şi semnificaţia veşmintelor la fiecare persoană;
- încurajează persoana pentru a-şi alege singură îmbrăcămintea, ornamentele, accesoriile
dorite.

DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA
Probema de dependenta: INABILITATE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA
Disfuncţiile apărute în organism pot duce la apariţia unei singure probleme de

dependentă: neîndemânarea / inabilitatea de a se îmbrăca sau a se dezbrăca. Aceasta se
poate raporta la luarea de decizii faţă de alegerea hainelor adaptate si / sau la capacitatea
de a se îmbrăca şi dezbrăca legată de starea de sănătate a persoanei.
Unele afecţiuni fizice sau mentale pot împiedica luarea deciziei faţă de alegerea
hainelor adecvate pentru protecţia împotriva frigului sau căldurii.
O afectare a motricităţii membrelor poate să împiedice persoana să se îmbrace şi
să se dezbrace.
În unele afecţiuni mentale, persoana se îmbracă şi se dezbracă continuu, sau poartă
haine care arată „delirul” său.
De ordin - incapacitatea intrinsecă:

fizic - lezarea fizică (fracturi, arsuri, plăgi);
- diminuarea motricitatii membrelor superioare (slăbiciune,
paralizie, hipotonie, pareze);
- absenţa unui membru superior sau unei porţiuni din membru
(bont);
- incapacitatea extrinsecă:
- constrângeri fizice -obstacole ce împiedică mobilizarea membrelor
superioare (aparate gipsate,sisteme de imobilizare - chingi, benzi
adezive, pansamente, plăgi);
- dezechilibre :
195
- durere,
- slăbire,
- fatigabilitate.
De ordin - tulburări de gândire,
psihologic - anxietate,
- stres,
- pierderea imaginii de sine,
- pierderea/separaţia,
- situaţie de criză.
De ordin - conflictul de rol sau eşecul de rol familial sau social,
socio- - lipsa mijloacelor financiare pentru procurarea hainelor adecvate.
economic
Lipsa de - insuficienta cunoaştere de sine, a mediului înconjurător
cunoaştere
Dificultatea/ - dificultatea de a-şi încheia şi descheia nasturii;

incapacitatea de a se - dificultatea sau incapacitatea de a-si misca membrele
îmbrăca şi dezbrăca superioare ;
- dificultatea de a se incalta si descalta ;
Dezinteresul faţă de - apatie in a se imbraca;
ţinuta sa - acces de melancolie ;
Refuzul de a se
îmbrăca şi dezbrăca
Alegerea inadecvată de - îmbrăcăminte exagerată, caraghioasă, coafuri bizare;
veşminte
Veşminte - neadecvate taliei, masei corporale;
inconfortabile
Dificultatea de a-si
păstra veşmintele
curate,
Dezbrăcare continuă
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu inabilitate a se îmbrăca şi

dezbrăca

Pacientul să - educă pacientul privind importanţa vestimentaţiei în identificarea
cunoască personalităţii;
importanţa - notează zilnic interesul persoanei pentru a se îmbrăca şi dezbrăca;
satisfacerii de a se - supraveghează cu ce se îmbracă;
îmbrăca şi - explică legăturile dintre ţinuta vestimentară, imagine şi stima de
dezbrăca în termen sine;
de... - încurajează pacientul.
Pacientul să se - identifică capacitatea şi limitele fizice ale persoanei îngrijite;
196
poată îmbrăca şi - îi acordă timp suficient pentru a se îmbrăca şi dezbrăca:
dezbrăca singur în recomandă, dacă ameţeşte, să se îmbrace în fotoliu şezând;
termen de... - sugerează aparţinătorilor să-i procure pacientului haine largi, uşor
de îmbrăcat, cu mod de încheiere simplu; încălţăminte fără şiret
-face zilnic exerciţii de motricitate fină cu pacientul descriindu-i
gestica necesară îmbrăcării;
- asistenta îmbracă şi dezbracă pacientul în caz de paralizii ale
membrelor, susţinând membrul paralizat în timpul îmbrăcării;
începe îmbrăcarea cu membrul paralizat şi apoi cu cel sănătos şi
dezbrăcarea în mod invers.
Pacientul cu - evaluează gradul de confuzie şi observă schimbările de
tulburări psihice comportament, orientându-l regulat în timp şi spaţiu;
recâştigă - solicită persoanei să se îmbrace, vorbindu-i clar, distinct, cu
independenţa de a respect şi răbdare, respectând ritmul acesteia;
se îmbrăca şi - explică gesturile pe care trebuie să le facă pentru a se îmbrăca, în
dezbrăca în termen limbaj inteligibil;
de... - aşaza obiectele în cameră în aceeaşi ordine tot timpul, iar tainele în
ordinea folosirii lor şi solicită pacientului la dezbrăcare să le pună în
ordine inversă.
Apariţia problemei de dependenţă sau de îngrijire „Neândemânarea / Inabilitatea de a

se îmbrăca şi dezbrăca” poate duce la apariţia unor semne de dependenţă sau a unor
probleme de dependenţă ca:
- modificarea amplitudinii şi ritmului respirator,
- alimentaţie inadecvată prin surplus sau deficit,
- eliminare inadecvată,
- imobilitate, poziţie incorectă, oboseală,
- alterarea tegumentelor şi fanerelor,
- vulnerabilitate faţă de afectarea integrităţii fizice şi / sau psihologice,
- comunicare ineficientă la nivel afectiv,
- frustrare,
- devalorizare,
- neputinţă,
- diminuarea interesului faţă de activităţile relaxante.
PROCESUL DE ÎNGRIJIRI/NURSING
Culegere de date
Probleme de dependenţă: inabilitatea de a se îmbrăca si a se dezbrăca.
197
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a se îmbrăca si a se dezbrăca, refuzul de a se
îmbrăca/dezbrăca, vesminte inadecvate, dificultatea de a-si păstra vesmintele curate,
dezinteres pentru îmbrăcăminte, haine inconfortabile.
Surse de dificultate: atingere fizică, constrângeri fizice, durere, tulburări de gândire,
anxietate, stres, situaţii de criză, sărăcie, conflict de rol, esec profesional, lipsa de
cunostinţe, etc.
- pacientul sa cunoasca importanta satisfacerii nevoii de a se imbraca si dezbraca;
- pacientul sa se poata imbraca si dezbraca singur;
- pacientul cu tulburari psihice sa-si recastige independenta de a se imbraca si
dezbraca.
Inteventii:
- autonome
- delegate.
1. Procurarea unor haine adecvate
- asistentul medical ajută persoana să se îmbrace şi dezbrace
- asistentul medical respectă intimitatea persoanei in orice moment
2. Diminuarea anxietăţii
- asigurarea (securizarea) persoanei faţă de starea sa
- dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului
3. Notarea oricărei schimbări la nivelul:
- amplitudinii mişcărilor;
- atitudinii persoanei faţă de îmbrăcăminte.
Se face in functie in functie de rezultatele asteptate/ dorite; schimbarea s-a facut
fara incidente/ pacientul reclama vreun inconvenientcare necesita remediere (oboseala,
manevre brutale, dureri, lenjerie curata, etc.).
198
12. NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI
ÎN LIMITE NORMALE
Definiţie:
Menţinerea temperaturii în limite normale este necesitatea organismului de a
conserva o temperatură la un grad aproximativ constant, pentru a-şi menţine starea de
bine.
Temperatura corpului se menţine constantă datorită echilibrului dintre

termogeneză şi termoliză. Menţinerea echilibrului este asigurată de funcţionarea centrilor
termoreglatori, situaţi în hipotalamus.
În producerea de căldură - termogeneza - intervin procesele biochimice, căldura
fiind rezultatul proceselor oxidate din organism, mai ales prin activitatea musculară şi
glandulară dar si prin aport de alimente (în special alimente energetice ca lipide şi
glucide) .Muşchii şi ficatul sunt organele principale ale termogenezei.
Producerea de căldură este rezultatul:
- activităţii fizice şi contracţiei musculare;
- aportului de alimente (în special alimente energetice ca lipide şi glucide)
- aportului hormonal (secreţie hipofizară sau tiroidiană);
- variaţiei temperaturii mediului înconjurător.
Scăderea temperaturii aerului intensifică arderile din organism rezultând eliberarea
compensatorie de căldură. Scăderea accentuată şi continuă a temperaturii aerului conduce
reflexogen la apariţia contracţiilor musculare minore manifestate prin tremurături şi
frison.
În pierderea de căldură - termoliza - intervin mecanisme fizice, căldura pierzându-
se prin piele, plămâni, rinichi.
Pierderile se realizează prin:
- evaporare, care reprezintă pierderea căldurii datorită eliminării transpiraţiei şi evaporării
ei prin piele. Respiraţia antrenează o pierdere de căldură şi, astfel, răcirea corpului; chiar
în stare de repaus când pielea pare uscată are loc evaporarea sudorii foarte lent -
perspiraţie insensibilă.
- radiaţie, care reprezintă pierderea căldurii sub formă de unde electromagnetice, atunci
când temperatura mediului înconjurător este mai mică decât temperatura corpului;
- conducţie, care reprezintă pierderea căldurii prin contactul direct al corpului cu obiecte
reci (băi reci, cuburi de gheaţă);
- convecţie, care reprezintă pierderea căldurii printr-o circulaţie de aer în jurul corpului.
Temperatura mediului înconjurător influenţează termogeneza astfel:
- când temperatura mediului înconjurător scade, pe cale reflexă, se produce o creştere a
activităţii musculare (tremurături) şi deci se intensifică procesele oxidative.
- când temperatura mediului înconjurător creşte, se produce pe cale reflexă o diminuare a
proceselor oxidative.
În pierderile de căldură intervin mecanisme fizice:
199
- vasoconstricţie, în caz de frig, deci pierderi reduse de căldură;
- vasodilataţie, în caz de temperatură crescută a mediului, deci pierderi mal mari de
căldură.
Echilibrul dintre termogeneza şi termoliză se numeşte homeotermie.

Factori - vârsta
biologici Nou-născutul şi copilul mic au termoreglarea fragilă, datorită imaturităţii
centrului reglator, de aceea temperatura lor corporală este uşor influenţată
de cea a mediului ambiant. Temperatura corpului la nou-nascut este
cuprinsă între 36,1 şi 37,4° C.
Adultul îşi menţine temperatura corpului între 36-36,9° C.
Vârstnicul, prin diminuarea proceselor nervoase, este predispus la
temperaturi în jur de 35-36° C (prin diminuarea proceselor oxidative).
Exerciţiul - în timpul activităţii musculare foarte Intense, temperatura
corpului poate creşte cu 2,2-2,7° C peste valorile normale, dar revine când
activitatea încetează. Temperatura corpului scade în timpul inactivităţii.
- alimentatia- ingestia de alimente, în special proteinele,creste
temperatura corpului;
- ritmul circadian: temperatura corpului variază în funcţie de ora
zilei: este minimă între orele 3-5 dimineaţa (remisiune matinală), datorită
diminuării proceselor metabolice în timpul somnului; este maximă seara,
între orele 18-23 (exacerbarea vesperală); valorile matinale sunt cu 0,5° C
mai mici decât vesperale;
- sexul - la femei temperatura corporală înregistrează valori peste
37° C în a doua jumătate a ciclului menstrual, în timpul ovulaţiei;
- activitatea hormonala: temperature femeilor este mai fluctuanta
decat a barbatilor din cauza de perioada ciclului menstrual.
Factori - anxietatea, emoţiile puternice pot determina o creştere a
psihologici temperaturii corporale.
Factori - locul de muncă cu condiţii de creştere sau scădere a temperaturii
sociologici mediului ambiant pot determina dereglări ale temperaturii corpului
- climatul - umed şi cald determină creşterea temperaturii corporale,
climatul rece şi umed determină scăderea temperaturii corpului
- locuinţa - temperatura încăperii influenţează temperatura corpului.
Astfel: camera supraîncălzită produce creşterea temperaturii corpului prin
radiaţia aerului către individ. Acelaşi fenomen, în sens invers, se întâmplă
când temperatura locuinţei este scăzută.
Temperatura - nou-născut şi copilul mic 36,1-37,7° C;

corporală - adult 36-36,9° C obţinută prin măsurare în cavitatea axilara;
- vârstnic 35- 36,9° C , in functie si de activitate;
- prin măsurarea temperaturii în cavităţile închise (rect, vagin,
cavitatea bucală) valorile sunt cu 0,3-0,5° C mai mari decât cele axilare.
Exemplu: rect, vagin -37,5° C, axila-36,7 ° C, cavitatea bucală- 37° C
esofag-37,3° C.
200
Piele - culoare roz, temperatură călduţă ;
- transpiraţie minimă;
- senzaţie plăcută faţă de frig sau căldură.
Stare de - pacientul exprima stare de bine;
confort
Starea de - fara modificari .
constienta si
functiile
vitale
Temperatura - 18- 24° C.
mediului
ambiant
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în satisfacerea

nevoii
- când temperatura mediului ambiant este crescută, învaţă pacientul:
- să reducă din alimentaţie, alimentele cu valoare calorică mare; de exemplu,
grăsimile;
- să consume lichide şi alimente reci;
- să aibă o bună ventilaţie în încăpere, la locul de muncă;
- să aibă îmbrăcăminte lejeră, amplă, de culoare albă.
- când temperatura mediului ambiant este scăzută, învaţă pacientul:
- să crească cantitatea de alimente, în general, şi a celor calorigene, în special;
- să ingere lichide şi alimente calde;
- să aibă în încăpere temperatura de 18-25° C;
- să poarte îmbrăcăminte călduroasă.
II. Depedenţa în satisfacerea nevoii de a menţine constantă temperatura corpului
Survin două probleme de dependenţă:

1. Hipertermia
2. Hipotermia
Sursele de dificultate ale acestor probleme de dependenţă

Surse de - dereglări funcţionale ale hipotalamusului, provocate de anomalii
ordin fizic cerebrale, de substanţe toxice piretogene (bacterii, droguri);
- imaturitatea sistemului de termoreglare ;
- supraîncărcarea: căldura sau frigul excesiv la care este expus corpul;
- dereglări hormonale: hipo- sau hiperfuncţia tiroidiană;
- alimentatia- săracă/bogată, în:
-hidraţi de carbon;
-proteine;
-grăsimi;
-lichide.
- sedentarism: prin inactivitate temperatura scade.
Surse de - anxietatea;
ordin - mania.
psihologic
201
Surse de - umiditatea şi temperatura ridicată din mediu;
ordin - umiditatea şi temperatura scăzută din mediu;
sociologic - calitatea necorespunzătoare a veşmintelor.
Lipsa - cunoştinţe insuficiente despre mediul înconjurător, despre sine.
cunoaşterii
1. Hipertermia
Problema de dependenţă constă în ridicarea temperaturii corporale deasupra

limitelor normale: 37° C la adult.
Hipertermia poate constitui un mecanism de apărare a organismului, pentru că, în
momentul invaziei microbiene, determină producerea de anticorpi printr-o creştere a
metabolismului.
Subfebrilitatea - menţinerea temperaturii corporale între 37-38° C

Febră moderată - menţinerea temperaturii corporale între 38-39° C
Febră ridicată - menţinerea temperaturii corporale între 39-40° C
Hiperpirexie - menţinerea temperaturii corporale peste 40° C
Frisoane -reactie nervoasa la frig sub actiunea S.N.V., datorita ascensiunii
bruste a temperaturii interne si se manifesta prin contracţii
musculare puternice.
Piele roşie, caldă, - pielea, la început, este palidă, apoi roşie, caldă şi transpirată.
umedă
Piloerecţia - piele de găină, senzaţie de frig.
Sindrom febril - grup de semne: cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee,
inapetenţă, sete, oligurie, urini concentrate, convulsii, halucinaţii,
dezorientare.
Erupţii cutanate - macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile infecţioase.
Febră continuă - menţinerea temperaturii corporale în perioada de stare a bolii
peste 37° C cu diferenţa sub 1° C între valorile înregistrate
dimineaţa şi seara.
Febră - diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa şi
intermitentă seara în perioada de stare a bolii, cele mai mici valori scăzând sub
37° C.
Febră remitentă - diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa şi
seara, în perioada de stare a bolii, dar cele mai mici valori nu scad
sub 37° C.
Febră recurentă - perioade febrile de 4-6 zile, ce alternează cu perioade de
afebrilitate de 4-6 zile, trecerile făcându-se brusc.
Febră ondulantă - perioade febrile, ce alternează cu perioade de afebrilitate, trecerea
făcându-se lent.
În evoluţia oricărei febre (hipertermie) se disting trei perioade:
- perioada iniţială (de debut) ;
- perioada de stare ;
- perioada de declin.
Perioada de debut poate fi de câteva ore - debut brusc - sau de câteva zile - debut lent.
202
Perioada de stare poate să dureze zile sau săptămâni, aspectul curbei febrile fiind diferit,
în funcţie de boală.
Perioada de declin poate fi scurtă - declin în criză — sau de câteva zile—declin în liză.
Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu hipertermie

Pacientul să-şi - aeriseste încăperile fără scăderea exagerată a temperaturii ambiante,
menţină minim 18°C;
temperatura - aplică comprese şi împachetări reci, pungi de gheaţă;
corpului în - fricţioneaza cu alcool pacientul;
limite fiziologice - asigură toaleta pe regiuni şi generală a pacientului;
- schimbă lenjeria de corp şi de pat;
- schimbăm poziţia pacientului în pat;
- asigura regim alimentar sărac în proteine, calorii, regim alimentar
bogat în hidraţi de carbon;
- unde nu sunt contraindicaţii supliment de Na;
- în caz de frison asigură pacientului pături, sticle cu apă caldă, etc;
- administeaza medicaţia prescrisă de medic cu acţiune antitermică,
antibiotice;
- administreaza O2;
- comunică efectele medicaţiei prescrise medicului;
- foloseste aparate pentru ventilaţie şi climatizare a aerului;
- efectueza educaţie pentru prevenirea hipertermiei;
- monitorizeaza şi evalueaza funcţiile vitale;
- supraveghem starea de conştientă a pacientului;
- efectueaza la indicaţia medicului recoltări sanguine în puseu febril:
hemoculturâ;
- preleveaza probe biologice pentru examene de laborator.
Pacientul să fie - calculează bilanţul ingesta-excreta pe 24 ore;
echilibrat - serveşte pacientul cu cantităţi mari de lichide ;
hidroelectrolitic - administreza soluţii perfuzabile prescrise.
Pacientul să aibă - schimbă des lenjeria de pat şi de corp ;
o stare de bine - menţine igiena tegumentelor ;
fizic şi psihic - pregăteşte psihic pacientul, înaintea tehnicilor de recoltare şi
examinare.
2. Hipotermia
Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii corpului sub limite normale

(< 35° C), cauzată de un dezechilibru între termogeneza şi termoliză. Este mai puţin
nocivă decât hipertermia.
In functie de temperatura, hipotermia se poate clasifica in:
- usoara: temperatura corpului intre 35-32 ° C ;
- medie: temperatura corpului intre 32-28 ° C ;
- grava: temperatura corpului sub 28 ° C .
203
- in copilărie, hipotermia este cauzată de lipsa de maturitate a mecanismelor de
termoreglare;
- la adult - de expunerea prelungită la frig, de dereglări endocrine, de abuzul de sedative
şl alcool;interventii chirurgicale( operatia pe cord deschis); malnutritia si/sau inanitia,
sepsis (de obicei bacterian), leziunile hipotalamice (tumori, inflamatii), leziunile maduvei
spinarii la nivelul primei radacini a nervului toracic sau deasupra acesteia
- la persoana vârstnică, cauza este încetinirea activităţii sistemului nervos.
1.imediate
- tremuraturi;
- frisoane;
- pielea rece la inceput palida apoi roşie (la nivelul feţei, urechilor, mâinilor) sau
albastruie (cianoza);
- apatie (lipsa de interes sau grija);
- afectarea capacitatiilor intelectuale;
- tulburari de echilibru;
- tulburari de vorbire (pronuntie nedeslusita);
- parestezii (amorteli) la nivelul mainilor si degetelor;
- dificultate in a indeplini sarcini.
2.tardive
- trunchiul rece, la palpare;
- rigiditatea musculara;
- bradicardia (batai cardiace cu frecventa sub normal);
- respiratii superficiale si bradipnee (respiratii cu frecventa joasa);
- hipotensiune arteriala;
- slabiciune;
- somnolenta;
- pierderea constientei;
- frisoanele se opresc atunci cand temperatura scade sub 32 C.
- durere la nivelul extremitatilor expuse la frig;
- edem;
- tumefiere a intregului corp;
- degeraturi- leziuni de necroză la nivelul pielii, determinate de temperatura scăzută;
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu hipotermie

Pacientul să aibă - încălzeşte lent pacientul.
temperatura Restabilirea temperaturii normale a corpului se face lent, nu brusc
corpului în limite (cu aproximativ 1 grad pe ora) si consta in:
fiziologice - incalzire pasiva: aducerea victimei intr-un mediu cald, inlocuirea
imbracamintei ude cu una uscata si invelirea cu paturi; aceste masuri
pot fi suficiente in hipotermiile usoare si medii cu temperaturi peste
204
31 grade celsius;
- incalzire externa activa: imersie in apa calda (40 grade celsius),
acoperirea cu paturi electrice, infasurarea in haine sau paturi calde,
pungi sau sticle cu apa calda;
- incalzire interna activa: care se face dupa transportul victimei la
spital (ventilatie cu O2 cald, fluide calde etc.).
Cea mai eficienta tehnica de reincalzire este incalzirea sanguina
extracorporala.
Se neglijeaza intentionat incalzirea membrelor deoarece prin
reincalzire vasele de sange se vor dilata si vor prelua o mare
cantitate de sange, putand apârea reducerea circulatiei sangvine
- creşte treptat temperatura mediului ambiant;
- recoltează sânge pentru cercetarea glicemiei, hemogramei,
hematocrituiui;
- monitorizeaza functiile vitale, electrocardiograma;
- corecteaza depletia de volum circulant(perfuzie cu ser fiziologic
incalzit (sau glucoza 5%/ser fiziologic);
- administreaza medicatia recomandata de medic.
Pacientul să fie - administrează lichide uşor călduţe, în cantităţi mici, la intervale
echilibrat regulate de timp;
hidroelectrolitic - calculează raportul ingesta-excreta pe 24 ore.
Pacientul să- şi - pune extremităţile pacientului în apă călduţă de 37° C ;
păstreze - masează extremităţile;
integritatea - administrează tratamentul prescris: antibiotice, corticoizi,
tegumentelor analgezice.
Nesatisfacerea nevoii afectează relaţia de normalitate a celorlalte nevoi

A comunica
• comunicare ineficace datorită stărilor de hipo/hipertermie.
A se mişca, a avea o bună postură
• diminuarea/incapacitatea mobilizării datorită frisoanelor, tremurăturilor, convulsiilor.
A respira
• aport insuficient de 02 prin hipertermie sau bradipnee prin hipotermie.
A mânca şi a bea
• deficit alimentar sau regim alimentar neadecvat termoreglarii deficitare.
A elimina
• eliminare neadecvată cauzată des febră sau scăderea exagerată a T°.
A dormi, a se odihni-
• insomnie, oboseală, somnolenţă prin variaţia gradelor de temperatură şi stărilor de
hipo/hipertermie.
A se îmbrăca
•abilităţi manuale deficitare prin hipo/hipertermie.
• diminuarea/incapacitatea autoîngrijirii cu apariţia de tulburări trofice şi cutanate prin
205
transpiraţii excesive procese infecţioase, septicemii.
A evita pericolele
• risc crescut al lezării integrităţii fizice şi psihice, cauzat de perturbarea procesului de
termoreglare.
A trăi conform propriilor concepţii spirituale
• regim de viaţă strict contrar obiceiurilor pentru intervenţii în caz de hipo/hipertermie.
A se realiza
• indiferenţă/incapacitate, autodevalorizare determinate de acţiuni febrile.
A se recreea
• diminuarea/incapacitatea de a participa la activităţi recreative prin lipsa echilibrului
termic.
A învăţa
• izolare socială, ignorarea factorilor predispozanţi şi de risc.
Culegere de date
Probleme de dependenţă: hipertermie, hipotermie.

Manifestări de dependenţă: temperatura corporală crescută (peste 38° C) sau scăzută
(sub 36° C), frisoane, diminuarea sau cresterea pulsului si a T.A., senzaţie de frig sau de
căldură, piele caldă sau rece, cefalee, agitaţie, roseaţă sau paloare, cianoză, dezorientare,
diaforeză, convulsii, halucinaţii, nevoia imperioasă de a dormi, dureri la nivelul
regiunilor afectate, degerături/arsuri, etc.
Surse de dificultate: atingere fizică, dereglări in funcţionarea hipotalamusului, expuneri
excesive la căldură sau la frig, anxietate, condiţii de mediu inadecvate, îmbrăcăminte
inadecvată, lipsa de cunostinţe, etc.
 sa isi amelioreze curba termică;
 să-şi diminueze T° cu...............................grade, să-şi ridice T° cu grade;
 să menţină echilibrul termic,
 sa fie hidratat corespunzător.
 măsurarea, interpretarea şi înregistrarea valorilor de T°;
 folosirea şi păstrarea termometrelor;
 metode de măsurare a T°;
206
 atitudinea în cazul febrei, atitudine în caz de hipotermie;
 folosirea factorilor fizici pentru combaterea hipertermiei - tehnici de împachetare;
 combaterea pierderilor de căldură - încălzirea pacientului;
 atitudine în timpul frisonului, hidratarea pacientului febril, igiena pacientului
febril.
Se va referi la:
• valorile T.° corporale determinate de 2 sau mai multe ori/24 ore;
• tipul de febră, transpiraţii, diaforeză, frison, măsurarea corectă a T° corporale;
• prezenţa hipo - sau hipertermie;
• cum se acţionează la valori extreme ale T°, prin mijloace nefarmacologice;
• cantitatea de lichide primită, îngrijirea tegumentelor si mucoaselor, starea psihică,
comunicare, nivel de cunoştinţe, alte semne asociate.
207
13. NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, DE A PROTEJA
TEGUMENTELE ŞI MUCOASELE
Definiţie:
A fi curat, îngrijit şi a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele sunt o necesitate pentru
a-ţi menţine o ţinută decentă şi pielea sănătoasă, pentru amentine integre funcţiile
sistemului tegumentar format din piele şi structurile complementare: păr, unghii, glande.
Datorită alcătuirii sale variate, pielea îndeplineşte o serie de funcţii, şi anume:

- apără organismul împotriva agenţilor patogeni, împiedicând pătrunderea
acestora(stratul cornos pentru microorganisme, acţiune uşor bactericidâ a sebumului,
descuamare continuă a epidermului;
- îl apără împotriva unor radiaţii (ultraviolete), prin pigmenţii pe care îi conţine organ de
protecţie împotriva agenţilor mecanici (rol de amortizor al şocurilor datorită . stratului
adipos din hipoderm), chimici (rezistenţa faţă de acizi, baze, enzime prin keratina din
stratul cornos), termici (datorită aceloraşi elemente structurale), actiniei (rol de protecţie
împotriva radiaţiilor ultraviolete conferit de keratina din stratul cornos şi melanină din
celulele pigmentare ale epidermului);
- recepţionează excitaţiile termice, tactile şi dureroase;
- participă la excreţia substanţelor rezultate din metabolism: prin glandele sudoripare,
elimină apa, clorură de sodiu, uree, glucoză, corpi cetonici;
- participă la termoreglare atât prin termoliză, cât şi prin menţinerea temperaturii, prin
stratul adipos ce are rol de izolator termic;
- participă la absorbţie (unele medicamente pot fi absorbite prin piele intrând apoi în
circulaţia generală);
- participă la respiraţie, o cantitate mică de O2 poate intra prin piele: la fel, se elimină o
cantitate mică de CO2;
- organ de depozit al grăsimilor de rezervă (în stratul profund al pielii; hipoderm) şi
sânge în vasele din stratul papilar intervenind la redistribuirea acestuia în caz de ne în
favoarea organelor vitale: inima şi creierul
Pentru a îndeplini aceste roluri trebuie ca pielea să fie curată, sănătoasă şi
îngrijită. Pielea se prelungeşte prin mucoase care acoperă orificiile (nas, ochi, urechi,
vagin, rect), care la rândul lor trebuie să fie curate şi îngrijite pentru a asigura binele
individului şi buna funcţionare a organelor respective.
Factorii care influenteaza satisfacerea nevoii
Factori • Vârsta.
biolo- - la copil şi persoanele în vârstă, pielea este mai sensibilă, mai puţin rezistentă la
gici variaţii de temperatură, la microbi şi la infecţii. In urma îmbătrânirii, dinţii pot să
slăbească în rezistenţă şi cad, părul devine mai puţin rezistent şi la fel unghiile.
208
- datorită procesului de îmbătrânire, la nivelul pielii, fanerelor (păr, unghii),
glandelor, se produc anumite perturbări:
-scăderea tonusului muscular, pierderea elasticităţii;
-descuamare deficitară a epidermului, atrofia stratului adipos, apariţia ridurilor;
-diminuarea activităţii glandelor sebacee şi glandelor sudoripare;
-subţierea, decolorarea, căderea părului;
-subţierea, decolorarea şi friabilitatea unghiilor cu încetinirea creşterii acestora;
-formarea de pliuri tegumentare în exces faţă de cele normale;
-prin îmbătrânire creşte efortul pentru îmbrăcat/dezbrăcat, menţinerea igienei
corporale şi riscul de expunere la traumatisme sau infecţii locale şi generale.
• Climatul.
- datorită variaţiilor de temperatură, pielea se usucă, se deshidratează. Când
temperatura este prea ridicată, pielea participă la termoreglare prin glandele
sudoripare, eliminând o cantitate de sudoare (transpiraţie).
• Exerciţiile fizice şi activităţile zilnice care vizează mişcarea favorizează circulaţia,
respiraţia, menţinerea greutăţii în limite normale etc, cu impact direct pentru funcţiile
pielii (facilitează eliminarea deşeurilor din organism prin piele).
• Alimentaţia. :o bună alimentare şi hidratare a organismului împiedică apariţia
dezechilibrului hidroelectrolitic şi acidobazic, cu manifestări directe asupra stării
tegumentului (absorbţia unei cantităţi suficiente de lichide dă elasticitate pielii).
• Sexul
- femeile, prin natura biologică, dar şi prin preocupările focalizate pe aspectul estetic,
au nevoie de măsuri de igienă complementare. Anatomia femeii, ciclul menstrual,
procedurile cosmetice (vopsitul părului, coafură, manichiură, pedichiură, machiaj)
sunt tot atâţia factori care cer atenţie specială în asigurarea igienei.
• Factorul constituţional
- există persoane cu un număr mare de glande sudoripare care transpiră mai abundent
decât altele. De asemenea, secreţia de sebum poate fi excesivă. Toate acestea impun
comportamente igienice personalizate.
• Talia
- persoanele hiperponderale au nevoie de igienă corespunzătoare, mai ales la nivelul
pliurilor ce se formează din cauza masei corporale în exces.
• Starea de sănătate
- condiţia fizică şi psihică, la un moment dat, a unei persoane, este factorul cel mai
important care influenţează nevoia de igienă, dar şi capacitatea individului de a o
performa la nivel optim, în concordanţă cu stilul de viaţă şi cu obiceiurile sale.
Factori • Deprinderi personale:

psiho- - obiceiurile individuale de vestimentaţie şi igienă corporală diferă de la un individ la
logici altul constând în a acorda pentru unii zilnic o atenţie deosebită toaletei din toate
punctele de vedere, pentru alţii doar o toaleta parţială zilnic iar unii omit sau
neglijează noţiunea de curăţenie corporală.
• Imagine de sine:
- imaginea personală asupra propriului corp-imagine corporală - depinde de
personalitatea şi percepţia individuală acordată îngrijirilor pentru aspectul fizic.
- respectul de sine duce la promovarea îngrijirilor pentru o imagine corporală pozitivă
şi invers, degradarea îngrijirilor în cazul neglijării şi dezinteresului pentru propria
imagine.
209
• stările emotive, nervozitatea, labilitatea psihoemoţională, anxietatea, depresia
perturbă funcţiile pielii şi necesită măsuri specifice de igienă (transpiraţie,
lacrimi,micţiuni frecvente, emisie de materie fecală).
• Pudoarea:
- pudoarea individuală legată de sex, adolescenţă, vârstnicii, necesită respectul
intimităţii personale;
- în cazul vârstnicilor: de foarte multe ori aceştia necesită ajutor pentru efectuarea
îngrijirilor şi toaletei, pe care îl refuză din cauza sentimentului de pudoare exacerbat
sau a lipsei de respect şi pregătire profesională a celui care acordă îngrijirile.
• Tipul de personalitate
- anumite categorii de persoane simt nevoia unor condiţii igienice ieşite din comun.
Nu numai mediul în care trăiesc trebuie să fie foarte curat, ci şi igiena personală are
rol esenţial în existenţa lor. Ordinea şi curăţenia, în cazul acestor persoane, nu mai
reprezintă doar o condiţie de asigurare a sănătăţii, ci chiar raţiunea lor de a trăi. Orice
perturbare a “ordinei” stabilite de persoana respectivă devine un puternic factor de
stres.
- alte categorii de persoane, dimpotrivă, au o tendinţă nativă pentru dezordine,
neacordând factorului igienic o prea mare importanţă. Uneori este nevoie de
presiunea grupului pentru a menţine ordinea şi curăţenia şi pentru a se spăla mai des.
•Stresul psihic
- stresul, acest inductor universal de apariţie a bolilor se face responsabil de prezenţa
unor tulburări la nivelul tegumentelor şi mucoaselor. Dacă se ia în consideraţie numai
faptul singular că stresul influenţează nivelul de sudoraţie al indivizilor vom deduce
importanţa condiţiilor de declanşare a stresului în comportamentele igienice.
Adaptarea la stres (coping) este un proces personal şi poate fi însoţită de fenomene
neurovegetative precum hiperhidroza. Aceasta are impact social important, scade
imaginea de sine şi determină o creştere a preocupării individului pentru igiena
corporală.
Factori •Cultura:
socio- - importanţa curăţeniei diferă după nivelul de cultură. Indivizii au obiceiuri de igiena
logici şi curăţenie care variază ca frecvenţă şi manifestare.
• Curentul social :
- apar obiceiuri de igienă şi curăţenie după modă (coafură, produse cosmetice etc.)
• Organizarea socială :
- obiceiuri de igienă în funcţie de condiţiile fizice, materiale sau de promiscuitate).O
locuinţă corespunzătoare prevăzută cu instalaţii sanitare (apă curentă,
căldură,canalizare, baie, duş)determină obiceiurile personale pentru igienă şi
vestimentaţie.
• Statutul social:
- profesiunea sedentară influenţează direct componenta fizică a imaginii de sine.
•Locul de muncă
- anumite categorii profesionale implică măsuri de igienă excepţionale. Printre
acestea se numără şi profesiile din sfera medicală. Atât igiena locului unde se
desfăşoară activitatea, cât şi igiena personală trebuie să fie riguroase.
•Educaţia:
- comportamentele igienice se învaţă. O persoană care a folosit periuţa şi pasta de
210
dinţi din fragedă copilărie şi a făcut duş zilnic îşi interiorizează afectiv aceste
comportamente şi simte acut disconfortul în lipsa lor. Măsurile de igienă “intră în
sânge” şi devin rutină.
•Starea economico-financiară
-condiţiile de trai se reflectă asupra nivelului de igienă a populaţiei. Lipsa apei
curente, lipsa căldurii, dar şi a spaţiului corespunzător limitează comportamentele
igienice. Acolo unde există lipsuri, produsele cosmetice sunt mai puţine, iar oamenii
prea puţin preocupaţi de igiena lor şi a spaţiului în care trăiesc.
•Clima
- în regiunile calde, datorită transpiraţiei abundente sunt necesare măsuri crescute de
igienă. Frecvenţa duşurilor creşte. Hainele trebuie să fie de culoare deschisă şi trebuie
schimbate mai des. Folosirea pălăriilor protejează părul de efectele nedorite ale
razelor solare.
Manifestări de independenţa
- lungime, supleţe, strălucire.
Păr Parul-este un produs cornos al epidermului cu aspect filiform si flexibil.
- configuraţie normală, curăţenie.

Urechea sau organul statuoacustic constituie segmentul intermediar de cale
Urechi acustică şi vestibulară; configuraţia normală determină integritatea şi
îndeplinirea rolurilor sale fiziologice.
- mucoasă umedă, fose nazale libere.

Nasul şi cavităţile nazale alcătuiesc un organ complex cu funcţie respiratorie şi
Nas senzorială; mucoasa nazală respiratorie este de culoare roz, iar mucoasa nazală
olfactivă (are 2-3 cm2), este de culoare gălbuie.
- dentiţie albă. completă, fără carii;

- mucoasa bucală umedă şi roz;
Cavitate
- gingiile aderente dinţilor şi roz;
bucala
In cavitatea bucală este situată limba, organ músculo- epitelial care participă la
masticaţie, procesul vorbirii, formarea salivei şi ca organ gustativ.
- curate, tăiate scurt, culoare roz.
Unghia este o lama cornoasa,dura,situata pe fata dorsala a ultimelor falange de
Unghii la maini si de la picioare.Zona alba semilunara dintre corpul si radacina unghiei
se numeste lunula.
Piele -curată, neteda, catifelată, elastică, pigmentată normal.

Pielea are o suprafaţă neregulată cu o culoare care variază după regiuni şi vârstă
fiind determinată de pigmentul melanic şi gradul de vascularizaţie.
Culoarea pielii variază în funcţie de mai mulţi factori:
- determinarea genetică;
- starea de sănătate;
- starea emoţională;
- condiţiile climaterice.
211
Melanina este pigmentul care conferă culoarea naturală a pielii. Cantitatea de
melanină prezentă în piele o apără de agresiunea razelor solare. Din această
cauză, o persoană care se expune la soare intens are o piele închisă la culoare.
- baie, duş (frecvenţă, durată);

Deprinderi
- spălarea dinţilor (frecvenţă, penaj corect, produse folosite);
igienice
- spălarea părului (frecventă, produse folosite).
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei in satisfacerea

nevoii
- explorează obiceiurile pacientului,
- planifică un program de igienă cu pacientul, în funcţie de activităţile sale,
- îl învaţă măsuri de igienă corporală
Atunci când sistemul tegumentar este sănătos şi intact contribuie la menţinerea
homeostaziei, la buna desfăşurare a activităţii celulare şi îndeplinirea în bune condiţii a
tuturor funcţiilor sale.
Igiena corporală, a fanerelor, a părului, lipsa carenţelor în igienă (spălat pe dinţi,
păr îngrijit, unghii tăiate etc) asigură individului stare de confort, relaxare, capacitate
muncă şi învăţat, rezistenţă crescută împotriva agenţilor patogeni;
Pe lângă îndeplinirea conditiilor de mişcare, alimentaţie, hidratare, igienă, vestimentaţie
şi posibilităţi materiale există câteva principii pentru a evita apariţia tulburărilor trofice
cutanate.
Examineaza, controleaza:
- tegumentele pentru a observa:
-culoarea normală sau modificările patologice, consistenţa suplă sau aspră;
-elasticitatea, mirosul, prezenţa edemelor, ulcerelor de presiune etc.
-mucoasele, cu o notă aparte pentru cea bucală ţinând cont de:
-culoarea şi starea lor, dentiţia completă/lipsa cu/fără carii;
-starea gingiilor şi a buzelor, depistarea eventualelor mirosuri şi leziuni.
- părul pentru:
-lungime, supleţe, strălucire, pigmentaţie, desimea;
-gradul de încărcare cu grăsime (uscat, gras), gradul de curăţenie.
- unghiile pentru:
-consistenţă culoare, fribilitate şi aspect general;
-gradul de curăţenie, depistarea eventualelor afecţiuni sau leziuni.
- nasul şi cavitatea nazala 'pentru:
-mucoasa umedă, fose nazale libere, depistarea eventualelor modificări
- urechile pentru:
-configuraţie normală, starea de curăţenie, depistarea eventualelor afecţiuni şi
leziuni. evaluăm:
Evalueaza:
• deprinderile şi obiceiurile igienice ale pacientului pentru:
- numărul şi durata duşurilor/ băilor;
- frecvenţa şi periajul corect la spălarea dinţilor precum şi produsele utilizate;
- frecvenţa pentru spălarea părului şi produsele utilizate;
- tăiatul unghiilor şi toaleta periunghiala.
Examinarea tegumentelor si mucoaselor are rolul de a descoperi cât mai precoce
manifestările patologice care trebuie aduse la cunostinta medicului constituind indici
212
importanţi pentru stabilirea diagnosticului şi prevenirea complicaţiilor.
Când această nevoie nu este satisfăcuta, apar urmatoarele probleme de dependenţa:

1. Carenţe de igienă- murdaria
2. Alterarea tegumentelor şi a fanerelor; alterarea mucoaselor
3. Deficit de autoingrijire
Modificările patologice care apar la nivelul tegumentelor şi mucoaselor privind:

- transpiraţia excesivă;
- culoarea;
- edemul;
- descuamaţiile;
- erupţiile cutanate;
- hemoragiile cutanate etc.
• insuficienţă intrinsecă:
- slăbiciunea sau paralizia membrelor superioare
- lezare fizică
- circulaţie inadecvată
• insuficienţa extrinsecă:
Surse de - orice piedică a mişcării
ordin fizic - imobilitate
- puncte de presiune
• dezechilibru:
- durere
- slăbiciune
- dezechilibru endocrin
- tulburari de gândire
Surse de
- anxietate, stres
ordin
- pierderea imaginii corporale
psihologic
- situaţie de criză
Surse de - sărăcie
ordin - eşecul profesional,
sociologic - conflictul de rol
- lipsă de cunoştinţe
Lipsa
- insuficienta cunoaştere de sine şi a mediului înconjurător
cunoaşterii
- ignoranţa.
1. CARENŢE DE IGIENĂ
213
Neglijenţa în măsurile de igienă sau incapacitatea de a se păstra curat, fie din
cauza bolii sau a slăbiciunii, fie prin refuzul de a se spăla are drept consecinţă aparenţa de
neîngrijit. Tegumentele sunt murdare şi lasă poartă deschisă infecţiilor.
- murdar şi gras, în dezordine,
părul
- pediculoză.
- murdărie acumulată în conductul auditiv extern
urechile - pavilioane murdare
- murdărie retroauriculară
- rinoree,
nasul
- cruste.
- absenţa dinţilor,
- carii dentare,
- culoare galbenă a dinţilor,
cavitatea - proteze dentare neîngrijite,
bucală - prezenţa tartrului pe dinţi (depuneri dure şi adezive),
- halena fetidă (miros neplăcut al gurii),
- limbă încărcată,
- fisuri ale buzelor.
- netăiate,
unghiile
- murdărie acumulată la capătul unghiilor.
- gri sau neagră, în anumite locuri,
- barbă murdară,
pielea
- aspră,
- cu leziuni de grataj.
- nu se spală;
deprinderi - nu se piaptănă;
igienice - dezinteres faţă de măsurile de igienă;
- degajă miros dezagreabil.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu carenţe igienice

- ajută pacientul, în funcţie de starea generală, să îşi facă baie sau duş, sau îi
efectuează toaleta pe regiuni;
- pregăteşte materialele pentru baie;
Pacientul să
- pregăteşte cada;
prezinte
- asigură temperatura camerei (20-22* C) şi a apei (37-38* C);
tegumentele şi
- ajută pacientul să se îmbrace, să se pieptene, să-şi facă toaleta cavităţii
mucoasele
bucale, să-şi taie unghiile;
curate
- pentru efectuarea toaletei pe regiuni, pregăteşte salonul şi materialele,
protejează pacientul cu paravan şi-l convinge cu tact şi cu blândeţe să accepte;
- efectuează toaleta cavităţii bucale la pacienţii inconştienţi.
Bolnavul să-şi - identifică, împreună cu pacientul cauzele şi motivaţia preocupării pentru
214
aspectul fizic şi îngrijirile igienice;
redobândea- - ajută pacientul să-şi schimbe atitudinea faţă de aspectul său fizic şi faţă de
scă stima de îngrijirile igienice;
sine - conştientizează pacientul în legătură cu importanţa menţinerii curate a
tegumentelor, pentru prevenirea îmbolnăvirilor.
2. ALTERAREA TEGUMENTELOR ŞI FANERELOR
Leziunile la nivelul tegumentelor pot fi cauzate de diminuarea circulaţie sanguine

în punctele de presiune, prin iritaţia produsă de veşminte (haine necorespunzătoare) şi
prin acumulare de murdărie.
Organismul uman, prin funcţia de apărare a pielii, este protejat împotriva
agenţilor externi. Totuşi, aceştia reuşesc, uneori, în funcţie de gradul de vulnerabilitate,
să provoace leziuni.
O presiune exercitată un anumit timp asupra unei regiuni prin tulburările trofice
pe care le determină, produce apariţia escarelor sau chiar necroza ţesutului.
Murdăria acumulată la nivelul pielii produce cruste ce pot degenera în ulceraţii.
Orice leziune a pielii este o poartă de intrare a germenilor patogeni, de unde
rezultă importanţa menţinerii integrităţii ei.
1. Leziuni la nivelul pielii si mucoaselor –apar in boli de piele, boli infecto-

contagioase dar si in afectiuni generala, sistemice.
- pată congestivă datorată vasodilataţiei; roseata a pielii sau a mucoaselor
eritem
care dispare la presiune;
- modificare de culoare a pielii, datorită unei reacții inflamatoare pe o
macula
zona limitata circumscrisa;
- leziune superficiala a pielii sau a unei mucoase cu pierdere de substanţă
excoriaţii
superficială, apărută în urma unui traumatism sau produsa prin grataj
(frecvent după prurit);
- leziune elementara constand intr-o mica ridicatura circumscrisa , consistenta
si bine delimitata la suprafata pielii (d<5mm) rosiatica sau neagra, rezultata
papula fie prin hiperplazia celulelor din derm sau epiderm, fie prin infiltrate
seros localizat in derm; poate fi tranzitorie, pruriginoasa, persistenta; are
caracter rezolutiv, nu lasă cicatrici şi apare în urticarie, febre eruptive etc.
- leziune solida tridimensionala, cu diametru mai mare decat al papulei,
nodulul
localizata in derm sau hipoderm;
-ridicături ale epidermului (băşici cu d<5 mm)) rotunde, de dimensiuni
mici, pline cu lichid clar sau galbui şi de cele mai multe ori însoţite de
vezicule
prurit şi durere;
-flictena: d >5mm.
- abces minuscul la suprafaţa tegumentului, localizat la rădăcina firului de
pustule păr şi constituind aşa-numitele leziuni de foliculită (coşuri); pot fi
primitive sau secundare, prin infectarea veziculelor care se pustulizează.
fisuri - întreruperi liniare ale continuităţii tegumentului;
215
- desprinderea celulelor cornoase, superficiale, din epidermă:
- furfuracee descuamare fină - „tărâţe";
- pitiriazica;
descuamaţie - lamelar (descuamaţie brută);
- in lambour (detaşare accidentală sau chirurgicală a fragmentului de
piele).
La copii în bolile infecţioase descuamările sunt frecvente.
furuncule - infecţie specifică foliculului pilosebaceu, produsă de stafilococul auriu ;
- leuco-melano-dermie de natură, probabil, neuroendocrină caracterizată
vitiligo
prin pete acromice, mărginită de o zonă hiperpigmentată;
- pierdere de substanţă rezultând dintr-un proces patologic ce acţionează
asupra pielii;
ulceraţii - poate fi superficială (eroziune) sau profundă (exulceraţie şi
ulceraţie propriu-zisă);
- poate fi cutanat (de gamba) sau de mucoasa (gastroduodenal);
- distrugeri tisulare ca urmare a unui deficit de nutriţie locală, de obicei,
prin leziuni vasculare sau prin compresiune continuă se pot produce şi
escare
prin acţiunea directă a unor factori infecţioşi sau prin toxinele lor, sau sub
acţiunea unor substanţe chimice caustice
- dilatări permanente ale venelor superficiale, însoţită de insuficienţa
varice valvulelor peretelui venos; sensul circulaţiei venoase este inversat în
ortostatism
- afecţiuni ale plexurilor venoase anale şi din partea terminală a rectului,
hemoroizi constând în dilatarea acestor vene, cu apariţia de procese inflamatorii şi
trombotice.
ulcere - erodare a ţesutului pe teren varicos.
varicoase
-reprezintă modificarea tegumentelor determinate de:
 boli infecţioase acute (scarlatina, rujeola, rubeola, varicela, herpes etc);
 reacţii alergice (urticarie, boala serului);
eruptia  hiperexcitabilitatea nervilor vasomotori ale,pielii (meningite, Basedow
cutanata etc);
 efectul toxic şi de desensibilizare al unor medicamente (iod, morfină,
salicilat, antibiotice etc).
-leziune elementară secundară rezultată în urma uscării unei serozităţi

crusta
provenite dintr-o ulceraţie, prezentându-se ca mici depozite de fibrina din
plasma sanguină (vezicula, flictena).
- afecţiune a pielii cauzată de inflamaţia glandelor sebacee şi polisebacee;
acneea localizarea este în general pe faţă, umeri, spate iar forma cel mai des
întâlnită survine în perioada pubertăţii = acneea juvenilă/vulgară.
furunculul - reprezintă inflamaţia unui folicul polisebaceu produsă de stafilococul
auriu;
- are aspectul unui burbion gălbui care se elimină la deschiderea
furunculului prezentând cicatrice după vindecare;
• atenţie, nu se stoarce, sau presează furunculul în ideea de eliminare a
puroiului deoarece există riscul de diseminare a microbilor si în funcţie
216
de localizare (buza superioară) risc de tromboză a vaselor;
• furunculoza apariţia succesivă sau simultană în diferite regiuni ale
corpului a mai multor furunculi.
- apare mai ales la obezi la nivelul cutelor abdominale sau interfesiere, la
noi născuţi la nivelul feselor şi părţilor genitale;
intertrigo
- micoză cutanată, situată la nivelul plicilor şi interdigital, caracterizată
prin eritem pruriginos, apoi, decolorare epidermica, secreţie şi depozit
albicios, prin macerarea epidermei cornoase cu fisurarea fundului pliului
2. Modificari ale culorii tegumentelor:

• paloarea- reprezintă decolorarea pielii;
- paloarea pielii este cauzată de anemii şi deficit de irigare a pielii;
- paloarea instalată brusc se constată în hemoragii;
- paloarea accentuată se constată în colaps, şoc, prin fipsa de irigare a pielii cauzată
de depozitarea sângelui în vasele abdominale.
•cianoza- reprezintă coloraţia albăstruie a tegumentelor şi mucoaselor;
- este determinată în cazul afecţiunilor aparatului respirator de:
- obturarea căilor respiratorii;
- micşorarea suprafeţei respiratorii;
- deficit funcţional al muşchilor respiratori.
- apare în cursul afecţiunilor aparatului circulator, bolilor cardiace congenitale;
Cianoza poate fi localizată:
-discret la nivelul extremităţilor degetelor şi al lobului urechilor;
- intensă la nivelul nasului, buzelor, ochilor;
-foarte intensă la nivelul feţei şi limbii;
- generalizată la nivelul unei anumite regiuni prin tromboză sau compresie venoasă.
• roşeaţa-reprezintă coloraţia intensă a pielii apărută în emoţii, eforturi fizice, stări
febrile,diferite afecţiuni hemoragice.
In pneumonie aspectul roşu congestionat este caracteristic pentru jumătatea de faţă a
părţii afectate pulmonar.
• hiperpigmentarea
- difuza generalizata in afara cazului care reprezinta o trasatura rasiala; apare in boala
Addison;
- circumscrisa- limitata:
- periocular in hipertiroidie, nevroze;
- la fata- cloasma gravidelor;
- frunte, obraji, perioral- masca biliara;
- difuza si circumscrisa:
- albinismul- anomalie congenitala: tegument alb-rozat, iris roz-rosu, par blond
subtire si mat;
- vitiligo- pete decolorate cu margini hiperpigmentate, neregulate si tegument
normal in rest;
- discromii- datorate acumularii in piele a unor pigmenti patologici:
- cianoza- coloratia albastruie a pielii si mucoaselor datorita cresterii
hemoglobinei reduse in sange; poate fi localizata la extremitati si generalizata;
- icterul coloratia galbena de nuante diferite:
- intensitatea mica si nuanta flavinica ( galben deshis) ne orienteaza spre
icterul hemolitic,
217
- intensitatea moderata si nuanta rubinica( galben rosiatic) ne orienteaza
spre icterul hepatitic,
- intensitatea mare si nuanta verdinica( galben verzui) ne orienteaza spre
icterul obstructiv.
- icter melas (cenusiu inchis) in cancerul de cap de pancreas
3. Leziuni cutanate vasculare

-poate fi cauzată de:
- tulburări de coagulare a sângelui;
- fragilitatea capilară exagerată de natură toxică sau infecţioasă;
- modificarea funcţională sau cantitativă a trombocitelor;
hemoragia -petesii= hemoragii mici de formă punctiformă, ovalară sau rotundă;
cutanata -echimoze = pată hemoragică de culoare albăstruie sau negricioasă
produsă prin extravazarea sângelui şi infiltrare difuză în ţesutul
subcutanat;
 hemoragia cutanată nu dispare la presiunea digitală ca în cazul eruptiilor
congestive.
-epistaxis = hemoragie nazală;

-hemoragii gingivale;
hemoragia
-hematemeza= sânge eliminat prin vărsătură;
mucoaselor
-melena= eliminarea în Scaun de sânge negru (digerat în tubul digestiv).
4. Modificari de aspect si de volum
Edemul reprezintă acumularea de lichid seros caracterizat prin creşterea în volum

a regiunii edemaţiate; pielea este palidă, lucie, străvezie, fără elasticitate şi păstrează
impresiunea degetelor(godeu).
Edemul poate fi:
- localizat prin staza venoasă în părţile declive (înclinate) ale corpului;
- generalizat în afecţiuni cardiace şi pulmonare = anasarca;lichidul se acumuleaza in
cavitatile seroase(pleuraal, peritoneala, pericardica);
- cardiac: este de culoare albastra; apare la inceput in regiunile declive;
- renale: albe, moi, pufoase, lasa semnul godeului;
- caşectic; consecinta scaderii proteinelor plasmatice în tuberculoză, subnutriţie, cancer
prin scăderea albuminelor din sânge creşterea permeabilităţii pereţilor vasculari;
- inflamator localizat în jurul proceselor inflamatoare (de culoare roşie); se insotesc de
semnele inflamatie: rubor, dolor, calor, tumor, lezarea functiei segmentului respectiv.
- angioneurotic când are o cauză alergică şi se instalează rapid;
Uscăciunea la nivelul mucoaselor ne indică o deshidratare.
Secreţiile cu aspect modificat sau în exces au şi ele conotaţie patologică.
5.Alte modificari la nivelul tegumentelor si mucoaselor

Hiperhidroza înseamnă creşterea anormală a secreţiei sudorale şi poate fi
218
localizată sau generalizată. Deasemeni poate fi transpiraţie continuă în stările febrile
continue din criza pneumonică si transpiraţia periodică = în stările febrile intermitente.
Hiperhidroza localizată este, de obicei, simetrică şi atinge zona feţei, axilele,
palmele şi plantele. Localizările asimetrice trădează o tulburare organică, cel mai adesea
neurologică.
Hiperhidroza axilară, palmară şi plantară sunt cele mai frecvente, adeseori
asociate una cu alta. Prezintă caractere comune: debut la pubertate, tendinţă la remisie
după 40 de ani, dispariţia la subiecţii vârstnici, dar mai ales apariţia unor crize sudorale
psihogene la cel mai mic şoc emoţional (uneori, chiar frica de a transpira devine motiv în
sine). Crizele pot genera o stare de jenă, mai ales la persoanele investite social la care
imaginea are mare importanţă.
Cauza hiperhidrozei palmo-plantare este genetică, dominant autosomală.
Hiperhidroza palmară este deosebit de jenantă şi poate fi declanşată printr-o simplă
sugestie. Este incomodă, afectând activitatea în anumite profesii: chirurgi, violonişti,
electricieni etc.
Hiperhidroza plantară antrenează macerarea, fiind sursa unui miros urât dat de
descompunerea bacteriană. Talpa piciorului este adesesa brăzdată de erupţii keratolitice
prin acţiunea germenilor. Planta este hiperhidratată, devine sensibilă la presiunea
mersului şi poate dezvolta dermite de contact la diverşi alergeni din încălţăminte
(vopsele, tanini). Astfel se explică necesitatea spălării frecvente, utilizarea de pulberi
absorbante, evitarea ciorapilor din fibre sintetice şi a încălţămintei din înlocuitori de piele
care împiedică evaporarea.
Hiperhidroza axilară are acelaşi impact social. Cu toată abundenţa lor în axilă,
glandele sudoripare apocrine nu joacă un rol important în hiperhidroza axilară. Ea este
declanşată de factori stresanţi şi există în afara crizelor sudorale. Este inodoră din cauza
diluţiei sudorii apocrine şi constituie un adevărat handicap, mai ales pentru femei, prin
aspectul inestetic şi implicaţiile vestimentare.
Acneea este o afecţiune comună, parţial determinată genetic, observată mai ales la
puberi, dar întâlnită şi la adulţi. În acnee coexistă leziuni retenţionale şi inflamatorii pe
fond de piele seboreică.
Leziunile de acnee induc o creştere a reactivităţii emoţionale cu o scădere a
imaginii şi stimei de sine. Pacientul cu acnee are nevoie de suport psihologic pentru că
poate prezenta modificări comportamentale. Igiena reprezintă principala preocupare a
acestui pacient.
Celulita defineşte, ca termen, două condiţii, care nu au nici o legătură una cu
cealaltă: celulita estetică sau comună, caracterizată prin depunerea inegală de grăsime
subcutanată, oferind un aspect de îmbătrânire a pielii şi celulita infecţioasă, care are o
conotaţie pur medicală, fiind o infecţie bacteriană ce poate lua forme grave. Fiecare
formă de celulită prezintă tablou clinic specific şi necesită îngrijiri speciale, mai ales în
spectrul igienei.
Hemangioamele cutanate afectează structurile vasculare de la nivelul mucoaselor
şi pielii şi sunt, în general, localizate. Ele au o structură embrionară imatură, dar în timp
se poate maturiza. Din acest motiv majoritatea hemangioamelor cutanate dispar spontan
până la vârsta de 7 ani.
Hirsutismul este o condiţie ce se caracterizează printr-o creştere în exces a
pilozităţii, cu topografie specific masculină, la femei sau copii. Cauza este cel mai
frecvent ovariană, suprarenală sau iatrogenă (consum de medicamente), dar poate fi şi
idiopatică (cauză necunoscută).
219
Se descrie o cauză genetică în zona mediteraneană.
Hipertricoza este o condiţie caracterizată de creşterea părului în zone care în mod
normal nu prezintă pilozitate sau în care pilozitatea este slab reprezentată.
Hipertricoza generalizată este o afecţiune congenitală, rară. Formele localizate
sunt date de anumite afecţiuni precum mixedem, porfirie etc. sau de consumul de
medicamente (cortizonice, difenilhidantoina sau minoxidil).
Înţepăturile de insecte pot produce diferite leziuni, de la o inflamaţie mare,
roşiatică, până la una abia vizibilă. Înţepătura de insectă poate fi o simplă neplăcere, dar
poate fi gravă, uneori letală, mai ales dacă insecta a inoculat venin prin înţepătură. Este
recomandată prezentarea la medic.
Scabia este o afecţiune dermatologică pruriginoasă şi extrem de contagioasă
provocată de un artropod (Sarcoptes scabiae) ce parazitează în stratul superficial al
epidermei. În urma scărpinatului şi prin intervenţia mecanismelor imunologice, o parte
din paraziţi sunt distruşi, dar în caz de suprainfectare, numărul lor poate fi foarte mare.
Pruritul şi erupţiile sunt condiţionate de reacţia alergică: infestarea primară poate rămâne
asimptomatică pentru 4-6 săptămâni, dar reinfestarea produce imediat o reacţie de
hipersensibilitate.
6. Modificari patologice la nivelul părului
Mătreaţa (pitiriazis simplex capitis) este o descuamare fiziologică exagerată a

pielii capului la care se adaugă (sau nu) o ciupercă (phityrosporum). Există mătreaţă
uscată (pitiriazis uscat) şi mătreaţă grasă (pitiriazis gras - atunci când cantitatea de sebum
este abundentă). Deşi mătreaţa reprezintă un simplu dezechilibru al părului sănătos,
datorită implicaţiilor sociale, necesită măsuri igienice speciale şi poate face adeseori
obiectul consultului dermatologic.
Alopeciile reprezintă afecţiuni ale părului şi scalpului, caracterizate prin căderea
difuză sau localizată a părului. În mod normal se pierd zilnic cam 50 de fire de păr. Unele
căderi ale părului sunt fiziologice (căderea părului la nou-născut şi cea aşa-zisă seboreică
la sexul masculin).
Alopecia androgenică este responsabilă de calviţia comună la bărbaţi şi are
predispoziţie ereditară.
Există şi o alopecie cauzată de stres (exemplu : un episod febril, o naştere dificilă,
o intervenţie chirurgicală, un episod negativ psiho-afectiv. Refacerea completă după un
astfel de episod se realizează în 4 până la 6 luni.
Alopeciile toxice sunt cauzate de anumite substanţe toxice (exemplu: citostatice,
antitiroidiene de sinteză, anticoagulante, anticonvulsivante, derivaţi ai vitaminei A etc.).
Alopeciile dobândite se întâlnesc în anumite afecţiuni precum: mixedem,
insuficienţă hipofizară, diabet sever, colagenoze, carenţe alimentare, sifilis.
Pelada este o boală frecventă de cauză neprecizată. Poate surveni în urma unor
traume psihice. Leziunea se prezintă ca o zonă fără păr, de formă rotundă sau ovalară, la
nivelul scalpului, limita zonei fără păr fiind bine conturată, iar pielea strălucitoare,
punctată de orificiile foliculilor pilo-sebacei şi înconjurată de fire rupte la aproximativ 1
cm, în formă de semnul exclamării. Leziunea poate fi unică sau multiplă. Evoluţia merge
spre creşterea spontană a părului sau dimpotrivă, spre generalizare.
220
Microsporia şi tricofiţia sunt micoze localizate la nivelul pielii capului. Leziunile
se prezintă ca nişte plăci rotunde sau ovale, acoperite de scuame sau cu suprafaţa roşie şi
acoperite cu pustule din care la apăsare ies picături de puroi. Aceste dermatomicoze sunt
contagioase şi necesită tratament şi măsuri igienice speciale.
Pediculoza este dată de infestarea cu păduchi. Păduchii se cantonează, de obicei
în pielea cu păr a capului, mai frecvent la ceafă sau retroauricular. Afectează mai frecvent
preşcolarii şi şcolarii, dar se întâlneşte şi la adulţi, în condiţii de igienă precară.
Există şi o pediculoză pubiană.
7. Modificari patologice la nivelul unghiilor

Aspectul unghiilor reflectă într-o oarecare măsură dezechilibrele hidro-minerale,
dar uneori ne oferă indicii preţioase despre eventuale condiţii patologice.
Culoarea modificată înseamnă ori o circulaţie periferică insuficientă (unghii
palide), ori o cianoză (unghii vineţii). Luciul unghiei este un alt indicator de sănătate. O
unghie sănătoasă este transparentă. Rezistenţa unghiei arată echilibrul mineral. Unghiile
moi, friabile denotă lipsa calciului şi a altor minerale.
Unghia încarnată reprezintă o problemă pentru un mare număr de subiecţi, ea
devenind o cauză a apariţiei infecţiilor. Unghia încarnată are drept cauze tăierea deficitară
a unghiei sau purtarea de încălţări foarte strâmte.
Infecţiile unghiale şi periunghiale
Onicomicozele sunt infecţii fungice care apar de obicei, mai întâi în zona
interdigitală sau pe plantă, iar după o perioadă se extind la nivelul unghiilor. În micoze, la
început apare o modificare a culorii şi a grosimii unghiei. La marginea unghiei apare o
pată albă, unghia se îngroaşă şi începe să devină friabilă (se sfărâmiţează). Disconfortul
de ordin estetic este cel mai frecvent simptom, durerea lipsind de obicei în cazul
onicomicozelor. Din acest motiv, multe persoane trec cu vederea simptomele, neştiind că
este vorba despre o boală.
Micozele se transmit relativ uşor prin contact direct sau indirect. Folosirea în
comun a unor obiecte de igienă personală (unghieră, forfecuţă pentru unghii, prosop,
săpun), a hainelor sau a pantofilor reprezintă mare risc de infecţie. De asemenea,
contactul cu suprafeţe infectate (vasele din saloanele de coafură şi cosmetică, bazinele de
înot, grătarul din lemn din saune sau de pe plajă) prezintă risc de infecţie. Onicomicozele
afectează în primul rând persoanele care lucrează cu mâinile în mediu umed şi dulce
(cofetărie, bucătărie, spălătorie) şi care nu poartă mănuşi.
Cele mai multe onicomicoze se găsesc la unghiile de la picioare. Onicomicozele
localizate la nivelul unghiilor de la picioare sunt mai frecvente la persoanele cu unghii
încarnate sau care îşi taie exagerat unghiile. Încălţamintea strâmtă, sau cea care păstrează
piciorul cald şi umed favorizează apariţia onicomicozelor.
Panariţiul este o inflamaţie a ţesutului periunghial. Panariţiul este produs de
cauze multiple. Poate fi de natură infecţioasă sau cauzat de un factor iritativ (substanţe
chimice, detergenţi).
Traumatismele, tăierea cuticulei sau macerarea pielii prin umezeala prelungită a
degetelor pot duce la apariţia panariţiului (copiii care îşi sug degetul pot face panariţiu
Intervenţiile asistentei medicale
221
Obiective Interventiile autonome şi delegate
- ia măsuri de prevenire a infecţiilor nosocomiale ;
- leziunile care s-au suprainfectat vor fi protejate cu pansament
efectuat în condiţii de perfectă asepsie, atât a tegumentelor,
materialelor cât şi a mâinilor persoanei care îl execută ;
Pacientul să nu
- pansamentul se va face cu blândeţe, pentru a nu distruge
devină sursă de
ţesuturile nou formate prin procesul de vindecare ;
infecţii nosocomiale
- desfacerea pansamentelor se va face blând, umezindu-le la
nevoie ;
- supraveghează ca pansamentele să nu fie prea strânse, pentru a
nu împiedica circulaţia sanguină;
- multe dintre leziuni sunt determinate de hipersensibilitatea
organismului faţă de unele alimente; ca urmare, asistenta îndrumă
Pacientul să fie
pacientul să consume alimente neiritante şi neexcitante;
echilibrat
- controlează alimentele provenite de la aparţinători;
nutriţional, pentru
- învaţă pacientul să consume legume, făinoase, fructe şi
favorizarea
zarzavaturi;
cicatrizării
- conştientizează pacientul şi familia în legătură cu rolul nociv al
leziunilor cutanate
alcoolului, cafelei, condimentelor, alimentelor prăjite,
conservelor, afumăturilor;
- încurajează pacientul în permanenţă (leziunile sunt supărătoare
prin pruritul pe care îl produc, prin aspectul dizgraţios prin
Pacientul să aibă o
posibilitatea de a lăsa cicatrice) ;
stare de bine fizic şi
- îi explică necesitatea intervenţiilor;
psihic
- prelevează produse specifice pentru investigaţii de laborator
(cruste, puroi, fire de păr, unghii).
DEFICIT DE AUTOÎNGRIJIRE
- referitor la durere, disconfort general, sistemul perceptiv sau cognitiv deteriorat,

deprimare, sistem neuromuscular modificat; starea depresivă, oboseală, slăbiciune,
perturbarea imaginii de sine, neadaptare la rol.
Mod de manifestare:
- nu poate să-şi acorde îngrijiri igienice fără ajutor, nu simte nevoia de autoîngrijire,
acceptă situaţia nouă/rolul, îi este frică de exacerbarea durerii, oboseală, slăbiciune.
- lipsa autonomiei:referitor la poziţia forţată, imobilizarea la pat, contrangeri fizice,
intoleranţa la activităţii,anxietate gravă;
- aspect murdar - neîngrijit; are nevoie de ajutor;
- dezinteres faţă de măsurile de igienă: nu se spală, nu se piaptănă, îşi neglijează sau
refuză aplicarea măsurilor/modalităţilor de îngrijiri igienice.
Obiective :
- sa se asigure curăţenia corporală şi sa învete modalităţi de păstrare a igienei;
- pacientul sa fie capabil de autoîngrijire, sa exprime acceptul de a efectua îngrijiri
zilnice;
- pacientul sa îşi redobândeasca interesul pentru desfăşurarea îngrijirilor;
- pacientul sa fie ajutat în activităţile igienice, sa fie promovata curăţenia corporală sau a
222
unei regiuni;
- pacientul sa exprime diminuarea leziunilor si a starii de disconfort;
- pacientul sa preziente tegumente, mucoase, fanere normale, curate, integre.
Interventii:
- se evalueaza caacitatile persoanei de a desfasura activitati de autoingrijire utilizand
urmatoarea scala de coduri:
0 - complet independent;
1- utilizeaza autonom mijloace adaptate;
2- are nevoie de ajutor minim;
3- este asistat partial;
4- este asistat total
5- are nevoie total de ajutor.
- se asigura mijloace de igiena adaptate gradului de autonomie/ dependenta;
- se exploreaza obiceiurile persoanei legate de igiena;
- se planifica impreuna cu pacientul, intalniri cu alte persoane care au trecut prin situatii
similare si s-au adaptat;
Se permite pacientului sa-si exprime sentimentele de neputinta sau frustrare, la nevoie;
Se evidentiaza, se lauda progresele facute de pacient.
PROCESUL DE INGRIJIRI / NURSING
Culegere de date despre modul in care pacientul îsi satisface nevoia.

Probleme de dependenţă: murdăria, alterarea tegumentelor si fanerelor, deficit de
autoingrijire.
Manifestări de dependenţă: piele murdara, leziuni la nivelul tegumentelor, semne de
inflamaţie, fanere murdare (par gras, secreţii nazale, prezenţa de tartru pe dinţi), halenă,
pediculoză, dezinteres pentru igiena corporală, edeme, leziuni de grataj, etc.
Surse de dificultate: imobilizarea, constrângerile fizice, circulaţie inadecvată, tulburări de
gândire, anxietate, stres, situaţii de criză, sărăcia, esecul profesional, conflictul de rol,
lipsa de cunostinţe, ignoranţa.
- să cureţe pielea de substanţele străine şi de produşii de excreţie;
- să menţină integritatea, elasticitatea şi starea de hidratare;
- să asigure permeabilitatea sa pentru păstrarea în condiţii adecvate a rolului de respiraţie,
absorbţie şi excreţie;
- să o protejeze de agresiunea externă.
Interventii:
- evaluarea gradului de dependenta al pacientului( starea tegumentelor si mucoaselor,
gradul de mobilitate, etc. );
- acordarea îngrijirilor igienice corporale;
- efectuarea toaletei cavităţii bucale la pacientul conştient/inconştient;
- îngrijirea tegumentelor pentru prevenirea escarelor de decubit;
- observarea apariţiei unor manifestări : edem, tulburări de coloraţie, leziuni de grataj,
223
erupţii, tulburări de sensibilitate, tulburări de pilozităţi sau alte ficări ale tegumentelor sau
fanerelor;
- efectuarea igienei mediului ambiant;
- îngrijirea părului, a unghiilor, îngrijirea plăgilor chirurgicale sau traumatice;
- efectuarea pansamentelor
• asigurarea igienei pacienţilor este una din funcţiile autonome ale asistentului medical.
Sub indicativul “ori de câte ori este nevoie”, dar nu mai rar decât se stabileşte prin
protocoale şi standarde de calitate, măsurile de igienă constituie o prioritate în îngrijirea
pacienţilor (nursing).
Asistentul medical este responsabil pentru:
- igiena secţiei (coridoare, saloane, săli de tratamente şi pansamente, grupuri sanitare);
- igiena patului bolnavilor;
- igiena lenjeriei de corp;
- igiena personală a pacientului.
Asistentul medical îndeplineşte următoarele sarcini:
- schimbă zilnic (cel puţin) lenjeria de pat;
- schimbă lenjeria de corp a pacientului;
- asigură materialele necesare aplicării intervenţiilor (săpun, prosop, pieptene etc);
- execută / supraveghează (după caz) toaleta parţială (toaleta cavităţii bucale, toaleta pe
regiuni);
- execută / supraveghează baia generală a pacientului (sau duşul zilnic);
- execută / supraveghează anumite manevre igienice necesare, precum: pieptănatul,
tăierea unghiilor etc.;
- învaţă pacientul anumite reguli de igienă.
Igiena secţiei înseamnă aplicarea măsurilor de asepsie (curăţenie, dezinfecţie, dezinsecţie,
deratizare). Asistentul medical trebuie să cunoască regulile de igienă, chiar dacă nu el
execută cea mai mare parte a acestor sarcini, ci numai le deleagă.
• educatia pacientului pentru protecţia tegumentelor şi mucoaselor, pentru menţinerea
integrităţii şi a funcţiilor lor, pentru păstrarea aspectului estetic (culoare, strălucire,
elasticitate etc.), prin respectarea urmatoarelor principii generale:
- alimentaţie corectă: regim echilibrat bazat pe fructe, legume şi produse lactate.
Factorii nutritivi proveniţi din alimentaţie întreţin pielea şi mucoasele. Numeroase
afecţiuni de nutriţie (exemplu: avitaminozele A, C etc.) se reflectă la nivelul pielii.
- odihnă şi somn suficiente. Somnul „de frumuseţe” nu este numai o vorbă lipsită
de conţinut, ci o realitate. Lipsa odihnei, precum şi somnul insuficient sau de proastă
calitate determină apariţia cearcănelor şi a ridurilor timpurii. Pielea resimte stresul psihic
şi capătă aspecte maladive.
- folosirea obiectelor personale de igienă. Obiectele de igienă personală nu trebuie
împrumutate. Periuţa de dinţi, pieptănul, prosopul etc., trebuie să aibă caracter personal
pentru evitarea transmiterii germenilor de la o persoană la alta.
- evitarea fumatului şi a excesului de alcool.
- evitarea expunerii prelungite la soare şi vânt. Soarele are efecte benefice pentru
sănătate. Sub acţiunea ultravioletelor se sintetizează vitamina D care favorizează
absorbţia calciului. Razele solare stimulează formarea melaninei şi pielea devine
bronzată, bronzul fiind necesar chiar pentru protecţie împotriva radiaţiilor solare. Numai
că excesul de expunere epuizează resursele de apărare şi favorizează apariţia arsurilor, iar
224
pe termen lung, şi a cancerelor de piele. Vântul şi soarele usucă pielea, modificându-i
pH-ul şi, ca o consecinţă, reducându-i capacitatea de a se apăra şi de a apăra organismul.
Folosirea săpunurilor grase şi a uleiurilor sau loţiunilor hidratante poate ajuta pielea să
reziste mai bine la acţiunea radiaţiilor solare şi a vântului.
- evitarea temperaturilor extreme. Căldura excesivă sau frigul supun pielea unor
eforturi maxime, pe de o parte pentru menţinerea constantă a temperaturii corporale, iar
pe de altă parte pentru menţinerea integrităţii sale.
- evitarea contactului cu substanţe chimice sau cu potenţial alergic. Detergenţii,
produsele chimice folosite pentru treburile casnice etc., pot afecta epiderma, conducând
la apariţia unor afecţiuni locale şi chiar generale.
- folosirea serviciilor cosmetice în mod adecvat. Serviciile de frizerie, coafură,
cosmetică trebuie să fie asigurate prin reţele controlate sanitar. Unele proceduri, precum
epilatul, manichiura, pedichiura trebuie să respecte reguli stricte pentru că pun în pericol
însăşi viaţa clientului.
- folosirea corectă a cosmeticelor. Produsele cosmetice afectează funcţionarea
pielii, drept pentru care nu trebuie folosite în exces. Sunt cunoscute afecţiuni locale, cum
ar fi dermatitele de contact care sunt cauzate de folosirea inadecvată a substanţelor
cosmetice. Machiajul zilnic trebuie însoţit de demachiere consecutivă corespunzătoare.
Viaţa modernă cu stresul continuu, poluarea, radiaţiile atmosferice cauzate de subţierea
stratului de ozon, impun utilizarea unor produse adjuvante pentru întreţinerea pielii şi
fanerelor. Cremele trebuie adaptate tipului de ten, iar şampoanele tipului de păr.
Deodorantele vor fi alese cu grijă, cât mai puţin agresive şi în niciun caz antiperspirante.
- consultarea specialistului. Folosirea produselor cosmetice trebuie să aibă avizul
specialistului pentru prevenirea unor efecte neplăcute. În cazul apariţiei unor tulburări la
nivelul tegumentelor şi mucoaselor, automedicaţia este interzisă, fiind necesară
consultarea dermatologului.
Se va referi la:
aspectul tegumentelor şi mucoaselor: erupţii, culoare, leziuni de decubit;
integritatea tegumentelor (plăgi);
poziţie, imobilitate, starea psihică, satisfacţia pacientului, rezultatele obţinute;
menţinerea sau redobândirea independenţei;
efectuarea de îngrijiri igienice zilnice, calitatea îngrijirilor;
nivel de cunoştinţe, alte semne asociate.
Nesatisfacerea nevoii de a menţine tegumentele curate şl integre afectează

celelalte nevoi fundamentale.
A comunica
• comunicare ineficace, la nivel senzorial, motor şi intelectual prin confuzie, dezorientare,
apatie, dezinteres, cu efecte dintre cele mai negative pentru pacient prin lipsa de igienă.
A se mişca şi a avea o bună postură
• carenţele de curăţenie, dezinteresul pentru modul cum se prezintă etc. determină în final
225
pe lângă sentimentul de izolare, afectarea tegumentelor şi mucoaselor cu implicaţii
directe pentru mobilizare şi postura deficitară.
A-si menţine temperatura corpului in limite normale
•lipsa masurilor de igiena si alterarea mucoaselor/tegumentelor conduce la modificari ale
temperaturii corpului(exemplu:hipertermie,in cazul lezarii tesuturilor si suprainfectarea
lor).
A respira
• doar prin afectarea mucoaselor respiratorii şi a căilor respiratorii superioare libere
cauzate de lipsa de igienă şi a celor mai elementare măsuri de autoprotecţie, nevoia de a
respira devine deficitară.
A se alimenta si hidrata
• prin leziunile prezente la nivelul cavităţii bucale, endonazal etc. sunt produse mari
tulburari în posibilităţile de hidratare şi alimentare.
A elimina
• eliminare de urină şi fecale neadecvată, cauzate de lezarea integrităţii fizice.
A dormi si a se odihni
• diminuare/incapacitatea de odihnă şi somn prin acumulare de murdărie şi apariţia
tulburărilor trofice cutanate.
• incapacitate de a se-îmbrăca şi dezbrăca determinate de lezarea integrităţii fizice.
A evita pericolele
•vulnerabilitate în faţa pericolelor prin lipsa de curăţenie, igienă, cauzată de dezinteres,
lipsa deprinderilor igienice.
A acţiona după credinţele şi valorile sale
• diminuarea/imposibilitatea de a practica religia, serviciul religios şi a acţiona conform
valorilor sale prin aspect neglijent, murdar, halena fetidă etc.
A se realiza:
•incapacitatea de a se realiza şi fenomenul de respingere al colectivităţii pentru partici-
pare la viaţa socială şi profesională prin izolare, lipsa măsurilor de curăţenie, dezinteres
faţă de propria-i persoană.
A se recreea
•diminuarea posibilităţilor de recreere în colectivitate, cauzată de aspect fizic,
murdărie,miros neplăcut etc.
A învăţa
•diminuarea/incapacitatea de a învăţa prin sentiment de izolare, neglijenţa şi refuzul pen-
tru aspect îngrijit.
226
14. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE
Definiţie:
Nevoia de a evita pericolele este o necesitate a fiinţei umane pentru a fi protejată
contra tuturor agresiunilor interne sau externe, pentru menţinerea integrităţii sale fizice şi
psihice.
Viaţa oricărui individ poate fi ameninţată la un moment dat de o suferinţă bruscă,

care îl va aduce într-o situaţie critică.
De-a lungul vieţii, oamenii sunt continuu asaltaţi de stimuli veniţi din mediul
înconjurător şi anturaj.
Organismul uman este protejat contra agresiunilor de toate felurile (agenţi fizici,
chimici, microbieni sau din alte motive), pentru că posedă numeroase medii naturale ca:
părul la nivelul orificiilor, secreţiile pielii, ca obstacole de penetrare a agenţilor externi.
El este capabil să-şi menţină integritatea prin mecanismele naturale de
autoapărare (rezistenta si forta fizica ,imunitate, resurse fizice si intelectuale si de
posibilitatea aplicarii masurilor si strategiilor in scop profilactic.
Terminologie
Integritate = insusirea de a fi integru si incoruptibil; inusirea de a fi sau de a

ramane intact, intreg.
Integritatea fizica include cunoasterea si aplicarea masurilor de prevenire a
accidentelor, a imbolnavirilor, a agresiunilor fizice, chimice, precum si a agresiunilor
umane sau animale.
Integritatea psihica presupune folosirea metodelor de relaxare, destindere si
control emotional, dar si practicarea unui crez, obicei, religii.
Securitate = faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentiment de incredere si de
liniste pe care il da cuiva absenta oricarui pericol; protectie, aparare.
Securitatea sociala implica atat evitarea poluarii fonice, chimice, microbiene, cat
si asigurarea unui mediu salubru, a mediului de siguranta si a protectiei sociale.
Factori care influenţează satisfacerea nevoii
Factori • vârsta
fizici Persoana adultă are abilitatea de a se proteja. Are cunoştinţe despre sine şi
dezvoltarea sa.
Copilul percepe sensul pericolului şi în funcţie de ritmul dezvoltării sale
227
mintale, descoperă puţin câte puţin autoprotecţia contra pericolelor, până la
vârsta adultă.
Persoanele în vârstă prezintă diminuarea funcţiilor senzoriale şi motorii şi,
în consecinţă, trebuie să-şi ia măsuri particulare de autoapărare.
• sexul: sexul feminin determina vulnerabilitate si fragilitate;
• starea generala de sanatate;
• mecanismul de autoapărare: individul posedă mecanisme de autoapărare
înnăscute (exemplu: termoreglarea) sau însuşite de-a lungul experienţei
sale; rezistenţa la îmbolnăviri este dată de protecţia sa imunitară naturală
sau dobândită, prin crearea de anticorpi specifici în urma unor îmbolnăviri
infecţioase sau prin vaccinare;
• emoţiile şi anxietatea pot provoca la individ utilizarea mecanismelor de
Factori apărare ce permit conservarea integrităţii faţă de agresiuni de ordin
psiho- psihologic;
logici • stresul: fiecare stare de stres poate influenţa adaptarea individului la toate
formele de agresiune stimulate de mecanismele de apărare;
Factori • salubritatea mediului
socio- Un mediu sănătos este esenţial persoanelor pentru un trai fără pericole in
culturali locuinta, la locul de munca, in institutiile pentru copii si batrani.
Sunt necesare următoarele condiţii:
- temperatura ambiantă 18° - 24° C;
- umiditatea între 30%-60%;
- lumina - nici prea întunecoasă, nici prea luminoasă;
- zgomot - a cărui intensitate să nu depăşească 120 decibeli;
- mediul ambiant să conţină un minim de microorganisme, produse
chimice, fum;
- condiţii de securitate (precauţie atunci când se folosesc aparate,
obiecte care ar fi surse de accident);
• rolul social
În funcţie de exigenţele locului de muncă şi ale muncii lor, indivizii trebuie
să utilizeze măsuri de protecţie împotriva tuturor pericolelor.
Astfel, salariaţii trebuie să aibă un mediu înconjurător şi condiţii de muncă
care să le permită satisfacerea nevoilor de muncă; cei cu un post cu
responsabilităţi trebuie să folosească perioada de destindere pentru a
preveni stresul şi surmenajul.
• organizarea socială
Societatea prevede masuri legale care trebuie luate pentru protecţia
individului contra pericolelor; în toate societăţile sunt legiferate măsuri de
prevenire a accidentelor, de prevenire a îmbolnăvirilor; în plus, societatea se
ocupă şi de bunul mers al individului pe parcursul anilor de viaţă, prin
măsurile de protecţie şi de asigurări sociale.
Aceste măsuri vizează: prevenirea îmbolnăvirilor şi menţinerea stării de
sănătate, folosind un evantai multiplu de metode de educaţie, informaţii,
publicitate etc.
• clima
În funcţie de climă, individul utilizează metode de autoapărare faţă de
condiţiile nefavorabile climatice, în locuinţă sau în locurile colective.
• religia
228
Practicarea unor religii este o preocupare ideologică ce permite individului
să-şi menţină securitatea psihologică.
• cultura
Măsurile de protecţie contra pericolelor sunt variate în funcţie de cultură,
ele sunt reliefate în tradiţii, fiind măsuri socio-economice ale unei societăţi.
• educaţia
Părinţii informează copilul în ceea ce priveşte măsurile de securitate ce
trebuie luate în lunga perioadă de creştere; şcoala se ocupă de educaţia
copiilor, adultul socialmente este obligat să cunoască posibilele pericole
pentru a stabili măsurile de prevenire pe care să le aplice.
Măsuri de prevenire a:
- accidentelor;
- infecţiilor;
Securitatea
- bolilor;
fizică
- agresiunilor, agenţilor fizici (mecanici, termici), chimici (arsuri
chimice, intoxicaţii), agresori umani, animale şi autoagresiuni (mutilări,
suicid);
Stare de linişte a individului care se simte la adăpost de toate pericolele.
Individul poate realiza control liber asupra mediului înconjurător.
Măsuri:
Securitatea
• metode de destindere, de relaxare şi de control al emoţiilor;
psihologică
• utilizarea mecanismelor de apărare în diferite situaţii;
• răspuns eficace şi adaptat la agent stresant;
• practicarea unui obicei, crez, religie;
•Mediu sănătos:
- salubritatea mediului;
- calitatea şi umiditatea aerului 30%-60%;
- temperatura ambiantă între 18°-24° C;
- fără poluare fonică, chimică, microbiană;
- mediu de siguranţă;
- măsuri de protecţie socială;
Securitatea
- mediu de siguranta impotriva agresiunilor umane;
socio-
- mediu de siguranta consolidate de masurile de protectie sociala;
culturala
- mediu de siguranta asigurat de salubritate corespunzatoare;
- locuinţa corespunzătoare limitează accidentele şi îmbolnăvirile;
•Apartenenta sociala.
•Activitatea.
•Venitul material.
•Apartenenta religioasa.
•Educatia.
229
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei
Pentru menţinerea unui mediu sănătos:

- educa pacientul pentru mentinerea unei locuinte corespunsatoare, a unui mediu adecvat
la locul de munca.
Locuinţa ar trebui să asigure o securitate maximă şi să deţină o serie de caracteristici
obligatorii:
- să ofere spaţiu suficient şi corect împărţit (cameră de zi, dormitor, bucătărie,
baie etc.);
- să fie aerisită, dar izolată termic şi uscată (lipsită de igrasie);
- să fie dotată cu apă curentă şi încălzire eficientă;
- să fie izolată fonic;
- să fie curată şi igienizată periodic;
Locul de muncă trebuie să confere aceleaşi condiţii. În cazul în care lucrează mai multe
persoane într-o încăpere, trebuie să existe spaţiu suficient pentru fiecare persoană.
- educă pacientul pentru evitarea poluării atmosferei cu praf, încărcătură microbiană prin
ştergerea umedă a mobilierului şi aerisirea încăperilor;
- îndepărtează sursele cu miros dezagreabil;
- participă la programe de propagandă şi control, de educaţie a populaţiei pentru
menţinerea unui mediu sănătos, în comunitate, unităţi de învăţământ;
Pentru prevenirea accidentelor:

- face educaţie pentru prevenirea accidentelor, verifică dacă sunt respectate normele de
securitate a muncii, normele ergonomice în unităţile cu activităţi cu risc de accidente;
- mobilierul să fie adecvat (exemplu: paturile, scaunele prea înalte pot favoriza
accidente);
- mobilierul să fie astfel aşezat încât să nu devină obstacol pentru locatari;
- să prezinte protecţie la sursele de electricitate sau de gaze (prize, robineţi de
gaze etc.);
- obiectele casabile şi tăioase trebuie aşezate în locuri sigure;
- explorează pericolele reale şi cele potenţiale la locul de muncă şi la domiciliu;
- instituţiile pentru copii şi bătrâni vor fi amenajate astfel încât să respecte în totalitate
regulile de securitate raportate la gradul de risc pe care îl determină vârsta subiecţilor.
Pentru prevenirea infecţiilor:

- supraveghează dacă sunt respectate normele de igienă, salubritate, dezinfecţie, dezin-
secţie, deratizare şi circuitele funcţionale;
- asigură implicarea populaţiei în aplicarea programelor pentru menţinerea şi promovarea
sănătăţii;
- supraveghează starea de sănătate a populaţiei şcolare prin controale periodice; face
controale periodice persoanelor cu risc crescut la infecţie;
- organizează - efectuează imunizările obligatorii;
Când nevoia de a evita pericolele nu este satisfăcută, pot surveni mai multe
probleme de dependenta :
1. Vulnerabilitatea faţă de pericole.
230
2. Atingerea integrităţii fizice sau psihologice sau amândurora.
3. Alte diagnostice de ingrijire legate de perturbarea nevoii de a evita pericolele din lista
de diagnostice de ingrijire elaborate de ANADN:
- durerea acuta si cronica;
- anxietatea;
- teama;
- alterarea imaginii corporale;
- alterarea stimei de sine;
- alterarea integritatii tesuturilor, pielii sau mucoasei bucale;
- risc de infectie, ranire, sufocare sau traumatizare;
- intoleranta la activitate;
- deficit senzorial;
- afectare fizică;
- durere;
Surse de
- dezechilibru metabolic;
ordin fizic
- dezechilibru electrolitic;
- surmenaj;
- saturaţie senzoro-perceptuală;
- tulburări de gândire ;
- anxietate ;
Surse de
- stres ;
ordin
- pierdere – separaţie;
psihic
- pierderea imaginii corporale;
- situaţie de criză;
- insalubritatea mediului;
- poluare;
Surse de - condiţii deficitare de muncă (absenţa măsurilor de protecţie);
ordin - lipsa amenajărilor sanitare;
sociologic - lipsa protectiei sociale;
- sărăcie;
- promiscuitate;
Lipsa - insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului înconjurător, despre
cunoaşterii masurile de protectie si securitate;
1. Vulnerabilitatea fata de pericole.
Pericolul fata de infectii , accidente , boli este mare la organismele slabite ,

obosite , surmenate.
- vârsta reprezintă unul din principalii factori responsabili de accidente.
De la naştere şi până la vârsta când devine conştient de pericolele din jur, copilul trebuie
supravegheat în permanenţă pentru că este expus continuu la pericolele din jur.
231
Vârstnicul îşi pierde din abilitatea de a se feri de agenţii agresori din cauza încetinirii
capacităţii de reacţie, dar şi a reducerii acuităţii senzoriale.
- deficit motor:deficienţele locomotorii îngreunează deplasarea şi favorizează căderile şi
lovirile.
- deprivarea senzorială poate fi congenitală (surdomutitate, cecitate vizuală etc.) sau
dobândită pe parcursul vieţii în urma unor boli sau traumatisme. Ea apare şi ca o
manifestare de tip degenerativ la persoanele vârstnice.
- durere;
- dezechilibru metabolic si electrolitic;
- tulburari de gandire;
- detresa imunitara- recunoscută ca principala cauză de apariţie a îmbolnăvirilor;
- anxietate;
- stres;
- surmenaj;
- tulburări psihice determină comportamente inadecvate protecţiei persoanelor din jur,
dar şi autoprotecţiei. Agresivitatea, detaşarea de la relitatea înconjurătoare, interpretarea
eronată a unor evenimente etc., sunt factori care conduc la apariţia riscului crescut de
incidente şi accidente;
- insalubritatea mediului , poluare;
- saracie;
- conditie deficitara de munca;
- insuficienta cunoastere de sine , a altora si a mediului inconjurator;
- scaderea rezistentei organismului;
- stare depresiva;
- risc de infectii;
- risc de aparitie a fatigabilitatii;
- neatentia;
- leziuni ale tegumentului;
- deshidratarea;
- manifestari pulmonare , ale aparatului cardiovascular , din partea S.N.C;
- surmenaj = slabire fizica excesiva care influenteaza organismul;
- fatigabilitate = slabire fizica , lipsa de forta;
- acte antisociale (crima , automutilare mergand pana la sinucidere).

Pacientul sa fie - asistenta ia masuri pentru asigurarea conditiilor de mediu;
in siguranta fara - asigura pozitia fiziologica si transportul adecvat starii generale a
accidente si pacientului( in siguranta);
infectii - amplaseaza pacientul in salon , in functie de starea sa , afectiune si
permanent receptivitatea lui;
Pacientul sa nu - ia masuri de prevenire a transmiterii infectiilor;
fie vulnerabil - alege procedurile de investigatie si tratament cu risc minim de
fata de pericole infectie;
232
- aplica masuri de profilaxie nespecifica si specifica;
- informeaza si lamureste pacientul asupra necesitatii respectarii
masurilor de protectie impotriva accidentelor;
- asigura o dieta adecvata, cu surplus de legume si fructe pentru
cresterea rezistentei organismului;
- participa la examinarea bolnavului;
- administreaza medicatia prescrisa de medic si urmareste efectul
acesteia;
Paccientul sa fie - favorizeaza adaptarea pacientului la conditiile de spital;
echilibrat psihic - comunica cu pacientul si-l lamureste asupra starii sale;
cat mai curand - raspunde la intrebarile pacientului si faciliteaza mentinerea
increderii in echipa de ingrijire;
- asigura intimitatea pacientului;
- incurajeaza pacientul sa-si exprime sentimentele, ideile, necesitatile;
- invata pacientul tehnici de relaxare ;
- creaza conditii de lecturare , activitati, etc;
- asigura legatura pacientului cu familia;
- supravegheaza pacientul si urmareste efectul terapiei;
- administreaza medicatia prescrisa de medic si urmareste efectul
acesteia.
- participa la reintegrarea pacientului in societate.
2. Atingerea integrităţii fizice sau psihologice sau amândurora
a) Atingerea integrităţii fizice
Fizice:
- accidente prin răniri, traumatisme datorită lipsei măsurilor de protecţie şi de prevenire
(accidente la locul de muncă, accidente rutiere, accidente casnice, etc.);
- contaminări chimice şi radioactive prin expunere la mediu fără echipament de protecţie
sau accidente nucleare;
- afectare tegumentară prin manipulare de substanţe iritante, agenţi termici sau în cazul
(mai ales) copiilor datorită neglijenţei şi neatenţiei supraveghetorilor, arsuri, opărit,
ingestie de substanţe caustice, etc.
- mutilare fizică prin risc profesional (pompieri, genişti, cascadori, etc.) automutilare şi
tentative de sinucidere;
- muşcăturile provenite de la agresori umani, animale, reptile;
- îmbătrânire cu apariţia handicapurilor fizice:
-deficit senzorial (auz, vedere);
-deficit de mobilizare;
- durerea;
- dezechilibru metabolic;
- dezechilibru electrolitic;
- deficit de autoîngrijire;
- dependenţă fizică;
- îmbătrânire cu scăderea capacităţii de apărare a organismului:
233
-creşterea vulnerabilităţii la boli;
- efect neasteptat, nedorit al terapiei medicale;
- consumul neadecvat de medicamente poate afecta anumite organe sau sisteme la nivelul
absorbţiei, metabolizării şi eliminării; poate induce reacţii de dependenţă, somnolenţă,
agitaţie, pierdere de echilibru, pierderea conştientei;
- excesul de efort fizic prin muncă sau exerciţii fizice predispune organismul la oboseală,
surmenaj, crescând riscul de accidentare şi lezare a integrităţii fizice;
Psihologice: anxietate, stres, neliniste, tulburari de gandire.
Sociologice:
- mediul fizic inadecvat, mediul psihosocial inadecvat;
- condiţii deficitare de muncă;
- lipsa unui venit sigur;
- absenţa contactelor sociale;
- lipsa de educaţie şi cultură;
- insalubritatea mediului, poluarea constituie factorii determinanţi pentru apariţia acci-
dentelor, bolilor, contaminărilor;
- lipsa amenajărilor, izolarea, dependenţa şi suportul insuficient acordat de societatea în
care trăieşte individul îl expune la insecuritate şi lipsa îngrijirilor preventive şi curative;
- actele de agresiune verbală, fizică, abandonul de către familie şi prieteni produc fiinţei
umane pierderea încrederii în sine, daune fizice, psihice şi sociale;
- consumul abuziv de medicamente şi alcool modifică personalitatea individului, com-
portamentul, randamentul fizic şi intelectual cu prejudicii directe asupra vieţii socio-
culturale şi integrităţii sale fizice;
- lipsa profilului de toleranţă, siguranţă şi a resurselor de trai induce individului perma-
nentă stare de expunere la pericole potenţiale, simptome depresive şi neapartenenţa socio-
culturală;
- lipsa activităţilor sociale, neintegrarea socială, lipsa motivaţiei şi a resurselor afectează
individul determinând comportament antisocial, tendinţă la automutilare şi tentative de
suicid.
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului înconjurător,
despre masurile de protectie si securitate.
- semnele inflamaţiei:
- durere;
- roşeaţă locala a regiunii respective;
- tumefacţie;
- limitarea mişcării segmentului afectat;
- căldură locală;
Obiective:
1.Pacientul sa fie echilibrat fizic.
Interventiile asistentei medicale:
- evalueaza gradul de afectare fizica;
- asigura mediu securizant si de protectie;
- asigura o pozitie fiziologica in pat;
- mobilizeaza pacientul si-i asigura transportul;
- supravegheaza starea generala;
234
- respecta masurile de asepsie/ antisepsie;
- efectueaza pansamentul plagii;
- ajuta si suplineste pacientul in satisfacerea nevoilor organismului;
- determina pacientul sa participe la luarea deciziilor privind ingrijirile;
- administreaza tratamentul medicamentos , la indicatia medicului;
2. Pacientul sa aiba siguranta psihica in termen de……………….
- Asigura si mentine un mediu de protectie psihica adecvat starii de boala a pacientului;
- aplica tehnici de psihoterapie adecvata;
- foloseste metode de relaxare pasiva (masaj , muzica).
- incurajeaza pacientul sa comunice cu cei din jur , sa-si exprime emotiile , nevoile,
frica , opiniile;
- raspunde la intrebarile pacientului si faciliteaza mentinerea increderii in echipa de
ingrijire;
- asigura legatura pacientului cu familia;
- invata pacientul sa foloseasca mijloacele de autoaparare;
b)Atingerea integrităţii psihologice
- pierderea respectului de sine, a imaginii, afectarea potenţialului intelectual au efect

direct asupra propriei securităţi modificând capacitatea de autoprotecţie şi instituirea
măsurilor individuale corespunzătoare;
Principalele cauze de ordin psihic pentru expunerea la pericole sunt:

- emoţiile, anxietatea, teama, stresul, depresiile, singurătatea, pierderea speranţelor;
- tulburări intelectuale, tulburări psiho-motorii, tulburări psihice;
- alté tulburări organice (ex: tulburări de activitate sexuală);
Adams şi Hurwitz au grupat cele mai importante tulburări astfel:
- tulburări psihice:
-depresie, anxietate, frică, pierderea iniţiativei;
- tulburări intelectuale:
-amnezie, lipsa perseverenţei;
-scăderea puterii de înţelegere, scăderea capacităţii de judecată;
- tulburări psiho-motorii:
-agitaţie, apatie, confuzie, refuz la orice ofertă, stări delirante;
- alte tulburări psihice:
-agnozia (incapacitatea de a recunoaşte corect obiectele - pacient fără tulburări
senzoriale);
-apraxia (incapacitatea de a executa corect gesturile - pacient fără tulburări
motorii;
- tulburări de schemă corporală;
-anomalii proporţionale;
-neglijarea membrelor paralizate;
- pierderea personalitatii;
- tulburări de comportament (agresiv faţă de cei din jur);
- pacientul refuză orice colaborare, devine negativist;
- pacientul prezintă tulburări de orientare temporo-spaţială;
235
- agresivitate;
- acte antisociale;
- insecuritate psihologice;
- agitaie;
- neliniste;
- agresivitate;
- neincredere;
- frica;
- idei de suicid;
Atitudini, intervenţii ale asistentei medicale:

- îndepărtăm obiectele traumatizante din jurul pacientului cu agitaţie psiho-motorie;
- pentru a evita rănirea pacientului în caz de crize convulsive îl scoatem din mediul
periculos; la nevoie recurgem la imobilizarea (nu forţată) a pacientului;
- combatem starea confuzională şi dezorientarea pacientului şi asigurăm supraveghere
permanentă;
- nu îndepărtăm sau eliminăm obiectele care pot asigura pacientului ameliorarea func-
ţiilor senzoriale: ochelari, proteze auditive, etc.
- asigurăm în caz de necesitate accesibilitatea pacientului la baston,carje, cadru de mers,
fotoliu rulant;
- administrăm personal medicaţia orală pentru a evita confuzia, erorile, interacţiunile din-
tre medicamente;
- efectuăm administrarea parenterală a medicamentelor respectând riguros dozele pre-
scrise, modul, orarul de administrare, normele de sterilizare şi asepsie;
- efectuăm perfuziile, transfuziile, sondajele, clismele cu un grad înalt de profesionalism
şi supraveghem pacientul pentru eventualele reacţii post-intervenţie;
- pregătim fizic şi psihic pacientul pentru orice fel de examinare, intervenţie şi tratament;
- instituim toate măsurile necesare pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale;
- asigurăm integritatea psihică a pacientului:
-respectăm dorinţele şi intimitatea pacientului;
-evităm comportamentul distant, agresiv verbal şi de tragere la răspundere a
pacientului în cazul eventualelor reţineri ale acestuia în faţa manoperelor de
recoltare, repartizare în salon, distribuirea mesei, feluri de mâncare, tratament şi
investigaţii;
-instaurăm un climat de încredere şi speranţă în terapia medicală şi personal;
-diminuăm stările emoţionale şi sentimentele de teamă, nelinişte prin explicaţii
profesionale şi redarea speranţei;
-încurajăm vizitele familiei şi prietenilor ce pot asigura un suport moral benefic
pentru pacient;
-interzicem stările conflictuale între pacient şi rude;
-reducem stresul şi anxietatea pacientului prin informaţii şi eliminarea sentimentelor
de inutilitate, neputinţă, devalorizare;
-satisfacem preocupările intelectuale ale pacientului;
-stimulăm interesul intelectual al pacientului;
-educăm pacientul prin psihoterapie adecvată;
236
-indiferent de cauza care a produs starea de agitaţie a pacientului, acesta trebuie
făcut inofensiv pentru a nu pune în pericol siguranţa propriei persoane cât şi a celor
din jur;
-supraveghem atent comportamentul pacientului;
- la indicaţia medicului administrăm sedative, tranchilizante, hipnotice, etc.
- educăm pacientul şi familia pentru:
-înlăturarea sentimentului de dependenţă pentru îngrijire;
-instaurarea unui climat de apropiere şi empatie;
-înlăturarea sentimentelor de devalorizare şi neputinţă;
-evitarea consumului abuziv de medicamente;
-redarea speranţei în recuperare şi însănătoşire;
-înlăturarea factorilor de stres şi a afectării imaginii de sine;
-respectarea regimului alimentar, terapeutic şi de viaţa impus de afecţiune;
-acceptarea bolii şi adaptarea pentru precauţiile de izolare;
-comunicarea nevoilor şi complicaţiilor survenite pe parcurs;
-evitarea exagerărilor în precauţiile de contact;
-evitarea izolării şi singurătăţii;
-evitarea exagerării handicapului funcţional;
-menţinerea încurajărilor pentru activităţile duse la bun sfârşit de către pacient;
-planificarea de activităţi de rutină şi recreative;
-menţinerea metodelor de reeducare activă;
-continuarea activităţilor sociale sau profesionale;
-reintegrare socială şi profesională conform stării de sănătate şi posibilitate fizico-
psihică;
-depunerea eforturilor fizice în mod gradat, treptat cu autoevaluare pentru capacitate
şi rezistenţă;
-în cazul afecţiunilor cronice explicăm pacientului şi familiei cu răbdare, competentă că
este vorba de o afecţiune în care poate avea o activitate îndelungată şi o viaţă relativ
normală = ergoterapie şi reinserţie socială.
ALTE DIAGNOSTICE DE INGRIJIRE LEGATE DE PERTURBAREA

NEVOII DE A EVITA PERICOLELE
Unul dintre diagnostice se refera la evaluarea durerii acute si cronice, problema

care influenteaza individul si il face vulnerabil fata de pericole sau ii altereaza integritatea
fizica si psihica.
Din lista de diagnostice de ingrijire elaborata de ANADI, semnificative sunt
urmatoarele:
- anxietate;
- teama;
- alterarea imaginii corporale;
- alterarea stimei de sine;
- alterarea integritatii tesuturilor, pielii sau mucoasei bucale;
- risc de infectie, ranire, sufocare sau traumatizare;
- intoleranta la activitate.
237
In lucrarea lui J.Fuller si J. Schaller-Ayers Health Assessment – A Nursing
Approach, pe langa anxietate , diagnostice asemanatoare intalnim in evaluarea
conceptului de sine (autonotiunii), cum ar fi:
- imagine corporala perturbata;
- diminuarea temporara sau permanenta a stimei de sine;
- tulburarea identitatii personale;
- tulburarea stimei de sine;
Grija de sine: curatenia si igiena reflecta imaginea de sine a persoanei. Oamenii cu

stima de sine diminuata neglijeaza aceasta nevoie de a se ingriji.
Imbracamintea poate da indicii pentru imaginea personala. De exemplu, o persoana
care se imbraca intr-un stil potrivit poate avea o imagine de sine pozitiva. Pe de alta parte,
o mama de 45 ani imbracata ca fiica ei de numai 10 ani poate fi expresia inabilitatii
acceptarii varstei sau rolului de mama.
Expresia fetei poate da alte detalii despre imaginea de sine, in special in cazul
exprimarii verbale, contradictorii. De exemplu, daca o persoana spune ca totul este bine,
dar plange si evita contactul vizual, este un indiciu suplimentar in culegerea datelor
despre persoana (si ulterior in analiza si interpretarea lor). Privirea incruntata, speriata,
grimasele pot indica neintelegere, durere in ascultare sau o reactie brusca la ce se discuta.
Privirea fixa (“holbatul”) indica ingrijorare, neincredere, placere sau neplacere. Lipsa
contactului vizual poate reprezenta o insuficienta stima de sine sau poate fi un raspuns
specific al culturii individului. Inrosirea, transpiratia excesiva sau paloarea pot fi indicii
ale raspunsurilor afective ca teama, anxietatea, sfiala, (jena) sau supararea. Lacrimile pot
reprezenta mahnire, durere sau bucurie – in esenta, sau o emotie intensa.
Postura care indica o diminuare a stimei de sine include aplecarea capului, privire
fixa in pamant, asezare inro-o pozitie “prabusita”, cu umerii cazuti. O postura foarte
rigida poate indica disconfort fizic, lipsa de receptivitate sau atitudine defensiva.
Raspunsurile afective cum ar fi anxietatea, iritatbilitatea, supararea, retragerea
(izolarea) pot fi indicii in perturbarea conceptiei despre sine sau raspunsuri asociate ca
pierderea puterii.
Anxietatea
Anxietatea este o stare patologică de neliniște, de teamă din cauza durerii,

traumatismului, surmenajului/pierderii, stresului/esecului/insuficientelor cunostine (sursa
de dificultate caracteristica pacientului/cazului studiat).
Frica si anxietatea reprezinta reactii afective la un pericol potential sau actual.
Este foarte important sa se diferentieze corect anxietatea si frica, deoarece
interventiile de ingrijire sunt influentate de diagnosticul de ingrijire. Persoanei ii este
frica de durere, frica de a-si pierde controlul, frica de interventii chirurgicale. Anxietatea
este relatata la cateva situatii si nu este intotdeauna asociata cu o amenintare specifica.
In general, anxietatea reprezinta o reactie mai primitiva la o amenintare. De
exemplu, un copil poate reactiona la un pericol intr-o maniera mai degraba de anxietate
decat de frica. Anxietatea are loc cand o amenintare este perceputa, dar persoana nu poate
intelege sau identifica sursa. Invers, frica este reactia la o amenintare clara, identificata.
In rezumat, frica este o reactie la o amenintare identificata, pe cand amenintarea
specifica este mai putin evidenta in anxietate. Carpenito (1987) sugereaza ca frica si
anxietatea de obicei coexista iar in acest caz se paote formula diagnosticul de ingrijire ca
238
“Frica/Anxietate relatate la….”, diagnostic la care se vor lua in considerare ingrijirile
directe sau indirecte.
- stresul la locul de munca, la scoala , din relatia personala, cum ar fi casatoria, financiar,
rezultat dintr-o trauma emotionala, cum ar fi decesul unei persoane dragi;

- stresul cauzat de o boala medicala grava;
- efectele secundare ale unor medicamente;
- utilizarea de droguri ilicite;
- manifestarile unei boli medicale (atac de cord, accident vascular
cerebral, hipoglicemie)
- lipsa de oxigen din cauza a diferite circumstante (cum ar fi altitudinea mare,
emfizemul, embolia pulmonara).
- tensiune musculara;
- dureri musculare;
- cefalee;
- oboseala;
- modificari ale obiceiurilor alimentare (sub/ supraalimentare);
- iritabilitate;
- depresie;
- palpitatiile;
- incapacitate de concentrare;
- diaree;
- dureri toracice;
- uscaciunea gurii;
- transpiratii excesive;
- insomnie;
- iritabilitate;
- senzatie de sufocare , de lipsa de aer;
- hiperventilatie;
- pierderea impulsului sexual..
Obiectiv 1: Diminuarea/indepartarea gradului de anxietate sau Pacientul sa nu mai

prezinte anxietate.
 cu rol propriu:
- asigura un mediu securizant si de protectie;
- evalueaza gradul de afectare si identifica factorii stresori;
- identifica sursa de dificultate si incearca, impreuna cu pacientul, sa o indeparteze;
- supravegheaza starea generala si comportamentul;
 cu rol delegat:
- participa la examinarea bolnavului;
- administreaza medicatia prescrisa; (vitamine);
Obiectiv 2: Refacerea/mentinerea echilibrului psihic sau Pacientul sa fie
239
echilibrat psihic.
 cu rol propriu:
- comunica cu pacientul si il lamureste asupra starii sale;
- raspunde la intrebarile pacientului;
- faciliteaza mentinerea increderii in echipa de ingrijire;
- incurajeaza pacientul sa-si exprime sentimentele;
- stabileste impreuna cu pacientul activitati care sa-i redea sentimentul utilitatii si
increderea in convingerile personale;
- supravegheaza pacientul si urmareste efectul terapiei;
- faciliteaza legatura cu persoanele apropiate;
- pregateste pacientul pentru toate tehnicile de investigatii si tratament;
 cu rol delegat:
- administreaza medicatia prescrisa.
Teama( Frica)
Definitie: stare de neliniște sufletească cauzată de un pericol adevărat sau

închipuit;
Anxietatea se asociază adesea cu frica. Frica este un sentiment pe care îl resimte persoana
faţă de un pericol fizic sau psihologic. Nu trebuie să minimalizăm importanţa acestui
sentiment faţă de un tratament, faţă de intervenţii sau faţă de moarte. Atunci când
asistenta ştie să deceleze frica la persoane îngrijită, este important ca ea să demonstreze
înţelegere, voinţă sa de a-l asculta şi de a-l asigura.
- teamă nedesluşită;
- temeri;
- spaimă, groază;
- panică;
- reacţii psihosomatice;
- teroare;
Obiective
- să-şi exprime diminuarea fricii în termen de … zile;
- să-şi exprime dispariţia fricii în termen de … zile ;
- să-şi diminueze semnele fricii în termen de … zile ;
- să demonstreze absenţa semnelor fricii în termen de … zile;
- identifică împreună cu persoana natura, intensitatea, cauzele fricii, la nevoie;
- familiarizează persoana cu mediul nou;
- furnizează explicaţii scurte, precise, asupra îngrijirilor programate;
- planifică cu o echipă de îngrijire o perioadă de … minute zilnic, în preajma persoanei;
- explorează obiectul fricii, pentru a identifica cu precizie ce găseşte persoana ca
ameninţare în această experienţă: mijloace de investigare, anestezie, intervenţie; frica de
diagnostic grav, de durere, de a fi singură;
- identifică nivelul anxietăţii persoanei;
- clarifică perceperea eronată faţă de obiectul fricii;
240
- explică persoanei care se teme de singurătate că un membru al echipei de îngrijire va fi
la dispoziţia sa, la nevoie;
- asigură un climat de securitate: ridică lateralele patului, elimină toate obiectele ce ar
putea răni persoana sau pe ceilalţi.
Durerea
Durerea este senzatia neplacuta si experienta emotionala , ce insotesc o leziune

tisulara reala sau potentiala, ori descrisa ca leziune.
Ea este însoţită de reacţii psihologice, de preocupări sociale, iar întrebările cu
caracter religios se intensifică. Există diverse forme de durere, dar putem să le clasăm în
două mari categorii:
- durerea acută - considerată o manifestare de dependenta(un simptom) şi anunţă o
dereglare în fiziologic, este un terminal de alarmă care anunţă o boală;
- durerea cronică- este o dereglare a mecanismului normal de protecţie împotriva
agresiunilor interne şi externe, o putem deja numi boală şi se menţine între 1-6 luni sau
chiar ani;
Rolul asistentei faţă de această dificultate constă în a-i administra medicamentele, în a-i
acorda îngrijiri care să-i potolească starea de rău fizic, dar comunicarea terapeutică cu
aceeaşi pacienţi care suferă, are o importanţă unică.
- creşterea sau micşorarea frecventei respiratorii;
- ţipăt, strigăt;
- transpiraţii abundente;
- hipotensiune sau hipertensiune;
- dilatarea pupilelor;
- facies crispat;
- gamete;
- iritabilitate;
- mişcări continui;
- plângeri, văicăreli;
- plânsete;
- tahicardie;
Plan de ingrijire
a)durerea acută
Obiective
- să-şi exprime diminuarea durerii în … ore;
- să-şi diminueze semnele durerii în … ore;
- să demonstreze absenţa semnelor durerii în … ore;
- să-şi exprime absenţa durerii în … ore;
- evaluează caracteristicile durerii: localizare, intensitate, durată, frecvenţă, factorii care
cresc sau îi diminuează intensitatea;
- stabileşte schema apariţiei şi diminuarea durerii pentru a regrupa îngrijirile în
consecinţă;
- observă poziţia de protecţie adoptată de persoană;
- plasează persoana într-o poziţie antalgică;
241
- utilizează mijloace suplimentare pentru reducerea durerii: băi calde, pungă cu gheaţă;
- recomandă persoanei să semnaleze durerea de la apariţie;
- asociază medicaţia analgezică cu un masaj, o atingere terapeutică;
- determină persoana să practice o respiraţie abdominală 5 – 10 minute după
administrarea medicaţiei analgezice;
- arată persoanei că se preocupă de ea ca un tot unitar, nu numai de durerea sa;
- informează pacientul asupra evoluţiei durerii, a diminuării şi toleranţei şi acţiunii
medicamentului;
- ajută persoana în activităţile zilnice, la nevoie, pentru a-i permite să-şi conserve energia;
- schimbă poziţia în pat la ……… ore;
- explică persoanei că îi este permis să se plângă sau să-i fie teamă, să-şi exprime mânia
sau frustrarea;
- învaţă persoana cum să-şi administreze medicamentele, efectele lor secundare şi durata
lor de acţiune;
- pentru diminuarea durerii ajută persoana în activitatea zilnică, alimentaţie, hidratare,
igienă, mobilizare etc şi progresiv lasă persoana să le îndeplinească singură;
- ajută persoana în deplasările sale, la nevoie;
- î-l determină să practice exerciţii ale musculaturii în limita toleranţei;
- administrează analgezicul cu 20 – 30 minute înainte de a face exerciţii sau activitate;
b) durerea cronică
Obiective
- să-i exprime diminuarea durerii în … ore;
- să-i exprime absenţa durerii în … ore;
- să-şi diminueze semnele durerii în … ore;
- să demonstreze absenţa semnelor durerii în … ore;
- foloseşte la alegerea persoanei mijloace de destindere: masaj, lectură, muzică etc;
- imobilizează regiunea dureroasă;
- programează activităţile ţinând cont de limitele persoanei;
- sugerează să crească progresiv durata exerciţiilor şi mişcărilor fără să exagereze;
- face un masaj al spatelui, mâinilor şi picioarelor;
- în caz de migrenă, sugerează persoanei să se culce într-o cameră liniştită cu o pungă de
gheaţă pe cap şi un şerveţel rece pe ochi, la primele semne ale migrenei;
Alterarea stimei de sine
Definiţie: diminuarea sentimentelor propriei valori şi a competenţei.

- idei pesimiste;
- incapacitatea de a lua decizii;
- lipsa încrederii în sine;
- sentiment de inferioritate;
- sentiment de devalorizare;
Obiective
- să-şi exprime creşterea stimei de sine în termen de … zile;
242
- să-şi exprime sentimentele pozitive în termen de … zile ;
- să-şi exprime capacitatea de a face faţă dificultăţilor în termen de … zile ;
- să ia decizii legate de activităţile cotidiene în termen de … zile ;

- după ce ascultă persoana , limitează expresia sentimentelor negative;
- identifică cu persoana situaţiile şi evenimentele care sunt cele mai ameninţătoare pentru
ea ;
- explorează cu persoana mecanismele de adaptare pe care le foloseşte pentru a face faţă
situaţiilor: cerere de informaţii, reflectare, confidenţe, repaus, canalizarea energiilor în
muncă, menaj, alcool, umor, drog, medicamente, hipersomnie ;
- întăreşte mecanismele sănătoase de adaptare ;
- determină pacientul să participe la activităţi recreative, educative, care să-i permită
recâştigarea stimei de sine ;
- explică persoanei că toate pierderile ocazionale (divorţ, şomaj, retragere) cer o perioadă
de adaptare;
- subliniază că fiecare adaptare aduce la început un sentiment de insecuritate ;
- ajută să accepte situaţia explicându-i că dependenţa fizică nu-i diminuează valoarea
umană ;
- determină pacientul să participe, pe cât posibil la îngrijirile sale pentru a-i da
sentimentul de control a-l situaţiei ;
- planifică împreună cu persoana îngrijirile cotidiene, astfel încât să-i redea progresiv
independenţa.
Alterarea imaginii corporale
Definiţie : percepţie negativă pe care individul o încearcă privind aspectul fizic

în urma pierderii unui organ sau a unei funcţii sau ameninţare la adresa integrităţii
personalităţii.
Manifestări de dependenţă:
- perceperea negativă a propriului corp şi a funcţiilor sale;
- sentiment de frustrare;
Obiective:
- să exprime sentimente pozitive legat de imaginea de sine în termen de … zile ;
- să-şi exprime acceptul de aşi atinge partea mutilată a corpului în termen de … zile ;
- să-şi atingă partea mutilată a corpului fără repulsie în termen de … zile ;
- evaluează gradul anxietăţii care însoţeşte pierderea fizică ;
- permite să-şi exprime negarea, la început, pentru a o ajuta să se adapteze;
- după câtva timp va limita negarea şi o va readuce la realitate cu abilitate;
- ajută persoana să se pună în valoare prin aspectul ei: coafură nouă, îmbrăcăminte nouă
- explică persoanei că e normal să resimtă mânie, frustrare sau depresie în această
situaţie;
- o determină progresiv să-şi privească plaga, amputaţia, colostomia, mastectomia, arsura
etc.;
- îl face să participe progresiv la îngrijiri;
243
Intoleranta la activitate
(1982)
Definiţie: Insuficientă energie /biologică şi psihologică pentru a-şi desfăşura sau
completa activităţile zilnice cerute sau dorite.
Caracteristici definitorii
Răspunsul anormal al TA la activitate

Răspunsul anormal al ritmului inimiii la activitate
Schimbările electrocardiografice reflectă aritmiile
Schimbările electrocardiografice reflectă ischemia
Relatarea verbală a oboselii
Relatarea verbală a slăbiciunii
Disconfort la efort
Dispnee la efort
Factori de legătură
Repaus la pat
Slăbiciune generalizată
Dezechilibru între rezerva de oxigen /cerere
Imobilitate
Stil de viaţă sedentar
Obiective:
Pacientul sa exprime stare de bine la efort.
Pacientul sa prezinte functii vitale adaptate la efort.

- evaluează sttusul pacientului la efort ;
- permite pacientului să-şi exprime oboseala, slabiciunea;
- ajuta pacientul să se adapteze situatiei;
- limiteaza activitatiole pacientului pana la reabilitarea acestuia;
- ajută pacientul in satisfacerea nevoilor fundamentale;
- îl determina pe pacient să participe progresiv la îngrijiri;
- supravegheaza functiile vitale inainte, in timpul si dupa desfasurarea activitatilor,
comportamentul, starea de constienta;
- asigura mediu de siguranta;
- administreaza medicatia prescrisa.
INTERDEPENDENTA CU CELELATE NEVOI FUNDAMENTALE
Afectarea nevoii de a evita pericolele influenteaza celelalte nevoi.

A comunica
• inhibarea/diminuarea/incapacitatea de a comunica prin afectarea biofiziologica (deficit
de vorbire in urma traumatismelor craniene si afectiuni cerebrale) si psihologica
(determinata de depresie, anxietate, stres).
A respira
244
• afectare respiratorie determinata de tulburarile psihicului sau suprasolicitarilor nervoase
si fenomene dispneice, insuficienta respiratorie acuta prin lezarea integritatii fizice
(aparatului respirator) in urma agresiunilor sau traumatismelor.
A se mişca si a avea o bună postură
• afectarea mobilizarii prin traumatisme fizice si psihice, lipsa de miscare, activitate cu
aparitia fenomenelor de dependenta pentru ingrijiri cauzate de consumul excesiv de
medicamente si alcool.
A-şi menţine temperatura corpului în limite normale
• perturbarea mecanismului de termoreglare pentru termogeneza sau termoliza cauzat de
lipsa de protectie si securitate in expunere la agresiunea agentilor fizici, chimici si
microbieni.
A mânca şi a bea
• dezechilibru in hidratare si alimentatie prin stare depresiva si incapacitatea de nutritie in
urma traumatismelor si ingerarilor accidentale de substante chimice, toxice.
A elimina
• aparitia tulburarilor de mictiune si defecatie postafectiune depresiva, consum abuziv de
alcool si medicamente precum si in urma afectarii starii generale de sanatate cu
modificarea mecanismelor de eliminare prin interventii chirurgicale sau imobilizare
terapeutica (fortata).
A se îmbrăca si a se dezbrăca
• afectare majora prin obligativitatea de a se imbraca si dezbraca cu vestimentatie
neajustata sau chiar lipsa de vestimentatie prin lezarea litegritatii fizice (traumatisme,
fracturi, arsuri, aparat gipsat).
• diminuarea/incapacitatea de autoingrijire prin handicap fizic cauzat de accidente, raniri,
etc.si indiferenta pentru igiena si salubritate cauzata de tulburarile psihice.
A trăi conform propriilor convingeri spirituale
• afectarea religioasa si a traditiilor prin shimbarea mediului si neintegrarea in noul mediu
inconjurator.
A se realiza
• eliminarea posibilitatilor de realizare pe plan intelectual si social in urma afectarii
integritatii fizice si psihice prin accidente traumatisme, handicap fizic si stari depresive.
A se recrea
• lipsa activitatilor recreative prin schimbarea mediului ambiental cu lipsa de cunoastere a
noului mediu (spital, camin spital, azil) sau imposibilitatea efectuarii acestora, datorita
lezarii integritatii fizice si psihice precum si lipsa posibilitatilor financiare.
A învăţa
• diminuarea posibilitatilor de scolarizare la orice nivel prin neadaptare, stari depresive,
handicap intelectual sau imposibilitatea participarii cauzata de traumatisme, accidente,
raniri.
PROCESUL DE INGRIJIRI/NURSING
245
Probleme de dependenţă: vulnerabilitate faţă de pericole, atingerea integrităţii fizice sau
psihologice sau amândurora.
Manifestări de dependenţă: predispoziţie la accidente, la infecţii, la boli, surmenaj,
depresie sau agresivitate, semne de inflamaţie, durere.
Surse de dificultate: semne de insecuritate psihologică, tulburări de gândire, anxietate,
stres, pierderea imaginii corporale, situaţia de criză, mediul insalubru, poluarea, condiţii
grele de muncă, sărăcia, promiscuitatea, lipsa de cunostinţe, deficit senzorial.
Obiective:
Pacientul sa sa beneficieze de mediul securizant şi de protecţie.
Pacientul sa fie echilibrat fizic.
Pacientul sa fie ferit de pericole permanent.
Pacientul sa nu fie vulnerabil fata de pericole.

1. Asigurarea mediului securizant şi de protecţie
Mediul securizant este mediul care reduce la minimum riscurile de rănire, accidente,
infecţii, reacţii nedorite la tratament, asigură intimitatea pacientului. Mediul terapeutic de
protecţie are rolul de a crea o ambianţă plăcută, care are acţiune favorabilă asupra
sistemului nervos central şi izolează pacientul de condiţiile negative ale mediului, posibil
suprasolicitant sau epuizant al scoarţei cerebrale.
● Caracteristicile mediului securizant:
- nevoile umane pot fi satisfăcute;
- riscurile fizice, chimice sunt diminuate;
- riscurile de transmitere a agenţilor patogeni şi parazitari sunt minime;
- măsurile de igienă sunt respectate;
- poluarea este minimă.
● Efectele asigurării unui mediu securizant:
În spital
- reducerea duratei de spitalizare;
- diminuarea frecvenţei accidentelor asociate şi riscului de urmări judiciare;
- reducerea numărului de îmbolnăviri profesionale;
- scăderea costului global al serviciilor de sănătate.
La domiciliu
- reducerea riscului de accidente şi îmbolnăviri, de apelare la serviciile de sănătate;
- promovarea sănătăţii;
Asigurarea mediului terapeutic de protecţie presupune:

- crearea unei ambianţe plăcute în spital – holuri, coridoare, saloane aranjate cu flori,
curate;
- înlăturarea excitanţilor auditivi, vizuali, olfactivi;
- pregătirea psihică a pacientului înaintea efectuării oricărei tehnici de nursing;
- asigurarea odihnei pasive şi active a pacientului;
- prezenţa permanentă a asistentei în preajma pacientului;
- atitudinea de bunăvoinţă, solicitudine, răspuns prompt la chemarea pacientului şi
familiei acestuia.
246
Asigurarea securitatii pacientului:
- asigurarea satisfacerii nevoilor fundamentale.
Oxigenul necesar respiraţiei este asigurat prin aerisirea corespunzătoare a camerei.
Asistentul medical are responsabilitatea să aerisească salonul, în primul rând dimineaţa,
dar şi în cursul zilei, dacă este nevoie.
Umiditatea adecvată a aerului asigură confortul în respiraţie. Un aer
corespunzător prezintă între 60 % şi 70 % umiditate. Administrarea oxigenului, ca formă
de terapie, se face având grijă să se asigure umectarea acestuia prin barbotare.
Temperatura din mediul ambiant poate fi o alegere personală, dar confortul este
asigurat între 18oC şi 24oC. Asistentul medical are grijă ca temperatura din salon să fie
adecvată şi să nu se producă curenţi de aer.
Nutriţia corectă nu înseamnă numai cantitatea şi calitatea de conţinut a
alimentelor, ci şi păstrarea acestora în condiţii corespunzătoare, astfel încât să se prevină
alterarea şi contaminarea lor. De aceea frigiderul este indispensabil. De asemenea,
depozitarea şi manipularea alimentelor trebuie să respecte normele sanitare. Locul unde
se serveşte masa trebuie să fie adecvat, iar resturile alimentare îndepărtate, urmând
circuitul corect.
Fiecare pacient va avea tacâmuri, pahare şi căni personale pe care le va folosi la
servitul mesei sau la administrarea medicamentelor pe cale orală.
- reducerea riscului de accidente.
Asigurarea iluminatului previne căderile, lovirile sau alte tipuri de accidente, mai
ales pe timpul nopţii sau în zonele neluminate natural (săli de baie, coridoare etc.).
Evitarea dezordinii. Obiectele aruncate la întâmplare constituie obstacole ce
favorizează căderile şi lovirile. Dacă mobilele şi obiectele din încăpere au un loc potrivit,
riscul de acidente scade.
Securizarea spaţiului împotriva intruşilor. În secţiile de spital trebuie să existe
pază sau sisteme de securitate pentru a preveni intrarea persoanelor indezirabile (hoţi,
vânzători ambulanţi etc.).
Butonul de panică care este declanşat în cazul unui incident nedorit poate fi
folosit şi în cazul unei alarme medicale.
Pentru prevenirea incendiilor există detectoare de fum, optice sau cu ionizare,
care avertizează personalul prin declanşarea unei sirene – alarmă. Există, de asemenea,
detectoare de gaz, detectoare de inundaţii sau depăşirea unui anumit nivel al apei (de
exemplu, în cazul piscinelor sau bazinelor de tratament).
Dispozitivele de monitorizare sau comunicare pot fi sub formă de pandantiv, inel,
brăţară etc. Ele sunt purtate permanent şi au rol de a monitoriza copii, bătrâni sau anumite
persoane cu dizabilităţi. Sunt sisteme de detecţie video a căderilor persoanelor şi, dacă se
întâmplă ceva anormal, transmit automat sau la acţionarea unui buton, un semnal de
alarmă.
Unele persoane, cum ar fi persoanele inconştiente sau bătrânii cu pierderi de
memorie au nevoie de monitorizarea funcţiilor vitale ale (puls, tensiune, ritm respirator
etc.).
- reducerea riscului de transmitere a agenţilor patogeni şi a paraziţilor.
În afară de regulile de igienă generală care trebuie respectate la domiciliu şi la
locul de muncă, în comunităţile de copii, bătrâni sau în spitale se impun reguli stricte
pentru prevenirea transmiterii germenilor. Măsurile ce trebuie luate în acest sens sunt
247
măsuri antiepidemice. ( actiuni impotriva verigilor lantului epidemiologic, acţiuni
specifice pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale)
- aplicarea de masuri impotriva abuzului de substanţe: alcoolul, tutunul, drogurile
şi medicamentele care, în ultimul timp, au devenit o reală problemă la nivel populaţional.
Consumul de substanţe de abuz înseamnă nu numai dependenţă, cu tot ceea ce
decurge de aici, dar mai ales pierderea capacităţii de a raţiona cu grave tulburări de
judecată şi pierderea contactului cu realitatea.
Abuzul de substanţe reprezintă o problemă a întregii societăţi, dar asistentul
medical are un rol cheie, de ordin educativ şi suportiv.
În concluzie, securitatea persoanei implică o serie de acţiuni, unele laborioase,
altele curente, de rutină, care conduc împreună la limitarea pericolelor ce apar de-a lungul
vieţii.
2. Actiuni si interventii preventive pentru securitatea copilului mic

Asistenta medicala va explica familiei necesitatea respectarii urmatoarelor
obiective:
- respectarea igienei (personale, a locuintei, jucariilor, lenjeriei etc.);
- asigurarea ferestrelor;
- restrictionarea accesului la balcoane;
- indepartarea firelor electrice accesibile copiilor si securizarea prizelor;
- asigurarea snururilor de la perdele sau jaluzele;
- acoperirea etansa si sigura a galetilor de gunoi;
- indepartarea mobilierului instabil;
3. In cazul persoanelor cu risc crescut sau cu vulnerabilitate fata de pericole,

interventiile asistentei medicale sunt urmatoarele:
 asigura un mediu linistit, securizat si de protectie;
 participa la programe de educare in masa si de control in institutii;
 supravegheaza starea de sanatate a populatiei; aplica imunizarile necesare;
 exploreaza mediul persoanei si existenta eventualelor pericole;
 evalueaza deprinderile cotidiene ale persoanei. Observa si noteaza obieciurile
gresite ale individului;
 explica si lamureste persoana (sau grupul de indivizi) asupra importantei:
- mentinerii conditiilor unui mediu sanatos;
- evitarii poluarii mediului;
- respectarii masurilor de prevenire a accidentelor si a imbolnavirilor;
- respectarii normelor de protectie si securitate;
- respectarii normelor de igiena, a salubritatii mediului;
 colaboreaza cu membrii echipei.
Evaluarea interventiilor aplicate

In evaluarea interventiilor aplicate asistenta medicala respecta urmatoarele etape:
1. Stabileste gradul de autonomie/dependenta a pacientului;
2. Efectueaza bilantul ingrijirilor pe baza evidentelor:
• foaia de observatie – evolutie;
• plan de ingrijire – obiective realizate/nerealizate;
3. Apreciaza starea pacientului in raport cu nevoile de baza:
248
• stationara, ameliorata, agravata;
• autonomie recastigata, sanatate restabilita;
• nevoile de baza satisfacute (= pacient independent), nesatisfacute (= pacient
dependent);
4. Revizuieste etapele procesului de ingrijire in caz de bilant negativ.
• Criterii de revizuire:
◊ identificarea cauzelor bilantului negativ;
◊ revizuirea etapelor procesului de nursing;
◊ reformularea obiectivelor, refacerea planului de ingrijire, evaluarea;
15 . NEVOIA A SE OCUPA DE PROPRIA REALIZARE

Definiţie:
A te preocupa în scopul realizării este o necesitate a oricărui individ de a înfăptui
activităţi care-i permit satisfacerea nevoilor sau să fie util celorlalţi.
Acţiunile pe care le înfăptuieşte îi permit să-şi dezvolte simţul creator şi să-şi
folosească potenţialul la maxim.
Fiinţa umană simte dorinţa de a înfăptui lucruri care corespund idealurilor sale.
Relaţiile necorespunzătoare între cei care lucrează în cadrul aceluiaşi serviciu sau
şef - subaltern pot genera starea de devalorizare, inutilitate, deoarece individul are nevoie
de consideraţie, dragoste, stimă şi respect reciproc în activitatea pe care o desfăşoară.
Capacitatea individului de a se realiza este unică şi necesară pe tot parcursul
vieţii.
Unii au nevoie de sprijinul altora, pentru a se pune în valoare, în timp ce altii pot
să aprecieze just criticile şi să regăsească resursele necesare pentru a se realiza.
Munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere şi pregătire a omului pentru a
nu deveni o povară, ci o plăcere.

Factori •Vârsta şi creşterea
biologici Activitatea dominantă a copilului este jocul. Acesta permite copilului să se
dezvolte, să cunoască mai adânc lumea înconjurătoare şi să se integreze în
societate. Prin joc el reuşeşte să cunoască. Jocul influenţează toate
aspectele dezvoltării copilului, percepţie, memorie, imaginaţie, gândire,
sentimente, interese, voinţă. Se practică jocuri colective, jocuri în care apar
conducători şi conduşi şi care dau posibilitatea de afirmare.
Preadolescenta este vârsta când însemnate sunt relaţiile lui cu societatea.
Activitatea dominantă este învăţătura, dar copilul preadolescent participă şi
la jocuri. Sunt preferate jocurile de echipă, de întrecere, care cer
inventivitate, dârzenie, dăruire.
Specifică vârstei este imaginaţia creatoare ca formă de afirmare a
249
personalităţii proprii. Conştiinţa de sine se afirmă puternic, începe să
cunoască, observând pe alţii şi comparându-se cu ei. Este mai critic faţă de
altii decât faţă de sine.
Adolescenţa - experienţa, nivelul intelectual şi experienţa
socială permit o mai mare independenţă în atingerea şi conducerea unor
activităţi, dar şi responsabilităţi pentru faptele săvârşite. Adolescenţa este
vârsta formării unui ideal în viaţă, a proiectării personalităţii adolescentului
în viitor; el este capabil să lupte pentru realizarea acestora. Se
autoapreciază mai corect, începe să suporte criticile, să ţină cont de punctul
de vedere al altora.
Maturitatea - adultul, care joacă mai multe roluri în societate, este pus în
valoare pe măsura alegerii acestora şi a satisfacţiei pe care aceste roluri le
dau aspiraţiilor lui. Interesul şi pasiunea faţă de muncă, atingerea scopului
propus, reprezintă un puternic factor de bucurie.
Persoanele în vârstă pot, de asemenea, să-şi pună în valoare activităţile pe
care le înfăptuiesc conform gusturilor şi posibilităţilor fizice, folosind
experienţa acumulată. Este unul din cei mai importanţi factori ai
longevităţii.
• Constituţia şi capacităţile fizice.
Indivizii trebuie să-şi aleagă activităţile care să le permită să se realizeze în
concordanţă cu constituţia şi capacităţile fizice, încredinţarea unor mari
răspunderi sau activităţi ce solicită eforturi deosebite unor persoane
nepotrivite pentru astfel de sarcini, le copleşesc şi este cauza majoră a
oboselii fizice şi nervoase.
• Emoţiile.
Apar în cadrul activităţilor pe care le desfăşoară individul şi presupun
Psihologici evaluarea, acordarea de semnificaţie valorică activităţilor desfăşurate.
Bucuria, entuziasmul, speranţa, plăcerea şi bunăstarea influenţează
satisfacerea acestor nevoi.
• Cultura.
în funcţie de cultură, indivizii îşi aleg o profesie care să le permită
afirmarea prin folosirea cunoştinţelor acumulate.
• Rolurile sociale.
Sociologici
Individul are libertatea alegerii studiilor şi a muncii sale, se poate realiza
deplin în funcţie de normele sociale. De asemenea, individul se realizează
în funcţie de rolurile pe care le joacă în societate pe măsura pregătirii sale,
a voinţei şi a dorinţei de a-şi asigura menţinerea acestor roluri.
Autonomia -funcţionarea optimă a mecanismelor fiziologice, în raport cu tipul

constituţional;
-activitatea optimă a funcţiilor fiziologice în raport cu constituţia
individului;
-dezvoltarea armonioasă, integritatea fizică şi psihică permit optarea
pentru orice gen de activitate şi îndeplinirea rolurilor sociale;
Manifestări de - manifestarea bucuriei şi a fericirii;
250
satisfacţie - activitatea pozitivă (stările de satisfacţie, mulţumire, bucurie,
entuziasm, dragoste, caritate) este de obicei creatoare, sursa sănătăţii
organice şi psihice, deoarece se asociază cu creşterea energiei vitale,
cu crearea unei atmosfere de destindere;
Autocritica - tendinţa de a lua hotărâri pe baza chibzuinţei proprii, ca formă de
exprimare a independenţei voinţei, se conjugă cu adoptarea unei
atitudini critice faţă de ideile şi acţiunile proprii şi cu receptivitatea
faţă de opiniile celor din jur.
Luarea de decizii - rapiditatea cu care persoana deliberează într-o situaţie complexă şi
urgentă şi adoptă hotărârea cea mai potrivită;
Stima de sine - aprecierea obiectivă a capacităţilor, a trăsăturilor caracteriale
predominante prin comparaţie cu alţii; o trăsătură a cunoaşterii de
sine este demnitatea; demnitatea înseamnă conştiinţa propriei valori
în condiţiile respectului faţă de alţii, a neacceptării înjosirii şi a
puterii de a adopta decizii;
Imaginea de sine - este satisfăcut de imaginea sa, se consideră în stare de sănătate;
pozitiva - la copii apar comportamente legate de stadiul de dezvoltare şi
comportamente faţă de un succes şcolar, în timpul unei activităţi
operative, în timpul unor servicii făcute altora;
Conceptul de - este conştient de valoarea şi capacitatea sa;

sine - imaginea de sine;
Valorizarea - la adulţi se dezvoltă comportamente legate de munca prestată,

propriei munci valorizarea prin muncă, participarea la luarea deciziilor, satisfacţia
faţă de recunoaşterea activitătii de către superiori, faţă de condiţiile
de lucru, promovarea, ambiţia, motivaţia. Stăpânirea diferitelor
roluri sociale: valorizarea faţă de aceste roluri, valorizarea faţă de
împlinirea sarcinilor;
Comportamentul • Copilul
(legat de stadiul Mulţumire faţă de un succes şcolar.
de dezvoltare) - Aprecierile pe care le fac învăţătorul/profesorul, părinţii, colegii
asupra muncii lui îi provoacă emoţii puternice de bucurie şi
satisfacţie şi-i stimulează voinţa de a se afirma;
Activităţi sportive:
- inventivitate, dârzenie, dăruire pentru reuşita echipei;
Activitate pe plan social, familial:
- îşi dă seama că munca depusă este importantă, o îndeplineşte
cu seriozitate, răspundere ;
• Adulţi pi persoane în vârstă.
Dragoste faţă de muncă:
- interesul faţă de muncă, dăruirea influenţează calitatea muncii şi
capacitatea de a muncii ;
Aprecierea muncii:
- munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere şi pregătire, să
fie în echilibru cu capacitatea individului. Bucuria rodului muncii,
251
aprecierea colectivului şi condiţiile de lucru corespunzătoare -
respectarea tuturor normelor igienice, aparatura corespunzătoare,
colectiv în care predomină relaţiile de ajutor, respectul reciproc -
sunt factori care stimulează activitatea ;
Ambiţia - dorinţa arzătoare de a realiza cât mal mult în activitatea depusă;
Motivaţia - totalitatea motivelor care-l determină să efectueze activităţi prin
care să se realizeze;
Roluri sociale - stăpânirea, punerea în valoare a acestor roluri, prin acţiuni care să
determine satisfacţia realizării, a bunăstării (rolul în familie, la locul
de muncă, în societate);
- apartenenţa la un grup social;
Folosirea - ocupaţie individuală care permite satisfacerea nevoii;

timpului liber - exprimata prin apartenenţa la o grupare socială (culturală, sportivă,
politică etc.) dau posibilitatea de a folosi propriile credinţe şi valori
în preocupări plăcute şi utile;
Lipsa autonomiei persoanei duce la apariţia uneia din cele două probleme de
dependenţă: devalorizarea sau neputinţa.
Devalorizarea este perceperea negativă a valorii şi a comportamentelor proprii.
Indivizii caută să acţioneze în corelaţie cu mediul înconjurător natural şi social
care răspunde valorilor lor.
Dacă o persoană are o imagine de sine modificată, ea percepe mediul înconjurător
ca ostil, se simte blocată, ameninţată şi devalorizată, deoarece mediul şi anturajul nu
răspund sau nu corespund cu valorile şi dorinţele individului.
Surse de ordin Sursa

- diminuarea unei funcţii, handicap, lipsa de control a
Fizic
sfincterelor, neajuns fizic, obstacol pentru mişcări, durere;
- tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea imaginii de
Psihologic
sine, pierdere - separare, situaţia de criză ;
- eşec profesional, conflict profesional, condiţie socială, legi
Sociologic şi reglementări în dezacord cu valorile individului, lipsa de
cunoştinţe: insuficienta cunoaştere de sine, a altora, a mediului;
Sentiment de - pacientul nu poate accepta noua stare în care se

inferioritate şi de găseşte, modul cum arată, înfăţişarea sa;
pierdere a imaginii de
252
sine
Dificultatea în a - starea de dependenţă în care se află nu-i permite
participa la activităţi participarea la activităţi;
obişnuite sau noi
Descurajare, depresie - stare sufletească de tristeţe asociată cu nemulţumire ;
Sentimente de izolare, - îndepărtarea din colectiv, nefolosirea în diverse
de inutilitate, de activităţi;
respingere
Incapacitatea de a - nu poate depăşi anumite momente critice care i-au
trece peste dificultăţi diminuat încrederea în sine;
Somnolenţă, pasivitate - senzaţie de somn, indiferenţă la ce se întâmplă în
jurul său ;
Agresivitate - comportament provocator pus mereu pe ceartă;
Diminuarea - pacientul nu consideră necesar să efectueze activităţi,
motivaţiei, este dezinteresat, neatent;
interesului,
concentrării
Incapacitatea de a face - starea de dependenţă fizică, psihică sau socială nu-i
ceea ce preferă să facă permite pacientului efectuarea activităţilor preferate;
Disperare - starea de deznădejde, dezolare, suferinţă deosebită;
Obsedare de - pacientul este preocupat în permanenţă de
problemele problemele sale, care au prioritate faţă de activitatea depusă,
sale în vederea realizării;
Pacient cu sentiment de devalorizare

Pacientul să fie - ascultă activ pacientul pentru a-i permite să-şi exprime
conştient de sentimentele privind dificultatea de a se realiza;
propria sa - ajută pacientul să identifice motivele comportamentului său;
valoare şi apreciază posibilităţile fizice şi intelectuale;
competenţă - sesizează orice formă de interes pentru o anumită activitate şi-l
antrenează în desfăşurarea ei;
- îndrumă spre acele activităţi care sunt atractive pentru pacient şi
totodată utile;
- observă şi notează orice schimbare în comportamentul
pacientului (depresie, satisfacţie);
- aplică tehnicile de îngrijire adaptate nevoilor pacientului;
- identifică cu pacientul factorii care o împiedica să se realizeze:
familia, limite economice, starea de sănătate;
Pacientul să-şi - cunoaşte aspiraţiile, sentimentele, interesele şi capacităţile
recapete interesul pacientului;
faţă de sine şi de - îl ajută în reevaluarea capacităţilor şi aspiraţiilor sale;
alţii - îl susţine în stabilirea unor proiecte;
- ajută pacientul să se adapteze la noul rol pe care îl are sau la
statutul său;
- îl ajută să realizeze o percepere justă a realităţii, să se integreze în
253
colectiv;
- observă reacţiile de satisfacţie sau de nemulţumire ale
pacientului;
- explică necesitatea cunoaşterii mediului în care trăieşte şi a celor
din jur;
2.Neputinţa
= percepţia individului asupra lipsei de control a evenimentelor într-o situaţie dată.
- incapacitatea pacientului de a da dovadă de comportamente

adecvate faţă de rolurile profesionale alese sau impuse;
Conflict personal
- se datorează conflictului dintre valorile individului şi
normele sociale sau starea de sănătate;
- nu realizează sarcinile obligatorii impuse, care sunt legate de
Eşec profesional
rolul profesional pe care l-a ales sau i s-a impus;
Dificultate în a - pacientul nu poate lua deciziile cele mai potrivite în timp
lua decizii şi a util, nu poate cunoaşte şi corela evenimentele;
controla
evenimentele
- prezintă lipsă de interes faţă de activitatea impusă sau
Apatie
aleasă ;
Resemnare, - renunţă la activitatea sau funcţia pe care o deţine şi se
supunere complace în această situaţie ;
Docilitatea - se supune cu uşurinţă unor decizii care nu-i aparţin;
- caută prilej de ceartă în permanenţă, este provocator faţă de
Agresivitate
colectiv ;
- consideră că mersul lucrurilor în viaţă au fost influenţate în
Fatalitatea mod prestabilit de o forţă supremă; consecinţele sunt de neînlăturat,
inevitabile;
Lipsa de ambiţie - nu mai doreşte să-şi atingă scopul, să realizeze ceva anume;
- stare de enervare, de iritare pe care pacientul o are în
Agasare
permanenţă sau periodic;
- stare sufletească apăsătoare, însoţită de mâhnire,
Tristeţe
amărăciune;
Sentiment de - stare de dezavantaj pe care pacientul o percepe în
inferioritate comparaţie cu ceilalţi.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu sentiment de neputinţă
254
- identifică, prin observaţie şi conversaţie cu pacientul, cauza neputinţei
sale şi situaţiile care îi provoacă sentimentul de inutilitate;
Pacientul - câştigă încrederea pacientului prin modul său de comportament şi prin
să-şi discuţiile purtate;
recapete - îl ajută în cunoaşterea şi reevaluarea capacităţilor sale;
încrederea - îl consultă în planificarea activităţilor propuse;
şi stima de - informează pacientul asupra dreptului său de a lua decizii care îl privesc;
sine - observă reacţiile pacientului la luarea deciziilor;
- îl convinge de importanţa lor şi de responsabilitatea ce-i revine .
- orientează pacientul spre alte activităţi decât cele anterioare în raport

Pacientul să cu capacităţile sale;
poată - ajută pacientul în recuperarea fizică, psihică pentru reducerea
realiza şi handicapurilor şi obţinerea independenţei;
aprecia - ajută pacientul să cunoască şi să-şi însuşească criteriile de control care-
obiectiv l ajută în aprecierea activităţii sale zilnice, a obiectivelor realizate, a
activităţile idealurilor sale;
sale - observă obiectivitatea aprecierilor pacientului;
- notează orice modificare în comportamentul sau starea pacientului.
Rolul asistentei în promovarea unui concept pozitiv despre sine
-reprezintă percepţia subiectivă pe care o are o persoană despre ea însăşi

Conceptul de
din punct de vedere fizic, emoţional şi social;
sine
-se exprimă prin comportament, cuvinte, sentimente ;
-identitatea- se referă la unicitatea individului, obţinută în timpul fazei de
socializare;
Componentele -imaginea corporală- este imaginea pe care un individ şi-o face despre
conceptului propriul corp;
despre sine -stima de sine- este aprecierea valorii personale;
-performanţa rolului -este comportamentul prin care o persoană participă
la un grup social;
Factori care -identitatea:
afectează - probleme sexuale;
componentele - alcool, droguri;
conceptului - viol;
despre sine - agresiune;
- spitalizare;
- separarea familială;
- imaginea corporală:
- alterarea funcţiilor senzoriale şi motrice;
- pierderea unui organ sau a unei funcţii;
- obezitatea;
- prezenţa unei cicatrice;
- stima de sine:
255
- incapacitate de satisfacere a nevoilor;
- eşecuri repetate;
- dependenţa de alţii;
- neglijenţa familiei, prietenilor, colegilor;
- viol,
- agresiune;
- performanţa rolului;
- incapacitatea de a îndeplini un rol;
- izolare socială forţată;
- interdicţia de a îndeplini un rol pentru care eşti pregătit;
- evită conversaţia şi interacţiunea cu alţii;
- are aspect neîngrijit;
- îşi găseşte refugiu în alcool, droguri, fumat excesiv este indecis;
- nu poate să-şi rezolve problemele;
Reacţia
- îşi ascunde unele părţi ale corpului;
pacientului cu
- exprimă critici severe faţă de sine şi faţă de alţii;
un concept de
- prezintă anxietate, teamă, disperare;
sine perturbat
- manifestă ostilitate, mânie, furie;
- se considera un ratat;
- are impresia că este neglijat de cei din jur;
- îşi exprimă lipsa de încredere faţă de personalul ce-l îngrijeşte;
Intervenţii- a) stabilirea unei relaţii terapeutice
execuţie - manifestarea unui interes susţinut faţă de pacient şi o atitudine
înţelegătoare;
- ascultarea pacientului cu atenţie, arătându-i că are timp pentru el;
- respectarea pacientului;
- abordarea de subiecte care-l privesc;
b) ajutarea pacientului în definirea conceptului de sine
- i se vor adresa întrebări pentru a afla modul în care
pacientul se percepe
Exemple:
- Ce faceţi mai bine?
- Ce talente aveţi?
- Cât de uşor vă exprimaţi opinia când este diferită de a celorlalţi?
- Ce părere aveţi despre profesia dumneavoastră?
- Vă simţiţi apreciat?
- Care este idealul dumneavoastră?
- Ce responsabilităţi aveţi în familie? etc.
- va fi încurajat să-şi exprime sentimentele ;
- va fi ajutat să descrie modul cum percepe el raporturile cu alţii ;
c) ajutarea pacientului de a se adapta la rolul de bolnav
- îl încurajează să-şi privească rana şi să utilizeze aparatele auxiliare
(baston, cârjă, cadru) ;
d) menţinerea identităţii pacientului;
- i se permite folosirea obiectelor şi lucrurilor personale la care ţine
mult;
e) ajutarea pacientului în regăsirea unui concept de sine pozitiv constă în:
- a-l învăţa autoîngrijiri adaptate lui;
256
- a-l încuraja să afirme „eu pot";
- a-l incita sa aiba iniţiativă în materie de autoîngrijiri şi readaptare;
- a-l încuraja în menţinerea unui aspect fizic plăcut şi îngrijit (sa se
coafeze, să se radă etc.);
- a face bilanţul progreselor sale efectuând împreună evaluările;
- a-i aprecia progresele făcute;
- a-l încuraja să-şi identifice resursele, pentru schimbarea
comportamentului (interes pentru activităţi artistice, sportive, estetice,
organizatorice etc.);
- a nu manifesta dezgust sau repulsie faţă de aspectul pacientului;
- a nu-l judeca sau critica în timpul acordării îngrijirilor;
- a-i respecta intimitatea;
- a încuraja familia să-i acorde suportul de care are nevoie şi să accepte
schimbarea dinamicii familiale;
- asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă ;
■ DE REŢINUT:
-este important să se planifice activităţi pe care pacientul să le poată îndeplini ;
-sarcinile nu trebuie să fie dificile, pentru că este de preferat un succes mic, decât riscul
unui eşec într-o sarcină importantă ;
-sarcinile să aibă dificultăţi progresive, pentru atingerea obiectivului -schimbările să se
facă gradat, pentru a da pacientului timp suficient să se adapteze şi să evite
compromiterea, din nou, a conceptului despre sine ;
- intervenţiile trebuie să se bazeze pe principiul că pacientul trebuie mai întâi să ia
cunoştinţă de problemele şi agenţii stresanţi care-l asaltează şi apoi să le înţeleagă şi să
acţioneze pentru a le depăşi;
- Intervenţiile asistentei medicaletrebuie să interacţioneze cu pacientul şi familia
acestuia.
Nesatisfacerea nevoii de a se realiza afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.
A comunica
• comunicarea ineficace la nivel afectiv.
A se misca, a avea o buna postura
• imobilitate, pozitie neadecvata.
A respira
• modificari ale amplitudinii si rolului respirator.
A-si mentine temperatura in limite normale
• scadere sau crestere usoara.
• alimentatie si hidratare neadecvata in surplus sau deficit.
A elimina
• eliminarea necorespunzatoare cantitativ/ calitativ.
A fi curat, a avea tegumente integre
• dezinteres fata de masurile de igiena a tegumentelor si mucoaselor.
257
• insomnie, disconfort, oboseala.
A se imbraca si a se dezbraca
• dezinteres fata de imbracamintea sa.
A evita pericolele
• vulnerabilitate, atingeri ale integritatii fizice sau psihice sau ambele.
A actiona dupa credinte si valori
• neglijenta, neputinta.
A se recreea
• diminuarea centrului de interes.
A invata
• ignoranta.
PROCES DE INGRIJIRI/NURSING

Probleme de dependenţă: devalorizarea, neputinţa.
Manifestări de dependenţă: sentiment de inferioritate si de pierdere a imaginii de sine,
dificultatea de a participa la activităţi obisnuite sau noi; dificultatea de a lua decizii si de a
controla evenimentele, izolare, depresie sau agresivitate, sentiment de inutilitate, de
respingere.
Surse de dificultate: handicap fizic, alterarea unor funcţii, constrângeri fizice, tulburări
de gândire, anxietate, pierderea imaginii de sine, situaţie de criză, conflicte de rol,
constrângeri din mediul social, lipsa de cunostinţe.
Obiectivele pacientului vizeaza :

- identificarea cauzei devalorizării;
- creşterea interesului faţă de el însuşi;
- crearea unui mediu înconjurător adecvat;
- creşterea controlului situaţiei ;
Interventii
- autonome;
- delegate;
Aplicarea interventiilor
Interventii autonome:
- ajutarea pacientului să identifice motivele comportamentului său;
- propunerea către pacient a activităţilor care sunt conforme gustului său;
- aplicarea tehnicilor de îngrijire adaptate (mijloace de suplinire);
- numirea pacientului pe nume de fiecare dată când ne adresăm;
- consultarea pacientului cât mai des posibil în timpul planificării îngrijirilor;
- informarea pacientului despre dreptul său de a participa la deciziile, privitoare la
spitalizare, cât şi în viaţa privată;
258
- ajutarea pacientului să recunoască şi să înveţe măsurile de control privind activităţile
sale cotidiene, controlul obiectivelor realizate;
Interventii delegate :
- supravegherea pacientului după administrarea medicaţiei (tranchilizante şi
antidepresive;
Evaluare
Se va analiza gradul de realizare al obiectivelor.
16. NEVOIA DE A ACŢIONA CONFORM PROPRIILOR

CONVINGERI Şl VALORI
Definiţie:
A acţiona conform propriilor convingeri/credinţe şi valori este o necesitate a
individului de a face/exprima gesturi, acte conforme formaţiei sale, de bine şi de rău, de
dreptate, de urmare a unei ideologii.
Religia, convingerile, sistemul de valori pe care individul le-a interiorizat sub
influenţa factorilor sociali, determină modul său de viaţă. Fiecare set de valori cuprinde
anumite atitudini şi conduce la promovarea anumitor activităţi şi comportamente.
Influenţele culturale reprezintă pentru fiecare persoană un puternic factor motivant
(activator sau restrictiv) pe parcursul întregii vieţi.
Convingerile sunt puncte de vedere despre noi înşine, despre alţii şi despre
situaţiile pe care le considerăm adevărate. Sunt puncte de vedere emoţionale, nu bazate
pe fapte, interiorizate în structurile noastre mentale prin influenţa factorilor externi, de
obicei educaţionali, dar şi ca urmare a unor experienţe trecute.
Convingerile noastre se reflectă sub forma atitudinilor-valori. În funcţie de aceste valori,
pe tot parcursul vieţii, luăm tot timpul decizii care ne afectează existenţa.
Exemple de valori: generozitate, altruism, responsabilitate, respect, bună-cuviinţă,
onestitate, sinceritate, seriozitate etc.
Valorile sunt mai abstracte decât convingerile şi mai profunde. Ele constituie
suportul moral al personalităţii individului. Sunt dobândite prin influenţa mediului socio-
cultural şi devin foarte puternice. Încălcarea convingerilor şi valorilor personale
determină disconfort psihic maxim. Uneori, convingerile şi atitudinile-valoare împiedică
indivizii să ia decizii raţionale. De exemplu, o persoană care crede că homosexualitatea
este “un păcat de moarte”, va avea atitudini ostile faţă de comunitatea gay.
Valorile ne racordează întreaga personalitate la viaţa cotidiană.
Fiecare are o ierarhie proprie a valorilor deţinute, iar această ierarhie este unică pentru
fiecare individ. În funcţie de priorităţi, individul acţionează şi îşi rezolvă problemele.
Valorile sociale nu se nasc odată cu individul. Formarea atitudinilor de valoare şi a
sistemelor de valoare reprezintă o parte organică a procesului de socializare. Socializarea
este un proces de continuă interacţiune şi adaptare socială prin care se asimilează
259
sistemul de valori al comunităţii şi devine sistem de valori propriu fiecărui individ.
Sistemul de valori este un sistem normativ.
Valorile, ca şi concept prezintă generalitate şi centralitate în universul spiritual al
societăţii şi în structura personalităţii umane şi se regăsesc ca standarde (criterii
evaluative) ale acţiunilor umane, vectori motivaţionali care determină şi orientează
acţiunea. Au caracter conştient, intenţional, în sensul de adeziune la ceea ce se doreşte în
sistem.
Valorile nu pot fi identificate cu nevoile şi trebuinţele umane. Ele apar ca o
reprezentare în plan mental a nevoilor, ca o sinteză a trebuinţelor personale cu cele
sociale. Valorile ocupă un loc central în configuraţia personalităţii umane şi ghidează
deopotrivă atitudinile, judecăţile şi acţiunile oamenilor. Ele determină procesele de
apărare şi manifestare a eului, imaginea şi stima de sine. Valorile, ca principii generale
despre ceea ce este de dorit, se transcriu în norme şi atitudini, iar atitudinile se specifică şi
se exprimă în opinii. Astfel, se poate considera că şi profilul axiologic al indivizilor se
bazează pe sistemul de valori încorporat prin socializare.
I. INDEPENDENTA IN SATISFACEREA NEVOII
Nu există fiinţă umană izolată. Ea este în interacţiune constantă cu ceilalţti

indivizi, membri ai societăţii, şi cu viaţa cosmică\ sau Fiinţa supremă/absolută.
Această interacţiune scoate în evidenţă experienţa vieţii lor, convingerile,
credinţele şi valorile propriei fiinţe şi, pe de altă parte, dezvoltarea personalităţii.
Căutarea unei concepţii unificatoare despre lume, care să ne ajute să vedem viaţa
în ansamblu şi să găsim o semnificaţie în fiecare parte a ei este la fel de veche precum
omenirea. Acest rol l-au jucat religiile antice, precum şi credinţele cu o orientare
teologică din timpurile ulterioare. Antropologii constată că şi în culturile contemporane
primitive există concepţii despre lume, prin care se interpretează experienţele oamenilor
şi le sunt ghidate activităţile.
Cultura apuseană a fost, de asemenea, influenţată într-o asemenea măsură de
ştiinţă şi de tehnologie, încât unii afirmă, în prezent, că noi deţinem o concepţie ştiinţifică
sau tehnologică despre lume: ştiinţa şi utilizările ei ne conturează modul de a gândi şi dau
o nouă dimensiune vieţii noastre.
Căutarea perenă a unei concepţii despre lume este o căutare a unei vieţi care să fie
mai degrabă bună decât rea, o căutare a unui scop al existenţei, spre a acoperi un gol, o
căutare a ceva care promite mai curând speranţă, decât disperare.
Concepţiile despre lume diferă în această privinţă. Unele sunt mai optimiste, iar
altele mai pesimiste. Unele sunt profund etice, iar altele doar incidental morale. Nu toate
satisfac în mod egal şi în acelaşi fel dorinţa omenească, însă toate exprimă o profundă
nevoie umană.
Concepţia despre lume este necesară ca un ghid al gândirii. O lume plină de
lucruri la care ne putem gândi şi în care se află o mulţime de idei şi teorii, cu privire la tot
ce există sub soare, ne obligă să fim selectivi. însă concepţia despre lume mai este
necesară şi pentru a ne călăuzi acţiunile, cum trebuie să hotărăşti între nenumăratele
lucruri care trebuie efectuate şi printre nenumăratele locuri în care trebuie să te duci,
numeroasele genuri de acţiuni şi numeroasele vocaţii posibila.
Este necesară o concepţie despre lume pentru a clasifica activităţile posibile şi
pentru a stabili priorităţi pentru anumite acţiuni, în cadrul unei activităţi concrete (decizii
cu privire la carieră, decizii morale, modul de utilizare a timpului, viata de familie etc.).
260
Nici o societate nu poate trăi fără un set de standarde asupra cărora s-a căzut de
acord; dragostea, grija, onestitatea, integritatea, încrederea, iertarea, libertatea alegerii,
iată numai o parte dintre acestea.
- gesturile şi atitudinile corporale: permit pacientului să îşi satisfacă

Factori
această nevoie, în funcţie de convingerile proprii, de apartenenţa
biologici
religioasă sau de amândouă;
- căutarea, cercetarea sensului vieţii şi morţii, fiinţa umană caută de
milenii sensul vieţii şi al morţii; urmărirea acestui obiectiv face individul
să realizeze gesturile şi ritualurile care răspund credinţelor/convingerilor
şi valorilor sale;
- dorinţa de a comunica cu Fiinţa supremă sau cu cosmosul: fiinta umană,
Factori
în esenţa şi spiritul său, se simte legată de Fiinta superioară sau energia
psihologici
cosmică şi înfăptuieşte acţiuni care îl permit această comunicare;
- emoţiile: emoţiile şi impulsurile individului determină să realizeze
activităţi umanitare, religioase;
- stresul;
- cultura: toate societăţile vehiculează, prin tradiţiile lor, credinţe şi valori

faţă de practicile religioase sau de aplicarea ideologiilor umanitare; unele
societăţi permit o practică religioasă specifică, în timp ce altele aderă la
practici religioase complet diferite; cultura şi istoria popoarelor
influenţează în mare măsura fiinţele umane şi relaţiile lor cu Fiinţa
supremă sau relaţiile lor cu ceilalţi;
- apartenenţa religioasă: influenţează în mare măsură acţiunile pe care le
înfăptuieşte individul, pentru a-şi satisface nevoile; pe parcursul
socializării copilului, părinţii joacă un rol important în obişnuirea cu
Factori credinţe şi valori legate de o apartenenţă religioasă; adultul este, de
sociologici asemenea, influenţat de normele sociale faţă de apartenenţa religioasă; cu
toate acestea, există o anumită alegere de a adera sau nu la o religie, în
funcţie de convingerile personale.
La persoanele vârstnice, practica religioasă se intensifică sau reapare,
dacă a fost abandonată ulterior. Astăzi, în lume sunt cunoscute:
- creştinismul, cea mai răspândită religie pe glob;
- islamismul, prezent în Orientul Apropiat şi Mijlociu;
- budismul, întâlnit la popoarele asiatice;
- hinduismul, practicat de hinduşi;
- mozaismul (Iudaism), religia evreilor;
- convingeri personale ale individului fată de realitate;
Credinţe - asistarea la ceremonii religioase;
- folosirea obiectelor religioase (şirag de mătănii, imagini);
Religie - formă a conştiinţei sociale, caracterizată prin credinţa în fiinţe, forţe
supranaturale;
- observarea regulilor unei religii;
261
- parcurgerea scrierilor religioase, spirituale sau umanitare;
- ansamblul de ceremonii religioase proprii unei religii;
Ritual
- apartenenţa la grupuri religioase sau umanitare;
- ansamblul de credinţe şi practici proprii sufletului;
Spiritualitatea - timp de rugăciune şi meditaţie;
- gesturi şi atitudini corporale;
- ansamblu de reguli de conduită şi valori considerate valabile într-o
societate:
Morală - participarea la fapte de caritate;
- participarea la fapte de umanitate;
- angajarea într-o acţiune socială, umanitară sau creativă;
- ansamblul de credinţe şi aptitudini care reflectă nu numai ceea ce este
Valori dorit, dar, în aceeaşi măsură, ceea ce este benefic individului; de
exemplu frumuseţea, adevărul, binele;
- posibilitatea de a acţiona conform propriilor credinţe sau dorinţe;
Libertatea individul are libertatea deplină de acţiune şi sănătate mentală optimă
(adaptat);
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei:

- determină pacientul să-şi exprime propriile convingeri şi valori;
- planifică, împreună cu pacientul, activităţi religioase;
- îl informează despre serviciile oferite de comunitate;
- mijloceşte desfăşurarea unor activităţi conforme cu dorinţele şi credinţele bolnavului;
Asistentul medical, prin tipul de activitate pe care o desfăşoară, poate oferi
îngrijire unor persoane provenite din spaţii geografice diferite, de religii diferite, cu
sisteme de valori proprii, diferite de cele ale profesionistului. De aceea, asistentul medical
trebuie să adopte o atitudine tolerantă, bazată pe respect şi înţelegere, fără să încerce să
schimbe convingerile pacienţilor săi. Mai mult decât atât, el trebuie să cunoască sau să se
informeze asupra obiceiurilor, ritualurilor, diverselor practici religioase ale pacienţilor,
astfel încât să-i ajute pe aceştia să îndeplinească acele activităţi pe care le impune
sistemul lor de valori.
În clinicile moderne se construiesc anumite zone de spiritualitate (capelă, loc de
rugăciuni etc.) în care clienţii pot să-şi satisfacă trebuinţele lor în legătură cu practicile
religioase. Este binecunoscut faptul că omul, mai ales în suferinţă, are nevoie de
descoperirea părţii sale spirituale şi de o comuniune cu absolutul. Acest deziderat poate fi
atins dacă este acceptată practica religioasă sau ritualurile de tip spiritual, de orice fel, în
funcţie de credinţele clientului, obţinându-se astfel o formă de depăşire a suferinţei.
Asistentul medical are responsabilitatea de a facilita accesul clienţilor la practicile
religioase şi de a-i ajuta să-şi găsească resursele proprii pentru depăşirea stresului generat
de boală.
De fiecare dată când această nevoie nu este împlinită pot apărea probleme de dependenţă:
1. Culpabilitatea.
2. Frustrarea.
Codul etic al profesiei medicale prevede:
- îngrijirea bolnavului fără diferente de rasă, credinţă, ideologie, culoare;
262
- păstrarea secretului profesional şi a confidenţelor făcute de bolnav;
- lezare fizică;
Surse de - dezechilibre;
ordin fizic - supraîncărcare;
- durere surmenaj;
- tulburări de gândire;
- anxietate;
- pierdere, separare - divorţ, doliu;
- situaţii de criză - anestezie, bariere lingvistice, spitalizare;
- pierderea imaginii şi a respectului de sine, pensionare;
- stres;
Printre factorii stresanţi se regăsesc:
- interzicerea practicilor religioase;
- neputinţa practicării ritualurilor;
Surse de
- apariţia problemelor de ordin etico-religios (exemplu: sarcina la
ordin
vârste fragede impune avortul; în toate religiile, avortul este
psihologic
considerat crimă);
- marginalizarea pe criterii socio-axiologice (sistem de valori,
religie);
- separarea de grupul de apartenenţă religioasă;
- perceperea suferinţei ca o pedeapsă divină; autoblamare şi
autoculpabilizare;
- angoasă din cauza reprezentărilor cu caracter religios; teama de
pedeapsă divină;
- implicaţiile de ordin etic;
Surse de - conflicte sociale;
ordin - eşecuri;
sociologic - contradicţii cu familia şi societatea;
Lipsa - lipsa de cunoaştere a situaţiilor, a atitudinilor celorlalţi;
cunoaşterii - insuficienta cunoaştere de sine şi a mediului;
1. Culpabilitatea
Sentimentul dureros, resimţit ca urmare a contrazicerii propriilor convingeri şi valori,
motiv pentru care individul se simte vinovat.
Orice om este susceptibil de a fi confruntat cu situaţii în care iniţiativele luate sau
evenimentele nefericite îi pot provoca un sentiment de culpabilitate.
Gradul, frecvenţa şi raţionalizarea acestui sentiment depind, în mare parte, de
experienţele trăite şi de educaţia primită în copilărie.
Culpabilitatea este un sentiment fundamental şi nemotivat, care se manifestă in
surdină, în afara cunoaşterii adevăratei sale semnifiicaţii. Mai multe situaţii pot cauza
sentimente de culpabilitate: boala, pierderea stimei şi a respectului, anxietatea, conflictele
sociale.
Sentiment de - amărăciune;
263
- autopedepsire;
- autoacuzare;
- înţelegerea bolii ca o pedeapsă;
- sentiment de a fi nedemn;
culpabilitate
- poziţie umila;
- mişcări lente;
- tahicardie, piele rece, hiperventilaţie ;
- manifestări de furie împotriva lui Dumnezeu ;

- plâns ;
Manifestări de depresie - insomnie;
- bâlbâială;
- autoînvinuire ;
- tahicardie ;
- tegumente reci, umede ;
Manifestări de anxietate - hiperventilaţie ;
- furie ;
- mânie ;
Intervenţiile asistentei medicale– pacient cu sentiment de culpabilitate

-încurajează bolnavul să-şi exprime sentimentele în legătură
cu problema sa;
Pacientul să-şi păstreze
-facilitează satisfacerea convingerilor sale;
imaginea pozitivă de
- acţionează pentru recâştigarea stimei de sine a bolnavului;
sine
- planifică, împreună cu bolnavul, activităţi care să-i dea
sentimentul utilităţii;
- îl pune în legătură cu persoane dorite, apropiate;
Pacientul să fie
- administrează, la nevoie, medicaţie antidepresivă,
echilibrat psihic
tranchilizante (la indicaţia medicului);
2. Frustrare
Condiţia individului care se simte refuzat sau îşi refuză satisfacerea unei nevoi.
Obstacolele în îndeplinirea gesturilor sau a actelor conforme părerii personale de
bine, rău sau dreptate şi dificultatea de a participa la activităţile religioase dau
individului sentimentul de frustrare.
- activităţi (acţiuni) oferite de normele sociale, ce nu pot fi însă
Senzaţia de
folosite de individ, datorită nivelului cultural scăzut, a carenţelor
pierdere a
educative etc.; aceasta îl determină la izolare sau devianţă
libertăţii de
(agresivitate) ;
acţiune
- acţiuni contrare dorinţelor individului ;
Sentiment de - amărăciune, tristeţe;
Inutilitate - plans;
Supunere la un - tratament nedorit;
regim - medicare;
264
- alăptare;
- incapacitatea de a citi documente religioase, de a participa la
activităţile grupului sau de apartenenţă, de a urma exigenţele
propriei religii;
Incapacitatea da
- absenta locurilor sau a modalităţilor de practicare;
a exercita practici
- căderea la pat;
religioase
- constrângeri fizice;
- deficit audio-vizual;
- efecte secundare ale unei medicaţii;
Tulburări de - confuzie;
gândire - dezorientare;
- halucinaţii;
Ingrijorare fată - grijă faţă de semnificaţia suferinţei sale ;
de sensul propriei - grijă faţă de sensul vieţii şi al morţii ;
sale existente - preocupare pentru credinţe şi valoarea lor ;
Intervenţiile asistentei medicale– pacient cu sentimentul de frustrare

Pacientul să-şi - ajută bolnavul să identifice cauza frustrării;
recapete încrederea - îl încurajează să-şi exprime sentimentele şi nevoile;
in sine - îl asigură de confidenţialitate şi îi păstrează secretele;
Pacientul să albă o - comunică des cu bolnavul, arătându-se plină de solicitudine ;
stare psihică bună - caută modalităţi de practicare a religiei (citirea unor documente
religioase);
- administrează la nevoie medicaţie sedativă ;
Nesatisfacerea nevoii afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.

•A comunica
- comunicare ineficacitate la nivel afectiv.
• A de se misca, de a-si păstra o bună postură
- imobilitate, postura neadecvata, hiperactivitate.
•A-şi menţine temperatura corpului în limite normale
- usoara crestere/scadere atemperaturii corporale.
•A respira
- dispnee.
•A mânca şi a bea
- alimentatie si hidratare inadecvata prin deficit sau prin surplus.
•A elimina
- eliminari inadecvate.
• A fl curat, ingrijit si a-si proteja tegumentele
- modificari ale tegumentelor si fanerelor.
• A dormi, a se odihni
265
- insomnii, oboseala, disconfort.
• A se îmbrăca şi dezbrăca
- dezinteres.
• A evita pericolele
- vulnerabilitate, atingerea integritati fizice si/sau psihice.
• A se ocupa de propria realizare
- dificultate in a se realiza.
• A se recreea
- dezinteres pentru activităţi recreative.
• A învăţa
- nesiguranta.
Culegere de date
Probleme de dependenţă: culpabilitate, frustrare.
Manifestări de dependenţă: poziţie umilă – miscări lente, insomnie, plâns, autoînvinuire,
depresie, manifestări de anxietate (tahicardie, piele rece, hiperventilaţie), agresivitate,
senzaţie de pierdere a libertăţii, sentiment de inutilitate etc.
Surse de dificultate: atingere fizică, surmenaj, dureri, tulburări de gândire, anxietate,
stres, pierderea – separarea, situaţiile de criză, pierderea imaginii si a stimei de sine,
esecuri personale si profesionale, constrângeri familiale si sociale, lipsa de cunostinţe.
sa fie indepartat gradul de culpabilitate;
să fie echilibrat psihic;
să fie echilibrat psihic;
să aiba o imagine pozitiva despre sine;
să nu fie frustrat;
sa fie capabil sa ia propriile decizii;
să fie imbunatatite/refacute relatiile sociale.
Inteventii
- autonome;
- delegate.
-aprecierea importantei credinţei pentru fiecare pacient, în funcţie de stadiul sâu de
dezvoltare:
- credinţa influenţează modul de viaţă, atitudinea, sentimentele pacientului fată de
boală şi moarte;
- copilul mic nu cunoaşte semnul binelui sau al răului, credinţa spirituală; spune
rugăciuni înainte de culcare, imitându-i pe părinţi;
266
- preşcolarul pune întrebări despre religie şi începe să creadă într-o fiinţă supra-
umană, doreşte să afle semnificaţia sărbătorilor şi ritualurile acestora;
- şcolarul şi adolescentul învaţă despre religie, urmează practici religioase, decide
dacă acceptă religia familiei sau se converteşte în funcţie de experienţa personală;
- adultul dedică mai mult timp practicilor religioase;
- sesizarea şi clarificarea impactului credinţei religioase asupra îngrijirilor de sănătate:
- restricţii asupra dietei alimentare;
- restricţii la administrarea de medicamente, vaccinuri, sânge;
- refuzul unei intervenţii chirurgicale sau al altor proceduri terapeutice;
- refuzul unui transplant;
- neacceptarea avortului;
- neacceptarea internării în spital şi a tratamentului în timpul unor sărbători;
- descurajarea eforturilor de prelungire a vieţii;
- dorinţa de a sta lângă pacientul muribund şi a îndeplini anumite ritualuri;
- identificarea persoanelor care au nevoie de asistenţă spirituală:
- pacienţii singuri, care au puţini vizitatori;
- cei care-şi exprimă frica, anxietatea;
- pacienţii care vor fi supuşi unor intervenţii chirurgicale;
- pacienţii care trebuie să-şi schimbe modul de viaţă după boală sau intervenţia
chirurgicală;
- pacienţii care sunt preocupaţi de relaţia între religie şi sănătate;
- pacienţii a căror boală are şi implicaţii sociale;
- muribunzii;
- cei care prezintă manifestări de dependenţă în satisfacerea nevoii;
- facilitrea satisfacerii nevoii spirituale:
- permite vizita preotului;
- permite pacientului citirea cărţilor religioase;
- informeaza pacientul asupra posibilităţii de participare la serviciul religios din
cadrul unităţii spitaliceşti;
- răspunde la întrebări referitoare la subiecte religioase;
- marcheaza evenimentele religioase (Paşti, Crăciun), utilizând decor adecvat şl
alte facilităţi permise;
- pacientul va fi ajutat să-şi exprime disconfortul spiritual;
- educaţia pacientului: în cazul unul conflict între doctrina religioasă şl recomandările
terapeutice, pacientul să fie informat despre necesitatea promovării sănătăţii;
Se va reteri la:
 stabilirea gradului de autonomie /dependenta a pacientului;
 efectuarea bilantului ingrijirilor pe baza evidentelor;
 apreciera starii pacientului in raport cu nevoile de baza(stationara, ameliorata, agravata,
resabilita);
Revizuirea etapelor de ingrijire in caz de bilant negativ.
BENEFICIUL OBŢINUT PRIN PRACTICAREA RELIGIEI
267
La nivel conştient sau nu, fiinţa umană are nevoie să se împace cu sine şi să fie
valorizată de ceilalţi. Comportamentele morale, în general, aduc satisfacţii şi atrag stima
şi respectul celor din jur. De aceea oamenii încearcă să se conformeze normelor şi să
trăiască în acord cu ei înşişi şi cu ceilalţi.
Pe de altă parte, norma asigură securitate individului pentru că îi satisface
expectaţia. Religiile, în marea lor majoritate, promovează morala şi viaţa. Conduc
individul pe căi decente şi oferă sprijin atunci când se află în impas. Atâta timp cât o
persoană este sănătoasă, practicarea religiei reprezintă o alegere personală. Însă, atunci
când boala aduce suferinţă şi neputinţă, iar moartea devine din ce în ce mai apropiată,
religia poate să fie un refugiu şi o şansă pentru acceptarea inevitabilului. Multe persoane,
în faza terminală a bolii, se spiritualizează şi capătă liniştea sufletească de care are
nevoie.
Pentru fiecare persoană, convingerile, credinţele, atitudinile-valoare stau la baza
concepţiei despre lume şi viaţă, influenţând în mod fundamental acţiunile,
comportamentele şi deciziile.
17. NEVOIA DE A SE RECREEA
Omul a fost, dintotdeauna, conştient de necesitatea de a-şi ocupa o parte din timp
cu activităţi recreative, pentru a realiza un anumit echilibru afectiv, compensator în raport
cu îndeletnicirile sale cotidiene, responsabile şi uneori stresante.
În perspectiva educaţiei permanente, activităţile recreative trebuie integrate pe tot
parcursul vieţii şi concepute într-o legătură nemijlocită cu funcţia lor formativă.
În şcoală, elevii trebuie să-şi însuşească diverse procedee raţionale de învăţare şi
practicare a jocurilor, să-şi formeze atitudini favorabile faţă de activităţile recreative, să le
aprecieze valoarea, să înţeleagă importanţa şi necesitatea lor în viaţa omului.
Sedentarismul - adică lipsa de mişcare, solicitările profesionale monotone, uniforme, şi
mai ales, necompensate, plus viaţa în atmosfera poluată a oraşelor la care se adaugă şi
alta cauze, predispun la o serie de tulburări organice şi psihice, capabile să zdruncine
sănătatea şi să ducă în final, la scăderea capacităţii de muncă.
Loisir-ul, noţiune caracteristică civilizaţiei timpurilor noastre, are un rol
fundamental în efortul continuu al omului de a-şi menţine echilibrul fizic şi psihic,
respectiv sănătatea.
Divertismentul, distracţia, relaxarea sunt principalele funcţii ale acestor tipuri de
activităţi accesibile pentru toate vârstele.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A SE

RECREA
Factori care influenţează satisfacerea nevoii
Factori • Vârsta
biologici - copilul mic şi preşcolarul îşi petrec o mare parte din timp jucându-se, ceea
ce va favoriza dezvoltarea lui fizică şi va influenţa atât sfera proceselor
psihice, cât şi personalitatea acestora;
- şcolarul împarte timpul între învăţătură şi joc;
- adolescentul continuă jocurile copilăriei şi pubertăţii în forme modificate
268
şi face trecerea spre activităţile recreative ale tinerilor şi adulţilor;
- maturitatea fizică şi psihică permit adultului alegerea şi organizarea
activităţilor recreative în raport de preferinţe, timp liber, posibilităţi şi
anturaj;
- dinamica psihică mai redusă a vârstnicului îi limitează alegerea şi exotică
interesul diminuat pentru activităţile sportive dinamice şi retragerea spre
cele de interior.
• Constituţia şi capacităţile fizice
- activităţile recreative care impun un efort fizic deosebit trebuie selectate şi
practicate după constituţia şi capacităţile fizice ale fiecărui individ.
Factori • Dezvoltarea psihologică.
psihologici - jocul şi celelalte activităţi ludice contribuie la formarea principalelor
trăsături ale personalităţii şi conduitei copilului, precum şi la realizarea
controlului emoţional.
• Emoţiile
- activităţile recreative permit individului exteriorizarea emoţiilor şi
eliberarea tensiunii;
- pentru atingerea acestor scopuri, individul optează pentru divertismentul
care i se pare potrivit.
Factori • Cultura
sociologici Fiecare popor, prin tradiţiile lui specifice, propune organizează şi derulează
activităţi recreative specifice comunităţii respective. La noi în ţară,
serbările populare (ex, sărbătoarea narciselor, lalelelor etc), ceremoniile
(nunţi, botezuri ş.a.) se bucură de o largă participare, ceea ce demonstrează
eficacitatea acestor modalităţi de satisfacere a nevoii de recreare.
• Roluri sociale
Persoanele încadrate într-o muncă organizată, care le asigură un timp optim
pot să-şi satisfacă această nevoie printr-o recreare cotidiană, periodică (la
sfârşit de săptămână) şi anuală (vacanţe, concediul de odihnă).
Pensionarea măreşte timpul liber al indivizilor, care pot să-şi organizeze
activităţile recreative după gustul şi posibilităţile lor.
• Organizarea socială
Asigurarea condiţiilor şi a accesului la activităţi diversificate de petrecere a
timpului liber: odihna, distracţiile, învăţarea şi realizarea favorizează
satisfacerea acestor nevoi. Ele sunt diferite de la tară la ţară depinzând de
condiţiile socio-economice.
Destinderea - starea de relaxare, de încetare a unei tensiuni nervoase sau a unei stări
da încordare.
Satisfacţia - sentiment de multumire, de placere.
Plăcerea - senzaţia sau emoţia agreabilă, legată de satisfacerea nevoii de relaxare.
Amuzamentul - distracţie, divertisment, înveselire.
Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei
269
- explorează gusturile şi interesul pacienţilor pentru activităţi recreative, pentru petrecerea
timpului liber;
- planifică activităţi recreative împreună cu pacientul;
- asigură condiţiile necesare;
- organizează activităţi recreativa individuale sau în grup, în funcţie de vârsta, posibilităţi
şi locul de desfăşurare al acestora:
- jocuri distractive, formativ-educative, de echilibrare şi tonificare;
- audiţii muzicale;
- vizionări de filme;
- întâlniri cu personalităţi artistice;
- facilitează accesul la biblioteci, săli de lectură sau procură cărţi, reviste
- antrenează şi stimulează pacienţii în aceste activităţi.
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A SE

RECREA
Reducerea sau lipsa autonomiei pacientului la nivelul nevoii de a se recrea poate

fi exprimată prin apariţia unei probleme de dependenta:
1. Neplăcerea de a efectua activităţi recreative.

2. Nemulţumire pentru a îndeplini activităţi recreative.
3. Deficit de diversificare a activităţilor recreative.
Dezinteresul faţă de activităţile recreative duce la plictiseală, tristeţe sau

inactivitate şi izolare. În cursul vieţii, indivizii pot să resimtă la un moment dat, pe o
perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă , un sentiment de plictiseală, tristeţe, de
pierdere a interesului pentru viaţă. Aceste reacţii pot să se producă fără o cauză precisă
sau în urma surmenajului, stresului, oboselii sau a producerii unui eveniment neplăcut.
Persoana nu mai poate să se bucure, să se înveselească, să se amuze sau să se
distreze.
Manifestările de dependenta posibile sunt:

- aspect trist, abătut, cu apariţia crizelor de plâns;
- pacientul exprimă sentimente de descurajare;
- lipsă de interes faţă de activităţile sau evenimentele vieţii cotidiene;
- dificultăţi în concentrare;
- dereglări ale somnului: insomnie sau hipersomnie;
- lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate;
- slăbiciune, oboseală, pasivitate, stare de slăbiciune, de rău inexplicabil;
- plictiseală, inactivitate, izolare;
- agresivitate, iritabilitate;
- indiferentă faţă de aspectul, igiena şi veşmintele propriei persoane;
- incapacitatea de a se implica în activităţi recreative, distractive;
270
Sursele de dificultate implicate în apariţia problemei de dependenţă pot fi fizice,
psihologice, sociologice sau insuficienta cunoaştere de sine şi a resurselor proprii pentru
depăşirea dificultăţilor. Reducerea autonomiei se poate datora tulburărilor nervoase,
anxietăţii, stresului, pierderii sau separării de cineva drag,;apariţiei unei situaţii de criză,
modificării imaginii de sine, pierderii sau diminuării stimei de sine, neadaptării la starea
de boală. Mai pot contribui singurătatea după decesul partenerului de viaţă sau plecarea
copiilor după căsătorie, munca de rutină sau pensionarea, conflictul sau eşecul de rol:
neadaptarea la rolul de bolnav.
Plan de ingrijire
Obiective Intervenţiile asistentei medicale, autonome şi delegate

Pacientul să - asistenta medicală explorează ce activităţi recreative îi produc plăcere
prezintă pacientului;
stare de - analizează şi stabileşte dacă acestea sunt în concordanţă cu starea sa
bună psihică şi fizică;
dispoziţie - planifică activităţi recreative împreună cu pacientul;
- organizează activităţi recreative specifice pentru copii, adulţi, vârstnici;
- antrenează bolnavul în activităţi şi-l ajută;
- asigură mediul corespunzător;
- amenajează camere de recreare: pentru audiţii muzicale, vizionari de
filme, TV;
- are în vedere ca activităţile să nu-l suprasolicite, să nu-l obosească ci să-
i creeze stare de bună dispoziţie;
- notează reacţiile şi manifestările pacientului cu referire directă în:
- starea de plictiseală şi tristeţe;
Pacientul să- - determină pacientul să-şi exprime emoţiile şi sentimentele;
şi recapete - câştigă încrederea bolnavului şi-l ajută să depăşească momentele
încrederea dificile;
în forţele - administrează şi supraveghează efectele tratamentului indicat de medic:
proprii - antidepresive;
- tranchilizante;
Pacientul să - învaţă pacientul tehnici de relaxare;
beneficieze - îl ajută să le execute şi observă modul cum le realizează;
de somn
odihnitor
Pacientul să- - va fi consecventă în planificarea el organizarea activităţilor recreative;
şi - perseverează în acele activităţi recreative care corespund constituţiei
amelioreze psihosomatice a bolnavului;
condiţiile - asigură o creştere graduală a dificultăţii acestor activităţi
fizice
Asigurarea mijloacelor de recreare a pacientului

Scop - diminuarea anxietăţii;
- favorizarea repausului;
- ameliorarea condiţiilor de spitalizare;
Rolul - alegerea mijloacelor de recreare (individualizate în funcţie de vârstă,
asistentei preferinţele pacientului şi starea lui fiziologică);
271
- asigurarea condiţiilor optime pentru aceste activităţi;
- supravegherea pacientului în timpul activităţilor de recreare pentru a nu se
produce agravări ale stării lui fizice şi psihice;
- aprecierea impactului activităţii lor recreative asupra pacientului;
Evaluarea ingrijirilor
Se va referi la realizarea obiectivelor propuse.
Nesatisfacerea nevoii de a se recreea afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.
A comunica
• comunicare ineficace, lipsa de comunicare.
• lipsa de activitate.
A respira
• modificari ale respiratiei si circulatiei sangelui.
• usoara crestere sau diminuare a valorilor de temperatura corporala.
• alimentatie / hidratare in surplus sau deficit.
A elimina
• eliminari necorespunzatoare.
• dezinteres fata de sine.
• insomnie sau hipersomnie.
• dezinteres fata de aspectul estetic.
A evita pericolele
• vulnerabilitate fizica si psihica.
• frustrare, vinovatie.
A se realiza
• devalorizare, neputinta.
A invata
• ignoranta.
272
18. NEVOIA DE A ÎNVĂŢA
(CUM SĂ-ȚI PĂSTREZI SĂNĂTATEA)
Definiţie:
A învăţa este acea necesitate a fiinţei umane de a acumula cunoştinţe, atitudini şi
deprinderi pentru modificarea comportamentelor sale sau adoptarea de noi
comportamente, în scopul menţinerii sau redobândirii sănătăţii.
Învăţarea este o problemă comună a pedagogiei, psihologiei, eticii, sociologiei şi a

altor a altor ştiinţe, care cercetează comportamentul uman din diferite puncte de vedere.
Procesul învătării este deosebit de complex si cuprinde organizarea întregii comportări a
individului, pentru a deveni capabil să-şi dirijeze întreaga sa activitate în mod creator, în
funcţie de condiţiile în care se află, pe baza cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor
însuşite anterior.
Pedagogia şi medicina sunt două domenii care se interacţionează şi au analogii.
Finalitatea practică pentru medicină este păstrarea sănătăţii şi/sau vindecarea.
De-a lungul vieţii sale, omul trebuie să se adapteze continuu la schimbările de
mediu, care modifică măsurile necesare menţinerii sănătăţii. Cunoaşterea de sine este
esenţială pentru a preveni şi analiza unele obişnuinţe, astfel încât să poată verifica dacă a
luat măsurile adecvate menţinerii sănătăţii.
În urma acestei analize, omul poate simţi nevoia da a învăţa mijloacele cele mai
eficace de menţinere a sănătăţii.
După ce a dobândit cunoştinţe, atitudini, deprinderi pentru menţinerea sănătăţii, el
capătă un sentiment de siguranţă, prin care devine capabil să lupte împotriva bolii,
anxietăţii şi stresului vieţii cotidiene.
Terminologie
• Învăţarea - activitate pentru însuşirea de cunoştinţe şi dobândireatea de noi deprinderi în
toate sectoarele vieţii psihice (cunoaştere, voinţă, emotivitate).
Produsul final al învăţăturii poate fi: un concept teoretic, o atitudne, o deprindere motorie
sau poate fi multidimensional.
273
• Deprinderea - componentă automatizată a activităţii. Pentru menţinerea independenţei
în satisfacerea nevoii de a învăţa să-şi păstreze sănătatea, pacienţii sunt conştienţi de
necesitatea formării de atitudini şi deprinderi corecte, necesare obţinerii unei stări de
bine.
• Cunoştinţe (informaţii) - reflectarea în conştiinţă a realităţii obiective.
•Dorinţa- interesul în acumularea cunoştinţelor.
• Educaţia - ansamblul de acţiuni de transmitere a cunoştinţelor, de formare a
deprinderilor şi comportamentului.
Educaţia pentru sănătate are rolul de a oferi pacientului modalităţi concrete, specifice de
menţinere sau redobândire a sănătăţii (rolul de educator al asistentei medicale).
•Gândirea - proces psihic, ce reflectă nemijlocit - dar abstractizat şi generalizat -
obiectele, fenomenele, relaţiile dintre ele.
•Memoria - capacitatea de asimilare, fixare şi reproducere a experienţei cognitive
acumulate.
•Anxietatea - sentimentul de disconfort şi de tensiune pe care le simte omul în faţa
problemelor vieţii.
•Stresul - dezechilibrul între experienţa la care individul trebuie să facă faţă şi capacitatea
sa de a realiza acest lucru, cu repercusiuni asupra stării de sănătate.
• Cultura - totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire în procesul
practicii social-istorice.
Factori • Vârsta
biologici Copilul, în timpul creşterii şi dezvoltării sale, învaţă cu uşurinţă metodele şi mijloacele
de a-şi menţine sănătatea, dacă este instruit, supravegheat şi controlat.
Adultul învaţă şi se perfecţionează pentru a utiliza toate mijloacele necesare menţinerii
sănătăţii.
Vârstnicul acumulează mai greu noi cunoştinţe (amnezia de fixare), dar are capacitatea
de a le utiliza şi adapta pe cele învăţate anterior.
• Capacităţi fizice
Fiinţele umane, potrivit condiţiilor lor fizice (integritatea fizică somatică şi a organelor
de simţ, facultăţile intelectuale), fac posibilă dobândirea de cunoştinţe, atitudini,
deprinderi pentru menţinerea sănătăţii.
Factori •Motivatia - totalitatea factorilor dinamizatori şi direcţionali care îl dinamizează pe om,
psiholo- îl incită la acţiune, îi jalonează direcţia acesteia.
gici Printre factorii motivaţionali de dinamizare sunt: trebuinţele şi năzuinţele.
Învăţarea, ca activitate umană, răspunde unor trebuinţe sau interese ale persoanei, deci
se supune legii motivaţiei şi este îndreptată spre un scop, adică se supune legii
finalităţii: finalitatea practică în medicină care rezidă în păstrarea sănătăţii sau în
vindecare.
• Emoţiile
Emoţiile şi sentimentele legate de anxietate pot accelera procesele de cunoaştere
(pacientul devenind conştient asupra propriei responsabilităţi ce o are asupra sănătăţii
sale).
• Sentimentele.
Factori • Mediul ambiant
sociolo- Un mediu ambiant adecvat, cu luminozitate şi temperatură normale, atmosferă de calm
274
gici şi linişte, creează ambianţa propice pentru însuşirea de cunoştinţe.
Manifestări de independenţă:
- exprimarea dorinţei de a învăţa;
- manifestarea interesului de a învăţa;
- starea de receptivitate;
- dobândirea de cunoştinţe, singur, prin lectură;
- dobândirea cunoştiinţelor împreună cu alţii prin intermediul radioului, tv, cursuri,
conferinţe;
- dobândirea de noi atitudini, deprinderi si modificarea comportamentului pentru
menţinerea sănătăţii.
Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea Independenţei

- asistenta medicală explorează nevoile de cunoaştere ale pacientului;
- elaborează obiective de studiu cu pacientul;
- informează cu privire la mijloacele şi resursele pe care le poate asigura: broşuri, cărţi,
pliante, reviste, diapozitive etc;
- susţine motivarea pacientului fată de cunoştinţele care urmează să le dobândească;
- organizează activităţi de educaţie pentru sănătate: convorbiri, cursuri, conferinţe, filme,
demonstraţii practice;
- prezintă materiale cu subiecte interesante, atractive, cu mijloace şi procedee adecvate
nivelului de cultura şi gradului de înţelegere a pacienţilor;
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A ÎNVĂŢA
Dacă nevoia de a învăţa nu este satisfăcută survin următoarele probleme de dependenţă:

1. Ignoranţa faţă de dobândirea de noi cunoştinţe, atitudini, deprinderi.
2. Deficit de conostinte.
Surse de - lezarea integrității fizice ;
ordin fizic - deficitele senzoriale, în special, auditive şi vizuale, tulburările de vorbire
(dislalie, afazie), diminuarea sau abolirea simţului senzorial vocal ;
- durerea în funcţie de intensitatea ei determină manifestări fizice
(modificări ale ritmului respirator şi cardiac, ale T.A. pană la starea de şoc)
şi psihice (nelinişte, agitaţie, iritabititate, teamă) ;
Surse de - afectarea stării de conştientă: obnubilare, delir, comă;
ordin psihic - dezvoltare intelectuală; un interes redus limitează acumularea de
cunoştinţe;
- tulburări de gândire şi memorie;
- anxietatea;
- stresul;
- situaţia de criză- este determinată de situaţii majore din viaţă:
- pierderea unei persoane dragi;
- modificarea importantă a schemei corporale;
- modificarea modului de viaţă ;
Surse de - mediu necunoscut (de exemplu emigrarea într-o ţară cu limbă
275
ordin necunoscută);
sociologic - lipsa interesului de a învăţa legată de educaţie şi cultură;
- lipsa cunoştinţelor sau un nivel scăzut de cunoştinţe despre regulile
generale de igiena fizică şi mentală, despre sănătate şi menţinerea ei;
- insuficienta cunoaştere de sine - conduce la comportamente şi fenomene
negative, care depăşesc posibilităţile de adaptare ale individului;
- insuficiente cunoaştere a mediului înconjurător.
1. Ignoranţa faţă de dobândirea de noi cunoştinţe, atitudini, deprinderi
Refuzul de a - neacceptarea insusirii cunostintelor noi
invata
Lipsa de -nu are predispoziție de a primi impresii sau influențe din afară.
receptivitate
Nesiguranţa şi - datorită unor evenimente neprevăzute, bolnavul trebuie să facă faţă
frica de unor necesităţi de schimbare a stilului de viată şi a obiceiurilor pentru
necunoscut redobândirea sănătăţii. El ignoră măsurile ce pot fi luate pentru
redobândirea independenţei ;
Neobişnuinţa în - bolnavul nu acordă importanţa cuvenită bolii, nu respectă sfaturile
abordarea medicale în tratarea îmbolnăvirilor sau prevenirea imbolnăvirilor ;
anumitor acţiuni
pentru
redobândirea
sănătăţii
Lipsa interesulul - este refractar la orice acţiune sau cunoştinţe necesare menţinerii sau
de a învăţa redobândirii sănătății;
2. Deficit de conostinte
Cunoştinţe Bolnavul nu are cunoştinţe referitoare la:
insuficiente - boală ;
- prevenirea îmbolnăvirilor ;
- importanta respectării tratamentului ;
- prevenirea complicaţiilor ;
- perioada de convalescenţă ;
- reintegrarea socio-profesională ;
Dificultate în Nu înţelege necesitatea de a învăta şi nu este receptiv datorită:
276
învăţarea - tulburărilor de gândire;
măsurilor - ritmul gândirii poate fi accelerat - fuga de idei: ideile se succed cu
preventive şi repeziciune, încât nu pot fi ordonate într-o însuşire raţionala;
curative - încetinirea ritmului gândirii : scăderea puterii de judecată,
imposibilitatea de a gândi;
- inoperanţa gândirii: priveşte legătura logică dintre noţiuni si idei
(amestec de cuvinte fără legătură);
- tulburari de memorie: amnezie de fixare si/sau de evocare ;
- intelect limitat;
- incapacitatea de asimilare, fixare şi reproducere a cunoştinţelor;
- carenţe educaţionale: lipsa deprinderilor igienice, a celor privind
alimentaţia raţională etc.;
Lipsa de - bolnavul nu are acces la informaţii, dar nici nu este interesat de
informaţii procurarea lor ;

Pacientul să , - explorează nivelul de cunoştinţe al bolnavului privind boala, modul de
acumuleze manifestare, măsurile preventive şi curative, modul de participare la
noi intervenţii şi la procesul de recuperare;
cunoştinţe - identifică manifestările de dependenţă, sursele lor de dificultate,
interacţiunile lor cu alte nevoi;
- stimulează dorinţa de cunoaştere;
- motivează importanţa acumulării de noi cunoştinţe;
- conştientizează bolnavul asupra propriei responsabilităţi privind
sănătatea;
- organizează activităţi educative, folosind metodele de învăţământ
cunoscute:
- expunerea, conversaţia, demonstraţia respectând principiile pedagogice;
- verifică dacă bolnavul a înţeles corect mesajul transmis si dacă şi-a
însuşit noile cunoştinţe;
Pacientul să - identifică obiceiurile şi deprinderile greşite ale bolnavului;
dobândească - corectează deprinderile dăunătoare sănătăţii;
atitudini, - ţine lecţii de: formare a deprinderilor igienice, alimentaţie raţională,
obiceiuri şi mod de viaţă echilibrat, administrare a diferitelor tratamente;
deprinderi - efectuează demonstraţii practice;
noi - întocmeşte programe de recuperare şi reeducare a bolnavilor cu
deficienţe senzoriale şi motorii (gimnastică medicala, kinetoterapie);
- va încuraja şi ajuta la dobândirea noilor deprinderi.
ROLUL ASISTENTEI ÎN EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE
Definiţie - educaţia este un proces interactiv ce favorizează învăţarea

Scop - cuprinde acţiuni care au scopul de a promova sănătatea, de a preveni boala, de a
ajuta persoana să dobândească mai multă autonomie, de a asigura continuitatea
277
îngrijirilor din spital la domiciliu
- creşte stima de sine a unei persoane, pentru că-i permite să-şi asume
responsabilităţi mei mari fată de propria-i sănătate
Caracteristi - se bazează pe aplicarea principiilor de comunicare interpersonală, care constau în
cile a transmite mesaje semnificative unei persoane şi de a primi de la ea o
procesului retroacţiune ;
educaţional - se desfăşoară în domeniul cognituv, afectiv şi psihomotor utilizând metode
adecvate fiecărui domeniu ;
Identificarea pe baza informaţiilor culese se va aprecia:
nevoilor de - nevoia de a învăţa (ce ştie pacientul referitor la starea de sănătate actuală,
educaţie a experienţele pacientului având incidenţă asupra nevoii de a învăţa, informaţiile de
pacientului care membri familiei au nevoie pentru a răspunde nevoitor pacientului);
- dorinţa de a învăţa (capacitatea de concentrare când i se pun întrebări, atenţia,
factorii care motivează pacientul să întrebe, tendinţa de a pune întrebări);
- capacitatea de a învăţa (stadiul de dezvoltare a pacientului, forţa fizică,
coordonarea mişcărilor, prezenţa unor deficienţe senzoriale);
- mediul de învăţare (prezenţa surselor de perturbare a învăţării, confortul camerei);
- resurse de învăţare (felul în care familia percepe şi înţelege boala pacientului şi
consecinţele ei, dorinţa pacientului de a face familia să participe la programul
educaţional, resursele de care dispune pacientul la domiciliu);
Stabilirea - Obiectivele educaţionale pot fi pe termen scurt şi pe termen lung;
obiectivelor - fiecare obiectiv educaţional va cuprinde trei aspecte:
educaţionale - anunţul şi descrierea unui comportament (pacientul va fi capabil să îndeplinească
o sarcină în limitele perioadei de învăţare);
- identificarea condiţiilor educaţionale (de exemplu,pacientul va merge cu cârjele
din cameră până la baie);
- stabilirea criteriilor de evaluare (în funcţie de gradul de precizie dorit, de reuşită,
de satisfacţie);
Principii - să se aleagă momentul potrivit (la internare, la externare, pe timpul spitalizării)
educative când pacientul este dispus să înveţe ;
- durata să nu depăşească 20-30 de minute;
- repetarea să fie suficient de frecventă pentru a consolida învăţarea;
- structurarea materialului: noţiuni elementare, explicaţii; se va începe cu probleme
mai importante, se va recapitula;
- se va utiliza limbajul pacientului, putând recurge la analogii simple;
- se va menţine atenţia pacientului, care va fi determinat să participe (vor fi
stimulate mai multe simţuri, se va discuta pe ton variat şi intensitate diferită, se va
puncta prin gesturi aspectul mai important);
- se vor completa cunoştinţele existente;
- se vor adopta metode educative, în funcţie de nevoile pacientului;
Rolul - să respecte principiile educative;
asistentei în - să sesizeze orice comportament care indică o scădere a interesului sau a atenţiei;
procesul - să ţină cont de atitudinea pacientului faţă de faptul că a reuşit să execute o tehnică;
educaţional - să stabilească, împreună cu pacientul, obiectivele educaţionale;
- să ghideze şi să sfătuiască pacientul, dându-i informaţii pertinente;
- să observe progresele pacientului în autoîngrijire şi să rămână la dispoziţia lui
pentru a-l ajuta;
- să demonstreze tehnicile ce urmează a fi învăţate de pacient (etapă cu etapă, fără
278
grabă, cu explicarea fiecărui gest);
- înainte de demonstrarea unei tehnici, să înlăture anxietatea pacientului prin
explicaţii pregătitoare
- să utilizeze metode de educaţie în grup, care permit schimbul de idei şi
participanţii învaţă unii de la alţi;
- să încerce integrarea educaţiei în procesul de îngrijire (de exemplu, educaţie
sanitară în timpul efectuării îngrijirilor igienice sau în timpul efectuării unui
pansament);
Nesatisfacerea nevoii de a invata afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.
A comunica
• iritabilitate, neacceptare, neadaptare.
• sedentarism, hiperactivitate, pozitie si circulatie sanguina necorespunzatoare.
A respira
• modificarea amplitudinii si ritmului respirator prin necunoastere.
• lipsa masurilor de protectie pentru caldura si frig.
• alimentatie si hidratare neadecvata.
A elimina
• eliminari necorespunzatoare.
• obiceiuri igienice nerespectate corespunzator.
• insomnie, disconfort, oboseala.
• imbracaminte, incaltaminte neadecvata.
A evita pericolele
• vulnerabilitate, atingeri ale integritatii fizice sau psihice.
• frustrare.
A se realiza
• neputinta.
A se recreea
• incapacitate de a desfasara activitati pentru destindere.
279
Culegere de date
Probleme de dependenţă: ignoranţa, deficitul de cunostinţe.
Manifestări de dependenţă: insuficienta cunoastere a bolii sale, a măsurilor preventive, a
tratamentului, refuzul de a învăţa, lipsa de receptivitate, tulburări de învăţare,
neînţelegerea informaţiilor, lipsa interesului de a învăţa, dificultatea de a învăţa măsurile
preventive si curative.
Surse de dificultate: atingere fizica, handicap, durere, tulburări de gândire, anxietate,
stres, pierdere – separare, situaţia de criză, mediul necunoscut, lipsa de educaţie,
schimbarea rolului, lipsa de cunostinţe.
- sa fie îmbogăţite cunoştinţele pacientului aplicând principiile pedagogice, despre boala ,
măsuri preventive, curative;
- pacientul sa participare la îngrijirile proprii.
Inteventii
Acţiunile asistentului medical
- explorarea nevoilor de a învăţa ale persoanei;
- elaborarea de obiective de învăţare cu pacientul;
- verificarea motivaţiei persoanei pentru a învăţa;
- expunerea în faţa individului a resurselor şi mijloacelor folosite pentru a învăţa;
- acordarea ajutorului persoanei în timpul procesului de învăţare;
- observarea şi notarea achiziţionării, dobândirii treptate a cunoştinţelor, atitudinilor şi
deprinderilor, a modificării comportamentului său, a dobândirii unui comportament nou;
- verificarea îndeplinirii obiectivelor propuse împreună cu pacientul.
280
Se va referi la:
- observarea si notarea dobandirii treptate a cunostintelor, atitudinilor si deprinderilor,
modificarii comportamentului sau a dobandirii unui comportament nou;
- urmarirea indeplinirii planului de educatie sanitara.
19. BIBLIOGRAFIE
1. Anexa nr. 3 la O.METC nr. 2713/29.11.2007; CURRICULUM PENTRU NIVEL 3

AVANSAT; SCOALA POSTLICEALĂ;CALIFICAREA PROFESIONALĂ:
ASISTENT MEDICAL GENERALIST; DOMENIUL: SĂNĂTATE SI ASISTENŢĂ
PEDAGOGICĂ
2. MARCEAN CRIN, „TRATAT DE NURSING, EDITURA MEDICALA” ,2010;
3. MARCEAN CRIN, „MANUAL DE NURSING, EDITURA ALL EDUCATIONAL”,
2012;
4. *** dexonline.ro/.
5. TITIRCA LUCRETIA, “GHID DE NURSING” , ED VIATA MEDICALA
ROMANEASCA, 2003;
6. CHIRU FLORIAN , “INGRIJIREA OMULUI BOLNAV SI A OMULUI SANATOS”

ED. CISON, 2001;
7. NANDA LIST OF DIAGNOSIS/http://nclex.ucoz.net/_ld/0/30_NANDALISTOFDIAG.pdf
281

Suport de Curs Fiinta Umana Si Nursing U

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs Fiinta Umana Si Nursing U

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SUPORT DE CURS

MODULUL 14: FIINŢA UMANĂ ŞI

 Lista competenţelor specifice unităţii de competenţă corespunzătoare

14.1. Analizează nevoile fundamentale specifice funcţiei umane.

 Tabelul de corelare a competenţelor si conţinuturilor

Nr. Unitatea de Competente Continuturi

Procesul de îngrijiri/nursing este o metodă sistemică, logică, de organizare si

Procesul de nursing, de-a lungul anilor a evoluat sub influenta schimbarilor

CARACTERISTICILE PROCESULUI DE NURSING

Procesul de nursing - proces continuu

SCOP ATINS EVALUARE

AVANTAJELE PROCESULUI DE NURSING

Avantajele procesului de nursing pentru persoana care acordă îngrijiri

Aplicarea/folosirea procesului de îngrijire:

Avantajele procesului de nursing pentru pacient

 beneficiaza de ingrijiri de calitate in functie de nevoi;

ABILITĂŢI NECESARE UTILIZĂRII PROCESULUI DE NURSING

 cunoasterea etapelor procesului de nursing;

CUNOŞTIINŢE NECESARE PROCESULUI DE NURSING

 nevoile bio-fiziologice, psihologice, socio-culturale si spirituale ale individului;

ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE DE NURSĂ ÎN CADRUL

FAZELE PROCESULUI DE NURSING (activităţi - etape)

• asigură o bază pentru luare de decizii eficiente şi în cunoştinţă de cauză;

1. Datele se pot clasifica in doua mari categorii:

Domenii privitor la care se culeg datele:

Metode de culegere a datelor

 Observarea, care include folosirea tuturor simţurilor pentru a obţine

Discuţia cu pacientul (interviul) va conţine următoarele:

II. ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

Interpretarea datelor este un proces mental, împărţit în 2 faze:

Formularea diagnosticului de îngrijiri

Problema de ingrijire se defineşte ca fiind o dificultate trăită de o persoană, un

Etiologia sau cauza sau sursa de dificultate

Manifestari de dependenta (S)

- sunt semne observabile ale incapacităţii de menţinere a sănătăţii, de satisfacerea a

Diagnosticul de nursing se face pornind de la datele culese, analiza si

III. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR

Planificarea îngrijirilor implica determinarea intervenţiilor asistentei medicale

Stabilirea priorităţilor se face luând în consideraţie piramida trebuinţelor

Managementul timpului este o coordonată importantă a eficienţei. Specificarea

Stabilirea mijloacelor pentru rezolvare-interventii:

Stabilirea strategiei de acţiune se face prin planul de îngrijire. Un plan bine

Tipuri de intervenţii nursing:

3. Acţiuni dependente (delegate)

Cum se identifică alternativele?

Cum se selectează cea mai bună soluţie?

Pentru aceasta trebuie să se ţină cont de:

Planul de îngrijire trebuie să îndeplinească următoarele puncte:

Neconcordanţe între elaborarea planului scris şi aplicarea lui în practică:

Planul de nursing constitue un mijloc de comunicare a informatiilor pentru toate

IV. APLICAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRI

- reprezinta momentul realizarii constiente si voluntare a interventiilor planificate

Scopul procesului de îngrijiri este de a asigura prelucrarea în sarcina globală şi

Implementarea sau realizarea acţiunilor planificate este faza activă a procesului

Metode specifice de implementare

♦ Coordonarea programului de îngrijire:

Tipuri de planuri de îngrijire

Pentru simplificarea şi standardizarea acţiunilor şi a înregistrărilor este bine ca

Documentaţia în intervenţiile nursing

Principala responsabilitate în planul de îngrijire este comunicarea.

Inregistrarea se face având în vedere patru părţi ale problemei-orientate:

Evaluarea urmareste doua aspecte :

Evaluarea prin prisma satisfactiei pacientului